Programul Phare CBC 2006/INTERREG III A al

Uniunii Europene

Proiectul
„Experienţă transfrontalieră pentru
educaţia preşcolară”

GHID METODIC
PENTRU EDUCAŢIA
INTERCULTURALĂ

Proiect implementat de
Grădiniţa cu program prelungit nr. 14 Arad
 ARAD, 2009

ECHIPA MANAGERIALĂ:
Coordonator proiect: dir. RODICA ŢODAN
Asistent proiect: insp. LUCUŞA MARIA
Responsabil monitorizare şi evaluare: insp. LUTA MARIA
Responsabil financiar: ec. DORINA GULER

COLEGIUL REDACŢIONAL:

CENTRU DE RESURSE:
Instit. DOINA ŢIFREA (coordonator)
Instit. BOC CRISTINA
Instit. DEIAK DINA
Secretar MARIAN EUGENIA

REDACŢIA:

ECHIPA DE LUCRU GRĂDINIŢA P.P. NR. 14

Instit. MOŞ ISABELA (responsabil)
Instit. CRIŞAN ORIETA
Instit. BUCUREŞTEAN ANGELICA
Instit. LĂZĂU MANUELA

CONSULTANT DE SPECIALITATE
Insp. Prof. SORIŢEU EMILIA

2
 CE ÎNSEAMNĂ EDUCAŢIA
INTERCULTURALĂ?

· Presupune o nouă abordare a orizontului

valorilor;
· Deschide noi piste de manifestare a diversităţii
şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de
deschidere faţă de diversitate;
· Este şi un răspuns specific, pedagogic la
încercarea de soluţionare a unor consecinţe
socio-culturale impuse de amploarea
fenomenelor migraţioniste;
· Este o modalitate de prevenire şi atenuare a
conflictelor;
· Presupune educaţie socială şi civică, învăţarea
drepturilor omului, pregătirea şi participarea la
viaţa socială, formarea formatorilor în
perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi
dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia
într-o societate multiculturală.

3
 CUM ESTE O ŞCOALĂ
INTERCULTURALĂ?

· Are ca obiective păstrarea şi apărarea

diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea
unităţii şcolii;
· Realizează un proces de integrare prin preluarea
preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii;
· Invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice
potenţialurile culturale ale elevilor;
· Presupune o nouă manieră de concepere şi
implementare a curriculum-urilor şcolare şi o
nouă atitudine relaţională între profesori, elevi,
părinţi;

4
 EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ
FORMALĂ ŞI INFORMALĂ CE
PRESUPUNE?

Educaţia interculturală formală include iniţiative şi

programe academice care sunt dezvoltate de către şcoală
şi în interiorul ei.

Educaţia interculturală informală are aceleaşi

obiective ca educaţia interculturală formală, dar se
diferenţiază prin metodele şi tehnicile de lucru
disponibile. Este voluntară, nu are caracterul obligatoriu
al şcolii şi îşi adaptează conţinuturile în funcţie de
nevoile participanţilor. Metodologia este activă şi
participativă, iar relaţia formatorului cu participanţii este
mai apropiată.

CARE SUNT ETAPELE PROCESULUI

EDUCAŢIEI INTERCULTURALE?

Etapele procesului educaţiei interculturale:

1. Disocierea (a te imagina din afară)
2. Viziunea asupra lumii (a înţelege lumea în care
trăieşti)
3. Cunoaşterea (a fi informat asupra altor realităţi)
4. Gândirea pozitivă (a vedea pozitiv diferenţa)
5. Valorizarea atitudinilor şi comportamentelor pozitive.

5
CUM SE REALIZEAZĂ CONCRET ACEST
PROCES ÎN INSTITUŢIA DE
ÎNVĂŢĂMÂNT?

Integrarea este asimilarea unui elev în educaţia de masă,

unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi
curriculei existente în şcoala respectivă.

Incluziunea reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi

servicii educaţionale speciale, pentru a veni în
întâmpinarea nevoilor de învăţare şi de participare a
tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se
măsoară prin creşterea gradului de participare şi
reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar
putea manifesta.

FACTORI PENTRU CREAREA UNUI

ETOS INCLUZIV:

• Înţelegerea conceptului de incluziune şi aprecierea

diversităţii;
• Înţelegerea dinamicii relaţionale în educaţia integrativă;
• Înţelegerea poziţiei sistemului de învăţământ din
România în raport cu celelalte sisteme educative la nivel
european.

6
 ŞI TOTUŞI EXISTĂ O CRIZĂ A
SISTEMULUI DE EDUCAŢIE DIN
ROMÂNIA! DE CE?

· Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a

răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor,
tinerilor, adulţilor pe direcţiile lor de interes şi conform
cu capacităţile cognitive şi cu abilităţile naturale ale
acestora.
· Categorii cu nevoi speciale de educaţie sunt: persoanele
cu abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele
cu handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu
handicap intelectual, cu handicap cultural, cu handicap
social, cu handicap economic, cu izolare geografică;
imigranţii; emigranţii; alte categorii.
· Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe
categorii mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie
de abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora.

Aceste nevoi sunt:

- de emancipare a personalităţii şi de creştere a
abilităţilor;
de performare într-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice,
artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori
culturale;
- de integrare şi de egalizare a şanselor de succes pe piaţa
muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi
abilităţi specifice de socializare, comunicare;
- de protejare a mediului natural şi de respectare a
mediului socio-cultural.

7
 INTERCULTURALITATEA, POLEMICĂ
EUROPEANĂ

Trăim într-o lume traversată de conflicte

interetnice şi de crize identitare. Lucrul este atât de
evident încât el nu mai trebuie demonstrat. Tragicele
evenimente din 11 septembrie 2001 se încadrează în
aceeaşi fenomenologie.

După prăbuşirea sistemului mondial bipolar,

omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării
efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza
solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii
identitare, dintre omogenizarea economică şi
pulverizarea culturală. Globalizarea modelului societăţii
deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi
diferite. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene
periculoase precum crima organizată, fundamentalismul
religios sau terorismul. Ele pun astăzi în discuţie întregul
sistem de securitate şi stabilitate al lumii. Fără a nega
substratul lor economic şi social, este totuşi imposibil să
nu observăm că motorul care pune în mişcare factorii de
destabilizare amintiţi este mai puţin foamea cât alienarea
indusă de sentimentul implicării forţate în experienţe
moral-culturale eşuate, precum şi teama că acceptarea
complicităţii cu protagoniştii unor asemenea experienţe
nu va rămâne nesancţionată. Sărăcia crează doar cadrul
favorabil recrutării celor care formează armatele
luptătoare sub diferite steaguri identitare. Aceste armate
sunt finanţate, însă, din belşug, nu numai de strategii
cinice a politicilor de manipulare ci şi de lideri
carismatici care îşi asumă proiecte mesianice.

8
 Trebuie observat, de asemenea, că globalizarea a
mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite
comunităţi culturale la tehnologii pe care numai
reprezentanţii altor culturi le-au putut produce. Cultura
este un mod specific de a crea. Aceasta este legată de o
înţelegere particulară a lumii şi a ordinii universale. Când
o anumită cultură îşi însuşeşte tehnologii pe care nu le-a
creat şi nici nu le-ar fi putut crea — potrivit logicii sale
interne — atunci există riscul ca respectivele tehnologii
să fie utilizate în scopuri diferite faţă de cele pentru care
au fost create. (Într-adevăr, este dificil să credem că cei
care au inventat avioanele cu reacţie şi care au construit
zgârie-norii, şi-ar fi închipuit că avioanele ar putea fi
folosite pentru a demola zgârie-norii. Motivul pentru care
tehnologia de vârf per se nu ar putea coexista cu
terorismul care utilizează această tehnologie, este acela
că nimeni nu ar putea fi de acord să trăiască într-o eră în
care îmbarcarea într-un avion să reprezinte un pericol,
construirea unui zgârie-nori un exerciţiu riscant, iar
progresul în chimie sau biologie o ameninţare pentru aer
sau pentru apă). Identificăm aici sursa unui mare pericol
pentru stabilitatea lumii şi desigur, pentru cea europeană.

Traversăm în prezent o eră modernă în care se

oferă mult. Cu toate acestea, multe grupuri culturale care,
aparent, ar fi putut accede la promisiunile acestei ere noi,
scăpând astfel de neregulile şi eşecurile vechii ere, nu au
făcut-o. De ce se întâmplă aşa? Scuza clasică că
neprogresarea şi sărăcia au fost cauzate de forţele
imperiale şi de intenţiile coloniale este insuficientă, dacă
nu chiar nesatisfăcătoare. Răspunsul principal rezidă într-
un set de valori culturale care sunt caracteristice
diferitelor comunităţi umane. Şi după cum preciza odată
Ministrul de Externe israelian Shimon Peres: “Nu poţi

9
avea potenţialul pentru o tehnologie înaltă dacă nu adopţi
libertatea reală şi decenţa reală. Nu poţi avea o economie
bazată pe ştiinţă acolo unde ştiinţa există laolaltă cu
minciuna. Ştiinţa nu poate fi alăturată dictaturii. Nu poţi
minţi ştiinţific. Ştiinţa şi tehnologia cer căutarea
adevărului neîntrerupt, fără compromisuri. Nu poţi avea
investiţii dacă nu ai transparenţă. Nu poţi avea cercetare
liberă dacă nu ai o societate liberă. Nu poţi avea o
economie modernă dacă nu ai porţile şi spaţiul aerian
deschise pentru comerţ şi pentru schimbul onest”.

A acumula modele de viaţă şi tehnologii

circumscrise lor, este un lucru. A le asimila este cu totul
altceva. O asemenea asimilare — mai ales dacă este
superioară şi constructivă - schimbă inevitabil ceva din
paternul identitar. Cel mai adesea aceste schimbări se
produc pe linia convergenţei mai multor culturi. De aici
rezultă că identitatea nu este, nu poate fi şi nu trebuie să
fie imuabilă. De-a lungul evoluţiei istorice orice cultură
pierde unele trăsături şi câştigă altele. Un astfel de proces
trebuie acceptat şi nu are nimic negativ în sine. Culturile
sunt vii şi este necesar să rămână vii. Păstrarea identităţii
nu trebuie să însemne mortificarea culturală. Problema
este — aici găsim una dintre marile sfidări ale lumii de
astăzi — cum să facem ca să accelerăm şi să controlăm
evoluţiile diverselor culturi pe direcţia convergenţei şi să
punem astfel convieţuirea interculturală în locul
conflictelor interculturale, fără riscul siluirii diversităţii
culturale pe calea asimilării unei culturi de către alta? De
asemenea o altă provocare este legată de nevoia
construirii - în sânul diferitelor comunităţi organizate
(statal) - a unor instituţii compatibile folosind elementele
tradiţionale specifice culturii fiecăreia dintre ele.

10
 Pentru Europa se pune şi o chestiune
suplimentară: Cum să fie conciliate o identitate
europeană încă destul de indefinită cu identităţile
naţionale care au fost motor al dezvoltării dar care nu au
reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi
eliminării războiului ca modalitate de soluţionarea
divergenţelor?

Soluţionarea problemei identitate europeană

versus identitate naţional-statală constituie piatra de
temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale
europene. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare
promovează o integrare mai profundă a actualelor state-
naţiune europene, cu atât mai mare este teama celor din
urmă în faţa “pericolului” de a-şi pierde identitatea. În ce
constă, de fapt, această identitate şi de ce ar fi o
nenorocire atât de mare dispariţia ei? Cum s-ar putea
pierde identitatea naţională şi cum ar putea fi ea înlocuită
de o identitate europeană? lată doar câteva întrebări care
frământă astăzi conştiinţele europenilor.

11
PROCESUL EUROPEAN CA UN DRUM CU
DOUĂ SENSURI CULTURALE

Procesul european — proces constând în

proiectarea şi edificarea unei Europe unite apte de a
depăşi stadiul “Europei-Piaţă” spre a deveni o
“Europă — Putere” - trebuie privit ca rezultat al unei
deplasări cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre
mişcarea Vestului european către Estul continentului —
realitate numită “extinderea UE” - iar pe de altă parte
avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi
adesea conflictuală diversitate a Europei Centrale şi
Orientale către Occident — realitate care ar putea fi
numită “expansiunea dezordinii orientale”.

Cele două Europe (orientală şi occidentală) îşi au

izvoare culturale comune în literatura elină, religia
iudaică şi dreptul roman. Fluviile plecate dintr-un loc
unic s-au despărţit, însă, spre a iriga teritorii spirituale şi
istorii diferite, ajungând să se verse în două mări
însemnând două modele de viaţă distincte.

Europa Occidentală a parvenit la o identitate

caracterizată prin pluralism politic, participare socială,
respect al diversităţii, concurenţă liberă şi loială,
supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului.
(Aceste valori sunt frecvent sintetizate ca fiind
democraţia pluralistă/participativă, statul de drept şi
drepturile omului, la care credem că trebuie adăugată şi
ceea ce am numi “democraţia economică”, respectiv
caracterul sacru al proprietăţii private şi formarea liberă a
preţurilor pe piaţă. Ele includ, evident, egalitatea şanselor
şi laicitatea statului.) În paralel cu aceste trăsături

12
considerate a fi pozitive, Occidentul european a acumulat
şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele
comportamentale negative. Consumismul, egoismul şi
lipsa de flexibilitate a pieţei muncii — consecutivă unui
exces de protecţie socială - sunt doar câteva dintre ele. La
nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii
Europene) li se adaugă birocratismul, lipsa de
transpanenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean,
precum şi un anume deficit de legitimitate. Dincolo de
toate acestea, statele Occidentului, chiar dacă mai sunt
afectate de unele puseuri naţionaliste, au părăsit într-o
foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în
cultura interdependenţei. Pentru Răsăritul european, în
schimb, independenţa statului naţiune şi caracterul
absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale
identităţii atât la nivelul elitei politice cât şi la acela al
mentalului popular.

Europa Centrală şi Orientală este caracterizată,

încă, prin insecuritate — existenţială şi cultural-
identitară, individuală şi colectivă, naţională şi
internaţională — şi prin sărăcie. Adică exact aceleaşi
realităţi care au făcut din Europa Occidentală, la finele
celui de al doilea război mondial, o adevărată “Uniune a
Fricii” transformată apoi într-un proiect politic realizat
prin mijloace economice – “Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului” - spre a deveni o “Uniune de
Valori” întrupată în Uniunea Europeană de astăzi.
Insecuritatea şi disparităţile economico-sociale, dar şi
lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi, mai ales, a unei
clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor şi
statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţi şi
atitudini circumscriind modele de viaţă caracterizate
printr-o combinaţie ciudată de individualism şi

13
colectivism, printr-o slăbiciune cronică a spiritului
raţional şi pozitiv. Individualismul îşi are originile în
experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi
explică o redusă participare socială, fiecare încercând să
se “salveze” pe sine prin practicarea unui joc de sumă
nulă. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a
excelenţei competiţionale, ci se manifestă prin energia
consumată în acumularea primitivă de capital.

