Sunteți pe pagina 1din 30

Capitolul 1

Contabilitatea - componenta principala a sistemului


informational economic

Contabilitat
1.1 Obiectul contabilitatii

Contabilitatea este o componenta a sistemului stiintei economice. Ea are ca obiect stiinta


conturilor, conturi prin care se efectueaza evidenta valorilor in miscare, inclusiv a unitatilor
fizice, cand valorile sunt exprimate si prin acestea.

contabililor din
Contabilitatea este o tehnica cantitativa de colectare, tratare si interpretare a informatiei,
aplicata faptelor materiale, juridice si economice manifestandu-se in patrimoniul subiectelor
economice ca individ, firma, intreprindere.
Contabilitatea la origine avea un rol juridic de proba si de control. Ea a evoluat mult, in
prezent ea este un mijloc de calcul economic si un instrument de gestiune.
Contabilitatea a existat din cele mai vechi timpuri. C.G.Dumitrescu in “Istoria

contabilitatea i
contabilitatii” arata ca, grecii au imprumutat tehnica contabila de la egipteni si ei au trecut-o
romanilor. Dar se pare ca evidentele contabile sunt mult mai vechi in istoria omenirii. Codul
lui Hamurabi arata ca asiro-caldeenii utilizau documente justificative si aveau notiuni de
Activ si Pasiv, multe din tablitele de lut descoperite la civilizatiile din Orientul Mijlociu,
reprezinta conturi de operatii financiare ale marilor temple. Chinezii tineau numai evidenta
cantitativ. Grecii au avut evidente pentru activitatile economice. Romanii au avut organizare

Dupa aparitia
contabila atat pentru patrimoniul public, cat si pentru patrimoniul particular. Bancherii romani
intocmeau periodic si balanta de verificare. Operatiile iregistrate in contabilitate de romani
erau exprimate in unitati de masura si in valori.

raspandeste in
Contabilitatea in partida dubla s-a nascut ca urmare a practicii contabililor din Venetia
si Genova. In anul 1494, Luca Paciolo descrie contabilitatea in partida dubla intr-o lucrare de
matematica si geometrie. Dupa aparitia acestei lucrari, aplicarea contabilitatii in partida
dubla se raspandeste in tarile Europei.
In ce priveste aplicarea contabilitatii in partida dubla in Romania, mentionam aparitia in
1637 a Pravilei Comerciale, in Transilvania, in care erau si reguli de aplicare a contabilitatii.

In ce prive
Este de retinut ca in Monitorul Oficial al Moldovei din 1859 a fost publicata structura
cursului de contabilitate conceput de Ion Ionescu de la Brad, in 15 lectii. Invatamantul
comercial in limba romana a aparut in Transilvania, Moldova, Muntenia si la Bucuresti in
1844. In anul 1913 se infiinteaza Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale la
Bucuresti. Prezenta unei scoli superioare cu caracter universitar determina publicarea unor
lucrari de contabilitate.
Deci de-a lungul timpului s-a acumulat o bogatie importanta de teze, idei, concepte,
teorii, principii si standarde cu privire la continutul contabilitatii. Evolutia contabilitatii a
fost insotita pe plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor
de cunoastere si gestiunii a starii la un moment dat si a circuitului resurselor economice ale
societatii. Mai importante sunt doua conceptii: prima trateaza contabilitatea ca teorie
stiintifica, iar cea dea doua ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transmitere si analiza
a informatiilor. Analizand cele doua conceptii, putem spune ca ele nu sunt autentice.
Ca orice disciplina stiintifica, contabilitatea reprezinta simultan o teorie si metoda. In
calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte
care explica si informeaza, iar ca metoda sau tehnica, un ansamblu coerent de procedee,
instrumente prin care se observa si inregistreaza resursele economice ale societatii, separate
ca utilitati patrimoniale.
In masura in care se accepta ideea ca prin vocatia sa, contabilitatea este o disciplina
stiintifica ea isi defineste continutul obiectului sau de studiu, metoda de cercetare si pozitia
sa in cadrul sistemului stiintelor economice.

Ca structura, un plan contabil general cuprinde trei parti: 1.Generalitati, in


structura carora sunt incluse:

-Dispozitii generale privind principiile generale ale contabilitatii, registrele


de contabilitate (instrumentele de lucru ale contabilitatii), reguli de inregistrare
in conturi;
- Terminologia contabila recomandata;
- Planul de conturi;
2. Contabilitatea financiara, numita si generala, in care se inregistreaza
toate operatiile care afecteaza patrimoniul agentului economic spre a
determina rezultatele financiare ale acestuia, prin:
- Reguli de evaluare a patrimoniului si de determinare a rezultatelor financiare;
- Gruparea conturilor din contabilitatea financiara;
- Documentele de sinteza contabila.
3. Contabilitatea de gestiune sau contabilitate analitica sau contabilitatea
exploatarii, are ca obiect doar calculatia costurilor.
4. Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, putem observa ca legiuitorul roman
considera ca obiectul contabilitatii patrimoniului il constituie reflectarea in expresie
baneasca a bunurilor mobile si si imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale,
zacamintele si alte bunuri cu potential economic, disponibilitatile banesti, titlurile de
valoare, drepturile si obligatiile agentilor economici, precum si miscarile si
modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile,
veniturile si rezultatele obtinute de acestia.
Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul presupune existenta a doua conditii de baza:
- Un titular de patrimoniu (subiect de drept);
- Bunurile si valorile economice, privite ca obiecte de drepturi si obligatii precum si
titularul de patrimoniu.

Sistemul contabil urmareste deci si controleaza existenta si starea bunurilor


economice, a drepturilor si obligatiilor pe care le are un agent economic asupra acestor
bunuri.

Gama de obiective ale contabilitatii este diversa, dar o analiza temeinica a acestora
nu poate neglija faptul ca produsele finale ale oricarui sistem contabil sunt documentele de
sinteza, iar oferta de informatii contabile depinde de utilizatori si de necesitatile lor
informationale. Asadar, putem aprecia ca obiectivul fundamental al contabilitatii il
reprezinta furnizarea de informatii utile luarii deciziilor menite sa asigure o imagine fidela a
patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Metoda contabilitatii

Contabilitatea ca disciplina stiintifica, avand un obiect propriu de cercetare, are si o


metoda specifica de lucru pentru realizarea obiectului sau. Datorita complexitatii obiectului
de studiu, metoda contabilitatii reuneste mai multe procedee tehnice de lucru. Deci nu se
pune egal intre metoda si procedeu.
Metoda este o cale rationala de urmat pentru atingerea unui scop, iar procedeul este
numai o maniera de a atinge scopul.
Metoda contabilitatii cuprinde un ansamblu de procedee aflate intr-o stransa
corelatie si interconditionare ca un tot unitar, in vederea stabilirii normelor si principiilor cu
caracter special pe care se fundamenteaza contabilitatea ca disciplina stiintifica si cu ajutorul
carora cerceteaza starea si miscarea elementelor patrimoniale ale unitatilor patrimoniale.
Metoda contabilitatii a fost influentata in elaborarea sa si de metodele de cercetare
ale altor stiinte cum ar fi: matematica, economia politica, stiintele economice de ramura,
cibernetica economica, de la care a preluat si utilizeaza diferite categorii si procedee.
Principalele trasaturi ale ale obiectului de studiu al contabilitatii constau in reflectarea
patrimoniului unitatilor economice si sociale, atat sub aspectul utilitatii si functionalitatii
bunurilor economice care il compun, adica destinatiei economice al acestora, cat si sub
aspectul raporturilor de proprietate in cadrul carora se dobandeste bunurile economice ca
obiecte de drepturi si obligatii, adica al provenientei lor, sau in plan financiar al surselor de
finantare a bunurilor respective.

Aceasta dubla reprezentare a starii si miscarii patrimoniului unitatilor economice si


sociale a constituit trasatura esentiala de baza care determina continutul metodei
contabilitatii.

Ea poate fi redusa sub forma unei ecuatii (bunuri economice = drepturi + obligatii)
cunoscuta sub denumirea de ecuatia dublei reprezentari.

