Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
paoptiste, nuanat sub forma ataamentului la valorile poprului, ale pmntului i ale
tradiiilor romneti( Gh. Asachi- "la patrie", G. Bolliac-" O dimineata pe Caraiman", I.
Heliade- Radulescu- "Zburatorul"), a elogiului realizarilor poporului( Gh. Asachi- " La
introducerea limbii nationale in publica invatatura"), a prezentarii trecutului ca model pentru
prezent(Gh. Alexandrescu-" Umbra lui Mircea la Cozia"). Folclorul a furnizat poetilor acestei
generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfel
fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in
poezia pasoptista un suport folcloric.
Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care
va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar
elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. HeliadeRadulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema
trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina
cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin
cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un
scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa,
elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele
samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta,
anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XXlea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor
moderniste ale epocii.
Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", Grigore
Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica
("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. HeliadeRadulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda
("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D.
Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui
Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", Grigore
Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore
Alexandrescu).
In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare
tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati
de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care
servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si
eroism ale strabunilor.
Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa
retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi
numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care
clasicismul se imbina organic cu romantismul.
Sunt cunoscute cinci poezii ale sale: "Pastorul intristat", "Rugaciune",
"Ruinurile Targovistii", "Inserare", "Oda ostasilor romani". Poezia lui Carlova
oscileaza intre clasicism si romantism, receptand simultan influentele literare in epoca ale
celor doua curente si facand trecerea de la poezia "micului clasicism" la o lirica aflata sub
puternica inraurire a lui Lamartine, din "Meditations poetiques" si "Harmonies
poetiques et religieuses". "Ruinurile Targovistii" este o poezie neoana-creontica,
scrisa sub influenta poeziei ruinelor a lui Volney, n timp ce "nserarea" reia tema
lamartinian a noptilor romantice, fiind o elegie in care apar sentimente profunde, precum
tristetea nedefinita, sensibilitatea data de tabloul nocturn, de maretia cadrului cosmic.
Incearca sa traduca "Zaire", de Voltaire, si "Hero si Leandru", de Musaibs, dar
traducerile s-au pierdut.
Ruinurile Targovistei de Vasile Carlova este o meditatie pe tema ruinelor .
Poezia incepe printr-o invocatie in care se concentreaza trecutul si prezentul, admiratia si
regretul. n partea a doua, motivul timpului distrugator confera meditatiei note elegiace.
Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care
emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in
literatura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind
valabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. HeliadeRadulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii
lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei,
evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat in
noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionar, de
optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutului
devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasii
unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie
pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani,
depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va
aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in
disperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul ruinelor in poezia pasoptista se
situeaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ.
lui Ossian sau ale lui Macpherson, dublul sau de mai tarziu, se creeaza intai cadrul
romantic al evocarii, in care se produce transgresia fantastica, secventa initiala, incipitul,
prima strofa, dobandind o eufonie perfecta: "Ale turnurilor umbre peste unde stau
culcate;/ Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,/ S-ale valurilor mandre
generatii spumegate/ Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Toate sonurile
acestor versuri, cadentele perfecte ale succesiunii silabelor, impreuna cu motivele
dominante, tarmul, umbra, valurile, zidul, generatiile, sugereaza o temporalitate ce se
va supune mecanismelor evocarii, scotand din adancurile trecutului figura monumentala a
voievodului. Este aici un joc subtil intre etern si efemer, de o parte tarmul stabil si zidul
neclintit al manastirii, de alta umbrele trecutului ce se ; apleaca peste ape si "mandrele
generatii" de valuri, similare celor umane, ce se izbesc si se naruie j de zidul implacabil al
timpului. La aceasta falie temporala se produce epifania voievodala, intr-un moment
crepuscular, la o ora a "nalucirei", fapt ce semnifica proiectia in spatiul oniric a intregii
evocari. Peisajul exterior isi estompeaza detaliile, ramanand in prim-plan pestera, topos al
misterului, din care iese noaptea, invaluind intregul spatiu: "Dintr-o pestera, din rapa,
noaptea iese, ma-mpresoara;/ De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor;/
Muschiul zidului se misca... pantre iarba sa strecoara/ O suflare, care trece ca prin vine un
fior." Grota este corelata cu alt spatiu alveolar inchis, subteran, mormantul, ce se
deschide tainic, dezlegand din nemiscare seculara fantomele. Regresiunea valurilor
temporale are loc prin unduirea continua a generatiilor de valuri ale Oltului, aparitiile
fantomatice prelungind catre lumea reala, prin armonii imitative perfecte, ecourile
vremurilor trecute: "Este ceasul nalucirei: un mormant se dezvaleste/ O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc/ Iese... vine catre tarmuri... sta... in preajma ei priveste...". Pe
marginea acestei falii temporale, lumea se opreste pentru moment intr-o liniste deplina,
aceeasi poate existenta in cazul marilor fenomene biblice, distrugerea zidurilor
Ierihonului sau deschiderea apelor Marii Rosii: "Raul inapoi se trage... muntii varful isi
clatesc." in acest decor nocturn, cu puteri magice de transfigurare, "marea fantoma"
revine din trecut inconjurata de o intreaga armie, trezita la viata de porunca voievodului:
"Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez.../ Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din
stanca-n stanca,/ Transilvania-1 aude, ungurii se inarmez." Curgerea apelor se suprapune
acum eufonic, prin gradatie, cu marele freamat de lupta al ostilor reinviate.
