1

ELEMENTE DE ANATOMIE
A CARNIVORELOR DE
COMPANIE

1.1. REGIUNILE CORPORALE

Regiunile corporale principale (ale capului, toracelui,
membrelor si ale peretelui abdominal), aceleasi la toate
mamiferele domestice, deci si la carnivore, vor fi prezentate n
acest capitol la cine, diferentele de organizare exterioara,
ntre aceasta specie si pisica, fiind minime.
La descrierea exteriorului cinelui, pentru o mai usoara
memorare si o mai mare utilitate practica, vom folosi att
termenii recomandati de Nomina Anatomica Veterinaria (N A V) ,
majoritatea tradusi n limba romna, ct si termenii chinologici
uzuali.
Regiunile corporale vor fi prezentate mpreuna cu baza lor
anatomica: oase, muschi, articulatii, organe, arii anatomice
riguros delimitate.

1.1.1. Regiunile capului

1. Regiunea orala sau a buzelor situata n jurul

orificiului bucal; punctul de unire latero-posterior a buzelor
superioara si inferioara este denumit comisura buzelor;
2. Regiunea vrfului nasului sau trufa - spatiul dintre
cele doua nari;
3. Regiunea nasului sau nazala - are ca baza anatomica
oasele nazale; zona de trecere dintre regiunile nazala si frontala
constituie stopul;
4. Regiunea mentala - corpul mandibulei;
5. Regiunea mandibulara - ramura orizontala a
mandibulei;
6. Regiunea faciala - osul maxilar si muschiul buccinator;
11
 7. Regiunea frontala - oasele frontale;
8. Regiunea infraorbitala - oasele lacrimal si zigomatic;
9. Regiunea oculara - orbita si globul ocular;
10. Regiunea temporala - muschiul temporal;
11.Regiunea maseterica - muschiul maseter;
12. Regiunea auriculara - pavilionul urechii (cartilajul
auricular extern);
13. Regiunea parotidiana - glanda parotida;
14. Regiunea nucala sau nuca - articulatia
occipitoatloidiana;
15. Regiunea articulatiei temporomandibulare -
articulatia temporomandibulara (Fig.1).

Fig.1. Regiunile capului

1 -
Regiunea nazala;
2 -
Regiunea labiala;
3 -
Regiunea mentala;
4 -
Regiunea obrazului;
5 -
Regiunea maseterica;
6 -
Regiunea infraorbitala;
7 -
Regiunea orbitala;
8 -
Regiunea zigomatica;
9 -
Regiunea articulatiei
temporomandibulara;
11 - Regiunea frontala;
13 - Regiunea parietala;
14 - Regiunea temporala;
15 - Regiunea auriculara.

1.1.2. Regiunile trunchiului

1. Regiunea cervicala dorsala - ligamentul cervical;

2. Regiunea cervicala laterala - coloana vertebrala
cervicala, muschii splenius si semisplinalis capitis;
3. Regiunea jugulara - vena jugulara;
4. Regiunea traheala - traheea;
5. Regiunea interscapulara sau grebanul - primele
vertebre toracale, ntre cele doua cartilaje suprascapulare;
distanta dintre sol si punctul superior al grebanului reprezinta
talia animalului;
6. Regiunea dorsala sau spinarea - ultimile vertebre
toracale;
7. Regiunea lombara sau salele - vertebrele lombare;
8. Regiunea sacrala - osul sacrum;
9. Regiunea costala - coastele neacoperite de membrul
12
anterior;
10. Regiunea hipocondrala - cartilajul coastelor
asternale;
11. Regiunea abdominala - aponevroza muschilor
abdominali inferiori cu tunica abdominala;
12. Regiunea prepectorala - apendicele traheal si
muschiul pectoral descendent;
13. Regiunea coxala sau unghiul soldului - unghiul
extern al iliului;
14. Regiunea punctului fesei sau punctul fesei -
tuberozitatea ischiatica (Fig.2A).

13
 Fig.2. Regiunile capului, trunchiului si ale membrelor.
A. Dupa Ghetie V. (1971)
1 - Capul; 2 Regiunea cervicala; 3 Regiunea interscapulara;
4 Regiunea dorsocostala; 5 - Regiunea lombara; 6 - Regiunea gluteana;
7 Regiunea tuberozitatii coxale; 8 Regiunea articulatiei humerale;
9 Regiunea scapulara; 10 - Regiunea costala; 10 - Regiunea hipocondrala;
11 Regiunea pliului iei; 12 Regiunea femurala craniala; 13 - Regiunea
bratului;
14 - Regiunea cubitala; 14 Regiunea olecraniana; 15 - Regiunea
antebratului;
16 - Regiunea carpiana; 17 - Regiunea metacarpiana; 18 - Regiunea digitala;
19 - Regiunea abdominala laterala; 20 - Regiunea patelara;
20 Regiunea genunchiului; 21 Regiunea crurala;
21 - Regiunea tendonului calcaneului; 22 - Regiunea tarsiana;
22 - Regiunea calcaneeana; 23 Regiunea metatarsiana; 24 - Regiunea
sternala

In Fig.2B sunt prezentate regiunile corporale ale cinelui n

termeni chinologici utilizati de crescatori si de medicii veterinari
specializati pentru animalele de companie.

Fig.2. Regiunile capului,

trunchiului si ale
membrelor.
B. Dupa Novaresio G.
(1998)

1- Botul; 2 - Trufa;
3- Stopul; 4 - Sinusul frontal;
5- Fruntea; 6 Maseterul;
7- Occipitalul; 8 Grebanul;
9- Spinarea;
10 - Regiunea lombara
sau renala;
11 - Crupa; 12 Punctul fesei;
13 - Punctul jaretului;
14 - Metatarsul; 15 Tarsul;
16 - Gamba; 17 Coapsa;
18 - Genunchiul; 19 Pliul iei;
20 - Flancul; 21 Toracele;
22 - Cotul; 23 Metacarpul;
24 - Carpul; 25 Antebratul;
26 - Bratul; 27 Pieptul;
28 Punctul umarului;
29 - Umarul; 30 Gtul;
31 Comisura buzelor.

14
 1.1.3. Regiunile membrelor toracic si pelvin

1. Regiunea scapulara - osul scapula cu muschiul triceps

brachii pars longa;
2. Regiunea brahiala - osul humerus si muschiul triceps
brachii pars lateralis;
3. Regiunea articulatiei scapulo-humerale sau a
umarului - articulatia scapulohumerala;
4. Regiunea antebrahiala sau antebratul - oasele
radius si ulna;
5. Regiunea olecranului - olecranul cu insertia distala a
muschiului triceps brachii;
6. Regiunea cotului - articulatia humeroradioulnara;
7. Regiunea carpiana sau carpul - articulatia carpiana;
8. Regiunea metacarpiana sau metacarpul - oasele
metacarpiene;
9. Regiunea metacarpofalangiana sau buletul -
articulatia metacarposesamofalangiana;
10.Regiunea falangiana sau degetele - falangele;
11.Regiunea articulatiei coxofemurala - articulatia
coxofemurala;
12.Regiunea femurala laterala sau coapsa - osul femur;
13.Regiunea femurala caudala sau fesa - muschii
semitendinos si semimembranos;
14.Regiunea grasetului sau genunchiul - articulatia
femurotibiopatelara;
15.Regiunea crurala sau gamba - oasele tibia si fibula;
16.Regiunea tarsiana, tarsul sau jaretul - articulatia
tibiotarsometatarsiana;
17.Regiunea calcaneiana sau a clciului - calcaneul;
18.Regiunea metatarsiana sau metatarsul - oasele
metatarsiene;
19.Regiunea falangiana sau degetele - falangele .
Tipul de sprijin la sol al autopodiului pelvin la cine este
digitigrad (Fig.3).

15
 Fig. 4. Regiunile peretelui
Fig.3. Sprijinul pe sol al abdominal ventral la cine.
autopodiului pelvin la 1 - Regiunea pectorala; 2 - Regiunea
cine. xifoidiana; 3 Regiunea ombilicala;
Sprijin digitigrad. 4 Regiunea pubiana; 5 - Regiunea
inghinala.

1.1.4. Regiunile peretelui abdominal inferior

1. Regiunea pectorala - sternul si muschiul pectoral

ascendent;
2. Regiunea xifoidiana - apendicele xifoidian;
3. Regiunea ombilicala - cicatricea ombilicului;
4. Regiunea prepubiana - tendonul prepubian cu
preputul;
5. Regiunea inghinala - inelele inghinale inferioare
(Fig.4).

1.2. APARATUL CARDIOVASCULAR

Sistemul circulator sanguin se compune din cord, organul

esential al sistemului, cu rol principal contractil si din vase,
componenta periferica, ce se mpart n trei mari categorii :
artere, vene si capilare.
16
 Subliniem faptul ca n limbaj anatomopatologic cu termenii
mica circulatie denumim nu circulatia pulmonara ci reteaua
vaselor mici dintr-un tesut sau organ, de regula cu calibrul mai
mic dect 30 micrometri.

1.2.1. Cordul

Cordul este un organ musculos, de forma conoida, cu baza

orientata dorsal si vrful ventral, nvelit de pericard (sacul
pericardic).
La carnivore, cordul este plasat ntre coastele 3 si 7 si are o
directie pronuntat oblica n cavitatea toracica, aproape culcat pe
stern.

1.2.1.1. Conformatia exterioara a cordului

Cordul este mpartit de un sant orizontal - sulcus coronarius,
ntr-o portiune superioara - masa atriala si o portiune
inferioara mai voluminoasa - masa ventriculara.
Masa atriala formeaza baza cordului si are forma unei
semilune cu convexitatea pe dreapta si concavitatea n jurul
originii marilor vase.
Masa atriala este alcatuita din atriul drept - atrium dexter
n care se deschid venele cava craniala, cava caudala, azigos si
sinusul coronar si atriul stng - atrium sinister, n care se
deschid venele pulmonare.
Masa ventriculara, mult mai dezvoltata, este usor turtita
lateral si prezinta doua fete, doua margini, baza si vrful (Fig.
5):
fata dreapta este concava si strabatuta oblic de un
sant longitudinal sulcus longitudinalis dexter
(subsinuos);
fata stnga, convexa este ntretaiata de un sant
aproape paralel cu marginea caudala - sulcus
longitudinalis (paraconal);
marginea anterioara , convexa n ambele
sensuri,corespunde ventriculului drept;
marginea posterioara, mai rectilinie si mai groasa,
apartine ventriculului stng;
baza este acoperita pe partea dreapta de masa atriala
iar pe partea stnga de locul de emergenta a aortei
primitive si arterei pulmonare;
vrful sau apexul, apartine integral ventricului stng.
17
 Fig. 5. Conformatia
exterioara
a cordului.
a - Aorta;
b - Trunchiul brahiocefalic;
c - Subclavia sinistra;
d - Artera pulmonara;
e - Ligamentul arteriosum;
f Vena cava craniala;
g - Vena cava caudala;
h - Atriul stng;
i Atriul drept;
j Ventriculul drept;
l Ventriculul stng;
m - Artera coronara stnga,
ramura descendenta;
n - {antul interventricular caudal.

1.2.1.2. Conformatia interioara a cordului

La interior cordul este un organ cavitar, format din patru
spatii: doua atrii si doua ventricule.
Atriul drept si ventriculul drept sau cordul drept, contin
snge venos si sunt separate prin septul cardiac septum
cordis, de cordul stng, format din atriul stng si ventriculul
stng, care contine snge arterial (Fig.6).

18
 Fig. 6. Conformatia interioara
a cordului
1- Ventriculul drept;
2- Atriul drept;
3- Ventriculul stng;
4- Atriul stng;
5- Artera pulmonara;
6- Aorta abdominala;
7- Aorta craniala;
8- Vena cava caudala;
9- Vena cava craniala;
10 - Muschii pectinati;
13 - Cordajele tendinoase;
14 - Orificiile aortic si pulmonar;
15 - Orificiile atrioventriculare;
16 - Valvulele pulmonare.

