Carte Danaila AERO

PREFAŢĂ
Modelul matematic cel mai frecvent utilizat în aplicaţiile inginereşti la ora

actuală pentru calculul mişcărilor turbulente îl constituie ecuaţiile mediate
Reynolds (RANS Reynolds Avereged Navier-Stokes). Medierea ecuaţiilor Navier-
Stokes conduce la apariţia unor termeni suplimentari care sunt interpretaţi ca
tensiuni aparente şi fluxuri termice aparente asociate cu mişcarea turbulentă. Aceşti
termeni sunt exprimaţi în funcţie de parametrii medii prin intermediul modelelor de
turbulenţă. După cum se va arăta, modelele de turbulenţă introduc ipoteze
suplimentare care, de regulă, nu mai constituie o reflectare strictă a principiilor
generale de conservare enunţate anterior.
În primul capitol se prezintă proprietăţile mişcărilor turbulente care în
prezent sunt considerate a substitui o definiţie turbulenţei, care încă nu există. În
capitolul al doilea se introduc ecuaţiile Navier-Stokes sub diferite forme
(conservative şi ne conservative) utile îndeosebi pentru abordările numerice.
Capitolul se încheie cu scurte consideraţii privind posibilităţile de rezolvare a
acestor ecuaţii.
Următorul capitol este dedicat descrierii statistice a turbulenţei. Deşi
abordarea statistică este presupusă implicit de către J. Boussinesq încă din anul
1877, metodele statisticii matematice în studiul turbulenţei sunt pentru prima dată
aplicate de către O. Reynolds începând din anul 1894. Lucrările ulterioare ale lui
O. Reynolds, L. Prandtl, G.I. Taylor etc. impun metodele statistice ca practic
singura alternativă de abordare a turbulenţei pentru decenii la rând, până spre
sfârşitul secolului trecut. Ca particularizări s-au avut în vedere turbulenţa izotropă,
anizotropă şi turbulenţa omogenă.
În Capitolul al patrulea sunt introduse ecuaţiile energiei cinetice. De
remarcat faptul că informaţii asupra schimbului de impuls dintre mişcarea medie şi
cea fluctuantă nu se pot obţine din ecuaţiile cantităţii de mişcare, deoarece media
impulsului mişcării fluctuante este nulă. De asemenea, în urma medierii ecuaţiei
energiei apar termeni ce conţin corelaţii complexe între viteze, temperaturi şi
densităţi, dificil de interpretat şi modelat matematic. Deoarece apariţia şi
dezvoltarea structurilor turbulente se produc pe baza fenomenului de cascadă
energetică apare utilă şi necesară analiza transportului de energie cinetică atât în
mişcarea medie, cât şi în cea fluctuantă.
Capitolul 5 este dedicat Scărilor de turbulenţă. Noţiunea de scară este un
instrument extrem de util în dinamica fluidelor, deoarece, asociată cu noţiunea de
ordin de mărime şi cu procedeul simplu al analizei dimensionale, permite evaluarea
importanţei relative a diferitelor fenomene participante la mişcare, determinând
factorii secundari ce pot fi neglijaţi ca şi regiunile din spaţiu unde anumite
fenomene pot fi luate în considerare. O serie de rezultate simple devin posibile
6 INTRODUCERE ÎN MODELAREA TURBULENŢEI
____________________________________________________________________________________________
dacă la cele de mai sus se asociază unele observaţii experimentale corelate cu

ipoteze simplificatoare raţionale, dintre care, pentru moment, menţionăm doar
două: invarianţa asimptotică şi invarianţa locală.
În Capitolul al şaptelea este dedicat Modelul stratului limită. Dacă numărul
Reynolds creşte, forţele de inerţie devin dominante, iar domeniul de acţiune al
viscozităţii se restrânge la o zonă cu grosime relativ mică situată în imediata
vecinătate a suprafeţei corpului. În această zonă, numită strat limită, forţele
vâscoase vor echilibra forţele de inerţie pentru asigurarea aderenţei fluidului la
perete. Se insistă asupra zonării stratului limită turbulent pentru a facilita
înţelegerea modelelor statistice de turbulenţă.
In ultimul capitol prezentate şi analizate în detaliu modelele de turbulenţă
algebrice şi diferenţiale, de ordinul întâi şi respectiv de ordinul al doilea. Într-o
mişcare turbulentă, vom fi nevoiţi să mediem ecuaţiile Navier-Stokes, iar
închiderea sistemului de ecuaţii necesită modelarea tensiunilor Reynolds (şi a
fluxurilor turbulente de căldură) printr-un model de turbulenţă. Această cale de
modelare matematică a curgerilor turbulente utilizată şi în prezent, îşi are originea
în lucrările publicate de către O. Reynolds şi, respectiv, J. Boussinesq la sfârşitul
secolului al IX-lea. J. Boussinesq, pe baza analogiei cu difuzia vâscoasă
moleculară, introduce conceptul de vâscozitate aparentă pentru modelarea difuziei
turbulente. Totuşi, primele soluţionări sistematice a ecuaţiilor ce descriu mişcarea
unui fluid în regim turbulent i se datorează lui L. Prandtl, după introducerea în
1904 a conceptului de strat limită, şi în special, după publicarea modelului lungimii
de amestec în anul 1925. După anul 1950, literatura în domeniul modelelor de
turbulenţă este extrem de bogată, majoritatea lucrărilor fiind îmbunătăţiri ale
modelelor menţionate anterior (modele algebrice de tip lungime de amestec,
modele cu una sau două ecuaţii diferenţiale sau modele cu ecuaţii de transport a
tensiunilor Reynolds).
Lucrarea de faţă se adresează în principal studenţilor, masteranzilor,
doctoranzilor şi cercetătorilor care sunt confruntaţi cu calculul mișcărilor fluidelor
în regim turbulent. Acest volum este o continuare a monografiei Dinamica
fluidelor in regim turbulent apărută la Editura Academiei în anul 2008, autori V. N.
Constantinescu, S. Dănăilă şi S. Găletuşe. Se urmăreşte completarea noţiunilor
legate de modelarea mişcărilor turbulente prin analiza modelelor practice de
turbulenţă.
AUTORII
CUPRINS
PREFAŢĂ ................................................................................................................. 5
1 Proprietăţile mișcărilor turbulente .................................................................. 13
1.1 Numărul Reynolds mare ............................................................................ 17
1.2 Neregularitatea ........................................................................................... 18
1.3 Câmpul de viteze este tridimensional şi rotaţional .................................... 19
1.4 Caracterul disipativ. ................................................................................... 21
1.5 Capacitatea de amestec .............................................................................. 22
1.6 Turbulenţa nu depinde natura fluidului ...................................................... 22
1.7 Studiul turbulenţei aparţine mecanicii mediilor continue .......................... 23
2 Ecuaţiile Navier-Stokes .................................................................................. 25
2.1 Formulări ale ecuaţiilor Navier-Stokes ...................................................... 25
2.1.1 Formularea conservativă locală ......................................................... 25
2.1.2 Formularea integrală conservativă .................................................... 27
2.1.3 Formularea neconservativă locală ..................................................... 28
2.1.4 Formularea tensorială ........................................................................ 28
2.1.5 Formularea adimensională ................................................................ 29
2.2 Condiţii la limită ........................................................................................ 31
2.3 Proprietăţi matematice ale ecuaţiilor Navier-Stokes .................................. 33
2.3.1 Neliniaritatea ..................................................................................... 33
2.3.2 Simetrii .............................................................................................. 33
2.4 Asupra existenţei şi unicităţii soluţiei ........................................................ 40
2.5 Asupra rezolvării ecuaţiilor Navier-Stokes ................................................ 41
3 Ecuaţiile mediate Reynolds ............................................................................. 43
3.1 Operatori de mediere.................................................................................. 43
3.1.1 Media statistică.................................................................................. 43
3.1.2 Media temporală................................................................................ 45
3.1.3 Mediere pentru fluide compresibile .................................................. 45
____________________________________________________________________________________________
3.1.4 Media spaţio-temporală ..................................................................... 46

3.2 Fluctuaţii şi corelaţii .................................................................................. 46
3.3 Coeficienţii de corelaţie în stratul limită .................................................... 50
3.4 Alte proprietăți statistice ............................................................................ 53
3.5 Ecuaţiile mediate Reynolds........................................................................ 54
3.5.1 Fluide incompresibile ........................................................................ 56
3.5.2 Fluide compresibile ........................................................................... 58
3.5.3 Comentarii privind ecuaţiile mediate Reynolds ................................ 60
3.6 Ecuaţia de transport a fluctuaţiilor temperaturii ........................................ 63
3.6.1 Lichide incompresibile ...................................................................... 64
3.6.2 Gaze perfecte incompresibile ............................................................ 65
4 Ecuaţiile energiei cinetice ............................................................................... 67
4.1 Ecuaţia energiei cinetice medii .................................................................. 67
4.2 Ecuaţia energiei cinetice turbulente ........................................................... 72
5 Ecuaţiile tensiunilor Reynolds ........................................................................ 76
5.1 Fluide incompresibile................................................................................. 76
5.2 Fluide compresibile.................................................................................... 81
6 Scări de turbulenţă .......................................................................................... 85
6.1 Timp de difuzie şi timp de convecţie ......................................................... 85
6.2 Difuzie moleculară şi difuzie turbulentă .................................................... 89
6.3 Scări laminare şi scări turbulente ............................................................... 90
6.4 Scări disipative ........................................................................................... 91
7 Stratul limită turbulent .................................................................................... 96
7.1 Ecuaţiile diferenţiale ale stratului limită bidimensional turbulent
incompresibil....................................................................................................... 98
7.1.1 Ipotezele stratului limită .................................................................... 99
7.1.2 Ecuaţiile diferenţiale stratului limită ............................................... 103
7.1.3 Condiţii iniţiale şi la limită .............................................................. 108
7.2 Metoda perturbaţiilor singulare................................................................ 110
7.2.1 Adimensionalizarea ecuaţiilor şi ipoteze......................................... 112
7.2.2 Dezvoltări asimptotice şi condiţii la limită...................................... 114
7.2.3 Ecuaţiile de ordinul zero ................................................................. 120
Cuprins 9
___________________________________________________________________________________________
7.2.4 Corecţiile de ordinul întâi ................................................................ 128

7.2.5 Aproximanta de ordinul al doilea. Interacţiune vâscos-nevâscos ... 132
7.2.6 Concluzii ......................................................................................... 137
7.3 Ecuaţii globale. Mărimi integrale ............................................................ 142
7.3.1 Ecuaţia globală de continuitate ....................................................... 142
7.3.2 Ecuaţia globală de impuls ............................................................... 143
7.3.3 Ecuaţia globală a energiei cinetice .................................................. 145
7.4 Zonarea stratului limită turbulent ............................................................. 147
7.4.1 Regiunea internă. Legea la perete ................................................... 148
7.4.2 Regiunea externă. Legea vitezelor deficitare .................................. 159
7.4.3 Regiunea intermediară. Legea de racordare .................................... 160
7.5 Reprezentări empirice ale proprietăţilor stratului limită .......................... 166
7.5.1 Stratul limită pe placa plană ............................................................ 166
7.5.2 Stratul limită cu gradient de presiune .............................................. 173
7.5.3 Reprezentări mai exacte ale profilului de viteze ............................. 177
7.6 Ecuaţiile energiei cinetice şi ale tensiunilor aparente .............................. 181
7.6.1 Ecuaţia energiei cinetice medii ....................................................... 182
7.6.2 Ecuaţia energiei cinetice turbulente ................................................ 187
7.6.3 Ecuaţiile tensiunilor aparente .......................................................... 193
8 Modele de turbulenţă .................................................................................... 197
8.1 Conceptul de vâscozitate aparentă ........................................................... 200
8.1.1 Ipoteza Boussinesq .......................................................................... 201
8.1.2 Lungimea de amestec. Ipoteza Prandtl-Kolmogorov ...................... 206
8.2 Modele algebrice de turbulenţă ................................................................ 210
8.2.1 Modelul lungimii de amestec (Prandtl) ........................................... 211
8.2.2 Extensiuni ale modelul lungimii de amestec Prandtl ...................... 214
8.3 Modele cu o ecuaţie de transport ............................................................. 224
8.3.1 Modelul k ........................................................................................ 224
8.3.2 Modelul Bradshaw .......................................................................... 231
8.3.3 Modelul Baldwin-Barth................................................................... 232
8.3.4 Modelul Spalart-Allmaras ............................................................... 234
8.4 Modele cu două ecuaţii de transport pentru turbulenţa dezvoltată .......... 236
____________________________________________________________________________________________
8.4.1 Modelul k-ε standard ....................................................................... 238

8.4.2 Modelul k- .................................................................................... 250
8.4.3 Modelul k-lk .................................................................................... 256
8.4.4 Modelul k-k ................................................................................... 257
8.4.5 Modelul k- ..................................................................................... 260
8.4.6 Condiţii la limită. Funcţii la perete.................................................. 260
8.4.7 Domeniul de aplicabilitate .............................................................. 268
8.5 Modele cu două ecuaţii de transport pentru numere Reynolds mici ........ 269
8.5.1 Analiza modelul k   în vecinătatea peretelui .............................. 272
8.5.2 Formularea modelelor de tip k   pentru numere Reynolds mici . 277
8.5.3 Modelul Jones-Launder ................................................................... 278
8.5.4 Modelul Launder şi Sharma ............................................................ 279
8.5.5 Modelul Lam-Bremhorst ................................................................. 279
8.5.6 Modelul Chien ................................................................................. 280
8.5.7 Modelul Yang-Shih ......................................................................... 280
8.5.8 Modelul Abe şi col. ......................................................................... 281
8.5.9 Modelul So şi col. ........................................................................... 282
8.5.10 Modelul Dănăilă ......................................................................... 282
8.5.11 Modelul Wilcox .......................................................................... 292
8.5.12 Modelul Peng-Davidson-Holmerg. ............................................. 294
8.5.13 Modelul Bredberg-Peng-Davidson ............................................. 294
8.5.14 Modelul Nagano şi Tagawa ........................................................ 295
8.5.15 Modelul k   în două straturi .................................................... 296
8.6 Extensiuni ale modelelor cu două ecuaţii ................................................ 298
8.6.1 Modelul k   realizabil ................................................................. 299
8.6.2 Modelul k   Lien şi Leschziner ................................................... 304
8.6.3 Modelul k   Pope ........................................................................ 305
8.6.4 Modelul k   Yap ......................................................................... 305
8.6.5 Modelul k   cu două scări ........................................................... 306
8.6.6 Modelul k   RNG ....................................................................... 308
8.6.7 Modelul k   Chen şi Kim ............................................................ 311
Cuprins 11
___________________________________________________________________________________________
8.6.8 Modelul k   statistic .................................................................... 312

8.6.9 Modelul k   BSL ........................................................................ 313
8.6.10 Modelul k   SST .................................................................... 315
8.6.11 Modelul k  v 2  f .................................................................... 317
8.6.12 Modelul k    f  ...................................................................... 323
8.6.13 Modelul k    f ...................................................................... 325
8.6.14 Modelul k   defazat ................................................................ 327
8.7 Modele k   neliniare ............................................................................ 328
8.7.1 Modelul Speziale ............................................................................. 332
8.7.2 Modelul Rubinstein şi Barton ......................................................... 333
8.7.3 Modelul Myong şi Kasagi ............................................................... 334
8.7.4 Modelul Shih şi col. ........................................................................ 335
8.7.5 Modelul Gatski şi Speziale .............................................................. 336
8.7.6 Modelul Goldberg şi col. ................................................................. 337
8.7.7 Modelul Craft şi col. ....................................................................... 339
8.7.8 Modelul Lien şi col. ........................................................................ 341
8.7.9 Modelul Apsley şi Leschziner ......................................................... 341
8.7.10 Modelul k    R ....................................................................... 343
8.7.11 Modelul potenţialului turbulent .................................................. 347
8.8 Modele de ordinul al doilea ..................................................................... 353
8.8.1 Ecuaţii de transport exacte .............................................................. 354
8.8.2 Modelarea termenilor de difuzie ..................................................... 358
8.8.3 Modelarea termenilor de disipaţie ................................................... 363
8.8.4 Termenii de interacţiune presiune-tensiuni ..................................... 365
8.8.5 Formulări RSM ............................................................................... 376
8.8.6 Condiţii la limită ............................................................................. 381
9 Bibliografie ................................................................................................... 383
____________________________________________________________________________________________
1 PROPRIETĂŢILE MIȘCĂRILOR
TURBULENTE
Deşi aspectul mişcării unui fluid este determinat de o multitudine de factori,

cel mai important îl reprezintă raportul dintre forţele de inerție şi cele de frecare
pus în evidenţă prin numărul Reynolds:
VL VL 
Re   ,  , (1.1)
  
unde ρ este densitatea,  viscozitatea dinamică,  viscozitatea cinematică, iar V şi
L valori caracteristice pentru viteză şi pentru o lungime a mişcării1. Dacă forţele de
frecare au efect stabilizator şi curgerile la numere Re mici sunt ordonate, forţele de
inerţie (acceleraţiile) au efect destabilizator şi, în consecinţă, mișcările la numere
Reynolds mari vor fi caracterizate prin instabilităţi permanente.
Datele experimentale arată că regimul laminar se produce şi este stabil
dacă numărul Reynolds are valori mici, în orice caz inferioare unei valori critice.
Astfel, este binecunoscut faptul că toate mişcările laminare, chiar şi cele mai
simple, cum ar fi curgerea într-o conductă circulară de secţiune constantă (celebrul
experiment al lui Reynolds) îşi pierd acest caracter la atingerea şi depăşirea unei
anumite valori critice a numărului Reynolds. Cauzele acestui fenomen, extrem de
important atât teoretic, cât şi practic, deşi nu sunt elucidate complet, depind într-o
măsură dominantă de pierderea stabilităţii mişcării laminare de bază 2. Pierderea
stabilităţii mişcării laminare depinde de tipul mişcării, de modul în care se
realizează echilibrul dinamic (între forţele de inerţie, exterioare, cele datorită
presiunii şi viscozităţii, la care se mai pot adăuga condiţii la limită, termice etc.).
De exemplu, greutatea poate induce instabilitatea în condiţii statice în
atmosferă privită ca un fluid stratificat (densitate variabilă cu înălţimea), dacă
scăderea temperaturii cu înălţimea este accentuată 3 . Fenomenul menţionat
(instabilitatea Bénard-Rayleigh) apare de altfel şi în lichide dacă, datorită unui
gradient de temperatură pe verticală, fluidul mai rece (mai greu) se găseşte
1
O. Reynolds, An experimental investigation of the circumstances .which determining whether the
motion shall be direct or sinous and the law of resistance in parallel channels, Phil. Trans. Roy. Soc.
London, 174, 935-982, 1883; Scientific Paper, II, 59-45, Cambridge UP, 1901.
2
V. N. Constantinescu, Dinamica fluidelor viscoase in regim laminar, Ed. Academiei, Bucureşti,
1987.
3
E. Carafoli, V.N. Constantinescu, Dinamica fluidelor compresibile, Ed. Academiei, Bucureşti, 51-57,
1984.
____________________________________________________________________________________________
deasupra celui mai cald (mai uşor). De asemenea, la anumite mişcări de rotaţie
putem interpreta forţele centrifuge şi forţele Coriolis drept forţe exterioare ce pot
produce instabilitatea, ca de exemplu în cazul mişcării între doi cilindri co-axiali
(instabilitate Taylor). Alte influenţe exterioare pot fi şi stabilizatoare ca, de
exemplu, tensiunea superficială sau anumite efecte electromagnetice în cazul
fluidelor ce posedă proprietăţi de acest gen. Pe de altă parte, chiar şi în fluide
perfecte putem întâlni situaţii în care echilibrul dintre presiuni şi forţele de inerţie
poate induce instabilitate (instabilitate Kelvin-Helmholtz la suprafaţa de separaţie
între două fluide, sau în cazul valurilor). În plus, un strat de vârtejuri este instabil3.
Uneori chiar şi viscozitatea poate produce instabilităţi (în curgerile de forfecare)
datorită faptului că pe lângă disipaţie produce şi o difuzie a impulsului.
Unele efecte nestaţionare pot induce instabilitate, ca oscilaţiile forţate într-o
conductă ce pot amplifica oscilaţiile libere ale perturbaţiilor. Se pot produce
instabilităţi în combinaţie cu alte efecte, de exemplu o accelerare normală pe
suprafaţa liberă a unui lichid. De asemenea, frontiera care mărgineşte fluidul
forţează anularea eventualelor perturbaţii, dar, în acelaşi timp, prin stratul de
forfecare pe care îl induce poate produce instabilitate. În plus, frontierele reale
nefiind niciodată perfect netede pot induce perturbaţii suplimentare1.
Rezultă deci că există o largă varietate de situaţii şi efecte ce produc
instabilitatea mişcării laminare, o bună parte fiind analizate pe larg în volumul deja
menţionat. În aceste condiţii, fluidul se mai poate auto-organiza, uneori, în
continuare ca o mişcare tot laminară, dar cu o structură mai complicată (cu
vârtejuri organizate). La creşterea numărului Reynolds aceste noi mişcări
superlaminare îşi pierd la rândul lor stabilitatea degenerând relativ rapid în mişcări
local dezordonate, caracterizate prin fluctuaţii aparent aleatorii. Acest nou regim de
curgere este numit în mod curent regim turbulent. Există şi cazuri când o mişcare
laminară degenerează într-una turbulentă fără ca în zona de tranziţie să mai apară
mişcări laminare mai complexe; paradoxal tocmai unele mişcări simple, cum este
curgerea în conducte cilindrice (stabilă faţă de mici perturbaţii) produc o astfel de
tranziţie rapidă.
Din punct de vedere conceptual, ca o problemă de dinamica sistemelor,
punctul de pierdere a stabilităţii, respectiv numărul Reynolds critic reprezintă un
punct de bifurcaţie, urmat eventual şi de încă altele. Acest mod de a privi
fenomenul este denumit scenariu de turbulenţă, iar printre asemenea scenarii sunt
de menţionat scenariul Landau-Hopf (o cascadă de bifurcaţii la creşterea numărului
Reynolds) sau scenariul Ruelle-Takens2, care admite parţial scenariul precedent,
respectiv acceptă ipoteza că după un număr redus şi, în orice caz finit, de bifurcaţii
se ajunge la o comportare de tip haotic. Argumentul experimental este continuitatea
1
V. N. Constantinescu, Dănăilă S, Găletuşe S., Dinamica fluidelor in regim turbulent, Ed. Academiei
Române, 2008.
2
D. Ruelle, F. Takens, On the nature of turbulence, Comm. Math. Phys., 20, 162-192, 1971.
Proprietăţile mişărilor turbulente
____________________________________________________________________________________________
spectrului de frecvenţe al perturbaţiilor (conform scenariului Landau-Hopf spectrul

de frecvenţe al fluctuaţiilor turbulente ar trebui să evidenţieze un număr mare, dar
finit, de frecvenţe privilegiate, fapt infirmat de experienţă)1.
Desigur, asocierea turbulenţei cu noţiunea de haos determinist este acceptată.
dar dificil de demonstrat, cu toate că există anumite confirmări indirecte (de
exemplu, caracterul fractal al anumitor proprietăţi ale mişcării 1 ). Asociate la
acestea apare, ca o dificultate suplimentară, conceptul de improbabilitate de
determinare riguroasă a parametrilor mişcării într-un punct dat şi la un timp dat.
Fig. 1.1 Siajul unei ambarcațiuni2. Fig. 1.2. Jet turbulent.
Fig. 1.3. Saltul hidraulic. Fig. 1.4. Emisiile unui coş în atmosferă.
1
A.K.M. Fazle Hussain, Coherent structures and turbulence, J. Fluid. Mech, 173, 303-356, 1986.
2
M. V. Dyke, An Album of Fluid Motion, Parabolic Press, Stanford, California, 1982.
____________________________________________________________________________________________
In dinamica fluidelor, turbulenţa reprezintă regula, nu excepţia1. Deşi nu se

poate da o definiţie riguroasă a turbulenţei, fenomenul este uşor observabil în
numeroase cazuri (siajul unei ambarcaţiuni, Fig. 1.1, dâre in avalul turbinelor
eoliene, Fig. 1.2, saltul hidraulic Fig. 1.3, fumul scos pe un coş sau de la o ţigară,
Fig. 1.4 etc.).
a)
b)
c) d)
Fig. 1.5. Experimentul lui O. Reynolds. Odată cu creşterea numărului Reynolds, mişcarea
iniţial laminară (a) îşi stabilitatea (b) şi devine progresiv turbulentă (d). Stările intermediare
corespund regimului tranzitoriu (c).
Tranziţia de la regimul laminar la cel turbulent într-o conductă cilindrică a

fost descrisă de O. Reynolds încă din anul 19832, prin vizualizarea cu un fir de
1
Turbulence is the most complicated kind of fluid motion...but it is also the most common, on all
scales from cream in coffee to the motion of the Galaxy...including most fluid flows found in
mechanical engineering (Bradshaw, ASME “ME’98” Meeting).
2
O. Reynolds, An experimental investigation of the circumstances .which determining whether the
motion shall be direct or sinous and the law of resistance in parallel channels, Phil. Trans. Roy. Soc.
London, 174, 935-982, 1883; Scientific Paper, II, 59-45, Cambridge UP, 1901.
____________________________________________________________________________________________
lichid colorat. La numere Reynolds mici mişcarea este laminară, iar liniile de
curent sunt paralele cu axa conductei chiar şi la o distanţă mare faţa de secţiunea de
intrare. La depăşirea unei valori critice a numărului Reynolds:
Umd
Re c   2300 , (1.2)

mişcarea încetează de a mai fi laminară, devenind local nestaţionară, rămânând
totuşi organizată. Regimul de curgere nu este stabil şi nu are acelaşi aspect pe toată
lungimea conductei. În mod gradat, se dezvoltă mişcarea turbulentă care devine
practic dominanta la un număr Reynolds aproximativ egal cu dublul valorii critice
(1.2).
Este interesant de remarcat că în timp ce pierderea stabilităţii mişcării
laminare are loc brusc (bifurcaţie, punct unghiular la variaţia oricărui parametru al
mişcării, de exemplu, tensiunea de frecare cu numărul Reynolds), trecerea la
regimul turbulent complet dezvoltat are loc în mod gradat.
Tipic pentru o mişcare turbulentă staţionară în valori medii este
suprapunerea unor fluctuaţii aparent aleatoare peste o valoare medie într-un punct
dat. Dificultatea majoră în descrierea turbulenţei este faptul că ordinul de mărime
al fluctuaţiilor nu este mult mai mic decât cel al valorii medii (cum este cazul în
teoria cinetică a gazelor, de exemplu), iar aspectul aleatoriu este numai parţial.
Într-adevăr, dacă fluctuaţiile au caracter aleatoriu într-o măsură importantă,
derivatele acestora se depărtează de la o comportare aleatoare, din cauza faptului că
valorile totale instantanee satisfac totuşi ecuaţiile Navier-Stokes.
Este extrem de dificil de enunţat o definiţie precisă a turbulenţei. De aceea,
după cum au arătat H. Tennekes şi J.L. Lumley1 şi A. Favre şi col.2, printre alţii, tot
ce se poate face este să se listeze o serie de proprietăţi ale acestui fenomen.
1.1 Numărul Reynolds mare
Toate observaţiile experimentale arată că parametrul esenţial care

caracterizează fenomenul de turbulenţă este numărul Reynolds, care prezintă valori
suficient de mari (Fig. 1.6,
Fig. 1.7). Această observaţie este explicabilă. deoarece s-a arătat 3 că
numărul Reynolds reprezintă ordinul de mărime al raportului dintre forţele de
inerţie şi cele de frecare ale particulelor, iar originea fluctuaţiilor rezidă în forţele
de inerţie convective ce au caracter dominant asupra mişcării.
1
H. Tennekes, J.L. Lumley, A first course in turbulence, MIT Press, 1972.
2
A. Favre, L.S.G. Kovasznay, R. Dumas, J. Gaviglio, M. Coantic, La turbulence en mecanique des
fluides, Ed. Gauthier Villars, Paris, 1976.
3
V.N. Constantinescu, Dinamica fluidelor vâscoase in regim laminar, Ed. Academiei, 1987
____________________________________________________________________________________________
Consecințe: 1) Turbulenţa este o proprietate a mişcării (nu a fluidului); 2) Nu este

justificată o analogie cu agitația moleculară.
Exista si alți parametri care influențează apariția si dezvoltarea turbulentei:
rugozitatea suprafețelor, gradientul presiunii, injecția sau sucţiunea la perete,
gradientul temperaturii, istoria mișcării, etc.
1.2 Neregularitatea
Atât aspectul în detaliu cât şi variabilele mişcării au caracter pronunţat

aleatoriu (Fig. 1.8). Această proprietate apare în mod pregnant dacă se reprezintă
spectrul de frecvenţe al variabilelor, care nu prezintă nici o frecvenţă privilegiată,
având o variaţie continuă (Fig. 1.9). De aceea, mişcările laminare nestaţionare, în
special cele periodice, nu pot fi incluse in clasa mişcărilor turbulente.
Fig. 1.6. Curgerea laminară în dâra unei sfere

la Re=17,91.
Fig. 1.7. Curgere turbulentă în dâra unei sfere
la Re=150001.
Fig. 1.8. Variaţia vitezelor in stratul limită (Înregistrări experimentale).
1
____________________________________________________________________________________________
Fig. 1.9. Spectre de frecvenţe.
Caracterul aleatoriu al problemei introduce mari dificultăţi deoarece

forţează o abordare statistică. În prima jumătate a secolului XX au fost făcute
eforturi substanţiale pentru elaborarea unei teorii statistice a turbulenţei 1 , dar
rezultatele nu au corespuns aşteptărilor, deşi anumite aspecte de detaliu au fost
elucidate pe ceastă cale. De altfel, există opinia că turbulenţa este încă una din
marile probleme nerezolvate ale fizicii. Consecinţă: mișcările superlaminare
nestaţionare şi cele periodice, nu pot fi incluse in clasa mişcărilor turbulente.
1.3 Câmpul de viteze este tridimensional şi rotaţional
Chiar dacă mişcarea medie este bidimensională, eventual chiar

unidimensională, fluctuaţiile există în toate cele trei direcţii spaţiale. O mişcare
medie bidimensională este definită deci ca o curgere statistic bidimensională,
ordinul de mărime al fluctuaţiilor fiind acelaşi în toate cele trei direcţii. Consecinţa
imediată este ca mişcarea este puternic rotaţională (Fig. 1.10, Fig. 1.11).
Fig. 1.10. Structuri turbulente tridimensionale în dâra unui profil aerodinamic2.
1
G.K. Batchelor, The theory of homogeneous turbulence, Cambridge UP, 1956.
2
https://en.wikipedia.org/wiki/Coherent_turbulent_structure
____________________________________________________________________________________________
Fig. 1.11. Structuri turbulente tridimensionale în canal1.
Dar dinamica vârtejurilor bidimensionale este fundamental diferită de cea a

vârtejurilor tridimensionale. În bidimensional vârtejurile evoluează doar sub
acţiunea convecţiei şi difuziei. Din contra, într-o curgere turbulentă apar deformări
ale firelor de vârtej care generează producţia sau distrugerea vârtejurilor prin
acţiunea câmpului vitezelor de deformaţie şi care alimentează cu energia necesară
menţinerea fluctuaţiilor. Altfel spus, fluctuaţiile aleatoare nu s-ar putea menţine
dacă mişcarea ar fi pur bidimensională.
Fig. 1.12. Structuri turbulente bidimensionale şi tridimensionale2.
Fig. 1.13. Cascada de vârtejuri (cascada energetică).
1
S. Dănăilă, T.V. Chelaru, Aspects regarding hybrid combustion instability control, , Proceedings of
the International Astronautical Congress, IAC Volume 9, 2013.
2
https://phys.org/news/2012-10-turbulent-2d.html
____________________________________________________________________________________________
De altfel, turbulenţa este modelată ca o ierarhie de vârtejuri cu scări de

diferite ordine. Vârtejurile de un ordin dat rezultă prin pierderea stabilităţii altora
mai mari; acestea îşi pierd stabilitatea producând vârtejuri şi mai mici (Fig. 1.13).
Procesul continuă în cascadă cu transfer de energie până la dimensiuni suficient de
mici pentru a deveni stabile din cauza viscozităţii (număr Reynolds caracteristic de
ordinul unităţii (acest concept a fost imortalizat într-o strofă în versuri de către L.F.
Richardson1).
1.4 Caracterul disipativ.
Curgerile turbulente sunt întotdeauna disipative. Tensiunile vâscoase

produc lucru mecanic de deformaţie care măreşte energia internă a fluidului pe
seama energiei cinetice a fluctuaţiilor turbulente. De aceea turbulenţa are nevoie de
o alimentare continuă cu energie pentru a compensa pierderile vâscoase.
Fig. 1.14. Turbulenţa de grilă. In imediata vecinătate a grilei (stânga figurii) curgerea este cu un
grad mare de turbulenţă. Deoarece nu există un aport energetic, caracterul disipativ produce
atenuarea treptată a fluctuaţiilor, iar in aval (dreapta figurii) turbulenta dispare).
Dacă nu există o asemenea alimentare cu energie, turbulenţa decade rapid

(Fig. 2.92). În consecinţă, o serie de mişcări care au caracter aleatoriu, ca undele
gravitaţionale (valuri) sau cele acustice nu aparţin mişcărilor turbulente, deoarece
au pierderi vâscoase nesemnificative.
1
L. F. Richardson, Weather prediction by numerical process, Cambridge University Press,
Cambridge, 1922, “Big whorls have little whorls,/which feed on their velocity;/And little whorls have
lesser whorls,/And so on to viscosity.”(“Vârtejurile mari au altele mai mici ce se hrănesc din viteza
lor,/Vărtejurile mici au vârtejuri şi mai mici şi tot aşa, până la vâscozitate”).
2
____________________________________________________________________________________________
1.5 Capacitatea de amestec
În mişcarea laminară transportul de impuls şi energie se face prin convecţie

şi difuzie. Difuzia asigură redistribuirea impulsului în direcţie transversală şi este
responsabilă, de exemplu, de îngroşarea stratului limită. În mişcările turbulente
fluctuaţiile vitezei pe cele trei direcţii spaţiale asigură un efect de amestec
considerabil mai important.
Fig. 1.15.Grosimea stratului limită şi numărul Nusselt în regim laminar şi in regim turbulent.
Fig. 1.16. Variaţii coeficientului de frecare a) si ale numărului Stanton b) in funcţie de numărul
Reynolds.
Acelaşi efect global, mult mai accentuat, apare şi pentru alte proprietăţi de transfer,
ca de exemplu tensiunea de forfecare sau fluxul de căldură (Fig. 1.15, Fig. 1.16).
1.6 Turbulenţa nu depinde natura fluidului
Particularităţile turbulenţei sunt aceleaşi indiferent de fluid, lichid sau gaz,

dacă numărul Reynolds este suficient de mare. Cu alte cuvinte, caracteristicile
mişcărilor turbulente nu sunt controlate de proprietăţile moleculare ale fluidului
respectiv.
De aceea analogia cu teoria cinetică a gazelor invocată adesea este mai
mult decât forţată: turbulenţa dispare când mişcarea încetează, în timp ce
viscozitatea subzistă şi pentru un fluid în repaus. De altfel şi introducerea unei
____________________________________________________________________________________________
„viscozităţi” aparente în studiul turbulenţei trebuie considerată ca un artificiu

pentru simplificarea tratării problemei.
1.7 Studiul turbulenţei aparţine mecanicii mediilor

continue
Aşa după cum am menţionat, lungimea caracteristică a mişcărilor

turbulente nu poate fi oricât de mică. Într-adevăr, deoarece numărul Reynolds,
reprezentă raportul dintre forţele de inerţie şi cele vâscoase, ultimele devin
dominante când Re  1 . De altfel şi experimental s-a putut arăta că cele mai mici
structuri turbulente sunt caracterizate de o scară de lungimi  (denumită şi scara
Kolmogorov), corespunzătoare unei valori locale Re  1 . Notând amplitudinea
medie a vitezei, rezultă:

 , (1.3)
û
care este de ordinul micronului pentru apă, pentru o viteză medie 10 m/s, valoare
mult mai mare decât diametrul moleculelor.
Se defineşte un mediu ca fiind continuu dacă un element infinit mic al
acestuia conţine un număr suficient de particule (molecule) şi păstrează toate
proprietăţile mediului în mare. Este deci cazul lichidelor, deoarece dimensiunea
moleculelor este de ordinul Angström-ului. Chiar în cazul gazelor, de exemplu aer
în condiţii normale de presiune şi temperatură, un cub cu latura de 1m conţine un
7
număr de 2,7  10 molecule. O altă manieră de a valida conceptul de mediu
continuu la gaze este de a evalua numărul Knudsen, definit ca raportul dintre
liberul parcurs molecular şi scara Kolmogorov:
lm
Kn  . (1.4)

Cum din teoria cinetico moleculară a gazelor rezultă:
lm  
a   1 , lm  , (1.5)
 0,179 2 a
unde a este viteza sunetului (de acelaşi de ordin de mărime cu viteza de agitaţie
moleculară), iar χ reprezintă o constantă (   1,4 pentru aer).
Obţinem deci:
lm  uˆ U uˆ U
Kn    , (1.6)
 uˆ U a U a
____________________________________________________________________________________________
unde am introdus o valoare caracteristică, U, pentru viteza medie a mişcării. Cum

ca ordin de mărime uˆ / U  10 2 , iar numărul Mach, U a , îl putem lua acoperitor
de ordinul unităţii, rezultă:
Kn  10 -2  1 . (1.7)
Se pot compara şi timpii caracteristici τ pentru cele mai mici structuri
turbulente şi t m pentru timpul scurs între două ciocniri succesive ale unor
molecule:
 l
 , tm  m . (1.8)
û a
Rezultă:
2 2 2
t m lm uˆ l m uˆ U  uˆ   U   uˆ 
           10  4 . (1.9)
  a  U a U   a  U 
Deci în cazul gazelor, fluidul animat de o mişcare turbulentă poate fi considerat ca
mediu continuu. Consecinţele acestei concluzii sunt notabile: mărimile (vitezele,
presiunile, temperaturile etc.) care descriu mişcarea turbulentă pot fi considerate ca
funcţii continue şi diferenţiabile. Deci ecuaţiile Navier-Stokes sunt aplicabile la
studiul turbulenţei.
2 ECUAŢIILE NAVIER-STOKES
Deşi aspectul curgerilor turbulente este unul complet haotic, în prezent

validitatea ecuaţiilor Navier-Stokes pentru modelarea matematică a fenomenului nu
este pusă la îndoială. În consecinţă turbulenţa devine un fenomen determinist, deşi
existenţa şi unicitatea soluţiilor ecuaţiilor Navier-Stokes nu este demonstrată pentru
cazul tridimensional şi pentru intervale mari de timp 1 . De altfel caracterul
paradoxal haotic-determinist constituie una dintre cele mai importante dificultăţi în
înțelegerea şi soluţionarea problemei turbulenţei.
Sistemul de ecuaţii Navier-Stokes constituie cea mai generală descriere a
mişcării unui fluid newtonian în echilibru termodinamic. El constituie expresia
matematică a principiilor generale de conservare (conservarea masei, impulsului şi
energiei) completate cu o serie de relaţii constitutive. Deoarece deducerea
ecuaţiilor Navier-Stokes este prezentată în detaliu în literatură2345.
2.1 Formulări ale ecuaţiilor Navier-Stokes
Sistemul Navier-Stokes este format din ecuaţia de continuitate, ecuaţiile de

impuls (mişcare) şi ecuaţia energiei, completate cu ecuaţiile de stare şi cu legi
empirice (pentru exprimarea variaţiei viscozităţii şi conductivităţii termice funcţie
de parametrii curgerii). Vom prezenta, în continuare, câteva formulări ale
sistemului Navier-Stokes.
2.1.1 Formularea conservativă locală
Setul de ecuaţii diferenţiale care reprezintă modelul matematic al mişcării

fluidului este format din:
1
Lesieur M., Turbulence in Fluids, Third Revised and Enlarged Edition, Kluwer Academic
Publishers, 1997.
2
Batchelor, G.K., An Introduction to Fluid Dynamics, Cambridge University Press, 1967.
3
H. Schlichting, Boundary Layer Theory, Springer, Berlin, 1968, H. Schlichting, Boundary Layer
Theory, Springer, Berlin, 1979.
4
S. Dănăilă, C. Berbente, Metode numerice în dinamica fluidelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 2003,
capitolele 7-8.
5
V. N. Constantinescu, Dănăilă S, Găletuşe S., Dinamica fluidelor in regim turbulent, Ed. Academiei
Române, 2008.
____________________________________________________________________________________________
– ecuaţia de continuitate:

 (V )  0 ; (2.1)
t
– ecuaţiile de impuls:

(V )  (V  V )  f  p   ; (2.2)
t
unde tensorul tensiunilor vâscoase  este exprimat funcţie de tensorul vitezelor de
deformaţie s :
2
  2 s  V ; (2.3)
3
– ecuaţia energiei:

(E )  (HV )   f V  qv  ( T  V ) . (2.4)
t
Ecuaţiile de mai sus pot fi scrise sub formă vectorială:
   V   0 
     
V   V  V  p I    f  , (2.5)
t    
E   VH  T  V  fV  qv 
sau încă:
U
 F  Q , (2.6)
t
unde U este vectorul variabilelor conservative, F este vectorul flux, iar Q vectorul
sursă, mărimi definite prin:
   V   0 
 
U  V , F  V  V  p I  , Q   f  ,
 
(2.7)
   
E   VH  T  V  fV  qv 
I fiind tensorul unitar de ordinul al doilea.

Formularea locală conservativă, în sistem cartezian, se obţine prin
particularizarea ecuaţiei (2.6):
U   
 ( E x  G x )  ( E y  G y )  ( E z  Gz )  Q , (2.8)
t x y z
unde U este vectorul variabilelor conservative:
Ecuaţiile Navier-Stokes 27
____________________________________________________________________________________________
U  [ u v w E ] T , (2.9)
E x , E y , E z sunt componentele fluxului convectiv:
E x  [u u 2  p uv uw uH ] T ; (2.10a)
E y  [v uv v 2  p vw vH ] T ; (2.10b)
E z  [w uw vw w 2  p wH ] T . (2.10c)

G x , G y , G z reprezintă componentele fluxului difuziv:
T
 T 
G x  0  xx  xy  xz u xx  v xy  w xz   ; (2.11a)
 x 
T
 T 
G y  0  yx  yy  yz u yx  v yy  w zz    ; (2.11b)
 y 
T
 T 
G z  0  zx  zy  zz u zx  v zy  w zz   , (2.11c)
 z 
iar componentele tensorului tensiunilor vâscoase,  , sunt:
2  u v w  2  v u w 
 xx   2    ,  yy   2   ; (2.12a)
3  x y z  3  y x z 
2  w u v   u v 
 zz   2    ,  xy   yx     ; (2.12b)
3  z x y   y x 
 v w   u w 
 yz   zy     ,  xz   zx    . (2.12c)
 z y   z x 
De regulă, pentru aplicaţiile din aerodinamică şi hidraulică, forţele
exterioare (forţe masice) sunt neglijabile şi, în consecinţă, termenul sursă, Q, este
nul.
2.1.2 Formularea integrală conservativă
Formularea integrală conservativă se poate obţine prin integrarea ecuaţiei

vectoriale (2.6) pe un domeniu arbitrar Ω , urmată de aplicarea teoremei
divergenţei pentru integrarea fluxului:
____________________________________________________________________________________________

t 
U d   F nd   Qd , (2.13)
 
unde Σ reprezintă frontiera domeniului Ω, iar n reprezintă normala la această

frontieră.Reprezentarea (2.13) derivă direct din aplicarea legilor de conservare,
fiind cea mai ,,naturală” formulare a sistemului Navier-Stokes.
2.1.3 Formularea neconservativă locală
Reprezentarea locală neconservativă este formată din următorul set de

ecuaţii:
D (2.14)
 V  0 ;
Dt
DV
  f  p    ; (2.15)
Dt
De
  p V   qv  ( T )   , (2.16)
Dt
unde funcţia de disipaţie Φ, scrisă explicit în sistemul cartezian, este:
  u  2  v 
2 2 2
 w   v u   v w 
2
   2   2   2          
  x   y   z   x y   z y 
(2.17)
2
 u w  2  u v w 
2

        .
 z x  3  x y w  
2.1.4 Formularea tensorială
În coordonate carteziene, reprezentarea în notaţii tensoriale (sau indiciale)

este foarte comodă şi utilă în analize teoretice, datorită simplificării semnificative a
scrierii. Ecuaţiile Navier-Stokes în notaţii tensoriale se scriu în modul următor:
____________________________________________________________________________________________
 
 (ui )  0 ; (2.18)
t xi
  
(ui )  (ui u j )  f i  ( ij  pij ) , i  1,2,3 ; (2.19)
t x j x j
   T  
(E )  
(u j H )  f j u j  qv    kj u k  . (2.20)
t x j  x j
x j 
 
Reprezentarea tensorială a tensiunilor vâscoase este:
 u u j  2 u k
 ij   i     , (2.21)
 x j xi  3 x k ij
 
iar:
1 pentru i  j;
ij   (2.22)
0 pentru i  j,
este simbolul lui Kronecker.
În notaţii tensoriale, funcţia de disipaţie (2.15) se scrie:
  u u 2
 4  u k 
2 
 
(  ij )    i     
j
 (  ij ui )  ui 
x j x j   x j xi  3  x k  . (2.23)
    
2.1.5 Formularea adimensională
Reprezentarea adimensională este utilă atât în analiza teoretică, cât şi în

calculele numerice. Avantajul reprezentării adimensionalizate este dat punerea în
evidenţă unor parametri adimensionali ca numărul Mach, numărul Reynolds,
numărul Prandtl etc., care pot fi variaţi independent. O altă proprietate a sistemului
adimensional este aceea că toate variabilele sunt „normalizate", astfel că ele au
valori între limite prescrise (de exemplu, sunt cuprinse între 0 şi 1). Oricare dintre
formele introduse anterior poate fi adimensionalizată. Vom prezenta, pentru
exemplificare, forma adimensională a ecuaţiilor Navier-Stokes corespunzătoare
ecuaţiilor (2.8). Astfel, dacă vom defini următoarele mărimi adimensionale:
____________________________________________________________________________________________
x y z tV u v w
x , y , z , t , u , v , w ; (2.24a)
L L L L V V V
 p T e 
 , p , T  , e 2,  , (2.24b)
  V2
T V 
unde L, V ,   , T ,   sunt valori de referinţă, de regulă, corespunzătoare

curentului neperturbat (pentru probleme de aerodinamică), atunci ecuaţiile (2.8), în
ipoteza neglijării forţelor exterioare, se pot pune sub forma:
U   
 ( E x  G x )  ( E y  G y )  ( E z  Gz )  Q , (2.25)
t x y z
unde:
U  [ u v w  E ]T , (2.26)
E x , E y , E z sunt fluxurile convective adimensionale:
E x  [ u u 2  p u v u w  u H ]T ; (2.27a)
E y  [ v u v v 2  p v w  v H ]T ; (2.27b)
E z  [ w u w vw w 2  p  w H ]T , (2.27c)
iar G x , G y , G z reprezintă componentele fluxului difuziv:
G x  [0  xx  xy  xz u  xx  v  xy  w  xz  q x ]T ; (2.28a)
G y  [0  yx  yy  yz u yx  v yy  wˆ zz  q y ]T ; (2.28b)
     
G z  [0  zx  zy  zz u  zx  v  zy  w  zz  q z ]T . (2.28c)
Valorile adimensionale ale energiei totale şi, respectiv, entalpiei totale rezultă în
forma:
u 2  v2  w2 p
E e  , H E  . (2.29)
2 
Expresiile adimensionale ale tensiunilor vâscoase sunt:
2   u v w  2   v uˆ wˆ 
 xx  2    ,  yy  2   ; (2.30a)
3 Re L  x y z  3 Re L  yˆ x z 
____________________________________________________________________________________________
2   w u v    u v 
 zz   2    ,  xy   yx    ; (2.30b)
3 Re L  z x y  Re L  y x 
  v w    u w 
 yz   zy   
  ,  xz   zx 
   , (2.30c)
Re L  z y  ReL  z x 
iar fluxurile termice adimensionale rezultă sub forma:
 T  T
qx  , qy  ,
(  1) M 2 Re L Pr x (  1) M 2 Re L Pr y
(2.31)
 T
qz 
(  1) M 2 ReL Pr z
Parametrii adimensionali care intervin în expresiile de mai sus sunt: numărul
Reynolds, Re L , numărul Mach, M  şi numărul Prandtl, Pr, definiţi prin relaţiile:
 V L V cp
Re L  , M  , Pr  . (2.32)
 RT 
Ecuaţia de stare adimensională este:

p
T  M 2 , p  (   1)  e . (2.33)

2.2 Condiţii la limită
Fiecare ecuaţie a modelului Navier-Stokes, analizată separat, are

proprietăţi specifice, ceea ce face imposibilă încadrarea ansamblului într-un anumit
tip (eliptic, hiperbolic, parabolic etc.). Astfel, ecuaţia de continuitate este o ecuaţie
diferenţială de ordinul întâi în timp şi spaţiu, iar în cazul compresibil nestaţionar
este de tip hiperbolic. Pe de altă parte, ecuaţiile de impuls şi ecuaţia energiei sunt
de ordinul al doilea. Ele sunt de tip eliptic în spaţiu (sau pentru regimul staţionar) şi
de tip parabolic în raport cu timpul (în regim nestaţionar). În general, vom spune că
ecuaţiile de impuls şi ecuaţia energiei sunt de tip parabolic-eliptic. Cuplând aceste
ecuaţii, se obţine sistemul Navier-Stokes. În consecinţă, sistemul Navier-Stokes
este de tip hibrid (parabolic-hiperbolic) pentru mişcări nestaţionare, şi de tip mixt
(eliptic-parabolic) pentru mişcări staţionare.
Formularea corectă a modelului matematic presupune ataşarea condiţiilor
la limită şi iniţiale. Condiţiile la limită pentru sistemul Navier-Stokes trebuie să
aibă semnificaţie fizică şi să fie în concordanţă cu operatorii diferenţiali ai
____________________________________________________________________________________________
sistemului. De exemplu, prezenţa operatorului eliptic spaţial necesită formularea

condiţiilor la limită pe toată frontiera domeniului de calcul.
Viscozitatea moleculară are ca efect asigurarea aderenţei fluidului la
suprafaţa unui perete solid impermeabil. Prin urmare, la suprafaţa unui perete se va
impune condiţia fizică prin care viteza relativă a fluidului faţă de perete să fie nulă:
V w
 Vw  0 , (2.34)
în care V w
este viteza fluidului la perete, iar Vw este viteza peretelui.
Tot ca efect al aderenţei fluidului la perete, fluxul de căldură cedat (primit)
de fluid trebuie să fie egal cu fluxul de căldură primit (cedat) de perete:
T
  qw . (2.35)
n w
Cum fluxul de căldură în perete q w nu este a priori cunoscut, pentru a putea

impune corect, din punct de vedere fizic condiţia (2.35, la sistemul Navier-Stokes
ar trebui ataşate ecuaţiile corespunzătoare, care descriu transferul de căldură în
perete1.
Deoarece o astfel de abordare ar complica extrem de mult integrarea
sistemului diferenţial, impunerea condiţiei la perete pentru câmpul termic se face,
de regulă, fie impunând temperatura peretelui, fie impunând fluxul de căldură q w .
În particular, dacă peretele este adiabatic, q w  0 .
Problema impunerii corecte a condiţiilor la limite pentru sistemul Navier-
Stokes rămâne deschisă. În literatură, există numeroase propuneri pentru
formularea corectă a condiţiilor la limită pentru sistemul Navier-Stokes. Analize
interesante şi bine fundamentate publică A. Chorin 2 , F. Thomasset 3 , O.
Pironneau45, P. Gresho şi col.6.
1
V. N. Constantinescu, S. Dănăilă, M. Arghir, Asupra transferului de căldura în curgerile
bidimensionale, St. Cerc. Mec. Apl., 51, 219-229, 1992.
2
A. Chorin, Numerical solution of the Navier--Stokes equations, Math. Comput, 22, 745-762, 1968.
3
F. Thomasset, Implementation of Finite Element Methods for Navier-Stokes Equations, Springer-
Verlag, New-York, 1981.
4
O. Pironneau, Equations aux derivee partielle-conditions aux limites sur la pression pour les
equations de Stokes et de Navier--Stokes, Comptes redus, 30, 403, 1986;
5
O. Pironneau, A nouveau sur les equations de Stokes et de Navier-Stokes avec des conditions aux
limites sur la pression, Comptes redus, 31, 304, 1987.
6
P. Gresho, Some interesting issues in incompressible Navier-Stokes equations, Advances in Applied
Mechanics, 28, 45-140, 1992.
____________________________________________________________________________________________
2.3 Proprietăţi matematice ale ecuaţiilor Navier-

Stokes
Se vor prezenta, în continuare, pe scurt, câteva aspecte fizice şi matematice

ale ecuaţiilor Navier-Stokes care au un impact major asupra înţelegerii şi descifrării
turbulenţei, precum şi asupra dezvoltării unor concepte de modelare a acesteia.
2.3.1 Neliniaritatea
Ecuaţiile nestaţionare Navier-Stokes constituie un sistem de ecuaţii cu

derivate parţiale neliniare de ordinul al doilea. Neliniaritatea este introdusă de
termenul de inerţie  (V  V ) (spre exemplu, relaţia (2.2). El este considerat
sursa esenţială de turbulenţă, deoarece introduce interacţiuni complexe între
structurile de diferite scări care coexistă în mişcarea unui fluid.
Atât timp cât forţele de inerţie (destabilizatoare) sunt mici în raport cu cele
de frecare (difuzia vâscoasă are rol stabilizator), neliniaritatea este relativ slabă şi
ecuaţiile respective pot fi integrate numeric fără alte ipoteze suplimentare.
Conform celor de mai sus, acest caz corespunde regimului laminar de curgere. La
ora actuală integrarea (numerică) sistemului Navier-Stokes este posibilă doar
pentru mişcări laminare.
Majoritatea curgerilor întâlnite în aplicaţii practice sunt turbulente. O
curgere turbulentă este sediul unei instabilităţi permanente. În fiecare moment,
perturbaţiile se amplifică creând noi structuri, sau modificând aspectul celor
existente înainte de a conduce ele însele, la alte instabilităţi. Această instabilitate la
perturbaţii interne, sau externe, face imposibilă predicţia deterministă a unei
curgeri pe o perioadă relativ mare de timp. Ea este comună la toate sistemele
haotice. Se cunoaşte că sunt suficiente un număr mic de grade de libertate pentru a
pune în evidenţă un comportament haotic. Spre exemplu, în cazul unui sistem
diferenţial ordinar sunt necesare doar trei variabile (sistemul Lorentz). În cazul
mişcării unui fluid, guvernată de ecuaţii cu derivate parţiale neliniare, numărul de
variabile este infinit, de unde şi imposibilitatea predicţiei mişcării pornind de la
ecuaţiile generale Navier-Stokes pentru intervale mari de timp.
2.3.2 Simetrii
Simetria este un termen utilizat (de către matematicieni şi fizicieni) pentru

a se referi la grupuri invariante în teoria sistemelor dinamice11, în cadrul căreia
fiecărei simetrii i se asociază o lege de conservare.
1
U. Frisch, Turbulence, the Legacy of A. N. Kolmogorov, Cambridge University Press, Cambridge,
1995.
____________________________________________________________________________________________
Fără a intra în detalii, menţionăm că dacă U(t,x) este o soluţie a sistemului

Navier-Stokes (în incompresibil) şi dacă pentru orice operator g aparţinând
grupului de transformări G, gU este de asemenea o soluţie a sistemului Navier-
Stokes, atunci G este un grup de simetrie pentru ecuaţiile Navier-Stokes. De
exemplu, transformările autosimilare din teoria stratului limită laminar reprezintă
un astfel de grup. Vom prezenta, în continuare, grupurile de simetrie care s-au pus
în evidenţă pentru ecuaţiile Navier-Stokes, luând ca referinţă fluidul incompresibil
cu proprietăţi fizice constante.
a) Translaţiile spaţiale, g x şi, respectiv, temporale, g t :
g x : t, x, U  t , x  ρ,U , ρ  R 3 ; (2.36a)
g t : t, x,U  t  , x,U ,   R , (2.36b)

în care ρ şi  sunt constante (cu dimensiunile specifice). Probarea acestor
proprietăţi este imediată, având în vedere una din reprezentările sistemului Navier-
Srokes (de exemplu, ((2.18) (2.20)), precum şi relaţiile:
 
 ,   const. ; (2.37a)
t  (t  )
 
 ,  i  const. , i  1,2,3 . (2.37b)
xi  ( xi   i )
c) Invarianţa Galilleană, g vGal , care implică faptul că orice mărime fizică
măsurată trebuie să fie aceeaşi în orice sistem de referinţă neaccelerat:
t, x,U  t, x  vt,U  v , v  R 3 , (2.38)
în care viteza v este constantă. Invarianţa Galileană este considerată ca fiind una
dintre cele mai importante proprietăţi ale sistemului Navier-Stokes pentru că
permite compararea rezultatelor (experimentale) obţinute în diverse laboratoare din
lume.
Dacă ecuaţiile nu ar fi independente de sistemul (inerţial) de referinţă,
atunci aceste nu ar avea capacitatea de a descrie cu exactitate mişcarea fluidelor. În
lucrarea citată anterior, U Frisch2 menţionează că invarianţa Galileană se bazeaă pe
anularea reciprocă a termenilor care provin din derivata temporală ( U / t ) şi,
respectiv din termenul neliniar ( U U ).
Pentru a proba această proprietate să considerăm ecuaţiile (2.19) pentru
cazul incompresibil (   const.) şi în absenţa forţelor exterioare ( f i  0 ):
1
J. M. McDonough, Introductory lectures on Turbulence, Physics, Mathematics an Modeling,
Departments of Mechanical Engineering and Mathematics University of Kentucky.
2
1995
____________________________________________________________________________________________
ui u p  2 ui
uj i    , (2.39)
t x j xi x j x j
precum şi transformarea:
g vGal :   t ,  i  xi  vi t , (2.40)
a cărei inversă este:
g 
Gal 1
v : t   , xi   i  vi t , (2.41)
unde vi  const.
Deoarece transformarea se aplică şi asupra variabilelor dependente, în
referenţialul ( , ξ ), ecuaţiile Navier-Stokes se vor scrie:
wi w p  2 wi
 wj i    , wi  u i  v i , (2.42)
  j i  j  j
care, vom arăta că este identică cu (2.39). În primul rând, deoarece vi  const. , din
relaţia de mai sus se obţine:
ui u p  2 ui
 (u j  v j ) i    . (2.43)
  j i  j  j
Pentru calculul derivatelor să observăm că pentru o funcţie arbitrară f

transformarea (2.41) este de forma:
f ( ,  i )  f ( ( xi , t ),  i ( xi , t ))  f (t ( ,  i ), x i ( ,  i ))  f ( t , i  vi t ) , (2.44)
de unde:
f f t f x j f f
   vj ; (2.45a)
 t  x j t t x j
f f t f x j f
   , (2.45b)
 j t  j x j  j x j
2 f 2 f
 . (2.45c)
 j  j x j x j
Aplicând relaţiile de transformare (2.45a) în (2.43) rezultă:

____________________________________________________________________________________________
ui u u p  2 ui
 v j i  (u j  v j ) i    , (2.46)
t x j x j xi x j x j
care pune în evidenţă anularea reciprocă a termenilor menţionaţi anterior şi

justifică invarianţa Galileană a ecuaţiilor Navier-Stokes. Să remarcăm, de
asemenea, că şi ecuaţia de continuitate posedă aceeaşi proprietate. Astfel, în
sistemul ( , ξ ) ecuaţia de continuitate se scrie:
 
 (ui  vi )  0 ,    (ui )  vi   0 , (2.47)
 i  i i
iar dacă înlocuim relaţiile (2.45) se obţine:

   
vj  (ui )  v j  0. (2.48)
t x j xi x j
Pentru fluidul incompresibil demonstraţia este imediată:

 u u
( ui  v i )  i  i  0 . (2.49)
i i xi
Fie acum ecuaţia energiei (2.20), care pentru fluidul incompresibil cu
proprietăţi constante, fără forţe exterioare şi surse interne de căldură, în
referenţialul ( , ξ ), se scrie:
2
 e e   2T  w w j 
   wi      i   . (2.50)
  j  i 
   i   j  j  
Este evident că aplicând relaţiile (2.45) se obţine ecuaţia:
2
 e e e   2T  u u j 
  v j  ( ui  v i )    i   , (2.51)
 t x j xi  x j x j  x j x i 
 
punându-se astfel în evidenţă invarianţa Galileană şi a ecuaţiei energiei.
d) Paritatea P:
t, x,U  t, x,  U ,   R . (2.52)
Transformarea:
P:   t ,  i   xi , wi  ui , (2.53)
impune relaţiile între operatorii de derivare:
____________________________________________________________________________________________
    2 2
 ,  ,  . (2.54)
t  x j  j x j x j  j  j
În aceste condiţii, ecuaţiile (2.43) îşi conservă forma:
wi w p  2 wi
  wj i   , (2.55)
  j i  j  j
ceea ce demonstrează paritatea sistemului Navier-Stokes.
e) Rotaţiile g ARot :
t, x,U  t, Ax, AU , (2.56)
unde A este o matrice cu coeficienţi constanţi care defineşte o rotaţie în jurul
axelor de coordonate. Pentru a justifica simetria de rotaţie este convenabil să
utilizăm calculul matriceal şi vom rescrie ecuaţiile Navier-Stokes în forma:
q
 (qTx )q   x p  Tx  x q , (2.57)
t
unde:
T
    
q  u1 u2 u3 
T
, x    . (2.58)
 x1 x 2 x 3 
Să considerăm, în continuare o transformare generală, inversabilă, de forma:
  t , ξ  ξ ( x ) , x  x(ξ ) , (2.59)
pentru care se obţine1 :
 x  J  , (2.60)
în care J este matricea iacobiană a transformării:
(1 , 2 , 3 )
J . (2.61)
( x1 , x2 , x3 )
Aplicând această transformare ecuaţiei (2.57) rezultă:
q
 (qT J T )q  J  p  T J T J  q , (2.62)

care se poate scrie şi sub forma:
1
S. Dănăilă, C. Berbente, Metode numerice în dinamica fluidelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 2003,
64.
____________________________________________________________________________________________
J
 -1

 
( J q)  J ( J -1q)Tξ J T J ( J -1q)  J  p  T J T J  J ( J -1q) . (2.63)
Dacă notăm:
J -1q  w , (2.64)
relaţia de mai sus se scrie:

 w
J  

 wT J T Jw   J  p  T J T J  Jw . (2.65)
  
Să considerăm, în continuare, că transformarea (2.59) reprezintă o rotaţie. În aceste
condiţii matricea iacobiană J are proprietăţile:
J 1  J T , det J  1 . (2.66)
În consecinţă, relaţia (2.65) devine:
 w
J


 ( wT ) w   J   p  T   w ,  (2.67)
  
care înmulţită la stânga cu J 1 devine identică cu (2.57), ceea ce pune în evidenţă
simetria la rotaţie a ecuaţiilor Navier-Stokes.
Trebuie totuşi remarcat că o rotaţie arbitrară nu este, în general consistenta
cu condiţiile la limită asociate ecuaţiilor Navier-Stokes. Invarinţa la rotaţie a
condiţiilor la limită pe domenii mărginite poate fi obţinută doar pentru anumite
rotaţii particulare; Evident această problemă dispare în cazul domeniilor
nemărginite, dacă se admit condiţii uniforme la infinit.
f) Omotetia g Om
A :
t, x,U  1 h t ,  x , hU , , h  R ,   0 . (2.68)
Să admitem o transormare de forma:

  h 1t , ξ  1 x , v   h u (2.69)
pentru care:
      i  2 2
  h 1 ,   1 ,   2 . (2.70)
t  t  xi i xi i xi xi i i
Înlocuind în ecuaţiile Navier-Stokes (2.39) rezultă:
 v v  2
2 h 1  i  v j i   1 p  h  2   ui , (2.71)
   j  i x j x j
 
____________________________________________________________________________________________
sau:
vi v p  2 ui
 v j i   2 h  ( h 1)  . (2.72)
  j i x j x j
Să observăm că primul termen nu ridică probleme deosebite, deoarece este

normal că daca s-a făcut o scalare a vitezei cu h este normal sa se admită o
scalare a presiunii statice cu 2 h . În schimb, pentru al doilea termen din membrul
drept, pentru a asigura, în general, condiţiile de simetrie este necesar să considerăm
fie   0 , fie h   1 . Primul caz corespunde fluidului fără viscozitate, iar în cel
de-al doilea are loc relaţia:
vξ  ( h 1) ux ux
   Re , (2.73)
  h  1

care reflectă principiul similitudinii numărului Reynolds în dinamica fluidelor. De
remarcat că pentru numere Reynolds foarte mari viscozitatea poate fi neglijată, iar
ceea ce permite existenţa unui număr infinit de grupuri de scalare, pentru orice
valoare reală a parametrului h.
Observaţii. Simetriile prezentate mai sus sunt proprietăţi ale ecuaţiilor
diferenţiale Navier-Stokes, şi nu se regăsesc neapărat şi ca simetrii ale soluţiilor
acestor ecuaţii. Dacă o anumită simetrie este consistentă cu ecuaţiile şi condiţiile
la limită şi iniţiale asociate, dar nu se regăseşte în soluţie are loc o întrerupere
bruscă a simetriei respective 1 . De exemplu, în mişcarea in jurul unui cilindru
circular, simetria de translaţie temporală se întrerupe brusc la o anumită valoare a
numărului Reynolds la care apare aleea de vârtejuri Karman ( Re  100  140 ) . De
fapt, chiar pentru valori mai mici ale numărului Reynolds ( Re  40 ) se trece de la
o invarianţă temporală continuă la o invarianţa discretă în timp, iar în soluţie apare
un prim punct de bifurcaţie.
De asemenea, simetria spaţială perfectă (U   U ) nu poate exista decât
în absenţa forţelor de inerţie (mişcări de tip Stokes, Re  1 ), pentru că la valori
mai mari ale numărului Reynolds dâra ce se dezvoltă în avalul unui corp introduce
o întrerupere bruscă a simetriei. De remarcat însă că, în absenţa vitezelor de
forfecare, simetriile spaţiale (în sens statistic) sunt restabilite pentru numere
Reynolds foarte mari. Este cazul turbulenţei omogene şi izotrope (turbulenţa de
grilă).
Condiţiile de existenţă pentru alte grupuri de simetrii au fost menţionate
anterior (domenii nemărginite spaţial, pentru invarianţa la rotaţii, viscozitate nulă
pentru omotetie). Trebuie subliniat însă ca singurul grup de simetrie pentru care nu
sunt formulate condiţii restrictive de existenţă îl reprezintă invarianţa Galileană.
1
J.P. Rivet, Brisure spontanée de symétrie dand le sillage tri-dimensionnel d’un cylinder allongé,
smulé par la méthode des gaz sur réseau, C.R. Acad. Sci. Paris, série II, 313, 151-157, 1991.
____________________________________________________________________________________________
2.4 Asupra existenţei şi unicităţii soluţiei
Prezentarea, chiar foarte succintă, a stadiului actual în analiza

proprietăţilor soluţiei ecuaţiilor Navier-Stokes este extrem de importantă, având în
vedere faptul că rezolvarea acestora se face numeric, iar algoritmii utilizaţi trebuie
să fie selectaţi în funcţie de natura soluţiei. În plus, este absolut necesar ca, prin
formularea modelului matematic (ecuaţii şi condiţii la limită), să se asigure cel
puţin condiţiile de existenţă (şi, dacă este posibil), cele de unicitate ale soluţiei.
Trebuie subliniat că pentru un sistem diferenţial cu derivate parţiale, se pot
defini două tipuri de soluţii. Soluţia slabă, este o soluţia care nu are un grad
suficient de derivabilitate pentru a satisface ecuaţiile diferenţiale, deşi satisface
formulările integrale ale modelului matematic1). Soluţia tare este suficient de
netedă pentru a satisface formulările diferenţiale, deşi poate exista un set finit de
puncte în interiorul domeniului de analiză în care nu sunt îndeplinite condiţiile de
existenţa ale soluţiei. În continuare vom face o trecere în revistă a rezultatelor
publicate de către C. Foiaş şi col.2). Conform autorilor citaţi, stadiul analizei
comportării soluţiei ecuaţiilor Navier-Stokes (în regim turbulent) depinde, în
principal, de tipul bidimensional sau tridimensional al mişcării.
Astfel, pentru mişcări bidimensionale, existenţa şi unicitatea atât a
soluţiilor slabe şi cât şi a celor tari a fost demonstrată pentru orice valoare a
timpului şi pentru condiţii iniţiale arbitrare (care au totuşi relevanţă fizică). Să
remarcăm că analiza soluţiei ecuaţiilor Navier-Stokes în cazul bidimensional nu are
mare relevanţă pentru studiul turbulentei, deoarece, după cum s-a menţionat
anterior, una dintre proprietăţile esenţiale ale mişcările turbulente o reprezintă
caracterul lor tridimensional.
Pentru mişcări tridimensionale, s-a putut demonstra doar existenţa
soluţiilor slabe3), fără însă a se arăta şi unicitatea acestora. In ceea ce priveşte
soluţiile tari, existenţa s-a probat doar pentru intervale mici de timp, dar nu se
cunoaşte nimic sigur în ceea ce priveşte unicitatea acestora. Existenţa soluţiilor tari
impune restricţii asupra formei domeniului de integrare (frontiera acestuia trebuie
să fie netedă), asupra condiţiilor iniţiale şi la limită şi, în special, asupra forţelor
exterioare şi a numărului Reynolds. Chiar în aceste condiţii nu s-a putut demonstra
ca soluţiile tari există pentru intervale mici de timp. Faptul că, pentru intervale mari
de timp, s-a putut demonstra doar existenţa (nu şi unicitatea) soluţiei slabe are
implicaţii importante în special asupra metodologiei experimentale. Într-adevăr,
dacă soluţia nu ar fi unică, atunci măsurătorile ar trebui reluate pentru acelaşi
experiment în condiţii identice, întrucât acestea pot furniza valori diferite ale
diverşilor parametri. De remarcat faptul că această situaţie nu este identică cu
problema senzitivităţii la condiţii iniţiale din teoria clasica sistemelor dinamice în
care variaţii mici în condiţii iniţiale conduc la traiectorii diferite în jurul unui
atractor. Se pare că pentru mişcările turbulente există doi atractori având acelaşi
1)
S. Dănăilă, C. Berbente, Metode numerice în dinamica fluidelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 2003.
2)
C. Foiaş, O. Manley, R. Rosa , R. Temam, Navier-Stokes Equations and Turbulence, Cambridge
University Press, Cambridge, 2001.
3)
J. Leray, Sur le mouvement d’un liquid visqueux remplissant l’espace, Acta Math., 63, 193-248,
1934.
____________________________________________________________________________________________
bazin de atracţie, iar variaţii extrem de fine în condiţiile iniţiale conduc, pentru
intervale mari de timp, la un traiectorii în jurul unui alt atractor. Autorii citaţi
apreciază că studiile asupra unicităţii soluţiei slabe în cazul tridimensional ar trebui
să se concentreze asupra stabilităţii soluţiilor, pentru că probabil doar o singură
soluţie este stabilă.
2.5 Asupra rezolvării ecuaţiilor Navier-Stokes
Problema de bază în calculul numeric al curgerilor turbulente este aceea a

coexistenţei unor structuri caracterizate prin scări de timp, de viteze şi lungimi de
diferite ordine de mărime: de la scări corespunzătoare mişcării generale de
convecţie, până la scări cu câteva ordine de mărime mai mici, caracteristice difuziei
turbulente sau vâscoase. În acelaşi timp, intervalul de variaţie a scărilor creşte rapid
cu creşterea numărului Reynolds. Este evident că, pentru o rezolvare numerică
directă (DNS, „Direct Numerical Simulation”), o reţea de calcul va trebui să aibă o
rezoluţie, spaţială şi temporală, mai fină decât scările fizice. Astfel, numărul de
puncte ale grilei de calcul, precum şi paşii de timp foarte mici, conduc la concluzia
că se depăşeşte cu mult capacitatea (sub aspectul timpului de calcul şi a memoriei
necesare) celor mai puternice calculatore actuale. De exemplu, considerând
suficiente doar 10 puncte pentru a descrie geometria unei structuri turbulente şi,
ştiind că scara celor mai mici structuri turbulente este cam de o mie de ori mai mică
decât o scară de lungimi în lungul unui perete, ajungem la concluzia că este nevoie
de 105 puncte pentru a calcula 1 cm³ din domeniul curgerii. Există autori, foarte
autorizaţi în domeniu, care consideră că nu va fi posibilă niciodată rezolvarea
ecuaţiilor nestaţionare Navier-Stokes pentru probleme cu relevanţă aplicativă (de
exemplu, curgerea în jurul uni avion sau automobil). Lucrările lui D. Chapman1
cuprind aspecte importante privind previziunile dezvoltării integrării ecuaţiilor
Navier-Stokes, din perspectiva dezvoltării tehnicii de calcul.
În general, din punct de vedere aplicativ, în aerodinamică şi în mecanica
fluidelor, nu suntem interesaţi decât de câteva caracteristici ale curgerii
(coeficientul de frecare, fluxul de căldură, vitezele medii, câmpul de presiuni medii
etc.). La fel ca în termodinamică, aceste mărimi sunt expresia unor proprietăţi
statistice ale fluidului, de unde şi posibilitatea de a media statistic ecuaţiile Navier-
Stokes. Se obţine astfel modelul ecuaţiilor Reynolds (RANS, Reynolds Averaged
Navier-Stokes) care, utilizând o serie de ipoteze suplimentare (formulate prin
modelele de turbulenţă) pot fi integrate numeric. Deficienţa majoră a metodelor
statistice o reprezintă ecuaţiile de închidere care intră în componenţa modelelor de
turbulenţă. În general, acestea conţin o serie de termeni care nu provin direct din
ecuaţiile Navier-Stokes fiind rezultatul unei modelări. Cu cât complexitatea
mişcărilor abordate numeric creşte, cu atât modelele de turbulenţă devin mai
1
D. Chapman, Computational aerodynamics development and outlook, AIAA Journal, 17, 1293-
1313, 1979.
____________________________________________________________________________________________
complicate şi mai laborioase implicând totodată tot mai multe ipoteze empirice1.
Există, de asemenea, aplicaţii ale dinamicii fluidelor, cum este, de exemplu,
meteorologia, când tratarea statistică nu are relevanţă, deoarece interesează valorile
instantanee ale parametrilor mişcării, iar nepredictibilitatea mişcărilor turbulente
face dificile prognozele meteorologice.
O aproximaţie intermediară între DNS şi RANS, o constituie LES (Large
Eddy Simulation) care calculează doar structurile turbulente de talie mare,
modelând influenţa structurilor de tale mică23.
1
C.G. Speziale, Analytical methods for the development of Reynolds-stress closures in turbulence,
Annu. Rev. Fluid Mech., 23, 107–57, 1991.
2
M.M. Lesieur, O. Métais, New trends in large eddy simulations of turbulence, Annu. Rev.Fluid
Mech. 28:45–82, 1996.
3
P. Moin, Progress in large eddy simulation of turbulent flows, AIAA paper 97–0749, 1997.
3 ECUAŢIILE MEDIATE REYNOLDS
Modelul matematic cel mai frecvent utilizat în aplicaţiile inginereşti la ora

actuală pentru calculul mişcărilor turbulente îl constituie ecuaţiile mediate
Reynolds (RANS Reynolds Avereged Navier-Stokes). Medierea ecuaţiilor Navier-
Stokes conduce la apariţia unor termeni suplimentari care sunt interpretaţi ca
tensiuni aparente şi fluxuri termice aparente asociate cu mişcarea turbulentă.
Aceşti termeni sunt exprimaţi în funcţie de parametrii medii prin intermediul
modelelor de turbulenţă. După cum se va arăta ulterior, modelele de turbulenţă
introduc ipoteze suplimentare care, de regulă, nu mai constituie o reflectare strictă
a principiilor generale de conservare enunţate anterior.Deşi abordarea statistică este
presupusă implicit de către J. Boussinesq1 încă din anul 1877, metodele statisticii
matematice în studiul turbulenţei sunt pentru prima dată aplicate de către O.
Reynolds 2 începând din anul 1894. Lucrările ulterioare ale lui O. Reynolds, L.
Prandtl, G.I. Taylor etc. impun metodele statistice ca practic singura alternativă de
abordare a turbulenţei pentru decenii la rând, până spre sfârşitul secolului trecut.
3.1 Operatori de mediere
Parametrii care descriu mişcarea unui fluid în regim turbulent prezintă

caracteristicile unor variabile aleatoare. Reamintim că o variabilă aleatoare este o
funcţie (sau un număr) a cărei valoare, la un moment de timp (sau în într-un punct
din spaţiu) nu este predictibilă în funcţie de valorile de la timpi anteriori (sau din
puncte vecine). Toate metodele actuale, fie ele statistice sau deterministe, în analiza
mişcărilor turbulente, aplică la un anumit nivel medierea statistică sau filtrarea
spaţială. Vom prezenta, în continuare diferite instrumente matematice utilizate, în
special în abordarea statistică.
3.1.1 Media statistică
Fie a k , k  1,2,, n valorile unei funcţii aleatoare, realizate în cadrul a n

experimente independente ale aceluiaşi fenomen fizic, deci în condiţii identice.
Prin definiţie, valoarea medie statistică este:
1
J. Boussinesq, Essai sur la théorie des eaux courantes, Mém. prés. par div. savant à l'Acad. Sci., 23,
1-680, 1877.
2
O. Reynolds, On the dynamical theory of turbulent incompressible viscous fluids and the
determination of the criterion, Phil. Trans. R. Soc. London, A 186, 123-161, 1894.
____________________________________________________________________________________________
 ak (3.1)
k 1
 a   lim .
n
n 
De remarcat că în practică, atât în contextul determinărilor experimentale,

cât şi al simulărilor numerice, n rămâne finit. Din acest motiv rămâne deschisă
problema alegerii unei valori finite a lui n pentru care valoarea mediei  a  să nu
se schimbe semnificativ odată cu creşterea numărului de experimente.
Fig. 3.1 Variabilă aleatoare cu medie nestaţionară.
Practica arată că o asemenea convergenţă se obţine foarte lent, ceea ce face

ca media statistică să fie dificil de aplicat. Pe de altă parte să subliniem faptul că
valoarea medie statistică rămâne o funcţie ce depinde de punct şi de timp, ceea ce îi
conferă atributele necesare pentru tratarea statistică a turbulenţei. Media statistică
este deci aplicabilă şi la mişcări nestaţionare (
Fig. 3.1).
Intensitatea fluctuaţiilor, a , este definită de:
a k  a k   a  (3.2)
şi evident,  a    0 . În schimb, ecartul tipic al fluctuaţiilor:
n
 a k   a 2 (3.3)
k 1
 2   a  2   lim ,
n  n
este diferit de zero. Cu referire la

Fig. 3.1, valoarea medie a mărimii u va fi  u  , iar diferenţa locală este fluctuaţia
u  (evident,  u    0 ).
Media statistică verifică următoarele relaţii:
 a  b  a    b  , (3.4a)
 a  b    a  b  ,  ab    a  b    a b   , (3.4b)
a  a 
   a  ,   a (3.4c)
t t xi xi
Ecuaţiile mediate Reynolds 45
____________________________________________________________________________________________
care sunt specifice oricărui operator liniar.
3.1.2 Media temporală
Dacă funcţiile aleatoare au media independentă de timp, putem defini mai

intuitiv media sub forma operatorului integral:
t ' T
1
a  lim
T  T  a(t ) dt . (3.5)
t'
În statistica matematică există o teoremă ergotică ce stabileşte echivalenţa

între media statistică şi cea temporală. Este evident că media temporală nu depinde
de timp, ceea ce înseamnă că derivatele în raport cu timpul ale mediei temporale
sunt nule. Acest aspect este, în prezent, ignorat de metodele moderne de tratare
statistică a turbulenţei pentru mişcări nestaţionare. După cum arată H. Tennekes şi
J.L. Lumley1, dacă nu sunt specificate limitele de integrare în relaţia (3.5), media
temporală nu este corect definită.
3.1.3 Mediere pentru fluide compresibile
Cazul unui fluid compresibil introduce o dificultate suplimentară faţă de

cazul incompresibil prin faptul că apare ca variabilă aleatoare şi densitatea:
      . (3.6)
În această situaţie se preferă adesea introducerea unor valori medii astfel încât
ecuaţia de continuitate mediată să nu introducă noi termeni, respectiv:
ui
u~i  , ui  ui  u~i , i  1,2,3 , (3.7)

rezultând evident:
u~i  ui  ui  ui . (3.8)
În acest mod, un termen al fluxului masic din ecuaţia de continuitate are forma:
ui  (   ) (u~i  ui)   u~i  u~i    ui  ui . (3.9)
Mediind în mod convenţional şi ţinând seama de definiţie:
ui   u~i , (3.10)
rezultă:
u~i    ui  ui  u~i  '  (   ) ui  0 . (3.11)
Deoarece prin definiţie u~  u~   0 , rezultă:
i i
1
H. Tennekes , J. L. Lumley, A First Course in Turbulence, MIT Press, 1972.
____________________________________________________________________________________________
(   ) ui  ui  0. (3.12)

Deci fluctuaţiile u i au medii nule şi nu u i ca în medierea clasică.
Avantajele acestui mod de mediere este că o serie de termeni ce intervin în
ecuaţia de continuitate mediată se scriu mai simplu. De exemplu, ecuaţia de
continuitate păstrează forma:
 
 (  u~i )  0 (3.13)
t xi
iar, termenii de forma  uiu j din ecuaţiile de impuls mediate în incompresibil se
scriu sub forma uiu j în compresibil.
3.1.4 Media spaţio-temporală
În cazul unei mişcări plane în medie, este comodă o mediere în direcţia Z,

transversală mişcării:
zZ / 2
Z 1
a  lim
z  Z  a( x, y, z, t ) dz . (3.14)
z Z / 2
În general, o medie se poate defini prin:

a ( xi , t )   a ( xi , t ) G ( xi  xi , t  t ) dxi dt  , (3.15)
unde integrala se efectuează pe un domeniu spaţio-temporal care înconjoară
punctul ( xi , t ) considerat. Funcţia strict pozitivă G se numeşte filtru şi are
proprietatea:
 G( xi , t ) dxi dt   1 . (3.16)

O asemenea mediere este utilizată în anumite tehnici de simulare a structurilor
mari şi a interacţiunilor cu alte structuri de dimensiuni mai reduse.
3.2 Fluctuaţii şi corelaţii
Am arătat, (3.10), că media produsului fluctuaţiilor este diferită de zero.

Limitându-ne, pentru simplificare, la media temporală clasică, vom avea:
u i 2  0, u iu j  0, u iu j u k  0 (3.17)
ca şi produse în care apar şi alte variabile  p, , T , etc. .

____________________________________________________________________________________________
Un prim parametru ce se poate defini cu asemenea mărimi este gradul de

turbulenţă:
1 1 1 1 2
T*  uiui  (u1  u22  u32 ) , (3.18)
U 3 U 3
unde U este o valoare caracteristică a vitezei. De exemplu, pentru un curent
uniform se ia U  U  . Gradul de turbulenţă este o mărime utilă pentru aprecierea
cantitativă a intensităţii activităţii turbulente. Mărimea parametrului T * depinde de
fluctuaţii, dar şi de modul de definire a vitezei U. Astfel, în cazul turbulenţei
provocate de o grilă, U se va lua astfel încât T *  1 . În stratul limită de lângă
peretele unui canal sau unei conducte T *  0,1 , dacă prin U se înţelege viteza
medie de curgere. În schimb, într-un jet sau în dâra din avalul unui corp valorile lui
T * pot fi mult mai mari.
Gradul de turbulenţă este o noţiune utilă şi în aviaţie. Astfel, într-un tunel
aerodinamic obişnuit, cu circuit închis, gradul de turbulenţă este destul de mare,
T *  0,01 , fapt ce alterează mult rezultatele obţinute pe machete (se întârzie
desprinderea stratului limită faţă de cazul real). De aceea, s-au realizat instalaţii
denumite de „mică turbulenţă”, unde gradul de turbulenţă ajunge la un ordin de
mărime mai redus (până la cca. T *  0,002 ). În zborul avioanelor în atmosferă,
gradul de turbulenţă poate atinge valori chiar mai mici în stratosferă, dar şi valori
mari la traversarea unor zone de furtună, dar chiar şi în condiţii aparent liniştite
(aşa numita „turbulenţă de cer senin”).
Un alt parametru care poate caracteriza în egală măsură intensitatea
activităţii turbulente este energia cinetică medie a fluctuaţiilor pe unitatea de masă:
1
(u1 2  u 2 2  u 3 2 ), pentru regim compresibil;
 2
k 
 1 (u1 2  u 22  u 3 2 ), pentru regim incompresibil. (3.19)
 2
Existenţa unor termeni de tipul () introduce, după cum se va vedea, mari

dificultăţi, deoarece apar necunoscute suplimentare în ecuaţiile care descriu
mişcarea fluidului. Pentru acest motiv, multe studii care căutau elucidarea
mecanismelor mişcărilor turbulente s-au limitat la mişcări foarte simple, uneori
într-atât de simple, încât nu pot avea aplicaţii directe (un exemplu este turbulenţa
provocată de o grilă). În aceste condiţii, se pot face o serie de simplificări
suplimentare; de exemplu, în cazul unei turbulenţe omogene şi izotrope,
u1 2  u 2 2  u 3 2 etc. Utilitatea practică a acestor situaţii constă în faptul că datele
experimentale au arătat că există o izotropie locală, respectiv mecanismul
turbulenţei la scară mică pare a fi un fenomen ce ar putea fi descris prin modele sau
legi unice (universale), indiferent de structura mişcării la scară mare.
____________________________________________________________________________________________
Mărimile de tipul ui 2 , u iu j etc., pot fi generalizate sub forma corelaţiilor
de ordinul al doilea. Fie astfel fluctuaţiile s1 , s 2 măsurate în două puncte diferite
ale spaţiului ( x1 , x 2 ) şi la două momente de timp diferite (t1 , t 2 ) . Prin definiţie,
valoarea medie a produsului s1 ( x1 , t1 ) s 2 ( x 2 , t 2 ) se numeşte funcţie de corelaţie,
sau mai scurt corelaţie (de ordinul doi). Valoarea adimensională:
s1 ( x1 , t1 ) s 2 ( x 2 , t 2 )
r1, 2  (3.20)
2 2
s1 ( x1 , t1 ) s 2 ( x1 , t1 )
se numeşte coeficient de corelaţie. Este uşor de văzut că r1, 2  1 . De exemplu,

r1, 2  1 când s1  s 2 , respectiv când t1  t 2 , x1  x 2 , iar cele două semnale
măsoară aceeaşi proprietate). Valoarea r1, 2  0 se obţine când nu există nici o
legătură, inclusiv statistică, între cele două semnale.
Prin particularizarea relaţiei (3.20) se pot defini diferite tipuri de corelaţii
care apar în aplicaţii, ca de exemplu:
corelaţii punctuale, când cele două semnale sunt generate în acelaşi punct
din spaţiu ( x1  x 2 ) şi în acelaşi moment de timp ( t1  t 2 );
– autocorelaţii, când acelaşi semnal ( s1  s 2 ) se măsoară în acelaşi punct
( x1  x 2 ), dar la timpi diferiţi cu o valoare   t 2  t1 ;
– corelaţii temporale, când două semnale diferite se măsoară în acelaşi
punct din spaţiu, dar la timpi diferiţi, cu un decalaj  . Cazul precedent al
autocorelaţiilor este un caz particular al corelaţiilor temporale (acelaşi semnal);
– corelaţii spaţiale, când măsurătorile se efectuează în acelaşi moment, dar
în două puncte diferite ale spaţiului, distanţa dintre ele fiind ξ  x2  x1 ;
corelaţiile spaţiale, ca şi cele temporale, se pot evident referi la acelaşi semnal
(autocorelaţii spaţiale);
– corelaţii Lagrangeene, definite drept corelaţii spaţio-temporale, astfel
încât se măsoară evoluţiile aceloraşi particule de fluid la intervale de timp 
diferite. Prin opoziţie, autocorelaţiile, definite mai înainte, se mai numesc corelaţii
euleriene, deoarece urmăresc, în acelaşi punct, vitezele unor particule diferite.
Consideraţii asemănătoare se pot efectua şi pentru corelaţii de ordin
superior, de pildă pentru corelaţii de ordinul al treilea. Ca un exemplu, ansamblul
corelaţiilor de ordinul doi ale componentelor u i , u j ale vitezei formează un tensor
simetric de ordinul doi. Se va arăta că acesta reprezintă transferul de impuls al
fluctuaţiilor, manifestându-se sub forma unor tensiuni,  uiu j , denumite tensiuni
turbulente. Relaţia de definiţie (3.20) permite şi precizarea unor noţiuni legate de
scări de turbulenţă, mai corect a unor scări limită, denumite microscară şi,
respectiv, macroscară. Să considerăm, de exemplu, o autocorelaţie definită ca:
____________________________________________________________________________________________
t 0 T
1
u (t )u (t  ) 
T  u (t ) u (t  ) dt , (3.21)
t0
respectiv:
u (t )u (t  )
r11 ( )  , (3.22)
u  2 (t )
cu r11 (0)  1 . Datele experimentale (Fig. 3.2) arată o distribuţie r11 (  ) apropiată de
clopotul lui Gauss. În legătură cu distribuţia din Fig. 3.2 se pot defini două scări.
Astfel, macroscara, tˆM , dă persistenţa. corelaţiei:

tˆM   r11 ( ) d , (3.23)
0
respectiv o mărime legată de suprafaţa de sub curba r11 (  ) .
Fig. 3.2 Coeficientul de corelaţie r1,1  .
Dacă procesul de mediere se face tot în timp, ca în relaţia (3.21), timpul de mediere
T se poate defini acum mai precis, şi anume T  tˆM , pentru ca valoarea medie să
nu depindă de T.
Microscara, tˆm , este legată de raza de curbură a curbei r11 (  ) la valori 
1
mici . Definiţia obişnuită ale microscării tˆm se dă ca fiind abscisa punctului de
intersecţie a parabolei osculatoare cu vârful în r11 (0)  1 .
1
În realitate, la valori t * foarte mici ( t *  0 ) curba R (t * ) trebuie să fie aplatisată, deoarece cele mai
mici vârtejuri generate au dimensiuni finite. Această aplatisare se întinde însă pe o regiune într-atât de
redusă, încât adesea nici nu poate fi sesizata experimental şi ca atare, nu afectează definiţia
microscării t m .
____________________________________________________________________________________________
Fig. 3.3 Coeficientul de corelaţie spaţială în funcţie de decalajul spaţial în cele trei direcţii în
sensul curgerii, perpendicular, respectiv transversal, pe direcţia stratului limită de grosime 
3.3 Coeficienţii de corelaţie în stratul limită
Să considerăm o corelaţie spaţială când acelaşi semnal se măsoară în

acelaşi moment de timp, dar în două puncte diferite, decalate între ele cu o distanţă
ξ , pe o anumită direcţie ( 1 ,  2 , sau respectiv  3 ). Fie r11 coeficientul de
corelaţie (3.20). Datele experimentale pentru stratul limită (Grant, 1958) arată că
aceşti coeficienţi de corelaţie au o comportare asemănătoare pe cele trei direcţii
spaţiale (Fig. 3.3), dar cu anumite diferenţe. Astfel, r11 (1 ,0,0) se anulează când
 1 ~  , ceea ce arată că gradul de corelaţie longitudinală se întinde pe o lungime
de ordinul grosimii stratului limită. Pe direcţia normală la stratul limită r11 (0,  2 ,0)
se anulează mai repede decât r11 (1 ,0,0) , dar pe o distanţă tot comparabilă cu
grosimea stratului limită. Coeficientul de corelaţie în direcţia transversală planului
mişcării, r11 (0,0,  3 ) se anulează foarte repede şi este negativ pe o zonă
importantă, fapt dictat de omogenitatea mişcării în direcţia x3 , (sau z):

 r11 (0,0,  3 ) d 3  0 . (3.24)


Deci, dacă există o zonă cu r11 (0,0,  3 ) pozitiv, trebuie să existe şi o zonă negativă,
pentru ca integrala (3.24) să fie nulă. Este de observat că se poate utiliza r11 ( 1 ,0,0)
pentru definirea unei scări integrale:
____________________________________________________________________________________________
1   r11 ( 1 ,0,0) d1 , (3.25)
care dă o idee asupra distanţei pe care fluctuaţiile vitezei rămân bine corelate.
Experimental se constată că:
1 /   0,2 . (3.26)
Anumite informaţii asupra istoriei turbulenţei (evoluţia în timp) se pot obţine
considerând corelaţii spaţio-temporale de forma r11 ( 1 ,0,0,  ). Din datele
experimentale prezentate în Fig. 3.5, se constată că r11 tinde către zero pentru
valori τ mari. În schimb, există un maxim pentru un anumit decalaj temporal  m ,
existând experimental o relaţie de forma:
 1
 0,8U , (3.27)
m
unde U este viteza de convecţie (transport) a mişcării turbulente.
Bazat pe această observaţie, G. Taylor a făcut ipoteza unei legături între corelaţiile
spaţiale şi cele temporale, respectiv a presupus că valorile vitezelor satisfac relaţii
de forma:
u ( x 0 , t )  u ( x, t 0 ) , x  x 0  U (t  t 0 ) . (3.28)
Apare deci posibilitatea acceptării unei legături între autocorelaţie şi o corelaţie
spaţială de forma:
r11 (0,0,0, )  r11 ( 1 ,0,0,0) , (3.29)
dacă:
 
 1 U ,    1 . (3.30)
 U
Ipoteza lui G. Taylor este bine verificată experimental în cazul unei

turbulenţe omogene (turbulenţă de grilă), dar mai puţin în cazul stratului limită. De
altfel, se constată (Fig. 3.4) că timpul optim corespunde unei valori r11 inferioară
unităţii. Totul se petrece ca şi cum ar apare o „pierdere de memorie” a turbulenţei.
Într-adevăr, în stratul limită şi în general în curgerile de forfecare, apare o
producţie continuă de turbulenţă ce joacă rol de „zgomot” faţă de turbulenţa
transportată prin convecţie, această producţie fiind mai mare în zonele în care
gradientul de viteză este mai important. În orice caz, ipoteza lui Taylor este utilă
pentru a face corespondenţa între corelaţiile temporale şi cele spaţiale, sau, între
microscări şi/sau macroscări (3.23).
____________________________________________________________________________________________
Fig. 3.4. Coeficientul de corelaţie r11 în funcţie de decalajul de timp τ , pentru diferite decalaje
longitudinale  1 ( 1  0 , autocorelaţie).
Examinarea datelor experimentale pe normala la stratul limită,

r11 (0,  2 ,0, ) , arată că mişcarea medie impune o anizotropie fluctuaţiilor
turbulente, proprietate care nu ar putea fi posibilă dacă nu ar exista o regenerare
continuă a turbulenţei, din cauza gradientului vitezei medii. Într-adevăr, cele două
situaţii sunt reprezentate în Fig. 3.5. Cazul  2  0 , înseamnă că punctul de
măsurare B este situat între perete şi punctul de măsurare A; se constată că apar
corelaţii mai importante (punct de maxim) pentru   0 , ca în Fig. 3.5b. Invers,
dacă  2  0 , x2 B  x2 A , atunci apar corelaţii cu punctul de maxim pentru   0 .
Deci partea inferioară a mişcării pare a fi în întârziere faţă de cea superioară, de
unde efectul de anizotropie menţionat.
Fig. 3.5. Coeficientul de corelaţie r11 (0, 2 ,0, ) pentru  2  0 şi  2  0 .

