PLATON

Platon
Platon Este unul din cei mai mari filosofi, la care gasim un sistem filosofic, o filosofie originala si
profunda. S-a nascut in -347, dintr-o familie de aristocrati, ajunge pana la neamul carinilor, iar in latura
matriala putea sa-si urmareasca ascendenta pana la Salon. S-a bucurat de o educatie aleasa : muzica,
pictura, poezie.Spre poezie avea inclinatii reale si spre viata politica. A facut multe calatorii : Egipt,
Sicilia, cu scopul de asi imbogati cunostintele dar si pentru a intari legatura cu partidele politice.
In acest sene sunt edificatoare 3 calatorii :
pentru al convinge pe tiranul Dianisos cel Batran, in acest scop incearca sa se imprieteneasca cu Dion
(cumnatul lui Dionisos) si incercarea nu-I reuseste, este nevoit sa se intoarca in Grecia dar in drum este
vandut ca prizonier intr-o piata din Egina. Noroc ca a fost recunoscut, a fost rascumparat.
O face tot in Siragusa unde ajunge la domnie Dionisis cel Tanar (nu-I reuseste)
Ii pune in primejdie viata.Intors la Atena in 387 intemeiaza prima scoala filosofica in gradina eroului
Akademos. Va deveni o scoala aleasa si academie.
Cum s-a format filosofia lui Platon
n-a aparut pe teren gol, i-si trage seva din marile curente ale ideii ce se manifesta in spiritualitatea
Greciei. Dupa cum arata studiul, Platon este cunoscut lui Heraclit, a eliatilor, pitagoricenilor si lui
Socrate intrucat I-a fost si elev.
Diogenes Laertios ne precizeaza ca Platon a imbinat doctrinele lui Heraclit, Socrate si
Pitagoricienilor. Filosofia lui Platon nu este o suma a ideilor de pana atunci, nu este o sinteza a mrilor
filosofi pentru ca Platon n-a fost egiptean, iar filosofia lui nu poate fi explicata numai prin traditie.
In secolul XIX Platon este cel mai mare nume a filosofiei. Se considera ca platonismul este o
prelungire a institutiilor anterioare este o creatie neintrerupta si dramatica. Majoritatea scrierilor se
prezinta sub forma unor dialoguri, un gen literar care a crescut din metoda Maieutica a lui Socrate. A
scris 28 29 de dialoguri. In afara de acestea a scris multe scrisori si alte scrieri.
De ce Platon a optat pentru forma de dialog ? Exista 2 motive :
era un mare admirator al dramei si a nascut in dialog o forma dramatica de expunere si pedagogica a
filosofiei sale
el a vazut in dialog posibilitatea de a ajunge la adevar pentru ca unul aduce niste argumente iar
celalalt le rastoarna.
De-a lungul istoriei s-a facut incercarea de a clasifica dialogurile. Criteriul acceptat este criteriul
varstei pe care o avea filosoful cand a scris. Dialogurile se impart in :
dialoguri de tinerete