Dubla reprezentare a patrimonilui unitatilor economice si sociale prin stabilirea unui


echilibru permanent intre cele doua fete ale acesteia conduce la amplificarea proprietatilor
informative ale datelor furnizate de contabilitate, la dezvaluirea legaturilor dintre fenomenele
economice.
Elementele patrimonilui unitatilor economice si sociale se afla intr-o continua
miscare si tansformare in fazele ciclului economic, ramanand totusi intr-un echilibru
permanent. Acest echilibru este evidentiat in contabilitate printr-o alta trasatura specifica
metodei sale de lucru si anume dubla inregistrare.
Dubla inregistrare este determinata in primul rand de dubla reprezentare, prin faptul
ca in timpul miscarii si transformarii lor, elementele de patrimoniu nu inceteaza a fi privite
sub dublu aspect, al unitatii si functionalitatii lor, adica al destinatiei economice si al
provenientei, respectiv al modului de dobandire. Raportul de echivalenta este prezent atat in
cazul maririi concomitente a bunurilor si surselor, cat si in cel al micsorarii lor.
In al doilea rand, dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si
transformarea bunurilor economice in fazele circuitului economic genereaza operatii
economice si financiare de iesire dintr-o stare si de intrare in alta, de transformare dintr-o
forma in alta. In acest circuit in care contabilitatea inregistreaza trecerea acelorasi valori
dintr-o stare sau forma in alta, reflectarea valorii economice se face de doua ori, deci, apare
dubla inregistrare a operatiunilor in cauza.
Dubla inregistrare prezinta o importanta deosebita pentru contabilitate prin faptul ca
da posibilitatea exercitarii unui control asupra exactitatii inregistrarilor efectuate cu privire
la operatiile economice prin relatia de echilibru.
O trasatura caracteristica a metodei contabilitatii este aceea a folosirii unor procedee
care sa permita inregistrarea numerica, cifrica, a existentei si miscarii patrimoniului unitatilor
economice si sociale in expresie valorica. Generalizand, se poate spune ca metoda
contabilitatii reprezinta totalitatea procedeelor interdependente, pe care le foloseste aceasta
in scopul cunoasterii situatiei partimoniului si a rezultatelor obtinute.

Procedeele metodei contabilitatii

Pentru realizarea obiectului contabilitatii, metoda acesteia foloseste o serie de


procedee care permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele si procesele
economice care au loc in cadrul unitatii. Aceste procedee sunt:
1. procedee comune tuturor stiintelor;
2. procedee specifice metodei contabilitatii;
3. procedee ale metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice.

Procedee specifice metodei contabilitatii, utilizate pentru cercetarea si studierea


obiectului sau, sunt: bilantul, contul, balanta de verificare.
Bilantul – este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilitatii, prin care se
infaptuieste dubla reprezentare a patrimoniului societatii. Se prezinta prin bilant situatia
unitatii patrimoniale la o anumita data, in expresie valorica, sub dublul sau aspect: sub
aspectul destinatiei economice si sub aspectul surselor de procurare. Bilantul furnizeaza
informatii generale privitoare la situatia economica si financiara a unitatii si la relatiile ei
economice cu alte unitati. Bilantul este completat de o serie de situatii anexa prin care se
explica si se detaliaza anumite laturi ale activitatii economico-financiare ale unitatii.
Contul – se deschide in contabilitatea curenta pentru reflectarea fiecarui element din
patrimoniu din punct de vedere al destinatiei economice si al sursei de finantare, precum si a
fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a
lungul fazelor circuitului economic. Aceste conturi au legaturi reciproce atat intre ele cat si
cu bilantul. Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea operatiilor
rezultate din miscarea elementelor patrimoniale are la baza dubla inregistrare.
Legatura dintre cont, care furnizeaza informatiile de detaliu asupra fiecarui element ce
intra in obiectul contabilitatii, si bilant care furnizeaza informatii generalizatoare asupra
activitatii de ansamblu a unitatii, se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei
contabilitatii numit balanta de verificare.
Balanta de verificare – asigura in contabilitatea dublei reprezentari, dublei
inregistrari, garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. Datele balantei de
verificare stau la baza intocmirii bilantului. Balanta de verificare indeplineste atat o functie
de control cat si o functie economica, constituind puntea de legatura intre cont si bilant.
Procedeele metodei contabilitatii comune si altor discipline economice
Contabilitatea utilizeaza in cadrul metodei sale de lucru si alte procedee comune mai
multor discipline economice. Dintre acestea cele mai importante sunt: documentatia,
evaluarea, calculatia, inventarierea.
Documentatia – orice operatie economica si financiara referitoare la existenta si
miscarea elementelor patrimoniale trebuie sa fie consemnata in documente care fac dovada
infaptuirii lor. Documentele au o importanta deosebita pentru desfasurarea normala a
lucrarilor de contabilitate, intrucat cu ajutorul lor se verifica justetea operatiilor economice,
controlul gestionar asupra valorilor materiale si banesti, precum si respectarea disciplinei
contractuale.
Evaluarea – este procedeul prin care datele contabilitatii sunt reprezentate printr-o
singura unitate de masura, creand posibilitatea centralizarii lor cu ajutorul balantelor de
verificare si generalizarea cu ajutorul bilantului. Evaluarea consta in transformarea unitatilor
naturale in unitati monetare cu ajutorul preturilor.
Calculatia – este strans legata de evaluare ca procedeu al metodei contabilitatii.
Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei costurilor de
productie.
Inventarierea – se foloseste pentru a se cunoaste situatia reala a patrimoniului
reflectat in contabilitate, si trebuie sa se verifice existenta faptica, directa a tuturor
elementelor sale, in scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele înregistrate in conturi
si realitatea de pe teren.

Principiile contabilităţii
Pentru a se da o imagine fidela a patrimoniului, a situaţiei financiare si a rezultatelor
obţinute, trebuie respectate cu buna credinţa regulile privind evaluarea patrimoniului si
celelalte norme si principii contabile cum sunt:

Principiul prudentei – potrivit acestuia, nu sunt admise supraevaluarea elementelor


de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand
cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii
unitatii. Prudenta presupune anticiparea efectelor unor actiuni si in special a transferului de
proprietate cu efecte posibile asupra exercitiului sau a celor parcurse deja, intrucat asupra lor
nu se mai poate interveni din punct de vedere al persoanelor fizice sau juridice care
desfasoara acte de comert, si anume bilantul contabil. Numai prin acesta putem dobandi o
imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute. Se distinge din
aceasta cerinta rolul si locul procedeului “bilant” din cadrul ansamblului procedeelor metodei
contabilitatii.
Principiul autonomiei – unitatea este o entitate patrimoniala distincta fata de
proprietarii ei. Unitatea (institutia) se afla in opozitie cu toate celelalte persoane fizice sau
juridice participante la actul economic sau social. Ea trateaza toate problemele de pe pozitie
proprie dar in spiritul legii.
Principiul stabilitatii unitatii monetare conform caruia mentinerea se intampla in
economia stabila, iar reevaluarea in economiile inflationiste.
Principiul costului istoric – orice valoare economica inscrisa in contabilitate este
bazata pe costul ei de origine: proprie (productie) sau din afara (achizitie), asa cum rezulta
din documentele justificative care mentioneaza aparitia fiecarui element patrimonial.
Principiul periodizarii – observarea fenomenelor si proceselor economice trebuie
inregistrate in perioade distincte: luna, trimestru, an in raport cu necesitatile de inregistrare a
costurilor.
Principiul verificarii – toate operatiile economico-financiare aferente unui
patrimoniu trebuie verificate. Verificarea nu trebuie confundata cu controlul chiar daca are
ca rezultat un control sau se realizeaza ca urmare a efectuarii acestuia. Verificarea trebuie
inteleasa, in acest caz, ca un mijloc de asigurare asupra corectitudinii aplicarii unor tehnici sau
procedee de lucru. In acest sens putem vorbi de necesitatea intocmirii balantelor, a bugetelor
de cheltuieli si venituri.

Patrimoniul - definire, structura

La baza obiectului de studiu al contabilitatii sta pus patrimoniul.


Prin patrimoniu se intelege totalitatea bunurilor apartinand unei persoane fizice sau
juridice dobandite in cadrul relatiilor de drepturi si obligatii. Pentru ca patrimoniul sa existe
sunt necesare doua elemente interdependente, unul in persoana fizica sau juridica, ca subiect
de drepturi si obligatii si altul in bunurile econmice, ca obiect de drepturi si obligatii.
In sensul cel mai larg, patrimoniul agentilor economici este format din totalitatea
bunurilor si valorilor economice pe care le gestioneaza, precum si din totalitatea drepturilor
si obligatiilor pe care acestia si le asuma, in legatura cu bunurile si valorile economice pe
care le poseda.
Majoritatea specialistilor considera ca in centrul preocuparilor stiintei contabile, adica
obiectului de studiu al contabilitatii il constituie patrimoniul agentilor economici.
Multe lucrari de specialitate definesc obiectul contabilitatii avand in vedere si continutul
categoriilor economice de: avere, capital, resurse economice (mijloace economice). Desi,
fiecare din aceste categorii economice poate sa stea la baza definirii si explicarii obiectului
contabilitatii, fiecare in parte are unele limite de interpretare.
Averea - desi reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor economice de care dispune
un agent economic, ea nu exprima in mod direct drepturile si obligatiile patrimoniale ale
agentului economic, mai exact raporturile de proprietate.
Capitalul este o categorie economica, care din punct de vedere contabil, se refera
atat la bunurile si valorile economice de care dispune un agent economic, cat si la relatiile de
proprietate ale acestuia, in legatura cu bunurile de care dispune, fara a include insa si
relatiile de datorii, de obligatii, privind unele bunuri procurate pe baza acestora.
Sursele economice (mijloacele economice) exprima la randul lor, acea categorie
economica ce se refera la modul concret de investire a acestora si relatiile de proprietate care
au stat la baza procurarii lor.

