Unitatea de învăţare nr.

2 Antreprenoriatul în teorie şi practică

U2.1. Tipuri de şcoli de gândire

Literatura de specialitate a identificat sase scoli de gandire privind intreprinzatorul,

grupate in doua viziuni.

Viziune macroeconomica prezinta o paleta larga de factori de succes sau esec ce

determina intrarea sau nu in afaceri si care sunt in afara controlului intreprinzatorului.

Scoala de gandire de mediu se ocupa cu factorii externi care afecteaza stilul

de viata al intreprinzatorilor potentiali. Ea pune accent pe institutiile si valorile
care formeaza un cadru de mediu sociopolitic ce influenteaza dezvoltarea
antreprenoriatului.

Scoala de gandire financiara (a capitalului) se bazeaza pe procesul de

cautare a capitalului (initial sau de crestere). Ghidurile de planuri de afaceri
reflecta aceasta orientare.

Scoala de gandire a mutatiilor se concentreaza asupra mutatiilor realizate in

societate. Exista trei tipuri de mutatii (schimbari) care il pot determina pe
individ sa intre in afaceri: mutatiile politice, mutatiile culturale; mutatiile
economice.

Viziunea microeconomica studiaza factorii specifici antreprenoriatului si care sunt

sub controlul intreprinzatorului.

Scoala trasaturilor antreprenoriale se ocupa cu studiul oamenilor de succes

si identifica acele trasaturi care maresc sansele de reusita in afaceri.

In cadrul acestei scoli exista trei conceptii:

O prima conceptie pune accent pe calitatile personale ale intreprinzatorului.

Pentru a fi sigur de reusita, intreprinzatorul trebuie sa fie, in acelasi timp, un
cuceritor, un organizator si un "negociator". Unul din adeptii acestei conceptii
este W. Sombart, care considera ca intreprinzatorul trebuie sa posede
urmatoarele calitati: vivacitate de spirit, inteligenta, perspicacitate.
 Tipurile clasice de intreprinzatori, dupa W. Sombart, sunt: proprietarul funciar,
birocratul, speculatorul, negociatorul si manufacturierul.

O alta conceptie considera ca intreprinzatorul este persoana care realizeaza

combinatii noi, acesta fiind adeptul schimbarilor economice pe care le face
numai ca rezultat al inovarii. Aceasta conceptie isi are originea in lucrarile lui
J.Schumpeter care considera ca numai combinatiile noi il definesc pe
intreprinzator, fiind impotriva combinatiilor traditionale. Tipurile de
intreprinzator, dupa J.Schumpeter, sunt: fabricantul comerciant, capitanul de
industrie, directorul si promotorul. Efectuand o sinteza a celor patru tipuri de
intreprinzator, Schumpeter considera ca acesta trebuie sa fie capabil sa realizeze
urmatoarele combinatii noi: introducerea unor metode noi de productie; cucerirea
unui nou segment de piata; utilizarea unei noi surse de materii prime; realizarea
unei organizari noi a intreprinderii.

In sfarsit, o alta conceptie pune accent pe motivarea individuala a

intreprinzatorului. Din aceasta perspectiva, mobilurile individuale constituie un
element esential al actului de a intreprinde; ele constituie cauza initiala, punctul
de plecare, motto-ul personal. In acest sens, inca din anii '60, David Mc.
Clelland arata ca exista anumite persoane, in special cele care devin
intreprinzatori, care au mare nevoie de implinire. Printre motivatiile
intreprinzatorului sunt mentionate: dorinta de a-si asuma responsabilitatea,
preferinta pentru un risc moderat, banii, ca rasplata a muncii.

Scoala de gandire a oportunitatilor de afaceri se concentreaza asupra

oportunitatii initierii si derularii afacerilor. Cheia succesului in afaceri dupa
aceasta scoala o constituie dezvoltarea unei idei viabile de afaceri, la momentul
oportun, pentru o nisa de piata adecvata.

Scoala de gandire privind formularea strategica subliniaza rolul planificarii in

succesul afacerii.

In ceea ce priveste tipurile de intreprinzatori, literatura de specialitate a identificat

urmatoarele tipologii:

1) Intreprinzatori conducatori al caror obiectiv principal il constituie siguranta.

2) Intreprinzatori inovativi al caror obiectiv principal este dorinta de a avea senzatii.

 3) Intreprinzatori controlori care urmaresc castigarea si mentinerea puterii.

