Psihoterapia Copilului şi Adolescentului

Lector Univ.Dr. Lepădatu Ioana

Toate funcŃiile psihologice se dezvoltă în context social: oricât de puternic ar fi

motorul genetic responsabil de emergenŃa noilor abilităŃi şi de tranziŃia spre noi niveluri
de funcŃionare. Un potenŃial nu devine realitate dacă cel care îngrijeste copilul nu oferă
sprijin, nu menŃine şi nu duce mai departe eforturile copilului.
AsistenŃa psihologică (Paul Popescu Neveanu) este ansamblul acŃiunilor şi măsurilor
acordată de către o persoană specializată în vederea întăririi, fortificării sau insănătoşirii
psihice a celui cu astfel de nevoi.
În fucŃie de scop asistenŃa este de mai multe tipuri : primară,(de suport),
secundară (consilierea), terŃiară , psihoterapia), cuaternară (readaptarea
şi reinserŃia familială, profesională, socială).
AsociaŃia Britanică de Consiliere: dă următoarea accepŃie termenului consiliere:
“vorbim de o relaŃie de consiliere atunci când o persoană (consilierul) este de acord în
mod explicit să ofere timp, atenŃie şi respect altei persoane (client). Scopul consilierii este
de a oferi clientului şansa de a explora, de a descoperi şi de a clarifica modalităŃile
optime de a-şi trăi propria viaŃă, de a avea o existenŃă fericită”. IniŃial, domeniul
consilierii a fost identificat în mod eronat cu cel al psihoterapiei, pentru ca mai apoi
sferele celor două activităŃi să se delimiteze net din punct de vedere teoretic. Între cei doi
termeni există diferenŃe semnificative: consilierea este o acŃiune proactivă, în timp ce
psihoterapia este intervenŃia postfactum (de remediere, de terapie).
În momentul actual, s-a conturat clar o serie de tipuri majore de consiliere
psihosocială, în funcŃie de situaŃie şi de scopuri: consilierea individuală (tradiŃională), de
grup, de familie, vocaŃională, consilierea multiculturală (cross-sultural counseling: în
comunităŃile multiculturale, pentru minorităŃi etc) si consilierea educaŃională (care capătă
nuanŃe diferite în funcŃie de nivelul de şcolaritate la care se raportează – şcoala primară,
secundară, liceală sau superioară).
Pe lângă rolurile generale ale unui consilier (consiliere individuală, consiliere de
grup, training, consultanŃă şi dezvoltare organizaŃională), consilierul şcolar mai este
pregatit să desfăşoare activităŃi de evaluare, asistenŃă în carieră, plasament, prevenire a
problemelor de dezvoltare.

Scopul fundamental al terapiei este asigurarea unei funcŃionări optime a individului

sau grupului, scop care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii:
promovarea sănătăŃii şi a stării de bine; dezvoltare personală; prevenŃie.
În ceea ce priveşte consilierea şi orientarea persoanelor cu cerinŃe educative
speciale, în Romanânia domeniul nu este pe deplin conturat, până în acest moment nici o
instituŃie de învăŃământ superior neavând un program adecvat de pregătire a unui
asemenea tip de specialist. Practic, în aceste momente, specialiştii în domeniul
Psihopedagogiei speciale sunt abilitaŃi să ofere servicii de consiliere persoanelor cu
handicap intelectual sau motor, cu probleme de auy sau de vedere, de comunicare, de
comportament, de învăŃare. O categorie specială o reprezintă copiii supradotaŃi – pentru
care, în câteva zone ale Ńării, au fost puse la punct programe educative de excepŃie, care
înglobează şi asistenŃă de tip consiliere şi orientare.

