TEMA 1

Ce este etica in afaceri?

La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un domeniu care urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se
ridică în mod curent în activitatea agenţilor. Observăm cu uşurinţă că „etica în afaceri” este o expresie compusă, al cărei sens poate fi
inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat ştie ce
înseamnă cuvintele „etică” şi „afaceri”. La noi, termenul etică are cel puţin trei semnificaţii diferite. În primul rând, etica se referă la aşa-
numitele moravuri, cutume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi
Dati ex de 3 cutume trad din dom ec.
În Occident, preţurile afişate în magazine nu sunt, de regulă, negociabile; în Orient, tocmeala dintre vânzător şi cumpărător este aproape
obligatorie. Lumea apuseană pune mare preţ pe punctualitate, pe când în America Latină sau în Africa se consideră că un om este cu atât
mai important şi mai vrednic de stimă cu cât îşi permite să întârzie
mai mult.
Ce val promoveaza etica?
Etica promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul etc., încercând să facă respectate
norme de genul: „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi copiii aşa cum se cuvine!”,
„Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!”
Def stakeholders si shareholders.
Termenul englezesc stakeholders desemnează toate grupurile sociale afectate direct sau indirect de activitatea firmelor comerciale; mai
mult decât atât, aceste grupuri iau parte la „jocul” economiei de piaţă, nu doar în calitate de „spectatori”, ci şi în calitate de participanţi
activi (ca nişte „figuranţi”), întrucât fără implicarea lor, activitatea firmelor comerciale ar fi imposibilă. Shareholders – acţionarii firmelor
comerciale.
Considerati ca in acest moment mass-media face deservicii de afeceri in Rom?
Mass-media face un dublu deserviciu eticii în afaceri. În primul rând, publicului I se prezintă aproape în exclusivitate numai
comportamente imorale în afaceri şi această perspectivă unilaterală întăreşte stereotipul incompatibilităţii dintre afaceri şi moralitate. În al
doilea rând, scandalurile spectaculoase care explodează pe
prima pagină sugerează că etica în afaceri priveşte numai activitatea marilor corporaţii
Dar poate că deservicul cel mai important pe care goana presei după scandaluri îl aduce nu numai eticii în afaceri ca disciplină academică,
ci întregii societăţi, este înrădăcinarea în adâncul opiniei publice a convingerii că orice luptă
împotriva imoralităţii în afaceri este inutilă atâta timp cât „afacerist cinstit” pare tuturor o contradicţie în termeni, iar „afacerist veros” pare
un pleonasm.
Profitul este compatibil cu moralitate? DA

TEMA 2
Def morala, etika, deontologia.
Termenul morala desemneaza un anume cod social, un ansamblu de reguli, carora fiecare individ tre sa I se conformeze pt a fi acceptat in
soc.Etica desemneaza teoria care are ca obiect de studiu acest fen real, semnificativ deci stiinta binelul si a raului. Term deontologie
desemneaza normele de conduita si obligatiile etice in cadrul unei profesii, este o teorie a datoriei si a obligatiilor morale in aceea profesie,
ea explicand deci anumite norme morale particulare.
Explicati componenta normelor morale.
Normele morale au de regula in componenta 2 elem: a) unul calitativ care recomanda sau impune ceea ce e bine sa faci si sa fii; b) altul
imperativ care isi gaseste concretizarea in expresii “tre sa faci sau tre sa fii”.
Def si exemplificati: normele generale, particulare , speciale!
a) Normele gen sunt prezente in toate tipurile de comunitati umane si influenteaza intreaga gama de activ umane. De ex cinstea,
demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea;
b) Normele particulare se adreseaza unor comunitati umane det cu o anumita variatie in timp si influenteaza relatii sau activ umane
particulare.
c) Normele speciale se manifesta in cadrul unor grupuri restranse si uneori in ocazii speciale. Aici putem aminti normele de
protocol, reguli de eticheta in afaceri.
Exemplificati o regula prioritara at cand 2 norme morale se intersecteaza!
Normele prioritare ale comunitatii ar treb aplicate atata timp cat nu vor avea afecte adverse semnificative asupra altor oameni sau com.

TEMA 3
Def constiinta morala!
Conştiinţa morală, mai exact voinţa autonomă a individului, călăuzită de raţiunea capabilă să emită enunţuri normative universale.
Ce sunt valorile?
În primă instanţă, valorile ne apar drept atribute ale persoanelor, ideilor, faptelor, instituţiilor sau lucrurilor care sunt importante, vrednice
de respect şi preţuire, despre care oamenii cred că merită străduinţa de a le vedea înfăptuite cât mai deplin. Pe scurt, valoarea este ceva
important şi vrednic de respect.
Explicati: subiectivismul, materialismul, relativismul, uiversalismul.
Subiectivismul. Cel mai facil şi, de aceea, cel mai frecvent răspuns la întrebarea „ce se înţelege prin valoare?” este acela pe care-l dau
concepţiile subiectiviste: valoare înseamnă preferinţă individuală, iar criteriul de bază al preferinţei este plăcerea. Are valoare, pentru
mine, ceea ce îmi place mie acum, în situaţia de moment în care mă aflu Lucrurile, în sine, sunt lipsite de orice valoare; ele există ca atare,
pur şi simplu. Valoarea o primesc numai din partea unui subiect care are nevoie şi care se bucură de ele.
Materialismul Prototipul valorilor, în concepţia materialistă, este neîndoielnic valoarea de întrebuinţare din teoria economică. Când vine
vorba de sfera utilităţii, materialismul pare să nu aibă rival. Într-adevăr, un produs oarecare este util şi, ca atare, valoros prin proprietăţile
sale intrinseci, care îi permit să aibă o anumită funcţionalitate.