____________________________________________________________________________________________
3.4 Alte proprietăți statistice
Densitatea de probabilitate, numită uneori şi funcţia distribuţie de

probabilitate, a unei variabile aleatoare descrie probabilitatea (frecvenţa) de
realizarea a unei valori date a variabilei din domeniul său de variaţie. Mai precis,
dacă a este o variabilă aleatoare, atunci funcţia densitate de probabilitate P(a)
reprezintă probabilitatea ca valoarea variabilei să fie în intervalul ( a, a  a ).
Densitatea de probabilitate îndeplineşte condiţiile următoare:
0  P(a )  1 ; (3.31a)

 P(a )da  1 . (3.31b)


Folosind densitatea de probabilitate ca o funcţie de pondere, în studiul turbulenţei
se definesc o serie de mărimi numite momente, cum ar fi momentul de ordinul întâi
(media):

a   aP(a)da , (3.32)

sau momentul de ordinul de ordinul al doilea (sau ecartul tipic):

2   a  P(a )da ,
2
(3.33)

în care a   a  a reprezintă fluctuaţia. În principiu, o funcţie aleatoare ar putea fi
caracterizată complet dacă momentele de orice ordin ar fi cunoscute (există în
prezent modele de turbulenţă bazate pe această idee1). De remarcat că metodele
bazate pe funcţia densitatea de probabilitate transformă problema determinării
variabilei aleatoare în problema determinării densităţii de probabilitate.
Netezirea (sau aplatizarea) unei variabile aleatoare, F (a ) este definită de:
a4
F (a )  2
, (3.34)
a2
în care . reprezintă oricare operator de mediere dar, de regulă, se preferă
medierea temporală. De asemenea se poate defini netezirea şi pe baza funcţiei
densitate de probabilitate ca fiind raportul momentului de ordinul la patrulea la
pătratul momentului de ordinul al doilea.
Parametrul F (a ) poate fi interpretat ca o măsură a abaterii variabilei a de
la distribuţie Gaussiană: cu cât valorile lui F sunt mai mari, cu atât variaţia funcţiei
a este mai abruptă decât cea a distribuţiei Gauss (şi invers). Deoarece pentru
distribuţia Gaussiană F ( a )  3 , se introduce un alt parametru, numit Kurtosis,
K (a ) , definit de:
1
S. Pope. Pdf methods for turbulent reactive flows, Prog. Energy Combust. Sci. ,11,119-192, 1985.
____________________________________________________________________________________________
K (a )  F (a )  3 . (3.35)
1
H. Tennekes şi J.L. Lumley arată că F (a ) are valori mari dacă funcţia
densitate de probabilitate tinde asimptotic către zero (pentru   ) mai lent decât
distribuţia Gauss. Aceste condiţii apar când seria temporală a unei funcţii conţine
un număr însemnat de „vârfuri ascuţite” .
Asimetria unei variabile aleatoare, S (a ) , este definită de:
a3
S (a )  3/ 2
, (3.36)
a2
reprezintă o măsură a asimetriei faţă de o valoare medie (de obicei zero în
contextul turbulenţei). Valorile parametrului S pot fi pozitive sau negative. Dacă
funcţia densitate de probabilitate este simetrică, ca în cazul distribuţiei Gauss,
S ( a )  0 . De asemenea semnul parametrului S poate fi determinat şi din seriile
temporale asociate unei variabile aleatoare: dacă, de exemplu, ponderea termenilor
pozitivi este mai mare decât a celor negativi, atunci S ( a )  0 (şi invers).
3.5 Ecuaţiile mediate Reynolds
Fiind dată o funcţie arbitrară a ( t , x ) pentru care că media temporală a ( x )

definită de relaţia (3.5):
t ' T
1
a  lim
T  T  a (t ) dt , (3.37)
t'
se poate introduce descompunerea Reynolds:

a (t , x )  a ( x )  a (t , x ) , (3.38)
în care a (t , x ) este
fluctuaţia (Fig. 3.6).
După cum s-a
arătat, media
fluctuaţiei este nulă,
a   0 şi a  a .
Deoarece media este
a ( x ) independentă de
timp, orice ecuaţie în
care aceasta va fi
Fig. 3.6 Descompunerea Reynolds.
1
____________________________________________________________________________________________
utilizată trebuie să fie staţionară (în medie). Totuşi, la ora actuală, media
temporală este aplicată şi în modelarea inginerească a mişcărilor nestaţionare
(modelele URANSUnsteady Reynolds Averaged Navier-Stokes Equations)
considerându-se că variabilele aleatoare implicate sunt de tip ergotic. Într-adevăr, o
pentru o variabilă ergotică, media temporală este identică cu cea statistică şi media
statistică depinde de timp ceea ce face posibilă derivarea mediei în raport cu
timpul.
Să remarcăm faptul că această justificare nu este strict corectă deoarece, după cum
arată U. Frish 1 teorema ergotică este valabilă în două situaţii: cazul mişcărilor
staţionare şi, respectiv, cazul în care intervalul de timp T   , când media
statistică devine, ea însăşi, independentă de timp.
Cea mai plauzibilă justificare pentru reţinerea derivatelor temporale ale
mediilor Reynolds se bazează pe existenţa mai multor scări de timp asociate
structurilor turbulente.
Fig. 3.7. Scări multiple pentru definirea mediilor variabile în timp
Ipoteza fundamentală în aceasta argumentare constă în admiterea a cel puţin două

scări de timp, T1 şi T2 foarte diferite, de exemplu T1  T2 . Scările T1 vor fi
asociate fluctuaţiilor turbulente, pe când scările T2 sunt caracteristice structurilor
de talie mare. Cu metodele actuale de calcul numeric structurile de dimensiune
mare pot fi calculate fără mari dificultăţi, deci este necesar a fi supuse procesului
de mediere. Dacă se consideră o scară intermediară T, cu T1  T  T2 se poate
defini o medie temporală prin:
T
1
T 0
a (t , x)  a (t , x )dt . (3.39)
Deoarece nu s-a mai consideră limita în raport cu timpul şi pentru că

T  T2 , media a va depinde de timp. De fapt medierea se referă doar la fluctuaţii
având în vedere că T  T1 , după cum apare şi din Fig. 3.7. Deşi această
formulare explică posibilitatea de a admite media temporală ca o funcţie ce depinde
1
1995.
____________________________________________________________________________________________
şi de timp, trebuie menţionat că într-o curgere turbulentă există mult mai multe
scări de timp, iar alegerea valorii lui T devine esenţială pentru obţinerea unei medii
reprezentative.
Se pot evita aceste probleme dacă se va aplica operatorul de mediere
statistică 12 . În cele ce urmează, vom simboliza cu . fie operatorul de mediere
statistică, fie operatorul de mediere temporală.
Obţinerea ecuaţiilor mediate Reynolds presupune două faze: înlocuirea în
ecuaţiile Navier-Stokes a valorilor instantanee cu descompuneri de forma (3.38),
urmată de o mediere a ecuaţiilor astfel rezultate.
3.5.1 Fluide incompresibile
Pentru fluidul incompresibil cu proprietăţi fizice constante, câmpul de

viteze şi cel de presiuni se pot determina din sistemul format din ecuaţia de
continuitate şi ecuaţiile de impuls , ambele particularizate pentru   const. ,
f i  0 şi   const. :
ui
0; (3.40a)
xi
ui  p  2 ui
 ( ui u j )    . (3.41b)
Să admitem următoarele descompuneri Reynolds:
ui  U i  ui , p  P  p  , (3.42)
în care:
ui  U i , p  P , (3.43)
iar . reprezintă un operator de mediere (statistică sau temporală). Substituind
relaţiile (3.42) în sistemul (3.40) şi având în vedere proprietăţile (3.4), se obţine:
U i ui
  0; (3.44a)
xi xi
U i ui  P p
  (U iU j  U i uj  uiU j  uiu j )     (3.44b)
t t x j xi xi
1
G. K. Batchelor, The Theory of Homogeneous Turbulence, Cambridge University Press, Cambridge,
1953.
2
J. Cousteix, Aerodynamique en fluide visqueux. Turbulence et couche limite, ENSAE, Toulouse,
France, 1988.
____________________________________________________________________________________________
  2U i  2ui 
   .
 x j x j x j x j 
 
Aplicând operatorul de mediere statistică acestor ecuaţii rezultă:
U i
 0; (3.45a)
xi
U i  P  2U i
 (U iU j  uiu j )    , (3.45b)
în care am considerat u   p   0 . Ecuaţia mediată de impuls, (3.45b) poate fi

rescrisă în forma:
U i  P 1   U i 
 (U iU j )       uiu j  , (3.46)
t x j 
xi  x j  x j 

care arată că termenii   uiuj au semnificaţia unor tensiuni, deoarece se
adiţionează cu tensiunile vâscoase medii U i / x j . Tensiunile reprezentate de
corelaţiile duble ale vitezei poartă denumirea de tensiuni turbulente sau tensiuni
aparente, sau încă tensiuni Reynolds. Ca şi tensiunea vâscoasă, tensiunea
turbulentă este o mărime tensorială (tensor de ordinul al doilea), simetric, având
reprezentarea matriceală:
   u 2   u v    u w 
t  
     v u    v 2
  v w  . (3.47)
 
  wu    wv    w2 
 
Dacă din ecuaţia de continuitate în valori instantanee (3.40a) se scade

ecuaţia în valori medii (3.45a), se obţine:
ui
 0, (3.48)
xi
care pune în evidenţa că, pentru fluidul incompresibil, fluctuaţiile vitezei reprezintă
un câmp conservativ. Ecuaţiile (3.45) poartă denumirea de ecuaţiile mediate
Reynolds.
____________________________________________________________________________________________
3.5.2 Fluide compresibile
După cum s-a arătat anterior, pentru fluidul compresibil, ecuaţiile Navier-
Stokes se scriu:
- ecuaţia de continuitate:
 
 (ui )  0 ; (3.49)
t xi
  
(ui )  (ui u j )  f i  ( ij  pij ) , i  1,2,3 ; (3.50)
t x j x j
    T 
(E )  (u j H )  f j u j  qv     kj u k  . (3.51)
t x j x j  x 
 j 
Reprezentarea tensorială a tensiunilor vâscoase este:
 u u j  2 u k
 ij   i     , (3.52)
 x j xi  3 x k ij
 
Pentru obţinerea ecuaţiilor mediate Reynolds, în cazul fluidului
compresibil vom utiliza operatorul de mediere ponderat masic1 (3.7). Se vor defini
valorile medii:
ui ~ H ~ E
u~i  , H , E , (3.53)
  
şi, respectiv, fluctuaţiile:
~ ~
ui  ui  u~i , H   H  H , E   E  E ; (3.54a)
     , p   p  p , T   T  T , (3.54b)
în care . simbolizează, în continuare, media fie media statistică, fie cea
temporală. Vom nota că   p   T   0 , dar mediile fluctuaţiilor (faţă de
media Favre) nu sunt nule şi că din relaţia (1.21) obţinem:
u i  0 , H   0 , E   0 ; (3.55a)
ui H  E 
ui   , H    , E    . (3.55b)
  
1
A.Favre, L.S.G. Kovasznay, R. Dumas, J. Gaviglio, M. Coantic, La turbulence en mecanique des
fluides, Ed. Gauthier Villars, Paris, 1976,
____________________________________________________________________________________________
Introducând descompunerile (3.54) în ecuaţiile Navier-Stokes rezultă:

    ~
  ui  ui  0 ; (3.56a)
t t xi
 ~
ui    ui   u~i u~ j  u~ jui  u~iuj  uiuj  
t t x j
~ (3.56b)
 p p   ij ij
    ;
x j x j x j x j
 ~   ~ ~
(E )  (E )  (u~ j H  u~ j H   Hu j  u jH ) 
t t x j
(3.56c)
  T T  ~ ~ 
    kj u k  kj u~k  ~kj u k  kj u k  ,
x j  x j x j 
 
unde:
~ ~ ~
~   ui  u j   2  u k  ,    ui  u j   2  u k  (3.57)
ij  x j xi  3 x k ij ij  x j xi  3 x k ij
   
După medierea (statistică sau temporală) a ecuaţiilor (3.56) se obţine:
 
 (  u~i )  0 ; (3.58a)
t xi
   p  ~
(  u~i )  (  u~i u~ j )    ( ij  ij  uiu j ) ; (3.58b)
 ~  ~   ~ ~ T 
(  E)  (  u~ j H )  ij ui  ij u~i   ij ui  u jH    
t x j 
x j  x j  (3.58c)
.
Dacă ecuaţia de continuitate mediată (3.58a) are o formă asemănătoare
ecuaţiei în valori instantanee (2.85), în ecuaţia de impuls (3.58b) apar două mărimi
tensoriale suplimentare: tensorul fluctuaţiilor tensiunilor vâscoase, ij şi, respectiv,
tensorul Reynolds  uiuj . Analiza ordinului de mărime 1 al termenilor din
ecuaţia (3.58b) arată că tensorul fluctuaţiilor tensiunii vâscoase poate fi neglijat.
De remarcat că luând media statistică a tensorului tensiunilor vâscoase,
ecuaţia (3.58b) poate fi rescrisă în forma:
   p 
(  u~i )  (  u~i u~ j )    (  ij  uiu j ) , (3.59)
în care:
ij  ~ij  ij , (3.60)
1
D. C. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, California, 1993.
____________________________________________________________________________________________
Observând că:
~ ~ 1~~ ~ ~ 1 1 1
E  e  ui ui  k , H  h  u~i u~i  k , k  uiui , (3.61)
2 2  2
ecuaţia mediată a energiei (3.58c) se poate scrie într-o formă echivalentă:
 ~  ~    T 1 
(  E)  (  u~ j H )    uiu j u~i  u j uiui  
t x j 
x j  x j 2 
 (3.62)


x j
 ~ 
ij ui  uiij .
Dacă se alege ca necunoscută entalpia mediată masic ecuaţia de mai sus devine:
 h~ ~ h~   p  p p u
  uj   u~ j  u j   ij i 
 t 
x j  t x j x j x j

(3.63)
   T 
    u jh   ,
x j  x j 

sau, alegând ca necunoscută temperatura mediată masic:
 ~  ~  p ~  p    T~  T  
(  c pT )  (  c p u~ j T )  uj       
t x j t x j x j   x j x j 

(3.64)
 p 
 (  c p T u j )  u j   ,
x j x j
unde:
u~i u    ui  uj  2  uk
   ij  ij ,  ij       . (3.65)
x j x j  x j xi  3 x k ij
 
Dacă se consideră şi fluctuaţia viscozităţii moleculare μ, se vor obţine
expresii şi mai complicate pentru ecuaţiile mediate.
3.5.3 Comentarii privind ecuaţiile mediate Reynolds
Ecuaţiile pentru valorile medii ale parametrilor sunt mult mai complicate
decât ecuaţiile Navier-Stokes pentru valorile instantanee, dar introducerea valorilor
medii conduce la o netezire a parametrilor mişcării. Valorile medii nu au o
semnificaţie fizică bine determinată, deoarece există o infinitate de valori
instantanee care realizează aceeaşi medie. Apare deci imposibilă regăsirea valorilor
instantanee (configuraţia reală a curgerii), dacă se dispune doar de valorile lor
medii.
În ecuaţiile de impuls, este prezentă divergenţa tensiunilor aparente
(turbulente), datorate transportului de impuls prin fluctuaţii turbulente. Tensiunile
Reynolds,
____________________________________________________________________________________________
 ijt   uiu j , (3.66a)

t
provin din neliniaritatea ecuaţiilor Navier-Stokes, iar tensorul Reynolds,  , este
simetric:
 ijt   tji . (3.66b)
În ecuaţia energiei, apare o difuzie termică aparentă (turbulentă). Difuzia
aparentă se poate pune sub forma q tj / x j , unde fluxul termic turbulent q tj poate
fi exprimat într-una din formele următoare:
  c p u j T  ;

t    u j H  ;
qj   (3.67)
 c p T u j ;
  u h  .
 j
Difuzia turbulentă se adiţionează la difuzia moleculară (calculată cu valorile medii)

amplificând schimbul de căldură într-o mişcare turbulentă, faţă de una laminară.
De asemenea, tot în ecuaţia energiei (3.64) apare o disipaţie turbulentă,  t
, care pune în evidenţă caracterul disipativ al mişcărilor turbulente:
ui
 t  ij . (3.68)
x j
Există însă o serie de termeni suplimentari care sunt mai dificil de

interpretat fizic, pentru că reprezintă interacţiunile complexe care se manifestă într-
o mişcare turbulentă. Astfel, putem pune în evidenţă: interacţiunea dintre câmpul
fluctuaţiilor vitezei şi câmpul fluctuaţiei presiunii, prin termenul u j p  / x j
interacţiunea dintre câmpul fluctuaţiilor şi vitezele de deformaţie, prin termenul
 ij u  / x j . Toţi aceşti termeni vor trebui modelaţi pentru a putea integra ecuaţia
energiei.
Deci, sistemul de ecuaţii Reynolds nu mai este un sistem închis, iar
soluţionarea acestuia necesită o serie de ipoteze suplimentare (modele de
turbulenţă), care vor fi prezentate ulterior.
Putem pune în evidenţă interpretări fizice importante pentru tensorul
tensiunilor vâscoase. Astfel, să observăm că ecuaţiile de impuls (3.46) pot fi scrise
sub forma:
DU i ij
  , (3.69)
Dt x j
unde am notat cu ij , i  1,2,3 tensorul tensiunilor totale:

____________________________________________________________________________________________
 ij   P ij   ij  uiu j , i  1,2,3 , (3.70)
iar derivata substanţială D . / D t este definită cu câmpul de viteze medii:
D. . .
 U j . (3.71)
Dt t x j
Relaţiile (3.69) arată că, într-un fluid, impulsul creat (sau distrus) este
distribuit în spaţiu printr-un fenomen de difuzie datorat presiunii, viscozităţii şi
turbulenţei. Aceste relaţii pot fi integrate pe un volum de control Ω oarecare şi
rezultă:
DU i ij
 Dt
d  
x j
d    ij n j d , (3.72)
  
unde am notat cu Σ frontiera domeniului, iar n este normala orientată spre interior.
Relaţia obţinută pune în evidenţă că viteza de variaţie a impulsului conţinut într-un
volum aflat în mişcarea medie este egală cu fluxul tensiunilor ce acţionează la
suprafaţa volumului. Tensiunile sunt reprezentate de presiune, tensiunile vâscoase
şi termenul  uiu j care, astfel, apare ca o tensiune aparentă.
O altă interpretare interesantă1 se obţine dacă vom media ecuaţiile Navier-

Stokes, scrise într-o formă în care să apară rotorul vitezei (vârtejul). Pentru cazul
incompresibil şi, în absenţa forţelor exterioare, această ecuaţie se scrie:
 V  V 2 
  2ω  V     p  V ,
 (3.73)
 t  2 
unde am notat cu ω vectorul vârtej (viteza instantanee de rotaţie) definit de:
1 1
ω  Ω   V . (3.74)
2 2
Mediind statistic ecuaţia (3.73), se obţine:
 V  V2  V  2
 2 ω  V     p   V  2 ω  V    . (3.75)
 t 2  2
 
În relaţia de mai sus, apare o forţă aparentă,  2 ω   V  , care reprezintă
interacţiunea dintre viteză şi vârtej: o fluctuaţie a vitezei pe o direcţie spaţială
interacţionează cu o fluctuaţie a vârtejului pe altă direcţie spaţială pentru a genera
o forţă pe cea de-a treia direcţie spaţială. Este evidenţiat în acest mod caracterul
tridimensional al mişcărilor turbulente.
1
____________________________________________________________________________________________
Se poate, de asemenea, marca rolul tensiunilor turbulente în generarea de

vârtejuri. Astfel, dacă ne vom referi, în continuare, la cazul incompresibil, să
observăm că, în formă vectorială, ecuaţia de impuls (3.46) se scrie:
 V  V 2 
  p   V    ,
t
  Ω  V    (3.76)
 t  2   
unde toate variabilele sunt mărimi medii, iar tensorul tensiunilor turbulente este dat
de relaţia (3.66a). Aplicând rotorul în (3.76), se obţine ecuaţia vârtejului mediu:
DΩ t
  (Ω )V  Ω    [  ] . (3.77)
Dt
Aceasta arată faptul că sursa de vârtejuri o poate reprezenta acţiunea tensorului
vitezelor de deformaţie (termenul Ω V ), difuzia vâscoasă a vârtejului
t
(termenul Ω ) sau variaţia tensorului tensiunilor turbulente (termenul   [  ]
). Deoarece ultimul termen este nul pentru regimul laminar de curgere, rezultă că în
t
mişcarea turbulentă există o sursă suplimentară de vârtejuri ce depinde de  . De
asemenea, într-o curgere bidimensională termenul Ω  V este nul, deoarece
vectorul Ω are o singură componentă nenulă care este ortogonală pe vectorul
viteză. În consecinţă, într-o curgere bidimensională nu există fenomenul de
„întindere” a vârtejului sub acţiunea vitezelor de deformaţie.
3.6 Ecuaţia de transport a fluctuaţiilor temperaturii
Să considerăm o curgere turbulentă incompresibilă. Dacă admitem că

proprietăţile fizice ale fluidului sunt constante cu temperatura (sau variaţiile de
temperatură sunt mici pentru ca aceste proprietăţi să poată fi considerate
constante), atunci temperatura reprezintă o mărime scalară pasivă, în sensul că nu
are nici o influenţă asupra câmpului de viteze şi presiuni. Într-adevăr, pentru
curgeri incompresibile cu viscozitate constantă, sistemul Navier-Stokes se
decuplează în două sisteme diferenţiale. Ecuaţiile de continuitate şi de impuls
formează un sistem închis, din care rezultă câmpul de viteze şi câmpul de presiuni,
care vor impune o anumită distribuţie de temperaturi, conform ecuaţiei energiei.
Într-o mişcare turbulentă, acţiunea fluctuaţiilor tridimensionale ale vitezelor,
presiunii şi temperaturii are ca rezultat mărirea capacităţii de amestec, amplificând
atât transportul de impuls cât şi cel căldură.
În mod tradiţional, determinarea câmpului de temperaturi într-o mişcare
turbulentă se face presupunând că proprietăţile de transfer termic ale fluidului sunt
impuse de câmpul turbulent de viteze, ceea ce echivalează cu asumarea unei valori
constante a numărului Prandtl turbulent, Prt ,deşi rezultatele experimentale infirmă
această ipoteză, chiar pentru curgeri foarte simple. Din acest motiv, calculul mai
exact a câmpului termic presupune renunţarea la ipoteza numărului Prandtl
____________________________________________________________________________________________
turbulent constant şi determinarea proprietăţilor de transfer pe baza unei ecuaţii de

transport a corelaţiei punctuale a fluctuaţiilor temperaturii, pe care o vom introduce
în cele ce urmează.
3.6.1 Lichide incompresibile
După cum am arătat, pentru lichide incompresibile, ecuaţia energiei, în

absenţa surselor interne de căldură, are forma (2.52):
 T     T 
 c  (u j T )    , (3.78)
  t x j  x j  x j 
   
în care c reprezintă căldura specifică a lichidului, iar  este funcţia de disipaţie:
  u
 ( ij ui )  ui ( ij )  ij i . (3.79)
x j x j x j
Admiţând descompuneri Reynolds, T  T  T  , ui  U i  ui şi aplicând
ecuaţiei (3.78) procedura de mediere, se obţine ecuaţia de transport a
temperaturilor medii:
 T      T 
 c  (U j T )      c u j T     , (3.80)
 t x j  x j  x j 
   
unde  este valoarea medie a funcţiei de disipaţie:
U i u   U U j 
   ij  ij i ,  ij   i  ,
x j x j  x j xi 

(3.81)
 u  u j 
ij   i  .
 x j xi 
 
Din diferenţa ecuaţiilor (3.78) şi (3.80) rezultă:
 T       T  
 c  (U j T )    c (u j T  u j T )    , (3.82a)
  t x j  x j x j  x j 
 
ui U i u  u 
       ij  ij  ij i  ij i . (3.82b)
Înmulţind ecuaţia (3.82a) cu fluctuaţia T  a temperaturii şi aplicând operatorul de
mediere statistică (sau temporală), se obţine ecuaţia de transport a corelaţiilor
punctuale de ordinul doi ale fluctuaţiilor temperaturii:
____________________________________________________________________________________________
   T 2    T 2      T 2  T 2 
 c   

U j

 
  
 2
   c u j
 
  t  2  x j  2  x j  x j   2 
(3.83)
T T  T 
  c u j T     T  .
Ultimul termen din membrul drept al ecuaţiei de mai sus,  T  , poate fi scris în
mod explicit.
2
 U U j    ui u j 
T   4 i   T  ui      T . (3.84)
 x j xi  x j  x j xi 
   
Paranteza din membrul stâng al ecuaţiei (3.83) reprezintă variaţia
corelaţiei punctuale T 2 conţinute într-un volum de control antrenat de viteza
medie:
  T 2    T  2  D  T  2 
  U j   , (3.85)
 t  2  x j  2  Dt  2 
iar primul termen din membrul drept are semnificaţia unui flux de difuzie prin
frontiera acestui volum de control, deoarece este de forma divergenţei mărimii
vectoriale:
  T 2  T 2
D Tj       c u j . (3.86)
x j  2  2
Difuzia corelaţiei T 2 se produce sub efectul cumulat al conducţiei moleculare şi,
respectiv, al turbulenţei. Ultimii trei termeni din membrul drept al ecuaţiei (3.83)
au semnificaţia unei surse distribuite în interiorul volumului de control ce se
deplasează cu viteza medie:
T T  T 
S T   c u j T    T  . (3.87)
De remarcat faptul că mărimea:
T  T 
t   (3.88)
x j x j
este eminamente pozitivă având semnificaţia unei disipaţii turbulente pe unitatea
de timp pentru autocorelaţia punctuală T 2 .
3.6.2 Gaze perfecte incompresibile
Dacă din ecuaţia energiei, particularizată pentru gazul perfect

incompresibil şi în care neglijăm sursele interne de căldură:
____________________________________________________________________________________________
    p p  T
 ( c p T )  (c p u jT )   uj  ( ), (3.89)
 t x j 
  t x j x j x j
se scade ecuaţia mediată a energiei (3.64), particularizată la situaţia menţionată:
   P P p 
 ( c p T )  ( c pU j T )   U j  u j 
 t x j 
  t x j x j
(3.90)
  T 
    c p T u j    ,
x j  x j 
se obţine:
DT  T  Dp  P 
c p  c p u j  ( c p u j T )   u j  ( p u j ) 
Dt x j x j Dt x j x j
(3.91)
   T  

  
(p uj)   
 c p T u j  
x j x j  x j 

în care operatorul de derivare substanţială este definit cu viteza medie. Înmulţind
această ecuaţie cu fluctuaţia T  a temperaturii şi aplicând operatorul de mediere,
rezultă ecuaţia de transport a corelaţiilor punctuale ale fluctuaţiilor temperaturii
pentru gazul perfect incompresibil:
D  T  
2
 T P  Dp  T 
c p   ujT   c p   T  puj 
Dt  2  
  x  x 
j  D t x j
  j
(3.92)
 u j T 2 
    T  
2
T  T 
   p u j T   c p    x x   T  .
x j  x j  2  2
   
j j
Din ecuaţia de mai sus putem identifica termenul sursă:

Dp  T P  T  T  T  (3.93)
ST  T   ujT   c p   puj   T 
Dt  x j x j  x j x j x j

şi, respectiv, termenul de difuzie:
  T  
2
u j T 2
T
D   p u j T   c p . (3.94)
x j  2  2
 
În consecinţă, în cazul gazului perfect incompresibil ecuaţia de transport a
corelaţiei punctuale a fluctuaţiilor temperaturii este mai complicată decât în cazul
lichidului incompresibil, datorită prezenţei termenilor ce conţin presiunea. Aceştia
conţin corelaţii complexe atât de ordinul al doilea, cât şi de ordinul al treilea care
sunt dificil de modelat fizic şi matematic.
4 ECUAŢIILE ENERGIEI CINETICE
Am arătat anterior că modalitatea cea mai frecventă şi cea mai utilă, din
punct de vedere practic, de abordare a mişcărilor turbulente are la bază
descompunerea valorilor instantanee ale parametrilor mişcării în suma dintre o
valoare medie şi o valoare fluctuantă. Este evident că cele două mărimi nu sunt
independente (valorile instantanee satisfac ecuaţiile Navier-Stokes), iar descrierea
unei curgeri turbulente va necesita determinarea relaţiei dintre acestea. De remarcat
faptul că informaţii asupra schimbului de impuls dintre mişcarea medie şi cea
fluctuantă nu se pot obţine din ecuaţiile cantităţii de mişcare, deoarece media
impulsului mişcării fluctuante este nulă. De asemenea, în urma medierii ecuaţiei
energiei apar termeni ce conţin corelaţii complexe între viteze, temperaturi şi
densităţi, dificil de interpretat şi modelat matematic.
Deoarece apariţia şi dezvoltarea structurilor turbulente se produc pe baza
fenomenului de cascadă energetică apare utilă şi necesară analiza transportului de
energie cinetică atât în mişcarea medie, cât şi în cea fluctuantă.
4.1 Ecuaţia energiei cinetice medii
Dacă ecuaţia mediate de impuls:
   p 
(  u~i )  (  u~i u~ j )    ( ij  uiu j ) , (4.1)
(în care . reprezintă operatorul de mediere statistică, iar u~i media ponderată
masic), va fi înmulţită cu viteza medie u~ , după care se vor însuma peste cele trei
i
valori ale indicelui i, se obţine:
 u~ u~  u~ u~  p ~ 
(  i i ) (  i i u~ j )  u~i  ui (  ij  uiu j ) . (4.2)
t 2 x j 2 xi x j
Introducând energia cinetică a mişcării medii pe unitatea de masă:
u~i u~i 1 ui ui

K  2
, (4.3)
2 2 
relaţia (4.2) devine:
____________________________________________________________________________________________
   ~
(  K)  (  u~j K )  [ui ( p ij  ij  uiuj )] 
t x j x j
(4.4)
u~
 ( p ij  ij  uiuj ) i ,
x j
sau notând P  p , U i  ui :
u~i
t
DK P ~ ij 
  u~i  ui   ij  ( ij u~i ) (4.5a)
Dt xi x j x j x j
2 U k 1  U U j 
 ijt   uiu j ,  ij  2Sij   ij , S ij   i  , (4.5b)
3 xk 2  x j xi 
în care am introdus derivata substanţială, şi am avut în vedere ecuaţia de
continuitate în valori instantanee:
ui
0; (4.6)
xi
Relaţiile (4.3)(4.5a) pot fi particularizate pentru fluidul incompresibil,
luând densitatea constantă (     const. ) şi înlocuind mediile ponderate masic
cu medii statistice (notate cu majuscule). Astfel, energia cinetică medie:
ui ui U iU i
K  , (4.7)
2 2
va satisface ecuaţia de transport:
DK 
  [2S ijU i  tijU i  PU i  ij )]  2S ij S ij  tij S ij ; (4.8a)
Dt x j
 ijt   uiu j ,  ij  2S ij , (4.8b)
în care s-au avut în vedere ecuaţia de continuitate mediată:

U i
 0; (4.9)
xi
Termenul din membrul stâng al ecuaţiilor (4.4) şi (4.8) reprezintă transportul de
energie cinetică medie prin convecţie cu viteza medie; primul termen din membrul
drept corespunde unui fenomen de difuzie, iar următorii termeni din membrul drept
au semnificaţie unei surse de energie cinetică medie.
Sursa de energie cinetică medie, S K , este generată de interacţiunea dintre
tensorul tensiunilor totale medii şi tensorul vitezelor de deformaţie medii:
Ecuaţiile energiei cinetice 69
____________________________________________________________________________________________
 u~i
 ( P ij  2S ij  ij )
t
, pentru fluidul compresibil;
S 
K
x j (4.10)
  ( 2S ij  tij ) S ij , pentru fluidul incompresibil,

care se poate scrie în forma:
S K    ij S ii , (4.11)
unde ij reprezintă tensiunile totale (mediate):
 2 U k
 Pij  2S ij    ij   ijt , pentru fluidul compresibil;
ij   3 x k (4.12)
2S ij   ijt , pentru fluidul incompresibil.

În fluidul incompresibil, presiunea nu are nici o contribuţie la producerea
sau la consumarea de energie cinetică, pe când în cel compresibil, puterea de
dilatare volumetrică medie, Pu~i / xi , contribuie la creşterea (sau micşorarea)
energiei cinetice medii. Acest termen poate fi considerat ca reprezentând un
transfer de energie între energia internă medie şi energia cinetică medie. Într-
adevăr, dacă vom compara ecuaţia entalpiei medii:
 h~ ~ h~   p  p p u
  uj   u~ j  u j   ij i 
 t x   t  x x xj
 j  j j
(4.13)
   T 
    u jh   ,
x j  x j 

sau:
~
 ~  ~  p ~  p    T  T   
(  c pT )  (  c p u~ jT )   uj     
t x j t x j x j   x j x j  
(4.14)
 p 
 (  c p T u j )  u j   ,
x j x j
unde:
u~i u   u  u j  2  uk
   ij  ij ,  ij   i
    ij . (4.15)
x j x j  x j x i  3 x k
 
cu ecuaţia de transport (4.4) vom constata că produsul u~i P / xi apare în ambele
ecuaţii, dar cu semne diferite; în schimb, în ecuaţia energiei totale medii:
 ~  ~    T 1 
(  E)  (  u~ j H )    uiu j u~i  u j uiui  (4.16)
t x j 
x j  x j 2 

____________________________________________________________________________________________


x j
ij u~i  uiij . 
acest termen dispare.
Termenul   ij u~i / xi din ecuaţia (4.4) fiind întotdeauna negativ, reprezintă
energia cinetică (pe unitatea de timp) disipată ireversibil în căldură, ca efect al
vâscozităţii moleculare a fluidului. El se regăseşte în funcţia de disipaţie (4.15) şi
contribuie la creşterea energiei interne.
Ultimul termen din relaţia (4.8a),   ijt u~i / xi , reprezintă un termen de
interacţiune între mişcarea medie şi cea fluctuantă, punând în evidenţă efectul
tensiunilor aparente în bilanţul de energie cinetică medie. În general, acest termen
este negativ, mişcarea fluctuantă contribuind la diminuarea energiei cinetice a
mişcării medii. Există însă şi situaţii când mişcarea fluctuantă alimentează
energetic mişcarea medie. Vom vedea ulterior că acest termen se regăseşte, cu
semn schimbat, în ecuaţia energiei cinetice a fluctuaţiilor turbulente, ceea ce
conduce la concluzia că el reprezintă energia cinetică transferată între mişcarea
medie către cea fluctuantă.
Difuzia energiei cinetice medii este reprezentată de divergenţa vectorului:
D Kj  u~i (  P ij   ij  uiu j )  u~i  ij , (4.17)
care arată că redistribuirea energiei cinetice în interiorul fluidului se face sub

efectul interacţiunii dintre câmpul de viteze medii şi câmpurile de presiuni, tensiuni
vâscoase şi, respectiv turbulente.
Cu aceste notaţii, ecuaţia energiei cinetice medii, de exemplu pentru fluidul
incompresibil, (4.8a) se poate reprezenta în forma:
DK 
  ij Sij  (U i ij ) . (4.18)
Dt x j
Să integrăm această ecuaţie pe un domeniu fluid Ω , mărginit de suprafaţa Σ (cu n

normala orientată spre exterior) şi să aplicăm teorema divergenţei pentru integrarea
termenului de difuzie. Vom obţine ecuaţia globală:
DK
  Dt d   ij Sij d   U i ij n j d . (4.19)
  
Termenul din membrul stâng reprezintă rata de variaţie a energiei cinetice

medii a domeniului fluid Ω . Primul termen din membrul drept, fiind reprezentat de
o integrală pe volum capătă semnificaţia unei puteri interioare, numită şi putere de
deformaţie. Al doilea termen din membrul drept, fiind dat de o integrala pe
____________________________________________________________________________________________
interfaţa dintre domeniul considerat Ω şi mediu, poartă denumirea şi de putere

exterioară.
Am arătat anterior că acest termen (de difuzie) conduce la redistribuirea
energiei cinetice în fluid, iar, în general, contribuţia lui la producerea şi disiparea
energiei cinetice este mult mai mică decât cea a puterii interioare. Într-adevăr,
integrala pe suprafaţa Σ este nulă dacă viteza fluidului este nulă (frontiere solide
sau volum material), dacă produsul U i ij n j este nul sau dacă termenul U i ij este
constant.
Există însă situaţii în care puterea exterioară nu mai poate fi considerată mică în
raport cu cea interioară, cum ar fi cazul mişcărilor turbulente de forfecare pură,
staţionare în medie. Să considerăm, de exemplu, o mişcare incompresibilă
bidimensională de tip Couette. În planul mişcării, (x,y), cu axa x în lungul pereţilor,
componentele vitezei medii vor fi U  U ( y ) , V  0 , iar presiunea şi densitatea
sunt contante. De remarcat faptul că deşi mişcarea este bidimensională în medie,
fluctuaţiile vitezei rămân tridimensionale. Ecuaţia mediată de impuls (3.15), în
lungul direcţiei x, devine:
 U
0 (  xy   uv ),  xy   , (4.20)
y y
având condiţiile la limită de aderenţă a fluidului la suprafaţa pereţilor:
U (0)  V0 , U ( h )  0,   u ' v ' 0. (4.21)

y  0, h
Ecuaţia (4.20) arată că, în orice punct de pe înălţimea canalului, suma dintre
tensiunea de frecare,  xy   U / y şi tensiunea turbulentă  txy   u v  este
constantă şi egală cu tensiunea de frecare la perete:
U
 xy   u ' v '   w  const.,  w   . (4.22)
y y  0, h
Particularizând, corespunzător, ecuaţia (4.8) rezultă:
 U
0 [U (  xy   u v )]  (  xy   u v ) , (4.23)
y y
care reprezintă o identitate  w U / y   w U / y , ţinând seama de (4.22). Totuşi
relaţia (4.23) pune în evidenţă faptul că puterea interioară de deformaţie,
 (  xy   u v  )U / y    w U / y (care reprezintă energia cinetică disipată prin
efectul frecării) este compensată exact de către puterea exterioară,
[U (  xy   u v  )] / y , prin efectul difuziei. În consecinţă, puterea exterioară nu
____________________________________________________________________________________________
mai este neglijabilă în raport cu cea interioară, ea având o contribuţie esenţială în

menţinerea energiei cinetice medii constante.
4.2 Ecuaţia energiei cinetice turbulente
Ecuaţia de transport a energiei cinetice a fluctuaţiilor turbulente, k:

 1
 2  uiui , pentru fluidul compresibil;
k (4.24)
 1 u u  , pentru fluidul incompresibil,
 2 i i
se poate obţine dacă în ecuaţia de transport a energiei cinetice instantanee, mediată
statistic sau temporal, vom substitui ecuaţia de transport a energiei cinetice medii.
Astfel, ecuaţia energiei cinetice instantanee în notaţii tensoriale, se scrie:
D uu  p ij p u 
  i i ui  ui  ui  ij i  (ui ij ) . (4.25)
Dt  2  xi x j xi x j x j
Având în vedere că:
D  ui ui  D D u~ j ~ 
    (  K)  (  k)   k  ui uiu j 
Dt  2  Dt Dt x j x j
(4.26a)
u~i   uiuiuj 
 uiuj   ;
x j x j  2 

ui u~i u 
 ij   ij   ij i ; (4.26b)
p  p p   p ~  p
ui  u~i  ui  ui  ui ; (4.26c)
xi xi xi xi xi
ui  ij  u~i  ij  ui ij , (4.26d)

după medierea ecuaţiei (4.25) obţinem:
____________________________________________________________________________________________
DK D (  k ) u~ j ~  uiu j u~i   uiuiu j

   k  ui  uiu j  
Dt Dt x j x j x j x j  2

(4.27)
u~i
 u~i
 p
xi
 ui
p
xi
 ui
 p
xi
 ij
x j
u 
 ij i 
x j
 ~
x j

ui  ij  uiij
Scăzând din ecuaţia de mai sus, ecuaţia de transport a energiei cinetice medii (4.4)
obţinem ecuaţia de transport a energiei cinetice turbulente pentru cazul
compresibil:
D(  k ) u~ j u~i u  u   p
 k  uiu j   ij i  p  i  ui 
Dt x j x j x j xi xi
(4.28)
  uiuiu j 
   ui ij  p ui ij  ,
x j  2 

sau:
~

  k     ku~ j  p ui  ui  p  uiuj ui 
 
t x j xi xi x j
(4.29)
ui   uiuiuj 
 ij    uiij  puiij  .
x j x j  2 

Ecuaţia de mai sus poate fi particularizată pentru cazul fluidelor
incompresibile (   const. ) dacă se înlocuiesc mediile ponderate masic cu cele
statistice (sau temporale):
Dk   u uu 
   uiu j S ij  2 sij sij    pu   2 u s   i i j  , (4.30)
Dt x j  j i ij
2 
 
1  U i U j    u  
S ij    , sij  1  ui  j . (4.31)
2  x j xi 
 2  x j xi 

în care s-a avut în vedere că u i / xi  0 precum şi ecuaţia de continuitate (3.45).
Această ecuaţie arată că rata de variaţie a energiei cinetice turbulente
conţinută într-un volum de control antrenat de mişcarea medie este egală cu suma
dintre: a) puterea de deformaţie a tensiunilor aparente; b) puterea disipată de
fluctuaţii prin efectul viscozităţii; c) puterea transportată prin difuzie sub acţiunea
presiunii, viscozităţii şi turbulenţei.
Observaţii. 1. Referindu-ne la ecuaţia pentru fluidul incompresibil (4.30),
putem identifica sursa de energie cinetică turbulentă:
____________________________________________________________________________________________
S k   uiu j S ij   . (4.32)
Termenul   uiu j S ij   ijt S ij , reprezentând puterea de deformaţie a tensiunilor

Reynolds, apare, cu semn schimbat, şi în ecuaţia de transport a energiei cinetice
medii (4.8). Aşadar el reprezintă un transfer de putere între mişcarea medie şi cea
fluctuantă, dar nu modifică energia cinetică totală K+k, (4.27). După cum deja am
menţionat, transferul de energie se face de la mişcarea medie către cea fluctuantă,
dar există situaţii în care mişcarea fluctuantă alimentează energetic mişcarea
medie. Acest termen pune în evidenţă că sursa principală a energiei cinetice
turbulente o constituie viteza de forfecare, care impune şi scara de timp a
turbulenţei.
Prin definiţie rata disipaţiei turbulente pe unitatea de masă, ε , este :
  2  sij sij . (4.33)
Termenul:
 2 sij sij   (4.34)
reprezintă rata energiei cinetice turbulente disipată ireversibil în căldură datorită

acţiunii viscozităţii moleculare constituindu-se într-o sursă pozitivă pentru energia
internă (al doilea termen din membrul drept al funcţiei de disipaţie (4.15)).
2. Al treilea termen din membrul drept al relaţiei (4.30) apare sub forma
divergenţei vectorului:
uiuiu j
D kj   p u j  2 uisij   , (4.35)
2
şi reprezintă un flux de energie turbulentă. Dacă integrăm ecuaţia (4.30) pe un
volum Ω , mărginit de suprafaţa Σ , rezultă:
Dk
  Dt d   S d   D j n jd .
k k
(4.36)
  
De remarcat că integrala pe suprafaţa Σ este nulă dacă produsul D kj n j e nul pe Σ ,

cum este cazul suprafeţelor solide, pe care fluctuaţiile vitezei se anulează. De
asemenea, în cazul turbulenţei omogene, deoarece D kj  const. , valoarea integralei
pe orice suprafaţă închisă este nulă. Ca şi în cazul energiei cinetice medii, termenul
de difuzie acţionează în sensul redistribuirii energiei turbulente în domeniul fluid,
fără a contribui esenţial la producerea sau distrugerea acesteia.
3. Pentru fluide compresibile sursa de energie cinetică turbulentă este:
____________________________________________________________________________________________
u~i u  u~ j u  P
S k   uiu j   ij i   k  p  i  ui . (4.37)
x j x j x j xi xi
Dacă primii doi termeni se regăsesc şi în incompresibil, reprezentând transferul de

energie dintre mişcarea medie şi cea fluctuantă, (  uiu j u~i / x j ) şi, respectiv,
disipaţia turbulentă:
ui
 ij   , (4.38)
x j
următorii trei termeni sunt esenţial legaţi de efectele de compresibilitate.

Astfel,   ku~ j / x j apare ca o sursă de energie cinetică turbulentă
datorată dilataţiei volumice medii. O dilataţie u~ / x pozitivă va diminua
j j
energia cinetică turbulentă, pe când o dilataţie negativă va genera energie cinetică

turbulentă. De remarcat însă faptul că, în forma conservativă a ecuaţiei de transport
a energiei cinetice turbulente, (4.28), acest termen nu mai este prezent. În
consecinţă, el nu reprezintă o sursă „veritabilă” de energie cinetică turbulentă, fiind
inclus într-un termen de transport convectiv. Concluzia este că viteza de dilataţie
volumetrică contribuie la amplificarea (sau diminuarea) transportului de energie
cinetică turbulentă în lungul liniilor de curent, dar pe ansamblu, nu are nici o
contribuţie la producerea sau consumarea de energie cinetică turbulentă.
4. Termenul p ui / xi  ui P / xi reprezintă interacţiunea dintre
câmpul vitezelor fluctuante şi câmpul de presiuni (fluctuante şi, respectiv, medii),
generaţi de efectul compresibilităţii. El se regăseşte, cu semn schimbat, în termenul
sursă al ecuaţiei de transport a entalpiei medii (3.64). Într-adevăr, în ecuaţia (3.63)
al treilea termen din membrul drept se scrie:
p P  u j
u j  u j  (u j p )  p  , (4.39)
ceea ce conduce la concluzia că suma p ui / xi  ui P / xi reprezintă un

transfer energetic între energia internă şi energia cinetică turbulentă.
5 ECUAŢIILE TENSIUNILOR
REYNOLDS
În ecuaţiile mediate ale impulsului sunt prezente corelaţiile de ordinul al

doilea ale vitezelor, provenite din termenii neliniari ai ecuaţiilor Navier-Stokes.
Aceste corelaţii, multiplicate cu densitatea, au semnificaţia unor tensiuni aparente.
Cele şase componente distincte ale tensorului tensiunilor turbulente se constituie în
necunoscute suplimentare ale sistemului de ecuaţii mediate Reynolds. Închiderea
modelului matematic se poate face, eventual, prin adiţionarea ecuaţiilor diferenţiale
ale corelaţiilor vitezei. Vom prezenta în continuare, ecuaţiile diferenţiale exacte
pentru tensiunile turbulente.
5.1 Fluide incompresibile
Obţinerea ecuaţiilor de transport ale tensiunilor Reynolds presupune,

iniţial, deducerea ecuaţiilor de transport ale fluctuaţiilor turbulente, Aceste ecuaţii
rezultă din diferenţa dintre ecuaţiile de impuls pentru valorile instantanee:
 u   
 i  (ui u j )  (ij  pij ) , i  1,2,3 ; (5.1a)
 t x j  x j
1  ui u j 

 ij  2sij ij , sij   (5.1b)
2  x j xi 

şi ecuaţiile corespunzătoare pentru valorile medii:
U i  P 1   U i 
 (U iU j )       uiu j . (5.2)
t x j xi  x j  x j 
 
Rezultă:
 u    p  
 i  (U i ul  U l ui  uiul )    ( 2sil   uiul ) ; (5.3a)
 t xl  xi xl
1  ui ul 
sil    . (5.3b)
2  xl xi 
Ecuaţiile tensiunilor Reynolds 77
____________________________________________________________________________________________
Având în vedere ecuaţia de continuitate, U i / x i  0 , precum şi relaţia

ui / xi  0 , ecuaţia (5.3a) se poate rescrie în forma:
 u   u  U i  p  
 i  (uiul )  U l i  ul   ( 2sil   uiul ) . (5.4a)
 t x l x l x l  xi xl
În mod analog, pentru componenta uj vom scrie:
 uj  uj U j  p 
  (uj uq )  U q  uq   ( 2sjq   uj uq ) (5.4b)
 t x q x q x 
q  x j xq
Se înmulţeşte ecuaţia (5.4a) cu u j , şi, respectiv, ecuaţia (5.4b) cu u i , după
care se adiţionează şi se mediază. Rezultă:
  uiu j  p  p   U i U j 
  uiu j  U q    u j  ui    u q u j  u q ui 
 t x q 

xi x j  x q x q 
(5.5)
  ( uiu q )  ( u j u q )   
  u j  ui   u j ( 2siq )  ui ( 2s jq ) .
 x q x q  x q x q
Observând că:
 (uiu q )  (u j u q )  uiu j u q u q  uiu j u q

u j  ui   uiu j  ; (5.6a)
x q x q x q x q x q
p  p   ( p u j  iq )  ( p ui jq )  u j ui 
 u j  ui    p    , (5.6b)
x i x j x q x q  x i x j 
 
relaţia (5.5) poate fi scrisă sub forma:
D uiu j  U i U j   u j u  
    u q u j  u q ui   2  siq  s jq i 
Dt  x q x q   x q x q 
(5.7)


x q

 uiu j u q  p (ui jq  u j  iq )  2( siq u j  s jq ui )  p   
 u j ui
 x i x j

care reprezintă ecuaţia exactă de transport a corelaţiilor de ordinul al doilea (sau a
tensiunilor Reynolds). Aceasta poate fi scrisă în forma generică:
D 
(  uiu j )  SijTR  TR
( Dijq ), (5.8)
Dt x q
____________________________________________________________________________________________
în care S ijTR este termenul sursă, iar Dijq

TR
termenul de difuzie:
U i U j  u j u   2 p
, j  u q u j
S iTR  u q ui  2   siq  s jq i  sij (5.9a)
x q x q  x q x q  
TR
Dijq   uiu j u q  p (ui jq  u j  iq )  2( siq u j  s jq ui ) (5.9b)
Suma primilor doi termeni din componenţa sursei (5.9a),

u q u j U i / x q  u q ui U j / x q , reprezintă interacţiunea între tensiunile aparente
şi vitezele medii de deformaţie. Deşi numiţi frecvent termeni de „producţie”,
trebuie să remarcăm faptul că semnul acestor termeni nu este întotdeauna pozitiv
pentru a se constitui într-o producţie veritabilă a tensiunii Reynolds   u iu j .
Termenul „vâscos” 2 [ siq u j / x q  s jq ui / x q ] , numit uzual, termen
de distrugere, nu reprezintă o disipare a tensiunii Reynolds. Semnul acestui termen
nu este a priori cunoscut. Deoarece viscozitatea moleculară intervine şi în termenul
de difuzie, contribuţia totală a viscozităţii la transportul tensiunii   u iu j este
dată de:
 u j u   
VijTR  2  siq  s jq i  ( 2( siq u j  s jq ui ) . (5.10)
  x q  xq  x q
Având în vedere ecuaţia de continuitate, acest termen poate fi rescris în forma:
 siq s jq  u j ui  2 uiu j
VijTR  2  u j  ui   2   , (5.11)
 x q x q  x q x q x q x q
caz în care expresiile (3.82) se vor modifica în mod corespunzător:
U i U j u j ui p
S ijTR  u q u j  u q ui  2 2 sij ; (5.12a)
x q x q x q x q 
 uiu j
TR
Dijq   uiu j u q  p (ui jq  u j  iq )   (5.12b)
x q
ui u j
În această reprezentare, termenul 2 din S iTR
, j apare similar termenului
x q x q
de disipaţie din ecuaţia energiei cinetice turbulente. Într-adevăr, luând j = i şi
însumând peste valorile indicilor i şi q, obţinem:
____________________________________________________________________________________________
ui u j
2  2 siq siq  , (5.13)
x q x q
unde ε este rata disipaţiei turbulente.

Termenul  2 p sij /  , reprezintă interacţiunea dintre câmpul fluctuant de
presiuni şi câmpul fluctuant de viteze, având, la ora actuală, o semnificaţie fizică
încă neelucidată complet. Dacă luăm j = i şi însumăm peste cele trei valori ale lui i
şi având în vedere că ui / xi  0 , rezultă:
2 1 u 
 p sii   p  i  0, (5.14)
  xi
ceea ce explică de ce presiunea nu apare în termenul sursă al ecuaţiei de transport
al energiei cinetice turbulente. Această observaţie permite interpretarea termenului
 2 p sij /  din (5.9a) ca semnificând o interacţiune între componentele
tensorului tensiunilor aparente. În particular, pentru j = i, se pune în evidenţă o
redistribuire a energiei între componentele spaţiale ale energiei cinetice turbulente,
u1 2 , u 22 şi, respectiv, u 3 2 , fără însă ca suma acestora să fie modificată.
Deoarece corelaţii intre câmpul de viteze şi cel de presiuni apar şi în
termenul de difuzie, interacţiunea totală dintre viteză şi presiune este dată de
termenul:

, j  2 p sij
PiTR   p (ui jq  uj iq ) . (5.15)
xq
În mod analog termenului vâscos, termenul de presiune poate fi scris în diferite
forme, pentru a facilita identificarea unei semnificaţii fizice. Astfel, folosind relaţia
(5.6b) precum şi ecuaţia de continuitate pentru fluctuaţii, se poate arăta că1:
p  p  p  p  2 p  2  p u q
PijTR  u j  ui  u j  ui   ij u q   ij
xi x j xi x j 3 x q 3 x q (5.16)
.
În cazul turbulenţei omogene formulările alternative (5.15) şi (5.16) ale termenului
de presiune sunt identice. În consecinţă, expresiile (5.12) se pot scrie şi în forma:
 ui  uj  u j u  
SijTR  uq u j  uq ui  2   siq  s jq i   (5.17a)
x q x q  x q x q 
1
.L. Lumley, Prediction methods for turbulent flows. Introduction. VKI Lecture series 76, 1975.
____________________________________________________________________________________________
p  p  2 p 
 u j  ui   ij u q ;
xi x j 3 x q
2
TR
Dijq   uiu j u q   ij p u q  2 ( siq u j  s jq ui ) . (5.17b)
3
Formularea de mai sus prezintă avantajul că suma termenilor de pe diagonala
(urma) tensorului sursă SijTR , care conţin contribuţia presiunii devine nulă.
Deoarece urma unui tensor reprezintă un invariant la rotaţia axelor de coordonate,
fiind şi proporţională cu energia cinetică turbulentă, se pune în evidenţă mai clar
semnificaţia de termen de redistribuire spaţială a tensiunilor pentru corelaţiile
viteză presiune din termenul sursă.
Observaţii. Pentru a simplifica scrierea, în mod uzual se introduc
următoarele notaţii: termenul de transport convectiv:
uiu j
Cij  U k ; (5.18a)
x k
termenul de producţie:
 U j U i 
Pij   uiuk  u j uk ; (5.18b)
 xk xk 
termenul de difuzie moleculară (vâscoasă):
   uiuj 
Dijv   ; (5.18c)
xk  xk 
 
termenul de difuzie turbulentă:
 uiuj uk
Dijt   ; (5.18d)
xk
termenul de difuzie datorată presiunii:
  p 
Dijp    (ui jk  uj ik )  ; (5.18e)
xk   
termenul de interacţiune viteză-presiune:
p   u i u j 
 ij   ; (5.18f)
  x j xi 
termenul de disipaţie:
ui' u j
'
 ij  2 . (5.18g)
xk xk
În consecinţă, ecuaţia de transport a tensiunilor Reynolds se scrie1:
1
P. Bradshaw, editor, Turbulence. Topics in Applied Physics. Springer-Verlag, second edition, 1978.
____________________________________________________________________________________________
 uiu j
 Cij  Pij  Dijv  Dijt  Dijp   ij   ij . (5.19)
t
Mărimile care intervin în ecuaţia de mai sus sunt tensori de ordinul al
doilea. Termenii Cij , Pij şi Dijv pot fi calculaţi fără ipoteze suplimentare, pe când
termenii Dijt , Dijp ,  ij şi ij trebuie modelaţi. O imagine sugestivă a semnificaţie
fizice a termenilor din ecuaţia de mai sus este schiţată în Fig. 5.1.
Menţionăm că dacă ţinem seamă şi de forţele exterioare f precum şi de viteza de
rotaţie a sistemului de referinţă,  , în membrul drept al ecuaţiei (5.19) se va
adiţiona termenul:
Gij  f iu j  f jui  2 k ( u j u m  ikm  uium  jkm ) , (5.20)
care, după cum s-a schiţat în Fig. 5.1 are semnificaţia unui termen de
producţie suplimentar.
Fig. 5.1 Semnificaţia fizică a termenilor din ecuaţia (5.19).
5.2 Fluide compresibile
Pentru a obţine ecuaţiile de transport al tensiunilor Reynolds în fluide

compresibile, să considerăm componenta i a ecuaţiilor de impuls în valori
instantanee
____________________________________________________________________________________________
  
(ui )  (ui u j )  f i  ( ij  pij ) , (5.21a)
t x j x j
 u u j  2 u k
 ij   i     , (5.21b)
 x j xi  3 x k ij
 
pe care o vom multiplica cu fluctuaţia uj , definită de
ui  ui  u~i . (5.22)
Se obţine:
  iq
u j (ui )  u j (ui u q )  u j , (5.23a)
t x q x q
în care:
 iq   iq  p iq , (5.23b)
reprezintă tensiunea totală instantanee. Ecuaţia (5.23a) se poate scrie în forma

echivalentă:
 (ui u j )  (ui u q u j ) u j u j  (u jiq ) u j
  ui  ui u q   iq . (5.24a)
t x q t x q x q x q
În mod analog, proiecţia pe axa j a ecuaţiilor Navier-Stokes, multiplicată cu ui , se

scrie:
 (u j ui)  (u j u q ui) ui u  (ui  jq ) u 
  u j  u j u q i    jq i . (5.24b)
t x q t x q x q x q
Adiţionând ecuaţiile (5.24a) şi (5.24b), aplicând descompunerea Favre urmată de

operatorul de mediere statistică, se obţine:
 (  uiuj )  ~  u~ j u~i 
 (uq  uiuj )     uiuq   ujuq 
t xq  xq xq 
ui u j  p  p  u  u j 

  qj   qi  ui  u j  p  i    (5.25)
x q x q x j x i  x j xi 
 

 ( uiujuq   qj ui   qi uj  pui  jq  pu j iq ) ,
xq
în care s-au avut în vedere ecuaţiile mediate de impuls

____________________________________________________________________________________________
   p 
(  u~i )  (  u~i u~ j )    (  ij  uiu j ) , (5.26a)
2  uk 1   ui  uj 
 ij  2S ij   ij , S ij     (3.58b)
3 x k 2  x j x i 
 
ecuaţiile de continuitate
 
 (  u~i )  0 ; (5.27a)
t xi
 
 (ui )  0 ;, (3.58b)
t xi
precum şi diferenţa acestora din urmă.
În ecuaţia (5.25), care reprezintă transportul componentei  u iu j a
tensorului Reynolds, putem identifica termenul sursă, SijTR , respectiv termenul de
TR
difuzie, Dijq :
u~ j u~i  p  p
S ijTR  uiuq  u juq   ij   ij  ui  u j ; (5.28a)
x q x q x j xi
TR
Dijq  uiu ju q   qj ui   qi u j  p ui  jq  p u j  iq . (5.28b)
în care am notat:
 u  u j   u j
 ij  p  i   ,  ij   qj ui   qi . (5.29)
 x j x i  x q x q
 
Prin analogie cu cazul incompresibil, vom putea interpreta termenii din
expresia sursei SijTR astfel: termenul de „producţie”,
u~ j u~i
  u iu q   u ju q ; (5.30a)
x q x q
termenul de „disipaţie”,
ui u j
 ij   qj   qi ; (5.30b)
x q x q
termenul de „presiune”,
____________________________________________________________________________________________
 p  p
  ij  ui  u j (5.30c)
x j xi
deşi denumirile nu sunt pe deplin justificate, menţinându-se ambiguitatea în ceea ce

priveşte semnul termenilor de „producţie” şi „disipaţie”. De asemenea menţionăm
faptul că, la fel ca în cazul incompresibil, contribuţiile totale ale presiunii,
respectiv, viscozităţii, pot fi reformulate în diverse variante, în încercarea de a
identifica o anumită semnificaţie fizică diverşilor termeni.
6 SCĂRI DE TURBULENŢĂ
Noţiunea de scară este un instrument extrem de util în dinamica fluidelor,

deoarece, asociată cu noţiunea de ordin de mărime şi cu procedeul simplu al
analizei dimensionale, permite evaluarea importanţei relative a diferitelor
fenomene participante la mişcare, determinând factorii secundari ce pot fi neglijaţi
ca şi regiunile din spaţiu unde anumite fenomene pot fi luate în considerare.
Noţiunea de scară se aplică la lungimi caracteristice, dar şi la timpi
caracteristici. În curgerile cu aspect nu prea îndepărtat de o turbulenţă omogenă,
ipoteza lui G. Taylor permite o legătură aproximativă între două categorii de scări.
O serie de rezultate simple devin posibile dacă la cele de mai sus se
asociază unele observaţii experimentale corelate cu ipoteze simplificatoare
raţionale, dintre care, pentru moment, menţionăm doar două: invarianţa asimptotică
şi invarianţa locală. Astfel, mai întâi, s-a constatat experimental 1 că la numere
Reynolds foarte mari proprietăţile curgerilor turbulente devin independente de
viscozitatea fluidului şi au caracteristici unice. În acelaşi timp, asociată, dar
distinctă de invarianţa asimptotică există, după cum s-a constatat experimental şi o
invarianţă locală, în sensul că, cel puţin pentru mişcări globale simple,
caracteristicile mişcării într-un anumit punct în spaţiu şi la un anumit timp, apar a fi
controlate de vecinătatea imediată. În aceste condiţii, turbulenţa este dinamic
similară peste tot dacă adimensionalizarea este efectuată faţa de scara locală de
lungimi şi cea de timp (evenimentele trecute influenţează dinamic într-o măsură
redusă, neglijabilă). Aceste consideraţii se referă atât la parametrii mişcării cât şi la
mărimile energetice.
6.1 Timp de difuzie şi timp de convecţie
Să considerăm, mai întâi, cazul stratului limită laminar (Fig. 6.1). Se

cunoaşte că, într-o curgere laminară, dacă numărul, Re, este mare, există o zonă în
vecinătatea peretelui, unde forţele de viscozitate sunt de acelaşi ordin de mărime cu
forţele de inerţie. Mărimea acestei zone este definită de grosimea δ a stratului
limită. Vom spune că δ este o lungime caracteristică pentru fenomenele vâscoase.
În exteriorul acestei zone, putem neglija fenomenele vâscoase, deşi viscozitatea
există întotdeauna, fiind o proprietate fizică a fluidului.
1
____________________________________________________________________________________________
Fig. 6.1 Convecţia şi difuzia în stratul limită laminar.
Transportul difuziv se face esenţial în direcţia normalei la perete. Prezenţa

peretelui face să apară un deficit de impuls în imediata lui vecinătate, deoarece pe
suprafaţa acestuia viteza este nulă. Acest deficit de impuls va difuza către exterior
într-o zonă care corespunde stratului limită. Difuzia moleculară, având tendinţa de
a redistribui impulsul în masa de fluid va transfera impuls către perete, din zonele
mai depărtate.
Să considerăm o mişcare Stokes (fără forţe de inerţie convective), care
reprezintă un proces pur difuziv. Din punct de vedere fizic, acest caz apare la
punerea bruscă în mişcare a unei plăci plane, infinit lungi. Ecuaţiile Navier-Stokes,
se reduc la1:
u  2u
 2 , (6.1)
t y
unde direcţia y este presupusă în lungul normalei la perete.
Fie U scara de viteze, t 0 scara de timp şi δ scara de lungimi (în lungul
normalei y). Vom defini următoarele mărimi adimensionale:
u t y
u , t  , y . (6.2)
U t 
Substituind relaţiile (6.2) în ecuaţia (6.1) se obţine:
U  u U  2 u
 2 , (6.3)
t  t  y2
iar dacă termenul nestaţionar u /  t este de acelaşi ordin de mărime cu cel vâscos
 2 u / y 2 , atunci:
1
V. N. Constantinescu, Dinamica fluidelor vâscoase în regim laminar, Ed. Academiei, Bucureşti,
§7.1, 169, 1987.
Scări de turbulenţă 87
____________________________________________________________________________________________
2
t  . (6.4)

Rezultatul obţinut arată că mişcarea va fi percepută de particulă de fluid
aflată la δ de perete după un timp de ordinul t    2 /  , sau, invers, pe placă se
formează un strat limită cu grosimea proporţională cu t  .
Cum în cazul din Fig. 6.1 ne interesează timpul necesar pentru ca efectul
peretelui să fie transmis la distanţa δ , rezultă că, prin analogie cu (6.4), putem
considera ca timp caracteristic de difuzie:
2
td  . (6.5)

Fig. 6.2 Convecţia şi difuzia într-un strat limită turbulent.
Timpul caracteristic fenomenului de convecţie este acela în care o particulă

de fluid parcurge distanţa L:
L
tc  . (6.6)
U
Ipoteza stratului limită rezumă faptul că scările de timp de convecţie şi de
difuzie sunt de acelaşi ordin de mărime:
1 / 2
L 2   UL  1
 ,    . (6.7)
U  L    Re
De altfel, aceasta revine la a considera că forţele de inerţie convective pe
unitatea de masă (U 2 / L) sunt de acelaşi ordin de mărime cu termenul vâscos
(U / L2 ) .
Într-o curgere turbulentă, celor două procese prezente în cazul laminar
(convecţia în lungul peretelui şi difuzia vâscoasă în direcţia normalei) li se adaugă
şi un fenomen de difuzie turbulentă, ca efect al fluctuaţiilor vitezei (Fig. 6.2). Deşi
fluctuaţiile sunt tridimensionale, având acelaşi ordin de mărime pe toate cele trei
direcţii spaţiale, direcţia dominantă a difuziei turbulente o constituie tot direcţia
87
____________________________________________________________________________________________
normalei la perete deoarece aceasta corespunde gradientului maxim al deficitului

de impuls generat de perete. S-a arătat că, într-o mişcare turbulentă, coexistă
mişcări cu amplitudini diferite; distribuţia de amplitudini are puterea continuului
fiind cuprinsă într-un interval delimitat de o amplitudine maximă şi una minimă,
iar amplitudinea minimă nu este nulă. În plus, prin fenomenul de cascadă
energetică, structurile turbulente de talie inferioară sunt generate în mod continuu
de către structurile de talie superioară. Prin urmare, apare normal să se definească
scări distincte asociate fluctuaţiilor turbulente de diferite amplitudini.
Experienţa, analiza teoretică prin metode spectrale, precum şi fenomenul
de cascadă energetică, pun în evidenţă faptul că transportul turbulent de impuls se
face, în principal, prin intermediul structurilor de amplitudine mare. Aceste
structuri sunt plasate către exteriorul stratului limită, iar ordinul lor de mărime, în
primă aproximaţie, este dat de grosimea stratului limită.

Fie l o lungime caracteristică structurilor de talie mare, considerată
proporţională cu grosimea stratului limită, δ . Un studiu atent al spectrelor
energetice ale fluctuaţiilor turbulente arată că structurile de talie mare
înmagazinează cea mai mare parte a energiei cinetice a mişcării fluctuante, astfel
 
că o scară de viteze, u , pentru mişcările de amplitudine mare poate fi u  k ,
unde k este energia cinetică turbulentă pe care o vom scrie în cazul incompresibil:
u  2  v  2  w 2
k . (6.8)
2
Aceste consideraţii conduc către o scară de timp, tˆk , care reprezintă timpul
în care o particulă se deplasează, sub efectul fluctuaţiilor turbulente, pe direcţia

normalei pe o distanţă l :

ˆt k  l . (6.9)
u
Pentru stratul limită şi pentru o serie de mişcări de forfecare se poate face ipoteza
că timpul caracteristic al turbulenţei şi cel caracteristic al mişcării de convecţie
(6.6) sunt de acelaşi ordin:

u U
 . (6.10)
l L
Acelaşi rezultat se obţine dacă facem ipoteza1 că variaţia grosimii stratului limită
este controlată în mod esenţial de viteza caracteristică a turbulenţei:

Dl 
u , (6.11)
Dt
ceea ce revine într-o formă aproximativă la:
1
____________________________________________________________________________________________
    
Dl l l l l
 U U U , (6.12)
Dt t x x L
respectiv regăsim relaţia (6.10).
Analiza anterioară s-a bazat pe două ipoteze. În primul rând s-a făcut
supoziţia că talia structurilor energetice este de acelaşi ordin de mărime cu
grosimea stratului limită. În realitate, această estimare este foarte grosieră, pentru
că talia structurilor turbulente corespunzătoare maximului de energie este mult mai
mică ca δ. În al doilea rând s-a admis implicit că scările independente care
caracterizează structurile energetice sunt scara de lungimi şi, respectiv, scara de
viteze, iar scara de timp rezultă în funcţie de acestea. Ca urmare, s-a obţinut relaţia
(6.10) care poate fi interpretată astfel: scara de timp a turbulenţei este impusă de
mişcarea de convecţie cu viteza medie.
De remarcat faptul că, în realitate, există puţine mişcări turbulente în care
scara de lungimi să fie determinantă în caracterizarea structurilor energetice.
Astfel, se cunoaşte că una dintre proprietăţile curgerilor turbulente o constituie
caracterul lor disipativ; pentru a se menţine turbulenţa necesită un aport energetic
continuu, iar în caz contrar dispare. Sursa principală de energie pentru fluctuaţiile
turbulente o constituie viteza de forfecare medie, U i / x j , care dimensional
(viteză/lungime) reprezintă un timp caracteristic. De exemplu, pentru curgeri cum
ar fi mişcarea Couette, mişcarea Poiseuille, curgerea prin conducte lungi, mişcarea
în stratul limită, etc., în care viteza are un gradient principal pe direcţia normalei la
perete, U / y , este normal să admitem că scara de timp a turbulenţei este impusă
de viteza de forfecare:
1 U U
  . (6.13)
ˆtk y lˆ
Rezultă astfel o scară de timp a structurilor energetice mult mai mică decât
cea estimată prin relaţia (6.10). În consecinţă, discrepanţa dintre scara de timp a
difuziei vâscoase şi cea a difuziei turbulente creşte, întărind observaţia că difuzia
moleculară are un rol minor în apariţia şi dezvoltarea structurilor energetice.
6.2 Difuzie moleculară şi difuzie turbulentă
Un exemplu simplu 1 care ilustrează, pe baza analizei dimensionale,

diferenţa remarcabilă între difuzia laminară şi cea turbulentă este dat procesul de
încălzire a aerului într-o cameră de dimensiune caracteristică L, datorită unei surse
de căldură. Dacă aerul este complet în repaus, procesul de încălzire nu poate avea
loc decât prin difuzie moleculară. Notând cu T temperatura şi cu  conductivitatea
termică, avem:
1
France, 1988.
89
____________________________________________________________________________________________
T   2T
 , (6.14)
t  c p xi2
unde ρ este densitatea, c p căldura specifică la presiune constantă, iar 
conductivitatea termică. Ca ordin de mărime:
T  T ˆ L2 c p
 , t m  . (6.15)
tˆm c p L2 
Cu  /  c p  2  10 5 m 2 /s şi L  5 m , rezultă că scara de timp a
procesului de difuzie este de ordinul tˆm  106 s (peste 100 de ore).
În schimb, dacă aerul este în mişcare (de exemplu datorită scăderii
densităţii prin încălzire) timpul caracteristic scade dramatic. Să presupunem că
există o mişcare turbulenta cu cea mai mare scară, L, şi că viteza caracteristică este
û . Atunci timpul caracteristic este:
L
tˆt  . (6.16)
uˆ
Chiar dacă viteza caracteristică este mică, de exemplu 5 cm/s , rezultă tˆt  40 s ,
respectiv cca. 2 min.
Raportul timpilor caracteristici:
tˆt L     1
     1 , (6.17)
tˆm uˆc p L2 uˆc p L c p uˆL Pr Re
unde    /  este viscozitatea cinematică a aerului, iar Pr  c p /  este numărul
Prandtl, care are valoarea 0,73 pentru aer. În acest exemplu, Re  10 6 .
6.3 Scări laminare şi scări turbulente
Procesul puternic de amestec provocat de fluctuaţiile turbulente modifică

în mod semnificativ toate scările în comparaţie cu cazul laminar.
Astfel, în cazul stratului limită laminar pe o placă plană, reprezentarea
grosimii  al acestuia poate fi dedusă direct din datele teoretice:
l 5 U x
 , Re x   . (6.18)
x Re x 
În cazul turbulent rezultă experimental (legea lui Blasius):
 t 0,38
 , pentru 5  105  Re x  4  106 . (6.19)
x Re1/5 x
Deci:
____________________________________________________________________________________________
t
 0,076  Re0,3
x , (6.20)
l
respectiv  t /  l  5 , pentru Re x  106 .
Difuzia vâscoasă se petrece la o scară de timp dată de relaţia (6.5),
deoarece depinde în mod esenţial de valoarea viscozităţii, care este o caracteristică
a fluidului şi care, în primă aproximaţie poate fi considerată independentă de
mişcare. Raportul dintre scara de timp a fluctuaţiilor turbulente de talie mare (6.9)
şi scara de timp a difuziei moleculare este invers proporţional cu un număr
Reynolds asociat acestor structuri:
tˆl lˆ 2 uˆ uˆlˆ
   Re t , (6.21)
tˆt  lˆ 
iar ţinând seamă de (6.19):
tˆt
 0,14 Re3/5
x , (6.22)
ˆtl
respectiv tˆt / tˆl  557 , pentru Re x  106 . Acest rezultat arată că scara de timp a
difuziei vâscoase este cu cel puţin două ordine de mărime mai mare decât scara de
timp a difuziei turbulente (care este de acelaşi ordin de mărime cu scara de timp a
convecţiei cu viteza medie). Prin urmare, către exteriorul stratului limită turbulent,
difuzia vâscoasă poate fi neglijată, efectul acesteia, în transferul deficitului de
impuls fiind nesemnificativ.
6.4 Scări disipative
Consideraţiile precedente au luat în considerare turbulenţa la scară mare,

reprezentativă pentru procesul de amestec şi cele asociate acesteia, provocând
transportul de cantitate de mişcare şi energie. Ordinul de mărime al acestor nuclee
mari este lărgimea curgerii, de exemplu grosimea stratului limită. Dar pentru a
putea descrie mai în detaliu mişcarea vor trebui luate în considerare şi alte scări
mai mici de turbulenţă, până la cele mai mici scări, denumite scările Kolmogorov.
Se cunoaşte faptul că mişcarea turbulentă are o structură extrem de
complexă, fiind rezultatul unei superpoziţii de mişcări cu scări foarte diferite. În
interiorul structurilor turbulente de amplitudine mare se formează, prin întindere,
structuri de amplitudini mai mici, care, la rândul lor, generează mişcări la scări şi
mai mici (datorită neliniarităţii şi caracterului tridimensional al fenomenului).
Acest proces se petrece simultan cu difuzia structurilor turbulente succesive către
perete, deoarece în această zonă este localizat deficitul maxim de impuls (şi
energie). Reamintim că acest deficit este datorat efectului viscozităţii care asigură
91
____________________________________________________________________________________________
aderenţa fluidului la perete şi disiparea energiei cinetice a acestuia în căldură. Cu

toate acestea, există o limită inferioară a mărimilor caracteristice pentru structurile
turbulente, limită care este legată de viscozitatea fluidului. Pe măsură ce numărul
Re format cu scara de lungimi (lungimea caracteristică a structurilor din ce în ce
mai mici) scade, viscozitatea devine preponderentă şi joacă rolul de a transforma
energia cinetică în căldură. Pentru structurile mari, forţele de viscozitate sunt slabe
faţă de forţele de inerţie şi deci disipaţia este practic neglijabilă; din contră, pentru
structurile mici disipaţia este foarte importantă şi devine preponderentă. Putem deci
considera fenomenul de formare a noilor structuri cu o adaptare a curgerii de
asemenea manieră pentru ca viscozitatea să poată îndeplini rolul său.
Deşi aparent viscozitatea are efecte neglijabile în zona de turbulenţă
dezvoltată, ea este în continuare prezentă provocând disiparea energiei cinetice a
mişcării medii, în domeniul scărilor mici. Reluând exemplul stratului limită, sau,
mai general, curgerea de forfecare lângă un perete, fluctuaţiile amplifică gradientul
vitezelor medii în apropierea peretelui, crescând local disipaţia, până când se atinge
un echilibru, dacă mişcarea este staţionară. În aceste condiţii, este preferabil să
considerăm că rata aportului de energie pentru susţinerea mişcării fluctuante
staţionare trebuie să fie egală cu rata disipaţiei.
Sursa de energie pentru întreţinerea mişcării fluctuante o constituie viteza
de forfecare U i / x j , iar la echilibru producţia de energie este egală cu disipaţia
acesteia. Apare deci normal să admitem că, rata disipaţiei energiei cinetice
instantanee este proporţională cu viteza de forfecare, sau, mai general, cu tensorul
vitezelor de deformaţie, s , definit de:
1  ui u j 
 , i, j  1,2,3 .
s  [ sij ] , sij   (6.23)
2  x j xi 

În acelaşi timp, este evident faptul că rata disipaţiei (puterea consumată prin efecte
de frecare), trebuie să depindă de viscozitate, deoarece transformarea ireversibilă a
energiei cinetice a fluidului în căldură este un efect al viscozităţii moleculare. În
consecinţă, putem admite pentru rata disipaţiei vâscoase, Rd , o dependenţă de
forma:
R d  R d ( , s ) . (6.24)
Expresia explicită a funcţiei Rd (, s ) se poate obţine prin analiză dimensională.

Într-adevăr, din relaţia (6.24) deducem că:
[ Rd ]  [ ]  [ s ]  , (6.25)
în care am simbolizat cu [ ] unitatea de măsură a mărimii respective în SI, iar , 

reprezintă două constante reale. Deoarece:
____________________________________________________________________________________________
kg
[ Rd ]   [ M ][ L]1[T ]3 ; (6.26a)
ms3
kg
[]   [ M ][ L]1 [T ]1 ; (6.26b)
ms
1
[s]   [T ]1 , (6.26c)
s
în care M reprezintă masa, L lungimea, iar T timpul. Explicitând ecuaţia (6.25),
obţinem:
[ M ][ L] 1 [T ] 3  [ M ]  [ L]  [T ]   . (6.27)
Impunând condiţia ca relaţie de mai sus să reprezinte o identitate, rezultă:
1  ,  3      , (6.28)
de unde obţinem:
  1,   2 . (6.29)
În consecinţă forma explicită a relaţiei (6.24) va fi:
Rd  Csij sij , (6.30)
în care C este o constantă adimensională. De remarcat faptul că termenul sij sij
reprezintă o însumare peste toate cele trei valori ale indicilor i şi j.
Admiţând pentru curgere turbulentă descompuneri Reynolds pentru
câmpul de viteze de forma:
ui  ui  ui , (6.31)
unde ui este valoarea medie şi ui fluctuaţia, vom scrie:
sij  sij  sij , (6.32)
în care:
1   ui  uj 
 , s  1  ui  uj  .
sij   (6.33)
 x i  2  x j xi 
ij
2 x j
 
Substituind relaţia (6.32) în (6.30) rezultă:
Rd  C sij sij  2C sij sij  Csij sij . (6.34)
Dacă vom media statistic relaţia (6.34), având în vedere proprietăţile operatorului
de mediere statistică precum şi faptul că:
93
____________________________________________________________________________________________
sij  0 , sij sij  0 , (6.35)

rezultă:
Rd  C sij sij  C sij sij , (6.36)
care pune în evidenţă faptul că media ratei de disipaţie a unei mişcări turbulente
apare ca suma a doi termeni. Primul termen, C sij sij reprezintă rata de
disipaţie asociată mişcării medii, iar cel de-al doilea, C sij sij , rata de disipaţie
asociată câmpului de viteze fluctuante. În concluzie, notând cu  rata disipaţiei
fluctuaţiilor turbulente pe unitatea de masă, vom putea scrie:
  C sij sij , (6.37)
în care valoarea constantei C rămâne nespecificată. Pe baza ecuaţiei energiei

cinetice turbulente prezentate anterior se poate specifica C = 2.
Revenind la scările disipative, rezultă că parametrii importanţi în definirea
celor mai mici scări sunt viscozitatea cinematică, ν [ m 2 /s ] şi rata disipaţiei
turbulente pe unitatea de masă, ε [ m 2 /s 3 ]. Dacă û , tˆ şi   uˆtˆ reprezintă
scările de viteze, timp şi lungime ale structurilor disipative (numite şi structuri
Kolmogorov), relaţia (6.37) pune în evidenţă că:
uˆ uˆ
 . (6.38)
 
Introducând ipoteza Kolmogorov şi anume numărul Reynolds al structurilor
disipative este unitar:
uˆ
Re   1, (6.39)

rezultă:
uˆ   (  )1 / 4 . (6.40)
Având scara de viteze se pot calcula şi celelalte două scări Kolmogorov:
1/ 4 1/ 2
 3  
    , tˆ    , (6.41)
   
În sfârşit, este util să corelăm, ca ordin de mărime, scările (6.41) cu cele

 
legate de scările mari de turbulenţă, l , tˆk , u . Plecând de la observaţia lui G. I.
____________________________________________________________________________________________
Taylor 1 şi anume că energia cinetică pe unitatea de masă la scară mare este

  
proporţională cu u 2 , iar rata ei de transfer cu u / l , disipaţia  poate fi evaluată
cu:
 
 u u3
 u2    . (6.42)
l l
Introducând (6.42) în (6.41) rezultă:

 1 tˆ u 1 uˆ 1
  3/4 ,   1/2 ,   1/4 ; (6.43a)
l Re t l Re t u Ret

ul
Ret  , (6.43b)

are arată că scările pentru cele mai mici nuclee sunt mult mai mici decât scările
pentru nucleele mari, iar discrepanţa dintre acestea creşte pe măsură ce creşte
numărul Reynolds al turbulenţei. De asemenea, vorticitatea, care are dimensiunea
s -1 , fiind astfel proporţională cu inversul scării de timp, se bucură de proprietăţi
similare: intensitatea vârtejurilor mici este mult mai mare decât a celor mari.
1
G. I. Taylor, Statistical theory of turbulence, Proc. Roy. Soc. of London, Serie A, 151, 421.
95
7 STRATUL LIMITĂ TURBULENT
În general, pentru un corp de lungime caracteristică L, aflat într-un curent

având viteza V, dacă numărul Reynolds Re L  VL /  este mic, viscozitatea
moleculară acţionează tot domeniul fluid, curgerea fiind controlată în întregime de
forţele vâscoase. Dacă numărul Reynolds creşte, forţele de inerţie devin dominante,
iar domeniul de acţiune al viscozităţii se restrânge la o zonă cu grosime  , mult
mai mică decât L, situată în imediata vecinătate a suprafeţei corpului. În această
zonă, numită strat limită, forţele vâscoase vor echilibra forţele de inerţie pentru
asigurarea aderenţei fluidului la perete.
Modelul stratului limită se bazează pe ipoteza descompunerii domeniului
curgerii în cele două subdomenii menţionate mai sus, ceea ce implică o curgere la
numere Reynolds mari. Mişcarea în fiecare subdomeniu este descrisă de modele
matematice distincte având condiţii la limită de racordare la interfaţa lor comună.
Am accentuat elementele modelului de strat limită pentru că, în formularea uzuală
a modelului, soluţia corespunzătoare mişcării exterioare este presupusă cunoscută,
ceea ce poate trece pe plan secund observaţia, pe care o considerăm importantă, că,
modelul stratului limită este în esenţă un model de interacţiune vâscos-nevâscos în
dinamica fluidelor (sau ca să ne referim într-un cadru ceva mai general, o primă
iteraţie într-o problemă de interacţiune fluid perfect-fluid vâscos).
Ecuaţiile care descriu mişcarea fluidului în zona exterioară sunt ecuaţiile
fluidului perfect (sistemul Euler sau ecuaţia potenţialului în funcţie de modelul
adoptat). Ecuaţiile dinamicii fluidului din zona stratului limită constituie
simplificări ale ecuaţiilor Navier-Stokes (sau Reynolds) obţinute prin impunerea
sistematică a două restricţii (ipoteze): a) grosimea stratului vâscos este mică în
raport cu o dimensiune caracteristică pentru mişcarea de convecţie în lungul
suprafeţei şi, b) ordinul de mărime al celui mai important termen vâscos trebuie să
fie acelaşi cu ordinul de mărime al termenului de inerţie.
Impunând aceste ipoteze, se arată că difuzia (vâscoasă sau turbulentă) în
lungul suprafeţei poate fi neglijată în raport cu difuzia pe direcţia normalei şi că
proiecţia ecuaţiei de moment pe direcţia normalei la suprafaţă impune presiune
constantă pe această direcţie. Sistemul de ecuaţii ale mişcării fluidului astfel
obţinut este evident mai simplu decât sistemul Navier-Stokes. Acest sistem îşi
schimbă tipul devenind parabolic cu implicaţii importante în formularea
matematică corectă a modelului (condiţiile la limită şi iniţiale), în formularea
modelelor numerice (alegerea schemelor de discretizare şi a direcţiei spaţiale de
integrare) precum şi în formularea modelelor fizice (curgeri complexe cu separare).
În funcţie de valoarea numărului Reynolds, mişcarea în stratul limită poate
fi în regim laminar, tranzitoriu sau turbulent. De remarcat faptul că, deşi reprezintă
Stratul limită turbulent 97
____________________________________________________________________________________________
cel mai important parametru, numărul Reynolds nu este singurul care determină
aspectul mişcării în stratul limită. O serie de alţi parametri cum ar fi: gradul de
turbulenţă al curgerii exterioare, gradientul de presiune, gradientul temperaturii,
separările locale, sucţiunea, îngroşarea stratului limită, rugozitatea pereţilor, istoria
dezvoltării mişcării, etc., influenţează dezvoltarea unui anumit regim de curgere.
De exemplu, pentru o placă plană aflată într-un curent uniform „calm” (cu un grad
de turbulenţă de maxim 0,1%), tranziţia apare la o distanţă de bordul de atac, x,
corespunzătoare unui număr Reynolds, Re x  U  x /   3  10 6 . În schimb, pentru
un grad de turbulenţă de 0,3%, tranziţia valoarea numărului Reynolds la care apare
tranziţia scade la 1.5  10 6 . Menţionăm că analiza stabilităţii mişcării în stratul
limită pe placa plană arată că primele instabilităţi apar la o valoare a numărului
Reynolds, Re x  10 5 .
De la apariţia primei instabilităţi, o serie complicată de evenimente se
manifestă în fluid, determinând instaurarea mai devreme sau mai târziu a regimului
tranzitoriu. Un alt parametru extrem de important în stabilirea aspectului curgerii
este gradientul de presiune. Dacă un gradient negativ (favorabil) de presiune are
tendinţa de a întârzia tranziţia, gradientul de presiune pozitiv (advers) va favoriza
apariţia acesteia. De exemplu, o „regulă” cunoscută în calculul profilelor
aerodinamice este aceea de a considera stratul limită ca având caracteristici
laminare cel mult până punctul de presiune minimă.
Stratul limită turbulent, în comparaţie cu cel laminar prezintă o serie de
particularităţi care fac extrem de dificile atât analiza teoretică, cât şi investigaţiile
experimentale. Deoarece fluctuaţiile turbulente amplifică capacitatea de amestec, în
regimul turbulent gradientul vitezei în vecinătatea peretelui va fi mult mai mare,
fapt care va determina, pe de o parte, valori mult mai mari ale tensiunilor
tangenţiale la perete (reflectate prin valori ridicate ale coeficientului de frecare), iar
pe de altă parte, o îngroşare mai accentuată a stratului limită. De exemplu, pentru o
placă plană, grosimea stratului limită laminar este  / x  5 / Re x , ceea ce
determină  / x  0,005 la Re x  10 6 . În regim turbulent, în primă aproximaţie,
grosimea stratului limită pe placa plană poate fi estimată 1 cu legea lui Blasius,
 / x  0,37 / Re1x/ 5 , de unde se obţine  / x  0,023 pentru Re x  10 6 . Constatăm că
deşi cu un ordin de mărime mai mare decât grosimea stratului limită laminar,
grosimea stratului limită turbulent rămâne totuşi cu cel puţin un ordin de mărime
mai mică decât o lungime caracteristică a convecţiei în lungul plăcii. De asemenea,
dacă în regimul laminar pe placa plană cu o singură faţă,
C f  0,664 / Re x  6,64  10 4 , pentru Re x  10 6 , în regim turbulent se poate
aproxima C f  0,0594 / Re x 1 / 5  3,74  10 3 , la aceeaşi valoare a lui Re x . În mod
similar, şi grosimile integrale ale stratului limită turbulent vor avea valori mult mai
mari decât cele corespunzătoare cazului laminar. În particular, valorile mai ridicate
1
H. Schlichting, Boundary Layer Theory, Springer, Berlin, 1968.
____________________________________________________________________________________________
ale grosimii de impuls pun în evidenţa o creştere a rezistenţei la înaintare în

regimul turbulent faţă de cel laminar.
Totuşi, din punctul de vedere al rezistenţei totale relaţia dintre laminar şi
turbulent nu este atât de simplă, dacă apare separarea stratului laminar. Capacitatea
de amestec a mişcărilor turbulente, responsabilă de efectele menţionate mai sus, va
determina şi o întârziere a separării stratului limită. În general, stratul limită
laminar se separă mult mai devreme decât cel turbulent.
Dezvoltarea stratului limită laminar este determinată doar de două scări: o
scară de viteze, uˆ  U e (viteza la frontiera stratului limită) şi o scară de lungimi a
difuziei vâscoase, lˆ  x / U , iar ipoteza de bază care stă la baza teoriei stratului
e
limită prevede că scara de timp a mişcării de convecţie în lungul suprafeţei să fie
de acelaşi ordin de mărime cu scara de timp a difuziei moleculare în direcţie
transversală.
În regim turbulent nu sunt suficiente doar două scări pentru descrierea
completă a profilului de viteze pe grosimea stratului limită. Rezultatele
experimentale pun în evidenţa faptul că dezvoltarea şi aspectul curgerii în
vecinătatea peretelui sunt foarte diferite de cele de la distanţe mai mari de perete.
Această observaţie conduce la concluzia că stratul limită turbulent are o natură
compozită, reflectată printr-o anumită zonare a curgerii pe direcţia transversală la
perete, în fiecare zonă existând scări de lungime şi de viteze diferite. Pe de lată
parte, inexistenţa unor scări unice conduce la inexistenţa curgerilor similare în
stratul limită turbulent.
7.1 Ecuaţiile diferenţiale ale stratului limită

bidimensional turbulent incompresibil
Ecuaţiile stratului limită turbulent se vor obţine prin simplificarea

ecuaţiilor mediate Reynolds prin introducerea sistematică a uni set de ipoteze
(cunoscute sub denumirea generică de ipotezele stratului limită turbulent). În mod
evident, ecuaţiile de conservare a impulsului vor conţine şi componente ale
tensorului Reynolds ( u v ), ceea ce face ca soluţionarea problemei să nu poată fi
făcută fără introducerea unui model de turbulenţă.
Ecuaţiile stratului limită bidimensional turbulent se pot introduce fie prin
adimensionalizarea directă a ecuaţiilor Reynolds urmată de analiza ordinului de
mărime a termenilor din sistemul adimensional 12 , fie prin metoda dezvoltărilor
asimptotice racordate (metoda perturbaţiilor singulare3).
1
H. Schlichting, Boundary Layer Theory, Springer, Berlin, 1968; H. Schlichting, Boundary Layer
2
H. Tennekes, J. Lumley, First Course in Turbulence, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, 1975.
3
France, 1988, D. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, 1993.
____________________________________________________________________________________________
Vom considera, în continuare, cazul unui fluid incompresibil cu proprietăţi

fizice constante, aflat în mişcare în jurul unui corp. Am arătat anterior că modelul
de calcul corespunzător unei curgeri turbulente este modelul ecuaţiilor mediate
Reynolds. Deşi curgerile turbulente sunt întotdeauna tridimensionale putem să
construim un model bidimensional pentru mişcarea medie, fluctuaţiile fiind în
continuare tridimensionale. Pentru a simplifica scrierea vom nota, în continuare,
valorile medii ale mărimilor aleatoare cu majuscule:
U  u , V  v , W  w , P p , (7.1)
unde valorile medii U, V, W şi P sunt mediile statistice pentru a include şi cazul

nestaţionar. Ipoteza că mişcarea medie este bidimensională presupune:
W 0 (7.2)
şi o simetrie statistică a fluctuaţiilor în raport cu planul de referinţă (x,y):
u w  v w  0 . (7.3)
În aceste condiţii ecuaţiile Reynolds se scriu:

U V
 0; (7.4a)
x y
U U U 1 P   U    U 
U V     u 2      u v  ; (7.4b)
t x y  x x  x  y  y 
V V V 1 P   V    V 2 
U V     u v    y   y  v   . (7.4c)
t x y  y x  x   
Mişcarea în stratul limită prezintă o serie de particularităţi care permit simplificarea
ecuaţiilor Reynolds.
7.1.1 Ipotezele stratului limită
Fie U 0 o viteză de referinţă pentru convecţia cu viteza medie în lungul

corpului (de exemplu, viteza în exteriorul stratului limită), iar L lungimea pe care
se dezvoltă stratul limită: O primă ipoteză a stratului limită turbulent prevede că
numărul Reynolds al convecţiei cu viteza medie trebuie să fie suficient de mare
pentru a se forma stratul limită, iar curgerea să fie turbulentă:
U0L
Re L   1 . (7.5)

____________________________________________________________________________________________
Fie û şi lˆ scările de viteze şi, respectiv, lungime caracteristice turbulenţei

Vom defini numărul Reynolds al turbulenţei:
uˆlˆ
Re t  . (7.6)

Deoarece într-o mişcare turbulentă sunt prezente structuri de diferite talii,
scările de viteză şi de lungimi introduse mai sus nu vor fi suficiente pentru
descrierea mişcării în stratul limită. Să considerăm, pentru moment, ca referinţă
structurile turbulente de talie mare, (numite şi structuri energetice), care, după cum
arată rezultatele experimentale sunt prezente către frontiera stratului limită. Deşi
rezultatele experimentale arată că discrepanţa dintre scara de lungimi lˆ şi
grosimea stratului limită creşte odată cu creşterea numărului Reynolds, în primă
aproximaţie se poate considera că lˆ şi  au acelaşi ordin de mărime. La rândul ei,
grosimea stratului limită, pentru numere Reynolds de ordinul 10 6  10 7 , poate fi
estimată, după cum deja am arătat, din legea lui Blasius:
Fig. 7.1 Sistemul de coordonate în stratul limită.
 0,37
~ . (7.7)
L Re1L/ 5
Rezultă că în gama de numere Reynolds menţionată,  / L  0,023 , ceea ce permite

formularea celei de-a doua ipoteze a stratului limită turbulent:
lˆ
  1 . (7.8)
L
Deşi grosimea stratului limită turbulent este mai mare decât cea a stratului
limită laminar, aceasta rămâne mult mai mică decât L. Se poate astfel neglija
curbura suprafeţei, care astfel poate fi desfăşurată. Menţionăm că efectele curburii
pot fi introduse fără mari dificultăţi, dar se poate arăta că influenţa acestora este
mică şi, în general, neglijabilă. În consecinţă, se poate adopta un sistem de referinţă
cartezian în care axa x este în lungul suprafeţei iar axa y este pe direcţia normalei la
suprafaţă, ca în Fig. 7.1.
____________________________________________________________________________________________
Evidenţa experimentală, precum şi ecuaţiile de conservare a impusului

(7.4b) şi (7.4c), arată că mişcarea în vecinătatea unui perete este rezultatul
interacţiunii dintre o convecţie cu viteza medie (având direcţia dominantă în lungul
peretelui) şi o difuzie (având direcţia dominantă pe direcţia normalei la perete).
Difuzia este rezultatul acţiunii atât a viscozităţii moleculare a fluidului, cât şi a
fluctuaţiilor turbulente. Deoarece în problema stratului limită turbulent suntem
interesaţi să cuantificăm interacţiunea dintre mişcarea medie şi cea fluctuantă va
trebui să admitem ipoteza că scara de timp a convecţiei dominante este de acelaşi
ordin de mărime cu scara de timp a turbulenţei:
L lˆ
tc   tk  . (7.9)
U0 uˆ
Reamintim că pentru problema stratului laminar se impune ipoteza ca scara
de timp a convecţiei dominante să fie de acelaşi ordin de mărime cu scara de timp a
difuziei moleculare pe direcţia normalei la perete:
2
td 
, (7.10)

Vom prezenta în continuare consecinţele ipotezei (7.9).
1. Comparând scările de timp ale turbulenţei şi difuziei vâscoase:
 2 lˆ 2
td   , (7.11)
 
se obţine:
tk  1
  . (7.12)
td uˆlˆ Ret
Dacă Re t  1 , ca în cazul structurilor turbulente energetice, t d  t k , iar
difuzia moleculară poate fi neglijată în raport cu cea turbulentă. În schimb, în zona
structurilor disipative, numărul Reynolds turbulent al scărilor Kolmogorov este
unitar, Re t  1 . În consecinţă, în imediata vecinătate a peretelui difuzia turbulentă
şi difuzia vâscoasă au scări de timp de acelaşi ordin de mărime, iar efectul
viscozităţii nu mai poate fi neglijat, ceea ce era de aşteptat deoarece viscozitatea
trebuie să asigure aderenţa fluidului la perete.
2. Deoarece măsurătorile experimentale pun în evidenţă că în stratul limită,
pe de o parte, tensiunile turbulente au toate acelasi ordin de mărime:
 u v  uˆ 2 , u  2  uˆ 2 , v 2  uˆ 2 , w2  uˆ 2 , (7.13)

____________________________________________________________________________________________
şi că, pe de altă parte, difuzia acţionează în special pe direcţia normalei la perete,

putem să considerăm că raportul dintre termenul de difuzie turbulentă şi cel de
difuzie vâscoasă din ecuaţiile mediate este acelaşi cu raportul scărilor de timp:
 uv
 Re t .
U (7.14)

y
Combinând relaţiile (7.14) şi (7.13) se obţine:
U 1  u v  uˆ
  . (7.15)
y  Re t lˆ
Relaţia de mai sus arată că viteza de forfecare impune scara de timp a turbulenţei.
3. Dacă se integrează ecuaţia (7.14), de la frontiera stratului limită y   ,
pe o distanţa de ordinul de mărime a lui lˆ , rezultă:
uˆ ˆ
Ue U  l  uˆ , (7.16)
lˆ
în care am notat cu U e viteza în curgerea exterioară nevâscoasă, care are acelaşi
ordin de mărime cu viteza medie a curgerii dominante din stratul limită, U e  U 0 .
Împărţind cu U e şi având în vedere ipoteza (7.9) relaţia (7.16) devine:
Ue U uˆ uˆ lˆ
      1 . (7.17)
Ue Ue U0 L
Se pune astfel în evidenţa faptul că spre frontiera stratului limită distribuţia de

viteze medii se uniformizează, ca o consecinţa a capacităţii mari de amestec a
mişcărilor turbulente. Relaţia (7.17), denumită lege a vitezelor deficitare, arată
că, spre frontiera stratului limită, diferenţa dintre viteza din curgerea exterioară şi
viteza medie, U e  U , este mică (în raport cu viteza exterioară), de unde şi numele
de defect de viteză.
9. Analiza anterioară sugerează un tablou extrem de complex al curgerii în
stratul limită turbulent. Acesta apare ca o succesiune de zone în care dezvoltarea
mişcării este impusă de factori diferiţi. Dacă la perete difuzia vâscoasă este
dominantă, în imediata vecinătate a acestuia apar fluctuaţiile turbulente.
Difuzia turbulentă creşte rapid devenind dominantă la o distanţă relativ
mică de perete. În acelaşi timp, către exteriorul stratului limită, influenţa majoră în
dezvoltarea curgerii nu o mai are peretele ci curgerea exterioară, aşa cum sugerează
legea vitezelor deficitare (7.17).
____________________________________________________________________________________________
7.1.2 Ecuaţiile diferenţiale stratului limită
Ecuaţiile stratului limită se pot obţine prin introducerea sistematică a

ipotezelor enunţate anterior în sistemul diferenţial (7.4). Impunerea acestor ipoteze
necesită adimensionalizarea ecuaţiilor urmată de analiza ordinului de mărime a
termenilor din sistemul adimensional. Pentru a obţine o adimensionalizare corectă
a unor ecuaţii vor trebui stabilite valorile de referinţă, astfel încât mărimile
adimensionale să fie finite şi de ordinul unităţii. Din formularea problemei stratului
limită apare evident că putem defini:
x y y
x , y  . (7.18)
L  lˆ
În stratul limită, pe direcţia normalei la suprafaţă pe o distanţă mică, viteza
în lungul corpului are variaţii mari, de la valorile corespunzătoare la perete până la
valoarea U e  U 0 , corespunzătoare unei curgeri nevâscoase din zona exterioară,
deci vom admite:
U
U . (7.19)
U0
Putem determina ordinul de mărime al derivatei  U /  x , din legea
vitezelor deficitare. Astfel, către frontiera stratului limită, diferenţa U e  U
reprezintă un deficit de viteză, iar din relaţia (7.17) rezultă că:
U U e U 0
  . (7.20)
x x L
În cazul particular în care U e  const . din aceeaşi relaţie (7.17) se obţine:
U uˆ uˆ
  , (7.21)
x x L
valoare care este, bineînţeles, inferioară celei furnizate de (7.20). Aşadar (7.20)
reprezinta o aproximatie superioară a ordinului de mărime a derivatei . U / x .
Deoarece viteza de forfecare este la originea turbulenţei, relaţia (7.15)
permite determinarea ordinului de mărime al derivatei U / y :
U uˆ
 . (7.22)
y lˆ
Valoarea de referinţă pentru componenta vitezei în lungul normalei la
suprafaţă nu mai este evidentă, deoarece în curgerea exterioară, presupusă
nevâscoasă, viteza fluidului este orientată în lungul suprafeţei, (componenta după y
este nulă). Dacă vom nota :
____________________________________________________________________________________________
V
V , (7.23)
V0
cu V0 încă nespecificat, forma adimensională a ecuaţiei de continuitate (7.4a) este:
U 0 U V0 V
 0. (7.24)
L x lˆ y
Impunând condiţia ca ecuaţia de continuitate să nu devină trivială, rezultă că ambii
termeni din relaţia (7.24) trebuie să aibă aceeaşi pondere, sau:
U 0 V0
 . (7.25)
L lˆ
Se obţine:
lˆ
V0  U 0  U 0 . (7.26)
L
Pentru derivatele vitezei verticale avem :
V V0 U 0 V V0 U 0 ˆ
  ,   l. (7.27)
y lˆ L x L L2
Ordinul de mărime al presiunii medii se poate estima din ecuaţia lui Bernoulli
scrisă pentru zona exterioară nevâscosă:

P  U e2  const. (7.28)
2
Deoarece U e  U 0 , admitem că presiunea este de ordinul de mărime al presiunii
dinamice şi vom defini:
P
P , (7.29)
U 02
iar pentru derivatele presiunii vom putea scrie:
1 P 1 U 02 U 02 1 P 1 U 02 U 02
  ,   . (7.30)
 x  L L  y  lˆ lˆ
Pentru variabila timp, neglijând oscilaţiile de frecvenţă ridicată, se vor lua ca
referinţă scările (7.9):
t tU 0 t tuˆ
t    . (7.31)
tc L tk lˆ
Se poate acum proceda la adimensionalizarea ecuaţiilor mediate Reynolds
(7.4). Ecuaţia adimensională de continuitate (7.4a) se scrie:
____________________________________________________________________________________________
U V
 0 (7.32)
x y
Atribuind ponderea unitară termenului ce conţine gradientul de presiune,
relaţiile (7.4a) şi (7.4b) adimensionalizate sunt:
2
U U uˆ U P 1   U   uˆ   
U  V       u 2  
t x U 0 y x Re L x  x   U 0  x  
2 (7.33a)
 uˆ L  1   U   uˆ L  lˆ 
      (  u v  ) ;
   
 U 0 lˆ  Re t y  y   U 0 lˆ  L y
2 2 2 2
 lˆ  V  lˆ  V  lˆ  V P  lˆ  1   V 
    U  V    
 L  t  L 
    x  L  y y  L  Re L x  x 
2 2
(7.33b)
 lˆ  uˆ   1   V   uˆ   
    (  u v  )        v 2  .
 L  U  x Re y y U y 
 
  0  L    0
Deoarece
lˆ uˆ 1
    1 ,   L  1 , (7.34)
L U0 Re L
ecuaţiile de mai sus se mai scriu:
U U U P   U  2  
U  V    L      u2  
t x y x x  x  x 
 
(7.35a)
1   U  
     (  u v  )
Re t y  y 
 y
V V V P   V  
2  2U  2V   2  L     3 (  uv )
t x y y x  x  x
(7.35b)
  V  2  
  L      v 2 
y  y  y 
 
Relaţia (7.7) arată că o aproximaţie superioară pentru  L  1 / Re L este de forma:
 L  5 , (7.36)
În schimb, coeficientul 1 / Re t nu mai păstrează un ordin de mărime constant pe
grosimea stratului limită, după cum s-a arătat mai sus. Într-adevăr, dacă spre
frontiera stratului limită, din relaţiile (7.6) şi (7.9), se obţine:
____________________________________________________________________________________________
2
uˆlˆ U 0 L uˆ lˆ  lˆ 
Re t    Re L     5  2   3 , (7.37)
  U0 L  L
 
în imediata vecinătate a peretelui, în zona structurilor disipative (Kolmogorov),
Re t  1 . Deoarece variaţia scărilor structurilor turbulente este continuă, putem
admite existenţa unei zone intermediare în stratul limită în care Re t   1 .
În concluzie, păstrând doar temenii de ordinul zero şi de ordinul întâi,
proporţionali cu  0 şi respectiv  1 , relaţiile (7.35) de mai sus se reduc la:
U U U P 1   U  
U  V       (  u v  ) ; (7.38a)
t x y  
x Re t y  y  y
P
0 . (7.38b)
y
Ecuaţia (7.38b) arată că în stratul limită turbulent presiunea medie este
constantă pe direcţia normalei la perete, rezultat analog cazului laminar în care
presiunea instantanee este constantă în lungul normalei la perete.
Pentru ca ecuaţia să nu devină trivială (7.38a) şi să se piardă orice
informaţie asupra tensiunilor turbulente şi vâscoase, va trebui sa admitem că, deşi
fiecare termen din suma:
U U P
 U  , (7.39)
t x x
este de ordinul zero, sumă însăşi este de ordinul întâi, sau altfel spus:
U U 1 P uˆ 2
 U   . (7.40)
t x  x lˆ
Se poate arăta că relaţia de mai sus este o consecinţă a legii vitezelor
deficitare (7.17). Într-adevăr, dincolo de frontiera stratului limită, mişcarea fiind
fără frecare sau efecte de turbulenţă, ecuaţia de impuls în direcţia x se reduce la:
U e U e 1 P
Ue  . (7.41)
t x  x
Deoarece presiunea medie este constantă pe grosimea stratului limită, vom putea
înlocui gradientul de presiune din relaţia (7.40) cu valoarea calculată din ecuaţia
(7.41). Se obţine:
U  U e  1  U 2  U e2   1 
   U  U e   U  U e U  U e . (7.42)
t 2 x t 2 x
Deoarece legea vitezelor deficitare (7.16) arată că U  U e  uˆ rezultă:
____________________________________________________________________________________________
 uˆ 1  2
  U  U e uˆ   uˆ U 0  uˆˆ . (7.43)
 t 2 x L l
Trecând la variabile adimensionale şi ţinând seamă de relaţia (7.9) se obţine:
 lˆ  U U 1 P  lˆ U 02  U U P 
   U    2  U  
uˆ 2 / lˆ uˆ 2  t x  x  uˆ L  t x x 
(7.44)
lˆ U 2  U U P  1  U U P 
 2 0  U     U  .
uˆ L  t x x    t x x 
Substituind relaţia (7.44) în ecuaţia (7.38a) rezultă:

 U U dP U  1   U  
 U  V 

   
 y    y (  u v ) , (7.45)
 t x d x y  Re t y  
sau, cu observaţiile anterioare privind coeficientul 1 / Re t :
 U U dP U    U  
     
 t  U x  dx  V y   y  y   y (  u v ) . (7.46)
   
În concluzie, revenind la variabilele dimensionale, ecuaţiile diferenţiale ale
stratului limită plan incompresibil sunt:
U V
 0; (7.47a)
x y
– ecuaţia de conservare a impulsului în lungul suprafeţei:
 U U U  P   U 
 U V        u v   ; (7.47b)
 t x y  x y  y 
– ecuaţia de impuls în lungul normalei la suprafaţă:
P
0. (7.47c)
y
Observaţii. 1) Dacă asimilăm valorile instantanee ale parametrilor fluidului
din laminar cu valorile medii ale acestora în turbulent, se va constata o anumită
similitudine între ecuaţiile stratului limită laminar incompresibil şi cele ale stratului
limită turbulent incompresibil. Astfel, în ambele situaţii ipotezele introduse permit
neglijarea difuziei în direcţia convecţiei dominante în raport cu difuzia pe direcţia
normalei la perete.
De asemenea, atât în laminar cât şi în turbulent presiunea este constantă pe
direcţia normalei la suprafaţă, ceea ce conduce la concluzia că presiunea nu este o
____________________________________________________________________________________________
necunoscută în problema stratului limită, aceasta fiind impusă de curgerea

exterioară stratului limită. Deoarece dincolo de frontiera stratului limită sunt
neglijate efectele de frecare (şi implicit efectele de turbulenţă), gradientul de
presiune poate fi determinat din ecuaţia (7.41):
1 dP U e U e
  Ue . (7.48)
 dx t x
2) În concluzie, sistemul diferenţial care descrie mişcarea in stratul limită
turbulent incompresibil plan este format din două ecuaţii diferenţiale:
U V
 0; (7.49a)
x y
U U U U e U e   U 
U V  Ue     u v   , (7.49b)
t x y t x y  y 
cu trei necunoscute U ( x, y , t ) , V ( x, y , t ) ,  u v  ( x, y, t ) .
Deoarece numărul necunoscutelor îl depăşeşte pe cel al ecuaţiilor,
închiderea sistemului se va face printr-un model de turbulenţă prin care să se poată
estima tensiunea aparentă   u v  ( x, y, t ) . Aceasta reprezintă un flux de cantitate
de mişcare (impuls) în direcţia longitudinală datorat fluctuaţiilor vitezei în direcţie
transversală.
7.1.3 Condiţii iniţiale şi la limită
Pentru a avea o problemă bine pusă (în sens Hadamard 1 ) sistemului

diferenţial (7.49) i se vor ataşa condiţiile iniţiale şi la limită următoare:
– pentru t = 0, se impun condiţiile iniţiale:
U ( x, y ,0)  U 0 ( x, y ) , V ( x, y ,0)  V0 ( x, y ) , (7.50)
 u v  ( x, y ,0)   u v  0 ( x, y ) ;
– condiţiile de aderenţă a fluidului la perete la y  0 :
U ( x,0, t )  0 ; V ( x,0, t )  0 ;  u v  ( x,0, t )  0 ; (7.51)
– condiţiile de racordare la frontiera stratului limită, y   :

U ( x , , t )  U e ( x , t ) ; (7.52)
1
J. Hadamard, Lectures on Cauchy's problem in linear partial differential equations, Yale University
Press, 1928.
____________________________________________________________________________________________
De remarcat că deşi la frontieră

 u v  ( x, , t )  0 , (7.53)
pentru că în curgerea exterioară, în absenţa frecării, nu au sens fluctuaţiile

turbulente, condiţia (7.53) nu va trebui impusă pentru determinarea soluţiei
sistemului diferenţial (7.49) pentru că acesta conţine doar derivata de ordinul
întâi, în raport cu y, a tensiunii aparente   u v  . În mod analog, nu se va
impune o condiţie la frontieră pentru componenta V ( x, y , t ) a vitezei.
În cazul în care există o injecţie (sau sucţiune) de fluid la perete, condiţia la

limită pentru componenta V se va modifica în mod corespunzător:
V ( x,0, t )  V w ( x, t ) , (7.54)
în care viteza de injecţie (sucţiune) V w ( x, t ) este presupusă cunoscută.

