PSUM: Managementul cooperării polițienești internaționale

DISCIPLINA: COOPERAREA POLITIENEASCA NATIONALA

TEMA PORTOFOLIULUI:
COOPERAREA STRUCTURI DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ LA NIVEL
INTERN
MASTERAND:

E-mail:

Telefon: 0

Secțiunea I: MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

A fi poliţist european înseamnă, totodată, cunoaştere, capacitate de adaptare la tot ce este

nou, asimilarea unei înalte culturi organizaţionale, integrarea într-un sistem dinamic şi, mai
presus de toate, vocaţie, încredere în valorile umane, în forţa binelui şi a dreptăţii. Pregătirea sa
profesională continuă are scopul să-l racordeze la realităţile evoluţiilor instituţionale
internaţionale şi să-l transforme într-un agent activ în construcţia noii imaginii a Poliţiei Române,
aflată într-un plin proces de modernizare, dându-i şansa de a fi pilon în demersul naţional pentru
integrarea României în viitoarea arhitectură a Europei Unite. Studiul şi perfecţionarea
poliţienească continuă sunt menite să modeleze în ochii publicului vizat o altă imagine a
poliţistului, care face ca munca sa să aibă valoare europeană, recunoscută şi apreciată.

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim
devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are acelaşi sens.
Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de alta. Astfel, tot ce
uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.

Secțiunea II: STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR LEGATE DE TEMĂ

Istoria cooperării poliţeneşti internaţionale

Activitatea poliţienească internaţională nu este o invenţie a lumii contemporane, ci datează din

timpul formării statelor moderne. Primele forme de cooperare poliţienească sunt atestate la
începutul secolului al XIX-lea şi au avut caracter politic, distinct de realizarea unor obiective
privind criminalitatea şi au fost limitate în timp, lipsindu-le organizarea internaţională a acestui
tip de cooperare. Organizaţiile de poliţie cu reprezentare la nivel internaţional nu au fost formate
până când instituţiile de poliţie naţionale nu au devenit suficient de autonome de centrele politice
ale statelor naţionale şi nu au avut propria lor birocraţie. Atunci când condiţia structurală a
autonomiei instituţionale a fost realizată 1, instituţiile naţionale de poliţie au început să colaboreze
cu alte instituţii similare din alte state, pentru a schimba concepte cu privire la dezvoltarea şi
controlul criminalităţii internaţionale. Astfel, formele de cooperare poliţienească, care pe durata
secolului al XIX-lea au fost orientate către protecţia regimurilor politice autocratice constituite,
în special pe continentul european, vor conduce la constituirea, în 1923, a Comisiei
Internaţionale de Poliţie Criminală, organizaţie cunoscută astăzi ca Interpol.
În România, autonomia organelor poliţieneşti faţă de clasa politică se realizează prin intrarea
în vigoare a primei legi organice privind organizarea poliţienească, respectiv Legea organizării
Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903. Elaborată de ministrul de interne Vasile Lascăr 2,
legea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei şi instituia principiul
stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice 3. Referitor la acest fapt,
Vasile Lascăr afirma: „Noi voim ca agenţii de poliţie să fie la ordinele legii, să facă nu ceea ce le
poruncim noi, ci ceea ce legea le ordonă”.

Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de cooperare

Starea de maturitate pe care societatea internaţională o atinge pe diferitele sale paliere de

existenţă a dus la crearea organismelor internaţionale de cooperare. Internaţionalizarea
fenomenelor criminale a determinat un răspuns de aceeaşi natură din partea statelor afectate, iar
subiecte precum combaterea crimei organizate sau a terorismului au intrat cu prioritate pe agenda
politică a liderilor internaţionali şi au determinat crearea unor organisme care să asigure spaţiul
de comunicare internaţional, în special european şi să ofere instrumente legale de cooperare care
să respecte statul de drept şi suveranitatea tuturor reprezentanţilor naţionali.

Încă de la început, trebuie făcută diferenţa între cooperarea judiciară şi cea poliţienească,
termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiţie şi securitate. Deşi cele două merg în
paralel, ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.

Cooperarea judiciară are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea

legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European
Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea
Europeană, subiectul este nou şi apare ca necesitate a eliminării graniţelor. Primii paşi sunt
realizaţi în contextul Schengen, primele îmbunătăţiri sunt efectuate odată cu Tratatul de la
Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam.

