Sunteți pe pagina 1din 3

n contra direciei de astzi n cultura romn

Primul critic literar romn care i-a fundamentat poziia critic de demascare a
operelor mediocre i de restabilire a valorilor literare pe baza unei judeci filosofico-
literare, a fost Titu Maiorescu, unul dintre fondatorii societii Junimea.

Societatea Junimea a luat fiin n 1864 n Iai, din iniiativa unor tineri ntori de la
studii din strintate: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Th. Rosetti i V.
Pogor.

Activitatea Junimii, a crei deviz era: Intr cine vrea, rmne cine poate, s-a
manifestat ncepnd cu 1864, printr-o serie de prelegeri populare inute la Iai,
conferine pe teme variate.

Revista Convorbiri literare au publicat un ir de cercetri critice asupra lucrrilor


mai nsemnate prin care s-a caracterizat cultura romn n timpul din urm.

In studiul n contra Direciei de azi n cultura romn, Titu Maiorescu aprecia c


epoca modern s-a realizat prin mprumuturile unor forme din Apus: instituii
culturale, politice, sociale, care nu corespundeau fondului nostru naional i de
aceea, se ridic mpotriva formelor fr fond:

Am mprumutat numai lustrul din afar, iar instituiile culturale, fr pregtirea


cultural corespunztoare a publicului, nu numai c nu aduc niciun folos, dar sunt
chiar stricciuni.

Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti,
intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate
sferele vietii materiale si culturale: "Viciul radical in toata directia de astazi a culturei
romane, este neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in
aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica,
neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public."

Tema centrala a acestui studiu este drumul gresit pe care merge cultura romneasca
din timpul epocii sale, situatie n care pare sa se complaca ntreaga societate.

Textul este un raspuns la o critca adresata revistei sale din partea unei alte reviste
literare, Transilvania, cu scopul de a argumenta motivele criticii prin prisma climatului
cultural autohton. Titu Maiorescu si propune sa evidentieze problemele de natura
culturala cu care se confrunta Romnia, cu scopul de a trage un semnal de alarma
celor care ar putea sa le rezolve, dar mai ales tinerilor care ar putea sa le evite.

Critica pe care Transilvania, i-o aduce lui Titu Maiorescu este ca acorda prea multa
importanta stilului si scrierii corecte ntr-o epoca n care alte probleme sunt mult mai
arzatoare si merita o asemenea atentie.
Citat: ,, n marele numr de proverbia romanesti este si unul care zice: satul arde,
baba se piaptana. Acum, uita-te, acuma la anul 1868 si afla dl. T.Maiorescu timpul de
a cere de la publicisti de dincoacestil neted, gramatica, ortografie.

Acestei atitudini pe care o considera nepotrivita, scriitorul i gaseste o "scuza":


mediul social, politic si cultural dominat de neadevar. Acest neadevar izvoraste din
dorinta acerba a romnilor de a se alinia culturii occidentale, de cele mai multe ori
prin imitarea ei superficiala sau prin falsificarea unor informatii.

La 1812, Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate fcutde incai


frnici o critic- scrie istoria sa despre nceputul romnilor n Dacia. n tendena ce
are de a dovedi c noi suntem descendeni necorupi ai romanilor, Maior susine n
paragraful al patrulea c dacii au fost cu totul exterminai de romani, aa nct nu s-a
ntmplat nicio amestecare ntre aceste dou popoare. Pentru a proba o hipotezaa
de nefireasc, istoricul nostru se ntemeiazpe un pasaj ndoios din Eutrop i pe un
pasaj din Julian, crora le d o interpretare imposibil de admis cu mintea sntoas,
i astfel ncepe demonstrarea istoric a romanitii noastre, cu o falsificare a istoriei.

