Importanța Tratatului

de la Amsterdam din
1997
Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 și
intrat în vigoare la 1 mai 1999, a reprezentat o etapă
semnificativă în evoluția Uniunii Europene (UE). A
marcat o revizuire importantă a Tratatului de la
Maastricht, aducând modificări majore în domenii
precum:

1. Consolidarea democrației și a rolului Parlamentului

European:
A extins puterea Parlamentului European prin
introducerea procedurii de codecizie, oferindu-i un rol mai
important în adoptarea legislației europene.
A creat un nou post de Înalt Reprezentant pentru Politica
Externă și de Securitate Comună, consolidând vocea UE pe
scena internațională.
2. Crearea Spațiului de Libertate, Securitate și Justiție:
A integrat Acquis-ul Schengen (un set de reguli privind
libera circulație a persoanelor) în legislația UE.
A consolidat cooperarea judiciară în materie penală și civilă,
luptând împotriva criminalității organizate și a terorismului.
3. Cetățenia europeană:
A introdus conceptul de cetățenie europeană, oferind
cetățenilor UE o serie de drepturi suplimentare, cum ar fi
dreptul de a vota și de a candida la alegerile europene în
orice stat membru.
4. Simplificarea procedurilor:
A simplificat structura
instituțională a UE, eliminând
anumite proceduri redundante.
A renumerotat articolele din
tratatele anterioare pentru a le
face mai ușor de înțeles.
 Importanța Tratatului
de la Amsterdam:
A adus o serie de reforme esențiale care au contribuit la consolidarea
democrației, a eficienței și a coeziunii UE.
A pus bazele pentru extinderea ulterioară a UE, pregătindu-o pentru
aderarea noilor state membre.
A marcat o etapă importantă în procesul de integrare europeană,
contribuind la crearea unei Europe mai unite și mai prospere.
Limitele Tratatului:
NU A REUȘIT SĂ REZOLVE TOATE PROBLEMELE CU CARE
SE CONFRUNTA UE, CUM AR FI DEFICITELE DEMOCRATICE
ȘI DECALAJUL DINTRE STATELE MEMBRE BOGATE ȘI CELE
SĂRACE.
A FOST CRITICAT PENTRU COMPLEXITATEA SA ȘI PENTRU
LIPSA DE TRANSPARENȚĂ A PROCESULUI DECIZIONAL.
Cooperarea politieneasca si
judiciara in materie penală
Cooperarea polițienească include:
prevenirea, depistarea și cercetarea infracțiunilor;
colectarea, stocarea, prelucrarea, analizarea și
schimbul de informații relevante;
organizarea de inițiative conjugate în domeniul
formării și de schimburi de ofițeri de legătură;
evaluarea tehnicilor de investigare, în special pentru
depistarea criminalității organizate;
folosirea resurselor Europol în domenii precum
contactele dintre procurori și anchetatori și crearea
unei rețele de cercetare, documentare și statistici
referitoare la criminalitatea intracomunitară.

Cooperarea judiciară include:

facilitarea extrădării (mecanism prin care statele solicită returnarea unor persoane
din alte state, atunci când acestea fie sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni, fie
sunt căutate pentru a-și ispăși o pedeapsă) între țările UE;
asigurarea compatibilității între reglementările naționale;
prevenirea conflictelor de competență;
stabilirea unor reglementări minime privind infracțiunile și pedepsele în domeniul
criminalității organizate, al terorismului și al traficului de droguri.
Cooperarea
consolidată
Guvernele din UE care doresc să instituie între ele o
cooperare consolidată în anumite domenii de politici pot
face acest lucru, cu condiția ca respectiva cooperare:
să favorizeze obiectivele și interesele UE și să respecte
principiile acesteia;
să nu fie utilizată decât în ultimă instanță;
să cuprindă cel puțin o majoritate a țărilor UE;
să nu afecteze acquis-ul comunitar;
să nu aducă atingere competențelor, drepturilor,
obligațiilor și intereselor țărilor neparticipante.
 Vizele, azilul, imigrarea și alte politici legate de libera circulație a persoanelor
Aceste politici trec de la cooperarea interguvernamentală pentru a deveni parte a
procesului decizional obișnuit al UE. În termen de cinci ani, guvernele din UE trebuie să
adopte măsuri care să vizeze:
prevenirea și combaterea criminalității, protejând totodată drepturile
resortisanților din afara UE;
consolidarea cooperării judiciare și administrative;
standarde și proceduri pentru controalele la frontierele externe ale UE;
stabilirea de reglementări pentru acordarea vizelor;
stabilirea criteriilor și mecanismelor pentru prelucrarea cererilor de azil.
Acordul Schengen referitor la libera circulație, fără pașaport, în cadrul UE este înglobat
în sistemul juridic al UE (deși Regatul Unit (1) și Irlanda nu participă la acest mecanism).
Multumesc pentru atentia oferită !

Elaborat de Scripnic Alexandru