Colectivismul este o expresie inerţială a

experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa
spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri, ca şi
prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi
întreaga grije pentru rezolvarea problemelor comunităţii,
către stat. Colectivismul este tot atât de departe de
comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială,
precum este şi individualismul. El este responsabil pentru
menţinerea centralismului în administraţie şi modesta
evoluţie a principiului subsidiarităţii, precum şi pentru
ineficienţa economică consecutivă unor cereri de
protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii.

În fine, lacunele spiritului raţional şi pozitiv face

din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi
necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de
stat este marcată de clericalism), al practicării unui
naţionalism de secol XIX — retoric în formă şi retrograd
în conţinut - ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca
formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-
identitare) şi religioase. Aşa se face că pentru cetăţenii
ţărilor respective încrederea în Biserică şi Armată trece
înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei
dintr-un stat laic. Iredentismul, războaiele religioase şi
găsirea soluţiilor la problemele politico-economice în

14
termeni etnici — ca, de altfel, şi celelalte trăsături
evocate anterior - sunt parte a identităţii acestei bucăţi de
Europă (inclusiv cât priveşte statele din Grupul de la
Vişegrad) ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne
deplasăm mai la Est. De aici nu ar trebui, însă, să se
ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei
occidentale. Aceasta, în primul rând, întrucât în materie
de identitate este periculos a se judeca în termenii morali
de “bine” şi de “rău”, ori în cei, tot subiectivi, de
“superior” şi “inferior”, ci trebuie să se raţioneze în
context ontologic şi pragmatic, fiind vorba despre opţiuni
referitoare la modul de a exista şi de adecvare la
provocările şi oportunităţile oferite de mediul
înconjurător. În al doilea rând, pentru că est europenii
aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse
dintr-o istorie relativ mai vitregă, precum un nivel ridicat
de adaptabilitate (flexibilitate), imaginaţie mai
dezvoltată, un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat
— consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a
religiozităţii sporite -, un mai mare devotament pentru
familie, o rată oarecum mai accentuată a natalităţii
(importantă mai cu seamă în condiţiile în care scăderea
de populaţie în Occident va genera un tot mai acut deficit
de forţă de muncă educată susceptibil, în lipsa aportului
est-european, a atrage migraţie din spaţii culturale mai
depărtate de standardele europene), o mai mare rezistenţă
la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă, în
special cea grea — chiar dacă travaliul lor nu este şi
foarte disciplinat.

Aşa cum stau lucrurile în prezent, se poate afirma

că “extinderea UE”-- despre care am putea vorbi şi ca
despre un “imperialism pozitiv occidental” - are un
caracter pseudo sau cvasi globalizator — evident

15
menţinându-ne la scara continentului european. Aceasta
întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv
ca pe un transfer al modelului său — aquis-ul comunitar
— către ţările Europei Centrale şi Orientale. Dimpotrivă,
mişcarea integratoare care se deplasează de la Est la Vest
— “expansionismul dezordinii orientale” dispunând de o
proteicitate similară migraţiunilor barbare care au
dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de
Apus — are un cert caracter globalizator. Într-adevăr ea
tinde — chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar
intenţia, de cele mai multe ori, nu este declarată - spre o
sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile, experienţele,
valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a
existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene.
Din perspectivă vestică procesul european este limitat la
o extindere, ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ
al problemei. Din perspectivă estică procesul vizează
realizarea unei sinteze identitare ceea ce deplasează
accentul pe latura calitativă, rezultatul final urmând a
consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni.
Întrebarea care se pune este care dintre aceste două
tentative va izbândi ?

Integrarea europeană (construcţia unei Europe

unite) nu este un exerciţiu de fantezie ci o încercare vitală
menită a oferi o securitate şi stabilitate durabile pentru
ambele jumătăţi ale Europei. Principala cale spre
stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru
exportul propriului model de viaţă. Cu alte cuvinte este
vorba despre construirea unei identităţi comune a “Marii
Europe” bazate pe un set unic de valori şi pe instituţii
compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar
conceput la nivel continental. Procesul european este,
deci, o chestiune de putere şi de cultură. Cine are puterea

16
să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară
îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii
proprii. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul
comunitar este, în fapt, un aquis identitar.

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

Educaţia interculturală are ca element cheie

interculturalismul, ale cărui niveluri principale de acţiune
sunt:
-la nivel internaţional: conlucrarea între diferite
ţări; cooperare internaţională între culturi;
-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de
cultură şi etnice, ale unor comunităţi în vederea formării
tuturor membrilor, indiferent de etnie;
-respectarea şi valorificarea specificităţii etnice şi
culturale ale minorităţilor.

Educaţia interculturală promovează atitudini

tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a
raportului ,,eu-celălalt”şi a noţiunii de străin,
recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin
valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni
şi nu prin aplicarea polarităţii superior-inferior.
Deasemenea presupune promovarea unor politici
şcolare care să permită egalizarea şanselor în educaţie şi
a unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale
pentru a le transforma în resurse pedagogice.
Şcoala este principalul spaţiu al învăţării
pluralităţii culturale prin preţuirea diversităţii, a notei
distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant.
Ea trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor

17
pluriculturale, nu există valori superioare şi inferioare, ci
există valori specifice care trebuie judecate. În şcoală este
necesară ,,modelarea” orgoliului etnic al majorităţii şi
întărirea încrederii în sine a minorităţii.

Educaţia interculturală nu trebuie să se limiteze în

mod exclusiv la transmiterea unor conţinuturi specifice în
cadrul unei discipline particulare, consolidarea abordării
sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi
concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legătură cu
extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii,
comunităţi, mass-media). Se remarcă şi o schimbare a
rolului profesorului, care depăşeşte funcţia de a comunica
modele şi programe, acesta trebuind să acorde o mai
mare atenţie spiritului de iniţiativă şi creativităţii,
centrarea întregii acţiuni fiind pe elev.

Vor fi urmărite obiective specifice precum:

a) achiziţionarea de cunoştinţe socio-umane (teorii şi
concepţii despre stereotipuri, prejudecăţi,
etnocentrism etc., caracteristici ale elevilor din
diferite etnii, rase, spaţii culturale, grupuri şi clase
sociale)
b) strategii de predare diferenţiată în funcţie de
capitalul cultural al educatorului;
c) clarificarea propriei identităţi culturale (să aibă o
înţelegere clară a moştenirii sale culturale şi să
îţeleagă cum experimentele sale pot interacţiona cu
cele ale unor grupuri de altă provenienţă culturală);
d) atitudini intergrupale şi interetnice pozitive;
e) aptitudini:de a lua o decizie, de a rezolva conflicte
intergrupale, de a formula strategii de predare şi
activităţi care vor facilita reuşita şcolară a elevilor
din diferite etnii, culturi, grupuri şi clase sociale.

18
 Educaţia interculturală nu este o educaţie
compensatorie pentru străini şi nici o nouă
disciplină şcolară; ea refuză ,,modelul deficienţei”
în favoarea ,,modelului diferenţei”, nevizând o
extindere a programei prin ,,predarea culturală”
sau ,,folclorizare”.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii

eficiente de realizare a educaţiei interculturale se poate
realiza începând cu nivelul ,,zero”, acela al creării unui
curriculum intercultural. Iată câteva direcţii pe care
acesta se poate axa:
-pătrunderea diversităţii etnice şi culturale în tot
mediul înconjurător;
-preţuirea diversităţii;
-întărirea şi afirmarea propriei identităţi;
-introducerea conţinuturilor etnice şi a diferenţelor
culturale în învăţământ;
-recunoaşterea sărbătorilor şi a festivităţilor
specifice grupurilor etnice;
-folosirea diferitelor experienţe în învăţare;
-recunoaşterea succeselor şi a contribuţiilor
membrilor unui grup;
-valorificarea în curriculum a resurselor comunităţii
locale;
-antrenarea tuturor copiilor în studiul continuu al
comunităţii locale;
-interpretarea succeselor şi a performanţelor din
perspectiva valorilor unui grup.

Realizarea unor activităţi interculturale vizează

formarea unor conduite interculturale:
a) deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit;
b) aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin;

19
c) acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul”;
d) trăirea situaţiilor ambigue,ambivalente;
e) alungarea fricii faţă de altul;
f) capacitatea de a pune în aplicare propriile norme;
g) capacitatea de a realiza repere etno şi sociocentriste.

Preşcolarii sunt materialul cel mai uşor de

,,prelucrat”, dacă educatoarea nu are prejudecăţi, dacă
există pasiune, convingere, dragoste şi o preocupare
permanentă de a pune în valoare tot ce are mai valoros un
grup etnic.

20
 PRIMI PAŞI SPRE
INTERCULTURALITATE

Societatea noastră devine din ce în ce mai

complexă. Explozia circulaţiei oamenilor şi a ideilor,
multiplicarea contactelor, dispariţia frontierelor sunt
realităţi evidente. Problema identităţii culturale este
complexă şi presupune rezolvarea de comun acord.
Trebuie să învăţăm modalităţi de convieţuire în această
pluralitate a culturilor. Ca membrii ai Uniunii Europene
trebuie să înţelegem interculturalismul ca „ un instrument
pentru ameliorarea egalizării şanselor şi a inserţiei
optimale a populaţiilor străine, europene sau nu, în viaţa
economică şi socială, punând în practică dorinţa de
întărire a drepturilor pentru toţi şi, de aici, chiar
dezvoltarea democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de
Peretti, 1990).

Educaţia interculturală constituie „o opţiune

ideologică în societăţile democratice şi vizează pregătirea
viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună
alegere şi să se orienteze în contextele multiplicării
sistemelor de valori” (Constantin Cucoş, 1996). Atât
„minorităţile” cât şi „majoritatea” sunt puse în situaţia de
a se adapta la mutaţia şi diversitatea culturală . În
funcţie de multiple perspective de referinţă, toţi indivizii
pot fi minoritari, racordându-se la subcoduri culturale
oarecum diferite. (Constantin Cucoş, 1996).

Perspectiva interculturală de concepere a

educaţiei conduce la evitarea conflictelor şi eradicarea
violenţei. Încă de la vârsta preşcolară, copilul este
sprijinit să-şi formeze deprinderea de a comunica (a

21
asculta şi a vorbi), de a lua decizii în mod democratic în
cadrul grupului, de a se implica în rezolvarea
problemelor interpersonale. Educatoarea trebuie să
acorde o atenţie deosebită educării copiilor pentru a-şi
stăpâni emoţiile primare şi a evita altercaţiile, educării
respectului de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile
diferite.Toleranţa înseamnă cunoaşterea, recunoaşterea şi
acceptarea modului de a fi al persoanelor şi grupurilor.
Aceasta presupune alegerea deliberată de a nu interzice, a
nu împiedica, a nu interveni în comportamentul unei
persoane sau al unui grup chiar dacă noi dezaprobăm
acea purtare şi avem şi cunoştinţe şi puterea de a
interzice sau împiedica.

Este cunoscut faptul că toleranţa cere să

acceptăm diferenţele individuale, oricât de diferite ar fi
de valorile noastre, presupune să-i ascultăm pe cei care
au opinii diferite şi să analizăm cu obiectivitate
argumentele acestora, să nu considerăm că cei care au
opinii diferite sunt duşmanii noştri, să ne susţinem
propriile opinii cu argumente solide, să acceptăm că,
uneori, opiniile noastre pot fi greşite, să acceptăm că,
uneori, opiniile celorlalţi pot fi valoroase. Încă de mici,
copiii trebuie „antrenaţi” să asculte „povestea” altui copil
fără să emită judecăţi, să-şi prezinte propria „poveste”
nealterată şi fără frica de a fi judecat de ceilalţi. Pentru a
fi evitate neînţelegerile copiii vor fi sprijiniţi să adreseze
întrebări, să compare propriile convingeri cu ale
colegilor, să identifice similitudinile şi diferenţele între
acestea.

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei

educaţii pentru toţi în spiritul recunoaşterii deosebirilor
ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educatoarea va

22
continua munca cu preşcolarii şi în rândul părinţilor
subliniind faptul că grădiniţa, şcoala în general, se
călăuzeşte pe principii precum toleranţa, respectul
mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor,
exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice
valoare locală autentică trebuie păstrată de cei ce aspiră
la apropierea de cultura mondială. Copiii trebuie învăţaţi
de mici să evite tendinţele de dispreţ a unor culturi
minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea
culturală a umanităţii.

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces

progresiv şi complex. Primele contacte între oameni de
culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de
insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de
celălalt.

Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze

relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să
favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor
constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei
identităţi.

Tot modul de învăţare din grădiniţă este organizat

din perspectivă interculturală, permiţând învăţarea prin
colaborare, comunicare şi nicidecum de marginalizare a
unor copii. Deschiderea spaţiului grădiniţei către
comunitate şi specificul ei, organizarea unor întâlniri,
excursii, serbări cu specific intercultural dar nu în
detrimentul majorităţii, urmăreşte realizarea obiectivelor
de egalizare a şanselor în educaţie.

23
 E.Cory, în studiul,,Talking about differences
children notice”( a vorbi despre diferenţele pe care le
observă copiii), sugerează:
- răspundeţi prompt întrebărilor copiilor ,
dacă ocolim răspunsurile , aceştia vor deduce că ceva nu
este bine în ceea ce priveşte întrebarea sau persoana la
care se referă aceasta;
- răspunsurile să fie simple, legate de
experienţa copiilor şi nivelul lor de cunoaştere;

Didactica contemporană promovează concepte şi

atitudini educaţionale noi, menite să determine forme
variate de comunicare, cooperare şi colaborare în
sprijinul copiilor.

24
 EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

- Educaţia pentru viitor înseamnă, în concepţia

Comisiei UNESCO pentru educaţie în secolul XXI:
- A învăţa să cunoşti
- A învăţa să înveţi
- A învăţa să fii
- A învăţa să trăieşti împreună

Învăţarea interculturală este mai uşoară pentru

oamenii care au fost formaţi în a-şi dezvolta capacitatea
de gândire critică, deoarece aceştia ştiu să-şi pună
întrebări, să reflecteze, să-şi evalueze punctele tari şi să-
şi conştientizeze stereotipurile, reuşind astfel să găsească
cea mai bună soluţie în confruntarea cu alţi oameni de
altă cultură şi/sau altă religie.

Învăţarea interculturală presupune învăţarea pe

parcursul întregii vieţi, începând de la vârste cât mai
fragede. Odată ce, de mic, copilul ştie că nimeni nu este
mai presus de nimeni şi fiecare persoană din această lume
trebuie tratată ca egală, indiferent de diferenţele aparente
sau nu, este posibil să devină un adult tolerant cu toţi cei
din jur, care va accepta şi se va îmbogăţi din varietatea
culturii oamenilor de pe întreg globul pământesc. Din
această cauză educatorii trebuie să ofere copiilor
experienţe de învăţare care să le faciliteze familiarizarea
cu cât mai multe aspecte specifice diferitelor culturi.

Ca membrii ai Uniunii Europene trebuie să

înţelegem interculturalismul ca „un instrument pentru
ameliorarea egalizării şanselor şi a inserţiei optimale a
populaţiilor străine, europene sau nu, în viaţa economică

25
şi socială, punând în practică dorinţa de întărire a
drepturilor pentru toţi şi, de aici, chiar dezvoltarea
democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990).

