UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

INTEGRAREA ECONOMICA EUROPEANA

Note de curs

Conf. univ. dr. Irina Gabriela Radulescu

Partea I
INTEGRAREA ECONOMICA PE GLOB
1.1 Integrarea economica interstatala aspecte generale
1.2 Uniunea Europeana
1.2.1 Lungul drum al ideii unitatii europene
1.2.2 Evolutia integrarii interstatale n Europa occidentala
1.2.3 Transformari institutionale
1.2.4 De la politicile economice comune la marea piata unica europeana
1.2.5 De la UE 15 la UE 27
1.2.6 Perspectivele integrarii politice a UE
1.3 Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA)
1.4 Acordul European de Liber Schimb (AELS)
1.5 Spaiul Economic European (SEE)
1.6 Organizatii de integrare economica din alte zone ale lumii dect Europa
1.6.1 Integrarea economica pe continentul american
1.6.1.1 Integrarea n America de Nord Zona de Liber
Schimb din America de Nord (North America Free Trade Agreement
NAFTA)
1.6.1.2 Integrarea n America Latina si Caraibe
1.6.1.3 Zona de Liber Schimb a Americilor (Free Trade Area of the
Americas)
1.6.2 Integrarea economica n Asia si n Africa
1.6.2.1 Asociatia Tarilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
1.6.2.2 Cooperarea Economica Asia-Pacific (APEC)
1.6.2.3 Integrarea economica n Africa

1.1 Integrarea economica interstatala aspecte generale

Aparitia si dezvoltarea aranjamentelor economice regionale, concomitent cu
adncirea procesului de globalizare sunt doua forte dinamice si uneori contradictorii
care definesc economia mondiala contemporana. Desfasurarea concomitenta a
globalizarii si regionalizarii a generat o economie mondiala din ce n ce mai
interdependenta.
Procesul de regionalizare se desfasoara concomitent cu procesul de globalizare
a economiei. Ambele tendinte, globalizarea si regionalizarea, determina
diversificarea relatiilor dintre entitati economice (n special state si corporatii), facnd
sa se atenueze, cel putin din punct de vedere economic, rolul granitelor nationale.
Procesul de regionalizare presupune ca tot mai mult statele nationale sa si
bazeze relatiile reciproce pe relatii integrative tot mai strnse, cu grade
diferite de complexitate. Adncirea tendintei de integrare s-a bazat tot mai
mult pe aparitia unui numar din ce n ce mai mare
de
grupari
regionale
integrationiste, pe proliferarea relatiilor regionale dintre state.
Regionalismul actual poate fi vazut si ca expresia ordinii economice
mondiale aflata la ora redefinirilor, contrabalansarea unor puteri economice
facndu-se de catre unele state prin reunirea eforturilor lor de dezvoltare economica.
Intensificarea procesului de integrare la scara regionala constituie o necesitate
obiectiva, lund n considerare urmatoarele elemente definitorii:

potentialul material, financiar si uman care poate fi antrenat prin cooperare n

circuitul national, regional si mondial de valori;

proximitatea geografica, cu efecte favorabile asupra raporturilor

de
complementaritate ntre dimensiunile economice, politico- diplomatice si
cultural-umane, amplificate de afinitatile spirituale;

gruparile regionale cresc acumularea de avutie nationala si regionala,

avnd efecte pozitive asupra schimburilor comerciale n cadrul gruparilor,
precum si asupra locului tarilor membre n comertul international.

Tendinta de formare a unor blocuri regionale comerciale este determinata de

actiunea mai multor factori, att de natura endogena, ct si exogena.
Factorii endogeni sunt rezultatul evolutiilor care s-au petrecut n interiorul unor tari
sau grupari de tari deja constituite:
optiunile fundamentale de politica economica similare, conceptia
despre dezvoltare;

comuna

politicile de liberalizare a comertului ntreprinse de multe ta ri n dezvoltare,

proces care va facilita liberalizarea accentuata n vederea unei viitoare
integrari cu statele industrializate;
dificultatile economice cu care s-au confruntat tarile ca urmare a crizei
energetice, si care a avut ca efect constientizarea faptului ca exista potential de
crestere insuficient valorificat.
Ca factori exogeni mentionam:

modalitatea de acoperire a riscurilor potentiale determinate

evenimente care se petrec fie n zona respectiva, fie n alte zone;

de

ncercari de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup,

eventualele pierderi datorate din ngustarea unor piete extraregionale, ca
urmare tot a unor procese integrationiste;

dorinta de stabilitate politica si de ntarire a sistemelor democratice.

Formele pe care le mbraca integrarea economica regionala sunt

determinate de multitudinea de relatii care se stabilesc ntre doua sau mai multe
state care-si conjuga eforturile spre atingerea unui obiectiv comun. Dimensiunile
unui proces integrativ sunt date, n principal, de axa verticala, cea a adncimii
gradului de integrare si cea orizontala, respectiv numarul de state membre.
Gruparile integrationiste existente astazi, chiar daca au obiective diferite sau
grad de institutionalizare inegal (elemente ce caracterizeaza intensitatea procesului
de integrare), sunt grupari deschise, ce permit aderarea de noi state, n
conditiile stabilite de fiecare acord n parte. Analiza diverselor forme de integrare
are n vedere n principal axa verticala, respectiv intensitatea procesului integrativ.
Principalele forme de integrare, n functie de intensitatea procesului integrativ
sunt: zone de liber schimb, uniunea vamala, piata comuna, uniunea economica,
uniunea monetara si uniunea politica. Pna astazi, cel mai nalt grad de integrare
este atins de Uniunea Europeana, care este n faza de uniune economica si
monetara, dar care si-a propus si realizarea uniunii politice.
Toate formele de integrare implica un permanent dialog ntre statele
participante cu privire la procedurile de armonizare a intereselor, obtinerea
consensului, elaborarea si aplicarea noilor forme de conduita economica. Prin
urmare, cu ct este mai nalt stadiul de integrare, cu att devine insuficienta
armonizarea institutionala si se dovedeste necesara transferarea unor abilitati
decizionale de la nivel national la nivel unional.
n economia mondiala exista zeci de asocieri regionale, diferind ntre ele prin
diversitatea obiectivelor sau gradul de institutionalizare.
Conform datelor OMC, au fost notificate peste 200 de acorduri comerciale
regionale, de tipul uniunilor vamale, zonelor de comert liber sau alte tipuri de
aranjamente preferentiale; mai mult de 150 fiind astazi n functiune. Structura
acestor acorduri este deosebit de complexa si multe tari fac astazi parte din
mai multe acorduri. Cele mai multe ntelegeri de acest tip sunt ntre tarile
dezvoltate, n special cele europene (60%), tarilor n dezvoltare revenindu-le
o parte mai mica (15%). Restul sunt ntelegeri ce implica ambele categorii de tari.
Procesul de regionalizare, de extindere a numarului si ariei gruparilor de
integrare economica regionala, cunoaste un avnt deosebit dupa cel de-al doilea
razboi mondial din varii motive.Prin constituirea acestora, tarile lumii si, n
special, tarile n dezvoltare au urmarit sa-si potenteze eforturile n vederea
cresterii economice sustinute, sa contracareze efectele relatiilor externe
inechitabile si sa lichideze subdezvoltarea. El a evoluat pe parcursul mai multor
etape.
Primul val de regionalizare a comertului international a debutat la nceputul anilor
50 n Europa, prin crearea Comunitatii Europene, a continuat n Africa, din
considerente de realizare a unor deziderate economice stringente sau, pur si
simplu, din ratiuni de imitare a marilor metropole, si s-a extins n America Centrala si
de Sud, Asia de Sud-Est si Orientul Mijlociu. Specifica acestei perioade a fost
dorinta de a dinamiza schimburile intraregionale. Acest val de regionalism reprezinta

nceputul unui proces de mare complexitate.

Al doilea val de regionalizare a comertului international a debutat la mijlocul
anilor 80, perioada n care SUA a devenit principalul actor. n aceasta perioada
CEE a pus bazele pietei interne unice. n acelasi timp, dupa semnarea si
ncheierea unor acorduri de liber schimb bilaterale cu Israel si Canada, SUA a lansat
propunerea de creare a unei zone de liber schimb la nivel nord-american,
concretizata n crearea NAFTA, n 1994. Vechile uniuni vamale sau zonele de liber
schimb din Africa, Asia si America Latina au fost revizuite sau au fost completate cu
altele noi. Noi dimensiuni ale colaborarii se nregistreaza
n Piata
Comuna a Americii Centrale si n ASEAN . n partea de sud a Americii Latine
a fost creata Piata Comuna a Sudului (MERCOSUR), ntr-o regiune n care
existaus i alte grupari integrationiste regionale.
Ultimele evenimente arata ca procesele integrationiste au capatat un nou impuls si
noi dimensiuni. Largirea fara precedent a Uniunii Europene, eforturile sustinute
ale SUA de a pune bazele unei zone de liber schimb la nivelul celor doua
Americi constituie dovezi ale dinamismului regionalismului.
Privit din perspectiva economica, procesul de integrare regionala a nregistrat
o dinamica ascendenta datorita, n special, a urmatoarelor evenimente:

cresterea posibilitatii obtinerii de efecte de creare de comert,

cresterea fortei n negocierile internationale si scaderea costurilor
de distributie comerciala;

incapacitatea
organizatiilor
internationale,
n
special
a
Organizatiei Mondiale a Comertului, de a solutiona cu succes unele
probleme legate de liberalizarea schimburilor comerciale la nivel multilateral,
ducnd la reanalizarea rolului gruparilor integrative regionale n
construirea unui sistem de comert liber global.

Sustinatorii procesului de regionalizare explica acest dinamism, de asemenea, si

prin efectele sale pozitive, considerate preponderente
att pentruta
rile
participante, ct si pentru ansamblul mondial. Pe de o parte, se sustine ideea
ca aranjamentele comerciale regionale promoveaza ideea de comert liber si
consolideaza prin aceasta conduita comerciala multilaterala, cel putin, prin doua cai:
pe de o parte, crearea de comert, si pe de alta parte, adncirea integrarii
contribuie att la dinamica interna, ct si la dinamica externa a liberalizarii globale.
Apoi, partizanii ideii de regionalizare subliniaza faptul ca, de cele mai multe ori,
aceasta determina numeroase efecte de antrenare. Chiar si n cazul tarilor cu o
economie similara, exista premise pentru dezvoltarea de noi industrii si de
ntarire a celor existente, ca urmare a accesului la o piata de desfacere sau de
aprovizionare mai mare.
n fine, adeptii regionalismului apreciaza ca acesta are, mai degraba, efecte
pozitive pe termen mediu si lung, chiar daca, pe termen scurt, apar si unele efecte
negative pentru anumiti participanti. Astfel, schimburile comerciale statuate pe noi
coordonate, adncirea procesului de integrare pna la stadiul de uniune economica
si monetara, au facut practic imposibile conflictele ntre tarile participante astazi
la UE. De asemenea, Argentina si Brazilia folosesc MERCOSUR pentru a
pune capat rivalitatilor istorice dintre ele. Unul dintre dezideratele centrale ale APEC
vizeaza transformarea acestei zone de liber schimb ntr-o ancora de stabilitate
economica si geopolitica si ca liant institutional ntre posibilele diferende

ntre China, Japonia si alte tari din regiune.

Totusi, acordurile comerciale regional constituie, totodata, sursa pentru
numeroase controverse. Dat fiind numarul lor foarte mare,
volumul
semnificativ al fluxurilor comerciale care intra sub incidenta lor, gruparile cu
caracter integrationist suscita dezbateri din ce n ce mai aprinse. Principalele
aspecte aduse n discutie se concentreaza pe:

beneficiile si costurile pentru statele membre, comparativ

promovarea globalizarii si neimplicarea n acorduri regionale,

cu

efectele asupra statelor nemembre ale unor astfel de grupari,

masura n care astfel de acorduri submineaza sistemul comercial multilateral

creat sub egida OMC,

masura n care reglementarile OMC cu privire la crearea si

functionarea acestor acorduri sunt adecvate situatiei internationale actuale,

diferentele n capacitatea de negociere n cadrul OMC dintre

diferitele grupari cu caracter integrationist, pe de o parte si tarile membre
OMC, pe de alta parte.

Proliferarea blocurilor comerciale regionale poate conduce la

scaderea
credibilitatii OMC, dat fiind faptul ca acestea constituie derogari de la principiile
liberalizarii comertului pe baze nediscriminatorii. Se poate pune problema care mai
este rostul demersurilor organizatiei, din moment ce exceptia devine mai puternica
dect regula. n plus, nu exista prevederi OMC, care sa impuna sanctiuni acelor
blocuri regionale care nu respecta prevederile organizatiei n materie de impunere
tarifara si netarifara. Unii specialisti considera ca riscul de a ajunge la un comert
ntre blocurile comerciale regionale nu este deloc att de ndepartat pe ct pare.
De altfel, dintre tarile membre OMC, doar Mongolia nu face parte din nici un
acord regional, 97% din comertul mondial este derulat de state ce sunt membre n
cel putin o grupare integrationista (fata de 70% n 1990), iar cele trei mari grupari
(UE, NAFTA si APEC) detin 70% din comertul mondial.
Forta unora dintre gruparile integrationiste depaseste cu mult aspectele
economice, att n sens pozitiv, ct si negativ. Atractia determinata de
Uniunea Europeana a avut puternice implicatii n procesul electoral din
Ucraina, de exemplu, si a dominat toate obiectivele politice din ultimul deceniu si
jumatate ale tarilor foste comuniste, n dorinta acestora de a deveni membre UE;
ncercarea de realizare a unei vaste zone de liber schimb la nivelul celor doua
Americi a trezit numeroase sentimente anti-americane, care au condus la un
blocaj n negocierile dintre state si la tensionarea relatiilor dintre unele tari latinoamericane.
n concluzie, tendinta de regionalizare, manifestata prin crearea si perfectionarea de
grupari cu caracter integrationist este dincolo de o realitate, un fenomen dinamic,
cu profunde implicatii la nivel economic, politic si social.

1.2 Uniunea Europeana

Integrarea economica interstatala a debutat n perioada postbelica, cuprinznd
tari din toate colturile lumii, att dezvoltate, ct si n dezvoltare.
De la o zona la alta a economiei mondiale exista deosebiri n ceea ce priveste
momentul declansarii procesului de integrare, ritmul evolutiei sale, formele
concrete
de
manifestare
si,
mai
ales, performantele realizate. Fara
ndoiala, vitrina publicitara a integrarii interstatale o constituie Uniunea
Europeana.
1.2.1 Lungul drum al ideii unitatii europene
Ideea unitatii europene si are nceputurile n perioada interbelica. Sub impulsul
consecintelor catastrofale ale primului razboi mondial, n 1923, ia nastere
Miscarea paneuropeana, din initiativa lui Coudenhove- Kalergi, un aristocrat de
origine ceha. ntr-un apel lansat la Viena, n 1924, se spune: Salvarea rezida
n unirea tuturor statelor democratice ale continentului ntr-o grupare politica si
economica internationala. Nu trebuie sa se lase sa se repete acest adevar simplu: o
Europa divizata conduce la razboi, la agresiune, la mizerie... (s.n.).
Prima initiativa oficiala, n directia uniunii europene, are loc n 1929 si apartine
lui Aristide Briand, cunoscut om politic francez, artizan al Societatii Natiunilor,
laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1926), adept al unei legaturi federale,
bazate pe apropierea franco-germana. Din pacate, demersul lui Briand s-a lovit
de vitregia vremurilor. Criza economica mondiala din 1929-1933 si evenimentele
politice care i- au urmat: victoria nazismului n Germania (1933), razboiul civil
din Spania (1926-1939), Anschluss-ul (1939), cotropirea Boemiei si Moraviei de
catre Germania (1939), invadarea Poloniei de catre trupele naziste aliate cu
cele ale comunistilor rusi etc. n 1940, URSS, aparatoarea pacii n ntreaga
lume, anexeaza tarile baltice, Basarabia si Bucovina de Nord. n ultima nota
sovietica adresata guvernului romn se spunea: 1) n decurs de 4 zile ncepnd de
la orele 14, ora Moscovei, la 28 iunie, s a se evacueze teritoriul Basarabiei si
Bucovinei de catre trupele romnesti. 2) Trupele sovietice n acelasi timp sa
ocupe teritoriul Basarabiei si partea de nord a Bucovinei. 3) n decursul zilei
de 28 iunie, trupele sovietice sa ocupe urmatoarele puncte: Cernauti,
Chisinau, Cetatea Alba.... Europa, sfs iata de ambitii nationaliste, a intrat n
cel de-al doilea razboi mondial. Temerile partizanilor Miscarii paneuropene s-au
adeverit pe deplin.
Ideea unitatii europene este reluata de Winston Churchill, imediat dupa sfrsitul
ultimei conflagratii mondiale. ntr-un discurs tinut la Zrich, n 1946, el spunea:
...exista un remediu care, daca ar fi acceptat peste tot si spontan, ar transforma ca
prin minune toata scena si ar face din Europa, n ctiva ani, un pamnt tot as a
de liber si fericit ca acela al Elvetiei de astazi... Care este acest remediu
suveran? Este formarea familiei europene... Noi trebuie sa construim un fel de
State Unite ale Europei (s.n.).
Sa nu fi prevazut, oare, marele om politic
britanic consecintele ntelegerii de la Yalta (1945), cnd marile pretentii teritoriale
ale lui Stalin au fost satisfacute pe seama Europei Centrale si de Est? Sa fi
fost att de mare ncrederea sa n loialitatea URSS? Cert este ca un alt mare om
politic occidental generalul Charles de Gaulle, cu numai ctiva ani mai trziu,
ntrevedea o Europa de la Atlantic la Ural.

Razboiul rece care a urmat acestor momente de euforie a trezit la realitate lumea
occidentala.
Scindarea Europei n doua blocuri devenise un fapt real. n mai
1962, acelasi Charles de Gaulle, mult mai realist, vorbea despre o lume n care
totul conduce spre amenintarea unui conflict general... si (doar) despre o Europa
occidentala unita si care sa aiba destula forta, destule mijloace si destula coeziune
pentru a exista prin ea nsasi... (s.n.). Europa occidentala alesese calea
unitatii prin integrarea economica si politica interstatala.
n ciuda acestor evolutii potrivnice ideii de unitate la nivel european,
popoarele captive din Centrul si Estul continentului nostru au demonstrat ca au
ramas
fidele
legaturilor
lor
traditionale
cu
tarile occidentale, ideilor
democratiei. Sub diferite forme, ele si-au manifestat opozitia fata de regimul de
dictatura comunista.
n Romnia, timp de zece ani (1945-1955) a fost
organizata rezistenta armata n munti, n 1956 a avut loc insurectia de la
Budapesta, n 1968 revolutia de catifea de la Praga, n 1980 revolta muncitorilor
polonezi de la santierele navale de la Gdansk. Pe drept cuvnt, reputatul politolog si
profesor de origine romna Ghita Ionescu, n cartea sa Viitorul politic
al Europei Orientale, aparuta la Londra, sublinia ct de mare a fost
rezistenta traditiilor de autonomie pe care bolsevismul a ntlnit-o n tarile satelit.
Prabusirea comunismului n Europa (1989-1991) a nlaturat principalul
obstacol din calea materializarii ideii de unitate europeana. ntr-un timp record
(aprilie 1990) se convoaca reuniunea la vrf de la Dublin a Comunitatii
Europene care da semnal verde initierii acordurilor de asociere cu tarile din
Europa Centrala si de Est. Tot la Dublin s-a hotart si nfiint area BERD
(Banca
Europeana
de
Reconstructie
si Dezvoltare) menita sa acorde
asistenta financiara tarilor asociate. De asemenea, se decide ca Banca
Europeana de Investitii sa finanteze proiecte de modernizare economica n
aceste tari. Primele acorduri de asociere sunt semnate cu fosta Cehoslovacie,
Polonia si Ungaria apoi cu Romnia (februarie 1994) si Bulgaria (martie, acelasi an).
n total, zece tari foste comuniste din Europa devin asociate la U.E.
Toate au naintat ulterior cereri de aderare. n urma Summit-ului de la Helsinki
(decembrie 1999) au fost initiate negocierile de aderare cu toate statele
candidate care ndeplinesc criteriul politic.
Exista, asadar, vointa politica de ambele parti . Numai ca ea nu este suficienta. Cele
mai multe tari candidate sunt mult ramase n urma din punctul de vedere al
nivelului de dezvoltare. n aceste conditii, o integrare rapida a lor n U.E. nu ar fi
reciproc avantajoasa. Eforturile U.E. ar trebui sa-si gaseasca un corespondent n
tarile candidate la integrare, din Est. O conditie sine qua non este alinierea acestor
tari la ceea ce se nt elege prin acquis communautaire, adica la acel ansamblu de
legi, de drepturi deja obtinute la nivel comunitar. Este vorba despre un bun
cstigat concretizat n standarde juridice, politice si sociale, superioare. Tarile
candidate la integrare trebuie sa faca dovada capacitatii implementarii acestui
acquis, ceea ce nu este deloc usor.
n fine, mai este si problema Rusiei cu specificul ei de fosta superputere care
are aspiratia de a redeveni ce a fost. n dezvoltarea cooperarii cu o asemenea
tara, UE a preferat solutia acordului de parteneriat. Deocamdata nu se poate
spune precis ce viitor va avea acest tip de acord. n schimb, este sigur ca de la
Europa economica si politica pna la Europa geografica mai este cale lunga. Dar,
atta timp ct nu va exista o Europa unita n ntregul ei, se va mentine riscul

acumularii tensiunilor n partea rasariteana, ceea

amenintare si la adresa securitatii Uniunii Europene.

ce

va

reprezenta o

n mod incontestabil, Europa occidentala a facut scoala n domeniul

integrarii interstatale. Din acest punct de vedere, ea ofera ntregii lumi un
adevarat model cel al Comunitatii Europene. Cum se explica succesul ei ntr-o
ntreprindere att de complexa, unde nu exista nici un precedent, nici o experienta
anterioara?
Cauze

Europa de Vest reprezinta un ansamblu omogen de tari, o zona n care

statele au un mod de viata asemanator (dar nu identic) si se caracterizeaza
prin acelasi tip de civilizatie. O astfel de stare de lucruri constituie o
oportunitate pentru integrarea interstatala.

