Sindromul Bardet-Biedl

Delia Mihailov

Definiţie clinică
Sindromul Bardet-Biedl (SBB) este o afecţiune genetică transmisă recesiv
autozomal, având expresie clinică diferită de la om la om, chiar printre
membrii aceleiaşi familii. Este caracterizat prin afectarea dezvoltării
intelectuale (retard mental), a vederii (retinopatie pigmentară), a membrelor
(număr crescut de degete-polidactilie), a rinichilor şi organelor sexuale
(hipogonadism) precum şi prin obezitate.
Denumirea sindromului a fost pusă după numele lui Georges Bardet, şi Arthur
Biedl. Georges Bardet a fost un medic de origine ungară care practica
medicina în Viena şi Praga şi care a descris cazul a două surori ce sufereau
de retinită pigmentară, polidactilie, hipogonadism şi obezitate. Doi ani mai
târziu, Arthur Biedl de la Universitatea din Paris găseşte aceleaşi simptome la
alte două surori neînrudite cu cele descrise de către Bardet.
O afecţiune asemănătoare a fost denumită iniţial sindrom Laurence-Moon-
Bardet-Biedl, incluzând şi numele a doi medici englezi John Zachariah
Laurence şi Robert Charles Moon. În prezent, sindromul Laurence-Moon şi
Bardet-Biedl sunt considerate a fi două entităţi separate, primul având
paraplegie fără polidactilie şi obezitate.
Frecvenţa bolii
Prevalenţa SBB în America de Nord şi Europa variază între 1:140 000 şi 1:160
000 de nou-născuţi vii.
Aspecte genetice
SBB se transmite recesiv autozomal. Locusul de pe cromozomul 3 este
responsabil de producerea polidactiliei la cele patru membre, cromozomul 15
este implicat în apariţia morbidităţii precoce, a obezităţii, iar cromozomul 16
este în legătură cu formele mai uşoare.
Semne clinice
În multe cazuri, diagnosticul SBB este pus cu întârziere, probabil datorită
cunoaşterii insuficiente a afecţiunii, ca şi din cauza debutului gradual al
simptomelor legate de retinita pigmentară şi disfuncţia renală (care
determină prezentarea la medic).
• Afectarea oculară se poate produce precoce sau poate apare mai târziu în evoluţia bolii. Se
estimează că aproximativ 98% din pacienţi prezintă afectare vizuală până la vârsta de 30 de ani.
Mulţi copii cu SBB vor avea miopie sau strabism înainte de apariţia tulburărilor de vedere
propriu-zise.
Obezitatea se instalează de obicei în copilărie, chiar în primul an de
viaţă, iar severitatea ei creşte odată cu înaintarea în vârstă. Obezitatea din
SBB nu răspunde la regim alimentar şi se complică adesea cu diabet zaharat
non-insulinodependent şi hipertensiune arterială.
• Defecte la nivelul membrelor. Polidactilia se întâlneşte la peste jumătate
din cazurile cu SBB şi este un semn foarte important pentru diagnosticul
afecţiunii, dar poate să nu fie prezentă la fiecare membru afectat al familiei.
În plus, alte malformaţii ale membrelor au fost descrise: brahidactilie (degete
scurte), sindactilie parţială (degete alipite) sau clinodactilie (degete
încurbate).
• Retardul mental este variabil, adesea poate fi moderat. Există cazuri de
SBB care sunt perfect normali pe plan intelectual
• Dificultăţi de învăţare, legate în principal de retardul mental şi de
tulburările vizuale
• Talia poate fi afectată (statură mică)
• Malformaţii de tract urinar. Insuficienţa renală este cea mai importantă
cauză de îmbolnăvire la cei cu SBB. Există numeroase anomalii la nivelul
tractului urinar: boală tubulară cistică, malformaţii de tract urinar,
glomerulonefrită cronică.
• Tulburări neurologice precum ataxie cu tulburări de coordonare şi echilibru
• Tulburări de comportament: labilitate emoţională, frustrare, tendinţe
obsesiv-compulsive, dificultăţi de concentrare.
• Defecte de vorbire: voce nasonată, modificarea primei consoane din
cuvinte, ceea ce duce la dificultăţi de a fi înţeles, la care contribuie şi
vocabularul limitat utilizat.
• Anomalii dentare, precum dinţi mici, smalţ hipoplazic şi rădăcini dentare
scurte.
• Astm-asocierea cu astm este întâlnită la unii pacienţi cu SBB care au un
anumit gen de mutaţie genetică
• Fertilitatea. De obicei, bărbaţii afectaţi de SBB suferă de infertilitate din
cauza malformaţiilor tractului genitourinar şi a hipogonadismului
• Diabetul zaharat. La aproximativ 4% din cei cu SBB s-a descris existenţa
diabetului zaharat non-insulinodependent, ca urmare a dezvoltării rezistenţei
severe la insulină.
