Dezvoltarea creativitatii elevilor

Psihologii admit astazi in mod unanim faptul ca fenomenul creativitatii nu

este apanajul exclusiv al unei minoritati. El este o caracteristica general-umana,
deoarece fiecare individ poseda insusiri care ii vor permite acte creative, dar la
niveluri diferite de realizare. in ultimele decenii, cercetarea psihologica a
creativitatii si-a concentrat atentia asupra studiului cailor si a conditiilor de
dezvoltare a capacitatilor creatoare. Mai mult chiar, au fost deschise cursuri de
creativitate sau scoli de inventica. n acest context, sarcina de baza a educatiei
este dezvoltarea si structurarea fortelor creative existente in fiecare individ, in asa
fel incat activitatea individuala sa devina in mod firesc si o activitate creativa.
Problema fundamentala a profesorilor este: Ce se poate face pentru stimularea
creativitatii elevilor? ' ori Care sunt j coordonatele unei educatii in vederea
obtinerii creativitatii? '. Este absolut sigur, asa cum ne atrage atentia A.D. More, ca
nu va exista vreodata un ghid al creativitatii astfel alcatuit si indexat incat sa-l
putem deschide la un anumit capitol pentru a sti ce I avem de facut sau de gandit in
etapa urmatoare. Exista totusi anumite metode si principii calauzitoare cu caracter
general, ce se pot aplica in multe sau, poate, in I majoritatea problemelor legate de
creativitate' (More, 1975, p. 158).
Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativitatii elevilor.
Cercetarile pe aceasta tema (E.P. Torrance, M. Fryer, T. Amabile) au aratat ca
atitudinea pozitiva a profesorului fata de creativitate este unul dintre cei mai
importanti factori; care faciliteaza creativitatea. Conditia prima a dezvoltarii
creativitatii elevului este ca profesorul sa stie ce inseamna a fi creativ, sa aiba
cunostinte de. baza despre creativitate, despre psihologia creativitatii, despre
posibilitatile de dezvoltare a acesteia in procesul de invatamant. Altfel, el nu va
putea incuraja ceva ce nu intelege sau despre care nu stie mare lucru. Este, de
asemenea, necesara respectarea personalitatii creatoare a elevului. Acest lucru nu
este usor daca ne gandim la faptul ca elevii creativi pun intrebari incomode, ofera
solutii inedite de rezolvare a problemelor, nerespectand procedeele stereotipe, sunt

de o curiozitate uneori suparatoare si sunt nonconformisti. Din pacate, de multe

ori, sistemul educational nu numai ca nu incurajeaza, ci inhiba creativitatea
elevilor, prin cultivarea unui comportament conformist. intr-o cercetare realizata de
A. Eriksson, profesorii suedezi i-au caracterizat pe elevii creativi ca pe niste
indivizi enervanti, doritori de a face totul altfel, care tulbura linistea in clasa,
egocentrici si egoisti, care vin cu idei ciudate, nedisciplinati si neobedienti. A.J.
Cropley (1992) crede ca aceste caracterizari nu sunt surprinzatoare, deoarece multi
dintre acesti copii nu se adapteaza bine la conditiile scolii: ei sunt prea plini de
idei, prea pretentiosi si prea nerabdatori in raport cu conditiile oferite de scoala'. Si
Torrance a constatat faptul ca elevii creativi sunt ingraditi de conformism si ca sunt
de multe ori pusi in fata alternativei de a renunta la originalitate pentru a fi
acceptati de mediu sau de a-si pastra originalitatea si a fi, in consecinta, respinsi de
mediu. Profesorii tind sa aprecieze mai mult elevii disciplinati, care isi indeplinesc
sarcina fara sa comenteze si sunt dispusi sa accepte judecata profesorului sau pe
cea a majoritatii. Un elev care este capabil sa nu fie de acord cu majoritatea poate
trezi sentimente negative, chiar daca opinia lui e justa. Sa nu uitam insa ca
majoritatea descoperirilor stiintifice au insemnat punerea la indoiala a punctelor de
vedere acceptate.
Rezultate similare se regasesc si intr-o cercetare romaneasca. Ana Stoica
(1983, p. 49) a constatat ca profesorii apreciaza favorabil conduitele creative doar
in proportie de 38%, in timp ce simpatia lor fata de conduitele caracteristice
elevului necreativ se exprima in proportie de 62%. Totodata, se semnaleaza o
exagerare a accentului pus pe un tip convergent de gandire, ce orienteaza
demersurile rezolutive spre un singur mod de rezolvare. La randul lor, marea
majoritate a elevilor simt ceea ce pretuiesc profesorii, anume un comportament
conformist, si atunci ei dau curs acestor asteptari ale profesorilor. Este foarte
important ca profesorul sa nu reprime manifestarile elevilor creativi, sa incurajeze
libera exprimare a opiniilor (chiar daca acestea sunt contrare opiniilor sale), sa
stimuleze imaginatia sau solutiile mai deosebite. Elevii trebuie sa-si poata
manifesta liber curiozitatea si spontaneitatea.

