Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din punct de vedere filosofic, mathematic si a fizicii clasice, spatiul, alaturi de timp e considerat categorie filosofica de
mare generalitate, desemnand forma de existanta a materiei in miscarea ei.
Din punct de vedere matematic, spatiul reprezinta o multime de puncte unite prin anumite proprietati.
Din punct de vedere geometric exista spatiul tridimensional completat de timp, rezultand spatiul in miscare.
Din punct de vedere al fizicii clasice, spatiul tridimensional = spatiul real (perceput si trait senzorial) in fizica clasica. In
fizica moderna, Teoria Relativitatii a demonstrat interdependenta spatiu-timp, marcata de faptul ca proprietatile spatiului
temporal sunt proiectate de viteza de deplasare relativa a sistemelor de referinta.
ORGANIZAREA NATURALA A SPATIILOR
Exista trei regnuri: natural, vegetal, animal.
Sistemul termodinamic poate fi: inchis,
deschis.
ENTROPIE (Mrime de stare termic a sistemelor fizice, care crete n cursul unei transformri ireversibile a lor i
rmne constant n cursul unei transformri reversibile) diferit de NEGENTROPIE (entropie negatia) => omul
actioneaza antientropic.
HOMEOSTAZIA = echilibrul omului in raport cu mediul
METABOLISM = relatia organismului cu mediul. Poate fi: - anabolism (asimilarea materiei energiei)
- catabolism (eliminarea energiei si materiei uzate)
BIOTOP + BIOCENOZA = ECOSISTEM
SPATIUL ARHITECTURAL
Aristotel definea spatiul ca o succesiune de anvelope inglobante care se contin una pe cealalta de la cea mai mare (bolta
cereasca) la cea mai mica. Spatiul nu este vid, ci continator; este limitat la exterior si plin la interior. Pentru arhitect,
spatiul e delimitat generic de sol si plafon, nereprezentand neatul, ratiunea profesionala a arhitectului fiind aceea de a crea
forme spatiale concrete care contin si ofera forme spatiale concrete pentru a deveni locuri de desfasurare a vietii in dubla
ei dimensiune spirituala si sociala, sau materiala si spirituala. Acest gol este definit atat prin interior, cat si de exterior prin
anvelopanta care prezinta o imagine, atat din punct de vedere al laturii exterioare, cat si exterioare. Cea exterioara, alaturi
de alte elemente, defineste mediul inconjurator.
O forma arhitecturala conceputa doar din exterior ca un element de spectacol vizual, e doar scenografie, iar reducerea
interesului la caracterul spatial exclusiv diminueaza semnele si simbolurile pe care forma arhitecturala trebuie sa le
utilizeze si, in felul acesta sa transmita idei, sentimente. Chiar daca demersul arhitecturii nu poate fi redus la modelarea
spatiului, interesul pentru spatiu a ramane permanent specific si prioritar.
Vechile tratate de arhitectura mentioneaza rar problema spatiului in mod direct. Atat tratatele de teorie, cat si cele de
istorie au privit preponderent elementele fizice si motivarea costructiei formei arhitecturale, aproape exclusiv din
perspectiva estetica sau mult mai putin si, de obicei deloc, spatiul pe care forma fizica il genereaza.
Realitatea unei cladiri sta in spatiul interior, tema aceasta aparand in mod explicit in sec XIX. Ex: Philosophie der Kunst,
Schmarsow Baroc und Roccoco sustin prioritatea spatiului.
Anvelopa spatiala este mijlocul de realizare a ideii resimtite vag sau imaginate clar a creatiei arhitecturale. Arhitectura
devine arta atunci cand spatiul primeaza asupra obiectului fizic. Vointa spatiala este sufletul viu al creatiei arhitecturale,
fapt explicit exprimat in arhitectura secolului XX, care a figurat arhitectura ca arta figurativa a spatiului; noile trehnici de
constructie au permis dinamizarea relatiilor interioare ale spatiului, cat si ale relaiei spatiului interior cu cel exterior.
ELEMENTE CE DEFINESC ARHITECTURA. LIMITE
Spatiul arhitectural de naste din relatia spatiilor ditre obiecte, sau a planurilor care definesc limitele, ce pot fi mai mult
sau mai putin explicite si consistente pot constitui fronturi de suprafete continui, sau doar un numar minim de repere.
