Erving Goffman Aziluri Recenzie

Erving Goffman s-a nscut n anul 1922 n Canada i a murit n 1982. Este un renumit
sociolog american, iar printre volumele sale publicate se numar: The Presentation of Self in Everyday
Life (1956, 1959), Stigma: Notes on the Management of Spoiled Identity (1963), Strategic
Interaction (1969), Relations in Public: Micro Studies of the Public Order (1971), Gender
Advertisements (1979), Forms of Talk (1981).

Aziluri a fost publicat n anul 1961 i reprezint o analiz profund a vieii comunitilor
din instituiile totale. O instituie total poate fi definit drept un loc unde i desfor
activitatea un numr mare de indivizi cu statut similar, desprii de restul societii pentru o
perioad de timp apreciabil i care duc mpreun o via strict delimitat, reglementat
oficial de ctre instituii ( Goffman, 2004, 11). Institutiile totale pot fi clasificate in cinci
categorii:

1)institutii menite sa ia in grija persoane neputincioase si inofensive,cum ar fi aziluri pentru

batrani,orfelinate,camine pentru nevazatori;

2)institutiile pentru persoanele considerate incapabile sa-si poarte de grija si care prezinta o

amenintare la adresa societatii,cum sunt sanatoriile TBC,spitalele de psihiatrie;

3)institutii cu rol de a apara societatea de cei ce reprezinta o amenintare intentionata,adica
inchisorile,lagarele de concentrare si cele de razboi;
4)institutii care permit desfasurarea optima a anumitor activitati,precum scolile cu
internat,lagarele de munca,navele,cazarmile militare;
5)institutii dedicate religiei cum sunt manastirile si schiturile.
Autorul abordeaz fiecare aspect al acestora, urmrind mai cu seam viaa indivizilor
instituionalizai, posibilitile lor de adaptare i efectele pe care le au asupra sinelui i
identitilor.

Odat ajuns ntr-un astfel de loc este posibil s-l prseti dup cteva luni, ani sau n
cazurile cele mai grave niciodat. Atunci ajungi s apreciezi cu adevarat viaa pe care o aveai
nainte s ajungi n instituie, libertile pe care le aveai, hainele tale, prietenii, patul de acas.
Goffman i dedic trei ani studiind comportamentele persoanelor spitalizate. Acesta
realizeaz studii succinte n Centrul Clinic al Institutului Naional pentru Sntate. n perioada
1955-1956 desfoar studii de teren la Spitalul St. Elizabeth din Washington. A ncercat prin
observare participativ s cunoasc viaa persoanelor instituionalizate, aa cum o percep ei,
n mod subiectiv.

Nu a acceptat sa fie internat cu adevarat, nici mcar scriptic: Am pornit de la premisa

c rolul pe care ar fi trebuit s-l adopt i timpul pe care ar fi trebuit s-l rezerv n vederea
colectrii dovezilor statistice necesare pentru un numr redus de afirmaii m-ar fi mpiedicat
s obin informaii cu privire la calitatea i structura vieii sociale a pacienilor ( Goffman,
2004, 8). Spitalul Central este numele dat de Goffman spitalului de psihiatrie pe care l-a
studiat timp de un an, spital care cuprinde peste 7000 de pacieni. Cartea este alcatuit din
patru eseuri : Despre caractericticile instituiilor totale, Cariera moral a pacientului
psihiatric, Viaa clandestin a unei instituii publice, Modelul medical i spitalizarea
psihiatric. Fiecare eseu trateaz o anumit problematic i ofer numeroase exemple din
relatrile instituionalizailor.

Inca de la inceput Goffman ne prezinta riscurile de a deveni pacient intr-o institutie

totala, individul fiind obligat sa suporte o serie lunga de degradari, umiliri , batjocuri ,
exploatari si zdruncinarea a relatiilor sociale cu persoanele apropiate, toate acestea ducand
treptat la degradari ale eului,adica pacientul va prelua din gandirea celor din
jur( rude,personalul institutiei) convingeri despre propria-i persoana.Degradarea eului se
petrece prin multe procese iar unul dintre ele prezent inca de la intrarea in institutie este
confiscarea tuturor obiectelor personale si inlocuirea lor cu unele standardizate si marcate,
apartinand institutiei , Bunurile personale ale unui individ constituie o parte importanta a
materialelor din care isi construieste eul,dar,in calitate de institutionalizat,usurinta cu care il
manevreaza personalul tinde sa creasca o data cu cresterea gradului in care este deposedat.
Mai grav decat atat este pierderea numelui si inlocuirea lui cu un numar,numele intreg fiind
una dintre cele mai de pret posesiuni ale unei persoane.