Din continutul patrimoniului reflectat in contabilitate, rezulta un echilibru, o realitate


perfecta, intre valoarea bunurilor economice ale unei persoane fizice sau juridice si
drepturile si obligatiile pe care acesta le are, in legatura cu procurarea si utilizarea lor.

Ecuatia de echilibru a patrimoniului este urmatoarea:


Bunuri cu
Drepturi cu Obligatii cu valoare
valoare = +
valoare economica ecnomica
economica

Bunurile si valorile economice formeaza partea materiala a patrimoniului, ele


identificandu-se cu mijloacele de actiune sau cu factorii de productie utilizati de unitate
pentru realizarea obiectivului sau de activitate. Drepturile si obligatiile reflecta raporturile de
proprietate in cadrul carora se produc si se administreaza bunurile si valorile economice. Din
cele prezentate se poate observa ca stiinta contabila abordeaza patrimoniul, atat din punct de
vedere economico-financiar, cat si din punct de vedere juridico-administrativ. Abordat
din punct de vedere economico-financiar, patrimoniul este o suma a tuturor bunurilor si
valorilor economice necorporale, corporale si financiare care apartin persoanei fizice sau
juridice si care intra sub incidenta cadrului juridic ce functioneaza intr-o economie nationala.
Din punct de vedere juridico-administrativ, patrimoniul reflecta totalitatea
drepturilor si obligatiilor cu valoare economica a unei persoane fizice sau juridice,
exprimate in etalon banesc.
Partea stanga a ecuatiei de echilibru patrimonial, respectiv bunurile si valorile
economice constituie structura de activ a patrimonilui sau activul patrimonial.
Partea dreapta a ecuatiei de echilibru patrimonial, respectiv drepturile si obligatiile
cu valoare economica constituie structura de pasiv a patrimoniului sau pasivul patrimonial.
In consecinta, ecuatia de echilibru al patrimoniului unei unitati poate fi scrisa sub
forma:

Activul patrimonial (A) = Pasivul patrimonial (P)

Activul si pasivul sunt structuri globale, specifice relatiilor de investiri si finantari a


elementelor patrimoniale, iar cele de cheltuieli si venituri sunt specifice relatiilor de
transformari a elementelor de patrimoniu, in cadrul proceselor economice. Cuantumul
activitatii unitatii patrimoniale este stabilit in baza a doua criterii: modul de valorificare si
gradul de lichiditate ale mijloacelor economice. Astfel, mijloacele economice pot fi de doua
categorii: unele care au o durata mai mare de functionare, care se consuma si se valorifica
treptat pe parcursul mai multor cicluri de functionare si altele care se consuma dintr-o data si
care trebuiesc reinnoite in fiecare ciclu de exploatare. Din punct de vedere al criteriilor
mentionate, valorificarea si lichiditatea pot determina stucturile de activ si de pasiv in
continuare.

Structura activului patrimonial

Mijloacele economice reflecta bunurile economice primite sub aspectul utilitatii si


functionalitatii, valorificarii lor in activitatea unitatii economice si sociale. Ele reflecta
modul de utilizare a capitalului sau modul de folosire a fondurilor.
Cuantumul activitatii unitatii patrimoniale este stabilit in baza a doua criterii: modul
de valorificare si gradul de lichiditate ale mijloacelor economice. Astfel, mijloacele
economice pot fi de doua categorii: unele care au o durata mai mare de functionare, care se
consuma si se valorifica treptat pe parcursul mai multor cicluri de functionare si altele care
se consuma dintr-o data si care trebuiesc reinnoite in fiecare ciclu de exploatare. Din punct
de vedere al criteriilor mentionate, valorificarea si lichiditatea pot determina stucturile de
activ in continuare.

Strtucturi de activ
1. Active fixe – imobilizari necorporale
- imobilizari corporale
- imobilizari financiare
2. Active circulante – stocuri si productie in curs de executie
- mijloace circulante de decontare
- mijloace circulante banesti
4. Active de regularizare si asimilate
Activele fixe – numite si imobilizari, cuprind acele categorii de bunuri care au existenta
durabila. In cadrul acestora se cuprind: imobilizarile corporale, imobilizarile necorporale,
imobilizarile financiare.
- imobilizarile corporale cuprind acele bunuri materiale (tangibile) care participa la
procesul de productie numai cu intrega lor valoare de utilitate dar care se consuma si isi
transmit valoarea treptat asupra noilor produse; ca valori de utilitate, imobilizarile
corporale se impart in doua mari grupe: terenuri si mijloace fixe;
- imobilizarile necorporale, sau nemateriale, sunt imobilizari care nu se concretizeaza in
bunuri, ci intr-un document juridic sau comercial care atesta drepturi ale unitatii
economice sau sociale. Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuielile de constituire a
societatii, cheltuielile de cercetare- dezvoltare, concesiuni, brevete, marci de fabrica, alte
drepturi si valori similare, programele informatice, fondul comercial;
- imobilizarile financiare cuprind valorile patrimoniale sub forma de participatii la
capitalul permanent al altor societati, precum si titlurile de credit pe termen lung.

Active circulante
In functie de forma concreta pe care o imbraca si de functia pe care o indeplinesc in
cadrul ciclului de exploatare, activele circulante se impart in: mijloace circulante materiale,
mijloace circulante in decontare, mijloace circulante banesti.
- mijloace circulante materiale, reprezinta acele valori economice care imbraca forma sau
indeplinesc functia de: materii prime si materiale, productia in curs de executie, produse
finite, marfuri si ambalaje. Mai sunt incluse si obiectele de inventar de mica valoare sau
scurta durata.
- mijloace circulante banesti sau plasamente de trezorerie si disponibilitatile banesti, sunt
acele valori economice care imbraca forma sau indeplinesc functia de bani. Structural,
ele se pot gasi sub forma de plasamente de trezorerie, disponibilitati banesti si alte
valori.

- mijloace circulante in decontare, numite si creantele intreprinderii,


reprezinta valori economice avansate temporar de titularul de
patrimoniu altor persoane fizice sau juridice si pentru care urmeaza sa
primeasca echivalent valoric.

Active de regularizare si asimilate din aceasta categorie fac parte:


- cheltuieli inregistrate in avans care urmeaza a se suporta esalonat in exercitiile viitoare
- decontari din operatii in curs de clarificare cum ar fi: amenzi achitate, cheltuieli de
judecata
- prime privind rambunsarea obligatiunilor reprezentand diferenta dintre valoarea de
emisiune si valoarea de rambunsare a obligatiunilor.

Structura pasivului patrimonial

Prin componenta sa, reflecta modul de finantare al mijloacelor economice si gradul


de exigibilitate al resurselor de finantare.
Finantarea mijloacelor economice se refera la modul de dobandire economica si
sustinere financiara a activului titularului de patrimoniu. Pentru procurarea de mijloace
economice, o intreprindere foloseste finantare proprie si finantare straina. Corespunzator
celor doua categorii de finantari, sursele proprii de finantare se impart in surse permanente si
in surse curente. Sursele permanente sunt formate din surse proprii si surse straine pe termen
lung, iar sursele curente sunt corespunzatoare datoriilor pe termen scurt.
a) sursele proprii sunt denumite si capital propriu. Din structura acestuia fac parte:
capitalul propriu, subventiile de capital, primele legate de capital, diferentele din
reevaluare, rezervele, fondurile, profitul, provizioanele.

b) Sursele straine denumite datorii, obligatii sau capital strain, exprima fondurile sau
capitalurile furnizate de terti. Acestea cuprind imprumuturile acordate de banci
sau alte institutii de creditare, precum si datoriile create in cadrul relatiilor de
decontare ale unitatii. Din structura surselor straine fac parte : credite bancare,
imprumuturi pe baza de titluri, datoriile comerciale, datoriile fiscale, datoriile
salariale si datoriile fata de asociati si actionari.