Hipias minor -despre minciuna

Albiciade -despre natura omului
Apararea lui Socrate -la noi in tara Apolofia lui Socrate
Euthi-despre evlavie
Lisis -despre prietenie
Menon -despre virtute
dialoguri de maturitate
Symposion - banchetul
Phaidon -despre suflet
Phaidros -despre dragoste
Republica - statul
dialoguri de batranete
Parmenides
Timaios
Legile
Sofistul.
Personificarile din dialoguri sunt oamenii si filosofii contemporani cu el sau filosofii care au trait
inainte, dar in aproape toate dialogurile nu lipseste ca persoana Socrate. In filosofie Platon merge pe
urma vietii grecesti (Heraclit, Pitagora, Parmenides). In acela-si timp el prelucreaza natura, religia,
mituri stravechi, cu ajutorul carora i-si argumenteaza unele idei. La inceput foloseste ideile lui Socrate
dar trece repede la o constructie proprie.
Dialogul Euthiphron prin care se despart de Socrate. De la Socrate a preluat tehnica dialogurilor si
predilectia pentru morala.Sub titlurile dialogurilor de tinerete ne arata dimensiunea morala. In dialogul
Euthfron el incepe sa vorbeasca de filosofia unei esente pure ."Oare pietatea nu e in orice imprejurare
asemeni siesi la fel si impietatea nu e asemeni siesi avand mereu acelasi chip.Datorita unui caracter unic
faptele nelegioase sunt nelegi, iar cele pioase sunt pioase".Raspunsul la aceasta intrebare este dat de
Platon prefigurand expresia viitoarei sale doctrine a ideilor sau formelor. Observand ca faptele pioase au
un caracter unic, acest caracter consta in accea ca si unele si alte practici duc la ideea in sine. In Menon
Platon contureaza mai bine cele 2 planuri ale filosofiei :
pe de o parte este filosofia ideilor in sine
pe de alta parte sunt lucrurile sensibile pe care le percepem direct.
Prin urmare la Platon exista 2 planuri :

planul inteligibilului format din ideea in sine (forme), sau esente, prototipuri.
Planul sensibilului format din lucrurile percepute direct prin intermediul organelor de simt.
Intre aceste doua planuri Platon spune ca filosofia are un scop si anume raportul de participare in
sensul ca lucrurile participa la ideea de sine in lucru. In cele 2 planuri Platon vrea sa arate capacitatea
omului de abstractizare, de a gandi universalul. In acelasi timp el arata ca la baza filosofiei sta un
principiu intemeietor si anume ideea in sine.
In dialogul Symposion gasim prima definitie a ideiei in sine (forma). Este adevarat ca Platon se refera
la ideea in sine de frumos dar daca lasam la o parte termenul frumos avem o definitie a ideii in sine.
"E vorba de acel frumos catre care se indreptau mai inainte toate straduintele noastre un frumos ce
traieste de-a pururea, ce nu se naste si piere, nu creste si nu scade, ce nu e in sfera dintre privinta si
frumos, ce nu se infatiseaza cu fata sau cu alte intruchipari trupesti, frumos ce nu-i cu stiinta, ce nu
salasluieste in alta fiinta, pururea identic in sine, ca fiind de un singur chip frumos in care se impartaseste
tot ce-I frumos, fara ca prin aparenta obiectul sa se micsoreze ori sa indure o cat de mica stirbire".
Din acest fragment reiese ca ideea in sine nu este altceva decat universalul in sine, reiese ca ideea in
sine este modelul antologic al tuturor lucrurilor sensibile, rezultand deci ca toate lucrurile din ordinea
fizica a filosofiei sunt adica exista. Cu privire la conceptul de participare Platon spune ca lucrurile
sensibile participa la ideea in sine de lucru. Acest concept chiar platon il va supune unei critice sensibile
in dialogurile de batranete.
Dialogul Phideon este cel mai filosofic, mai profund. La prima vedere ni se pare ca Platon vorbeste
despre nemurirea sufletului. In realitate el incearca sa legitimeze existenta inteligibilului, regimul de a fi
al lucrurilor.
Platon spune ca sufletul este nemuritor, foloseste rationamente. Este o esenta pura, sufletul se
intoarce, se intruchipeaza in alt om. Din acest circuit rezulta ca exista o lume a esentelor pure, o lume in
sine si dovada o face sufletul prin teza reamintirii. Sufletele vin dintr-o lume diferita de cea a corpurilor
si trebuie sa se intoarca acolo, deci exista o lume in sine. Daca ne reamintim acum ceva inseamna ca
sufletul nostru a existat intr-un fel mai inainte de a fi aparut intr-o intruchipare omeneasca. (ex. "vazand
lemne, pietre si alte lucruri egale in suflet, rasare ideea egalului in sine care este altceva decat lemnul,
piatra si celelalte lucruri.Asta inseamna ca sufletul i-si aminteste de ceea ce a vazut in alta lume.")
Platon precizeaza ca in mintea noastra apare armonia in sine si nu lucrurile armonioase, pentru ca ne
reamintim de esentele pure pe care le-a contemplat sufletul.
Platon in dialogul Phiton si alte dialoguri ne prezinta o viziune asupra lumii, numai ca isi da seama ca
lucrurile participa la ideea in sin, ca lucrurile sunt altfel decat ideile. Ideile sunt vesnice iar lucrurile
trecatoare, lucrurile nu sunt identice cu sine, lucrurile sunt compuse, cunosc miscarea, prin urmare lumea
lucrurilor sensibile este aprecierea ideilor in sine. Incep astfel marile interogative platoniene. Platon
traieste o drama care-si vede opera realizata dar pusa sub semnul intrebarii. El isi critica sistemul
filosofic, este sever cu el. Filosofia lui Platon s-a facut cu fiecare dialog. Platon avanseaza ipoteze, da
raspunsuri, argumenteaza, verifica argumentele si asa cu fiecare dialog se creeaza filosofia sa. Platon
incepe sa se intrebe cum participa lucrurile la ideea in sine, daca ideile sunt localizate, lucrul copiaza
ideea de sine, se intreaba daca lucrurile participa si reproduc formele. Aceste indoieli sunt problemele
care le ridica in fata filosofiei cu care a ajuns la o aforie. Aceasta intrebare face filosofia lui Platon
autentica, sa fie prezenta in toate scolile de filosofie contemporana.

