Poetul care a conferit accente europene romantismului romnesc, prin formatia sa c

ulturala axata pe o foarte buna cunoastere a literaturii si filozofiei germane s

i hinduse este Mihai Eminescu.
Natura si iubirea, principalele repere tematice eminesciene, apar mai mult ca ab
senta dect ca prezenta materiala imediata, fiind proiectate de obicei n vis si rev
erie. Mai ales imaterialitatea femeii, n idile, este rezultatul unei asemenea pro
iectii. Nu ntmplator registrul caracteristic liricii eminesciene este impregnat de
melancolie.
Recuperarea starii de farmec si a armoniei eului cu lumea se petrece n cadrul nat
ural paradisiac al codrului, izvoarelor, lacului, stelelor, lunii si al boltii s
enine (Dorinta, Floare albastra, Povestea teiului etc.). Cuplul de ndragostiti re
face astfel cuplul originar adamic dintr-o perspectiva a armoniei cosmice, din c
are nu lipseste nsa moartea. Este vorba de moartea-somn echivalenta iubirii (Ioana E
m. Petrescu).
Floare albastra apare n Convorbiri literare n aprilie l873 si se integreaza n poezia
erotica eminesciana .Ea depaseste nsa tema dragostei, revelnd conditia omului de g
eniu.
Titlul poeziei, repetat cu nostalgie n ultimul vers, trimite la mitul romantic al
florii albastre, ntlnit si la alti romantici (Novalis). Vladimir Streinu afirma c
a floarea albastra este o expresie romantica pentru sentimentul infinitului n car
e romanticii si scaldau spiritul. Albastrul ar fi culoarea de fond a viziunii eur
opene nsotite de sentimentul infinitului.
Floarea albastra exprima la Eminescu, ca ideal de tinerete, cea dinti tentatie a
vietii. Ea va fi reluata n toata creatia eminesciana sub forma spectaculoasei osc
ilatii ntre ideea de moarte si cea de viata.
Floare albastra e construita chiar pe antiteza moarte
viata; dezumanizarii prin
sterpe meditatii idealiste asupra mortii si eternitatii i se opune contactul cu
viata n forme temporale.
Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o
structura dialogata, desfasurata pe parcursul ntregului discurs liric.
Pronumele de persoana I nu mai marcheaza ca n alte poezii prezenta eului liric ex
primat subiectiv. Persoana I apartine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instan
te dramatizate.
Compozitia si structura poemului urmaresc termenii antitezei moarte
viata. In pr
ima secventa poetica alcatuita din trei strofe, spiritul superior este cufundat n
sfera cunoasterii absolute, sfera definita prin elementele genezei, ale culturi
i si cunoasterii.
Glasul iubitei l avertizeaza nsa: n sferele nalte, n departare nu se afla fericirea.
Strofa a patra secventa a doua
face legatura dintre cele doua ipostazieri obiect
ive ale adevaratului eu liric. Ea apartine vocii masculine care marturiseste ten
tatia cunoasterii terestre. Ademenit de preaplinul pasional al fetei, spiritul s
uperior accepta lectia de initiere n fascinanta dragoste. Tonul masculin este ngad
uitor, sentimentul este de ntelegere, de interiorizare a rsului si a tacerii.
Verbele la perfect simplu, persoana a III-a, fixeaza povesea n interiorul unei am
intiri.
Verbele la perfect compus, persoana I, confera caracterul de meditatie integrnd nc
a o data povestea
ntr-o rama, n cadrul altei povesti, a barbatului, construind un m

onolog liric ce accentueaza superioritatea preocuparilor si gndirii sale.

