Capitolul 3 - Analiza potenţialului intern al întreprinderii

3.1. Analiza gestiunii resurselor umane ale intreprinderii

3.2. Analiza gestiunii resurselor materiale ale intreprinderii

Potenţialul intern al întreprinderii se constituie din acele resurse aflate în permanenţă la dispoziţia
acesteia şi utilizate în scopul desfăşurării procesului de producţie, respectiv resursele umane si resursele
materiale.

3.1.Analiza gestiunii resurselor umane ale intreprinderii

La nivel de firmă, problemele principale ale analizei gestiunii resurselor umane pot fi sintetizate astfel:
 analiza asigurării cu forţa de muncă din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
 analiza modului de utilizare extensivă a resurselor de forţă de muncă existente în întreprindere;
 analiza eficienţei utilizării forţei de muncă.

3.1.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă

Forţa de muncă aflată a unei întreprinderi poate fi caracterizată din punct de vedere cantitativ cu ajutorul
următorilor indicatori:
 Numărul de salariaţi la un moment dat care reprezintă efectivul de salariaţi şi se urmăreşte la
începutul şi la sfârşitul perioadei de gestiune. Este considerat un indicator de stoc şi cuprinde toţi
salariaţii angajaţi cu contracte individuale de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată,
existenţi la un moment dat (începutul sau sfârşitul anului). Trebuie precizat că acest indicator
cuprinde şi persoanele care au lucrat, dar şi pe cei care nu au putut să-şi îndeplinească obligaţiile de
muncă, aflându-se în concedii medicale, concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav,
pentru creşterea copilului, în concedii de odihnă, în concedii fără plată, în greve, învoiţi etc. Acest
indicator nu cuprinde salariaţii care lucrează în străinătate sau persoanele angajate cu contract de
prestări servicii, colaborare, convenţie.
 Numărul de personal la un moment dat are acelaşi conţinut informaţional ca şi indicatorul anterior
prezentat, cu diferenţa că acesta include, pe lângă salariaţi, şi persoanele cu contract de prestări
servicii, colaborare, convenţie.
 Numărul mediu de salariaţi este un indicator calculat ca urmare a mişcării personalului (în cursul
anului au loc intrări şi ieşiri de salariaţi) şi este apreciat ca fiind un indicator de flux. Numărul mediu
de salariaţi se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de salariaţi. Se poate calcula
la nivelul unei luni, unui trimestru, semestru și la nivelul anului.
 Numărul mediu de personal se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de
personal (salariaţi plus colaboratori).
 Numărul maxim admisibil de personal reprezintă limita superioară a numărului de personal.
Aceasta este stabilită, în funcţie de volumul de activitate şi de productivitatea medie a muncii luată ca
bază de comparaţie, prin Bugetul de venituri şi cheltuieli.
În calculul indicatorilor de eficiență, întâlniţi în analiza economico-financiară, se utilizează numărul
mediu de personal.

3.1.2. Analiza structurii forţei de muncă

Din punct de vedere structural, potenţialul uman poate fi grupat pe baza următoarelor criterii:
1) în funcție de ocupație:
a. muncitori: - direct productivi,
- indirect productivi;
b. personal tehnic: ingineri, subingineri;
c. personal cu pregătire economică;
d. personal de conducere tehnică: maiştri, tehnicieni;
e. personal de conducere şi administrativ;
f.personal de deservire generală: de serviciu, de pază, pompieri.

2) după vârstă (sub 25 ani, 26-35 ani, 36-45 ani, 46-55 ani, peste 55 ani);
3) după vechimea în întreprindere (sub 1 an, 2-5 ani, 5-10 ani, ....);
4) după sex;

1
 5) după pregătirea profesională:
- muncitori (calificaţi, necalificaţi);
- personal de specialitate (studii medii, superioare);
- personal tehnic-administrativ (studii medii, superioare);
- personal de conducere;
6) după funcţiile întreprinderii (cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, personal, financiar-
contabilă).
Pentru analiza structurala a potențialului uman se utilizează metoda ratelor, respectiv ratele de
structură, care măsoară ponderea fiecărei categorii de personal, conform clasificărilor de mai sus,
în totalul personalului firmei.

3.1.3. Analiza dinamicii forţei de muncă pe total întreprindere

şi pe categorii de personal

Analiza în dinamică a forţei de muncă se realizează cu ajutorul următoarelor procedee:

1. abaterilor absolute,
2. indicilor: - cu bază fixă;
- cu bază în lanţ.
La nivelul întreprinderii se compară numărul de salariaţi pe total şi pe categorii cu efectivele înscrise în
fiecare categorie la nivelul bazei de comparație.
Pentru a aprecia cât mai corect evoluţia forţei de muncă, se impune corelarea indicelui numărului mediu
de personal cu indicii principalilor indicatori de rezultate ai întreprinderii (CA, Qf, VA, Qe etc.), în acest mod
rezultând eficiența utilizării potențialului uman.

3.1.4. Analiza utilizării forţei de muncă

Utilizarea forţei de muncă se analizează din două puncte de vedere:

 din punct de vedere extensiv, caz în care se urmăreşte gradul de utilizare a timpului de muncă;
 din punct de vedere intensiv, caz în care se măsoară ceea ce se obține pe unitatea de timp, pentru
aceasta se au în vedere indicatorii ce reflectă, practic, eficienţa utilizării forţei de muncă
(productivitatea muncii şi profitul pe salariat).

3.1.4.1. Analiza utilizării extensive a forţei de muncă

(Analiza utilizării complete a timpului de muncă)
La nivelul întreprinderii, o cale importantă de creştere a performanţelor activităţii desfăşurate o
reprezintă utilizarea completă a timpului de lucru, resursă de bază a procesului de producţie.
Analiza utilizării timpului de muncă se realizează cu ajutorul datelor existente în balanţa timpului de
muncă, document ce poate fi stabilit ca program intern de utilizare a timpului, atât în om-zile, cât şi în om-
ore, precum şi pe baza balanţei utilizării efective a timpului de muncă.
Scopul analizei este de a identifica rezervele de sporire a performanţelor întreprinderii, printr-o
utilizare cât mai completă a timpului de muncă, precum şi stabilirea efectelor economice ale nerespectării
timpului de lucru asupra principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii.

3.1.4.1.1. Analiza structurii timpului de muncă

Pentru a putea trece la analiza utilizării timpului de muncă, se stabilesc indicatorii utilizaţi în cadrul
balanţei:
a) Fond de timp calendaristic (Ftc) se determină ca fiind produsul între numărul mediu de salariaţi şi
numărul de zile calendaristice ale perioadei analizate (lună, trimestru, semestru, an), atunci când este
exprimat în om-zile, şi ca produs între fondul de timp calendaristic exprimat în om-zile şi durata normală a
zilei de lucru (a unui salariat, exprimată în ore/zi), atunci când indicatorul este exprimat în om-ore.
Ftc(om  zile)  Ns  Nzc
Ftc(om  ore)  Ftc(om  zile)  d zn  Ns  Nzc  d zn
unde:

2
 Nzc – număr de zile calendaristice ale perioadei analizate;
d zn – durata medie normală a zilei de lucru (ore/zi).

b) Fond de timp maxim disponibil (Ftmd) reprezintă diferenţa între fondul de timp calendaristic şi
fondul de timp afectat repausului săptămânal, sărbătorilor legale şi concediilor de odihnă.
Ftmd (om-zile) = Ftc (om-zile) – (Ftrs + Ftsl + Ftzn + Ftco)
unde:
Ftrs – număr de om-zile afectate repausului săptămânal;
Ftsl – număr om-zile sărbători legale;
Ftzn – număr om-zile zile nelucrătoare;
Ftco – număr om-zile afectate concediilor de odihnă.
Acest indicator reprezintă resursa normală de timp care poate fi utilizată în cadrul unui an
calendaristic. Atunci când se bugetează timpul de lucru în cadrul balanţei, se pot avea în vedere şi unele
pierderi (circa 2-4 % din fondul de timp maxim disponibil) de timp, datorate unor îmbolnăviri sau rezolvării
unor cerinţe justificate.
Ftmd (om  ore )  Ftmd (om  zile)  d zn

Întrucât durata normală a zilei de lucru (ore/zi) reprezintă o mărime prestabilită prin lege, prin
contractul individual de muncă sau ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti şi este diferită în funcţie de
sectorul de activitate, de ramura economiei naţionale sau chiar după categoria de salariaţi, se foloseşte durata
medie normală a zilei de lucru. Se poate observa că în determinarea indicatorilor prezentaţi, atunci când se
exprimă în om-ore, s-a utilizat durata medie a zilei de lucru.
n

 gi  d zni
d zn  i 1
100
unde:
gi – structura salariaţilor pe categorii;
d zn i – durata normală a zilei de lucru pe categorii;
i = 1, n – categorii de salariaţi.
Pentru analiza structurală a fondului de timp maxim disponibil se are în vedere formarea acestuia din:
a) Timp efectiv lucrat – se referă la timpul de muncă utilizat de către salariaţi în scopul desfăşurării
activităţii profesionale.
b) Timp nelucrat, care se împarte în:
b1) Timp nelucrat din cauze justificate – se referă la acel timp de muncă remunerat, dar pe parcursul
căruia salariaţii nu au desfăşurat nici o activitate din cauze justificate, cum ar fi:
 concedii medicale sau program redus pe motive medicale;
 concedii de maternitate, concediu pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani sau concediu
pentru îngrijirea copilului bolnav;
 întreruperi ale activităţii din cauze neimputabile salariaţilor: neasigurare cu materii prime, energie,
opriri accidentale ale utilajelor etc.;
 zilele libere plătite, ca urmare a unor clauze contractuale expres prevăzute (evenimente familiale
deosebite, concedii de studii plătite).
b2) Timp nelucrat din cauze nejustificate – se referă la acel timp de muncă care nu este plătit şi se
datorează următoarelor motive:

absenţe nemotivate;

greve;

concedii fără plată prevăzute de lege.
Analiza structurală a timpului de muncă se realizează cu ajutorul ratelor de structură, stabilindu-se
cauzele care au determinat utilizarea sa incompletă atât pe categorii, cât şi pe total.

