Sunteți pe pagina 1din 39

CURS 2 ANTIGENUL

Definitie: Antigenul este orice substanta non-self de origine exogena sau endogena care are proprietatea de a
interactiona specific cu receptori antigenici solubi sau receptori antigenici limfocitari, indiferent daca aceasta este
capabila sau nu sa genereze un raspuns imun (umoral sau celular)
-conformatia antigenelor este mai importanta decat natura lor (proteica, glicoproteica etc.)
-odata patruns in organism, interactioneaza cu receptorii antigenici
Interactiunea cu receptorii solubili
-receptorii solubili (imunoglobulinele) recunosc Ag prin situsul combinativ pentru Ag (Fab), situat strict la capatul Nterminal al Ac, formandu-se complexe imune Ag-Ac (CI solubile) care sunt preluate de catre microfage si macrofage
-macrofagele capteaza complexele prin receptori specifici de pe suprafata lor, apoi le endociteaza si le distrug in
compartimentul lizozomal => indeparteaza Ag inductor
-Ag nu poate fi indepartat daca nu este transformat intr-o forma imuna (realizata prin legarea de Ac)!
Interactiunea cu receptorii antigenici limfocitari
-Ag interactioneaza cu receptori (ex: TGR si BCR de pe LB) limfocitari, la nivelul situsului lor combinativ =>
recunoasterea antigenica se realizeaza pe suprafata celulei
-recunoasterea declanseaza stimuli activatori care determina in final activarea metabolica a limfocitelor
-odata activate, limfocitele declanseaza raspunsuri imune care, in functie de natura antigenului, pot fi umorale
(produc Ac) sau celulare
Proprietati ale antigenului
Ag prezinta 3 proprietati fundamentale: specificitatea si imunogenitatea si caracterul non-self
-specificitate = proprietatea de a reactiona specific cu diversi receptori
-imunogenitatea = proprietatea de a determina aparitia unui raspuns imun
-non-self: este recunoscut ca element strain corpului
SPECIFICITATEA
-proprietate obligatorie a oricarui antigen
-specificitatea Ag este dubla => specificitate de reactie (Ag-Ac) specificitate de raspuns
-specificitatea de reactie: are reactii diferite in vivo si in vitro; in vivo, aceasta reactie transforma Ag in complexe
imune, care reprezinta singura forma sub care Ag poate fi indepartat, iar in vitro se foloseste pentru reactii
serologice
-specificitatea de raspuns: in vivo, Ag stimuleaza doar limfocitele cu receptori specifici pentru acesta => determina
un raspuns specific => apar Ac specifici
IMUNOGENITATEA
-proprietate facultativa a antigenului => raspunsul poate lipsi sau poate fi inhibat
-generarea unui raspuns imun depinde de structura Ag inductor si de tipul de LT imunomodulator stimulat in etapa
de initiere a raspunsului imun
-LT sunt identice morfologic => au situsuri combinative identice
Haptenele
-Ag care au structura simpla si GM mica si prezinta doar specificitate se numesc haptene
-in cazul in care Ag are greutate moleculara mica si o structura simpla, se cupleaza cu receptorii specifici prezenti pe
toata suprafata LT => toata suprafata limfocitului devine acoperita cu complexe imune; dupa legarea Ag apar
stimulii declansatori, care in aceasta situatie NU activeaza limfocitul (pentru ca sunt de amplitudine mica si sunt la
mare distanta unul de celalalt) => nu produc raspuns imun (! In cazul in care toti receptorii ar fi fost condensati intro anumita arie a limfocitului, stimulii declansatori s-ar fi insumat si ar fi activat LT)
Antigenele complete

-sunt molecule complexe (de obicei proteine) cu GM mare, denumite carrier, la care se ataseaza un numar foarte
mare de molecule identice sau diferite denumite traditional parti haptenice
-cand acest antigen interactioneaza cu receptorii antigenici limfocitari apare raspuns imun, pentru ca structura si
dispozitia antigenelor activeaza receptori concentrati intr-o parte a limfocitului => apar multi stimuli declansatori
miniaturali, dar care se insumeaza (pentru ca se exercita unii langa ceilalti), rezultand un stimul activator rezultant
care activeaza limfocitul
Imunomodularea prin Th
-activarea Th stimuleaza prin IL si citokine va activa LB sau LTc
-activarea Th se face de catre antigenele imunogene
Imunomodularea prin Ts si Tr
-in cazul interactiunii Ag complete cu una din aceste doua limfocite, desi apare activare limfocitara, nu apare
raspuns imun pentru ca acestea secreta diverse substante care inhiba RI asteptat
-Ag care au astfel de efecte se numest antigene tolerogene
CARACTERUL DE NON-SELF
-niciun Ag nu are pe suprafata sa markeri self/non-self
-structurile non-self sunt recunoscute deoarece in organism exista, in conditii normale, doar limfocite cu structuri
anti-non-self (pentru ca limfocitele anti-self sunt distruse/deletate intratimic sau in maduva hematogena) =>
limfocitele recunosc, datorita receptorilor lor, structuri care sunt prin definitie non-self
-Ag non-self (proteice) sunt determinate de gene omoloage cu diferente structurale mari intre ele
Antigenele exogene: bacterii (prezinta Ag in capsula, membrana endotoxine-, pili, flageli etc.), virusuri, paraziti (pe
invelisul extern, in organite, in secretii), alergenele (acarienii din praful de casa, substante din diverse alimente si
medicamente)
Antigene endogene: autoantigene si antigene canceroase
-autoantigenele: in mod normal se produc multe autoantigene, dar nu produc raspuns imun datorita unor bariere
morfo-functionale intre acestea si elementele sistemului imun => patologic, in cazul distrugerii barierelor morfofunctionale, cele doua interactioneaza => se declanseaza RI impotriva propriilor structuri
-antigene canceroase: si acestea se produc zilnic (200 400 celule canceroase/24h), dar sunt rapid recunoscute si
eliminate de catre sistemul imun, datorita prezentei Ag specifice (supraveghere imunologica antitumorala)
Declansarea raspunsului imun imunogenitatea
-declansarea raspunsului imun este un proces complex care prezinta 3 etape: selectia clonala, activarea clonala si
transformare blastica si expansiunea clonala
Selectia clonala
-dupa ce intra in organism, Ag ajunge in organele limfoide secundare (ganglioni si splina), unde vine in contact cu
multe tipuri de limfocite, pana intalneste un situs combinativ complementar (prezent la limfocitul antigen-specific)
-aceste limfocite nu sunt individuale, ci reprezentantele unor populatii celulare denumite clone, aflandu-se in faza
G0 a interfazei mitozei
-!o clona limfocitara recunoaste un singur antigen => o clona pentru fiecare Ag existent
Activarea clonala si transformare blastica
-dupa recunoasterea antigenului, acestea intra in fazele S si apoi G2 ai interfazei, moment in care sufera modificari
morfo-functionale importante, devenind limfoblasti B
Expansiunea clonala
-acesti limfoblasti intra in faza mitotica, multiplicandu-se intens => creste mult numarul de celule clonale
-aceasta reactie determina aparitia unui raspuns imun excesiv fata de stimularea antigenca de la care a pornit
-in final, limfocitele B devin plasmocite si vor secreta cantitati mari de Ac

-aceasta cantitate mare de Ac produsa in ganglioni este trimisa in intreg LEC, indiferent de locul de patrundere al
anticorpului => sufera un proces de dilutie (Ac se produc in numar mare pentru a fi in numar suficient de mare in
locul unde se afla Ag, dupa ce s-a terminat dilutia)
-in conditii de repaus, numarul de limfocite tributare unei anumite clone este mic (cateva sute cateva mii)
-de asemenea, clonele sunt mai mici pentru ca fiind foarte multe, trebuie sa aiba loc!
ANTIGENE IMUNOGENE
-pot fi: proteine, glicoproteine, oligozaharide, acizi nucleici/fragmente de acizi nucleici
-dupa mecanismul lor de declansare, pot fi antigene timoindependente si timodependente
-antigenele timoindependente: declanseaza doar RIU, prin stimularea directa a limfocitelor B, fara a fi nevoie de
participarea LTh
Antigene timoindependente
-declanseaza fie RIU fie RIC, prin initierea unei cooperari celulare la care este necesara prezenta si participarea LTh
-intensitatea RI declansat este direct proportionala cu gradul de non-self pe care il prezinta (in cazul Ag proteice,
recunoasterea Ag se face daca provin din organisme diferite genetic respectiv diferite filogenetic)
-masa moleculara mare si complexitatea structurala mare cresc intensitatea RI
-Ag trebuie sa fie o substanta procesabila de APC
-RI are o intensitate variabila in functie de varietatea (sau haplotipul) de molecule MHC (sau HLA) => antigenele
timodependente sunt captate si endocitate de APC, fragmentandu-le in fragmente Ag mici (epitopi) pe care ii leaga
de MHC II de pe suprafata sa, prezentandu-i ulterior Th, care la randul sau va activa LB sau LTc => RI

Soarta imunogenelor in organism


ANTIGENELE TIMOINDEPENDENTE
-patrund intratisular si sunt antrenate de circulatia limfatica pana in ariile bursodependente unde stimuleaza direct
limfocitele B
ANTIGENELE TIMODEPENDENTE
-patrund intratisular, unde sunt captate de APC, care le prelucreaza si le transporta prin circulatia limfatica pana la
ariile timodependente ale organelor limfoide, unde le prezinta LTh, care fie vor colabora cu LB (generand un RIU)
sau cu LTc (generand un RIC)

CURS 03 CELULELE PREZENTATOARE DE ANTIGEN (APC)


Definitie: APC sunt celule ce joaca un rol esential pentru declansarea sau initierea in organele limfoide secundare
(ganglioni si splina) a unor RIU/RIC fata de antigenele timodependente (majoritare) prezente intratisular (fie din
sursa exogena, fie din sursa endogena)
Accesul antigenului in tesut
-dpdv imunologic, tesutul este reprezentat de parenchim, impreuna cu circulatia sangvina si limfatica
-circulatia limfatica este reprezentata de ganglionii loco-regionali si vasele care converg la acest nivel
-ganglionii prezinta o circulatie dubla: vasculara (arteriola aferenta si arteriola eferenta poate fi denumita venula
daca se deschide intr-un capilar-) si limfatica (aferenta si eferenta)
-limfaticele aferente: foarte numeroase; se deschid pe fata convexa a ganglionului
-limfaticele eferente: foarte numeroase; iau nastere la nivelul medularei ganglionului, in vecinatatea hilului
-patrunderea Ag timodependente determina activarea LB sau LT de la nivel local
-aceste limfocite pot fi prezente in vasele capilare locale, aflate in pasaj intre doua statii ganglionare, unde
stationeaza un timp mai indelungat in asteptarea antigenului
-in cazul in care limfocitele nu sunt stimulate in timpul petrecut in ganglion, acestea trec inapoi in vasele locale,
intrand ulterior in urmatoarea grupa ganglionara
-din ganglionii loco-regionali, acestea pot trece si catre splina, unde manifesta acelasi comportament
-limfocitele pot fi prezente in ganglionii loco-regionali, aici aflandu-se reprezentantele tuturor clonelor limfocitare;
acestea nu sunt circulante, stationand mult timp in ganglioni pentru a intampina un evenetual Ag
-separarea dintre limfocitele circulante si cele stationare este o separare relativa, pentru ca antigenele
declansatoare patrund in lichidul interstitial local si ii urmeaza cursul, fiind antrenate in diverse circuite
-lichidul interstitial se formeaza local datorita filtrarii continue de la nivelul capatului arteriolar, care impinge apa si
sarurile in spatiul extravascular; dupa un anumit interval de timp, acesta este drenat in circulatia sangvina, pe doua
cai:
1. trecerea lichidelor din tesuturi inapoi in vasele locale, la nivelul capatului venular al capilarului; aceasta nu este o
modalitate de contact intre Ag si limfocitele circulante, pentru ca structura Ag nu ii permite traversarea peretelui
vascular si nici limfocitele nu pot trece in lichidul interstitial (trecerea limfocitelor in tesuturi are loc doar in conditii
speciale)
2. drenajul lichidului interstitial prin vasele limfatice; aceasta este principala cale de contact intre Ag si limfocite,
pentru ca vasele limfatice se deschid in spatiile interstitiale, drenand lichidul de la acest nivel => are loc contactul
dintre Ag si limfocitele aflate intraganglionar;
Inconvenientele drenajului limfatic
-este un proces foarte lung, astfel ca pe parcurs unele Ag pot ramane sechestrate in parenchim
-se realizeaza un proces de dilutie in LI a antigenelor
-Ag ajunse in ganglion pot stimula direct limfocitele B, dar niciodata nu pot stimula direct limfocitele T(fie c, fie h)
-nu toate antigenele declansatoare sunt si antigene mobilizante
-pentru a combate aceste inconveniente este necesara participarea APC
Celulele APC
-capteaza antigenele declansatoare si le transporta catre ganglionii loco-regionali intr-o forma concentrata
-ajunse la nivelul ganglionilor, incep sa prezinte antigenul intr-o forma adecvata (cantitate suficient de mare si intro forma procesata)
Clasificarea APC
-in functie de eficienta, se impart in APC profesionale (macrofagele, celulele dendritice, limfocitele B in anumite
conditii-) si APC ocazionale (PMN in special neutrofilele-, celulele endoteliale, celulele epiteliale)

Macrofagele
-sunt produse in maduva hematogena, sub forma de elemente nematurate (monocite), care dupa un scurt tranzit
intracirculator (24 36h) trec in tesuturi sub actiunea unor factori chemoatractanti, care atrag monocitele si le
activeaza intens (astfel ca monocitele se transforma in macrofage activate)
-in stadiul de macrofag activat, ele indeplinesc functia de APC, care trece obligatoriu prin 5 etape: captarea
antigenelor, endocitarea antigenelor, prelucarea antigenelor, conservarea epitopilor imunodominanti si
prezentarea epitopilor imunodominanti
Captarea antigenelor
-are 3 caracteristici definitorii:
1. capteaza doar antigenele corpusculate (bacterii, virusuri, paraziti unicelulari, celule sangvine sau somatice
devenite antigenice au devenit celule canceroase sau sunt implicate intr-un proces autoimun sau sunt colonizate
bacterian-); niciodata nu capteaza antigenele solubile
2. este un proces mediat receptorial
3. este un proces imunologic nespecific
-cel mai frecvent, MF capteaza bacteriile opsonizate (acoperite de opsonine factori solubili care favorizeaza
captarea si fagocitarea antigenelor-; opsonine mai importante sunt elementele complementului si anticorpii); MF
poate capta si Ag neopsonizate, dar mai putin eficient
Componenta C3b
-componenta C3b a complementului rezulta din liza partiala a fragmentului C3 ce se realizeaza ca urmare a
activitatii permanente si cu intensitate redusa a caii alternative a complementului => generarea permanenta a unor
cantitati de C3b in lichidul interstitial
-odata generat, C3b nu ramane niciodata in faza fluida, depozitandu-se pe membranele celulare
-C3b nu se poate depozita niciodata pe membranele self, care sunt protejate => se depoziteaza sub forma unui
strat unic de molecule, de jur imprejurul bacteriei (non-self), acoperind-o
-macrofagul exprima receptori membranari (CR = complement receptors) care pot face legaturi cu fragmentul C3b
deja legat
Imunoglobulinele IgG
-sunt singurele Ig cu rol de opsonizare
-acestia se produc in cantitatile cele mai mari
-fiind monomeri, trec foarte usor prin peretele vascular catre tesuturi, unde se acumuleaza
-acestia recunosc determinantii antigenici de suprafata ai bacteriilor, angajandu-se in legaturi cu acestia prin
capatul Fab (fragment antigen binding) => acopera bacteria in totalitate, opsonizand-o
-macrofagul poate capta usor aceste particule, deoarece prezinta receptori (Fc receptors) capabili sa angajeze
legaturi cu Fc (fragment constant) al anticorpilor
Captarea Ag neopsonizate
-majoritatea bacteriilor prezinta multe resturi fucozil si manozil in membrana lor, fata de care MF prezinta receptori
(F/M receptors)
-dintre cei 3 receptori, cei mai importanti sunt CR si FcR (receptori opsoninici)
-receptorii opsoninici nu au niciun contact cu determinantii antigenici de pe suprafata bacteriana, ci cu opsoninele
=> procesul este imunologic nespecific
Endocitarea antigenelor
-se formeaza vezicule de endocitoza, prin care antigenele sunt internalizate
Prelucarea (procesarea) antigenelor captate
-se desfasoara in endolizozomi unde bacteria este scindata in multe fragmente mici, denumite epitopi
-din epitopii care rezulta in urma acestui proces sunt selectati epitopii imunodominanti (cei mai activatori ai RI)
Conservarea epitopilor imunodominanti

