Univeritatea Tehnica a Moldovei Facultatea Urbanism si Arhitectura Catedra Design Interior

Referat la Filosofie
Tema: Aristotel si Filosofia lui Aristotel

A efectuat:st.gr.Din-093 Lapusneanu L A verificat: l.s. Lozovanu E.

Chisinau 2010

Portretul lui Aristotel, sculptur de Lysippos, Muzeul Luvru, Paris

Aristotel si filosofia lui Aristotel

Aristotel

Aristotel- , Aristotels (n. 384 .Hr. - d. 7 martie 322 .Hr.) a fost unul din cei mai importani
filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al colii peripatetice. Dei Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia i a dezvoltat-o, putndu-se cu siguran afirma c Aristotel este ntemeietorul tiinei politice ca tiin de sine stttoare. A ntemeiat i sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formal, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelic atiinelor naturale a rmas paradigmatic mai mult de un mileniu n Europa. Gandirea lui Aristotel a influentat in foarte mare masura cultura universala din antichitate si pana in epoca moderna.

Date biografice Aristotel s-a nascut in 384 i.Hr. in Grecia in Stagira, care azi poarta numele Sta-vro, in nord-estul peninsulei Calcidice, pe teritoriul Macedoniei. Stagira era in adevaratul sens al cuvantului un oras grecesc, colonizat, in care se folosea o varianta a dialectului ionian. Tatal lui era medic la curtea lui Filip II al Macedoniei. Preocuparile familiei sale sunt realiste. Tatal sau a fost medicul si prietenul lui Amyntas al II-lea al Macedoniei si e posibil ca o parte din copilaria sa ,Aristotel sa sio fi petrecut la Pella, resedinta regala. Este normal sa-i atribuim lui Aristotel interesul pentru stiinta fizica si mai inainte de toate pentru biologie, datorita descendentei sale dintr-o familie de medici. La varsta de optsprezece ani el revine in Atena si intra in scoala lui Platon, unde va ramane timp de 20 ani ca elev si profesor a tinut prelegeri de filosofie. Va pleca in anul mortii lui Platon in Asia Mica si in statele grecesti din jur. Nu trebuie sa presupunem ca ceea ce l-a indrept spre Academie a fost atractia spre filosofie, ci pur si simplu el dorea sa capete cea mai buna educatie pe care i-o putea oferi Grecia.Insa indiferent de motivele care l-au determinat sa aleaga aceasta scoala, este limpede ca a gasit in filosofia lui Platon influenta dominanta a vietii sale, in lucrarile sale filosofice neexistand pagina care sa nu poarte amprenta platonismului. A fost o perioada in care Platon l-a apreciat foarte mult , numindu-l cititorul prin excelenta spiritul scolii ; mai tarziu cand conceptia sa a luat un contur mai diferit,s-ar putea ca relatiile dintre ei sa fi fost mai putin cordiale. Atat timp cat a trait Platon ,Aristotel a fost loial Academiei. In timpul petrecut alaturi de Platon si de ceilalti discipoli ai acestuia, Aristotel a invatat, ajungand sa stapaneasca stiinta epocii si sa tina el insusi cursuri in Academie. S-a axat cu prioritate pe cercetarea vechilor filosofi, incepand cu Tales. Despre ei, Aristotel stia si putea spune foarte multe lucruri: ce probleme i-au framantat, ce raspunsuri au dat problemelor cercetate, prin ce se aseamana conceptiile lor si prin ce se deosebesc a ajuns chiar sa le judece critic ideile. In anul 348-347 i.Hr., la conducerea Academiei vine Speusippos, cu care Aristotel era intr-o continua polemica ,Speusippos fiind un reprezentant al tendintelor din platonism cu care Aristotel se afla intr-un puternic dezacord in special tendinta de a transfoma filosofia in matematica. Astfel, Aristotel paraseste Academia ,acceptand invitatia unui coleg din tinerete, Herneias care era conducator al cetatilor Atarneus si Assos din Mysia si stransese in jurul sau un mic cerc platonician.Aici Aristotel

petrece trei ani. Se casatoreste cu Pythia, nepoata si fiica adoptiva a lui Hermeias ,care i-a nascut o fetita ce a primit acelasi nume ca al mamei sale. Se pare ca Pythia a murit curand .Dupa moartea ei, Aristotel a intretinut o relatie permanenta si plina de afectiune , desi nelegalizata cu Herpyllis , originara din Stagira, si a avut de la ea un copil, Nicomah,dupa al carui nume isi va intitula opera sa Etica nicomahica. Dupa trei ani de zile,el se muta la Mitylene, in vecinatatea insulei Lesbos. Aici face numeroase cercetari in domeniul biologiei. In anul 343 sau 342 i.Hr.,regele Filip al Macedoniei,care-l cunoscuse pe Aristotel probabil de copil, si auzind de el de la Hermeias, l-a invitat sa se ocupe de educatia fiului sau Alexandru, pe atunci in varsta de treisprezece ani. Aristotel accepta invitatia, dorind sa reinnoiasca legaturile la curtea

