Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea „ Petru Maior”, Tg.

Mureş
Masterat ILSCL
Anul I

Poetica şi critica literară

ŞCOALA FORMALĂ RUSĂ

Făgăraş Maria Cătălina

1
Şcoala formală rusă

În sensul larg al cuvântului termenul de FORMALÍSM semnifică o concepție

idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării

istorice la forme exterioare și scheme abstracte.1

Ideea de „formă” îşi are rădăcinile chiar din Antichitate, din concepţia

platoniciană asupra formei, „eidos”. Forma unui lucru include percepţiile

privitorului asupra acelui lucru, la fel ca şi acele aspecte senzoriale ale

respectivului obiect pe care mintea omenească le poate sesiza. Tot Platon crede că

„forma”, include elemente ale reprezentării şi ale imaginaţiei, însă nici-un lucru nu

poate fi reprodus în esenţă.

În ceea ce priveşte conceptul de „formă” în sfera cuvântului şi a limbii, acesta

are o lungă tradiţie filologică inaugurată de Platon cu dialogul „Cratylos”,

continuată de Plotin în „Enneade”, reluată de Retorica lui Aristotel, filosofia lui

Hegel şi a lui Schlegel şi lingvistica lui W. Humboldt.

Secolul al XX-lea este reprezentativ pentru mişcările inovatoare ce s-au resimţit în

toate artele. Este ceea ce va fi numit „modernism”, adversar al tuturor convenţiilor,

dogmelor, ce încătuşează spiritul creator. Astfel vedem constituindu-se în zona

comentariului de artă, două mari direcţii hermeneutice: pe de o parte, critica de tip

morfologic, provenită din concepţiile lui Konrad Fiedler, şi continuată cu nuanţe

specifice, de Wölflin, sau de psihologia gestaltistă, sau de structuralism, iar pe de

altă parte critica de tip conţinuitistic, interesată de subiectul literar al operei de

artă, mai mult decât subiectul ei formal.

1
D.E.X.

2
În Europa formalismul ia naştere ca „adversar deopotrivă atât al pozitivismului

epocii precedente, cât şi al esteticii filozofice idealiste cu generalitatea ei viciată şi

izolarea de fenomenele concrete ale vieţii.”

Reprezentanţii formalismului european, K. Fiedler, sculptorul Adolf Hildebrand,

Schmazov, Worringer, Wölflin, au ca viziune comună asupra teoriei artei, o serie

de perspective precum: sarcinile constructive ale artei, caracterul ideologic al

formei, mijloacele de redare şi cele tehnice, problema vizualităţii şi „istoria artelor

fără nume”. Nu a fost greu transferul acestor perspective şi în sfera literară, mai

întâi asupra lucrărilor lui Oskar Walzel, Sivers şi Saran, iar mai departe

influenţând chiar formalismul rus.

La începutul secolului al XX-lea, în spaţiul rusesc luăm parte la o serie de

evenimente sociale, la dezordinea instaurată de revoluţiile din 1905 şi 1917,

războiul din 1914 şi războiul civil. Pe fundalul acestui climat a fost necesar să se

constituie mişcările de avangardă în diversele arte, ca şi alternativă la dezordinea

instaurată. În acest context se va contura, direcţia, şcoala, curentul, sau metoda

formală.

Diacronic, acest curent îşi are începuturile între 1915, 1917, mergând pînă în

jurul anului 1930, odată cu iniţiativa unor studenţi de a înfiinţa Cercul lingvistic de

la Moscova(1914-1915), iar la Petersburg, doi ani mai târziu, respectiv 1917, se

înfiinţiază OPOIAZ-ul, adică Societatea pentru studiul limbajului poetic.2

Formalismul a aparut in Rusia in anii de dinaintea Revolutiei Bolsevice din 1917

si s-a dezvoltat de-a lulgul anilor '20, pana cand a fost redus la tacere de stalinism.

Grup militant de cercetători în domeniul lingvisticii şi literaturii, aceştia au început

prin a respinge doctrinele simboliste, de coloratură mai degraba mistică, ce

influenţaseră studiile literare, în special pe cele ruseşti de dinainte. Încercând


2
http://facultate.regielive.ro/referate/filologie/formalismul_rus-141886.html.

