1

Universitatea OVIDIUS- CONSTANTA

Facultatea de Psihologie
Specializari: PSIHOLOGIE
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
PSIHOLOGIE GENERAL
ANUL I
SEMESTRUL I

Lect. Univ. Dr. Cristiana Georgescu

Tehnoredactare computerizat:
Prep. Univ. Drd. Enache Rodica Gabriela

ANUL UNIVERSITAR
2003-2004
 2

Partea I -a
PROBLEME TEORETICO-METODOLOGICE

Tema nr. 1
Psihologia ca stiinta

1. Psihologia ca stiint
2. (Sub)disciplinele psihologice
3. Deschideri interdisciplinare

1. Psihologia ca stiint

Psihologia-o stiint important

(Secolul XXI- va fi psihologic sau nu va fi deloc)

Tipuri de definitii ale psihologiei ca stiinta

-Definitii tip butad Psihologia este stiinta studiat de psihologi

Max Meyer
Lsnd la o parte caracterul vicios al definitiei ntruct consider psihologia obiect de
studiu al psihologului, iar pe psiholog ca om care studiaz psihologia, nu putem s nu
remarcm o oarecare utilitate a ei.
-Definitii metaforice- Psihologia este stiint sau art? Psihologia este o stiint ce
trebuie fcut cu art.
-Definitii prin negare ntr-un studiu intutulat programatic Ce este psihologia? (1946-
1947), constatnd c obiectul psihologiei a fost dezmembrat si a trecut n sarcina altor stiinte
cum ar fi fizica, fiziologia, sociologia, Pavelcu afirma: Psihologia nu-i fizic, psihologia
nu-i fiziologie, psihologia nu-i sociologie.
Rnd pe rnd sunt analizate tendintele de substantializare a psihicului, de reducere a lui la
un simplu fenomen fizic, cele de localizare a psihicului n anumite zone ale creierului, ca si
tendintele de absorbtie a psihicului n social.
Cei mai multi autori au definit psihologia pornind de la etimologia cuvntului. Deoarece
cuvntul PSIHOLOGIE este compus din dou particule psyche (psihic) si logos (stiint) s-a
afirmat c psihologia este stiinta psihicului. Desi definitia este oarecum tautologic are mai
ales o valoare operational, orientnd cercettorii spre descifrarea si detalierea termenului de
psihic.
Alte definitii ale psihologiei: DEFINITII COMPREHENSIVE-ncearc s surprind
elementele esentiale ale psihologiei ca stiint
 3

-W.Wundt- Psihologia= stiint a experientei imediate

-W. James- Psihologia= stiint a vietii mentale, a fenomenelor si conditiilor reale
-Kulpe- Psihologia=stiint a faptelor n msura n care ele depind de subiect

Definitii recente:
Psihologia= este o stiint care se ocup de fenomene si capacitti psihice, urmrind
descrierea si explicarea acestora n baza descoperirii unui ansamblu de legi,
regularitti sau modalitti determinative.
(Paul Popescu-Neveanu, 1987)
Psihologia= stiint care descrie si explic conduita organismului ntr-o manier
verificabil. (Maurice Reuchlin, 1988)
Definitia psihologiei dat de Reuchlin are o dubl semnificatie: se refer concomitent la
continutul si la metoda psihologiei; precizeaz att posibilittile psihologiei ct si limitele
(restrictiile ei)
Dup opinia lui M.Zlate, definitia unei stiinte trebuie s contin informatii fie si ntr-o
formulare general despre obiect, metode, legi, finalitate. Lund n considerare aceste
elemente,
M.Zlate defineste psihologia ca fiind stiinta care studiaz psihicul (procese, nsusiri,
mecanisme psihice), utiliznd un ansamblu de metode obiective, n vederea
desprinderii legittilor lui de functionare, cu scopul cunoasterii, optimizrii si
ameliorrii existentei umane.

Controverse n psihologie
Psihologia-stiint sau art?
2 tendinte:
1.tendinta de negare a psihologiei ca stiint
Auguste Comte: nltura psihologia din sistemul stiintelor pe
considerentul c aceasta nu dispunea de o metod obiectiv de cercetare, introspectia
practicat de ea fiind o metod subiectiv.
I. Kant considera c psihologia este o stiint srac, empiric, de categoria a
doua. Neputnd constitui singur un obiect aparte, ea trebuie izgonit din sistemul
stiintelor.
2. tendinta de afirmare-Unitate sau diversitate n psihologie?
n timp ce psihologia clasic gndeste prin unitti elementare si caut legile lor de
combinare, fiind de aceea intuitiv si constructiv, psihologia contemporan ncearc
a gndi prin ansambluri complexe, cercetnd legile de functionare.
 4

Locul psihologiei n sistemul stiintelor

ntr-un secol si jumtate (nfiintarea primului Laborator de psihologie experimental la
Leipzig-1879), psihologia a parcurs drumul de la negarea ei ca stiint pn la obtinerea
statutului de stiint central n rndul tuturor celorlalte stiinte.
Cu timpul, conceptiile cu privire la locul psihologiei n sistemul stiintelor s-au organizat
si integrat, conducnd la elaborarea unor modele explicativ-interpretative.

a). Modele triunghiulare

1929- Karl Buhler propunea modelul triunghiular al psihologiei stiintifice, aceasta
din urm fiind amplasat la intersectia stiintelor umaniste, stiintelor sociale si stiintelor
naturale
1978-P.E.Meehl lanseaz distinctia ntre psihologia hard si psihologia soft, potrivit
creia influenta stiintelor naturii a orientat psihologia spre un studiu mai riguros al
comportamentului, stiintele sociale au accentuat studiul influentelor subiective.
1961-Clasificarea triunghiular a stiintelor KEDROV care subdivide stiintele
umaniste n stiinte sociale si stiinte filosofice, fcnd loc n triunghiul su alturi de
psihologie si altor stiinte tehnice, matematice, logice. Kedrov clasifica stiintele dup
principiul subordonrii (al dezvoltrii ) si al obiectivittii (al reflectrii). Ct priveste
psihologia, ea ocup un loc aparte n triunghi: mai aproape de filozofie dar fiind legat
de toate celelate trei vrfuri ale triunghiului.
b) Modelul circular
J. Piaget , la cel de-al XVIII-lea Congres International de Psihologie (Moscova,
1966) propunea un model circular al stiintelor.
Punctul de pornire al clasificrii lui J.Piaget l constituie relatia dintre subiect si
obiect n procesul cunoasterii. Dac n matematic si fizic se reflect obiectul real,
latura lui cantitativ, n biologie deja apre si latura subiectiv, fapt care l pregteste pe
subiect s devin obiect al cercetrii, proces ce se reia n psihologie si sociologie. Linia
circular se ncheie n epistemologie si genetic prin relatia psihosociologiei cu logica si
matematica, relatia dintre acestea din urm realizndu-se prin intermediul structurilor
operatorii ale subiectului.
Concluzia lui Piaget: psihologia ocup o pozitie central, si nu numai ca produs al
tuturor altor stiinte, dar ca surs posibil de explicatie a formrii si dezvoltrii lor.
3. Modelul interpenetrrii stiintelor
Mult vreme n interpretarea relatiilor dintre stiinte a predominat ideea
interdisciplinarittii.
Matei Dogan si Robert Pahre avanseaz ideea c nu cercetarea interdisciplinar
atotcuprinztoare este n msur s asigure inovarea stiintelor, ci dimpotriv
interpenetrarea ( hibridarea) lor.
Referindu-se direct la psihologie, autorii prezint numeroase exemple de hibridare
ntre aceasta si alte stiinte, fapt care a dus la aparitia unor noi stiinte sau ramuri ale
 5

psihologiei: psihologia social, psiholingvistica, psihologia muncii, psihopatologia.

Acestea la rndul lor se pot divide: de exemplu psihologia organizational este o
ramur a psihologiei sociale care are ca surse teoria managementului si organizrii,
fluxuri importante din psihologia social, psihometrie, sociologie.
4. Modelul clasificrii stiintelor
M.Zlate propune o grupare a stiintelor n patru categorii:
1. stiinte fundamentale ale omului (biologia, sociologia, filosofia)
interpretat ca fiint bio-socio-spiritual
2. ,3 stiinte referitoare la principalele tipuri de activitti
ndeplinite de om (educationale, economice, manageriale,
sportive, etc.)
4. stiinte maximal preocupate de asigurarea integrittii fizice si
psihice a omului (medicina, neurologia, psihiatria)
La confluenta dintre aceste stiinte, psihologia general si-a delimitat propriile ei
ramuri aplicative.
Pozitia deosebit a psihologiei n sistemul stiintelor, la intersectia celorlalte, n
centrul sau n vrful lor, favorizeaz dup opinia lui Pavelcu, pendularea spectaculoas
a interpretrilor ntre psihologizare a numeroase discipline la o extrem si
depsihologizare a psihologiei la cealalt extrem. Se pare, de aceea c mai important
dect distinctia categoric a stiintelor este cooperarea lor.
 6

Tema nr. 2
Obiectul psihologiei

Dac spre sfrsitul secolului XIX, psihologia a nceput s-si afirme treptat statutul su de
stiint, delimitndu-si problemele si stabilindu-si metodele de cercetare, la sfrsitul secolului
XX si apoi n decursul lui s-au elaborat si nchegat marile constructii teoretice, s-au rafinat
metodele de investigatie. Asociationismul, behaviorismul, gestaltismul, psihanaliza, psihologia
umanist sunt marile curente care au jalonat ntreaga istorie a psihologiei, fiecare dintre ele
propunnd diverse modele explicative asupra vietii psihice.
Obiectul psihologiei poate fi analizat din perspectiva urmtoarelor abordri:
1. Viata psihic interioar ca obiect al psihologiei
2. Comportamentul ca obiect al psihologiei
3. Activitatea ca obiect al psihologiei
4. Omul concret ca obiect al psihologiei

1. Viata psihic interioar ca obiect al psihologiei

Aceast modalitate de concepere a obiectului psihologiei a mbrcat forma conceptiei si
metodei introspectiei.
Din perspectiva introspectiei, psihicul este conceput ca un cerc de fenomene ce si au izvorul
in ele insele fr nici o legtur determinativ cu exteriorul. Psihicul este o lume aparte,
interioar, format din triri exclusiv subiective: el este izolat de lumea extern si exist
numai n msura n care se reflect n constiint, existenta lui fiind redus la trirea lui.
Psihicul este o realitate primar, nemijlocit, el constituie o lume nchis n sine, un bun
personal al fiecrui individ.
Pentru a studia aceast realitate interioar, cercettorul trebuie s se dedubleze n obiect si
subiect al cercetrii. Cum ns dedublarea cercettorului n-ar da dect posibilitatea studierii
propriilor lui functii psihice nu si a altor persoane, atunci pentru a se putea realiza si acest
deziderat, introspectionistii recomand empatia, adic transpunerera cercettorului n tririle
si strile psihice ale altor persoane.
Introspectionistii pun n centrul psihologiei studierea fenomenelor de constiint, de aceea
introspectia s-a mai numit si psihologia constiintei. Introspectia si are originea n
Germania la Laboratorul de Psihologie nfiintat de Wundt la Leipzig.
Introspectia a fost vehement criticat nc de la aparitia ei, iar pe considerentul practicrii ei,
psihologia a fost contestat ca stiint.
n ciuda acestor limite, psihologia introspectiv s-a dezvoltat tot mai mult, a ptruns n
universitti, n laboratoare, n cercetrile concrete, iar introspectia ca metod de cercetare a
devenit metoda regal de studiu a psihologiei. Rmnnd ns nchis dintr-o perspectiv
idealist, si mentalist, fiind n esent reductionist (reducea ntreaga viat psihic doar la o
parte a ei), introspectia nu putea constitui pentru mult vreme obiectul psihologiei. n felul
 7

acesta s-a constientizat c viata psihic interioar functioneaz nu doar la nivelul constient ci
si la alte niveluri.
Sigmund Freud este cel care fr a descoperi inconstientul l propune ca obiect de
cercetare al psihologiei. El introduce conceptul de aparat psihic, elaboreaz o viziune
dinamic asupra componentelor acestuia si pune la punct o tehnic de sondare a
inconstientului, schimbnd nssi finalitatea psihologiei.
nainte de 1920, aparatul psihic era imaginat de Freud ca dispunnd de trei nivele
supraetajate: inconstient, preconstient, constient, rolul esential revenindu-i inconstientului.
Dup Freud, inconstientul este sediul instinctelor sexuale nscrise n structura biologic,
somatic a organismului. El considera c inconstientul functiona dup principiul plcerii,
cruia i acord statutul de principiu fundamental al vietii, n timp ce constiinta actioneaz
dup principiul realittii, principiu care presupune gndirea, adic stabilirea unui plan de
actiune, a unor situatii problematice. Atta timp ct n aceste instante exist un echilibru,
viata psihic a individului este normal, se desfsoar firesc. Cnd intervin ns
dezechilibrri, schimbri de forte, distorsiuni, apar noi modele interactionale care de obicei
sunt de ordin patologic. Atunci cnd instinctele sexuale nu sunt satisfcute neconditionat,
deci indiferent de conditiile permisive ale mediului social, ele sunt refulate, sunt trimise din
nou n inconstient. Odat refulate ele nu dispar, nu rmn inactive, ci actioneaz cu mai
mult fort asupra individului, cer si cu mai mult trie s fie satisfcute. Ele pot fi
satisfcute sub forma unor acte comportamentale curioase, ciudate sau absurde numite de
Freud acte ratate (lapsusuri inexplicabile, uitri totale de nume proprii, de cuvinte strine,
erori de citit si scris, stngcii), sub forma visului si n cazuri mai grave sub forma unor acte
nevrotice.
n cazul nevrozelor, metoda psihoterapeutic propus de Freud a fost denumit metoda
psihanalizei si const n readucerea n constiinta bolnavului a elementelor psihice patogene
n vederea dizolvrii si nlturrii lor.
Dac pn n 1920 accentul czuse pe inconstient si pe sexualitate, odat cu lucrarea sa
Sinele si Eul din 1922, Freud se orienteaz spre segmentele superioare ale vietii psihice pe
care le analizeaz mult mai amnuntit si nuantat. Aparatul psihic este mprtit n trei
organizri structurale denumite: Sine, Eu si Supraeu sau Id, Ego si Superego. Sinele este
echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor, sursa primar a
energiei psihice care trebuie consumat fundamentul pe care se construieste personalitatea
individului. Eul este o portiune a Sinelui care sub influenta lumii exterioare, a mediului
nconjurtor sufer o dezvoltare special n sensul c din simplu organ receptor si protector
n raport cu stimulii devine un intermediar ntre sine si lumea exterioar.
Esenta conceptiei lui Freud poate fi sintetizat n urmtoarele idei:
-o ncercare de explicare a functionrii psihismului legat de biologic, genetic,
metapsihologic care privilegiaz registrul intrinsec al psihicului;
-dincolo de aspectele fragmentare ale teoriei psihanalitice (inconstient, refulare, conflicte,
libidou), elementul de baz, de coeziune rmne legtura dintre ele.
 8