4) Pentru o curgere staţionară în medie, ecuaţiile stratului limită turbulent
incompresibil plan se scriu:
U V
 0; (7.55a)
x y
U U U e   U 
U V Ue     u v   . (7.55b)
x y x y  y 
Condiţiile la limită asociate acestui sistem sunt aceleaşi ca în cazul nestaţionar:
U ( x,0)  0 ; V ( x,0)  0 ;  u v  ( x,0)  0 , U ( x, )  U e ( x ) , (7.56)
şi nu are sens formularea unor
condiţii iniţiale în raport cu
timpul. Totuşi, pentru a avea o
problemă bine pusă, sistemului
(7.55) trebuie să i se ataşeze
condiţii iniţiale. Într-adevăr,
neglijarea difuziei în direcţia
convecţiei dominante x, face ca
sistemul de ecuaţii cu derivate
parţiale (7.55) să devină de tip
parabolic în raport cu variabila
x. Prin urmare, coordonata Fig. 7.2 Impunerea condiţiilor iniţiale şi la limită în
spaţială x, îndeplineşte acelaşi problema stratului limită staţionar.
rol cu coordonata temporală t,
dintr-o problemă de dinamică clasică., ceea ce va impune specificarea unor
condiţii iniţiale (sau de start) de forma:
____________________________________________________________________________________________
U ( x 0 , y )  U 0 ( y ) , V ( x 0 , y )  V 0 ( y ) ,  u v  ( x 0 , y )   u v  0 ( y ) , (7.57)
în care am notat cu x0 coordonata x a secţiunii iniţiale. Impunerea condiţiilor la
limită şi iniţiale în problema stratului limită staţionar este schiţată în Fig. 7.2.
Fig. 7.3 Sensul integrării sistemului de ecuaţii al stratului limită.
Se cunoaşte că în cazul sistemelor de tip parabolic, integrarea trebuie

făcută în sensul crescător al coordonatei în raport cu care sistemul este parabolic,
pornind cu condiţia iniţială1. În consecinţă, sistemul (7.55) va fi integrat, în direcţia
convecţiei dominante impusă de U e (x ), soluţia fiind determinată în secţiuni
transversale succesive (Fig. 7.3). Altfel spus, domeniul fizic de dependenţă al
sistemului (7.55) este reprezentat de domeniul fluid din amonte, iar domeniul aval
nu are nici o influenţă în dezvoltarea curgerii într-o anumită secţiune transversală.
Reamintim că această proprietate permite determinarea punctului de separare a
stratului limită, deşi în avalul separării apare o zonă de recirculare.
7.2 Metoda perturbaţiilor singulare
O altă alternativă de a introduce ecuaţiile stratului limită turbulent

incompresibil, mai riguroasă are la bază metoda perturbaţiilor singulare, cunoscută
şi sub denumirea de metoda dezvoltărilor asimptotice racordate.
Introdusă iniţial de L. Prandtl2, dezvoltată şi formalizată matematic în special de
către S. Kaplun3 şi H. Ashley şi M. Landhal4, metoda perturbaţiilor singulare este
1
S. Dănăilă, C. Berbente, Metode numerice în dinamica fluidelor, Ed. Academiei, 2003.
2
L. Prandtl,, Die Enstehung von Wirbeln in einer Flussigkeit mit kleiner Reibung, Wilbur Wright
Memorial Lecture , Royal Aeronautical Society, May,16, 1927,; Z. Flugtechnik, 18, 489-496, 1927; J.
Roy. Aeronaut. Soc., 31, 720, 1927.
3
S. Kaplun, Fluid mechanics and singular perturbation, Academic Press, New York, 1967.
4
H. Ashley , M. Landhal, Aerodynamics of wings and bodies, Adisson-Welley, 1965.
____________________________________________________________________________________________
aplicată pentru problema stratului limită turbulent de către H. Tennekes 1 , K.S.

Yajnik2, H. Tennekes şi J.L. Lumley3, M. van Dyke4, J. Cousteix5.
Metoda perturbaţiilor singulare constituie un instrument care permite ca,
plecând de la un anumit model matematic, să se obţină modele mai simple şi
soluţiile corespunzătoare acestora, prin introducerea coerentă şi sistematică a unui
set de ipoteze. Aplicarea metodei presupune o cunoaştere aprofundată a
fenomenului fizic respectiv, în cazul de faţă a caracterului compozit al stratului
limită turbulent. Dezvoltările asimptotice şi condiţiile de racordare între diferite
zone ale curgerii permit controlul coerenţei ipotezelor admise şi precizarea
simplificărilor aduse ecuaţiilor de mişcare în fiecare zonă.
Să considerăm un sistem de referinţă (x,y) având axa x în lungul suprafeţei
şi axa y în direcţia normalei la suprafaţă. Neglijând efectele curburii peretelui, vom
admite axa x ca fiind identică şi cu direcţia principală a mişcării de convecţie.
Mişcarea în jurul unui perete este rezultatul interacţiunilor dintre o convecţie, care
are direcţia dominantă x, o difuzie vâscoasă şi o difuzie turbulentă, ambele având
direcţia dominantă în lungul normalei la suprafaţă, y. Din analiza rezultatelor
experimentale şi a celor prezentate în §7.1.2 apare evidentă existenţa a mai multor
scări de lungime, de viteze şi de timp la care fenomenul fizic al curgerii în
vecinătatea unui perete poate fi investigat.
Dacă L şi U 0 sunt scările de lungime şi, respectiv , viteză ale convecţiei,
scara de timp va fi:
L
tc  . (7.58)
U0
Lungimea L poate fi reprezentată de dimensiunea peretelui în lungul lui x, iar U 0
de viteza fluidului în (infinit) amonte. În cele ce urmează von denumi mişcare (sau
soluţie) exterioară, mişcarea (sau soluţia problemei) caracterizată de scările
( L, U 0 , t c ) .
În direcţia normalei la suprafaţă, descrierea unei mişcări turbulente nu se
poate face numai printr-un singur set de scări. având în vedere raportul dintre
difuzia turbulentă şi difuzia vâscoasă, Fie ( l k , u k , t k ) scările asociate structurilor
energetice, responsabile de difuzia turbulentă, în zona în care difuzia vâscoasă
poate fi neglijată (spre frontiera stratului limită). Vom numi mişcarea (şi soluţia)
caracterizată de aceste scări mişcare (soluţie) intermediară, având în vedere că
tensiunile Reynolds care reprezintă fluxul de difuzie turbulentă provin din termenii
de inerţie ai ecuaţiilor Navier-Stokes. Pentru a caracteriza difuzia vâscoasă,
asociată structurilor turbulente disipative (Kolmogorov), vom introduce scările (
l d , u d , t d ) în care:
1
Tennekes, Outline of secon oprder theory of turbulent pipe flow, AIAA Journal, 8,1968.
2
H; K.S. Yajnik, Aymptotic theory of turbulent shear flow, J. Fluid Mechanics, 42, 411-427, 1970.
3
H. Tennekes, J.L. Lumley, A first course in turbulence, Cambridge,MIT Press, 1972.
4
M. van Dyke, Perturbation methods in fluid mechanics. Stanford, CA: Parabolic Press, 1975.
5
. Cousteix, Aérodynamique en fluides visqueux. Turbulence et couches limites, ENSAE,1988.
____________________________________________________________________________________________
l d2
td  , (7.59)

şi:
ud ld
Re d  1; (7.60a)

sau:

ld  . (7.60b)
ud
Mişcarea (soluţia) care se manifestă la aceste scări va fi denumită mişcare (soluţie)
interioară.
7.2.1 Adimensionalizarea ecuaţiilor şi ipoteze
Aplicarea metodei perturbaţiilor singulare presupune o adimensionalizare

iniţială a ecuaţiilor luând ca referinţă scările mişcării exterioare. Astfel, dacă vom
defini:
x y U V P  uiu j
x , y , U  ,V  ,P 2
,  uiu j  , (7.61)
L L U0 U0 U 0 U 02
pentru o mişcare staţionară în medie, ecuaţiile mediate Reynolds (7.4)
adimensionalizate se vor scrie:
U V
  0; (7.62a)
x y
U U P   1 U    1 U 
U V     u2     u v  
x y x x  Re L x  y  Re L y  (7.62b)
;
V V P   1 V    1 V 
U V     u v      v 2 
x y y x  Re L x  y  Re L y  (7.62c)
,
în care am introdus numărul Reynolds al convecţiei:
U0L
Re L  . (7.63)

Ipoteze. Ipotezele fizice de bază ale stratului limită turbulent au fost
prezentate mai sus. Vom sistematiza aceste ipoteze, având în vedere implementarea
____________________________________________________________________________________________
acestora în metoda perturbaţiilor singulare şi urmărind identificarea unor parametri

mici, în funcţie de care se vor scrie dezvoltările asimptotice.
Pentru a exista un strat limită turbulent s-a impus ipoteza iniţială că
numărul Reynolds global, Re L , este foarte mare. În metoda perturbaţiilor singulare
această ipoteză se va impune ca o condiţie asimptotică:
Re L   . (7.64)
O a doua ipoteză admisă a fost că talia structurilor turbulente energetice
este mult mai mică decât scara de lungimi a convecţiei:
lk
k   1 , (7.65)
L
iar metoda perturbaţiilor singulare impune ataşarea ipotezei suplimentare privind
comportarea asimptotică:
 k  0, pentru Re L   . (7.66)
Referitor la zona intermediară a stratului limită (zona structurilor energetice) s-au
admis de asemenea încă două ipoteze. Astfel s-a considerat că scara de timp a
difuziei turbulente este de acelaşi ordin de mărime cu scara convecţiei:
lk L
 (7.67)
uk U 0
şi, respectiv că tensiunile aparente au toate acelaşi ordin de mărime:
 ti , j   u iu j  u k2 . (7.68)
Facem observaţia că, din realţiile (7.67), (7.65) şi (7.66), rezultă:

lk uk
k    0, pentru Re L   . (7.69)
L U0
În substratul interior, vom admite ipoteza Kolmogorov (7.60) care arată că

difuzia vâscoasă şi difuzia turbulentă au aceeaşi scară de timp, conform relaţiei
(7.12). Deoarece am admis deja că l k  L , iar, evident, l d  l k , vom putea scrie:
ld 
d    1, (7.70)
L ud L
respectiv:
 d  0, pentru Re L   . (7.71)
Aplicarea metodei perturbaţiilor singulare necesită o ipoteză suplimentară, privind
relaţia de ordine între cei doi parametri mici introduşi  k şi  d . Se va admite că:
____________________________________________________________________________________________
Fig. 7.4 Zonarea stratului limită turbulent şi scările de lungimi asociate.
d
 kd   1 , (7.72)
k
simultan cu condiţia asimptotică:

 kd  0, pentru Re L   . (7.73)
Am arătat anterior că o mişcare turbulentă nu este doar o suprapunere de

structuri de diferite scări, ci, în permanenţă, structurile de o anumită talie se
deformează (se întind) şi generează structuri de talie din ce în ce mai mică, iar
dimensiunea celor mai mici structuri este impusă de viscozitate. În acelaşi timp am
pus în evidenţă că sursa principală energiei a fluctuaţiilor turbulente o constituie
viteza medie de forfecare, care va impune şi scara de timp a turbulenţei. Deoarece,
pe de o parte, fenomenul de cascadă energetică arată că energia structurilor
disipative provine din energia structurilor energetice, iar, pe de altă parte,
rezultatele experimentale arată că tensiunile Reynolds au acelaşi ordin de mărime,
(7.68), va trebui să admite că şi în zona interioară  u iu j  u k2 , sau altfel spus,
pentru caracterizarea energetică a structurilor turbulente scara de viteze este
unică pe grosimea stratului limită, ceea ce permite impunerea condiţiei
u d  u k  u  , unde am notat cu u  viteza caracteristică din punct de vedere
energetic a structurilor turbulente (aceeaşi pentru toate zonele stratului limită).
Imaginea stratificării curgerii turbulente în jurul unui perete cu ipotezele
introduse mai sus poate fi urmărită în Fig. 7.4.
7.2.2 Dezvoltări asimptotice şi condiţii la limită
Deşi ipotezele simplificatoare de mai sus au introdus o serie de parametri

mici, cum ar fi 1 / Re L ,  k ,  d şi  kd , în mod analog problemei stratului limită
____________________________________________________________________________________________
laminar 1 , nu este evident care sunt parametrii în raport cu care se vor scrie
dezvoltările în serie pe care le presupune metoda perturbaţiilor singulare.
Mai mult, pentru fiecare din necunoscutele problemei există un alt
parametru în raport cu care se vor scrie dezvoltările asimptotice, ştiind că acestea
au ordine de mărime diferite. Din acest motiv, vom presupune pentru moment
existenţa acestor parametri, urmând aceştia să fie determinaţi ulterior. Totuşi pentru
simplificarea scrierii ,se va considera că presiunea şi viteza în lungul suprafeţei au
acelaşi ordin de mărime. În consecinţă, vom scrie:
– pentru zona exterioară:
U ( x , y )   0eU 0e ( x , y )  1eU1e ( x , y )   e2U 2e ( x , y )   ; (7.74a)
V ( x , y )  e0V0e ( x , y )  e1V1e ( x , y )  e2V2e ( x , y )   ; (7.74b)
P ( x , y )   0e P0e ( x , y )  1e P1e ( x , y )   e2 P2e ( x , y )   ; (7.74c)
it, j ( x , y )   0e ie, j , 0 ( x , y )  1e ie, j ,1 ( x , y )   e2 ie, j , 2 ( x , y )   (7.74d)

– pentru zona intermediară:
U ( x , yˆ )   0mUˆ 0m ( x , yˆ )  1mUˆ 1m ( x , yˆ )   m2 Uˆ 2m ( x , yˆ )   ; (7.75a)
V ( x , yˆ )  m0Vˆ0m (( x , yˆ )  m1 Vˆ1m ( x , yˆ )  m2Vˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.74b)
P ( x , yˆ )   0m Pˆ0m ( x , yˆ )  1m Pˆ1m ( x , yˆ )   2m Pˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.74c)
it, j ( x , yˆ )   0m ˆ im, j , 0 ( x , yˆ )  1m ˆ im, j ,1 ( x , yˆ )   2m ˆ im, j , 2 ( x , yˆ )   , (7.74d)
în care:
y yL
yˆ   . (7.76)
 k lk
– pentru zona interioară:
~ ~ ~
U ( x, ~
y )   0vU 0v ( x , ~
y )  1vU1v ( x , ~
y )   v2U 2v ( x , ~
y) ; (7.77a)
~ ~ ~
V ( x, ~
y )  v0V0v ( x , ~
y )  v1V1v ( x , ~
y )  v2V2v ( x , ~
y) ; (7.77b)
~ ~ ~
P ( x, ~
y )   0v P0v ( x , ~
y )  1v P1v ( x , ~
y )   v2 P2v ( x , ~
y )  ; (7.77c)
1
H. Ashley , M. Landhal, Aerodynamics of wings and bodies, Adisson-Welley,1965.
____________________________________________________________________________________________
it, j ( x , ~
y )   0v ~iv, j , 0 ( x , ~
y )  1v ~iv, j ,1 (( x , ~
y )   2v ~iv, j , 2 ( x , ~
y) , (7.77d)
unde:
~ y yˆ
y  . (7.78)
 d  kd
De notat că în dezvoltările (7.74), (7.75) şi (7.77) mărimile notate cu  ,  şi 
reprezintă parametrii care dau ordinul de mărime şi care sunt funcţii de parametrii
mici ai problemei,  k ,  d şi  kd . Vom presupune, în continuare că
 ip   ip1 , pi  pi1 , ip  ip1 , p  e, m, v, i  0, 1,, (7.79a)
 ip1  pi1 ip1

 0,  0,  0 , pentru
 ip  pi ip (7.79b)
Re L  , p  e, m, v , i  0, 1, ,
Coeficienţii U ie ( x , y ) , Vi e ( x , y ) , Uˆ ie ( x , yˆ ) , Vî e ( x , yˆ ) , etc. au ordinul de mărime al

unităţii.
Dacă se impune condiţia ca, în fiecare zonă a stratului limită, ecuaţia de
continuitate să nu devină o ecuaţie trivială, se va obţine o relaţie de legătură între
parametrii dezvoltării vitezei U şi cei ai dezvoltării vitezei V. Într-adevăr, pentru
zona externă, introducând expresiile (7.74a) şi (7.74b) în ecuaţia de continuitate
(7.62a) se obţine:
 e e 
( 0U 0 ( x , y )  1eU 1e ( x , y )  )  (e0V0e ( x , y )  e1V1e ( x , y ) )  0
x y (7.80)
şi având în vedere că aproximantele de un anumit ordin trebuie să satisfacă ecuaţia

de continuitate:
U ie V e
ie  ei i  0, i  0, 1, . (7.81)
x y
Evident, pentru ca relaţiile de forma (7.81) să nu fie triviale vom admite că:
 ie  ei . (7.82)
În zona intermediară, substituind (7.75a) şi (7.75b) în ecuaţia de
continuitate (7.62), rezultă:
 m ˆm m ˆm 1  m ˆm m ˆm
( 0 U 0  1 U1  )  ( 0V0  1 V1 )  0 . (7.83)
x  k yˆ
Întrucât vor trebui îndeplinite relaţii de forma:
____________________________________________________________________________________________
Uˆ im Vî m
  0, i  0, 1, , (7.84)
x yˆ
din egalitatea (7.83) se obţine:
mi   im  k , i  0, 1 . (7.85)
În mod analog, pentru zona interioară:

vi   iv  d , i  0,1 . (7.86)
De asemenea, din ipoteza (7.68) se poate pune în evidenţă ordinul de
mărime al coeficientului cel mai important din dezvoltările tensiunilor turbulente.
Într-adevăr, ţinând seamă de (7.68) şi (7.67) rezultă:
2
ti , j u 
it, j    k    2k (7.87)
U 02  U0 
indiferent de zonă. Este deci normal să admitem că:
 0e   0m   0v   2k . (7.88)
Condiţii la limită. Condiţiile de aderenţă la perete se vor impune pentru

soluţia interioară:
~ ~ ~ (7.89a)
U 0v ( x ,0)  U 1v ( x ,0)  U 2v ( x ,0)    0 ;
~ ~ ~ (7.89b)
V0v ( x ,0)  V1v ( x ,0)  V2v ( x ,0)    0 .
Departe de corp, dezvoltările asimptotice asociate soluţiei exterioare vor

trebui să permită obţinerea condiţiilor uniforme de curgere cu viteza U 0  U  sau:
lim U ( x , y )  1 . (7.90)
x 2  y 2 
Pe de altă parte, din seria (7.74a), pentru Re L   :
lim U ( x , y )   0e lim U 0e ( x , y )  1 . (7.91)

x 2  y 2  x 2  y 2 
Deoarece am presupus că U 0e ( x , y ) este de ordinul unităţii, va trebui să admitem:
 e0  1. (7.92)
Racordarea de soluţiilor de ordinul zero. Impunând condiţia de racordare
între zona exterioară şi cea intermediară, pentru aproximantele de ordinul zero, se
obţine:
____________________________________________________________________________________________
lim U 0e ( x , y )  lim  0mUˆ 0m ( x , yˆ ), (7.93)

y0 yˆ 
şi deoarece atât U 0e ( x , y ) cât şi Uˆ 0m ( x , yˆ ) au ordinul unităţii şi rămân finite când

Re L   , va rezulta:
 0m =1; (7.94a)
U 0e ( x ,0)  lim Uˆ 0m ( x , ) . (7.94b)

yˆ 
În mod analog, condiţia de racordare în aproximantele de ordin zero ale soluţiei

intermediare cu soluţia interioară:
lim Uˆ 0m ( x , yˆ )  ~lim  0vU 0v ( x , y ), (7.95)
yˆ 0 y 
va impune ca:
 v0 =1; (7.96a)
Uˆ 0m ( x ,0)  U 0v ( x , ) . (7.96b)
Aplicând principiul de racordare pentru viteza în direcţia normalei:
lim V0e ( x , y )  lim  k Vˆ0m ( x , yˆ ) , (7.97)
y0 yˆ 
în care s-au avut în vedere relaţiile (7.82) şi (7.88).

Pentru Re L   ,  k  0 , şi rezultă:
V0e ( x ,0)  0 . (7.98)

În mod asemănător, din racordarea soluţiilor intermediare şi interioare se obţine:
d v
lim Vˆ0m (( x , yˆ )  ~lim V0 ( x , y )  ~lim  kd V0v ( x , y ) , (7.99)
yˆ 0 y  k y 
iar cum pentru Re L   ,  kd  0 , rezultă:
Vˆ0m ( x ,0)  0. (7.100)

Evident, din racordarea presiunilor, vor rezulta relaţiile:
P0e ( x ,0)  Pˆ0m ( x , ) ; (7.101a)
Pˆ0m ( x ,0)  P0v ( x , ) , (7.101b)

____________________________________________________________________________________________
iar din racordarea tensiunilor turbulente:

 ie, j , 0 ( x ,0)   im, j , 0 ( x ,  ) , (7.102a)
 im, j , 0 ( x ,0)   iv, j , 0 ( x  ) (7.102b)
Prin urmare, după impunerea condiţiilor la limită şi a condiţiilor de racordare a

aproximantelor de ordin zero dezvoltările asimptotice (7.74), (7.75) şi (7.77) se vor
scrie după cum urmează:
U ( x , y )  U 0e ( x , y )  1eU1e ( x , y )   2eU 2e ( x , y )   ; (7.103a)
V ( x , y )  V0e ( x , y )  e1V1e ( x , y )  e2V2e ( x , y )   ; (7.103b)
P ( x , y )  P0e ( x , y )  1e P1e ( x , y )   e2 P2e ( x , y )   ; (7.103c)
it, j ( x , y )   k2 ie, j , 0 ( x , y )  1e ie, j ,1 ( x , y )   e2 ie, j , 2 ( x , y )   . (7.103d)

U ( x , yˆ )  Uˆ 0m ( x , yˆ )  1mUˆ 1m ( x , yˆ )   2mUˆ 2m ( x , yˆ )   ; (7.104a)
V ( x , yˆ )   k (Vˆ0m (( x , yˆ )  m1 Vˆ1m ( x , yˆ )  m2Vˆ2m ( x , yˆ )  ) ; (7.104b)
P ( x , yˆ )  Pˆ0m ( x , yˆ )  1m Pˆ1m ( x , yˆ )   m2 Pˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.104c)
 it, j ( x , yˆ )   k2 ˆ im, j , 0 ( x , yˆ )  1m ˆ im, j ,1 ( x , yˆ )   m2 ˆ im, j , 2 ( x , yˆ )   , (7.104d)

~ ~ ~
U ( x, ~
y )  U 0v ( x , ~
y )  1vU1v ( x , ~
y )   v2U 2v ( x , ~
y)  ; (7.105a)
~ ~ ~
V ( x, ~
y )   d (V0v ( x , ~
y )  v1V1v ( x , ~
y )  v2V2v ( x , ~
y )  ) ; (7.105b)
~ ~ ~
P ( x, ~
y )  P0v ( x , ~
y )  1v P1v ( x , ~
y )   v2 P2v ( x , ~
y) ; (7.105c)
it, j ( x , ~
y )   2k ~iv, j , 0 ( x , ~
y )  1v ~iv, j ,1 (( x , ~
y )   2v ~iv, j , 2 ( x , ~
y) . (7.105d)
____________________________________________________________________________________________
7.2.3 Ecuaţiile de ordinul zero
Dacă dezvoltările de mai sus se vor înlocui în ecuaţiile mediate Reynolds

(7.62) şi se vor identifica termenii de ordinul zero, se vor obţine sistemele
diferenţiale prezentate mai jos.
În zona externă, aproximanta de ordinul zero a soluţiei va satisface
sistemul Euler, care reprezintă cel mai general model care descrie mişcarea unui
fluid fără viscozitate
U 0e V0e
  0; (7.106a)
x y
U 0e U 0e P e
U 0e  V0e  0 ; (7.106b)
x y x
V0e V e P e
U 0e  V0e 0   0 . (7.106c)
x y y
Relaţia (7.97) arată că acestui sistem i se va ataşa condiţia la limită de
viteză normală nulă la perete, sau, altfel spus, condiţia ca viteza să fie tangentă la
perete. Deci, pentru determinarea soluţiei sistemului Euler ce descrie mişcarea în
zona exterioară se va impune condiţia ca peretele să fie o linie de curent.
În zona intermediară, aproximanta de ordinul zero satisface ecuaţiile.
Uˆ 0m Vˆ0m
  0, (7.107a)
x yˆ
Uˆ 0m ˆ m Uˆ 0m Pˆ m

Uˆ 0m  V0  0 , (7.107b)
x yˆ x
Pˆ0m
0 . (7.107c)
yˆ
Ecuaţia (7.107c) arată că presiunea medie este constantă în zona mediană,
şi având în vedere condiţia de racordare (7.101a) se obţine:
Pˆ0m ( x , yˆ )  P0e ( x ,0) , (7.108)
de unde:
Pˆ0m P0e
 . (7.109)
x x y 0
____________________________________________________________________________________________
Aplicând ecuaţia de impuls a zonei externe (7.106b) la perete, şi având în vedere că

V0e ( x ,0)  0 :
U 0e P0e Pˆ0m
U 0e   , (7.110)
x y 0
x y 0
x
iar ecuaţia (7.107a) se va scrie:

U 0e Uˆ 0m Uˆ 0m
U 0e  Uˆ 0m   Vˆ0m . (7.111)
x y 0
x yˆ
O soluţie a acestei ecuaţii este:
Uˆ 0m ( x , yˆ )  U 0e ( x , y ) , (7.112)
y 0
deoarece membrul stâng este evident nul, iar:
Uˆ 0m (7.113)
 0.
yˆ
Integrând acum ecuaţia de continuitate (7.107a) şi ţinând seamă de relaţia (7.100),
se obţine viteza verticală în zona intermediară:
e
U
Vˆ0m ( x , yˆ )   yˆ 0 . (7.114)
x y 0
În concluzie, în zona intermediară componenta vitezei Uˆ 0m ( x , yˆ ) şi

presiunea Pˆ0m ( x , yˆ ) sunt constante în lungul normalei şi egale cu valorile de la
perete realizate de soluţia exterioară. Prin urmare, în zona intermediară,
dezvoltările asimptotice (7.104) se vor scrie:
U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)  1mUˆ 1m ( x , yˆ )   2mUˆ 2m ( x , yˆ )   ; (7.115a)
 U e 
V ( x , yˆ )   k   yˆ 0  m1 Vˆ1m ( x , yˆ )  m2Vˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.115b)
 x 
 y 0 
P ( x , yˆ )  P0e ( x ,0)  1m Pˆ1m ( x , yˆ )   2m Pˆ2m ( x , yˆ )   . (7.115c)

În continuare se va impune condiţia de racordare şi pentru viteza în direcţia
normalei la perete. Având în vedere ordinul de mărime al termenilor din
dezvoltările (7.103b) şi (7.115b), condiţia de racordare a soluţiilor exterioară şi
interioară se va scrie:
____________________________________________________________________________________________
 U e 
lim (V0e ( x , y )  e1V1e ( x , y ))  lim  k   yˆ 0 ,
(7.116)
y  0 yˆ    x 
 y 0 
care trebuie îndeplinită pentru Re L   . Pentru a utiliza această relaţie, este

necesar ca toţi termenii să fie exprimaţi în funcţie de aceleaşi variabile, spre
exemplu cele corespunzătoare soluţiei intermediare. O dezvoltare trunchiată la
ordinul întâi pentru V0e ( x , y ) se scrie:
V0e
V0e ( x , y )  V0e ( x ,0)  y  1eV1e ( x ,0) , (7.117)
y y 0
în care s-a ţinut seamă de (7.82). Având în vedere relaţia (7.98) şi luând y   k yˆ ,
se obţine:
V0e
V0e ( x , y )   k y  1eV1 e ( x ,0) . (7.118)
y y 0
Substituind (7.118) în (7.116) rezultă:

 V e U 0e 
lim   k yˆ 0  1eV1 e ( x ,0)   k yˆ 0.
(7.119)
yˆ   y x 
 y 0 y 0 
Pentru ca relaţia să fie de ordinul lui  k este necesar să admitem că:
1e   k . (7.120)
De asemenea, deoarece din ecuaţia de continuitate scrisă la perete rezultă:
U 0e V0e
 0, (7.121)
x y 0
y
y 0
din relaţia (7.118) se obţine:

V1 e ( x ,0)  0 . (7.122)
Deoarece racordarea în viteza verticală a permis determinarea ordinului de mărime

al parametrului 1e se va relua problema racordării vitezei în lungul peretelui,
pentru a pune în evidenţă implicaţiile acestui rezultat. Astfel, dezvoltarea vitezei
tangenţiale în zona exterioară, (7.103a), trunchiată la termenii de ordinul întâi este:
U 0e
U ( x , y )  U 0e ( x ,0)   k yˆ   k U 1e ( x ,0) . (7.123)
y
____________________________________________________________________________________________
Impunând condiţia de racordare cu soluţia intermediară, trunchiată, de asemenea la

termenii de ordinul întâi se obţine:
 U 0e 
lim  U 0e ( x ,0)   k yˆ   k U 1e ( x ,0)  U 0e ( x ,0)  1mUˆ 1m ( x , yˆ )   0 (7.124)
yˆ  
 y 
sau încă:
 U 0e 
lim   k yˆ   k U 1e ( x ,0)  1mUˆ 1m ( x , yˆ )   0 . (7.125)
yˆ  
 y 
Pentru ca relaţia de mai sus să aibă ordinul întâi, este necesar să considerăm:
1m   k , (7.126)
iar din relaţia (7.125) rezultă:
 U 0e 
U 1e ( x ,0)  lim  Uˆ 1m ( x , yˆ )  yˆ  . (7.127)
yˆ  
 y 
Aceeaşi procedură se poate aplica şi pentru racordarea presiunii obţinând-se:
 P e 
P1 e ( x ,0)  lim  Pˆ1m ( x , yˆ )  0 yˆ  . (7.128)
yˆ  
 y 
Să remarcăm faptul că, utilizând (7.126), viteza tangenţială în zona intermediară

(7.115), trunchiată la termenii de ordinul întâi se scrie:
U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   k Uˆ 1m ( x , yˆ ) , (7.129)
de unde rezultă că:

U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0) ˆ m y
U0  U1 (x, ) , (7.130)
u k
în care am folosit relaţia (7.69)  k  u k / U 0 . Revenind la variabilele dimensionale,

relaţia (7.130) devine:
U ( x , yˆ )  U e ( x ,0) ˆ m y
 U1 ( x, ) , (7.131)
uk k
care reprezintă tocmai o formă a legii vitezelor deficitare (7.17).
În zona interioară, înlocuind dezvoltările (7.105) în ecuaţiile (7.62) şi
reţinând termenii de ordinul zero, se obţine sistemul diferenţial:
____________________________________________________________________________________________
~ ~
U 0v V0v
 ~ 0, (7.132a)
x y
~
 2U 0m
0, (7.132b)
y 2
~
P v
0   ~0 . (7.132c)
y
Ultima ecuaţie arată că şi în zona interioară presiunea este constantă pe direcţia
normalei la suprafaţă, iar din impunerea condiţiei de racordare cu soluţia
intermediară rezultă:
~
P0v ( x , yˆ )  Pˆ0m ( x ,0) , (7.133)
Combinând relaţiile (7.107) şi (7.133) rezultă că aproximanta de ordinul zero a

presiunii este constantă pe întreaga grosime a stratului limită şi egală cu
presiunea la perete şi cu presiunea din curgerea exterioară:
~
P0v ( x , yˆ )  Pˆ0m ( x , yˆ )  P0e ( x ,0) . (7.134)
Ecuaţia (7.131b) poate fi integrată de două ori în raport cu ~y şi, după

impunerea condiţiei de aderenţă la perete (7.89a) rezultă:
~ (7.135)
U 0v ( x , ~
y )  c( x) ~
y.
Condiţia de racordare între zona interioară şi cea intermediară:
~
U 0v ( x , )  Uˆ 0m ( x ,0) , (7.136)
impune c ( x )  0 , deoarece Uˆ 0m ( x ,0) este finită. Prin urmare, având în vedere şi

ecuaţia de continuitate, se obţine:
~ ~
U 0v ( x , ~
y )  V0v ( x , ~
y)  0 (7.137)
Evident această soluţie nu permite satisfacerea condiţiilor de racordare cu soluţia

din zona intermediară; spre exemplu, în relaţia (7.136) Uˆ 0m ( x ,0)  U ( x ,0)  0 , iar
soluţionarea problemei ar părea imposibilă.
Pentru elucidarea acestui paradox, se procedează la racordarea derivatelor
U / y între regiunea intermediară şi cea interioară. Astfel, să remarcăm mai
întâi că, substituind relaţiile (7.137) în (7.105a) şi (7.105b) rezultă:
~ ~
U ( x, ~
y )  1vU 1v ( x , ~
y )   v2U 2v ( x , ~
y )  , (7.138a)
____________________________________________________________________________________________
~ ~
V ( x, ~
y )   d (v1V1v ( x , ~
y )  v2V2v ( x , ~
y )  ), (7.138b)
care reprezintă dezvoltările asimptotice ale vitezei în zona interioară. Din relaţia
(7.104a) se obţine:
U  m Uˆ 1m Uˆ 2m  yˆ 1  m Uˆ 1m Uˆ 2m 

 1   m2    1   m2  , (7.139)
y  yˆ yˆ   
 y  k  yˆ yˆ 
iar din (7.138a):
~ ~v ~ ~v
U  v U 1v v U 2
 ~
y 1  v U 1v v U 2

  1 ~   2 ~     1
 ~   2 ~   . (7.140)
y  y y  y  d  y y 
Impunând condiţia de racordare în termenii de ordinul întâi, rezultă:
~
1 m Uˆ 1m 1 v U 1v
1  1 ~ . (7.141)
k yˆ d y ~
y 
yˆ  0
Dacă alegem:
 1m   1v , (7.142)
şi înmulţim cu y relaţia (7.141), se obţine:

~
Uˆ 1m U 1v
yˆ  yˆ . (7.143)
yˆ ~
y ~y  
yˆ  0
Deoarece membrul stâng al relaţiei (7.143) este o funcţie ce depinde doar de ŷ , iar
membrul drept o funcţie ce depinde doar de ~y , iar egalitatea trebuie îndeplinită
pentru orice valori ŷ şi ~y se impun condiţiile:
~
Uˆ 1m U 1v
yˆ  C1 , yˆ  C1 (7.144)
yˆ ~
y ~
y 
yˆ  0
în care C1 este o constantă. Integrând ecuaţiile de mai sus rezultă:

~ ~
Uˆ1m ( x, yˆ )  C1 ln yˆ  Cˆ 2 , U1v ( x, ~
y) ~  C1 ln ~
y  C2 , (7.145)
yˆ  0 y 
~
unde Ĉ 2 şi C 2 sunt constante. Relaţiile (7.145) pun în evidenţă comportările
asimptotice ale vitezei longitudinale în zona de racordare a soluţiei interioare cu
cea intermediară. Profilul de viteze descris de legea (7.145) poartă denumirea de
____________________________________________________________________________________________
legea logaritmică. Valoarea constantelor nu poate fi determinată teoretic, dar din

comparaţia cu datele experimentale rezultă:
1
C1  , (7.146)

în care  este constanta lui Karman.
Se poate reveni acum la problema racordării soluţiilor interioare şi
intermediare. Astfel, din expresiile (9.114a) şi (9.137a) în care avem în vedere
comportările asimptotice (9.144) precum şi relaţia (9.141), rezultă:
~
U 0e ( x ,0)  1m (C1 ln yˆ  Cˆ 2 )  1m (C1 ln ~
y  C2 ) , (7.147)
de unde se obţine:
yˆ ~
U 0e ( x ,0)  1m C1 ln ~  1m (Cˆ 2  C 2 )  0 , (7.148)
y
sau încă, ţinând seamă de (7.76) şi (7.78):
d ~
U 0e ( x ,0)  1m C1 ln  1m (Cˆ 2  C 2 )  0 . (7.149)
k
Pentru ca relaţia de mai sus să aibă sens trebuie să admitem că:

d
1m C1 ln 1, (7.150)
k
deoarece U 0e ( x ,0) are ordinul unităţii. Din relaţia (7.150) rezultă ordinul de
mărime al parametrului dezvoltării vitezei din zonele intermediară şi interioară:
1
1m  1v   k  . (7.151)
ln( d /  k )
Concluzii. Sintetizând, dezvoltările asimptotice în cele trei zone sunt:
U ( x , y )  U 0e ( x , y )   kU1e ( x , y )   e2U 2e ( x , y )   ; (7.152a)
V ( x , y )  V0e ( x , y )   kV1e ( x , y )   e2V2e ( x , y )   ; (7.152b)
P ( x , y )  P0e ( x , y )   k P1e ( x , y )   e2 P2e ( x , y )   ; (7.152c)
it, j ( x , y )   k2 ie, j , 0 ( x , y )  1e ie, j ,1 ( x , y )   e2 ie, j , 2 ( x , y )   , (7.152d)
având condiţiile la limită:

____________________________________________________________________________________________
V0e ( x ,0)  V1 e ( x ,0)  0 ; (7.153)

U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   kUˆ 1m ( x , yˆ )   2mUˆ 2m ( x , yˆ )   ; (7.154a)
 U e 
V ( x , yˆ )   k   yˆ 0   kVˆ1m ( x , yˆ )   2mVˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.154b)
 x 
 y 0 
P ( x , yˆ )  Pˆ0m ( x , yˆ )   k Pˆ1m ( x , yˆ )   m2 Pˆ2m ( x , yˆ )   ; (7.154c)
 it, j ( x , yˆ )   k2 ˆ im, j , 0 ( x , yˆ )  1m ˆ im, j ,1 ( x , yˆ )   m2 ˆ im, j , 2 ( x , yˆ )   , (7.154d)

cu condiţiile de racordare:
 U 0e 
U 1e ( x ,0)  lim  Uˆ 1m ( x , yˆ )  yˆ  ,
yˆ  
 y 
(7.155)
 P e 
P1 e ( x ,0)  lim  Pˆ1m ( x , yˆ )  0 yˆ  ;
yˆ  
 y 

~ ~
U ( x, ~
y )   kU1v ( x , ~
y )   v2U 2v ( x , ~
y) ; (7.156a)
~ ~
V ( x, ~
y )   d ( kV1v ( x , ~
y )   v2V2v ( x , ~
y )  ) , (7.156b)
~ ~ ~
P ( x, ~
y )  P0v ( x , ~
y )   k P1v ( x , ~
y )   v2 P2v ( x , ~
y ) ; (7.156c)
it, j ( x , ~
y )   k2 ~iv, j , 0 ( x , ~
y )  1v ~iv, j ,1 (( x , ~
y )   v2 ~iv, j , 2 ( x , ~
y) , (7.156d)
cu condiţiile la limită:
~ ~
U 1v ( x ,0)  V1v ( x ,0)  0 . (7.157)
şi cu relaţia de legătură între parametrii  k şi  d :
1
k  , (7.158)
ln( d /  k )
care arată că
 d   n , (7.159)
oricare ar fi puterea n.
____________________________________________________________________________________________
De asemenea, am arătat că: racordarea zonei interioare cu zona

intermediară permite determinarea legii logaritmice pentru profilul de viteze
tangenţiale:
1 ~ 1 ~
Uˆ 1m ( x, yˆ )  ln yˆ  Cˆ 2 , U 1v ( x, ~
y) ~  ln ~
y  C2 , (7.160)
yˆ 0  y  
iar din racordarea zonei intermediare cu zona exterioară rezultă legea vitezelor
deficitare:
U ( x , yˆ )  U e ( x ,0) ˆ m y y
 U 1 ( x , )  Uˆ 1m ( x , ) . (7.161)
uk k lk
Substituind prima relaţie din (7.160) în (7.161), se obţine:
U ( x , yˆ )  U e ( x ,0) 1 y ˆ
 ln  C 2 , pentru y  0 . (7.162)
uk  lk
Să remarcăm, de asemenea, faptul că, din relaţia (7.156a) şi a doua relaţie (7.160)
se obţine:
1 ~
U ( x, ~
y )   k ln ~
y  C 2 , pentru ~y   , (7.163)

sau revenind la mărimile dimensionale se obţine legea la perete logaritmică:
U (x, ~
y) 1 ~ ~ 1 yu L ~ 1 u y ~
 ln y  C 2  ln k  C 2  ln k  C 2 , (7.164)
uk     
pentru u k y /    .
În final, facem observaţia că analiza anterioară a pus în evidenţă scările
distincte pentru profilul de viteze în stratul limită. Dacă în zona intermediară
profilul de viteze depinde de y / l k  y /  , în zona internă mărimea
uk y u y
y   , (7.165)
 
apare ca o variabilă de care depinde profilul de viteze adimensional.
7.2.4 Corecţiile de ordinul întâi
Înlocuind dezvoltările (7.152), (7.154) şi (7.156) în ecuaţiile mediate

Reynolds (7.62) şi colectând termenii de ordinul întâi (proporţionali cu  k ) se
obţine un set de sisteme diferenţiale pentru fiecare dintre cele trei zone ale stratului
limită.
____________________________________________________________________________________________
În zona exterioară, sistemul diferenţial al aproximantelor de ordinul întâi

este:
U1e V1 e
  0, (7.166a)
x y
U 1e U 0e U 1e U 0e P e
U 0e  U 1e  V0e  V1 e  1 (7.166b)
x x y y x ,
V1 e V e V e V e P e
U 0e  U 1e 0  V0e 1  V1 e 0   1 . (7.166c)
x x y y y
având condiţiile la limită la perete (7.153)
V1 e ( x ,0)  0 . (7.167)
Soluţia acestui sistem trebuie să satisfacă şi condiţiile la limită departe de corp.
Deoarece deja s-a admis că soluţia de ordinul zero satisface condiţiile de la infinit,
pentru soluţia de ordinul întâi se vor impune valorile asimptotice:
U 1e ( x , )  V1 e ( x , )  0 . (7.168)
Sistemul (7.158) reprezintă forma liniarizată (in ipoteza micilor perturbaţii)
a sistemului Euler. Deoarece s-a neglijat efectul curburii peretelui, soluţia acestui
sistem cu condiţiile la limită omogene (7.167) şi (7.168) este doar soluţia banală:
U 1e ( x , y )  V1 e ( x , y )  P1 e ( x , y )  0 . (7.169)
În zona intermediară, aproximanta de ordinul întâi este soluţia sistemului:
Uˆ 1m Vˆ1m
  0, (7.170a)
x yˆ
ˆm ˆm ˆm ˆm Pˆ1m ˆ x , y ,0
m
ˆ m U 1 ˆ m U 0 ˆ m U 1 ˆ m U 0
U0  U1  V0  V1   , (7.170b)
x x yˆ yˆ x yˆ
Pˆ1m
0 . (7.170c)
yˆ
Deoarece ecuaţia (7.170c) arată că aproximanta de ordinul întâi a presiunii
este constantă în zona intermediară, impunând condiţia de racordare cu soluţia
exterioară (7.169) se obţine:
____________________________________________________________________________________________
Pˆ1m ( x , yˆ )  0 . (7.171)
Având în vedere că:
e
U
Uˆ 0m ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0) , Vˆ0m ( x, yˆ )   yˆ 0 , (7.172)
x y 0
precum şi soluţia (7.171), ecuaţia (7.170b) se scrie:
Uˆ 1m Uˆ 1m ˆ x , y , 0

m
U 0e ( x ,0) U 0e
U 0e ( x ,0)  Uˆ 1m  yˆ  . (7.173)
x x x y 0
yˆ yˆ
Sistemul diferenţial format de ecuaţia de continuitate (7.170a) şi ecuaţia de

impuls în lungul peretelui (7.173) conţine trei necunoscute: Uˆ 1m ( x , yˆ ) , Vˆ1m ( x , yˆ ) şi
ˆ mx , y , 0 ( x , yˆ ) . Soluţionarea cestuia este imposibilă fără introducerea unui model de
turbulenţă.
Condiţiile la limită asociate acestui sistem sunt reprezentate, pentru
necunoscuta Uˆ 1m ( x , yˆ ) de condiţiile asimptotice (7.160) şi, respectiv (7.155):
1
Uˆ 1m ( x , yˆ )  ln yˆ  Cˆ 2 , pentru yˆ  0 , (7.174)

U e
Uˆ1m ( x , yˆ )  yˆ 0 , pentru ŷ   . (7.175)
y y 0
Pentru necunoscuta Vˆ1m ( x , yˆ ) , condiţia la limită la perete se va obţine

impunând racordarea soluţiilor interioare şi intermediare. Astfel, pentru soluţia
intermediară, din dezvoltarea (7.154b) rezultă:
U 0e Vˆ m
V ( x , yˆ )   ~y  d   2k Vˆ1m ( x ,0)  ~
y k  d 1 , (7.176)
x y 0
yˆ 
y 0
iar pentru soluţia interioară, din (7.156b), se obţine:

~ ~
V (x, ~
y )   d  k V1v ( x , ~
y )   d  k2V2v ( x , ~
y) . (7.177)
Deoarece relaţia (7.159),  d   n , arată că termenul  k2Vˆ1m ( x ,0) este mult mai
mare decât toţi ceilalţi, pentru a obţine o condiţie de racordare de ordinul întâi va
trebui să impunem:
Vˆ1m ( x ,0)  0 . (7.178)
În zona interioară ecuaţiile de ordinul întâi sunt:
____________________________________________________________________________________________
~ ~
U 1v V1v
 ~ 0, (7.179a)
x y
~
  1 1 U 1m ~ v 
  x , y ,0   0 , (7.179b)
y  Re L  k  d ~y
~ 
~
P v
0   ~1 . (7.179c)
y
Pentru a putea impune condiţia de aderenţă a fluidului la perete, trebuie
păstrată influenţa viscozităţii în ecuaţia de impuls pe direcţia tangenţială. În
consecinţă vom admite că:
1
d k  . (7.180)
Re L
Având în vedere relaţia (7.159) putem lua, de exemplu:
 d  ( k ) p , (7.181)
şi din (7.160) se obţine:
1
 1  p 1
 k    , (7.182)
 Re L 
care este în concordanţă cu legea empirică a lui Blasius (7.7). Reamintim, de
asemenea, că pentru problema stratului limită laminar se obţine
   / L  1 / Re L  .
2
Ecuaţia de impuls în lungul peretelui se va scrie acum:

~
  U1v ~ v 
  x, y ,0   0 (7.183)
y  ~
~ y 
şi arată că: tensiunea totală (suma dintre tensiunea de frecare şi tensiunea
turbulentă) este constantă în zona interioară şi egală cu tensiunea la perete
~
U1v ~ v
 x, y ,0  ~w , (7.184)
~
y
sau in variabile dimensionale:
U
   u v    w (7.185)
y
Condiţiile la limită pentru sistemul de ecuaţii (7.179a) şi (7.184) sunt, pe de o parte
condiţiile de aderenţă la perete:
____________________________________________________________________________________________
~ ~
U1v ( x ,0)  V1v ( x ,0)  0, (7.186)
şi, pe de altă parte condiţia asimptotică: (7.160):

~ 1 ~ ~
U 1v ( x, ~
y) ~  ln y  C 2 . (7.187)
y  
Ecuaţia de impuls în direcţia normalei (7.179c), pune în evidenţă faptul că
presiunea este constantă în raport cu ~y în zona interioară. Racordarea cu soluţia
intermediară (7.170) permite determinarea aproximantei de ordinul întâi:
Pˆ1v ( x , yˆ )  0 . (7.188)
În concluzie, dacă sunt neglijate efectele de curbură a peretelui, presiunea

este constantă pe grosimea stratului limită şi este egală cu valoarea presiunii din
curgerea exterioară (nevâscoasă).
7.2.5 Aproximanta de ordinul al doilea. Interacţiune vâscos-

nevâscos
Metoda perturbaţiilor singulare pune în evidenţă că, până la ordinul întâi,

inclusiv, mişcarea exterioară nu este influenţată cu nimic de mişcarea din celelalte
zone (intermediară şi interioară). Curgerea exterioară, nevâscoasă, se dezvoltă
independent de prezenţa stratului limită, pe când mişcarea în stratul limită depinde
de parametrii fluidului din curgerea exterioară. Pentru a pune în evidenţă influenţa
stratului limită asupra curgerii exterioare va trebui să considerăm şi termenii de
ordinul al doilea în dezvoltările asimptotice ale soluţiei.
Determinarea parametrilor mici pentru aproximanta de ordinul al doilea
se va face impunând condiţiile de racordare. Astfel, în zona intermediară, viteza în
lungul peretelui este reprezentată de dezvoltarea (7.154a):
U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   k Uˆ 1m ( x , yˆ )   m2 Uˆ 2m ( x , yˆ )   , (7.189)
de unde obţinem:
U Uˆ 1m  m2 Uˆ 2m
   , (7.190)
y yˆ  k yˆ
iar în zona interioară de dezvoltarea (7.156a):
~ ~
U ( x, ~
y )   k U 1v ( x , ~
y )   v2U 2v ( x , ~
y )  , (7.191)
de unde rezultă:
____________________________________________________________________________________________
~
U  k U 1v  v2 Uˆ 2m
  . (7.192)
y  d ~y  d ~y
În mod analog corecţiilor de ordinul întâi se va impune condiţia de racordare în
viteza de forfecare U / y :
~ ~
Uˆ 1m  2m Uˆ 2m  k U 1v  v2 U 2v
   (7.193)
yˆ  k yˆ  d ~y ~
y 
 d ~y ~y  
yˆ  0 yˆ  0
Deoarece prin relaţia (9.140) s-a impus racordarea corecţiilor de ordinul întâi:
~
Uˆ 1m  U v
 k ~1 , (7.194)
yˆ ˆ  d y ~y 
y 0
din (7.193) se obţine:

~
 2m Uˆ 2m  v2 U 2v
 , (7.195)
 k yˆ  d ~ y ~y  
yˆ  0
care arată că se poate lua:
 m2   v2 . (7.196)
Prin urmare, înmulţită cu y, egalitatea (7.195) se va scrie:

~
Uˆ 2m U v
yˆ ~y ~2  C3 , (7.197)
yˆ ˆ y ~y  
y 0
în care C 3 este o constantă. Integrând cele două ecuaţii din (7.197) rezultă:
Uˆ 2m ( x , yˆ )  C 3 ln yˆ  Cˆ 4 , pentru yˆ  0 ; (7.198a)
~ ~
U 2v ( x , ~
y )  C 3 ln ~
y  C 4 , pentru ~y   . (7.198b)
~
unde Ĉ 4 şi C 4 sunt două constante.
In consecinţă, pentru vitezele tangenţiale la perete, există următoarele
comportări asimptotice:
U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   kUˆ 1m ( x , yˆ )   2m (C3 ln yˆ  Cˆ 4 )  , pentru yˆ  0 ; (7.199a)
~ ~
U ( x, ~
y )   kU1v ( x , ~
y )   2m (C3 ln ~
y  C 4 )  , pentru ~y   , (7.199b)
____________________________________________________________________________________________
de unde rezultă:
~  yˆ ~ 
U 0e ( x ,0)   k (Uˆ 1m ( x , yˆ )  U 1v ( x , ~
y ))   2m  C3 ln ~  Cˆ 4  C 4     0 . (7.200)
 y 
Cum racordarea termenilor de ordinul zero s-a făcut prin relaţia (7.149) cu:
d
 k ln 1, (7.201)
k
pentru ca relaţia (7.200) să reprezinte o serie de puteri a parametrului mic  k se ia:
yˆ 
 2m ln ~   2m ln d   k . (7.202)
y k
Din combinarea relaţiilor (7.202) şi (7.201) se obţine:

k
 2m    2k .
d (7.203)
ln
k
Pentru a determina parametrul mic al termenului de ordinul al doilea din
dezvoltările soluţiei exterioare,  e2 , vom impune condiţia de racordare a vitezei
normale din zona exterioară cu cea din zona intermediară. În zona exterioară,
relaţia (7.152b) se scrie:
V ( x , y )  V0e ( x , y )   e2V2e ( x , y )   , (7.204)
sau în funcţie de variabila zonei intermediare:
V0e 1  2V0e
V ( x , y )  V0e ( x ,0)   k yˆ   k yˆ 2   e2V2e ( x , y )  
y y 0
2 y 2 y 0
(7.205)
în care V0e ( x ,0)  0 , conform condiţiei la limită (7.153).

În zona intermediară, dezvoltarea (7.154b), în care se introduce  m2 dat de
(7.203) este:
 U 0e 
V ( x , yˆ )   k   yˆ   k Vˆ1m ( x , yˆ )   k2Vˆ2m ( x , yˆ )   . (7.206)
 x 
 y 0 
Deoarece:
____________________________________________________________________________________________
U 0e V0e
 0, (7.207)
x y 0
y y 0
din ecuaţia de continuitate, racordând soluţiile (7.205) şi (7.206), rezultă:

 1  2V e 
lim 
yˆ    2 y 2
0
 k yˆ 2   e2V2e ( x ,0)   2k Vˆ1m ( x , yˆ )   3k Vˆ2m ( x , yˆ )  0 . (7.208)

 y 0 
Pentru ca, pe de o parte, relaţia de mai sus să corespundă unei racordări de ordinul
al doilea, iar, pe de altă parte, să permită determinarea corecţiei V2e ( x ,0) se ia:
 e2   2k . (7.209)
Reţinând doar termenii de ordinul al doilea, din egalitatea (7.208) se obţine:
 yˆ 2  2V0e 
V2e ( x ,0)  lim Vˆ1m ( x , yˆ )  . (7.210)
yˆ    2 y 2 
 y 0 
Această ecuaţie arată că cea mai importantă corecţie a soluţiei exterioare în

se manifestă influenţa stratului limită este de ordinul al doilea de precizie. Corecţia
V2e ( x ,0) poartă numele de viteză de transpiraţie şi reprezintă un efect de deplasare
produs de stratul limită. O formă echivalentă, mai utilă, a ecuaţiei (7.210) se poate
obţine dacă se exprimă vitezele în direcţia normalei în funcţie de vitezele în lungul
peretelui. De exemplu, integrând ecuaţia de continuitate (7.170a):
Uˆ 1m Vˆ1m
  0, (7.211)
x yˆ
se obţine:
Uˆ m

V1 x ,     1 dyˆ ,
ˆ m
(7.212)
0
x
în care am avut în vedere că Vˆ1m x ,0  0 . De asemenea, din ecuaţia de continuitate

(7.106a), scrisă la perete:
U 0e V0e
 0, (7.213)
x y 0
y y 0
rezultă:
____________________________________________________________________________________________
 2U 0e  2V0e
 0, (7.214)
x y y 0
y 2 y 0
ceea ce conduce la:

yˆ
yˆ 2  2V0e yˆ 2  2U 0e  2U 0e
    yˆ dyˆ . (7.215)
2 y 2 y 0
2 x y y 0 0
x y y 0
Substituind (7.212) şi (7.215) în (7.210) rezultă:
Uˆ 1m
 
 2U 0e
V2e ( x ,0)    dyˆ   yˆ dyˆ , (7.216)
0
x 0
x y y 0
sau încă:
d  ˆm 

U 0e
dx 0 
V 2e ( x ,0)   U 1 ( x , yˆ )  yˆ  dyˆ . (7.217)
y 
 y 0 
Pentru a marca efectul de deplasare, şi în consecinţă influenţa stratului

limită asupra curgerii exterioare, să definim o prelungire a curgerii exterioare,
presupusă rotaţională, care satisface relaţia:
U 0e
U we ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   k yˆ . (7.218)
y y 0
În acelaşi timp, în zona intermediară are loc dezvoltarea: (7.189):

U ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   k Uˆ 1m ( x , yˆ )   k2Uˆ 2m ( x , yˆ )   (7.219)
Limitându-ne la termenii de ordinul întâi, scăzând relaţiile (7.218) şi (7.219)
rezultă:
 U 0e 
U we ( x , yˆ )  U ( x , yˆ )   k   Uˆ 1m ( x , yˆ )  yˆ .
(7.220)
 y yˆ 0 
 
Se poate introduce o grosime de deplasare, * , astfel încât să cuantificăm variaţia
debitului de fluid din curgerea exterioară, datorată efectelor de viscozitate din
zonele intermediară şi interioară:

1
U 0e ( x ,0) 0
*  
U we ( x ,0)  U ( x , y ) dy ,  (7.221)
sau, având în vedere (7.220):

____________________________________________________________________________________________
  e 
1   Uˆ m ( x , yˆ )  yˆ U 0 dyˆ .
*  e 
U 0 ( x ,0 ) 0 
1
y  (7.222)
 ˆy  0 
De remarcat că funcţia de sub integrala din (7.222) rămâne finită pentru ŷ   ,

deoarece, din (7.155) şi (7.169) rezultă:
 U 0e 
lim  Uˆ 1m ( x , yˆ )  yˆ   U 1e ( x ,0)  0 . (7.223)
yˆ  
 y 
Viteza de transpiraţie (7.217) se poate acum scrie:
d * e
V2e ( x ,0)  [ U 0 ( x ,0)] . (7.224)
dx
Dacă mişcarea exterioară este irotaţională, în absenţa efectelor de curbură
avem relaţiile:
 e  e
V0e ( x ,0)  0 , V0 ( x ,0)  0 , U 0 ( x ,0)  0 , U we  U 0e ( x ,0) ; (7.225a)
x y

 Um 
*   1   dyˆ . (7.225b)
0
U e ( x ,0) 
În concluzie, pentru a marca influenţa stratului limită turbulent asupra

curgerii exterioare, fără a calcula şi corecţiile de ordinul al doilea, se desprind două
alternative: a) modificarea geometriei suprafeţei corpului, acesta trebuind a fi
îngroşată cu grosimea de deplasare; b) menţinând nemodificată geometria
corpului, dar admiţând că la suprafaţa acestuia există o injecţie (sau sucţiune) de
fluid cu viteza de transpiraţie (7.224).
7.2.6 Concluzii
Considerând cazul uzual în care reţinem corecţiile până la ordinul întâi

inclusiv, metoda dezvoltărilor asimptotice racordate permite obţinerea,
următoarelor concluzii:
a) În zona exterioară, revenind la variabilele dimensionale, mişcarea este
descrisă de ecuaţiile fluidului fără viscozitate (ecuaţiile Euler):
U e Ve
  0; (7.226a)
x y
____________________________________________________________________________________________
U e U e P
Ue  Ve  e ; (7.226b)
x y x
Ve V P
Ue  Ve e   e , (7.226c)
x y y
având ataşate condiţiile la limită de tangenţă a vitezei la suprafaţa corpului:
y  0, V e ( x,0)  0 . (7.226d)
b) Spre frontiera stratului limită, în zona denumită mai sus intermediară,
profilul de viteze este de forma (7.154a):
U m ( x , yˆ )  U 0e ( x ,0)   kUˆ 1m ( x , yˆ ) , (7.227)
în care:
y y l u 
yˆ   , k  k  k  . (7.228)
lk  L U0 L
În variabile dimensionale, relaţia (7.227) se va scrie:

y
U m ( x, )  U e ( x,0)
 y (7.229)
 Uˆ1m ( x, ) ,
uk 
funcţia adimensională Uˆ 1m ( x, y / ) având ordinul de mărime al unităţii. Scriind

relaţia (7.229) sub forma:
1 y u y
(U m ( x, )  U e ( x,0))  e k Uˆ 1m ( x, ) , (7.230)
e
U ( x,0)  U ( x,0) 
punem în evidenţă că aceasta reprezintă legea vitezelor deficitare, deoarece

uk / U e ( x,0)  1 . Funcţia Uˆ 1m ( x, y / ) este o soluţie a sistemului (7.170) care
trebuie completat cu un model de turbulenţă sau de adoptarea unor ipoteze
suplimentare. Prin urmare funcţia Uˆ 1m ( x, y / ) nu poate fi considerată o funcţie
universală, iar forma concretă a legii vitezelor deficitare depinde de o multitudine
de parametri specifici unei probleme date. Însă, în orice situaţie, funcţia
Uˆ 1m ( x, y / ) satisface condiţiile asimptotice (7.174) şi (7.175)
y 1 y y
Uˆ1m ( x , )  ln  Cˆ 2 , pentru  0 , (7.231)
   
____________________________________________________________________________________________
y U e
Uˆ1m ( x , )  yˆ 0 , pentru ŷ   . (7.232)
 y y 0
în care Ĉ2 este o constantă. Dacă mişcarea exterioară este irotaţională, atunci:
U 0e y
 0 , Uˆ1m ( x , )  0 , pentru ŷ   . (7.233)
y y 0

c) În imediata vecinătate a peretelui, în zona denumită interioară mai sus,

profilul de viteze adimensional este de forma (7.156a):
~
U i (x, ~
y )   kU1v ( x , ~
y) , (7.234)
unde, având în vedere (7.180):
~ y y y uk U 0 L uk y
y  k ReL   . (7.235)
d L L U0  
În variabile dimensionale, relaţia (7.234) se scrie:

uk y
U i ( x, )
  U~ v ( x, uk y ) . (7.236)
1
uk 
Să remarcăm faptul că, dacă spre frontiera stratului limită profilul de viteze
depinde de variabila adimensională y /  , în vecinătatea peretelui, acesta depinde
de variabila adimensională u k y /  , care reprezintă un număr Reynolds calculat
cu scara de viteze a structurilor energetice şi cu distanţa la perete.
Mai mult, metoda perturbaţiilor singulare permite evidenţierea unei valori
de referinţă pentru uk . Astfel, s-a arătat că în zona interioară, ecuaţiile (7.184) şi
(7.185) arată că tensiunea totală în fluid este constantă şi egală cu tensiunea de
frecare la perete:
U i
   uv  w . (7.237)
y
Deoarece ordinul de mărime al tensiunii turbulente   uv este u k2 , ecuaţia de

mai sus se va scrie:
   U i   uv  w
   2 , (7.238)
uk y  uk  uk2 uk

____________________________________________________________________________________________
  U i  uv 
   w2 . (7.239)
y  uk  uk2
~ u k
Deoarece termenii din membrul stâng sunt de ordinul de mărime al unităţii, vom
impune condiţia:
w
1, (7.240)
uk2
de unde obţinem:
w
uk  , (7.241)

care poartă numele de viteză de frecare. În mod uzual, se notează:
w u y Ui
u  , y   , u  , (7.242)
  u
astfel că forma consacrată a profilului de viteze în zona interioară se scrie:
~
u   U1v ( x, y  ) (7.243)
~
Funcţia adimensională U1v ( x, y  ) îndeplineşte condiţia asimptotică (7.187):
~ 1 ~
U1v ( x, y  )  ln y   C2 , (7.244)

y  
~
în care C2 este o constantă (universală, după cum pun în evidenţă rezultatele
experimentale).
De asemenea, pentru y   0 , din condiţia de aderenţă a fluidului la perete
rezultă că   uv  0 , iar ecuaţia (7.239) se simplifică în forma:
u 
1, (7.245)
y 
de unde rezultă că, în imediata vecinătate a peretelui profilul de viteze
adimensional are expresia universală:
u  y . (7.246)
d) Presiunea este constantă pe grosimea stratului limită, fiind aceeaşi cu

presiunea din curgerea exterioară la perete:
____________________________________________________________________________________________
y
P e ( x,0)  P m ( x, )  P i ( x, y  ) . (7.247)

Aşadar, la fel ca în problema stratului limită laminar, presiunea nu este o
necunoscută nici în problema stratului limită turbulent, ea fiind determinată din
sistemul (7.226) care descrie mişcarea în zona exterioară.
e) Până la corecţiile de ordinul întâi, inclusiv, stratul limită nu influenţează
cu nimic curgerea exterioară. Pentru a cuantifica şi influenţa stratului limită asupra
curgerii exterioare trebuie să includem în analiză şi corecţiile de ordinul al doilea.
Este însă posibil ca, fără să calculăm explicit corecţiile de ordinul al doilea, să
introducem influenţa stratului limită asupra curgerii exterioare prin intermediul
grosimii de deplasare sau al conceptului de viteză de transpiraţie, înlocuind
condiţia (7.226d) cu formularea:
d * e
V e ( x,0)  [ U ( x,0)] , (7.248)
dx
în care:

 U ( x, y ) 
* ( x)   1   dy , (7.249)
0
U e ( x,0) 
U ( x , y ) fiind viteza în stratul limită, corespunzătoare zonei pe care variabila de

integrare y o parcurge.
f) Componentele vitezei medii din stratul limită U ( x , y ) şi V ( x, y ) :
 m  e y 
U ( x, y )  U 0 U 0 ( x ,0)   kUˆ 1 ( x , ) , în zona intermediarã
m
U ( x, y )     
U v ( x, y )  U  U~ v ( x , ~ (7.250a)
 0 k 1 y ) , în zona inteioarã;
  U 0e 
V m ( x, y )  U 0  k   y , în zona intermediarã;
V ( x, y )     x  (7.250b)
 v  y 0 
~
V ( x, y )  U 0  d  kV1v ( x , ~
y ) , în zona inteioarã,
sunt soluţii ale sistemului diferenţial:
U V
 0; (7.251a)
x y
____________________________________________________________________________________________
U U 1 dP e   U 
U V     uv  , (7.251b)
x y  dx y  y 
care este identic cu sistemul (7.55), având ataşate aceleaşi condiţii la limită şi
iniţiale, prezentate în §7.1.3.
7.3 Ecuaţii globale. Mărimi integrale
Foarte utile în soluţionarea problemei stratului limită turbulent se dovedesc

a fi ecuaţiile obţinute prin integrarea ecuaţiilor diferenţiale (7.55) pe grosimea
stratului limită. Deşi poartă, în general denumirea de ecuaţii integrale, acestea sunt
de fapt ecuaţii diferenţiale ordinare în raport cu variabila x, pentru o serie de
mărimi integrale ale stratului limită. Din acest motiv, sintagma de ecuaţii globale
pare mai adecvată ecuaţiilor care vor fi prezentate în continuare.
7.3.1 Ecuaţia globală de continuitate
Dacă integrăm ecuaţia de continuitate (7.55a):

U V
 0 (7.252)
x y
între y  0 şi y   , rezultă:
 
U  U
 x dy  V 0

x
dy  V  Vw  0 , (7.253)
0 0
sau impunând condiţia de aderenţă la perete, V w  0 , se obţine:


U
 V   dy (7.254)
0
x
Dar:
 x   x 
d U d
dx  U dy   x
dy  U e
dx
(7.255)
0 0
şi deci :
____________________________________________________________________________________________
 
U d d
 x dy  dx  U dy  U e dx . (7.256)
0 0
Substituind în (7.254) se obţine:


d d
 V  
dx 0
U dy  U e
dx
, (7.257)
sau încă:
d 
 
d d
Ue  V   U d y    U e  U  U e dy   d (U e   U e * ) , (7.258)
dx dx 0 dx  0  dx
în care am introdus grosimea de deplasare * definită de (7.249):
( )
1
* 
U e ( x)  U e ( x)  U x, y dy (7.259)
0
Se obţine:
d V d
  (U e (  * )) , (7.260)
dx U e dx
sau, introducând, coeficientul de antrenare, C A :
d V
CA   , (7.261)
dx U e
rezultă:
d
CA  [U e (  * )] . (7.262)
dx
Coeficientul de antrenare C A are mărimea unei viteze care pune în debitul
de fluid care este transferat din curgerea exterioară în cea din stratul limită pentru a
compensa efectul de deplasare datorat difuziei (vâscoase şi turbulente).
7.3.2 Ecuaţia globală de impuls
Integrând ecuaţia de impuls în lungul suprafeţei (7.55b), în care termenul

de inerţie este scris în formă conservativă:
  dU e   U 
(U 2 )  (UV )  U e    u ' v , (7.263)
x y dx y  y 
____________________________________________________________________________________________
şi notând  tensiunea totală în fluid:

U
   u ' v , (7.264)
y
se obţine:
  
U 2  dU 
 x dy  UV 0   U e dxe dy   0 . (7.265)
0 0
Deoarece:
U
 y    0 , iar  y  0   w   , (7.266)
y y 0
precum şi:
 
 U U
UV 0  U eV  UV  U e  dy    U e dy (7.267)
y 0
0
x 0
x
în care am avut în vedere relaţia (7.257), rezultă:

  
U 2 U dU 
 x dy   U e x dy   U e dxe dy   w . (7.268)
0 0 0
Rearanjând termenii din ecuaţia de mai sus, se obţine:

 
1 
2 
U (U e  U ) dy   12 dU e  (U e  U ) dy  w 2 . (7.269)
U e 0 x U e dx 0 U e
Introducând grosimea de impuls a stratului limită:

( )
1

U e2  U (U e  U )dy , (7.270)
0
care reprezintă o măsură a pierderii de impuls în stratul limită datorată efectelor

de frecare şi de turbulenţă, se obţine:
 
 d d d
 x U (U e  U ) dy  dx  U (U e  U ) dy  U e U e  U e  dx  dx (U e ) .
2
(7.271)
0 0
Având în vedere şi definiţia (7.259), ecuaţia (7.269) se va scrie:

1 d 1  dU e 
2
(U e2)    w2 . (7.272)
U e dx Ue dx U e
Prin definiţie, coeficientul de frecare la suprafaţa corpului, C f este:

____________________________________________________________________________________________
2 w
Cf  , (7.273)
U e2
iar ecuaţia globală de impuls (7.272) se mai scrie:
Cf d 1  dU e 2 dU e
    . (7.274)
2 dx U e dx U e dx
Introducând parametrul de formă H ca fiind raportul dintre grosimea de deplasare
şi grosimea de impuls:

H , (7.275)

se obţine o formă echivalentă a ecuaţiei (7.274):
Cf d H  2 dU e
  . (7.276)
2 dx U e dx
După cum se va arăta ulterior, ecuaţia (7.276) stă la baza calculului
coeficientului de frecare la perete pe baza analizei măsurătorilor experimentale sau
este utilizată pentru a estima grosimea de impuls (sau de deplasare sau chiar
grosimea stratului limită).
7.3.3 Ecuaţia globală a energiei cinetice
Am introdus anterior forma generală a ecuaţiei energiei cinetice medii,

K  U iU i / 2 pentru o mişcare turbulentă:
DK ∂
  [2SijU i  ijt U i  PUi ij )]  2Sij Sij  ijt Sij ; (7.277a)
Dt ∂ xj
1  U i U j  (4.8b)
 ijt   uiu j ,  ij  2S ij ,, S ij   .
2  x j xi 

Pornind de la forma generală (7.277) şi introducând ipotezele stratului limită,
§7.1.1, se poate obţine ecuaţia energiei cinetice în stratul limită turbulent. Există
însă o modalitate mai directă de a obţine această ecuaţie, dacă avem în vedere
ecuaţiile stratului limită (7.55). Într-adevăr, dacă ecuaţia de impuls (7.55b) este
înmulţită cu viteza medie U, se obţine:
U U dU e  
U2  UV  UU e  U   , (7.278)
x y dx y   
____________________________________________________________________________________________
sau:
  U2    U2  dU e    U
U   V   U eU  ( U) . (7.279)
   
x  2  y  2  dx y   y
Integrând această ecuaţie se obţine:

  
  U2    U2  dU e
 x  2   y  2   U eU dx dy 
 U dy   V dy 
0 0 0
 
(7.280)
   U
  ( U )dy   dy .
0
y  0
 y
Deoarece:

   
 y (  U )dy   U y     U y 0  0 ; (7.281a)
0
 
  U2  U2 U e2 U
 y  2 
 V  d y  V
2
 
2 x
dy , (7.281b)
0 y  0
ecuaţia (7.280) devine:


   U 2  U e2 U dU e 

 U
  x  2  2 x e dx 
 U    U U dy     y dy , (7.282)
0  0
care poate fi rescrisă în forma:

 


  x U U  U e
2 2
dy  2  Uy dy . (7.283)
0  0
Definind grosimea de energie, ** prin relaţia:

()
U   U 2 
 1     dy ,
**
  (7.284)
0
Ue   U e  
relaţia (7.283) se va scrie:


d  U
(U e3** )  2  dy , (7.285)
dx 0
 y
sau:
____________________________________________________________________________________________
d** ** dU e
3  2CD , (7.286)
dx U e dx
în care am notat coeficientul de disipaţie:
 
1 U 1  U  U
3 
U e3 0  y
CD   dy     uv  dy . (7.287)
U e 0 y  y
În mod analog factorului de formă (7.275) se poate introduce un factor de
formă prin relaţia:
**
H 23  . (7.288)

Vom remarca faptul că grosimea de disipaţie este o măsură a deficitului de
energie cinetică în stratul limită datorat efectelor cumulate ale viscozităţii şi
turbulenţei. La rândul său, coeficientul de disipaţie pune în evidenţă, că o parte a
energiei cinetice medii este transformată ireversibil în căldură, prin termenul

0 U / y  dy , iar o altă parte este transferată mişcării fluctuante, prin termenul
2

0 ( uv  )U / ydy . Termenul de transfer energetic între mişcarea medie şi cea
fluctuantă este dat de interacţiunea tensiunilor turbulente cu vitezele medii de
deformaţie.
7.4 Zonarea stratului limită turbulent
Dificultatea de a reprezenta, cu o bună precizie, profilul de viteze pe

întreaga grosime a stratului limită este determinată de prezenţa peretelui, care prin
viscozitatea moleculară impune condiţia de aderenţă a fluidului la suprafaţă.
Analiza teoretică din §7.1, dar mai ales metoda dezvoltărilor asimptotice racordate,
§7.2, pun în evidenţă dezvoltarea, în stratul limită turbulent, pe direcţia normalei la
suprafaţă a mai multor zone. Astfel, apare o zonă primă zonă, situată la o anumită
distanţă faţă de perete în care curgerea este controlată în întregime de turbulenţă. În
imediata vecinătate a peretelui însă se dezvoltă o zonă în care curgerea este
controlată de viscozitate.
Regiunea de lângă perete este numită regiune internă, iar regiunea externă
corespunde zonei de turbulenţă dezvoltată. De remarcat că o astfel de comportare
este pe deplin susţinută şi de rezultatele experimentale. De exemplu în Fig. 7.5 se
reproduc rezultatele experimentale obţinute de A. Favre şi J. Gaviglio1.
1
A. Favre, J. Gaviglio, Turbulence et perturbations dans la coouche limite d’unu plaque plane,
AGARD Rep. 278, 1960.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 7.5 Variaţia tensiunilor totale şi turbulente pe grosimea stratului limită; a) gradient de
presiune nul, b) gradient de presiune favorabil.
În mod normal, profilul de viteze în stratul limită are comportări independente în

regiunea internă faţă de cea externă. Deoarece distribuţia de viteze este continuă pe
grosimea stratului limită va trebui să admitem existenţă unei cele de-a treia zone,
intermediare, care să permită racordarea între zonele extreme În zona de racordare,
care trebuie interpretată ca o zonă în care sunt valabile simultan profilele de viteze
specifice zonelor externă şi internă, profilul de viteze va fi dat de o distribuţie
logaritmică. În prezent se consideră că zona logaritmică constituie cheia modelării
stratului limită turbulent. Metodele practice de calcul, atât cele clasice cât şi cele
mai recente, fac apel la această proprietate, permiţând o reprezentare cât mai exactă
a profilului de viteze pe întreaga grosime a stratului limită.
Deşi elementele esenţiale privind zonarea stratului limită turbulent şi
implicit a caracterului compozit al acestuia au fost obţinute teoretic prin metoda
dezvoltărilor asimptotice racordate, vom relua în continuare această analiză, având
în vedere considerente fizice bazate pe interpretarea rezultatelor experimentale.
Considerăm necesară şi o astfel de abordare în primul rând pentru a valida modelul
teoretic şi în al doilea rând pentru o mai bună înţelegere a fenomenului complex al
dezvoltării curgerii în vecinătatea unui perete.
7.4.1 Regiunea internă. Legea la perete
După cum am arătat în §7.2.6, în imediata vecinătate a peretelui, ecuaţia

(7.237), tensiunea totală în fluid este constantă şi egală cu tensiunea de frecare la
perete:
U
   u v   w . (7.289)
y
____________________________________________________________________________________________
Această comportare este verificată şi de datele experimentale (Fig. 7.5). Egalitatea

de mai sus arată că, în regiunea internă a stratului limită turbulent, profilul de
viteze U ( y ) este complet determinat, pe de o parte, de valoarea tensiunii la perete,
 w şi, pe de altă parte, de caracteristicile fizice ale fluidului:
U  U ( y ,  w , ,  ) , (7.290)
sau altfel spus, distribuţia de viteze la perete este complet independentă de
condiţiile departe de perete ale curgerii. Prin urmare, grosimea stratului limită,  ,
viteza exterioară U e sau gradientul de presiune, d P / d x ,etc. nu influenţează cu
nimic mişcarea în vecinătatea peretelui.
Relaţia (7.290) poate fi scrisă mai precis, dacă vom avea în vedere că orice
lege fizică corectă nu depinde de sistemul de unităţi adoptat, ceea ce echivalează cu
reformularea acesteia în mărimi adimensionale. Având în vedere cele demonstrate
în §7.2.6, vom introduce mărimile adimensionale (7.242):
U  u y
u  , u  w , y    , (7.291)
u  
unde u  şi y  sunt numite variabile interne, iar u  este viteza de frecare.

Mărimea  / u  apare ca o scară de lungimi a regiunii interne. Ea se
numeşte lungime vâscoasă, fiind de fapt scara de lungimi a difuziei vâscoase
(7.60b). Prin urmare, relaţia generică (7.290), în variabile adimensionale are forma:
u  f ( y ) , (7.292)
în care f este o funcţie universală, independentă de U e , d P / d x şi  . Funcţia f

poartă numele de lege la perete.
În imediata vecinătate a peretelui, pentru y  0 , u ' v' 0 , iar din (7.289)
obţinem:
du 
1, (7.293)
dy 
deci profilul de viteze este liniar:
u  y , (7.294)
sau, în variabile adimensionale:

w
U y. (7.295)

După cum sugerează Fig. 7.5, la o distanţă relativ mică de perete,
tensiunile turbulente devin dominante, iar cele vâscoase sunt neglijabile. În aceste
condiţii, relaţia generică (7.290) se va înlocui cu:
____________________________________________________________________________________________
U  U  y, w ,  , (7.296)
admiţând că vâscozitatea nu influenţează direct dezvoltarea curgerii în această

zonă. Dacă, pentru a obţine forma explicită a relaţiei (7.296), utilizăm metoda
analizei dimensionale vom obţine u   U / u  const. , ceea ce nu este validat de
rezultatele experimentale. Acest paradox a fost întâlnit şi în analiza teoretică bazată
pe metoda dezvoltărilor asimptotice racordate (§7.2.3). În mod similar, elucidarea
paradoxului se va face admiţând ipoteza că o dependenţă de tipul (7.296) este
valabilă şi pentru viteza de forfecare în stratul limită. Reamintim că viteza de
forfecare reprezintă sursa principală care alimentează energetic mişcarea
fluctuantă. Deci, vom scrie:
U U
  y,  w ,  . (7.297)
y y
Aplicând metoda  a analizei dimensionale, vom avea:
 U 
 y    y   w   ,
  
(7.298)
 
în care [.] reprezintă unitatea de măsură a mărimii respective (spre exemplu în S.I.).
Din (7.298) rezultă:
1  L    3  M    T 2 1 , (7.299)
unde L, T şi M reprezintă unităţi de lungime, de masă şi, respectiv de timp. Pentru
ca relaţia de mai sus să aibă sens vom impune condiţiile:
 2  1 0 ,     0 ,     3  0 , (7.300)
de unde rezultă:
   1 ,   1 / 2 ,   1 / 2 . (7.301)
Revenind la relaţia (7.298) vom avea:

U 1 / 2 1 / 2 (7.302)
y  w   const .
y
sau, în variabilele adimensionale (7.291):
u   1

y  const.  . (7.303)
y 
Integrând în raport cu y  şi impunând condiţia de aderenţă la perete, rezultă:

____________________________________________________________________________________________
1
u  ln y   C . (7.304)

unde  şi C sunt constante.
Comparaţia cu datele experimentale pune în evidenţă caracterul universal
al constantelor  (constanta lui Karman), şi C, valorile de referinţă ale acestora
fiind:
  0,41 , C  5,25 . (7.305)
În prezent, în aplicaţiile practice, se admite că legea logaritmică (7.304)
este valabilă pentru valori ale lui y   30  40 , iar legea (7.294) pentru y   3 .
Zona cuprinsă în intervalul y   3,40 este numită zonă tampon (buffer layer).
Fig. 7.6 Legea la perete.
Observaţii. 1) Regiunea corespunzătoare valorilor y   3 este uneori

denumită substrat laminar, pentru că tensiunile vâscoase sunt mult mai mari decât
cele turbulente. Această denumire poate naşte confuzii, pentru că mişcarea nu
prezintă caracteristicile unei mişcări laminare, fluctuaţiile vitezei fiind prezente
întotdeauna, chiar dacă tensiunile aparente sunt neglijabile. Ca ordin de mărime,
substratul vâscos reprezintă cel mult 1% din grosimea stratului limită. Regiunea în
care profilul de viteze este descris de legea logaritmică mai poartă numele şi de
substrat inerţial, deoarece tensiunile turbulente sunt dominante, iar cele vâscoase
sunt neglijabile. Structura regiunii interne a stratului limită turbulent este
reprezentată în Fig. 7.6.
2) Legea (7.292):
 y  , pentru y   4;
  
u  f (y )  1   (7.306)
  ln y  C , pentru y  30,
____________________________________________________________________________________________
este valabilă în zona internă a stratului limită turbulent. Conform celor arătate mai
sus, această lege este universală, fiind independentă de toate condiţiile în care se
poate dezvoltă stratul limită şi poartă denumirea de lege la perete. De notat că
legea la perete nu permite calculul coeficientului de frecare prin derivarea
profilului de viteze, deoarece în orice situaţie, la perete, se obţine du  / dy   1 .
3) Rezultatele experimentale arată ca legea logaritmică este bine verificată
pentru numeroase cazuri (diverse numere Reynolds, diverse valori ale gradientului
de presiune, chiar în vecinătatea separării, etc.), dar zona tampon (buffer) este
foarte sensibilă de condiţiile de dezvoltare ale stratului limită.
Profilele de viteze (7.294) şi (7.304) au fost obţinute şi teoretic în §7.2
pentru mişcări turbulente complet dezvoltate ( Re L   ), reprezentând comportări
asimptotice corespunzătoare cazurilor y   0 şi, respectiv, y    . În practică
Re L are valori finite şi apare normal să punem problema limitelor de validitate ale
rezultatelor obţinute pentru cazul asimptotic Re L   .
Zona inerţială, în care legea logaritmică se aplică trebuie sa fie suficient
de departe de perete pentru ca vâscozitatea să nu acţioneze direct; pe de alta parte
valorile distanţei la perete, y, trebuie sa fie mici în raport cu  pentru ca această
zonă sa fie independentă faţă de condiţiile în care se dezvoltă turbulenţa în
regiunea exterioară.
Aceste condiţii conduc la următoarea restricţie globală privind domeniul de
validitate a legii logaritmice:

 y   , (7.307)
u
deoarece s-a arătat anterior că în zona internă lungimea de referinţă este legată de
vâscozitate, având valoarea  / u  .
Experienţa arată ca legea logaritmică este valabila pentru y   30 şi că
există până la valori y /   0,1 . În aceste condiţii:
u  u y 
Re     300 . (7.308)
  y
De exemplu, pentru stratul limită pe placa plană, Re   300 corespunde la:
U e U * U
Re   6300 , Re    e  945 , Re  e  670 . (7.309)
  
Rezultatele experimentale ale lui L. P. Purtell şi col.1) trasate în Fig. 7.7,
arată că, pentru placa plană, legea logaritmică se regăseşte şi pentru valori chiar
1)
L. P. Purtell, P.S. Klebanoff, F.T. Buckley, Turbulent boundary layer at low Reynolds number,
Physics of Fluids, 24, 3, 1981.
____________________________________________________________________________________________
mai mici ale numărului Reynolds, şi anume, Re   465 , iar constantele  şi C au

în continuare valorile (7.305)
Fig. 7.7 Profilul de viteze pe placa plană Rezultatele experimentale L.P. Purtell şi col.
Aceeaşi autori au studiat domeniul y pe care legea logaritmica este

obţinută experimental. Se arată că raportul y /  variază puţin cu numărul
Reynolds:
y 0,15, pentru Re  5000;

 (7.310)
  0,2, pentru Re  465.
În toate cazurile debutul zonei logaritmice s-a situat la valori

 
ymin  30  40 , dar limita superioară, ymax , depinde de numărul Reynolds şi de

gradientul de presiune ( ymax scade când Re scade).
4) Experienţa arată că rugozitatea suprafeţelor are un efect important
asupra zonei interioare a stratului limită turbulent, dacă numărul Reynolds:
u h
h   5, (7.311)

unde u  este viteza de frecare iar h reprezintă înălţimea rugozităţii. Având în
vedere că într-o curgere turbulentă complet dezvoltată, Re   u  /   105 , rezultă
că înălţimea asperităţilor trebuie să fie extrem de fină pentru ca suprafaţa să poată
fi considerată netedă din punct de vedere aerodinamic. De asemenea trebuie
remarcat faptul că, din punct de vedere aerodinamic, o suprafaţă dată poate fi
considerată ca fiind fie rugoasă fie netedă, în funcţie de numărul Reynolds şi de
grosimea stratului limită.
Conform analizei dimensionale, pentru o suprafaţă cu rugozitate uniformă
şi o geometrie dată, legea la perete trebuie să fie de forma:
____________________________________________________________________________________________
u   f ( y  , h ) . (7.312)
În zona inerţială, unde turbulenţa este complet dezvoltată, scara de viteze

poate fi considerată în continuare viteza de frecare u  , iar lungimea caracteristică
distanţa la perete, y. În consecinţă, relaţia (7.303) rămâne valabilă:
u  1

 , (7.313)
y y
iar dacă admitem aceeaşi valoare a constantei lui Karman (   0,41 ), atunci efectul
rugozităţii h  se va regăsi în valoarea constantei (în raport cu y  ) de integrare:
1
u  ln y   B1 (h  ) . (7.314)

Relaţia de mai sus poate fi rescrisă în forma:
1 y
u  ln  B2 (h  ) , (7.315)
 h
dacă luăm:
1
B1 (h  )  B2 (h  )  ln h  . (7.316)

Funcţiile B1 ( h  ) şi B2 (h  ) depinde de geometria şi densitatea rugozităţii şi vor fi
determinate experimental.
O altă formă, mai sugestivă, a legii la perete pentru peretele rugos se poate
scrie punând în evidenţă defectul de viteză produs de rugozitate în raport cu legea
la perete corespunzătoare peretelui neted. Astfel, comparând relaţiile (7.314) şi
(7.304), pentru peretele rugos avem:
1
u  ln y   C  u  , (7.317)

în care am notat:
u 1
u    C  B1 (h  )  C  ln h   B2 (h  ) (7.318)
u 
pierderea de viteză datorată asperităţilor suprafeţei. Din nou, u  se determină

experimental ca funcţie de h  , dar şi de geometria rugozităţii 1 . Rezultatele
experimentale arată că pentru h   5 , u  este neglijabil. Excepţie face cazul în
1
F.H. Clauser, The turbulent boundary layer, Adv. Appl. Mech., 4, pp.1, 1959.
____________________________________________________________________________________________
care rugozitatea este neuniformă, existând asperităţi care depăşesc substratul

vâscos (deşi înălţimea medie a rugozităţii este inferioară grosimii substratului
vâscos). Pentru valori mari ale lui h  , u   1 /  ln h  , ceea ce conduce la
concluzia că B2 din relaţia (7.318) nu depinde de h  . Această situaţie este
denumită regim complet rugos şi prezintă caracteristică că, practic substratul
vâscos nu mai există în regiunea internă. În Fig. 7.8 prezentăm rezultatele
experimentale obţinute de Nikuradse1 privind variaţia parametrului B2 în funcţie
de h  . V.A. Ioselevici şi V.I. Filipenko2 propun formulele
Fig. 7.8 Variaţia parametrului B2 în funcţie de h+ (Nikuradse).

C  5,2 , pentru h   2,25;
  1 
 
B1  C  8,5  C  ln h   sin 0,4258(ln h   0,811) , pentru 2,25  h   9
 (7.319)
  
8,5  1 ln h  , pentru h   90,
 
obţinute prin regresia rezultatelor experimentale ale lui Nikuradze în cazul

rugozităţii de tip grăunţă de nisip. Trebuie menţionat că în cazul rugozităţii de tip
grăunte de nisip, asperităţile sunt uniform distribuite pe suprafaţă fiind poziţionate
una lângă alta. În aplicaţiile practice însă, forma asperităţilor este diferită de cea a
grăuntelui de nisip şi densitatea acestora este mult mai mică. Din acest motiv este
necesară introducerea unei rugozităţi echivalente de tip grăunţă de nisip, care este
1
. Schlichting, Boundary layer theory, McGraww Hill Co., New York, 1968.
2)
T. Cebeci, J. Cousteix, Modeling and computation of boundary-layer flows, New York, 1999.
____________________________________________________________________________________________
definită ca fiind valoarea lui h care realizează acelaşi coeficient de frecare ca şi

rugozitatea reală a suprafeţei.
În Tabelul 7.1 se prezintă câteva valori ale rugozităţii echivalente
determinate experimental pentru diferite suprafeţe1.
5) În literatură se întâlnesc numeroase propuneri pentru a exprima analitic
funcţia la perete f ( y  ) pe întreaga grosime a zonei interne. Astfel, Van Driest2
exprimă profilul de viteze adimensional, u   f ( y  ) , în formă integrală:
y
2dy 


u  ,
1  e 
2 (7.320)
2  y  / 26
0 1  1  0,64 y
D.B. Spalding2) propune o exprimare implicită de forma y   f (u  ) :
Tabelul 7.1. Rugozitatea echivalentă de tip grăunţe de nisip.
Tipul suprafeţei h  10 3 [cm]
Suprafaţă aerodinamic netedă 0

Metal sau lemn lustruit 0,05–0,2
Tablă metalică 0,4
Suprafaţă vopsită uniform 0,6
Suprafaţă vopsită aplicare medie 1
Suprafaţă vopsită cu spay 3
Suprafaţă metalică galvanizată 15
Suprafaţă de oţel neprelucrat 25
  (0,4u  ) 2 (0,4u  )3 (0,4u  ) 4 

y   u   0,1108e0, 4u  1  1,4u     . (7.321a)
 2! 3! 4! 
iar B.G.J. Thomson3:


 y  , pentru y   4;

u   c1  c2 ln y   c2 (ln y  ) 2  c3 (ln y  )3 , pentru 4  y   30; (7.321b)
 1
 ln y   C pentru y   30,
 
1
H. Schlichting, Boundary layer theory, McGraww Hill Co., New York, 1968, S.F. Hoerner, Fluid
dynamic drag, Hoerner Fluid Dynamics, Brick Town, NJ, 1958.
2
E.R. Van Driest, On turbulent flow near a wall, Jour. Aero. Sci., 23, 1007, 1959.
2)
D.B. Spalding, A single formula for the law of the wall, Jour. Appl. Mech., 1961
3
B.G.J. Thomson, A near two-parameter family of mean velociti profiles for incompressible
boundary layers on smooth walls, ABC R&M 3463, 1965.
____________________________________________________________________________________________
unde c1  1,0828 , c2  0,414 , c3  2,2661 , c4  0,324 , C  5,25 ,   0,41 .

Mai recent, A.J. Musker1 elaborează următoarea formulă explicită pentru
funcţia la perete:
 2 y   8,15 
u   5,424 tan 1    0,434 ln
 
y   10,6 9, 6
 3,52 . (7.322)
 16,7 


y  2  8,15 y   86
2

În Fig. 7.9 se reprezintă grafic profilele de viteze obţinute prin cele trei
formule analitice citate anterior. Pentru comparaţie, s-a trasat şi curba dată de
relaţia (7.306).
Fig. 7.9 Profilul de viteze în zona internă.
6) Legea de frecare se dovedeşte foarte utilă în determinarea experimentală

a coeficientului de frecare la perete. Conform definiţiei (7.273) s-ar putea măsura
profilul de viteze în stratul limită şi, apoi, prin derivare s-ar calcula C f . Este însă
extrem de dificil să se măsoare viteza într-un punct suficient de apropiat de perete
pentru ca apoi să putem calcula cu o precizie suficient de bună derivata vitezei la
perete. Pe de altă parte, din legea la perete nu se poate estima coeficientul de
frecare, deoarece, în imediata vecinătate a peretelui, în substratul vâscos pentru
y   3 , legea universală de distribuţie a vitezelor este u   y  , ceea ce conduce la
u  / y   1. În schimb, se pot efectua, fără mari dificultăţi, măsurători ale
profilului de viteze în zona logaritmică, care este situată la distanţe mai mari de
1
A.J. Musker, Explicit expression for the smooth wall velocity distribution in a turbulent boundary
layer, AIAA Journal, 17, 6, 1979.
____________________________________________________________________________________________
perete ( y   30 ). Se trasează astfel curbele experimentale U / U e , în funcţie de

numărul Reynolds cu distanţa la perete:
Ue y
Re y  . (7.323)

De asemenea, observând că:

C f  U e2 Cf
w 2 (7.324)
u    Ue ,
  2
se reprezintă familia de curbe teoretice descrise de legea de logaritmică (7.304)
scrisă sub forma:
U u 1  U y u  1 Cf
  ln e    ln(Re y ) ,   , (7.325)
Ue Ue    Ue   2
pentru diverse valori ale parametrului  . Se poate astfel identifica valoarea

parametrului  , pentru care curba teoretică (7.325) aproximează cel mai bine
curba experimentală, obţinându-se astfel, valoarea coeficientului de frecare la
perete. În Fig. 7.10 este reprezentat schematic procedeul descris mai sus.
Fig. 7.10 Determinarea experimentală a coeficientului de frecare.