Consilierul va ajuta clientul să identifice obiectivele şi să abordeze soluŃiile legate de:

autocunoaştere

comunicare

stima de sine

modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative de
gândire

ameliorarea emoŃiilor negative şi a consecinŃelor determinate de diferite traume

acordarea de suport

însuşirea şi dezvoltarea unor strategii de adaptare

facilitarea învăŃării unor comportamente sau abilităŃi noi

prevenirea apariŃiei unor probleme şi menŃinerea stării de sănătate mentală

Caracteristicile consilierii
 Consilierea prezintă anumite particularităŃi şi note specifice care o diferenŃiază de
psihoterapie (Băban, 2003):

este o relaŃie de colaborare dintre consilier şi cel consiliat;

este focalizată pe problemă;

este orientată atât către dimensiunile şi comportamentele problematice ale
clientului, dar şi spre îmbunătăŃirea unor aspecte din viaŃa clientului (ex.
comunicarea, abilităŃile de învăŃare, de luare de decizii, etc.) şi mai puŃin spre
schimbarea personalităŃii în ansamblu;

este eclectică (integrează şi aplică principii şi strategice specifice mai multor
orientări teoretice, în funcŃie de problema şi stilul clientului);

este formativă (vizează nu doar intervenŃii “curative” dar mai ales prevenŃia unor
comportamente neadaptative şi învăŃarea acelor strategii care vor facilita o
adaptare mai eficientă situaŃiilor de viaŃă);

este informativă, furnizând clientului datele necesare pentru a lua decizii
informate şi responsabile;

este suportivă, oferind clientului cadrul adecvat pentru a-şi exprima emoŃiile,
conflictele, dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;

este focalizată pe situaŃiile prezente, trecutul fiind abordat sporadic, doar pentru a
înŃelege mai bine situaŃiile din present;

ce facilitează identificarea resurselor proprii de adaptare la mediu şi de
soluŃionare a situaŃiilor problematice;

este un proces ce potenŃiază validarea resurselor clientului în lumea reală;

este o intervenŃie de durată scurtă şi medie.

Prin consiliere sunt abordate emoŃiile, cogniŃiile (gândurile) şi comportamentele care

împiedică dezvoltarea şi adaptarea optimă a persoanei la cerinŃele cu care se confruntă.
Se va lucra întotdeauna în beneficiul clientului (ex. dacă un client ar beneficia de
consiliere în mai mare măsură prin intervenŃia unui alt profesionist, îl vom trimite, chiar
dacă prin aceasta pierdem o oportunitate de a învăŃa în urma experienŃei de consiliere).

Ce NU este consilierea?

oferire de sfaturi

conversaŃie obişnuită, fără nici un obiectiv

proces de manipulare a clienŃilor

formă de tratament al bolilor mentale

Metode Psihoterapeutice:
Până în 1970 exista psihanaliza ca metodă psihoterapeutică individuală, în SUA
trainingul autogen, bioenergia, terapia centrată pe client a lui C. Rogers, iar la noi
dinamica de grup (1960-1970), psihodrama (1965-1975), bioenergia (1975-1980), Gestalt
terapia (1980).
Noile terapii îşi au rădăcinile în Europa :
- ansamblu de metode orientate spre starea de bine,
- acordă un rol important abordării corporale,
- pun accent pe exprimarea emoŃională şi pe comunicarea nonverbală,
- sunt interesate de comportamente, de acŃiune decât de discurs,
- sunt orientate către aici şi acum, spre felul cum persoanele se exprimă,
acŃionează şi întreŃin relaŃia în prezent.
Psihodrama lui Jacob Moreno, Dinamica de grup a lui Kurt Lewin, Analiza
ExistenŃială creată de Ludwig Binswanger, Victor Frankl, Rollo May, Vegetoterapia lui
Wilchelm Reich, Gestalt terapia lui Friedrich Perls, sunt curente ale psihologiei umaniste,
terapiile umaniste adresându-se persoanelor normale, dar şi nevrozaŃilor.
Obiectivul terapiilor umaniste este mai puŃin de a îngriji sau vindeca o boală, cât
a permite fiecăruia să-şi dezvolte şi să-şi sporească potenŃialităŃile, să-şi-o îmbogăŃească
viaŃa sau experienŃa, să creeze relaŃii mai intense şi mai armonioase. Acordând o atenŃie
diferită vieŃii şi experienŃelor noastre, noi alegeri şi noi resurse pot să apară.
Există 130 de metode psihoterapeutice. (Dr. André, Moreau (2007) Psihoterapie.
Metode şi Tehnici.Editura TREI, Bucureşti).
1. Psihoterapii centrate pe vorbire, pe interacŃiuna verbală: terapiile verbale
 Clientul este invitat să vorbească pentru a se vindeca: exemplu tipic este
psihanaliza, terapiile lui C. Rogers, Pnl (Programarea Neuro Lingvistică), Analiza
tranzacŃională în şedinŃă individuală.
2. Socioterapiile se practică în grup, scopul fiind crearea unor relaŃii sănătoase
în grup, pentru vindecarea relaŃiilor traumatizante din trecut. Amintim:
Dinamica de grup, gestalt terapia, Analiza tranzacŃională în grup, Psihodrama.
3. Somatoterapiile sau terapiile cu meditare corporală, folosesc corpul ca suport
de schimbare. (Artele MarŃiale, Bioenergie, sofrologie)
4. MeditaŃii nu se crează o relaŃie şi corpil se imobilizează ( Hipnoza, terapiile
Trans-personale, curentele spiritualiste, Artele MarŃiale).

Atitudinile şi abităŃile terapeutului construirea şi menŃinerea unei relaŃii

terapeutice eficiente.

Atitudinile sunt: acceptarea necondiŃionată, congruenŃa, empatia şi colaborarea.

1. Acceptarea necondiŃionată
Este cea mai importantă atitudine în consiliere. Ea presupune acceptarea unei
persoane ca fiinŃă umană fără a fi neapărat de acord cu valorile, convingerile sau
comportamentele sale personale; acceptăm clientul şi nu comportamentul său (faptul că
şi-a lovit soŃia). Acceptarea este diferită de neutralitate, ignorare, milă, sau toleranŃă.
Acceptarea necondiŃionată presupune evitarea judecăŃilor despre ceea ce spune
sau face clientul (“Cum ai putut să-l baŃi pe IonuŃ?”) şi a afirmaŃiilor de genul “sunt de
acord, este bine, etc.”
Prin transmiterea atitudinii de acceptare necondiŃionată, consilierul devine un
model de realŃionare pentru client, care la rândul lui va învăŃa să se accepte pe el însuşi.

2. CongruenŃa
Se referă la concordanŃa dintre comportamentul, convingerile, emoŃiile şi valorile
unei persoane. Cu alte cuvinte, defineşte autenticitatea modului în care ne comportăm.
Este indicat să nu exprimăm convingeri şi idei în care nu credem cu adevărat deoarece
decalajul dintre ceea ce simŃim, gândim şi spunem sau facem, se va transpune în
comportamentul nostru verbal sau nonverbal şi va fi uşor sesizabil de ceilalti.
Lipsa de autenticitate duce la pierderea relaŃiei de încredere a clienŃilor. De
exemplu, dacă clientul ar spune “Sunt foarte supărat pentru că părinŃii mei sunt tot timpul
plecaŃi de acasă; tata pleacă frecvent în delegaŃii, iar mama vine acasă doar seara. Aş vrea
să stea mai mult timp cu mine.”, iar terapeutul ar răspunde “Da, e foarte neplăcut că
părinŃii nu pot petrece mai mult timp cu copiii.” (însă terapeutul se gândeşte că şi el, la
rândul lui, ajunge târziu acasă, dar nu vede o problema în aceasta şi prin urmare
zâmbeşte, iar copilul se va simŃi neînŃeles şi frustrat.