2. Comportamentul ca obiect al psihologiei

Cel care a dat lovitura de gratie psihologiei traditionale, introspectioniste a fost J.B.Watson
care a publicat un articol de 20 de pagini considerat apoi a fi manifestul program al unei noi
orientri psihologice care a cptat numele de behaviorism.
n conceptia lui Watson, daca psihologia vrea sa devina intre-adevar stiintifica,o stiinta
practica, utila, deschisa, popular, accesibila tuturor ar trebui sa realizeze urmatoarele
deziderate:
-sa schimbe obiectul de studiu al psihologiei, sa inlature constiinta si s-o inlocuiasca cu
comportamentul;
- sa schimbe metoda de investigare: introspectia cu metode obiective:
- sa schimbe finalitatea: sa-si propun formularea unor legi al comportamentului.
Comportamentul, considerat de Watson ca noul obiect de studiu al psihologiei este un
ansamblu de raspunsuri ajustate stimulilor care il declanseaza .
Psihologia reprezinta studiul cuplului Stimul-Reactie.
Behaviorismul clasic ca noua orientare psihologica corespunde in mai mare masura
spiritului american concret si practic, firii mult mai active si dinamice a americanilor decat
introspectia, conceptie pasiva si academica .
Meritul cel mai mare al behaviorismului este acela ca leaga omul de lumea obiectelor si
de lumea oamenilor.Omul behaviorismului este concret, real, viu, solicitat si determinat in
actiunile sale de mediul natural si social in care traieste. Mai trziu conceptiile behavioriste au
fost exacerbate. Psihologia behaviorist a fundat cele dou ideologii considerate ca
incompatibile liberalismul si comunismul, ambele bazndu-se pe aceeasi conceptie despre
individ, si interpretat ca organism maleabil n fata vointei, ca si o cear moale, obiect de control
si de stpnire de sine si niciodat subiect pentru el nsusi.

4. Activitatea ca obiect de studiu al psihologiei

P. Janet arta c psihologia nu este altceva dect studiul actiunilor umane, stiinta
conduitei sau si mai exact studiul omului n raport cu universul si mai ales n raporturile
sale cu ceilalti oameni.
Janet introduce n psihologie termenul de conduit, ntelegnd prin aceasta din urm
totalitatea manifestrilor vizibile, orientate ctre afar, ct si totalitatea principiilor de
organizare si reglare a ei. Conduita este ansamblul actelor unui individ de la cele mai simple la
cele mai complexe, orientate spre un scop si ncrcate de un sens. n conceptia psihologului
francez, conduita unific si sincronizeaz ntr-un tot unitar comportamentul si viata interioar
subiectiv.
Psihologia conduitei ar trebui s satisfac dup opinia lui Janet dou conditii
fundamentale:
- s fac loc fenomenelor de constiint, ca o conduit particular, ca o complicare a
actului care se supraadaug actiunilor elementare;
 9

- s se preocupe de studiul conduitelor superioare, credinte, reflexii, rationamente,

experiente.
Conduita nu se reduce la reactiile motrice si secretorii ale organismului, ca la behaviorism
ci angajeaz ntreaga personalitate a omului aflat n interdependent cu mediul. Ea nu depinde
numai de stimulare, ci si de reglare evidentiind reactiile care exist ntre actiunea extern si
conditiile interne prin care se reflect exteriorul.
Janet propune si o nou metod de studiere a conduitei, oarecum diferit de metodele
obiective de laborator si anume metoda clinic, privit ca un fel de studiu de caz individual
dintr-o perspectiv dinamic deoarece mbin ascultarea relatrilor subiectului cu observarea
aprofundat a acestuia ntr-un numr mare de sedinte.
Considerarea activittii ca obiect de studiu al psihologiei oblig la tratarea psihicului ca
un mare sistem aflat n perpetu organizare si sporindu-si continuu capacitatea de autoreglare.

4.Omul concret ca obiect al psihologiei

Considerat de unul dintre initiatorii ei, A.Maslow (1908-1970), ca a treia fort n
psihologie, nc de la nceput psihologia umanist a reprezentat o reactie mpotriva celorlalte
dou mari orientri existente si practicate n occident (behaviorismul si psihanaliza), taxate
ns ca incapabile de a studia si mai ales de a solutiona problematica concret, real a omului
contemporan.
Asociatia American de Psihologie Umanist a formulat patru caracteristici ale celor care
ader la noua orientare si care exprim de fapt scopurile ei:
1. centrarea atentiei pe experienta persoanei ca fenomen primar n studiul omului si
considerarea explicatiilor teoretice si a comportamentelor manifeste ca fiind secundare n
raport cu experienta nssi si semnificatia ei pentru persoan;
2. accent pe unele calitti umane cum ar fi alegerea, creativitatea, valorizarea si
autoactualizarea, opuse conceperii omului n termeni reductionisti;
3. accent n selectarea problemelor si procedeelor de cercetare, pe ncrctura de
semnificatii: preocuparea pentru valorizarea demnittii si calittii umane, pentru
dezvoltarea potentialului inerent oricrei persoane;
4. accent pe persoan care are o pozitie central fiind vzut n procesul descoperirii
propriei sale existente si n relatiile sale cu alte persoane si cu grupurile sociale.
n psihologia umanist nu se promoveaz ideea omului autonom total nedeterminat si
independent de mediul nconjurtor, nici ideea omului divizat al lui Freud care se zbate ntre
constient si inconstient, ntre Eu si Supraeu ci de omul proactiv, care se construieste si se
autoactualizeaz.
Printre caracteristicile conceptiei umaniste remarcm:
-conceptia totalitar, holist asupra omului, considerarea lui ca un ntreg ca un tot unitar, n
care elementele simple de ordin natural-biologic se mbin cu elementele complexe de ordin
spiritual sau social;
 10

-conceptia caracterului unic al fiintei umane, fiint ce este valoroas n ea nssi, deoarece
este capabil s si dirijeze n mod responsabil propria sa devenire, de aici decurgnd libertatea
umanalegerea liber a propriilor ci de formare si evolutie, a modalittilor de reactualizare si
valorificare a potentialittilor de care dispune ;
-caracterul deschis si autoreglabil al fiintei umane capabil de a-si lua soarta n propriile sale
mini, de a se schimba de a elabora o perspectiv lucid asupra propriului su destin.
n studiul personalittii se propune utilizarea unor metode obiective, subiective si proiective
cum ar fi cunoasterea direct, prin perceptie, metoda ntelegerii configurale, metoda
familiarizrii cu, metoda autoobservatiei, cea a autoevalurii.

Concluzii
ntre aceste abordri se afl raporturi de interdependent, abordrile fiind elective si
complementare.
Concluzionnd artm c obiectul psihologiei trebuie s-l constituie studiul activittii
psihice a omului concret sau studiul sub aspect psihologic a omului concret care
actioneaz.
 11

Tema nr. 3
Lege si explicatie n psihologie

O stiint si legitimeaz propriul statut prin existenta legilor, adic a acelor

raporturi necesare, esentiale, repetabile, generale si obiective ntre fenomenele studiate. nc de
la nceput prezenta legilor psihologiei a fost contestat.

1. Specificul legilor psihologiei

Cei care au contestat legile psihologiei se asteptau s gseasc n psihologie legi
ca n fizic, mecanic sau alte stiinte exacte, adic legi n care o cauz s conduc ntotdeauna
la obtinerea aceluiasi efect, evident n conditii strict determinate. Nu se ntelegea faptul c
datorit complexittii obiectului de cercetare al psihologiei, acest lucru nu este posibil.
1. Legile psihologiei sunt probabiliste, legi n care un fenomen numit cauz
duce numai cu o anumit probabilitate la obtinerea altu fenomen numit efect.
Nu este exclus ca aceeasi cauz s duc la aparita mai multor efecte.
(exemple)
2. Cei care au contestat existenta si caracteristicile legilor psihologiei se
asteptau s gseasc n psihologie numai legi de tip cauzal. Dar acest lucru nu
mai este posibil deoarece nssi notiunea de cauzalitate a suferit o profund
renovare.
n psihologie, unde avem de-a face cu fiinta vie a omului nzestrat cu capacitatea de
autoorganizare si autoreglare sunt prezente legi teleologice sau finaliste care privesc efectul
voluntar si scopul.
Psihologul francez M.Pradines a evidentiat existenta a trei tipuri de legi:
1. legi de functionare a fenomenelor psihice (ex. legi ale senzatiilor: adaptarea, contrastul,
proiectia, ale gndrii, memoriei sau imaginatiei);
2. legi de compozitie, organizare sau structur (legea formei cele mei bune, legea constantei
perceptive-Wertheimer)
3. legi de dezvoltare.-legi psihogenetice: legea dezvoltrii stadiale a psihicului
copilului_J.Piaget
3. Cei care au negat legile psihologiei s-au asteptat ca acestea s fiwe pur
psihologice. Realitatea demonstreaz c ele au conotatii fiziologice,
fizicaliste sau sociologice. Este firesc s fie asa din moment ce psihicul este
expresia sintetic si ultimativ a tuturor celorlalte forme existentiale.
4. Nu caracterul pur sau impur al legilor psihologiei este fundamental, ci
existenta legilor ca atare.
5. Specificul legilor psihologiei provine nu doar din specificitatea obiectului
cercetat, ci si dintr-un anume mod de functionare a lor. Actionnd
concomitent, ntretindu-se unele pe altele, ele si relativizeaz efectele sau si
le restructureaz total.
 12

2. Specificul descrierii si explicatiei n psihologie

Descrierea joac n psihologie acelasi rol pe care il joac si n celelalte stiinte. A

descrie un fenomen psihic (un proces, o activitate, o nsusire psihic ) nseamn a rspunde mai
nti la ntrebarea ce este? Si apoi cum se desfsoar fenomenul respectiv?
Pentru ca descrierea s fie efectuat corect este necesar stabilirea descriptorilor, a criteriilor n
functie de care fenomenele vor fi clasificate sau ordonate.
Descrierile sunt de dou tipuri: calitative si cantitative
Descrierile calitative presupun definirea operational a conceptelor, formularea
lor n termeni observabili si actionali. Alturi de operatinalizarea conceptelor, de traducerea lor
n indicatori, descrierile calitative presupun si categorisirea, adic regruparea fenomenelor dup
unul sau mai multe criterii, concomitent cu acceptarea neglijrii tuturor celorlalte deosebiri.
Descrierile cantitative introduc asa cum le arat si numele relatiile cantitative
dintre fenomenele studiate afirmnd c unele dispun ntr-o mai mare msur de caracteristica
considerat. Sunt necesare 2 operatii:
-msurarea: atribuirea unui numr unui obiect sau unei caracteristici a obiectului;
-numrarea-atribuirea unei frecvente diferitelor categorii de obiecte.
Explicatia reprezint o treapt superioar a cunoasterii stiintifice si const n
rspunsul la ntrebarea de ce?. Ea urmreste surprinderea dinamicii si interactiunii fenomenelor
psihice si a comportamentelor, formularea legilor cauzale, a ipotezelor explicative.
Pentru ca explicatia psihologic s fie ct mai corect si mai complet este
necesar specificarea sistemului explicativ care const:
- n alegerea variabilelor studiate (retinerea unora si excluderea altora, acestea din
urm fiind variabile nonidentificabile);
- stabilirea limitelor sistemului (mai ales a acelor variabile exogene care nu sunt
explicate prin alte elemente ale sistemului);
- lrgirea sau ngustarea sistemului explicativ.
Tipuri de explicatii n psihologie
J. Piaget descrie urmtoarele modele explicative:
1. reductionismul psihologic: reductionismul intrapsihologic reduce reactiile si
conduitele complexe ale individului la un principiu cauzal ce rmne neschimbat n
cursul transformrilor . (ex. explicatiile de tip psihanalitic)
2. reductionismul extrapsihologic const n explicarea psihologicului prin recurgerea la
realitti ce depsesc propriile sale frontiere. Ex: explicatii constructiviste, explicatii de
tip comportamentist, centrate pe coordonarea legilor nvtrii n sisteme ce vizeaz
asimilarea unor conduite noi, explicatii genetice, explicatii abstracte.
Serge Moscovici se refer la urmtoarele modele:
1. modele explicative paradigmatice al cror rol esential este de a propune o viziune
global asupra relatiilor si comportamentelor umane-ex. Teoria cmpului-Kurt Lewin
 13

