CAPITOLUL 4

ANALIZA POTENTIALULUI INTERN AL INTREPRINDERII

4.1. Analiza gestiunii resurselor umane

Munca, in calitatea sa de factor de productie este indispensabila desfasurarii oricarei activitati in

procesul de obtinere a bunurilor materiale.
In activitatea economica si sociala, munca, ca activitate specific umana, se manifesta numai in
stare activa, iar problematica analizei se circumscrie la nivelul asigurarii cu resurse umane, cat si din
punct de vedere al eficientei utilizarii acesteia.

4.1.1. Analiza asigurarii cu resurse umane, ca potential economic al intreprinderii

Analiza asigurarii cu resurse umane din punct de vedere cantitaiv, calitativ, pe structura si la
termen, precum si eficienta utilizarii acestora sub aspect extensiv, dar mai ales intensiv, definesc
potentialul economic al intreprinderii si concura ca efect al utilizarii eficiente la cresterea capacitatii
concurentiale si a viabilitatii intreprinderii.

4.1.1.1. Analiza dinamicii resurselor umane

Resursele umane ale intreprinderii pot fi analizate pe total si pe categorii de personal, din punct
de vedere al modului in care au fost repartizate pe locuri de munca si schimburi, pe profesii si
specializari, dar si in functie de contributia pe care si-au adus-o la obtinerea rezultatelor economico-
financiare.
Cerinta de baza este ca dinamica efectivului de personal sa se realizeze in conditiille respectarii
corelatiei:
I Ns  IW
in care:
I Ns reprezinta indicele numarului mediu de salariati;
IW - indicele productivitatii medii a muncii sau al
volumului de activitate exprimat in timp de munca
standard sau normat.

In contextul analizei asigurarii cu resurse umane din punct de vedere cantitativ se poate
determina economia/depasirea relativa de personal cu ajutorul relatiei:

E / D  Ns1  Ns0 Iq

in care:
E reprezinta economia relativa cand rezultatul este cu
semnul “ – “
D - depasirea relativa cand rezultatul este cu semnul “+”
Iq - indicele volumului fizic al activitatii
 Reducerea relativa a numarului mediu de salariati se apreciaza in mod diferit, in functie de
cauzele care au condus la aceasta situatie, astfel:
• lipsa de preocupare in recrutarea personalului (din punct de vedere cantitativ, calitativ, pe
structura si la termen) se apreciaza in mod nefavorabil, deoarece conduce la deteriorarea
performantelor economico-financiare si a pozitiei pe piata a intreprinderii;
• incapacitatea intreprinderii de a face fata restrictiilor mediului economic in care activeaza sau
de natura macroeconomica conduce la restrangerea activitatii si implicit la reducerea
numarului de salariati;
• cresterea gradului inzestrarii tehnice a muncii ca efect al efortului investitional al
intreprinderii genereaza o evolutie in acelasi sens a gradului de tehnicitate, a productivitatii
medii a muncii si a randamentului utilajelor, ceea ce concura la modificarea raportului de
echilibru dintre potentialul material si potentialul uman, avand drept consecinta reducerea
numarului de salariati

4.1.1.2. Analiza evolutiei personalului pe structura

Analiza se efectueaza pe baza clasificarii activitatilor din economia nationala (CAEN) si a

clasificarii ocupatiilor din Romania.
Ca metoda de analiza se utilizeaza metoda ratelor de structura, determinandu-se formarea
fiecarei categorii de personal in totalul personalului la nivel de intreprindere.

4.1.1.3. Analiza laturii calitative a resurselor umane

Cresterea complexitatii activitatii intrerprinderilor, diversificarea gamei sortimentale a

produselor si serviciilor oferite, perfectionarea mijloacelor fixe din punct de vedere al gradului de
tehnicitate, al fiabilitatii si performantelor acestora, cresterea exigentelor consumatorilor etc. sunt tot
atatea motive care reclama ca necesitate obiectiva imbunatatirea gradului de calificare a salariatilor.
Analiza calitatii resurselor umane se realizeaza cu ajutorul urmatorilor indicatori:
a) structura fortei de munca pe forme de realizare a calificarii acesteia in functie de:
- modalitatea de formare a fortei de munca (de la absolventi ai scolilor de meserii pana
la absolventi de studii superioare);
- modalitati de perfectionare a pregatirii profesionale de la cursuri de perfectionare
master si doctorat.
b) coeficientul mediu al calificarii fortei de munca ( Km ) se determina ca medie aritmetica
ponderata intre numarul muncitorilor pe categorii de calificare (ni) si categoriile de calificare
(ki):

Km 
 ni ki
 ni
Imbunatatirea calificarii muncitorilor este consecinta cresterii complexitatii lucrarilor care
trebuie executate.
c) coeficientul mediu de complexitate a lucrarilor executate ( Kt ) determinat ca medie
aritmetica ponderata intre volumul de lucrari (vi) exprimat in timp de munca standard sau
normat pe categorii de calificare si categoriile de complexitate a lucrarilor executate (ki):

Kt 
 vi ki
 vi
 Comparand cei doi coeficienti rezulta modul cum au fost utilizate resursele umane:
• Km  Kt - concordanta dintre cei doi coeficienti reflecta o situatie optima privind
utilizarea fortei de munca;
 Km  Kt - muncitori cu un grad de calificare superior executa lucrari de complexitate
inferioara (reflecta utilizarea incompleta a fortei de munca);
 Km  Kt - situatie nefavorabila cu implicatii asupra calitatii productiei si valorii ei, a
cheltuielilor si profitului, pentru ca muncitori de calificare inferioara executa lucrari de
categorii superioare.