____________________________________________________________________________________________
O alta metodă a fost propusa de S.J. Kline1 şi col. care au remarcat că în zona
logaritmică:
Uy
u y  . (7.326)

Deci, având măsurate valorile lui U în diferite puncte dispuse pe normala la perete,
se calculează produsul Uy şi, ulterior, u  y  . Pe de altă parte, din legea logaritmică
rezultă:
 Cf 
1/ 2 1   Cf 
1/ 2
 
1  
u y  y  ln y   C   U e 
 
 Re y  ln Re y     C , (7.327)
   2     2   
   
de unde calculează coeficientul de frecare C f .
7) Utilizând un model de turbulenţă algebric în care tensiunea turbulentă
este:
4 2
 U    2U 
  uv   2    2 (7.328)
 y 
 y   
şi impunând condiţia ca   u ' v'   w  const. , von Karman2 este cel care, pentru
prima dată pune în evidenţă legea logaritmică.
7.4.2 Regiunea externă. Legea vitezelor deficitare
În regiunea externă, structura curgerii este în totalitate controlată de

turbulenţă, iar tensiunile vâscoase sunt neglijabile. Scara de timp a turbulenţei
dezvoltate este, după cum am arătat în §7.1, impusă se viteza de forfecare, U / y ,
iar scara de lungimi este, în primă aproximaţie, de acelaşi ordin de mărime cu
grosimea stratului limită . În zona exterioară, scara de viteze este în continuare
viteza de frecare pentru că rezultatele experimentale arată că  u ' v ' ~ u 2 , pe
întreaga grosime a stratului limită. În consecinţă, într-un punct arbitrar (x,y) din
zona exterioară se poate scrie o dependenţă de forma:
U u  d y
 , y (7.329)
y  dy 
unde funcţia  y /    d / dy este de ordinul de mărime al unităţii, dar nu este o
funcţie universală pentru că depinde de o serie de parametri, cum ar fi: gradientul
1
S.J. Kline, W.C. Reynolds, F.A. Schraub, P.W. Runstadler, The structure of turbulent boundary
layers, Journ. of Fluid Mechanics, 30, 741, 1967.
2
H. Schlichting, Boundary layer theory, McGraww Hill, New York, 1968.
____________________________________________________________________________________________
de presiune, d P / d x , numărul Reynolds Re L , condiţiile din amonte, istoria

dezvoltării mişcării etc. În schimb,  y /   nu depinde în mod explicit de
viscozitate.
Să remarcăm că o formă generică de tipul (7.329) este compatibilă cu legea
logaritmică (7.304), din care se obţine:
U u 
 . (7.330)
y y
Comparând cu (7.329) se deduce    /( y ) , relaţie care trebuie considerată ca o
extindere a legii la perete în zona exterioară.
Integrând relaţia (7.329) de la y   , unde U  U e , pâna la o valoare y
arbitrară din zona exterioară, obţinem:
y
Ue U
  y  ,     y  dy , (7.331)
u 1
care reprezintă legea vitezelor deficitare, dedusă anterior prin metoda dezvoltărilor
asimptotice racordate, relaţia (7.229).
7.4.3 Regiunea intermediară. Legea de racordare
Prezentarea anterioară arată că, intr-un strat limită turbulent pe direcţia

normalei la perete, există două zone în care profilele de viteze sunt complet
independente unul faţă de celălalt. Această comportare nu este fizic posibilă, de
unde apare necesitatea existenţei unei zone de racordare, care trebuie să aparţină
simultan atât zonei interne cât şi celei externe, iar legea la perete şi legea vitezelor
deficitare să fie simultan valabile.
Reamintim că prin metoda dezvoltărilor asimptotice racordate s-a
demonstrat teoretic existenţa acestei zone, prin condiţia de racordare asimptotică
(7.231). Conform metodei, profilul de viteze din zona internă (legea la perete) şi
profilul de viteze din zona externă (legea vitezelor deficitare) trebuie să se
racordeze la limita asimptotică a domeniului lor de valabilitate: y    (zona
internă) şi y  y /   0 (zona externă). Regiunile internă şi externă sunt guvernate
de scări de lungime complet diforme. În regiunea internă scara de lungime este
legată de viscozitate,  / u  în timp ce în regiunea externă scara de lungimi este
grosimea stratului limită . Raportul celor două scări este:
y  u y
  Re . (7.332)
y  
____________________________________________________________________________________________
Pentru se realiza simultan y    şi y  0 , trebuie să admitem că Re    ,

ceea ce justifică de ce cele două regiuni pot fi independente una faţă de cealaltă.
Aceste comportări asimptotice pot fi obţinute dacă, de exemplu:
c
y   c Re , y   1, (7.333)
Re1 
în care c  0 şi 0    1 sunt două constante.
În zona de racordare profilul de viteze va fi reprezentat atât de legea
vitezelor deficitare (7.331) cât şi de legea la perete (7.304)
Ue U U
 ( y ) ,  f ( y ) . (7.334)
u u
Eliminând viteza U dintre cele două relaţii, rezultă:
Ue
 ( y )  f ( y  ) , (7.335)
u
relaţie care poate părea paradoxală pentru că membrul stâng nu depinde de y. Dacă
însă vom deriva în raport cu y cele două relaţii din (7.334), obţinem:
U u d U u 2 df
  ,  (7.336)
y  dy y  dy 
şi impunând condiţia de racordare în viteza de forfecare, rezultă:
u d u2 df
  , (7.337)
 dy  dy 
care înmulţită cu y, conduce la:
d df
y  y    C1  const. , (7.338)
dy dy
deoarece y şi y  sunt independente. Integrând cele două relaţii din (7.338) se

obţine:
f ( y  )  C1 ln y   C2 , ( y )  C1 ln y  B , (7.339)
C2 şi B fiind două constante de integrare. Prin comparatie cu legea logaritmică

(7.304), rezultă valorile universale:
1
C1  , C2  C , (7.340)

____________________________________________________________________________________________
în schimb constanta B nu are o valoare unică (universală), deoarece depinde de

numărul Reynolds, de gradientul de presiune etc. În consecinţă, în zona de
racordare, au loc relaţiile:
Ue U 1 U 1
  ln y  B ,  ln y   C , (7.341)
u  u 
care adiţionate, conduc la:
U e 1 u
 ln  BC, (7.342)
u  
relaţie denumită lege de frecare. O altă formă a legii de frecare:
1  C f U e 
1 / 2 1/ 2
Cf  
   ln    BC (7.343)
 2  2  2   
 
se obţine dacă exprimăm viteza de frecare, u  , în funcţie de coeficientul de frecare,
C f , (7.334).
Observaţii. 1. Având în vedere legea la perete, u   f ( y  ) , legea vitezelor
deficitare (U e  U ) / u   ( y ) , precum şi condiţia de racordare (7.342) se poate
reprezenta distribuţia de viteze pe întreaga grosime a stratului limită. sub forma:
U U 1
 f ( y  )  e  ( y )  ln y   C , (7.344)
u u 
unde C este constanta universală din legea logaritmică. Într-adevăr, pentru valori
mari ale lui y  , (teoretic y    ):
1
f ( y )  ln y   C  0, (7.345)

iar relaţia (7.344) se reduce la legea vitezelor deficitare.
Dacă însă y  0 , atunci:
1
( y )   ln y  B . (7.346)

În acelaşi timp, din legea frecare (7.342):
U e 1 u
B  ln C , (7.347)
u  
care, înlocuită în (7.346) conduce la:
____________________________________________________________________________________________
Ue 1
( y )   ln y   C , pentru y  0 . (7.348)
u 
Prin urmare, pentru valori mici y  relaţia (7.344) devine identică cu legea la
perete, u   f ( y  ) .
2. Admiţând existenţa zonei de racordare, D. Coles1 propune o reprezentare
a legii vitezelor deficitare de forma :
1  ( x)
( y )   ln y  2  ( y ) , (7.349)
 
unde  (x) este o constantă în raport cu y, iar ( y ) o funcţie empirică, numită
funcţie dâră (siaj). Pe baza unei analize sistematice a rezultatelor experimentale,
care autorul citat consideră:
( y )  1  cos ( y ) . (7.350)
Astfel construită, funcţia ( y ) se anulează la frontiera stratului limită
((1)  0) ), ceea ce permite realizarea condiţiei la limită U y 
 U e . În schimb,
profilul de viteze prezintă un punct unghiular la frontiera stratului limită deoarece
 / y  0 , pentru y  1 . Cu toate acestea, rezultatele experimentale verifică destul
de bine distribuţia teoretică a lui Coles.
Formula (7.349) reprezintă de fapt o familie de profile de viteze cu doi
parametrii: grosimea stratului limită, , şi  . Viteza de frecare nu este un
parametru suplimentar pentru ca se poate arăta ca aceasta este funcţie de  şi .
Familia de profile Coles permite deducerea coeficientului de frecare prin
racordarea legii la perete cu legea profilelor deficitare. Astfel, când y  0 , avem:
Ue U 1 y 2
  ln  (7.351)
u   
şi, eliminând U / u  din legea logaritmică:
U 1 u y
 ln  C , C  5,25 ,   0,41 (7.352)
u  
se obţine:
1 / 2
Ue  C f  1 u 2
   ln   C  (7.353)
u  2    
1
D. Coles, The law of the wake in the turbulent boundary layer, Journal of Fluid Mechanics, 1, pp.
191, 1959.
____________________________________________________________________________________________
care constituie o lege de frecare prin care C f este calculat implicit în funcţie de
parametrii  şi .
3. Ţinând seamă de legatura care există între diverşi parametri, se poate
alege un alt cuplu de parametri independenţi pentru familia de profile Coles (de
exemplu  şi H sau  şi H). Astfel, putem exprima  în funcţie de * :
 1
1 Cf Ue U
 
Ue  U e  U dy   2  u
dy (7.354)
0 0
Deşi funcţia ( y ) nu este valabilă în vecinătatea peretelui (deoarece nu

este îndeplinită condiţia de aderenţă, U = 0 pentru y = 0), se poate admite ipoteza
că grosimile integrale nu sunt prea mult influenţate de legea la perete, rezultând
astfel:
1 1
 Cf  1   1
1 , 1    y dy    ln y  1  cos(y ) dy  (1   ) , (7.355)
 2 0 0
   
În mod analog, se poate calcula şi grosimea de impuls, obţinându-se:
 Cf  Cf 
 1  2  , (7.356)
 2  2 
unde:
1
1  3 2 2 
2   2 dy , 2 
2 2  2   2   Si , (7.357)
0  
1 
sint
Si   ln y cos(y )dy   dt  1,852 . (7.358)
0 0
t
Raportul:
1 2
 1 U U  1
U U 
G  2   e dy    eu  dy (7.359)
1  0 u   0 
poartă numele de parametrul de formă al vitezelor deficitare (numit şi parametrul
de formă Clauser). Eliminând B  din a doua relaţie (7.355) şi, respectiv relaţia
(7.357), parametrul G definit de (7.359) se poate scrie în forma:
3 1 2Si()   1 3  4Si() 0,17898 0,32102
G  1   2 2  1,51   2 2
2   1  2  1  (7.360)
.
____________________________________________________________________________________________
De asemenea, din relaţiile (7.355) şi (7.356) rezultă legătura dintre

parametrul de formă Clauser şi parametrul de formă H:
1 / 2
 1 1 C  H 1
H   , G   f  ,
 Cf Cf  2  H (7.361)
1  2 1 G
2 2
În acest mod familia de profile Coles (7.349) se poate scrie în forma:
1 1
( y )   ln y  (1  )2  ( y ) , (7.362)
 
care prin intermediul relaţiilor (7.355), (7.360) şi (7.361) constituie o reprezentare
implicită a familiei de curbe în funcţie de exemplu  şi H sau  şi H.
De asemenea, se preferă. de multe ori exprimarea legii de frecare (7.353)
funcţie de Re  * în forma:
1 / 2
 Cf  1
   ln Re    D  , (7.363)
 2  
unde :
1  1
D  C  ln1  2 1   , (7.364)
  
relaţie care exprimă C f în funcţie de  şi factorul de formă H, prin intermediul
relaţiilor (7.360) şi (7.361).
9. Formula lui Coles a fost extinsă pentru cazul stratului limită detaşat de
către A.A. Lyrio şi col.1 considerând o viteză de frecare definită de:
w
u*  sign w  (7.365)

şi admiţând, în zona detaşată, un profil de viteze de forma:
*
U 1 y u 
 ln  C  , (7.366)
u *   
unde  este funcţia de dâră. Impunând condiţia ca U  U e , pentru y =  se obţine:
Ue U 1 y 
  ln  2   (7.367)
*
u   
1
A.A. Lyrio, J.F. Ferziger, S.J. Kline, An integral method for the computation of steady and unsteady
boundary layer flows including the transitory stall regime in diffusers, Rep. PD 23, Dep. of
Mechanical Engineerig, Stanford, 1981.
____________________________________________________________________________________________
care este identică cu formula lui Coles atunci când u* este pozitiv.
Considerând ca mai sus:
1
Ue  U
1   dy , (7.368)
0
u*
se obţine:
 u* 1 H  1U e 0,179 0,321
 1 , 1  (1   ) ,  1,51   2 , (7.369a)
 Ue  H u*   1
Ue 1 1  1
 lnRe  D , D   lnsignw 1   C  2 1   , (7.369b)
u 
*
  
echivalentul formulelor din cazul stratului limită ataşat.
7.5 Reprezentări empirice ale proprietăţilor stratului

limită
Pentru determinarea profilului de viteze în stratul limită turbulent

incompresibil trebuie integrat sistemul de ecuaţii (7.49), completat cu un model de
turbulenţă şi cu condiţiile la limită şi iniţiale prezentate în §7.1.3. Evident,
integrarea poate fi făcută doar numeric, iar la ora actuală această abordare
constituie o practică curentă, fără a ridica dificultăţi deosebite. Există însă situaţii
când interesează o estimare rapidă şi directă proprietăţilor stratului limită, chiar
dacă aceasta este foarte aproximativă. În practica inginerească este foarte util să
dispunem de relaţii analitice explicite prin care să putem calcula de o manieră
orientativă o serie de proprietăţi ale stratului limită, cum ar fi distribuţia de viteze
sau coeficientul de frecare la perete. Din acest motiv, vom prezenta în continuare o
serie de reprezentări empirice, aproximative, ale proprietăţilor stratului limită.
7.5.1 Stratul limită pe placa plană
Iniţial, formulele aproximative au fost introduse ca o extensie a rezultatelor

experimentale obţinute pentru curgerea în conducte, pe baza unei analogii între
mişcarea în conductele circulare şi mişcarea în stratul limită pe placa plană.
Ulterior, diverşi cercetători, dispunând de măsurători mai exacte ale distribuţiei de
viteze în stratul limită, propun o serie de corecţii care să ţină seama de efecte
suplimentare: numărul Reynolds, gradientul de presiune, etc. Rezultatele obţinute
____________________________________________________________________________________________
pentru curgerile turbulente prin conductele circulare 1 au fost extinse pentru

problema stratului limită turbulent asimilând grosimea stratului limită,  , cu raza
conductei, R, şi viteza exterioară U e cu valoarea vitezei de pe axa conductei, U m .
Pe baza regresiei rezultatelor experimentale obţinute într-o conductă
circulară cu pereţii netezi, H. Blasius 2 propune o relaţie aproximativă pentru
determinarea coeficientului de pierdere de sarcină în funcţie doar de numărul
Reynolds, Re D , de forma:
  0,3164 Re D1 / 4 , (7.370)
unde:
UD
Re D  , (7.371)

iar D  2 R este diametrul conductei. Relaţia (7.370) este cunoscută sub denumirea
de legea de frecare (sau de rezistenţă) Blasius.
Reamintim că pentru curgerea in conducta circulară, coeficientul de
pierdere de sarcina este definit de:
P D
 ,
x U 2 (7.372)

2
şi poate fi exprimat în funcţie de tensiunea de frecare la perete prin relaţia:
2 w
  4C f . C f  (7.373)
U m2
Deoarece, de regulă, în cazul conductelor viteza de referinţă este viteza
medie pe secţiune, pentru ca formulele specifice conductelor să poată fi aplicate la
stratul limită pe placa plană este necesar rescrierea acestora în funcţie de viteza
maximă, ceea ce echivalează cu admiterea unei anumite distribuţii (empirice) de
viteze pe secţiunea conductei. Rezultatele experimentale arată că, pe o bună parte a
secţiunii conductei, profilul de viteze poate fi aproximat printr-o relaţie de forma:
1/ n
U  y
  , (7.374)
Um  R 
unde U m este viteza maximă (pe axa conductei). Iniţial Blasius consideră n  7 ,
dar ulterior, experienţele lui J. Nikuradse3 pun în evidenţă valoarea lui n depinde
destul de semnificativ de numărul Reynolds Re D . Astfel, J. Nikuradse propune
1
V.N. Constantinescu, S. Danaila, S. Galetuse, Dinamica fluidelor în regim turbulent, Ed. Academiei,
2008.
2
H. Blasius, Das Ãhnlichkeitsgesetz bei Reibungsvorgängen in Flüssigkeiten, Forsch. Arb. Ing.-Wes.,
Nr. 131,1913.
3
J. Nikuradse, Geseträssigheit der turbulenten Strömung in glatten Rohren, Forsch. Arb. Ing. -Wes.,
Nr. 356, 1932.
____________________________________________________________________________________________
3 4 5
n  6 pentru Re D  4  10 , n  7 pentru 10  Re D  5  10 şi, respectiv, n  10
pentru Re D  3  106 .
Trebuie remarcat faptul că „legea 1/n”, cum este denumit în mod frecvent
profilul de viteze (7.374), nu poate fi utilizată pentru calculul direct al
coeficientului de frecare la perete. Într-adevăr, deşi condiţia de aderenţa la perete
este satisfăcută ( U  0 pentru y  0 ), valoarea derivatei U / y devine infinită la
y  0 . De asemenea, pe axa conductei ( y  R ) derivata U / y nu se anulează,
deşi simetria curgerii ar impune acest lucru.
Dacă se admite „legea 1/7” (Blasius), se poate exprima viteza medie pe
secţiune în funcţie de viteza maximă:
R
2 98
R 2 0
U  Urdr  Um , (7.375)
120
iar din relaţiile (7.370) şi (7.375) rezultă:
1 / 4
w U R 
 0,0233 m  . (7.376)
U m2   
Având în vedere analogia menţionată anterior, pentru stratul limită pe
placa plan, se obţine:
w 0,0466 U
Cf   , Re  e
1 2 Re1/ 4
 (7.377)
U e 
2
şi distribuţia de viteze:
1/ 7
U  y
  (7.378)
Ue   
Observaţii. 1. Să considerăm cazul mai general, când profilul de viteze este
de forma (7.374):
1/ n
U  y
  . (7.379)
Ue   
Deşi, după cum am menţionat anterior, derivata acestei funcţii conduce la erori
extrem de mari, prin integrare erorile vor fi reduse semnificativ, deci se pot estima
grosimile integrale ale stratului limită1:
1
J. Cousteix, Aérodynamique en fluides visqueux. Turbulence et couches limites, ENSAE,1988.
____________________________________________________________________________________________
 
1 1 1 n
U e 0
*  (U e  U )dy   ,   2  U (U e  U )dy   . (7.380)
n 1 Ue 0 (n  1)(n  2)
Rezultă astfel legătura între coeficientul n şi factorul de formă H:
 n  2 2
H  , n , (7.381)
 n H 1
precum şi relaţia:
U e (n  1)(n  2)
Re   Re . (7.382)
 n
Pe de altă parte, să consideram că forma generală a coeficientului de
frecare la perete este:

Cf  (7.383)
Re  
 
2b   
C f   , 2b      
n
 . (7.384)
Re   ( n  1)( n  2) 
Utilizând ecuaţia globală de impuls (7.276):
  , (7.385)
2 dx U e dx
se poate obţine variaţia coeficientului de frecare în lungul plăcii. Deoarece la placa
plană dU e / dx  0 , ecuaţia (7.385), în care am substituit expresia (7.384), se reduce
la:
d b
 . (7.386)
dx Re
sau încă:

 U e 
  d  bd x . (7.387)
  
Presupunând că b şi  sunt constante, ecuaţia de mai sus se poate integra,
rezultând:

 1
 Ue  
   bx  c , (7.388)
    1
____________________________________________________________________________________________
în care c este o constantă. Dacă impunem condiţia   0 pentru x  0 (placa

profilată corespunzător în bordul de atac), se obţine:

 
  Ue x   1 
 a (  1)  , a  b1 /( 1)   1  1
. (7.389)
x   
Revenind la relaţia (7.386) rezultă:


d Ue x  1
Cf  2  2a  . (7.390)
dx   
2. Particularizând pentru n  7 se obţine:
0,0594 0,026
Cf   1/ 4 , H  1,285 (7.391a)
Re1x/ 5 Re
 0,037 0,0163  0,0477 0,0209  0,38 0,167 (7.391b)

  ,   ,   ,
x Re1x/ 5 Re1/ 4 x Re1x/ 5 Re1/ 4 x Re1x/ 5 Re1/ 4
Aceste rezultate sunt bine verificate de experienţă pentru Re x  5  10 6 ;

peste această limită coeficientul de frecare calculat este mai mic decât cel
experimental. În plus, experienţa arată că factorul de formă nu este constant, acesta
fiind descrescător cu numărul Reynolds Re x şi 1,3  H  1,4 pentru
106  Re x  5 106 . R. Michel1 propune combinaţia   1 / 5 , b  0,086 pentru care
factorul de formă are valoarea H  1,4 mult mai apropiată de cea experimentală şi
în plus formulele analitice rămân valabile până la Re x  5  108 .
Pentru numere Reynolds mari, Re x  107 , o altă formulă empirică pentru
estimarea, cu o bună acurateţe, a grosimii stratului limită este propusă de
Granville2:
 0,0598 (7.392
 .
x log Re x  3,170 )
3. În relaţiile de mai sus s-a presupus implicit că mişcarea este turbulentă începând
cu bordul de atac al plăcii, x  0 . În realitate, dacă mişcarea este are loc la un
număr Reynolds suficient de mare şi dacă suprafaţa plăcii este netedă, se pot
identifica trei zone distincte. Imediat după bordul de atac, x  x1 , curgerea este
laminară, sau laminară cu uşoare oscilaţii. Urmează o zonă de tranziţie, x1  x  x2
1
R. Michel, Couches limites. Frotement et transfert de chaleur, ENSAE, Toulouse, 1967.
2
T. Cebeci, J. Cousteix, Modeling and Computation of Boundary-Layer Flows, Springer Verlag, New
York, 1999.
____________________________________________________________________________________________
care debutează cu apariţia unor spoturi turbulente. Pentru x  x2 curgerea este în

totalitate controlată de turbulenţă, corespunzând zonei complet turbulente. Numărul
Reynolds al tranziţiei pe placa netedă depinde în principal de gradul de turbulenţă
al curentului exterior. Valoarea de referinţă pentru Re x1 este de 5  10 5 , dar poate
atinge şi 310 6 pentru placa netedă şi un grad mic de turbulenţă al curentului
exterior. În fig. 7.11 s-a trasat cu linie punctată dezvoltarea unui strat limită
turbulent virtual, care are „grosimea” nulă în originea virtuală x0 . În aplicaţii
practice, poziţionarea originii virtuale se face prin extrapolarea către amonte a
formulelor care dau evoluţia grosimii stratului limită turbulent real care se dezvoltă
pe placă.
Fig. 7.11 Dezvoltarea stratului limită pe placa plană.
În literatură există diverse propuneri de formule empirice pentru această

situaţie. De exemplu1:
0,455 A
Cf  2,58
 , Re x  109 , (7.393a)
(log Re x ) Re x
sau:
0,074 A
Cf  1/ 5
 , 5 105  Re x  107 , (7.393b)
Re x Re x
în care C f este coeficientul de frecare mediu pe placă:

x
1
x 0
Cf  C f ( x)dx , (7.394)
iar A este o constantă care depinde de numărul Reynolds al tranziţiei, Re x1 :
A  Re x1 (C f 2  C f 1 ) , (7.395)
1
. Schlichting, Boundary layer theory, McGraw-Hill, New York, 1968.
____________________________________________________________________________________________
unde C f 1 şi C f 2 sunt coeficienţii medii de frecare pentru curgerea turbulentă,

respectiv laminară, la Re x1 .
9. Pentru placa plană cu rugozitate, în regim aerodinamic rugos, H.
Schlichting propune următoarele relaţii empirice pentru determinarea variaţiei
coeficienţilor de frecare:
2 , 5 2 , 5
 x  x
C f   2,87  1,58 log  , C f  1,89  1,62 log  ,
 hs   hs 
(7.396)
x
102   106 ,
hs
în care hs reprezintă rugozitatea (echivalentă) de tip grăunte de nisip a rugozităţii,
aşa cum este definită de Nikuradse1
5. Alte formule empirice2 pentru determinarea variaţiei coeficientului de frecare în
lungul plăcii plane sunt propuse de von Karman:
1
 1,7  4,15 log(C f Re x ) , (7.397)
Cf
sau de Schoenberr:
1 1
 4,13 log(C f Re x ) ,  1,24  4,13 log(Re ) ,
Cf Cf
(7.398)
1
H ,
1  4,67 C f
ultima relaţie de mai sus fiind utilă pentru a înlocui Re  cu Re * . De remarcat că

formulele (7.397) şi (7.398) sunt în concordanţă cu rezultatele obţinute de Cebeci şi
Smith3 care arată că expresia generală coeficientului de frecare pe placa plană este
de forma:
1
 a  b log(C f Re x ) , (7.399)
Cf
în care a şi b sunt două constante determinate pe baza datelor experimentale.
1
J. Nikuradse, Geseträssigheit der turbulenten Strömung in glatten Rohren, Forsch. Arb. Ing. -Wes.,
Nr. 356, 1932.
2
H. Schlichting, Boundary layer theory, McGraw-Hill, New York, 1968.
3
T. Cebeci, A.M.O. Smith, Analysis of turbulent boundary layers, vol. 15, Applied Mathematics and
Mechanics, Academic Press, New-York, 1979.
____________________________________________________________________________________________
7.5.2 Stratul limită cu gradient de presiune
În primă aproximaţie, „legea 1/n”, (7.379), poate fi aplicată şi pentru

determinarea profilului de viteze din stratul limită turbulent incompresibil cu
gradient de presiune. Din punct de vedere practic, precum şi pentru facilitarea
comparaţilor cu rezultatele experimentale, este convenabil ca profilul de viteze să
fie exprimat în funcţie de una dintre grosimile integrale ale stratului limită. Astfel,
având în vedere prima relaţie (7.380) se va scrie:
1/ n 1/ n 1/ n
U  y  1   y
     * , (7.400)
Ue     n 1  
sau, introducând factorul de formă H din (7.381) se obţine:
H 1 H 1
U  H 1 2  y 2
(7.401)
   * .
Ue  H 1  
În mod analog, dacă se înlocuieşte în (7.379) grosimea stratului limită,  , cu
grosimea de impuls,  , din a doua relaţie (7.380), rezultă:
H 1 H 1
U  H 1  2  y 2
(7.402)
   .
U e  H ( H  1)   
Măsurătorile experimentale arată că relaţiile (7.401) şi (7.402)
aproximează cu o bună precizie distribuţia de viteze în stratul limită, dacă valorile
parametrului de formă H şi ale grosimilor integrale * şi  sunt cele determinate
experimental. Reamintim totuşi că „legea 1/n” nu poate fi aplicată la perete pentru
a determina tensiunea şi, respectiv, coeficientul de frecare. De asemenea, la
frontiera stratului limită, se obţine un punct unghiular, deoarece, pentru y   ,
derivata U / y nu se anulează.
Dintre numeroasele propuneri de relaţii empirice aproximative pentru
calculul coeficientului de frecare în stratul limită cu gradient de presiune, cele mai
semnificative rezultate se obţin cu formula Ludwig-Tillman1:
C f  0,246 0 ,678 H Re 0, 268 , (7.403)
care conţine doi parametri, factorul de formă H, şi respectiv, numărul Reynolds

definit cu grosimea de impuls, Re   U e  /  . Comparaţii cu datele experimentale2
au pus în evidenţă limitele de validitate ale relaţiei (7.403). Se consideră că formula
1
H. Ludwieg, W. Tillman, Investigation of the wall shearing stress in turbulent boundary layers,
NACA Rep. TM1285, 1949.
2
De exemplu J. Cousteix, Aérodynamique en fluides visqueux. Turbulence et couches limites,
ENSAE, Toulouse, 1988, prezintă o diagramă în care formula Ludwieg-Tillman este comparată cu
toate rezultatele experimentale prezentate la Conferinţa de la Stanford din 1968.
____________________________________________________________________________________________
introduce erori mari pentru Re   1200 , precum şi pentru combinaţii de valori H

mare şi Re  mic.
Trebuie remarcat faptul că deşi „legea Ludwieg-Tillman” (7.403) conţine,
prin intermediul celor doi parametri H şi Re  , variaţia coeficientului de frecare în
lungul suprafeţei, aceasta nu permite localizarea punctului de separare a stratului
limită. Într-adevăr, din (7.403) din condiţia de anulare a coeficientului de frecare se
obţine H   . Pe de altă parte, rezultatele experimentale arată că, deşi parametrul
de formă nu are o valoare precisă în punctul de separare şi creşte rapid în
vecinătatea separării, în punctul de separare acesta rămâne finit. În funcţie de
autori, în prezent se admite că în punctul de separare valorile lui H variază de la 2,5
la 9. Din acest motiv, diverşi autori au încercat îmbunătăţirea formulei Ludwieg-
Tillman pentru extinderea domeniului de aplicabilitate şi în vecinătatea separării.
Menţionăm, de exemplu relaţia:
C f  0,058 Re 0,0268 0,93  1,95log H 
1, 705
, (7.404)
1
propusă de Felsch , care prezice separarea pentru H  3 .
Observaţii. 1. Relaţiile empirice prezentate anterior pentru determinarea
profilului de viteze (7.401)) şi (7.402)) sau pentru determinarea coeficientului de
frecare (7.403)) şi (7.404)) presupun cunoscute mărimile integrale ale stratului
limită. În mod uzual acestea sunt determinate experimental în fiecare secţiune, dar
există şi metode aproximative de calcul bazate pe ecuaţiile globale (§7.3).
Metoda Head 2 constă în rezolvarea (numerică) a unui sistem de două
ecuaţii diferenţiale ordinare obţinut prin modelarea ecuaţiilor globale de
continuitate, (7.262)):
*
CA 
d
U e H1 , H1     , (7.405a)
dx 
şi de impuls, (7.276)):
  . (7.405b)
2 dx U e dx
Sistemul deschis (7.405) are ca necunoscute grosimea de impuls,  , parametrul de
formă, H  * /  , parametrul H1  (  * ) /    /   H , coeficientul de frecare,
C f şi coeficientul de antrenare, C A . Pentru realizarea închiderii sistemului, autorul
citat introduce o serie de ecuaţii algebrice empirice obţinute din analiza datelor
experimentale.
Astfel, coeficientul de frecare este exprimat în funcţie de parametrul de
formă şi grosimea de impuls prin intermediul „legii Ludwieg-Tillman” (7.403):
1
Computation of turbulent boundary layers - 1968 AFOSR - IFP - Stanford Conference, Vol. 1, 2,
Stanford University, Stanford, CA.
2
M.B. Head, Entrainment in the turbulent boundary layers, ARC R&M 3152,1958.
____________________________________________________________________________________________
C f  0,246 0 ,678 H Re 0, 268 . (7.406)

De asemenea, coeficientul de antrenare din ecuaţia (7.405a) este modelat
ca o funcţie de H1 sub forma:
C A  U e F ( H1 ) , (7.407)
în care funcţia empirică F ( H 1 ) este:
F ( H )  0,0306( H1  3) 0,6169 . (7.408)
La acestea se adaugă şi legătura (empirică) dintre H1 şi H:
 0,8234( H  1,1) 1, 287  3,3, pentru H  1,6;

H1  G ( H )    3, 604
(7.409)
0,5501( H  0,6778)  3,3 pentru H  1,6.
În consecinţă, sistemul diferenţial (7.405), prin adiţionarea relaţiilor
(7.406)(7.409) devine un sistem cu două necunoscute,  şi H , având ca
parametru viteza distribuţia de viteze din zona exterioară, U e (x ) Pentru
soluţionarea acestuia trebuie specificate valorile necunoscutelor în secţiunea de
start, x0 . Dacă se admite existenţa unei zone laminare care precede zona
turbulentă, atunci metoda Head se aplică începând din secţiunea în care H  1,4
(care corespunde tranziţiei în stratul limită pe placa plană), impunând continuitatea
grosimii de impuls.
Trebuie remarcat faptul că, utilizând legea Ludwieg-Tillman, metoda Head
prezice, după cum s-a menţionat anterior, separarea stratului limită pentru o valoare
infinită a factorului de formă, H, ceea ce nu corespunde rezultatelor experimentale.
2. Ulterior, J.E. Green şi col. 1, bazându-se pe rezultatele obţinute de P.
Bradshaw şi col. 2 , înlocuiesc expresia (7.408) cu ecuaţia diferenţială empirică
pentru funcţia F(H):
( H1  H )
dF F ( F  0,02)  0,2667C f 0
dx

F  0,01
 
2,8 (0,32C f 0  0,024Feq  1,2F
(7.410)
 dU e 
 (0,32C f 0  0,024 F  1,2 F ) 2 1/ 2
   dU e 
    ,
 U e dx  eq U e dx 
care este rezolvată simultan cu sistemul (7.405). S-a notat cu C f 0 coeficientul de

frecare al plăcii plane calculat cu formula empirică:
1
J.E. Green, D.J. Weeks, J.W.F. Browman, Prediction of turbulent boundary layers and wakes in
incompressible flow by a lag-entrainement method, ABC, R&M3790, 1973.
2
P. Bradshaw, D.H. Ferriss, N.P.S. Atwell, Calculation of boundary layer development using the
turbulent energy equation, Journal of Fluid Mechanics, 28, 1967.
____________________________________________________________________________________________
0,01013
Cf 0   0,00075 , (7.411)
log Re  1,02
iar cu indicele „eq” s-au simbolizat valorile curgerii în echilibru (care se defineşte
ca fiind curgerea în care profilele de viteze şi de tensiuni tangenţiale, în stratul
limită, nu sunt funcţii de coordonata x). Valorile de echilibru care intervin în relaţia
(7.410) sunt date de formulele:
C f   dU e  
Feq  H 1   ( H  1)   ,; (7.412a)
 2  U e dx  eq 
1,25  C f  H  1  
2
  dU e 
      . (7.412b)
 U e dx  eq H  2  6,432 H  
  dU e    dU e  (7.412c)
   ( H  H1 ) 
 U e dx  eq  U e dx  eq
Pentru închiderea sistemului de ecuaţii, relaţiile (7.406) şi (7.409) din metoda Head
sun înlocuite cu următoarele formule empirice:
1/ 2
 Cf  H  H  Cf0 
  0,5   0,4   0,9 , 1   6,55  , (7.413a)
 Cf 0  H0 H0  2 
  
1,72
H1  3,15   0,01( H  1) 2 . (7.413b)
H 1
Metoda Green este bine verificată de rezultatele experimentale, iar
introducerea ecuaţiei (7.410) pentru funcţia F permite aplicarea acesteia şi la
curgeri în care apar variaţii rapide ale factorului de formă H. Autorii citaţi prezintă
şi o generalizare a metodei pentru curgeri compresibile.
3. R. Michel şi col.1 elaborează o metodă care are la bază tot sistemul de
ecuaţii diferenţiale ordinare format din ecuaţia globală de impuls (7.405b) (în care
necunoscuta este  ) şi ecuaţia globală de continuitate (7.262), care este formulată
ca o ecuaţie diferenţială ordinară pentru grosimea de deplasare * :
*
d  *   CA   dU
  ( *
 1)    ( *  1) e . (7.414)
dx    Ue Ue  dx
1
R. Michel, C. Quénard, R. Durant, Application d’un schéma de longueur de mélange à l’étude de
couches limites d’équlibre, ONERA Note Technique No. 154, 1969.
____________________________________________________________________________________________
Celelalte mărimi care intervin în aceste ecuaţii, * /  , C A / U e , C f sunt

exprimate prin formulele următoare:
 2 1 CA Cf 2 1 U *
 ,  P,  ln Re*  D* , Re  *  e , (7.415)
*
C f F1 U e 2 Cf  
Funcţiile F1 , P şi D * sunt aproximate prin relaţii empirice ca funcţii de

parametrul de formă, H, şi de grosimea de impuls  :
 1 1
0,613G   3,6  76,86(  0,154) 2  2
F1   G  G , P  0,0558 G  1,325 , (7.416a)
10 F1 F1
1 2
G
20 H 1 2
D*  1,4G   8,33 , G  . (7.416b)
G H Cf
Deşi mult mai simplă decât metoda Green, metoda Michel conduce la
rezultate care sunt bine verificare de datele experimentale, în special la curgeri în
care nu există variaţii bruşte ale factorului de formă.
7.5.3 Reprezentări mai exacte ale profilului de viteze
În §7.3 şi §7.4 am arătat că, în regim turbulent, stratul limită are o structură
extrem de complexă, evidenţiată prin existenţa a două zone principale (internă şi,
respectiv, externă) în care profilul de viteze se dezvoltă cvasi-independent, după
legi diferite. La rândul ei, zona internă conţine trei subzone: un substrat vâscos (
y   4 ), un substrat tampon ( 4  y   40 ) şi un substrat inerţial y   40 . În
substratul vâscos tensiunile turbulente sunt neglijabile, curgerea fiind complet
impusă de tensiunile vâscoase; în substratul tampon tensiunile de frecare şi cele
turbulente au acelaşi ordin de mărime, pentru ca în substratul inerţial tensiunile
turbulente să devină dominante, iar cele vâscoase să fie neglijabile. În regiunea
externă tensiunile de frecare sunt, de asemenea, neglijabile, profilul de viteze fiind
rezultatul acţiunii unui număr mare de parametri: numărul Reynolds, gradientul de
presiune, etc. Reamintim că regiunea externă şi cea internă au o parte comună,
zona de racordare, în care profilul de viteze are formă logaritmică, la fel ca şi în
zona inerţială.
Pe de altă parte, „legea 1/n” nu are capacitatea de a reprezenta structura
locală a stratului limită; mai mult, la perete şi la frontiera stratului limită legea 1/n
nu poate fi aplicată. Legea putere permite însă obţinerea, pe baza ecuaţiei globale
de impuls, a unor empirice „legi de frecare” şi, am menţionat anterior că, datele
____________________________________________________________________________________________
experimentale verifică această distribuţie de viteze doar pe porţiunea mediană a

zonei exterioare a stratului limită.
Din acest motiv, vom prezenta în continuare trei propuneri de a reprezenta
mai exact profilul de viteze în stratul limită, care sunt mai bine corelate cu structura
compozită a acestuia.
Formula D. Coles1:
 ( x) y
u  f ( y )  ( ) , (7.417)
 
care este o combinaţie între legea la perete şi legea vitezelor deficitare, poate fi
aplicată la curgeri cu sau fără gradient de presiune. În relaţia (7.417) f ( y  ) este
funcţia din legea la perete (7.306), ( y / ) este funcţia dâră (7.350), iar  (x )
reprezintă un parametru care depinde de x. De remarcat că funcţia ( y / ) :
y  y  y
( )  1  cos    2 sin 2  , (7.418)
   2 
are valori extrem de
mici în zona internă
y /   0,1 , astfel încât
din relaţia (7.417) se
obţine, practic, legea la
perete. În zona externă,
funcţia ( y / ) are
semnificaţia unei abateri
a profilului de viteze
faţă de legea logaritmică
Fig. 7.12 Variaţia parametrului  (x) în funcţie de şi, conform rezultatelor
experimentale are un
Re   U e  /  pentru curgeri fără gradient de presiune.
caracter cvasiuniversal.
Trebuie menţionat totuşi
că relaţia (7.418) este obţinută experimental, având un caracter empiric.
Formula Coles reprezintă o familie de profile de viteze cu doi parametri 
şi  (x ) . Acesta din urmă pune în evidenţă variaţia profilului de viteze în lungul
suprafeţei impusă de variaţia caracteristicilor stratului limită. Pentru curgeri fără
gradient de presiune variaţia parametrului  (x ) este prezentată în diagrama din
fig. 7.12 în funcţie de Re   U e  /  ; pentru Re   5000 ,  ( x )  const.  0,55 .
Deoarece distribuţia de viteze (7.417) nu asigură racordarea profilului de
viteze din stratul limită cu cel din zona exterioară ( U / y y    1 ), diverşi autori
1
D. Coles, The law of the wake in the turbulent boundary layer, Journal of Fluid Mechanics, 1, pp.
191, 1959.
____________________________________________________________________________________________
au propus variante ale formulei Coles care să corecteze această deficienţă. De

exemplu, Granville1 consideră profilul de viteze în stratul limită de forma:
u 
1

1
  y
ln y   C   ( x)( y )  y 2  y 3 , y  ,
 
(7.419)
de unde se obţine:
U u  1 U
 (1  3 y 3  2 y 2   ( x )y sin 2 y  , 0. (7.420)
y  y y y 
Evident, relaţia (7.419) nu este valabilă decât începând cu substratul

inerţial, pentru y   30 , iar pentru extinderea reprezentării către perete se poate
utiliza una dintre variantele menţionate în §7.4.1.
Pentru y   , din relaţia (7.419) rezultă:
Ue 1 u   2
 ln  C  ( x), (7.421)
u   
sau, având în vedere că U e / u   2 / C f , se obţine legea de frecare:
2 1  Cf 
  C  2 ( x) .
 ln  Re  (7.422)
Cf    2  
În relaţia de mai sus se poate înlocui parametrul Re  cu Re  . Astfel, admiţând că

legea logaritmică este valabilă până la perete, profilul de viteze (7.419) permite
determinarea (aproximativă) a grosimilor integrale:
1
U e  U u u  11 
*   dy       , (7.423a)
0
u  U e U e  12 
1
U e  U U  u 
2
 u  11   u 
2

   
U 
 d y    
     U    , (7.423b)
u u    U  12    
0   e
 e e

 1,852  1 7
()  2  2 1    1,5 2    0,12925 , (7.423c)
   105 72
iar din (7.423b) rezultă:
Re 1 C f  11

 Cf
   
Re  2  12

1,912306  3,056016  1,5 2 .  (7.424)
 2
1
P.S. Granville, A modified law of the wake for turbulent shear flow, Journal of Fluid Engineering,
pp. 578-579, 1979.
____________________________________________________________________________________________
Pentru un set de valori ( Re  , C f ) date, din sistemul format de relaţiile

(7.422) şi (7.424) se calculează  şi  , iar, în final din (7.419) se determină
distribuţia de viteze în stratul limită, pentru valori y   30 .
Formula D.J. Whitfield1:
    y b 
S  2 S 
u  arctan(0,09 y  )     tanh a   , (7.425)
0,09  Cf 0,18      
 
poate fi aplicată şi pentru zonele în care stratul limită s-a separat, acolo unde
C f  0 . Parametrul S are valoarea 1 pentru stratul limită ataşat, şi valoarea –1
pentru stratul limită detaşat. Coeficienţii a şi b sunt daţi prin formulele:

arg tanh g 2 (2)

 1 arg tanh g 2 (2)  
a
2b
, b ln
ln 2  ln 5 arg tanh g 2 (5)
,
  (7.426)
în care parametrii g ( 2) şi g ( 5) sunt funcţii de valorile raportului U / U e pentru

y /   2 , respectiv, y /   5 :
1
  
U S Cf C f   Cf 
g (2)    arctan 0,18 Re  1  S  , (7.427a)
U e y 0,09 2  2   0,18 2 
2
     
1
  
U S Cf C f   Cf 
g (5)    arctan 0,45 Re   1  S  . (7.427b)
U e y 0,09 2  2   0,18 2 
5
     
Rapoartele U / U e pentru y /   2 şi y /   5 sunt, la rândul lor, funcţii de
parametrul de formă H:
U /Ue y /  2
 1,723 1  50 / Re   e 0,6 H ,
2
(7.428)
U /Ue y / 5
 0,87  0,08e 2,6( H 1,95) ,
sau:
1
D.I. Whitfield, Analitical description of the complete turbulent boundary layer velocity profile,
AIAA Journal, 17, 10, pp 1145-1147, 1979.
____________________________________________________________________________________________
8,5  H
arg tanh  0,364
7,5
U /Ue y
2
 ,
 1,95 (7.429)
U 0,795
 0,155  .
Ue y
5
cosh0,51( H  1,95)

Formula Withfield reprezintă o familie de profile de viteze cu doi

parametri Re  şi H; în consecinţă, pentru închiderea relaţiilor (7.425)–(7.429) se
va ataşa una din „legile de frecare” prezentate în §7.4.3.
Formula A.J. Musker1:
2 y   8,15 ( y   10,6) 9,6
u   5,424 arctan  0,434 ln  3,52 
16,7 ( y  2  8,15 y   86) 2
(7.430)
   y  2  y 3   y  2  y 
 2,446   4      1  
              
în care   este un parametru asemănător celui din formula Coles (7.417). Această
reprezentare este valabilă pe toată grosimea stratului limită, inclusiv în substratul
vâscos.
7.6 Ecuaţiile energiei cinetice şi ale tensiunilor

aparente
În §7.1 s-a arătat că, admiţând ipotezele stratului limită turbulent, ecuaţiile
mediate de impuls ale unei mişcări plane (7.4) se simplifică, rezultând sistemul
diferenţial (7.49). Acest sistem de două ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale este
deschis, deoarece conţine trei necunoscute: componentele vitezei medii U ( x, y ) ,
V ( x, y ) şi tensiunea aparentă   uv . Pentru obţinerea unei probleme închise
este necesar să se adiţioneze un model de turbulenţă. În acelaşi timp am menţionat
că apariţia şi dezvoltarea structurilor turbulente se datorează fenomenului de
cascadă energetică şi, în consecinţă, apare necesară analiza transportului de energie
cinetică atât în mişcarea medie, cât şi în cea fluctuantă. O altă posibilitate de a
obţine închiderea sistemului de ecuaţii ale stratului limită turbulent constă în
adiţionarea ecuaţiilor de transport ale tensiunilor turbulente. În continuare, aceste
ecuaţii vor fi analizate pentru mişcarea turbulentă din stratul limită.
1
A.J. Musker, Explicit expression for the smooth wall velocity distribution in a turbulent boundary
layer, AIAA Journal, 17, 6, 1979.
____________________________________________________________________________________________
7.6.1 Ecuaţia energiei cinetice medii
Dacă se admit ipotezele unei mişcări turbulente incompresibile plane (7.2)

şi (7.3), atunci energia cinetică medie este:
U 2 ( x, y , t )  V 2 ( x, y , t )
K  x, y , t   , (7.431)
2
iar ecuaţia de transport se scrie în forma:
 K K K  P P   U 
 U V   U V  U    u2   
 t x y  x y x  x 
  U    V    V  (7.432)
U     u v   V    u v   V    v 2 
y  y  x  x  y  y 
.
Pentru a obţine ecuaţia energiei cinetice medii în stratul limită, ecuaţia
(7.432) se va adimensionaliza, iar analiza ordinului de mărime a termenilor se va
face în funcţie de ipotezele prezentate în §7.1.1. Conform relaţiilor (7.19) şi (7.26)
valorile de referinţă ale componentelor vitezei medii sunt:
lˆ
U  U 0. ,V  U 0 , (7.433)
L
în care U 0 şi L reprezintă scara de viteze, respectiv de lungime pentru convecţia
dominantă în lungul peretelui, iar este lˆ o scară de lungimi caracteristică
turbulenţei dezvoltate. Reamintim că:
lˆ uˆ
    1 , (7.434)
L U0
în care û este scara de viteze a turbulenţei, reprezintă una din ipotezele
fundamentale ale stratului limită turbulent. În aceste condiţii:
K  U 2  V 2  U 02  U 02 2  U 02 (1   2 ) , (7.435)
ceea ce arată, pe de o parte, că ordinul de mărime al energiei cinetice medii este
U 02 , şi pe de altă parte, că până la ordinul al doilea de precizie, exclusiv, putem
admite că, în stratul limită:
1
K  U2. (7.436)
2
În consecinţă, având în vedere relaţiile (7.433) şi (7.40), se poate scrie:
 K K K  P   U 2   U 2    U 2 
 U V   U      U    V    (7.437)
 t x y  x  t  2  x  2  y  2 
____________________________________________________________________________________________
P  U U U 1 P  uˆ 2
U  U  U V    U 0 .
x  t x y  x  lˆ
Având în vedere că, după cum s-a arătat în §7.1.2.:
U U 0 U uˆ V U 0 V U 0 ˆ P U 2 P U2
 ,  ,  ,  2l,  0 ,  0 , (7.438a)
x L y lˆ y L x L x L y lˆ
 uv  uˆ 2 , u2  uˆ 2 , v2  uˆ 2 , (7.438b)

se poate pune în evidenţă ordinul de mărime al celorlalţi termeni care apar în
ecuaţia (7.432):
P U2 uˆ 2   U 0 2  uˆ 2  1 
V  U 0 0  U 0     U 0 ˆ   ; (7.439a)
y lˆ lˆ   uˆ   l 
U

x
 U
L

  u 2  0 (uˆ 2 )  U 0
uˆ 2
lˆ
 lˆ  uˆ 2
   U 0 ˆ  ;
 L  l
(7.439b)
uˆ 2   U 0  lˆ  
2
  U  U 0  U 0  uˆ 2  1 
U      U 0 ˆ  U 0   ; (7.439c)
x  x  L  L  l  uˆlˆ uˆ  L   lˆ  Ret 
 
 uˆ 2
U   uv   0 (uˆ 2 )  U 0 1 ;
U
(7.439d)
y lˆ lˆ
  U  U 0 uˆ uˆ 2  1 
U       U 0  ; (7.439e)
y  y  lˆ lˆ lˆ  Ret 
V

x
 U
  uv   0 uˆ 2  U 0
L
uˆ 2
lˆ
 l

 L  U 0
lˆ
 
uˆ 2 2
 ; (7.439f)
 
  V  U 0 U 0 ˆ uˆ 2  1 U 0 lˆ3  uˆ 2  1 3 
V    2 l  U 0    U   ; (7.439g)
lˆ lˆ  Re t 
0
x  x  L L 3
 Re t uˆ L 
V

y
  uˆ 2 uˆ 2
  v2  U 0  U 0  ;
lˆ lˆ
(7.439h)
  V  U 0 U 0 uˆ 2  1 U 0 lˆ  uˆ 2  1 
V      U 0     U  ,
y  y
(7.439i)
lˆ lˆ
0 ˆ
 L  Re t uˆ L  l  Re t 
unde:
____________________________________________________________________________________________
uˆlˆ
Ret  , (7.440)

reprezintă numărul Reynolds al scărilor de turbulenţă. Pentru zona turbulenţei
dezvoltate Ret  1 , iar în zona structurilor disipative (Kolmogorov), Re t  1 .
Împărţind ecuaţia (7.432) cu U uˆ 2 / lˆ , din relaţiile (7.439) constatăm că
0
există termeni cu următoarele ordine de mărime:
– termeni cu ponderea unitară:
 K K K  P 
 U V   U ,U   uv  ; (7.441a)
 t x y  x y
– termeni cu ponderea 1 / Re t , neglijabili în zona structurilor energetice,

dar care nu pot fi neglijaţi în zona structurilor disipative:
  U 
U  ; (7.441b)
y  y 
– termeni cu ponderea  , neglijabili:
U

x
 
  u2 , V

y

  v 2 ;  (7.441c)
– termeni cu ponderea  / Re t şi  3 / Ret , neglijabili:
  U    V    V 
U   , V    , V   . (7.441d)
x  x  y  y  x  x 
De remarcat că termenul VP / y  0 , deoarece în stratul limită presiunea medie
este practic constantă pe normala la suprafaţă, conform ecuaţiei (7.47c).
În consecinţă, reţinând doar termenii care sunt, sau care pot deveni de
ordinul întâi, ecuaţia (7.432) se simplifică în forma:
 K K K  P    U 
 U V   U  U   uv   U   , (7.442)
 t x y  x y y  y 
sau încă:
2
K K K 1 dP U  U 
U V  U  u v    
t x y  dx y  y 
(7.443)
   U 
 U    uv  .
y   y 
____________________________________________________________________________________________
Relaţiile (7.442) sau (7.443) reprezintă ecuaţiile de transport ale energiei

cinetice medii in stratul limită turbulent incompresibil. Aceste ecuaţii pot fi
obţinute şi direct, dacă ecuaţia de impuls în lungul suprafeţei (7.47b) este înmulţită
cu viteza medie U şi se are în vedere relaţia (7.436).
Dacă introducem operatorul de derivare substanţială cu câmpul de viteze
medii:
D   
 U V , (7.444)
Dt t x y
atunci ecuaţia (7.443) se poate scrie sub forma:
DK D K
 SK  . (7.445)
Dt y
în care S K reprezintă sursa de energie cinetică medie, iar D K este termenul de

difuzie:
2
1 dP U  U   U 
K
S  U  uv    , D K  U    uv  . (7.446)
 dx y  y   y 
În componenţa sursei S K intervin următorii trei termeni. Termenul:
1 dP dU e d U 2  d U 2  d U 2 
U  UU e  U  e   (U e  U )  e   U e  e 
 dx dx dx  2  dx  2  dx  2  (7.447)
,
reprezintă efectul gradientului de presiune (sau al curgerii exterioare, nevâscoase)
asupra energiei cinetice medii din stratul limită. Deoarece în zona externă a
stratului limită, legea vitezelor deficitare, (7.17), arată că (U e  U ) / U e    1 ,
rezultă că, în primă aproximaţie , dacă curgerea exterioară este accelerată atunci
energia cinetică a mişcării medii în stratul limită creşte, iar dacă curgerea
exterioară este frânată, energia cinetică în stratul limită se diminuează. Pentru
curgerea în jurul plăcii plane acest termen este nul. Dacă se integrează termenul
(7.447) pe grosimea stratului limită, se obţine:

 1 dP 

 d  U e2  d U 2 
   U  dx dy    (U
0 0
e U)  dy  U e   e
dx  2   dx  2
 

(7.448)
d U 2 
 U e (   )  e ,
*
dx  2 
formă care pune în evidenţă că influenţa gradientului de presiune este în strânsă

legătură cu efectul de antrenare (§7.3.1).
____________________________________________________________________________________________
Cel de-al doilea termen al sursei, uv U / y , reprezintă un schimb

energetic între mişcarea medie şi cea fluctuantă, prin interacţiunea vitezelor de
deformaţie cu tensiunile turbulente. Deoarece în stratul limită (ataşat) atât
tensiunea aparentă   u v , cât şi viteza de deformaţie U / y sunt pozitive,
rezultă că:
U
u v  0, (7.449)
y
ceea ce pune în evidenţă că tensiunile aparente acţionează în sensul transferului

energiei cinetice a mişcării medii către mişcarea fluctuantă. Energia cinetică medie
este diminuată pentru alimentarea energetică a fluctuaţiilor turbulente. Acest
termen este nul atât la perete cât şi la frontiera stratului limită deoarece în aceste
puncte uv =0, dar, conform rezultatelor experimentale, prezintă un punct de
extrem (minim) în zona internă a stratului limită, situat în jurul valorii y   10.
Termenul  U / y   0 reprezintă puterea disipată, ireversibil, în
2
căldură, sub efectul viscozităţii moleculare. Evident, acest efect este pregnant la
perete, unde U / y are valori însemnate şi devine neglijabil în zona externă a
stratului limită unde U / y  0 .
Termenul de difuzie , D K , pe ansamblu, nu contribuie nici la diminuarea
energiei cinetice, nici la creşterea acestuia, efectul cumulat al difuziei vâscoase şi al
celei turbulente, constând într-o redistribuire a energiei cinetice în stratul limită.
Într-adevăr:

D K  U   U 
 y dy  U e   y  uv 
 y 
 U  
 y
 uv 
 y 0
0, (7.450)
0
deoarece:
U
 0 ,  uv 0, U 0. (7.451)
y y 
y  y 0
Cum în vecinătatea peretelui D K / y  0 , iar spre frontiera stratului limită

D K / y  0 , apare că difuzia transferă energie din zona externă către perete.
Pentru că în zona externă sunt dominante tensiunile turbulente, se pune încă o dată
în evidenţă efectul de omogenizare energetică a fluctuaţiilor turbulente.
____________________________________________________________________________________________
7.6.2 Ecuaţia energiei cinetice turbulente
Pentru fluidul incompresibil aflat într-o mişcare turbulentă, energia

cinetică a fluctuaţiilor turbulente, k, este definită de relaţia :
1 2
k ui . (7.452)
2
Deoarece datele experimentale arată că în stratul limită tensiunile turbulente au
acelaşi ordin de mărime, s-a admis anterior ipoteza (7.13):
 u v   uˆ 2 , u  2  uˆ 2 , v  2  uˆ 2 , w  2  uˆ 2 , (7.453)
de unde rezultă că, spre deosebire de energia cinetică medie (7.436), în expresia
energiei cinetice turbulente nici un termen nu poate fi neglijat şi:
u2  v2  w2
k  uˆ 2 . (7.454)
2
Relaţia de mai sus este o consecinţă a caracterului tridimensional al câmpului
fluctuant de viteze.
Ecuaţia generală de transport a energiei cinetice turbulente a fost obţinută anterior
este:
Dk   u u u  
   u iu j d i , j  2 d i, j d i, j    p u   2 u d    i i j .
 j i i, j
 (7.455)
Dt x j 2
 
Reamintim că, prin definiţie, rata de disipaţie turbulentă este:
2
  ui uj  ui ui u j uj
  2 d i, j d i, j       (7.456)
2  x j xi  x j x j xi xi
 
reprezentând energia cinetică (pe unitatea de masă şi de timp) a fluctuaţiilor
turbulente disipată ireversibil în căldură datorită acţiunii viscozităţii moleculare.
Dacă avem în vedere că ecuaţia de continuitate pentru fluctuaţiile vitezei este:
uj
0, (7.457)
x j
atunci:
 2 uiu j    uiu j
  
   
 u  ui  u  u j     u  ui



xi x j  xi 
xi  x j
j
x j
i
x j  xi 
j
x j 
   
(7.458)
u j ui  2ui u j ui   ui  u j ui
  u j   u j   
xi x j xi x j xi x j x j  xi  xi x j
____________________________________________________________________________________________
Substituind relaţia (7.458) în (7.352) rezultă o altă reprezentare a ratei disipaţiei

turbulente:
ui ui  2 uiuj

  . (7.459)
x j x j xi x j
De asemenea, termenul de difuzie din ecuaţia (7.455) poate fi rescris într-o

formă echivalentă. Astfel, dacă utilizăm, în continuare, ecuaţia de continuitate
(7.457), vom avea succesiv:
   


2 uid i, j   u  ui  u j       u  ui 
  x i 
x j    x j 
 x j xi   x j 
i
j

  u       u i 2     u j u i u  
  u i j          u j i (7.460)
x j  xi  x j  x j  2   x j  x i x i 
   ui2     u j ui    k   2 u j ui

       .
x j  x j 2  x j  xi  x j  x j  x j xi
 
Înlocuind expresiile (7.459) şi (7.460) în ecuaţia (7.455), rezultă o altă
formă a ecuaţiei de transport a energiei cinetice turbulente:
Dk   k uiuiu j 
   uiu j d i , j      pu j    , (7.461)
Dt x j  x j 2 
 
în care:
ui ui
   . (7.462)
x j x j
Pentru o mişcare bidimensională în medie, ecuaţia (7.461) se scrie:

 k k k  U V  U V 
  U V    u 2   v 2   u v    
 t x y  x y  y x 
  k    k   
           pu   pv  (7.463)
x  x  y  y  x y
 
 uk  2   vk 2
x y
unde s-a notat:
u2  v2  w2
k 2  . (7.464)
2
____________________________________________________________________________________________
Deoarece în stratul limită k  û 2 , iar scara de timp a turbulenţei este

presupusă identică cu scara de timp a convecţiei, (7.9):
L lˆ
tc   tk  , (7.465)
U0 uˆ
rezultă că:
k uˆ 3
 . (7.466)
t lˆ
Având în vedere relaţiile (7.438), se obţine:
k U 0 2 uˆ 3 k lˆ uˆ 2 uˆ 3
U  uˆ  , V  U0  ; (7.467a)
x L lˆ y L lˆ lˆ
U U uˆ 3 V lˆ 1 uˆ 3
 u2  uˆ 2 0  ,  v  2  uˆ 2U 0  ; (7.467b)
x L lˆ y L lˆ lˆ
U uˆ uˆ 3 V lˆ uˆ 3 U 0 lˆ 2 uˆ 3
 uv  uˆ 2  ,  uv  uˆ 2U 0 2   ; (7.467c)
y lˆ lˆ x lˆ uˆ L lˆ
2
L
  k   uˆ 2 u 3  lˆ 2 u 3  2
     ; (7.467d)
x  x  L L lˆ uˆlˆ Lˆ2 lˆ Ret
  k   uˆ 2 uˆ 3  uˆ 3 1
     . (7.467e)
y  y  lˆ lˆ lˆ ulˆ lˆ Ret
Pentru a evalua ordinul de mărime al ratei de disipaţie turbulente trebuie
avute în vedere următoarele două aspecte. În primul rând, ordinul de mărime al
ratei de disipaţie trebuie să fie acelaşi cu ordinul de mărime al producţiei de energie
cinetică turbulentă, deoarece, evident, pentru turbulenţa în echilibru, producţia
trebuie să fie egală cu disipaţia. În al doilea rând, după cum am menţionat G. I.
Taylor 1 face ipoteza că o într-o curgere turbulentă, fenomenul de cascadă
energetică este caracterizat printr-o scară de timp unică. Prin urmare, energia
cinetică pe unitatea de masă şi timp a structurilor mari (energetice), care este
  
proporţională cu u 2 , are o rată transfer unică, u / l de unde rezultă că ordinul de
mărime al disipaţiei  , este dat de relaţia:
 
 u u3
  u2    . (7.468)
l l
1
G. I. Taylor, Statistical theory of turbulence, Proc. Roy. Soc. of London, Serie A, 151, pp. 421
____________________________________________________________________________________________
Ordinul de mărime al componentei  a ratei de disipaţie se obţine din

relaţia (7.459). Deoarece:
 2 uiu j uˆ 2 u 3  u 3 1
    (7.469)
xi x j l2 lˆ uˆlˆ lˆ Re t
reprezintă o estimare superioară a ordinului de mărime, iar pentru turbulenţa
dezvoltată Ret  1 , rezultă că ordinul de mărime al componentei  este acelaşi
cu ordinul de mărime al ratei disipaţiei,  :

u3

   . (7.470)
l
În general, ordinele de mărime ale corelaţiilor presiune-viteză, pu ,
pv , precum şi cele ale corelaţiilor triple ale vitezei, uk  , vk  , sunt dificil de
determinat. Se poate face însă ipoteza că:
pu   pv  u k   vk   û 3 , (7.471)
care este în concordanţă cu ipotezele deja admise (7.453). În consecinţă:
 uˆ 3 uˆ 3 l uˆ 3  uˆ 3
pu    , pv  , (7.472a)
x L lˆ L lˆ y lˆ
 uˆ 3 uˆ 3 l uˆ 3  uˆ 3
uk 2    , vk 2  . (7.472b)
x L lˆ L lˆ y lˆ
Având în vedere relaţiile (7.466), (7.467), (7.468) şi (7.472) apare că
termenii:
V   k   
 u v ,   , pu  , u k  2 (7.473)
x x  x  x x
sunt cel puţin cu un ordin de mărime mai mici decât ceilalţi termeni analizaţi, astfel
că ecuaţia (7.463), pentru curgerea din stratul limită turbulent, poate fi simplificată
în forma:
 k
  U
k
V
k 

   v2  u2
U

  uv
U
  
 t x y  x y
(7.474)
  k u2  v2  w2 
    pv   v ,
y  y 2 

în care am utilizat şi ecuaţia de continuitate ( V / y  U / x ).
____________________________________________________________________________________________
În general, primul termen din membrul drept al ecuaţiei (7.474) este

neglijabil, pentru că în zona turbulenţei dezvoltate omogene, diferenţa v 2  u  2
este, în primă aproximaţie nulă. Există însă situaţii, cum ar fi vecinătatea zonelor
de separare în care contribuţia acestui termen nu poate fi neglijată, deoarece
gradientul  U /  x are valori importante.
Având în vedere observaţia de mai sus, in mod uzual ecuaţia de transport a
energie cinetice turbulente, pentru curgerea în stratul limită, se scrie sub forma:
k k k U
U V   uv   
t x y y
(7.475)
  k 1 u  2  v2  w2 
   p v  v .
y  y  2 

În mod analog ecuaţiei de transport a energiei cinetice medii, ecuaţia de mai sus
poate fi reprezentată prin:
Dk D k
 Sk  . (7.476)
Dt y
în care S k reprezintă sursa de energie cinetică turbulentă, iar D k este termenul de

difuzie:
U k 1 u2  v2  w2

S k   u v    , D k    pv  v . (7.477)
y y  2
În curgerea turbulentă termenul de convenţie (membrul stâng al ecuaţiei)

este pozitiv, punând astfel în evidenţă efectul de îngroşare a stratului limită. De
remarcat că în zona internă a stratului limită acest termen este extrem de mic,
pentru că viteza medie de transport este mică.
În componenţa sursei S k intervin doi termeni: termenul de producţie,
 uv U / y , şi respectiv termenul de disipaţie,  . În stratul limită, termenul de
producţie este pozitiv, ceea ce arată că interacţiunea tensiunilor turbulente cu
vitezele de forfecare are ca efect alimentarea energetică a fluctuaţiilor turbulente.
S-a constatat anterior, ecuaţia (7.443), că acest termen apare, cu semn schimbat, şi
în ecuaţia de transport a energiei cinetice medii. În consecinţă, termenul de
producţie reprezintă de fapt un termen de schimb de energie între mişcarea medie
şi ce fluctuantă: fluctuaţiile vitezei au tendinţa de a se autoântreţine, extrăgând
energie din mişcarea medie.
Termenul de difuzie, D k , apare ca fiind datorat, în principal, vâscozităţii
moleculare, k / y , şi respectiv turbulenţei,  pv /   v(u 2  v2  w2 ) / 2 .
Din punt de vedere fizic, difuzia turbulentă produsă de fluctuaţiile presiunii şi ale
____________________________________________________________________________________________
vitezei, are ca efect redistribuirea energiei cinetice pe grosimea stratului limită,

transferând energie din zona internă, D k / y  0 , către zona externă, D k / y  0 ,
fără a contribui la crearea sau distrugerea de energie.
Observaţii. 1. Dacă se scrie ecuaţia (7.475) la perete sau în imediata vecinătate a
peretelui, în substratul vâscos unde fluctuaţiile vitezei au valori extrem de mici, se
obţine relaţia:
  k 
0      , (7.478)
y  y 
care arată că disipaţia turbulentă este echilibrată de difuzia vâscoasă. Analiza

rezultatelor experimentale arată că în imediata vecinătate a peretelui au loc
următoarele comportări asimptotice:
u'  ay   , w'  by   , pentru y  0 , (7.479)
in care a şi b sunt doi parametri ce nu depind de distanţa la perete, y. Cum din
ecuaţia de continuitate:
v  u w 
   , (7.480)
y  x z 
rezultă că în substratul vâscos:
v  cy 2   , pentru y  0 . (7.481)
Pe baza relaţiilor asimptotice (7.479) şi (7.481) rezultă că, în vecinătatea peretelui:

k  dy 2   , (7.482)
iar din ecuaţia (7.478) rezultă w , valoarea ratei de disipaţie la perete:
  k 
w     2 d  0 . (7.483)
y  y  y 0
2. Analiza datelor experimentale arată că, termenul de producţie care este

nul la perete creşte rapid, atingând valoarea sa maximă pentru y   10 . Practic pe
toată grosimea stratului limită (cu excepţia zonei interne) are loc un echilibru
local între producţia şi disipaţia energiei cinetice turbulente, sau altfel spus,
energia cinetică produsă prin interacţiunea dintre tensiunile turbulente şi vitezele de
forfecare este consumată, local, prin frecare. Această observaţie permite scrierea
unui bilanţ energetic simplificat, reţinând din ecuaţia (7.475) doar termenii de
producţie şi disipaţie:
U
0   u v   . (7.484)
y
____________________________________________________________________________________________
Deoarece  u v  û 2 , iar U / y  uˆ / lˆ , relaţia de mai sus probează

validitatea ipotezei (7.470). Luând ca referinţă zona inerţială, în care după cum s-a
arătat:
U 1 u y  u y
 ln  C ,  uv  w  const. ,   40 , (7.485)
u    
din relaţia (7.484) se obţine:
u3
  , (7.486)
y
care arată că scara de viteze este viteza de frecare, u  , iar scara de lungimi este
reprezentată de distanţa la perete, y.
7.6.3 Ecuaţiile tensiunilor aparente
Dacă se admit ipotezele (7.1), (7.2) şi (7.3) ale unei mişcări bidimensionale
plane în medie şi având în vedere ecuaţia de continuitate, ecuaţiile generale de
transport se vor scrie:
 u2  u2  u2 U U 2 u 
U V  2 u  2  2 u v  p 
t x y x y  x
u  u    2  u 2 
 2    u  2u   pu    
(7.487a)
xk xk x   x 
 
   u2 
   u  2 v   ;
y  y 
 
 v 2  v 2  v 2 V V 2 v
U V  2 u v  2 v 2  p 
t x y x y  y
v v    v 2 

 2   v u   
2
(7.487b)
xk xk x  x 
 
   v 
2
2
   v 2 v  pv   ;
y   y 
 
____________________________________________________________________________________________
 w2  w2  w2 2 w w w

U V  p  2 
t x y  z xk xk
(7.487c)
   w2   
    w2v    w
2 
;
  2

 w u 
x  x  y  y 
   
  u v  u v  u v  V U 1  v u
  U V   u2
  v 2  p 
 t t y  x y   x y
u  v  pv  u v 
 2   u  2 v    (7.487d)
xk xk x   x 
 pu   u v 
  u v 2   
y   y 
Pentru curgerea în stratul limită, analiza ordinului de mărime a termenilor
care intervin în ecuaţiile de mai sus se poate face similar celei prezentate în §7.6.1
sau §7.6.2. S-a constatat că ipotezele stratului limită au drept consecinţă neglijarea
difuziei (vâscoase şi turbulente) în lungul suprafeţei peretelui (direcţia x). Având în
vedere această observaţie, ecuaţiile de transport ale tensiunilor turbulente în stratul
limită se vor scrie direct:
 u2  u2  u2 U U 2 u 
U V  2 u  2  2 u v  p 
t x y x y  x
(7.488a)
u u    u2 
 2    u  2 v   ;
xk xk y  y 
 
 v 2  v 2  v 2 V V 2 v
U V  2 u v  2 v 2  p 
t x y x y  y
(7.488b)
v v   2  v 2 
 2    v2v  pv   ;
xk xk y   y 
 
 w2  w 2  w 2 2 w w w

U V  p  2 
t x y  z xk xk
(7.488c)
   w2 
;
  w v  
2
y  y 
 
____________________________________________________________________________________________
  u v  u v  u v  V U

  U V   u2
  v 2 
 t t y  x y
(7.488d)
1  v u  u v   pu  uv 
 p    2   uvv   .

  x y  xk xk y   y 
În ecuaţiile de mai sus termenii sursă conţin o componentă de producţie şi
o componentă de disipaţie vâscoasă. Producţia apare ca fiind efectul cumulat al
interacţiunii tensiunilor aparente cu vitezele medii de deformaţie şi al interacţiunii
dintre câmpul fluctuant de presiuni şi câmpul fluctuaţiilor vitezelor deformaţie. De
remarcat că fluctuaţiile presiunii produc un transfer energetic între componentele
de pe diagonala tensorului Reynolds, fără ca pe ansamblu să modifice energia
cinetică turbulentă. Într-adevăr, dacă însumăm ecuaţiile (7.488a)(7.488c) se
obţine ecuaţia de transport a energiei cinetice turbulente (7.474), în care fluctuaţiile
presiunii nu sunt prezente, deoarece:
u v w
p  p  p 0. (7.489)
x y z
Observaţii. Rezultatele experimentale arată că u  2 = v 2 = w2 = u v

= 0 la perete, dar la o distanţă foarte mică de perete aceste tensiuni au un maxim,
tinzând ulterior către un minim pentru y, deoarece în suflerie gradul de
turbulenţă nu este nul. De remarcat însă că uv  0 , pentru y, este o condiţie
care de regulă este obţinută în instalaţiile experimentale.
Vom prezenta mai jos câteva valori de referinţă pentru tensiunile
Reynolds 1, obţinute experimental, pentru stratul limită pe placa plană, Valoarea
maximă a corelaţiei u 2 se obţine în zona internă şi:
1/ 2
u '2
 0,1 , (7.490)
Ue
dar raportat la viteza locală
1/ 2
u '2
 0,2  0,25 (7.491)
U
Deşi rapoartele u '2 / k , v '2 / k , w'2 / k , nu sunt constante pe grosimea
stratului limită, în primă aproximaţie se poate admite că:
1
P.S. Klebanoff, Charactertistics of turbulence in a boundary layer with zero pressure gradient,
NACA TM 3178, 1954, NACA Repp. 1247, 1955.
____________________________________________________________________________________________
u '2 w'2 v '2

 1  1,2 ,  0,6 ,  0,2  0,4 . (7.492)
k k k
Referitor la tensiunea   u 'v' , datele experimentale pun în evidenţă că:
 u ' v'  u ' v'

 const. , 1/ 2 1/ 2
 const. , (7.493)
k u '2 v '2
În zona externă:
 u ' v'  u ' v'
 0,3 , 1/ 2 1/ 2
 0,45 , (7.494)
k u' 2
v '2
dar în zona logaritmică, y/ 0,1:

 u ' v'
 0,25 . (7.495)
k
Aceste valori se regăsesc şi în curgerile cu gradient de presiune deoarece se
constată că efectul gradientului de presiune este, în principal, deplasarea punctelor
de maxim ale tensiunilor turbulente. De exemplu, un gradient advers de presiune
face ca punctul de maxim al tensiunilor turbulente să se depărteze de perete.
8 MODELE DE TURBULENŢĂ
După cum s-a arătat, într-o mişcare turbulentă, vom fi nevoiţi să mediem
ecuaţiile Navier-Stokes, iar închiderea sistemului de ecuaţii necesită modelarea
tensiunilor Reynolds (şi a fluxurilor turbulente de căldură) printr-un model de
turbulenţă. Această cale de modelare matematică a curgerilor turbulente utilizată şi
în prezent, îşi are originea în lucrările publicate de către O. Reynolds1 şi, respectiv,
J. Boussinesq2 la sfârşitul secolului al IX-lea. Dacă O. Reynolds introduce ideea
medierii temporale a ecuaţiilor Navier-Stokes, J. Boussinesq, pe baza analogiei cu
difuzia vâscoasă moleculară, introduce conceptul de vâscozitate aparentă (sau de
vârtej) pentru modelarea difuziei turbulente. Totuşi, primele soluţionări sistematice
a ecuaţiilor ce descriu mişcarea unui fluid în regim turbulent i se datorează lui L.
Prandtl, după introducerea în 1904 a conceptului de strat limită3, şi în special, după
publicarea modelului lungimii de amestec 4 în anul 1925. În aceeaşi perioadă,
contribuţii importante în studiul turbulenţei sunt aduse de Th. von Karman5.
Pentru îmbunătăţirea acurateţei de estimare a dinamicii tensiunilor
turbulente, independent, A. N. Kolmogorov 6 în anul 1942 şi L. Prandtl 7 în anul
1945 postulează modele în care vâscozitatea aparentă este proporţională cu
produsul dintre o scară de viteze şi o scară de lungimi caracteristice turbulenţei.
Pentru calculul scării de viteze, ambii autori propun ecuaţii aproximative de
transport ale energiei cinetice turbulente, k, derivate din ecuaţiile Navier-Stokes.
Dacă modelul lui Prandtl, rămâne incomplet, pentru că scara de lungimi, deşi este
pusă în relaţie cu lungimea de amestec, rămâne nespecificată, modelul Kolmogorov
conţine şi o a doua ecuaţie de transport pentru o mărime  , numită rata de
disipaţie a energiei cinetice turbulente pe unitatea de masă şi timp. Inversa acestei
mărimi reprezintă scara de timp a turbulenţei, iar raportul k /  , scara de
lungimi.
1
O. Reynolds, On the dynamical theory of incompressible viscous fluids and the determination of the
criterion, Phil. Trans. Roy. Soc., A 86, 123, 1895.
2
J. Boussinesq, Théorie des écoulements tourbillonnaires, CRAS T23, 1887.
3
L. Prandtl, Über Flűssgkeitsbewegungn bei sehr kleiner Reibung, Proc. 3-rd Match. Congr.,
Heidelberg, 484-481, 1904.
4)
L. Prandtl, Berich űber Untersuchungen zur susgebildeten Turbulenz, Zeitschr. fũr Angev. Math. u.
Mech., 5, 136, 1925.
5
Th. von Karman, Mechanishe Ahnlichkeit und Turbulentz, Nachrichten der Akademie der
Wissenschaften Göttingen, Math. Phys. Klasse, 58, 1930
6
A. N. Kolmogorov, Equation of turbulent motion of an incompressible fluid, Izv. Akad. Nauk, SSR,
Seria VI, No. 1-2, 56-58, 1942, Imperial College, Mech. Eng. Dept. Rept. ON/6, 1968.
7
L. Prandtl, Üein Formelsystem fűr die ausgebildete Turbulentz, Nachrichten der Akademie der
Wissenschaften Göttingen, Math. Phys. Klasse, 6, 1945.
____________________________________________________________________________________________
Î În anul 1951 J.C. Rotta 1 elaborează primul model de turbulenţa care

renunţă la conceptul de vâscozitate aparentă, având în componenţă şapte ecuaţii
diferenţiale, şase aproximaţii ale ecuaţiilor de transport ale tensiunilor Reynolds şi
o ecuaţie pentru o scară de lungimi. Deoarece efortul de calcul presupus de
aplicarea acestui model este considerabil, acesta va reveni în actualitate odată cu
dezvoltarea calculatoarelor numerice.
După anul 1950, literatura în domeniul modelelor de turbulenţă este extrem
de bogată, majoritatea lucrărilor fiind îmbunătăţiri ale modelelor menţionate
anterior (modele algebrice de tip lungime de amestec, modele cu una sau două
ecuaţii diferenţiale sau modele cu ecuaţii de transport a tensiunilor Reynolds).
Dezvoltarea într-un ritm extrem de susţinut a cercetărilor în domeniul modelelor de
turbulenţă a fost impulsionată, pe de o parte, de Conferinţa de la Stanford2 din anul
1968 şi, pe de altă parte, de creşterea capacităţii de calcul numeric. Dintre
contribuţiile cele mai importante cităm lucrările lui Harlow şi Nakayama 3 ) şi,
respectiv, Daly şi Harlow4 de la Los Alamos Laboratory asupra „teoriei generale de
transport în turbulenţa neizotroapă”. Sugerată de cercetările anterioare ale lui
Chou5, teoria se bazează pe modelarea ecuaţiilor diferenţiale cu derivate parţiale de
transport a tensiunilor Reynolds şi a energiei cinetice. În paralel, Donaldson şi col.6
dezvoltă metoda închiderii sistemului de ecuaţii de transport ale tensiunilor
Reynolds printr-o ecuaţie diferenţială pentru o scară de lungimi. La Imperial
College din Londra implementarea cu succes a metodei lui Patankar şi Spalding7 de
soluţionare a ecuaţiilor diferenţiale de tip parabolic a permis o dezvoltare rapidă a
modelelor de turbulenţă. Ng, Rodi şi Spalding8 abordează modele cu două ecuaţii
diferenţiale de tip k  kL , pe când Hanjalić, Jones şi Launder 9 investighează
modele diferenţiale cu două sau trei ecuaţii diferenţiale de tip k   10. Dezvoltat
iniţial pentru turbulenţa dezvoltată, modelul este, în scurt timp extins şi pentru zona
1
J.C. Rotta, Statistische Theorie nicht homogener Turbulentz, Zeitschr. fũr Physik, 129, 547- 131, 51,
1951.
2
S.J. Kline, N.V. Morkovin, G. Sovran, D.J. Cockrell, (ed.), Computation of turbulent boundary
layer, AFOSR-IFP Stanford Conference, vol. I, 1968; D. Coles, E. A. Hirst (ed.), Computation of
turbulent boundary layer, AFOSR-IFP Stanford Conference, vol. II, 1968
3
F.H. Harlow, P.I. Nakayama, Transport of turbulence decay rate, Rep. LA-3854, Los Alamos
Science Laboratory, Los Alamos NM, 1968.
4
B.J. Daly, F.H. Harlow, Tansport equations of turbulene, Physics of Fluids, 13, 2634, 1970.
5)
P.V. Chou, On velocity correlations and the solution of the equation of turbulence fluctuation, Q. J.
Appl. Math., 3, 38-54, 1945.
6
C. Donaldson, R.D. Sullivan, H. Rosenbaun, Theoretical study of generation of atmosferic clear air
turbulence, AIAA Journal, 10, 162, 1972.
7
S.V. Patankar, D.B. Spalding, Heat and mass transfer in boundary layers, Morgan-Grampian,
Londra, 1967
8
W. Rodi, D.B. Spalding, A two-parameter model of turbulence and its application in free jets,
Wärme und Stuffübertragung, B3, 85-95, 1970.
9
R. Hanjalić, W.P. Jones, B.E. Launder, Some notes on energy-dissipation model of turbulence,
Internal Memorandum, Imperial College of Science and Technology, Londra, 1970
10
W. Jones, B. Launder, The prediction of laminarisation with two-equation model of turbulence,
International Journal of Heat and Mass Transfer, 15, 311--1314, 1972
Modele de turbulenţă 199
____________________________________________________________________________________________
din vecinătatea pereţilor (Jones şi Launder1) Utilizarea energiei cinetice turbulente

k , pentru determinarea scării de viteze şi a ratei de disipaţie turbulentă  , pentru
determinarea scării de lungimi, conferă o mai mare simplitate şi robusteţe
modelelor. În prezent, modelele diferenţiale de tip k   sunt cele mai utilizate în
aplicaţii inginereşti, fiind implementate practic în toate programele de calcul pentru
rezolvarea ecuaţiilor ce descriu o curgere turbulentă.
Mai recent, o serie de lucrări propun o nouă cale de abordare a modelării
turbulenţei, inspirată de rezultatele obţinute prin simulările numerice directe 2 .
Astfel, se introduc aproximări mai riguroase ale ecuaţiilor de transport, bazate pe
teoria grupurilor de renormalizare (de exemplu, Yakhot şi Orszag3, Yakhot şi col.4,
Yakhot şi Smith5) sau pe metoda relaxării eliptice (de exemplu Durbin6).
Analiza critică a diverselor modele şi evoluţia acestora în decursul timpului
poate fi urmărită în lucrări de sinteză cum ar fi cele ale lui P. Bradshaw7, G. L.
Mellor şi H.J. Herring8, W.C. Reynolds9, J.L. Lumley10, B. Lakshminarayana11, M.
Nallasamy12), W. Rodi13, B.E. Launder14, R.M.C. So şi col.1, C.G. Speziale2, K.
Hanjalić3, V.C. Patel şi col.4, D.C. Wilcox5 etc.
1
W. Jones, B. Launder, The calculation of Low--Reynolds number phenomena with two--equation
model of turbulence, International Journal of Heat and Mass Transfer, 16, 1119--1130, 1973.
2
P. Spalart, Direct simulation of a turbulent boundary layer up to Re   1410 , Journal of Fluid
Mechanics, 187, 61-98, 1988.
3
V. Yakhot, S.A. Orzsag, Renormalization group analysis of turbulence I. Basic Theory, Journal Sci.
Computing, 1, 3, 1986.
4
V. Yakhot, S.A. Orzsag, S. Thangam, T.B. Gaski, C. Speziale, Development of turbulence model for
shear flow by double expansion technique, Physics of Fluids A, 4, 7, 1510, 1992.
5
V. Yakhot, L.M. Smith, The renaormalization group the ε-expansion and derivation of turbulence
models, Journal of Sci. Computing, 3, 35, 1992.
6
P. A. Durbin, Near-wall turbulence closure modeling without „dumping function”, Theor. Comp.
Fliud Dynamics, 3, 1-3, 1991; A Reynolds-stress model for near-wall turbulence, Journal of fluid
Mech., 249, 465-498, 1993.
7
P. Bradshaw, The understanding and prediction of turbulent flow, Aeronautical Journal, 76, 739,
403, 1972
8)
G.L. Mellor, H.J. Herring, A survey of the mean turbulent field closure models, AIAA Journal, 11,
5, 590, 1973
9
W.C. Reynolds, Computation of turbulent flows, Annu. Rew. Fliud Mech, 8, 183, 1976. W.C.
Reynolds, Physical and analyttical foundation concepts and new directions in turbulence modeling
and simulations, în B.E. Launder, W.C. Reynolds, W. Rodi, Turbulence models and their
applications, (vol. II), Eyrolles, Paris, 1984.
10
J.L. Lumley, Computational modeling of turbulent flow, Adv. Appl. Mech., 18, 123, 1978.
11
B. Lakshminarayana, Turbulence modeling for complex shear flow, AIAA Journal, 24, 1900, 1986.
12
M. Nallasamy, Turbulence models and their application to prediction of internal flows : a review,
Comp. Fluids, 15, 150, 1987.
13
W. Rodi, Examples of turbulence models for incompressible flows, AIAA Journal, 20, 7, 873-879,
1982; Turbulence modelling for incompressible flows-A report on the Euromech 180 Colloquium,
Physics Chem. Hydr., 7, 207, 1986; Recent developments in turbulence moddeling, Proc. 3rd Inmt.
Symp. Refined Flow Modeling and Turbulence Measurements, Universal Academy Press, Tokyo,
1988.
14
B.E. Launder, Phenomenological moddeling: present and future, Proc. Winter Turbulence
Workshop, în J. Lumley (ed.), Lectures in Physics, 357, 439, 1990.
____________________________________________________________________________________________
La ora actuală nu există un model de turbulenţă acceptabil pentru orice

mişcare turbulentă; toate modelele cunoscute prezintă limite care restrâng gama
domeniului lor de aplicabilitate. Clasificări ale modelelor de turbulenţă se poate
face după mai multe criterii. Astfel, după numărul de ecuaţii diferenţiale cu
derivate parţiale (sau ecuaţii de transport) care se ataşează sistemului de ecuaţii
Reynolds pentru închiderea acestuia, întâlnim modele de turbulenţă cu zero ecuaţii
diferenţiale (modele algebrice), modele cu o ecuaţie de transport etc. (menţionăm
că modelul Donaldson şi Rosenbaun6 cuprinde 12 ecuaţii diferenţiale cu derivate
parţiale). În prezent, cele mai utilizate modele în aplicaţiile practice ale mişcărilor
turbulente sunt modelele algebrice, modelele cu o ecuaţie şi modelele cu două
ecuaţii de transport.
După completitudine, modelele pot fi separate în două clase: modele
incomplete şi, respectiv, modele complete de turbulenţă. Dacă modelele complete
includ toate elementele necesare pentru a putea fi aplicate într-o problemă dată (de
exemplu, modelele de tip k   sau k   ), modelele incomplete necesită
specificarea, de către utilizator a unor mărimi specifice unei aplicaţii date (spre
exemplu, modelele de tip lungime de amestec).
După invocarea conceptului de vâscozitatea aparentă există două categorii
de modele de turbulenţă: modele care fac apel la ipoteza Boussinesq şi, respectiv,
modele care nu introduc vâscozitatea artificială („second order closure models”).
În continuare vom prezenta elementele de bază ale modelor de turbulenţa
care sunt cel mai frecvent utilizate în practica inginerească la ora actuală.
8.1 Conceptul de vâscozitate aparentă
Pentru prima dată conceptul de vâscozitate turbulentă (sau aparentă) este

introdus de către Boussinesq7, în anul 1877. Având drept criteriu utilizarea ipotezei
Boussinesq, se pun în evidenţă două categorii de modele de turbulenţă: modele de
vâscozitate aparentă (care fac apel la ipoteza Boussinesq) şi modele cu ecuaţii de
transport a tensiunilor Reynolds (care nu introduc conceptul de vâscozitate
aparentă). Deşi nu reprezintă el însuşi un model de turbulenţă, conceptul de
1
R.M.C. So, Y.G. Lai, H.S. Zhang, Second-order near-wall turbulent closures: a review, AIAA
Journal, 29, 1819, 1991.
2
Annu. Rev. Fluid Mech., 23, 107, 1991
3
K. Hanjalić, Advenced turbulence closure models: a view of current status and future prospects, Int.
Journal of Heat and Fluid Flow, 15, 178-203, 1994.
4
V.C. Patel, W. Rodi, G. Scheuerer, A review and evolution of turbulence models for near-wall and
law-Reynolds-number flows, AIAA Journal, 23, 1320, 1985.
5
D. C. Wilcox, Reassessment of the scale determining equation for advanced turbulence models,
AIAA Journal, 26, 1988; Comparison of two-equation turbulence models for boundary layers with
pressure gradient, AIAA Journal, 31, 1414, 1993
6
D. C. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, California, 1993.
7
J. Boussinesq, Théorie des écoulements tourbillonnaires, CRAS T23, 1887.
____________________________________________________________________________________________
vâscozitate aparentă este implicit invocat în marea majoritate a modelelor de

turbulenţă de interes practic.
8.1.1 Ipoteza Boussinesq
Pe baza analogiei cu tensiunile de frecare moleculară, Boussinesq propune

exprimarea tensiunilor aparente (turbulente) în funcţie de vitezele medii de
deformaţie, prin intermediul legii gradientului:
 U U j  2
  uiu j   t  i    k i , j , (8.1)
 x xi  3
 j
unde U i sunt componentele vitezei medii, k este energia cinetică turbulentă,
(2.165), iar t este vâscozitatea aparentă (sau turbulentă). Termenul cu energia
cinetică turbulentă trebuie adiţionat pentru ca relaţia (8.1) să poată fi aplicată şi
pentru evaluarea tensiunilor normale
U i 2
  uiui  2t  k , (8.2)
xi 3
a căror sumă este dublul energiei cinetice turbulente. Să observăm că în absenţa
acestui termen urma tensorului Reynolds este nulă, pentru că ecuaţia de
continuitate arată că U i / xi  0 .
Pentru a calcula un termen de pe diagonala tensorului Reynolds cu relaţia
(8.1), este necesar să fie specificată doar vâscozitatea turbulentă, t , deşi ar părea
că este necesară şi determinarea energiei cinetice turbulente, k . Deoarece termenii
diagonali ai tensorului Reynolds pot fi asimilaţi unor tensiuni normale în fluid (care
acţionează pe direcţia normalei la suprafaţa unui volum de control), iar suma lor, k,
reprezintă un scalar, întocmai ca şi presiunea statică, de regulă, contribuţia
termenului cu energia cinetică turbulentă în ecuaţiile mediate Reynolds este
adiţionată termenului ce conţine gradientul presiunii. Apare astfel, în locul
presiunii statice medii, P, o nouă necunoscută, P  2 / 3k .
Pentru problema stratului limită, ipoteza Boussinesq se scrie:
U
  uv  t (8.3)
y
Spre deosebire de vâscozitatea moleculară,  , vâscozitatea aparentă nu

este o proprietate fizică a fluidului. Aceasta variază de la punct la punct, depinzând
turbulenţa locală din fluid. Relaţia (8.1) nu rezolvă problema determinării
tensiunilor Reynolds, dar stabileşte un cadru general de modelare a acestora prin
intermediul unei singure mărimi scalare, şi anume, coeficientul t .
Relaţia (8.1) implică o distribuţie izotropă a vâscozităţii aparente, deoarece
aceeaşi mărime scalară, t , caracterizează toate componentele tensorului
____________________________________________________________________________________________
Reynolds. Această ipoteză nu poate fi acceptată pentru curgeri turbulente

complexe, pentru care ar trebui introdusă câte o vâscozitate turbulentă
caracteristică fiecărei direcţii spaţiale.
Observaţii. Ipoteza Boussinesq fiind formulată pe baza unei „analogii”
dintre mişcarea Browniană şi mişcarea turbulentă, vom prezenta, un model
simplificat1 al transferului de impuls datorat agitaţiei moleculare (Fig. 8.1). Astfel,
să considerăm o mişcare de forfecare pură având viteza macroscopică definită de:
U  U ( y) . (8.4)
Deşi la scară macroscopică fluidul este în mişcare în direcţia spaţială x , la
scară moleculară moleculele de fluid sunt
într-o mişcare aleatoare (haotică) numită
agitaţie moleculară (sau mişcare Browniană).
În teoria cinetico-moleculară, moleculele de
fluid sunt modelate ca nişte sfere identice
care schimbă impuls şi energie prin ciocniri
perfect elastice. Distanţa medie între două
ciocniri succesive, l pm , poartă denumirea de
liber parcurs molecular. Dacă notăm cu u ,
v şi w componentele vitezei de agitaţie
Fig. 8.1 Schema agitaţiei moleculare. moleculară atunci viteza instantanee a unei
molecule va fi ( U  u , v , w ).
Luând ca referinţă planul y  0 ,
fluxul instantaneu de impuls în direcţia x, df xyi , a curgerii va fi:
df xyi  (U  u )vds , (8.5)
unde d s este elementul de suprafaţă în planul considerat. Mediind statistic relaţia

de mai sus se obţine:
dFxyi   u v ds , (8.6)
iar tensiunea locală corespunzătoare  xy  dFxyi / ds . Deoarece în dinamica

fluidelor există convenţia i , j  pi , j  i , j pentru ca presiunea statică să fie
pozitivă, tensiune tangenţială va fi:
 xy   u v . (8.7)
1
J. Jeans, An introduction to the kinetic theory of gases, Cambridge University Press, Londra, 1940;
H. Tennekes, J.L. Lumley, A first course in turbulence, MIT Press, 1972; D. C. Wilcox, Turbulence
Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, California, 1993.
____________________________________________________________________________________________
Sa remarcăm că, dacă vitezele de agitaţie moleculară u şi v sunt înlocuite cu
fluctuaţiile u şi v membrul drept al relaţiei de mai sus, devine identic cu
tensiunea turbulentă, txy   u v . Această observaţie stă la baza ipotezei
Boussinesq.
Să estimăm acum fluxul de impuls prin suprafaţa y  0 utilizând
modelarea specifică teoriei cinetico-moleculare. În medie, o moleculă care vine de
la y  l pm , (fig. 5.1) se ciocneşte cu o moleculă (identică) aflată în planul y  0 .
Dacă vom considera că, în urma ciocnirii (perfect elastice), molecula de masă m,
care vine din partea inferioară îşi adaptează impulsul la condiţiile din planul
considerat, atunci aceasta trebuie să primească un impuls egal cu:


I1 xy  m U (0)  U ( l pm ) , (8.8)
Aceeaşi cantitate I1xy va reprezenta şi impulsul pierdut de noul mediu al

moleculei (planul y  0 ) la o ciocnire, deoarece molecula care provine din partea
inferioară are un deficit de impuls în raport cu impulsul mediu de la y  0 .
Deoarece în teoria cinetico-moleculară moleculele au o mişcare haotică, dar nu
există nici o direcţie spaţială favorizată (deplasarea se face cu aceeaşi probabilitate
pe toate direcţiile spaţiale), este justificat să presupunem că, simultan cu molecula
care vine din partea inferioară a planului considerat, soseşte şi o moleculă din
partea superioară a acestuia. Urmând acelaşi raţionament, schimbul de impuls în
urma ciocnirii moleculei ce vine de la y  l pm , va fi:


I1 xy  m U (l pm )  U (0) .  (8.9)
În consecinţă, schimbul total de impuls la o ciocnire va fi:
 

I1 xy  I1 xy  I1 xy  m U (l pm )  U ( l pm )  (8.10)
Dezvoltând U (l pm ) şi U (l pm ) în serie Taylor, se obţine:
U 2  2U
I1 xy  2ml pm  ml pm . (8.11)
y y 0
y 2 y 0
Dacă:
U 1  2U
 l pm 2 , (8.12)
y 2 y
atunci seria (8.11) poate fi trunchiată la primul termen şi rezultă:
U
I1xy  2ml pm . (8.13)
y
Definind o scară de lungimi, în direcţia transversală, pentru viteza medie, U ( y )
prin:
____________________________________________________________________________________________
U / y
Ly  , (8.14)
 2U / y 2
atunci restricţia (8.12) se va scrie:
1
L y 
l pm . (8.15)
2
care reprezintă o condiţie impusă unei scări de lungimi L y a mişcării medii.
Această condiţie este satisfăcută în majoritatea aplicaţiilor practice, deoarece
liberul parcurs molecular este cu câteva ordine de mărime mai mic decât scara
vitezelor medii, iar ipoteza mediului continuu prevede că:
l pm
Kn   1 . (8.16)
Ly
Numărul de ciocniri care au loc pe unitatea de suprafaţă şi timp poate fi

estimat prin v N / 2 , unde N este numărul de molecule pe unitatea de volum, iar
v este viteza de agitaţie moleculară, numită şi viteza termică, care, în teoria
cinetico-moleculară, este aproximativ egală cu viteza sunetului în fluid, a (la aer,
de exemplu, v  4 / 3 a ). Factorul 1 / 2 se datorează ipotezei că deplasarea se face
cu aceeaşi probabilitate pe toate direcţiile spaţiale, astfel că jumătate din numărul
de ciocniri are loc cu moleculele care vin din semispaţiul superior, y  0 , iar
cealaltă jumătate cu moleculele ce provin din semispaţiul superior, y  0 . Implicit,
admitem că viteza de forfecare nu influenţează cu nimic agitaţia moleculară; sau
altfel spus, scara de timp a mişcării macroscopice, 1/ U / y , este mult mai mare
decât scara de timp a agitaţiei moleculare, lm / v , sau:
U v
  . (8.17)
y l pm
Această condiţie este îndeplinită în aplicaţiile curente ale mecanicii mediilor

continue, deoarece v  a , iar l pm  L .
Dacă impulsul transferat la o ciocnire este I1 xy , atunci impulsul pe
unitatea de suprafaţă şi de timp va fi proporţional cu I1 xy v N / 2 :
N U
 xy  v I1xy  v Nml pm , (8.18)
2 y
unde  este un coeficient de proporţionalitate care are ordinul de mărime al
unităţii. De exemplu, pentru aer în condiţii normale de temperatură şi presiune,
  2 / 3 . Deoarece, prin definiţie, densitatea fluidului  este:
____________________________________________________________________________________________
  Nm , (8.19)
relaţia (8.18) se scrie:
U
 xy  vl pm . (8.20)
y
Pe de altă parte, în mecanica mediilor continue, pentru mişcarea de forfecare pură
considerată:
U
 xy   . (8.21)
y
Comparând (8.20) şi (8.21) rezultă:
  vl pm , (8.22)
relaţie care pune în evidenţă că vâscozitatea moleculară este proporţionala cu

produsul dintre o scările de viteze şi de lungimi ale agitaţie moleculare. Să
remarcăm că relaţia de mai sus se poate pune sub forma:
vl pm
 , (8.23)

care arată că un număr Reynolds cu viteza de agitaţie moleculară şi cu liberul
parcurs molecular are ordinul de mărime al unităţii (am menţionat anterior că
  1 ).
Ipoteza Boussinesq (8.1) sau (8.3) se bazează pe „analogia” dintre
transportul de impuls prin fluctuaţiile turbulente şi, respectiv, prin agitaţie
moleculară. Astfel, într-o curgere turbulentă domeniul fluid este imaginat ca o
aglomerare de structuri (vârtejuri) care, la fel ca moleculele în teoria cinetico-
moleculară a gazelor, schimbă impuls prin ciocniri elastice. Trebuie remarcat faptul
că această analogie nu este justificată; agitaţia moleculară este independentă de
mişcare şi subzistă într-un fluid în repaus, pe când fluctuaţiile turbulente sunt
intrinsec legate de mişcare. În plus, după cum arată printre alţii S. Corsin 1 , P.
Bradshaw 2 şi W. Rodi 3 , vârtejurile nu sunt structuri rigide care îşi păstrează
identitatea (ele se deformează continuu), iar scara de lungimi (a structurilor
energetice care sunt responsabile cu transferul de impuls) nu este „mică” în
comparaţie cu o dimensiune caracteristică domeniului fluid, aşa cum este liberul
parcurs molecular. De asemenea, din punct de vedere energetic, există deosebiri
fundamentale între agitaţia moleculară şi turbulenţă. Dacă în teoria cinetico-
1
S. Corrsin, Some current problems in turbulent shear flow, în Naval Hydrodynamics, Cap. IX,
Publication 515, National Academy of Science – National Research Concil, 1957.
2
P. Bradshaw, The use of transport equation for Reynolds stresses, Proceedings Boeing Symposyum
on Turbulence, Seatle, 1969.
3
W. Rodi, Turbulence models and their applications in hydraulics, Technical report, 2--nd Edn.
International Association for Hydraulic Research--Publication, Delft, 1984.
____________________________________________________________________________________________
moleculară, ipoteza ciocnirilor perfect elastice conduce la invarianţa energiei totale

a moleculelor, o mişcare turbulentă are nevoie de un aport continuu de energie
pentru a se întreţine. Sursa care alimentează energetic mişcarea fluctuantă este
tocmai viteza medie de forfecare U / y . Mai mult, rata extragerii energiei din
mişcarea medie nu este uniformă; am arătat că structurile de talie mare au
contribuie într-o măsură esenţială la schimbul energetic, iar aportul structurilor de
dimensiuni mici este în mare măsură neglijabil. După cum arată A. A. Townsend1
şi H.P. Bakewell şi J.L. Lumley 2 , chiar şi pentru structurile de aceeaşi talie,
mărimea sursei de energie va depinde de orientarea spaţială a acestora.
Cu toate acestea, conceptul de vâscozitate artificială este intensiv utilizat,
pentru simplu motiv că vâscozitatea turbulentă poate calculată fi relativ simplu, iar
rezultatele obţinute sunt în bună concordanţă cu datele experimentale pentru foarte
multe aplicaţii de interes practic. Există totuşi situaţii, unele fiind curgeri extrem de
simple, când ipoteza Boussinesq îşi pierde validitatea. De exemplu pentru curgeri
în canale bidimensionale când cei doi pereţi au rugozităţi diferite, pentru jeturile în
turbulente în vecinătatea unui perete etc., în relaţia (8.3) tensiunea turbulentă
  uv şi gradientul vitezei U / y au semne diferite, ceea ce impune o
vâscozitate aparentă negativă. Dacă din punct de vedere matematic aceasta este
posibil, din punct de vedere fizic este mai greu de acceptat.
8.1.2 Lungimea de amestec. Ipoteza Prandtl-Kolmogorov
Deşi o analiză riguroasă a dinamicii structurilor turbulente se poate face

prin metode statistice, pentru o înţelegere mai bună şi mai intuitivă a conceptului
de lungime de amestec se va prezenta în continuare un model simplificat al
mişcării turbulente bazat pe analiza mişcării aleatoare a unei particule de fluid,
care, la scară macroscopică, este perceput ca un „punct în mişcare”3
Să presupunem că o particulă de fluid, se află, la momentul de timp t  0
la y  0 , având componenta vitezei instantanee u (0,0) , ca în Fig. 8.1. Dacă
admitem că particula nu pierde impuls pe drum, când particula trece la momentul
de timp t printr-un punct arbitrar în y deficitul de impuls, în direcţia x, al acesteia
va fi:
ix  u ( y , t )  u (0,0) . (8.24)
Descompunând viteza instantanee în suma dintre o valoare medie
staţionară (mişcare de forfecare) şi o fluctuaţie aleatoare (variabilă în timp şi
spaţiu):
1
A.A. Townsend, The strucure of turbulent shear flow, Cambridge University Press, Londra, 1958.
2
H. P. Bakewell, J. L. Lumley, Viscous sublayer and adjacent wall region in turbulent pipe flow,
Physics of Fluids, 10, 1880, 1967.
3
____________________________________________________________________________________________
u ( y , t )  U ( y )  u ( y , t ) , u (0,0)  U (0)  u (0,0) , (8.25)

variaţia impulsului (8.24) se va scrie:
ix  U ( y )  U (0)  u( y , t )  u(0,0) . (8.26)
Dacă se va neglija contribuţia fluctuaţiilor turbulente, se obţine:
ix  U ( y )  U (0) . (8.27)
Deoarece:
dU 1 d 2U 2
U ( y )  U (0)  y y , (8.28)
dy 2 dy 2
reţinând doar termenul cu derivata de ordinul întâi, relaţia (8.27) devine:
dU
ix  y . (8.29)
dy
Fluxul mediu de impuls pe unitatea de timp şi suprafaţă, prin planul y  0 ,
txy , se va obţine înmulţind impulsul ix cu viteza medie de transport în lungul
axei y, v  dy / dt :
dy dU  dy 2 dU
txy  y  (8.30)
dt dy 2 dt dy
unde s-a notat cu y distanţa medie parcursă de particula de fluid în direcţia y pe
unitatea de timp, iar derivata d / d t va fi evaluată la y  0 . De notat că:
dy 2 dy
 2 y  2vy . (8.31)
dt dt
Deoarece s-a admis anterior ipoteza că particula de fluid nu pierde impuls în mod
continuu, atunci componenta v este constantă şi aceeaşi pentru toate particulele. În
consecinţă corelaţia vy creşte proporţional cu distanţa y, ceea ce nu corespunde
realităţii. Într-o curgere turbulentă toate mărimile au caracteristicile unor variabile
aleatoare, iar corelaţiile dispar odată cu creşterea distanţei dintre puncte. Apare
deci necesar să presupunem că v şi y rămân corelate până la o anumită distanţă de
ordinul de mărime a unei scări de lungime la (Fig. 8.2), iar:
vy  vˆla (8.32)
unde v̂ este o scară de viteze (în direcţia y) a fluctuaţiilor turbulente.