Relativismul Teoriile relativiste păstrează, ca şi cele materialiste, pretenţia de a se situa pe terenul „faptelor” constatabile. Or, acestea par
să ateste, pe de o parte, că în fiecare comunitate socială sunt recunoscute şi validate de mentalitatea colectivă anumite ierarhii valorice, cu
semnificaţie paradigmatică pentru toţi membrii comunităţii,
asupra cărora cadrul social exercită o funcţie modelatoare, dar şi o presiune autoritară, menită. Se observă însă că în toate culturile şi
civilizaţiile lumii, oricât de diferite şi, unele dintre ele, aparent impenetrabile, există mereu aceleaşi paradigme sau dimensiuni axiologice
invariante, universale, pe care se pot înregistra, apoi, diferenţele cele mai semnificative.
Universalismul Teoriile universaliste urmăresc să descrie şi să explice aceste structuri sau paradigme ale spaţiului valoric general-uman, în
care, de bună seamă, fiecare cultură şi civilizaţie inserează un conţinut axiologic concret, mai mult sau mai puţin specific.

TEMA 4
Explicati pe scurt etica virtutiilor, utilitarismul si etica datoriei.
Etica virtutiilor: Una dintre teoriile etice standard la care se raportează argumentele specialiştilor de astăzi în business ethics este aşa-
numita virtue theory – etica virtuţilor, o variantă actualizată a ideilor expuse cu multe secole în urmă de către Aristotel în Etica
nicomachică. Aristotel distinge valorile-scop, preţuite şi urmărite pentru ele însele, şi valorile-mijloc, preţuite şi urmărite în vederea
atingerii altor scopuri mai înalte. Aristotel consideră că binele suprem, deci valoarea-scop prin excelenţă, este fericirea, întrucât toţi
oamenii vor în mod natural să fie fericiţi şi nimeni nu urmăreşte să dobândească fericirea ca mijloc pentru altceva, ci numai ca scop în sine.
Ce este fericirea în viziunea lui Aristotel? În primul rând, el precizează faptul că fericirea nu este o stare momentană, o clipă trecătoare de
mulţumire, ci o condiţie durabilă şi stabilă, dobândită de către individ pe termen lung, până la sfârşitul zilelor sale; În acest sens, fericirea
nu este o calitate în sine. Nu putem spune că un ins este fericit în sensul în care el este brunet sau blond, corpolent sau costeliv, scund sau
înalt. Fericirea este starea sau condiţia stabilă a omului care dobândeşte şi amplifică anumite valori-mijloc, numite de către Aristotel
virtuţi. Termenul aristotelic de areté, tradus în limbile moderne prin „virtute”, are anumite semnificaţii aparte, care scapă traducerii. Areté
înseamnă, în primul rând, „excelenţă”, adică maximă actualizare a esenţei specifice a unui lucru sau a unei vietăţi. Şi totuşi, Aristotel
formulează un principiu etic general, de natură să ne orienteze în luarea deciziilor corecte şi în automodelarea prin exerciţiu a virtuţilor.
Virtutea, spune Aristotel, „este calea de mijloc între două vicii, unul provocat de exces, celălalt de insuficienţă”. Dar limita principală a
eticii virtuţilor în varianta ei originală nu îi aparţine, de fapt, lui Aristotel, ci lumii în care trăia, lume de mult apusă şi de neregăsit astăzi. În
pofida acestor limite şi anacronisme, etica virtuţilor se dovedeşte în numeroase contexte relevantă pentru analiştii problemelor specifice de
etică în afaceri. Aşa cum fericirea adevărată este rezultatul unor strădanii de o viaţă, tot astfel şi profitul solid, pe care îl urmăreşte în
activitatea sa un om de afaceri serios, nu poate fi obţinut decât prin strategii pe termen lung. Ideea centrală a neoaristotelismului este aceea
că miza esenţială a educaţiei morale este formarea omului de caracter.

Utilitarismul, iniţiat de către Jeremy Bentham (1784 – 1832) şi restructurat în forma sa clasică de către John Stuart Mill (1806 – 1873),
adoptă o perspectivă consecvenţialistă, potrivit căreia fapta bună nu se defineşte prin intenţiile care stau la originea ei sau prin scopurile
urmărite de către agent, ci prin efectele sau consecinţele sale. John Stuart Mill, păstrează intact principiul utilitarist al maximei fericiri
(plăceri) pentru cât mai mulţi, dar face o concesie bunului simţ, recunoscând faptul că nu toate plăcerile sunt de aceeaşi valoare: unele
plăceri, îndeosebi cele spirituale, sunt superioare celor vulgare şi triviale. Mill mai încearcă să înlăture şi ultima obiecţie adresată
utilitarismului anume că, potrivit criteriilor utilitariste, o faptă în sine blamabilă poate fi justificată moral dacă determină, pe termen lung,
consecinţe favorabile majorităţii. Încercarea lui Mill de a salva utilitarismul, făcându-l să se împace cu evidenţele simţului comun, sfârşeşte
prin a-l desfiinţa ca teorie coerentă şi independentă.
Etica datoriei Cea mai influentă dintre teoriile etice „standard” ale momentului este, fără dubii,
aceea care continuă filosofia morală a lui Immanuel Kant Immanuel Kant (1724 - 1804) propune o cu totul altă viziune. Pentru Kant,
intenţia şi nu consecinţele actului contează pentru stabilirea valorii sale morale. Ideea centrală a eticii kantiene este aceea că datoriile sau
obligaţiile morale se ivesc numai atunci când articulăm un standard de moralitate pentru orice fiinţă raţională. Filosofia morală kantiană se
detaşează drept cea mai importantă dintre teoriile etice actuale nu numai prin calităţile sale intrinseci, ci şi datorită faptului că tinde să
absoarbă ca pe nişte variante şi alte curente de gândire.

