Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biopsihologiecursa
Biopsihologiecursa
Scoarta cerebrala, cea mai noua, mai extinsa si mai complexa structura a creierului este
alcatuita de o patura de neuroni," organizata in mai multe straturi, groasa, de 1,5-4 mm, care
acopera emisferele in totalitate. Circumlutiunile ii confera o suprafata mult mai mare decit cea
interna a craniului (2000-2500 cm2). Contine la om circa 9 miliarde rieuroni. Straturile
corticale, in numar de sase, au o structura arhitectonica ce se caracterizeaza prin prezenta
celulelor piramidale mari in stratul 4 si 5 si prin numeroase fibre de asociatie, din care cele
transversale predomina in stratul superficial, molecular.
Activitatea scoartei cerebrale in totalitate, care se desfasoara in strinsa legatura cu talamusul,
cu care are legaturi aferente si eferente, cu sistemul limbic, are rolul determinant in activitatea
nervoasa superioara: invatare, memorie, limbaj si alte functii intelectuale. Investigatiile
fiziologice in acest sector comporta cele mai mari dificultati.
Sub raport functional, zonele corticale se clasifica in :
zone senzoriale, reprezentind proiectiile somatice ale analiza-corilor diferentiati (organe
senzoriale) si cele viscerale;
zone motorii, scoarta de origine a sistemului piramidal, extra-piramidal, ale miscarilor
ochilor etc;
zone asociative sint acelea la a caror stimulare nu se produc efecte motorii sau senzatii si
dupa ablatia carora nu apar deficite evidente. Este important, sub raport functional, ca
inregistrarea activitatii electrice corticale, la un animal in narcoza profunda, determina
modificari reactive ale acesteia la stimulari senzoriale numai in zona proiectiilor' primare.
Daca stimularea se face in stare vigila, apar modificari electrice si in zonele asociative. Dupa
extirparea chirurgicala a acestora, animalul nu-si pierde capacitatea de receptie corticala, dar o
pierde pe cea de recunoastere. Procesul se numeste ag-nozie. Distrugerea ariilor asociative din
apropierea zonei motorii duce la pierderea capacitatii de realizare a miscarilor fine, denumita
apraxie. Astfel, afazia este incapacitatea de a vorbi; ea poate fi senzoriala (receptiva) sau
motorie (expresiva). Agrafia, reprezinta o apraxie cu imposibilitatea exprimarii ideilor in
scris. Deci, ariile asociative participa la confruntarea experientei trecute cu cea prezenta si la
realizarea unor coordonari senzorio-motorii.
Rolul ariilor secundare senzoriale, situate la granita celor primare nu duce la disparitia
senzatiilor, dar reduce capacitatea de interpretare a lor. Astfel, extirparea ariei secundare
somestezice din lobul parietal determina pierderea capacitatii de localizare spatiala a
diferitelor segmente ale corpului.
Emisfera dominanta sau lateralizarea. La omul adult, ca regula generala, functiile
intelectuale sint localizate predominant intr-o emisfera care se numeste dominanta, iar
procesul lateralizare. Procesul se organizeaza dupa cinci ani. Astfel, la dreptaci, centrul
vorbirii este localizat in emisfera stinga, dominanta la acestia si pentru alte functiuni. Din
acest motiv extirparea emisferei drepte are consecinte functionale mult mai reduse.
Emisferele cerebrale reprezint partea cea mai evoluat a sistemului nervos central,
organul nervos cel mai recent aprut din punct de vedere filogenetic. Din punct de vedere
anatomic i funcional distingem susbstana cenuie ce formeaz centrii nervoi de integrare i
coordonare i substana alb ce reprezint att conexiunile dintre aceti centrii ct i cile de
conducereascendente i descendente.
Substana cenuie este dispus n dou moduri: la periferia substanei albe formnd scoara
emisferelor cerebrale i la baza emisferelor cerebrale i n mijlocul substanei albe formnd
nucleii bazali (corpii striai).
Scoara emisferelor cerebrale
cuprinde dou teritorii deosebite din punct de vedere filogenetic, structural i funcional:
neocortexul i paleocortexul.