____________________________________________________________________________________________
Scara de disipare a impulsului, introdusă pentru prima dată de către L.

Prandtl1, care poartă numele de lungime de amestec, reprezintă un concept pe care
se bazează multe modele practice de turbulenţă, deşi aproximaţia (8.27) nu
respectă principiul conservării impulsului pentru particula de fluid în mişcare.
Introducând (8.32) în (8.30) se obţine:
dU
txy  Cvˆla , (8.33)
dy
în care C este o constantă numerică necunoscută.
Prin analogie cu relaţia (8.21), se introduce vâscozitatea turbulentă,  t ,
definită de:
dU
txy  t . (8.34)
dy
Din relaţiile (8.33) şi (8.34) rezultă:
 t  Cvˆla . (8.35)
Fig. 8.2 Transportul impulsului în mişcarea turbulentă.
Această relaţie – similară cu definiţia vâscozităţii moleculare din teoria cinetico-

moleculară (8.22) – care arată că vâscozitatea turbulentă este proporţională cu
produsul dintre o viteză caracteristică fluctuaţiilor vitezei şi o lungime
caracteristică structurilor turbulente, poartă numele de ipoteza Prandlt 2 –
Kolmogorov3.
Prezentăm în continuare câteva observaţii asupra validităţii şi aplicabilităţii
conceptului de lungime de amestec.
1
Mech., 5, 136, 1925.
2
L. Prandtl, Üein Formelsystem fűr die ausgebildete Turbulentz, Nachrichten der Akademie der
3
Seria VI, No. 1-2, 56-58, 1942, Imperial College, Mech. Eng. Dept. Rept. ON/6, 1968.
____________________________________________________________________________________________
1. Relaţia (8.33) nu respectă principiul conservării impulsului deoarece în

expresia (8.27) pentru calculul variaţiei impulsului s-a neglijat impulsul
fluctuaţiilor vitezei care apare în (8.26). Dacă s-ar menţine şi contribuţia
fluctuaţiilor vitezei longitudinale, atunci în relaţia (8.33) ar trebui adiţionat un
termen de forma u v , unde v reprezintă fluctuaţia în direcţia transversală y,
u   u ( y , t )  u (0,0) , iar notaţia „barat” semnifică medierea peste un număr mare
de puncte în mişcare. Să remarcăm faptul că, dacă pentru y  la diferenţa u
este mică şi termenul suplimentar este neglijabil, pentru cazul în care y este de
ordinul de mărime al lungimii de amestec la nu mai există nici un motiv pentru a
putea accepta că variaţia u este mică.
2. Pentru ca seria (8.28) să poată fi trunchiată la primii doi termeni, este
necesar să admitem că:
dU 1 d 2U 2
y  y , (8.36)
dy 2 dy 2
în care y are ordinul de mărime al lungimii de amestec la . Dacă se introduce o

scară de lungimi pentru mişcarea medie în direcţia transversală y prin1):
dU d 2U
Ly  , (8.37)
dy dy 2
atunci relaţia (8.36) se poate scrie în forma:
1
L y  la . (8.38)
2
Evidenţa experimentală arată însă că structurile turbulente de talie mare au scările
de lungime comparabile cu dimensiunea caracteristică a curgerii în direcţie
transversală la perete (grosime stratului limită, de exemplu). Prin urmare la şi L y
au acelaşi ordin de mărime, iar „numărul Knudsen turbulent” Kn  la / Ly  1 . În
consecinţă, trunchierea seriei Taylor (8.28) nu este justificată, iar modelul (8.33) nu
ar trebui utilizat pentru mişcări turbulente. Se probează încă o dată observaţia cum
că turbulenţa nu constituie o proprietate simplă a fluidului, fiind o proprietate a
mişcării.
3. Să remarcăm faptul că ipoteza Prandtl-Kolmogorov este în acord cu
ipotezele stratului limită. Astfel, s-a arătat că în stratul limită turbulent tensiunile
aparente au acelaşi ordin de mărime, de exemplu:
1
____________________________________________________________________________________________
 xy
  uv  û 2 , (8.39)

în care û este o viteză caracteristică structurilor turbulente. Considerând uˆ  vˆ şi
înlocuind (8.36) în expresia (8.33) se găseşte:
uˆ U
 , (8.40)
la y
care constituie ipoteza stratului limită conform căreia, timpul caracteristic
turbulenţei este impus de viteza de forfecare medie.
4. Dacă, cu toate criticele menţionate mai sus, se acceptă conceptul de
lungime de amestec şi, dacă se cunosc, în orice punct al domeniului fluid, scara de
viteze v̂ şi lungimea caracteristică la , atunci, pe baza relaţiei (8.35) se poate
estima vâscozitatea turbulentă. iar ulterior, se poate calcula tensiunea turbulentă
txy (8.33). În acest mod s-ar obţine închiderea sistemul de ecuaţii al stratului
limită, care poate fi soluţionat pentru determinarea câmpului de viteze medii.
De precizat că v̂ şi la nu sunt a priori cunoscute, fiind proprietăţi ale
mişcării şi nu ale fluidului aşa cum apărea în cazul vâscozităţii moleculare, (8.22).
Deoarece atât scara de viteze cât şi cea de lungimi variază de la punct la punct,
vâscozitatea turbulentă va depinde de punct, ceea ce complică extrem de mult
problema determinării tensiunilor turbulente. În consecinţă, uzual, relaţia (8.35)
este utilizată în aplicaţii în care, atât scara de viteze cât şi lungimea de amestec pot
fi considerate, fie constante, fie variabile după legi simple în funcţie de geometrie.
Pentru că într-o curgere turbulentă, spectrul scărilor de lungime şi de viteze
este continuu, în general, conceptul de lungime de amestec este însoţit de ipoteza
că doar structurile de talie mare au contribuţii semnificative în transferul de
impuls.
8.2 Modele algebrice de turbulenţă
Modelele algebrice sunt cele mai simple modele turbulenţă. Aceste modele
utilizează ipoteza Boussinesq (8.1) pentru a exprima tensiunile Reynolds ca
produsul dintre vâscozitatea aparentă şi tensorul vitezelor de deformaţii medii. În
general, vâscozitatea aparentă este exprimată în funcţie de o lungime de amestec
care este dedusă prin analogie cu liberul parcurs molecular al unui gaz. Deoarece
vâscozitatea aparentă şi lungimea de amestec depind de mişcarea particulară
considerată, ele trebuie cunoscute a priori, ceea ce face ca modelele algebrice să
fie considerate modele incomplete. Domeniul lor de aplicabilitate este limitat, la
mişcări în straturi subţiri fără gradient de presiune sau cu gradienţi de presiune
moderaţi (favorabili sau adverşi, dar fără separare). În general, modelele algebrice
presupun turbulenţa în echilibru local, adică o situaţie în care producţia de energie
____________________________________________________________________________________________
cinetică turbulentă echilibrează disipaţia acesteia, existând totuşi variante în care se

renunţă la această ipoteză (de exemplu, modelul Johnson-King).
8.2.1 Modelul lungimii de amestec (Prandtl)
În cazul unui strat limită bidimensional, pe baza analogiei cu modelul

agitaţiei moleculare din teoria cinetico-moleculară a gazelor, Prandtl1 în anul 1925
consideră vâscozitatea aparentă de forma (8.35), sau:
la2
t  Cvˆla  C , (8.41)
tˆ
în care scara de timp tˆ este impusă de viteza de forfecare:
1 U
 . (8.42)
tˆ y
Substituind (8.42) în (8.41) se obţine:
U
 t  la2
, (8.43)
y
constanta C fiind inclusă în lungimea de amestec la . În relaţia de mai sus a fost
introdus modulul, pentru ca aceasta să rămână valabilă şi pentru curgeri de
forfecare în care viteza medie de forfecare poate fi negativă (de exemplu, curgeri
de forfecare între doi pereţi).
Relaţia (8.43) poate fi generalizată în forma:
1  U i U j  (8.44a)
 t  l a2 2 S ij S ij , S ij   
2  x j xi 

care, pentru stratul limită tridimensional sau pentru mişcarea în straturi subţiri, se
scrie:
2 2
 U   W 
 t  la2      . (8.44b)
 y   y 
Aceste formulări rămân incomplete pentru că modelul lui Prandtl,

înlocuieşte problema determinării vâscozităţii turbulente cu problema determinării
lungimii de amestec.
Modelul lungimii de amestec a fost şi, încă este aplicat, cu succes la
curgeri relativ simple, deoarece în aceste situaţii lungimea de amestec poate fi
specificată printr-o singură formulă empirică. De exemplu, în curgerile de forfecare
1
Mech., 5, 136, 1925.
____________________________________________________________________________________________
libere, lungimea de amestec la poate fi considerată constantă şi proporţională cu

grosimea locală  a stratului de forfecare:
la  C  (8.45)
Constanta de proporţionalitate C depinde de tipul de curgere considerat. De
exemplu, pentru un strat liber de forfecare (bidimensional plan) C  0,7 , iar pentru
dâra plană C  0,16 . Pentru jeturi în mediu imobil, C  0,09 dacă mişcarea este
plană şi C  0,075 dacă mişcarea este axial-simetrică.
Pentru curgerea în stratul limită, L. Prandtl face ipoteza că lungimea de
amestec, la , este proporţională cu distanţa la perete, y. Această nouă ipoteză se
dovedeşte a fi bine verificată doar pe o zonă limitată a stratului limită turbulent, şi
anume zona inerţială. Într-adevăr, în zona inerţială, profilul de viteze medii
satisface legea logaritmică:
U 1
 ln y   C , (8.46)
u 
în care u    w /  este viteza de frecare,  =0,41 este constanta lui Karman, C

este o constantă universală, C  5,25 , iar „lungimea vâscoasă” y  este definită de:
u y
y  . (8.47)

Din relaţiile (8.46) şi (8.47) se obţine:
U 1 u 1
 u     u , (8.48)
y y  y
iar din (8.43) rezultă:
1
t  la2u . (8.49)
y
În consecinţă, conform modelului lungimii de amestec, tensiunea turbulentă în
zona inerţială este:
2
U  1 
  uv  t  la2  u  . (8.50)
y  y 
Pe de altă parte, în zona inerţială a stratului limită, tensiunile vâscoase sunt
neglijabile în raport cu cele turbulente şi:
  u v   w  u 2 . (8.51)
Înlocuind (8.51) în (8.50), rezultă:
____________________________________________________________________________________________
la  y . (8.52)
Relaţia (8.52) nu este aplicabilă
pe întreaga grosime a stratului limită, ci
doar în zona inerţială. Pentru valori
mari ale distanţei la perete, y, relaţia
(8.52) nu mai este aplicabilă şi cea mai
simplă alternativă este impunerea unei
valori maxime admisibile pentru la .
Într-o serie de lucrări, cum ar fi cele ale
lui S.V. Patankar şi D.B. Spalding1, T.
Fig. 8.3 Lungimea de amestec pentru Cebeci şi A.M.O. Smith 2 , M.E.
curgeri în vecinătatea pereţilor.
Crawford şi W.M. Kays 3 se propune
exprimarea lungimii de amestec sub
forma unei funcţii pantă, ca în Fig. 8.3:
y, pentru y   / ;
la   (8.53)
y, pentru y   / .
Pe baza comparaţiei cu datele experimentale într-un număr mare de cazuri test în
curgerile plane în vecinătatea pereţilor (inclusiv curgerile în care profilul de viteze
medii admite un maxim, ca în cazul jeturilor), S.V. Patankar şi D.B. Spalding
propun alegerea valorilor   0,09 şi, respectiv,   0,435 (pentru constanta lui
Karman). Mai recent, P.S. Granville4 propune o formulare a modelului lungimii de
amestec pentru a include şi efectele rugozităţii suprafeţelor.
O altă alternativă de a controla valoarea maximă a lungimii de amestec este
propusă de von Karman5 printr-o relaţie similară cu (8.37), în care dependenţa de
distanţa la perete este înlocuită cu o exprimare în funcţie de profilul de viteze
medii:
U / y
la   . (8.54)
 2U / y 2
Evident această formulare este limitată la curgeri în care profilul de viteze nu

prezintă puncte de inflexiune şi, în consecinţă, nu poate fi aplicată în cazul
1
S.V. Patankar, D. B. Spalding, Heat and mass transfer in boundary layers, Intertext, Londra, 1970.
2
T. Cebeci, A.M.O. Smith, Analysis of Turbulent Boundary Layer, Academic Press, New--York, San-
-Francisco, London, 1974.
3
M.E. Crawford, W.M. Kays, STAN-S A program for numerical computattion of two-dimensional
internal/external boundary layer flow, Stanford University, Dep. Mech. Eng., Rep. HMT-23,1975.
4
P.S. Granville, Mixing length formulations for turbulent boundary layers over arbitrarily rough
surfaces, J. Ship Res. 29, 223, 1985.
5
Wissenschaften Göttingen, Math. Phys. Klasse, 58, 1930
____________________________________________________________________________________________
jeturilor, în cel al dârelor şi nici chiar în cel al stratului limită cu gradient advers de
presiune.
Pentru curgeri turbulente dezvoltate între pereţi (conducte, canale plane) o
estimare a lungimii de amestec se poate face cu formula lui Nikuradze1:
2 4
la  y  y
 0,14  0,081    0,061   , (8.55)
R  R  R
în care R este raza conductei sau jumătate din înălţimea canalului plan (in cazul
curgerii în canale plane) sau, încă înălţime canalului (pentru curgeri cu suprafaţă
liberă).
8.2.2 Extensiuni ale modelul lungimii de amestec Prandtl
Eforturi considerabile au fost făcute pentru a găsi reprezentări ale lungimii

de amestec pe întreaga grosime a stratului limită (istoricul acestora poate fi urmărit
în monografiile publicate de H. Schlichting 2 sau J. Hinze 3 ). Vom prezenta, în
continuare, câteva dintre variantele cele mai utile, din punct de vedere aplicativ, ale
modelului lungimii de amestec Prandtl.
Modelul Van Driest. Pentru a extinde aplicabilitatea modelului lungimii de
amestec şi în substratul vâscos, în anul 1956 E. Van Driest4, propune ca lungimea
de amestec (8.52) să fie afectată de o funcţie de amortizare, f l :
la  f l y (8.56)
Funcţia de amortizare trebuie să satisfacă condiţiile:
y   0, fl  0 , (8.57a)
y   , fl  1 , (8.57b)
unde y  este definit de relaţia (8.47). Pe baza unor consideraţii teoretice, dar în
special după analiza rezultatelor experimentale, Van Driest propune:
   
f l  1  e y / A , la  y (1  e y / A ) , (8.58)
unde A   26 este o constantă empirică.
Pentru y  0 , dezvoltarea în serie Taylor corespunzătoare expresiei (8.58)
se scrie:
1
2
3
J. Hinze, Turbulence, an Introduction to its Mechanics and Theory, Mc Graw Hill Co, New York,
1975.
4)
E. Van Driest, On turbulent flow near a wall, Journal of Aeronautical Sciences, 23, 1007-1011,
1956.
____________________________________________________________________________________________
 1   u y 1  u y 2  u
la  y y   y  2    y           y 2   , (8.59)
 2    2    
şi:
2
U  U 
2
 u  U 
 u v   t   la     y 2    . (8.60)
y  y     y y 0 

Deoarece în substratul vâscos profilul de viteze medii este dat de relaţia:
u  y , (8.61)
se obţine:
U
1, (8.62)
y
şi deci, pe baza relaţiilor (8.60) şi (8.61), pentru y  0 , formula Van Driest
prezice o comportare asimptotică de forma:
 u v  y 4 . (8.63)
Această dependenţă este în concordanţă cu rezultatele obţinute de Hinze1, deşi, la
ora actuală, pe baza datelor experimentale, cei mai mulţi autori consideră că, în
vecinătatea peretelui, are loc o comportare asimptotică de forma:
 u v  y 3 (8.64)
Formula Van Driest permite obţinerea unei reprezentări a profilului de
viteze medii în zona internă a stratului limită. Astfel, se cunoaşte că, în zona
internă, tensiunea din fluid este aproximativ constantă şi egală cu tensiunea la
perete:
   uv   w , (8.65)
sau, cu ipoteza Boussinesq:
  t  U
(8.66)
 w .
y
Exprimând vâscozitatea turbulentă în funcţie de lungimea de amestec se obţine:
 U  U
   la2   w . (8.67)
 y  y
În variabilele adimensionale u   U / u , y   u y /  , în care u    w /  relaţia
(8.67) se scrie:
1
1975.
____________________________________________________________________________________________
 u 2 u   1 u 
   la2   1. (8.68)
  y    y 

Luând lungimea de amestec dată de formula Van Driest (8.58) se obţine relaţia:
u2
   
2
  2 u   2
la2    2 y 2 1  e  y / A 
  2 y  2 1  e  y / A , (8.69)
 
care, înlocuită în (8.68) rezultă:
 
2
u   u  2
 y  / A
2
 y 1 e 2
     1  0 . (8.70)
 y  y
 
Soluţionând ecuaţia de mai sus, se obţine:

2 2
u   1  1  4  y 1  e
y / A
  
 2
. (8.71)
y  
2 2 y  2 1  e y / A
 2
 
Deoarece în stratul limită u  / y   0 , se va alege semnul plus în faţa radicalului
şi rezultă:
u  2
 .
y  2 2
1  1  4 y 1  e  y  / A
2
 (8.72)

Integrând această ecuaţie şi, având în vedere condiţia la limită u   0 pentru
y   0 , se obţine formularea legii la perete propusă de Van Driest1:
y
2dy 


u  .
1  e  2 (8.73)
2 2  y  / A
0 1  1  4 y
O variantă modificată a formulei Van Driest este publicată în 1989 de către

Granville2 pentru a include şi efectul gradientului de presiune.
Modelul Clauser. În zona externă a stratului limită trebuie impusă o
valoare constantă a lungimii de amestec. Deoarece în această zonă şi gradientul
vitezei medii nu are variaţii semnificative, apare posibilitatea de a presupune că
însăşi vâscozitatea turbulentă este constantă. Pe baza acestor considerente precum
şi a datelor experimentale, F. Clauser3, ajunge la concluzia că, în zona externă,
vâscozitatea aparentă constantă, t 0 , poate fi calculată cu relaţia:
μ t 0  αρU e δ* , (8.74)
1
E.R. Van Driest, On turbulent flow near a wall, Jour. Aero. Sci., 23,1007, 1956.
2
P.S. Granville, A modified Van Driest formula for the mixing length of turbulent boundary layers in
pressure gradients, Fluids Engg, 111, 94, 1989; P.S. Granville, A near-wall eddy viscosity formula
for turbulent boundary layers in pressure gradients suitable for momentum, heat or mass transfer,
ASME Forum on Turbulent Flows – Fluids, Engg. Digest, 76, 25, 1989.
3
F. Clauser, The Turbulent Boundary Layer, Academic Press, 1956.
____________________________________________________________________________________________
unde U e (x ) viteza la frontiera stratului limită, α  1 / 56 este o constantă empirică,

iar δ* este grosimea de deplasare a stratului limită incompresibil:
( )
 U 
*  
1 
U
dy . (8.75)
0  e 
Modelul Klebanoff. S. Corrsin şi A. Kistler1, precum şi P. Klebanoff2, în

urma a numeroase cercetări experimentale arată că, în zona externă, spre frontiera
stratului limită, curgerea nu este în permanenţă turbulentă. Intervale scurte de timp
în care mişcarea are caracteristici laminare se succed cu intervale la fel de scurte în
care mişcarea este turbulentă. Această comportare poartă numele de intermitenţă.
În consecinţă, relaţia (8.73), conduce la o valoare supraestimată a vâscozităţii
aparente μ t 0 . Corecţia propusă de Klebanoff constă în introducerea unui factor de
intermitenţă, FKleb :
1
 5,5 
FKleb ( y, δ)  1   , (8.76)
 ( y / δ)6 
unde δ este grosimea stratului limită, iar formula (8.73) se înlocuieşte cu:
μ t 0  αρU eδ* FKleb ( y, δ) . (8.77)
Funcţia FKleb poartă numele de funcţia lui Klebanoff şi reprezintă o măsură a
intermitenţei mişcării în zona externă a stratului limită. Să remarcăm faptul că,
introducerea funcţiei Klebanoff face ca, în zona externă, vâscozitatea aparentă să
nu mai păstreze o valoare constantă.
Modelul Michel3 este similar modelului Van Driest:
U (8.78)
τt  μ t , μ t  ρla2 .
y
şi constă în modificarea funcţiei de amortizare propusă de Van Driest, (8.58), prin
înlocuirea tensiunii de frecare la perete,  w , cu tensiunea locală τ:
2
U  U 
  l a2   , (8.79)
y  y 
iar
1
S. Corrsin, A. Kistler, The free--stream boundaries of turbulent flow, Technical Report NACA TN
3133, National Advisory Committee for Aeronautics, 1954.
2
P. Klebanoff, Characteristics of turbulence of a boundary layer with zero pressure gradient,
Technical Report NACA TN 3178, 1954.
3
France, 1988; J. Cahen, V. Couaillier, J. Delery, T. Pot, Validation of code using turbulence model
applied to three-dimensional transonic channel, AIAA J., 33, 671, 1995.
____________________________________________________________________________________________
 y  
f l  1  exp   (8.80)
 26   ,
în care τ este tensiunea totală locală:
U
  (  t ) . (8.81)
y
Modelul Reichardt1:
 y 
t   y   e tanh  , e  10,7 (8.82)
 e 
Modelul Dănăilă2:
   y
    U
 t  y  1  exp ,   (   t ) (8.83)
  A    y
   
unde A o constantă empirică, A=38,2.
Modelul Cebeci-Smith. Modelul Cebeci-Smith3, face parte din categoria
modelelor numite cu două straturi, pentru că stratul limită este divizat în două zone
(internă şi, respectiv, externă) în care vâscozitatea aparentă, t este estimată prin
legi distincte:
  , pentru y  ym zona internã;
t   ti (8.84)
t 0 , pentru y  ym zona externã,
unde ym este cea mai mică valoare a distanţei la perete pentru care  ti   t 0 .
Pentru substratul intern, se generalizează modelul lungimii de amestec Prandtl:
1/ 2
 U  2  V  2 

 ti  la2  
    , (8.85)
  y   x  
 
iar lungimea de amestec la este estimată prin funcţia Van Driest:

la  y 1  e  y / A

 (8.86)
unde A  26 pentru curgerea fără gradient de presiune. Pentru includerea efectului
gradientului de presiune, se propune:
1 / 2
 y dP 
A  261  2 
 ,   0,4 (8.87)
 u dx 
În zona externă:
1
H. Elrod, C. Pan, A theory for turbulent fluid film and its application to bearing, ASME Journal of
Fluid Engineering, 104, 381--391, 1967.
2
V. Lucas, S.Dănăilă, O.Bonneeau, J.Frene, Roughness influence on turbulent flow trough annular
seals, ASME Journal of Tribology, 116, 321--329, 1994.
3
T. Cebeci, A. Smith, Analysis of Turbulent Boundary Layer, Academic Press, New--York, San--
Francisco, London, 1974.
____________________________________________________________________________________________
t 0  U e *v FKleb ( y, ) (8.88)

unde FKleb ( y , ) este funcţia lui Klebanoff (5.75), U e (x) este viteza la frontiera
stratului limită, constanta empirică α=0,0168, iar *v reprezintă grosimea de viteză
a stratului limită:
( )
 U 
1 
*v  *    dy ,
U e 
(8.89)
0 
care este identică cu grosimea de deplasare a stratului limită (în fluidul
incompresibil).
Se poate estima, în primă aproximaţie, punctul de racordare între zona
internă şi cea externă. Astfel, ne aşteptăm ca punctul de racordare să fie în zona
logaritmică, unde funcţia de amortizare Van Driest poate fi considerată de ordinul
unităţii şi putem aproxima:
u
ti  2 y 2   yu  y  . (8.90)
y
În acelaşi timp, punctul de racordare va aparţine şi zonei externe, dar destul de
aproape de perete pentru a accepta y /   1 , FKleb ( y , )  1 şi deci:
U e*
t 0  U e*   Re* , Re*  . (8.91)

Egalând acum  ti , (8.85), cu t 0 , (8.88), se obţine:
u ym 
 y m  Re  *  0,04 Re  * (8.92)
 
şi, cum o valoare tipică pentru stratul limită turbulent este Re  *  10 4 , vom găsi că
ym  400 .
Un al doilea model Cebeci-Smith1, mai complex, ia în considerare o serie
de efecte suplimentare, cum ar fi: injecţia (succiunea) de fluid la perete, curbura
peretelui, rugozitatea suprafeţelor, gradientul de presiune, compresibilitatea etc.
Vâscozitatea aparentă este calculată, în continuare, cu relaţiile (8.84) – (8.88) dar
parametru A va fi dat de relaţia:
1 / 2 1/ 2
  w    
A  A     , (8.93)
N  w   w 
unde:
2
  e   p      
2
N       1  exp11,8 w Vw    exp(11,8 w Vw (8.94a)
e V 
 w   w     
1
T. Cebeci, A. Smith, Analysis of Turbulent Boundary Layer, Academic Press, New--York, San--
Francisco, London, 1974.
____________________________________________________________________________________________
3/ 2 1/ 2
 dU e w   
p   eU e   , V w  V w  w  (8.94b)
dx  w   w 
În aceste expresii, indicele e se referă la valorile de la frontiera stratului limită,
indicele w, la valorile de la perete, iar cele fără indice la valorile în punctul de
calcul. De asemenea, parametrii  şi A nu mai sunt constanţi, ci funcţii de
numărul Reynolds Re  :
0,19 14
  0,4  2
, A  26  , (8.95a)
1  0,49 z2 1  z22
( )
U e U  U 
z 2  Re  10 3  0,3, Re   ,   1  dy . (8.95b)
 0
 U
e e  U e 
Modelul Baldwin-Lomax. Baldwin şi Lomax1, formulează un model care
prezintă avantajul că poate fi aplicat şi în cazul în care o serie de proprietăţi ale
stratului limită, cum ar fi grosimea δ sau grosimea de viteză *v sunt dificil de
estimat. Astfel de situaţii apar pentru curgerile cu separare şi, în special în
mişcările în prezenţa undelor de şoc. Ca şi modelul Cebeci-Smith, modelul
Baldwin şi Lomax este un model cu două straturi:
– în substratul intern:
 ti  la2  , (8.96)
unde:
 y 
la  y1  exp(  )  , (8.97)
 A 
iar ω este modulul rotorului vitezei medii:
 V U  2  W V  2  U W  2 
              (8.98)
 x y   y z   z x  

– în substratul extern:
y
t 0  Ccp Fwake FKleb ( y, max ) , (8.99)
CKleb
unde:
 Cwk ymaxU dif2

Fwake  min ymax Fmax , , (8.100a)
 F 
 max 
Fmax  max la   ,
1
(8.100b)
 y
1
B. Baldwin, H. Lomax, Thin--layer approximation and algebraic model for separated turbulent
flow, AIAA Paper, 78, 257, 1978.
____________________________________________________________________________________________
iar ymax este distanţa faţă de perete unde produsul la  atinge valoarea maximă.
Celelalte mărimi reprezintă constante empirice ale modelului
  0,4,   0,0168, A   26, Ccp  1,6, CKleb  0,3, C wk  1 , (8.101)
iar Udif este viteza la frontieră (pentru problema stratului limită), sau diferenţa
dintre viteza maximă şi valoarea vitezei U la y  ymax (pentru mişcările de
forfecare libere).
Completări ale modelului Baldwin-Lomax sunt raportate de P.S.
Granville 1 , J. He, J.D.A. Walker 2 , K. Gee şi col. 3 iar R.V. Chima şi col. 4 ,
generalizează modelul pentru curgeri supersonice tridimensionale.
Modelul Johnson-King. Modelul Johnson-King5, este un model algebric
pentru „turbulenţa departe de echilibru”. Ideea de bază este aceea că tensiunile
aparente, pentru o turbulenţă departe de echilibru, nu mai verifică o simplă relaţie
algebrică. În literatură, el mai este cunoscut şi ca un model cu o jumătate de ecuaţie
diferenţială deoarece introduce o ecuaţie diferenţială ordinară şi nu una cu derivate
parţiale. Modelul Johnson-King a fost aplicat cu succes la curgeri cu separare.
Punctul de start îl constituie modelul algebric de echilibru în care vâscozitatea
aparentă este:
 
t   t 0 tanh ti  , (8.102)
 t 0 
iar stratul limită este divizat în două zone: internă şi, respectiv, externă. În zona
internă, expresia vâscozităţii aparente este similară cu cea din modelele Cebeci-
Smith sau Baldwin—Lomax. Singura diferenţă este înlocuirea gradientului vitezei
cu distanţa la perete, prin intermediul a două scări de viteze u  şi um :
2
  u y 
ti  1  exp  D    us y (8.103)
  A  
unde:
w m
u D  maxum , u , us  u (1   2 )   2um* , (8.104a)
 
1
P.S. Granville, Baldwin-Lomax factors for turbulent boundary layers in pressure gradients, AIAA
J,. 25, 1624, 1987.
2
J. He, J.D.A. Walker, A note on the Baldwin-Lomax turbulence model, J. Fluids Engg, 117, 528,
1995.
3
K. Gee, R.M. Cummings, L.B. Schiff, Turbulence model effects on separated flow about a prolate
spheroid, AIAA J., 30, 655,1992.
4
R.V. Chima, R.J. Boyle; P.W. Giel, Algebraic turbulence model for three-dimensional viscous
flows, Engg Turbulence Modelling and Expts., 2, W. Rodi , F. Martelli, Ed.. Elsevier, 775, 1993.
5
D.A. Johnson, L.S. King, A Mathematical Simple Turbulence Closure Model for Attached and
Separated Turbulent Boundary Layers, AIAA Paper 84-0175. D. Wilcox, Turbulence Modeling for
CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, California, 1993.
____________________________________________________________________________________________
 y m
 2  tanh  , um*  , (8.104b)
L
 c  m
 ym C1
ym , pentru    ;
Lc   (8.104c)
C y C
 1 , pentru m  1 ,
   
iar indicele m se referă la valorile în punctul y  y m în care tensiunea aparentă
 xy   u v atinge valoarea maximă,  m .
Pentru determinarea lui  m se deduce o ecuaţie diferenţială ordinară:
3/ 2
 
*
d  m  ueq  u m* m   1
um     a1  Cdif  m  1  ( x ) , (8.105)
dx   m  Lm m  m  C2   ym
*
unde ueq este valoarea lui u* pentru turbulenţa de echilibru (  (x ) =1). Caracterul
de turbulenţă departe de echilibru este simulat prin parametrul (x ) . Această
ecuaţie este rezolvată simultan cu ecuaţiile mediate Reynolds şi permite
determinarea valorii  m .
Parametrul  (x ) se determină astfel ca maximul tensiunii aparente să fie
dat de relaţia:
 U V 
 m  ( t ) m    , (8.106)
 y x  m
ceea ce reprezintă condiţia ca distribuţia vâscozităţii aparente, t să fie în
concordanţă cu  m Vom nota că procedeul de rezolvare este iterativ deoarece,
valoarea parametrului  (x ) nu este cunoscută a priori.
În stratul extern, se foloseşte o expresie similară cu cea din modelul Cebeci-Smith:
  U * F ( y, )( x) . (8.107)
t0 e v Kleb
Constantele empirice ale modelului sunt:

  0,4,   0,0168, A   17, a1  0,25, C1  0,09, C2  0,7 , (8.108a)
0,5, pentru (x)  1;

Cdif   (8.108b)
 0, pentru (x)  1.
Observaţii. 1. Modelele algebrice sunt cele mai simplu de utilizat şi de implementat
numeric. Datorită simplităţii lor, rareori cauzează dificultăţi numerice. Din aceste
motive, ele vor fi înlocuite cu modele mai complicate doar în situaţiile care ies din
domeniul lor de aplicabilitate.
2. Trebuie să avem întotdeauna în vedere că modelele algebrice sunt
modele incomplete de turbulenţă. Aceasta înseamnă că este nevoie să calibrăm
____________________________________________________________________________________________
modelul pentru fiecare tip de problemă în parte, ceea ce necesită un volum mare de
date experimentale de referinţă, care, de regulă, nu sunt accesibile.
3. Modelele algebrice corespund unei turbulenţe în echilibru. Din acest
motiv, modelarea tensiunilor Reynolds prin intermediul lungimii de amestec, în
imediata vecinătate a peretelui, conduce la erori relativ mari.
4. Modelele Cebeci-Smith şi Baldwin-Lomax pot fi aplicate cu succes la
calculul stratului limită turbulent incompresibil cu gradienţi de presiune moderaţi.
După cum s-a arătat mai sus, cele două modele sunt aproape identice, dar modelul
Baldwin–Lomax devine mai general deoarece este independent de estimarea
grosimii de deplasare, care este dificil de estimat pentru curgeri complexe cum ar
fi: curgerile în turbomaşini 1 , interacţiunile undă de şoc-strat limită 2 , curgeri la
incidenţe mari3, influenţa curburii suprafeţelor asupra dezvoltării stratuli limită4.
Deşi există încercări în aplicarea acestor modele şi la curgerile cu separare 5 ,
rezultatele nu sunt semnificative, iar concluzia generală este că aceste modele nu
funcţionează foarte corect pentru zona de separare.
1
G.R. Srinivasan, W.J.McCroskey, J.D. Baeder, Aerodynamics of two-dimensional blade-vortex
interaction, AIAA J., 24, 1569,1986; K. Nakahashi,O. Nozaki,K. Kikuki,A. Tamura, Navier-Stokes
computations of two- and three-dimensional cascade flowfields, AIAA J. Prop. Power., 5, 320, 1989.
M.M. Rai, R.P. Dring, Navier-Stokes analyses of the redistribution of inlet temperature distortions in
a turbine, J. Prop. Power, 6, 276, 1990.; M.M. Rai, N.K. Madavan, Computational analysis of rotor-
stator interaction in turbomachinery using zonal techniques,Progress in Aero. & Astro., 125, 1990;
J.S. Zedan, R. Bozzola, A comparison between two three-dimensional viscous codes and
experimental results for high work turbine, AIAA Paper-91-0341,1991; J.S. Liu, G. Minkkinen, R.
Bozzola, Analytical and experimental determination of tip clearnace effects in a high work turbine
rotor, ASME paper 91-GT-197,1991; A.A. Ameri, P.M. Sockol, R.S.R. Gorla, Navier-Stokes analysis
of turbomachinery blade external heat transfer,J. Prop. Power, 8, 374, 1992; A. Arnone, M.S. Liou,
L.A. Povinelli, Navier-Stokes solution of transonic cascade flows using non-periodic C-type grids, J.
Prop. Power, 8, 410, 1992203,1997.
2
C.F. Shieh, Navier-Stokes solutions of transonic nozzle flow with shock-induced flow separations, J.
Prop. Power, 8, 829,1992; J.S. Liu, R. Bozzola, Three-dimensional Navier-Stokes analysis of tip
clearance flow in linear turbine cascades, AIAA J, 31, 2068, 1993. S.V. Ramakrishan, U.C.
Goldberg, Numerical simulation of swept shock/boundary-layer interactions, AIAA-Paper 90-5234,
1990; T.J. Garrison, G.S. Settles, N. Narayanwami, DD. Knight, Structure of crossing-shock-
wave/turbulent-boundary-layer interactions, AIAA J., 31, 2204,1993; D.P. Rizzetta, Evaluation of
explicit algebraic Reynolds-stress models for separated supersonic flows, AIAA J., 36, 24, 1998.
3
D. Degani, L.B. Sciff, Y. Levy, Numerical prediction of subsonic turbulent flows over slender
bodies at high incidence, AIAA J., 29, 2054, 1991; M.F. Platzer, M.S. Chandrasekhara, J.A.
Ekaterinaris, L.W. Carr, Dynamic airfoil stall investigations, 5th Sympo. on Num. and Phys. Aspects
of Aerodynamic Flows, Long Beach, 1992; D. Degani, Y. Levy, Asymmetric turbulent vortical flows
over slender bodies, AIAA J., 30, 2267, 1992. `W. Haase, Case studies of applications of turbulence
models in aerospace, Turbulence in Compressible Flows (VKI lecture course), AGARD Rept. 819,
paper 6, 1997.
4
D. Degani , A.J. Smits, Response of a compressible, turbulent boundary layer to a short region of
surface curvature, AIAA J., 27, 23, 1989; D.H. Chol, D.J. Kang, Surface curvature effect on the
calculation of separation bubble, AIAA J., 27, 1288, 1989.
5
M. Visbal, D. Nnight, The Baldwin-Lomax turbulence model for two dimensional shock
wave/boundary layer interactions, AIAA J., 22, 921,1984; G.R. Srinivasan, W.J. McCroskey, J.D.
Baeder, Aerodynamics of two-dimensional blade-vortex interaction, AIAA J. 24, 1569,1986; U.
Kaynak, T.L. Holst, B.J. Cantwell, R.L. Sorenson, Numerical simulation of transonic separated flows
over low-aspect-ratio wings, J. Aircraft, 24, 531,1987.
____________________________________________________________________________________________
5. Modelul Johnson-King, rămâne în continuare un model incomplet, dar

oferă posibilitatea simulării unor curgeri cu separare. Deşi este mult mai dificil de
implementat ca modelele Cebeci-Smith sau Baldwin-Lomax, şi deşi se dovedeşte
foarte sensibil la geometria corpului şi a grilei de calcul, modelul este performant
pentru calculul în regim transonic1, acolo unde modele mai moderne se dovedesc
greoi de utilizat. Extensii modelului Johnson-King sunt prezentate de Y. Noguchi
şi T. Shiratori 2 , R.A. Mitcheltree şi col., D.A. Johnson şi D.A. Johnson, T.J.
Coakley3.
8.3 Modele cu o ecuaţie de transport
Un important progres în dezvoltarea modelelor de turbulenţă a fost

modelarea, pe de o parte, unei legături directe între scara fluctuaţiilor vitezei şi
gradientul vitezei medii şi, pe de altă parte, a unei ecuaţii de transport care să
permită determinarea scării de viteze. Există două tipuri de modele diferenţiale de
ordinul întâi: modele de vâscozitate aparentă şi modele de transport a tensiunilor
Reynolds.
8.3.1 Modelul k
Pentru turbulenţa dezvoltată, dacă se consideră că fluctuaţiile vitezei sunt

caracterizate de o singură scară de turbulenţă, atunci, din punct de vedere fizic, cea
mai semnificativă mărime este energia cinetică turbulentă k. Conform definiţiei, k
este o măsură directă a intensităţii turbulenţei pe cele trei direcţii spaţiale. Cum
energia cinetică este conţinută în cea mai mare parte în structurile de talie mare,
apare că uˆ  k reprezintă o scară de viteze pentru structurile de talie mare.
Vâscozitatea aparentă se exprimă prin intermediul ipotezei Prandtl-
Kolmogorov (8.35):
1
T.J. Coakley, Numerical simulation of viscous transonic airfoil flows, AIAA Paper-87-0416, 1987;
D. Lee, R.H. Pletcher, Simultaneous viscous-inviscid interaction calculation procedure for transonic
turbulent flows, AIAA J., 26, 1354, 1988; R.A. Mitcheltree, M.D. Salas, H.A. Hassan, One-equation
turbulence model for transonic airfoil flows, AIAA J., 28, 1625, 1990; D.A. Johnson,
Nonequilibrium algebraic turbulence modeling considerations for transonic airfoils and wings,
AIAA Paper, 92-0026, 1992; D.A. Johnson, T.J. Coakley, Improvements to a nonequilibrium
algebraic turbulence model, AIAA J., 28, 2000, 1990.
2
Y. Noguchi, T. Shiratori, Behavior of the Johnson-King turbulence model in axisymmetric
supersonic flows, AIAA J., 32, 1394, 1994.
3
R.A. Mitcheltree, M.D. Salas, H.A. Hassan, One-equation turbulence model for transonic airfoil
flows, AIAA J., 28, 1625, 1990; D.A. Johnson, Nonequilibrium algebraic turbulence modeling
considerations for transonic airfoils and wings, AIAA Paper, 92-0026, 1992; D.A. Johnson, T.J.
Coakley, Improvements to a nonequilibrium algebraic turbulence model, AIAA J., 28, 2000, 1990.
____________________________________________________________________________________________
 t   C  k lˆ (8.109)
unde C  este o constantă empirică, iar lˆ este o scară de lungimi a structurilor

turbulente. Pentru determinarea energiei cinetice turbulente, se poate deduce o
ecuaţie de transport exactă, care poate fi rescrisă în forma:
k k U i 1  uiu j u j 1  ui p
 Ui   uiu j   
t xi x j 2 xi  xi
2k ui ui

  . (8.110)
xi xi x j x j
Membrul stâng al acestei ecuaţii reprezintă variaţia totală a energiei

cinetice turbulente dintr-un volum de control elementar care se deplasează cu
viteza medie:
dk k k
  Ui . (8.111)
dt t xi
Primul termen din membrul drept
U i
P ( k )   uiuj , (8.112)
x j
cuantifică interacţiunea dintre vitezele de deformaţie medii şi tensiunile aparente,

având semnificaţia unei producţii de energie cinetică turbulentă. De remarcat că el
poate fi interpretat şi ca un termen de transfer energetic între mişcarea medie şi cea
fluctuantă deoarece este prezent, cu semn schimbat, şi în ecuaţia de transport a
energiei cinetice medii.
Într-o mişcare de forfecare termenul de producţie P(k ) este pozitiv, ceea ce
pune în evidenţă că fluctuaţiile turbulente se alimentează energetic din mişcarea
medie (interacţiunea dintre mişcarea medie şi ce fluctuantă se produce la nivelul
structurilor de talie mare). Se poate justifica această proprietate a termenului de
producţie pe baza unui model simplu. Astfel, să analizăm o mişcare de forfecare
pură (în medie) în care câmpul de viteze medii este:
U  U ( y ), V  W  0 , (8.113)
iar:
U
 0, (8.114)
y
ca în Fig. 8.4.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.4 Deplasarea unei particule de fluid într-o mişcare de forfecare.
Să considerăm o particulă de fluid, care se află, la momentul iniţial, t  0 în

poziţia y  y A . Sub efectul fluctuaţiei v   0 particula se deplasează în locaţia
y A  dy . Dacă deplasarea se face brusc iar d y este mic, se poate admite că, în
noua poziţie viteza medie a particulei va rămâne cea de la momentul iniţial, iar
deficitul de viteză al particulei faţa de mediu va fi:
u   U  y A  dy   U ( y A )  0 . (8.115)
În consecinţă: u v   0 şi:
U
P ( k )   u v  0. (8.116)
y
În urma unor raţionamente similare se poate arăta ca P(k ) rămâne pozitiv şi în

situaţia în care deplasarea particulei se face către y A  dy sau când gradientul
vitezei medii este negativ ( U / y  0 ).
Termenul de producţie (8.116) poate fi modelat prin introducerea ipotezei
Boussinesq (8.1):
  U U j  2 
P ( k )   t  i
   k i , j  U i (8.117)

  x j xi  3  x j

Al doilea termen din membrul drept al relaţiei (8.110):
1  uiu j u j
T (k )   (8.118)
2 xi
reprezintă un transport turbulent (difuziune turbulentă). Pentru închiderea
modelului acesta va trebui modelat. În primul rând să observăm că, formal:
____________________________________________________________________________________________
1
u iu j u j  k u i , (8.119)
2
în care am introdus „fluctuaţia energiei cinetice turbulente”:
1
k  u j u j . (8.120)
2
Prin analogie cu relaţiile constitutive admise pentru o serie de fenomene de difuzie
(legea lui Fick, legea lui Fourier sau ipoteza Boussinesq), se admite ipoteza
gradientului:
 t k
 u ik   , (8.121)
 k xi
unde  k este o constantă (interpretată ca un număr Schmidt).
Termenul:
1  ui p
(k )   (8.122)
 xi
reprezintă un transport difuziv sub efectul interacţiunii fluctuaţiilor vitezei cu cele
ale presiunii. Şi acest termen este modelat printr-o relaţie de forma (8.121).
În consecinţă, termenul total de difuziune (turbulentă) din ecuaţia de
transport (8.110) va fi modelat cu relaţia:
   t k 
T (k )   (k )    , (8.123)
xi   k xi 
unde s-a notat  t   t /  .
Ultimul termen din ecuaţia (8.110) reprezintă disipaţia turbulentă:
u i u i
 . (8.124)
x j x j
Trebuie să remarcăm faptul că, deşi expresia exactă a disipaţiei este cea dată de
relaţia   2  d i, j d i, j , expresia omogenă (8.120) este, din punct de vedere practic,
o aproximaţie mai bună pentru disiparea totală a energiei cinetice turbulente (o
analiză în detaliu a acestui aspect este făcută de Johansson şi Burden1.
Substituind relaţiile (8.111), (8.117), (8.123) şi (8.124) în ecuaţia de
transport (8.110) se obţine ecuaţia modelată a energiei cinetice turbulente:
1
A.V. Johansson, A.D. Burden, An introduction to turbulence modelling. în Transition, Turbulence
and Combustion Modelling, ERCOFTAC Series vol. 6, Kluwer, 159-242, 1999.
____________________________________________________________________________________________
dk    t  k    U i U j  2 
  k i , j   U i   .
        t  (8.125)
d t x i   k  x i    x j x i  3
  x j
În această formă, ecuaţia energiei cinetice turbulente este utilizată, după cum se va
arăta ulterior, în modelele de turbulenţă cu două ecuaţii diferenţiale, în care se
adiţionează o ecuaţie de transport pentru determinarea disipaţiei turbulente  sau,
în general a unei ecuaţii pentru determinarea scării de lungime lˆ .
În modelul k , ce conţine singură ecuaţie de transport ecuaţia (8.125) este
modelată în continuare. Astfel, s-a arătat anterior că scara de lungime a structurilor
energetice este impusă de disipaţia turbulentă:

u3
  
 k 3
, (8.126)
l lˆ
iar ecuaţia (8.125) devine:
dk    t  k    U i U j  2 
  k  i , j  U i  C D k
3/ 2
        t 
dt x i   k  x i    x j x i  3
  x j lˆ (8.127)
,
în care C D este o constanta (empirică) a modelului. Această ecuaţie, împreună cu
relaţia (8.109) pentru determinarea vâscozităţii turbulente:
 t  C  k lˆ , (8.128)
alcătuiesc modelul de turbulenţă k.

Pentru închiderea modelului trebuie specificate constantele empirice  k ,
C  şi C , precum şi scara de lungimi lˆ . De regulă:
 D
k 1 (8.129)
iar, după cum menţionează W. Rodi 1 constantele C şi C D trebuie să satisfacă

relaţia:
C C D  0,08 . (8.130)
H.W. Emmons1 şi G. Glushko2 aplică modelul k cu relativ succes pentru o

serie de curgeri de forfecare, admiţând pentru constantele empirice valorile  k  1 ,
C   1 , iar 0,07  C D  0,09 .
1
W. Rodi, Turbulence models and their applications in hydraulics, Technical report, 2-nd Edn.
International Association for Hydraulic Research-Publication, Delft, 1984.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.5 Schema bilanţului de energie cinetică turbulentă în stratul limită turbulent:
a) zona internă; b) zona externă.
În ceea ce priveşte scara de lungimi lˆ , aceasta se poate pune în legătură cu

lungimea de amestec; dar această posibilitate este limitată la aplicaţii de tip curgeri
în straturi subţiri. Spre exemplu, în Fig. 8.5 Schema bilanţului de energie cinetică
turbulentă în stratul limită turbulent: s-a reprezentat schematic variaţia termenilor
care intervin în ecuaţia de transport a energiei cinetice turbulente (8.110)) pentru
un strat limită turbulent. Dacă în zona internă, Fig. 8.5a), în imediata vecinătate a
peretelui (substratul vâscos), toţi termenii au acelaşi ordin de mărime, la o anumită
distanţă de perete (în zona inerţială) contribuţii semnificative la bilanţul de energie
cinetică turbulentă au doar termenul de producţie şi cel de disipaţie, care, practic se
echilibrează local, P ( k )   . Această caracteristică este şi mai evidentă în zona
externă (Fig. 8.5b)), care, reamintim, reprezintă aproximativ 90% din grosimea
stratului limită.
În general, pentru cazul turbulenţei în echilibru local, rezultatele
experimentale sugerează că producţia de energie cinetică turbulentă echilibrează
disipaţia acesteia, P ( k )   , deci se poate aproxima:
2
 U  k 3/ 2
 t    C D (8.131a)
 y  lˆ
şi, dacă ţinem seama de ipoteza Prandtl-Kolmogorov, obţinem:
1
H.W. Emmons, Shear Flow Turbulence, Proceedings of the 2nd U.S. Congress of Applied
Mechanics, ASME, 1954.
2
G. Glushko, Turbulent Boundary Layer on a Flat Plate in an Incompressible Fluid, Izvestia
Academy Nauk. SSSR Mekh., 4, 13, 1965.
____________________________________________________________________________________________
C  3 ˆ 2 U
t  l (8.131b)
CD y
Comparând cu (8.43), se obţine
1 / 4
 C  3 
lˆ    la . (8.131c)
 CD 
 
Se probează astfel, indirect, faptul că modelul lungimii de amestec corespunde
modelării turbulenţei în echilibru local. În cazul unor mişcări mai complicate decât
cea în straturi subţiri, este foarte dificil de exprimat scara de lungimi.
Studii sistematice asupra determinării scării de lungime sunt publicate în
anul 1974 de J. Bernard şi col. 1 , care arată că scara de lungimi rezultă ca o
combinaţie între o scară de lungimi pentru zonele de producţie dominantă şi o scară
de lungimi corespunzătoare zonelor de convecţie dominantă. O abordare similară,
bazată pe două scări de timp este propusă în anul 1991 de către U.C. Goldberg2.
Modelul k prezentat anterior corespunde zonei de turbulenţă dezvoltate şi
nu este aplicabil pentru substratul vâscos. În literatură, sunt publicate extinderi ale
modelului pentru substratul vâscos 3 . În general, în aceste extinderi vâscozitatea
turbulentă (8.128), cât disipaţia turbulentă sunt afectate de funcţii de amortizare
similare funcţiei Van Driest, (8.58). Funcţiile de amortizare depind de distanţa la
perete y prin intermediul unui număr Reynolds turbulent, definit de R y  k y /  .
În modelul Wolfshtein 4 ecuaţia de transport a energiei cinetice turbulente este
(8.125) în care  k  1 , iar:
C3 / 4 k 3 / 2 0 , 263 R y ky
 , l  y (1  e ) , Ry  ,   0,41 . (8.132a)
l 
Vâscozitatea turbulentă se calculează cu relaţia:
 t  C1 / 4 k 1 / 2l , l  y (1  e
 0 , 016 R y
) , C  0,09 , (8.132b)
1
J. Bernard, J. Denoyelle, J. Huffenus, J. Peube, La simulation de la turbulence pour le calcul des
ecoulements de convection mixte, ALSTHOM Technique des Fluides, 1974.
2
U.C. Goldberg, Derivation and testing of a one-equation model based on two time scales, IAA J. 29,
1337, 1991.
3
L. Davidson, E. Olsson, Calculation of some parabolic and elliptic flows using a new one-equation
turbulence model, 5th Int. Conf. on Numerical Methods in Laminar and Turbulent Flow , 1987; C.
Taylor, W. Habashi, M. Hafez, Ed., Pineridge Press, 411-422.
4
M.Wolfshtein,, The velocity and temperature distribution in onedimensional fow with turbulence
augmentation and pressure gradient. Int. J.Mass Heat Transfer, 12, 301-318, 1969; M.Wolfshtein, A
theory for turbulent stagnation flow, Technion, Dept. Aero. Engg. Rept. 106, 1970; M. Wolfshtein,
Some solutions of the plane turbulent impinging jet, J. Basic Engg,. 92, 915, 1970.
____________________________________________________________________________________________
O abordare similară este publicată în anul 1975 de către L.H. Norris şi

W.C. Reynolds 1 , care propun relaţiile următoare pentru estimarea scărilor de
lungime l şi l :
 0 , 0198 R y Ry
l  y (1  e ) , l  y . (8.133)
Ry  2 / C3 / 4
Mai recent, H.C. Chen şi V.C. Patel 2 printr-o analiză sistematică a

modelului Wolfshtein stabilesc alte valori pentru constantele empirice de închidere.
8.3.2 Modelul Bradshaw
P. Bradshaw şi col. 3 , elaborează un model diferenţial cu o ecuaţie de

transport, fără a mai utiliza conceptul de vâscozitate aparentă. Ecuaţia de transport
a modelului se referă la singura corelaţie prezentă în ecuaţiile stratului limită
u v . Deoarece rezultatele experimentale sugerează că, pentru zona turbulenţei
dezvoltate a stratului limită se poate scrie:
u v 
  a1  0,3 , (8.134)
k
ecuaţia energiei turbulente (8.127), pentru mişcarea din stratul limită bidimensional
este modelată în forma:
U
  u v 
x 

a1

 V  

 u v 
y  a1
 

 y

G u v   u v   
max
 
(8.135)
U  u v  3 / 2
 u v   CD
y lˆ
Singura diferenţă care apare faţă de ecuaţia (8.127) este în exprimarea
termenului de difuzie. Astfel, consecvenţi principiului de a renunţa la ipoteza
gradientului, se consideră ca referinţă o scară de viteze dată de u v  .  
max
Parametrul G din expresia termenului de difuzie este:
1
L.H. Norris, W. C. Reynolds, Turbulent channel flow with a moving wavy boundary, Rept. No.
FM-10, Department of Mechanical Engineering, Stanford University, Stanford, CA, 1975.
2
H.C. Chen, V.C. Patel, Near-wall turbulence models for complex flows including separation, AIAA
J., 26, 641, 1988.
3
P. Bradshaw, D. Ferris, N. Atwell, Calculation of boundary layer development using the turbulent
energy equation, Journal of Fluid Mechanics, 28, 593-616, 1967; P. Bradshaw, D. Ferriss,
Applications of a general method of calculating turbulent shear layers, Trans. ASME, Journal Of
Basic Engineering, 94, 345, 1973.
____________________________________________________________________________________________


G 
 u v  
max


1/ 2
 y
f1   (8.136)

 U 2 
 
unde f 1  y /   este o funcţie empirică. Scara de lungimi lˆ se determină prin
intermediul unei alte funcţii empirice f1 ( y / ) :
lˆ  y (8.137)
 f2  
 
Modelul Bradshaw a fost aplicat cu succes la o mare varietate de curgeri de
tip strat limită. Pentru curgeri în straturi subţiri (conducte, dâre, jeturi), modelul nu
mai este valabil deoarece energia cinetică turbulentă păstrează semn constant, dar
tensiunea aparentă îşi poate modifica semnul, punând în discuţie relaţia (8.134)
care a stat la baza deducerii modelului.
8.3.3 Modelul Baldwin-Barth
Modelele cu o ecuaţie de transport prezentate interior se bazează pe

modelări ale ecuaţiei de transport a energiei cinetice turbulente. Există însă şi
modele de ordinul întâi care conţin ecuaţii de transport pentru alte mărimi. Astfel,
în anul 1968 V.W. Nee şi L.S.G. Kovasznay1 propun o ecuaţie empirică, dedusă
fenomenologic, pentru vâscozitatea cinematică turbulentă  t   t /  . Ideea este
preluată de B.S. Balwin şi T.J. Barth2 care formulează un model cu o ecuaţie de
transport pentru „numărul Reynolds turbulent” RT :

RT   U k  RT   C2 f 2  C1  RT P 
t x k
(8.138)
   2
    t  RT   1  t  RT 
    x j x j   x j x j
în care:  este vâscozitatea cinematică, „producţia” P este similară producţiei de

energie cinetică turbulentă (8.117):
 U U j  U i 2 U k U k 
P   t  i
   , (8.139)
  x j 3 x k x k 
 x j x i  
1
V. W. Nee, L.S.G. Kovasznay, Simple phenomenological theory of turbulent shear flow, Phys.
Fluids, 12, 473-484; S.F. Birch, One equation models revisited, AIAA Paper, 93-2903, 1993.
2
B.S. Baldwin, T.J. Barth, A one-equation turbulence transport model for high Reynolds number
wall-bounded flows, AIAA Paper-91-0610, 1991.
____________________________________________________________________________________________
iar constantele empirice de închidere au valorile:
1 C
C 1  1,2 , C  2  2,0 ,  C  2  C 1  2 ,   0,41 , C   0,09 . (8.140)
 
În ecuaţia (8.138) f 2 este o funcţie de amortizare:
C1  C1  1  y  D2  y  / A0 D1  y  / A2 

f2   1     D1 D2   D1 D2   e  e 
C 2  C 2  y D1 D2 A A2 
   0 
(8.141)
iar funcţiile D1 şi D2 sunt similare funcţiei Van Driest (8.58):

/ A0 
/ A2
D1  1  e  y , D2  1  e  y ; (8.142a)
u y
A0  26 , A2  10 , y   , (8.142b)

y fiind distanţa până la cel mai apropiat perete.
Vâscozitatea aparentă este exprimată în funcţie de numărul Reynolds
turbulent cu relaţia:
 t  C  RT D1 / D 2 . (8.143)
Ulterior, modelul Baldwin-Barth este extins şi aplicat şi pentru mişcări
axial simetrice de către M. Kandula şi P.G. Buning 1 , iar U.C. Goldberg 2
formulează o variantă a modelului în care se renunţă la lungimea vâscoasă y  în
definirea funcţiilor de amortizare, ceea ce conferă modelului o generalitate mai
mare. Analize şi aplicaţii ale modelului sunt publicate, printre alţii, de V.A. Sai şi
F.M. Lufty3, J. Dacles-Mariani şi col.4, M.F.N. Teruel5 şi C.T. Hsiao, L.L. Pauley6.
1
M. Kandula, P.G. Buning, Evaluation of Baldwin-Barth turbulence model with an axisymmetric
afterbody-exhaust jet flowfield, AIAA J. , 31, 1723, 1993.
2
U.C. Goldberg, Toward a pointwise turbulence model for wall-bounded and free shear flows, J.
Fluids Engg. 116, 72,1994.
3
V.A. Sai, F.M. Lufty, Analysis of the Baldwin-Barth and Spalart-Allmaras one-equation turbulence
models, AIAA J., 33, 1971, 1995.
4
J. Dacles-Mariani, G.G. Zilliac, J.S. Chow, P. Bradshaw, Numerical/experimental study of a wingtip
vortex in the near field, AIAA J., 33, 1561, 1995.
5
M.F.N. Teruel, An experimental and computational study of flow in the endwall region of a turbine
cascade passage, PhD thesis, Aero/Astro Dept., Stanford Univ., 1995.
6
C.T. Hsiao, L.L. Pauley, Numerical study of the steady-state tip vortex flow over a finite-span
hydrofoil, J. Fluids Engg., 120, 345, 1998.
____________________________________________________________________________________________
8.3.4 Modelul Spalart-Allmaras
În anul 1992 P. Spalart şi S. Allmaras1 publică un model de turbulenţă cu o

singură ecuaţie de transport pentru vâscozitatea cinematică turbulentă. Pentru
includerea efectului pereţilor, vâscozitatea turbulentă este afectată de o funcţie de
amortizare:
 f ~ , t v1 (8.144)
iar ecuaţia de transport este construită pentru ~
:
 ~ ~ 2  ~ ~ ~
   U k  ~   Cb1S~v~  Cw1 f w     1    ~     Cb 2  
t xk  d   xk  xk   xk xk
.
(8.145)
Primul termen din membrul drept al ecuaţiei de mai sus reprezintă
„producţia de viscozitate aparentă”:
~
P~  C b1 S v~ , (8.146)
în care:
~ ~

S S fv2 , (8.147)
 d2
2
 este constanta lui Karman (   0,41 ), d este distanţa faţa de perete, iar:
1  U i U j 
.
S   ,   2  ij  ij  ij   (8.148)
2  x j x i 

Termenul al doilea:
~
2

D~  C w1 f w   , (8.149)
d
cuantifică disipaţia vâscoasă care este semnificativă în vecinătatea pereţilor.
Funcţiile de amortizare ale modelului sunt:
1/ 6
3   1  C w6 3 
f v1  , f v2  1  , f w  g  6 6 
(8.150a)
 3  C v31 1  f v1  g  C w3 
1
P. Spalart, S. Allmaras. A one-equation turbulence model for aerodynamic flows. Technical Report
AIAA Paper-92-0439, 1992.
____________________________________________________________________________________________
în care:
~

~

 , g  r  C w2 (r 6  r ) , r  ~ 2 2 (8.150b)
 S d
iar constantele de închidere:
2
C b1  0,1355 , C b 2  0,622 , C v1  7,1 ,   ; (8.151a)
3
Cb1 1  Cb 2
C w1   , C w 2  0,3 , C w3  2 ,   0,41 (8.151b)
 2

Condiţiile la limită asociate ecuaţiei de transport (8.145) se referă la
anularea vâscozităţii turbulente la perete:
~
d  0 ,   0, (8.152)
iar tensiunea de frecare la perete se obţine impunând legea la perete în punctele
cele mai apropiate de perete din grila de calcul (Fig. 8.6):
U P u yP
 , pentru y P  3 (8.153a)
u 
U P 1  u yP 
 ln E , E  9,793 , pentru y P  30 (8.153b)
u    
Fig. 8.6 Grila de calcul în vecinătatea unui perete.
Aplicaţii şi analize detaliate ale modelului sunt publicate de: W.H. Jou şi
col.1, P.R. Spalart şi S.R. Allmaras2, E. Shima şi col.3, V.A. Sai şi F.M. Lutfy4, C.L.
Rumsey şi col.5, H.Y. Wong1 etc. Dintre lucrările care se referă la îmbunătăţiri ale
1
W.H. Jou, L.B. Wington, S.R. Allmaras, P.R. Spalart, N.J. Yu, Towards industrial-strength Navier-
Stokes codes, 5th Sympo. on Num. and Phys. Aspects of Aerodynamic Flows, Long Beach, 1992.
2
P.R. Spalart, S.R. Allmaras, A one-equation turbulence model for aerodynamic flows, La Recherche
Aerospatiale, 1, 5, 1994.
3
E.Shima, K. Egami, K. Amano, Navier-Stokes computation of a high lift system using Spalart-
Allmaras turbulence model, AIAA Paper 94-0162,1994.
4
V.A. Sai, F.M. Lutfy, Analysis of the Baldwin-Barth and Spalart-Allmaras one-equation turbulence
models, AIAA J., 33, 1971,1995.
5
C.L. Rumsey şi col., Efficiency and accuracy of time-accurate turbulent Navier-Stokes
computations, Computers and Fluids, 25, 217, 1996.
____________________________________________________________________________________________
modelului pentru mărirea acurateţei predicţiei într-o serie de aplicaţii concrete

cităm cele ale lui L. Lee şi G.C. Paynter2 (includerea efectelor de rugozitate a
suprafeţelor), S. Catris. B. Aupoix3 (calibrarea constantelor empirice) şi J. Dacles-
Mariani şi col.4. Aceştia din urmă propun modificarea componentei S a termenului
sursă (8.148) sub forma:
S    C prod min 0, S    , (8.154)
în care:
1  U i U j 
,
S 2 S ij S ij , S ij   (8.155)
2  x j xi 

iar Cprod este o constantă empirică, C prod  2,0 .
Prin includerea tensorului de rotaţie alături de tensorul vitezelor de
deformaţie se reduce producţia de viscozitate turbulentă. Efectul constă în
micşorarea vâscozităţii turbulente în zonele în care vorticitatea depăşeşte viteza de
deformaţie, cum ar fi zonele cu rotaţie pură (în care nu se creează turbulenţă).
8.4 Modele cu două ecuaţii de transport pentru

turbulenţa dezvoltată
Modelele cu două ecuaţii de transport sunt, în prezent, cele mai frecvent

utilizate în aplicaţiile inginereşti. Aceste modele permit atât calculul energiei
cinetice turbulente, cât şi a scării de lungimi pentru structurile turbulente de talie
mare (structurile energetice). Scara de lungimi (sau o mărime echivalentă) este
determinată din a doua ecuaţie de transport, prima ecuaţie fiind ecuaţia de transport
a energiei cinetice turbulente. Modelele cu două ecuaţii sunt modele complete de
turbulenţă, deoarece pot fi utilizate pentru calculul proprietăţilor unei mişcări
turbulente fără a cunoaşte a priori structura acestora.
O ecuaţie care să permită calculul scării de lungimi nu trebuie să conţină ca
necunoscută chiar scara de lungimi lˆ . Poate fi utilizată orice combinaţie de forma
Z  k m lˆ n (m, n constante reale), deoarece energia cinetică turbulentă este
1
H.Y. Wong, One-equation turbulence model of Spalart and Allmaras in supersonic separated
flows, AIAA J., 37, 391, 1999.
2
L. Lee, G.C. Paynter, Modification of the Spalart-Allmaras 1-equation turbulence model for rough
wall boundary layers, 12th Conference of International Society for Air Breathing Engines (ISABE),
95-7087, Melbourne, 1995.
3
S. Catris. B. Aupoix, Towards a calibration of the length-scale equation, Int. J. Heat & Fluid Flow,
21, 606, 2000.
4
J. Dacles-Mariani, G. G. Zilliac, J. S. Chow, P. Bradshaw. Numerical/Experimental Study of a
Wingtip Vortex in the Near Field. AIAA J. 33, 1561-1568, 1995.
____________________________________________________________________________________________
presupusă a fi cunoscută din ecuaţia modelată (8.125). În anul 1984, W. Rodi1,

prezintă forma generală pentru ecuaţia de transport a mărimii Z:
Z Z   k lˆ Z  Z k
 ui   C Z1 P  C Z 2 Z S, (8.156)
t 
xi xi   Z xi   k lˆ
unde C Z 1 , C Z 2 ,  Z sunt constante empirice, P este termenul de producţie al
energiei cinetice turbulente (8.117), iar S reprezintă o sursă suplimentară care
depinde de alegerea necunoscutei Z.
Mărimea aleasă pentru a doua ecuaţie de transport poate fi:
– disipaţia turbulentă specifică (sau frecvenţa) , Z    k 1 / 2 lˆ 1 în modelul
Kolmogorov2 şi modelul Wilcox-Rubesin3;
– disipaţia turbulentă, Z    k 3 / 2 lˆ 1 , în modelele Chou 4 , Davidov 5 ,
Harlow şi Nakayama6, şi Launder şi Jones7;
– k înmulţit cu sacra de lungimi, Z  klˆ , în modelul Rotta8;
– pătratul fluctuaţiilor vârtejului,   Z  klˆ 2 , în modelul Spalding9;
– scara de timp, tˆ  Z  lˆk 1 / 2 , în modelul Speziale10.
Se poate arăta, pe baza ecuaţiei energiei cinetice turbulente, că modelele
citate anterior sunt echivalente, cu două excepţii: termenul sursă suplimentară S
(important doar în zona din imediata vecinătate a peretelui) şi termenul de difuzie.
Testele numerice pun în evidenţă că diferenţele nu sunt semnificative
pentru turbulenţa liberă. Din contră, pentru mişcări în vecinătatea pereţilor se pare
că o modelare a termenului de difuzie cu ipoteza gradientului şi o singură constantă
 Z este mai potrivită pentru cazul când Z reprezintă disipaţia turbulentă  . În
plus, în această situaţie sursa suplimentară S este nulă (toate celelalte modele
1
W. Rodi, Turbulence models and their applications in hydraulics, Technical report, 2-nd Edn.
International Association for Hydraulic Research--Publication, Delft, 1984.
2
A. Kolmogorov, Equation of turbulent motion of an incompressible fluid, Izv. Akad. Nauk. SSR, 1,
1942.
3
D. C. Wilcox, W. Rubesin, Progress in turbulence modeling for complex flow fields including
effects of compressibility, Technical Report, NASA Tech. Paper, 1980.
4
P. Chou, On velocity correlation and the solution of the equation of turbulent fluctuation, Quart.
Journal of Appl. Math, 3, 38--54, 1945.
5
B. Davidov, On the statistical dynamics of an incompressible turbulent fluid, Dokl. AN SSSR, 47,
1961.
6
F. Harlow, P. Nakayama, Turbulent transport equations, Physics of Fluids, 10, 2323, 1967.
7
International Journal of Heat and Mass Transfer, 15, 311-1314, 1972.
8
J.C. Rotta, Recent attempts to develop a generally applicable calculation method for turbulent shear
flow layers, AGARD Conf. Proc. 93, 1971; J.C. Rotta, A family of turbulence models for three-
dimensional boundary layers, Turbulent Shear Flows I (Ed. F. Durst et al., eds.) Springer, p. 267,
1979.
9
D. Spalding, The k-ω model of turbulence, Technical Report TM/TN/A/16, Imperial College, Dep.
Mech. Eng., 1971.
10
C.G. Speziale, R. Abid, E.C. Anderson, Critical evaluation of two-equation models for near-wall
turbulence, AIAA J., 30, 324, 1992.
____________________________________________________________________________________________
necesită specificarea acestei funcţii). Din aceste motive, modelele k   care

introduc disipaţia turbulentă pentru calculul lungimii caracteristice, lˆ , au devenit
instrumentul cel mai utilizat de calcul al mişcărilor turbulente.
8.4.1 Modelul k-ε standard
Modelul k   este cel mai popular model de turbulenţă de ordinul doi.

Primele studii în acest sens se datorează lui P. Chou1, B. Davidov2, F. Harlow şi P.
Nakayama3,. Referinţa de bază însă pentru modelul k   rămâne lucrarea lui şi W.
Jones şi B. Launder 4 . La ora actuală modelul Jones-Launder este cunoscut sub
numele de modelul standard k   . Îmbunătăţiri ulterioare ale modelului standard,
în special în ceea ce priveşte alegerea constantelor empirice, sunt publicate în anul
1972 de către B. Launder şi D. B. Spalding5 şi în anul 1974 de către B. Launder şi
B. Sharma6.
Modelul standard k   a fost dedus pentru mişcări la numere Reynolds
mari. Pentru zona din vecinătatea peretelui, impunerea condiţiilor la limită pentru
disipaţia turbulentă se face utilizând legea la perete coroborată cu ipoteza
echilibrului dintre producţia de energie cinetică turbulentă şi disipaţie, ceea ce,
evident, nu permite extinderea calculului până la suprafaţă şi deci se pierd o serie
de detalii legate de variaţia vitezei, energiei cinetice turbulente şi a disipaţiei
turbulente.
Ecuaţia exactă de transport a energiei cinetice turbulente pentru fluidul
incompresibil este7:
k k U i 1  uiu j u j 1  ui p  2k ui ui

 Ui   uiu j     .
t xi x j 2 xi  xi xi xi x j x j
(8.157a)
Prin modelarea termenilor ce conţin corelaţii triple şi corelaţii viteză
presiune, rezultă ecuaţia (8.125):
1
Journal of Appl. Math, 3, 38--54, 1945.
2
B. Davidov, On the statistical dynamics of an incompressible turbulent fluid, Dokl. AN SSSR, 47,
1961.
3
F. Harlow, P. Nakayama, Turbulent transport equations, Physics of Fluids, 10, 2323, 1967.
4
International Journal of Heat and Mass Transfer, 15, 311-1314, 1972.
5
B. Launder, D. B. Spalding, Lectures in Mathematical Models of Turbulence, Academic Press,
London, 1972.
6
B. Launder, B. Sharma, Application of the energy dissipation model of turbulence to the calculation
of flow near a spinning disc, Letters in Heat and Mass Transfer, 1, 1974.
7
V.N. Constantinescu, S. Dănăilă, S. Găletuşe, Dinamica fluidelor în regim turbulent, Ed.
Academiei, Bucureşti, 2008.
____________________________________________________________________________________________
dk    t  k    U i U j  2 
  k i , j   U i   .
        t  (8.157b)
d t x i   k  x i    x j x i  3
  x j
Pe o cale similară, se pot obţine ecuaţiile (exactă şi modelată) de transport
al disipaţiei turbulente. Astfel, dacă în ecuaţiile generale Navier-Stokes:
u i u 1 p 1   u i 
, i  1,2,3
uj i    (8.158)
t x j  x i  x j  x j 

se introduce descompunerea:
u i  U i  u i , p  P  p  (8.159)
se obţine:
U i ui   1 P
 U j (U i  ui)  uj (U i  ui)   
t t x j x j  xi
(8.160)
1 p 1   U i  1   ui 
     , i  1,2,3
 xi  x j  x j   x j  x j 
Mediind această ecuaţie se regăsesc ecuaţiile mediate de impuls:
U i U i u  1 P 1   U i 
U j  u j i     , i  1,2,3 . (8.161)
t x j x j  xi  x j  x j 
 
Scăzând ecuaţiile (8.160) şi (8.161) se obţin ecuaţiile:
u i u   u  1 p  1   u i 
 U j i  u j (U i  u i )  u j i    
t x j x j x j  xi  x j  x j  (8.162)
.
Deoarece:
 u  u j
(u iu j )  u j i  u i (8.163)
iar din ecuaţia de continuitate:

u j
u i 0 (8.164)
x j
ecuaţia (8.162) se poate rescrie în forma:

____________________________________________________________________________________________
u i u   1 p  1   u i  
 U j i  u j (U i  u i )      u iu j
t x j x j  
 xi  x j  x j  x j (8.165)
.
Această ecuaţie este derivată în raport cu x k , iar ulterior, înmulţită cu u i / x k şi
mediată. Se obţine succesiv:
u i   u i   1  u i u i 
     ; (8.166a)
x k x k  t  t 2  x k x k 
u i   U i   u j U i  2U i u 
u j   u i  u i i ; (8.166b)
x k x k  x j 
 x k x k x j x k x j x k
u i   u i  u i u j u i   1 u i u i 
u j   u j   ; (8.166c)

x k x k  x j  x k x k x j x j  2 x k x k 
u i   u i  U j u j u i   1 u i u i 
Uj  U j   ; (8.166d)

x k x k  x j   x k x k x j x j  2 x x 
 k k 
u i   1 p   1 u i  2 p 
     ; (8.166e)
x k x k   x i   x k x k x i
u i    
 0,
u iu j (8.166f)
x k x k  x j 

iar în final:
 1  ui ui  U i u j ui  2U i u 

    ui i 
 t 2   x k x k   x j  x k x j  x k x j x k
ui u j ui   1 ui ui  U j u j ui

  u j     (8.167)
xk xk x j x j  2 xk xk  xk xk x j
  1 ui ui  1 ui  2 p ui  2  ui 

U j       
x j  2 x k x k   xk xk xi xk x 2j  xk 
Dar cum:
____________________________________________________________________________________________
u i  2  u i   u i   u i   u i   u i 
          (8.168)
x k x 2j x
 k xj x k x j  x k  x j x k x j  x k 
    u i u i   2u  2u
     ,
2 x j x j  x k x k  x j x k x j x k
iar, prin definiţie:

u i u i
 (8.169)
x k x k
relaţia (8.167) ia forma:
  u i  2 p     
( )  U j   2    (8.170)
t x j x k x k x i x j  x j 
 
  u i u i  U j u j u i  2u   2u 
 u j     2  2 
x j  x k x k  x k x k x j x j x k x j x k
U i u i u i u   2U i u i u j u i
 2  2 u j i  2 ,
x k x k x j x k x k x j x k x k x j
sau:
  U i  u  u j u k u k 
Uk   2  i
  (8.171)
t x k x j  x k x k x j x i 
 
u i  2U i  2    p  u i
 2 u k   u k    2 
x j x j x k x k x k x k  xi x j x j
u i u i u k  2 u i'  2 u i'
 2  2 ,
x j x k x j x j x j x j x j
în care  este „fluctuaţia” disipaţiei turbulente:

ui ui
   . (8.172)
xk xk
____________________________________________________________________________________________
Cu toate că ecuaţia exactă de transport a disipaţiei turbulente este extrem

de complicată, conţinând corelaţii duble şi triple, se poate totuşi pune în evidenţă
semnificaţia fizică a termenilor care apar. Astfel, primii doi termeni din membrul
drept reprezintă „producţia” (sursa pozitivă) de disipaţie turbulentă, următorii trei
difuzia (turbulentă şi vâscoasă), iar ultimii doi „distrugerea” (sursa negativă) de
disipaţie turbulentă.
Producţia de disipaţie turbulentă:
 u  u j u k u k 
U i   2 u  u i  U i ,
2
P (  )  2  i
 (8.173)
x j  xk xk x j x i  k
x j x j xk
 
este rezultatul interacţiunii dintre mişcarea medie şi cea fluctuantă. În general,
ultimul termen din relaţia de mai sus este extrem de mic în curgerile în prezenţa
pereţilor şi poate fi neglijat1. Menţionăm totuşi că în curgerile cu gradient advers de
presiune valorile acestui termen pot fi însemnate (de altfel în modelele de tip k  
pentru numere Reynolds mici se introduce o sursă suplimentară care modelează
termenul respectiv.
Dacă neglijăm termenul cu derivata a doua a vitezei medii, termenul de
producţie (8.173) este, în general, pozitiv (după cum s-a arătat pe un model simplu
în §8.3.1, în zonele în care gradientul vitezei medii este pozitiv, produsul
fluctuaţiilor este negativ). Prin urmare P (  )  0 , ceea ce justifică interpretarea de
termen de producţie. Pentru modelarea termenului de producţie se admite ipoteza
echilibrului local între producţie de energie cinetică turbulentă şi disipaţia
turbulentă. Având în vedere ecuaţia (8.157), ipoteza echilibrului local se scrie:
U i u i u i
 u iu j  , (8.174)
sau:
U i
P ( k )   uiu j  . (8.175)
x j
Aceasta implică:
P(k ) 1 U i
P ()    uiu j , (8.176)
ˆt ˆt x j
în care tˆ reprezintă o scară de timp asociată structurilor energetice (sau turbulenţei

dezvoltate). Deoarece pentru aceste structuri scara de viteze este uˆ  k , iar scara
1
W. Rodi, N.N. Mansour, Low Reynolds number k   modelling with the aid of direct simulation
data, J. Fluid Mech., 250,509-529, 1993.
____________________________________________________________________________________________
de lungimi este impusă de disipaţia turbulentă (relaţia (8.126), lˆ  ( k ) 3 /  ),

rezultă:
lˆ k
tˆ   . (8.177)
uˆ 
Producţia de disipaţie (8.176) se va scrie:
  U U j  2 
P (  )  C 1 P ( k )

 C 1  t  i
   k  i , j  U i  , (8.178)
  3
k   x j x i   x j k
în care s-a introdus expresia (8.117) pentru producţia de energie cinetică
turbulentă, iar C1 este o constantă.
Transportul difuziv al disipaţiei se face sub efectul vâscozităţii moleculare,
al fluctuaţiilor vitezei şi, respectiv al fluctuaţiilor presiunii. Termenul de difuziune
se poate scrie ca o divergenţă:
    p  u  
T ()   2  u k  . (8.179)
xk  xk  x j xk 
 
şi, în mod analog ecuaţiei de transport a energiei cinetice turbulente va fi modelat
folosind ipoteza gradientului:
   t   
T ()       (8.180)
xk     xk 
în care   este o constantă cu semnificaţia unui număr Prandtl (sau Schmidt).

Sursă negativă, disiparea disipaţiei vâscoase este reprezentată de suma
ultimilor doi termeni din ecuaţia (8.171):
ui ui u k  2 ui'  2 ui'

D (  )   2  2 . (8.181)
x j xk x j x j x j x j x j
Pentru modelarea acestui termen se ia drept referinţa turbulenţa omogenă şi

izotropă (de grilă) în absenţa vitezelor medii de deformaţie1. Astfel, este rezonabil
să admitem că, în aceste circumstanţe, turbulenţa decade de o manieră autosimilară
în sensul că ratele de atenuare a energiei cinetice turbulente şi respectiv a disipaţiei
turbulente rămân constante:
1
G.K. Batchelor, The theory of homogeneous turbulence, Cambridge University Press, 1953.
____________________________________________________________________________________________
dk
k/
dt  C
d 2 (8.182a)
/
dt
Deoarece în problema turbulenţei omogene termenii de transport şi de difuzie din
ecuaţiile pentru k şi  sunt nuli, numărătorul în relaţia (5.178a) are valoarea
 k /  , obţinându-se:
d 2
 C 2  D () . (8.182b)
dt k
Da altfel această relaţie se poate obţine şi menţinând ipoteza echilibrului
local între producţia de energie cinetică turbulentă şi disipaţia turbulentă când se
consideră că:
D(k )
D ()  . (8.183a)
tˆ
Deoarece D ( k )   şi având în vedere relaţia (8.177) se obţine:

D ()  C 2 (8.183b)
k
în care C  2 este o constantă.
Pe baza relaţiilor (8.178), (8.180) şi (8.183) rezultă ecuaţia modelată de
transport a disipaţiei turbulente.
În concluzie, modelul k   standard conţine ecuaţiile modelate:
– de transport a energiei cinetice turbulente (8.157b):
k k    t  k 
U j       P .
(k )
(8.184a)
t x j x j   k  x j 
– de transport a disipaţiei turbulente:
     t    
U j        C1 P  C 2   ,
(k )
(8.184b)
t x j x j     x j 
 k
în care:
  U U j  2 
P ( k )   t  i
   k i , j  U i . (8.184c)
  3
  x j x i   x j
Vâscozitatea turbulentă este estimată pe baza ipotezei Prandtl-Kolmogorov
(8.35) coroborată cu ipoteza (8.177) a turbulenţei dezvoltate (echilibru între
producţie şi disipare a energiei cinetice turbulente):
____________________________________________________________________________________________
k2
 t  C , (8.184d)

în care C este o constantă.
Pentru închiderea modelului de turbulenţă trebuie specificate constantele
empirice  k ,   , C 1 , C  2 şi C . Valorile acestora sunt stabilite prin corelarea
rezultatelor teoretice cu cele experimentale, folosind ca referinţe problema stratului
limită şi, respectiv, problema turbulenţei de grilă
Astfel, valoarea constantei C se determină din condiţia (deja admisă în
modelarea ecuaţiilor de transport) că în zona turbulenţei dezvoltate producţia
echilibrează local disipaţia, care pentru stratul limită turbulent se scrie:
2
 U 
 t     . (8.185)
 y 
Pe de altă parte, rezultatele experimentale (Fig. 8.7) precum şi analiza teoretică
arată că în zona inerţială tensiunea vâscoasă este neglijabilă, iar tensiunea totală
este practic egală cu tensiunea turbulentă şi egală cu tensiunea la perete:
 tot   t   u v    w . (8.186)
Introducând ipoteza Boussinesq rezultă:
 U 
 t     w . (8.187)
 y 
Substituind (8.185) în (8.185) rezultă:
U 
u 2   , u  w , (8.188)
y 
iar relaţia (8.187), în care vâscozitatea turbulentă este estimată cu (8.184d), devine:
C  k 2  u 4 . (8.189)
Această relaţie arată că, în zona inerţială, energia cinetică turbulentă este
aproximativ constantă ( k / y  0 ), ceea ce este în concordanţă cu rezultatele
experimentale care pun în evidenţă existenţa unui palier de forma:
u 2
 0,3 , (8.190)

relaţie cunoscută uneori şi sub denumirea de ipoteza Bradshaw. Comparând
(8.189) cu (8.190) se obţine:
____________________________________________________________________________________________
C   0,09 (8.191a)
Fig. 8.7 Variaţia tensiunilor în vecinătatea peretelui.
Vom remarca faptul că o analiză atentă a debutului zonei inerţiale a stratului limită
ar sugera o valoare ceva mai mică, C  0,07 , iar în cazul unui strat de forfecare
omogen rezultatele experimentale arată că relaţia (8.191a) ar trebui înlocuită cu
C  0,05 1. De asemenea pentru curgeri cu efecte puternice de rotaţie ca şi pentru
mişcări în prezenţa altor forţe exterioare, calibrarea constantei C trebuie
reanalizată.
Mai mult, W. Rodi şi G. Scheuerer2 demonstrează că pentru curgeri cu
gradient advers de presiune rata disipaţiei în vecinătatea pereţilor este mult mai
mică decât rata de producţie a energiei cinetice turbulente. Aceasta are ca efect o
supraestimare a coeficientului de frecare sau o slabă capacitate de predicţie a
separării. O îmbunătăţire a comportării modelului în aceste situaţii se poate obţine
considerând o valoare variabilă pentru constanta C de forma:
 0,64286  0,19607 R 
C  min 0,09;0,10738 , (8.191b)
 1  0,357( R  1) 2 
în care R este raportul dintre producţie şi disipaţie.
1
W. C. Reynolds, Fundamentals of turbulence for turbulence modeling and simulation, Lecture
Notes for Von Karman Institute, Agard Report No. 755, 1987.
2
W. Rodi, G. Scheuerer, Scrutinizing the k-epsilon Turbulence Model Under Adverse Pressure
Gradient Conditions, Transactions of the ASME, J. of Fluids Engineering, 108, 174-179, 1986.
____________________________________________________________________________________________
Mai recent, Suga1 propune exprimarea lui C ca o funcţie de parametrul

~ ~
  max(S ; ) de forma:
0,3    0,36 
C  3/ 2 
1  exp  , (8.191c)
1  0,35   exp(0,75) 
2 2
~ k 1  U i U j  ~ k
 ,  1  U i U j 
 .
S    (8.191d)
 2  x j xi 
  2  x j xi 

Tot din analiza zonei inerţiale a stratului limită se poate deduce o relaţie de
legătură între constantele   , C 1 , C  2 şi C . După cum s-a menţionat anterior,
datele experimentale arată că, în zona inerţială a stratului limită, termenii de
convecţie şi difuziune (turbulentă şi vâscoasă) sunt neglijabili în ecuaţia de
transport a energiei cinetice turbulente (8.110). De remarcat că dacă în zona
inerţială energia cinetică turbulentă este constantă, k / y  0 , relaţia (8.185) arată
că  / y  0 , ceea ce arată că termenul de difuziune din ecuaţia disipaţiei
turbulente nu mai poate fi neglijat. În consecinţă, neglijând termenul de transport
convectiv şi având în vedere (8.185), ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente
(8.184b) se poate simplifica în forma:
   t   2
0    C 1  C 2  . (8.192)
y    y  k
S-a păstrat termenul de difuziune deoarece, dacă în zona inerţială. Deoarece în

zona inerţială profilul de viteze medii este reprezentat de legea logaritmică:
U 1  u y 
 ln E , (8.193)
u    
având în vedere (8.189) rezultă:
1/ 4 1/ 2
U u  C  k
  , (8.194)
y y y
iar din (8.185):
2 2
 U  k 2  U  k3
   t    C     C 3 / 2 2 2 (8.195)
 y    y   y
1
K. Suga, Development and application of a non-linear eddy viscosity model sensitized to stress and
strain invariants, PhD Thesis, Faculty of Technology, University of Manchester, 1995.
____________________________________________________________________________________________
de unde:
1 k2
  C3 / 4 k 3 / 2 ,  t  C  C1 / 4 k 1 / 2 y (8.196)
y  .
Substituind în relaţia (8.192) se obţine:
     C 3 / 4 k 3 / 2    t C 3 / 4 k 3 / 2  1 C  k 2
 t        . (8.197)
y    y  y 
 y    y 2    y 2
Înlocuind (8.197) şi (8.196) în (8.192) rezultă relaţia de legătură:

1 2
C  2  C 1  (8.198)
  C 1 / 2
Curgerea în avalul unei grile este un caz simplu care permite determinarea
constantei C  2 . Să considerăm o grilă plasată transversal pe direcţia unui curent
uniform. La o anumită distanţă faţă de grilă gradientul vitezei medii este neglijabil,
iar producţia de energie cinetică turbulentă poate fi considerată nulă, P ( k )  0 . De
asemenea, viteza medie este orientată în direcţia curentului neperturbat din
amontele grilei (direcţia x), iar difuzia (turbulentă şi vâscoasă) este neglijabilă.
Aceste considerente permit simplificarea ecuaţiilor (8.184a) şi (8.184b) în forma:
k
U   (8.199a)
x
 2
U  C  2 (8.199b)
x k
Rezultatele experimentale arată că în avalul unei grile turbulenţa decade
rapid după o relaţie de forma:
k  Ax  m , (8.200a)
în care A şi m sunt constante reale. Admiţând această lege de variaţie, din (8.199a)
se obţine relaţia:
  UAmx  m 1 , (8.200b)
care, înlocuită împreună cu (8.200) în (8.199b) conduce la:
m 1
C2  . (8.201)
m
Legi de atenuare de tipul (8.200) sunt binecunoscute în literatură din rezultatele
obţinute în sufleriile aerodinamice pentru turbulenţa de grilă (de exemplu A.
____________________________________________________________________________________________
Townsend1, G. Compte-Bellot şi S. Corrsin2, etc.) care arată că m  1,25  1,3 . În

modelul standard, se adoptată valoarea:
C  2  1,92 , (8.202)
ceea ce corespunde la m  1,087 corespunzător perioadei finale a atenuării

turbulenţei3.
Menţionăm că analiza teoretică a turbulenţei omogene furnizează altă
valoare a acestei constante. Astfel, considerând o comportare autosimilară la
numere Reynolds mari, descrisă de un model simplu ca în Fig. 8.8, W.C. Reynolds4
arată că parametrul C 2  este legat de exponentul a al componentei de lungime de
undă mare din spectrul energetic.
Fig. 8.8 Atenuarea autosimilară a turbulenţei izotrope la numere Reynolds mari.
Evaluând energia cinetică se obţine:

2( a  1)
k (t )   E (k , t )dk  const. (t) , n 
n
, (8.203a)
0
3a  5
relaţie care este consistentă cu ipoteza (8.182a), dacă:

3a  5
C 2  . (8.203b)
2(a  1)
Cum, de regulă5, se admite a  2 din relaţia (8.203b) se obţine
1
A. Townsend, The Structure of Turbulent Shear Flow, Cambridge University Press, New York,
1976.
2
G. Comte-Bellot, S. Corrsin, The use of a contraction to improve the isotropy of grid-generated
turbulence, J. Fluid Mech., 25, 657-682, 1966.
3
Y. Nagano, M. Tagawa, An Improved k- Model for Boundary Layer Flows, J. of Fluid Engineering,
112, 33-39, 1990.
4
W.C. Reynolds, Computation of turbulent flows, Ann. Rev. Fluid Mech., 8, 183-208, 1976.
5
P.G. Saffman, The large-scale structure of homogeneous turbulence, J. Fluid Mech., 27, 581-593,
1967.
____________________________________________________________________________________________
C 2  11 / 6  1,83 , (8.203c)
iar din (8.201) ar rezulta m  1,82 .