macedoneana, si acordand o mare importanta viitorilor conducatori, dupa cum vom vedea in Politica. n ceea ce privete nfiarea sa, se tie c avea ochii mici, picioare subiri, vorba cepeleag, ns avea mbrcminte plcut, tunsoare minunat ngrijit i inele cu pietre scumpe de o rar frumusee. Referitor la viaa sa personal se afirm c s-a ndrgostit de amanta (concubina) prietenului su, s-a cstorit cu ea, i-i aducea daruri care se aduceau doar divinitilor n 340 .Hr. s-a ntors la Stagira, dar nu pentru mult vreme. Pacea impus de Macedonia cetilor greceti i-a dat prilejul s revin la Atena, unde a nfiinat propria lui coal Liceul (Lykeion sau coala peripatetic), coal ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani i i va continua neobosit cercetrile. n 323 .Hr., odat cu moartea lui Alexandru, la Atena a rbufnit vechea dumnie fa de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, n insula Eubeea, unde a murit un an mai trziu. La conducerea colii i succede Theofrast, cel mai important discipol al su.

Filosofia lui Aristotel

Aristotel este intemeietor aproape universal a tuturor stiintelor, teoria. logica, etica, retorica, economia politica, poetica, psihologia, al naturii. De la Aristotel inainte termenul de Metafizica va avea si sensul de Ontologie, dar va mai avea o acceptie de metoda filozofica opusa celei dialectice. Opera aristotelica cuprinde toate domeniile, impresioneaza prin amploarea si adancimea, prin contributiile originale. In toate domeniile s-a comportat ca un adevarat om de stiinta, impresionand prin eruditia sa. 6 In conceptiile sale filosofice Aristotel o mare importanta a acordat stabilirii obiectului filosofiei si sistematizarii stiintelor. Dupa aristotel filosofia se imparte in:

1. Filozofie teoretica-scopul careia este capatarea cunostintelor de dragul cunsotintelor. 2. Filosofia practica, scopul careia este capatarea cunostintelor pentru activitatea practica 3. Filosofia creativa, scopul careia este capatarea cunostintelor pentru creatie

Filosofia teoretica la rindul ei se imparte in : filozofie fizica, filozofie matematica, prima filozofie. 1. Obiectul de studiu al filosofiei fizice este : ceia ce exista aparte si este in miscare.

2. Filosofia matematica studiaza aceea ce nu exista aparte, adica abstractul care este nemiscator.

3. Obiectul primei filosofii este ceia ce exista aparte, adica substantial sau material si este nemiscator. Filosofia practica include in sine: etica si politica. Filosofia creativa include: retorica si poetica Metafizica in sistemul Aristotelic

Obiectul de studiu al primei filosofii este dublu: 1. metafizica generala 2. metafizica speciala metafizica generala spre deosebire de alte stiinte studiaza esentialul sau principiile universale arha sau cauza existentei Metafizica speciala care se mai numeste filosofia teologica studiaza o forma speciala a existentei si anume substanta statica sau vesnicul primul imbold.

La baza ontologiei lui Aristotel stau 3 teorii: 1.analiza categoriala a esentei existenta cu ce 2.analiza cauzala a subsistemului 3.invatatura despre posibilitatile si realitate sau teoria inca non-existentei 4.invatatura depsre categorii are caracter dublu logico- ontologic si se bazeaza pe clasificarea semantica a predicatelor esentialului, care tot o data sunt si termeni folositi in judecata. Aristotel stabileste 10 clase semanticepredicatelor : 1. Esenta 2. Cantitate 3. Calitate 4. Relatie 5. Loc 6. Timp 7. Stare 8. Posedare 9. Actiune 10. suferinta dintre ele numai prima categorie ne arata sfera esentialului substantial, iar celelalte sfera esentiallui accidental. Cifra 10 este o rezonanta a filosofiei pitagorice, I-au scapat o serie de categorii lui Aristotel : efect, cauza, miscare si cu tot schematismul acestei teorii, teoria categoriilor este foarte importanta atat pentru filosofie cat si pentru stiinta. Teoria acestei miscari considera ca natura este de neconceput fara miscare si ca nu exista miscare in afara lucrurilor. Este importanta incercarea lui de a clasifica forme de miscare; cresterea sau descresterea miscare in raport cu cantitatea, schimbarea calitativa - miscare in raport cu calitatea, deplasarea miscarea in raport cu locul. S-a ocupat si de

