P. 1
Pedepsele in Codul Penal

Pedepsele in Codul Penal

|Views: 2,454|Likes:
Published by Marina_Todor

More info:

Published by: Marina_Todor on May 17, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/11/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE SPECIALIZAREA DREPT

Discipina:

DREPT PENAL
TEMA:

PEDEPSELE ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN

BRAŞOV
- 2010 -

Introducere
1

Odată cu apariţia statului apărarea socială împotriva faptelor periculoase, vatămătoare a devenit o funcţie importantă a acestuia. Prin indicarea faptelor periculoase şi a sancţiunilor aplicabile pentru cei care săvârşesc astfel de fapte păgubitoare, iar justiţia penală este cea care are rolul de a aplicarea acestor sanctiuni pentru stabilirea ordini sociale . Termenul de justiţie penală este folosit pentru a denumi sistemul normelor juridice penale care reglemendează relatiile de apărare socială. Normele şi sancţiunile asigură orientarea conduitelor umane. Societatea este interesată să asigure ordinea, echilibrul, structurile şi formele de organizare şi de conducere să asigure funcţionarea tuturor instituţiilor şi derularea normală a acţiunilor indivizilor şi lucrurilor iar acest lucru nu este posibil de realizat fără norme juridice şi fără sancţionarea celor care le încalcă . Sancţiunea este o parte componentă a normei juridice ea se referă la măsurile şi mijloacele ce se adoptă faţă de acei indivizi care încalcă regulile, prescripţiile normative . În dreptul penal sancţiunile ocupă un loc deosebit de important deoarece ele reprezintă mijloacele esenţiale de realizare a scopului legii penale, adică acela de a apăra valorile sociale fundamentale ale societăţii împotriva infractorilor. În legislaţia penală română există trei tipuri de sancţiuni: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă. Pedeapsa, este una dintre cele mai controversate probleme ale tuturor timpurilor, ca şi problema existenţei şi de altfel ca cea a sensului vieţii, frământănd raţiunea umană. Constatăm ca instituţia pedepsei a evoluat de la o societate la alta în funcţie de evoluţia vieţii sociale, deci putem spune că pedeapsa se reflectă în fizionomia epocii respective şi la fel ca şi criminalitatea, se află în dependenţă directă de structura socială, de particularităţile naţionale, sociale, şi culturale ale ei. Pedeapsa penală a fost şi va rămâne reacţia de bază a comunităţii faţă de acest fenomen social negativ. Pedeapsa este un instrument de violenţă instituţionalizată în mainile statului iar o discuţie despre fundamentul pedepsei duce inevitabil la cercetarea legitimităţii dreptului penal1. Nu degeaba s-a repetat până la saţietate că problema dreptului penal începe şi se sfârşeşte cu fundamentul şi scopul pedepsei.2 Factorul timp joacă un rol imens în viaţa unui om, dar în dreptul penal acestui factor nu i se acordă importanţa cuvenită. Chiar dacă vârsta autorului infracţiunii are o greutate decisisvă asupra responsabilităţii penale, legiuitorul, când stabileşte durata condamnării, este limitat, desigur, de durata vieţii omeneşti. Dacă unele legislaţii prevăd pedepse care merg de exemplu, până la o sută de ani, aceasta nu are decât o
1 2

Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck Cristina Rotaru Fundamentul pedepsei ed C.H.Beck

2

importanţă simbolică pentru că nu exprimă durata efectivă a pedepsei. Analiza devine mult mai complicată dacă încercăm să stabilim valoarea intrinsecă a factorului „timp”pentru evaluarea consecinţelor pedepsei privative de libertate. Timpul fiind un criteriu esenţial pentru sistematizarea vieţii omeneşti dar măsura fiecărei pedepse are un alt ritm interior pentru un copil, un adolescent, un adult sau un bătrân. Această valoare a pedepsei diferă de la o epocă la alta, fapt ce impune luarea în considerare a valorii specifice a timpului trăit. Politica penală nu poate face abstracţie de această problemă a ”timpului”, pedeapsa penală trebuind să fie o „haină pe măsură”. Atitudinea în faţa timpului este diferită la fiecare din cei patru participanţi la la realizarea actului de justiţie. legiuitor, judecător, administraţia penitenciară şi condamnatul. Legiuitorul trăieşte într-o lume abstractă de principii şi reguli de conduită şi acordă mai puţină atenţie timpului trăit de condamnaţi: durata pedepselor este stabilită pe baza ideii de retribuţie care încearcă să ţină cont de pericolul social al faptei şi de cel care emană din personalitatea autorului său. Atitudinea judecătorului este concentrată mai ales pe aprecierea faptei şi mult mai puţin pe înţelegerea personalităţii criminale. Contactul cu deţinutul în prevenţie este destul de scurt , iar în cadrul audierilor nu este timp-din păcate-pentru evaluarea trăsăturilor personalităţii celui judecat. Atitudinea în faţa duratei pedepsei privative de libertate este mult diferită la administraţia penitenciară:gardienii şi educatorii, personalul de învăţământ, şefii secţiilor, directorul şi adjuncţii săi, trăiesc o parte din viaţă în interiorul închisorii alături de deţinuţi. Ei sunt plasaţi atât de aproape de condamnat încât îl pot observa şi pot ajunge la o cunoaştere aprofundată a personalităţii lui. Cu unele rezerve, timpul trăit de gardieni şi de deţinuţi este asemănător. Ajungem la deţinutul care percepe timpul dintr-o poziţie coercitivă, apăsătoare şi artificială. Prin însăşi situaţia sa, deţinutul prezintă un univers uman specific, plin de contradicţii, frustrări şi neîmpliniri. Fiecare vine în penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante, a săvârşirii unor infracţiuni, dintre care unele deosebit de grave. Mulţi dintre ei nu se pot adapta din punct de vedere social, incapabili să integreze în cerinţele normelor de convieţuire socială. Această valoare a timpului diferă de la o epocă la alta, fapt ce impune luarea în considerare a valorii specifice a timpului trăit. Răspundera penală este instituţia juridică care cuprinde ansamblul noemelor juridice care reglementează raporturile juridice care se nasc în sfera activităţii de tragere la raspundere penală a tuturor celor care încalcă sau ignoră ordinea de drept prin săvârşirea de infracţiuni care se
3

desfăşoară de autorităţile publice, în temeiul legii, guvernată de principii proprii, în scopul apărării valorilor sociale esenţiale confirmate de ordinea constituţională în vederea menţinerii şi promovării ordini juridice şi binelui public3.

Capitolul 1. Istoricul pedepsei penale Secţiunea 1. Dreptul de a pedepsii in diferite civilizaţii Istoria pedepsei cu moartea este o parte a istoriei dreptului penal în genral şi a istoriei pedepsei în special. O priviere asupra evoluţiei
3

Lidia Barac constantele şi variabilele dreptului penal

4

idolatria. picior pentru picior”. „ochi pentru ochi.H. jurământului părţilor. expertize. notabilităţile statului. iar judecătorilor corupţi li se aplică pedeapsa capitală care se executa prin sinucidere impusă. probe materiale iar pedepsele erau modelate după legea talionului. Se lua în considerare numai fapta săvârşită. omucideri. garantat regele Soarelui şi al Justiţiei – Samaş. În atenuarea pedepselor capitale. răpirea de persoane. arderea dar admitea răscumpărarea sclavilor şi urmărea să limiteze arbitrariul judecătorilor. poporul evreu avea drept lege supremă „răzbunarea sângelui”. legitimă apărare . iar în perioada vieţii sedentare de bătrânii satului. În Egipt.acestei pedepse dă posibilitatea sa se constate că ea a jucat un rol deosebit fiind un instrument de represiune deşi nu în egală măsură şi totdeuna eficace folosit de clasele dominante în diferite orânduiri sociale Expunera privind evoluţia aceestei pedepse face necesară sublinirea caracterului ei de clasă aşa cum acesta s-a manifestat în istoria dreptului penal mai ales în practica judiciară prin aplicarea acestei pedepse. în timpul Regatului Nou (1650 – 1085 î.) se aplică pedeapsa cu moartea pentru rebeliune. sodomia. Crima fiind considerată ca o manifestare diabolică. conceptele de „tentativă” sau „complicitate” erau necunoscute. Regimul juridic chinez se caracterizează printr-un sistem de 4 Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei ed C. În epoca sumeriană pedepsele erau date de tribunalele care îşi desfăşurau activitatea pe baza unei proceduri judiciare bazată pe: declaraţiile martorilor.Beck 5 . s-a dezvoltat ideea de responsabilitate etică a delicventului. Începând însă cu creştinismul. circumstanţe atenuante. În cultura şi civilizaţia mesopotomiană dreptul era considerat de către sumero – babilonieni ca având un caracter divin. Dreptul asirian prevedea pedepse ca înecarea. Ca urmare a influenţei pe care exercitat-o teoria ecleziastică a penitenţei pedeapsa reprezenta conform doctrinei din Evul Mediu un răspuns la culpabilitatea morală a delicventului4. la evrei intervin alte noţiuni juridice: premeditare. Cu trecerea la viaţa sedentară. Se menţine pedeapsa capitală pentru omucidere voluntară. ca o expresie a păcatului.Hr. dinte pentru dinte. conspiraţie contra statului. viol şi adulter feminin. Crima era pedepsită cu moartea iar familia celui mort trebuia să-l ucidă pe ucigaş sau pe un membru al familiei acestuia. Justiţia era administrată de sfatul bătrânilor clanului în perioada vieţii nomade. mână pentru mână. comunitatea teritorială a luat locul comunităţii de familie de sânge. consumată. În faza nomadă.

manifestări de ură sau la compicitate. cei care se îmbătau public. Epoca iluministă a deschis dezbaterea cu privire la legiferarea sancţiunilor penale si aceasta perioada a reprezentat epoca de maxima efervescenţă a acestei instituţii care ulterior nu a mai pasionat cultura penalistă. expus viu sau mort. a dus la apariţia unei epoci de mari „scandaluri” pentru justiţia tradiţională şi la nenumărate proiecte de reformă. iar în Anglia în 1837. furtul din incinta templelor. epocă în care apar în proiect sau sunt redactate coduri penale „moderne”: Rusia 1769. o nouă teorie a legii şi a crimei. sumbra sărbătoare pontivă este pe cale să se stingă. legile erau aduse la cunoştinţă în scris. amputat.Pedepsirea cu recunoaşterea publică a greşelii fusese abolită în Franţa pentru prima oară în 1891. A dispărut corpul ca ţintă principală a represiunii penale. în haine prestriţe. insulta adusă zeilor. trebuia prestată în plină stradă sau pe principalele drumuri de ocnaşi cu zgarda de fier. aruncarea vinovatului într-un cazan cu apă fiartă – loviturile de bici sau baston. transformîndu-se într-un nou act procedural sau administrativ. o nouă justificare morală sau politică ale dreptului de pedeapsi.U. Austria 1788. Muncile publice. abolirea vechilor ordonanţe şi dispariţia treptată a vechilor cutume. Prusia 1780. însemnat pe faţă sau umăr. lovituri. În civilizaţia aztecă. închisoarea şi supliciile. sau definitiv. apoi din nou în 1830. Schimbările apărute în gândirea oamenilor. cum ar fi Pennsylvania. femeia adulteră. Evoluţia pedepsei de la forma primitivă aceea în care a pedepsei însemna a răzbuna.lea sau în prima jumătate a celui de-al XIX-lea. Ceremonialul pedepsei tinde să se eclipseze. Elveţia şi în unele state S. . trebuie să ne oprim la una: dispariţia supliciilor. În câteva zeci de ani a dispărut corpul torturat. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea. Pennsylvania şi Toscana 1786. exilul temporar. până la forma cea mai avansată a 6 .A. dezmembrat. cu bile de fier la picioare ţi care intrau în contact cu mulţimea de pe margini prin provăcări. Crimele care erau pedepsite cu moartea sunt cele care contraveneau ordinii religioase. Din numărul mare de transfrmări. Trădătorii şi profanatorii locurilor sacre erau condamnaţi la moarte. care în Austria. decapitarea. vorbe de insultă.represiune penală extrem de sever: pedeapsa capitală (pentru beţivi – epoca Chang). ruperea corpului în două. pierderea drepturilor civile.sugrumarea. datorită multiplelor evenimente desfăşurate în sec al XVIII-lea. Freanţa 1791. În epoca elenistică natura pedepselor aplicate varia în funcţie de condiţia socială a celor vinovaţi: pedepse pecuniare. oferit ca spectacol. Pedepsele erau extinse asupra întregii familii a vinovatului. asasinatul chiar dacă cel ucis era sclav. sunt aproape pretutindeni suprimate la sfârşitul secolului al XVIII.

Nu există o formulă în funcţie de care sa poată fi stabilit gradul de pericol social al unei infracţiuni de aceea se înregistrează o variaţie în timp şi spaţiu a sancţiunilor penale aplicate pentru acelaşi delict. individualizării etc. independenţa.Scopul urmarit fiind cel de represiune. reeducare si reintegrare sociala cat si de stopare a fenomenului infractional. ci şi de aprecierea diferită asupra gravitaţii abstracte a delictului pentru respective comunitate sau respectiva perioadă istorică . precum şi întreaga ordine de drept. Cu alte cuvinte. În sistemele de drept ale lumii pedeapsa se regaseste sub mai multe forme cum ar fi: incarcerarea . funcţionând în cea mai strânsă legătură şi intercondiţionare. Diferenţa nu este dată doar de sistemele diferite de drept. 7 . Aceste forme de pedeapse de cele mai multe ori nu isi ating scopul urmarit. cât şi aplicarea pedepsei relevă cea mai strânsă corelaţie şi interdependenţă între necesitatea protejării unor interese generale şi individuale. nu găsim o definiţie juridică a pedepsei. proprietatea. Pedeapsa este principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. intimidarea. restabilirea echităţii sociale. Japonia. de aceea scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale. bazate pe principiile legalităţii. urmăreşte. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. intimidarea şi corectarea. intimidarea şi apărarea societăţii de atentate criminale. amenda etc. În dreptul penal din majoritatea ţărilor străine ca Germania Anglia .pedepsei aplicate de instituţiile statului. Ca regulă. apără sistemul şi relaţiile sociale de faptele socialmente periculoase care subminează cele mai importante condiţii de existenţă ale societăţii. Doctrina penală franceză: consideră ca scopuri ale pedepsei: răsplata. SUA. între cele două dimensiuni ale prevenţiei. pe când juriştii din Marea Britanie: evidenţiază ca scop al pedepsei elementul represiv. în primul rând. pedeapsa cu moartea. Atât instituirea. elaborări vizând problemele pedepsei găsim doar în doctrina penală. Doctrina penală occidentală evidenţiază trei scopuri ale pedepsei: răzbunarea. preîntâmpinarea şi corectarea. Franţa. viaţa şi sănătatea persoanei. Legea penală apără împotriva infracţiunilor suveranitatea. apărarea valorilor ocrotite de legea penală împotriva infracţiunilor prin prevenirea şi combaterea acestora. unitatea şi indivizibilitatea statului. prin restabilirea ordinii de drept şi a echităţii sociale. Dificultatea majoră ce apare in legatură cu alegerea de către legiuitor a pedepsei adecvate pentru o anumită infracţiune este data de notiunea de gravitate a acelei infracţiuni. prin instituirea şi aplicarea ei. Adevăratele scopuri ale pedepsei penale nu pot fi regăsite decât în finalitatea legii penale însăşi care. constituie istoria pedepsei.

6 excluzând prevederile art. aceste comportamente deviante sunt privite diferit de la o comunitate la alta. Încălcarile acestor reguli de conduită sunt considerate ca fiind comportamente deviante. Antichitatea.Este o dilemă faptul că . Aproape în întreaga istorie a omenirii.6 atasat Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Potocolul aditţional nr 13 semnat la Vinilius 2002 vine in completarea Protocolului adiţional nr. acest fapt este consemnat în art 1 al Protocolului nr.1 „abolirea pedepsei cu moartea „ 8 . mai ales pentru că. Pentru unele comunitaţi un tip de comportament pate fi considerat deviant.în secolul XXI .dar numărul celor în care condamnarea la moarte este legale este mult mai mare. Aceaste sanţiuni se datorau încalcării regulilor de conduită impuse de comunitatea din care făceau parte. 13 art. Evoluţia sistemului pedepsei în dreptului penal romanesc a. Însă. 6 Protocolul adiţional nr.in Protocolul adiţional nr. In art. mai este practicată pedeapsa capitală. În lume exista 84 de ţari în care se fac execţii. Astfel o prima forma de realizare a justiţiei a îmbrăcat forma răzbunării care putea fi individuală sau 5 Pedeapsa cu moartea este abolită . De-a lungul istoriei.2 al aceluiaşi Protocol se arată faptul că " un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte savarşite în timp de razboi sau în pericol iminent de razboi. Acelaşi lucru putem spune şi de modul de percepere a pedepsei care a evoluat de la epoca la alta şi de la o civilizaţie la alta. În Europa . iar pentru altele acelasi tip de comportament poate fi considerat nedeviant. în toate constituţiile democratice şi în acte de importanţa internaţională precum „Declaraţia a Drepturilor omului” sunt enunţate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. decide prin articolul 1 abolirea pedepsei cu moartea5. statul respectiv va comunica secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislatiei in cauză . pedeapsa a constituit un mod de sancţionare a oamenilor. 2 si aboleşte in toate circumstanţele pedeapsa cu moartea 6 . cel mai important fiind dreptul la viată. Nimeni nu poate fii condamnat la o asemena pedeapsa si nici executat . Relaţiile de apărare socială au apărut şi s-au dezvoltat si perfecţionat odată cu statul. modul de pedepsire era axat pe mutilarea corpului până la provocarea morţii Secţiunea 2. o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevazute de aceasta legislatie şi conform dispoziţiilor sale. 13 .

dinte pentru dinte” O treia formă era constituită de regula compozităţii însemnând o înţelegere ce intervenea între agresor şi victimă . nici reguli scrise. tentativa nu era cunoscută. Perioada moderna. încercând printre altele să înlăture aplicarea pedepsei cu moartea . delicte şi contravenţii. ci munca silnică pe viaţă iar infracţiunile erau clasificate în trei : crime. Codului civil şi Codului penal. c. În perioada regimului turcofanariot legile cu caracter penal au fost Pravilniceasca condică. Izvoarele istorice ale acestuia sunt : Codul penal francez (1810) şi Codul penal prusian (1859). În istoria dreptului penal român prima lege cu dispoziţii penale a fost Legea tarii. Noţiunea de vinovăţie nu era cunoscută şi nu existau. pedepsele complementare şi accesorii nu se prevedea pedeapsa cu moartea. Legiunea Caragea si Criminaliceasca condica. egalitatea în faţa legii penale. măsurile de siguranţă măsurile educative (pentru minori). Aceasta a ţinut multă vreme locul Constituţiei. Codul Cuza consacra principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.colectivă . De asemenea ea marchează modernizarea gândirii juridice penale în perioada feudalismului dezvoltat. Istoria dreptului penal cunoaşte până în prezent succesiunea a trei Coduri penale : 1. “Codul penal de la 1937” (“Codul penal Carol al II-lea”) Acest cod a avut un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918 se introduc pentru prima dată alături de pedepse. umanizarea pedepselor.”Codul penal de la 1865 “(“Codul Cuza”) : care realizeaza unificarea legislativă penală şi marchează începutul dreptului penal român după unirea Moldovei cu Muntenia din 1859. nu prevedea pedeapsa cu moartea. Codul Climach. grele şi intimidante. 2. A doua formă era reprezentată de Legea talionului conform căruia pedeapsa trebuie să fie proporţională cu agresivitatea de aici si conceptul : “ochi pentru ochi. fiind asimilată infracţiunii consumate. In epoca Evului Mediu apare pentru prima dată noţiunea de pedeapsă de asemenea apar codurile scrise iar pedepsele era crude. In conceptia lui Cesare Beccaria si Montesquieu acestia au avut în această perioadă un rol deosebit în formarea gândirii juridico-penale. care a înlăturat practica talionului. de asemenea. I se 9 . iar complicele se pedepsea ca şi autorul. Evul Mediu. b.Încă de la 1789 găsim încercări de fundamentare şiinţifică din epoca dinaintea revoluţiei franceze a fenomenului pedepsirii interesul a venit mai ales in epoca feudală carcterizată printr-o barbarie de neimaginat în apicarea pedepselor iar burghezia afost cea care a debutat cu sugestii pentru umanizarea pedepselor .

mai ales 7 8 Pavel Abraham .7 d. Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat 2002 Grotius : “Poena est malum passions quod infligitur propter malum actionis “ 10 . precum şi principiul individualizării pedepselor. Codul penal de la 1937 era structurat în trei părţi care cuprindea: a) dispoziţii generale. pentru delicte şi pentru contravenţii . aceasta s-a menţinut până în 1956. In anul 1948 s-a republicat Codul penal de la 1937 sub denumirea de Codul penal al Republicii Populare România Dreptul penal român transformându-se într-un instrument al politicii comuniste. rămânând în plan secund instrumentul de apărare a societăţii împotriva criminalităţii. A fost considerată una dintre cele mai evoluate legi ale timpului acesta rămânând în vigoare până în 1969. Secţiunea 3. b) dispoziţii privitoare la crime şi delicte. iar în anul 1947 s-a instaurat regimul comunist care în 1948 introduce instituţia “infracţiunii prin analogie”. Asemeni Codului penal anterior pedepsele erau de trei feluri : pentru crime. 3. Dreptul penal român în perioada 1910 – 1969: Prima lucrare de sinteza în domeniul dreptului penal este scrisă de I. La un an de zile de la intrarea în vigoare a acestui Cod se instaurează dictatura regală a lui Carol al II-lea şi se introduce pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile contra siguranţei statului care s-a menţinut până în anul 1990. Tanoviceanu în 1912 în colaborare cu V. Deşi codul lui Carol al doilea nu cupindea dipoziţii din care să rezulte definiţia pedepsei şi nici referitoare la scopul ei cuprindea totuşi reglementări clare cu privire la pedepse speciile şi gradele acestora . încălcându-se astfel principiul legalităţii.atribuie pedepsei rolul educativ. minorii răspunzând penal de la 12 ani . c)dispoziţii privind contravenţiile. “Pedeapsa este raul suferintei ce se da pentru raul faptei 8“ S-a constatat ca odata cu trecerea timpului atat fapta prohibita cat si pedeapsa ce trebuie aplicata au dobandit conotatii noi. fiind în vigoare şi astăzi cu toate că a fost elaborat sub influenţa ideologiei marxiste el a consacrat principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal. Adoptarea Codului penal de la 1969 a marcat un alt moment important în evoluţia dreptului penal român. 6 / 1990 . Pedepsele penale in lumina filozofiei dreptului . A fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale. Dongorez personalitatea marcantă în acest domeniu rămâne însă Vintilă Dongoroz autor al “Tratatului de drept penal” publicat în 1929.“Codul penal de la 1969”. fiind abolită prin Decretul-Lege nr. In această perioadă s-au înăsprit condiţiile răspunderii penale. introducându-se instituţia individualizării pedepsei .