TEMA 5
Care sunt val morale ale democratiei?
Toate val morale sunt si val ale democratiei. Acest raspuns are cel putin 2 aspecte. Primul: val morale sun o parte indispensabila a vietii
umane si moralitatea are relevanta in fiecare decizi facuta in viata unui om cat si in aceea a unei natiuni. Al doilea aspect: exista totusi o
dimensiune relativa a unor val morale ca si o dim relativa a valabilitatii mij democratice.
Ce au de inv oamenii din capitalism?
Cap reperz modul in care omanenii au invatat din necesitate sa aiba o conduita rationala orientata spre realizarea uni scop. Acest
comportament rational presupne si el la randul lui, nu numai ce numim utiliktate si eficacitate ci si vointa ferma in urmarirea scopurilor,
spirit de initiativa etc.
Cu ce este solidar capitalismul si dc?
Este solidar cu o etica, ca el a ajuns sa reprez un temei pt a aprecia calitatea morala a unei pers.
Care este dif dintre un businessman si bisnitar?
In fapt, in intelepciunea lui, limbajul comun a consemnat o dif de esenta, nu de grad, dintre businessman si bijnitar.

TEMA 6
Ce este o afacere?
Spuneam că o serie de aspecte definitorii ale afacerilor sunt cvasiunanim acceptate. Toată lumea este de acord că o afacere este o activitate
menită să aducă proprietarilor (patroni sau acţionari) un anumit profit. Cum însă? Nu orice modalitate de a câştiga bani sau bunuri este o
afacere. A scoate un profit dintr-o afacere înseamnă a înregistra anumite câştiguri băneşti prin vânzarea pe piaţă a unor bunuri şi servicii.
Care este scopul intrinsec al afacerilor?
Unii consideră că scopul unic sau cel puţin primordial al oricărei afaceri este profitul întreprinzătorilor; o afacere nu este pusă pe picioare
de dragul satisfacerii unor nevoi sociale, ci pentru ca deţinătorii ei să realizeze anumite câştiguri băneşti. Alţii consideră, dimpotrivă, că
scopul oricărei afaceri este în primul rând acela de a satisface anumite nevoi sociale, profitul fiind răsplata cuvenită celor care, prin
iniţiativa lor, contribuie cât mai eficient la realizarea acestui obiectiv. Pe scurt: o afacere trebuie să aducă profit – indiferent cum, în limite
legale; opinia contrară: o afacere trebuie să fie socialmente utilă, profitul fiind o consecinţă a acestei utilităţi.
Care este mărimea profitului urmărit?
Unii introduc chiar în definiţia conceptului de afacere maximizarea profitului; cu alte cuvinte, orice afacere urmăreşte nu doar un oarecare
profit, ci profitul maxim, în condiţii legale. Întreprinzătorul privat nu se mulţumeşte să nu iasă în pagubă, câştigând ceva din afacerea lui;
un bun om de afaceri este acela care se străduieşte din răsputeri să realizeze un profit cât mai mare indiferent de orice alte considerente.
Alţii susţin, dimpotrivă, că maximizarea profitului cu orice preţ, chiar dacă numai în limite legale, este o formă de egoism şi de
iresponsabilitate socială. Grija omului de afaceri trebuie să fie în primul rând utilitatea socială şi calitatea produselor sau serviciilor pe care
le oferă pe piaţă consumatorilor, mulţumindu-se cu un profit rezonabil – un termen mai mult decât vag, de natură să plaseze discuţia într-o
nebulozitate totală.
In folosul cui lucrează oamenii de afaceri?
Unii susţin că exclusiv pentru a satisface interesul patronilor sau acţionarilor de a realiza profituri cât mai mari; o afacere nu este o utilitate
publică sau o acţiune filantropică, pornită cu gândul la foloasele şi interesele altora, ci un risc asumat şi multă muncă în vederea satisfacerii
dorinţei întreprinzătorilor de a câştiga cât mai mulţi bani. Alţii
consideră însă că o afacere bună şi onorabilă nu-i priveşte exclusiv pe deţinătorii capitalului investit, ci trebuie să aibă în vedere interesele
unor cercuri şi categorii sociale mult mai largi care, direct sau indirect, au de câştigat sau de pierdut din ceea ce face o anumită
întreprindere privată.