3
 3.1.4.1.2. Analiza statică şi dinamică a timpului de muncă
Pentru analiza utilizării extensive a timpului de muncă se recomandă următorii indicatori:
a) Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (GFtc):
Ftmd
GFtc   100
Ftc
b) Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GuFtc):
Fond de timp efectiv lucrat ( Ft1 )
GuFtc   100
Ftc
c) Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GuFtmd) reprezintă ponderea timpului efectiv
lucrat (Ft1) în timpul maxim disponibil:
Fond de timp efectiv lucrat
GuFtmd   100
Fond de timp maxim disponibil

d) Gradul de neutilizare a fondului de timp maxim disponibil:

Ftmd  Ft1  Ft1 
Gtn  100  1    100  100  GuFtmd
Ftmd  Ftmd 
e) Gradul de utilizare a duratei medii normale a zilei de lucru ( G udzn ) reprezintă ponderea în care a fost
folosită durata medie normală a zilei de muncă de către angajaţi:
dz
Gud zn   100
d zn
unde:
d z – durata medie efectivă a zilei de lucru.

Analiza în dinamică a indicatorilor care caracterizează timpul de muncă se realizează cu ajutorul:

1. abaterilor absolute;
2. indicilor:
- cu bază fixă;
- cu bază în lanţ;
calculaţi faţă de perioadele precedente sau faţă de nivelul prevederilor pe total şi pe categorii.

3.1.4.1.3. Reflectarea modificării timpului de muncă în principalii indicatori economico-financiari

ai întreprinderii
Aşa cum s-a precizat, prin analiza timpului de muncă se urmăreşte stabilirea cauzelor care au
determinat utilizarea incompletă a acestuia, dar şi implicaţiile economico-financiare ale timpului nelucrat.
Efectele economice ale utilizării incomplete a timpului de muncă asupra principalilor indicatori
economico-financiari sunt comensurate la dimensiunea fondului total de timp de muncă, precum şi a
timpului pe salariat. Relaţiile cu ajutorul cărora poate fi cuantificată influenţa timpului de muncă asupra
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii sunt:
a) asupra valorii producţiei obţinute destinate vânzării:
 T1  T0   W h0(Qf )
N s1 (t1  t 0 )  W h0( Qf )

b) asupra valorii producţiei exerciţiului:

 T1  T0   Wh0(Qe )
N s1 (t1  t 0 )  W h0( Qe )

4
 c) asupra cifrei de afaceri:
CA0
 T1  T0   W h0(Qf ) 
Qf 0

CA0
N s1 (t1  t 0 )  W h0( Qf ) 
Qf 0

d) asupra valorii adăugate:

 T1  T0   Wh (0Qe)  va 0
N s1 (t1  t 0 )  W h0( Qe )  v a 0

e) asupra profitului aferent cifrei de afaceri:

 T1  T0   W h0(Qf )  CA0  pr0

Qf 0
CA0
N s1 (t1  t 0 )  W h0( Qf )   pr0
Qf 0

f) asupra profitului pe salariat:

 t1  t0   W h0(CA)  pr0
unde:
T1 – fond de timp efectiv lucrat;
T0 – fond de timp maxim disponibil;
t1 – timp mediu efectiv lucrat de un salariat;
t 0 – timp maxim disponibil la nivel de salariat;
Wh (0Qf ) – productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată pe baza producţiei obţinute destinate
vânzării;
Wh (0Qe ) – productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată pe baza producţiei exerciţiului;
Wh (0CA ) – productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată pe baza cifrei de afaceri;
CA
Qf
– grad de valorificare a producţiei obţinute destinate vânzării;
va 0 – valoarea medie adăugată la 1 leu producţia exerciţiului prevăzută;
p r0 – valoarea prevăzută a profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri.

3.1.4.2 Analiza eficienței utilizarii resurselor umane ale intreprinderii

Eficienţa utilizării resurselor umane se analizeaza pe baza următorilor indicatori:

- productivitatea muncii;
- profitul pe salariat.

3.1.4.2.1 Analiza productivităţii muncii

Productivitatea muncii este principalul indicator de masurae a eficientei uilizari potentialului uman.
Din punctul de vedere al analizei, prezintă interes indicatorii productivitatea medie a muncii (fizică sau
valorică) şi productivitatea marginală a muncii, precum şi corelaţia dintre aceştia.
Nivelul productivităţii medii a muncii se poate stabili sub forma unuia dintre următoarele rapoarte:

Efect Producţia exerci ţiului

a) Efort , de exemplu: Fond total de timp de muncă

5
şi reprezintă cantitatea de bunuri sau valoarea bunurilor obţinute într-o unitate de timp sau de către un salariat.
Efectul poate fi exprimat prin indicatorii: productia exercitiului, productia marfa fabricata, cifra de
afaceri, valoarea adaugata, productia fizica etc.
Efortul se exprima cu ajutorul indicatorilor: numarul mediu de angajati, fondul total de timp de munca
exprimat in zile si fondul total de timp de munca exprimat in ore.

Efort Fond total de timp de muncă

b) Efect , de exemplu: Producţia exerci ţiului

şi reprezintă cantitatea de timp de munca folosita pentru obţinerea unui bun, executarea unei lucrări sau
prestarea unui serviciu.

Productivitatea medie a muncii se poate calcula având la bază indicatorii economici exprimaţi în unităţi
fizice (bucăţi, tone, metri etc.) sau utilizând indicatorii economici exprimaţi valoric (unităţi monetare). În
funcţie de varianta folosită, se poate vorbi despre:
- productivitatea fizică medie a muncii;
- productivitatea valorică medie a muncii.

3.1.4.2.1.1. Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii

pe baza indicatorilor valorici
Productivitatea medie a muncii se poate calcula la nivelul anului (productivitatea medie anuală – Wa ),
la nivelul zilei de muncă (productivitatea medie zilnică – Wz ) sau al orei de muncă (productivitatea medie
orară – Wh ).
După cum s-a precizat, la calculul productivităţii valorice medii a muncii se pot utiliza toţi indicatorii de
producţie în unităţi monetare, cum ar fi:
 producţia obţinută destinată vânzării;
 producţia exerciţiului;
 cifra de afaceri;
 valoarea adăugată.
Cu ajutorul acestora se pot determina:
1. Productivitatea medie a muncii, calculată pe baza producţiei obţinute destinate vânzării:
1.1. productivitatea medie anuală:
Qf
W a ( Qf ) 
Ns
1.2. productivitatea medie zilnică:
Qf Qf
W z ( Qf )  
N s  N z T (om  zile )
1.3. productivitatea medie orară:
Qf Qf
W h ( Qf )  
N s  N z  N h T (om  ore )
2. În acelaşi mod se determină productivitatea medie anuală, zilnică şi orară pe baza producţiei
exerciţiului, cifrei de afaceri şi valorii adăugate.
Toţi aceşti indicatori sunt utilizaţi în analiza economică, fiecare dintre ei având o altă valenţă
informaţională.

Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii pe baza indicatorilor valorici are două laturi:
1. Analiza comparativă a indicilor productivităţii medii a muncii (la nivelul aceleiaşi unităţi de timp: an,
zi sau oră), exprimată prin intermediul diferiţilor indicatori valorici (ex. : Wa ( Qf ) , Wa ( Qe ) , Wa ( CA ) ,
Wa ( VA ) ). Această analiză evidenţiază evoluţia elementelor ce diferenţiază indicatorii valorici utilizaţi
pentru calculul productivităţii şi permite stabilirea unor cauze care au acţionat, precum şi elaborarea
unor măsuri coerente, corelate, fundamentate, în scopul creşterii productivităţii.

6
 2. Analiza comparativă a indicilor productivităţii medii a muncii, calculată pe baza aceluiaşi indicator
 
valoric, dar pentru unităţi diferite de timp ex. : Wa (Qf ) , Wz (Qf ) , Wh (Qf ) . Această analiză identifică
rezervele de timp neutilizate la nivelul anului sau al zilei de muncă.