cauzele miscarii. Stim ca Heraclit din Efess lega miscarea de dedublarea unitarului (contradictie) dar Heraclit nu a avut raportul stiintific si logic pentru a demonstra aceasta problema logica. Aristotel leaga miscarea de contradictie numai ca el intelege contradictia ca un fenomen de suprafata, liniar, ca un fenomen care explica aparitia unuia si disparitia altui fenomen. Cum se ajunge la aflarea cauzei miscarii ? Aristotel da un exemplu : bila A care se misca intr-o directie constatam ca a fost pusa in miscare de mana noastra sau de bila A1 tot in miscare. Daca mergem in aceasta directie impingem cauza miscarii la infinit. De aceea Aristotel afirma ca exista un miscator initial nemiscat. Se intreaba : aceasta poate fi materie ? Raspuns : nu, pentru ca a demonstrat ca materia este pasiva. Acest miscator initial nemiscat se afla in afara materiei,este imaterial. Nu poate fi decat Dumnezeu, care apare in sistemul filozofiei a lui Aristotel ca fiind izvorul permanent al materiei Primul motor spiritual, unic, absolut care se afla in nemiscare, dar care genereaza miscarea in lume. Teoria cauzelor prin care el vrea sa explice factorii diferiti care trebuie sa participe la aparatia unei entitati determinate. Exemplu : statuia care este facuta dintr-un bloc de marmura. Pentru ca statuia sa fie facuta trebuie sa existe blocul de marmura (cauza materiala), trebuie ca in mintea sculptorului sa existe imaginea a ceea ce el vrea sa faca (cauza formala). Sculptorul trebuie sa faca ca forma din capul lui sa se concretizeze in blocul de marmura (cauza eficienta), in toate acestea trebuie sa existe vointa sculptorului (cauza finala). Concluzia lui Aristotel pentru aparitia unei entitati determinate trebuie sa existe 4 cauze. Idei social politice. Le gasim in Politica 8 carti Studiul asupra constitutiilor pe care el le-a facut l-a dus la ideea ca statul este primordial fata de individual. Apare in aceeasi lucrare ideea istoricitatii vietii sociale. El sustine ca statul este o institutie naturala, omul de la natura fiinta sociala. Omul se deosebeste insa de animalele ce traiesc izolat, cat si de cele ce traiesc in grup prin aceea ca omul face parte dintr-o comunitate de munca. Considera comunitatea de munca ca forma politica a activitatii naturale. Aristotel analizeaza formele diferite de stat, tipuri de stat, aratand avantajele si dezavantajele fiecaruia in parte. Idei actuale ideea ca omul este un zoon politikon.(fiinta omeneasca este prin esenta sa membru unei societati organizate, a unui polis oras, stat, cetatean). Aceasta celebra teza exprima ideea de sociabilitate a omului. Dupa cum Aristotel nu se limiteaza la constatarea faptului ca omul este fiinta sociabila ci implica si ideea ca omul este asa de la natura, este subordonat statului. Daca Platon a admis o egalitate limitata in sfera conducatorilor statului, Aristotel dimpotriva, i-a apararea proprietatii private si a familiei, considera ca forma ideala de stat este aceea in care puterea politica apartine celor cu stare mijlocie. El admite ca pot fi alte forme de stat: monarhie, aristocratie si democratie. Aristotel face o pledorie remarcabila in favoarea democratiei. Arata ca

multimea are capacitatea de a judeca mai bine in orice imprejurare decat un grup restrans de oameni. Vorbeste de faptul ca omul trebuie sa se supuna legii, ca legea are putere suprema in stat. Este intemeietorul eticii, esteticii, este acela care a stat la inceputul majoritatii stiintelor.Aristotel primul filozof la care gasim o constructie teoretica minutioasa, un adevarat sistem filozofic, este importanta analiza conceptelor pe care le face, a categoriilor, de asemenea cu Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor discipline stiintifice de filosofie constituindu-se in stiinte de sine statatoare care studiaza realitatea din diferite perspective. Analiza critica facuta , filosofia lui Platon. Filosofia moderna si contemporana nu se poate lipsi de el fie pro sau contra se discuta cu respect de el si filosofia sa. Aristotel va dezvolta filozofia dar nu dinauntrul platonismului ci din alta perspectiva. El si-a dat seama ca nu poate merge pe urmele lui Platon, el se ndoise, iar Aristotel nu putea merge, dar Aristotel se comporta respectuos, dar nu face compromisuri adevarului. Aceasta pozitie este exprimata n celebra exclamatie : Amicus Plato sed magis amica veritas ( Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi este adevarul ). Filozofia lui Aristotel deschide cai noi, meditatii filozofice. El arata erorile lui Platon : ca a separat generalul de particular, a considerat ca esentele generale ar exista independent de cele particulare, teza participarii ( lucrurile sensibile participa la ideea n sine de lucru ), teza reamintirii. Aristotel arata legatura dialectica dintre general si particular, generalitatea nu poate exista prin ea nsati,ci se afla ntr-un continuu proces de miscare si transformare. Filozofia aristotelica are ca obiect determinarea participarilor de baza ale existentei universale. El socoteste metafizica ( ontologia ) ca fiind stiinta principiilor si cauzelor. Prin cauza principala intelege cauza fundamentala. Astfel ni se infatiseaza o scurta monografie a vietii si operelor celui ce a fost Aristotel,o minte geniala si revolutionara, personalitate marcanta a intregii istorii a omenirii.