TEMA 7
Explicati responsabilitatea intrep dpv al laturii ec (cele 2 abordari)
Abordarea clasica: firmele exista pt a aduce beneficii prop sau pt a reduce costurile de tranzactie. In viziunea autorlui orice bun social platit
de firma submnineaza macanismele pietei “ bunurile sociale” vor fi paltite fie de actionari fie de salariati; in acest caz din ruma, vanzarile
ar putea scadea si firma ar avea dificultati.
Abordarea socio-ec: max profitului este a doua prioritate a firmei, prima este asigurarea convietuirii acesteia.
Ce inseamna responsabilitatea

TEMA 8

Localizarea controlului. Societatea încorporată nu se mai află în controlul direct al proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice
după cum doresc. Funcţiile de conducere sunt deţinute de către directori, consilii de administraţie sau alte instanţe executive. Acţionarii nu
mai deţin, în cel mai bun caz, decât un control indirect şi impersonal asupra „proprietăţii” lor;
� Fragmentarea proprietăţii. O mare corporaţie are atât de mulţi acţionari, încât nici unul dintre ei nu se mai poate considera drept
proprietar al companiei, în sensul în care instalatorul sau mecanicul auto de peste drum se consideră patron al micii sale firme;
Diviziunea funcţiilor şi a intereselor. Acţionarii marilor companii au interese care nu coincid întotdeauna şi inevitabil cu interesele celor
care le conduc. Acţionarii pot urmări în primul rând profitul, pe când
managerii pot fi mai degrabă interesaţi de dezvoltarea şi creşterea companiei. De fapt, un acţionar nu are nici o sarcină sau vreo
responsabilitate reală faţă de firma al cărei „proprietar” este, afară de păstrarea unei bucăţi de hârtie care îi conferă un titlu de proprietate
asupra unei părţi din capitalul firmei.
Care este obligatia generala a managerilor?
Managerii au datoria de a conduce compania în interesul acţionarilor.
Descrieti obligatiile specifice ale managerilor?
Această obligaţie generală se subîmparte în mai multe obligaţii specifice:
� Obligaţia de a acţiona în beneficiul companiei. Această obligaţie poate fi definită atât din perspectiva performanţei financiare pe termen
scurt, cât şi din perspectiva supravieţuirii pe termen lung a companiei. În principiu, acţionarii decid la care nivel de performanţă vor să se
situeze compania; cu toate acestea managerii au o marjă de manevră destul de largă în ceea ce priveşte implementarea deciziei strategice
luate de AGA;
� Obligaţia de competenţă şi seriozitate. Se aşteaptă din partea managerilor ca aceştia să conducă firma cu profesionalism şi eficienţă;
� Obligaţia de diligenţă. Aceasta este o datorie de ordin cât se poate degeneral, care se referă la un angajament deplin al managerilor faţă
de interesele şi activitatea companiei. În virtutea acestei îndatoriri, managerii sunt presaţi de acţionari să investească toate eforturile de care
sunt capabili în succesul firmei.
Explicati relatia dintre actionari si manageri.
Între acţionari şi manageri se stabileşte pe baze contractuale, destul de imperfect definite, o relaţie de reprezentare: în calitate de „titulari”,
acţionarii îi desemnează pe manageri în calitate de „agenţi” să acţioneze în interesul lor.
Descrieti cele 2 caract ale rap dintri act si manag.
� Între acţionari şi manageri există un conflict de interese inerent. Primii doresc profituri şi creşterea valorii acţiunilor pe care le deţin,
ceea ce solicită mari eforturi din partea managerilor, pentru salarii cât mai scăzute. Managerii urmăresc să obţină salarii cât mai mari şi pot
fi mai interesaţi de putere şi prestigiu, în detrimentul valorii acţionarilor. De exemplu, este extrem de nesigur că prin fuziuni şi achiziţii
acţionarii au de câştigat; de multe ori, valoarea acţiunilor are de suferit. De ce totuşi managerii sunt ahtiaţi după cât mai multe contopiri de
firme, care să-i
pună în fruntea unor corporaţii enorme?
� „Titularul” posedă cunoştinţe limitate despre competenţa, acţiunile şi scopurile „agentului”, ceea ce creează o asimetrie informaţională
între parteneri, de natură să explice scandalurile mediatice mai sus menţionate.

Principalele prob etice in rel dintre act si manag in cazul marilor corporatii!
Conflictul de interese şi asimetria informaţională dintre acţionari şi manageri generează o serie de dileme etice pentru fiecare din cele două
categorii, legate atât de relaţiile dintre ele, cât şi de abordarea de pe poziţii distincte ale
raporturilor dintre fiecare grup şi celelalte categorii de stakeholders. Natura acestor dileme diferă însă în funcţie de modelul dominant de
conducere a corporaţiilor.

Prezentati argumentele care urmăresc să demonstreze incorectitudinea morală a utilizării informaţiilor privilegiate!
� Corectitudinea. Inegalitatea dintre investitori sub aspectul accesului lor la informaţiile relevante dă unora un avantaj nedrept faţă de
ceilalţi. După Moore, deşi acesta este argumentul cel mai slab, el este cel mai frecvent invocat;
� Furtul de proprietate. Cei care vor să câştige prin insider trading utilizează în beneficiu personal informaţii vitale care aparţin firmei, de
multe ori în detrimentul acesteia. Acest argument stă la baza majorităţii proceselor intentate pentru utilizarea informaţiilor privilegiate;
� Daunele aduse investitorilor şi pieţei. Cei care utilizează informaţii privilegiate în detrimentul celorlalţi investitori fac piaţa de capital
riscantă, ceea ce diminuează încrederea investitorilor;
� Subminarea relaţiilor fiduciare. Relaţiile dintre acţionari şi directorii executivi se bazează pe încrederea celor dintâi în voinţa şi
capacitatea celor din urmă de a acţiona întotdeauna în interesul acţionarilor.