2. modele explicative fenomenologice care si propun s descrie si s explice o familie

de fenomene bine cunoscute ( Sherif si propune s afle cum si de ce indivizii
autonomi avnd fiecare propriile lor sisteme de judecti converg spre o judecat
comun, atunci cnd sunt n grup).
Desi fiecare dintre aceste modele explicative depinde de specificul
fenomenelor si legilor la care se refer, ncercnd s le surprind esenta, nici unul
dintre ele nu reuseste s cuprind exhaustiv multitudinea fenomenelor si legilor
psihologice.
 14

Tema nr. 4
Metodele psihologiei

1. Cercetarea psihologic tiinific

2. Conceptul de metod; specificul metodelor psihologiei ;
3. Clasificarea metodelor;
4. Principalele metode ale psihologiei :
a) Observaia
b) Experimentul
c) Convorbirea
d) Ancheta psihologic
e) Metoda biografic
f) Metoda analizei produselor activitii
g) Metodele psihometrice

1. Cercetarea psihologic tiinific

Complexitatea cerinelor sociale fa de coal impun cadrului didactic, ca profilul su,
centrat pe transmiterea de informaii s se completeze cu cel de investigator, cercettor al
fenomenelor psiho-educaionale, condiie a optimizrii rezultatelor din nvmnt i a
competenei profesionale.
Fenomenele psiho-educaionale au att o determinare obiectiv (ideal, scop, obiective
educaionale) ct i una subiectiv prin forele care acioneaz n cadrul lor (cadru didactic, elev,
grup, clas), motiv pentru care ptrunderea n universul psihic al elevului trebuie realizat
tiinific.
Cea mai mare dificultate ntmpinat de profesorul-cercettor provine din necunoaterea
metodologiei cercetrii.
Orice cercetare tiinific n psihologie presupune parcurgerea urmtoarelor etape:
precizarea scopului cercetrii n funcie de care se alege tema;
Principalele criterii n baza crora se alege tema sunt: dobndirea unei experiene personale care
este considerat de ctre cel n cauz c prezint larg interes; dinamica evoluiei unui fenomen,
proces, nsuire psihic (ex. spiritul de observaie la colarul mic), remedierea unor deficiene
comportamentale (de ex. corectarea i dezvoltarea limbajului scris la elevii din nvmntul
primar);
informarea bibliografic: tehnica documentrii;
Succesul depinde de calitatea listei bibliografice care trebuie s cuprind lucrri reprezentative
pentru domeniul investigat. Dac se realizeaz prin efort propriu, cercettorul poate fi ajutat de
catalogul pe materii i catalogul alfabetic care pot fi consultate la bibliotecile universitare,
municipale, judeene.
 15

Se recomand ca pe lista bibliografic s fie incluse monografiile, articolele din revistele de

specialitate. Apoi se studiaz bibliografia.
Tehnica documentrii este complex, n cadrul acesteia dou operaii fiind indispensabile:
citirea i consemnarea celor citite n fie, care sunt de mai multe tipuri: analitice (citate,
comentariile noastre) i sintetice (conin cte o idee din lucrarea citit).
formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-aezare, poziie: supoziie, presupunere)-este un
enun care cuprinde concomitent ntrebarea i rspunsul probabil, cercetarea urmnd s
se pronune asupra corectitudinii lor i dac se valideaz s fie transformate n idee
generalizatoare.
Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de pregtirea teoretic i de o
serie de factori psihologici ai personalitii cercettorului (creativitate, spontaneitate, tenacitate).
De exemplu, una din preocuprile colii contemporane privete aptitudine profesionale n
raport cu orgnizarea sistemului de nvmnt. Se tie c unele aptitudini se manifest la vrste
mai timpurii, altele mult mai trziu. Una din ipoteze poate porni de la ntrebarea care este , ct
mai reprezentativ vrsta minim sau vrsta medie sau vrsta maxim a apariiei aptitudinilor.
Aceast ntrebare, care urmrete aflarea unei vrste specifice pentru o aptitudine sau pentru
mai multe declaneaz iniierea unei cercetri psihologice sau psihopedagogice.
*0 metodica cercetrii cuprinde: metodele pentru recoltarea faptelor, demersul logic
( inductiv, deductiv), eantionul (clasele, numrul de elevi, sexul, vrsta, mediul de
provenien) i n unele cazuri eantionul de control (martor).
Tendina utilizrii unilaterale a unei singure metode ca i convingerea c unele sunt
infailibile trebuie evitate. Cu toate c observarea i experiementul sunt modaliti fundamentale
de investigare a personalitii, cercetarea rmne incomplet dac nu se apeleaz i la
convorbire, chestionar, studiul produselor activitii, al documentlor colare, anamneza, fiecare
furniznd date specifice asupra unor aspecte ale evenimentului cercetat.
*1 prelucrarea, analiza i interpretarea datelor se poate face att prin operaii de analiz,
sintez, comparaii, raionamente ct i prin metode statistice pentru calcularea valorilor
centrale (media aritmetic, mediana), valori care aexprim abateri fa de tendina central
(abaterea central, abaterea standard).
*2 redactarea lucrrii-structura i dimendiunea sunt n funcie de subiect. De regul se
pornete de la motivarea alegerii temei, rezumarea cercetrilor precedente asupra problemei.
Urmeaz partea experimental n care se avanseaz ipoteze, se prezint metodica cercetrii,
interpretarea faptlor, formularea concluziilor. Se anexeaz materiale ilustrative, listele
bibliografice utilizate;
*3 valorificarea cercetrii-n plan subiectiv cercettorul este mult mai edificat, iar n plan
socioprofesional, lucrarea poate ntruni calitile unei surse de referin.
 16

2. Conceptul de metod; specificul metodelor psihologiei

Provenind din grecescul methodos (care nseamn cale, drum ctre ceva), metoda este
definit n psihologia romneasc de P.Golu ca reprezentnd acea mbinare i organizare de
concepte, modele ipoteze, strategii, instrumente i tehnici de lucru care dau corporalitate unui
proiect metodologic. Ea este operatorul care mijlocete trecerea, ridicarea treptat de la
problema de cercetare, enunat n plan teoretic la reconstrucia ei -observaional,
experimental, acional n vederea corectrii, optimizrii, potenrii, restructurrii unui sector
sau altul al practicii sociale.
3. Clasificarea metodelor
Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de intervenie, informare, interpretare
i aciune. Ele pot fi clasificate dup mai multe criterii:
dup caracterul lor: obiective i subiective;
dup specificul relaiilor investigate: calitative i cantitative;
3. dup natura relaiei cercettor-subiect: directe i indirecte;
4. dup scopul lor: metode de recoltare a informaiilor, metode de prelucrare i
interpretare a acestora, metode de investigaie intensiv i extensiv, metode de
diagnoz i prognoz, metode de cercetare i metode aplicative (psihoeducaionale,
psihoterapeutice);
5. dup caracterul tiinific: metode intuitive, empirice i metode tiinifice.
Metodele sunt ghidate de concepia general a cercettorului, de principiile teoretico-
tiinifice de la care acesta pornete, reunite sub denumirea de metodologia cercetrii.

4. Principalele metode ale psihologiei sunt:

a) Observaia
b) Experimentul
c) Convorbirea
d) Ancheta psihologic
e) Metoda biografic
f) Metoda analizei produselor activitii
g) Metodele psihometrice

a) Observaia
Observaia ca metod de cercetare psihologic, const n urmrirea intenionat i
nregistrarea exact, sistematic a diferitelor manifestri comportamentale ale individului (sau
ale grupului) ca i al contextului situaional al comportamentului.
Principalele probleme pe care le ridic observaia n faa psihologului sunt:
 17

1. ce observm ? (coninutul observaiei);

2. care sunt formele observaiei?;
3. de ce anume depinde calitatea observaiei?;
4. care sunt condiiile unei bune observaii?;
5. cum pot fi combtute unele obstacole ce apar n calea observaiei?;
6. care sunt limitele i avantajele observaiei?
1. Coninuturile observaiei sunt reprezentate de simptomatica stabil, adic trsturile
bio-constituionale ale individului (nlimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferina
cranian) ca i trsturile fizionomice precum i de simptomatica labil, adic multitudinea
comportamentelor i conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbal,
cea motorie, mnezic, inteligent ca i varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.
2. Formele observaiei pot fi clasificate dup urmtoarele criterii:
a) orientarea actului observaional: observaia i autoobservaia;
b) prezena sau absena inteniei de a observa: observaia ocazional, observaia
sistematic;
c) prezena sau absena observatorului: observaia direct, observaia indirect sau
mediat, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns;
d) implicarea sau nonimplicarea observatorului: observaia pasiv, observaia
participativ;
e) durata observrii: continu sau discontinu;
f) obiectivele urmrite: integral sau selectiv.
3. Calitatea observaiei depinde de o serie de particulariti psihoindividuale ale
observatorului: capacitea de a-i concentra atenia, de a sesiza esenialul, de gradul su de
sugestionabilitate precum i de anumite caracteristici ale percepiei umane: selectivitatea ei,
categorizarea spontan i structurant a cmpului de observaie sau pur i simplu factorii sociali
ai percepiei care o modeleaz i o deformeaz.
4. Condiiile unei bune observaii sunt:
a) stabilirea clar, precis a scopului, a obiectivului urmrit;
b) selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a condiiilor i
mijloacelor necesare;
c) elaborarea unui plan riguros de observaie,
d) consemnarea imediat a celor observate ntr-un protocol de observaie;
e) efectuarea unui numr optim de observaii;
f) utilizarea grilelor de observaie.
5. Combaterea obstacolelor aprute n calea observaiei vizeaz observarea unuia i
aceluiai fapt de ctre mai muli observatori i apoi analiza comparativ a protocoalelor de
observaie elaborate, realizarea ct mai multor observaii de ctre unul i acelai observator pe
baza unor grile de observaie.
 18

6. Unul dintre avantajele observaiei este c permite surprinderea menifestrilor

comportamentale ale individului n condiiile lui obinuite de via i activitate, oferind mai ales
date de ordin calitativ. n schimb, un dezavantaj al ei l constituie faptul c observatorul trebuie
s atepte intrarea n funciune a fenomenului studiat.

2. Experimentul
Dup Greenwood, 1945, experimentul const n testarea ipotezelor cauzale prin
integrarea unor situaii contrastante controlate.
Leon Festinger arat c experimentul const n msurarea efectelor manipulrii unei
variabile independente asupra variabilei dependente ntr-o situaie n care aciunea altor factori
este redus la minimum.
Variabilele dependente sunt cele care fac obiectul observaiei, cele crora cercettorul le
va studia variaia n cursul experimentului. De exemplu numrul de cuvinte reamintite dup
citirea unei liste de cuvinte, timpul n care se parcurge un test, numrul de erori ntr-o prob
reprezint variabile dependente.
Variabilele independente nu depind de nici o alt variabil, ele fiind legate de decizia
experiemntatorului, care n mod deliberat le-a introdus n experiment.
Cele mai rspndite tipuri de experimente sunt:
a) Experimentul de laborator
b) Experimentul natural
c) Experimentul psiho-pedagogic

a)Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obinuit de

via i activitate i introducerea ntr-o ambian artificial anume creat (camere special
amenajate, aparatur de laborator, condiii i programe de desfurare a experiementelor bine
determinate, deseori obligatorii.
b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declanatoare ntr-un cadru
obinuit, familiar de existen i activitate a individului.
c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de dou feluri:
1) constatativ (urmrete fotografierea, consemnarea situaiei existente la un anumit
moment dat) i
2) formativ (intete spre introducerea n grupul cercetat a unor factori de progres, n
vederea schimbrii comportamentului, schimbare constatat prin compararea situaiei
iniiale cu cea final.
Dac intenionm s verficm superioritatea unui procedea didactic, predm la o clas
folosind noul procedea i la o alta modelul tradiional. Comparnd performanele elevilor
nainte de introducerea noului procedeu cu cele obinute dup folosirea lui i mai ales cu cele de
la o alt clas la care s-a procedat dup procedeele tradiionale, vom ti dac noul procedeu este
eficient sau nu.
 19

c) Convorbirea
Convorbirea este o discuie angajat ntre cercettor i subiectul investigat care
presupune: relaia direct de tipul fa n fa ntre cercettor i subiect (elev), sinceritatea
partenerilor implicai, abilitatea cercettorului pentru a obine angajarea autentic a subiecilor
n convorbire; empatia cercettorului.
Spre deosebire de observaie i experiment prin intermediul crora investigm conduitele,
reaciile exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea mai direct a vieii interioare a
acestuia, a inteniilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor,
convingerilor, aspiraiilor, conflictelor, prejudecilor i mentalitilor, sentimentelor i valorilor
subiectului.
Formele convorbirii sunt:
convorbirea standardizat, dirijat, structurat (bazat pe formularea acelorai ntrebri, n
aceeai form i ordine, tuturor subiecilor, indiferent de particularitile lor individuale);
convorbirea semistandardizat sau semidirijat (cu adresarea unor ntrebri suplimentare, cu
reformularea altora, cu schimbarea succesiunii lor);
convorbirea liber, spontan, asociat (n funcie de particularitile situaiei n care se
desfoar, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar i de particularitile momentului
cnd se face).
Aceast metod se particularizeaz n psihologia copilului i psihologia colar dup cum
urmeaz: la vrstele mici este recomandabil folosirea ei nu ca metod de sine stttoare, ci
integrat altor metode (ndeosebi observaiei) sau subordonat unei activiti pe care subiectul o
are de ndeplinit (n timp ce el soluioneaz o problem, sau face, execut ceva i se pot pune tot
felul de ntrebri). J.Piaget care a folosit mult aceast metod n cercetrile sale, insist asupra
necesitii neutralitii cercettorului, acesta netribuind s dirijeze sau s corecteze n vreun fel
mersul gndirii copilului, s-l distreze sau s-l amuze.
Convorbirea trebuie s se desfoare n condiii absolut normale pentru c numai aa vor
putea fi surprinse mecanismele psihice n desfurarea lor fireasc. La vrstele mai mari
(pubertate, adolescen) att modalitatea de desfurare a convorbirii ct i tematica ei se
diversific mult putnd fi folosite toate formele enumerate anterior.
d) Ancheta psihologic
Ancheta, ca metod de cercetare psihologic presupune recoltarea sistematic a unor
informaii despre viaa psihic a unui individ sau a unui grup social, ca i interpretarea acestora
n vederea desprinderii semnificaiei lor psihocomportamentale. n cercetarea psihologic sunt
utilizate dou forme ale acestei metode pe care le prezentm n continuare
Ancheta pe baz de chestionar este una dintre cele mai laborioase metode ale
psihologiei, folosirea ei tiinific implicnd parcurgerea mai multor etape:
1. stabilirea obiectului anchetei;
2. documentarea;
3. formularea ipotezei,
 20

