Sunteți pe pagina 1din 2

(Relaţiile dintre două personaje studiate într-un text narativ de Ion Creangă: Povestea lui

Harap-Alb )

„Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru.” (G.
Ibrăileanu). Citatul ilustrează şi părerile altor critici literari cu privire la opera marelui
prozator român. Autorul „Amintilor din copilărie”, Ion Creangă se remarcă prin stilul său
satiric, aluziv şi echivoc, prin scriitura inconfundabilă şi alte elemente de originalitate.
Autor a numeroase poveşti şi povestiri, Creangă rămâne nemuritor prin basmele sale,
îndeosebi prin „Povestea lui Harap-Alb”, o „sinteză a basmului românesc”, după cum
remarca Pompiliu Constantinescu.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice, cu acţiuni implicând fabulosul şi supusă stereotipiei care înfăţişează
parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Ţesut pe universala temă a confruntării binelui cu răul, „Povestea lui Harap-Alb” este
frumoasa poveste cultă în care feciorul de împărat – fără nume şi mezin al familiei – va
pleca la unchiul său Verde Împărat pentru a moşteni împărăţia, pentru că acesta nu avea
decât fete (iar fratele său trei feciori).
Neascultând sfaturile tatălui, ia în drumul său în slujbă pe un Spân, care prin viclenie
pune stăpânire pe feciorul de împărat şi acesta jură credinţă şi supunere şi, cu rolurile
schimbate – sluga ca stăpân şi stăpânul ca slugă – sub numele de Harap-Alb (slugă albă)
merg la Verde Împărat, unde falsul nepot încearcă sa scape de Harap-Alb, supunâdu-l la
probe primejdioase pentru a-l pierde. Eroul le va îndeplini pe toate, Spânul va fi demascat
iar Harap-Alb va lua în căsătorie pe fata împăratului Roş.
Personajele din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” (oameni dar şi fiinţe himerice cu
comportament omenesc) sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în
diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie întotdeauna, în basm, prin
victoria forţelor binelui.
Se utilizează triplicarea, dar Creangă supralicitează procedeul, a treia probă (aducerea
fetei) conţine alte încercări impuse de Împăratul Roş şi chiar de fată.
Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri
excepţionale, asemenea lui Făt-Frumos din basmele populare. El are calităti şi defecte,
sugerate şi de oximoronul din numele său. Prin trecerea probelor la care este supus de
Spân, răul necesar, pe parcusul călătoriei, una iniţiatică, fiul cel mic al craiului va
dobândi calităţile necesare unui viitor împărat (cu simţul responsabilităţii, al curajului, al
prieteniei, capacitatea de a-şi respecta cuvântul). Harap-Alb trece astfel de la mezinul
craiului cel timid şi ruşinos, cum este descris la început, la un împărat demn de titlul pe
care îl poartă şi asta în mare parte datorită Spânului şi încercărilor la care îl supune pe
erou. Basmul poate fi considerat astfel un bildungsroman, roman al iniţierii.
Pesonajele aflate în opoziţie sunt uşor de recunoscut şi după nume: Harap-Alb reflectă
condiţia duală, rob, slugă (Harap), dar şi originea lui nobilă şi naivitatea sa de la început
(Alb); pe când Spânul este, după nume, întruchiparea răului.
„Povestea lui Harap-Alb” dă cititorului impresia că nu doar naratorul, ci şi personajele,
par a avea cunoştinţă de scenariul iniţiatic pe care trebuie să-l traverseze protagonistul. În
acest scenariu eroul are de învăţat şi de la Spân, simbol al răului necesar, pentru a-i testa
limitele şi a-l ajuta să se maturizeze.
Cu excepţia eroului care este văzut în evoluţie, celelalte personaje sunt reductibile la o
trăsătură dominantă, reprezentativă tipologii umane. Spânul este tipul vicleanului, rolul
său fiind acela de a-l iniţia (în mod involuntar) pe erou şi de a ajuta cititorul să înţeleagă
mai bine tipologia personajului principal prin raportare la personajul antagonist
(caracterizare indirectă).
De remarcat este faptul că, deşi lipsit de puteri supranaturale sau de însuşiri excepţionale,
personajul principal trebuie să treacă prin încercările la care este supus de Spân cu
ajutorul calităţilor sale morale (bunătate, milă, curaj), dar susţinut de o serie întreagă de
prieteni. Personajele se individualizează şi prin limbaj, asemănător eroilor humuleşteni
din „Amintiri din copilărie”, spunându-se despre Spân că „trăieşte cu adevărat în replici”.
Esenţa basmelor, ideea că binele triumfă întotdeauna în faţa răului, este păstrată şi în
„Povestea lui Harap-Alb”, doar că drumul iniţiatic al eroului este mai interesant pentru
cititor.
Prin conturarea eroilor săi Ion Creangă demonstrează talentul de creator al unor personaje
originale, spontane, pline de umor, ce rămân nemuritoare în sufletele cititorilor. Se spune
despre Creangă că îşi înzestrează creaţiile pur fantastice „cu însuşiri sufleteşti şi trupeşti
peste măsura omenească”, împrumutându-le o viaţă omenească, una ţărănească şi
amestecându-i printre humuleşteni.

S-ar putea să vă placă și