Lupta inegală. de o singură parte toate forţele. enormitatea pedepsei trebuie să ajusteze reciproc cele două serii ce se succed crimei şi anume:efectele acesteia şi efectele pedepsei.religioase dar si social-economice. Legat de pedeapsă. diferenţa constă în 11 . ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită ci trebuie orientate către un scop care sa constituie temeiul juridic si filozofic al aplicarii acesteia scopul fiind “prevenirea savarşirii altor crime in viitor “. acelaşi Foucault a adăugat faptul că: pentru cel pedepsit. constituie de veacuri. Prin valorizarea sentimentului religios crima era considerata o manifestare diabolica iar pedeapsa devenea o ispasire a pactului savarsit dar desigur erau diferentiate in functie de pozitia sociala un exemplu ar fi faptul ca preotii si demnitarii erau privilegiati pentru delictele minore si aspru pedepsiti pentru delictele grave . Platon . dat fiind că este vorba de apărarea fiecărui individ în parte. Dar. pedeapsa trebuie să fie considerată şi interesantă. Binevenită este remarca lui Foucoult „Într-adevăr. Aristotel evaluează importanţa rolului preventiv al pedepsei afirmând că o persoană comite o crimă atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă sau atunci când crede că nu va fii prins şi judecat . pentru a-l pedepsi. Această idee a fost reluată şi de către Seneca “căci dupa cum spunea Platon nici un om inţelelept nu pedepseste pentru ca s-a săvarşit o faptă rea ci pentru că ea sa nu mai fie repetata . toate drepturile.” Am putea sublinia atunci faptul că a pedepsi va fi o artă a efectelor. ca şi la fiecare dintre elementele sale.Aristotel au evidenţiat problematici referitoare la criminalitate care inca si azi mai sunt de actualitate . Referitor primul gânditor al antichităţii Platon acesta explica astfel: fenomenul faptului că pedeapsa nu poate fii justificata prin ea insăşi . Acestor enumerări ca şi condiţii. decât să se opună enormităţii greşelii. punându-se de fapt problema „măsurii” şi a economiei puterii punitive. împotriva lui. infractorul devenind duşmanul comun. societatea are dreptul să se ridice în întregul ei. toată puterea. trebuie:să fie mai puţin arbitrară cu putinţă. să depăşească mecanica forţelor şi să-şi dovedească utilitatea din prisma unei modelări temporale.Pedeapsa penală este o funcţie generalizată. infracţiunea opune un individ întregului corp social. Faptul că pedeapsa este orientată spre viitor şi că cel puţin una din funcţiile ei majore este de a preveni. Dar lucrurile chiar trebuie să stea în felul acesta. Marii filozofi ai lumii antice ca Socrate. Se ajunge astfel la constituirea unui formidabil drept de a pedepsi. Foucault sublinia faptul că pentru ca să funcţioneze. coextensivă în întregul corp social. una din justificările curente ale dreptului de a pedepsi. să reprezinte suportul exemplului dar şi discursul putând fi inversat.

Ca rezultantă a regulilor pedepsei ar fi că multe persoane ispăşesc fărădelegile săvârşite. Şi totuşi. 2)-regula identităţii suficiente: pedeapsa nu acţionează deci asupra corpului. exesul ei tinde să devină principiul economiei sale ca măsura justelor ei proporţii. de gradul prezumabil de răutate şi de calitatea intrinsecă a voinţei acesteia. pentru a înţelege pedeapsa e bine să ne amintim cele şase reguli de bază pe care se sprijina şi anume: 1)-regula cantităţii minimale :pentru ca pedeapsa să producă efectul aşteptat. La nivelul societăţii a împiedica o crima si a o pedepsii a devenit o artă a efectelor şi calculelor economice 9. La nivevul societatii calculul se face avand in vedere : Ce costa mai mult sau mai putin societatea? Nepedepsirea infractorului ori prinderea acestuia si 9 Prof. 5)-regula adevărului comun: adevarul juridic trebuie sa fie acelasi cu adevarul comun iar solutiile instantelor trebuie sa para tuturor ca legitime iar legile sa fie omogene cu simtul comun . Conotatiile social-economice care i s-au atribuit pedepsei de-al lungul timpului au ajuns pâna la punctul in care totul se rezuma la calcule economice . 4)-regula deplinei certitudini: reprezinta ideea unei pedepse determinate cu inconvenientele care decurg din ea ia legatura dintre crima si pedeapsa trebuie sa apare ca necesara. „trebuie să pedepsim exact atât cât să împiedicăm”.faptul că efectul preventiv aşteptat ca urmare a pedepsei şi a ostentaţiei acesteia. pedeapsa constând în pierdera libertăţii. 6)-regula specificării optime. „magia” de a face bine şi a nu se mai întâmpla nimic din ceea ce poate fi rău. reamintindu-se totodată că. Dr. Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint Brasov 2002 XC 12 . să depăşească binele pe care vinovatul l-a obţinut de pe urma crimei. Pedeapsa trebuie să împiedice recidiva şi să ţină seama de natura profundă a criminalului. La toate acestea se mai adaugă şi condiţiile din închisoare care nu ar trebui folosite ca o sancţiune în plus. Trebuie să pedepsim exact atât cât să împiedicăm . 3)-regula efectelor laterale :pedeapsa trebuie să aibă efectele cele mai puternice asupra celor ce nu au comis greşeli. exemplul pierzându-şi de-a lungul istoriei vieţii şi pedepsei. la limită dacă ne-am putea asigura că vinovatul n-o mai poate lua de la capăt. Decât să imităm astfel vechiul sistem şi să fim mai severi. ci asupra reprezentării. e nevoie să fim mai vigilenţi. determină faptul că pedeapsa pentru toţi e la fel dar nu are aceeaşi forţă pentru toată lumea. ar fi suficient să-i facem pe ceilalţi să creadă că respectivul a fost pedepsit. în închisoare. Univ. Ele se află acolo ca sancţionaţi şi nu pentru sancţiuni. e de ajuns ca răul pe care îl produce.

Iar la nivelul individului calculul se face astfel care sunt avantajele de pe urma savarsiri infractiunii si care sunt dezavantajele adica pedeapsa care risca sa o primeasca posibilitatea de a fii prins posibilitatea de a fii gasit vinovat si condamnat . Secţiunea 4. organizarea drepturilor apărării sunt.cum de altfel cetăţeanul trebuie sa cunoasca ceea ce este pemis şi cea ce este interzis. anonim. în 1764 — a declanşat o reformă profundă a instituţiilor represive.1 Principiile exprimate de Beccaria in “Despre infracţiuni şi pedepse “ referitor la institiţia pedepsei A) Principiul legalităţii delictelor si pedepselor Ceea ce înseamna ca cetăţeanul nu poate fii limitat de drepturile sale individuale decât prin voinţa legiuitorului ca reprezentant al voinţei generale . propunând elaborarea unei politici penale luminate. Opera lui de reformator a schimbat. astfel. marchiz de Beccaria (1738-1794). Cesare Bonesana.apărut. Este socotit reformatorul dreptului penal.pedepsirea . cuceriri care i se datorează. 13 . inegalităţii pedepselor în funcţie de statutul social al persoanelor şi atrocităţii supliciilor. B) Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv. Justificarea pedepselor în viziunea lui Cesare Beccaria. dreptul penal mondial cât nu reuşise acesta să se schimbe în sute de ani. abolirea supliciilor. coerente şi eficiente. publicist şi economist italian. cetăţeanul trebuie de asemenea protejat de abuzurile puterii . Tratatul său Dei delitti e delle pene („Despre delicte şi pedepse") . Esenţa reformei beccariene constă în asigurarea egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei penale şi în individualizarea pedepselor. Deşi a mai publicat şi alte lucrări în domeniul economiei singura lucrare cu adevarat apreciată şi valoroasa a rămas “Tratatul despre infracţiuni si pedepse” 4. Legalitatea reprimării. Introducere. în numai câteva zeci de ani. fiind expresia protestului opiniei publice şi al filosofilor epocii împotriva procedurii secrete. Beccaria a fost printre primii care au atras atenţia asupra cauzelor economice şi sociale ale criminalităţii. moderarea pedepselor. A ezitat destul de mult înainte de a o publica dar cartea a avut un success imediat si universal fiind tradusa in majoritatea limbilor europene. torturii.

este şi azi prezentă deoarece încă ne mai confruntăm cu aplicarea torturii pentru a se afla “adevărul “(dar care e oare adevarul ?) în derularea anhetelor judiciare . C) Necesitatea aplicării unor pedepse moderate sigure şi prompte Epoca in care apar ideiile lui Beccaria se caracterza prin pedepse barbare ca pedeapsa cu moartea de unde si preocuparea lui Beccaria de a atrage atenţia asupra violenţei pedepselor . F) Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă. necesitatea ca judecata şi probele să fie publice Autorul se pronunţă împotriva procedurilor secrete si asupra si introducerea unui sistem acuzatorial tocmai pentru a se evita comiterea unor abuzuri. “Frâna cea mai puternica împotriva infracţiunilor nu este spectacolul groaznic dar trecator al morţii unui ticălos .el dovedeşte ca pedeapsa cu moartea nu e nici necesara si nici utilă. a devenit animal de povară . salbaticia pedepselor nu numai ca era inumană dar şi inutila deoarece nu rigoarea supliciului . G)Necesitatea prevenirii delictelor Necesitatea preveniri delictelor reiese din întreaga carte “despre infracţiuni si pedepse “ şi din modul în care Beccaria înţelege utilitatea pedepselor 10 11 Valerian Cioclei : Manual de criminologie Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti . De aici conluzionăm că pedeapsa nu trebuie să urmarească o chinuire a vinovatului scopul fiind acela împiedicare a făptuitorului a mai dăuna societăţii . E) Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penal .despăgubeşte cu truda sa aceea societete pe care a lezat-o”11.descurajant si prin urmare util pentru conservarea ordinii sociale. Nu este utilă pedeapsa cu moartea deoarece le dă un exemplu de cruzime oamenilor chia daca razboaiele ne-au învăţat să vărsăm sânge nu ar trebui ca legile să sporească exemplul înfricoşător.2001 14 .Beccaria explica faptul ca este mult mai dureros pentru un infractor să fie privat de libertatea sa sis a supravieţuiascăincondiţii mizere decât dacă ar fii pedepsit cu moartea iar beccaria exemplifică foarte frumos “ideea morţii oamenii o vad întotdeauna într-o depărtare ceţoasă”12. ca mijloc de obţinere a probelor Valabilitatea ideilor lui Beccaria. D) Desfiintarea pedepsei cu moartea Cesare Beccaria este primul care intr-o lucrare publicată solicită abolirea pedepsei cu moartea .2001 12 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti .ci certitudinea pedepsei poate poate exercita un rol preventiv 10 . Deşi inca din vremea lui Beccaria ne confruntăm cu tortura care este prezentă in anchetele judiciare încă nu am reuşit sa eliminăm această gravă problemă.ci exemplul îndelug şi greu al unui om lipsit de libertate care .

Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern. Pedeapsa cu moartea deşi abrogată în toate statele europene la nivel mondial dezbaterea acestui subiect este încă “vie” si actulă deorece unele state ale lumii încă mai practică acestă pedeapsă. Deşii bazata iniţial pe intuiţie şi raţionamente deductive. creaţia beccariana are o dimensiune criminologică incontestabilă iar aspectul cel mai evident este legat este legat de acentuarea laturii preventive în raport cu cea represivă14. 13 14 Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti .2 Actualitatea ideilor lui Beccaria În prezent ideile lui Beccaria exprima unele din principale concepte în stabilirea rolului şi eficacitatea pepepsei în dreptul penal . Referitor la principiul legalităţii constatăm că în prezent este consemnat în codurile penale si chiar in constituţiile majorităţii statelor dar încă se mai lucrează la faptul că dipoziţiile legale sunt lipsite înca de claritate iar inflaţia legislativă duce la o imposibilitate practică a cunoaşterii unor dispoziţii legale. În mod evident opera lui Beccaria conţine idei filozofico-juridice cu un mare impact socio-legislativ şi de mare longevitate.necesară .cerând un mai mare respect pentru drepturile acuzatului .proporţională cu infracţiunile.trebuie să fie esenţial publică . În conluzie înca mai este de lucru la principiul legalităţii iar Beccaria este înca actua.La finalul carţii Beccaria formulează o teoremă generală: “pentru ca orice pedeapsă sa nu fie o violenţă a unuia sau mai multora împotriva unui cetăţean particular . Tortura ca mijoc de anchetă deşi ilegală ea este pacticată cu success lucru ce a determinat încheierea unei convenţii europene si internaţionale împotriva torturii si a tratementelor degradante şi inumane. 4.aplicând idei umanitare şi raţionale .dictată de lege “13.abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepsei trebuie să fie estimarea vătămării provocată de delicvent socitătii pedepdirea acestuia intr-un mod în care să ajute la prevenirea săvarsirii de noi infracţiuni. Prevenirea criminaliţăţii reprezintă azi o coponentă esenţială în cadrul politicilor anticriminale elaborându-se tactici şi stategii prerventive. Rolul reformator al gândirii beccariene a fost deseori subliniat în doctrina penală mai mult s-a remarcat vocaţia universală a operei sale. 2005 15 .2001 Valerian Cioclei „Manual de criminologie „ editura All Beck.cea mai mică dintre cele posibile în împrejurările date . promptă .relevând importanţa prevenirii delictelor .

Beck 16 . Consecinţele la care face referire în definiţie constau în anumite privaţiuni şi suferinţe la care este supus făptuitorul şi care trebuie în acelaşi timp să aibe aptitudinea de a exercita o funcţie inhibitorie.H. Condiţii generale ale sancţiunilor de drept penal Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele pe care legea penală le impune în cazul încălcării preceptelor sale.Capitolul 2.instrumente de realizare şi restabilire a ordinii de drept15. măsurile de constângere pe care le atrage comiterea faptelor prevăzute de legea penală şi totodată . în măsură să îi determine pe cei care ar fii înclinaţi să încalce legea penală 15 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. Sancţiunile de drept penal Secţiunea 1.

iar aceasta la rândul său. pedeapsa fiind personală şi proporţională cu gravitatea faptei şi pericolul social al făptuitorului. 4) Principiul umanismului aplicarea sancţiunilor trebuie să compatibile cu ordinea juridică şi morala a societăţii.H. Caracterele sancţiunilor de drept penal Sancţiunile de drept penal nu pot fi aplicate decat de organele juridice şi în temeiul legii. Aceste sancţiuni fac să determine schimbarea mentalităţii celor care au săvârşit infracţiuni prin încercarea de a le corecta coduita. alături de infracţiune si de răspunderea penală17.este consecinţa juridică a săvârşirii infracţiuni18 Secţiunea 2. pentru că sancţiunile nu pot fi aplicate decât persoanelor care au savârşit infracţiuni 3)Sancţiunile au caracter legal . sancţiunile sunt efectul raspunderii penale. În concepţia codului penal în vigoare. 5) Sancţiunile au caracter de individualizare potrivit acestuia se ţine cont de anumite criterii şi anume : -persoana infractorului 16 17 Gabriel Silviu –Barbu Drept execuţional penal editura C. 2) Sanctiunile au caracter personal . În cuprinsul oricărei norme juridice penale regăsim alături de dispoziţie. Prezenţa sancţiunilor în normele penale ajută la cunoşterea consecinţelor in cazul în care nu se respectă legea iar în felul acesta se asigură funcţia preventivă a legii penale. Specificul principiilor care reglementează sancţiunea de drept penal derivă din fapta concretă ce prezintă conţinutul unei infracţiuni. Aplicarea sancţiunii de drept penal se face pe baza următoarelor principii : 1)Sanctiunile au caracter revocabil pentru a se putea apăra ordinea de drept iar în cazul existenţei unei noi erori judiciare. sancţiunea ce se aplică în situaţia în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii respective.H. sanctiunile să poată fi inlaturate si reparată greşeala . Sancţiunile de drept penal sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal în vigoare. Beck 18 Vintilă Dongorez si coloboratorii vol 2 pg 19 17 .să se abţină de la o astfel de condită16. pentru că acestea pot fi aplicate numai în măsura în care sunt prevăzute de legea penală şi în limitele legii ( “nulla poena sine lege”). Beck Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.

Dreptul penal reglementează ca sancţiuni de drept penal în special pedepsele.circumstanţele agravante si atenuante . măsurile de siguranţă si măsurile educative. şi nu în ultimul rând al ştiinţei 18 . Unele sancţiuni au un caracter preponderent represiv (pedepsele). altele au un caracter preventiv (măsurile de siguranţă) care se aplică pentru a preveni săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală prin înlăturarea unei stări de pericol.anularea unor acte juridice civile. sancţiunile de drept penal se deosebesc de celelalte sancţiuni printr-o serie de caracteristici diferite.Codul penal în vigoare pe lânga aceste sancţiuni reglementează şi unele sancţiuni cu caracter administrativ iar în cazul în care în cadrul procesului penal se soluţionează şi acţiunea civilă apar şi sancţiuni civile sub forma despăgubirilor . Luând ca exemplu sancţiunile juridice civile acestea au carcter reparator sau restuiitiv constând în masuri de restabilire a situaţiei anterioare (restituiri de bunuri . Pedepsele penale fac parte din categoria sancţiunilor cu caracter represiv si retributiv având si o funcţie de prevenţie totodată prin finalitatea pe care in mod automat si evident o are . Datorită evoluţiei societăţii şi a progreselor stabilite în domeniul penologiei. etc) acum făcând comparaţie cu sancţiunile de drept penal acestea au caracter represiv si retributiv.-conduita infractorului înainte si după săvârşirea infracţiunii . Secţiunea 3 Locul sancţiunilor în dreptul penal Sancţiunea de drept penal este o măsura de constrângere prevazută de legea penală aplicată cazul incălcării dispoziţiilor cuprinse în norma de incriminare. alte sanmcţini de drept penal sunt masurile de siguranţă şi măsurile educative care au deopotrivă caracter preventiv . Amintim şi un alt caracter al sancţiunilor penale şi anume fapul că ele acţionează post delictum .concursul de infracţiuni -starea de recidivă Făcând referire la cadrul general al sancţiunilor juridice . Din punctul de vedere al mecanismului aplicării sancţiunilor juridice putem diferenţia sancţinile de drept penal de cele extrapenale prin modul în care actiunile se pun în mişcare şi anume actţiunea civilă este lăsată la latitudinea autorului dreptului lezat să acţioneze în timp ce în cazul acţiunilor penale în majoritatea cazurilor se pune în mişcare din oficiu de aici şi catracterul necesar şi inevitabil al sancţiunilor de drept penal . al ştiinţei criminologice(iar aici îl avem pe Cesare Beccaria care a avut un rol deosebit de important referitor la sancţiunile în dreptul penal).modul şi mijloacele de săvârşire a faptei .

Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C.19 Capitolul 3 . în dreptul penal român sa folosit termenul de origine greacă poeni care exprimă două sensuri a) sensul de răscumpărare a daunelor . caracteristici Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi reprezintă cea mai importantă categorie fiind în acelaşi timp şi măsuri de constrângere ce se aplică infractorilor 20 .termen ce nu exprimă o încarcătură juridică . în scopul înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Pedepsele sunt cele mai importante sancţiuni de drept penal fiind totodată specifice dreptului penal.Noţiune.H. Abia prin legiuirile fanariote se introduce termenul de pedepsă care îşi are originea di substantivul din greaca modernă „ pedevzisis „ ce înseamnă instrucţie. iar măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu caracter preponderent preventiv şi se i-au faţă de persoanele care au săvarşit fapte prevăzute de legea penală.penitenciare sancţiunile de drept penal au cunoscut o continuă diversificare şi perfecţionare. 19 . Pralivele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu utilizează termenul autohton . Potrivit legii 278 din 2006 actualul cadru al sancţiunilor din dreptul penal a fost cu preponderenţă îmbunătăţit prin completarea Codului penal în vigoare iar sancţiunile vor fii separate în funcţie de persoana făptuitorului adica sancţiuni aplicate persoanelor fizice sau persoanelor juridice .Pedepsele Secţiunea 1 . măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile exclusiv infractorilor minori şi care au conţinut preponderent educativ. măsurile desiguranţă si măsurile educative .acela de cercetare . învăţatură de corecţie 19 20 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. Noţiunea de pedeapsă îsi are istoricul ei.H. astfel încât astăzi există trei categorii de de sancţiuni de drept penal: pedepsele.vătămărilor pricinuite prin actul delictuos sens ce aminteşte de compoziţiunea antichităţii b)sensul de ispăşire adcă sensul religios al pedepsei .Beck. În legiuirile noastre vechi. Beck Gabriel –Silviu Barbu .

cuminţire. Pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice prin următoarele caracteristici esenţiale: a) este o măsură de constrângere de represiune de privaţiune deoarece persoana împotriva căreia se aplică este pusă în situaţia de a suferii în mod silit. prevăzută de lege. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare. În raport cu alte cu alte categorii de pedepse se întrebuiţează denumiri diferite după specificul ficărei pedepsse astfel: peapsa cu moartea era denumită şi pedeapsa capitală pedepsa cu închisoarea era denumită pedeapsă privativă de libertate pedepsele care privesc bunurile se numesc pedepse pecuniare pedepsele care privesc drepturile condmnatului se numesc pedepse privative de drepturi. pedeapsa implică deci o suferinţă o privaţiune sau o restrângere de drepturi civile .. o privaţiune de bunuri . 20 . d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii de infracţiuni si numai de instaţele judecătoreşti . Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. o privaţiune de libertate . Caracterele pedepsei. aplicată de instanţa. În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important îl ocupă pedeapsa este menită să asigure restabilirea ordinii de drept incalcată prin săvârşirea de infractiuni. judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni Trăsăturile pedepsei reţinute in definiţia de mai sus se regăsesc şi în definiţia legală dată acesteia prin dispoziţia art. Prin această caracteristicăse realizează funcţia de aparare socială împotriva infracţiunilor pe care o a are dreptul penal. c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală ceea ce înseamnă că nu poate fii aplicată decât de către stat şi în numele societăţii. Astăzi noţiunea de pedeapsă are are o mulţime de definiţii daca ne gândim la doctrina penală. Nu există pedeapsă în general ci doar pedeapsă sub forma sancţiunii aplicată pentru infracţiune. unde se arată că: . uneori în cazuri excepţionale chiar de viaţă în unele ţări. e) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni .52 din Codul penal. Prin efectul exeplarităţii pedeapsa avertizează pe toţi ceilalţi subiecţi care ar fi tentaţi să comittă o infracţiune că ar primi aceeaşi pedeapsă daca comit o faptă similară . Ca măsura de constrângere .Pedeapsa este o masură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului . b ) este un mijloc de reeducare prin aplicarea pedepsei nu se urmareste doar reprimarea infractorului pedeapsa având un efect educativ de împiedicare a repetării conduitei antisociale.

necesară reeducării şi reformării sociale a persoanei condamnate. alături de alte mijloace şi măsuri stimulează obligativitatea reeducerii condamnatului şi a educării persoanelor care execută acţiuni-inacţiuni cu semnificaţie socială. iar în cazul încălcării ordinii de drept. determină un anumit tratament juridic. Principiul suprem al reformării sociale constă în acţiunea în limitele legii. psihice şi morale făcând posibilă înhibarea atât pentru condamnat cât şi pentru alte persoane de a produce pe viitor acţiuni-inacţiuni de natură penală. forma şi gradele acesteia fiind indicate de lege. care stabilesc întotdeauna anumite constrângeri fizice. Codul penal. Scopul şi funcţiile pedepsei . prin facultatea de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale. Acordul acţiunii/inacţiunii individului cu legea reprezintă regula convieţuirii sociale (prin respectarea regulilor şi libertăţilor socioumane)şi. implicit. În conformitate cu articolul 52. iar încălcarea legii. regimul şi modul de executare a unei acţiuni/inacţiuni considerată a fi infracţiune. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. având o relaţie juridică directă cu fapta. Pedeapsa devine absolut necesară în momentul încălcării ordinii de drept ea trebuie să apară pentru apărarea ordini sociale şi pentru al pune pe infractor în imposibilitate de a acţiona . reprezintă o formă specială de infracţiune ce va avea ca efect pedeapsa. în genere şi în special. Semnificaţia politicii penale constă într-o singură caracteristică:a lua măsuri pentru pedepsirea şi intimidarea infractorilor. Consecinţele negative ale acţiunii/inacţiunii individuale culpabile sunt raportate la 21 . acceptarea constrângerii individuale prin pedeapsă. obligativitatea respectării acesteia şi a schimbării conduitei individuale în conformitate cu principiile moralei şi ale legalităţii. Secţiunea 2. Aplicarea pedepsei reprezintă o formă a constrângerii juridice. limitele. Pedeapsa penală. a) Scopul pedepsei.Pedeapsa este principalul mijloc de realizare prin constrângere a ordinii de drept. Conţinutul. Odată tulburată ordinea de drept prin săvârşirea infracţiunii pentru stabilirea ordinii de drept si reîntronarea sentimentului de securitate socială decât intervenţia energică şi promptă a organelor juridice ale statului pentru aplicarea pedepsei şi constângerea infractorului la executarea acesteia. Obligativitatea normei penale indică modalităţile de constrângere a persoanei condamnate prin intermediul principiilor practice de schimbare a conduitei individuale. un imperativ categoric al legii. Pedeapsa este necesitatea constrângerii prin norma de drept. astfel încât să se menţină autoritatea legii. care să întemeieze autoritatea ordinii de drept. garanţia realizării principiilor ordinii de drept.

în sensul îndreptării pe viitor a comportamentului individual astfel încât să nu se mai realizeze alte infracţiuni. pe lângă limitarea drepturilor şi exercitarea libertăţilor individuale. fie din cauza temerii. 2)prevenţia generală reprezintă o formă de constrângere realizabilă prin:indicarea formelor şi limitelor pedepselor penale în legile generale şi în legile speciale. b)Funcţiile pedepsei În sistemul juridic românesc sunt enumerate ca funcţii ale pedepsei 21 Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne edirura C. acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni. Activitatea de prevenire se realizează atât sub forma determinării condamnatului de a nu mai săvârşi alte infracţiuni(prevenţie specială)prin adoptarea măsurilor educative şi restrictive în perioada executării pedepselor. Scopul va fi realizat astfel încât prin executarea pedepsei să nu se cauzeze suferinţe fizice sau înjosirea persoanei condamnate. efectul preventiv realizânduse în cazurile pedepsirii cu rapiditate a infractorilor. la producerea unor suferinţe fizice şi morale rezultate din condamnarea penala.Beck 22 .retribuţie 21. implicit. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte schimbarea consecinţelor comportamentului. Un fenomen semnificativ al realizării instituţiei prevenţiei generale constă în certitudinea aplicării pedepsei penale pentru acţiunea/inacţiunea considerată infracţiune. În doctrina penală se atribuie pedepsei diferite scopuri :prevenţie generală . cât şi prin determinarea generală a oricărei alte persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligată la aplicarea regimului sancţionator(prevenţie generală)şi. modul de executare concretă a pedepsei care trebuie să adapteze pe condamnat la regimul sever şi la exigenţele legii.prevenţie specială . 1)prevenţia specială reprezintă constângerea condamnatului la executarea pedepsei. „ deaorece vom fi chinuiţi de dorinţa libertăţii când suntem în închisoare”. va fi supus unui tratament juridic de reeducare. Fiecare condamnat se află într-un univers psihologic şi social de motive şi valori. individualizarea pedepsei pentru acţiunea/inacţiunea săvârşită în funcţie de pericolul social şi de circumstanţele reale de producere ale faptei.H. urmând ca fie datorită convingerii. iar prin măsurile legale de reeducare se realizează reformarea socială a condamnatului. Întrucât pedeapsa constituie unicul mijloc de sancţiune a acţiunii/inacţiunii considerate infracţiuni rezultă că scopul acesteia este reprezentat de „prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. Sub influenţa măsurilor şi metodelor de reeducare-fenomen complex. iar nu cauzarea de suferinţe fizice şi nici înjosirea persoanei acestuia. urmând a se adopta măsuri pentru combaterea cauzelor şi condiţiilor fenomenului criminogen.persoana infractorului. în executarea pedepsei penale-se urmăreşte îndreptarea condamnatului. perioadă în care .

Funcţia de reeducare se constată prin influenţa pe care o are pedeapsa asupra conştiinţei condamnatului pe întreg parcursul procesului penal. Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârşirea infracţiunii. precum şi formarea unor deprinderi conforme cu morala majorităţii membrilor 22 23 Constantin Mitrache Drept penal român partea generală editura Universul Juridic . când măsurile de reeducare sunt adoptate în funcţie de gravitatea şi personalitatea infractorului. Răul. recidivist sau minor. Funcţia de reeducare constă în influenţarea asupra mentalităţii şi deprinderilor condamnatului.reeducare. din momentul începerii urmăririi penale. decurg din privaţiunile la care condamnatul este supus ca urmare a acesteia: privaţiune sau restricţie de libertate. al aplicării pedepsei şi în timpul executării pedepsei. Antolisei Manuale di diritto penale . funcţia de readaptare . iar în unele legislaţii . care au propulsat prevenţia generală. în concepţia dreptului penal. este folosită de stat şi implică o anumită suferinţă impusă infractorului ca reacţie socială la infracţiunea săvârşită de acesta. funcţia de exemplaritate22.privaţiune de dreptul la viaţă. b) Funcţia de reeducare Pe lângă funcţia de constrângere ce se exercită asupra condamnatului. În dreptul penal italian . În toate cazurile. prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială. de diferitele metode şi procedee ce i se aplică în funcţie de împrejurarea că este infractor primar. intimidare.funcţia de constrângere funcţia de reeducare. suferinţa.Bucuresti 2003 Alexandru Boroi Drept penal partea generală citat din F . din cauza influenţei studiilor criminologice şi sociologice. cu menţiunea că la intrarea în vigoare a Constituţiei republicane . Constrângerea este determinată de necesitatea apărării societăţii. accentul se pune pe mecanismele neoretribuţioniste. pedeapsa îndeplineşte şi funcţia de reeducare a acestuia.23 Funcţiile pedepsei penale sunt următoarele: a) Funcţia de constrângere Pedeapsa. ca măsură de constrângere coercitivă. ci este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. milano 2000 23 .teoriile trediţionale priviviind funcţiile pedepsei se circumscriu ideilor fundamentale de retribuţie. Sistemul de drept francez consacra ca funcţii ale pedepei: funcţia de retribuţie funcţia de intimidare. încetează a mai fi o pură retribuţie (rău pentru rău). privaţiune sau restricţie de drepturi civice. Reeducarea şi îndreptarea depind de persoana celui condamnat. a valorilor sociale vătămate sau periclitate prin infracţiune. privaţiune de bunuri.Parte generale editore Giuffre. deoarece pedeapsa. în sensul înlăturării deprinderilor antisociale şi formării altora corespunzătoare exigenţelor societăţii. afecţiunea pe care o implică pedeapsa.

Categoriile şi limitele generale ale pedepselor sunt prevăzute în capitolul 24 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. văzând constrângerea la care este supus condamnatul. d)Funcţia de eliminare. e) după importanţa şi rolul lor : pedepse prinicipale. cel puţin temporar. dar necesar pentru schimbarea unei mentalităţi profund antisociale şi pentru a pune la adăpost societatea. s-a propus ca la infracţiunile. c)Funcţia de exemplaritate. Această funcţie decurge din caracterul inevitabil al pedepsei atunci când a fost săvârşită o infracţiune. care produc un prejudiciu material. Secţiunea 3 Clasificarea pedepselor Ştiinţa penală a procedat la clasificarea pedepselor penale datorită numărului şi varitatetăţii pedepselor pentru a permite o mai bună cunoştere şi folosire a pedepselor. c) după durata lor : pedepse perpetue. pedepse mixte. cu cerinţele acesteia. a cărui reeducare urmează să se facă. pedepse privative sau restrictive de drepturi morale b) după gravitatea lor: pedepse criminale. Izolarea de societate reprezintă un şoc moralmente dureros. pedeapsa să funcţioneze şi ca mijloc de reparare a prejudiciului. pedeapsa poate acţiona şi prin funcţia sa de eliminare temporară sau definitivă a condamnatului din societate. Codul penal în vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor. pedepse de simplă poliţă .societăţii. în condiţiile privaţiunii de libertate. pedepse secundare 24. prin combaterea şi lichidarea orientărilor şi deprinderilor antisociale. a) după obiectul asupra careia poartă coerciţiunea le clasificăm astfel : pedepse corporale . Pentru realizarea scopului său. Beck 24 . d) după caracterul lor: pedepse politice. pedepse corecţionale. pedepse de drept comun. abţinându-se de la săvârşirea unor infracţiuni. pedepse pecuniare . Această funcţie constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o produce asupra altor persoane care. vor manifesta reţinere.H. Realizarea acestei funcţii depinde de fermitatea şi promptitudinea tragerii la răspundere penală a celor care au comis infracţiuni. pedepse temporare . spre exemplu. pedepse privative sau restrictive de libertate. împotriva periculozităţii infractorului. e)Funcţia de reparare a prejudiciului Deoarece multe infracţiuni cauzează prejudicii materiale victimelor.

închisoare se execută două dintre pedepsele principale: 1) detenţiunea pe viaţă şi 2) pedeapsa cu închisoarea . Alexandru Şerban : Drept execuţional penal editura C. b)închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. Pedepsele aplicabile persoanei fizice Introducere. d)regimul deschis .Pedepsele. 27 Regimurile în care se execută pedepsele privative de libertate sunt : a) regimul de maximă siguranţă. Pedeapsa închisorii este. Condamnaţii au posibilitatea să trecă dintr-un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de lege privind executatea pedepselor .Beck. de societate îndepărtare de mediul normal de viaţă al omului izolare care este trăită de condamnat ca o constrângere apăsătoare25. c) amenda de la 100 lei la 50000 lei. b) degradarea militară . prin natura ei o pedeapsă severă pentru că ea constă într-o izolare de familie . 1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă Pedeapsa cu moartea prevăzută de codul nostru penal. Pedepsele principale sunt acelea care se pot aplica singure pentru faptele penale săvârşite 26 .Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art 64. 3. 3) amenda de la 100 lei la 50 000 lei . Secţiunea 4. În conformitate cu Codul penal în vigoare acestea sunt : 1) detenţiunea pe viaţă 2) pedeapsa cu închisoarea de la 15 zile la 30 de ani . c) regimul semideschis. Beck Codul penal roman art 53 (3) alin 1 ed. 2. Potrivit legii în . 71. a fost înlocuită în anul 1990 cu pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. b)regimul închis.Pedepsele principale sunt : a) detenţiunea pe viaţă. pedepsele sunt de trei feluri: 1) principale 2) complementare 3) accesorii 1. Alexandru Boroi Drept penal Partea genrală ed C. 2 25 Gabriel –Silviu Barbu .H. din Codul penal.H. în condiţiile prevăzute în art.Pedepsele complementare sunt : a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani . A) Pedepsele principale aplicabile aplicabile persoanei fizice. În conformitate cu articolul 53.Potrivit art 53(3) din Codul penal executarea pedepselor privative de libertate se bazeză pe sistemul progresiv . Hamangiu 26 27 25 . art.

dar nu cu caracter temporar cum este închisoarea . b) Regimul detenţiunii pe viaţă Conform Codului penal în vigoare în art 54 este descris regimul detenţiunii pe viaţă şi anume faptul că: detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare.Iar în cazul în care condamnatul împlineşte vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea de 25 de ani. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este privativă de libertate. Detenţinea pe viaţă a fost introdusă ca şi o înlocuire a pedepsei cu moartea . iar regimul în care se execută este reglementat de legea privind executarea pedepselor . 2 -Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea 26 .p) În acest caz se aplică o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă. Constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vieţii lui. c) Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă Detenţiunea pe viaţă va putea fi aplicată nu dacă infractorul . Detenţia pe viaţă este o pedeapsă principală şi reprezintă cea mai severă pedeapsă din legislaţia penală actuală. regimul executării fiind în acelaşi timp reglementat în legea privind executarea pedepselor. a) Noţiune. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor ci se aplică pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani . Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă absolut determinantă şi sub aspect că nu poate fi adaptabilă. ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.ci cu caracter perpetuu.109 al. 6/1990 prevăzând că toate dispoziţiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal. Codul de procedură penală şi alte acte normative fiind considerate ca referindu-se la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare. Executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă are loc în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. prevăzută în Codul Penal art 53 lit a şi art 54. dacă este stăruitor în muncă. (art.p) d)Liberarea condiţionată Referitor la art 55 (1) : 1.55 55 (1) 55 (2). detenţiunea pe viaţă are avantajul că poate fi retrasă în caz de eroare judiciară.din Decretul Lege nr. la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (ar t.cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune.2 C. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea . 55 C.

p). Executarea pedepsei închisorii se face potrivit dispoziţiilor legale privind executarea pedepselor în locuri de deţinere anume destinate.167.357 al. săvârştă în timp de război (art. părăsirea câmpului de luptă.155163) şi art. Beck 27 . oferind largi posibităţi de individualizare judiciară şi recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuri extreme . 2 Pedeapsa închisorii a) Noţiune . Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută şi în legile penale speciale pentru fapte deosebit de grave.2 C.efectivă a 15 ani de detenţiune. b) Regimul de deţinere 1.4 C. pentru infracţiuni grave contra siguranţei transporturilor (distrugerea şi semnalizarea falsă care a avut ca urmare o catastrofă pe calea ferată). se aplică.Pedeapsa se consideră executată. pentru unele infracţiuni grave contra capacităţii de apărare: capitualrea. în mod corespunzător.p ) Şi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite pe timp de război (art.p) . dispoziţiile art. Femeile condamnate de la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnaţi bărbaţi.unele infracţiuni contra păcii şi omenirii. 61.H. perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii. 358 al. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune. 3.pentru infracţiuni de omor deosebit de grav (art. dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin.176 C.Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea ci unică în două cazuri :pentru infracţiunea de genocid.sub regimul prevăzut de legea 276 / 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilo de siguranţă dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal30 . 3.29 În codul penal pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută spre exemplu: pentru infracţiuni grave contra siguranţei statului(art. pedeapsa închisorii constă în izolarea de societate a celui condamnat prin încarcerarea acestuia . C.p). Minorii condamnaţi la pedeapsa închisori execută pedeapsa 28 29 Codul penal român editura Hamangiu Codul penal român editura Hamangiu 30 Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C. 2. dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune.Ca măsură de constrângere . 1. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani pentru marea majoritate a infracţiunilor.28 e)Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire art 52 (2)În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii.

sau poate admite cererea. Instanţa se pronunţă prin hotărâre. si a doua conditie ceruta. dac cel condamnat este staruitor in munca. Ea este prevazută. de către judecatoria în a cărei rază teritorială se află locul de detenţie (sau de tribunalul militar in a cărui rază teritorială se află închisoarea militară). sau a unei jumatati. t.separat de condamnaţii majori sau in locuri de deţinere speciale . capitolul 3. Ea poate fi revocată de instanţa de judecată in condiţiile prevazute de lege. si la o treime. Cod penal. în cele mai multe cazuri. 59. partea generală care constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat de instanţă să o plătească în contul statului . cei trecuti de 60 de ani barbati si 55 de ani femei. in cazul inchisorii mai mari de 10 ani. in cazul inchisorii mai mari de 10 ani. Amenda penală este o sancţiune bănească ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevazute de Codul penal. asigurandu-li-se posibilitatea de a continua învăţămîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregatire profesională potrivit cu aptitudinile lor. Liberarea conditionata are ca efect faptul ca pedeapsa se considera executata. si anume: dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei. ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa inchisorii si se aplică numai în limitele prevăzute de lege. situaţie în care cererea poate fi reînnoită în termen de până la un an. disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare. t. Termenul de apel şi cel de recurs este de 3 zile. cand ajung la varsta de 18 ani. in cazul infractiunilor savarsite din culpa. partea generala si consta in punerea in libertate a condamnatului inainte de executarea in intregime a pedepsei care i s-a aplicat . Potrivit legii procesual penale. in cazul inchisoriicare nu depaseste 10 ani. in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani. III. in cazuri speciale (condamnati in timpul minoritatii. daca intervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei. c) Liberarea condiţionată Masura prevazuta in sectiunea 1. sau cel putin trei patrimi. la cerere sau la propunere. daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. b)Stabilirea amenzii Amenda penală este o pedeapsă principală cu caracter pecuniar prevazută in cap. Termenul de executare a pedepsei se reduce la jumatate.III. art. cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. daca indeplinesc celelalte conditii prevazute de lege). liberarea condiţionată se dispune. art. Pe lângă arătarea limitelor generale ale amenzii ( de la 100 lei la 50 000 lei ) Codul penal consacră în art 63 reguli cu privire la stabilirea amezii : 28 . 63 din Codul penal. 3 Amenda penală a)Noţiune. putând respinge cererea. III.

