LABORATOR 9

COSTURILE DE PRODUCŢIE

CONSIDERAŢII TEORETICE
Costul de producţie reprezintă1:
„Totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea de bunuri sau servicii de către o
unitate economică”.
„Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea
unei lucrări, prestarea unui serviciu, etc”.
„O parte din valoarea producţiei care include cheltuielile pentru mijloacele de
producţie consumate şi pentru salarizarea muncii”.
În literatura de specialitate, costul de producţie este considerat un indicator
sintetic, care alături de productivitatea muncii şi rentabilitate, caracterizează calitatea,
eficienţa activităţii economice, modul în care sunt gospodărite fondurile băneşti în orice
întreprindere. Costul de producţie este un element fundamental pentru succesul firmei;
nivelul său trebuie în permanenţă urmărit şi analizat, deoarece acesta influenţează în mod
direct preţul de vânzare şi beneficiul care se va obţine.
Preţul reprezintă ceea ce se încasează prin vânzarea unui produs sau prestarea
unui serviciu.
Preţul se negociază între vânzător şi cumpărător, fiind expresia bănească a valorii
unei mărfi, sumă care se cere sau se plăteşte pentru o marfă. Evident, preţul conţinând
costurile aferente executării produsului sau serviciului respectiv, vânzătorul îl va negocia în
aşa fel încât beneficiul previzionat să fie cât mai mare, în condiţiile unei situaţii
concurenţiale loiale.
Beneficiul sau profitul, în sens foarte larg, poate fi privit ca fiind câştigul realizat,
în formă bănească, de către cei ce iniţiază şi organizează o activitate economică.
Profitul sintetizează rezultatele oricărei organizaţii cu scop lucrativ. Este un indicator
al eficienţei economice, unul dintre obiectivele principale ale firmelor fiind obţinerea unui
nivel cât mai ridicat al profitului. Relaţia de calcul pentru profit este:
n
B = ∑ Q j ∗  p j −C j  , [lei] (1)
j =1  

unde Qj este volumul producţiei, [unităţi de măsură fizice sau monetare];

pj - preţul unitar, [lei/buc];
Cj - costul unitar, [lei/buc];
j = 1,n – indice asociat produsului de la 1 la n.

1
Gh., Condurache, Managementul Valorii Produsului, Ed. “Gh. Asachi” Iaşi, pag. 47

1
LABORATOR 9

În vederea fundamentării deciziilor curente şi strategice, întreprinderile trebuie să

urmărească permanent evoluţia costurilor. Pentru calculul costurilor şi studiul lor şi datorită
faptului că noţiunea este complexă, se impune sistematizarea elementelor de cost,
clasificarea lor după diverse criterii (tabelul 1).
Tabelul 1. Tipologia costurilor de producţie
Nr. Criteriul de
Tipuri de costuri Descriere Exemple
Crt. clasificare
1 Variabile 1 materii prime,
1 se modifică cu
materiale, consum
volumul producţiei
2 Parţial variabile de muncă
2 au şi componente
Modificarea 3 Parţial constante 2 salarii cu
fixe
1 volumului componente ct
3 au şi componente
producţiei 4 Constante (fixe) 3 cheltuieli cu
variabile
întreţinerea utilajelor
4 nu se modifică cu
4 amortizarea
volumul producţiei
utilajelor
1 Directe 1. se pot identifica 1 salarii directe,
Repartizarea pe fiecare produs în materii prime directe
2 pe fiecare 2 Indirecte parte 2 cheltuieli
produs 2. sunt comune mai administrative
multor produse
1 Elemente de 1 au în vedere 1 materii prime şi
cheltuieli (primare) natura cheltuielilor materiale, materiale
recuperabile,
combustibil,
amortizare, salarii,
CAS, contribuţii
2 Articole de calcul 2 au în vedere pentru şomaj,
fazele de realizare a impozit pe salarii, etc
Conţinutul cheltuielilor 2 directe: materii
3
economic prime şi materiale,
materiale
recuperabile;
indirecte: cheltuieli
cu întreţinerea şi
funcţionarea
utilajelor, generale,
de secţie, de
întreprindere
1 De muncă 1 se referă la 1 materiale
trecută materiale şi utilaje
Conţinutul
4 2 se referă la 2 salarii, cheltuieli de
de muncă
2 De muncă vie operaţiile realizate cercetare
de oameni
5 Luarea 1 Contabile 1 sunt înregistrate 1 materii prime,
deciziei în evidenţa chirii, taxe
2 Marginale contabilă
2 se referă la costul 2 consum de
total pentru materiale
realizarea ultimei
unităţi de produs
3 Incrementale 3 se referă la orice
schimbare în costul
total 4 costuri de
4 Relevante 4 sunt afectate exploatare
de deciziile
manageriale 5 costul renunţării la