Neocortexul, aprut mai recent, foarte dezvoltat la primate i la om, are o strctur din ase
straturi celulare i reprezint sediul proceselor psihice superioare, activitatea nervoas
superioar (A.N.S).
Paleocortexul (sistemul limbic) sau scoara cerebral veche, foarte dezvoltat la
celelalte mamifere, la om reprezint doar o mic parte din faa medial a emisferelor
cerebrale. Sistemul limbic are o structur mai simpl, numai din dou straturi celulare, i
reprezint sediul proceselor psihice afectiv-emoionale precum i a actelor de comportament
instinctiv.
Funciile neocortexului.
Activitatea nervoas superioar reprezint funcia materiei ajuns la cel mai nalt
grad de dezvoltare. Prin A.N.S. nelegem procesele care stau la baza memoriei, nvrii,
gndirii abstracte, creaiei tiinifice i artistice etc.
Metode de cercetare. Studiul activitii i rolul scoarei a fost efectuat cu urmtoarele
metode:
-metoda extirprii, ce const n ndeprtarea chirurgical a unei zone din cortex i urmrirea
consecinelor acestei operaii;
-metoda excitrii, cnd se evideniaz scoara (prin deschiderea calotei craniene) i apoi
seexcit cu substane chimice sau cu curent electric. Pe baza efectelor obinute,se trag
concluziidespre rolul diferitelor puncte corticale excitate;
-metoda anatomo-clinic. Se compar simptomele clinice prezentate de diferii bolnavi, cu
leziunile gsite la nivelul scoarei dup moartea acestora;
-metoda electroencefalografic, const n nregistrarea activiii electrice cerebrale, att la
omul ssntos i bolnav, ct i experimental la animale;
ACTIVITATE NERVOAS SUPERIOAR
- acea activitate prin care un agent indiferent in anumite conditii poate semnaliza
organismului factori favorabili sau ne-favorabili ai mediului. Ea se bazeaza pe conexiunile
temporare ce iau nastere la nivelul scoartei in diferitele sale zone.
- Primul sistem cuprinde totalitatea simturilor bazate pe legaturile fixe si temprale ce iau
nastere la nivelul scoartei in diferitele zone sub forma de senzatii, imagini, reprezentate,
analizate si transmise catre celulele specializate ale analizatorilor. Cunoasterea lumii
inconjuratoare cu ajutorul sistemului de semnalizare este comuna omului si animalelor.
- Al doilea sistem apare in procesul muncii si al activitatii sociale in scopul stabilirii legaturii
cu mediul inconjurator. Excitatul este cuvantul scris sau vorbit, iar limbajul este o activitate
complexa a scoartei ce se bazeaza pe semnale vizuale, auditive, senzitive si motorii.
Ariile motorii corticale primare si secundare, ariile corticale senzitive scoartei primare si
secundare, ariile olfactive, auditive, vizuale, reprezinta proiectia segmentelor centrale ale
analizatorilor.
Ariile primare au conexiuni directe cu muschii si respectiv cu receptorii specifici
pentru a putea controla miscari sau a percepe informatii senzoriale, somatice, auditive de la o
suprafata bine delimitata a zonei receptive.
Ariile secundare sunt insa cele care dau sens functiilor realizate de cele primare. In
ceea ce priveste ariile senzitive, cele secundare localizate la cativa centrimetri de ariile
primare analizeaza si da semnificatia semnalelor senzoriale specifice interpretand de exemplu
informatii legate de forma si textura unui obiect pe care-l tinem in mana, culoarea si
intensitatea luminii sau combinatia unor tonuri etc. Pe langa aceste arii primare si secundare
exista si arii corticale intinse sau secundare. Ele sunt ariile de asociatie deoarece primasc si
analizeaza semnalele de sla multiple regiuni corticale si chiar sub-corticale. Dar si ariile de
asociatie sunt specializate in arii de asociatie.
Aria parieto-occipitala-temporala, o suprafata intinsa delimitata anterior de cortexul
senzitiv posterior (cortexul vizual) si lateral (cortexul auditiv). Aceasta arie din punct de
vedere functional este impartita in mai multe arii. Aria care se intinde in cortexul parietal
posterior, realizeaza o analiza continua a coordonatelor spatiale ale tuturor segmentelor
corpului si a elementelor inconjuratoare. Creierul are nevoie de aceste informatii pentru a
analiza semnalele senzoriale aferente.