-o mica parte din epitopii imunodominanti este conservata, iar ulterior, la intervale mici de timp, sunt eliberate
cantitati mici de epitopi => rol in intretinerea in timp a RI
Prezentarea epitopilor imunodominanti
-cea mai mare parte din epitopii imunodominanti sunt cuplati cu moleculele MHC (major histocompatibility
complex), formandu-se cupluri epitop-MHC care ulterior sunt expuse pe membranele macrofagului
-aceste cupluri sunt prezentate limfocitelor Th (prezentare antigenica)
-pentru activarea LTh este foarte important ca epitopul sa fie prezent pe moleculele MHC II
-macrofagele care nu prezinta moleculele MHC II nu participa in RI, ci doar in raspunsurile inflamatorii
-dintre cele 5 etape, doua sunt limitante pentru intregul proces: captarea antigenelor si prezentarea epitopilor
imunodominanti (pentru ca in manifestarea rolului APC, o celula trebuie sa aiba ce sa prezinte captarea Ag- si cu
ce sa prezinte prezentarea cu ajutorul MHC II-)
Celulele dendritice
-celule de origine medulara, care in conditii de repaus prezinta prelungiri citoplasmatice (pseudopode), care au
anumite particularitati: sunt numeroase, sunt lungi (depasesc de 4-5 ori diametrul celulei) si sunt foarte fine =>
seamana morfologic cu celulele dendritice din SNC
-celulele dendritice indeplinesc functia de APC pentru ca in general dispun de receptori de captare si produc si
exprima molecule MHC II
-dupa morfologia si localizarea lor, se descriu 6 tipuri de celule dendritice (fiecare 2 tipuri se incadreaza intr-o clasa)
ClasaA: Celulele dendritice intratisulare
1.Celulele dendritice Langerhans
-morfologie: aspect atipic (pseudopode mai putine; forma stelata)
-distributie: caracteristic in tesutul cutanat, unde formeaza un strat aproape continuu de celule, prezent la limita
dermo-epidermica; pot fi gasite si in submucoasa digestiva/respiratorie si la nivelul colului uterin
-fenotip de suprafata: prezinta multe CR si FcR, dar nu au MHC II
2.Celulele dendritice interstitiale
-morfologie: celule stelate
-distributie: prezente ubiquitar, in spatiile interstitiale
-fenotip de suprafata: multe CF si FCR, dar nu au MHC II
-aceste celule, precum si cele Langerhans au rolul de a capta Ag de la nivel tisular si de a le transporta la ariile
timodependente (paracorticala ganglionilor si stratul limfoid periarteriolar intern al splinei PALS intern-)
Clasa B: Celulele dendritice limfoide
-distribuite primar in organele limfoide
3.Celulele dendritice interdigitate (IDC)
-morfologie: aspect dendritic tipic (pseudopode foarte numeroase, lungi si foarte fine)
-distributie: prezente in ariile timodependente ale organelor limfoide (paracorticala ganglionilor si PALS interna a
splinei)
-fenotip de suprafata: nu au nici CR si nici FCR, dar exprima multe MHC II
4.Celulele foliculare
-distributie: prezente in ariile bursodependente (corticala ganglionilor si PALS extern al splinei)
-fenotip de suprafata: multe CR si FCR, dar nu au MHC II
Clasa C: Celulele dendritice intracirculatorii
5.Celulele dendritice sangvine
-morfologie: asemanatoare monocitelor
-distributie: in circulatia sangvina
-fenotip de suprafata: nu exprima FC, FCR si nici MHC II

6.Celulele dendritice valuroase


-morfologie: celule alungite, care pe flancuri, prezinta membrana valurita
-distributie: prezente doar in limfa
-fenotip de distributie: nu au FC, FCR si nici MHC II
-functional, toate aceste celule sunt identice intre ele, deoarece la origine este vorba de o singura celula care
adopta aspecte morfologice foarte diferite in functie de sectorul in care se afla => local, indeplinesc functii foarte
diferite
Traficul si filiatia celuleleor dendritice in organism
-in maduva se produc celule dendritice sangvine, care sunt lansate in circulatia sistemica
-din circulatia sistemica, aceste celule pot trece in diverse tesuturi sau la nivelul ganglionilor limfatici (fie pe cale
sangvina prin AA- sau pe cale limfatica prin limfaticele aferente-) sau la nivel splenic
-sub capsula ganglionara se afla cortexul ganglionar (arie bursodependenta), populat de LB organizate sub forma de
foliculi
-mai in interior se afla zona paracorticala (arie timodependenta), populata cu LT, dispuse omogen si difuz in
parenchimul ganglionar
-la nivelul parenchimului splenic ajung prin arteriola centrala, in jurul careia se dispun doua straturi de limfocite:
PALS intern (stratul periarteriolar intern arie timodependenta ) cu limfocite T dispuse difuz si PALS extern
(stratul periarteriolar extern arie bursodependenta -) cu limfocite B dispuse sub forma de foliculi limfoizi
Traficul celulelor dendritice prin sange
-pot adopta doua circuite: traficul intratisular si traficul limfoid
1. Traficul intratisular
-trec fie in tesutul cutanat fie in spatiile interstitiale
a. ca urmare a patrunderii in tesutul cutanat, acestea isi modifica mult aspectul morfologic, devenind, din celule
ovalare, niste celule stelate (celule Langerhans); acestea exprima pe suprafata lor receptori de captare (CR si FCR)
prin care pot capta foarte eficient antigenele corpusculate opsonizate => are loc un proces de activare, in urma
caruia CL incep sa paraseasca focarul antigenic pentru a transporta Ag catre ganglionii loco-regionali, luand initial
calea limfaticelor aferente
-patrunzand in limfa, aceste celule isi modifica aspectul morfologic si devin CDV (celule dendritice valuroase), care
patrund in ganglionii loco-regionali si se stabilesc in paracorticala ganglionilor loco-regionali
-ajunse in PC, acestea isi modifica din nou aspectul morfologic, devenind IDC (celule dendritice interdigitate), care
prezinta antigenul prin intermediul MHC II; se numesc interdigitate pentru ca printre prelungiri se insinueaza un
numar foarte mare de LT (in mod normal, la o singura IDC vin 200 400 LT)
b. ca urmare a patrunderii in spatiile interstitiale, acestea isi modifica aspectul, devenind celule interstitiale,
realizand aceleasi functii ca si celulele Langerhans
-in urma captarii antigenelor, incep sa migreze; cea mai mare parte migreaza catre ganglionii loco-regionali
(transformandu-se in CDV si ulterior in IDC) si o mica parte revin in circulatie devenind celule dendritice sangvine de
unde trec in splina, stabilindu-se in PALS interna unde se transforma in IDC
2. Traficul limfoid
-celulele dendritice din sange trec direct in splina sau ganglioni
-ajungand in ganglioni se stabilesc in corticala, unde devin CDF (celule dendritice foliculare)
-ajungand in splina se stabilesc in PALS externa, unde devin CDF

CURS 4 MOLECULE PREZENTATOARE ALE ANTIGENULUI


-conditia oricarei celule pentru a functiona ca si APC este ca aceasta sa exprime pe membranele ei doua categorii
importante de receptori: receptori de captare si molecule de prezentare
-receptori de captare: CR (receptori pentu complement) Fc-gamma-R (receptori pentru Fc a IgG) prin care aceste
celule pot capta antigenele corpusculate opsonizate (fie prin C3 sau prin IgG)
-molecule de prezentare: MHC = moleculele complexului major de histocompatibilitate (HLA human leucocyte
antigen), prin care APC prezinta epitopi rezultati din prelucrarea sau procesarea antigenului corpuscular nativ;
acesti epitopi sunt prezentati intr-o prima etapa limfocitelor Th, ulterior rezultand fie un RIC fie un RIU
-initial, cat timp APC se afla intratisular, celula exprima pe suprafata sa in special receptori de captare, pentru ca
aici isi indeplinesc functia de captare a antigenele prezente la acest nivel
-dupa un anumit interval de timp, cand ajung in organele limfoide secundare (ggl. limfatici si splina), APC exprima
pe suprafata lor molecule de prezentare a antigenului, pentru a le arata Ag limfocitelor
Moleculele MHC (HLA)
-genele care codifica MHC sunt situate pe cromozomul 6
-dinspre capatul 5 catre 3 exista mai multe grupuri de gene:
-inspre 5 exista un grup de gene denumite grupul genelor MHC II; din recombinarea acestor gene rezulta
elaborarea unor molecule care sunt exprimate pe suprafata acestor celule (molecule MHC II)
-la mijloc exista grupul genelor MHC III, unele gene codificand pentru moleculele MHC, iar altele codificand alte
elemente care participa la RI => exista gene care codifica pentru factori ai complementului, pentru interleukine
(TNF tumor necrosis factor), pentru Hsp (heat shock proteins); genele care codifica pentru MHC formeaza
molecule MHC III, cu rol minor in prezentarea antigenului
-inspre capatul 3 exista grupul genelor MHC I, care elaboreaza prin recombinare genica variabila, molecule MHC I
-moleculelor MHC li se mai spune human leucocyte antigen pentru ca pot fi usor recunoscute de Ac specifici
Moleculele MHC I
-elemente: distributie, structura, functie
Distributie
-sunt distribuite ubiquitar => prezente pe membranele tuturor celulelor somatice din organism, inclusiv pe cele
sangvine; exceptie fac eritrocitele si trombocitele
Structura
-molecule heterodimerice (sunt constituite din doua lanturi diferite intre ele si asociate)
-in constitutia lor intra un lant mai greu si mai lung (lantul alfa) si unul mai scurt (lantul beta) lantul alfa este
transmembranar si este orientat cu capetele N-terminale in afara celulei si cu capetele C-terminale intracelular
-lantul beta: lant mai mic, situat doar extramembranar;
-cele doua lanturi sunt organizate in bucle (sau domenii) ce cuprind 110 AA; aceste domenii sunt datorate prezentei
unor punti disulfurice

Lantul alfa
-pe lantul alfa exista 3 domenii situate extramembranar, primele doua fiind apropiate si situate inspre capatul Nterminal, al treilea fiind situat langa membrana (alfa 1, 2, 3 alfa 3 fiind cel situat langa membrana)
-domeniile alfa 1 si alfa 2 sunt constituite din secvente de AA variabile sau hipervariabile de la molecula la
molecula, sau de la celula la celula => se numesc domenii polimorfe; acestea sunt pozitionate simetric, fata in fata
si se asociaza intre ele, din asocierea lor rezultand formarea unei cavitati mici denumita situsul prezentator pentru
Ag, in care se inclaveaza un epitop (in vederea prezentarii sale)
-domeniul alfa 3 este format dintr-o secventa constanta (aceeasi de la molecula la molecula, respectiv de la celula
la celula) => se gaseste pe suprafata tuturor celulelor din organism (fara eritrocite si trombocite); acest domeniu
este diferit la fiecare persoana in parte => antigen self; se numeste domeniu monomorf al MHC I

Lantul beta
-este comun tuturor organismelor apartinand aceleiasi specii
-prezinta un singur domeniu situat simetric fata de domeniul alfa 3
-datorita celor 4 domenii situate simetric unele fata de celelalte, se considera ca au o conformatie Ig-like
Functie
-indeplinesc 3 functie mai importante
1. sunt molecule specializate in prezentarea antigenelor endogene
2. sunt responsabile de declansarea reactiilor de respingere a grefelor de tesuturi si organe
3. rol in cooperarea dintre APC si limfocitele Tc (sau Ts), mai ales in RIC
-in timpul acestei cooperari, epitopul situat pe MHC I este aratat TCR, acesta din urma angajand legaturi pe de-o
parte cu epitopul si pe de alta parte cu domeniile polimorfe ale MHC I, realizandu-se astfel o recunoastere
antigenica asociativa
-la aceasta cooperare celulara participa si CD8 de pe limfocit, care angajeaza legaturi cu domeniul alfa 3, controland
daca celula cu care vine in contact este singenica (daca este celula self)
Moleculele MHC II
-sunt prezente doar pe celulele implicate in RI (APC, LT, LB) => nu sunt exprimate pe nicio celula somatica
Structura
-sunt molecule heterodimerice => formate din doua lanturi diferite care se asociaza, fiind unite prin legaturi
disulfurice situate foarte aproape de membrana celulara
-ambele sale lanturi sunt transmembranare si se noteaza cu alfa si beta
-ambele au capatul N-terminal extracelular si capatul C-terminal intracelular
-lantul alfa este mai greu decat cel beta
-lanturile nu sunt liniare, fiind organizate, de asemenea, in domenii; ambele lanturi au cate doua domenii dispuse
simetric => unul spre capatul N-terminal si celalalt spre membrana
Domeniile amino-terminale
-sunt alfa 1 si beta 1
-sunt formate din secvente de aminoacizi variabile sau hipervariabile => domenii polimorfe
-aceste domenii se asociaza, formand o cavitate de dimensiuni reduse denumita situsul prezentator al antigenului,
in care este inclavat epitopul (in vederea prezentarii sale)
Domeniile dinspre membrana
-sunt alfa 2 si beta 2
-sunt formate din secvente de aminoacizi constante sau aproape constante, fiind aceleasi la toate celulele din
organism => domenii monomorfe
-cel mai monomorf este alfa 2
-asezarea simetrica a domeniilor determina conformatia lor Ig-like
Functiile
-sunt 3, in oglinda cu cele ale MHC I
1. specializate in prezentarea unor epitopi proveniti din prelucrarea sau procesarea antigenelor exogene
2. au o contributie minora in reactia de respingere a grefei
3. joaca un rol important in cooperarea necesara pentru initierea ambelor tipuri de raspunsuri imune, intre APC si
LTh (care sunt primele care raspund in cazul prezentei unui Ag timodependent)
-in timpul acestei cooperari, moleculele MHC II sunt recunoscute de catre LTH prin TCR, care angajeaza legaturi si
cu epitopul (pentru recunoastere antigenica), cat si cu domeniile polimorfe ale MHC II si prin CD4 (caracteristic
LTh), care angajeaza legaturi cu domeniul monomorf al moleculei MHC II