4. determinarea populaiei (a universului anchetei);

5. eantionarea;
6. alegerea tehnicilor i redactarea chestionarului;
7. pretestul (pentru a vedea dac chestionarul a fost bine elaborat);
8. redactarea definitiv a chestionarului;
9. alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane special
destinate acestei operaii sau prin autoadministrare);
10. defalcarea (despuierea) rezultatelor;
11. analiza rezultatelor obinute n raport cu obiectivele formulate;
12. redactarea raportului final de anchet.
Dintre toate acestea etapele 6 i 8 au o mare importan.
Cercettorul trebuie s stabileasc:
-coninutul ntrebrilor -de regul acestea putnd fi:
-factuale sau de identificare-cer date obiective despre subiect cum ar fi vrsta, sexul, studiile;
-de cunotine;
-de opinii i atitudini;
-de motivaie;
-tipul ntrebrilor: cu rspunsuri dihotomice, nchise, da-nu, cu rspunsuri libere, lsate la
iniiativa subiectului; cu rspunsuri n evantai-mai multe rspunsuri din care subiectul alege 1,2
care I se potrivesc modului de a fi sau de a gndi sau pe care le ierarhizeaz n funcie de
valoarea ce le-o acord.
De asemenea, cercettorul trebuie s evite o serie de greeli n formularea ntrebrilor, ca
de pild ntrebri prea generale, limbaj greoi, artificializat, tehnicist, tiinific, cuvinte ambigui,
cu dublu neles, cuvinte vagi (cam aa, de regul); ntrebri tendenioase care sugereaz
rspunsul, ntrebri prezumtive care presupun cunoterea dinainte a ceva despre cel investigat,
ntrebri ipotetice care atrag dup ele un anumit tip de rspuns, de obicei afirmativ.
Ancheta pe baz de interviu presupune raporturi verbale ntre participanii aflai fa n
fa, centrarea asupra temei cercetate, direcia unilateral de aciune, fiecare participant
pstrndu-i locul de emitor sau receptor (prin acesta se deosebete de convorbire). Exist
interviuri individuale i de grup, clinice, (centrate pe persoan) i focalizate (centrate pe tema
investigat).
n practica psihologic, la copiii mici se folosete mai mult interviul, iar la elevi ancheta
pe baz de chestionar, chiar prin autoadministrare. Prin intermediul ei sunt sondate de obicei
opiniile, atitudinile, dorinele, aspiraiile, interesele vocaionale ale elevilor n vederea realizrii
orientrii lor colare i profesionale. Important este ca paleta ntrebrilor dintr-un chestionar s
fie ct mai diversificat pentru a da posibilitatea realizrii unor investigaii, att extensive ct i
intensive. ntrebrile trebuie s surprind mai multe modaliti de raportare la realitatea sondat:
-perceptiv: ce impresie i-a fcut profesorul de limba romn?
-proiectiv-prezumtiv: intenionezi s-i schimbi opiunea profesional fcut?
-apreciativ-evaluativ: consideri c angajarea ta n activitatea coalar este satisfctoare?
 21

-motivator-explicativ: care crezi c sunt motivele care uneori te fac s nu nvei? De ce te

pasioneaz electronica?
Pe baza datelor recoltate putem surprinde mai bine planul real i aspiraional al unui elev,
gradul de contientizare a unor probleme, capacitatea sa de nelegere. De asemenea crete
posibilitatea realizrii unor cercetri de tip comparativ.
e) Metoda biografic
Aceast metod vizeaz strngerea ct mai multor informaii despre principalele
evenimente parcurse de individ n existena sa, despre relaiile prezente ntre ele ca i despre
semnificaia lor n vederea cunoaterii istoriei personale a fiecrui individ, att de necesar n
stabilirea profilului personalitii sale. Este prin excelen evenimenial, concentrndu-se
asupra succesiunii diferitelor evenimente din viaa individului, a relaiilor dintre evenimentele
cauz i evenimentele efect, dintre evenimentele scop i evenimentele mijloc. Variantele mai
noi ale metodei biografice-cunoscute sub denumirea de cauzometrie i cauzogram i propun
tocmai surprinderea relaiilor dintre aceste tipuri de evenimente.
Metoda biografic este mai puin folosit de psihologia colar datorit faptului c cei
investigai-elevii nu au nc o biografie ampl care ar putea furniza cercettorului date
semnificative. Importana ei crete n investigarea adolescenilor i tinerilor, deoarece ei au o
biografie mai ampl. Justificarea teoretico-tiinific a metodei este dat de teza potrivit creia
personalitatea copilului, contiina i comportamentul su se formeaz ca urmare a factorilor i
evenimentelor care acioneaz asupra sa. Diferite evenimente neateptate, ncrcate emoional,
frustrante sau stresante (divorul prinilor, moartea unuia dintre prini, boli, accidente,
schimbri de domiciliu, mprejurarea de a fi copil unic sau de a tri ntr-o familie cu mai muli
copii, ncadrarea ntr-o cas de copii, etc.), las urme asupra personalitii copilului.
Cel mai adeseori biografia ia fie forma jurnalelor de nsemnri fie forma anamnezei-o
discuie ampl purtat de psiholog cu copilul sau cu prinii acestuia focalizat pe depistarea
unor situaii sau factori patogeni (somatici sau psihici).

f) Metoda analizei produselor activitii

Este una dintre cele mai folosite metode n psihologia copilului i psihologia colar.
Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigaie psihologic. Prin
aplicarea acestei metode obinem date cu privire la: capacitile psihice de care dispun copiii
(coerena planului mental, fora imaginaiei, amploarea intereselor, calitatea cunotinelor,
deprinderilor, priceperilor i aptitudinilor, etc), stilul realizrii (personal sau comun, obinuit),
nivelul dotrii (nalt, mediu, slab), progresele realizate n nvare (prin realizarea repetat a
unor produse ale activitii). Pentru cercettori o mare importan o are fixarea unor criterii
dup care s evalueze produsele activitii. Printre acestea mai semnificative sunt:
corectitudinea-incorectitudinea, originalitatea-banalitatea, complexitatea-simplitatea,
expresivitatea-nonexpresivitatea produselor realizate.

g) Metodele psihometrice
 22

Aceast grup de metode vizeaz, cum reiese i din denumirea lor, msurarea
capacitilor psihice ale individului n vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare. Cea mai
cunoscut i rspndit este metoda testelor psihologice.
Testul psihologic este o prob relativ scurt care premite cercettorului stngerea unor
informaii obiective despre subiect, pe baza crora s poat diagnostica nivelul dezvoltrii
capacitilor msurate i formula un prognostic asupra evoluiei lor ulterioare. Pentru a satisface
aceste deziderate, testul trebuie s ndeplineasc anumite condiii:
-validitatea (s msoare exact ceea ce i propune);
-fidelitatea (s permit obinerea unor performane relativ asemntoare la o nou
aplicare);
-standardizarea (s creeze aceleai condiii pentru toi subiecii supui testrii, fr a-I
favoriza pe unii i defavoriza pe alii). De regul, se standardizeaz: coninutul probei (acelai
test cu acelai coninut distribuit tuturor subiecilor); modul de conduit a cercettorului fa de
subiect (se recomand utilizarea aceluiai instructaj verbal, a acelorai conduite fa de toi
subiecii, pentru c dac un subiect este primit ntr-o manier afectuoas, iar altul ntr-una
brutal vor fi induse stri afective diferite ce-i vor spune cuvntul asupra rezultatelor testului),
timpul de aplicare al probei (care trebuie s fie acelai pentru toi subiecii-aceasta n cazul
testelor cu timp determinat);
-etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei uniti de msur a rezultatelor obinute pentru a
se cunoate valoarea lor).
Testele psihologice se clasific dup mai multe criterii:
dup modul de aplicare (individuale, colective);
dup materialul folosit (verbale, neverbale);
dup durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului);
dup coninutul msurat;
dup scopul urmrit (teste de performan, teste de personalitate, teste de comportament).
Pentru a spori utilitatea i eficiena testelor este necesar respectarea urmtoarelor
recomandri:
-crearea unor teste n concordan cu specificul sociocultural al populaiei pe care
urmeaz a fi aplicate, sau cel puin, adaptarea celor elaborate pe specificul altor culturi;
-utilizarea nu doar a unui singur test n msurarea unei nsuiri psihice, ci a unor baterii
de teste;
 23

Tema nr. 5
Natura psihicului uman

5.1 Generaliti

PSIHICUL este fenomenul hipercomplex,plurinivelar,sistemic cu o situare aparte ntre obiectele

de studiu ale altor stiinte, n anumite moduri el este revendicat ca obiect i de alte preocupri
spirituale ( filozofia,religia,mitologia,cibernetica).
- prin urmare, este imperios necesar o analiz n continuare, de nivel superior i de
orientare pragmatic ; astfel ne vom ocupa de :
- natura specific i special a psihicului
- atributele fundamentale de definiie
- structura i dinamica lui
- nivelurile lui de organizare
- caracterul su de hipersistem
Sumnd, vom cuta semnificaia axiologic si metodologic a conceptului de
psihologie.
Situndu-ne pe direcia aprofundrii obiectului psihologiei, s observm c mari
personaliti ca R.B.Cattel, Kurt Lewin sau Paul Fraisse (intre 1940/1960), prelund formula
paradigmatic SR si completnd-o prin alta, schimbat, SPR ( n care P este
personalitatea ) fac s se neleag c demersul nu este suficient : Personalitatea ca termen
integrator, categorial trimite la ceea ce este expus i accentuat individual , faptul aprnd ca
mai util psihologiei difereniale dect celei generale. Atunci P = psihic , adic spaiul de
organizare funcionare al proceselor i mecanismelor psihice.
Atribute care difereniaz net pe om de animal :
a. complexitatea relativ mai mare a creierului
b. generarea funciei simbolice
c. geneza prizei de contiin ( luarea de cunotine sau contientizarea )
Concluzie :
P. Fraisse arata ca este mai corect s considerm psihologia o tiin a psihicului dect a
comportamentului ( i chiar a personalitii ),fiindc astfel o putem integra mai firesc, la
nivelul obiectului:
1. relaia psihic creier ( mai larg, biologic )
2. problema nivelurilor
Cercettorul va descoperi natura contradictorie , aparent paradoxal a psihicului : el este
interioritate ( virtual,latent,indirect observabil) i exterioritate (act, manifestare ,expresie,
comportament) i deci unitate a luntricului i obiectivrii. Insa n mod esenial , cercettorul
va descoperi c, fa de ordinea lucrurilor n natur, n realitatea numit psihic ntrevedem i
 24

o ordine general de la cauz la efect i o ordine special privitoare la autodeterminare, de

unde i consecine ca: libertatea aparent nemrginit , creativitate , putere transformatoare
(care este sinergic i autotransformatoare ) datorit sursei lui esenial generatoare viaa
socio-cultural ( psihicul mijlocete depirea naturii prin cultur ) .