Prezentati fact care au dus la initierea si amplificarea procesului de globalizare pe pietele fin!
Insider trading este o dovadă clară de egoism din partea managerilor, care acţionează doar în interes propriu şi, de multe ori, în detrimentul
acţionarilor. Acesta este, după Moore, argumentul cu cea mai mare greutate etică împotriva utilizării informaţiilor privilegiate, întrucât
arată că insider trading violează fundamentul relaţiei dintre acţionari şi
executivi.

Globalizarea pietelor fin pune diverse prob dpdv etic, care sunt?
Din punct de vedere etic, această dezvoltare pune o serie de probleme complexe şi serioase. Iată care sunt cele mai importante dintre
acestea:
1. Controlul democratic al resurselor financiare Pieţele deteritorializate scot din joc autoritatea şi intervenţia guvernelor statelor naţionale,
ceea ce înseamnă că alocarea celor mai importante resurse ale economiilor dezvoltate se desfăşoară din ce în ce mai mult în conformitate
nu atât cu programele şi strategiile economice ale administraţiei şi forţelor politice din diferite ţări, cât mai ales cu „legile” cererii şi ofertei.
Or, democraţiile occidentale şi de pretutindeni au la bază dreptul cetăţenilor de a se pronunţa asupra alocării şi administrării resurselor
naţionale de către guvernanţii aleşi de către popor şi răspunzători în faţa acestuia. Dacă odinioară pământul era cea mai importantă resursă,
astăzi resursa cheie a avuţiei naţionale este capitalul, iar mecanismele prin care se alocă la nivelul pieţelor financiare globale sunt scăpate
de sub controlul guvernelor şi al indivizilor-cetăţeni.
2. Încurajarea operaţiilor speculative Pieţele financiare globale stimulează riscurile şi aventurile speculative ale
marilor investitori, de talia unui George Soros, dar şi ale micilor investitori, ale căror operaţii însumate formează enorme fluxuri şi influxuri
de capital. Speculaţiile financiare ca atare nu ridică probleme de natură etică, atâta timp cât se desfăşoară potrivit unor reguli clare şi corect
aplicate. Cel mult se poate discuta asupra motivaţiei jucătorilor pe pieţele de capital, care este, de cele mai multe ori, lăcomia şi dorinţa de
câştig rapid, practic fără muncă şi responsabilităţi sociale, dar aceasta este mai degrabă o temă de etică generală decât o temă de etica
afacerilor. Cu toate acestea, speculaţiile financiare pe pieţele globale pot avea consecinţe dramatice nu numai asupra jucătorilor – care îşi
asumă deliberat anumite riscuri, conştienţi de faptul că pot să şi piardă – ci şi asupra unor mase enorme de oameni care nu iau parte la joc şi
care nu pot influenţa nicicum mersul lucrurilor.
3. Competiţia incorectă cu ţările în curs de dezvoltare Crizele economice din unele regiuni în curs de dezvoltare, precum cele din Mexic şi
Brazilia din anii 1990 sau cea mai dramatică dintre ele, care a lovit Asia de Sud-Est în 1997, au fost declanşate în principal de mişcările
speculative de capital înspre şi dinspre aceste ţări. Investitori din ţările dezvoltate au fost atraşi să îşi plaseze fondurile în economiile
acestor regiuni într-o perioadă de boom; de
îndată ce au apărut primele semne că acest boom era trecător şi artificial stimulat de speculaţii financiare, capitalul internaţional a fost rapid
retras, cu efecte dezastruoase asupra economiilor şi oamenilor din aceste ţări lovite de criză. În parte, declanşarea crizelor poate fi pusă pe
seama speculaţiilor financiare şi a precarităţii structurilor instituţionale din ţările în curs de dezvoltare care au avut de suferit. Dar cauza
principală rezidă într-un dezechilibru structural între pieţele financiare globale – care sunt prea puţin reglementate, permiţând capitalului să
curgă uşor înspre şi dinspre o ţară – şi pieţele de bunuri şi servicii, încorsetate de reglementări numeroase şi de natură să dezavantajeze
ţările în curs de dezvoltare. În vreme ce investiţiile de capital din ţările avansate pot intra cu uşurinţă în ţările în curs de dezvoltare, bunurile
produse în aceste ţări cu ajutorul acestor infuzii de capital străin nu pătrund cu aceeaşi uşurinţă pe pieţele ţărilor avansate. Atât în SUA, cât
şi în UE, pieţele sunt puternic protejate prin tot felul de bariere vamale şi fiscale, astfel încât ţările în curs de dezvoltare nu pot desface
decât o mică parte din produsele lor pe aceste pieţe, chiar dacă ele sunt competitive. Aşa se face că, periodic, anumite regiuni din Lumea a
Treia oferă mari promisiuni de explozie economică, atrăgând influxuri de capitaluri speculative; cum însă ele nu reuşesc să ţină pasul şi să
asigure o creştere constantă şi solidă, din cauza neputinţei lor de a concura pe baze echitabile cu ţările puternice, tot periodic se produc
rapide şi masive refluxuri de capital, care lasă economiile locale din zonele respective în dezordine şi recesiune.
4. Un spaţiu ideal pentru tranzacţii ilegale Întrucât sunt slab reglementate şi controlate de guvernele statelor naţionale, pieţele financiare
globale pot fi uşor folosite pentru efectuarea unor tranzacţii taxate drept ilegale în majoritatea ţărilor lumii. Altfel spus, pieţele financiare
globale oferă un câmp foarte propice de acţiune celor care fac tranzacţii cu droguri, arme sau mărfuri de contrabandă, dându-le posibilităţi
aproape incontrolabile de spălare a fondurilor ce provin din activităţi ilegale sau de finanţare a unor activităţi teroriste. Din acest motiv,
entuziasmul americanilor faţă de lărgirea explozivă a pieţelor globale de capital, de care ei au avut cel mai mult de profitat, a scăzut
considerabil şi a dat naştere unor acute îngrijorări după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.