Forta de atractie a ideii de integrare este data de efectul de antrenare pe

care l genereaza. O mare piata unica, libera circulatie a capitalurilor si a
bunurilor, n cadrul ei, fac ca economiile integrate sa obtina rezultate
superioare sumei performantelor individuale realizate anterior.
Acest
efect devine posibil numai atunci cnd ntre state nu exista decalaje
semnificative de dezvoltare. Este tocmai ceea ce caracterizeaza tarile
Europei occidentale.

Dar integrarea economica interstatala, pentru a avea succes, presupune si

asumarea unor responsabilitati. De unde si importanta capabilitatii
tarilor n cauza. Tarile candidate la integrare trebuie sa posede un anumit
potential economic si politic fara de care ndeplinirea obligatiilor devine
imposibila. Statele Europei occidentale ndeplinesc si aceasta conditie.

Integrarea vest-europeana a fost posibila datorita existentei unei

vointe
politice puternice. n acest sens, apropierea franco- germana a avut
un rol decisiv. Aici se cuvine amintit rolul deosebit jucat de cele doua mari
personalitati politice care au fost presedintele Frantei Charles de Gaulle
si primul cancelar al noii Germanii (de vest) Konrad Adenauer. Gratie
lor, cei doi eterni dusmani si-au dat mna pentru ca mpreuna sa
construiasca o noua Europa, n pace.

Nu trebuie subestimat nsa rolul tarilor mici. Ele n-au aderat cu forta la ideea
de uniune europeana. Potentialul lor politic s-a dovedit mare, mai ales
atunci cnd s-a pus n discut ie caracterul relatiilor reciproce. Europa
nu poate fi conceputa... dect n egalitatea dintre state; ceea ce ar fi
periculoss i total inacceptabil este ca anumite mari state sa-si imagineze ca,
atunci cnd ajung la un acord ntre ele, problemele sunt n mod
automat rezolvate..., declara, n aprilie 1962, Paul-Henri Spaak, fostul
ministru belgian al afacerilor extderne **. Relatiile dintre tarile participante la
procesul de integrare vest-europeana n-au fost idilice. Important este nsa
ca, prin negocieri, s-au gasit ntotdeauna solutii reciproc convenabile.

Integrarea economica interstatala a Europei occidentale s-a bazat pe un

nucleu dur format din sase natiuni: trei mari (Franta, Germania, Italia)
si trei mici (Belgia, Olanda, Luxemburg Benelux). Ele n-au fost numai
primele care s-au nscris pe traiectoria integrarii, ci si cele mai
consecvente. Uniunea Europeana de astazi ar fi fost de neconceput fara

aportul acestor tari.

Vorbind despre cauzele integrarii vest-europene, n afara celor interne,

trebuie amintite si cele internationale. Dupa ncheierea ultimului razboi
mondial, Europa occidentala se afla ntr-o situat ie deloc favorabila. Pe de o
parte, ncepuse razboiul rece, iar tarile occidentale se simteau amenintate
de colosul sovietic. Solutia nu putea fi alta dect solidaritatea tarilor din
vestul continentului. Pe de alta parte, era vorba despre impactul economic cu
cealalta superputere Statele Unite. Transnat ionalele americane, deja
instalate n Europa, reprezentau cel mai teribil concurent pentru economiile
vest- europene, vizibil slabite de razboi.
Unui concurent att de
redutabil, numai o uniune europeana putea sa-i faca fata.

1.2.2 Evolutia integrarii interstatale n Europa occidentala

De la primii pasi pe calea integrarii economice vest-europene si pna n prezent a
trecut jumatate de secol. Pe tot acest lung parcurs au fost, desigur, si
esecuri, dari napoi. Era firesc sa se ntmple as a, daca tinem seama ca
statele din vestul continentului si asuma responsabilitati fara precedent. Ele
erau primele care avusesera curajul sa porneasca pe o asemenea cale. Din
fericire, mult
mai
importante
s-au
dovedit performantele realizate. Pe
baza lor, procesul integrarii interstatale s-a dezvoltat considerabil.
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)
Considerata ntreprinderea pilot a constructiei europene, CECO a fost nfiintata
prin Tratatul de la Paris (18 aprilie 1951). Sediul sau a fost instalat la
Luxemburg, primul presedinte fiind francezul Jean Monnet. Tratatul a intrat n
vigoare pentru o perioada de 50 de ani. Membrii fondatori au fost Franta, R.F.
Germania, Italia si tarile Benelux. CECO avea n frunte o institutie cu caracter
supranational nalta Autoritate.
Scopul CECO era crearea unei piete comune a carbunelui si otelului ntre cele
sase state care furnizau, mpreuna, cea mai mare productie din Europa de Vest, n
cele doua domenii. Totodata, CECO si- a propus libera circulatie a acestor
produse, prin desfiintarea taxelor vamale, fapt realizat n 1954. De asemenea, a
avut un rol important n reconversia minerilor disponibilizati.
Comunitatea Economica Europeana (CEE)
n comparatie cu CECO, limitata doar la doua domenii de activitate, CEE
nseamna o considerabila extindere a procesului de integrare economica
interstatala. Comunitatea Economica Europeana a luat fiinta pe baza
Tratatului de la Roma (martie 1957), semnat de catre reprezentantii celor sase state
membre ale CECO. n acelasi timp se parafeaza si Tratatul privind Comunitatea
Europeana a Energiei Atomice (Euratom). Din acel moment s-a putut vorbi despre
existenta a trei comunitati.
Principalul obiectiv al CEE a fost crearea unei Piete Comune n cadrul careia sa
se realizeze libera circulatie a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor.
Termenul limita prevazut era 31 decembrie 1992. Piata Comuna este o forma de
integrare superioara, att fata de zona de liber schimb, ct si fata de uniunea
vamala. Totusi, ea reprezinta doar o etapa intermediara n calea catre uniunea
economica si, mai ales, integrarea totala. Ideea de baza este stimularea concurentei

ntre agent ii economici din tarile membre si realizarea economiei de scara.

Primii zece ani de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Roma au fost caracterizati
prin nfaptuiri semnificative. La loc de frunte se plaseaza desfiintarea drepturilor
vamale ntre cei sase (iulie 1968), cu 18 luni nainte de termenul prevazut si
instituirea unui tarif vamal extern comun. Consecintele pe termen lung au fost
cresterea constanta a ritmului comertului ntre statele membre, mai repede dect cel
cu statele nemembre. Printre realizarile importante din aceasta perioada mai pot fi
distinse lansarea politicii agricole comune, fuziunea institutiilor celor trei comunitati
(CECO, CEE si Euratom); din acel moment va exista o singura Comisie a
Comunitatilor Europene si un singur Consiliu de Ministri European.
Aderarea de noi state si largirea sa. Acest proces vorbeste de la sine despre marea
forta de atractie a ideii de uniune europeana. n 1973 se da startul Europei celor
noua prin includerea efectiva a trei tari Danemarca, Marea Britanie si Irlanda. n
ianuarie 1981 ia nastere Europa celor zece prin intrarea efectiva a Greciei. n
ianuarie 1986 se formeaza Europa celor doisprezece, Spania si Portugalia
devenind, efectiv, membre ale Comunitatii.
Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg, n februarie 1986, de catre cei
12,si a intrat n vigoare un an mai trziu. O serie de amendamente si de completari
la Tratatul de la Roma au fost regrupate ntr-un singur document, de unde si
denumirea de Act Unic. Se prevedea crearea, nainte de 31 decembrie 1992, a unui
spatiu fara frontiere interne, n care este asigurata libera circulatie a marfurilor, a
capitalurilor si a persoanelor. Actul Unic marcheaza decizia de a crea marea piata
unica europeana; el relanseaza procesul de integrare vest-europeana.
Deschiderea marii piete europene prevazuta n Actul Unic, intensificarea
circulatiei marfurilor si capitalurilor ntre tarile membre, aduc la ordinea zilei
necesitatea unor masuri institutionale si pe plan monetar. Sistemul Monetar,
lansat n 1979, dadea semne de criza de crestere.
n iunie 1988, Consiliul European, ntrunit la Hanovra, cere unui comitet condus
de presedintele, de atunci, al Comisiei Europene, Jacques Delors, sa
studieze si sa propuna etapele concrete care sa conduca la uniunea
economica si monetara (s.n.). Raportul Delors va fi prezentat Consiliului
European din aprilie 1989 si se va afla la baza acordurilor de la Maastricht.
Uniunea Europeana
Semnat n februarie 1992, de catre cele douasprezece state membre si intrat n
vigoare dupa ratificare, la 1 noiembrie 1993, Tratatul de
la
Maastricht
marcheaza consolidarea procesului de integrare europeana. Comunitatea
Europeana capata denumirea oficiala de Uniune Europeana. La 1 ianuarie
1995, devin membre ale UE Austria, Finlanda si Suedia. Ia nastere Europa celor
15. Noul tratat stabileste drept principal obiectiv economic trecerea la Uniunea
Monetara, prin adoptarea unei monede unice si a unor paritati fixe si irevocabile.
Criteriile de convergenta
Uniunea Monetara cuprinde tarile care au ndeplinit criteriile de convergenta
stabilite. Doua dintre criterii au n vedere caracterul suportabil al situatiei finantelor
publice.... n scopul realizarii acestui deziderat se prevede ca:

deficitul bugetar sa reprezinte cel mult 3 % din PIB;

datoria publica sa nu depaseasca 60 % din PIB.

Tratatul mai prevede realizarea unui grad ridicat de stabilitate a preturilor; acest
lucru va rezulta dintr-o rata a inflatiei apropiata de aceea a trei state membre... care
prezinta cele mai bune rezultate n materie de stabilitate a preturilor. Rata
inflatiei n tarile membre nu va trebui sa reprezinte mai mult de 1,5 % n raport
cu rata medie a celor trei tari, pe acest plan.
n fine, tratatul mai subliniaza caracterul durabil al convergentei atinse de un stat
membru... care se reflecta n nivelul ratei dobnzii pe termen lung. Rata nominala
a dobnzii pe termen lung nu va trebui sa depaseasca cu mai mult de 2 % media
ratelor dobnzii celor trei tari care au cele mai bune performante pe planul ratei
inflatiei. Aceasta conditionare are la baza logica economica.
n opinia lui Philippe Rollet, prin adoptarea acestor criterii, accentul cade pe
convergenta nominala si nu pe cea reala. ntr-adevar, n Tratatul de la Maastricht nu
se spune nimic despre necesitatea unei convergente a produsului intern brut pe
locuitor al tarilor membre, despre convergenta structurala. Asadar, influentele
monetariste asupra autorilor tratatului au fost puternice.
Consiliul European, la reuniunea de la Madrid din 1995, stabileste programul pentru
introducerea monedei unice. Conform acestui program, n 1998 s-a efectuat
nominalizarea a unsprezece tari care sa participe la Uniunea Economica si
Monetara. n acelasi an, Banca Centrala Europeana si intra n atributii.
La 31 decembrie 1998 s-a produs lansarea oficiala a monedei unice euro,
eveniment de importanta istorica.
Tratatul de la Amsterdam, a treia revizuire a tratatului privind Comunitatea
European, a fost adoptat de efii de stat i de guvern ai Uniunii Europene la 16-17
iulie 1997 i semnat la 2 octombrie 1997. A intrat n vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de
la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fr ns a-l nlocui. Principalele
obiective ale acestuia sunt:

plasarea n prim plan a problemei locurilor de munc i a drepturilor

cetenilor, existnd pentru prima dat elemente de politic ocupaional;

sporirea eficienei structurii instituionale a Uniunii Europene;

extinderea drepturilor Parlamentului European n sensul coparticiprii acestuia

la procesul decizional;

ndeprtarea obstacolelor care au mai rmas n calea libertii de micare a

cetenilor; a fost instituit aa numitul spaiu de libertate, securitate i justiie,
n acest context extinzndu-se drepturile Oficiului European de Poliie
(EUROPOL)

n acelai an (decembrie 1997), Consiliul European, n reuniunea sa de la

Luxemburg, a adoptat Pactul de stabilitate i de cretere, menit s stea la baza
coordonrii msurilor destinate pregtirii ultimei faze a UEM i, n special, s asigure
respectarea criteriului din Tratatul de la Maastricht referitor la deficitul bugetar al
statelor membre (maximum 3% din PIB).

Tabelul 1
Uniunea European

Primul pilon
(supranaional-federaie)

Al doilea pilon
(interguvernamentalconfederaie)

Al treilea pilon
(interguvernament
al-confederaie)

Comunitile Europene
(CE)

Politica extern i de
securitate comun
(PESC)

Cooperarea
poliieneasc i
judiciar n materie
penal (JAI)

Politica agricol comun

Politica extern:

Uniune vamal i Piaa

intern

Cooperare

Politica n domeniul
concurenei Subvenii de stat

Meninerea pcii

Trafic de droguri i
Trafic de arme
Trafic de carne vie
Terorismul

Politic structural

Observatorii electorali i
Trupele comune de
intervenie

Politic comercial

Drepturile omului

Crim organizat

Uniunea Economic i
Monetar

Democraie

Corupie,
coruptibilitate i
nelciune

Cetenia european

Asistena acordat
statelor tere

Educaie i Cultur

Politica de securitate :

Cercetare i Mediul
nconjurtor

Politica european de
securitate i aprare

Reele transeuropene

Dezarmarea

Sntate

Aspectele economice
ale dezarmrii

Protecia consumatorului
Politic social

Infraciuni mpotriva
minorilor

Sistemul european de
securitate

Politica comun de imigraie

Politica n domeniul azilului
Protecia frontierelor

Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83

Tratatul de la Nisa este un Tratat care modific Tratatul privind Uniunea European,
tratatele de instituire a Comunitilor Europene, precum i anumite acte conexe. A
fost semnat de efii de stat i de guvern ai statelor membre UE la 11 decembrie
2000, n cadrul Consiliului European de la Nisa i a intrat n vigoare dup ncheierea
procesului de ratificare. Cele mai importante modificri aduse de ctre Tratatul de la
Nisa se refer la urmtoarele:

simplificarea tratatelor n scopul de a le face mai clare i mai concise fr a

schimba sensul acestora ;

delimitarea mai precis a competenelor instituiilor Uniunii Europene;

luarea deciziilor necesit ntrunirea majoritii calificate (se renun la

unanimitate);

introducerea majoritii duble, care cere, pe lng majoritatea calificat,

majoritatea statelor membre (pe principiul c fiecare stat ar avea un vot).

Tratatul de la Lisabona, cunoscut n faza de proiect sub numele de Tratatul de

Reform este un tratat destinat s nlocuiasc tratatul constituional european.
Numele oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
European i a Tratatului de instituire a Comunitii Europene.
Textul tratatului s-a finalizat n urma unui summit neoficial la Lisabona pe 19
octombrie 2007, iar tratatul a fost semnat pe 13 decembrie de ctre reprezentanii
celor 27 de state membre ale UE. Intrarea n vigoare a Tratatului este programat
pentru 1 ianuarie 2009, dup ratificarea de ctre toate statele membre.
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt urmtoarele:
Uniunea European va avea personalitate juridic;

funcia de preedinte al Consiliului European va fi transformat ntr-una

permanent de Preedinte al Uniunii, cu un mandat de 2 ani i jumtate;

va fi nfiinat funcia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de

nalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comun extern i de securitate;

numrul de comisari va fi redus cu o treime;

se va modifica modalitatea de vot n cadrul Consiliului. Regulile stabilite n

Tratatul de la Nisa rmn ns n vigoare pn n 2014.

Viabilitatea modelului comunitar

Drumul parcurs de la Tratatul de la Roma pna la cele de la Maastricht si
Amsterdam, de la Europa celor sase la Europa celor cincisprezece, este
presarat cu importante mpliniri. Ele demonstreaza viabilitatea modelului de
integrare ales initial, consecventa si creativitatea celor care l-au pus n aplicare.
Forta acestui model de integrare a fost dovedita si de succesul sau n
confruntarea cu un alt model occidental, de sorginte britanica.
Din initiativa Marii Britanii a luat fiinta, n 1959, prin acordul de la Stockholm,
Asociatia Europeana a Liberului Schimb. AELS a inclus sapte state: Austria,
Danemarca, Norvegia, Suedia, Elvetia, Portugalia si tara initiatoare. Deci sase state
mici alaturi de o mare putere economica, ceea ce avea sa conduca la un echilibru
precar. Din punctul de vedere al nivelului de integrare, AELS s-a situat pe prima
treapta cea a zonei de comert liber: asociatia si-a propus doar suprimarea
taxelor vamale reciproce (la produsele industriale), nu nsa si un tarif vamal
extern comun.
Spre deosebire de Comunitatea Europeana, n cadrul AELS a fost lasat liber

jocul fortelor pietei. Accentul a fost pus pe utilizarea mijloacelor functionale si

nu a celor institutionale.
La un moment dat, AELS a nceput sa dea semne de slabiciune. Pe de alta parte,
forta de atractie a Comunitatii Europene s-a dovedit din ce n ce mai mare.
Inevitabilul se produce: cinci tari parasesc AELS, trecnd n tabara adversa:
Marea Britanie si Danemarca (1 ianuarie 1973), Portugalia (1 ianuarie 1986),
Austria si Suedia (1 ianuarie 1995). La sfrsitul secolului XX, AELS nu mai cuprinde
dect Elvetia, Norvegia, Islanda si Liechtenstein (ultimele doua, aderate ulterior).
1.2.3 Transformari institutionale
Pe parcursul anilor, instituionalizarea procesului de integrare vest-european a
evoluat, att n lrgime (prin apariia unor instituii noi), ct i n adncime (prin
perfecionarea fiecrei instituii n parte). Astfel au aprut: Consiliul European,
Consiliul de Minitri European (Consiliul Uniunii Europene), Comisia European,
Parlamentul European.
Consiliul European
Consiliul European constituie instituia de vrf, n care reprezentarea rilor membre
este la cel mai nalt nivel: efi de state i de guverne, asistai de minitrii de externe.
Mai este reprezentat i Comisia European prin preedintele su i un
vicepreedinte.
Consiliul European reprezint un for european de dialog politic care nu este nici
instituie comunitar, cum sunt Comisia, Consiliul Uniunii Europene, Curtea de
Justiie i Curtea de Conturi, i nici organ comunitar cu activitate permanent sau
deliberativ, cum sunt COREPER, Comitetul regiunilor etc. Conform unei opinii, el
este considerat organ paracomunitar ceea ce i confer o putere sporit la nivel de
concepie i concepie politic. n alte opinii, Consiliul European este caracterizat fie
ca organ interguvernamental de cooperare, fie ca o form instituional nou de
prezentare a Consiliului UE, fie ca organ sui generis.
nfiinat la 10 decembrie 1974 sub forma unui organism de cooperare politic la cel
mai nalt nivel, Consiliul European are urmtoarele funcii:

d un impuls general marilor hotrri politice, economice i sociale

referitoare la integrarea european luate att la nivel european, ct i
naional;

ia decizii necesare n vederea definirii i punerii n aplicare a politicii

externe i de securitate a UE, a coordonrii aciunilor statelor membre n
domeniile ce in de ordinea public i cooperarea judiciar n materie
penal;

coordoneaz politicile economice generale ale Uniunii Europene;

servete ca forum al discuiilor politice la nivel nalt n situaii de criz i

ncearc s rezolve disputele dintre statele membre.

Consiliul European se ntrunete de dou ori pe an sau ori de cte ori este nevoie n
diferite ri ale UE (summit) i este condus de eful de stat sau de guvern din ara

care deine i preedinia Consiliului UE. Preedinia acestui Consiliu se asigur pe

baza principiului rotaiei (la fiecare ase luni).

Consiliul de Minitri European

Consiliul de Minitri European (Consiliul European) este principala instituie cu putere
de decizie din cadrul Uniunii, reprezentnd organul unde se exprim interesele
naionale. Sediul su se afl la Bruxelles. Consiliul reunete reprezentanii statelor
membre, care conform Tratatului de la Maastricht trebuie s fie de nivel ministerial i
s aib abiliti de a angaja guvernele statelor pe care le reprezint n domeniul n
care sunt specializai. La Consiliu, minitrii sunt asistai de reprezentani permaneni
sau minitrii adjunci. Instituia poate lua forma unui Consiliu general, atunci cnd
este compus din minitrii de externe ai statelor membre sau a unor Consilii speciale,
specializate sau sectoriale, cnd este compus din minitrii specializai ntr-un
domeniu sau altul (agricultur, industrie, comer etc.). Consiliul general se ntrunete
lunar, pentru a asigura continuitatea activitii, necesar funcionrii Uniunii Europene
n bune condiii. Consiliile specializate se reunesc atunci cnd se impune discutarea
unor aspecte concrete din domeniul de activitate respectiv, fie odat cu Consiliul
general, fie ntre ntlnirile acestuia. Exist nou configuraii diferite ale Consiliului de
Minitri, cele mai importante fiind : Consiliul afacerilor generale, Consiliul afacerilor
economice i financiare (ECOFIN), Consiliul de minitri ai agriculturii etc.
Printre funciile principale ale Consiliului de Minitri European se pot aminti
urmtoarele:

are rol legislativ n Uniunea European adoptnd, n acest sens, acte

normative cu for juridic obligatorie (regulamente, directive) care se impugn
statelor membre, celorlalte instituii comunitare i nsui Consiliului UE. De
asemenea, Consiliul poate revizui tratatele comunitare i s ia decizii de
natur constituional;

asigur coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;

ncheie acorduri internaionale ntre Uniunea European i alte ri sau

organizaii internaionale;

aprob, mpreun cu Parlamentul European, bugetul comunitar;

dezvolt politica extern i de securitate comun, bazat pe liniile directoare

date de Consiliul European;

coordoneaz politica n justiie i afaceri interne.

ntruct Consiliul de Minitri are o activitate periodic,
intermitent, iar procesul de decizie comunitar
necesit existena unor organe cu activitate continu a
fost creat, prin Tratatul de fuziune, Comitetul
reprezentanilor permaneni (COREPER). Acest organ
comunitar reunete nali funcionari din fiecare stat
membru condui de un Reprezentant permanent cu
rang de ambasador. COREPER are ca rol principal

pregtirea lucrrilor Consiliului i realizarea atribuiilor ce i sunt conferite, fiind asistat

de mai multe Grupuri de lucru formate din oficiali ai administraiilor naionale.
Consiliul are un preedinte ales la fiecare ase luni, dintr-o alt ar dect cel
precedent1. Aceeai ar prezideaz, n acelai timp, att Consiliul European, ct i
Consiliul de Minitri European. Dup unele opinii, termenul de 6 luni este prea scurt,
deoarece nu permite statului care deine preedinia s-i finalizeze proiectele
ncepute. Rolul preediniei, asistat de Secretariatul general, este acela de a pregti
lucrrile Consiliului, de a dirija discuiile i de a concilia interesele naionale cu cele
comunitare.
n ceea ce privete adoptarea deciziilor, aceasta se face cu respectarea urmtoarelor
reguli de vot:
dac hotrrile se iau pe baza propunerii Comisiei, atunci este necesar
majoritatea calificat ponderat (255 de voturi din 345 provenind de la
majoritatea membrilor);
dac hotrrile nu se iau pe baza propunerii Comisiei, atunci este necesar
majoritatea calificat (255 de voturi din 345 posibile, exprimate de 2/3 din
membri, dar s reprezinte 62% din populaia Uniunii Europene);
pentru adoptarea deciziilor din domenii sensibile, precum politica extern i
de securitate comun, fiscalitatea, politica de imigrare, este necesar votul
unanim.
n prezent fiecare stat are un anumit numr de voturi, stabilit proporional cu numrul
populaiei (vezi tabelul 2).
Tabelul 2
Repartizarea voturilor n statele Uniunii Europene

Germania, Frana, Italia i Marea Britanie:

29

Spania i Polonia:

27

Romnia:

14

Olanda:

13

Belgia, Republica Ceh, Grecia, Ungaria i Portugalia:

12

Austria, Bulgaria i Suedia:

10

Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia i Finlanda:

Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg i Slovenia:

Malta:

TOTAL

345

Pentru urmtorii cinci ani preedinia Consiliului Uniunii Europene va fi asigurat dup cum urmeaz:
2008 Slovenia (ianuarie-iunie) i Frana (iulie-decembrie);
2009 Republica Ceh (ianuarie-iunie) i Suedia (iulie-decembrie);
2010 Spania (ianuarie-iunie) i Belgia (iulie-decembrie);
2011 Ungaria (ianuarie-iunie) i Polonia (iulie-decembrie);
2012 Danemarca (ianuarie-iunie) i Cipru (iulie-decembrie).