3
apropierea de un spirit ştiinţific autentic şi căutând fundamentele unei noi practici

a studiilor literare, şi-au îndreptat atenţia către realitatea materială a textului literar.

Opera apare ca o formă pură, unde importante sunt raporturile dintre

elementele sale constitutive (materiale şi procedee) . Evoluţia literar apare ca o

substituţie de sisteme, în care elementele se redispun dupa funcţiile pe care le

ocupa.

'' Critica trebuie sa disocieze arta de mister si sa se ocupe de modurile de

funtionare a textelor literare: literature nu e o pseodo-religie, sau o psihologie, sau

o sociologie, ci un mod particular de organizare a limbajului. Are propriile sale

legi, structurile sale, procedeele sale, care trebuie sa fie studiate ca atare, mai

degraba decat a fi reduse la altceva. Opera litarara n-a fost niciodata un vehicul

pentru idei, o reflectie asupra realitatii sociale, nici incarnarea unui adevar

transcedental: e un fapt material a carui functionare poate fi analizata mai degraba

asa cum cineva poate examina o masinarie.''

(Eagleton)

Formalismul rus incearca sa izoleze obiectul cunoasterii in puritatea sa

fenomenologica. De aceea, una dintre caracteristicile importante ale formalismului

rus este anistoricismul sau constitutiv. Telurile principale vor fi descrierea

caracteristicilor generale ale limbajului literar vazut ca sistem (literaritatea), avand

logica sa proprie, si analiza procedeelor specifice sau a modurilor de operare ale

acestui tip de limbaj (constructiile narative, faptele de stil, structurile ritmice,

structurile tematice).3

Numită şi curentul formalism rus- a fost în atenţia cercetătorilor de teorie literară a

secolului nostru. Termenul de formalism îşi are originea din formalismul german

regăsit în muzică şi în artele plastice la artişti precum: A. Hildebrand, H. Wolfflin,


3
http://teorialiteraturii2009.blogspot.com/2009/02/roman-pasca-lecturer-japanese-studies.html

4
iar persistenţa principiilor formaliste în fundamentarea analizelor structurale ale

operelor literare şi folosirea teoriei şi metodologiei semiotice(Știință care se ocupă

cu studiul general al semnelor și al sistemelor de semn4 ) extinsă până în zilele

noastre.

Începuturile acestui curent au avut loc între anii 1915- 1917, când după cum

afirmă Roman Jakobson, în iarna anilor 1914- 1915, câţiva studenţi au înfinţat sub

auspiciile ( protecția sau sprijinul (cuiva); cu susținerea și cu ajutorul (cuiva)

Academiei de Ştiinţe, cercul lingvistic de la Moscova, chemat să promoveze

studiile de „ lingvistică şi poetică” şi cu aceleaşi intenţii la începutul anului 1919 s-

a format la Petrograd Societatea pentru studiul limbajului poetic cunoscută ca

OPOIAZ care a intrat în strânsă colaborare cu cercul de la Moscova.

Din acest cerc au făcut parte următori membrii: Roman Jakobson, P. Bogatîriov,

O. Brik, B. Tomaşevski, I. Tînianov, poetul V. Maiakovski- un timp mai scurt, iar

din cel de la Petrograd, I. Iakubinski , G. D. Polivanov, v. Şklovski, B. Eihenbaum,

S.I Bernştein. Fără să vreau să se integreze în curentul formalist V. Jirmunski şi V.

Vinogradov au aderat la unele principii ale acestui curent.

Să nu l uităm nici peDostoievski- care este unul dintr inovatorii formei artistice.

Acesta a creat un tip inedit de gândire artistică, care se denumeşte în mod

convenţional polifonic. Dovstoieski crează un nou model artistic al lumii, în care

numeroase elemente esenţiale ale vechii forme artistice au suferit o transformare

radicală. 5

Totodată, şcoala formală rusă nu s- a iscat din senin, ci apariţia ei a fost pregătită

de întreaga evoluţie a esteticii ruse din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-

lea, deşi termenul pregătită , suferă de o mare aproximaţie deoarece diversele

4
Dicţionar explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Univers, Bucureşti, 2009
5
M. Bahtin, Problemele poeticii lui Dovstoieski, editura Univers, Bucureşti, 1970, pag. 5