1 lit. iar maximul de 10 000 lei. minimul special al acesteia este de 150 lei.Ori de cate ori legea prevede că o infractiune se pedepseşte numai cu amenda. minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15 000 lei. atunci când cel condamnat la pedeapsa amenzii se sustrage cu rea-credinţă de la plata acesteia. amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. c) Înlocuirea pedepsei amenzii Potrivit art. iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an.31 Condiţii: 1) Persoana să fi fost condamnată la pedeapsa amenzii. 2) Condamnatul să se sustragă cu rea-credinţă de la plata ei. 53 pct. instanţa va dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea în limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită. 63 (1) din Cod penal. Ca orice pedeapsă. abligatoriu. . învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. B) Pedepsele complementare aplicabile persoanelor fizice Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate pedpsei principale pe care o completează rezultă de altfel că ele nu pot fii pronunţate de sine statatoare. minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30 000 lei. Aplicarea 31 Codul penal roman editura Hamangiu. în condiţiile art.. 29 .Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele. Nu e posibil înlocuirea amenzii cu închisoarea în două situaţii: a) Când amenda e prevăzută ca sancţiune unică. lit. amenda se înscrie în cazierul judiciar al condamnatului . c). 76. -În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor. fără a-i arata limitele. b) Când la pedeapsa amenzii s-a ajuns. -În caz de aplicare a clauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor. teza a II-a. dar refuză să o plătească. amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în Codul penal şi se stabileşte în aşa fel încât să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la intreţinerea. Sustragerea cu rea-credinţă – Atunci când persoana în cauză realizează venituri sau deţine bunuri cu care ar putea să achite amenda. ca efect al circumstanţelor atenuante. e.În cazul în care persoana nu dispune de mijloace. Pedepsele complementare se aplică de instanţă . nu se poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii 3)Amenda să fie prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii. creşterea. alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an.

Pedepsele complementare sunt de două feluri a) De interzicere a unor drepturi (art. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fii aplicată minorilor infractori 32 32 Art 109 alin. pe o perioadă de la 1 la 10 ani. iar durata interzicerii trebuie să fie aceeaşi pentru toate drepturile care intră în conţinutul pedepsei. c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate.pedepselor poate fii de două feluri obligatorie (cand este prevăzut expres de lege ) sau facultativă (când este lăsat la aprecierea instanţei aplicarea pedepsei complementare ). Nu pot fi interzise toate drepturile prevăzute de art. Pedeapsa constă în interzicerea unuia sau mai multor drepturi. afară de cazul când legea dispune altfel.3 Cod penal român 30 . aplicarea pedepsei complementare se poate face numai pe lângă o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin doi ani. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. cod penal. Se aplică obligatoriu atunci când norma de incriminare o prevede şi se aplică facultativ atunci când. a). b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. instanţa apreciază că se impune aplicarea ei pentru întregirea conţinutului pedepsei principale. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă . cod penal) b) A degradării militare a) Pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi Ea poate fi aplicată obligatoriu sau facultativ. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii . 64. 64. Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. prevăzute de art. d) drepturile părinteşti. Întotdeauna. e) dreptul de a fi tutore sau curator. 64. deşi nu este prevăzută în norma de incriminare. de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.ori după pescripţia executării pedepsei.

b)Pedeapsa complementară a degradării militare Aceasta constă în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă ea se aplică atunci când persoana condamnată este militar activ sau rezervist. cu durata pedepsei privative de libertate. alcătuit din măsuri educative şi pedepse. Asta pentru că executarea pedepsei accesorii încep din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Legiuitorul a instituit pentru infractorii minori un sistem mixt de sanctiuni. 64.H. Delicvenţa juvenilă reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional în societatea modernă prezentând o sporire numerică dar şi o continuă accentuare a precocităţii infracţionale33. Aplicarea ei este facultativă atunci când infracţiunea comisă a fost intenţionată iar pedeapsa aplicată este închisoarea cuprinsă între 5 şi 10 ani. Pedeapsa accesorie poate fi mai mare sau mai mică decât pedeapsa privativă de libertate. Degradarea militară e obligatorie atunci când pedeapsa principală este detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani. întotdeauna. interzicerea drepturilor părinteşti sau a dreptului de a fi curator este lăsată la aprecierea instanţei atunci când executarea pedepsei se face la locul de muncă. într-un ziar central sau local ales de instanţă. 33 34 Alexandru Boroi Drept penal partea generală ed C. Durata pedepselor accesorii nu coincide. Degradarea constă în pierderea oricărui grad militar al persoanei. Introducere. Aceasta constă în publicarea. Necesitatea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atât mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe. Codul penal de la 1968 a ridicat llimitele de vârstă la care minorul poate răspunde penal.Beck C. Se preconizează apariţia unei noi pedepse complementare. Butiuc. pe banii condamnatului. iar faptele pot fi deosebit de periculoase34. cod penal lit a)-c). de drept. nefiind posibilă o degradare parţială. Sancţiunile aplicabile minorilor 1. Secţiunea 5.În Codul penal din 1937 răspunderea penală a minorului a fost fixată la vârsta de 15 ani impliniţi iar între limitele de le 13 la 15 ani minorul răspundea numai dacă se constata că a avut discernământ. din condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă şi constă în interzicerea unor drepturi prevăzute în art. C) Pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice Pedepsele accesorii decurg. Prin excepţie. a hotărârii de condamnare. Răspunderea penală a minorilor 31 .

De aceea în mecanismul individualizării pedepselor. Pedepsele aplicate minorilor care săvârşesc infractiuni deosebit de grave şi vădesc o periculozitate deosebită.p. de componenta măsurilor educative. Aceste sanctiuni sunt adecvate conditiilor fizice.Aplicabilitatea unei categorii exclude aplicarea celeilalte .educativ (art. destinate unor personalităti în formare şi susceptibile de influentare. psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulti..). Ambele categorii de pedepse urmăresc prevenirea săvârsirii de infracţiuni în viitor . Comparat cu acesta din urma sistemul sanctionator pentru minori apare evident mai blând. Pedepsele aplicabile minorilor sunt : închisoarea şi amenda. De asemenea. minoritatea constituie.Regimul de aplicare este unic pentru toate categoriile de minori care răspund penal. cât mai ales prin modul de aplicare şi executare. b) libertatea supravegheată. Datorită acestor particularităti pedepsele aplicabile minorilor alcătuiesc. alături de măsurile educative un sistem sanctionar special. în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecării sau a căror faptă a fost descoperită după majoratul infractorului. pe de o parte. sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ. comun. Nu se aplică minorilor pedeapsa detentiunii pe viaţă. care functionează alături de sistemul general. 101 C. Astfel. o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei. în principal. În fine. prevederea în lege a unor pedepse pentru minorii infractori are şi un rol preventiv general descurajând pe cei care ar fi tentati să săvârşească infracţiunile astfe sanctionate. nu se aplică minorilor pedepsele complementare. Trebuie menţionat totdată. aplicarea măsurilor educative apare ca lipsită de ratiune.35 Legea prevede 4 măsuri educative: a) mustrarea. recurgerea la sanctiuni penale se impune mai ales din raţiuni practice. Cadrul sancţiunilor Acesta este alcătuit. in limite reduse la jumătate in raport cu cele aplicabile adultilor. că pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atât prin natura lor. A) Măsurile educative 35 M. aplicabil adultilor. o cauză de diferenţiere şi o stare de atenuare a pedepselor 2. c) internarea întrun centru de reeducare şi d) internarea într-un institut medical.Partea generală ed Lumina Lex Bucuresti 2005 32 .Trăsătura caracteristică a acestui sistem este dată. alături de tentativă. iar condamnările pronuntate pentru infractiunile săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităti sau decăderi.Basarab Drept penal. din măsuri educative. iar pe de altă parte din pedepse.

Ivan Individualizarea pedepsei ed C. însă sub o supraveghere deosebită. acestea. de a înştiinţa de indată instanţa dacă minorul se sustrage de la supraveghere.În modelarea comportamentului infractorilor minori. cu explicarea pericolului social al faptei pe care el a săvârşit-o. Dacă însă apreciază că persoana căreia i-ar reveni supravegherea nu ar putea-o îndeplini în conditii satisfăcătoare.Beck.În principiu ea nu trebuie să fie luată mai mult decât o dată. Într-o astfel de situaţie extremă.103 din Codul penal. b) Libertatea supravegheată este prevăzută de art. Măsura mustrării se ia în cazul faptelor extrem de uşoare sau in cazul faptelor mai puţin uşoare. de aceea în cadrul sistemului sancţionator aplicabil minorilor legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative .36 a) Mustrarea este prevăzută de art. 33 . cu arătarea modului cum trebuie să se poarte în viitor pentru a dovedi că s-a îndreptat şi cu avertizarea că dacă va săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsură educativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă. instanta va dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane de încredere. măsura libertăţii siupravegheate nu poate fi luată. iar dacă nu există o astfel de cerere. 102 din Codul penal. 36 Gh. Legea prevede că instanţa pune in vedere persoanei sau reprezentantului instituţiei căreia i s-a încredinţat supravegherea. dacă minorul se află încă sub influenta deprinderilor şi mentalitătii caracteristice copilăriei. la prima faptă comisă. timp de un an socotit de la data punerii în executare a hotărârii. încredinţează supravegherea unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Măsura constă în lăsarea minorului în libertate. în arătarea de către instanta de judecată.Măsura este temprară iar durata este fixă de un an neputând fiind nici scurtată nici prelungită astfel că măsura nu poate fii luată faţă de minorul care atrecu de vârata de 17 ani. singura măsură aplicabilă ar fi internarea minorului intr-un centru de reeducare. Această măsură educativă constă în dojenirea (certarea) minorului. Fără existenţa unei persoane sau unei instituţii căreia să i se incredinţeze supravegherea minorului.H. Pentru supraveghere. la cererea acesteia. îndatorirea de a supraveghea indeaproape pe minor in scopul îndreptărli lui. în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. un rol deosebit de important revine şi acţiunii de constrângere prin măsuri educative. eventual. celui care l-a adoptat sau tutorelui. În cazul neîndreptării instanţa va recurge la o măsură mult mai drastică chiar şi la o pedeapsă. prin acţiunea şi finalitatea lor apar ca fiind mai potrivite pentru a realize îndreptarea minorilor şi pentru a le corecta conduita lor. minorul este încredintat de instantă părinţilor sau. de preferinţă unei rude mai apropiate.

p. c) lnternarea intr-un centru de reeducare este prevăzută de art. de regulă. După luarea măsurii libertăţii supravegheate. Acest scop urmează să fie realizat prin posibilitatea asigurată minorului internat de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesionată potrivit cu aptitudinile sale. însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă fapta săvârşită constituie infracţiune. dacă prelungirea este necesară pentru realizarea scopului internării 37. de maxim 3 ore pe zi..Coca Cozma si colab. după programul de şcoală. deoarece scopul ei este reeducarea minorului . Dacă înăuntrul termenului de un an de la data punerii in executare a libertăţii supravegheate. instanta poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani.104 din Codul penal. Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale. este in realitate o măsură de reeducare. Legea prevede şi posibilitatea încetării executării măsurii prin liberarea minorului înainte de a deveni major. 107 C. Aşa cum s-a arătat. instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. dacă el a dat dovezi temeinice de îndreptare. b) să nu intre in legătură cu anumite persoane. pe o perioadă nedeterminată. decât până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani. Dacă în perioada liberării minorul are o comportare necorespunzătoare. 104 alin. se poate dispune revocarea 37 M. c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă. în zilele nelucrătoare şi în vacanţă. Potrivit dispozitiei din art. măsura internării în centrul de reeducare se ia pe timp nedeterminat. Este o măsură educativă privativă de libertate ce constă in internarea minorului infractor într-un centru de reeducare. Deşi este denumită educativă. 2 C. după un an de la data internării minorului în centrul de reeducare. Legea prevede totuşi că.Totodată instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii: a) să nu frecventeze anumite locuri stabllite. instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.). atunci când este cazul. la data când minorul devine major. Se ia faţă de minorul in privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare (art. de sârguintă la învătătură şi la însuşirea pregătirii profesionale. instanţa incunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea unde este angajat precum şi. instanta poate dispune libera rea lui înainte de a deveni major. dar nu poate dura. instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă. cu o durată Între 50 şi 200 de ore. Justiţia pentru minori ed Universul Juridic Bucureşti 2003 34 .p.

D )Internarea într-un institut medical-educativ masură prevăzută de art 105 din Codul penal . datorită stării fizice sau psihice. nu poate dura decât până la data când minorul a împlinit vârsta de 18 ani. de un regim special de instruire şi educatie. şi internarea în institutul medical educativ poate înceta prin revocare. iar nu fată de cei iresponsabili. Ca şi măsura internării în centrul de reeducare. pe durată nedeterminată.p. instanta revocă liberarea minorului şi mentine internarea până la majoratul acestuia. are nevoie de un tratament sau de îngrijiri medicale şi. întocmai ca aceasta. cât şi un regim educativ care se aplică concomitent cu tratamentul medical. întrucât măsura internării într-un institut medical-educativ este condiţionată de starea fizică sau psihică maladivă a minorlului. lnstania care dispune încetarea măsurii internării în institutul medical-educativ poate. dar. legea prevede că ea trebuie să înceteze îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea ei şi aceasta înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.). dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului. 38 Gh. In acelaşi timp însă.liberării şi reinternarea lui într-un centru de reeducare.H. Specific acestora este doar faptul că starea lor fizică sau psihică reclamă atât îngrijiri medicale. deci care răspund penal. ca şi internarea într-un centru de reeducare. să ia fată de minor măsura internării într-un centru de reeducare (art. atunci când consideră că este necesar. În cazul în care minorul săvârşeşte din nou. Dacă însă nu este necesară aplicarea unei pedepse. implicit. corespunzător stării sale. ca şi în cazul internăril într-un centru de reeducare. Ivan Drept Penal Parte generală ed C.1 C. în perioada internării sau în aceea a liberării înainte de a deveni major o infractiune pentru care se apreciază că este necesară aplicarea pedepsei închisorii. Internarea într-un institut medical educativ se dispune de către instanta competentă să judece cauza penală în care este implicat minorul. Măsura se ia fată de minorii infractori. Totodată. instanta revocă măsura internării.Beck Bucureşti 2008 35 . Prin aceasta măsura educativă a internării într-un institut medical-educativ se deosebeşte de măsura de sigurantă a internării medicale care constă exclusiv din tratament medical38. dacă în perioada internării minorul săvârşeşte din nou o infractiune şi instanţa apreciază că este necesară aplicarea pedepsei inchisorii. fată de care nu pot fi luate nici un fel de măsuri educative. într-o astfel de situatatie. legea prevede posibilitatea ca instanţa să dispună prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani. Este tot o măsură educativă privativă de libertate ce se poate lua fată de minorul care. însă. 106 alin.

Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului. 109 alin. Este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor. limitele pedepsei se reduc la jumătate. tratamentul medical efectuându-se in conditii de detentie. fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani. se aplică minorului pedeapsa inchisorii de la 5 Ia 20 ani.p. pedeapsa care. cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite. dimpotrivă. Potrivit dispozitiei din art. pentru care se prevede un regim sanctionator special.1 C. consideră aplicabilă pedeapsa alternativă a închisorii. după caz. 39 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. Pedepsele aplicabile infractorilor minori 6. se vor stabili prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumătate pe baza dispoziţiei din art. care a înlocuit pedeapsa cu moartea. trebuie să fie aplicată minorului.p. ed C. 1 Cod penal. 109 alin. instanta va trebui mai întâi să aleagă între aceste alternative. 113 sau 114 C. este prevăzută ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii. 2 C. 72 alin.2 C.1 Închisoarea. 109 alin. Când instanta apreciază că în spetă ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă. operatiunea de individualizare a pedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astfel determinate. 109 alin.. după părerea sa. instanţa aplică minorului această pedeapsă. Când..H.p. Aspecte de drept comparat . calificate sau atenuate ale infractiunli respective. potrivit dispozitiei din art. în limite reduse la jumătate.Beck Bucureşti 2006 36 . Când minorul a săvârşit o tentativă. iar minimul special nu poate depăşi niciodată 5 ani.p.ca şi in aceea în care instanţa a aplicat pedeapsa închisorii unui minor care avea nevoie şi de tratament medical... Limitele sale sunt determinate prin derivatie pornind de la limitele speciale prevăzute de lege pentru infractiunea săvârşită. Reducerea limitelor se face raportat nu numai la pedeapsa prevăzută pentru infractiunea in configuralia tipică. 21 alin. se vor aplica dispoziliile din art. Secţiunea 6. şi apoi cele privitoare la tentativă39 Dacă pentru infractiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detentiunii pe viată. Se vor aplica deci mai intâi dispoziţiile privitoare la minoritate. conform dispozitiei din art. în temeiul dispozitiei din art. pe baza criteriilor generale de individualizare şi a dispozitiei explicite din art. va aplica minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani. 1 Cod penal. intrucât in cvasitotalitatea cazurilor pedeapsa detentiunii pe viată. 2 Cod penal. limitele pedepsei aplicabile. dar şi la aceea prevăzută pentru variantele agravate.

p. 6. el nu devine recidivist şi deci nu i se poate agrava pedeapsa ca urmare a stării de recidivă. 34 C. De asemenea. sunt incidente dispozitiile din art.. 1 C. iar pentru alta s-a aplicat o pedeapsă. la executarea pedepsei şi la actiunea unei măsuri educative.2 Amenda penală aplicabilă minorilor.p . este supus executării pedepselor accesorii în temeiul dispozitiilor din art. 71 C. Pe durata executării pedepsei.p. 109 alin. Executarea pedepsei închisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unor reguli speciale. minorilor condamnaţi li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.p.Beck Bucureşti 2008 37 . Aşa cum s-a arătat. iar aplicarea unei pedepse cu închisoarea nu apare ca necesară. Determinarea limitelor pedepsei aplicabile şi individualizarea pedepsei se fac în general după aceleaşi reguli ca în cazul pedepsei închisorii. deoarece minorul nu poate fi supus. Dacă minorul săvârşeşte un concurs de infracţiuni. condamnatii minori execută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale. Când pentru una din infracţiunile concurente s-a luat o măsură educativă. Potrivit dispoziţiei din art. Ivan Drept Penal Parte generală ed C.40 lncidenta acestei pedepse se adevereşte ca oportună în raport cu minorii care săvârşesc infractiuni în preajma ajungerii la majorat. 3 C. adecvate stării psiho-fizice a acestuia. 57 alin. în acelaşi timp. Amenda este a doua pedeapsă principală aplicabilă minorilor infractori şi se aplică in limitele prevăzute de lege pentru infractiunea săvârşită... condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei fracţiuni de pedeapsă mai reduse decât în cazul majorilor. aşa încât în ipoteza în care minorul săvârşeşte din nou o infracţiune. când luarea unei măsuri educative nu mai este practic posibilă.). măsura educativă va fi revocată. sau chiar de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dacă el împlinise 18 ani.H.Condamnarea minorului la pedeapsa închisorii nu poate constitui prim termen al recidivei. reduse însă la jumătate (art. Necesitatea prevenirii combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atat mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori 40 Gh. Condamnarea anterioară reprezintă însă un antecedent penal de care trebuie să se tină seama la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită din nou. În legile speciale există infracţiuni pentru care sunt prevăzute alte limite alee amenzii în aceste cazuri reducerea va opera asupra limitelor respective. de la data când condamnatul a devenit major.

nici cei din urmă nu pot fii subiect de drept penal . faptele lor nu constituie infracţiuni şi nu li se aplică sancţiuni penale 42 Secţiunea 7. Pentru ca persoana juridică să aibă calitatea de subiect indirect activ al infracţiunii trebuie să se verifice pe de o parte. este şi ea un raport juridic penal de conflict. în interesul ori în numele său.H. care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat. a autorităţilor şi instituţiilor publice. Putem spune astfel că persoana juridică apare ca subiect indirect al infracţiunii săvârşite. dacă ea 41 42 Costică Bulai Manual de drept penal Partea generală editura Universul Juridic 2007 Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală. ed C. Noţiuni generale Răspunderea penală a persoanei juridice a fost introdusă prin modificările aduse de legea 278/2006 pin care persoanele juridice cu excepţia statului. născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.41 Sub aspectul răspunderii penale între minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care au împlinit această vârstă dar nu au ajuns la 16 ani fără să se fii făcut dovada că au acţionat cu discernământ nu există deosebiri.Beck Bucureşti 2006 38 . Statul are dreptul şi îndatorirea de a trage la răspundere penală persoana juridică. de data aceasta între stat pe de o parte şi o persoană juridică pe de altă parte. răspunderea persoanei juridice. persoana juridicã e ţinută să răspundă de infracţiunile săvârşite de persoana fizică. Aspecte de drept comparat . iar aceasta este obligată să răspundă penal pentru infracţiunea săvârşit în realizarea obiectului său de activitate.recrudescenţe iar faptele pot fii deosebit de periculoase. Ca şi răspunderea persoanei fizice.Întrucât însă persoana juridică se manifestă în viaţa socială prin persoana fizicã al cărei reprezentant este sau care acţionează pentru realizarea obiectului său de activitate. răspund penal pentru infracţiunea săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice 7. În acest caz subiect pasiv al răspunderii penale este persoana juridică.1.