4.1.1.4. Analiza stabilitatii personalului

Premisa asigurarii stabilitatii fortei de munca o constituie utilizarea deplina si eficienta a

personalului. Mobilitatea fortei de munca imbraca forma intrarilor si a iesirilor de personal, indiferent de
cauzele care le-au determinat, ceea ce atrage dupa sine modificarea numarului de salariati.
Diagnosticul stabilitatii personalului se realizeaza pe baza circulatiei si fluctuatiei fortei de
munca, luand in considerare cauzele care le-au determinat.
Circulatia fortei de munca reprezinta miscarea personalului in cursul unei perioade de timp,
atat din punct de vedere al intrarilor si al iesirilor datorate unor cauze obiective, normale (transfer, boala,
invaliditate, pensionari, decese, incapacitate temporara de munca, contracte pe durata determinata de
timp, studii, obligatii cetatenesti etc.).
Indicatorii utilizati pentru caracterizarea circulatiei fortei de munca sunt:
 coeficientul intensităţii intrărilor (Ci), calculat ca raport între numărul total al salariaţilor
intraţi în întreprindere într-o anumită perioadă de timp (I) şi numărul mediu de salariati ( Ns ),
aferent perioadei în cauză, astfel:

 coeficientul intensităţii ieşirilor (Ce), determinat ca raport între numărul total al salariaţilor
plecaţi din întreprindere din cauze normale, justificate (E) şi numărul mediu de salariaţi ( Ns
):
E
Ce  100
Ns
 coeficientul mişcării totale (Cm), stabilit ca raport între suma intrărilor şi ieşirilor (I+E) şi
numărul mediu de salariati ( Ns ):

 gradul de stabilitate a forţei de muncă (Gs), este utilizat pentru a caracteriza stabilitatea
generală a forţei de muncă şi se determină potrivit relaţiei:
Gs  100  Cm
Fluctuatia fortei de munca constituie un fenomen nejustificat, anormal, cu implicatii
nefavorabile asupra volumului si calitatii activitatii desfasurate. In aceasta categorie seincadreaza
plecarile de personal din proprie initiativa si concedierile ca urmare a incalcarii prevederilor
contractuale.
 Fluctuatia fortei de munca se analizeaza cu ajutorul coeficientului fluctuatiei (Cf), care se
determina ca raport intre iesirile nejustificate de personal (En) si numarul mediu de salariati ( Ns ), astfel:
En
Cf  100
Ns

Datorită implicaţiilor pe care le poate genera asupra activităţii întreprinderii, fluctuaţia fortei de
munca trebuie analizată atât ca un fenomen consumat (fluctuaţia efectivă), cât şi ca un fenomen în
devenire (fluctuaţia potenţială sau latentă).
Fluctuaţia potenţială, reflectă intenţia salariaţilor de a părăsi întreprinderea datorită unor cauze
mai mult sau mai puţin întemeiate. Cunoaşterea germenilor fluctuaţiei latente respectiv a cauzelor care
prin natura lor nu sunt dependente de o activitate normală, trebuie să constituie o preocupare permanentă
a managementului resurselor umane în luarea măsurilor ce se impun în vederea preîntâmpinării efectelor
negative pe care fluctuaţia le poate genera asupra climatului psiho-social din întreprindere, dar şi asupra
rezultatelor economico-financiare ale activităţii acesteia.
Creşterea gradului de stabilitate a forţei de muncă se poate realiza ca urmare a limitării tendinţei
de fluctuare şi evitarea transformării fluctuaţiei potenţiale în fluctuaţie activă.

4.1.2. Analiza utilizării resurselor umane

Diagnoza utilizării resurselor umane are rolul de a descoperi rezervele interne pe linia folosirii
complete si eficiente a fortei demunca, dar si cauzele utilizarii incomplete a acesteia in scopul utilizarii
resurselor existente.

4.1.2.1. Analiza utilizării timpului de muncă şi reflectarea modificării acestuia în principalii

indicatori economico-financiari ai întreprinderii

Folosirea completă a timpului de muncă trebuie privită sub dublu aspect:

- cantitativ (din punct de vedere a utilizării complete a timpului de muncă);
- calitativ (din punct de vedere a economisirii timpului de muncă consumat pentru
realizarea unităţii de produs).
În vederea evidenţierii aspectelor menţionate, se folosesc în analiza economică următorii
indicatori:
- fondul de timp calendaristic (Tc);
- fondul de timp maxim disponibil (Tmax);
- fondul de timp efectiv lucrat (T1);
- fondul de timp neutilizat (Tn).
Pe baza acestor indicatori pot fi determinate în mărimi absolute şi în mărimi relative,
modificările intervenite în utilizarea timpului de muncă.
Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următoarele procedee
de analiză:
 a) gradul de programare a fondului de timp calendaristic ( G p ) care reflecta ponderea fondului de
timp maxim disponibil ( Tmax ) in fondul de timp calendaristic ( Tc ), astfel:
T
G p  max 100
Tc
b) gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic ( Gu ) care reprezinta ponderea fondului de
timp efectiv ( T1 ) in fondul de timp calendaristic ( Tc ), astfel:
T
Gu  1 100
Tc

c) gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil ( G f ) reflecta ponderea fondului de

timp efectiv ( T1 ) in fondul de timp maxim disponibil ( Tmax ), astfel:

T1
Gf  100 , Tn  T1  Tmax
Tmax
Folosirea timpului de muncă se analizează pe baza balanţei timpului de muncă care cuprinde, pe
de o parte, resursele totale ale perioadei, iar pe de altă parte, modul de utilizare a timpului de muncă
disponibil.

T1
Tmax justificat (concedii boală, maternitate, stagiul militar, obligaţii legale)

Tc Tn
nejustificat (concedii fără plată, absenţe nemotivate, învoiri)

Sărbători legale, concedii de odihnă, zile libere

d) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze;
e) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze.