Aria de intelegere a limbajului denumita aria wernieke. Aria cea mai importanta pentru
realizarea functiilor corticale intelectuale inalt specializate deoarece aproape toate functiile
intelectuale se bazeaza pe limbaj. Aria este cocalizata in partea cortexului auditiv primar in
lobul temporal superior.
Aria vizuala secundara de prelucrare vizuala a obiectelor. Ea transmite informatia
vizuala obtinuta prin citire, spre aria wernieke de intelegere a limbajului. Intelege cuvintele
auzite dar nu si pe cele ne-auzite.
La extremitatea laterala a lobului occipital anterior se afla aria de recunoastere si de
denumire a obiectelor. Denumirile poarta probabil in marea majoritate din informatii auditive,
iar natura obiectelor din aferentele vizuale. Denumirile sunt esentiale pentru intelegerea
limbajului si pentru procesele intelectuale.
Aria performantelor de asociatie - planifica activitati motorii primind aferente printr-
un fascicol sub-cortical de fibre care conecteaza aria de asociatie parieto-occipitala cu aria
pre-frontala. Astfel prin acest fascicol cortexul pre-frontal primeste informatiile senzoriale
prelucrate in special, informatie referitoare la coordonatele spatiale ale corpului absolut
necesare pentru planificarea unei miscari eficiente.
Prin fibrele eferente din aria pre-frontala informatiile trec prin nucleii bazali care
furnizeaza stimuli bazali pentru desfasurarea componentelor succesive si ale complexului
miscarii. Cortexul pre-motor pe langa capacitatea de planificare a activitatii motorii pare sa fie
capabil de a combina informatia non-motorie din ariile corticale intinse si pe baza lor sa
elaboreze si modele de gandire. Zona importanta in elaborarea gandurilor.
O zona speciala in cortexul frontal denumita aria broca include totalitatea circuitelor
neuronale raspunzatoare de formarea cuvintelor. Aceasta arie se localizeaza pertial in cortexul
pre-frontal si partial in aria pre-motoare. De aici se initiaza exprimarea de fraze scurte etc.
avand legaturi scurte cu aria wernieke (a limbajului).
Aria limbica de asociatie aflata la polul anterior al lobului temporal, pe fata medie a
emisferei cerebrale. Ea este responsabila de comportament, emotie, motivatie. Acest sistem
limbic mobilizeaza celelalte arii corticale determinand sa intre in actiune sa furnizeze
informatii si motivatia procesului de invatare.
Rolul creierului in comunicare- prezinta 2 aspecte:- senzorial si motor.
Aspectul senzorial - distrugerea unor portiuni din ariile corticale, vizuale si auditive de
asociatie determinand incapacitatea de-a intelege cuvintele rostite sau scrise. Aceste fenomene
sunt de afazie auditiva de receptie sau surditate verbala, respectiv orbire in privinta cuvintelor
scrise denumite si DISLEXIE. Cand leziune este destinsa individul sufera de dementa
completa - afazie globala.
Aspectul motor - vorbirea implica 2 etape principale: a. formularea mentala a
gandurilor de exprimat si alegerea cuvintelor care vor fi auzite. Controlul vocalizarii -
lezarea ariei Braco produce afazie motorie. La 95% din oameni este situata in emisfera stanga.
Astfel putem presupune ca modelele de motor specializat al laringewlui, buzelor, gurii,
sistemului respiratur implicati in articularea cuvintelor sunt initiate in aceasta arie a lui Braco.
4. CONSTIENTA:
- consta in integrarea, prelucrarea si interpretarea informatiei primite, stabilirea
semnificatiei lor biologice si elaborarea de raspunsuri motorii sau psiho-emotionale adecvate
situatiei. Constienta este o stare de veghe, dar fiziologic este un proces psihologic care
reprezinta rezultatul proceselor complexe de integrare a tuturor informatiilor.