Trebuie remarcat că rata de atenuare a turbulenţei ar trebui să depindă de
numărul Reynolds al curgerii, care reprezintă un parametru care caracterizează
turbulenţa izotropă. Însă, după cum arată J. Aupoix şi col.1 acest efect este mic
pentru mişcări la numere Reynolds mari, unde ipoteza existenţei unei zone inerţiale
extinse este îndeplinită.
Pentru cele cinci constante empirice ale modelului s-au obţinut trei relaţii
(8.191a), (8.198) şi (8.202). Ultimele două constante,  k şi   se determină din
comparaţie cu datele experimentale pentru o serie de probleme test fundamentale,
cum ar fi curgerile în canale, în jeturi, în dâre etc. Valorile optime obţinute sunt
 k  1 ,    1,3 .
În concluzie, constantele empirice ale modelului k   standard sunt:
 k  1 ,    1,3 , C1  1,44 , C 2  1,92 , C   0,09 . (8.204)
Să remarcăm faptul că valorile de mai sus nu respectă relaţia (8.198).
Astfel, dacă se admit valorile   0,41 , C1  1,44 , C 2  1,92 , C   0,09 din
(8.198) rezultă    1,2 . De asemenea, dacă se admite valoarea teoretică (8.203c)
pentru C  2 , rezultă   1,5 .
Pentru ca modelul să fie complet trebuie specificate condiţiile la limită
asociate ecuaţiilor (8.184). După cum rezultă din analiza de mai sus, modelul k  
standard este valabil doar în zona turbulenţei dezvoltate. În vecinătatea suprafeţelor
solide se introduce ipoteza că există un strat limită turbulent complet dezvoltat, iar
condiţiile la limită sunt introduse prin intermediul funcţiilor la perete, după cum se
va arăta ulterior.
8.4.2 Modelul k-
A. Kolmogorov 2 , este cel care a propus primul model de turbulentă cu

două ecuaţii de transport. El alege energia cinetică turbulentă ca primă necunoscută
şi modelează ecuaţia diferenţială a energiei cinetice turbulente în mod similar cu L.
Prandtl3. Dacă modelul k   conţine ecuaţia disipaţiei turbulente, care reprezintă
rata distrugerii energiei cinetice turbulente, modelul k   înglobează doar rata la
care se produce disipaţia,    / k . O altă interpretare pentru  ar putea fi inversa
1
B. Aupoix, Cousteix, J. Liandrat, J., MIS: A way to derive the dissipation equation, în Turbulent
Shear Flow, Ed. J.-C. André, Springer, 1989.
2)
1942.
3
L. Prandtl, Uber ein neues formelsystem fur die ausgebildete turbulentz, Nach. Akad. Wiss, 1945.
____________________________________________________________________________________________
scării de timp la care are loc disipaţia turbulentă, scară care este impusă de către
structurile de talie mare.
În modelul Kolmogorov, ecuaţia pentru ω este similară ecuaţiei pentru k.
Îmbunătăţiri ulterioare ale modelului lui Kolmogorov se datorează lui D. Spalding1.
În anul 1970, P.G. Saffman 2 , formulează un nou model k-ω care se dovedeşte
superior modelului lui Kolmogorov; acest model este dezvoltat apoi de D. Wilcox
şi W. Rubesin3. Vom prezenta, în continuare, modelul k-ω cum este formulat într-o
serie de lucrări ale lui D. Wilcox4.
Formularea ecuaţiei de transport a disipaţiei specifice se face
fenomenologic, având în vedere procesele fizice care guvernează transportul unui
scalar în mişcarea unui fluid. Considerând procesele de convecţie, difuziune
(moleculară şi vâscoasă), producţie şi distrugere (sau disipaţie), ca în ecuaţia
generică (8.156), ecuaţia model pentru  are forma:
    
  U j   (   t )    P ( )  D ( ) . (8.205)
t x j x j  x j 

Termenii de producţie, P() şi de disipaţie, D() sunt modelaţi prin
analogie cu ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente. Având în vedere
dimensiunile mărimilor, se va scrie:
 (k )
P ( )   P , (8.206a)
k
şi respectiv:
D ( )   2 , (8.206b)
în care termenul de producţie a energiei cinetice turbulente, P(k ) , este dat în

continuare de relaţia (8.184c).
Având în vedere aceste consideraţii, ecuaţiile modelului Wilcox sunt:
– ecuaţia de transport a energiei cinetice turbulente:
 k k      k 
 U j     t    P    k ;
(k ) *
(8.207a)
 t x  x   x 
 j  j  k  j 
1
D. Spalding, The k-ω model of turbulence, Technical Report TM/TN/A/16, Imperial College, Dep.
Mech. Eng., 1971
2
P. G. Saffman, A model for inhomogeneous turbulent flow, Proc. Roy. Soc., A317, 417, 1970; P. G.
Saffman, Development of a Complete Model for the Calculation of Turbulent Shear Flows,
Symposium on Turbulence and Dynamical Systems, Duke Univ., Durham, NC, 1976.
3
4
AIAA J., 26, 1299-1310, 1988; D.C. Wilcox, Comparison of two--equation turbulence models for
boundary layers with pressure gradient, AIAA J., 31, 1414-1421, 1993.
____________________________________________________________________________________________
       t     (k )
 U j         P   .
2
(8.207b)
 t x  x   x  k
 j  j     j 
Vâscozitatea aparentă este calculată cu relaţia:
k
t   , (8.208)

iar disipaţia turbulentă
  * k . (8.209)
Determinarea constantelor empirice ale modelului nu este foarte riguroasă

deoarece implică foarte multe presupuneri şi argumente de natură fizică. Calea
uzuală este de a stabili valorile constantelor de închidere prin compararea
rezultatelor numerice obţinute cu datele experimentale. Această metodă conţine de
o manieră intrinsecă un grad înalt de empirism, deoarece valoarea unei constante
pentru o anumită problemă nu este în mod necesar cea mai bună alegere pentru altă
problemă. Pentru a calcula constantele modelului k   , D.C. Wilcox consideră
aceleaşi două probleme fundamentale ca şi la modelul k   standard: turbulenţa
de grilă şi, respectiv, stratul limită turbulent.
În cazul turbulenţei de grilă, atenuarea turbulenţei izotrope şi omogene,
conform celor prezentate în §8.4.1, ecuaţiile de transport (8.207) se simplifică în
forma:
k
U   * k ; (8.210a)
x

U   2 . (8.210b)
x
Deoarece rata de decădere a turbulenţei este de forma k  Ax  m , din
(8.210a) se obţine:
m
 U , (8.211)
* x
care, înlocuită în (8.210b) conduce la relaţia:
*
m. (8.212)

Cum rezultatele experimentale arată că m  1,25  0,16 , Wilcox adoptă valoarea:
* 6
  1,2 . (8.213)
 5
____________________________________________________________________________________________
În problema stratului limită turbulent, la fel ca la modelul k   standard

se ia ca referinţă zona inerţială (zona turbulenţei dezvoltate). După cum s-a arătat
anterior, în această zonă, pe de o parte, tensiunea totală este egală cu tensiunea
turbulentă şi egală cu tensiunea la perete:
 U 
  u v    t     w , (8.214)
 y 
iar, pe de altă parte, se realizează echilibrul între producţia de energie cinetică
turbulentă şi disipaţie, iar ecuaţia (8.210a) se reduce la:
 U 
 w     *k  0 . (8.215)
 y 
Deoarece:
U  w  w 
  , (8.216)
y  t k
w
u   * k 1 / 2 , (8.217)

După cum am menţionat, datele experimentale arată că in zona turbulenţei
dezvoltate u 2 / k  3 / 10 , ceea ce-l face pe Wilcox să admită:
9
*  . (8.218)
100
Dacă în zona inerţială a statului limită în ecuaţia (8.207a) se pot neglija
termenii de convecţie şi cei de difuzie,în ecuaţia (8.207b) putem neglija influenţa
convecţiei, dar nu se pot omite termenii de difuzie (ecuaţia (8.215) arată că
 / y  0 ). Se obţine:
2
   t      U 
0         t     2 . (8.219)
y     y  k  y 
Admiţând pe de o parte, profilul logaritmic al distribuţiei de viteze medii, Error!

Reference source not found.), şi, pe de altă parte relaţia (8.215) se obţine
următoarea relaţie între constantele empirice:
 2
  , (8.220a)
*   *
____________________________________________________________________________________________
în care   0,41 este constanta lui Karman. Pentru cele două constante nepecificate
încă, Wilcox 1 alege  k     2 , după ce analizează (prin metoda dezvoltărilor
asimptotice racordate) comportarea modelului în substratul vâscos şi respectiv în
zona externă a stratului limită (zona vitezelor deficitare.
În concluzie, modelul k   în varianta Wilcox se compune din ecuaţiile
(8.207) şi următoarele constante de închidere:
  5 / 9 ,   3 / 40 ,  *  9 / 100 ,  k     2 . (8.220b)
Observaţii. 1) În zonele cu intensitate turbulentă redusă, când energia
cinetică turbulentă tinde către zero, în ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente
(8.184b) apar nedeterminări. Termenul de distrugere conţine un factor  2 / k care
cauzează dificultăţi numerice chiar în zonele în care şi   0 . Pentru ca acest
termen să rămână finit este necesar ca  şi k să tindă simultan către zero, dar
raportul lor să rămână finit, ceea ce nu se întâmplă din punct de vedere fizic. Din
contră, în ecuaţia de transport a disipaţiei specifice,  , nu apar astfel de probleme
dacă în ecuaţia (8.207b) k  0 . Termenul de difuziune din această ecuaţie se
anulează, iar termenul de producţie nu conţine energia cinetică turbulentă k
deoarece:
 (k )   U U j  U i  U U j  U i
 P   t  i     *  i   (8.221)
k 
k  x j xi  x  x xi  x
 j  j  j
în care s-a ţinut cont de relaţiile (8.184c) şi(8.208).
Prin urmare, dacă modelul standard k   nu poate fi utilizat decât pentru
turbulenţa dezvoltată, modelul k   poate fi aplicat şi pentru zonele cu
turbulenţă redusă, cum ar fi substratul vâscos din stratul limită sau chiar curgeri
în regim tranzitoriu2.
2) Pentru evitarea supraestimării energiei cinetice turbulentă în zonele de
stagnare, F.M. Menter3 propune limitarea termenului de producţie Pk la valoarea:
P ( k )  minP ( k ) , C   ,
~ (8.222a)
lim
unde Clim  10 . Acest limitator nu afectează curgerile de forfecare, acţionând doar

în zonele din vecinătatea punctelor de stagnare.
O altă variantă pentru simularea curgerii în zonele de stagnare este cea
formulată de M. Kato şi B. Spalding 1 care constă în exprimarea termenului de
producţie Pk sub forma:
1
D.C. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, CA.
2
S.H. Peng, L. Davidson, S. Holmberg, The two-equations turbulence k   model applied to
recirculating ventilation fows., Tech. Rep. 96/13, Dept. of Thermo and Fluid Dynamics, Chalmers
University of Technology, Gothenburg, 1996.
3
F.R. Menter, Two-equation eddy-viscosity turbulence models for engineering applications, AIAA-J.,
32, 1994.
____________________________________________________________________________________________
P ( k )   t S , (8.222b)
în care:
1  U U j 
S  2S ij S ij ,   2 ij  ij , S ij   i  ,

2  x j xi 

(8.222c)
1  U U j 
 ij   i  .
2  x j xi 
Să observăm că se poate combina formularea standard (bazată pe ipoteza

Boussinesq) cu formularea Kato-Spalding prin relaţia:
P ( k )   t S (1  ) S   (8.222d)
în care  este un parametru subunitar (în mod uzual   0,85 ).

3) În varianta Wilcox-Rubesin 2 , modelul k   cuprinde ecuaţia de
transport a energiei cinetice turbulente (8.207a), dar a doua ecuaţie de transport
este scrisă pentru 2 şi are forma:
 2 2      2  2 ( k )  2 l l  2

 U j     t     P    
 t x j  x j     x j  k    x j x j 

 2 l l  2 (8.223a)
   
  x j x j 
unde:
k 1/ 2
l ,    * k ; (8.223b)

  10 / 9 ,   3 / 20 ,  *  9 / 100 ,  k     2 , (8.223c)
iar vâscozitatea turbulentă este calculata cu relaţia Error! Reference source not
found.(8.208).
4) După cum am menţionat, primul model de turbulenţă cu două ecuaţii
diferenţiale este introdus de A. Kolmogorov3 în anul 1942. Modelul, de tip k  
era formulat prin ecuaţiile:
1
M. Kato, B. Launder, The modeling of turbulent flow around stationary and vibrating square
cylinders, 9th Sympo. on Turbulent Shear Flows, Kyoto, paper 10-4, 1993.
2
3
1942.
____________________________________________________________________________________________
k k   k k  1 2
U j  A    2 t S ij S ij  k  , (8.224a)
t x j x j   x j  2
    k   7 2
U j  2 A    , (8.224b)
t x j x j   x j  10
Ak 1  U U j 
t  , S ij   i  , (8.224c)
 
2  x j xi 

în care A , A şi A sunt constante empirice de închidere.
8.4.3 Modelul k-lk
În anul 1968, J.C. Rotta1 propune un model diferenţial cu două ecuaţii care
se bazează pe modelarea ecuaţiilor de transport ale corelaţiilor turbulente în două
puncte 2 . S-a încercat în acest mod o modelare mai exactă a ecuaţiei disipaţiei
turbulente. Tensorul corelaţiilor vitezei în două puncte este definit de3:
Rij ( x , t , r )  u i ( x , t ) u j ( x  r , t ) , i, j  1,2,3 , (8.225)
iar energia cinetică turbulentă, care reprezintă prima variabilă a modelului, este
jumătate din urma acestuia, pentru r  0 . A doua variabilă este aleasă ca fiind
produsul klˆ , unde lˆ este o scară integrală a corelaţiei R pentru orice valoare a ij
decalajului spaţial r. Deci variabilele modelului Rotta sunt:


1 3
Rij ( x , t ,0) , klˆ 
16 
k Rii ( x , t , r )dr . (8.226)
2
Deşi s-a reuşit obţinerea unor ecuaţii exacte pentru cele două variabile,
modelarea acestora se face „fenomenologic” introducându-se o serie de ipoteze
simplificatoare, ceea ce afectează generalitatea şi aplicabilitatea modelului.
Ecuaţiile modelului Rotta sunt:
– ecuaţia energiei cinetice turbulente (8.127):
1
J.C. Rotta, Recent attempts to develop a generally applicable calculation method for turbulent shear
flow layers, AGARD Conf. Proc. 93, 1971; J.C. Rotta, A family of turbulence models for three-
dimensional boundary layers, Turbulent Shear Flows I (Ed. F. Durst şi col.), Springer, 267, 1979.
2
J. C. Rotta, Statistische theorie nichthomogener turbulenz 1), Z. fur Physik, 129, 547,1951; J. C.
Rotta, Statistischer Theorie nichthomogener Turbulenz. 2. Statistical theory of non-homogeneous
turbulence, 2) Z. fur Physik, 131, 51, 1951
3
____________________________________________________________________________________________
dk    t  k    U i U j  2 
  k i , j  U i  C D k
3/ 2
        t 
dt xi   k  xi    x j xi  3
  x j lˆ (8.227)
;
– ecuaţia de transport pentru klˆ :
d( klˆ)    ( klˆ)  t k  lˆ  t U i

    lˆ  t l   C L1lˆ ij  C L 2 k (8.228)
dt x i   x i  L1 x i  L2 x i 
 x j
în care:
 U i U j  2
 tij   t     k i , j ,  t  k 1 / 2 lˆ (8.229)
 x j x i  3
 
Modelul este dezvoltat ulterior de către W. Rodi şi D.B. Spalding 1 şi,
respectiv, K.H. Ng şi D.B. Spalding2 care arată că, pentru mişcări în vecinătatea
pereţilor, coeficientul C L 2 trebuie să varieze în funcţie de distanţa la perete.
Valorile propuse pentru parametrii de închidere ai modelului sunt:
6
 lˆ 
C L1  0,98 , C L 2  0,059  702  , C D  0,09 ,  k   L1   L 2  1 . (8.230)
 y
 
O variantă mult mai recentă a modelului k  klˆ este publicată în anul

1990 de către B.R. Smith3.
8.4.4 Modelul k-k
În anul 1986 S. Zeierman şi M. Wolfshtein4 publică un model cu două

ecuaţii diferenţiale, în care scara de lungimi este determinată dintr-o ecuaţie de
transport pentru produsul k , în care  este o scară de timp a turbulenţei. Modelul
are la bază ecuaţiile de transport ale tensorului autocorelaţiilor vitezei:
Rij ( x , t , t )  u i ( x, t )u j ( x, t  t ) . (8.231)
1
W. Rodi, D.B. Spalding, A two-parameter model of turbulence and its application to free jets,
Warme- und Stoffubertragung, 3, 85, 1970.
2
K.H. Ng, D.B. Spalding, Turbulence model for boundary layer near walls, Phys. Fluids, 15, 20,
1972.
3
B.R. Smith, The k-kl turbulence model and wall layer model for compressible flows, AIAA Paper-
90-1483, 1990.
4
S. Zeierman, M. Wolfshtein, Turbulent time scale for turbulent-flow calculations, AIAA J., 24,
1606, 1986.
____________________________________________________________________________________________
Energia cinetică turbulentă va fi dată de jumătate din urma tensorului Rij , pentru
t   0 , iar scara integrală de timp va fi proporţională cu integrala urmei tensorului
peste toate valorile lui t  .

1 1
k  Rii ( x , t ,0) , k   Rii ( x , t , t )dt  . (8.232)
2 4 
Ecuaţiile exacte deduse pentru k şi k sunt apoi modelate în forma:
dk    t  k  t U i k
         ij  ; (8.233a)
dt xi   k  xi  x j 
d(k)    t   (k)  t U i
        C 1  ij  C  2 k . (8.233b)
dt xi     xi  x j
Vâscozitatea turbulentă se calculează cu:

 t   C  k , (8.233c)
iar constantele empirice ale modelului sunt:

C   0,09 , C 1  0,173 , C 2  0,225 ,  k  1,46 ,    10,8 . (8.233d)
De remarcat că modelul Zeierman-Wolfshtein1 poate fi pus în relaţie cu
modelele prezentate anterior prin relaţiile:
k 1
 ,  , lˆ  C  k 1 / 2  , (8.233e)
 C 
şi că având în vedere relaţia (8.233c), ecuaţia (8.233b) poate fi interpretată ca o

ecuaţie de transport pentru vâscozitatea turbulentă  T .
Această observaţie este valorificată de către F.R. Menter23 care propune,
pornind de la o formulare cu două ecuaţii de tip k   propune ecuaţia:
~  ~  ~
2
 ~        
(t )  (U j ~
t )     t  t   C1~
t S  C2 t  , (8.234a)
t x j x j   x
 j  L
 K 
în care ~
t este vâscozitatea (cinematică) turbulentă:
1
E. Arad, M.A. Wolfshtein, A comparative study of length scale equations in turbulent boundary
layers, 7th Sympo. on Turbulent Shear Flows, Stanford Univ., 1989.
2
F.R. Menter, Eddy Viscosity Transport Equations and their Relation to the k-e Model, NASA TM
108854, 1994.
3
F.R. Menter, Eddy Viscosity Transport Equations and their Relation to the k-e Model, ASME J.
Fluids Engineering, 119, 876-884, 1997.
____________________________________________________________________________________________
~  (8.234b)
t  t .

În sursa negativă (ultimul termen din ecuaţia (8.234a)), LK reprezintă scara de
lungimi von Karman:
S2 1  U U j 
LK  , S  2S ij S ij , S ij   i  . (8.234c)
Sij Sij 2  x j xi 
x j x j
În formularea de mai sus modelul este aplicabil în zona turbulenţei

dezvoltate, impunerea condiţiilor la limită la perete făcându-se pe baza funcţiilor la
perete (§8.4.6).
Pentru eviterea singularităţii corespunzătoare cazului LK  0 din ecuaţia
(8.234a), termenul de distrugere este reformulat, ceea ce conduce la o altă formă a
ecuaţiei de transport a vâscozităţii aparente (valabilă pentru numere Reynolds
mici):
 ~    ~
  ~ 
(  t )  ( U j ~
t )     t
~
 t   C1D1 t S  C2E1e (8.235a)
t x j x j   x
 j 
în care:
~ ~
22
 E     t
E1e  C3 EBB tanh k    , Ek     t  , EBB  t ,
C E
 3 BB   LK  x j x j
(8.235b)
 
D1  ~t ,
t  
iar vâscozitatea turbulentă se calculează cu o relaţie ce include o funcţie de
amortizare vâscoasă (de tip Van Driest):
  ~   
2
t  D2 ~
t , t  t /  , D2  1  exp   t   . (8.235c)
  A   
Constantele de închidere ale modelului sunt:
C1  0,144 , C2  1,86 , C3  7,0 , A  13,5 ,   0,41 ,   1,0 . (8.235d)
Testele numerice arată că modelul necesită o grilă foarte fină în vecinătatea
peretelui, primul punct de lângă perete trebuie să fie situat la o distanţă
corespunzătoare valorii y   1 .
____________________________________________________________________________________________
8.4.5 Modelul k-
Unul dintre cele mai recente modele cu două ecuaţii de transport este cel
publicat în anul 1990 de Speziale şi col.1. Modelul este derivat din modelul k  
standard prin introducerea formală a unei schimbări de variabilă,   k /  .
Ecuaţiile diferenţiale ale modelului sunt:
dk    t  k  t U i k
         ij  ; (8.236a)
dt xi   k  x i 
 x j 
d    t    2   t  k 
             (8.236b)
dt x i    2  x i  k   1  x k x k
2      U i
    t   (1  C 1 )  tij  (C  2  1) .
   2  x k x k k x j
Constantele de închidere ale modelului sunt:

C1  1,44 , C 2  1,83 , C   0,09 ,  k   1   2  1,36 (8.236c)
Analize şi aplicaţii ale modelului k   sunt publicate, printre alţii, de S.

Thangam şi col.2, S. Thangam şi C.G. Speziale3, C.C. Hwang şi col.4, etc.
8.4.6 Condiţii la limită. Funcţii la perete.
Pentru familia de modele de turbulenţă prezentate anterior există diferite

metode de a trata curgerea din vecinătatea pereţilor, cum ar fi: 1) modelarea
suplimentară a mişcării în zona pereţilor prin intermediul funcţiilor la perete (de
exemplu, W.P. Jones şi B.E. Launder 5 ), 2) modelarea suplimentară a ecuaţiilor
modelului de turbulenţă prin introducerea corecţiilor de numere Reynolds mici (de
exemplu, K.Y.Chien6) şi, 3) utilizarea unui model algebric sau cu o singură ecuaţie
1
C.G. Speziale, R. Abid, E.C. Anderson, A critical evaluation of two-equation models for near wall
turbulence, AIAA Paper-90-1481, 1990; C.G.Speziale, R. Abid, E.C. Anderson, Critical evaluation
of two-equation models for near-wall turbulence, AIAA J., 30, 324, 1992.
2
S. Thangam, R. Abid, C.G. Speziale, Application of new k-tau model to near wall turbulent flows,
AIAA J., 30, 552, 1992.
3
S. Thangam, C.G. Speziale., Turbulent flow past a backward-facing step - a critical evaluation of
two-equation models, AIAA J., 30, 1314, 1992.
4
C.C. Hwang şi col., A comparison of the linear and nonlinear k-epsilon turbulence models in
combustors, J. Fluids Engg., 115, 93, 1993.
5
W.P. Jones, B.E. Launder, The Prediction of Laminarization with a Two-Equation Model of
Turbulence, Int. J. Heat Transfer, 15, 301-314, 1972.
6
K.Y. Chien, Predictions of Channel and Boundary-Layer Flows with a Low-Reynolds Number
Turbulence Model, AIAA J., 20, 33-38, 1982.
____________________________________________________________________________________________
de transport în imediata vecinătate a peretelui (de exemplu, Rodi1). Vom analiza

în continuare prima alternativă, iar celelalte două vor fi prezentate în §8.5.2.
În general, modelarea suplimentară a curgerii prin introducerea funcţiilor la
perete este necesară din mai multe motive. În primul rând, o serie de modele, (cum
ar fi modelul k   standard sau modelul k  lk ), nu sunt valabile decât în zona
turbulenţei dezvoltate, deoarece a doua ecuaţie de transport conţine o singularitate
pentru k  0 . În al doilea rând, chiar dacă ecuaţiile rămân valabile la perete şi, mai
mult, o serie de constante de închidere sunt calate pe baza comportării modelului în
substratul vâscos (cum ar fi modelul k   ), numeroase teste numerice pun în
evidenţă că, pentru creşterea acurateţei rezultatelor, este nevoie să se procedeze, ori
la modelarea suplimentară a ecuaţiilor modelului (prin introducerea unor funcţii de
amortizare vâscoasă), ori la introducerea funcţiilor la perete. În al treilea rând,
pentru geometrii complexe, introducerea funcţiilor la perete reduce considerabil
efortul de calcul făcând posibilă utilizarea unor grile de calcul cu un număr de
puncte semnificativ mai mic decât în cazul celorlalte alternative2.
Modelarea cu funcţii la perete constituie cea mai veche şi cea mai uzuală
tehnică de tratare a mişcării turbulente în vecinătatea pereţilor. Chiar dacă nu este
foarte exactă în anumite situaţii (cum ar fi curgerile cu separare), numeroase teste
numerice arată că rezultatele sunt satisfăcătoare pentru curgeri complexe3.
Funcţia la perete standard. Varianta standard a formulării funcţiei la perete
este fundamentată de către W.P. Jones şi B.E. Launder4 în anul 1972, respectiv,
B.E. Launder şi B.L. Sharma5 în anul 1974 şi D. L. Sondak, R.H. Pletcher6 în anul
1995. În esenţă, se introduce ipoteza că în vecinătatea oricărui perete există un
strat limită complet dezvoltat. Curgerea în stratul limită turbulent poate fi analizată
în detaliu, prin metoda dezvoltărilor asimptotice racordate7. S-a arătat că în stratul
limită se pot identifica două zone în care mişcarea se dezvoltă după legi distincte.
În zona externă, spre frontiera stratului limită, mişcarea este complet controlată de
turbulenţă, iar profilul de viteze medii este descris de legea vitezelor deficitare.
Structura curgerii în zona internă este extrem de complexă. Dacă în imediata
vecinătate a peretelui, y   3 , mişcarea este dominată de viscozitate, iar profilul
de viteze medii este cel al unei curgeri de tip Couette, la o anumită distanţă de la
1)
W. Rodi, Experience with Two-Layer Models Combining the k-ε Model with a One-Equation Model
Near the Wall, AIAA Paper 91-0216, 1991.
2
J.R. Viegas, M.W. Rubesin, Wall-Function Boundary Conditions in the Solution of the Navier-
Stokes Equations for Complex Compressible Flows, AIAA Paper 83-1694, 1983.
3
W. Shyy, S.S. Thakur, H. Ouyang, J. Liu, E. Blosch, E, Computational Techniques for Complex
Transport Phenomena, Cambridge University Press, New York, 1997.
4
W.P. Jones, B.E. Launder, The Prediction of Laminarization with a Two-Equation Model of
Turbulence, Int. J. Heat Transfer, 15, 301-314, 1972.
5
B.E. Launder, B.L. Sharma, Application of the energy dissipation model of turbulence to the
calculation of flow near a spinning disc, Letters in Heat and Mass Transf., 1, 131, 1974.
6
D. L. Sondak, R.H. Pletcher, Application of Wall Functions to Generalized Nonorthogonal
Curvilinear Coordinate Systems, AIAA J., 33, 33-41, 1995.
7
____________________________________________________________________________________________
perete ( y   30 ), tensiunile turbulente devin dominante, iar cele vâscoase sunt

neglijabile (Fig. 8.9). În această zonă, numită inerţială sau logaritmică profilul de
viteze medii este descris de legea la perete universală:
1
u  ln y   C , (8.237)

în care:
U u y w
u  , y    , u  ,   0,41 , C  5,25 . (8.238)
u  
De asemenea, în zona inerţială, producţia de energie cinetică turbulentă
echilibrează disipaţia vâscoasă a acesteia (Fig. 8.5 şi relaţia (8.185)):
2
 U 
 t     . (8.239)
 y 
De remarcat faptul că dacă numărul Reynolds este mare, teoretic Re   ,
există o zonă de racordare a zonei interne cu cea externă în care, atât legea
vitezelor deficitare cât şi legea logaritmică sunt simultan valabile, sau altfel spus,
legea logaritmică poate fi considerată ca o comportare asimptotică (pentru
y /   0 ) a profilului de viteze medii când mişcarea este analizată la scara
curgerii exterioare (  este grosimea stratului limită):
Ue U 1 y U 1 y
  ln  B ,  ln y   C ,  0 , y    . (8.240)
u   u  
Fig. 8.9 Impunerea condiţiei la limită în zona inerţială.

____________________________________________________________________________________________
Când se utilizează funcţia la perete, ecuaţiile modelului de turbulenţă nu sunt

soluţionate în punctele de pe perete ci sunt fixate prin legea la perete menţionată
anterior. Astfel, dacă punctul P Fig. 8.9) se găseşte la o distanţă YP (în direcţia
normalei la perete) mai mare decât limita substratului vâscos Yvis , atunci se poate
admite că:
U t 1  Ypu 
 ln E , (8.241)
u     
1
în care U t este viteza în direcţia tangentei locale la perete, iar ln E  C , E  9

pentru peretele lisă (fără rugozitate). În cazul peretelui rugos, relaţia (8.241) se va
înlocui cu una dintre relaţiile:
U t 1 u  YP U 1 Y
 ln  B1 (h  ) , t  ln P  B2 (h  ) (8.242a)
u   u  h
în h este înălţimea echivalentă a rugozităţii (Nikuradse1), B1 ( h  ) şi B 2 ( h  ) sunt
două funcţii empirice determinate experimental, între care există legătura:
1 uh
B1 (h  )  B 2 (h  )  ln h  , h    . (8.242b)
 
Pentru regimul complet rugos se poate scrie:
U t 1 YP
 ln  8,5 (8.242c)
u  h
Rezolvarea iterativă a ecuaţiei (8.241), sau după caz a ecuaţiilor (8.242) permite
determinarea vitezei de frecare u  , în punctul S din Fig. 8.9 (D.L. Sondak şi R.H.
Pletcher2).
Odată determinată viteza locală de frecare, impunând condiţia ca, în
punctul P, producţia de energie cinetică turbulentă să fie egală cu disipaţia
turbulentă se obţine valoarea energiei cinetice turbulente în P (relaţiile (8.185),
(8.215)):
u 2 u 2
kP  , kP  (8.243)
C *
precum şi valorile disipaţiei turbulente,  , ale disipaţiei specifice,  , şi ale

vâscozităţii turbulente,  t , în acest punct:
1 u3 k 1/ 2 k2
 P  C 3 / 4 k P3 / 2   ,  P  * 1P/ 4 ,  tP  C  P  C 1 / 4 k 1P/ 2 YP .
YP YP ( ) YP P
1
H. Schlichting, Boundary layer theory, McGraww Hill Co., New York, 1968.
2
D.L. Sondak, R.H. Pletcher, Application of Wall Functions to Generalized onorthogonal Curvilinear
Coordinate Systems, AIAA J., 33, 33-41, 1995.
____________________________________________________________________________________________
(8.244a)
Relaţii similare se pot deduce şi pentru celelalte modele prezentate mai sus,
pe baza ecuaţiilor (8.233e):
kP Y 1 ( * )1 / 4 YP ˆ
P   1 / 2P ,  P   , lP  C k P1 / 2  P  C1 / 4 YP .
 P C u  C  P C 3 / 4 u 
(8.244b)
*
De notat că în formulele (8.244) C     0,09 sunt constante de
închidere ale modelului k   standard, respectiv ale modelului k   (Wilcox).
O analiză cu metoda dezvoltărilor asimptotice racordate1 arată că modelul
k   poate fi aplicat până la perete, iar condiţiile (8.244a) pot fi înlocuite cu:
6
k  0 ,   10 , pentru y  0 , (8.245)
 YP2
în care, după cum demonstrează F.R. Menter2, primul punct din grilă trebuie să se
afle la o distanţă de perete corespunzătoare valorii YP  3 .
Funcţia la perete generalizată. Deşi, rezultatele experimentale3 probează
că legea logaritmică există practic în orice curgere turbulentă în vecinătatea unui
perete, formularea standard (8.241) nu poate fi aplicată în cazul apariţiei separării.
Într-adevăr la separare,  w  0 , iar formula (8.241) nu are sens pentru
u    w /   0 . De remarcat că, deşi tensiunea de frecare se anulează, rezultatele
experimentale arată că, pe de o parte, în punctul de separare, energia cinetică
turbulentă este nenulă, k  0 , iar, pe de altă parte, dacă are loc reataşare, atunci în
punctul de reataşare intensitatea activităţii turbulente este maximă k  k max (Fig.
8.10).
1
D.C. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, CA, 1993.
2
F.R. Menter, Zonal Two Equation k   Tutbulence Models for Aerodynamical Flow, AIAA Paper
93-2906, 1993.
3
L. P. Purtell, P.S. Klebanoff, F.T. Buckley, Turbulent boundary layer at low Reynolds number,
Physics of Fluids, 24, 3, 1981
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.10 Schema unei separări urmate de reataşare.
În anul 1974 B.E. Launder şi D.B. Spalding 1 propun reformularea

funcţiilor la perete pentru a evita singularitatea din varianta standard. Ideea de bază
constă în soluţionarea ecuaţiei energiei cinetice turbulente în punctele din
vecinătatea peretelui (punctul P din Fig. 8.10) după ce termenul de producţie şi
respectiv, cel de disipaţie sunt rescrişi prin introducerea legii la perete.
Dacă se introduce factorul de frecare:
u 2
S (8.246)
U P2
şi, în acord cu experienţa, se păstrează ipoteza că u   C 1 / 4 k 1 / 2 , atunci relaţia

(8.241) se rescrie în forma:
 
S 1/ 2  
 Y pU t u 
ln E


 
ln E Re P S 1 / 2
,
(8.247)
 UP 
 
în care:
Y pU t
Re P  . (8.248)

Soluţionarea ecuaţiei (8.247) se poate face, fie explicit, când aceasta se rescrie în
forma:
1
B.E. Launder, D.B. Spalding, The Numerical Computation of Turbulent Flows, Comp. Meth. Appl.
Mech. Eng., 3, 269-289, 1974.
____________________________________________________________________________________________
C 1 / 4 k 1P/ 2
S ,
 Y p k 1p/ 2 1 / 4  (8.249a)
U t ln E C 
  
 
fie iterativ, când se utilizează una din formulările:
S 1 / 2 C 1 / 4 k 1P/ 2
S 

ln E Re P S 1 / 2  
U t ln E Re P C 1 / 4
k 1/ 2 

.
(8.249b)
Ut 
 
Se obţine astfel valoarea factorului de frecare S, iar ulterior se pot calcula
tensiunea de frecare la perete,
 w  SU t2 (8.250)
După cum am menţionat anterior, această variantă presupune soluţionarea
ecuaţiei energiei cinetice turbulente în care, în termenii de producţie şi disipaţie s-a
introdus explicit legea la perete. Termenul de producţie din ecuaţia (8.184a), Pk
se va scrie:
U U  U  u 3 C 3/ 4k 3/ 2  k 3/ 2 
P ( k )   u v  u 2  SU t2  t     P ln EYP P 
Y Y  YP  YP S
1/ 2
YP    
,(8.251a)
în care  este un factor de aproximare a derivatei U / Y . La rândul ei disipaţia
poate fi estimată cu:
C 3 / 4 k P3 / 2
 . (8.251b)
YP
O serie de variante de implementare numerică a legii la perete în expresiile
producţiei şi disipaţiei energiei cinetice turbulente sunt prezentate, printre alţii, de
B.E. Launder1 , Q. Shi şi R.J. Ribando2 şi F.S. Lien şi MA. Leschzinger3.
Vom prezenta în continuare, o alternativă mai generală pentru includerea
legii la perete în expresia termenului de producţie din ecuaţia de transport a
energiei cinetice turbulente (5.180a). Astfel, am arătat că Error! Reference source
not found.):
1
B.E. Launder, On the Computation of Complex Heat Transfer in Complex Turbulent Flows, Int. J.
Heat Transfer, 110, 1112-1128, 1988.
2
Q. Shi, R.J. Ribando, Numerical Simulations of Viscous Rotating Flows Using a New Pressure-
Based Method, Comp. Fluids, 21, 475-489, 1992.
3
F.S. Lien, M.A. Leschziner, A General Non-Orthogonal Collocated Finite Volume Algorithm for
Turbulent Flow at All Speeds Incorporating Second-Moment Turbulence-Transport Closure, Part 1:
Computational Implementation, Comp. Meth. Appl. Mech. Eng., 114, 123-148, 1994.
____________________________________________________________________________________________
1 t U i 2
P(k )  ij , tij  2 t Sij  kij , (8.252)
 x j 3
iar:
U i 1  U i U j  1  U i U j 
     Sij  ij , (8.253)
x j 2  x j xi  2  x j xi 
în care Sij este tensorul simetric al vitezelor medii de deformaţie, iar  ij este
tensorul antisimetric al vârtejului mediu:
1  U U j  1  U i U j 
Sij   i  ,  ij    . (8.254)

2  x j 
xi  2  x j xi 

În consecinţă, relaţia (8.252) devine:
 2  2 2
P ( k )   2 t Sij  kij ( Sij  ij )  2 t Sij Sij  kSii  2 t Sij ij  kii .(8.255)
 3  3 3
De remarcat că ultimii doi termeni din relaţia de mai sus sunt nuli. Într-adevăr
penultimul termen se anulează fiind produsul dintre un tensor simetric Sij şi unul
antisimetric  ij , iar ultimul termen este nul deoarece urma tenorului antisimetric
 ij este nulă. Deci expresia termenului de producţie se reduce la:
2
P ( k )  2 t S ij S ij  kS ii . (8.256)
3
Dezvoltând expresia de mai sus şi ţinând seamă de ipoteza Boussinesq se poate
scrie:
2
P ( k )  2 t ( S112  S 222  S332 )  12 S12  13 S13  23 S 23   2 k S11  S 22  S33  ,(8.257)
 3
în care tensiunile tangenţiale 12 , 13 şi  23 se exprimă în funcţie de tensiunea la
perete  w , iar ulterior în funcţie de k P prin intermediul relaţiilor (8.243). De
exemplu pentru un perete paralel cu planul xy:
   21  0 , 13   31   w cos  ,  23   32   w sin  (8.258)
în care
V
tan   , Ut  U 2  V 2 . (8.259)
Ut
____________________________________________________________________________________________
8.4.7 Domeniul de aplicabilitate
Vom prezenta, în continuare, câteva observaţii 1 2 privind acurateţea

rezultatelor (numerice) obţinute cu modelele cele mai frecvent utilizate, k   şi,
respectiv, k   , pentru o serie de configuraţii fundamentale: mişcări de forfecare
fără frontiere materiale, mişcări în stratul limită, curgeri în conducte şi curgeri cu
separare.
Pentru mişcări de forfecare fără frontiere solide (jeturi, dâre, straturi de
forfecare) acurateţea rezultatelor celor două modele este bună în cazul plan, dar
devine inacceptabilă în cazul axial-simetric. De exemplu, eroarea, faţă de datele
experimentale, în ceea ce priveşte rata de antrenare este de: 5% pentru jetul plan,
15% pentru stratul de forfecare şi de 30% pentru dâră sau jet axial-simetric.
D.C. Wilcox obţine predicţii cu acurateţe superioară cu modelul k   ,
care însă se dovedeşte foarte sensibil la condiţiile la limită (pentru k şi  )
asociate frontierei exterioare a domeniului de calcul. Această sensibilitate, care este
interpretată de autorul citat, ca un grad de libertate suplimentar în calibrarea
modelului, se constituie de fapt într-un dezavantaj al modelului k   pentru că
trebuie adaptat fiecărei probele abordate.
Pentru curgeri în conducte la Re = 40 000, predicţiile obţinute cu modelul
k   au o eroare de sub 6% în raport cu simulările numerice directe (DNS- Direct
Numerical Simulations) în ceea ce priveşte profilul de viteze medii, tensiunile
Reynolds sau coeficientul de frecare. Erori mai mari se obţin pentru energie
cinetică turbulentă, pentru care rezultatele modelului se îndepărtează de rezultatele
DNS cu până la 80%. (în vecinătatea pereţilor).
Pentru un strat limită incompresibil pe placa plană, la Re  10 6 , ambele
modele oferă rezultate comparabile. Spre exemplu erorile în estimarea
coeficientului de frecare sunt inferioare valorii de 5%. Pentru stratul limită cu
gradient advers de presiune, modelul k   se dovedeşte (uneori) superior
modelului k   , dar manifestă aceeaşi sensibilitate la condiţiile la limită pentru
curentul uniform exterior. De exemplu, pentru un strat limită incompresibil cu
gradient advers moderat de presiune la Re  10 6 , erorile modelului k   sunt
mai mici de 5%, pe când cele ale modelului k   sunt de ordinul a 20%.
În cazul unei curgeri cu gradient advers de presiune şi separare într-un
canal plan din nou rezultatele modelului k   sunt superioare celor ale modelului
k   . D.C, Wilcox atribuie performanţele reduse ale modelului k   pentru
curgeri cu gradient advers de presiune incapacităţii acestuia de a obţine evaluări
corecte ale scării de lungime a turbulenţei în zona din vecinătatea pereţilor. Pe baza
metodei perturbaţiilor singulare, autorul citat arată că scara de lungimi prezisă de
modelul k   este mult mai mare în vecinătatea pereţilor. Această deficienţă este
corectată prin introducerea funcţiilor de amortizare vâscoasă de tip Van Driest.
1
D.C. Wilcox, Turbulence Modeling for CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, CA, 1993.
2
I. B. Celik, Introductory Turbulence Modeling, Lecture Notes, West Virginia University,
Mechanical & Aerospace Engineering Dept., Morgantown, 1999.
____________________________________________________________________________________________
Facem în final observaţia că modelul standard k   nu are capacitatea de

a simula substratul vâscos, iar condiţiile la limită la perete sunt introduse prin
intermediul funcţiilor la perete (§8.4.6) pe când modelul k   oferă o bună
aproximaţie a acestuia. Pentru a mări acurateţea modelului k   (şi chiar a
modelului k   ) în vecinătatea pereţilor sunt necesare modelări suplimentare a
ecuaţiilor de transport. În consecinţă, o comparaţie a modelului k   cu modelul
k   standard o considerăm oarecum forţată.
În general, domeniul de aplicare al modelelor prezentate mai sus este
limitată la curgeri care nu se îndepărtează prea mult de ipotezele de bază admise în
modelarea ecuaţiilor şi anume: 1) echilibrul local între producţia de energie
cinetică turbulentă şi disipaţia turbulentă şi 2) numărul Reynolds este suficient de
mare pentru ca izotropia locală a turbulenţei să fie îndeplinită. Modelul k  
apare mai precis decât modelul k   standard pentru curgeri cu gradient advers de
presiune. În general, nici un model nu oferă o bună acurateţe pentru curgeri
complexe, cum ar fi cele în care apar variaţii bruşte în vitezele medii de forfecare,
curgeri în prezenţa pereţilor cu rază mare de curbură, curgeri secundare sau curgeri
cu separare. În astfel de situaţii modelele cu ecuaţii de transport a tensiunilor
Reynolds apar mai adecvate, deoarece, pe de o parte, renunţă la cele două ipoteze
de mai sus, iar pe de altă parte introduc mai corect efectul istoriei dezvoltării
turbulenţei.
În general, modelele cu două ecuaţii diferenţiale nu au capacitatea de
predicţie a revenirii la turbulenţa izotropă dacă se anulează viteza medie de
forfecare1. Principalele carenţe ale acestei categorii de modele, sintetizate de către
C.G Speziale 2 sunt: a) incapacitatea de a cuantifica corect influenţa curburii, a
vitezelor de forfecare induse de rotaţie sau a forţelor exterioare; şi b) neglijarea
anizotropiei generale şi a istoriei dezvoltării turbulenţei.
Deşi o serie de deficienţe pot fi înlăturate prin introducerea unei corecţii
neliniare a vâscozităţii turbulente34, o îmbunătăţire semnificativă a predicţiei poate
fi obţinută doar prin introducerea unor modele de turbulentă de ordin superior.
8.5 Modele cu două ecuaţii de transport pentru

numere Reynolds mici
Modelul standard k   a fost dedus pentru mişcări la numere Reynolds

mari. Pentru zona din vecinătatea peretelui, impunerea condiţiilor la limita pentru
1
W.C. Reynolds, Computation of turbulent flows, AIAA Paper 74-556-567, 1974.
2
Annual Review of Fluid Mechanics, 23, 107-157, 1991.
3
J.M.R. Barton, R. Rubinstein, K. R. Kirtly, Nonlinear Reynolds stress model for turbulent shear
flows, AIAA Paper 91-0609, 29th Aerospace Sciences Meeting, Reno, NE, U.S.A, 1991.
4
R.R. HWANG, S.Y. JAW, Second-Order Closure Turbulence Models: Their Achievements and
Limitations, Proc. Natl. Sci. Counc. ROC(A), 22,703-722, 1998.
____________________________________________________________________________________________
disipaţia turbulenta se face utilizând legea la perete coroborata cu ipoteza

echilibrului dintre producţia de energie cinetică turbulentă şi disipaţie (§8.4.6),
ceea ce evident nu permite extinderea calculului până la suprafaţă şi deci se pierd o
serie de detalii legate de variaţia vitezei, energiei cinetice turbulente k şi a disipaţiei
turbulente  . Primul model k   pentru zona din vecinătatea peretelui (sau
model pentru numere Reynolds mici) este propus de către W. Jones şi B. Launder1,
urmat apoi de o serie întreagă de alte variante. Analize comparative asupra
diverselor modele de turbulenţă k   publică V. Patel şi col.2, D.C. Wilcox3, etc.
În general, utilizarea unui model de turbulenţă pentru numere Reynolds
mari impune introducerea modelării suplimentare a curgerii în vecinătatea unui
perete prin intermediul funcţiilor la perete. Deşi foarte economică din punctul de
vedere al costului calculului, această alternativă constituie sursa principală a
erorilor de predicţie pentru curgeri complexe.
O altă posibilitate de tratare a mişcării în zona pereţilor constă în
modelarea suplimentară a ecuaţiilor modelului de turbulenţă pentru a include
efectele de vâscozitate care devin foarte importante în imediata vecinătate a
pereţilor. Mai mult, la distanţe foarte mici de perete, y   3  5 , efectele de
viscozitate devin dominante (tensiunile turbulente fiind mult mai mici decât cele
vâscoase, Fig. 8.7). Pentru introducerea sistematică a efectelor de amortizare
vâscoasă, să considerăm o curgere incompresibilă turbulentă în vecinătatea unui
perete şi să admitem dezvoltările în serie Taylor ale fluctuaţiilor vitezei pentru
y  0 (axa y este presupusă în direcţia normalei la perete, ca în problema stratului
limită4:
u   a 0  a1 y  a 2 y 2   ; (8.260a)
v   b0  b1 y  b2 y 2   ; (8.260b)
w  c 0  c1 y  c 2 y 2   , (8.260c)
în care funcţiile a i , bi , c i depind de coordonatele spaţiale x şi z şi de timp şi
realizează o medie statistică nulă. De notat că dezvoltări similare pot fi scrise şi
pentru valorile medii ale vitezelor. Impunând condiţia de aderenţă a fluidului la
perete (y = 0) se obţine imediat:
1
W. Jones, B. Launder, The calculation of Low--Reynolds number phenomena with two--equation
model of turbulence, International Journal of Heat and Mass Transfer, 16, 1119-1130, 1973.
2
V. Patel, W. Rodi, G. Scheuerer, Turbulence models for near--wall and low--Reynolds number
flow., A review, AIAA J., 23,1308-1319, 1985.
3
AIAA J., 26, 1988; D. C. Wilcox, Comparison of two--equation turbulence models for boundary
layers with pressure gradient, AIAA J., 31, 1414-1421, 1993; D. C. Wilcox, Turbulence Modeling for
CFD, DCW Industries, Inc., La Canada, CA, 1993.
4
____________________________________________________________________________________________
a 0  b0  c 0  0 . (8.261)
În acelaşi timp, din ecuaţia de continuitate pentru fluctuaţii u i / xi  0 se obţine:
  
(a1 y  a 2 y 2  )  (b1 y  b2 y 2  )  (c1 y  c 2 y 2  )  0 , (8.262)
x y z
sau grupând după puterile lui y , rezultă:
y 0  b1  0 ; (8.263a)
a1 c
y1   2b2  1  0 , etc. (8.263b)
x z
În consecinţă, în imediata vecinătate a peretelui, fluctuaţiile u  şi w au o
variaţie liniară, pe când fluctuaţia v  variază pătratic cu distanţa la perete:
u   a1 y  a 2 y 2   ; (8.264a)
v   b2 y 2   ; (8.264b)
w  c1 y  c 2 y 2   . (8.264c)
În Fig. 8.11 se prezintă variaţia fluctuaţiilor vitezei în vecinătatea unui perete.
Pe baza acestor comportări asimptotice se pot deduce legile de variaţia şi
pentru energia cinetică turbulentă, tensiunile turbulente, disipaţia turbulentă,
disipaţia specifică şi vâscozitatea turbulentă:
1 1 (8.265a)
k ( a12 y 2    b22 y 4    c12 y 2  )  ( a12  c12 ) y 2 
2 2
u v   a1b2 y 3   (8.265b)
 y0
  ( a12  c12 )   ,    , (8.265c)
k y2
 u v  y3
t   , (8.265d)
U / y y0
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.11 Variaţia fluctuaţiilor vitezei în vecinătatea unui perete.
Printr-un raţionament similar se pune în evidenţă că, pentru y  0 , viteza medie

în direcţia tangentei la perete, U , are comportamentul asimptotic:
U
U  y,  y0 . (8.265e)
y
Un model de turbulenţă care realizează limitele exacte ale mărimilor k ,  şi
u v  furnizate de relaţiile (8.265) poartă numele de model asimptotic consistent
cu comportarea în vecinătatea peretelui a ecuaţiilor exacte de mişcare ale fluidului.
8.5.1 Analiza modelul k   în vecinătatea peretelui
Să analizăm, comparativ, comportarea asimptotică în vecinătatea peretelui

a termenilor din ecuaţiile exacte, respectiv modelate, ale modelului k   . Pentru
fluidul incompresibil1, ecuaţia exactă a energiei cinetice în aproximaţia stratului
limită este:
k k k U   k 1 u  2  v  2  w 2 
U V   u v        p v   v  ,
t x y y y  y  2 

(8.266)
iar ecuaţia modelată (8.184a) este:
1
____________________________________________________________________________________________
2
k k k  U    k     t k 
U V   t          . (8.267)
t x y  y  y  y  y   k y 
Reamintim că:
2
ui ui   u i u j 
   ,     , (8.268)
x j x j 2  x j xi 
 
iar   şi  au acelaşi ordin de mărime.

Având în vedere relaţiile (8.265), pentru y  0 , pentru ecuaţia exactă se
obţine:
U  u  2  v 2  w 2
P ( k ),ex   u v  y 3 , T ( k ) ex  v  y3 , (8.269a)
y y 2
  k 
  y 0 ,     y 0 . (8.269b)
y  y 
În ceea ce priveşte ecuaţia modelată (8.267), să observăm iniţial că, în modelul

k   vâscozitatea turbulentă se calculează cu relaţia (8.184d), de unde rezultă:
k 2 y4
 t  C  0 , y0. (8.270)
 y
Ca urmare, referindu-ne la ecuaţia (8.267) se obţin comportările asimptotice:
2
 U     t k 
P (k )
  t    y 4 , T ( k )   y ,
4
(8.271a)
 y  y 
 k y 
  k 
  y0 ,    y0 . (8.271b)
y  y 
Trebuie să remarcăm faptul că termenul de presiune  ( k )  1 /   vp / y s-a

omis din analiză, deoarece, pe de o parte influenţa acestuia în substratul vâscos este
neglijabilă1 şi, pe de altă parte, pentru că lipsesc datele de referinţă, fiind foarte
dificil de măsurat experimental.
Comparând acum relaţiile (8.265d) şi (8.270) constatăm că modelul
standard subestimează cu un ordin de mărime, atât termenul de producţie cât şi cel
de transport prin difuziune turbulentă. Această comportare se datorează de fapt
1
____________________________________________________________________________________________
incapacităţii modelului standard de a furniza comportarea asimptotică corectă a

vâscozităţii turbulente,  t . Într-adevăr, variaţia exactă a vâscozităţii turbulente la
perete este dată de (8.265d),  t  y 3 , iar modelul k   impune (5.264),  t  y 4 .
Pentru a obţine o formulare asimptotic consistentă este necesară alterarea relaţiei
(8.184d), de exemplu, în forma:
k2
 t  C f  , (8.272)

în care s-a introdus „funcţia de amortizare vâscoasă” f  , care trebuie să satisfacă
condiţiile asimptotice:
1
f  pentru y  0 ; (8.273a)
y
f   1 în zona inerţială, (8.273b)
ultima relaţie fiind impusă de observaţia că formularea standard a modelului este

consistentă cu turbulenţa dezvoltată. Trebuie remarcat că denumirea de funcţie de
amortizare este improprie în cazul de faţă, deoarece f  de fapt amplifică valoarea
vâscozităţii turbulente în zona peretelui.
Este acum evident că introducând corecţia (8.272), termenii de producţie şi
de difuziune turbulentă din ecuaţia modelată a energiei cinetice turbulente devin
asimptotic consistenţi cu termenii corespunzători din ecuaţia exactă.
În principiu se poate proceda în mod similar şi pentru analiza consistenţei
ecuaţiei model de transport a disipaţiei turbulente (8.184b) în aproximaţia stratului
limită şi cu medierea temporală (Reynolds):
     t    
(U)  (V)        C 1 P ( k )  C  2   , (8.274)
x y y     y  k
cu ecuaţia exactă (8.171). Este însă mult mai simplu să studiem comportarea
asimptotică a termenilor din (8.274) şi să păstrăm doar termenii care nu se anulează
la perete. Vom avea:
 
(U)  y 1 , (V)  y 1 ; (8.275a)
x y
       t   (k )  
 y1 , C  2   y 2 .
0 2
   y ,    y , C 1 P (8.275b)
y  y  y    y  k k
La perete, ( y  0 ), termenii care nu se anulează, termenul de difuziune vâscoasă

şi respectiv cel de disipaţie, trebuie să se compenseze reciproc. Pentru realizarea
____________________________________________________________________________________________
acestui deziderat se va modifica termenul de disipaţie prin introducerea unei funcţii

de amortizare, f 2 , iar ecuaţia (8.274) se va scrie:
    
   C  2 f 2   0 , pentru y  0 , (8.276)
y  y  k
în care:
f 2  y 2 pentru y  0 ; (8.277a)
f 2  1 în zona inerţială. (8.277b)

În concluzie, un model k   consistent cu ecuaţiile exacte de mişcare va
conţine ecuaţii modelate de forma:
2
k       k   U 
 (Uk )  (vk )     t     t     , (8.278a)
t x y y   k  y   y 
      t    
 (U)  (V)        C 1 f1 P ( k )  C  2 f 2   , (8.278b)
x x y y     y  k
k2
 t  C f  , (8.278c)

în care f  , f 2 sunt funcţii de amortizare care trebuie să satisfacă relaţiile (8.273)
şi (8.277). De notat că, formal, s-a introdus şi funcţia de amortizare f 1 care
afectează termenul de producţie din ecuaţia disipaţiei turbulente ca un grad de
libertate suplimentar pentru modelarea mai exactă a acestui termen. Trebuie să
remarcăm însă că analiza de mai sus impune f 1  1  y 0 .
Termenul de transport difuziv turbulent din ecuaţia (8.278b)
 t   / y 2  y 2 , fiind cu cel puţin un ordin de mărime mai mic decât ceilalţi
2
termeni, sugerează o altă alternativă de modelare a ecuaţiei disipaţiei turbulente

pentru includerea efectelor legate de perete1. Astfel, se introduce o mărime fictivă,
numită pseudodisipaţie turbulentă ~ definită de:
~    D , (8.279)
pentru care se construieşte fenomenologic o ecuaţie de transport asemănătoare
ecuaţiei (8.278b):
1
of flow near a spinning disc, Lett. Heat and Mass Transfer, 1, 131-138, 1974.
____________________________________________________________________________________________
~ ~     ~   U  ~ ~ 2

2
U V     t    C 1 f 1 t    C2 f 2 E
x y y     y   y  k k (8.280)
.
Funcţiile D şi E se pot alege convenabil astfel încât ordinul de mărime al
termenilor din ecuaţia de mai sus (pentru y  0 ) să poată fi controlat. Evident,
pentru D  E  0 se regăseşte ecuaţia (8.278b).
De notat că B. Launder şi B. Sharma, în lucrarea citată, propun alegerea
funcţiei D astfel încât, la perete, pseudodisipaţia ~ să se anuleze. Astfel, din
relaţiile (8.275a) şi (8.265c) rezultă că:
2
 k 
   1 ( a12  c12 ) y 0     pentru y  0 . (8.281)
 y  2 2
 
Alegând:
2
 k 
D  2  ,

(8.282)
 y 
se obţine:
2
~  0 ,   2  k 
 ,
w w  y  (8.283)
  y 0
care poate constitui o condiţie la limită la perete pentru ecuaţia (8.280).

O altă variantă este propusă de K. Chien1. Se porneşte de la ecuaţia de
transport a energiei cinetice turbulente (8.278a), care la perete se reduce la:
 2k
0 2 , (8.284)
y
ambii termeni fiind de ordinul lui y 0 . În consecinţă, autorul citat alege:
 2k (8.285)
D ,
y 2
şi se impun condiţiile la limită:
~  0 ,     k .
2
w w (8.286)
y 2 y  0
1
K. Chien, Predictions of channel and boundary layer flows with a low-Reynolds-number turbulence
model, AIAA J., 20 , 33, 1982.
____________________________________________________________________________________________
De notat că în aceste condiţii consistenţa cu comportările asimptotice exacte

(8.265) este obţinută dacă se admite că a1  c1 .
În ceea ce priveşte construcţia termenului suplimentar E din ecuaţia
(8.280) se procedează la calarea modelului în raport cu datele experimentale care
pun în evidenţă existenţa unui maxim al energiei cinetice turbulente poziţionat la o
distanţă de perete corespunzătoare valorii y   20 . Se obţine astfel:
2
  2U 
E  2  t  2  . (8.287a)
 y 
în modelul Launder şi Sharma şi, respectiv:
~ 
E  2 2 e  y 2 . (8.287b)
y
în modelul Chien.
8.5.2 Formularea modelelor de tip k   pentru numere

Reynolds mici
Pe baza analizei din paragraful anterior, se poate considera că forma

generala a unui model de turbulenţă. Concluzionând, forma generală a unui model
de tip k   este:
2
 k k      k   U 
U V      t    t     ; (8.288a)
 x y  y  k  y   y 
– ecuaţia de transport a pseudodisipaţiei:
 ~ ~     t  ~   U  ~ ~ 2

2
U V         C 1 f1 t    C2 f 2 E,

 x y  y     y   y  k k
(8.288b)
– legătura dintre disipaţie şi pseudodisipaţie:
    D (8.288c)
– definirea vâscozităţii turbulente:
k2
 t  C f  ~ . (8.288d)

____________________________________________________________________________________________
În relaţiile de mai sus,  k ,   , C 1 , C  2 , C  reprezintă constante empirice (sau

de închidere), f  , f1 , f 2 reprezintă funcţii de amortizare, iar D, şi E sunt termeni
suplimentari (funcţii) prin care se poate asigura o comportare asimptotică dorită.
V. Patel şi col. 1 şi mai recent V. Michelassi şi T,H. Shih 2 subliniază
condiţiile care trebuie să fie îndeplinite de orice model acceptabil (condiţii care, în
mod uzual sunt utilizate pentru determinarea funcţiilor de amortizare). În primul
rând se subliniază faptul că valorile constantelor empirice trebuie să fie cât mai
apropiate de cele ale modelului standard, deoarece un model pentru numere
Reynolds mici trebuie să devină identic cu modelul standard în zona inerţială. În al
doilea rând, modelul trebuie să satisfacă problema turbulenţei de grilă (turbulenţa
omogenă şi izotropă) pentru care rata de atenuare a energiei cinetice turbulente este
de forma k  x  m (§8.4.1).
Vom prezenta, în continuare diverse propuneri pentru modele de tip k  
pentru zona din vecinătatea pereţilor. Ceea ce diferenţiază diversele modele sunt
valorile constantelor de închidere, expresiile funcţiilor de amortizare şi condiţiile la
limită. Funcţiile de amortizare depind de unul sau mai mulţi din următorii
parametri adimensionali:
ky k2 u y
Ry  , ReT  ~ , y    . (8.289)
  
8.5.3 Modelul Jones-Launder
W. Jones şi B. Launder3, propun primul model de turbulenţă k   pentru

numere Reynolds mici, în care:
2 2
 k   2 
D  2   , E  2 t   u  , (8.290a)
 y   y 2 
   
iar funcţiile de amortizare şi constantele empirice sunt:
 
f   exp 
2,5
2
 
, f1  1 , f 2  1  0,3 exp  Re T2 ; (8.290b)
 1  Re T / 50  
C1  1,45 , C 2  2 , C  0,09 ,  k  1,    1,3 . (8.290c)
1
V. Patel, W. Rodi, G. Scheuerer, Turbulence models for near--wall and low--Reynolds number
flow., A review, AIAA J., 23,1308-1319, 1985.
2
V. Michelassi, T. H. Shih, Low Reynolds number two equation odeling of turbulent flows, NASA T.
M. 104368, 1991.
3
W. Jones, B. Launder, The calculation of Low-Reynolds number phenomena with two-equation
model of turbulence, Intern. Journal of Heat and Mass Transfer, 16, 1119-1130, 1973
____________________________________________________________________________________________
Condiţiile la limită la perete, y  0 , sunt:

~  0, k  0 . (8.290d)
8.5.4 Modelul Launder şi Sharma
În anul 1974, B. Launder şi B. Sharma1 propun o modificare o modelului

iniţial (Jones şi Launder), în care:
2 2
 k   2 
D  2  , E  2 t   U2  , (8.291a)
  y 
 y   
iar funcţiile de amortizare şi constantele empirice sunt:
 
f   exp 
3,4
2
 
, f1  1 , f 2  1  0,3 exp  Re T2 ; (8.291b)
 1  Re T / 50  
C1  1,45 , C 2  2 , C  0,09 ,  k  1,    1,3 . (8.291c)

Condiţiile la limită la perete, sunt:
~  0, k  0 , pentru y  0 . (8.291d)
Mult mai recent, B. Launder şi N. Shima2 publică o altă variantă a acestui

model cu aceleaşi expresii pentru funcţiile de amortizare, dar constantele de
închidere au valorile C1  1,44 , C 2  1,92 , C  0,09 ,  k  1,    1,3 .
8.5.5 Modelul Lam-Bremhorst
C. Lam şi K. Bremhorst3 elaborează un model care se apropie cel mai mult

de varianta standard, deoarece:
D  0 , E  0, (8.292a)
iar:
1
of flow near a spinning disc, Letters in Heat and Mass Transfer, 1, 131-138, 1974
2
B. Launder, N. Shima, Second-moment closure for the near-wall sublayer: development and
application, AIAA J., 27, 1319-1325, 1989.
3
C. Lam, K.Bremhorst, Modified form of the k-ε model for predicting wall turbulence, J. of Fluid
Engineering, 103, 456-460, 1981.
____________________________________________________________________________________________
 20,5 
f   1  exp( 0,0165R y )2 1   , f1  1  (0,05 f  ) 3 ,
 Re T 
f 2  1  exp(  Re T2 )
(8.292b)
C1  1,44 , C 2   1,92 ,  k  1,0 ,    1,3 , C   0.09 . (8.292c)
Condiţiile la limită la perete sunt:

2
~    k , pentru y  0 .
(8.292d)
y 2
8.5.6 Modelul Chien
După cum am menţionat anterior, §8.5.1, în anul 1982 K. Chien1 introduce

pseudodisipaţia prin funcţiile empirice:
~
k
D  2 2 , E  2 2 exp  y  2 ,   (8.293a)
y y
iar funcţiile de amortizare şi constantele de închidere si condiţiile la perete sunt:
   
f   1  exp  0,0115 y  , f 1  1,0 , f 2  1  0,2 exp  Re T 6 2 , (8.293b)
C1  1,35 , C 2  1,8 ,  k  1,0 ,    1,3 , C   0,09 , (8.293c)
~  0 pentru y  0 . (8.293c)
8.5.7 Modelul Yang-Shih
Yang şi Shih publică în anul 1993 un model în care pentru construcţia

funcţiilor de amortizare se preferă parametrii R y şi Re T definiţi de relaţiile
(8.289). Modelul se caracterizează prin relaţiile:
1
K. Chien, Predictions of channel and boundary layer flows with a low--Reynolds number model,
AIAA J., 20, 33-38, 1982.
____________________________________________________________________________________________
2
  2u 
D  0 , E  2 t  2  , (8.294a)
 y 
f 
1  exp 1,5  10 4
R y  5  10  4 R 3y  10 10 R y5  1/ 2
, (8.294b)
1  1 / Re T
Re T
f1  f 2  (8.294c)
1  Re T
 k 
2 (8.294d)
    pentru y  0 .

 y 
iar constantele de închidere sunt aceleaşi ca în modelul standard, (8.184).
8.5.8 Modelul Abe şi col.
Mult mai recent, K. Abe, T. Kondoh şi Y. Nagano1 formulează un model

de tip k   care nu introduce pseudodisipaţia ( D  E  0 ). Celelalte relaţii ale
modelului sunt:
2
  y *   5   Re T  2 
f   1  exp  

1  3
exp     , f1  1,0 (8.295a)
  14   Re T4   200  
2
   Re 
2
   y * 
f 2  1  0,3 exp  T   1  exp 

  3,1  , (8.295b)
   6,5     
C1  1,5, C 2   1,9, C  0,09,  k  1,4,    1,4 (8.295c)
2
 k 
  2  pentru y  0 ,

(8.295d)
 y 
în care:
1
K. Abe, T. Kondoh, Y. Nagano, A new turbulent model for predicting fluid flow and heat transfer in
separating and reattaching flows. -I. Flow field calculation, International Journal of Heat and Mass
Transfer, 37,139-151,1994.
____________________________________________________________________________________________
u * y
y*  , u *   1 / 4 . (8.295e)

8.5.9 Modelul So şi col.
Tot în anul 1994, R.M.C. So, H.S. Zhang şi C.G. Speziale1 elaborează un
model pentru numere Reynolds mici în care ecuaţia de transport a disipaţiei este
modelată urmând ideea lui N. Shima2:
2
    t     U   
U  V        C1  t    C 2    , (8.296a)
x y y   y
   y  k k
unde:
2
 *2   k 

  f w   2  1.5  ,     2   ,  *    2 k . (8.296b)
k k   y  y2
  
Celelalte relaţii ale modelului sunt:
   2

 tanh y  , f  exp   ReT  

3.45
f   1   115  (8.296c)
 ReT   
w
  64  
 
C1  1,5 , C2  1,83 , C  0,096 ,  k  0,75 ,    1,45 ; (8.296d)
2
 k 
  2  pentru y  0 .

(8.296e)
 y 
8.5.10 Modelul Dănăilă
În anul 1996, S. Dănăilă 3 publică un model dedus pe baza analizei

comportărilor asimptotice ale mărimilor în vecinătatea peretelui. Pentru
1
R.M.C. So, H.S. Zhang, C.G. Speziale, Near wall modeling of the dissipation rate equation, AIAA
J., 29, 2069-2076, 1991.
2
N. Shima, A Reynolds stress model for near wall and low Reynolds number regions, Journal of
Fluid Engineering, 110, 38-44, 1988.
3
S. Dănăilă, Model de turbulenţă pentru stratul limită, St. Cercet. Mec. Apl, 55, 181-195, 1996.
____________________________________________________________________________________________
vâscozitatea turbulentă, ca şi pentru disipaţia turbulentă, scara de timp este

calculată introducând ca limită inferioară scările Kolmogorov.
O analiză a structurilor care coexistă intr-o mişcare turbulentă pune în
evidenţă următoarele scări caracteristice1:
– în zona inerţială se pot defini următoarele scări:
k k3 2
tê  , uˆ e  k , lê  , (8.297)
 
unde t e , ve , e sunt respectiv scara de timp, scara de viteze şi scara de lungimi.
– în zona interioară, structurile turbulente de talie mică, sunt caracterizate
de scările Kolmogorov:
1 1
 2  3  4
, uˆ i    4 , lî   
1
tî    . (8.298)
   
Pornind de la ipoteza că scările cele mai importante în caracterizarea
structurilor turbulente sunt scara de timp şi, respectiv cea de viteze (scara de
lungimi este o scară rezultă în funcţie de cele două), ipoteza Prandtl-Kolmogorov
(8.109) este scrisă sub forma:
 t  ktˆ (8.299)
unde tˆ este scara locală de timp.

Pentru determinarea scării locale de timp tˆ , se introduce următoarea
reprezentare:
tî 1
tˆ  tê  f t tî  tê (1  f t )  tê (1  f t ), (8.300)
tê Re T
în care Re T  k 2 /( ) , iar f t este o funcţie care trebuie să satisfacă următoarele

comportări asimptotice:
f t  1 pentru Re T  0 ( în vecinătatea peretelui); (8.301a)
f t  0 pentru Re T   ( în zona inerţială). (8.301b)
Să remarcăm faptul că în vecinătatea peretelui nu se regăseşte exact

valoarea scării Kolmogorov, dar conform reprezentărilor asimptotice (8.265), în
această zonă k /   y 2 , care evident este o valoare mică, putând fi considerată ca o
1
J. Cousteix, Aérodynamique en fluide visqueux; Turbulence et couches limites, ENSAE, Franta,
1988.
____________________________________________________________________________________________
corecţie de ordinul al doilea adusă unui termen de ordinul zero  /  

1
2  y0 . O
funcţie care satisface condiţiile (8.265) este:
f t  1  e 1 / ReT . (8.302)
Substituind (8.302) în (8.299) se poate scrie:
k2  1  e 1 / ReT 
 t  C  f * 1   (8.303)
  Re T 
 
în care s-a introdus o funcţia de amortizare f * , care se construieşte pentru a
obţine comportările asimptotice exacte la perete şi în zona inerţială.
În zona peretelui, relaţiile (8.265) arată că:
y  0 , k  y 2 , u   y ,  t  y 3 ,   y 0 ( w ) , Re T  y 4 . (8.304)
unde  w este valoarea finită a disipaţiei turbulente la perete.

Impunând aceste comportări asimptotice în (8.303) se obţine condiţia:
y  0 , f *  y . (8.305)
Deoarece Y. Nagano şi M. Hishida1 arată că, pentru a obţine legea logaritmică în

zona inerţială, este necesar ca funcţia de amortizare a vâscozităţii turbulente
trebuie să conţină un factor de tip Van Driest, se va considera:

f *  1  e  y

/ A
.
2
(8.306)
Combinând relaţiile (8.305) şi (8.306) se alege:
  1  ReB 
2 

/ A ,
f *  1  e  y 1/ 4  (8.307)
 T 
unde A  şi B  sunt constante (sau funcţii) pentru moment nespecificate. Scriind

acum relaţia (8.303) în forma (8.272),  t  C  f  k 2 /  , se poate identifica
funcţia de amortizare:
  1  ReB  1  e 1 / ReT 

2 

/ A 1  .
f  1  ey 1/ 4   (8.308)
 T  Re1T/ 2 
Să observăm că în zona turbulenţei dezvoltate, care, teoretic, se regăseşte
pentru y    , condiţia f   1 , este îndeplinită de funcţia (8.307).
1
Y. Nagano, M. Hishida, Improved Form of the k- Model for Wall Turbulent Shear Flows, Journal
of Fluid Engineerig, 109, 156-160, 1987.
____________________________________________________________________________________________
Pentru a fi consecvent cu ipoteza introdusă prin legea de variaţie a scării de

timp, în relaţiile (8.177) şi (8.183) se înlocuieşte scara de timp tˆ cu cea dată de
relaţia (8.300), iar ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente (8.184b) se va scrie:
 t     1
2
       U 
U  V         C 1 f 1* t    C  2 f 2* (8.309)
 x y  y     y  
  y   tˆ
în care termenii de producţie şi, respectiv disipaţie au fost afectaţi de funcţiile de

amortizare f1* şi f 2* pe baza analizei prezentate în §8.5.1. Comparând ecuaţia
generală de transport a disipaţiei pentru un model de tip k   (8.288b) cu relaţia
(8.309) în care tˆ este înlocuit din (8.300), se pot identifica:
Re T Re T
f 1  f 1* , f 2  f 2* (8.310)
Re T  1  exp( 1 Re T ) Re T  1  exp( 1 Re T )
şi E  0 .
Funcţia de amortizare f 2 se poate determina din analiza turbulenţei
libere izotrope şi omogene urmând o cale similară celei prezentate în §8.4.1. În
cazul turbulenţei de grilă, rata de atenuare a energiei cinetice turbulente este:
k  U 2 x m (8.311)
unde m  1,1 în faza iniţială ( x  0 ) şi, respectiv m  2,5 în faza finală ( x   ), 1
iar U este viteza de transport, considerată constantă. In aceasta situaţie ecuaţiile de

transport pentru k si  devin:
dk
U   ; (8.312a)
dx
d 2
U  C  2 f 2 . (8.312b)
dx k
Introducând (8.311) în (8.312) se obţine relaţia:
m 1 Re T
 C  2 f 2  C  2 f 2* (8.313)
m Re T  1  exp 1 Re T 
În faza iniţială a turbulenţei de grilă, din (8.311) rezultă comportarea

asimptotică:
x  0 , k   , Re T   . (8.314)
1
Y. Nagano, M. Tagawa, An Improved k- Model for Boundary Layer Flows, J. of Fluid Engineering,
112, 33-39, 1990.
____________________________________________________________________________________________
Cum pentru k   (în zona turbulenţei dezvoltate) este necesar ca

f 2  1 , Re T   (8.315)
ecuaţia (8.313) devine:

m 1
 C 2 . (8.316)
m
Pentru a regăsi modelul k   standard în cazul turbulenţei dezvoltate se alege:
C  2  1,92 . (8.317)
În faza finală, la o anumită distanţa de grilă:
x   , k  0 , Re T  0 , (8.318)
iar din sistemul (8.312) rezultă:

 
m 1
m
 
 C  2 f 2* ReT  0
 Re T
 1  Re


, (8.319)
 T  ReT 0
de unde deducem o condiţie asimptotică pe care trebuie să o îndeplinească funcţia

f 2* :
f 
*
2 ReT  0 
A2
, (8.320)
Re T
unde A2 este o constantă. În consecinţă, din relaţiile (8.315) şi (8.320) permit

alegerea unei funcţii de forma:
A2
f 2*  1  . (8.321)
Re T
Pe de altă parte, impunând condiţia ca ecuaţia de transport a disipaţiei

(8.309) să fie satisfăcută la perete, y  0 rezultă:
  2   2 
0   2    f 2 C  2  . (8.322)
 y  y 0  k  y 0
Impunând comportările asimptotice (8.304) se obţine încă condiţie pentru f 2 :
f 2  y 2 pentru y  0 . (8.323)
Deoarece din relaţiile (8.310) şi (8.320) ar rezulta:
____________________________________________________________________________________________
A2  Re T
f2  , (8.324)
Re T  1  exp( 1 Re T )
ceea ce conduce la:

f 2  y 0 , pentru y  0 , (8.325)
se ajunge la concluzia că funcţia f 2 va trebui completată cu un factor care să

asigure comportarea (8.323). O funcţie care îndeplineşte această cerinţă este de
forma 1  exp(  R y A2* ) , în care R y  k y /  , iar A2* este o constantă. Totuşi,
pentru ca relaţia (8.3203) să poată fi îndeplinită s-a ales:

f 2  1  A3* exp( R y A2* )  A2  Re T
, (8.326)
Re T  1  e 1 / ReT
în care A3* este o constantă sau o funcţie care trebuie să îndeplinească condiţia
asimptotică:
y  0 , A3*  y 0 . (8.327)
În aceste condiţii, pentru m  2,5 , formula (8.319) permite obţinerea
următoarei relaţii de legătură între constantele A3* şi A2 :
(1  A3* ) A2  0,729 (8.328)
cu observaţia că parametrul A3* trebuie sa fi apropiat unităţii pentru a se menţine

comportarea asimptotica la perete (8.327).
În sfârşit, se impune condiţia ca ecuaţiile de transport pentru k şi  sa fie
satisfăcute în zona inerţială în care profilul de viteze ester cel logaritmic, iar
tensiunea turbulenta este de ordinul de mărime al tensiunii la perete, (§8.4.1),
obţinându-se relaţia (8.198):
1 2
C 1  C  2  (8.329)
  C 1 / 2
Sintetizând rezultatele anterioare, modelul propus este reprezentat de

relaţiile generale (8.278) în care:
  1  ReB  1  e 1 / ReT 

2 

/ A 1  
f  1  ey 1/ 4   (8.330a)
 T  Re1T/ 2 
____________________________________________________________________________________________
Re T (8.330b)
f1  ;
Re T  1  exp( 1 Re T )
A2  Re T (8.330c)
f 2  1  A3* exp(  Ry A2* ) ;
Re T  1  exp(  1 Re T )
iar condiţia la limită pentru  are forma (8.283):
2
 k 
 w  2 
 pentru y  0 . (8.330d)
 y  y 0
Pentru închiderea modelului vor trebui specificate constantele care apar în

ecuaţiile de transport (8.278) precum şi în expresiile funcţiilor de amortizare
(8.330). Pentru determinarea acestora s-au avut în vedere următoarele elemente: a)
pentru zona exterioară stratului limită, acolo unde turbulenta este complet
dezvoltata constantele respective vor avea valorile date de cele corespunzătoare
modelului k-ε standard; b) relaţiile deduse anterior, (8.316), (8.328) şi (8.329) vor
fi îndeplinite; c) constantele care rămân nedeterminate se ajustează utilizând
rezultatele experimentale.
Conform acestor principii s-au ales:
 k  1 ,    1,3 , C  2  1,44 , C  2  1,92 , C   0,09 . (8.331)
Pentru constanta A  , pe baza unor comparaţii cu datele experimentale1 s-

a arătat că valoarea optimă (pentru a include şi efectul gradientului de presiune)
este:
A   38,2 . (8.332a)
Luând:
A3*  0,9 , (8.332b)

A2  7,29 . (8.332c)
Tot din comparaţia cu o serie de rezultate experimentale pentru curgeri de

tip strat limită sau curgeri în canale plane, a rezultat că cea mai judicioasă alegere
pentru B  şi A2* este:
1
V. Lucas, S. Dănăilă, O. Bonneau, J. Frene, Roughness Influence on Turbulent Flow Through
Annular Seals, Journal of Tribology, 116, 321-329, 1994.
____________________________________________________________________________________________
1
B   1  exp( 1 ReT ) , A2*  (8.332d)
1  exp( 1 Re T )
În final, vom normaliza funcţiile de amortizare considerând ca valoare de
referinţă zona logaritmică ( y   40 ), deoarece s-a presupus că acestea sunt egale
cu unitatea în această zonă (pentru a regăsi modelul standard). Astfel, din relaţiile
(8.328) şi (8.331) rezultă:
f  0,715 , f 1 y   40
 0,998 , f 2 y   40
 0,5586 (8.333)
y   40
Aşadar forma finală a funcţiilor de amortizare în modelul Dănăilă este:
1   1  exp(  1 Re T )  1  exp(  1 Re T ) 

/ 38 , 2 2 
f  (1  e  y ) 1 1 ;
f  Re 1T/ 4  Re T 
y   40   
(8.334a)
1 Re T
f1  ; (8.334b)
f1 y   40 Re T  1  exp( 1 Re T )
f2 
 
1  0,9 exp  R y 1  e 1 / ReT  7,29  Re T
. (8.334c)
f2 y   40 Re T  1  exp( 1 Re T )
. Observaţii. Prezentăm, în Fig. 8.12, rezultatele obţinute cu trei modele de

turbulenţă pentru numere Reynolds mici, modelul Lam-Bremhorst (LB), modelul
Chien (C) şi modelul Dănăilă (D). Ca referinţă, s-au considerat rezultatele obţinute
de P. Spalart1, prin simulări numerice directe (DNS) pentru problema stratului
limită incompresibil pe placa plană, în secţiunea în care Re   U   /   1410 ,
unde θ este grosimea de impuls. S-au trasat variaţiile mărimilor adimensionale:
U k    u v
u  , k   2 ,    4 ,  u v  , (8.335)
u u u u 2
1
P. Spalart, Direct simulation of a turbulent boundary layer up to Re  1410, J. of Fluid Mechanics,
187, 61-98, 1988.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.12 Comparaţie între modelele de tip k-ɛ pentru stratul limită turbulent pe placa plană.
în funcţie de distanţa adimensională y  . Pentru zona logaritmică şi, în special,

pentru zona exterioară a stratului limită ( y   103 ), concordanţa cu rezultatele
DNS a modelului D este remarcabilă, prin comparaţie cu celelalte modele care
oferă valori mai mari pentru u  (Fig. 8.12a)).. Din Fig. 8.12b), apare evident că
doar modelul D permite determinarea corectă a maximului energiei cinetice
turbulente k  din vecinătatea peretelui, precum şi a variaţiei acesteia în zona
exterioară. În ceea ce priveşte disipaţia turbulentă,   , reprezentată în Fig. 8.12c),
deşi modelul D prezice o comportare asemănătoare cu a celorlalte modele
analizate, care se abate de la cea pusă în evidenţă de DNS în zona de racordare
(buffer layer), este singurul care ne oferă valoarea exactă a acesteia la perete.

Pentru tensiunea turbulentă adimensională  u v , Fig. 8.12d), modelul LB
conduce la valori mai mici în zona interioară, iar modelul C la valori inferioare
celor de referinţă în zona exterioară.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.13 Rezultatele pentru curgerea Wieghardt 1400; a) grosimea de deplasare, b) grosimea de
impuls, c) coeficientul de frecare, d) distribuţia de viteze.
O altă comparaţie între modelele de tip k-ɛ se poate urmări în Fig. 8.13. Ca
referinţă s-au ales rezultatele experimentale publicate de K.Wieghardt şi W.
Willmann 1 (curgerea Wieghardt 1400) pentru stratul limită fără gradient de
presiune. S-au trasat variaţiile grosimii de deplasare * , ale grosimii de impuls θ şi
ale coeficientului de frecare C f în direcţia x, precum şi profilul de viteze în
secţiunea x=4,987 m.
În Fig. 8.14 s-au trasat rezultatele obţinute cu modelul D pentru două
mişcări cu gradient advers de presiune, curgerile Bradshaw 2500 2 şi, respectiv,
Bradshaw 33003. Se constată că modelul D are capacitatea de a simula corect şi
curgerile cu gradient pozitiv de presiune, cunoscându-se faptul că, în general,
predicţiile modelelor k   sunt deficitare în acest caz.
1
K. Wieghardt, W. Willmann, Equilibrium boundary layer of constant pressure, computation of
turbulent boundary layers, Computation of turbulent boundary layers-1968, AFOSR-IFP-Stanford
Conference, ed.D.E. Coles şi E.A. Hirst, Stanford University, 2, 98-123, 1969.
2
P. Bradshaw, Boundary layer, initially at constant pressure, developing into equilibrium flow in
moderate positive pressure gradient, Computation of turbulent boundary layers -1968, AFOSR-IFP-
Stanford Conference, ed.D.E. Coles şi E.A. Hirst, Stanford University, 2, 241-248, 1969
3
P. Bradshaw, Equilibrium boundary layer in mild positive pressure gradient, Computation of
turbulent boundary layers -1968, AFOSR-IFP- Stanford Conference, ed.D.E. Coles şi E.A. Hirst,
Stanford University, 2, 233-240, 1969.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.14 Comparaţii cu datele experimentale; a)-d) curgerea Bradshaw 2500, e)-h) curgerea
Bradshaw 3300.
8.5.11 Modelul Wilcox
După cum am menţionat anterior, modelul k   standard propus de

Wilcox poate fi aplicat inclusiv în substratul vâscos fără nici o modificare 1 2 .
Totuşi, apare o problemă în condiţia la limită la perete pentru rata disipaţiei,  ,
deoarece, având în vedere relaţia (8.209):
 1
 *
 2 pentru y  0 . (8.336)
k y
Pentru obţinerea unei condiţii la limită la perete pentru  se impune satisfacerea
ecuaţiei de transport (8.207b) la perete, la fel ca în cazul modelului k   , §8.5.1.
Termenii din (8.207b) care nu se anulează la perete sunt termenii de difuzie
vâscoasă şi de disipaţie:
   
   2  0 . (8.337)
y  y 
1
D.C. Wilcox, Reassessment of the scale-determining equation, AIAA J., 26, 1299-1310, 1988.
2
F. Menter, Two-equation eddy-viscosity turbulence models for engineering applications, AIAA J.,
32, 1598-1605, 1994.
____________________________________________________________________________________________
Această ecuaţie poate fi integrată şi rezultă:

6
 . (8.338)
2 y 2
Pentru evitarea problemelor numerice, ecuaţia disipaţiei specifice (8.207b) nu este
integrată (numeric) în punctele grilei de calcul foarte aproape de perete (de regulă
se impune condiţia y   2,5 ). În aceste puncte  se calculează din relaţia
(8.338).
De altfel D.C. Wilcox1 propune modificarea variantei iniţiale a modelului
prin introducerea unor funcţii de amortizare vâscoasă în vecinătatea peretelui. Mai
mult, el demonstrează ca modelul are capacitatea de a simula regimul tranzitoriu
precum şi efectele de rugozitate 2 . Formularea modelului k   pentru numere
Reynolds mici este:
2
k k     k   U 
U V     t     t    *k ; (8.339a)
x y y  k  y   y 
– ecuaţia de transport a disipaţiei specifice:
2
          U 
U V     t       t    2 , (8.339b)
x y y    y  k  y 
iar vâscozitatea turbulentă se determină din:

k
 t  * . (8.339c)

Constantele de închidere şi funcţiile de amortizare au expresiile:
9 5 18  ReT R
* 
*0  ReT Rk
1  ReT Rk
,  
5  0  ReT R *
9 1  ReT R
  
1
, * 
100 1  ReT R 4 (8.339d)
,
  3 40 ,  k  2,   2, *0   / 3,  0  1 10, R  8, Rk  6, R  27 10 (8.339e)
unde:
1
D.C. Wilcox, Comparison of two--equation turbulence models for boundary layers with pressure
gradient, AIAA J., 31, 1414-1421, 1993, D.C. Wilcox, Simulation of transition with a two-equation
turbulence model, AIAA J.,32, 247-255, 1994.
2
V. Patel, J. Yoon, Application of turbulence models to separated flows over rough surfaces, ASME
J. of Fluids Engineering,117, 234-241, 1995.
____________________________________________________________________________________________
k
Re T  (8.339f)

reprezintă un număr Reynolds caracteristic turbulenţei.
8.5.12 Modelul Peng-Davidson-Holmerg.
În anul 1994 H.S. Peng şi col.1 publică o variantă modificată a modelului

lui Wilcox în care ecuaţiile modelate de transport sunt scrise sub forma:
k     t  k 
 (U j k )        P  C k f k k ;
(k )
(8.340a)
t x j x j   k  x j 
     t      t k 
 (U j )        (C1 f  P  C 2 k)  C
(k )
,
t x j x j     x j  k k x j x j
(8.340b)
iar vâscozitatea aparentă este calculată cu relaţia:
k
t  f . (8.340c)

Funcţiile de amortizare şi constantele de închidere sunt:
  Re  4 
f k  1  0,722 exp  T   ; (8.340d)
  10  
3/ 4 0,001  (ReT / 200) 2
f   0,025  (1  e  (ReT / 10) )(0,0975  e , (8.340e)
ReT
  Re  
1/ 2
f   1  4,3 exp   T  . (8.340f)

  1,5  
Ck  0,09 , C1  0,42 , C2  0,075 , C  0,75 ,  k  0,8 , (8.340g)
   1,35 ,
iar Re T este dat de relaţia (8.339f).
8.5.13 Modelul Bredberg-Peng-Davidson
Mult mai recent, Bredberd şi col. 2, modifică modelul Peng şi col., prin
adiţionarea unei surse suplimentare ca efect al vâscozităţii moleculare în ecuaţia
ratei de disipaţie. Ecuaţiile modelului sunt:
1
H.S. Peng, L. Davidson, S. Holmerg, A modifed low-Reynolds-number model for recirculating
fows, ASME. J., 119, 867-875, 1997.
2
J. Bredberg, S.H. Peng, L. Davidson, An improved turbulence model applied to recirculating flows,
International J. of Heat and Fluid Flow, 23, 731-743, 2002.
____________________________________________________________________________________________
k     t  k 
 (U j k )        P  C k k ;
(k )
(8.341a)
t x j x j   k  x j 
  (U j )    t       t   k 
        (C1 f  P  C2 k)  C   
(k )
t x j x j     x j  k  k k  x j x j
,
(8.341b)
k
 t  C f  , (8.341c)

 1  2 , 75
f   0,09   0,91  3 (1  e  (Re T / 25) ) , (8.341d)
Re 
 T 
Ck  0,09 , C  1,0 C1  0,49 , C2  0,072 , C  1,1 ,  k  1,0 ,    1,8 ,
(8.341e)
Modelul a fost aplicat cu succes de autorii citaţi şi în cazul curgerilor cu separare
cu zone relativ extinse de recirculare.
8.5.14 Modelul Nagano şi Tagawa
Y. Nagano şi W. Tagaw1 elaborează un model de tip k   pentru stratul

limită cu transfer de căldură. Ecuaţiile de transport ale modelului sunt de forma
(5.272):
     t  k 
(k )  ( U i k )        P   ,
(k )
(8.342a)
t xi xi   k  xi 
     t    
()  ( U i  )        C1 f1 P  C 2 f 2   ,
(k )
(8.342b)
x xi xi     xi  k
k2
 t  C f  , (8.342c)

1
Y. Nagano, M. Tagawa, An Improved k-ε Model for Boundary Layer Flows, J. Fluids. Engg., 112,
33-39, 1990.
____________________________________________________________________________________________
U i  U U j 2 U k  U i (8.342d)
P ( k )  tij  t  i    ij  .
x j   x
 x j xi 3 xk  j
Relaţiile de închidere ale modelului sunt:
2
f 2  (1  0,3e  (ReT / 6,5) )(1  e  y

/6 2
) , (8.342e)

/ 26 2  4,1 
f   (1  e  y ) 1  3 / 4  , (8.342f)
 ReT 
C  0,09 , C1  1,45 , C2  1,9 , f1  1 ,  k  1,4 ,    1,3 (8.342g)
în care Re T  k 2 /  . Condiţiile la limită la perete asociate ecuaţiilor modelului

sunt:
2
k 2   k 
 pentru y  0 .
k 0,  (8.342h)
y   y 

8.5.15 Modelul k   în două straturi
În §8.4.6 am menţionat că o a treia alternativă de a trata mişcarea în

imediata vecinătate a peretelui se bazează pe introducerea conceptului de model cu
două straturi: un strat interior, în care modelarea turbulenţei se face, fie cu un
model cu o singură ecuaţie diferenţială, fie cu un model algebric pentru numere
Reynolds mici şi, respectiv, un strat exterior în care se aplică un model cu două
ecuaţii de transport pentru turbulenţa dezvoltată.
În vecinătatea peretelui se utilizează modelul k (§8.3.1), în varianta
modificată de M. Wolfshtein1 prin introducerea a două scări de lungime: l pentru
disipaţia vâscoasă şi, respectiv, l pentru vâscozitatea turbulentă:
  t  k    U i U j  2 
  ki , j  U i  k
3/ 2
dk
        t   , (8.343a)
dt xi  k  xi    x j xi  3  x j l
 t  C k l , (8.343b)
în care:
1
M.Wolfshtein,, The velocity and temperature distribution in onedimensional fow with turbulence
augmentation and pressure gradient. Int. J.Mass Heat Transfer, 12, pp 301-318, 1969.
____________________________________________________________________________________________
l  Cl y(1  e
 R y / A
) , l  Cl y(1  e
 R y / A
) , Ry  k y /  , (8.343c)
iar Cl , C , A , A sunt constante empirice. Modelul este ulterior dezvoltat de

H.C. Chen şi V.C. Patel 1 care stabilesc valorile constantelor de închidere. în
varianta cea mai utilizată, în prezent, în aplicaţii practice23:
C  0,09 , Cl  C3 / 4 , A  70 , A  2Cl  5,08 . (8.343d)
Ulterior, H. Iacovides şi B. Launder6) calibrează constantele de închidere la

valorile:
A  62,5 , A  3,8 . (8.344)
În anul 1975 S. Hassid şi M. Pore4 propun un model asemănător, în care

scările l şi l au expresiile:
l 
l
CD 2

, l  L 1  exp(  A Re l  (8.345a)
C D1 (1  exp( A Re l ) 
Re l
şi:
kl
l  y , Rel  , C D1  0,164 , C D 2  0,336 , A  0,029 ,
 (8.345b)
L  C3 / 4 y ,
O altă dezvoltare a modelului lui Wolfshtein este elaborată de L.H. Norris şi W.C.
Reynolds5 care obţin o expresie diferită pentru funcţia l :
Cl y
l  , R y  k y /  , C  0,09 , Cl  C3 / 4 ,
5,3 (8.346)
1
Ry
1
H.C. Chen, V.C. Patel, Near-wall turbulence models for complex flows including separation, AIAA
J., 26, 641, 1988.
2
L. Davidson, Reynolds stress transport modelling of shock/boundary-layer interaction, 24th AIAA
Fluid Dynamics Conference, AIAA Paper 93-3099, 1993.
3
L. Davidson, A. Rizzi, Navier-Stokes stall predictions using an algebraic stress model, J.
Spacecraft and Rockets, 29 , 794-800, 1992.
6)
H. Iacovides, B. Launder, The numerical simulation of flow and heat transfer in tubes in orthogonal
rotation, 6th Symposium on Turbulent Shear Flows, Toulouse, France, 1990.
4
S. Hassid, M. Poreh, A turbulent energy model for flows with drag reduction, ASME Journal of
Fluids Engineering, 97, 234-241, 1975.
5
L.H. Norris, W. C. Reynolds, Turbulent channel flow with a moving wavy boundary, Rept. No.
FM-10, Department of Mechanical Engineering, Stanford University, Stanford, CA, 1975.
____________________________________________________________________________________________
care este adoptată şi de W. Rodi şi col. 19881 deoarece se consideră ca fiind mai
bine adaptată curgerilor în stratul limită cu gradient advers de presiune. Pentru
funcţia l se păstrează expresia (8.343c), cu A  50,5 .
În zona exterioară, este utilizat modelul k   standard descris de ecuaţiile
(8.184). Interfaţa dintre cele două zone se poate alege: a) arbitrar, la o anumită
linie de puncte din grila de calcul (având îndeplinită condiţia că pentru cel mai
apropiat punct R y  250 ) sau b) se poate determina dinamic interfaţa prin
R / A
impunerea condiţiei 1  e y   0,95 .
Rodi şi col. au testat alte două metode de determinare a interfeţei. În prima
metodă, aceasta se determină prin impunerea unei valori (arbitrare) a raportului
dintre vâscozitatea turbulentă şi cea moleculară. Calculele numerice ale lui J.
Cordes2 arată că rezultatele devin independente de valoarea raportului  t /  la
interfaţă dacă acesta are o valoare mai mare decât 30. În a doua metodă interfaţa
este identificată în punctele din grilă unde funcţia l atinge valoarea 0,95 (în
problema stratului limită această condiţie corespunde la valori y   80  90 ).
8.6 Extensiuni ale modelelor cu două ecuaţii
La ora actuală, ecuaţiile mediate Reynolds completate cu un model de

turbulenţă pentru reprezintă practic singura alternativă de simulare a mişcărilor
turbulente pentru aplicaţii de interes practic. Cu toate deficienţele şi limitările,
acestea constituie, pentru necesităţile industriei, un compromis rezonabil între
pragmatismul computaţional şi analiza teoretică. Modelele cu două ecuaţii de
transport şi, în mod special modelele de tip k   , sunt extensiv utilizate în prezent
în calculele inginereşti. Principalelor lor avantaje sunt simplitatea formulării şi
uşurinţa implementării în codurile de calcul comerciale. Calculele arată o
remarcabilă acurateţe în raport cu rezultatele experimentale pentru mişcări relativ
simple (de exemplu, stratul limită bidimensional ataşat, curgerea în conducte cu
gradient de presiune cu injecţie sau succiunea la perete sau cu pereţi rugoşi, curgeri
cu recirculare dominate de presiune, etc.). Cu toate acestea multe rezultate sunt sub
aşteptări şi chiar eronate. Extrem de numeroasele teste întâlnite în literatură, pentru
1)
W. Rodi, Recent developments in turbulence modeling, Proc. 3rd International Symposium on
Refined Flow Modeling and Turbulence Measurements, Ed. Y. Iwasa, N. Tamai, A. Wada, Tokyo,
1988; W. Rodi, Experience with two-layer models combining the k- e model with a one-equation
model near wall, 29th Aerospace Science Meeting, Reno, NE, U.S.A, 1991; W. Rodi, G. Scheuerer
Scrutinizing the k- e turbulence model under adverse pressure gradient conditions, ASME J. of Fluid
Engineering, 108, 174-179, 1986; W. Rodi, D. B. Spalding, A two-parameter model of turbulence
and its application to free jets, Warme-und Stoffubertragung, 3, 85-95, 1970.
2
J. Cordes, Entwicklung und anwendung eines zweischichtenturbulenz models fur abgeloste
zweidimensionale stromungen, Ph.D. Dissertartion. University of Karlsruhe, Karlsruhe, Germany,
1991.
____________________________________________________________________________________________
o mare varietate de aplicaţii, au pus în evidenţă performanţe slabe ale acestor

modele pentru: a) mişcări în care transportul tensiunilor turbulente este important
(ca de exemplu, curgeri departe de echilibru, curgeri nestaţionare cu frecvenţe
ridicate, curgeri cu desprindere şi reataşare); b) curgeri în care efectele de
anizotropie sunt importante (cum ar fi curgerile secundare în conducte necirculare,
curgeri complexe tridimensionale); c) incapacitatea de a simula de o serie de efecte
exterioare (curbura pereţilor, rotaţia).
Cerinţele de bază pe care trebuie să le îndeplinească un model acceptabil
pot fi sintetizate după cum urmează. În primul rând un model trebuie:
– să simuleze cât mai corect fenomenul fizic al curgerii turbulente într-o gamă
cât mai largă de situaţii;
– să satisfacă o serie de restricţii matematice şi fizice cum ar fi: a) invarianţa
tensorială şi faţa de sistemul de referinţa; b) realizabilitatea (imposibilitatea de
a genera mărimi fără relevanţă fizică, cum ar fi valori negative pentru energia
cinetică turbulentă, pentru tensiunile normale sau pentru disipaţia turbulentă);
c) comportări asimptotice specifice pentru numere Reynolds tinzând către zero
şi, invers, pentru numere Reynolds tinzând către infinit; d) simularea corectă a
zonei din vecinătatea pereţilor în care tensiunile normale se anulează mai
repede decât cele tangenţiale sau laterale;
– să fie compatibile cu algoritmi numerici relativ simplu de implementat şi de
utilizat (este de preferat să poată fi incluse în codurile deja existente);
– să poată fi utilizate ca un instrument numeric eficace în predicţia unor noi clase
de mişcări turbulente complexe.
Până la ora actuală nu există un model care să îndeplinească în totalitate
toate aceste cerinţe. Cu toate acestea, eforturi considerabile au fost făcute în ultima
perioadă pentru dezvoltarea unor modele care să elimine cel puţin din deficienţele
formulărilor anterioare. Vom prezenta, în continuare câteva modele relativ recente
care, fie deja s-au impus în simularea curgerilor turbulente pentru aplicaţii
industriale fiind incluse în codurile comerciale de calcul, fie sunt (încă) în stadiul
dezvoltării şi implementării lor numerice.
8.6.1 Modelul k   realizabil
După cum am menţionat anterior, o cerinţă generală impusă modelelor de

turbulenţă este aceea ca să nu conducă la soluţii fără semnificaţie fizică (cum ar fi
energie cinetică turbulentă negativă) şi să asigure invarianţa tensorială şi faţa de
sistemul de referinţă. Pentru o mai bună înţelegere, vom prezenta, în continuare,
câteva observaţii privind conceptul de model realizabil.
O primă mărime invariantă la schimbarea sistemului de referinţă este urma
tensorului Reynolds, care este egală cu dublul energiei cinetice turbulente. Se poate
decupla informaţia dată de tensorul Reynolds în două componente: o mărime
scalară care are valoarea k şi un tensor anizotrop definit de:
____________________________________________________________________________________________
1 uiuj 2
aij  ( uiuj  ij uk uk )   ij . (8.347)
k k 3
Acest tensor fiind simetric şi având urma nulă ( aii  0 ) , conţine cinci necunoscute
suplimentare. Împreună cu energia cinetică turbulentă, tensorul anizotrop poartă
aceeaşi informaţie ca şi tensorul tensiunilor aparente.
Din definiţia de mai sus apare evident că elementele de pe diagonala
tensorului aij îndeplinesc relaţia:
2 4
  aii  , i  1,2,3 (8.348)
3 3
2
iar, pe baza inegalităţii lui Schwarz uiu j  ui2u j2 , i, j  1,2,3 rezultă că
termenii extradiagonali satisfac relaţia:
 1  aij  1 , i, j  1,2,3 , i  j . (8.349)
Pentru modelele cu două ecuaţii de transport, bazate pe ipoteza

Boussinesq, trebuie impusă restricţia ca, simultan, k şi  , (sau altă mărime Z ce
caracterizează scara de lungimi, §8.4) să rămână pozitive. În al doilea rând,
tensorul anizotrop, modelat cu ipoteza Boussinesq trebuie să satisfacă relaţiile
(8.347) şi (8.348).
Este uşor de pus în evidenţă că exprimând tensiunile aparente prin
intermediul ipotezei Boussinesq, condiţiile de mai sus nu sunt îndeplinite pentru
valori mari ale vitezelor medii de deformaţie. În mod uzual această situaţie apare
atunci când vitezele medii suferă variaţii mari sau când viteze medii de deformaţie
mari sunt impuse brusc din exterior. În aceste situaţii scara de timp a turbulenţei
k /  este prea mare pentru a permite „ajustarea” turbulenţei la schimbările în
vitezele medii de deformaţie.
De exemplu, în modelul k   , componentele tensorului anizotrop se vor
exprima prin relaţia:
k k
aij  2C Sij  2C Sij* , Sij*  tˆSij , tˆ  . (8.350)
 
O mărime foarte importantă în modelele de tip k   este raportul dintre
producţia şi disipaţia de energie cinetică turbulentă, Pk /    aij S ij* . Deoarece din
considerente fizice componentele tensorului anizotrop sunt mărginite, în realitate,
raportul dintre producţie şi disipaţie, pentru valori mari ale vitezelor medii de
deformaţie vor fi de ordinul vitezelor de deformaţie adimensionale Sij* . Pe de altă
parte, în modelele de tip k   acest raport este de ordinul pătratului vitezelor
medii de deformaţie (de exemplu, relaţia (8.257)).
____________________________________________________________________________________________
Predicţia componentelor tensorului anizotrop în modelul k   poate fi

ilustrată pe exemple simple. Astfel, pentru o curgere paralelă de forfecare pură în
care viteza medie de deformaţie adimensională este
1 k dU
 , (8.351)
2  dy
modelele bazate pe conceptul de vâscozitate aparentă şi ipoteza Boussinesq
conduc la:
a12  2C  . (8.352)
În consecinţă, ipoteza Bousssineq introduce rezultate fără semnificaţie fizică dacă:
1
 C  5,6 . (8.353)
2
Aceasta constituie de altfel principala motivaţie a introducerii funcţiilor de
amortizare în vecinătatea peretelui sau a unui limitator ca în relaţia (8.222a).
De asemenea, pentru curgeri în care câmpul de viteze medii este irotaţional
(de exemplu curgeri în ajutaje), incapacitatea ipotezei Boussinesq de a satisface
condiţiile de realizabilitate poate cauza dificultăţi majore. De exemplu, pentru o
mişcare axial-simetrică în medie în care:
* * * 
S11   , S 22  S33  , (8.354)
2
considerând  t  C k 2 /  , se obţine:
a11  2C  , (8.355)

care arată că pentru:
1
  C  3,7 (8.356)
3
rezultatele îşi pierd semnificaţia fizică.
Modelul k   realizabil este obţinut prin modificarea modelului standard
prin impunerea sistematică a unor restricţii matematice, cu scopul de a respecta
proprietăţile fizice ale mişcărilor turbulente. De exemplu, pe baza ipotezei
Boussinesq (8.1), pentru tensiunile aparente normale, se obţine:
U i 2
uiui  2 t  k, (8.357)
xi 3
sau luând (8.184d)  t  C k 2 /  :

____________________________________________________________________________________________
k 2 U i 2 1 k U i 
uiui  2C  k  2k   C . (8.358)
 xi 3 3  xi 
Deoarece tensiunile normale sunt mărimi eminamente pozitive, rezultă condiţia

„realizabilă”:
k U i 1
  3,7 (8.359)
 xi 3C
O modalitate de a îndeplini aceste condiţii fizice constă în modificarea

valorii constantei C 1, astfel ca aceasta să depindă de vitezele medii de deformaţie.
După cum de altfel am remarcat în §8.4.1, necesitatea introducerii unei astfel de
dependenţe este sugerată şi de rezultatele experimentale care arată că C  0,09 în
zona inerţială a stratului limită, dar C  0,05 pentru un strat de forfecare omogen.
În anul 1995 T.H. Shih şi col. 2 propun modificarea modelului standard
k   prin introducerea a două elemente de noutate. În primul rând, ecuaţia model
de transport a disipaţiei turbulente (8.184b) completată cu un termen sursă
suplimentar, şi, în al doilea rând se consideră o valoare „adaptabilă” pentru
constanta de închidere C . Conform autorilor citaţi, introducerea unei dependenţe
a constantei C de tensorul vitezelor medii de deformaţie este cea care face
posibilă îndeplinirea condiţiei de realizabilitate. Mai general, C nu poate fi o
constantă şi trebuie considerată ca o funcţie ce variază în timp şi spaţiu3.
Ecuaţiile modelului realizabil Shih şi col. sunt următoarele:
k k    t  k 
U j       P ;
(k )
(8.360a)
t x j x j   k  x j 
1  U U j 
P ( k )   t S 2 , S  2Sij Sij , Sij   i  ,  k  1,0 ; (8.360b)
2  x j xi 
– ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente:
1
W. C. Reynolds. Fundamentals of turbulence for turbulence modeling and simulation, Lecture
Notes for Von Karman Institute, Agard Report No. 755, 1987.
2
T.H. Shih, W.W. Liou, A. Shabbir, J. Zhu, A New k   Eddy-Viscosity Model for High Reynolds
Number Turbulent Flows - Model Development and Validation, Computers Fluids, 24,227-238, 1995.
3
T.H. Shih, J. Zhu, J.L. Lumley, A new Reynolds stress algebraic equation model, NASA TM
106644, 1994.
____________________________________________________________________________________________
        2
U j     t    C1S  C2 ; (8.360c)
t x j x j     x j  k  
~
 S  ~ Sk

C1  max 0,43; ~ , S  , C2  1,9 , C1  1,44 ,    1,2 ; (8.360d)
S  5  
 
– ecuaţia vâscozităţii turbulente:
k2 1
 t  C , C  ;
 U *k (8.360e)
A0  As

1  U U j 
A0  4,04 , U *  Sij Sij  ij ij , ij   i  ; (8.360f)
2  x j xi 
1

As  6 cos  ,   arccos 6W , W 
3

Sij S jk S ki
S3
, S  Sij S ij . (8.360g)
Observaţii. 1) În modelul Shih şi col. ecuaţia de transport a energiei cinetice

turbulente este aceeaşi ca în modelul standard k   , dar constantele de închidere
au alte valori.
2) Termenul de producţie din ecuaţia de transport a disipaţiei nu este
proporţional cu termenul de producţie din ecuaţia k , aşa cum apare în modelul
k   standard. Formularea adoptată reprezintă mai bine transferul energetic
spectral.
3) Termenul de distrugere din ecuaţia (8.360c), evident foarte diferit de
termenul similar al modelului standard, nu prezintă nici o singularitate, deoarece
numitorul k   nu se anulează în nici o situaţie.
4) Modelul este testat şi validat 1 pentru o mare varietate de mişcări
turbulente cum ar fi: curgeri fără frontiere materiale (jeturi sau straturi de
forfecare), curgeri în canale sau în stratul limită, curgeri complexe cu separare.
Rezultatele obţinute pun în evidenţă o îmbunătăţire a acurateţei predicţiei faţa de
modelul k   standard (de exemplu, în cazul jetului axial-simetric, problemă în
care modelul standard introduce erori mari, §8.4.7).
1
T.H. Shih, W. W. Liou, A. Shabbir, J. Zhu. A New k-ε Eddy-Viscosity Model for High Reynolds
Number Turbulent Flows - Model Development and Validation, Computers Fluids, 24, 227-238,
1995.
____________________________________________________________________________________________
5) O variantă mai simplă de modificare a modelului k   standard pentru

îndeplinirea condiţiei de realizabilitate este elaborată de către P.A. Durbin1 care
introduce un limitator pentru scara locală de timp tˆ :
k 
tˆ  min ;
2 2  , S  1  U i  U j  . (8.361a)
  3C S S  2  x j xi 
ij
  ij ij 
Acest limitator intervine, pe de o parte, asupra disipaţiei turbulente deoarece

ecuaţia de transport asociată ei se scrie sub forma:
     t    C1 P ( k )  C 2 
U j       , (8.361b)
t x j x j     x j  tˆ
şi, pe de altă parte asupra ecuaţiei vâscozităţii aparente, care devine:

t  C ktˆ . (8.361c)
Autorul citat arată că această formulare face ca restricţia fizică 2k  uiui – nu se

însumează peste indicele i – în special în zonele de stagnare să fie îndeplinită.
8.6.2 Modelul k   Lien şi Leschziner
F.S. Lien şi M.A. Leschziner2 dezvoltă un model de tip k   pentru zona

din vecinătatea peretelui care tinde asimptotic către modelul cu o singură ecuaţie al
lui Wolfshtein (8.125) atât în ceea ce priveşte scara de lungime asociată disipaţiei
turbulente, cât şi pentru scara de lungime a vâscozităţii aparente. Ecuaţiile
modelului sunt de forma (8.288):
     t  k 
( k )  ( U i k )        P    ;
(k )
(8.362a)
x y xi   k  xi 
     t    
()  (U i )        C1 f1 P  C 2  f 2    E ,(8.362b)
(k )
x y xi   k  xi  k
k2
 t  C f  . (8.362c)

la care se ataşează relaţiile de închidere:
1
P.A. Durbin, On the k- e stagnation point anomaly, Technical Note, Int. J. Heat and Fluid Flow, 17,
89-90, 1996.
2
F.S. Lien, M.A. Leschziner, A pressure-velocity solution strategy for compressible flow and its
application to shock/boundary-layer interaction using second-moment turbulence closure, J. Fluids
Engineering, 115, 717-725, 1993.
____________________________________________________________________________________________
l 2  (1) 0,0022 Ry2 (8.362d)

f  , f1  1 , f 2  1  0,3e  ReT , E  C2 f 2 e
l k
în care ReT  k 2 /  , R y  k y /  , iar l , l şi  (1) sunt mărimile

corespunzătoare din modelul Wolfshtein (8.132). Celelalte constante de închidere
au aceleaşi valori ca în modelul Launder şi Spalding Error! Reference source not
found.).
8.6.3 Modelul k   Pope
O altă modificare a modelului k   standard cu scopul de a îmbunătăţi

performanţele modelului pentru curgeri axial-simetrice sau cu gradient advers de
presiune puternic este elaborată de S.B. Pope 1 . Pope sugerează că deformarea
(„întinderea”) vârtejurilor sub influenţa câmpului de viteze medii are un rol
important în reducerea scării turbulenţei. Această deformare produce o viscozitate
artificială ceea ce are ca efect o micşorare a ratei antrenare a jetului axial-simetric.
Ideea de bază constă în modificarea ecuaţiei de transport a disipaţiei în forma:
     t   
U j    C1 P  C 2    C 3 ,
(k )
 (8.363)
t x j x j  x
  j  k
unde ultimul termen din membrul drept are rolul de intensifica efectele irotaţionale
ale vitezei medii:
1 k  U i U j  
 , *ij  1 k  U i 
U j 
,
  *ij *jk Sij* , S ij*   (8.364)
2   x j xi 


2   x j xi 
iar constanta empirică are valoarea C 3  0,79 . Celelalte ecuaţii şi constante de

închidere sunt identice cu ale modelului de bază (8.184).
Modelul Pope se dovedeşte performant pentru curgeri cu simetrie axială,
dar forma sursei suplimentare din ecuaţia lui  diminuează performanţele
modelului pentru mişcări cu efecte de curbură în direcţia dominantă a curgerii.
8.6.4 Modelul k   Yap
Deoarece modelul k   standard conduce la valori mari ale scării de

lungime în vecinătate punctului de separare, ceea ce are ca efect o subestimare a
zonelor de recirculare, o serie de extensii ale modelului au vizat corectarea acestui
1 )
S.B. Pope, An Explanation of the Turbulent Round Jet/Plane Jet Anomally, AIAA J., 16, 279-281,
1978.
____________________________________________________________________________________________
tip de erori. În anul 1987 C. Yap1 introduce o corecţie în ecuaţia de transport a

disipaţiei turbulente care se scrie sub forma:
     t   
U j    C1 P  C 2    R ,
(k )
 (8.365a)
t x j x j    x j  k
în care termenul de corecţie, R, este:

2
2  k 3 / 2  k 3 / 2 
R  0,83   1  , Cl  C3 / 4 ,   0,41 . (8.366b)
k  Cl y  Cl y 
Corecţia Yap se dovedeşte benefică pentru curgeri cu separare şi în problemele de

transfer de căldură.
8.6.5 Modelul k   cu două scări
Variantele modelelor de tip k   menţionate anterior se bazează pe

ipoteza că, în orice situaţie, turbulenţa are un spectru de o formă universală, care
poate fi caracterizat de scările domeniului inerţial. Dacă însă turbulenţa nu este în
echilibru sau dacă curgerea este caracterizată de scări cu ordine de mărime foarte
diferite, aceste modele nu au capacitatea de a asigura o predicţie acceptabilă.
În modelul propus de Hanjalic şi col.2 spectrul este divizat în două zone: o
zonă a scărilor mari, respectiv o zonă a scărilor mici. Se determină astfel scări
distincte de timp pentru transferul energiei în zona scărilor mari, respectiv pentru
transferul energetic de la zona scărilor mari la zona scărilor mici. În Fig. 8.15 k1
reprezintă numărul de undă cel mai mic pentru care producţia este dictată de
vitezele de forfecare, iar k 2 este numărul de undă cel mai mare la care disipaţia
vâscoasă este mică. Energia părăseşte prima zonă cu rata  P şi intră în zona
numerelor de undă foarte mari cu rata  t . Între cele două zone, în regiunea
numerelor de undă intermediare se face ipoteza că rata de transfer a energiei este
T .
1
C. Yap, Turbulent Heat and Momentum Transfer in Recirculating and Impinging Flows, Ph.D.
Thesis, Faculty of Technology, University of Manchester, U.K., 1987.
2
K. Hanjalic, B. Launder, R. Schistel, Multiple-time-scale concepts in Turbulent Transport Modeling,
Proc. Turbulent Shear Flows, 2, 10.31-10.36, 1979.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.15 Zonarea spectrală în modelul cu două scări.
În mod corespunzător, energia cinetică turbulentă totală k apare ca suma dintre

energia din zona :productivă”, k P şi cea din zona de transfer, kT :
k  k P  kT , (8.367)
neglijând energia cinetică din zona disipativă (ipoteză acceptabila la numere

Reynolds foarte mari). Modelul formulează următoarele ecuaţii de transport pentru
k P , kT ,  P şi T :
     t k P 
( k P )  ( U j k P )   P   ( P   P ) ;
(k )
(8.368a)
t x j x j   k x j 
     t kT 
(kT )  (U j kT )     ( P  T ) ; (8.368b)
t x j x j  Tk x j 
     t  P   (P(k ) )2 P (k ) P  2P 
( P )  (U j  P )      C
 P1 k  C  C 
k P 
P2 P3
t x j x j   P x j   P kP
(8.368c)
     t T   2   2 
(T )  (U j T )   T    CT 1 P  CT 2 P T  CT 3 T 
t x j x j    x j   kT kT kT 
(8.368d)
unde:
  U U j  2 
P ( k )   t  i
   k i , j  U i . (8.368e)

  x j xi  3  x j

____________________________________________________________________________________________
Vâscozitatea turbulentă se calculează cu:
k2  k2  
T  C Cd   C Cd   , CCd  (CCd ) T . (8.368f)
T  
P  P

Constantele empirice de închidere sunt calate din analiza datelor experimentale:
(C Cd )  0,09 ,  kP  0,75 ,  P  1,15 , Tk  0,75 , T  1,15 ; (8.368g)
C P1  0,21 , C P 2  1,24 , C P 3  1,84 , CT 1  0,29 , CT 2  1,28 , (8.368h)

CT 3  1,66
Variante modificate ale modelului cu două scări sunt formulate de S.W.