La 1825 apare Lexiconul de la Buda, romnesc-latinesc-unguresc-nemesc, care se


ncearc s stabileascprin derivri de cuvinte c limba noastr este cea mai pur
roman i foarte puin amestecat cu cuvinte slavone. Cteva exemple vor arta
valoarea acestor derivri:

Verbul nostru gsesc se deriv de la latinescul con-secour, substantivul boier de la


voglia, i.e. voluntas, substantivul ceasde la caedo, caesum, caesura, quia dies in 24
partes quasi caesuras est devisa.

Cu asemenea procedare ncepe tiina noastr despre latinitatea cuvintelor romne,


i primul pas se face prin o falsificare a etimologiei.

La 1840 se public Tentamen criticum in linguam romanicam. Scris n latinete,


aceast carte are scopul de a arta strinilor ce fel de limbcurateste aceea care se
vorbete de poporul romn, ns arat o limb care nu s-a vorbit i nu se va vorbi
niciodat n poporul romn. Acolo ntlnim forme gramaticale i fraze ca cele
urmtoare:

Aburiu i abureru auditu, abbiu, abebimu, abeboru fcutu, abiu, voliu fire cantatu; do
invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que a fedu, do se et asconde, do
meet laudi cu gula la, quomu ari, asi secili etc., etc.

i, astfel, gramatica romna ncepe cu o falsificare a filologiei.

De exemplu, pentru a demonstra originilor noastre latine, Petru Maior afirma ca


romanii au dus la disparita totala a dacilor; iar pentru a demonstra caracterul latin al
limbii noastre cuvintelor le este asociata o etimologie falsa sau este prezentat un stil
ireal de vorbire. Din pacate, asa cum o arata Titu Maiorescu, incapacitatea de a crea
un fond naintea unor forme, este un viciu al societatii. Pentru a evidentia mai bine
aceasta idee, autorul trece n revista cteva exemple: s-au fondat jurnale fara sa aiba
un public dornic sa le citeasca, s-au construit scoli fara sa existe profesori care sa
predea in ele lucru valabil si in cazul inaugurarii teatrului national si a ateneului.
Prezenta acestor institutii ar putea indica un grad ridicat de cultura si civilizatie a tarii.
Dar cum aceste institutii sunt fade, sunt lipsite de substanta, nu pot fi luate n
considerare.

CITAT: "n aparen, dup statistica formelor din afar, romnii posed astzi aproape
ntreaga civilizare occidental. Avem politic i tiin, avem jurnale i academii,
avem coli i literatur, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o
constituiune. Dar n realitate toate aceste sunt produciuni moarte, pretenii fr
fundament, stafii fr trup, iluzii fr adevr, i astfel cultura claselor mai nalte ale
romnilor este nul i fr valoare, i abisul ce ne desparte de poporul de jos devine
din zi n zi mai adnc".

Ca o concluzie, sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite


mediocritatea, si sa dea fond formelor care n lipsa acestuia nu vor face dect sa
conduca la pervertirea perceptiei a ceea ce si propun sa reprezinte.

Prima parte a argumentatiei este solida, se bazeaza pe date si exemple


concrete,adica la lucrarile ce aduc argumente false pentru a demonstra latinitatea
poporului romn, si este absolut evident de ce o cultura nu se poate baza pe niste
date false care tin chiar de identitatea ei, care sunt esentiale. nsa, n ceea ce
priveste ilustrarea teoriei formelor fara fond argumentarea devine subiectiva si se
preteaza interpretarilor. Daca am privi din alt unghi aceste "iluzii" enumerate de
autor, nu am putea spune ca toate aceste institutii create aparent fara temei, ci doar
prin imitarea celor din apus, ar putea constitui un cadru de dezvoltare al culturii, al
stiintei, al artei, al politicii? Cum s-ar putea forma profesori daca nu ar exista scoli?
Ce ar putea atrage oamenii spre arta si creatie daca nu teatrul si muzeele? Ce ar
putea pune bazele politicii daca nu constitutia? Cum s-ar putea perfectiona jurnalele
daca nu prin exercitiu si critica?

Ideea centrala a textului nu poate fi contestata, cultura romna moderna nu


era una solida, ci una aflata la nceputuri, n cautare de identitati, directii, raspunsuri.