TEMA 9
Pe ce se bazeaza rel dintre intrep si cons in ec de piata?
Relatiile dintre întreprinzatori si consumatori sunt mult mai complicate în economia de piata, bazata pe raportul dintre cerere si oferta. Pe
piata libera, producatorii se concureaza acerb unii pe altii spre a-i atrage pe consumatori,
oferindu-le bunuri si servicii de cât mai buna calitate, la preturi cât mai convenabile. Libertatea de a alege produsele si serviciile pe care le
cumpara confera consumatorului o pozitie mult mai puternica, întrucât el nu este obligat sa cumpere ceea ce producatorii si comerciantii îi
baga pe gât, în conditii impuse de ei; dimpotriva, consumatorul poate sa întoarca spatele produselor care nu îi convin, astfel încât
producatorii si comerciantii au de ales între a-si multumi clientii sau faliment. Pe de alta parte, pe o piata sofisticata, care ofera produse si
servicii de
mare complexitate, consumatorul are nevoie de o mare cantitate de informatii credibile pentru a putea face o alegere cât mai rationala din
punctul sau de vedere; în absenta acestor informatii sau a capacitatii sale de a le recepta si prelucra, consumatorul risca sa fie tras pe sfoara
de catre un ofertant mult mai versat si mai bine documentat.
Cine este suveran in ec de piata: produc sau cons?
Prin urmare, în economia de piaţă consumatorul este suveran, căci el decide care producători şi comercianţi rămân pe piaţă şi care dau
faliment, dar foarte adesea el nu ia deciziile corecte, datorită lipsei de competenţă. Cu alte cuvinte, deşi deţine o poziţie mai tare pe piaţă,
consumatorul poate fi şi, de multe ori, chiar este pus în inferioritate de inabilitatea sa de a percepe şi de a contracara subtilele tactici de
manipulare la care recurg producătorii şi comercianţii, al căror plus de pricepere şi dibăcie le conferă un net avantaj.
Are nevoie consumatorul in alegerea sa de protectie?
Există o mare varietate de situaţii în care consumatorul are într-adevăr nevoie de protecţie şi în care, întrucât acesta nu îşi poate apăra
singur interesele, este necesară o legislaţie în favoarea sa. Un caz foarte clar îl constituie practicile monopoliste. Justificarea morală a
reglementărilor juridice care încurajează competiţia şi care interzic practicile anticoncurenţiale pare cât se poate de solidă.
Care sunt cele mai frecvente critici aduse publicitatii?
În aria problematică a eticii afacerilor legate de consumatori, probabil că nici un alt subiect nu a fost atât de intens şi îndelung dezbătut pe
cât a fost publicitatea. Totuşi, reclama nu este decât un aspect al comunicării de marketing, alături de tehnicile şi stilurile de desfacere,
campaniile promoţionale, sondajele de marketing, relaţiile publice şi alte mijloace de comunicare cu consumatorii. Criticile aduse tuturor
acestor aspecte ale activităţii de marketing sunt extrem de variate, dar pot fi clasificate pe două niveluri: individual şi social. La nivelul
consumatorului individual, criticile ţintesc îndeosebi practicile de înşelare sau dezinformare, care urmăresc să creeze false credinţe şi
aşteptări ale cumpărătorului faţă de anumite produse sau companii, pentru a-l stimula să cumpere. La nivel social, preocupările principale
sunt legate de impactul social şi cultural agregat al comunicării de marketing, în particular de rolul acesteia în promovarea materialismului
şi a reificării consumeriste.
Explicati ce inseamna majoritatea excesiva a preturilor, fixarea arbitrara a preturilor, preturi de dumping, preturi amagitoare?
♦ Majorarea excesivă a preţurilor Cel mai adesea, principala sursă de conflict între producători şi distribuitori, pe de o parte, şi
consumatori, pe de altă parte, este sentimentul cumpărătorilor că le sunt impuse preţuri exagerat de mari.
♦ Fixarea arbitrară a preţurilor Problema umflării excesive a preţurilor este mai greu abordabilă atunci când nu este rezultatul politicii
duse de către o singură firmă, ci are loc datorită unei înţelegeri între firmele competitoare de a fixa preţuri mai mari decât media pieţei.
Deşi aceste acorduri între concurenţi sunt ilegale în ţările dezvoltate, ele se produc cel mai adesea în mod tacit, fără negocieri explicite
♦ Preţuri de dumping O altă practică anticoncurenţială este politica unei mari companii de a invada piaţa cu produse la preţuri sensibil mai
mici decât media pieţei, nu de dragul consumatorilor, ci pentru a-şi elimina competitorii. Este un proces cu bătaie ceva mai lungă, pentru că
odată scoşi competitorii de pe piaţă, firma care practică „preţuri de jaf” (engl. predatory prices) nu urmăreşte altceva decât să-şi scoată
paguba temporară instituind apoi preţuri de monopol, mult peste cele normale, impuse unor consumatori „captivi”. De regulă, numai
companiile mari, cu resurse financiare importante sau cele care beneficiază de anumite avantaje pe piaţă îşi pot permite preţuri de dumping.
Politica anti-dumping a ţărilor dezvoltate este de înţeles în măsura în care nu urmăreşte altceva decât protecţia consumatorilor, pornind de
la faptul bine ştiut că absenţa concurenţei este, pe termen lung, în dezavantajul acestora.
♦ Preţuri amăgitoare În sfârşit, o inechitate în politica de preţuri are loc atunci când firmele stabilesc preţurile în aşa fel încât clienţii sunt,
cu bună ştiinţă şi cu rea voinţă, îmbrobodiţi.
TEMA 10
Explicati dreptul la munca?
Înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi, ceva mai recent, şi în Carta Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la muncă este considerat a
fi unul dintre drepturile fundamentale ale fiinţelor umane. El este derivat direct din alte drepturi fundamentale ale omului: în primul rând,
din dreptul la viaţă, întrucât munca oferă, în mod obişnuit, bazele necesare subzistenţei; în al doilea rând, din dreptul la respect, ştiut fiind
faptul că abilitatea de a crea bunuri prin muncă reprezintă o sursă majoră a respectului de sine al fiecărui individ.
Explicati dreptul la un salariu echitabi?