5.2 Principii de definire a psihicului

a. Psihicul form a vieii de relaie
Psihicul este proprietate principal a omului viu , posesor al unui organism biologic i al unor
nsuiri eseniale de natur socio-cultural. n virtutea adaptrii biologice i sociale , organismul
uman nu poate fiina dect n raporturi active permanente cu mediul bio-social. Relaia este
forma de existen a psihismului n sensul funcionrii i/sau reactivitii prin sensibilitate ,
reflexivitate , inteligen , creativitate. Inexistena relaiei duce la perturbri , adesea ireversibile
( vezi experimentele de privare senzorial , izolare , absena prelungit de stimulare afectiv ,
intelectual etc din exterior ).
b. Psihicul corelat ideal al structurilor : - materiale / - cuantice / -energetice.
Psihicul are origine ( ntr-un fel ) material , dar ca un efect al materiei ( superior organizate )
nu se identific cu sursa primar.
Idealitatea sa nu poate exista independent de substratul energetic, fizico-chimic,
electrofiziologic.
Prob : - distrugerea parial/total a organelor de sim , a cilor de conducere , a structurilor
cerebrale ; - influena drogurilor , imposibilitatea ntoarcerii din moarte clinic ( 5/10 % )
Legtura creier psihic vzut de :
- dualism
- paralelism psihofiziologic
- reducionism a psihicului la creier

Antiprob : secionarea corpului calos arat c creierul poate funciona normal , chiar dac
informaia de la un organ senzorial nu mai poate merge n zona celeilalte emisfere.
M.Golu ( 1984 ) propune modelul interacionist : creierul apare i se dezvolt ca organ al
psihicului. Psihic i creier o unitate dinamic evolutiv : creierul nu poate genera psihic n
unitatea organizrii lui celulare , ns el conine informaie i energie potenial capabile de
trecere n act de alt natur.
c. Psihicul form de reflectare ideal-subiectiv i constructiv.
Modul de funcionare a psihicului se identific prin:
- imagine proces primar
- construcie generalizat-abstract - ca produs secundar
- trire stare , vibraie a ntregului
- efort ( ncordare) ca mobilizare a resurselor nuro-psihice
- motiv auto/stimulare , direcionare i energizare
 25

deci sistem : de acte , aciuni , activiti adaptative i auto/transformatoare.

Calitile lui de baz :
- reflectarea propiet.a ntregii naturi
- cunoaterea propiet. a creierului
- contiina propiet. a umanului
- contiina de sine propiet. a individului i colectivitilor
Prin idealitate psihicul este fenomen imponderabil , inefabil.
Prin subiectivitate psihicul este proprietate impregnat de vocaiile subiectului.
Prin activitate psihicul este obiectivat , manifestare , observabil , constructiv.
Reflecie i creaie unitate a subiectivitii cu obiectivitatea , avnd caracter reproductiv i
creator ( ambele prin reflectare ).
Reflectarea : - ofer modelele realitii , creaia realizeaz i alte modele , care o depesc
- reflectarea genereaz echilibrul Sub.-Obiect ,
- reflecia apare ca o descoperire prin operaii , creaia este : inovare / invenie /
transformare
- reflecia poteneaz creaia , atitudinea creativ poate premerge i adnci.
Ele nu sunt opuse , ci complementare.
d. Psihicul condiionat i determinat socio-istoric.
Psihicul are o genez inalienabil n social. El se modeleaz n viaa activ de grup.
Antropogenez i psihogenez sociale.
Socialul modeleaz chiar i latura biologic.
Societatea ofer mijloace i coninuturi deja elaborate, nct orice interiorizare se face
cuaparate bio i psihologice bazate pe o ereditate social.
Istoria individual este un nonsens n afara istoriei umanitii, a epocii date , a grupului , a
modelului cultural contemporan ( obiceiuri , tradiii , mentaliti , prejudeci ).
Exist aspecte ale modelelor de via ale unei culturi sau epoci absente n alte culturi sau epoci.
Valorile sociale genereaz ceea ce numim o personalitate de baz ( Kardiner ) sau
personalitate de statut ( Linton ) sau mai nou o personalitate interpersonal.
Fenomenele psihice primare sunt condiionate social ( supuse unui antrenament funcional ) ,
dar nu modelate pn la dizolvare n social , fiindc ele au i determinri biologice profunde.
Fenomenele psihice secundare , superioare , sunt anterioare indivizilor unor noi generaii , deci
date n calitate de cauze sau principii modelatoare ( copii slbatici de exemplu ) , dar nici
ele nu sunt absolute.

5.3 Noi direcii de abordare a psihicului

A. Teoria informaiei .

Spre a sublinia pregnant constructivismul s-a alturat paradigmei reflectarii un implicat model
determinaia informaional a psihicului.
 26

Psihic modalitate practic de realizare a comunicrii informaionale la nivelul sistemului

nervos. ( M.Golu , 1984 , Informaie i psihic naturi echivalente ).
Informaie coordonat global de definire a universului nu se reduce la energie sau la
substan ( argument acelai mesaj se poate transmite prin supori substaniali enegetici
diferii ).
Informaia ca i psihicul nu fiineaz n afara suportului substanial-energetic.
Informaia nu are propieti sensibile, nu se percepe direct, ci prin efecte vizibile n dinamica
i comportamentul sistemelor ca i psihicul.
Informaia este la baza proceselor de reglare-organizare ale sistemelor , psihicul regleaz i
mediaz toat dinamica raporturilor individ / lume.
Informaia ca fenomen concret nu se constituie dect n procesul comunicrii , n afara
acestuia este neexistent - doar ca potenialitate , ca i psihicul.
Psihicul aparine fenomenelor informaionale i poate fi tratat cu ajutorul aparatului operaional
derivat din conceptul de informaie. Din acest punct de vedere psihicul i probeaz latura sa
cantitativ ( msuri difereniale n condiii de diversitate si nedeterminare ale surselor externe ) ,
dar i pe cea calitativ ( grad de adecvare a codurilor psihice cu sursele externe precum i
utilitatea coninutului informaiei furnizate ).
De aici doi indicatori calitativi fundamentali : semantic / pragmatic.
i totui, perspectiva informaional este valabil numai n perspectiva raionalist.

B. Cognitivismul .

Cognitivismul a sperat ntr-o perspectiv integratoare i semnificatoare n abordarea

psihicului.
Marc Richelle ( 1987 ) descrie urmatoarele tipuri:
a. Cognitivismul descriptiv explic mecanismele psihice intervenind n S i R ( o
ncercare de corijare a behaviorismului cu implicaii teoretic-metodologice )
b. Cognitivism radical fenomenele interne , mentale ca obiect al psihologiei , se reduc la
comportamente , ca indicatori ai fenomenelor interne , ca n terapiile cognitive ( cu
intenie epistemologica dar i cu neajunsul egalitii stri interne comportament ,
manifestare )
c. Cognitivism etic ncearc reabilitarea subiectului ca iniiator al propiilor conduite , de
unde i termenii tratrii : decizie , alegere , selecie ( intenia de reconsiderare a
subiectului ca poziie filozofic moral , fr a putea explica subiectul integral i
fluctuaiile sale)
d. Cognitivismul funcional studiul mecanismelor cognitive ( percepie , memorie ,
reprezentare ) prin opoziie cu cele afective , deschiznd calea cercetrii inteligenei
artificiale.
 27

Tema nr. 6
Structura si dinamica activitatii psihice

6.1 Preliminarii
Asociationismul si rationalismul concepeau psihicul ca asociere sau
concomitente de:
- capacitati
- procese ca un mozaic si nu ca o organizare interna
- functii psihice

Mai tarziu se avanseaza ideea unei ordonari pe verticala piramidale

ierarhice. Leibniz si Fechner au intrevazut prin perceptiile mici si, respectiv,
prin senzatii subpragale planul neconstientizat al vietii psihice.
Organizarea (pluri)nivelara se impune prin P. Janet care disociaza nivelurile
constient si subconstient, adica sinteza tuturor elementelor psihice ale
individului si nivelul sistemelor emancipate dar automatizate avand influente
obscure, confuze. Ele coexista.
Apoi, Freud propune o departajare topografica, o organizare pe verticala
inconstient, preconstient, constient (primul nivelul actelor refulate, instinctelor
sexualeI; al doilea nivelul unei functii confuze de filtru, cenzura intre celelalte; al treilea
strat superficial, expresia profunzimilor. OB. psihic=Inconstientul).
Aparatul psihic este in slujba reducerii tensiunilor venind din Inconstient. Tendintele
refulate se satisfac in vis, in simptome nevrotice si mai tarziu in acte ratate si de creatie.

Dupa 1920, Freud aduce corective: aparatul psihic se compune din:

SINE Corespunzator inconstientului, sursa primara de energie care trebuie consumata.
EU partea de SINE care, sub influenta lumii externe cunoaste o dezvoltare speciala: din
organ reglator/protector in interactiune cu stimulii devine intermediar intre SINE si LUME.
Este Selful din engleza, latura psihica propriu-zisa.
SUPRA EU Structura inchegata in sfera Eului prin care se prelungeste influenta paterna
si materna, iar prin regulile (ei) influenteaza mediul social ( prin parinti, copilul isi insuseste
idealurile sociale, modele sociale, iar asta reprezinta baza constiintei morale, stimei de sine
si sentimentului de culpabilitate).
- Jocul Eu-Supraeu asigura apararea contra pulsiunilor si dorintelor refulate.
- Pulsiunile, la inceput doar sexuale, apoi si tensiuni agresive.
Instanta cea mai relevanta este Eul, el are rol de sasfacere simultana a
cerintelor sinelui, supraeului, realitatii
PSIHANALIZA a vrut sa raspunda unui triplu demers:
 28

Topic (modularea interactiva a diverselor instante intrapsihice cu

scopul de a intelege functionarea psihicului).
Dinamic (aspect imperios necesar notiunii de conflict intrapsihic
adica, numai combinarea fortelor antagoniste genereaza
treptat sau subit conflictul).
Economic (corolar necesar celorlalte doua: conflictul depinde de circuitul si
investirea energiei psihice la nivel intrapsihic al obiectului si al reprezentarilor)

6.2 Niveluri structural-functionale ale psihicului

A) CONSTIINTA sau Constientul

Pentru introspectonism constiinta era singura si totala.

Pentru behaviorism ea era nimic.
Altii au pus semnul egal intre constiinta si gandirea critica, Eul si Personalitatea,
praxisul si etica (vointei).
Altii considerau constiinta ca un epifenomen, abstractie, reflex intamplator, ,
nazarire.
Altii au privit-o ca element static sau topic.
Altii ca sinteza creatoare (Wundt) sau efect de luminare (Bhler)
Altii DINAMIC (torent)
In psihologia umanista, constiinta este o constructie sistematica, evolutiva.
In psihologia functionala, constiinta este instanta supradotata (cognitiva)
decompozabila in functii perceptive, mnemice, intelectuale, verbale, etc.
In fenomenologie se ajunge la o absorbtie a constiintei in personalitate, ea avand
multisensul modurilor de-a fi in lume .

H. Ey = a fi constient a dispune de un model personal al lumii

sau acea forma de activitate bazala a creierului si a gandirii care poate fi definita
ca organizare a experientei sensibile actuale
sau instanta ce integreaza in ordine spatio-temporala instantele care o compun...
M. Zlate: Constiinta...forma suprema de organizare psihica, prin care se realizeaza
integrarea subiectiv-activa a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea
continua individ-mediu
Etimologic: reflectare cu stiinta despre obiect
despre sine sinergie

Functiile constiintei
 29

1. F. informational-cognitiva
reflecta in plan subiectiv relatiile cu lumea prin imagini, notiuni, impresii;
constientizare prin memorie;
includerea particularului in general si identificare a generalului in particular;

2. F. finalista
reflectare cu scop sau act orientat spre un tel;
scopul este proiectat constient prin activitate;
scopul izvoraste din rel. cu lumea, nu din constiinta (scopul constientizat=motiv);
scopul este adaptarea mai ales prin creatie;
scopul este subordonat unui motiv.
3. F. anticipativ-predictiva
figurare a devenirii prin proiectivitate

4. F. reglatoare
stabileste succesiunea evenimentelor, locul lor, in seria actelor trecute si viitoare.
este tocmai caracterul ei planificat, tactic, strategic

5. F. creativ-proiectiva
constiinta nu reflecta in sine, ci pentru modificare, transformare, progres.

B) SUBCONSTIENTUL

Cuprinde actele fost constiente si care acum se desfasoara in afara controlului constient.
Rezervorul de conservare a expresiilor trecute (amintiri).
Aceste acte au devenit automate (deprinderi, obiceiuri, stereotipuri...)
Starea lor actuala (subconstienta):
- latenta;
- virtuala; reactivabile.

(Ribot = constiinta stinsa; Wallon: cerebratie latenta)

Apare ca o constiinta inferioara, intre Constient si Inconstient dar orientat mai mult spre
Constiinta.
De altfel este o constiinta implicita, nu ca la Freud: statie de tranzit.
Rol de filtru care provoaca sau respinge pulsiunile inconstiente.
Rezerva de operatii pentru constituirea altor fapte de constiinta (Paul Popescu-Neveanu)
 30

C) INCONSTIENTUL

Viata psihica apare ca o structura unitara in multiplicitate.

Problema: Cum definim inconstientul?

Freud: rezervor al tendintelor refulate.
Altii: Inconstientul e haos, inclestare de tensiuni oarbe, neorganizare, cvasi-patologic.
Psihologia moderna: - convine ca Inconstientul cuprinde tendinte ascunse, intime,
conflicte emotionale.
- dispune de o anumita organizare personala.
Negarea de catre Inconstient a ordinii instaurate de Constient duce la o ordine sui generis
a subiectivitatii (Opozitie de complementaritate nu dezordine).
Dupa Ey: structurile inconstientului
= sistem neuro-vegetativ cu functiile de: respiratie, circulatie, digestie.
= automatismele psihice (inconstient subliminal).
= experienta psihosomatica infrastructura campului constiintei.
= formele primitive, arhaice ale existentei persoanei
Roluri: - energizare/dinamism a vietii psihice in ansamblu;
1. facilitare a procesului creator (combinari, recombinari, asocieri, bisocieri);
2. asigurare a unitatii Eului;
3. depozitar al programelor motivationale si al tensiunilor motivationale de la care
emerge constiinta.