Nu toate punctele suprafetelor limita joaca un rol identic; muchiile suprafetelor izolate, intersectiile a doua sau trei
suprafete limita, unghiurile, constituie repere primordiale pentru definirea explicita a spatiului. Un spatiu cubic e delimitat
de 6 planuri fara a mai avea nevoie de altceva; ochiul va citi muchiile.
Erodand prezenta materiala a acestor elemente se poate imagina un spatiu virtual, definit de 4 colturi
C3 SOLUL
In sensul pragmatic de definire este suportul obiectelor, al oamenilor, deplasarilor, al activitatilor, deci al vietii. Are
caracter stabilizator si de unificare a componentelor spatiale. Este orizontal, in mod normal (conferindu-i-se un anumit
grad de polivalenta), orice denivelare capatand o semnificatie speciala, diferit texturi, materiale de finizaj diferite ce
privesc destinatia spatiului.
PERETII
Structura verticala stalpi, coloane ce delimiteaza, inchid spatiul, definesc spatiul pe lateral (pe contur), inchid
activitatile si obiectele, le protejeaza, le primesc si le vizeaza, definesc trecerea dintr-un loc in altul, dintr-un spatiu in
altul, fac posibila comunicarea intre spatiile interioare, fie intre interior si exterior, fie vizuala, fie conceptuala.
M. Heidegger: Spatiul arhitectural delimiteaza, protejeaza si ne face sa ramanem. Spatiul te face liber, te apara de
pericole si amenintari. Modelatura este capacitatea de a primi mesaje, trasatura cu rol de prim ordin in determinarea
caracterului unui spatiu dat; un rol in structurarea spatiului, in caracterizarea constructiva, generala a cladirii, preiau
sarcinile si le transmit la fundatii.
Peretii inclinati sunt elemente de tranzitie intre planseu si pereti. Domurile geometrice sunt spatii interioare specifice.
PLAFONUL
Este in antiteza cu solul; are rol pragmatic de protejare, rezistenta la actiuni statice, dinamice. Dimensiunea pregnanta in
valoarea transcedentala, metafizica o au axele spatiale.
STRUCTURAREA ARHITECTURALA A SPATIULUI
Axele dinamice ale spatiului (omului) - Trecem intr-o lume orientata, intr-un spatiu generic rectangular orientat,
dezvoltat dupa axele dinamice ale omului, care constituie sistemul de axe de coordonate pentru orientarea in spatiul
rectangular (pur generic).
Axa inainte-inapoi este axa mersului, deplasarii obisnuite in spatiu in absenta pantei. Paralelele obisnuite care se
intalnesc in pantele de nivel intaresc orizontalitatea si o dinamizeaza puternic. Semantica e legata de axa. O strada
coboara sau urca in functie de deplasare, deplasarea in spatiu are ca rezultanta deplasarea in timp, secventele spatiale pe
care le compun la arhitecti se nasc din reprezentarea mentala si din faptul ca purtam in fiinta noastra simtul acestei
deplasari in spatiu si-n timp.
Axa transversala - Este perpendiculara pe cea a inaintarii, confera stabilitate, importanta ei fiind centrata, in special,
pe ideea de echilibru si de simetrie.
Axa verticala, a carei constiinta nu e data de sensibilitatea la gravitatie, caci ne da constiinta vitezei, unui sus si
unui jos, spatiu orientat vertical leaga cerul si pamantul, este axa ezoterica, plina de semnificatii, incomparabil mai mult
decat axele orizontale. Este axa pasiunii, dramei, dorintei, legata in sensuri si interpretari posibile, simbolice, este axa
exuberantei, a bucuriei.
C4 In functie de predominanta uneia sau alteia dintre axe, din perspectiva directionarii spatiului, exista doua
categorii: spatii orizontale si spatii verticale. In cazul spatiilor orizontale predomina dimensiunile pe orizontala in cazul
constructiilor dezvoltate pe parter: hale industriale, stadioane, locuinte; poate sa predomine axa inainte-inapoi sau
transversala stanga-dreapta. Spatiile verticale sunt caracteristice unor programe speciale: silozuri, turnuri de apa (care
datorita fundatiei pretind dezvoltarea axei verticale), turnuri de racire, scari, case de scari.
