Poemul Floare Albastra de Mihai Eminescu a fost publicata in revista Convorbiri Literale in anul 1873, fiind o capodopera a lirismului

eminescian. Poezia este incadrata in romantism prin urmatoarele trasaturi: importanta acordata sentimentelor prin dezvoltarea temei iubirii, prezenta antitezelor: tentatia cunoasterii absolute specifice omului de geniu ceea ce provoaca durerea de a fi si dorinta implinirii fericirii prin iubire specifice omului comun fericirea de a fi; prezent-trecut; vis-realitate; etern-efemer; aproape-departe. Poezia are stilul popular regional de vorbire, avand imbinarea genurilor si speciilor: romanta primele 3 strofe, amintirea strofa 4, idila strofele 5-12, meditatia strofele 13-14. Secventele lirice pun in evidenta vocile lirice reprezentate de vocea masculina si cea feminina: fata care isi avertizeaza iubitul asupra modalitatilor de implinire a iubirii si eul liric, vocea masculina, care rememoreaza si mediteaza asupra efemeritatii conditiei umane. Cele doua voci impun un lirism subiectiv al mastilor prin intermediul carora eul liric isi exprima conceptia despre viata dar prin intermediul carora poetul exprima si ideea diversitatii specifice existentei umane. Incipitul infatiseaza lumea rece a ideilor care este configurata de motive cosmice si romantice: stele, nori, cerul, luna. Acesta se deschide cu adverbul iar fiind defapt monologul si reprosul fetei. Metafora rauri in soare sugereaza absolutul in cunoastere dar si geneza pe care geniul e capabil sa o imagineze (Scrisoare I). Epitetele campiile asire, intunecata mare sugereaza misterele istoriei, ale geografie, dar contureaza si imagini simbolice ale dorintei de cuprindere a intinderii nesfarsite, a profunzimilor neobisnuite, ale cunoasterii. Imaginea piramidele-nvechite poarta si ideea de ax al lumii (axis mundi). Advertismentul final Nu cata in departare fericirea ta iubite cunprinde un adevar: iubrea se implineste in plan terestru si nu prin contemplatie filozofica. Poezia eminesciana este alcatuita din 14 catrene avand rima imbratisata, ritm trohaic, care sugereaza starea de alint si tanguire a fetei, si masura de 7-8 silabe. Temele poeziei sunt tema naturii si cea a iubirii fiind imbinate intrucat natura prezinta cadrul ocrotitor pentru cuplu. Natura ocrotitoare a cuplului are atributele spatiului sacru, prin sugestia centrului (ochi de padure, balta cea senina), componenta axiala, cu simbolul trestiei (trestia cea lina) si formarea perechii (vom sedea in flori de mure). Caldura zilei de vara se afla in rezonanta cu pasiunea chemarii, cu iubirea impartasita: Si de-a soarelui caldura/ Voi fi rosie ca marul,/ Mi-oi desface de-aur parul/ Sa-ti astup cu dansul gura. Cadrul natural este evidentiat de urmatoarele procedee artistice: personificarea izvoare plang in vale, epitetele mareata (prapastie), senina (balta), lina (trestie) si metaforele ochi de padure si bolti de frunze. Chemarea la iubire organizeaza secventa poetica gradat intr-un ritual erotic ce cuprinde jocul erotic, gesturile de tandrete, sarutul, intoarcerea in sat (indepartarea de spatiul sacru si implicit de idealul erotic), despartirea. Cadrul intim, rustic, familiar are in centru fata de o frumusete angelica, seducatoare, senzuala si naiva, pura si ademenitoare; portretul este realizat prin inversiuni, epitete cromatice, comparatii. In opinia mea din perspectiva finalului poeziei, poezia nu este un poem doar despre iubire ci si despre conditia efemera a omului, el nemaiputand sa se intoarca la momentul in care putea fi fericit prin implinirea iubirii. Secventa a doua este un prilej pentru eul liric de a exprima regretul, de a fi refuzata implinirea iubirii, regret sugerat de exclamatia retorica "Ah ia spus ea adevarul". Verbele din secventa a patra a murit, te-ai dus sustin ideea de timp ireversibil si sugereaza conditia trista a lumii pentru care timpul nu poate fi intors. De aici se desprinde si starea de tristete din ultimul vers al poetului care ajunge la concluzia asumata ca "totusi este trist in lume". In concluzie poezia Floarea Albastra este o capodopera eminesciana din etapa tineretii, fiind o sinteza a temelor si motivelor eminesciene, dezvoltate mai tarziu in Luceafarul.