Cele patru cavitati ale cordului sunt perforate de

urmatoarele orificii:
atriul drept:
- orificiul venei cave caudale;
- orificiul venei cave craniale;
- orificiul venei azigos;
- orificiul sinusului coronar;
- orificiul venelor coronare mici;
ventriculul drept:
- orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valvula
tricuspida;
- orificiul pulmonar, prevazut cu trei valvule
sigmoide;
atriul stng :
- orificiile venelor pulmonare;
ventriculul stng:
- orificiul atrioventricular stng, prevazut cu valvula
bicuspida sau mitrala;
- orificiul aortic, cu trei valvule sigmoide mai
dezvoltate dect la orificiul pulmonar;

1.2.1.3. Structura cordului

De la exterior la interior, peretele cordului este format din
trei componente principale: epicardul, miocardul si endocardul.
1. Epicardul este, de fapt, foita viscerala a seroasei
pericardice, care adera strns la muschiul cardiac si este
19
considerat de toate manualele de anatomie si histologie drept o
componenta structurala a cordului.
Epicardul, mpreuna cu foita parietala a seroasei
pericardice, delimiteaza cavitatea pericardica; cele doua foite
seroase constituie suportul morfologic al modificarilor ce sunt
ntotdeauna descrise ca leziuni ale cavitatii pericardice
2. Miocardul este un tesut muscular cu doua categorii de
fibre musculare:
fibrele musculare comune, miocardocitele sunt fibre
musculare striate de tip cardiac si
fibrele cardiace specifice sunt miocardocite specializate
ce alcatuiesc sistemul excitoconducator al cordului sau
tesutul nodal
Pe lnga tesutul morfofunctional specific, miocardul contine
o structura de sustinere alcatuita din fibre conjunctive fine si
foarte numeroase capilare sanguine.
3. Endocardul este un tesut conjunctiv mezoteliofasciculat
care captuseste la interior cavitatile cordului. Din punct de
vedere anatomic endocardul este alcatuit din patru segmente:
valvular, parietal, papilar si cordal.
Valvulele endocardice (cardiace) sunt structurate dintr-un
schelet predominant fibros, dar cu numeroase fibre elastice si
celule mixomatoase, un tesut conjunctiv fin (subendocardic) si
un epiteliu pavimentos simplu foarte aplatisat.
Daca, din punct de vedere fiziologic, fiecare organ are un rol
bine definit, clasificarea lor n importante si mai putin importante
fiind nejustificata, din punct de vedere anatomopatologic si mai
ales necropsic unele organe pot fi considerate cardinale. Acestea
sunt organele centrale ale aparatelor si sistemelor organice,
voluminoase, usor de abordat la examenul necropsic si cu tablou
lezional variat. Din aceasta categorie face parte si cordul, organ
vital ce poate prezenta leziuni diverse, unele bine manifestate
macroscopic si cu mare valoare de diagnostic.
4. Pericardul
Pericardul este un sac fibro-seros de forma conoida ce
nveleste cordul si originea marilor vase. Vrful sacului pericardic
se prinde pe fata superioara a sternului prin ligamentul
sternopericardic. La ridicarea plastronului sternocostal insertia
sternala a ligamentului se va dilacera sau se va sectiona cu grija
pentru a preveni deschiderea accidentala a cavitatii pericardice.
Structural, pericardul are o componenta seroasa si una
fibroasa. Sacul seros se divide n doua foite: viscerala si
parietala. Seroasa viscerala adera intim la cord, constituind
20
epicardul, iar seroasa parietala adera la componenta externa
fibroasa a pericardului, constituind mpreuna ceea ce denumim
n limbaj uzual sacul pericardic.
Foitele, viscerala si parietala, ale seroasei pericardice,
delimiteaza cavitatea pericardica, un spatiu virtual n care se
gaseste n mod normal o cantitate redusa de lichid tisular ce
favorizeaza miscarile ample ale cordului.

1.2.2. Vasele

Reteaua vasculara prezinta la carnivore (cine) unele

particularitati:
aorta ascendenta lipseste, iar trunchiurile brahiale iau
nastere separat, din crja aortei;
arterele membrului toracic prezinta particularitati
evidente doar n regiunea autopodiala;
arterele carotide iau nastere separat, din trunchiul
brahiocefalic, nti cea stnga apoi cea dreapta si se
termina prin trei ramuri: artera occipitala, artera
carotida interna si artera carotida externa;
vena jugulara profunda este proportional mai
voluminoasa dect la alte specii;
vena safena magna este relativ putin dezvoltata;
vena safena parva este foarte voluminoasa si se
angajeaza pe fata externa a gambei n contact strns cu
pielea; n aceasta regiune constituie locul de electie cel
mai utilizat pentru injectiile intravenoase;
vena porta are trei radacini: vena mezenterica craniala,
vena mezenterica caudala si vena splenica.

1.3. SISTEMUL LIMFOHEMATOPOIETIC

Sistemul limfohematopoietic este constituit din organul
generator al celulelor stem pluripotente - maduva osoasa
hematogena, organele imunocompetente primare - timusul si
bursa lui Fabricius ( la pasari) si din organele
imunocompetente secundare - splina, limfonodurile si tesutul
limfoid asociat mucoaselor si pielii.

21
 Nu toate componentele sistemului prezinta importanta din
punct de vedere necropsic. Pentru prosector sunt mai utile
aspectele splinei, limfonodurilor si partial ale maduvei osoase
hematogene.

1.3.1. Maduva osoasa hematogena

Maduva oaselor se examineaza relativ greu, prin

sectionarea longitudinala a oaselor, atunci cnd anamneza
sugereaza leziuni medulare sau se impune recoltarea de probe
pentru examene de laborator.
Este de retinut faptul ca la tineret maduva osoasa are o
culoare predominant rosiatica, pe cnd la adulte, datorita
involutiei adipoase fiziologice, culoarea devine progresiv
galbui-cenusie.

1.3.2. Splina

Splina este situata n partea stnga a cavitatii abdominale,

la fata mediala a hipocondrului, lipita cu fata sa viscerala la fata
stnga a stomacului.
n interiorul cavitatii abdominale splina este fixata prin
intermediul a doua ligamente peritoneale: ligamentul
gastrosplenic si ligamentul splenorenal.
Splina prezinta doua fete, doua margini si doua extremitati:
Fata parietala sau costala este neteda si usor
convexa craniocaudal;
Fata viscerala este prevazuta cu o creasta strabatuta
de un silon hilul;
Marginea craniala este mai taioasa;
Marginea caudala este mai groasa;
Extremitatile dorsala si ventrala sunt convexe.

La cine splina are o forma neregulata de gheata

ortopedica, cu marginea craniala concava si extremitatea
ventrala foarte dezvoltata; hilul este prezent pe toata lungimea
fetei viscerale (Fig. 7A).
La pisica splina are pe marginea craniala, n treimea
mijlocie, un pedicul; extremitatea ventrala este mai putin
voluminoasa dect la cine (Fig. 7B).
22
 Fig. 7. - Splina la carnivore.
A - Cine;
B - Pisica;

1.3.3. Limfonodurile

Sistemul limfonodal poate fi divizat descriptiv n:

limfonodurile musculare sau superficiale si limfonoduri ale
cavitatilor.
n general, la carnivore, limfonodurile sunt mai reduse ca
numar si mai voluminoase dect la alte specii.

1.3.3.1. Limfonodurile capului si gtului

limfonodurile mandibulare se gasesc pe traiectul
arterei sublinguale;
limfonodurile parotidiene sunt dezvoltate si plasate
pe traiectul arterei subzigomatice, naintea glandei
parotide;
limfonodurile retrofaringiene sunt formate din doua
grupe: mediane si laterale;
limfonodurile cervicale superficiale sau
prescapulare sunt voluminoase si situate la fata
laterala a muschiului scalen (Fig. 8);

23
 limfonodurile cervicale profunde sunt foarte mici,
situate de-a lungul traheei;
limfonodurile pectorale lipsesc la cine dar sunt
prezente la pisica.

Fig. 8.
Limfonodurile
musculare la cine.
a Limfonodul
parotidian;
b Limfonodul
mandibular;
c Limfonodurile
cervicale
superioare;
d Limfonodul axilar
accesoriu;
e Limfonodul femural
medial;
f Limfonodul popliteu.

1.3.3.2. Limfonodurile membrului toracic

limfonodurile axilare se afla pe fata interna a bratului,
pe traiectul arterei brahiale;
limfonodurile axilare accesorii, specifice canidelor,
sunt voluminoase si plasate pe traiectul arterei
subcutanate toracice, la marginea laterala a muschiului
pectoral ascendent.

1.3.3.3. Limfonodurile membrului pelvin

limfonodurile poplitee, dezvoltate, palpabile
transcutanat ntre muschii biceps femural si
semitendinos;
limfonodurile subiliace lipsesc la cine;
limfonodurile inghinale superficiale sunt plasate n
apropierea inelului inghinal subcutanat, pe traiectul
arterei pudende externe;

24
 limfonodurile inghinale profunde sunt situate n
interiorul cavitatii abdominale, pe traiectul arterei iliace
externe;
limfonodul femural medial, specific canidelor, se
gaseste pe fata interna a coapsei, ntre muschii sartorius
si gracilis.

1.3.3.4. Limfonodurile cavitatii toracice

a. Limfonodurile parietale:
- limfonodurile intercostale;
- limfonodurile sternale, situate pe traiectul arterei
toracice interne.
b. Limfonodurile viscerale:
- limfonodurile bronhice, la bifurcatia traheei;
- limfonodurile mediastinale craniale, sub trahee
si sub trunchiurile brahio-cefalice;
- limfonodurile traheale sunt plasate de-a lungul
traheei;
- limfonodurile mediastinale caudale, situate de-a
lungul esofagului, pe traiectul vaselor esofagiene,
sunt foarte mici.

1.3.3.5. Limfonodurile cavitatii abdominale

a. Limfonodurile parietale:
- limfonodurile lomboaortice sunt foarte mici;
- limfonodurile sublombare sunt plasate la
terminarea aortei abdominale;
- limfonodurile renale sunt situate pe traiectul
vaselor renale, n vecinatatea hilului renal.
b. Limfonodurile viscerale.
La carnivore, limfonodurile viscerale abdominale sau
limfonodurile mezenterice se aglomereaza specific, ca o masa
voluminoasa alungita, la originea arterei mezenterice craniale.

1.4. APARATUL RESPIRATOR

25
 Dupa modelul general de organizare anatomica valabil la
toate speciile de mamifere, aparatul respirator se compune din
doua segmente principale: caile respiratorii extrapulmonare
(cavitati nazale, faringe, laringe, trahee si bronhii) si pulmonii,
organele esentiale ale aparatului, formati din tesut pulmonar
specific si caile respiratorii intrapulmonare.

1.4.1. Caile respiratorii extrapulmonare

1.4.1.1. Cavitatile nazale

Cavitatile nazale, stnga si dreapta, sunt situate n
splachnocraniu, dorsal cavitatii bucale si sunt separate prin
septumul nazal. Ele comunica oral cu exteriorul prin narine,
iar posterior, cu faringele, prin choane.
La fiecare cavitate nazala se deosebesc:
extremitatea orala - narinele;
plafonul - fata mediala a oaselor nazal si frontal ( cu
partea anterioara);
peretele medial - lama perpendiculara a etmoidului si
septumul nazal;
planseul - fata dorsala a apofizelor palatine ale oaselor
incisiv si maxila si portiunea palatina a osului palatin;
peretele lateral - procesul nazal al incisivului, fata
mediala a maxilei si a nazalului.

Cinele are vrful nasului - trufa, proeminent, cu zona

epidermica ntinsa si de forma triunghiulara. Narile au forma de
virgula, cu concavitatea lateral. Musculatura narilor face parte
din orbicularul buzelor (Fig. 9).

26
 Fig. 9. Regiunea nazala
la cine.
a - Planul nazal;
b - Filtrum;
c - Narile;
d - Buza maxilara.

Lungimea cavitatilor nazale variaza foarte mult n raport cu

rasa. Organul vomeronazal este foarte dezvoltat, fiind captusit cu
mucoasa olfactiva.
Mucoasele respiratorie si olfactiva se delimiteaza net, cea
olfactiva fiind mai groasa dect la alte specii, ocupa jumatatea
posterioara a cavitatii nazale si are o culoare cenusie.
Pisica are cavitati nazale mai scurte dect cinele.

1.4.1.2. Sinusurile
Carnivorele prezinta doar doua sinusuri reduse: frontal si
maxilar.

1.4.1.3. Faringele
Faringele este un conduct musculo-membranos, comun
aparatelor respirator si digestiv, situat ntre ramurile recurbate
ale mandibulei. El are o directie oblica de sus n jos si dinainte
napoi, fiind suspendat la baza craniului de catre aparatul
hioidian.
Faringele prezinta urmatoarea structura:
membrana fibroasa - continuarea periostului de la
presfenoid;
stratul muscular - sase perechi de muschi simetrici: 1
pterigo-faringian, 2 faringo-stafilin, 3 stilo-faringian, 4
hio-faringian, 5 tiro-faringian, 6 crico-faringian.
mucoasa - de tip respirator n nasofaringe si de tip bucal
n bucofaringe.
Carnivorele au faringele n general larg, cu val palatin scurt,
choane nguste si alungite, cele doua tipuri de mucoasa fiind net
delimitate de stlpii faringo-palatini.

27
 1.4.1.4. Laringele
Laringele este un organ musculo-cartilaginos, plasat ntre
faringe si trahee, n portiunea posterioara a spatiului
intermandibular. Acesta este suspendat la baza craniului de catre
aparatul hioid ntr-o pozitie oblica cranio-dorso-caudal.
Laringele reprezinta, la majoritatea mamiferelor, principalul
organ fonator, datorita a doua cute mobile, membrano-elastice -
coardele vocale.
n structura laringelui se disting trei segmente principale:
scheletul cartilaginos compus din cinci cartilaje mobile
unul fata de celalalt: epiglota, doua aritenoide, tiroidul si
cricoidul.
stratul muscular, format din trei muschi extrinseci:
sternotiroidian, hiotiroidian si hioepiglotic si cinci
muschi intrinseci: cricotiroidian, cricoaritenoidian
dorsal, cricoaritenoidian lateral, interaritenoidian
transvers si tiroaritenoidian, cel din urma cu doua
fascicule distincte ce constituie muschii ventricular si
vocal;
mucoasa este neteda, roz-galbuie si foarte aderenta la
fata interna a cavitatii laringiene; la nivelul epiglotei,
cutelor ariteno-epiglotice si unghiurilor corniculate ale
aritenoidelor, mucoasa este de tip bucal, n rest aceasta
fiind de tip respirator.

Cinele are laringele scurt, cu epiglota larga. Corzile

vocale sunt duble si separate de o larga deschidere a
ventriculilor laringieni laterali.
Pisica nu prezinta particularitati laringiene, cu exceptia
unor ventriculi laterali redusi.

1.4.1.5. Traheea
Traheea este segmentul cailor respiratorii extrapulmonare
ce continua laringele si se termina n cavitatea toracica deasupra
cordului, prin cele doua bronhii principale.
De forma unui tub cilindric usor turtit dorso-ventral, traheea
are un traiect ce se mparte n doua portiuni: cervicala si
toracica.
Structura traheei contine de la exterior la interior,
urmatoarele tunici:
adventicea - tesut conjunctiv redus, n contact strns cu
tunica subiacenta;
scheletul cartilaginos contine inelele traheale ,
28
 incomplet nchise, cu capetele unite printr-o lama
conjunctivo-elastica ce formeaza portiunea
membranoasa a traheei n spatiile interinelare; inelele
vecine sunt unite prin ligamente anulare;
musculoasa (muschiul traheal) este constituita din fibre
musculare netede orientate transversal;
submucoasa contine glandele traheale;
mucoasa are suprafata luminala acoperita cu un epiteliu
de tip respirator, pseudostratificat ciliat.