2
LABORATOR 9
Nr. Criteriul de
Tipuri de costuri Descriere Exemple
Crt. clasificare
5 De oportunitate
5 pierderile
o comandă
realizate în raport
avantajoasă
cu o situaţie ideală
6 1 Operaţionale 1 se referă la 1 consum de
Relaţia cu operaţii tehnologice materiale
procesul de 2 Administrativ- 2 nu au legătură
producţie gospodăreşti directă cu procesul 2 dobânzi, penalizări
de producţie

Dintre toate categoriile de costuri, anterior prezentate, detaliem doar câteva dintre
ele, cele care prezintă un interes deosebit pentru activitatea întreprinderii:
Costurile variabile sunt acele costuri caracterizate de volumul producţiei, în sensul
că, nivelul lor se modifică cu variaţia nivelului de activitate (de exemplu: consumul de
materie primă şi de muncă cresc o dată cu creşterea numărului de repere fabricate). În
figura 1 este reprezentată evoluţia costului variabil total, care creşte în aceeaşi măsură cu
creşterea producţiei Q, în cazul unei situaţii practice concrete.

CV = costul variabil total

15000

9000

3000 5000 Q [buc]

Fig. 1. Evoluţia costului variabil total
Relaţia de calcul pentru costul variabil este:
CV = Q ∗ v , [lei] (2)
unde Q este cantitatea de produse;
v - nivelul costurilor variabile pe unitatea de produs.
Costurile fixe sunt costurile care nu se modifică la variaţia volumului producţiei,
sau modificarea lor este nesemnificativă. Exemplu: cheltuieli cu pregătirea fabricaţiei,
amortizarea, chirii, onorarii etc. Costul fix total rămâne constant indiferent de volumul
producţiei, situaţie prezentată grafic în figura 2.
CF
20000

3000 5000 Q [buc]

3
LABORATOR 9
Fig. 2. Evoluţia costului fix total

Costul total al producţiei se defineşte ca sumă a costurilor variabile şi fixe, iar

costul unitar va fi (relaţia 4):
C = CV + CF = Q ∗ v + CF , [lei] (3)
total
CF
Cu = v + , [lei/buc] (4)
Q
În figura 3. este reprezentată evoluţia costului total cu volumul producţiei.

C T

CF

Q [buc]
Fig. 3. Evoluţia costului total cu volumul producţiei
Din expresiile de calcul, anterior prezentate se observă că volumul producţiei
influenţează mărimea costurilor: creşterea volumului producţiei, în limitele capacităţii de
producţie, are ca efect reducerea costului unitar, datorită reducerii ponderii pe unitatea de
produs a costurilor fixe.
Costurile directe reprezintă acea categorie de costuri care se identifică pe produs.
Exemplu: materiile prime şi materialele, manopera directă.
Aceste costuri sunt fără îndoială legate de realizarea unui produs sau serviciu, şi se
regăsesc cu uşurinţă, în componenţa bunului sau serviciului.
Costurile indirecte reprezintă categoria de costuri care nu se poate identifica pe
fiecare produs, pentru că nu se cunoaşte cu exactitate nivelul lor în momentul în momentul
când se consumă resursele respective. Exemplu: costuri cu întreţinerea utilajelor, costuri
generale de secţie, întreprindere, costuri cu activitatea de desfacere, etc. Cuantumul
acestor costuri, repartizarea pe produse, se obţine prin calcule contabile specifice.
Observaţie: Costurile directe şi costurile indirecte sunt utilizate în mod obişnuit
pentru calculul costurilor de producţie, prin identificarea celor două categorii, pe articole de
calculaţie.