Ideea scolii politice in "Republica" : este vorba de felul in care trebuie organizata si condusa
societatea. Punctul de plecare al unei organizari este dupa Platon natiunea, intemeiata pe principiul
dreptatii. Platon considera ca formele de stat din timpul sau nu sunt bune si propune crearea unui stat
ideal. Acesta poate fi initiat "chiar de un singur om" cu conditia ca acesta sa mediteze cat mai rational
asupra principiului ce trebuie sa stea la baza. Initiatorul nu poate fi decit un filosof, iar acesta nu poate
proveni decit din randurile aristocratiei. Oamenii sunt ilegali de la natura, unii sunt dotati de natura cu
insusiri psihice superioare altii sunt inferiori.
Bulbul celor ce muncesc se caracterizeaza prin vulgaritatea dorintelor, felul greoi de a gandi, saracie
spirituala si morala. In concluzie Platon cu filosofia sa reprezinta un moment extrem de important net
superior fata de filosofiile anterioare. Prin filosofia lui se dovedeste capacitatea de abstractizare si
posibilitatea omului de a gandi universal, de a exprima concepte si idei, se degaja indemnul ca omul
trebuie sa aspire catre o lume a realitatii supreme. A ramas indemnul pentru posteritate de a se ridica prin
contemplarea sufletului, la contemplarea ideilor externe, ca omul sa-si indrepte conduita sa pe calea
intelepciunii. Prin aceste indemnuri filosofia lui platon este actuala, nedogmatica prin faptul ca el singur
revine la ce a sustinut inainte.

Platon (cca 427-347 .e.n.), nscut ntr-o familie nobil i bogat, a studiat
pictura, a compus tragedii i a scris poezii nu lipsite de imaginaia i sensibilitatea pe
care le vom regsi i n proza dialogurilor sale, ca n aceast epigram :
Lin lng pinul alpin, umbritor i cu limbi fonitoare,
F-i cltorule drag, un popas, cci sub brizele mrii
Curge-un izvor cntre, cu plcute volute de flaut,
Unge-i cu cntecul lui ostenelile genelor tale !