Sursa: http://europa.eu/institutions/inst/council/index_en.htm
Comisia European
Comisia European a rezultat n urma fuziunii dintre structurile celor trei comuniti
europene, n iulie 1967. Ea constituie organ de execuie i control al Uniunii
Europene. Sediul su se afl la Bruxelles, dar exist reprezentane ale acesteia n
toate statele membre UE, precum i delegaii externe n majoritatea capitalelor lumii.
Comisia European este format, n prezent din 27 membri desemnai de guvernele
statelor membre pe baza competenei lor profesionale. Mandatul comisarilor
europeni este de 5 ani i sunt reeligibili. Preedintele Comisiei este ales de
Parlamentul European ceea ce i confer mai mult legitimitate. El are, teoretic, rol
administrativ i protocolar, reprezentnd Comisia n faa celorlalte instituii
comunitare, precum i n relaiile cu terii. Tratatul de la Nisa a ntrit rolul
preedintelui Comisiei Europene n raport cu ceilali comisari: el definete orientrile
politice i organizarea intern a Comisiei, asigurnd coerena, eficacitatea i
colegialitatea aciunilor acesteia, numete vicepreedinii Comisiei i poate cere
demisia unui comisar.
Comisia European are urmtoarele atribuii:
fiind deintoare a dreptului de iniiativ legislativ, ea propune proiecte de
texte de legi pe care le supune Parlamentului i Consiliului;
coordoneaz i implementeaz politicile Uniunii Europene, precum i bugetul
comunitar;
fiind considerat gardian al tratatelor, ea vegheaz la aplicarea i respectarea
dreptului comunitar, att de ctre statele membre, ct i de ctre celelalte
instituii comunitare;
reprezint Uniunea European pe scena internaional, n acest rol negociind
tratatele internaionale ncheiate de Uniune i fiind mputernicit, de fiecare
dat, de ctre Consiliul UE.
Parlamentul European
Prin Tratatul de la Roma a luat fiin Adunarea General fiind alctuit din
reprezentani ai parlamentelor statelor membre i cu rol pur consultativ. Din anul
1962, a luat denumirea oficial de Parlament European sporindu-i puterea odat cu
revizuirile aduse Tratatului: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de
la Amsterdam. Astfel, Parlamentul European a devenit un organism cu puteri
legislative similare celor exercitate de parlamentele naionale. Este ales prin sufragiu
universal direct de ctre cetenii statelor membre ale Uniunii Europene, pentru cinci
ani. Fiecare stat este reprezentat n funcie de mrimea populaiei sale (vezi tabelul
3). Membrii Parlamentului European sunt grupai nu dup apartenena naional, ci
dup cea de partid. Cele mai numeroase grupuri parlamentare sunt: Partidul Cretin
Democrat i Democraii Europeni (267 locuri), Grupul Socialitilor Europeni (201
locuri), Grupul Alianei Democrate i Liberale pentru Europa (89 locuri), Aliana Liber
European sau Grupul Verzilor (42 locuri) etc.

Tabelul 3
Numrul de locuri aferente fiecrui stat membru UE n Parlamentul
European (mandatul 2009-2014)
Belgia
Bulgaria
Republica Ceh
Danemarca
Germania
Estonia
Grecia
Spania
Frana
Irlanda
Italia
Cipru
Letonia

22
17
22
13
99
6
22
50
72
12
72
6
8

TOTAL

736

Lituania
Luxemburg
Ungaria
Malta
Olanda
Austria
Polonia
Portugalia
Romnia
Slovenia
Slovacia
Finlanda
Suedia
Marea Britanie

12
6
22
5
25
17
50
22
33
7
13
13
18
72

Sursa: http://www.europa.eu/institutions/inst/parliament/index_en.htm

Parlamentul European are sediul principal la Strasbourg unde se in sesiunile plenare

i nc dou sedii la Bruxelles i Luxemburg.
Parlamentul European are trei funcii principale:
funcia legislativ, pe care o mparte cu Consiliul
UE. El emite avize care pot fi, dup caz, facultative,
consultative sau conforme. Cea mai cunoscut
procedur pentru adoptarea legislaiei europene
este cea a codeciziei care presupune acordul
Parlamentului European i pe cel al Consiliului UE;
funcia de supraveghere i control asupra
activitii comunitare i a instituiilor comunitare, n special asupra Comisiei
Europene. Parlamentul European aprob desemnarea membrilor acesteia i
are putere de cenzur;
funcia bugetar bugetul comunitar este adoptat de ctre Consiliul UE, la
propunerea Comisiei Europene, cu avizul Parlamentului European.
Parlamentul European este cel care aprob bugetul i descrcarea de
gestiune a Comisiei.
Curtea European de Justiie
Curtea European de Justiie, cu sediul la Luxemburg, a luat natere n urma
Tratatului asupra Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului n anul 1952. Ea are
rolul de a garanta aplicarea, interpretarea i respectarea dreptului comunitar. n
prezent, este compus din 27 de judectori, cte unul pentru fiecare stat membru,
asistai de 8 avocai generali. Ei sunt desemnai de ctre Consiliul UE, la propunerea

statelor membre, pe o perioad de 6 ani. Din

3 n 3 ani, jumtate dintre judectori sunt
schimbai pentru a se asigura o anumit
continuitate n activitatea Curii.
Curtea are dou funcii principale:
funcie jurisdicional, putnd aciona
ca o curte constituional (judec
recursurile
contra
unei
instituii
Curtea European de Justiie
comunitare sau a unui stat membru sau
la interpretarea tratatelor); ca o curte administrativ (controleaz legalitatea
actelor comunitare); ca o jurisdicie civil (soluioneaz cauzele avnd ca
obiect acordarea daunelor-interese) i ca o curte de apel (judec recursurile
mpotriva hotrrilor date de Tribunalul de Prim Instan);
funcie consultativ, prin emiterea de avize n problema revizuirii tratatelor
comunitare sau a ncheierii de acorduri internaionale.
Curtea European de Conturi
A fost nfiinat printr-o convenie la 22 iulie 1975 avnd sediul la Luxemburg. Rolul ei
este acela de instituie specializat n controlul financiar, exercitat asupra instituiilor
comunitare. Ea verific conturile i execuia bugetului general al Comunitii. Aceast
verificare are dublu sens: pe de o parte, mbuntete gestionarea resurselor
financiare, iar pe de alt parte, informeaz asupra modului de utilizare a fondurilor
publice de ctre autoritile ce au responsabiliti de gestiune.
Fondurile structurale
Uniunea European mai dispune i de alte tipuri de instituii, printre care aanumitele Fonduri structurale:
Fondul Social European (FSE), a fost creat prin Tratatul de la Roma (1957) i
dezvoltat prin cel de la Maastricht. Este cel mai important instrument al politicii
sociale comunitare finannd prioritar obiectivul numrul 3 al politicii regionale
a UE: adaptarea i modernizarea politicilor i sistemelor de educaie, formare
i folosire a forei de munc;
Fondul European de Orientare i de Garantare Agricol (FEOGA). Acesta a
fost creat n 1962 pentru regularizarea preurilor agricole i are n vedere
protejarea de concurena extern a agricultorilor comunitari, prin subvenii,
precum i restructurarea produciei agricole comunitare n scopul creterii
randamentului;
Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDER). Acesta a intrat n
funciune la 1 ianuarie 1975, fiind destinat s corecteze dezechilibrele
regionale. El este orientat ctre infrastructur, investiii productive i
dezvoltarea ntreprinderilor mici i mijlocii.
Bncile comunitare
n sistemul instituional al UE se mai afl i bncile comunitare:

Banca European de Investiii (BEI) a fost nfiinat pe baza Tratatului de

la Roma n anul 1958 i are sediul la Luxemburg. Ea finaneaz proiectele ce
servesc la promovarea integrrii europene i ntrirea coeziunii economice i
sociale n Uniunea European. Pe de alt parte, ea finaneaz i proiecte n
afara Uniunii, ca parte a politicii comunitare de cooperare cu tere ri;
Banca European pentru Reconstrucie i Dezvoltare (BERD), creat n
1991, este o banc de dezvoltare care susine statele n reconstrucia lor i o
banc de afaceri care finaneaz sectorul privat. Sediul su se afl la Londra;
Banca Central European (BCE) a intrat n funciune n 1998 n urma
semnrii Tratatului Uniunii Europene. Este destinat elaborrii politicii
monetare unice a UE, administrrii EURO, asigurrii stabilitii preurilor,
gestionrii rezervelor valutare i coordonrii Sistemului European al Bncilor
Centrale (SEBC). Sediul su se afl la Frankfurt. n sistemul instituional al
Uniunii Europene, BCE ocup un loc aparte, dat fiind independena sa n
raporturile cu celelalte organisme. Ea este singura responsabil de politica
monetar comunitar.
Procedura de codecizie
ntre institutiile Uniunii Europene exista o strnsa conlucrare. Ea creeaza un flux
decizional care parcurge urmatorul traseu:

Comisia Europeana, pornind de la strategia, de la marile obiective, stabilite

de Consiliul European, ia initiativa avansarii de propuneri Consiliului
de Ministri si Parlamentului.

Consiliul de Ministri, pe baza unui

deciziile, stabilind o pozitie comuna.

Parlamentul ratifica (sau nu) deciziile Consiliului de Ministri. n caz de

divergenta se recurge la Comitetul de Conciliere.

Comisia Europeana executa si controleaza aplicarea deciziilor finale.

aviz prealabil al Parlamentului, ia

Din cele mentionate se poate deduce ca, din punct de vedere strict formal,
decizia apartine Consiliului de Ministri. Dar ea nu poate fi luata fara conlucrarea cu
celelalte institutii, fiecare jucndu-si rolul n virtutea unor prerogative determinate
de statele membre, prin vointa lor liber exprimata. Exista, asadar, o procedura de
codecizie, care a fost oficializata prin Tratatul de la Maastricht.
Acelasi tratat introduce n actul decizional si principiul subsidiaritatii.
n conformitate cu acest principiu, Uniunea Europeana nu intervine n probleme
care nu sunt considerate de competenta sa (nvatamntul, sanatatea publica,
amenajarea teritoriului etc.), lasnd rezolvarea lor pe seama guvernelor nationale
sau a organelor locale ale puterii. n schimb, institutiile comunitare intervin n
problemele de interes general (politici economice comunitare, politica externa,
protectia mediului ambiant etc.).
Aplicarea consecventa a acestui principiu va avea consecinte benefice pentru
procesul de integrare:

va creste eficienta actului decizional prin plasarea lui la nivelul adecvat;

va mpiedica centralizarea excesiva a puterii de decizie;

va conduce la o mai buna conjugare ntre interesul national si cel comunitar.

Exista tendinte supranationale n UE?

n decursul procesului de integrare vest-europeana au existat voci care protestau
mpotriva unor tendinte supranationale. Initial, criticile s-au ndreptat mpotriva
naltei Autoritati din timpul CECO. Mai apoi tinta criticilor a fost Comisia
executiva europeana gardianul tratatelor comunitare.
Mai nti se cuvine precizat un lucru: tendintele supranationale nu apar din neant.
Supranationalitatea nu are un caracter de sine statator. Ea este rezultatul cresterii
influentei unui stat sau a unui grup de state. Mai ales n prima perioada a
existentei CEE, s-au facut auzite proteste ale tarilor mici mpotriva condominului
tarilor mari. Pe parcurs nsa, relatiile dintre tarile membre s-au ameliorat vizibil. Cine
face politica UE?
n primul rnd, Consiliul European care este reprezentantul la vrf al statelor
membre. El este acela care stabileste strategia, adica liniile directoare ale
politicii pe termen lung. Ar fi absurd sa se creada ca vreun sef de stat sau de guvern
ar actiona mpotriva intereselor propriei tari. Alaturi de aceasta institutie se cuvine
mentionat si Consiliul de Ministri care ia decizii si care este compus din titularii
cabinetelor ministeriale din statele lor de origine. n fine, Parlamentul European
poate fi plasat n aceeasi barca. Este adevarat ca membrii sai nu se grupeaza pe
tari, ci pe partide, alcatuind un fel de internationale socialiste, democrat-crestine,
ecologiste etc. Dar, la momentul votului, este greu de crezut ca nu vor tine seama
de interesul national.
Adeseori, n Consiliul de Ministri sau n Parlament apar divergente puternice n
probleme legate de bugetul comunitar, politica agricola comuna etc. Aceste
divergente sunt o dovada ca nu se practica consensul impus de cei puternici.
Deciziile sunt rezultatul compromisului politic ntre reprezentantii unor tari care au
subscris la ideile comunitare. n
istoria
Comunitatii
vest-europene
exista
cazuri n care reprezentantii statelor membre au avut libertatea de a nu
subscrie la hotarrile majoritatii, fara ca acest lucru sa nsemne taierea puntii.
Marea Britanie, Danemarca si Suedia, desi toate trei membre ale UE, au avut
totusi dreptul sa nu adere n primul val la moneda unica euro. Sa ne
gndim si la principiul subsidiaritatii; oare ar mai fi fost el adoptat daca n cadrul UE
ar prevala tendintele supranationale?
1.2.4 De la politicile economice comune la marea piata unica europeana
Uniunea Europeana ar fi de neconceput fara existenta politicilor economice comune.
Cum au aparut ele?
Integrarea economica interstatala a facut posibil saltul de la interventionismul
statal la cel suprastatal. Totodata, ea a deschis calea cooperarii ntre factorii de
decizie aflati la cele doua niveluri, ntre institutiile respective.
Aceasta noua posibilitate a aparut datorita cedarii liber consimtite, de
membre ale comunitatii europene, a unor prerogative ale suveranitatii
n favoarea institutiilor comunitare (dreptul de a fixa taxe vamale,
moneda nationala etc.). Evolutiile ulterioare au demonstrat ca aceasta

catre statele
lor nationale
de a bate
renuntare a

fost larg compensata prin avantajele ce decurg din noua suveranitate aceea a
Uniunii Europene ca entitate.
Politicile economice comune sunt rodul cooperarii ntre cele doua niveluri de decizie.
n ordine cronologica, prima lansata a fost politica agricola comuna
(1962), pe vremea Europei celor sase Franta, Germania, Italia, Belgia,
Olanda si Luxemburg considerate state fondatoare. Prin aceasta politica se
urmarea iesirea din situatia de criza de subproductie existenta pe piata produselor
agricole, imediat dupa sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial.
Succesul PAC a fost deplin. Oferta a crescut considerabil. Siguranta alimentara si
calitatea produselor au fost asigurate. Ulterior, PAC avea sa intre ntr-o faza de
criza de supra-productie, cnd accentul a fost pus pe reducerea ofertei n raport cu
cererea. Politica agricola comuna a fost marea beneficiara a existentei si functionarii
celorlalte politici economice comunitare.
Politica comerciala comuna a nsemnat eliminarea progresiva a taxelor vamale
si a restrictiilor netarifare, n cadrul schimburilor intracomunitare, ceea ce a
facilitat si comertul reciproc cu produse agricole. Piata comuna s-a realizat, n
primul rnd, n sectorul agricol. Tariful vamal comun extern, intrat n vigoare la 1
iulie 1968, a asigurat, dupa caz, o protectie si a productiei agricole comunitare, desi
el a scazut continuu, datorita negocierilor din cadrul GATT/OMC.
Politica bugetara a Uniunii a satisfacut preferential cerintele PAC; de cte ori au fost
luate n discutie proiectele de buget comunitare, s-au manifestat puternice
disensiuni ntre reprezentantii tarilor membre, n primul rnd din acest motiv.
Politica monetara comuna, dupa parcurgerea a doua etape preliminare,
cea a asa-numitului sarpe monetar (1972-1978) si cea a sistemului monetar
european (1979-1998) intra ntr-o etapa calitativ
superioara, etapa Uniunii
Economice si Monetare, prin lansarea oficiala a monedei unice euro, la 31
decembrie 1998, prin crearea Bancii Centrale Europene, devenita operationala la
1 ianuarie 1999 si prin ncheierea procesului de retragere din circulatie a
monedelor nationale ale statelor care aderasera la euro, la 1 martie 2002,
moment n care euro devine efectiv moneda unica.
Euro a marit efectul de antrenare generat de procesul de integrare economica
interstatala, prin alinierea n jos a ratelor inflatiei si ale dobnzii, tendinta care a
stimulat investitiile si, n consecinta , cresterea economica la nivelul UE.
Euro a facilitat considerabil stabilirea unor preturi unice, ceea ce a consolidat marea
piata interna europeana.
Semnificatia formarii Marii Piete Unice Europene
Actul Unic European (1 iulie 1987) a dinamizat procesul de integrare vesteuropeana. El a prevazut ca, pna la data de 31 decembrie 1992, sa fie realizata
definitiv marea piata unica, un spatiu economic fara frontiere.
Marea piata unica este chemata sa asigure cele patru libertati de circulatie: a
marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor. Aceste liberalizari nu sau produs simultan, ci n ritmuri diferite. Deosebiri de ritm s-au nregistrat nu numai
ntre diferitele fluxuri, ci si n interiorul lor ,ntre segmentele care le compun.
Astfel, prima liberalizare s-a nfaptuit n domeniul circulatiei capitalului.
Libera circulatie a marfurilor a devenit posibila gratie politicii comerciale comune.