RELATII CONSTIENT-INCONSTIENT

a. Circulare
Imaginile, tendintele sunt trecute din Constient in Subconstient si/sau Inconstient, apoi
reveni la suprafata incarcate de sensuri inedite (continuu si reciproc);

b. De integrare si subordonare a Inconstientului fata de Constiinta

Constiinta domina, impune norma de conduita si corecteaza pulsiunile care contravin
normelor sociale;

c. De dominare a Constientului de catre Inconstient

Tendintele se impun impetuos, imperios, inductabil (starile de afect, de transa, de
inspiratie). Inconstientul - reglator al conduitelor.
 31

d. Relatii de echilibrare un balans, o balanta fara predominare (reverie, contemplatie, reactii

spontane)

Tema nr. 7
Abordarea sistemica a psihicului
SISTEMUL PSIHIC UMAN

1. Conceptul de SISTEM; Caracteristicile unui sistem

2. Conceptul de SISTEM PSIHIC UMAN
3. Caracteristicile sistemului psihic uman
4. Elementele componente ale psihicului uman:
Clasificarea traditionala a fenomenelor psihice; interactiunea lor
Conceptul de mecanism psihic; clasificarea mecanismelor psihice.
5. Concluzii- Valoarea conceptului de sistem psihic uman pentru psihologie.

1. Conceptul de SISTEM; Caracteristicile unui sistem

Teoria generala a sistemelor dezvoltata de Ludwig von Bertalanffy (1901-1972) este o orientare
teoretica ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale introducerii viziunii sistemice
n psihologie.
Dupa Bertalanffy sistemul este orice ansamblu de elemente aflate ntr-o interactiune
ordonata (nonntmplatoare).
Definitia atrage atentia asupra urmatoarelor caracteristici ale sistemului:
-sistemul contine un anumit numar de elemente;
-esentiala nu este natura susbstantial-calitativa a elementelor, ci configuratia si relatiile dintre
ele si n special relatia de feed-back sau de conexiune inversa;
-elementele se asociaza n subsisteme, iar subsistemele legate si corelate ntre ele formeaza
sistemul; de exemplu n psihologie senzatiile, perceptiile, gndirea, memoria asociate ntre ele
formeaza subsistemul cognitiv; acesta corelat cu subsistemul afectiv, cu cel motivational si
volitiv formeaza sistemul psihic uman la care se adauga sistemul de personalitate reprezentat de
temperament, aptitudini si caracter. La rndul lui sistemul de personalitate devine subsistem n
raport cu sistemul social.
-notiunile de sistem si de element sunt mobile, modificabile: ceea ce ntr-un cadru de referinta
este un element, ntr-un alt context apare ca subsistem, ncadrat ntr-un sistem si invers.
-importanta este nu pozitia de sistem sau de element, ci relatia, interactiunea si dependenta lor
reciproca.
 32

-sistemul deschis permite att configuratii diferite ntre elementele din interiorul sistemului fie
ca ele sunt materiale, energetice sau informationale, ct si relatii cu alte sisteme care pot chiar
modifica configuratia interioara a sistemului initial.

Prezentam din sociologia si psihologia romneasca o alta definitie mai recenta a sistemului,
foarte utila n conturarea conceptului de sistem psihic uman.
Dupa Lazar Vlasceanu (1982) sistemul consta n multimea de elemente componente, n
ansamblul relatiilor dintre aceste elemente structurate multinivelar si ierarhic si n
constituirea unei integralitati specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relatiile
individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale n masura n care se
constituie ca o totalitate de elemente interdependente.
Sistemul cuprinde:
-trei categorii de marimi (de intrare, de stare, de iesire), cu topologia lor distincta: marimile de
intrare fiind marimile care le primeste sistemul din afara sa, marimile de stare sunt cele din
interactiunea carora se creeaza o configuratie diferentiala sau difuza; marimile de iesire sunt
constituite din produsele sistemului, din rezultatele aparute ca urmare a functionalitatii lui
concrete;
-relatiile dintre cele trei categorii de marimi: sistemul depinde de marimile de intrare care, la
rndul lor sunt influentate de marimile de iesire; cea mai importanta relatie dintr-un sistem este
conexiunea inversa sau feed-back-ul; acesta constnd n actiunea marimilor de iesire asupra
celor de intrare fie pentru a le ndeparta, fie pentru a le readuce la starea initiala; n cadrul
sistemului exista relatii ntre structuri (relatii interstructurale) sau ntre elementele structurilor
( relatii intrastructurale);
-activitatile sau comportamentele sistemului, adica modul n care sistemul interactioneaza cu
mediul sau, efectele acestei interactiuni att asupra sistmului, ct si asupra mediului;
-organizarea sistemului, data de ansamblul proprietatilor specifice comportamentelor
sistemului;
-structura, adica acel aspect al organizarii care ramne constant sau permanent n timp si
formeaza baza comportamentului relativ permanent al sistemului;
-subsisteme, constituite din structuri sau activitati mai simple, dispunnd la rndul lor, de
aceleasi componente si particularitati enumerate pna acum;
-stari distincte rezultate din valorile cantitative si calitative specifice caracteristicilor sistemului
la un anumit moment dat;
-finalitati proprii referitoare la utilizarea adecvata a influentelor din mediul extern n vederea
realizarii scopurilor, la mentinerea unei stari de echilibru homeostazic sau la trecerea la forme
mai bune de organizare.

2.Conceptul de SISTEM PSIHIC UMAN;

 33

Cu mult nainte de Bertalanffy, cel care a atras atentia asupra caracterului de sistem al psihicului
a fost medicul romn Stefan Odobleja (1902-1978). n 1938-1939 el publica n limba franceza
doua volume intitulate Psihologia consonantista. Prin adjectivul consonantista, Odobleja
desemneaza tendinta specifica diferitelor tipuri de sisteme, deci si celui psihic catre o stare de
organizare interna si catre una de echilibrare cu mediul nconjurator.
Consonanta reprezinta o actiune cu caracter reglator att ntre elementele componente ale
sistemului, ct si ntre sistemul respectiv si alte sisteme exterioare lui. Or, pentru a putea ajunge
la un asemenea rezultat, sistemul dat trebuie sa comunice cu exteriorul, sa ntretina schimburi
energetico-informationale cu exteriorul, sa-si elaboreze chiar un model interior al mediului
extern. Cu un cuvnt sistemul trebuie sa interactioneze cu alte sisteme. Aceasta interactiune
presupune, pe de o parte, dependenta sistemului de exterior (de ceea ce intra n el), pe de alta
parte afirmarea unei finalitati proprii sistemului dat (prin ceea ce iese din el). ntre verigile de
intrare si cele de iesire -termeni folositi ca atare de Odobleja este introdusa relatia de tip
circular, aceasta nefiind altceva dect conexiunea inversa.
Conexiunea inversa sau feed-back-ul, alaturi de notiunile de reglare si deviatie, cele de control
si programare sunt notiuni esentiale pentru cibernetica, definita de Norbert Wiener ca stiinta a
controlului si comunicarii la om, animal si masina. Influentele ciberneticii asupra psihologiei
pot fi evidentiate prin analiza naturii informationale a psihicului si mai ales caracterul lui
integrator-sistemic.
Stefan Odobleja este cel care introduce pentru prima data notiunea de conexiune inversa ca o
lege universala, cautnd s-o identifice n fenomenele fizice, psihice, sociale, morale.
El este primul care defineste psihicul ca sistem. Psihicul este un sistem constituit din
multiple elemente dinamice reversibile asociate.
Dintre multiplele definitii ale sitemului psihic uman ne vom opri asupra urmatoarelor doua:
Sistemul psihic reprezinta n sine un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe
baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor
operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporara, generalizare.
(M.Golu, A.Dicu, 1972)
Sistemul psihic uman este un sistem energetico- informational de o complexitate suprema,
prezentnd cele mai nalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si
fiind dotat cu dispozitii selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare
antialeatorii. (P.Popescu-Neveanu, 1987)
3. Caracteristicile sistemului psihc uman
Cele doua definitii enuntate anterior cuprind principalele caracteristici ale sistemului psihc
uman. Acesta sunt:
1. caracterul informational-energizant al sistemului psihic uman.
Primul aspect apare din nsasi natura informationala a psihicului, dar si din faptul ca omul
traind ntr-un univers informational, fiind bombardat permanent de informatii si trebuind sa
reactioneze la ele este nevoit sa-si elaboreze mecanismele informationale sau cognitive de
receptionare a informatiilor: senzatii, perceptii, reprezentari, de organizare, operare si
 34

restructurare a lor: gndirea, de stocare sau prelucrare a lor: memoria, de combinare si

recombinare- imaginatia). Importanta nu este doar informatia ci si modul de operare cu ea;
astfel nct mai corect ar fi sa vorbim de caracterul informational-operational al sistemului
psihic uman.
Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de-a face cu un
sistem viu, cmpurile bionergetice reprezentnd zone de generare a nsasi modelelor
informationale.
Sistemul psihic uman dispune de stari si procese cu diferite grade de organizare si structurare
ce le diferentiaza calitativ ntre ele, acordndu-le o nota de valoare. n acest caz, aspectele de
ordin axiologic ale sistemului trec pe prim plan. Sintetiznd, putem spune ca sistemul psihic
uman este informational-operational, stimulator-energizant si axiologic.
2. caracteristica fundamentala a sistemului psihic uman o reprezinta caracterul sau
interactiv, interactionist. El este un sistem prin excelenta dinamic, neaflndu-se aproape
niciodata ntr-o stare de echilibru perfect, dar nici excluznd posibilitatea unor perioade de
relativa stabilitate. Elementele sistemului nu exista n sine, rupte si distincte unele de
altele, dimpotriva, ele capata sens numai n procesul interactiunii.
Caracterul interactionist este demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare al unei parti
depinde de nivelul dezvoltarii altei parti. Interactivismul dintre componentele sistemului se
evidentiaza nu doar n procesul organizarii calitative a acestora, ci si n cel al destructurarii
lor. Relatiile compensatorii dintre diferitele elemente componente ale sistemului evidentiaza
poate si mai pregnant caracterul interactiv al acestuia.
3. Interactiunea sistemului psihic uman se realizeaza nu exclusiv ntre propriile sale
componente ci si ntre el, luat ca ntreg si exterior, asa nct putem sublinia o alta
caracteristica a lui si anume faptul ca este ambilateral orientat. El asimileaza informatii
att din exterior, ct si din sine pe care le coordoneaza n virtutea unui principiu al
echilibrarii. Numai acest tip de orientare dubla i asigura normalitatea. Ruperea sistemului
de lume si centrarea excesiva pe sine, nchiderea n sine ar duce la prabusirea n sine, la
aparitia unor grave fenomene de dezadaptare cum ar fi autismul sau onirismul.
4. Sistemul psihic uman este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficienta
organizare, diferentiere si specializare spre forme din ce n ce mai complexe de organizare,
diferentiere si specializare. De exemplu copilul trece de la inteligenta senzorio-motorie, la
cea preoperationala, apoi de la cea operational-concreta la cea a operatiilor formale, si
formeaza gndirea logica si abstracta, pe baza de judecati si rationamente. (J.Piaget)
5. Sistemul psihic uman nu functioneaza global, nediferentiat, ci si pe nivele, continuturile
sale capatnd o ierarhizare functionala si valorica. Cele trei nivele functionale ale
psihicului sunt constientul, subconstientul si inconstientul.
6. Sistemul psihic uman este antientropic si antiredunant, ceea ce nseamna ca pe masura
constituirii lui favorizeaza procesele de organizare si diminueaza efectele influentelor
perturbatoare. Sunt eliminate informatiile de prisos, cele care si pierd utilitatea sau cele
care n loc sa organizeze sistemul l dezorganizeaza.
 35

7. Sistemul psihic uman are un caracter adaptativ, ndeplinind functii de reglare si

autoreglare. Sistemul psihic uman are si functia de autoorganizare, adica de a-si elabora
noi forme de organizare, noi modele sau functii interne. Autoimpunerea, autorealizarea,
autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducatia, autodepasirea sunt comportamente
specifice prin care se exprima functia autoorganizatoare a psihicului.
Datorita tuturor acestor caracteristici psihicul a fost considerat ca fiind un sistem
hipercomplex, un fel de rezumat condensat al ntregii dezvoltari biologice si socioculturale a
omului, sistem ce dispune de un numar de elemente active, puternic saturate de legaturi
interne si externe.