Elementele de pasiv se structureaza dupa criterii: bilantiere, natura, provenienta,


exigibilitate, in:
1. datorii;
2. provizioane pentru riscuri si cheltuieli
3. venituri in avans
4. capital si rezerve

1. Datorii O datorie reprezinta o obligatie actuala a unitatii patrimoniale ce decurge


din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta se reazulte o iesire de resurse
care incorporeaza beneficii economice. Ca urmare, o caracteristica esentiala a unei datorii
este faptul ca unitatea patrimoniala are o obligatie actuala pentru sume ce trebuie platite
pentru bunuri si servicii primite, credite, impozite si taxe datorate. Datoriile rezuta din
tranzactii sau alte evenimente trecute. Datoriile se concretizeaza in resuse straine atrase
temporar in circuitul economico – financiar al unitatii patrimoniale. Potrivit destinatiei,
datoriile pot fi:
a. financiare;
b. comerciale
c. fiscale
d. salariale
e. sociale
f. fata de actionari sau asociati
g. creditori diversi

2. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli


Sunt acele sume retinute din profit in scopul de a acoperii pierderi potentiale sau cheltuieli
previzibile in exercitiile viitoare, precum si provizioane pentru pensii. Aceste provizioane se
constituie la sfarsitul exercitiului in scopul acoperirii riscului si cheltuielilor fara afectarea
unui element din activ. Ele reprezinta o categorie de resurse intermediare intre datorii si
capitaluri proprii. Tot in aceasta categorie sunt cuprinse si provizioanele pentru deprecieri in
special a activelor.

3. Venituri in avans
Sunt cunoscute sub denumirea de pasive de regularizare si apar din necesitatea delimitarii
pasivelor care apartin exercitiunlui curent de alte pasive aferente altor exercitii. In aceasta
categorie se include:
- venituri in avans
- subventiile
- subventiile pentru investitii.

4. Capital si rezerve
Reprezinta expresia baneasca a valorilor economice investite de actionari si asociati pentru
producerea de noi valori economice cu scopul de a obtine profit. Capitatalul are un caracter
stabil, in sensul ca asigura finantarea activitatii unitatii patrimoniale pe o perioada mai mare
de un an. Capitalul se formeaza la inceputul activitatii, se modifica prin cresterea sau
diminuarea lui pe parcursul desfasurarii activitatii si se lichideaza la incetarea existentei
unitatii. Din punct de vedere al sursei de finantare, capitalul imbraca doua forme distincte:
capital prirpiu si capital strain.
Veniturile si cheltuielile

Din punct de vedere economic si financiar cheltuielile desemneaza raporturi cu


privire la alocarea si utilizarea valorilor economice in cadrul proceselor interne. Cheltuielile
acopera angajarea, consumul si platile privind factorii de productie – natura, munca si
capitalul.
Cheltuielile sunt structuri patrimoniale care ilustreaza efortul facut de unitatea
economica in vederea realizarii obiectivului de activitate.
Cheltuielile pe care le efectueaza unitatea patrimoniala, oricat de diverse ar fi, se
diferentiaza in functie de natura activitatilor care le genereaza, in cheltuieli de expluatare,
cheltuieli financiare, cheltuieli exceptionale.
Orice cheltuiala efectuata de catre un titular de patrimoniu are o sursa de finantare
sau este producatoare de rezultat. In plan economic si financiar, pentru definirea sursei de
finantare a cheltuielilor si a rezultatului obtinut se utilizeaza notiunea de venit.
Veniturile reprezinta fondurile ce revin titularului de patrimoniu ca rezultat al
activitatii proprii. Veniturile pot fi delimitate si evidentiate in contabilitate in trei momente:
obtinerea rezultatului, avansarea rezultatului si incasarea rezultatului.
Veniturile, in functie de activitatile care le genereaza, se impart in venituri din
activitatea de exploatare, venituri financiare si venituri exceptionale.
In cadrul structurii de venituri si cheltuieli este reprezentat ca structura distincta si
rezultatul sub forma de profit sau pierdere.

Cheltuieli Venituri Rezultate


1. Cheltuieli de Venituri din Rezultate din
exploatare activitatea de activitatea de
exploatare exploatare
2. Cheltuieli financiare Venituri financiare Rezultate finanaciare
3=1+2 Rezultate curente
4. Cheltuieli Venituri exceptionale Rezultate exceptionale
exceptionale
5=3+4 Total cheltuieli Total venituri Rezultat brut
6. Impozit pe profit
7=5–6 Rezultat net

In functie de cele doua structuri de baza – cheltuieli si venituri, rezultatele se


impart si ele in rezultate din activitatea de exploatare, rezultate financiare si rezultate
exceptionale.
Profitul sau piederea cuprinde rezultatul curent, rezultatul exceptionalsi impozitul
pe profit.

Capitol 2. Evaluarea
parimoniului

Inregistrarea operatiilor economice care au loc in unitatile patrimoniale se face


folosind exprimarea baneasca (valorica), deci evaluarea.
Ca procedeu al metodei contabilitatii evaluarea este strans legata de celelalte
procedee pentru a caror aplicare este necesara exprimarea valorica a operatiunilor
economice. Fara evaluare nu se poate realiza contabilitatea unitatii patrimoniale.
Contabilitatea foloseste evaluarea atat pentru inregistrarea curenta a operatiunilor economice,
cat si pentru centralizarea si generalizarea datelor sale informationale.
Evaluarea este operatiunea de cuantificare, de masurarea in expresie valorica a
resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de munca inmagazinate in produse sau
in servicii.
Necesitatea evaluarii in forma baneasca deriva din folosirea categoriilor economice
generate de actiunea legii valorii. Contabilitatea nu poate lucra decat cu valori, adica dupa ce
diversitatea structurilor patrimoniale este adusa la acelasi numitor, pe care il reprezinta
exprimarea in bani.

Evaluarea ca procedeu al metodei contabilitatii este de neconceput in contabilitatea


financiara si ccea manageriala. De aceea este necesara fixarea unor notiuni cum ar fi
obiectul evaluarii si unitatea de masura.

Obiectul evaluarii poate fi extrem de divers. El trebuie interpretat si utilizat in


functie de locul din care privim patrimoniul. Din interior, obiectul evaluarii se refera la toate
structurile patrimoniale, din exterior evaluarea poate avea caobiect anumite componente sau
anumite modalitati de coantiifcare, cum ar fi evaluarea fiscala.

Unitatea de masura reprezinta unitatea de calcul care este folosita in masurarea si


comapararea elementelor patrimoniale. In contabilitate aceasta unitate de masura o
reprezinta banul. La noi in tara unitatea de masura este leul care sta la baza sistemului
monetar national.

In scopul realizarii unei imagini fidele a patrimoniului, a situatiei financiare si a


rezultatelor, la efectuarea evaluarii se vor respecta urmatoarele principii:
a. Principiul stabilirii obiectului evaluarii – prin obiect al evaluarii se
intelege totalitatea elementelor supuse evaluarii.
b. Principiul valorii reale – conform caruia elementele patrimoniele se
evalueaza la valoarea lor reala in vederea asigurarii unui bilant real.
c. Principiul alegerii formei de evaluare – in functie de scopul urmarit.
d. Principiul prudentei – cere ca la evaluarea elementelor patrimoniale
sa se tina seama de deprecierile, riscurile si pierderile posibile
inregistrate ca urmare a activitatii desfasurate, si nu se admite nici
supraevaluarea sau subevaluarea acestora.
e. Principiul permanentei metodelor – presupune continuarea aplicarii
normelor si regulilor utilizate pe parcursul exercitiilor financiare.
Continutul evaluarii consta in inmultirea elementelor patrimoniale supuse evaluarii,
exprimate cantitativ cu elemente banesti concretizate in preturi, tarife, costuri.
Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate in vederea obtinerii
produselor, lucrarilor sau serviciilor. Ele se folosesc atat pentru evaluarea bunurilor
achizitionate din afara unitatii –– cost de achizitie - cat si pentru cele fabricate in unitate –
cost de productie si costul complet. 1. Costul de achizitie se compune din:
- pretul de cumparare negociat si inscris in factura primita de la furnizor;
- eventualele cheltuieli de transport, aprovizionare suportate de cumparator;
- unele cheltuieli accesorii efectuate in vederea punerii in stare de functionare a unor
bunuri;

- eventuale taxe nedeductibile.


2. Costul de productie a unui bun se compune din:
- costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate;
- cheltuieli de prelucrare a materiilor prime in vederea transformarii in produs finit.
3. Costul complet sau costul de desfacere cuprinde:
- Costul de productie al bunurilor livrate beneficiarilor ;
- Cheltuieli de desfacere pentru bunurile livrate.
Preturile reprezinta suma sau valoarea care se incaseaza pentru bunurile vandute.
Preturile pot fi cu ridicata (cand se vand bunuri intre agentii economici) sau preturi cu
amanuntul (cand se vand marfurile catre populatie).
Tarifele sunt elemente banesti, asemanatoare preturilor, cu ajutorul carora se evalueaza
lucrarile executate si serviciile prestate, precum si munca depusa de personalul unitatii.
Principiul general de evaluare a elementelor patrimoniale in vederea evaluarii in
contabilitatea curenta consta in evaluarea la cost istoric denumit si valoare contabila.
Evaluarea elementelor patrimoniale se face la diferite momente ale desfasurarii activitatii
economice, si anume:
- La intrarea in patrimoniu;
- La iesirea lor din patrimoniu sau la trecerea la consum;
- La inventariere;
- Cu prilejul inchiderii exercitiului economico-financiar.