3. instituţii publice ce desfăşoară o activiate ce nu poate fi desfăşurată de o persoană juridică de drept privat. subiect al răspunderii penale Conform prevederilor Codului Penal pot fi subiecte active ale răspunderii penale toate persoanele juridice existente cu excepţia persoanelor juridice de drept public şi anume: statul. iar pe de altă parte trebuie examinate raporturile persoanei juridice cu persoana fizică subiect activ nemijlocit al infracţiunii. autorităţile publice. Pentru angajarea răspunderii persoanei juridice trebuie să se constate pe de o parte săvârşirea unei infracţiuni. de un angajat al acesteia ori de o persoană care acţionează în realizarea 43 Costică Bulai Manual de drept penal Partea Generală editura Universul Juridic 2007 39 . Este justificată exceptarea statului de la răspunderea penală deoarece deoarece el este titularul dreptului de a trage la răspundere persoana juridică şi astfel el nu poate fi în acelaşi timp subiect activ şi subiect pasiv al răspunderii penale. anume să fie determinată de obiectul de actvitate al acesteia. iar pe de altă parte infracţiunea săvârşită se află într-o anumită legătură cu persoana juridică. Eventualele infracţiuni comise de funcţionarii publici nu sunt comise în numele autorităţii ce le reprezintă ci în nume personal şi atrag răspunderea penală a celor ce le-au săvârşit.2 Persoana juridică. În concepţia legiuitorului român este suficient să se constate că infracţiunea a fost săvârşită de un reprezentant al persoanei juridice. adică săvârşirea unei infracţiuni de către persoana sau persoanele fizice care acţionează pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sau în interesul acesteia. ca infracţiuni de serviciu. este necesară examinarea amănunţită a condiţiilor obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice. Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a răspunderii penale a persoanei juridice. însă în condiţiile specifice persoanei juridice.îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea răspunde penal. 43 7. 7.Condiţiile obiective de răspundere penală ale persoanelor juridice Temeiul obiectiv al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni. pentru a putea stabilii dacă faptele comise de aceştia pot fi imputate persoanei jurdice şi dacă se poate declanşa răspunderea penală a acesteia. Temeiurile obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice sunt specifice şi se realizează în condiţii diferite în raport cu răspunderea penală a persoanei fizice.

Trebuie să fie examinat mecanismul de formare a voinţei proprii a persoanei juridice şi de funcţionare a procesului decizional din cadrul acesteia. în numele persoanei juridice. 7. de către persoana fizică a infracţiunii legate de obiectul său de activitate. Imputabilitatea subiectivă sau culpabilitatea poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a persoanei juridice. se realizează atunci când infracţiunea a fost săvârşită în una din cele trei situaţii prevãzute de lege: a. Şi atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoanã împuternicită să acţioneze în numele şi pentru persoana juridică. atitudinea persoanei juridice este culpabilă atunci când se constată în sarcina ei lipsa de supraveghere sau de control care a făcut posibilă săvârşirea acelei infracţiuni. Astfel urmează ca stabilirea imputatiei sau a culpabilităţii să se facă pe baza principiilor generale a dreptului penal. c. Se consideră a fi infracţiune şi atunci când se realizează pentru îndeplinirea oricărui obiect de activiate al acesteia.obiectului de activitate. Un alt principiu aplicabil în materie este acela că vinovăţia persoanei juridice nu poate fi determinată prin aplicarea mecanică a dispoziţiilor din Codul Penal privind vinovăţia şi formele acesteia. sau faptul că infracţiunea săvârşită de persoana fizică sub forma de vinovăţie stabilită de legea penală nu induce neapărat şi răspunderea persoanei juridice. precum şi 40 . În cazul infracţiunilor din culpă. Unul dintre aceste principii este acela că vinovăţia persoanelor juridice nu se poate confunda cu aceea a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea. în interesul persoanei juridice.Condiţiile subiective de răspundere penală ale persoanei juridice Ca şi în cazul persoanei fizice şi la persoana juridică nu se poate ajunge la săvârşirea unei infracţiuni fără stabilirea legăturii psihice între persoana juridică şi infracţiunea săvârşită. Cât priveşte cealaltă condiţie anume aceea a existenţei unei legături obiective între infracţiune şi persoana juridică. de un reprezentant al acesteia. în numele sau în interesul persoanei juridice. Este suficient să se constate că persoana se află în anumite relaţii de fapt cu persoana juridică. în realizarea obiectului de activitate.4. care prin organul său individual sau colectiv de conducere. Legea nu face nici un fel de referire la condiţiile subiective ale acestei răspunderi. Însă fără existenţa unei infracţiuni săvârşite de persoana fizică nu se poate vorbi nicicând de răspunderea penală a persoanei juridice. a cunoscut sau încurajat sau numai a încuviinţat săvârşirea cu intenţie. b.

răspunderea penală va reveni exclusiv persoanei juridice. însă persoana juridică a fost pe deplin dovedită. Legea prevede următoarele pedepse complementare ce pot fi aplicate: a)-dizolvarea persoanei juridice. deoarece termenul este mai scurt.Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică Termenele de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice sunt: a)-10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizicã pedeapsa detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. În cazul în care nu poate fi identificată persoana fizică răspunzătoare. care sunt diferite ca durată. iar pentru persoana juridică nu. 41 .5. Articolul 53(1) prevede că pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare. Se prevede o singură pedeapsă principală anume amenda de la 2500 RON la 2000000 RON singura pedeapsă adecvată în raport cu paticularităţile persoanei juridice. b)-5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa inchisorii mai mici de 10 ani sau amenda. Termenele diferite ale răspunderii penale a persoanei fizice faţă de cele ale persoanei juridice nu se confundă ci se suprapun deoarece răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea.dacă persoana juridică în discuţie a cunoscut în mod real. celelalte condiţii în care poate fi prescrisă răspunderea penală a persoanei juridicesunt aceleaşi ca şi pentru persoana fizică. introduse în Codul penal în vigoare prin legea 278/2006 sunt prevăzute felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice ca urmare a răspunderii penale a acestora. Se înţelege că este posibilă împlinirea termenului de prescripţie rãspunderii penale a persoanei fizice care. a încurajat sau încuvinţat săvârşirea unei infracţiuni ori dacă aceasta a fost comisă împotriva voinţei persoanei juridice şi cu excluderea oricărei culpe. a voit. 7.6. Cu excepţia termenelor de prescripţie. Pedepsele aplicabile persoanei juridice Prin dispoziţiile articolelor 53(1) şi 53(2). prin ipoteză este ţinută sã răspundă singură pentru infracţiunea săvârşită deoarece este foarte posibil ca prescripţia pentru persoana juridică să fi intervenit. 7. dar care este proprie prin cuantumul ei să îndeplinească funcţia specifică pedepsei faţă de subiectul răspunderii penale ce i se aplică.

Faţă de pedeapsa amenzii aplicabile persoanelor fizice. Proc.000 lei. 163 C. iar maximul special al amenzii este de 900. minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10. e)-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare Art 53(2) Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanelor juridice.suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau a uneia dintre activităţile persoanei juridiceîn legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani . minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5. 3)-Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. Pentru garantarea plăţi amenzii penale se pot lua mãsuri asiguratorii (art. Pen. d)-interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3 ani. (2)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsă. iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei 44. 2)-Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda.000. (1)Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constata că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii precum şi şi faţă de împrejurările în care a fost savârşită.b). prin raportare la pedeapsa închisorii. c)-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani . Ca şi în cazul pedepselor aplicate persoanei fizice şi cele aplicate persoanei juridice îşi încep aplicarea odată cu rămânere definitivă a hotărârii de condamnare A) Pedeapsa amenzii Conţinutul pedepsei amenzii este reglementatã de Codul Penal în art. aceste pedepse sunt necesare. 71(1) acesta având următorul cuprins: 1)-Pedeapsa amenzii constă în sumele de bani pe care persoana juridică este condamnatã să o plătească. amenda aplicabilă persoanei juridice este reglementată în partea generală a Codului Penal.) 44 Codul penal roman art 71(1) ed. Hamangiu 42 .000 lei. Amenda este o pedeapsă cu caracter patrimonial constând în diminuarea patrimoniului persoanei juridice prin obligarea acesteia la plata unei sume de bani care se face venit la bugetul statului.

ci regimul de execuţie comun persoanelor fizice. Hamangiu 43 . instanţei civile competent. astfel că majoritatea legislaţiilor care au reglementat mai de mult acestă măsură o consideră o pedeapsă principală. Amenda aplicabilă persoanei juridice nu se transformă într-o creanţă civilă .Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost costituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop. Astfel pesoana juridică nu are dreptul de a înainta o acţiune în regres pentru plata amenzii la care a fost condamnată deoarece s-ar încălca principiul răspunderii personale pentru săvârşirea infracţiunii. numai legislaţiile noi în materie consideră această moarte civila o pedeapsă complementară. Legiuitorul român a restrâns tocmai din considerentele arătate mai sus condiţiile în care se poate dispune o 45 Codul penal roman art 71(2) ed.(3) lit. Pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie să aibă loc mai întâi. 2-În caz de neexecutare. 3.Existenţa patrimoniului persoanei juridice este un argument în favoarea instituirii răspunderii penale a acesteia deoarece îi pot fi aplicabile pedepse patrimoniale. b)-d). instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. calificarea juridică a faptei săvârşită de persoana fizică în cadrul activitãţii persoanei juridice în numele ori în interesul acesteia. nu urmează regimul de execuţie al acesteia. iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată. pentru ca în raport cu pedeapsa prevăzutã de lege pentru persoana fizică. cu rea-credinţă. să se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice. B) Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice este reglementat de art 71(2) care are urmãtorul cuprins: 1. de îndată.Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. care va proceda la desemnarea lichidatorului. a uneia dintre pedepsele complementare prevazute în art.45 Prin dizolvarea persoanei juridice se creează o veritabilă moarte civilă a acesteia. 53(1) alin. potrivit legii. Însă datorită implicaţiilor sociale acestă măsură se ia destul de rar pentru că se consideră că: angajaţii care şi-au exercitat atribuţiile nu au nici o vină că s-au comis infracţiuni sau acţionarii care nu au avut cunoştinţă de infracţiunile comise.

Dizolvarea persoanei juridice nu poate fi aplicată în cazul partidelor politice sindicatelor. sau atuci când persoana juridică deşi condamnată definitiv nu a respectat pedesele complementare dispuse de instanţă pe baza art. Persoana juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească de condamnare îşi continuă activitatea. Acestă hotărâre are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. 2-În caz de neexecutare. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice. cu rea-credinţă. e) instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare . acestea fiind mai restrictive decât cele ale răspunderii penale a persoanei fizice. după depunerea şi aprobarea raportului lichidatorului. dar se va urma procedura prevăzută de Legea 31/1990 ori dispoziţiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei.53(1) alin. Prima grupă de acţiuni pe baza cărora se dizolvă persoana juridică are ca temei legal faptul că însăşi existenţa persoanei în cauză nu este decât un „paravan” pentru săvârşirea de infracţiuni. iar în cel de-al doilea caz dizolvarea este consecinţa nerespectării unor hotărâri judecătoreşti. În acest sens o copie a deciziei de condamnare va fi comunicată de îndată instanţei civile competente. patronatelor. făcând încasări şi plăţi în acest sens. Persoana juridică societate comercială îşi încetează existenţa doar prin radierea din Registrul Comerţului. C)Conţinutul pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice este reglementat de art. dar nu mai mult de trei luni. când obiectul de activitate a fost deturnat în acest scop. 3 lit. organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor. presei.b)-d) care costau în suspenadarea în tot sau în parte a activităţii. închiderea unor puncte de lucru. 44 . iar asociaţiile şi fundaţiile prin radierea din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la instanţa care a autorizat înfiinţarea lor. în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. a pedepsei complementare prevăzute de art.asemenea pedeapsă. toate realizându-se cu rea credinţă. 71(3) care are următorul conţinut: 1.53(1) alin. având o capacitate juridică restrânsă la acele activităţi necesare lichidării.Pedeapsa compementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. care va proceda la desemnarea lichidatorului. Instanţa competentă este tribunalul în cazul societăţilor comerciale. Astfel pedeapsa se poate lua după cum se precizează în alineatele următoare doar atunci când: persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni.

motiv pentru care considerăm că în aplicarea ei trebuie fãcută o distincţie între activităţile licite cu cele ilicite şi numai dacă întreaga activitate este ilicită se poate dispune încetarea tuturor activităţilor.71(4) care are următorul conţinut: 1-Pedepsele complementare prevăzute în art. sindicatelor. b) se reglementează o adevărată pedeapsă în caz de neexecutare cu rea-credinţă. Suspendarea întregii activităţi înseamnă de fapt încetarea tuturor activităţilor prevăzute în actul constitutiv al persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 1 an. a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare. Suspendarea întregii activităţi sau suspendarea uneia poate să apară ca sancţiune subsecventă neexecutării cu rea-credinţa. 45 . În articolul menţionat anterior se reglementează de fapt două situaţii juridice disticte: a) este reglementat conţinutul pedepsei complementare al suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile desfăşurate de persoana amintită. prevăzută de art. patronateor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor. a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare. În caz de neexecutare din oficiu instanţa poate aplica pedeapsa complementară de a opri total activitatea dar întrun termen de maxim trei luni.3 lit a) şi b) nu pot fi aplicate partidelor politice. 2-Dispoziţiile prevăzute în alin1 se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. putând avea efecte sociale similare dizolvării. Astfel ajungem la concluzia că neexecutarea unei pedepse complementare poate duce la impunerea unei pedepse mult mai severe ajungând până la cea capitală anume dizolvare. În cazul în care persoana insistă în refuzul acesteia de a nu afişa se poate lua măsura dizolvării persoanei juridice. Suspendarea întregii activităţi poate avea ca efect falimentarea acesteia. 53(1) alin3 lit e. Persoana condamnată are obligaţia de a comunica instanţei dovada începerii executării afişării sau a publicării în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.53(1) alin. D) Neaplicarea dizolvării sau a suspendării activităţii persoanei juridice este reglementată de art. constituite potrivit legii.2 pedeapsa complementară nu a fost pusă în execuatare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. Acestă pedeapsă se poate dispune atunci când întreaga activitate a persoanei juridice conadamnate are un caracter infracţional prin deturnarea de la activităţile şi scopurile licite stabilite în actul de înfiinţare.3-Dacă până la împlinirea termenului prevãzut în alin.

Tot legiuitorul declară ca neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor militează împotriva pluralismului politic. organizaţii cooperatiste. Considerăm că şi partea vătămată ar fi fost îndreptăţită să facă o asemenea sesizare. 46 . conforme cu obiectul de activitate stabilit prin actul de înfinţare. Între punctul sau punctele de lucru. în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. 2. al dreptului la informaţie şi al dreptului la asociere. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii sau integrităţii teritoriale. Neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei complementare a închiderii unuia sau mai multor puncte de lucru are drept consecinţă dizolvarea persoanei juridice. Prin pedeapsa atribuită persoana juridică este obligată să intre în legalitate şi să desfăşoare în acele locuri. doar activităţile licite.Pedeapasa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ. toate reglementate de Constituţie. fiind indiferent dacă deschiderea respectivelor puncte de lucru a fost sau nu legal deschisă. În joc este exerciţiul libertăţii de conştiinţă al libertăţii de exprimare. Închiderea unuia sau mai multor puncte de lucru nu se poate dispune decât în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ respectiv în cazul: societăţilor comerciale. Se naşte astfel întrebarea dacă este sancţionată corect desfinţarea partidelor numai după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupa constituţionalităţii constituirii partidului sau a activităţii sale? E)Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice este reglementat de art.Dispoziţiile prevăzute în alin. activitatea desfăşurată şi infracţiunea săvârşită trebuie să existe o legătură indisolubilă pentru a se putea dispune închiderea acestora. 71(5) care are următorul cuprins: 1.1 nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. neexecutată cu rea-credinţă. după execuatrea pedepsei.Din considerente de politică penală legiuitorul a instituit o răspundere oarecum atenuată în sarcina organizaţiilor enumerate anterior fată de care sunt incapabile pedepsele complementare a dizolvării şi suspendării totale ori parţiale a activităţii. Dizolvarea înlocuieşte astfel pedeapsa complementară a închiderii punctului sau punctelor de lucru. societăţi personale cu personalitate juridică.

F)Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice este reglementată de art. licitaţia restrânsă. 71(6) care are următorul conţinut: Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa. precum şi contractele de concesiune.Această sancţiune îndeplineşte şi funcţia de măsură de siguranţă constând în eliminarea posibilităţii de săvârşire de noi infracţiuni odată cu încetarea activităţii generatoare de infracţiuni. G)Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare este reglementat de articolul 71(7) şi are următorul cuprins: 1. respectiv o incapacitate de a contracta lucrări de achiziţii publice în oricare dintre modalităţile prevăzute în O. direct sau indirect. negocierea cu sau fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Contractele încheiate cu încălcarea acestei incapacităţi sunt lovite de nulitate absolută .. 2. dialogul competitiv. cererea de ofertă sau concursul de soluţii.Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei. Încălcarea cu rea-credinţă a interdicţiei de a participa la procedurile de achiziţii publice are drept consecinţã dizolvarea persoanei juridice. Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice are ca efect o restrângere a capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei juridice. contractele de furnizare. prin interpunere de persoane sau prin asociere cu alte persoane juridice. afară în cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal. Sunt asemenea contracte care nu pot fi încheiate nici direct nici indirect. Pedeapsa nu se poate aplica persoanei juridice ce îşi desfăşoară activiatea în domeniul presei. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice sunt licitaţia deschisă. contractele de lucrări. parteneriatul publicprivat. Autoritatea publică organizatoare a procedurilor este îndreptăţitã să se adreseze judecătorului delegat cu executarea pedepselor pentru a se lua o măsurã fată de persoana condamnată la o asemenea pedeapsă şi cu rea-credinţă se înscrie la o procedură de atribuire a contractelor de achiziţii publice. contractul de achiziţie publică.U. 47 . 34/2006. contractele de servicii.Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. iar omisiunea persoanei juridice condamnate de a informa partenerul contractual despre acesta poate atrage obligarea la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin conduita ilicită a persoanei juridice condamnate.G. contracte sectoriale. la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.

care nu poate fi mai mare de 10. fiind la urma urmei o publicitate negativă efectuată pe cheltuiala proprie. dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executrii ori de la executare. în forma şi locul stabilite de instanţă pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni. În cazul în care instanţa dispune ca hotărârea sã fie publicată audio-vizual ea stabileşte în cuprinsul hotărârii şi numărul de apariţii care nu poate fi mai mare de 10 apariţii. 4. poate dispune aplicarea sancţiunii de suspendare totală sau parţială a activităţii persoanei juidice pe o perioadă de până la 3 luni. ca să nu mai vorbim de efectele economice pe care le poate avea această pedeapsă. menită să avertizeze publicul cu privire la activitatea desfăşurată. În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei.Dacã difuzarea se face prin presa scrisă sau audio-vizuală instanţa stabileşte numãrul apariţiilor . supunând persoana oprobiului public. 5. Astfel de locuri ar fi sediul Registrului Comerţului sau al unor asociaţii profesionale la care este afiliată persoana juridică ori chiar sediul social al persoanei juridice.Afişarea hotărârii de condamnare se realizeazã în extras.Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă. Afişarea se realizează pe o perioadă de la o luna la trei luni.3. iar în cazul difuzării prin alte mijloace audio-vizuale. Astfel ea are o limtă maximă de apariţii . acesta fiind obligat să afişeze în acele locuri descrise de instanţă ca această afişare să ajungă la cunoştinţa publicului într-o formulare cât mai bună. Afişarea hotărârii se realizează de către persoana condamnată. 48 . desemnate de instanţă. durata acestora nu poate depăşi 3 luni. Aceata este o pedeapsă infamantă. prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizuală. Persoana juridică are obligaţia de a înainta instanţei de executare dovada afişării sau difuzării hotărârii în termen de 30 de zile de la comunicare. căreia i se comunică hotărârea.