Un rol important au jucat si diverse reglementari, cum sunt cele privind

fiscalitatea sau recunoasterea reciproca a calitatii produselor. Libera circulatie a
persoanelor a debutat prin libertatea trecerii frontierelor (un rol important revenind
acordului de la Schengen) si apoi prin abolirea discriminarii de nationalitate, n
privinta angajarii, salarizarii, conditiilor de munca. Tratatul de la Amsterdam a avut
un rol considerabil pe planul respectarii drepturilor omului, a persoanei. Liberalizarea
serviciilor a evidentiat un ritm mai rapid n cazul serviciilor bancare, urmate de cele
din domeniul valorilor mobiliare si din cel al asigurarilor.
Marea piata unica reprezinta principala prghie a performantelor Uniunii Europene.
1.2.5 De la UE 15 la UE 27
Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, a deschis calea catre o noua
extindere a Uniunii Europene, de asta data catre Est, cea mai ampla din cte au
avut loc pna n prezent. Largirea UE cu cele 10 state candidate (statele baltice
Estonia, Letonia, Lituania, statele central-europene Polonia, Cehia, Slovacia,
Ungaria, Slovenia, statele mediteraneene Cipru si Malta) a fost hotarta de
Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002). Semnarea Tratatelor
de Aderare s-a desfasurat cu ocazia Consiliului European de la Atena (2003).
Extinderea a devenit efectiva de la 1 mai 2004, dupa ratificarea acestor Tratate de
catre parlamentele celor 25 de state membre.
Acest eveniment reprezinta cea mai mare provocare de pna acum la adresa
integrarii inter-statale europene. Pentru prima data, noii veniti provin, n marea lor
majoritate, dintr- o alta lume, cea a fostului lagar socialist, avnd un nivel de
dezvoltare (exceptnd Slovenia) evident inferior n raport cu media vest-europeana.
Revenirea la sistemul capitalist, la economia de piata, a necesitat un efort
urias, nu numai din partea candidatilor, ci si a Uniunii Europene *. Acest efort va
continua si dupa aderare, anuntnd sa fie chiar mai mare, dat fiind complexitatea
sporita a procesului de integrare, propriu-zis.
Este de remarcat, nsa, ca toti factorii responsabili sunt pregatiti sa faca fata
situatiei. Premisele succesului au fost asigurate, n buna parte, n perioada de
asociere a statelor candidate la aderarea la UE. Procesul lor de asociere a
fost unul cu totul specific.
El nu s-a desfasurat de pe o zi pe alta. Comisia
Europeana a elaborat o strategie de pre-aderare destinata familiarizarii tarilor
candidate ex-comuniste cu acquis-ul comunitar, cu politicile UE, cu democratia.
Cooperarea UE cu fiecare candidat n parte a pornit de la necesitatea
rezolvarii unor probleme specifice; ea s-a bazat pe un parteneriat n adevaratul
sens al cuvntului si a fost sprijinita de un ajutor financiar substantial,
nerambursabil, oferit prin Fondurile europene de pre-aderare. n acest fel, riscurile
perioadei post-aderare, ale integrarii propriu-zise, au fost nu numai asumate,
dar si calculate.
La 1 ianuarie 2007, s-a infaptuit aderarea Romniei si Bulgariei la Uniunea
Europeana ajungandu-se la UE 27.
Care sunt posibilitatile ca, ntr-un viitor mai apropiat sau mai ndepartat, actuala
harta a Uniunii Europene sa fie modificata?
Pe lista de asteptare ramne Turcia. Cererea sa de aderare a fost depusa de multi

ani de zile. Recent, UE a decis demararea negocierilor, cu tot scepticismul

manifestat de cetatenii statelor membre. Cea mai mare opozitie vine din partea
Greciei. Se estimeaza o lunga durata a negocierilor.
O atentie sporita este acordata, n prezent, de catre UE, fostelor tari iugoslave
si Albaniei, care continua sa reprezinte butoiul cu pulbere al Balcanilor. Liderii
europeni vor sa limiteze riscurile pe care le prezinta statele respective, acordndu-le
ajutor financiar, desi nu exista un calendar oficial de aderare a lor. Dintre tarile din
zona, Macedonia si Croatia au cele mai mari sanse de a candida la aderare.
Un grup aparte formeaza acele tari din Occident care, desi ndeplinesc toate
conditiile de aderare la UE, nu sunt membre pentru ca nu doresc acest lucru. Este
vorba despre Elvetia, Norvegia si Islanda. Totusi, daca expectativa lor se va
prelungi, ar putea fi mpiedicata nsasi nfaptuirea dezideratului Europei Unite.
Un caz special reprezinta grupul format din Marea Britanie, Suedia si
Danemarca. Toate trei sunt membre ale UE, dar nu si ale Uniunii Monetare.
Democratia UE permite acest lucru. Ele n-au adoptat moneda unica euro,
prefernd propriile monede nationale.
Pentru Marea Britanie, de pilda, lira
sterlina reprezinta mai mult dect moneda cea mai bine cotata din lume; ea este un
adevarat simbol al traditiilor si maretiei britanice. Desigur, renuntarea la aceasta
moneda si adoptarea euro, ar nta ri considerabil pozitia internationala a
monedei unice europene.
Daca ne raportam la fostele state sovietice din Europa, cum sunt Ucraina,
Republica Moldova, Armenia si Georgia, prin faptul ca joaca rol de pivoti geopolitici, ele intereseaza si Uniunea Europeana. La rndul lor, ele nsele doresc sa
adere la UE. Fiind nsa departe de ndeplinirea cerintelor Uniunii Europene,
economice si politice, deocamdata nimic nu este de semnalat pe linia aderarii. Ele
vor continua sa ramna n pozitie de asteptare.
n ce priveste Republica Belarus, ea nu se afla printre cei dornici sa adere la UE.
Dorinta exprimata de Belarus, este o uniune statala cu Rusia. Fosta superputere,
Rusia, doreste sa revina la statutul pierdut. Pentru moment, ea este tinuta n loc
de ntrzierea reformei economice si de dimensiunile impresionante ale marii
coruptii. Este semnificativ ca Rusia a ales calea capitalista de dezvoltare pe
care o considera cea mai potrivita pentru valorificarea superioara a propriilor
bogatii si sporirea puterii economice. Analistii politici apreciaza ca singura
posibilitate de orientare a relatiei UE Rusia, rezida ntr-un parteneriat special
, dorit de ambele parti si totodata realizabil.
1.2.6 Perspectivele integrarii politice a UE
Tratatele privind integrarea economica interstatala (Roma 1957, Maastricht
1992 si Amsterdam 1997) nu prevad explicit obiective referitoare la integrarea
politica. Sa fi fost, oare, abandonate pe parcurs principiile formulate de pionierii
integrarii europene sau s-a dorit, mai degraba, menajarea unor susceptibilitat
nationaliste? Fapt este ca aproape fiecare dintre deciziile majore pe planul
integrarii economice si monetare a reprezentat, n felul ei, o caramida pusa la
temelia constructiei politice europene:

Crearea institutiilor comunitare, care s-a facut cu pretul renuntarii la unele

dintre prerogativele suveranitatii nationale a statelor, expresie a unei vointe

politice de integrare interstatala.

Implementarea politicilor comunitare, reprezinta o afirmare

integrationist n competitia cu cel nationalist.

a spiritului

Acquis-ul comunitar, cu tot ceea ce reprezinta el, constituie un

fundament pentru o integrare politica n cadrul Uniunii Europene.

nfaptuirile la nivel comunitar n-ar fi avut efect daca n-ar fi influentat pozitiv
viata cetatenilor. Pe fondul general al cresterii nivelului de trai n ansamblul Uniunii
Europene, a fost ntarita protectia drepturilor si intereselor cetatenesti n toate
statele membre prin adoptarea unor decizii, cum sunt:

acordarea unor drepturi politice suplimentare privind garantarea liberei

circulatii a persoanelor n cadrul UE, a dreptului rezidentilor de a
participa la alegeri locale, chiar daca sunt cetateni ai altui stat comunitar;

protectia cetateanului european n calitate de consumator prin impunerea

unor standarde superioare de calitate, obligatorii pentru toate statele UE, ca
si pentru exportatorii straini;

construirea progresiva a unei zone de libertate, securitate si justitie.

Nu putem ncheia aceasta enumerare, fara cteva cuvinte despre rolul euro
ca instrument de coagulare politica.

O moneda nu este numai un simbol al valorii, ci si unul politic, al independentei si

suveranitatii unui stat. Moneda nationala, prin cursul ei de schimb, permite statului
care a emis-o sa-si valorifice avantajul comparativ, drepturile economice care i
se cuvin, n schimbul cu alte state si sa asigure un standard de viata
corespunzator propriilor cetateni. De aceea, n tarile dezvoltate, cu moneda forte, se
formeaza un adevarat atasament al populatiei fata de moneda nationala. ncrederea
cetatenilor unei tari n moneda proprie este, ea nsasi, un factor de stabilitate.
Asa stnd lucrurile, renuntarea la moneda nationala de catre o tara bogata, mai
ales daca reprezinta o forta economica si politica pe plan international, nseamna
asumarea unui risc considerabil. Consimtind acest lucru, un stat, cetatenii sai, au
dreptul la o compensatie care sa le asigure un nou avantaj comparativ, superior
fata de trecut. Numai asa moneda unica se va putea bucura de recunoastere,
de ncrederea necesara, n primul rnd n zona monetara n care are putere de
circulatie. Fara doar si poate, euro-ul va raspunde acestei cerinte. n masura n care
avantajele pe care le ofera n prezent se vor concretiza, moneda unica europeana
va cstiga suportul public absolut necesar. Euro-ul va genera astfel efecte
centripete, devenind un instrument de coagulare politica la scara Uniunii
Economice si Monetare.
Pna n prezent nu s-a mentionat nimic oficial despre felul cum va arata
uniunea politica europeana. O indicatie indirecta se gaseste, totusi, n Tratatul de
la Amsterdam, n partea privind instituirea cetateniei europene: Cetatenia Uniunii
completeaza cetatenia nationala si nu o nlocuieste (art. 8, s.n.). Asadar,
fiecare persoana ar urma sa aiba dreptul la dubla cetatenie: una nationala si
alta europeana, n acelasi timp.
Acest fapt prefigureaza coexistenta a doua tipuri de entitati politice: pe de o
parte, statele-natiune, membre ale UE, cu ceea ce au ele specific, nainte de toate
pe plan cultural, iar, pe de alta parte, Uniunea, cu institutiile, legislatia si

politicile sale comunitare.

Noile provocari cu care se va confrunta Uniunea Europeana au fost luate n
discutie, la cel mai nalt nivel, nca de la nceputul noului secol. Consiliul
European de la Nisa (februarie 2001), prin Tratatul ncheiat, precum si cel de
la Laeken (decembrie 2001) au stabilit obiectivele si directiile de actiune. A
rezultat ca n centrul atentiei se va afla reforma institutionala, care sa nsemne
mai multa transparenta si eficienta si mai putina rigiditate. Mai concret, reforma
va avea doua tinte fundamentale:

apropierea institutiilor UE de cetatean;

cresterea eficientei deciziei la nivel european.

A fost creat un cadru oficial de dezbatere a problematicii extinderii

Conventia europeana. Semnificativ este faptul ca la lucrarile ei nu au participat
numai statele membre si institutiile europene, ci si reprezentantii statelor candidate
la integrare. Nu este vorba despre o participare formala, ci de una cu toate
drepturile. Lucrarile Conventiei s-au aflat la baza Conferintei interguvernamentale
care a luat decizii definitive, naintea alegerilor europene din 2003-2004.
Din luarile de pozitie oficiale se contureaza masuri cum sunt:

extinderea prerogativelor parlamentelor nationale pe plan european; ele

nu se vor mai limita doar la ratificarea sau respingerea hotarrilor
instantelor UE, ci vor fi asociate la luarea celor mai importante decizii ale
acestora. n asemenea conditii, s-ar crea posibilitatea abandonarii
procedurilor de ratificare a Tratatelor europene si a intrarii lor imediate n
vigoare.

introducerea unei legislatii-cadru care sa lase statelor membre

libertate de alegere;

instituirea unui spatiu public european deschis dezbaterilor ntre membrii

societatii civile;

eficientizarea aplicarii principiului subsidiaritatii, printr-o mai buna definire si

repartitie a competentelor ntre institutiile europene si ntre acestea si cele
nationale. Se are n vedere chiar si transferul unor atributii de sus n jos;

simplificarea si accelerarea procedurii de codecizie ntre Consiliul de Ministri

European si Parlamentul European;

trecerea la votul majoritar, ca regula generala;

desfiintarea dreptului de veto, cu exceptia unor cazuri particulare.

mai multa

Uniunea Europeana exista si functioneaza n virtutea a sapte tratate: Paris

1951, Roma 1957, Maastricht 1992, Amsterdam 1997, Nisa 2001 si
Lisabona - 2007. Obiectivele, competentele si instrumentele de actiune se
gasesc dispersate n ansamblul acestor tratate. Fapt este ca, dupa ratificarea lor, sau produs transformari importante, pline de semnificatii. De aceea se resimte
necesitatea unui Tratat de baza care sa reflecte nu numai trasaturile definitorii ale
stadiului actual de integrare inter-statala, dar care sa deschida noi cai de
actiune. Un Tratat Constitutional al Uniunii Europene apare ca fiind un raspuns
valabil la toate aceste asteptari.

Din pacate nsa, respingerea recenta a proiectului Constitutiei europene n

urma referendumului organizat de Franta si Olanda (mai 2005), doua tari
fondatoare, amna pentru o perioada nedeterminata rezolvarea problemelor
amintite.
Votul francezilor si olandezilor, dupa attia ani de eforturi majore, nsotite de
performante notabile, pe planul integrarii inter-statale, apare lipsit de logica. Oare sar putea face fata marilor provocari ale secolului acesta, cum sunt globalizarea,
concurenta tot mai mare din partea Statelor Unite si chiar a Chinei,
recurgndu-se la izolare sau printr-o politica de ntarire a unitatii din interiorul UE?
Votul negativ franco-olandez a aruncat Uniunea Europeana ntr-o evidenta criza
care ridica un mare semn de ntrebare n ceea ce priveste succesul celei mai mari
extinderi, proces n care investitiile UE au fost foarte mari.
n aceste conditii, oficialii europeni au preferat o perioada de reflectie, un fel de
time-out, n termeni sportivi. Se vor cauta noi solutii care sa fie general acceptate,
att de statele mari, ct si de cele mici.
Marea provocare a secolului XXI, pentru UE, ramne integrarea sa politica mult n
urma fata de cea economica. Indiferent de forma pe care o va mbraca, uniunea
politica va face posibila transformarea Uniunii Europene ntr-o super-putere
capabila sa joace un rol considerabil n configurarea ordinii mondiale.

1.3 Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA)

Constituire
Acordul Central European al Comerului Liber, CEFTA (engl. Central European Free
Trade Agreement) este un acord comercial de liber schimb a mrfurilor care a luat
fiin la 21 decembrie 1992 la Cracovia i a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1993,
avnd ca membri fondatori Cehoslovacia, ulterior Cehia i Slovacia, Polonia i
Ungaria. Scopul acestei uniuni a fost adaptarea economiilor statelor membre la o
pia comunitar lipsit de taxe vamale i un exerciiu de preaderare la Uniunea
European. Statele membre sunt evideniate n tabelul 4.
Celor 4 membri ai Grupului de la Viegrad li s-au alturat ulterior Slovenia (de la 1
ianuarie 1996), Romnia (1 iulie 1997), Bulgaria (1 ianuarie 1999), i Croaia (1
martie 2003). CEFTA i-a modificat componena de la 1 mai 2004, avnd n vedere
c cinci dintre rile membre (Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia i Ungaria) au
aderat la UE, rmnnd n Acord Bulgaria, Croaia i Romnia. La data de 27
februarie 2006 s-a semnat, la Skopje, Acordul de aderare a Republicii Macedonia la
CEFTA, n prezent acesta aflndu-se n proces de ratificare. Principala preocupare a
rilor membre CEFTA n ultima perioad a fost viitorul acestui Acord, avnd n
vedere faptul c de la 1 ianuarie 2007, odat cu integrarea n UE, Romnia i
Bulgaria s-au retras din CEFTA. Dei a prsit acest Acord la 1 ianuarie 2007 pentru
a se altura Uniunii Europene, Romnia a artat Uniunii Europene c are un rol de
jucat n asigurarea stabilitii i securitii n regiune.
Noul Acord va nlocui reeaua actual de 32 de acorduri bilaterale i de comer liber
dintre rile din Europa de Sud-Est i va contribui la crearea unei zone de comer
liber in regiune. Acordul privind amendarea CEFTA va fi unul modern, n concordan
cu regulile Organizaiei Mondiale a Comerului.
Acordul a contribuit la mbuntirea regimului comerului i la pregtirea membrilor
si pentru eventuala aderare la Uniunea European.
Obiective generale
Prile vor nfiina o zon de comer liber n concordan cu prevederile
Acordului CEFTA i n conformitate cu regulile i procedurile relevante ale
OMC. Zona de comer liber va fi nfiinat ntr-o perioad de tranziie ce se va
ncheia cel mai trziu la 31 decembrie 2010;
Consolidarea ntr-un singur acord a nivelului existent de liberalizare a
comerului realizat prin sistemul acordurilor bilaterale de comer liber deja
ncheiate ntre Pri;
mbuntirea, n continuare, a condiiilor pentru promovarea investiiilor,
inclusiv a investiiilor strine directe;
Creterea comerului cu mrfuri i servicii i impulsionarea investiiilor prin
reguli corecte, clare, stabile i predictibile;

Eliminarea barierelor i a distorsiunilor din calea comerului i facilitarea

circulaiei mrfurilor n tranzit i a circulaiei transfrontaliere a mrfurilor i
serviciilor ntre teritoriile Prilor;
Oferirea de condiii corecte de competiie pentru comer exterior i investiii i
deschiderea treptat a pieelor pentru achiziii publice ale Prilor;
Oferirea de protecie corespunztoare a drepturilor de proprietate intelectual
n conformitate cu standardele internaionale;
Asigurarea de proceduri eficiente pentru implementarea i aplicarea Acordului;
Contribuia prin acestea la dezvoltarea armonioas i creterea comerului
mondial.
Tabelul 4

Statele membre CEFTA, cu anul intrrii i ieirii din organizaie

anul
aderrii

anul ieirii(*)

Polonia

1992

2004

Ungaria

1992

2004

1992

2004

1996

2004

1997

2007

Bulgaria

1999

2007

Croaia

2002

Republica Macedonia

2006

Bosnia i Heregovina

2007

Moldova

2007

Serbia

2007

Muntenegru

2007

Albania

2007

Kosovo

2007

Statele membre

Cehoslovacia

Republica
Ceh
Slovacia

Slovenia
Romnia

(*) ca urmare a aderrii la Uniunea European.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Acordul_Central_European_al_Comer%C5%A3ului_Liber

Structura instituional
CEFTA, dei este considerat i funcioneaz ca o organizaie economic regional,
nu are o structur instituional clasic, n sensul c nu este prevzut cu un
secretariat cu caracter permanent. Reuniunile de experi CEFTA, care se desfoar
periodic la intervale de aproximativ 2-3 luni la nivel de director din ministerele
responsabile cu relaiile comerciale internaionale, au un rol esenial n funcionarea
CEFTA. Experii CEFTA asist Comitetul Mixt la ndeplinirea atribuiilor sale, prin
rezolvarea obiectivelor stabilite de reuniunile acestuia i de summit-ul primilor minitri
ai rilor membre. Totodat, reuniunile de experi sunt menite s abordeze orice
probleme legate de funcionarea CEFTA i s pregteasc decizii sau recomandri
pentru Comitetul Mixt. Preedinia Comitetului Mixt al CEFTA este asigurat, dup
principiul rotaiei, de ctre fiecare ar membr.
Politica economic
Principalele rezultate ateptate de la lansarea CEFTA s-au concentrat n direcia
creterii schimburilor comerciale reciproce, prevenirii efectelor de deturnare de
comer i minimizrii efectelor negative ale atomizrii pieei rilor din regiune.
Participarea unei ri la CEFTA se difereniaz ntructva de participarea la alte
grupri regionale ca urmare a stadiului de la care pornesc partenerii i a obiectivelor
urmrite. Se sper c participarea la CEFTA va permite atenuarea asimetriilor de
dezvoltare i, prin coordonarea politicilor economice, se poate obine un mai mare
grad de stabilitate politic n zon. Ceea ce le unete pe aceste ri este dorina
comun de a adera ct mai repede la Uniunea European i sperana ca prin
valenele CEFTA se grbete ndeplinirea cerinelor acestui demers. Capacitatea de
a face fa cerinelor unui exerciiu integraionist poate transmite la Bruxelles un
mesaj favorabil cu privire la capacitatea candidailor de a face fa exigenelor
integrrii n UE. La nivelul CEFTA se va alimenta o concuren, uneori neloial, ntre
rile participante pentru a dovedi care este cea mai pregtit pentru aderarea la
structurile Uniunii Europene.
n perioada 2001-2004, comerul din regiune a crescut cu 33%, fiind de 2,7 miliarde
de euro la nceputul perioadei, iar la sfrit atingnd 3,5 miliarde de euro, potrivit
datelor Comisiei Europene. n acelai timp, comerul cu rile neafiliate a crescut cu
21%, de la 30,2 miliarde de euro n 2001 la 36,4 miliarde de euro n 2004.

1.4 Acordul European de Liber Schimb (AELS)

Constituire
Acordul European de Liber Schimb (The European Free Trade Association -AELS) a
luat fiin la 3 mai 1960, ca alternativ a statelor europene care nu erau admise sau
nu doreau s se alture Comunitii Economice Europene (astzi Uniunea
European).
Convenia AELS a fost semnat la 4 ianuarie 1960 n Stockholm de ctre 7 state.
Astzi, numai Islanda, Norvegia, Elveia i Liechtenstein au rmas membre ale
AELS, dintre care numai Norvegia i Elveia sunt membri fondatori. Convenia de la
Stockholm a fost nlocuit cu Convenia de la Vaduz (Liechtenstein) semnat la 21
iunie 2001 i intrat n vigoare la 1 iunie 2002. Prin aceast nou Convenie au fost
aduse cteva modificri:
introducerea unor noi domenii de cooperare: comerul cu servicii, investiiile,
libera circulaie a persoanelor, securitate social, transportul aerian i rutier,
drepturile de proprietate intelectual etc;
funciile Consiliului AELS au fost sporite n scopul de a reflecta schimbrile
istorice ale misiunii AELS, n special cu referire la regimul de zon liber a
statelor partenere. Noua Convenie ofer un cadru mult mai coeziv pentru
relaiile economice dintre cei patru membri i un set mbuntit de
instrumente care s coordoneze relaiilor lor interne, precum i relaiile externe
cu actualele i potenialele ri partenere.
Aceast convenie promoveaz liberalizarea comerului statelor membre. Trei dintre
rile AELS sunt membre ale Pieei Interne a Uniunii Europene prin Acordul asupra
Zonei Economice Europene (Economic European Area - EEA) intrat n vigoare n
anul 1994. Cea de-a patra, Elveia, a optat pentru o nelegere bilateral cu Uniunea
European. n plus, statele AELS au ncheiat acorduri comerciale comune cu un
numr de alte ri.
Scopul iniial al acestei organizaii internaionale era de a elimina taxele vamale
asupra produselor industriale n comerul dintre statele membre. Prin convenia
AELS, statele AELS au stabilit o zon de liber-schimb pentru comerul mrfurilor.
Convenia a fost completat, ulterior, printr-un acord de integrare economic pentru
sectorul de servicii. Spre deosebire de Uniunea European ns, AELS nu este o
uniune vamal, ceea ce nseamn c fiecare stat membru AELS poate stabili, n
principiu, liber taxele vamale i politica comercial extern privind state tere (nonAELS).
Scurt istoric
Membrii fondatori au fost Regatul Unit al Marii Britanii i al Irlandei de Nord,
Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveia i Portugalia. Finlanda a devenit
membru asociat n 1961 (devenind membru cu drepturi depline n 1966), iar Islanda
n 1970. Regatul Unit i Danemarca intr n Comunitatea European n 1973
(mpreun cu Irlanda, ncetnd prin urmare s fie membre AELS). Portugalia a
prsit, de asemenea, AELS pentru a intra n Comunitatea European n 1986.

Liechtenstein se altur AELS n 1991, interesele sale fiind reprezentate pn atunci

de Elveia. n 1995 Austria, Suedia i Finlanda devin membre UE i prsesc AELS.
Acordurile de comer liber ale AELS
Strategia comercial a statelor membre AELS a evoluat dincolo de limitele
continentului european. nc de la sfritul anilor 90, statele membre AELS au
acionat global pentru a-i menine poziia competitiv pe plan internaional.
Folosind AELS, statele membre au creat una din cele mai largi reele de zone de
comer liber, ce asigur operatorilor economici accesul direct pe o pia format din
aproximativ 440 milioane consumatori.
Principalul motiv pentru care Elveia, Islanda, Liechtenstein i Norvegia folosesc
AELS ca mijloc comun pentru negocierile unor acorduri regionale este acela c
statele AELS, privite ca un grup comercial, cntresc mai mult dect ca actori
economici singulari i sunt mai interesante ca poteniali parteneri comerciali. Pn n
prezent, statele AELS au ncheiat 15 acorduri de comer liber cu 19 state partenere i
teritorii (vezi Figura 1).
Figura 1

Trebuie menionat c, n timp ce statele membre AELS au adoptat o politic de

ncheiere a numeroase acorduri economice regionale, acest lucru nu diminueaz
gradul de prioritate acordat bunei funcionri a sistemului comercial multilateral
guvernat de Organizaia Mondial a Comerului, cele dou abordri bilateralismul i
multilateralismul susinndu-se reciproc.
Prin acordurile economice regionale ale AELS sunt urmrite mai multe obiective,
printre care putem meniona:

stabilirea unei zone de comer liber ntre parteneri (se au n vedere produsele
industriale, agricole, piscicole etc.);
liberalizarea comerului cu servicii, a investiiilor, achiziiilor publice etc;
furnizarea proteciei pentru drepturile de proprietate intelectual;
stabilirea unor reglementri pentru evitarea i rezolvarea disputelor ntre pri;
mbuntirea permanent a acestora pentru a fi ct mai eficiente lund n
considerare i schimbrile din cadrul OMC.