U2.2. Tipuri contemporane de antreprenori

Vesper mentioneaza si grupeaza tipurile de antreprenori dupa strategiile de intrare pe
piata a acestora la inceputul activitatii lor.
Gruparea antreprenorilor dupa Vesper arata astfel:
1. indivizi singuratici care lucreaza pentru ei insisi;
2. indivizi care formeaza echipe;
3. indivizi care copiaza modele;
4. indivizi care copiaza economiile la scara;
5. inovatori independenti;
6. persoane care acumuleaza capital;
7. indivizi specializati in achizitii;
8. artisti(artizani) ai vânzarii/cumpararii;
9. specialisti in conglomerari;
10. speculatori;
11. manipulatori de valoare.
Totodata Schuman propune o tipologie diferita de antreprenori (intreprinzatori) care arata
astfel:
independentul care porneste afacerea de la zero;
achizitorul;
succesorul unei afaceri de familie;
succesorul intr-o afacere exterioara familiei;
francizorul;
francizatul;
antreprenorul conducator al unei corporatii(I.M.M.);
antreprenorul non – profit;
individul care lucreaza pentru sine;
altii.
Observatie. Tipologiile mentionate de Vesper si Schuman au in comun anumite
categorii de antreprenori care nu se exclud reciproc.
 Gartner(1989) pune in evidenta 8 tipuri de antreprenori(intreprinzatori) pe baza unei
analize factoriale prin care erau luate in considerare urmatoarele variabile:
caracteristicile individuale ale celor analizati;
strategiile urmate de acestia;
structurile si procesele folosite;
natura mediului in care functionau organizatiile acestora.

Cele 8 tipuri rezultate sunt:

1. cei care folosesc activitatea antreprenoriala pentru a cauta ceva nou;
2. antreprenori care incheie vânzari(dealer);
3. cei care isi pun in practica abilitatile si relatiile dobândite anterior;
4. cei care cumpara firme existente deja;
5. cei care isi pun experienta in valoare concurând alte firme;
6. cei care pun accentul pe serviciile imbunatatite dezvoltând in acest sens o strategie
concurentiala;
7. cei care au o idee noua, unica;
8. cei care adapteaza o strategie existenta aplicând-o insa mai bine sau intr-un mod
diferit.

Sebastian Vaduva (2004) contureaza urmatoarele tipuri distincte de antreprenori:

1. creatori care pornesc noi afaceri cu visul de a crea un produs sau serviciu nou;
2. mostenitorii care mostenesc o afacere de familie sau intra intr-o afacere printr-o
legatura de familie;
3. administratorii care cumpara o afacere sau o franciza si care sunt motivati de
anumite obiective financiare, de lipsa altor optiuni, de dorinte de a cumpara o
afacere existenta sau de a pune in practica prin franciza o formula deja testata ca
mijloc de minimizare a riscului.

Tinând seama de cele precizate de Sebastian Vaduva, care pentru tipurile distincte de
antreprenori utilizeaza o clasificare mai detaliata pe baza unor criterii specifice. Astfel:
In grupa In grupa In grupa
Creatorilor: Mostenitorilor: Administratirilor:
Dupa -individul care -indivizii care lucreaza -indivizii care lucreaza
Criteriul lucreaza pentru sine; pentru ei insisi; pentru ei insisi;
strategic, -cei care formeaza -indivizii care formeaza -cei care copiaza modele;
S. Vaduva echipe; echipe. -cei care exploateaza
mentioneaza -indivizii economiile de scala;
(1920) independenti. -cei care acumuleaza
capital;
-cei care cumpara firme;
-artistii in vânzari-
cumparari;
-specialistii in conglomerari
-manipulatorii de valoare;
-cei care formeaza echipe.
Dupa -indivizii care -succesorul intr-o -cel care cumpara o afacere;
Criteriul pornesc de la zero; afacere de familie; -succesorul intr-o afacere
operational, -antreprenorul care -cel care lucreaza externa familiei;
al lui conduce o corporatie pentru sine. -francizorul;
Schuman (IMM); -francizatul;
(1982) -antreprenorul non- -antreprenorul care conduce
profit sau cel care o corporatie;
lucreaza pentru sine. -cel care lucreaza pentru
sine.
Dupa -acei indivizi care:
Criteriul incearca ceva nou;
calitatii administrtorii care incheie
personale al afaceri;
lui Gartner dovedesc abilitati si au
(1989) relatii;
cumpara o firma;
dezvolta sau practica un
serviciu agresiv;
dezvolta o organizare
metodologica.
 Evolutia rolului intreprinzatorilor a fost puternic influentata de principiile si tehnicile
manageriale, fiind in stransa legatura cu mediul social din care provine intreprinzatorul. El
trebuie sa fie constient ca isi asuma responsabilitati de natura economica, etica, sociala fata de
angajat, furnizor, clienti.