3. Empatia
Este abilitatea de a te transpune în locul altei persoane şi de a înŃelege modul în
care ea gândeşte, simte şi se comportă. A fi empatic nu înseamnă să te identifici cu acea
persoană.
Empatia se dezvoltă prin îmbunătăŃirea abilităŃilor de comunicare verbală şi
nonverbală cum ar fi:

Utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea (ai putea sa-mi spui
mai multe despre acel eveniment..?)

Utilizarea rară a întrebărilor închise care blochează comunicarea (de ce..?)

Ascultarea clientului

Lipsa moralizării clientului

Evitarea întreruperilor, încurajarea vorbirii

Lipsa sfaturilor

Lipsa judecăŃii - discutarea comportamentelor alternative
De exemplu, dacă clientul ar spune “Mi-a fost ruşine când ceilalŃi au râs de mine”un
răspuns empatic din partea terapeutului ar fi: “Dacă aş fi fost în locul tău şi eu m-aş fi
simŃit ruşinat.”

4. Colaborarea

RelaŃia terapeutică are un caracter colaborativ. Consilierul are rolul de a

încuraja şi de a ghida clientul pentru a găsi soluŃii la problemele identificate. De
 asemenea, consilierul are sarcina de a ajuta clientul să înŃeleagă strategia terapeutică
şi raŃiunea ei, mecanismul prin care gândurile determină emoŃiile, şi influenŃează
comportamentul.

AbilităŃile ascultarea activă (concordanta între limbajul verbal şi nonverbal,

folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea,
formularea întrebărilor), observarea clientului, focalizarea, confruntarea, furnizarea de
informatii.
au un rol important atât în etapa de evaluare cât şi în cea de intervenŃie (Yvey,
1994).
Aceste abilităŃi se pliază pe aspectele de personalitate ale terapeutului şi treptat se
conturează un stil personal în terapie.
Efectul Placebo
EficienŃa terapiei depinde:
1. Calitatea clientului care face terapia (40 %)
2. Calitatea terapeutului (30%)
3. Metoda utilizată (20%)
Clientul „placebo pozitiv”(40%)
- reacŃionează bine la toate medicamente active sau inactive, prezentate ca fiind
eficiente,
- sunt satisfăcuŃi de vizitele care le primesc şi de mediul lor, sunt de acord cu
soluŃiile sau exerciŃiile propuse,
Clientul „placebo negativ”
- reacŃionează slab la medicamente,
- nu sunt satisfăcuŃi sau mulŃumiŃi de vizitele, medicamentele, soluŃiile sau
exerciŃiile propuse.
Efectul „placebo pozitiv” se construieşte când clientul:
- îşi îndreaptă atenŃia asupra procesului care se derulează în interiorul lui prin
intermediul organelor de simŃ,
- îşi păstrează credinŃa în valoarea terapeutului,
- se abandonează senzaŃiilor şi emoŃiilor sale (acceptare),
- se exprimă liber verbal şi corporal,
 - devine conştient de ceea ce era ascuns în interiorul lui şi îşi integrează mai
armonios trecutul în prezentul liniştit şi protector al relaŃiei sale cu terapeutul.