Dezvoltarea orizontala cele mai cunoscute tipuri de spatii: spatii centrale, profunde, spatii frontale, spatii libere sau
spatii compuse.
Spatiul central este un spatiu static, construit pe plan central rigid, echilibrat, pe baza unei geometrii simple de patrat,
cerc, poligon regulat si transmite un sentiment de liniste atat actiunea, cat si privirea sunt orientate catre centru atunci
cand focalizarea centrala prin functie este utilizata: teatre cu scena de tip arena, circurile, fiind posibila si orientarea
centrifuga atunci cand exista spatii periferice. Pot fi compozitional simetrice, dar si asimetrice, pot fi inceputul unei
compozitii spatiale, cat si finalizarea ei. Un spatiu central poate fi marcat si de spatii verticale care ii confera dinamism
spatial: spatiul de cult al bisericilor, al domurilor dominate de cupole sau iluminare speciala.
Spatiul profund este un element radical orientat; este spatiu dinamic, cea mai veche si raspandita solutie, reprezinta
dezvoltarea unei functionalitati pe o singura directie axiala: pasaje pietonale.
Caracterul static sau dinamic e dat de configuratia spatiala, dar importanta e perceptia si trairea spatiala, impresia
generata.
Spatiul frontal este opus spatiului profund in care directia de acces coicide cu directia de dezvoltare a spatiului: holuri
de gari, de aeroporturi. Este accesibil, deschis, un spatiu consacrat ca spatiu de distributie, indirecta legatura cu exteriorul,
fiind orientat spre acces cat si in mod egal spre partea opusa accesului. Se intalneste si in incinta teatrelor si
cinematografelor.
Spatiul liber este produsul gandirii moderne de arhitectura in care exista o ordine ascunsa care doar partial e legat de
structura. Ordinea e continuta, lasand libertatea optiunii, a alegerii. Are o amplasare a spatiilor dupa criterii
compozitionale si functionale, nesupuse unei axialitati rigide si desi se pastreaza ordinea unei axialitati, fluxurile de
circulatie inscriu un grad de libertate fata de constrangerile constructive.
Spatiul complex este rezultat din utilizarea in aceeasi compozitie a unora sau a tuturor tipurilor de spatii deja
mentionate.
CARACTERISTICI GEOMETRICE
Ordine, regularitate in compunerea spatiilor arhitecturale geometria a fost si este o necesitate pentru proiectarea de
arhitectura, rolul ei manifestandu-se si putand fi analizat din doua puncte de vedere:
- caracteristicile spatiale ale unor forme geometrice primare: cub, paralelipiped, cilindru, care se nasc pe baza
unei figuri geometrice primare: cerc, orcogon, triunghi:
- gruparea formelor geometrice astfel obtinute cu diferite geometrii incadrul unei compozitii spatial
volumetrice complexe.
Dintr-o prima analiza in privinta caracteristicilor spatiale rezulta linii de forta caracteristice fiecarei figuri geometrice pe
care cunoscandu-le, arhitectul le poate verifica prin proiect in functie de particularitatile situatiei, programului si efectelor
formale urmarite.
PATRATUL
Contine campuri de forta, diagonale, centru, mediane. Cunoscand campurile de forta, se poate actiona pentru a intari sau
atenua caracteristicile patratului.
Actiunea pe mediane. Sub spatiile implicite generate la randul lor, sunt tot niste patrate (virtuale), dar ele intaresc forma
patratului de baza, iar deschiderile pe directia medianelor accentueaza centralitatea comparativ cu situatia patratului
inchis. Ex: Mies van der Rohe, Frank Lloyd Wright, Adolfo Natarini, Mathias Ungers, Peter Eisenman. Prin caracterul
sau concentrat, compact, prin directiile pe care le sugereaza si prin centralitatea sa, a fost o forma de interes pentru
arhitectii din Bizant, Renastere, Baroc si a reprezentat si in perioada postmodernista expresia unei evidente gandiri care
nu este legata de aspectele pragmatice, utilitare, ci de intentia vadit formala a arhitectului . In practica curenta,
interpretarea ad litteram referitoare la centralitate si axialitate nu se justifica in actualitate.