Antreprenoriatul nu mai este un concept abstract. Exista cerere si interes din ce in ce

mai mare pentru plasarea "antreprenoriatului" (crearea de noi afaceri) ca element cheie in
procesul de dezvoltare si revitalizare a zonelor mai putin dezvoltate din Europa. Mai mult,
cresterea gradului de constientizare, in ultimul deceniu, a importantei intreprinderilor nou
create si a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) in cadrul dezvoltarii economice a
determinat multe administratii publice formate din membri ai tuturor formatiunilor politice si
la toate nivelurile sa creeze politici care sa favorizeze si sa stimuleze crearea de noi firme.

De asemenea, activitatea antreprenoriala a trezit interesul multor cercetatori din mediul

universitar care au demonstrat ca niveluri ridicate ale activitatii antreprenoriale pot avea
efecte pozitive asupra generarii de locuri de munca si cresterii economice.

U2.3. Exemple de posibile moduri de pornire a unei afaceri

1) Pornirea unei afaceri de la zero, acesta fiind visul personal de a crea un produs sau
serviciu nou.

2) Prin mostenirea unei afaceri de la parinti.

3) Mostenirea afacerii in cadrul familiei, insa dorinta mea era sa am propria afacere.

4) Am intrat in aceasta afacere neavând alte optiuni (imi pierdusem slujba si nu mai
puteam sa-mi continui cariera).

5) Am demarat aceasta franciza ca modalitate de a intra in lumea afacerilor. Am avut

intentia de a porni o afacere, dar nu eram dispus sa-mi asum riscul unei afaceri noi.

6) Am demarat aceasta franciza dupa ce m-am pensionat, insa nu voiam sa-mi asum
riscuri prea mari.

7) Prin cumpararea unei afaceri deja existente, considerând-o cea mai buna oportunitate.

In concluzie, tinând seama de cele mentionate, putem spune ca:

- Creatorii sunt motivati de viziunea unui nou produs sau serviciu, folosindu-si
abilitatile se considera adevaratii intreprinzatori, având un crez sporit in viziunea lor. -
 Ei considera ca afacerea pe care au demarat-o nu comporta mari riscuri si nu asteapta
sa fie motivati prin recompense financiare.

- Mostenitorii sunt mai putin orientati spre dezvoltarea afacerii pe care au mostenit-o
si o conduc in prezent.

- Administratorii pot fi motivati de recompense financiare si sunt puternic inclinati

spre dezvoltarea afacerii, considerându-se adevaratii intreprinzatori.

Cercetatorii in domeniu antreprenoriatului au analizat proprietarii de mici afaceri in

functie de anumite trasaturi de caracter specifice (situatii):

1) Modul in care au ajuns sa aiba propriile afaceri;

2) Obiectivele care le-au motivat activitatea;

3) Obiectivele prezente existente;

4) Anumite categorii de factori demografici;

5) Anumite date existente despre afacerea lor.

Cele trei categorii de antreprenori (creatorii, mostenitorii si administratorii) au trebuit sa

raspunda la urmatoarele intrebari, care au vizat:

A. Modul de cunoastere al domeniului lor de activitate;

B. Cum isi evalueaza ei acest nivel de cunoastere si educatia lor formala (stiind ca
educatia se considera ca are o influenta pozitiva asupra antreprenoriatului).

Observatie. Cercetarile facute de Light si Rosenstein (1995) estimau ca fiecare an de

educatie in plus determina cresterea cu 0,7 % a probabilitatii ca o persoana sa
conduca propria afacere.

Ce constatari se pot desprinde? Creatorii sunt motivati de viziunea dezvoltarii unui

nou produs sau serviciu sau de câstigarea respectului sau aprecierii, fiind interesati de punerea
in evidenta a aptitudinilor si abilitatilor, pe când mostenitorii nu sunt motivati si interesati de
astfel de evenimente.
 Administratorii au o orientare mai pragmatica spre latura financiara, fiind preocupati
de protejarea investitiilor pe care le reclama constructia unei afaceri.

Miturile antreprenoriatului

Miturile privind intreprinzatorul au aparut atat ca urmare a legendelor create

de-a lungul timpului in jurul oamenilor intreprinzatori, cat si datorita lipsei de
cercetari in domeniul antreprenoriatului. Iata care sunt acestea.

Mitul nr. 1. Intreprinzatorii sunt nascuti, nu facuti.

Mitul nr. 2. Intreprinzatorii sunt oameni de actiune nu “filozofi”.