T  Ns  Nz  Nh
în care:
Ns reprezintă numărul mediu de salariaţi (factorul dimensional ce
poate înregistra o variaţie importantă);
Nz - numărul mediu de zile lucrate;
Nh - numărul mediu de ore lucrate.
 Consecinţele modificării timpului de muncă asupra principalilor indicatori economico-
financiari sunt comensurate la nivelul fondului total de timp de muncă (T), precum şi în funcţie de
dimensiunea numarului mediu de ore lucrate pe salariat ( t ). Modul de utilizare a timpului de muncă
generează o serie de efecte asupra următorilor indicatori economico-financiari:
a) Producţia exerciţiului:
T  (T1  T0 )  wh 0

t  Ns 1  (t 1  t 0 )  wh 0
Qe0
wh 0 
T0

T1  T0  Tn  t n(1)  t n( 2 ) ... t n( n )
(1) (2) (n)
t 1  t 0  t n  t n  t n ... t n
b) Valoarea adăugată:
T  (T1  T0 )  wh 0  va 0

t  Ns 1  (t 1  t 0 )  wh 0  va 0
în care:
va reprezintă valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului.
c) Cifra de afaceri:
CA
T  (T1  T0 ) wh 0  0
Qf 0
CA
t  Ns1 (t1  t 0 ) wh0  0
Qf 0
Qf 0
wh0 
T0
d) Profitul aferent cifrei de afaceri:
CA P
T  (T1  T0 ) wh 0  0  0
Qf 0 CA0
CA P
t  Ns1 (t1  t 0 ) wh0  0  0
Qf 0 CA0
Qf 0
wh0 
T0
 e) Profitul mediu pe salariat:
relatia d
Ns1

f) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:

relatiile a,b,c,d
1000
Mf 1

g) Eficienţa utilizării activelor de exploatare:

relatiile a, b, c, d
1000
Ae1

4.1.2.2. Analiza productivităţii muncii

Analiza randamentului resurselor umane, suport al diagnosticului, presupune examinarea a două

forme de manifestare ale acestuia şi anume, productivitatea muncii şi profitul pe salariat.
Productivitatea muncii, poate fi exprimată în unităţi valorice, cât şi în unităţi fizice. Indicatorii
valorici servesc pentru analiza productivităţii muncii la nivel de întreprindere, iar cei exprimaţi în unităţi
fizice sunt utilizaţi în analiza productivităţii muncii pe produse.

4.1.2.2.1. Analiza situaţiei generale a

productivităţii muncii

Productivitatea muncii în expresie valorică se determină ca raport între efectul obţinut şi efortul
depus în vederea realizării acestui efect.
Ca indicatori de reflectare a efectului se pot folosi: productia marfă fabricată, cifra de afaceri,
producţia exerciţiului, valoarea adăugată. Efortul îmbracă forma consumului de forţă de muncă, iar ca
indicatori de reflectare a efectului se pot folosi: numărul mediu de salariaţi ( Ns ), total om-zile lucrate (
Tz ) şi total om-ore lucrate (T ).
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii are în vedere urmărirea dinamicii indicatorilor
valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului de calcul şi al perioadei la care se referă.
 Raportând indicatorii de măsurare a efectului mai sus menţionaţi la numărul mediu de salariaţi se
determină productivitatea muncii care îmbracă următoarele forme:
• productivitatea medie anuală a muncii ( Wa ):
Qf ; CA; Qe;VA
Wa 
Ns
 productivitatea medie zilnică ( Wz ):
Qf ; CA; Qe;VA
Wz 
Tz
 productivitatea medie orară ( Wh ):
Qf ; CA; Qe;VA
Wh 
T
Ritmul de creştere diferit al productivităţii medii a muncii (anuală, zilnică, orară), evidenţiază
modul de folosire a timpului de muncă care constituie o rezervă deosebit de importantă a cărei
mobilizare reflectă efortul propriu al întreprinderii.
Pe baza următoarei situaţii, privind indicii productivităţii medii a muncii ( I Wa = 103% ,

IWz = 105% şi I Wh = 108% ) pot fi făcute aprecieri privind folosirea timpului de muncă:

I Wa I Wz
I Nz = 100 = 98,1% , I Nh = 100 = 97,2%
I Wz I Wh
Prin nivelul indicilor productivităţii medii a muncii, situaţia se apreciază în mod pozitiv. Însă,
există rezerve nemobilizate, dat fiind faptul că timpul de muncă a fost utilizat incomplet.

4.1.2.2.2. Analiza factorială a productivităţii

muncii în expresie valorică si consecinţele
modificării productivităţii medii orare a
muncii asupra performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii

Pentru identificarea rezervelor de creştere a productivităţii muncii, se impune analiza factorială a

acesteia, pornind de la raţionamentul care rezultă din conţinutul indicatorilor productivităţii.
a) Analiza productivităţii medii anuale a muncii:
Modelul de analiză a productivităţii medii anuale a muncii, este următorul:
Wa = Nh ⋅ Wz
 Din punct de vedere factorial, situatia se prezinta astfel:
Nz
Wa Nh
Wz gi
wh
whi

în care:
· Wa = Nz · Wz

· Wz = Nh · Wh

· Wh = ∑ gi ⋅ whi
100

· Wh' = ∑ gi 1 ⋅ whi0
100

·Total om·zile = Ns · Nz

·Total om·ore = Ns · Nz · Nh

Din punct de vedere metodologic, analiza factoriala a productivitatii medii anuale a muncii

presupune:

Wa = Wa1 − Wa0

din care, datorita influentei modificarii urmatorilor factori:

1) ∆ Nz = ( Nz1 - Nz 0 )· Wz 0

2) ∆ Wz = Nz1 ·( Wz1 - Wz 0 )

din aceasta, datorita:

2.1) ∆ Nh = Nz1 · ( Nh1 – Nh0 )· Wh0

 2.2) ∆ Wh = Nz1 · Nh1 ·( Wh1 – Wh0 )

2.2.1) ∆gi = Nz1 · Nh1 · ( Wh ’ – Wh0 )

2.2.2) ∆Whi = Nz1 · Nh1 ·( Wh1 – Wh ’)

b) Analiza productivităţii medii zilnice a muncii:

Modelul de analiză a productivităţii zilnice a muncii, este următorul:

Nh
Wz = Nh ⋅ wh
gi
wh
whi

Metodologia de analiză a productivităţii zilnice a muncii, implică cuantificarea influenţelor

următorilor factori:
1) ∆ Nh = ( Nh1 − Nh 0 ) ⋅ wh 0

2) ∆ wh = Nh 1 ⋅ ( wh1 − wh 0 )
din aceasta, datorită:
r
2.1) ∆g i = Nh1 ⋅( wh − wh 0 )
r
2.2) ∆whi = Nh1 ⋅ ( wh1 − wh)

c) Analiza productivităţii medii orare a muncii

Analiza productivităţii medii orare a muncii se efectuează în funcţie de producţia marfă fabricată,
pe baza următorului model:
gi

wh =
Qf
, sau: wh = ∑ g ⋅ wh
i i
T 100
whi
 qi ⋅ t 0 p
gi = 100 , whi = i
∑ qi ⋅ t 0 ti

în care:
gi reprezintă structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe
baza timpului de muncă normat, sau prevăzut pe produse;
wh ' - productivitatea medie orara recalculata;
whi - productivitatea orară pe produse;

ti - timpul de muncă pe produse;

pi – preţurile de vânzare pe produse.
Din punct de vedere metodologic, analiza productivităţii medii orare a muncii, presupune
cuantificarea influenţei următorilor factori:

1) ∆gi = ∑g i1 ⋅ wh i 0
−
∑g i0 ⋅ whi 0
sau wh '− wh0
100 100

2) ∆whi = ∑g i1 ⋅ wh i1
−
∑g i1 ⋅ whi 0
sau wh1 − wh '
100 100

Pentru exemplificarea consecinţelor modificării productivităţii valorice a muncii se utilizează

productivitatea medie orară. Prin modificarea sa productivitatea medie orara a muncii, influenţează
asupra urmatorilor indicatori:

a) Producţiei exerciţiului:
( Qe ) ( Qe )
T1 ⋅ ( wh1 − wh 0 )
b) Valorii adăugate:
( Qe ) ( Qe )
T1 ⋅ ( wh1 − wh 0 ) ⋅ va 0

c) Producţiei marfă fabricate:

( Qf ) ( Qf )
T1 ⋅ ( wh1 − wh 0 )
d) Cifrei de afaceri:
( Qf ) ( Qf ) CA0
T1 ⋅ ( wh1 − wh 0 )⋅
Qf 0
 e) Profitului aferent cifrei de afaceri:
( Qf ) ( Qf ) CA0 P0
T1 ⋅ ( wh1 − wh 0 )⋅ ⋅
Qf 0 CA0

f) Ratei rentabilitatii economice:

relatia e
100
At
in care:
At reprezinta active totale
g) Ratei rentabilitatii financiare:
relatia e (1-ci)
⋅100
Kpr
in care:
Kpr reprezinta capitaluri proprii;
ci – cota de impozit pe profit.
h) Eficienţei utilizării mijloacelor fixe:
relatiile a,b,c,d,e
1000
M f1

i) eficienţei utilizării activelor de exploatare:

relatiile a, b, c, d, e
1000
Ae1

4.1.2.2.3. Analiza productivităţii

fizice a muncii si consecintele
modificarii acesteia asupra
performantelor economico-
financiare ale intreprinderii

Luând în considerare valenţele cognitive ale productivităţii fizice a muncii, în teoria şi practica
economică sunt cunoscute două forme de exprimare ale acesteia:
qi
- forma directă ( , cantitate de produse pe unitatea de timp de muncă);
Ti
 Ti
- forma indirectă ( , timpul de muncă consumat pe unitatea de produs).
qi

În analiza consecinţelor modificării productivităţii fizice a muncii asupra performanţelor

economico-financiare ale întreprinderii, se utilizează forma indirectă de exprimare a productivităţii,
ea punandu-si amprenta asupra:
a) Cheltuielilor medii cu salariile pe unitatea de produs:
cs 0
(t 1 − t 0 ) ⋅ sh 0 sau − cs 0
IWf

t0
IWf = 100
t1
b) Profitului pe unitatea de produs:
 cs 0 
− (t 1 − t 0 ) ⋅ sh 0 sau −  − cs 0 

 IWf 

c) Profitului pe produs:
 cs 0 
−qv1 (t 1 − t 0 ) ⋅ sh 0 sau −qv1  − cs 0 

 IWf 
d) Profitului pe total întreprindere:
−∑ qv1 (t1 − t 0 ) ⋅ sh0

e) Cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri:

∑q v1 (t1 − t 0 ) ⋅ sh0
1000
∑q p
v1 1

f) Ratei rentabilităţii resurselor consumate pe unitatea de produs:

 
p0   c0  t 1  t 0 sh0 
  100  p0  c0 100
c0  (t1  t 0 ) sh0 c0

g) Ratei rentabilitatii economice:

 relatia d
100
At
h) Ratei rentabilitatii financiare:
relatia d (1-ci)
100
Kpr

4.1.2.2.4. Analiza productivitatii marginale a muncii

Productivitatea marginală a muncii (Wm) reflectă creşterea volumului de activitate obţinută prin
utilizarea suplimentară a unei unităţi de timp de muncă. Ea se determină ca raport între variaţia
volumului de activitate ( Q ) şi variaţia factorului uman exprimat prin timpul de muncă ( T ):
Q Q1  Q0
Wm  
T T1  T0
Reprezentarea grafică a corelaţiei ce există între productivitatea marginală şi productivitatea
medie a muncii, este următoarea:

Wm
,
W

Wm

O Q1 Q2 Q3 Q

Din graficul prezentat rezulta ca intre productivitatea marginala si productivitatea medie amuncii
pot exista urmatoarele corelatii:
Wm  W inaintea punctului maxim al productivitatii medii a muncii;
Wm  W in punctul maxim al productivitatii medii a muncii;
Wm  W dupa punctul maxim al productivitatii medii a muncii.
 Deşi reprezintă o unitate de măsură utilă pentru exprimarea eficienţei utilizării resurselor umane,
totuşi productivitatea marginală are anumite limite generate de faptul că reprezintă un raport între două
mărimi absolute, fiind influenţată de unitatea de măsură utilizată pentru exprimarea volumului de
activitate.
De aceea, s-a introdus noţiunea de elasticitate (E) a activităţii la variaţia fondului de timp de
muncă, care se determină astfel:
Q
Q Wm
E 
T W
T
Elasticitatea are semnificaţia de rată de creştere procentuală a cifrei de afaceri în funcţie de
creşterea cu un procent a factorului uman (timpul de muncă).
In functie de valoarea lui “E”, curba activitatii poate fi separata in 3 zone de semnificatie:
- zona I sau zona randamentelor crescatoare (cand E>1);
- zona II sau zona randamentelor descrescatoare (cand 0<E<1);
- zona III sau zona randamentelor negative (cand E<0).