2
3
 Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din
Statele Membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte State Membre, ca decizie
naţională. În anul 2000 a fost adoptat Programul european pentru recunoaşterea reciprocă în
materie penală, iar în 2005 a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigurării implementării
conceptului. Principalele activităţi în acest domeniu au vizat: mandatul de arest european,
deciziile cadru cu privire la recunoaşterea reciprocă a penalităţilor financiare, a deciziilor de
confiscare, executarea sentinţelor în închisoare, cazierul judiciar etc. Aceste activităţi au fost
susţinute prin implementarea unor definiţii comune a infracţiunilor, în special cele transnaţionale
şi prevederi similare referitoare la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia
penală a Statelor Membre.

Cooperarea poliţienească presupune asigurarea schimbului de informaţii, cooperarea,

conlucrarea şi colaborarea pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii şi asigurarea unui spaţiu
de securitate naţională şi, implicit, internaţională. Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea
exprimă modalităţile concrete prin care agenţiile de aplicare a legii acţionează în vederea
realizării unor obiective comune. Coordonarea eforturilor informative, schimbul de informaţii şi
alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale, programe, proiecte ori operaţiuni
informative.

Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun, pe baza

unor programe specializate sau planuri de măsuri, de către structurile privind schimbul de date şi
informaţii, în raport de competenţe, a unor acţiuni specifice, care vizează obţinerea, verificarea şi
valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă pentru combaterea
infracţionalităţii, de care să beneficieze toţi participanţii.

Conlucrarea defineşte modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare de către personal sau

compartimente specializate, în raport de competenţe, în beneficiul autorităţilor, a unor acţiuni
specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea
informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.

Colaborarea se realizează pentru necesităţile de angajare a competenţelor altor autorităţi sau

instituţii publice/organizaţii de drept privat, agenţii de aplicare a legii şi structuri departamentale
iniţiind şi dezvoltând proiecte de colaborare pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii4.

Instituţiile de cooperare poliţienească la nivelul României sunt: Punctul Naţional Focal, Unitatea
Naţională Europol, Biroul S.I.R.E.N.E. – în stadiu de dezvoltare şi implementare, Instituţia
ataşaţilor de afaceri interne/ofiţerilor de legătură, Centrul Regional SECI, Biroul Naţional
Interpol.

4
Secțiunea III: DEZVOLTAREA APROFUNDATĂ A TEMEI PORTOFOLIULUI

România şi-a asumat responsabilităţi şi obligaţii importante în domeniul justiţiei şi afacerilor

interne, care includ ca o componentă esenţială cooperarea internaţională în materie penală, şi
deci implicit în domeniul poliţienesc, deoarece nu se poate vorbi despre integrarea României în
structurile U.E. şi euroatlantice, fără a se realiza compatibilizarea instituţiilor naţionale de
aplicare a legii cu structurile similare din ţările membre ale U.E..

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 306/14.04.2005, pentru aprobarea Strategiei

actualizate privind reforma instituţională a M.A.I., prin O.M.A.I. nr. S/I/0552 din 30.05.2005, a
fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, care include în structura
organizatorică: Punctul Naţional Focal, (Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL,
Serviciul SIRENE) şi Biroul Naţional INTERPOL (Serviciul Urmărire Internaţională şi
Extrădări, Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară), ambele fiind
conduse de un director general adjunct, fiind sprijinite de o infrastructură comună celor două
structuri, compusă din: Serviciul Analiză – Sinteză, Serviciul Dispecerat, Documente Clasificate
şi Secretariat, precum şi din compartimentele Traduceri, Juridic, Administrativ şi Informatică.

Acestea formează o platformă naţională de cooperare poliţienească, păstrând individualitatea

specifică a fiecărei structuri înglobate, stabilită anterior, conform legislaţiei în vigoare şi a
obligaţiilor asumate de România, pe segmente de activitate, asigurându-se astfel:

- organizarea managementului integrat între structurile M.A.I., precum şi a mecanismelor

de cooperare operativă cu alte ministere, ori cu organisme internaţionale, cum sunt EUROPOL şi
INTERPOL, ori poliţii naţionale din alte ţări;
- dezvoltarea colaborării regionale şi internaţionale cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi
în România, cu ataşaţii de afaceri interne şi cu ofiţerii de legătură români acreditaţi în state ale
U.E. şi consolidarea cooperării cu agenţiile internaţionale din domeniu.

