Sunteți pe pagina 1din 2

In marea trecere volum de poezii de Lucian Blaga

referat

IN MAREA TRECERE Volum de poezii de Lucian Blaga, aparut in aprilie . Scrise intre anii 192l-l924,
cele 27 de poeme au fost publicate in majoritatea lor in revista Gandirea (19 din 21 imprimate in
presa); cate unul, a aparut in Cugetul romanesc si Lamura; sase texte s-au tiparit direct in volum.
In creatia poetica blagiana, in marea trecere reprezinta un moment de cotitura: dupa Poemele luminii
(1919) si Pasii profetului (1921), dominate fie de elanul nietzsche-an-dionisiac al identificarii cu
elementaritatea cosmica, fie de voluptatea panica a comunicarii cu un univers germinativ, in care eul
se lasa cuprins si asimilat de inertia, torpoarea, somnolenta generale, aceste poeme vorbesc despre o
constiinta si o lume scindate, conflictuale, profund dereglate si tulburate de nelinisti metafizice.
Ciclul de poeme Moartea lui Pan, din volumul imediat anterior, anuntase o atare perturbare a
echilibrului originar reprezentat de zeul emblematic; poezia Umbra, de exemplu, marca acea ruptura
ontologica" despre care va vorbi filosoful Blaga mai tarziu, sugerand substituirea directei comunicari cu
elementarul prin-tr-o mediere a semnelor: sensul lumii nu se mai oferea la nivelul trairii, ci se cerea
aproximat
dincolo
de
lucruri,
intr-un
orizont
transcendent.
Umbra de culoarea lunii, a lui Crist" reprezenta simbolic patrunderea suferintei in lumea senzualeuforica a lui Pan, conturarea unei constiinte problematizante, schitata de altfel (dar fara consecinte
imediate) inca in Eu nu strivesc corola de lumini a lumii din Poemele luminii, unde perspectivei unei
armonioase relatii eu-univers, sub semnul luminii iubitoare, deschise spre misterele originare ale
cosmosului, i se opunea deja lumina altora", cea care ucide cu mintea tainele" - semn al interogatiei
nelinistite a individului rupt de Totul universal. Or, eul liric ce se afirma in volumul in marea trecere
este prin excelenta o astfel de constiinta alienata, suferind de raul instrainarii, lamentandu-se pe tema
pierderii relatiei exemplare cu obarsiile, obsedat de intrebarile ultime si traind ca atare sentimentul
sfarsietor al tristetii metafizice". Poezia care da titlul cartii schematizeaza" oarecum aceasta situare
a subiectului uman intre doua orizonturi: pe de o parte, i se desfasoara in fata spectacolul unei lumi
deplin echilibrate, sub semn solar, in care toate nivelurile cosmice comunica, se oglindesc reciproc,
supuse unei expresii geometrice:
Soarele tine-n zenit cantarul zilei
Cerul se daruieste apelor de jos.
Cu ochi cuminti dobitoace in trecere
isi privesc fara de spaima umbra in albii.
Frunzare se boltesc adanci
peste o-ntreaga poveste".

Dar, in raport cu aceasta lume unde nimic nu vrea sa fie altfel decat este", deci care traieste in
perspectiva originarului echilibru, eul liric se descopera distantat, incapabil sa regaseasca unitatea
pierduta, raspunsul" cautat; exceptie nefericita intr-un univers luminos si rotund (Numai sangele meu
striga prin paduri / dupa indepartata-i copilarie"), el se simte vinovat, dezorientat, fara repere (Tot mai
departe sovai pe drum ca un ucigas"), tanjind zadarnic dupa refacerea varstei fericite. Aceleiasi stari
de spirit profund tulburate ii raspund poeme precum Psalm, Un om s-apleaca peste margine, Heraclit
langa lac, Din cer a venit un cantec de lebada, Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea sau Epilog.
Psalm-ul, bunaoara, vorbeste despre instrainarea de o divinitate altadata apropiata si familiara, ce se
refuza oricarei comunicari, monada inchisa in propria-i perfectiune, in noaptea fara ferestre-n afara".
El ofera si cheia" simbolica a numitei tristeti metafizice": ruptura de insusi principiul cosmic e pusa
pe seama salbaticiei" omului care, despartindu-se de varsta naiva si pura a copilariei, patrunde in
lumea intrebarilor fara raspuns, a sterilelor framantari ale constiintei problematizante. Gandul e numit
ca agent alienant, provocator de confuzie si haos in raporturile cu exteriorul, generand boala" fiintei:
M-aplec peste margine:
Nu stiu - e-a marii
ori a bietului gand?
Sufletul imi cade in adanc
alunecand ca un inel
dintr-un deget slabit de boala
(Un om se-apleaca peste margine).