6. FIZIOLOGIA MEMORIEI
INVATAREA
Studiul procesului de invatare pe baze fiziologice este abia la inceput. Metodele empirice
traditionale ale invatarii predomina in scoli si universitati.
Conditionarea clasica dupa Pavlov este cel mai general si mai simplu tip de invatare, utilizat
experimental pentru studiul acestui proces sau pentru elucidarea unor mecanisme de
functionare a creierului. Animalul de experienta, ciine sau maimuta, izolat de orice stimuli
externi se afla singur intr-o camera, observat printr-un periscop de experimentator. Animalului
i se aplica stimuli, alimentari, nociceptivi, reprezen-tind excitantul specific, la care acesta
raspunde printr-un reflex conditionat innascut: secretie salivara sau reflex de apasare. Daca
inainte cu citeva secunde de aplicarea stimulului specific, asupra animalului actioneaza un
stimul indiferent (sunet, lumina), dupa un numar de asocieri stimulul indiferent, actionind
singur, e in masura sa proace reflexul. Acest proces de conditionare se face prin scoarta, cu
participarea formatiei rcticulate. Se realizeaza o cale batatorita intre zona de proiectie
corticala a stimulului indiferent, care, prin repetitie, devine conditional si centrul alimentar
sau motor cortical, prin intermediul formatiei reticulate. in acest mod, sub actiunea centrului
cortical alimentar se declanseaza activitatea centrului salivar bulbar. Daca se aplica repetat
numai stimulul conditional, fara ca reflexul sa fie intarit, cu excitantul specific el se stinge.
Pavlov a explicat stingerea prin neintarire, ca o consecinta a inhibitiei interne. Se pare ca
participa aici fenomenul de habituare, produs prin sistemul talamic difuz de proiectie.
Conditionarea operanta sau instrumentala reprezinta o perfectionare a metodei clasice a lui
Pavlov. In acest tip de invatare, animalul se gaseste liber in cusca si executa un act motor
complex la stimulul conditional (S k i n n e r). Un model simplu este o cusca in care daca, la
aprinderea unui bec, sobolanul apasa o pedala, primeste hrana. Experienta poate fi complexata
in sensul ca la schimbarea culorii becului este electrocutat. Animalul "invata" sa execute cele
doua miscari de apropiere si presare a manetei sau de fuga la acesti doi stimuli diferiti, initial
indiferenti, dar care cistiga o valoare de semnalizare prin asociere.In mediul complex de viata
al omului, numerosi stimuli indiferenti, cistiga, prin asocierea cu anumite activitati ale
organismului, valoarea de excitanti conditionali. Crearea de stereotipii dinamice, in care un
act motor constituie excitantul conditional pentru actul urmator, este un proces de invatare
prin conditionare a reactiilor motorii complexe automate, pentru satisfacerea cerintelor
personale, sau, in actul muncii, cu cheltuieli minime de energie.
Sistemul nervos al vietii de relatie cu mediul, numit si somatic, al vietii animale sau
cerebrorahidian, reprezinta segmentul principal, care s-a dezvoltat remarcabil cu evolutia
vietuitoarelor, atingind treapta superioara la om.
Segmentul sau inferior, medular, este organizat anatomo-metameric, reminiscenta a etapei
primitive de evolutie. El reprezinta centrii reflexelor segmentare si intersegmentare somatice
si viscerale. Segmentul superior este encefalul sau creierul. Aici sint situati centrii superiori,
care integreaza complexe de reflexe periferice in tipuri de reactii predominant somatice, avind
insa fiecare si insemnate componente viscerale sau vegetative.
Tonusul muscular riabil, in raport cu pozitia corpului, reactiile de postura statice si
statocinetice, actele motorii complexe legate de echilibru, deplasare, miscarile complexe tele-
cinetice spontane si intate, se realizeaza prin insemnate si numeroase conexiuni subcorticale
innascute, caracteristice speciei, si altele temporare, intate (reflexe conditionate), silite in
cursul vietii intre aferentele senzoriale si raspunsurile motorii.In general, sistemul nervos
controleaza reactiile rapide ale organismului (contractii musculare, functii motorii si secre-
torii ale unor organe viscerale). Sistemul endocrin, strins legat functional de precedentul,
regleaza, in primul rind, functiile meolice si viscerale.