Biroul Naţional Interpol

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (O.I.P.C.) este o instituţie interguvernamentală ce
asigură asistenţa reciprocă între poliţiile ţărilor membre pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de
drept comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă
suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări;asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel
internaţional; identifică infractori urmăriţi internaţional cu mandate; coordonează activitatea de
supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali;informează unităţile specializate cu privire la
furturi sau pierderi de documente străine de identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă,
furturi auto şi artă, etc. pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii necesare
soluţionării unor cauze penale.
 Birourile Centrale Naţionale Interpol constituie punctul de sprijin naţional al cooperării poliţieneşti
internaţionale. Create în fiecare stat membru al O.I.P.C. – INTERPOL, Birourile Centrale Naţionale sunt
formate din funcţionari naţionali care acţionează întotdeauna în cadrul juridic oferit de legislaţia ţării lor.
Rolul acestora este de a surmonta obstacolele pe care le întâmpină cooperarea internaţională datorită
diferenţei de structuri între poliţiile naţionale, barierelor lingvistice şi diferenţelor de sisteme juridice ale
ţărilor membre.

Instrumentele de cooperare ale Interpolului

Pentru atingerea scopurilor prevăzute în statut, Interpolul are la dispoziţie următoarele
instrumente de cooperare:

a. Reţeaua de comunicaţii I-24/7 asigură schimbul de mesaje poliţieneşti între Birourile

Centrale Naţionale şi între acestea şi Secretariatul General Interpol. Este o reţea ce are ca suport
fizic Internetul şi, din această cauză, foloseşte cele mai noi tehnologii de securitate (Virtual
Private Network, IPSec, etc.) care şi-au dovedit eficienţa la începutul anului 2004 când reţeaua I-
24/7 a fost atacată de programe maliţioase, la fel cum s-a întâmplat în aceeaşi perioadă la firmele
Sun Microsystems sau Microsoft, cu deosebirea că această reţea nu a putut fi compromisă.
Majoritatea B.C.N.-urilor dispun de servere de e-mail care se conectează la serverul central situat
la Secretariatul General Interpol.
Introducerea acestor noi tehnologii, începând cu anul 2002, a făcut posibilă dezvoltarea unor
instrumente noi şi eficace, cum ar fi portalul INSYST, prin care, folosind un simplu browser de
Internet, toate Birourile Centrale Naţionale pot accesa resurse de interes comun puse la dispoziţie
de Secretariatul General Interpol sau chiar de B.C.N.-uri.
Tot prin intermediul acestui portal, în 2004, au fost puse la dispoziţie bazele de date eASF ale
Interpolului referitoare la persoane urmărite, vehiculele urmărite, documente de
călătorie/administrative furate/pierdute. Acest lucru permite, în premieră, prin intermediul
echipamentelor Biroului Central Naţional respectiv, accesul la aceste baze de date a tuturor
unităţilor naţionale de poliţie cu atribuţiuni în combaterea criminalităţii de orice fel.
b. Sistemele informatice referitoare la:
 bazele de date EASF referitoare la persoane urmărite, vehiculele urmărite, documente de
călătorie/administrative furate/pierdute ;
 numele şi alias-urile indivizilor implicaţi în infracţiuni în context internaţional;
 infracţiuni, clasate după gen, loc de comitere şi mod de operare;
 confiscările de droguri;
 confiscările de monedă falsă;
 furturile de opere de artă;
 amprentele digitale ale infractorilor internaţionali;
 fotografiile infractorilor cu moduri de operare deosebite, recidivişti şi ale persoanelor
dispărute;
 baza de date cu cărţi de credit furate/pierdute;
 statistici criminale.
Toate aceste resurse pot fi consultate de către Birourile Centrale Naţionale.
 Înfiinţarea şi atribuţiile Biroului Naţional Interpol
La data de 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, a fost creat Biroul
Naţional Interpol, unitate centrală a Poliţiei Române, a cărei atribuţiune principală constă în
asigurarea schimbului de informaţii între autorităţile judiciare române şi serviciile corespondente
din celelalte 182 state membre ale Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (O.I.P.C.),
dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare primirii şi transmiterii, în timp scurt, a
informaţiilor referitoare la criminalitatea de drept comun. După 1990, ca urmare a profundelor
schimbări de ordin politic, economic şi social, survenite la nivel mondial, activitatea de
cooperare a Poliţiei Române cu autorităţile similare din celelalte ţări membre ale Interpolului şi
cu Secretariatul General al O.I.P.C. a cunoscut o dezvoltare continuă, concretizată printr-un
număr sporit de informaţii de ordin poliţienesc.
Poliţia Română a avut, totodată, o contribuţie activă la perfecţionarea cooperării poliţieneşti
internaţionale în cadrul oferit de Interpol, reprezentanţi ai acesteia participând în mod constant la
sesiunile Adunării Generale a organizaţiei, la conferinţele regionale europene, precum şi la o
serie de simpozioane şi conferinţe, la nivel zonal sau mondial, pe tematici dintre cele mai
actuale, ocazie cu care au fost prezentate măsurile specifice adoptate de autorităţile române în
vederea prevenirii şi combaterii, cu mai multă eficacitate a fenomenului criminal, atât pe plan
intern, dar şi internaţional.

