1. Concepia despre lume i tipurile sale istorice. Problema fundamental a filosofiei.

Obiectul de
studiu al filosofiei i specificul cunotinelor filosofice n raport cu tiina, religia, morala, estetica, dreptul i politica.

Filozofia este una din principalele forme a manifestrii spiritului uman, contiinei umame. Ea este teoria
despre lume i om n unitatea lor dialectic. Denumirea filozofiei provine de la cuvintele din limba greac
phileo dragoste i sophos nelepciune, ce nseamn iubire de nelepciune.
Concepia despre lume este totalitatea de idei despre lume n ntregime, despre om, locul lui n
aceast lume, este totalitatea de cunotine despre natur, societate i om i raportullui fa de aceast
lume. Filozofia este nucleul concepiei despre lume.
a.) Concepia mitologic este cea mai veche, era caracteristic pentru oamenii din comuna primitiv ca
unica form a contiinei sociale. Concepia mitologic includea n sine diferite cunotine primitive,
credine i mituri nesistematizate. n concepia mitologic nu exist difereniere clar dintre om i natur,
gndire i realitate, ideal i material, obiectiv i subiectiv, lipsete cauzalitatea, era totul contopit,
nedezmembrat.
b.) Concepia religioas apare pe baza celei mitologice, generalizeaz diferite mituri i credine primitive
formulnd o teorie integral despre toat realitatea. Ea rees din dedublarea lumii n dou pri: natural i
supranatural. Specific pentru aceast concepie este c lumea supranatural este adevrata lume, c ea
este primordial i determin lumea natural i social. Lumea supranatural, ori divin, dirigeaz cu
dezvoltarea naturii, vieii umane.
c.) Concepia filozofico-tiinific este generat de mai multe necesiti umane i tipuri de activitate. e
caracteristic demonstrarea logic. Concepia filozofico-stiinific este in acelai timp metodologia
transformrii naturii, societii i lumii spirituale a omului. Concepia filozofic are obiectul su nu att
lumea ca atare, ct sensul existenei omului n lume.
Problema fundamental a filosofiei - raportul dintre gndire i existen, contiin i materie.
Aceast problem este fundamental fiindc fr precizarea raportului dintre material i spiritual nu poate
exista nici un fel de filosofare, nici o filosofie adevrat. Toate celelalte probleme (ontologice,
gnoseologice, etice .a.) devin filosofice numai dac le privim prin prisma problemei fundamentale care
are dou laturi - ontologic i gnoseologic. n dependen de aceia ce se ia ca factor primordial- materia
sau ideia - toate sistemele filosofice se mpart n materialism i idealism.
Materialismul este un curent filozofic care n explicarea lumii rees din recunoaterea existenei,
materiei ca factor prin i cauz a realitii.
Idealismul afirm primordialitatea spiritualului, raiunii n raport cu materia, c spiritualul exist pn la
natur, pn la lucruri i este cauza lor. Deosebim dou varieti a idealismului obiectiv i subiectiv.
Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirm primordialitatea ratiunii universale, ideei care exist obiectiv
(exist real i independent de voina omului). Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume, Mach) consider
primar contiina, senzaiile subiectului, c nu exist nici o existen, nici material, nici spiritual n afar
i independent de contiina uman, independent de retririle subiectului.
Deasemenea este: monism- un nceput (fie el material ori spiritual),dualism -R.Deacartes dou
nceputuri material i spiritual,pluralism- mai multe nceputuri (Empedocle, Pitagora, Anaxagora).
A doua latur a problemei fundamentale se refer la cognoscibilitatea lumii, este problema
identitii gndirii i existenei. De la rezolvarea crei apar aa curente ca optimism gnoseologic (acei care
afirm cognoscibilitatea lumii), scepticism (care pun la ndoial posibilitatea cunoaterii) i agnosticism

(acei care neag cognoscibilitatea lumii).

Obiectul filozofiei. Filozofia este nucleul concepiei despre lume, ea trebuie se deie ntr-o form
maximal generalizat tabloul lumii, omului i interaciunii lor. Obiectul filozofiei este generalul n
sistemul lume om. La rndul su acest sistem este compus din dou subsisteme lume i om.
Fiecare din ele are nivelurile sale, iar interaciunea laturilor patru aspecte: ontologic, gnoseologic, axiologic i
spiritual-practic.

2.Problema metodei n filosofie. Dialectica i metafizica. Funciile filosofiei. Filosofia, tehnica i

tehnologiile. Scientismul i antiscientismul
Fiecare tiin are metodele sale. ns filozofia este i ca teorie i ca metod.
Cunotinele filozofice ca orice cunotine ndeplinesc funcia teoretic si funcia metodologic. Metoda
trebuie s corespund urmtoarelor cerine - s fie productiv, economic, demn de ncredere, lipsit de
arbitrar i haos, orientat cu un scop bine determinat.
1) metode particular-tiinifice, care se folosesc ntr-o tiin concret
2) metode general-tiinifice, care se folosesc n mai multe tiine (metoda informaional, cibernetic,
sistemic, analogia);
3) metode universale, filosofice, care se folosesc n toate tiinele i se bazeaz pe legitile universale a
realitii (dialectica i metafizica).
Dialectica este teoria despre cele mai generale legiti a dezvoltrii existenei i cunoaterii i
totodat ea este metod universal de asimilare a realitii.
Heraclit sub dialectic nelegea permanenta schimbare i dezvoltare a lumii, sau dialectica obiectiv.
Socrate i Platon vedeau n dialectic miestria discuiei, dialogului. Reprezentantul dialecticii idealiste a
fost Hegel care a creat dialectica ca teorie i metod. Dialectica materialist -K.Marx i F.Engels.
Metafizica are dou sensuri: 1. Metod de gndire contrar dialecticii care privete fenomenele i
procesele naturii ca ceva separate.2. Acea parte a filosofiei n care se studiau problemele speculative, ce
depesc cadrul experienei (despre Dumnezeu). Noiunea de metafizic a fost formulat de urmaii lui
Aristotel pentru a evidenia operele filosofice a profesorului lor. n lucrrile stagiritului filosofia ca
principii universale a existenei urma dup fizic, teoria despre natur i semnifica n sensul strict al
cuvntului aceea ce urmeaz dup fizic (meta ta physica). Capt o dezvoltare n operele lui F.Bacon,
I.Loche, R.Descartes, G.Leibnitz, B.Spinoza.
neajunsurile: : nenelegerea esenei dezvoltrii;
absolutizarea stabilitii ori repetabilitii, continuitii ori discontinuitii, schimbrilor cantitative ori
calitative, unilateralitatea., ignorarea conexiunii universale; premrirea formei mecanice de micare,
reducerea formelor superioare de micare la inferioare
Funciile filozofiei. : ontologic, gnoseologic, metodologic, antropologic, sociologic, etic,
estetic, axiologic, praxiologic .a. Toate aceste funcii pot fi reduse la prei momente:
Sinteza cunotinelor i crearea tabloului lumii unic ce ar coincide nivelului de dezvoltare a tiinei,
culturii i experienei istorice.
Fundamentarea, justificarea i analiza concepiei despre lume.
Formularea metodologiei generale a cunoaterii i activitii omului n lumea nconjurtoare.
Filozofia este instrumentul principal de perfecionare a omului i vieii sociale. Ea se ocup cu aa
probleme care se refer la lume n ntregime, care ne dau posibilitatea de a nelege ce prezint lumea.

TEHNIC (gr. techne - meteug, miestrie) - sistemul de organe artificiale ale

activitii societii. Ea se dezvolt prin intermediul procesului istoric de obiectivare
n materialul natural al funciilor de munc, al deprinderilor, al experienei i
cunotinelor prin modalitatea de cunoatere i utilizare a forelor i legitilor
naturii. Istoria T. const din trei etape: uneltele manuale de munc (instrumente);
maini (nivelul mecanizrii); automatele (mainile automatizrii).
TEHNOLOGII INFORMAIONALE totalitatea metodelor utilizate n procesul activitii de
elaborare, pstrare, transmitere i utilizare a socioinformaiei sub aspect de cunotine.
SCIENTISM (lat. scientia - cunoatere, tiin) - poziie conceptual la baza creia
st reprezentarea despre cunoaterea tiinific ca cea mai nalt valoare cultural.
Idealul S. l reprezint, n primul rnd, cunoaterea tiinelor naturale. sf. sec. XIX,
apare i poziia conceptual opus - antiscientismul. Ultima subliniaz
posibilitile limitate ale tiinei, iar n formele sale extreme o interpreteaz ca pe o
for strin. Tendinele antiscientismului sunt promovate de aa direcii filosofice
ca: existenialism, filosofia fenomenologic etc.

3.Conceptul de tiin i obiectul su de studiu.

tiina - institut social, sistem de
cunotine, proces de cunoatere
tiina constituie o form a contiinei sociale, un domeniu de activitate al crui scop este de a
studia fenomenele i procesele din natur, societate i gndire, nsuirile, raporturile dintre ele.
Criteriile tiinei :obiectivitate,raionalitate,demonstravitate,legitate
ncepnd din antichitate filozofia se gsete permanent n interaciune cu tiinele concrete. Nu
ntmpltor muli savani vestii au fost i filozofi (Platon, Aristotel, N. Copernic, R.Descartes,
.a.). Filozofia permanent primete i prelucreaz informaia din diferite domenii, integreaz
diverse cunotine umane e formeaz un tablou tiinific al lumii unic. n acelai timp filozofia
nu pretinde la rolul tiinei tiinelor, de a include n sine toate cunotinele. tiinele concrete au
obiectul su de studii, metodele i legile sale, nivelul su de generalizare a cunotinelor. Filozofia
generalizeaz generalizrile tiinelor concrete, are de a face cu un nivel mai nalt de
generalizare, un nivel mai nalt de teoretizare. Dac primul nivel de generalizare duce la
formularea teoriilor i legilor tiinelor concrete, atunci al doilea nivel la evidenierea celor mai
generale legiti i tendine, aceaste este logica dezvoltrii tiinei nsi, logica dezvoltrii
gndirii umane. Cele mai importante descoperiri n tiinele concrete contribuiau i la dezvoltarea
intensiv a tiinei. ns filozofia nu numai este influenat de tiinele concrete, ci i singur
acioneaz asupra dezvoltrii lor. Filozofia nu trebuie s rezolve problemele tiinelor concrete, ea
acioneaz asupra lor prin concepia filozofic, care nflueneaz viziunea savantului, atitudinea
lui ctre lume i cunoatere.
4. Specificul cunotinelor biomedicale. Medicina i Farmaceutica drept ramuri ale tiinei
contempor. . Filosofia i medicina. Filosofia contemporan - filosofie a supravieuirii
Din tiinele concrete medicina este disciplina cu care filozofia interacioneaz permanent. Ca i
filozofia medicina are obiectul su omul. Fr cunoaterea problemelor conceptuale medicina nu
poate exista. Iar pentru rezolvarea problemelor medicale medicii tpebuie s fie competeni n
problemele naturalist-tiinifice, social-politice, economice .a.De aceea cei mai mari medici au
fost i filozofi (Empedocle, Hipocrat, Aristotel, Celsius, Galen, Sext Empiric, Avicena, F.Bacon,

Paracelsius, M.Servet, G.Galilei, Harvei, Lametri, K.Linnei, Z. Freud, K.Jaspers, H. Selie .a.).
Filozofia ajut pe medici s ptrund mai profund n specialitatea sa, mai bine i efectiv s
foloseasc cunotinele medicale pentru teorie i practic.
Filozofia contemporan trebuie s fie o filozofie a supravieuirii. Omenirea nu poate exista dect
n limitele unor parametri strict determinate a mediului fizic, biologic i social. Omenirea ca parte
a noosferei a ntrat n epoca dezvoltrii ireversibile, care depinde de acutizarea problemelor
globale. Problema cheie actualmente este elaborarea Strategiei Omului coordonat cu Strategia
Naturii. Strategia omenirii presupune totalitatea diferitor activiti ce ar asigura coevoluia
omului i mediului ambiant. Strategia omenirii trebuie s accepte i noi modernizri, deaceea ea
trebuie s aib o nou filozofie filozofia supravieuirii. Medicina, care se ocup cu problemele
omului i optimizrii condiiilor sociale, poate s contribuie la elaborarea strategiei omenirii, la
rezolvarea problemelor globale, la elaborarea noilor orientri valorice. Pentru formarea
contiinei globale e necesar de a recontientiza toate relaiile sociale: relaiile omului cu natura,
relaiile dintre diferite comuniti, relaiile dintre om i om, atitudinea ctre trecut, istorie, cultur,
strmoi .a.
5. Apariia filosofiei. Istoria filosofiei i problema periodizrii gndirii filosofice. Paradigmele n
filosofie. Filosofia antic: periodizarea, caracteristica, direciile i colile filosofice. Medicina n epoca
antic.
Apariia concepiilor filozofice. Filozofia apare n antichitate atunci cnd n societate se petrec schimbri
radicale, cnd se schimb relaiile social-economice, cnd se schimb modul de via obinuit, reprezentrile
oamenilor. Schimbri radicale n societate au loc n perioada de destrmare a comunei primitive i
formare a societii cu clase (sec.7 6 .e.n. ).
Concepiile filozofice se formeaz n perioada trecerii de la concepia mitologic i religioas la concepia
tiinific. Diviziunea muncii (agricultura, vitritul, meteugritul)
Aici apare:Creterea productivitii muncii,Apariia comerului.Apariia proprietii private.Apariia claselor
(bogai i sraci).
Problema paradigmelor filozofice. Paradigma este o totalitate de viziuni i idei care servesc
drept model de formulare i rezolvare a unor problene, este un tip (stil) de gndire dominant ntr-o
anumit perioad de dezvoltare a tiinei.
nc din antichitate se evidenieaz dou paradigme principale ontologic i gnoseologic.
Paradigma ontologic reese din admiterea existenei ca realitate i principiu n explicarea lumii.
Paradigma gnoseologic este un rezultat a activitii intelectuale a omului.
Istoria filozofiei i obiectul ei. Istoria filozofiei este o disciplin i filozofic i istoric. Dac
filozofia se ocup cu diferite probleme filozofice, atunci istoria filozofiei se ocup cu legitile
apariiei i dezvoltrii ideelor filozofice.
1.Filozofia antic apare n Egiptul, China, India i Grecia antic n sec.VII VI .e.n. i a existat pn
n sec. VI a e.n. Ea avea un caracter cosmocentric i se baza ca regul pe tiin.Filozofia antic
coincide cronologic cu societatea sclavagist.
2.Filozofia medieval exist n societatea feudal din sec. V VI a e.n. pn n sec. XIV, avea un
caracter teocentric i se baza pe religie.
3.Filozofia Renaterii sec.XV XVI, coincide cu perioada de trecere de trecere de la feudalism la
capitalism, purta un caracter antropocentric i se baza pe art.

4.Filozofia epocii moderne sec. XVII XVIII i prima jumtate a sec. XIX, exist n societatea
capitalist, evea un caracter gnoseocentric i se baza pe tiina n dezvoltare.
5.Filozofia contemporan (filozofia marxist, pozitivizmul) este legat cu progresul tehnico-tiinific
i globalizarea fenomenelor sociale.
Filozfia n India antic.Filozofia n India antic apare n primul mileniu .e.n. Societatea indian
foarte timpuriu se difereniaz n grupuri sociale: brahmani, catrii, vaii i udri.Deosebim. dou
grupe de coli: ortodoxale (care recunosc autoritatea Vedelor) i neortodoxale (ce nu recunosc
autoritatea Vedelor). Majoritatea ortodoxale i religioase (colile vedanta, mimansa, yoga, vaieica,
nyaya, samkhya). Mai progresive snt colile neortodoxale jainism, buddhism, lokayata (carvaka).
Filozofia n China antic.-lumea este venic i prezint un tot unitar compus din cinci elemente primare:
focul, apa, pmntul, lemnul i metalul.In China antic se evideniaz coala lui Confucius,in centrul
filosofiei lui confucius sta probl.educatiei .In China antic au existat aproape o sut de coli printre care se
evideniaz coala naturfilizofilor, moitilor, legitilor, numelor s.a.
Filozofiei din Grecia antic.Filozofia greac antic era naturfilozofie, avea o orientare spre cunoaterea
naturii i legitilor ei, curirea naturii de mituri. Pentru ea este caracteristic deasemenea ontocentrism
(concepie despre existen) i cosmocentrism (nelegerea lumii ca un tot unitar, ca un organism viu,
macrocosm i microcosm). Grecii ncearc s explice lumea nu prin mituri, ci prin cauzalitate, prin
cunotine.
Clasica timpurie aici se refer colile de la Milet(I scoala filosofica), Elea(Xenofan),
pluralitilor(pitagora), sofitilor i Socrat(problema omului,vietii si mortii).
Clasica matur La aceast perioad se refer concepiile lui Democrit, Platon i Aristitel.
Clasica trzie (sau perioada romano-elenist) este perioada de declin i destrmare a societii.
(epicurism,neoplatonism,stoicism)

6.Filosofia evului mediu.Patristica ,Scolastica.Doctrina lui Aureliu Augustin si cea a lui

Thomas d`Aquino.
Filosofia ev.mediu- Filozofia medievala ocupa o mie de ani din sec. V - VI pina in sec. XIV
XV,acesta este perioada caderii imperiului Roman si instaurarea feudalismului. Pentru filozofia
medievala este caracteristic: Orientarea generala si caracterul religios teocentrism. Religia se
bazeaza pe monotheism. In perioada medievala se realizeaza trecerea la un zeu unic si puternic,
care se ridica deasupre naturii. Dominatia religiei si bisericii. Pentru filozofia medievala important
era ideea creationismului crearii omului si naturii de catre Dumnezeu. Lumea este compusa din
doua parti : lumea lucrurilor, naturii si lumea supranaturala, divina. Adevarata lume este lumea
divina. Din teocentrism si creationism reesa interpretarea simbolica si alegorica a realitatii,
conceptia religioasa obliga de a vedea in toate obiectele si fenomenele lumii intelepciunea si
creatia lui Dumnezeu. Spre exemplu, boala era interpretata nu ca proces patologic, ci ca o
incercare ori pedeapsa.
Filozofia medievala purta un caracter retrospectiv, principala autoritate era antichitatea si cu cit
mai vechi, cu atat mai important. De aici continutul ei scolastic. Suprema autoritate se considera
cartile sfinte, Biblia si operele parintelor bisericii. Ultima se intelegea ca activitate inspirata de
Dumnezeu, subiectul, individualitatea se ignora. Noi nu cunoastem pe autorii multor icoane,
sculpturi, biserici s.a. Tot ce era subiectiv trebuia dat lui Dumnezeu.Filozofia medievala nu era
ceva abstract, rupt de realitate,
Patristica denumirea generala a literaturii scrisa de parintii bisericii ce au pus temeliile
dogmatelor crestine si le aparau de pagini. La patristica se refera Tertulian, Augustin Fericitul.Toti
ei declarau incompatibilitatea credintei religioase cu filozofia antica. Tertulian este cunoscut prin
maxima cred pentru ca este absurd, ca credinta nu poate fi inteleasa, Augustin Fericitul critica

scepticismul si conceptiile eretice, filozofia lui este o imbinare a crestinismului, platonismului si

neiplatonismului, Dumnezeu este esenta suprema si creatorul lumii. Scopul vietii este fericirea
care poate fi atinsa in Unicul in Dumnezeu. Realizarea fericirii umane presupune cunoasterea lui
Dumnezeu si incercarea sufletului. Augustin Fericitul declara prioritatea credintei asupra ratiunii,
nu-i cunoastere si adevar fara credinta. Dumnezeul crestin este inaccesibil pentru cunoastere, dar
poate fi cunoscut prin cartile sfinte, Biblie si talmacirea lor.
Scolastica filozofia medievala crestina care domina in scoli si dependea in intregime de
teologie. Daca patristica avea scopul de a sistematiza dogmatica crestina din ceea ce se continea in
cartile sfinte si a o introduce in mase, atunci scolastica trebuia sa faca aceste dogme accesibile
pentru oamenii neinstruiti si sa duca lupta cu falsificarea religiei crestine. Scopul scolasticii consta
nu in cercetarea si studierea realitatii, ci in a gasi cai rationale de a demonstra adevarurile
declarate de credinta. Filozofiei i se atribuia rolul de slujanca a religiei. Ea nu trebuia sa caute
adevarul, el era dat deacum in revelatia divina, filozofia trebuia sa expuna si demonstreze acest
adevar cu ajutorul ratiunii si limbajul accesibil a ei. Reprezentantii scolasticii au fost Ioan Scot
Eriugena ,Ioan Roscelin, ,Albertus Magnus. Toti ei argumantau unitatea credintei si ratiunii,
filozofiei si teologiei, ca natura este creata de Dumnezeu, ca el este esenta suprema, inceputul si
scopul tuturor lucrurilor, ca Dumnezeu este inceputul, centrul si sfirsitul cosmosului.
Sistematizatorul scolasticii si definitivatorul teologiei catolice se socoate Toma d'Aquino.
Bazinduse pe operele lui Aristotel ei sistematizeaza si fundamenteaza dogmatica crestina.
Dumnezeu este cauza primara si inceputul suprem a existentei.
7. Filosofia epocii Renaterii. Trsturile gndirii filosofice n aceast epoc. Umanismul i
filosofia naturii. Antropocentrismul i heliocentrismul n concepiile tiinifico-filosofice ale
renascentismului
Epoca Renaterei n Europa ( sec. XV XVI ) perioada de trecere de la epoca medieval la epoca
modern, este perioada declinului i crizei feudalismului i instaurrii societii burgheze. Renatere
nseamn i o nou nflorire a tiinei, filozofiei, culturii, este restaurarea i adaptarea filozofiei
antice la cerinele timpului nou. Renaterei este caracteristic:
Antropocentrism, orientarea spre om. n centrul cercetrilor filozofice se gsete omul. n
filozofia Renaterei pe primul plan se pune omul iar apoi se discuta despre Dumnezeu.
.Umanism este concepia coform crei omul este valoarea suprem i trebuie de creat condiii
umane pentru dezvoltarea multilateral fiecrei personaliti.
panteismul concepie care consider c Dumnezeu i natura sunt identice, c Dumnezeu este
peste tot locul. Calitile care se atribuiau lui Dumnezeu acum se refer la natur (puterea, creaia
.a.).
secularizarea eliberarea treptat a vieii spirituale i societii de sub tutela i dominaia religiei
i bisericii, trecerea la o via mai laic.
Filozofia Renaterei se dezvolt mpreun cu arta,. Arta din acea perioad (Botticelli, Leonardo
da Vinci, Rafael) zugrveau chipul i corpul uman, proslveau frumuseea omului.
n centrul filozofiei Renaterei se pun trei probleme:
1.Problema umanist problema omului i locul lui n lume, unitatea lui fizic i spiritual. Cu
aceast problem se ocupau scriitorii, poeii, pictorii, publicitii Dante Alighieri, Francesco

Petrarca, Djovani Boccacio Umanitii dezvoltau idei despre libertatea i demnitatea omului,
despre valoarea vieii pmnteti, criticau viciile i neajunsurile societii.
2.
Problema naturfilozofic elaborarea tabloului naturalist-stiintific al lumii si studierea
naturii. Problema naturfilozofica in epoca Renasterei avea un caravter panteist. Crearea unui nou
tablou al lumii si studierea naturii erau in strinsa legatura cu dezvoltarea modului de productie,
navigatiei maritime, noile descoperiri geografice. Un rol important in dezvoltarea stiintei si
filozofiei Renasterei a avut G.Galilei care a pus temeliile mecanicii clasice, are un sir de
descoperiri in astronomie. El considera ca mecanica si matematica stau la baza tuturor stiintelor.
n Dumnezeu coincid finitul i infinitul, centrul i periferia. Dumnezeu este un maximum infinit,
iar lumea, natura maximum limitat. N.Copernic formuleaz concepia heliocentric conform
crei pmntul se rotete n jurul axei sale prin ce se explic schimbul zilei i nopii i micarea
boltei cereti. Odat cu aceasta pmntul se rotete i n jurul soarelui . N.Copernic era convins c
lumea este finit i un centru a universului exist .
3. Problema sociologic
se refer la crearea teoriilor despre societate i relaii sociale, politic
i relaii politice, stat si formele de guvernare .a. repreyentant- N.Machiavelli. Neag concepia
religioas conform crei statul depinde de biseric ca puterea suprem pe pmnt.Promisiuni goale,
nelciuni, mituire, corupie, crime totul acesta este permis n politic i relaii politice. Mai
trziu aa mijloace antiumane de realizare a scopurilor politice au fost numite machiavellism.

8.Filosofia clasica germana:caracteristici generale.Aparitia filosofiei marxiste.

Filosofia clasica germana ocupa o perioada relativ scurta, care este marginita cu anii 80 a sec XVIII
dintr-o parte si anul 1831 (anul mortii lui Hegel ) din alta parte. Insa din punct de vedere teoretic ea este
culmea dezvoltarii gindirii filosifice din acea perioada. La sfirsitul sec. XVIII lichidind raminerea in
urma economica si politica, Germania se apropia de revolutia burgheza, la fel ca si in Franta veacului
XVIII, in Germania din veacul XIX revolutia filosofica a precedat revolutiei politice. Filosofia clasica
germana a fost ca o teorie germana a revolutiei franceze. Pentru ea este caracteristic:
-Generalizarea tuturor ideilor filosofice precedente.
-Divizarea existentei in lumea naturii si lumea omului.
-Se studiaza nu numai istoria umana, dar si esenta omului.
-Principala problema este problema omului, trecerea de la cultul omului abstract la oameni reali
considerati in actiunea lor istorica.
-Se subliniaza rolul filosofiei in rezolvarea problemei umanismului.
-Intelegerea filosofiei ca un sistem de discipline, categorii si idei.
-Formularea dialecticii ca conceptie integrala.
Reprezentantii filosofiei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach. pina nu
demult in filosofia sovietica conceptia lui K. Marx si F.Engels era interpretata ca ceva sinestatator, ca o
etapa calitativ noua in dezvoltarea gindirii filosofice. Daca sa fim obiectivi, ideile filosifice a acestor mari
ginditori intocmai se inscriu in traditia filosifiei clasice germane si nu-s altceva decit finalizarea ei. Kant
pune problema de a preciza deosebirea dintre elementele subiective si obiective a cunostintelor in subiect
insasi, in diferite nivele si structuri a subiectulu. . Principala problema a invataturii lui Schelling devine
ideea identitatii obiectului cu subiectul, Eului cu Non-Eul,legea identitatii ratiunii unice cu sine insasi
este declarata lege suprema.

MARXISMUL este totalitatea de idei filosofice, economice si social-politice, formulate initial de Marx
si Engels si dezvoltate mai departe de catre V.Lenin. In marxism se abordeaza un sir de probleme extrem
de importante referitor la existenta, constiinta, legitatile dezvoltarii si functionarii societatii. Pentru prima
data a fost data interpretarea materialista a istoriei si societatii, se formuleaza dialectica materialista, ideea
practicii. Aparitia marxismului a fost conditionata de urmatoarele premise:
- Social-economice generalizarea miscarii revolutionare din acea perioada (rascoalele din Silezia,
Lion, miscarea ciartista).
- Naturalist-stiintifice formularea teoriei celulare, legii conservarii si pastrarii energiei si teoria
evolutionista a lui Darvin.
Dezvoltarea societatii conform marxismului are loc ca rezultat al luptei de clasa si contradictiilor modului
de productie. Lupta de clasa duce la lichidarea societatii cu clase antagoniste si respectiv lichidarea
exploatarii, la eliberarea proletariatului. V.Lenin completeaza marxismul cu ideea posibilitatii revolutiilor
socialiste in tarile inapoiate, predominant agrare. Ideile lui Lenin au stimulat revolutiile si schimbarile
sociale in tarile subdezvoltate ca Rusia, China, Iugoslavia, democratiile populare s.a. Marxismul a
influentat puternic dezvoltarea gindirii filosofice, economice si social-politice a sec.XX.
Astazi exista o multitudine de pareri referitor la esenta si rolul marxismului si aceasta este conditionat de
aceea, ca marxismul este un sistem de idei conceptuale si abordari ideologice. Aici se refera marxismul
clasic, ideile formulate de K.Marx si F.Engels. Aici se refera si interpretarea si dezvoltarea marxismului
de catre Lenin si aplicarea lui la realitatea rusa. Tot aici se include si varianta totalitarista a lui Stalin. Mai
exista varianta social-democratica a marxismului precum si neomarxismul. Deci daca criticam marxismul,
atunci trebuie sa avem in vedere anumite idei concrete ce s-au invechit si nu corespund realitatii.

9. Orientrile principale ale filosofiei contemporane

Exista mai multe pareri despre inceputul filosofiei contemporane. Unii socot, ca fil. contemp este
o fil. neclasica si se incepe dupa fil. Clasic.Germ. Altii admit inceputul fil.contem la sfirsitul sec.
trecut, inceputul sec. nostru, dupa I Rzb Mon, altii chiar si dupa al II Rzb.Mon. Diversitatea asta
de pareri este legata, in primul rind, de aceea ca nu se poate aplica o demarcatie cronologica
stricta. In al doilea rind, in filosofia contemporana sunt unele curente filosofice elaborate anterior
(tomism, kantianism, hegelianism), dar care au o infatisare noua. Si in al treilea rind, majoritatea
curentelor filosofice ale filosofiei contemporane (pozitivismul, existentialismul,
neospiritualismul, filosofia vietii,au premisele sale filosofice situate in jurul jumatatii secolului
trecut. Probabil corecta este parerea conform careia se poate admite drept intrare in filosofia
contemporana a doua jumatate a secolului trecut.
Fil.Occid.Contemp. este o fil.neclasica, se prezinta ca ceva extrem de eterogen, ea are o
dinamica specifica, se caracterizeaza printr-o problematica noua, prezinta tendinte noi si totodata
pune intr-o lumina noua problemele traditionale. Filosofia contemporana este conceputa ca analiza
logica a stiintei, ca reflectie asupra trairilor personale, ca imagine a lumii obiective, ca
antropologie, ca metafizica. Cu alte cuvinte fil.contem.prezinta o multitudine de orientari, curente,
sisteme ce interactioneaza si inregistreaza impreuna o dinamica. Filosofia nu se dezvolta liniar. In
Fil.Cont sunt puse un sir de probleme, care eu un caracter general-uman: lumea si locul omului in
ea, esenta omului si menirea lui in lumea contemporana, individul si omenirea, soarta civilizatiei
umane, unitatea si multitudinea culturii, probl.globale si supravietuirea omenirii s.a. dar trebuie sa
facem o deosebire intr-o oarecare problema si interpretarea ei intr-un sistem filosofic, deoarece
asta nu-i unul si acelati lucru. Fil.Occid.Contem are urmatoarele trasaturi:

 A inregistrat o cotitura lingvistica in urma careia domeniul comunicarii, al limbii este

abordat ca un mediu fundamental al existentei, cunoasterei si actiunii.
Abordeaza finitudinea existentei umane ca un reper fundamental al existentei si cauta sa
reconstruiasca intregul tablou al lumii pornind de la acest reper.
Abordeaza sensul cunostintelor si actiunilor ca o problema cheie a cunoasterei si activitatii.
Abordeaza tehnica ca un domeniu important al vietii (cultul ratiunii tehnico-stiintifice).
Logica si teoria stiintei se afla in centrul meditatiei filosofice.Pe baza reflexivitatii tinde sa
devina metafilosofie si sa se concentreze devalorizarea asupra conditiilor formale ale rationalitatii
cunostintelor si actiunilor.
Tendinta catre misticism si irationalism. Criza spiritualitatii si normelor si principiilor morale,
care periodic au loc in societate, duc la raspindirea curentelor mistice si irationaliste.
Existentialism orientare in filosofia contemporana care se ocupa de problema existentei
conceputa ca fondul launtric ascuns, autentic fiintarii umane. Principipala problematica a
existentialismului este ontologia, teoria despre existenta Structuralism o serie de orientari in
filosofia contemporana care absolutizeaza metoda structurala. Notiunea de structura se foloseste
in matematica, psihologie. Structuralismul considera obiectele ca sisteme, ansambluri organizate
de elemente. O structura se prezinta ca un tip sau un model ideal (o totalitate de raporturi si relatii
care unesc componentele obiectului) independent de natura lor substantiala.
Hermeneutica
curent in filosofia contemporana care are ca obiect teoria si practica interpretarii textelor, lumii psihologice,
istorice si sociale, intelegerii lor. Metode hermeneutica presupune rezolvarea urmatoarelor antrebari:
Ce a spus autorul in textul respectiv?
Ce a gandit autorul cu acel text?

10. Etapele evolurii medicinei: caracteristic general.

11. Noiunea existen. Ontologia, formele existenei, specificul existenei umane.

Existenta categorie fil. care desemneaza lumea obiectiva, materia, natura ce exista
independent de constiinta, de asemenea procesul vietii materiale a oamenilor. Exist-este
notiunea cea mai generala care cuprinde tot ce fiinteaza independent de vointa omului, tot
ce exista: realitatea material-obiectiva, valorile spirituale si existenta omului. . Prima
concepie filosofic despre existen au formulat-o reprezentanii colii de la Milet, pentru
care existena coincidea cu cosmosul material. Parmenid nelege existena ca ceva ideal,
unic, neschimbtor i venic. Heraclit dimpotriv considera existena ca o venic
schimbare i dezvoltare. Filozofia medieval contrapunea existena divin (adevrat) cu
existena creat (neadevrat). n filozofia epocii moderne se formuleaz nelegerea
naturalist a existenei ca realitate fizic ce exclude din ea contiina Aceasta notiune des se
confunda cu asa expresii ca lumea, realitatea, universul.ea este o caracteristica integrala a
lumii, reflecta totalitatea lumii prin fiintarea, existenta ei. In sensul larg al cuvintului a
exista inseamna a fiinta. A exista este echivalent cu a fi. Exist. este unitatea realitatii
obiective si subiective. In filozofia dialectico-materialista existenta se intelege ca unitatea
realitatii obiective si subiective, ea are mai multe niveluri natura organica si neorganica,
biosfera, existenta sociala, existenta personalitatii, valorilor culturale, principiilor si
categoriilor cunoasterii stiintifice. Deosebim urmatoarele tipuri de existenta:

Existenta naturii si lucrurilor in natura. Natura ca totalitate este vesnica si netrecatoare,

ea este infinita in timp si spatiu, iar componentele naturii finite, schimbatoare si
trecatoare. Existenta naturii este independenta de vointa oamenilor, ea exista ca atare,
nemijlocit si este egala cu sine insasi ce se exprima prin notiunea existenta in sine.
Existenta omului. El este ca organism viu, ca reprezentant a speciei Homo sapiens, ca
fiinta cugetatoare, ca fiinta social-istorica.
Existena spiritualului cuprinde diferite procese psihice i contiente a activitii umane,
cunotinele materializate n limb i sistemele simbolice
Existenta sociala este procesul real al activitatii vitale a oamenilor, procesul de
reproducere a vietii materiale a oamenilor. Problema existentei presupune citeva momente.
Ce exista? Lumea. Unde exista? Aici si peste totul. Cit de mult exista? Acum si totdeauna.
Lumea a fost, este si va fi, ea este netrecatoare. Lucrurile concrete sunt finite, trecatoare.
Problema existentei consta in unitatea contradictorie a existentei naturii ca netrecatoare si
existenta trecatoare a lucrurilor. Lumea este unitatea a tot ce exista.

12. Problema substanei. Dualismul i monismul. Concepia privitor la

substan ca promaterie.
Formele existenei ne arat diferite moduri de fiinare a lumii. ns apare
problema esenei lumii, temeliei interne a existenei. Ea i gsete oglindire n
categoria de substan. Substana (din lat. Substania esen, ceea ce st la
temelie) n sensul larg al cuvntului este sinonimul materiei, corporalitii. n
filozofie substana este temelia a tuturor ce exist, ceva stabil, neschimbtor n
comparaie cu strile i nsuirile schimbtoare. Substana exist prin sine nsi,
este cauza primar a existenei i tuturor schimbrilor. Substana caracterizeaz
realitatea din punctul de vedere a unitii ei interne, a interaciunii tuturor
formelor de micare i contradiciilor ei. Ca esen ea se formuleaz deja la
Aristotel, este cercetat de stoici, R.Descartes i B.Spinoza. n istoria filosofiei
existau diferite reprezentri despre substan. Filosofii din Grecia antic
nelegeau substana n mod naturalist, ca material din care const lumea. Ei
reduceau substana la ceva corporal, la obiect ori nsuiri a obiectului
inpenetrabilitatea, spaialitatea, ineria .a. R.Descartes, B.Spinoza nelegeau
substana ca ultima instan a existenei. n marxism substana este echivalentul
corporal al materiei. Pe baza nelegerii substaniele a materiei materialismul

dialectic privete toat varietatea existenei sub aspectul unitii materiale.

Existena, lumea, universul n aceast concepie este o multitudine infinit a
unitii materiale a lumii. Unitatea material a lumii se demonstreaz prin
totalitatea realizrilor tiinei i practicii umane (legea conservrii i
transformrii energiei, unitatea lumii vegetale i animale .a.).
Dup interpretarea temeliei lumii se poate evidenia:
Monism concepie care recunoate ca temelie a existentului o substan
unic fie ea material ori spiritual. n istorie a existat monism materialist
i idealist.
Dualism - concepie ce afirm dou substane egale (care nu se reduc una
la alta), dou nceputuri n explicarea lumii material i spiritual.
Reprezentanii dualismului au fost Platon, R.Descartes.
Pluralism - teorie ce admite o multitudine de nceputuri ori tipuri de
existen. Drept exemplu pot servi concepiile lui Democrit, Empedocle,
Anaxagora .a.