stilul
personal

confruntarea

focalizarea

reflectarea sentimentelor

încurajarea, parafrazarea,
sumarizarea

observarea clientului

formularea întrebărilor

ascultarea activă

stabilirea contactului iniŃial

Figura nr. 1. Piramida abilităŃilor în consiliere

Ascultarea activă se realizează prin următoarele modalităŃi: adaptarea

comportamentului consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al clientului, folosirea
răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea şi adresarea
întrebărilor.
- Adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al
clientului
Un mod eficient de îmbunătăŃire al relaŃiei terapeutice este adaptarea
comportamentului nostru la comportamentul verbal şi nonverbal al clientului. Prin
aceasta, clientul primeşte mesajul că terapeutul îl ascultă. De exemplu, dacă un copil stă
pe podea în timp ce se joacă, consilierul se poate aşeza lângă el, încercând să-i copieze
poziŃia. Aceasta trebuie să se facă într-un mod natural şi confortabil fără a stânjeni
clientul.
A doua modalitate, se referă la adaptarea tonului vocii şi a ritmului de vorbire al
consilierului la cel al clientului. Vocea noastră este un instrument care comunică
sentimentele pe care le avem faŃă de o persoană. De exemplu, dacă un client vorbeşte
încet sau foarte repede terapeutul poate să încerce să-i răspundă în aceeaşi manieră.
Sesizarea acestui aspect ne ajută să evităm să întrerupem clientul atunci când ne spune
ceva.
O altă modalitate de îmbunătăŃire a relaŃiei terapeutice se referă la ponderarea
contactului vizual în funcŃie de starea de confort a clientului; de exemplu, dacă acesta se
simte incomodat de o privire prea insistenta, terapeutul trebuie să-şi readapteze privirea.
Modificările bruşte ale contactului vizual sau ale comportamentului nonverbal al
clientului atunci când ne povesteşte ceva, pot fi un semn că subiectul despre care vorbeşte
este unul dificil pentru el.
În consecinŃă, folosind aceste modalităŃi, consilierul va transmite clientului că îl
ascultă, iar astfel clientul se va simŃi pregătit să răspundă la întrebările consilierului.

- Folosirea răspunsului minimal şi a încurajării

Apare automat în conversaŃia noastră atunci când ascultăm, sub formă nonverbală
(a da din cap, aha), dar şi verbală (înŃeleg, ştiu ce vrei să spui). Ele indică vorbitorului că
persoana cu care discută este atentă Dacă clientul ne povesteşte ceva - „Este groaznic !
PărinŃii strigă la mine, clienŃii sunt nemulŃumiŃi. Mă simt ca într-o cuşcă”- şi se opreşte
aici, consilierul îl poate încuraja să continue prin simpla repetare a ultimelor cuvinte „ca
într-o cuşcă ?” aşteptând o detaliere din partea clientului.
 - Reflectarea
Reflectarea are rolul de a explicita şi clarifica emoŃiile cu care se confruntă
clientul la un moment dat. Exista două tipuri de reflectare: reflectarea conŃinutului - care
de multe ori este numită şi parafrazare şi reflectarea sentimentelor. Ele pot fi folosite şi
împreună.

Înainte ca psihoterapia să devină o modalitate ştiinŃifică de abordare, basmul şi