Mecanismele prezentarii selective a antigenelor de catre moleculele MHC


-desi ambele tipuri de molecule MHC sunt elaborate in acelasi subcompartiment celular (RER), acestea prezinta
diferentiat antigenele pentru ca se cupleaza cu acestea in compartimente total diferite
Moleculele MHC I
-moleculele MHC I prezinta epitopi din antigenele endogene (cel mai frecvent proteine endocitoplasmatice), care
pot avea doua origini: endogena propriu-zisa si exogena
Antigenul propriu-zis
-reprezinta diverse proteine cu defecte moleculare sau mai ales de conformatie spatiala; la nivelul ribozomilor este
sintetizat lantul proteic propriu-zis, lant care in mod obisnuit este excesiv de lung si este trecut de pe fata externa a
RER in lumen (in acest moment se numesc proteine native); proteinele native sunt nefoldate si sunt supuse actiunii
saperoninelor (Hsp), iar daca efectul este favorabil, proteina se transforma din proteina nativa in proteina matura,
care adopta o anumita conformatie spatiala; proteina matura este trimisa in diverse locuri (in citoplasma => prot.
structurala / la membrana => receptor / export => IL); exista si situatii cand in urma actiunii Hsp, foldarea nu are loc
=> acestea raman proteine native, care devin niste rebuturi proteice (DRIPS = defective ribozomal proteins); in mod
normal, aproximativ 25 30% din totalul proteinelor elaborate sunt DRIPS
-indepartarea DRIPS: proteinele trec din lumenul RER in citoplasma (sub actiunea unui canalicul de la acest nivel
denumit SEC-61 canalicul secretor de 61kDa), de unde urmeaza sa fie indepartate; daca au structura primara
normala, acestea sunt niste DRIPS obisnuite, dar daca au structura primara defectuasa, pot actiona ca niste
autoantigene sau ca markeri tumorali; DRIPS sunt distruse la nivelul proteazomilor (echipamente celulare
intracitoplasmale non-lizozomoale)
-proteazomii sunt alcatuit din doua unitati identice (la exterior doua unitati alfa / la interior doua unitati beta);
unitatea beta este unitatea enzimatica (cu rol in distrugerea proteinelor); aceste unitati se dispun sub forma unor
colaci, alcatuind in interior un canalicul intern prin care patrund DRIPS-urile, care patrund ca si polipeptid depliat si
ies ca si fragmente peptidice mici care se numesc epitopi
-epitopii ajung in RER si sunt incarcati de moleculele MHC I; trecerea acestor epitopi in RER se face printr-un sistem
transportor denumit TAP
-acest transport este facilizat prin formarea unor punti de legatura intre proteazom si TAP, punti alcatuite din 2
molecule denumite LMP-2 respectiv LMP-7 (low mass proteins)
Antigenele exogene
-provenite din proteine citoplasmatice ale bacteriilor intracelulare sau ale virusurilor
-aceste proteine sunt trecute in RER si se ataseaza MHC I
-primul lant al MHC care este elaborat este lantul alfa, care initial este imatur; acesta este adus la conformatia
necesara prin actiunea unei saperonine (calnexina), care inveleste in totalitate molecula si o forteaza sa adopte
conformatia spatiala necesara
-odata stabilita conformatia, lantul alfa capata afinitate pentru lantul beta => cele doua se asociaza, constituind
molecula MHC I
-initial, lanturile se asociaza instabil, astfel ca asupra lor actioneaza o a doua saperonina (calreticulina), care
solidarizeaza legatura dintre cele doua lanturi
-intre lantul beta si TAP se realizeaza o legatura mediata de tapasina (care creste afinitatea lantului fata de TAP si
favorizeaza incarcarea moleculelor MHC I)
-lantul alfa are afinitate pentru o enzima denumita ERAP (aminopeptidaza reticulului endoplasmatic), care cliveaza
epitopii atasati daca au peste 12 AA-)
-in final MHC I impreuna cu epitopii sunt adusi la suprafata si vor fi ulterior recunoscuti de catre limfocitele Tc (si
eventual supresoare)
Moleculele MHC II
-cele doua lanturi ale MHC se formeaza aproape simultan
-la acestea se asociaza initial un al treilea lant denumit lantul 2I (2 de la MHC II si I de la inhibitor)
-lantul 2I inhiba, prin capatul sau N-terminal, obtureaza situsul moleculelor MHC II

-aceste molecule sunt trecute din RER in endozomi, unde sufera modificari succesive care se concretizeaza in
indepartarea majoritatii lantului 2I de catre catepsina); totusi, la nivelul situsului ramane portiunea N-terminala a
lantului inhibitor (denumit CLIP portiunea de clivare a lantului inhibitor)
-odata cu eliminarea CLIP, situsurile devin libere pentru a incarca diversi epitopi, care provin din Ag corpusculare
care au fost endocitate
-in endozomi respectivele Ag sunt scindate si in final se incarca pe moleculele MHC II
-in acest moment tot complexul este adus la suprafata si epitopul astfel exteriorizat este recunoscut de LTh
-in RER are loc cuplarea MHC I cu antigenele endogene
-dintre cele doua categorii de molecule MHC, singurele care au situsul prezentator liber sunt MHC I
-in endozomi are loc cuplarea Ag corpusculare cu moleculele MHC II pentru ca aceste Ag se formeaza in endozom,
iar pe de alta parte moleculele MHC II sunt singurele care tranziteaza endozomii

CURS 05 POPULATIILE LIMFOCITARE SI MARKERII LOR DE SUPRAFATA


Introducere
-din totalul celulelor seriei albe, limfocitele reprezinta cam 25 40%, ceea ce corespunde unor valori absolute
cuprinse intre 1500 3500 limfocite/mm3
-la microscopul optic, limfocitele se pot imparti in limfocite mici (populatia majoritara 80 85% -), care cuprinde
doua subvarietati: limfocitele T si limfocitele B si limfocitele mari, care au un diametru intre 10 16um, citoplasma
este foarte bine reprezentata si abundenta si prezinta numeroase granulatii azurofile; acestea se numesc LGL
large granular lymphocytes si reprezinta 10 15% din totalul limfocitar; LGL cuprinde doua subtipuri de limfocite =>
limfocite NK si limfocitele K, care sunt implicate in apararea naturala si in RIC
Limfocitele mici
-ddiferentierea pe baza microscopica a limfocitelor T si B nu se poate realiza => sunt necesare diferentieri dpdv
functional => cel mai important test de diferentiere este testul rozetarii
-punand in contact limfocite cu hematii de oaie/berbec, singurele care se asociaza cu acestea sunt limfocitele T
-limfocitele T sunt pozitive la testul rozetarii deoarece prezinta pe suprafata lor un receptor de adeziune
intercelulara care permite angajarea de legaturi cu hematiile; acest receptor este caracteristic limfocitelor T (deci
niciodata nu se va afla pe limfocitele B)
Limfocitele T
-se impart in diverse clase: Th, Tc, Ts, Tcs (contrasupresoare), Trg (reglatorii)
-aceste clase nu pot fi diferentiate nici prin criterii morfologice si nici prin testul rozetarii, deoarece toate sunt
pozitive => se diferentiaza intre ele dupa fenotipul de suprafata (expresia receptoriala)
-toate limfocitele T exprima receptori de membrana comuni, dar si receptori definitorii pentru functia fiecarei clase
de limfocite (denumiti markeri de suprafata) => evidentierea acestor receptori specifici se realizeaza cu ajutorul
anticorpilor monoclonali (Ac artificiali produsi prin tehnici de hibridizare, care au ca particularitate faptul ca
recunosc cu specificitate absoluta receptorii specifici de la suprafata limfocitelor, sau de pe suprafata altor celule)
Caracterele generale ale limfocitelor T
-reprezinta 65% din totalul limfocitelor
-sunt limfocite cu durata de viata lunga, sau foarte lunga => un limfocit are o durata de viata de ordinul anilor,
zecilor de ani sau chiar toata toata viata
-sunt celule intens recirculante, in vederea cautarii antigenului pentru care sunt specifice
-pot fi identificate cu ajutorul testului rozetarii, test care permite identificarea si separarea limfocitelor T
-prezinta receptori de suprafata (CD3, CD4, CD8), cu rol accesor in activarea LT (CD28, CD45) si de adeziune celulara
(CD1, LFA1 CD11a/CD18-)
-LFA = antigenul asociat functiei leucocitare
Receptorii de suprafata ai limfocitelor T
-se impart in 3 categorii, la recunoasterea antigenica participand TCR CD3 (recunoaste epitopii prezentati) si doi
coreceptori, reprezentati de CD4 SAU CD8 (coreceptori de recunoastere a moleculelor prezentatoare de antigen
MHC II CD4 / MHC I CD8)
-recunoasterea antigenica realizata de limfocitele T este asociativa (recunoaste concomitent Ag si molecula MHC)
-receptorii au rol in activarea metabolica a limfocitelor T
Caracteristicile recunoasterii antigenice ale limfocitelor T
-limfocitele T recunosc doar antigenele prezente pe membranele APC in complex cu moleculele MHC => spre
deosebire de limfocitele B, LT nu recunosc niciodata antigenele solubile
-limfocitele T recunosc antigenele dupa structura primara
-recunoasterea realizata de limfocitele T este dublu asociativa
Complexul TCR-CD3
-pe suprafata LT in stare de repaus exista un numar foarte mare de asemenea complexe (40 45 de mii )

-este un receptor heterodimeric => format din doua lanturi diferite si asociate intre ele
-ambele lanturi sunt transmembranare, capetele N-terminale fiind la exterior, iar cele carboxi-terminale sunt
intramembranare
-cele doua lanturi sunt alfa (45kDa; elaborat dupa codul unor gene prezente pe cromozomul 14) si beta (40kDa;
elaborat dupa gene de pe cromozomul 7)
-lanturile sunt unite prin punti disulfurice situate in apropierea membranei
-membrana separa 3 segmente diferite ca structura si ca functie => segment extracelular (lung), segment
transmembranar si segment intracitoplasmatic
Segmentul extracelular
-TCR, in segmetul extracelular, adopta o conformatie Ig-like
-prezinta 4 domenii (2 ale alfa, 2 ale beta), situate simetric unul fata de celalalt
-domeniile din apropierea zonei N-terminale sunt hipervariabile, avand secvente variabile de la clona la clona =>
domenii variabile (Valfa respectiv Vbeta = variabil alfa/variabil beta)
-domeniile Valfa si Vbeta fiind pozitionate simetric, se asociaza intre ele, constituind situsul combinativ pentru
antigene
-domeniile variabile ale alfa si beta sunt variabile si intre ele
-domeniile din apropierea membranei sunt de asemenea diferite intre ele, dar sunt identice pentru toate clonele LT
din organism => domenii constante (Calfa si Cbeta)
Domeniile variabile
-responsabile pentru recunoasterea antigenica
-desi ambele domenii (Valfa / Vbeta) sunt responsabile de recunoasterea antigenica, ele nu angajeaza legaturi cu
antigenul prin intreaga lor secventa de aminoacizi, contactele cu antigenul sunt punctiforme si se realizeaza de
catre secvente mici, scurte de aminoacizi (8-13 AA), ce provin din plicaturarea Valfa si Vbeta, care aduc aceste
secvente in interiorul cavitatii si ele angajeaza legaturi cu complexul MHC-epitop prin complementaritate; aceste
secvente de 8-12AA se numesc CDR (complementary determining regions)
-lanturile alfa si beta se plicatureaza intens, baza vilozitatilor fiind unite prin punti disulfurice, iar varful
vilozitatilor prezentand aminoacizii cu rol de CDR (prima vilozitate prezinta CDR1, a doua CDR2 etc. aceasta
numerotare este valabila si pe alfa si pe beta)
-CDR1 si CDR2 angajeaza legaturi cu MHC, iar CDR3 este singurul care realizeaza legaturi cu epitopul => are loc o
recunoastere antigenica asociativa monoreceptoriala
-cele 6 CDR-uri realizeaza un paratop => substructura situsului combinativ pentru antigen, ce este direct
responsabila de recunoasterea antigenica
-secventele care nu sunt implicate in recunoasterea antigenica se numesc FR (framework regions)
Zona balama
-aflata intre domeniile constante si membrana
-reprezinta zona din TCR dotata cu maximum de flexibilitate, executand miscari de baleiaj in toate planurile, miscari
care sunt importante in recunoasterea Ag
-la acest nivel exista punti disulfurice care solidarizeaza cele doua lanturi
Segmentul transmembranar
-format doar din 20 25AA
Segmentul intracitoplasmatic
-are ca particularitate ca este scurt sau foarte scurt (8 12 AA) => segmentul intracitoplasmatic iese foarte putin
din planul membranei
Rolurile TCR
-rol esential in recunoasterea antigenica asociatia
-rol important in generarea unor semnale activatoare care iau nastere in urma adaptarii conformationale a situsului
combinativ pentru antigen, la formarea complexului MHC-epitop

-nu poate realiza transmiterea (transductia) semnalelor catre sistemele enzimatice de profunzimea citoplasmei =>
transductia semnalelor este realizata de CD3, care se asociaza intotdeauna la CD3
Complexul CD3
-complex pentameric, cu primele trei lanturi (alfa, beta, delta) scurte si doua (zeta) lungi
-lanturile scurte sunt transmembranare, de 21kDa, elaborate dupa gene prezente pe cromozomul 11; la aceste
lanturi se asociaza doua lanturi frecvent identice intre ele care sunt lungi, efilate, care patrund adanc in citoplasma
limfocitului
-lanturile lungi au 16kDa si sunt elaborate dupa gene prezente pe cromozomul 1
-lanturile se asociaza intre ele prin punti disulfurice, formand pentamerul si in plus toate se asociaza lui TCR =>
formeaza un complex heptameric
-CD3 realizeaza transductia semnalului
CD4
-este un coreceptor de recunoastere antigenica
-ca distributie, CD4 este absolut caracteristic pe suprafata limfocitelor Th => limfocitele Th sunt LT CD4+
Structura
-glicoproteina transmembranara, care in segmentul extramembranar prezinta 4 domenii diferite ca lungime
-prezinta si un segment intracitoplasmatic foarte lung
Functiile segmentului extracelular
-rol foarte important in cooperarea dintre limfocitele Th si APC
-cooperarea este conditionata de procesul de prezentare antigenica => CD4 recunoaste molecula MHC II din
complexul MHC-epitop, angajand legaturi cu domeniul monomorf al MHC II (domeniul alfa2)

Functiile segmentului intracelular


-rol important in activarea limfocitelor Th, fiind in contact direct cu o enzima din clasa protein-tirozin-kinazelor
(codificata de LCK P56); LCK = leucocyte characteriscit kinase / P56 = protooncogena de 56kDa
CD8
-coreceptor de recunoastere antigenica
-este prezent pe Tc si Ts => Tc si Ts se numesc limfocite CD8+
Structura
-prezinta doua domenii situate pe segmentul extracelular (unul al lantului alfa, celalalt al lantului beta) si un
domeniu intramembranar foarte lung
Functii
-CD8 angajeaza legaturi cu moleculele MHC I la nivelul domeniului monomorf al MHC I (domeniul alfa3)
-rol important in activarea LTc prin interactiunea cu P56 LCK
!receptorii CD4, CD8, TCR-CD3 realizeaza recunoasterea antigenica dublu asociativa
-recunoasterea dublu asociativa reprezinta situatia cand APC prezinta un epitop prin intermediul MHC, epitop care
este recunoscut prin participarea TCR si CD8/CD4 => recunoasterea antigenica este bireceptoriala => se stabilesc
legaturi si cu MHC si cu epitopul
-contactele stabilite cu MHC: prin CDR1, CDR2 (si ale alfa si ale beta) + CD4/CD8 = 5 contacte
-contacte stabilite cu epitopul: prin CDR3 (si ale alfa si ale beta) => 2 contacte
-semnificatia RADS este ca limfocitele T recunosc doar antigenele membranare, pentru ca moleculele MHC sunt
prezente doar pe membranele APC

CURS 6
Receptorii cu rol accesor in activarea LT
Receptorul CD28
-exprimat pe membranele LTh si LTc
-structura: homodimer de 50kDa => doua lanturi identice si asociate intre ele
-fiecare lant are in partea extramembranara, in apropierea capatului N-terminal, un domeniu (domeniile sunt
situate simetric)
-segmentul intracelular are rol important in activare
-rol: cooperarea intre LTh, LTc si APC (cooperare ocazionala, in cadrul prezentarii si recunoasterii antigenului)
-CD28 angajeaza legaturi cu un contraligand de pe APC profesionale (CD80 sau CD86) => cooperarea initiaza
semnale care contribuie la maturarea functionala a limfocitelor si stimuleaza numarului de celule/clona activata
-in cazul LTh se stimuleaza sinteza diverselor tipuri de interleukine (care amplifica/regleaza raspunsul imun)
-in cazul LTc se stimuleaza productia si eliberarea de citokine cu rol distructiv
Receptorul CD45
-prezent pe membranele tutror limfocitelor aflate in sangele periferic
-ocupa cel putin 10% din suprafata membranei LT
-pe LT se afla atasat mereu la complexul TCR-CD3 (se ataseaza la lanturile zeta-zeta ale CD3) => se activeaza de
fiecare data cand are loc recunoasterea antigenica => apar semnale activatoare care se transmit din lant in lant,
pana la CD45 (TCR -> CD3 -> -prin lanturile zeta-zeta- CD45)
-odata activat, CD45 incepe sa fct ca o enzima de tipul protein-tirozin-fosfataza => defosforileaza diversele tirozine
-CD45 activat formeaza un cuplu cu protein-tirozin-kinazele
Receptorii de adeziune intercelulara ai LT
-rol esential in cooperarea dintre APC si LTh = prima etapa a oricarui tip de RI fata de antigenele timodependente
-contactul dintre membranele APC si LTh se realizeaza prin cupluri de adeziune intercelulara (2 cupluri)
Cuplul de linia I
-primele legaturi care se stabilesc sunt cele prin cuplul de adeziune de linia I (CD2 LFA3)
-CD2 este exprimat pe toate LT (receptor panT) => glicoproteina monomerica transmembranara de 50kDa ce
prezinta doua domenii extramembranare si un segment intracelular lung; angajeaza legaturi prin
complementaritate cu LFA3 (leucocyte function antigen)
-LFA3 este de asemenea un monomer care are spre capat doua domenii
-cuplul este numit de linia I pentru ca afinitatea dintre CD2 si LFA3 este foarte mare => la contactul LTh - APC se
formeaza multe cupluri CD2-LFA3 (mii, chiar zeci de mii), cupluri care sunt stabile pentru o lunga perioada de timp
Cuplul de linia a II-a
-legaturile se fac intre LFA1 si ICAM
-LFA1 se afla pe LTh; se afla de asemenea si pe LB si pe monocite; este un heterodimer alfa-beta care prezinta in
segmentul extramembranar cate 2 domenii situate simetric; segmentele intracelulare sunt lungi; lantul alfa se
numeste CD11a, iar lantul beta se numeste CD18; angajeaza legaturi cu mai multi contraliganzi din categoria ICAM
(intercelular adhesion molecules)
-afinitatea dintre cele doua molecule este mai mica, deci se stabilesc mai tarziu si au o contributie mai scazuta
Functiile cuplurilor de adeziune
-favorizeaza net recunoasterea antigenica => pentru ca mentin membranele celulare dispuse paralel in contact
intim, permitand mentinerea contactului dintre APC si limfocit pentru un timp suficient difuziunii moleculelor MHC
si TCR in toate planurile (pentru ca acestea doua sa ajunga la un moment dat in contact una cu cealalta)
Mecanismele activarii limfocitelor T
Principiile de baza ale activarii limfocitelor T