La intrarea in patrimoniu a bunurilor, evaluarea se face in functie de modul de dobandire:


1. bunuri aduse ca aport in natura evaluate la valoarea prevazuta in actul de evaluare,
numita valoare de aport;
2. bunuri dobandite cu titlu gratuit sau prin donatie evaluate la valoarea de utilitate in
functie de pretul pietii, starea sau amplasarea bunurilor;
3. bunuri dobandite cu titlu onorar (contra plata) evaluate la costul de achizitie;
4. bunuri dobandite din productie proprie de catre unitatea patrimoniala evaluate la costul
de productie efectiv;

5. creante si datorii evaluate si inregistrate la valoarea lor nominala inscrisa in documentele


justificative in care se consemneaza dreptul de creanta.

Evaluarea la iesirea din patrimoniu sau darea in consm se face prin utilizarea
urmatoarelor metode:
1. metoda primul intrat- primul iesit ”FIFO” (first in- first out) potrivit careia costul unitar
de achizitie al primei intrari se atribuie primei iesiri;
2. metoda ultimul intrat – primul iesit “LIFO” ( last in – first out) adica pentru iesiri se
atribuie conturile de achizitie in ordinea inversa intrarilor;
3. metoda costului unitar mediu ponderat (CMP) calculat dupa fiecare
intrare, dupa formula:

(valoarea stocului initial + valoarea intrarii)* CMP

(Cantitatea din stocul initial + Cantitatea intrata)

CMP X = Cantitatea iesita – Valoarea materialelor iesite

4. metoda costului standard – presupune stabilirea unui pret unic de inregistrare a iesirilor, de obicei
pretul ce corespunde sursei principale de aprovizionare.

Evaluarea la inventariere. Cu ocazia inventarierii, elementele patrimoniale se evalueaza la valoarea


actuala de utilitate, denumita si valoare de invertar. Cu acest prilej, valoarea de intrare se pune de acord
cu rezultatele inventarierii. In comparatie pot rezulta plusuri sau minusuri de valoare. Diferentele intre
valoarea de intrare sau contabila si valoarea de inventar se solutioneaza diferit pentru active, respectiv
pentru pasive. 1. In cazul elementelor de activ:

- Diferentele constatate in plus nu se inregistreza, iar activele se mentin in


contabilitatea curenta la valoarea lor de intrare sau contabila.
- Diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si cea de intrari reprezinta o
depreciere.
2. In cazul elementelor de pasiv;
- Diferentele constatate in plus se inregistreza prin constituirea unui provizion, iar
pasivele respective se mentin in contabilitatea curenta la valoarea lor de intrare sau
contabila.
- Diferentele constatate in minus nu se inregistreza.

Evaluarea la inchiderea exercitiului economico-financiar. La sfarsitul perioadelor de


gestiune, cu prilejul inchiderii exercitiului financiar, evaluarea prin bilant a elementelor
patrimoniale se face la valoarea de intrare sau contabila pusa de acord cu rezultatele
inventarierii. Diferentele cantitative in plus sau in minus, constatate pe teren fata de situatia
faptica, se inregistreaza in contabilitate prin punerea de acord cu realitatea.

Reevaluarea elementelor de activ si pasiv se face pe baza unei dispozitii legale (de
obicei o hotarare a guvernului). Noua valoare stabilita in urma reevaluarii poate fi egala cu
valoarea contabila veche bazata pe valoarea contabila de intrare inmultita cu indicele
variatiei preturilor. Diferenta se inregistreaza in contabilitate sub forma unor diferente din
reevaluare.

Forme de evaluare

In functie de modul de efectuare in timp a evaluarii si de scopul urmarit se disting


doua forme de evaluare curenta si evaluare periodica.

Evaluarea curenta este practicata la inregistrarea operatiunilor economice in


contabilitate pe tot parcursul desfasurarii activitatii de expluatare, finantare sau exceptionale,
inclusiva celei de dezvoltare. Evaluarea curenta se bazeaza pe datele inscrise in documentele
justificative primite de la persoanele fizice sau juridice cu care entitatea patrimoniala se afla
in raporturi permanente sau ocazionale.
Evaluarea curenta produce diferentierea in functie de sursa de provenienta a
bunurilor si de natura acestora.
Capitalul social subscris si varsat se evalueaza si inregistreaza distinct in
contabilitate, pe baza actelor de constitire a societatii si a documentelor justificative privind
varsamintele de capitatal.
Mijloacele fixe de evalueaza la intrarea in patrimoniu la valoarea de intrarea care poate
fi:
- costul de achizitie – la intrarea cu titlu oneros;
- costul de productie – in cazul constituirii sau producerii in unitatea proprie;
- valoarea actuala – la intrarea cu titlu gratuit, la inventariere

Titlurile de participare si alte titluri se evalueaza la costul de achizitie, adica la pretul de


cumparare.
Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, marfurile, ambalajele si
alte bunuri procurate cu titlu oneros se evalueaza la costul de achizitie.
Productia in curs de executie, semifabricatele si produsele finite, obiectele de inventar,
ambalajele si alte bunuri produse de unitatea patrimoniala se evalueaza la costul de
productie.
Animalele si pasarile se evalueaza si inregistreaza la costul de achizitie daca sunt
procurate cu titlu oneros sau la costul de productie daca sunt rezultatul propriei activitati.

Evaluarea periodica se efectueaza in doua momente:


1. la inventarierea elementelor patrimoniale – evaluare de inventar;
2. cu prilejul alcatuirii bilntului contabil – evaluare bilantiera
Cu ocazia inventarierii, evaluarea se face la valoarea actuala numita si valoare de
inventar. Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimata in functie de
pretul pietei adica pretul zilei sau la valoarea de utilitate care reprezinta pretul presupus
ca il accepta un client. Pentru creante si datorii valoarea de utilitate se stabileste in
functie de valoarea probabile de incasat, respectiv de platit.
La incheierea exercitiului, elementele patrimoniale se vealueaza si se reflecta in
bilantla valoarea de intrare in patrimoniu (valoare contabila) pusa de acord cu rezultatele
inventarierii si cu valoarea de utilitate aplicand principiul prudentei.
La numite perioade, pe baza unor dispozitii legale este posibila reevaluarea
elementelor patrimoniale. In cadrul acestei actiuni valorile contabile sunt inlocuite cu
valorile actuale determinate in functie de preturile pietei sau cu noile valori de utilitate.

Inventarierea

Mai multe discipline economice utilizeaza inventarierea ca procedeu, atribuindu-I fiecare


o anumita acceptiune. In contabilitate, inventarierea este un procedeu de verificare faptica a
existentei si starii mijloacelor economice, a creantelor si datoriilor unitatii patrimoniale din
punct de vedere cantitativ, calitativ si valoric. Prin utilizarea acestui procedeu inventarierea
ofera capacitatea de a furniza informatii si date reale putand fi scoase astfel la iveala
neconcordantele ce pot apare intre datele din contabilitate si realitatea din teren.
Conform punctului 131 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii,
inventarierea se efectueaza la locurile de existenta, de depozitare sau pastrare a bunurilor,
prin cantarire, masurare, numarare sau alte mijloace de determinare a bunurilor.
Documentul ce sta la baza inventarierii este registrul de inventariere. Inventarierile se
clasifica dupa momentul in care se efectueaza astfel:
- inventarieri periodice
- inventarieri anuale
- inventarieri ocazionale
- inventarieri inopinante.

Dupa gradul de cuprindere a elementelor patrimoniale se disting:


- inventarieri generale
- inventarieri partiale
Tinand cont de modalitatea de efectuare inventarierile pot fi:
- totale
- prin sondaj.