O alta sarcina a profesorului este, asadar, intretinerea unei atmosfere

permisive, a unor relatii care sa nu exagereze nici prin autoritarism, nici prin
laissez-faire. Studiile experimentale facute de R. Lippitt, R. White si K. Lewin
asupra stilurilor de conducere (autoritar, democratic si laissez-faire) releva
superioritatea conducerii democratice. Liderul democratic evita sa ia singur decizii,
invitand grupul sa stabileasca maniera de organizare. Elevii au cunostinta de planul
de desfasurare a activitatii, sunt liberi sa se asocieze in vederea realizarii unei
sarcini, au posibilitatea de a opta pentru o varianta de rezolvare din mai multe
posibile. Rezultatele au aratat ca elevii din grupuri cu lideri democratici au
colaborat mai bine, s-au implicat cu entuziasm in rezolvarea sarcinilor, iar
rezultatele activitatii lor au fost superioare fata de ale grupurilor conduse autoritar
sau in stilul laissez-faire. Atributele care tin de personalitatea liderului au un ecou
direct in ceea ce priveste personalitatea elevilor. Multi pedagogi si psihologi sustin
ca factorul esential pentru stimularea spiritului creator al elevului sunt relatia
profesor-elev, atitudinea profesorului in clasa si in afara clasei.
n egala masura, si profesorul trebuie sa invete sa fie creativ in activitatea
didactica. Daca profesorul nu face el insusi dovada creativitatii, ii va fi foarte
dificil sa dezvolte aceasta caracteristica la elevi. Pe baza constatarii ca intre
creativitatea elevilor si cea a profesorilor exista o stransa legatura, E.R Torrance a
organizat cursuri in cadrul carora profesorii au fost invatati sa gandeasca creativ.
Atat profesorii, cat si elevii au fost testati inainte si dupa terminarea cursurilor, iar
rezultatele consemneaza modificari semnificative in gandirea creativa a
profesorilor si a elevilor, in activitatea de predare-invatare, profesorul creativ
foloseste strategii menite sa cultive flexibilitatea intelectuala. Elevul este pus sa
abordeze o problema din unghiuri de vedere diferite, sa o interpreteze, sa elaboreze
o ipoteza explicativa pe care sa o verifice, sa caute independent o solutie. Torrance
crede ca incurajarea copiilor in a pune intrebari reprezinta un aspect esential al
dezvoltarii creativitatii. Elevii trebuie invatati cum sa formuleze o intrebare, sa se
joace' cu ea, s-o reformuleze, sa-si asume rolul de investigator. Din pacate, multe
dintre discutiile din clasa sunt ghidate de profesor, care acorda prioritate ideilor si

intrebarilor ce vin in sprijinul propriilor argumente si le ignora sau le respinge pe

cele care le contrazic.
Orientand activitatea elevilor, profesorul ii incurajeaza sa descopere
cunostinte, sa rezolve probleme, dar si sa formuleze ei insisi probleme. invatarea
pe baza de probleme, invatarea prin descoperire sau invatarea prin descoperire
dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care profesorul
stimuleaza creativitatea elevilor. De multe ori, din lipsa de timp, profesorul indica
elevilor modul de rezolvare a problemelor, rapindu-le astfel posibilitatea de a gasi
singuri diverse cai de solutionare a acestora. Elevii trebuie indrumati sa
dobandeasca o gandire independenta, sa manifeste toleranta fata de ideile noi, sa
actioneze liber si sa utilizeze o critica de tip constructiv. Acest tip de invatare nu
numai ca duce la formarea unui stil creativ de rezolvare a problemelor, dar are
efecte si asupra dezvoltarii personalitatii elevilor. Elevul se obisnuieste sa abordeze
fara teama problemele, sa le analizeze si sa le rezolve. Este stimulat sa devina
curios si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile. Nu mai putin important este
si impactul in planul relatiilor interpersonale. Elevii invata sa-si cunoasca propriile
capacitati si sa le compare cu ale celorlalti colegi din clasa, capata incredere in
fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti, isi exprima opiniile cu mai mult
curaj.
n aceasta perspectiva a stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa
acorde mai multa atentie modului in care se realizeaza evaluarea. Este necesara o
deplasare de accent a obiectivelor evaluarii, de la obiective de ordin informativ
(verificarea volumului de cunostinte, priceperi si deprinderi pe care le-a
achizitionat elevul) la obiective de ordin formativ (evaluarea competentelor
functionale ale elevului, respectiv gandire critica, independenta si originala,
aplicarea cunostintelor si deprinderilor in contexte noi, rezolvarea de probleme
teoretice si practice, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii
complexe). Notarea nu va mai avea
n ochii elevilor un caracter coercitiv si punitiv. Tensiunea si frustrarea care
insotesc,

de obicei, actul evaluativ nu pot fi decat daunatoare exprimarii creativitatii elevilor.