Cinele are traheea cu profil transversal circular. Scheletul

cartilaginos contine 40-45 inele cartilaginoase groase, rezistente,
cu capetele fata n fata unite printr-o membrana fibroasa
dezvoltata. n mod specific, muschiul traheal, mai dezvoltat n
partea dorsala, este plasat n afara extremitatilor inelelor
traheale (Fig.10).

Fig. 10. - Traheea la

cine.

Pisica prezinta traheea asemanatoare cu cea de la cine,

dar cu numai 35-40 inele cartilaginoase.

1.4.1.6. Bronhiile
De la bifurcarea traheei, deasupra cordului, n cele doua
bronhii, acestea patrund fiecare n pulmonul corespondent, la
nivelul zonei pulmonare hilare.
Structura bronhiilor este asemanatoare cu aceea a traheei.

1.4.2. Pulmonii

Organe pereche aproape simetrice, pulmonii, drept si stng,

sunt organele esentiale ale aparatului respirator, la nivelul carora
are loc hematoza sau respiratia externa.
Pulmonii se gasesc n cavitatea toracica, n afara cavitatii
29
pleurale, fiind despartiti de mediastin si uniti prin bifurcatia
traheala si ligamentul pulmonar.
Pulmonul are aproximativ forma unei jumatati de con, cu
vrful cranial si baza caudal, n contact cu peretii cavitatii
toracice, datorita presiunii negative din cavitatea pleurala.
Fiecare pulmon prezinta doua fete, o baza, un vrf si trei
margini:
fata costala - convexa, neteda, n contact cu peretele
lateral al cavitatii toracice;
fata mediastinala - n contact cu mediastinul;
baza - neteda, concava, orientata oblic dorso-ventral si
cranio-caudal, mulata pe fata craniala a diafragmului;
vrful sau apexul rotunjit si turtit lateral, ocupa
sinusul pleural cranial;

marginea dorsala - convexa n ambele sensuri, ocupa

santul vertebro-costal;
marginea ventrala - scurta, subtire, prezinta incizuri
ce segmenteaza pulmonul n lobi pulmonari;
marginea caudala - delimiteaza baza pulmonului de
fata costala si patrunde n sinusul pleural caudal.
Fiecare pulmon este mpartit, datorita incizurilor marginii
ventrale, n urmatorii lobi: lobul apical sau cranial orientat
spre nainte, lobul cardiac sau intermediar ce corespunde
zonei cardiace si este orientat lateral si lobul diafragmatic sau
caudal ce formeaza baza pulmonului. La pulmonul drept,
incizura venei cave caudale desprinde din lobul diafragmatic un
altul suplimentar lobul azigos sau accesoriu.
n unele manuale de specialitate pulmonul stng este
considerat a fi alcatuit din doi lobi: cranial si diafragmatic, cel
cranial fiind subdivizat n lobii apical si caudal.
n structura pulmonului se disting trei componente
principale:
seroasa sau pleura viscerala - nveleste pulmonul pe
toata suprafata sa, exceptnd zona hilara, la nivelul
careia se continua cu pleura mediastinala;
caile respiratorii intrapulmonare: bronhiile lobare,
bronhiile interlobulare, bronhiile intralobulare sau
bronhiolele, bronhiolele terminale, bronhiolele
respiratorii, canalele alveolare;
tesutul pulmonar propriu-zis sau parenchimul
pulmonar include structurile care participa activ la
30
 procesul de hematoza: alveolele pulmonare si capilarele
alveolare din spatiile interalveolare.
Unitatea morfofunctionala a pulmonului este considerata
descriptiv ca fiind lobulul pulmonar, deservit respirator de o
bronhiola si separat de lobulii limitrofi prin spatii sau septe
interlobulare. Bronhiolele se divid dichotomic n bronhiole
terminale ce deservesc fiecare un acin pulmonar. Prin urmare
un lobul pulmonar este alcatuit din n - acini pulmonari.

La cine scizurile interlobare sunt foarte adnci, ajungnd

pna la hilul pulmonar. Organizarea anatomica este cea tipica:
pulmonul stng are trei lobi (apical, cardiac, diafragmatic),
pulmonul drept prezinta patru lobi (apical, cardiac, diafragmatic
si azigos). Marginile libere ale lobilor sunt rotunjite, cu exceptia
vrfului lobului apical stng care este ascutit. Lobul accesoriu
este dezvoltat si prezinta o prelungire n jurul venei caudale (Fig.
11A).
Pisica are pulmonii asemanatori ca si conformatie celor de
la cine, cu urmatoarele particularitati: lobii apicali sunt simetrici,
lobii cardiaci dezvoltati; lobul azigos este mai redus dect la
cine si are o forma triunghiulara (Fig. 11B).
La ambele specii, tesutul conjunctiv interlobular fiind redus,
lobulatia nu se evidentiaza macroscopic, suprafata pulmonului
fiind neteda si omogena.

Fig. 11 - Pulmonul la carnivore.

A - Cine; B - Pisica;
a lobul apical; b lobul cardiac; c - lobul diafragmatic;
d lobul accesoriu; e - traheea.
31
 1.4.3. Cavitatea toracica

Cavitatea toracica la mamifere are conformatia unui con

dispus cu vrful cranial si baza caudal, oblic dorso-ventral si mai
mult sau mai putin turtit lateral.
Cavitatea este delimitata de vertebrele dorsale, coaste,
stern si muschiul diafragmatic; aceasta nchide n interior cordul,
originea vaselor mari, pulmonul, cavitatile pleurale, traheea si
esofagul.
Anatomia cavitatii toracice este urmatoarea:
plafonul are ca baza osoasa corpul vertebrelor dorsale
si extremitatile dorsale ale coastelor; el este mai ngust
cranial si se largeste caudal;
planseul, mai scurt dect plafonul, este format din fata
dorsala a sternului si cartilajele coastelor sternale;
peretii laterali sunt usor concavi n toate sensurile si
sunt constituiti din fata interna a coastelor si muschii
intercostali interiori;
baza, foarte convexa, este reprezentata n totalitate de
fata craniala a diafragmului;
vrful este, de fapt, intrarea n cavitatea toracica si
apare ca o deschidere ovala, cu diametrul mai mare
vertical, delimitata de prima pereche de coaste, corpul
primei vertebre dorsale si fata dorsala a apendicelui
xifoidian al sternului.
Fata interna a cavitatii toracice este captusita de fascia
endotoracica si partial de seroasa pleurala ce delimiteaza cele
doua cavitati pleurale.
n limbajul medical uzual, termenii de cavitate toracica si
cavitate pleurala sunt folositi adesea ca sinonime, ceea ce este
complet eronat. n cavitatea toracica, fascia endotoracica
formeaza pentru cord sacul pericardic, iar seroasa pleurala
formeaza doi saci serosi, stng si drept, denumiti saci pleurali;
acestia sunt n contact pe linia mediana si delimiteaza ntre ei
mediastinul, n care se gasesc viscerele cavitatii.
Fiecare sac pleural, dupa raportul cu organele si peretii
cavitatii toracice, prezinta o foita parietala si o foita viscerala.
Pleura parietala, dupa peretii pe care-i captuseste, se subdivide
n pleura costala, diafragmatica si mediastinala. Foita viscerala
nveleste aderent pulmonul si face, practic, parte din structura
acestuia.
32
 Cavitatile pleurale, dreapta si stnga, sunt spatiile
virtuale delimitate de foitele viscerala si parietala ale seroasei
pleurale, n care se gaseste o cantitate mica de lichid tisular, ce
permite alunecarea foitelor n timpul miscarilor respiratorii.

Cinele, cu mici variatii n functie de rasa, prezinta

cavitatea toracica foarte spatioasa, cu cele doua diametre
principale, vertical si orizontal, aproape egale.
Pisica are cavitatea toracica mai turtita n sens transversal.

1.5. APARATUL DIGESTIV

Aparatul digestiv este specializat n ingerarea alimentelor,
transformarea acestora n compusi asimilabili si utilizabili si
eliminarea la exterior a componentelor neutilizabile ale hranei.
La mamifere aparatul digestiv se compune din tubul
digestiv si glandele anexe ale aparatului.
La mamiferele superioare tubul digestiv se segmenteaza
pur anatomic n portiunea prediafragmatica ce include
cavitatea bucala, faringele si esofagul si portiunea
postdiafragmatica sau tubul gastrointestinal, care contine
stomacul si intestinul.
Principalele glande anexe ale aparatului sunt glandele
salivare pentru portiunea prediafragmatica a tubului digestiv,
ficatul si pancreasul pentru tubul gastrointestinal.

1.5.1. Cavitatea bucala

Cavitatea bucala este portiunea initiala a tubului digestiv,

situata sub cavitatile nazale, cuprinsa ntre oasele incisiv,
maxilar, palatin si mandibula. Ea prezinta pentru studiu un
orificiu bucal delimitat de buze, doi pereti laterali, un plafon, un
planseu si se continua cu faringele prin orificiul buco-faringian.
1. Orificiul bucal are forma unei fante transversale
delimitata de doua buze si doua comisuri.
2. Buzele sunt doua cute musculo-membranoase, una
superioara si alta inferioara, reunite prin doua comisuri laterale,
rotunjite si simetrice.
Fiecare buza prezinta o fata externa cutanata, o fata interna
acoperita cu mucoasa bucala, o margine subtire si o margine
33
aderenta ce se continua la exterior cu regiunea vecina fara o
delimitare precisa.
n structura buzelor se disting: pielea, muschii, submucoasa
cu glandele salivare si mucoasa.
3. Obrajii sunt peretii laterali ai cavitatii bucale, fiecare cu
o regiune maseterica si alta buccinatoare; obrajii sunt constituiti
din piele, muschii buccinator si maseter, submucoasa cu
glandele molare si mucoasa.
4. Plafonul cavitatii bucale este reprezentat n partea
anterioara de palatul dur sau bolta palatina, iar n partea
posterioara de palatul moale sau valul palatin.
5. Planseul este si el segmentat n planseul dur ce are ca
baza anatomica corpul mandibulei si planseul moale, format
din muschii geniohioidian si milohioidian.
6. Limba este un organ musculos situat n silonul lingual,
fixat de hioid. Ea prezinta o baza, un corp si o portiune libera
(vrful limbii). Ca structura, limba este constituita din schelet,
muschii extrinseci si intrinseci, glandele salivare, submucoasa si
mucoasa.
7. Dintii sunt organe dure implantate n alveolele dentare
ale oaselor incisiv, maxila si mandibula.
Dentitia, de lapte (caduca) si permanenta, este prezentata
la modul de determinare a vrstei la carnivore.
Ca structura, dintele este alcatuit din formatiuni dure
(dentina, smaltul si cementul) si formatiuni moi (pulpa dentara,
ligamentul alveolo-dentar si gingia).

Cinele are buzele subtiri si nu foarte mobile, cea

superioara fiind mai dezvoltata. Extremitatea anterioara a buzei
superioare se confunda cu zona epidermica a vrfului nasului
(trufa); mucoasa formeaza la buza superioara, pe linia mediana,
o cuta- frul buzei superioare, iar la cea inferioara doua cute la
nivelul spatiului dintre canin si primul molar. Comisurile sunt
foarte adnci, pna la nivelul celui de-al treilea premolar sau
chiar la primul molar.
Mucoasa de pe fata interna a obrajilor este pigmentata,
tuberculul parotidian observndu-se n dreptul premolarului 3
superior. La nivelul ultimului molar superior se deschide, n vrful
unui tubercul, canalul lui Nck.
Bolta palatina este larga n treimea superioara si captusita
cu o mucoasa pigmentata. Lateral papilei incisive se deschid
canalele buco-nazale. Crestele palatine, n numar de 8-9 si sub
forma unor acolade, sunt foarte dezvoltate (Fig.12)

34
 Valul palatin este relativ lung, de 4-6 centimetri, si ndreptat
aproape orizontal. La marginea libera acesta prezinta o lueta
redusa. Stlpii anteriori ai valului palatin sunt dezvoltati, ntre ei
gasindu-se o amigdala alungita, de culoare roz si cu numeroase
cripte amigdaliene.

Fig. 12 Bolta palatina la

cine.
a - Papila incisiva;
a - Canalul nazopalatin;
b - Rafeul palatin;
c - Crestele palatine.

Vestibulul sublingual este larg, iar mucoasa planseului

cavitatii este fina. Cutele carunculare, reduse, flancheaza vrful
limbii care este bine dezvoltat (Fig.13A).

Fig. 13 Planseul cavitatii bucale la carnivore .

A - Cine; B - Pisica;
a cavitatea linguala apicala; b - carunculul sublingual; c - frul limbii;
d - plica sublinguala; e - organul lui Ackerknecht; g buza mandibulara;
h - dinitii incisivi; l - dintii canini.

35
 Limba este subtire, lata si foarte mobila, avnd pe fata
dorsala un sant median evident. Pe fata ventrala a portiunii
libere, pe linia mediana si sub mucoasa se gaseste un cordon
fibrocartilaginos- cordonul vermiform (Lisa) pe care se prind
muschii intrinseci foarte dezvoltati; aceasta particularitate
structurala permite transformarea suprafetei limbii ntr-o
excavatie de forma unei spatule.
Mucoasa linguala dorsala prezinta papile filiforme pe toata
suprafata, papile fungiforme pe jumatatea orala, 4-6 papile
caliciforme dispuse n V cu deschiderea orala si 6-7 papile
foliate pe fiecare parte, naintea cutelor gloso-palatine.
Pisica prezinta buza superioara n mod specific brazdata de
un sant vertical median - philtrum, iar pielea are peri tactili
lungi si grosi.
La nivelul obrajilor crestele buco-salivare dorsale sunt
evidente, iar tuberculul lui Nck lipseste.
Bolta palatina este asemanatoare celei de la cine dar
crestele palatine sunt n numar de doar 6-7.
Valul palatin este mai scurt si mai larg (2-3 centimetri)
dect la cine.
Planseul cavitatii bucale este aproape identic cu cel de la
cine, fiind n general mai scurt (Fig.13B).
Limba are santul median dorsal mai putin evident dect la
cine. Pe fata dorsala, mucoasa are numeroase papile filiforme
cornificate dirijate nspre napoi.