O data ajuns pacient intr-un spital psihiatric individul invata ca exista un sistem de
privilegii si unul de sanctiuni,si ca el trebuie sa se supuna negresit personalului institutiei,care
aparent face totul sprebinele sau,altfel va fi pedepsit ca atare.Privilegiile constau intr-o camera
mai buna,un loc de munca mai bun,posibilitatea de a parasi spitalul,mici atentii cum ar fi
cafeaua,tigarile sau respect din partea angajatilor .Pedepsele pot fi suspendarea
privilegiilor,pedepsele corporale,cele psihice, izolarea, electrosocurile,primirea unor sarcini
neplacute etc. Pacientii reactioneaza insa diferit din punct de vedereal adaptarii si
cooperarii,cel putin pentru o perioada de timp.Exista astfel cateva tactici des folosite,
tacticaretragerii situationaleastfel ca institutionalizatul nu mai acorda atentie lucrurilor din
exterior (regresie),tactica inflexibila,situatie in care pacientul refuza orice forma de
cooperare,tactica colonizariicare presupune o incercare de adaptare la conditiile oferite si
tacticaconvertiriiin care individual impartaseste pe deplin conceptia angajatilor despre el si
devine pacientul model.

Goffman vorbeste aici si despre anxietatea resimtita de majoritatea pacientilor care

urmeaza a fi eliberati,datorita faptului ca institutia i-a preluat sarcinile in timpul sederii sale in
spital individual nu isida seama daca va putea sa se descurce in lumea din afara: Un factor
cu mai multa importanta este deculturarea,pierderea sau incapacitatea de a achizitiona unele
deprinderi recent dobandite de societatea larga.Un alt factor este stigmatizarea.Pe scurt,ar
putea descoperi ca eliberarea inseamna mutarea din pozitia ierarhica superioara dintr-o lume
mai mica,intr-o pozitie inferioara intr-o lume mai mare.

Din punctual de vedere al conducerii si al personalului spitalului,acestia par sa

foloseasca toate aceste practici in favoarea pacientilor si avand scopuri precise si bine
definite:Numeroase institutii totale par sa functioneze,in mare parte a timpului,ca simple
depozite pentru institutionalizati- dar,dupa cum am aratat,ele se prezinta de obicei in fata
publicului larg drept organizatii rationale, proiectate constient si minutios pentru a indeplini
rolul unor masinarii eficiente,care sa produca anumite ezultate,declarate si aprobate
official*.Un adevar socant este acela ca angajatii unei institutii lucreaza cu obiecte si nu cu
oameni,obligatia personalului de a respecta anumite standarde de tratament omenesti le ridica
probleme.Unii ingrijitori din spitalele psihiatrice prefera sa lucreze in sectiile cu pacienti
senili,deoarece acestia presupun mai putine solicitari si pretentii.

ntr-o institutie totala cum sunt spitalele de psihiatrie putem vorbi despre ceremoniile
institutionale ,pe care autorul le-a descris amanuntit in carte .Acestea presupun publicatii
editate de pacienti dar supervizate si cenzurate uneori de membrii persoanlului responsabili
.Aceasta forma de exprimare,in care pacientii pot expune stiri locale cat si nemultumiri
mascate si ironii subtile la adresaunor membri ai personalui,se numeste publicatia casei.Un
alt tip de ceremonie des intalnit il constituiepetrecerile organizate cu diverse prilejuri,care de
cele mai multe ori au scopul de a forma o parere buna despre institutie ,celor veniti din
afara:Parere pe care cei veniti din afara si-o formeaza astfel despre institutionalizati
contribuie la micsorarea presiunii pe care,altfel,acesti oameni ar ajunge s-o exercite aspura
institutiei**Alte ceremonii instiutionale sunt intalnirile de grup,spectacole caritabile,casa
deschisa ,cea din urma presupunand zile alese special in care publicul poate vizita spitalul si
se poate convinge personal de conditiile foarte bune oferite pacientilor.

Cariera pacientului psihiatric parcurge trei faze principale: cea de prepacient,pacient

si daca survine, si faza fostului pacient.Una dintre problemele pentru care multi devin
prepacienti este ca oamenii ajung sa-si defineasca singuri, sau de catre cei din jur,anumite
simptome, datorate in mare parte stresului sau unei tulburari emotionale,drept semene ca-si
pierd mintile .O data ajunsi aici ei insisi,cineva apropiat sau medicii ii vor convinge ca cea
mai buna solutie pentru ei este sa se interneze. Terminat si acest pas prepacientul devine
pacient,care porneste cu relatii si drepturi si ramane,la inceputul sederii in spital,si fara unele
si fara altele***,descopera cu timpul ca a fost tras pe sfoara depersoana cea mai apropiata
lui si in care a avut cea mai mare incredere si astfel intervine o ruptura sociala cu exteriorul,se
simte parasit de societate. In acest timp , pentru a-i obtine cooperarea,angajatii spitalului ii
vor discredita acestuia orice versiune despre propria persoana si il vor convinge probabil ca
este bolnav si are nevoie de ajutorul lor. In continuare pacientul va incerca sa adopte una
dintre tacticile prezentate mai sus,unele poate pentru o perioada scurta de timp pana cand va
decide care este in favoarea lui.