4
LABORATOR 9

Metode de stabilire a costurilor

În practică, pentru determinarea costului de producţie se folosesc diverse metode.
Utilizarea diferitelor metode se face în funcţie de mai mulţi factori, dintre care amintim:
- Mărimea întreprinderii;
- Structura organizatorică a întreprinderii;
- Gradul de concentrare, specializare;
- Caracterul procesului de producţie: continuu, sezonier;
- Gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei;
- Tipul producţiei şi modul de organizare a acesteia, etc.
Fără a detalia influenţele fiecărui factor în parte, asupra alegerii unei anumite
metode de calcul a costului de producţie, vom semnala totuşi că, structura costurilor pe
elemente primare este utilizată pentru caracterizarea unor sisteme de tip ramură
industrială sau firmă. Acest mod de determinare a costurilor de producţie nu este folosit la
nivel microeconomic, pentru că nu permite identificarea costurilor pe produse.

Calculul costurilor având la bază gruparea pe articole de calculaţie

Obiectivul metodei este de a stabili costul de secţie, de întreprindere şi cel
comercial, pentru fiecare produs în parte, precum şi pentru întreaga producţie a
întreprinderii ţinând seama de structura producţiei.
Structura costurilor pe articole de calculaţie are în vedere identificarea elementelor
de cost ce se regăsesc în mod direct şi indirect în unitatea de produs. Criteriul de
repartizare pe produs defineşte unele articole de calculaţie ca şi costuri directe, iar altele
sub formă de costuri indirecte, aşa cum este redat mai jos:
Costuri directe:
- materii prime şi materiale directe
- materiale recuperabile (se scad)
- manopera directă
- impuneri proporţionale cu salariile (CAS, ajutor şomaj)
Costuri indirecte:
- costuri cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
- costuri generale ale secţiei
Cost de secţie
- costuri generale ale întreprinderii
- cheltuieli de desfacere

5
LABORATOR 9
Cost de întreprindere

Exemplu:
În tabelul 2 este prezentat, în formă succintă, un exemplu pentru o calculaţie de
preţ, aferentă unui produs oarecare. Ţinând cont de gruparea elementelor de calcul în
costuri directe şi indirecte şi de modul de stabilire al nivelului fiecărei componente, au
rezultat valorile înscrise în tabelul 2.

ANTECALCULAŢIE DE PREŢ/ PRESTARE DE SERVICII

Beneficiar......................Nr. Comandă................................................
Denumire produs / prestare servicii.....................................................
Nr. Reper....M35 - 3935

Ponderea
Nr.
Articole de calculaţie % (lei) cheltuielilor în
crt.
cost societate
1 Materii prime şi materiale, din care:
a) Materii prime directe, din care - import
b) cooperări, din care - import
c) materiale tehnologice auxiliare cheltuieli transport
aprovizionare
(aplicate la 1a+1b+1c)
d) energie şi combustibil tehnologic, din care - import 30000
2 Materiale refolosibile (se scad) 10000
3 Retribuţii directe 5680,87
4 Impuneri proporţionale cu salariile 17 965,75
5 S.D.V.-uri speciale 958,98
6 Cheltuieli generale ale secţiei 960 54536,35
7 COST DE SECŢIE 92141,95
8 Cheltuieli generale ale societăţii 9 8292,77
9 COST DE PRODUCŢIE 100434,72
10 Pierderi tehnologice
11 Cheltuieli cu activitatea de service
12 COST DE SOCIETATE 100434,72
13 Profit 15 15062,20
14 Piese exceptate de la profit
15 PREŢ DE LIVRARE
16 PREŢ DE LIVRARE NEGOCIAT 90400
17 PREŢ PT. PIESA SCHIMB PRODUS

6
LABORATOR 9

Ponderea
Nr.
Articole de calculaţie % (lei) cheltuielilor în
crt.
cost societate
18 PREŢ PT. PIESA SCHIMB NEGOCIAT
19 Adaos comercial
20 PREŢ CU AMĂNUNTUL
21 PREŢ CU AMĂNUNTUL PIESA SCHIMB

