Caracterizarea personajelor (Gelu Ruscanu, Serban Saru-Sinesti) :: Jocul ielelor de Camil

PETRESCU
Camil PETRESCU Jocul ielelor
Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si directorului
ziarului de stanga, "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de o dreptate absoluta, de o echitate
umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice
exercitate de un capitalism imperfect.
Portretul fizic este realizat de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic cu totul
aparte intr-o piesa de teatru: "Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani de o frumusete mai curand feminina, cu
un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de
rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul
de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". infatisarea personajului sugereaza si cateva trasaturi
morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si acea "melancolie in
privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea ce ii dadea o autoritate de
lider de opinie asupra celorlalti.
Ca toti eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi insetati de absolut, inflexibili si inadaptati superior,
orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu
puteau fi concretizate in realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa
ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri, fiind dominat de un hybris (mandrie
nemasurata a unui individ, supraapreciere a fortelor si libertatii sale in confruntarea cu destinul considerate ca surse ale tragicului in teatrul antic - n.n.) cu totul iesit din comun. Acest orgoliu excesiv ii
conduce destinul catre iluzii, pe care le sustine cu obstinatie (incapatanare - n.n.), facandu-1 opac la orice
solutie reala: "A avut trufia sa judece totul. () Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte
omeneasca n-a fost suficienta pana astazi" (PraidA).
Conceptia literara a lui Camil Petrescu, reflectata atat in proza cat si in dramaturgie, poate fi
concentrata in replica lui Gelu Ruscanu, referitoare la drama intelectualului lucid: "Cata luciditate, atata
existenta si deci, atata drama".
Nascut din framantari, scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este asemenea tatalui
sau, dominat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului". Mostenind de la
el un suflet tulburat si chinuit din cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure,
dorind totul cu sete si patima si, ca si acesta, "vedea parca prin lucruri". Dezamagit de ordinea sociala
nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". incatusat ai absolutului, spirit absolutizant, Gelu
traieste drame de constiinta, intrucat "nalucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum constata
Maria: "Vrei sa strangi totul in camasa de forta a ideilor tale". Ideea justitiei ideale sta sub semnul
principiului absolut al dreptului roman, exprimat prin dictonul latin "Pereat mundus, fiat justitia!"("Sa
piara lumea, dar sa se faca dreptate"), conceptie imposibil de aplicat in societate, deoarece daca piere
lumea, dreptatea devine inutila, nemaiavand asupra cui sa se manifeste. Gelu Ruscanu constientizeaza
utopia dreptatii absolute, pe care o doreste viabila si incearca o aplicare a acesteia prin presiunea facuta
asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al Justitiei. Acesta era suspectat de sotia lui ca ar
fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si al carei testament nu fusese gasit. Faptul ca Sinesti putea
fi suspectat de crima era un motiv suficient de concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu
in ministerul Justitiei. incatusat al absolutului, Gelu nu se lasa induplecat de nici una dintre rugamintile
adresate. Matusa sa, care-1 crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare,

iar Sinesti fusese cel care-1 ajutase si apoi a pastrat secretul douazeci de ani. Maria Sinesti, de la care
avea scrisorile trimise in perioada in care erau amanti il implora, in numele iubirii lor, sa nu faca publica
relatia lor, deoarece Sinesti ar putea sa-i ia copiii, deoarece ca mama se dovedise o desfranata. insusi
ministrul Sinesti vine la redactie si promite sa-1 elibereze pe Boruga, un militant socialist aflat in
inchisoare, in schimbul renuntarii la campania de presa impotriva sa. Cu toate aceste presiuni, Gelu
sustine idealul de dreptate: "Am socotit totdeauna ca dreptatea este absoluta. Daca lupt pentru o cauza,
aceasta este dreptatea insasi".
Gelu Ruscanu este un adevarat luptator pentru a pune in practica dreptatea absoluta, mai ales in
randul proletariatului, deoarece acesta constituie categoria umana cea mai nedreptatita: "De altfel, dati-mi
voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca termenul AdreptateaA nici nu are plural. () Curios este
ca nedreptatea are plural: nedreptatile pe care le sufera muncitorimea, de pilda Toata puterea noastra de a
spune ceea ce spunem, vine din constiinta acestei dreptati absolute Un singur caz de exceptie ar anula-o,
precum daca o singura data doi si cu unu ar face patru, toata matematica ar fi nula".
Etica umana a lui Gelu Ruscanu se reflecta in cautare de certitudini, pentru ca "fara certitudine nu
exista adevar si nu exista frumusete pe lume".