Infracţiunile comise din cele mai vechi timpuri nu au fost înlocuite cu altele noi. Infracţionalitatea este un fenomen social iar fenomenul infracţional urmează o curbă ascendentă. afectivitatea. Implicaţiile psihologice ale pedepselor penale. ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. A) Comportametul infracţional O analiză strict psihologică a actului infracţional constă în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligenţa. săvârşirea şi în atitudinea postinfracţională. completânduse în complexitate cu altele noi. Dacă o asemeneaa analiză este indispensabilă pentru stabilirea 46 J. Operaţia de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracţiune şi cu fiecare infactor. Individualizarea pedepselor penale . editura Ştiinţifică.Grigoraş. Bucureşti 1970 49 . Secţiunea 1.Capitolul 4. ci s-au menţinut. în vederea realizării scopului de prevenţie generală şi specială. motivaţia şi voinţa) se manifestă în pregătirea. Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată. Individualizarea pedepsei . poartă denumirea de individualizare a pedepsei 46.

responsabilitătţii (cu cele doua elemnte ale sale discernământul şi libertatea) şi a culpabilităţii în formele sale curente de manifestare. concept care obligă la abordări de tip sinergie. la constatarea incapacităţii criminalului. s-a reuşit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea: a) instabilitate emotiv – acţională b) inadaptare socială c) sensibilitate deosebită d) duplicitatea comportamentului d) imaturitate afectivă e) frustrarea f) complexul de inferioritate g) egocentrismul h) labilitatea i) agresivitatea j) indiferenţa afectivă Ponderea cu care apar aceste caracteristici diferă foarte mult de la un infractor la altul. a individualităţii şi personalităţii distincte a oricărui infractor. în funcţie şi de genul de infracţiune pe care îl realizează. ea nu mai este suficientă pentru criminogeneză şi funcţiile sale principale: -cunoaşterea cauzelor criminalităţii în general şi în mod individual pentru fiecare infracţiune. -individualizarea pedepsei. Acestea sunt principalele motive pentru care şi în psihologia judiciara ca şi în criminologie se operează cu conceptul de personalitate. Astfel. Viaţa în închisoare este în mod absolut o viaţă în grup: este 50 . pe care însă criminalul nu-l poate prevedea. Luând în considerare unicitatea oricărui act infracţional. nu sunt lipsite de interes urmărirea şi surprinderea unor particularităţi psihologice ale infractorilor de diverse „specialităţi” actul criminal nu este altceva decât o încercare de a restabili echilibrul iniţial dar actul criminal în sine duce la altă formă de dezechilibru: teama de pedeapsă şi necesitatea urgentă de a construi o formă de defensivă. care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societăţii în care trăieşte. -organizarea sociala a prevenirii infracţiunilor. Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială. În cele din urmă şi această analiză comportamentală duce la concluzia unei imaturităţi intelectuale. Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particula-rităţilor psihologice. prin obişnuinţă. cu deficienţe de integrare socială. -tratamentul în penitenciar şi tratamentul post-execuţional. actul criminal duce spre un cerc vicios. de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale.

B)Aspectele psihologice ale pedepselor Pedeapsa este un mijloc curativ utilizat în vederea diminuarii criminalităţii. are rolul nu numai de a-l sancţiona sau a-l izola pe cel în cauză. Pedepsele penale sunt necesare pentru a exprima gravitatea abstractă a faptei interzise şi intensitatea avertismentului pe care legea panală îl adresează destinatarilor sai. timpul este perceput într-un mod cu totul diferit faţă de ceilalţi participanţi la actul de justitie. capacitatea de a suporta infirmităţilor sufleteşti ale celorlalţi este depăşită demult. a descurajării comportamentului antisocial. astfel încât atât pedeapsa cât şi ameninţarea cu pedeapsa conduc. o risipire de sine. de schimbare nu există. pentru legiuitor. Toate culturile şi societăţile au instituit forme de pedeapsă pentru acţiunile agresive ce aduc prejudicii colectivităţii în întregime. relaţia interpersonală este o golire. posibilităţile de refugiu . de a reduce posibilitatea ca el să mai săvârşească acte agresive antisociale. şi anume. Timpul este un criteriu esenţial pentru sistematizarea vietii omenesti Atitudinea faţă de timp este diferită la fiecare dintre participanţii la actul de justitie. detentia determina modificarea caracteristicilor fiecarui element al personalitatii. indivizii işi dau seama la ce se pot aştepta. cu un statut de subordonare pe termen lung şi resimte pierderea libertăţii cu atât mai dureros cu cât libertatea era mai bogată în perspective si alternative iar condiţiile concrete din penitenciar sunt mai grele.anulată orice intimitate. ci şi de a servi drept exemplu. prin perceperea consecinţelor conduitelor reprobabile. Pretutindeni în lume ar trebui ca înaite de a se aplica pedeapsa privării de libertate ar trebui ca mai întai sa se aplice alte sancţiuni posibile sau măsuri implementate de societate deoarece privarea de 51 . pentru judecator timpul reprezintă reflectarea pericolului social concret al faptei comise de individ iar pentru deţinut. Pentru a evalua consecinţele psihologice ale pedepsei privative de libertate trebuie sa avem în vedere un factor determinant. Din punct de vedere psihologic. Prin învăţarea socială observaţională. Şi mai rău decât toate. infracţional. la reţinerea de la acte violente. Persoana aflată în detentie are conştiinţa faptului că intră în închisoare împotriva voinţei sale. Dintre sancţiunile penale pedepsele privative de libertate sunt cele mai energice. factorul „timp”. timpul nu reprezintă decât un grad al pericolului social abstract al faptei prevăzute de legea penală. într-o anumită măsură. nu te poţi ascunde de partea rea a conduitei celor din jur. Pedeapsa din sistemul instituţional-juridic. Astfel. totul este la vedere pentru ceilalţi.

dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului. autoflagelări). în condiţii normale. 2) de evoluţie ulterioară a personalităţii sale. Relaţiile interpersonale. iar din punct de vedere calitativ dă naştere unui fenomen deosebit şi anume şocul încarcerării. Aspecte generale de individualizare a pedepsei 52 . Şocul depunerii se manifestă şi prin restrângerea libertăţilor individuale. pentru desfăşurarea instucţiei penale.libertate este osituaţie complexă cu o amplă rezonanţă în viaţa individului Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate. la care România este parte. are drept consecinţă absolut specifică. Articolul 20-dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. * Şocul încarcerării Privarea de libertate implică mai multe forme. prestată. înlăturarea simbolurilor exterioare ale personalităţii prin obligativitatea purtării uniformei de deţinut care standardizează modul de viaţă şi estompează până la anulare diferenţele individuale. Articolul 22 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. sunt resimţite drept atingeri ale integrităţii ca fiinţă umană. În comparaţie cu stările accidentale de izolare. începând cu criza de detenţie manifestată de la închiderea în carapacea tăcerii până la comportamente agresive şi autoagresive(sinucideri. lipsa de informaţii. persoana este considerată nevinovată. Secţiunea 2. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. privarea de libertate în sistemul detenţiei. mediul privat pune în ordine două grupuri de probleme: 1) de adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de viaţă. după caz. Acest lucru determină o gamă complexă de frământări psihice şi psihosociale. şi legile interne. regimul autoritar. au prioritate reglementările internaţionale. Articolul 29 nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate. Când este folosită privarea de libertate apar probleme ale drepturilor omului iar Constituţia României conţine o serie de prevederi care au aplicabilitate şi în domeniul executării pedepselor: Articolul 16-cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. în perioada de detenţie sau liberare condiţionată. Articolul 49 exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi dacă se impune.

1. 53 . Prima formă sau modalitate de individualizare a pedepsei este denumita individualizarea legală sau legislativă a pedepsei care exprimă în mai multe planuri determinarea conţinutului şi limitelor acesteia. pen. de adaptare a pedepsei la fapte şi persoane determinate – în faza de aplicare a pedepsei de către judecător şi ultima cu caracter de adaptare la nevoile reale de recuperare a condamnatului pe timpul executării – în faza de executare a pedepsei aplicate. limitele de pedeapsa prevazute in partea spaciala. constituind totodată mijloace generale de adaptare juridică a pedepsei. gradul de pericol social concret al faptei. 72-89). Dispoziţiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile şi celorlalte sancţiuni de drept penal: măsuri educative şi măsuri de siguranţă. Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei În urma săvarsirii unei infractiuni faptuitorul este judecat şi condamnat. 2. persoana faptuitorului si imprejurarile care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala. Individualizarea făcută de legiuitor se materializează în: 47 C. alta. A. Individualizarea legală.Cadrul de reglementare . A. Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială în raport cu gravitatea faptei şi priculozitatea infractorului în scopul asigurării îndeplinirii funcţiilor şi pentru a se prevenii şi combate criminalitatea poartă denumirea de individualizare a pedepsei. Bulai . instanţa de judecata avand posibilitatea să individualizeze pedeapsa în raport cu criteriile generale de individualizare prevazute de art.47 Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt anumite norme sau principii pe baza cărora are loc caracterizarea faptei penale şi a infactorului . 72 C. atât în faza de aplicare cât şi în faza de executare a acestora afară de cazul când prevederi speciale în legătură cu acestea derogă de la cadrul comun. cu caracter concret-individual. şi anume dispoziţiile generale ale codului. cu caracter abstract şi general. C.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001. Instituţia individualizării pedepsei îi este consacrat cap. 5 intitulat “Individualizarea pedepselor din titlul III al părţii generale a Codului penal (art. 3. Doctrina dreptului penal distinge trei forme sau modalităţi ale individualizării: una.pen au caracter de regulă generală întrucât operează în toate cazurile de aplicare a sancţiunilor de drept penal. Individualizarea legală a pedepselor se realizează de către legiuitor în faza de elaborare a legii şi constituie totodată o materializare a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor.Noţiune. în faza elaborării legii şi instituirii pedepselor. Filipaş. Criteriile prevăzute în art 72 C.

a. prin prevederea efectelor ce le au stările şi circumstanţe de atenuare sau de agravare asupra limitelor speciale ale pedepsei. c. privind executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. C. Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanţa de judecată post delictum şi se materializează prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă. 4. determinat la rândul său de importanţa valorii sociale ocrotite. Cadrul de reglementare a individualizării administrative a pedepsei este prevăzută de Legea 275/2006. Este denumită astfel după organele administrative care o realizează în faza de executare a pedepsei închisorii. Cea de a doua formă a individualizării pedepsei se realizează în cadrul activităţii judiciare de aplicare a pedepsei concrete. a naturii şi limitelor generale ale fiecărei pedepse în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale. de vătămarea la care este supusă această valoare.stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericol social generic al acesteia. de periculozitatea generic evaluată a făptuitorului etc. judiciară şi administrativă. Individualizarea judiciară a pedepsei se înscrie în coordonatele individualizării legale. Individualizarea administrativă reprezintă cea de a treia şi ultima (în ordinea succesiunii intervenirii) dintre formele de individualizare a pedepsei şi se realizează în faza executării pedepsei. Individualizarea judiciară sau judecătorească.stabilirea cadrului şi a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de individualizare. în funcţie de gradul concret de pericol social al faptei. de împrejurările concrete atenuante ori agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului. de periculozitatea infractorului. Individualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare ci priveşte şi durata efectivă a pedepsei care poate fi modificată la propunerea organelor administrative prin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate.stabilirea cadrului general al pedepselor. b. B. Criteriile generale de individualizare . fiind numita individualizare judiciară sau judecătorească. La individualizarea pedepselor se ţine seama de criteriile generale 54 . Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenirea generală individualizarea judiciară realizează atât prevenirea generală cât şi prevenirea specială prin constrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului.

situaţii sau împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală sunt denumite cauze. Apoi. 3) Gradul de pericol social al faptei săvârşite Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de doua etape. În afară de ditincţia deja menţionată care se face în funcţie de efectul care îl produc asupra pedepsei. Individualizarea acestora se face în momentul în care se aplică sanctiunea. la contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii. cod penal. Adaptarea pedepsi se face cu respectarea criteriilor de individualizare legală. condiţiile răspunderii penale etc. pentru a se determina cota de contribuţie a fiecărui participant. Mai întai. 72. între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă. 72. concursul de infracţiuni. infracţiunea continuată. Sunt considerate stări de agravare: Starea de recidivă. 4) Persoana făptuitorului Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui făptuitor în parte. Cod penal. se apreciază acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecator. Circumstanţele pot fi: legale sau judiciare. * Criteriile de individualizare a pedepselor: 1) Dispoziţiile părtii generale a Codului Penal Aceste dispoziţii se pot referi la aplicarea în timp şi spaţiu a legii penale.si obligatorii enumerate in art. se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. 27. cod penal atunci când infracţiunea este comisă în participaţie. în funcţie de caracteristicile biologice. atenuante sau agravante. la forma consumată ori de tentativă în care s-a realizat infracţiunea. la individualizarea pedepsei se mai ţine cont şi de prevederile art. Clasificarea circumstanţelor . limite a căror depăşire este posibilă în funcţie de stările şi circumstanţele de agravare sau de atenuare şi al căror efect este prevăzut de lege. 5) Împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală În ştiinţa dreptului. aceste stări. 2) Limitele de pedeapsă fixate în partea specială reprezintă de regulă cadrul în care se va stabili pedeapsa pentru infracţiunea comisă. psihologice sau sociologice ale acestuia. Pe langă aceste criterii prevăzute de art. a) circumstanţe legale sau judiciare b) circumstanţe reale sau personale c) circumstanţe cunoscute sau necunoscute 55 .. Sunt considerate stări de atenuare: Tentativa şi minoritatea făptuitorului. În cadrul acestor cauze se face diferenţa între stări şi circumstanţe. între circumstanţe atenuante sau agravante circumstanţele se mai clasifică în funcţie şi de alte criterii.

concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni. 74 Cod penal circumstanţe judiciare.1. A. Prin dispoziţiile art. Filipaş. pe care îl atenuează sau îl sporesc. calităţile.provocarea a. Acestea sunt cele prevazute expres in art.Secţiunea 3. Bulai .Circumstanţe atenuante legale.. 73. 73 Cod penal au fost prevăzute trei circumstanţe atenuante legale: 1..depăşirea limitelor stării de necessitate 3. 74 Cod penal) circumstanţe atenuante. Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante (art. situaţiile.depăşirea limitelor legitimei apărării 2. a). 48 C. ce au legătură cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei.. având doar o legătură întâmplătoare. 73 lit. ori o periculozitate mai redusă a infractorului. Această circumstanţă atenuantă legală cunoscută în doctrina penală ca “exces scuzabil” se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzut la art..3 Cod penal şi care priveşte depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat cel ce face apărarea. prin contribuţia la realizarea gradului de pericol concret al faptei prevăzută de legea penală. 3. legitimei apărări (art. C. împrejurările. A. împrejurările de care nu depinde realizarea conţinutului legal al infracţiunii de bază. cod penal. Circumstanţele atenuante şi agravavante în individualizarea pedepsei Împrejurările sau circumstanţele atenuante şi agravante sunt stările. 44 alin.Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările.48 b) Cadru de reglementare. Circumstanţele atenuante a) Noţiune. 73 Cod penal fiind circumstanţe legale. situaţiile.Depăşirea limitelor. iar cele prevăzute la art. 73 Cod penal) şi a celor care pot constitui (art. cele prevăzute la art. întâmplările ori alte date ale realităţii anterioare. a caror aplicare este obligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului. reflectă deosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001 56 .

Potrivit acestei condiţii. 149) 57 . printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei ce se poate realiza prin insultă. b) Fapta infractorului să constea într-o apărare disproporţionată. imediat. Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe legale se desprind din dispoziţiile art. în momentul săvârşirii faptei. ameninţarea sau violenţa psihică nu constituie act provocator. Condiţiile stării de provocare: 1). ea poate fi inclusă la alta acţiune ilicită gravă.Mitrache Instituţii de drept penal ed TREI 2001 (Vintilă Dongorez 2 p. şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acela care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. 45 alin. în funcţie de care se stabileşte şi măsura în care pedeapsa urmează a fi redusă49. printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin acţiune ilicită gravă. În literatura juridică se subliniază necesitatea verificării condiţiilor de existenţă a circumstanţelor atenuante.Depăşirea limitelor stării de necesitate (art. injust şi care să pună în pericol grav persoana sau drepturile ei.a). o atingere gravă a demnităţii persoanei sau o altă acţiune ilicită gravă. direct. fizică ori violenţă psihică. prin alte acţiuni ilicite grave ca de exemplu. 45 alin. iar în fiecare caz particular instanţa apreciind 49 C. Filipaş. Bulai . necesare pentru a salva de la un pericol iminent una din valorile sociale arătate în art. produsă prin violenţă. A. Totuşi. b Cod penal circumstanţă atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii. deoarece ea nu este nici violentă şi nici atingere gravă adusă demnităţii. Condiţiile actului provocator: a) Să constea într-o violenţă. Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra participanţilor. b.Provocarea. Potrivit dispoziţiilor art.3 Cod penal şi presupun că făptuitorul.Pentru a fi circumstanţă atenuantă trebuie îndeplinite condiţiile a) Săvârşirea faptei să constea într-o apărare în faţa unui atac material. determinată de o provocare din partea persoanei vătămate. 73 lit. Aprecierea acestei condiţii se face în concret. surprinderea victimei în flagrant delict de adulter.2 Cod penal. c) Excesul de apărare să nu se datoreze stării de tulburare sau temere în care s-a aflat infractorul. C. c) Să determine o stare de puternică tulburare. c. Depăşirea limitelor stării de necesitate este o circumstanţă personală. b) Poate fi comis cu orice formă de vinovăţie sau chiar de către o persoană iresponsabilă. 73 lit. a disproporţiei vădite între urmările produse şi care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

În cazul in care instanţa alege o circumstanţă atenuantă judiciară ea este obligată să motiveze reţinerea acesteia şi să aplice tratamentul sancţionator atenuat. 76 Cod penal) sunt acelea care indiferent dacă sunt legale sau judiciare. cu titlu exemplificator. rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii. Aceste circumstanţe sunt într-un număr nelimitat. 2) Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită. determină obligatoriu reducerea pedepsei principale sub limita specială sau 50 Gheorghe Ivan . În afara de circumstanţele prevăzute în art. În dreptul penal Italian constituie circumstanţă atenuantă comună îmrejurara că infractorul a acţionat în stare de mânie (furie) determinată de un fapt injust (nedrept) din partea vitimei50 Efectele circumstanţelor atenuante (art. B. judecătorul putând alege una sau mai multe. cod penal mai pot exista alte circumstanţe atenuante judiciare neprevăzute expres în lege. Circumstantele atenuante judiciare Sunt acele imprejurări care atenuează răspunderea penală. mediul din care provine acesta etc. în funcţie de caracteristicile fiecărei infracţiuni sau a fiecărui infractor. comportarea sinceră în cursul procesului. 74. Conditiile ripostei: a) Trebuie să fie concomitentă sau posterioară actului de provocare. d) Să nu fi fost determinat de către cel care a comis fapta în stare de provocare. b) Să fie intenţionată.Beck 58 . nivelul intelectual al făptuitorului. 2). trei imprejurări care pot constitui circumstanţe atenuante: 1) Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii. d) Să se îndrepte împotriva provocatorului. Individualizarea pedepsei ed C. 74. Codul penal prevede expres în art.dacă acea persoană a fost sau nu în stare de tulburare.H. starea de beţie voluntară completă (uneori). 3) Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii. adică să existe o cauzalitate psihică între actul provocator si ripostă. c) Să fie determinată de actul provocator. când sunt constatate şi reţinute de instanţa de judecată în favoarea făptuitorului. rămânând la latitudinea judecătorului decizia de a le alege şi de a le aplica. înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor. cum ar fi: starea de beţie accidentală incompletă..

