Cuprins:

1.Comunicarea în învățămîntul preșcolar...........................................................1

2.Tipuri de comunicare.......................................................................................2

3.Metode și tehnici de comunicare utilizate....................................................3-4

4.Rolul lor și influența.......................................................................................5-6

5.Concluzie……...............................................................................................……7

0
Învăţământul preşcolar are o deosebită importanţă în procesul dezvoltării cognitive şi
a personalităţii copilului, dezvoltare inclusă în relaţia joc-imitare dezvoltare, relaţie ce
stă la baza mijloacelor şi procedeelor folosite în actul didactic. În procesul instructiv-
educativ desfăşurat cu copiii, informativul trebuie imbinat cu formativul, pentru ca ,
trecerea de la activitatea preabecedară la activitatea abecedară, de tip şcolar, să aibă
un impact cât mai mic asupra copilului.
În acest sens „Programa acivităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”
stipulează cu claritate obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă şi exemple de
comportament ce trebuie atinse şi realizate în activitatea didactică cu preşcolarii şi
care au ca finalitate dobândirea de cunoştinţe, formarea unor capacităţi şi atitudini
necesare acivităţii viitoare în şcoală, precum şi veiţii sale ulterioare în societate. De
menţionat faptul că educarea comunicării verbale la preşcolari este o prioritate
principală a cadrelor didactice şi ea vizează nu numai activităţile cu caracter de sine
stătător (povestiri, lecturi ale educatoarei, memorizări, jocuri didactice, lecturi după
imagini, convorbiri) ci întregul act educaţional, dearece limbajul este produsul şi
suportul dezvoltării gândirii, fundamentul dezvoltării intelectuale; el ste catalizatorul
experienţelor cognitive ale copilului. Proiectarea întregii activităţi didactice din
grădiniţă se realizează după modelul integrării liniare.
COMUNICAREA CU ŞI FĂRĂ CUVINTE:
• limbaj: - povestire, repovestire, utilizând limbajul verbal şi non verbal; - redactarea
în coduri variate (verbal, grafic, desen) a jurnalului grupei, calandarului zilei, revistei
grupei; - joc de rol, mimă.
● arte: - exprimarea prin desen, pictură, modelaj; - citirea după imagini; - ilustrarea
povestirilor; - comentarea asupra muncii artistice a colegilor şi argumentarea părerii
exprimate;
● ştiinţe: - intuirea semnificaţiei unor cuvinte noi din vocabularul ştiinţelor; - imitarea
compoirtamentului animalelor şi plantelor; - atribuirea de cuvinte semnificative,
caracteristice pentru un fenomen, animal, obiect din mediul înconjurator; - ilustrarea
prin limbaj nonverbal a unui fenomen al naturii şi a stărilor sufleteşti pe care acesta le
induce.
● matematică: - utilizarea cifrelor şi figurilor geometrice pentru desen, comunicare; -
semnificarea lingvistică a cifrelor şi verbalizarea conţinutului problemelor - crearea
de probleme în jurul unor exerciţii; - semnificarea codurilor vocabularului matematic
(+,-.=); - comunicarea în vederea găsirii soluţiilor.
● educaţie fizică: - exprimarea prin mişcare şi dans; - indicarea ritmului cântecelor şi
poeziilor prin mişcare; - înşelegerea şi achiziţia elementelor de limbaj corporal:
redactarea literelor cu ajutorul propriului corp, ilustrarea prin limbaj corporal a unor