1.5.2. Faringele

Acest scurt conduct comun aparatelor digestiv si respirator

a fost descris ca segment anterior al cailor respiratorii.

1.5.3. Esofagul

Esofagul este un conduct musculo-membranos cu originea

posterior faringelui la nivelul cartilajelor aritenoide si deschiderea
caudala n stomac. El se situeaza deasupra traheei pna la
jumatatea regiunii cervicale, apoi n partea stnga a acesteia
pna la intrarea n cavitatea toracica; n spatiul mediastinal
revine deasupra traheei, strabate diafragmul si patrunde n
cavitatea abdominala unde se deschide, prin orificiul cardia, n
stomac.
36
 Structura peretelui esofagian include patru tunici:
adventicea, musculoasa, submucoasa si mucoasa. Este de
remarcat faptul ca stratul muscular, foarte dezvoltat, este
alcatuit aproape pe toata lungimea esofagului din fibre
musculare striate, iar mucoasa este acoperita cu un epiteliu
pavimentos stratificat cheratinizat, rezistent la solicitarile
mecanice ale bolului alimentar n tranzit.
La cine esofagul are lumenul neuniform calibrat. n
general peretele este gros la origine, mai subtire n zona
mediana si din nou gros la nivelul cardiei.
La pisica peretele esofagian prezinta doua ngrosari, n
treimea anterioara si n cea posterioara a organului.

1.5.4. Stomacul

Stomacul este portiunea initiala a tubului digestiv

postdiafragmatic, urmeaza esofagul prin cardia si se continua cu
intestinul prin pilor. El are forma unui sac alungit, turtit cranio-
caudal, plasat napoia diafragmului si a ficatului, usor oblic de la
stnga la dreapta si dorso-ventral.
Cele doua fete craniala sau diafragmatica si caudala sau
viscerala, sunt convexe n toate sensurile si netede. Fata
diafragmatica este n contact cu fata posterioara a ficatului, iar
fata viscerala cu masa jejunala si colonul.
Curbura mica dorsala este concava,. uneste cardia si
pilorul si primeste insertia micului epiploon sau ligamentul
hepatogastric. Marea curbura, ventrala, este convexa si ofera
insertie marelui epiploon.
Extremitatea stnga, rotunjita, se afla deasupra cardiei,
n raport cu diafragmul, pancreasul, rinichiul stng si splina.
Extremitatea dreapta este redusa si se termina cu pilorul.
n structura peretelui gastric se disting patru straturi:
seroasa - un pliu al peritoneului visceral, musculoasa formata
din fibre netede dispuse pe trei planuri, submucoasa cu
numeroase glande fundice, mucoasa care este de tip esofagian
pe o zona variabila n jurul cardiei, gastrica propriu-zisa (fundica)
si pilorica.
Carnivorele domestice au stomacul n forma de para,
alungit transversal, cu marea curbura sprijinita pe planseul
cavitatii abdominale (Fig.14).

37
 Fig. 14 - Stomacul la carnivore.
A - Cine; B - Pisica

Cardia este larg deschisa, captusita cu mucoasa de tip

esofagian, ce se continua n interiorul stomacului pe o arie
restrnsa. Mucoasa gastrica propriu-zisa, de culoare roza, ocupa
aproape toata suprafata interioara a stomacului. Pilorul este
prevazut cu un sfincter dezvoltat.
Marele epiploon este foarte dezvoltat si se interpune ntre
planseul cavitatii abdominale si organele interne pna la intrarea
n bazin.

1.5.5. Intestinul subtire

Prima portiune a intestinului ncepe de la pilor si se termina

la nivelul orificiului ileocecal, unde se continua cu cecumul. El
este ancorat pe mica sa curbura de marele mezenter si are
aspectul unui tub cu calibru uniform, foarte flexuos. La toate
speciile intestinul subtire este divizat n trei segmente:
duodenul tine de la pilor pna la nivelul
ligamentului duodenotransvers; n acest segment se
deschid canalele pancreasului si canalul coledoc.
jejunul se ntinde de la ligamentul duodenotransvers
pna aproximativ la originea ligamentului ileocecal;
ileonul continua jejunul de la nivelul ligamentului
ileocecal si se deschide n cecum prin orificiul ileocecal.
Structura parietala a intestinului subtire presupune
existenta a patru straturi: seroasa, musculoasa, submucoasa si
mucoasa.
La carnivorele domestice, intestinul subtire este
asemanator conformat si structurat, diferita fiind doar lungimea,
de 2-5 metri la cine si de pna la 2 metri la pisica.

38
 Duodenul are forma literei U, cu deschiderea cranial, ntre
cele doua ramuri fiind plasat pancreasul. Portiunea descendenta
este situata ntre ficat si pancreas, iar cea ascendenta la fata
mediala a rinichiului stng. n duoden, la cine, la 3-5 centimetri
de pilor, se deschide canalul pancreatic principal, iar la 3-6
centimetri, se deschide canalul coledoc.
Jejunul ocupa centrul cavitatii abdominale.

1.5.6. Intestinul gros

Intestinul gros se gaseste n continuarea intestinului subtire,

ncepe la orificiul ileocecal si se termina la anus, fiind alcatuit din
trei segmente: cecum, colon si rect.
Carnivorele au intestinul gros foarte asemanator, diferite
fiind doar lungimea, de 0,7 metri la rasele de cini de talie medie
si de 35 centimetri la pisica, precum si aspectul cecumului care
la pisica este foarte scurt (1-2 centimetri) si cu extremitatea
libera recurbata.
Intestinul gros este deci relativ scurt, neboselat si cu
calibrul aproape dublu fata de acela al jejunului (Fig.15).
Cecumul are la cine 10-12 centimetri si aspect de tirbuson.
Colonul, la ambele specii de carnivore, ofera cea mai
accentuata mpartire n: ascendent, transvers si descendent.
Colonul ascendent este prelungirea directa a cecumului, situat
pe latura dreapta pna la diafragm, unde se continua cu colonul
transvers. Colonul transvers trece napoia diafragmului pe partea
stnga, unde se continua cu colonul descendent care se
ndreapta caudal pna la intrarea n cavitatea pelvina, unde
formeaza o flexura - colonul sigmoid, pentru a ajunge pe linia
mediana.

39
 Fig. 15 Intestinul gros la
cine.
a - Cecumul;
b - Ileon;
c - Colon ascendent;
d - Colon transvers;
e - Colon descendent.

Rectul este scurt, iar anusul prezinta pe laturile interne

deschiderile glandelor anale, de culoare galben-bruna si de
marimea unei alune la cine.

1.5.7. Cavitatea abdominala.

Cavitatea abdominala are o forma aproximativ conica,

avnd baza pe diafragm si vrful n comunicare cu cavitatea
pelvina. Descriptiv, cavitatea abdominala prezinta urmatoarele
componente:
plafonul este format din vertebrele lombare acoperite
cu musculatura abdominala superioara;
planseul poate fi mpartit n trei regiuni: regiunea
epigastrica are ca baza anatomica apendicele xifoidian
al sternului, cea mezogastrica zona ombilicala, iar
regiunea hipogastrica este aceea dispusa anterior
pubisului;
peretii laterali sunt cuprinsi ntre hipocondru,
extremitatile proceselor transverse lombare, unghiul
extern al iliului si regiunea pliului iei; ei au ca baza
anatomica musculatura abdominala inferioara;
extremitatea anterioara sau diafragmatica este
reprezentata de fata posterioara a muschiului diafragm;
extremitatea posterioara consta ntr-o deschidere
larga spre cavitatea pelvina, circumscrisa de oasele
sacrum, iliace si pubiene.
40
 Cavitatea abdominala este captusita pe fata interna de
fascia transversa, aceasta fiind acoperita, la rndul ei, la
interior, de seroasa peritoneala sau peritoneul parietal;
peritoneul delimiteaza cavitatea peritoneala, complet nchisa
la mascul si n comunicare cu exteriorul la femela, prin ostium
abdominale de la nivelul trompelor uterine.
Carnivorele domestice, datorita tubului gastrointestinal,
proportional mai scurt, prezinta cavitatea abdominala mai putin
voluminoasa dect la alte specii. Topografia interioara a cavitatii
este relativ simpla (Fig.16).

Fig. 16 - Topografia interioara a cavitatii abdominale la

cine.
A Tubul digestiv postdiafragmatic:
a stomac; b - duoden portiunea descendenta; c duoden portiunea
ascendenta;
d jejun; e - cecum; f - colon ascendent; g colon transvers; h - colon
descendent;
i rect; j - pancreas; l - mezojejun; m ligamentul rectoduodenal; n-
omentum.
B Schema ligamentelor:
A duoden descendent; a - duoden ascendent; b - jejun; c - colon
ascendent;
d colon descendent; e - rinichi drept; f splina; g - omentum; h bursa
omentala.

1.5.8. Glandele anexe ale aparatului digestiv

41
 1.5.8.1. Glandele salivare
Anexate cavitatii bucale, n care-si deverseaza produsul de
secretie saliva, glandele salivare sunt structurate din acini
glandulari serosi si/sau mucosi, grupati n lobuli demarcati de
spatii interlobulare n care se gasesc vase, canale salivare si
tesut conjunctiv.
n afara unor glande salivare diseminate, de fapt acini
glandulari izolati, plasati subiacent mucoasei bucale, la mamifere
sunt bine conformate si usor de urmarit macroscopic glandele
salivare aglomerate: parotida, submandibulara si sublinguala.
1. Glanda parotida este cea mai dezvoltata glanda
salivara, plasata fiind n loja parotidiana, ntre baza urechii,
insertia muschiului sternomandibular, aripa atlasului si ramura
recurbata a mandibulei (Fig.17).

Fig. 17 - Glandele salivare la cine

a Glanda parotida; b - Glanda submandibulara; c - Glanda sublinguala
monostomatica;
d - Glandele molare maxilare; e Glanda sublinguala polistomatica.
Medalion: glanda parotida

Canalul salivar principal, denumit canalul lui Stenon, se

deschide n cavitatea bucala prin tuberculul parotidian, la nivelul
silonului gingivobucal superior.
2. Glanda submandibulara (mandibulara) mai redusa
dect parotida, se gaseste n spatiul intermandibular, la fata
interna a glandei parotide si a insertiei muschiului pterigoidian
intern.

42
 Canalul salivar submandibular canalul lui Wharton si
are originea la extremitatea superioara a glandei, se angajeaza
ntre muschii milohioidian si bazioglos, pna la frul limbii,
deschizndu-se la baza carunculului sublingual.
3. Glandele sublinguale sunt plasate n spatiul
intermandibular, pe fetele laterale ale corpului limbii si sunt
grupate n doua mase glandulare:
- glanda sublinguala polistomatica - alungita, situata
pe fetele laterale ale limbii; canalele Rivinus, care
evacueaza secretia glandei, sunt n numar variabil si se
deschid pe creasta sublinguala, printr-o serie liniara de
mici orificii;
- glanda sublinguala monostomatica se gaseste pe
traiectul canalului mandibular si se deschide prin
canalul Bartholin, alaturi de canalul glandei
mandibulare.

Cinele are glanda parotida relativ redusa, triunghiulara si

bifurcata la baza urechii. Canalul parotidian se deschide n
cavitatea bucala la nivelul molarilor 3-4, fara sa ofere un
tubercul parotidian.
Glanda mandibulara, foarte voluminoasa si de forma
globoasa, este situata la extremitatea inferioara a parotidei,
unde poate fi palpata transcutanat.
Glanda sublinguala monostomatica (posterioara) este mai
dezvoltata dect cea polistomatica (anterioara).
La pisica, parotida este asemanatoare cu aceea a cinelui,
cu deosebirea ca este proportional mai dezvoltata, iar canalul
parotidian se deschide n dreptul molarului 2.
Glanda mandibulara este ovoida si acoperita partial de
parotida.
Asemanator cinelui, cele doua glande sublinguale sunt
inegal dezvoltate.

1.5.8.2. Ficatul
Ficatul, glanda anexa a tubului digestiv postdiafragmatic si
n acelasi timp, organ de importanta vitala deosebita, este plasat
la toate speciile de mamifere la fata abdominala a diafragmului.
Are o culoare bruna sau brun-violacee si prezinta pentru studiu
doua fete si doua margini:
- fata anterioara sau diafragmatica se muleaza pe
fata caudala a diafragmului, este convexa si strabatuta
de o scizura ocupata de vena cava caudala;

43
 - fata posterioara sau viscerala, usor concava ofera
amprentele viscerelor cu care vine n contact; n partea
mijlocie are o scizura n care se gasesc vena porta,
artera hepatica, canalul coledoc, limfonodurile hepatice
si zona biliara;
- marginea dorsala prezinta o scizura adnca destinata
trecerii esofagului;
- marginea ventrala, libera, este prevazuta cu scizuri ce
mpart ficatul n lobii de baza la mamifere: stng, patrat,
drept si caudat (Spiegel).
Ficatul este suspendat de peretii cavitatii abdominale si de
organele din jur prin trunchiurile vasculare si prin urmatoarele
ligamente:
- ligamentul comun, scurt si puternic, se detaseaza de
pe fata caudala a diafragmului si se fixeaza pe fata
craniala a ficatului;
- ligamentul falciform este o lama seroasa lunga ce se
ntinde din zona ombilicala pna la vena cava caudala;
- ligamentul triungiular drept se desprinde din
regiunea sublombara dreapta si se fixeaza pe marginea
superioara a lobului hepatic drept;
- ligamentul triunghiular stng se detaseaza de pe
centrul frenic si se prinde pe marginea superioara a
lobului stng.
n structura ficatului se disting trei componente principale:
capsula Glisson, stroma conjunctivo-vasculara si parenchimul
hepatic ce are ca unitate morfofunctionala lobulul hepatic.
Vezica biliara, sub forma unui rezervor piriform, este
plasata ntre lobul drept si lobul patrat.
Canalul coledoc, segmentul final al cailor excretorii biliare,
se deschide n duoden, aproape de pilor, mpreuna cu canalul
pancreatic, la nivelul ampulei Vater sau separat.