13.Definiia categorial i gnoseologic a materiei. Principalele niveluri de organizare

a materiei.
MATERIA - categorie filosofic pentru desemnarea realitii obiective, care i este
dat omului n sensaiile lui, care este copiat, fotografiat, reflectat de sensaiile noastre,
existnd independent de ele (V.I.Lenin). Materia este multitudinea infinit de obiecte i
sisteme care exist n lume, exist real, independent de contiina omului.
Prima etap era reprezentarea concret-senzorial a materiei. n Grecia Antic ea era ca
temelia, substratul, nceputul tuturor lucrurilor i se nelegea ca ceva omogen, nechimbtor,
necreabil i indiscutabil.. A doua etap nelegerea materiei ca substrat (substan).
Aristotel nelegea materia ca substrat, ca ceva pasiv, amorf, acalitativ, ca material pentru
obiecte i fenomene.n concepiile materialismului mecanicist, metafizic din acea perioad
materia se nelegea ca o totalitate de nsuiri a corpurilor (ntindere, form, greutate,
micare) care acioneaz asupra organelor de sim. n aceast noiune rolul principal i
revine corporalitii ce se baza pe categoriile tiinei din acel timp - atom, substan, mas.
A treia etap reprezentarea filosofico-gnoseologic a materiei. Materialitii francezi
Diderot, Holbach, Helveius .a. neag concepia despre materie ca o substan omogen i
inert. Dup prerea lor materia n general este tot aceia ce corespunde realitii obiective i
afecteaz simurile noastre ntr-un mod oarecare. Aceast idee o dezvolt mai departe
F.Engels, care arat c materia ca atare este o pur creaie a gndirii i o abstracie, noi nu

inem seama de deosebirile calitative ale lucrurilor, atunci cnd le unim n noiunea de
materie.
Noiunea tiinific de materie a fost dat de ctre V.Lenin (categorie filosofic pentru
desemnarea realitii obiective, care i este dat omului n sensaiile lui, care este copiat,
fotografiat, reflectat de sensaiile noastre, existnd independent de ele). Ea a fost elaborat
avnd n vedere critica materialismului mecanicist i metafizic i noile tendine n
dezvoltarea tiinei. La sfritul sec.XIX n fizic au loc un ir de descoperiri(electronul,
radioactivitatea, razele Rontghen) care au revoluionizat tiina, au dus la schimbarea
radical a concepiilor despre lume. Noiunea filosofic - materia este categorie pentru
desemnarea realitii obiective, a tot ce exist independent de contiina omului,
independent de aceea cunoatem noi aceast realitate ori nu. Noiunea naturalist-tiinific
reflect cumeste nsi aceast realitate obiectiv.
Materia este obiectiv, universal, necreabil i indiscutabil, se gsete n micare,
timp i spaiu. Ea exist ca substan i cmp. Materia ca substan este realitatea obiectiv
corporal, tot ce are mas de repaos. Cmpul este o varietate a materiei, care n-are mas de
repaos i depinde de diferite interaciuni i relaii a corpurilor materiale. Materia ca
substan exist ca diferite tipuri de sisteme materiale cu anumite niveluri structurale:
particulele elementare, atomii, moleculele, corpurile macroscopice, organismele vii,
biocenozele, societatea uman, sistemele geologice, Pmntul i alte planete, atrii, galaxia,
sistemul de galaxii, metagalaxia .a. Materia ca realitate obiectiv este caracterizat prin diferite
forme de existen, nsuiri i legturi universale: timp, spaiu, micare, cauzalitate, legitate, structuralitate

14.Atributele materiei: micarea, spaiul i timpul. Micarea i dezvoltarea.

MICAREA - mod de existen, atribuit inerent al materiei, este orice schimbare n genere,
ori totalitatea schimbrilor ce au loc n univers(natur, societate). Exist dou concepii despre
micare i dezvoltare dialectic i metafizic.Concepia metafizic recunoate micarea, ns
o inperpreteaz n mod limitat, unilateral. Izvorul dezvoltrii ea o vede n afara obiectelor i
proceselor, iar ca consecin - recunoaterea primului imbold. Metafizicienii privesc micarea
nu ca o nsuire intern a materiei, ci ca o form care se ntroduce n materie din exterior.
nsuirea permanent a materiei ei socoteau repaosul, iar micare ca ceva care distruge
repaosul. Metafizicienii nu admiteau multitudinea calitativ a formelor de micare, orice
micare ei o reduceau la deplasarea corpirilor n spaiu, ca rezultat - absolutizarea formei
mecanice de micare a materiei.
Concepia dialectic socoate c n realitate exist o multitudine calitativ de forme de
micare a materiei. Sub forma de micare se nelege un anumit tip de interaciune ntre
obiecte i fenomene i un purttor material specific al acestei micri. F. Engels evideniaz
cinci forme de micare a materiei: mecanic, fizic, chimic, biologic i social.

Micarea, spaiul i timpul sunt categorii filosofice, atribute ale materiei care exprim modul
ei de existen: variabilitatea (micarea), diversitatea (spaiul) i dezvoltarea succesiv legic
(timpul). Spaiul este modul de existen a materiei ce exprim proprietatea obiectelor i
fenomenelor de a avea ntindere, dimensiuni, structuralitate i interaciune. Timpul este
modul de existen a materiei care reflect durata, coexistena, succesiunea schimbrii i
dezvoltrii sistemelor materiale. n istoria filosofiei au fost diferite reprezentri, c spaiul i
timpul exist ca atare, exist independent de materie (I.Newton), ori c timpul si spaiul nu
exist obiectiv, ci este numai retriri subiective (I.Kant). Spaiul i timpul sunt proprieti,
nsuiri a obiectelor materiale i ele nu pot exista n afara materiei i obiectelor materiale.
Spaiul i timpul fr materie nu prezint nimic, sunt nite reprezentri goale, abstracii ce
exist doar n imaginaia noastr. Spaiul i timpul au un ir de proprieti generale i
specifice. La nsuirile generale se refer caracterul lor obiectiv i absolut, interaciunea lor
unul cu altul i cu micarea, dependena lor de relaiile structurale, infinitatea lor cantitativ i
calitativ. Ele au un caracter contradictoriu, sunt continuie i discontinuie, absolute i relative,
unitare i diverse, finite i infinite. Spaiul i timpul depind de proprietile existenei. Din
acest punct de vedere putem evidenia spaiul i timpul astronomic, fizic, biologic, psihologic
i social. La proprietile specifice se refer caracterul tridimensional al spaiului i
unidimensional al timpului. Timpul este ireversibil i asimetric.Spaiul i timpul fizic sunt
caracteristici ale materiei fizice, ele depind de particularitile realitii noastre fizice, au
dimensiuni constante. Timpul pe planeta noastr peste tot locul curge uniform, pe alte planete
depinde de viteza rotirii acestor planete

15.Aportul medicinei privitor la dezvoltarea concepiilor filosofice

despre formele micrii, spaiului i timpului.
Spaiul i timpul biologic caracterizeaz lumea vie. Spaiul biologic
este totalitatea biocenozelor i biogeocenozelor, reflect o anumit
structuralitate i densitate a relaiilor organismelor vii. Timpul biologic este
intensivitatea proceselor i ritmurilor biologice, durata schimbrilor biologice
a organismelor vii. Orice organism viu are ceasul su, ritmurile sale care
depind de intensivitatea proceselor fizico-chimice i biologice. Spaiul uman
(social i individual) este spaiul real cu care interacionaez oamenii i
societatea, este asimilarea spaiului nconjurtor i includerea lui n sfera
activitii umane. El presupune raportul dintre natural i artificial i influena
lor asupra spaiului biologic. Timpul uman deasemenea poate fi divizat n
timpul social i individual, psihologic. Timpul social caracterizeaz durata,
succesiunea, devenirea activitii umane i relaiilor sociale n dezvoltarea

proceselor sociale. Timpul social este diferit de la o epoc la alta, el are

diferit intensivitate. Timpul psihologic este intensivitatea, durata i
ritmicitatea proceselor psihofiziologice ale omului. Exist nu numai
percepia subiectiv a timpului, dar i existena timpului individual. Fiecare
individ are ritmurile sale temporale, care se schimb cu vrsta. n organismul
uman exist aproape la 300 de ritmuri de diferit amplitudine i intensivitate
(ritmuri de o zi, o sptmn, o lun, 3 luni, 6 luni, un an, 6, 12, 60, 100 i
1000 de ani). Ritmurile biologice i dau posibilitate organismului de a se
acomoda optimal la ritmurile fizice, ritmurile naturii, de a coordona optimal
procesele fiziologice pentru activitatea vital normal. La copii timpul curge
mai rapid (fiindc sunt mai intensive procesele fizico chimice), iar la btrni
timpul se desfoar mai incet. ns psihologic aceste procese se retriesc
invers: la copii timpul curge ncet, iar la oamenii n vrst timpul
zboar. O or trit la vrsta de 5 ani este echivalent cu 5 ore trite la 50 de
ani. Prinii i copiii se gsesc n diferite dimensiuni temporale. tiina
contemporan afirm, c materia, micarea, spaiul i timpul se gsesc n
interaciune i interconexiune, formeaz o unitate. Despre aceaste ne vorbete
teoria relativitii i alte concepii tiinifice.
16.Problema contiinei n istoria filosofiei. Noiunile reflectare i
informaie.
Contiina i gndirea noastr, orict ar prea s fie de asupra simurilor, sunt
produsul unui organ material, corporal, produsul creerului. Din punct de vedere
genetic contiina s-a format ca rezultat al dezvoltrii unei nsuiri generale a materiei
ca reflectarea.
Reflectarea este o nsuire universal a materiei, ce rezid n capacitatea obiectelor
de a reproduce adecvat diferite trsturi, caracteristici structurale i relaii ale altor
obiecte. Reflectarea este proprietatea unor obiecte, sisteme materiale de a nregistra,
pstra i reproduce urmele interaciunii altor obiecte ori sisteme materiale.n dependen
de nivelul de organizare a materiei se deosebesc mai multe forme de reflectare. n natura
anorganic se ntlnete reflectarea mecanic, fizic, chimic. n natura organic apare
reflectarea biologic excitabilitatea. Aceasta este capacitatea fiinelor vii de a
reaciona selectiv la excitanii din exterior ce duc la o adaptare optimal la mediul
nconjurtor. Cu formarea omului i societii apare forma superioar de reflectare
contiina. Pe baza reflectrii apare informaia. Aceasta este o reflectare cifrat,

codificat, transmis. Pe baza informaiei apar cunotina. Iar pe baza cunotinelor se

formeaz contiina.
Contiina - nsuire a materiei superior organizat, funcia superioar a creierului,
specific numai oamenilor i legat cu vorbirea; Contiina este capacitatea omului de a
se evidenia pe sine nsi din lumea nconjurtoare, de ai da seama despre lumea sa
intern i atitudinii sale ctre ali oameni i societate, ea este o reflectare conceput,
neleas. Ea prezint coninutul lumii spirituale a omului, cunotinele, convingerile,
dorinele lui, voina, demnitatea, sperana, credina, dragostea. Contiina este esena
personalitii, este o realitate specific - realitate ideal, subiectiv. Contiina de sine capacitatea individului de a se nelege i aprecia pe sine nsi ca subiect cunosctor,
simitor i activ. n dezvoltarea individului ea se ncepe a forma de la vrsta de 3 ani i
presupune anumite etape de cunoatere pe sine nsi. Deosebirea sa de alii se ncepe
de la nsuirea numelui su, corporalitii sale, dispoziiei i strilor sufleteti, aciunilor
sale i calitilor personale. Urmtoarea etap este evidenierea sa din lumea
nconjurtoare, orientarea i nelegerea locului su n aceast lume, nelegerea sa ca
reprezentant a anumitui grup social, colectiviti. Etapa superioar este legat de apariia
eului ca personalitate i se manifest nu numai prin distincia sa de alii i mediul
nconjurtor, dar i aprecierea sa ce se manifest prin aa noiuni ca ruinea, cinstea,
demnitatea, datoria .a. Spre exemplu, la bolnavi cu patologie psihic n primul rnd se
deregleaz aa caliti ca cinstea, demnitatea, ruinea, pe urm se tulbur orientarea n
timp, spaiu i lumea nconjurtoare, iar n ultimul rnd se deregleaz percepia la
nivelul corporalitii.
17. Aspectul ontologic, gnoseologic, de substrat i socioistoric al contiinei. Structura contiinei:
intelectul i gndirea, memoria, emoiile, sentimentele, voina. Incontientul, aprecierea poziiei lui
S.Freud i a neofreudismului privitor la acest subiect.
1.Aspectul ontologic, care presupune s rspund la ntrebarea ce prezint contiina ? Din acest
punct de vedere contiina este privit ca o realitate specific - realitate subiectiv, ideal. Ea este
produsul dezvoltrii materiale i n acest sens este un fenomen secundar.
2.Aspectul gnoseologic privete contiina din punct de vedere a coninutului ei - ca reflectare a
realitii obiective ntr-o multitudine infinit de cunotine, legturi i relaii, ca fenomen ideal.
Coninutul contiinei sunt cunotinele. Contiina ca i cunotinele au un caracter ideal.. Idealul nu-i
altceva dect materialul transpus i prelucrat n creerul uman, el are sens numai n aspectul gnoseologic
i poate exista printr-un purttor material.
3.Aspectul de substrat analizeaz contiina din punct de vedere a mecanismelor realizrii procesului
de reflectare. Substratul psihicii umane este creerul - un sistem cibernetic foarte complicat. Creerul are
cteve nivele structurale: trunchiul, centrele nervoase, subcortexul i cortexul. El funcioneaz pe baza
reflexelor, acestea sunt fenomenele neurofiziologice a creierului. Fenomenele psihice apar pe baza
fenomenelor fiziologice, dar ele nu se gsesc n legtur cauzal. Exist o deosebire calitativ ntre
procesele psihologice i fiziologice ce se petrec n creer. Procesele fiziologice sunt obiective, materiale,
procesele psihologice subiective, ideale.
4.Aspectul social-istoric ori genetic n care se concretizeaz apariia i esena contiinei ca produs legic
a devenirii i funcionrii formei sociale de micare a materiei. Contiina este un fenomen social i

apare numai n societate, numai n activitatea n comun. Ea este social dup izvorul, geneza, coninutul
i funciile sale. Purttorul contiinei este omul ca fiin social, el devine contient incadrndu-se n
sistemul relaiilor sociale, asimilnd cultura uman.
Structura contiinei reprezint o totalitate de procese psihice cognitive, afective, volutive. Nucleul
contiinei este gndirea, intelectul. Contiina este imposibil fr cunotine. Coninutul contiinei
sunt cunotinele, deci fr gndire este imposibil formarea contiinei. Gndirea este capacitatea de
analiz i sintez, de a cpta cunotine noi i de a le folosi n diferite condiii. Intelectul este
capacitatea individului de a nelege i folosi raional cunotinele Memoria este capacitatea individului
de a nregistra, pstra i reproduce cunotinele, informaia. Fr memorie nu pot exista
cunotinele.Emoiile i sentimentele sunt reflectri apreciative a realitii, ele unesc situaia exterioar
cu necesitie omului.. Voina este un autocontrol a personalitii.. Voina este fora motric a
personalitii.
n structura contiinei evidenien dou niveluri: contient i incontient. Nivelul contient include acele
procese psihice de care noi ne dm seama, le nelegem, se gsesc n centrul ateniei noastre.
Incontient - domeniu al psihicului ce const dintr-o totalitate de procese, operaii i stri ce nu sunt
reprezentate n contiina subiectului.
I.Kant cuta s lege incontientul de problema intuiiei i a cunoaterii senzoriale. O concepie specific
despre incontient a fost dezvoltat de S Freud), n care absolutiza incontientul i instinctele. Dup
prerea lui psihicul omului este format din trei niveluri: Nivelul inferior Eul-ambigen este
subsolul,aici este ntuneric, domin misterul, pasiunile, aceasta este lumea unde dicteaz instinctele.
Al doilea nivel este Eul sfera fenomenelor contiente, autocontiina individului. Al treilea nivel
Super-Eul cenzura, lumea normelor sociale i interdiciilor (tabu), morala.
Freudism teoria lui S.Freud, care formeaz baza teoretic a psihoanalizei i metodei psihoterapeutice.
Freudismul este absolutizarea rolului proceselor incontiente. Neofreudism concepie ce ncearc de a
revedea ideile lui S.Freud n direcia socializrii lor. Ei mai puin atenie atrag factorului incontient n
comportamentul individului, dar mai mult se ocup de rolul incontientului n elucidarea fenomenelor
sociale.

18. Geneza contiinei; rolul muncii, comunicrii i limbii n apariiei acesteia.

Limba i gndirea. Contiina i creierul. Rolul cuvntului n terapie.
Munca este prima condiie fundamental a existenei vieii umane i n aa msur, c
putem afirma c munca l-a creat pe om. Munca este o activitate sistematic de interaciune
a omului cu mediul nconjurtor prin intermediul uneltelor de munc, este un proces de
folosire permanent a uneltelor de munc. Uneltele de munc sunt obiecte care nu satisfac
nemijlocit necesitile omului, dar servesc pentru producerea altor obiecte. n uneltele de
munc se acumuleaz, pstreaz i transmite experiena, cunotinele umane. n procesul
muncii, folosind uneltele de munc, are loc obiectivizarea i dezobiectivizarea
cunotinelor. Pentru activitate individul are nevoie de cunotine, informaie. La animale
informaia necesar se transmite prin codul genetic n structura corpului, n instincte
(ultimile sunt nite programe care se declaneaz i funcioneaz automat). Prin instincte se
transmite numai experiena speciei i nu experiena acumulat de indivizi. La om apare un
nou canal de transmitere a informaiei care este mai puternic dect codul genetic. Informaia
se transmite prin uneltele de munc, n procesul

Limba este un sistem semiotic format din totalitatea semnelor i regulilor

gramaticale de formare a propoziiilor i frazelor cu sens. Limba este o totalitate de semne
care servesc ca mijloc pentru comunicarea interuman, pentru nregistrarea, prelucrarea,
pstrarea i transmiterea informaiei. Limba este forma material de existen i exprimare a
gndirii umane. Gndirea abstract, contiina sunt fenomene ideale care pot s existe i s
se manifeste numai prin limb ca totalitate de simboluri i semne. n limbajul obinuit,
natural aceste semne sunt cuvintele. Cu ajutorul cuvintelor reproducem realitatea, ne
formm o reprezentare despre lume. Prin intermediul limbii se realizeaz cunoaterea lumii,
n limb se obiectiveaz contiina personalitii. Ea este un mijloc specific social de
pstrare i transmitere a informaiei, de reglementare a comportamentului uman. Limba
este un fenomen social, apare n procesul muncii din necesitatea activitii n comun i
schimbului de informaii. Ea ndeplinete funcia de cunoatere, comunicare i expresivafectiv. Ultima se folosete n procesul sugestiei i hipnozei, n medicin, art.Cuvntul n
medicin are un efect psihoterapeutic fiindc acioneaz asupra contiinei pacientului, se
asociiaz cu aciunile medicului i activitatea medicamentelor. Aceasta trebuie de avut n
vedere deoarece cuvntul poate avea nu numai efect curativ, ci i invers provoac
iatrogenii. Limbajul este o capacitate comun tuturor oamenilor, iar limbile concrete sunt
moduri particulare de realizare a limbajului.
Activitatea n comun este imposibil fr comunicare. Comunicarea este o trstur
important a existenei umane. Fr ea nu se pot forma i asimila valorile spirituale,
contiina, formarea i dezvoltarea personalitii. Comunicarea este acel canal prin care se
transmite experiena, deprinderile i cunotinele, mbogirea reciproc a oamenilor.

19. Contiina social, esena i formele sale.

Contiina social este categoria filosofic pentru desemnarea laturii spirituale a vieii societii,
totalitatea de idei, concepii, viziuni, reprezentri ce reflect existena social. Existena social este
latura material a vieii sociale, este primar n raport cu contiina social, determin coninutul i
structura ei. Contiina social este secundar, dependent de existena .
Contiin social se gsete in strns legtur cu contiina individual, se manifest prin
ea, dar i se deosebete radical de ea. Contiina individual este totalitatea proceselor psihice a
individului, care i permit de a se nelege pe sine nsi, lumea nconjurtoare i locul su n
aceast realitate.. Contiina social exist prin contiina indivizilor, iar contiina individual se
constituie prin asimilarea de ctre individ a ideilor i concepiilor contiinei sociale Contiina
individual exist ca realitate subiectiv, ideal. Contiina social are tendina de a exista relativ
sinestttor.
n structura contiinei sociale deosebim: contiina obinuit i teoretic, psihologia social i
ideologia, diferite forme (politica, dreptul, morala, religia, arta, tiina i filosofia). Contiina
obinuit este nivelul cel mai simplu, apare pe baza activitii practice cotidiene i conine diferite
cunotine, viziuni, reprezentri empirice despre lumea nconjurtoare. Contiina teoretic prezint

nivelul superior de reflectare a realitii n diferite concepii i teorii, este rezultatul unor generalizri
i elaborri a specialitilor.
Formele contiinei sociale includ componenete: relaii (politice, juridice, morale .a.), activitate
(politic, juridic, religioas .a.) i idei i teorii (politice, juridice, morale .a ). Primele (relaiile i
activitatea) sunt latura obiectiv, iar ideile i teoriile latura subiectiv a contiinei. La formele
contiinei sociale se refer politica, dreptul, morala, religia, arta, tiina i filosofia. Politica este
sfera activitii claselor i grupurilor sociale referitor la cucerirea, meninerea i folosirea puterii de
stat. Contiina politic este totalitatea de concepii i teorii privind organizarea i conducerea
societii. economice la urma urmei se manifest ca cauza social a activitii politice.
Dreptul este totalitatea de norme i legi juridice ce reglementeaz relaiile dintre indivizi, relaiile
dintre individ i colectivitate, dintre diferite instituii sociale.
Morala este totalitatea de reguli i norme ce reglementeaz comportamentul oamenilor n viaa lor
personal i social, ea reflect realitatea prin noiunile de bine i ru. Contiina moral- latura
subiectiv a moralei care prezint totalitatea de idei, noiuni i principii morale ce formeaz idealul
moral Religia - form specific a contiinei sociale, care se caracterizeaz prin credina n fiine sau
forme spirituale, prin oficierea unui cult i prin existena unor instituii i organizaii
corespunztoare; Arta - una din formele contiinei sociale; o reflectare a realitii prin imagini
concret-senzoriale; form specific de activitate, n procesul creia se creaz imagini artistice i se
personific atitudinea estetic a omului fa de lume
tiina - sfer a activitii umane, scopul creia este studierea obiectelor i proceselor naturii i
societii, una dintre formele contiinei sociale.
Filozofia (gr. phileo - iubesc i sophia - nelepciune) - form a contiinei sociale; domeniu al
culturii spirituale; nvtur despre principiile fundamentale ale existenei i cunoaterii, despre
lumea i omul n ansamblu, despre raportul omului fa de lume; tiin despre cele mai generale legi
de dezvoltare a naturii, temelia concepiei despre lume.

20. Cile dialecticii: Hegel i Marx. Dialectica ca teorie i metod. Dialectica obiectiv i
subiectiv. Unitatea dialecticii, logicii i teoriei cunoaterii. Dezvoltarea i progresul.
Dezvoltarea i securitatea.
Dialectica- notiune filosofica, care la origine in antichitate inseamna arta dialogului, maiestria
de a ajunge la adevar prin discutie, prin descoperirea contrazicerilor in rationamentul
oponentului. Cel mai mare dialectician al Greciei antice Heraclit afirma ca totul exista si
concomutent nu exista, deoarece totul curge si se transforma necontenit, apare si dispare.
Dialectica lui Hegel prezinta intreaga lume istorica si spirituala sub forma unui proces unic in
continua miscare, schimbare, transformare, dezvoltare de la treptele inferioare la cele
superioare. Ca izvor si forte motrice ale automiscarii si autodezvoltarii erau considerate
contradictiile interne. Meritul lui Hegel :El a formulat principiile si legile fundamentale ale
acestei dezvoltari (legea unitatii si luptei contrariilor, legea trecerii schimbarilor cantitative in
schimbari calitative si invers, legea negarii negatiei), a elaborat un sistem de categorii ale
dialecticii (esenta si fenomen, continut si forma, cauza si efect, necesitate si intimplare s. a.)
prin care a exercitat o mare influenta asupra gindirii filosofice ulterioare. Dupa Hegel, miscarea,

dezvoltarea exista datorita unei idei absolute, unui spirit universal, care gindeste, formuleaza
notiuni, prin miscarea carora ideea absoluta se autocunoaste si in procesul acestei miscari creaza
natura si societatea.. Dialectica lui Hegel era indreptata spre trecut si imbracata intr-o forma
mistica si scolastica, care denatura realitatea, intorcind totul cu capul in jos.. Marx si Engels au
formulat dialectica ca invatatira despre cele mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii
si gindirii umane si ca metoda universala de cunoastere si transformare a realitatii. Dialectica
este teorie filosofica, metoda si metodologie a cunoasterii stiintifice si a creatiei in genere.
Principiile teoretice ale dialecticii constituie un continut esential al conceptiei despre lume.
Astfel dialectica indeplineste functia conceptuala si metodologica. Esenta dialecticii o
alcatuiesc principiile ei fundamentale (principiul conexiunii universale si principiul dezvoltarii),
care sunt intelese cu ajutorul sistemului de legi si categorii.
Astfel dialectica ndeplinete funcia conceptual i metodologic. Esena dialecticii o
alctuiesc principiile ei Principiul dezvoltrii - concepie conform creia toate obiectele i
fenomenele realitii se gsesc n permanent schimbare, dezvoltare. Exist dou concepii
despre dezvoltare - dialectic i metafizic, care n diferit mod neleg izvorul, mecanismul i
direcia dezvoltrii. Dialectica nelege izvorul dezvoltrii ca lupta contradiciilor interne, ca
autodezvoltare, pe cnd metafizica vede izvorul dezvoltrii ntr-un imbold din exterior, ntr-o
for supranatural. Mecanismul dezvoltrii conform dialecticii este trecerea schimbrilor
cantitative n calitative, iar conform metafizicii este numai schimbri cantitative, ori numai
calitative. Deosebim trei tipuri de dezvoltare - progresiv, regresiv i uniplanic. Progresul este
dezvoltare de la simplu la compus, de la inferior la superior i care duce la acumularea structurii
i funciei, mrete independena relativ a sistemelor, posibilitile dezvoltrii n viitor. Regresul
este dezvoltarea de la superior la inferior, de la compus la mai simplu, cu limitarea posibilitilor
sistemelor. Dezvoltarea uniplanic este trecerea de la o calitate la alta n limitele unui i acelai
grad de complexitate.
21. Categoriile dialecticii: general, particular i singular; esen i fenomen; form i coninut;
parte i ntreg; element i structur. Noiune de sistem. Manifestarea respectivelor categorii n
medicin.
Categoriile sunt noiunile cele mai generale i universale, care exprim condiiile generale ale
existenei, micrii i dezvoltrii fenomenelor n natur, societate i gndire. Categoriile reflect n
gndire atributele realitii - caracteristicile universale i inalienabile a obiectelor materiale.
.Deosebim categorii particular-tiinifice, general-tiinifice i filosofice. Categoriile particulartiinifice apar pe baza limbajului obinuit i sunt noiunile generale care se folosesc ntr-o tiin,
reflect trsturile, particularitile i legitile acestei tiine (exemplu, element chimic, for,
energie, boal, sntate .a.). Categoriile general-tiinifice prezint noiuni generale ce se ntlnesc
i sunt obiectul mai multor tiine (informaie, algoritm, structur .a.). Pe baza noiunilor tiinifice
apar categoriile filosofice, care se folosesc n toate tiinele i se gsesc ntr-o anumit corelaie cu
categoriile particular-tiinifice i general-tiinifice.
Singular, particular i general - categorii filosofice, care reflect diverse conexiuni obiective ale
universului. Singularul este categoria ce reflect nsuirile i trsturile irepetabile a obiectelor i
fenomenelor, aceea ce
este caracteristic numai pentru lucrul dat, pentru un obiect ca

atare.Particularul - categorie filosofic ce exprim trsturile specifice a unei clase de obiecte, ceea
ce le deosebete de alte clase ori grupuri de obiecte. Generalul categoria care reflect nsuirile
asemntoare, comune, comparabile a obiectelor materiale.
Generalul n medicin se manifest ca forma nozologic a bolii, ca expresia trsturilor i semnelor
interne, repetabile, stabile, caracteristice unei boli. Particularul este manifestarea specific a unor
boli la individul concret.. Diagnosticarea este stabilirea bolii la individul concret (singular) prin
compararea cu formele nozologice cunoscute (general) i evidenierea specificului lor (particularul).
Esen i fenomen - categorii filosofice care reflect diferite laturi necesare ale tuturor obiectelor i
proceselor realitii. Esena e coninutul intern, totalitatea de conexiuni, relaii, legi care determin
nsuirile principale ale obiectului i tendinele dezvoltrii lui. Fenomenul e manifestarea exterioar
a esenei, forma ei exterioar de existen. Esena exprim principalul, baza obiectelor, cea ce se
produce n interiorul lor, iar fenomenul este expresia exterioara a esenei, form n care obiectele se
manifest la suprafa. n medicin esena coincide cu patogeneza, iar fenomenul cu manifestrile
bolii, simptomele ei. Coninut i form categorii filosofice care exprim legturile structurale ale
obiectelor i fenomenelor. Coninutul este totalitatea elementelor, laturilor, trsturilor, relaiilor,
tendinelor i contradiciilor obiectelor. Forma este modul de organizare, exprimare i manifestare a
coninutului. Coninutul i forma n biologie se manifest ca funcie i structur. Funcia este modul
specific de manifestare a nsuirilor obiectului n interaciunea lui cu obiectele nconjurtoare.
Structura este totalitatea
legturilor stabile a obiectului care asigur integritatea i identitatea
lui cu sine nsi. Funcia determin structura.
Parte i ntreg - categorii filosofice care reflect legturi structurale, raportul dintre diferite obiecte
i legtura dintre ele. Sub noiunea de ntreg trebuie de neles aa obiect, sau unitate de obiecte, care
include n sine legtura prilor, elementelor i care posed aa nsuiri ce nu se gsesc n prile
componente. Partea exprim nu un obiect absolut singular, deosebit de lumea material, ci aa
obiect luat n raport cu alt obiect, referitor la care el se manifest ca parte la ntreg. Partea are
semnificaie numai ca component a ntregului, luat n afar de ntreg ea nu mai este parte, ci
formaie material sinestttoare.

22. Necesitate i ntmplare. Posibilitate i realitate. Cauz i efect. Manifestarea acestor

categorii n biomedicin. Monocauzalismul i condiionalismul
Cauz i efect - categorii filosofice care exprim caracterul determinativ a conexiunii
universale a fenomenelor i obiectelor. Cauza este un fenomen care preced i provoac alt
fenomen - efectul. Cauzalitatea este aa interaciune a unui obiect asupra altuia, cnd
schimbrile primului obiect (cauza) preced i duc inevitabil la schimbrile altuia (efect). Una
i aceiai cauz n unele i acelai condiii ntotdeauna produce unul i acelai efect.
Condiia este categorie filosofic ce reflect o form a conexiunii universale dintre obiecte i
fenomene fr care ele nu pot exista. Condiia este mediul ambiant n care realitatea exist i
se dezvolt. Condiia numai contribuie la desfurarea legturii cauzale, accelereaz ori
frneaz manifestarea cauzei, modific cauza i respectiv apariia efectului. Deosebim condiii
necesare i suficiente Condiiile necesare snt fenomene, care au loc fiecare dat, cnd apare
aciunea respectiv. Condiiile suficiente sunt acele fenomene, care neaprat provoac
aciunea dat.

Condiionalismul ignoreaz rolul cauzei i absolutizeaz condiiile, nu face deosebirea dintre

cauz i condiie, le confund, socoate c efectul depinde numai de condiie. Trebuie de avut
n vedere c condiia este aa fenomen care singur niciodat nu genereaz efectul, ea numai
contribuie la desfurarea cauzalitii, modific apariia efectului.
Monocauzalismul absolutizeaz rolul cauzei i neag specificul condiiilor, socoate c cauza
pe deplin determin efectul, cum i cauza - aa este i efectul. Acest curent a aprut atunci
cnd au fost descoperii microbii ca cauze a proceselor patologice. Cauzalitatea se confunda
cu microbul, se socotea c este destul de a gsi microbul ca s-l socotim cauz a bolii. ntradevr microbul poate fi socotit ca cauz a bolii, ns coninutul procesului patologic depinde
nu numai de microb, ci i de condiiile interne i externe a organismului.
Necesitate i ntmplare - categorii filosofice ce reflect legturi determinative din
conexiunea universal.Necesitatea este aa fel de realizare a posibilitii, cnd obiectul are n
anumite condiii o singur posibilitate, care devreme ori mai trziu se transform n
realitate.ntmplarea este aa mod de realizare a posibilitii, cnd obiectul are n anumite
condiii mai multe posibiliti, din care se realizeaz una din ele. Boala este fenomen i
necesar i ntmpltor. Molipsirea de o boal infecioas ntotdeauna este ntmplare. Dar dac
microbul a ptruns n organism, atunci el cu necesitate provoac procesul patologic.
Posibilitate i realitate - categorii filosofice ce exprim tendina obiectiv de dezvoltare,
legtura dintre nou i vechi n procesul dezvoltrii. Posibilitatea este totalitatea premizelor
necesare i suficiente, care determin n mod legic apariia unuia sau altui fenomen. Realitatea
este rezultatul realizrii posibilitii. n sens larg, realitatea este totalitatea posibilitilor
realizate, este lumea nconjurtoare.. Medicul trebuie s formeze aa condiii ca unele
posibiliti s se realizeze, iar altele s se exclud.
23. Dialectica schimbrilor cantitative i calitative. Calitate i proprietate. Calitate i cantitate. Msur.
Salturile n dezvoltare. Legea schimbrilor reciproce cantitative i calitative n filosofie i tiin, importana
sa pentru biomedicin

Legile dialecticii sunt cele mai generale legi ale dezvoltrii naturii, societii i
gndirii umane. Legea este reflectarea legturilor i relailor dintre obiecte i
fenomene care au un caracter intern, stabil, repetabil, esenial.Dac categoriile fiecrei
tiine formeaz un sistem de noiuni care exprim coninutul ei, atunci legile tiinei
exprim esen ei. tiina devine adevrat tiin atunci cnd se formuleaz legile ei.
n acela timp legile au i un coninut obiectiv, reflect realitatea obiectiv. n
dialectic deosebim urmtoarele legi universale: legea trecerii schimbrilor cantitative
i calitative, legea unitii i luptei contrarilor i legea negrii negaiei.
Legea trecerii schimbrilor cantitative n calitative - una dintre legile
fundamentale ale dialecticii, conform creea schimbarea calitii obiectului are loc
atunci, cnd acumulrile schimbrilor cantitative ating o anumit limit. Schimbrile
cantitative se acumuleaz treptat i dac depesc limita msurii, duc cu necesitate la
schimbarea calitii, iar calitatea nou aprut iari duce la schimbri
cantitative.Aceast lege descrie mecanismul cel mai general al dezvoltrii. Ea a fost

formulat de Hegel. Legea trecerii schimbrilor cantitative n calitative poart un

caracter obiectiv i universal. Coninutul ei se deescoper cu ajutorul tuturor
categoriilor dialecticii i n primul rnd al categoriilor calitii, cantitii, msurii i
saltului dialectic. Orice schimbare cantitativ se manifest ca schimbare a elementelor
sistemului. Gradul de diferen dintre calitatea veche i cea nou depinde de
schimbrile cantitative n obiectul vizat. Procesul schimbrii radicale a calitii date,
ruptura vechiului i geneza noului se numete salt. El prezint n sine o trecere de la
calitatea veche la cea nou de la o msur la alta. Transformarea unui fenomen n
altul este o interaciune a schimbrilor cantitative i calitative, care trec prin cteva
faze intermediare.
Pentru medicin aceast lege are importan n nelegerea proceselor
patologice, diferenierea lor i determinarea tacticii tratamentului. Boala i sntatea,
norma i patologia n esen sunt diferite caliti. Schimbrile cantitative i calitative
sunt rezultatul interaciunii obiectelor i fenomenelor. ns schimbrile cantitative
preced schimbrile calitative. Trecerea de la o calitate la alta are loc ca diferite
schimbri cantitative pe care medicul trebuie s le ia n consideraie (pentru a
prentmpina dezvoltarea consecinelor nedorite). Aciunea medicamentelor
deasemenea depinde de doz i combinaia preparatelor medicamentoase.

24. Legea unitii i luptei contrariilor, manifestarea sa n biologie i

medicin.
Legea unitii i luptei contrariilor - una din legile fundamentale ale
dialecticii, care dezvluie sursa automicrii i dezvoltrii obiectelor i
fenomenelor. Ea exprim esena, nucleul dialecticii, deci reflect
procesele din profunzime, de la nivelul esenei. Izvorul dezvoltrii este
contradicia dialectic. Orice obiect i fenomen prezint unitatea i lupta
prilor contrare. Contrariile sunt acele laturi i tendine ale obiectelor i
fenomenelor ce se exclud i se condiioneaz reciproc. Ele au caracter
obiectiv i universal i interaciunea lor formeaz contradicia dialectic.
Contradicia dialectic exist n toate obiectele i fenomenele, se
schimb numai strile lor, parametrii cantitativi, caracterul

contradiciilor i semnificaia lor pentru sistem. Laturile ei sunt unitatea

i identitatea (armonia), deosebirea i contrariul (disarmonia),
contradicia (conflictul, lupta). Contradicia dialectic acutizndu-se
duce la conflict, iar ultimul cu necesitate trebuie s fie rezolvat. n
procesul rezolvrii contradiciilor se lichideaz numai acele momente
care s-au nvechit i frneaz dezvoltarea. Cu rezolvarea unor
contradicii apar altele i asta are loc permanent.
Boala apare ca rezultat a interaciunii prilor contrare factorul nociv
i forelor de rezisten a organismului. ns pentru medic este important
nu numai de a cunoate care-s prile contrare, dar i caracteristica lor
concret (patogenitatea microorganismului, starea forelor de rezisten
a bolnavului .a.).