Fiind o lucrare contabila complexa si importanta pentru stabilirea situatiei patrimoniale,


inventarierea presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. pregatirea inventarierii – consta in luarea unor masuri organizatorice si execuatrea unor
lucrari contabile de forma:
- stabilirea obiectului inventarierii si sfera lui de cuprindere
- constituirea comisiei de inventariere in functie de numarul de gestiuni ce
urmeaza a fi inventariate
- sigilarea cailor de acces in gestiune cu exceptia locului in care se efectueaza
inventarierea
- oprirea intrarilor si iesirilor de bunuri din gestiune
- gruparera bunurilor pe sortimente, categorii
- verificarea starii defunctionare a aparatelor de masura

2. efectuarea inventarierii – etapa principala a inventarierii al carei continut il reprezinta


constatarea, descrierea si evaluarea elementelor supuse inventarierii.
3. stabilirea si regularizarea rezultatelor inventarierii – presupune determinarea plusurilor
sau minusurilor la constatarile in urma inventarierii. Acestea se trec in procesul verbal
de inventariere

Capitolul 3

Documentele contabile si tehnici de inregistrare contabila

Contabilitatea, ca stiinta si practica economica, este specializata in reflectarea


situatiei nete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.
Dupa cum s-a putut observa, contabilitatea realizeaza intregul flux de informatii
privind perioadele de gestiune, reflectate in mod separat, si exercitiul economico-financiar, in
ansamblul sau.
De regula, realizarea fluxului de informatii contabile curente presupuneparcurgerea mai
multor etape, dintre care cele mai importante sunt:
- Consemnarea si culegerea datelor cu privire la operatiile economico-financiare, care au
loc in cursul unei perioade de gestiune.
- Analiza si prelucrarea datelor obtinute in vederea inregistrarii lor in contabilitate
- Contabilizarea, respectiv inregistrarea efectiva a datelor in contabilitate
Contabilizarea constittuie prima etapa de realizare a fluxului curent de informatii
contabile si presupune culegerea datelor primare privind operatiile economico – financiare,
care au loc in cursul unei perioade de gestiune si consemnarea lor in DOCUMENTE (acte
scrise) in etalon banesc, in ordine cronologica, in momentul si la locul efectuarii lor.
Documentele in care se consemneaza aceste operatii se numesc documente contabile
primare, constituind baza legala (juridica) a efectuarii operatiilor respective. Documentele
contabile primare permit controlul asupra realitatii operatiilor economico – financiare
realizate, al respectarii disciplinei financiar contabile de catre agentii economici, stabilirea
raspunderii materiale privind gestionarea patrimoniului.
Continutul documentelor difera in functie de caracterul operatiei consemnate. Ele se
concretizeaza in anumite exprimari care permit intelegerea operatiilor economice pe care le
reflecta de catre cei care le intocmesc, respectiv de catre cei care le utilizeaza. Aceste
exprimari au un caracter comun, adica se refera la toate categoriile de documente sau au un
caracter specific
Caracterul comun al documentelor de evidenta trebuie sa cuprinda urmatoarele
elemente:
- denumire document
- denumirea si sediul unitatii care emite documentul
- numarul de ordine al documentului
- data si locul emiterii documentului
- partile care participa la operatia economica
- descrierea operatiei economico – financiare efectuate concis, clar, astfel incat sa
cuprinda toate datele necesare inregistrarii in evidenta
- datele cantitative si valorice aferente operatiei consemnate
- semnatura persoanelor autorizate care raspund de intocmirea documentelor conform
dispozitiilor legale
Caracterele specifice se refera la precizarea unor informatii care se regasesc numai in
acel document, de exemplu in factura se fac referiri la numele delegatului care a preluat
marfa.
Functiile documentelor sunt urmatoarele:
a. functia de consemnare, cantitativa si valorica, in cifre si litere a operatiunilor economice
efectuate in cadrul unitatii patrimoniale
b. functia de document justificativ, care sta la baza inregistrarii in contabilitate
c. functia de control, indiferent de forma in care se realizeaza aceasta siscopul propus
d. functia de asigurare a integritatii patrimoniale, atat din punct devedere al existentei ca
atare a bunurilor economice, nasterii drepturilor si obligatiilor, cat si din punct de vedere
al responsabilitatii administrarii patrimoniului
e. functia de circulatie permite calculul costurilor si al rezultatelor
f. functia juridica reflecta momentul nasterii unor drepturi si obligatii
Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii
ei intr-un inscris care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de
document justificativ. Documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate
angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat ori inregistrat in
contabilitate.
Clasificarea documentelor se face dupa mai multe criterii, si anume:
1. dupa modul de prezentare
- tipizate – sunt cele care au un text si o forma prestabilita, fiind obligatorii
pentru toate categoriile de utilizatori din economia nationala
- netipizate – reprezentate de documente specifice unor ramuri de activitate sau
unor tipuri de institutii
2. dupa modul de evidentiere si inregistrare in unitatea patrimoniala
- documente obisnuite
- documente cu regim special
3. dupa locul unde se intocmesc si circula
- documente interne
- documente externe
4. dupa natura operatiei pe care o reflecta
- documente de dispozitie
- documente de executie
- documente combinate
- documente contabile
Modelele formularelor comune privind activitatea financiara si contabila, precum si
nomele metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora se aproba prin dispozitii
legale cum ar fi: Hotararea Guvernului nr. 831/1997 si publicata in Monitorul Oficial.
Documente contabile sunt acele documente care au ca scop realizarea inregistrarii
cronologice si sistematice a operatiunilor patrimoniale.
Din cadrul documentelor contabile fac parte:
- registru jurnal
- registru inventar
- cartea mare
- balanta de verificare

Registru jurnal este un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza prin


articole contabile, in mod cronologic operatiile patrimoniale prin respectarea succesiunii
documentelor justificative dupa data de intocmire sau dupa data de intrare a acestora in
unitate. Se intocmeste de catre toate unitatile patrimoniale intr-un singur exemplar. Inainte de
utilizare se numeroteaza, snuruieste, certifica si parafeaza. Se intocmeste zilnic sau lunar,
dupa caz, prin inregistrarea cronologica, fara stersaturi si spatii libere, a documentelor in care
se reflecta miscarea patrimoniului unitatii. Registrul jurnal se poate prezenta sub forma unui
registru jurnal general, iar pentru detaliere registre jurnal auxiliare.

Registru inventar este un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza toate


elementele patrimoniale de activ si pasiv, grupate in functie de natura lor conform posturilor
din bilant, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale inscrise in registrul
inventar au la baza listele de inventariere. Se intocmeste la sfarsitul anului, fara stersaturi si
fara spatii libere, se numeroteaza si se snuruieste. Acest registru se parafeaza la organul
fiscal teritorial la inceperea activitatii, la incetarea activitatii unitatii sau in cazul epuizarii
filelor din registru, pentru deschiderea unuia nou. Registrul inventar se arhiveaza de catre
unitatea care este obligata sa-l pastreze impreuna cu documentele justificative ce au stat la
baza intocmirii lui.

Cartea mare este un document contabil obligatoriu in care se inscriu lunar, direct sau
prin regrupare pe conturi corespondente inregistrarile efectuate in registrul jurnal, stabilindu-
se situatia fiecarui cont, respectiv soldul initial, rulajele debitoare si creditoare, si soldurile
finale. Registrul cartea mare sta la baza intocmirii balantei de verificare si se pastreaza la
compartimentul financiar-contabil.

Balanta de verificare este un document care serveste la intocmirea bilantului contabil.


Balanta de verificare se intocmeste atat pentru conturile sintetice cat si pentru cele analitice.
Prin intermediul balantei de verificare se verifica concordanta dintre conturile sintetice si
conturile analitice.

Gestiunea documentelor consta in alegerea si utilizarea documentelor adecvate


operatiunilor economice si financiare specifice unitatii patrimoniale. Acestea se preiau din
nomenclatorul formularelor tipizate aprobate conform normelor legale pentru activitatea
financiar-contabila. Gestiunea documentelor reprezinta actiunea de utilizare rationala a
inscrisurilor in vederea asigurarii tinerii contabilitatii in mod corect si la zi, cu scopul
pastrarii integritatii patrimoniului.
Utilizarea si evidenta documentelor presupune ca pentru fiecare operatiune sa se
foloseasca documentul adecvat, urmarindu-se completarea tuturor rubricilor specifice
documentului, inscrierea informatiilor fara stersaturi, modificari, completari ulterioare.
Agentii economici trebuie sa prezinte la organele fiscale teritoriale pentru inregistrare
registrul jurnal si registrul inventar, numerotate si snuruite. Numerotarea filelor se va face in
ordine crescatoare, chiar si dupa inceperea unui nou registru in cadrul aceluiasi an financiar.
Pentru asigurarea circulatiei rationale si unitare a documentelor justificative care sau la
baza inregistrarilor in contabilitate, precum si pentru tinerea la zi a contabilitatii, dispozitiile
legale prevad intocmirea de catre conducatorul compartimentului financiar contabil a
graficelor de circulatie a documentelor care se aproba de conducatorul unitatii. Graficul de
circulatie a documentelor este necesar sa contina: denumirea documentelor prelucrate,
inregistrate; persoanele care poarta raspunderea intocmirii lor; termenele predarii
documentelor; numarul de exemplare si destinatia acestora.