4.1.2.3. Analiza eficienţei utilizării resurselor

umane pe baza profitului mediu pe salariat

Profitul pe salariat reprezintă un indicator complementar semnificativ utilizat pentru relevarea

eficienţei muncii. În analiza profitului pe salariat pot fi utilizate mai multe modele multiplicative de
analiză, în scopul relevării contribuţiei diferitelor categorii de factori asupra modificării acestuia, astfel:
P CA P
a)   sau Wa  pr ; Wa este determinata in functie de cifra de afaceri
Ns Ns CA

Sistemul factorial este următorul:

t
Wa gi
wh
whi
P
Ns
pr p

P T CA P
b)    sau t  wh  pr ; wh este determinata in functie de cifra de afaceri
Ns Ns T CA

Sistemul factorial, se prezintă astfel:

t
gi
wh
P
whi
Ns
gi
pr p
c

P Qf CA P
c)    sau Wa  pr ; Wa este determinata in functie de productia marfa
Ns Ns Qf CA
fabricata

Sistemul factorial este următorul:

t
Wa gi
wh
whi
P

Ns

pr p

c
 P Mf Mfa CA P
d)     sau       pr
Ns Ns Mf Mfa CA
Sistemul factorial este:


 gi
pr p
c
în care:
Wa reprezintă productivitatea medie anuală a muncii;
wh - productivitatea medie orară a muncii;
whi - productivitatea orară pe produse;

t - numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un an;

 - gradul de înzestrare tehnică a muncii;
 - compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
 - eficienţa utilizării mijloacelor fixe active (cifra de afaceri medie la 1 leu mijloace fixe active);

pr - profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri;

gi - structura producţiei vândute pe produse;
c - costurile unitare pe produse;
p - preţurile medii de vânzare unitare.

Metodologia de cuantificare a influenţelor factorilor asupra profitului mediu pe salariat, potrivit

primului model de analiză, se prezinta astfel:
P P P
  1  0
Ns Ns1 Ns0

din care, datorita influentei modificarii urmatorilor factori:

1) Wa  (Wa 1  Wa 0 )  pr 0
 din acesta, datorită:
1.1) t  (t 1  t 0 )  wh 0  pr 0

1.2) wh  t 1  ( wh 1  wh 0 )  pr 0
din acesta, datorita:
1.2.1) gi  t1 ( wh ' wh0 ) pr 0

wh ' 
g i1 whi 0
100
1.2.2) whi  t 1 ( wh1  wh ') pr 0

2)  pr  Wa 1  ( pr 1  pr 0 )

pr 0  1 
q v0  c0
, pr 1  1 
q v1  c1
q v0  p0 q v1  p1

din acesta, datorita:

'
2.1) gi  Wa 1  ( pr  pr 0 )

'
pr  1 
q v1  c0
q v1  p0
'' '
2.2) p  Wa 1  ( pr  pr )

''
pr  1 
q v1  c0
q v1  p1
''
2.3) c  Wa 1  ( pr 1  pr )

4.2. Analiza gestiunii resurselor materiale

Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în sistemul întreprindere, care prin
combinare şi comensurare concură la realizarea ieşirilor reprezentând bunuri şi servicii destinate pieţei.
În mod concret, resursele materiale formează suportul material al capitalului fix (mijloace fixe,
respectiv active fixe de exploatare) şi al capitalului circulant (stocuri, ca element de bază în structura
activelor circulante). Ca structuri specifice, activele fixe şi cele circulante constituie elementele
definitorii, suportul realizării funcţiei productive în cadrul sistemului întreprindere.
 4.2.1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe
Problematica analizei gestiunii mijloacelor fixe, aduce în discuţie următoarele aspecte:
- analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe;
- analiza utilizării mijloacelor fixe şi a reflectării consecinţelor modificării acestora în
performanţele economico-financiare ale întreprinderii.

4.2.1.1. Analiza dinamicii, structurii si starii mijloacelor fixe

4.2.1.1.1. Analiza dinamicii mijloacelor fixe

Analiza în dinamică a mijloacelor fixe (imobilizărilor corporale), constituie o problemă internă a

fiecărei întreprinderi, care urmăreşte să evidenţieze, pe de o parte, materializarea programului
investiţional, iar pe de altă parte, dinamica şi masa efectelor produse.
În analiza dinamicii mijloacelor fixe se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a acestora,
precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea
utilizării acestora este justificată prin aceea că valoarea de intrare caracterizează dimensiunea
mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce valoarea medie anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare.
Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe este rezultatul modificărilor intervenite între intrările
şi ieşirile acestora în cursul perioadei ponderate cu timpul de utilizare şi respectiv de neutilizare al
acestora.
Valoarea rămăsă a mijloacelor fixe nu este concludentă deoarece nu reflectă proporţionalitatea cu
randamentul acestora, ea fiind totodată influenţată şi de sistemul de amortizare.