Metafizica lui Aristotel

Filozofia aristotelica isi are originea in cea platonica. Dar este curios ca acesta si-a dezvoltat conceptia despre lume si viata in opozitie cu aceea a maestrului sau. Ceea ce a determinat aceasta dezvoltare a filozofiei aristotelice a fost mai ales conceptia platonica despre Idei. Aristotel considera viziunea platonica despre Idei, pe care Platon le considera a fi singura realitate adevarata si temeiul determinant al lumii aparitiilor, ca fiind o conceptie pe nimic fundamentata si care are ca urmare o dublare a realitatii, fara sa poata insa explica cum este posibil ca lumea ideilor sa produca lumea reala. Conceptia platonica despre idei nu poate lamuri de unde isi are originea deosebirea caracteristica prin care lumea aparitiilor se deosebeste de lumea ideilor, asadar ea nu poate lamuri originea devenirii si a evolutiei, fiindca la Platon ideile planau in transcendent. Desigur ca si Aristotel tine la convingerea ca lumea ca totalitate este un organism urias fundamentat pe un temei unitar spiritual. El impartaseste si conceptia platonica

despre idei, dar aceasta numai cu o corectura importanta-ce face posibila depasirea greutatii de mai sus-ca acestea nu mai snt niste entitati supra-senzoriale, ci ele sunt potente, ce sunt active in lucruri; ideile sunt in lucruri si fara de acestea nu este posibil nici un lucru. Ideile, lucrurile si materia nu sunt trei grade deosebite ale realitatii, ci factori corelativi ai aceleiasi realitati, factori ce colaboreaza pentru a produce ceea ce este esential in evolutia naturii si a vietii. Ideile sunt, desigur, acelea care fac sa apara lucrurile din lume si care le dau acestora forma lor. Ca lumea este un proces evolutiv presimtisera si Heraclit, Empedocle, Democrit si Anaxagora si chiar Platon. Dar acestia nu putusera sa explice originea acestei deveniri. Acest lucru ii reuseste lui Aristotel.

Pentru el ideile nu duc o existenta linistita in transcendent, cum credea Platon, ci ele sunt puteri active in aceasta lume ; ele sunt principii ale formarii, ce sunt imanente lumii si din aceasta pricina Aristotel inlocuieste notiunea de"idee" cu aceea de forma. Substratul tuturor schimbarilor din lume il constituie materia. Fara materie nu poate exista nimic : exceptie face numai Divinitatea. In aceasta materie actioneaza factorul creator, principiul formarii ce structureaza si formeaza materia haotica. Fiecare obiect este de aceea un produs al materiei si al formei. Si forma, ca o putere creatoare a tipului gen, nu se afla deasupra sau dincolo de materie, ci in materie, fara sa fie insa la randul ei un produs al materiei, sau determinata de materie. Este in fiinta, in substanta materiei ca ea sa fie proprie, ca in ea sa actioneze forma, sa aiba asadar plasticitate. Asa se poate explica ca forma este puterea imanenta ce misca si formeaza fiecare lucru si-i da acestuia o configuratie conforma cu ideea lui. Din acest motiv forma este in acelasi timp si cauza lucrurilor. Ba ceva si mai mult, ca o cauza interioara a lucrurilor, forma este totodata si scopul lucrului. Acest fapt inseamna ca, ca forma externa a lucrului, cu aceasta este data si menirea si scopul acestuia. Scopul unui lucru constituie esenta interioara a acestuia, asa ca la Aristotel notiunea de forma este sinonima cu aceea de scop.

Dar pentru ca procesul de devenire sa aiba loc mai este necesar si un al treilea factor, pe care Aristotel il numeste"cauza externa" sau, cum zice el,"miscatorul", fiindca forma (ideea) este cauza interna, de care depinde ce va deveni materia. In acest raport metafizic conceput de Aristotel se afla ceea ce modernii numesc legitatea devenirii.

Forma sau formele sunt principiile active in lucruri : ele constituie esenta lucrurilor, fara sa fie insa lucrurile insele. Pentru a se forma un lucru este necesara si materia. Fara de materie-ca si fara forma-nu este posibila nici devenirea si nici lucrurile. Forma este principiul activ, miscator, dinamic in lucruri. Materia este principiul mort, nemiscat; ceea ce trebuie miscat si format. De aceea este necesara prezenta atat a formei, cat si a materiei pentru a se forma un lucru, caci forma nu poate aparea decat prin materie, iar materia prin forma, ceea ce este in sine scop si realizarea scopului. Materia n-are o realitate in sine: ea este posibilitate pura, substratul gol, ce poate deveni orice, care, insa, singura nu este nimic decat spatiul neformat ca la Platon. Materia este substanta nemiscata si lipsita de forma, iar"enteleheia" formatoarea acesteia. Ca sa existe, materia are nevoie de forma, de activitate. Bronzul si marmura sunt materia, statuia gata forma ; pamantul,

lemnul si pietrele sunt materia, iar casa este forma acestora. La om corpul este materia in timp ce sufletul si viata forma acesteia. Materia, deci, nu poate exista fara forma, dar exista un principiu al formarii independent de materie. Uneori insa Aristotel lasa impresia ca ar exista totusi un fel de materie originara, nedeterminata,"prima", ultima ce poate fi gandita. Aristotel face astfel deosebirea intre o materie"perceptibila" si alta ce este numai gandita.