CERCUL
Cercul si octogonul (mediator intre patrat si cerc) sunt lipsite de unghiuri drepte ca in cazul patratelor. Conturul (planul
periferic) si centrul sunt contrare, complementare.
In cazuri in care se urmaresc simetrii sau se obtine intarirea formei de baza, subspatiile nu presupun spatii noi
echivalente celui dintai. Cercul si sfera sunt forme cu caracter universal; calitatilor lor intrinseci ar trebui sa le corespunda
forme spatiale cu o semnificatie deosebita cu o mare incarcatura de sensuri (semantica). Mario Botta a utilizat cercul
(1980, Stabio Elvetia Casa Rotonda).
Octogonul s-a dezvoltat ca o forma foarte buna de tranzitie intre patrat si cerc si avand centralitatea dupa caracteristica
de baza (cu cupola de rigoare) a fost foarte utilizat in activitatea ecleziastica, in special in cea bizantina.
Chiar daca volumele elementare se gasesc rar ca atare si se afla cuprinse in geometrii mai complexe, dezvoltate pe retele
geometrice, analiza lor pune in evidenta importanta dintre centru si contur (periferic) ori, in cazul in care sunt denaturate,
relatiile dintre interior si exterior, actiunea axilor de compozitie care sunt in fond teme esentiale ale arhitecturii si se
gasesc in mod obisnuit in temele complexe.
TRIUNGHIURI ECHILATERALE
Nu au un centru marcat pentru ca le lipsesc diagonalele, iar bisectoarele nu intalnesc pe laturile opuse puncte la fel de
clare si puternice ca diagonalele patratului, care intalnesc colturile opuse. Este mai putin centralizat decat patratul
octogonul, dar defineste un spatiu la fel de inchis, datorita intersectiilor care unesc compozitiile unghi-deschidere
spatiul se deschide. Daca inlocuim opacitatea cu transparenta, latura triunghiului aproape ca dispare, aparand in schimb
de hexagon implicit. Corespondentul in spatiu a triunghiului e prisma triunghiulara si tetraedrul. Aplicarea lui in
arhitectura nu este raspadita, datrita dificultatilor de moibilare, de amenajare in plan, datorita unghiurior ascutite. Se
utilizeaza in schimb in retele de triunghiuri; poate sa sustina o anumita dinamia dar impune si constrangeri si un anumit
mecanicism in compozitie, in ciuda libertatii aparente pe care o ofera reteaua.
celorlalte spatii, capabil sa organizeze in jurul lui numeroase spatii si sa preia tolul de accese.
in retea (grila) cuprinde spatii organizate in cadrul unei retele structurale sau de alta natura.
SPATII CENTRALE - CARACTERISTICI: stabilitatea si concentrarea; in general are forma geometrica regulate, este
spatiu unificator, deci are o marime suficienta; spatiile secundare pot fi adiacente perimetral (pe tot permetrul) putand
avea aceeasi functie, forma si marime; cu spatiul central creeaza o forma regulata si continua in jurul uneia sau a mai
multor axe. Pot avea forme corespunzator functiei, importantei sau contextului, o astfel de diferentiere permitand
organizarilor centrale sa raspunda la unele diversitati functionale sau in functie de sit.
Spatiile centrale, ale caror forme sunt relative compacte si regulate geometric pot fi utilizate la stabilirea marcanta a unor
puncte sau locuri importante. In spatiu, pot sa marcheze terminarea unei compozitii spatiale si a unui parcurs, pot sa
accentueze caracterul de forma-obiect individualizat, in special in cazul unor obiecte cu semnificatie particulara:
vila Rotonda/vila Capra Palladio;
Kahn Bangladesh Parlamentul de la Dhaka;
Pantheonul;
SPATII LINIARE CARACTERISTICI: inscrierea liniara prin directa legatura intr-un spatiu liniar destinat; intr-o
astfel de relatie intra spatii repetitive asemanatoare ca forma si marime, dar pot contine un element ordonator care pune in
relatie de-a lungul lui spatii diferite care dezvolta un parcurs ce se poate finalize cu un spatiu major.