Evaluarea trebuie orientata in directia evidentierii aspectelor pozitive si a
progreselor inregistrate de fiecare elev in parte. Eliberarea de teama evaluarii se
poate face si prin amanarea evaluarii (asa cum se intampla in brainstorming) sau
prin instituirea unor perioade de neevaluare. Scopul acestor demersuri il reprezinta
crearea conditiilor pentru exprimarea libera a posibilitatilor fiecarui elev,
dezvoltarea aptitudinii de a ataca si rezolva creator problemele, fara teama de a
gresi si de a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele proprii, dezvoltarea
curajului de a-si asuma riscuri. Deplina incredere si pretuirea pe care le simte
elevul din partea profesorului il fac sa-si alunge timiditatea si inhibitiile,
considerandu-se demn de a se dezvalui si exterioriza.
Referindu-se la modul in care poate fi distrusa creativitatea elevilor, Teresa
Amabile (1997, pp. 104-115) identifica patru factori, numiti de autoare asasini ai
creativitatii': evaluarea, recompensa, competitia si restrangerea capacitatii de
alegere. In sensul celor spuse anterior despre efectele evaluarii, Amabile adauga
faptul ca asteptarea evaluarii poate submina creativitatea unui copil, deoarece
acesta se va concentra mai mult asupra felului in care ii va fi apreciata munca si nu
va da frau liber imaginatiei si fanteziei. in ceea ce priveste recompensa, autoarea
avanseaza un punct de vedere diferit de cel foarte cunoscut, si anume ca
recompensarea unui comportament duce la intarirea acelui comportament. in
opinia autoarei, recompensa determina inabusirea motivatiei intrinseci, a
imboldului personal, si de aici se ajunge la reducerea creativitatii. Sunt citate mai
multe rezultate experimentale in care grupurile de elevi sau studenti ce au lucrat in
vederea obtinerii unei recompense (materiale, financiare) au fost mai putin creative
decat grupurile nerecompensate. De asemenea, este invocat cazul scriitorului T.S.
Eliot, care a suferit o depresie atunci cand a aflat ca a obtinut Premiul Nobel pentru
literatura, convins fiind ca acesta insemna distrugerea motivatiei intrinseci de a
scrie. Cel de-al treilea factor, competitia, este mai complex decat recompensa si
evaluarea luate separat, deoarece le contine pe amandoua. Competitia apare atunci
cand oamenii stiu ca performantele lor vor fi evaluate in raport cu performantele

altora, iar cel mai bun va primi o recompensa. in situatiile acestea, copiii vor
ajunge sa se preocupe excesiv de dezvoltarea unor adevarate strategii de depasire a
celorlalti, lucru care poate dauna creativitatii lor. in sfarsit, restrangerea
posibilitatilor de alegere se refera la impunerea unor reguli stricte, a unor
constrangeri in ceea ce priveste sarcinile de lucru, caile de abordare, la inocularea
ideii ca ar exista o singura cale de realizare a sarcinii date. La toate acestea am
putea adauga faptul ca si parintii au un rol in ceea ce priveste posibilitatile scolii,
ale profesorilor de a dezvolta creativitatea copiilor. Unii profesori spun ca sunt
descurajati de faptul ca se simt presati sa predea in felul in care le place parintilor,
chiar in contradictie cu necesitatile educationale ale copiilor. Sunt numeroase
cazurile in care parintii controleaza caietele copiilor si nu se declara multumiti
decat daca vad pagini pline cu coloane de exercitii, texte etc. A proceda altfel
inseamna a te juca'. Comunicarea profesorului cu parintii si informarea acestora
asupra obiectivelor urmarite si asupra metodelor utilizate este esentiala in acest
caz. Nu exista retete miraculoase prin care sa putem realiza stimularea creativitatii
elevilor. Sugestiile oferite se pot constitui in strategii nespecifice care, chiar daca
nu ar duce in mod automat la obtinerea unor progrese evidente pe linia dezvoltarii
creativitatii, sunt importante, deoarece favorizeaza manifestarea atitudinilor
creative si, mai ales, a aptitudinii de a cauta si formula probleme. in esenta, este
vorba de o noua abordare a procesului de instruire, in sensul unei schimbari
complete a stilului. Predarea orientata spre creativitate implica un set de conditii
favorabile, iar hotaratoare este incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca
independent, sa-si elaboreze propriile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in
scoala, orice activitate trebuie sa fie strict dirijata si controlata de profesor.