1.5 Spaiul Economic European (SEE)

Ce este Spaiul Economic European
Spaiul Economic European (SEE) unete cele 27 state membre UE i cele trei state
SEE AELS (Islanda, Liechtenstein i Norvegia) ntr-o pia intern guvernat de
aceleai reguli de baz. Aceste reguli au ca scop s permit mrfurilor, serviciilor,
capitalului i persoanelor s circule liber n cadrul SEE, ntr-un mediu deschis i
competitiv, un concept cunoscut drept cele patru liberti.
Obiectivul SEE
Obiectivul Acordului SEE, aa cum este prezentat n Articolul 1, este de a promova
ntrirea continu i echilibrat a relaiilor comerciale i economice dintre Prile
Contractanten scopul crerii unui Spaiu Economic European omogen.
Acordul SEE asigur condiii egale de afaceri n ntreaga pia intern, prin reguli
privind competiia i ajutoarele de stat. De asemenea, conine prevederi orizontale
referitoare la cele patru liberti, precum i la cooperarea n afara celor patru liberti,
n aa numitele domenii de flanc. Acestea din urm acoper domenii cum ar fi
cercetarea i dezvoltarea tehnologic, serviciile de informare, educaia, instruirea i
tineretul, locurile de munc, ntreprinderea i antreprenoriatul, protecia civil.
Cooperarea se desfoar prin activiti comune de diferite tipuri, cum ar fi
participarea SEE AELS la programele UE.
SEE nu acoper urmtoarele domenii ale politicii UE :
politicile comune n domeniul agriculturii i pisciculturii (dei Acordul conine
prevederi privind diverse aspecte ale comerului cu produse agricole i
piscicole);
uniunea vamal;
politica comercial comun;
politica extern i de securitate comun;
justiia i afacerile interne (dei Islanda i Norvegia fac parte din reeaua
Schengen);
uniunea monetar (UEM).
Statele SEE AELS nu au transferat nici o competen legislativ ctre instituiile SEE
i, ca urmare, toate deciziile SEE AELS sunt luate prin unanimitate.
Scurt istoric
De la nfiinarea AELS n 1960, Comunitatea European a fost cel mai important
partener comercial al acesteia. n 1972, rile AELS au semnat, cu titlu individual,
acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a elimina taxelele vamale la importul
produselor industriale. Acest scop a fost atins, in linii generale, n 1977.

La mijlocul anilor 80, Comisia European i-a lansat ambiiosul proiect al unei piee
interne complet integrat. Planul a fost stabilit prin Actul Unic European, semnat n
1986. n 1984, statele AELS i CE au adoptat o declaraie privind nfiinarea comun
a unui Spaiu Economic European (SEE), care enumera posibilele ci de cooperare,
n special n domeniul comerului cu mrfuri.
Statele AELS au neles determinarea politic a UE de a finaliza crearea pieei
interne pn la 1 ianuarie 1993 i au decis s continue dezvoltarea relaiilor CEAELS n paralel cu evoluiile interne ale UE.
ntre 1984 i 1989 s-a realizat eliminarea barierelor din calea comerului, caz cu caz.
Totui, a devenit dificil pentru statele AELS i pentru CE s coopereze n condiiile n
care unele domenii erau alese pentru cooperare, iar altele nu.
Ca urmare, n 1989 Jacques Delors, Preedintele Comisiei Europene, a propus o
nou form de parteneriat, mai structurat, care avea s devin Acordul SEE.
Statele AELS din acea vreme (Austria, Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Norvegia,
Suedia i Elveia) au salutat ideea i negocierile oficiale au nceput n iunie 1990.
Acordul privind Spaiul Economic European a fost semnat la 2 mai 1992 la Oporto i
a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1994.
Elveia a votat n decembrie 1992 mpotriva statutului de membru al SEE i, ulterior,
i-a meninut i dezvoltat relaiile cu UE pe baz de acorduri bilaterale. De la 1
ianuarie 1995, Austria, Finlanda i Suedia au participat la SEE ca state membre ale
UE. Liechtenstein a devenit participant cu drepturi depline n SEE la 1 mai 1995.
Negocierile pentru extinderea SEE au avut loc n perioada ianuarie-iulie 2003.
ncepnd cu 1 mai 2004 Uniunea European i SEE au fost extinse cu zece noi
membri.
Bazele juridice ale AELS
Acordul SEE se bazeaz pe legislaia primar (Tratatul de la Roma) a Uniunii
Europene i pe legislaia secundar derivat (reglementri, directive, decizii i
anumite instrumente non-obligatorii ale SEE, adoptate de instituiile UE n mod
continuu cunoscute i ca acquis-ul comunitar). Ca urmare, o mare parte a
Acordului SEE este identic cu prile corespunztoare din Tratatul de la Roma din
1957 care guverneaz cele patru liberti.
Acordul SEE este constituit din 129 articole, precum i din 22 anexe i 49 protocoale.
Anexele se refer la acquis-ul comunitar aplicabil n SEE.
Protocoalele includ prevederi referitoare la unele domenii specifice, cum ar fi regulile
de origine a mrfurilor, perioadele de tranziie stabilite pentru statele SEE AELS n
anumite domenii i procedurile vamale simplificate.
Una din principalele caracteristici ale Acordului SEE este c regulile sale uzuale sunt
actualizate continuu prin adugarea noii legislaii CE. Acest aspect este esenial,
avnd n vedere impactul considerabil pe care legislaia comunitar l are asupra
pieei interne. n fiecare lun, un numr de elemente legislative relevante ale SEE
sunt ncorporate n Acordul SEE prin decizia Comitetului Comun al SEE.

Deciziile politice
Statele SEE AELS au posibilitatea de a influena modelarea legislaiei relevante
pentru SEE, adic pot face propuneri ctre UE n stadiul elaborrii proiectelor sau
naintea trimiterii acestora n procedura UE de adoptare. Aceast posibilitate este
specificat n Acordul SEE ca un drept al reprezentanilor statelor SEE AELS de a
participa la grupurile de experi ale Comisiei Europene i de a prezenta spre
examinare comentariile SEE AELS asupra legislaiei care urmeaz s fie adoptat.
Dei statele SEE AELS folosesc aceste posibiliti de a modela activ legislaia, ele nu
pot influena decizia final a UE. Ele nu pot participa i nici nu pot vota n
Parlamentul European sau n Consiliul de Minitri European (care sunt colegislatorii
UE pentru cea mai mare parte a legislaiei relevante pentru SEE) i, ca urmare,
trebuie s ncorporeze n Acordul SEE decizia final adoptat de alte instituii care
nu au inut seama neaprat de propunerile de modelare.
Aspecte instituionale
Msurile instituionale aflate sub incidena Acordului SEE sunt cuprinse ntr-o
structur bazat pe doi pilieri/bi-polar n care instituiile SEE AELS corespund celor
ale UE. Deciziile importante referitoare la Acordul SEE i la funcionarea acesteia
sunt ntreprinderi comune i sunt adoptate de organisme comune (vezi schema din
figura 2 de mai jos).
Figura 2
Structura instituional a SEE AELS

Sursa: http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles
%7CdisplayArticle/articleID_8968/Romania-lasa-mostenire-AELS.html

Organisme comune
Comitetul Comun SEE rspunde de administrarea permanent a Acordului
SEE. Este un forum n care se schimb opinii i se iau decizii prin consens
pentru ncorporarea legislaiei Comunitii n Acordul SEE. Comitetul Comun
este format din ambasadorii statelor SEE AELS la UE, reprezentani ai
Comisiei Europene i ai statelor membre UE ;
Consiliul SEE, compus din minitrii de externe ai statelor UE i SEE AELS,
furnizeaz impulsul politic pentru dezvoltarea Acordului i orientri pentru
Comitetul Comun ;
Comitetul Comun Parlamentar al SEE (CCP SEE) cuprinde membri ai
parlamentelor statelor SEE AELS i ai Parlamentului European. Comitetul
contribuie, prin dialog i dezbatere, la o mai bun nelegere ntre Comunitate
i statele AELS n domeniile acoperite de Acord ;
Comitetul Consultativ SEE cuprinde membri ai Comitetului Consultativ AELS
i ai Comitetului Economic i Social al UE. Comitetul lucreaz pentru ntrirea
contactelor dintre partenerii sociali ai ambelor pri i pentru cooperarea ntr-o
manier organizat i cu caracter de regularitate, n scopul ntririi cunoaterii
i al asigurrii fluxului de date pentru aspectele economice i sociale ale SEE.
Organismele SEE AELS (pilierul SEE AELS)
Comitetul Permanent al statelor AELS acioneaz ca un forum n care statele
SEE AELS se consult ntre ele si ajung la o poziie comun nainte de a se
ntlni cu UE n Comitetul Comun SEE. Este compus din reprezentani ai
Norvegiei, Islandei i Liechtenstein-ului i observatori din Elveia i ai
Autoritii de Supraveghere AELS. Sub-structura Comitetului este alctuit
mod normal din cinci Subcomitete(I), sub care se afl cteva grupuri de lucru.
n septembrie 2003, Comitetul Permanent a aprobat fuzionarea de facto a
Subcomitetelor II, III i IV i a nfiinat Grupul pentru Strategia Lisabona i alte
probleme de politic orizontal. n pilierul SEE AELS mai exist dou
organisme importante: Autoritatea de Supraveghere AELS i Tribunalul AELS ;
Autoritatea de Supraveghere AELS, cu sediul la Bruxelles, asigur
ndeplinirea de ctre statele SEE AELS a obligaiilor stabilite de Acordul SEE.
n plus, fa de supravegherea general privind conformitatea, Autoritatea de
Supraveghere are puteri referitoare la competiie, ajutoare de stat si achiziii
publice, reflectnd competenele extinse pe care Comisia European le are n
aceste domenii n cadrul Comunitii ;
Tribunalul AELS, cu sediul la Luxemburg, corespunde Curii de Justiie a
Comunitii Europene, pentru probleme legate de statele SEE AELS.
Tribunalul se ocup de aciuni de nclcare de ctre un stat AELS a
implementrii, aplicrii sau interpretrii unei reguli SEE, semnalate de
Autoritatea de Supraveghere, precum i de medierea disputelor dintre dou
sau mai multe state AELS. De asemenea, Tribunalul audiaz apeluri
referitoare la decizii luate de Autoritatea de Supraveghere AELS i ofer
consultan tribunalelor din statele AELS privind interpretarea regulilor SEE.

Experiene i perspective
Cu ocazia celei de-a zecea aniversri a SEE n 2004, statele SEE AELS au analizat,
mai n detaliu, modul n care SEE a funcionat n ultimul deceniu i ce beneficii le-a
adus.
Experiena aplicrii Acordului SEE confirm c acesta funcioneaz bine, spre
satisfacia comunitii de afaceri i a cetenilor din SEE AELS. Dezvoltarea
principiului recunoaterii reciproce i crearea de standarde comune au fost eseniale
pentru stabilirea unui cadru de afaceri uniform n ntregul Spaiu Economic European.
Statele SEE AELS au preluat ntreaga legislaie armonizat referitoare la produse
care se aplic n UE. Pentru cetenii SEE AELS, libertatea de micare a persoanelor
este un beneficiu esenial. Aceasta este completat i sprijinit de un sistem de
coordonare a schemelor de securitate social i de un sistem de asigurare a
recunoaterii reciproce a calificrilor i diplomelor. Pentru a ajuta comunitatea de
afaceri i cetenii s descopere i s beneficieze de drepturile pe care le au n piaa
intern, Comisia European a nfiinat cteva vaste reele europene care includ cele
trei state SEE AELS.
Politica european de vecintate
UE se afl n procesul de dezvoltare a unui cadru de politic coerent privind noua
sa vecintate.
Politica este orientat spre Ucraina, Belarus, Moldova, Rusia, Armenia, Azerbaidjan,
Georgia i cele zece ri sud-mediteraneene, cu care UE are acum grani comun.
n martie 2003, Comisia a prezentat un Comunicat care subliniaz cele trei obiective
principale ale politicii sale, care se refer la cooperarea politic, cooperarea n
probleme de securitate i dezvoltarea social i economic (inclusiv aranjamente
comerciale prefereniale).
Statele SEE AELS particip i au interese directe n dezvoltarea acestei politici. Ele
mprtesc obiectivele politicii de prevenire a apariiei de noi linii de diviziune i de
promovare a dezvoltrii democraiei i economiei n noile ri vecine. Statele AELS
sunt actori principali n noile relaii de vecintate, stabilindu-i propriile reele de
acorduri de liber schimb sau declaraii de cooperare cu unele ri care fac obiectul
politicii respective, ca i forme de cooperare prin diverse canale.
Statele SEE AELS urmresc cu interes dezvoltarea pe mai departe a acestei politici
i evalueaz att impactul ei, ct i posibilele domenii de cooperare din interiorul
iniiativei.
Extinderea SEE
La 1 mai 2004, UE a fost extins cu zece noi state membre: Republica Ceh,
Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania,
Republica Ungaria, Republica Malta, Republica Polonia, Republica Slovenia i
Republica Slovac. Aceste state particip, de asemenea, la Spaiul Economic
European extins, de 28 de membri.
Negocierile pentru extinderea SEE au nceput n ianuarie 2003 i s-au concentrat
asupra contribuiilor financiare ale statelor SEE AELS pentru reducerea diferenelor
sociale i economice din cadrul SEE i asupra accesului pe pia a produselor din

pete pentru a menine fluxurile comerciale cu noile state membre. Negocierile s-au
ncheiat n iulie 2003 i Acordul a fost semnat n luna noiembrie a aceluiai an.
n general, se ateapt ca extinderea s aib un impact pozitiv. Statele SEE AELS
vor avea acces la o pia intern extins, cuprinznd 455 milioane de consumatori.
SEE asigur un cadru de afaceri uniform, cu stabilirea unor reguli i standarde
comune pentru ntregul Spaiu ceea ce va facilita i extinde relaiile comerciale.

1.6 Organizatii de integrare economica din alte zone ale lumii dect
Europa
1.6.1 Integrarea economica pe continentul american
1.6.1.1 Integrarea n America de Nord Zona de Liber Schimb din America de
Nord (North America Free Trade Agreement NAFTA)
Lansnd la 1 ianuarie 1994 Acordul de Liber Schimb Nord American, America de
Nord este promotoarea unei grupari regionale care a implicat nca de la
nceput limitarea la doar doua aspecte economice comert si investitii. Desi nu
s-au propus obiective la fel de ambitioase precum sunt cele ale Uniunii
Europene, anumite domenii probleme de mediu si conditiile de munca
sunt deja acoperite prin prevederile acordului.
Evolutia procesului integrationist n aceasta
regiune confera o serie de
particularitati, care tin de atitudinea statelor membre fata de fenomenul de
regionalizare (n special SUA), de tipologia economiilor care compun respectiva
zona de liber schimb (doua economii dezvoltate si o tara n dezvoltare, mai mult :
superputerea mondiala- SUA si doua state cu potentiale economice, politice si
comerciale diferite - Canada si Mexicul).
NAFTA nu a debutat sub bune auspicii. Mexicul s-a confruntat la finele anului 1994
cu o criza financiara de proportii. Multi critici ai Acordului NAFTA considera
criza peso-ului mexican tocmai rezultat al constituirii acestei zone de liber
schimb. Exista voci care afirma ca NAFTA a constituit un sprijin pentru
guvernul mexican n traversarea unei crize determinate de factori externi.
Dar prin ce s-ar putea defini n formula cea mai simpla NAFTA, de la lansare pna n
prezent ?

NAFTA reprezinta cea mai mare zona de liber schimb, cu o piata de 426
mil. consumatori si cu o valoare totala a productiei de bunuri si servicii de
12000 mild. USD (1/3 din produsul global mondial).

NAFTA este o grupare integrationista care a facut posibila, n decurs de un

deceniu de la lansare, o crestere economica a partenerilor de : 38% n
cazul SUA, 30,9% n cazul Canadei si de 30% n cazul Mexicului.

n intervalul de timp 1994-2003, exporturile Statelor Unite catre ceilalti doi

parteneri au crescut de la 134,3 mild. USD la 250,6 mild. USD (adica: de la
46,5 mild. USD la 105,4 mild.USD n cazul relatiilor cu Mexicul si de la
87,8 mild. USD la 145,3 mild. USD n relatiile cu Canada);

Exporturile Mexicului catre SUA au crescut n intervalul de timp analizat cu

aproximativ 234 % (de la 58,9 mild. USD), atingnd valoarea de 138 mild.
USD, iar exporturile catre Canada au crescut de la 2,6 mild. USD (nivel care
a carecterizat anul precedent integrarii, respectiv 1993), la 8,6 mild. USD (n
anul 2003), adica a nregistrat o crestere cu 227% n decurs de un deceniu de
liberalizari comerciale;

Exporturile Canadei catre partenerii NAFTA au crescut cu aproximativ

104%, de la 113,6 mild. USD la 231,7 mild. USD n relatia cu SUA(n perioada
1993-2002) si de la 0,9 mild. USD (la sfrsitul anului 1993) la 1,83 mild. USD

n anul 2003 n relatia cu Mexicul;

NAFTA a permis majorarea importurilor mexicane si canadiene pe piata

americana, nu nsa cu acelasi ritm cu care au crescut importurile Mexicului si
Canadei din SUA. Canada s-a situat n mod constant la nivelul de
18% din totalul importurilor americane, n timp ce cota importurilor
americane din Mexic a crescut de la 6,8% n 1993 la 11,6% n anul 2002;

n decursul primului deceniu de functionare a NAFTA, nivelul

productivitatii activitatii economice a crescut cu 28% n SUA, cu 55% n Mexic
si cu 23% n Canada;

Eficienta economiilor s-a reflectat printr-o pozitionare favorabila pe

piata internationala; NAFTA, ca si grupare, cuantifica aproximativ 19%
din exporturile globale mondiale, si 25% din importurile globale;

NAFTA reprezinta un mediu investitional atractiv: n decurs de un deceniu

investitiile ntre parteneri s-au dublat, depasind nivelul de 300 mld. USD, si
a crescut n acelasi timp prezenta investitorilor straini din afara NAFTA;
NAFTA receptioneaza n prezent peste 24% din investitiile straine directe
nregistrate la nivel mondial, si furnizeaza 25% din fluxurile de investitii
straine directe;

NAFTA si-a cstigat un plus de competitivitate prin includerea dimensiunilor

de mediu si a celor de munca n cadrul colaborarii trilaterale.

NAFTA aspira la extinderea catre sud, la cuprinderea unui numar tot

mai mare de state de pe continentul american n planul de integrare
regionala.

1.6.1.2 Integrarea n America Latina si Caraibe

Fenomenul integrationist de pe continentul latino-american si din
regiunea
Caraibelor are deja o traditie, nsa ultima decada si jumatate a cunoscut o amploare
remarcabila n ceea ce priveste ncheierea acordurilor de asociere din regiune.
In anii 50 deja se derulau serioase discutii care vizau intensificarea eforturilor de
regionalizare n vederea crearii mult-speratei Piete Comune a Americii Latine.
CEPAL (Comisia Economica ONU pentru America Latina) si Raul Prebisch si-au
adus aportul hotartor n
cadrul initiativei, ndeosebi la nivel tehnic. Aceste
deliberari aveau sa se concretizeze n proiecte de integrare ambitioase: The
Latin American Free Trade Association (LAFTA Asociatia Latino-Americana
a Comertului Liber)- care n anii 80 a evoluat n ALADI (Asociatia de
Integrare Latino-Americana sau LAIA: Latin American Integration Association)
, The Central American Common Market
(CACM Piata Comuna CentralAmericana / PCCA), si Acordul de la Cartagena, cunoscut mai bine ca
Andean Group (AG-Grupul Andin), devenit Comunitatea Andina (CAN) -1969. Intre
timp, statele vorbitoare de limba engleza au creat Caribbean
Free
Trade
Association (CARIFTA Asociatia de Liber Schimb din Zona Caraibilor), care n
anii 70 a evoluat n Caribbean Community (CARICOM Piata Comuna din
Zona Caraibilor).
Niciuna din gruparile timpurii nu si-au atins dect ntr-o proportie minora scopurile,
ele si-au pierdut din suflu n anii 70 si au intrat n criza n anii 80.