Urmeaza egloga propriu-zisa
secventa a treia (idila cu dialog); spiritul superio
r ncearca prin imaginea femeii sa iasa din lumea contingentelor si sa intuiasca f
ericirea paradisiaca.
Invitatia la iubire terestra apartine vocii feminine care, vicleana si sagalnica
, promite o lume plina de bucurii si mplinire.
Provocarea inocenta pe care o lanseaza ea este un act de seductie; proiectul ei
este de o mare fascinatie, purtnd n el toate atuurile: natura este paradisiaca, iu
bita dispretuitoare de conventii, iar dragostea este totala.
Scenariul erotic tipic eminescian prevede evadarea n paradisul silvestru, codrul
eminescian fiind de veci , o metafora a eternitatii.
Cadrul idilei are elemente esentiale: codrul cu verdeata, izvoarele care plng n va
le, stnca ce sta sa se pravale n prapastia mareata. Cuplul se afla lnga balta cea s
enina si sub trestia cea lina.
Verbele la viitor popular construiesc proiectia ideala a mplinirii iubirii tinnd c
ont de imposibilitatea realizarii ei imediate si sugereaza dorinta ei de permane
ntizare a acestei stari.
Strofa finala a idilei propriu-zise nu anunta prin nimic disparitia iubitei, pas
trnd tonul sagalnic. Strofa recupereaza vocea poetului care apare aici ntr-o postu
ra statuara si hieratica, a celui cstigat definitiv pentru lumea gndirii si pierdu
t pentru cea efemera, a trairilor imediate.
La nivel grafic, punctele de suspensie marcheaza finalul povestii, ncheierea secv
entei narative. Visul euforic se sfrseste. Repetitiile, epitetele, exclamatiile r
etorice puncteaza regretul pentru iubirea pierduta, caracterul irevocabil fiind
marcat prin verbele la perfect compus.
Ultima strofa transforma poezia ntr-o meditatie asupra conditiei umane, asupra tr
ecerii timpului. Desi poetul consimte la dulcea chemare a iubitei de a se retrag
e din lumea inumana a stelelor, a norilor si a cerurilor nalte, desi s-a umanizat
prin iubire, totusi este trist n lume , iubirea nsasi fiind trecatoare. Versul final
instaureaza un dezechilibru dramatic ntre luminozitatea scenariului imaginat, me
nit a transfigura realul si concluzia dureroasa privitoare la acelasi real.
La nivel stilistic, Floare albastra se diferentiaza de poeziile primei etape a c
reatiei eminesciene printr-o selectie mai stricta a figurilor de stil catre o ma
i mare limpezime a ideii si a expresiei. Enumerarea si descriptia, comparatia ( du
lci ca florile ascunse , ca un stlp eu stam n luna ) ,alaturi de novalisiana floare alb
astra fac parte din arsenalul stilistic prin care se alcatuiesc imaginile si ide
ile poeziei.

Cadrul limitat si echilibrat al idilei este compus din notiuni exprimate prin su
bstantive (singure sau n constructii specifice): codrul cu verdeata , izvoare , prapast
a mareata , ochi de padure , balta cea senina , trestia cea lina , foi de mure , carar
frunze , sat , vale , al portii prag . Sunt cuvinte care apartin n majoritate fondului
cipal lexical, de o mare concretete accentuata adeseori prin determinari substan
tivale sau adjectivale care devin epitete sugestive, ornante, pentru a picta o n
atura paradisiaca.

Epitetele sunt generale, cuminti, fara putere de individualizare. Mijloacele ver

bale sugereaza starea de gratie a fetei; psihologia ei agresiva si inocenta, vol
ubilitatea ei seducatoare se nfatiseaza n haina oralitatii populare, cu unele acce
nte regionale: ncalte , nu cata , vom sede , voi cerca . Toate acestea confera poeziei

letea exprimarii si limpezimea ideilor.

Adverbul concesiv totusi din ultimul vers arunca asupra textului valul unei triste
ti imanente conditiei umane, semnificatia ntregului poem pivotnd n jurul acestui cu
vnt.
Versificatia poeziei este trohaica n spiritul metricii populare, ceea ce nseamna c
a accentul produce un ton cobortor, de alintare, dar si de tnguire.
Versurile sunt scurte si uniforme, aproape toate au opt silabe. Rima, cu rare as
onante, este mbratisata, ceea ce confera versurilor din mijloc o sonoritate melod
ioasa, nalta si alungita prin aliteratie.