A trit n preajma lui Socrate pn la moartea acestuia; a cltorit n Egipt

(oprindu-se mai mult la Heliopolis, sediul cu vechie tradiie al nelepilor-preoi
egipteni, la Taranto i, de trei ori, la Siracuza. Aici, ca invitat al tiranului Dionysios I,
Platon ar fi dorit s vad aplicate n practic reformele politice pe care le preconizase
n utopicul su stat ideal. n anul 387 .e.n. la Atena a fondat Academia cel mai
important centru de cultur al Greciei Antice, i care i-a continuat activitatea pn n

529 e.n. Aici i-a desfurat marele filosof activitatea, prednd n mod gratuit lecii
timp de 30 de ani.
Opera lui Platon, pstrat probabil n ntregime, cuprinde 34 de scrieri n form
de dialog i 13 scrisori. Fiecare dialog este centrat pe o anumit idee sau problem. n
cele din prima sa perioad ( Apologia lui Socrate, Criton, Ion, Gorgias, Protagoras,
Hippias I i II .a.) Platon polemizeaz cu sofitii i ia aprarea doctrinei lui Socrate,
expus ntr-un fel care face imposibil o distincie cert ntre ideile maestrului i cele
ale discipolului. n dialogurile din epoca maturitii ( Fedon, Symposion, Republica,
Fedru) Platon i expune propria-i doctrin despre Idei; iar despre Fiin, n
dialogurile din ultima perioad ( Parmenide, Teetet, Sofistul, Timeu, Legile).
Platon n-a creat un sistem filosofic riguros ordonat. Pornind de la metoda
maieutic a maestrului su a ajuns la o form filosofic nou de comunicare: dialogul.
Spre a-i expune propriile sale concepii pe care Platon le atribuie de obicei lui
Socrate, personaj principal n toate dialogurile (cu excepia Legilor ) filosoful se
confrunta de obicei cu interlocutori care reprezint ideea comun, punctul de vedere
obinuit, discutabil, asupra unei probleme. Pentru a explica ntr-un mod ct mai
adecvat datele problemei i pentru a-i sugera interlocutorului soluiile, Platon se
servete, ntr-un fel cu totul original, de mituri care n-au nimic n comun cu miturile
tradiionale religioase, n realitate fiind nite alegorii poetice.
Situndu-se pe linia unei anumite tradiii filosofice (Pitagora, Heraclit,
Parmenide), Platon pornete de la opoziia dintre realitate i cunoatere, dintre
aparen i esen, dintre opinia comun i tiin, dintre simuri i raiune. Simurile
sunt lanurile care l leag pe om de realitatea sensibil, inferioar, - n timp ce
raiunea l conduce la cunoaterea adevratei realiti. Experiena simurilor,
subiectiv i schimbtoare, nu poate duce la adevrul cert i definitiv. n schimb
raiunea ne ajut s ptrundem n adevrata realitate a lucrurilor, ntr-o lume situat n
afara timpului i spaiului, n lumea ideilor care este fundamentul adevrului.
Doctrina platonic despre idei st la baza teoriei cunoaterii i a eticii lui Platon.

Ideile sunt modelele, prototipurile, formele primordiale, imuabile, eterne ale

tuturor fiinelor i lucrurilor existente n lume, i chiar ale unor concepte abstracte, ca
virtutea sau binele; sunt realiti obiective, realiti ultime, substane, esene,
perfeciuni. n ierarhia lumii ideilor, primul loc l ocup ideea de Bine. Binele nal
sufletul, rul i nedreptatea l degradeaz; de aceea e mai bine s nduri o nedreptate
s faci un ru. Nu exist om care s cunoasc binele i totui s fac ru ; rul
nseamn ignoran, dup cum virtutea nseamn cunoaterea binelui. Fericirea const
numai n cunoaterea virtuii. Nedreptatea i svrirea rului este ca o boal pentru
suflet, l fac urt, nemulumit, nefericit. A fi drept nseamn a-i domina impulsurile i
a-i impune o msur dorinelor; iar tiina pentru c este o adevrat tiin
practicrii acestor comportamente este virtutea. Aceast idee suprem, a Binelui,
regleaz i explic i mersul Universului, n care totul exist i acioneaz n vederea
unui scop acela al armoniei.
Dup modelul lumii ideilor a aprut lumea fenomenal, n care fiecare fiin
sau obiect este doar o umbr, o copie imperfect a ideii respective perfecte. Ideile
sunt eterne asemenea sufletului nemuritor. Fiecare om a contemplat nainte de a se
nate (pe cnd sufletul su strbtea, conform nvturii lui Pitagora, diferite alte
viei) perfecta lume a ideilor; idei pe care apoi, dup natere, datorit nchisorii
trupului imperfect, a simurilor, omul le-a uitat. Dar omul i le reamintete, n
momentul cnd caut i cnd gsete n sine nsui adevrul raional: a cuta i a
nva nu nseamn altceva dect a-i reaminti spune Platon. Iar fora care ne
propulseaz spre amintirea acestor idei nobile este iubirea (eros), care n concepia lui
Platon se identific cu pasiunea sufletului, cu stimulul, cu dorina, cu atracia
exercitat de amintirea acestor valori ideale, cum sunt binele, adevrul, frumosul,
dreptatea, valori care genereaz n om aciuni bune, drepte, frumoase. Iubirea este
deci un exerciiu etic, purificator, al sufletului. Scopul filozofiei aadar este de a-l
conduce pe om dincolo de realitatea sensibil, n lumea ideilor; de la aparene la
esene, de la copie la original, de la imitaie la prototip.