3.1.4.2.1.2. Analiza factoriala a productivităţii medii a muncii (valorice)

În scopul identificării rezervelor de creştere a productivităţii muncii se impune analiza factorială a
acesteia.
a) Analiza factorială a productivităţii medii orare a muncii (calculată pe baza Qf)
Modelul de analiză:
n

 gi  whi
Wh ( Qf )
 i 1
100
Schema de analiză:

gi
( Qf )
Wh
whi

Metodologia de analiză – stabilirea influenţelor modificării factorilor de influenţă:

W h ( Qf )  W h1( Qf )  W h0( Qf )
din care:
1. influenţa modificării structurii producţiei fabricate pe bază de timp normat pe produs:
n n

 gi1  whi0  gi 0  whi0

gi  i 1
 i 1
 W hrec
( Qf )
 W h0( Qf )
100 100
2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
n n

 gi  whi  gi  whi
1 1 1 0
whi  i 1
 i 1
 W h1( Qf )  W hrec
( Qf )

100 100
(Qf )
W hrec

b) Analiza factorială a productivităţii medii zilnice a muncii (calculată pe baza Qf)

Modelul de analiză:
W z ( Qf )  N h  W h ( Qf )
Schema de analiză:
Nh
Wz ( Qf ) gi
(Qf )
Wh
whi

Metodologia de analiză este următoarea:

W z (Qf )  W z1(Qf )  W z0( Qf )
din care:
1. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
N h   N h1  N h0   W h0(Qf )
2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:

7
 W h (Qf )  N h1  W h1(Qf )  W h0(Qf ) 
din care:
2.1. influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
gi  N h1 W hrec
( Qf )
 W h0(Qf ) 
2.2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
whi  N h1  W h1(Qf )  W hrec
( Qf )

c) Analiza factorială a productivităţii medii anuale a muncii (calculată pe baza Qf)
Modelul de analiză:
W a ( Qf )  N z  W z ( Qf )
Schema de analiză:

Nz
( Qf ) Nh
Wa
Wz (Qf ) gi
Wh
whi

Metodologia de analiză se prezintă astfel:

W a ( Qf )  W a1( Qf )  W a0( Qf )
din care:
1. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat:
N z   N z1  N z0   W z0(Qf )
2. influenţa modificării productivităţii medii zilnice a muncii:
W z (Qf )  N z1  W z1(Qf )  W z0(Qf ) 

din care:
2.1. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
N h  N z1   N h1  N h0   W h0(Qf )
2.2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:
W h (Qf )  N z1  N h1  W h1(Qf )  W h0( Qf ) 
din care:
2.2.1. influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
gi  N z1  N h1  W hrec
( Qf )
 W h0( Qf ) 
2.2.2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
Whi  N z1  N h1  W h1(Qf )  W hrec
( Qf )

Metodologia de analiză a productivităţii medii a muncii (orară, zilnică, anuală), calculată pe baza
celorlalţi indicatori valorici (CA, VA, Qe), este similară, interpretarea rezultatelor făcându-se pornind de la
semnificaţia economică a acestora şi a factorilor specifici de influenţă.
Influenţele favorabile asupra productivităţii muncii (creşterea productivităţii muncii) se înregistrează
atunci când rezultatele au semnul „+“ şi se interpretează astfel:
Δgi = „+“ creşterea ponderii produselor a căror productivitate a muncii în perioada luată ca bază de
comparaţie este superioară productivităţii medii a muncii în perioada luată ca bază de comparaţie;

8
 Δwhi = „+“ creşterea productivităţii orare pe produs la toate produsele sau la cele care deţin ponderea
majoritară;
W h  „ “ creşterea productivităţii medii orare a muncii printr-o mai eficientă utilizare a timpului de
lucru la nivelul zilei de lucru;
N h  „ “ depăşirea duratei medii a zilei de lucru;
W z  „ “ sporirea eficienţei utilizării forţei de muncă la nivelul anului datorită creşterii
productivităţii medii zilnice a muncii;
N z  „ “ depăşirea numărului mediu de zile lucrate de un salariat ca urmare a scăderii numărului de
zile de absenţă şi creşterii numărului zilelor libere lucrate.
Exemplu: Analiza factorială a productivităţii medii anuale (stabilită pe baza producţiei marfă
fabricate)
Tabelul 3.1
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat %
crt. (0) (1)
1 Numărul mediu de personal Ns 120 125 104,17
2 Timpul total lucrat (zile) Tz 28.200 28.750 101,95
3 Fondul total de timp de muncă (ore) T 225.600 224.250 99,40
4 Producţia marfă fabricată (lei) Qf 5.640.000 6.727.500 119,28
5 Productivitatea medie orară W hrec (Qf )
- 27 -
recalculată (lei)
6 Cifra de afaceri (lei) CA 5.696.400 6.660.225 116,92
7 Profitul total aferent CA (lei) Pr 854.460 932.432 109,13
8 Activul total (lei) At 3.760.000 4.204.688 111,83
9 Capital propriu (lei) Kp 1.504.000 1.600.000 106,38
10 Productivitatea medie anuală (pe bază W a (Qf ) 47.000 53.820 114,51
de Qf) (lei)
11 Productivitatea medie zilnică (pe bază W z (Qf ) 200 234 117,00
de Qf) (lei)
12 Productivitatea medie orară (pe bază W h (Qf ) 25 30 120,00
de Qf) (lei)
13 Număr mediu de zile lucrate de o N z 235 230 97,87
persoană (zile)
14 Durata medie a zilei de muncă (ore) Nh 8 7,8 97,5
15 Cota de impozit pe profit (%) Cip 16 16 100
16 Cheltuieli aferente CA (lei) Σqvi · ci 4.841.940 5.727.793 118,30
17 Volumul efectiv al producţiei vândute
evaluat pe bază de:
17.1 - costuri complete prevăzute (lei) Σqvi1 · ci0 - 5.494.687 -
17.2 - preţuri de vânzare prevăzute (lei) Σqvi1 · pi0 - 6.580.463 -
18 Profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri pr 0,1500 0,1400 93,34
(lei)
19 Profitul mediu pe un angajat (lei) Pr/Ns 7.120,5 7.459,5 104,76
20 Timpul mediu lucrat anual de un t 1880 1794 95,43
angajat (ore)
21 Gradul de valorificare a producției CA/Qf 1,01 0,99 98,02
fabricate

Aplicand metoda substituirilor in lant, au rezultat urmatoarele influente:

W a ( Qf )  W a1( Qf )  W a0( Qf ) =+6.820 lei
din care:
1. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat:
N z   N z1  N z0   W z0(Qf ) = -1.000 lei
2. influenţa modificării productivităţii medii zilnice a muncii:

9
 W z (Qf )  N z1  W z1(Qf )  W z0(Qf )  = +7.820 lei
din care:
2.1. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
N h  N z1   N h1  N h0   W h0(Qf ) = -1.150 lei
2.2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:
W h (Qf )  N z1  N h1  W h1(Qf )  W h0( Qf )  = +8.970 lei
din care:
2.2.1. influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
gi  N z1  N h1  W hrec
( Qf )
 W h0( Qf )  = +3.588 lei
2.2.2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
Whi  N z1  N h1  W h1(Qf )  W hrec
( Qf )
 = +5.382 lei
NOTA: Interpretarea rezultatelor analizei se va face la curs.

Principalele măsuri pentru creşterea productivităţii muncii sunt:

 o mai bună utilizare a fondului de timp pe salariat;
 introducerea progresului tehnic;
 o mai bună organizare a muncii;
 sporirea gradului de calificare a angajaţilor;
 dezvoltarea unei politici de motivare a salariaţilor etc.