4.2.1.1.2. Analiza structurii mijloacelor fixe

Evoluţia mijloacelor fixe pe un anumit orizont de timp, evidenţiază categoriile în care au avut loc
mutaţii ca urmare a finalizării investiţiilor. Structurarea mijloacelor fixe se poate realiza după mai multe
criterii, mai importante fiind:
a) după modul de participare la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii,
distingem:
- mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active), formate din: echipamente tehnologice;
aparate si instrumente de masurare, control si reglare; mijloace de transport etc.;
- mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar creează cadrul desfăşurării acesteia.
 b) după apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim: mijloace fixe proprii; mijloace fixe închiriate.
În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de modificarea
acestora depinde baza tehnico-materială a întreprinderilor, suport al realizării obiectivelor propuse.

c) după modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr. 15/1994 privind amortizarea
capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, precum şi Normele metodologice de aplicare ale
prevederilor acesteia);
Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a orientat
programul investiţional al întreprinderii. De obicei, programul investiţional este orientat în direcţia
acelor mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea de
lucrări etc.
Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace fixe la
începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate, prioritate acordându-se mijloacelor fixe active.
În literatura de specialitate, raportul dintre mijloacele fixe active ( Mfa ) şi mijloacele fixe ( Mf ),
este cunoscut sub denumirea de compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe (în accepţiunea de compoziţie
tehnologică a capitalului fix). Cerinţa de bază, este următoarea:
Mfa n Mfa n −1

Mf n Mf n −1

în care:
Mfa reprezintă valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe active;

Mf - valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe;

Mfa
- compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe sau ponderea mijloacelor fixe
Mf
active în totalul mijloacelor fixe afaerente exploatării;
n - perioada analizata.
Între compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe şi efectele de bază ale performanţei întreprinderii,
se desprind legături cauzale de tip nedeterminist cât şi aleatoriu. Cu cât ponderea mijloacelor fixe active
în totalul mijloacelor fixe este mai mare, cu atât este mai puternică influenţa exercitată asupra
indicatorilor de eficienţă a utilizării mijloacelor fixe (cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea
adăugată, profitul la 1000 lei mijloace fixe), existând o limită după care eficienţa începe să scadă.
 Pentru evidenţierea corelaţiei dintre ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe
(variabila independentă, notată cu x) şi unul dintre indicatorii de eficienţă menţionaţi (de exemplu, cifra
de afaceri la 1000 lei mijloace fixe reprezentând variabila dependentă, notată cu y), există o strânsă
corelaţie exprimată prin funcţia de regresie de tip parabolic, astfel:
y = a + bx + cx2
Cu cât se îmbunătăţeşte structura mijloacelor fixe active, cu atât există posibilitatea creşterii
eficienţei utilizării mijloacelor fixe totale.

4.2.1.1.3. Analiza starii mijloacelor fixe

Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori:
a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr), exprimă raportul dintre valoarea mijloacelor
fixe intrate ca urmare a realizării programului de investiţii (Iv) şi valoarea mijloacelor fixe

existente la sfârşitul exerciţiului financiar ( Mf ):

Iv
Gr = 100
Mf
Investitiile pot fi structurate in functie de caracterul acestora (reinnoire, modernizare,
expansiune, inovare).
Aprecierea dimensiunii coeficientului de reinnoire a mijloacelor fixe se face dupa cum urmeaza:
- valoarea ridicata a coeficientului reflecta preocuparea intreprinderii in directia dezvoltarii
capacitatii de productie si distributie; insa depasirea unui anumit prag atrage dupa sine o
crestere a riscului generat de schimbarea tehnologiei de fabricatie, neatingerea unui anumit
nivel al productivitatii muncii, capacitatea de absorbtie a pietei pentru anumite categorii de
productie etc.;
- valoarea scazuta a coeficientului denota faptul ca intreprinderea exploateaza capacitati de
productie cu un grad crescut de uzura fizica si morala, asociindu-se cu o serie de efecte
nefavorabile denatura economica si financiara.
Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de mijloace fixe.
b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu), se determină ca raport între amortizarea cumulată
(A) şi valoarea de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe ( Mf ):
A
Gu = 100
Mf
 Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cât şi pe
principalele categorii de mijloace fixe, atât la începutul cât şi la sfârşitul anului.
Potrivit reglementăriolr legale, gradul de uzură mai poate fi determinat şi ca raport între durata
consumată (Dc) şi durata normală de funcţionare (Dnf), astfel:
Dc
Gu = 100
Dnf

În mod similar poate fi determinat şi gradul de uzură reală a mijloacelor fixe (Gu’):
Dc
Gu ' = 100
Dc + Dre
în care:
Dre reprezintă durata rămasă din punct de vedere economic, respectiv perioada de funcţionare în
care mijlocul fix poate fi folosit în condiţii de eficienţă.
Utilitatea folosirii in procesul de analiza a acestor indicatori este dovedita in procesul de
fundamentare a deciziilor privind intretinerea, modernizarea si dezvoltarea mijloacelor fixe, cat si
intelegerea modificarii rezultatelor exercitiului si a perspectivei acestuia.

4.2.1.2. Analiza utilizării mijloacelor fixe

4.2.1.2.1. Analiza utilizării extensive a

mijloacelor fixe

În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor

de lucru, se folosesc indicatorii:
a) Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp), care se determină ca raport
între fondul de timp maxim disponibil al utilajelor (Tmax) şi fondul de timp calendaristic (Tc):
T max
Gp = 100
Tc
b) Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gu), determinat ca raport între
fondul de timp efectiv lucrat de utilajele întreprinderii (T1) şi fondul de timp maxim disponibil (Tmax):
T1
Gu = 100
T max
 c) Gradul de folosire a fondului de timp calendaristic (Gf), stabilit ca raport între fondul de
timp efectiv lucrat (T1) şi fondul de timp calendaristic (Tc):
T1
Gf = 100
Tc