BENEFICIAR FURNIZOR

În exemplul prezentat categoriile de costuri s-au determinat astfel:

a). Costul cu materia primă şi materialele
- articolul cu ponderea cea mai mare în total cost produs industrial;
- relaţia de calcul:
m = nc * p m (5)
unde nc este consumul specific de material (Kg/buc)
pm - preţul specific al materialului (lei/Kg).
b). Costul materialelor recuperabile
- se practică în întreprinderile în care este organizată activitatea de recuperare şi se
recurge la un procedeu sau o tehnologie de recuperare şi refolosire a materialelor. Costul
acestor materiale se scade din costul total unitar.
c). Costul manoperei directe
- structura acestui element de calculaţie este legată de procesul de muncă;
- relaţia de calcul:

S = Nt ∗ Sb
d (6)

unde Nt este norma de timp, [min. sau ore/buc];

Sb - salariul brut al executantului, [lei/min, sau lei/oră].
În acelaşi mod se determină costul materialelor tehnologice, costul energiei,
prin cunoaşterea consumurilor pe produs, prin norme de consum.
Concluzie: Nivelul costurilor directe se stabileşte obişnuit prin calcule, ştiind
consumurile specifice de material, muncă, şi preţurile specifice ale materialelor, salariile
brute de încadrare ale executanţilor.
d). Cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
- relaţia de calcul:

7
LABORATOR 9
CIFU = A+R+E+RSD (7)
unde A reprezintă amortizarea mijloacelor fixe;
R - cheltuieli cu reparaţiile;
E - cheltuieli cu energia, combustibilul, alte materiale tehnologice;
RSD - cheltuieli cu reparaţia sculelor şi dispozitivelor.
e) Cheltuieli generale ale secţiei (Regia secţiei)
- se repartizează proporţional cu manopera directă;
- relaţia de calcul, reprezintă nivelul pe produs al regiei secţiei. Coeficientul de regie arată
câţi lei regie revin la 1 leu salarii directe. Acest coeficient se stabileşte prin calcul ştiind
nivelul total al cheltuielilor generale ale secţiei şi fondul salariilor directe, pentru o anumită
perioadă.

Rs = S ∗ K r
d (8)

unde Sd sunt salarii directe, [lei/buc];

Kr - coeficient de regie.
f). Cheltuieli generale ale întreprinderii
- Baza de repartizare pe produse este costul de secţie al produsului. Calculul coeficientului
regiei întreprinderii se face prin raportarea totalului cheltuielilor generale, într-o perioadă,
la producţia totală a secţiilor de bază, exprimată prin costurile de secţie.
- Relaţia de calcul:
n = Cs ∗ K rî ,[lei] (9)
unde Cs sunt cheltuieli de secţie, [lei];
Krî - coeficientul regiei întreprinderii.
Concluzie: Costurile indirecte, datorită faptului că nu se cunoaşte nivelul lor pe
produs în momentul când se consumă resursele la care se referă, se înregistrează în
conturi separate, în secţii, servicii, şi, se repartizează pe produse prin calcule
convenţionale.
Metoda de calcul prezentată este des folosită, datorită avantajelor sale, dintre care
enumerăm:
- Operativitatea calculelor;
- Costurile sunt asociate secţiilor, atelierelor, compartimentelor, unde se produce
consumul.
Dezavantajele metodei:

8
LABORATOR 9
- Datorită modului de repartizare a costurilor indirecte pe produse, rezultatele nu reflectă
cu exactitate consumul resurselor;
- În mod obişnuit, volumul producţiei influenţează costurile de producţie, iar metoda nu
reflectă această influenţă.
Aplicaţii:
1. Să se determine costul de secţie pentru un produs „A” fabricat în cantitatea Q =
15000 bucăţi, în condiţiile în care costurile directe Cd = 20000 lei/buc, din care salarii
directe Sd = 5000 lei/buc. Se estimează nivelul global al regiei secţiei Rs = 500 mil. lei
/lună, iar fondul salariilor directe Fs = 200 mil.lei.
Ce efect va avea asupra costului de secţie al produsului fabricat, creşterea
volumului producţiei cu 50%?
2. Managerul unei firme producătoare de mobilier, trebuie să aleagă între două
variante tehnologice de realizare a unui reper comandat, pe cea optimă din punct de
vedere al costurilor ocazionate. Pentru rezolvarea situaţiei, managerul are la îndemână
următoarele date:
- costul materiei prime: m1 = 30000 lei/buc, m2 = 35000 lei/buc
- costurile cu salariile directe: Sd1 = 15000 lei/buc, Sd2 = 20000 lei/buc
- impuneri proporţionale cu salariile: i = 40%
- cheltuieli fixe datorate tehnologiei: Cf1 = 500 mil. lei, Cf2 = 350 mil. Lei
3. Să se stabilească costul pe unitatea de produs, la nivel de secţie şi la nivel de
întreprindere, pentru prelucrarea unui semifabricat de tip bară şi având la dispoziţie
următoarele date de calcul:
- diametrul semifabricatului D = 25 mm
- lungimea semifabricatului L = 150 mm
- greutatea specifică a materialului: ρ = 7,85 Kg/dm3
- preţul specific al materialului: p = 30000 lei/Kg
- pentru prelucrarea semifabricatului se lucrează nt = 3,5 ore
- salariul brut al muncitorului care execută reperul este Sd = 3 mil.lei/lună
- impuneri proporţionale cu salariile directe: i = 40%
- coeficientul regiei secţiei: Kr = 200%
- coeficientul regiei întreprinderii: Kî = 11%
4. Precizaţi argumentaţi, care din următoarele elemente de cost sunt costuri directe
şi care sunt costuri indirecte: materii prime, materiale auxiliare, cheltuieli de desfacere,
salarii şi contribuţii asupra salariilor, cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor,
cheltuieli generale ale întreprinderii, amortizări mijloace fixe.

9
LABORATOR 9

5. Costurile fixe sunt cele care sunt independente de evoluţia preţurilor cu care
sunt cumpărate mijloacele de producţie, sau rămân relativ neschimbate atunci când se
modifică volumul producţiei?
6. Alegeţi varianta de răspuns corectă pentru a caracteriza costurile variabile: se
modifică de la o lună la alta; se modifică în urma procesului inflaţionist; se modifică în
acelaşi sens cu volumul de activitate; cresc sau scad odată cu volumul producţiei.
7. În funcţie de modificarea volumului producţiei, costurile variabile cresc, scad
sau rămân nemodificate? Argumentaţi răspunsul.
8. O întreprindere mică produce în prima lună 900 bucăţi produse finite. Datorită
unui contract avantajos firma va dubla producţia în luna următoare, în condiţiile în care
costurile variabile cresc direct proporţional cu volumul producţiei. Se cere să se determine
costul de producţie în cele două luni şi costul unitar în fiecare dintre cele două luni, dacă
cheltuielile de producţie pentru prima lună au fost:
- materii prime: 200000 mil. lei
- mat consumabile: 10000 mil. lei
- combustibil, energie, apă: 20000 mil. lei
- salarii : 60000 mil. lei, din care 10% salarii directe
- amortizare capital fix: 15000 mil. lei
BIBLIOGRAFIE:
1. Câţu D., ş.a., Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor, Caiet de lucrări
practice, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999
2. Drăghici, A., Limbăşan, G., Ingineria sistemelor de producţie, Îndrumar de lucrări
practice, Reprografia Universităţii Transivania din Braşov, 2003
3. Foriş, T., ş.,a., Economica întreprinderii – îndrumarul lucrărilor practice,
Reprografia Universităţii Transilvania din Braşov, 1999.
4. Popescu M., Foriş, A. Foriş T., Eficienţa economică a proceselor metalurgice,
curs litografia, Reprografia Universităţii Transilvania din Braşov, 1996
5. Rusu Costache, ş.a., Analiza şi reglarea firmei prin costuri, Editura Gheorghe
Asachi, Iaşi, 1995

10