Filozofia duce i la justa nelegere a structurii i a nevoilor unui stat. i pentru

c numai filosofii posed adevrata nelepciune i capacitatea de a-i ndruma pe
oameni spre cunoaterea lumii ideilor, numai ei ar trebui s conduc statul : Neamul
omenesc nu va fi eliberat de ru pn cnd nu vor fi ajuns la putere adevraii
filozofi. Doctrina politic a lui Platon reflect n mare msur ideologia partidului
aristocrailor, cruia filosoful i aparinea. Societatea perfect imaginat de Platon (n
Republica) trebuie s fie bazat pe o sever deosebire de cast n vrful piramidei
sociale situndu-se clasa conductorilor-filosofi, urmat de cea a militarilor i ,n fine,
de cea a celor care muncesc. Primelor dou caste li se va interzice orice fel de
proprietate privat, membrii acestor caste urmnd s fie ntreinui de stat. Statul un
stat prevalent agricol i va limita comerul i va abandona politica imperialist.
n funcie de doctrina ideilor se articuleaz concepiile lui Platon i n alte
domenii. Astfel, dup Platon fizica nu are nici o valoare tiinific, ntruct obiectul
su este studiul aparenelor, al fenomenelor schimbtoare ale naturii, deci a ceea ce nu
poate duce la o cunoatere adevrat. Nici arta nu poate duce la o eliberare din aceast
lume instabil i subiectiv a aparenelor. n schimb matematica i astronomia i pot
ndeplini nobila funcie de a nla sufletul din lumea aparenelor senzoriale spre
lumea ideilor. Arta, dup Platon, nu este altceva dect o surs de desftri uoare,
care rmn n zona sentimentului, incitnd pasiunile n loc de a le purifica,
complcndu-se n a imita sau a copia obiecte i fiine din lumea sensibil copii ale
ideilor eterne corespunztoare n felul acesta arta devine o imitaie a imitaiei, o
copie a copiei, o aparen a aparenei.
Dup cunoaterea tiinific cea mai nalt, cunoaterea filosofic, ce conduce
la esenele ultime, la idei, locul imediat urmtor l ocup pentru Platon cunoaterea
matematic. De aceasta in cele patru discipline: aritmetica, geometria, astronomia i
tiina armoniei, muzica (mai exact acustica matematic). nsi structura intim a
lumii este fondat pe raporturi matematice. n Timeu, Platon a adunat i sistematizat
cu un spirit riguros matematic principalele doctrine ale tiinei greceti din sec.V
.e.n.. Prin intermediul acestui dialog, care a fost timp de multe secole opera cea mai

citit i mai cunoscut a lui Platon, rezultatele acestei tiine s-au transmis de-a lungul
ntregii antichiti i Evului Mediu (N. Abbagnano). Pe de alt parte, filozofia lui
Platon a avut o influen remarcabil asupra multor concepii filosofice idealiste
europene, din trecut i pn n zilele noastre (fenomenologie, personalism , etc.).