4.2.1.2.2. Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe baza următorilor indicatori:
a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, se determină ca raport între volumul efectiv
al producţiei (Q1) şi volumul maxim al acesteia, aferent capacităţii de producţie (Qmax), astfel:
Q1
Cp = 100
Q max
b) Indicele de utilizare intensivă (Iu), reprezintă producţia medie (Q) pe unitatea de
caracteristică a utilajului (K), pe unitatea de timp (T), astfel:
Q
Iu =
K ⋅T
Cu cât indicele de utilizare intensivă este mai mare, cu atât şi gradul de folosire a capacităţii de
producţie este mai mare. Potrivit acestei logici, înseamnă că volumul producţiei apare sub forma funcţiei
Q = f(K, T, Iu), ceea ce facilitează determinarea influenţei fiecăruia din cei trei factori.
c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp
Randamentul mediu constituie o formă sintetică de reflectare a utilizării mijloacelor fixe. El
poate fi determinat şi analizat, după cum urmează:
- pe utilaj, ca raport între volumul producţiei (Q) şi numărul mediu de utilaje ( Nu ):
Q
Ru =
Nu
- pe unitatea de timp de lucru, determinat ca raport între volumul producţiei (Q) şi timpul de
lucru al utilajelor (Tu):
Q
rh =
Tu
 Dacă se are în vedere funcţia Q = f ( Nu, t , rh ), respectiv Q = Nu ⋅ t ⋅ rh , rezultă că modificarea
volumului producţiei se explică prin influenţele exercitate de cei trei factori.
Modificarea numarului mediu de ore lucrate pe un utilaj ( t ) si a randamentului mediu
orar ( rh ) isi pune amprenta asupra urmatorilor indicatori economico-financiari:

a) Productia marfa fabricata destinata vanzarii:

Nu
t
Qf = Nu ⋅ Ra sau Qf = Tu ⋅ rh
Ra
∆Qf = Qf1 − Qf 0 rh
din care, datorita influentei modificarii:
• t   Tu1  Tu ' rh0 in care: Tu '  Nu1 t 0
 
 rh  Tu1  rh1  rh0 
b) Cifra de afaceri:
Nu
Tu
t
Qf CA
CA  Tu   rh
Tu Qf 

rh α

∆CA = CA1 − CA0

din care, datorita influentei modificarii:
• t   Tu1  Tu ' rh0  0
 
 rh  Tu1  rh1  rh0  0 
c) Valoarea adaugata:
Nu
Tu
Qf VA
VA  Tu   t
Tu Qf
rh
VA la 1 leu Qf (  )
rh 

VA  VA1  VA0

din care, datorita influentei modificarii:
 t   Tu1  Tu ' rh0  0
 • 
 rh  Tu1  rh1  rh0  0
d) Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe la 1000 lei Qf ( Ca 1000Qf ):

1000 1000
Ca 1000  Ca1  Ca 0
din care, datorita influentei modificarii:
Cao Ca0
 ∆t = ⋅1000 − ⋅1000
Tu1 ⋅ rh0 Tu '⋅ rh0
Cao Ca0
• ∆ rh = ⋅1000 − ⋅1000
Tu1 ⋅ rh0 Tu1 ⋅ rh0
e) Profitul aferent cifrei de afaceri:
Nu
Tu
t
Qf CA P rh
P = Tu ⋅ ⋅ ⋅ α
Tu Qf CA
g
pr pv
rh α pr
c
∆P = P1 − P0
din care, datorita influentei modificarii:
• t   Tu1  Tu ' rh0  0 pr 0
  
 rh  Tu1  rh1  rh0  0 pr 0
f) Profitul la 1000 lei capitaluri proprii (Kpr), capitaluri permanente (Kp), active de
exploatare (Ae):

Kpr, Kperm, Ae
Nu
P Tu
 1000
Kpr, Kperm, Ae t
P rh
α
pr

din care, datorita influentei modificarii:

idem “e”
 ∆t si ∆ rh = Kpr , Kperm , Ae ⋅ 1000
1 1 1

g) Profitul mediu pe salariat:

 Ns
P Nu
Ns Tu
rh
P rh
α
pr

din care, datorita influentei modificarii:

idem “e”
• ∆t si ∆ rh =
Ns1
in care:
Tu reprezinta timpul total de lucru al utilajelor;
t - numarul mediu de ore lucrate pe un utilaj;
Ra - randamentul mediu anual;
rh - randamentul mediu orar.

4.2.1.3. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

Indicatorii folosiţi pentru aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt construiţi ca raport
între efect şi efort. Efectul poate fi exprimat cu ajutorul indicatorilor: producţia obţinută (Qf), cifra de
afaceri (CA), producţia exerciţiului (Qe), valoarea adăugată (VA), rezultatul (profitul) aferent cifrei de
afaceri (P), rezultatul exploatării (Re) etc. Efortul se măsoară cu ajutorul indicatorului valoarea medie

anuală a mijloacelor fixe ( Mf ).

Datorită faptului că indicatorii de eficienţă ai mijloacelor fixe sunt determinaţi prin raportarea
unui rezultat la un efort parţial al întreprinderii, este necesară aprofundarea factorială, pornindu-se de la
diferite metode prin care se exprimă indicatorii de rezultate, astfel:
a) Producţia marfa fabricata destinata livrarii la 1000 lei mijloace fixe:
In analiza productiei marfa fabricata destinata livrarii la 1000 lei mijloace fixe pot fi utilizate
urmatoarele modele de analiza:
Qf  Mfa Q max Qf 
a.1) ⋅1000 =  ⋅ ⋅  ⋅1000
Mf  Mf Mfa Q max 

în care,
 Mf reprezintă valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;

Mfa
- compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe sau ponderea mijloacelor
Mf

fixe active ( Mfa ) în totalul mijloacelor fixe ( Mf );

Q max
- limita maxima a utilizarii capacitatii de productie;
Mfa
Qf
- gradul de utilizare a capacitatii de productie;
Q max

Qf  Mfa Tu Qf 
a.2) 1000 =  ⋅ ⋅  1000
Mf  Mf Mfa Tu 
in care:
Tu reprezinta timpul total de lucru al utilajelor;
Tu
- utilizarea extensiva a utilajelor;
Mfa
Qf
- randamentul mediu orar.
Tu
Cuantificarea influenţelor modificării factorilor asupra productiei marfa fabricata destinata
livrarii presupune utilizarea metodei substituirilor in lant.

b) Valoarea adăugata la 1000 lei mijloace fixe:

Modelul de analiză este următorul:
VA  Qe VA 
⋅1000 =  ⋅  ⋅1000
Mf  Mf Qe 
Sistemul de factori se prezintă, astfel:
Qe
Mf