Educaţia interculturală constituie „o opţiune

ideologică în societăţile democratice şi vizează pregătirea
viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună
alegere şi să se orienteze în contextele mutiplicării
sistemelor de valori” (Constantin Cucoş, 1996).

De-a lungul istoriei sale, şi în România, precum şi

în multe alte ţări din sud-estul Europei, au avut loc
confruntări de culturi, când transformări repetate i-au
afectat viaţa socială, politică şi culturală. În special
Banatul şi Transilvania au acumulat o experienţă
interculturală foarte bogată. Această experienţă trebuie,
totuşi, privită prin prisma noii ordini, mai precis
dezvoltarea Europei, precum şi resurgenţa conflictelor
interetnice în întreaga regiune.

Redescoperirea interculturalităţii, constituie

singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea
unor noi instrumente de constituire a unei lumi în care
diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca
potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în
diversitate.

Diversitatea culturală înseamnă bogăţie şi ar

trebui păstrată întocmai, dar această diversitate nu trebuie
să submineze şansele unei vieţi civice în cadrul unei
civilizaţii coerente, consolidată de solidaritatea
membrilor săi.

26
 Diferite grupuri socio-culturale trăiesc într-un
spaţiu fizic comun, fără a-şi propune în mod explicit să
comunice şi să coopereze. Voinţa comună de a plasa o
cultură mai presus de puterea statului sau de interesele
unui grup social unifică multiculturalismul cu
universalismul european.

Intercuturalismul implică înţelegerea, aprecierea

şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă aspectul
bazat pe o informare autentică şi pe construirea
curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt.

Înţelegerea adecvată a culturalismului trebuie să

pornească de la viziunea diferită pe care acesta o propune
chiar asupra conceptului de cultură. Cultura există în
cadrul fiecărui grup uman.Omul, oricine ar fi, este creator
de cultură. Cultura este însăţi familia ,controlul politic,
explicaţia originilor şi a funcţionării universului, teoriile
lor despre manipularea supranaturalului, dar în acelaşi
timp este dansul lor, cântecele, miturile şi obiceiurile
străbune. Ea nu se consumă decât în cadrul vieţii din
interiorul grupului şi se transmite din generaţie în
generaţie.

Cultura reprezintă pentru membrii societăţii ceva

normal de care nu-şi dau seama decât atunci când intră în
contact cu culturi diferite. Nici un om nu poate fi
considerat fiinţă socială, ca membru a unei societăţi dacă
nu aparţine unei culturi.

O cultură nu se limitează doar la elementele de

suprafaţă: literatură, muzică, dansuri, obiceiuri culinare şi
vestimentaţie, ci are în vedere şi concepte privin
prietenia, frumuseţea, modestia, ideile despre creşterea

27
copiilor, modele de luare a deciziilor, desoluţionare a
problemelor, distribuţia rolurilor în relaţie, preferinţă
pentru cooperare şi competiţie, etc.

La intersecţia dintre culturi apare

interculturalitatea. Ea poate deveni o finalitate atunci
când sunt sesizate transformările nefireşti sau
comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a
culturilor.

Problematica lumii contemporane a generat în

sfera culturii, politicii şi educaţiei un număr de
imperative cum ar fi: salvarea mediului, apărarea
păcii,etc. Aceste imperative se regăsesc sub formă de
recomandări şi rezoluţii adoptate de ONU, UNESCO,
Consiliul Europei. Astfel problematica lumii
contemporane este prezentă în noile tipuri de educaţii sau
„noile educaţii”. În programele UNESCO figurează 11
exemple de „ noi educaţii” , printre care se numără şi
educaţia interculturală.

Educaţia interculturală poate să îmbrace mai

multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, religioasă,
profesională, rasială, etc.
Ea urmăreşte:
- reducerea factorilor de tensiune şi conflict în
zone multiculturale;
- eliminarea ideilor preconcepute, a miturilor
precum şi a diversiunilor interetnice prin
aprofundarea cunoaşterii reciproce autentice;
- înlăturarea stereotipiilor legate de etnie şi
confesiune prin contactul direct, nemijlocit, cu
elementele caracteristice celuilalt;

28
 - pregătirea unor generaţii capabile de
promovarea şi dezvoltarea unor relaţii
armonioase între comunităţile etnice şi
confesionale;
- crearea unui cadru firesc de dialog între copii
de diferite naţionalităţi şi confesiuni;
- deschiderea spre acceptarea diferenţelor enice
(limbă, obiceiuri, tradiţii) etc.

Diversitatea culturală este o realitate necesară a fi

fructificată şi în mediul preşcolar. Pentru a satisface cu
succes scopurile unei educaţii interculturale la nivelul
vârstei preşcolare, curriculumul trebuie să asigure un loc
cert diversităţii în structurile sale, să-i facă vizibili pe
minoritari şi să dezvolte capacităţi interculturale în rândul
tuturor. În acest demers, noi, educatoarele trebuie să
apelăm la diverse strategii de redimensioare
interculturală a unităţii noastre de învăţământ.

În învăţământul preşcolar, familiarizarea

majorităţii cu limba, cultura, tradiţiile minorităţilor,
revine educatoarelor. Ele trebuie să fie persoane deschise
spre toţi copiii, indiferent din ce familii provin aceştia din
punct de vedere etnic, religios, social, etc. În atingerea
obiectivelor propuse apelăm la metode specifice
educaţiei moderne bazate pe cooperare, comunicare,
echitate.

Este bine ca toţi copiii să vină în contact şi să

cunoască şi aspecte legate de alte culturi, dar pentru o
bună convieţuire, pentru a se preveni şi evita conflictele
interetnice şi de altă natură este necesară implementarea
educaţiei interculturale încă de la grădiniţă, prin
promovarea toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de

29
 şanse între membrii aceleiaşi comunităţi. În acest context
sunt tot mai numeroase ocaziile de implementare şi
derulare a proiectelor, prin care grupuri de copii, dar şi
educatori se implică în acţiuni specifice, bine structurate,
bazate pe principii pedagogice, temeinic studiate,
elaborate şi îndeajuns experimentate şi aplicate în timp.

În cadrul unităţii noastre am implementat proiecte

ca:
- „Curcubeul tradiţiilor şi obiceiurilor”
o „Lioara” „Tavaszi szel”
o „Surpriza mărţişorului” „Adventi koszru”
o „Dragobetele” „Farsang”
- „Unitate şi diversitate” – s-au organizat
activităţi practice casnice de preparare a unor
mâncăruri, ornamente, accesorii vestimentare
o Zacuscă, clătite
o Ornat turtă dulce, încondeiat ouă
o Decor ia şi parta
- „Copil ca tine sunt şi eu” – cântece şi jocuri
muzicale pentru copii (româno-maghiar)
o „melc-melc”
„csiga-biga”
o „podul de piatră” „buj-buj
zoldag”
o „chimiţa” „ csen-csen
Gyuri”
o „alunelul” „a bunda”
o „am pierdut o batistuţă”
„elvesztettem”

Aceste proiecte promovează cunoaşterea culturii

şi tradiţiile naţionale prin crearea de facilităţi pentru
creşterea conţinutului cultural în rândul copiilor cum ar fi

30
culegerea de informaţii şi materiale care să reflecte
cultura şi provenienţa etnică, confesională; cunoaşterea
obiceiurilor şi tradiţiilor legate de sărbători religioase şi
laice; respectarea unor reguli de convieţuire socială;
respectarea mediului natural de viaţă; cunoaşterea şi
respectarea valorilor naţionale.
Prin derularea acestor proiecte ne dorim să
formăm anumite valori şi să conturăm atitudini viitoare
în privinţa educaţiei interculturale implicite, aducând
astfel următoarele beneficii copiilor:
- dezvoltare şi evoluţie personală;
- conştiinţă şi încredere în forţele proprii;
- abilităţi de comunicare cu copii minoritari;
- lărgirea orizontului de cunoaştere;
- deprinderea toleranţei şi a înţelegerii;
- conştientizarea faptului că fiecare are de adus o
contribuţie valoroasă;
- cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor etnice, culturale
şi sociale;
- libertatea de a-şi exprima propriile opinii, etc.

De asemenea, în cadrul acestor proiecte noi

educatoarele avem un rol important în crearea unei
atmosfere prietenoase, pline de respect, atât între copii,
cât şi între părinţi. Copiii vor învăţa să fie deschişi, să
cunoască activitatea, tradiţiile şi obiceiurile altor copii, să
fie toleranţi, să respecte unicitatea şi diversitatea de
opinii.

Antrenând copiii în activităţi complexe,

curriculare şi extracurriculare, formăm anumite valori şi
atitudini la nivelul fiecărui individ.

31
 INTERCULTURALITATEA, UN
BENEFICIU

Interculturalitatea reprezintă relaţia de

interacţiune şi cooperare continuă a diverselor grupuri
culturale, etnice, religioase, având relaţii de schimb
cultural şi de intercunoaştere în contextul grijii faţă de
menţinerea specificului fiecărei comunităţi. Ea presupune
un proces de întrepătrundere a culturilor şi o edificare a
unei culturi comune. Interculturalitatea este un deziderat,
o invitaţie adresată tuturor etniilor care trăiesc într-un
spaţiu geografic, un dialog pentru o dezvoltare durabilă,
un garant al păcii.

Consiliul Europei a fost printre cei mai activi

susţinători ai principiilor interculturalităţii, fiind şi
promotorul conceptului de „societate interculturală”. Este
vorba despre o societate ce recunoaşte diferenţele
culturale, susţine dezvoltarea identităţilor specifice, dar
încurajează şi dialogul intercultural, contactele,
schimburile şi interferenţele culturale. Aceste principii
generoase sunt valide în general, în orice societate şi ele
trebuie să se regăsească pe deplin şi la nivelul sistemelor
educative româneşti.

Interculturalitatea în spaţiul românesc se referă la

un ansamblu de valori multiculturale, la relaţii
interetnice, la diversitatea etnoculturală, la dialogul
intercultural şi la interferenţele culturale reciproce

32
manifestate într-un spaţiu în care convieţuiesc de veacuri
români, maghiari, germani, slovaci, etc.

Societatea românească în ansamblul ei a devenit

treptat, pe parcursul ultimului deceniu, tot mai conştientă
de propria ei diversitate culturală şi tot mai numeroşi sunt
cei ce consideră că această diversitate culturală nu
reprezintă o fatalitate, un blestem al istoriei, ci o
oportunitate, o bogăţie ce se cuvine valorificată în
beneficiul general. Educaţia interculturală este esenţială,
în primul rând pentru stabilitatea societăţii, pentru că ne
învaţă cum să trăim unii cu altii şi în al doilea rând,
pentru că promovează egalitatea, respectul şi deschiderea
spre comunicare cu „celălalt”.

Diversitatea culturală între comunităţile etnice

conlocuitoare se manifestă în mai multe domenii:
• Datini, obiceiuri şi tradiţii naţionale
• Gastronomie
• Vestimentaţie şi obiecte autentice
• Folclor şi creaţii populare

Acestea sunt aspecte culturale vizibile, specifice

fiecărei comunităţi etnice, dar mai sunt şi aspecte
culturale de adâncime manifestate în concepţia despre
prietenie, frumuseţe, idei despre creşterea copiilor, în
conceptul despre justiţie, în limbajul corporal, în mimică
şi expresiile faciale, în preferinţele pentru cooperare sau
competiţie.

Perspectiva interculturală trebuie să stea la baza

procesului de învăţământ, care se adresează tuturor,
indiferent de apartenenţa etnică. Punerea în practică a
activităţilor de educaţie interculturală, la clasele primare,

33
în special în comunităţi cu caracter multicultural, va
contribui la o mai bună cunoaştere între diferitele
comunităţi, dar şi la întărirea coeziunii sociale la nivel
local. De asemenea, activităţile de educaţie interculturală
trebuie să aibă ca obiectiv întărirea legăturilor dintre
şcoală şi comunitate - societatea civilă, precum şi o mai
bună comunicare între şcoală şi autorităţile locale.

Necesitatea unei abilitări adecvate în rândul

educatoarelor în sensul preţuirii şi valorificării diversităţii
culturale este evidentă.

Respectarea principiilor interculturalităţii în grupa

de copii:
• ne va ajuta să răspundem nevoilor fiecărui copil,
să le recunoaştem aptitudinile, să le asigurăm
medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca
fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului;
• să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la
valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în medii
defavorizate;
• ne va iniţia în învăţarea care pune bazele pe
cooperare, în organizarea de proiecte colective, în
desfăşurarea unor jocuri de simulare, a unor
interpretări de roluri;
• ne va obişnui să mediem conflictele, să
descoperim prejudecăţile şi stereotipurile şi să
percepem cunoaşterea din mai multe puncte de
vedere;
• ne va atenţiona asupra neînţelegerilor care pot
surveni între persoanele de limbi, culturi sau religii
diferite şi ne va ajuta să le depăşim;

34
 • ne va ajuta să dezvoltăm strategii inovatoare în
faţa problemelor interculturale care pot apărea şi să
cooperam cu ceilalţi parteneri din comunitate.

În realitatea zilnică din grădiniţă, a principiilor

interculturalităţii se poate porni de la o afirmaţie de bază:
diferenţele dintre copii, culturi şi comportamentele lor
sunt fireşti. Copiii sunt egali nu pentru că ar fi toţi la fel,
ci pentru că sunt diferiţi. De aceea, ei nu trebuie să fie
forţaţi să devină copii ale unui model predefinit din
perspectiva unei optici dominate de stereotipuri şi
prejudecăţi culturale, purtate de adulţi. Cadrele didactice,
bine intenţionate, convinse pe drept că toţi copiii sunt
egali, ignoră diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva
majoritară ca normă aplicabilă tuturor şi fără negociere.

Deşi în grădiniţa noastră sunt nouă grupe de

predare în limba română, avem şi o grupă de predare în
limba maghiară. Colaborarea dintre copiii de la grupa
maghiară cu ceilalţi copii este firească, pentru că în ochii
copilului nu contează că eşti de aceeaşi etnie ca şi el,
pentru el tu eşti prietenul şi partenerul lui de joacă. De
multe ori, poate, ar trebui să ne uităm la copii, la modul
lor de relaţionare şi să nu ne fie ruşine să învăţăm de la ei
simplitatea şi sinceritatea relaţiilor cu ceilalţi, indiferent
de apartenenţa lor etnică.

Trebuie însă, să mergem mai departe în

recunoaşterea dreptului fiecăruia de a avea propriile
norme culturale, propriile valori sau necesităţi
educaţionale. Vom considera interculturalitatea ca o parte
componentă a realităţii zilnice din grădiniţă şi nu o temă
sau o activitate adăugată. De asemenea trebuie să
acordăm atenţie organizării spaţiului care să permită

35
învăţarea prin colaborare, comunicarea şi nicidecum
marginalizarea unor copii. Am căutat să deschidem
spaţiul grădiniţei către comunitate şi specificul ei,
organizând întâlniri, excursii şi serbări cu specific
intercultural. Să nu uităm că prejudecăţile şi
stereotipurile culturale nu sunt înnăscute, ci învăţate, ceea
ce înseamnă că pot fi limitate şi eliminate.