3.1.4.2.1.3. Reflectarea modificării productivităţii medii a muncii

în principalii indicatori economico-financiari
ai întreprinderii
Modificarea productivităţii medii a muncii, in expresie valorica si in expresie fizica, generează o serie de
efecte asupra indicatorilor ce măsoară performanţele întreprinderii. Aceste efecte pot fi cuantificate utilizând
următoarele relaţii:
A. Consecinţele modificării productivităţii medii valorice a muncii se determină folosind
următoarele relaţii de calcul:

a) influenţa modificării productivităţii medii anuale (orare) a muncii asupra producţiei exerciţiului:
W a ( Qe )  N s1  W a1(Qe )  W a0(Qe ) 
respectiv
W h ( Qe)  T1  W h1( Qe)  W h0(Qe ) 
Folosind aceeaşi metodologie, se determină influenţa productivităţii medii anuale (orare) asupra producţiei
fabricate, valorii adăugate sau cifrei de afaceri.

b) influenţa modificării productivităţii medii anuale (orare) a muncii asupra profitului aferent cifrei de
afaceri:

W a (Qf )  N s1  W a1(Qf )  W a0(Qf )  

CA0 P
 0
Qf 0 CA0
respectiv
W h (Qf )  T1  W h1(Qf )  W h0(Qf )  
CA0 P
 0
Qf 0 CA0

10
 c) influenţa modificării productivităţii medii anuale (orare) a muncii asupra ratei rentabilităţii economice
a activului:

N s1  W a1( Qf )  W a0( Qf )  
CA0 P
 0
Qf 0 CA0
W a ( Qf )  100
At1
respectiv

T1  W h1(Qf )  W h0( Qf )  
CA0 P
 0
Qf 0 CA0
W h (Qf )  100
At1

d) influenţa modificării productivităţii medii anuale (orare) a muncii asupra ratei rentabilităţii financiare:

N s1  W a1( Qf )  W a0( Qf )  
CA0 P
 0  1  Cip0 
Qf 0 CA0
W a (Qf )   100
Kp1
respectiv

T1  W h1( Qf )  W h0( Qf )  
CA0 P
 0  1  Cip0 
Qf 0 CA0
W h (Qf )   100
Kp1

Analiza poate fi aprofundată prin determinarea influenţei productivităţii muncii anuale (orare) asupra
eficienţei utilizării mijloacelor fixe, a activelor din exploatare, raportând relaţiile de la punctele a şi b la
valoarea medie a mijloacelor fixe din perioada curentă, respectiv la valoarea medie a activelor din exploatare
din perioada curentă.

Consecinţele modificării productivităţii medii valorice orare (stabilite pe baza Qf) asupra principalilor
indicatori economico-financiari, stabilite pe baza datelor din tabelul 1.1 si a metodologiei prezentate
anterior, sunt urmatoarele:
1) asupra producţiei marfă fabricate: + 1.121.250 lei
2) asupra cifrei de afaceri: + 1.132.462,5 lei
3) asupra profitului aferent cifrei de afaceri: + 169.869,4 lei
4) asupra ratei rentabilităţii economice:  4,04%
5) asupra ratei rentabilităţii financiare:  8,92%

Consecinţele modificării productivităţii medii fizice a muncii se determină utilizând forma

indirectă de exprimare (timp mediu de muncă pe unitate de produs) şi se cuantifică folosind următoarele
relaţii de calcul:
a) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra costului pe unitate de produs:

 t1  t0   csh0
b) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra profitului pe unitate de produs:
  t1  t0   csh 0

c) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra profitului la nivelul unui produs:
 qv1   t1  t0   csh0

d) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra profitului pe total întreprindere:
n
  qvi1   ti1  ti0   csh0
i 1

11
 e) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră
de afaceri:
n

 qvi   ti  ti   csh
1 1 0 0
i 1
n
 1000
 qvi  pi
i 1
1 1

f) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra ratei rentabilităţii economice a
activului:
n
  qvi1   ti1  ti0    csh 0
i 1
 100
At1
g) influenţa modificării productivităţii medii fizice a muncii asupra ratei rentabilităţii financiare:
n
  qvi1   ti1  ti0   csh0  1  cip0 
i 1
 100
Kp1

3.1.4.2.1.4. Analiza productivităţii marginale a muncii

Productivitatea marginală reflectă sporul de efect (producţie fabricată, producţie a exerciţiului, valoare
adăugată sau cifră de afaceri) obţinut prin utilizarea suplimentară a unei unităţi de timp de muncă.

Q Q1  Q0
Wmarg  
T T1  T0

Dacă productivitatea medie reflectă modul de utilizare a factorului uman în totalitatea sa, productivitatea
marginală ţine cont doar de eficienţa ultimei unităţi de factor uman utilizat.
În cazul în care Wmarg > W , aceasta din urmă poate să crească numai ca urmare a aportului unităţii
adiţionale de resursă umană. În cazul în care
Wmarg < W , ultima unitate de resursă umană are o eficienţă în scădere, determinând o acţiune în acelaşi sens şi
asupra productivităţii medii. Ca urmare, variaţia productivităţii medii depinde de nivelul său de bază, dar şi de
valoarea productivităţii marginale.
Corelaţia dintre productivitatea marginală şi productivitatea medie poate fi măsurată cu ajutorul
coeficientului de elasticitate, determinat altfel:
Q
Q Wm arg
E 
T W
T
Elasticitatea astfel calculată are semnificaţia de rată de creştere procentuală a volumului de activitate
determinată de creşterea cu 1% a resursei umane (timp de muncă).
În funcţie de elasticitate, curba volumului de activitate poate fi segmentată în trei zone:
 zona I – zona „randamentelor crescătoare“ (E > 1);
 zona II – zona „randamentelor descrescătoare“ (0 < E < 1);
 zona III – zona „randamentelor negative“ (E < 0).

3.1.4.2.2 Analiza profitului pe angajat

Profitul pe angajat reprezintă un indicator complementar semnificativ utilizat pentru relevarea eficienţei
utilizării resurselor umane. Pentru analiza profitului mediu pe angajat se utilizează mai multe modele
multiplicative de analiză, cu scopul de a releva contribuţia diferitelor categorii de factori asupra modificării
acestuia.
Principalele modele de analiză factorială a profitului mediu pe angajat sunt:

12
 Pr Qf CA Pr CA
I.     W a ( Qf )   pr
Ns N s Qf CA Qf

Schema de analiză:

t
( Qf )
Wa gi
( Qf )
Wh whi
Pr
Ns
CA
Qf

g
pr p
c

Pr CA Pr
II .    W a ( CA)  pr
Ns N s CA

Schema de analiză:

t
( CA )
Wa gi
( CA )
Wh
Pr
whi
Ns
g
pr p
c

Pr T CA Pr
III .     t  W h ( CA )  pr
Ns Ns T CA
Schema de analiză:
t
Pr
gi
Ns
( CA )
Wh
whi
g
pr p
c

Pr Mf Mf ' CA Pr
IV .    
Ns Ns Mf Mf ' CA

Schema de analiză:

Mf
Ns
Mf '
Mf
Pr
Ns
CA
Mf '

13
 Pr
CA

Metodologia de analiză factorială și stabilirea influenţelor modificării factorilor (potrivit primului model),
pe baza datelor din tabelul 1.1, se prezinta astfel:
Pr Pr Pr
  1  0 =+339 lei
N s N s1 N s0
din care:
1) influenţa modificării productivităţii medii anuale a muncii, stabilita pe baza productiei marfa fabricate:

W a ( Qf )  W a1(Qf )  W a0( Qf )  
CA0
 pr 0 =+1033.23 lei
Qf 0
din care:
1.1. influenţa modificării timpului mediu lucrat de un angajat:
CA 0
t   t1  t 0   Wh (0Qf )   pr 0 = -325,73 lei
Qf 0
1.2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:

W h  t1  W h1(Qf )  W h0(Qf )  
CA0
 pr 0 =+1.358,96 lei
Qf 0
din care:
1.2.1. influenţa modificării structurii producţiei fabricate:


t1  W hreQfc  W h0Qf   CA0
Qf 0
 pr 0

1.2.2. influenţa modificării productivităţii orare a muncii pe grupe de produse:


t 1  Wh 1Qf  Wh Qf
rec   CA 0
Qf 0
 pr 0

2) influenţa modificării gradului de valorificare a producţiei fabricate:

CA  CA CA0 
  W a1( Qf )   1    pr 0 = -161,41 lei
Qf  Qf1 Qf 0 
3) influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:

 pr  W a1(Qf ) 
CA1
Qf1

 pr 1  pr 0 = -532,82 lei
din care:
3.1. influenţa modificării structurii producţiei vândute:

g  W a1( Qf ) 
CA1
Qf1

 pr ' pr 0 ,  unde : pr '  1 
qv1c0
qv1 p0
= 0,1650 lei

= +799,23 lei
3.2. influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:

 
CA qv c
p  W a1(Qf )  1  pr" pr ' , unde: pr"  1  1 0 = 0,1750 lei
Qf1 qv1 p1

= + 532,82 lei
3.3. influenţa modificării costurilor unitare:

14
 c  W a1(Qf ) 
CA1
Qf1
 
 pr 1  pr" = -1.864,87 lei

NOTA: Interpretarea exemplului de mai sus se va prezenta la curs.

Analiza profitului pe angajat stabileşte o corelaţie între analiza eficienţei utilizării forţei de muncă pe
baza productivităţii şi analiza rentabilităţii (prin intermediul profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri).
Totodată, cu ajutorul primului model, poate fi evidenţiat efectul modificării gradului de valorificare a
producţiei fabricate, cu scopul de a se stabili măsuri pentru asigurarea desfacerii producţiei obţinute şi
diminuarea producţiei stocate.
Cel de-al patrulea model evidenţiază în plus influenţa modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii,
a compoziţiei tehnologice a mijloacelor fixe, precum şi cea a randamentului acestora, cu ajutorul acestui model
stabilindu-se corelaţia cu analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe.

