Sunteți pe pagina 1din 3

REALISMUL SI NEOREALISMUL POLITIC Mostenitori al unui vast bagaj de probleme pe parcursul istoriei sunt cautate modalitati de eschivare, explicare

si , sau depasire a unor situatii complexe , una din teoriile ce au incercat sa depaseasca aceste perturbari este si conceptul realist care presupune ca statul este capabil sa faca, sa asigure, sa depaseasca etc. Vom incerca insa laconic sa fluidizam situatia si prin continuitaeta acestui curent adica prin neorealism sa vedem care este, poate si trebuie sa aiba de facto un caracter universal valabil accceptat de stat. Mai intii insa sa privim din unghiul relatiilor internationale realismul politic care se intemeiaza pe anarhia existenta in sistem, ca urmare a absentei unei autoritati centrale si care face ca sa fie in natura statelor care cauta sa obtina cat mai multa putere. Acest curent/scoala de gandire are radacini extrem de adanci si puternice. Printre cei ce i-au slujit de-a lungul timpului se numara: Tucidide, Machiavelli, Hobes, Carr ,Schwarzenberger ,Wight (, ultimii trei in Marea Britanie, apoi Schuman ,Niehbur , Spykman , si, desigur, Morgenthau (1948), in Statele Unite, pe fundalul rolului dominant obtinut de SUA in politica internationala in perioada postbelica. Functia realismului politic a fost, de la inceput, dubla: pe de o parte, se punea problema intelegerii modului de comportare al statelor , ca principali actori ai sistemului international, pe de alta, cea a orientarii propriului comportament in functie de cel al altora . In practica, dihotomia dintre rolul explicativ si cel orientativ al realismului politic s-a dovedit dificil de mentinut. Credinta ferma a realistului politic este ca omul este o fiinta periculoasa si lipsita de credibilitate deci este egoist si voluptos de putere aici apare personificarea statului , pentru mai buna intelegere a comportamentului sau accentul fiind pus pe pe triada: interes national - securitate putere , pornind de la teza ca primul element, interesul national, nu este un concept vag, ci este o entitate ce poate fi definita.

n centrul perspectivei realiste asupra relaiilor internaionale se afl ideea c politica internaional este bazat pe interaciunea unor actori statali raionali care caut s i maximizeze propria putere n raport cu ceilali actori statali, ntr-un mediu esenialmente anarhic i n care nu exist o autoritate central. Pentru realiti, interesele statelor nu las loc cutrii unei ordini internaionale utopice: interesele sunt definite n termeni de supravieuire, pentru care capacitatea militar este de prim importan. Statele, a cror existen este permanent n pericol, sunt ntr-o continu cutare a unui optim raional prin care s i maximizeze securitatea n raport cu celelalte state. Dilema de securitate este rezultatul aciunii agregate a unor actori care, n cutarea securitii, nu fac altceva dect s perpetueze insecuritatea la nivel internaional. Cooperarea i organizaiile internaionale sunt ncercri ale statelor de a face fa acestei dileme. Instituiile internaionale sunt ns pure instrumente de putere, instabile i reversibile, niciodat autonome fa de statele care le-au creat. Din perspectiva realist clasic deci integrarea european este o aberaie a sistemului internaional, un set de acte iraionale ale statelor europene. Dar perpetuarea proiectului european, mai ales a proiectului 1992 care, din perspectiva realist, nu putea s existe, dovedete c realismul tradiional nu poate explica procesul integrrii europene n nici una din dimensiunile sale. Astfel ca realismul politic chiar cu cele 6 principii ale lui Hans Morgenthau ramin utopice in unele
conditii. Oricum ,probabil, gindesc eu ca la fel ca si realismul politic, neorealismul desi constient de importanta morala a actului politic, este treaz la tensiunea dintre ele ,celebra fraza a lui Machiavelli: "scopul scuza mijloacele"); Drept urmare acesta ar ceda daca ar fi vorba de nonbeneficii si iarasi " forta va fi ultima ratiune a politicii Prin urmare, rezulta ca nenorealismul poseda deosebiri marcate dar radacininile comune cu realismul il fac sa fie resstructuratorul si modenizatorul. Cel care si-a asumat sarcina punerii la punct a unei asemenea teorii ca neorelismul a fost KENNETH WALTZ, el pune la punct o teorie, ale carei trasaturi sunt: o analiza a STRUCTURILOR POLITICE, urmata de o analiza a ECHILIBRULUI PUTERII, (plecand totusi de la valabilitatea premisei ca exista o anumita ordine pana si in