Pastrarea documentelor presupune doua aspecte:


- pastrare curenta
- pastrare de durata

Pastrare curenta semnifica locul unde se incheie circuitul documentului respectiv si


consta in retinerea documentelor de catre compartimentul care le-a asigurat ultima
prelucrare, urmand sa argumenteze operatiunea economica sau financiara dispusa sau
executata. Pastrarea curenta se realizeaza zi de zi prin sortarea documentelor pe probleme de
acelasi fel si indosariate lunar in cadrul fiecarui compartiment.

Pastrare de durata se poate face in cadrul unitatii sau la arhivele statului.

La inchiderea exercitiului financiar, documentele pastrate in cadrul compartimentelor se


predau la arhiva unitatii, pe domenii si in ordine cronologica. Termenele de pastrare a
documentelor se stabilesc prin acte normative si difera in functie de natura si importanta
documentului. De exemplu, registrele si documentele contabile se pastreaza 10 ani de la data
inchiderii exercitiului , statul de salarii si bilantul se pastreaza 50 ani.
Dupa expirarea termenului de pastrare a documentelor se scot din arhiva unitatii si se
predau la arhivele statului, daca nu mai prezinta interes.
48 Contabilitate generala

Capitolul 4.Bilantul contabil

5.1 Continutul si structura bilantului

Dubla reprezentare reprezinta un principiu de baza al contabilitatii, care consta in


prezentarea sub aspect dublu al patrimoniului, din doua puncte de vedere: material si al
provenientei. Prezentarea sub aspect dublu al patrimoniului este data de necesitatea
cunoasterii situatiei nete si a rezultatului activitatii unitatii patrimoniale. Pentru realizarea
dublei reprezentari a situatiei patrimoniale se foloseste
bilantul.
Termenul de bilant vine de la cuvantul italienesc “bilancia” (adica cu doua talere),
simbolizand astfel o balanta cu doua talere, valori de marime egala ce stau fata in fata si se
egaleaza reciproc.
Bilantul este un tablou cu doua parti: in partea stanga se prezinta marimea valorica a
bunurilor economice, iar in partea dreapta se prezinta marimea valorica a surselor de finantare
a bunurilor economice. Bunurile economice constituie activul bilantului, iar sursele de
finantare constituie pasivul bilantului. De asemeni, in bilant este consemnat rezultatul sub
forma de profit sau pierdere: pierderea in activul bilantului, si exprima marimea capitalului
consumat in urma desfasurarii activitatii economice care nu a putut fi acoperit din veniturile
proprii, iar profitul in pasivul bilantului, reprezentand surse de finantare proprie a activelor
create ca excedent al veniturilor proprii fata de cheltuieli. Se poate folosi si varianta
inscrierii pierderii cu semnul minus in pasivul bilantului.
Forma de principiu a bilantului se prezinta astfel:

Bilant contabil incheiat la data de…


Activ Pasiv
1. Specificarea in expresie valorica a 1. Specificarea marimii valorice a
surselor de finantare a bunurilor
economice.
bunurilor (mijloacelor) economice
folosite in activitatea unui titular de
patrimoniu.
2. Pierderea (echivalent valoric al cresterii 2. Profit (echivalent valoric al
crestarii
pasivelor) valorii bunurilor economice)

Se poate preciza faptul ca bilantul este un tablou sau o situatie care


evidentiaza, in expresie valorica, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile
economice si sursele de finantare, precum si si profitul sau pierderea ca
rezultat al activitatii desfasurate.
Functia de reprezentare si sintatizare a bilantului este redata mai jos:

Bilantul
Tablou sau

situatie Care

evidentiaza
Patrimoniul
Prin echilibrul dintre
In expresie valorica La un moment dat
Precum si sau

Bunurile economice Sursele de finantare

pierderea profitul

Rezultatul activitatii

Reprezentarea in bilant a situatiei patrimoniului si a rezultatulu


Prezentarea elementelor patrimoniale prin bilant

In cadrul activului bilantier, elementele multimii de activ sunt grupate in


raport de destinatia bunurilor economice utilizate si gradul de lichiditate. Cat priveste
pasivul, elementele multimii de pasiv sunt grupate in raport de caile de formare a
surselor de finantare, si gradul lor de exigibilitate.
Lichiditatea reprezinta capacitatea bunurilor economice de a se transforma in
bani.
Exigibilitatea reprezinta posibilitatea achitarii datoriilor la anumite termene.
Diferitele pozitii care formeaza activul si pasivul bilantului sunt denumite
pisturi de bilant, respectiv posturi de activ si posturi de pasiv.
Conform Ordinului ministrului finantelor pentru aprobarea
Reglementa-rilor contabile armonizate cu Directia a IV-a a Comunitatii economice
europene si cu Standardele de contabilitate internationale, posturile obligatorii ale
bilantului contabil sunt urmatoarele: A. Active imobilizate
I. Imobilizari necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi si valori similare
4. Fondul comercial
5. Programe de informatica
6. Avansuri si imobilizari necorporale in curs de executie
II. Imobilizari corporale
1. Terenuri si constructii
2. Instalatii tehnice si masini
3. Alte instalatii, utilaje si mobilier
4. Avansuri si imobilizari corporale in curs de executie
III. Imobilzari financiare
1. Titluri de participare detinute la societatile din cadrul grupului

2. Creante asupra societatilor din cadrul grupului


3. Titluri sub forma de interese de participare
4. Titluri detinute ca imobilizari
5. Alte creante
6. Actiuni proprii (cu indicarea valorii nominale)
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime si consumabile
2. Productie in curs de executief
3. Produse finite si marfuri
4. Avansuri pentru cumparari de stocuri
II. Creante
1. Creante comerciale
2. Sume de incasat de la societatile din cadrul grupului
3. Sume de incasat din interese de participare
4. Alte creante
5. Creante privind capitalul subscris si nevarsat
III. Investitii financiare
1. Titluri de participare in societatile din cadrul grupului
2. Actiuni propriii
3. Alte investitii financiare
IV. Casa si conturi la banci
C. Cheltuieli in avans si venituri angajate
D. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada de un an
1. Imprumuturi din emisiunea de obligatiuni
2. Sume datorate institutiilor de credit
3. Avansuri incasate in contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comert de platit
6. Sume datorate societatilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii (datorii fiscale, datorii pentru asigurarile sociale)
E. Active circulante, respectiv obligatii curente nete
F. Total active minus obligatii curente

G. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an


1. Imprumuturi din emisiunea de obligatiuni
2. Sume datorate institutiilor de credit
3. Avansuri incasate in contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comert de platit
6. Sume datorate societatilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii (datorii fiscale, datorii pentru asigurarile sociale) H.
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

1. Provizioane pentru pensii si alte obligatii similare


2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
I. Venituri in avans si cheltuieli angajate J. Capital si
rezerve
1. Capital subscris
2. Prime de capital
3. Rezerve din reevaluare
4. Rezerve
5. Rezultatul reportat
6. Rezultatul exercitiului

Ordinea de dispunere a pozitiilor in activul bilantului este cea inversa


lichiditatii activelor, de la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizarile necorporale,
catre disponibilitatile banesti care imbraca forma de bani. Cat priveste ordinea de
succesiune a pozitiilor de pasiv, ea este inversa exigibilitatii surselor de finantare,
incepand cu elementele capitalurilor proprii, continuand cu datoriile pe termen lung si
cu cele pe termen scurt. Indiferent de criteriul ales pentru ierarhizarea elementelor
patrimonialein activul si pasivul bilantului, necesar este ca in aceasta ordine sa se
asigure o corelatie intre lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor.

Intre activul si pasivul bilantului exista un raport de egalitate cunoscut sub


denumirea de echilibru bilantier. Aceasta egalitate este determinata de faptul ca orice
element de activ are unul sau mai multe izvoare de finantare reflectate in pasiv.
Compararea capitalurilor proprii la inceputul si sfarsitul perioade permite
determinarea rezultatului perioadei, cu conditia ca aportul actionarilor sau asociatilor
la capital (capitalul social) sa nu varieze in cursul perioadei. In caz contrar, rezultatul
trebuie modificat cu o suma totala egala cu variatia aporturilor personale (capitalului
social).

Variatia posturilor bilantiere

Caracterul continuu al activitatii economice determina o permanenta miscare


si transformare in masa si structura elementelor patrimoniale. Aceste modificari sunt
descrise de contabilitate prin prisma operatiilor economico-financiare. Efectuarea
unor operatii economico-financiare ulterioare intocmirii bilantului are drept rezultat
variatia posturilor sale.
Operatiile economico-financiare ce se intalnesc in activitatea unitatilor
patrimoniale sunt de o mare diversitate.
Operatiile economice exprima raporturi patrimoniale privind productia sau
schimbul de valori (exemplu: aprovizionarea cu materiale de la furnizori).