ARISTOTEL
Gndirea filosofic i tiinific greac (i a ntregii lumi antice) culmineaz n
opera lui Aristotel (384-322 .e.n.).
Nscut n Stagira (un ora din Macedonia), fiu al medicului personal al regelui
macedonean, discipol al lui Platon timp de 20 de ani, apoi maestru al viitorului
cuceritor Alexandru Macedon, cruia i-a trezit interesul pentru tiin, Aristotel a
fondat i condus 13 ani, n grdinile gimnaziului Lykeion, faimoasa sa coal, care
ajunsese s aib pn la 2000 de discipoli, un adevrat institut se nvmnt superior,
dotat cu o mare bibliotec bine organizat i avnd un vast program de studii
filosofice i tiinifice. Dup moartea lui Alexandru Macedon, acuzat de impietate
Aristotel a trebuit s fug din Atena. A murit la 62 de ani, lsnd o oper imens,
aproape 400 de lucrri (multe n colaborare), dintre care ni s-au pstrat 47; o oper
constituie o sintez a tuturor cunotinelor acumulate pn la acea dat, n toate
domeniile tiinei i filozofiei; o oper a crei influen n cultura european a fost
constant timp de dou milenii.
n operele sale din tineree (din care au mai rmas doar cteva fragmente)
discipolul lui Platon merge pe urmele gndirii maestrului su, dezvoltnd-o i
aprofundnd-o; maestru de care apoi, criticndu-i teoria ideilor, s-a ndeprtat, pn la
a ajunge pe poziii opuse platonismului. n primul rnd, conceptul de filozofie, care

pentru Platon includea toate celelalte tiine, considerate simple stadii pregtitoare ale
cunoaterii , pentru Aristotel era substanial diferit. Fiecare tiin se ocup de un
aspect particular al realitii (sub aspectul cantitii matematica; sub aspectul
micrii fizica); n timp ce filozofia are ca obiect ceea ce exist n generalitatea sa,
dar folosind i ea metodele celorlalte tiine: abstracia, axiomele i demonstraia
raional.
Pentru Aristotel, lumea ideilor nu poate fi separat de lumea fiinelor i
obiectelor concrete. ntre simuri i raiune exist o relaie de continuitate. Senzaia
este prima treapt a cunoaterii, actul cunoaterii pornete de la senzaie, fr de care
raiunea nu poate ajunge la nici o cunoatere obiectiv. Dar n timp ce simurile nu pot
depi limitele percepiei, raiunea depind percepia ajunge la concept, printr-un
proces de abstractizare. A doua distincie o opereaz Aristotel, pentru a face
inteligibil micarea, ntre cele dou aspecte inerente unui obiect: potenialitate i act.
Cauzele devenirii sunt: cauza eficient care iniiaz micarea i cauza final, cu
alte cuvinte, elul spre care se ndreapt, scopul nsui al micrii, al devenirii.
Aristotel distinge i ntre substanele (sau realitile) imobile cele cunoscute numai
raiune, i anume realitile divine i substanele n micare, aparinnd lumii fizice,
percepute de simuri . Primele fac obiectul teologiei; celelalte, al fizicii.
Obiectul fizicii este lucrul n micare. Fizica lui Aristotel fiind n fond o teorie a
micrii, filosoful stabilete patru tipuri de micare: substanial, calitativ, cantitativ
i local. Micarea local este o micare de deplasare n spaiu, iar cea circular este
proprie numai lumilor sublunare. Universul este unic, finit , perfect i etern: n-a avut
un nceput i nu va avea un sfrit. Eterne sunt i elementele lumii, i specia uman, i
speciile animale.
Dup filozofie i fizic, a treia i ultima tiin teoretic este matematica, tiin
care studiaz cantitatea numeric (aritmetica) sau cantitatea n sensul extensiunii,
plane sau n spaiu (geometria). Infinit, pentru Aristotel nu exist, dect un infinit
potenial. Totul este divizibil n pri divizibile la rndul lor: aceast definiie
aristotelic st la baza calculului infinitezimal.