VA
1000
Mf gi
VA
( )
Qe va
 in care:
Qe
reprezinta eficienta utilizarii mijloacelor fixe pe seama productiei medii a
Mf
exercitiului la 1 leu mijloace fixe;
va - valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului;
gi - structura producţiei exerciţiului pe produse;
- valoarea adăugata la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse.

c) Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

Modelul de analiză este:
CA  Mfa Qf CA 
1000 =  ⋅ ⋅  1000
Mf  Mf Mfa Qf 
Sistemul de factori se prezintă, după cum urmează:
Mfa
Mf
CA Qf
1000
Mf Mfa
CA
Qf

în care:
Qf
reprezintă eficienţa utilizării mijloacelor fixe active, respectiv producţia medie
Mfa
obţinută la 1 leu mijloace fixe active;
CA
- ponderea cifrei de afaceri în producţia obţinută sau gradul de valorificare a
Qf
producţiei marfa fabricata destinata livrarii.

d) Rezultatul exploatării la 1000 lei mijloace fixe:

Modelul de analiză factorială este următorul:
 Re  Mfa CA Re 
⋅1000 =  ⋅ ⋅  ⋅1000
Mf  Mf Mfa CA 
în care:
CA
reprezintă cifra de afaceri la 1 leu mijloace fixe active, sau eficienţa utilizării
Mf a
mijloacelor fixe active;
Re
- rezultatul mediu (profitul mediu) al exploatarii la 1 leu cifra de afaceri.
CA

Sistemul de factori, se prezintă astfel:

Mfa
Mf

Re CA
1000
Mf Mfa
gi
Re
( pr ) p
Ve
c

În analiza utilizării mijloacelor fixe, o importanţă deosebită o au şi corelaţiile de eficienţă.

Acestea permit cunoaşterea interdependenţelor factoriale, a intensităţii lor şi stabilirea pe această bază a
direcţiilor de concentrare a eforturilor în vederea sporirii eficienţei folosirii mijloacelor fixe. În acest
sens, pot fi avute în vedere următoarele corelaţii:

Nr. Variabila dependentă Variabila independentă Tipul funcţiei

crt. (y) (x) de regresie
1. Volumul valoric al producţiei Valoarea medie a mijloacelor fixe
obţinute Mf y = a + bx
∑ qp0
2. Producţia marfa fabricata la 1000 Gradul de utilizare a
lei mijloace fixe capacităţii de producţie y = a + bx
Qf Q
1000
Mf Qmax
 3. Producţia marfa fabricata la 1000 Compoziţia tehnologică a
lei mijloace fixe mijloacelor fixe y = a + bx + cx2
Qf Mfa
1000
Mf Mf
4. Profitul aferent cifrei de afaceri la
1000 lei mijloace fixe Productivitatea medie anuală y = a + bx
P
1000 Wa
Mf
5. Profitul aferent cifrei de afaceri la Producţia marfa fabricata la 1000 lei
1000 lei mijloace fixe mijloace fixe y = a + bx
P Qf
1000 1000
Mf Mf
6. Valoarea adăugată la 1000 lei Producţia exerciţiului la 1 leu
mijloace fixe consumuri intermediare y = a + bx
VA Qe
1000
Mf M

4.2.2. Analiza gestiunii capitalului circulant

Într-o economie de piaţă concurenţială, toţi agenţii economici sunt interesaţi să producă şi pe
această bază să asigure la un nivel ridicat satisfacerea cererii consumatorilor.
Problema gestiunii stocurilor trebuie abordată sub multiple aspecte care privesc:
- analiza formării stocurilor şi a costului stocării;
- analiza utilizării resurselor precum şi a consecinţelor acestora asupra performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii.

4.2.2.1. Analiza producţiei fizice

Modelul de analiză factorială a producţiei fizice, este următorul:
Ct
q= , ct = Si + I − Sf
cs
în care:
q reprezintă volumul fizic al producţiei;
Ct - consumul total de resurse materiale;
cs - consumul specific;
Si - stocul iniţial de resurse materiale;
I - intrările de resurse materiale;
Sf - stocul final de resurse materiale.
Sistemul de factori care influenţează asupra producţiei fizice, este:
Si
Ct I
 q Sf
cs

Metodologia de analiză factorială, presupune cuantificarea:

1. Influenţei modificării consumului total de resurse materiale:
Ct1 Ct 0
∆Ct = −
cs0 cs0
din care, datorită:
1.1. Influenţei modificării stocului iniţial de resurse materiale:
Si1 − Si 0
∆Si =
cs0
1.2. Influenţei modificării intrărilor de resurse materiale:
I1 − I 0
∆I =
cs0
1.3. Influenţei modificării stocului final de resurse materiale:
Sf 1 − Sf 0
∆Sf = −
cs0
2. Influenţei modificării consumului specific:
Ct1 Ct1
∆cs = −
cs1 cs0

4.2.2.2. Consecinţele modificării consumurilor specifice

asupra performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii
Consumul specific, prin modificarea sa îşi pune amprenta asupra următorilor indicatori de
performanţă economico-financiară:
a) Costul pe unitatea de produs:
(csj1 − csj 0 ) ⋅ pj 0

b) Profitul pe unitatea de produs:

- (csj1 − csj 0 ) ⋅ pj 0
c) Profitul pe produs:
− q v1 ⋅ (csj1 − csj0 ) ⋅ pj 0
d) Profitul pe total întreprindere:
− ∑ qv1 (csj1 − csj 0 ) ⋅ pj 0

e) Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri:

∑q v1 (csj1 − csj 0 ) ⋅ pj 0
1000
∑q v1 p1

f) Ratei rentabilităţii resurselor consumate pe unitatea de produs:

p 0 − [ c 0 + ( csj1 − csj0 ) pj 0 ] p − c0
100 − 0 100
c0 + ( csj1 − csj 0 ) pj 0 c0
in care:
csj reprezinta consumul specific pe unitatea de resursa materiala “j”;
pj - pretul de aprovizionare pe unitatea de resursa materiala “j”.