Activitatea de cooperare a Biroului Naţional Interpol ( constituit din Serviciul Urmărire

Internaţională şi Extrădări, Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară)
se concretizează în următoarele problematici, care reprezintă, de fapt, atribuţiile sale:

 asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc referitoare la activitatea

infractorilor de drept comun care acţionează pe plan internaţional (date de identitate,
semnalmente, fotografii, amprente digitale, moduri de operare, mijloace de transport utilizate),
precum şi de alte date necesare identificării acestora şi probării activităţii lor infracţionale;
 comunică unităţilor de poliţie, altor unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor
sau altor instituţii ale statului interesate, informaţiile privind infractorii străini sau români,
urmăriţi pe plan internaţional pentru comiterea unor fapte penale de drept comun, în vederea
semnalării intrării lor în ţară şi dispunerii măsurilor solicitate de autorităţile judiciare care-i
urmăresc;
 asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public şi din Ministerul
Justiţiei, punerea în urmărire internaţională, în vederea arestării şi extrădării către ţara noastră, a
persoanelor care se sustrag unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse,
emise pentru fapte deosebit de grave şi despre care există informaţii că se află în străinătate;
 asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naţionale Interpol din ţările respective, cu
unităţile centrale de linie din Inspectoratul General al Poliţiei Române sau cu inspectoratele
judeţene, realizarea activităţilor operative şi logistice, pentru preluarea şi escortarea, din
străinătate, a persoanelor extrădate către România;
 coordonează, în cooperare cu unităţile centrale de linie ale Inspectoratului General al
Poliţiei Române şi cu organele parchetului, activităţile operative în vederea identificării şi
arestării infractorilor de drept comun, intraţi în ţara noastră, care fac obiectul unor mandate de
arestare preventivă sau de executare a unor pedepse privative de libertate, difuzate de
Secretariatul General Interpol sau de alte Birouri Centrale Naţionale;
  coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităţilor operative de supraveghere
a infractorilor cunoscuţi pe plan internaţional, pentru care nu se cere arestarea, pe timpul cât se
află pe teritoriul României;
 asigură informarea operativă şi cu caracter de continuitate a unităţilor centrale şi judeţene
de poliţie cu privire la persoanele, modurile de operare şi mijloacele de transport folosite în
traficul internaţional ilicit de droguri, monedă falsă, vehicule furate, precum şi în comiterea altor
fapte infracţionale grave, pentru luarea măsurilor legale de prevenire şi reprimare a acestora;
 asigură informarea unităţilor de poliţie şi de paşapoarte în legătură cu furturile sau
pierderile de documente de identitate străine, în vederea prevenirii intrării frauduloase, în ţară, a
unor persoane;
 solicită Secretariatului General Interpol şi Birourilor Centrale Naţionale din ţările
membre, la cererea unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, organelor parchetului şi
justiţiei, a altor instituţii implicate în înfăptuirea actului de justiţie penală, informaţiile necesare
soluţionării unor cauze aflate în lucru, cu incidenţe internaţionale;
 prezintă, periodic sau la ordin, conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor,
informări privind evoluţia şi tendinţele criminalităţii pe plan internaţional, activitatea desfăşurată
în străinătate de cetăţeni români care fac obiectul unor anchete penale în ţările membre ale
O.I.P.C. – Interpol, precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti cu ţările
membre ale Organizaţiei;
 informează unităţile de poliţie cu privire la modurile de operare ale infractorilor
internaţionali, mijloacele şi metodele eficiente şi cu caracter de noutate, folosite de alte poliţii
pentru prevenirea şi combaterea fenomenului criminalităţii;
 participă la reuniunile internaţionale prevăzute în Programul de lucru anual al O.I.P.C. –
Interpol sau organizate de către poliţiile afiliate, ocazie cu care prezintă experienţa Poliţiei
Române în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transnaţionale;
 exercită orice alte atribuţiuni, stabilite prin actele normative în vigoare, referitoare la
cooperarea poliţienească internaţională în cadrul O.I.P.C.-Interpol.

