William Shakespeare Sonete

Sonetul este un poem cu forma fixa de paisprezece versuri care respecta o schema
de rima foarte precisa si o structura logica. Daca sonetul italian era constitu
it dintr-o octava de opt versuri (formate din doua catrene) urmate de un sextet
de sase versuri (alcatuit din doua tertine), sonetul englezesc are o structura m
odificata, constand din trei strofe de patru versuri ( catrene) si un cuplet de
doua versuri.
Sonetul a devenit popular si in literatura franceza si figuri marcante ale avang
ardismului francez ca Arthur Rimbaud sau Stphane Mallarm au scris sonete. Odata cu
aparitia versului liber, sonetul a nceput sa fie privit ca o forma nvechita de po
ezie si nu i-a mai interesat atat de mult pe poeti.
Ulterior, unii poeti ai sec XX (John Berryman , Seamus Heaney, Pablo Neruda) au
lansat din nou provocarea de a reda sonetului prestigiul pierdut. In literatura
romana, cele mai frumoase sonete apartin poetului nostru national, Mihai Eminesc
u.
***
Sonetul XL (40)
Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
esti mai bogat de le vei dobndi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea a ta este de cnd o stii.
De dragul meu daca-mi primesti iubirea
si-o cheltui, nu te voi fi blestemat
si totusi te blestem, de-i iai sclipirea
fara sa ti-o doresti cu-adevarat!
Iubit tlhar, tu, hotul de miresme,
te iert cnd saracia mea o furi,
iubirii-i ierti faradelegea lesne,
mai greu faradelegile le-nduri.
O, desfrnat ce schimbi n bine raul
nu-mi fi dusman, chiar daca-mi esti calaul!
(trad. Gheorghe Tomozei)
Sonetul XLIX (49)
Veni-va vremea cnd cusururi numai
ai sa-mi gasesti (dar oare va veni?)
iubirea ti se va sfrsi, dar tu m-ai
deprins ca judecata-ti vei rosti.
Acele timpuri cnd strain vei trece
abia vorbindu-mi. Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot mpotriva-mi numai vorbe grele
si-nreptatesc cuvntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere.
(trad. Gheorghe Tomozei)
Sonet IX (9)
Ti-e teama ochi de vaduva sa lasi
tu, cel care-n singuratate plnge?
O, de-ai sa mori cumva fara urmasi
ca o muiere, lumea te va plnge;
ea vaduvita fi-va lacrimnd
n-ai lasat tipar n umbra zilei
si nu poate, ca vaduva de rnd
sa-si afle sotu-n ochii, ai copilei.
Vezi, tot ce-n viata irosiri ne par,
cu chip schimbat n lume-si afla zborul,
ascuns se stinge-al frumusetii har
si l destrama chiar tainuitorul.
Nu-i dragoste n inima ce-ncearca
sagetile spre sine sa le-ntoarca.
Sonet XIII (13)
De-ai fi tu nsuti, vai, dar dragul meu
ti apartii doar ct traiesti aici;
Pentru apus fi pregatit mereu,
Din mndru-ti chip un altul sa ridici.
Doar astfel, zic, splendoarea de-mprumut
N-ar sti sa-si afle drumul stavilit;
Vei fi din nou al tau, desi pierdut,
Cnd mndru-ti fiu n chip te-a mostenit.
Cine sa-si lase casa n declin,
Cnd truda lui o poate demn feri
De-al iernii anotimp asa meschin
Si de-ale frigului carari pustii?
Vai, doar risipa; dragul meu, cum stii,
Ai fost vlastar; si tata ai sa fii.

Sonet XXXI (31)

Ai inimile toate-ntr-al tau suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc n el iubiri cu dulce sunet
si prietenii ce i stiam n lut.
O, cte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernica mi-a smuls,
dau vama pentru-attea vieti rapuse
ce nlauntrul tau poate au curs!
Esti cripta-n care dragostea mea zace,
trofee straluctie-n ea vazum;
mi-a smuls din multele-i iubiri si-n pace,
ce-a fost al altora i-al tau acum.
n tine-i vad pe toti ce i-am iubit
si tu, prin ei, ntreg m-ai dobndit
(trad. Gheorghe Tomozei)
Sonet VII (8)
De ce-asculti muzicile cu mhnire?
(Nu bat razboi placerile-ntre ele),
de ce iubesti ce ti-i strain de fire
sau ti-s mai drage, patimile grele?
Si armonii ce-ti par suparatoare,
nuntite ntr-adins sunt numai semnul
ce blnd te cearta-n clipe solitare
ca nu ncerci sa le deprinzi desemnul.
O struna-sot si-o struna-soata, iata
cum se-nteleg si fara grai si-s parca
barbat, copil ori mama ngrijata
si-un singur cntec sa nalte-ncearca:
Vorbe-ntreite ncercnd s-anime:
Esti singur? De esti singur nu esti nime ..
(trad. Gheorghe Tomozei)
Sonet LXIV (64)
Vad mna timpului cum, cruda, sfarma
bogatul pret al vrstelor tocite,
vad turnuri cum din temelii se darma
si bronzul-sclav rugina cum l-nghite;
Vad ocanul cum si mna turma
regatul tarmurilor sa-l devore,
tarna scade, apa i va urma,
paguba-i spor, ori spor pagubitor e.
Cnd am vazut schimbarile aceste,
splendori ce sunt lasate sa decada,
ruina m-a-nvatat a ei poveste:
Timpul cu el ne ia iubirea toata.
Doar moartea, gndurile-mi tot dezmiarda
si plnge numai ce va fi sa piarda.
(trad. Gheorghe Tomozei)
Sonet XVII (17)
Cine-mi va crede versu-n care-nchid
tot harul ce te binecuvantaza,
desi el e mai mult mormant boltit
ce nici pe jumatate te pastreaza?
Ochii de-ar fi sa ti-i descriu si-n vers
sa trec intregul tau izvor de gratii
ca mint mi se va spune. N-au premers
 nicicand pe-un chip, culorile din spatii
Si astfel sfoiegitele-mi hartii
vor fi batjocorite si-mi vor spune
ca tot ce esti, esti doar ce zugravi
poetu-n versuri cu scorneli nebune.
De-ar fi un prunc de-al tau, atunci in el
si-n versul meu ai sa traiesti la fel.
Poezii de dragoste din literatura universala
ianuarie 18, 2008 de admin
Categorie: Poezii de dragoste din literatura universala

sursa:
http://www.dedragoste.com/1670-william-shakespeare-sonete