Mitul nr. 3. Intreprinzatorii trebuie sa corespunda profilului teoretic.

Mitul nr. 4. Intreprinzatorii sunt fie inventatori, fie inovatori.

Mitul nr. 5. Intreprinzatorii sunt neadaptati academic sau neintelesi social.

Mitul nr. 6. Pentru a deveni intreprinzator este nevoie doar de bani.

Mitul nr. 7. Pentru a deveni intreprinzator este nevoie doar de noroc.

Mitul nr. 8. Ignoranta este o binefacere pentru intreprinzator.

Mitul nr. 9. Intreprinzatorii sunt niste aventurieri.

Mitul nr. 10. Intreprinzatorii sunt complet independenti.

Profilul unui intreprinzator este definit de urmatoarele trasaturi:

- Un simt dezvoltat de independenta;

- Dorinta de a-si asuma o responsabilitate si de a conduce o afacere ;

- Capacitatea crescuta la efort intens si de durata;

- Preferinta pentru afaceri cu grad mediu de risc;

- Reactie rapida, decizii prompte in activitatea curenta ;

- Organizare eficienta a timpului de munca.

Rolul intreprinzatorului in economia contemporana:

 • Sunt cei care dezvolta modele noi si indraznete, vin cu solutii absolut
novatoare

• Sunt cei care isi asuma o parte din riscurile asociate dezvoltarii afacerii, au
viziunea si incapatanarea de a reusi si de a gasi formula de succes

• Antreprenorii sunt, fara indoiala, “purtatorii” cunoasterii, cei care o

disemineaza in societate si gasesc formulele stabile in care eficienta este
maximizata

U2.4. Antreprenoriatul românesc – istoric, evolutie si etape de dezvoltare

Dupa 1989 asistam la o trecere treptata a economiei românesti de la forma centralizata

la cea concurentiala, prin privatizarea sectoarelor industriale si nu numai. Prin aceasta actiune
s-a urmarit armonizarea legislatiei si obiectivelor cu cea a Statelor Occidentale si implicit a
Uniunii Europene.

Are loc totodata, in special in primele doua decenii, un amplu proces de restructurare a
intreprinderilor mari de stat, elaborându-se in acest sens o legislatie permisiva si stimulatoare.

Agentii economici sunt imlicatitot mai mult intr-un amplu proces de schimbare si
inovare, de competitivitate, flexibilitate si reducere a costurilor, proces finalizat printr-un grad
mare de privatizare si transformare a intreprinderilor de stat in diferite tipuri de societati
comerciale si implicit intreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri).

Evolutia antreprenoriatului românesc parcurge etape de dezvoltare, având adânci

radacini, care pot fi mentionate inca din secolul al XVI – lea.

O serie de gânditori au abordat antreprenoriatul astfel:

In secolul XIX George Baritiu si A.D. Xenopol au tratat si abordat dezvoltarea

gândirii antreprenoriale, abordând conceptul de lider si evolusia acstuia de-a lungul
timpului.

In secolul XXI, in lucrarile lui Emil Mituleac apar tratate probleme specifice atât
managementului clasic cât si celui care face referire la dezvoltarea
antreprenoriatului.

De retinut lucrarile aparute intre 1800 – 1900 ale diferitilor filosofi, in care conceptul
de lider este mentionat:
 a. E.I. Nechifor in „Pravila Comerciala”, „Sistemul bicameral din România” prin care a
urmarit implementarea teoriilor lui F.W. Taylor, cu privire la organizarea stiintifica a
locului de munca.

b. Mai târziu a fost infiintat „Institutul Român de Organizare a Muncii”, care i-a avut ca
initiatori pe D. Gusti, Gheorghe Ionescu Sisesti, Gheorghe Titeica, Virgil Madgearu.

In cadrul acestui institut au fost traduse lucrari importanta de management, printe care
si lucrarea lui H. Fayol (1916) - „General and Industrial Administration”, in care erau
precizate atributiile de identificare a intreprinderilor, devenite mai apoi functii ale
managementului.

Au fost publicate totodata lucrari importante pe tema managementul activitatii

antreprenoriale, intre care mentionam aparitia in 1939 a unor lucrari având ca autori pe N.
Protopopescu -„Intreprinderi Comerciale si Industriale” si V. Madgearu cu lucrarea „Evolutia
economiei românesti dupa razboiul mandial”.

Dupa 1965 au fost create o serie de institutii specifice economiei centralizate,

promovându-se un cult al personalitatii care a influentat in mod hotarâtor procesul de luare a
deciziilor. Asistam la o centralizare excesiva a economiei, iar functia de planificare devine tot
mai rigida.

