Aristotel

Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai
importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator
al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile
necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este
întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii
filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a
științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

1. Date biografice

Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula
Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas
al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis,
provenea din familie aristocratică.

Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 17 ani intră în
Academia lui Platon, unde rămâne 20 ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon,
în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este
începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de conducere
existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a
desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel
Mare). În ceea ce privește înfățișarea sa, se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba
cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat de îngrijită și inele cu pietre
scumpe de o rară frumusețe. Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de
amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea daruri care se aduceau doar
divinităților. În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de
Macedonia cetăților grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a înființat propria lui școală
– Liceul (Lykeion sau școala peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va
preda aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit cercetările. În 323 î.Hr., odată cu
moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de macedoneni. Aristotel s-a
refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La conducerea școlii îi
succede Theofrast, cel mai important discipol al său.

2. Opera

Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie
interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii, deci
unele dintre ele pot rămîne necunoscute și pînă în prezent. După moartea lui Teofast, urmașul
lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sînt duse în Asia Mică, unde putrezesc
în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma și ajung mai
târziu pînă la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel,
uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și
profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii
Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt
atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.

Opera sa cuprinde:
• Discursuri cu caracter retoric
• Elogiul lui Platon
 • Elogiu către Alexandru
• Elegia pentru Eudemos
• Dialoguri în genul celor platonice
• Despre filosofie
• Despre justiție
• Despre poeți - păstrate fragmentar
• Tratate de erudiție
• Constituția atenienilor
• Istoria animalelor (Historia Animalium)
• Despre cer (De caelo)
Lucrările lui Aristotel sunt împărțite în cinci categorii și formează Corpus Aristotelicum

1. Concepte
Filosofia = știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă
Substanță = Ființa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei existență nu
este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanța poate fi universală, adică
substanță secundă (ca gen, specie, esență), respectiv particulară sau substanță primă (înțeleasă
ca individual).
Materia = "Forma în potență" sau "potențialitate pură". Ființa în potență, în stare
nedeterminată (virtualitate).
Forma = ființa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mișcării din lume; este mișcătorul nemișcat, Act pur, imaterial, gândire
pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie și formă. Corpul nu este materie decât într-un sens
metaforic deoarece, ca substanță primă, și corpul trebuie înțeles tot ca un compus formă-
materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca și corp este act al corpului, adică formă în act. De
asemenea, sufletul individual este la rândul său un compus care are drept formă intelectul. În
concluzie, omul este o substanță având ca formă sufletul intelectiv.
= ființă morală, capabilă de acțiuni în vederea binelui
= ființă socială "zoon politikon" (viețuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat și
folosește statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiției necesare practicării
virtuții dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin
disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei și individului, este un organism natural; ideal este statul având clase
sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților; statul
condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de
guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în
demagogie – guvernarea celor inculți)
Științele = sunt:
Teoretice (matematică, fizică, metafizică)
Practice (etică, politică, economie)
Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)
Adevărul = corespondența conceptelor cu realitatea
Logica = introducere și pregătire a tuturor științelor, analiză a legilor gândirii (care sunt și legi
ale realității)
Categoriile = modalitățile de exprimare a ființei: Substanța, Cantitatea, Calitatea, Relația,
Locul, Timpul, Poziția, Averea, Pasiunea, Acțiunea. Substanța semnifică faptul de a fi (ființa
nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă determinații ale substanței. Substnța
este o realitate care nu are nevoie de altceva ca să existe, în timp ce categoriie desemnează
realități a căror existență depinde de substanță ("nu pot fi în afara unui substrat" - v. Categorii,
cap. 2).
Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr