Facultatea de Drept Universitatea de Vest Timisoara

Delicte i sanciuni n
Epoca Roman

Studeni: Ciocan Marinela Iasmina

Ciochin Diana Felicia
Cseh Aron Alex

Grupa: II, III

I. Introducere
Roma Antic a fost un ora-stat crui istorie se ntinde n perioada de
timp cuprisn ntre 753 .Hr. 476 d.Hr. Ea a dominat Europa de Vest i
ntreaga arie n jurul Mrii Mediterane, prin cuceriri i asimilare, ns n
final, a cedat n faa invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcnd,
astfel , declinul Imperiului Roman i nceputul Evului Mediu. Roma
antic adus contribuii importante n organizarea politic i
administrativ, juridicial, art i literatur, miitar, limbile
Europei(limbile romanice), iar istoria sa continu s aib o influen
puternic asupra lumii moderne.

Istoria dreptuluiroman ncepe n secolul al VI-lea .e.n i se ncheie n

secolul al VI-lea e.n. Fenomenul juridic roman s-a zmlisit n procesul
trecerii societii romane de la societatea gentilic la cea politic.

Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor de conduit, instituite sau

sancionate de statul roman i constituie un sistem extrem de vest i de
complex, format dintr-o multitudine de ramuri i instituii juridice.

Dreptul roman se mprea conformitate cu concepia roman, n

drept privat ( care ocrotete interesele private ale diferitelor persoane)
i drept public (care ocrotete interesele ntregii soceti). Referitor tot
la mprirea dreptului roman n drept privat i drept public, Ulpian
clasific astfel: Publicum ius est quod ad statum rei romane spectat;
privatum quod ad singulorum utilitatem (Dreptul public este cel care
se refer la organizarea statului roma, iar dreptul privat la interesele
fiecruia).
II. Delictele i sancionarea lor
Delictele sunt fapte duntoare intereselor societii romane i
pedepsite prin dispoziiunile juridice ale statului.

n dreptul roman, materia delictelor a cunoscut o evoluie foarte

complex, n desfurarea creia s-au format numeroase categorii i
instituii juridice. n cadrul acestei evoluii s-a conturat noiunea
delictului, n sensurile sale, precum i regimul juridic propriu fiecrui
delict.

n sens general delictele- delictum, maleficium- erau vzute de ctre

romani ca fapte ilicite, ce afectau interesele clasei dominante,
sancionate n principiu prin plata unor sume de bani. Aceste fapte
erau variate i generau consecine din cele mai diverse, de la prejudicii
materiale la vtmarea sau uciderea unor persoane.

Romanii au clasificat delictele nc din perioada foarte veche, n dou

mari categorii : delicte private (delicta privata) i delicte publice(delicta
publica). Delictele publice erau acelea care lezau interesele statului
sclavagist roman; delictele private sau doar interesele indivizdului n
calitate de cetean roman sau necetean.

Din punct de vedere structural delictele publice nu se deosebesc de

cele private, ns existau diferene n ceea ce privete organele naintea
crora sunt aduse spre judecare, procedura de judecat i sancionarea
lor. Astfel, n ceea ce privete procedura, delictele private erau judecate
dup normele procedurii civile, pe cnd delictele publice erau judecate
dup normele procedurii penale.
n epoca veche delictele nu apar ca izvoare de obligaii, ci ca fapte ilicite
care atrag anumite pedepse.

1. Principalele delicte private vechi

a) Furtul este unul dintre cele mai vechi delicte cunoscute n dreptul
roman. n toate epocile delictul de furt a fost pedepsit.

n perioada veche furtul (furtum) era considerat la romani delict

privat n care victima se baza pe rzbunarea individual ca singura
regul religioas i civic.

Treptat, de-a lungul secolelor delictul de furt trece din sfera

dreptului privat i ncepe s devin delict de drept public n care
statul roman este direct interesat s pedepseasc pe cel care a comis
furtul.