Poetul, care isi exteriorizeaza iluminarea fascinanta a clipei, identifica marele personaj
printr-o suita de interogatii retorice ("Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?// [...]
Traian, cinste a Romei, ce se lupta cu Natura,/ Urias e al Daciei, sau e Mircea cel
Batran?"), pana cand intreaga natura ii preia, prin ecouri repetate, numele glorios:
"Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza./ Acest sunet, acest nume valurile1 priimesc;/ Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,/ Si-ale ei spumate unde catre
mare il pornesc". Marea revelatie ii prilejuieste poetului ample reflectii asupra vremurilor
de glorie ale Evului Mediu romanesc, cand, pentru marele voievod, "intreprinderea-ti fu
dreapta, a fost nobila si mare,/ De aceea al tau nume va fi scump si napatat".
Portretul voievodului este cunoscut de toti romanii, el fiind o figura memorabila:
"Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune/ De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:/
Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;/ Veacurile ce-nghit neamuri al tau
nume l-au hranit." Mircea a fost neobosit in lupta sa impotriva strainilor, sustinator cu
vorbe si cu fapte al libertatii acestui pamant. El a inspirat si noii eroi ai poporului roman,
care vin sa povesteasca intamplarile vremurilor prezente: "Cata ai simtit placere cand a
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureti - d. 25 februarie 1881) a
fost unul dintre fruntaii revoluiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor
arheologice i gazetar romn.
imagini sunt realizate prin intermediul unor epitete (padurile si dumbravile spanzurate",
se inalta trufasi", limpede si senin cerul" etc.) sau al unei comparatii (raurile, ca braie
pestrite"). Lor li se adauga personificarea tarii careia poetul i se adreseaza direct
(mandra mea tara"), inversiunile prin care se insista asupra aspectului edenic al naturii
romanesti (verzi sunt dealurile", frumoase padurile", limpede senin cerul" etc.) sau
enu-meratiile (dealurile, padurile si dumbravile, cerul, muntii, raurile, campurile").
In felul acesta se accentueaza lirismul textului care, in final, atinge cote maxime prin
interogatia retorica Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?..." care
contine
si
invocarea
adresata
tarii.
Tocmai prin acest lirism si prin limbajul poetic folosit fragmentul dat isi intregeste
celelalte note caracteristice unei descrieri literare.
Nicolae Blcescu (n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852) a fost un istoric,
scriitor i revoluionar romn.
Titlul, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, dat de Balcescu lucrarii, arata ca
"el a conceput-o ca o etapa a istoriei poporului, iar nu ca un capitol de istorie biografica".
Paginile cartii sunt pline de admiratie pentru lupta eroica a romanilor pentru apararea tarii
si eliberarea ei de sub jugul turcesc, lupta reluata sub conducerea lui Mihai Viteazul.
"Glorioasa campanie" din iarna anului 1595 el o socoteste de aceea "fara asemanare in
istoria
luntii",
iar
pe
romani
ca
pe
"niste
uriasi"..
Publicata in volum abia dupa douazeci si cinci de ani de la moartea lui Balcescu,
deci in 1877, de catre Alexan dru Odobescu, aceasta lucrare a fost salutata cu entuziasm
de Minai Eminescu, in articolul Balcescu si urmasii sai; iar istoricul A. D. Xenopol, in
conditiile cresterii avantului patriotic pentru cucerirea independentei nationale, scria in
revista Convorbiri literare: "Pentru noi, romanii, meritul literar al scrierii lui Balcescu
este foarte mare... Cugetarile inalte si drepte care dau viata si interes la fiecare pas
povestirii sale; colorile cele vii sub care infatiseaza intamplari si care te fac sa crezi ca leai vazut candva (...), patriotismul inflacarat (..,), o limba curata; (...) toate aceste insusiri
fac din Istoria Iui Mihai-Voda Viteazul un cap-de-opera in limba romana".