Operatiile financiare exprima miscari de valori fara echivalent sau transferuri


de valori (exemplu: plata la bugetul statului a impozitului pe profit).
Analizat prin prisma efectului asupra ecuatiei generale a bilantului A = P si
asupra structurii si marimii valorice a elementelor patrimoniale din bilant, operatiile
economice si financiare determina urmatoarele tipuri de modificari:
a) in ambele parti ale bilantului, prin cresterea unui element de activ,
concomitent si cu aceeasi suma cu un element de pasiv:
A+x=P+x
b) in ambele parti ale bilantului, prin scaderea unui element de activ,
concomitent si cu aceeasi suma cu un element de pasi
A–x=P–x
c) numai in activul bilantului, prin cresterea unui element de activ,
concomitent cu scaderea altui element de activ:
A+x–x=P
d) numai in pasivul bilantului, prin cresterea unui element de pasiv,
concomitent cu scaderea altui element de pasiv:
A=P+x–x

Pentru exemplificare, se porneste de la bilantul initial, simplificat, care


prezinta situatia patrimoniala a SC “ Montana”.
Bilant contabil incheiatla data de 31. 12. 2000
Activ Pasiv
Mijloace fixe 20000000 Capital social 30000000
Terenuri 10000000 Furnizori 5000000
Materiale 2000000 Credite bancare 5000000
Conturi curente la 7500000
banci 500000
Casa
Total activ 40000000 Total pasiv 40000000

In cursul lunii ianuarie 2001 au avut loc urmatoarele operatii economice


care au produs modificari:

Operatia 1: Se cumpara un teren in valoare de 10000000 lei. In urma acestei


operatii creste valoarea terenurilor aflate in patrimniul SC “Montana”
(element de activ) concomitent cu cresterea datoriilor fata de furnizori
(element de pasiv).
Ecuatia generala A = P devine: A + x = P + x
Totalul bilantului creste: Activ initial + Terenuri = Pasiv initial + Furnizori
40000000 + 10000000 = 400000000 + 10000000
50000000 = 50000000
In urma acestei operatii, bilantul se prezinta astfel:
Bilant contabil 1
Activ Pasiv
Denumire Solduri Moif Sume finale Denumire Solduri Moifica Sume
posturi initiale icari (sume la posturi initiale ri (+, -) finale
(sume la (+, -) sfarsitul (sume la (sume la
inceputul perioadei) inceputul sfarsitul
perioadei) perioadei) perioadei
Mijloace 20 mil +10 20 mil Capital 30 mil +10 mil 30 mil
fixe 10 mil mil 20 mil social 5 mil 15 mil
Terenuri 2 mil 2 mil Furnizori 5 mil 5 mil
Materiale 7,5 mil 7,5 mil Credite
Banca o,5 mil 0,5 mil bancare
Casa
Total activ 40 mil 50 mil Total 40 mil 50 mil
pasiv

Operatia 2. Din contul de disponibilitati banesti la banca se achita obligatia


fata de furnizori in suma de 1000000 lei. Operatia a determinat modificari in
sensul scaderii in ambele parti ale bilantului. Scade disponibilul de la banca
(element de activ) concomitent cu scaderea datoriilor fata de furnizori
(element de pasiv).
Ecuatia generala A = P devine: A – x = P – x
Totalul bilantului scade: Activ 1 – banca = Pasiv 1 – furnizori
50000000 – 1000000 = 50000000 – 10000000=49mil.

Bilantul intocmit dupa aceasta operatie se prezinta astfel

Bilant contabil 2
Activ Pasiv
Denumire Solduri Moif Sume finale Denumire Solduri Moif Sume
posturi initiale icari (sume la posturi initiale (sume icari finale
(sume la (+, -) sfarsitul la inceputul (+, -) (sume la
inceputul perioadei) perioadei) sfarsitul
perioadei) perioadei
Mijloace 20 mil - 1 20 mil Capital 30 mil -1 30 mil
fixe 20 mil mil 20 mil social 15 mil mil 14 mil
Terenuri 2 mil 2 mil Furnizori 5 mil 5 mil
Materiale 7,5 mil 6,5 mil Credite
Banca o,5 mil 0,5 mil bancare
Casa
Total activ 50 mil 49 mil Total 50 mil 49 mil
pasiv

Operatia 3. Se ridica din contul de la banca suma de 500000 lei, pentru


efectuarea unor plati din caseria unitatii. Operatia a determinat modificari
numai in activul bilantului. Creste elementul de activ “casa” concomitent cu
scaderea elementului de activ “banca”.
Ecuatia generala A = P devine: A – x + x = P
Totalul bilantului nu se modifica: Activ 2 – banca + casa = Pasiv 2 49000000 –
500000 + 500000 = 49000000 In urma acestei operatii economice bilantul se
prezinta astfel:
Denumire Solduri Moif Sume finale Denumire Solduri Moific Sume
posturi initiale icari (sume la posturi initiale ari (+, finale
(sume la (+, -) sfarsitul (sume la -) (sume la
inceputul perioadei) inceputul sfarsitul
perioadei) perioadei) perioade
Mijloace 20 mil - 0,5 20 mil Capital 30 mil 30 mil
fixe 20 mil +0,5 20 mil social 14 mil 14 mil
Terenuri 2 mil 2 mil Furnizori 5 mil 5 mil
Materiale 6,5 mil 6 mil Credite
Banca o,5 mil 1 mil bancare
Casa
Total activ 49 mil 49 mil Total 49 mil 49 mil
pasiv

Operatia 4 Se achita obligatia fata de furnizori, dintr-un credit de la banca in


suma de 2000000 lei. Operatia economica a produs modificari numai in pasivul
bilantului. A crescut un element de pasiv “Credite bancare” concomitent cu
scaderea altui element de pasiv “Furnizori”.
Ecuatia generala devine: A = P + X – X
Totalul bilantului ramane neschimbat.:
Activ 3 = Pasiv 3 + Credite bancare –Furnizori 49000000 = 49000000 +
2000000 – 2000000 Bilantul intocmit in urma acestei operatiieconomice este
de forma:

Bilant contabil 4
Activ Pasiv
Denumire Solduri Moif Sume Denumire Solduri Moifi Sume finale
posturi initiale icari finale posturi initiale cari (sume la
(sume la (+, -) (sume la (sume la (+, -) sfarsitul
inceputul sfarsitul inceputul perioadei)
perioadei) perioadei perioadei
Mijloace 20 mil 20 mil Capital 30 mil -2mil 30 mil
fixe 20 mil 20 mil social 14 mil +2mil 12 mil
Terenuri 2 mil 2 mil Furnizori 5 mil 7 mil
Materiale 6 mil 6 mil Credite
Banca 1 mil 1 mil bancare
Casa
Total activ 49 mil 49 mil Total pasiv 49 mil 49 mil

Din exemplele prezentate se constata ca operatiile economice


simplificate sunt operatii simple care modifica numai cate doua elemente
patrimoniale. In practica economica insa, exista operatii care modifica mai
multe elemente patrimoniale, denumite operatii complexe.

Functiile bilantului
Bilantul este documentul contabil de sinteza, prin care se prezinta
activul si pasivul unitatii patrimoniale la inchiderea exercitiului, precum si in
celelalte situatii prevazute de Legea Contabilitatii.
Importanta bilantului deriva din functiile pe care acesta le indeplineste:
- functia de generalizarea datelor contabilitatii
- functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiara
- functia previzionala

Functia de generalizarea datelor contabilitatii izvoraste din necesitatea de a


grupa datele dispersate ale contabilitatii curente, dupa criterii bine stabilite, intr-un
numar restrans de indicatori, care sa poata oferi o imagine de ansamblu asupra
situatiei economico-financiare a unitatii patrimoniale.
Functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiara se
manifesta prin aceea ca, pe baza bilantului contabil se analizeaza periodic gradul
realizarii indicatorilor proiectati si a rezultatelor, se identifica rezerve si se stabilesc
masuri de perfectionare a activitatii economice si financiare.
Functia previzionala consta in posibilitatea oferita de bilant de a orienta
activitatea viitoare.
Bilantul contabil se compune din:
- bilantul propriu-zis
- contul de profit si pierdere
- anexa la bilant
- raportul de gestiune

Norme de intocmire, certificare, verificare si


analiza a bilantului contabil

Agentii economici prevazuti in art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, au


obligatia sa intocmeasca si sa depuna bilantul contabil la directiile generale ale
finantelor publice si controlului financiar de stat judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti sau la administratiile financiare ale sectoarelor, potrivit prevederilor
hotararilor guvernului.
La intocmirea bilantului contabil se au in vedere regulile cu caracter general
prevazute in capitolul IV din Legea contabilitatii nr. 82/1991, precum si Precizarile
privind masurile referitoare la inchiderea exercitiului financiar aprobate expres prin
Ordinul Ministerul Finantelor.