25. Negarea i sinteza dialectic. Negarea negaiei. Semnificaia filosoficometodologic a legii negrii negaiei pentru biomedicin.
Legea negrii negaiei - proces a dezvoltrii, conform cruia vechiul este negat de ctre
nou, iar noul la rndul su este negat de ceva i mai nou. Negarea dialectic este
categoria filosofic care exprim momentul de legtur, succesiune a diferitor etape,
stadii n procesul de dezvoltare a realitii. Dezvoltarea este un proces de trecere de la o
calitate la alta, de la vechi la nou, de la interior la superior. Aceast trecere are loc prin
depirea vechiului, cnd calitatea veche nu se distruge complet i definitiv, ci se
distruge numai aceia ce s-a nvechit, ce n-are viitor, ce frneaz dezvoltarea, iar tot ce-i
pozitiv, nou, valoroc, are perspectiv se pstreaz, se transmite mai departe. Negarea
dialectic este un moment necesar n procesul dezvoltrii i este o form de rezolvare a
contradiciilor (prin depire). Negarea dialectic are un caracter obiectiv, universal,
exist n toate obiectele i fenomenele realitii. Deosebim cteva tipuri de negare:
negarea distructiv, depirea i transformarea. Negarea distructiv duce la
discompunerea obiectului, sistemei, momentul de conservare, srabilizare practic

lipsete. Depirea este aa negare unde are loc sinteza contrariilor. Transformarea este
modificarea depirii, este trecerea de la o calitate la lata.
Negarea dialectic este o autonegare, fiecare obiect i fenomen a realitii conine n
sine propria sa negare. Procesul acesta este legic, permanent, infinit. Legea negrii
negaiei a fost formulat de ctre Hegel, care evidenia n ea trei etape. Dezvoltarea se
ncepe de la prima etap - teza, ce n procesul de negare se transform n partea sa
contrar - antiteza, iar negarea antitezei (ori negarea negaiei) duce la sintez. Sinteza
este unitatea dialectic a contrariilor (tezei i antitezei) i nu-i altceva dect rentoarcerea
la etapa iniial la un nivel mai nalt. Esena legii negrii negaiei const n rezolvarea
contradiciilor prin negarea dialectic, ce se caracterizeaz prin continuitate, succesiune,
repetabilitate i caracterul de spiral a dezvoltrii. n procesul dezvoltrii permanent
apare ceva nou, care n-a existat n trecut i este negarea dialectic a vechiului. n
procesul negrii dialectice se neag nu toate nsuirile i laturile obiectului, ci numai
acele care sau nvechit, n-au perspectiv, care frneaz dezvoltarea. Noul, pozitivul ntrun mod restructurat se transmite n alt calitate, iar acumularea lor se manifest ca
continuitate, succesiune, caracter ascendent al dezvoltrii. Repetabilitatea proceselor i
fenomenelor are loc la o treapt mai nalt i deatta nu este o micare n cerc ori
rectilinie. Legea ne arat direcia dezvoltrii, ce se manifest n form de spiral. n
secolul trecut a fost formulat de ctre E.Haechel i F.Muller legea biogenetic, conform
creia orice organism viu poart n sine nu numai trsturile individuale personale, dar
i trsturile strmoilor si, c ontogeneza repet filogeneza.
26. Coninutul i esena informaticii n raport cu cibernetica. Informatica
medical: aspecte filosofice i sociometodologice
Cibernetica apare n prima jumtate a secolului nostru i este produsul nemijlocit al
progresului tehnico-tiinific, una din cele mai mari realizri ale tiinei
contemporane. ntemeietorul ei se consider N.Wiener, care definea aceast disciplin
drept o tiin despre dirijare i conexiuni n organismele vii i maini. Savanii
sovietici B.Biriucov, N.Moiseev, A. Colmogorov dezvolt mai departe aceast tiin,
subliniind diferite aspecte cibernetica este tiina general despre dirijarea n diverse
domenii ale activitii omeneti, ale lumii vii i ale tehnicii; cibernetica este tiina
despre legile generale ale transformrii informaiei n sistemele complexe de dirijare.
Cu alte cuvinte cibernetica este o teorie a sistemelor complexe, autoorganizatorice.
Cibernetica a aprut ca un produs i un mod de soluionare a anumitor contradicii n
dezvoltarea societii. Din mulimea de premise putem evidenia premisele tiinifice
(necesitatea n integrarea cunotinelor), tehnice (necesitatea n mecanizarea
proceselor informaionale), de producere (modificrile n modul de producere

tehnologic) i logico-matematice (formarea noilor discipline matematice teoria

jocurilor i operaiilor, teoria informaiei, programarea linear .a.).
Cibernetica poate fi reprezentat ca o orientare tiinific integral, care poart un
caracter general-tiinific regional. Ea se bazeaz pe interaciunea a trei grupe de
tiinesociale, naturaliste i tehnice. n afar de aceasta cibernetica folosete aa
noiuni general-tiinifice ca sistem, structur, informaie, funcie, model, algoritm,
probabilitate .a.
Ca orice tiinn cibernetica are principiile sale. Unul din cele mai de vaz principii
este principiul conexiunii informaionale. Conexiunea informaional este foarte
important pentru pstrarea integritii sistemelor cibernetice i poate fi considerat
hotrtoare pentru ele. Alt principiu de existen i funcionare a sistemelor de
autodirijare este principiul de reflectare activ strns legat de principiul legturii
inverse. Principiile menionate mai sus sunt indisolubile de principiul certitudinii.
Funcionarea sistemelor cibernetice nu-i altceva dect procesul de asigurare a
integritii i certitudinii lor. Strile interioare ale sistemelor examinate sunt
funcional invariante n sensul orientrii lor spre atingerea unui anumit scop necesar
pentru supravieuirea sistemelor. O astfel de invariant funcional este rezultatul
procesului consideranei i realizrii scopului. Printre celelalte principii ale
ciberneticii e logic s fie evideniat principiul ierarhic (subordonrii), diversitii
necesare, completrii exterioare i adaptrii. n acelai timp accentum c nici unul
din principiile enumerate nu poate fi realizat izolat de altele. Ele formeaz un sistem
unic, deschis pentru alte legiti necunoscute nc nou.
27. Problema trombozei informaionale. Informatizarea ca proces i legitate.
Activitatea medical; etapele i direciile informatizrii medicinei
Intelectualizarea este creterea ponderii muncii intelectuale n toate sferele produciei
sociale, n activitatea spiritual a personalitii, majorarea capacitilor creatoare i
legturilor informaionale n societate. Intelectualizarea depinde de crearea unui mecanism
de utilizare raional a informaiei i perfecionare a legturilor informaionale.
Intelectualizarea nu-i altceva dect unirea capacitilor intelectuale a individului cu
posibilitile tehnicii informational-electronice.
nc F.Engels afirma, c dezvoltarea tiinei se intensific proporional patratului distanei
(n timp) de la punctul ei iniial. n timpul nostru are loc creterea exponenial a
informaiei Fluxul informaiei tehnico-tiinifice se mrete permanent. Dac 15 20 ani n
urm volumul informaiei tiinifice se dubla la fiecare 5 7 ani, n ultimul timp dublarea
are loc anual.

Explozia informaional, acompaniat de lipsa informaional se numete criz

informaional, iar mai exact tromboz informaional. Tromboz informaional
se manifest cel puin n trei momente de baz. n primul rnd, n contradicia dintre
posibilitile limitate ale omului de a prelucra i percepe informaia. n al doilea rnd, n
producerea unei cantiti considerabile a informaiei suplimentare, care ngreuneaz i
mpiedic calea spre utilizarea socioinformaiei folositoare. n al treilea rnd, n nclcarea
integritii sistemelor comunicaiilor sociale, care se exprim n hipertrofierea intereselor
departamentale n detrimentul celor tiinifice generale.
Obiectul medicinei (omul, sntatea i boala) este foarte complicat. n activitatea vital
normal i patologic a omului se manifest i subordoneaz toate formele de micare a
materiei, unitatea aspectului biologic i social, de aceea rezolvarea problemelor medicobiologice, sanitaro-igienice i clinice este imposibil fr o metodologie filosofic.
Activitatea medical are un caracter contradictoriu, complex, n care se intercaleaz
factorul obiectiv i subiectiv, contient i spontan, necesar i ntmpltor. Bolnavul este i
obiect i subiect al medicinei. n activitatea medical predomin factorul subiectiv. n
procesul activitii sale medicul percepe n mod subiectiv starea obiectiv a bolnavului, iar
n senzaiile subiective ale pacientului se reflect schimbrile obiective ale organismului,
care n unele momente nu pot fi descoperite cu ajutorul aparatelor, dar care trebuie s fie
evideniate de ctre medic. i n acelai timp, metodele de examinare a organismului uman
sunt ntr-o msur oarecare subiective, deoarece rezultatul acestor metode depind de
experiena i calificarea medicului, de atitudinea lui fa de profesia sa.
Specificul activitii medicale const n aceea c medicul are de a face cu informaia
despre pacient care este codificat n diferite simptome i sindrome i trebuie descifrat
i interpretat.Aceast activitate este orientat mai nti de toate spre culegerea i
D
E prelucrarea informaiei, ea se deosebete printr-o tehnologie original. Culegerea
X, informaiei se complic n permanen, n ea se includ diverse mijloace tehnice, fizice,
chimice, biologice i alte metode de diagnosticare.
28. Informatica social. Revoluia informaional. Societatea informaional. Fenomenele rudimentare i
subtil-vibratile n societate
Informatica social este disciplina care studiaz legitile i tendinele de interaciune a societii i informaticii,
adic a proceselor de informatizare a societii i socializare a informaticii. n faa informaticii sociale stau trei
sarcini strns legate ntre ele:
cercetarea consecinelor sociale ale informatizrii, studierea condiiilor i premizelor sociale ale
informatizrii, evidenierea i cerecetarea proceselor i tendinelor sistemelor socioinformaionale omcomputer.
Informatica i sistemul socioinformaiei dialectic interacioneaz, funcioneaz mpreun i n-are sens de a
absolutiza att informatica, ct i sistemul socioinformaiei. Informatica social se ocup cu problemele teoriei i
practicii informaiei sociale.
Memoria social poate fi caracterizat drept o informaie acumulat pe parcursul dezvoltrii social-istorice,
stabilit n rezultatul activitii practice i de cunoatere, transmis din generaie n generaie cu ajutorul
mijloacelor social-culturale.

Intelectul social este o form stabil a activitii gnditoare n comun a oamenilor. Intelectul social nu reprezint
suma intelectelor individuale, ci sistemul al crui nivel de restituire se determin nu att de capacitile oamenilor
ce ntr n el, ct de relaiile de comunicare dintre ei
Societatea informaional este un stadiu netradiional al progresului social aprut n mod obiectiv n
mersul progresului istoric. n comparaie cu societatea industrial ea presupune un nivel nalt cu mult mai calitativ
de dezvoltare a forelor de producie pe contul aplicrii formelor i metodelor intensive de lucru, tehnologiilor
neordinare. Baza dinamicii sociale a societii informaionale o alctuiesc posibilitile informaionale:
cunotinele, tiina, factorii organizatorici a capacitilor oamenilor, iniiativa lor de creaie, tradiiile. Societatea
informaional este societatea n care:
informaia i resursele informaionale prezint cel mai mare capital, -se garanteaz accesul liber la informaie a
fiecruia,- se garanteaz securitatea informaional,- baza dezvoltrii economice i sociale sunt tehnologiile
informaionale (scientofage),- se asigur securitatea ecologic, - se rezolv problema trombozei
informaionale,- se realizeaz unitatea global a ntregii civilizaii pe baza informaional,- maximal se realizeaz
principiile i idealurile umanistice.
Pe baza societii informaionale apare societatea ecologic. Pentru societatea ecologic, ca i pentru
societatea informaional este caracteristic utilizarea larg a computerilor, inclusiv i personale, n toate sferele
sociale, mijloacelor contemporane de telecomunicaii, crearea produselor i serviciilor informaionale, bncilor de
informaii i accesul liber la ele.
Evoluia civilizaiei a determinat apariia, apoi i dezvoltarea ulterioar a unui nou fenomen - a
fenomenului lumii subtil-vibratile sociale. n studierea lor e logic a evidenia trei tipuri de structuri i
corespunztor trei tipuri de mecanisme: iniiale (structurile strvechi de la care pornete evoluia sistemelor),
obinute (aprute pe parcursul evoluiei sistemelor). Aceste dou genuri de structuri i mecanisme se pot numi de
baz. De asupra acestor fenomene se plaseaz structurile i mecanismele subtil-vibratile, adic structurile cele
mai superioare care sunt foarte sensibile fa de progres i pe care revoluia informaional-tehnologic
contemporan le-a lansat pe primul plan, le ofer rolul cheie n evoluia ulterioar a sistemelor sociale.
Lumea subtil-vibratil social include n sine mecanismele i structurile politice, economice, juridice,
intelectuale, psihologice, de moralitate, spirituale care asigur protecia social i inviolabilitatea persoanei,
condiiile pentru autodeterminarea ei i aciunea efectiv asupra progresului social.
Revoluia informaional-tehnologic schimb radical factorii, condiiile i scopurile progresului social. Resursa de
baz a omenirii o constituie acum informaia, iar mijlocul decisiv n procesul de coexisten i dezvoltare i
aparine intelectului social. Nucleul tehnologiei de rennoire devine ingineria cunotinelor.
Structurile i mecanismele sibtile sunt legate de obiectele nemateriale (intelectuale, spirituale, morale) i prin
aceasta se manifest fineea lor principal. Fenomenele nominalizate n organismul social constituie structurile
vibratile. Instituiile opiniei publice (presa, radioul, televiziunea), religiile, curentele politice i diverse asociaii,
astfel de pturi specifice ale populaiei cum ar fi studenimea, savanii, scriitorii, pictorii, compozitorii primii se
includ n micare, ncep tot mai puternic a vibra n prezena fenomenelor antisociale.
29. Sistemele informaionale n activitatea medical i cile computerizrii sferii biomedicale. Problemele i
perspectivele informatizrii medicinii i ocrotirii sntii n Republica Moldova
Dezvoltarea medicinei duce inevitabil la specializarea ngust, medicii ocupndu-se numai de anumite funcii,
organe ori procese patologice. Asta-i clar deoarece fluxul informaional permanent crete, iar specialistul nu-i n stare
s cuprind toat aceast informaie. Soluionarea acestor probleme este posibil prin informatizarea sferei medicale,
ntroducerea i folosirea tot mai larg a sistemelor informaionale. Clasificarea acestor sisteme poate fi:
1. n dependen de metoda de prelucrare a informaiei
Sisteme informaionale de cutare bazate pe tehnica de calcul de perforare.
Sisteme informaionale de cutare de gen manual.
Sistemele automatizate de prelucrare a informaiei medicale.
Sistemele expert.
2. n dependen de destinaie

 Sisteme informaionale de cutare.

Sisteme informaionale de prelucrare.
Sisteme de dirijare.
Sisteme automatizate de conducere ( SAC ).
3. Dup sarcina lor
Sisteme de cercetare.
Sisteme de diagnosticare.
Sisteme de pronosticare.
Sisteme de supraveghere i comand.
Sisteme de tratament.
Implementarea pe larg n practica curativ a sistemelor informaionale constituie una din cele mai avantajoase
orientri n domeniul utilizrii MEC n medicin. Medicul de cele mai multe ori greete la stabilirea diagnosticului
ori tratament din cauza c a uitat un oarecare simptom. Computerul posed o calitate minunat nu numai n
capacitatea de a culege i acumula experiena medicilor, dar i de a o transmite lucrtorilor practici ai sferei medicale.
n multe instituii curative metodele avansate, progresive i croiesc drum n via, favoriznd sporirea eficacitii
practicii curative, sistemului de ocrotire a sntii n ntregime.Practic informaia n ntregime despre bolnavi, munca
medicilor, personalul administrativ-economic, farmacie se ntroduce n computer. Aceaste i multe alte msuri ofer
posibilitatea de a-i elibera pe medici de o munc necreatoare secundar,
Noi tehnologii informaionale sunt implementate i n Centrul Republican de Diagnosticare medical i alte instituii
medicale n computer a fost ntrodus informaia despre mecanismul aciunii, indicaiilor i contraindicaiilor
preparatelor curative, existena lor n depozite i farmacii. Aceasta permite medicului a gsi o cale cu mult mai
concret de tratare a bolnavilor.O bun parte din medici nu au o prgtire special pentru acest lucru sau nici nu doresc
s-o aib.
Pregtirea cadrelor medicale pentru munca n medicina informatizat nu corespunde cerinelor timpului. Programele
sunt puin adaptate la practica medical, sistemul de ocrotire a sntii n ntregime. Pe lng toate acestea
nvmntul se desfoar, de regul, n afara instituiilor medicale.
Alt problem este legat de acea situaie, n care aplicarea MEC n ocrotirea sntii nu este legitimat. Chiar i
acolo unde funcioneaz n mod normal computerele, nu s-a contramandat foile de observaii i fiele de ambulator,
medicii ca i 200 ani n urm mai mult de jumtate din ziua de lucru scriu i completeaz diferite hrtii.
Programitii sunt angajai n orice funcii numai nu ca programiti.
Pentru medicin o problem din cele mai serioase este unificarea noiunilor medicale. n sfera medical exist foarte
multe categorii, care cu greu se supun sistematizrii i formalizrii. Nu toate simptomele i termenii medicali pot fi
exprimai cantitativ. Un ir de afeciuni se caracterizeaz printr-o mare diversitate a simptomelor, iar fiecare medic
fixeaz doar acele simptome, crora el le d preferin sau pe care el le consider mai necesare.

30. Cunoaterea ca obiect al analizei filosofice. Scepticismul i agnosticismul. Cunoaterea ca reflectare.

Obiectul i subiectul cunoaterii
Cunoasterea este proces de reflectare a realitatii obiective in constiinta oamenilor, proces de activitate
creatoare de capatare, reproducere si functionare a cunostintelor. Cunoasterea este latura ideala a activitatii
umane. Activitatea de cunoastere este studiata de mai multe stiinte: psihologie, fiziologie, cibernetica,
semiotica, lingvistica, logica formala s.a. In psihologie pe primul plan sta studierea formelor si proceselor de
cunoastere: senzatii, perceptii, imaginare, gandire, memorie si acele stari psihice ce au o atitudine nemijlocita
la cunoastere. Cunoasterea este un fenomen socio-uman foarte complicat, un domeniu al raporturilor dintre
om si realitate. In cadrul acestor raporturi omul creaza un sistem specific de produse prin care el insuseste
realitatea, o apropie si o acomodeaza la necesitatile sale. Rezultatul cunoasterii sint cunostintele in care se
fixeaza experienta umana, se constituie planul ideal al activitatii. Cunoasterea este un proces de activitate
spirituala a oamenilor.
Teoria cunoasterii cerceteaza trei feluri de relatii: 1) dintre subiect si obiect (problema aparitiei cunostintelor);
2) dintre subiect si cunostinte (problema asimilarii, transmiterii cunostintelor); 3) dintre cunostinte si obiect

(problema adevarului); Filosofia indeplineste si functia metodologica formulind calea si principiile

gnoseologice a cunoasterii. Scepticism - conceptie si orientare filosofica ce exprima indoiala in ceea ce
priveste posibilitatea atingerii adevarului. Scepticii pun la indoiala posibilitatea unei cunoasteri sigure si nu
admit adevarul de valoare generala. Esenta scepticismului consta in subiectivism si relativism, care practic
neaga deosebirea si contradictia dintre adevar si eroare si prin aceasta exclud posibilitatea judecatilor
adevarate. Agnosticism - ceea ce nu este accesibil cunoasterii) - doctrina si curent filosofic care neaga
complet sau partial posibilitatea cunoasterii lumii.
Conceptia ca cunoasterea este reflectarea lumii obiective se intilneste inca la filosofii din Grecia antica. Dar
aceasta reflectare se intelegea ca o reproducere pasiv. Reflectarea constituie baza fundamentala a teoriei
dialectico-materialiste a cunoasterii, care exprima relatia obiectului ca primara, iar imaginea (chipul) lui ca
secundara. Toate varietatile si nivelurile constiintei si a cunoasterii stiintifice prezinta in sine forme si niveluri
ale reflectarii. Filosofia dialectico-materialista percepe reflectarea in mod dialectic ca un proces complex si
contradictoriu, proces de interactiune dintre cunoasterea senzoriala si rationala, dintre activitatea intelectuala
si cea practica, ca proces in care omul nu se adapteaza in mod pasiv la lumea exterioara, ci actioneaza asupra
ei transformind-o si ajustind-o scopurilor sale.
Cunoasterea este un fenomen socio-uman foarte complex, un domeniu vast al raporturilor dintre om si
realitate. De aceea pentru gnoseologie important este formularea notiunilor subiect si obiect. Acestea sunt
categorii filosofice ce reflecta procesul cunoasterii. Subiectul este omul activ care cunoaste si transforma
realitatea obiectiva in procesul activitatii sale practice. Omul este subiect in legatura cu capacitatea lui de
purtator al subiectivitatii constiente. Ca fiinta constienta omul este nu numai subiect gnoseologic, ci si subiect
praxiologic si axiologic. Subiectul ca purtator al activitatii se manifesta nu ca un individ izolat, ci ca persoana,
fiinta sociala, produs al anumitor relatii, conditii social-istorice. Sub notiunea de subiect a activitatii de
cunoastere se intelege mai intii de toate omenirea in dezvoltarea ei istorica, cu toate ca cunoasterea se
realizeaza prin activitatea unor indivizi, grupuri de oameni, comunitati istorice, clase, generatii si a. Obiectul
este existenta in afara si independent de constiinta noastra, este lumea exterioara, realitatea inclusa in
activitatea practica a subiectului. Obiectul nemijlocit al cunoasterii este acea parte a realitatii, care este
evidentiata din ea si spre care este orientata activitatea subiectului. Interactiunea dintre subiect si obiect in
procesul cunoasterii trebuie privita dialectic. Obiectul exista independent de subiect, ca primar in raport cu
subiectul, iar subiectul cunoscator ca secundar referitor la realitatea obiectiva, iar daca privim interactiunea
dintre subiect si obiect ca relatie a doua forme de realitate obiectiva, atunci si subiectul si obiectul sint
primare, materiale, iar rezultatul activitatii de cunoastere ca secundar si ideal. In procesul cunoasterii subiectul
si obiectul se gasesc in permanenta interactiune si schimbare. Insa subiectul se manifesta ca agent activ nu
numai ca realizator a cunoasterii, ci si prin aceea ca el reproduce ideal, in mod creator realitatea, obiectul
cunoasteriii prin diferite operatii, formule, legi si categorii.
31. Dialectica procesului cunoaterii. Unitatea cunoaterii senzoriale i raionale. Diagnoza drept fenomen al
cunoaterii.
n istoria filosofiei s-au format dou paradigme: empirism i raionalism, care se deosebesc n privina izvorului
cunotinelor i aprecierea efectivitii formelor de cunoatere respective.Empirism (gr.empeiria - experien) doctrin n filosofie cu referire la domeniul cunoaterii ce afirm c experiena senzorial este unica sau principala
surs a cunoaterii. Toate cunotinele se bazeaz pe experien sau se dobndesc prin intermediul experienei.
Coninutul cunotinelor se reduce direct la experien ori este o descriere a acestei experiene. Empirismul a fost
reprezentat de F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke, materialismul francez din sec.18, G.Berkeley, D.Hume . a. Empirismul
este aproape de sensualism i opus raionalismului. Empirismul subevalua rolul abstraciilor tiinifice, negnd
independena relativ a gndirii.
Raionalism) - curent filosofic cu referin la problema cunoaterii care recunoate contiina drept baz a cunoaterii
i comportrii umane, adevrul, deci, se afl numai prin raiune. Este contrar empirismului i sensualismului.Ei
consider, c n raiunea noastr sunt aa cunotine care nu pot fi deduse din experien.Numai raiunea poate da

cunotine veridice. Reflectarea constituie baza fundamental a teoriei dialectico-materialiste a cunoaterii, care
exprim relaia obiectului ca primar, iar imaginea (chipul) lui ca secundar. Toate varietile i nivelurile contiinei
i a cunoaterii tiinifice prezint n sine forme i niveluri ale reflectrii. Filosofia dialectico-materialist percepe
reflectarea n mod dialectic ca un proces complex i contradictoriu, proces de interaciune dintre cunoaterea
senzorial i raional, dintre activitatea intelectual i cea practic, ca proces n care omul nu se adapteaz n mod
pasiv la lumea exterioar, ci acioneaz asupra ei transformnd-o i ajustnd-o scopurilor sale.
n procesul cunoaterii are loc interaciunea dialectic a dou trepte - treapta sensorial (cu formele sale - senzaia,
percepia i reprezentarea) i raional (noiunea, judecata i raionamentul). Treapta senzorial este o cunoatere
nemij-locit, concret-imaginativ, superficial, ne d informaia primar despre fenomen. Ea este momentul iniial al
cunoaterei i se efectuiaz n procesul interaciunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectiv. Gndirea este
imposibil fr interaciunea cu organele de sim.
Senzaia este reflectarea unor laturi i nsuiri a obiectelor lumii materiale, este efectul aciunii obiectelor asupra
organelor de sim.Senzaia este imaginea subiectiv a lumii obiective, rezultatul interaciunii subiectului i obiectului
i deci conine ceva de la subiect (forma reproducerii lumii obiective) i ceva de la obiect (coninutul senzaiei).
Percepia este o reflectare senzorial (o form a ei), care const n reproducerea obiectului n ntregime, este o
imagine integral a obiectului. Dac senzaia este reflectarea unei laturi, nsuiri a obiectului, percepia este
reflectarea obiectului n ntregime. n activitatea sa omul are de a face mai des cu percepii, dect cu senzaii, noi
reflectm obiectele ca integrale i numai cnd fixm atenia evidenien unele sau altele nsuiri i trsturi.
Reprezentarea este a treia form a reflectrii senzoriale i const n reproducerea imaginilor care au avut loc n
trecut, reproducerea obiectelor i fenomenelor care au acionat asupra noastr cndva, iar n momentul dat nu
acioneaz asupra organelor de sim. Reprezentarea are un caracter concret-imaginativ.
Treapta raional este o form calitativ specific de reflectare a realitii i mai puternic dect treapta senzorial,
este o cunoatere mijlocit (pe baza unor cunotine putem cpta cunotine noi), ne d cunotine generalizate i
abstracte, n form de noiuni i legiti, ne red esena obiectelor i fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual,
neimaginativ. Cunoaterea raional este legat cu gndirea abstract i limbajul (sisteme de semne i construcii
logice care permit existena gndirii abstracte). Cunoaterea raional este aa activitate cognitiv care poate funciona
i atunci, cnd obiectul cunoaterei nu este nemijlocit ntrodus n relaiile subiect-obiect. Formele cunoaterei
raionale sunt noiunea, judecata i raionamentul.
Noiunea este expresia lucrurilor n gndire, reflectarea lor n mod generalizat i abstract, cnd ne abatem de la
trsturile lor neeseniale i secundare. Judecata este un gnd exprimat n form de propoziie, n care se afirm ori
se neag ceva despre obiecte Raionamentul este o form a gndirii n procesul creia din una sau cteva judeci
numite premize se deduce o judecat nou, care rezult n mod logic din premize
Cunoaterea senzorial i raional este important n activitatea medicului att la nivelul examinrii pacientului (este
foarte necesar de a vedea i recunoate simptomele), ct i n procesul formulrii diagnozei. Ultima prezint un ir de
judeci i raionamente i medicul trebuie s respecte anumite reguli pentru a evita greelile posibile.

32. Problema adevrului i al practicii n filosofie i medicin. Cunoaterea medical n condiiile

informatizrii sociumului

ns cea mai important problem a teoriei cunoaterei este problema adevrului. Toate problemele
gnoseologiei se refer la aceea ce este adevrul, cum poate fi el atins, cum exist el i ce caracter are.
Adevrul se refer la problemele conceptuale i se gsete ntr-un rnd cu aa noiuni, ca sensul vieii,
echitate, dreptate, bine. n dependen de aceea cum se nelege adevrul i posibilitatea atingerii lui va
fi poziia civic a omului i activitatea lui.

Adevr este categoria filosofic care vizeaz corespunderea adecvat a imaginei cu obiectul, a
cunotinelor cu realitatea obiectiv. Adevr sunt cunotine care reproduc obiectul aa cum exist el n
afar i independent de contiin. Fiind rezultatul activitii subiective a omului, adevrul reproduce
obiectiv existena lumii reale. n acest sens adevrul este obiectiv. Adevrul obiectiv - categorie
filosofic, care vizeaz cunotinele coninutul crora e determinat de obiectul cunoaterii i este
independent de subiect. Adevrul se refer la concluziile noastre despre lume i nu la nsui lume.
Lumea ca atare nu-i nici adevrat, nici fals. Cunotinele sunt subiective dup form i obiective dup
coninut. Adevrul se refer numai la coninutul cunotinelor. Principiul fundamental n aprecierea
vericiditii cunotinelor este principiul gnoseologic al corespondenei imaginii cu obiectul. Adevrul
nu depinde om, omenire, epoc, de numrul de voturi. De exemplu, din faptul, c ideea indivizibilitii
atomului pn la finele secolului XIX era susunit de majoritatea oamenilor nu reies, c ea era
adevrat.
Adevrul este un fenomen istoric determinat i este posibil numai ca proces. Teoriile sau ideile nu sunt
adevruri imuabile, trebuie s fii totdeauna gata de a renuna la ele, a le modifica sau a le schimba cnd
ele nu mai corespund realitii. Teoria trebuie modificat pentru a o adapta la netur i nu natura pentru a
o adapta teoriei1. Cunotinele oamenilor nu-s ceva ncremenit, static, ele sunt flexibile i schimbtoare
ca i realitatea nsi.
Adevr absolut - categorie filosofic ce vizeaz coincidena complet, definitiv a imaginii cu
obiectul reflectat. Ca exemple de adevruri absolute servesc constatarea evenimentelor, faptelor
(Chiinul este capitala Moldovei, Eminescu s-a nscut la 15 ianuarie 1850 i a.) i tezele
fundamentale ale tiinei (substana este alctuit din atomi, contiina e funcia creerului, materia este
realitatea obiectiv i a.). Adevrurile absolute se refer la unele laturi, aspecte, nsuiri, manifestri
particulare ale lumii. Paradigma dialectic afirm, c cunoaterea este un proces infinit, de aceea
omenirea niciodat nu va cunoate lumea definitiv i n ultim instan
Adevr relativ - categorie filosofic care reflect coincidena incomplet a imaginii cu obiectul.
Adevrul relativ sunt cunotine care corect reflect realitatea, dar nu cuprinde toate laturile, aspectele
obiectului reflectat, ceva rmne neconoscut. n procesul cunoaterii are loc trecerea treptat de la
adevrul relativ la cel absolut. Adevrul absolut poate fi neles ca o sum a adevrurilor relative.
n activitatea medical principala form de cunoatere este diagnosticarea. Stabilirea diagnozei este
un proces de cunoatere complicat, esena crui este reflectarea legitilor obiectiv-existente n
contiina medicului. Veridicitatea diagnozei depinde de coincidena concluziilor medicului cu
procesul patologic nsi, dac ele nu coincid aceasta-i greal medical. s recunoatem, c n
concluziile medicului exist i adevr absolut (constatarea anumitor fapte, datele de la autopsie i din
laborator) i adevr relativ (forma bolii, srecificul procesului patologic .a.).

33. Logica formal ca tiin, obiectul su de studiu, etapele istorice ale dezvoltrii i
semnificaia sa n teoria i practica medical. Structura logicii formale.
Logica ca stiinta filosofica se dezvolta odata cu filozofia si depindea de specificul epocii
respective.Initial logica se dezvolta in legatura cu maiestria oratorica. Pentru prima data
cuvintul logic a fost folosit de Democrit ca sinonim a adevarului si reguli a cunoasterii.
La Aristotel ideile logice se dezvolta in legatura cu maiestria oratorica (retorica), mai
departe logica se transforma in instrument pentru a gasi adevarul, instrument al cunoasterii
1

(organon). Pentru Aristotel logica nu era o stiinta speciala, ci numai instrument al fiecarei
stiinte. In epoca medievala logica este predominata de scolastica, are loc interpretarea
idealista a legilor si regulilor logicii. Din instrument al adevarului ea se transforma in
instrument al respingerii conceptiilor eretice ori demonstrarii dogmelor religioase Pe la
jumatatea secolului XIX G.Boole si A.de Morgan au incercat de a aplica in logica formala
calculul matematic, care a revolutionizat aceasta stiinta. Limbajul formulelor si calculul
devine eficient si in logica. Alaturi de teoremele propriu zise logice se folosesc teoreme si
reguli referitoare la sistemul logic (metapropozitii). Evidentiind diferite tipuri de logica
trebuie de avut in vedere, ca in realitate exista o singura logica care are trei aspecte: logica
formala, logica simbolica cu multiplele ei variante si logica dialectica.Logica formala are
drept obiect de studiu formele si legitatile generale ale gindirii corecte cind noi ne abatem
de la continutul lor concret, atunci logica dialectica are obiectul sau formele si legitatile
dezvoltarii cunostintelor cind noi nu puten sa ne abatem de continutul lor. Logica formala
foloseste acele notiuni care pot fi formalizate. Principile de baza a logicii formale sunt:
principiul identitatii, noncontradictiei, tertului exclus si ratiunii suficiente. Aceste principii
exprima cele mai generale cerinte care trebuie sa satisfaca gindirea noastra si operatiile
logice.Importanta stiintei logicii consta in urmatoarele momente:
Ea ne ajuta sa ne exercitam in mod constient gindirea inconstient logica si prin aceasta s-o
facem mult mai exacta, s-o stapinim si s-o folosim mai bine.
Cuvintele si expresiile limbii naturale treptat si pe neobservat isi schimba semnificatia.
In limba naturala unul si acelasi cuvint poate sa aiba diferite semnificatii si invers diferite
cuvinte au una si aceiasi semnificatie.
Stiinta logicii ne ajuta sa rezolvam o serie de probleme pe care nu le putem rezolva cu
ajutorul gindirii spontane. Logica ne ajuta la dezvoltarea capacitatii noastre de abstractizare.
Ea ne ofera posibilitatea de a rezolva unele probleme din domeniul anumitor stiinte
particulare. Logica are importanta in activitatea stiintifica cind trebuie de generalizat,
clasificat datele empirice, cind trebuie de determinat sensul strict al lor. Logica este de
neinlocuit in discutiile stiintifice, deoarece gindirea oricarui specialist trebuie sa fie
determinata, precisa si clara, lipsita de contradictii, demonstrativa, rational suficienta.
Logica ne ajuta sa evitam greselile. Calea spre adevar trece intotdeauna prin logica.
Logica ne serveste si la informatizarea si computerizarea medicinei. Ea contribuie la
inbunatatirea calitatii diagnosticarii si activitatii curativo-profilactice a medicului.
34. Noiunea drept form fundamental a gndirii. Coninutul i volumul noiunii, definiia i

clasificarea noiunilor. Noiunile medicinei

Notiunea este expresia lucrurilor in gindire, reflectarea lor in mod generalizat si abstract, cind ne
abatem de la trasaturile lor neesentiale si secundare. Notiunea leaga cuvintele cu anumite obiecte,
ceea ce face posibila stabilirea unei semnificatii precise a cuvintelor si opereaza cu ele in procesul
gindirii. Fiecare stiinta are notiunile sale in care se concentreaza cunostintele acumulate.Notiunea
este una din principalele forme de cunoastere stiintifica a realitatii. Notiunea este o forma a
gindirii care reflecta insusirile comune si esentiale ale obiectelor. Notiunea reflecta nu numai

obiecte, ci si insusiti, stari, actiuni si rezultatul actiunilor. Notiunile se impart in diferite clase:
notiuni gen si specie, singulare si generale, concrete si abstracte, compatibile si incompatibile,
subordonatoare si subordonate, contrare si contradictorii.Invelisul lingvistic al notiunii este
cuvintul. Notiunile cele mai generale formeaza categoriile stiintifice. Srpe exemplu, element
chimic, masa, forta, boala, sanatate, norma si patologie. Notiunea are continut si volum.
Continutul este totalitatea de insusiri esentiale ale unei clase de obiecte ce caracterizeaza aceasta
clasa. Volumul este totalitatea de obiecte ce intra in aceasta notiune si caror le este propriu
insusirile reflectate in continut. Spre exemplu, in notiunea de boala avem ca continut asa insutiri
ca tulburarea activitatii vitale a organismului, scaderea adaptabilitatii organismului, capacitatii de
munca si a activitatii vitale. Volumul acestei notiuni este omul.In logica exista legea raportului
invers intre continut si volum - daca se mareste continutul notiunii, atunci se mucsoreaza volumul
ei si invers. Daca in notiunea de boala noi am micsora continutul ei boala ca tulburare a
activitatii vitale normale a organismului si am exclude din ea asa insusiri ca scaderea
adaptabilitatii, capacitatii de munca si bunastarii atunci volumul ei se mareste, aceasta notiune
se refera nu numai la om, dar si la animale si plante. Alt exemplu, notiunea de materie are un
volum foarte mare, cuprinde toate obiectele si fenomenele realitatii obiective, deaceea continutul
ei este extrem de ingust, cuprinde numai o insusire de a fi realitate obiectiva. Un mod specific
de divizare a notiunilor este clasificarea - orinduirea obiectelor pe clase, grupe, categorii pe baza
asemanarii ori deosebirii lor fata de obiectele din alta clasa.Atit diviziunea notiunilor cit si
clasificarea lor au o mare importanta pentru activitatea teoretica si practica. Ele ne usureaza
procesul studierii obiectelor si fenomenelor lumii obiective, ne dau posibilitatea de a stabili
anumite legitati, care determina dezvoltarea acestor obiecte si fenomene. Clasificarea elementelor
chimice in sistemul periodic a lui D.I.Mendeleev a dat posibilitatea de a prezice existenta unor
elemente, care mai tirziu au si fost descoperite.
Pentru a defini corect noiunea trebuie s respectm anumite reguli logice:
Definiia nu trebuie s formeze un cerc, adic noiunea definit nu trebuie definit prin aa
noiune care este clar numai dup definiia primei. De pild, idealistul este reprezentantul
concepiilor idealiste.
Definiia nu trebuie s fie negativ. Definiia este o operaie logic care afirm, indic
notele eseniale ale obiectului. Definiia negativ nu arat aa note, ea exprim acele
trsturi care lipsesc la obiectul dat
Definiia nu trebuie s fie contradictorie.
Definiia trebuie s fie clar, precis, s nu cuprind expresii echivoce sau figurate.
35. Judecata ca form de definire a gndirii, structura i varietile sale. Raionamentul i silogismul.
Rolul judecii i raionamentului n procesul stabilirii diagnozei.
Judecata este un gind exprimat in forma de propozitie, in care se afirma ori se neaga ceva despre obiecte. Ea
poate fi simpla si compusa. Functia gnoseologica a judecatii consta in determinarea raportului dintre
subiectul cunoscator si obiect. Prin intermediul judecatii se formeaza o relatie de apreciere a realitatii, o
apreciere prin compararea notiunilor. Prin judecata se unesc cunostintele cu aprecierea lor, apar noi cunostinte
pe baza altor cunostinte. Judecata este o gindire, care afirma ori neaga ceva despre obiecte si insusirile lor, ea
exprima raporturile dintre obiecte si insusirile lor. Orice judecata se exprima printr-o propozitie, insa nu
fiecare propozitie este judecata. Judecata este o unitate semantica minimala. Judecata se refera la domeniul
gindirii, iar propozitia la sfera limbajului si vorbirii. Judecata se deosebeste de propozitie prin aceea, ca ea

este o unitate a gindirii, reflecta ideal sensul realitatii. Judecata poate fi exprimata in diferite forme
gramaticale, cu diferite propozitii, iar sensul ramine unul si acelasi. Judecata este compusa intotdeauna din trei
componente: subiect, predicat si cuvintul de legatura. Propozitia nu este limitata in componentele sale, sau
sunt propozitii dintr-un cuvint. In propozitiile interogative, de indeminare si imperative nimic nu se afirma ori
neaga, deaceea nu au valoare de adevar, nu-s judecati. Intrucat judecata afirma ori neaga ceva despre
realitate, ea (judecata ) are proprietate de a fi adevarata ori falsa. Daca noi in gindire legam aceea ce este legat
in lumea materiala, atunci judecata noastra este adevarata. Dar daca noi in gindire unim ceea ce nu este unit in
realitate ori despartim ceea ce este legat, judecata noastra este falsa, neadevarata, fiindca nu corespunde
realitatii. Fiecare judecata are trei componente: subiect, predicat si cuvint de legatura. Acea patre a judecatii
care exprima obiectul gindirii se numeste subiect ( S ), iar acea parte a judecatii in care se afirma (ori se
neaga) despre obiectul gindirii, se numeste predicat ( P ). Subiectul si predicatul sunt legate prin anumite
cuvinte de legatura (conective propozitionale, uneori se foloseste termenul de operatori) care sunt: si, sau,
daca - atunci s.a. Deosebim urmatoarele tipuri de judecati: simple si compuse. Din punct de vedere a
cantitatii judecata poate fi singulara, particulara sau universala. Judecata singulata este acea judecata in
care se afirma (sau se neaga) legatura notei cu un singur obiect. Judecata particulara afirma (ori neaga legatura
notei cu o parte a unei clase oarecare de obiecte: Unii S sunt (nu sunt) P. Judecata universala afirma ori neaga
ceva cu privire la fiecare obiect dintr-o clasa oarecare de obiecte: Toti S sunt P. Nici un S nu este P.
Rationamentul este o forma a gindirii in procesul careia din una sau citeva judecati numite premize se deduce
o judecata noua, care rezulta in mod logic din premize. Rationamentul este forma gindirii in care se realizeaza
cunoasterea lumii obiective la nivelul treptei abstracte. In logica in loc de termenul propozitie se foloseste
mai des termenul judecata.Rationamentul este operatia logica cu ajutorul careia din doua sau mai multe
judecati (numite premise), obtinem o judecata noua. Rationamentul ca si alte forme de gindire este o
reflectare a realitatii materiale in constiinta noastra. Rationamentele pot fi deductive (cind gindim de la
general la particular) si inductive (cind gindim de la particular la general). Pot exista rationamente de la
particular la particular (traductive). Rationamentele deductive iau forma silogismului. Silogismul sau
rationamentul deductiv este acel rationament, care din doua judecati date (dintre care una trebuie sa fie
neaparat universala), formuleaza o a treia judecata. Silogismul se foloseste mai ales atunci cand trebuie sa
subsumam un fapt individual sau particular unei teze generale, unei legi pentru a trage cu privire la acest fapt
o consecinta necesara. Daca silogismul este format din judecati categorice, atunci el se numeste silogism
categoric. In componenta silogismului intra doua premise si o concluzie. Premisele si concluzia contin
termeni. Termeni se numesc notiunile care intra in componenta premiselor si a concluziei. Medicul practic nu
descopera legitati noi, nu descrie boli noi, nu creeaza teorii noi. El diagnostica, recunoaste la pacientul dat
boli care sunt demult cunoscute, studiate, descrise. Diagnoza este o concluzie care se formuleaza dupa regulile
rationamentului. In procesul diagnosticarii se folosesc mai multe rationamente. Insa pentru verificarea,
demonstrarea diagnozei se folosesc rationamentele deductive, silogismele.Concluzia diagnostica trebuie sa fie
neaparat afirmativa si totodata o judecata particulara, Des se folosesc in diagnosticare silogismul ipoteticocategoric, rationamentul analogic. Pentru diagnosticarea diferentiala se utilizeaza silogismul disjunctivocategoric.