Istoria romanilor supt Mihai Voievod Viteazul, cea mai intinsa si mai insemnata
dintre operele istorice ale lui Nicolae Balcescu, isi are geneza in crezul politic al
revolutionarului de la 1848, care vedea in bravul domnitor Mihai Viteazul, cel ce s-a
intitulat intr-adevar "Domnul Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei" un simbol al ideii de unire. Sunt de aceea impresionante, in aceasta opera, adancimea si
vigoarea simtirii, avantul si generozitatea ce au inspirat-o. Se stie, de pilda, ca autorul a
oscilat, in procesul elaborarii lucrarii, intre a-i da caracter de opera stiintifica sau a-i
imprima patos de poem eroic. Rezultatul a fost o veritabila creatie artistica ale carei
mijloace stau intr-o stransa legatura cu pozitiile autorului: de istoric, de cugetator si de
revolutionar. Opera sa va evoca artistic faptele din trecut, avand o minutioasa baza
documentara, deci stiintifica, in centrul admiratiei lui Balcescu sta marea actiune a lui
Mihai Viteazul pentru a fi realizat "unitatea nationala", cum intituleaza el cartea a IV-a.
Statul infaptuit de viteazul voievod, in urma actiunilor intreprinse pentru stapanirea
Transilvaniei (1599) si a Moldovei (1600) este considerat, de Balcescu, o expresie a
unitatii nationale; el a rezultat din nazuinta poporului "d-a se mantui de sub stapanirea
strainilor", adica a dominatiilor straine. Asadar, cartea a IV-a, Unitatea nationala, (aprilie
1599 - iunie 1600), trateaza evenimentele care l-au ridicat pe viteazul domn in culmea
gloriei sale, iar pe romani i-a strans, pentru prima data, intr-un stat national unitar.
Fragmentul (intitulat impropriu Ardealul) face parte din cartea a IV-a, Unitatea
nationala, constituind chiar inceputul acesteia. Sunt evidente, in toata aceasta parte, iuflul
patriotic, patosul dublat de argumente stiintifice, cu care Balcescu dovedeste
continuitatea poporului roman pe aceste meleaguri, justificand astfel, din punct de vsdere
politic, actiunea lui Mihai Viteazul pentru cucerirea Ardealului, care este un pamant
romanesc.
Prin paleta bogata de procedee artistice din fragmentul Ardealul, autorul a urmarii
convingerea cititorilor, si prin maiestria argumentatiei, dar si prin frumusetea stilului si a
limbii. Este vorba de stilul retoric, specific scriitorilor romantici pasoptisti, deci si lui
Nicolae Balcescu. Este stilul caracterizat prin elocventa, adica prin arta de a vorbi
frumos, emotionand si convingand in acelasi timp, ceea ce autorul a izbutit cu prisosinta.
Un ultim argument, in -sprijinul celor afirmate, este fraza lui Balcescu. Sa
observam ca aceasta este ampla, cu perioade, fara sa fie intortocheata; subordonatele
intercalate (minus atributivele) sunt evitate in general, tocmai pentru a da actiunii
cursivitate si dinamism, iar imaginii, putere de evocare. Sa exemplificam prin fraza: "Un
brau de munti ocoleste precum zidul o cetate, toata aceasta tara, / si dintr-insul, ici-colea,
se desfac, intinzandu-se pana in centrul ei, ca niste valuri proptitoare, mai multe siruri de
dealuri nalte si frumoase, marete pedestaluri inverzite, /care varsa urmele lor de zapada
peste vai si peste lunci"/". Au rezultat trei propozitii, din care primele doua sunt
principale, in raport de coordonare, iar a treia este subordonata atributiva.
Limba operei lui Balcescu are atributele limbii literare. Ea nu este incarcata de
arhaisme; unele cuvinte par invechite astazi, dar, in vremea aceea, aveau putere de
circulatie, de exemplu "ziduri proptitoare", "spaimanteaza", "cap d-opera" pentru
"capodopera"; "pre" este pastrat in limba poporului si-n limba cronicilor, Balcescu il
foloseste si el asociind constructiile vechi cu termenii moderni, adaptand neologismele la
spiritul limbii: "armonizand impreuna", "se pravalesc in cataracte" (termenul
insemnand
cascada,
cadere
naturala
de
apa).
Prin toate aceste procedee, Istoria romanilor supt Mihai Viteazul este o
capodopera a literaturii noastre din secolul al XlX-lea, iar N. Balcescu, unul dintre artistii
desavarsiti din epoca sa, este "un mesianic pozitiv", cum il considera G. Calinescu.