5
grupări critice ( critica organică, critica psihologică, estetica simboliştilor ), ca şi

diversele personalităţi critice ( Apollon Grigoriev, Potebnea, Lev Şestov, Bielîi,

Blok etc. ) au o valioare în sine, independentă de reacţiile pe care le generează,

chiar dacă reacţia se va numi şcoala formală. Apariţia şcolii formale ruse s- a

datorat şi procesului de emancipare pe care l- a parcurs gândirea critică rusă

începând de prin anii 1830- 1840.6

Scopul acestor grupări a fost ca un fel de manifestare tinerească la închistarea

studiilor universitare în neogramatica lingvistă şi în studiul vieţii autorilor

sociologismului şi psihologismului în cercetarea literară.7

Aceşti reprezentanţi ai şcolii ruse porneau de la ideea că limbajul poeziei (al

literaturii artistice în general) semnifică un sistem de comunicare cu totul deosebit

de cel constituit de limba comună . Ceea ce face să fie esenţială şi diferită limba

comună a fost numit prin termenul ostrenenie (singularizarea, insolitarea)

cuvântului prin care în poezie cuvintele au alte valori conotative( semnifică total

altceva ) în limbajul curent. Aşadar, pornind de la această premisă reprezentanţii

şcolii formale au decis că singura îndatorire a cercetătorilor literari este studierea

felurilor în care se realizează forma, deoarece afirmă aceştia, căci tocmai forma

dinamică este cea care transformă materialul amorf (Care nu prezintă o structură

cristalină, regulată; fără formă precisă. Care nu este organizat, structurat etc. ) într

o mare operă de artă a tuturor timpurilor.

Obiectul cercetării literare îl constituie nu literatura, ci literalitatea (caracterul a

ceea ce este literal )- mai complex să o numim aşa ar fi totalitatea procedeelor prin

care materialul regăsit în societate, economie, politică etc. devine operă de artă.

6
Boris Tomaşevski, Teoria literaturii, Editura Univers, Bucureşti, 1973, pag. 5- 6.
7
Mihai Pop, Ce este literatura? Şcoala formală rusă, Editura Univers, Bucureşti, 1983, p. IV.

6
Cu ajutorl literalităţii, opoziţia regăsită între conţinut şi formă este reformulata ca

opoziţie dintre material şi procedeu.

Formalismul rus incearca sa izoleze obiectul cunoasterii in puritatea sa

fenomenologica. De aceea, una dintre caracteristicile importante ale formalismului

rus este anistoricismul sau constitutiv. Telurile principale vor fi descrierea

caracteristicilor generale ale limbajului literar vazut ca sistem (literaritatea), avand

logica sa proprie, si analiza procedeelor specifice sau a modurilor de operare ale

acestui tip de limbaj (constructiile narative, faptele de stil, structurile ritmice,

structurile tematice).

Aşadar, vedem că obiectul ştiinţei literare nu este literatura ci literalitatea...aceasta

semnificând transformarea cuvântului în operă poetică şi sistemul de procedee ce

efectuează această transformare.8

Formaliştii constată că materialul ar fi acelaşi cu realitatea nonverbalizată, iar

procedeul acelaşi cu literatura însăşi.

Literatura primeşte valenţe distinctive în momentul în care este înlocuită prin

intermediul procedeului, aceasta primeşte un statut independent şi se opune lumii

exterioare.

Reprezentanţii şcoli formale au pus bazele teoriei evoluţiei literare ca succesiune

de sisteme , prin extinderea şi în aria istoriei literaturii şi au încercat să se impună

nu doar pentru simplul fapt că ar fi dorit să exprime o noutate, ci din cauză că

vechiimea îşi pune amprenta asupra valabilităţii artistice.

Reprezentanţi precum: V. Sklovski- cu Teoria Prozei şi B. Tomaşevski cu a lui

Poetica, au reuşit să se impună şi să difersifice preocupările existente până în acel

moment în şcoala formală rusă.