Aristotel a modelat i structura logicii (pe care el o numete analitic) dup

structura matematicii: ca o tiin perfect demonstrativ. Lucrrile sale n domeniul
logicii sunt cunoscute sub numele generic de Organon (instrument, de cercetare
tiinific). Dnd acestei discipline o sistematizare unitar i ntr-un spirit foarte
riguros, el stabilete cele 10 categorii sau determinri ale fundamentale ale gndirii
(esen, cantitate, calitate, relaie, loc, timp, posibilitate, etc.); cele 4 tipuri
fundamentale de propoziii ( combinnd distinciile afirmativ-negativ i universalparticular); cele 3 principii fundamentale ale logicii (principiul identitii, al noncontradiciei i al teriului exclus); inducia li silogismul cu cele 3 figuri i cele 3
tipuri de silogism; n fine, principiile logice ale oricrei tiine (definiiile, axiomele,
ipotezele i postulatele), totul n logica lui Aristotel este formulat cu o precizie i o
claritate matematic.
n mod deosebit l-a pasionat pe Aristotel biologia. Cercetare asupra
animalelor, Prile animalelor i Generaiunea animalelor sunt primele opere cu
adevrat tiinifice de zoologie. Aristotel formuleaz aici conceptul de organ i
stabilete principiul corelaiilor dintre organe, al condiionrii lor reciproce. n
clasificare sistematic i n observaiile sale el face continuu comparaii ntre diferite
animale pe care le-a disecat, fundnd astfel i anatomia comparat i embriologia
comparat. Aristotel doar amintete sistemul muscular i cel nervos, iar organul
central pentru el era inima; n schimb cunotea fenomenul atavismului. El a formulat
i teoria, acceptat timp de multe secole, despre generaia spontanee, apariia
vieuitoarelor din materia umed n descompunere; teorie care n-a putut fi infirmat,
experimental, dect dou mii de ani mai trziu.
n seria lucrrilor de biologie poate fi inclus i Tratatul despre suflet, ntruct
Aristotel considera sufletul ca fiind n parte o form a organismului fizic (prin funcia
sa vegetativ i prin funcia senzitiv), n parte a intelectului (prin funcia intelectiv a
sufletului raional). Aceste trei grade ale sufletului vegetativ, senzitiv, intelectiv
fiind trei forme ale unei uniti indisolubile, evident c nu se poate susine, dup
Aristotel, teza despre imoralitatea sufletului. Pe de alt parte, anumite consideraii ale

lui Aristotel despre suflet se extind i n domeniul propriu-zis al psihologiei. Pe lng

cele 5 simuri el concepe i un organ de sim comun, care distinge ntre percepiile
unor simuri diferite (de exemplu, distinge un sunet de o culoare). De asemenea,
Aristotel vorbete de imaginaie care produce imagini independent de percepiile
simurilor i de opinii, care sunt tot nite produse ale imaginaiei, dar ntrite de o
credin ferm n realitatea lor. Imaginile furnizate de imaginaie sunt apreciate de
intelect ca fiind adevrate sau false, bune sau rele, apreciere n funcie de care sufletul
intelectiv le aprob sau le respinge. Aristotel deosebete simpla capacitate de a
nelege ( intelect potenial) de totalitatea noiunilor ce pot fi cunoscute de intelectul
actual.
Cu etica, prsim dup Aristotel- domeniul tiinelor teoretice, al tiinelor
adevrate, deci al tiinelor necesarului, pentru a trece n domeniul posibilului,
deci al activitii practice, al activitii umane (domeniul cruia i aparine, apoi, i
politica). Activitatea uman poate fi aciune care i are scopul n sine nsi (ca
etica sau politica); sau poate fi producie activitate n vederea realizrii unui bun,
unui obiect, chiar i artistic (ca, de exemplu, poezia). Orice activitate are un scop.
Sunt scopuri urmrite n vederea altor scopuri; dar scopul care trebuie urmrit pentru
el nsui este binele, care procur fericirea; iar supremul bine totodat i datoria
specific, proprie omului este exercitarea raiunii; ceea ce nseamn practicarea
tiinei, a artei, a prudenei, a nelepciunii, a prieteniei, cu alte cuvinte virtutea.
Virtutea, dup el nseamn alegerea i urmarea cii de mijloc ntre dou extreme
duntoare, ambele rele. Virtutea superioar este justiia, deci supunerea la legi. Iar
forma suprem a virtuii este a te edifica cercetrii tiinifice, activitate care i asigur
celui nelept o via senin.
Dar omul nu poate atinge forma superioar a virtuii dect n cadrul societii.
Omul nu poate fi cunoscut i definit dect n cadrul i n funcie de interesele
societii, cci omul este prin definiie o fiin social. tiina vieii sociale politicai stabilete Statului i atribuia de a se ocupa de educaia moral a cetenilor si.
Aceast educaie trebuie s fie asigurat n mod egal tuturor (cu excepia sclavilor), i