Eroul este hipersensibil, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la
proportiile unei catastrofe. intr-o zi, trebuind sa o intalneasca pe Maria la unchiul ei, Gelu surprinde o
scepa in biblioteca "unde credeam ca nu e nimeni". Acolo o vede pe Maria la fereastra, in picioare, iar
langa ea, statea foarte "apropiat, acel Gaian, care-ti saruta mainile si tu radeai". Acest flirt nevinovat
capata pentru Gelu proportiile unei catastrofe si din clipa aceea intrerupe definitiv si fara explicatii relatia
amoroasa cu Maria Sinesti, careia ii dezvaluie motivul abia dupa trei ani de la intamplarea respectiva:
"Rasul tau alaturi de un barbat strain nu exista pe lume, iar de atunci incoace exista". Episodul
evidentiaza, totodata, faptul ca Ruscanu este insetat de absolut si in iubire, conceptia lui fiind ca "iubirea
nu poate admite greseala, () iubirea e un tot sau nu e nimic..
Inadaptat superior, intelectual intransigent, Gelu Ruscanu manifesta incrancenare intr-o lupta
continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, sustinand cu obstinatie punerea in practica a
propriilor conceptii ideale despre existenta. Gelu traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii
analizate cu luciditate. Faptele sale, ce pareau generate de o inalta puritate morala, ii apar acum
dezgustatoare, dictate de un orgoliu nemasurat. Asezandu-se in fata "mastii lui Voltaire", eroul se intreaba
daca are dreptul moral de a cere imperativ aplicarea dreptatii absolute, de vreme ce el incalcase toate
principiile esentiale ale eticii si ale constiintei. Prin monolog interior, imagineaza o convorbire sincera cu
"acest uitat alter ego", Gelu rememorand toate erorile savarsite in viata, constientizand faptul ca a fost
inconsecvent in respectarea principiilor absolute. Ignorarea credintei religioase - "in atotputernicia lui
Dumnezeu nu am crezut" -, indiferenta fata de parinti - "memoria parintilor nu mi-am cinstit-o" - ii
provoaca puternice tulburari de constiinta, pe care, pana atunci o crezuse "atat de limpede, de cristal".
Faptul ca tradase increderea lui Sinesti si-1 dezonorase prin relatia amoroasa cu sotia Iui, precum si
atitudinea intransigenta fata de inerentele greseli omenesti ale celor din jur il fac sa se simta vinovat in
raport direct cu sine insusi, cu propria constiinta: "Am dorit femeia aproapelui si am mintit am mintit
mult. am silit si pe altii la minciuna cuvantul dat mi l-am calcat am mahnit adanc pe cei care m-au iubit
purtarea mea a starnit mania celor din jurul meu Iertare nu am stiut ce este am lovit crancen fara
indurare".
Puternic chinuit de suvoiul intrebarilor care "tasnesc din toate partile, ca focurile de arma () cand se
dau prin surprindere lupte de noapte", eroul lui Camil Petrescu este invins de propriul lui ideal, traieste
drama destinului tragic, prin plasarea lui intr-o lume abstracta, plina de ambiguitati si de perceptie falsa a
societatii concrete. Praida, un inginer ancorat in realitate, este impresionat de zbuciumul interior al lui

Gelu Ruscanu si-1 avertizeaza logic si rational: "Tovarase Ruscanu, ia seama, dezmeticeste-te nu te lasa
dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens (). Delirul acesta ideologic este foarte periculos Nu
parasi terenul solid al camaraderiei. Nu te aventura in apele tulburi ale intrebarilor fara raspunsuri. () in
mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai mult, cu atat te duce mai afund". Dar Gelu ramane un spirit
absolutizant, insetat de dreptatea ideala si anunta ca pleaca de la conducerea ziarului "Dreptatea sociala",
argumentand cu faptul ca el nu poate trai decat in autenticitate, nu poate gandi si percepe lumea decat din
punctul lui de vedere, prin ceea ce simte el, prin ceea ce se reflecta in propria constiinta: "eu nu pot sa
scriu decat ceea ce gandesc. Eu valorez cu condeiul atat cat valoreaza convingerile mele".
Cea mai aspra si categorica judecata asupra modului de a fi si a gandi al lui Ruscanu o formuleaza
Penciulescu, secretarul de redactie al gazetei "Dreptatea sociala", explicand simbolic si structura acestei
conceptii: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica
nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane
inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu
piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe
pamant Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori". Gelu Ruscanu se simte
cuprins de hora ielelor, "un joc si eu sunt victima acestui joc Victima acestui negot cu idei".
Idealul dreptatii este o utopie, Ruscanu constientizeaza ca "s-a destramat hora ielelor", ca toate
conceptiile trebuie sa se adapteze imprejurarilor si situatiilor individuale si, sfartecat suflejteste, fara alte
repere existentiale, se sinucide, impuscandu-se cu pistolul adus de Maria. El repeta, astfel, destinul tatalui
sau, care se impuscase cu revolverul adus de amanta sa. Gelu Ruscanu este un invins, devorat de propriile
idealuri, esuand in plan social, familial, erotic, moral si intelectual. in finalul piesei, Praida afirma cu
tristete ca drama lui Gelu Ruscanu a fost generata de un orgoliu excesiv (hybriS), care i-a determinat si
condus destinul: "A avut trufia sa judece totul. [] Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum
este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte
omeneasca nu a fost suficienta pana aziL-a pierdut orgoliul lui nemasurat". (| Criticul Marian Popa
considera insa ca Gelu Ruscanu "nu este un invins: ar fi fost invins daca ar fi continuat sa traiasca, dar
moartea sa este moartea cauzei sale^j ("Camil Petrescu" -M.PopA).