Atata timp cat procesul de devenire, nu este pus in miscare de cauza externa lucrul nu exista in realitate, el nu este actual, prezent. Dar fiindca acesta are in sine, ca predispozitie, nazuinta, impulsul intern sa aspire la forma, asteptand numai sa fie tradus in procesul de realizare, se poate spune ca lucrul exista deja potential sau ca posibilitate. Deosebirea aceasta intre conceptul de"posibilitate" si"realitate" este hotaratoare pentru intelegerea filozofiei aristotelice. Filozofului ii este necesara aceasta deosebire, pentru a depasi opozitia dintre materie si forma si pentru a putea prezenta totalitatea materiei ca un ce structurat din forme existentiale inferioare si superioare, ca o totalitate stapanita de tendinta de a se misca inspre forme din ce in ce mai superioare. Conceptul"posibilitate" este la Aristotel identic cu acela de materie, iar

conceptul"energie" sau realitate este identic cu acela de forma. Toate lucrurile sunt potential cuprinse in materie, materia fiind potenta generala-reala a lucrurilor, iar cu aparitia unei forme anumite dimpotriva se trece de la potentialitate la realitate. Notional formele sunt cele mai inalte si mai pure actualitati sau activitati prin care lucrurile pot fi chemate la aparitie, ca fenomene. Realitate nu poseda, de aceea, decatt materia formata, asadar lucrurile. Acestea singure constituie realitatea. Ele sunt existenta insasi sau substanta. Ele sunt prin aceea ca forma pune stapanire pe materie, pe care o misca si o formeaza.

Atat forma cat si materia sunt absolut necesare pentru formarea lucrurilor, totusi formei ii revine o importanta mult mai mare decat materiei. Caci, in timp ce materia este ceva pur pasiv, forma este dimpotriva partea activa : ea este"entelechie". Entelechia este actul ce realizeaza un anumit scop, ea este actul intentional, care, prin configuratie, isi gaseste realizarea sa. Configuratia externa si cu scopul intern sunt intr-un raport reciproc foarte strans. S-a ajuns la o forma, s-a realizat in acelasi timp si un scop. Se schimba forma exterioara, se schimba si scopul, sau, mai corect, forma se schimba fiindca se schimba si scopul, fiindca in natura stapaneste tendinta inspre scopuri din ce in ce mai superioare. In felul acesta lucrurile se schimba mereu, ele gasindu-se intr-o evolutie, ce se misca inspre forme tot mai superioare. Curios este faptul ca, in decursul acestei evolutii, fiecare lucru ia o pozitie dubla : in raport cu materia din care el este format, lucrul este forma, dar pentru scopurile mai inalte lucrul este iarasi numai materie. Acest lucru inseamna la Aristotel ca in natura nu exista o materie fara forma, ci orice materie are o forma, bunaoara blocul de marmura avea el insusi o forma, mai inainte de a fi transformat intr-o opera de arta. De aici se vede ca, la Aristotel, materia si forma sunt niste termeni relativi: ceea ce este forma pentru o materie, poate deveni din nou materie pentru o alta forma superioara. Deci concluzia este ca fiecare lucru si fiecare fiinta nu-si este siesi scop in sine, ci acestea slujesc, alaturi de alte fiinte, unor scopuri si structuri superioare, in raport cu care fiecare dintre acestea nu este iarasi decat materie. Asa,

bunaoara, pietrele si lemnul, ce au un scop al lor, sunt pentru scopul superior"casa", numai materie ; casele, materie pentru strada; strazile, materie pentru oras etc. In felul acesta, pe fiecare scop se fundamenteaza alte scopuri mai inalte, pe acestea altele si mai inalte si asa mai departe pana la un scop ultim, cu care toate celelalte se unesc pentru a sluji lumii ca totalitate. Asa se face ca Aristotel gandeste lumea ca fiind o ierarhie uriasa de scopuri, in care atat singularul, cat si totalitatee lumii se gasesc intr-o evolutie continua spre forme superioare. Care este insa, dupa Aristotel, scopul ultim al acestei evolutii ? Raspunsul la aceasta intrebare Aristotel il da prin aceea ca el indica raportul dintre forma si materie. Intrucat lucrurile ajung la forme si scopuri superioare raportul acesta se schimba in favoarea formei. Pe masura ce evolutia aceasta progreseaza, materia dispare din ce in ce mai mult. Daca, buna oara, un sculptor daltuieste dintr-o bucata de marmura o statuie, materia dispare in masura in care forma sau ideea se reliefeaza mai mult, pana cand noi nu mai privim marmura, ci numai forma pura. Acelasi lucru se intampla in orice evolutie, asadar o depasire a materiei, ce are ca urmare ca scopul ultim al lumii nu este altul decat o eliberare absoluta a acesteia de materie si deci o spiritualizare desavarsita a intregii existente. Aceasta este, dupa Aristotel, forma cea mai inalta posibila a lumii scopul ei ultim si cel mai inalt.