8
Tzvetan Todorov, Teorii ale simbolului, Editura Univers, Bucureşti, 1983, pag. 407.

7
Aceste lucrări cuprind opere literare abordate mai complex din punct de vedere al

relaţiilor şi a elementelor funcţionale, ca structuri de gen distincte. Aceste lucrări

au fost editate sub îndrumarea atentă a reprezentanţilor Şcolii formale rus şi au

ţinut cont de următoarele teorii:

1. Teoria subiectului- care constă în distingerea dintre subiect( adică, de modul în

care cititorul a luat cunoştinţă de cele întâmplate- când vorbim de o operă epică )

şi fabulă ( ceea ce s a întâmplat efectiv ). Formaliştii ruşi au evidenţiat caracterul

original, creator de convenţie artistică al subiectului, deoarece în realitate nu există

decât un număr foarte redus de situaţii esenţiale de viaţă care se combină continuu

sub alte forme. Fabula presupune o relaţie cauzal- temporală între temele

expresive.

2. Teoria situaţiilor de motivaţii- este cea care denumeşte motivaţia introducerii

unui motiv, într o operă literară, Tomaşevski (în Teoria Literaturii)

Clasifică motivaţiile astfel:

a) Motivaţie compoziţională, al cărei principiu îşi are originea în economia şi

oportunitatea motivelor ;

b) Motivaţia realistă- aceasta constă în sentimentul credibilităţii evenimentelor

reprezentate estetic. Aşadar, orice motiv trebuie introdus într o anume situaţie ca

unul veridic, adevărat.

c) Motivaţia estetică- este cea care justifică estetic introducerea fiecărui motiv.

3) Teoria ritmului în poezie, a artei ca sistem de semne etc

Spiritul consecvent şi operele realizate cu maturitate de către reprezentanţii

formalismului rus face ca aceştia să fie recunoscuţi drept precursori ai

structuralismului şi semioticii. Li s- au atribuit unele insensibilităţi care ţin de

conţinut, aspecte ideologice etc. Aceştia au contribuit în mod decisiv la

8
dezvoltarea criticii şi a poetcii, şi au făcut ca opera să fie înţeleasă ca realitate
9
autonomă.

Fiind dat faptul că acest curent s- a constituit în Rusia în preajma Marii Revoluţii

din octombrie şi s- a dezvoltat până în 1930 în plină revoluţie a făcut ca printre

trăsăturile ei să fie: distanţarea de trecut, legătura cu mişcarea literară

revoluţionară, căutarea de noi căi pentru recunoaşterea şi mai cu seamă pentru

înţelegerea literaturii, intransigenţa în susţinerea poziţiilor, tonul polemic, toate îşi

au explicaţia în acest context. Unii dintre reprezentanţii Şcolii formale au luat parte

la acţiunile revoluţionare, printre aceştia se numără şi O. Brik, V. Maiakovski şi V.

Şklovski, care semnează apelul „ pentru revoluţie”, adresat organizaţiilor de

muncitori şi soldaţi, publicat la 28 martie 1917, în presă. Artiştii din Petrograd,

pictori, poeţi, scriitori, actori şi muzicanţi au constituit asociaţia Pentru Revoluţie

ca să ajute partidele şi organizaţiile revoluţionare în propagarea ideilor revoluţiei

prin mijlocirea artei. Asociaţia cere organizaţiilor revoluţionare să recurgă la

concursul ei pentru ca manifestele şi apelele să fie mai convingătoare. Are loc o

dispută între reprezentanţii formalismului şi cei al marxismului. V. Erlich-

descinde că această dezbatere dintre reprezentanţii şcolii formale şi orientarea

marxistă continuă până în deceniul al treilea când „ formalismul” , care devenise

din poreclă un renume, este permanent şi aspru criticat pentru că rupe literatura de

viaţă, de determinările ei socio- economice, orientarea teoretică de fundamentele

ideologice ale societăţii.

Roman Jakobson şi P. Bogatîriov ajung la Praga şi îşi continuă activitatea în cercul

lingvistic unde se formulează, în 1929, tezele structuralismului. Jakobson la Praga

are o lucrare în care face diferenţa dintre versul rus şi cel ceh în care formulează

principiile noii direcţii în studiul versificaţiei.


9
Iulian Boldea, Poetica şi critica literară, Univ. Petru Maior- Tg. Mureş, 2008.

9
P. Bogatîriov elaborează principiile şi metoda noii direcţii a cercetării folclorului pe

linia funcţional structurală.

Atât în vremea începuturilor, a polemicii cu neogramatica, cu istorismul sterp şi

teoria simbolistă a poeziei, cât şi în etapa afirmării principiilor şi testării ipotezelor

prin analiză şi chiar în epoca confruntării cu marxismul, caracterul de grup,

permanenta şi via dezbatere, munca de laborator viu prin legătura cu poezia nouă,

constituie nota dominantă a şcolii formale. Osusţinută căutare, întrebări şi

răspunsuri, ipoteze ce se cer verificate prin găsirea metodelor adecvate feresc

şcoala formală de închistare dogmatică şi îi asigură locul pe care îl ocupă în teoria

literaturii, în atmosfera altfel domoală a acestei discipline. Elanul revoluţionar

merită a fi remarcat.

Studiul lui B. Eihenbaum cunoscut ]n general sub titlul Teoriei” metodei formale”,

dar publicat în rusă în 1927 cu titlul Literatura. Teoria. Critica. Polemica aduce în

etapa din urmă o privire de ansamblu asupra mişcării, a problemelor pe care le a

atacat şi a rezultatelor la care a ajuns.

Acest studiu scoate în evidenţă cel mai bine iniţiativele noii mişcări ştinţifice, noutatea

punctului de vedere formalist asupra problemelor fundamentale ale literaturiinşi

artei, îndreptăţirea polemicilor cu istoria literară tradiţională care şi a confundat

menirea cu cea a istoriei culturii, a psihologiei individuale sau o sociologiei.

Recunoaşterea faptului că latura artistică, estetică este fundamentală pentru opera

literară a determinat grupul să cerceteze înainte de toate legile interne ale operelor

literare în opoziţie cu concepţiile tradiţionale care aveau în vedere aspectele lor

exterioare. Noua teorie literară s- a caracterizat de la început prin înclinarea spre

lingvistică, ceea ce i- a permis să- şi determine obiectul şă- şi specifice scopurile.

10
V. Şklovski are un studiu intitulat „ Arta ca procedeu” al metodei formale este o

provocatoare deschidere spre studiul formei în noua ei accepţiune. Polemic ca ţi în

toate studiile lui V. Şklovski arată că imaginile sunt doar mijloace ale limbajului

poetic, procedee egale ca funcţionalitate cu alte procedee ca: paralelismul simplu

sau negativ, comparaţiile, hiperbola, repetiţiile etc. Introduse în jocul general al

procedeelor imaginile îşi pierd poziţia dominantă pe care le o acordaseră

simboliştii, sunt simple elemente de construcţie. Ca atare, ele nu sunt creaţii ale

unei epoci sau ale unui curent literar, ci formule ce pot fi transmise de la o

generaţie la alta.

Obiectul ştiinţei literaturii trebuie să fie studiul particularităţilor specifice ale

faptelor literare prin care acestea se deosebesc de toate celelalte fapte chiar dacă

ele ca material literar pot oferi date informaţionale auxiliare şi altor ştiinţe.

Obiectul ştiinţei literare nu este literatura, ci literalitatea, adică ceea ce face dintr

un fapt o operă literară. Formulând acest principiu, Roman Jakobson continuă

pentru a marca deosebirea faţă de concepţiile din trecut. Dar neînţelwgând acest

principiu fundamental, până de curând istoricii literari semănau ca nişte poliţişti

care voind să aresteze o anumită persoană, pentru orice caz, luau tot ce găseau în

casă şi arestau chiar şi pe cei care treceau întâmplător pe stradă.

Comparând romanele lui Tolstoi şi Dostoieb’vski şi nuvelele lui Turgheniev,

formaliştii pun în discuţie deosebirea dintre literatura scrisă, cartea literară şi

povestirea orală şi dezbat noţiunea de „ skaz”, de fapt problema performării

directe, fără mijlocirea scrisului şi cea a transpunerii acestui mo de povestire în

literatura scrisă nu numai ca procedeu, ci şi ca modalitate de identificare stilistică.

Domeniul căreia şcoala formală i- a acordat o atenţie deosebită a fost teoria versului

atât pentru că a considerat vechile teorii depăşite, cât şi pentru faptul că a trăit

11
versul în contact direct cu poezia nouă. Aici studiile formaliste au fost radical

înnoitoare.

Roman Jakobson este cel care arată cum că formaliştii au dat o nouă orientare

studierii versului prin corelarea sunetelor cu sensurile, a ritmului şi melodiei cu

sintaxa, prin părăsirea caracterului normativ al vechii versificaţii şi a antinomiei

rigide dintre metru şi ritm.