36. Legile fundamentale ale logicii formale i importana acestora pentru semiologie
n logica formal sunt patru legi fundamentale.
Legea identitii ntr-un raionament, ntr-o discuie dat, fiecare noiune trebuie s fie ntrebuinat n
unul i acelai sens. nc Aristotel n antichitate recomanda ca nainte de a discuta careva probleme
trebuie de precizat noiunile utilizate, ca ambii interlocutori s le foloseasc n unul i acelai sens. Dac
oamenii n cauz nu se neleg n privina noiunilor, atunci discuia este inutil. n activitatea de
diagnosticare respectarea acestei legi cere ca noiunile s fie folosite n mod concret i determinat. Asta nu
nseamn, c noiunile nu pot s se shimbe. ns ele trebuie s se foloseasc n unul i acelai sens i n
aceleai condiii. Legea identitii interzice de a schimba arbitrar, nemotivat i nentemeiat coninutul i
volumul noiunei. Greala logic este substituirea noiunei. nclcarea acestei legi n diagnosticare des

depinde de neidentitatea expresiilor verbale a multor noiuni medicale, de caracterul lor ambiguu. Nu
numai un cuvnt exprim diferite boli, dar i una i aceeai boal poate fi numit prin diferite cuvinte.
Folosirea n medicina clinic a noiunilor n diferit sens face diagnosticarea neconcret, confuz, neclar.
Nu trebuie s fie diferite numiri a bolii la medicul de la sector, salvare, la policlinic i din staionar.
Deasemenea nu trebue s fie divergen n numirea bolii de ctre unii medici i clasificarea de stat i
internaional a bolilor.
Legea contradiciei dou exprimri contrare nu pot fi amndou adevrate n acelai timp i sub acelai
raport. Dac s-a stabilit c o anumit judecat este adevrat, rezult n mod necesar c judecata
contradictorie este fals; i invers: dac s-a stabilit c o anumit judecat este fals, atunci rezul tot n
mod necesar c judecata contradictorie este adevrat. Legea contradiciei cere consecutivitate n
raionare i lichidarea noiunelor contradictorii, care se exclud reciproc. nclcarea legii are loc atunci,
cnd nu se iau n consideraie condiiile concrete, locul i timpul obiectului i fenomenului dat i
reflectarea lor n gndire. Spre exemplu, hipo- i hipertireoz, hipo- i hipertonia nu pot exista concomitent
la una i aceeai persoan, dar n diferit timp aceste stri pot exista.
Legea terului exclus din dou judeci contradictorii una este totdeauna adevrat, cealalt este fals,
iar o a treia nu poate s existe. Aristotel formuleaz aceast lege ca tertium non datur: A v ne-A, ce
nseamn c este adevrat A ori ne-A, a treia posibilitate se exclude. Legea terului exclus se refer numai
la judecile contradictorii. Dac judecile nu exprim o alternativ, atunci ele nu-s contradictorii, ci
contrare.. Legea terului exclus ca i alte legi a logicii formale nu-i n stare s rezolve singur problema
veridicitii ori falsitii judecilor contradictorii. Pentru asta e necesar de a cunoate fenomenele, legile
dezvoltrii lor. Dar dac s-a stabilit, c aceste judeci sunt contradictorii, atunci legea nominalizat are o
mare importan. Ea afirm numai una: din dou judeci contradictorii una este adevrat i mai mult
nimic. Medicii uneori nu respect cerina acestei legi. Din dou judeci contradictorii - La pacientul A.
este diabet zaharat i La pacientul A. nu este diabet zaharat medicul trebuia s accepte una ca
adevrat, iar cealalt fals. n loc de aceasta el formuleaz o concluzie dubioas: Sindrom diencefal
cu dereglarea metabolismului glucid dup modelul diabetic.
Legea raiunii suficiente orice gndire adevrat trebuie s fie ntemeiat. Gndurile noastre n orice
raionare trebuie s fie legate ntre ele, s decurg logic unele din altele, s ntemeieze unele pe altele.
Legea este ndreptat contra gndirii alogice care accept concluziile numai la credin, fr ntemeierea
suficient. Nu-i de ajuns de a afirma adevrul unei judeci, dar trebuie de adus argumente ce ar indica
temelia veridicitii. Nu orice argunent poate fi raiune suficient. Ca raiune suficient pot servi axiome,
teze i legiti care nu necesit demonstraie nemijlocit, ntruct ele au fost verificate de oameni n
practica social. Judecile aduse pentru ntemeierea adevrului altor judeci se numesc raiune logic.
Raiunea logic trebuie deosebit de temeiul real. n medicin veridicitatea diagnozei este ntemeiat pe
totalitatea de simptome i sindrome specifice pentru unitatea nozologic dat (care la rndul lor tot sunt
ntemeiate). Spre exemplu, coma diabetic apare cnd glicemia atinge nivelul 16,5 19 mmol/l i mai
mult.
37.Ipoteza, intuiia, argumentarea i dezminirea n tiina i practica medical
Ipoteza este o forma specifica a gindirii care consta in formularea presupunerii despre cauza, continutul,
specificul unui fenomen si verificarea acestei presupuneri. De presupuneri noi ne folosim la fiecare pas. O
mare importanta ele au in cercetarea stiintifica. Insa nu fiecare presupunere este ipoteza. Ipoteza este o
presupunere in domeniul stiintei, este o presupunere care nu contrazice datelor stiintei. Ipoteza este un
instrument de investigatie in cunoasterea adevarului.Ipoteza se foloseste in urmatoarele cazuri: cind
procesul, cauza fenomenelor, faptele sunt inaccesibile cercetarii in momentul dat; cind faptele cunoscute
sunt insuficiente pentru explicarea fenomenelor; cind fenomenele sunt complicate iar ipoteza este o
modalitate de a le explica. Ipoteza este o forma de dezvoltare a cunostintelor de la cunoscut spre
necunoscut, de la observatii sumare si insufuciente la o conceptie stiintifica argumentata. Practic ipoteza

apare spontan, dar ea se bazeaza pe un material bogat, pe generalizarea unor fenomene si evenimente deja
cunoscute. Fara cunostinte bogate este imposibil de a formula ipoteze serioase. Ipoteza apare in cazuri
neobisnuite, cind se creiaza o problema ce nu poate fi rezolvata cu ajutorul metodelor stiintifice existente.
Deosebim citeva feluri de ipoteze generala, particulara, de lucru si versiune.Ipoteza trebuie sa
corespunda urmatoarelor cerinte:
Ea trebuie sa fie necontradictorie, sa nu contrazica nici cu un fapt empiric.
Ea trebuie sa se formeze pe baza faptelor adevarate si verificate.
Ea trebuie sa fie principial verificabila, in caz contrar ea devine o problema vesnica si nu poate fi
transformata in cunastinte adevarate.
Ea trebuie sa aiba un continut informativ si functie euristica in care se exprima posibilitatea ei de a
prezice si explica realitatea.
Medicii considera, ca la etapa examinarii pacientului ne folosim de diferite ipoteze, chiar si diagnoza
preventiva este o ipoteza. Altii socot ca si diagnoza definitiva este tot o ipoteza, numai ca mai
argumentata si fundamentata. Ca medicii in activitatea sa se folosesc de diferite ipoteze asta-i corect,
dar nu trebuie de redus ipoteza la orice presupunere. Ipoteza este o presupunere stiintifica, o presupunere
care se foloseste in activitatea stiintifica. Intuitia este un termen folosit pentru a desemna diferite forme
ale cunoasterei nemijlocite, care se deosebeste de cunoasterea logica mijlocita, discursiva. Intuitia este o
forma de cunoastere imediata, este capacitatea creerului uman de a face un salt in calea cunoasterei
adevarului pe baza cunostintelor si experientei acumulate. Intelepciunea umana a dovedit, ca
demonstrativitatea este o trasatura importanta a gindirii corecte. Ea este o reflectare in constiinta noastra a
conexiunii universale din realitatate, dintre obiecte si fenomene. Demonstrativitatea este o trasatura a
gindirii stiintifice, noile idei in stiinta nu se accepta la credinta, cit de mare n-ar fi autoritatea savantului.
Deosebim urmatoarele feluri de demonstratie: directa si indirecta, deductiva si inductiva, matemetica si
empirica, apararea si combaterea. Regulile demonstratiei se refera la teza, argumente si procedeul de
demonstratie. Demonstrarea este o legatura logica intre argumente si teza. Ea se desfasoara in forma de
rationament ori sir de rationamente si trebuie sa corespunda regulilor rationamentului. A demonstra
inseamna a arata, ca teza decurge in mod logic dupa anumite reguli din argumentele aduse.
Combaterea se numeste procedeul logic, prin care demonstram falsitatea sau lipsa de temei a unei teze.
Cel mai efectiv mod de combatere este prin fapte. Teza poate fi combatuta prin demonstrarea antitezei sau
prin stabilirea falsitatii consecintelor ce rezulta din teza. Sunt supuse criticii argumentele pe care le aduce
partea adversa pentru intemeierea tezei sale. Se demonstreaza in mod independent o teza noua, care este
contradictorie cu teza ce trebuie sa fie combatuta. Se demonstreaza falsitatea insasi a tezei combatute.
Combaterea argumentelor consta in stabilirea falsitatii judecatilor, prin care se dovedeste teza supusa
combaterii. Combaterea procedeului de demonstrare consta in determinarea regulilor incalcate la
stabilirea argumentelor cu teza. Demonstrarea se foloseste la stabilirea diagnozei. Veridicitatea diagnozei
depinde de argumente (simptome si sindrome specifice) si regulile rationarii. Combaterea se utilizeaza in
diagnosticarea diferentiata.
38. Devenirea, obiectul de studiu i locul sinergeticii n sistemul cunotinelor tiinifice contemporane.
Sinergetica drept tiin postneoclasic, o nou viziune a lumii. Sinergetica teorie a autoorganizrii. Stilul de
gndire i tabloul sinergetic al lumii. Paradigma aliniaritii.

In ultimii ani deosebit de intens se desfasoara cercetari stiintifice in domeniul proceselor de

autoorganizare la diferite nivele structurale ale materiei, adica e vorba de lumea sistemelor neliniare
deschise (sisteme fizice, chimice, biologice si sociale). Stiinta constituita pe baza acestor investigatii a
fost botezata sinergetica (cuvintul synergeia in limba greaca inseamna actiune comuna).Sinergetica ca
teorie a autoorganizarii constituie domeniul stiintei despre interactiunea partilor componente ale
sistemului care tinde spre autoorganizare. Ea solutioneaza problema referitoare la principiile universale de
evolutie ale sistemelor dezechilibrate si aparitia in rindul acestora a structurilor noi. Altfel spus e vorba de

o noua conceptie despre lume - conceptia sinergetica, pe care trebuie s-o posedam toti, mai ales savantii.
Si aceasta din mai multe considerente (criza ecologica, demografica si sociala. Sinergetica provoaca, o
noua imagine a lumii si un mod nou de concepere a proceselor de dezvoltare. Aici intimplarea era
exclusa, fiind interpretata ca ceva superficial si neesential. Procesele din univers erau prezentate drept
reversibile in timp si pronosticabile pe un viitor destul de indepartat. Evolutia era analizata ca un proces
lipsit de abateri (devieri), fara reveniri si linii secundare. Cu totul altceva ne afirma sinergetica, care este
bazata pe urmatoarele idei:
I) de sistema (sistemica) sau pe ideea integritatii lumii si cunostintelor despre ea, asemanarii
legitatilor dezvoltarii obiectelor tuturor nivelurilor de structura materiala si spirituala;
2) pe ideea aliniaritatii, adica se bazeaza pe ideile polivariantitatii si ireversibilitatii. Aliniaritatea
constituie una din notiunile centrale ale sinergeticii. In matematica ecuatiile aliniare au citeva solutii. De
aici si sensul fizic calitativ al aliniaritatii: multimii de solutii a ecuatiei neliniare ii corespunde o multime
de cai de evolutie a sistemului, descris de aceasta ecuatie. Aliniaritatea in cazul cel mai general, adica in
plan conceptional poate fi analizata cu ajutorul ideii polivariantitatii sau al-ternativitatii cailor de evolutie,
ideii alegerei din alternative.
3) sinergetica se bazeaza deasemenea pe ideea interconexiunii profunde a haosului si ordinii
(intimplarii si necesitatii). Sinergetica contureaza un nou tablou al lumii, al lumii dezechilibrate. Aceasta
lume este deschisa, ea permanent se schimba, este in continua devenire si evolutioneaza conform legilor
neliniare, ceea ce inseamna ca lumea e plina de cotituri neasteptate, legate de alegerea cailor dezvoltarii
ulterioare. Asadar, sinergetica se prezinta drept un nou mod de viziune a lumii, integreaza principial
diferite stiluri de gindire - oriental si occidental. Sinergetica devine o conceptie noua a lumii, ea
orienteaza eforturile savantilor spre noi investigatii realizate prin prisma notiunilor de haos, entropie,
aliniaritate, complexitate, ordine, diversitate, incertitudine, integritate si alt. Haosul nu mai este haos in
conceperea noastra cotidiana. Schimbarile revolutionare in plan ontologic si logico-gnoseologic in stiinta
in jumatatea sec. al XX-lea au provocat aparitia si devenirea unui nou stil de gindire - stilul de gindire
neliniar, iar in continuare si un nou tablou al lumii - tabloul stiintific neliniar bazat pe paradigma
aliniaritatii. Continutul categoriilor structurii nominalizate extinde si inbogateste conceperea fenomenelor
complicate, neliniare ce au loc permanent in fizica, chimie, biologie, societate, in toate domeniile de
activitate umana, care contribuie nemijlocit la supravietuirea omenirii.
Paradigma liniaritatii este imanenta stiintei clasice, deasemenea unor teorii fizice neclasice ca, de
exemplu, teoriei speciale a relativitatii. Aceasta paradigma se asociaza cu reductionismul, aici (in limitele
paradigmei liniare) predomina determinismul laplasian, care exclude orisice intimplare, orisice
imprevizibilitate in comportarea sistemului autoidentic dinamic.Aliniaritatea este o notiune neclasica si
continutul ei nu se reduce (limiteaza) la o negare abstracta a liniaritatii. Ea preconizeaza dezechilibrul
sistemului, ceea ce discrimineaza notiunea de traiectorie in sensul clasic si duce la o revizuire cardinala a
modurilor anterioare de abordare a problemei ireversibilitatii.
39. Categoriile i principiile fundamentale ale sinergeticii. Manifestarea autoorganizrii, bifurcaiei,
atractorului, disiprii, ordinei i haosului, fluctuaiei, indurabilitii, posibilitii, ntmplrii,
realitii etc. n sistemele vii i cele sociale.
Sinergetica are limbajul sau stiintific extrem de specific. Aici, cum deja am mentionat, intilnim asa
notiuni ca atractor si bifurcatie, fractal (dimensiune fractala) si haosul determinat, disipare si
aliniaritate. Notiunea de atractor este foarte aproape conform semnificatiei de categoria scop. In
sinergetica atractorul se identifica cu o stare relativ durabila a sistemului, care ca si cum ar trage (lat.
attrahere - atrage) spre sine toata diversitatea traiectoriilor sistemului, determinate de diverse conditii
initiale. Daca sistemul cade in conul atractorului, el numaidecit evolutioneaza spre o situatie relativ
durabila. De exemplu, independent de pozitia initiala a mingei ea se rostogoleste la fundul groapei. Starea

de repaus a mingei la fundul groapei constituie atractorul miscarii mingei. Atractorul reprezinta nu
altceva decit o miscare conforma legilor dinamice, iar ultimile, posedind un caracter ireversibil, permite
existenta diversilor atractori.Se disting citeva tipuri de atractori: .
a) Atractorul punctiform se
manifesta de exemplu, prin experienta urnirii greutatatii pendulului din starea de echilibru. El revine de
sine statator la pozitia initiala.
b) Atractorul periodic il gasim in exemplu cu ceasurile chimice - proces chimic in rezultatul caruia
solutia periodic isi schimba culoarea de la albastru la rosu. Moleculele ce se situiaza in diverse regiuni ale
solutiei pot intr-un fel sau altul sa comunice intre ele. In echilibru molecula vede doar vecinii sai
nemijlociti si dialogheaza numai cu ei
Bifurcatia in sens matematic inseamna ramificarea solutiilor ecuatiei diferentiale neliniare. Sensul fizic al
acestei notiuni este urmatorul: fenomenul de bifurcatie il constituie punctul de ramificare al cailor de
evolutie a sistemului. Reiesind din cele expuse putem da o noua definitie a sistemului neliniar: sistemul
neliniar este un asa sistem care ascunde, tainuieste in sine bifurcatia.
. Fractaliile -constituie inca un fenomen curios care se studiaza in teoria autoorganizarii. Fractalii se
numesc asa obiecte care poseda insusire de autoasemanare, sau altfel spus le este caracteristica o
invarianta mare de proportie. Aceasta inseamna ca un fragment mic al structurii unui obiect este
asemanator cu alt fragment mai voluminos al ei, ori chiar seamana cu structura in intregime. E stabilit
faptul ca in natura foarte des se intilnesc forme fractale, ca de exemplu, nourii sau linia de mal al marii,
schita carora e asemanatoare, se repeta in diverse proportii.
Disiparea constituie procese de difuziune (dispersie, imprastiere) a energiei, de transformare a acesteia in
forme mai putin organizate si anume, in energie de caldura, care-i sunt prezente viscozitatea,
frecarea etc. In fond, disiparea constituie haosul la micronivel. Disiparea stinge, distruge, arde toate
fluxurile de virtej de prisos in mediu si le conserveaza doar pe acelea care formeaza structura. Haosul,
cum n-ar suna de straniu, devine constructiv prin caracterul sau distructiv, prin distructivitatea lui. El
construieste nimicind ceea ce este de prisos, suplimentar. Procesele disipative, disiparea ca atare
constituie nu ruinatorul, nu factorul distrugator, dar o proprietate semnificativa a proceselor de
autoorganizare, necesara de a purcede la atractor, de a crea o structura disipativa complicata intr-un sistem
neliniar deschis.
Insa pentru ca intimplarea sa-si poata croi calea spre macronivel este necesara o stare deosebita a
sistemului neliniar. Aceasta situatie specialistii o numesc indurabilitate.Indurabilitatea mediului neliniar
exprima sensibilitatea acestuia fata de fluctuatiile mici. In indurabilitate sunt fixate conexiunile dintre
micro - si macro-proportii. Exemple de miscare indurabila: starea mingei pe virful dealului (orisice
deviere mica poate provoca caderea ei de pe deal), pozitia creionului pus cu ascutisul pe masa s.a.
Indurabilitatea nu este o neplacere regretabila, din contra ea contine un moment constructiv, purcede la
restructurari cardinale ale sistemului neliniar deschis. La drept vorbind, daca este absenta indurabilitatea
apoi nu exista nici dezvoltare. Indurabilitatea constituie dezvoltare. Sau altfel spus, dezvoltarea are loc
prin intermediul indurabilitatii, prin intermediul bifurcatiei, prin intermediul intimplarii.
40. Sinergetica i teoria evoluionist. Sinergetica i biosfera. Sinergetica i organismul uman. Sntatea
drept balan subtil dintre haos i ordine. Noiunea maladie dinamic. Cantitatea haosului i norma
sntii.
Teoria evolutionista contemporana creata in anii 30 ai sec. al XX-lea a fost un rezultat al sintezei darwinismului
cu genetica populationala. Actualmente in stiinta apar noi obiective. E vorba de integrarea ulterioara a teoriei
evolutioniste cu biologia moleculara, a sinergeticii si teoriei informatiei, unde savantii au dobindit deja rezultate
imbucuratoare..Metodele sinergetice tot mai mult isi fac cale si in medicina, mai ales cind e vorba de analiza
diverselor aspecte ale functionarii organismului uman. Pentru functionarea normala a tuturor sistemelor de
activitate vitala a omului este necesar un oarecare regim intermediar dintre haos si ordine, de regimul haosului
determinat. Respiratia omului, bataia inimii lui, ritmurile somnului si inviorarii, ritmurile hormonale, echilibru

psihic - pentru toate acestea si alte procese similare este proprie o anumita masura de haos, necesara pentru
sustinerea sanatatii omului.De exemplu, aritmia inimii este periculoasa, insa nu mai putin riscante (amenintatoare)
sunt bataile inimii peste masura reglementate, care deasemenea ne vorbesc despre prezenta patologiei. O inima cu
batai prea reglementate nu e capabila de a reactiona flexibil la schimbarile conditiilor externe, capacitatile ei
adaptive se micsoreaza (scad semnificativ). Savantii din diferite domenii ale stiintelor medico-biologice
actualmente au ajuns la concluzia ca sanatatea constituie o balanta subtila dintre haos si ordine. In aceasta ordine
de idei multi cercetatori folosind teoria sistemelor dinamice, intensiv dezvolta notiunea de maladie dinamica.
Organismul uman este un sistem de autoreproducere, de autoactiune. Teoria haosului in dinamica neliniara joaca
astazi un rol practic in diagnosticarea si tratarea maladiilor, in particular, in prevenirea acceselor acute ale bolilor.
Problema aici este urmatoarea: cit haos este necesar omului ca el sa devina sanatos, cit haos poate rezista
organismul uman ca el sa nu se imbolnaveasca; cind occilatiile haotice sunt normale si cind ele sunt periculoase
pentru sanatate? Raspuns la aceste intrebari putem gasi prin metodele sinergeticii, prin modurile de abordare
neliniare.
Dupa cum vedem, sinergetica actualmente radical influenteaza metodele si mijloacele de investigare in stiintele
medico-biologice. E necesar deci, ca toti ce-i ce sunt antrenati in cercetarile acestor domenii stiintifice sa se
familiarizeze profesional cu metodologia sinergetica, care va avansa spre noi performante in dezvoltarea teoriei si
practicii medicale.
Aparitia evolutionista a biosferei din haos ne vorbeste despre imprezicerea mersului evolutiei. E logic a afirma ca
daca evolutia s-ar fi inceput din nou, ea ar duce spre absolut alte rezultate. Debutul unei astfel de partide de sah
este intimplator. Situatia e similara cu meteorologia, care nu poseda posibilitati de a prognoza vremea pe un timp
mai indelungat. E cunoscut faptul ca particularitatea fundamentala a sistemului viu o constituie istorismul acestuia.
Orisice organism se dezvolta in timp si pastreaza in memoriasa momente din evolutia anterioara. Sinergetica nea argumentat ca o astfel de facultate, adica prezenta schimbarilor istorice, este proprie si naturii anorganice. Ele
(schimbarile) sunt formulate, de exemplu, in legea a doua a termodinamicii, fapt despre care am mentionat deja.
Acum ne axam atentia spre interactiunea sinergeticii cu biologia si medicina. Modurile de abordare sinergetice fata
de procesele biologice se realizeaza cu o eficacitate tot mai avansata. Originea (provenienta) vietii si asimetriei
moleculare, evolutia prebiologica, procesele biologice periodice, morfogeneza si aparitia imunitatii - in toate
aceste domenii sinergetica si-a manifestat puterea de explicare a esentei fenomenelor. Ulterior ne v-om canaliza
atentia asupra problemelor ce tin de teoria evolutionista.Fara indoiala ca organismul, specia, populatia, biosfera
reprezinta in sine niste structuri disipative, adica sisteme haotice, deschise, dezechilibrate. Modelele unor astfel de
sisteme sunt descrise prin intermediul ecuatiilor diferentiale neliniare. Analiza lor ne vorbeste ca pentru anumite
valori ale parametrilor sistemului in ultimul apar indurabilitati si, deci, bifurcatii ce brusc schimba starea lui.
Aceste bifurcatii sunt similare tranzitiilor de faza. E vorba ca procesele de baza in lumea vie sunt niste fenomene
de crestere (de inmultire) si de formare a speciilor. Anume aici sunt foarte raspindite procesele de inmultire
autocatalitice, dirigate de conexiunea inversa pozitiva neliniara. In dinamica populatiei exista faze de inmultire (de
crestere) furtunoase, rapide care se inlocuesc (se schimba) prin procesul stocastic de dezvoltare.

41. Problema omului n filosofie i tiin. Omul ca integritate, coraportul biologicului i socialului.
Sntatea omului - bogie i valoare social
Omul este treapta superioara in dezvoltarea organismelor vii pe pamint, notiune generala pentru
semnificatia unui reprezentant a speciei H-Sap. El este o fiinta biosociala, esenta carui este modul de existenta
constient si colectiv. El sa evidentiat din lumea naturii prin capacitatea sa de a pregati unelte de munca si cu
ajutorul lor de a transforma realitatea obiectiva. Omul este subiectul activitatii social-istorice si culturale. Omul
este studiat de mai multe stiinte (biologia, psihologia, fiziologia, medicina, pedagogia, sociologia si filosofia).
Stiintile concrete studiaza o latura, un aspect a omului, filosofia formeaza o conceptie integrala, generalizatoare
despre om, ea formeaza acel model teoretic ce are o importanta metodologica in studierea omului. Omul
intotdeauna a fost problema cardinala in filosofie. In antichitate el era conceput ca o parte a cosmosului, se
considera ca compus din acelasi elemente a realitatii si functiona dupa legile universului. Omul se interpreta ca un
microcosm in comparatie cu macrocosmusul universal. In epoca medievala omul se explica de pe pozitiile religiei

ca creatie divina, ca realizare a chipului si asemansrii lui Dumnezeu. Epoca moderna si mai ales R.Descartes
interpreteaza omul de pe pozitiile dualismului, ca unitatea substantei materiale si spirituale.Omul este obiectul
cercetarilor filosofice deoarece el intotdeuna era o enigma, taina, contine ceva specific. El permanent tinde spre
automanifestare, autoperfectionare. In acelasi timp omul nu-i ceva incremenit, gata, ceva ce ar atinge culmea
dezvoltarii. El se naste numai ca fiinta natural-biologica, mai departe el trebuie sa se formeze personal si
permanent. Omul este nu numai produsul mediului (natural si social), dar si creatorul acestui mediu. Omul, natura
lui, locul lui in lume, sensul existentei lui permanent formau probleme fundamentale filosofice, fara care este
imposibil de a studia omul din alte puncte de vedere sociologic, economic, politic, etic, medical, antropologic
s.a. Conceptia filosofica despre om va contribui la clarificarea problemelor general-umane (problema vietii,
mortii), la formularea corecta a notiunilor medico-stiintifice (sanatate, boala), la ameliorarea procesului instructiveducativ.
Factorul biologic joaca un rol important in activitatea omului, ce se exprima prin faptul adaptarii
organismului la schimbarea mediului ambiant, in transmiterea prin ereditare a mecanismelor naturale de protectie a
organismului uman.Factorii principali, care determina activitatea biologica a organismului uman, sunt necesitatile
naturale ale omului. Asa necesitati ca foamea, setea, continuarea neamului sunt expresii ale functionarii biologice
si au o natura biologica. In acelasi rind necesitatile naturale ale omului se modifica in procesul istoric, se
socializeaza, fiindca necesitatile naturale ale omului sunt satisfacute in mod social. In procesul antropogenezei
ereditatea omului se socializeaza, individul uman, cind se naste, are numai organismul specific uman, care ii da
posibilitatea in procesul dezvoltarii sa se incadreze in sistemul social. Copilul mosteneste asa organism, care a
pierdut capacitatea de a se adapta biologic si daca el este lipsit de societate nu se dezvolta. Organismul uman de la
nastere are asa organizare corporala care ii permite de a functiona universal prin activitatea sociala.Biologicul
reflecta calitatea specifica a organismului viu, diferite laturi, structuri si functii a organismului.Factorul social
reflecta calitatea specifica a omului, a societatii umane de a interactiona cu natura activitatea de munca. Socialul
in om este o calitate specifica, este omul ca integritate, ca fiinta dotata cu ratiune si capabila de munca, ca
purtatorul material al formei sociale de miscare a materiei. Socialul se realizeaza prin biologic, iar biologicul
poarta amprenta socialului. Ca exemplu putem privi munca ca proces social ea exista prin activitatea musculara
si psihica a organismului, iar sexualitatea ca necesitate biologica are o amprenta sociala ca proces de reproducere a
populatiei. Hiperemia obrajilor este un fenomen fiziologic, iar rusinea dupa natura sa este un sentiment social.
Risul si lacrimile dupa mecanismul lor sunt fiziologice (biologice), dar ele-s determinate de cauze sociale. Socialul
ca forma superioara de miscare a materiei apare pe baza biologicului. Datorita socialului (activitatii de munca)
omul se evidentiaza din natura. Si din parte a naturii devine stapin al ei. Omul transforma natura in lumea
omului si ea ramine corpul neorganic al societatii. Teoreticienii medicinei ajung la concluzia ca medicina
trebuie sa fie reorientata de la studierea bolilor, omului bolnav la studierea sanatatii, omului sanatos. Noi mai mult
vorbim despre cauza bolilor, dar ar trebui sa discutam despre cauza sanatatii si sa evidentiem mecanismele si
legitatile ei. Dar aceasta e posibil numai avind in vedere factorii sociali. Sanatatea reflecta nu numai starea
adaptarii biologice, ci si adaptarii sociale, conditiile si activitatea omului (inclusiv si avtivitatea sociala). Sanatatea
este capacitatea individului de a asigura indeplinirea deplina a functiilor lui sociale. Ea depinde de modul de trai si
conditiile sociale. .Ultimile joaca rolul determinant in definitia sanatatii.
42. Marxismul i freudismul privind interpretarea esenei omului. Interpretrile biologizatorice i

socializatorice ale omului. Sociobiologia i etologia

Este important de a evidentia asa notiuni ca esena si existenta omului. Existenta omului este specifica
si se manifesta ca o structura integrala biosociala. Pe cind esenta este ceva specific, o calitate
determinanta, aceea ce deosebeste omul de alte fiinte vii. E clar ca biologicul nu poate sa fie esenta
omului, macar deatita ca biologicul nu-i propriu numai omului. Esenta omului trebuie sa fie acel
factor determinant in existenta lui, care l-a ficut pe el om. Esenta omului se manifesta in asa activitate
specific umana ca munca. . Esenta omului nu este o abstractie proprie individului izolat. In realitatea
sa ea este totalitatea relatiilor sociale. Asta inseamna, ca toate problemele societatii, necesitatile ei
obiective, posibilitatile dezvoltarii, perspectivele si scopurile ei intr-un fel sau altul se interiorizeaza in
om, personalitate, individualitate. Fiecare personalitate poarta in sime programul activitatii sociale,
transformindul in programul sau individual de activitate vitala.

Interpretarea metafizica a corelatiei factorului biologic si social in teoria filosofica despre om duc la
doua extremitati conceptii biologizatorice, ori naturaliste, in care se supraapreciaza rolul factorului
biologic si conceptiile sociologizatorice, in care se absolutizeaza factorul social. La conceptiile
biologizatorice se refera idei rasiste, social-darwiniste, malthuzianiste, etologia, eugenica,
sociobiologia. Rasism convingere ca exista rase umane superioare si inferioare, ca ele sunt inegale
si ca rasele superioare au dreptul de a dirija si comanda rasele inferioare. Rasismul se dezvolta in
societatile autoritare, totalitare, in care la indivizi apare un sentiment de agresivitate contra
minoritatile etnice. Malthuzianism - conceptie sociologica. El stabileste o legitate, conform careia
sporirea populatiei are loc in progresie geometrica, pe cind majorarea mijloacelor de existenta - in
progresie aritmetica. Consecintele actiunei acestei legitati sunt agravarea contradictiilor sociale,
raspindirea saraciei si foametei, acutizarea problemelor ecologice etc. Darwinismul social - teorie care
incearca sa lamureasca fenomenele sociale si dezvoltarea societatii prin extinderea mecanica a legilor
biologice descoperite de Darwin in lumea plantelor si animalelor (lupta pentru existenta, selectia
naturala s.a.) asupra sociumului. Darwinismul social reiesa din aceea ca oamenii din societate sunt
inegali, iar aptitudinile lor - ereditare. In legatura cu aceasta lupta pentru existenta in societate este
vesnica ca si in natura. Sociobiologia - teorie despre studierea bazelor biologice ale comportamentului
social a animalelor si omului. Sociobiologia practic ignoreaza factorii sociali in functionarea si
dezvoltarea societatii, neaga rolul relatiilor sociale in activitatea si conduita oamenilor. Fortele
motrice ale activitatii umane se considera necesitatile si instinctele biologice. Ea incearca sa explice
diverse fenomene ale comportamentului colectiv al animalelor ce nu se putea lamuria de pe pozitiile
darwinismului classic. Eugenie ce se ocupa cu studierea posibilitatilor care ar contribui la
imbunatatirea caracteristicilor morfofiziologice a speciilor de animale. Imbunatatirea generatiilor
viitoare pote fi prin prevenirea raspindirii genelor care produc fenotipuri anormale, ori inmultirea
celor care determina fenotipuri normale. Idei eugenice se foloseau inca din antichitate ciar referitor la
societate (obiceiul spartan de a elimina copii malformati). Nazistii si rasistii reesind din interpretarea
antistiintifica a acestor idei au folosit eugenica in scopuri antiumane si de genocid.Etologie (stiinta
moravurilor) disciplina biologica care studiaza comportamentul animalelor in conditii naturale.
Insa ea s-a extins la comportamentul omului, care are scopul sa dezvaluie radacinile biologice ale
unor comportamente sociale considerate ca determinate sociocultural. La conceptiile sociologizatorice
se refera diferite antiutopii, contrapunerea trupului si sufletului in religie, reprezentarea omului cs
surubas al mecanismului social in tarile totalitariste.

