Sunteți pe pagina 1din 2

Nevralgia de trigemen este o afectiune idiopatica intens dureroasa, ce isi are originea in cel

mai mare nerv cranian, nervul trigemen.

Cunoscuta si ca tic dureros, prosopalgie ori maladia lui Fothergill, nevralgia de trigemen afecteaza,
de regula, zonele maxilara, mandibulara, nazala si oculara, declansand o durere severa, resimtita
aidoma electrosocurilor. Aceasta nu cedeaza la analgezicele utilizate in mod obisnuit pentru
gestionarea suferintelor fizice.

Se estimeaza ca nevralgia de trigemen afecteaza 1 din 15.000 20.000 de persoane la nivel global,
insa numarul celor care sufera de aceasta boala ar fi, de fapt, mult mai mare, o buna parte dintre
cazuri fiind diagnosticate gresit. Declansata adesea dupa varsta de 50 de ani, nevralgia de trigemen
este mai des intalnita la femei decat la barbati si genereaza cea mai severa durere cunoscuta.

Nervul trigemen, al cincilea nerv cranian, este impartit in trei ramuri: nervul oftalmic (V1), maxilar
(V2) si mandibular (V3). Acestia, impartiti, la randul lor, in nervi mai mici, acopera o suprafata
insemnata a fetei, fiind responsabili de senzatiile tactile si dureroase la nivelul capului, dar si de
controlul muschilor folositi la masticatie si al glandei lacrimale.

Oricare dintre cele trei ramuri ale nervului trigemen poate fi afectata, declansand afectiunea.
Aceasta se manifesta, in majoritatea cazurilor, doar pe una dintre partile fetei. Totusi, se apreciaza
ca aproximativ 10-12% dintre nevralgiile de trigemen raportate afecteaza ambele parti ale fetei. Cel
mai frecvent, ramura mediana (maxilara) si cea inferioara (mandibulara) sunt afectate, insa durerea
este resimtita de-a lungul intregului chip, de la ureche la ochi, buze, nas, frunte, obraji, dinti si
mandibula.

Nevralgia de trigemen: cauze

Nevralgia de trigemen este o boala idiopatica, ale carei cauze declansatoare raman necunoscute.
Cu toate acestea, au fost avansate o serie de teorii cu privire la posibilele cauze ale acestei afectiuni.
Astfel, una dintre explicatii vizeaza presiunea exercitata de un vas de sange asupra nervului
trigemen care determina afectarea tecii de mielina ce protejeaza fibrele nervoase (proces cunoscut
sub denumirea de demielinizare), fapt care duce la functionarea deficitara a nervului si, implicit, la
atacurile dureroase la cea mai mica stimulare a oricarei zone deservite de nervul trigemen. In acest
caz, este vorba de nevralgia de trigemen esentiala. Cea secundara poate fi declansata de o
varietate de factori, de la tumori la malformatii arterio-venoase, anevrism, fracturi craniene, scleroza
multipla s.a.
Nevralgia de trigemen: simptome

Simptomul principal este durerea intensa, declansata spontan, cu o durata ce variaza de la cateva
secunde la cateva ore. Odata nervul trigemen afectat, episodul de durere severa se poate declansa
oricand, in timpul consumului de alimente, efectuarii igienei dentare, barbieritului etc., la intervale
neregulate de timp. Un astfel de episod dureros poate fi urmat de o pauza de cativa ani pana la
aparitia altuia nou.

Atacurile dureroase specifice nevralgiei de trigemen sunt resimtite ca niste socuri electrice,
senzatiile fiind descrise si ca intepaturi, arsuri, explozii. In timp, leziunile de la nivelul nervului
trigemen se pot extinde, implicand riscul afectarii ambelor parti ale fetei (ambii nervi trigemeni),
astfel ca tratamentul sau gestionarea eficienta a nevralgiei devine esentiala.

Nevralgia de trigemen: tratament

Intrucat este extrem de dureroasa, declanseaza probleme conexe suferinzilor, de la anxietate la


episoade depresive, igiena deficitara, izolare sociala etc. In plus, ca urmare a faptului ca nevralgia
risca sa se agraveze in timp, este vitala stabilirea timpurie a unui diagnostic corect. Tratamentul
recomandat poate fi medicamentos sau chirurgical.

Tratamentul medicamentos vizeaza, in principal, administrarea de carbamazepina,


anticonvulsivantul cu cel mai mare grad de eficacitate. De asemenea, s-au dovedit eficiente si
injectiile cu alcool, care diminueaza temporar durerea resimtita.

Tratamentul chirurgical este, in general, recomandat numai in situatiile in care tratamentul


medicamentos se dovedeste ineficient. Optiunile includ, in acest caz, decompresia microvasculara
cea mai eficienta metoda chirurgicala de tratament a nevralgiei de trigemen termocoagularea cu
radiofrecventa percutana, gammaradiochirurgia, injectia cu glicerol, balonul de compresie si
sectionarea nervului, aceasta din urma ducand la amortirea permanenta a fetei. Interventiile
chirurgicale in vederea tratarii nevralgiei de trigemen au insa, in majoritatea cazurilor, efect limitat.

Daca suspectati ca ati putea suferi de nevralgie de trigemen, adresati-va medicului dumneavoastra
in cel mai scurt timp pentru a putea beneficia de un tratament adecvat care sa previna consecintele
neplacute ale acestei afectiuni asupra calitatii vietii dumneavoastra.

S-ar putea să vă placă și