s vizeze realizarea unei viei pacifice i virtuoase. Cele trei forme de guvernare
prezint i riscul eventualelor degenerri: monarhia n tiranie, aristocraia n oligarhie,
democraia n demagogie. Oricare din aceste forme este bun dac evit aceste
degenerri. O formul unic, de stat ideal aa cum a imaginat-o Platon nu poate fi
propus. Cea mai bun form de guvernare este cea care se adapteaz condiiilor
istorice respective i firii oamenilor. De reinut este c Aristotel, ajutat de discipolii
si, a fost cel dinti care a studiat i a expus constituiile a 158 de state greceti (s-a
pstrat numai scrierea sa asupra constituiei ateniene). Aceast cercetare a stat la baza
teoriilor expuse n lucrarea sa Politica.
Aristotel, autorul Poeticii, din care s-a pstrat doar prima carte, referitoare la
teatru, are i n problema artei o poziie fundamental opus poziiei platonice. n loc
s condamne arta, cum fcuse Platon, pentru c s-ar limita doar s copieze fiinele,
faptele i lucrurile, deci s copieze copiile ideilor eterne, Aristotel susine c arta
care este o reprezentare transfigurat de artist a realitii, avnd un scop i un efect
moralizator l ajut pe om s vad legtura dintre lucruri i s ptrund sensul
profund al faptelor. Prin aceasta, arta cum este cazul tragediei svrete
purificarea de patimi, strnind n sufletul spectatorului mila i frica. Artistul
sesizeaz i prezint relaiile intime ideale existente ntre lucruri. Rostul poetului nu
este de a povesti lucruri ntmplate cu adevrat, ci de a povesti ceea ce s-ar putea
ntmpla precizeaz Aristotel. Istoricul i poetul se deosebesc prin aceea c unul
povestete ntmplri care au avut loc, iar cellalt, ntmplri care ar putea s se
petreac. De aceea, poezia este mai filosofic i mai aleas dect istoria; cci poezia
povestete mai mult ceea ce e general, pe cnd istoria, ceea ce e particular (Poetica ,
9,1451 b).
Influena lui Aristotel de-a lungul veacurilor a fost excepional. coala sa,
Lyceul, a continuat sub conducerea lui Teofrast (cca 371- cca 288 .e.n.) i a lui
Eudem din Rodos, comentator al lui Aristotel i autor a trei Istorii a geometriei, a
aritmeticii i a astronomiei. Adunat n sec. I e.n., operele lui Aristotel au fost studiate
de renumii comentatori din urmtoarele veacuri. n epoca Renaterii influena lui

Aristotel a cedat locul lui Platon; dar n unele domenii (al tiinelor naturale, al
poeticii, al teoriei cunoaterii i n special al logicii) autoritatea teoriilor aristotelice sa meninut chiar pn acum dou secole.