1.activarea limfocitelor T are loc strict in organele limfoide secundare si reprezinta momentul central al oricarui
raspuns imun impotriva antigenele timodependente
2.necesita doua actiuni realizate la nivelul si prin intermediul ganglionilor loco-regionali: (1) drenajul continuu al
lichidelor interstitiale (pentru ca aferentele limfatice se deschid beant in interstitiul ganglionar, favorizand accesul
antigenelor tisulare in ganglioni) si (2) concentrarea intensa a limfocitelor in parenchimul ganglionar
3.activarea si cooperarea APC limfocit trebuie sa fie bidirectionala
Rolul drenajului continuu
-antigenele pot ajunge in interstitiul ganglionar sub doua forme distincte: (1) ca antigene transportate de catre APC
=> iau rapid calea limfaticelor aferente si sunt ulterior prezentate limfocitelor T din parenchimul ganglionar (se
prezinta defapt un mic fragment epitopul- rezultat din prelucrarea Ag, fragment care este recunoscut de TCR); (2)
ca si antigene ca atare, acestea nefiind insa identice cu antigenul original (sunt modificate de procesul inflamator
acut aparut la intrarea Ag in corp proteaze si radicali liberi eliberati de macrofagele locale-)
Rolul concentrarii limfocitelor
-lifmocitele circulante ajung in parenchim, unde stationeaza un timp indelungat => pot sa aiba contact cu antigenul
ajuns la acest nivel
-in cazul in care limfocitele nu sunt stimulate antigenic, acestea parasesc ganglionul respectiv si se intorc in
circulatie, intrand ulterior in alt ganglion
-in ganglioni, activarea limfocitelor T nu poate avea loc decat in conditiile unei cooperari cu APC, pentru ca ele nu
pot fi stimulate niciodata direct de catre antigenul nativ (fie modificat, fie nemodificat / fie opsonizate, fie
neopsonizate), pentru ca nu prezinta receptori de captare a antigenelor si nici nu pot recunoaste antigenele native,
ci doar epitopi
Activarea si cooperarea
-cooperarea si activarea necesare unui raspuns imun eficient trebuie sa fie bidirectionale => APC si limfocitele
trebuie sa se stimuleze reciproc
-sensul activarii este anterograd (dinspre APC care prezinta catre LT care recunosc Ag)
-la finalul activarii anterograde apare activarea limfocitelor T, care se poate realiza pe doua cai: principala (TCRCD3) si accesorie (CD28 de pe LT CD80 de pe APC)
-prin transmiterea semnalelor prin cele doua cai rezulta 3 modificari importante ale clonei LT, care sunt o conditie
sine qua non al initierii RI:
1. activarea metabolica a LT (ACTIVAREA)
2. stimularea diviziunilor celulare (EXPANSIUNEA) => creste numarul de celule/clona activata
3. maturarea functionala a LT (MATURAREA) => produc si elibereaza interleukine (daca sunt LTh) sau citokine cu rol
distructiv (daca sunt LTh)
Activarea retrograda
-se exercita dinspre LT deja activate catre APC
-se numeste retrograda pentru ca se exercita in sens opus prezentarii si recunoasterii antigenice
-se realizeaza prin intermediul unor interleukine produse de catre limfocitul T activat, cea mai importanta fiind IL4,
care are mai multe efecte activatoare asupra APC:
1. stimuleaza intens sinteza si expresia membranara a moleculelor MHC => stimuleaza prezentabilitatea antigenului
=> + MHC => + activare LT; aceasta amplificare are loc pana cand este atins (chiar depasit) pragul declansarii
raspunsului imun (practic pentru a se declansa un RI apare doar cand LT sufera modificarile activatoare A, E, M-)
Mecanismul activarii limfocitelor T
-trece prin doua etape mari: etapa antigen-nespecifica si ulterior etapa antigen-specifica (activarea propriu-zisa)
Etapa antigen-nespecifica
-consta in stabilirea de legaturi prin cuplurile de adeziune intercelulara (vezi mai sus)
-aceste legaturi se pot realiza indiferent de prezenta epitopului pe MHC => Ag-nespecifica
-are loc permanent in organism, in organele limfoide secundare => fie APC ajung cu MHC fara epitop, fie ajung cu
MHC cu epitopi care nu sunt recunoscuti, fie ajung cu MHC cu epitopi care sunt recunoscuti

Etapa antigen-specifica
-se initiaza doar cand MHC prezinta un antigen care este si specific
-Ag este recunoscut de TCR, la care se asociaza CD3 (cu lanturile mici alfa-beta-delta si lanturile lungi zeta-zeta), la
acesta din urma legandu-se, prin punti S-S cu lanturile zeta-zeta, CD45
-la MHC se asociaza un coreceptor (CD4 in cazul LTh / CD8 in cazul LTc), care angajeaza legaturi cu domeniul
monomorf al moleculei MHC
-in citoplasma, CD4 si CD8 se afla in contact cu o enzima PTK (P56 sau LCK)
-in centrul catalitic al enzimei PTK exista o tirozina cu rol regulator (tirozina din pozitia 505)
-cand are loc recunoasterea antigenica apar doua semnale succesive:
1. semnalul declansat pe calea CD4/CD8: apare in urma contactului CD4/CD8 cu domeniul monomorf al moleculelor
MHC; este un semnal inhibitor, care activeaza PTK cu care CD4/CD8 sunt in contact => PTK isi schimba conformatia,
aducand la suprafata tirozina din pozitia 505, care fixeaza o molecula macroergica de fosfat => apare inhibitia
protein-tirozin-kinazei => rol protectiv impotriva activarii limfocitare in cazul in care iau contact cu molecule MHC
goale (exista molecule goale chiar si pe un APC care au atasat un epitop) => se previne reactia imuna impotriva APC
2. semnalul declansat de TCR: semnal activator care apare la contactul MHC-epitop cu TCR; semnalul se transmite
la lanturile zeta-zeta ale CD3, unde poate urma (a) o cale scurta catre CD45 si (b) o cale lunga, in care este transmis
catre segmentele intracelulare ale CD3 (caile se succed: cale scurta, apoi cale lunga)
a. calea scurta: CD45 se activeaza si incepe sa functioneze ca o PTP, care preia fosfatul de pe tirozina 505 si se
incarca cu el, indirect realizand defosforilarea PTK, care se activeaza diverse enzime cu rol in activarea mtb a LT
b. calea lunga: lanturile zeta isi schimba conformatia la nivelul segmentelor distale, care favorizeaza foarte mult
atasarea locala a mai multor enzime, cea mai importanta fiind ZAP-70 = Z-chain associated protein; ZAP preia
fosfatul de pe CD45 si il trece pe alte substraturi => il trece pe PLC, care se fosforileaza si se activeaza =>
declanseaza cascada fosfatidil-inozitol-bifosfatului, din care rezulta DAG si IP3 => se activeaza diverse gene
-IP3: substanta hidrosolubila care difuzeaza in citoplasma pana la nivelul REN, stimuland receptorii specifici de la
acest nivel si eliberarea consecutiva a unor cantitati mari de calciu => apare hipercalcitie (+Ca in citoplasma), care
stimuleaza calcineurina (fosfataza), aceasta din urma activand un factor transcriptional (NF-AT = nuclear factor of
the activated T lymphocytes) cu rol in activarea unor functii nucleare (in mod normal este fosforilat => inactiv); NFAT activat difuzeaza usor in nucleu, unde stimuleaza marea majoritate a genelor pentru interleukine/citokine =>
incepe maturarea functionala limfocitara
-DAG: substanta liposolubila, care ramane atasat de membrana celulara si activeaza PKC, care activeaza un factor
transcriptional (NF-kB = nuclear factor of the light k chains of the B lymphocyte imunoglobulins); NF-kB este un
polipeptid care este in mod normal cuplat cu un inhibitor proteic, deci inactiv => PKC fosforileaza inhibitorul, care
se desprinde => NF-kB se activeaza si difuzeaza in nucleu, activand gene pentru interleukine si, in mod particular,
activeaza gena pentru IL2;
Mitoza limfocitara
-initierea mitozelor limfocitare se realizeaza prin kinazele ciclin-dependente (CDK), care actioneaza la etapele S si
perioada dintre G2 si M ale ciclului mitotic;
CDK cu efect in stadiul dintre G1 si S sunt stimulate de semnalele venite prin calea CD28, semnale care au pe
deasupra activarii cascadei MAP-kinazelor
-kinazele care influenteaza trecerea de la G2 la M sunt stimulate de semnalele venite prin calea TCR-CD3
Consecintele morfofunctionale ale activarii limfocitelor T
-limfocitele T se modifica morfologic si functional
-limfocitul trece din etapa G0 in interfaza (G1, S, G2), moment in care apar modificarile morfologice si functionale
=> devine mare si capata aspect relativ neregulat si citoplasma capata un surpuls de mitocondrii (marker morfologic
al activarii LT) si prezinta RER bine-dezvoltat
-apar si modificari fenotipice (ale expresiei receptoriale), mai mult calitative decat cantitative => creste mult
expresia receptorilor de adeziune (mai ales a LFA1) si a TCR => se formeaza limfoblasti T
-limfoblastii T care depasesc etapa G2 a ciclului mitotic, trec in etapa M ( a diviziunilor mitotice propriu-zise) => se
formeaza limfocite T efectorii (acestea vor fi utilizate concret in derularea RI pot fi LTh sau LTc) si limfocite T cu
memorie (nu mai revin niciodata la starea de repaus adica G0-, ramanand intr-un stadiu intermediar dintre G0 si
G1 => la un contact nou cu acelasi antigen, RI va fi mult mai prompt)

CURS 7 LIMFOCITELE B
Caracteristicile generale ale limfocitelor B
-reprezinta o minoritate celulara => 20% din totalul limfocitelor din sangele periferic
-sunt celule cu durata de viata scurta, sau foarte scurta => cateva saptamani luni (rar peste 1 an)
-sunt putin recirculante, stationand mult in organele limfoide secundare (asteapta antigenul)
Morfologie
-celule mici (6 9 microni)
-prezinta un nucleu limfocitoid (boaba de fasui) si citoplasma putina, prezenta la periferie => nu se pot diferentia
morfologic de LT (se diferentiaza prin testul rozetarii, la care LB sunt negative, pentru ca nu au CD2)
Receptorii de suprafata ai limfocitelor B
-3 categorii:
I. receptori de recunoastere antigenica (complexul BCR-CD79a/CD79b); rol si in activare
II. receptori cu rol accesor in activarea LB (CD45, CD25 pentru IL2-, complexul CD21/CD19)
III. receptori de adeziune intercelulara (LFA1 = CD11a/CD18)
Functiile de principiu ale LB
-in cadrul oricarui RI impotriva antigenelor timodependente, LB indeplinesc 3 functii succesive: (a) recunosc
antigenele timodependente -> (b) functioneaza ca APC -> (c) functioneaza ca celule producatoare de Ac (cand ajung
in stadiul de plasmocite)
Recunoasterea antigenica
-LB recunosc Ag doar in organele limfoide secundare
-este realizata de catre LB din ariile bursodependente ale OLS (corticala ganglionara si PALS externa)
-LB recunosc orice antigen aflat in faza fluida (antigene moleculare sau fragmente de antigene corpusculate,
ambele fiind de origine tisulara)
-in cazul LB nu este niciodata necesara prezentarea antigenica
Antigenele moleculare tisulare
-dupa frecventa: proteine+glicoproteine > oligozaharide, fosfolipide si altele
-acestea sunt drenate in mod continuu in ganglionii loco-regionali, fiind antrenate de lichidul interstitial care trece
permanent prin ganglion
Fragmente din antigenele corpusculate
-bacterii, virusuri, protozoare
-antigenele native se fragmenteaza pentru ca intotdeauna RI declansat de catre factori microbieni este insotit de un
proces inflamator desfasurat intratisular (care are ca scop distrugerea focarului) => sunt eliberate enzime, radicali
liberi de oxigen s.a., care altereaza agentii microbieni nefagocitati => ii fragmenteaza, iar fragmentele sunt
antrenate de lichidul interstitial catre ganglioni
Receptori implicati in recunoasterea antigenica
BCR
-structura: anticorp transmembranar (dupa frecventa: IgM monomer > IgD > IgG > IgA monomer > IgE)
-constituit prin asocierea a doua categorii de lanturi => o pereche de lanturi grele (H) si o pereche de lanturi usoare
(L)
-lanturile grele sunt transmembranare, cu capetele N-terminale extracelular si cele carboxi-terminale intracelular;
sunt unite prin punti disulfurice situate extramembranar
-lanturile usoare sunt pozitionate extracelular
-segmentul intracitoplasmatic este scurt si se afla in contact cu o protein-tirozin-kinaza caracteristica LB (P60fyn) =>
fyn = tirozinkinaza neuroblastomului felinelor

-la capetele N-terminale, capetele lanturilor H si L se asociaza strans intre ele, formand doua cavitati de dimensiuni
reduse => situsurile combinative pentru Ag (situsurile de recunoastere Ag), prin care se recunosc Ag dupa prezenta
pe suprafata lor a determinantilor antigenici conformationali
-BCR are 2 situsuri de recunoastere Ag identice intre ele => BCR este receptor monospecific
Functiile BCR
-recunoaste antigenele
-intiaza stimuli activatori
-BCR, ca si TCR, nu poate realiza transductia semnalelor activatoare (datorita segmentului intracitoplasmatic scurt)
=> transductia se realizeaza de catre 2 glicoproteine transmembranare asociate la BCR, care prezinta segmente
intracitoplasmatice lungi sau extrem de lungi (Ig alfa CD79a- si Ig beta CD79b-)
-ambele Ig prezinta cate un domeniu extramembranar scurt, acestea fiind pozitionate simetric; se asociaza si intre
ele,cu BCR si cu CD45 prin punti disulfurice extramembranare
-se considera ca Ig alfa si beta sunt omoloage ale lanturilor zeta-zeta ale complexului CD3
Recunoasterea si activarea LB
-Ag sunt recunoscute dupa prezenta determinantilor antigenici conformationali, care sunt recunoscuti de catre
situsurile combinative pentru Ag
-in urma recunoasterii apar semnale activatoare in BCR, care se transmit catre profunzime, pe doua cai: scurta
(semnalele au acces direct la PTK) si lunga (prin puntile disulfurice)
Calea scurta
-se activeaza PTK (P60fyn) cu care BCR se afla in contact
-PTK incepe sa fosforileze diverse substrate (fie enzimatice, fie non-enzimatice) => fosforileaza segmentele
intracitoplasmatice ale Ig alfa si beta, atasand multe grupari fosfat la nivelul tirozinelor prezente din abundenta la
nivelul capatului N-terminal
-fosforilarea lanturilor Ig alfa si beta favorizeaza net fixarea la capatul N-terminal a unor enzime cu rol in activare
(ex: SIYC = tirozin-kinaza splenica)
-ca urmare a atasarii SIYC la segmentele intracitoplasmatice, lanturile Ig alfa si beta sufera modificari
conformationale, care permit transmiterea semnalului activator si pe cale lunga
Calea lunga
-in urma caii scurte apare activarea CD45, care incepe sa functioneze ca o PTP (protein-tirozin-fosfataza)
-in calitate de PTP, aceasta defosforileaza tirozinele lanturilor Ig alfa si Ig beta si il ataseaza la membrana sa
-fosfatul nu ramane pe CD45, acesta fiind preluat de catre SIYC si transmis mai departe catre fosfolipaza C =>
hidrolizeaza PIP2 la DAG si IP3
-SIYC este omologul ZAP-70 al LT
-IP3 si DAG activeaza o serie de factori nucleari (NF) polipeptide-, care patrund intranuclear si activeaza diverse
gene (pentru MHC, IL, Ig, kinaze ciclin-dependente pentru mitoza-)
Recunoasterea si activarea in cazul un fragmente de antigene corpusculare
-inafara de calea prezentata mai sus, mai intervine o cale accesorie
-recunoasterea initiala se face pe baza determinantilor antigenici conformationali de pe fragmente
-antigenele corpusculare, fie native fie fragmentate, sunt acoperite de opsonine (C3b a complementului), care se
depun ca un strat unic de molecule pe membrana Ag (sau fragmentelor de Ag)
-opsonina C3b este recunoscuta de un coreceptor (CD21)
-CD21 este un monomer cu un segment extramembranar foarte lung si un segment intramembranar scurt (deci nu
poate transmite semnalele activatoare)
-transductia se face prin CD19, o glicoproteina asociata prin punti disulfurice cu CD21, care are un segment
extramembranar scurt si unul intramembranar lung
-ca urmare a recunoasterii determinantilor antigenici are loc activarea P60fyn si ulterior transmiterea semnalelor
prin cale scurta si lunga; in plus, P60fyn fosforileaza tirozinele segmentului intramembranar al CD19
-fosforilarea tirozinelor CD19 permite atasarea unor enizme (ex: PI3K = fosfatidil inozitol-3 kinaza)