Cinele prezinta ficatul foarte dezvoltat, cu greutatea

variabila n functie de rasa. Fata diafragmatica este foarte
convexa, iar cea viscerala concava. Marginea ventrala prezinta
patru scizuri foarte adnci care segmenteaza ficatul n urmatorii
lobi: drept, intermediar (medial) drept, patrat, intermediar
(medial) stng, stng si caudat.
Lobul caudat este dezvoltat, situat deasupra scizurii portale
si este format dintr-o portiune principala si o prelungire denumita
proces caudat (Fig. 18A).

44
 Fig. 18 Ficatul la carnivore
A Cine; B - Pisica;
a - Lobul stng lateral; a Lobul stng medial; b - Lobul drept lateral;
b Lobul drept medial; e - Vezica biliara; f - Porta hepatica; g Ligamentul
terens.

Vezica biliara, plasata ntre lobul intermediar drept si lobul

patrat, nu depaseste marginea ventrala a ficatului. Canalul
coledoc se deschide mpreuna cu canalul pancreatic principal, la
nivelul papilei duodenale.
Pisica are ficatul organizat la fel ca la cine. Lobul
intermediar drept este, nsa, foarte dezvoltat, iar lobul drept
redus. Procesul caudat este rotunjit, iar vezica biliara nu
depaseste marginea ventrala a organului (Fig. 18B).

1.6. APARATUL URINAR

Aparatul urinar, cu rol esential n elaborarea si eliminarea

urinei, este alcatuit din rinichi - organele centrale ale sistemului
si caile excretoare sau conducatoare: bazinetul, ureterele,
vezica urinara si uretra.

1.6.1. Rinichii

Organe pereche dispuse asimetric n regiunea sublombara,

cu aspectul general al unui bob de fasole, rinichii mamiferelor au
doua fete, doi poli si doua margini:
- fata dorsala, convexa, vine n contact cu musculatura
sublombara;
- fata ventrala sau viscerala, convexa, este acoperita
de seroasa peritoneala si vine n contact cu masa
gastrointestinala;

45
 - marginea laterala, convexa, prezinta o excavatie -
hilul renal, la nivelul careia patrund n rinichi vasele si
nervii ;
- marginea mediala.
Rinichii sunt ancorati n interiorul cavitatii abdominale prin
urmatoarele structuri:
- peritoneul parietal i acopera pe fata ventrala, dar la
cine i mbraca complet;
- tesutul conjunctiv perirenal se transforma adeseori n
tesut adipos sau, alteori, formeaza o fascie suspensoare;
- vasele sanguine, reprezentate de artera renala ce
provine din aorta descendenta si de vena renala ce
comunica n vena cava caudala.
Structural, rinichiul este constituit din capsula, tesut
propriu-zis si sinusul renal:
Capsula renala este subtire dar rezistenta si se
desprinde n mod normal foarte usor de la suprafata
organului;
Tesutul renal propriu-zis se sistematizeaza n doua
zone principale distincte:
- zona corticala se gaseste sub capsula, are o
culoare cenusie si este relativ fragila;
- zona medulara este situata nspre interior, are o
culoare rosie-visinie si aspect usor striat; ea rezulta
din reunirea piramidelor Malpighi, al caror vrf
proemina n interiorul sinusului renal;
Sinusul renal este un spatiu organic central, turtit
dorso-ventral si alungit antero-posterior, n interiorul
caruia se gasesc partial vasele renale, tesut adipos si
bazinetul renal;
Bazinetul renal constituie, din punct de vedere
functional, segmentul initial al cailor urinare dar din
punct de vedere anatomic el face parte din conformatia
interioara a rinichiului.
Bazinetul este un rezervor cu forma variabila, n comunicare
cu orificiile de deschidere ale tubilor uriniferi si distal cu ureterul.

Cinele prezinta rinichi ce se remarca prin forma lor

globoasa si culoare nchisa, aproape violacee.
Greutatea unui rinichi variaza larg. Dupa ndepartarea
capsulei renale si pe organe provenite de la cadavre
nesngerate, se observa n mod caracteristic venele

46
subcapsulare, cu traiect sinuos si pe alocuri ntrerupte sau
formnd stelele Verheyen (Fig.19A).
Specifica este si dispunerea rinichilor aproape simetric n
regiunea sublombara precum si faptul ca seroasa peritoneala
acopera rinichiul pe ambele fete, formnd chiar un scurt mezou
renal.
Vrfurile piramidelor renale se contopesc alcatuind o papila
comuna cu aspect de creasta papilara.
Bazinetul este reprezentat doar de portiunea centrala
(lipsesc procesele terminale).
La pisica rinichii cntaresc 15-30 grame, au o culoare mai
deschisa si o forma mai rotunjita si prezinta 4-6 vene mici
subcapsulare; celelalte caractere anatomice sunt identice cu cele
ale rinichiului de cine (Fig. 19B).

47
 Fig. 19 - Rinichiul la carnivore
1 - Cine; A - Fata externa; B - Sectiune transversala:
a corticala; b. zona intermediara; c - medulara; d - papila renala;
e - bazinetul; f - ureterul.
2 - Pisica; A - Fata externa; B - Sectiune sagitala; C - Sectiune transversala.

1.6.2. Caile urinare

1.6.2.1. Ureterele
Ureterele sunt canale cilindrice care conduc urina de la
bazinetul renal la vezica urinara. Acestea pot fi sistematizate n
doua portiuni:
- portiunea abdominala tine pna la intrarea n bazin si
este situata de-o parte si de alta a coloanei vertebrale,
imediat sub seroasa peritoneala; ureterul drept
nsoteste putin distantat lateral vena cava caudala, pe
cnd ureterul stng urmareste n acelasi mod aorta
descendenta;
- portiunea pelvina tine de la intrarea n bazin pna la
plafonul vezicii urinare; extremitatea caudala a
ureterului se deschide n vezica urinara dupa un scurt
traiect prin peretele acesteia ntre musculoasa si
mucoasa, ceea ce face ca n apropierea orificiului
ureteral sa se formeze o clapeta speciala care mpiedica
refularea urinei retrograd.
Peretele ureterului are urmatoarea structura: o adventice
conjunctivo-elastica, o musculoasa alcatuita din trei straturi de
fibre musculare netede, o submucoasa si o mucoasa pliata
48
longitudinal si captusita spre lumen de un epiteliu pavimentos
stratificat necheratinizat (uroteliu).

1.6.2.2. Vezica urinara

Vezica urinara este un rezervor musculo-membranos, cu
posibilitati largi de dilatare, ovoid, dispus pe planseul bazinului,
sub rect si sub organele genitale intrapelvine.
Anatomic, vezica urinara prezinta: fundul orientat cranial,
corpul si gtul orientat caudal si n continuare directa cu uretra.
Ea este mentinuta n pozitie naturala datorita continuitatii cu
uretra, dar si prezentei a trei cute seroase dintre care doua
laterale si una ventrala, care o ancoreaza la peretii cavitatii
pelvine.
Peretele vezicii urinare este perforat de trei orificii dintre
care unul uretral dispus caudal si alte doua ureterale care sunt
plasate si ele n apropierea gtului vezicii; cele trei orificii
delimiteaza, astfel, ntre ele o arie triunghiulara cu baza cranial,
denumita trigonul vezical.
Structura peretelui vezicii urinare este urmatoarea, de la
exterior la interior: seroasa, musculoasa formata din fibre
musculare netede dispuse cel mai adesea plexiform,
submucoasa si mucoasa, care are pliuri longitudinale n stare de
repaus si este captusita la interior de un epiteliu pavimentos
stratificat de tip urinar.

1.6.2.3. Uretra
Acest segment distal al cailor urinare prezinta diferente de
ordin anatomic importante la cele doua sexe.
A. Uretra la mascul paraseste cavitatea pelvina si se
ataseaza corpilor cavernosi, alaturi de care contribuie la
conformatia penisului.
Dupa traiectul pe care-l urmeaza, uretra are doua portiuni:
- portiunea intrapelvina se gaseste pe podeaua
bazinului, se ntinde de la gtul vezicii urinare pna la
arcada ischiatica si are de-a lungul sau raporturi strnse
cu glandele anexe ale aparatului genital mascul;
- portiunea extrapelvina continua precedenta, se
orienteaza la nivelul arcadei ischiatice n jos si nainte,
trece printre radacinele corpilor cavernosi si apoi la fata
ventrala a acestora si se deschide la exterior prin
meatul urinar.
49
 Structura uretrei la mascul este urmatoarea, de la interior
spre exterior: mucoasa subtire si dilatabila; nvelisul erectil
care ncepe cu bulbul uretrei si se termina la extremitatea
craniala a corpilor cavernosi prin glandul penisului;
musculoasa care are n componenta ei urmatorii muschi:
sfincterul neted al uretrei, sfincterul rosu al uretrei, compresori ai
glandelor bulbouretrale, bulbocavernos si transversul perineului.
B. Uretra la femela este mai scurta si mai simplu
structurata. Ea este un conduct musculo-membranos foarte
extensibil ce se ntinde de la gtul vezicii urinare sub fata
ventrala a vaginului, pna la extremitatea craniala a vestibulului
vaginal, unde se deschide prin meatul urinar.
Structura uretrei la femela este simpla, n componenta sa
intrnd: mucoasa, ce face trecerea de la mucoasa vezicala la
aceea a vaginului si musculoasa, alcatuita din fibre netede
dispuse pe doua straturi dar si din numeroase fibre elastice ce
confera o mare mobilitate peretelui uretral.
Carnivorele ofera, mai ales la nivel distal, cteva
particularitati de specie ale cailor urinare: ureterele sunt subtiri si
se deschid la distanta unul fata de celalalt, n apropierea gtului
vezicii urinare; uretra la mascul are un nvelis erectil foarte
dezvoltat, cu bulbul uretral si glandul penian de dimensiuni
remarcabile, iar muschiul bulbocavernos ocupa numai regiunea
bulbilor uretrali, contribuind la cresterea volumului acestora.

1.7. APARATUL GENITAL

1.7.1. Aparatul genital mascul

Aparatul genital mascul are rolul elaborarii spermei si al

vehicularii acesteia n interiorul cailor genitale femele.
Dupa topografie si functia ndeplinita, se pot distinge trei
portiuni ale aparatului:
- portiunea glandulara - testiculele, dispuse n
interiorul burselor testiculare;
- portiunea conducatoare , tubulara, formata din caile
genitale propriu-zise: epididimul, canalul deferent si
canalul ejaculator;
- portiunea urogenitala, comuna aparatelor genital si
urinar.
50
 Cailor genitale li se ataseaza glandele anexe ale aparatului
genital mascul: glandele (veziculele) seminale, prostata si
glandele bulbouretrale.
Corpul cavernos mpreuna cu uretra extrapelvina formeaza
organul copulator mascul - penisul, a carui portiune libera este
acoperita de un pliu cutanat - preputul.

1.7.1.1. Bursele testiculare

Bursele testiculare sunt formate din suprapunerea a cinci
nvelitori, de la exteror la interior:
- Scrotum - nvelitoarea externa, reprezentata de pielea
regionala; la exterior se observa un rafeu median ce
corespunde septului interdartoic;
- Dartos - prelungirea tunicii abdominale, formeaza doi
saci separati, datorita septului interdartoic;
- Celuloasa sau fascia Coowper un strat gros de tesut
conjunctiv lax;
- Cremaster - un fascicul eratic al muschiului oblic intern
al abdomenului;
- Fibroseroasa - are n componenta fascia transversala
si seroasa peritoneala.
O alta sistematizare a nvelitorilor testiculare tine seama de
provenienta lor si raporturile n care se afla; n aceasta
sistematizare se constituie trei tunici:
- Tunica externa - are provenienta extraabdominala si
este formata din cele trei straturi ale pielii;
- Tunica medie - provine din fascia superficiala si
profunda a trunchiului;
- Tunica interna sau vaginala - fibroseroasa, pe fata sa
interna se insera si muschiul cremasterul extern.

Cinele are pungi testiculare proeminente, dispuse n

regiunea perineala. Tunica externa este scurta. Teaca vaginala
are un gt lung.
Motanul are tunica scrotala mai putin detasata si acoperita
cu par abundent.

1.7.1.2. Testiculele
Organele esentiale ale aparatului genital mascul,
testiculele, se dispun n interiorul burselor testiculare, n raport
strns cu epididimul si au o forma ovoida; prezinta pentru studiu
urmatoarele componente:
- fetele laterala si mediana, sunt netede si rotunjite;

51
 - marginea inferioara, libera, este convexa si ocupa
fundul procesului vaginal;
- marginea superioara, fixa, este n contact cu corpul
epididimului;
- extremitatea craniala este n raport cu capul
epididimului si cu un voluminos pachet vascular format
din artera si venele testiculare;
- extremitatea caudala corespunde cozii epididimului.
Ca structura, testiculul este constituit din albuginee - o
membrana fibroasa rezistenta, albicioasa, ce acopera testiculul si
capul epididimului si tesutul propriu-zis sau parenchimul -
relativ moale si galbui, format dintr-un numar variabil de lobuli.