Dup jurisconsulul Paul furtul este definit astfel: contrectatio rei

fraudulosa lucri faciendi gratia vel rei ipsius , vel etiam usus eius
possessionisve nsuirea frauduluoas a unui lucru, fie a lucrului
nsui, fie chiar a folosinei sau a posesiunii cu intenia de mbogire.
n lucrrile lui Gaius gsim o alt definiie: furtum fit non solum cum
quis intercipiendi causa rem alienam amovet, sed generaliter cum
quis rem alienam invito domino contrectat furtul se comite nu
numai cnd cineva ia un lucru strin pentru a-l sustrage, ci, n
general, cnd cineva i nsuete un lucru fr voia stpnului.
Elementele furtului
a) -contrectatio rei, const n luare n mn a lucrului altuia (animo
domini) cu scopul de nsuire
b) -fraus, const n elementul intenional al celui care comite delictul
de furt. Juriconsultul Paul spune c furtum est contrectatio rei
fraudulosa.
c) -lucrum, este nsuirea n scop de ctig (lucri faciendi gratia) pe
care delicventul o comite asupra lucrului altuia

Furtul n legea celor XII table

Furtum manifestum

Potrivit Legii celor XII table, furtul n care houl era surprins asupra
faptului sau ducnd lucrul furat, era considerat flagrant. Dac
houl era om liber pedeapsa era corporal prin lovituri cu nuiele
dup care fptuitorul era atribuit (adictus) de magistrat victimei.
La rndul ei victima avea dreptul s vnd autorul furtului ca sclav
respectnd regulile vremii n domeniu.
Legea celor XII table pedepsete houl impuber (impuberes
infantia maiores ) cu o pedeaps mai uoar n raport cu
pedeapsa aplicat hoului puber. n perioada mpratului Hadrian
impuberii au nceput s fie mprii n imfatae proxime i
pubertati proxim . Cei din prima categorie nu rspund delictual
indiferent de gravitate, prin urmare nu pot fi pedepsii i nici
despgubiri nu se pot obine de la ei. n ceea ce privete cea de a
doua categorie de impuberi pot fi obligai s rspund pentru
delictele comise cu condiia ca delicventul s-i dea seama de
fapta comis i de consecinele ei(si intellexit se delinquere).
Furtul comis de ctre sclavi se pedepsete cu uciderea
fptuitorului prin aruncarea de pe stnca Tarpeia.
Dac furtul flagrant era comis noaptea sau mna narmat i houl
era om liber, putea fi omort. Dac era sclav, era aruncat de pe
stnca Tarpeia.

Furtum nec manifestum

Acel furt n care houl nu era surprins asupra faptului. n sfera

delictului, au aprut i alte fapte considerate la un moment dat
delicte. Din rndul lor amintim furtul de vite(abigeatus). Sub
mpratul Marc Aurelian s-a introdus printre delicte i furtul de
lucruri ereditare. Acest furt era urmrit extra ordinem.

Actio furti conceptii si oblati

Cnd lucrul furat a fost gsit la un tinuitor, acesta era urmrit cu

aciunea furti concepti i era pedepsit cu amend egal cu de 3
ori valoarea lucrului. Tinuitorul, la rndul su avea o aciune
mpotriva hoului care i-a oferit spre pstrare lucrul (actio furti
oblati), prin care tindea s dobndeasc amenda egal cu de 3 ori
valoarea lucrului.
b) Prin damnum iniuria datum se nelege un fapt intenionat sau de
neglijen care creeaz un prejudiciu lucrurilor sau animalelor.

Acest delict era reglementat de legea Aquillia, punnd bazele

rspunderii delictuale n dreptul roman.

c) Iniuria era o ofens intenionat i ilicit adus unei persoane

libere prin vorbe sau prin fapte.

Termenul de injuria cunoaste o serie de semnificatii juridice, pornind

de la fapta care este nu doar contrara Legii Aquilia, nu doar
rezultatul unui abuz condamnabil din partea magistratului sau
judecatorului, ci si una care nu se bazeaza pe o lege, si terminand cu
faptul ca este una ilegala si care aduce atingere demnitatii unui om
liber. In contextul raspunderii pentru delictele indreptate impotriva
persoanei, injuria are sensul de paguba personala, mustrare
nemeritate sau ocara, de infruntare malefica.

n Legea celor XII Table se cunoteau urmtoarele cazuri de iniuria:

Iniuria, violene uoare aduse asupra persoanei fizice.

Sanciunea era o amend de 25 de ai.
Os factum(ruperea unui os). Pentru acest delict legea fixa o
amend de 300 de ai n cazul n care victima era om liber i
150 de ai cnd victima era un sclav, amend pe care o ncasa
proprietarul sclavului.
Membrum ruptum(rupere=vtmare). n sfera acestui delict
poate intra att amputarea sau smulgerea unei pri a corpului
precum i biciuirea sau njunghierea. Sanciunea era lsat la
nelegerea prilor.
 2. Delicte private noi

a) Rapina este furtul comis cu violen (tlhria) sau stricciunile

comise de ctre cineva prin acte de violen. Acest delict s-a impus
din necesiti sociale. S-a ajuns la un moment dat ca furturile comise
cu mna narmat sau n band de persoane narmate s ia
proporii.
Aciunea prin care era sancionat rapina purta denumirea de vi
bonorum raptorum (pentru bunurile luate cu violen).
b) Metus este un delict creat de pretor. El exprim ideea violenei,
presiunea fizic i psihic sub imperiul creia o persoan este
obligat de alta s ncheie un act juridic.
Violena nu a fost la Roma numai delict, ci i viciu de consimmnt.
O perioad ndelungat violena nu a fost admis ca delict. Violena
este de dou feluri: fizic i psihic.
Violena a fost sancionat printr-o aciune metus prin intermediul
creia victima putea s obin mptritul pagubei suferite. Fiind o
aciune arbitral, judectorul cerea delicventului s restituie ce s-a
obinut prin violen iar n caz contrar l condamna la plata sumei
mptrite.
c) Dolul grav. Romanii au cunoscut dou forme ale dolului: dolus
bonus i dolus malus. Numai cel de-al doilea era considerat delict, n
schimb dolul bonus pentru romani era o activitate benefic chiar
dac prin cuvntul dolus se nelege mijloace viclne pe care o parte
le folosete pentru a determina cealalt parte s ncheie un anumit
act juridic.
 Dolul a fost sanctionat la inceput cu o actiune de dol apoi cu o
exceptie de dol si cu o restituire sau repunere in situatia anterioara
(restitutio in integrum).
d) Fraus creditorum. Frauda creditorului este delict pretorian de dat
mai recent n drept roman. Adeseori debitorii pentru a nu achita
datoria ctre creditori, i provoac intenionat insolvabilitatea.
Aciunea poate fi exercitat numai de cel care reprezenta
patrimoniul debitorului insolvabil n procesul de punere n posesie al
creditorului.

III. Rspunderea delictual la romani

Unul dintre principiile fundamentale ale raspunderii juridice este acela

ca fiecare este raspunzator pentru propriile fapte. Prin delict, romanii
intelegeau orice fapta daunatoare, sanctionata de dreptul civil sau
pretorian. Romanii distingeau delictele publice de cele private. Delictele
publice atingeau interesele colectivitatii in intregul lor (profanarea,
omorul, tradarea). Delictele publice erau pedepsite corporal, mergand
pana la pedeapsa cu moartea. Delictele care atingeau interesele unui
particular erau delicte private: furtum, damnum injuria datum.

La epoca veche si straveche a dreptului roman, victima delictului,

ajutata de membrii grupului social din care facea parte, isi facea singura
dreptate, dar cutuma a stabilit unele reguli pentru a limita represiunea
disproportionata si necontrolata pe care o pricinuia delictul.
Astfel s-a hotarat ca razbunarea privata sa se desfasoare cu anumite
formalitati si sa nu intreaca raul produs prin delict (legea talionului).

Delictele private erau pedepsite cu o poena o suma de bani fixata de

cutuma sau lege. Ea reprezinta echivalentul banesc al iertarii din partea
victimei. Numai autorul delictului platea amenda nu si succesorii sai.
Cand fapta a fost comisa de mai multi autori, victima avea dreptul sa
urmareasca pe toti autorii si sa primeasca amenda separat de la fiecare.
Dreptul victimei se stingea prin impacare.

Actiunile izvorate din delictele private erau:

penale
rei persecutori
mixte

Prin actiunile penale se urmareste plata unei amenzi, iar prin actiunile
rei persecutorii se urmareste readucerea in patrimoniul victimei, lucrul
care a facut obiectul delictului sau contravaloarea acestuia. Spre
deosebire de actiunile penale, cele rei persecutorii se transmiteau atat
pasiv cat si activ.

3. Principalele delicte sanctionate in reglementarile clasice

si justiniene.
Damnum injuria datum

Pentru delictele simple de injuria, valoarea despagubirii era indicata de catre victima, cu posibilitatea reducerii ei
de catre judex.
 Pentru faptele deosebit de grave, amenda era fixata de magistrat in functie de anumite circumstante agravante:
locul comiterii faptei, gravitatea leziunii, organul vatamat etc.

Toate aceste delicte si actiunile lor corespunzatoare au fost extrapolate si la alte fapte asemanatoare comise prin
violenta sau inselaciune, iar victima putea sa aleaga intre actiunea privata de injuria si cea publica, ce atragea dupa
sine o pedeapsa corporala.

Furtum. Delictele indreptate impotriva patrimoniului unei

persoane.

1. Furtum nec manifestum era furtul obisnuit. In legea celor XII

Table, hotul era obligat sa plateasca o amenda egala cu dublul
valorii lucrului.

2. Furtum manifestum era furtul flagrant (hotul era prins in

timp ce comitea furtul). Sclavul prins era omorat pe loc. Fiul de
familie era condamnat la moarte de catre magistrat. La epoca
clasica furtul flagrant era sanctionat cu o amenda egala cu de
patru ori valoarea lucrului furat.

3. Furtum prohibitum. Sanctiona opunerea la perchezitie cu o

amenda echivalenta cu de patru ori valoarea bunului sustras.

4. Furtum conceptum et oblatum. Este delictul de tainuire a

lucrurilor furate sau delictul de a incredinta lucrurile furate unui
tert, in vederea compromiterii lui. Era pedepsit cu o amenda
echivalenta cu triplul valoric al bunurilor furate.
 5. Furtum non exhibitum. Era delictul comis de o persoana
somata sa prezinte un bun despre care se banuia ca era furat si
care nu se conforma. Delictul era sanctionat cu o amenda
echivalenta cu cvadruplul valoric al bunului sustras.

6. Talharia sau rapina. Este furtul comis prin acte de violenta

sau amenintare. El se pedepseste cu o amenda ce ajungea la de
patru ori valoarea bunului. Actiunea era publica

4. Cazuri delictuale particulare, sanctionate cu actiuni speciale date de pretor.

a. Profanarea bunurilor sepulcrale (mormintele, pietrele tombale, sarcofagele, casele mortilor

etc.). Pretorul, printr-o actiune speciala (actio sepulcri violati) i-a oferit oricarei persoane
interesate posibilitatea de a cere sanctionarea draconica a delicventului, in limita a 100.000
de sesteti.

b. Agitatia, incaierarea sau dezordinea sociala. Actiunea putea fi intentata impotriva autorului
direct al pagubei, iar in absenta acestuia sau in caz de imposibilitate de determinat, impotriva
initiatorului conflictului colectiv sau chiar impotriva celui care a profitat de pe urma lui. Ei
puteau fi obligati la de doua ori valoarea daunelor.

c. Instigarea, complicitatea si favorizarea sclavului delicvent:

Actio de servo corrupto era folosita in una din urmatoarele imprejurari:

- Instigarea sclavului sa comita un delict in favoarea unui tert

- Adapostirea sclavului fugar

- Favorizarea sclavului delicvent

- Complicitatea cu sclavul delicvent

Delictul era sanctionat cu o amenda echivalenta cu dublul valoric al sclavului delicvent.

d. Atacul talharilor organizati in banda. Victima talhariei colective putea obtine recuperarea
bunurilor sustrase prin violenta, conditia fiind ca introducerea actiunii sa aiba loc in
 intervalul de un an de la data comiterii delictului. Victima putea obtine quadruplul valorii
bunului sustras.

e. Delictele forestiere. A fost pusa la dispozitia victimelor delictelor forestiere o actiune prin
care astfel de delicte erau sanctionate prin pedeapsa dublului valoric.