-enzima PI3K este activata de semnalele transmise prin calea CD21-CD19 => incepe sa fosforileze MAP-kinazele,
activandu-le
-activarea MAP-kinazelor determina mai ales stimularea genelor pentru CK (kinazele ciclin-dependente), cu un efect
mitogen foarte pronuntat
Consecintele morfofunctionale ale activarii limfocitelor B
-in faza de repaus, LB se afla in faza G0 a ciclului mitotic
-odata stimulat, LB trece in interfaza (G1, S, G2); prin trecerea din G0 in interfaza, LB isi modifica aspectul si functia
=> se formeaza limfoblastul B (limfocit B activat)
-limfoblastii B au talie mare, nucleu limfocitoid, mitocondrii multe si cu multe criste, RER bine dezvoltat si prezinta
modificari fenotipice (+ receptori de adeziune celulara, + molecule MHC II) => pe durata stadiului de limfoblast,
functioneaza ca APC !
-celulele care depasesc faza G2 a interfazei, trec in etapa M, a diviziunilor mitotice; cel putin 95% din celulele
rezultate devin limfocite B efectorii (plasmocite => produc Ig), restul de sub 5% recapata aspectul de limfocit mic,
dar nu revin niciodata in faza Go, ramanand intr-o etapa intermediara (intre Go si G1) => limfocite B preactivate (cu
memorie)
-plasmocite: mari, ovale, nucelu neregulat, RER foarte abundent)
-limfocitele B cu memorie: la un nou contact cu acelasi antigen, acestea vor reactiona foarte scurt si foarte energic;
acestea au o viata scurta (cateva saptamani)
-transformarea in limfoblast se realizeaza la distanta de locul in care s-a realizat recunoasterea antigenica, la fel ca
si in cazul transformarii in plasmocit (tot la distanta) => migrarea si distantarea limfocitelor se realizeaza pentru a
permite o eliberare eficienta a Ig
-daca plasmocitele s-ar forma chiar la locul patrunderii/recunoasterii Ag, acestea ar fi inhibate, pentru ca ele expun
initial Ig pe membrana si ulterior ii elibereaza in circulatie => daca Ag ar fi preluat de Ig in curs de exocitare, s-ar
declansa semnale inhibitorii

CURS 8 RASPUNSUL IMUN UMORAL


Generalitati
-la baza raspunsului imun umoral declansat de antigenele timodependente sta o cooperare celulara la care
participa 3 clase (categorii) de celule:
1.APC (mai ales celule dendritice)
2.limfocite cu rol imunoregulator (Th amplifica RIU / Ts inhiba RIU)
3.limfocitele efectorii (limfocite B care se transforma in plasmocite si produc Ig)
Principiul RIU
-antigenele timodependente pot fi corpusculare sau solubile
-patrund intratisular si sunt captate de APC (mai ales celulele dendritice si mai putin macrofage)
-sunt prelucrate de APC, care formeaza epitopi (mici fragmente antigenice) pe care ii expun la suprafata
membranei, legati de MHC
-complexul epitop-MHC este prezentat limfocitelor cu imunoregulator
-la complexul APC-LTh/s se ataseaza LB, care se activeaza, devenind plasmocite
-plasmocitele formeaza Ig, care prezinta situsuri combinative pentru Ag, complementare conformatiei sau
configuratiei spatiale a antigenului inductor
-cooperarea celulara este bidirectionala: apar semnale centrifuge (catre APC spre limfocite) si centripete (dinspre
limfocite catre APC)
Secventa de activare RIU propriu-zis
-participa APC, LTh si LB
-APC realizeaza o selectie clonala a limfocitelor T
-in urma selectiei apar activarea si expansiunea clonala a LT
-LT determina activarea LB, care se transforma in plasmocit si sintetizeaza anticorpi
Secventa de retrocontrol
-determinata de activarea LTs (realizata mai tarziu)
-LTs elibereaza o serie de substante inhibitorii, care deprima activitatea LB, LTh
-prin acest proces se previn doua reactii nefavorabile ale RIU:
1. se evita expansiunea clonala exagerata
2. se evita formarea unei cantitati mari de Ac
-intre cele doua secvente se stabileste un echilibru fin => homeostazia RIU
Secventa de activare RIU propriu-zis
-cooperarea celulara din RIU nu se desfasoara niciodata intr-o singura etapa => APC, LT si LB nu coopereaza
niciodata spontan, ci doar in etape succesive
-acest lucru se datoreaza faptului ca cele 3 tipuri de celule nu au aceeasi localizare in organism: APC sunt in
tesuturi, LTh se afla in ariile timodependente ale organelor limfoide secundare (paracorticala ganglionilor, teaca
periarteriolara interna a splinei), LB se afla in ariile bursodependente ale organelor limfoide secundare (corticala
ganglionilor, teaca periarteriolara externa a splinei)
-APC recunosc antigenul, il capteaza si il proceseaza si apoi migreaza catre ariile timodependente ale OLS, unde
prezinta Ag catre LTh
-LTh se activeaza, iar dupa un anumit interval de timp se desprind de la locul cooperarii si incep sa migreze, trecand
din aria timodependenta in aria bursodependenta al aceluiasi organ limfoid si coopereaza cu LB
-LB devine plasmocit si secreta Ig specifice
Antigenul timodependent
-este format dintr-o parte carrier (parte suport) la care se asociaza unul sau mai multi determinanti antigenici
conformationali (haptena)
-pot fi solubile sau corpusculate
-sunt captate de APC nonB (dendriticele si, intr-o masura mai mica, macrofagele), care le transporta spre OLS

Cooperarea celulara
-APC prezinta, prin atasarea de MHC, partea carrier a Ag catre LTh, ceea ce determina o cooperare cognitiva intre
cele doua
-cooperarea cognitiva este desavarsita de o cooperare non-cognitiva, realizata prin IL1 produs de APC
-LTh trece apoi in aria bursodependenta, transformandu-se in acest timp in limfoblast Th
-antigenul nativ ajunge si el in ariile bursodependente ale OLS, ca urmare a drenajului lichidului interstitial => este
recunoscut de LB antigen specifice, strict dupa partea haptenica
-LB se activeaza semnificativ (dar nu total), iar dupa un anumit interval de timp incepe sa migreze (ramanand insa in
aria bursodependenta), transformandu-se morfologic in limfoblast B
-apare o cooperare cognitiva si non-cognitiva intre limfoblastii T si B
-cooperarea cognitiva: limfoblastul B joaca rol de APC (avand molecule MHC), care prezinta Ag prin partea sa carrier
catre limfoblastul T, acesta recunoscandu-l prin TCR => LT se activeaza complet
-cooperarea non-cognitiva: limfoblastul Th elibereaza diverse categorii de IL, care stimuleaza limfoblastul B
-limfoblastul B migreaza de la locul cooperarii, ramanand in cadrul aceleiasi arii bursodependente; in acest timp se
transforma din limfoblast in plasmocit
Precizari
-in cadrul RIU participa toate categoriile de APC (initial nonB si apoi LB)
-in cadrul acestui raspuns, LB indeplinesc trei functii majore: recunosc antigenul, prezinta antigenul si produc
anticorpi
-in cadrul RIU, antigenul este recunoscut in intregime: partile haptenice sunt recunoscute de catre LB, iar parea
carrier este recunoscuta de LT
Cooperarea dintre LTh si APC
-are loc in ariile timodependente ale OLS
-aceasta cooperare trece prin doua subetape: etapa cognitiva si non-cognitiva
Etapa cognitiva
-prezinta cooperari antigen-nespecifice si antigen-specifice, primele fiind cele nespecifice
a.cooperarile Ag-nespecifice:
-> se realizeaza prin cupluri de adeziune celulara de linia I (CD2 de pe LTh si LFA3 de pe APC) si II (LFA1 de pe LTH si
ICAM de pe APC)
-> afinitatea dintre receptorii cuplului de linia I este foarte mare, asa ca se formeaza legaturi numeroase si stabile
-> legaturile realizate prin cuplurile de linia a II-a sunt mai putin puternice
-> aceste legaturi se realizaza indiferent de prezenta sau nu a unui Ag
b.cooperarile Ag-specifice
-> realizate intre complexul MHC-epitop de pe APC si complexul TCR-CD3 de pe LTh
-> pentru ca adeziunile Ag-nespecifice sunt foarte stranse, moleculele MHC si TCR au timp sa difuzeze in lateralul
membranei, pana cand apar fata in fata in fanta dintre cele doua celule
-> cooperarea dintre cele doua complexe declanseaza semnale activatoare ce determina activarea LTh,
caracterizata printr-o intensificare a fosforilarilor
-> se fosforileaza lantul beta al LFA1, ceea ce determina modificari ale conformatiei sale; acest lucru creste intens si
brusc afinitatea LFA1 pentru ICAM
Etapa non-cognitiva
-importanta pentru ca simpla recunoastere a epitopului de catre TCR nu este suficienta pentru activarea LTh la un
nivel corespunzator pragului declansarii RIU
-se realizeaza prin IL1 secretata de APC
-IL1 exista intr-o forma solubila (complet exocitata; fara functii imunologice, fiind doar un mediator proinflamator)
si intr-o forma membranara (expusa pe membrana APC), care nu este situata pe orice versant al APC, pentru a se
evita activarea intamplatoare a unor LT antigen-nespecifice prezente local

-la contactul dintre IL1 membranar si LTh apar semnale activatoare care stimuleaza genele pentru factori mitotici si
pentru IL 2 si receptorul IL2
-LTh incep sa produca si sa elibereze IL2 si expune si receptorul pentru IL2 (CD 25) pe membrana => celula se
autoactiveaza in sens autocrin, de tip TCR-like
-principala consecinta a activarii LTh este transformarea in clase de LTh
(Sub)clasele de LTh
-nu sunt celule preformate
-fenotipic, sunt identice intre ele => exprima CD4 si CD28
-se diferentiaza prin tipurile de IL secretate
-LTh nave: LT imature, aflate la primul contact cu antigenul; contin in genomul lor toate genele necesare sintezei IL,
dar toate, inafara de IL2, sunt inhibate => produc doar IL2, in cantitati foarte mari => LTh-p (producatoare de IL2);
LTh-p raman in contact cu APC si se transforma intr-o forma maturata intermediar => LTh-zero- (produc cantitati
reduse din toate IL: IL2, IL3, TNF, IFN-gamma, IL4, IL5, IL6IL10 etc. => cantitatile sunt prea mici pentru a putea fi
folosite in RIU); LTh-zero- se matureaza in mai multe forme, in functie de natura antigenului si mai ales dupa
prezenta/absenta LB in cadrul cooperarilor celulare
-daca LB nu sunt prezente in nicio etapa, LTh-0 se transforma in LTh-1, care amplifica RIC prin cantitati mari de IL2,3
TNF-alfa, IFN-gamma etc.
-daca LB sunt prezente in cadrul cooperarii, LTh-0 se transforma in LTh-2, care amplifica RIU, prin cantitati mari de
IL4,5,6,10 etc.
-transformarea LTh-0 se realizeaza prin excludere reciproca (LTh-1 si 2 se inhiba reciproc)
-LTh-1 are efect apoptotic pe LTh-2 prin IFN-gamma
-LTh-2 are efect apoptotic pe LTh-1 prin IL 10
-aceasta inhibitie reciproca este foarte importanta, pentru ca fiziologic, RI este fie umoral, fie celular
Interleukinele
a.IL2:
-> pe langa efectele autocrine pe LTh-p, are si efecte paracrine pe LB, LTc, Lnk prin efectele TCR-like (pe LT) sau
BCR-like (prin LB)
-> poate determina doua tipuri de raspunsuri, in functie de sursa de IL2
-> daca este produsa de LTh-1, atunci activeaza doar RIC
-> daca este produsa de LTh-p, atunci e posibil sa stimuleze RIU primare (RIU ce apar la primul contact cu antigenul)
b.IL4
-> stimuleaza RIU secundare, la contacte ulterioare cu acelasi antigen
-> stimuleaza activarea unui numar mai mare de LB
-> stimuleaza cresterea numarului de MHC II de pe APC
-> stimuleaza productia de IgG si inhiba productia de IgM, prin mecanismul de switch (comutare izotipica)
c.IL5
-> stimuleaza RIU secundar in mucoase
-> determina producerea IgA, inhiband IgM, prin mecanismul de switch
Cooperarea dintre limfoblastii T si B
-are loc in zonele bursodependente ale OLS
-are o etapa cognitiva si non-cognitiva
Etapa cognitiva
-contacte Ag-specifice realizate prin prezentarea si recunoasterea antigenica
-rol de APC este limfoblastul B care, prin moleculele MHC II, prezinta Ag, prin partea lui carrier, catre TCR
-acest contact determina semnale activatoare ce activeaza gene pentru interleukine
-in stadiul de limfoblast, celulele stabilesc contacte si prin receptori caracteristici pentru acest stadiu => CD40 de pe
LB si CD40L de pe LT

-semnalele se transmit dinspre LTh catre LB, determinand activarea genelor pentru receptori ai diverselor IL
-astfel, LB va ajunge sa exprime receptori pentru IL produsi de LT
Etapa non-cognitiva
-realizata prin atasarea IL produse de LT pe membrana LB
-determina activarea completa a LB la stadiul de plasmocit, care produce anticorpi
-tipul anticorpilor depinde de 3 elemente care se conditioneaza reciproc:
1. numarul de contacte cu Ag
2. tipul de limfoblast Th (care conditioneaza tipul de IL eliberata) => la primul contact cu antigenul, LTh este de tip p
=> se produce doar IL2 => se fac anticorpi IgM / la un contact ulterior, LTh este de tip 2 => se produce IL4 => se fac
anticorpi IgG