Cinele are testiculele ovale, globoase, cu greutatea de 30-

150 grame,n functie de rasa. Dispuse n regiunea perineala,
testiculele au axul principal orientat oblic n jos si nainte, coada
epididimului fiind orientata napoi si n sus.
Marginea superioara, precum si extremitatile testiculului
sunt acoperite de corpul epididimului, care este foarte dezvoltat.
Artera testiculara trece peste coada epididimului, apoi pe
marginea libera a testiculului, pe care o parcurge partial (Fig.
20A).
Motanul are testiculele de forma ovoida sau globoasa
dispuse n regiunea perineala.
Epididimul, bine dezvoltat, acopera n totalitate marginea
fixa si extremitatile gonadei. Artera testiculara, la nivelul marginii
libere, capata un traiect oblic n sus si medial, emitnd cteva
colaterale doar pe fata laterala a testiculului (Fig. 20B).

52
 Fig. 20 - Testiculul la carnivore
A - Cine; B - Motan;
a - Testicul; b - Capul epididimului; c - Coada epididimului; d Cordon
spermatic

1.7.1.3. Caile genitale

Caile genitale propriu-zise sunt reprezetate de:
- Epididimul, portiunea initiala, este un organ alungit,
anexat marginii fixe a testiculului si este subdivizat n :
cap, corp si coada;
- Canalul deferent parcurge initial traiectul inghinal,
patrunde n cavitatile abdominale si pelvina si se
dirijeaza catre portiunea initiala a uretrei, pe plafonul
careia se deschide prin canalul ejaculator;
- Canalul ejaculator este un conduct foarte scurt ce ia
nastere prin unirea extremitatii caudale a canalului
deferent cu canalul glandei seminale.
Carnivorele au un epididim foarte voluminos ce acopera n
ntregime marginea fixa si extremitatile testiculului.
Canalul deferent are peretii grosi si prezinta, doar la cine,
o redusa dilatatie ampulara plasata deasupra vezicii urinare.
La ambele specii, lipsind glandele seminale, nu se constituie
canalul ejaculator.

1.7.1.4. Glandele anexe ale aparatului genital mascul

La carnivore lipsesc glandele seminale, iar cele
bulbouretrale lipsesc la cine si sunt slab dezvoltate la motan.
Prostata este o glanda importanta, situata pe fata dorsala
a originii uretrei intrapelvine. Prin fata sa superioara prostata
intra n contact cu rectul, iar cu fata inferioara se muleaza pe
uretra acoperind si portiunea terminala a canalelor deferente.

La cine prostata este foarte dezvoltata, acoperind complet

gtul vezicii urinare. Ea are o culoare galbuie si este usor
semilobata, prelungindu-se sub sfincterul rosu uretral prin doi
lobi redusi.
La motan prostata nu nconjoara complet uretra, motiv
pentru care apare net bilobata.

1.7.1.5. Penisul
Penisul, organul copulator mascul, este alcatuit dintr-o tija
cilindrica ce rezulta din unirea a doua mase erectile: corpul
cavernos si corpul spongios al uretrei.

53
 Dupa cum este n raport cu alte formatiuni, penisul prezinta
doua portiuni distincte:
- Portiunea fixa sau perineala, ncepe la arcada
ischiatica si se termina n fundul cavitatii preputiale (n
repaus); ea este mentinuta sub tegument printr-un
sistem de fascii si ligamente;
- Portiunea libera este detasata si mobila; n repaus
functional ea este protejata subabdominal, ntr-o
duplicatura speciala a pielii preputul.
Penisul este conformat anatomic sub forma unui corp si a
doua extremitati:
- Extremitatea posterioara este divizata n doua brate
laterale ntre care se gaseste bulbul uretrei; fiecare brat,
dependent de corpul cavernos, se insera pe jumatatea
corespunzatoare a arcadei ischiatice;
- Corpul apare ca o tija cilindrica, usor turtita transversal
si prezinta doua fete laterale si doua margini, superioara
si inferioara;
- Extremitatea anterioara sau glandul apare ca o
dilatatie delimitata de corpul penisului printr-o usoara
,strangulatie;
- Preputul sau furoul este o invaginatie a pielii
abdomenului ce formeaza o teaca n jurul portiunii libere
a penisului. El se deschide la exterior prin orificiul
preputial, n apropierea cicatricei ombilicale. Cnd
penisul este iesit din preput, cavitatea preputiala interna
dispare complet.

Cinele are penisul proportional dezvoltat, lungimea

variind n functie de rasa. Portiunea libera poseda un gland
excesiv de lung ce prezinta doua dilatatii: una dispusa naintea
zonei de inflexiune a tegumentului, iar cealalta catre vrful
penisului.
Extremitatea anterioara a penisului se subtiaza progresiv,
terminndu-se printr-un vrf usor recurbat ventral, sub care se
gaseste meatul urinar.
In mod particular, portiunea libera a corpului cavernos
sufera un proces de osificare, astfel nct la cine osul penian
formeaza, de fapt, baza anatomica a portiunii libere a penisului.
Osul penian are un aspect conoid, este prelungit anterior printr-
un cordon fibros, iar ventral prezinta o santuitura destinata
uretrei (Fig. 21).
Corpul spongios al uretrei este foarte dezvoltat la nivelul
glandului.
54
 Fig. 21 - Penisul de cine.
a - Corpul cavernos al penisului; b - Bulbul glandului; c - Vena dorsala a
penisului;
d - Preputul; e - Portiunea lunga a glandului; f - Corpul cavernos al uretrei;
g - Osul penian; g - Portiunea fibroasa a osului penian.

Preputul, relativ strmt, este mobilizat de doi muschi

protractori, alungiti anterior, sub forma unor benzi, pna n
regiunea sternala.
Motanul are penisul scurt si dirijat n jos si napoi.
Portiunea libera are la suprafata papile cornificate partial, dirijate
catre baza penisului.
Organizarea generala a aparatului genital mascul la
carnivorele domestice este reprezentata n (Fig. 22).

Fig 22 - Aparatul genital mascul la carnivore

A - Cine; B - Motan;
a - Testicul; b - Canal deferent; b - Ampula canalului deferent; c Vezica
urinara;
d - Ureter; f - Prostata (portiunea externa); f - Prostata (portiunea interna);
g - Glandele bulbouretrale; h - Oasele ischium si pubis; i - Penis; j - Os
penian.

55
 1.7.2. Aparatul genital femel

Aparatul genital al femelelor are ca organe centrale

ovarele, iar caile genitale femele sunt reprezentate de:
oviduct, uter, vagin si vestibulul vaginal, ultimul n
comunicare cu exteriorul prin vulva.

1.7.2.1. Ovarele
Ovarele sunt organe pare si simetrice, suspendate n
regiunea sublombara, ntre rinichi si extremitatea craniala a
cornului uterin.
Avnd n general o forma neregulata datorita foliculilor
ovarieni maturi sau corpilor galbeni, ovarele sunt suspendate la
marginea anterioara a ligamentelor largi, care sunt dedublate la
acest nivel, formnd pe fiecare parte bursa ovariana.
Structural, ovarul este format din albuginee si tesut
propriu care cuprinde doua zone: corticala si medulara.

Cateaua are ovare mici, eliptice, plasate mult anterior, la

nivelul vertebrelor lombare 3-4, n apropierea extremitatii
posterioare a rinichiului. Ovarele sunt complet nchise n bursa
ovariana, care comunica cu cavitatea peritoneala doar printr-un
orificiu foarte ngust, dispus medial.
Pisica are ovare asemanatoare, cu aceeasi culoare gri-
roscata, dar mult mai mici dect cateaua. Bursa ovariana
comunica larg cu cavitatea peritoneala.

1.7.2.2. Caile genitale

1. Oviductele sunt doua conducte nguste, flexuoase, ce
leaga morfofunctional ovarele de uter.
Fiecare oviduct poate fi sistematizat n:
- Extremitatea anterioara sau ovariana este
prevazuta cu o dilatatie cupuliforma - pavilionul
trompei uterine;
- Corpul descrie mumeroase flexiuni;
- Extremitatea posterioara sau uterina, reprezentata
printr-o usoara strangulatie, se continua n mod direct
cu cornul uterin
Structura oviductului: seroasa, musculoasa si mucoasa
foarte mult pliata longitudinal.
2. Uterul este un organ tubular cu rol esential de suport al
produsului de conceptie n dezvoltarea intrauterina.

56
 Dispus la intrarea n bazin si n interiorul cavitatii pelvine
uterul este fixat la peretii cavitatii prin intermediul ligamentelor
largi.
Uterul are urmatoarea conformatie anatomica:
- Coarnele uterine, n numar de doua, sunt dispuse
divergent la intrarea n bazin;
- Corpul uterin, organ impar cu aspect cilindric sau usor
turtit dorso-ventral este dispus la intrarea cavitatii
pelvine sau n interiorul ei, ntr-o pozitie aproape
orizontala;
- Gtul uterin sau cervixul este portiunea usor
strangulata si cu peretele foarte gros.
Structural, uterul are peretele alcatuit din:
- seroasa se prelungeste pe ntreg teritoriul cu
ligamentele largi;
- musculoasa, foarte dezvoltata, este structurata pe trei
straturi de fibre musculare netede;
- mucoasa sau endometrul, foarte pliata n repaus,
contine n lamina propria numeroase glande
endometriale.
3. Vaginul reprezinta portiunea terminala a cailor genitale
propriu-zise si formeaza alaturi de vulva si vestibulul vaginal,
organul copulator femel.
Dispus orizontal n cavitatea pelvina, vaginul se gaseste n
raport lateral cu peretii acesteia, dorsal cu rectul si ventral cu
vezica urinara si uretra.
Trecerea posterioara la vestibulul vaginal este marcata de
meatul urinar.
Peretele vaginal are urmatoarea structura:
- seroasa acopera total sau partial vaginul;
- musculoasa, relativ subtire, este structurata asemanator
uterului;
- mucoasa, de culoare roza, este pliata longitudinal.
4. Vestibulul vaginal este un conduct mixt genito-urinar,
fiind dispus ntre tabla ischiatica si rectum,n masa de tesut
conjunctiv retroperitoneal.
Lungimea sa este, n general, jumatate din aceea a
vaginului.
La extremitatea anterioara vestibulul comunica larg cu
vaginul prin orificiul vestibulo-vaginal, al carui contur prezinta la
majoritatea femelelor tinere himenul, imediat napoia sa
gasindu-se meatul urinar.
Structura vestibulului urinar include: mucoasa, submucoasa
cu glandele vestibulare si musculoasa.
57
 5. Vulva este deschiderea posterioara a vestibulului
vaginal. Aceasta este dispusa imediat sub anus, are aspectul
unui canal redus si este delimitata de doua buze reunite la
nivelul a doua comisuri, dorsala si ventrala.
Comisura ventrala, de obicei mai ngusta si mai ascutita
dect cea dorsala, adaposteste o formatiune erectila
asemanatoare corpului cavernos de la mascul - clitorisul.
Carnivorele domestice prezinta cteva particularitati
importante ale cailor genitale femele.

Cateaua are oviductul putin sinuos, cu lungimea n functie

de rasa, respectiv de talia animalului.
Uterul este dispus n cea mai mare parte n cavitatea
abdominala. Coarnele uterine sunt lungi de 15-20 centimetri,
rectilinii si subtiri, cu spatiul interior uniform. Dispuse n forma
literei V, coarnele uterine sunt unite n portiunea lor
posterioara de un scurt mezou. Cavitatea uterina este relativ
mica, mai ales la nivelul corpului, datorita unui pinten
intercornual ce se prelungeste n interiorul sau (Fig. 23).
Ligamentele largi, de aspect semicircular, sunt prevazute cu
cte un ligament rotund, dezvoltat, ce strabate ntreg traiectul
inghinal, ajungnd sub pielea regiunii respective.
Vaginul este proportional foarte lung, el putnd depasi chiar
marginea anterioara a pubisului. Cavitatea vaginala creste usor
catre extremitatea caudala. Mucoasa, relativ groasa, ofera
numeroase pliuri longitudinale mai evidente pe plafon si n
apropierea cervixului.

58
 Fig. 23 - Aparatul genital de
catea.

a - Bursa ovariana `nchisa;

b - Bursa ovariana deschisa;
c - Ovar;
d - Corn uterin;
e - Corp uterin;
f - Portiunea vaginala a uterului;
g - Vagin;
h Himen;
i Vestibulul vaginal;
j - Fosa preputiala;
l - Labii vulvare;
m Vezica urinara.

Vestibulul vaginal este scurt, separat de cavitatea vaginala

principala printr-un himen rudimentar ce poate adeseori lipsi.
Meatul urinar este larg, cu aspect de fanta.
Vulva are aspect triunghiular si este plasata mai la distanta
fata de anus comparativ cu alte specii, sub nivelul arcadei
ischiatice. Comisura ventrala, foarte ascutita, se continua cu un
tubercul prevazut cu un smoc de peri. Clitorisul este relativ
dezvoltat, oferind chiar un gland redus, ascuns ntr-o fosa
preputiala prelungita cranial 1-2 centimetri, formnd un preput
clitoridian.
Pisica are caile genitale conformate asemanator celor de
la catea, dar de dimensiuni mai mici.
Comisura ventrala a vulvei este rotunjita, iar clitorisul este
dotat cu un nucleu cartilaginos ce aminteste de osul penian de la
cine.