43.Continutul
notiunilor
individ,
individualitate
si
personalitate
in
filosofie.Personalitatea si rolul sau in societate.Omul in lumea informationala.
Pentru a intelege teoria filosofica despre om este necesar de a clarifica notiunile initiale: om,
individ, individualitate, personalitate. Notiunea de om este o notiune abstracta care exprima
trasaturile generale, proprii speciei umane. In lumea umana individ e numit de obicei un om
aparte, un reprezentant al speciei umane. Fiecare individ, fiind reprezentant al colectivitatii
umane, prezinta in acelasi timp o individualitate irepetabila. Individualitatea este expresia
aptitudinilor naturale si proprietatilor psihice ale omului memoria, imaginatia,
temperamentul, caracterul in intreaga diversitate a chipului omenesc si a activitatii lui.
Individualitatea este mai mult o notiune psihologica. Personalitatea este omul, privit nu numai
din punct de vedere al insusirilor si trasaturilor lui generale, ci si al specificului calitatilor lui
sociale. Personalitatea este o totalitate relativ stabila, dinamica,social-determinata de calitati

spirituale, social-politice si moral-volutive a omului, constiinta si comportamentul caruia se

caracterizeaza prin un anumit grad de maturizare sociala si tendinta de a se manifesta ca
individualitate. Cu alte cuvinte personalitatea este o insusire a omului, iar omul este purtatorul
acestei insusiri, personalitatea este realitatea individului ca fenomen social.
Notiunea de personalitate are doua semnificatii: a)individul uman ca subiect al relatiilor
sociale si activitatii constiente; b) o sistema stabila de trasaturi social importante, care
caracterizeaza individul ca membru al unei sau altei comunitati. Personalitatea presupune omul
socializat, care se atirna constient catre drepturile si obligatiile cetateanului, poseda
sentimentul demnitatii personale, intelege masura responsabilitatii sale fata de activitatea sa,
soarta familiei sale, prietenilor si poporului sau.
Personalitatea este expresia esentei omului. Notiunile de om si personalitate coincid in sensul
ca toate personalitatile sunt oameni. Dar dupa continut aceste notiuni se deosebesc: a) omul
este o integritate, iar personalitatea este o parte, un atribul al omului; b)omul este o fiinta
biosociala, personalitatea este latura sociala a omului; c)omul este purtatorul material al
personalitatii, iar personalitatea exprima insusirea sociala a omului. Cu alte cuvinte omul este
unitatea dialectica a generalului (trasaturile general-umane), particularului (insusirile
formationale, clasiale) si singularului (modul de existenta individual). Aceasta unitate a
generalului, particularului si singularului formeaza o problema metodologica foarte importanta
care se manifesta concret ca raportul dintre general-uman si concret-istoric, dintre esenta si
existenta, determinism si libertate, finalitate si infinitate a omului s.a.

44. Problema vieii i a morii n experiena spiritual a omenirii. Aprecierea i autoaprecierea vieii umane.
Sensul vieii. Viaa drept valoare etern. Moartea i nemurirea.

Problema vietii si mortii este vesnica, ea se discuta incepind din antichitate si pina in zilele noastre.
Filozofia marxista considera, ca pentru noi este tot clar in aceasta problema, ca noi construim viitorul
luminos, ne conducem de idealuri marete si nu pot sa fie discutii in privinta sensului vietii si mortii.
Aceasta problema era abordata mai mult in conceptiile religioase. Viata si moartea sunt notiuni ce stau in
centrul oricarei religii. Viata de pe pamint a fost considerata intotdeaune un mister, o taina, iar moartea
fizica ca trecerea intr-o viata mai perfecta, superioara. Insa vrem noi ori nu problema sensului vietii,
valorii ei ii intereseza pe toti oamenii deoarece de ea depinde activitatea omului, relatiile dintre om si
om, om si societate, comportamentul luiViata omului este la urma urmei satisfacerea necesitatilor lui, pe
baza caror se desfasoara diferite acte de activitate vitala si sociala, acte de comunicare si munca. Orice
activitate, reesind din anumite necesitati si bazindu-se pe ele, depinde de unele sau altele sisteme de
valori, pe care omul le produce ori se foloseste de ele.Sensul vietii nu exista de la sine insasi ca un

atribut al realitatii in genere, el este o manifestare a personalitatii umane, consta in constientizarea de

catre individ a propriei sale existente. Filozofia apeleaza la ratiunea omului si socoate ca el singur
trebuie sa caute raspuns la aceste probleme, folosind pentru asta fortele spirituale proprii. Acumulind
experienta umana filozofia poate sa-i ajute omului in cautarea sensului vietii. In rezolvarea acestei
probleme filozofia materialista reesa din aceea, ca fiecare viata omeneasca este o autovaloare si scop in
sine si este data individului nu intimplator (cum li s-ar parea unora) si nu fara sens, deoarece omul,
individul, personalitatea sunt parti componente a societatii umane. Cu alte cuvinte, in determinarea
sensului vietii trebuie sa reesim dintr-un sistem de valori. Sensul vietii omului are doua aspecte
individual si social, viata pentru sine si viata pentru altii. Viata fiecarui individ este, dintr-o parte,
autorealizarea omului, manifestarea capacitatilor, necesitatilor, posibilitatilor creatoare a lui si, din alta
parte, aceasta realizare are loc in lumea extracorporala, obiectiva, mai intii de toate intr-un anumit mediu
social, care formeaza anumite cerinte catre individ. Sensul vietii este un scop strategic constient al vietii
omului, o problema pe o perioada destul de indelungata ori pe toata viata. Sensul mortii si depasirea ei
depinde de aceea cum noi intelegem sensul vietii. Cercetarile cazurilor de suicid arata, ca viata devine
insuportabila numai pentru acei oameni care nu vad nici un scop in viata, nici asa ceva datorita caruia
are sens sa traiesti, nu vad nici un sens a vietii. Daca sensul vietii este conceput in aspectul ei social,
atunci si moartea poate fi depasita. Poetul tatar Musa Djalil spunea, ca trebuie de trait asa, ca si dupa
moarte sa nu mori. cuvinte nemurirea trebuie conceputa nu in sens individual, biologic, ci intr-un sens
social, insa toate aceste intentii a imortalitatii inca o data dau dovada, ca problema mortii nu-i altceva
decit problema constituirii adevarator valori si fundamentarea sensului vietii. Numai gasindu-ne fata-n
fata cu moartea noi putem concepe si aprecia adevaratele valori si sensul viesii. In structura vitala a
omului putem deosebi patru grupuri de necesitati care formeaza strategia activitatii si respectiv intentia
imortalitatii: omului ii este propriu intentia imortalitatii individuale, care se exprima in tendinta de
autopastrare, de a ocoli moartea;intentia imortalitatii omului ca reprezentant al speciei Homo sapiens si
se exprima in tendinta de a se continua pe sine in viata urmasilor proprii;intentia imortalitatii ca tendinta
de a se pastra pe sine in creatiile sale materiale si spirituale;intentia imortalitatii in aspectul social
tendinta de a sluji poporului sau, altor oameni.Nemurirea trebuie conceputa nu in sens individual,
biologic, ci intr-un sens social, insa toate aceste intentii a imortalitatii inca o data dau dovada, ca
problema mortii nu-i altceva decit problema constituirii adevarator valori si fundamentarea sensului
vietii. Numai gasindu-ne fata-n fata cu moartea noi putem concepe si aprecia adevaratele valori si sensul
vietii.
45. Revoluia tehnico-tiinific contemporan: esena, coninutul i consecinele. Noiune de progres social.
Progresul i securitatea sociumului. Informatizarea i noosferizarea n cadrul progresului social

Secolul XX se caracterizeaza printr-o dezvoltare puternica a stiintei si tehnicii. Dezvoltarea cantitativa si

calitativa a fortelor de productie formeaza progresul tehnico-stiintific, care include dezvoltarea si
perfectionarea mijloacelor de productie, stiintelor naturaliste si tehnice si a insasi omului ca forta productiva
principala a societatii. Dezvoltarea cantitativa a fortelor de productie este multiplicarea si perfectionarea
uneltelor de munca existente. Dezvoltarea calitativa - crearea uneltelor de munca principial noi,
transformarea radicala a tehnicii. Revolutia tehnico-stiintifica (RTS) este schimbarea calitativa radicala a
uneltelor de munca, tehnicii pa baza unirii descoperirilor stiintifice cu uneltele de munca, tehnica prin
intermediul cunostintelor tehnice aplicative. RTS este asa situatie cind marele descoperiri in stiinta,
revolutiile stiintifice coincid cu revolutiile in tehnica, cind practic dispare intervalul dintre descoperirile
stiintifice si realizarea lor in practica . Dar cel mai principal este ca RTS a dus la revolutia tehnologica
schimbarea vechilor tehnologii si aparitia noilor tehnologii bazate pe cele mai noi descoperiri stiintifice si
aplicarea lor nu numai in industrie, ci si in alte sfere sociale (tehnologii informationale, biotehnologii,

clonarea s.a.). Revolutia tehnologica a dus deasemenea si la schimbarea locului si rolului omului in
activitatea sociala. Daca in trecut omul era principala forta de munca, iar producerea materiala consta din
trei verigi (omul uneltele de munca, tehnica obiectul muncii), astazi situatia se schimba radical.
Revolutia tehnologica a dus la aparitia verigii a patra de dirijare si controlare. Automatele si tehnica
inlocuiau numai forta musculara a omului, dar dirijarea procesului de munca raminea pe responsabilitatea
omului. Astazi omul este inlocuit si in domeniul dirijarii si controlarii. El nu-i legat de producere, dar ii
ramine functia creatoare de creare si programare a masinelor.Consecintele progresului tehnico-stiintific se
observa in toate sferele societatii contemporane. Acestea sunt automatizarea complexa, electronizarea si
coputerizarea, dezvoltarea cosmonauticii si biotehnologiilor. RTS are urmatoarele consecinte:se accelereaza
toate procesele si ritmurile sociale;se schimba modul de interactiune a omului cu tehnica in procesul
muncii ;se scimba caracterul si continutul muncii in directia cresterii cotei lucratorilor si specialistilor de o
calificare inalta;creste cota muncii intelectuale in toate sferele sociale;se micsoreaza cantitatea celor ocupati
in sfera productiei materiale si se mareste cantitatea lucratorilor din sfera neproductiva si deservire.
Ritmurile biologice nu dovedesc sa se acomodeze la ritmurile sporite sociale;ca rezultat se schimba si
structura patologiei umane. Asa numite boli a civilizatiei sunt cauzate de consecintele negative a dezvoltarii
sociale accelerate. In comparatie cu secolul trecut azi in societate domina bolile cronice si neinfectioase.
80% din toata mortalitatea este din cauza bolilor cardiovasculare (52,5%), oncologice (16 20%),
neuropsihice si traumatism. Deasemenea raspindite sunt bolile ereditare, medicamentoase si iatrogeniile.
RTS radical schimba lumea omului si caracterul existentei lui. Azi omul traieste in lumea informationala) ce
modifica mentalitatea, atitudinile si valorile lui. Tehnica daca iese de sub controlul omului devine o forta
groaznica. Notiunea de progres si dezvoltare exista in istorie inca din antichitate. Progresul social este o
legitate obiectiva ce caracterizeaza dezvoltarea ascendenta a tuturor sferelor sociale. Continutul progresului
social este dezvoltarea multilaterala, cantitativa si calitativa a elementelor constitutive a societatii - fortelor
de productie, tehnicii, cunostintelor tehnice si naturaliste, culturii materiale si spirituale, moralei, artei,
structurilor sociale si politice s.a. Izvorul progresului social sunt contradictiile modului de productie,
rezolvarea carora duce la perfectionarea, dezvoltarea ascendenta a societatii. Fiindca contradictiile modului
de productie se rezolva prin activitatea oamenilor, fortele motrice si subiectul progresului social sunt masele
populare, grupurile sociale, clasele si activitatea lor materiala si social-politica. Dezvoltarea progresiva a
societatii este de neconceput fara lupta cu fenomenele regresive (conservatism, reactia, restauratia,
contrrevolutia). Exista doua dimensiuni a progresului: pe orizontala gradul de dezvoltare economica,
tehnologica si verticala dezvoltarea spirituala, morala. Deci criteriu obiectiv al progresului social este
nivelul de dezvoltare a fortelor de productie, caracterul orinduirii social-economice si institutiilor
suprastucturii, nivelul dezvoltarii stiintei si culturii.
46. Definirea i clasificarea problemelor globale. Problema supravieuirii omenirii i devenirea noosferologiei

Problemele globale - totalitatea de probleme vital-importante a omenirii care ameninta existenta

omenirii, de la rezolvarea caror depinde supravietuirea si dezvoltarea progresiva a societatii. Daca
ele nu se rezolva, atunci asta poate duce la disparisia omenirii. Civilizatia contemporana, ce se
caracterizeaza prin dezvoltarea puternica a industriei, revolutiei tehnico-stiintifice, duce respectiv
si la activizarea problemelor globale. Ele reiesa din contradictiile interne a societatii. Criteriile
problemelor globale sunt caracterul lor general-uman, manifestarea lor ca fenomen planetar
(ating interesele nu numai a unei tari ori continent, ci a planetei in intregime), se deosebesc prin
caracterul lor complex, interdisciplinar si ating interesele nu numai a generatiei de astazi, ci si a
generatiilor din viitor. Deosebim urmatoarele probleme globale :
1) intersociale, care se refera la interactiunea diferitor sisteme sociale.
2) socionaturale, ce apar din interactiunea societatii si

3) antroposociale, care depind de relatiile dintre om si societate

Preintimpinarea razboiului termonuclear. Este clar, ca folosirea armei nucleare va distruge tot ce-i
viu si va face imposibila viata pe pamint (existenta oamenilor fanatici si teroristilor nu se
exclude). Cu destramarea URSS pericolul unui razboi termonuclear s-a micsorat, dar nu se
exclude. Realitatea de astazi este asa, ca in locul conflictului mondial au aparut o multime de
conflicte locale. In aceste conflicte se implica tot mai multe si mai multe tari. Razboiul mondial
poate sa apara neintentionat ca largirea conflictelor locale si pierderea controlului asupra armelor
nucleare.
Mai actuala este lichidarea goanei inarmarii care se trege inca de pe timpul confruntarilor marilor
forte politice. Goana inarmarii duce la producerea armamentului, experimentarea noilor tipuri de
armament, respectiv la poluarea mediului ambiant. Complexul industrial-militar si stiinta militara
efectuiaza cercetari referitor la folosirea razboiului geofizic, schimbari in mediul natural ce pot fi
folosite in scopuri militare (stimularea cutremurilor de pamint si eruptia vulcanilor, declansarea
ploilor torentiale, distrugerea stratului de ozon, perturbari atmosferice cu scopul de deregla
sistemele de comunicare si dirijare a rachetelor s.a.).
Problema ecologica este rezultatul ineficacitatii productiei sociale contemporane si atitudinea
nerationala, exploatarea pradatoare a naturii, poluarea mediului ambiant. Activitatea antropogena
cuprinde toate sferele naturii, nu numai biosfera, ci si cosmosfera. Ea poate sa influenteze multe
procese a echilibrului natural in dimensiuni planetare. Problema ecologica se gaseste in centrul
atentiei si medicilor si este in strinsa legatura cu problema ocrotirii sanatatii. Poluarea mediului
nociv actioneaza asupra sanatatii omului. Medicii compara problema ecologica cu un aisberg. La
suprafata se vede (ceea ce noi stim despre actiunea nociva) numai o treime, iar doua treimi (ceea
ce noi nu stim si consecintele imprevizibile) se gasesc sub linia de plutire. Rezolvarea problemelor
globale trebuie sa fie pe baza PTS, prin formarea unei constiinte globale noi unde prioritate au
valorile general-umane. Deasemenea este necesar de a schimba paradigma morala - de la
neincredere, dusmanie, violenta la dialog, intelegerea reciproca si colaborare. Noosfera (sfera
ratiunii) presupune prioritatea si dominatia intelectului nu a unei persoane aparte, nu a intelectului
individual, dar a intelectului social, a intelectului omenirii. Constituirea unei astfel de teorii e
posibila datorita elaborarii unor moduri de abordare netraditionale ce accentuiaza importanta
aspectelor umanitare, informationale, cosmice, bioetice ale crearii noosferii
47. Noiune de noosfer. Esena noosferogenezei. Etapele evolurii noosferei. Noosferizarea tiinei, tehnicii
i nvmntului - premis fundamental a dezvoltrii durabile (socionaturale).
Noosfera( noos - raiune i sphaira - sfer) - nveliul pmntesc ce cuprinde sfera interaciunii
naturii i societii pe baza activitii raionale a oamenilor. Ca sinonime a noosferei se mai
folosesc noiunile antroposfer, tehnosfer, sociosfer..
Exista opinii conform carora supravietuirea omenirii ar putea fi asigurata in cazurile cind
dezvoltarea societatii ar fi orientata pe traiectoria noosferica, cind schimbarea lumii v-a fi
rational dirijata, adica cind noile civilizatii v-or aparea drept rezultat al activitatii umane
finalmente determinate - constituirea noosferei. Paradigma noosferica, fara indoiala, este mai
preferabila decit alte doctrine cu caracter de pronostic in strategia de supravietuire a
omenirii. In situatia acuitatii unei crize ecologice globale apare necesitatea de a elabora o
teorie desfasurata privind viitorul vietii pe Terra, care ar include in sine inevitabil modelul
dezvoltarii durabile. O astfel de teorie a supravietuirii civilizatiei, a existentei umanitatii poate
deveni sub aspect teoretic si aplicativ teoria universala a dezvoltarii noosferii, conceputa
actualmente drept nucleu al unui nou domeniu al stiintei contemporane. Noosfera (sfera

ratiunii) presupune prioritatea si dominatia intelectului nu a unei persoane aparte, nu a

intelectului individual, dar a intelectului social, a intelectului omenirii. Constituirea unei astfel
de teorii e posibila datorita elaborarii unor moduri de abordare netraditionale ce accentuiaza
importanta aspectelor umanitare, informationale, cosmice, bioetice ale crearii noosferii.
Revolutia antroponoosferica, adica transformarea omului contemporan in omul noosferic,
poate fi realizata nu doar prin intermediul ratiunei umane, dar si prin intermediul (cu sprijinul)
bioeticii. Cunostintele bioetice sunt strins legate de conceptia dezvoltarii durabile, de doctrina
dezvoltarii noosferice. Dezvoltarea noosferica reprezinta o schimbare sistemica si complexa.
E nevoie deci de a evidentia o totalitate de obiective spre care ar trebui sa fie orientata
noosferogeneza. Printre acestea pot fi enumerate:
- sporirea substantiala, iar mai apoi si predominarea activitatii intelectuale asupra celei
materiale;
- prerogativa stiintifica si socio-practica a principiului biosferocentrist in detrimentul
celui antropocentrist;
- reducerea planificata a sporirei populatiei in conformitate cu legitatile noosferizarii
proceselor demografice1 si ecologice;
- constituirea unei noi culturi general-umane cu conservarea partiala a diversitatii
habituale existente;
- constituirea sistemelor de monitoring global si regional ale resurselor socionaturale si
utilizarea unora din ele conform cerintelor dezvoltarii durabile si ale bioeticii;
- incasarea impozitelor ecologice;
- elaborarea unui sistem international de acte juridice ce ar sta la baza dezvoltarii
noosferice (si durabile);
- noua orinduire (ordine) mondiala nu poate fi impusa cu forta unui sau altui stat, ea
trebuie aprobata de comunitatea mondiala in baza consensului;
- acceptarea unui nou umanism, unde echitatea sociala ar fi prioritara fata de libertate,
unde principiile si normele bioeticii ar domina in sistemul om-biosfera.Pentru strategia de
existenta umana.
1) recunoasterea faptului ca in centrul activitatii civilizatiei se situiaza oamenii, care
trebuie sa aiba drept la o viata sanatoasa si rodnica in armonie cu natura;
2) protejarea mediului ambiant trebuie sa devina o activitate constituanta inalienabila a
procesului de dezvoltare;
3) satisfacerea dreptului la dezvoltare trebuie realizata in asa mod ca sa fie asigurata
pastrarea in proportii egale a mediului ambiant atit pentru generatia de azi, cit si pentru
generatiile ulterioare;
4) micsorarea (reducerea) disproportiei dintre nivelurile diferite de viata ale popoarelor
lumii, lichidarea (stirpirea) saraciei si mizeriei, tinind cont de faptul ca actualmente pentru
3/4 din populatia Terrei sunt rezervate doar 1/7 din venitul mondial.

48. Ocrotirea sntii n sistemul problemelor globale antroposociale. Valorile general-umane n viziunea noii
mentaliti a supravieuirii: medicina, noosferologia i dezvoltarea inofensiv

Problema ecologic se gsete n centrul ateniei i medicilor i este n strns

legtur cu problema ocrotirii sntii. Poluarea mediului nociv acioneaz asupra

sntii omului. Medicii compar problema ecologic cu un aisberg. La suprafa se

vede (ceea ce noi tim despre aciunea nociv) numai o treime, iar dou treimi (ceea
ce noi nu tim i consecinele imprevizibile) se gsesc sub linia de plutire. Ceea ce
medicina cunoate despre consecinele negative a polurii mediului este morbiditatea
i mortalitatea sporit a populaiei, unele devieri fiziologice, biochimice, funcionale
de la starea normal i unele stri premorbide. Dar exist un ir de devieri fiziologice,
biochimice, funcionale de la starea normal de o etiologie necunoscut. Are loc
acumularea impuritilor n organe i esuturi ce pot duce la consecine imprevizibile.
Apar grupuri de populaie cu factori de risc social, igienic, genetic sporit.
Orice specie biologic este capabil s supravieuiasc ntr-o ni ecologic foarte
limitat, ntr-o totalitate de condiii i factori a mediului strict determinate. n
condiiile civilizaiei tehnogene posibilitile adaptrii organismului uman la
condiiile de via a mediului nconjurtor sunt aproape de epuizare.Omul trebuie s
triasc n armonie cu sine nsi i cu mediul ambiant. Tot mai des actualmente se
vorbete despre ecologia sufletului, ecologia social. Din aceste considerente
abordarea ecologic trebuie s se foloseasc i n medicin. Criza ecologic duce la
schimbri inprevizibile, la apariia bolilor noi ori la manifestera atipic a bolilor
existente. Biotehnologia, bazat pe ingineria genetic, deasemenea poate provoca
consecine neprevzute, la apariia noilor microorganisme ori la schimbarea calitilor
microbilor existeni. Medicina trebuie s optimizeze i relaiile omului cu mediul
natural i cel artificial. Ultimul tot mai mult domin n viaa omului i nu ntotdeauna
este compatibil cu biologia omului.
A treia grup de probleme globale antroposociale sunt nemijlocit legate de om
i existena lui individual. Unii savani consider c exista numai o problem global
problema omului, celelalte depind de ea ori sunt modificri a acestei probleme. Ea
se refer la problema calitilor umane dezvoltarea calitilor morale, intelectuale,
asigurarea modului de trai sntos, dezvoltrii psihice normale .a.
Rezolvarea problemelor globale trebuie s fie pe baza PT, prin formarea unei
contiine globale noi unde prioritate au valorile general-umane. Deasemenea este
necesar de a schimba paradigma moral - de la nencredere, dumnie, violen la
dialog, nelegerea reciproc i colaborare.

49. Statutul, problematica i importana general-cultural a istoriei tiinei i medicinei. Germenii cunoaterii
tiinifice n diverse epoci istorice. tiina aristotelian.

Istoricienii stiintei, reiesind din faptul ca stiinta se afla intr-o permanenta schimbare a continutului si
formelor sale, propun diverse raspunsuri la intrebarea vis-a-vis de data si locul aparitiei stiintei. In

dependenta de faptul ce model teoretic al stiintei ei promoveaza, adica caru-i curent in limitele filosofiei
stiintei ei apartin, se pot evidentia citeva opinii care in principiu exclud una pe alta.
1.Una din opiniile savantilor reiesa din aceea ca stiinta se identifica cu experienta activitatii practice si de
cunoastere in genere.2. Multi istoricieni numesc alta data: stiinta ea nastere aproximativ douazeci si cinci
de secole in urma in Grecia Antica. Intr-adevar, aici de prima oara apare filosofia si stiinta reflexiva, omul
se separeaza de natura, se initiaza descompunerea gindirii mitologice, se ivesc primele programe de
cercetare a naturii(fizica si fizicienii), se constientizeaza unele principii fundamentale de cunoastere ale
naturii.3. Al treilea punct de vedere atribuie data nasterii stiintei catre perioada infloririi culturii
medievale in Europa Occidentala.Stiinta, in viziunea acestor savanti, apare o data cu reconstientizarea
rolului cunostintelor experimentale. Procedeul de baza a cunosterii stiintifice il constituie limbajul stiintei.
Alt mijloc de cunoastere este matematica. Insa Galilei afirma ca cartea Naturii e scrisa in limba
matematicii. Recent se poate vorbi despre o matematizare completa, continua a tuturor compartimentelor
stiintei. In biologie, de exemplu, genetica evolutionista in aceasta directie putin se deosebeste de fizica
teoretica. A devinit cotidiana expresia lingvistica matematica. Matematica se incadreaza chiar si in
istorie.
O semnificatie importanta poseda in stiinta utilajul de experienta(luneta lui Galilei si microscopul
electronic contemporan, radiotelescopul, sinhofazatronul, vapoare cosmice, compiuterile etc).
Diverse domenii ale stiintei poseda metode si mijloace specifice de investigare. Cum purcede
matematizarea stiintelor - ne vorbeste frumos despre acest fapt.
Deci stiinta ne ofera cunostinte despre tot: ea studiaza natura, societatea, omul, cultura, natura
secunda, pe sine insusi. Pentru a efectua acest lucru stiinta s-a transformat intr-un institut social, care se
straduie sa constituie un sistem de cunostinte. Aristotel fara dor si poate este primul filosof al stiintei. El a
creat logica formala ca instrument (organon) de judecata stiintifica rationala. A clasificat diverse tipuri
de cunostinte, divizind (separind) filosofia (metafizica), matematica, stiinta despre natura si cunistintele
teoretice despre om, deosebea cunostinta practica (mestesugaritul, cunostinte tehnice, bunul simt practic).
La Aristotel gasim ideea despre aceea cum trebuie de organizat investigatia stiintifica. In acest capitol el
evidentiaza in activitatea savantului patru etape principale, pe care le folosim cu succes pina astazi in
realizarea tezelor de doctor in stiinta. Care-s acestee etape?
a) Expunerea istoriei problemei examinate insotita de critica a opiniilor anterioare vis-a-vis de chestiunea
analizata;
b) In baza faptelor dobindite se formuleaza problema in cauza si care necesita o solutionare adecvata;
c) Promovarea solutaionarii proprie, adica promovarea ipotezei;
d) Motivarea acestei solutii prin intermediul argumentelor logice si utilizarii datelor de observatie si
experimentale.
In fine, Aristotel a elaborat doctrina vis-a-vis de faptul cum trebuie sa se manifeste explicarea stiintifica
deplina si justificata a fenomenului sau evenimentului. Conform filosofiei lui Aristotel orisice fenomen
este conditionat de patru tipuri de cauze: formala (tine de esenta fenomenului, de structura sau conceptul
lui); materiala (tine de substanta, de substrat in care se concretizeaza aceasta forma sau structura);
motrica (cauza concreta motrica); cu destinatie speciala (tine de faptul din ce cauza, pentru ce se
desfasoara fenomenul). Daca se reuseste a stabili si a explica toate cauzele nominalizate, atunci obiectivul
(sarcina) stiintei devine pedeplin realizat, iar fenomenul se considera lamurit si apoi cunoscut.

50. Particularitile cunotinelor tiinifice, inclusiv cele medicale n

evul mediu. Revoluia spiritual- tiinific n epoca Renaterii

Un rol important in dezvoltarea stiintei si filozofiei Renasterei a

avut G.Galilei care a pus temeliile mecanicii clasice, are un sir de
descoperiri in astronomie, era adeptul studierei experimentale a naturii.
El considera ca mecanica si matematica stau la baza tuturor stiintelor.
Cartea naturii, afirma G.Galilei, este scrisa in limba matematicii si
pentru a o putea citi trebuie de folosit metodele matematice. Pina la el
metodele cantitative, matematice in stiinta practic nu se foloseau.
G.Galilei era convins ca stiinta va face un salt calitativ in dezvoltarea sa
daca ea a reusi cu ajutorul matematicii sa construiasca obiecte ideale (ca
modele pentru cunoastere). El a propus ideea experimentului si metoda
analizei cantitative in studierea naturii.
Catre perioada infloririi culturii medievale in Europa
Occidentala(sec.XII-XIV). Stiinta, in viziunea acestor savanti, apare o
data cu reconstientizarea rolului cunostintelor experimentale. Acest fapt
e legat de activitatea episcopului englez Robert Grosseta, de activitatea
filosofului si naturalistului englez calugarului franciscan Rodjer
Bacon.Acesti si alti matematicieni si naturalisti din Acsford cheama
cercetatorii sa se bazeze pe experienta, observare si experiment, dar nu
pe autoritatea legendei sau pe traditiile filosofice. Matematica, in
viziunea lui R.Bacon, reprezinta portile se cheile spre alte stiinte.
Atunci, in acea perioada, incepe critica aristotelismului, dogmelor lui
Aristotel, care secole la rind dominau in stiinta despre natura.

51. tiina i medicina epocii Moderne. tiina galiliano-newtonian. tiina mare (sec. XIX-

XX-XXI) n raport cu tiina mic.

A doua etapa din istoria stiintei incepe la sfirsitul sec. al XV-lea si se incheie cu sfirsitul sec. al XIX-lea.
Avem de aface cu asa numita Stiinta Mica s-au stiinta prematura. Ea dobindeste independenta, se
scutura de dogmele religioase, de dogmele scolastice si cele ale lui Aristotel.
Aceasta etapa se caracterizeaza deasemenea prin aparitia ramurii moderne experimentale a
stiintelor naturii si concomitent prin cresterea vertiginoasa a stiintelor umanitare. In aceasta perioada
paralel cu progresul furtunos al stiintei creste rolul ei in viata societatii.. Relatiile marfa - bani au
contribuit substantial si la dezvoltarea stiintei din secolil al XIX-lea. In aceasta perioada in stiinta
prelungesc s` predomine fenomenele de diferentiere.
A treia etapa in dezvoltarea stiintei o constituie stiinta Mare. Incepea in secolul al XX-lea. In
aceasta perioada se schimba esential rolul social al stiintei. Se modifica substantial corelatia dintre
stiinta si practica. Dezvoltarea stiintei devine punctul initial pentru crearea unor noi ramuri ale
productiei. In stiinta au loc atit procesele de integrare, cit si cele de diferentiere.Care-s indicii principali
ai acestei stiinti?
a) Substantial a majorat numarul savantilor. Daca la frontierile secolelor XVIII-XIX activau circa
o mie de savanti, la mijlocul secolului trecut - 10 mii,
b) Majorarea brusca a volumului informatiei stiintifice.
c)Schimbarea arhitecturii interne a stiintei. Stiinta actualmente inglobeaza un domeniu enorm de
cunostinte. Ea cuprinde aproape 15 mii de discipline, care tot mai intens interactioneaza intre ele.
d) Transformarea activitatii stiintifice intr-o profesie specifica. Pina nu demult, aproximativ pina
la sfirsitul sec. al XIX-lea stiinta nu prezenta o profesie. Astazi savantul este o profesie specifica, care
permanent solicita atentia societatii.
Cu epoca Renasterii au luat nastere unele incercari de a elabora un tablou nou al lumii si un nou
organon a cunoasterii stiintifice.Lovitura de baz` pe aristotelism a fost executata de G.Galilei, care nu
numai multelateral a argumentat doctrina lui Kopernic, dar si a creat o noua interpretare a esentei
stiintei, a elaborat si a folosit metoda de cercetare experimentala exacta, pe care n-o posedau nici
savantii antici, nici cei din Evul mediu. Spre deosebire de Aristotel Galilei era convins ca limba
autentica, veritabila cu ajutorul careia pot fi descrise legile naturii este limba matematicii.
Aici apar noi dificultati: cum de descris lumea atit de diversa si schimbatoare in limba abstracta a
matematicii? De a realiza acest fapt Galilei cerea ca obiectul de studiu al stiintei naturale s` fie limitat
doar cu calitatile obiective, printre care este forma, marimea si masa lor, pozitia in spatiu si
caracteristicele miscarii acestora.Calitatile secunde- culoarea, gustul, mirosul, simtul - nu reprezinta
proprietati obiective ale obiectelor. Ele constituie rezultatul actiunei obiectelor si proceselor reale asupra
organelor se simt si deci, ele exista doar in constiinta subiectului care le percepe. Gratie unui astfel de
pas metodologic Galilei a izbutit sa realizeze matematizarea naturii. Lamuririi fenomenelor ce reiese
din calitatile obiectelor i-a fost contrapusa teza ca toatele schimbarile calitative reiesa din deosebirile
cantitative ale formei, miscarii si masei particulelor substantei. Anume aceste caracteristice cantitative si
pot fi exprimate in legitati matematice exacte. In limitele acestei metode lui Galilei deasemenea nu i se
cerea sa lamureasca fenomenele prin intermediul cauzelor cu distinatie speciala-aristoteliene. Acestu-i
fapt el a contrapus ideea legii naturale, adic` lantului infinit de cauze, care strabate toata lumea.
In pofida schimbarilor care au avut loc in stiinta din vremurile lui Galilei si Newton pina azi, ea a pastrat
si a amplificat nucleul sau metodologic. In acest sens stiinta contemporana ramine sa fie o stiinta de tip
european Modern, de tip galileian.

52. Legea exponenial a acumulrii informaiei tiinifice. tiina clasic, neclasic,

postneclasic i noosferic. Necesitatea apariiei tiinei i nvmntului noosferic

Una din cele mai importante legi de dezvoltare istorica a stiintei este cresterea rolului ei in
productie si in dirijarea societatii. Aceasta lege a fost demonstrata in procesul descrierii celor
trei etape de evolutie a stiintei .O alta legitate este dezvoltarea accelerata a stiintei si
acumularea exponentiala a cunostintelor. Conform datelor UNESCO in ultimii 50 de ani(pina
in anii 70 ai sec. al XX-lea) sporirea anuala a numarului cadrelor stiintifice constituie 7%, pe
cind populatia crestea doar cu 1,7% anual. Informatia stiintifica se dubleaza recent anual. 90%
din toata informatia acumulata de civilizatie este produsa in ultimii 70 de ani ai sec. al XXlea. In conditiile cind recenta societate constituie o civilizatie noosferica stiinta la rindul sau
este supusa unui nou proces - procesului de noosferizare, adica ea trebuie sa contribuie
nemijlocit la formarea noilor civilizatii - informationale, ecologice, cosmice, adica sa
contribuie la elaborarea noilor paradigme de supravietuire a omenirii.
53. tiina ca obiect al analizei filosofice. Corelaia dintre filosofia, teoria i logica
tiinei.
TIIN - sfer a activitii umane, scopul creia este studierea
obiectelor, proceselor i legitilor naturii, societii, omului, ntregii existene. .
este una dintre formele contiinei sociale i culturii. Noiunea de . include
n sine att activitatea de obinere a cunotinelor noi, ct i rezultatul
acestei activiti - suma cunotinelor tiinifice obinute la momentul
dat, care formeaz tabloul tiinific al lumii n totalitatea lui. Termenul de
. se utilizeaz i pentru marcarea unor brane separate ale cunoaterii
tiinifice. . ca producere de cunotine prezint n sine o form
specific de activitate. Un caracter complex conine interconexiunea
dintre . i filosofie ca forme specifice ale culturii i contiinei sociale.
Filosofia din totdeauna ndeplinete n raport cu . funcii de metodologie
a cunoaterii i interpretarea conceptual a rezultatelor ei. Pe filosofie i
tiin le unete tendina de construire a cunotinelor ntr-o form
teoretic, de dovad logic a concluziilor lor. Autenticitatea cunotinelor
tiinifice se determin nu numai prin lipsa contradiciilor logice, ci, n
primul rnd, prin verificarea obligatoare n practic - n cadrul observrii
i experimentului tiinific. Dezvoltnd legile obiective ale fenomenelor .
le exprim n noiuni i scheme, care trebuie s corespund realitii.
Prin aceasta se deosebete . de art, care explic realitatea n chipuri
artistice concrete, ce admit posibilitatea fanteziei, imaginaiei etc.
Filosofia stiintei e strins legata de logica acesteia. Logica stiintei este
disciplina care aplica notiunile si aparatul tehnic al logicii formale la
analiza cunostintelor stiintifice. Sfera problematicii logicii stiintei poate fi
redusa in linii generale la urmatoarele: studierea structurii logice a
teoriilor stiintifice; examinarea constructiei limbajului artificiat al stiintei;
cercetarea diverselor tipuri de concluzii inductive si deductive; analiza

structurilor formale ale notiunilor stiintifice; interpretarea structurilor

logice ale procedeilor de cercetare stiintifica; fundamentarea empirica si
verificarea teoriilor si ipotezelor stiintifice. Logica stiintei este preocupata
cu precadere de analiza logica a cunostintelor deja existente.

54.Problema originii filosofiei stiintei si a filosofiei

medicinei.Premisele
aparitiei
filosofiei
cercetarii
stiintifice
si
a
filosofiei
cunoasterii
stiintificomedicale.Scolile filosofiei stiintei.
Elemente de filosofie a stiintei putem gasi in naturfilosofia lui
R.Descartes si P.Gassendi si in Organonul nou al lui
F.Bacon.Cunostinta stiintifica din aceasta perioada se
fundamenta pe formele ei traditionale ca notiunea, judecata si
rationamentul. Dezvoltarea stiintei de atunci n-a creat conditii
satisfacatoare, care ar fi contribuit la aparitia filosofiei ei. A
fost nevoie inca de doua secole si ceva ca stiinta sa solicite o
disciplina ce ar cerceta structura cunostintelor stiintifice,
mijloacele si metodele cunoasterii stiintifice, modurile de
argumentare si de dezvoltare ale stiintei. U domeniu de
cercetari de sine statator filosofia stiintei devine la mijlocul
sec. al XIX-lea prin intermediul lucrarlor lui J.St.Mille,
B.Bolzano.Prima premisa tine de dezvoltarea unei noi unitati a
cunostintelor stiintifice - teoria stiintifica ca forma cea mai
superioara de organizare a cunostintei. Alte forme ale ei ca
legile stiintei, clasificarile, tipologiile, schemele initiale de
explicare genetic pot doar a premerge teoriei, constituind
fundamentul acesteia. Tot in aceasta perioada, adica in a doua
jumatate a sec. al XIX-lea apare problematica cunostintelor
empirice drept rezultat al experimentului stiintific si a
observarii. O alta cauza ce a condus spre originea filosofiei
stiintei este aceea ca stiinta institutionalizata in sec. al XVIIlea in forma de comunitati stiintifice, universitati si academii
incepe cu a doua jumatate a secolului trecut sa se manifeste
prin asa structuri ca laboratoare si institute stiintifice.