Educaţia în spiritul interculturalităţii este o

atitudine, o stare de spirit, un sistem lărgit de practici,
teorii cu deschidere spre pluralism cultural care
traversează întregul sistem educaţional. Copilul nu poate
fi lăsat singur în acţiunea sa de descoperire a
similarităţilor şi diferenţelor umane care îl înconjoară în
universul său mic, astfel încât în grădiniţă educatoarea
trebuie să creeze un mediu adecvat de învăţare şi
valorificare a diversităţii ca resursă didactică.

36
 REALIZAREA EDUCAŢIEI
INTERCULTURALE ÎN GRĂDINIŢA DE
COPII

MOTTO: „NU TREBUIE SĂ FIM SINGURI, CI

TREBUIE SĂ FIM ÎMPREUNĂ!”
„A ÎNVĂŢA DE LA ALŢII, CARE SUNT ALTFEL
DECÂT TINE NU ÎNSEAMNĂ DECÂT SĂ ÎNVEŢI
CA OM, CA ROMÂN, MAGHIAR, RROM,
GERMAN!”

Specificul grădiniţei noastre, PP 16 ARAD, cu 9

grupe de predare în limba română şi o grupă de predare
în limba maghiară a creat posibilitatea şi necesitatea de a
include în programul educaţional al unităţii şi educaţia
interculturală prin infuzarea tipurilor de activităţi cu
mesaje educative şi conţinuturi specifice.

37
 Pornind de la obiectivul general al educaţiei
interculturale: ”Să învăţăm să trăim împreună, să învăţăm
să trăim cu ceilalţi”, noi, cadrele didactice de la grădiniţa
noastră ne-am propus trei mari aspecte ca obiective
specifice în realizarea educaţiei interculturale şi anume:
- transmiterea de cunoştinţe despre propria cultură şi
despre alte culturi aparţinând altor etnii (maghiare)
- formarea atitudinii de respect faţă de propria cultură.
Programul de educaţie interculturală din unitatea
noastră s-a concretizat pe lângă multiple acţiuni şi prin
parteneriate şi proiecte educaţionale cu GRĂDINIŢA
GULLIVER din oraşul Sfântu Gheorghe (Covasna);
GRĂDINIŢA din GYLA (Ungaria), cu FUNDAŢIA
TOGETHER WE CARE (Anglia).

Am pornit de la elementele uşor sesizabile de

copii cum ar fi: diferenţele de limbă, folclor, tradiţii,
trecând la elemente de istorie, religie, arhitectură, artă.
Enumerăm câteva din strategiile utilizate pe care le-am
desfăşurat cu copiii de la grupa română şi maghiară.
- Activităţi de observare a costumelor populare româneşti
şi maghiare; a însemnelor celor două ţări (harta ţării,
drapelul, stema).
- Învăţarea reciprocă a dansului popular românesc şi
maghiar.
- Participarea împreună la serbările şcolare desfăşurate la
nivelul unităţii cu ocazia diferitelor evenimente:”Ziua
Europei -9 Mai”, Sfârşit de an Şcolar, Ziua de 1 IUNIE.

Anul trecut, Ziua Europei a fost sărbătorită în

unitatea noastră printr-o acţiune-concurs deosebit de
frumoasă, la care a participat un număr de 10 grădiniţe
din municipiul Arad, printr-o paradă de costume, urmată

38
de formaţiile artistice: dans românesc, dans maghiar,
dans german, dans ţigănesc.
- Activităţi interactive şi Concursuri dintre grupe cu
diverse tematici: „SĂ NE CUNOAŞTEM MAI BINE”,
„CINE SUNTEM NOI?”; „DE CE SUNT UNIC?”
- Jocuri în aer liber, plimbări, excursii organizate
împreună la: LUNCA MUREŞULUI, PĂDUREA
CEALA, PARCUL BOTANIC MACEA.
- Vizită împreună la muzeele din oraşul nostru şi
vizitarea bisericilor ortodoxe şi catolice.
- Participarea comună a grupelor de copii indiferent de
limba de predare la evenimente, manifestări culturale
semnificative pentru una din culturi: „Ziua de 1
DECEMBRIE- Ziua Naţională a României”; 24
IANUARIE, 6 MARTIE, 9 MAI –Ziua Europei ; 1
IUNIE- Ziua Copilului.

Scopul desfăşurării acestor activităţi a fost

cunoaşterea, relaţionarea şi comunicarea dintre copii,
îmbinând diferite forme de învăţare. Abordarea educaţiei
interculturale a fost realizată în unitatea noastră prin
intermediul parteneriatelor educaţionale: ”Prieteni de
peste hotare” cu Fundaţia TOGETHER WE CARE
ANGLIA, ocazie cu care am prezentat o suită de dansuri
populare româneşti, urmată de prezentarea expoziţiei
internaţionale „Copiii români şi englezi doresc pacea” şi
un program artistic de recitări şi cântece în limba
engleză.

Parteneriatul educaţional cu GRĂDINIŢA

GULLIVER Sf. Gheorghe–Covasna şi GRĂDINIŢA
DIN GYLA (Ungaria) a constat în schimburi de
experienţă reciproce, vizitarea unităţilor, spectacole,
obiceiuri şi tradiţii specifice ţărilor partenere, expoziţii cu

39
lucrările copiilor sub genericul „Mâini îndemânatice”,
excursii împreună pentru a admira obiective turistice ca:
mănăstiri, oraşe, parcuri, Şcoala de Pădure (Ungaria),
Ştrandul NEPTUN din Arad.

Considerăm că una dintre cele mai importante

realizări în urma acestor acţiuni a fost PRIETENIA
stabilită pe de o parte între cadrele didactice şi mai ales
prieteniile legate între copii, punctul de plecare spre
atingerea obiectivelor propuse în sfera „noilor educaţii.”

STRATEGII DE REALIZARE A
EDUCAŢIEI INTERCULTURALE CU
PREŞCOLARII DE LA GRUPA MARE -
STEP BY STEP DIN GRĂDINIŢA P.P. 14
ARAD

În actuala perioadă asistăm la o avalanşă de

schimbări : sociale, educative, economice, politice, la
instalarea unor noi criterii de raportare la realitate. Acest
proces este permanent, continuu, accelerat şi se
desfăşoară pe planuri multiple. Dacă educaţia până în
prezent era una naţională, în actualul context românesc,
european şi mondial, va fi necesar să fie avută în vedere
educaţia interculturală. Ea vizează formarea conştiinţei şi
a capacităţii individului de a comunica şi de a se raporta
la alte culturi, de toleranţă şi de evitare a conflictelor
interculturale (conflictele interetnice au drept sursă între
altele, şi recunoaşterea reciprocă din punct de vedere
cultural). Astfel educaţia are rol ca factor de schimbare şi

40
mai ales, de adaptare la schimbare. Aşadar educaţia
interculturală reprezintă pentru prezent şi mai ales pentru
viitor schimbarea de fapt a educaţiei. Ea poate fi efectiv
aplicată în practica educativă, mai puţin ca disciplină
specifică şi mai mult ca infuzie de cunoştinţe, dar mai
ales de atitudini în conţinutul altor discipline.
Educatorului îi revine misiunea de a descoperi căi,
mijloace (în funcţie de situaţia concretă) pentru
realizarea efectivă a unei « trăiri împreună » autentice în
înţelegere, toleranţă şi recunoaştere reciprocă.

Sugestia Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a

aborda « noile educaţii » ca teme de studiu în
învăţământul preşcolar, ne determină să aducem în
practică, la grupă proiecte şi activităţi care să ducă în
viitor la rezolvarea câte puţin din problemele lumii
contemporane. Un obiectiv important al « noilor
educaţii »constă în pregătirea copiilor pentru acceptarea
diversităţii în cadrul unui grup. Recunoaşterea şi
acceptarea diversităţii stau la baza democraţiei. Copilul
nu se naşte cu predispoziţia de a-i detesta pe cei diferiţi,
ci el preia din familie prejudecăţile faţă de anumite
grupuri (« să nu te joci cu ţiganii »). De aceea educatorii
trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi,
cunoaşterea şi discutarea diverselor tradiţii, obiceiuri,
valori, etc. Deosebit de importantă am considerat că este
găsirea unor modalităţi de schimbare a atitudinii
părinţilor referitoare la unele aspecte ce le par deosebite
sau le consideră neplăcute pentru copiii lor. Astfel am
luat unele măsuri ca :
- purtarea discuţiilor individuale ori de câte ori apar
probleme ;
- antrenarea părinţilor în activităţile şi proiectele
realizate la grupă ;

41
 - desfăşurarea cursului pentru părinţi « Educaţi
aşa » ;
- familiarizarea părinţilor cu : drepturile copiilor,
responsabilităţile părinţilor, normele de comportare, prin
intermediul lectoratelor cu părinţii, etc.

Preşcolarii nu posedă informaţii suficiente

referitoare la apartenenţa etnică şi socială, religie,
naţionalitate, rasă, limbă, etc., dar ceea ce ştiu ei se
concretizează în comportamentul lor prin a-l respinge pe
copilul care este « altfel » decât ei (de obicei rrom).
Pentru a-i informa în acest sens am urmărit, în primul
rând, ca prin diferite activităţi să-i familiarizez cu viaţa
copiilor din alte ţări. Prin intermediul revistelor,
planşelor, albumelor, al emisiunilor T.V. copiii au
cunoscut diversitatea oamenilor(de culoare, aspect), în
general. Povestindu-le şi relatându-le întâmplări,
preocupări ale copiilor şi adulţilor din ţara noastră şi din
alte ţări, au putut trage concluzia că mai mult ne
asemănăm unii cu alţii decât ne deosebim. Deci în fiecare
ţară copiii au aceleaşi preocupări : se joacă, dansează,
cântă, desenează, chiar dacă după aspectul fizic, ei par
diferiţi. Activităţile artistico – plastice au scos cel mai
bine în evidenţă reprezentările pe care şi le-au format
referitor la copiii lumii. Am observat că deşi îi colorează
diferit, aşa cum sunt ei în realitate, totuşi toţi sunt
integraţi în aceleaşi peisaje cu soare, flori, fluturi,
baloane, etc.

Activităţile pe care ni le planificăm în preajma

unor evenimente cum ar fi :1 Iunie, Spring Day in
Europe, etc. au rolul de a-i sensibiliza pe copii asupra
îndemnurilor la prietenie, ajutor, toleranţă.
Integrarea României în U.E. face ca unul dintre

42
obiectivele majore la preşcolari să fie « a învăţa să trăim
împreună, a învăţa să trăim cu ceilalţi ». Evenimentele şi
acţiunile ce au avut loc şi continuăm să le desfăşurăm cu
copiii au menirea de a-i familiariza pe aceştia cu U.E. şi
cu ceea ce înseamnă sau reprezintă această uniune. În
acest sens am realizat o lucrare colectivă cu imagini,
intitulată « EUROPA UNITĂ ». Prin intermediul
acesteia, copiii au fost familiarizaţi cu denumirile ţărilor
ce fac parte din U.E., ale oraşelor importante. Au
cunoscut steagurile acestor ţări, au observat imagini
reprezentative.

Cu ocazia Zilei Europei - 9 mai – ne-am propus

să organizăm în grupă un « Colţ al Europei » în care să
fie expuse materiale (imagini, pliante, postere, lucrări ale
copiilor) prin inermediul cărora copiii să cunoască şi mai
multe aspecte legate de tradiţii, obiceiuri, port, artă
culinară, religie, preocupări, modul în care sărbătoresc
anumite evenimente, etc. popoarele europene. În funcţie
de demersurile noastre didactice copiii vor reuşi să
înţeleagă totul şi să-şi reprezinte, deoarece puterea lor de
a surprinde esenţialul este mare, ideile sunt ingenioase,
manifestă profunzime, spontaneitate şi naivitate în
dorinţa de a găsi explicaţii pentru fenomenele şi
evenimentele ce apar în jurul lor.

Prin intermediul calculatorului am « citit » cu

copiii imagini de pe Internet ce reliefau aspecte din
activitatea copiilor, din diferite grădiniţe ale Europei. Am
observat care sunt preocupările acestora, activităţile pe
care le desfăşoară, cum arată grădiniţele din alte ţări, etc.
Astfel au putut ajunge la concluzia că toţi copiii Europei
ca şi ai lumii întregi au aceleaşi vise : prietenie, pace,

43
iubire, înţelegere, speranţă într-o viaţă mai bună, mai
frumoasă.

Dispunând şi de alte căi de comunicare, cum

sunt : desenul, jocul, dansul, cântecele, copiii posedă o
bogăţie de imagini şi de idei pe care adulţii ar putea-o
invidia. Astfel, încercăm să comunicăm cu copiii Europei
prin desene şi picturi. Şi pe parcursul acestui an şcolar
am continuat să trimitem lucrări de artă plastică la
diferite concursuri internaţionale de la care în cursul
anului trecut am primit şi diplome.Tot în acest an şcolar
am desfăşurat chiar la noi în unitate un concurs
internaţional de artă plastică „ SUNT COPIL CA
FIECARE”, la care au participat un număr de
aproximativ 700 copii atât din ţară cât şi din alte ţări din
Europa. Privirile copiilor radiază de bucurie la vestea că
lucrările lor vor fi văzute de copiii prieteni din alte ţări.
Încearcă să redea în conţinutul acestora tot ce au mai
nobil în suflet, în reprezentările şi imaginaţia lor.

Ziua Primăverii Europene este în fiecare an un

prilej de bucurie. În această zi soarele este parcă mai
luminos, ziua este parcă mai senină. Aşa a fost şi în acest
an căci copiii grupei mari step by step, sub îndrumarea
educatoarelor Lăzău Manuela şi Dărău Flavia, de la
Grădiniţa P.P. 14, au sărbătorit-o prin cântec, dans şi
poezii în limba engleză. După ce s-a desfăşurat concursul
de artă plastică, am organizat cu lucrările realizate pe
această temă o expoziţie. Ne bucurăm că activitatea
noastră a fost popularizată prin intermediul unei reviste
publicate tocmai în acest sens.

Abordarea educaţiei interculturale este posibilă şi

prin parteneriate şi proiecte internaţionale. Astfel,

44
unitatea noastră, Grădiniţa P.P. 14 din Arad, a promovat
şi derulat un proiect Comenius « ÎMPREUNĂ PENTRU
O LUME MAI BUNĂ», în parteneriat cu Turcia, şi
Slovacia. La această întâlnire au fost prezente cadre
didactice din Turcia, Slovacia , România. Cadrele
didactice implicate au avut prilejul să-şi împărtăşească
experienţa profesională pozitivă, să facă schimb de idei şi
materiale didactice. Pe lângă alte activităţi desfăşurate au
fost organizate şi momente cultural – artistice prin
intermediul cărora musafirii au avut ocazia să cunoască
obiceiuri şi tradiţii specifice ţării noastre. Au fost
impresionaţi de costumele populare şi farmecul
cântecului şi dansului popular din ţara noastră.

Unitatea noastră a fost onorată de vizita acestor

cadre didactice din ţările europene. Ei au fost
impresionaţi de multe aspecte din învăţământul preşcolar
românesc şi au apreciat în mod deosebit felul de
organizare şi desfăşurare a activităţilor şi participarea
relaxantă, motivată a copiilor la activităţi.