1.7.3. Cavitatea pelvina

Cavitatea pelvina este un spatiu organic dispus ntre oasele

bazinului. Ea este n comunicare larga cu cavitatea abdominala,
putnd fi considerata drept un diverticul posterior al acesteia.
Anatomic, cavitatea pelvina contine:
- plafonul - osul sacrum si primele vertebre caudale;
59
 - planseul - tabla ischiatica si fata superioara a
pubisurilor;
- peretii laterali - portiunea acetabulara a coxalelor si
ligamentele sacroischiatice;
- deschiderea craniala - circumscrisa de promontoriul
sacral, crestele ileopectinee si marginea anterioara a
pubisurilor;
- deschiderea caudala - delimitata de primele vertebre
coccigiene, marginea posterioara a ligamentelor
sacroischiatice si arcada ischiatica.
Cavitatea pelvina este captusita de seroasa doar n cele
doua treimi anterioare, ceea ce face posibila mpartirea ei ntr-o
portiune anterioara n care viscerele sunt suspendate de
peritoneu si portiunea posterioara n interiorul careia
organele se gasesc nglobate ntr-o masa de tesut conjunctiv ce
alcatuieste loja retroperitoneala.

1.7.4. Glandele mamare

Glandele mamare sau mamelele sunt dispuse pe fata

ventrala a trunchiului, de o parte si de alta a planului median.
Mamelele sunt ntotdeauna perechi, numarul acestora fiind
variabil pe specii; cateaua are cinci perechi, iar pisica patru
perechi de glande mamare.
Dupa locul n care se gasesc, glandele se mpart n:
inghinale - situate n regiunea inghinala, abdominale - n
regiunea mezogastrica si pectorale - n regiunea epigastrica a
peretelui ventral.
Din punct de vedere anatomic, o mamela prezinta:
- corpul - o masa emisferica sau conoida si
- mamelonul - prelungirea prin care sistemul excretor al
glandei comunica cu exteriorul.
Structura mamelei presupune urmatoarele componente:
pielea, capsula mamara - o membrana fibroelastica provenita din
tunica abdominala si tesutul glandular, constituit n lobuli, a caror
unitate morfofunctionala este acinul mamar.

Cateaua poseda cinci perechi de glande mamare: doua

pectorale, doua abdominale si una inghinala. Gradul lor de
dezvoltare creste n sens caudal, astfel ca n timpul lactatiei cele
mai productive sunt glandele inghinale, iar cele mai sarace n
lapte sunt cele ale primei perechi pectorale (Fig. 24).

60
 c
a b

Fig. 24. Glandele mamare la catea.

a - Mamele inghinale; b - Mamele abdominale; c Mamele pectorale.

Mameloanele sunt scurte, conice si puternice, prevazute n

vrf cu 8-12 canale papilare ce comunica cu tot attea cisterne
prelungite.
Pisica prezinta patru perechi de mamele. Mameloanele
sunt scurte si fine, avnd fiecare 4-6 canale papilare.

1.8. SISTEMUL NERVOS

Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos este format

din doua componente principale: sistemul nervos central
(SNC) si sistemul nervos periferic (SNP). Stimulii exteriori
ajung la SNC cu ajutorul analizatorilor exteriori (organele de
simt).

1.8.1. Sistemul nervos central

Sistemul nervos central sau nevraxul este format dintr-un

organ central de forma ovoida, situat n cutia craniana -
encefalul si o masa axiala, cu aspectul unei tije cilindrice,
situata n canalul vertebral - maduva rahidiana sau maduva
spinarii.

1.8.1.1. Encefalul
Encefalul este alcatuit din: trunchiul cerebral - un
peduncul neregulat dispus n prelungirea maduvei spinarii,
creierul mic sau cerebelul situat la fata dorsala a trunchiului
cerebral si creierul mare - alcatuit din doua emisfere cerebrale
ovoide, la baza carora se implanteaza trunchiul cerebral.
61
 Nevraxul este prevazut la interior cu un sistem cavitar, iar
la exterior este acoperit cu trei nvelitori membranoase cu rol de
protectie - meningele.
SNC, din punct de vedere macroscopic, este compus din
substanta alba si substanta cenusie ce alterneaza topografic de
la un segment la altul. Astfel, n maduva rahidiana substanta
cenusie apare ca o masa centrala compacta, acoperita de
substanta alba, pe cnd la nivelul cerebelului si al emisferelor
cerebrale, raportul se inverseaza; n bulb, protuberanta si
pedunculii cerebrali substanta cenusie se fragmenteaza n
nuclei sau coloane nglobate n substanta alba.
Substanta cenusie are n general o culoare rosie-cenusie
si o consistenta moale. Histologic, substanta cenusie este
formata din pericarioni, nevroglii si fibre nervoase amielinice,
toate acestea dispuse ntr-o bogata retea de capilare sanguine.
Substanta alba, cu aspect alb-roscat sau sidefiu este mai
consistenta dect substanta cenusie. Structural, ea este alcatuita
din fascicule sau cordoane de fibre nervoase mielinice.
1. Creierul mare
Creierul mare, creierul terminal sau telencefalul este
portiunea cea mai dezvoltata a encefalului. El ocupa
compartimentul anterior sau cerebral al cutiei craniene, intrnd
n raport posterior cu cerebelul, de care este separat prin cortul
cerebelos.
Telencefalul este format din doua emisfere cerebrale,
separate de un sant interemisferic sagital.
Fiecare emisfera cerebrala, imaginata izolat, ofera pentru
studiu trei fete si doua extremitati:
- fata dorso-laterala, convexa n ambele sensuri,
prezinta la suprafata circumvolutiuni cerebrale;
- fata ventrala cuprinde un complex de reliefuri ce
apartin rinencefalului; n portiunea mijlocie ea este
traversata de valea lui Sylvius;
- fata mediala este plana, iar sectiunea transversala prin
planul sau central evidentiaza corpul calos, trigonul
cerebral si comisura alba anterioara;
- extremitatea anterioara sau polul frontal este
acoperita partial de bulbul olfactiv;
- extremitatea posterioara sau polul occipital se afla
n contact cu cortul cerebelos, care o separa de cerebel.
Circumvolutiunile cerebrale sunt reliefuri flexuoase
dispuse pe suprafata emisferelor cerebrale, separate ntre ele de
santuri sau sulcusuri.

62
2. Cerebelul
Cerebelul sau creierul mic este un organ globos, usor
alungit transversal. El ocupa compartimentul posterior sau
cerebelos al cutiei craniene, fiind dispus la fata dorsala a
trunchiului cerebral, cu care se leaga prin pedunculii cerebelosi.
Anterior intra n raport cu extremitatea posterioara a emisferelor
cerebrale.
Suprafata cerebelului prezinta santuri sau fisuri care
mpart organul n lobi si lobuli, cei din urma alcatuiti din lame
cerebeloase.

1.8.1.2. Maduva rahidiana

Maduva spinarii este componenta SNC situata n canalul
vertebral. Ea are aspectul unui cordon cilindric, albicios, usor
turtit dorso-ventral si se ntinde de la gaura occipitala pna n
regiunea vertebrelor sacrale.
Maduva rahidiana prezinta pentru studiu:
- extremitatea craniala - se continua fara o demarcatie
neta cu bulbul, limita dintre ele fiind considerat planul
transversal ce trece naintea originii aparente a primei
perechi de nervi cervicali;
- extremitatea caudala, situata la intrarea n canalul
sacral, apare ca o portiune conica n prelungirea
intumescentei lombare;
- fata dorsala ofera santul dorsal si santul colateral
dorsal; ntre ele, n regiunea cervicala apare santul
intermediar (Fig. 25);
- fata ventrala prezinta santul ventral si santul
colateral ventral;
- marginile laterale sunt groase si rotunjite si au ca
substrat cordonul lateral al maduvei.

63
 Fig. 25 Maduva
rahidiana - sectiune
transversala
`n regiunea cervicala.
a Substanta cenusie;
a - Vrful cornului dorsal;
a Gtul cornului dorsal;
b - Corn ventral;
c - Corn lateral;
d - {ant median dorsal;
e - {ant intermediar dorsal;
f - {ant lateral dorsaL;
g Fisura mediana ventrala;
h Canal central;
i Formatiunea reticulara;
j Nucleu dorsal;
m Cordon dorsal;
n Comisura ventrala
cenusie;
o Comisura ventrala alba;
p Cordon lateral;
r Comisura dorsala cenusie

1.8.1.3. Cavitatile interioare ale nevraxului

ntregul SNC este prevazut la interior cu o retea de cavitati
si canale n legatura unele cu altele. Acestea au aspect
neregulat, sunt captusite la interior cu un epiteliu ependimar si
contin lichid cefalorahidian secretat n encefal de catre plexurile
coroide.
Dinapoi spre nainte, aceste spatii interne sunt: canalul
ependimar, ventriculul IV, canalul lui Sylvius, ventriculul III si
ventriculii laterali (Fig. 26):
- canalul ependimar este un tub cu originea ca un fund
de sac n portiunea terminala (filum terminale) a
maduvei; el se prelungeste anterior de-a lungul
comisurii cenusii a maduvei, pna la ventriculul IV;
- ventriculul IV sau rombencefalic este situat ntre
bulb, punte si cerebel si are aspect romboidal;
- apeductul lui Sylvius sau canalul mezencefalic este
un conduct longitudinal de forma ampulara, stabilind
comunicarea ntre ventriculii IV si III;
- ventriculul III sau diencefalic este dispus n jurul
masei intermediare a straturilor optice; cavitatea sa este
turtita dintr-o parte n alta si are aspect inelar;
- ventriculii laterali sunt doua cavitati simetrice si
neregulate, dispuse n interiorul emisferelor
cerebrale, comunicnd ntre ele si cu ventriculul III prin
64
 gaura interventriculara.

Fig. 26 - Ventriculii cerebrali

a Telencefal;
b Diencefal;
c Mezencefal;
d Metencefal;
e Mielencefal;
f Orificiul interventricular;
g Ventricul lateral;
h Ventricul III;
i Apeductul lui Sylvius;
j Ventricul IV;
l Canal central.

1.8.1.4. Meningele
Sistemul nervos central este acoperit, pe toata lungimea
sa, de la exterior la interior, de trei foite meningeale:
duramater, arachnoida si piamater; duramater formeaza
pachimeningele (meningele gros) iar arachnoida si piamater
constituie leptomeningele (meningele subtire) (Fig. 27).

Fig. 27 - Meningele la animale.

A. Meningele craniene.
a - Peretele osos; b Periost; c - Duramater; d - Arahnoida membranoasa;
e - Arahnoida trabeculara; f Piamater; g - Scoarta cerebrala;
h - Vilozitate arahnoidiana; i Sinus sagital superior.
B. Meningele rahidiene.
a Peretele osos; b - Spatiul epidural; c - Duramater; d - Arahnoida
membranoasa;
e Arahnoida trabeculara; f Piamater; g - Spatiu subarahnoidian; h - Vas
sanguin;
i - Substanta nervoasa.

65
 Cinele are un encefal globos si n general mai ascutit
dect la alte specii (Fig. 28).

Fig. 28 - Encefal de
cine.
1 - Bulb olfactiv;
2 - Stria olfactiva mediala;
2 - Stria olfactiva laterala;
3 - Trigonul olfactiv;
4 - Chiasma optica;
5 - Traiectul optic;
6 - Hipofiza;
7 Lob piriform;
8 - Peduncul cerebral;
9 - Nerv oculomotor;
10 - Nerv trochlear;
11 - Puntea;
12 - Corp trapezoid.
13 - Corp piramidal.

Circumvolutiunile cerebrale sunt foarte putin flexuoase.

Tuberculii cvadrigemeni posteriori sunt mai dezvoltati dect cei
anteriori. Greutatea encefalului este cuprinsa ntre 70 si 140
grame.
Pisica nu prezinta diferente anatomice ale encefalului fata
de acela de la cine.

1.8.2. Sistemul nervos periferic

Sistemul nervos periferic este alcatuit din fascicule de fibre

nervoase ce fac legatura dintre nevrax si restul organismului -
nervii.
Unii dintre nervi prezinta pe traiectul lor mici dilatatii
formate prin reunirea unor celule nervoase - ganglionii
nervosi.

1.9. ORGANELE DE SIM

1.9.1. Ochiul

66
 Ochiul reprezinta organul care adaposteste segmentul
periferic al analizatorului vizual, fiind alcatuit din globul ocular si
anexele acestuia.

1.9.1.1. Globul ocular

Globul ocular este plasat n orbita, are o forma aproximativ
sferica si este format, de la exterior spre interior, din trei tunici
(Fig. 29):
- tunica fibro-conjunctiva este membrana externa a
globului ocular si are doua portiuni: una posterioara -
sclerotica si o alta anterioara - corneea
transparenta;
- tunica musculo-vasculara, mijlocie, cuprinde spre
napoi patru portiuni: irisul, corpul ciliar, procesele
ciliare si coroida; n timp ce coroida este n contact cu
sclerotica, irisul este distantat fata de cornee,
delimitnd mpreuna camera anterioara a ochiului;
- tunica nervoasa este reprezentata de retina.

Fig. 29 Globul ocular la

mamifere
a - Nerv optic;
b - Sclera;
c - Coroida;
c - Muschi ciliari;
c - Iris;
c - Procese ciliare;
d - Tunica nervoasa;
e - Corneea;
f - Cristalinul;
g - Zona ciliara;
h - Camera anterioara;
i - Camera posterioara;
j - Corpul vitros;
l - Conjunctiva oculara;
m - Muschiul drept.

Cele trei nvelitori ce alcatuiesc peretele globului ocular

nchid la interior mediile refringente ale ochiului:
- corpul sau umoarea apoasa este un lichid transparent
ce umple camerele anterioara si posterioara ale globului
ocular;
- cristalinul este o lentila organica biconvexa,
transparenta si elastica, asezata napoia pupilei si
central pe axul principal al ochiului; el desparte camera
posterioara de corpul vitros al ochiului;

67
 - corpul sau umoarea vitroasa este situata napoia
cristalinului, fiind o substanta gelatinoasa cu aspectul
albusului de ou.