4. Elementele componente ale psihicului uman:

Clasificarea traditionala a fenomenelor psihice; interactiunea lor

Dupa opinia lui M.Golu a aborda sistemic psihicul uman nseamna:

-a stabili elementele componente ale sistemului psihic uman;
-a preciza relatiile dintre elementele componente;
-a recurge la o distinctie ntre sistemele respective si alte tipuri de sisteme.
Psihologia traditionala mparte fenomenele psihice, ca elemente componente ale
psihicului uman n: procese, activitati si nsusiri psihice.
-Procesele psihice sunt modalitati ale conduitei cu o desfasurare discursiva, plurifazica,
specializate sub raportul continutului informational, al formei ideal-subiective de realizare ca si
al structurilor si mecanismelor operationale.
Procesele psihice se clasifica n:
-procese psihice -1. cognitive: senzoriale:-senzatii
-perceptii
-reprezentari
logice: -gndire
-memorie
-imaginatie
2. afective: emotii, sentimente, pasiuni
3. volitive: vointa.
Activitatile psihice reprezinta modalitati esentiale prin intermediul carora individul uman
se raporteaza la realitatea nconjuratoare, fiind constituite dintr-un sir de actiuni, operatii,
miscari orientate n directia realizarii unui scop ca urmare a sustinerii lor de o puternica
motivatie.
Principalele activitati psihice sunt: limbajul
jocul
nvatarea
munca
creatia
 36

nsusirile psihice sunt sintetizari si generalizari ale diverselor particularitati dominante

apartinnd proceselor sau activitatilor psihice, formatiuni psihice calitativ noi care redau
structurile globale, stabile ale personalitatii, configuratii psihice mult mai stabile dect
procesele psihice.
Principalele nsusiri psihice sau trasaturi de personalitate sunt:
-temperamentul
-aptitudinile
-caracterul
Dat fiind faptul ca o serie de fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor,
activitatilor si nsusirilor psihice ele sunt ncadrate n categoria conditiilor facilitatoare sau
perturbatoare ale proceselor, activitatilor si nsusirilor psihice.
Acestea sunt: motivatia, deprinderile si atentia.
ntre toate aceste fenomene psihice, fie ca sunt procese, activitati, nsusiri psihice sau
conditii exista o strnsa interactiune si interdependenta. Astfel, procesele psihice apar ca
elemente componente n structura activitatii psihice si se regasesc transfigurate n nsusirile
psihice. Activitatea psihica reprezinta cadrul si sursa aparitiei, formarii si dezvoltarii att a
proceselor, ct si a nsusirilor psihice. Acestea din urma, odata constituite devin conditii interne
ce contribuie la realizarea unor noi structurari, superioare de data aceasta ale activitatii psihice.

Conceptul de mecanism psihic; clasificarea mecanismelor psihice

n acceptiunea psihologiei contemporane romnesti, M.Zlate introduce conceptul de

mecanism psihic, n locul celui de fenomen psihic. Notiunea de mecanism psihic sugereaza
prezenta unor structuri ca elemente componente si implica ideea de miscare, de dinamism,
mecanismul fiind considerat o forta motrice.
Mecanismele psihice pot fi mpartite n urmatoarele categorii:
1. mecanisme informational-operationale cu:
a) mecanisme de receptionare si prelucrare primara a informatiilor: senzatii,
perceptii, reprezentari;
b) mecanisme de prelucrare secundara si de transformare a informatiilor:
gndire, memorie, imaginatie;
2. mecanisme stimulator-energizante ale activitatii: motivatie, afectivitate;
3. mecanisme de reglaj psihic: limbajul, atentia, vointa;
4. mecanisme integratoare a tuturor celorlalte n structurile complexe ale
personalitatii: temperament, aptitudini, caracter.
Aceasta clasificare deplaseaza accentul pe latura instrumentala, dinamica, vie a
psihicului, pe motorul ei si mai ales pe cea a sporirii eficientei activitatii prin perfectionarea
propriilor ei mecanisme.
 37

5. Concluzii
Valoarea conceptului de sistem psihic uman pentru psihologie

Conceptul de sistem psihic uman are pentru psihologie o mare valoare metodologica
exprimata n sporirea posibilitatilor descriptive si explicativ-interpretative ale acesteia.
Principiul interactionist sistemic aplicat vietii psihice permite elaborarea unui model
psihocomportamental de ansamblu al vietii psihice.
Apoi, centrarea pe sublinierea interactiunii obligatorii ntre diferite procese si functii
psihice asigura mai buna ntelegere a naturii si specificului fiecaruia dintre procesele aflate n
interactiune. De pilda, raportarea imaginatiei la gndire permite mai buna descifrare a
imaginatiei, care desi aparent prin produsele sale imagistice se opune gndirii, are ncorporate
n fiecare dintre acestea schema, scheletul logic.
Abordarea sistemica a psihicului uman a deschis calea ntelegerii mult mai clare si
nuantate a raporturilor dintre psihismul subiectiv si comportamentul exteriorizat, care sunt nu
numai interdependente ci si reciproc convertibile.

TEMA NR. 8
SENSIBILITATEA

1. Captarea si prelucrarea primara a informatiei

Exista doua modalitati si doua niveluri de reflectare / cunoastere :

MODALITATI:

I. Primara : II. Secundara :

1. Senzatia 1. Memoria
2.Perceptia 2. Imaginatia
3.Reprezentarea 3. Gandirea

CARACTERISTICI :

Senzoriala (prin simturi) Rationala (prin gandire)

Nemijlocita (directa) Mediata (de imaginatie)
 38

Concreta (obiect real) Abstracta

Particulara (individuala) Generata (data de trasaturi
Fenomenala (aparenta) categoriale )
Esentiala (reflecta legi)

La baza celor doua modalitati / niveluri de reflectare se afla mecanisme fiziologice si

psihologice prin care se realizeaza actele simple si complexe de activitati de cunoastere.
Functia generica a proceselor de mai sus amintite este cognitiva si consta in captarea ,
prelucrarea informatiilor.

Numim SENSIBILITATE modalitatea primara in care se prezinta respectivele

procese ; ea include practic trei forme de captare / prelucrare a informatiilor ; dupa cum
urmeaza :

Excitabilitatea este proprietatea biologica generala care permite fiintelor vii receptarea
influentelor externe si raspunsul selectiv la ele printr-o stare de modificare interna.

Sensibilitatea este proprietatea de a sesiza stimulii indiferenti , de-a stabili cu ei

raporturi biologice . Astfel, acest tip mai evoluat de reactie este diferentiata , realizata de
organe de simt specializate (cai de conducere , proiectia si prelucrarea corticala). Reactiile
de sensibilitate sunt mijlocitori ai miscarii , ai comportamentului.

Motricitatea este capacitatea de miscare , ce devine un servomecanism al orientarii

senzoriale , iar sensibilitatea se desfasoara corelat cu demersurile motorii. Aceasta relatie
traverseaza intreg psihismul pana la mecanismele psihice superioare de la act la gandire
(Wallon A.) prin exercitii senzorio-motorii. In ultima instanta sensibilitatea poarta pecetea
personalitatii.

Senzitivitatea - termen al lui Ananiev ar fi proprietate a personalitatii , exprima

nivelulu general al sensibilitatii , in viteza , ritmul si forta reactiilor senzorio motorii , in
selectivitatea lor , in relatia dintre informatia senzoriala si afectivitate / (sensibilitate
emotionala).

2. SPECIFICUL SI MECANISMELE SENSIBILITATII :

Sensibilitatea consta in capacitatea de a avea senzatii (Pieron - 1957) ; deci si de

transmitere a informatiei senzoriale la creier cu posibilitatea de a asigura adaptarea conduitelor
nu numai acum , ci si ulterior cand apare ca expresie a reglajului . Exista dupa Pieron , o
 39

specificitate presenzoriala (de ex.: la un stimul cald se va produce o vasodilatatie care nu tine
seama de respiratie sau circulatie chiar si daca nu apare proiectia corticala).
Mai important este stadiul senzatiei propriu-zise iar sursa nu e mecanismul fiziologic ,
analizatorul , ci faptele mentale , experienta , sensul ei care este necesarmente constient ; gradul
de constiinta determina caracterul senzatiei , mai exact imaginea mentala , rationamentul.

Producerea senzatiei presupune cateva subprocese :

1. CODAREA PRIMARA , la periferie (transformarea energiei semnalata extern in

influx nervos) ;
2. RECODAREA , in veriga intermediara , de transmisie a analizatorului (la nivelul
neuronilor subcorticali) unde se ierarhizeaza elementele informationale despre stimul ;
3. DECODAREA - la nivel cortical , in zonele de proiactie tipica , finalizata intr-un
cod imagine izomorfa cu insusirile obiectului.

3. CLASIFICAREA SENZATIILOR :

Exista realmente senzatii propriu zise , in viata de relatie cu obiectele , preponderent

perceptiva .

Senzatiile se clasifica in functie de anumite criterii dupa cum urmeaza :

1. Traditional , dupa criteriul organelor de simt :

Senzatii cutanate ;
Senzatii vizuale ;
Senzatii auditive ;
Senzatii gustative ;
Senzatii olfactive .

2. Criteriul situational (Sherrington) le clasifica in :

Senzatii de contact ;
Senzatii de distanta .
3. Criteriul locului receptorilor :

Senzatii extraceptive ;
Senzatii introceptive ;
Senzatii proprioceptive .
 40

4. Criteriul naturii stimulilor (Uhtomski) :

Mecanici ;
Fizici ;
Chimici ;
Fiziologici .

5. Criteriul specializarii interioare a senzatiilor si a relatiilor lor :

Modalitati intramodale (in cursul relatiilor cutanate exista modalitati tactile ,

termice , algice) ;
Modalitati intermodale (corelatii vaz auz - pipait) .

4. PROPRIETATI ALE SENZATIILOR

A) Calitatea senzatiilor vizuale , auditive , olfactive , gustative etc.

Problema care se pune este urmatoarea : carui mecanism ii poate fi atibuita calitatea
experientei senzoriale ?
1. selectivitatea receptorilor ;
2. energia specifica organelor de simt ;
3. bazele centrale ale calitati (SNC determina calitatea senzatiilor) .

B) Intensitatea senzatiilor . intensitatea stimullui are o anumita relevanta , dar nu

singura ; intervine si amplitudinea influxului nervos care depinde de constitutia fibrei nervoase
(grosime , maturizare , frecventa proprie) si de conditiile stimularii reactiei .

C) Durata senzatiei se refera la intinderea in timp a senzatiei . Durata este fie egala cu
stimularea , fie mai mare (imaginea consecutiva pozitiva sau negativa) .

D) Tonul afectiv al senzatiei este caracteristica senzatiilor de-a produce stari afective .
Tonalitatea afectiva depinde de gradul de satisfacere a trebuintelor .

4.LEGILE SENSIBILITATII :

1. Legea intensitatii . Pentru ca senzatia sa apara trebuie ca stimulul din mediul

inconjurator sa dispuna de o anumita intensitate.
 41

Cantitatea minima de intensitate a stimulului se numeste prag absolut minimal (ex. In

cazul senzatiilor vizuale , acesta este de 1-2 cuante ; in senzatiile audive este de 16-20 vibratii /
sec.etc.).
Cantitatea maxima a stimului care nu mai produce o senzatie in cadrul aceleasi
modalitati senzoriale ci , ca urmare a suprasolicitarii analizatorului , declanseaza durerea se
numeste prag absolut maximal .
Pragul diferential consta in relatia dintre intensitatea initiala a stimului si intensitatea ce
trebuie adaugata sau scazuta de la aceasta pentra a produce o modificarea abia sesizabila a
senzatiei intiale .

2. Legea adaptarii . Cresterea / scaderea sensibilitatii , concordant cu modificarea

conditiilor de mediu se numeste adaptare senzoriala .

Contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii la stimulul prezent , ca urmare a

actiunii indelungate a altui stimul de acceasi modalitate , dar diferit dupa intensitate si calitate .

Contrastul simultan consta fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei

stimulilor prezenti in acelasi timp in campul perceptiv , fie in evidentierea unui stimul sub
influenta stimulilor invecinati.

3.Legea sensibilizarii se refera la cresterea sensibilitatii unor portiuni ale unui analizator
prin stimularea specifica a altor segmente invecinate sau indepartate , ale aceluiasi analizator.

4.Legea depresiei consta in scaderea sensibilitatii prin intermediul acelorasi mecanisme

ca si la sensibilizare.

5.Legea sinesteziei se refera la unele efecte de intermodelare informationala , la aparitia

unei imagini intr-o modalitate senzoriala ca urmare a excitarii altei modalitati.

6. Legea semnificatiei sau fortei de semnalizare a stimulului o contrazice pe cea a

intensitatii : stimulii slabii , dar foarte semnificativi sunt receptionati mai bine decat cei
puternici / nesemnificativi .

7.Legea compensarii . Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei

conduce la perfectionarea alteia atat de mult incat aceasta din urma preia functiile primei .
 42

TEMA NR. 9
PERCEPTIA

1. ACCEPTIUNILE NOTIUNII :

I. Pe temeiul simplitatii / complexitatii , referitor la distinctia senzatie -perceptie in

lumina mecanismului fiziologic , J. P. Changeux (Omul neuronal) propune desemnarea
primei (a senzatiei) ca efect al intrarii in activitate a receptorului senzorial un fel de imagine
imediata , iar a celei secunde (a perceptiei) ca etapa finala a respectivului mecanism implicand
instruirea recunoasterii si identificarii obiectului.
Cea mai buna ilustrare este cazul figurii duble (cupa si profilurile) : senzatia vizuala de
la receptor la creier e una si unica , dar avem doua perceptii distincte cu sensuri diferite.
Changeux introduce termenul de obiect mental (stare fizica creata prin activarea corelata a unui
set de neuroni apartinand mai multor arii corticale diferite ; acest set este neomogen) .

Ca exemplificare : obiectele mentale sunt deopotriva :

Perceptul primar ;
Imaginea ;
Conceptul.

1. Perceptul primar ar fi un proces psihic imagine determinata de actiunea

stimulilor externi ;
2. Imaginea - obiect de memorie , fara interactie directa ;
3. Concept - alt obiect de memorie , dar cu competenta senzoriala slaba .

Importatnta este relatia celor trei obiecte mentale . Proba realitatii o constituie
corespondenta / necorespondenta dintre perceptul primar deoparte si imaginea ca si conceptul
de alta parte . Daca ele rezoneaza , atunci ele apar ca adevarate, adecvate , retinute si
introduse in procesul cunoasterii , de unde si relevanta perceptiei in activitate.