CURS 9 IMUNOGLOBULINELE
Definitie
-Ig sunt glicoproteine prezente in plasma, lichidele extracelulare, secretii si sunt molecule dotate cu proprietati de
anticorpi, avand capacitatea de a se combina specific cu antigenul inductor al raspunsului imun
-sunt implicati si in RIU si in RIC
-in RIU: implicati in finalizarea acestuia (impreuna cu participarea complementului)
-in RIC: implicati in initierea acestuia (rol de opsonine, favorizand endocitarea Ag)
Structura de principiu a Ig
-indiferent de clasa, toti Ac sunt constituiti din aceeasi unitate morfofunctionala: monomerul de Ig
-un monomer este format din asocierea a doua perechi de lanturi: o pereche de lanturi grele (lanturi H) si o
pereche de lanturi usoare (lanturi L)
-lanturile grele se asociaza intre ele prin punti disulfurice
-lanturile usoare se asociaza la cele grele prin punti disulfurice
-desi cele 2 tipuri de lanturi sunt diferite intre ele, prezinta totusi cateva asemanari: sunt uniderectionale (toate au
N-terminal si C-terminal in aceeasi directie), sunt paralele intre ele (acest paralelism nu este niciodata liniar, ci
spiralar => fiecare lant infasurandu-se in jurul lantului cu care se asociaza prin punti disulfurice)
-lanturile grele se spiraleaza reciproc, unul in jurul celuilalt, pe distanta unui arc de 180o (o hemitura)
-lanturile usoare se spiraleaza in jurul lanturilor grele => lanturile grele devin dublu spiralate (si intre ele, dar si cu
cele usoare)
-spiralarea determina adoptarea unei forme globuloase, datorita condensarii lanturilor
-ambele tipuri de lanturi sunt constituite din doua tipuri de secvente peptidice: variabile si constante
Secventele variabile
-secventele de AA dispuse catre capetele N-terminale (100 - 110 AA) sunt variabile sau hipervariabile de la molecula
la molecula, respectiv de la clona la clona LB => secvente clonotipic specifice; secventele sunt identice ptr lanturile
H si L, dar diferite intre ele (H = H / L = L / H diferit de L)
-secventele variabile ale H si L se asociaza intre ele, determinand 2 situsuri (identice intre ele) pentru determinantii
antigenici conformationali (fie ca antigenele sunt solubile sau corpusculare); deoarece prin ambele situsuri este
recunoscut un singur determinant antigenic => Ac sunt monospecifici
-functiile secventei variabile: recunoastere antigenica; functional se numesc
Secventele constante
-secventele de AA situate catre capetele C-terminale; sunt constante sau aproape constante
-secventele constante ale lanturilor usoare sunt identice la toate clasele de Ig => secvente constanet panizotipice
-secventele constante ale lanturilor grele sunt constante doar in cadrul aceleiasi clase (izotip) de imunoglobulina =>
se disting 5 izotipuri de Ig: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE
-functiile secventei constante: functii biologice => activarea cascadei complementului (pe calea clasica), favorizeaza
fagocitoza de catre macro/microfage, pasajul transplacentar al Ac de la mama la fat; functional se numesc
-IgA (?) si IgD au rol de BCR
Anticorpii IgG
-anticorpi cu forme monomere
-se afla in concentratiile plasmatice cele mai mari (1000 1500 mg/dL)
-sunt 75% din totalul Ac din circulatie
-sunt distribuiti in cote aproximativ egale intre sectorul intravascular si cel extravascular
-anticorpii IgG sunt prezenti intravascular, in concentratii mari/foarte mari
-pot trece usor bariera endoteliala => trec usor din vas in tesuturi, unde se acumuleaza
-au cea mai lunga durata de viata (4 saptamani); exceptie fac IgG3 care dureaza 5-7 zile
Structura IgG

Lanturile grele
-constituite din aproximativ 450 de AA, au 130A si 45kDa (exceptie fac lanturile grele ale IgG3, care au valori mai
mari)
-lanturile sunt organizate in 4 bucle (domenii) continand intre 100-110 AA; acestea sunt create datorita existentei
unor punti disulfurice intracatenare
-domeniile au pozitii extrem de diferite, deoarece lanturile H sunt dublu spiralate
-organizarea domeniilor: primul domeniu este in apropierea capatului N-terminal, cu bucla in exterior; al doilea
domeniu este situat dupa infasurarea H-L, avand bucla in interior; domeniile 3 si 4 se situeaza spre C-terminal, dupa
infasurarea H-H, avand buclele in exterior, pe versantul opus al moleculei
-domeniile dinspre capatul N-terminal sunt variabile sau hipervariabile (VH)
-celelalte domenii sunt constante (CH); se numeroteaza CH1,2,3, pornind dinspre N-terminal
-portiunea dintre CH1 si CH2 se numeste zona balama => zona lanturilor H cu maximum de flexibilitate, favorizand
contactul Ac cu Ag si recunoasterea antigenica
-in zona balama, lanturile H se asociaza prin punti disulfurice; numarul si pozitionarea puntilor difera de la subizotip
la subizotip de IgG => se diferentiaza 4 subizotipuri (subclase) de IgG
-IgG 1: 2 punti disulfurice situate intre punctul de intersectie si CH2
-IgG 2: 4 punti disulfurice situate in pereche , de-o parte si de alta a punctului de intersectie
-IgG 3: 15 punti disulfurice situate intre punctul de intersectie si CH2 => explica diferentele IgG3
-IgG 4: 2 punti disulfurice situate de-o parte si de alta a punctului de intersectie
Lanturile usoare
-constituite din 215 AA, au 60A si 22kDa
-sunt organizate in 2 domenii, care sunt pozitionate diferit (deoarece si lanturile L se spiraleaza)
-organizarea domeniilor: primul domeniu este spre N-terminal, cu bucla la interior; al doilea domeniu se afla dupa
zona de spiralare avand bucla la exterior
-domeniul N-terminal: variabil sau hipervariabil (VL)
-domeniul C-terminal: domeniu constant (CL); exista cateva AA care pot varia => se impart in lanturi kappa si lanturi
lambda
-functional, lanturile usoare si domeniile variabile ale celor grele constituie fragmentul ab / partile constante ale
lanturilor grele constituie fragmentul constant
Fragmentul antigen-binding
-contine situsurile combinative pentru Ag
-situsul: cavitate de dimensiuni mici (30 x 10 x 6A) ce rezulta din plicaturarea VH si VL, ce permite acomodarea si
recunoasterea acestuia prin potrivire de forma sau complementaritate
-contine 6 punti disulfurice situate strict intradomeniu (3 pe lantul H si 3 pe lantul L), punti care realizeaza plicaturi
tridimensionale ale VH si VL
-in situs exista 3 secvente de AA:
->secvente care realizeaza contactul direct si recunoasterea Ag (8-15 AA); situate in varful intern al plicaturilor si
aduse in interiorul cavitatii; se numesc regiuni determinanet ale complementaritatii (notate de la 1 la 3: CDR1,2,3
pentru lantul H si CDR1,2,3 pentru lantul L); suma tuturor CDR se numeste paratop (suma situsului combinativ
pentru antigen; este responsabil de recunoasterea antigenica); prezinta specificitate absoluta (un singur paratop
recunoaste un singur tip de determinant antigenic conformational; depinde de numarul, structura, secventa si
conformatia CDR)
->celelalte secvente sunt reprezentate de bratele care imping CDR in interior si peretii cavitatii; se numesc
secvente FR (framework regions)
Efectele plicaturarii
-favorizeaza net recunoasterea antigenica
-in anumite situatii poate transforma situsul combinativ pentru antigen dintr-o structura de recunoastere a
antigenului, intr-o structura antigenica propriu-zisa (prin punerea in contact a doua sau a mai multor CDR care
creaza mici secvente de AA ce pot fi rare sau unice in organism => au caracter antigenic idiotopi-)

Idiotopii
-idiotopii pot fi de doua tipuri: interni (prin unirea CDR) sau externi (unirea varfurilor externe ale plicaturilor)
-suma idiotopilor din organism formeaza idiotipul (partea antigenica a oricarui situs combinativ pentru antigen) =>
situsul poate avea doua proprietati contrare: structura de recunoastere antigenica si structura antigenica in sine
-idiotopii sunt structuri intens imunogene => raspunsul impotriva unui antigen se transforma dintr-un raspuns unic
intr-un raspuns repetat
-la agresiunea unui Ag se formeaza Ac => acesti Ac se modifica si acumuleaza idiotopi (devin idiotop+ => devin la
randul lor o noua structura Ag => se genereaza un nou RIU care genereaza Ac anti-idiotopi, care pe baza
complementaritatii cu CDR, au caracteristici asemanatoare Ag original
-efecte favorabile: copiile interne (Ac anti-idiotopi) controleaza (mai ales in timp) efectele RIU
-efecte defavorabile: in cazul bolilor autoimune, copiile interne care se formeaza seamana cu autoantigenul original
=> sunt intretiunte mult in timp
Fragmentul constant
Activarea cascadei complementului
-realizata de domeniul CH2, care contine o secventa de 60AA ce este capabila sa angajeze legaturi cu componenta
C1q a complementului => declansarea cascadei complementului pe calea clasica
-activarea nu se realizeaza niciodata aleator, ci doar dupa ce anticorpul a realizat recunoasterea antigenica (dupa ce
situsul a fixat Ag conformational)
-fixarea Ag determina modificari conformationale in lanturile H, care se transmit ortodromic la domeniile Cterminale (si CH2 si CH3)
-modificarile CH2 determina modificarea secventei spatiale a secventei de AA care activeaza complementul =>
aceste modificari sunt recunoscute de C1q, care se fixeaza la respectiva secventa
Opsonizarea Ag
-Ac se fixeaza de Ag si faciliteaza fagocitarea
-functia este indeplinita de CH3, care prezinta o secventa de AA ce se activeaza dupa recunoasterea antigenica
-anticorpii, impreuna cu Ag corpusculat, sunt fixati la nivelul microfagelor si macrofagelor prin Fc-gammaR
(receptori pentru fragmentul constant al IgG) => Fc-gammaR1 (CD64), Fc-gammaR2 (CD32), FC-gammaR3 (CD16)
Receptorul Fc-gamma1 (CD64)
-au mare afinitate pentru IgG => leaga strans si selectiv IgG
-fixeaza in primul rand IgG1 si IgG3, mai putin IgG2 si aproape deloc IgG4
-este distribuit mai ales pe macrofage, fiind constituit din doua categorii de lanturi
-prezinta o componenta de legare (lant transmembranar cu 3 domenii extracelulare si segment intracelular scurt) la
care se asociaza doua lanturi cu rol in transmiterea semnalului (lanturile gamma-gamma)
-angajeaza legaturi cu domeniul CH3 al IgG
-rol de endocitare a Ag opsonizate
Receptorul Fc-gamma2 (CD32)
-are afinitate joasa (nu e selectiv in fucntie de clasa)
-se dispune pe macrofage, pe PMN si pe sincitiotrofoblast
-alcatuit dintr-un singur lant polipeptidic cu doua domenii extracelulare si un segment intracelular foarte lung
-pe macrofage: responsabil de endocitarea Ag opsonizate si a complexelor imune libere (circulante) formate dintrun IgG si doua antigene solubile
-pe PMN neutrofile: mediaza captarea unor antigene corpusculate de talie mare opsonizate prin IgG; captarea nu
se insoteste si de endocitare; determina activarea neutrofilului, care elibereaza radicali liberi si enzime litice care
fragmenteaza Ag, formand parti mai mici, care pot fi endocitate (procesul se numeste citotoxicitate celulara Ac
dependenta)
-la sincitiotrofoblast: rol in pasajul transplacentar de Ac de la mama la fat
Receptorul Fc-gamma3 (CD16)

-afinitate joasa
-se dispun in mod particular pe celulele NK
-alcatuit dintr-o componenta de legare alcatuita din doua glicoproteine identice cu doua domenii extramembranare
fiecare si un segment intracelular scurt si o componenta de transductie cu lanturi intracelulare lungi (lanturi
gamma-gamma)
-implicat in ADCC (antibody dependent celular cytotoxicity)
Particularitatile functionale ale subclaselor de IgG
IgG1: in concentratii mari (900mg/dL); singura clasa care strabate placenta; activeaza complementul
IgG2: 300mg/dL; sunt slab activatori de complement
IgG3: 100mg/dL; cei mai puternici activatori ai complementului
IgG4: 50mg/dL; nu sunt activatori de complement
-sunt caracteristici RIU secundar

Anticorpii IgM
-anticorpi pentamerici
-lanturile H au si un al patrulea domeniu constant
-sunt anticorpi cu durata de viata scurta/foarte scurta (maxim 7-10 zile)
-proprietati: sunt aglutinanti si cei mai activatori de complement (pentru ca pe lanturile H exista doua domenii
activatoare de complement: CH2 si CH3)
-prezinta 20 de situsuri combinative pentru Ag
Particularitatile cantitative si calitative ale RIU
RIU primar
-se produc anticorpi de tip IgM: la primul contact cu antigenul, la cooperarea cu APC participa doar LTh-p care
produc IL2 (care nu activeaza mecanismul de switch)
-cresterea concentratiei de IgM este modesta: deoarece clona participanta in primul raspuns nu este foarte bine
expansionata
-durata actiunii IgM este limitata in timp: pentru ca RIU nu este intretinut in timp, datorita lipsei limfocitelor T cu
memorie
RIU secundar
-se produc IgG: dupa contacte repetitive cu acelasi antigen, la cooperarea cu APC participa LTh-2, care produc IL4
(care activeaza mecanismul de switch)
-cantitatile sunt mari: la stimulari repetitive cu acelasi antigen, clona este expansionata semnificativ
-durata actiunii IgG este persistenta in timp: durata de viata a anticorpilor este mare, iar raspunsurile sunt
intretinute in timp datorita prezentei LTh cu memorie

CURS 10 SISTEMUL COMPLEMENTULUI


Definitie
-Sistemul complementului este un sistem multienzimatic (20 25 de componente) care in RIU reprezinta un sistem
efector auxiliar care (1) definitiveaza actiunea Ac asupra Ag si (2) participa in recunoasterea imunologic nespecifica;
aceste functii se pot desfasura simultan sau separat
Definitivarea actiunii Ac pe Ag
-rolul Ac este de recunoastere, ei neavand in sine un rol decisiv in distrugerea per primam (in special in cazul Ag
corpusculate) sau indepartarea (in cazul Ag solubile) Ag
Distrugerea per primam a Ag
-in LI, IgG (cei mai numerosi la acest nivel) se fixeaza (prin capatul Fab) de determinantii antigenici imunodominanti
si realizeaza opsonizarea Ag
-procesul de atasare Ag-Ac determina modificari structurale ortodromice ale Ig, care ajung la nivelul portiunii CH2 a
lantului H => se expune o secventa AA activatoare de complement => se activeaza componenta C1Q (activare prin
calea clasica), care in final duce la formarae MAC (complexul de atac al membranelor)
-MAC = structuri tubuliforme care perforeaza membrana, determinand intrarea masiva de Na+ si, in gradient
osmotic, H2O => hiperhidratare supraacuta ce determina liza osmotica
Indepartarea Ag solubile
-CI se organizeaza sub forma unei pasle care capteaza molecule hidrosolubile
-pasla prezinta o mare afinitate pentru C3b (format in permanenta prin calea alterna), care faciliteaza endocitarea
elementelor de catre macrofage si distrugerea imunologica a Ag (imunologic = se distruge CI ca atare, Ag fiind
distrus ca o consecinta a acestui fapt)
-in vas, pasla CI-C3b se leaga de eritrocite (cele mai importante datorita numarului lor), plachete si leucocite, care o
transporta pana la SRE unde va fi distrusa
Recunoasterea imunologic nespecifica
-realizata de C3b, care se leaga cu mare afinitate de membranele non-self (cele self sunt protejate impotriva
atasarii C3b)
-pentru ca legarea de membranele Ag se face prin excludere (ele nu sunt protejate anti-complement) si indiferent
de tipul de determinanti antigenici expusi, recunoasterea se numeste nespecifica
-recunoasterea imunologic nespecifica si definitivarea actiunii pe Ag se exercita coroborat in fazele tisulare ale RIU
(initierea si finalizarea)
-faza de initiere a RIU: Ag sunt recunoscute imunologic nespecific de catre C3b, care le opsonizeaza
-faza de finalizare a RIU: Ac ajung in tesutul tinta, recunoscand si opsonizand Ac, generand totodata si activarea
C1Q
Principiile de functionare a sistemului complementului (4 principii)
1. principiul cascadei: un factor activat devine activator al unui alt facot
2. activarea factorilor se face prin liza partiala, rezultand un fragment mic (ramane fluid; poate avea rol
proinflamator) si un fragment mare (se depoziteaza pe membrane; este acceptor de complement)
3. reactiile se desfasoara strict pe non-self
4. derularea reactiilor se bazeaza pe schimbarea specificitatii de substrat a enzimelor
Activarea de ansamblu a sistemului complement
-cel mai important eveniment este transformarea C3 in C3b de catre C3-convertaze
-calea clasica: initiata de recunoasterea imunologic specifica de catre IgG a Ag; are o durata limitata si o intensitate
mare (functioneaza ciclic)
-calea alterna: functioneaza permanent, dar la o intensitate mica; este amplificata de opsonizarea cu C3b
(recunoastere imunologica nespecifica)
-activarea C3b declanseaza activarea C-C9

