INSUCCESUL ŞCOLAR (EŞECUL ŞCOLAR)

MOTTO:
“Maxima debetur puero reverentia”
(Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect)
IUVENAL

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa
educatorilor un apel şi un avertisment devenit celebru: “Educatori, învăţaţi să vă
cunoaşteţi copiii !”. Marele pedagog francez semnala o carenţă majoră a
educaţiei – ignorarea copilului, a aspiraţiilor, a intereselor şi posibilităţilor sale.
În ultimele două secole, s-au constituit şcoli experimentale, s-au imaginat
noi modele de educaţie, s-a militat pentru o nouă şcoală, pentru un cadru moral
şi material adecvat aspiraţiilor şi trebuinţelor copilului. Uneori s-a exagerat,
ignorându-se sau minimalizându-se cea de-a doua sursă sau categorie de
exigenţe care alimenteză finalitatea şi conţinuturile educaţiei – exigenţele
sociale. Dar ce s-a reţinut la nivelul deciziţional, a fost o sinteză echilibrată între
cererile societăţii şi aşteptările copilului, între exigenţele obiective şi cele
subiective; nu mai puţin importantă a fost apariţia unei preocupări pentru
ameliorarea climatului moral al vieţii şcolare, cu colorarul asocierii părinţilor la
activităţile şcolare. Cu toate progresele obţinute, cu toate ameliorările aduse
conţinuturilor educaţiei şi localurilor şcolare, subsistemului de formare a
personalului didactic, problema calităţii vieţii şcolare şi a statutului copilului în
cadrul procesului instructiv-educativ continuă a fi o problemă deschisă.
La aceasta se adaugă faptul că, în cele mai multe ţări nivelul cultural-
pedagogic al familiilor şi posibilităţiile acestora de a se ocupa în mod sistematic
de viaţa şi activitatea copiilor sunt foarte importante, la noi în ţară sunt încă
foarte reduse.
Dacă cercetarea pedagocică angajată prin tradiţie în studierea
posibilităţiilor înscrise pe agenda factorilor de decizie (conţinuturile educaţiei,
succesul sau insuccesul şcolar, metodele predării-învăţării eficiente, etc.) a
abordat foarte rar probleme ca cele indicate mai sus, în schimb presa cotidiană,
anumite publicaţii medicale, părinţii şi uneori educatorii se întreabă de unde
provine “eşecul” şcolar.
Tema stării de tensiune psihică în care are ca efect eşecul şcolar al elevilor
urmăreşte să invite factorii angajaţi în actul educativ – părinţi, profesori,
conducerea învăţământului, alte autorităţi – la reflecţie şi luare de atitudine. Aşa
cum este şi firesc, rezultatele anchetelor recent efectuate privind eşecul şcolar,
reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularităţiile ei specifice de
ordin social şi economic, cu câştigurile şi neajunsurile inerente, care şi-au pus
amprenta pe problemele cu care se confruntă elevii.
De remarcat în acest sens sunt: unele aspecte noi survenite în orientarea
şcolară şi profesională a elevilor, cu implicaţii pe termen scurt, dar şi de
perspectivă în viaţa economică a ţării, accentuarea unor carenţe de comunicare
între elevi, părinţi şi profesori, adâncite şi de starea materială precară cu care se
confruntă atât familiile, cât şi şcoala, dar şi de o mentalitate cel puţin curioasă a
unor elevi, punctul de plecare într-o mai puţin bună înţelegere a conceptului de
democraţie.
La aceasta se adaugă preocuparea conducerii învăţământului în direcţia
reformei sistemului educaţional şi a ridicării standardului de viaţă şcolară, în
ciuda insuficienţei bazei economice, a limitelor infrastructurii şcolare, a lipsei de
calificare a unor educatori, a blazării şi indiferenţei altora dintre ei, ca urmare a
sentimentului acut de frustrare, datorat nesiguranţei şi salariilor mici.
Plecând inductiv de la date concrete de viaţă, cauzele generatoare ale
“încruntării” elevilor – termen generic prin care desemnăm starea de tensiune
psihică, de la îngândurare, tristeţe şi anxietate, până la frică şi ură, în care se
răsfrânge negativ nu numai asupra activităţii lor dominante, învăţătura, dar şi
asupra personalităţii lor în proces de formare, ajungem în finalul acestui studiu
la sensibilizarea educatorilor (părinţi, profesori) pentru a conştientiza
consecinţele de natură predominant medicală, psihologică, sau pedagogică, pe
care le antrenează în viaţa elevilor unele conduite sau relaţii inadecvate cu
aceştia, cu efect educativ acela de a preveni didactogenia la elevi. .
` De remarcat este explicarea didactogeniei care desemnează o stare
patologică de anxietate şi depresiune, învăluită la unii elevi, ca urmare a
greşelilor didactice ale educatorilor. (F. Marcu şi C. Mancea – Dicţionar de
neologisme – ed. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978, p.343).
Cauzele “încruntării” elevilor pot fi multiple de la cele mai neînsemnate:
trezirea “prea de dimineaţă”, admonestarea din partea unui membru al familiei,
o neânţelegere cu unul dintre fraţi, cu unul dintre colegi, o stare morbidă
trecătoare, până la situaţii dramatice create de împrejurările inevitabile ale
existenţei, decesul unui părinte sau a unei rude apropiate, distrugerea locuinţei în
urma unei calamităţi naturale, suferinţa unei boli incurabile, etc.