3.2. Analiza gestiunii resurselor materiale ale întreprinderii

Resursele materiale utilizate de o întreprindere în realizarea obiectului de activitate sunt formate din
imobilizările corporale (terenuri şi mijloace fixe) şi necorporale şi activele circulante de natura stocurilor.
Problemele de bază ale analizei gestiunii resurselor materiale se referă la asigurarea cantitativă, calitativă
şi eficienţa utilizării lor.

3.2.1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe

Problematica analizei mijloacelor fixe vizează:
 volumul la un moment dat;
 evoluţia în timp;
 structura;
 calitatea, precum şi importanţa relativă în raport cu alţi parametri şi condiţii de exploatare efective;
 utilizarea potenţialului tehnic;
 eficienţa utilizării mijloacelor fixe.

3.2.1.1. Analiza volumului, dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe

Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază datele furnizate de situaţiile financiare, corectate cu
informaţiile privind imobilizările utilizate care nu fac parte din patrimoniul întreprinderii. Luarea în considerare
a mijloacelor fixe deţinute în leasing operaţional, a celor închiriate sau luate în locaţie de gestiune este impusă
de necesitatea evaluării reale a eforturilor implicate în obţinerea rezultatelor la nivelul societăţii.
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza valorilor de intrare în gestiune sau a valorii medii a
mijloacelor fixe, evaluate în preţuri comparabile. Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza
valorii existente la începutul exerciţiului financiar şi a modificărilor intervenite pe parcursul acestuia, ponderate
cu timpul de utilizare sau neutilizare, în funcţie de datele la care acestea au intrat sau au ieşit din patrimoniul
întreprinderii:
_ _ _
Mf  S i  I  E

şi
_ n
Vii  nlf i
I 
i 1 12
_ n
Vii  n ln f i
E
i 1 12
unde:
_
Mf – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
Si – existent de mijloace fixe la începutul perioadei analizate;
_
I – valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;

15
 _
E – valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe;
Vii – valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;
nlf i – numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe, pe categorii, în cursul exerciţiului financiar;
n ln f i – numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe, pe categorii, în cursul exerciţiului financiar.

Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune construirea unui sistem de indicatori care să reflecte
fluxurile înregistrate în cursul perioadei analizate:
 coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ) – evidenţiază efortul întreprinderii de menţinere şi
creştere a potenţialului tehnic

I
KI 
Mf
unde:
I – valoarea intrărilor de mijloace fixe;
Mf – valoarea mijloacelor fixe totale.

 coeficientul ieşirilor de mijloace fixe ( K E ) – evidenţiază procesul de dezinvestire, fie ca urmare a

ineficienţei menţinerii mijlocului fix în procesul de producţie prin diminuarea parametrilor funcţionali,
fie ca urmare a inutilităţii acestuia în procesul de producţie respectiv:
E
KE 
Mf
unde:
E – valoarea ieşirilor de mijloace fixe
 coeficientul mişcării totale ( K MT )– evidenţiază fluxurile totale ale mijloacelor fixe în perioada
analizată
IE
K MT 
Mf

Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu dinamica efectelor utilizării lor (producţia marfă
fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul) şi cu faza de maturitate a întreprinderii. Asigurarea
eficienţei utilizării potenţialului tehnic presupune ca ritmul de creştere a efectelor să fie superior celui al
eforturilor, singurul caz în care situaţia inversă se justifică din punct de vedere economic fiind cel a poziţiei
întreprinderii în faza de demaraj şi de creştere a ciclului de viaţă.1
Analiza structurii potenţialului tehnic relevă politica de investiţii, precum şi modul de organizare şi
administrare a societăţii, efectele pe care le generează asupra performanţelor acesteia.
Principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea structurală a potenţialului productiv al întreprinderii sunt:
 coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe ( K S ) – evidenţiază apartenenţa sectorială şi
modul de organizare a întreprinderii:
mf i
KS 
Mf

 compoziţia tehnologică a capitalului fix ( K T ) – evidenţiază modul de gestionare a potenţialului

tehnic al întreprinderii:
Mf '
KT 
Mf
unde:
mf i – valoarea mijloacelor fixe pe categorii structurale;
Mf ' – valoarea mijloacelor fixe active.

Calitatea potenţialului tehnic, sursa potenţială de performanţă, poate fi apreciată având în vedere gradul
de amortizare a mijloacelor fixe. Aprecierea gradului de amortizare a mijloacelor fixe se face în mod uzual prin

1
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 118.

16
raportarea amortizării la valoarea brută a imobilizărilor. Pentru a obţine o informaţie fiabilă, trebuie să se aibă
în vedere anumite particularităţi: modificarea sistemului de amortizare, necesitatea şi efectele reevaluării.

Amortizare
Gradul de amortizare   100
Valoarea brută a mijloacelor fixe

Un alt indicator de apreciere a calităţii mijloacelor fixe îl reprezintă coeficientul de reînnoire a

mijloacelor fixe, determinat ca raport între valoarea achiziţiilor aferente perioadei şi valoarea globală brută a
mijloacelor fixe.

Valoarea de achiziţie a mijlocelor fixe noi

Coeficient de reînnoire 
Valoarea brută a mijloacelor fixe totale

3.2.1.2. Analiza gradului de utilizare a potenţialului tehnic

În analiza utilizării potenţialului tehnic, principalii indicatori sunt:
A. Gradul de utilizare a capacităţii de producţie (GU cp ), calculat ca raport între producţia obţinută
(Q) şi capacitatea maximă de producţie (Qmax ).
Q
GU cp 
Qmax

Acest indicator este folosit în determinarea costului subactivităţii, respectiv a costului neutilizării
utilajelor.
Capacitatea maximă de producţie reprezintă producţia maximă ce poate fi obţinută într-o anumită
perioadă de timp utilizând echipamentele la randamentul prevăzut prin construcţie şi în condiţii optime de
organizare a producţiei2.
B. Gradul de folosire a dotării tehnice (GUD), determinat ca raport între mijloacele fixe active şi
mijloacele fixe instalate, evidenţiază modul de utilizare extensivă a echipamentului. Reducerea perioadei
necesare efectuării reparaţiilor, extinderea perioadei de exploatare între reparaţii constituie rezerve ale
creşterii gradului de utilizare a capacităţii de producţie.

Nu a
GUD   100
Nu

unde:
Nu a – numărul de utilaje active;
Nu – numărul total de utilaje instalate.

C. Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil

Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza indicatorului gradul de utilizare a fondului de timp
maxim disponibil (GUT), calculat la nivelul fiecărui echipament sau al întregului potenţial tehnic.
Tu1
GUT 
Tu max
unde:
Tu1 – timpul efectiv lucrat al utilajelor;
Tu max – fondul de timp maxim disponibil al utilajelor.

Timpul maxim disponibil se determină scăzând din timpul calendaristic timpul aferent opririlor legale,
tehnologice, cel prevăzut pentru reparaţii.
Timpul nelucrat va fi analizat pe cauze şi pe termene. Principalele cauze ale utilizării incomplete a
timpului de lucru al echipamentelor sunt:
 lipsa de comenzi, lipsa de materiale, lipsa de forţă de muncă calificată;
 defecţiuni mecanice şi electrice, prelungirea timpului pentru reparaţii etc.
D. Randamentul echipamentului (ru) reprezintă producţia (fizică sau valorică) obţinută pe utilaj.
2
Monica Petcu, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 154.

17
 Q
ru 
Nu

În diagnosticul eficienţei potenţialului tehnic, un indicator semnificativ îl constituie randamentul

marginal (rmarg), care evidenţiază variaţia producţiei (Q) la creşterea cu o unitate a consumului de resursă
analizată (T).
Q
rmarg 
T

3.2.1.3. Analiza eficientei utlizarii mijloacelor fixe

Aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe se realizează pe baza unui sistem corelat al efectelor
(producţia marfă fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul) cu eforturile (valoarea medie a
mijloacelor fixe, valoarea medie a mijloacelor fixe active). În funcţie de specificul activităţii, pe baza unor
indicatori proprii, se pot determina rate de eficienţă specifice, printre care menţionăm:
a) eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de producţia obţinută destinată vânzării (marfă):
Qf Mf ' Qmax Qf
 1.000    1.000
Mf Mf Mf ' Qmax
Mf '
În acest caz, se prezintă şi analizează atât impactul variaţiei compoziţiei tehnologice ( Mf ), a limitei
Qmax
maxime a eficienţei mijloacelor fixe active ( ), cât şi al gradului de utilizare a capacităţii de producţie (
Mf '
Of
) asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe.
Qmax

b) eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de afaceri:

CA Mf ' Qf CA
 1.000     1.000
Mf Mf Mf ' Qf

Prin acest model se evidenţiază evoluţia eficienţei mijloacelor fixe prin prisma compoziţiei tehnologice, a
Qf CA
eficienţei mijloacelor fixe active ( ), dar şi a gradului de valorificare a producţiei fabricate ( Qf ). Spre
Mf '
deosebire de primul model de analiză prezentat, se face legătura dintre utilizarea eficientă a mijloacelor fixe şi
rezultatele finale ale activităţii de producţie.

c) eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de profitul aferent cifrei de afaceri:

Pr Mf ' Qf CA Pr
 1.000      1.000
MF Mf Mf ' Qf CA

Se evidenţiază, suplimentar celorlalte modele, efectul modificării structurii vânzărilor, al modificării

Pr
costurilor şi calităţii producţiei prin variaţia profitului mediu la un leu cifră de afaceri ( ).
CA
Factorii de influenţă a eficienţei utilizării mijloacelor fixe constituie rezerve de creştere a rentabilităţii.