Concluzionând, semnele clinice ale SBB sunt:
Primare (pentru diagnostic sunt necesare prezenţa a 4 din următoarele
semne):
• Retinopatie, Polidactilie, Obezitate, Dificultăţi de învăţare, Hipogonadism la
sexul masculin, Anomalii renale
Secundare (sunt necesare 3 criterii primare şi două secundare):
• Tulburări de vorbire, Strabism/cataractă/astigmatism, Brahidactilie/
sindactilie, Tulburări de dezvoltare, Poliurie, polidipsie (creşterea cantităţii de
urină şi a lichidelor ingerate), Tulburări de coordonare şi de echilibru,
Spasticitate la nivelul membrelor, Diabet zaharat, Tulburări dentare, Boală
congenitală de inimă, Fibroză hepatică
Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Copiii cu SBB trebuie evaluaţi pentru prezenţa tuturor manifestărilor descrise
la „semne clinice”. Pentru aceasta se efectueaza:
• Istoricul familial complet, Istoricul medical al familiei
• Examinare completă, care să includă curba ponderală şi să urmărească
prezenţa anomaliilor congenitale menţionate, inclusiv a retardului mental
Investigaţii utile pentru diagnosticarea şi urmărirea pacienţilor cu SBB:
Bazale: Electroretinogramă/răspunsuri vizuale evocate, Ecografie renală,
Urografie, Electocardiogramă şi ecografie cardiacă, Teste moleculare pentru
excluderea sindromului Prader-Willi
Suplimentare: Tomografie computerizată/rezonanţă magnetică nucleară
cerebrală şi/sau renală, Electroencefalogramă, Examen psihologic, Consult
logopedic
La 6 luni: Examen sumar de urină
Anual: Ureea şi creatinina serică, Tensiunea arterială
Sfat genetic
Pentru un cuplu care are unul sau mai mulţi copii afectaţi, riscul de a naşte
alt copil cu SBB este de 25%, există 50% şanse de a naşte un copil care va fi
purtător asimptomatic al bolii şi 25% şanse ca acesta să fie sănătos şi să nu
transmită boala.
Sfatul genetic este dificil, datorită datelor recente legate de posibilitatea ca
mai multe gene să fie implicate simultan în producerea bolii în aceeaşi
familie. Heterozigoţii (purtătorii genei) sunt întotdeauna asimptomatici.
Diagnostic prenatal
Diagnosticul prenatal al SBB este posibil cu ajutorul testelor biochimice sau
moleculare, doar când mutaţia responsabilă de boală a fost deja identificată
la unul din membrii familiei, sigur afectat.
Cu ajutorul ecografiei se pot recunoaşte polidactilia, precum şi anumite
malformaţii renale, dar trebuie subliniat faptul că aceste semne sunt
inconstante.
Evoluţie şi prognostic
Prognosticul acestor bolnavi este dictat în principal de afectarea renală şi
vizuală.
Dezvoltarea insuficienţei renale întunecă prognosticul.
Problemele vizuale apar de obicei la vârsta copilăriei şi pot îmbrăca diverse
forme, precum îngustarea câmpului vizual, vedere în tunel, tulburări de
adaptare la variaţii ale intensităţii luminoase, dificultăţi de percepere a
culorilor (culorile deschise nu pot fi distinse una de alta). Treptat, acuitatea
vizuală scade constant. Strabismul şi nistagmusul (tremurături la nivelul
globului ocular) sunt simtome frecvente.
Apariţia complicaţiilor amintite anterior, în special diabetul zaharat şi
hipertensiunea arterială au un impact negativ asupra prognosticului.
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
În prezent nu există un tratament curativ (care să vindece boala), prin urmare putem vorbi doar de
tratamentul simptomatic, menit să amelioreze simptomele SBB. Acesta se referă în principal la
anomaliile oftalmologice, renale, la obezitate şi complicaţiile sale (diabet, hipertensiune), care
trebuie monitorizate atent şi tatate de către medicul specialist.
Importanţă deosebită au unele măsuri ce pot să reducă sau să evite
complicaţiile:
• Consiliere psihologică
• Consult şi eventual teste genetice
Asistenţă socială
• Corecţia chirurgicală a defectelor congenitale precum malformaţiile de la
nivelul membrelor sau eventualele malformaţii de cord trebuie avută în
vedere la fiecare caz în parte.
Viaţa cotidiană
Legat de viaţa cotidiană a pacienţilor cu SBB, trebuie semnalat că
principalele lor probleme sunt legate de retardul mental şi de tulburările de
vedere, de aceea este bine ca aceştia să fie adresaţi unui centru cu
experienţă în tratarea acestor cazuri.
Există probleme complexe legate de integrarea socială şi de interacţiunea
socială a acestor pacienţi, unii specialişti făcând referire la ele folosind
termenul de „autism uşor”.
Aşa cum am mai precizat, unii copii au tulburări de vorbire, de aceea este
bine să fie adresaţi unui logoped, şi în cazul SBB, este extrem de important
ca membrii familiei să cunoască modalităţile terapeutice aplicate, pentru a
putea comunica eficient cu copilul.
Pacienţii cu retard mental trebuie adresaţi unor şcoli speciale. Aşa cum am
menţionat, există cazuri de SBB care u o dezvoltare intelectuală normală. De
obicei, aceştia se caracterizează prin lentoare marcată, care duce la tulburări
de integrare şcolară. Trebuie subliniat că există pacienţi cu SBB care sunt
capabili să urmeze şcoli normale şi chiar să fie absolvenţii unei universităţi.
Este foarte important că şi membrilor familiei trebuie să li se ofere suport psihologic şi social.