EŞECUL ŞCOLAR. DEFINIŢIE. FORME DE MANIFESTARE. CAUZE.

1. DEFINIŢIE
Insuccesul şcolar (rămânerea în urmă la învăţătură, eşec şcolar ) constă în
neândeplinirea de către elevi a cerinţelor obligatorii din programe, fiind efectul
discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi şi rezultate.
2. FORME DE MANIFESTARE

a) faza premergătoare (încetinirea ritmului, apariţia lacunelor)

b) faza rămânerii în urmă la învăţătură propriu-zisă (semnalează acumularea
golurilor mari în cunoştinţe, evitarea oricărui efort de îndeplinire individuală
a sarcinilor, aversiune faţă de învăţătură).
c) repetenţia sau abandonul.

3. CAUZELE EŞECULUI ŞCOLAR :

a) cauze de ordin fizio-psihologic.

- tulburări somatice, neurologice, endocrine;
- tulburări legate de pubertate;
- deficienţe sezoriale;
- boli specifice vârstei;
- insuficienţe ale elaborării intelectuale;
- inteligenţa şcolară sub limită;
- instabilitate neuromotorie, etc.

b)cauze de ordin social-familial :

- familii dezorganizate;
- familii schimbătoare;
- atmosfera “încărcată” cu tot felul de excese;
- nivelul igenico-sanitar;
- nivelul cultural scăzut al familiei (părinţi excesiv de grijulii, cei intoleranţi,
cei indiferenţi) ;
- părinţi navetişti.

c) cauze de ordin pedagogic:

- prezentarea într-un mod ilogic şi neatractiv a conţinutului lecţiei;

- evaluări injuste;
- tratarea unor copii ca pe “paria” clasei;
- autoritatea excesivă;
- conlucrarea precară cu familia;
- pregătirea superficială pentru lecţii.
 Considerând că prin referirile la necesitatea cunoaşterii psihologice, a
metodelor, a simţului diagnostic, profesorul unei anumite specialităţi, împreună
cu psihologul şi cu ceilalţi pot forma o echipă cu orizonturi diferite pentru a
accepta cum se pot dobândi cunoştinţe despre personalitatea fiecărui elev şi ce
fel de decizii se iau cu privire la procesul instructiv, cum se poate asigura
intervenţia adecvată pentru a preveni eşecul şcolar.

CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ ŞI EFICIENŢA ACTIVITĂŢII

EDUCATIVE

Referitor la întrebarea care sunt cunoştinţele de acest fel, o soluţie este

aceea de stabilire a priorităţilor. Între acestea, în mod firesc sunt cele privind
identificarea mai precisă a dificultăţilor de învăţare, pentru ca să poată interveni
sub aspect educaţional pentru înlăturarea acestora, pornind de la solidaritatea
dintre cunoaşterea psihologică şi eficienţa activităţii educative.
Spre exemplu, noi constatăm efectul, faptul că un elev are dificultăţi la
matematică, dar nivelul şi cauzele acestora nu le putem identifica uşor.
Respectiv nu este suficient să afirmăm sau să constatăm aceasta şi să observăm
spre exemplu (dacă în cazul respectiv este astfel), că acestea sunt cauzate de
faptul că elevul nu poate aduna fracţii cu numitori diferiţi (dacă era vorba de un
capitol anterior rezolvării unor probleme cu fracţii). La fel, se exemplifică faptul
că nu este suficient să spunem că un elev nu cunoaşte un anumit capitol al
fizicii, ci aceasta se constată şi sub aspectul operaţional, anume, că “nu ştie să
alcătuiască un circuit electric în serie care să funcţioneze corect” (după C.
Hârnăveanu în A. Cosmovici şi L. Iacob, Ed. Polirom, 1998, p. 89), respectiv că,
aspectele aplicative, operaţionale, nu le poate observa şi realiza datorită
insuficienţelor în privinţa cunoştinţelor teoretice.
Aşadar, ne putem concentra sub aspectul diagnosticului psihic asupra a
două feluri de probleme:
- cele care duc la eşecuri la învăţătură; (nu înseamnă că nu mai sunt şi alte
probleme; dar pe baza cunoaşterii lor – cel puţin în acest caz – putem lua măsuri
atât curative cât şi preventive privind eşecurile la învăţătură);
- cele care ne pot aduce în situaţia în situaţia să putem lua măsuri în
cunoştinţă de cauză spre a consolida şi extinde sfera succeselor şcolare.
Asfel:
- în diagnosticarea cauzelor eşecurilor la învăţătură pornim de la o ipoteză
mai generală şi anume aceea că orice elev, pentru a avea rezultate normale sau
pentru a avea succese trebuie mai întâi să dobândească comportamente,
obişnuinţe de a învăţa şi în orice caz, cele care sunt deja necesare ca prealabile
pentru îndeplinirea sarcinii date care este în prezent sau urmează să fie rezolvată
(se poate constata că dacă nu cunoaşte şi nu are deja deprinderile de rezolvare a
anumitor sarcini care precedau problema respectivă, nu are cum să o rezolve pe
aceasta, mai ales în domenii ale ştiinţelor naturii – fizică, chimie, ş.a. – sau
matematică unde universul de cunoştinţe sunt prezentate într-o asemenea
desfăşurare, încât au o mare interdependenţă; respectiv cele care urmează, fac
obligatorie trimitere şi înţelegere a celor anterioare; ca urmare: din punctul de
vedere psihologic începutul cercetării este să descoperim dacă elevul poate
îndeplini fiecare dintre sarcinile prealabile care alcătuiesc o unitate, o progresie
înspre rezolvarea sarcinii de învăţare actuală.
Pornind de la propria noastră experienţă şcolară, putem constata că, se
manifestă mult mai frecvent apariţia surselor didactogeniei:
- fie lipsa de competenţă, fie subiectivismul, în care aprecierea
profesorului tocmai prin faptul că este însuşită de majoritatea clasei şi generează
o opinie colectivă, duce adeseori la perturbări de durată pentru mulţi dintre cei
care într-o situaţie sau alta nu fac faţă unor sarcini şcolare şi sunt etichetaţi
negativ sau chiar stigmatizaţi şi prin aceasta demotivaţi.
- fie evaluarea cunoştinţelor este influenţată adesea de imaginea pe care
profesorul şi-o face despre nivelul elevului. O dată ce profesorul ajunge să
opereze cu atributele de elev bun, mijlociu sau slab şi şi-a format în propria lui
minte deja opinia despre o asemenea situaţie, ajunge în unele cazuri, ca notarea
să o facă pe baza opiniei pe care o are dobândită sau preluată de la alţii că elevii
buni nu pot avea decât performanţe bune, în timp ce elevii slabi nu se pot plasa
decât la un nivel scăzut de performanţe.
În sensul celor menţionate anterior şi spre a preveni repetarea acestora în
“Psihologia educaţiei şi dezvoltării” (colectiv de redacţie: Ion Radu coordonator,
Pantelimon Golu, Ursula Şchiopu, Stela Teodorescu, E.A. , Bucureşti 1983, p.
205), sunt prezentate analitic: spiralele de dezvoltare în instruirea şcolară şi rolul
motivaţiilor, respectiv spirala ascendentă şi apoi spirala descendentă.
Pornind de la faptul că insuccesul repetat, însoţit şi de frustare se înscrie
adesea într-o spirală regresivă : dacă elevul nu reuşeşte să înţeleagă, să facă faţă
cerinţelor, atunci fie că renunţă la efortul de înţelegere, se resemnează – ceea ce
se manifestă prin indiferenţă, descurajare – fie că se spune de-a dreptul efortului,
mai ales când intervine şi presiunea celor din jur. Problema este de a sesiza
exact când începe aşa numita spirală a “demotivării”. Dacă mai este şi indusă
prin etichetări sau prin evaluări necorecte sau este însoţită şi de alte surse de
blocaj, atunci desigur că subiectivismul şi lipsa de competenţă apar ca surse
didactogene evidente.
Ne-am referit până acum la eficienţa educativă în cadrul procesului de
învăţământ din sistemul şcolar, dar nu trebuie să uităm nici de factorul educativ
în ceea ce priveşte familia în raport cu cerinţele şcolii.
 Este suficientă însă o singură carenţă a familiei pentru a afecta planul
vieţii psihice a copilului, antrenând o serie întreagă de neajunsuri, printre care şi
dificultăţi în activitatea lui dominantă: învăţătura. De aici şi starea lui de
încordare la şcoală, unde pe drept cuvânt, este sancţionat, nou prilej de tensiune,
cu atât mai mult cu cât o notă slabă obţinută atrage după sine, în mod firesc,
penalizări în familie. Iată format un cerc vicios, din care elevul nu poate ieşi
decât dacă este înlăturată carenţa familială care l-a generat. În caz contrar, pot
apărea traume de natură psihică sau morală, copilul eşuând în stări melancolice
de natură nervoasă, în conduite reprobabile şi de aici doar un pas îl mai desparte
de eşecul şcolar.