Anul 2007 fiind declarat « An European al

Egalităţii şanselor pentru toţi”, România doreşte ca,
indiferent de sex, rasă, etnie, religie, toţi copiii să se
bucure de dreptul la educaţie alături de celelalte drepturi.
Accesul la educaţie pentru grupurile dezavantajate
constituie o preocupare, atât în lume cât şi în ţara noastră.
Educaţia interculturală trebuie să devină o
constantă a pregătirii cadrelor didactice. Ea constituie o
prioritate educativă încurajând comunicarea între
indivizi, comunităţi şi popoare. Având în vedere faptul că
vor fi mereu contacte între cei aparţinând populaţiei
majoritare şi cei ce aparţin minorităţilor, educaţia

45
interculturală derulată prin acţiuni la nivelul unităţilor
şcolare şi preşcolare sau al comunităţii trebuie să vizeze :
- transmiterea de cunoştinţe despre propria cultură şi
despre alte culturi aparţinând altor etnii ;
- promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de
acceptare şi înţelegere firească a raporturilor dintre
români şi minorităţi ;
- recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale
prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate dintre
oameni ;
- promovarea unei politici şcolare care să favorizeze
egalizarea şanselor în educaţie ;
- demararea unor strategii de valorificare a
diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse
pedagogice;
- iniţierea în demersuri pentru cunoaşterea culturii
etniilor şi pentru tratarea cu tact şi înţelegere a
aspectelor vieţii culturale şi sociale ;
- promovarea unor relaţii de cunoaştere şi de bună
înţelegere între etnii ;
- lupta împotriva prejudecăţilor etnice.

Convieţuirea împreună cu alte etnii ne dă posibilitatea

să ne cunoaştem şi să ne obişnuim unii cu alţii, să luăm
ce e mai bun de la fiecare şi să ne ajutăm reciproc. În
acest spirit trebuie să creştem copiii şi să-i învăţăm că toţi
suntem cetăţeni ai Europei şi ai lumii. Această nevoie tot
mai presantă de interculturalitate nu înseamnă negarea
sau eliminarea propriei culturi, ci doar lărgirea
perspectivei spre modele culturale şi valorile proprii ale
altor culturi.

46
 SĂRBĂTOAREA MĂRŢIŞORULUI – UN
PAS ÎN PROMOVAREA EDUCAŢIEI
INTERCULTURALE ÎN GRĂDINIŢĂ

Integrarea României în Uniunea Europeană

implică creşterea capacităţii instituţiei şcolare de a
participa la aplicarea politicilor europene. În acest
context, învăţământul românesc subscrie “noilor
educaţii” recomandate în programele UNESCO, iar
cadrele didactice sunt chemate să-şi asume
responsabilitatea de a deveni promotori ai interesului şi
identităţii naţionale pentru compatibilizare europeană.

Educaţia interculturală este una din “noile

educaţii” şi promovează activităţi în spiritul respectării
drepturilor omului, al afirmării valorilor personale şi
etnice. Astfel, se urmăreşte:
• recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale în
paralel cu păstrarea şi apartenenţa la comunitatea
naţională;
• cultivarea respectului faţă de valorile general-umane,
sociale, culturale, recunoscute ca atare de comunitate

Redescoperirea interculturalităţii constituie

singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea
unor noi instrumente de constituire a unei lumi în care
diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca
potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în
diversitate.
Diversitatea culturală este o realitate necesară a fi
fructificată şi în mediul preşcolar. Diversitatea nu este o
noutate în sine în ceea ce noi întreprindem cu copiii în

47
grădiniţă; nou este modul de a o considera şi integra în
contextul didactic.

Promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti

reprezintă o modalitate eficientă de popularizare a
experienţei pozitive a şcolii româneşti în domeniul
educaţiei şi culturii autohtone. Obiceiurile şi tradiţiile
unui popor, ca înscrisuri de “legitimitate etnică”
constituie cvintesenţa perpetuării neamului, vorbesc
despre istoria acestuia, despre spiritulitatea sa perpetuată
peste secole sau milenii.

Sărbătoarea tradiţională de pe meleagurile

noastre, datând de pe vremea geto-dacilor, Mărţişorul
constituie o contribuţie specific românească la zestrea de
tradiţii şi obiceiuri cu care trăim în Uniunea Europeană.

Cunoscutul şnur din fire împletite din culorile alb

şi roşu, însoţite de mici obiecte decorative, reprezentând
simbolul primăverii, norocului, bunăstării a fost şi este
nelipsit la această sărbătoare, fiind dăruit fetelor,
femeilor, copiilor începând cu 1 Martie.
Pentru promovarea acestei sărbători tradiţionale,
grădiniţa noastră va derula în perioada 23.02.2009 –
1.03.2009 un calendar al “Zilelor Mărţişorului”
concretizat într-o succesiune de acţiuni:
1. “Ce ştiu despre Mărţişor?”
- alcătuirea unei colecţii de legende despre Mărţişor,
cu scopul de a cunoaşte semnificaţia acestuia.

2. “Să cunoaştem munca artizanilor

mărţişorului”

48
 - vizitarea standurilor de vânzare a mărţişoarelor, cu
scopul de a sesiza diversitatea acestora.

3. “Ne pregătim pentru 1 Martie”

- confecţionare de mărţişoare în colaborare cu grupa
germană de la Grădiniţa cu Program Normal nr.17
Arad.

4. “Învăţăm să dăruim”
- oferirea mărţişoarelor femeilor din Centrele de
bătrâni.

5. “Mărţişorul – mesagerul prieteniei”

-promovarea sărbătorii Mărţişorului în
grădiniţele partenere din Gyula şi Budapesta, prin
oferirea în traducere a unei legende despre mărţişor şi
unei colecţii de mărţişoare.

Desfăşurând aceste acţiuni avem oportunitatea de

a provoca o stare de spirit pozitivă în rândul copiilor,
învăţându-i să aprecieze valoarea, frumosul şi să trăiască
împreună cu ceilalţi.
METODE INTERACTIVE ÎN EDUCAŢIA
INTERCULTURALĂ

Cristian Girdano în volumul ,,Interculturalitate -

Cercetări şi perspective româneşti” explică confuziile
care se realizează tocmai prin utilizarea acestori termeni:
,,Prefixul multi”- cu care după caz, se explică o
orientare pur descriptivă sau o aspiraţie normativă, tinde
să reliefeze o separare netă dintre culturi.”

49
 ,,Prefixul inter”- presupune însă, atât în mediul
descriptiv cât şi cel normativ, o viziune universalistă şi o
orientare mai voluntaristă.”
,,Prefixul trans”- înţelege conţinuturi mai utopice;
adjectivele ca transcultural sau transnaţional sunt de cele
mai multe ori utilizate pentru a indica acea capacitate
personală sau colectivă de a transcede graniţele culturale
şi frontierele naţionale şi de a trece de la o apartenenţă şi
de la o identitate la alta, cu o extremă uşurinţă.”
Termenii ca majoritar, minoritar, nu trebuie să
aibă un sens priorativ, nu trebuie să fie o armă în mâna
noastră, nu trebuie să aruncăm asupra celuilalt povara
identităţii ,,nu trebuie să fim “mono” ci trebuie să fim
,,inter”, nu trebuie să fim ,,eu şi celălalt” ci “eu împreună
cu celălalt”.
Inter înseamnă: proces, continuare, deschidere,
comunicare, grup, adică tot ce ne defineşte ca oameni.
Comunicarea este cheia spre cel de lângă tine.
Copiii cu vârste cuprinse între 2-5 ani sunt cei
care sunt cei mai ,, inter”. Nu ştiu vorbi încă bine dar se
înţeleg cu toţi copiii indiferent de etnie. Se joacă
împreună, râd şi se distrează împreună, fac abstracţie de
culoarea pielii, de ţinută vestimentară.
Preşcolarii, sunt materialul cel mai uşor ,, de
prelucrat” dacă educatoarea nu are prejudecăţi, dacă
există pasiune, convingere, dragoste şi o preocupare
permanentă de a pune în valoare, tot ce are mai valoros
un grup etnic.
Educatoarea desfăşoară cu copiii o serie de
activităţi accesibile copiilor pentru a consolida, fixa
noţiunea ,,eu împreună cu celălalt”.
- prezentarea şi enumerarea pieselor componente
ale costumelor populare: român, maghiar, rrom,
german;

50
 - interpretarea unor poezii cu conţinut specific
etniei legat de personajul în jurul căruia se
concentrează Sărbătoarea Crăciunului: Moş
Crăciun, Az Angyal, Saint Nicolas;
- interpretarea de cântece în comun în limba
minorităţilor;
- program de dansuri tradiţioanale;
- sărbătorirea tuturor copiilor din lume, 1 Iunie;
- sărbătorirea zilei de 8 Martie.
Aplicând metode interactive de grup, educatoarea
fixează, consolidează şi evaluează cunoştiinţele despre
convieţuirea cu alte etnii, prin jocuri distractive de
cooperare şi învăţare.
Spre exemplificare amintesc metoda ,, Bula
dublă” ,, Piramida şi diamantul”.
La cererea educatoarei de a numi 2 etnii se
desprind din grup 2 copii şi ocupă cele 2 pătrate roşii,
menţionând etniile alese.
La cererea educatoarei de a găsi trei diferenţe ale
celor 2 etnii din primul pătrat se desprind copiii care au
găsit diferenţele şi ocupă cele trei pătrate galbene.
La cererea educatoarei de a găsi 2 asemănări, 2
copii se aşează pe pătratele albastre.
La cererea educatoarei de a numi o sărbătoare
comună tuturor copiilor ( 1 Iunie) sau a oamenilor din
Europa ( Ziua Europei) toţi copiii se aşează în pătratul
alb şi strigă ,, Eu împreună cu celălalt”.
În încheierea activităţii se audiază ,,cântecul
popoarelor”.
Pentru a-i familiariza cu popoarele din lumea
întreagă în cadrul educaţiei transfrontaliere se poate
utiliza metoda interactivă de grup metoda ,, Bula dublă” .

Jocul Diamantul ,,naţionalităţilor” (etniilor)

51
 Obiectivul jocului ,, Diamantul naţionalităţilor”
este dezvoltarea capacităţii de a ,,sintetiza” principalele
probleme, informaţii idei ale educaţiei interculturale ,,Eu
împreună cu celălalt”.
Subiectul- ,, Eu împreună cu celălalt”
Tipul activităţii: integrată

Varianta de joc

8 copii se aşează în primul pătrat de culoare albă

unde găsesc imagini cu copii îmbrăcaţi în costum popular
românesc şi a altor etnii, definesc noţiunea de ,,
împreună” eu împreună cu celălalt.

Tehnica ,, Bula dublă” grupează asemănările şi

deosebirile dintre două obiecte, procese, fenomene, idei,
concepte.
Bula dublă este reprezentată grafic prin 2-3 cercuri
mari în care se aşează simbolurile care reprezintă
asemănările dintre cei 2 termeni cheie.
În cercurile situate în exterior la dreapta şi la
stânga termenilor cheie se înscriu caracteristicile ,
particularităţile sau deosebirile.

INTERCULTURALITATE,
MULTICULTURALITATE, TRADIŢIE,
ACTUALITATE

Dacă ne referim la aspectul cultural al lumii

rromilor şi la influenţele pe care acesta
l-a avut în amplificarea sau favorizarea fenomenului
rasist putem spune că rromii au fost şi sunt chiar şi în
prezent singura minoritate numeroasă, de altă rasă, de pe

52
continentul european. Din punct de vedere cultural, ei
sunt moştenitorii unui patrimoniu restrâns, total
neeuropean, fără afinităţi cu specificul cultural din acest
spaţiu. Pentru rromi limba a fost mereu un bastion al
rezistenţei în faţa pericolului asimilării de către alte
populaţii, întotdeauna sedentare şi cu o cultură scrisă, cu
tradiţie îndelungată.

În contactul a două culturi, întotdeauna învinge

cultura superioară impunându-şi structurile şi sistemul de
valori. Rromii au rezistat, în mod paradoxal, ca purtători
ai unei culturi orale, neevoluate în sens tradiţional, faţă
de culturile populaţiilor cu care au venit în contact. Acest
lucru pare să contrazică principiul confruntării culturilor
care spune că în asemenea contacte învinge cultura mai
evoluată.

Această confruntare are două aspecte specifice:

nu întotdeauna contactul rromilor cu alte populaţii poate
fi numit „confruntare culturală”. De cele mai multe ori a
fost vorba de schimburi de informaţii superficiale, relaţii
cu încărcătură peiorativă unilaterală, persecuţii, dispreţ
etc. Confruntare adevărată cu populaţia majoritară
întâlnim doar la rromii vătraşi, lăutari şi rudari. Aceste
trei ramuri ale rromilor au sfârşit prin a-şi pierde
identitatea culturală păstrânduşi-o doar pe cea
antropologică. Nu întâmplător aceste populaţii sunt şi
singurele ramuri sedentare ale rromilor, deci populaţii
obligate de statutul lor să accepte confruntarea cu
celelalte populaţii conlocuitoare. Un alt aspect care a
făcut ca limba rromani să reziste totuşi prin celelalte
ramuri rrome şi să reprezinte un argument al rezistenţei
acestei etnii sunt calitatea şi specificul acestei limbi.
După cum deja demonstrează studiile existente rromii vin

53
din India şi au moştenit o limbă care este o variantă a
limbii sanskrite. Singurul lucru nestudiat încă suficient
este acela al consistenţei relaţiei limbii rromanii cu limba
mamă - sanskrita. În acest moment pot să spun că, în
urma unor comparaţii făcute între cele două limbi, am
ajuns la concluzia că relaţia acestora este extrem de
strânsă atât la nivel lexical cât şi la nivelul structurilor
gramaticale. Ori tocmai această înrudire de esenţă a
limbii rromani cu cea sanskrită, în care s-a creat o mare
cultură scrisă, poate să explice rezistenţa de excepţie a
acestei limbi în faţa altor limbi şi culturi.

Standardul unanim acceptat pentru o limbă

primitivă, în care nu s-a creat cultură scrisă, este un lexic
de 2-3.000 de cuvinte şi structuri gramaticale precare.
Dar limba rromani are, în limbajul uzual, 8-9.000 de
cuvinte şi structuri gramaticale identice cu cele sanskrite.
Iată un alt argument serios privind consistenţa şi originea
nobilă ale limbii rromani.

În variantă exclusivistă, integrarea rromilor în

societate nu are viabilitate. Există un fenomen natural de
asimilare culturală, parţială sau totală, a unui număr
restrâns de indivizi din etnia rromă. Cele mai expuse
acestui fenomen sunt categoriile de rromi mai integrate
social, cele aflate într-o comunicare permanentă cu
majoritarii. Lăutarii, fierarii, florăresele, diverse categorii
de meşteşugari etc. Aceştia, deşi nu îşi neagă apartenenţa
la etnia rromă, în mare măsură nu cunosc limba
propriului neam şi nici nu manifestă vreo tendinţă pentru
a o învăţa. Ei îşi educă copiii în spiritul culturii române şi
al valorilor europene deşi nu-şi dezic nici o clipă
apartenenţa la etnia rromă. Această categorie de indivizi
prezintă un grad avansat de românizare deşi mai redus

54
decât al rudarilor dar un grad deplin de integrare socială.
Dacă această categorie de persoane prezintă o adeziune
benevolă la cultura majoritarilor, ar fi cu totul regretabil
să constatăm, la nivel politic, tendinţa de asimilare
culturală a minoritarilor.

Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit

pentru populaţiile care convieţuiesc aşa cum
multiculturalitatea reprezintă o soluţie în cazul
conlocuirii unor populaţii. Ambele variante ale
culturalităţii corespund unor stadii de integrare a
populaţiei rromani în viaţa populaţiei majoritare. Astfel
multiculturalitatea corespunde conlocuirii în sensul de
locuire împreună adică derularea vieţii în acelaşi loc fără
a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă
în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar,
respectate de către toţi cei implicaţi în context.
Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun,
după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare
fiind în acest caz fără sens. În cadrul acestei abordări,
convieţuirea apare ca o consecinţă a conlocuirii, ca o
prelungire, în variantă superioară, a acesteia. Convieţuire
presupune toleranţă care s-ar defini ca reciprocitate bine
definită prin înţelegere şi, în situaţii speciale, solidaritate
umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp,
convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună presupune
interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul
de locuire împreună presupune multiculturalitatea.

O compatibilitate demnă de evidenţiat, la nivel

cultural, este dată de sistemul de valori etico-religioase
„bine-rău” existent atât în cultura rromă tradiţională cât şi
în cea europeană prin filiera religioasă. Astfel rromii,
prin tradiţie, cred în două principii: Del (principiul

55
binelui) şi Beng (principiul răului) dar care se manifestă
cu potenţialităţi echivalente în lumea înconjurătoare spre
deosebire de creştinism unde, deşi există aceleaşi valori,
binele este predestinat să învingă. Această asemănare în
construcţia sistemului de valori morale atât la rromi cât şi
la creştini a făcut posibilă adoptarea cu uşurinţă de către
rromi a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori
şi simboluri. Iată o posibilă „poartă” spre
compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin
educaţie rromii pot fi, într-o primă fază, făcuţi să accepte,
ca opţional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o
a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde
cu cele tradiţionale rromani ducând la o sinteză
compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor
europene.

O altă preocupare în cadrul tematicii rrome,

despre care s-a vorbit mult în ultimii ani, este
problematica marginalizării şi automarginalizării ca
realităţi ale lumii rromilor şi, de aici, necesitatea
eliminării acestor tare ale vieţii sociale în care sunt
implicaţi atât de mult aceşti minoritari. Abordarea acestei
teme corespunde unei realităţi şi unei necesităţi şi
necesită o abordare profesionistă, tehnică şi eficientă.
Marginalizarea se impune ca unul dintre cele mai actuale
şi sensibile subiecte referitoare la lumea rromă. Atât
marginalizarea cât şi automarginalizarea, ca reacţie
derivată, trebuie tratate ca fenomene complexe, cu amplă
derulare în timp, în plan social, fără a fi neglijate
rădăcinile lor culturale, rasiale, psihologice, juridice şi
politice. Astfel, marginalizarea apare ca o permanenţă a
condiţiei sociale a tuturor rromilor din lumea europeană,
indiferent de condiţia lor de robi fără drepturi şi speranţă
sau nomazi rătăcitori prin lume. Este singurul fenomen

56
care caracterizează toate comunităţile rrome, fără
excepţie. Astfel, rromii sedentari au fost marginalizaţi
social şi cultural printr-un statut special, altul decât al
majoritarilor, iar rromii nomazi au fost marginalizaţi prin
prigoană, restricţii şi neincludere în viaţa socială.

Automarginalizarea este doar un reflex nefast

datorat permanentizării marginalizării şi necomunicării,
realităţi care au marcat viaţa comunităţilor rromani din
România şi nu numai. Din cauza marginalizării
permanente mulţi dintre etnicii rromi au pierdut
capacitatea de a se racorda firesc la context ajungând să
aibă o atitudine de reţinere faţă de acesta şi, prin
neimplicare să ajungă la automarginalizare.

Se prefigurează, astfel, soluţia tratării cauzelor

acestor fenomene şi nu a efectelor lor, aşa cum se
încearcă astăzi în cele mai multe demersuri.

PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

“HAI ŞI TU ÎN JOCUL MEU COPILE!”

ARGUMENTUL PARTENERIATULUI
Parteneriatul este o colaborare educaţională între
Grădiniţa P.P. nr. 14 Arad şi Complexul social
intercultural “Curcubeul” Arad.
În Carta de fundamentare a ONU (articolul 55) se
menţionează că oamenii au drepturi şi libertăţi egale,
indiferent de apartenenţa rasială, sexuală, lingvistică ori
religioasă.

57
 Orice individ normal aparţine la un moment dat
cel puţin unui grup uman. De-a lungul vieţii, el intră în
contact cu multe alte grupuri şi, inevitabil, primeşte de la
acestea variante de capital cultural.
Prejudecăţile şi reprezentările intervin decisive în
fenomenele de atribuire a unor caracteristici etnopsihice
şi culturale etniilor. Se generalizează atunci când se
afirmă că ţiganii sunt “murdari, leneşi, necinstiţi” (Zub,
1996, p. 170), polonezii sunt “înfumuraţi”, maghiarii
“mândrii şi haini”, germanii “oameni organizaţi şi
cumsecade” (Vulcănescu, 1991, p. 20) ş.a.m.d. Dacă
etichetarea se face fie de o parte, fie de alta a unei valori
medii, atunci atribuirea defectelor este discriminantă
deoarece nu toţi indivizii dintr-o etnie sunt la fel, iar
alocarea trăsăturii nu este rezultatul unei analize
ştiinţifice.
Nimeni nu îşi poate alege familia în care să se
nască, nu avem dreptul să marginalizăm nişte copii ale
căror origini nu au depins în nici un fel de ei.
Prin parteneriatul nostru încercăm să deschidem
orizonturi noi copiilor de la Centrul “Curcubeul”;
încercăm să spargem bariere de comunicare, prejudecăţi
şi inhibiţii atunci când vine vorba de comunitatea rromă.

Dorim stabilirea de relaţii directe între copiii celor

două unităţi, fără să ţinem cont de etnia din care fac
parte, de culoarea pielii.

ECHIPA DE IMPLEMENTARE

INIŢIATORUL PROIECTULUI:
Institutor Orieta Crişan,
Grădiniţa P.P.nr.14, Arad

58
COORDONATORI LA NIVELUL UNITĂŢILOR:
Inspectori de specialitate pentru învăţământul preşcolar
Institutor Maria Lucuşa
Profesor Emilia Soriţeu
Institutor Rodica Ţoldan,
director Grădiniţa P.P.nr.14, Arad
Coordonator de centru Ciorba Dorina,
Complex social-intercultural “Curcubeul”
Educatoare Helena Mladin,
Complex social-intercultural “Curcubeul”
Asistent social Cosmina Vârcuş,
Complex social-intercultural “Curcubeul”

Inspectori de specialitate,
Institutor Lucuşa Maria
Profesor Soriţeu Emilia

Director, Institutor,
Institutor Ţoldan Rodica
Crişan Orieta

Asistent social,
Vârcuş Cosmina

Educatoare,
Coordonator centru,
Mladin Helena
Ciorba Dorina

SCOPUL PARTENERIATULUI

Ruperea prejudecăţilor şi stimularea copiilor de a

trece peste barierele culturale; desfăşurarea de activităţi

59
în comun care să ducă la legarea de prietenii între copiii
grădinitei şi cei de la Centrul “Curcubeul”.

OBIECTIVELE PARTENERIATULUI

OBIECTIVE SPECIFICE PRIVIND COPIII

PREŞCOLARI

1. să cunoască copiii din alte etnii şi să relaţioneze

în mod direct cu aceştia
2. să cultive sentimente de dragoste şi prietenie faţă
de alţi copii
3. să cunoască şi să promoveze interferenţe culturale
româneşti şi ale etniei rrome
4. să participe cu interes la activităţile comune
desfăşurate

OBIECTIVE SPECIFICE PRIVIND CADRELE

DIDACTICE

1. să cunoască metode noi de învăţare prin

parteneriate
2. să lucreze în echipă pentru atingerea obiectivelor
propuse

GRUPURI ŢINTĂ:
• copiii preşcolari
• cadrele didactice
• părinţii

DURATA PARTENERIATULUI: 2 ani

Aprilie 2008 – Iunie 2009

60
COLABORATORI:
• Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad
• Redacţiile de ziare locale
• Teatrul de marionete Arad

RESURSE MATERIALE:
• Sălile de grupă ale celor două unităţi
implicate
• Curtea grădiniţei
• Sala de spectacole a Teatrului de
marionete
• Materiale didactice: diplome, CD-uri,
afişe, decoraţiuni, atlasuri, cărţi de
specialitate, jocuri etc

RESURSE UMANE:
• 60 de copii preşcolari (nivel de vârstă 4-6
ani)
• Cadre didactice
• Specialiştii implicaţi
• Părinţii
CALENDAR DE DESFĂŞURARE A
ACTIVITĂŢILOR PROPUSE

1. “Cu daruri iepuraşul a venit!” – vizitarea

Complexului pentru cunoaşterea copiilor şi
dăruirea de cadouri
-
aprilie 2008 -

2. “Şi tu eşti copil ca mine” – întreceri sportive

desfăşurate în curtea grădiniţei cu ocazia zilei de
1 Iunie

61
 -
iunie 2008 –

3. “Hai la drumeţie” – excursie comună la Parcul

dendrologic Macea
-
septembrie 2008 –

4. “De sărbători prietenii se vizitează” – vizitarea

Centrului “Curcubeul”cu ocazia Sf. Nicolae.
Confecţionarea de podoabe pentru Crăciun
-
decembrie 2008 –

5. Vizionarea împreună a unui spectacol de marionete

Oferirea de mărţişoare copiilor de la Centrul
“Curcubeul”
-
martie 2009 -

6. Spectacol comun de tradiţii şi obiceiuri

-
iunie 2009 –

ANALIZA ŞI DIAGNOZA PROGRAMULUI

Se va urmări:
• Desfăşurarea programului conform
planificării propuse
• Calitatea comunicării educaţionale

MONITORIZAREA PROGRAMULUI

62
 Activităţile vor fi monitorizate de partenerii
implicaţi iar rezultatele vor fi făcute cunoscute în rândul
părinţilor şi a celor implicaţi.

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiat între Grădiniţa P.P. nr. 14 Arad,

reprezentată prin director Ţoldan Rodica, responsabil
institutor Crişan Orieta şi Direcţia de dezvoltare şi
asistenţă comunitară Arad – Complex social intercultural
“Curcubeul”, reprezentată prin coordonator de centru
Ciorba Dorina respectiv asistent social Vârcuş Cosmina,
educatoare Mladin Helena.

Obiectivul prezentului acord îl constituie

parteneriatul profesional şi schimburile metodice,
concretizate prin obiective, planul de colaborare, forme
de realizare şi finalităţi comune.

Dispoziţii finale:

Prevederile prezentului acord generează obligaţii

specifice cadrelor didactice implicate şi se supune
aprobării directorilor celor două unităţi.
Prezentul acord se încheie în 6 (şase) exemplare,
câte unul pentru fiecare parte implicată.

Director, Coordonator de centru,

Ţoldan Rodica
Ciorba Dorina

63
Institutor, Asistent social,
Crişan Orieta
Vârcuş Cosmina

Educatoare,
Mladin Helena

“O SINGURĂ LUME, UN SINGUR VIS”

Noi oamenii avem o singură lume în care trăim,

pământul casa noastră. Şi un singur vis: o lume mai
bună pentru copiii noştri.
Doar împreună putem reuşi!

Accelerarea progresului în secolul nostru a produs

schimbǎri majore în toate domeniile vieţii noastre. Este
vorba de schimbǎri în lumea profesiunilor, a domeniului

64
demografic, a stilului de viaţǎ, a relaţiilor dintre oameni,
dintre oameni şi mediu.

Ritmul rapid al schimbǎrilor a determinat

constituirea unei problematici complexe a lumii
contemporane, cǎreia omenirea trebuie sǎ-i facǎ faţǎ.

Copiii sunt viitorul omenirii. De modul în care îi

creştem şi îi educăm depinde lumea de mâine. Poate fi o
lume a progresului şi concordiei sau o lume măcinată de
conflicte şi distrugeri.

Acest proiect s-a născut din dorinţa de a accentua

rolul grădiniţei în promovarea unor valori morale
universale, a cunoaşterii tradiţiilor, obiceiurilor
minorităţilor de la noi din ţară sau a altor popoare,
promovarea toleranţei, a dorinţei de a lucra împreună
pentru o lume mai bună.

Vă prezentăm în continuare

PROIECTUL TEMATIC „ÎMPREUNĂ ÎN

EUROPA”

Obiectivele proiectului:
• Să cunoască câteva formule de politeţe şi norme
de comportare civilizată necesare şi utilizate în
orice ţară din Uniunea Europeană
• Să cunoască cântece şi jocuri ale copiilor din alte
ţări
• Să cunoască câteva ţări ale Uniunii Europene
( începând cu vecinii) şi a unor elemente

65
 definitorii ale acestora: numele ţării, drapelul,
limba
• Să cunoască tradiţii, obiceiuri legate de diferite
sărbători specifice diferitelor ţări
• Să cunoască obiective turistice ( naturale şi create
de om) din diferite ţări

INVENTAR DE PROBLEME

CE ŞTIU COPIII CE DORESC SĂ AFLE

• Că există mai multe • Mai multe informaţii
ţări ( cunosc numele despre ţările Europei (ce
unora dintre ele) limbă vorbesc oamenii
• Că oamenii din diferite din diferite ţări, dacă au şi
ţări vorbesc limbi ei drapele, ce bani
diferite folosesc, etc.)

66
• În fiecare ţară sunt • Cum trebuie să ne
copii care se joacă, comportăm atunci când
învaţă, cântă, etc. vizităm o ţară străină?
• Că oamenii din orice Există reguli care trebuie
ţară au şi ei diferite respectate în orice ţară?
sărbători: Crăciunul, ( Ex. nu este voie să
Revelionul, sărbătoresc aruncăm hârtii pe jos,
zilele de naştere, etc. peste tot oamenii se
salută, etc.)
• Să înveţe cântece, poezii,
jocuri pentru copii
specifice altor ţări
• Să cunoască tradiţii şi
obiceiuri legate de diferite
sărbători

FINALITĂŢILE PROIECTULUI:

• Întocmirea unui ghid turistic cu imagini din

diferite ţări europene
• Susţinerea unui mini program artistic cu jocuri,
cântece şi poezii din diferite ţări
• Organizarea unei expoziţii cu vânzare cu obiecte
din diferite ţări, banii strânşi folosindu-se la
achiziţionarea unui glob pământesc ( Obiectele tip

67
 suvenir, pliantele, etc. sunt donate de părinţii
copiilor)

TRADIŢII
ŞI
OBICEIURI

PROIECT INTERCULTURAL

“PRIETENIE ŞI GENEROZITATE FĂRĂ

GRANIŢE”

Argumentarea proiectului

68
1. Pornind de la respectul fata de om ca valoare
personala si etica am derulat un proiect
intercultural privind doua aspecte importante:
- pastrarea identitatii personale si a apartenentei la
comunitatea personala cunoscand si respectand
valorile socio-umane si
- cunoasterea valorilor socio-culturale si a altor
comunitati, din Germania, si cultivarea
respectului fata de cultura germana si poporul
german.