Sangeram din mani, din cuget si din ochi' - se marturiseste in alta parte (Din cer a venit un cantec de
lebada), intr-o succesiune semnificativa pentru motivatiile aceleiasi stari: mainile sunt organele
faptuirii, ale angajarii in lumea fragmentara, dezechilibrata, a marii treceri"; cugetul e un alt nume al
gandului alienant, ochii sunt ei insisi organe ale constiintei ce distanteaza de univers. De aici, apelul
deznadajduit al sfarsitului (Vino sfarsit! / Asterne cenusa pe lucruri" - Un om s-apleaca peste margine),
lamentatia lepadarii" de sanul matern (Scrisoare), nostalgia nevindecata a unei stari prenatale, a
nimicului originar (Dar mi-aduc aminte de vremea cand inca nu eram, / ca de-o copilarie departata, /
si-mi pare-asa de rau ca n-am ramas in tara tara nume"), reveria anonimatului unei existente simple,
ca unul dintre multi", eliberata de Pacatul" apasator al vesnicei talmaciri" a vremii si zodiilor" (Am
inteles
pacatul).
Este aria problematica in care pot fi identificate in modul cel mai limpede teme si motive caracteristice
pentru viziunea expresionista: extrema tensiune spirituala, starea de neliniste profunda, intoarcerea
spre originar, sentimentul iminentei unui apocalips, atmosfera stranie, cvasihalucinanta a unor poeme
(v. Bunatate toamna), stilizarea gesticulatiei, devenita ritualica, ceremonioasa, servind expresia
retorica"
a
durerii
si
sugestia
tulburatoarelor
premonitii
etc.
Unor astfel de semne eschatologice traducand destructurarea universului in fata constiintei dubitative
a eului problematic (Orice ridicare a mainii / nu e decat o indoiala mai mult" - se poate citi in Heraclit
langa lac, iar in Cuvantul din urma: Arendas al stelelor / stravechile zodii / mi le-am pierdut./ Viata cu
sange si cu povesti / din mani mi-a scapat"), li se opune, drept contrapondere, cealalta lume, in care
nimic nu vrea sa fie altfel decat este". Un poem precum Sufletul satului pune din nou in ecuatie
gandul si tulburarea echilibrului launtric, sugerand ca renuntarea la intrebarile nelinistite poate oferi
solutia de reechilibrare (Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat./ Aici orice gand e mai incet"), altele
refac schema traditionalista ce opune satului arhaic orasul instrainat de natura (v. Pluguri), cu apelul la
o intoarcere necesara; ori, ca in amintirea taranului zugrav, elogiaza simtul artistic naiv, autentic al
taranului, intr-o viziune de iconografie populara; sau munca increzatoare in rostul ei a Lucratorului.
Aducand aminte de mitologia din Patii profetului sau de poemul dramatic Zamolxe, poezia De mana cu
marele Orb pune in relatie lumea cuvantului cu lumea faptei , refuzate in numele vietii panice", pur
organice (El tace - pentru ca-i e frica de cuvinte. / El tace - fiindca orice vorba la el se schimba-n
fapta"), in timp ce Fiica pamantului joaca trimite la dansul plin de vitalitate al Zemorei din misterul
pagan' citat. O ars poetica ce deschide volumul - Catre cititori - invocase, concentrand liniile de forta
ale intregii carti, o similara retinere in fata rostirii, mutenia si inchiderea ochilor - ca semne ale tristetii
metafizice": asimilate cu lacrimile", calificate drept amare", cuvintele sunt interpretate ca marci ale
alienarii,
intrucat
nu
pot
numi
decat
fragmentul
rupt
de
Totul
cosmic.
Tacerea si orbirea simbolica ar sugera in schimb intoarcerea spre originar, spre indistincta Totalitate
prima: gestica stilizata, cum spuneam, schitand o retorica sui generis menita sa convinga despre
taina initiatului" (cum o numea un alt poem), cautator al sensurilor ultime, intr-o lume a marii
treceri", refuzata in dimensiunile ei degradante si impure. Carte reprezentativa pentru creatia lirica a
lui Blaga, in marea trecere da o idee si despre felul specific poetului de a echilibra viziunea apocalipticexpresionista cu deschideri catre un univers exemplar prin armonie si stabilitate in tiparele sale dintai,
asa cum il propune imaginea stilizata a ceea^ce filosoful culturii va defini ca sat idee". insa aceasta
solutie traditionalista" este astfel doar in aparenta, caci Blaga depaseste toposul propriu-zis
traditionalist, conferindu-i cu stralucire dimensiuni de ampla rezonanta metafizica.