Ion Ghica
Descendent de domni, nascut la 16 august 1816 in
Bucuresti, este fiul banului Dimitrie zis Tache Ghica si al Mariei
Campinaru. Era inrudit si cu Dudestii si cu Vacarestii. In anul 1835
pe cand se afla la Paris il cunoaste pe V. Alecsandri. La indemnul
acestuia Ion Ghica realizeaza cea m ai valoroasa opera a sa :
Scrisori catre Vasile Alecsandri care au aparut in 1884 in
Convorbiri literare. Stiind ca lumea il face haz, Ghica isi presara
corespondenta cu anecdote. O scrisoare incepe asa : in Grecia
vestita se ivise un sarlatan mare, a carui stiinta era de-a invata pe
greci a nu uita. Amintirile lui sunt adevarate, luate de sus, pus pe detalii nu trebue sa se
puna temei. O istorie este folosita de 2 ori in imprejurari diferite si mai multe amanunte sau dovedit false. Ghica reconstituie totul, arhitectura, mobileir, costumatie, gesturi, fara a
da impresia ingramadirii erudite, caci el nu este arheolog, ci un om cu o extraordinara
memorie vizuala.
Costache Negruzzi
Singurul lucru cert cu privire la familia lui este ca era
razeseasca sau in orice caz de mica boieri si ca se afla mila si
prin urnare dupa obiceiul vremii si in slujba logofatului Bals de
la Trifesti de vreme ce in 1822 paharnicul Dinu Negrut si
cardarul Gheorghe Negrut erau lasati prin diata epitropi ai
copiilor mai sus numitului boier. Familia ar fi fost din Ireavca ,
trecuta apoi la Patosti in podgoriile Odobestilor si numele care
era mai mult o porecla arata ca stramosul a fost negru la
fata smolit cum era si Costache. Pentru nevoile tanarului
teatru national, Negruzzi a tradus si prelucrat piese de renume
Muza de la Burdujani un actor joaca trei roluri de indragostit-italian, neamt, grec- pe
langa cucoana Caliopi Busuioc spre a o comprom ite in ochii lui Mos Trohin , in folosul
nepotului acestuia Draganescu, pentru care slabiciunea unchiului e o piedica la proiectele
sale de casatorie. Concurenta indragostitilor de natiuni felurite e un vechi truc al teatrului
italian intrebuintat si de Goldoni.
Vasile Alecsandri
S-a nascut la 21 iulie 1821. Nasterea acestuia a fost
romantica. Fugind de razmerita inspre muntii Bacaului, mama il
nascu in caruta fiind pazita de departe de patru slugi inarmate. In
timp ce se afla in Paris, Alecsandri s-a imprietenit cu Ion Ghica
si alti munteni veniti si ei tot la studii. Cativa ani, Alecsandri se
dedica literaturii cu pasiune. In Dacia literara (1840) publica
Buchetiera de la Florenta , Prapasirea(1844). Scria si poezii dar
acum activitatea cea mare este in teatru. Farmazonul din
Harlau Cinovnicul si modista Iorgu de la Sadagura
sunt intre primele piese.
Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840)
Chiria n provincie are ca tema critica instituiilor i moravurilor societii
feudale.
Subiectul este comic i critic arivismul micilor boieri rurali, care-i dau aere de
nobili.
Chirita , comedie de moravuri , surprinde modul de viata, moravurile unei
epoci. Autorul apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor.
Chirita este structurata pe doua acte . Chiria este cstorit cu Brzoi, un rze mai
nstrit. De aceea vrea s parvin, s adune o avere important i s intre n rndul boierilor.
Ea l ndeamn pe Brzoi s obin funcia de ispravnic, ca prin abuzuri s se mbogeasc.
n casa ei locuiete Lulua, o nepoat orfan, dar care motenete o avere important. De
aceea Chiria vrea s-l cstoreasc pe Guli, biatul ei cam lipsit de minte i de educaie,
cu Lulua. Aceasta ns l iubete pe Leona, care se deghizeaz n ofier i pretinde s
locuiasc n cas. El i face curte Chiriei i aceasta-i d portretul, ca semn c-l accept. A
doua oar vine mbrcat ca bricar (vizitiu) i se preface c are o pricin cu Brzoi, ca s-o
poat vedea pe Lulua i s intre n cas. El afl de felul, n care trebuie s cumpere un curcan
i s-l dea ca plocon, fiindc la ispravnic nu se intr cu mna goal.
A treia oar vine mbrcat ca actri. Atunci Lulua, care se preface c a nnebunit, l
recunoate i cere s fie logodit cu actria. n faa invitailor chemai la logodna lui Guli
cu Lulua, Chiria i Brzoi sunt nevoii s accepte cstoria dintre Leona i Lulua, fiindc
Leona a obinut funcia de ispravnic, i o antajeaz pe Chiria cu portretul.
Chiria 1-a adus n cas pe musiu arl, ca s-i nvee franuzete pe ea i pe Guli
Comedia este realist prin spiritul critic, prin faptul c eroii, conflictul, subiectul
sunt luate din viaa social. Chiria este tipul arivistului, Brzoi este tipul ispravnicului abuziv,
Leona este tipul tnrului inteligent.
Comicul este mijlocul prin care autorul realizeaza critica aspectelor abordate.
Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a
comicului sunt variate : comicul de limbaj personajele vorbesc o franceza modernizata