www.referat.

ro

‘Numele trandafirului

Umberto Eco

Numele trandafirului (Il nome della rosa) este un roman al scriitorului italian
Umberto Eco. Este o povestire istorica, o ancheta pentru gasirea criminalului (mister al
crimei) avand ca decor o manastire italiana din anul 1327, un mister intelectual care
combina elemente de semiotica in cadrul fictiunii, analiza biblica, studiile medievale si
teoria literara.

Actiunea din Numele trandafirului se petrece pe parcursul a 7 zile intr-o manastire

Benedictina, pe fundalul unui conflict intre numeroase ordine religioase si Papa Ioan al
XXII-lea.Fratele William din Baskerville (sau Guglielmo), un calugar intelept si
respectat, ajunge la abatie intr-o dimineata denoiembrie 1327, dupa o lunga calatorie.
Este insotit de un novice– Adso – cel care povesteste, la batranete, intamplarile.

Odata ajunsi, sunt intampinati de Abate, care ii informeaza despre un accident

misterios implicand moartea unui calugar, gasit zdrobit la baza zidurilor manastirii.
Parerea unanima este ca diavolul si-a facut simtita prezenta, iar curiosul Guglielmo
porneste in cautarea adevarului.

Cand sunt descoperite si alte cadavre, printre calugari seinstaureaza isteria, sub
forma unei explozii de superstitii. Intre timp, Guglielmo aduna indicii legate de aceste
crime si le arata abatelui : niste mesaje ascunse, scrise cu suc de lamaie pe un pergament,
reveleaza secretul care inconjoara o carte. Aparent, aceasta carte – Poetica de Aristotel –
poate ucide pe cel care o citeste, iar calugarii sunt dispusi sa ucida pentru a o obtine.

Explicatia lui Guglielmo nu este insa crezuta, iar Inchizitia, reprezentata de

Bernardo Gui, “gaseste” propriul vinovat : o tanara taranca, la care s-au gasit dovezi
incontestabile de vrajitorie : o pisica neagra si un cocos, semne suficiente la acea vreme
pentru a o acuza de vrajitorie.

Fata este torturata, impreuna cuun calugar diform, Salvatore, care este acuzat de
asemenea de complicitate la crima si vrajitorie.Sub tortura, ei recunosc ca sunt eretici, iar
a doua zi sunt legati si arsi pe rug, din ordinul inchizitorului .

Intre timp, Guglielmo este totmai aproape de descoperirea adevarului, reusind, el

si novicele sau, sa patrunda in biblioteca interzisa a abatiei, asezata intr-un edificiu
maiestuos.

Naratiunea aduna mai multe intrigi, toate avand interpretari si surse de

semnificatie variate. Multe interpretari si surse erau controverse foarte schimbatoare in
cadrul decorului religios medieval, tot timpul invartindu-se inspre ceea ce pare a fi cheia
spre intelegerea si adevarata interpretare a cazului.

La prima vedere lucrarea pare un roman politist construit prin metode moderne care
poarta in ea conflictul intre gandirea  rationala, lucida ale calugarului franciscan si cel al
incvizitorului care incearca sa infiereze un presupus vinovat. Prin logica simpla a
lucrurilor cititorul s-ar astepta ca finalitatea sa apara din contradictia prezentata. Cartea
insa ofera mult mai mult: este o fresca a feudalismului dar si o critica a societatii umane
care este pus sa se confrunte cu propria forta de distrugere a valorilor. Lectura este
captivanta prin actiunea ei in care binele si raul se confrunta manati de o convingere
identica si anume ca faptele lor sunt in serviciul umanitatii si in acelasi timp invita
cititorul la o meditatie asupra alegerii pe care omul trebuie sa o faca in drumurile pe care
le are de urmat.

Scriitorul este un deschizator de drumuri al teoriei privind reactia cititorului si al

ideeii de text ‘deschis’. Adesea el se concentreaza asupra rolului pe care il joaca cititorul
in a crea insemnatatea si experienta unei opere literare. El combina aceste elemente cu
altele de semiotica, care studiaza semnele, crearea si interpretarea simbolurilor.

Eco foloseste procesul de solutionare a crimelor ca o metafora extinsa pentru

experienta cititorului in interpretarea unui text. Faptul ca William cauta adevarul reflecta
ideile post-moderniste asupra naturii complet relative a adevarului si a semnificatiei in
cadrul acestui proces. Semnele si evenimentele variate din Numele trandafirului au
semnificatie numai in contextele lor date, iar William trebuie mereu sa fie atent care este
contextul relevant cand interpreteaza misterul. Desi ultimele teorii ale lui William nu se
potrivesc exact cu evenimentele reale, ele ii permit sa rezolve misterul de la manastire si
astfel sa obtina o dimensiune a adevarului.

El descrie mai multe conflicte filozofice in cadrul romanului: adevarul absolut

contra interpretarii individuale, arta stilizata contra frumusetii naturale, predestinatie
contra liberului arbitru, religie contra spiritualitatii; transforma aceste controverse si
erezii religioase medievale folosind termeni politici si economici moderni. Acest lucru ii
ofera cititorului modern un context in care sa poata ajunge la propriile lui concluzii in
ceea ce priveste semnificatia romanului si cercetarile facute de personaje.

Exista o conexiune intre titlu si hexametrul in limba latina care incheie romanul
:stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus –
Trandafirul de altadata dainuie (doar) prin nume,nu mai pastram decat numele (ideile)
goale.

In Postscriptum la Numele trandafirului,Umberto Eco precizeaza ca doreste

sa“elibereze cititorul” dintr-un mod de interpretare bazat pe intentiile presupuse ale
autorului. Cititorul este deci liber sa descopere relatii intre carte si alte intelesuri
simbolice ale “trandafirului”.