Referat Psihologie :

Personalitatea paranoida

Vartolomei Florin Emilian

Anul III A.
Personalitatea paranoida este un diagnostic psihiatric caracterizat prin paranoia si neincredere
generalizata in altii. Cei cu aceasta conditie scaneaza vigilenti mediul pentru indicii sau
sugestii pentru a valida ideile lor prejudiciale. Indivizii paranoizi sunt observatori cu ochi de
vultur. Cred ca sunt in pericol si cauta semne si amenintari indiferent de fapte. Tind sa fie in
garda si suspiciosi avind vieti emotionale constrinse. Incapacitatea lor de implicare
emotionala semnificativa si modelul general de izolare sociala conduc frecvent la izolare
schizoida fata de experientele vietii.

O contributie genetica la modelul paranoid si o legatura genetica intre tulburarea de

personalitate si schizofrenie exista. Teoriile psihosociale implica proiectarea emotiilor interne
negative si modelarea parentala.

Acestor indivizi le este in general dificil sa aiba relatii apropiate datorita suspiciunii excesive
si a ostilitatii. Natura lor combativa si suspicioasa poate determina un raspuns ostil la altii
servind apoi la confirmarea asteptarilor originale. Indivizii cu aceasta tulburare simt nevoia
de a controla pe cei din jur. Sunt frecvent rigizi, critici si nu pot colabora cu alte persoane desi
au dificultati ei insisi de a accepta criticismul.

Ca raspuns la stres indivizii pot experimenta episoade psihotice scurte. Daca acestea dureaza
mai mult de citeva minute sau ore aceasta tulburare se poate transforma in schizofrenie. Sunt
la risc major de stari depresive majore, agorafobie, tulburare obsesiv-compulsiva,
dependente.

In ciuda suspiciunilor persistente fata de altii, pacientii cu personalitate paranoida nu sufera

de iluzii decit in situatiile rare de stres extrem. In general sunt ancorati in realitate, in afara de
interpretarea gresita a motivelor si intentiilor altora. Pacientii nu sunt psihotici dar sunt
convinsi ca altii incearca sa-i prinda sau sa-i umileasca conducind la ostilitate si izolare
sociala.
Tratamentul implica psihoterapie pe toata durata vietii cu un terapeut care are experienta in
tratarea acestor tipuri de tulburari de personalitate. Medicatia poate fi prescrisa pentru a ajuta
cu anumite simptome debilitante.

Cauze si factori de risc:

Nimeni nu stie ce determina tulburarea de personalitate paranoida, desi exista indicii ca

factorii familiali ar influenta dezvoltarea tulburarii in unele cazuri. Se pare ca sunt mai multe
cazuri de personalitate paranoida in familiile cu membrii care sufera de tulburari psihotice
cum sunt schizofrenia sau tulburarea iluzionala.

Alte posibile cauze interpersonale au fost propuse. Unii terapeuti considera comportamentul
care caracterizeaza tulburarea a fi invatat. Ei sugereaza ca astfel de comportament poate fi
urmarit pina in experientele din copilarie. Astfel copii care sunt expusi la furia dultilor fara a
putea scapa sau controla, dezvolta cai paranoide de a gindi in efortul de a face fata stresului.
Tulburarea personalitatii paranoide apare cind acest mod de a gindi devine parte din
personalitatea individului in perioada de adult.

Studiile pe gemeni monozigoti si dizigoti sugereaza ca factorii genetici pot deasemeni juca un
rol important in cauzalitatea tulburarii. Studiile pe gemeni indica faptul ca genele contribuie
la dezvoltarea tulburariilor de personalitate in copilarie. Mai mult, gradul contributiei la
dezvoltarea tulburarilor de personalitate in copilarie este similar cu contributia genetica la
versiunile adulte ale tulburarilor.

Semne si simptome:

Persoanele cu personalitate paranoida nu au incredere in altii. De fapt, caracteristica

principala a acestora este gradul inalt de neincredere si suspiciune cind interactioneaza cu
oamenii. Chiar si gesturile prietenesti sunt frecvent interpretate ca fiind manipulative sau
rauvoitoare. Indiferent de modelele de neincredere si suspiciune, acestea incep in copilarie
sau chiar in perioada de adult si curind vor domina viata celor afectati. Sunt incapabili sau le
este frica sa aiba relatii apropiate cu altii.

Suspecteaza strainii si chiar persoanele pe care le stiu. Ca rezultat al grijii lor constante
asupra neincrederii fata de altii, pacientii cu aceasta tulburare au putini prieteni intimi sau
contacte umane apropiate. Nu sunt buni jucatori de echipa. Interactiunile cu altii sunt
caracterizate de atentie excesiva si nu rar de ostilitate. Daca se casatoresc sau devin apropiati
de cineva relatia este caracterizata mai ales de gelozie psihologica si incercari de a-si controla
partenerul. De obicei presupun ca partenerul lor sexual ii inseala.

Aceste persoane nu lasa garda jos niciodata. Cauta si gasesc intotdeauna indicii ca restul sunt
impotriva lor. Pot fi agresivi si certareti cu altii. Nu este neobisnuit pentru ei sa dea in
judecata pe cei despre care cred ca le-au gresit. Pacientii cu aceasta tulburare sunt cunoscuti
pentru tendinta lor de a deveni violenti.