Exemplu:3
Tabelul 3.2

NR.
INDICATORI U.M. PREVĂZUT REALIZAT %
CRT.
Valoarea medie a mijloacelor
1. lei 1.452.000 1.501.500 103,41
fixe
3
V.Robu, I.Anghel, E.C. Șerban (coordonatori)-Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, 2014, pag.179.

18
 Valoarea medie anuală a
2. mijloacelor fixe direct lei 1.016.400 1.081.080 106,36
productive
3. Producţia marfă fabricată lei 4.950.000 7.027.020 141,96
4. Cifra de afaceri lei 5.445.000 6.675.669 122,60
5. Profitul aferent cifrei de afaceri lei 707.850 1.001.350 141,46
Volumul efectiv al producţiei -
6. vândute exprimat pe bază de lei 5.273.778 -
costuri prevăzute
Volumul efectiv al producţiei
7. vândute exprimat pe bază de lei - 6.849.063 -
preţuri prevăzute
8. Compoziţia tehnologică lei 0,70 0,72 102,86
9. Eficiența mijloacelor fixe active lei 4,87 6,50 133,47
Gradul de valorificare a lei
10. 1,10 0,95 86,36
producției fabricate
Profitul mediu la 1 leu cifră de lei
11. 0,13 0,15 115,36
afaceri
12. pr ' lei - 0,23 -
13. pr '' lei - 0,21 -
14. Profit la 1000 lei mijloace fixe lei 487,50 666,90 136,80

Pentru exemplificare vom utiliza modelul:

Pr Mf ' Qf CA Pr
 1.000      1.000
Mf Mf Mf ' Qf CA

Pr Pr Pr
  1.000  1  1.000  0  1.000 = + 179,40 lei
Mf Mf1 Mf 0
din care:
1. influenţa modificării compoziţiei tehnologice:
Pr
 1000
Mf ' Mf  Mf '1 Mf '0  Qf 0 CA0
    
 Mf '  Qf  pr 0  1.000 = + 13,929 lei
Mf  Mf 1 Mf 0  0 0

2. influenţa modificării eficienței mijloacelor fixe active:

Pr
Mf '1  Qf1  CA0
 1000
Qf Mf Qf 0
     
 Qf  pr 0  1.000 =+ 167,811 lei
Mf ' Mf 1  Mf '1 Mf '0  0

3. influenţa modificării gradului de valorificare a producției fabricate:

Pr

CA Mf
1000
Mf '1 Qf1  CA1 CA0 
        pr 0  1.000 = - 91,260 lei
Qf Mf 1 Mf '1  Qf1 Qf 0 

4. influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:

19
 Pr

 
1000
Pr Mf Mf '1 Qf1 CA1
     pr 1  pr 0  1.000 = + 88,920 lei
CA Mf 1 Mf '1 Qf1

din care:
4.1. influenţa modificării structurii producţiei vândute:
Pr

 
 1000
Mf '1 Qf 1 CA1
g Mf
    pr ' pr 0 1.000 = + 444,600 lei
Mf 1 Mf '1 Qf 1

qv1 c 0
unde : pr '  1 
qv1 p 0
4.2. influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:

Pr
Mf '1
 
 1000
Qf1 CA1
p Mf
    pr ' ' pr ' 1.000 = - 88,920 lei
Mf 1 Mf '1 Qf1
qv1 c 0
unde : pr ' '  1 
qv1 p1
4.3. influenţa modificării costurilor unitare:
Pr
Mf '1
 
 1000
Qf1 CA1
c Mf
    pr 1  pr ' ' 1.000 = - 266,761 lei
Mf 1 Mf '1 Qf1

Din analiza datelor se constată o creștere a eficienței mijloacelor fixe prin sporirea cu 179,40 lei (+36,80
%) a profitului la 1000 lei mijloace fixe. Situația este una favorabilă întreprinderii și se datorează influențelor
factorilor direcți și indirecți.
Astfel, modificarea compoziției tehnologice în favoarea mijloacelor fixe direct productive și sporirea
randamentului acestora au determinat creșterea profitului la 1000 lei mijloace fixe cu 13,929 lei, respectiv
167,811 lei.
Pe de altă parte, diminuarea gradului de valorificare a producției fabricate prin creșterea volumului
stocurilor față de nivelul prevăzut a avut ca efect scăderea eficienței mijloacelor fixe cu 91,26 lei.
Profitul mediu la un leu cifra de afaceri a înregistrat o creștere față de valoarea prevăzută cu 15,36 %,
determinând sporirea indicatorului analizat cu 88,920 lei. Situația s-a datorat exclusiv modificării structurii
producției vândute prin creșterea ponderii produselor care înregistrează rate ale rentabilității comerciale mai
mari decât nivelul mediu al ratei rentabilității comerciale la nivel de întreprindere.
Prețurile medii de vânzare au avut o influență negativă asupra profitului la 1000 lei mijloace fixe,
diminuarea acestora față de nivelul prevăzut determinând scăderea eficienței mijloacelor fixe cu 88,920 lei.
Această situație se poate datora înrăutățirii calitații produselor vândute (cauză internă firmei) și/sau înregistrării
unei oferte mai mari decât cererea, scăderii cursului de schimb, în cazul exporturilor și altor cauze externe
întreprinderii.
Depășirea costurilor la produsele care dețin ponderea majoritară în totalul vânzărilor a exercitat o
influență negativă, având ca efect scăderea profitului la 1000 lei mijloace fixe cu 266,761 lei. Această situație
implică aprofundarea analizei pe elementele componente ale costurilor (cheltuieli materiale, cheltuieli salariale
etc.) și în funcție de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale, preturi și tarife de
aprovizionare, productivitatea fizică a muncii, tarife de salarizare, gradul de utilizare a capacității de producție
etc.).

În aprecierea eficienţei globale a factorilor de producţie este necesară şi evidenţierea corelaţiilor de

eficienţă la nivelul întreprinderii, care permit stabilirea interdependenţelor factoriale şi a intensităţii acestora,
identificând măsurile ce se impun în vederea îmbunătăţirii performanţelor întreprinderii. În acest sens, pot fi
avute în vedere următoarele corelaţii:
Tabelul 3.3
Variabile dependente Variabile independente

20
 P Qf
MF
= profitul la 1 leu mijloace = grad de utilizare a capacităţii
Q max
fixe
de producţie
CA M f'
MF
= cifra de afaceri la un leu = compoziţia tehnologică
Mf
mijloace fixe
Qf Qf
= producţia fabricată la 1 leu = productivitatea muncii
MF Ns
mijloace fixe

3.2.2. Analiza stocurilor de materiale

Stocurile reprezintă partea din activele circulante cu rol determinant, atât pentru sfera comerţului, cât şi
pentru cea de producţie. Desfăşurarea activităţii economice în condiţii de performanţă, fără întreruperi datorate
epuizării resurselor materiale, presupune existenţa unei bune gestionări a stocurilor la nivelul agentului
economic.

3.2.2.1. Analiza stocurilor de materii prime şi materiale4

Orice stoc, prin natura lui, presupune o imobilizare de capital. Din acest motiv, deosebit de importantă
este analiza structurii stocurilor, deoarece o supradimensionare a acestora presupune, pe de o parte, cheltuieli
mari cu depozitarea şi păstrarea, iar pe de altă parte, imobilizarea resurselor financiare în unele materii prime şi
materiale care au o circulaţie lentă.
Analiza stocurilor de materiale se realizează, din punct de vedere metodologic, sub diverse aspecte.
O primă problemă vizată se referă la studierea evoluţiei stocurilor comparativ cu dinamica cifrei de
afaceri, pentru a stabili dacă marimea acestora a avut influenţă favorabilă asupra volumului producţiei şi al
vânzărilor. Un exemplu este prezentat în tabelul următor:
Tabelul 3.4
- mii lei -
Indici (%)
Cifra de Stocuri de Ind. Stocuri Rotaţia
Cifra de
Anii afaceri materiale Stocuri Ind. CA
stocurilor
afaceri
1. 15.200 4.900 100 100 1 3,1
2. 16.800 5.790 110,52 118,16 1,06 2,9
3. 24.800 9.920 147,61 171,32 1,16 2,5
4. 19.100 6.367 77,01 64,18 0,83 3
5. 35.300 9.290 184,81 145,9 0,78 3,8

Analiza realizată pe un interval de timp de cinci ani evidenţiază faptul că stocurile au înregistrat o
evoluţie oscilantă. În primii trei ani au crescut semnificativ, însă nu se poate spune că situaţia a fost mereu
favorabilă întreprinderii deoarece numărul de rotaţii s-a redus, deci ritmul mediu al aprovizionărilor a scăzut,
fie datorită:
 creşterii cererii de piaţă pentru produsele proprii într-un ritm mai lent decât volumul producţiei (fapt ce ar
fi condus la mărirea stocurilor de produse finite, la reducerea gradului de utilizare a capacităţii de
producţie în perioadele următoare, la cheltuieli suplimentare cu stocarea şi imobilizarea materialelor deja
existente ca urmare a diminuării producţiei sau la reducerea comenzilor de materiale de la furnizori);
 existenţei unei structuri necorespunzătoare a stocurilor de materiale necesare procesului de producţie
(în sensul apariţiei unor rupturi de stoc la anumite categorii şi a unor stocuri supranormative la alte
categorii), fapt ce ar determina „gâtuiri ale producţiei“, respectiv întreruperi pe flux până la
asigurarea necesarului de materiale;
 pierderii unor furnizori importanţi la anumite materii prime şi materiale, ceea ce ar face imposibilă
realizarea producţiei la nivelul programat etc.

