EVOLUTIA DIPLOMATIEI

CURS 2
ETAPELE DIPLOMATICE:
1. Prima etapa este legata de ambasadele temporare (solemne). Le gasim in
Antichitate si in Evul Mediu cand avem de-a face cu trimisi in diferite parti ale
lumii, pe la curti, cu diferite prileje: incheierea pacilor sau aliantelor, omagierea
unui eveniment important (casatorii, botezuri incoronari).
2. Ambasadele permanente coordonata de Guvern, prin deja institutionalizatele
departamente diplomatice. Aceasta etapa o gasim la finele Evului Mediu, si
caracterizeaza epocile moderna si contemporana, iar pemanentizarea ambasadelor
a asigurat continuitatea relatiilor diplomatice.
3. Etapa in care statele lumii se exprima prin reprezentanti in cadrul Congreselor
sau Conferintelor Internationale.
Ultimele doua etape se intrepatrund.
Primele state care au contribuit in directia extinderii diplomatiei in RI au fost
statele italiene (sec. XII-XIV-XV) si nu marile state cunoscute in istorie.(creearea
ambasadelor permanente).
Cauzele acestei organizari a statelor italiene este legata de:
Faramitarea politica
Gradul mai inalt de dezvoltare a fortelor de productie
Nevoia unui echilibru in peninsula
Inceputul facut de diplomatia pontificala in directia ambasadelor permanente a
fost amplificat cu mijloace superioare de Republica Venetia. Sub influenta Romei si
din contactul cu Imperiul bizantin, de la care a imprumutat structura si metodele
diplomatiei, Venetia si-a organizat diplomatia inca din sec. XIII. Activitatea
diplomatiei venetiene era reglementata de legi si decrete foarte severe si gratie legii
votate la 9 decembrie 1268, istoria dispune astazi de celebrele relazioni(rapoarte) si
dispacci(depese) ale ambasadorilor venetieni , martori oculari, inteligenti si
patrunzatori, buni politicieni si scriitori. Legea a ramas in vigoare pana la disparitia
republicii in 1797. In sec. XVI, Venetia isi organizase definitive activitatea si corpul
diplomatic, la Roma, Paris, Madrid, Viena, Londra.
In Franta sistemul ambasadelor permanente a fost adoptat pe timpul lui Ludovic
XII si Francisc I. Ei au pus bazele unei retele diplomatice ce unea interesele
marcante in Suedia, statele germanice si Istambul. In aceste zone circulau alaturi de
reprezentantii cunoscuti (ambasadorii legali) si agenti secreti. Henric III a creat
prima structura autentic diplomatica, numind in fruntea ei un secretar de stat: Louis
Revolt. Ludovic XIII a creat un secretariat care se ocupa cu problemele externe,
incredintat lui Phelypeau dHerbault. Ludovic XIV Regele Soare- Statul sunt
eu!- in vremea lui influentele structurilor diplomatice in relatiile Frantei au luat
amploare. A avut sansa de a-l avea in preajma pe cardinalul Richelieu, el a fost
primul care a acordat diplomatiei niste principii regasite in testamentul sau politic.

Principiile diplomatiei:
1. interesele statului sunt mai presus de orice opinii si prejudecati
sentimentale, ideologice, doctrinare.
2. politica fiecarui guvern nu poate fii incununata de succes daca nu se
bucura de sprijinul opiniei publice nationale.
3. echilibrul politic dintre marile puteri reprezinta singura modalitate de
pastrare a linistei si sigurantei statelor europene.
4. tratativele diplomatice trebuie sa fie o activitate permanenta , ele nefiind
rezultatul unui fapt intamplator, ci a unui act constient; negocierile
constituind mai mult decat modalitatea de reglementare a chestiunilor
litigioase, mai exact reprezentand un mijloc de informare (negocierea
folosita pentru informarea partilor).
5. orice tratat trebuie incheiat maxima responsabilitate si odata cu semnarea
li se impune respectarea lui cu strictete; tratatului ii sunt necesare
precizari precise, excluzandu-se orice interpretari ulterioare care pot crea
stari de tensiune sau de anulare a tratatului.
6. ambasadorul sau reprezentantul diplomatic are obligatia respectarii
instructiunilor (primite) pentru a nu compromite bunele intentii ale
suveranului sau.
Aceste principii sunt respectate si in timpul lui Ludovic XV avand
consilier pe Mazarin. Ludovic XV si-a organizat o diplomatie secreta,
care activa in parallel cu diplomatia oficiala. Isi aduna oficialii in renumita
chambre noir condusa de printul Conti si contele Brouglie. El
incredinteaza conducerea diplomatiei franceze, pana la 1787 contelui
Vergennes.
Revolutia franceza:
- in 1792 duce la desfiintarea departamentului de externe considert a fi
creuzetul in care se plamadeau diplomatiile tiranilor
- de la 1794 pe masura ce se produceau transformarile avem de-a face
cu figure noi printer care straluceste Talleyrand care conduce
eforturile externe ale Frantei intre 1797-1807
- erau 3 lucruri esentiale cerute de Talleyrand unui diplomat sa stie:
a) scopul misiunii, drepturile, obligatiile, imunitatiile si
relatiile sale;
b) personalul guvernului si al Curtii, obiceiurile,
ceremonialul si lista civila;
c) structura politico-administrativa a statului reprezentativ,
potentialul economico-militar si sistemul financiar si
comercial.
Talleyrand a fost unul dintre promotorii regulamentului cu privire la rangurile
reprezentantilor diplomatiei, finalizat acest regulament in martie 1815 adoptat la
Congresul de la Viena.

Diplomatia engleza este diferita de cea italiana si cea franceza.

Henric VIII desfasoara prima actiune privind organizarea afacerilor straine astfel
ca din Kings Principal Secretary a creat doua departamente: unul pentru sud,
unul pentru nord. Nord rezolva relatiile Marii Britanii cu Tarile de Jos,
Germania, Suedia, Polonia si Rusia, iar Sud afacerile legate de Franta, Italia
Spania, Portugaia si Elvetia.
La 1601 regina Elisabeta I a concentrat diplomatia in mainile unui singur
secretar de stat: Our principal secretary of state.
In sec. XVII Anglia s-a impus ca forta diplomatica activa. La 1782 avem de-a face
cu o noua organizare concretizata in Foreign Departament (Ministerul de
Externe). Pentru Irlanda si celelalte colonii a creat Home Departament
(Ministerul de Interne). In 1830, Parlamentul Angliei si-a subordonat serviciul
diplomatic: Pitt (tatal si fiul), Grenville, Canning, Clarendon.
Aceasta preocupare pentru organizarea structurii diplomatice duce incepand cu
sec. XVI la o preocupare pentru nasterea unei literaturi de specialitate:
Baltazar Ayala Despre dreptul, regulamentele de razboi si disciplina
militara - in care descrie rolul ambasadorilor
Alberico Gentili Despre ambasade (1585)
Hugo Grotius Despre dreptul razboiului si al pacii (1625)