Sunteți pe pagina 1din 3

Psihologie Cognitiv

Percepiile Vizuale
Senzaiile sunt procese psihice elementare prin care se semnalizeaz, separat, in
formaimaginilor simple i primare, nsuirile concrete ale obiectelor i fenomenelor, n
condiiile aciunii directe a stimulilor asupra organelor de sim.
Percepiile sunt procese senzoriale complexe i, totodat, imagini primare,
coninnd totalitatea nformaiilor despre nsuirile concrete ale obiectelor i fenomenelor n
condiiileaciunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Percepia este proprietatea psihicului de a reflecta impresiile obiectelor, implicnd
gndirea, memoria, imaginaia, formnd imagini sintetice ale obiectelor receptate, se
fundamenteaz pe experiena subiectiv, provoac interese, aptitudini, stri afective.
Percepia presupune prezena diferitelor senzaii i decurge mpreun cu senzaiile. Pornind
de la complexitatea procesului perceptiv, clasificarea percepiilor prevede divizarea lor n
forme complexe.
Exist mai multe criterii de clasificare a percepiilor. In dependen de analizator
distingem:
percepie vizual - contemplarea unui tablou;
percepie auditiv - audierea unei melodii, unei povestiri;
percepie tactil - cunoaterea unui obiect dup pipit, n dependen de obiectul implicat
n perceptive
Senzaiile auditive i cele vizuale sunt principala surs de cunoatere a ambianei
asigurnd circa 95% din informaia asimilat de indivizii umani.
Senzatiile vizuale apar n urma actiunii undelorelectromagnetice asupra analizatorului
vizual - ochiul, elementul periferic al caruia este receptorul, iar cel central este situat n
regiunea occipitala.
Senzatiile vizuale sunt de doua feluri:
. cromatice - sesizeaza cele sapte culori ale curcubeului
. acromatice - sesizeaza culorile alb-negru si toate nuantele lor.
Senzatiile de culoare nu sunt specifice tuturor fiintelor vii. Acest avantaj l
poseda doar omul, vederea culorilor i ofera capacitatea de a se adapta mai eficient si de a
trai sentimente puternice produse de lumea lor.
Culorile nchise au
efecte
deprimante,
cele
prea vii
- iritante,
obositoare, deschise - stimulatorii, pozitive. Se stie ca culorile au o semnificatie sociala. La
africani negrul semnifica binele, iar albul - raul. In Europa negrul este culoarea doliului, n
Asia - alb. Galbenul exprima la Europeni despartirea, gelozia, la chinezi si japonezi bucuria, puritatea.
Perceptia spatiului vizual
Nevoia de a cunoaste o serie de nsusiri spatiale ale obiectelor, cum ar fi forma, marimea,
distanta, orientarea sau directia, volumul sau relieful au condus cu timpul la aparitia,
consolidarea si dezvoltarea unei forme complexe a perceptiei pe care o denumim perceptia
spatiului vizual. Se ntelege aproape de la sine ca perceptia spatiului vizual nu este o simpla
nsumare sau juxtapunere a perceptiilor de forma, de marime, de distanta etc, ci un produs
cu totul nou, rezultat n urma interactiunii si interdependentei tuturor acestor specii ale
perceptiei. Pentru a ntelege perceptia spatiului vizual sunt necesare doua categorii de

demersuri: unul analitic, constnd n precizarea caracteristicilor fiecarui tip de perceptie n