Activitatile cerebrale
a) Activitati cognitive
invatarea reprezinta procesul de acumulare constienta de informatii. invatarea este un proces
nervos care asigura castigarea unor experiente, de la cele mai simple pana la cele mai
complexe. Acumularile de noi cunostinte nu sunt ereditare; ele se dobandesc in timpul vietii
prin interactiunea permanenta cu factorii de mediu natural si social. invatarea se desfasoara in
timpul starii de veghe si necesita o anumite activitate a sistemului reticulat activator
ascendent, a diencefalului, a sistemului limbic si a neocortexului.
Scoarta cerebrala nu se rezuma doar la preluarea datelor furnizate de receptori, ci fixeaza
aceste date in memorie. Mecanismul invatarii este strans legat de cel al formarii memoriei.
Formarea de reflexe conditionate reprezinta un mecanism elementar al invatarii. Acest
mecanism, numitconditionare clasica (pavlovista), are la baza asocierea cunostintelor si
deprinderilor ce urmeaza a fi insusite, cu stimularea unor centri specifici din sistemul limbic si
diencefal.
Stimularea centrului recompensei, atunci cand animalul de experiment executa corect actul
invatat, si a centrului pedepsei, cand animalul greseste sau refuza sa invete, grabesc procesul
de insusire de noi cunostinte. Acest mod de invatare bazat pe mecanismele de recompensa si
de pedeapsa poarta numele de conditionare operanta. in procesul de invatare, formatiunile
nervoase devin din punct de vedere structural si functional tot mai complexe si mai eficace.
Structurile morfologice implicate in procesul de invatare sunt numeroase si incomplet
precizate.
Invatarea este influentata de factorii de ambianta, de onfort, de prezentarea unor stimuli
suplimentari, de motivatie corespunzatoare si de conditiile adecvate.Memoria reprezinta
capacitatea sistemului nervos de a retine activ, de a recunoaste si evoca mai multe tipuri de
memorie, care in raport cu durata pastrarii informatiei, se clasifica in: memorie instantanee,
memorie de scurta durata si memorie de lunga durata. Memoria instantanee este capacitatea
sistemului nervos de a inregistra si reproduce imediat evenimente, impresii sau imagini care
au avut loc cu cateva secunde sau minute inainte. Memoria de scurta durata asigura
conservarea informatiei timp de ore sau zile.
Memoria de lunga durata sau permanenta asigura depozitarea informatiei pe durata cea mai
indelungata posibila. Nu se poate preciza o arie corticala de stocare a informatiilor. Se
considera ca sunt implicate ariile de asociatie prefrontale si parietooccipitale, sistemul limbic
si unele structuridin diencefal si mezencefal. Inteligenta - capacitatea de invatare - depinde nu
numai de tipurile de conditionare, ci si de nivelul individual de inteligenta, ca facultatea
cognitiva innascuta. Inteligenta este definita drept capacitatea intelectuala innascuta de
intelegere, rezolvare si adaptare la noi probleme si conditii de viata. Inteligenta implica in
afara factorilor ereditari si factori demediu socio-culturali.
Gandirea umana reprezinta forma cea mai inalta a cunoasterii, care ofera posibilitatea
reflectarii realitatii si proiectarii actiunilor viitoare. Pe baza informatiilor acumulate, gandirea
realizeaza reflectarea lumii materiale sub forma de idei, notiuni, asocieri logice, judecati etc.
Bazele fiziologice ale gandirii sunt insuficient cunoscute. Gandirea implica, pe langa
integritatea morfo-functionala a sistemului nervos central, numeroase procese nervoase, ca:
excitatia si inhibitia, iradierea si concentrarea, inductia reciproca, memorizarea, analiza si
sinteza, generalizarea si abstractizarea, formarea legaturilor temporale etc. Trasaturile
fundamentale ale gandirii sunt corelarea, integrarea si prelucrarea informatiilor. Substratul
material al gandirii este reprezentat de ariile deasociatie frontale, parietale si temporale.
b) Activitatile afective
Emotiile sunt procese afective de durata relativ scurta, care se prezinta sub forme variate:
bucurie, manie, frica, placere si neplacere. Emotiile se exprima la exterior prin modificari
somatice, iar in interior se exprima prin modificari vegetative. Modificarile somatice se
exteriorizeaza prin: mimica, plans, ras, gesturi, vocalizare, modificari de tonus muscular
urmate uneori de atac sau fuga.