Aristotel prezinta ideea ca trecerea de la posibilitate la realitate este dependenta in chip necesar de miscare, care nu este schimbarea exterioara a lucrului, asadar schimbarea locului, ci procesul de trecere de la materie la forma. Miscarea este, in acest sens, realitatea nedesavarsita ,- o realitate ce se afla, daca ne putem exprima asa, inca pe drumul ce duce la desavarsire. Miscarea este energie si nu entelechie, din pricina ca energia ca miscare este realizarea ca proces in timp ce entelechia dimpotriva semnifica scopul ajuns al procesului insusi, care, ca atare, are fenomenul miscarii inapoia sa. Ca tot ceea ce este dat in experienta si ceea ce este in miscare trebuie sa-si aiba cauza sa. Asa se face ca, daca urmarim mereu acest lucru si intrebam care este cauza miscarii, ajungem, deoarece timpul si spatiul sunt fara de sfarsit, la un"Prim miscator", care este nemiscat, imobil si etern; el este o Fiinta desavarsita, nemateriala, asadar rationala, ceea ce inseamna o Fiinta divina, sau, cum mai zice Aristotel, un spirit divin. Acesta este act pur :"actus purus". Aristotel ii atribuie acestei Fiinte toate atributele pe care Platon i le dadea Ideii de bine. Ea este eterna neschimbabila, in sine si pentru sine, despartita de toate celelalte fiinte si totusi cauza suprema a acestora. Ii lipseste acesteia numai calitatea etica, din pricina ca aceasta forma pura, identica cu Divinitatea, aceasta energie ce-si are temeiul in sine insasi, este cea mai buna si cea mai inalta, dar ea este o gandire pura, care nu este ocupata decat cu sine insasi si cu contemplarea fiintei sale proprii. Esenta Divinitati este, pentru Aristotel, spiritul pur si, ca atare, gandirea pura, sau, cum se exprima el insusi,"gandirea gandirii", ceea ce inseamna o gandire in care deosebirea intre subiect si obiect este suspendata. Spiritul pur n-are nevoie de om si nici de lucruri, ci dimpotriva lumea este chinuita de nostalgia dupa el. Spiritul pur isi este siesi suficient si nici nu are alt scop in afara de sine insusi. Autocontemplatia reprezinta vesnica sa fericire. El este de aceea inaintea lumii-asadar vesnic spirit pur, forma cea mai pura si cu aceasta actualitatea cea mai pura.

Este interesant ca Aristotel nu numeste nicaieri Divinitatea cu epitetul de "Creatorul", ci numai cu acela de "Miscator al lumii", in sensul amintit mai sus, ca Divinitatea misca lumea, intrucat aceasta nu poate sa faca altceva decat, ca chinuita de nostalgia dupa Divinitate, sa tinda spre Aceasta, ca fiind scopul ei cel mai frumos si mai bun. Divinitatea este ordonatoarea lumii; o ordine ce nu se sustine prin sine si in sine, ci numai prin ceea ce este divin. Cu aceasta idee, Aristotel s-a ridicat deasupra opozitiei dintre teism si panteism. El poate fi interpretat panteist, intrucat esenta Divinitatii este identica cu gandirea ce actioneaza in lume si tine lumea laolalta, asadar ca totalitatea ideilor, legilor, formelor sau valorilor ce sunt date in procesul lumii si prin care acestea ajung la realizare. Dar caracteristica teista a ideii de mai sus este ca Dumnezeu, ca activitate pura, se deosebeste cu totul de lume, prin aceea ca El este inaintea si in afara acesteia. El socoteste metafizica ( ontologia ) ca fiind stiinta principiilor si cauzelor prime. Prin cauza principala = cauza fundamental, si definidu-o ca stiinta primelor inceputuri si a primelor cauze,a realitatilor si principiilor acestora.

Ex. de Metafizica : statuia lui Hermes este facuta din piatra, piatra insasi este o materie dar si o forma, forma pentru ca se individualizeaza cu celelalte forme dar in raport cu statuia este materia iar statuia este forma pietrei.