America Latina a practicat pna n anii `80 politica de industrializare prin

substitutia importurilor (ISI), prin care se urmarea crearea conditiilor de crestere
economica si de mentinere a ritmurilor de crestere n concordanta cu ritmurile de
crestere a populatiei. Aceasta politica de substitutie a importurilor a condus, n
practica, la izolare si o dezvoltare
autarhica, cu efecte negative, care au
culminat cu declansarea crizei datoriei externe care a debutat n anul 1982 n Mexic.
Acest model a fost inversat ulterior printr-un program de deschidere catre exterior,
de privatizare a structurilor de stat, etc.
n 1990 s-a declansat un nou val integrationist (noul regionalism: ex. crearea
MERCOSUR n anul 1991 - Mercado Comn del Sur- Piat a Comuna a Sudului),
bazat pe afinitatea statelor care mparteau aceeasi regiune si aveau puternice
legaturi istorice, culturale si lingvistice, toate dornice sa sporeasca interactiunea
umana, comerciala si politica. Acest avnt s-a lovit nsa de o serie de aspecte
sensibile ale relatiilor internationale - pastrarea suveranitatii, actiuni individuale,
schimbari economice si politice conjuncturale creatoare de tensiuni.
Noul regionalism latino-american demarat la nceputul anilor `90 s-a bazat pe largi
reforme structurale, deschiderea economiilor catre exterior, promovarea
sectorului privat si diminuarea rolului statului n economie. Reformele
structurale cele mai vizibile, care au influentat procesele de integrare de pe
continent tin de liberalizarea schimburilor comerciale.
In perioada de tranzitie institutiile politice, economice si sociale care
caracterizau perioada ISI au disparut si au fost nlocuite cu substituenti
care sa asigure flexibilizarea si modernizarea acestora. Aparatul de protectie la
frontiera, programe de industrializare (ISI) , subventii, facilitati de creditare
pentru anumite activitati, reglementarea investitiilor straine, mentinerea sub
tutela statului a productiei anumitor bunuri si controlul preturilor la aceste bunuri,
politica de achizitii guvernamentale destinata sustinerii anumitor industrii etc., toate
au fost abandonate.
Autoritatile guvernamentale au acordat o mare atentie proceselor de regionalizare,
identificndu-le ca semnale ale angajamentelor de liberalizare, chiar si atunci
cnd conditiile politice si economice ale liberalizarii unilaterale erau dificile si,
mai mult, chiar si atunci cnd initiativele multilaterale reciproce se aflau n
faze tranzitorii, mai ales dupa finalizarea rundei Uruguay.
n acest context, integrarea regionala devenea un punct de sprijin al procesului de
liberalizare. Implicatiile
fiscale ale acordurilor preferentiale de liberalizare
practicate ntre statele latino-americane au fost nesemnificative, date fiind nivelurile
initiale scazute ale schimburilor reciproce si influentele protectionismului practicat
pna atunci. Deschiderea regionala s-a bucurat de popularitate la nivel
politic, explicatia constnd n receptivitatea pe plan intern a ideii de getting
together. Integrarea regionala a fost utilizata ca instrument eficient de politica
comerciala pentru adncirea liberalizarii, reducerea protectionismului, recrearea
starii de competitie ntre parteneri.
Este adevarat ca unele tari, ca raspuns la presiunile socurilor fiscale si ale
dezechilibrelor balantelor de plati, au recurs la accentuarea protectionismului n
anii `90. Uniunile vamale, ca de exemplu MERCOSUR, au limitat, si chiar au exclus,
astfel de tendinte.
Din punct de vedere instrumental, este clar ca noul regionalism difera radical

de vechiul regionalism si din alte puncte de vedere:

atragerea de investitii straine directe (ISD): Vechea temere fata de

dependenta de ISD a fost nlocuita de aprecierea contributiei acestora
la sporirea competitivitatii internationale si a accesului la piete. In era
globalizarii se manifesta o concurenta acerba pentru atragerea acestui tip
de capital, iar MERCOSUR si NAFTA sunt zone de real interes pentru
ISD.

comertul intraregional: crearea pietelor regionale a stimulat activitatea de

comert si investitii, genernd transformari dinamice n sectoarele
productive. Cresterea exporturilor intraregionale s-a reflectat n plan
productiv printr-o diferent iere a productiei, crearea de bunuri
manufacturate care sa ncorporeze mai multe cunostinte, accentuarea
specializarii n productie si economiile de scara n domeniul industrial.
Firmele si-au reorientat politicile de marketing , de investitii si de aliante
strategice spre exploatarea pietelor regionale.
Mai mult, comertul n
anumite sectoare, precum textilele si produsele lactate, a fost avantajat, dat
fiind protectionismul exacerbat pe pietele internationale.

n plan geopolitic: orientarea politicilor Americii Latine spre exterior a

solicitat o mai activa si strategica participare la nivelul emisferei si pe
plan mondial. Integrarea regionala a permis statelor din America Latina sa
intensifice cooperarea si sa devina jucatori mai eficienti la nivel global.
Pe calea integrarii si a comertului s-a reusit consolidarea democratiilor
la nivelul unor state care s-au confruntat ndelung cu regimuri militare si
s-au consolidat granitele ntre state. Experienta MERCOSUR este
graitoare: naintea integra rii regiunea a fost sub influenta nefasta a starii
conflictuale din zonele de granita , acum este o zona pacifista pentru ca
disputele au ncetat, statele au descoperit interese comune care prevaleaza
asupra orgoliilor nationaliste. Vechiul regionalism nu a fost capabil sa
genereze si garanteze acest lucru datorita nationalismului autoritar al
diferitelor regimuri militare, cu un interes crescut n dispute teritoriale si
practici non-democratice

Prin aparitia si dezvoltarea gruparilor regionale pe continentul Latino-American

(dintre care cele mai puternice sunt Piata Comuna a Conului de Sud
MERCOSUR si Comunitatea Andina - CAN), prin eforturile acestora de a se
unifica ntr-un bloc unitar sudic si ntr-o voce unica pe plan mondial, Statele Unite siau vazut afectata hegemonia pe marele continent si a considerat oportuna
redefinirea relatiilor cu statele din regiune sub forma unui proiect amplu de
integrare: F.T.A.A. (Free Trade Area of the Americas Zona de Liber Schimb a
Americilor), care sa reuneasca 34 de state (mai putin Cuba) de pe continentul
american.
Aceasta zona de comert liber va pune pe noi baze pan-americanismul lansat
n secolul XIX (conceput la acea vreme dupa modelul Zollverein- ului German).
FTAA este un plan destul de ambitios, lansat cu ocazia Summitului
Americilor de la Miami, din decembrie 1994. Realizarea unei zone de liber schimb
de la Alaska la Tara de Foc a realizat pasi timizi, nsa punctul de plecare este dat
tocmai de NAFTA. SUA trebuie sa convinga vecinii din sud ca este n interesul lor
sa se alature unei zone de liber schimb, iar Mexicul trebuie sa se transforme ntr-o
dovada vie a beneficiilor acestei conlucrari. Daca zona nu functioneaza satisfacator

n formula simpla, cum poate functiona ntr-un cadru mult mai extins si mai
eterogen?
1.6.1.3 Zona de Liber Schimb a Americilor (Free Trade Area of the Americas)
Zona de Liber Schimb a Americilor va reprezenta, asa cum si-au propus artizanii
integrarii emisferei vestice, o extindere a NAFTA n toate tarile continentului
american (n numar de 34 de state) , mai putin Cuba (exclusa din Organizatia
Statelor Americane n anul 1962).
Prima ntlnire la nivel nalt a Americilor a avut loc n perioada 9- 11 decembrie
1994 la Miami (First Summit of the Americas). In cadrul acesteia participantii
au stabilit ca obiectiv prioritar al cooperarii emisferice n domeniul
economico-comercial, formarea, la orizontul anului 2005, a unei Zone de Liber
Schimb a Americilor (Free Trade Area of The Americas / FTAA Area de Libre
Comercio de las Americas / ALCA).
Negocierile FTAA au fost lansate oficial n aprilie 1998 cu ocazia Summitului de la
Santiago de Chile si au avut drept rezultat definirea din punct de vedere institutional
a mecanismului de negociere. Dar pentru a deveni o zona de liber schimb
functionala, este nevoie de un tratat bine pus la punct, care sa raspunda
deopotriva intereselor tuturor celor 34 de state membre chemate sa ia parte
la proces. Asa cum au reflectat demersurile integrationiste pe toate
nivelurile sale functionale, elaborarea documentului de baza (tratatul) se prezinta ca
o procedura greoaie care naste permanent vii dispute. Ceea ce exista n prezent
ca baza a viitorului acord, este un proiect de text, elaborat de cele 9 grupe
de negociere, aprobat cu ocazia celui de al treilea Summit al Americilor de la
Quebec (Canada), din anul 2001.
Planul de actiune adoptat la Quebec s-a axat pe 18 domenii cheie: 1)
democratia; 2)drepturile si libertatile fundamentale ale omului; 3) justitie, statul de
drept si securitatea persoanelor; 4) securitatea n emisfera; 5) societatea
civila; 6) comert, investitii si stabilitatea financiara; 7) infrastructura si
mediu; 8) managementul dezastrelor; 9)
dezvoltarea
sustenabila;10)
management agricol si dezvoltare rurala;11)
forta
de
munca
si
somajul;12) echitate;13) educatie; 14) sanatate; 15) egalitatea ntre
sexe;16) populatia indigena; 17) diversitatea culturala; 18) tinerii.
Dinamica integrarii
Integrarea trebuie nteleasa ca proces dinamic, deschis extinderii permanente catre
noi si noi domenii de interes, orientat catre corijarea diferentelor. Zonele de
liber schimb caracterizate prin asimetrii sunt structuri mai mult statice. Acordul
de constituire se transforma n cadrul de guvernare pe termen lung: NAFTA nu a
fost conceputa ca o etapa initiala a unui proces de adncire a integra rii, asa cum
s-a ntmplat n Europa Occidentala, NAFTA a fost creata pentru extinderea si nu
pentru adncirea integrarii. Dinamica extinderii NAFTA poate fi interpretata
doar din perspectiva extrapolarii asimetriilor catre sud, ca o dinamica pe orizontala si
nu vertical-ascendenta.
Dimensiunea sociala
Zonele de liber schimb asimetrice sunt indiferente la strategiile sociale regionale:
spre exemplu, saracia si analfabetismul sunt probleme lasate n afara sferei de

interes comun. In cadrul NAFTA s-au creat comisiile

pentru
cooperarea
n
domeniul muncii si n domeniul mediului nconjurator. Functionarea lor a demonstrat
o slaba capacitate de a solutiona problema conditiilor inadecvate de lucru, lipsa
securitatii si a rigorilor sanitare n cadrul maquiladoras din Mexic, care exporta
n Statele Unite si nici problema poluarii apei, solului si aerului din ariile n care
maquiladoras (in-bound plants) functioneaza.
In UE exista preocupari n ceea ce priveste politicile de munca, educatia,
protectia sociala, protectia consumatorului etc. si se identifica la
nivelul
UE
intensificarea eforturilor de solutionare comuna a problemelor care apar n
cadrul acestor domenii pe masura adncirea integrarii.
Dimensiunea productiva:
Acordurile de liber schimb conventionale nu ofera posibilitatea de coordonare n
domeniul productiei. De exemplu, n cazul unei zone de liber schimb ntre statele
andine si SUA, tarile latino-americane poseda structuri productive si de export
similare si s-ar concura puternic pe piata SUA. Intr-o astfel de situatie, orice
masura de coordonare a productiei regionale ar fi atacata drept contrara
liberului schimb. In cadrul unui astfel de acord de liber schimb conventional
nu ar exista masuri de asistenta pentru dezvoltare destinate statelor mai putin
dezvoltate, cum sunt cele cuprinse n cazul Zonei de Liber Schimb SUAAmerica Centrala CAFTA/U.S.- Central American Free Trade Agreement (n
realitate componentele de asistenta cuprinse n acord nu s-au regasit n practica).
Integrarea n stadiile sale avansate permit stabilirea de politici sectoriale
performante ntre diferite economii, inclusiv acordarea de regimuri comune de
protectie. Pe aceasta cale se poate sustine complementaritatea si
coordonarea productiei prin intermediul politicilor comune. Exemplul cel mai
elocvent este Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene. Coordonarea
politicilor solicita la rndul sau o serie de angajamente macroeconomice
regionale, cum este cazul UE, care a reusit introducerea monedei unice si
crearea Bancii Centrale Europene.
Acordurile de liber schimb conventionale au dovedit a avea o capacitate limitata
de a sustine cresterea exporturilor si a caracterului antrenant al acestora n
generarea bunastarii. Desi s-au nregistrat n unele cazuri (Mexicul n cadrul
NAFTA) cresterea exporturilor si a PIB- ului, reducerea saraciei si restabilirea echitatii
sociale nu s-au nfaptuit. Pentru aceasta este nevoie de mecanisme active de
redistribuire a veniturilor.
Mobilitatea factorilor de productie
In cadrul zonelor de liber schimb cu probleme de asimetrie, se promoveaza
ideea liberei circulatii a marfurilor si capitalurilor, dar nu si a fortei de munca (este
cazul cetateanului mexican care nu poate munci sub protectia acordului NAFTA
n SUA; prevederi similare sunt cuprinse n cadrul acordului Chile SUA).
Dimensiunea politica
In cadrul acordurilor de liber schimb conventionale dimensiunea politica este
absenta. ntlnirile si dialogul se poarta la nivelul de reuniuni ministeriale si de sefi
de state. Dificultatea ncorporarii dimensiunilor politice n cadrul negocierilor au
fost destul de clare n cadrul Summitului FTAA de la Monterrey (Mexic, 2004),
cnd s-a dorit atingerea unui compromis n domeniul politicilor de dezvoltare,

sociale si ambientale, ele nu au dus la nici un rezultat.

Acordurile de liber schimb conventionale nu se cantoneaza numai la nivelul
liberalizarii fluxurilor comerciale, dar si la aspecte conexe acestora: reglementarea
liberei circulatii a capitalurilor, drepturile de proprietate intelectuala, servicii
(nu numai cele traditionale, de telecomunicatii, dar si cele educationale si
sanatate etc.), emigrarea, achizitii guvernamentale, etc. Aceste teme ajung sa
ncorporeze o serie de aspecte legate de dezvoltarea nationala si limiteaza
actiunile guvernamentale. Sub umbrela drepturilor investitorilor de transfer al
capitalurilor si al tratamentului national, orice masura sociala, ambientala sau
de pe piata muncii poate fi acuzata ca limiteaza libera circulatie
a
capitalurilor sau ca ar genera tratament diferentiat investitorilor.
Analiza recenta a negocierilor dintre SUA si natiunile andine a demonstrat,
spre exemplu, ca acest tip de acorduri de liber schimb erodeaza puternic rolul
statului natiune, dar nu ca o cedare a atributelor suveranitatii catre structuri
supranationale (cum se ntmpla n cazul Uniunii Europene), ci catre mecanismele
private.
Politica externa si de securitate si comertul
Actiunea SUA de a exercita presiuni asupra Americii Latine n scopul ncheierii
de acorduri de liber schimb este influentata de factori interni (interesele
transnationalelor de a-si
extinde pietele, controlul asupra economiilor din jur,
limitarea emigratiei, etc.) si externi (prezenta Uniunii
Europene
n
America
Latina si existenta unor grupari integrationiste autonome n regiune). n acest
context de factori, SUA a utilizat o serie de instrumente de control: presiunile asupra
Mexicului pe parcursul negocierilor NAFTA, interzicerea
participarii
unor
reprezentanti din America Latina ca observatori n cadrul rundelor de
negocieri, relansarea negocierilor cu Chile pentru zona de liber schimb, dupa ce
acesta a anuntat intentia de a deveni membru cu drepturi depline n cadrul
MERCOSUR. Aceste masuri fac parte dintr-un plan mai amplu al Statelor Unite ale
Americii, cel al Strategiei de Securitate Nationala, care ncorporeaza ca piloni
principali FTAA si acordurile de liber schimb, n calitate de instrumente de promovare
a procesului de expansiune teritoriala si a influentei marii puteri.
1.6.2 Integrarea economica n Asia si n Africa
1.6.2.1 Asociatia Tarilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
Asociatia Tarilor din Asia de Sud-Est ASEAN (Association of South-East
Asian Nations) este una dintre cele mai vechi si mai importante formule de
integrare economica din Asia si chiar din lume. Asociatia a fost nfiintata pe 8
august 1967, ca un for de cooperare economica si politica ntre statele Asiei
de Sud-Est. Printre membrii fondatori s-au numarat: Indonezia, Malaezia,
Filipine, Singapore si Thailanda.
nca de la crearea sa, ASEAN s-a declarat a fi o grupare careia i se poate alatura
orice tara doritoare din sud-estul asiatic, care ar fi gata sa respecte principiile care
stau la baza existentei sale. Tensiunile politice din zona au blocat acest
deziderat. Amenintarea pe care o reprezenta Vietnamul, puternic sustinut de
colosul sovietic, a facut ca statele ASEAN sa ncerce sa mentina un oarecare
echilibru politic n regiune, desi suspiciunile le erau alimentate de elemente ct se

poate de reale, precum conflictul dintre Vietnam si Cambogia.

Rabdarea de care statele membre ASEAN au dat dovada n ncercarea lor de
a neutraliza influenta negativa potentiala a Vietnamului n regiune a dat roade si, n
1994, toate ta rile din grupare au reusit sa ajunga, dupa 20 de ani, la o normalizare a
relatiilor cu acest stat.
Astfel nct, tara care cu 22 de ani n urma (n 1973) se opusese ferm largirii
ASEAN, grupare pe care o considera un bastion anti- comunist, devine, n iulie
1995, n urma summit-ului ASEAN din Vietnam, cel de-al 7 membru al acestei
grupari. Acum, din ASEAN mai fac parte, alaturi de cele cinci state fondatoare
(Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore si Thailanda) si Brunei, Cambogia,
Myanmar, Laos si Vietnam.
Populatia celor 10 tari care intra n prezent n component a ASEAN este de
circa 500 milioane de persoane, ceea ce transforma, potential, zona, ntr-una
din cele mai mari piete ale lumii. Alte atuuri ale tarilor din regiune se refera la faptul
ca poseda resurse naturale bogate, se ntind pe o suprafata considerabila si se
afla n apropierea rutelor strategice care leaga Oceanul Pacific de Orientul
Mijlociu, Africa si Europa. n ultimii ani ai deceniului al 9-lea al secolului trecut, a
nceput sa se dezvolte ideea unor zone economice subregionale, care ar fi putut,
dupa opinia autoritatilor de atunci din statele ASEAN, sa contribuie la adncirea
integra rii economice n zona, fara a necesita modificarea radicala a politicilor
comerciale nationale. Au aparut astfel, o serie de mini-grupari, triunghiuri ale
cresterii, care nsa au avut un impact minor.
Constatnd lipsa de consistenta a tuturor ncercarilor de pna atunci, tarile
membre ASEAN si-au legat sperantele de crearea unei zone de liber schimb
(AFTA). Tarile membre au stabilit un calendar de reducere a protectiei tarifare n
interiorul zonei, pna la nivelul de 0-5% la produsele manufacturate n urmatorii
15 ani, ncepnd cu 1 ianuarie 1993.
Criza financiara din anii 1997-1998 a ncetinit dezvoltarea impetuoasa a
tarilor din Asia de sud-est. Statutul de cea mai dinamica regiune a lumii a
fost pus sub semnul ntrebarii. S-a spus ca miracolul asiatic a fost
suprasolicitat, ca rapida crestere economica a ipotecat viitorul acestor
economii. Multe tari s-au ncarcat de datorii, au recurs la masuri de restructurare
pentru a deveni viabile din punct de vedere financiar, au urmat concedieri,
perioade de instabilitate politica si sociala.
Oricum, partea buna, daca se poate vorbi de asa ceva, a crizei asiatice a fost, din
punctul de vedere al statelor ASEAN, constientizarea vulnerabilitatilor comune, a
necesitatii unui efort staruitor pentru consolidarea pietei comune alcatuite din pietele
economiilor respective.
1.6.2.2 Cooperarea Economica Asia-Pacific (APEC)
n deceniile ce au trecut de la sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial,
tarile din Asia de Est s-au caracterizat printr-o crestere economica puternica
si constanta.
La nceput a fost Japonia. n perioada imediat postbelica, niponii s-au lansat, cu
determinarea specifica, spre o reconstructie economica n masura sa uimeasca
ntreaga lume si sa i propulseze ntre primele puteri economice ale planetei.

Au urmat dragonii asiatici Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan si Singapore

care, chiar daca nu pot aspira la statutul de superputere economica, au reusit sa
recupereze, n mare masura, ramnerile n urma si sa intre n categoria noilor tari
industrializate.
Un al doilea val de dragoni, alcatuit din Indonezia, Filipine, Malaezia si
Thailanda, dupa o perioada caracterizata de o evolutie economica ezitanta si mai
putin spectaculoasa, pare a se fi trezit la viata si este n masura sa recupereze
decalajele n viitorul apropiat. O evolutie similara nregistreaza n ultimul deceniu
si Vietnam-ul, urmat n mai mica masura de celelalte tari ale Peninsulei
Indochina.
n fine, schimbarile ideologice intervenite n cercurile ce conduc cel mai
populat stat al lumii Republica Populara Chineza au descatusat
energii nebanuite, ce au condus la cresteri economice spectaculoase,
menite sa transforme semnificativ raportul de forte n plan regional si chiar
mondial.
Toate aceste evolutii, coroborate cu interesul pe care Statele Unite ale
Americii l-au acordat acestui fenomen, au facut ca polul de dezvoltare
economica sa se mute, practic, din zona Atlanticului n cea a Pacificului.
Dinamismul exceptional al acestei zone nu putea ramne fara efect n planul
cooperarii regionale pentru sustinerea mutuala a dezvoltarii. Ca raspuns la
cresterea interdependentei dintre economiile din zona Asia-Pacific si ca urmare
a nevoii acestor economii de a fi dinamizate si de a-si dezvolta spiritul comunitar,
a fost nfiintata, n urma cu aproape un deceniu si jumatate, Organizatia APEC
(Asian Pacific Economic Cooperation). Membrii APEC au un PIB reunit de
aproape 16 trilioane de dolari si ntrunesc aproximativ 42% din comertul mondial. n
ultimul deceniu, APEC a fost principala organizatie economica din zona care a
promovat comertul deschis si cooperarea economica. Rolul APEC a crescut n
ultimii ani si acum aceasta se implica att n chestiuni economice
(liberalizarea comertului, facilitarea afacerilor, colaborare economica si
tehnica), ct si n rezolvarea unor probleme sociale (protectia mediului
nconjurator, educatie, drepturile femeilor n societate). Organizatia si propune ca sa
se constituie ntr-o zona de liber schimb ntr-un orizont de timp de mai ndelungat.
Aparitia organizatiei este consemnata n 1989, cnd a avut loc n Australia ntrunirea
ministrilor comertului si afacerilor externe din 12 tari de pe ambele maluri ale
Pacificului, pentru a stabili diverse mijloace de nlesnire a coopera rii internationale
n aceasta regiune ce se dezvolta att de rapid. Atunci s-a decis nfiintarea
organizatiei APEC, ai carei 12 membri fondatori au fost Australia, Canada, Brunei,
Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Noua Zeelanda, Filipine, Singapore,
Thailanda si SUA.
n 1993, SUA au gazduit prima ntrunire anuala a liderilor tarilor membre APEC, la
Blake Island, lnga Seattle, cu scopul declarat de a da un nou imbold liberalizarii
comertului, a promova spiritul de comunitate, cresterea economica si dezvoltarea
echitabila. ntre 1989 si ntrunirea din SUA din 1993, APEC a acceptat sase noi
membri. n noiembrie 1991, trei noi membri au fost primiti n organizatie: Republica
Populara Chineza, Hong Kong si Taiwan. n noiembrie 1993, organizatia a acceptat
ca noi membri Mexicul si Papua Noua Guinee, deciznd ca Chile va deveni membru
cu drepturi depline n 1994. Peru, Rusia si Vietnam au fost ultimele tari incluse n
organizatie, n noiembrie 1998.