Kim şi C.P. Chen1 (§8.5.6) şi, respectiv, C.P. Chen2. În modelul propus de B.S.
Duncan şi col.3 coeficienţii se presupun ca funcţii adaptabile dinamic în funcţie de
partiţionarea spectrului energetic.
De asemenea, S.H. Ko şi D.L. Rhode 4 au dezvoltat un model original
bazat pe scări multiple care incorporează o nouă metodă de evaluare ponderilor
surselor pozitive şi, respectiv negative din ecuaţiile de transport. Deşi această
alternativă este interesantă din punct de vedre teoretic, din punct de vedere
aplicativ ea este mai puţin utilă deoarece necesită calibrarea unui număr mare de
constante empirice.
8.6.6 Modelul k   RNG
Teoria grupurilor de renormalizare (RNG) elaborată de către V. Yakhot şi

S.A. Orszag5 a generat un număr de legi de scalare a constantelor de închidere care
conferă o remarcabilă acurateţe faţă de datele experimentale. Modelul k   RNG
este similar modelului standard, dar include câteva diferenţe notabile faţă de acesta.
În primul rând, în ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente apare un termen
suplimentar care măreşte în mod semnificativ capacitatea de predicţie în cazul
curgerilor cu variaţii rapide a vitezelor de deformaţie. În al doilea rând, teoria
grupurilor de normalizare oferă relaţii analitice pentru determinarea numerelor
Prandtl turbulente (  k , respectiv  ), care în modelul standard erau considerate
1
S.W. Kim, C. P. Chen, A Multiple Scale Turbulence Model Based on Variable Partitioning of
Kinetic Energy Spectrum, NASA-CR-179222, 1987.
2
C.P. Chen, A non-isotropic Multiple Scale Turbulence Model, NASA-CR-184217, 1990.
3
B.S. Duncan, W.W. Liou, T.H. Shih, A Multiple-Scale Turbulence Model for Incompressible Flow,
NASA TM-106113, 1993.
4
S.H. Ko, D.L. Rhode, Derivation and Testing of a New Multi-Scale k-e Turbulence Model, AIAA
Paper 90-0243, 1990.
5
V. Yakhot, S.A. Orzsag, Renormalization group analysis of turbulence I. Basic Theory, J. Sci.
Computing, 1, 3, 1986.
____________________________________________________________________________________________
constante alese empiric, pe baza comparaţiei cu datele experimentale. În cele din

urmă, dacă modelul standard k   era dedicat zonei de turbulenţă dezvoltată; în
modelul k   RNG efectul pereţilor este inclus printr-o ecuaţie diferenţială pentru
vâscozitatea efectivă care include corecţii pentru numere Reynolds mici.
Ecuaţiile de transport ale modelului sunt:
k k   k 
U j   k  ef  P ,
(k )
(8.369a)
t x j x j  x j 

       (k ) 2
U j     ef   C1 P  C 2  R. (8.369b)
t x j x j  x j  k k
Vâscozitatea efectivă  ef se termină din ecuaţia diferenţială ordinară
(determinată pe baza teoriei RNG):
 ρ2k  ˆ
d   1,72 dˆ , (8.369c)
   3
  
ˆ  1  C 
în care ˆ   ef /  , C  100 este o constantă de scalare.

Pentru zona turbulenţei dezvoltate, soluţia ecuaţiei (8.369c) tinde către:
k2
 t  C , (8.369d)

în care constanta C are o valoare foarte apropiată de cea determinată empiric în
modelul standard, C  0,0845 .
Termenul suplimentar, R, din ecuaţia (8.366a) este:
~ ~
C S 3  S  2 ~
R ~ 3 1  ~  ,   0,012 , S 0  4,38 ,
 (8.370a)
1  S  S 0  k
~
în care parametrul S :
~ k
S  2 Sij Sij , (8.370b)

cuantifică raportul dintre producţie şi disipaţie, fiind o măsură a îndepărtării de
~
condiţiile de echilibru a turbulenţei, care ar corespunde valorii S 0  4,38 .
Prin raportare la varianta standard, (ecuaţia (8.184b)), se poate pune în
evidenţă faptul că efectul acestui termen constă în transformării constantei empirice
C2 într-o funcţie care depinde de parametrul  . Într-adevăr, având în vedere
(8.370a), ecuaţia (8.369b) se poate rescrie în forma:
      
U j     ef   C1 P  C 2    ,
(k ) *
(8.371a)
t x j x j  x j  k
____________________________________________________________________________________________
unde:
~ ~ (8.371b)
C S 3  S 
C2*  C2   ~ 3 1  ~  .
1  S  S 0 
Analiza RNG permite determinarea analitică a constantelor din (8.371a):

C1  1,42 , C2  1,68 . (8.371c)
~ ~
În zonele în care S  S 0 , R  0 , iar C2*  C 2  . De exemplu, în zona
~
logaritmică a stratului limită, S  3 , ceea ce conduce la C 2*  2,0 , valoare foarte
apropiată de cea a constantei corespunzătoare din modelul standard ( C2  1,92 ).
Deci pentru mişcări cu viteze de deformaţie care variază lent, modelul RNG tinde
către modelul standard.
~ ~
În zonele în care S  S 0 , care din punct de vedere fizic corespund zonelor
cu viteze mari de deformaţie, R  0 şi se obţine C 2*  C 2  . În consecinţă,
termenul de distrugere din ecuaţia de transport a lui  este mai mic, ceea ce va
genera disipaţie turbulentă mai mare şi, în mod corespunzător valori mai mici ale
energiei cinetice turbulente şi ale vâscozităţii aparente.
Deci modelul RNG apare ca fiind mult mai sensibil la efectele de
modificare rapidă a vitezelor de deformaţie şi la cele de curbură faţă de modelul
standard.
După cum am menţionat, teoria RNG permite determinarea următoarei
relaţii analitice pentru calculul parametrilor  k şi   din ecuaţiile (8.369a) şi
(8.369b):
0 , 6321 0,3679
  1,3929   2,3929 
 , (8.372)
 0  1,3929  0  2,3929  ef
în care  0  1,0 . Pentru numere Reynolds mari (turbulenţa dezvoltată), din relaţia
de mai sus se obţine:  k     1,393 .
În ceea ce priveşte termenul de producţie, P(k ) , din ecuaţia (8.369a) acesta
se poate calcula cu relaţia (8.184c) sau, mai general cu:
k2  1  U 
2
 2 U
P (k )
 2C  S ij S ij   k   k i
. (8.373)
  3  xk   3 x j
Este interesant de comparat, pentru turbulenţa dezvoltată, formularea

standard (Jones şi Launder) şi formularea RNG a modelului k   . În cele două
modele, ecuaţiile de transport sunt de forma (8.369a) şi, respectiv (8.369b), iar
____________________________________________________________________________________________
vâscozitatea turbulentă se calculează din (8.369d). Celelalte mărimi care intervin în

acestea, au valorile1:
~ ~
C S 3  S   2 ~
Rstand  0 , RRNG  ~  1  ~ , S 0  4,38 ,   0,012 ; (8.374a)
1  S 3  S 0  k
C1stand  1,44 , C1RNG  1,42 , C2stand  1,92 , C2RNG  1,68 ; (8.374b)
Cstand  0,09 , CRNG  0,0837 , (8.374c)
 kstand  1,0 ,  stand  0,769 ,  kRNG  1,39 ,  RNG  1,39 . (8.374d)
Modelul k   RNG este mai general decât modelul standard şi are un domeniu de
aplicabilitate mult mai larg.
8.6.7 Modelul k   Chen şi Kim
Prin introducerea unei scări de timp caracteristică zonei spectrale de

producţie, de forma:
k tˆ
tˆP   D2 (8.375)
Pk C 
în care Pk este termenul de producţie, tˆD este scara de timp a zonei spectrale
disipative, iar
~ k
S  S , S  2Sij Sij . (8.376)

Y. S. Chen şi S.W. Kim23 obţin un model în care ecuaţiile de transport sunt de
forma (5.180), dar C1 are forma:
~ (8.377)
C1  C1 (1  C1* S 2 ) ,
în care C1*  C /( 4C1 ) , iar C1  1,15. Celelalte constante de închidere au valorile:
C  0,09 , C2  1,9 ,  k  0,75 ,    1,15 . (8.378)
1
H.K. Versteeg, W. Malalasekera An introduction to computational fluid dynamics. The finite
volume method, Addison Wesley Longman Limited, 1996.
2
Y.S. Chen, S.W. Kim, Computations of turbulent flows using an extended k-ε turbulence closure
model, Report NASA CR-179204, NASA-Marshall Space Flight Center, Alabama, USA, 1987.
3
S. Schmalzriedt, M. Jenne, K. Mauch, M.Reuss, Integration of physiology and fluid dynamics,
Advances in Biochemical Engineering, Biotechnology, 80, 19-68, 2003.
____________________________________________________________________________________________
Să remarcăm faptul că dacă în modelul k   RNG este introdusă o

constantă adaptabilă pentru termenul de distrugere a disipaţiei, în modelul Chen şi
Kim se propune o adaptare a termenului de producţie asociat lui  . Ambele
corecţii acţionează în acelaşi sens producând acelaşi efect: îmbunătăţirea predicţiei
pentru curgerile sau zonele din curgere în care apar variaţii rapide ale vitezelor
medii de deformaţie.
8.6.8 Modelul k   statistic
Pe baza pe teoriei statistice a „aproximaţiei interacţiunii directe” (DIA –

Direct Interaction Approximation), care permite cuantificarea interacţiunilor
neliniare dintr-o curgere turbulentă, A. Yoshizawa 1 şi, ulterior, N. Takemitsu 2
introduc un model de turbulenţă de tip k   , în care ecuaţia de transport a energiei
cinetice este de aceeaşi formă ca şi în modelul standard:
k    k 2  k  U i
 (U j k )     Ck 
   uiu j , (8.379a)
t x j x j    x j  x j
ecuaţia disipaţiei este completată cu un termen suplimentar:
    k 2     U i 2
 (U j )     C    C1 uiuj  C2  f 2  (8.379b)
t x j x j    x j  k x j k
  k 2 k
 C3 (Ck ),
k x j  x j
iar vâscozitatea turbulentă este estimată cu:

k2
 t  C . (8.379c)

Valorile constantelor de închidere, calibrate de S.Y. Jaw3 şi ulterior, R.R. Hwang şi
Y.F. Peng4 sunt:
1
A. Yoshizawa, A statistical investigation of the transport equation for energy dissipation in shear
turbulence, J. Phys. Soc. Japan, 51, 1983; A. Yoshizawa, Statistical modeling of a transport equation
for the kinetic energy dissipation rate, Physics of Fluid, 30, 628-631, 1987.
2
N. Takemitsu, An analytic study of the standard k   model, J. of Fluid Engineering, 112, 192-198,
1990.
3
S.Y. Jaw, Development of an Anisotropic Turbulence Model for Prediction of Complex Flows. Ph.D.
Dissertation. Dept. of Mechanical Engineering, The University of Iowa, Iowa City, IA, 1991.
4)
R.R. Hwang, Y. F. Peng, Computation of backwardfacing step flows by a second-order Reynolds
stress closure model, International J. for Numerical Methods in Fluids, 21, 223-235, 1995.
____________________________________________________________________________________________
C  0,09 , Ck  0,103 , C  0,11 , C1  1,23 , C2  1,92 , C3  1,67 . (8.379d)
Pentru modelarea tensiunilor Reynolds   uiuj se poate introduce, fie modelul

liniar Boussinesq (§Error! Reference source not found.), fie un model neliniar.
8.6.9 Modelul k   BSL
Modelul k   se dovedeşte mai performant pentru curgeri cu gradient

advers de presiune şi reproduce mai bine separarea decât modelul k   fiind
preferat în special în aplicaţiile de aerodinamică 1234 . Un alt avantaj al ecuaţiei
pentru  este comportarea favorabilă în vecinătatea pereţilor: rezultatele
simulărilor directe (DNS) pentru canale plane sau pentru stratul limită cu gradient
(pozitiv sau negativ) de presiune arată că expresia asimptotică pentru disipaţia
specifică  , adimensionalizată la scările vâscoase, este   2 / y 2 , pentru
y   5 ; comportare care se regăseşte şi în modelul k   (§8.5.11). În consecinţă,
ecuaţia pentru  poate fi aplicată până la perete fără a fi nevoie de corecţie pentru
numere Reynolds mici. Cu toate acestea, spre deosebire de ecuaţia disipaţiei
turbulente  , ecuaţia pentru  este mult mai sensibilă la condiţiile la limită
impuse pe frontierele libere în curgerile de forfecare (§8.4.7). Pe baza acestor
argumente, F.R. Menter 5 introduce un model care combină modelele k   şi
k   cele două modele într-o formulare unitară, care este obţinută prin înlocuirea
în modelul k   a disipaţiei  cu disipaţia specifică  . În acest mod în ecuaţia
disipaţiei apare un termen de difuziune mixtă   t k , care pare a mări
sesitivitatea modelului la variaţiile gradientului de presiune. Ulterior, ecuaţiile
modelului k   sunt înmulţite cu o funcţie (de racordare F1 ), ecuaţiile modelului
k   sunt înmulţite cu (1  F1 ) după care se adiţionează.
Ecuaţiile modelului rezultat (denumit şi model BSL– Baseline) sunt:
    k  ~ ( k )
(k )  (U j k )  k   P   k ;
*
(8.380a)
t x j x j  x j 
1
D.C. Wilcox, Reassessment of the scale-determining equation for advanced turbulence models,
AIAA J., 26, 1299-1310, 1988.
2
D.C. Wilcox, Reassessment of the scale-determining equation for advanced turbulence models,
AIAA J., 26, 1299-1310, 1988.
3
D.C. Wilcox, Comparison of two-equation turbulence models for boundary layers with pressure
gradients, AIAA J., 31, 1414-1421, 1993.
4
D.C. Wilcox, Turbulence Modelling for CFD, DCWIndustries, Inc. La Canada, CA., 1993
5
F.R. Menter, Two-Equation Eddy-Viscosity Turbulence Models for Engineering Applications. AIAA
J., 32, 1598-16, 1994.
____________________________________________________________________________________________
       ( k ) 1 k 
()  (U j )     P    2(1  F1 )  2 
2
;
t x j x j  x j   t  x j x j
(8.380b)
k ~(k ) t U i
, P  P  ij
(k )
t  ; (8.380c)
 x j
t 
k    ,     t . (8.380d)
k 
Funcţia de racordare F1 este astfel construită încât să aibă valoarea unitară în

vecinătatea pereţilor(zona internă) şi să se anuleze departe de suprafeţele solide
(zona externă):
  k 500  42 k 
F1  tanh(arg14 ) , arg1  min max ; 2 ; 2
; (8.381a)
  0,09y y   CDk y 
 1 k   20 
CDk  max 22 ;10 . (8.381b)
  x j x j 
 
Valorile constantelor modelului într-un anumit punct,  , se determină cu relaţia:
  F11  (1  F1 )2 . (8.382)
Constantele de închidere în zona internă sunt similare celor din modelul k  

Wilcox (§Error! Reference source not found.):
 k1  2 ,  1  2 , 1  0,0750 , *  0,09 ,   0,41 ,
1 2 (8.383a)
1  
*  1 *
iar valorile acestora în zona externă corespund modelului k   standard (§8.4.1):

 k 2  1 ,  2  1,168 ,  2  0,0828 ,
2 2
*  0,09 ,   0,41 ,  2   .
*  2 *
(8.383b)
Cum în vecinătatea peretelui se regăseşte modelul k   , condiţiile la limită la
perete sunt:
____________________________________________________________________________________________
6
k  0 ,   10 , pentru y  0 , (8.384)
1 y 2
care sunt identice cu (8.245).
8.6.10 Modelul k   SST
În §8.6.1 am prezentat câteva consideraţii privind condiţiile de

realizabilitate pe care trebuie să le îndeplinească un model acceptabil de turbulenţă.
Am arătat că, de regulă, modelele bazate pe ipoteza Boussineq, nu îndeplinesc o
serie de cerinţe fizice (tensiuni turbulente normale strict pozitive, energie cinetică
şi disipaţie turbulentă pozitive, etc.) pentru cazul în care vitezele de deformaţie sunt
mari. O cale relativ simplă pentru remedierea acestei deficienţe constă în
impunerea unor restricţii matematice cum ar fi introducerea unor limitatori. O cale
similară este utilizată de către F.M. Menter12 în dezvoltarea modelului SST (The
Shear Stress Transport), care adoptă ipoteza lui Bradshaw, a12  uv  / k  0,3
pentru valori ale raportului P ( k ) /  supraunitare.
De asemenea, modelul este motivat de observaţia că în curgerile cu
gradient advers de presiune, raportul dintre producţie şi disipaţie este supraunitar,
iar modelele cu o valoare constantă pentru C supraestimează atât vâscozitatea
turbulentă cât şi componenta a12 a tensorului anizotrop (8.347).
Modelul SST este identic cu modelul BSL (§8.6.9) cu excepţia valorilor
constantelor din zona internă, care sunt modificate după cum urmează:
 k1  1,176 ,  1  2 , 1  0,0750 , *  0,09 ,   0,41 , (8.385a)
1 2
1   . (8.385b)
*  1 *
iar vâscozitatea turbulentă este estimată cu:

a1k
t  , a1  0,31 ,   2ij ij ,
maxa1; F2 
(8.386a)
1  U U j 
ij   i  ,
2  x j xi 
unde:
1
F.R. Menter, Zonal Two Equation k- Turbulence Models for Aerodynamical Flows, AIAA Paper
93-2906, 24th Fluid Dynamics Conference, Florida, 1-21, 1993.
2
F.R. Menter, Two-Equation Eddy-Viscosity Turbulence Models for Engineering Applications. AIAA
J., 32, No.8, August, 1598-16, 1994.
____________________________________________________________________________________________
 k 500 
F2  tanh(arg 22 ) , arg 2  max 2 ; 2  . (8.386b)
 0,09y y  
Observaţii. 1) Pentru a extine domeniul de aplicabilitate al modelului şi la
curgeri cu transfer de căldură, Menter şi Esch1şi, ulterior, W. Vieser şi col.2 propun
o variantă a modelului SST, care diferă de varianta originală (Menter, 1994) prin
două elemente. În primul rând, după cum am menţionat şi în §Error! Reference
source not found., relaţia prin care este calculată vâscozitatea turbulentă (8.386a)
este înlocuită cu:
a1k 1  U U j 
t  , a1  0,31 , S  2Sij Sij , Sij   i  , (8.387)
maxa1; SF2  2  x j xi 
iar, în al doilea rând, termenul de producţie din ecuaţia de transport a energiei

cinetice turbulente (8.379a) este limitat prin relaţia:
~ (8.388)
P ( k )  min(P ( k ) ; C1) , C1  10 ,,
pentru a evita probucţia excesivă de turbulenţă în zonele de stagnare de pe profilul
aerodinamic sau de pe paletele de turbină.
2) Într-o altă variantă implementată numeri 3 se propune adoptarea
formulărilor corespunzătoare ale modelelor de bază ( k   şi, respectiv k   )
pentru numere Reynolds mici cu restricţii de realizabilitate. În acest caz, ecuaţiile
modelului SST sunt identice cu cele ale modelului Menter (8.380) cu două
deosebiri. În primul rând, vâscozitatea turbulentă este calculată cu:
k 1  *  ReT / Rk  k
t  , *  0 ,  *0  , ReT  ,
  1 F2  1  ReT / Rk 3 
max * ;  (8.389a)
  a1 
Rk  6 ,
unde mărimile  şi F2 sunt definite de relaţiile (8.386).
A doua deosebire se referă la constanta  care modelează termenul de
producţie din ecuaţia pentru  , care este calculată cu:
   0  ReT / R
 , R  2,95 ,  0  1 / 9 , (8.389b)
 * 1  ReT / R
în care:
1
F.R. Menter, T. Esch, Elements of industrial heat transfer predictions, 16th Brazilian Congress of
Mechanical Engineering (COBEM), Nov. 2001, Uberlandia, Brazil, 2001.
2
W. Vieser, T. Esch, F.R. Menter, Heat Transfer Predictions using Advanced Two-Equation
Turbulence Models, CFX Technical Memorandum, CFX-VAL10/0602, 2002.
3
***, FLUENT Documentation, User’s Guide, Fluent Inc., 2003.
____________________________________________________________________________________________
1 2 2 2
   F11  (1  F1 )  2 , 1   ,  2   (8.389c)
*  1 * * 2 *
iar F1 este funcţia de racordare (8.381a). Constantele de închidere au valorile:
 k1  1,176 ,  1  2 , 1  0,0750 , *  0,09 ,   0,41 , (8.389d)
 k 2  1 , 2  1,168 ,  2  0,0828 , *  0,09 , a1  0,31 . (8.389e)
3) În prezent, modelul SST este implementat în multe coduri comerciale de

calcul ale curgerilor turbulente, fiind recomandat a fi aplicat, în special, în
curgerile cu transfer de căldură. Deoarece funcţia de racordare F1 include un grad
mare de empirism şi depine în mod extensiv de distanţa la perete, există situaţii,
(cum ar fi curgerile turbulente complexe) în care, utilizarea modelului este greoaie
iar acurateţea rezultatelelor nu este acceptabilă. Un remediu în aceste cazuri îl
poate constitui înlocuirea limitatorului (8.386) cu un limitator mai restrictiv (de
exemplu, limitatorul v 2  f (§8.6.11).
8.6.11 Modelul k  v 2  f
În anul 1991 P. A. Durbin12 introduce un model în care efectul peretelui

este simulat printr-o funcţie de relaxare eliptică, pentru care se formulează o
ecuaţie separată. Modelul, care include limite inferioare pentru scările de timp şi de
lungime, satisface comportările asimptotice la perete şi, împreună cu relaxarea
eliptică face posibilă integrarea până la perete, fără introducerea unor funcţii de
amortizare. Deşi nu include complet anizotropia turbulenţei din vecinătatea
peretelui, aşa cum apare în modelele cu ecuaţii pentru tensiunile Reynolds, modelul
Durbin este considerat ca un important pas înainte în modelarea acestui fenomen
complex. Modelul este relativ simplu de implementat numeric, iar eforul de calcul
este mult mai mic decât pentru modelele de ordinul al doilea. Vom prezenta, în
continuare varianta originală a modelului, precum şi câteva perfecţionări ulterioare
ale acestuia.
În mod tradiţional (§8.5), în modele pentru numere Reynolds mici, efectul
pereţilor este inclus prin intermediul unor „funcţii de amortizare”. De exemplu, în
definiţia vâscozităţii turbulente (8.270):
1
P.A. Durbin, Near-wall turbulence closure modeling without “damping functions”, Theoret.
Comput. Fluid Dynamics, 3, 1-13, 1991.
2
P. Durbin, Separated flow computations with the k    v2 model, AIAA J., 33, 659-664, 1995.
____________________________________________________________________________________________
k2
 t  C f  , (8.390)

se introduce funcţia f  care are menirea de a reduce în mod corespunzător
valoarea vâscozităţii turbulente când distanţa la perete scade. De regulă, această
funcţie depinde de unul (sau mai mulţi) dintre următorii parametri adimensionali:
ReT  k 2 /  , R y  k y /  , y   u  y /  , toţi având semnificaţia unui număr
Reynolds turbulent. În acest mod, se cuantifică doar efectul dominant al
vâscozităţii în vecinătatea peretelui. După cum deja am menţionat, de fapt f  nu
este o funcţie de amortizare (relaţiile (8.263)) deoarece nu tinde la zero la perete.
Rolul acesteia este doar de a simula efectul de „blocaj” al peretelui impermeabil
datorat vâscozităţii moleculare.
Pe de altă parte, într-o curgere complet dezvoltată într-un canal plan, foarte
aproape de perete, ecuaţiile de transport al tensiunilor turbulente uiuj 1, se reduc
la:
Ck v2 U
uv   , (8.391)
 y
ceea ce sugerează că vâscozitatea turbulentă ar putea fi definită ca:
Cv k v2
t  , (8.392)

în care v 2 este tensiunea turbulentă normală la perete, iar Cv o constantă,

diferită de C . De altfel, la o dependenţă de acest tip s-a ajuns şi în §8.1, unde, pe
baza unui model simplu, am pus în evidenţă prin relaţia (8.35) că vâscozitatea
turbulentă este proporţională cu o viteză caracteristică turbulenţei în direcţia
normalei la perete.
Comparând relaţiile (8.390) şi (8.392) se obţine:
Cv v2
f  . (8.393)
C k
Relaţia de mai sus arată că încă o dată că f  nu este de fapt o funcţie de

amortizare, ea reprezintă doar o corecţie adusă definiţiei vâscozităţii turbulente.
Efectul esenţial al peretelui este de natură cinematică şi provine din blocarea
nevâscoasă a vitezei normale la perete şi, respectiv, a fluctuaţiilor peretelui
1
____________________________________________________________________________________________
datorită impermeabilităţii acestuia 12 . Cu toate acestea, mult timp s-a crezut că

singura modalitate de a include acestă proprietate fizică într-un modelul matematic
constă în rezolvarea ecuaţiei de trasport a tensiunii nurmale la perete.
O alternativă ingenioasă este propusă de către Durbin, care defineşte
vâscoazitatea turbulentă prin:
 t  Cv v 2tˆ , (8.394)
în care tˆ este o scară locală de timp, iar v este o mărime scalară cu semnificaţia
unei scări de viteze, şi proprietatea că v 2  v2 în vecinătatea peretelui solid.
Pentru v 2 , Durbin, pe baza ipotezelor lui J.C. Rotta3 (pentru modelarea
termenului lent de presiune) şi lui Naot şi col. 4 (pentru modelarea componentei
rapide), propune o ecuaţie de transport derivată din ecuaţiile de transport ale
tensiunilor Reynolds5 de forma:
v 2 v 2     v 2   2
U j     t    kf  n v , (8.395a)
t x j x j   v  x j  k
în care funcţia f este obţinută din ecuaţia eliptică:
2 f C  v2 2  P(k ) 1 v2
lˆ 2  f  1     C2  (n  1) , (8.395b)
x j x j tˆ  k 3  k tˆ k
în care lˆ este o scară de lungime a turbulenţei (care tinde catre k 3 / 2 /  în zonele

cu turbulenţă dezvoltată), tˆ este o scară de timp, n este un parametru introdus
pentru a impune în mod convenabil condiţiile la limită, C1 şi C2 sunt constante de
închidere.
Modelul este completat cu ecuaţia (8.390):
k 2 (8.395c)
 t  Cv v ,

pentru determinarea vâscozităţii turbulente şi necesită determinarea energiei
cinetice turbulente k şi a disipaţiei  , care se face prin rezolvarea ecuaţiilor:
1
K. Hanjalic, B.E. Launder, Sensitizing the dissipation equation to irrotational strains, J. Fluids
Engineering, 102, 34-40, 1980.
2
B.E. Launder, D.P. Tselepidakis, B.A. Younis, A second-moment closure study of rotating channel
flow, J. Fluid Mech., 183, 63-75, 1987.
3
J. C. Rotta, Statistischer Theorie nichthomogener Turbulenz 1, Z. fur Physik ,129, 547, 1951
4
D. Naot, W. Rodi, Interaction of turbulent eddies with a free surface, Prog. Astro. and Aero., 84,
1983.
5
____________________________________________________________________________________________
k k    t  k 
U j       P ,
(k )
(8.395d)
t x j x j   k  x j 

     t    C*1 P ( k )  C 2 
U j       . (8.395e)
t x j x j     x j  tˆ
1  U i U j 
 ..
P ( k )  2 t S 2 , S  S ij S ij , Sij   (8.395f)
2  x j xi 

Deoarece relaxarea eliptică introduce doar efectul de blocaj al peretelui, fără a
include şi pe cel al vâscozităţii, P.A. Durbin1 procedează la limitarea scărilor de
timp la valorile impuse de scările vâscoase (Kolmogorov):
 1/ 2
  3/ 2  3 
1/ 4
ˆt  max  k ; C     , lˆ  C L max  k ; C     . (8.395g)
   
       
   
Aceste relaţii pot fi rescriese în funcţie de numărul Reynolds turbulent

Re T  k 2 /(  ) , în forma:
k k3/ 2
) , lˆ  C L
1 / 2 3 / 4
tˆ  max(1; C ReT max(1; C ReT ). (8.396)
 
Expresiile scărilor de timp şi lungime sunt ulterior modificate pentru a
include şi condiţiile de realizabilitate care să asigure valori pozitive pentru valorile
proprii ale tensorului Reynolds şi în acet mod valori strict pozitive pentru
componentele normale ale acestuia:
 k  3 
tˆ  max min ;
ak ; C   , (8.397a)

   6Cv S v 2   
  
  k3/ 2 k 3 / 2  3 / 4 
lˆ  C L max min ; ; C 1 / 4  , (8.397b)
   6C S v 
v 2
 
 
în care se recomandă a se lua a  1 . În mod uzual, a  0,6 . După cum arată
Durbin, aceste restricţii au o validitate mai generală, fiind specifice modelelor cu
două ecuaţii de trasport în care termenul de producţie se calculează cu
P ( k )   t ( S ij ) 2 . În acest mod se evită producţia excesivă de energie cinetică
1
P.A. Durbin, On the k-ε stagnation point anomaly, Int. J. Heat Fluid Flow, 17, 89-90, 1996.
____________________________________________________________________________________________
turbulentă în vecinătatea punctelor de stagnare. De asemenea au un efect benefic în

calculul mişcărilor nu grad mic de turbulenţă şi scări mari de timp, caz în care
producţia este ridicată ceea ce poate determina decuplarea energiei cinetice de
disipaţie, care astfel creşte incontrolabil.
Coeficientul C *1 din ecuaţia (8.395e) este considerat ca o funcţie:
0,25
C*1  1,3  4
,
  C y 2  (8.398a)
1   Lˆ  
  2l  
dar, ulterior, pentru a elimina distanţa la perete, y, S. Parneix şi P. Durbin1 adoptă
relaţia:
 k 
C*1  1,41   2  ,   0,045 . (8.398b)
 v 
Parametrul C *1 variabil ceea ce constituie o corecţie adusă ecuaţiei

disipaţiei, cu efect în zona vâscoasă din vecinătatea peretelui şi poate fi privită ca
un subtit al termenului sursă suplimentar care, în mod tradiţional, completează
ecuaţia disipaţiei în modelele de tip k   pentru numere Reynolds mici. Deşi, în
implementarea modelului, uneori se mai utilizează şi relaţia C*1  1,41  P ( k ) /   ,
rezultate mai bune se obţin cu relaţia (8.398).
Constantele de închidere ale modelului k  v 2  f sunt:
C v  0,22 , C 2  1,92 , C1  0,4 , C2  0,3 , C  85 , (8.399a)
 k  1,0 ,    1,3 ,  v  1,0 , C  6,0 , CL  0,25 . (8.399b)
Condiţiile la limită la perete asociate modelului sunt de forma:

2k
k  0 , v 2  0 ,  w  lim 2
, (8.400a)
y 0 y
Pentru f , conditia la limită este obţinută impunând comportarea asimptotică

pentru v 2  y 4 pentru y  0 . În varianta originală a modelului, pentru n  1 se
obţine condiţia:
 20 2v 2
f  lim . (8.400b)
y 0 w y4
1
S. Parneix, P. Durbin, Numerical simulation of 3D turbulent boundary layers using the v2f model,
Annual Research Briefs, Center for Turbulence Research, NASA/Stanford Univ, 135-148, 1997.
____________________________________________________________________________________________
Observaţii. 1) Condiţia la limită (8.400b) poate crea dificultăţi numerice, în

special în turbulenţa departe de echilibru, când grilele trebuie să fie foarte fine în
apropierea peretelui. De asemenea pentru mişcări la numere Reynolds mari,
cuplajul dintre disipaţia la perete  w (calculată cu a treia relaţie (8.400a) şi funcţia
f poate atât conduce la instabiltăţi numerice, cât şi la îndepărtarea de condiţia
asimpotică la perete v 2  y 4 . Un posibil remediu îl cosnstituie rezolvarea cuplată
a ecuaţiilor pentru v 2 şi f , alernativă care este însă costisitoare din punct de
vedere computaţional.
2) O altă alternativă pentru îmbunătăţirea stabilităţii numerice constă în
alegerea convenabilă a parametrului n. F.S. Lien şi P.A. Durbin1 adoptă n  6 ,
ceea ce conduce la condiţia f  0 pentru y  0 , dat constantele empirice vor
trebui calate din nou. În această situaţie se recomandă2:
CL  0,23 , C  70 ,    1,0 (8.401)
Modificarea parametrului  pare a fi esenţială pentru îmbunătăţirea

acuarateţii modelului, dar justificarea valorii adoptate este discutabilă deoarece,
recent, L. Umlauf şi H. Burchard 3 arată că, pentru valorile uzuale ale celorlate
constante din ecuaţiile k şi  , parametrul  are o valoare critică în jurul lui
1,05  1,1 la care modelul prezintă singularităţi şi nu poate prezice corect scările
turbulenţei chiar în mişcări omogene simple.
3) În varianta modificată a modelului k  v 2  f elaborată de R.B.A.
Pettersson şi col.45 constanta Cv din definiţia vâcozităţii turbulente este înlocuită
cu o funcţie care depinde atât de tensorul vitezelor medii de deformaţie cât şi de
tensorul de roataţie medie. Se propune relaţia:
 t  Cv*v 2tˆ (8.402)
în care tˆ reprezintă scara de timp introdusă de P.A. Durbin6:
1
F. S. Lien, P.A. Durbin, Non-linear k    v 2 modeling with application to high-lift, Summer
Program Proceedings, Center for Turbulence Research, NASA/Stanford Univ., 5-22, 1996.
2
M. Behnia, S. Parneix, Y. Shabany, P.A. Durbin, Numerical study of turbulent heat transfer in
confined and unconfined impinging jets, Int. J. Heat and Fluid Flow, 20, 1-9, 1999.
3
L. Umlauf, H. Burchard, A generic length-scale equation for geophysical turbulence models, J.
Mar. Res., 60, 699-723, 2003.
4
R. B.A. Pettersson, P. Durbin, A. Ooi, A. Modeling rotational effects in eddy-viscosity closures, Int.
J. Heat and Fluid Flow, 20, 563-573, 1999.
5
G. Kalitzin, Application of v2-f turbulence model to transonic flows, AIAA Paper-99-3780, 1999; G.
Kalitzin, Application of the v2-f model to aerospace configurations, Center for Turbulence Research
Annual Research Briefs, 289-300, 1999.
6
P.A. Durbin, A Reynolds stress model for near-wall turbulence, J. Fluid Mech., 249, 465-498, 1993.
____________________________________________________________________________________________
k 0,9k 
tˆ  min ; , (8.403)
  6Cv S v 2 
 
iar Cv* este dat de relaţia:

1
1   2 3   33  1   5 1 
Cv*  Cv   1  2  3  3  , (8.404)
1   4 3  1   
 5 2 
în care C v  0,22 este valoarea din varianta originală, (8.399a).

În relaţia (8.404), constantele  au valorile:
1 1 1 1
1  0,055 ,  2  , 3  ,  4  ,  5  , (8.405a)
2 4 5 40
iar paramerii  depind de tensorii (adimensionali) ai vitezelor medii de deformaţie
şi, respectiv de rotaţie medie:
1  S ik* S ik* , 2  *ik *ik  *ik *ki , 3  1  2 , (8.405b)
unde:
1  U U k  1  U U k 
Sik*  tˆ i   , *ik  tˆ i    4,5 kim m , (8.405c)
2  xk xi  2  xk xi 
 m fiind viteza de roataţie a referenţialului mobil, iar  kim tensorul deviator.
8.6.12 Modelul k    f 
După cum am prezentat în §8.6.11, în mod tradiţional, efectul peretelui

într-un model de tip k   este inclus şi prin funcţia „de amortizare” f  din
expresia vâscozităţii turbulente (8.390). Aceasta trebuie să aibă valoarea unitară
departe de perete, pentru a regăsi varianta standard k   . Cu toate acestea, în
curgerile complexe cu separare, echilibrul local dintre producţie şi disipaţie (
P ( k )   ), ipoteză pe care se bazează modelul standard, nu este valabilă.
Pentru a include şi mişcările departe de echilibru, T.S. Park şi H.J. Sung1
factorizează funcţia f  în două componente:
f   f 1 f  2 , (8.406)
1
T.S. Park, H.J. Sung, A new low-Reynolds-number model for predictions involving multiple
surface, Fluid Dyn. Res., 20, 97-113, 1997.
____________________________________________________________________________________________
în care f 1 este asociată cu efectele de număr Reynolds mic, iar f  2 cuantifică

efectele „departe de echilibru”:
 e  (ReT / 120)  2
2
4,5  0,3Pk /  k2
f 1  1  20  f w , f2  7 , ReT  . (8.407)
 ReT 3/ 4
 (4,5  1,3Pk / ) 2

Pentru funcţia f w din componenţa lui f 1 , printr-un procedeu de relaxare eliptică,

se obţine o ecuaţie de forma:
2 fw Re3 / 2
lˆ 2  T2 ( f w  1) , (8.408)
x j x j A
în care A  0,8 este o constantă empirică, iar lˆ  k 3 / 2 /  este scara de lungime a

turbulenţei. În vecinătatea peretelui k  0 , iar  w rămâne finit ceea ce conduce
la anularea scării de lungimi. Pentru evitarea singularităţii care apare în acest caz,
autorii citaţi adoptă o limitare a scării de lumgime la valoarea impusă de scara
Kolmogorov1:
k3  2  
1/ 2
lˆ 2  0,2 2  2  70 2    . (8.409)

    
În modelul k    f  , energia cinetică turbulentă şi disipaţa turbulentă se obţinn

ca soluţii ale sistemului diferenţial:
k k    t  k  (8.410a)
U j       P ;
(k )
t x j x j   k  x j 
2
     t    (k )  2  U i 
U j        C1 P
*
 C2 f 2  C1 (1  f w ) t  
t x j x j     x j  k k  x x 
 j k 
,
(8.410b)
în care:
 k  1,2 ,    1,3 , C1  1,45 , C2  1,8 , C1  0,4 . (8.410c)
1
P.A. Durbin, D. Laurence, Nonlocal effects in single point closure, Third Advances in Turbulence
Research Conference, 109-120, 1996.
____________________________________________________________________________________________
De asemenea, pentru a simula mai bine turbulenţa departe de echilibru, la

fel ca în modelul Durbin k  v 2  f , parametrul C1* se exprimă ca o funcţie de
tensiunea medie adimensională:
~
~ S 
S 1  
*  4,44  ~ k 2 (8.411)
C1  C1  1/ 2
~ 3 , S  2 Sij Sij , f 2  1  exp( 0,33 ReT )
1  0,25S  9
Modelul poate fi aplicat, fără nici o modificare, şi pentru simularea
mişcărilor nestaţionare. Se cunoaşte că pentru includerea efectelor nestaţionare
trebuie adoptat un model stohastic. Totuşi, dacă se admite că mişcarea este în
întregime dominată de structurile de talie mare, simularea nestaţionarităţii
structurilor coerente poate fi făcută cu orice model. Singura restricţie este ca pasul
de integrare în timp să fie mai mic decât scara de timp a oricărei structuri coerente
prezente în curgere. Această atlernativă a fost aplicată de către P. Reynier şi H.H.
Minh1, R.E. Neel şi col.2, E. Hytopoulos şi col.3 , L. Hadzic şi K. Hanjalic4 , H.R.
Gwang şi H. J. Sung5.
8.6.13 Modelul k    f
În anul 2004 Hanjalic şi col. 6 propun un model bazat pe conceptul de

relaxare eliptică introdus de P.A. Durbin, în care, pentru a îmbunătăţi stabilitatea
numerică, ecuaţia pentru v 2 este înlocuită cu o ecuaţie de transport pentru scara de
viteze adimensională   v 2 / k . Această ecuaţie, obţinută din combinarea
ecuaţiilor de transport pentru v 2 (8.395a) şi pentru (8.395d), este:
        
U j     t 
 x 
 f  P(k )  X , (8.412a)
t x j x j    j k
unde:
1
P. Reynier, H.H. Minh, Numerical prediction of unsteady compressible turbulent coaxial jets,
Comput. Fluids, 27, 239-254, 1998.
2
R.E. Neel, R.W. Walters, R.L. Simpson, Computations of steady and unsteady low-speed turbulent
separated flows, AIAA J. , 36, 1208-1215, 1998.
3
E. Hytopoulos, J.A. Schetz, R.L. Simpson, Turbulent model for steady and unsteady boundary
layers in strong pressure gradients, J. Fluids Eng., 119, 541-549, 1997.
4
I. Hadzic, K. Hanjalic, On the evalution of turbulence field in a periodic flow in a finite length pipe,
Proc. of the 10th Symposium on Turbulent Shear Flows, 21-13, 1995.
5 )
H.R. Gwang, H. J. Sung, Numerical prediction of locally forced turbulent separated and
reattaching flow, Fluid Dynamics Research, 26, 421-436, 2000.
6
K. Hanjalic, M. Popovac, M. Hadziabdic, A robust near-wall elliptic relaxation eddyviscosity
turbulence model for CFD, submitted for publication to Int. J. Heat Fluid Flow, 2004.
____________________________________________________________________________________________
2     k
X  t  (8.412b)

tˆ     x j x j
reprezintă un termen de difuziune mixtă. Autorii citaţi arată că ponderea acestuia

este, în general mică, în raport cu celilaţi termeni ai ecuaţiei (8.412a) şi recomandă
neglijarea lui.
Funcţia f se determină din ecuaţia:
2 f 1 P ( k )  2 C P
(k )
lˆ 2  f   c1  C2       1  C5  , (8.412c)
x j x j tˆ    3  3  k
iar vâscozitatea turbulentă se estimează cu relaţia:
k2
 t  C  . (8.412d)

La cele două ecuaţii (8.412a) şi (8.412c) se ataşează ecuaţiile de transport
ale energiei cinetice turbulente şi ale disipaţiei turbulente (8.395d) şi, respectiv
(8.395e). Constantele empirice, optimizate pentru curgerea în canalul plan
bidimensional, jetul axial-simetric şi treapta din Fig. 8.10 Schema unei separări
urmate de reataşare., sunt:
C  0,22 , C 2  1,92 , C1  0,4 , C2  0,65 , C4  0,625 , C4  0,2 , (8.412e)
C  85 ,  k  1,0 ,    1,3 ,    1,2 , C  6,0 , CL  0,35 , (8.412f)

iar:
C*1  1,41  0,012 /   (8.412g)
Deşi ecuaţiile (8.395a) (din modelul original Durbin) şi (8.412a) (din modelul
Hanjalic şi col.) sunt echivalente din punct de vedere matematic, din punct de
vedere numeric ultima prezintă o serie de avantaje. În primul rând, în ecuaţia
(8.412a) termenul de distrugere depinde de P(k ) (producţia de energie cinetică
turbulentă), care este mul mai corect estimat deoarece tensiunile aparente şi
vitezele medii de deformaţie sunt calculate cu o acurateţe mai mare decât disipaţia
turbulentă care apare în termenul corespunzător din ecuaţia (8.395a).
În al doilea rând, în imediata apropiere a peretelui comportarea asimptotică
  y pentru y  0 conduce la condiţia la limită:
2
 2
f  lim 2
, (8.413)
y 0 y
care este mult mai convenabilă, din punct de vedere numeric, decât condiţia
(8.400b) din modelul Durbin.
____________________________________________________________________________________________
Observaţie. Hanjalic şi col. propun şi o formulare aproximativă a

modelului în care funcţia f din ecuaţia (8.412a) se consideră de forma:
2
~   
f  f  2   (8.414)
 y 
 
~
în care f este soluţia ecuaţiei eliptice (8.412c) având condiţia la limită:
~ (8.415)
f  0 pentru y  0 .
Al doilea termen din relaţia (8.414) reprezintă o alternativă mai generală
pentru 2 / y 2 care apare în dezvoltarea asimptotică polinomială în vecinătatea lui
y  0.
8.6.14 Modelul k   defazat
Pentru îmbunătăţirea redicţiei în cazul turbulenţei departe de echilibru

(mişcări supuse la gradienţi adverşi mari de presiune ce implică separare, mişcări
în prezenţa undelor de şoc), M.E. Olsen şi T.J. Coakley1 introduc o noua clasă de
modele de turbulenţă de tip defazat.
Ideea de bază este de a cupla un model k   cu o ecuaţie suplimentară
pentru transportul vâscozităţii turbulente pentru simularea efectelor de
dezechilibru. Ulterior, Q. Xiao şi col. 2 3 dezvoltă un astfel de model care se
dovedeşte performant chiar în cazul turbulenţei foarte departe de echilibru cum
apare în mişcări transonice în prezenţa unor unde de şoc de intensitate mare.
Ecuaţiile modelului k   defazat sunt reprezentate de cele două ecuaţii de
transport ale modelului Wilcox (§8.4.2):
    * k  t U i
(k )  (U j k )  (   t )   ij  *k ; (8.416a)
t x j x j  x j  x j
       t U i
()  (U j )  (  t )  ij  2 , (8.416b)
t x j x j  x j  k x j
la care se ataşează ecuaţia de transport a vâscozităţii turbulente:
1)
M.E. Olsen, T.J. Coakley, The lag model, a turbulence model for non-equilibrium flows, AIAA
Paper 2001-2564, 2001.
2
Q. Xiao, H.M. Tsai, F. Liu, Computation of transonic diffuser flows by a lagged k-ω turbulence
model, Journal of Propulsion and Power, 19, no. 3, May-June, 2003.
3
Q. Xiao, H.M. Tsai, F. Liu, Computation of Shock Induced Separated Flow with a Lagged k-ω
Turbulence Model, AIAA Paper 2003-3464, 2003.
____________________________________________________________________________________________
 
( t )  (U j  t )  a(ReT )( tE   t ) , (8.416c)
t x j
în care:
k k
 t   t ,  tE  * , ReT    ,
 t
(8.417a)
 1 U k  2
tij  2t  Sij  ij   kij ,
 3 xk  3
1  U U j  Re  ReT 0
Sij   i  , a (ReT )  a0 T , (8.417b)
2  x j xi  ReT  ReT
a0  0,35 , ReT 0  1,0 , ReT  0,01 , *  1,0 ,   0,075 , *  0,09 ,

(8.417c)
  0,5 , *  0,5 ,   5 / 9 .
În formularea de mai sus, modelul k   standard este utilizat doar pentru
a calcula valoarea „de echilibru”  tE , iar ecuaţia (8.416c) serveşte la predicţia
vâscozităţii turbulente „departe de echilibru”. Modelul este, în esenţă, bazat tot pe
relaxarea efectelelor de memorie a dezvoltării vâscozităţii turbulente în funcţie de
cele de echilibru local.
8.7 Modele k   neliniare
O direcţie actuală în dezvoltarea modelelor de turbulenţă, bazate pe

conceptul de viscozitate artificială, constă în generalizarea relaţiei constitutive
Boussinesq (8.1), prin introducerea unor termeni neliniari. Dependenţa liniară
invocată de ipoteza Boussinesq nu produce nici o diferenţiere între tensiunile
turbulente normale. De exemplu, într-o curgere de forfecare pură (în medie), când
doar o singură componentă a vitezei medii de deformaţie este nenulă (fie aceasta
U1 / x2 ) relaţia (8.1) conduce la:
2
u1u1  u 2u2  u3 u3  k, (8.418)
3
ceea ce corespunde unei turbulenţe izotrope. În realitate, aceste tensiuni sunt au
valori foarte diferite una faţă de alta, iar câmpul de viteze medii este, evident,
anizotrop.
____________________________________________________________________________________________
Incapacitatea a ipotezei Boussinesq de a include efecte de anizotropie

exclude din domeniul de aplicabilitate al modelelor (care se bazează pe acesta) o
serie de probleme practice foarte importante în inginerie.
Deşi ideea unor modele de viscozitate aparentă neliniare apare în anii
197012345, doar relativ recent aceste concepte sunt introduse efectiv în modelele
practice de turbulenţă. O serie de autori 6 7 8 9 10 11 adiţionează un termen pătratic
relaţiei (8.1), care devine:
2
uiu j  kij  kaij ; (8.419a)
3
 1 
 
aij  C tˆSij  C1tˆ 2  S ik S kj  S kl S kl ij   C2tˆ 2  ik S kj   jk S ki 
3
(8.419b)
 
 1 
 C3tˆ 2  ik  jk   kl  kl ij  ,
 3 
în care tˆ reprezintă scara de timp, Sij şi  ij sunt tensorii vitezelor medii de
deformaţie şi, respectiv al rotorului (vârtejului) mediu:
1  U U j  
 ,  ij  1  U i 
U j 
S ij   i   (8.420)
2  x j xi 


2  x j xi 

iar C şi C1  C3 constante de închidere asociate termenilor pătratici. Reamintim
că aij reprezintă tensorul anizotrop definit de relaţia (8.347). Deşi termenii
1
J.L. Lumley, Toward a Turbulent Constitutive Relation, J. Fluid Mech., 41, 413-434, 1970.
2
S. Pope, A more General Effective-Viscosity Hypothesis, J. Fluid Mech.,72, 331-340, 1975.
3
W. Jones, B. Launder, The Prediction of Laminarization with Two Equation Model of Turbulence,
Int. J. Heat Mass Transfer, 15, 301-314, 1972;
4
B. Launder,B. Sharma, Application of the Energy Dissipation Model of Turbulence to the
calculation of flow near a Spinning Disk, Lett. Heat Mass Transfer, 1, 131-138, 1976.
5
V.C. Patel, W. Rodi, G. Scheurer, Turbulence Models for Near Wall and Low Reynolds Number
Flows: A Review, AIAA J., 23, 1308-1319, 1985.
6
C.G. Speziale, On Nonlinear k-l and k- ε Models of Turbulence, J. Fluid Mech., 178, 459-475, 1987.
7
S. Nisizima, A. Yoshizawa, Turbulent Channel and Couette Flows Using an Anisotropic k- ε Model,
AIAA J., 25, 414-420, 1987.
8
R. Rubinstein, J.M. Barton, Non-linear Reynolds Stress Models and Renormalization Group, Phys.
Fluids, A 2, 1472-1476, 1990.
9
H.K. Myong, N. Kasagi, Prediction of Anisotropy of the Near Wall Turbulence with an Anisotropic
Low-Reynolds Number k- εTurbulence Model, ASME J. Fluid Eng., 112, 521-524, 1990.
10
T.H. Shih, J. Zhu, J.L. Lumley, A Realizable Reynolds Stress Algebraic Equation Model, NASA
Technical Memorandum, 105993, 1993.
11
H.K. Myong,, N. Kasagi, Toward an anisotropic k-e Turbulence Model Taking into Account the
Wall Limiting Behavior of Turbulence, In: proc. 3rd International Symposium on Computational Fluid
Dynamics, Nagoya, Japan, 269-274, 1989.
____________________________________________________________________________________________
pătratici permit simularea anizotropiei locale (prin diferenţierea tensiunilor

normale), relaţia constitutivă (8.419) nu are capacitatea de a simula influenţele
curburii liniilor de curent şi ale prerotaţiei curentului.
Pentru includerea efectelor de curbură a liniilor de curent T.J. Craft şi col.1
introduc şi termeni de gradul al treilea:
 1 
 
aij  C tˆSij  C1tˆ 2  Sik S kj  S kl S kl ij   C2tˆ 2  ik S kj   jk S ki 
3
(8.421)
 
 1 
  
 C3tˆ 2   ik  jk   kl  kl ij   C4tˆ 3 S ki lj  S kj  li Dkl  C5tˆ 3 il lm S mj 
3
 
2 
 Sil lm  mj  Slm  mm nl lj   C6tˆ3 Sij S kl S kl  C7tˆ3 Sij  kl  kl .
3 
Ulterior, K. Suga 2 şi T.J. Craft şi. col.34 generalizează relaţia de mai sus pentru
includerea efectelor de perete.
S. Pope 5 arată că o relaţie neliniară pentru tensiunile aparente este
echivalentă, din punct de vedere matematic, cu un model algebric explicit pentru
tensiunile Reynolds. Autorul citat generalizează relaţia constitutivă, incluzând
termeni până la gradul al cincilea în funcţie de vitezele medii de deformaţie şi de
vârtejul mediu, folosind teorema Cayley-Hamilton, dar nu reuşeşte să determine o
formă generală a coeficienţilor de închidere din cauza complexităţii calculului.
Ulterior, metodologia elaborată de S. Pope este utilizată de către D.B.
Taulbee 6 şi T.B. Gatski şi C.G. Speziale 7 determină coeficienţii pentru relaţii
constitutive ce conţin termeni până la gradul al cincilea, inclusiv, deşi nu s-a putut
identifica, până în prezent, care ar fi rolul termenilor de gradul al patrulea şi,
respectiv, al cincilea. În plus, K. Suga8 arată că o relaţie constitutivă, indiferent de
ce grad, bazată doar pe tensorii Sij şi  ij prezintă o deficienţă inerentă. De
1
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, Extending the Applicability of Eddy Viscosity Models Through
the Use of Deformation Invariants and Non-linear Elements, Proc. 5th Int. Symp. Refined Flow
Modelling and Turbulence Measurements, 125-132, 1993.
2
K. Suga, Development and Application of a Non-linear Eddy Viscosity Model Sensitized to Stress
and Strain Invariants, Ph.D. thesis, UMIST, Manchester, U.K., 1995.
3
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, A Non-Linear Eddy-Viscosity Model Including Sensitivity to
Stress Anisotropy, Proc. Tenth Symp. on Turbulent Shear Flows, 23, 19-24, 1995.
4
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, Prediction of Turbulent Transitional Phenomena with a
Nonlinear Eddy-Viscosity Model, Int. J. Heat Fluid Flow, 18, 15-28, 1997.
5
S. Pope, A more General Effective-Viscosity Hypothesis, J. Fluid Mech.,72 , 331-340, 1975.
6
D.B. Taulbee, An Improved Algebraic Reynolds Stress Model and Corresponding Nonlinear Stress
Model, Phys. Fluids A4, 2555-2561, 1992.
7
T.B. Gatski, C.G. Speziale, On Explicit Algebraic Stress Models for Complex Turbulent Flows, J.
Fluid Mech., 254, 59-78, 1993.
8
K. Suga, Recent Developments in Eddy Viscosity Modelling of Turbulence, R&D Review of Toyota
CRDL, 33, 1-11, 1998.
____________________________________________________________________________________________
exemplu, într-un strat de forfecare fără frontiere materiale, sau într-un canal, în
apropierea frontierei libere, S ij   ij  0 , iar din relaţiile constitutive se obţine
tij  0 . În realitate, în aceste zone turbulenţa nu dispare fiind şi puternic
anizotropă.
În principiu, oricare dintre modelele de turbulenţă prezentate în acest
capitol poate fi transpus în varianta neliniară prin înlocuirea ipotezei Boussinesq cu
o lege constitutivă de forma (8.419). Deşi pare relativ simplă, trecerea de la cazul
liniar la cel neliniar trebuie însoţită de reluarea procesului de „calare” a
constantelor empirice de închidere, ceea ce presupune un efort considerabil.
Forma generală a unui model k   neliniar include cele două ecuaţii de
transport ale energiei cinetice turbulente şi respectiv ale disipaţiei turbulente
(§8.5.2):
     t  k 
(k )  (U j k )        P   ;
(k )
(8.422a)
t x j x j   k  x j 
    t    1
()  (U j )         ˆ (C1 f1 P  C 2  f 2 )  E ,
(k )
t x j x j    x j  t
(8.422b)
definiţia viscozităţii turbulente:
t k2
t   C f  , (8.422c)
 
şi o relaţie constitutivă de forma (8.419):
 1 
 
aij  2 f C Sij*  1  Sik* Dik*  S kl* S kl* ij    2 *ik S kj*  *jk S ki* 
3
(8.422d)
 
 1 
  3  *ik *jk  *kl *kl ij   1Sij* S kl* S kl*   2 Sij* *kl *kl 
 3 

 3  *il *lm S mj
* 2 * * * 
 Sil* *lm *mj  Slm
3
 
 mm nl lj    4 S kl* *lj  S kj* *li Dkl* ,
 
în care coeficienţii corecţiei de gradul al doilea ( 1 ,  2 ,  3 ), respectiv cei ai
corecţiei de gardul al treilea ( 1 ,  2 , 3 ,  4 ) trebuie specificaţi. Termenul de
producţie P(k ) este dat de relaţia:
____________________________________________________________________________________________
U i
P ( k )   uv , (8.423a)
x j
tˆ reprezintă scara de timp (de regulă, tˆ  k /  ), iar:

 U j   U j 
ˆ ij . Sij  1  U i 
Sij*  tˆSij , *ij  t  , ij  1  U i   (8.423b)
2  x j xi  2  x j xi 
Reamintim că f  , f1 , f 2 reprezintă funcţii de amortizare ce simulează efectele

legate de numărul Reynolds mic (în zona din vecinătatea peretelui),  k ,  , C1 ,
C2 , C sunt constante empirice, iar E reprezintă o sursă suplimentară de disipaţie
care controlează atât creşterea scării de lungimi cât şi comportamentul asimptotic
în vecinătatea peretelui.
După cum deja am menţionat, deoarece semnificaţia corecţiilor de gradul
al treilea nu este clarificată, majoritatea modelelor practice se limitează doar la
termenii pătratici, caz în care se formulează o relaţie constitutivă de forma:
4 t2
2
tij   kij  2t Sij  C1  Sik Sik  1 S kl Skl ij   (8.424a)
3 C k  3 

   1
 C  2  ik S kj   jk S ki  C 3   ik  jk   kl  kl ij  ,
3
 
care se obţine din (8.422d) punând 1   2  3   4  0 şi admiţând:
k 
tˆ   t (8.424b)
 C k
Pe baza formulării generale (8.422), vom prezenta, în continuare, câteva variante

de modele k   neliniare întâlnite în literatură.
8.7.1 Modelul Speziale
În anul 1987 C.G. Speziale12 publică unul dintre primele modele bazate pe
o relaţie constitutivă care generalizează ipoteza Boussinesq. Modelul Speziale este,
de fapt, o extensie a modelului k   standard, deoarece:
1
C.G. Speziale, On Nonlinear k-l and k- ε Models of Turbulence, J. Fluid Mech., 178, 459-475, 1987.
2
G. C. Papageorgakis, D. N. Assanis, Comparison of Linear and Nonlinear RNG-Based k-ε Models
for Incompressible Turbulent Flow, Numerical Heat Transfer, Part B, 35,1- 22, 1999
____________________________________________________________________________________________
k (8.425a)
tˆ  , f   f1  f 2  1 , E  0 ,

iar constante de închidere sunt:
C  0,09 , C1  1,44 , C2  1,92 ,  k  1,0 ,  k  1,3 . (8.425b)
Relaţia constitutivă propusă de autorul citat este de forma:

k2 k 2 2  1   k3  1 
tij  2C Sij  4CE C  Sij  Sll ij   4CD 2 C2  Sik S kj  S kl S kl ij  ,
   3    3 
(8.426)
în care:
Sij Sij U i U j
Sij  Uk  S kj  S ki (8.427)
t xk xk xk
reprezintă derivata Oldroyd (invariantă la schimbarea referenţialului), iar:
C D  C E  1,68 . (8.428)
Deoarece derivata substanţială S ij / t  U k Sij / xk din (8.427) se dovedeşte a fi
sursa unor instabilităţi numerice, în aplicaţii se preferă omiterea acestui termen. În
acest caz, relaţia constitutivă (8.426) poate fi rescrisă în forma (8.422d), în care:
1   2  0,054 ,  3  0 , 1   2  3   4  0 , (8.429a)
sau în forma (8.424a) în care:
C1  C 2  0,1512 , C3  0 . (8.429b)
8.7.2 Modelul Rubinstein şi Barton
Bazat, ca şi modelul Speziale, tot pe o relaţie constitutivă pătratică de

forma (8.422d) în care:
1  0,23 ,  2  0,047 ,  3  0,189 , 1   2  3   4  0 , (8.430a)
sau de forma (8.424a) în care:
C1  0,68 , C 2  0,14 , C3  0,56 , (8.430b)
____________________________________________________________________________________________
modelul Rubinstein-Burton 1 derivă din teoria grupurilor de renormalizare RNG

(§8.6.6) conţinând corecţii pentru substratul vâscos din vecinătatea peretelui, prin
intermediul funcţiei:
~
~3  S 
S   1
 (8.431)
 4,38  , S~  tˆ 2S S , tˆ  k .
2

E  C ~3 ij ij
k 1  0,012 S 
Constantele de închidere sunt:
C  0,085 , C1  1,42 , C2  1,68 ,  k  0,72 ,  k  0,72 , (8.432)
iar f   f1  f 2  1 şi E  0 .
8.7.3 Modelul Myong şi Kasagi
H.K. Myong şi N. Kasagi 2 3 formulează în anul 1989 un model k  

anizotrop în care ecuaţiile de transport sunt de forma (8.422), iar:
 3,45    y   k2 u y 
f   1   1  exp   , ReT 
 , y    , u  w , (8.433a)
 Re T    70    
 2  Re 2    y   k
f1  1,0 f 2  1  exp  T  1  exp 

 ˆ
 5  , t   , (8.433b)
 9  36    
constantele empirice au valorile:
 k  1,4 ,   1,3 C1  1,4 , C2  1,8 , C  0,09 , (8.433c)
iar E  0 .
Relaţia constitutivă pentru tensiunile aparente adoptată este de forma:
 U U j  k 3
 uiu j 
2
kij   t  i     t  C  Sij  1 S ij   (8.434a)
3  x j xi   1  3 
 
1
R. Rubinstein, J.M. Barton, Nonlinear Reynolds stress models and the renormalisation group,
Physics of Fluids, series A, 2, 1472-1476, 1990.
2
H.K. Myong,, N. Kasagi, Toward an anisotropic k-e Turbulence Model Taking into Account the
Wall Limiting Behavior of Turbulence, In: proc. 3rd International Symposium on Computational Fluid
Dynamics, Nagoya, Japan, 269-274, 1989.
3
H.K. Myong, N.Kasagi, A New Approach to the Improvement of k- εTurbulence Model for Wall-
Bounded Shear Flows, JSME Int. J., Ser. II, 33, 63-72, 1990.
____________________________________________________________________________________________
2
2 k  k 
   W   ij ,

n 3   xn 
unde:
U i U j 1  U U j U k U j  U U k
S1ij  , S 2ij   k  , S3ij  k (8.434b)
xk xk 2  xi xk x j xk  xi x j
W  1,5  0,75( in in   jn  jn )  2( im im   jm  jm )  (8.434c)
  in  jn  ij   im  jm  ij ,
iar n este direcţia normalei la perete şi m direcţia în lungul peretelui. Relaţia

(8.434a) poate fi rescrisă în forma (8.424a) în care:
C1  0,275 , C 2  0,2375 , C3  0,075 . (8.434d)
Autorii citaţi arată că modelul îndeplineşte comportările asimptotice în
vecinătatea peretelui (8.265) şi că poate fi aplicat cu succes în problemele de
transfer termic.
8.7.4 Modelul Shih şi col.
O variantă a neliniară a modelului k   realizabil (§8.6.1) este publicată

în anul 1993 de către Shih şi col.1. Ecuaţiile modelului sunt de forma (8.422) în
care:
f   f1  f 2  1 , E  0 ,  k  1,0 ,   1,3 C1  1,44 , C2  1,92 , (8.435a)
2 1 ~ ~ k
C  ~ ~ , S  tˆ 2Sij Sij ,   tˆ 2ij ij tˆ  . (8.435b)
3 1,25  S  0,9 
Relaţia constitutivă, scrisă în forma (8.422d), are coeficienţii:
3 15 19
1  ~3 , 2  ~3 , 3   ~ ,
1000  S 1000  S 1000  S 3 (8.435c)
1   2  3   4  0 ,
pentru îndeplinirea restricţiilor privind tensiunile normale (§8.6.1).
1
T.H. Shih, J. Zhu, J.L. Lumley, A realizable Reynolds stress algebraic equation model, NASA
Technical Memorandum 105993, 1993.
____________________________________________________________________________________________
Ulterior, aceeaşi autori 1 elaborează o altă variantă neliniară a modelului

k   realizabil în care ecuaţia constitutivă este dată de (8.422d) în care:
1  9C2 S
1   3  0 ,  2  , S  Sij S ij ,   ij ij , (8.436a)
1 6 S 
constantele şi funcţiile de amortizare au valorile (8.435a), iar C are

expresia de forma (8.360e):
1 (8.436b)
C  , A0  6,5 , U *  Sij Sij  ij ij ,
U *k
A0  As

iar:
1
As  6 cos  ,   arccos 6W , W 
3
 S3

Sij S jk S ki
. (8.436c)
conform relaţiilor (8.360f) şi (8.360g).
8.7.5 Modelul Gatski şi Speziale
Un model k   în care relaţia constitutivă este pătratică este publicat în

anul 1993 de către T.B. Gatski şi C.G. Speziale2 şi dezvoltat ulterior de către C.G.
Speziale şi X.H. Xu 3 . Luând ca referinţă forma generală (8.422d), coeficienţii
adoptaţi sunt:
1  1*C1* ,  2   *2C 2* ,  3  0 , 1   2  3   4  0 , (8.437a)
în care:
1 * 4 
1*  * (2  C3 ) g , *2    (2  C4 ) g , *    C2  g , (8.437b)
2  3 
1
T.H. Shih, J. Zhu, J.L. Lumley, A new Reynolds stress algebraic equation model, Computer
Methods in Applied Mechanics and Engineering, 125, 287-302, 1995.
2
T.B. Gatski, C.G. Speziale, On explicit algebraic stress models for complex turbulent flows, Journal
of Fluid Mechanics, 254, 59-78, 1993.
3
C.G. Speziale, X.H. Xu, Towards the development of second-order closure models for
nonequilibrium turbulent flows, Intern. J. of Heat and Fluid Flow, 17, 238-244, 1996.
____________________________________________________________________________________________
1  P (k )  C 1
g ,    2  ,
P     eq C1  1
(k )
(8.437c)
0,5C1     1
   eq
C1  6,8 , C2  0,36 , C3  1,25 , C4  0,4 , (8.437d)
2 2
(1  2 2 )(1  4 )  
C1*, 2  3 , b1  6,3 , b2  4,0 , (8.437e)
(1  2 2 )(1  2 2  b1, 2 6 )
1 1* k * k
 S ,   *2  , S  Sij S ij ,   ij ij . (8.437f)
2  
*
 
În ecuaţiile de transport (8.422a) şi (8.222b) se consideră:

k
f1  f 2  1 , E  0 ,  k  1,0 ,    1,3 C1  1,44 , C2  1,83 , tˆ 
 (8.437g)
,
iar în formula (8.422c):
f   1 , C   * C* , (8.438a)
unde:
5
(1  2 2 )(1  65 )  2
C*  3 , b  7,0 , (8.438b)
(1  2 2 )(1  2 2  2  b 6 )
celelalte mărimi care intervin fiind definite de relaţiile (8.437).
8.7.6 Modelul Goldberg şi col.
Varianta neliniară a modelului k   dezvoltat de către Goldberg şi col.123

se dovedeşte superioară altor modele din aceeaşi categorie, pe de o parte, datorită
performanţelor superioare (în special curgerile cu gradient advers de presiune) şi,
1
U. Goldberg, D. Apsley, A wall distance-free low Re k-ε turbulence model, Comput. Methods Appl.
Mech. Engrg., 145, 227, 1997.
2
U.C. Goldberg, O. Peroomian, S. Chakravarthy, A Wall-Distance-Free k-ε Model with Enhanced
Near Wall Treatment, ASME J. Fluids Engineering, 120, 457-462, 1988.
3
U. Goldberg, P. Batten, S. Palaniswamy, S. Chakravarthy, O. Peroomian, Hypersonic Flow
Predictions Using Linear and Non-linear Turbulence Closures, J.Aircraft, 37, 2000.
____________________________________________________________________________________________
pe de altă parte datorită relativei sale simplităţi (nu necesită determinarea unor
parametri dependenţi de topologia pereţilor).
În ecuaţiile modelului, scrise în forma (8.422), tˆ este o scară de timp
realizabilă1, (8.361a):
k  1 ReT k2
tˆ  max1,  ,   , ReT  , C  2 . (8.439)
   C 
Relaţia constitutivă neliniară este:
2 k 1 
uuj  kij   t Sij  C1 t  Sik S kj  S kl S kl ij   (8.440a)
3   3 
t k k  k2
 C2

  1 
 ik S kj   jk S ki  C3 t  ik  jk   lk lk ij   C4 t 2 ( S ki lj 
  3  
t k 2 

 Dkj li S kl  C5
2 
 il lm S mj  Sil lm  mj  Slm  mn  nl ij  
2  3 
t k 2 t k 2
 C6 S S S
ij kl kl  C 7 Sij  kl  kl
2 2
unde:
 U U j  2 U k  U U j  (8.440b)
S ij   i   ij ,  ij   i  ,
 x j 
xi  3 xk  x j xi 
  
2 3 15
C  ~ ~ , C1  ~3 , C2  ~ (8.440c)
3( A1  S  0,9) 4(1000  S )C 4(1000  S 3 )C
19 (8.440d)
C3   ~3 , C4  10C2 , C5  0 , C6  2C2 , C7  C6 ,
4(1000  S )C
~ k 1 ~ k 1
S Sij Sij ,   ij ij . (8.440e)
 2  2
Funcţiile de amortizare, pentru simularea comportamentului în substratul vâscos
sunt:
1
P.A. Durbin, Near-wall turbulence closure modeling without ‘damping functions, Theoretical and
Computational Fluid Dynamics, 3, 1, 1991.
____________________________________________________________________________________________
1  e  A Re T  1
 max 1, , dacã   0;
f    1  e  Re T   f1  f 2  1 , (8.441a)
 1, dacã   0,

AE  k   k
max(k 1 / 2 ;   ) tˆ  ,   max ;0  ,   ,
1/ 4
E (8.441b)
ˆ  
t  x j x j  
în care:
A1  1,25 , C1  1,44 , C2  1,92 ,  k  1,0 ,   1,3 , A  0,01 ,
(8.441c)
AE  0,15 .
8.7.7 Modelul Craft şi col.
După cum am menţionat mai sus, una dintre primele relaţii constitutive de
gradul al treilea de forma (8.422d) este propus de către T.J. Craft şi col.1; aceasta
este ulterior dezvoltată, de acelaşi colectiv, pentru includerea efectului pereţilor2. În
varianta neliniară a modelului de turbulenţă k   pentru numere Reynolds mici,
publicată în anul 1996 3 , autorii citaţi adoptă următorii coeficienţi în definirea
tensiunilor aparente (8.422d):
1  0,4C f  ,  2  0,4C f  , 1  1,04C f  , (8.442a)
1   2  40C3 f  , 3  0 ,  4  80C3 f  , (8.442b)
iar C este dată de relaţia:
0,3(1  exp(0,36e0,75 s )
C  (8.443a)
1  0,35s 3 / 2
în care:
~ ~ ~ ~ k (8.443b)
s  max( S ; ) , S  tˆ 2Sij Sij ,   tˆ 2ij ij tˆ  .

1
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, Extending the Applicability of Eddy Viscosity Models Through
the Use of Deformation Invariants and Non-linear Elements, Proc. 5th Int. Symp. Refined Flow
Modelling and Turbulence Measurements, 125-132, 1993
2
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, A Non-Linear Eddy-Viscosity Model Including Sensitivity to
Stress Anisotropy, Proc. Tenth Symp. on Turbulent Shear Flows, 23, 19-24, 1995.
3
T.J. Craft, B.E. Launder, K. Suga, Development and application of a cubic eddy-viscosity model of
turbulence, Intern. J. of Heat and Fluid Flow, 17, 108-115, 1996.
____________________________________________________________________________________________
În ecuaţiile modelului k   scrise în forma specifică modelelor pentru numere

Reynolds mici cu pseudodisipaţie (8.288):
     t  k 
(k )  (U j k )        P    D ;
(k )
(8.444a)
t x j x j   k  x j 
     t    
()  (U j )        (C1 f1 P  C 2  f 2 )  ( E  S  ) ,
(k )
t x j x j     x j  k
(8.444b)
k2
 t  C f  , (8.444c)

se consideră:
 k  1,0 ,    1,3 , C1  1,44 , C2  1,92 . (8.445)
Pentru o componentă a sursei suplimentare din ecuaţia disipaţiei (5.453b), E , este
adoptată propunerea lui C. Yap1 (§8.6.4):
 2  k3/ 2
E  max 0,83(   1)  2 ;0 ,   , Cl  2,5 (8.446a)
 k  Cl  y
în care y reprezintă distanţa la perete, iar cealaltă componentă, S  este de forma:

~
S  t k 2   2U i 
 ,.
S   0,0022 (8.446b)
  x j xk 

Efectele substratului vâscos sunt incluse nu numai prin introducerea funcţiilor E şi
S  , ci şi prin funcţiile:
  ReT  2 ReT   Re 2
f   1  exp     , f1  1 , f 2  1  0,3e T ,
  90  100 
2
(8.447)
 k 
D  2 

 xi 
Se recomandă introducerea corecţiilor pentru numere Reynolds mici pentru
ReT  k 2 /( )  250 .
1
____________________________________________________________________________________________
8.7.8 Modelul Lien şi col.
În anul 1996 Lien şi col.1 propun un model k   neliniar pentru numere

Reynolds mici, care constituie o generalizare a modelului Lien şi Leschziner
(§8.6.2). Relaţia constitutivă adoptată este cubică şi are forma (8.422d) în care:
3 f 15 f  19 f  (8.448a)
1  ~3 , 2  ~3 , 3   ~ ,
1000  S 1000  S 1000  S 3
1   2  16C3 f  , 3  0 ,  4  80C3 f  , (8.448b)
iar:
2 1 ~ ~ k
C  ~ ~ , S  tˆ 2Sij Sij ,   tˆ 2ij ij tˆ  . (8.448c)
3 1,25  S  0,9 
Luând ca referinţă formularea (8.444) cu D  E  0 pentru ecuaţiile principale ale
modelului, se adoptă următoarele corecţii vâscoase (8.362d):
2  (1)   0,00375 R y2
f   l / l , f1  1 , f 2  1  0,3e  ReT , S   C2  f 2 e , (8.449a)
k
în care ReT  k 2 /  , R y  k y /  , iar l , l şi  (1) sunt mărimile
corespunzătoare din modelul Wolfshtein, (8.132):
0, 263R y 0, 016 R y C3 / 4 k 3 / 2

l  y (1  e ) , l  y (1  e )  (1)  , (8.449b)
l
sau Norris şi Reynolds, (8.133)):
0, 0198R y Ry C3 / 4 k 3 / 2

l  y (1  e ) , l  y  (1)  . (8.449c)
Ry  2 / C3 / 4 l
Celelalte constante de închidere aceleaşi valori ca în modelul k   standard:

 k  1,0 ,    1,3 , C1  1,44 , C2  1,92 .
8.7.9 Modelul Apsley şi Leschziner
Pe baza rezultatelor recente obţinute cu simulările directe (DNS), D.D.

Apsley şi M.A. Leschziner 1 dezvoltă un model k   neliniar pentru numere
1
F.S. Lien, W.L. Chen, M.A. Leschziner, Low-Reynolds-number eddy-viscosity modelling based on
non-linear stress-strain/vorticity relations, Proc. 3rd Symp. on Engineering Turbulence Modelling
and Measurements, Crete, 1996.
____________________________________________________________________________________________
Reynolds mici cu o relaţie constitutivă de gradul al treilea (8.422d) având

coeficienţii:
2 2 2
f  *  f  *
,  3   P*  a22
* f *
1  6 P*  (a11  a22 ) ,  2   P*  a11 , (8.450a)
     
2 2 2
4  f   f   f 
1  C  P*   2 ,  2  4C  P*   2 , 3  6C  P*   2 ,. (8.450b)
3      
2 *
 f  a12 fP
 4  6C  P*    , C   .

  1 2 2  * (8.450c)
1   
3
Funcţiile aij* şi * sunt obţinute ca nişte curbe de regresie ale rezultatelor
DNS (pentru curgerea într-un canal plan) ale componentelor tensorului anizotrop,
respectiv ale parametrului adimensional   k /  (U i / x j ) 2 :
* 2
a11  1  0,42 exp(0,296 R y  0,040 R y )  ; (8.451a)
3
* 2
a22  0,404[1  exp( 0,001R y  0,000147 R y2 )]  ; (8.451b)
3
*
a12  0,3[1  exp(0,00443 Ry  0,0189Ry )] ; (8.451c)
*  3,33[1  exp(0,45 R y )][1  0,227 R y3 / 2 exp(0,088 R y )] , (8.451d)
unde R y  k y /  .
Constantele  şi  sunt calate pentru zona inerţială în care profilul de
viteze este reprezentat de legea logaritmică:
  0,222 ,   0,623 , (8.452)
iar f P este o funcţie care cuantifică discrepanţa dintre valoarea efectivă a
parametrului  şi valoarea de referinţă * (8.451d):
1
D.D. Apsley, M.A. Leschziner, A new low-Re nonlinear two-equation turbulence model for complex
flows, Intern. J. of Heat and Fluid Flow, 19, 209-222, 1998.
____________________________________________________________________________________________
2 f0
fP  , f 0  1  1,25 max(0,09*2 ;1) .
2
 (8.453)
1  1  4 f 0 ( f 0  1) * 
 
În ecuaţiile modelului k   , reprezentate în forma (8.360), se consideră:
1 1,37
k  ,   C1  1,44 , C2  1,83 .
2 2 2 2 (8.454a)
1  1 
3 3
şi:
D  E  0 , f1  f 2  1 . (8.454b)
precum şi f   1 , deoarece efectul peretelui este introdus prin intermediul lui C .
Sursa suplimentară de disipaţie S  din ecuaţia (8.444b), care apare ca
efect al viscozităţii moleculare în imediata vecinătate a peretelui, se estimează cu
relaţia:
 (1)   0, 0038 R y2
S   C2  e , (8.455)
k
în care:
C3 / 4 k 3 / 2  1,28   R 2 / 279

 (1)  , l  0,179 y1  (1  e y ), (8.456)
l  R y 
sunt obţinute tot prin regresia rezultatelor DNS.
8.7.10 Modelul k    R
În majoritatea modelelor prezentate mai sus, extinderea domeniului de

aplicabilitate şi în zonele cu numere Reynolds mici se face prin intermediul
funcţiilor de amortizare introduse în ecuaţia disipaţiei turbulente. Rolul lor este de
a creşte nivelul disipaţiei turbulente în zonele în care turbulenţa nu este în
echilibru. O altă alternativă constă în scăderea energiei cinetice turbulente, prin
introducerea corecţiei Yap 1 (§8.6.4, §8.7.7). Una dintre deficienţele majore ale
acestor formulări este dependenţa explicită de distanţa la perete, care devine
ambiguă, chiar pentru geometrii simple. În plus, în cazul prezenţei mai multor
pereţi, nu apare clar care este cel care are o influenţă mai mare.
1
____________________________________________________________________________________________
Pornind de la aceste considerente, U. Goldberg1 elaborează un model cu

trei ecuaţii diferenţiale în care ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente păstrează
formularea standard (pentru numere Reynolds mari), iar efectul pereţilor este
introdus prin alterarea ecuaţiei de transport a energiei cinetice turbulente (ca în
modelul Yap) prin introducerea unui termen suplimentar de distrugere, k 2 / R . R
reprezintă viscozitatea turbulentă „neamortizată” pentru care se introduce o ecuaţie
de transport suplimentară. În această ecuaţie este impusă condiţia de realizabilitate
astfel încât scara de timp să nu devină mai mică decât scara vâscoasă
(Kolmogorov). Pe ansamblu, modelul nu depinde de distanţa la pereţi, asigură
invarianţa tensorială şi invarianţa faţa de sistemul de referinţă.
Ulterior U. Goldberg şi col. 2 publică o variantă neliniară în care sunt
incluse condiţiile de realizabilitate ale modelului Goldberg şi Apsley 3 . Pentru
estimarea tensiunilor turbulente se aplică relaţia constitutivă pătratică elaborată de
T.H. Shih şi col.4 (§8.7.4), scrisă în forma:
 U U j 2 U k  2
  uiu j  t  i     kij  (8.457a)
 x j xi 3 xk  3
 
k3  U U j 1 U m U m 
 C1  i  ij  
 xk xk 3 xn xn
2
 
k3  U U k 1 U m U m   U j U k 1 U m U m 
 C 2  i  ik      jk  
 xk xk 3 xn xn   xk xi 3 xn xn
2
 
k3  U U k 1 U m U m 
 C 3  k   kk  ,
 2  xi x j 3 xn xn 
 
în care coeficienţii sunt:
13 4 2
C1  ~ , C 2   ~ , C3   ~ ,
1000  S 3 1000  S 3 1000  S 3
(8.457b)
~ k
S 2 Sij Sij

1
U.C. Goldberg, Exploring a three-equation R  k   turbulence model, ASME J. Fluids Engrg.,
118, 795, 1996.
2
U. Goldberg, O. Peroomian, S. Chakravarthy, Application of the k- e-R Turbulence Model to Wall-
Bounded Compressve Flows, AIAA Paper 98-0323, 1998.
3
Mech. Engrg., 145, 227, 1997.
4
T.H. Shih, J.L. Lumley, J. Zhu, A realizable Reynolds stress algebraic equation model, NASA TM-
105993, 1993.
____________________________________________________________________________________________
Ecuaţiile de transport ale energiei cinetice turbulente, respectiv disipaţiei

turbulente sunt scrise sub forma:
     t  k  (k ) 2
(k )  (U j k )        P  ;
(k )
(8.458a)
t x j x j   k  x j  R
     t    (C1 P ( k )  C 2  )
()  (U j )       ; (8.458b)
t x j x j     x j  tˆ
U i (8.458c)
P ( k )   uv ,
x j
unde R are semnificaţia unei viscozităţi turbulente „neamortizate”. Înlocuirea lui

 , care reprezintă termenul de distrugere din ecuaţia exactă a energiei cinetice
turbulente Error! Reference source not found.) cu termenul k 2 / R are scopul de a
micşora intensitatea turbulenţei în zonele în care aceasta nu este în echilibru, cum
ar fi zonele de recirculare. În plus, spre deosebire de  , raportul k 2 / R tinde către
zero la perete, având un maxim în jurul valorii y   9 (pentru curgerea în jurul
unei plăci plane). De remarcat că k 2 / R   pentru y   100 ceea ce permite
regăsirea modelului standard în zona turbulenţei dezvoltate.
Pentru R se scrie ecuaţia de transport:
     t  R  R (k )
(R)  (U j R)        (2  C R1 ) P  (8.458d)
t x j x j   R  x j  k
C* R R
 (2  CR 2 )k  2 ,
 k xk xk
obţinută din combinarea ecuaţiilor (8.458a) şi (8.458b). De menţionat că, pentru a
obţine independenţa acestei ecuaţii de k şi  , din ecuaţia (8.458d) s-au neglijat
doi termeni de difuzie,  2C /  R [( R / k ) 2 (k / x j )(k / x j )] şi respectiv,
4C /  R [( R / k )(k / x j )(R / x j )] .
Constanta C* este definită prin relaţia:
 R 
C , pentru x x  0;
 j j
C*   (8.459)
R 
 0, pentru  0,
 x j x j
____________________________________________________________________________________________
  k /  fiind scara de timp a turbulenţei. Ultimul termen din ecuaţia (8.458d), care
nu era inclus în prima variantă a modelului1, are semnificaţia unei difuzii turbulente
mixte. Relaţia (8.459) arată că prezenţa acestuia este condiţionată de semnul
produsului scalar al gradientului scării de timp cu gradientul viscozităţii aparente.
Cum în curgerea în vecinătatea unui perete variaţiile în direcţia normalei la perete
sunt dominante, difuzia mixtă acţionează doar în zona în care viscozitatea aparentă
este crescătoare (scara de viteze creşte întotdeauna cu distanţa la perete). Se asigură
astfel diminuarea simultană atât a vitezei de antrenare în direcţia normalei la perete
cât şi a dependenţei de condiţiile iniţiale impuse pentru R. În practică, se
recomandă introducerea difuziei suplimentare mixte dacă
(R / x j )( / x j )  10 5 .
Constantele modelului sunt:
2
C R1  1,42 , C R 2  1,83 ,  R   1,367 , (8.460a)
C (C R1  C R 2 )
C1  1,44 , C12  1,92 ,   1,3 ,   0,41 , C  0,09 . (8.460b)
Scara de timp realizabilă, tˆ , propusă se P.A. Durbin2 (relaţia (8.439)) şi ulterior de

U.C. Goldberg3 este:
k  
1/ 2
tˆ  max  ; C    . (8.461)
     
unde C  6 , valoare obţinută de către P.A. Durbin pe baza datelor DNS.