CONCLUZII

În ceea ce-i priveşte pe profesori, aceştia ar trebui, mai ales, să

conştientizeze inflenţa negativă pe care o poate avea asupra evoluţiei copilului o
stare prelungită de stress, creată la şcoală, uneori paralelă celei existente în
familie, sau chiar numai expuneri de scurtă durată la situaţii stresante, dar care,
dacă depăşesc un anumit prag, îl pregătesc pe plan psihic pentru trăiri
emoţionale excesive şi pentru suprareacţie, iar pe plan formativ îi afectează
plăcerea de a munci şi randamentul muncii, inventivitatea şi creativitatea,
capacitatea de a învinge dificultăţile şi optimismul.
Examinând situaţiile stresante pentru copil în familie, am constatat că ele
se înscriu într-o arie neaşteptat de largă, luând forme dintre cele mai variate. Ele
se întâlnesc deopotrivă în familia dezorganizată sau pe cale de a se destrăma şi
în familia bine consolidată, dar care fac greşeli de educaţie din grijă excesivă sau
din indiferenţă faţă de problemele copilului.
Înfăptuirea practică a celor sugerate implică un oarecare efort din partea
educatorilor, atât a părinţilor cât şi a profesorilor. Este o datorie socială pe care o
au aceste două categorii de educatori, fiecare în parametrii speciali de viaţă,
trebuind să creeze condiţia optimă de formare a OMULUI chemat să păşească în
noul mileniu, pentru a lua parte, competent şi încrezător în forţele sale,
desfăşurarea vieţii social- productive şi politice.
În continuarea acestei lucrări vom prezenta două cazuri importante, din
cele peste 60 care le avem în evidenţă din mai multe zone ale jud. Hunedoara,
care au condus la eşecuri şcolare.