Astfel, APEC cuprinde n prezent 21 de membri. nca de la nfiintarea organizatiei,

APEC nu s-a considerat o grupare de tari, ci mai degraba o grupare de economii,
acest termen subliniind
faptul
ca obiectul de activitate al organizatiei este
preponderent economic, nu politic. Aceasta grupare constituie un forum de
consultari libere, fara o structura organizationala complicata sau o birocratie
dezvoltata care sa l sustina.
Organizatia pentru Cooperare Economica n zona Asia-Pacific opereaza prin
consens. n anul 1991, statele membre s-au angajat n conducerea activitatilor
lor si a programelor lor de munca pe baza unui dialog deschis, n care se pune
accent pe respectul reciproc n ceea ce priveste punctele de vedere ale tuturor
participantilor. Organele de conducere ale organizatiei sunt Consiliul de Ministri,
Consiliul Consultativ si Secretariatul.
n cadrul Consiliului de Ministri, functia de conducere este asigurata
anual, prin rotatie, de un reprezentant al statelor membre. Statul care detine
presedintia este si responsabil cu gazduirea ntrunirilor anuale ministeriale (ntre
ministrii afacerilor externe ai celor 21 de state).
Tarile membre ale APEC-ului au gazduit o serie de ntruniri la nivel nalt pe teme
privind educatia, energia, mediul, finantele, resursele umane, cooperarea
tehnologica, sprijinirea ntreprinderilor mici si mijlocii, telecomunicatii, transporturi.
Economiile APEC au ales calea deschiderii, integrarii, reformei institutionale si
a unei mai bune guvernari si cooperari. Se pare ca aceasta a reprezentat
alegerea potrivita, daca se iau n considerare evenimentele din ultimul
deceniu. Singurul obstacol major criza financiara asiatica a provocat o
panica financiara, care a condus la o scadere a investitiilor n zona, datorata n
special ngrijora rilor cu privire la calitatea guvernarii unor tari. Pentru a face
fata provocarilor ce vor urma si pentru a construi economii robuste, capabile
sa depaseasca riscuri imprevizibile este necesara mai multa deschidere,
integrare, colaborare regionala si o mai buna guvernare.
1.6.2.3 Integrarea economica n Africa
Ideea unei Africi integrate a aparut nca din anii 50-60, de la cucerirea
independentei cvasitotalitatii tarilor de pe acest continent. Integrarea ar fi trebuit
sa cuprinda att aspectele comerciale, ct si cele ale politicilor economice,
infrastructura, libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca, astfel nct sa se
valorifice toate oportunitatile oferite de o regiune cu nebanuite bogatii. Din pacate,
aceasta idee a ramas la acelasi stadiu si foarte putine lucruri au fost facute n acest
sens.
Procesul de integrare n Africa nregistreaza cele mai scazute performante.
Comunitatile economice regionale africane au multi membri, care fac parte din
mai multe organizatii n acelasi timp (din cele 53 de tari, 27 de tari fac parte din
doua grupari, 18 din 3 grupari, R.D. Congo chiar din patru, iar cele mai multe din
doua organizatii), sunt subapreciate de guverne, insuficient finantate si, n ciuda
unor succese izolate, nu si-au atins obiectivele. Cresterea productiei la nivelul tarilor
membre, ca si intensificarea schimburilor comerciale au ramas doar la stadiul
de deziderate, ponderea Africii, ca un ntreg continent n comertul international
fiind sub nivelul unor tari ca Marea Britanie sau Olanda.

Continentul african este gazda a nu mai putin de 14 grupari economice

intraregionale, din care jumatate au o importanta relativa mai mare:
AMU Uniunea Araba Magrebiana, cu 5 membri,
COMESA Piata Comuna a Africii de Vest si de Sud, cu 20 de membri,
ECCAS Comunitatea Economica a Statelor Central africane, cu 15 membri,
ECOWAS Comunitatea Economica a Statelor din Vestul Africii, cu 15 membri,
SADC Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, cu 14 membri,
IGAD Autoritatea Interguvernamentala de Dezvoltare, cu 7 membri,
CEN-SAD Comunitatea Statelor Africane din Sahel, cu 18 membri,
Alaturi de acestea, n Africa mai functioneaza nca alte 7 grupari economice
intraregionale:
UEMOA Uniunea Economica si Monetara Vest Africana, cu 8 membri, toti
apartinnd ECOWAS,
MRU Mano River Union, cu 3 membri, apartinnd ECOWAS,
CEMAC Comunitatea Economica si Monetara Central-Africana, cu 6 membri,
apartinnd ECCAS,
CEPGL comunitatea Economica a Tarilor din Zona Marilor Lacuri, cu 3 membri,
apartinnd ECCAS,
EAC Comunitatea Est-Africana, cu 3 membri, 2 apartinnd COMESA si unul
SADC,
IOC Comisia Oceanului Indian, cu 5 membri, 4 apartinnd COMESA si unul SADC,
SACU Uniunea Vamala a Africii de Sud, cu 5 membri, apartinnd att SADC ct si
COMESA (2 tari).
Analiza gruparilor economice africane arata ca, din punct de vedere
organizatoric, ele nu sunt cu nimic mai prejos dect colegele lor mult mai
performante, ca UE sau NAFTA. Au secretariate operationale, ntlniri la nivel
ministerial si al grupurilor de lucru, aranjamente institutionale complexe,
declaratii politice, dar le lipsesc rezultatele. Cele mai multe dintre masurile de
integrare cuprinse n protocoale, decizii si acorduri nu sunt transpuse n practica la
nivel national, ca urmare a lipsei unor mecanisme de planificare, organizare,
coordonare si urmarire a deciziilor luate. Acest lucru explica esecurile
nregistrate pna acum n ceea ce priveste respectarea angajamentelor luate,
lipsa de vointa a guvernelor de a subordona interesul politic national scopurilor pe
termen lung ale gruparilor economice regionale, monitorizarea rezultatelor
obtinute att n plan comercial, ct si al stabilizarii macroeconomice.
Nerealizarile statelor membre ale diverselor grupari sunt reflectate chiar de
incapacitatea de a colecta fondurile necesare pentru transpunerea n practica a
obiectivelor propuse. De exemplu, COMESA si CEMAC au nregistrat o scadere a
ratei de colectare a contributiilor de la 100% n 1993, la 50% n 1998. Mai mult
dect att, contributiile actuale ale statelor abia acopera costurile de operare
ale gruparilor regionale, ceea ce face ca atingerea scopurilor propuse, din
punct de vedere financiar, sa depinda ntr-o foarte mare masura de asistenta
straina.

Cu toate
pierduta.
Rezultate
atingerea

aceste dificultati, integrarea pe continentul african nu este o batalie

Cu multa energie si mult sprijin se pot obtine rezultatele asteptate.
mai vizibile au fost obtinute n domeniul integrarii comerciale. Pentru
stadiului unei uniuni economice sunt necesare eforturi considerabile.

Poate ca mai mult dect n oricare alta regiune a lumii, integrarea pe continentul
african este singura solutie de a iesi din conul de marginalizare n care se afla
acum. Lipsa resurselor financiare, a infrastructurii, problemele sociale cu care se
confrunta sunt doar cteva dintre coordonatele ce definesc situatia grea a
acestui continent. Succesul va depinde
ntr-o masura
covrsitoare
de
cooperarea si angajamentul gruparilor regionale n redefinirea rolului lor.

Bibliografie selectiva
1.
BALASSA, B., European Economic Integration, Amsterdam, North
1975.

Holland,

2. DENT, M. C., The European Economy, The Global Context, London, Roudledge,
1997, p. 34.
3. DEVLIN, R., ESTEVADEORDAL, A., Whats New in the New Regionalism in the
Americas, INTAL-ITD-STA, Working Paper 6.
4. GUDYNAS, E., Dos caminos distintos: tratados de libre comercio y procesos de
integracin
5. HERSCHEL, M., Lconomie de la Communaut europenne, Paris, Armand
Colin, 1992.
6. LOWENTHAL, A., Os Estados Unidos e a America Latina na virada do seculo,
Politica Externa, vol. 9-no.3-dez/jan/fev-2000, Rio de Janeiro Paz e Terra,.
7. NEGESCU, D., Spre o tripolarizare a comertului mondial, Tribuna Economica
nr. 15/1995, p. 28.
8. RIMBAULD, G., LEurope des quinze, Paris, JVDS, 1995.
9. ROBSON, P., The Economics of International Integration, London,
Allen-Unwin, 1987.
10. ROLLET, Ph., HUART, Fl., Du Grand March lUnion Economique
et Montaire, Cujas, Paris, 1995.
11. http://www.integracionsur.com/americalatina/GudynasDesafiosTLCs
Quito2004.pdf
12. http://enet.iadb.org/idbdocswebservices/idbdocsInternet/IADBPublicD
oc.aspx?docnum=417848
13. FTAA/

Summits

of

the

Americas/

Quebec

Plan

of

Action:

http://www.summitamericas.org/Documents%20for%20Quebec%20City
%20Summit/Qu ebec/PoA%20FINAL%20public%20April%2021%20(eng).doc
14. NAFTA a Decade of Success,Office of the US Trade Representative:
http://www.ustr.gov/Document_Library/Fact_Sheets/2004/NAFTA_A_
Decade_of_Success.html
15. NAFTA a decade of strengthening and a dynamic relationship, Office of the US
Trade Representative:
http://www.ustr.gov/assets/Trade_Agreements/Regional/NAFTA/asse
t_upload_file606_3595.pdf
16. Summit of

the

Americas

Center,

http://www.americasnet.net/trade/ftaa.htm

FTAA

background

Partea a II-a
POLITICI SI INSTRUMENTE COMERCIALE
2.1 Politica comerciala. Concept, trasaturi, instrumente
2.2 Instrumente de politica comerciala de natura tarifara
2.3 Instrumente de politica comerciala de natura netarifara
2.4 Politica comerciala promotionala si de stimulare a exporturilor
2.5 Indicatori de masurare a gradului de integrare n comertul international
2.5.1 Gradul de deschidere al economiei respective
2.5.2 nclinatia catre export
2.5.3 Rata de penetrare pe piata interna
2.5.4 Rata de schimb
2.5.5 Indicatori ai gradului de specializare internationala

2.1 Politica comerciala. Concept, trasaturi, instrumente

Politica comerciala se poate defini ca repezentnd acea conceptie coerenta cu
privire la mijloacele pe care o tara le poate utiliza n relatiile comerciale cu
exteriorul n scopul maximizarii beneficiilor care pot deriva din aceste schimburi.
Departe de a se putea desfasura independent, politica comerciala se supune unei
duble constrngeri:

pe de o parte, ea va depinde de toate celelalte masuri de politica economica

decise la un moment dat la nivel national;

pe de alta parte, va fi influentata si de masurile de politica economica

decise de alte tari, n acest domeniu suveranitatea nationala nefiind
niciodata intacta.

n relatiile cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politici economice:

Autarhice regim caracteristic unei economii nchise, n care tara respectiva
consuma ceea ce produce, fara a recurge la importuri.
Daca, conform definitiei, sistemele autarhice nu au nici un fel de legaturi cu alte tari,
n realitate, autarhia nu poate fi nici totala, de vreme ce nici o natiune nu
dispune de toate resursele, naturale si umane, pentru a produce ceea ce e
necesar pentru locuitori, si nici permanenta, deoarece dezvoltarea autarhica
duce n timp la necesitatea dezvoltarii contactelor cu exteriorul (vezi cazul fostului
Imperiu Sovietic, al Cubei, Coreei de Nord etc.).
Specifice protectionismului doctrina
economica care consta n protejarea
economiei nationale prin limitarea sau interzicerea importului de produse
straine. n acest caz, tara filtreaza schimburile cu exteriorul prin intermediul a
diferite modalitati protectioniste, tarifare (presupun utilizarea barierelor
vamale) si netarifare (utilizarea unor bariere de natura netarifara, precum
contingente, norme tehnice, formalitati administrative etc.)
Specifice
liberului schimb doctrina economica liberala caracterizata prin
libera circulatie a marfurilor, capitalurilor si persoanelor, respectiv prin absenta
barierelor n calea relat iilor economice internationale.
Conform teoriilor liberale, o tara va fi avantajata de participarea la schimburile
internationale n masura n care se va specializa (legea avantajelor
absolute, legea avantajelor comparative etc.) si si va deschide frontierele.
2.2 Instrumente de politica comerciala de natura tarifara
Definitie: Politica vamala reprezinta acea componenta a politicii comerciale care
se realizeaza cu ajutorul unor reglementari adoptate de stat si care vizeaza intrarea /
iesirea marfurilor din tara.
Functiile politicii vamale:
1. Fiscala taxele vamale sunt o importanta sursa de venit la buget
2. Protectionista taxele vamale de import, ridicnd pretul marfurilor importate,
protejeaza astfel produsele autohtone
3. De negociere statele pot negocia, n cadru bilateral sau multilateral, diferite
concesii vamale, reciproce sau nereciproce.

Instrumente ale politicii vamale:

Tarifele vamale, care cuprind taxele vamale percepute asupra marfurilor I/E
Legile vamale, codurile si regulamentele vamale
Taxele vamale
Definitie: Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de stat asupra marfurilor
care trec granitele vamale ale unei tari.
Clasificare:
1.

Dupa scopul impunerii vamale:

taxele vamale cu caracter fiscal au un nivel redus, fiind percepute numai cu

scopul procurarii de venit la bugetul statului;

taxele vamale cu caracter protectionist au un nivel mai ridicat, fiind

percepute pentru a reduce forta concurentiala a produselor importate.

2. Dupa obiectul impunerii:

taxele vamale de import percepute asupra marfurilor importate, au o larga

raspndire, vizeaza un nomenclator larg de produse, se practica pe termen
lung, au un nivel mai ridicat dect taxele vamale de export sau tranzit.

taxele vamale de export percepute asupra produselor autohtone la export,

nu au o larga raspndire, vizeaza un nomenclator restrns, pe perioade
scurte. Se folosesc, de regula, pentru a limita anumite exporturi, mai ales
de materii prime, pentru a favoriza prelucrarea lor n tara, n perioade de
criza sau n cazul n care tara exportatoare este principalul exportator pe
piata internationala, pentru a determina cresterea pretului.

taxele vamale de tranzit se percep asupra marfurilor straine care

tranziteaza teritoriul vamal al tarii. Nu au o larga raspndire, fiind
percepute cu scop fiscal; au un nivel scazut, majoritatea tarilor
ncurajnd tranzitul, ca importanta sursa de venit (utilizarea cailor,
mijloacelor de transport, porturi, depozite etc.)

3. Dupa modul de percepere:

taxele vamale ad-valorem se percep asupra valorii vamale a

marfurilor I/E; se stabilesc sub forma unor procente care se raporteaza la
valoarea vamala a marfurilor (ex: 20% din valoarea vamala a unui
autoturism, a unei tone de cereale etc.). Sunt cele mai vechi taxe
vamale si cele mai raspndite. Avantaje: sunt mai usor de stabilit si nu
presupun un tarif vamal detaliat. Dezavantaje: sunt sensibile la oscilatiile
valorii marfurilor (scaderea preturilor duce la reducerea ncasarilor vamale si
reduce efectul protectionist). Pentru aceasta, temporar se percep taxele
vamale suplimentare, sub forma taxelor vamale specifice. Permit savrsirea
de abuzuri, prin facturarea marfii la un pret mai mic dect valoarea reala
(vezi prevederile Codului de evaluare vamala - Runda Tokio, 1979, Runda
Uruguay, 1994).

taxele vamale specifice se percep pe unitatea de masura fizica a marfurilor

I/E , sub forma unei sume absolute exprimata n moneda tarii respective (ex:

100.000 lei pentru o tona gru, pentru un tractor de 50 cai putere,

automobil marca Renault etc.) Avantaje: nu sunt influentate de variatiile
preturilor de pe piata externa; nlatura n mare parte posibilitatea fraudarii
deoarece taxa se raporteaza la cantitatea de marfa importata. Dezavantaje:
folosirea lor este greoaie deoarece presupune un tarif vamal foarte
detaliat, mereu completat si revizuit, cu fiecare tip de produs.

taxele vamale mixte includ att taxele vamale ad-valorem ct si pe cele

specifice.

4. Dupa modul de stabilire de catre stat:

taxele vamale autonome (generale) sunt stabilite de catre stat n mod

independent si nu pe baza unor conventii, bi sau multilaterale, cu alte tari. De
regula, se percep asupra marfurilor care provin din tari cu care nu s-au
ncheiat acorduri comerciale si nu se aplica clauza natiunii celei mai
favorizate, de aceea sunt considerate a fi taxe vamale aplicate n afara
regimului clauza nat iunii celei mai favorizate. Ele au, de regula, un nivel
ridicat si nu fac obiectul negocierilor.

taxele vamale conventionale (contractuale) sunt stabilite de stat n nt

elegere cu alte state, conform clauzelor din contractele bi si
multilaterale. De regula, se percep asupra marfurilor ce vin din tari care si
acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate (se aplica n regimul
clauza natiunii celei mai favorizate). Au un nivel mai redus ca taxele vamale
autonome si fac obiectul negocierilor n cadrul GATT/OMC.

taxele vamale preferentiale (de favoare) sunt taxe reduse (uneori

zero), care se aplica marfurilor care provin din anumite tari, fara a se
extinde si asupra marfurilor din alte tari. Reflecta un regim de favoare si sunt
considerate a reprezenta o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizate.
Exemplu de asemenea taxe: taxele vamale practicate n cadrul gruparilor
economice integrationiste, n cadrul SGP, SGPC etc.

taxele vamale de retorsiune (de raspuns) se aplica de catre state ca

raspuns la politica comerciala considerata neloiala a altor state. mbraca
doua forme, taxe vamale antidumping si taxe vamale compensatorii,
ambele categorii percepndu-se ca taxe vamale suplimentare, peste
taxele vamale n vigoare. Au un nivel prestabilit (pe care nu-l pot
depasi): taxele vamale antidumping nu pot depasi marja de dumping (pret
international pret de dumping), iar cele compensatorii nu pot depasi nivelul
subventiei la export (sau al primei la export). Se pot percepe numai n
urma unei proceduri de ancheta, care sa faca dovada prejudiciului.
Masura de raspuns se poate lua n spiritul acordurilor negociate n
GATT (codul antidumping si codul privind subventiile la export si
taxele compensatorii). Acest lucru face ca cele doua categorii de taxe sa aiba
un dublu caracter, tarifar si netarifar.

2.3 Instrumente de politica comerciala de natura netarifara

Definitie: suma de masuri si reglementari de politica comerciala prin care se
mpiedica/limiteaza/deformeaza fluxul bunuri si servicii, cu scopul apararii
pietei interne de concurenta straina si/sau echilibrarea balantei de plati.

Clasificare:

bariere netarifare care implica limitarea cantitativa a importurilor

bariere netarifare care implica limitarea importurilor prin mecanismul

preturilor

bariere netarifare care deriva din formalitatile vamale si administrative

bariere netarifare care deriva din participarea statului la activitatea

comerciala

bariere netarifare care deriva din standardele aplicate produselor importate

si indigene

Politici si instrumente comerciale

1)
Bariere netarifare care
(restrictiile cantitative la import)

implica

limitarea

cantitativa

importurilor

Interdictii sau prohibiri la import : reglementari adoptate de stat prin care se

interzice total/partial, pe perioade determinate/nelimitate, importul anumitor
produse. Se pot utiliza fie din ratiuni economice (protejarea unor
ramuri economice sau echilibrarea balantei de plati), fie politice (discriminarea
unei tari) sau sanitare (protejarea sanatatii populatiei). Se realizeaza prin
refuzul organelor de stat de a elibera licenta la import. Exemplu: n UE se
utilizeaza n mod selectiv si temporar interdictii la importul anumitor
produse agricole.

Contingentele : plafoane maxime, cantitative sau valorice, impuse la importul

anumitor produse pentru o perioada determinata de timp, de regula un an.
Sunt: globale (nu implica o repartizare a plafonului pe tari de
provenienta) si bilaterale (implica mentionarea tarii de provenienta)

Licentele : autorizatii acordate de stat firmelor importatoare, pentru un

produs/grupa de produse, pe perioade rezonabile de timp (2, 4, 5 luni) n
functie de natura produsului, tara de provenienta, distanta. Sunt: automate
utilizate pentru produsele liberalizate la import, fiind acceptate
ntr-un
termen
prestabilit;
sunt
folosite
din considerente de ordin statistic;
neautomate utilizate pentru produsele neliberalizate la import (licente pentru
administrarea restrictiilor cantitative) si se acorda selectiv, n functie de
tara, produs etc. La rndul lor, cele neautomate sunt globale (eliberate
pe baza contingentelor globale) si individuale
(eliberate
pe baza
contingentelor bilaterale).

Limitari voluntare la export (autolimitari): ntelegeri oficiale(neoficiale, ntre

anumite tari, prin care tara exportatoare, la cererea (sub presiunea)
tarii importatoare, se obliga sa reduca valoarea exporturilor pentru un anumit
produs o perioada determinata de timp. Cu alte cuvinte, reprezinta
diminuari ale exporturilor acceptate chiar de tarile exportatoare, sub
amenintarea din partea tarii importatoare a recurgerii la masuri restrictive mult
mai dure si pe o perioada mai mare de timp.

Acorduri privind comercializarea ordonata a produselor : ntelegeri bi sau

multilaterale ntre diferite tari, viznd limitarea negociata si controlata
a comertului international cu anumite produse. Implica, pe lnga

autolimitarile la export si respectarea unor limite de pret, a unor prevederi

privind clauza de salvgardare (la care pot face apel tarile importatoare
atunci cnd interesele lor economice sunt lezate). Sunt de data relativ recenta
(anii 80).
2)
Bariere netarifare care implica limitarea indirecta a importurilor prin
mecanismul preturilor:

Prelevarile variabile la import: specifice Politicii Agricole Comune, sunt taxe

vamale suplimentare, calculate ca diferenta ntre preturile interne mai mari si
preturile mondiale, mai scazute; deoarece pretul comunitar
ramne
neschimbat, n vreme ce pret ul mondial oscileaza, diferenta, care se va
modifica si ea, poarta numele de prelevare variabila.