4
Gh. Vâlceanu, V.Robu, N. Georgescu (coord.)- Analiza economico-financiară, Editura Economică, 2005, pag.159-162.

21
 Cauzele care au determinat o asemenea situaţie sunt multiple. În al patrulea an al perioadei de analiză, atât
stocurile, cât şi vânzările s-au diminuat, iar în ultimul an, se asistă la cea mai mare creştere a stocurilor şi a cifrei de
afaceri, pe fondul unei accelerări a vitezei de rotaţie, deci la o reducere a imobilizărilor. Este posibil ca societatea
analizată să îşi fi modificat politica sau strategia de dezvoltare. În condiţii de stabilitate economică, stocurile de
materii prime şi materiale trebuie să evolueze în paralel cu producţia şi vânzările.
Un al doilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la studierea evoluţiei lor comparativ cu o
bază de raportare (stoc normat, mediu, maxim etc). În funcţie de capacitatea de producţie şi de cerere, orice
agent economic trebuie să îşi stabilească o dimensiune a stocurilor şi să urmărească respectarea acesteia.
Sistemul actual de gestionare a stocurilor permite identificarea, în orice moment, a mărimii acestora la toate
grupele de materiale şi abaterile de la limita prestabilită. Se recomandă operarea cu principiul excepţiei, iar
listarea să se realizeze după un criteriu prestabilit (ordine crescătoare sau descrescătoare, ordinea codurilor,
ordine alfabetică etc.). Pentru exemplificare se va utiliza tabelul 3.5.

Tabelul 3.5
Abateri + Abateri -
Nr. Denumire Mii Mii
U/M Cantitate % Cantitate %
crt. material lei lei
1. A m2 800 1.400 7,5 - - -
2. B to 1.200 2.600 5 - - -
3. C buc. - - - 120 2.100 20
Total x x 4.000 15 x 2.100 12
Sold x x 1.900 3 x - -
Se constată că în raport cu previziunile realizate, în momentul analizei, existau stocuri cu 1.900 mii lei
mai mari, respectiv cu 3%. Această situaţie trebuie analizată în detaliu, prin cercetarea fiecărei categorii de
material, pentru identificarea şi adoptarea măsurilor aferente unei bune funcţionări a întreprinderii în etapele
următoare.
Al treilea aspect se referă la analiza gradului de imobilizare a stocurilor şi gruparea lor în stocuri
normale, cu mişcare lentă, fără mişcare şi stocuri disponibile. În acest scop, se determină durata de imobilizare
a stocului (Di), exprimată în zile, pe baza relaţiei:
S
Di  360
E
în care:
S – stocul mediu anual;
E – ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri interne.

De exemplu, dacă durata medie de stocare este de 30 de zile, stocurile de materiale care au o durată de
rotaţie mai mică decât această viteză fac parte din grupa stocurilor normale; între 30 şi 60 zile constituie
stocurile cu mişcare lentă, iar peste 60 de zile, fără mişcare. Astfel, dacă pentru un anumit material Di = 50 zile,
iar de la ultima modificare (ieşire) au trecut 60 zile, acesta intră în categoria stocurilor cu mişcare lentă.
Stocurile disponibile se identifică în funcţie de posibilităţile de utilizare în cadrul întreprinderii (tabelul
3.6).

Analiza gradului de imobilizare a stocurilor de materiale

Tabelul 3.6
- mii lei -
Nr. Valoarea stocurilor de materiale

22
 Cu
Denumirea Fără Disponibil
crt. Normale mişcare
materialului mişcare e
lentă
1. A 1.200 - - -
2. B - 680 - -
3. C - - 250 250
... ... ... ... ... ...
n Total 15.350 4.200 2.120 500
Pe baza datelor prezentate se vor face comparaţii cu perioadele precedente, se vor analiza modificările
intervenite şi se va acţiona în consecinţă.
Stocurile trebuie să asigure continuitatea procesului de producţie. Analiza stocurilor de materiale se referă
şi la determinarea rezervei în zile (Rz), respectiv a perioadei de timp în care societatea dispune de materiale
pentru desfăşurarea procesului de producţie, în condiţiile unui consum zilnic cunoscut (tabelul 3.7):
S1
Rz 
Cz
unde:
S1 – stocul efectiv la un moment dat;
Cz – consumul mediu zilnic.
Tabelul 3.7
Stoc Nr. de zile
Intervalul
Nr. Denumirea la Consum Rezerva până la
UM între două
crt. materialului data zilnic în zile prima
aprovizionări
de ... aprovizionare
1. A Kg. 3.800 100 38 30 22
2. B Kg. 390 130 3 6 3
3. C Kg. 6.300 300 21 35 26

Se constată că la materialele A şi B se asigură continuitatea, în timp ce la materialul C sunt necesare

măsuri urgente pentru completarea stocului. În caz contrar, producţia ar urma să se întrerupă, până la asigurarea
tuturor materialelor implicate în procesul de fabricaţie.

3.2.2.2. Analiza reflectării utilizării stocurilor de materiale

în principalii indicatori economico-financiari5
Pentru analiza potenţialului material al întreprinderilor de producţie se utilizează două categorii de
indicatori: analitici şi sintetici.
Ca indicatori analitici, pot fi utilizaţi:
 consumul specific (cs), respectiv cantitatea de material utilizată pentru obţinerea unei unităţi de
produs;
 consumul pe caracteristică funcţională a produsului, specific pentru anumite produse (consumul de
cauciuc natural la 1.000 km rulaţi cu, de ex., o anvelopă);
 ponderea unui anumit material în greutatea netă a produsului;
 coeficientul de randament, care exprimă gradul şi modul de utilizare a materialelor sub raport fizic6.

Dintre indicatorii sintetici, cei mai importanţi sunt:

- gradul de valorificare a resurselor materiale:
Valoarea produsului
Gv  ;
Cantitatea de material consumată

- valoarea producţiei la 1 leu resurse materiale:

5
Gh. Vâlceanu, V.Robu, N. Georgescu (coord.)- Analiza economico-financiară, Editura Economică, 2005, pag.162-164.
6
Dumitru Mărgulescu (coordonator), Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
1994, pag. 367.

23
 valoarea produc ţiei
valoarea materialelor consumate
;

- valoarea adăugată la 1 leu resurse materiale:

valoarea adaugată
valoarea materialelor consumate
;

- rezultatul exploatării la 1 leu resurse consumate:

rezultatul exploatării
valoarea materialelor consumate
.

Modul de folosire a resurselor materiale se reflectă asupra întregului sistem de indicatori. Pentru
demonstraţie, se va analiza influenţa consumului specific (cs) asupra principalilor indicatori economico-
financiari:

1) volumul producţiei fizice:

Ct
Pornind de la relaţia: q 
cs
în care:
Ct – consumul total de material;
q – volumul producţiei fizice;
Ct1 Ct1
cs   ,
cs1 cs0
2) valoarea producţiei obţinute:
Pornind de la relaţia: Q  q  p
în care:
Q – producţia obţinută în expresie valorică;
p – preţul unitar;
 Ct Ct 
cs   1  1   p 0
 cs1 cs 0 
3) influenţa directă asupra costului produsului:
Pornind de la relaţia: c  cs  p '
în care:
c – costul materialului aferent unei unităţi de produs;
p' – costul (preţul materialului) pe unitate de măsură;

cs   cs1  cs0   p '0

4) profitul unitar:
Între profitul unitar şi consumurile specifice de materiale există o relaţie de inversă proporţionalitate,
deci:

cs  (cs1  cs0 )  p '0

5) rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs:

po  r c p  c0
cs  r
 100  0  100
c c0

unde: r
c  cs1  p ' 0  c hm0  c hi0

24
 3.2.2.3. Analiza stocului mediu de mărfuri7
Stocurile finale oferă o imagine asupra volumului/valorii mărfurilor existente la un moment dat în
unitatea comercială. Pentru studierea activităţii într-un anumit interval de timp – trimestru, an –, indicatorul
operaţional este stocul mediu de mărfuri.
Literatura de specialitate recomandă calcularea stocului mediu pe baza mediei cronologice:

St1 St
 St 2  St 3  ...  St i  ...  n
St  2 2 ,
n 1
în care:
n – numărul de intervale;
sti – stocul de mărfuri aferent perioadei „i“.
Mărimea stocului mediu de mărfuri este influenţată, pe de o parte, de cifra de afaceri, iar pe de altă parte,
de viteza de rotaţie a mărfurilor. Viteza de rotaţie exprimă ritmicitatea aprovizionărilor şi poate fi determinată
în zile sau în număr de rotaţii.