Camil Petrescu isi absolva totusi eroul, avand fata de el o intelegere superioara, deoarece autorul
sugereaza cu subtilitate pericolul ce ameninta societatea care admite concesiile morale, minciuna,
exagerarea, inselaciunea, lasitatea fara a se exercita un control sever al gradului de manifestare a acestora,
care pot deveni foarte grave si afecta pana in profunzime etica si echitatea sociala. Din demnitate, Gelu
Ruscanu recurge Ia sacrificiul de sine, in numele propriilor principii absolute, constientizand neputinta
umana in atingerea absolutului, in afara carora el se simte inutil: "Raul e in noi Totul in lume este
coruptibil Nimic nu e intreg si frumos si nici nu poate deveni [] Mai merita viata asta sa fie traita, daca
totul ti se da atat de carpit si de indoielnic?".
Camil Petrescu a construit un personaj dramatic, care nu este structurat pe o serie de trasaturi
caracteriale, ci este o constiinta mereu tensionata, care se zbuciuma din cauza neconcordantei intre trairea
interioara (subiectiva) si realitatea exterioara (obiectiva), ceea ce genereaza puternice tulburari psihice si
un acut sentiment de vinovatie. Postulatul "inteligenta nu greseste niciodata, toate greselile sunt istorice"
este fals si de aici izvoraste drama personajului principal, nevoit sa constientizeze faptul ca inteligenta
construieste numai sisteme utopice (utopic -iluzoriu, irealizabil - A.A.), bazate pe ideea de absolut, care
nu concorda cu realitatea concreta a "valorilor simplu traite".
Celelalte personaje au rolul de a construi lumea ideilor pure, conceptia absolutului in care se
zbate personajul principal, Gelu Ruscanu.

Serban Saru-Sinesti, ministrul Justitiei, este o structura psihica puternica, dar spre deosebire de Gelu
este bine ancorat in pragmatism, fara principii teoretice, ci cu solide repere practice. Relativismul, ca
formula estetica tipic camilpetresciana, se manifesta in imposibilitatea de a se sti cu siguranta daca
Sinesti este sau nu un criminal, deoarece autorul ofera diferite puncte de vedere asupra relatiilor
conjugale si a motivelor care ar fi determinat-o pe Maria sa-1 acuze de omor.
Rational si bine pregatit profesional, priceput in aplicarea legilor juridice, Sinesti ii explica logic
lui Gelu Ruscanu ca singura care ar avea de suferit in urma publicarii scrisorii este Maria, care va fi
acuzata de nimfomanie: "in delirul lor erotic unele femei detracate nascocesc cu frenezie tot ceea ce poate
face placere amantului lor, tot ceea ce le arata pe ele ca pe niste fiinte exceptionale, ca pe niste victime. []
Justitia e mult mai putin credula Ea pretinde probe si mai ales pretinde probe tocmai unei femei fara
scrupule si fara demnitate, care-si tradeaza sotul, si-si necinsteste caminul".
Constient ca nu-1 poate convinge pe Ruscanu cu argumente teoretice, recurge la solutii pragmatice si
sugereaza ca daca nu vor publica scrisoarea in gazeta, va semna eliberarea din inchisoare a lui Petre
Boruga: "Voi cere dosarul lui si, daca va fi cazul, il voi propune pentru gratiere". Sinesti rezolva astfel
situatia neplacuta in care se afla, demonstrand increderea de sine, in puterea lui interioara care este de
neinvins: "Nu ma sperie atacurile Stiu sa primesc lovituri, dar mai ales stiu sa dau Si cel lovit de mine nu
se mai ridica".
Maria Sinesti este sotia lui Serban Saru-Sinesti, ministrul Justitiei si in urma cu trei ani fusese amanta lui
Gelu Ruscanu. Casrycia esuase, singurul motiv pentru care statea impreuna cu Sinesti erau copiii. Ea se
indragosteste de Gelu, desi acesta nu este convins ca-1 iubeste cu adevarat: "Cred ca mai degraba 1-a urat
pe el". Maria recunoaste ca in personalitatea ei se confrunta doua fiinte: una sincera si generoasa si
cealalta josnica si duplicitara:
"Gandesc uneori ca sunt in mine doua fiinte: una josnica, marginita si lasa Si totusi e in mine o fiinta care
sufera, care plange care sangereaza pentru toate josniciile celeilalte".
Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumoS) si se particularizeaza prin
urmatoarele trasaturi:
Formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de
exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului;
Desavarsit echilibru si simetrie ale compozitiei;
Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii;
Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei lui
individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta);
Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti, claritatea
limbajului analitic;
Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar
fara caligrafie" (Camil PetrescU);