Aspecte privind eficientizarea cooperării

Ţinând cont de noile servicii oferite de către Secretariatul General al O.I.P.C.-INTERPOL,
Biroul Naţional Interpol, a lansat la 01.06.2004 programul de acordare a accesului la bazele de
date (eASF) ale organizaţiei (persoane urmărite, autovehicule furate, documente de călătorie ori
administrative furate/pierdute), prin sistemul I-24/7, permiţând unităţilor de poliţie si M.A.I.
conectate la reţeaua de comunicaţii de date a Ministerului Afacerilor Interne realizarea de
verificări operative în timp real.
Până în prezent, a fost acordat accesul unui număr de peste 600 de utilizatori ai bazei eASF.
Biroul Naţional Interpol a elaborat un plan, cu acţiuni, responsabilităţi şi termene precise de
implementare a standardelor de serviciu ale Birourilor Centrale Naţionale Interpol, adoptate la
cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei – Cancun/Mexic 2004, conceput într-un
plan unitar, ţinându-se seama de corelaţiile cu celelalte componente ale activităţii B.N.I.
 Punctul Naţional Focal

La data de 26 mai 1999, s-a încheiat la Bucureşti Acordul de Cooperare pentru Prevenirea şi
Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, ratificat de ţara noastră prin Legea nr. 208/1999,
fiind astfel create premisele înfiinţării Punctului Naţional Focal (P.N.F.), care asigura legătura
între Centrul Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (S.E.C.I.) şi organele
române de aplicare a legii.
La data de 01.12.2000, a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal, cu rang de direcţie în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.
201/2000 privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului
Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere, aprobată prin Legea nr. 357 din 2001, care precizează la art.1 lit.e: “Punctul
naţional unic de contact iniţial, in sensul art. 8 paragraful 1 din Acordul SECI, este denumit
Punctul naţional focal”.

Punctul Naţional Focal (format din Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL,
Serviciul SIRENE) este unitatea specializată a Ministerului Afacerilor Interne care asigură
legătura operativă dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne/ofiţerii de
legătură ai Ministerului Administraţiei şi Internelor acreditaţi în alte state sau la organizaţii
internaţionale/ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România şi gestionarea fluxului
informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de structurile
specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pe acest canal, exercitând următoarele
atribuţii principale :

a) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii,

traducerea, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională
adresate ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state sau
organizaţii internaţionale de către autorităţile române.
b) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii,
transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională primite de la
ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state sau la organizaţii
internaţionale şi adresate autorităţilor române competente.
c) la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea sau ştergerea
datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de prioritate şi după caz, urgentarea soluţionării
solicitărilor de asistenţă aflate în lucru.
d) organizarea, întreţinerea şi actualizarea evidenţei proprii a solicitărilor de asistenţă
procesate şi a rezultatelor obţinute.
e) elaborarea şi punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit potrivit
prevederilor legale pentru protejarea informaţiilor clasificate şi a datelor personale aferente
fluxului informaţional gestionat.
f) elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI şi a structurilor specializate
beneficiare asupra stadiului soluţionării anumitor solicitări şi a eficienţei generale a activităţii de
schimb de informaţii.