1
cuvinte aparţinând diverselor categorii gramaticale: verbe, adjective, substantive etc.
2
● educaţie pentru societate: - achiziţia unei limbi străine; - cum vorbim în anumite
situaţii; - cum ne facem noi prieteni; - când trimitem scrisori şi felicitări. Prin urmare,
întreaga activitate didactică se învârte în jurul polului-limbaj. În cadrul fenomenului
limbaj distingem doi factori: limba şi vorbirea.:
• Limba este principalul mijloc de comunicareîntre membrii unei colectivităţi, ea este
produsul social al facultăţii limbajului, pe care practica vorbirii o pune la dispoziţia
vorbitorilor ce aparţin aceleaşi comunităţi linvistice:
• Vorbirea este realizarea practică a limbii, activitatea concretă a vorbitorului; este un
act individual de voinţă şi inteligenţă la cre distingem: a) combinaţiile prin care
subiectul vorbitor utilizează codul limbii pentru a-şi exprima gândurile sale personale;
b) mecanismul psiho-fizic care-i permite să-şi exteriorizeze aceste combinaţii. În
întregul proces instuctiv-educativ din grădiniţă si, îndeosebi prin activităţile de
educare a limbajului, copilul îşi însuşeşte în mod practic fonetica , sistemul
gramatical, vocabularul. În şcoală el va învăţa toate acestea după reguli ştiinţifice, iar
achiziţionarea de noi cuvinte şi folosirea lor corectă va rămâne un obiecti urmărit de-
alungul întregii vieţi. Pentru ca activitatea didactică de educarea limbajului la
preşcolari să fie încununată de succes, educatoarei îi revine sarcina deosebită şi
complexă de a stabili metodologia, strategia didactică şi metodele cele mai eficiente
în raport cu particularităţile individuale şi de vârstă şi cu teme de predare învăţare
propusă. Metodologia ajută cadrul didactic să-şi aleagă căile cele mai adecvate în
vederea valorificării potenţialului copiilor şi atingerii obiectivelor instructiv-educative,
prevăzute în programul şcolar pentru fiecare tip de activitate. Ea presupune
creativitate şi inspiraţie din partea cadrului didactic . Strategia didactică este expresia
unităţii şi interdependenţei metodelor didactice, procedurilor, mijloacelor de
învăţământ şi a modurilor de organizare a învăţării( frontal, pe grupe sau individual).
Cu alte cuvinte, strategia didactică este un concept complex care presupune
îmbinarea armonioasă a metodelor, mijloacelor şi formelor de organizare a învăţării.
Metoda este calea parcursă de educator pentru a le înlesni copiilor prezentarea şi
transmiterii unor cunoştinţe şi ajută copiii să le redescopere ca pe adevăruri noi, desi
ele sunt deja parte integrantă a experienţei umane. Metodele didactice sunt
multiple, iar ele trebuie cunoscute şi valorificate în timpul actului didactic. De-a
lungul timpului au fost realizate mai multe clasificări şi delimitări a metodelor în
cadrul metodologiei didactice. Una dintre cele mai complexe şi complete clasificări a
fost realizată de Ioan Cerghit, pornind de la un criteriu de bază, şi anume izvorul
cunoaşterii sau surse generatoare a învăţării şcolare( de exemplu experienţa social

2
istorică a omenirii, experienţa individuală sau cea obţinută din activitatea practică)
Ioan Cerghit a facut distincţia între :
1. Metode de comuncare orală : - Expozitive (afirmative); - interogative
(conversative sau dialogate); - metoda discuţiilor şi a dezbaterilor; -
problematizarea.
2. Metode de comunicare bazate pe limbajul intern: - Reflecţia.
3. Metode de comunicare scrisă: - Lectura. 3
4. Metode de explorare a realităţii: - observaţia sistematică şi independentă; -
experimentul; - demonstraţia; - metoda modelării.
5. Metode bazate pe acţiune: - Exerciţiul; - studiul de caz; - învăţarea prin prin joc,
dramatizarea.
6. Metode de raţionalizare a învăţării şi predării: - metoda activităţii cu fişele; -
instruirea programată; - instruirea asistată de calculator. În lucrarea de faţă,
propunem să abordam metode şi tehnici de comunicare orală, folosite în
activitatea de educare a limbajului la preşcolari. Comunicarea a fost definită din
perspectivă instrucţională de către Senel şi Galle (1988) ca „ asociere a
elementelor cognitive şi afective cu scopul de a transmite informaţii, a inspira
credinţe, a induce emoţii sau evidenţia comportamente printr-un proces
alternant de relaţii între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic şi
comportamental.. Conversaţia este o metodă de comunicare orală, cea mai
importantă şi cea mai des întrebuinţată, ce presupune un dialog între educator şi
educat. În acelaşi timp preşcolarii trebuie să posede un material aperceptiv, pe
baza căruia să se poată discuta. Prin folosirea conversaţiei se urmăreşte
consolidarea şi verificarea cunoştinşelor transmise şi formarea deprinderii de a
exprima gândurile cu ajutorul cuvintelor, de a exprima acele cunoştinţe despre
care este vorba la un moment dat. Pentru obţinerea performanţei dorite
educatoarea trebuie să sdreseze întrebări întregii grupe, să dea răgaz de gândire
iar pentru răspuns să fie solicitat un singur copil. În felul acesta sunt obişnuiţi,
folosind limbajul intern, să gândească asupra răspunsurilor. De asemenea, fiecare
întrebare trebuie să fie formulată clar precis şi scurt, în cât mai puţine cuvinte. O
astfel de formulare ajută copiilor să găsească răspunsul adecvat.. întrebări de
genul „cum este floarea?”, „ ce vezi în tablou?” sunt generale, nu vizează un
aspect concret, fapt care îi pune pe copii în imposibilitatea de a da un răspuns
corect, satisfăcător. Prin întrebări ca: „ce culoare are frunza?”, „ce formă are
floarea?”, educatoarea orienteaă copilul asupra acelui aspect pe care ea îl are în
vedere şi care se include în logica desfăşurării activităţilor. Ea poate fi utilizată în
orice etapă a activităţii, iar participarea activă se realizează prin utilizarea unor