In educatia transmisa copiilor se recunoaste

diversitatea culturala ca factor pozitiv care conduce la
o imbogatire reciproca. De aici importanta educatiei
culturale care –a desprins cu claritate.
In cadrul educatiei interculturale, care se adreseaza
tuturor copiilor, am urmarit sensibilizarea, toleranta,
respectarea diversitatii si solidaritatea umana, factori
importanti in pregatirea viitorilor cetateni.
O viata armonioasa sub aspect etnic, cultural,
religios, precum si cunoasterea acestor indicii prin
implicarea unor partneri din Germania.
Ceea ce am cuprins obiectivele proiectului nostrum
pleaca de la premisa ca sistemul de invatamant poate
participa la promovarea unei identitati culturale. Prin
aceste obiective dar si prin continutul si activitatile
initiate in proiect am urmarit popularizarea
experientei pozitive in domeniul educatiei (romane si
germane).
Deruland acest proiect ne-am propus sa ii cunoastem
mai bine si pe partenerii germani prin actiuni
specifice de istorie, traditie, cultura si educatie.

SCOPUL PROIECTULUI

69
- Educarea respectului si afectiunii la copii si
formarea priceperii de a darui: material si
spiritual;
- Educarea copiilor in vederea formarii viitorului
cetatean European, oferirea unor contexte
educationale pentru fomarea competentelor si
atitudinilor specifice educaiei interculturale;

Perioada de derulare: 4 ani scolari 2008-2012

Parteneri: Gradinita PP nr 14 Arad, grupa Stelute
Aurii (Goldenen Sternen) si Asociatia “Kolping” –
Heufurt – Germania
Initiatori: Gradinita PP nr 14 Arad prin educatoare
Rodica SCHIEBEL-ANGHEL, instit. Anisoara
NEDELCU, director Rodica TOLDAN.

Obiective:
- familiarizarea copiilor cu obiceiurile si traditiile
populare din cele doua tari, cu valoarea traditiilor
specifice zonei locale;
- constientizarea unor diferente culturale dintre
diverse etnii, religii si cultivarea respectului fata
de acestea;
- consolidarea increderii de sine prin acceptarea si
valorizarea propriei identitati;
- cunoasterea drepturilorsi libertatilor fundamentale
ale copilului;
- valorificarea pozitiva a relatiilor interumane pe
criterii de egalitate;
- manifestarea dragostei si respectului fata de
valorile materiale;
- educarea copiilor in spiritul cooperarii, tolerantei;

70
ACIVITATI SI ACTIUNI PROPUSE

1. Intalnire protocolara cu semnarea parteneriatului

romano-german;
2. organizarea unei expozitii “sa ne cunoastem mai
bine” cu fotografii, impresii, lucrari ale copiilor;
3. prezentarea proiectului in cadrul simpozionului
international cu tema “Proiecte interculturale
europene”;
4. Participarea la actiunea desfasurata de catre
directorul unitatii, dna Rodica Toldan la
programul “Initiere in studiul instrumentelor” la
Filarmonica de Stat;
5. Initierea unei formatii corale al care participa
invitati din cadrul Palatului Cultural Arad;
6. Vizita la Muzeul de Istorie Arad;
7. Organizarea unei expozitii concurs cu lucari
realizate de copii gradinitelor si scolilor
partenere;
8. Realizarea unui program de colinde si deplasarea
in locatie de spectacol la Palatul Cultural;
9. Realizarea unor albume cu imagini din activitaile
desfasurate pe parcursul proiectului;
10. Schimb de experienta intre cadrele didactice
implicate in proiect;

REZULTATE ASTEPTATE
- Atitudini pozitive ale copiilor din gradinitele
partnere fata de obiceiurile si traditiile populare;
- Acceptarea diferentelor culturale dintre diferite
popoare, etnii, religii;
- Implicarea a cat mai multor factori educativi in
initierea diferitelor actiuni in scopul cunoasterii
traditiilor populare;

71
 - O buna experienta de parteneriat intre cele doua
tari;
- Cunoasterea aspectelor referitoare la cultura si
istoria poporului roman;
- Cooperarea intre toti copii, indiferent de etnie,
religie, cultura si manifestarea spiritului de
toleranta;
- Realizarea unor schimburi de experienta,
dezbateri si intalniri de lucru intre partnerii
implicati in proiect.

INDICATORI DE EVALUARE
- 35 prescolari romani si 250 prescolari si scolari
germani implicati in proiect;
- 8 membri ai comunitatii locale: gradinita,
inspectorat, Filarmonica de Stat Arad;
- 4 aparitii in mass-media locala si germana;
- 4 expozitii la nivelul unitatii si 2 in scoala si
gradinita din Germania, Heufurt;

DESIMINARE SI MEDIATIZARE
- simpozion
- cercuri pedagogice
- inregistrari video, fotografii
- mass-media

CALENDARUL DESFASURARII ACTIUNILOR

STRATEGII
NR TER RESP REZULTATE
ACT DE
. MEN ACT ASTEPTATE
REALIZARE
1. 15 Sa ne Vizitarea Coordonatori Cunoasterea
oct. cunoastem gradinitei de proiect persoanelor
mai bine catre delegatia implicate

72
 germana
Implicarea
Proiecte factorilor
3 Simpozion Echipa
2. interculturale educationali in
nov. international proiectului
europene pastrarea
obiceiurilor
Cunoasterea
3 “Sfanta seara Program de Gradinita obiceiurilor
3.
dec. de Craciun” colinde pp.14 traditionale de
Craciun
Selectia
9 “Simfonia Initierea unei Gradinita copiilor
4.
febr. stelutelor” formatii corale pp.14 talentati pentru
cor
Dezvoltarea
“Surasul Expozitie Gradinita
5. 9 mar abilitatilor
primaverii” martisoare pp.14
practice
Cunoasterea
Trecutul
Vizita la Unitati traditiilor
6. 6 apr. Aradului in
muzeu implicate populare
traditii
aradene
Prezentarea
“Instrumente Palatul Cunoasterea
7. 4 mai instrumentelor
de poveste” cultural instrumentelor
de percutie
Informarea
Impresii parintilor
8 Gradinita pp.
8. despre discutii asupra
iunie 14
proiect actiunilor
intreprinse
CRESTEREA CALITATII EDUCATIVE IN
INVATAMANTUL PRESCOLAR

Reforma invatamantului a impus o noua viziune

asupra locului si rolului invatamantului prescolar in
sistemul de invatamant cat si o noua abordare a relatiei
dintre gradinita si ciclul primar,concretizata intr-o

73
colaborare fructuoasa intre educatoare si invatator.In
vederea cresterii calitatii educative s-a pus accentul pe
realizarea unitatii de cerinte care se cer a fi convergente –
interesul il reprezinta copilul,educarea copilului.

Educatia se realizeaza din perspectiva unui ideal

educational,aici,un ideal de personalitate
umana,sensibila,creatoare de valori,ancorata in repere
culturale si istorice contemporane.

A educa inseamna a forma,a modela un copil din

perspectiva umanista,ceea ce inseamna sa fie
bun,tolerabil,iubitor,prietenos,sociabil,adaptabil si
disciplinat.

Educatia se realizeaza printr-o tripla actiune din

partea educatorului:de ingrijire de indrumare si cultivare.

Pe langa functia sociala ,gradinita mai are si

functia de a veni in sprijinul activitatilor sociale alaturi de
parinti,se evidentiaza prin functia educativa,de formare
si instruire a copiilor pentru a se putea integra mai usor in
viata sociala.Obiectivul principal fiind pregatirea tinerilor
pentru integrarea sociala,pentru a participa activ in
societate.
Pentru un prescolar,integrarea sociala inseamna si
integrarea in invatamantul romanesc sau european,intr-un
regim scolar adecvat.

Pregatirea copilului pentru scoala este una dintre

sarcinile prioritare care se realizeaza
in gradinita.

74
 Orientarile moderne din educatie releva din ce in
ce mai mult faptul ca invatamantul prescolar trebuie sa
realizeze procesul educational avand ca centru de inteles
formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport
cu nevoile varstei,cu posibilitatile si dotarile sale ,in
interesul sau.

Celelalte functii ,chiar si pregatirea lui pentru

scoala trebuie subordonate acestei functii de
baza.Aceasta varsta ,datorita disponibilitatilor
intelectuale ale copilului,este varsta optima pregatirii
copilului pentru scoala.

Sprijinirea viitorului prescolar pentru a dobandi

achizitiile necesare activitatii scolare se realizeaza in
gradinita.

Pe langa cresterea calitatii educative,gradinita va

urmari evitarea esecului scolar prin atragerea
copiilor,desfasurand activitati specifice : jocul si
invatarea.

JOCUL-reprezinta calea importanta prin care

copilul primeste informatii;
-dobandeste cunostinte din ce in ce mai elaborate;
- isi formeaza deprinderi si abilitati din ce in ce
mai complexe;
- isi dezvolta capacitatile si aptitudinile naturale la
cote maxime;

INVATAREA-Baza invatamantului prescolar o

constituie activitatea operationala,da-
torita gandirii concret operationale a copilului la aceasta
varsta .Este importanta angajarea copilului la propria

75
formare ,in procesul de invatare,de cautare si exprimare
verbala a cunostintelor si deprinderilor.

Calitatea educativa dar si stadiul si nivelul de

pregatire a copilului pentru scoala reprezinta premisele
adaptarii scolare si a pregatirii invatarii la ciclul primar.

Sa amintim cateva din obiectivele reformei

invatamantului prescolar; Reperele principale vor fi
urmatoarele:
* asigurarea dezvoltarii armonioase si depline a
copilului prescolar,valorificand potentialul fizic si
psihic al fiecaruia,tinand seama de ritmul propriu,de
nevoile sale afective.
* imbogatirea capacitatii de a relationa cu ceilalti
copii si cu adultii,de a interactiona cu mediul,de a-l
cunoaste si de a-l stapani prin explorari, exercitii,
incercari, experimentari;
*descoperirea de catre fiecare copil a propriei
identitati si formarea unei imagini de sine pozitive;
*sprijinirea copilului prescolar pentru a dobandi
cunostinte, capacitati si atitudini necesare activitatii
viitoare din scoala ,precum si a vietii sale ulterioare in
societate;
Aceste obiective vor fi strict respectate ca si ghid
in activitatea didactica.Dobandirea
de catre copii a unor achizitii fundamentale atat in plan
teoretic cat si practic ,in con-
formitate cu nivelul de dezvoltare individuala si de varsta
a prescolarilor.

Achizitionarea de cunostinte despre aspecte ale

mediului inconjurator se diversifica si se realizeaza prin
antrenarea copiilor prin contactul direct cu acestea

76
printr-o activitate permanenta, interesanta, care sa solicite
participarea cat mai multor simturi,a gandirii,a
vorbirii.Printr-un cumul de cunostinte cat mai variate se
realizeaza un cuantum de reprezentari necesare in
procesul de cunoastere.De asemenea se dezvolta spiritul
de observatie ,interesul pentru cunoastere,capacitatile de
analiza,sinteza si calitatile atentiei.

Formarea unor deprinderi , atitudini , valori si

capacitate in vederea aplicarii in practica a cunostintelor
acumulate si formarea autonomiei sociale si
intelectuale.Un accent deosebit se va pune pe formele de
activitate ce determina dezvoltarea motricitatii,a
miscarilor fine a muschilor mici si coordonarea actiunii
acestora cu ajutorul vazului (oculo-motorie )

Orientarea procesului educational astfel incat

ponderea dintre instructiv si formativ sa incline spre
aspectul formative, are in vedere caracterul integrat al
cunoasterii . In aceasta perioada orice actiune de
acumulare de cunostinte trebuie sa reprezinte de fapt un
pretext pentru aspecte formative.

De asemenea, socializarea copiilor, dezvoltarea

abilitatilor de a intra in relatie cu ceilalti copii si
adulti,formarea unor disponibilitati afective si a unei
atitudini autonome in relationarea cu mediul social vor
duce la cresterea calitatii educative.

Sprijinirea copiilor in elaborarea propriei

identitati si a unei imagini de sine este de asemenea un
aspect important in cadrul invatamantului prescolar.

77
 Abordarea educationala a copilului de varsta
prescolara din perspectiva respectarii principiilor
didactice ,dar mai ales din perspective noii reforme, care
stipuleaza considerarea copilului ca o personalitate
distincta, nerepetabila, unica.

Tot in sprijinul cresterii calitatii educative vor sta

principiile de baza dupa care se vor orienta educatoarele
atunci cand vor selectiona continuturile in predarea la
clasa;

Acestea vor fi atent selectate astfel :

# Continuturile vor fi subordinate obiectivelor ;

# Nivelul de accesibilitate al cunostintelor,
deprinderilor si priceperilor ;
# Activitatile din programul zilei vor urma aceeasi
tematica ;
# Stimularea efortului propriu in redescoperirea
informatiilor ;
# Ancorarea in concret si crearea unor situatii de
invatare ;
# Optimizarea si eficientizarea actului de predare-
invatare ;
# Abordarea integrata a curriculum-ului ;
# Proiectarea activitatilor optionale ;

Programa activitatilor istructiv educative prevede o

abordare sistemica,o continuitate in cadrul ciclului
prescolar. Se pune accent pe caracterul interdisciplinar si
intradisciplinar .Aceste aspecte vor duce prin realizarea
lor la cresterea calitatii educative in invatamantul
prescolar.

78
 STIMULAREA CREATIVITĂŢII
PREŞCOLARILOR PRIN JOC

O lume complexă, cum este cea contemporană,

dinamică, antrenată în procese de schimbare continue şi
marcante are nevoie de oameni cu capacitate de integrare
şi adaptare, cu spirit de autonomie şi independenţă, cu
efervescenţă creatoare.

Centrarea procesului de învăţământ pe învăţare

creativă şi, în general, oferirea unui mediu educaţional
favorabil, dezvoltă şi potenţialul creativ al copiilor,
pentru a-l transforma, cu timpul, în creativitate inovativă
şi inventivă.

CREATIVITATEA COPILULUI PREŞCOLAR

Creativitatea, ca produs, se caracterizează prin

noutate, originalitate, utilitate socială şi aplicabilitate,
valoare, armonie, relevanţă.

Pentru preşcolari, noutatea şi originalitatea au

numai valoare subiectivă. În general, la această vârstă,
copilul are tendinţa de a-l imita pe celălalt şi de a repeta
cuvintele care au fost apreciate de adult. De aceea se
impune orientarea preşcolarului spre original şi util.

Educatorul, părinte sau cadru didactic, va avea

grijă să aprecieze toate strădaniile copilului, chiar şi
atunci când ele nu corespund unor criterii riguroase, şi
să-l mobilizeze să-şi finalizeze produsele.

Creativitatea preşcolarului este o creativitate

expresivă manifestată în mimică, pantonimică, desen şi,

79
de cele mai multe ori, în joc, dar uneori şi una
procesuală (manifestată în activităţile de repovestire,
povestire creată, activităţi matematice).

Preşcolarul dispune de un potenţial creativ care

integrează experienţa cognitivă, mecanisme
informaţional-operaţionale declanşate şi susţinute în
trebuinţele de cunoaştere, de autoexprimare, de
independenţă de atitudine cognitivă, potenţial creativ care
începe să se evidenţieze.