jocul erau deja element al terapiei.
Jocurile, pe lângă faptul că sunt distractive, au un rol terapeutic în dublu sens:atât
mama cât şi copilul prin intermediul aceluiaşi joc, învaŃă cum să comunice atunci când
cel mic suferă de ceva. Nu este nimic complicat în aceste jocuri, jocul devine joc chiar şi
pentru părinŃi, un joc prin care înveŃi să comunici cu copilul tău într-un limbaj foarte
familiar şi plăcut lui.
America Psychiatric Association, in manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor
mentale (ediŃia a patra D.S.M. IV- 1994) face precizări clare privind jocul de şansă
patologic, tulburările asociate, evoluŃia, diagnosticul preferenŃial şi criteriile de
diagnosticare ale acestuia (Indicatorul bolii 312.31)
Jocul rămâne ataşat reuşitei prezente a succesului de moment. Prin aceasta, el
asigură cu mai multă uşurinŃă acea încredere în sine fără de care copilul nu poate decât să
se retragă în sine şi să-i dispară orice elan încetul cu încetul. Jocul este cel mai bun
element de echilibru psihic al copilului, el asigură baza personalităŃii. Deficitul de joc
riscă să cauzeze întotdeauna un deficit în domeniul caracterului. RecreaŃiile sunt la fel de
importante ca şi orele de clasă, orele, fără ele rămân ineficiente mai ales dacă se Ńine
seama suficient de factorul destindere. Însă, atât ora de clasă, cât şi recreaŃia au fiecare
rolul său propriu şi a le confunda înseamnă a denatura şi pe una şi pe cealaltă.
Că jocul caută înainte de toate o afirmare cît mai gloabală a eului şi nu simpla
exprimare a unei tendinŃe particulare, aceasta reiese limpede din studiul locurilor în care
copilul se joacă.
K.Lange, a considerat că jocul este o activitate de proiectare şi concomitent de
compensare mai ales a acelor funcŃii care sunt comandate de cerinŃele directe ale vieŃii şi
trebuinŃelor implicate în viaŃa curentă sau a acelora pe care viaŃa le solicită în măsură
inegală, latent, implicit, ca atare jocul serveşte subtile aspecte ale adaptării la mediu.
Teoria ce vede în joc o activitare de recreere, reluată de cei se ocupă de problemele
funcŃiilor activităŃilor distractive, a căpătat unele consideraŃii. Teoria odihnei active este o
astfel de ipoteză. Această teorie se bazează pe observaŃia că exercitarea unei activităŃi
distractive cu caracter ludic este în foarte multe cazuri mai reconfortantă decât odihna
completă, pasivă şi are funcŃii importante de recuperare.
Rezumativ, jocul apare ca o activitate complexă care reflectă şi reproduce lumea şi
societatea, asimilându-le şi prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple.
AcŃiunea de joc reprezentând trebuinŃa de a participa activ şi independent la viaŃa
socială este fără îndoială o expresie a trebuinŃei umane de a transforma într-un fel lumea.
Basmul cu mesaj terapeutic este mijloc de rezolvare terapeutică, dar pentru ca să
devină totuşi un punct central al efortului de vindecare, este absolute necesar să fie folosit
la timpul potrivit şi în varianta potrivită.
Poveştile sunt instrumente de psihoterapie şi reprezintă o nouă abordare care
vizează fantezia şi intuiŃia şi rectivează potenŃialul individual.
De asemenea şi filmul devine instrument acceptat de diverse orientări:
- cognitiv comportamentală,
- hipnoterapia,
- analiza iungiană,
- psihoterapiile înscrise în orientarea umanist- experienŃialistă,,
- în psihoterapia centrată pe client,
- psihodrama,
- dar şi a celor de formă eclectică.

Din poveştile altora, SubiecŃii pot să înŃeleagă, să înveŃe cum au rezolvat alŃii probleme
asemănătoare şi să-şi clarifice valorile. Unii se îndoiesc de self-help-ul acesta, totuşi
aceste sunt foarte prezente în occident, dar şi în România. În plus casetele audio cu
tehnici de relaxare, autohipnoză, creşterea stimei de sine, care-l învaŃă pe ascultător cum
să se descurce în diverse situaŃii, cum ar fi, comunicarea în cuplu, creşterea copiilor,
îngrijirea bătrânilor.
 Filmele sunt considerate povesti vindecätoare si mijloace care oferä strategii de coping.
Ele sunt metafore care pot fi utilizate In terapie Intr-o formŕ asemänätoare basmelor, miturilor,
fabulelor ~i glumelor narative construite terapeutic; ne permit să explorăm experiente precum
natura dragostei, sensul vietn ~i cel a! mothi, conceptele de spatiu ~i timp, viziunea asupra
viitorului nostru: ,,Filmele au devenit ferestrele noastre cätre univers”, afirma producätorul
american Stephen Simon, promotorul unui nou gen cinematografic- filmul spiritual.
De asemenea, filmele oferä un mesaj mistic ~i ocazia unei dezvoltäri spirituale. ,,Filmele
sunt bisericile moderne”, sustine Robert Thomson, actor, producător ~i regizor american.
Puterea imaginativä pe care o oferä ecranul a modelat felul In care umanitatea se
contemplä pe sine, viata si cosmosul.