În principiu, este extrem de greu să nu fii de acord cu dreptul fiecărui angajat de a fi retribuit corect, în funcţie de valoarea muncii prestate.
Economia de piaţă are însă reguli care sfidează, nu de puţine ori, simţul moral, distribuind recompensele băneşti în funcţie de raportul
dintre cerere şi ofertă, ceea ce face ca anumite forme de activitate să fie mult mai bine plătite decât altele, chiar dacă efortul, competenţa şi
talentul cerute pentru exercitarea lor nu sunt foarte disproporţionate. Larga acceptare de care se bucură principiul salariului echitabil a stat
la baza adoptării în majoritatea statelor dezvoltate a unor proceduri legislative privind salariul minim pe economie. Este însă foarte greu de
evaluat în practică ce înseamnă „salariu echitabil” atunci când vine vorba despre diferenţele dintre retribuţiile cele mai mici şi cele mai
mari. La baza stabilirii salariilor echitabile stau, de regulă, expectaţiile faţă de angajaţi şi performanţa lor în îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu, estimată în funcţie de orele de muncă prestate, pregătirea
profesională, gradul de risc al profesiei, răspunderea faţă de baza materială, îndeplinirea sarcinilor postului etc. Cu toate acestea, diferitele
tipuri de activitate sunt evaluate extrem de inegal pe unele pieţe comparativ cu altele.
Explicati dreptul la condiţii de muncă adecvate?
Dreptul la condiţii umane de muncă, în care sănătatea şi integritatea psihosomatică a salariaţilor să nu fie puse în pericol, este una dintre
primele probleme etice privind statutul angajaţilor, care s-a impus cu acuitate încă de la începutul revoluţiei industriale. Urmare a luptei
sindicale şi a unor eforturi individuale din partea unor oameni de afaceri luminaţi, astăzi mai toate ţările dezvoltate au o densă şi solidă
legislaţie menită să impună companiilor private obligaţii privind asigurarea unor condiţii de muncă acceptabile pentru angajaţii lor. Din
acest motiv, în cele mai multe privinţe chestiunea condiţiilor de muncă nu mai este de competenţa responsabilităţii morale a
întreprinzătorilor, ci ţine mai curând de respectarea unor îndatoriri legale. Aspectele de ordin etic sunt legate îndeosebi de impunerea şi de
implementarea reglementărilor juridice în vigoare. De multe ori, în practică unele
companii ocolesc respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie a muncii, fie din neglijenţă, fie din dispreţ faţă de lege. Pe de altă parte,
unele reglementări de protecţie a muncii – precum purtarea căştii de protecţie sau a antifoanelor – nu sunt respectate chiar de către angajaţi,
din comoditate, neglijenţă sau inconştienţă, fiind necesară o supraveghere strictă din partea managementului.
Explicati dreptul la discreţie faţă de viaţa privata?
Companiile sunt interesate şi au dreptul să intre în posesia unor date şi informaţii privind persoanele pe care le angajează. În anii regimului
comunist, fiecare angajat avea câte un „dosar”, completat şi păstrat cu mare grijă de către temuţii „cadrişti” de la serviciul de „personal”.
Angajatul nu avea acces la propriul său dosar, în care erau consemnate tot felul de amănunte, privind nu numai traiectoria profesională a
fiecărui „subiect”, ci şi credibilitatea sa politico-ideologică: dacă are vreo rudă apropiată fost deţinut politic; un unchi fost legionar; un frate
fugit în străinătate; un văr sectant religios etc. Aceleaşi date despre soţ sau soţie; date despre copii; rapoarte informative despre eventuale
infidelităţi conjugale, înclinaţii sexuale perverse sau alte obiceiuri dubioase, precum băutura, traficul de valută şi de bunuri cumpărate de la
shop sau aduse din străinătate, dar şi lectura unor publicaţii din
afară, frecventarea bibliotecilor şi ambasadelor străine sau întâlniri repetate cu cetăţeni străini; şi nu în ultimul rând, „mici turnătorii” ale
colegilor devotaţi regimului, privind manifestările ostile faţă de orânduirea socialistă: bancuri
politice, remarci critice faţă de starea de lucruri din ţară, audierea unor posturi de radio duşmănoase, precum Europa Liberă sau Vocea
Americii şi câte şi mai câte. Ne place să sperăm că astăzi această scormonire prin viaţa privată a
angajaţilor aparţine trecutului. Şi totuşi, companiile private din toată lumea continuă să facă un profil medico-psiho-socio-profesional foarte
minuţios al fiecărui angajat, ceea ce lasă în continuare deschisă dezbaterea etică privind dreptul angajaţilor la intimitate. Acesta este enunţat
ca fiind dreptul fundamental al individului de a deţine controlul asupra informaţiilor despre sine şi de a controla situaţiile în care aceste
informaţii pot fi dezvăluite. Michele Simms distinge patru tipuri de aspecte ale vieţii private pe care individul poate dori să le protejeze de
orice indiscreţie:
� Inviolabilitatea fizică: intangibilitatea persoanei de către ceilalţi şi dreptul individului asupra unui „spaţiu personal”. De exemplu,
companiile care monitorizează video vestiarele sau toaletele angajaţilor comit o indiscreţie inacceptabilă din acest punct de vedere;
� Inviolabilitatea socială: libertatea individului de a interacţiona cu oricine şi oricum doreşte în viaţa sa privată. Unii angajatori limitează
această libertate, recomandând ori solicitând imperativ angajaţilor „să nu păteze reputaţia firmei” printr-un comportament inacceptabil,
imoral sau ilegal în viaţa lor privată;
� Inviolabilitatea informaţională: dreptul individului de a decide cum, când şi în ce măsură datele sale personale pot fi puse la dispoziţia
altora. De exemplu, acest drept este încălcat atunci când companiile angajează firme private de detectivi să facă investigaţii asupra unor
angajaţi, fără motive întemeiate de suspiciune;
� Inviolabilitatea psihologică: dreptul individului de a-şi controla inputurile şi outputurile emoţionale şi de a nu fi silit să-şi dezvăluie
gândurile şi sentimentele private. Acest drept este nesocotit, de pildă, în acele magazine ai căror manageri impun vânzătorilor să afişeze în
permanenţă o mină zâmbitoare şi fericită, pentru a-i bine dispune pe cumpărători.

