Sunteți pe pagina 1din 1

Dezbaterile sunt analize amnunite, deliberri sau discuii largi asupra

unor probleme de interes. Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri
legislative reprezint un exerciiu de democraie i se realizeaz succesiv, n faze
distincte. Consider c dezbaterile proiectelor de legi i a propunerilor legislative
sunt fundamentale deoarece presupun dezvoltarea democraiei n ara noastr i
participarea oamenilor la adoptarea acestor legi. Reprezint, de asemenea, un
efort de a adopta legi i a lua decizii care s influeneze pozitiv dezvoltarea
rii. n alt ordine de idei, dezbaterile legislative i propun armonizarea
legislaiei romne cu Directivele Europene pe termen lung, conform integrrii n
Uniunea European.
n primul rnd, dezbaterile legislative sprijin dezvoltarea democraiei prin
facilitarea accesului oamenilor la adoptarea legilor. Exist astfel posibilitatea ca
populaia s se implice n introducerea unor noi amendamente legislative sau
modificarea unor norme considerate depite. Exemple n acest sens constituie
votul electronic i votul prin coresponden. Astfel, romnii din diaspora pot vota
fr impedimentele de pn acum (timp, documente de identitate, reziden,
etc.). Rmne ca autoritile s asigure condiiile necesare derulrii votului n
condiii care impun corectitudinea i transparena.
n al doilea rnd, dezbaterile proiectelor de lege au un rol fundamental n
sincronizarea cadrului legislativ romnesc cu cel european prin integrarea unor
legi similare pentru toi cetenii din Uniunea European. Legea antifumat este
deja n vigoare n majoritatea statelor europene. Astfel, prin impunerea legii i n
Romnia, fumatul va fi interzis n spaiile publice din martie 2016, beneficiile
acestei legi fiind de necontestat n plan social.
n concluzie, dezbaterile proiectelor de legi i a propunerilor legislative
reprezint avantaje majore n dezvoltarea democraiei n ara noastr prin
participarea oamenilor din medii diverse la adoptarea acestor legi. Efortul de a
adopta legi i de a lua decizii prin participarea public influeneaz pozitiv
dezvoltarea rii i armonizarea ei cu Directivele Europene pe termen lung,
facilitnd integrarea n Uniunea European.

S-ar putea să vă placă și