Notiuni de TCC (terapie cognitiv-comportamentala)

Conform teoriei cognitiviste, procesele cognitive automate necesită pu~in sau deloc
efortul; de obicei, au bc In afara focalizärii con~tiente, de~i unele procese automate pot fi
disponibile con~tiintei; sunt realizate prin procesare In paralel; sunt relativ rapide; presupun
niveluri de procesare cognitivă relativ joase.46 Ele corespund schemelor cognitive ~i conduc la
gândurile automate (fraze, imagini mentale, sunete sau muzicä, cuvinte izolate) ce apar la un
nivel apropiat con~tientului. Sunt mai greu de modificat.
Procesele cognitive controlate prezintä caracteristici opuse celor automate. Ele corespund
gândirii logice ~i au ca rezultat o decentrare In raport cu sine. Sunt mai u~or de modificat.
,,Terapiile cognitive î~i propun favorizarea proceselor cognitive controlate In f a,taproceselor
de tratare automata a informa,tieiprin schemeperturbate (subl.ns.).47
“

Gândurile automate sunt materialul brut pentru In~elegerea stärilor emotionale

(interpretarea, evaluarea cognitivä unei situatii determinä apari~ia unei emotii), jar emotia este
,,calea regală” spre cogni~ie. Atunci când aceste cogni~ii sunt distorsionate produc emotii ~i stan
fizice neplăcute, trăite uneori dramatic de persoană. Distorsiunea se referä Ia interpretärile,
inferentele eronate asupra realitătii, Ia abaterea cogni~iei de la trei criterii fudamentale In TCC:
ra,tiunea, logica ~i bunul simf. Acestea sunt criteriile de validare a naturii de adevär a
cogni~iilor. Clientul Invatä cu ajutorul terapeutului cä ideile ~i principiile lui sunt ipoteze care
pot fi supuse testärii cu ajutorul celor trei criterii. Clientul este Incurajat de terapeut sä procedeze
asemenea unui om de ~tiintä care elaboreazŕ ipoteze ~i apoi le cerceteazä validitatea,
functionalitatea, aplicabilitatea In cadrul unor ,,experimente”: situatiile sale de via~a. Dacä aceste
ipoteze se dovedesc false sau nefunctionale, clientul Invata ajutat de terapeut sä elaboreze idei,
cogni~ii noi care sä treacä testul fŕcut pe baza celor trei criterii, 11 ajutä să se simtä confortabil ~i
sä functioneze mai eficient ~i plăcut.

Schemele cognitive reprezintä structuri organizate ce contin cuno~tintele ~i a~teptAriIe

individului In ceea ce prive~te propria persoană ~i lumea Inconjurätoare. Ele se regăsesc la nivel
semantic ~i sunt elaborate ca rezultat al interactiunii dintre ereditatea biologica ~i mediu
(experientele individului). Pe parcursul dezvoltării sale, fiecare individ Invată reguli prin care dä
sens Iumii Inconjurätoare. Aceste reguli sunt determinante In
privinta modului In care individul I~i organizeazä percep~ii1e, In gânduri sau imagina~ie, In
modul In care I~i stabi1e~te obiectivele, In evaluarea ~i modificarea proprii!or
comportamente sau pur ~i simplu cum In~e1ege evenimentele din viata. Atunci
când aceste reguli sunt rigide, inflexibile, sunt exprimate In termeni absolu,t4 sunt
nerealiste, sunt utilizate ln mod neadecvat sau excesiv, ele sunt dezadaptative,
produc sau decIan~ceazá tulburarea emotionalá.
Schemele sau convingerile de nucleu sunt activate mai ales In situatiile legate de vulnerabilitätile
individului, de sensibilitätile lui precum: acceptarea-respingerea, sänätatea-boala, succesul-e~ecul
~i sunt mai profunde decât erorile cognitive, persoana find con~tientă doar de concluzii. Ele apar
In propozi~ii scurte: ,,Nu am nicio valoare”, ,,Toti ma dispretuiesc”, ,,Nu pot fi iubit”, ,,Oamenii
ma vor rŕni” etc.
Convingerile de nucleu favorizeazä dezvoltarea unei clase de convingeri intermediare, adesea nu
foarte distincte unele de altele numite atitudin4 reguli (,, trebuie sa.. ‘9 ~i presupuneri (dacá.
. ..