Emotiile se exprima si prin activitati viscerale controlate de sistemul nervos vegetativ
simpatic si parasimpatic: tahicardie sau bradicardie, modificari de tensiune arteriala, secretie
sudorala si endocrina, modificari in motilitatea tubului digestiv.
Expresiile emotionale au la om o semnificatie sociala, ele reflectand starea afectiva a
persoanei cu care comunicam, dupa gesturi, mimica, dupa tonul vorbirii. Substratul neuro-
fiziologic al emotiilor cuprinde lobul frontal, sistemul limbic si hipotalamusul.
Motivatia - reprezinta un proces nervos complex care sta la baza tuturor actelor de
comportament. Motivatia poate fi definita ca un factor intern, care activeaza si directioneaza
un anumit tip de comportament. Motivatia dispare dupa realizarea actului de comportament
respectiv. Motivatiile de ordin biologic determina comportamentul alimentar, care asigura
conservarea individului, comportamentul sexual si de ingrijire a urmasilor si perpetuarea
speciei. La om, pe langa motivatiile de ordin biologic, exista si motivatii de ordin psihic si
social.
Motivarea idealului de comportament in dezvoltarea sociala a copilului este de ordin afectiv,
proiectata asupra tatalui, mamei, educatorului sau asupra unor membri din grupul social in
care copilul se dezvolta.
c) Activitatile volitive-Vointa
Reglarea nervoasa a functiilor organismului se desfasoara in doua moduri: cu participarea
constienta a individului (activitati somatice) si fara participarea constienta a individului
(activitatile vegetative). Vointa reprezinta forma de activitate nervoasa si constienta. La
originea oricarui act voluntar se afla un impuls, o motivatie mai mult sau mai putin evidenta,
mai veche sau mai recenta. in elaborarea unor activitati voluntare un rol deosebit il are lobul
prefrontal cu sediul de integrare superioara a personalitatii si comportamentul social al
individului.
Vointa reprezinta pentru individ puterea de a lua decizii, dar si perseverenta de a le duce la
indeplinire.
Aceste functii constau in capacitatea scoartei cerebrale de a supune unei analize foarte fine si
de a diferentia excitantii din aceeasi categorie, care provin de la segmentele periferice ale
analizatorilor.
Datorita functiei de analiza, reflexele conditionate produse apar ca raspuns numai la excitantii
conditionati fata de care s-au format si nu fata de excitantii asemanatori de aceeasi natura.
Prin aceasta functie, scoarta cerebrala este capabila sa separe din complexul de excitanti, care
actioneaza permanent asupra sa, numai pe aceia care sunt importanti pentru viata, realizand
astfel o adaptare fina a organismului la variatiile semnificative ale mediului inconjurator.
Functia de sinteza consta in capacitatea scoartei cerebrale de a grupa si de a sistematiza
excitantii care actioneaza simultan sau succesiv asupra sa. in realizarea acestei functii un rol
deosebit il au zonele de asociatie, care permit scoartei cerebrale gruparea si sinteza
excitantilor intr-un singur complex. Cele doua functii ale scoartei cerebrale nu sunt separate,
izolate, ci dimpotriva, ele se conditioneaza reciproc si asigura scoartei o functionare unitara,
prin care aceasta realizeaza integrarea organismului in mediu.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza si regleaza functiile organelor interne. Sistemul nervos
vegetativ este constituit din doua componente: sistemul nervos vegetativ simpatic si sistemul
nervos vegetativ parasimpatic. Ambele inerveaza aceleasi organe, avand de cele mai multe ori
efecte antagonice. Din aceasta dubla actiune rezulta tonusul neurovegetativ, care asigura
echilibrul dinamic al functiilor vitale.