Sunteți pe pagina 1din 2

Mera Larisa Mădălina, CRP, an II, grupa 5

SOCIALIZAREA POLITICĂ

Omul, prin simpla sa existență, este făcut să trăiască într-o societate, printre alți oameni.
Astfel, acceptând normele și regulile societății, el intră în contact cu semenii lui și încearcă să
dobândească o identitate în cadrul grupului.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, prin socializare înțelegem “proces de
integrare socială a unui individ într-o colectivitate”1. Societatea impune membrilor săi să devină
cetățeni, iar Nicolae Frigioiu spune că această pregătire se face prin procesele de socializare
politică. Socializării politice Nicolae Frigioiu i-a dat următoarea definiție: “socializarea politică
reprezintă procesul de formare și dezvoltare a identității politice a subiecților prin asimilarea și
interiorizarea normelor și valorilor specifice culturii politice într-un sistem politic dat”2. În fond,
prin socializare politică, omul își dobândește un crez politic și o atitudine față de problemele
existențiale asemeni celorlalți membri ai grupului politic din care face parte.
Virgil Măgureanu, în lucrarea “Studii de sociologie politică”, spune că numai factorii
individuali nu pot duce la înțelegerea personalității politice și a acțiunii sale; pentru aceasta intervin
ceilalți factori sociali spre modelarea credințelor și ideilor politice ale unui individ. Astfel, factorii
care intervin în formarea politică a unui individ pot fi non-politici și politici3: familia, școala,
comunitatea, biserica, locul de muncă, organizațiile non-guvernamentale constituie agenții non-
politici, iar partidele, organizațiile și instituțiile statului constituie agenții politici. Prin intermediul
acestor agenți, socializarea politică îmbracă mai multe forme. Nicolae Frigioiu spune că din punct
de vedere al duratei în timp în care se efectuează socializarea există socializare primară și
socializare secundară. Socializarea primară începe chiar de la primele experiențe ale vieții umane și
se referă la asimilarea rolurilor vieții sociale de către copiii preșcolari, școlari și adolescenți.
Specialiștii au stabilit că acest mecanism ia naștere chiar de la vârsta de 5-6 ani. Apoi, socializarea
secundară (cunoscută și sub denumirea de socializarea adulților) vizează procesele prin care adulții,
pe lângă identitatea socială creată deja, își asumă noi roluri sociale. Acest tip de socializare se
compune din două faze: prima fază cuprinde procesul de desocializare (indivizii renunță la vechile
norme și valori) iar a doua fază cuprinde procesul de resocializare (moment în care dobândesc alte
norme și valori). Astfel putem observa că socializarea nu se încheie odată atins punctul maturității,
ci se întinde pe parcursul vieții. Însă schimbarea credințelor politice nu se întâmplă pe neașteptate,
ci doar în anumite cazuri când în viața unei persoane intervin schimbări de ordin social: căsătorie,
schimbarea locului de muncă, schimbarea anturajului, pensionare. Schimbările de ordin religios
(convertirea la altă religie) sau demografic (mutarea domiciliului din mediul urban în mediul rural
sau invers) pot duce de asemenea la modificarea valorilor politice ale unei persoane.
Un alt punct de vedere, și anume modul în care se face socializarea, divide acest concept în
mai multe categorii: socializare latentă și socializare manifestă; formală și informală, conștientă și
inconștientă; socializarea directă și socializarea indirectă. Nicolae Frigioiu le explică în felul
următor: “Socializarea latentă și informală presupune învățarea socială de roluri și asimilarea de
norme și valori prin participarea nemijlocită la comportamentul de grup, ca membru nemijlocit al
societății. Socializarea manifestă (expresă) sau fomală presupune intervenția unui factor conștient în
dirijarea proceselor de socializare, prin intermediul unor instituții sau persoane specializate: școală,
familie, armată, profesori, pedagogi, psihosociologi, psihiatri, psihanaliști, etc., în scopul dezvoltării
receptivității pentru obligațiile sociale și a aptitudinilor de participare socială.”4.
O altă formă de socializare politică, cea indirectă, este constituită din acele norme și valori
asimilate care în punctul de origine nu sunt politice însă înfluențează în mare măsură gândirea
politică. Un exemplu elocvent ar fi cel al copilului care învață ceea ce înseamnă autorități (părinți,
profesori) și are anumite așteptări din partea lor (protecție, îndrumare), iar apoi la maturitate își
1
http://dexonline.ro/definitie/socializare
2
Frigioiu, Nicolae, Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice, comunicare.ro, București, 2004, p. 155
3
Comșa, Mircea, Sociologie electorală, note de curs, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea
“Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, anul universitar 2006-2007, p. 1
4
Frigioiu, Nicolae, op. cit., p. 163
Mera Larisa Mădălina, CRP, an II, grupa 5
asociază același mod de gândire și în cazul personalităților politice. În plus, Frigioiu mai spune că
socializarea politică indirectă are trei metode proprii de învățare: transferurile interpersonale
(copilul învață valorile politice prin asocierea cu relațiile interpersonale dobândite anterior),
ucenicia (evenimentele din viața de zi cu zi sunt cele care îi oferă individului experiența ce o va
transpune în viața politică) și generalizarea (atitudinile politice se formează prin generalizarea
credințelor și atitudinilor sociale general valabile).
Spre deosebire de socializarea politică indirectă (care presupune doi pași), cea directă
implică doar însușirea nemijlocită a concepțiilor politice. La fel, socializarea politică directă are
metodele ei proprii de a fi învățată: prin imitație (individul reproduce ceea ce observă la persoanele
de succes din sfera sa de interese) sau prin educație politică (grupurile politice și nonpolitice își pun
mereu amprenta asupra membrilor și adepților săi).
Socializarea politică, în general, se realizează în mai multe etape. Încă de la începutul
teoretizării conceptului, familia și școala au jucat un rol important în asimilarea valorilor și
credințelor pe temă politică în viața individului. De aceea, studiile efectuate în acest sens au vizat în
principal analizarea copilului și a mediului său de viață cu scopul obținerii unor rezultate cât mai
exacte. David Easton, în colaborare cu R. Dennis, propune un model de socializare a copiilor, în
care discută modul în care sunt percepute fenomenele politice de către copii. Acest model cuprinde
patru etape: politizarea (sensibilizare pentru fenomenul politic, conștientizarea sferei politicului),
personalizarea (prima relație directă cu sistemul politic, identificând figurile politice importante),
idealizarea autorității (figurile politice sunt percepute drept bune sau rele iar copilul le atribuie
sentimente de dragoste sau ură) și instituționalizarea (copilul își lărgește percepția asupra sistemului
politic, întelege structura și ceea ce se întâmplă în interiorul acestui sistem).5
Societatea, chiar de la originile sale, i-a impus individului anumite norme și reguli pentru a
putea face parte din ea. O viață socială activă impune totodată, în anumite măsuri, socializarea și pe
plan politic. De aici, individul decide cât dorește să se implice și în ce măsură dorește să reacționeze
la acțiunile grupărilor și personalităților politice. “Prin acest proces complex (socializarea politică),
individul social este pregătit să-și asume rolurile pe care comunitatea i le impune, pentru exercitarea
unui status corespunzător în societate”6.

5
Comșa, Mircea, op. cit., pp. 1-2
6
Măgureanu, Virgil, Studii de sociologie politică, Albatros, București, 1997, p. 184