Factorii din calea clasica


Factorul C1
-complex trimolecular, de 750kDa
-3 subcomponente: C1q (receptioneaza CI), C1r, C1s (serin-esteraze; C1s este mai activa)
-70mg/ml
-structura: 3 unitati formate din cate 2 subunitati fiecare (unite prin S S) => 6 subunitati
-subunitatea: structura liniara cu o unitate globuloasa la C-terminal; in portiunea liniara se afla 3 lanturi (a,b,c)
triplu helicate (colagen like)
-partea globuloasa este importanta in recunoastere
-dupa recunoastere se initiaza semnale antidromice catre N-terminal, care determina expunerea unei secvente de
AA care permite atasarea C1r si ulterior C1s => se formeaza complexul trimolecular C1q-C1r-C1s => activarea initial
a C4 si ulterior a C2
-tipul anticorpilor depinde de 3 elemente care se conditioneaza reciproc:
1. numarul de contacte cu Ag
2. tipul de limfoblast Th (care conditioneaza tipul de IL eliberata) => la primul contact cu antigenul, LTh este de tip p
=> se produce doar IL2 => se fac anticorpi IgM / la un contact ulterior, LTh este de tip 2 => se produce IL4 => se fac
anticorpi IgG

CURS 11 COMPLEMENUTL continuareFactorul C3


-reprezinta factorul central al sistemului complementului
=> activeaza in ambele cai ale complementului (clasica si alterna)
=> concentratia plasmatica cea mai mare: 0,5 1,5mg/ml (ceilalti sunt in micrograme)
Structura si functia factorului C3
-factorul inactiv (zimogen): heterodimer cu greutate moleculara de aproximativ 180 kDa
-constituit din asocierea a doua lanturi diferite, alfa (110 kDa) si beta (70 kDa)
-lanturile alfa si beta sunt antiparalele (capatul N al unuia corespunde capatului C al celuilalt) si sunt unite prin
punti disulfurice
Lantul alfa
-prezinta, inspre capatul C-terminal, un buzunar hidrofob care realizeaza o internalizare relativa a unei grupari
tiolesterice (internalizarea este relativa pentru ca deschiderea buzunarului este larga)
-se leaga printr-o punte disulfurica de lantul beta
Lantul beta
-prezinta, inspre capatul N-terminal, o secventa de AA care fixeaza, in cursul reactiei complementului, factorul C5
-in stare inactiva a C3, secventa AA este internalizata
Activarea factorului C3
-se realizeaza enzimatic (de aceea se poate activa prin ambele cai), dar si non-enzimatic (realizata doar in calea
alterna)
Activarea enzimatica a factorului C3
-realizata de catre C3-convertazele generate prin caile clasica si alterna
-C3-convertazele cliveaza doar la nivelul capatului N-terminal al lantului alfa => se desprinde un mic fragment
(9kDa) denumit C3a, care ramane in faza fluida, si un fragment mare, denumit C3b, care nu ramane in faza fluida
(tendinta crescuta de depozitare pe membranele non-self

a.C3a exercita 3 efecte proinflamatorii locale


1. vasodilatatie
2. hiperpermeabilizarea vaselor locale
3. efect chemoatractant si activator leucocitar (mai ales neutrofile si monocite)
b. C3b se ataseaza de membrane non-self
-> se face prin intermediul gruparii tiolesterice
-> clivarea genereaza semnale activatoare cu caracter ortodromic (N-terminal spre C-terminal), care ajung la nivelul
buzunarului hidrofob, determinand exteriorizarea gruparii tiol-esterice
-> gruparea tiol-esterica este electronofila, angajand legaturi cu structuri nucleofile (NH2 din proteine, OH din
glucide) ale membranelor non-self, care cedeaza electroni => apare depozitarea C3b pe membrane (opsonizare)
-> depozitarea se realizeaza doar pe membranele non-self, care nu sunt protejate anticomplement
->atasarea C3b de membrana non-self determina modificari conformationale transmise catre lantul beta, ceea ce
determina exteriorizea secventei AA (care poate fixa C5 => creste afinitatea C3b pentru C5), urmata de atasarea C5
la nivelul lantului beta
Activarea non-enzimatica a C3
-nu conduce niciodata la proteoliza limitata a factorului C3
-activarea se face prin moleculele de H2O care au tendinta de a patrunde in buzunarul hidrofob
-buzunarul ofera o oarecare rezistenta trecerii moleculelor de apa (fiind hidrofob), dar avand deschiderea foarte
larga, moleculele de H2O patrund constant, dar in cantitati mici in buzunarele hidrofobe => C3 hidratat
-intrarae moleculelor de apa determina scindarea gruparii tiol-esterice intr-o grupare SH2 si o grupare COOH
-scindarea gruparii tiol-esterice determina modificari conformationale antidromice (C-terminal -> N-terminal), ceea
ce determina exteriorizarea unei secvente de AA de pe lantul alfa, care poate atasa factorul B al complementului
-atasarea factorului B la C3 hidratat determina declansarea cascadei complementului pe calea alterna
-calea alterna se desfasoara constant, la o intensitate mica (doar putine molecule C3 se hidrateaza)
Factorul C4
-activeaza strict in calea clasica
-are concentratii plasmatice medii (400 500 ug/ml)
-ca zimogen este un heterotrimer alfa, beta, gamma de 200kDa, lanturile fiind paralele si legate prin punti
disulfurice
Structura si functiile C4
Lantul alfa: in apropierea C-terminal prezinta un buzunar hidrofob care realizeaza o internalizare stricta a unei
grupari tiol-esterice
Lantul beta: rol de sustinere
Lantul gamma: prezinta o secventa de AA care poate fixa factorul C2; in starea inactiva, secventa este internalizata
Activarea C4
-lantul alfa este atacat de C1s (serin-esteraza C1), care elibereaza un mic fragment dinspre capatul N-terminal
(C4a), care ramane in faza fluida si nu are activitate importanta
-restul factorului (C4b) nu ramane in faza fluida, depozitandu-se pe membranele non-self cu ajutorul gruparii tiolesterice (printr-un proces asemanator C3)
-atasarea C4b determina invelirea membranelor cu acesta, dar nu reprezinta opsonizare (pentru ca nu conduce la
fagocitoza) si nici recunoastere imunologica nespecifica
-consecintele atasarii: apar modificari conformationale de ansamblu transmise alfa -> beta -> gamma, care in final
se soldeaza cu exteriorizarea secventei AA de pe lantul gamma care fixeaza C2 (factor enzimatic proteaza-) => C4b
joaca rol de cofactor (fixeaza o enzima pe o membrana celulara)
Factorul C2
-activeaza strict in calea clasica
-constituit dintr-un singur lant polipeptidic

-functie: proteaza ce intra alcatuirea celor doua complexe enzimatice ale caii clasice (C3-convertaza si C5convertaza)
-actiune: este fixat pe membranele non-self prin intermediul C4b si este activat prin proteoliza limitata de catre C1s
Factorii C5, C6, C7
-alcatuiesc secventa terminala a sistemului complementului
-functie: activeaza C8 (enzimatic polimeraza-), acesta activand C9
Factorul C9
-un singur lant polipeptidic
-se organizeaza in placute mici, care sub actiunea C8 se asambleaza, in prezenta ionilor de Ca, formand mici
structuri tubuliforme (MAC) care se insera in membranele non-self, conducand intr-un final la liza osmotica a
particulelor
Calea clasica a complementului
-parcurge intotdeauna 3 etape: generarea C3-convertazei, generarea C5-convertazei, generarea MAC
Generarea C3-convertazei
Schema de principiu
-conditionata de prezenta complexelor imune membranare
-incepe prin asamblarea componentelor C1 (q,r,s), care formeaza un complex trimolecular (C1 activat)
-C1s activeaza, distinct si in etape diferite, factorul C4 (scindat in C4a si C4b) si, ulterior, factorul C2 (scindat in C2a
si C2b)
-fragmentele mari ale C4 si C2 se depoziteaza pe membrane, formand un complex bimolecular C4b-C2b denumit
C3-convertaza caii clasice a complementului
-C2b are rol enzimatic, iar C4b este cofactor
Schema de detaliu
-antigenele membranare pot fi constitutive sau atasate (haptenele) => sunt recunoscute de catre anticorpi (IgG sau
IgM), care isi expun secventele de activare a complementului de pe domeniul CH2 (datorita unor modificari
conformationale Fab -> Fc ale lanturilor H)
-secventele de activare sunt recunoscute de C1q, care angajeaza legaturi cu acestea => apar modificari
conformationale in C1q => se expun secvente AA care permit atasarea C1r => C1r atasat permite atasarea C1s
-C1s cliveaza initial C4, la nivelul capatului N-terminal al lantului alfa => eliberarea C4a si generarea de modificari
conformationale care expun gruparile tiol-esterice prin care se ataseaza de membrana celulara, in apropierea
complexelor imune => atasarea determina modificari transmise alfa-beta-gamma, care se finalizeaza cu expunerea
AA capabili sa lege C2, crescand afinitatea C4b pentru C2 =>C2 este rapid atasat lantului gamma al C4b, neavand
initial contact cu membrana
-C1s activeaza ulterior C2, scindandu-l in C2a si C2b; C2b este atasat de C4, dar si de membrana => se formeaza C3convertaza

Generarea C5-convertazei
Schema de principiu
-C3 convertaza scindeaza C3 in C3a si C3b
-C3b poate sa intre in contact cu complexul C4b-C2b, formand un complex trimolecular C4b-C2b-C3b denumit C5convertaza, partea enzimatica fiind reprezentata de C2b
-atasarea C3b determina comutarea specificitatii de substrat, astfel incat C2b nu mai actioneaza pe C3, ci pe C5
-C3b se poate atasa individual pe membrana bacteriana => opsonizare

Generarea MAC
Schema de principiu
-C5-convertaza cliveaza, prin proteoliza limitata, fragmentul C5 => C5a (ramane fluid si are efecte proinflamatorii
mai intense decat cele ale C3a) si C5b
-C5b se ataseaza rapid la C6 si C7, formand un complex trimolecular C5b-C6-C7, care activeaza C8
-C8 activat devine polimeraza, determinand, in prezenta Ca, polimerizarea C9, care formeaza structuri tubulare ce
perforeaza membrana
Schema de detaliu
-C5 se ataseaza la secventa AA de pe lantul beta al C3b si este clivat de catre C2b
-C5b se detaseaza de C5-convertaza si de membrana, revenind in faza fluida (pentru ca C5b nu are grupare tiolesterica)
-C5b ataseaza C6, iar C6 leaga C7 => formeaza un complex trimoleculara in faza fluida, care in final se ataseaza de
membrana non-self
-atasarea se face prin intermediul C7, care are proprietati lipofile => C7 sufera modificari conformationale care ii
permit atasarea C8 => complex tetramolecular
-C8 se ataseaza si de complexul trimolecular, dar si de membrana, devenind o polimeraza membranara =>
polimerizeaza (in prezenta Ca) placutele de C9
-se formeaza structuri tubulare care perforeaza membrana, permitand intrarea Na si apei => hiperhidratare
supraacuta (liza osmotica)
-in cazul caii clasice, liza osmotica porneste de la o recunoastere imunologic-specifica a Ag membranare (real de Ig)
-in cazul caii alterne, liza osmotica porneste de la o recunoastere imunologic-nespecifica
-nomenclatura: unii autori denumesc C2a fragmentul mare si C2b fragmentul mic

CURS 12 SISTEMUL COMPLEMENTULUI (continuare)


Calea alterna a complementului
-presupune participarea a 2 categorii de factori ai complementului: factorii specifici ai caii alterne (B,D, P
properdina-) si factorii comuni ai ambelor cai (C3, C5-C9)
-particularitate functionala: spre deosebire de cea clasica, aceasta are un dublu nivel de functionalitate
(functioneaza permanent cu intensitate mica si se amplifica episodic, la un nivel functional echivalent caii clasice, in
momentul prezentei unui Ag in mediile lichidiene)
Factorul B
-concentratie medie (200ug/ml)
-alcatuit dintr-un singur lant polipeptidic
-actiune enzimatica (proteaza)
-functie: omolgul factorului C2 din calea clasica => alcatuieste complexelor enzimatice ale caii alterne a
complemenului: C3-convertazele (initiala, intermediara, adevarata) si C5-convertaza
-se poate combina cu C3b sau C3 hidratat
Factorul D
-concentratii foarte mici (1-2ug/ml)
-proteaza aflata in stare activa in mediile lichidiene
-nu are efecte defavorabile pentru organism, pentru care o mare specificitate de substrat (doar asupra factorului B,
doar daca acesta este combinat cu factorul C3, indiferent de forma chimica a acestuia C3b sau C3 hidratat-)
Factorul P
-concentratii mici (maxim 20ug/ml)
-rol in stabilizarea C3 convertazelor generate pe calea alterna a complementului

Nivelul bazal de functie al caii alterne


-se datoreaza reactiei permanente dintre C3 si H2O, care determina formarea de C3 hidratat; odata hidratat, C3
capata afinitate crescuta pentru B => formarea in faza lichidiana a unui complex bimolecular C3-hidratat + B
-complexul bimolecular este atacat de factorul D, generandu-se doua fragmente: Ba (ramane fluid) si C3hidratat-Bb
=> complex activ enzimatic (C3-convertaza initiala a caii alterne), care se formeaza in mediul apos
-C3-convertaza initiala are actiune slaba, partea enzimatica fiind Bb; actioneaza pe C3 aflat in faza fluida =>
proteoliza limitata => C3a si C3b
-C3a se formeaza permanent, in cantitati mici, intratisular => pregateste initierea unui raspuns inflamator acut (prin
efect chemoatractant => modifica distributia leucocitelor aflate intravascular, care se depun in doua sectoare
distincte: axial si marginat)
-leucocitele din sectorul marginal stabilesc contacte cu endoteliul, rostogolindu-se de-a lungul peretilor vasculari =>
pot trece foarte rapid in tesut, in cazul in care este necesar
-C3b se formeaza de asemenea permanent si in cantitati mici, favorizand (prin rolul de opsonina) recunoasterea si
captarea eventualelor Ag
-in cazul prezentei unui Ag, C3b fixat pe membranele non-self actioneaza ca un co-factor si fixeaza factorul B => se
trece in nivelul amplificat

Nivelul amplificat
-se formeaza, pe membrana Ag, complexul bimolecular C3b-factor B
-complexul bimolecular este clivat de factorul D => se elibereaza Ba, astfel ca pe membrana va ramane complexul
C3b-Bb (C3 convertaza intermediara a caii alterne)
-C3-convertaza intermediara: (1) se formeaza pe membranele non-self, (2) se formeaza episodic, (3) are o actiune
enzimatica slaba (deoarece complexul este relativ instabil, avand tendinta la o disociere-reasociere permanenta)
-la C3-convertaza intermediara se ataseaza factorul P (properdina), formandu-se un complex trimolecular (C3b-BbP) denumit C3-convertaza adevarata a caii alterne a complementului
-C3-convertaza finala: partea enzimatica este Bb; se constituie doar pe membrane non-self; se formeaza doar
episodic; are o actiune intensa (echivalentul C3-convertazei din calea clasica) => cliveaza intens factorul C3,
formand cantitati mari de C3a (se genereaza un intens proces inflamator acut local) si C3b (reintra in calea alterna,
amplificand-o)
-amplificarea caii alterne este exponentiala => duce foarte rapid la epuizarea properdinei aflata local => nu se mai
formeaza C3-convertaza adevarata => se acumuleaza C3b in exces, care intra in contact cu C3b-intermediara => se
formeaza un complex trimolecular C3b-Bb-C3b denumit C5-convertaza caii alterne a complementului, partea
enzimatica fiind reprezentata de Bb (care isi schimba specificitatea de substrat)
-C5-convertaza scindeaza factorul C5 in C5a (ramane fluid si amplifica raspunsul inflamator) si C5b, care intra in
reactie cu ceilalti factori, constituind intr-un final MAC
MECANISME DE PROTECTIE ANTICOMPLEMENT
-se realizeaza prin 3 categorii de receptori, ubiquitari pe membranele self (anti-factori atasabili, anti-C3-convertaze,
anti-MAC)
Receptori anti-factori atasabili (C3b si C4b)
-se numesc atasabili datorita gruparii tiol-esterice, prin care se pot atasa nespecific de orice membrana acceptoare
de complement
-MCP (cofactorul proteic membranar): glicoproteina transmembranara, cu un segment extramembranar lung, la
care ataseaza C4b si C3b; prezinta inspre capatul N-terminal o secventa care fixeaza enzima I, care proteolizeaza
total C4b si C3b legati la MCP
Receptori anti-C3-convertaze
-utili in cazul in care functia MCP este depasita de intensitatea crescuta a reactiilor complementului