3
întrebări variate (directe, în lanţ, închise, deschise, cu variante de alegere sau
parţial formulate), prin solicitarea unor răspunsuri sau prin comentarea
răspunsurilor date. În acelaşi timp , cadrul didactic poate oferi diverşi stimuli
verbali, vizuali sau auditivi, care să solicite atât cunoştinţe cât şi opinii personale .
Combinată cu alte metode interogative( dialogul , dezbaterea , asaltul de idei,
problematizarea) conversaţia incită elevii la o participare directă şi activă. Metoda
conversaţiei se foloseşte mai intens şi cu rezultate deosebite începând cu grupa
de 5-6 ani, şi ocupă un loc mai important la grupa de 6-7 ani. Este folosită nu
numai în activitatea obligatorie de convorbire, ci şi în cadrul celorlalte forme de
activităţi obligatorii (liber-alese şi activităţi de după-amiază), în măsura în care
este necesară pentru a face legătura între ceea ce au învăţat copii mai înainte şi
tema nou propusă de educatoare. Metoda încercării şi erorii constituie calea prin
care preşcolarul este pus în situaţia de a învăţa din consecinţele
comportamentului său. Astfel, în jocul ,,Spune ce face...( copilul , mama, etc),
proiectat cu scopul de a pregăti copiii pentru formarea de propoziţii simple prin
învăţarea relaţiei obiect- acţiune. Metoda problematizării îi pune pe copii în faţa
unor situaţii problemă ce vor trebui rezolvate . 4 Această metodă este însoţită de
explicaţii minuţioase si repetate şi are o contributie importantă în îmbogăţirea şi
exersarea vocabularului , în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii copiilor. Ea este
folosită cu succes în jocuri didactice ( „copletează ce lipseşte”, „spune mai
departe”) în cadrul povestirilor cu început dat, unde li se cere copiilor să găsească
sfârşitul logic al povestirii, în cadrul activităţii matematice de formulare orală a
unor probleme de adunare, scădere. Metoda descoperirii creează contextul
însuşirii de noi cuvinte( îimbogăţirea vocabularului) prin diferite tehnici: - tehnica
sintetică îl pune pe educat în situaţia ca din elementele date de educatoare sau
cunoscute de el să realizeze sinteze noi, respectiv alte cuvinte, diverse propoziţii.
Astfel, în jocul ,,Spune cum este corect!,, li se dă copiilor un număr de cuvinte
cerându-li-se să le unească pentru a construi o propoziţie ( ,,ursul,,, ,,vulpe,, ,
păcălit,, , ,, de,, , ,, pentru ,, Ursul păcălit de vulpe,,. - Tehnica comparaţiei
presupune descoperirea unui nou cuvânt, a unor grupuri de cuvinte prin
compararea unui obiect, fenomen cu altele din aceeaşi categorie, clasă, grupă sau
clase diferite. Ea apare în jocurile ,,Cu ce seamană,, , „Care obiecte se pot pune la
un loc”. - Tehnica aplicaţiei practice pune preşcolarul în situaţia de a verbaliza
diferite acţiuni: am grupat piesele după formă, culoare, etc, tai cu foarfeca după
contur, cos cu acul şi aţa etc. Tehnica inductivă îi ajută pe preşcolari să-şi
însuşească diferite noţiuni :animale, păsări, legume, fructe etc. - Tehnica
asociativă ajută la îmbogaţirea vocabularului cu antonime. Ea presupune