Filosofia naturii
Aristotel vede universul ca pe o scar situat ntre cele dou extreme: form fr materie este pe un capt, i materia fr form este de la cellalt capt. Pasajul de materie ntr-o form trebuie s figureze n diversele sale stadii n lumea naturii. Pentru a face acest lucru este obiect al fizicii lui Aristotel, sau filosofia naturii. Este important s se in seama de faptul c trecerea de la forma la chestiunile care in de natura este o micare spre a capata scopuri. Totul n natur are sfritul su i funcia, i nimic nu este fr scopurile sale. Peste tot gsim dovezi ale planului de proiectare i raional. Nici o doctrin de fizica poate ignora noiunile fundamentale de micare, spaiu, i de timp.Micare este trecerea de materie n form, i este de patru feluri: (1), micare care afecteaz substana unui lucru, n special de la nceputul i ncetarea sa; (2), micare care aduce cu privire la schimbrile de calitate; (3) micare care aduce cu privire la modificrile de cantitate, prin creterea acesteia i scderea acesteia; i (4), micare care aduce cu privire la locomotie, sau schimbarea locului. Dintre acestea din urm, este fundamental i cea mai important. Aristotel respinge definiia de spaiu gol este o imposibilitate. Prin urmare, de asemenea, nu este de acord cu punctul de vedere al lui Platon i a lui Pitagora c elementele sunt compuse din figuri geometrice. Spaiul este definit ca limita a corpului din jur fa de ceea ce este nconjurat. Timpul este definit ca msur de micare n ceea ce privete ceea ce este mai devreme i mai trziu. Prin urmare, depinde de existena ei asupra micarii. n cazul n care nu exist nici o schimbare n univers, nu ar exista nici timp. Deoarece este de msurare sau numrare de micare, de asemenea, depinde de existena acesteia pe o minte de numrare.Dac nu ar exista minte pentru

a conta, nu ar putea fi cel mai scurt timp. Sufletul uman nu este altceva dect organizarea corpului.

Sufletul i Psihologie
Sufletul este definit de Aristotel ca expresia perfect sau realizarea unui organism natural. Din aceast definiie rezult c exist o legtur strns ntre statele psihologice, i procesele fiziologice. Trupul i sufletul sunt unite n acelai. Metafizicieni nainte de Aristotel discutat sufletul abstract, fr nici o n vedere mediul corporale; aceasta, Aristotel crede, a fost o greeal. n acelai timp, Aristotel ceea ce privete sufletul sau mintea nu ca produs al condiiilor fiziologice ale organismului, dar ca adevar a corpului - substana din care numai condiiile corporale ctig sensul lor real. Sufletul manifest activitatea n anumite "faculti" sau "pri", care corespund cu etapele de dezvoltare biologic, i sunt facultile de nutriie (specifice plante), c de circulaie (specifice la animale), i c a raiunii (ciudat la om). . Mintea rmne tot o unitate: i este absurd s se vorbeasc despre ea, Ca subiect de impresie, percepia implic o micare i un fel de schimbare calitativ, dar percepia nu este doar o afectiune pasiv sau receptiv. Este n acte la rndul su, i, distincie ntre calitile lucrurilelor exterioare, devine "o micare a sufletului prin intermediul corpului." Obiectele de simurile pot fi fie (1) speciale, (cum ar fi culoarea este obiectul speciale de vedere, i sunet de audiere), (2) comune, sau reinute de ctre mai multe simuri n combinaie (cum ar fi de micare sau figura), sau (3) accidentale sau infereniale (cum ar fi atunci cnd de la senzaia imediat de alb ajungem s cunoatei o persoan sau un obiect care este de culoare alb. Aristotel definete imaginaia ca "micarea care rezulta pe o senzatie de real." Cu alte cuvinte, este procesul prin care o impresie a simurilor este nfiat i reinut nainte de minte, i n consecin, este baza de memorie. Imagini reprezentative care le prevede forma materialelor de motiv. Iluzii i vise sunt ambele la fel din cauza unei emoie n organul de sim similar cu cea care ar fi cauzat de prezena efectiv a fenomenului de sensibile. Memoria este definit ca deinerea permanent a imaginii senzual ca o copie care reprezint obiectul care este o imagine. Amintire, sau chemarea napoi n minte reziduurilor de memorie, depinde de legile care reglementeaz asocierea ideilor noastre. Noi ne trasm asociaiile de ctre ncepnd cu gndul de a obiectului de fa pentru noi, atunci avnd n vedere ceea ce este similar, contrar sau nvecinate.

Opera lui Aristotel

Ca i magistrul su, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca i autorul o istorie interesant. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia n perioada Renaterii, deci unele dintre ele pot rmne necunoscute i pn n prezent. Dup moartea lui Teofast, urmaul lui

Aristotel la conducerea colii, lucrrile marelui filosof snt duse n Asia Mic, unde putrezesc n subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 .e.n. n 86 .e.n., snt aduse la Roma i ajung mai tziu pn la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic i tiinific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logic, teologie, politic, estetic, fizic, astronomie, zoologie etc.) i profunzime, a stat la baza gndirii medievale cretine i islamice i a fost axul culturii Occidentului pn la sfritul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrri care i sunt atribuite (Diogenes Laertios meniona 145), s-au pstrat 47. Opera sa cuprinde: Discursuri cu caracter retoric

Elogiul lui Platon Elogiu ctre Alexandru Elegia pentru Eudemos Dialoguri n genul celor platonice

Despre filosofie Despre justiie Despre poei - pstrate fragmentar Tratate de erudiie

Constituia atenienilor Istoria animalelor (Historia Animalium) Despre cer (De caelo) Lucrrile lui Aristotel sunt mprite n cinci categorii i formeaz Corpus Aristotelicum Scrieri de logic