Dupa 1965 au loc actiuni de tranaformare a organizatiilor industriale si activitatilor

manageriale, care au determinat dezvoltarea monopolului de stat, iar managerii au devenit
simplii executanti a ordinelor primite de la „centru”. In acest context, adevaratul management
si antreprenoriat nu au fost acceptate in economia centralizata.

Totusi, in 1981 apare o lucrare de referinta numita „Enciclopedia Conducerii

Intreprinderii”, sub coordonarea profesorului Mihai Dumitrescu.

Diversele forma de antreprenoriat privat in aceasta perioada au coexistat si cu

proprietatea de stat si cu antreprenoriatul insa, in paralel cu economia oficiala. Asistam la un
proces a evolutiei economiei cenusii care se bazeaza pe o serie de activitati economice
tolerate de stat, dar ilicite in fond, adica erau intreprinzatori care inchiriau spatii sau anumite
masini si echipamente pentru a produce singuri bunuri sau servicii. Putem spune ca economia
cenusie sta la baza dezvoltarii unei activitati antreprenoriale private, dar tolerate de stat.

De altfel, comportamentul antreprenorial a vizat „insusirea bunurilor” intreprinderilor

de stat si comercializarea acestora pe piata neagra in tara sau in tarile vecine.
 Dupa 1989 profundele transformari din tara au determinat mutatii importante nu
numai pe plan politic, dar si in plan economic. Are loc o liberalizare a preturilor si a cursurilor
de schimb valutare, precum si o implementare a unei politici monetare stricte.

Aparitia legii privatizarii a determinat desfasurarea unui amplu proces de privatizare,

care a determinat pe parcursul anilor dezvoltarea sectorului privat, care in prezent depaseste
55% din PIB si are angrenata peste 52% din forta de munca activa.

Studiu de caz – Antreprenoriatul din Romania

Centre for Entrepreneurship & Business Research (CEBR) a creat un raport al

activitatilor antreprenoriale din Romania. Folosind un esantion alcatuit de catre Centre
for Entrepreneurship & Business Research (CEBR), care include 1.449 persoane din
Romania, raportul urmareste sa prezinte si sa identifice factorii demografici si socio-
culturali precum si motivatiile persoanelor implicate in activitati antreprenoriale,
pentru a oferi o viziune mai larga in ce priveste caracteristicile si motivatiile
potentialilor si ale proaspetilor intreprinzatori din Romania.

Rezultatele acestui prim raport indica faptul ca femeile sunt implicate puternic
in activitatile antrepreneuriale anterioare demararii afacerii (in proportie de 9,58%) in
timp ce barbatii detin o pondere oarecum mai mare in crearea de afaceri in perioada
recenta (16,75%). De asemenea s-a constatat ca varsta medie a celor implicati in
activitati antreprenoriale este cuprinsa intre 33 si 35 ani. Totusi se observa ca
persoanele cu varste cuprinse intre 36 si 50 ani sunt implicate intr-o masura mai mare
in activitatile antreprenoriale anterioare demararii afacerii (9,40%). In cazul celor
deveniti recent intreprinzatori, proportia cea mai mare o regasim la persoanele cu
varste cuprinse intre 26 si 40 de ani (18,14%). Mai mult, rezultatele obtinute indica
importanta prezentei in cadrul familiei intreprinzatorului a uneia sau mai multor
persoane intreprinzatoare pentru a spori activitatile antreprenoriale. O pondere de
38,6% din persoanele implicate in activitatile anterioare demararii afacerii raporteaza
prezenta unui intreprinzator in familia lor, exemplul cel mai adesea dat fiind tatal
(22,81%). Pentru persoanele devenite recent intreprinzatori, 20,69% dintre respondenti
au un intreprinzator in familie si, precum in cazul persoanelor implicate in activitatile
antreprenoriale antecedente demararii afacerii, tatal este membrul familiei cel mai des
dat ca exemplu (15,09%).
 In ceea ce priveste motivatiile pentru implicarea in activitatile antreprenoriale,
rezultatele obtinute indica faptul ca persoanele din esantionul alcatuit de noi sunt
motivate de cele mai diverse aspecte de viata pentru a deveni intreprinzatori. Oamenii
percep antreprenoriatul mai mult ca pe o ocazie de a profita de oportunitatile de
afaceri, de a-si imbunatati calitatea vietii. Mai interesant, rezultatele indica faptul ca
respondentii considera si aspectele sociale ca fiind factori importanti care le motiveaza
decizia de a se implica in activitati antreprenoriale.