Modelul economic de calcul al stocului mediu este:

CA
St   Dz
T
în care:
St – stocul mediu de mărfuri;
Dz – durata unei rotaţii exprimată în zile (durata dintre două aprovizionări succesive);
T – perioada de analiză.

CA
Deoarece raportul exprimă cifra de afaceri zilnică (CAz), modelul precedent mai poate fi scris:
T

St  CAz  Dz în care, Dz 
 gi  dzi
100
unde:
gi – structura cifrei de afaceri pe grupe de mărfuri, sortimente, sectoare de activitate etc.;
dzi – durata unei rotaţii aferente grupei „i“.

Valoarea stocului mediu la nivelul unei întreprinderi de comerţ se determină prin însumarea stocurilor
aferente tuturor sortimentelor şi grupelor de mărfuri. Astfel:
St  st1  st 2  ...st i  ...  st n în care: sti  cazi  dzi .
n n
Modelul precedent devine: St   cazi  dzi   sti
i 1 i 1
Sistemul factorial al analizei stocului mediu de mărfuri este următorul:
CAz

St gi

Dz
dzi
Pentru exemplificare se utilizează o bază de date specifică unei unităţi comerciale de tip cash and carry
prezentată în tabelul 3.8:
Tabelul 3.8
Structura
CAz Dz Stocul mediu
Sector CAz
(mii lei) (zile) (mii lei)
activitate (%)
P0 P1 P0 P1 P0 P1 P0 P1
Alimentar 4.900 6.400 70 80 15 14 73.500 89.600
7
Gh. Vâlceanu, V.Robu, N. Georgescu (coord.)- Analiza economico-financiară, Editura Economică, 2005, pag.166-170.

25
 Nealimentar 2.100 1.600 30 20 30 35 63.000 56.000
TOTAL 7.000 8.000 100 100 19,5 18,2 136.500 145.600

Dz0 
 gi 0  dzi0
=
70  15  30  30
 19,5 zile
100 100

Dz1 
 gi  dzi
1 1

80  14  20  35
 18,2 zile
100 100

Dz rec 
 gi  dzi
1 0

80 15  20  30
 18 zile
100 100

Pentru analiza evoluţiei stocului mediu se va utiliza metoda substituirilor în lanţ (iterării). În perioada P 1
comparativ cu P0 stocul mediu de mărfuri a crescut cu 9.100 mii lei, respectiv cu 6,67%:
St  St 1  St 0  145.600  136.500 
 St 
 9.100 mii lei  I St  1  100  106,67% 
 St 0 
Această evoluţie se explică prin influenţa următorilor factori:
1. Influenţa modificării vânzărilor medii zilnice asupra stocului mediu de mărfuri:
CAz St   CAz1  CAz 0   Dzo   8.000  7.000  19,5  19.500 mii lei;
Creşterea vânzărilor medii zilnice cu 1.000 mii lei (+ 14,29%) comparativ cu nivelul planificat a
generat, în condiţiile menţinerii constante a duratei unei rotaţii, o majorare a stocului mediu cu 19.500 mii
lei. Din punct de vedere economic, situaţia se apreciază ca fiind normală deoarece orice creştere a volumului
de activitate (a vânzărilor) antrenează şi o majorare a stocurilor pentru acoperirea necesarului, astfel încât să
nu apară întreruperi în activitate, ca efect al epuizării stocurilor existente. În practica economică, se
apreciază că o societate operează în condiţii de eficienţă atunci când ritmul de creştere a cifrei de afaceri
devansează (sau se menţine cel mult egal) ritmul de creştere a stocurilor. Condiţia de eficienţă este: I CA  I St
. În caz contrar, există riscul creşterii stocurilor finale şi al transformării acestora în lent vandabile sau
nevandabile.
2. Influenţa modificării vitezei medii de rotaţie exprimate în zile asupra stocului mediu de mărfuri:
 
 Dz  CAz1  Dz1  Dz0  8.000  18,2  19,5  -10.400 mii lei

Accelerarea vitezei medii de rotaţie a stocurilor (reducerea duratei unei rotaţii) cu 1,3 zile, pentru o
desfacere medie zilnică relativ constantă (8.000 mii lei), s-a reflectat într-o diminuare a stocurilor cu 10.400 mii
lei. Această situaţie se apreciază pozitiv deoarece societatea s-a aprovizionat cu sortimente de mărfuri pentru care
există cerere şi deci stocurile se epuizează într-un interval mai scurt de timp sau preponderent cu produse care au
o durată mai redusă de rotaţie. Explicaţia poate fi extinsă prin analiza factorilor de gradul al doilea:
Modificarea structurii vânzărilor:

gi  CAz1    1
 gi  dzi0  gi0  dzi0 
 
100 100 
 
 
 CAz1  Dz  Dz0  8.000  18  19,5 
rec

= -12.000 mii lei.

Modificarea structurii vânzărilor de mărfuri, în sensul creşterii ponderii sectorului alimentar (de la
70% la 80%), la care viteza de rotaţie în perioada iniţială (15 zile) a fost mai accelerată decât cea medie pe
întreprindere, a determinat în mod justificat o reducere a stocurilor medii cu 12.000 mii lei. Influenţa, asupra
stocului mediu, a structurii vânzărilor pe sectoare de activitate se apreciază ca fiind normală, indiferent de
sensul influenţei, atunci când modificările sunt datorate exclusiv cererii. Pentru evitarea creşterii stocurilor şi
a imobilizărilor de resurse financiare în mărfuri, orice societate trebuie să producă şi să comercializeze acele
sortimente pentru care există cerere pe piaţă.

26
 Influenţa structurii vânzărilor poate fi apreciată ca fiind negativă, atunci când ea se modifică datorită
faptului că societatea, din omisiune sau neglijenţă, nu s-a aprovizionat cu mărfuri în volumul necesar la toate
sortimentele. În situaţia dată se constată că la sectorul nealimentar cifra de afaceri s-a redus cu 500 mii lei,
fapt ce impune investigaţii suplimentare pentru identificarea cauzelor (reducerea cererii pentru această gamă
de produse sau aprovizionări neritmice şi/sau insuficiente). Măsurile impuse vor fi stabilite în raport cu
cauzele generatoare ale efectelor constatate.
2.2. Modificarea vitezei de rotaţie pe sectoare de activitate:

  gi1  dzi1  gi1  dzi0 

dzi  CAz1    

 100 100 
 
 CAz1  Dz1  Dz rec  8.000  18,2  18  1.600 mii lei

Din datele prezentate se constată că viteza de circulaţie a mărfurilor în sectorul alimentar, care deţine
80% din totalul vânzărilor, se accelerează cu o zi, însă încetinirea la sectorul nealimentar este mult mai
pronunţată, respectiv cinci zile. De aici rezultă că stocul mediu de mărfuri a crescut datorită sectorului
nealimentar, la care aprovizionarea cu mărfuri nu s-a realizat cel mai probabil în conformitate cu cererea de
pe piaţă. Astfel se explică şi diminuarea vânzărilor zilnice comparativ cu baza de raportare şi încetinirea
vitezei de rotaţie. La acest sector de activitate au fost recepţionate unele mărfuri pentru care cererea este
limitată sau viteza de rotaţie este mult mai lentă comparativ cu media sectorială, ceea ce face să se
încetinească şi la nivelul întregului sector.
Cunoaşterea factorilor care influenţează stocul mediu prezintă o importanţă deosebită în activitatea
practică, pentru fundamentarea deciziilor de aprovizionare în etapele viitoare.
Stocul trebuie să aibă o dimensiune optimă, care să implice maximizarea performanţelor economice.
Existenţa unui stoc mediu de mărfuri mai mic decât cel necesar satisfacerii cererii de consum generează
scăderea profitului, ca efect al diminuării activităţii sub nivelul potenţial. Un stoc mai mare decât cel necesar
unei activităţi normale presupune cheltuieli suplimentare cu depozitarea şi păstrarea mărfurilor şi blocarea
de capital circulant în mărfuri care pot deveni lent vandabile sau nevandabile, cu implicaţii economice grave
asupra echilibrului financiar şi indicatorilor de performanță.

Bibliografie

Niculescu M. Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,

2003
Petcu M.A. Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
Robu,V., Analiza economico-financiara a firmei, Editura
Anghel I., Economica, Bucuresti, 2014
Serban E.C.
(coord.)

27
Vâlceanu, G., Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti 2005, Ed. A 2-a.
Robu, V.,
Georgescu N.

28