OrganonOrganon scrierile de logic (titlul "Organon" nu i apartine lui Aristotel) Categorii (Categoriae) Despre interpretare (De Interpretatione) Analitica Prim (Analytica Priora) Analitica Secund (Analytica Posteriora) Topica (Topica) Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis) Scrieri despre tiin

(184a) Fizica (Physica) (268a) Despre cer (De Caelo) (314a) Despre generare i corupere (De Generatione et Corruptione) (338a) Meteorologicele (391a) Despre Univers (De Mundo) *

(402a) Despre suflet (De Anima) (436a) Scurte tratate naturale (Parva Naturalia): (Historia Animalium) (639a) Despre prile animalelor (De Partibus Animalium) (698a) Despre micarea animalelor (De Motu Animalium) (704a) Despre deplasarea animalelor (De Incessu Animalium) (715a) On the Generation of Animals (De Generatione Animalium) (791a) Despre culori (De Coloribus) * (800a) Despre lucruri auzite (De audibilibus)* (805a) Fizionomica (Physiognomonica) * (815a) Despre plante (De Plantis) * (830a) Despre minuni auzite (Mirabilibus Auscultationibus) * (847a) Probleme mecanice (Mechanica) * (859a) Probleme sau ntrebri (Problemata) * (968a) Despre liniile indivizibile (De Lineis Insecabilibus) * (973a) Despre poziia i denumirile vnturilor (Ventorum Situ et nominibus) * (974a) Despre Melissus, Xenophanes i Gorgias (MXG) * Scrieri metafizice

(980a) Metafizica (Metaphysica) Scrieri etice

(1094a) Etica Nicomahic (Ethica Nicomachea) (1181a) Etica Mare (Magna Moralia) * (1214a) Etica eudemic (Ethica Eudemia) (1249a) Despre virtui i vicii (De Virtutibus et Vitiis Libellus) * (1252a) Politica (Politica) (1343a) Economicele (Oeconomica) Scrieri estetice

(1354a) Retorica (Ars Rhetorica) Retorica lui Alexandru (Rhetorica ad Alexandrum) * (1447a) Poetica (Ars Poetica) Scriere n afara Corpus Aristotelicum

Constituia atenienilor (Athenaion Politeia) Copii dup manuscrise au fost pstrate n bibliotecile arabe; gnditorii arabi l-au readus pe Aristotel n Europa n sec. XII XIII.

Concepte:

Filosofia = tiin a cauzelor prime, o cercetare a fiinei ca fiin Substan = Fiina n sine, imuabil (identic cu sine). Acel tip de realitate a crei existen nu este dependent de altceva. n acest sens, substana poate fi universal, adic substan secund (ca gen, specie, esen), respectiv particular sau substan prim (neleas ca individual). Materia = "Forma n poten" sau "potenialitate pur". Fiina n poten, n stare nedeterminat (virtualitate). Forma = fiina n act, determin materia (energie) Primul Motor = cauza micrii din lume; este mictorul nemicat, Act pur, imaterial, gndire pur (divinitatea suprem) Omul = este un compus din materie i form. Corpul nu este materie dect ntr -un sens metaforic deoarece, ca substan prim, i corpul trebuie neles tot ca un compus form-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca i corp este act al corpului, adic form n act. De asemenea, sufletul individual este la rndul su un compus care are drept form intelectul. n concluzie, omul este o substan avnd ca form sufletul intelectiv. = fiin moral, capabil de aciuni n vederea binelui = fiin social "zoon politikon" (vieuitoare social), tinde n mod natural s triasc n stat i folosete statul drept mijloc pentru dobndirea autarhiei, adic a condiiei necesare practicrii virtuii dianoetice. = caut frumosul, arta fiind o imitaie a realitii cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin disciplinarea pasiunilor) Statul = anterior familiei i individului, este un organism natural; ideal este statul avnd clase sociale bine determinate Statul = scopul su este fericirea, dobndit ca stare ce nsoete practicarea virtuilor; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera n tiranie). Alte forme de guvernmnt sunt aristocraia (poate degenera n oligarhie), republica (poate degenera n demagogie guvernarea celor inculi) tiinele = sunt:

Teoretice (matematic, fizic, metafizic) Practice (etic, politic, economie) Poetice (arte tehnice, retorica, poetica) Adevrul = corespondena conceptelor cu realitatea Logica = introducere i pregtire a tuturor tiinelor, analiz a legilor gndirii (care sunt i legi ale realitii) Categoriile = modalitile de exprimare a fiinei: Substana, Cantitatea, Calitatea, Relaia, Locul, Timpul, Poziia, Averea, Pasiunea, Aciunea. Substana semnific faptul de a fi (fiina nedeterminat), n timp ce restul de nou categorii exprim determinaii ale substanei. Substna este o realitate care nu are nevoie de altceva ca s existe, n timp ce categoriie desemneaz realiti a cror existen depinde de substan ("nu pot fi n afara unui substrat") Silogismul = procedeul dialectic de gndire care ne duce necesar la adevr