atunci).
Raportul dintre convigerile de nucleu, cele intermediare ~i gândurile automate este urmätorul In
ordinea cre~terii gradului de accesibilitate, de con~tientizare atât a terapeutului, cat, In special, a
clientului:

Convingerile nu sunt aitceva decât Invätäturi, In~elegeri care pot fi variabile In precizie ~i
functionalitate.
Ceea ce este important pentru terapeutul cognitivist este caracterul preponderent
dobândit, Inváfat al acestor convingeri pentru cä aceastA naturä a br le dă posibilitatea
dezInvätärii ~i formärii de noi convingeri care sa fie bazate In mai mare mäsură pe
realitate, deci mai functionale ~i adaptative. In cazul gândurilor automate ~i schemelor
cognitive, clientul Invatä de la terapeut cä se aplicä vechea zicalä: ,,Orice Invát are ~,si
dezvát “..

Vazand scenariile disfunctionale putem interveni pentru a le schimba.Ele pot fi

modificate, imbunatatite si puse in slujba noastra.
 Bibliografie

Beck, Judith, S., 1995, Cognitive Therepy :Basics and Beyound, New York, The
Guildford Press
Benga, Oana, (2002), Jocuri Terapeutice, ASCR, Cluj Napoca.
Filipoi, Sempronia, (1998), Basme terapeutice pentru copii şi părinŃi, FundaŃia
Culturală Forum, Cluj .
Enăchescu, C., (2004), Tratat de Igienă Mintaşă, Editura Polirom, Iaşi.
Glenn O. Gabbard, Krin Gabbard, Harvey Roy Greenberg, (1992), Psychiatry and
Cinema, 2nd Edition, Chicago, University of Chicago Press
Harvey Roy Greenberg,(1993), Screen Memories Hollzwood Cinema on the
Psychanalytic Couch, New York, Columbia University Press
Holdevici, Irina, (1996), Elemente de Psihoterapie, Bucureşti
Holdevici, Irina, (1995), Ameliorarea performanŃelor individuale prin tehnici de
psihoterapie, Editura Orizonturi, Bucureşti
Holdevici, Irina, (!999), Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie raŃional emotivă
şi cognitiv comportamentală, Editura ŞtiinŃifică şi Tehnică, Bucureşti
Lepădatu Ioana,(2005), Dimensiunea Ludică a PersonalităŃii şi Activitatea Sportivă,
Editura Psihomedia , Sibiu.
Minulescu Mihaela, (2001), Introducere în analiza Jungiană, Editura TREI, Bucureşti,
Mitrofan Iolanda, (2002), Orientarea ExperienŃială în psihoterapie. Dezvoltare personală,
interpersonală şi transpersonală, Editura S.P.E.R., ColecŃia Alma Mater, Bucureşti
Moreau, A., (2007,) Psihoterapie. Metode şi Tehnici .Editura TREI, Bucureşti.
Moreau, A., (2005), Aici şi Acum Ghidul Psihoterapeutului Volumul I., Editura
ASTROBIOS, Bucureşti.
Moreau, A., (2005), Aici şi Acum Ghidul Psihoterapeutului. Volumul II., Editura
ASTROBIOS, Bucureşti.
Peseschkian Nossrat, (2005), Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie, Editura
TREI, Bucureşti
Neveanu, P.P., (1969), Personalitatea şi cunoaşterea ei, Editura Militară, Bucureşti;
Santagostino, Paola, (2008) Cum să te vindeci cu o poveste, Humanitas, Bucureşti
Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (ediŃia a patra D.S.M. IV- 1994).