Viscozitatea turbulentă este calculată cu:
k2
 t   C f  , (8.462)

în care funcţia de amortizare f  este4
 A Re T
1 e  C  k2
f  max 1,   , ReT  , (8.463)
1 e
 Re T
 ReT  
1
U.C. Goldberg, Exploring a three-equation R  k   turbulence model, ASME J. Fluids Engrg.,
118, 795, 1996.
2
P.A. Durbin, Near-wall turbulence closure modeling without ‘damping functions, Theoretical and
Computational Fluid Dynamics, 3, 1, 1991.
3
U.C. Goldberg, Derivation and testing of a one-equation model based on two time scales, AIAA J.,
29, 1337, 1991.
4
Mech. Engrg., 145, 227, 1997.
____________________________________________________________________________________________
iar A  0,0077 , valoare obţinută tot din rezultatele DNS. De notat că, pentru
y  0 (la perete), f   A C , ceea ce impune o comportare asimptotică de forma
 t  y 4 pentru y  0 (la fel ca în modelul algebric Van Driest şi cum sugerează
J. Hinze1 şi mai recent, P.A. Durbin în lucrarea citată mai sus).
Condiţiile la limită la perete ( y  0 ) asociate celor trei ecuaţii (8.458a),
(8.458b) şi (8.458d) sunt:
k  0 ,   0,222 , R0 (8.464)

y 0
unde  este vorticitatea. Obţinerea valorii la perete a disipaţiei turbulente s-a

bazat pe relaţia:
   0,22 pentru y  0 , (8.465)
obţinută de N.N. Mansour şi col.2
8.7.11 Modelul potenţialului turbulent
Elementul comun în modelele neliniare prezentate anterior îl constituie

înlocuirea relaţiei constitutive liniare formulată prin ipoteza Boussinesq cu o
relaţie neliniară (de gradul al doilea sau al treilea) care să permită exprimarea
componentelor tensorului Reynolds în funcţie de tensorul vitezelor de deformaţie şi
de tensorul vârtej mediu.
O altă alternativă, sugerată iniţial de către J.Z. Wu şi col.3, este introdusă
de către J.B. Perot şi P. Moin4 şi dezvoltată ulterior de către J.B. Perot5, J.B. Perot
şi H. Wang6, J.B. Perot şi J. Taupier7. Ecuaţiile mediate Reynolds (pentru fluidul
incompresibil) se pot scrie sub forma vectorială:
V
 (V)V  P      R , (8.466)
t
1
1975.
2
N.N. Mansour, J. Kim, P. Moin, Reynolds stress and dissipation rate budgets in turbulent channel
flow, J. of Fluid Mechanics, 194, 15, 1988.
3
J.Z. Wu, , Y. Zhou, J.M. Wu, Reduced stress tensor and dissipationand the transport of Lamb
vector, ICASE Report No. 96-21, 1996.
4
J. B. Perot, P. Moin, A new approach to turbulence modeling, Proceedings of the Summer Program,
Center for Turbulence Research, Stanford University, 1996.
5
J.B. Perot, Turbulence modeling using body force potentials, Phys. Fluids, 11, 2645–2656, 1999.
6
J.B. Perot, H. Wang , Modeling separation and reattachment using the turbulent potential model,
Proc. 4th Int. Conf. on Turbulence Modeling and Measurements, Corsica, France, 1999.
7
J.B. Perot, J. Taupier, Modeling three-dimensional boundary layers using the turbulent potential
model, AIAA Paper 2000-0914, 2000.
____________________________________________________________________________________________
în care V este vectorul vitezei medii, P presiunea medie,  tensorul tensiunilor

vâscoase, iar R tensorul corelaţiilor punctuale de ordinul al doilea (proporţional
cu tensorul Reynolds). Se poate astfel asimila efectul turbulenţei asupra mişcării
medii printr-o forţă exterioară turbulentă, f , definită de:
f  R . (8.467)
Pentru a asigura conservarea impulsului, forţa turbulentă este descompusă

într-o parte solenoidală şi o parte rotaţională (descompunere de tip Helmholtz):
f      ψ , (8.468)
1
în care  şi ψ sunt potenţialele scalar, respectiv vector asociate acestor forţe.
Pentru ca descompunerea (5.477) să fie unică trebuie introdusă o restricţie asupra
potenţialului vector. Uzual, din motive de simplitate, se admite că:
ψ  0 , (8.469)
deşi sunt posibile şi alte formulări. De notat că o altă restricţie impusă potenţialului
vector va conduce la valori diferite pentru acesta, dar nu va afecta cu nimic
influenţa sa asupra mişcării medii. Cu această alegere a restricţiei pentru potenţialul
vector, relaţiile dintre  , ψ şi tensorul Reynolds se scriu:
 2   ( R) ; (8.470a)
 2 ψ    ( R) . (8.470b)
Condiţiile la limită asociate acestor ecuaţii eliptice sunt construite intuitiv. Ambele
potenţiale sunt nule la infinit, pe pereţi sau pe suprafeţele libere. Pe baza acestor
relaţii şi a ecuaţiilor de transport ale tensiunilor Reynolds:
R  U j U i  p  ui uj 
 (V)R   R   uiuk  uj uk     (8.471)
t  xk xk    x j xi 
ui uj   pui puj 

 2  uiuj uk   jk   ki 
xk xk xk    
 
se obţin următoarele ecuaţii exacte de transport:

 (V)   2   2q -  - 2[    T  P]    2 S ; (8.472a)
t
1
H. Marmanis, Analogy between the Navier-Stokes equations and Maxwell’s equations: applications
to turbulence, Phys. Fluids, 10, 1428-1437, 1998.
____________________________________________________________________________________________
ψ
 (V)ψ   2 ψ  2  q -  - 2[    T  P ]   2 S  , (8.472b)
t
unde
U j U i ui uj
Pij  uiuk  uj uk , ij  2 ; (8.473a)
xk xk xk xk
p  ui uj  pui

 ij   ; Tij  uiuj uk , qi  . (8.473b)

  x j xi   
Ecuaţiile (5.479) conţin termenii suplimentari (cu semnificaţia unor surse), S  şi

S  care depind de gradientul vitezei medii. Sursele suplimentare nu pot fi
exprimate explicit decât în anumite situaţii şi, în general, trebuie modelate.
Operatorul  2 simbolizează inversul operatorului Laplace şi trebuie interpretat ca
un operator integral.
Aplicând operatorul de divergenţă ecuaţiei de impuls (8.466) se obţine
ecuaţia Poisson a presiunilor:
(8.474)
 2 P  (VV )  (t ) .
Deoarece ecuaţia este liniară, presiunea medie poate fi considerată ca suma a două
componente:
P  Pmed  Ptur , (8.475)
care sunt soluţii ale ecuaţiilor:

(8.476)
 2 Pmed   (VV ) ,  2 Ptur  (t ) .
Având în vedere relaţia (5.478a) şi considerând că  este zero în absenţa
turbulenţei, apare că    Ptur , de unde şi denumirea de „presiune turbulentă”
adoptată pentru potenţialul scalar. Această cantitate este adiţionată la presiunea
medie în ecuaţiile de impuls, obţinându-se Pmed  P   ca fiind presiunea efectivă
care acţionează într-o curgere turbulentă. De remarcat că presiunea efectivă are
variaţii mult mai netede decât presiunea medie, ceea ce facilitează soluţionarea
numerică a ecuaţiilor Reynolds.
Pentru curgeri turbulente cu o singură direcţie de neomogenitate (de
exemplu x2 ), presiunea turbulentă poate fi pusă în relaţie cu tensiunile Reynolds.
În această situaţie, din ecuaţia (8.470a) se obţine:
____________________________________________________________________________________________
 2   2 R22
 . (8.477)
x22 x22
Pentru aceste curgeri se obţine   R22 , asumând valoarea nulă pentru  în

absenţa tensiunilor turbulente. Deoarece tensiunea R22 este pozitiv definită, rezultă
că şi presiunea turbulentă  va fi pozitivă pentru aceste mişcări.
Pentru acelaşi caz particular, relaţia (8.470b) se va scrie:
 2 i  2 Rk 2
2
  i 2 k (8.478)
x2 x22
în care  ijk este tensorul alternator (  ijk  1 , dacă i,j,k au valori diferite şi sunt în
ordine ciclică,  ijk  1 , dacă i,j,k au valori diferite şi nu sunt în ordine ciclică, şi
 ijk  0 dacă el puţin doi indici sunt egali). Dacă presupunem că ψ  0 când
turbulenţa dispare, atunci din (8.478) se obţine:
1   R32 ,  2  0 ,  3  R12 , (8.479)
care arată că  i reprezintă componentele extradiagonale ale tensorului Reynolds.

În cazul unei curgeri bidimensionale în medie, cu două direcţii de
neomogenitate, doar a treia componentă a vectorului ψ este nenulă:
 2  3  2  3  2 R12  2 R12 2
    ( R11  R22 ) (8.480)
x12 x22 x22 x12 x1x2
Aşadar, în primă aproximaţie se poate considera că ψ reprezintă media vorticităţii
a unui set de vârtejuri aleatoare care induc turbulenţa, de unde şi denumirea dată
potenţialului vector: vorticitate turbulentă.
Deşi prin introducerea forţei exterioare turbulente, (8.467), ipoteza
Boussinesq nu mai este aplicată pentru determinarea tensiunilor Reynolds, este
interesant şi util să stabilim legătura cu conceptul de viscozitate aparentă. În
reprezentare vectorială (matriceală), ipoteza Boussinesq (8.1) se scrie:
2
R   t (V  (V ) T )  kI , (8.481)
3
în care I este tensorul unitar. Aplicând operatorul de divergenţă ecuaţiei de mai

sus şi rearanjând termenii, rezultă:
2 
f   R   k  2V t     ( t   V )  2V( t ) (8.482)
3 
Dacă viscozitatea aparentă variază lent, cum se întâmplă în cazurile uzuale, ultimii
doi termeni din relaţia (8.482) care conţin derivatele de ordinul al doilea ale
____________________________________________________________________________________________
viscozităţii aparente pot fi neglijaţi, iar modelul liniar Boussinesq este echivalent
cu:
2
 k  2V t ; (8.483a)
3
ψ  t  V . (8.483b)
În concluzie, potenţialul scalar este componenta turbulenţei care
contribuie la presiune medie, dar nu afectează vorticitatea. Doar potenţialul vector
are capacitatea de a afecta viteza medie. Efectul acestuia este de fapt un transport,
o redistribuire, a vorticităţii fără însă a produce sau consuma vorticitate. Pentru a
avea o imagine fizică, este util să considerăm potenţialul scalar ca o măsură a
saltului de presiune medie în nucleul unui vârtej turbulent, iar potenţialul vector ca
o măsură a intensităţii medii a unui vârtej turbulent.
Pentru a se constitui într-un model de turbulenţă, ecuaţiile (8.471) sunt
modelate pentru a nu introduce necunoscute suplimentare. Pe baza Distorsiunii
Rapide (RDT– „Rapid Distortion Theory”1), a rezultatelor simulărilor directe şi a
progreselor înregistrate în modelarea cu ecuaţii de transport a tensiunilor
Reynolds), J.B. Perot 2 şi J.B. Perot şi Wang 1 , propun următoarele ecuaţii de
transport:
1
Primele elemente de Teoria Distorsiunii Rapide (RDT) datează din anii 1930, fiind introduse de L.
Prandtl (NACA Technical Memo, 1933) şi, respectiv, G.I. Taylor (Turbulence in a contracting
stream, Z. Angew Math. Mech. 15, 91, 1935). Ulterior, teoria este dezvoltată de K. Batchelor şi I.
Proudman, (The effect of rapid distortion of a fluid in turbulent motion, Q. J. Mech. Appl. Math., 7,
83, 1954), S.C. Crow, (Viscoelastic properties of ne-grained incompressible turbulence. J. Fluid
Mech., 33, 1, 1968), A. Townsend, (The Structure of Turbulent Shear Flow, 2nd ed. Cambridge
University Press, Cambridge, 1976), J.C.R. Hunt, (A review of the theory of rapidly distorted
turbulent flows and its applications, Fluid Dyn. Trans., 9, 121, 1978), J.C.R. Hunt şi J.M.R. Graham,
(Free stream turbulence near plane boundaries. J. Fluid Mech., 84, 209, 1978), J. Lee şi W. C.
Reynolds, (Numerical experiments on the structure of homogeneous turbulence, Technical Report
TF-24, Stanford University, 1985), A.M. Savill, (Recent developments in rapid distortion theory,
Ann. Rev. Fluid Mech., 19, 531, 1987), J. Lee, (Distortion of homogeneous turbulence by
axisymmetric strain and dilatation, Phys. Fluids A 1, 1541, 1989), S. Kida şi J. C. R. Hunt
(Interaction between diferent scales of turbulence over short times, J. Fluid Mech. 201, 41, 1989),. J.
Lee, J. Kim şi P. Moin, Structure of turbulence at high shear rate, J. Fluid Mech., 216, 561, 1990), J.
C. R. Hunt şi D. J. Carruthers, (Rapid distortion theory and the ‘problems’ of turbulence, J. Fluid
Mech., 212, 497, 1990), C. Kassinos şi W. C. Reynolds, (A structure-based model for rapid distortion
of homogeneous turbulence, Technical Report TF-61, Stanford University, 1994), W. C. Reynolds şi
S. C. Kassinos, (A one-point model for the evolution of the Reynolds stress and structure tensors in
rapidly deformed homogeneous turbulence, Proc. R. Soc. London, A 451, 1941, 87, 1995), B. Perot şi
P. Moin, (A new approach to turbulence modeling, Proceedings of the 1996 CTR Summer Program,
Center for Turbulence Research, Stanford University/NASA Ames, 35-46, 1996), P. R. Van Slooten
şi S. B. Pope (PDF modeling for inhomogeneous turbulence with exact representation of rapid
distortions, Phys. Fluids, 9, 1085, 1997), S. Nazarenko, N. K.-R. Kevlahan şi B. Dubrulle, (WKB
theory for rapid distortion of inhomogeneous turbulence, J. Fluid Mech., 390, 325, 1999), T.
Miyazaki şi J. C. R . Hunt, (Turbulence structure around a columnar vortex; rapid distortion theory
and vortex wave excitation, J. Fluid Mech., 402, 349, 2000).
2
J.B. Perot, Turbulence modeling using body force potentials, Phys. Fluids, 11, 2645–2656, 1999
____________________________________________________________________________________________
D   ˆ 21 / 21 / 2  2  (8.484a)

 [(  t )]   2    
Dt k  k  k 1  C p 4 t /  

 1   2    ψψ 
 C p1
k   3

k
 
 k     C p 2 Pk  C p 2  C p 3 2 
k   t 
 Pk  ;
 
Dψ   ˆ 2k 1 / 21 / 2  2  (8.484b)

 [(  t )ψ ]   2   ψ 
Dt k  k (k) 1 / 2
k 1  C p 4  t /  

 1  ψ  ψψ 
 (1  C p 2 )Ω  C p1
k 
ψ
k
 
ψ  C p 2 Pk  C p 2  C p 3 2 
k   t 
 Pk  ;

la care se ataşează ecuaţiile modelului k   , necesare pentru determinarea scării
de timp a turbulenţei:
k 
 (V)k  [(  t )k ]  Pk   ; (8.484c)
t k
  ˆ
 (V)  [(  t )]   (C1 Pk  C2   C3 P3 D ) , (8.484d)
t k k
în care:
k 1
Pk  ψΩ ,  t  C , ˆ    2 (k 1 / 2 ) 2 ,   , (8.485a)
 1  1,5 / k
25 k2
  1 , ReT  , Ω   V . (8.485b)
ReT 
Constantele modelului sunt:
 k  0,8 ,    1,2 , C1  1,5 , C2  1,83 , (8.486a)
C p1  4,2 , C p 2  3 / 5 , C p 3  6 / 7 , C p 4  0,12 . (8.486b)
În ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente (8.486d) ultimul termen din membrul

drept reprezintă o corecţie ulterioară cu semnificaţia unei surse suplimentare în
cazul stratului limită tridimensional:
1
J.B. Perot, H. Wang, Modeling separation and reattachment using the turbulent potential model,
Proc. 4th Int. Conf. on Turbulence Modeling and Measurements, Corsica, France, May 1999.
____________________________________________________________________________________________
C3  C1 , P3 D  Ω  ψ . (8.487)

În prezent modelul potenţialului turbulent este considerat ca o extensie a modelelor
de tip k   , deşi modelul k   nu constituie decât un auxiliar.
8.8 Modele de ordinul al doilea
Dovedindu-se relativ robuste şi economice din punct de vedere

computaţional, modelele de turbulenţă bazate pe conceptul de viscozitate aparentă
(în mod deosebit modelele de tip k   ) au fost şi, sunt încă, în mod frecvent
utilizate pentru calculul mişcărilor turbulente pentru aplicaţii industriale. Pe de altă
parte, după cum am subliniat anterior, modelele cu viscozitate aparentă au
incapacitatea de a surprinde dependenţa tensiunilor turbulente de o serie de efecte
cum ar fi: curbura suprafeţelor, forţele exterioare, schimbări bruşte ale vitezelor
medii de forfecare, curgeri secundare în canale şi conducte, curgeri cu prerotaţie,
curgeri ale fluidelor stratificate, curgeri tridimensionale cu separare etc. Modelele
bazate pe ecuaţiile de transport ale tensiunilor Reynolds (RSM –„Reynolds stress
models”), cunoscute sub denumirea de modele de turbulenţă de ordinul al doilea,
deşi implică o modelare incertă a unor corelaţii de ordin superior, oferă o
alternativă care elimină, sau reduce deficienţele inerente ale modelelor cu
viscozitate turbulentă. Pentru prima oară posibilitatea determinării directe a
tensiunilor aparente dintr-o ecuaţie de transport, fără a mai introduce ipoteza lui
Boussinesq este sugerată de către L. Keller şi A. Friedmann1 în anul 1924. Aceştia
arată cum se pot obţine astfel de ecuaţii, fără însă a le scrie explicit. În anul 1945,
P. Chou2 prezintă pentru prima dată ecuaţii de transport ale tensiunilor turbulente,
dar primul model de turbulenţă este propus de J.C. Rotta3 în anul 1951.
Modelele de ordinul al doilea se bazează pe ecuaţiile exacte de transport
ale tensiunilor Reynolds, obţinute prin medierea ecuaţiilor Navier-Stokes4. În loc
de a modela direct tensiunile turbulente, ceea ce presupune introducerea
conceptului de viscozitate aparentă, vor fi modelate corelaţiile de ordin superior.
Dificultatea este evidentă numai şi pentru faptul că un număr mare de termeni vor
trebui modelaţi. Totuşi, termenii respectivi, care în mod uzual conţin corelaţii
statistice de ordinul al treilea sau al patrulea, au un efect mult mai mic asupra
proprietăţilor curgerii medii. Avantajul principal al RSM îl constituie tratarea
1
L. Keller, A.Friedmann, Differetialgleichungen fur die turbulente bewengung einer kompressiblen
flussinkeit, Proc. 1st Int. Congress Appl. Mech., 395-405, 1924.
2
Journal of Appl. Math, 3, 38-54, 1945.
3
J.C. Rotta, Statistische Theorie Nichthomogener Turbulenz, Z. Phys., 129, 547-572, 1951.
4
____________________________________________________________________________________________
exactă a termenilor de producţie în funcţie de vitezele medii de forfecare, de forţele

exterioare (de exemplu datorate efectelor termice), de rotaţie sau de alte forţe.
În plus, deoarece se formulează ecuaţii distincte pentru fiecare componentă
a tensorului Reynolds, se pot cuantifica efecte de anizotropie ale turbulenţei care se
manifestă, fie ca o sursă de energie turbulentă (spre exemplu în zonele de
stagnare), fie ca o sursă a unor mişcări secundare (de exemplu în zonele de
detaşare). De asemenea proprietăţile de transfer la perete (tensiunea de frecare,
fluxul de căldură si de masă) sunt modelate cu o acurateţe sporită faţă de modelele
cu viscozitate aparentă. Mai mult, prin considerarea anizotropiei curgerii în
vecinătatea pereţilor se pot obţine modelări mai precise ale ecuaţiei care oferă scara
de lungimi a turbulenţei (ecuaţia disipaţiei turbulente sau a altei mărimi
echivalente).
Trebuie totuşi menţionat că RSM nu sunt întotdeauna superioare modelelor
cu viscozitate aparentă. Deşi numărul mare de termeni din ecuaţiile exacte care
trebuie modelaţi oferă posibilitatea potenţială de a simula mai corect fizica
turbulenţei şi interacţiunile complexe din curgere, modelarea lor eronată anulează
acest avantaj. Totodată, utilizarea RSM necesită resurse de calul mult mai mari
precum şi abilitate şi experienţă din partea utilizatorilor de coduri de calcul
comerciale.
8.8.1 Ecuaţii de transport exacte
Ecuaţia exactă de transport a corelaţiilor uiuj poate fi obţinută din

1
ecuaţiile Navier-Stokes :
 u iu j u iu j  U j U i  p   u i u j 
Uk   u iu k  u j u k    (8.488)
t x k  x k xk    x j xi 

ui' u j    uiuj p 
'
 2    uiuj uk  ui jk  uj ik  

xk xk xk  xk  

Menţionăm că dacă ţinem seamă şi de forţele exterioare f precum şi de viteza de
rotaţie a sistemului de referinţă,  , în membrul drept al ecuaţiei (8.488) se va
adiţiona termenul:

Gij  f i u j  f ju i  2  k u j u m  ikm  u iu m  jkm  (8.489)
Mărimile care intervin în ecuaţia (8.488) sunt, în general, tensori de ordinul

al doilea. Pentru a obţine, la nivelul corelaţiilor de ordinul doi, un sistem închis de
1
____________________________________________________________________________________________
ecuaţii diferenţiale aceşti termeni vor trebui modelaţi. Prin intermediul unor ipoteze
suplimentare ei vor fi exprimaţi în funcţie de vitezele medii, gradienţii şi rotorul
acestora, de scările locale de lungime şi timp (calculate din alte două ecuaţii de
transport). Pentru a simplifica notaţiile, în cele ce urmează se vor introduce
următoarele notaţii simbolice:
– termenul de transport convectiv:
u iu j
C ij  U k (8.490a)
x
– termenul de producţie:
 U j U i 
Pij   uiuk  uj uk ; (8.490b)
 xk xk 
– termenul de difuzie moleculară (vâscoasă):
   uiuj 
Dijv   ; (8.490c)
xk  xk 
 
– termenul de difuzie turbulentă:
 uiuj uk
Dijt   ; (8.490d)
xk
– termenul de difuzie datorată presiunii:
  p
Dijp    ui jk  uj ik   ; (8.490e)
xk   
– termenul de interacţiune viteză-presiune:
p  ui u j 
 ij   ; (8.490f)
  x j xi 
– termenul de disipaţie:
ui' u j
'
 ij  2 ; (8.490g)
xk xk
Termenii Cij , Pij şi Dijv pot fi calculaţi fără ipoteze suplimentare, pe când
termenii Dijt , Dijp ,  ij şi  ij trebuie modelaţi pentru închiderea ecuaţiilor de
transport (8.488)). De regulă, în curgerile turbulente de forfecare, termenii de
difuzie vâscoasă şi cei de difuzie turbulentă sunt în general mici în comparaţie cu
____________________________________________________________________________________________
ceilalţi termeni. De remarcat că, în mod uzual termenul Dijp este chiar neglijat în
marea majoritate a modelelor de ordinul al doilea. În schimb termenii de disipaţie,
 ij , şi cei de interacţiune viteză-presiune,  ij , sunt dominanţi, având o importanţa
decisivă în acurateţea modelului. Se poate afirma că varietatea mare a modelelor de
ordinul al doilea se datorează diferenţelor care există în modelarea acestor doi
termeni.
Cu aceste notaţii, ecuaţia (8.488) se scrie formal:
 uiuj
 Cij  Pij  Dijv  Dijt  Dijp   ij   ij  Gij . (8.491)
t
O imagine sugestivă a semnificaţie fizice a termenilor din ecuaţia de mai
sus este schiţată în Fig. 8.16. În dezvoltarea modelelor de ordinul al doilea, o serie
de autori12, fac apel şi la ecuaţia de transport a tensorului anizotrop (8.347):
1 uiuj 2
aij  ( uiu j  ij ulul )   ij , (8.492)
k k 3
în care k reprezintă energia cinetică turbulentă, k  uiui / 2 . Mărimile
adimensionale aij fiind utile în separarea efectelor legate de amplitudine de cele ce
depind de repartiţia energetică între componentele tensorului Reynolds.
Ecuaţiile de transport a componentelor tensorului anizotrop se obţin
aplicând operatorul de derivare substanţială (în viteza medie) relaţiei de definiţie
(8.492):
Daij 1 D uiuj uiuj Dk

(8.493)
 (  ),
Dt k Dt k Dt
1
A.V. Johansson, M. Hallback, Modelling of Rapid Pressure-Strain in Reynolds-Stress Closures, J.
Fluid Mech., 269, 143-168, 1994.
2
A.V. Johansson, M. Hallback, E. Lindborg, Modelling of Rapid Pressure-Strain in Reynolds-Stress
Closures - Difficulties Associated with Rotational Mean Flows, Appl, Sci. Res., 53, 119-137, 1994.
____________________________________________________________________________________________
Fig. 8.16 Semnificaţia fizică a termenilor din ecuaţia (8.488)1.
relaţie care poate fi scrisă în forma:

aij 1 v 
 Cija  Pija  ( Dij  Dijt  Dijp   ij )  (eij  aij )  D ka . (8.494)
t k k
În această ecuaţie, apar o serie de termeni care reprezintă următoarele mecanisme:
– termenul de transport convectiv:
aij
Cija  U l ; (8.495a)
xl
– termenul de producţie:
1 uiuj (8.495b)
Pija  ( Pij  Pll ) ;
k k
– termenul de disipaţie:
 ij
2
eij   ij , (8.495c)
 3
– termenul de difuzie mixtă:
uiuj
D ka   (k  Dllt  Dllp ) . (8.495d)
k2
1
P. Bradshaw, editor, Turbulence. Topics in Applied Physics. Springer-Verlag, second edition, 1978
____________________________________________________________________________________________
Termenii de difuzie ( Dijv , Dijt , Dijp ) şi de interacţiune viteză-presiune,  ij ,

păstrează aceeaşi semnificaţie ca în ecuaţia de transport a tensiunilor Reynolds.
Modelarea termenilor care apar în ecuaţiile exacte se face urmând o
procedură similară celei utilizate în modelarea ecuaţiilor de transport al energiei
cinetice turbulente (§8.3.1, §8.5.1), utilizând scările de timp tˆ  k /  respectiv ,de
lungime lˆ  k 3 / 2 /  ale turbulenţei. Excepţie fac termenii  ij şi  ij .
8.8.2 Modelarea termenilor de difuzie
Termenii Dijt , Dijp din ecuaţia (8.494) sunt exprimaţi sub formă de
divergenţă, iar integrala acestora pe un domeniu D mărginit de o suprafaţă închisă
impermeabilă S este nulă:
  p 
 (D i
t
 Dijp )dD     u iu j u k 
 ui jk  u j ik  dD 

D D
xk   
 p 
    uiu j uk  ui jk  uj ik  nk dD  0 .
 (8.496)
S 
 
În consecinţă aceşti temeni reprezintă un fenomen de difuzie deoarece nu
contribuie la producţie, având rolul de a redistribui tensiunile Reynolds în
domeniul D.
În general, modelarea termenului de difuzie turbulentă Dijt se face cu
ipoteza gradientului generalizat, care postulează că transportul difuziv, datorat
câmpului de viteze fluctuant, al unei mărimi scalare  în direcţia spaţială k este :

uk  Ctˆ uk ul . (8.497)
xl
în care C este o constantă (empirică), iar tˆ o scară de timp. Aplicând această

ipoteză pentru corelaţia triplă uiu j u k , în care luăm   uiuj , iar scara de timp
este cea corespunzătoare turbulenţei dezvoltate tˆ  k /  , se obţine (B.J. Daly şi
F.H. Harlow1):
 u iu j u k   k  u iu j 
Dijt    C u k u l , (8.498)
xk xk  s
xl 
 
1
B.J. Daly, F.H. Harlow, Transport Equations in Turbulence, Phys. Fluids, 13, 2634-2649,1970.
____________________________________________________________________________________________
unde se recomandă C s  0,2 .

Pe baza analizei ordinului de mărime, în care se reţin doar termenii de
ordinul întâi din ecuaţia de transport a corelaţiilor triple uiu j u k , K. Hanjalić şi
B.E. Launder1, urmând calea sugerată de Millionshtchikov2 în anul 1941, propun
următoarea expresie pentru termenii de difuzie turbulentă:
 k 
Dijt 
  C  u u   u j u k  u  u   u k ui  u  u   u iu j  ,
 s  i l j l k l
 (8.499)
xk xl xl xl
  
în care C s  0,11 .
O expresie mai simplă, liniară, care satisface şi condiţia de invarianţa la
schimbarea sistemului de coordonate este introdusă de G.L. Mellor şi H.J.
Herring3:
  k 2   u j u k  u k u i  u iu j 
Dijt  C     ,
 s   x  (8.500)
xk xl xl
  l

unde constanta empirică C s  0,073 .
Menţionăm de asemenea expresia propusă de C.C. Shir 4, cunoscută sub
denumirea de ipoteza gradientului simplu, în care se reţine doar ultimul termen din
relaţia anterioară:
  k 2  uiuj 
Dijt  C  , C  0,2 , (8.501)
xk  s  xl  s
 
dar care nu respectă condiţia de simetrie (pentru corelaţiile triple).
În literatură se întâlnesc şi alte formulări, mult mai complexe ale
termenilor de difuzie turbulentă. Astfel, J.L. Lumley5 consideră:
  k   uiu j  u j u k  u iu k
Dijt  C1  ulu k  u lu i  u lu j  (8.502)
xk    xl xl xl

1
K. Hanjalić, B.E. Launder, A Reynolds stress model of turbulence and its application to thin shear
flows, J. Fluid Mech. 52, 609-638, 1972.
2
M.D. Millionshtchikov, On the theory of homogeneous isotropic functions, C. R. Acad.Sci. SSSR
32, 615-619, 1941.
3
G.L. Mellor, H.J. Herring, A Survey of Mean Turbulent Field Closure Models, AIAA J., 11, 590-
599, 1973.
4
C.C. Shir, A Preliminary Numerical Study of Atmospheric Turbulent Flows in the Idealized
Planetary Boundary Layer, J. Atmos. Sci., 30, 1327-1339, 1973.
5
J.L. Lumley, Computational Modeling of Turbulent Flows, Adv. Appl. Mech., 18, 123-176, 1978.
____________________________________________________________________________________________
  u iu l  u j u l  u k u l  
 C2  u m u l  jk  u m u l  ik  u m u l  ij   ,
 x m xm xm  
  
în care C1  0,098 , C 2  0,013 , iar D.E. Cormack şi col.1,

  k 2    uiu j  uiu k  u j u k 

Dijt  C1   (8.503)
xk     xl xl xl 
   
  ulu l  ulul  u lu l 

 C2   jk   ik   ij  
 x x j xk 
 i 
  uiul  u j u l  u k ul 
 C3   jk   ik   ij  
 xl xl xl 
 
k    uiu l  u j ul  u k u l 
  C4  u j u k  uiu k  uiu j 
   xl xl xl 
  
  ulul  ulul  ulu l 

 C5  u j u k  u iu k  u iu j 
 x x j xk 
 i 
  u lul  u lu l  u lul  

 C 6  u m ui  jk  u m u j  ik  u m u k  ij   .

 x m xm xm  
Constantele empirice au valorile:
C1  0,069 , C 2  0,136 , C3  0,632 , C 4  0,102 , C5  0,068 ,
(8.504)
C 6  0,192 .
Alte formulări li se datorează lui Y. Nagano şi M. Tagawa2, J. Magnaudet3 etc. Cu
toate că formulările mai complexe se dovedesc a conduce la predicţii mai exacte,
acestea sunt mult mai costisitoare necesitând evaluarea unui număr foarte mare de
1
D.E. Cormack, L.G. Leal, J.H. Seinfeld, An evaluation of mean Reynolds stress turbulence models:
the triple velocity correlation, Trans. ASME J. Fluid Engng., 100, 47-54, 1978.
2
. Nagano, M. Tagawa, Turbulence Model for Triple Velocity and Scalar Correlations, în Turbulent
Shear Flows, 7, Springer Verlag, 47-62, 1991.
3
J. Magnaudet, Modelling of inhomogeneous turbulence in the absence of mean velocity gradients,
Appl. Sci. Res. 51, 525, 1993.
____________________________________________________________________________________________
termeni, în special în cazul sistemelor de referinţă generalizate (neortogonale).

Deoarece în mişcările turbulente cu producţie turbulentă puternică, intensitatea
transportului difuziv este relativ mică, modele relativ simple pentru termenii Dijt
sunt considerate suficiente.
Problema modelării termenilor de difuzie turbulentă rămâne deschisă,
Teste numerice sistematice au arătat că modelele prezentate mai sus oferă predicţii
comparabile. Atât timp cât turbulenţa este dezvoltată, iar raportul dintre producţia
de energie cinetică turbulentă şi disipaţia turbulentă este de ordinul unităţii,
corelaţiile triple au un rol minor în bilanţul tensiunilor Reynolds, ceea ce face ca
diferenţele între diversele formulări să nu fie semnificative. Există însă situaţii în
care corelaţiile triple au rol determinant în transportul tensiunilor Reynolds. De
exemplu în dârele din spatele corpurilor boante raportul dintre producţia de
energie cinetică turbulentă şi disipaţie este de ordinul a 10%. În aceste cazuri, toate
modelele menţionate introduc erori foarte mari, inacceptabile. B.A. Younis şi col.1
explică deficienţele modelelor pentru termenii de difuzie turbulentă prin absenţa
dependenţei corelaţiilor triple de gradientul vitezei medii.
Autorii citaţi consideră că un model acceptabil pentru termenul cu corelaţii
triple ar trebui să fie biliniar în  uiu j / xk şi uiuj pentru a asigura anularea
termenului corelaţiilor triple fie atunci când tensiunile Reynolds se anulează fie
atunci când gradienţii spaţiali ai acestora se anulează. Dependenţa de gradientul
vitezei medii ar putea fi introdusă printr-o serie de termeni care conţin produsele
dintre tensiunile Reynolds şi vitezele medii de deformaţie:
  k  u j u k  u k u i  uiu j 
Dijt  C1  uiu l  u j ul  u k ul  (8.505)
xk    xl xl xl 


k 3   u j u k  u k u i  u iu j 
 C2 S li  S lj  S lk  ,
 
2
xl xl xl 
 
unde:
1  U U j 
S ij   i  . (8.506)
2  x j xi 

În cazul în care se admite, alături de viteza medie de deformaţie, şi influenţa
vârtejului mediu:
1
B. A. Younis, T. B. Gatski, C. G. Speziale, Towards a rational model for the triple velocity
correlations of turbulence, Proc. R. Soc. Lond. A , 456, 909-920, 2000.
____________________________________________________________________________________________
1  U U j 
 ij   i  , (8.507)
2  x j xi 

o formulare echivalentă cu (8.505) ar fi:
  k   u j u k  u k u i  uiu j 

Dijt  C1 uiu l  u j ul  u k ul (8.508)
xk    xl xl xl 
  
k 3  U l  u j u k U l  u k ui U l  uiu j 
 C2    .
  xi
2
xl x j xl xk xl 
 
În mod uzual, termenii de difuzie sub efectul fluctuaţiilor presiunii, Dijp ,

fiind mici în comparaţie cu ceilalţi, sunt neglijaţi în marea majoritate a modelelor
de ordinul al doilea, iar simulările numerice directe pentru curgeri în canale
probează această aproximaţie. De remarcat că ipoteza gradientului nu mai este
aplicabilă pentru modelarea difuziei sub efectul fluctuaţiilor presiunii, deoarece în
acest caz transportul nu mai are o orientare spaţială precisă fiind simetric orientat
în spaţiu datorită propagării undelor de presiune.
O altă alternativă constă în „comasarea” efectelor difuziei turbulente cu
cele datorate fluctuaţiilor presiunii. Din punct de vedere al modelării acesta ar
consta în aplicarea uneia dintre formulările de mai sus pentru suma Dijt  Dijp
însoţită de o „ajustare” corespunzătoare a constantelor empirice de închidere.
Există autori 1 care consideră necesară, în special pentru cazul problemelor de
convecţie liberă cum ar fi convecţia Rayleigh-Benard, păstrarea acestor termeni şi
modelarea lor corespunzătoare.
În final precizăm că termenii de difuzie vâscoasă:
   uiuj 
Dijv   , (8.509)
xk  xk 
 
nu necesită o modelare suplimentară.
1
T.J. Craft, B.E. Launder, A Reynolds Stress Closure Designed for Complex Geometries, Int. J. Heat
and Fluid Flow, 17, 245-254, 1996.
____________________________________________________________________________________________
8.8.3 Modelarea termenilor de disipaţie
În turbulenţa dezvoltată, la numere Reynolds mari, structurile de talie mare

nu sunt afectate de viscozitate, iar structurile de talie mică sunt local izotrope1, deci
independente de orientarea structurilor mari. Prin urmare, corelaţiile
ui' u j
'
 ij  2 , (8.510)
xk xk
fiind asociate cu structurile de talie mică, trebuie să devină nule pentru i  j , iar
pentru i  j trebuie să fie egale între ele. Aceasta explică ipoteza uzuală aplicată
pentru modelarea termenilor de disipaţie:
2
 ij   ij , (8.511)
3
unde:
ui' ui'
 (8.512)
xk xk
este disipaţia turbulentă.
Necesitatea de a estima disipaţia turbulentă este, probabil, punctul cel mai
slab al modelelor de turbulenţă cu ecuaţii de transport al tensiunilor Reynolds.
Ecuaţia exactă de transport al disipaţiei turbulente a fost dedusă în §8.4.1 pornind
de la ecuaţiile Navier-Stokes. În contextul RSM, modelarea ecuaţiei exacte (8.491)
se face la fel ca pentru modelele cu două ecuaţii diferenţiale (de tip k   , §8.4.1),
cu excepţia termenului de difuzie turbulentă  u k  / x k care este reprezentat pe
baza ipotezei gradientului generalizat (B.J. Daly şi H.F. Harlow2) în forma:

 uk      C k uk ul   . (8.513)
xk xk   xl 
În consecinţă, ecuaţia model de transport al disipaţiei turbulente (8.184b)

se înlocuieşte cu:
    k    
Uk    kl  C uk ul    C1 P  C 2  , (8.514)
t xk xk    xl  k
în care, Pk reprezintă producţia de energie cinetică turbulentă:
1  U j U i  (8.515)
P Pll , Pij   uiuk  uj uk ,
2  xk xk 
1
Seria VI, No. 1-2, 56-58, 1942; Imperial College, Mech. Eng. Dept. Rept. ON/6, 1968.
2
B.J. Daly, H.F.Harlow, Transport Equations in Turbulence, Phys. Fluids, 13, 2634-2649, 1970.
____________________________________________________________________________________________
iar constantele de închidere au valorile:

C   0,18 , C 1  1,44 , C  2  1,92 . (8.516)
Observaţii. După cum am arătat,  reprezintă un proces vâscos, iar

energia disipată la nivelul structurilor Kolmogorov provine, prin intermediul
cascadei energetice, din energia structurilor de talie mare. Aşadar, se poate
considera că disipaţia turbulentă este controlată de structurile energetice, iar
ipoteza de izotropie şi omogenitate a termenilor disipativi nu mai este valabilă în
zonele cu neomogenitate ridicată, cum ar fi cele din vecinătatea pereţilor.
O formulare în care efectele de anizotropie sunt introduse prin intermediul
tensorului a ij (8.492) este propusă de Lumley1 în anul 1975:
2  
 i j    i j   aij  , (8.517)
3 lˆ 
în care  este o constantă de ordinul de mărime al unităţii, iar  / lˆ este raportul

scărilor corespunzătoare structurilor mici, respectiv energetice:
 4 uˆlˆ
 , Re l  . (8.518)
lˆ Re l 
De asemenea, ecuaţia de transport a disipaţiei turbulente (8.514) este
înlocuită cu una dintre formulările prezentate în §8.5 pentru mişcări la numere
Reynolds mici.
În apropierea pereţilor ipoteza de izotropie nu mai este corectă şi, în mod
curent, relaţiei (8.517) i se adaugă o corecţie de anizotropie2:
2 uiuj
 i j  (1  ) i j   , (8.519)
3 k
în care  este o prin care se cuantifică efectele de anizotropie. Formulări mai
generale, care să includă şi efectele pereţilor sunt3:
2
 i j  (1  f s )  i j  f s  *ij , (8.520a)
3
4
sau :
1
J.L. Lumley, Prediction methods for turbulent flows. Introduction, VKI Lecture Series, 76, 1975.
2
K. Hanjalić, B.E. Launder, Contribution towards a Reynolds-stress closure for low-Reynolds
number turbulence, J. Fluid Mech., 74, 593-610, 1976.
3
K. Hanjalić, S. Jakirlić, Contribution Towards the Second-Moment Closure Modeling of Separating
Turbulent Flows, Comp. Fluids, 27, 137-156, 1998.
4
J. Jovanović, Q-Y. Ye, F. Durst, Statistical interpretation of the turbulent dissipation rate in wall-
bounded flows, J. Fluid Mech., 293, 321, 1995; J. Jovanović, Q-Y. Ye, F. Durst, On the equations
for the determination of the turbulent dissipation rate in wall-bounded flows, 10th Sympo. on
Turbulent Shear Flows, Penn. State, paper 20-7, 1995.
____________________________________________________________________________________________
 ij   ijizotrop   ijanizotrop , (8.520b)
unde funcţia de amortizare f s depinde de numărul Reynolds turbulent

ReT  k /  iar  este un tensor care cuantifică efectele de anizotropie locală,
2 *
ij
iar  ijanizotrop depinde componenta tensorului Reynolds uiuj .

Ipoteza (8.517) este intens utilizată în RSM, considerându-se că efectele de
anizotropie şi neomogenitate sunt compensate printr-o modelare corespunzătoare a
termenilor de interacţiune  ij , (8.490f).
8.8.4 Termenii de interacţiune presiune-tensiuni
Modelarea tensorului de interacţiune presiune- tensiuni,  ij :
p  ui uj 

 ij   (8.521)
  x j xi 

reprezintă punctul critic al modelelor de ordinul al doilea. Aceşti termeni, fiind de
acelaşi ordin de mărime ca şi termenii de producţie, au un rol determinant în
majoritatea mişcărilor turbulente. Deoarece tensorul  ij conţine corelaţii care nu
pot fi măsurate direct, modelarea acestuia necesită un efort substanţial şi este
hotărâtoare în ceea ce priveşte acurateţea RSM.
Din punct de vedere fizic, fluctuaţiile presiunii acţionând asupra
structurilor turbulente în sensul redistribuirii spaţiale a tensiunilor turbulente au
ca efect diminuarea anizotropiei turbulenţei. În mişcările turbulente, corelaţiile
presiune-tensiuni reprezintă procese fizice disticte, fiecare necesitând o modelare
separată.
Modalitatea clasică de abordare a tensorului corelaţiilor presiune-tensiuni
a fost introdusă în anul 1945 de către P.Y. Chou 1 . Informaţii utile asupra
semnificaţiei tensorului  ij se obţin din ecuaţia exactă a fluctuaţiilor presiunii.
Dacă ecuaţiile de impuls în valori instantanee2 (2.28):
ui u 1 p 1   ui 
 uj i     , i  1,2,3 , (8.522)
t x j  xi  x j  x j 
se derivează în raport cu xi , după care se însumează, se obţine:
1
P.Y. Chou, On the Velocity Correlations and the Solution of the Equations of Turbulent Fluctuation,
Quart. Appli. Math, 3, 31, 1945.
2
____________________________________________________________________________________________
1 2 p  2 (ui u j )
  , (8.523)
 xi xi xi x j
în care s-a avut în vedere ecuaţia de continuitate ui / xi  0 pentru fluidul
incompresibil cu proprietăţi fizice constante. Introducând descompunerile de tipul:
u i  U i  u i , p  P  p  , (8.524)
şi mediind statistic rezultă:

1 2P

2

U iU j  uiuj .  (8.525)
Scăzând relaţiile (8.523) şi (8.525) se obţine ecuaţia Poisson a fluctuaţiilor

presiunii:

1  2 p

2

uiuj  U i uj  U j ui  uiu j ,  (8.526)
sau încă:
 U i uj
1  2 p
 
2
2
  uiuj  uiuj  2 . (8.527)
 xi xi xi x j xi x j
Deoarece:
 2 (U i u j )    (U i u j )    u j U i 
   U i  u j  (8.528a)
xi x j xi  x  x  x x j 
 j  i  j
  U i  u j U i   U i  u j U i
  u j   u j 
xi  x  x x xi  x j  x x ,
 j  i j  i j
în care s-a avut în vedere că:

U i ui
0, 0, (8.528b)
xi xi
ecuaţia (8.526) se poate rescrie în forma:
u U i

1  2 p

2

uiuj  uiuj  2 j 
xi x j
. (8.529)
Soluţia acestei ecuaţii într-un punct x din domeniul D , mărginit de

suprafaţa S, este:
____________________________________________________________________________________________
p 1   2 u  U i  dD ( x )
  
 4 D  xixj

uiu j  uiu j  2 j  
xi xj  r
 (8.530)
1  1 p   1 
  
4 S  r n
 p   dS ,
n  r 
unde r  x  x  . Înmulţind această relaţie cu ui / x j  u j / xi  din punctul x

şi aplicând operatorul de mediere se obţine expresia exactă a tensorului  ij :
1  2ulu m  ui u j  dD ( x ) 1 U l um  ui u j  dD ( x )

   
4 D xlxm 
 ij    
 x x  r 2  x  x   x x  r
 j i  D m l  j i 
1  1 p  ui uj    u 

  p ui  j
   1 
4 S  r n  x j xi
    dS ( x) .
  x  n  r  (8.531)
   j xi  
Facem observaţia că în membrul stâng al relaţiei de mai sus tensorul  ij
conţine corelaţiile punctuale ale presiunii şi tensorului ui / x j  u j / xi  , iar
corelaţiile din membrul drept sunt corelaţii de ordinul al doilea în două puncte.
Într-adevăr, mărimile  2 (ulum ) / xlxm , um / xl , p / n şi p sunt evaluate în
punctul x  , pe când tensorul ui / x j  u j / xi  este evaluat în punctul x .
În mod tradiţional, termenii din relaţia (8.531) sunt asociaţi unor procese
fizice distincte şi modelaţi separat. Există însă autori care consideră că o tratare
separată şi independentă a acestor termeni este artificială, pentru că, în realitate
există o puternică influenţa reciprocă între diversele procese fizice1. În mod uzual,
membrul drept se descompune în forma:
 ij   ij ,1   ij , 2   ijw . (8.532)
Tensorul  ij ,1 :
1  2ulum  ui uj  dD ( x)


4 D xlxm  xj xi
 ij ,1   , (8.533)
 r

poartă denumirea de „termen lent”. Din punct de vedere fizic acesta reprezintă
revenirea la izotropie a turbulenţei neizotrope, deoarece, în absenţa producţiei
1
W.P. Jones, P. Musonge, Closure of the Reynolds stress and scalar flux equations, Phys. Fluids, 31,
3589-3604, 1988.
____________________________________________________________________________________________
(viteze medii de deformaţie nule S ij  0 ) şi departe de frontierele solide,

fluctuaţiile presiunii forţează turbulenţa către o stare izotropă.
Termenul  ij , 2 :
1 U l um  ui uj  dD ( x )

2 D xm xl  xj xi
 ij , 2    , (8.534)
 r

se numeşte „termen rapid”. Acest termen reprezintă procesul de atenuare a
anizotropiei producţiei turbulente sub efectul fluctuaţiilor presiunii. Într-adevăr,
fluctuaţiile presiunii acţionând la fel pe toate direcţiile spaţiale vor diminua efectul
vitezelor medii de deformaţie de a alimenta fluctuaţiile turbulente într-o direcţie
spaţială preferenţială.
Termenul:
1  1 p  ui u j   ui u j    1 

4 S  r n  x j xi 
 ijw     p     dS ( x ) , (8.535)
 x   
 j xi  n  r  
 
reprezintă efectul pereţilor. Pentru cazul turbulenţei omogene libere, departe de
frontierele solide, acest termen poate fi neglijat. Din punct de vedere fizic, efectul
pereţilor se manifestă prin două procese cu efecte contrarii asupra izotropiei
turbulenţei. Un prim efect este cel de „blocare”; el are tendinţa de a se opune
acţiunii presiunilor care tind să micşoreze gradul de anizotropie, Al doilea efect
este cel de „reflexie”; presiunea reflectată de perete amplifică procesul de
deformare al structurilor turbulente şi uniformizarea spaţială a acestora. Din punct
de vedere cantitativ, efectul de blocaj este dominant. În consecinţă, existenţa unui
perete. nu numai că induce o producţie turbulentă (prin valorile mari ale vitezelor
medii de deformaţie), dar şi impune un grad mai ridicat de anizotropie a
turbulenţei.
8.8.4.1 Modelarea termenului lent

Primul model pentru termenul lent  ij ,1 , cunoscut sub denumirea de
„retur la izotropie”, este introdus în anul 1951 de către J.C. Rotta 1 . Pe baza
observaţiei că fluctuaţiile presiunii tind să diminueze gradul de anizotropie al
turbulenţei, autorul citat consideră o dependenţă liniară a tenorului  ij ,1 de
tensorul anizotrop (8.492):
 uiu j 2 
 ij ,1  C1aij  C1  ij  , (8.536)
 k 3 
 
în care constanta empirică C1 trebuie să fie supraunitară; în mod uzual C1  1,8 .
1
____________________________________________________________________________________________
De remarcat faptul că în zonele de curgere cu numere Reynolds mari,

efectul disipaţiei şi, respectiv, efectul fluctuaţiilor vitezei nu sunt bine
individualizate, ambele având aceeaşi consecinţă: atenuarea anizotropiei. Pe baza
acestui fapt şi pe baza observaţiei că tensorii  ij ,1 şi  ij sunt determinaţi doar de
mărimi pur fluctuante, J.L. Lumley1 arată că orice contribuţie anizotropă conţinută
în tensorul disipaţie ar trebui inclusă în termenul lent. Prin urmare, termenul  ij ,1
ar trebui completat cu partea deviatorică a tensorului disipaţie  ij :
2
 ij ,1   ij ,1   ij  ij . (8.537)
3
De asemenea, autorul citat arată că deoarece în realitate procesul de revenire la
izotropie nu este liniar, relaţia liniară a lui Rotta ar trebui înlocuită cu una pătratică
de forma:
  2 
 ij ,1   C1aij  C1  aij2  ij A2  , (8.538)
  3 
unde, în general, C1 şi C1 sunt funcţii de numărul Reynolds turbulent,
ReT  k 2 /  , precum şi de invarianţii tensorului anizotrop:
A2  aij aij , A3  aij a jk aki , (8.539a)
şi de parametrul de "netezire" al tensorului anizotrop:

9 (8.539b)
A  1  ( A2  A3 ) .
8
De remarcat că în lipsa datelor necesare unei modelări complete, Lumley consideră
C1  0 , iar:
F  7,77   72 
C1  2  exp    80,1ln1  62,4(  A2  2,3 A3  , (8.540a)
9  Ret   Re
  t 
unde:
uk uk (8.540b)
Re t  , F  min0,6; A2  .
9
Ulterior, în anul 1985, T.H. Shih şi J.L. Lumley2, prezintă tot o expresie pătratică
de forma (8.538), dar din nou C1  0 , iar:
1
J.L. Lumley, Computational Modeling of Turbulent Flows, Adv. Appl. Mech., 18, 123-176, 1978.
2
T.H. Shih, J.L. Lumley, Influence of timescale ratio on scalar flux relaxation - modelling Sirivat &
Warhaft's homogeneous passive scalar fluctuations, J. Fluid Mech. 162, 211, 1986.
____________________________________________________________________________________________
C1  1  4,5 A ln(1  7,8 A2 6 A3 ) . (8.541)
Pe baza dezvoltărilor tensoriale cu teorema Caley-Hamilton, o serie de

autori cum ar fi W.C. Reynolds1, C.G. Speziale şi col.2 propun o expresie pătratică
de forma:
  1 
 ij ,1   C1aij  C1 aik akj   ij A2  . (8.542a)
  3 
iar H. Iacovides şi col.5) de forma:
  1 
 ij ,1   C1aij  C1 aik akj  ij A2   aij , (8.542b)
  3 
unde, în general, C1 şi C1 sunt funcţii de numărul Reynolds turbulent
ReT  k 2 /  , şi de invarianţii tensorului anizotrop. Valoarea C1  1,05 , propusă
de C.G. Speziale şi col. este în general cea acceptată pentru modelele care admit
reprezentări pătratice complete ale termenului lent.
O expresie similară cu (8.542), validată doar pentru turbulenţa liberă, este
propusă de Craft şi Launder3:
 C   1 
 ij ,1  C1 1  10 aij  C1 aik akj  ij A2  , (8.543)
 C1   3 
unde:
C1  3,1 A2 A , C1  1,2 , C10  1 . (8.544)
O analiză detaliată a validităţii diverselor formulări ale termenului lent

este prezentată de către K. Hanjalić şi S. Jakirlić4. Pe baza rezultatelor simulărilor
directe (DNS) pentru curgeri turbulente în canale, publicate de J. Kim şi col.5, se
pun în evidenţă variaţii extrem de importante ale valorii coeficienţilor empirici de
1
W.C. Reynolds, Physical and analyttical foundation concepts and new directions in turbulence
modeling and simulations, în B.E. Launder, W.C. Reynolds, W. Rodi, Turbulence models and their
applications, (vol. II), Eyrolles, Paris, 1984.
2
C.G. Speziale, S. Sarkar, T.B. Gatski, Modelling the Pressure-Strain Correlation of Turbulence: An
Invariant Dynamical Systems Approach, J. Fluid Mech., 227, 245, 1991.
5)
H. Iacovides, B.E. Launder, H-Y. Li, Second-Moment Computations of Flow and Heat Transfer
Through U-Bends of Moderate Curvature, Engg. Turbulence Modelling and Experiments, 3, 19-58,
1996.
3
T.J. Craft, B.E. Launder, A Reynolds Stress Closure Designed for Complex Geometries, Int. J. Heat
and Fluid Flow, 17, 245-254, 1996.
4
K. Hanjalić, S. Jakirlić, Contribution Towards the Second-Moment Closure Modeling of Separating
Turbulent Flows, Comp. Fluids, 27, 137-156, 1998.
5
J. Kim, P. Moin, R. Moser, Turbulence statistics in fully developed channel flow at low Reynolds
number, J. Fluid Mech. 177, 133, 1987.
____________________________________________________________________________________________
închidere C1 şi C1 în funcţie de distanţa la perete. Dacă datele DNS arată că C1

este negativ pentru y   12 având un extrem corespunzător valorii y   6 , marea
majoritate a modelelor analizate consideră, in această zonă, o variaţie monoton
crescătoare a lui C1 , iar la perete C1  0 . Pentru imediata vecinătate a peretelui,
autorii citaţi obţin o relaţie de legătură de forma:
C1   A2C1 , (8.545)
dacă ne referim la o reprezentarea pătratică (8.542a).
Considerând o formă generică a termenului lent prin relaţia(8.542a), o
sinteză a variantelor de modelare a termenului lent se prezintă în Tabelul 8.1.
Tabelul 8.1 Modelarea termenului lent

Tipul modelului
Autori Liniar Pătratic
C1 C1
1
Hanjalić şi Launder, 1972 2,8 0
Launder, Reece şi Rodi, 19752 1,8 0
Launder, Reece şi Rodi, 1975 1,8 0
Speziale, Sarkar şi Gatski, 19913 1,7 -1,05
Launder şi Tselepidakis, 19914 6,3 A F (1  f ) 1,2C1
Craft şi Launder, 19935 1  3,1 A A 0,7C1
2
în care:
 R  3.2  u k u k
F  min0,6; A2  ,. f  min  T  ;1, Re t  . (8.546)
 150   9
8.8.4.2 Modelarea termenului rapid

Termenul rapid:
1 U l um  ui uj  dD ( x )


2 D xm xl  xj xi
 ij , 2   , (8.547)
 r

poate fi, formal, reprezentat prin:
1
flows, J. Fluid Mech., 52, 609-638, 1972.
2
B.E. Launder, G.J. Reece, W. Rodi, Progress in the development of Reynolds stress turbulence
closure, J. Fluid Mech., 68, 537-566, 1975.
3
C.G. Speziale, S. Sarkar. T.B. Gatski, Modelling the pressure-strain correlation of turbulence: an
invariant system dynamic approach, J. Fluid Mech., 227, 245-272, 1991.
4
B.E. Launder, D.P. Tselepidakis, Contribution to the modelling of near-wall turbulence, în
Turbulent Shear Flows, ed. F. Durst şi col., Springer, 8 , 81, 1993.
5
T.J. Craft, B.E Launder, New wall-reflection model applied to the turbulent impinging jet, AIAA
Journal, 30, 2970. 1992; T.J. Craft, B.E. Launder, A Reynolds stress closure designated for complex
geometries, Int. J. Heat and Fluid Flow, 17, 245-254, 1996.
____________________________________________________________________________________________
U l (8.548)
 ij , 2  (aijml  a jiml ) ,
xm
unde aijkl este un tensor de ordinul al patrulea, cu dimensiunile unor tensiuni
Reynolds. Acest tensor este format din combinarea tensiunilor Reynolds astfel
încât o serie de proprietăţi cinematice şi de simetrie ale integralei din (8.547) să fie
păstrate. J.C. Rotta1 arată că tensorul aijkl trebuie să satisfacă următoarele restricţii:
aijml  a jlmi  almji , aiiml  0 , aijjl  2 uiul . (8.549)
Termenul rapid este dependent de vitezele medii de forfecare, care, după

cum s-a menţionat, constituie sursa principală a producţiei de turbulenţă. Sub
efectul fluctuaţiilor presiunii care acţionează simetric în spaţiu, se diminuează
variaţia gradientului vitezei medii în jurul unui punct. Pe baza acestei observaţii D.
Naot şi col.2 introduc un model, cunoscut sub denumirea de „revenirea la izotropie
a termenului de producţie” (IP- Isotropisation of production), analog modelului
Rotta pentru termenul lent:
 1   U j U i 
 ij , 2  C2  Pij  ij Pll  , Pij   uiuk  uj uk  , (8.550)
 3   xk xk 
unde C2  0,6 .
În anul 1975, B.E. Lauder, G.J. Reece şi W. Rodi3 propun un model (numit
LLR) în care tensorul aijkl este exprimat ca o funcţie liniară de tensorul Reynolds:
aijkl   kj uiu j  (lk uiu j  lj uiuk  ik ulu j  ij ulu k )  (8.551)
 
 C2 li uk uj  li  kj  (lk ij  lj ik ) k ,
în care  ,  , C2 ,  ,  sunt constante empirice de închidere.

Impunând restricţiile (8.549), autorii citaţi arată că  ij , 2 poate fi scris în
forma:
 1   1 
 ij , 2   Pij  ij Pll    Dij  ij Dll   kSij , (8.552)
 3   3 
unde:
1
2
D. Naot, A. Shavit, M. Wolfshtein., Israel J. Tech., 8, 259-269, 1970; D. Naot, A. Shavit, M.
Wolfstein, Two-point correlation model and the redistribution of Reynolds stresses, Phys. Fluids, 16,
738-743, 1973.
3
____________________________________________________________________________________________
 U j U i  U k U k
Pij   uiuk  uj uk  , Dij  uiul  u j uk (8.553)
 xk xk  x j xi
iar constantele de închidere sunt:

8  C2 8C  2 60C2  4
 ,  2 ,  , 0,4  C2  0,6 (8.554)
11 11 55
Modelele următoare sunt bazate pe dezvoltări neliniare în funcţie de
tensorul anizotrop aij , (8.492). Astfel, T.-H. Shih şi J.L. Lumley 1 introduc un
model în care  ij , 2 este exprimat ca o funcţie pătratică de aij , termenul liniar fiind
acelaşi din modelul IP:
 1  P
 ij , 2  0,6 Pij  ij Pkk   0,3aij kk  (8.555)
 3  
 ului  U k U l  uluk  U j U i 
 0,2  uk uj      uiuk  uj uk  .
 k  xl xk  k  xl xl 
Ulterior B.E. Launder 2 şi, respectiv, B.E. Launder şi Tselepidiakis 3

îmbunătăţesc modelul Shih şi Lumley prin adiţionarea unui termen care permite
mărirea acurateţei pentru mişcări de forfecare pure în echilibru local:
 1  P
 ij , 2  0,6 Pij  ij Pkk   0,3aij kk  (8.556)
 3  
 ului  U k U l  uluk  U j U i 
 0,2 uk uj      uiuk  uj uk  
 k  xl xk  k  xl xl 
 C 2 [ A2 ( Pij  Dij )  3ami anj ( Pmm  Dmm )] ,
în care tensorii Pij şi Dij sunt daţi de relaţia (8.553), iar invariantul A2 de relaţia
(8.539a).
În general, modelarea termenului rapid bazată pe dezvoltarea tensorială
neliniară în funcţie de tensorul anizotrop, aij , de tensorul vitezelor medii de
1
T.H. Shih, J.L. Lumley, Second-order modeling of near-wall turbulence. Phys. Fluids, 29,971-975,
1986.
2
B.E. Launder, Second-Moment Closure and its Use in Modeling Turbulent Industrial Flows, Int. J.
Num. Meth. Fluids, 9, 963-985, 1989.
3
B.E. Launder, D.P. Tselepidaki, Contribution to Modelling of Near-Wall Turbulence, în Turbulent
Shear Flows, 8 , editori Durst şi col., 81-96, 1991.
____________________________________________________________________________________________
deformaţie S ij şi de tensorul vârtej mediu,  ij este de forma (T.J. Craft şi B.E.

Launder1):
2
 ij , 2  C2 Paij  C3 kS ij C4 k (ail S jl  a jl S il   ij aml S ml )  C5 (ail  jl  a jl  il ) 
3
 C6 k (ail alm S jm  a jl alm Sim  2alj ami Slm  3aij alm Slm  C7 k (ail alm  jm  a jl al
 2 3  (8.557)
 C 8 k a mn (a il  jl  a jl  il )  a mi a nj (a ml  nl  a nl  ml ) ,
 2 
unde:
1 1  U U j  
 ,  ij  1  U i 
U j 
P Pll , S ij   i  . (8.558)
2 2  x j xi 
 2  x j xi 

Valorile constantelor de închidere pentru câteva modele sunt specificate în
Tabelul 8.2:
Tabelul 8.2 Modelarea termenului rapid
Tipul modelului
Cu-
Autori Liniar Pătratic
bic
C2 C3 C4 C5 C6 C7 C8
Hanjalić şi Launder, 19722 –0,9 0,8 0,710 0,582 0 0 0
Launder, Reece şi Rodi, 19753 0 0,8 0,600 0,600 0 0 0
Launder, Reece şi Rodi, 1975 0 0,8 0,873 0,655 0 0 0
Speziale, Sarkar şi Gatski, 19914 0,9 0,8–0,625 A21/ 2 0,625 0,200 0 0 0
Launder şi Tselepidakis, 19915 0 0,8 0,6 0,866 0,2 0,2 2r
Craft şi Launder, 19931 0 0,8 0,6 0,866 0,2 0,2 1,2
1
2
flows, J. Fluid Mech., 52, 609-638, 1972.
3
4
C.G. Speziale, S. Sarkar. T.B. Gatski, Modelling the pressure-strain correlation of turbulence: an
invariant system dynamic approach, J. Fluid Mech., 227, 245-272, 1991.
5
B.E. Launder, D.P. Tselepidakis, Contribution to the modelling of near-wall turbulence, în
Turbulent Shear Flows, ed. F. Durst şi col., Springer, 8 , 81, 1993.
____________________________________________________________________________________________
O reprezentare de ordinul al patrulea este propusă de către A.V. Johansson

şi M. Hallbach2 fiind bazată pe Teoria Distorsiunii Rapide (§8.7.11) :
1   2 
 ij , 2  S mn Q1im  jn  Q2  aim  jn  a jm in  amn ij   Q3amn aij  (8.559)
k   3 
 1   1 
 Q4  ain  a jm  amk aknij   Q5 aml aln aij  (Q5 amn  Q6 aml aln ) aik akj  A2ij  
 3   3 
  mn [Q7 ( aim  jn  a jn  in )  Q8 ank ( a jk  in  aik  jn )  Q8 amk ( a jk ain  aik a jn ) ,
unde funcţiile scalare Qk , k  1,...9 depinde de invarianţii A2 şi A3 , (8.539a) ai

tensorului anizotrop aij .
Cu toate că modelele neliniare sunt considerate ca satisfăcând mai corect,
atât restricţiile matematice precum şi semnificaţia fizică legate de termenul rapid,
un număr excesiv de termeni în modelarea acestuia face ca o serie de modele de
ordin superior să apară neeconomice pentru aplicaţii industriale.
8.8.4.3 Modelarea efectului peretelui

Efectul principal al pereţilor constă în creşterea anizotropiei turbulenţei
prin "blocarea" fluctuaţiilor vitezei în direcţia normalei la suprafaţă. Datorită
blocării fluctuaţiilor normale turbulenţa capată caracteristici aproape
bidimensionale în substratul vâscos. Pe de altă parte, peretele reflectă fluctuaţiile
presiunii care amplifică efectul de blocaj al presiunii, adică se intensifică
redistribuirea energiei cinetice pe componentele vitezei, ceea ce duce la o reducere
a anizotropiei în vecinătatea peretelui. Prin urmare peretele are două influenţe
contrare orientate spaţial, ambele de natură nevâscoasă. În general, blocajul este
mai puternic, rezultând o creştere a anizotropiei turbulenţei şi diminuând efectul
contrar al fluctuațiilor presiunii. În consecinţă, în vecinătatea pereţilor anizotropia
turbulenţei este mult mai mare decât la distanţe mari faţă de perete.
Amortizarea indusă de perete afectează atât termenul rapid cât şi termenul
lent al procesului de redistribuire a tensiunilor sub efectul presiunii. De regulă
inflenţa pereţilor se descompune în două componente
 ijw   ijw,1   ijw, 2 (8.560)
1
2
A.V. Johansson, M. Hallback, Modelling of Rapid Pressure-Strain in Reynolds-Stress Closures, J.
Fluid Mech., 269, 143-168, 1994.
____________________________________________________________________________________________
Termenul  ijw,1 ajustează valorile componentelor tensiunii prin reducerea

valorilor în direcţia normalei la perete şi creşterea celor în lungul pereţilor,
reducând tensiunile de forfecare. Termenul  ijw, 2 modifică procesul de producţie în
vecinătatea pereţilor. Corecţiile în vecinătatea pereţilor scad cu creşterea distanţei
faţa de perete: această comportare este modelată prin intermediul unei funcţii de
amortizare f w  lˆ / y , unde lˆ este scara de lungimi locală a turbulenţei, iar y
distanţa faţă de perete. În vecinătatea pereţilor lˆ / y  o(1) şi f w  1 . Departe de
perete, lˆ  const. şi, evident f w  0 .
In literatură există diverse propuneri pentru estimarea celor doi termeni din
componenţa lui  ijw .Cele mai utilzate sunt formulările lui Shir1 (1973) pentru  ijw,1
şi, respectiv cea datorată lui Gibson şi Launder2 (1978) pentru  ijw, 2 :
  3 3 
 ijw,1  C1w f w  uk um nk nm ij  uiuk nk n j  u j uk nk ni  (8.561)
k  2 2 
 3 3 
 ijw,1  C2w f w   km, 2 nk nm ij   ik ,2 nk n j   jk , 2 nk ni  (8.562)
 2 2 
unde:
k 3/ 2 (8.563)
C1w  0,5 , C2w  0,3 , f w  0,4 .
y
8.8.5 Formulări RSM
După cum am menţionat deja aceste modele sunt bazate pe ecuaţiile

modelate de transport ale tensiunilor Reynolds la care se adiționează şi alte ecuaţii
suplimentare, de regulă ecuaţia modelată a ratei disipaţiei turbulente. Există
variante în care pe lângă ecuaţiile de transport deja enumerate se consideră şi
ecuaţia energiei cinetice turbulente.
Un model RSM este compus din:
- ecuaţiile modelate de transport ale tensiunilor Reynolds:
1
C.C. Shir, A Preliminary Numerical Study of Atmospheric Turbulent Flows in the Idealized
Planetary Boundary Layer, J. Atmos. Sci., 30, 1327-1339, 1973.
2
M.M. Gibson, B. E Launder,. Ground effects on pressure fluctuations in the atmospheric boundary
layer, J. Fluid Mech., 86, 491. 1978.
____________________________________________________________________________________________
 uiu j  d
(U k uiuj )  ( Pij   ij   ij )  ijk
 (8.564)
t xk xk
- ecuaţia modelată a disipaţiei turbulente:
  d (  ) 
()  (U k )  k  C1 f1 P  C 2 f 2    ( Sl  S ) , (8.565)
t xk xk k
în care:
 U j U i 
Pij   uiuk  uj uk  (8.566a)
 xk xk 
 1 1 (8.566b)
uiuj , Pij  Pii ,    ii
d ijk  d ijk( p )  d ijk(u )  
xk 2 2
Variantele pe care le vom prezenta mai jos diferă între ele prin modelarea
termenilor de interacţiune presiune-tensiune,  ij , termenilor de difuzie turbulentă ,
d ijk( p ) , d ijk( u ) , a tensorului disipaţie turbulentă, ij , şi a termenilor sursă, S l , S  .
8.8.5.1 Modelul Gibson-Launder (1978)

Unul dintre primele modele RSM pentru turbulenţa dezvoltată este publicat
de către M.M. Gibson şi E. Launder în 19781. Relaţiile propuse pentru închidere
sunt:
 k ulu k   u j ui
d ijk    kl  C s 
 x , (8.567a)
   l
 k ulu k   2 (8.567b)
d k(  )   kl  C 
 ,  ij   ij ,
   xl 3
unde C s  0,22 , C  0,18 , iar:
 ii   ij ,1   ii , 2   ijw , (8.568a)
 ij ,1  C1aij , (8.568b)
 1  (8.568c)
ij , 2  C2  Pij  ij Pll  ,
 3 
 3 3  (8.568d)
 ijw  f w   kl nk nl  ij   ik nk n j   jk nk ni  ,
 2 2 
~  (8.568e)
 ij  C1w u iu j  C 2w  ij , 2 ,
k
1
M.M. Gibson, B. E Launder,. Ground effects on pressure fluctuations in the atmospheric boundary
layer, J. Fluid Mech., 86, 491. 1978.
____________________________________________________________________________________________
k 3/ 2 (8.568f)
C1  1,8 , C 2  0,6 , C2w  0,3 , Cl  2,5 f w  ,
Cl y
C1  1,44 , C 2  1,92 , S l  S   0 , f1  f 2  1 . (8.568g)
8.8.5.2 Modelul Craft-Launder (1992)

Modelul Craft şi Launder 1 , aplicabil şi pentru curgerea în vecinătatea
pereţilor, este identic cu modelul anterior (Gibson-Launder), cu exceptia relaţiei
(8.568e) care este înlocuită cu:
~   0,4 U n  U i (8.569)
 ij  C1w uiuj   0,44 Pkk  k ij  0,1a jk ,
k  3 xn  xk
8.8.5.3 Modelul Speziale, Sarkar and Gatski SSG (1991)

Modelul SSG 2 păstrează modelarea termenilor de difuzie ca în modelul
Gibson-Launder, dar propune o altă reprezentare pătratică a componentelor
termenului de interacţiune presiune-tensiune în funcţie de tensorul anizotrop, fără
includerea efectului peretelui:
 ij   ij ,1   ij , 2 , (8.570)
unde:
 1 
 ij ,1  (C1  C1* P)aij  C2  aik akj  ij amn amn  . (8.571a)
 3 
 ij , 2  C3  C3* A21 / 2 kS ij  C 4 k (aik S jk  a jk S ik   ij aml S ml )  C5 k (aik  jk  a jk  ik ) ,
2
3
C1  3,4 , C 2  4,2 , C3  0,8 , C 4  1,25 , C5  0,4 , (8.571b)
U i (8.571c)
C1*  1,8 , C3*  1,3 , P   uiuj ,
x j
iar invariantul A2 de relaţia (8.539a).
In ceea ce priveşte ecuaţia ratei disipaţiei turbulente (8.565). moderarea
adoptată de aurii citaţie este:
 k uluk   (8.572a)
d k(  )   kl  C 
 x ,
   l
C1  1,44 , C 2  1,83 , S l  S   0 , f1  f 2  1 . (8.572b)
1
Journal, 30, 2970. 1992.
2
C.G. Speziale, S. Sarkar, T.B. Gatski, Modelling the Pressure-Strain Correlation of Turbulence: An
Invariant Dynamical Systems Approach, J. Fluid Mech., 227, 245, 1991.
____________________________________________________________________________________________
8.8.5.4 Modelul Hanjalic and Jakirlic (1995)

Modelul Hanjalic-Jakirlic 1 include influenţa pereţilor solizi datorată
viscozităţii, efectul de blocaj al peretelui şi efectul de reflexie al peretelui. Se
introduc termeni suplimentari în ecuaţia ratei disipeţiei turbulente şi se aduc
modificări în termenii de interacţiune presiune-tensiuni. Referindu-ne la ecuaţiile
generale (8.564)(8.566a), autorii citaţi propun:
 k ulu k   u j ui
d ijk    kl  C s 
 x , (8.573a)
   l
 k ulu k   2 (8.573b)
d k(  )   kl  C 
 ,  ij   ij ,
   xl 3
unde C s  0,22 , C  0,18 , iar:
 ii   ij ,1   ii , 2   ijw , (8.574a)
 ij ,1  C1aij , (8.574b)
 1  (8.574c)
ij , 2  C2  Pij  ij Pll  ,
 3 
 3 3  (8.574d)
 ijw  f w   kl nk nl  ij   ik nk n j   jk nk ni  ,
 2 2 
~  (8.574e)
 ij  C1w u iu j  C 2w  ij , 2 ,
k
C1  C  A1/ 2 E 2 , C 2  0,8 A1 / 2 , C2w  min( A;0,3) , (8.574f)
 k 3/ 2 
C1w  max(1  0,7C ;0,3) , Cl  2,5 , f w  min ;1,4)  ,
C
 l  y 
 R   3.2 (8.574g)
C  2,5 Af a12/ 4 f Rt , f a 2  min( a2 ;0,6) , f Rt  min  T  ;1,
 150  
9 9  2 (8.574h)
A  1  ( A2  A3 ) , E  1  ( E2  E3 ) , eij  ij   ij ,
8 8  3
2 (8.574i)
 ij  f  ij  (1  f  )*ij ,
3
*ij 
 
 uiuj  uiuk n j nk  uj uk ni nk  un un ni n j f d
, f   A1 / 2 E 2 ,
(8.574j)
k 3 un un
1 fd
2 k
1
S. Jakirlic, K. Hanjalic, , A second-moment closure for non-equilibrium and separating high- and
low-Re-number flows, Proc. 10th Symp. Turbulent Shear Flows, Pennsylvania State University,
August 14-16, 1995.
____________________________________________________________________________________________
1 (8.574k)
fd  , C1  1,44 , C 2  1,92 , S l  0 , f1  1 ,
1  0,1RT
k  2U i  2U i  C 1  R 2  ~ (8.574l)
S  0,25 , f 2  1   2 exp  T  ,
 x j xl xk xl  C 2  36  
S   0,25 ,
  
2 (8.574m)
~  max   2  k  ;0 .
  x  
  i  
9 (8.574n)
E2  ij ij , E3   ij  jk  ki , E  1  ( E 2  E 3 )
8
iar invarianţii A2 şi A3 sund daţi de relaţiile (8.539a).
8.8.5.5 Modelul Shima (1998)

N. Shima1 propune un model în care efectul pereţilor este inrodus prin
intermediul disipaţiei turbulente şi prin modelarea termeului lent de interacţiune
presiune-tensiuni. Relaţiile de închidere propuse sunt:
 k ulu k   u j ui
d ijk    kl  C s 
 x , (8.575a)
   l
 k ulu k   2 (8.575b)
d k(  )   kl  C 
 ,  ij   ij ,
   xl 3
unde C s  0,22 , C  0,15 , iar:
2 (8.576a)
 ii   ij   ij ,1   ii , 2   ij ,
3
2
 ii   ij   ij ,1   ii , 2   ij
3
 ij ,1  C1aij , (8.576b)
 1   1   1  (8.576c)
 ij , 2  C2  Pij  ij Pll   C3  Dij  ij Dll   C4 k  Sij  ij Pll  ,
 3   3   3 
 U k U k   (8.576d)
Dij   uiu k  u j u k ,
 x j xi 

C1  1  2,45 A21/ 4 A3 / 4 1  exp(49 A2 ) 1  exp( RT2 / 3600 , C2  0,7 A , (8.576e)
C3  0,3 A , 1/ 2
9
C4  0,65 A(0,23C1  C2  1)  1,3a12/ 4 , A  1  ( A2  A3 ) ,
8
1
N. Shima, N., Low-Reynolds-number second-moment closure without wall-reflection redistribution
terms, InternationalJournal of Heat and Fluid Flow, 19, 549-555, 1998.
____________________________________________________________________________________________
S l  S   0 , f1  f 2  1 . (8.576f)
C1  1,44  1   2 , C 2  1,92 , S l  0 , (8.576g)
   P  (8.576h)
1  0,25 A min  1;0   1,4 A min  1;0  ,
 2,5   
    k 3/ 2
 (8.576i)
2  A2 max  1;0  ,   min  ;4 
 2,5    ,
~    k  
2
f1  1 , f 2  S  0 ~   max   2  ;0 , (8.576j)

, 
 xi  
 
8.8.6 Condiţii la limită
Pentru ecuaţiile de transport ale tensiunilor Reynolds, condiţiile la limită se

vor impune în punctele din imediata vecinătate a pereţilor (punctul P din Fig. 8.9).
Dacă vom admite direcţia x în lungul peretelui, direcţia y în lungul normalei la
perete, atunci în punctele din vecinătatea pereţilor valorile tensiunilor Reynolds se
pot exprima în forma:
u 2 2 2  C1  2C 2  C 2 C 2w C1w v
2 (8.577a)
  ,
kP 3 C1 C1 k P
v 2 2  1  C1  C 2  C 2 C 2w (8.577)

kP 3 C1  2C1w ,
w 2 2  1  C1  C 2  C 2 C 2w C1w v
2 (8.577c)
  ,
kP 3 C1 C1 k P
(8.577)
 u v 1  C 2  2 3C 2 C 2w v
2
 ,
kP C1  2 3C1w kP
în care constantele de închidere pentru modelele liniare sunt prezentate în Tabelul
8.1 şi respectiv Tabelul 8.2, iar k P  0,5 uiui reprezintă energia cinetică
turbulentă in punctul P. De remarcat că relaţiile (8.577) se obţin din ecuaţiile RSM
în care se impune ipoteza echilibrului loccal între producţie şi disipaţie ( P (k )   )
simltan cu anularea termenilor de transport convectiv, termniilor de difuzie şi a
celor de disipaţie izotropă. Spre exemplu, dacă se admite modelarea Gibson-
Launder (1978) relaţiile (8.577) se scriu:
u2 v 2 w2  u v
 1,098 ,  0,248 ,  0,654 ,  0,255 . (8.578)
kP kP kP kP
____________________________________________________________________________________________
Pentru determinarea valorii energiei cinetice turbulente k P în punctele din

vecinătatea peretelui se pot utiliza fucţiile la perete (§8.4.6):
u2
kP   , (8.579)
C
dacă se admite că turbulenţa este dezvoltată. De remarcat că, având în vedere
relaţia (8.579), condiţiile la limită pentru tensiunile Reynolds se pot reformula în
funcţie de viteza de frecare u . De exemplu relaţiile (8.578) devin1:
u 2 v 2 w2  u v
2
 5,1 , 2
 1,0 , 2
 2,3 ,  1,0 . (8.580)
u  u  u  u 2
care ar corespunde unei valori C  0.046 .
O altă alternativă pentru a determina k P constă în a adiţiona la modelul de
turbulenţă o ecuaţie de transport a energiei cinetice turbulente, doar pentru
formularea condiţiilor la limită în RSM1:
     t  k  1
(k )  (U j k )        Pii  (1  2M t ) ,
2
(8.581)
t x j x j   k  x j  2
unde
k U i
M t2  2 , Pii  2 uiuk ,  k  0,82 , (8.582)
a xk
a fiind viteza locala a sunetului, iar viscozitatea aparentă se calculează din:
k2
 t  C , C  0,09 , (8.583)

în care  este soluţie a ecuaţiei (8.565). Vom observa că în această situaţie
modelul de turbulenţă RSM utilizează şi un model bazat pe ipoteza Boussinesq
(pentru impunerea condiţiilor la limită).
1
***, FLUENT Documentation, User’s Guide, Fluent Inc., 2003.
9 BIBLIOGRAFIE
1. Abbot, I.H., Doenhoff, A.E. von, Stevers, L.S. (1969), Theory of Wing
Sections, Dover Publications, New York.
2. Abramovici, G.N. (1963), The Theory of Turbulent Jets, MIT Press,
Cambridge, Massachusetts.
3. Albring, W. (1962), Angewandte Strömungslehre, Verlag T. Steinkopff,
Dresden.
4. Anderson D. A., Tannehill J., Pletcher R. (1984), Computational Fluid
Mechanics and Heat Transfer, Hemisphere Publishing, Washington.
5. Anderson J., (1990) Modern Compressible Flow, McGraw Hill, New York.
6. Arnold, V.I. (1986), Catastrophe Theory, Springer, New York.
7. Ashley, H., Landahl, M. (1960), Aerodynamics of Wings and Bodies,
Addison Wesley, Reading, Massachusetts.
8. Astarita G., Marrucci G., (1977), Principles of non-newtonian fluid
mechanics, Mc Graw Hill Book Co., New York. Balion,R., Peube, J.L. Editors
(1976), Fluid Dynamics, Springer, Berlin.
9. Batchelor, G.K. (1956), The Theory of Homogeneous Turbulence,
Cambridge University Press.
10. Batchelor, G.K. (1967), An Introduction to Fluid Dynamics, Cambridge
University Press.
11. Becker, F. (1977), Technische Strömungslehre, Teubner, Stuttgart.
12. Bergé, P., Pomeau, Y., Vidal, Ch., (1998), .L’Espace Chaotique, Hermann.
13. Betchov, R., Criminale, W.O. (1967), Stability of Parallel Flow, Academic
Press, New York.
14. Bingham E. C., (1922), Flexibity and plasticity, McGraw Hill Book, New
York.
15. Birchoff, G., Zarandonello, E.H. (1957), Jets, Wakes and Cavities,
Academic Press, New York.
16. Birchoff, G. (1960), Hydrodynamics, Princeton University Press.
17. Bird, R.B., Stewart, W.E., Lightfoot, E.N. (1960), Transport Phenomena, J
Wiley, New York.
18. Boussinesq, J. (1901, 1903), Théorie analytique de la chaleur, 2 vol.,
Gauthiers Villars, Paris.
19. Bradshaw, P. (1970), Experimental Fluid Mechanics, Pergamon Press,
Oxford.
20. Bradshaw, P. (1971), An Introduction to Turbulence and Its Measurement,
Pergamon Press, Oxford.
____________________________________________________________________________________________
21. Bradshaw P., editor, (1978), .Turbulence. Topics in Applied Physics.

Springer-Verlag, second edition.
22. Brillouin, M. (1907), Leçons sur la viscosité des liquides, Gauthiers
Villars, Paris.
23. Brun, E.A., Martinot Lagarde, A., Methieu, J. (1970), Mécanique des
fluides, 3 vol., Dunod, Paris.
24. Cameron, A. (1971), Basic Lubrication Theory, Longmans, London.
25. Carafoli E., (1951) Aerodinamica, Ed. Tehnică, Bucureşti.
26. Carafoli, E., Constantinescu, V.N. (1981), Dinamica fluidelor
incompresibile, Editura Academiei, Bucuresti.
27. Carafoli, E., Constantinescu, V.N. (1984), Dinamica fluidelor
compresibile, Editura Academiei, Bucuresti.
28. Cebecci, T., Smith, A.M.O. (1974), Analysis if Turbulent Boundary
Layers, Academic Press, New York.
29. Cebeci T.., Cousteix J., (1999), Modeling and computation of boundary-
layer flows, Springer Verlag, New York.
30. Chang, P.A. (1970), Separation of Flow, Pergamon Press, London.
31. Charm, S.E., Kurtland, G.S. (1974), Blood Flow and Microcirculation, J.
Wiley, New York.
32. Childs, D. (1993), Turbomachinery Rotor Dynamics, J. Wiley, New York.
33. Chorin A., Marsden J., (1992) A Mathematical Introduction to Fluid
Mechanics, Springer-Verlag, New York.
34. Clauser F., (1956), The Turbulent Boundary Layer, Academic Press, New
York.
35. Cole, J.D. (1968), Perturbation Methods in Applied Mathematics,
Blaisdell, London.
36. Coles, D.E., Hirst, E.A., Editors (1968), Proceedings of Computational
Turbulent Boundary Layers, 2 vol., Stanford University Press.
37. Comolet, E. (1966), Mécanique expérimentale des fluides, 3 vol., Masson,
Paris.
38. Constantinescu, V.N. (1963), Lubrificatia cu gaze, Editura Academiei,
Bucuresti ; (1968), Gazovaia Zmazka, Mashinovedenie, Moscova; (1969), Gas
Lubrication, ASME Publications, New York.
39. Constantinescu, V.N. (1965), Teoria lubrificatiei in regim turbulent,
Editura Academiei, Bucuresti; (1968), Lubrication in Turbulent Regime, U/ S.
Atomic Energy Commission, Division of Technical Information, AEC – tr 6959,
Washington, DC.
40. Constantinescu, V.N. (1968), Aplicatii industriale ale lagarelor cu aer,
Editura Academiei, Bucuresti.
41. Constantinescu, V.N., Nica, Al., Pascovici, M.D., Ceptureanu, G.,
Nedelcu, S. (1980), Lagare cu alunecare, Editura Tehnica, Bucuresti, (1985),
Sliding Bearings, Allerton Press, New York.
42. Constantinescu, V.N. (1987), Dinamica fluidelor vascoase in regim
laminar, Editura Academiei, Bucuresti.
Bibliografie 385
____________________________________________________________________________________________
43. Constantinescu, V.N. (1993), Dinamica fluidelor vascoase. Stabilitatea

miscarilor laminare, Editura Academiei, Bucuresti.
44. Constantinescu, V.N. (1995), Laminar Viscous Flow, Springer, New York.
45. V.N. Constantinescu, S. Dănăilă, S. Găletuşe (2008), Dinamica fluidelor în
regim turbulent, Ed. Academiei, Bucureşti.
46. Cousteix J. (1988), Aerodynamique en fluide visqueux. Turbulence et
couche limite, ENSAE, Toulouse.
47. Currie, I.G. (1993), Fundamental Mechanics of Fluids McGraw Hill, New
York.
48. Davies, J.T. (1972), Turbulence Phenomena, Academic Press, New York.
49. Dănăilă S. Berbente C. (2003), Metode Numerice în Dinamica Fluidelor,
Editura Academiei, Bucureşti.
50. Donovan, A.F. et al. Editors. (1957), High Speed Aerodynamics and Jet
Propulsion, 12 vol., Princeton University Press.
51. Drazin, P.D., Reid, W.H. (1981), Hydrodynamic Stability, Cambridge
University Press.
52. Durand, F. Editor. (1935), Aerodynamic Theory, 6 vol., Springer, Berlin.
53. Durbin P.A., Petterson Reif B.A., (2001), Statistical theory and modeling
for turbulent flows, John Wiley, New York.
54. Dutton, J.C., Purtell, L.P. (1993), Separated Flows, ASME Publications,
New York.
55. Dyke, M. van. (1964), Perturbations Methods in Fluid Mechanics,
Academic Press, New York.
56. Dyke, M. van, (1982), An Album of Fluid Motion, Parabolic Press,
Stanford.
57. Eck, B. (1980), Angewandte Strömungslehre, Springer, Berlin.
58. Eckart, C. (1960), Hydrodynamics of Ocean and Atmospheres, Pergamon
Press, New York.
59. Eckhauss, W. (1965), Studies in Non-Linear Stability Theory, Springer,
Berlin.
60. Eckhauss, W. (1979), Asymptotic Analysis of Singular Perturbations,
North Holland, Amsterdam.
61. Eppler, R., Farel, H. Editors. (1980), Laminar – Turbulent Transition,
Springer, Berlin.
62. Favre, A., Editor (1964), The Mechanics of Turbulence, Gordon and
Breach, New York.
63. Favre A., Kovasznay L., Dumas R., (1976), La turbulence en mecanique
des fluides, Gauthiers-Villars, Paris.
64. Favre, A., Kovasznay, L.S.G., Damas, R. (1976), La turbulence dans la
mécanique des fluides, Gauthiers-Villars, Paris.
65. Flügge, S., Trruesdell, C. Editors (1960), Encyclopedia of Physics, vol.
VIII-IX, Fluid Mechanics, I-III, Springer, Berlin.
66. Foiaş C., Manley O., Rosa R., Temam R., (2001), Navier-Stokes Equations
and Turbulence, Cambridge University Press, Cambridge.
____________________________________________________________________________________________
67. Frêne, J., Nicolas, D., Deguerce, B., Berthe, D., Godet, M. (1990)
Lubrification hudrodynamique, Eyrollles, Paris.
68. Frisch U., (1995), .Turbulence, the Legacy of A. N. Kolmogorov,
Cambridge University Press, Cambridge.
69. Fuller, D.D. (1984), Theory and Practice of Lubrication for Engineers, J.
Wiley, New York.
70. Garabedian P., (1964), Partial Differential Equations, Wiley, New York.
71. Georgescu, A. (1985), Hydrodynamic Stability Theory, Martinus Nijhoff,
Boston.
72. Gerhart,P.M., Gross, R.J. (1985), Fundamentals of Fluid Mechanics,
Addison Wesley, Reading, Massachusetts.
73. Ginewsky, A.S., Teoria turbulentnai strui, Mashinovedenie, Moscova.
74. Gosman A., Pun W., Runchal, Spalding D., Wolfshtein M., (1969) Heat
and Mass Transfer In Recirculating Flow, Academic Press, London, New York.
75. Greenspan, H.P. (1965), The Theory of Rotating Fluids, Cambridge
University Press.
76. Gross, W.A., Matsch, L.A/, Castelli, V., Eshel, A., Vohr, J.H., Wildmann,
M. (1980), Fluid Film Lubrication, J. Wiley, New York.
77. Hadamard J., (1928), Lectures on Cauchy's problem in linear partial
differential equations, Yale University Press.
78. Hamrock, B.J. (1993), Fundamentals of Fluid Film Lubrication, McGraw-
Hill, New York.
79. Hinze, J.O., (1975), Turbulence: an Introduction to the Mechanics and
Theory, McGraw-Hill, New York.
80. Hirsch C., Numerical Computation of Internal and External Flow, (1990),
John Wiley and Sons, New York.
81. Hunt, J. C. R., Vassilicos, J. C. (2000), Turbulence Structure and Vortex
Dynamics, Cambridge University Press.
82. Joseph, D.D. (1976), Stability of Fluid Motion, 2 vol., Springer Berlin.
83. Kaplun, S. (1967), Fluid Mechanics and Singular Perturbations, Academic
Press, New York.
84. Karman, T. von (1958), Collected Works, 4 vol., Butterworths, London.
85. Klime, S.J., Cockrell, V., Morkovin, M.V.,Sovran, G. Editors (1968),
Proceedings on Computational Turbulent Boudary Layers, Stanford University
Press.
86. Ku, P.M. Editor (1970), Interdisciplinary Approach to Liquid Lubrication,
NASA SP-318, Washington, DC.
87. Lamb, H. (1952), Hydrodynamics, Dover, New York.
88. Landau, L.D., Lifschitz, E.M. (1968), Mécanique des fluides, Mir,
Moscova.
89. Launder B., Spalding D. B., (1972), Lectures in Mathematical Models of
Turbulence, Academic Press, London.
90. Lesieur M., (1997), Turbulence in Fluids, Third Revised and Enlarged
Edition, Kluwer Academic Publishers.
Bibliografie 387
____________________________________________________________________________________________
91. Lighthill, M.J. (1975), Mathematical Biofluid dynamics, SIAM,

Philadelphia.
92. Lin, C.C. (1955), The Theory of Hydrodynamic Stability, Cambridge
University Press.
93. Loitziansky, I.G. (1963), Mechanics of Liquids and Gases, Pergamon
Press, Oxford.
94. Lumley, J.L. (1970), Stochastic Tools in Turbulence, Academic Press,
New York.
95. Lumley J.L., (1975), Prediction methods for turbulent flows. Introduction.
VKI Lecture 76.
96. Manneville, P., (2004), Instabilities, Chaos and Turbulence, Imperial
College Press/World Scientific, London.
97. Mandelnrodt,B. (1983), The Fractal Geometry of Nature, W. H. Freeman,
San Francisco.
98. McDonald, D/A. (1974), Blood Flow in Arteries, Arnold, London.
99. Michel R., (1967), Couches limites. Frotement et transfert de chaleur,
ENSAE, Toulouse.
100. Nayfeh, A.H. (1973), Perturbations Methods, J. Wiley, New York.
101. Nicolis, G., Prigogine, I. (1977), Self-Organization in Non-Equilibrium
Systems. From Dissipative Structures to Order through Fluctuations, J. Wiley,
New York. O’Connor, J.J. Editor (1980), Standard Handbook of Lubrication
Engineering, McGraw-Hill, New York.
102. Oroveanu, T. (1967), Mecanica fluidelor vascoase, Editura Academiei,
Bucuresti.
103. Pancev, S. (1971), Random Fluctuations and Turbulence, Pergamon Press,
New York.
104. Papanastasiou T. C., Georgiou G.C., Alexandrou A.N. (2000), Viscous
Fluid Flow, C.R.C. Press, New York.
105. Pantakar, S.V., Spalding, D.B. (1970), Heat and Mass Transfer in
Boundary Layers, Intertext, London.
106. Patankar S., (1980), Numerical Methods in Fluid Flow and Heat Transfer,
Hemisphere Publishing, Mc Graw-Hill, New York.
107. Pope S.B., (2000), Turbulent flows, Cambridge Univ. Press.
108. Prandtl, L. (1952), Essentials of Fluid Dynamics, Blackie&Sons, New
York.
109. Prandtl L., Tietjens, O. (1959), Hydro und Aerodynamik, 2 vol., Springer,
Berlin.
110. Prandtl, L. (1965), Führer durch die Strömungslehre, Vieweg,
Braunschweig.
111. Rebuffet, P. (1969), Aérodynamique expérimentale, 2 vol.,Dunod, Paris.
112. Reynolds, O. (1903), Papers on Mathematical and Physical Subjects, 3
vol., Cambridge University Press.
113. Reynolds, A.J. (1974), Turbulent Flow in Engineering, J. Wiley, New
York.
____________________________________________________________________________________________
114. Richardson L. F., (1922), Weather prediction by numerical process,

Cambridge Univ. Press.
115. Riegels, F. (1961), Airfoil Sections, Butterworths, London.
116. Rohsenow, W.M., Hartnett, J.P. (1973), Handbook on Heat
Transfer, McGraw-Hill, New York.
117. Saad M., (1993), Compressible Fluid Flow, Prentice Hall, New
York.
118. Schlichting, H. (1978), Boundary Layer Theory, Springer, Berlin.
119. Schlichting, H., Truckenbrodt, E. (1960), Aerodynamik der
Flugzeuge, 2 vol., Springer, Berlin.
120. Schubauer, G.B., Tchen, C.M. (1961), Turbulent Flows, Princeton
University Press.
121. Schmid P.J. Henningson D.S, (2000) Stability and transition in
shear flows, Springer, New York.
122. Strang G., (1976), Linear Algebra and Its Applications, Academic
Press, New York.
123. Streeter, V.L. (1961), Handbook on Fluid Dynamics, McGraw-
Hill, New York.
124. Szeri, A.Z. Editor (1980), Tribology: Friction, Lubrication and
Wear, Hemisphere Publishing Company, Washington.
125. Tatsumi, T. Editor (1984), Turbulence and Chaotic Phenomena,
North Holland, Amsterdam.
126. Taylor, G.I. (1971), Scientific Papers, 4 vol., Cambridge
University Press.
127. Tennekes, H., Lumley J.L. (1972), A First Course in Turbulence,
MIT Press, Czambridge, Massachusetts.
128. Thomasset F., (1981), Implementation of Finite Element Methods
for Navier-Stokes Equations, Springer-Verlag, New-York.
129. Tipei, N. (1957), Teoria lubrificatiei, Editura Academiei,
Bycyresti; (1963), Theory of Lubrication, Stanford University Press.
130. Townsend, A.A. (1956), The Structure of Turbulent Shear Flow,
Cambride University Press.
131. Vogelpohl, G. (1967), Betriebsichere Gleitlagern, Springer,
Berlin.
132. Voinea, R., Voiculescu, D., Florian, P.S. (1989), Introducere in
mecanica solidelor cu aplicatii in inginerie Editura Academiei, Bucuresti.
133. Walowit, J.A., Anno, H.N. (1975), Modern Developments in
Lubrication Mechanics, Applied Science Publishers, London.
134. Walz, A. (1967), Boundary Layers of Flow and Temperature, MIT
Press, Cambridge, Massachusetts.
135. White, F.M. (1991), Viscous Fluid Flow, McGraw-Hill, New
York.
136. Whitham G., (1974), Linear and Nonlinear Waves, John Wiley
and Sons, New York.
Bibliografie 389
____________________________________________________________________________________________
137. Wilcox D., (1993), Turbulence Modeling for CFD, DCW

Industries, Inc., La Canada, California.

Carte Danaila AERO

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Danaila AERO

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PREFAŢĂ

Modelul matematic cel mai frecvent utilizat în aplicaţiile inginereşti la ora

dacă la cele de mai sus se asociază unele observaţii experimentale corelate cu

3.1.4 Media spaţio-temporală ..................................................................... 46

7.2.4 Corecţiile de ordinul întâi ................................................................ 128

8.4.1 Modelul k-ε standard ....................................................................... 238

8.6.8 Modelul k   statistic .................................................................... 312

Deşi aspectul mişcării unui fluid este determinat de o multitudine de factori,

spectrului de frecvenţe al perturbaţiilor (conform scenariului Landau-Hopf spectrul

Fig. 1.1 Siajul unei ambarcațiuni2. Fig. 1.2. Jet turbulent.

In dinamica fluidelor, turbulenţa reprezintă regula, nu excepţia1. Deşi nu se

Tranziţia de la regimul laminar la cel turbulent într-o conductă cilindrică a

1.1 Numărul Reynolds mare

Toate observaţiile experimentale arată că parametrul esenţial care

Consecințe: 1) Turbulenţa este o proprietate a mişcării (nu a fluidului); 2) Nu este

Atât aspectul în detaliu cât şi variabilele mişcării au caracter pronunţat

Fig. 1.6. Curgerea laminară în dâra unei sfere

Fig. 1.8. Variaţia vitezelor in stratul limită (Înregistrări experimentale).

Fig. 1.9. Spectre de frecvenţe.

Caracterul aleatoriu al problemei introduce mari dificultăţi deoarece

1.3 Câmpul de viteze este tridimensional şi rotaţional

Chiar dacă mişcarea medie este bidimensională, eventual chiar

Fig. 1.10. Structuri turbulente tridimensionale în dâra unui profil aerodinamic2.

Fig. 1.11. Structuri turbulente tridimensionale în canal1.

Dar dinamica vârtejurilor bidimensionale este fundamental diferită de cea a

Fig. 1.12. Structuri turbulente bidimensionale şi tridimensionale2.

Fig. 1.13. Cascada de vârtejuri (cascada energetică).

De altfel, turbulenţa este modelată ca o ierarhie de vârtejuri cu scări de

1.4 Caracterul disipativ.

Curgerile turbulente sunt întotdeauna disipative. Tensiunile vâscoase

Dacă nu există o asemenea alimentare cu energie, turbulenţa decade rapid

1.5 Capacitatea de amestec

În mişcarea laminară transportul de impuls şi energie se face prin convecţie

1.6 Turbulenţa nu depinde natura fluidului

Particularităţile turbulenţei sunt aceleaşi indiferent de fluid, lichid sau gaz,

„viscozităţi” aparente în studiul turbulenţei trebuie considerată ca un artificiu

1.7 Studiul turbulenţei aparţine mecanicii mediilor

Aşa după cum am menţionat, lungimea caracteristică a mişcărilor

unde am introdus o valoare caracteristică, U, pentru viteza medie a mişcării. Cum

Deşi aspectul curgerilor turbulente este unul complet haotic, în prezent

2.1 Formulări ale ecuaţiilor Navier-Stokes

Sistemul Navier-Stokes este format din ecuaţia de continuitate, ecuaţiile de

2.1.1 Formularea conservativă locală

Setul de ecuaţii diferenţiale care reprezintă modelul matematic al mişcării

Ecuaţiile de mai sus pot fi scrise sub formă vectorială:

I fiind tensorul unitar de ordinul al doilea.

E x , E y , E z sunt componentele fluxului convectiv:

E x  [u u 2  p uv uw uH ] T ; (2.10a)

E y  [v uv v 2  p vw vH ] T ; (2.10b)

E z  [w uw vw w 2  p wH ] T . (2.10c)

2.1.2 Formularea integrală conservativă

Formularea integrală conservativă se poate obţine prin integrarea ecuaţiei

unde Σ reprezintă frontiera domeniului Ω, iar n reprezintă normala la această

2.1.3 Formularea neconservativă locală

Reprezentarea locală neconservativă este formată din următorul set de

2.1.4 Formularea tensorială

În coordonate carteziene, reprezentarea în notaţii tensoriale (sau indiciale)

2.1.5 Formularea adimensională

Reprezentarea adimensională este utilă atât în analiza teoretică, cât şi în

unde L, V ,   , T ,   sunt valori de referinţă, de regulă, corespunzătoare

Ecuaţia de stare adimensională este:

2.2 Condiţii la limită

Fiecare ecuaţie a modelului Navier-Stokes, analizată separat, are

sistemului. De exemplu, prezenţa operatorului eliptic spaţial necesită formularea