Noţiunea de tradiţie este definită tot în contextul raportului literaturii cu timpul, cu

trecutul, prezentul şi viitorul. Cum arată I. Tînianov, dacă admitem că evoluţia

înseamnă schimbarea corelaţiilor dintre elementele sistemului, schimbarea

funcţiilor, ajungem la disoluţia sistemului, la degradarea lui. Degradarea are în

diferite epoci ritmuri diferite, mai lente sau mai accelerate, dar nu provoacă

schimbări imediate în toate elementele formale, ci doar reorganizarea funcţiei lor.

Deci, compararea în timp a diferitelor fenomnene literare nu trebuie să înceapă cu

elementele formale, ci cu funcţia lor. Elementele aparent puţin asemănătoare ale

sistemelor pot fi funcţional identice şi invers. Problema este complicată şi de faptul

că orice curent literar dintr o anumită perioadă îşi caută sprijin în sisteme

anterioare, în ceea ce numim tradiţie.10

În discuţia asupra evoluţiei literare şcoala formală implică şi problema deosebit de

actuală astăzi a faptelor periferice. „ Orice gen literar trece în epoca de decădere a

lui de la centru spre periferie şi în locul lui apar, din curtea din dos, mărunte ca

fenomene noi ce tind spre centru”.

Cu toate vicisitudinile prin care a trecut şcoala formală după 1930, principiile ei

fundamentale, metodele de analiză şi conceptul de fapt literar ca obiect de

cercetare a ştiinţei literaturii, ajung după o latenţă de mai mulţi ani, o nouă

prezemţă în ştiinţa literară rusă, reapar parcă pentru a adeveri pregnant justeşea
10
Cf. Tînianov, Oliteraturnoi evoliutii în Texte der russischen Formalisten, 1, 1969, p. 459.

12
viziunii formaliştilor în legătură cu evoluţia literară. Le regăsim mai întâi la unii

continuatori ca B. Tomaşevski, V. Jirmunski şi V. Vinogradov, dar mai cu seamă

în lucrările de folclor ale lui V. I. Propp şi chiar în valoroasele monografii ale lui

M.M. Bahtin. Lucrarea cea mai însemnbată a lui V. I. Propp se intitulează în spirit

formalist „ Morfologie a basmului”.

Opera literară presupune evoluţia literaturii după cum evoluţia literaturii presupune

opere. Trăirea unei opere şi trăirea dinamică a literaturii sunt indisolubil legate.

Opera literară este un tot şi totodată o parte a unui tot mai mare şi mai complex.

În afara Rusiei şi a Cercului lingvistic de la Praga , interesul pentru şcoala formală

s- a manifestat mai întâi în chip firesc în zonele culturale, în ţările slave înrudite

lingvistic.

Ceea ce au încercat din răsputeri să facă cei aparţinători sau reprezentanţii şcoli

formale ruseşti a fost strădania acestora de a nu se crampona de dogme, de a- şi

pune întrebări, de a cerceta şi a- şi da rpspunsuri, de a revizui aceste răspunsuri

când realitatea nu le verifică, de a pătrunde pe căi proprii în înţelesurile operelor

literare.11

Bibliografie

1. Dicţionar explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Univers, Bucureşti,

2009.

2. M. Bahtin, Problemele poeticii lui Dovstoieski, editura Univers, Bucureşti, 1970

3. Boris Tomaşevski, Teoria literaturii, Editura Univers, Bucureşti, 1973

4. Mihai Pop, Ce este literatura? Şcoala formală rusă, Editura Univers, Bucureşti, 1983

5. Tzvetan Todorov, Teorii ale simbolului, Editura Univers, Bucureşti, 1983

11
Mihai Pop, Op. cit. P. VIII- XV.

13
6. Iulian Boldea, Poetica şi critica literară, Univ. Petru Maior- Tg. Mureş, 2008

7. Cf. Tînianov, Oliteraturnoi evoliutii în Texte der russischen Formalisten, 1, 1969

8. http://teorialiteraturii2009.blogspot.com/2009/02/roman-pasca-lecturer-japanese-

studies.html

9. http://facultate.regielive.ro/referate/filologie/formalismul_rus-141886.html.

14