Preturi minime si maxime la import: Preturile minime se folosesc atunci

cnd costurile de productie interne sunt superioare celor din tarile concurente
sau atunci cnd preturile de pe piata mondiala scad astfel nct produsul
respectiv ameninta piata; au niveluri apropiate de pretul intern cu ridicata;
folosite ncepnd cu deceniul opt al secolului al XX-lea de catre SUA si
CEE n cazul produselor siderurgice japoneze, de UE pentru produsele
agricole etc. Preturile maxime se folosesc atunci cnd anumite tari
ncearca o crestere artificiala a preturilor pentru anumite produse; se
stabilesc la niveluri apropiate de pretul produselor similare indigene. Ambele
categorii de preturi pot fi folosite numai de tari cu rol important de importator
pe piata mondiala.

Ajustarile fiscale la frontiera: Se refera la cea mai mare parte a

impozitelor la care sunt supuse marfurile importate. Ajustarile reprezinta un
regim fiscal conform caruia produsele de export sunt exonerate de plata
impozitelor indirecte, iar cele de import sunt supuse acelorasi impozite ca si
marfurile indigene. Practica discriminatorie fata de marfurile importate deriva
din evaluarea diferentiata a bazei de impunere: pentru marfurile indigene,
impozitele se percep la pretul cu ridicata, pentru marfurile importate, la pretul
CIF, la care se adauga taxele vamale si alte taxe. Forme ale ajustarilor fiscale:
TVA impozit general de consum perceput la fiecare stadiu al
circulatiei marfurilor, nu la ntreaga valoare, ci la valoarea adaugata. Taxa n
cascada impozit de consum calculat la fiecare stadiu al circulatiei
marfurilor, la ntreaga valoare; are caracter cumulativ. Taxa de acciza
impozit perceput asupra produselor care sunt fie monopol al statului
(tutun, bauturi, hidrocarburi), fie asupra bunurilor considerate de lux
(autoturisme, aparate video etc.). Alte categorii de taxe: portuare, sanitare,
consulare, statistice etc.

Taxe de retorsiune (antidumping si compensatorii) au o dubla natura,

tarifara si netarifara; se pot aplica, conform celor doua Coduri
(antidumping si privind subventiile la export si taxele compensatorii)
trebuie declansata o procedura de ancheta prin care se face dovada
prejudiciului, pe perioada careia sunt sistate relatiile comerciale.

Depozitele (depunerile) prealabile de valuta la import masura conform careia

firmele importatoare sunt obligate sa depuna n contul organelor vamale o
cota n valuta din viitorul import, cu cel putin 6 luni nainte de efectuarea lui;

sumele depuse nu sunt purtatoare de dobnzi, ca atare, pentru recuperarea

pierderii, va fi necesara cresterea pretului la bunurile importate.
3) Bariere netarifare care deriva din formalitatile vamale si administrative
Aceste formalitati, desi sunt simple cerinte de ordin tehnic, pot genera discriminare
fie n urma evaluarii incorecte n vama, fie prin obligatia completarii unor
documente suplimentare, complicate. Conform regulilor GATT, stabilirea valorii n
vama se face pe baza pretului din factura, daca este un pret real, sau a unuia
calculat conform metodologiilor n vigoare. Pentru depasirea obstacolelor legate
de documentatia ceruta, se recomanda simplificarea si tipizarea documentelor.
4)
Bariere netarifare care deriva din participarea statului la activitatea
comerciala

Achizitiile guvernamentale (piata publica): Achizitiile de bunuri si servicii

realizate de catre stat (departamente, ministere, institutii centrale etc) se
transforma n bariere netarifare atunci cnd, pe baza unor reglementari n
vigoare, firmele nat ionale au prioritate n raport cu cele straine n
aprovizionarea organelor de stat. Reglementarile internationale, respectiv
Acordul privind achizitiile guvernamentale (n vigoare din 1981), stabilesc
faptul ca orice achizitie guvernamentala care depaseste o anumita suma
trebuie sa se faca prin licitatie, la care sa participe att firmele nat ionale
ct si cele straine (reglementarile respective nu se aplica n cazul
produselor militare, al celor considerate a avea caracter strategic etc.).

Comertul de stat, format dintr-o suma de operatiuni de vnzarecumparare efectuate prin intermediul firmelor proprietate de stat. Se
transforma n bariere netarifare atunci cnd firmele de stat beneficiaza de
anumite avantaje (de pilda, avantaje de ordin fiscal) n raport cu cele private.

Monopolul de stat asupra importului anumitor produse permite limitarea

importului si stabilirea unor preturi mai mari n cazul produselor care fac
obiectul acestui monopol.

5)
Bariere netarifare care deriva din standardele tehnice aplicate
importate si autohtone (obstacolele tehnice)

produselor

Obstacolele tehnice sunt reglementari n vigoare pe plan international

(standarde internationale) si national (standarde nationale) cu privire la diferitele
caracteristici tehnice si de calitate ale produselor interne si importate. Sunt pe
deplin justificate, dar se transforma n bariere netarifare atunci cnd fie exista
standarde internationale dar nu se respecta de catre anumite tari, fie nu
exista iar tarile adopta reglementari proprii, diferite si neuniforme.
Forme:

Norme sanitare si fitosanitare reglementari destinate consumului uman si

animal;

Norme de securitate reglementari care vizeaza bunurile destinate

consumului productiv;

Norme privind ambalarea, marcarea si etichetarea.

2.4 Politica comerciala promotionala si de stimulare a exporturilor

Masuri promotionale
Masuri luate la nivel macroeconomic, prin care se urmareste influentarea potentialilor
clienti externi.
Forme concrete:

Negocierea si ncheierea de tratate de comert si navigatie, acorduri

comerciale si de plati, acorduri de cooperare economica, care includ
clauza natiunii celei mai favorizate sau clauza regimului national; ele
reprezinta baza juridica a schimburilor comerciale, asigurnd stabilitate si
continuitate.

Participarea la trguris i expozitii internationale sau organizarea lor n tara,

pentru o mai buna cunoastere a concurentilor.

Organizarea de agentii si reprezentante comerciale n strainatate pentru o mai

buna cunoastere a pietei partenerilor; n prezent, reteaua de
reprezentare economica oficiala cuprinde sectiile economice din cadrul
ambasadelor si consulatelor. Pe lnga reprezentarea oficiala, firmele si pot
crea n ta rile partenere propria retea de promovare a schimburilor, prin filiale,
sucursale, comis-voiajori, societati mixte etc.

Asigurarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi,

consultanta si asistenta de specialitate, pentru o mai buna informare cu privire
la potentialul de export al tarii care acorda asistenta.

Folosirea diverselor modalitati de publicitate externa.

Masuri de stimulare a exporturilor cuprind masuri care se pot lua la nivel

macroeconomic si care au ca scop cresterea competitivitatii marfurilor destinate
exportului, cresterea gradului de cointeresare a productiei si exportului. De regula
se considera ca numai masurile luate la nivel macro fac parte din politica
comerciala a unei tari, cele la nivel micro (de ntreprindere), de reducere a
costurilor, crestere a calitatii, fiind legate numai n mod indirect de politica
comerciala a unui stat.
Masurile de stimulare la nivel macro pot fi mpartite n patru categorii:
1. De natura bugetara:

Subventiile directe la export = sume de bani acordate de stat

anumitor ramuri economice pentru a le rentabiliza activitatea, n cazul n care
costurilor lor depasesc preturile de pe piata mondiala. Se acorda selectiv, de
regula pentru: ramurile aflate n declin (industria carbonifera, siderurgica,
textila), ramuri sensibile la concurenta straina; pentru ramuri considerate
de interes pentru economia nationala (n cazul carora pierderea pietelor ar
putea dezechilibra balanta de plati); n majoritatea tarilor, pentru agricultura.

Primele directe de export se acorda

acelor exportatori care
realizeaza un volum mare de desfacere pe piata externa sau exporta
produse ale unor industrii importante pentru economia nationala; ele nu
urmaresc rentabilizarea unitatilor exportatoare, ci cresterea volumului
vnzarilor si, eventual, influentarea structurii pe marfuri si a orientarii
geografice, n functie de interesele urmarite la un moment dat.

Subventiile indirecte la export vizeaza stimularea ntreprinderilor mici

si mijlocii pe linia cresterii exporturilor, prin preluarea de catre stat, total sau
partial, a cheltuielilor ocazionate de diferite actiuni, manifestari, etc. precum:
facilitati oferite n domeniul informational, al asistentei tehnice
de
specialitate, pentru participarea la trguri si expozitii internationale,
pentru realizarea de catre institute de specialitate de studii si cercetari de
piata cu pret redus sau gratuite etc.

2. Masuri de stimulare de natura fiscala

Urmaresc cresterea competitivitatii exporturilor prin reducerea sau eliminarea acelor
componente de cost datorate diferitelor taxe si impozite si, prin aceasta,
cresterea cstigului net al exportatorilor.

Facilitati fiscale acordate pentru marfurile exportate - apar sub forma

scutirii, reducerii sau restituirii impozitelor pe circulatia marfurilor. Se
acorda selectiv, n functie de importanta exportului pentru economia
nationala respectiva, de regula fiind direct proportionale cu gradul de
prelucrare al produselor. n aceasta categorie se include si importul cu
scutire conditionata de plata taxelor vamale sau regimul de drawback:
se refera la importul acelor produse (materii prime sau componente) care
urmeaza sa fie ncorporate sau prelucrate n vederea obtinerii de produse
destinate exportului.

Facilitati fiscale acordate direct exportatorilor pot sa apara sub forma

scutirii sau reducerii impozitelor pe venitul provenit din export.

3. Masuri de stimulare de natura financiar-bancara

Se realizeaza prin intermediul sistemului bancar national si / sau al unor
institutii publice sau private, specializate n acordarea, asigurarea si garantarea
creditelor de export.

Acordarea creditelor de export poate mbraca mai multe forme: Creditul

cumparator = creditul acordat de catre o banca din tara exportatorului
importatorului strain sau bancii acestuia. De regula, valoarea acestui
credit acopera 75-90% din valoarea tranzactiei, restul fiind platit de
importator (din capitalul propriu sau dintr-un alt credit) sub forma de avans.
Aceste credite se acorda de catre institutii specializate n finant area
exporturilor din tara exportatorului, pentru aceasta ncheindu-se o
conventie de credit ntre importator (banca sa) si banca exportatoare.
Asigurarea creditelor cumparator este obligatorie si se realizeaza de
catre banca exportatorului, la o institutie de asigurare din tara sa. Costul
asigurarii este suportat, de regula, de importator. Liniile de credit = sunt o

forma a creditului cumparator, se deschid de catre o institutie financiara din

tara exportatorului n favoarea unei institutii
financiare
din
tara
importatorului, n baza unor acorduri inter-guvernamentale ncheiate
ntre cele doua tari (exportatoare si importatoare), prin care guvernul
tarii se obliga sa garanteze creditul acordat importatorilor. Creditul
furnizor
=
credit comercial acordat de vnzator (furnizor)/exportator
cumparatorului strain; se foloseste n cazul unor exporturi de valoare mai
mica si pe perioade reduse de timp. Finantarea acestui tip de credite: cea mai
mare parte a furnizorilor care ofera facilitati de plata cumparatorilor nu
dispun de resurse suficiente pentru a astepta sfrsitul perioadei de
creditare, de aceea, n practica, furnizorii finanteaza creditele acordate
mprumutndu-se (lund credit) de la o institutie de credit, n general o banca
comerciala / specializata n finant area exporturilor. Bancile
respective
conditioneaza acordarea acestor credite catre exportatori de asigurarea
acestora la o institutie de asigurare. Costul asigurarii, sub forma primei
de asigurare platita de exportator, va fi suportat de importator (direct,
prin evidentierea ei separat n contract sau indirect, prin includerea ei n
pret).

Asigurarea creditelor de export urmareste acoperirea riscului

exportatorului de a nu ncasa la scadenta contravaloarea marfurilor
livrate pe credit. Majoritatea tarilor au creat institutii specializate de asigurare,
de regula cu o dubla functie: institutie de asigurare si institutie
specializata de finantare a exporturilor. Aceste institutii, direct sau
indirect, sunt controlate si sprijinite de statul respectiv. Asigurarea se face
ntr-un anumit procent n raport cu valoarea creditului acordat,
cealalta parte din risc suportnd-o furnizorul sau cumparatorul, dupa caz
(de regula, riscurile economice se acopera 75-90%, cele politice, 8590%). Nivelul primei de asigurare, suportat de regula de catre importator, este
n funct ie de categoria de risc asigurata si de calitatea beneficiarului
creditului.

Garantarea creditelor de export se face de catre o institutie bancara din

tara importatorului (cumparatorului) care se obliga fata de banca
creditoare din tara exportatorului sa achite contravaloarea marfurilor
livrate pe credit, n cazul n care debitorul devine insolvabil. n orice
contract comercial international, obligatia principala a partilor e
reprezentata de obligatia contractantilor de a-si ndeplini obligat iile
asumate. Garantia, ceruta suplimentar, da nastere unei a doua relatii
obligationale, secundara, dar egala ca valoare si forma, atunci cnd
obligatia asumata initial nu a fost ndeplinita.

4. Masuri de stimulare a exporturilor de natura valutara

Primele valutare = sume suplimentare acordate exportatorilor n

momentul preschimbarii valutei, prin oferirea unui curs de schimb mai
avantajos dect cursul de schimb oficial, respectiv cursul de schimb cu prima.
Se acorda diferentiat, pe grupe de marfuri, zone geografice.

Deprecierea monetara este favorabila exportatorilor numai pe termen

scurt si numai daca reducerea cursului de schimb al monedei nationale

este mai accelerata dect reducerea puterii de cumparare interne a

acesteia. Diferenta ntre gradul de depreciere si reducerea puterii de
cumparare reprezinta un fel de prima pentru export, care poate permite
reducerea pretului de export, fara diminuarea cstigului
n moneda
nationala. Acest fenomen este cunoscut drept dumping valutar. Politica
de depreciere si poate atinge scopul numai atunci cnd cererea pentru
produsele de export este elastica fata de pret.
2.5 Indicatori de masurare a gradului de integrare n comertul international
2.5.1 Gradul de deschidere al economiei respective
De vreme ce statele lumii au dimensiuni si forte diferite, ar fi nerelevant sa
comparam, n valoare absoluta, volumul comertului exterior al SUA cu cel, sa zicem
al Bulgariei sau Romniei. Pentru a obtine un rezultant relevant si comparabil se
poate raporta valoarea acestuia la volumul productiei tarii.
Gradul de deschidere = (X/PIB) x 100
Cu ct gradul de deschidere al unei economii este mai ridicat, cu att tara respectiva
este mai integrata n CI si, n consecinta, mai dependenta de pietele de
desfacere externe. Facem observatia ca, n cazul anumitor tari industrializate, care
dispun de o importanta piata interna, capabila sa absoarba mare parte din
productie, gradul de deschidere al economiei nu este foarte ridicat (vezi, de
pilda, cazul SUA sau al Federatiei Ruse). Pe de alta parte, n cazul tarilor
dezvoltate de dimensiuni teritoriale reduse (cazul tarilor europene), gradul de
deschidere este foarte ridicat, ca urmare a unei piete interne insuficiente n raport cu
capacitatea de productie.
2.5.2 nclinatia catre export
Pentru fiecare economie, cautarea echilibrului ntre exporturi si importuri
eprezinta o preocupare permanenta, fiecare stat cautnd sa-si acopere, pe ct
posibil, importurile printr-un nivel echivalent al exporturilor. Pozitia de echilibru se
masoara cu ajutorul ratei de acoperire a importurilor prin exporturi, care se
determina ca raport ntre nivelul exporturilor (exprimate n preturi FOB) si cel
al importurilor (exprimat n preturi CIF).
Rata de acoperire = [(X(fob) / M(cif)] x 100
Acest indicator se poate calcula fie pentru ansamblul balantei comerciale, fie pentru
o anumita categorie de produse (autoturisme etc). Teoretic, o rata:

superioara
comercial,

valorii

de

100%

semnifica

existenta

unui

excedent

o rata inferioara lui 100% semnifica existenta unui deficit comercial. Facem
de asemenea observatia ca, de regula, valoarea exporturilor si
importurilor va fi calculata n mod diferit ceea ce nseamna ca exporturile vor

fi subevaluate n raport cu importurile. n aceste conditii, punctul de

echilibru va fi atins la un nivel inferior valorii de 100%. Pentru a evita acest
inconvenient, anumite statistici ofera valoarea importurilor exprimata n
preturi FOB pentru a permite masurarea mai exacta a ratei de acoperire.
2.5.3 Rata de penetrare pe piata interna
Acest indicator permite masurarea partii ocupate de produsele
consumate sau utilizate n total bunuri consumate pe piata
considerata.

straine
interna

Piata interna (Pi) = Y + (M X),

unde

Pi = piata interna, Y = productia interna, X = exporturi, M = importuri

Rata de penetrare = (M/Pi) x 100

2.5.4 Raportul de schimb
Acest indicator (Terms of Trade sau Rapport dchange) ilustreaza conditiile n care o
tara schimba produse cu o alta tara. Notiunea a fost n special utilizata de clasicii
englezi care doreau sa utilizeze preturile reale, de pilda pretul n gru pentru o tona
de otel. n prezent se utilizeaza pentru a aprecia nivelul de trai dintr-o anumita tara (o
masina reprezinta x salarii), n care exista un curs de schimb oficial.
Raportul de schimb = cantitatea / valoarea bunurilor exportate pentru a obtine o
unitate de bunuri importate, ntr-o anumita perioada de timp.
Raportul de schimb = qx / q m
Raportul de schimb ntre produse, brut si net
Raportul brut al schimburilor : raport ntre indicele volumului exporturilor si cel al
importurilor
Raport brut al schimburilor = (Ix / Im) x 100
Valoarea exporturilor si importurilor este corectata prin aplicarea indicelui
corespunzator preturilor. O rata superioara valorii de 100% indica o
deteriorare a raportului de schimb, ceea ce arata ca tara importatoare trebuie
sa finanteze acelasi volum de importuri printr-o crestere a exporturilor. Asa
de pilda, o valoare de 110% n raport cu anul anterior arata ca tara trebuie sa
exporte un volum de 110 unitati pentru a importa acelasi volum de 100 unitati.
Raportul brut a fost utilizat de Ricardo si de clasicii englezi, dar nu mai este la fel de
mult utilizat astazi.
Raportul net al schimburilor
export si import.

raportul dintre indicele relativ al preturilor la

Raportul net al schimburilor = (Ipx / Ipm) x 100

Indicele este considerat a fi net pentru ca ia n consideratie variatia preturilor

si nu a cantitatilor. El analizeaza evolutia puterii de cumparare externe a unei
natiuni, respectiv capacitatea sa de a finanta ntr-o proportie mai mare sau mai
mica importurile. Un indice egal cu 100% semnifica faptul ca preturile la export
si import au variat n aceeasi proportie, marcnd o stabilitate la nivelul raportului
net al schimburilor, un indice superior lui 100 indica o ameliorare a conditiilor de
schimb, n timp ce unul inferior lui 100, o nrautatire.
2.5.5 Indicatori ai gradului de specializare internationala
Daca luam ca valoare de referinta o anumita zona geografica, putem calcula
gradul de specializare relativa al acelei tari. Astfel, daca un produs ocupa o parte
importanta din exporturi n raport cu un ansamblu de referinta (lumea, UE
etc.), aceasta caracteristica reflecta existenta unui avantaj comparativ pentru
tara respectiva, valoarea indicatorului fiind mai mare ca 1.
Indicatorul avantajelor comparative relevate
Indicatorul avantajelor comparate relevate sau al specializarii internationale compara marimea relativa a unui sector dintr-o anumita tara n totalul
exporturilor realizate de acea tara cu marimea relativa a exporturilor unui sector
anume dintr-o anumita zona fata de exporturile zonei respective.
IARC = (Xij/Xj) / (Xir/Xr)

> 1,

unde i = produsul, j = tara, r = ansamblul de referinta

Indicatorul avantajelor comparative globale
Deoarece o tara poate exporta si importa acelasi produs, ca urmare a dezvoltarii
schimburilor intraramura ntre tarile dezvoltate, se poate determina, de o
maniera similara, un indicator al dependentei de importuri (IDI), respectiv:
IDI = (Mij/Mj) / (Mir/Mr) x 100
Indicatorul avantajelor comparative globale reprezinta raportul dintre indicatorul
avantajelor comparative relevate si cel al dependentei de importuri.
IACG = { [(Xij/Xj) / (Xir/Xr)] / [(Mij/Mj) / (Mir/Mr)] } x 100
Acest indicator sintetic este semnificativ n determinarea gradului de
competitivitate al aparatului productiv al unei tari. Daca indicatorul este
superior unitatii, tara poseda un avantaj comparativ global pentru acel produs.
Indicatorii specializarii intra-ramura
Au devenit necesari pentru a explica de ce tari dezvoltate, precum cele din UE de

exemplu, nu s-au specializat n producerea unor bunuri anume, dar si pentru a

depasi analizele simpliste, dihotomice, reductioniste privind diferentele ntre
sectoarele intensive n munca / capital sau n bunuri de productie / consum.
Indicatorul Bela Belassa
Exprima raportul dintre balanta comerciala pe grupe de produse i sau ramuri n
total schimburi comerciale.
IBB = [ (Xi Mi) / (Xi + Mi) ] x 100
Cu ct acest raport este mai redus, cu att specializarea intra-ramura este mai
importanta.
Indicatorul lui Grubel sau indicatorul comertului intra-industrial
Tine cont si de gradul de deschidere al pietelor si masoara specializarea intraramura ca diferenta ntre balanta comerciala (Xi Mi) si volumul schimburilor
comerciale ale ramurii (Xi + Mi), ajustata cu volumul schimburilor ramurii.
{ [ (Xi + Mi) (Xi Mi) ] / (Xi + Mi) } x 100

Bibliografie selectiva
1. GEHANNE, J. C. Dictionnaire thmatique de sciences conomiques et sociales,
Dunod, 1995
2. KORKA, M. ,TUSA, E
ASE, 2003

Statistica pentru afaceri internationale, Bucuresti, Editura

3. LINDERT, P.

International Economics, Irwin, 1998

4. MIRON, D.

Politici comerciale, Bucuresti, Editura Luceafarul, 2003

5. SANDRETTO, R. Le commerce international, Armand Colin, 1995

6. SUTA, N. Comert international si politici comerciale contemporane, Bucuresti,
Editura Economica, 2003
7. NEME, C. Economie internationale. Fondements et politiques, Litec, 1996