Inca un moment ce substantial a contribuit la aparitia analizei

filosofice a cunostintelor tine de faptul tragic pentru civilizatia
europeana - de sciendarea (divizarea) culturii in doua parti
stiintifico-tehnica si umanitaro-artistica. Filosofia stiintei
devine chintesenta primei culturi, iar filosofia vietii
(F.Nietzsche, O.Spengler) imagina (reflecta) coliziunele celei
de a doua cultura.
In limitele filosofiei stiintei e posibil a evidentia un sir de scoli,
directii. Scoala din Marburg, scolii din Baden- isi concentreaza
fortele intelectuale la elaborarea metodologiei cunoasterii
stiintifice, la analiza interactiunei filosofiei si stiintei.
55. Noiune de metodologie n raport cu filosofia, teoria i logica tiinei. Nivelurile
metodologiei. Metodologie i metode.
Metodologia (din gr. methodos - cale, mijloc si logos - stiinta) categorie filozofica care are doua
sensuri:
1. Totalitatea principiilor si metodelor de cercetare ce se folosesc intr-o stiinta. 2. Teoria filosofica
despre principiile si metodele cunoasterii si transformarii realitatii, stiinta despre metode.
Metodologia se ocupa cu un sir de problemee care pot fi reduse la trei principale: 1) ce prezinta
metoda; 2. cum trebuie sa fie metoda; 3) cum trebuie folosit metoda.
In dependenta de gradul de generalizare deosebim urmatoarele niveluri a metodologiei:

concret-stiintifica - fiecare stiinta are metodele sale de cercetare si formuleaza anumite reguli
si normative pentru folosirea lor;

general=stiintifica - metode si principii ce se folosesc intr-un sir de stiinte, sau o stiinta cu

metodele si principiile sale care poate servi metodologie pentru alte stiine (spre exemplu, biologia
pentru fiziologie si medicina, fiziopatologia pentru disciplinele medicale s.a.);

universala, filosofica - principiile si legile dialecticii servesc ca metodologie pentru toate

stiintele. La metodele universale se refera si alte metode filozofice (fenomenologic, cultural-istoric,
sistemic, structural-functional, hermeneutic s.a.). Toate aceste metode formeaza un tot intreg, un
sistem, se gasesc in legaturi dialectice. In acest sens filozofia este ca o metodologie generala.
Metodologia se refera nu numai la activitatea de cunoastere ci si la activitatea practica. Ea este
necesara pentru dezvoltarea capacitatilor creatoare a specialistului, posibilitatilor de a formula
probleme stiintifice si determina strategia cercetarilor stiintifice.
Noi recent atentionam faptul despre metodologia cunostintelor, a stiintei, adica despre metodologia
in sens ingust: acesteia ii corespund un domeniu intern de cunostinte diferenciat si
specializat.Metodologia pune accentul pe metodele si caile de dobindire a cunostintelor adecvate si
efective in practica.
Exista citeva clasificari a metodologiei cunostintelor (cunostintelor metodologice). Una din
cele mai raspindite clasificari este aceea ce tine de divizarea metodologiei in cea semantica (de
continut) si cea formala. Prima inglobeaza in sine urmatoarele probleme: legile aparitiei, functionarii

si schimbarii teoriilor stiintifice; carcasa (scheletul) de notiuni ale stiintei si ale disciplinilor ei
aparte; caracterizarea schemelor de explicatie prezente in stiinta; structura si componenta
operationala a metodelor stiintei; conditiile si criteriile caracterului stiintific s.a. Metodologia
formala tine de analiza limbajului stiintei, de analiza structurei formale a explicatiei stiintifice, de
descrierea si analiza metodelor de cercetare formale si formalizate, de studierea tipologiei sistemelor
de cunostinte etc
Metodologia prin modul de abordare de activitate poate fi definita ca teoria despre metodele si
mijloacele activitatii umane, orientate spre atingerea scopurilor inaintate.
Concluzionam filosofia stiintei analizeaza problemele conceptuale cele mai generale ale
stiintei, logica stiintei urmeaza sa se ocupe de analiza constructiei si structurii cunostintelor
stiintifice deja existente prin prizma principiilor logicii formale, metodologia stiintei studiaza
mijloacele, metodele si procedeele de cercetare cu ajutorul carora se obtin noi cunostinte. Deci
filosofia stiintei inglobeaza in sine atit logica cit si metodologia stiintei.
Metoda trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte - sa fie productiva, economica, demna de
incredere, lipsita de arbitrar si haos, orientata cu un scop bine determinat, clara.)

56. Clasificarea metodelor de cercetare tiinific. Funcia metodologic a teoriei i

filosofiei. Norma i patologia n medicina practic. Sntatea n raport cu maladia
Metoda tiinific este modul de cercetare i transformare a realitii obiective, este
totalitatea de mijloace i procedee de asimilare teorieric i practic a realitii. Metoda este o
anumit ordine de formulare a cunotinelor i folosirea lor pentru a transforma realitatea,
pentru a cpta noi cunotine. Ea nu este ceva arbitrar, se formuleaz pe baza legitilor
obiectului cercetat i deatta metoda se nelege ca teorie n aciune. Metoda joac un rol
foarte important n tiin, ea disciplineaz i orienteaz cercetarea tiinific, este uneori mai
principal dect rezultatul cunoaterii. Metoda trebuie s corespund urmtoarelor cerine - s
fie productiv, economic, demn de ncredere, lipsit de arbitrar i haos, orientat cu un scop
determinat, clar.
Dup sfera de utilizare metodele pot fi clasificate: 1) metode concret-tiinifice, care se
folosesc ntr-o tiin concret, ntr-o ramur a tiinei; 2) metode general-tiinifice, care se
folosesc n mai multe tiine, dar nu n toate; 3) metode universale, filosofice, care se folosesc
n toate tiinele i se bazeaz pe legitile universale a realitii. Fiecare stiinta are metodele
sale. Insa filozofia este si ca teorie si ca metoda. Teoria este totalitatea cunostintelor ce descriu
ori explica un domeniu al realitatii. Metoda - modul de cercetare si transformare a realitatii
obiective, este totalitatea de mijloace si procedee de asimilare teorierica si practica a realitatii.
Metoda este o anumita ordine de formulare a cunostintelor si folosirea lor pentru a transforma
realitatea, pentru a capata noi cunostinte. Ca si metodele stiintelor concrete metoda filozofica
isi trage inceputul sau din activitatea practica a oamenilor si este reflectarea logicii si
legitatilor realitatii obiective. Deaceea cunostintele filozofice ca orice cunostinte indeplinesc
functia teoretica, iar ca metoda de rezolvare a anumitor probleme indeplineste functia
metodologica. Teoria este temelia metodei, iar metoda este teoria in actiune. Ea nu este ceva
arbitrar, se formuleaza pe baza legitatilor obiectului cercetat si deatita metoda se intelege ca

teorie in actiune. Metoda joaca un rol foarte important in stiinta, ea disciplineaza si orienteaza
cercetarea stiintifica, este uneori mai principala decit rezultatul cunoasterii. Filozofia ca teorie
trebuie sa descrie un sistem de relatii subiect-obiect si subiect-subiect pentru a fundamenta un
anumit raspuns la problema locului omului in lume. In calitate de metoda filozofia este o
strategie generala a activitatii umane. Teoria filozofica raspunde la intrebarea ce este existenta
si constiinta si cum ele coreleaza. Metoda filozofica ne arata cum trebuie de folosit aceste
cunostinte penctru intelegerea si transformarea existentei si omului.

57. Noiunea temelie a tiinei i problema clasificrii sale. Factorii interni

(internalismul) i externi (externalismul) n dezvoltarea tiinei.
E cunoscut faptul ca dezvoltarea stiintei este conditionata si influientata de mai multi
factori, atit externi cit si de cei interni. In filosofia si istoriografia acesteia pentru
constientizarea (explicarea) factorilor si legitatilor evolutiei cunostintei stiintifice sau
reliefat doua paradigme - internalista si externalista, - ce concureaza intre ele permanent.
Internalistii (A. Koyre, K. Popper, T. Kuhn, I. Lakatas s. a.) declara si afirma
posibilitatea si necesitatea crearii modelului teoretic de dezvoltare a cunostintei stiintfice
doar in baza factorilor intrastiintifici (observarea, experimentul, metodele de acumulare a
cunostintelor empirice si teoretice, argumentarea lor).
Externalistii (J. Bernal, M. Malkey s.a.) considera ca crearea unui astfel de model
devine imposibila in afara includerii in el, in caliate de componenta esentiala a cunostintei
stiintifice, diversi factori socioculturali (tehnica, arta, filosofia, structuri sociale s.a.). Nu e
cazul de a absolutiza importanta unei din cele doua paradigme. Ambele au dreptul la viata,
una o completeaza pe alta si impreuna lamuresc mai adecvat unele aspecte ale functionarii
si dezvoltarii stiintei.
. Interactiunea cunostintelor ce se includ in fiecare din aceste niveluri, asociatia
lor in seturi relativ independente, prezenta conexiunilor directe si inverse dintre ele
necesita analiza lor drept un sistem integru, drept un sistem de autoorganizare. In limitele
fiecarei disciplini stiintifice diversitatea cunostintelor se organizeaza intr-o unitate
sistemica gratie temeliilor pe care ele se sprigina (bazeaza). Temeliile se manifesta ca un
nucleu creativ, care determina strategia cercetarii stiinifice, sistematizarea cunostintelor
acumulate si asigura implantarea acestora in cultura epocii istorice respective.
Deci, in structura cunostintelor stiintifice e logic a evidentia temelii fundamentale
relativ durabile in baza carora se formeaza teoriile si faptele empirice. Temeliile determina
startegia cercetarilor stiintifice si intermediaza implantarea rezultatelor acestora in cultura

epocii istorice respective. Restructurarea radicala a temeliilor activitatii stiintifice

reprezinta nu altceva decit revolutia in stiinta. Anume in procesul de formare, de schimbare
si de functionare a temeliilor cercetarii stiintifice se manifesta in cel mai evident mod
conditionarea socioculturala a cunostintei stiintifice. Temeliile stiintei, posedind o
structura complicata, pot fi clasificate, diferenciate. E logic a evidentia cel putin trei parti
componente principale ale temeliilor activitatii stiintifice: idealurile si normele cercetarilor
stiintifice (stilurile de gindire stiintifice), tabloul stiintific al lumii si bazele filosofice ale
stiintei. Fiecare din aceste temelii poseda structura sa.

58. Idealurile i normele n cercetarea tiinific (stilul de gndire tiinific). Gndirea i medicina clinic,
specificul acestora.

Termenul stil de gindire stiintifica a fost folosit pentru prima oara de Max Born pentru a evidentia
in dezvoltarea cunoasterii perioadele calitativ principale si analiza lor conceptuala. Stilul de gindire
influienteaza considerabil elaborarea problemelor stiintifice si modul lor de rezolvare, metodele,
formele si mijloacele de cunoastere stiintifica. Pe parcursul unei anumite perioade stilul de gindire
dominant satisface necesitatile logico-metodologice corespunzatoare si contribuie la sporirea
eficientii investigatiilor stiintifice.
Asadar, prima componenta a temeliilor stiintei o constituie idealurile si normele de cercetare (stilul
de gindire stiintific). Ele formeaza un sistem integru destul de complicat, -retea de metode
Stilul de gindire se reduce la reprezentari despre normele de descriere, demonstrare si
organizare a cunostintelor stiintifice. El cuprinde de asemenea si totalitatea formelor de cunoastere,
metodele, principiile si schemele de explicare etc.
Printre idealurile si normele stiintei pot fi stabilite: a) norme pur obiective de cunoastere
care reglamenteaza procesul de reproducere a obiectului in diverse forme ale cunostintelor; b)
normative, idealuri sociale care fixeaza rolul stiintei si valoarea ei pentru viata obsteasca la o
perioada concreta a dezvoltarii istorice.
Idealurile si normele stiintei au o organizare destul de complicata. In ele e logic a evidentia
urmatoarele forme: 1) idealurile si normele de explicare si de descriere; 2) idealurile si normele de
demonstrare si de fundamentare a cunostintelor; 3) idealurile si normele de construire si organizare a
cunostintelor. In totalitate ele constituie o schema de metoda specifica a activitatii de cercetare, ce
asigura cunoasterea obiectului.
Transformarea idealurilor si normelor disciplinelor stiintifice este determinata de doua cauze: a) de
specificul obiectelor cercetate; b) de cultura epocii, de dominarea in ea a dispozitiilor si valorilor
conceptuale.
Activtatea medicala se caracterizeaza printr-un sir de particularitati, dintre care cea mai esentiala
este specificul obiectului de munca al ei. Obiectul medicinei (omul, sanatatea si boala) este foarte
complicat. In activitatea vitala normala si patologica a omului se manifesta si subordoneaza toate
formele de miscare a materiei, unitatea aspectului biologic si social, de aceea rezolvarea problemelor
medico-biologice, sanitaro-igienice si clinice este imposibila fara o metodologie filosofica.

Specificul activitatii medicale consta in aceea ca medicul are de a face cu informatia despre pacient
care este codificata in diferite simptome si sindrome si trebuie descifrata si interpretata.Aceasta
activitate este orientata mai intii de toate spre culegerea si prelucrarea informatiei, ea se deosebeste
printr-o tehnologie originala. Culegerea informatiei se complica in permanenta, in ea se includ
diverse mijloace tehnice, fizice, chimice, biologice si alte metode de diagnosticare. Gindirea
clinica a medicului are un caracter ambiguu: capacitatea de a fixa cunoscutul si capacitatea de
a medita asupra specificului. Pe de o parte, medicul opereaza cu cunostinte pregatite (gata), pe de
alta parte capata informatia pe baza studierii manifestarii specifice a binecunoscutei unitati
nozologice la bolnavul dat.

59. Tabloul tiinific al lumii (TL) al doilea set al temeliilor tiinei, clasificarea TL. Tabloul medical al
lumii.

O componenta de baza a temeliilor stiintei este tabloul stiintific al lumii.

Termenul de tablou al lumii a fost folosit pentru prima oara de fizicianul german
Herz. El definea tabloul fizic al lumii drept ansamblu de imagini ale obiectelor din
care se pot obtine pe cale logica informatii despre activitatea acestora
Prin tablou stiintific al lumiise subintelege un sistem de reprezentari despre
insusirile si legitatile realitatii naturale si sociale care apare ca rezultat al generalizarii
si sintezei notiunilor si principiilor de baza ale stiintelor filosofice, reale si
socioumaniste. Tabloul stiintific al lumii care contine reprezentarile despre structura si
dezvoltarea naturii se numeste tablou stiintifico-natural al lumii, iar cel ce cuprinnde
reprezentarilor despre structura si dezvoltarea societatii se numeste tablou stiintificosocioumanistic. E logic a evidentia in aceasta ordine de idei si tabloul stiintificotehnic al lumii.
Se disting si alte tipuri de tablouri stiintifice ale lumii:
a) Tabloulparticular-stiintific al lumii format pe baza cunostintelor unui singur
domeniu al stiintei, de exemplu, fizica, biologia, medicina, chimia etc. In aceasta
ordine de idei putem vorbi despre tabloul fizic al lumii, biologic al lumii etc. Primele
tablouri ale lumii au fost conturate in cadrul filosofiei antice si aveau ele un caracter
filosofico-natural. Tabloul stiintific al lumii sa definitivat abia in epoca dezvoltarii
furtunoase a stiintelor naturale, in secolele XVI-XVII (epoca lui Copernic, Galilei si
Newton)
b) Tabloul general-stiintiific al lumii tine de aparitia domeniilor integrativstiintifice (general-stiintifice) ca cibernetica, informatica, sinergetica, sistemotehnica
etc. Azi putem vorbi, deci, de tabloul cibernetic al lumii, de cel informational,
sistemic, functional etc.

c)Tabloul filosofic al lumii tine de explicarea realitatii obiective prin intermediul

categoriilor, legilor si principiilor filosofiei, cit si prin cele mai generale si universale
unitati (mijloace) de cunoastere.
Se mai poate vorbi de tabloul stiintific general al lumii, elementul determinant al
caruia este tabloul acelei stiinte care ocupa rolul de lider, despre care s-a vorbit in
lectiile precedente.
Actualmente se poate vorbi si despre tabloul noosferic al lumii bazat pe paradigma
de dezvoltare durabila.
Asadar, schimbarea radicala a tabloului stiintific al lumii provoaca schimbari ale
strategiei de cercetare si intotdeauna reprezinta prin sine o revolutie stiintifica.

60. Bazele filosofice ale stiintei- Al treilea set al temeliilor stiintei

Al treilea set al temeliilor stiintei il constituie bazele filosofice ale acesteia. Cunostinta stiintifica se
realizeaza prin intermediul ideilor si principiilor filosofice, care fundamenteaza postulatele ontologice ale
stiintei, deasemenea idealurile si normele ei. Un exemplu caracteristic in aceasta ordine de idei poate
deveni argumentarea de catre Faradei a statutului material al cimpurilor electrice si magnetice prin
intermediul principiului unitatii materiei si fortei.
De regula, in domeniile fundamentale de cercetare stiinta dezvoltata are de a face cu obiecte inca
neinsusite atit in producere, cit si in experienta cotidiana. Pentru bunul simt cotidian aceste obiecte pot fi
neconcepute si chiar neobisnuite. Cunostintele nominalizate si metodele de acumulare ale acestora pot
substantial sa nu coincida cu normativele si reprezentarile despre lume in viziunea cunoasterii cotidiene a
epocii istorice corespunzatoare. Deaceea tablourile stiintifice ale lumii (schema obiectelor), deasemenea
idealurile si normativele structurii stiintei (schema metodei) nu doar in perioada formarii lor, dar si in cele
ulterioare de restructurare necesita o imbinare cu conceptia dominanta despre lume a unei sau altei epoci
istorice, cu categoriile culturii acesteia. O astfel de imbinare este o asigurata de bazele filosofice ale
stiintei. In componenta lor se intrunesc postulatele de argumentare, ideile si principiile care asigura
euristica investigatiei. Aceste principii de regula indrumeaza cu un scop bine determinat restructurarea
structurilor normative ale stiintei si ale tablourilor realitatii, iar mai apoi sunt folosite
pentru argumentarea rezultatelor primite - ontologii noi si noi reprezentari despre metode.
Se poate intimpla ca in procesul de formare a noilor reprezentari cercetatorul sa utilizeze unele idei si
principii filosofice, iar mai apoi reprezentariledezvoltate de el,sa obtina (capete) o alta interpretare
filosofica si doar astfel ele sa dobindeasca recunoastere si includere in Cultura. Asadar, bazele filosofice
ale stiintei sunt eterogenetice(compuse din diferite elemente deosebite). Ele permit variatii ale ideilor
filosofice si ale sensurilor categoriilor, ce se utilizeaza in activitatea de cercetare. Bazele filosofice ale
stiintei nu pot fi identificate cu masivul general al cunostintelor filosofice. Aceasta-i o axioma.
Eterogenitatea bazelor filosofice nu exclude organizarea lor sistemica. Aici se pot evidentia doua
subsisteme: in primul rind, cel ontologic reprezentat prin totalitatea de categorii ce servesc drept matrita
de cunoastere a obiectelor cercetate (categoriile lucru, proprietate, relatie, proces, stare,
cauzalitate, necesitate, intimplare, timpul, spatiul,etc.), in al doilea rind, cel epistemologic,
exprimat prin scheme categoriale, ce caracterizeaza procedeile de cunoastere si rezultatele lor (conceperea
adevarului, a metodei, a cunostintelor, a lamuririi, a dovezii, a teoriei, a faptului, etc.). Ambele subsisteme
se dezvolta istoric in dependenta de tipul obiectelor ce sunt examinate de stiinta.

Deci bazele filosofice ale stiintei constituie in sine un sistem destul de complicat si in curs de
dezvoltare. In acest sistem se pot evidentia cinci tipuri de baze filosofice: ontologice, gnoseologice,
metodologice, logice si axiologice. O importanta deosebita o au aici bazele axiologice ale stiintei. Ele
includ in sine totalitatea reprezentarilor despre predestinatia stiintei si despre valorile ei pentru om si
socium intr-o perioada concreta istorica, despre interconexiunea stiintei cu diferiti factori socioculturali
(economia, arta, religia, morala, politica), despre formele si nivelurile influentei acestor factori privind
dezvoltarea cunostintelor stiintifice etc.
In structura bazelor axiologice e logic a evidentia bazele axiologice interne si externe. Bazele
axiologice externe constituie legatura stiintei cu sociumul, cu diferite elemente socioculturale. Bazele
axiologice interne constituie obiectivele investigatiilor despre idealurile si normele cercetarilor
stiintifice, despre limitele rationalitatii stiintifice, despre admisibilul si neadmisibilul in stiinta etc.
Deci stiinta se dezvolta prin intermediul mecanismelor internaliste si externaliste. Ambele mecanisme
sunt importante si n-avem dreptul a ignora rolul unora sau altora, a absolutiza semnificatia uneia din ei in
detrimentul altuia. Acesta-i adevarul in solutionarea problemei in cauza, iar noi cei ce activam in
domeniul medicinii suntem obligati, indiferent de locul de munca sa depistam permanent atit
mecanismele socioculturale, cit si cele internaliste in dezvoltarea cunoasterii medicale.
61. Morala - form a contiinei sociale. Esena, apariia, dezvoltarea istoric i structura
moralitii. Etica n raport cu morala. Morala i revoluia informaional-tehnologic.

Termenul etic provine din cuvntul grecesc ethos care nseamn caracter,obicei, datin.
Romanii de la cuvntul mos (mores), ceea ce din latinete semnific obicei, datin, au format
adjectivul moralis (moralitas) moral. Prin urmare, aceste dou cuvinte etica i morala
etimologic coincid. Dei la origine termenii nominalizai unul grecesc i altul latin aveau
aproximativ acelai sens, ulterior evoluia lor etimologic i disociaz, conferindu-le semnificaii
diferite.
Morala este un ansamblu de principii i norme, de idealuri i reguli, de sentimente i
convingeri de reglementare a comportamentului oamenilor, a relaiilor dintre ei, dintre ei i
societate, ntemeiate pe noiunile de bine i ru. Apare o dat cu apariia individului, scopul ei
fiind reglarea conduitei oamenilor n socium, raporturilor fa de colectiv, fa de comunitate.
Alturi de termenul moral civilizaia utilizeaz, att n practica cotidian, ct i n cea
tiinific, nc o noiune noiunea de moralitate. Cea din urm se refer la gradul n care
normele morale sunt respectate de ctre un grup de oameni sau de o persoan. Prin intermediul
acestei noiuni indicm calitatea moral a unei aciuni, a unei comuniti (colectiviti) sau a unei
persoane (moralitate de diferite niveluri).
Dup nivelul moralitii putem deosebi mai multe feluri de persoane, printre care gsim tipul
moral (cunoate, interiorizeaz i transform sistemul de valori i principii n coninuturi proprii
de contiin i le aplic n relaiile sale cotidiene), tipul imoral (cunoate totalitatea valorilor
morale, dar nu le interiorizeaz, nu le respect, este un tip conflictual) i tipul amoral (nu
cunoate sistemul de valori morale, nu le realizeaz ca atare, le ncalc
Etica i morala studiaz omul i relaiile umane, care paralel pot fi (i sunt) i obiectul de
studiu al multor tiine naturale i umaniste. Etica, ns, examineaz doar acele relaii umane care
manifest un caracter moral, adic prin prisma bunului i rului. Etica este tiina, teoria filosofic
despre moral.
Morala este un fenomen social, este o form a contiinei sociale i este determinat de existena
social. Care este existena oamenilor, modul lor de trai - aa le este i morala. Scopul moralei este
de a reglementa comportamentul oamenilor n societate, raporturile lor unul fa de altul, fa de

colectiv, de societate n ntregime, fa de tot ce este viu. n moral se formuleaz un ideal social
spre care tinde societatea.
Morala este o activitate dezinteresat ce se exercit benevol i se bazeaz pe opinia public.
Individul n activitatea sa se conduce de moral atunci cnd normele i principiile morale devin
pentru el o convingere intern, profund, un imperativ. Contiina cere s ne conducem de bine n
activitatea noastr i s ne mpotrivim rului, iar datoria ne oblig s fim cinstii, s ne ndeplinim
obligaiunile, s respectm cinstea i demnitatea noastr.
n structura moralei deosebim trei componente: activitatea moral, relaiile morale i
concepiile morale (de fapt contiina moral). Activitatea moral este acea latur a activitii
uman e care se mai numete i moravuri.. Relaiile morale sunt o varietate a relaiilor sociale i
formeaz scheletul comportamentului. Acestea sunt tradiiile i obiceiurile existente n societate.
Contiina moral (concepiile morale) este latura subiectiv a moralei i se exprim prin
sentimente, convingeri, nzuine morale, caliti morale, reprezentri despre datorie, idealurile
morale i sociale.
62.Obiectul de studiu, originea i conceptul de bioetic. Dou trasee n dezvoltarea bioeticii i
premizele apariiei sale.
Bioetic (gr. bios via i ethos obicei, caracter moral) constituie o orientare tiinific interdisciplinar ce se
situeaz la hotarele dintre filosofie, etic, biologie, medicin etc. Acest domeniu al tiinei apare ca o reacie de
rspuns la noile probleme ce in de via, sntate i moarte, de sporirea interesului oamenilor fa de drepturile
lor, referitoare inclusiv i la propria lor existen att corporal ct i spiritual, de poziia societii vis-a-vis de
pericolul ce amenin nsi viaa de pe Terr, generat de acutizarea problemelor globale ale omenirii.
Actualmente se atest o sporire incomparabil a importanei problemelor eticii medicale, orientrilor i
calitilor morale ale medicinei n legtur cu informatizarea societii, cu utilizarea celor mai moderne mijloace i
metode ale tratamentului. Progresul aduce nu doar rezultate pozitive, el atrage dup sine i grave consecine
negative n toate domeniile de activitate uman, inclusiv n medicin. Succesele tehnologiilor performante,
computerizarea sferei medicale trezesc admiraie fa de activitatea medicilor, dar ele cer de asemenea i
rezolvarea multor probleme etice generate de progresul tehnico-tiinific. ns acestui mod de explicare a originii
bioeticii i este reproabil faptul c problemele etice referitoare la via, sntate i moarte exist de cnd e lumea,
nc n antichitate Hipocrate formuleaz Codul etic al medicului.
n sens ngust bioetica se confund cu etica medical profesional, limitndu-i coninutul doar la problemele
etice ale raportului medic-pacient ce apar actualmente n legtur cu implimentarea intensiv n practica
medical a tehnologiilor noi performante, scientofage. Obiectivul principal al bioeticii sub acest aspect const n
explicarea etico-filosofic a situaiilor problematice limitrofe, cum ar fi eutanasia, esena morii (concepia
religioas i cea tiinific), ingineria genetic, transplantologia, implantarea organelor artificiale, experimentele
clinice (inclusiv i cele ale embrionului uman), raclajele (avorturile), autoidentificarea sexual a omului, noile
tehnologii ale naterii copiilor, clonarea etc.
Exist o alt interpretare a bioeticii, o tlmcire mai larg a acesteia. Explicarea netradiional a
bioeticii se bazeaz pe inevitabilitatea extinderii sferei cunotinelor etice asupra biosferei cerin extrem de
important a revoluiei noosferice contemporane. E vorba c ncepnd cu a doua jumtate a secolului al XX-lea
sub influena progresului tehnico-tiinific se dezvolt intens nu numai etica profesional (etica medicului,
inginerului, ziaristului, pedagogului, savantului etc.), dar i cunotinele etice integrale referitoare att la relaiile
interpersonale, ct i la relaiile omului cu mediul cu lumea vegetal, animal, biosfera n ntregime, chiar i cu
artefactele. Etica i extinde considerabil sfera sa i acest fapt devine tot mai evident, dac apelm la asemenea
domenii de cercetare cum ar fi etica nuclear, etica ecologic, etica informaional-computerial, etica cosmic etc.
Elaborarea acestor noi domenii ale eticii n condiiile informatizrii sociumului, preconiznd o atitudine de
responsabilitate moral mai pronunat, contribuie intenionat la reevaluarea multor aciuni ale omenirii, la
determinarea strategiei de supravieuire uman, la prentmpinarea omnicidului planetar, la evitarea catastrofei
ecologice globale.

Bioetica ca domeniu al tiinei i ca institut social are cteva obiective principale:

s contribuie substanial la elaborarea concepiei strategice de supravieuire a ntregului ecosistem, a
biosferei n special;
s protejeze valoarea vietii n genere, vieii umane, sntatea individual i cea public, n particular;
s ndrume opinia public n cunoaterea modalitilor ce servesc la mbuntirea calitii vieii i la
mpiedicarea inhibiiilor fizice, psihice, morale, spirituale ale persoanei umane;
s reglementeze n mod legislativ att cercetrile biomedicale, practica ocrotirii sntii (mai ales
domeniile transplantologiei, determinrii momentului morii, limitele susinerii vieii bolnavilor incurabili, noilor
tehnologii medicale etc.), ct i oriice activitate social ce ine de existena omenirii.
Constituirea i dezvoltarea bioeticii in de fenomenele de transformare a eticii tradiionale n general i a
eticii medicale n special. Dezvoltarea ei a coincis cu procesele de contientizare a pericolului gndirii tehnocratice
n medicin. Bioetica este condiionat de asemenea de atenia sporit pentru drepturile omului (n medicin
drepturile pacientului, persoanei supuse unei experiene sau a unei intervenii medicale) i de consecinele crerii
noilor tehnologii medicale. Reutilarea medicinei contemporane a condus la modificri radicale n practica clinic
care se exprim prin succesele ingineriei genetice, transplantrii organelor, tehnologiilor biologice, susinerii
activitii vitale a pacientului. Toate acestea n ansamblu au acutizat n mod extraordinar problemele morale care
apar n faa medicului, rudelor bolnavului, personalului medical.
63.Principiile de baz ale bioeticii i imperativele bioetice: analiz comparativ-metodologic.

Bioetica, ca i oriice alte domenii ale tiinei, se fundamenteaz pe cteva principii, pe careva
axiome.Elabornd principiile eticii viului e necesar, n primul rnd, a stabili statutul tiinific al ei, a determina
n ce sens ngust sau larg se interpreteaz aceast disciplin, mai detaliat de precizat obiectivele i
sarcinile bioeticii ca o direcie tiinific interdisciplinar i ca un institut .
Autorii din Europa nainteaz de asemenea patru principii fundamentele ale bioeticii, ns doar unul
singur dintre ele coincide cu cel american. E vorba de principiul autonomiei. Alturi de el n modelul de
bioetic european apar asemenea noi principii, cum ar fi cel al demnitii umane, al integritii (integrity) i
cel al vulnerabilitii (vulnerability).
E clar c majoritatea covritoare a principiilor bioeticii americane i europene nu poate satisface ntru totul
cunotinele biotice n interpretarea numai ce nominalizat (n sens larg). De exemplu, potrivit principiului
autonomiei fiecare individ are dreptul de a delibera, de a face opiuni i de a aciona conform intereselor i
concepiilor sale morale, politice, economice, religioase etc.
Principiul cheie al bioeticii n sens larg este cel biosferocentrist, graie cruia n tiin, n practic se
impune i se argumenteaz necesitatea depirii postulatului antropocentrist n elaborarea i promovarea
noilor paradigme n strategia de asigurare a securitii umane
Un alt principiu cel coevoluionist n apariia i dezvoltarea cunotinelor bioetice prevede o
interaciune i o existen armonioas dintre societate i natur, dintre om i biosfer.
n baza principiului socializrii, cunotinele bioetice trebuie s contribuie la o desfurare permanent i
adecvat a procesului de integrare social a individului ntr-o colectivitate i nainte de toate la o ncadrare
comportamental, moral etc. a lui ntr-un grup social. E vorba de formarea unei moraliti adecvate ale
omului fa de tot ce-i viu, deci fa de animale, plante i bineneles fa de semenii si. Socializarea aici
constituie un proces de asimilare (de adoptare) de ctre individ a unui sistem de cunotine bine determinate
de norme i valori etice, economice, juridice etc., ce-i permit lui de a activa ca un membru cu depline drepturi
ale societii.
Un alt principiu al bioeticii este cel al moralitii, care impune acestui domeniu al filosofiei practice
promovarea normelor i regulilor eticii tradiionale vis-a-vis de tot ce-i viu, deci moralitatea autentic,
veritabil n sistemul Om-Biosfer.

Principiul libertii i responsabilitii al bioeticii solicit ca cea din urm s impun indivizii n relaiile lor
cu lumea vie s nu absolutizeze libertatea, care (libertatea) are dreptul la via doar ntr-un raport
justificat cu responsabilitatea. Liber devii atunci cnd n aceeai msur eti i responsabil fa de animale,
plante, fa de tot ce execui pentru a asigura securitatea individual i colectiv.
Principiul vulnerabilitii al bioeticii ne vorbete despre faptul c vulnerabilitatea trebuie interpretat n dou
sensuri. n primul rnd, vulnerabilitatea se manifest drept caracteristic a oricrei fiine vii, a fiecrei viei
aparte, care posed astfel de trsturi, cum ar fi fragilitatea i moartea. n al doilea rnd, mult se vorbete
despre vulnerabilitatea grupelor de oameni aparte, cum ar fi, de exemplu, copiii, sracii, bolnavii, btrnii,
invalizii etc.
Principiul integralitii se manifest n cunotinele bioetice prin faptul necesitii interpretrii n ansamblu
i de sistem al biosferei ce nglobeaz n sine cele mai simple i inferioare elemente ale vieii, pn la cele mai
complicate i superioare ale acesteia, cum ar fi Homo Sapiens. Acest gest tiinific este ndeosebi inevitabil n
procesul de elaborare a noilor paradigme de supravieuire a civilizaiei contemporane. Principiul examinat aici
atinge att somaticul vieii, ct i spiritul celei din urm. Valoarea principiului integralitii n contextul
bioeticii const n aceea c el determin cert securitatea omenirii doar n strns legtur cu toat biosfera, cu
toat vietatea. n afara acestui fapt este fatal catastrofa antropoecologic global, prin urmare dispariia
64.Geneza bioeticii i modelele socioculturale de referin ale sale.

Pe parcursul dezvoltrii sale bioetica a aderat i prelungete s se alinieze la cteva

modele socioculturale de referin care precizeaz la o anumit etap istoric, sau pentru
o confesie religioas specific, sau chiar pentru un popor aparte atitudinea noastr
moral vis-a-vis de obiectul (natura vie, inclusiv omul) de studiu sau de experien, de
aciunea practic a omenirii.
Modelul liberal-radical sau subiectivist, rdcinile cruia se trag nc din timpurile
revoluiei franceze, rezult dintr-un singur postulat: este legiferat i permis tot ce este
dorit, acceptat, dar nu lezeaz libertatea altora. Acest model justific raclajul, alegerea
liber a sexului copilului ce e pe cale de natere, libertatea fecundrii artificiale pentru
femeile singure i necstorite, uterul mprumutat, libertatea experimentelor, suicidul
etc. Nu-i libertate fr responsabilitate. Aceast responsabilitate este nainte de toate
interioar n faa raiunii i a reflexului su asupra contiinei, asupra evalurii
bioetice a valorilor n joc.
Modelul pragmatico-utilitarist i are temeliile n cultura anglosaxon. Totul se
reduce la cost i profit, nu exist valori fr de folos. Se consider c nu pot fi
fundamentate nite criterii superioare i metafizice, cum ar fi adevrul i norma
universal. Principiul de baz devine calculul consecinelor aciunii pe baza raportului
cost /beneficiu.
Modelul sociobiologic (sociobiologist) naturalist este o sintez a diferitelor
paradigme culturale, rezultatul interaciunii diverselor concepii: evoluionismului,
sociobiologismului, antropologismului i ecologismului. Conform acestui model viaa
a aprut n procesul evoluiei i adaptrii ei la mediu, iar procesele evoluioniste se

refer i la societate. Nu etica dicteaz legi biologiei, ci viceversa biologia impune

norme i principii eticii.
Modelul personalist este cel mai important i acceptat de majoritatea savanilor.
El rezult din raionalitatea i libertatea omului. Omul este o personalitate, fiindc e
unica fiin capabil s descopere sensul lucrurilor i s atribuie sens propriilor aciuni
prin intermediul noiunilor. Raiunea, libertatea, contiina reprezint o creaie care se
distinge din fluxul legilor cosmice i evoluioniste datorit unui suflet care acord
form i via realitii sale corporale i care intr n componena i structura corpului.
Personalitatea uman este unitatea sufletului i trupului, este un suflet ntrupat i un
trup nsufleit. n fiecare om poate fi regsit valoarea universului i ntregii omeniri.
Din aceste considerente, personalitatea uman trebuie s fie punctul de reper a ceea ce
este permis sau nepermis. Probabil, n legtur cu aceast credin filosoful din Grecia
antic Protagoras a formulat maxima: Omul este msura tuturor lucrurilor. Modelul
personalist asigur protecie omului n toate manifestrile lui (libertatea i
responsabilitatea, unitatea costului i profitului, totul pentru binele omului).
65.Modelul de abordare paternalist i hermeneutic n bioetic. Etica paternalist i etica interpretativ (etica
monologului i a dialogului).