. pedeapsa se coboară sub minimul special. pedeapsa se coboară sub minimul special. iar când minimul special este sub 3 luni. până la minimul general (15 zile).când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare.când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare. . b) in celelalte cazuri minimul special se reduce dar nu mai mult de o treime.înlocuirea facultativă a pedepsei. dar nu mai jos de un an. ori până la minimul general când minimul special este sub 500 lei. pedeapsa se coboară sub acest minim. sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250lei.când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare. până la minimul general. . contra păcii şi omenirii. dar nu mai jos de 3 luni. pedeapsa legală va avea alte limite. pedeapsa se coboară sub acest minim. . In cazul persoanelor juridice circumstantele atenuante reduc pedeapsa amenzii astfel: a) cand minimul special prevazut de lege este de 10.când pedeapsa prevăzută de lege este amenda. dar nu mai jos de 3 ani. ajungându-se la noi limite ale pedepselor. în funcţie de speţa dată.când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare.când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare. În situaţia în care pentru infracţiunea săvârşită legea prevede ca pedeapsă detenţiunea pe viaţă şi se constată existenţa unor 59 . deoarece maximul ei va fi mai mic decât maximul special prevăzut de lege. Ca atare.000 lei sau mai mare. a infracţiunii de omor. . se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei. aceasta se coboară sub minimul ei special. pedeapsa se coboară sub minimul special. . acesta se reduce dar nu mai mult de o pătrime . dacă se constată existenţa circumstanţelor atenuante pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei sau mai mare. a infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane sau a infracţiunilor prin care sau produs consecinţe deosebit de grave. iar minimul special va fi realizat din limita până la care se poate reduce pedeapsa. În situaţia săvârşirii infracţiunilor contra siguranţei statului.

deoarece se referă la faptă. anterioare. se aplică în mod obligatoriu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani (art.2. cod penal: 1) Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. Pentru 60 .2 al art. 75 şi art. Este important deasemenea a determina sfera participanţilor pentru a decide dacă fapta a fost comisă de trei sau mai multe persone îmreună. alte date ale realităţii. c) Circumstanţele agravante legale sunt prevăzute expres in art. iar prin alin. împrejurări. Circumstanţele agravante constau în stări.Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect al circumstanţelor atenuante se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie. a – f Cod penal. 75 (1). 76 alin. calităţi. Prin expresia “următoarelor împrejurări constituie circumstanţe agravante folosită în art. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. situaţii. exterioare conţinutului infracţiunii. sunt desemnate circumstanţele agravante judiciare. Circumstanţele agravante. sunt desemnate limitativ circumstanţele agravante legale.. 77 Cod penal). 3.Este o circumstanţă reală. Atunci când se aplică circumstanţe atenuante. 75 alin. nu şi în cazurile în care aplicarea este facultativă.3 Cod penal). când neaplicarea pedepselor complementare se poate datora şi altor cauze decât circumstanţele atenuante.circumstanţe atenuante. b)Cadru de regelementare. Aceasta se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau prevazut-o.Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor complementare determinând înlăturarea aplicării acestora ca în cazul interzicerii unor drepturi (art. Ca şi circumstanţele atenuante. Circumstanţele agravante şi efectele lor îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art. concomitente sau subsecvente săvârşirii infracţiunii ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul şi care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului. circumstanţe agravante au un caracter accidental. * Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor complementare. 75. 77 Cod penal. care lasă instanţei judecătoreşti facultatea de a reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav. a) Noţiune.1 şi în dispoziţiile prevăzute la lit. poate fi înlăturată.

dacă victima a ştiut sau nu că fapta se comite de trei sau mai multe persoane. accentul căzând pe prima dintre ele. Săvârşirea infracţiunii prin cruzimi este prevazută şi ca element circumstanţial al omorului deosebit de grav în art. Pentru a fi o infracţiune comisă prin acte de cruzime trebuie să îndeplinească două condiţii: . aceasta fiind prevazută în această situaţie ca agravantă specială. b)Săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei a fost introdusă prin legea 197/2000. să cauzeze un sentiment de oroare celor ce asistă sau celor ce află de săvârşirea ei. coautorii şi complicii concomitenţi aici neintrând în calcul instigatorii şi complicii anteriori. 182 61 . Ex: Furtul calificat comis de două sau mai multe persoane -. a). prin care se cauzează victimei suferinţe inutile pe o perioadă îndelungată de timp. Această circumstanţă agravantă este realizată indiferent dacă toate cele trei persoane sunt prezente ori nu la locul faptei. lit. pentru reţinerea agravantei. De asemenea. a) din cod penal.aceasta se au în vedere autorul. cod penal. prin violenţe asupra membrilor familiei sau prin mijloace ce prezintă pericol public. prin natura ei. Cele două condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Ea nu se aplică atunci când în conţinutul agravat al infracţiunii intră ca element circumstanţial săvârşirea faptei de doua sau mai multe persoane împreună. art. Pentru a reţine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime să fi dus la moartea victimei. 176 (1). dacă aceasta locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul. lit. Circumstanţa fiind una reală. . Prin membru al familiei se inţelege soţul sau o rudă apropiată. Aceasta nu se poate reţine în cazul infracţiunilor de loviri sau alte violenţe. Se pune problema infracţiunilor în cazul cărora se poate reţine această agravantă. Agravanta ar putea fi reţinută în cazul vătămării corporale grave (art. 209 (1). sau viol. 2) Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime. indiferent de contribuţia acestora la săvârşirea infraciţunii şi indiferent dacă toţi răspund penal. vătamare corporală gravă. Aici intră orice acţiune violentă comisă asupra membrilor familiei. Mai general spus. De asemenea. se resfrânge şi asupra acestora în masura în care au cunoscut-o sau au prevazut-o. deci nu poate fi reţinută în acest caz ca agravantă generală. operează regula privind raportul dintre circumstantăţele generale şi cele speciale. e necesar ca victima să fost în viaţă în momentul aplicării loviturilor ce constituie cruzimi. nu are importanţă. o salbăticie în comiterea faptei.săvârşirea infracţiunii prin cruzime care presupune o ferocitate din partea infractorului.Săvârşirea faptei trebuie. Asta pentru că exista o agravantă specială cu acest conţinut.

în caz de şantaj. gelozia. inundare sau distrugere prin explozie.. Sunt considerate motive josnice: invidia. 4) Săvârşirea infracţiunii din motive josnice. Această circumstanţă se aplică doar în cazul pluralităţii ocazionale (participaţiei) şi nu se aplică în cazul pluralităţii naturale sau pluralităţii constituite. 51). Când o astfel de împrejurare este prevăzută şi ca element circumstanţial al unei infracţiuni calificate nu se valorifică decât ca element circumstantial. ci cea specială. În cazul în care majorul nu cunoaşte vârsta minorului nu se reţine circumstanţa agravantă deoarece majorul este într-o eroare de fapt (art. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea. Ca exemplu am avea săvârşirea faptei prin incendiere. 5) Săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei (beţie preordinata). Se pune problema dacă ea presupune în mod necesar premeditarea. lit. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezintă o potenţialitate de pericol mai mare decât cea pe care o implică comiterea faptei. Răspunsul ar fi că nu presupune. Pentru reţinerea circumstanţei nu este necesar ca minorul să răspundă penal. cod penal). Prin aceasta se inţeleg mijloace susceptibile să aducă atingere unui număr mare de persoane sau unor bunuri foarte importante. în caz de tâlhărie între membrii familiei. c) Săvârşirea faptei prin metode ori mijloace care prezintă pericol public. 175 (1). răutatea. 3) Săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un minor. Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite să se producă acest pericol. În cazul infracţiunii de distrugere calificată sau în cazul infracţiunii de omor. violare de domiciliu sau alte asemenea fapte ce absorb actele de violenţă.cod penal). 62 . De asemenea. b). deoarece premeditarea necesită o stare de relativ calm si un timp relativ indelungat de luare a hotararii. Raţiunea instituirii acestei agravante se leagă de gradul de pericol social mai ridicat a unei persoane ce comite fapta în această stare. răzbunarea etc. se va reţine această circumstanţă şi dacă minorul este cel care l-a introdus în câmpul infracţional pe major. Există şi în cazul acestei modalităţi de săvârşire a infracţiunii o circumstanţă agravantă specială şi anume omorul calificat comis din interes material (art. fiind suficient ca el să participe la comiterea infracţiunii. nefiind necesar să se fi produs şi urmarea potenţială. nu se reţine agravanta generală. Pentru reţinerea circumstanţei făptuitorul trebuie să comită fapta în stare de beţie completă sau incompletă pe care şi-a provocat-o el în ideea ca aceasta l-ar fi ajutat să comită fapta.

În cazul în care instanţa a reţinut cel puţin o circumstanţă agravantă legală sau judiciară. cele doua circumstante se pot retine concomitent. Astfel. 78. d) Circumstanţele agravante judiciare Sunt acele împrejurări care conferă faptei un caracter agravant. Art. Se pot reţine ca agravante judiciare împrejurări reglementate de judecător ca agravante speciale. Circumstanţele agravante nu au efect asupra pedepsei detenţiunii pe 63 . De asemenea. Dacă acesta este neîndestulător mai poate adăuga un spor de pâna la 5 ani în cazul pedepsei închisorii şi de pană la jumatate din maximul special în cazul amenzii (art.atunci cand autorul a si premeditat savarsirea faptei. aceasta poate. Sunt considerate în doctrina penală circumstanţe agravante judiciare: beţia voluntară. în mod facultativ. sporul de 5 ani nu poate depăşi o treime din maximul special. cod penal). fără ca ele să fie prevăzute de legea penală. comiterea unui furt de către un poliţist sau tâlhăria comisă de cel care efectuează serviciul de pază. Ca circumstanţa agravantă specială avem aici furtul calificat în timpul unei calamităţi (art. premeditarea. a). premeditarea nu mai poate fi retinută ca agravantă judiciară la omor. lit. fiind suficient ca ea să existe. să aplice o pedeapsa pană la maximul special. h). dar aplicându-se la alte infracţiuni decât cele pentru care sunt reglementate expres. cod penal se limitează la a preciza faptul că instanţa poate reţine cu titlu de circumstanţe agravante şi alte împrejurări ce conferă faptei un caracter grav. Legea nu le menţionează nici ca titlu exemplificativ. lit. 209 (1). Art. 175. cum ar fi violul sau tâlhăria. * Efectele circumstantelor agravante Circumstanţele agravante determină o depaşire facultativă a limitei speciale de pedeapsă. cod penal prevede că o circumstanţa agravantă specială la omor. cod penal). În cazul pedepsei închisorii. dar poate fi reţinută la alte infracţiuni. In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate să fie instituită de Guvern. 6) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate. se pot reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul de săvârşire a infracţiunii sau mijloacele folosite. Rămâne la latitudinea instanţei să aprecieze existenţa unor astfel de circumstanţe. ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate. 75 (2). Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in timpul unei calamitati.

80 (1) pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante. se constată că. dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic. Secţiunea 4.78 C. şi de 30 de ani. recidivă si concurs de infracţiuni pedeapsa închisorii nu poate depăşi 25 de ani. de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă. Pedepsele penale reglementate de noul cod penal În noul cod penal pedepsele sunt reglementate în Titlul 3 al părţii generale. legea prevede că circumstanţele agravante produc efecte fie că sunt legale. Hamangiu 64 . dacă maximul special pentru cel puţin una din infracţiuni este mai mare de 10 ani . fie că sunt judiciare. Concursul între circumstanţele agravante şi cele atenuantespozitiile art. Legiuitorul s-a inspirat din codurile penale europene din ultimul deceniu pentru a închega un cod penal cât mai complex şi cât mai concentrat pe ideea de combatere infacţionalităţii care este din ce în ce mai mare şi mai ales pe aceea de încercare de recuperare socială a infractorului. Dacă ne referim strict la categoriile pedepselor. Ca şi în cazul circumstanţelor atenuante.viaţă deasemenea ele nu au ca efect în înlocuirea pedepselor prevăzute de lege şi nu au efect asupra pedepselor complementare. Din examinarea dispoziţiilor din art. De asemenea. nici în cazul circumstanţelor agravante leguitorul nu s-a limitat la caracterizarea acestora. în cazul circumstanţelor agravante leguitorul a consacrat principiul agravării facultative a pedepsei sub influenţa acestora.pen. ci a prevăzut totodată modul şi măsura în care pedeapsa concretă poate fi sporită sub influenţa lor. spre deosebire de circumstanţele atenuante pentru care a prevăzut o atenuare obligatorie a pedepsei. în reglementarea sistemului pedepsei principala preocupare a legiuitorului a fost aceea de a crea un mechanism care prin flexibilitate şi diversitate să permită algerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului 51. Dacă se aplică concomitant dispoziţiile cu privire la circumstanţele agravante. Dacă se constată concurs între circumstanţele agravante şi atenuante coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. proiectul noului 51 Noul Cod penal Ed.

s-a renunţat la înlocuirea obligatorie a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii când condamnatul a împlinit vârsta de 65 de ani. exprimat în numărul zilelor52 53 Noul Cod penal Ed. ci în capitolul privind individualizarea pedepsei. Hamangiu 65 . se asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii. continuă cu pedepsele accesorii şi se încheie cu pedepsele complementare52. la regimul de detenţie şi cele privitoare la regimul de muncă.Instanţa de judecată are posibilitatea să aprecieze dacă se impune ca necesară sau nu detenţiunea pe viaţă iar pentru o cât mai bună individualizare în raport cu particularităţile diferitelor situaţii concrete care pot apărea în practica se au în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei iar unele dintre aceste criterii fiind personalitatea. Noutatea constă în faptul că în cazul pedepselor complementare se diversifică conţinutul pedepsei interzicerii unor drepturi şi se introduce o nouă pedeapsă constând în publicarea hotărârii definitive de condamnare. odată aplicate. noua reglementare a categoriilor de pedeapse începe cu pedepsele principale. varsta si starea de sanatate. De aceea. Referitor la pedeapsa amenzii din noul cod penal remarcăm o nouă reglementare dar şi o sferă de aplicare semnificativ largită faţă de codul penal în vigoare. însă s-a renunţat la interdicţia absolută a neaplicării acestei pedepse în cazul inculpaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani până la pronunţarea hotărârii de condamnare. prin creşterea numărului infracţiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată ca pedeapsă unică dar mai cu seamă ca pedeapsa alternativă la pedeapsa închisorii. Făcând referire la instituţia liberarii condiţionată nu mai este reglementată în capitolul privitor la pedepsele principale. închisoarea şi amenda spre deosebire de codul penal în vigoare unde este definită doar amenda. raţiunea noi sistematizări fiind aceea că liberarea condiţionată reprezintă o formă de individualizare a executării pedepsei53. Pedepsa detentiunii pe viata nu a suferit modificari semnificative în comparaţie cu codul penal în vigoare. urmează să se execute. însă procedează la o altă sistematizare folosind drept criteriu ordinea în care acestea. care funcţionează. nivelul de educatie. s-a renunţat la dispoziţiile actuale din codul penal referitoare la regimul general al executării pedepselor privative de libertate. Ca şi element de noutate calcularea amenzii prin sistemul zilelor amendă. întrucât acestea fac obiectul legii de executare a pedepselor unde de altfel sunt deja reglementate. Ca element de noutate este şi faptul că în cazul pedepselor principale sunt definite de catre legiutor toate cele trei şi anume detenţiunea pe viaţă.cod le menţine pe cele din codul penal în vigoare. prin mecanismul de determinare a cuantumului. Hamangiu Noul Cod penal Ed.

drepturile parinteşti. Aplicarea amenzii cumulativ cu pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial este un alt emement de noutate. se determină în raport de modul în care norma de incriminare prevede amendă ca pedeapsă unica ori alternativ cu pedeapsa închisorii de o anumită durată. a fost redusă. dreptul de a alege. Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementată similar cu dispoziţiile în vigoare şi se aplică de drept.În plus o noua pedeapsă complementară este introdusă respectiv cea a publicării hotărârii definitive de condamnare. în timp ce sfera pedepsei accesorii facultative. după cum aceasta însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Proiectul stabileşte limitele generale ale numărului zilelor-amendă între 15 zile şi 400 de zile iar cele ale valorii unei zile-amendă între 10 lei si 500 lei în privinţa limitelor speciale. prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinând seama de situaţia patrimonială a condamnatului. Printre noutatile aduse de proiectul de lege se numara si cele referitoare la executarea pedepsei amenzii. Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei închisorii işi păstrează caracteristicile esenţiale din reglementarea în vigoare însă sfera pedepsei accesorii obligatorii. Pedeapsa accesorie cunoaşte o reglementare diferită faţă de cea actuală. prin efectul legii. proiectul stabileşte modalitatea de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunităţii. a fost semnificativ extinsă. constând în interzicerea exercitării unor drepturi atunci când instanţa considera necesar. In materia pedepsei accesorii şi a pedepselor complementare. Astfel. atât sub aspectul modului de aplicare cât şi sub aspectul conţinutului. constând în interzicerea exercitării unor drepturi ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate. proiectul codului penal extinde considerabil libertatea judecătorului în alegerea acestora. dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României. lărgeşte sfera drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie sau complementară. ca element de noutate faţă de actualele reglementări. dreptul de a fi tutore sau curator). Pedeapsa accesorie facultativă constă în interzicerea exercitării pe durata executării unei pedepse privative de libertate a acelor drepturi pe care judecătorul a considerat necesar să le interzică persoanei condamnate cu tilu de pedeapsă complementară.amendă. ca şi în actualul cod penal. variabile progresiv sunt doar limitele numărului zilelor-amendă care. De la acestă regulă sunt exceptate dreptul de a fi ales 66 . iar pe de altă parte. iar sub aspectul conţinutului asupra a 6 drepturi expres prevăzute (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice. cât şi al eficienţei.

sau amenda si instanta constata ca. care intră în conţinutul pedepsei accesorii şi care se execută chiar dacă au fost intrezise cu titlu de pedeapsă complementară. această pedeapsă este necesară. pe langă pedepsele complementare care se regăsesc de lege lata. prin reducerea limitei maxime de la 10 ani la 5 ani. Astfel. prin creşterea numărului drepturilor care intră în conţinutul acestei pedepse. fata de natura si gravitatea infractiunii. se apreciază că aplicarea pedepsei ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice. Hamangiu 67 . care constă în renunţarea definitivă la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infractor. de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii. Prin reducerea duratei interzicerii exercitării unor drepturi. Referitor la individualizarea pedepsei. imprejurarile cauzei si persoana infractorului. în masura în care infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă şi. indiferent de cuantumul ei. Ministerul Justiţiei a urmărit o motivare suplimentară a condamnatului pentru respectarea legalităţii prin stabilirea unui orizont de timp rezonabil la împlinirea căruia vor înceta aceste restricţii. iar alte diferenţe apar din perspectiva aplicării acestor pedepse. sunt prevăzute noi pedepse complementare. de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii. dacă în reglementarea actuală se prevede că instanţa poate aplica pedepsele complementare doar dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se constată că. este diversificat conţinutul pedepselor complementare. A fost înlăturată circumstanţa privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârşirii infracţiunii. cât şi sub aspectul conţinutului. În materia circumstanţelor atenuante elementele de noutate privesc conţinutul circumstanţelor atenuante judiciare şi efectele circumstanţelor atenuante. rămânând ca 54 Noul Cod penal Ed. se instituie dreptul instanţei de a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei. Astfel. dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României . dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. în raport cu persoana infractorului.Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi a suferit modificări atât sub aspectul duratei. faţă de natura şi gravitatea infracţiunii. prin natura sa poate fi pusă în executare numai după executarea pedepsei principale şi nu concomitant cu aceasta54. intrucât această sancţiune . împrejurările cauzei şi persoana infractorului. precum şi de posibilităţile sale de îndreptare. noul Cod penal stabileste ca aplicarea unei pedepse complementare poate fi dispusa in cazul in care pedeapsa principala stabilita este inchisoarea. Totodată. aceasta pedeapsa este necesara.

întrucât o asemenea împrejurare evidenţiază o periculozitate ridicată a infracţiunii dar şi a infractorului. o pedeapsă sub minimul special al pedepsei dar păstrează această posibilitate în măsura în care operaţiunea de individualizare conduce la o asemenea concluzie. prin forţa lucrurilor. Ca element de noutate este şi renuţarea la aplicarea pedepsei ceea ce înseamnă dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renuţa definitive la stabilirrea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni. lăsând posibilitatea agravării răspunderii penale unei persoane. în condiţiile în care fapta ce atrage acest efect nu este descrisă de lege cu claritate pentru a se putea înţelege fără echivoc în ce constă împrejurarea care imprimă faptei un caracter mai grav. S-a renuntat la agravarea răspunderii in cazul comiterii infracţiunii din motive josnice deoarece. Totodată a fost introdusă o nouă circumstanţă agravantă. ţinând seama de modul imprecis al reglementării şi de efectul asupra răspunderii penale. infirmităţii sau altor cauze. a fost regândită reglementarea efectelor circumstanţelor atenuante. prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fractie (1/3) se realizează o determinare proporţională a efectului atenuant ţinând cont de gradul de pericol abstract stabilit de legiuitor pentru o anumită infracţiune. iar în cazul pedepsei închisorii prin aplicarea facultativă a unui spor de până la 2 ani. În acelaşi timp. de drept. în majoritatea covârşitoare a cazurilor comiterea infracţiunilor nu este animată de resorturi care pot stârni admiraţie sau pot reprezenta repere morale. căreia i se reproşează adoptarea unei conduite periculoase. datorată vârstei. În privinţa circumstanţelor agravante. stării de sănatate. De asemenea. textul se situează la limita principiului previzibilităţii legii. Reducerea atât a limitei speciale minime cât şi a celei maxime a pedepsei conferă judecătorului o mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei prin aceea că nu mai este obligat să aplice. Existenţa circumstanţelor atenuante conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime şi minime ale pedepsei prevăzute de lege. pentru îndreptarea căreia ţinând seama de infracţiunea săvârşită de persoana 68 . În privinţa efectelor circumstanţelor agravante acestea se determină prin aplicarea unei fracţii de o treime asupra limitelor speciale ale pedepsei amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă. constând în săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate.o asemenea împrejurare să fie avută în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei. principala modificare constă în renunţarea la categoria circumstanţelor agravante judiciare întrucât. sub aspectul întinderii şi a modului de determinare al acestor efecte.