dezordine). El reprezentind neorealismul de la stat la sistemul de stat, subliniind ca statul, actorul (fiind puternic, cu armata, economie solida) face ca totul sa se invirta in jurul acestuia deci el este NUCLEUL DUR al sistemului. In ce priveste CARACTERUL unitatilor sistemului, acestea sunt fie statele, fie alti actori, cu precizarea realista - ca sistemul nu depinde practic de toti actorii, ci numai de cei mai importanti deci (adica creatori de sistem)! Waltz face precizarea ca, sub raport economic, statul-national inceteaza sa mai constituie entitatea fundamentala, respectiv actorul principal, pregatind astfel terenul pentru abordarea transnationala a sistemului international. Ca urmare, el defineste politica nationala ca fiind interactiunea unor unitati diferite cu functii specifice, iar politica internationala ca fiind interactiunea unor unitati similare ce isi dubleaza reciproc functiile. Astfel, el demonstreaza ca , in sistemul international, diferentierea nu este data atat de mult de tipul de functie .- acesta tinzand sa fie similar - ci de pondere, respectiv de distributia puterii in cadrul sau . Rezulta, deci, valabilitatea ambelor premise teoretice de la care a plecat, respectiv atat privitoare la teoriile reductioniste, care subliniaza influenta unitatilor asupra intregului, cat si a celor sistemice, care o subliniaza pe cea a intregului asupra unitatilor. In ce priveste analiza ECHILIBRULUI PUTERII, si el este de parere ca acesta face necesara acomodarea reciproca, atat la nivelul STRUCTURILOR, cat si al STRATEGIILOR.

Teoria neorealist are, aadar, o for explicativ important (dei nu deplin) prin faptul c, spre deosebire de teoria realist clasic, ia n calcul i un atribut de sistem, extrem de important: interdependena economic, implicnd redistribuirea permanent a capacitilor de putere ntre state prin mijloace pe care acestea nu le controleaz. Statele mari europene renun astfel la statutul de mare putere naional pentru a putea face parte dintr-un actor postnaional influent la nivel global, deci pentru a-i pstra influena de facto n lume. Adunarea Naional proiectul Tratatului de la Roma a fcut urmtoarea declaraie: Ei bine, nu mai exist patru Mari Puteri, sunt numai dou: America i Rusia. Va mai exista una la sfritul secolului: China. Depinde de dumneavoastr dac va exista i o a patra: Europa. Pentru teoria realist clasic, Frana ar fi ncercat venic s fie ea aceast a patra putere i nu ar fi putut concepe vreodat s o constituie mpreun cu Germania rival. Iata deci inovatia care o percepe neorealismul unde si statele mici au, de asemenea, de ctigat: Partenerii mai mici dar nc influeni vor cuta s se asigure c regulile (instituiilor integrrii) vor fi construite n aa fel nct s ofere suficiente oportuniti pentru ele de a -i face auzite propriile preocupri i interese i de aceea s previn sau cel puin s reduc dominaia de ctre statele mai puternice.Exemplu serveste drept Irlanda. Puterea i identitatea Irlandei nu se exclud cu puterea i identitatea Uniunii, ci se completeaz, se compun, se sporesc reciproc. Romniasi alte tari trebuie s se pregteasc minuios pentru o putea obine o performan similar. Rezulta ca statele ncearc s se comporte raional ntr-un mediu international concurenial i interdependent.
In concluzie , avem de a face cu o forma NOUA a realismului, mult mai elaborata, care incorporeaza avansurile stiintifice realizate intre timp in domeniul analizei relatiilor internationale, deci de NEOREALISM, il demonstreaza cel mai bine principalele concluzii la care ajunge Kenneth Waltz. Acestea sunt: * valoarea PUTERII ca mijloc de mentinere a autonomiei in fata fortei altora; * proportionalitatea intre amploarea puterii si multiplicarea optiunilor; Drept exemlu Maurice Faure, ministrul de externe francez care a prezentat n

* libertatea de actiune mai mare a celor mai puternici in raport cu cei mai putin puternici decat ei; si miza mare pe care o acorda marile puteri mentinerii sistemului In acest context ca concluzie finala subliniem ca neorealismul este modul mult mai benefic de a pune n mod optim n eviden dificultile pe care le presupune prelungirea ntr-un proiect politic de anvergur (in sistem) a proiectelor de orice tip. Scutelniciuc M. 2pol1