parte, corespunzator nsusirilor fizice ale obiectelor; altul sintetic, bazat pe corelarea tipurilor
mai simple ale perceptiei n conditii strict determinate, cu mijloace si mecanisme specifice
capabile a asigura efectul dorit. Fara a intra n prea multe amanunte, trebuie sa specificam
macar cteva dintre caracteristicile perceptiilor ce deriva din reflectarea nsusirilor spatiale
ale obiectelor.
Perceptia formei obiectelor presupune proiectarea pe retina a fiecarui punct al obiectului,
deplasarea recepiorilor pe conturul obiectului si urmarirea liniei care delimiteaza obiectul de
fondul perceptiv sau de ambianta n general.
Perceptia marimii obiectelor implica fenomene de acomodare a cristalinului, convergenta
globilor oculari, compararea obiectului dat cu alte obiecte din ambianta.
Perceptia distantei la care se afla amplasat obiectul depinde de marimea imaginii retiniene,
de prezenta sau lipsa detaliilor de structura a obiectului, de prezenta sau absenta reperelor,
n sfrsit, de particularitatile nsusirilor cromatice ale obiectelor.
Perceptia orientarii (directiei) obiectelor este determinata de verticala gravitationala si
orizontala perpendiculara pe ea.
Perceptia reliefului presupune reflectarea lungimii, latimii si adncimii obiectelor si se
bazeaza pe disparitatea imaginilor retiniene gradul de iluminare a suprafetelor convergenta
oculara, perspectiva liniara aeriana.
Nici una dintre aceste forme ale perceptiei nu este exclusiv, ci predominant vizuala. Este
adevarat ca analizatorul vizual ndeplineste o functie integratoare, dar alaturi de el intra n
functiune si analizatorul tactil, ca si cel kinestezic. Perceptia formei si marimii, de exemplu,
se realizeaza predominant vizual, dar capata o si mai mare relevanta si constanta cnd
intervine si explorarea tactilo-kinestezica a obiectelor, ntre analizatorii respectivi avnd loc
relatii de ntarire, control, confirmare reciproca. Specificitatea fiecareia dintre formele simple
ale perceptiei spatiului depinde nu doar de analizatorii care le asigura, ci de interactiunea
lor. De pilda, doua obiecte cu aceeasi forma, dar de marimi diferite, vor implica alte
mecanisme perceptive dect doua obiecte de forme diferite dar cu aceeasi marime. Daca la
cele de mai sus adaugam si distanta la care sunt amplasate obiectele si pozitia lor, vom
ntelege si mai bine diferentele ce apar n privinta mecanismelor perceptive declansate.
Asadar, perceptia spatiului vizual este data de mbinarea nsusirilor spatiale simple ale
obiectelor fizice, ca si de interactiunea lor specifica cu sistemele senzoriale. Dat fiind faptul
ca exista un spatiu bidimensional (plan) si un spatiu tridimensional (n relief), localizarea
obiectelor se va produce dupa nsusiri diferite ale obiectelor. De exemplu, n spatiul
bidimensional localizarea obiectelor se face, n principal, dupa coordonatele sus, jos,
dreapta, stnga. Dupa aceste coordonate se definesc formele, configuratiile plane. Un rol
esential l are verticala gravitationala si orizontala care se determina ca o perpendiculara pe
prima.
Dupa gestaltisti, cele doua linii produc fortele de tensiune care se neutralizeaza, se
echilibreaza, alcatuind o structura invariabila. n momentul n care una dintre liniile verticale
sau orizontale se perturba, asistam la perturbarea echilibrului, fapt ce declanseaza aproape
automat functiile compensatorii. In privinta acestui fapt, intervin chiar si o serie de
fenomene curioase : o linie oblica fixata ndelung cu privirea manifesta tendinta de a se
rectifica, de a se verticaliza. Orientarile postgestaltiste au aratat nsa ca nu numai nsusirile
fizice ale obiectelor conteaza n perceptia spatiului bidimensional, ci si pozitia subiectului,
conditiile lui interne, propriile lui organe (minile, gtul, picioarele, vrful nasului).

In perceptia spatiului tridimensional localizarea obiectelor se face dupa volumul, distanta


sau adncimea la care sunt amplasate (aproape sau departe). In vederea realizarii acestui
deziderat subiectul recurge la o serie de indici monoculari si binoculari.
Inaltimea n plan la care se afla un obiect situat n cmpul vizual (obiectele amplasate mai
sus par a se afla la o distanta mai mare); pe acest indice se bazeaza pictorii: cnd doresc sa
sugereze existenta unui obiect pe fundal, l picteaza mai mic, amplasndu-1 ct mai sus n
tablou ;
superpozifia (un obiect care eclipseaza un alt obiect pare a fi mai apropiat);
umbra (se foloseste pentru a detasa obiectul din fond, a-1 apropia sau departa;
desi umbrele nu ofera informatii despre distantele absolute la care se afla obiectele, ele
arata care obiecte sunt apropiate si care ndepartate datorita directiei umbrei unele cercuri
arata ca si cum ar navali peste noi, altele, de parca s-ar ndeparta).