Se tie deja c modelul relaiilor tutelare dintre indivizi i pierde tot mai mult poziiile att n
practica social, ct i n viaa cotidian. Debutnd prin politic, ideea paternalitii a ptruns n
diverse forme de activitate uman, n cele mai intime sfere ale vieii omului. N-a rmas n afara
acestui proces i medicina nici cea teoretic, nici cea practic. Paternalismul (din lat. pater - printe)
monologal, care a dominat n activitatea medical o perioad ndelungat de timp dei opune o mare
rezisten, totui ncetul cu ncetul cedeaz locul su principiului (modului de abordare) de colaborare
(de dialog). Acest fapt se datoreaz conturrii cerinelor noii discipline tiinifice interdisciplinare,
imperativelor bioeticii.
Modificrile ce au loc actualmente n sectorul medical au provocat apariia, conform bioeticii, a
dou modele de interaciune a medicului i pacientului paternalist
i antipaternalist, i
corespunztor dou tipuri de abordare a fenomenelor nominalizate - cel al monologului (paternalist)
i cel al dialogului (antipaternalist). Cel din urm poate fi obinut prin intermediul acordului informat
sau prin intervenia noiunii de interpretare, prin dialog. n acest context e binevenit ideea
evidenierii eticii paternaliste (a monologului) i eticii interpretative (a dialogului), eticii
antipaternaliste.
Primul model al bioeticii modelul paternalist, ofer medicului statut de tutel a bolnavului, care
tie mai bine ce-i trebuie acestuia i care este mputernicit de a lua decizii n privina diagnosticrii,
a cilor i metodelor de tratament.. .
Actualmente suntem martorii a dou tipuri de paternalism: primul cnd medicul domin
pacientul i al doilea cnd medicul se afl sub dominarea celui din urm. Att ntr-un caz, ct i n
cellalt apare pretenia unei prerogative absolute. Un astfel de mod de abordare a problemei n cauz,
un astfel de model nu corespunde cerinelor practicii actuale, deoarece n societate tot mai mult i mai

pronunat se contientizeaz faptul necesitii argumentrii neprtinitoare a drepturilor i

obligaiunilor ambelor pri, a antrenrii active a pacienilor n adoptarea hotrrilor, mai ales n
situaii de risc i de utilizare a noilor metode de tratament. Modelul adoptrii n comun a deciziei
referitoare la lecuire demonstreaz (relev) c att medicul, ct i pacientul i marcheaz aportul la
alegerea corect a tratamentului. Medicii, bazndu-se pe propria experien, fac expertiza referitoare la
prognoza tratamentului, dar numai pacientul i cunoate propriile potene i valori care au o
importan decisiv privind evoluarea rezultatelor scontate ale vindecrii.
Se pot anuna i alte tipuri de relaii paternaliste. Practica medical contemporan ne vorbete
despre existena modelului paternalist de tip tehnic, care ine cont de anturaj valoric din societate i se
conformeaz ntru totul lui. Un alt model de relaii paternaliste l constituie tipul sacral, care este
diametral opus tipului anterior expus, celui tehnic. n acest caz pacientul l privete pe medic ca pe
o fiin neobinuit, implicat n vicisitudinile vieii cotidiene. Medicul n mod direct, fr ezitri i
rezolutiv, recomand pacientului eficientele remedii, manipulaii, pune punctul pe i n cazul unor
situaii concrete, iar cuvntul lui fiind decisiv trebuie ndeplinit, executat fr echivoc. Principiul
moral de baz al tipului sacral de paternalism spune: Acordndu-i ajutor pacientului, nu-i duna.
Doctrina monologului preconizeaz existena nc a dou tipuri de modele paternaliste. Drept
nucleu al acestora se consider nu poziiile prioritare ale medicului sau pacientului, dar postura
umanismului sau a tehnocratismului n contextul activitii medicului. Primul model se asociaz ideii
medicului asemntor printelui lecuitorul (tmduitorul) spiritual al omului. Al doilea model - cu
ideea medicului tehnocrat, purttorul exclusiv al cunotinelor speciale i deprinderilor tehnice.

66.Acordul informat - o nou paradigm a bioeticii, un mecanism de realizare a

antipaternalismului.
Modelul antipaternalist al relatiilor dintre medic si pacient poate fi realizat si prin
intermediul consimtamintului (acordului) informat care, in conformitate cu modul
moral, asigura autonomia bolnavului. Acordul benevol constituie un moment-cheie al
mecanismului de adoptare a deciziilor medicale.
Activitatea medicala din ultimii ani ne vorbeste destul de clar ca centrul miscarii
pentru drepturile pacientilor a devenit spitalul, care simbolizeaza toata medicina
contemporana, asigurata cu cele mai performante tehnologii, cu vulnerabilitatea
avansata a pacientului.
Acordul informat constituie o paradigma a bioeticii conform careia pacientul
accepta benevol cura de tratament sau procedura terapeutica dupa oferirea sau punerea
la dispozitia lui a informatiei medicale adecvate. Deci acest proces prevede doua
componente de baza: acordarea informatiei si acceptarea consimtamintului. Conform
acestei situatii medicul e obligat sa informeze pacientul despre caracterul tratamentului
indicat, despre riscul ce poate apare in procesul de lecuire si, in fine, despre alternativele
terapiei propuse. In paradigma acordului informat, gratie postulatelor bioeticii, notiunea
de tratament alternativ devine o categorie fundamentala. Medicul de pe pozitiile
medicinei propune bolnavului cea mai accesibila si justificata varianta de tratament, insa
decizia finala, definitiva o ia pacientul, pe baza valorilor sale morale. In asa fel, medicul

priveste pacientul ca scop, dar nu ca organon (mijloc) pentru atingerea altui obiectiv, fie
aceasta chiar insasi sanatatea omului.
Obtinerea acordului bolnavului pentru diferite interventii in sfera sanatatii lui are
citeva aspecte. In primul rind, informatia supusa reglementarii bioetico-juridice e
necesar sa contina date despre maladie, despre importanta simptomelor de boala, despre
diagnoza si prognoza; in al doilea rind, argumentele bioetico-juridice ale pozitiei
medicului trebuie sa contribuie la obtinerea acordului informat al bolnavului; informatia
acordata pacientului trebuie sa fie deplina si multilaterala, presupunind raspunsuri
pentru toate intrebarile bolnavului; in al treilea rind, temeliile pozitiei pacientului ar fi
urmatoarele: acordul informat este dreptul bolnavului; acordul lui trebuie sa fie benevol
si constientizat; refuzul procedurii, interventii medicale nu trebuie sa influenteze asupra
situatiei bolnavului si asupra relatiilor lui cu personalul medical etc.
Actualmente in practica medicala sunt atestate doua modele de baza ale acordului
informat: static (fragmentar) si procesual (perpetuu). In primul model dupa aprecierea
starii pacientului medicul stabileste diagnoza si elaboreaza un plan de lecuire. E de
mentionat faptul ca in modelul procesual bolnavul joaca un rol mai activ in comparatie
cu rolul relativ pasiv din modelul static (fragmentar).
67.Aspectele sociofilosofic, axiologic, juridic i medical al bioeticii.
O analiza profunda a bioeticii este posibila prin evidentierea aspectelor acestui fenomen. Din acest punct de
vedere delimitam patru aspecte principale:
- Sociofilosofic,
- Axiologic,
- Juridic,
- Medical.
Aspectul socio-filosofic
Bioetica poarta un caracter general-uman, este o varietate a activitatii intelectuale si a practicii sociale, care are
scopul de a garanta posibilitatea dialogului si solidaritatii oamenilor in apararea binelui si opunerea raului generat
de activitatea oamenilor la etapa contemporana.
Bioetica contribuie la evidentierea celor mai actuale probleme sociale. Astazi omenirea se gaseste in fata unui
pericol global legat de consecintele negative ale progresului tehnico-stiintific. Pentru a depasi aceasta provocare e
necesar de a constientiza acele probleme ce genereaza pericolul nominalizat si de a schimba mentalitatea
oamenilor.
E necesar sa intelegem specificul vietii, sa ne convingem ca etica este nemijlocit legata cu stiintele naturii, ca
nu trebuie sa existe divergente dintre moralitate si viata.
Bioetica formuleaza o noua paradigma a gandirii care releva pericolul prezentat de individualism si de
colectivism si care protejeaza idealurile democratismului. Bioetica devine un mecanism extrem de important in
restructurarea democratica a biopoliticii societatii contemporane.
Aspectul axiologic
Bioetica contribuie la formarea unui nou sistem etico-normativ si valoric, care ar trasa o iesire din situatia
critica de astazi.
Repercusiunile progresului tehnico-stiintific, societatea tehnogena, informatizarea accelerata a domeniilor de
activitate umana, situatia social-politica si economia de piata au dus la devalorizarea si dezumanizarea medicinii,
atitudinii noastre neglijente fata de natura, fata de relatiile sociale in genere.

 Bioetica formuleaza noi exigente referitoare la interactiunea, obligativitatea si responsabilitatea oamenilor,

dand prioritate valorilor general-umane.
Viata este valoare in sine, valoarea suprema. Lupta pentru viata este un postulat axiologic al bioeticii si
determina deci toate celelalte valori si relatii umane.

Principala sarcina a bioeticii consta in determinarea si formularea unui nou sistem de valori si orientari
umane, care ar corespunde drepturilor omului, scopurilor fundamentale ale civilizatiei contemporane.
Aspectul juridic
Bioetica este o forma de protectie a drepturilor omului, inclusiv si dreptul lui la viata, la sanatate, la
autodeterminare libera.
Bioetica trebuie sa formeze conditii in care ocrotirea sanatatii sa devina un drept inalienabil al omului. Insa
obiectul bioeticii nu se reduce doar la viata umana si atributele ei, ci si la reglementarea juridica a relatiilor omului
cu biosfera, a societatii cu natura prin intermediul principiilor acestui domeniu al stiintei.
Bioetica afirma unitatea abordarii stiintifice cu valorile umaniste (dand prioritate majora valorilor si scopurilor
umane).
Bioetica tinde sa reglementeze cercetarile stiintifice reiesind din valorile umaniste, sa formuleze norme si
reguli ale cercetarilor biomedicale, tinand cont de drepturile omului.
Aspectul medical
Aspectul medicalal bioeticii nu-i altceva decat manifestarea umanismului in medicina, autoconstiinta critica a
comunitatii profesionale a medicilor.
In legatura cu progresul tehnico-stiintific in medicina se schimba viziunea despre norma si patologie, moral si
amoral.

Avem un sir de probleme ce nu pot fi rezolvate doar de pe pozitiile medicinii, sau a moralei.
Medicina trebuie sa ofere argumente stiintifice pentru fundamentarea bioeticii, iar bioetica - sa prezinte
postulate morale pentru justificarea deciziilor medicale.
68. Etica medicala ,principiile si categoriile sale.
Dezvoltarea medicinei contemporane se caracterizeaza printr-o atentie sporita fata de problemele etice ale ei,
necesitind cercetari speciale in aceasta stiinta relativ de sine statatoare. Momentul nominalizat ne vorbeste despre
dezvoltarea insuficienta a acestei directii stiintifice.
Categoriile de baza ale eticii medicale
Pentru etica medicala sunt importante asa categorii cum ar fi autoritatea profesionala a medicului, increderea
pacientului, greselile medicale si taina profesionala (confidentialitatea). Aceste categorii reflecta particularitatile
atmosferei morale in practica medicala si joaca rolul pozitiei-cheie in reglementarea normativa morala in relatiile
medicilor cu bolnavii.
Autoritatea medicului depinde de pregatirea profesionala personala si presupune un anumit prestigiu, reputatie,
faima acestuia. Ea se manifesta prin cunostinte si diferite capacitati, mai intii de toate prin profesionalism clinic ca
maiestrie: facultatea medicului de a diagnostica corect boala si a acorda ajutor calificat bolnavului
Autoritatea medicului depinde si de vocatia lui. Vocatia medicului nu-i pur si simplu aptitudine, dar si
dragostea fata de profesie, coincidenta intereselor personale. Obtinerea increderii pacientului este o conditie
absolut necesara pentru activitatea rodnica a medicului. Din aceasta cauza el are nevoie nu doar de cunostinte
speciale medicale, dar si de cunostinte in domeniul psihologiei generale si medicale..
Greselile medicale sunt erorile aparute in procesul exercitarii indatoririlor de serviciu ale lucratorilor medicali
si prezinta consecinta ratacirii lor constiincioase si nu contin elemente constitutive ale delictului sau altor abateri.
Spre deosebire de infractiune si incalcare a normelor de serviciu, greselile medicale nu pot fi prevazute si
preintimpinate de catre medic, ele nu-s rezultatul actiunilor premeditate, atitudinii neglijente, grosolane ale
medicului fata de obligatiunile sale. Notiunea greselile medicale de obicei se foloseste la analiza activitatii de
diagnosticare si curativa, in procesul evidentierii cauzelor nefavorabile, rezultatelor apropiate si indepartate ale
interventiilor medicale, care in unele cazuri pot constitui obiectul cercetarilor medico-judiciare.
Nepasarea sau neglijenta sunt cele mai frecvente aprecieri ale actiunilor incorecte ale medicilor. De cele mai
multe ori neglijenta se califica drept greseala ceea ce nu vorbeste de o justete. Administrarea unui preparat in locul

altuia sau intr-o doza incorecta constituie neglijenta. Daca medicul in activitatea sa profesionala direct sau indirect
incalca legea, atunci avem de-a face cu o crima.
In etica medicala notiunea de taina medicala este organic legata cu notiunile incredere si datorie. Daca
crezul moral al bolnavului este increderea fata de medic, atunci crezul moral al medicului este datoria
profesionala. Datoria profesionala il obliga pe medic da a considera binele pacientului drept scop prioritar in
exercitarea indatoririlor de serviciu. Taina medicala constituie o manifestare a datoriei profesionale a medicului.
Pastrarea tainei medicale devine un raspuns etico-moral al medicului echivalent increderii bolnavului si un fel de
achitare, rasplata pentru incredere. Aceasta obligatiune primordiala a medicului de a pastra cu sfintenie taina
medicala este prevazuta de articolul 16 al legii Republicii Moldova despre ocrotirea sanatatii: medicii si alti
lucratori medicali nu au dreptul de a divulga informatia despre boala, viata intima si familiala a bolnavului.
Taina medicala constituie datoria medicului de a nu divulga informatia despre bolnav fara consimtamintul lui,
daca este vorba de maladii ce se refera la viata intima (boli ginecologice, dereglari psihice sau diferite vicii in
dezvoltarea organismului).
Taina medicala interzice divulgarea informatiei despre boala nu numai celor din jur, dar in unele cazuri si
insusi bolnavului. Datoria medicului de a respecta taina medicala nu are sens atunci cind asta contravine
intereselor societatii. Spre exemplu, medicul este obligat sa comunice in organele respective despre cazurile
depistate de boli infectioase si parazitare ce trebuie sa fie inregistrate, sa aplice tratamentul fortat in acele cazuri
cind asa ceva este prevazut de lege, sa dea informatie despre bolnavi dupa cererea organelor judiciare si de
anchetare.
E necesar a mentiona ca datoria de a pastra taina medicala se refera si la studentii de la facultatile de medicina
care deseori nu inteleg asta, mai ales in acele cazuri cind este vorba de studentii medici bolnavi. In acest plan
trebuie sa se aiba in vedere si procesul demonstrarii bolnavilor la prelegeri si lectiile practice.

69. Etica medicala si nivelurile sale.

Etica medicala nu poate fi calificata nici ca deontologie medicala, deoarece etica si
deontologia sunt notiuni diferite: etica accentueaza mai mult aspectele teoretice, iar
deontologia cele aplicative. Etica este un domeniu ce cuprinde si problematica
deontologica. Etica medicala are citeva nivele: (1) Etica medicinei: include problemele
etice ce tin de interactiunea medicinei si societatii, cind exprimarea concreta a anumitor
probleme morale si categorii etice depinde nemijlocit de medicina. In acest caz este vorba
de probleme precum locul medicinei in progresul socio-moral al omenirii, importanta si
scopul medicinei, viitorului ei etc.; (2) Etica medicului: reiese din faptul ca in sfera
medicala activeaza diferiti oameni. De aceea contradictiile social-politice, idealurile umane
si imperativele morale ale societatii in constiinta lor se reflecta in mod diferit, conducind
la diferite decizii. Apare necesitatea de a determina stiintific trasaturile morale ale
medicului, formele de comportare in diferite situatii morale, caracterul interactiunilor
partilor subiective ale datoriei morale, responsabilitatii, cinstei s.a.; (3) Deontologia
medicala: contine probleme specifice lucratorului medical cum ar fi interactiunile dintre
medic si pacient, medic si rudele pacientului, medic si colegii de lucru, confidentialitatea
medicala, greselile medicale etc. Apare problematica deontologiei, adica datoria
profesionala, riscul profesional etc.
In medicina actioneaza normele si categoriile eticii generale - virtutea, binele, datoria,
responsabilitatea, cinstea, demnitatea s.a. cu o manifestare specifica. Aceasta se refera si la

imperativele eticii: umanismul, colegialitatea, responsabilitatea lucratorului medical fata

de functiile sale etc.
In conditiile informatizarii sociumului, inclusiv si a medicinei, s-a schimbat esential si
statutul eticii medicale, fondata inca in antichitate. Aceasta trasatura caracteristica a
dezvoltarii cunostintelor ultimelor decenii ne marturisesc despre umanizarea si
axiologizarea continua a stiintei contemporane. Are loc, dupa cum am mentionat deja, o
extindere considerabila a principiilor si categoriilor eticii traditionale, determinata de
modificarea evaluarii coraportului omului cu biosfera.
In conditiile scientizarii si informatizariisocietatii are loc o extindere a sferei eticii
contemporane, o constituire de noi modele morale coerente procesului de supravietuire a
omenirii. Sub influenta intensa a progresului tehnico-stiintific se dezvolta nu doar etica
profesionala, dar si cunostintele unei etici universale la care se refera si atitudinea omului
fata de mediu, biosfera, fata de viata insasi. Naturalizarea eticii a si contribuit la aparitia
bioeticii. Lumea contemporana isi epuizeaza posibilitatile evolutiei naturale, isi risca
progresiv viitorul. Bioetica, in aceste conditii, este un strigat de ajutor al acelor oameni,
care nu se ocupa nemijlocit de cercetari medicale si biologice, dar care sunt pusi in fata
consecintelor negative ale acestora urmari pe care medicii si invatatii nu stiu cum sa le
evite si pe care deseori nu doreau chiar sa le controleze.

70. Bioetica, omul si paradigma dezvoltarii noosferice

La intersectia secolelor XX si XXIale istoriei contemporane necesitatea solutionarii problemei
supravietuirii omenirii imperativ rezolutiv impune luarea unor masuri radicale si urgente ce tin de cele
mai diverse aspecte ale vietii comunitatii mondiale. In acest context un rol aparte ii apartine
ansamblului de idei care atit in stiinta cit si in practica social-politica a obtinut denumirea de
conceptia dezvoltarii durabile a omenirii.
De acum exista opinii conform carora supravietuirea omenirii ar putea fi asigurata in cazurile cind
dezvoltarea societatii ar fi orientata pe traiectoria noosferica, cind transformarea lumii va fi rational
dirijata. Paradigma noosferica, fara indoiala, este mai preferabila decit alte doctrine cu caracter de
pronostic in strategia de supravietuire.
Noosfera (sfera ratiunii) presupune prioritatea si dominatia intelectului nu a unei persoane aparte,
nu a intelectului individual, dar a intelectului social, a intelectului planetar. Constituirea unei astfel de
teorii e posibila datorita elaborarii unor moduri de abordare netraditionale ce accentueaza importanta
aspectelor umanitare, informationale, cosmice, bioetice ale crearii noosferei. Noosferizarea
sociumului, presupunind printre numeroasele functii si una a intelectualizarii, umanizarii, ecologizarii
si axiologizarii progresului social, coincide cu practica supravietuirii civilizatiei, cu socializarea si
rationalizarea activitatii vitale a omului si a societatii, cu tendinta acestora spre o dezvoltare durabila
si ferita de primejdie.
Dezvoltarea noosferica reprezinta o modificare sistemica si complexa a realitatii. E nevoie, deci, a
evidentia o totalitate de obiective spre care ar trebui sa fie orientata noosferogeneza. Printre acestea
pot fi enumerate:
sporirea substantiala, iar mai apoi si predominarea activitatii intelectuale asupra celei materiale;

 prerogativa stiintifica si socio-practica a principiului biosferocentrist in detrimentul celui

antropocentrist;
reducerea planificata a sporirii populatiei in conformitate cu legitatile noosferizarii proceselor
demografice si ecologice;
elaborarea unui sistem international de acte juridice ce ar fi pus la baza dezvoltarii noosferice (si
durabile);
noua orinduire (ordine) mondiala nu poate fi impusa cu forta unui sau altui stat, ea trebuie
aprobata de comunitatea mondiala in baza consensului;
acceptarea unui nou umanism, unde echitatea sociala ar fi prioritara fata de libertate, unde
principiile si normele bioeticii ar domina in sistemul om-biosfera.
Criteriile nominalizate (si altele care vor mai apare) in ansamblu constituie nucleul fenomenului
de noosferizare a societatii, de noosferizare a procesului de interactiune a omului cu biosfera, a
civilizatiei cu natura. In acest sens noosferizarea se prezinta ca un proces de realizarea a
supravietuirii a omenirii. Doar dezvoltarea fara de ruini nu poate asigura existenta umanitatii.
Actualmente societatea ar trebui nu pur si simplu sa evolueze, dar sa treaca intr-o noua stare starea
noosferica, initiata de dezvoltarea durabila, care in opinia participantilor Summitului din Rio-deJaneiro inglobeaza citeva caracteristici extrem de importante pentru strategia de existenta umana:
1) recunoasterea faptului ca in centrul activitatii civilizatiei se situeaza oamenii, care trebuie sa
aiba dreptul la o viata sanatoasa si rodnica in armonie cu natura;
2) protejarea mediului trebuie sa devina o activitate constituanta inalienabila a procesului de
dezvoltare;
3) satisfacerea dreptului la dezvoltare trebuie realizata in asa mod ca sa fie asigurata pastrarea in
proportii egale a mediului atit pentru generatia de azi, cit si pentru generatiile ulterioare;

71. Eutanasia in sanatatea publica din perspectiva bioetica

Nu exista nimic mai controversat in constientizarea umana decit propria moarte. Pe de o parte
omul intelege ca este o fiinta muribunda, considerind aceasta afirmatie un adevar banal, iar pe de
alta parte acest gind trezeste fiori, chiar frica. Atitudinea omului fata de propria moarte reflecta
intotdeauna sistemul legaturilor si raporturilor morale, fiind un postulat vital cardinal al oricarei
comunitati umane.
Sunt intilnite destul de des cazurile cind momentul mortii este prelungit, dificil si dureros,
implicind suferinte fizice si psihice de neindurat, cind sufera atit victima, cit si cei apropiati.
Posibilitatile medicinei contemporane permit incetinirea procesului imbatrinirii, deplasarea la
maximum a momentului mortii, fiind uneori o lupta apriga a medicilor pentru viata pacientului
intr-o stare pretermi-nala.
Etica atitudinii medicului fata de durere este mai intii lupta cu durerea. Dar exista cazuri cind
suferinta persista si pentru a o aboli sunt necesare medicamente puternice, administrate continuu
sau la intervale foarte scurte de timp.
Bolnavul are dreptul la informare, la integritatea persoanei, la refuzul durerii si al insistentei"
terapeutice. Vointa pe care o poate exprima un om de a trai asa cum doreste ultimele sale zile,
constituie un drept si o libertate in fata unei medicini din ce in ce mai agresive, capabila doar sa
prelungeasca viata, atunci cind nu poate sa vindece o boala. Cu suportul unor astfel de pareri si
afirmatii apare categoria de eutanasie, din greaca euthanatos - moarte buna, usoara, placuta,
care ar reprezenta ajutorul" acordat unui om pentru a inceta din viata.

Conceptul de eutanasie implica doua trasaturi importante ale acestui act. Mai intii, eutanasia
presupune luarea vietii cuiva in mod deliberat, in al doilea rind, acest lucru se face de dragul
persoanei careia i se ia viata. Aceste doua momente fac ca eutanasia sa se deosebeasca de celelalte
acte prin care se intrerupe viata cuiva.
Dupa mijloacele utilizate, eutanasia poate fi activa si pasiva.
Eutanasia activa se mai numeste uciderea din mila" si reprezinta omorirea intentionata a unei
persoane. Eutanasia activa mai este numita o sinucidere prin procura", reiesind din drepturile
pacientului la libera alegere si obligatia medicului de a-i indeplini dorinta
Eutanasia pasiva apare prin intreruperea administrarii unui tratament care ar putea salva viata.
Medicul nu va interveni prin nici o actiune pentru a prelungi viata pacientului, sanctionind, intr-un
fel, moartea omului bolnav. In contextul eutanasiei pasive sunt inaintate notiunile de distanasie si
ortotanasie. Distanasia este prelungirea vietii pacientilor bolnavi cu diagnostic nefavorabil prin
orice metode, chiar si extrem de costisitoare.
Dupa atitudinea pacientului eutanasia poate fi prezentata in trei forme: voluntara, non-voluntara
si involuntara.
Eutanasia voluntara apare atunci cind pacientul, in deplinatatea capacitatilor sale cere sa fie
ajutat sa moara, exprimindu-si consimtamintul pentru actul solicitat. Eutanasia este nonvoluntara in cazul cind se pune capat vietii unei persoane care nu poate alege ea insasi intre a trai
si a muri.(copii cu handicap)
Eutanasia va fi involuntara atunci cind persoana careia i s-a aplicat, nu a fost intrebata, chiar daca
ea era in stare sa-si expuna constient parerea. Uneori aceasta forma de eutanasie este indreptatita"
moral prin motivarea ca moartea individului a dus la scaderea cheltuielilor sociale.
72. BIoetica si problema transplantului
Daca vom face o retrospectiva istorica a procesului transplantologic raminem surprinsi ca il intilnim
inca in antichitate. Cunoscutul zeu al soarelui la egiptenii antici - Amon-Ra - este reprezentat avind
corp de om si cap de berbec, iar zeul babi-lonian Moloh are cap de lup.
In anul 1954 este efectuata prima operatie de transplant renal, in Boston, de catre Dj. Murrey, care a
observat ca la ciini transplantarea este reusita atunci cind este efectuata intre frati. Pe data de 23
decembrie, acelasi an este extras un rinichi de la Ronald Herrik si implantat fratelui sau geaman.
Dupa aceasta, recipientul - cel care a primit organul - a mai trait 8 ani.
Transplantul de organe devine unica sansa de supravietuire in cazul anomaliilor severe: unele
patologii ale singelui (transplant de maduva osoasa), tulburari grave ale ficatului (transplant de lobi ai
ficatului), patologii genetice (mucoviscidoza, cu afectarea plaminilor).
Dificultatile tehnice au fost depasite insa ramine o singura incertitudine: asigurarea organelor.
Acestea, precum si tesuturile grefabile au doar doua surse: organisme vii sau cadavre. Un donator in
viata poate dona doar unul dintre rinichii sai sau o anumita cantitate de maduva osoasa, uneori poate
ceda si o portiune de ficat. Donarea se efectueaza de obicei de la persoane inrudite sau se organizeaza
rinduri de asteptare a unui organ. Aici intervine a doua sursa de colectare de organe: de la cadavre.
Nici un transplant nu este posibil daca nu sunt indeplinite doua conditii: a) donatorul este mort; b) se
cere consimtamintul donatorului inainte de moarte sau al uneia din rudele lui apropiate, dupa moarte.
Lista de asteptare a bolnavilor pentru un organ de schimb se amplifica neincetat, ea numara
zeci de mii in diferite tari ale lumii. Totusi, exista o solutie: victimele accidentelor.. Se spune ca multi
accepta, avind certitudinea ca ei nu vor figura niciodata printre donatori.

Atit timp cit un parinte sau un frate mai mare (matur) hotaraste sa doneze un organ sau o grefa de
tesut copilului/fratelui sau, probleme de ordin etic nu exista. In cazul in care unul dintre copii cedeaza
fratelui sau un rinichi exista o singura conditie: sa nu se exercite nici un fel de presiuni asupra
copilului sanatos.
O alta dilema survine din probabilitatea ca donatorul sa faca o complicatie dupa cedarea unui
organ sau a unei grefe de tesut.
Legea mai multor state impune protectia donatorului - care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa
consimta expres. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic direct al recipientului.
Consimtamintul trebuie sa fie exprimat in scris in fata medicului-sef si a doi martori, dupa avertizarea
donatorululi asupra tuturor implicatiilor si riscurilor de ordin medical. Consimtamintul poate fi retras
oricind.
Prelevarile de tesuturi sau celule de la o persoana in viata nu se fac decit cu scop terapeutic sau
stiintific. Este actual subiectul celulelor umane, in special ale celor reproductive. Majoritatea
bioeticienilor din lume considera ca donatorul are dreptul sa cunoasca soarta produselor extrase din
corpul sau si sa fie remunerat, de vreme ce se obtin anumite beneficii din ele.
Pina in prezent au fost schimbate doar organe lezate, distruse. Ce se va intimpla in societate,
cind va aparea tendinta de a inlocui organele imbatrinite, ca pe niste piese uzate, pentru a
prelungi viata unor persoane bogate?
Viitorul se indreapta spre xenogrefe, adica grefe de la animale modificate genetic. Este deja
cunoscuta experienta de a transplanta inima de porci modificati genetic. Reactia societatii este
diversa. Exista doar pareri disparate, fara o opinie unica, concludenta. Multi psihologi sustin ca
bolnavul in stadiul final al bolii nu va ezita sa accepte chiar un rinichi de porc, daca datorita lui va
supravietui. Altii insa vor prefera sa moara cu demnitate, in special cei profund credinciosi.

73. Problema clonarii umane in viziune bioetica

Consideram ca o clonare umana n-ar fi altceva decit o monstruozitate. Motivele
pentru care bioetica respinge ideea de clonare umana sunt urmatoarele: (1) Este
incalcat dreptul la identitate a individului. Ceea ce defineste omul biologic,
psihologic si spiritual, este unicitatea sa. Multiplicarea exclude aceasta caracteristica a
fiecarui individ. (2) Prin unicitatea individului determinam personalitatea umana.
Prin clonare, misterul persoanei in integritate este anulat. (3) Clonarea are in vedere
un individ asexuat, dar pentru reproducerea artificiala a acestuia, se sacrifica un
embrion. Astfel se incalca principiul ''Sa nu ucizi!'' (4) Clonarii i se opune notiunea
de spirit uman. In cazul ca se executa o multiplicare asa-zisa asexuata, ea este
considerata in afara spiritului. (5) Reducerea valorii umane ca fond genetic, este o
eroare stiintifica si morala in acelasi timp. Determinismul genetic uman nu a fost
verificat stiintific. Din contra, exista fapte veridice conform carora mediul si educatia,
pe linga ereditate, au o importanta esentiala in determinarea personalitatii si destinului
omului. Din punct de vedere moral, omul reprezinta o libertate si nu o necesitate. (6)
Sunt mutilate valorile traditionale umane si isi pierd sensul notiunile de mama,

tata, dragoste, rude s.a. (7) Clonarea izoleaza si depersonalizeaza viata umana in
specificul ei si de aceea este condamnabila.
Ceea ce trebuie sa retinem este ca genetica nu are dreptul sa participe la crearea unei
societati normate sau egalizate biologic. Daca o face, inceteaza sa mai fie o stiinta si
devine probabil cea mai teribila arma conceputa de geniul distructiv al omului.
Clonarea reproductiva, adica "cultivarea" de noi oameni, este inca slab studiata si
majoritatea geneticienilor din lume considera ca ar trebui sa fie interzisa. Clonarea
terapeutica, adica "producerea" de organe si de tesuturi umane pentru transplanturi,
este un succes stiintific remarcabil care are scopul de a salva vieti omenesti si care
indiscutabil merita sa fie legalizata.
Clonarea poate contribui la tratamentul unor boli prin reprogramarea celulelor pielii
si inlocuirea celulelor bolnave cu altele noi.
Clonarea ar putea reduce atit patrimoniul genetic al oamenilor, cit si al animalelor.
Prin producerea de clone multiple apare riscul de a crea o populatie formata din
indivizi identici.
Clonarea ar avea efecte dezastruoase si in cadrul familiei, caci un copil nascut prin
clonarea tatalui, de exemplu, ar putea fi considerat un frate geaman identic al
originalului.
Controlul genetic constituie cea mai periculoasa amenintare impotriva intimitatii
fiintei umane.
74.Problema etica a avortului in sanatatea publica
Conform dogmelor crestine contemporane sufletul, fiind un dar Dumnezeiesc, este atribuit embrionului
chiar in momentul conceperii. Aceasta afirmatie demonstreaza totodata si o evolutie a dogmaticii
religioase, deoarece crestinii perioadei medievale considerau ca insufletirea are loc in ziua a patruzecea
pentru baietei si in a optzecea zi pentru fetite.
Avortul a primit o raspindire larga in perioada declinului Imperiului Roman, cind embrionul a fost
declarat parte a corpului matern , iar femeii i-a fost oferita libera decizie asupra destinului viitorului copil.
Din cauza decadentei morale si desfriului, multe familii nobile nu se hotarau sa aiba urmasi, avortul fiind
considerat drept o solutie ideala in rezolvarea tuturor problemelor.
Schimbarea statutului femeii in societate, incadrarea ei in activitatea sociala, dreptul la cariera, adica la
un mod social-activ de viata - au fost factori care au alimentat, de fapt, sustinerea avortului. Cea mai
raspindita forma moral-conceptuala de indreptatire a avortului este cea liberala, care se bazeaza pe doua
principii: dreptul femeii la propriul corp si negarea statutului de personalitate a embrionului.
Neimpartasind ideile moralitatii traditionale, constiinta liberala isi creeaza o argumentare proprie
amoralitatii avortului". Drept punct de pornire al acesteia este considerat dreptul femeii de a dispune de
functiile corpului sau, un drept care capata sens doar intr-un continut concret medical.
Pe de alta parte, adeptii avortului sustin ca embrionul uman nu prezinta nimic esential prin sine, decit un
cheag de singe" sau masa de singe".
Astfel, dreptul femeii la avort reiese din afirmatia drepturilor acesteia la propriul corp.

De obicei, scopul femeii ce contempleaza o intrerupere de sarcina este oarecum asemanator cu al cuiva
care se gindeste sa divorteze. Persoana realizeaza cadupa" va fi zguduita, dar nu distrusa, ca se va putea
vindeca, isi va reveni o data cu trecerea unei perioade rezonabile de timp. Cel mai adesea femeia resimte
avortul ca pe o ranire, ca pe o agresiune.
Numai femeia insarcinata se poate afla in fata dilemei practice si morale pe care o reprezinta avortul,
chiar daca interzicerea va veni de la nivel statal.
Decizia de avort face ca femeia sa se lupte cu o sumedenie de contradictii interne si externe. Mai intii,
avortul, fiind o majora decizie morala si practica, inseamna intreruperea prin mijloace violente a unui
proces preponderent natural. Se alatura si o alta responsabilitate, cea pentru calitatea vietii potentialului
copil, cind decizia de a fi parinte este considerata o greseala si o nesocotinta, in conditiile unor lipsuri
materiale si afective pentru cresterea si educarea lui. In definitiv, conditia minima pentru a ramine
insarcinata cere o anumita maturitate biologica (o izbucnire a hormonilor), ce se poate petrece in afara
unui proces real de maturizare umana - fapt ce clasifica avortul un act medical solicitat frecvent de
adolescente.
O "responsabilitate" aparte este aceea care face referire la gura lumii". Aceasta conditie poarta un
caracter ambiguu: tinind cont de ceilalti", cineva poate recurge la o intrerupere de sarcina, in vreme ce,
din aceeasi pricina, altcineva poate naste copilul.
Totusi, dincolo de retorica despre drepturile femeii" si imperativul sa nu ucizi!", mentionate mai sus,
depasind inutilele dezbateri despre insufletirea" fetusului la 40 sau 120 de zile etc., sta o presimtire" a
celor mai multi oameni - femei sau barbati: avortul presupune marele dezavantaj moral ca prin
intreruperea sarcinii se iroseste o potentiala viata omeneasca. Deci am putea spune ca inviolabilitatea (sau
sanctitatea) vietii umane este cea mai puternica obiectie la adresa avortului. Dintr-o asemenea
perspectiva, singura justificare a intreruperii de sarcina ramine primejdia irosirii vietii materne.
Solutionarea bioetica a problemei inceputului vietii umane este o cale rationala, care nu vine in
contradictie nici cu pozitia religioasa si nici cu stiintele naturale. Cautind cai optime de evitare a
conflictului moral si oferind recomandari logice, bioetica medicala isi indeplineste una din functiile sale
de baza: protejarea vietii in oricare forma de manifestare a ei.

75. DEMOGRAFICA PROBLEMA subiect important al bioeticii.

Demografia este stiinta care studiaza legi-tatile dezvoltarii si functionarii proce-selor
demografice, tendintele si schim-barile populatiei. Dar dezvoltarea ne-controlata a
populatiei pe planeta noas-tra si dezvoltarea considerabila a pro-ductiei si consumului
devine o presiu-ne excesiva asupra biosferei si asigu-rarii vietii. Ritmurile sporite ale dezvoltarii populatiei in unele tari pot fi catastrofale pentru intreaga lume. De aici porneste la
necesitatea schimba-rilor radicale in strategia existentei si functionarii civilizatiei.
Summitul din Rio de Janeiro (1992) a acceptat o noua paradigma in scopul asigurarii
securitatii ecologice si demografice. Se are in vedere noosferizarea acestor procese. Pentru
asigurarea dezvoltarii durabile a societatii, evolutiei optime a biosferei este necesar de a
reduce consumul resurselor naturale, energiei aproape de 10 ori sau de a deminua populatia
de 10 ori. Altfel, noi ne vom pomeni in fata unei catastrofe globale. Procesele demografice
au legitatile lor si se dezvolta cu accelerare. La ince-putul sec. XXI pe pamint exista 6 mld.
de oameni. Intr-o secunda pe pamint se nasc 3 copii, iar in fiecare an populatia planetei
sporeste cu mai mult de 100 mln. de oameni. Inca un aspect al pro-blemei demografice. Cea
mai mare crestere a populatiei este in Africa, America Latina si Asia Orientala si se
presupune ca in viitorul apropiat aici vor locui 80 % din populatia lumii. Deci, daca

procesele demografice ies de sub control (iar ele au asemenea tendinta), atunci ele pot
agrava drama-tic alte probleme globale (alimentara, energetica, a resurselor naturale, ocrotirii sanatatii s.a.) si conduce la conse-cinte imprevizibile. Trecerea la dez-voltarea durabila
cu necesitate impune schimbari radicale in situatia demogra-fica. Esenta acestei revolutii
demogra-fice, care trebuie sa se realizeze, consta in noosferizarea proceselor sociale, reducerea rational dirijata a populatiei. Chiar daca noi am introduce tehnologii scientofage,
cicluri inchise si produ-cere fara deseuri, totuna presiunea an-tropogena asupra biosferei se
va mari si poate conduce la schimbari irever-sibile in biosfera, la un posibil colaps ecologic
mondial. Este clar ca numai mecanismele rationale de noosferizare ale proceselor
demografice constutuie iesirea din situatie. Savantii si teoreti-cienii constientizeaza faptul
ca dezvol-tarea omenirii este limitata nu de resur-sele materiale si nu atit de consumul lor,
cit de conditiile ecologice si de-mografice de protejare a biosistemelor.Masurile acceptate
pina in prezent n-au dat efectul scontat din cauza apre-cierii neadecvate a mediului
ambiant. Principalul, este populatia, cresterea ei sporita, de asemenea, cresterea necesitatilor si consumului. Reprezentantii ideologiei ecogeice considera ca, daca ne vom
conduce de imperativul 1 co-pil in familie, atunci aceasta ar cores-punde cu 2% de
scadere a populatiei anual, fapt ce ar conduce in viitor la reducerea populatiei de 10 ori.
Stra-tegia demografica globala consta in faptul ca pentru protejarea biosferei si societatii,
pentru supravietuirea ome-nirii noi trebuie sa schimbam nu atit natura, cit pe noi insine,
societatea in intregime. Epoca revolutiilor sociale a luat sfarsit, a inceput epoca revolutii-lor
socionaturale. Revolutia ecologo-demografica este una din ele.