1.9.1.2. Anexele globului ocular

Acestea sunt formatiuni anatomice asociate globului ocular
care, n functie de rolul lor principal, se mpart n patru categorii:
protectoare, secretorii, de miscare si de fixare.
A. Anexele protectoare sunt:
- cavitatea orbitara - delimitata la exterior de un plan
osos numit orbita, completat la carnivore de ligamentul
orbital; este captusita la interior de o teaca fibroasa;
- sprnceana - are ca baza anatomica apofiza
zigomatica a osului frontal; pielea din regiunea
sprncenei este putin mobila si este prevazuta cu peri
tactili;
- pleoapele sunt cute musculo-membranoase cu rol de
protectie a portiunii anterioare a globului ocular; la
mamifere se disting trei pleoape: superioara, inferioara
si pleoapa a treia, situata la unghiul intern al ochiului;
fata anterioara a pleoapei este cutanata, pe cnd cea
posterioara (interna) este captusita cu mucoasa
conjunctivala.
B. Anexele secretorii. Principala structura secretorie
asociata globului ocular este aparatul lacrimal, format din glanda
lacrimala si caile conducatoare:
- glanda lacrimala este plasata deasupra globului
ocular, sub apofiza orbitara a frontalului;
- caile lacrimale sunt: punctele lacrimale, carunculul
lacrimal, canalele lacrimale si conductul nasolacrimal.
C. Anexele de miscare sunt reprezentate de urmatorii
muschi ai globului ocular: oblicul mare, oblicul mic, patru muschi
drepti (lateral, medial, dorsal, ventral), un muschi retractor al
globului ocular format din 4 fascicule dispuse n jurul nervului
optic si un muschi ridicator al pleoapei superioare.
D. Anexele de fixare sunt:
- conjunctiva este o mucoasa ce captuseste fata
posterioara a pleoapei si trece pe fata anterioara a
scleroticei, alcatuind astfel doua sinusuri conjunctivale,
superior si inferior;
- capsula Tenon este mijlocul de fixare posterioara a
globului ocular si este reprezentata de o nvelitoare
conjunctiva a muschilor si a cordoanelor vasculo-
nervoase ale globului ocular; la nivelul ecuatorului
68
 acestuia, ea se detaseaza pentru a se insera pe
circumferinta orbitei.

1.9.2. Urechea

Urechea este un organ complex, cu rol principal de a

receptiona stimulii sonori si de echilibru si de a-i transmite
centrului cortical. Ea se mparte, topografic, n trei segmente:
extern, mediu si intern.
Urechea externa se compune din:
- pavilionul urechii are ca baza anatomica un schelet
cartilaginos de forma unui cornet; portiunea libera,
vizibila, a pavilionului urechii prezinta o deschidere
eliptica delimitata de o margine anterioara si o alta
posterioara, o fata externa convexa si o fata interna
concava;
- conductul auditiv extern include n constitutia sa:
cartilajul inelar, portiunea osoasa si membrana
timpanica sau timpanul.
Urechea medie este reprezentata de un spatiu intern
denumit cavitatea timpanica, traversat n interiorul ei de un
lant de oscioare acustice, articulate ntre ele si mobilizate de
muschi proprii.
Urechea interna este formata dintr-un grup de mici
cavitati n comunicare ce alcatuiesc labirintul membranos,
cuprins n capsula osoasa a labirintului osos.

1.9.3. Pielea

Organ complex (de protectie, de sustinere, excretor), pielea

acopera aproape ntreaga suprafata corporala, fiind la rndul ei
acoperita, exceptnd unele regiuni restrnse, cu par.
n structura pielii se deosebesc trei straturi: epidermul,
dermul si hipodermul.
Carnivorele prezinta un tip special de productii cornoase ale
pielii, la extremitatea distala a degetelor - ghearele.

La cine, datorita dezvoltarii cuzinetului, n timpul

sprijinului ghearele nu iau contact cu solul. Fiecare gheara
prezinta un perete cu structura omogena si o talpa strmta,
formata din corn moale si friabil.

69
 Sprijinul pe sol se face prin pernitele palmare (de fapt
cuzinetele). Acestea au o structura fibroadipoasa bogata n
glande sudoripare. Pernita degetului I este foarte dezvoltata,
triunghiulara si este plasata napoia pernitelor II, III, IV si V, egale
ntre ele. La membrele anterioare se gaseste o pernita
suplimentara, carpiana, care nu participa la sprijinul pe sol (Fig.
30).

Fig. 30 Pernitele palmare la

cine
a - Pernita carpiana;
b - Pernita metacarpiana;
c - Pernite digitale.

La pisica gheara este mult recurbata si turtita lateral,

avnd un vrf foarte ascutit. n repaus, ghearele sunt trase n sus
si napoi de un aparat ligamentar elastic, n niste cute (teci)
speciale ale pielii.

1.10. SISTEMUL ENDOCRIN

Dintre glandele endocrine, (toate au o importanta deosebita
n economia organismului) se desprind ca mai usor de urmarit
macroscopic: epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele si
suprarenalele.Tabloul lezional al glandelor endocrine este lipsit
de valoare de diagnostic necropsic fiind mai ales de ordinul
histologicului.

1.10.1. Epifiza
70
 Epifiza sau glanda pineala este un organ impar,
asemanator cu o lanteta la carnivore, plasata ntre straturile
optice si tuberculii cvadrigemeni ai encefalului. La carnivore are
o culoare cenusie deschisa.

1.10.2. Hipofiza

Hipofiza sau glanda pituitara, de marimea unui bob de

linte la carnivore, este suspendata la infundibulul hipofizar,
napoia chiasmei optice.

1.10.3. Tiroida

Tiroida este situata pe partile laterale ale laringelui si

primelor inele traheale, de care este fixata printr-un strat de
tesut conjunctiv lax. Glanda se compune din doi lobi laterali,
drept si stng, legati printr-o portiune mijlocie istm.

1.10.4. Paratiroidele

Paratiroidele au marimea unui bob de orez la carnivore, o

forma rotunjita sau mai ovala, fiind plasate lnga glanda tiroida
sau nglobate n aceasta. Culoarea paratiroidelor este brun-
roscata si consistenta este redusa.

1.10.5. Suprarenalele

Suprarenalele sunt glande pereche, alungite si turtite dorso-

ventral, plasate ntr-o pozitie medio-craniala fata de rinichi.
La carnivore suprarenalele au o culoare galbuie si sunt usor
ndepartate fata de rinichi. La cine glanda dreapta are forma
cifrei 1 iar cea stnga forma unui piscot. La pisica suprarenalele
se aseamana cu doua boabe de cafea.

1.11. APARATUL LOCOMOTOR

71
 La aparatul locomotor, la constituirea caruia participa
sistemul osos, sistemul articular si musculatura somatica precum
si vasele si nervii regiunilor anatomice respective, ne vom opri la
prezentarea particularitatilor scheletului si ale articulatiilor
membrelor la carnivorele domestice.

1.11.1. Scheletul membrului toracic

1. Spata
A. Cine. Spina scapulara este aproape perpendiculara pe
jumatatea fetei laterale; spata prezinta un acromion scurt si un
nceput de paraacromion (Fig. 31A).
Raportul dintre fosele supraspinoasa si infraspinoasa este
1:1. Marginea cervicala este convexa pe toata lungimea, cea
toracica este rectilinie si groasa.
B. Pisica. Spata este proportional mai scurta si mai lata
dect la cine (Fig.31B).

Fig. 31 - Spata la carnivore

A - Cine; B - Pisica;
a - Fosa supraspinoasa; b - Fosa infraspinoasa; c - Spina scapulara;
d - Cavitatea glenoida; e - Tuberozitatea supraglenoida; f - Incizura
scapulara;
g - Cartilajul scapular; h - Unghiul cervical; i - Unghiul toracal

Spina scapulara este nclinata caudal, acromionul si

paraacromionul sunt dezvoltate. Marginile cervicala si dorsala
sunt prelungite, unghiul cervical al spetei disparnd complet.
72
Tuberozitatea supraglenoida are un cioc recurbat medial.

2. Humerusul
A. Cine. Humerusul are corpul lung si subtire, usor curbat
n S. Creasta deltoidiana este alungita. Extremitatea proximala
are capul articular bine detasat si tuberculii bine separati.
Extremitatea distala prezinta comunicarea fosei olecraniene cu
fosa coronoida prin gaura supratrochleara (Fig. 32A,B).
B. Pisica. Corpul humerusului este aproape rectiliniu.
Lipseste gaura supratrochleara, dar este prezenta gaura
epitrochleara care strabate epitrochleea dintr-o parte n alta
(Fig. 32C).

Fig. 32. Humerusul la

carnivore
A,B - Cine; C - Pisica
a Cap humeral;
b Marele tubercul;
c Micul tubercul;
d Creasta anconee;
e Tuberozitatea deltoidiana;
f Culisa bicipitala;
g Orificiul vascular;
h Orificiul supratrochlear;
i Condilul medial;
j Condil lateral;
e Orificiul epitrochlear.

3. Radiusul si ulna
A. Cine. Cele doua oase se articuleaza diartrodial la
capete, ntre ele aparnd un lung spatiu interosos.
Radiusul are corpul foarte lung. Extremitatea proximala
prezinta o singura cavitate glenoida pentru humerus. Ulna are
corpul neregulat, olecranul este scurt iar apofiza stiloida este
evidenta.
B. Pisica. Radiusul este putin curbat, iar ulna rectilinie, cu
olecranul usor aplecat anterior.
4. Carpul
Carnivorele au 7 oase carpiene, deoarece scafoidul este
sudat cu semilunarul, formnd osul scafolunar.
5. Metacarpul
Carnivorele prezinta numarul complet de oase
metacarpiene, metacarpianul I fiind foarte scurt.

73
 6. Falangele
Carnivorele au 5 degete, degetul I fiind foarte scurt.

1.11.2. Articulatiile membrului toracic

1. Articulatia scapulo-humerala
Carnivorele prezinta un fund de sac al sinovialei articulare
pe culisa bicipitala.
2 Articulatia humero-radio-ulnara (a cotului)
Se remarca prezenta unui ligament elastic prins pe ciocul
olecranului si pe baza epitrochleei.
3 Articulatia radio-ulnara
Unirea celor doua oase se realizeaza prin trei articulatii:
proximala, mijlocie si distala
4 Articulatia antebrahio-carpo-metacarpiana
Metacarpienele se articuleaza ntre ele prin diartroze.

1.11.3. Scheletul membrului pelvin

1. Coxalul
A. Cine. Coxalul are deschiderea posterioara mult mai
larga dect cea anterioara. Iliumul are creasta iliaca rotunjita si
creasta supraacetabulara stearsa. Ischiumul are tuberozitatea
ischiatica rotunjita si deviata lateral. Pubisul este gros si lipsit de
sant subpubian.
B. Pisica. Iliumul are corpul lung, ischiumul are tabla
ischiatica redusa, pubisul prezinta ramura acetabulara mai
groasa.
2. Femurul
A. Cine. Femurul este cilindric, putin recurbat. Trocanterul
II este evident, fata caudala este ngusta, capul articular este
bine detasat, deasupra fiecarui condil se afla o suprafata
articulara pentru sesamoizii humerali (Fig.33 A,B).

74
 Fig. 33 Femurul la
carnivore
A,B Cine
a Cap femural; b - Trocanter
mare;
c Cap femural; d - Trocanter mic;
e Trochleea; f Condil lateral;
g Condil medial;
h Incizura intercondiliana;
i Os sesamoid Vesali.
C - Pisica
a - Cap femural; b Trocanter
mare;
c - Trocanter mic;
d - Trocanterul al treilea;
e - Fata caudala;
f - Os sesamoid Vesali;
g - Condil lateral. h - Condil
medial.
B. Pisica Femurul este rectiliniu. Extremitatea proximala
ofera un cap articular perfect sferic. La extremitatea distala se
distinge o trochlee larga si doi condili evidenti (Fig. 33C).
3. Tibia si fibula
A. Cine. Tibia are corpul usor recurbat, prismatic n
treimea superioara si cilindric n cea inferioara. Creasta tibiala
este evidenta, scurta si taioasa. Fibula este foarte lunga si
subtire si lasa ntre ea si tibie un larg spatiu interosos.
B. Pisica. Tibia este rectilinie, cu creasta tibiala mai larga,
dar mai putin taioasa.
Suprafata articulara proximala prezinta o spina tibiala
redusa. Fibula este cilindrica si rectilinie si se articuleaza cu tibia
numai la extremitati.
4. Tarsul
Carnivorele prezinta seria completa a oaselor tarsiene (Fig.
34).

75
 Fig. 34 - Bazipodiul pelvin
a
la cine
b a Calcaneu;
b Astragal;
c Cuboid;
d Scafoid;
e Marele cuneiform;
f Micul cuneiform

5. Metatarsul
Carnivorele au patru oase metatarsiene, uneori cinci.
6. Falangele
Acropodiul pelvin este asemanator celui toracic.

1.11.4. Articulatiile membrului pelvin.

Articulatia coxalelor ntre ele (simfiza ischiopubiana)

Articulatia sacroiliaca prezinta, deosebit la carnivore,
ligamentul sacroiliac n forma de funicul, care lasa un spatiu larg
ntre sacrum si ilium.
Articulatia coxo-femurala
Ligamentul rotund este format dintr-un singur fascicul, cel
cotiloidian.
Articulatia femuro-tibio-patelara (a genunchiului)
Ligamentul capsular posterior, ntarit de un ligament oblic
posterior, include doi sesamoizi femurali; ligamentul tibio-patelar
este gros si puternic.
Articulatia tibio-fibulara
La carnivore fibula se articuleaza cu tibia printr-o dubla
diartroza la extremitati, n rest ntre cele doua oase exista un
ligament interosos.
Articulatia tibio-tarso-metatarsiana
Ligamentele articulare, putin dezvoltate, sunt multiple si
scurte.
Articulatiile acropodiului
Acestea sunt dispuse identic cu cele de la membrul toracic.

76
77