În consecintă. este suficientă aplicara unui avertisment. antrenarea răspunderii penale a persoanei fizice este condiţionată de identificarea unui element subiectiv propriu acesteia şi care poate fi diferit de cel constatat în cazul autorului material persoană fizică.infractorului şi de conduita avută anterior şi ulterior comiterii faptei. 136) şi nu doar de acţiunile organelor sau reprezentantilor acesteia. deoarece stabilirea. pedeapsa amenzii se va aplica şi în cazul persoanei juridice pe baza sistemului zilelor-amendă. răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în condiţiile prevăzute de lege (art. 138 alin. Răspunderea penală a persoanelor juridice este reglementată în noul cod penal de art. aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. Unele prevederi referitoare la raspunderea penală a persoanei juridice rămân în mod necesar în afara acestui titlu. determinate de modificările aduse prin noul cod sistemului pedepselor. aşa cum este cazul dispoziţiei privind aplicarea legii penale române în baza principiului personalităţii şi cu referire la persoanele juridice (art. Ca modificare poate fi menţionată restrângerea imunităţii penale a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. 136 – 138 . 278/2006. ci privind doar infracţiunile comise în desfăşurarea unor asemenea activitati. au fost introduse cinci plaje de individualizare legală a pedepsei amenzii [art. Astfel. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. consacrat de dreptul belgian şi olandez. a fost menţinută cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisă pentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective. De asemenea. Amânarea aplicării pedepsei reprezintă stabilirea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi amânarea temporară aaplicării acesteia atunci cănd pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani iar instanţa apreciază ţinând seama de persoana infractorului şi de conduita avută anterior şi ulterior comiterii faptei că în raport cu situaţia personală a inculpatului. s-a menţinut optiunea pentru modelul de răspundere directa a persoanei juridice. imunitatea nemaifiind una generală. În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere în concepţia Codului penal în vigoare. Astfel.(4)]. în funcţie de limitele pedepsei 69 . 9). În acelaşi timp. Au intervenit cateva modificări în privinţa individualizării sancţiunilor aplicabile persoanei juridice. aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă maim ult rău decât sa ajute la recuperarea inculpatului. dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada fixă de 2 ani . În acelaşi timp.

(8) C. măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au comis multiple infracţiuni. incluzând. 152). Textul a fost inspirat de prevederile art.închisorii prevăzute de lege pentru persoana fizică. şi măsuri educative privative de libertate. ca efect al unor proceduri de fuziune. divizare etc.pedepse şi măsuri educative. În primul rând s-a redus limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului. 29-32 din reglementarea italiană (Decretul-lege nr. s-a impus o reglementare a efectelor acestor operaţiuni juridice în planul răspunderii penale (art.În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent. proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazul minorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative. până la 13 ani. Nu în ultimul rând. absorbţie. cu efecte in personam. 70 . Soluţia cea mai potrivită ar fi renunţarea la împăcarea părţilor şi consacrarea retragerii plângerii prealabile. având în vedere faptul că datorită naturii dar şi modului lor specific de organizare şi funcţionare persoanele juridice sunt susceptibile de a dispărea din punct de vedere juridic fără însa a-şi înceta existenţa reală. Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate.. 11 alin. portughez în forma propusă de proiectul de modificare adoptat de guvern în noiembrie 2006. În privinţa termenelor de prescripţie speciale pentru răspunderea penală în cazul persoanei juridice acestea sunt similare cu cele prevazute de lege pentru persoana fizică. 231/2001) privind răspunderea administrativ-penală a persoanelor juridice. dar şi de art. respectiv la împăcarea părţilor.O a doua modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal . s-a renunţat la reglementarea paralelă a lipsei şi retragerii plângerii prealabile. pen. Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală. Astfel. bineînţeles. fiind necesar a se opta pentru una dintre ele.

ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. desfăşurarea de activităţi 71 . Penitenciarele se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului. Penitenciarele trebuie amenajate şi organizate pentru a îndeplini funcţii cum ar fi: cazarea.Capitolul 5. condiţii de aplicare a regimului de detenţie. o pază specială şi camere speciale denumite celule. Modalităţi de executare ale pedepselor Secţiunea 1. pedeapsa se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane. Pedepsele se execută doar în baza hotărârilor judecătoreşti de condamnare rămase definitive. asistenţa medicală. hrănirea. A) Executarea pedepselor privative de libertate Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cea a închisorii se execută în penitenciar. Executarea pedepselor în regim privativ de libertate Executarea pedepselor se realizează potrivit dispoziţiilor Codului penal. Penitenciarul este un loc de deţinere special amenajat care implică o împrejmuire specială. au personalitate juridică şi sunt subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. igiena. 275/2006.

educative, folosirea la muncă a celor condamnaţi, paza şi supravegherea lor. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare se face după criterii variate, cum ar fi: natura infracţiunii, natura pedepsei, antecedentele penale etc. În funcţie de durata pedepsei, în penitenciar se execută pedepse pe termen scurt, pedepse de durată medie şi pedepse pe termen lung. Pentru anumite categorii de persoane condamnate se pot înfiinţa penitenciare speciale şi anume : - penitenciare pentru minori şi tineri; - penitenciare pentru femei; - penitenciare spital; B. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate 1. Regimul de maximă siguranţă; 2. Regimul închis; 3. Regimul semideschis; 4. Regimul deschis. Acestea se diferenţiază în raport cu : - gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanei condamnate; - modul de desfăşurare a activităţilor; - condiţiile de detenţie; 1.Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Excepţional în raport de natura şi de modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Persoanele condamnate sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare; sunt cazate individual, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, de consiliere psihologică, în grupuri mici şi în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului sub supraveghere continuă; Regimul de maximă siguranţă nu se poate aplica următoarelor persoane condamnate : a) bărbaţii care au împlinit 60 ani şi femei care au împlinit 55 ani (execută pedeapsa în regim închis); b) femei însărcinate sau care au în îngrijire un copil de până la un an sau mai mic de un an (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); c) minorii (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); d) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate precum şi cele cu
72

afecţiuni locomotorii grave (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă); 2. Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi mai mică de 15 ani. Condamnaţii sunt cazaţi în comun; prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, etc. în grupuri în interiorul penitenciarului sub pază şi supraveghere; condamnaţii pot presta muncă şi în afara penitenciarului sub pază şi supraveghere continuă cu aprobarea directorului penitenciarului. 3. Regimul semideschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an şi mai mică de 5 ani; condamnaţii sunt cazaţi în comun; condamnaţii se pot deplasa neînsoţiţi în interiorul penitenciarului, prestează muncă, desfăşoară activităţi de asistenţă socială, culturale, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarelor care rămân deschise în timpul zilei; pot presta muncă şi în afara penitenciarului sub supraveghere. 4. Regimul deschis se aplică condamnaţilor la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an; sunt cazaţi în comun; se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului; pot presta muncă, desfăşura activităţi terapeutice, de consiliere psihologică etc., în afara penitenciarului, fără supraveghere. C) Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Regimul de executare se stabileşte la primirea persoanei condamnate în penitenciar de către comisia pentru individualizarea regimului de executare. Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare stabilit. Petentul condamnat este ascultat în mod obligatoriu la locul de deţinere de către judecătorul delegat care soluţionează plângerea în 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă prin încheiere motivată una din următoarele soluţii : - admite plângerea şi modifică regimul de executare; - respinge plângerea dacă aceasta este nefondată; - încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în două zile de la pronunţarea acesteia. Împotriva încheierii judecătorului delegat condamnatul poate formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia se judecă potrivit disp. art. 460 alin. 2 – 5 Cod procedură penală; iar hotărârea judecătoriei este definitivă.

73

D) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de către judecătorul delegat la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare. Comisia are obligaţia ca, odată la 6 luni, să analizeze conduita condamnatului şi stăruinţa pentru reintegrare socială a acestuia şi să întocmească un referat pe care i-l aduce la cunoştinţă acestuia sub semnătură; dacă comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare sesizează judecătorul delegat. Schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o conduită bună; iar schimbarea regimului de executare într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o infracţiune, o abatere disciplinară gravă, sau dacă prin conduita sa afectează grav convieţuirea normală în penitenciar. Aspectele sus menţionate se constată de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Judecătorul delegat dispune prin încheiere motivată schimbarea regimului de executare numai după ascultarea condamnatului în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării; iar dacă judecătorul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului de executare, respinge cererea prin încheiere şi fixează un nou termen când cererea poate fi înnoită (termen care nu poate fi mai mare de 6 luni; Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei delegate în termen de 2 zile de la data pronunţării acesteia iar împotriva acestei încheieri condamnatul poate formula contestaţie la judecătorie în termen de 3 zile de la comunicare; contestaţia judecându-se potrivit disp. art. 460 alin. 2-5 Cod proc.pen. hotărârea devenind astfel definitivă. Secţiunea 2. Executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate. A) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei, constând în suspendarea executării pedepsei cu obligarea celui condamnat de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. 1.Condiţii de aplicare a) Condiţii privitoare la pedeapsă şi la natura infracţiunii: -pedeapsa aplicată de inmstanţă este de cel mult 4 ani, iar in caz de concurs de infracţiuni cel mult 3 ani

74

- nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art.182 (vătămare corporală gravă), art.183 (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), art.197 alin. 1 şi 2 (viol) şi art.2671 alin.1 şi 2 (tortură). În cazul infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.209 alin.3 C.pen., măsura poate fi dispusă dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani; - în cazul în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o pagubă, măsura poate fi luată numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare. b) Condiţii cu privire la infractor: - infractorul să nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea, potrivit art.38 C.pen., nu atrage starea de recidivă; - cel condamnat se poate îndrepta chiar fără executarea pedepsei. Termenul de încercare este alcătuit din 2 intervale variabile: durata pedepsei închisorii aplicate şi un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani. 2) Măsurile de supraveghere Conform art.863 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a controla mijloacele lui de existenţă. 3) Obligaţiile condamnatului: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare; să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă; să nu frecventeze anumite locuri stabilite; să nu intre în legătură cu anumite persoane; să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Efectul imediat al suspendării executării sub supraveghere este acela că hotărârea de condamnare nu se pune în executare. Efectul definitiv constă în reabilitarea de drept a celui condamnat dacă a expirat termenul de încercare, cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune, iar măsura nu a fost revocată sau anulată. 4) Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cauzele şi condiţiile de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, cu menţiunea că suspendarea
75

executării pedepsei sub supraveghere mai poate fi revocată şi ca urmare a neîndeplinirii de către cel condamnat a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. caz în care revocarea are caracter facultativ.59 reglementând condiţiile specifice în raport cu fiecare din situaţiile menţionate. 76 . În caz de anulare. art.să se fi executat o parte din pedeapsă. Condiţii de acordare: . dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege. fracţiune ce trebuie obligatoriu executată în raport de cuantumul pedepsei aplicate. de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea. fie în cursul procesului până la rămânerea definitivă a hotărârii. iar pentru acea infracţiune i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare. . termenul de încercare calculându-se de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. după vârsta condamnatului şi după folosirea acestuia la muncă. ori a obligaţiilor stabilite de instanţă. ori a detenţiunii pe viaţă. Anularea suspendării nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. termenul de amânare neputând fi mai mare de 1 an. care. Îndeplinirea condiţiilor cerute de lege trebuie să rezulte din procesulverbal al comisiei de propuneri constituite în acest scop în cadrul fiecărui penitenciar. instanţa putând să dispună revocarea sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.acordarea liberării condiţionate este atributul exclusiv al instanţei de judecată. B) Suspendarea executării pedepsei sub condiţie Este o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei şi un mijloc de individualizare administrativă a acesteia şi constă în liberarea condamnatului înainte de executarea completă a pedepsei închisorii. Prin procesul-verbal se poate propune fie eliberarea condţionată fie amânarea acesteia. instanţa poate dispune din nou aceeaşi măsură. 5) Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune pentru cauze preexistente. dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată. fie înainte de a i se fi aplicat măsura suspendării. ar fi împiedicat acordarea suspendării: se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune. dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani.

Trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii. când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă. a fost disciplinat şi stăruitor în muncă. poate dispune fie menţinerea. condamnatul a comis din nou o infracţiune. Executarea pedepsei la locul de muncă Este un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei închisorii. Efectul definitiv constă în aceea că pedeapsa se consideră integral executată. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. pe parcursul executării a avut o bună conduită. Condiţiile de aplicare privesc pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii săvârşite. când condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii. Revocarea este facultativă: când infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă. 77 . pedeapsa revocată urmând a se executa într-un loc de detenţie. fie prin neprezentarea la unitate în termen de 5 zile. în libertate. dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: condamnatul a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. fie revocarea liberării condiţionate. cu excepţia fracţiunii de pedeapsă care trebuie efectiv executată şi care este de 20 ani. Revocarea executării pedepsei la locul de muncă este obligatorie: când. instanţa.Efectele liberării condiţionate: Efectul imediat constă în punerea în libertate a condamnatului. înainte de începerea executării sau în timpul executării acesteia. ţinând seama de gravitatea acesteia. constând în executarea acesteia. în timpul eliberării condiţionate. Dacă. fie prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor ce-i revin la locul de muncă. Încetarea executării pedepsei la locul de muncă este o modalitate de individualizare administrativă a pedepsei ce intervine atunci când pedeapsa şi-a atins finalitatea preventiv educativă. persoana condamnatului şi acordul scris al unităţii în care cel condamnat urmează să presteze munca Executarea pedepsei la locul de muncă se realizează în baza mandatului de executare. prin prestarea unei munci în cadrul unei unităţi. condamnatul fiind obligat să îndeplinească toate îndatoririle de muncă. instanţa a fost sesizată cu o cerere de încetare a executării pedepsei de către conducerea unităţii unde condamnatul execută pedeapsa. cel în cauză săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată.

în numele legii persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 78 . Retribuţia nu trebuie privită ca o răzunare ca cea a legii talionului ci trebuie văzută ca un echilibru intre gravitatea delictului şi pedeapsa aplicată. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor.CONCLUZII Pedeapsa penală este o masură de constrângere statală şi un mijloc de corectare reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. cât şi a altor persone. corectarea condamnatului. cauzând anumite lipsuri şi restricţii a drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale. Pedeapsa reprezintă eficienţa legii şi instrumentul de violenţă instituţionalizată în mâinile statului care ar trebui privită şi asociată astfel: PEDEAPSA –AMENŢARE-ITIMIDARE-COMPENSARE Încă de la apariţia statului s-a dorit apărarea socială împotriva faptelor periculoase care duc la o dezordine un dezechilibru dacă legiile nu sunt respecte iar pedepsa prin rolul ei retributiv nu stabileşte echilibrul pentru o bună convieţuire socială.

Bucuresti 2003 4. Constantin Mitrache Drept penal român partea generală editura Universul Juridic .H. Resocializarea este un fundament filozofic definită în opziţie cu retribuţia. M. Beck 2.Actualitatea ideilor lui Beccaria sunt şi azi omniprezente şi anume aceea a faptului că atât gravitatea pedepsei cât şi riguroasă ei aplicare influenţează cifra criminalităţii. În doctrină se vehiculează faptul că ar trebui insistat mai mult pe încercarea de combatere a crimilităţii dar mai ales pe faptul de a se încerca de reintegrarea socială care este o şansă în plus pentru resocializarea infractorilor. BIBLIOGRAFIE 1. în aplicarea pedepsei ar trebui ca vinovăţia să reprezinte măsura pedepsei iar sistemul legislativ trebuie pemanent readaptat pentru a corespunde evoluţiilor din societate. Nullum delictum.Beck 3.H. În concluzie scopul pedepsei penale este acela de menţinere a echilibrului social de prevenire a săvârşirii infracţiunilor iar înfăptuirea justiţiei trebuie realizată cu mijloace adecvate pentru fiecare stat în parte. Dacă ar fii sa privim din perspectiva sanctiunile penale alternative la pedeapsa închisorii acestea reprezintă un remediu pentru eliminarea consecinţelor negative ale detenţiei şi o consecinţă a evoluţiei şi umanizării pedepselor dar în acelaşi timp trebuie ca pedepsele în dreptul penal român să fie la nivelul dezvoltare socială al ţării în care trăim şi raportat la numărul infracţiunilor comise la nivel naţional dar mai ales la mentalitatea românului vizavii de gravitatea infracţiuni ca faptă interzisă de lege şi nu în ultimul rând de corectitudinea înfăptuirii justiţiei in România. Costică Bulai Manual de drept penal Partea Generală editura Universul Juridic 2007 5.H. Cristina Rotaru Fundamentul Pedepsei Teorii moderne editura C. Codul penal roman ed. Nicolae Bujdoiu : ”Sistemul si specificul filozofiei dreptului” editura Romprint Brasov 2002 79 .Basarab Drept penal. Gheorghe Ivan Drept Penal Parte generală ed C. Hamangiu 7. nulla poena sine praevia lege poenali.Partea generală ed Lumina Lex Bucuresti 2005 6. Alexandru Boroi Drept penal partea generală editura C.Beck Bucureşti 2008 8. Valerian Cioclei : Manual de criminologie 9.

.................... Istoricul pedepsei penale ......……………………………. Caracterele sancţiunilor de drept penal ...........12 4.. Evoluţia sistemului pedepsei în dreptului penal romanesc……….......…………………………………13 4..............ed TREI 2001 .. 17.19 Secţiunea 1 . Scopul şi funcţiile pedepsei ....Beck Bucureşti 2006 14................... 19....... 2001 11...................Noţiune... Răspunderea penală a minorilor 21. caracteristici..4 Secţiunea 1.............. 12.. Noul Cod penal ed Hamangiu .10 Secţiunea 4..... editura Ştiinţifică.... Individualizarea pedepsei .... Emil Derisidan: Codul Penal al României comentat şi adnotat 2002 20. 18. Aspecte de drept comparat ........………………………………………………………………8 Secţiunea 3..... Constituţia României 16........Coca Cozma si colab... Sancţiunile de drept penal .....4 Secţiunea 2. Anastasiu Crişu Tratamentul infractorului minor în materie penală........H..... Pedepsele ........................ Dreptul de a pedepsii in diferite civilizaţii ...... Ivan Individualizarea pedepsei ed C........ CUPRINS Introducere ......14 Capitolul 2....16 Secţiunea 2............... Condiţii generale ale sancţiunilor de drept penal ...... legea 275 / 2006 privind executarea pedepselor ............ C......20 80 ....16 Secţiunea 3 Locul sancţiunilor în dreptul penal .................. Butiuc.......16 Secţiunea 1..10................... Justiţia pentru minori ed Universul Juridic Bucureşti 2003 13.......Grigoraş.......... Coonvenţia europeană a drepturilor omului 15.........1 Capitolul 1.. Pavel Abraham ............... Pedepsele penale in lumina filozofiei dreptului …………...........................18 Capitolul 3..………………….... M.2 Actualitatea ideilor lui Beccaria ....1Principiile exprimate de Beccaria in “Despre infracţiuni şi pedepse “ referitor la institiţia pedepsei .....Beck. J........... Constantin Mitrache Instituţii de drept penal .......H..Justificarea pedepselor în viziunea lui Cesare Beccaria. Bucureşti 1970 22 Codul de procedura penală ed Hamangiu...........…………………............ Gh.............19 Secţiunea 2......... ed C.. Costică Bulai Avram Filipaş .... Cesare Beccaria “Despre infracţiuni şi pedepse “editura Rosetti ..

...................6.. Modalităţi de executare ale pedepselor …………………. subiect al răspunderii penale ....38 7........ Aspecte generale de individualizare a pedepsei ..39 7............4......49 Secţiunea 2...Condiţiile obiective de răspundere penală ale persoanelor juridice .......Secţiunea 3.................1 Închisoarea ……………………………………………………….......2 Persoana juridică.....41 Capitolul 4...39 7............... Clasificarea pedepselor……………………………………...............2....40 7........... Individualizarea pedepselor penale ……………………......64 Capitolul 5...71 Secţiunea 2......36 6......... Circumstanţele agravante ……………………………………........... Pedepsele penale reglementate de noul cod penal ……...............2 Amenda penală aplicabilă minorilor …………………………...……………………………31 Secţiunea 6........25 Secţiunea 5..71 Secţiunea 1......78 81 ..24 Secţiunea 4.............................................60 Secţiunea 4..........Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică .......52 Secţiunea 3.. Sancţiunile aplicabile minorilor ......3......... 55 3......38 7..............36 6..........49 Secţiunea 1......... Circumstanţele atenuante şi agravavante în individualizarea pedepsei …………………………………………………………………….................... Circumstanţele atenuante …………………………………….... Executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate………………………………………………………………………....Condiţiile subiective de răspundere penală ale persoanei juridice........ 37 Secţiunea 7........ Pedepsele aplicabile persoanelor juridice ...41 7................................55 3............................................74 CONCLUZII…………………………………………………………………..Pedepsele aplicabile infractorilor minori ………………........ Executarea pedepselor în regim privativ de libertate .... Pedepsele aplicabile persoanei juridice ..................................1......... Pedepsele aplicabile persoanei fizice ......5....... Implicaţiile psihologice ale pedepselor penale …………..1 Noţiuni generale ................

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->