-CR1 (complement receptor 1): prezinta situsuri receptoare pentru factorii atasabili ai complementului si pentru
factorul H, care impiedica eventuala formare a C3-convertazelor pe membranele self (impiedica legarea factorului B
la C3b si legarea C2b la Bb)
-DAF (decay accelerating factor): alcatuit din doua componente => o glicoproteina extramembranara si un rest PIG
fosfatidil inozitol glican-, care leaga glicoproteina de membrana; este foarte mobil; repereaza si disociaza C3
convertazele constituite accidental pe membranele self
Receptori anti-MAC
-MIRL/CD59 (inhibitorul membranar al lizei reactive): glicoproteina transmembranara care impiedica activarea
factorului C8 de catre C5b-C6-C7, opunandu-se legaturii dintre C7 si C8
-HRF /C8bp (factorul restrictiei omoloage / C8 binding protein): glicoprteina transmembranara care fixeaza factorul
C8 (fie nativ, fie activat)
Rolul protectiei anti-complement: asigura o protectie anti-citotoxica a celulelor self si are un rol esential in
realizarea recunoasterii imunologic nespecifice a structurilor non-self, de catre complement

RASPUNS IMUN CELULAR

Def. RIC unul dintre mecanismele imune efectorii de prima importanta, implicat in 3 cond. majore de patologie cu
rol in:
elim sau distrugerea cel somatic/sg colonizate cu microorganisme cu habitat sau dezvoltarea intracelulara: virusuri
(toate), mycobacterii (TBC, leprei), alte bacteria Brucella, Borellia, Legionella, Lysteria)
supravegherea si apararea antitumorala
respingerea grefelor de tesut si organe.
RIC recunoaste si distruge 2 categorii importante de celule:
celule singenice devenite antigenice: cel. proprii (self) ce devin antigenice pt ca au fost infectate viral/bact sau
transformate tumoral
celule alogenice care parvin in organismul gazda prin trasplant de tesut (organe). Ele sunt celeule straine de AG
(nonself) si care sunt antigenice pt ca pot exprima pe suprafata lor alte haplotipuri de molecule. MHC I decat cele
ale organismului gazda.

La realizarea celor 3 fct particulare in finalul RIC, 3 categ de limfocite (efectorii): LTC, NK, K au rol de a
recunoste si distruge celulele tinta indiferent daca aceste celule tinta sunt singenice/ alogenice. Aceste limfocite
sunt diferite intre ele, dar si asemanatoare :
au 2 particularitati - ele recunosc tintele celulare pein mechanism toatal diferit
- distrug tintele celulare prin mechanism comun adica de cititoxicitate
extracelulara
PART. RECUNOASTERII AG ALE LIMF EFECTORII
1. LTC (limf mici) realizeaza Recunoasterea imunologica specifica pt ca ele au contact direct cu AG prezente la
suprafata tintelor celulare. Aceasta recunoastere immunologica specifica are 3 partic:
e MHC I dependenta -> dintre toate AG membranare LTC reconoaste doar AG prezentate in complex cu moleculele
MHC I. In schimb LTC nu reconoaste niciuna din celelalte categorii de AG membranare (3):
- cele prezente prin intermediul MHC II- ele sunte recunoscute de LTH, nu de LTC
- nu recunosc AG constitutive- ce fac parte din membrane celulei
- nu reconosc AG atasate membrane celulare (haptenele)
Recunoasterea lor se face direct prin TCR caruia I se asociaza CD3 =>
Recunoastere imunologica specifica..
Mecanismul realizat de LTC e clonotipie specifica fiecare particula elementara de Ag prezentata prin MHC I poate
fi recunoscuta de o singura clona de LTC : Ag X e recunoscut de LTC X iar AgY este recunoscut de LTC Y
Capacitatea de recunostere Ag a LTC este enorma LTC reprezinta o populatie extreme de diversificata clonotipic >
10 10 clone de LTC
2. Celulele NK (limf mari LGL)
Realizeaza o recunostere imunologica nespecifica- celulele NK nu au niciodata un contact direct cu Ag de la
suprafata celulei tinta ci doar un contact cu celula unde Ag de suprafata
Ele nu recuosc Ag prezentate nici prin MHC I si nici prin MHC II pt ca cel NK sunt TCR-CD3 negative. De asemenea
aceste cel nu recunosc nici Ag constitutive si nu recunosc nici Ag atasate. Ele recunosc insa un ligant NK-L.
Ligandul NK-L glicopolipeptid transmembranar prez cu o structura unica. La normal acest ligand nu poate fi
recunoscut niciodata pentru ca ele e coexprimat ce moleculele MHC I si este obisnuit, mascat/ acoperit de acestea
ceea ce impiedica recunoasterea. In conditii patologice cel e colonizata viral/ cel e transformata tumoral, scade
expresia de molecule MHC I pe suprafata acestor celule tinta => 0 parte din acesti liganzi devin liberi => o
demascare a acestui ligand (cand celula a devenit antigenica) Acest ligand demascat poate fi recunoscut de
receptorul pentru ligand cel NK: NK-R.
3. Celulele K (limf > = LGL)
Realizeaza recunoastere imunologica nespecifica contact cu celula tinta dar nu recunoste direct Ag de suprafata.
Fct. de baza: recunoste prezenta de complexe imune membranare care sunt formate din Ag sunt expuse (nu
prezentate prin MHCI, II) si Ac de tip Ig G. aceste complexe sunt recunoscute de cel K prin receptorii lor de
suprafata: CD 16 ( Fc R III). Recunoasterea complexelor imune e importanta mai ales in cazul in care densitatea
complexelor imune pe sub celule este ff mica => aceste complexe nu pot active cascada complementului pe calea

clasica (component C1q) => celula are sanse mari sa scape. Recunoasterea acestor complexe imune rare =>
declansarea unui RIC.

1.

2.

3.
a)

b)
c)

CITOTOXICITATEA CELULARA
Mecanism comun: produc si elibereaza un mediator = PORFIRINA care:
seamana structural si functional cu C9 a complem
ca ea se insera sub forma de structuri tubuliforme la nivelul membrane pe care o perforeaza => alterarea
gradientelor ionice => liza osmotica a celulei => fragmentele ce rezulta ulterior sunt distruse de micro si macrofage.
LTC sunt o populatie extreme de diversificata clonotipic- sunt implicate in marea majoritate a raspunsurilor
imune celulare. Expresia fenotipica-> receptorul de suprafata, 3 categorii de receptori:
R de reconoastere Ag recunoasterea Ag fiind asociativa (R recunoaste si Ag si celulele prezentatoare): TCR-CD 3 ,
TCR reconoaste si Ag si domeniile polimorfe ale molec MHC I si coreceptorul CD 8 care recunoaste domeniul
monomorf al molec MHC I. Acesti receptori reprezinta in plus si principala cale de activare a limfocitelor T
citotoxice. Activare rezulta in urma recunoasterii Ag asociative e semnificativa dar partial, putand deveni totala
daca celula este costimulata prin IL 2, sursa de IL 2 o reprezinta LTH1 care sunt activate doar in cadrul unei
cooperari celulare cu APC reprezentat de macrofage si celulele dentritice => activarea totala a LTC are loc doar in
cadrul unei cooperari celulare. Cand celula s-a activat total ea incepe sa aiba potential citotoxic => ea poate sa
produca si sa elibereze cantitatea adecvata de porfirina.
R cu rol accesor in activarea limfocitelor T :
CD25 (este receptorul pt IL2)
CD 45 (PTP)
R de adeziune cu 3 subtipuri:
R de adeziune intercelulara sunt important pt stabilirea de contacte intre LTC si tinta celulara fie ca ea e singenica
sau alogenica. Sunt reprezentate de CD2 ce angajeaza legaturile cu LFA3 de pe suprafata celulei tinta si LFA1 ce
angajeaza legaturile cu contraligandul ICAM=> celula se activeza si elibereaza porfirita etc.
R de adeziune endoteliala- permit adeziunea limfocitelor TC a endoteliale virale aflate chiar in fata fiecarui Ag Ei
sunt diferiti in functie daca cel e NAIVA /CU MEMORIE.
R de adeziune de trafic- ce permit deplasarea LT extravazate prin substanta fundamental a tesutului conj local catre
cel tinta deplasarea are loc ca urmare a emiterii unei prelingiri a corpului unice =Lamelipod care dezvolta pe
suprafata lui unui numar foarte mare de receptori de adeziune la elementele fibrinare din substanta fundamental a
tesutului conjunctiv- Acesti receptori de trafic sunt din clasa VLA (Ag aparitia foarte tarzie).

ORGANIZARE DE PRINCIPIU A RIC (tot pe celula LTC)


RIC are ca trasatura fundamentala implicarea intraggl dar se desfasoara strict intratisular (la nivelul
focarului Ag). Desfasurarea intratisulara presupune acumularea de LTC local, singenele in LT fiind doar LT cu
memorie. Prin memorie se intelege:
aceste celule au memorie de trafic- LT nu parasesc niciodata intamplator sistemul clasic ci patrund doar in focarele
antigenice
aceste celule au si o memorie imunologica primara din mai multe focare la recunoasterea focarului specific care
contine Ag pt care celula LT e programata genetic sa-l recunoasca.
a) Celula patrunde in focarul cronic, cauta Ag, stationeaza un timp scrut dupa care intra in cirtculatia sistemica, iar Ag
present nu e modificat
b) In cazul focarului acut LT gaseste Ag specific il recunoaste stationeaza un timp indelungat in focat, timp in care
interactioneaza cu alte celule din focar si se activeaza partial si apoi total si distruge prin porfirina Ag specific.

CARACTERISTICILE LIMF. NAIVE SI CU MEMORIE


Au 3 particularitati:
I strabat circuite diferite in organism: au troficuri diferit in organism
II au distrubutie diferita in organism : au homing diferit in organism
III au traficuri si homing diferit pentru ca au expresii fenotipice diferite
Traficul si homingul LT naive:

LT trece peste tot in organism: circulatie sanguine si limfatica si tesuturi. LT naive: LTh, LTc, LTsupresoare care
nu au mai intalnit niciodata Ag pt care sunt preprogramate genetic sa-l recunoasca iau calea arteriolelor aferente si
patrund in ggl locoregionali. Limfocitele marginale sunt atrase de mici cantitati de C3a, ele ruleaza pe peretii
vasculari, cand afla o ramificatie patrund in ea. Aceste celule ajung in reteaua capilara si adera de tesut la nivelul
HEV(endotelui vascular inalt) pt ca aceste celule endoteliale nu sunt aplatizate, ci cuboide si care patrund adanc in
lumenul capilar pe care-l ingusteaza=> stabilirea de contacte stranse cu celulele endoteliale si patrund in
paracorticala ggl unde stationeaza mult (luni) in asteptarea Ag pt care sunt preprogramate genetic sa-l recunoasca.
Acesti Ag ar putea sa fie adusi sin tesuturi de APC (se intampla/ nu prea).
Cel mai frecvent nu li se prezinta nici un Ag => dupa un timp, celulele parasesc ggl trec in limfa aferenta si revin
in circulatia sistemica tot ca LT naive => LT naive au traficuri si hominguri intracirculatorii.
LT naive realizeaza o supraveghere imunologica a ggl (trec din ggl pana gasesc Ag) => LT naive realizeaza o
scanare a tuturor ggl.
Traficul si homingul LT cu memorie:
LT ce trec in tesuturi. Cele cu memorie sunt LTh, LTc, LTsupresoare ce au intalnit de nenumarate ori Ag pe care
sunt preprogramate genetic sa-l gaseasca. Ele cedeaza intens la EVP aflat strct in fata focarului Ag. Ele trec prin
diapedeza in focar unde stationeaza un timp indelungat si ca urmare a recunoasterii Ag, distrug AG declansator,
dupa care parasesc focarul AG si prin limfocite a patrund in ggl locoreginala fara sa stationeze, parasind ggl pe
cateva limfociete e si intra in circulatie tot ca LT cu memorie. Au taficuri si hominguri tisulare cu conditia existentei
unor focare tisulare AG sau inflamatorii.
LT naive si LT de memorie au traficuri si hominguri diferite pentru ca ele au expresii fenotipice total diferite care
le permit sa adere la endotelii vasculare total diferit. LTM adera strct de EVP aflate in fata focarelor inflamatorii AG,
iar LTN adera la HEV si au alt circuit.
LTM adera la EVP prin LFH1 ce angajeaza legaturi cu ICAM prin ULA4 ce angajeaza legaturi cu VCAM, CD44 ce
angajeaza legaturi cu adresina. Receptorii endoteliali de adeziune : ICAM, VLA4, CD44 au o expresie strict zonala.
Expresia zonala de ICAM,VLA4 e mai mare sub actiunea unor Il produse in focaril inflamator: IL1, TNF, IFN, ce cresc
ICAM,VLA4 si ADR.
LTN nu au receptori de adeziune ci un receptor LAM (molecule de adeziune leucocitara) prin care angajeaza legaturi
cu un contraligand de pe HEV.
Ambele categorii de limfocite sunt implicate in RIC :
LTN in inductia RIC
LTM desfasurarea sau demararea RIC

ETAPELE RIC
1. Inductia RIC ce cuprinde toate evenimentele de la patrunderea AG intratisular pana la generarea memoriei
imunologice ce are loc intraggl
2. Demararea raspunsului IC care are loc intratisular si cuprinde evenimentele de la aparitia LTM in circulatie pana la
patrunderea in focar, distrugerea/ eliminarea Ag din focar.

Inductia debuteaza cu aparitia Ag declansator care sunt Ag corpuscular (frecvent) reprezentate de celule singenice/
alogenice, car pot si frecvent si Ag solubile precum proteinele. Acesti Ag sunt preluate de APC locale, reprezinta de
macrofage si celule dentritice => macrofagele se activeaza ca urmare se impart in 2 compartimente celulare:
unele raman local= macrofage non-migratorii . Ele se activeaza suplimentar in raport de etapa anterioara si
realizeaza producerea si eliberarea locala a unei cantitati crescute de IL (IL1, TNF, IFN) care modifica fenotipul de
suprafata a EVP aflat strict in fata focarului Ag crescand expresia pe suprafata celulei endoteliale a receptorilor de
adeziune endoteliali : ICAM, VCAM, ADR=> generarea unui process inflamator acut
macrofagele migratorii ce preiau mici cantitati de Ag si pe care il transporta in ggl loco-regionali prin LY A. aceste
macrofAge stationeaza pentru o perioada lunga de timp in ggl timp in care prezinta mici fragmente Ag LTN ce
tranziteaza ggl.
LTN se afla in circulatie, ajunge langa focarul Ag, unii realizeaza modificarea fenotipica a EVP si trec in ggl luand
calea aa si trec in paracortex si stationeaza un timp ff lung si unii intra in contact cu APC si daca limf poate

recunoaste Ag prezentat se activeaza si se transforma in situ in LTM, devenit LTM parasesc ggl pe calea LY e si ajung
in circulatia sanguine.
La sf inductiei sunt induse:
memoria imunologica LTM in ggl locoregionalo
modificarea fenotipica a EVP din dreptul focarului Ag
Desfasurarea RIC si demararea lui cuprinde LTM in circulatie pana la patrunderea lor in focarul Ag. LTM care trece
in circulatie si ajunge si in vasele locale unde recunosc modificarea fenotipica locala, adera intens la acest endotelui
modificat si trec prin diapedeza in focarul Ag si aceste celule unii in contact cu macrofagele si => demararea
propriu-zisa a RIC ce evoluaza ca o inflamatie acuta indusa immunologic.