Forma liniara poate raspunde la diverse tipuri de sit, se poate adapta la schimbari de topografie sau la existenta unui
element natural, poate sa isi orienteze spatiile pentru a capta soarele sau imaginile exterioare, iar ca traseu poate fi o
dreapta sau o structura segmentata sau curbilinie. Se poate afla in relatie cu alte forme din complexul ei, legandu-le si
organizandu-le de-a lungul ei, poate separa diferite zone prin bariere sau poate participa la organizarea unor inicinte
inchise sau deshise.
Ex: Massachussetts Institute of Technology, Cambridge.
Programe (cu unitati spatiale repetitive) spatiu de invatamant - scoli, licee, universitati, camine, spitale.
ORGANIZAREA RADIALA combina organizarea centrala cu cea liniara, existenta unui spatiu central (originar,
dominant) ordoneaza ideea unei unitati, din care se extend radial un numar de organizari liniare. Totusi, in timp ce
organizarea liniara are caracterul unui spatiu introvertit, cea radiala tinde sa iasa din contextual sau. Prin bratele liniare, ea
se poate extinde, se poate apropia de elemente specifice construite sau naturale, caracteristice zidului de implant.
Spatiul ordonator central poate avea o forma regulate geometric, iar spatiile liniare pot avea aceeasi forma (marime,
lungime) mentinandu-si regularitatea in intreaga compozitie, desi sunt situatii in care bratele radiale pot sa difere ca forma
intre ele, ca urmare a unor exigente de diferentieri spatiale si de context specifice. E putin comuna si dificil de rezolvat
bine datorita problemelor de orientare si datorita dezvoltarilor liniare; ofera o orientare usoara fata de centru (avantaj in
anumite programe).
Prelungirea virtuala este limitata, probleme de racordare cu alte tesuturi ridica intrebari. Structura presupune o
ierarhizare a functiunilor. Ex: sedii administrative, scoli.
ORGANIZAREA DE TIP CLUSTER - utilizeaza vecinatatea si proximitatea pentru relationarea spatiilor care o
compune, poate fi construita din spatii repetitive, celulare, care au caracteristici vizuale commune (forma, orientare), pot
accepta si spatii care nu sunt asemanatoare nici ca forma, nici ca marime, dar sunt relationate prin proximitate si prin
existenta unui element de ordine vizuala (o axa). Este un model de organizare care nu se naste dintr-un model geometric
rigid, forma lui e flexibila, apar schimbari pluridimensionale, fara sa isi schimbe caracteristicile de baza. Ex: Palatul din
Knossos.
Nu exista diferentieri in modul in care este structurata compozitia, semnificatia unui spatiu trebuie sustinuta si marcata
prin forma, marimea si orientarea lui in cadrul modelului. Ex: Fallingwater.
ORGANIZAREA DE TIP RETEA: forta organizatoare rezulta din regularitatea si continuitatea modelului care
stabileste un set constant de puncte de referinta si linii cu care spatiile de organizare, in retea, desi diferite ca forma,
marime functie, se pot afla intr-o relatie comuna.
O retea se stabileste cel mai adesea pe baza unui schelet structural. In interiorul retelei, spatiile rezulta ca repetarea
modelului, spatiile evidentiindu-se ca evenimente. Pentru a adopta exigentele dimensionale specifice ale spatiului, o grila
permite neregularitati pe o directie sau ambele, creandu-se un set ierarhic de module diferential ca amanunt, proiectie si
organizare.
Ex: Mies, Adler House, Corbusier.
Prezenta in fatada a scarii poate constitui un accent formal sis a devina element de ritmare in compozitia de fatada.
Treptele sunt dimensionate in functie de destinatie, de spatiile servite, de cracterul cladirii. Pantele: panta mica,
confortabila cu h16,5 cm (pentru exterior h = 15, 14 cm), panta mijlocie, cu h = [17,5 22,5], pentru cladiri publice
h16 cm, iar la locuinte individuale h19 cm, la poduri si pivnite h=22cm.
MATERIALE: piatra, beton, metal, lemn, sticla.