Adaptarea secundara este definita ca orice randuiala obisnuita prin intermediul careia
membrul unei organizatii foloseste mijloace neautorizate,obtine rezultate neautorizate,eludand
astfel supozitiile organizatiei cu privire la ceea ce ar trebui sa faca si sa obtina si,in consecinta,
cu privire la ceea ce ar trebui sa fie individual

Exploatarile sistemului reprezinta un alt element care demonstreaza dezorganizarea si

sistemul precar al spitalelor.Goffman prezinta amanuntit si cu exemple reale, multitudinea de
metode folosite de pacienti pentru a evada din realitatea apasatoare a sectiilor.Am intalnit aici
exemple care mi-au starnit rasul ,Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului plantand
varza si plivind buruienile din straturile de ceapa iarna.Cum noi nu primeam deloc legume
proaspete,in primele catea zile am mancat atata ceapa,incat ma temeam ca ofiterii o sa
descopere locurile goale din randuri*(relatat de un detinut) sau faptul ca unii detinuti alegeau
cursurile de pictura pentru a putea fura fructele proaspete folosite drept modele.Si exemple
care m-au socat.cum ar fi faptul ca unii pacienti cautau prin gunoaie resturi de mancare sau
obiecte ce mai puteau fi folosite sau altii preferau terapia soc cu insulina sau interventii
chirurgicale doar fiindca aveau voie sa se odihneasca o vreme dupa asta si primeau un
tratament mult mai bun de la asistente. De altfel pacientii isi infiintau si propriile spatii
ascunse de recreere unde puteausta toata ziua fara sa fie vazuti,unii ba chiar beneficiau de
cooperarea angajatilor sau de tacerea acestora.

Dupa cum se stie introducerea in spital a unor obiecte din afara este interzisa,insa
lucrurile nu stau deloc asa,caci unii pot face rost usor de diverse lucruri cu ajutorul
pacientilor carora le este permis sa paraseasca spitalul,acestia nefiind controlati la intrare.De
altfel se dezvoltata si un fel de piata (ilegala bineinteles) in aceste institutie,unii pacineti se
ofera sa presteze servicii angajatilor,cum ar fi spalarea masinii, altii vind chibrituri,tigari,sau
imbracaminte din spital,lustruiesc pantofii ingrijitorilor,fac schimburi de obiecte intre ei
precum si o sursa importanta de bani poate fi cea a jocurilor de noroc.

In ultimul capitol,Goffman se preocupa mai mult de relatia dintre prestator (spitalul cu

serviciile sale) si clientul (pacientul):La modul ideal,clientul aduce in aceasta relatie
respectul pentru competenta tehnica a prestatorului si increderea ca aceasta o va folosi in mod
etic;de asemenea aduce recunostinta si onorariu.De cealalta parte,prestatorul aduce:o
competenta ezoterica si eficienta empiric,precum si dorinta de a pune la dispozitia
cleintului;discretie profesionala;o circumspectie voita,o politete lipsita de
servilism**Desigur ca nici membrii personalului nu au o viata usoara,aflandu-se in numar
mic acestia trebuie sa detina un sistem de disciplina stricta(desi totusi prea stricta ,zic
eu),pentru a se putea ocupa de un numar mare de indivizi, institutionalizati impotriva vointei
lor.Insa lipsa de personal specializat afecteaza si mai tare sanatatea pacientilor deoarece
tratemntul unui psihiatru nu este intotdeauna de ajuns,unii pacienti avand nevoie si de
consultarea altor specialisti.

Goffman ofer o concluzie interesant carii: Pacienii psihiatrici se pot gsi legai
ntr-un mod special. Ca s ias din spital ori s-i uureze viaa nauntrul lui, trebuie s arate
c accept locul care li s-a acordat, iar locul care li s-a acordat const n sprijinirea rolului
ocupaional al celor care par s oblige la o asemenea convenie (Goffman, 2004, 329). Sunt
de acord cu Goffman i cred c singura modalitate de adaptare a indivilor n aceste instituii
este acceptarea tuturor regulilor i normelor pe care aceasta le adopt. Totodat, indivizii
trebuie s nteleag c au nevoie de tratament i c odat vindecai se vor ntoarce la viaa lor
de dinainte. Aziluri este cu siguran o carte care merit citit pagin cu pagin. Este nfiortor
s vezi c instituionalizaii sunt tratai, uneori mai ru dect animalele, nu credeam s existe o
indiferen att de apstoare, o lips imens de compasiune. Pacienii nchii ntr-o instituie
total simt, cel puin mcar o dat, c nchiderea este o privaiune teribil i uneori, chiar
nedreapt. O persoan fr identitate nu valoreaz nimic, este un nimeni. Este nfiortor s te
trezeti ntr-o zi, ntr-o alt lume, o lume guvernat de alte legi, o lume n care prerea ta nu
conteaz, n care devii un simplu obiect, manipulat dup bunul plac al altora. Cu siguran,
aceast carte v va pune pe gnduri i v va face s apreciai mai mult fiecare lucru din viaa
dumneavoastr.