TEMA 11
Definiti codurile de etica;
Codurile de etik repres reflectarea sistemelor de val si au rolul de a directiona comportamentele umane individuale si de grup. Codurile de
etik sunt cele care statuteaza normele si credintele unei organizatii. Aceste norme si credinte sunt in general propuse, discutate, si def de
catre conducere, apoi publicate si distribuite angajatilor. Normele expr modul in care membrii organizatiei trebuie sa actioneze intr-o
situatie data. Credintele sunt standarde ale gandirii; ele expr conducerea incearca sa incurajeze acel mod de gandire si acea atitutide care sa
conduca la comportamentul dorit in firma.
Explicati ce da importanta codurilor de etik!
Importanta codurilor d etica ale organizatiilor este data de: 1. mai mare implicare si loialitate a conducerii si a sal, printr-o mai bna
identificare pers cu obiectivele organizatiei; 2. mai riguroasa selectie, formare si promova a pers, datorata formularii clare a val firmei; 3. o
mai mare incredere si o mai buna cooperare, oadata ce munca in echipa si intiativele pers se indreapta mai ales catre interesul gen si mai
putin catre cel al departamentului; 4. facilitarea luarii unor decizii “speciale” in care dreptatea, eficienta si nediscriminarea sunt bazele unui
sis de val acceptate de catre organizatie; 5. facilitatrea deciziilor de rutina, sis de val si norme de conduita al organizatiei ajutand membrii
sai in desfasurarea muncii de zi cu zi si in luarea oricarei decizii.
Ce reflecta codul de etica intr-o org?
Existenta unui cod etic al organizatiei nu este o garantie ca angajatii se vor comporta etic, dar poate reflecta un anumit grad de cultura
organizationala in ceea ce priveste aprecierea si recompensa unui astfel de comportament etic.
Descrieti caract codurilor de etica!
Un cod trebuie sa aiba urm caract:a) trebuie sa fie riguroase. Includerea indealurilor nu este inoportuna, dar codul tuie sa stabileasca in mod
clar care dintre elem sunt idealuri si care sunt obligatii. b) codurile nu trebuie folorite in interes propiu. Codurile nu vor fi folosite pt a
servi o anumita profesiune in dauna interesului public. c) codurile tre sa protejeze interesul public si al celor ce sunt deserviti de catre
profesiile aflate sub influenta codurilor etice. d) codurile tre sa fie specifice si oneste. e) codul tre sa ofere si penalizari pe ca daca aceste
reguli sunt insirate, nu vor fi nici mai mult nici m ai putin decat o serie de idealuri.
TEMA 12
Care sunt dim eticii in cadrul intrep?
Dim etic in cadrul intrep sunt: etica pers; etica persoanelor, ca membrii ai org (vizeaza atingerea scopurilor respectand regulile interne);
etica in organizatie; etica intrep in relatiile sale cu mediul extern.
Care sunt cele 2 principii care stau la baza dim eticii in cadul intrep?
Suprematia omului asupra organizatiei si atingerea scopurilor sau binelui comun respectand princiipiile etice.
Dc este necesara etica in intrep?
Deoarece etica este o investitiemai ales pe termen mediu si lung; pentru atingerea scopurilor; pentru educatie sociala.
Descrieti cele 3 metode de analiza ale prob etice in manag?