II. Fiind importanta distinctia senzatie perceptie , mai importanta este trecerea de la una
la alta (L. S. Rubinstein) . Trecerea se produce prin modul de functionare a impresiilor
senzoriale : intai ca semnale , apoi ca imagini ale obiectelor in sensul ca devin obiecte ale
cunoasterii . Faptul este capital : intelegem astfel de ce in sfera intero si proprioreceptiei avem
 43

cu precadere senzatii , iar in sfera exteroreceptiei avem perceptii cand impresiile despre starea
aparatelor analizatorilor se inhiba si nu ajung la constiinta . De aceea , spune Rubinstein
Trecerea de la senzatie la perceptii inseamna trecerea de la analiza, in special diferentierea
excitatiilor , la analiza (si sinteza) proprietatilor senzoriale ale obiectelor reflectate in senzatii .

Principalele trei acceptiuni ale conceptului de perceptie sunt :

A) Perceptia ca activitate .

A.Michotte (1953) arata ca : perceptia nu e eveniment izolat , ci o faza a actiunii .

Obredane considera perceptia un moment al sistemului comportamental propriu fiecarui
individ , sistem care are drept caracteristici fundamentale : de a fi teleologic, integrativ si
inventiv . Astfel , perceptia apare in angajarea omului pe drumul cautarii informatiei utile .

S. L. Rubinstein considera ca : Perceptia nu este o receptare a ceea ce e dat , ci o

prelucrare a lui , deci o activitate de analiza , sinteza , generalizare .

Implicata in relatia om mediu , perceptia are drept continut (reflectoriu) caracteristicile

obiectelor activitatii umane. Cum spunea Piaget : Numim activitate perceptiva orice punere in
relatie a elementelor percepute in campuri diferite.

R. Frances prefera termenul de conduita perceptiva cu doua subconduite : de identificare

si de diferentiere .
Rezulta ca , in activitatea generala , perceptia e un moment sau fapt cu o anumita durata
in care au loc:
FAZE :
Detectia ;
Discriminarea ;
Rezolutia ;
Identificarea ;
Manipularea formelor identificate.
Forgus (1966) considera ca perceptia este procesul extragerii informatiilor , in cadrul
careia : detectia si discriminarea sunt determinate senzorial ; iar urmatoarele trei faze amintite
mai sus presupun participarea invatarii si experientei.

Perceptia are o structura : actiunea devine elementul ei constitutiv si mijlocul realizarii .

Piaget arata ca actiunile perceptive nu-s de speta oerationala , ca inteligenta , dar compozitia lor
are reguli de structura. Ele vor fi operatorii cand va aparea reversibilitatea totala .
Perceptia ca activitate explica mai clar caracterul ei de proces si structura sa reflectorie :
nu obiectul stimul e determinant in constituirea perceptiei , ci gradul de implicare a
 44

subiectului . Produsul ei (subiectiv) perceptul - care apare mai degraba ca un construct

(ansamblu de elemente selectiv structurate in functie de experienta interioara a subiectului
Reuchlin ). Astfel , perceptia apare ca veriga necesara si semnificativa a mecanismului de
reflectare / reglare a activitatii adaptative , creative etc. Constructele perceptive sunt cadre de
referinta a conduitelor viitoare , semnale cu rol de anticipare a situatiilor care vin sa apara , ca
modalitati de orientare / controlare in activitate .

B) Perceptia ca deformare (iluzie) :

In relatia cu obiectele , acesta (obiectul) este mai stabil , iar perceptia este schimbatoare
(varierea punctelor de vedere in receptia obiectului) . Aceasta permite tratarea perceptiei si din
prisma teoriei informatiei.

C) Perceptia constientizare globala a contactului cu lumea :

J. Nuttin intervine cu o extensiune a termenului , (implicit a realitatii psihice pe care el o

desemneaza) : in locul distinctiilor privind elaborarile simultane sau succesive, urmatoare
contactului cu lumea (cale cognitiva , afectiva , imaginativa etc.) , el propune extragerea
intelesului perceptiei din cadrul global al prizei de constiinta immediate. Astfel , in prim plan
trec factorii de personalitate , pentru ca , realmente, omul traieste intr-o lume pe care o percepe
ca pe o situatie (complexa) de viata , incat perceptia nu depinde in primul rand de obiecte , ci de
modul in care este lumea perceputa .

2. DETERMINAREA PERCEPTIEI :

Ca proces eminamente relational . perceptia e influentata de o seama de factori

(A.F.Witting si G.Willions, 1984) :

A) Factori externi

- caracteristicile stimulilor (intensitate,durata,frecventa)

- contextul in care apare influenta (valoarea campului perceptiv, omogenitate-
eterogenitate)
Pentru perceptia obisnuita , e indicta intansitatea medie, durata natural necesara ,
frecventa medie , depinzand de normele adaptarii si ale experientei , dar si de complexitatea ,
noutatea , ambiguitatea care pot crea , dupa Berlyne , facilitati ori dificultati perceptiei.
 45

B) Factori interni

SET ul este : - starea pregatitoare , atitudinea , expectatia

- predispozitie capabila de a orienta activitatea subiectului intr-o
anumita directie (Pailard)
- variabila intermediara (Pailard)

Efectele Set-ului :
- asimilarea pozitiva (integrarea stimulilor)
- asimilirea negativa (denaturarea imaginii obiectului)
- transformarea (imbinarea primelor : imaginea perceptiva categorial concordanta cu
stimulul real , dar neidentica , adica cu unele denaturari: discrepanta relativa in set-ul perceptiv
si cel mnemic).

C)Factori relationali ( relatia dintre particularitatile stimului si cele ale starii subiective a
subiectului ).

- Experienta Carmichael , Hogan si Walter 1932 : la tahistoscop se dau imagini

ambigui cu denumiri : de ex. doua cercuri unite cu o linie sunt, la o grupa ochelari , iar la alta
haltere. Rezultatul : subiectii produc deformari ale stimului prin asocierea imaginii cu
perceperea reala a obiectelor are aici loc o coincidenta a insusirilor obiectului exterior cu
set-ul format de cuvantul denumire.
- Experimentul Shepard R. si Judo S. (1976) : pe ecran T.V. se dau forme
geometrice sintetizate de ordinator (asamblari de cuburi in relief) , care urmau a fi comparate
doua cate doua ; este vorba de un ambalaj vazut din unghiuri diferite.Subiectii afirma ca este
vorba de accelasi obiect rotit in pozitii diferite . Totusi , pentru a raspunde , subiectii au nevoie
de un interval de timp ceea ce duce la ideea ca rotatiile mentale din spatiul tridimensional , se
comporta ca si cand ar poseda rigiditate fizica cu viteze masurabile.

Experimentele arata tocmai rolul relatiei interior-exterior dintre perceptie si reprezentare .

aica conteaza la fel perceptia actuala (imaginea primara) ca si capacitatea de a opera cu ea in
plan mental.
Predominenta / coincidenta celor trei categorii de factori se soldeaza cu aparitia /
finctionarea unor tipuri de comportamente perceptive :
a) comportamente de detectare / diferentiere adacvate insusirilor stimului
b) comportamente oscilatorii sau deformante
c) comportamente corective
d) comportamente de clasificare
e) comportamente de identificare categorial
 46

3) LEGILE PERCEPTIEI

Experienta perceptiva a individului are tendinta de a se organiza in ansambluri integrale

in functie o serie de legi. Cele mai importante sunt :

a) legea proximitatii (elementele apropiate apartin aceleiasi forme)

b) legea similaritatii (elementle asemanatoare sunt percepute ca apartinand aceleiasi
forme)
c) legea continuitatii (elementele orientate in acceasi directie tind sa se organizeze
intr-o acceasi forma)
d) legea simetriei (figurile cu 1-2 axe simetrice sunt forma buna)
e) legea inchiderii (perceptia evita interpretarile echivoce care conduc la trasee
incomplete; ea are tendinta de-a fi prinsa intr-o configuratie inchisa , dovedind o mare
stabilitate; inchiderea este tendinta de a evita lacunele intr-o activitate perceptiva sau
intelectuala)

Daca factorii externi sunt slabi , iar cei interni sunt puternici , rezulta o forma pe
baza principiilor coeziunii.
Invers , forma buna apare prin segregarea campului perceptiv extern.
Izomorfismul , dintre elementele obiective si cele interne ale organismului asigura o
buna forma.

Legile moderne ale percerceptiei :

a) Legea intagralitatii perceptive

b) Legea structuralitatii perceptive
c) Legea selectivitatii perceptive
d) Legea constantei perceptive
e) Legea semnificatiei
f) Legea proiectivitatii imaginii perceptive.
 47

TEMA NR. 10
REPREZENTAREA

1. DELIMITARI CONCEPTUALE

Procesul psihic care permite actiunea mintala cu obiectul in absenta acestuia cu conditia
ca obiectul sa fi actionat candva asupra organelor de simt
Absolutizari:
H. Taine celula intregului sistem psihic.
Herbart materialul esential pentru toate constructiile asociative
Reductii:
Ziehen senzatie redusa
Binet teoria gandirii fara imagine.

Azi:
Marler si Terrace au difrentiat trei sensuri psihologice si trei sensuri neurobiologice ale
reprezentarii.
Ny - un fragment de informatii structurate, stocate, existent, in principiu, in memoria
subiectului; perceptele, semnificatiile cuvintelor, notiunile sau conceptele, cunostiintele fiind
clase de reprezentari.
- reprezentarile au o structura propozitionala si regleaza comportamentul.
Vauclair si Broncart proces cu finalitate individuala prin care un organism isi
structureaza cunoasterea sa in cadrul interactiunilor cu mediul, sub forma substitutelor interne
( indici, imagini), sau externe (simboluri, semnale).
Richelle doua tentinte sens restrictiv monopol uman
- sens extensiv reprezentarea este valabila pentru toate organismele inclusiv calculatoare.

Reprezentarea se apropie de perceptie sub raportul continutului

- gandire prin mecanismul operational.

2. Caracterizarea psihologica a reprezentarii

a) Continut informational
 48

Reprezentarea este determinata de realitatea inconjuratoare , continutul informational

fiind constituit din insusirile concrete cele mai importante , mai caracteristice ale obiectelor,
fenomenelor.

b) Forma ideal subiectiva

Ebbinghaus caracterizeaza imaginea din reprezentare

- mai stearsa, cu vivacitate si claritate reduse;datorata numarului perceptiilor,
semnificatiei data de subiect, personalitatea subiectului.
- fluctuanta, instabila; datorita semnificatiei elementelor componente ale imaginii,
evocari repetate sau accidentale.
- lacunara, lipsesc multe amanunte, din cauza slabiciunii momentane a sistemului nervos.
- Caracter generalizat determinat de legile vietii sociale.

Reprezentarea - este o conceptie pe jumatate realizata, pentru ca exploreaza urmele

obiectelor si nu obiectele ca atare.
- obtine performante ce nu sunt accesibile perceptiei apropriindu-se de gandire.
Reprezantarile corespund unor motivatii puternice,unui scop fundamental,
Reprezentarea este fixata prin cuvinte ceea ce permite:
1. constientizarea ei, ca urmare organizarea si sintetixarea in sisteme stabile;
2. reprezentari comune pentru mai multi oameni;
3. abstragerea ei de la situatie concreta.

c) Mecanisme

Cuvantul este mecanismul esential care asigura declansarea si formarea reprezentarilor.

Actiunea fixeaza si face posibila evocarea reprezentarilor, accentueaza selectivitatea.

3.Proprietatile reprezentarilor

a) Figurativitatea reprezentarea este un portret rezumativ al obiectelor sau a unei

clase de obiecte.
b) Operativitatea Piaget defineste reprezentarea ca reconstructie operatorie. In
realizarea ei sunt implicate mecanisme de asociere prin asemanare si contiguitate, de contrast,
motricitate si mai ales idomotricitate.
c) Panoramizarea Lornov reprezentarea presupune imbinarea in imaginea mintala
a unor dimensiuni ce nu pot fi percepute decat succesiv.

4. Clasificarea si rolul reprezentarilor in activitatea mentala

 49

Dupa analizator: vizuale, auditive, kinestezece etc.

Dupa tipul de activitate : artistice, literare etc.
Dupa gradul de generalitate: individuale si generale.
Dupa procesul psihic; - reprezentari ale memoriei evoca fapte cunoscute
anterior
- reprezentari ale imaginatiei evoca fapte pe care subiectul nu le-a
perceput.

reprezentarile sociale sunt modalitati de gandire practica, orientata spre comunicare,

intelegere si stapanirea mediului social, material si ideal. S. Moscovici
 50

BIBLIOGRAFIE

1. Chelcea Septimiu, Un secol de psihosociologie, Editura INI, Bucuresti, 1998;

2. Cosmovici, Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996;
3. Doron Roland, Parot Francoise, Dictionar de psihologie, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1999;
4. Ey Henry, Constiinta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983;
5. Eysenk Hans, Eysenck Michael, Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora,
Bucuresti, 1998;
6. Golu Mihai, Bazele psihologiei generale, Editura Universitar, Bucuresti, 2002
7. Hayes Nicky, Orrell Sue, Introducere in psihologie, Editura All, Bucuresti, 1997;
8. Popescu-Neveanu, Paul, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti, 1986;
9. Radu Ion (coordonator), Introducere in psihologia contemporana, Editura Sincron,
Cluj-Napoca, 1991;
10.Sillamy Norbert, Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti,
1996;
11.Schiopu, Ursula, Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997;
12.Zlate, Mielu, Fundamentele psihologiei, Hyperion, Bucuresti, 1991;
13. Zlate, Mielu, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999.