76. Bioetica si Sinuciderea

SINUCIDERE gestul, actiunea de a-si curma singur viata. Exista convingerea
ca se sinucid numai oamenii bolnavi. In realitate, 25 % dintre sinucigasi au
patologie psihica si 19 % sunt alcoo-lici. Ceilalti sunt oameni normali si sanatosi. Deci S. este o problema sociala si medicala foarte importanta. Omul isi
pune capat vietii atunci, cand in con-stiinta lui are loc schimbarea radicala a
categoriei sensului vietii, cand sub in-fluenta anumitelor circumstante, viata nu
mai are nici un sens. Evenimentele vitale si conflictele, care conduc la sinucidere, ating principalele valori mo-rale, reprezentarile despre fericire, vir-tute,
echitate, cinste, demnitate s.a. La persoanele, la care aceste valori morale n-au o
temelie trainica, cel mai des apar situatii critice. Cauza sinucideri-lor este
vulnerabilitatea structurilor morale ale personalitatii, distrugerea idealurilor,
nepotrivirea dintre realitate si ideal. Starea critica este o lovitura puternica, o
blocada a scopurilor vi-tale, o reprezentare a imposibilitatii autorealizarii.
Aceasta conduce la pier-derea sensului vietii, a interesului fata de viata,

perspectiva. Apare fenomenul instrainarii si disperarii. Se dezvolta o atitudine

emotionala negativa fata de viata. Starea critica este necesara, dar insuficienta
pentru sinucidere. Pen-tru manifestarea ei e necesara nu nu-mai o atitudine
negativa fata de viata, dar si o reevaluare a mortii, o atitudine pozitiva fata de
moarte. Mecanismul principal al comportamentului suicidal si imbold pentru
actul sinuciderii este inversarea raporturilor fata de viata si moarte. Viata pierde
toate calitatile sale pozitive si se percepe numai nega-tiv, pe cand moartea isi
schimba sem-nificatia de la aura negativa la cea pozitiva.
Suicid asistat - actul de furnizare de catre o persoana a mijloacelor specifice
pentru ca bolnavul sa-si sfirseasca viata. De obicei, medicul prescrie doze letale
de medicamente, dar nu le administreaza, insa aceasta implica incurajarea tacita
ca pacientul sa recurga la suicid.

77. HOMOSEXUALITATE orientare si relatii sexualedintre persoane de aceleasi sex (Este un

fenomen destul de frecvent (circa 35% din populatia adulta de ambele sexe). Conform op-niei
psihanalistilor si altor categorii de specialisti, majoritatea covirsitoare a cazurilor de H. este
consecinta unei educatii deficiente in copilarie ori a unor complexe.S. Freud evidentia trei tipuri
de H. absoluta (care primesc placere numai de la persoanele de acelasi sex), bisexuala (pot avea
contacte cu per-soanele de ambele sexe) si contingenta (intretin relatii homosexuale, daca lipsesc
persoanele de sex opus, spre ex., in penitenciare.
Transsexualismul si travestismul probleme ale bioeticii si medicinii
Inca o problema a bioeticii tine de transsexualism si travestism. Transsexualismul constituie
sindromul disforiei sexului. Astfel un barbat-transsexual este o persoana care are testicule si penis,
testosteron, cromozomul Y si caractere sexuale secundare masculine, dar se simte femeie si
gindeste ca o femeie.
Ca o consecinta a felului de comportament pe care il practica transsexualii, in dorinta de a imita
sexului pe care il simt, ei adesea se travestesc, adica poart hainele celor din genul pe care il doresc
sa il aiba
Travestismul este o forma de manifestare a sexualitatii umane. In sensul cel mai general
travestitii sunt indivizii care poarta hainele celuilalt sex. Deci inca o data mentionam ca
travestismul devine forma cea mai precoce de realizare a transsexualismului. Comportamentul de
travestire apare cel mai timpuriu in sirul de evenimente din viata unui transsexual.

Travestitii au fost aproape unanim considerati doar barbatii care se imbraca in femei, in decursul
intregii istorii. Se pare ca femeilor li s-a lasat o darnicie mai mare decit barbatilor in a purta haine
care nu sunt adecvate cu sexul lor.
Pseudotravestitii incearca sa se imbrace cu hainele sexului opus din curiozitate sau pentru a
explora o lume diferita. Activitatea lor este facuta de dragul artei si nu corespunde unei nevoi
sau a unui impuls, de exemplu, dorinta de a se imbraca in haine femeiesti.
Care-s modalitatile de schimbare a sexului? De obicei aici se intervine prin metode chirurgicale
Care-i in fine originea transsexualismului? Se spune in literatura de domeniu ca inainte de
practicarea chirurgiei de schimbare a sexului, dorinta unui individ de a fi o persoana de sex opus era
cuantificata doar ca o particularitate psihologica particulara. Conceptul de transsexualism a fost
evaluat doar in ultimele decenii ai sec. al XXI-lea. Deja e cunoscut faptul ca persoanele care sunt
supuse chirurgiei de schimbare a sexului sunt cel mai adesea cazurile ideale dupa o anumita
criteriologie diagnostica. Popularitatea acestui tip de chirurgie se datoreaza in mare parte si unei
comunicari neoficiale din lumea transsexualilor, in asa fel incit acei interesati ajung sa cunoasca cum
trebuie sa se comporte si cum trebuie sa vorbeasca pentru a li se aproba cererea de schimbare
chirurgicala a sexului. Simpla existenta a unei categorii de oameni numiti transsexuali
furnizeaza unui individ cu anumite probleme de viata in acest sens oportunitatea de se integra intr-o
colectivitate. In consecinta el nu se va simti izolat, marginalizat, ci va cauta sa obtina o terapie
adecvata pentru problemele lui.
Dupa o analiza minutioasa un cercetator a afirmat ca nu toti cei care solicita operatia
de schimbare sunt transsexuali. Fiecare al zecelea din cererile de schimbare a sexului de la barbat
la femeie sunt facute de bolnavi mintali gravi.

78. PROBLEMA genomului uman un aspect important al bioeticii. Ingineria genetica este un com-partiment
al biologiei, care se ocupa cu manipularea materialului genetic. Tehnologiile ingineriei genetice se aplica pe larg in
medicina, agricultura, industria chimico-farmaceutica, protectia mediului s.a. In medicina aceste tehnologii au dat
rezultate foarte bune producerea hormonilor (insulina, so-matostatina), imunomodelatori (inter-feroni), vaccinuri
eficiente etc.
Terapia genetica, de asemenea, abordeaza un sir de probleme etice.
Cercetarile genetice, terapia ge-netica, interventia in aparatul genetic trebuie sa se realizeze conform princi-piului
acordului informat. Pacientul intra in contact cu geneticianul, medicul de buna voie, iar specialistul este obligat sa
prezinte pacientului intr-o forma accesibila informatia necesara.
Cercetarile referitoare la genomul omului trebuie sa se efectueze cu acordul pacientului, pornind de la interesele
sanatatii pacientului, sa se excluda discriminarea lui. Se interzice, de asemenea, selectarea viitorilor copii dupa
sex.
Trebuie de mentionat ca finalizarea programului genomului uman , deschide calea unei medicini noi, genetizate,
care va incepe cu gena si se va termina cu gena, fiindca deja e cert faptul ca intreaga patologie umana este
conditionata genetic.
Centrele de genetica sunt obligate sa nu cominice nimanui nici un fel de informatii, opozitia sustine ca rezultatele
trebuie sa fie publicate in interesul comunitatii.
O alta problema iscata din cartografierea genelor este si constituirea unui criteriu profesional - pot fi
preferati cei ce au gene particulare, favorabile intr-un set si circumstante ambientale. Apare necesitatea
elaborarii anumitor legi, ce vor apara purtatorii unei mutatii genetice cu debut tardiv, aici fiind evidenta opozitia
industriei si comertului.

Cartografierea genelor umane isi stabileste drept scop major detestarea cit mai timpuriu posibil a tulburarilor
genetice si predispozitiilor (a tulburarilor cu determinism complex, cum ar fi cancerul sau dezordinele mintale).
Este putin posibil, insa, ca genetica se va limita doar la patologie, existind riscul real ca studiul genelor sa impuna
o noua ierarhie sociala.Centrele de genetica sunt obligate sa nu comunice nimanui nici un fel de informatii,
opozitia sustine ca rezultatele trebuie sa fie publicate in interesul comunitatii.
Cercetarile facute pe genomul uman implica conflicte intre interesele sanatatii publice privind reducerea
bolilor ereditare si numarului persoanelor handicape si libertatea omului la reproducere, dreptul sau la un
patrimoniu genetic nealterat. Acest fapt ne demonstreaza ca cercetarile genetice depasesc limitele individuale,
afectind comunitatea, motiv pentru care rezultatele cercetarilor date trebuie sa vizeze:
integritatea genomului uman ca un drept absolut, inalienabil, netranzactional,
protectia absoluta a individualitatii fizice a corpului uman din care decurge demnitatea persoanei,
respectul personalitatii umane de la conceptie la moarte,
Dezvoltarea geneticii implica riscul unei descriminarii dintre oameni, in dependenta de rasa, natiune sau stare
(sanatos sau bolnav). Evitarea unor astfel de situatii este posibila prin respingerea oricarei ostilitati fizice sau
moral-psihologice fata de handicapurile genetice.
Scopul unei cercetari genetice poate fi combaterea unei patologii si nicidecum ameliorarea speciei umane.
Functia tehnologiilor genetice se reduce doar la informarea obiectiva a cuplui despre probabilitatea unui viitor
handicap genetic, decizia finala fiind un drept numai a lor. Conform principiilor bioetice legea suprema a vietii
este interdependenta si cooperarea si nicidecum competitia si selectia.
Controlul genetic constituie o periculoasa amenintare impotriva intimitatii fiintei umane. In perspectiva e
posibil ca viitorul speciei umane sa fie transformat in conformitate cu ideile preconcepute ale celor ce
controleaza metodele de efectuare a manipularilor genetice. Introducind in procesul de fertilizare influentele
ereditare adecvate, geneticianul va genera la comanda orice fel de indivizi: muncitori, soldati, ginditori, care vor
putea fi determinati dinainte, in functie de starea natiunii si nevoile pietii.
O singura concluzie ar trebui sa fie certa: genetica nu are dreptul sa participe la crearea unei societati normate sau
egalizate biologic. Daca o face, inceteaza de a mai fi o stiinta si devine o arma, probabil cea mai teribila arma
conceputa de geniul distructiv al omului.

79. Experimentele biomedicale.

Experimentul este asa metoda de cunoastere cind cercetatorul actioneaza asupra obiectului, formind
conditii artificiale pentru evidentierea anumitor trasaturi, cind constient se schimba desfasirarea
proceselor naturale ori cind obiectul sau procesul se reproduc artificial. Este imposibil ca stiinta
contemporana sa se dezvolte fara folosirea experimentului. Experimentele se utilizeaza cu scop de cunoastere,
pentru rezolvarea unor probleme stiintifice, verificarea unor ipoteze si in scopuri didactice. Cu alte cuvinte, sunt
experimente de cercetare, de verificare si demonstrare. Dupa modul de actiune deosebim experiment fizic, clinic,
biologic, psihologic, medical, social s.a. In dependenta de conditiile in care se petrec experimentul se divizeaza in
experiment de laborator si natural. Experimentul de laborator se petrece pe modele materiale (animale, plante,
microorganisme si a.), ori modele ideale (matematice, informationale s.a.).
In medicina experimentul include in sine interventia activa asupra omului, care duce la schimbarea proceselor
fiziologice si patologice cu scop stiintific ori curativ. Intr-un sens mai ingust, experimentul medical este folosirea
pentru prima data si in mod singular a unor metode de actiune asupra organismului uman cu scop de cercetare ori
curativ. Dar nu intotdeauna aceea ce folosim pentru prima data este experiment. De aceea trebuie de deosebit
experimentul (care se pune planificat si cu scop de cunoastere) de tactica nevoita in tratament.
Experimentele medicale pot fi clasificate dupa scopul lor - in experimente stiintifice si practico-stiintifice ori
curative. Dupa obiect experimentele savantilor si medicilor asupra sa (macar ca astazi ele nu se recomanda),
experimente pe bolnavi si pe oameni sanatosi. Dupa volumul de interventii experimente care se petrec pe
organism in intregime ori pe anumite organe. Dupa modul de actiune experimente chirurgicale, terapeutice,
farmacologice s.a. Deosebim experiment clinic (natural) si de laborator (pe modele).

Aprobind folosirea experimentului in medicina, societatea cere de la medici respectarea anumitor norme juridice si
morale, care garanteaza drepturile omului. Majoritatea experimentelor trebuie sa se petreaca in conditii de
laborator, pe modele. Experimentele clinice se admit numai in cazuri exceptionale si acele institutii medicale unde
sunt conditii optimale si posibilitatea controlului din partea specialistilor medici. Pentru realizarea experimentelor
clinice este necesar respectarea urmatoarelor conditii:
Excluderea rezultatelor letale si consecintelor negative, trebuie sa fim increzuti ca experimentul n-o sa aduca
dauna bolnavului.
Metoda folosita trebuie sa contina ceva nou.
Experimentul si necesitatea lui trebuie sa fie argumentat stiintific.
Pentru petrecerea experimentului trebuie sa avem permisiunea institutiilor respective.
Este necesar si consimtamintul bolnavului ori rudelor.
Informatia primita din experimentele de laborator, pe modele (animale) sa fie folosite in clinica cu o mare atentie,
fiindca modelul si originalul nu-s identice si extrapolarea acestor cunostinte asupra omului pot fi privite numai ca
ipoteze.
Experimentul pe animale. Vivisectia (experimente pe animale vii, taiere pe viu) se practica inca din sec.
XVII, dar si astazi ramine o pata neagra pe constiinta omenirii din cauza folosirii tot mai larg a experimentelor
inumane pe animale.
Savantii utilizeaza animalele de experimentare pentru cercetari cu scopul de a preciza cum functioneaza
organismul uman sanatos si in stare de boala, pentru elaborarea noilor medicamente si vaccinuri in medicina si
veterinarie, pentru a verifica noile medicamente, aparate medicale, pesticide, detergenti si alte chimicate, pentru a
cunoaste mai bine biologia animalelor si ecologia. Pe animale se testeaza nu numai medicamente, ci si materiale
igienice, cosmetice, de constructii, ambalaj, substante noi si alte produse industriale. Animalele se folosesc ca
material demonstrativ la studierea anatomiei si biologiei in licee, colegii si universitati.

80. DEMNITATE categorie a eticii, care exprima valoarea morala a omu-lui,

atitudinea lui fata de sine insusi si recunoasterea sau nerecunoasterea de catre
societate a valorii personalitatii sale. D. este o forma a autoconstiintei si
autocontrolului, un mijloc de in-telegere de catre om a responsabilitatii sale fata de
sine insusi ca personalitate morala. Sentimentul D. nu-i permite personalitatii sa
savirseasca fapte mo-rale care nu corespund cu tinuta si con-duita ce si-o impune si,
in acelasi timp, obliga sa respecte D. altor oameni. Astfel, D. contribuie la
perfectionarea morala a personalitatii. Societatea, la rindul sau, e obligata sa
recunoasca si sa asigure conditiile necesare pentru manifestarea D. tuturor membrilor.
D. este un aspect important al libertatii morale si sociale a omului. Intelegerea
notiunii de D. a fost diferita, in functie de nivelul de dezvoltare a societatii si a
conceptiilor etico-filosofice. In etica religioasa D. omului, valoarea lui morala e legata
de indeplinirea de catre el a unor indrumari religioase. Etica idealista priveste D. ca
un fenomen ab-stract, separat de viata sociala, numai in relatie cu afirmarea
individualitatii.

UMANISM (din lat. humanus uman, omenesc) totalitatea de conceptii, idei si

doctrine, care inainteaza pe primul plan omul, ca valoare suprema si care exprima
respectarea demnitatii lui si a drepturilor lui la libertate, fe-ricire, dezvoltarea si
manifestarea ca-pacitatilor lui. Considera binele omului drept criteriu de apreciere a
institutelor sociale, iar principiile egalitatii, drep-tatii, atitudinii umane drept norma
do-rita in relatiile dintre oameni. In sens ingust, umanismul este inteles ca mis-care
intelectuala, care a caracterizat cultura Europei renascentiste. De fapt, ideile umaniste
au fost prezentate pe tot parcursul istoriei civilizatiei umane. Ele au fost promovate
inca de catre ginditorii Chinei si Indiei Antice, dar s-au manifestat mai pronuntat in
filosofia, arta si literatura Greciei si Romei An-tice. Crestinismul a propus noi reprezentari despre om, care au evoluat con-comitent cu etapele istorice parcurse. Partea
cea mai numeroasa a intelectua-lilor epocii Renasterii au fost numiti umanisti. Ei
aveau conceptii optimiste despre posibilitatile omului, erau entu-ziasmati de
infaptuirile omenesti. To-tusi, umanismul din aceasta perioada era perfect compatibil
cu credinta in Dumnezeu.Umanismul renascentist s-a manifestat ca un sistem integru
de conceptii, influentind radical cultura si conceptia despre lume a oamenilor de
atunci. Urmatoarea etapa in evoluarea umanismului (pe baza celui renascen-tist) este
perioada sec. XVIIXIX, deci a revolutiilor burgheze. Reprezentanti de seama ai
umanismului au fost: Pe-trarca, Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Erasmus din
Rotterdam, G.Bru-no, Montaigne, N.Copernic, F.Bacon, W.Shakespeare, T.More,
T.Muntzer, T.Campanella, G.Mably, Morelly, L.Feuerbach etc.

81. Notiunile de baza ale procedurii cercetarilor (studiilor) clinice

Studiul clinic se defineste ca fiind orice investigatie efectuata asupra subiectilor umani pentru a descoperi sau
a confirma efectele clinice, farmacologice si/sau alte efecte farmacodinamice ale unuia sau mai multor
produse medicamentoase investigationale, si/sau pentru a identifica orice reactie adversa la unul sau mai
multe produse medicamentoase de investigat, si/sau pentru a studia absorbtia, distributia, metabolismul si
excretia unuia sau mai multor produse medicamentoase de investigat in vederea evaluarii sigurantei si/sau
eficacitatii lor.
Studiul clinic multicentric reprezinta un studiu condus cu respectarea unui singur protocol, dar desfasurat in
mai mult decit un centru si deci de catre mai mult decit un singur investigator, centrele pot fi localizate doar
intr-o tara sau in mai multe tari.
Subiectul este persoana care participa voluntar intr-un studiu clinic, fie ca primeste produsul medicamentos
de investigat, fie pe cel de control.
Investigatorul reprezinta un medic responsabil de conducerea studiului clinic intr-un centru de investigatie
clinica. Daca in cel din urma studiul este realizat de o echipa, investigatorul devine conducatorul echipei si
poate fi numit investigator principal.
Sponsor poate fi o persoana, institutie sau organizatie responsabila de initierea, conducerea (managementul)
si/sau finantarea unui studiu clinic.
Monitorizarea este activitatea de supraveghere a evolutiei studiului clinic, activitatea care asigura ca acesta
este dirijat, inregistrat si raportat in concordanta cu protocolul.

Produs medicamentos de investigat - forma farmaceutica a unei substante active sau placebo care este
testat sau folosit ca referinta intr-un studiu clinic. Sunt incluse si produsele care au deja autorizatie de punere
pe piata, dar care sunt utilizate sau asociate (in compozitie sau ambalaj) intr-o forma farmaceutica diferita de
cea aprobata, sau cind sunt utilizate pentru o indicatie terapeutica neautorizata.
Protocol - un document care descrie obiectivul (obiectivele) proiectul de desfasurare a unui studiu,
metodologia, consideratiile statistice si modul de organizare ale acestuia. Termenul "protocol" se refera la
procesul derularii experimentului, la versiunile succesive ale procedurii, precum si la amendamentele
existente.
Brosura investigatorului este un ansamblu de date clinice si non-clin-ice privind produsul medicamentos sau
produsele medicamentoase investigationale, care sunt relevante pentru studierea produsului sau produselor pe
subiecti umani.
Formular de raportare a cazului - apare ca un document destinat inregistrarii tuturor informatiilor impuse prin
protocol despre fiecare subiect, document care trebuie sa fie trimis sponsorului.
Date sursa sunt toate informatiile sub forma de inregistrari originale si copii autentificate ale acestora
(inregistrarilor originale) privind constatari clinice, observatii sau alte activitati in studiul clinic, necesare
pentru reconstituirea si evaluarea celui din urma.
Comisia Nationala a Medicamentului - autoritatea competenta care are puterea de a emite reglementari si de a
verifica datele clinice prezentate.
Comisia (Comitetul) de Bioetica - un organism independent constituit din membri cu profesie in domeniul
medical-stiintific si membri cu profesie in afara acestui domeniu (bioeticieni, juristi, teologi, psihologi etc.),
a caror responsabilitate este sa asigure protectia drepturilor, siguranta si starea de bine a subiectilor umani
antrenati in studiul clinic.
Procedura cercetarii biomedicale preconizeaza de asemenea si clasificarea tipurilor de studiu clinic.
Evidentiem urmatoarele tipuri de studii:
Deschis: subiectii studiului si investigatorul cunosc tratamentul administrat.
Simplu orb: una dintre parti (subiectul sau investigatorul) nu cunoaste tratamentul administrat.
Dublu orb: ambele parti (subiectul si investigatorul) nu cunosc tratamentul administrat.
Dublu dummy (dublu ascuns, mascat): tehnica folosita pentru ca doua medicamente care difera macroscopic
sa nu poata fi deosebite de subiecti si de investigator; subiectilor li se administreaza ambele medicamente,
dintre care numai unul contine substanta activa.
82. Etica cercetarii stiintifice si studiului clinic in sanatatea publica
Pentru asigurarea unui experiment obiectiv se impune respectarea anumitor conditii, cerinte. In primul rind, vom
mentiona tehnica dublu orb destinata in special experimentului medicamentos. Deoarece este aproape imposibil
pentru un doctor sa nu aiba anumite preferinte in alegerea tratamentului, tehnica dublu orb este destinata eliminarii
subiectivismului prin tinerea in secret a grupului destinat experimentului atit fata de doctor, cit si fata de bolnav.
Randomizarea apare in experimentul clinic ca fiind una din cele mai importante forme de cercetare. Este
necesara, de exemplu, in tratamentul cancerului. Medicul are in ingrijire bolnavi sceptici cu privire la tratament,
cea mai mare parte din ei sunt atit de speriati, incit relatia doctor-pacient va fi periclitata. Consimtamintul informat
are aici o mare importanta.
Nici un experiment terapeutic randomizat nu poate fi etic daca profesionistii de frunte nu stiu care terapie ofera
cele mai bune rezultate. Rezultatul acumularii tuturor acestor factori adversi este de a creste rata rezultatelor slabe,
ceea ce contravine intentiei de baza o oricarei cercetari: gasirea celui mai reusit tratament. In aceste cazuri, cind
ameliorarile sunt nesemnificative, cercetarea ar trebui incheiata, mai cu seama cind se in-sista ferm asupra
consimtamintului informat. Oprirea experimentului lasa o impresie negativa atit bolnavului cit si doctorului.
Altele par sa scoata in evidenta ca tratamentul trebuie sa fie acceptat de teama de a nu atenua indatoririle fata de
bolnavii prezenti, in favoarea unor beneficii de viitor.
Dificultati reale apar la pacientii incapabili de a-si da un consimtamint valid, datorita conditiilor mentale. Astfel de
bolnavi trebuie exclusi in mod automat din cercetare. O singura cale evita dificultatea nominalizata si anume aceea
de a accepta ca exista grupuri speciale de bolnavi care nu pot consimti, dar a caror implicare este vitala pentru

cercetare. Insa si in astfel de cazuri este obligatorie conditia ca suferinta inerenta bolii sa nu fie amplificata prin
experiment, sa nu presupuna riscuri apreciabile, iar consimtamintul sa fie dat de rude sau curator.
Al treilea imperativ al cercetarii clinice apare in procedura minutioasa de alegere a grupurilor de subiecti.
Utilizarea voluntarilor sanatosi trebuie licitata doar pentru cercetari nonterapeutice. Declaratia de la Helsinki nu
contine nici o referire in acest sens. Se crede insa ca tendinta de a utiliza in investigatia clinica grupuri de persoane
aflate deja sub stres, sau care au un consimtamint de obligatie fata de medicul care-i trateaza, simplul fapt ca ei
sunt accesibili face ca acest gen de cercetare sa capete un aspect neetic. Cercetarea nonterapeutica pe bolnav
trebuie sa fie axata pe un obiectiv care sa nu constituie o povara pentru el.
Faptul ca in societatile liberale nimeni nu este obligat sa participe la cercetari clinice presupune o inegalitate
intre persoanele care accepta sa se sacrifice participind la experimente si cele care asteapta ca noile tratamente sa
fie testate pe altii. Atunci cind este vorba despre voluntari sanatosi, aceasta inegalitate este de obicei compensata
prin bani. Problema ce apare in acest caz este de a gasi echilibrul just intre compensatia financiara prea inalta ce ar
putea indemna voluntarii sa accepte obligatii degradante si o compensatie prea mica, care nu ar onora in mod
corect datoria colectiva. Cit despre voluntarii bolnavi, care participa la un experiment terapeutic se considera in
general suficient de recompensati, profitind de un beneficiu direct si intrind in cercul solidaritatii cu persoanele
afectate de aceeasi boala. Mai mult, in tarile in care asigurarea medicala nu este obligatorie, bolnavii fara asigurare
sunt indemnati sa participe la studii experimentale clinice. Apare intrebarea: este corect acest lucru?
O problema nerezolvata inca este cea a bolnavilor care solicita sa participe la experimente altruiste, cu alte
cuvinte, fara recompensa. Conform legii, acesti bolnavi voluntari trebuie recompensati dupa aceleasi reguli ca si
voluntarii sanatosi. Cit priveste problema exploatarii in folosul cercetarilor pentru populatiile vulnerabile, sarace,
dependente, mai ales atunci cind nu este sigur ca aceste persoane vor putea beneficia de rezultatele obtinute (de
exemplu, atunci cind in Africa se experimenteaza un vaccin, iar la momentul comercializarii acestuia se va dovedi
prea scump pentru ca africanii sa poata beneficia de el). Problema in cauza a fost abordata in mod acut..
Medicina liberala a dat garantii accentuate de libertate si informare a bolnavului, creind insa si riscul
comercializarii actului medical, adica bolnavul fiind perceput mai mult un client decit un detinator al unui drept
de sanatate. Orice cercetare stiintifica medico-biologica trebuie sa ia in consideratie urmatoarele paradigme: (a) sa
fie absenta orice antinomie intre constiinta morala a societatii si constiinta morala a medicinei, (b) in caz de
aparitie a unor riscuri, aceste stari sa fie reziliate prin ceea ce s-a numit clauza de constiinta a medicului, conform
careia nu trebuie sa se piarda din uman ceea ce se cistiga in tehnic; (c) bioetica trebuie sa lege subiectivitatea de
obiectivitate, judecatile de valoare de judecatile despre fapte.
Pentru a reda increderea societatii in stiinta este nevoie ca opinia publica sa fie informata, iar stiinta sa aiba
acordul societatii.
83. Aspecte generale si norme de functionare si forme de standartizare al Comitetelor de Bioetica
Prototipul comitetelor de bioetica apare pentru prima data in anul 1953 in SUA, cind sunt organizate asa-numitele
Comitete de Experti, menite sa monitorizeze cercetarile stiintifice pe indivizi umani.
De exemplu, in anul 1970, cind sunt efectuate primele transplanturi de organe, medicii unei clinici americane
refuza sa-si asume responsabilitatea pentru decizia cu privire la pacientul caruia i s-ar efectua in primul rind
interventia si tot ei inainteaza propunerea de a implica reprezentanti ai societatii in rezolvarea acestei probleme.
Problemele cu caracter bioetic se pronuntau tot mai mult in activitatea stiintifica.
Dupa nivelul organizarii si functionarii, comitetele de bioetica pot fi clasificate in: Comitete internationale,
nationale, regionale si locale. Comitetele nationale se ocupa de probleme generale, pe cind comitetele regionale si
locale rezolva probleme si cazuri concrete, efectuind expertiza etica a diverselor probleme ce apar in relatiile
medic-pacient", medic-medic", medic-socium" etc. Astfel, comitetele de Bioetica, nu constituie decit o forma
netraditionala, originala, de autoreglare a comunitatii medicale.
. In cadrul Consiliului Europei este creat un Comitet de Bioetica, un comitet similar exista si la nivel UNESCO;
Uniunea Europeana are in componenta sa comisii ce se ocupa de problemele bioetice
In domeniul practicii clinice, Comitetele de Bioetica sunt chemate sa propage sentimentul increderii in
relatia medic-pacient, sa induca relatiile de parteneriat, sa ajunga la un acord prin discutarea in comun a
situatiilor complicate din punct de vedere moral-legislativ.
Actualitatea problemei este determinata si de faptul ca pina in prezent nu au fost depasite pe deplin sau eliminate
unele vicii ale medicinei

Pe de alta parte, unii pacienti apeleaza la organe judecatoresti cu anumite plingeri la adresa medicului, care nu de
multe ori se dovedesc a fi nejustificate. Profesionalismul judecatorilor poate fi insuficient pentru rezolvrea
problemelor cu caracter medical. Concomitent, chestiunile nominalizate nu pot fi lasate nici doar pe seama unui
grup de medici, care nu sunt competenti in domeniul legislativ sau psihologic (in cazul unor particularitati de
confesie, emotive etc.).
O responsabilitate importanta si permanenta a membrilor Comitetului de Bioetica este autoeducatia, in vederea
cresterii sensibilitatii in situatiile morale clinice. Comitetul de Bioetica realizeaza posibilitatea unui dialog
multidisciplinar.
Comitetele de Bioetica isi asuma sarcini de informare, recomandare, coordonare, avizare, raportare si ghidare a
cercetarii stiintifice si practicii biomedicale cu o tendinta de a corela permanent problemele tehnologice cu cele
etice. Comitetul de Bioetica nu hotaraste aplicarea deciziilor. La cererea Comitetului de Conducere a Spitalului sau
a Administratiei Spitalului, Comitetul de Bioetica al Spitalului poate ajuta la schitarea unor politici
institutionale pentru luarea deciziilor legate de ingrijirea sau tratamentul pacientului sau, de protejarea
medicului.
Consultarea Comitetului de Bioetica nu intotdeauna este obligatorie, ci se face ca o optiune a
medicului care ingrijind bolnavul, se confrunta cu anumite dificultati
Comitetele de Bioetica sunt obligate sa indeplineasca si expertiza etico-legislativa a proiectelor
stiintifice in biomedicina cu scopul de a asigura dreptul indiscutabil al medicului si datoria lui de a promova si a
D ezvolta permanent stiinta medicala, dar fara lezarea drepturilor civile, a demnitatii personale, bunastarii fizice si
sociale a pacientilor - subiectii experimentelor biomedicale, precum si a membrilor familiilor lor. In interesul
Forme standardizate in activitatea Comitetelor de Bioetica
Comitetele de Bioetica (Etica) pot garanta respectarea drepturilor si valorilor omului prin citeva
mecanisme.
In primul rind, este vorba despre responsabilitatile acestora.In al doilea rind, trebuie determinata
componenta acestor comitete. Aceasta poate fi diferita in dependenta de regulamentele interne ale institutiei, de
volumul de lucru al comitetului, de cazurile discutate etc.
In al treilea rind, este foarte important modul de lucru al comitetelor. Activitatea acestora trebuie sa
fie documentata prin: (1) existenta unor proceduri scrise de lucru; (2) prezenta inregistrarilor scrise; (3) evidenta
tuturor proceselor verbale ale intilnirilor.
84. Conflicte de interese in sistemul sanatatii publice
Pentru a intelege notiunea de conflict de interese trebuie determinata definitia acestuia. Prin conflict de interese
se intelege totalitatea conditiilor in care afirmatia profesionala referitoare la interesul primar (care constituie binele
si sanatatea pacientului, educatia viitorilor profesionisti etc.) tinde sa fie impropriu influentata de unul din
interesele secundare (scopuri financiare0
Exista diferite conditii pentru aparitia unor conflicte de interese. Inainte de toate este vorba despre primirea unor
decizii controversate in cadrul procesului de pregatire si desfasurare a unui studiu clinic. De obicei, aceste decizii
sunt fundamentate de interesul financiar al investigatorului.
Severitatea conflictului depinde de probabilitatea ca judecata profesionala va fi influentata de interesele
secundare. La fel, acesta depinde de seriozitatea daunei sau a greselii care vor aparea in rezultatul unei astfel de
influente.
Vom evidentia citeva calitati specifice, care de fapt si determina situatia de conflict de interese. In primul rind, cu
cit relatiile sunt mai apropiate si mai de durata, cu atit problema se adinceste. O relatie continua cu un
membru al comitetului sau, de exemplu, cu un partener al unui sponsor industrial, creeaza probleme mult mai
serioase decit acceptarea unui grant sau a unui cadou. In al doilea rind, prezentam gradul de discretie, adica cit
de mult este implicat emotional medicul sau cercetatorul in exercitarea judecatii profesionale. Astfel ce va
determina partial gradul de probabilitate: cu cit profesionalul va avea mai putina autoritate independenta intr-un
caz particular, cu atit mai mica va fi latitudinea pentru influenta improprie. In al treilea rind, cu cit sunt mai
largi limitele consecintelor, cu atit conflictul este mai serios. Pornind de la efectele asupra unui pacient

particular sau proiect de cercetare, un conflict poate avea efecte asupra practicii altor medici sau asupra proiectului
de cercetare al colegilor. In fine, in al patrulea rind, cu cit este mai limitata responsabilitatea medicului sau a
cercetatorului, cu atit este mai serios conflictul aparut.
Evitarea conflictelor de interese este necesara pentru a realiza prin o reglementare adecvata ce va avea scopul
mentinerii integritatii ratiunii profesionale, - pentru a minimiza influenta intereselor secundare, care trebuie sa fie
irelevante in luarea deciziilor ce tin de interesele primare. Ea va fi directionata de obiectivul de a pastra increderea
in ratiunea profesionala - de a minimiza conditiile ce vor cauza imaginea conform careia gindirea profesionala a
fost influentata impropriu, chiar daca acest lucru nu a existat.
Suportul industrial al unei cercetari reprezinta o potentiala situatie de conflict de interese. Pentru a evita aparitia
acestora, recomandam citeva reguli necesare, in cazul cercetarilor clinice suportate financiar de organizatii
comerciale. In primul rind, investigatorul trebuie sa fie liber de orice influenta din partea unitatii-sponsor. El nu
trebuie sa posede mijloace proprii sau interese patrimoniale in organizatia sponsor sau sa nu ocupe vreo functie in
administratia acesteia. In al doilea rind, trebuie sa existe o garantie din partea sponsorului industrial in libertatea
academica a cercetatorilor, cu dreptul de a propune si prezenta subiectul cercetat pentru discutii in cadrul
consiliilor stiintifice, in forma scrisa sau orala. In al treilea rind, cercetatorul care conduce un studiu clinic in care
sunt implicati in mod direct pacienti, viata si sanatatea acestora, trebuie sa aiba un interes financiar minim, ce tine
de comercializarea potentiala a produsului testat.
Pentru astfel de situatii sunt prezazute citeva cai de remediere: (1) executarea unor proceduri de instructaj continuu
pentru a mentine increderea stabilita intre medici si pacienti; (2) elaborarea unor regulamente profesionale,
deoarece numai regulile scrise vor putea induce claritate in solutionarea situatiilor de conflict; (3) existenta unor
regulamente guvernamentale, care ar avea un caracter mult mai general si ar viza toate
laturile posibile implicate intr-un conflict; (4) asigurarea transparentei, adica informatia poate fi prezentata
colegilor, spitalului, comitetelor profesionale sau chiar publicului; (5) abstinenta si prohibitia: o analogie cu
refuzul judiciar, care va face ca cercetatorii sa se retraga din cazurile in care ei au interese secundare substantiale;
(6) depistarea, in care se vor elimina interesele secundare.
Conflictul de interese poate avea loc in orice institutie clinica sau stiintifica, unde administratia va ignora anumite
elemente esentiale in organizarea procesului de cercetare stiintifico-practica. Este foarte necesara o politica corecta
a institutiei implicate in studiu.
In concluzie, doar un management adecvat stabilit la inceputul unei cercetari sau unui studiu clinic - cu elaborare
de reguli concrete, norme si legi - poate preveni aparitia conflictelor de interese in procesul studiilor stiintificoclinice, care pot aduce o potentiala dauna persoanelor inocente, imaginii medicinei si progresului stiintific in
general.