In ciuda aspectelor neplacute ale stilului de viata paranoid, nu este indeajuns pentru a
determina acesti indivizi sa caute ajutor medical. Nu au incredere in medici, cum nu au
incredere in nimeni altcineva. Intr-o situatie de criza din viata lor, un membru al familiei sau
un sistem judiciar reuseste sa convinga pacientul sa se prezinte la un profesionist. Nu este
neobisnuit pentru pacienti sa abandoneze terapia cind percep o intentie malitioasa din partea
terapeutului. Se recomanda medicatie in doze mici pentru a trata probleme specifice precum
anxietatea, dar numai pentru perioade scurte de timp.

Subtipurile Millon:

Cercetatorul Millon a identificat 5 subtipuri ale paranoidului. Un astfel de individ poate

manifesta unul sau nici unul dintre urmatoarele;

- paranoidul fanatic - cuprinde manifestari narcisiste

- paranoidul malign - cuprinde manifestari sadice

- paranoidul crud - cuprinde caracteristici negativiste

- paranoidul insular - include manifestari evitante

- paranoidul incapatinat - cuprinde manifestari compulsive.

Diagnostic:

Psihiatrii si psihologii clinici trebuie sa nu confunde tulburarea paranoida de personalitate cu

alte tulburari mentale sau comportamente care au unele simptome in comun cu personalitatea
paranoida. Trebuie sa se asigure ca pacientul nu este consumator de amfetamine sau cocaina.
Abuzul cronic al acestor stimulante poate produce comportament paranoid. Deasemeni unele
medicamente prescrise au paranoia drept efect secundar.
Exista cel putin 20 de tulburari mentale care pot fi confundate cu personalitatea paranoida
dupa un interviu superficial deoarece impart simptome identice: schizofrenia, personalitatea
schizotipala, personalitatea schizoida, tulburarea iluzionala persecutorie, paranoia.

La unii pacienti simptomele personalitatii paranoide pot precede dezvoltarea schizofreniei.

Nu exista teste de laborator sau imagistice care sa poata fi folosite pentru a confirma
diagnosticul de tulburare paranoida a personalitatii. Medicii specialisti cauta cel putin 5
simptome distincte la pacienti. Primul este un model de suspiciune si neincredere in oameni
cind nu exista un motiv adevarat. Acest model trebuie sa fie prezent cel putin in timpul
perioadei de adult tinar.

In plus fata de acest simptom pentru a pune diagnosticul de personalitate paranoida pacientul
necesita intrunirea a cel putin inca 4 din simptomele urmatoare:

- suspiciune nefondata ca oamenii vor sa-i insele, exploateze sau sa le faca rau

- credinta persistenta ca altii nu sunt demni de incredere sau ca nu sunt capabili de a oferi
loialitate

- frica ca altii vor folosi informatii impotriva pacientului cu intentia de a le face rau; aceasta
frica este demonstrata de refuzul de a da informatii chiar si inocente despre viata lor
personala

- interpretarea remarcilor inocente a altora ca fiind insulte, sau interpretarea evenimentelor

neutre a fi o amenintare

- o tendinta puternica de a nu ierta insultele reale sau imaginare

- raspuns furios si agresiv ca replica la atacurile imaginate

- suspiciunea in absenta unui indiciu real ca un partener sexual nu le este credincios rezultind
un comportament gelos.

Tratament:

Deoarece sunt suspiciosi si nu au incredere, pacientii cu personalitate paranoida nu cauta

ajutor medical de unii singuri. Un eveniment stresant in viata ii poate indemna sa se prezinte
la un specialist.

Psihoterapia:

Primul abord la tratament este psihoterapia. Problema este ca acesti pacienti nu ofera
terapeutului increderea necesara pentru un tratament de succes. Ca rezultat este dificil sa se
adune date despre cel mai bun tratament. Depinde de terapeut sa depaseasca rezistenta
pacientului. Terapia de grup care cuprinde membrii familiei sau alti pacienti psihiatrici nu
este de ajutor datorita neincrederii in oameni. Aceasta caracteristica explica de ce nu exista
grupuri de auto-ajutor dedicate recuperarii.

In timp si cu un terapeut dedicat, pacientul care ramine in terapie va dezvolta un grad de

incredere. Dar pe masura ce pacientul exprima mai multe din gindurile sale paranoide
clinicianul va continua sa faca fata sarcinii dificile de a fi obiectiv cu ideile paranoide si de a
mentine un raport bun cu pacientul. Daca terapeutul nu este indeajuns de obiectiv si persistent
pacientul se va simti deceptionat. Daca acesta provoaca gindurile paranoide prea direct
pacientul va fi amenintat si probabil va abandona terapia.

Medicatia:

In timp ce psihoterapia individuala de sustinere este tratamentul de electie in personalitatea

paranoida, medicatia este uneori folosita limitat pentru a trata simptomele asociate. Daca
pacientul este foarte anxios se vor prescrie anxiolitice. Antipsihotice pot fi administrate in
agitatie extrema si stress care produc iluzii.

Unii medici au sugerat folosirea dozelor mici de neuroleptice in acest grup de pacienti, totusi
medicatia nu este o forma normala a tratamentului de durata. Nici o medicatie nu s-a dovedit
a reduce pentru lunga durata simptomele, desi fluoxetine a facut pacientii mai putin furiosi,
iritabili si suspiciosi. Antidepresivele pot agrava simptomele.

Un alt motiv este ca pacientii sunt suspiciosi fata de medicamente crezind ca cineva vrea sa ii
controleze. Convingerea lor de a accepta medicatia este dificila.

Prognostic:

Personalitatea paranoida este frecvent cronica, o conditie pentru toata viata. Prognosticul de
lunga durata nu este incurajator. Sentimentele de paranoia totusi pot fi controlate intr-un
anumit grad prin terapie.