Produsele preşcolarului exprimă, printre altele,

nevoile, dorinţele, trăirile sale afective care au stat la
baza combinărilor creative, dar şi specificul şi nivelul de
dezvoltare al potenţialului creativ. Pentru aceasta este
nevoie de acţiuni continue şi organizate, de stimulare şi
acţiune. Nu orice activitate de învăţare permite activarea
şi îmbogăţirea potenţialului creativ, ci numai învăţarea
activă bazată pe problematizare, descoperire, explorare.
Trăirile afective plăcute, pozitive declanşate de utilizarea
de către adult a motivaţiei afective, de aprobările verbale
şi nonverbale stimulează conduita creativă a
preşcolarului şi devin motive creative.
Materialele didactice bogate şi atractive,
indicaţiile verbale, descrierile adultului amplifică
manifestările creative ale copilului în joc, în desen, în
povestirea creată. Strategiile de educare utilizate în
activităţile de învăţare şi de joc favorizează dezvoltarea
potenţialului creativ.

Un mijloc important pentru a-l face pe copil să

acţioneze într-o direcţie sau alta pentru a-i mobiliza
întregul potenţial psihic constă în a-l introduce în diverse

80
activităţi şi situaţii care să-l determine la o participare
activă. Jocul este o astfel de activitate.

Practic, fiecare tip de joc desfăşurat în grădiniţă,

dar fin acordat în sarcini şi/sau în materialul utilizat în
raport cu scopul propus vizând creativitatea-evidenţiere,
amplificare, dezvoltare-poate activa potenţialul creativ al
preşcolarilor. În corelaţie, eficienţa metodelor de instruire
creşte dacă acestea răspund curiozităţii şi interesului
copilului. De aceea este necesar ca îmbinarea lor în
procesul de învăţământ să se facă pentru un fond de
problematizare permanentă şi să asigure o învăţare activă
prin descoperire.

Nu mai e necesar să se enumere toate tipurile de

jocuri, arhicunoscute, de altfel, în care creativitatea este
permisă, instrument şi scop, dar, referitor la acestea,
trebuie accentuat faptul că pentru antrenarea ei,
educatoarea trebuie să răspundă în primul rând
solicitărilor societăţii de astăzi, de avansare pe scara
modernismului, care conduc la schimbări şi în modul de
joacă al copiilor. Astfel, jocuri de rol de genul: “De-a
familia”, “De-a grădiniţa” şi-au mai pierdut din
atractivitate în favoarea celor de genul:
’’Informaticienii”,” De-a roboţii”, “Automobiliştii”etc.

JOCUL DIDACTIC-MIJLOC DE STIMULARE A

CREATIVITĂŢII

Pentru a stimula creativitatea copiilor,

educatoarea trebuie să-l pună pe copil în faţa unor
probleme mereu diferite, în situaţii variate ca scenariu
sau ipoteză, ceea ce determină copilul să facă faţă unor
eforturi de adaptare deoarece va fi pus în situaţii în care

81
cunoştinţele concrete nu-l mai ajută suficient, nu se
potrivesc. Astfel el va şi distinge esenţialul de neesenţial,
iar cadrul didactic va putea aprecia mai fidel ponderea
influenţei aptitudinilor şi a celei a cunoştinţelor copilului,
capacităţile sale, va putea diferenţia reacţiile spontane de
deprinderi.

Pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime,

una dintre condiţiile esenţiale este buna pregătire a lui. În
învăţământul modern se pune accent pe activitatea
preşcolarului-modelul învăţământului activ, axat pe
capacităţile copilului de a investiga şi a descoperi, de a
inventa. Responsabili pentru descoperirea şi dezvoltarea
potenţialului creativ al copilului sunt părintele şi cadrul
didactic. Prin trăirile afective pe care le declanşează, prin
forma de motivaţie pe care o utilizează, prin atenţia,
căldura afectivă, interesul, empatia pe care le dovedesc,
prin încurajările, aprecierile manifestate faţă de conduita
activă a copilului, ei asigură cadrul de dezvoltare a
potenţialului creativ. Numai un educator deschis, cald,
apropiat şi mai ales creativ poate să stimuleze potenţialul
creativ.

CREŞTEREA CALITĂŢII PROCESULUI

EDUCATIV ÎN DOMENIUL
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

"Semeni fapte bune şi culegi deprinderi, semeni

deprinderi şi culegi un caracter, semeni un caracter şi
culegi un destin."(Proverb chinezesc)

Viitorul omenirii depinde de modul în care

copilul este pregătit azi pentru a avea o viaţă individuală
şi colectivă potrivit idealurilor sale. Bazele forţelor

82
creatoare ale omului încep să se aşeze în perioada
preşcolară. Toate formele de organizare şi desfăşurare a
procesului instructiv - educativ din grădiniţă sunt strâns
legate între ele şi concură spre finalităţile învăţământului
preşcolar.

La educarea şi formarea copilului preşcolar

contribuie mai mulţi factori educaţionali: gradiniţa,
familia, societatea. Este recunoscut faptul că, în cadrul
acestui "complex formativ", rolul preponderent revine
grădiniţei, instituţie specializată, cu cadru anume pentru
realizarea obiectivelor educaţiei preşcolare.

Activitatea educatoarei implică un înalt grad de

responsabilitate personală şi civică, deoarece, de
modalităţile concrete de realizare a educaţiei preşcolare
depinde, în mare măsură, întreaga dezvoltare ulterioară a
personalităţii copilului.

Educaţia pentru societate este o dimensiune

imporantă a personalităţii omului, societăţii democratice,
întrucât progresul economic şi spiritual depinde de gradul
de angajare al fiecăruia în efortul comun de creştere a
calităţii vieţii.

În scopul formării copiilor potrivit exigenţelor

societăţii civile democratice al integrării lor fireşti în
viaţă socială aceştia au fost sensibilizaţi, ajutaţi să
înţeleagă necesitatea resprectării normelor, antrenaţi în
exersarea şi practicarea unor norme elementare de
conduită, contribuind astfel la formarea propriei lor
valenţe ale EU – lui.

83
 În acest sens, prin activităţile de educaţie pentru
societate am urmărit obiectivele:
• Să înţeleagă sensul şi semnificaţia normelor şi valorilor
morale;
• Să analizeze fapte şi împliniri de viaţă, reale şi posibile,
în spiritual valorilir morale acceptate de societate;
• Să înţeleagă notele esenţiale ale unor trăsături de voinţă
necesare în activitatea lor: perseverenţă, consecvenţă,
iniţiativă, curaj;
• Să exerseze şi să formeze deprinderi şi obişnuinţe
morale: deprinderea de a salute, punctualitatea,
respectarea semenilor, respectarea unui regimzilnic de
muncă şi odihnă;

Pentru realizarea acestor obiective, conţinutul

educaţiei pentru societate la preşcolari, ar putea fi axat pe
trei dominante:

1. Cunoaşerea de sine şi conştientizarea identităţii moral -

civice a copilului;
2. Modelarea raporturilor interumane;
3. Modelarea raporturilor dintre copil, mediul social şi
natural.

Pentru reuşita actului educaţional, munca depusă

de cadrele didactice din grădiniţă trebuie continuată,
susţinută şi întărită de familie. În acest sens, educatoarea
trebuie să asigure o permanentă colaborare dintre
grădiniţă şi familie şi să-i convingă pe părinţi a păstra
unitatea de cerinţe adresate preşcolarilor cu cele ale
grădiniţei.

Iniţierea părinţilor în probleme specifice educaţiei

şi instrucţiei copiilor se face în diverse moduri, prin

84
metode şi procedee alese cu mult tact de către
educatoare. Astfel, în discuţiile libere cu părinţii, prin
vizite la domiciliul copiilor, prin lectorate şi consultaţii
cu părinţii, prin participarea acestora la unele activităţi
din grădiniţă realizăm un învăţământ modern şi în acelaşi
timp, facem cunoscută activitatea noastră în rândul
părinţilor, realizând propaganda pedagogică în rândul
părinţilor.

Experienţa noastră arată că lectoratele cu părinţii

dau rezultate foarte bune dacă se întemeiază pe un
material concret pe care educatoarea l-a adunat şi l-a
selectat din activitatea proprie cu grupa pe care o
conduce.

În activitatea noastră, discuţiile purtate cu părinţii

copiilor de la grupa mijlocie au prezentat întotdeauna atât
aspecte pozitive cât şi aspecte negative: am prezentat
acestea cu mult tact pedagogic urmărind să-i antrenăm pe
părinţi la discuţii care, în final, să aibă rezultate pozitive.

În cadrul seminarului dezbaterea pe tema "Părinţii

şi educatorul - modele în educarea copilului preşcolar"
am avut ca obiectiv educarea copiilor în spiritul valorilor
morale iar cu ocazia prezentării referatului "Copilul şi
comportamentul lui în societate şi familie" am urmărit
rolul familiei în educaţia moral civică a copilului.

O altă modalitate care îi poate familiarize pe

părinţi cu cele mai indicate metode şi procedee educative,
o constituie convorbirile individuale şi vizitele la
domiciliu, prilej de a discuta cu părinţii referitor la
modalităţile folosite de ei în educaţia copiilor. Totodată
m-am edificat asupra profilului moral şi cultural al

85
părinţilor şi am înteles zona de aşteptări pe care aceştia o
au pentru copiii lor. Cu această ocazie am înţeles şi
modul cum se manifestă copiii în familie şi cum
reactionează familia la tot ceea ce fac ei. În mod special,
am urmărit, dacă în familie se continuă procesul educativ
pe care noi, educatoarele, îl desfăşurăm în grădiniţă.

Atitudinile pozitive se formează şi se dezvoltă în

legătură şi împotriva celor negative. Copiii le cunosc, le
analizează, fac aprecieri cu propriul comportament din
poveşti şi povestiri, basme, snoave. Între personaje, dar şi
între copii există discordanţă şi confruntare continuă a
aspiraţiilor şi posibilităţilor, a aprecierii şi a
autoaprecierilor colegilor, comportamentului
personajelor.

Modul de a fi al fiecărui copil se structurează

înăuntrul relaţiilor sale, în activitatea de joc şi învăţare.
Jocul pe centre (arii de stimulare) facilitează relaţionarea,
exersarea unor trăsături de caracter, intervenţia
educatoarei în rezolvarea conflictelor şi punerea bazelor
unor trăsături pozitive. Motivele, scopurile, interesele,
aspiraţiile, sentimentele, atitudinile sunt generate de
relaţiile sociale provocate în procesul didactic prin
abordarea activităţilor integrate, transdisciplinare bazate
pe joc, studii de caz, rezolvarea unor situaţii problemă,
descoperirea propriilor calităţi ascunse.

Având ca obiectiv "formarea conduitei moral

civice la copii” tematica abordată a avut o largă paletă de
activităţi: convorbiri "Cum ne comportăm cu adulţii",
"Cum ţi-ai dori să fie grupa ta?", "De ce o iubim pe
mama?", "Focul, prieten şi duşman".

86
 Prin acestea am încercat să formăm la copii o
conduită pozitivă, să îi facem să înţeleagă atât adevărul,
binele, frumosul dar şi faptul că trebuie să şi respecte şi
să şiu iubească aproapele, să-l ajute, să-l înţeleagă, să
trăiască în armonie şi în speranţa de mai bine. Ca atare,
am desfăşurat memorizări "Fapte bune", "Ce e bine şi ce-
i rău", "Gospodina", "Cartea", "Educatoarea mea",
precum şi câteva proverbe şi ghicitori.

O altă formă de organizare a colaborării dintre

grădiniţă şi familie o constituie excursiile şi plimbările
comune părinţi - copii - educatoare. Am organizat
excursii în diferite perioade ale anului, unde părinţii au
avut posibilitatea să urmărească modul de comportament
al copiilor în colectivitate, modul lor de angajare în
acţiunile comune, reacţiile manifestate de ei în faţa
noului şi necunoscutului.

Din cele câteva modalităţi de colaborare a

grădiniţei cu familia şi societatea se pot trage câteva
concluzii:
- în grădiniţă, munca educativă se realizează cu mai mult
succes dacă este atrasă şi participarea familiei, stabilindu-
se un sistem unitar de cerinţe;
- părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii,
modul lor de manifestare în viaţa de colectiv, socială şi
calitatea răspunsurilor lor la solicitările educatoarei;
- părinţii înteleg mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc
procedee pe care să le aplice în educaţia copiilor lor;
- se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise între
educatoare şi părinţi, iar părinţii pot colabora mai uşor în
luarea unor decizii importante în activitatea grădiniţei,
astfel constituindu-se în factori de sprijin real în procesul
instructiv-educativ al grădiniţei.

87
 Grădiniţa devine astfel etapa de ucenicie socială a
copilului ce permite crearea imaginii unei societăţi
liberale în care copilul, având sentimentul de siguranţă,
găseşte o lume pe măsura lui, se poate manifesta liber în
compania celor de o seamă cu el, şi , în care adultul,
respectiv educatoarea, continuă procesul de socializare
început în familie.

COLABORATORI:

Mark Monica Cismaşiu Mariana

Mihaescune Taga Saman Liana
Bencze Erika Covaciu Mihaela
Arato Janose Nichi Patricia
Matte Nikolett Pintean Ramona
Butt Zsolt Rodica Schiebel-Anghel
Joszefne Gorgan Laura
Rusza Janose Pârva Elena
Hajdu Mihalyne Tripon Ildiko
Ciotea Ana Farkas Eva

88
 Dărău Flavia Knapik Arina
Szanto Lorena Don Olimpia
Bunaciu Monica Peştean Nicoleta
Haş Teodora Alecu Marinela
Vuia Alina Groza Aurica
Savin Arselia Crainic Maria
Iudt Nicoleta Eugenia Berariu
Nedelcu Anişoara Lavinia Mecea

CUPRINS

Ce înseamnă educaţia interculturală ? 3

Cum este o şcoală interculturală ? 4
Educaţia interculturală formală şi informală ce presupune ? 5
Care sunt etapele procesului educaţiei interculturale ? 5
Cum se realizează concret acest proces
în instituţia de învăţământ ? 6
Interculturalitatea, polemică europeană 8
Procesul european ca un drum cu două sensuri cultural 12
Educaţia interculturală 17
Primi paşi spre interculturalitate 21

89
Educaţia interculturală 25
Interculturalitatea, un beneficiu 32
Educaţia interculturală egalitate de şanse pentru toţi copiii 37
Realizarea educaţiei interculturale în grădiniţa de copii 42
Strategii de realizare a educaţiei interculturale cu preşcolarii
de la grupa mare - Step by Step din Grădiniţa p.p. 14 Arad 46
Sărbătoarea mărţişorului – un pas
în promovarea educaţiei interculturale în grădiniţă 53
Metode interactive în educaţia interculturală 56
Interculturalitate, multiculturalitate, tradiţie, actualitate 59
Parteneriat educaţional “Hai şi tu în jocul meu copile!” 64
Proiectul tematic „Împreună în Europa” 72
Proiect intercultural “Prietenie şi generozitate fără graniţe” 75
Cresterea calitatii educative in invatamantul prescolar 80
Stimularea creativităţii preşcolarilor prin joc 85
Creşterea calităţii procesului educativ în domeniul
învăţământului preşcolar 89

90