4
asocierea unui cuvânt cu altul pentru a descrie o acţiune, o însuşire şi pentru a
numii opusul acelui cuvânt. Această cale asociativă am folosit-o în jocurile ,,
Spune mai departe,, , ,,Ghiceşte la ce m-am gândit,,. Metoda rolurilor este
folosită cu precădere în jocurile de creatie , jocurile de masă, dar şi în jocurile
didactice , dramatizări. Copiii puşi in situaţia de a fi ,,mama,, , „doctor”, „membru
în juriu”, „conducător de joc” etc, acţionează conform rolului , denumesc diferite
acţiuni, poartă dialoguri adecvate folosind un vocabular adecvat. Copiii îşi asumă
rolurile în funcţie de experienţa cognitivă, de baza materială pusă la dispoziţie şi
în funcţie de indicaţiile pe care le dă educatoarea. De menţionat că în timpul
asumării diferitelor roluri copii îsi pun în evidenţă iniţiativa, creativitatea folosind
un limbaj variat. Metoda rolurilor este îndrăgită de copii pentru că, prin ea se
creează o stare de bună dispoziţie, plăcere, veselie şi îi transpune pe copii în
situaţii reale sau imaginare. Reflecţia personală este inclusă de Ioan Cerghit în
categoria metodelor de comunicare bazată pe limbajul intern. Ea presupune
orintarea preşcolară către reflecţia conştientă asupra evoluţiei lumii, a
colectivităţii căreia îi aparţine , încercând sa găsească răspunsuri la întrebări
fundamentale de tipul: ,,Cine suntem şi de unde venim,, , ,,Cum s-au format
fructele,, , ,,Ce s-ar intampla dacă....,, . Aceasta metodă presupune o experienţă
cognitivă bogată a copiilor şi o capacitate de exprimare orală dezvoltată. Lectura
explicativă îmbină comunicarea scrisă şi comunicarea orală urmărind formarea
unor deprinderi de întelegere şi interpretare a unui text epic sau liric, să
descopere modul în care este comunicat mesajul şi care este semnifivaţia
acestuia. Folosirea acestei metode contribuie la îmbogăţirea vocabularului, la
dezvoltarea creativităţii lingvistice a preşcolarilor. La preşcolari această metodă
este folosită cu succes în activităţile de povestire , repovestire , povestire după
imagini,memorizări etc. Brainstorming-ul este cea mai utilizată metodă de
stimulare a creativităţii preşcolarilor şi este cunoscută şi sub numele de „asalt de
idei”. Este modalitatea complexă de a elabora în cadrul unui grup, în mod
spontan şi în flux continuu anumite idei, modele, soluţii noi, originale, necesare
rezolvării unor teme sau probleme teoretice sau practice. Este supranumită
metoda evaluării amânate pentru că este retinuţă orice idee, se acceptă totul , nu
se respinge nimic. Ceea ce contează este cantitatea, productivitatea creativă cât
mai mare, de aceea se admit toate ideile oricât ar fi de trăznite sau neobişnuite.
Această metodă am folosit-o cu succes în activităţile de tipul ,,Cum numim
povestea?,, ,,, Ce putem face din?,, , ,, Completează tabloul!,, Explicaţia este o
metoda de comunicare orală , având noţiuni, fapte, caracteristici ale realităţii
înconjuratoare. Cu toate că preşcolarul înţelege mai greu explicaţiile cauzale, el

5
poate accede la explicaţii care fac apel la experinţa lui de viaţă. Explicaţia este
frecvent întîlnită atât în cadrul activităţilor obligatorii ale procesului instructiv-
educativ întrucât experienţa cognitivă a preşcolarilor este încă restrânsă şi
atitutidea lor faţă de mediul înconjurător este abia în curs de formare. Drept
pentru care este necesar ca,în prmanenţă să li se dea explicaţii în legătură cu
obiectele şi fenomenele cu care vin în contact , să l se explice necesitatea de a
avea un comportament şi o 5 atitudine corectă, civilizată faţă de acestea.
Educatoarea trebuie să folosească explicaţia cu îndemânare şi numai în măsura în
care este necesară, să întrebuinţeze expresii şi cuvinte adecvate şi înţelese de
copii. Acest lucru va duce la dezvoltarea spiritului de observaţie şi formarea
puterii de analiză, la îmbogăţirea şi precizarea reprezentărilor, la ordonarea şi
valorificarea experienţei personale a copiilor etc. Explicaţia care însoţeşte
prezentarea unui aspect concret este mai uşor de realizat de către educatoare şi
mai uşor înţeleasă de copii. Mai dificile sunt explicaţiile referitoare la obiecte sau
fenomene pe care copiii nu le percep în momentul respectiv. În asemenea situaţii
educatoarea face apel la reprezentările formate anterior sau foloseşte anumite
texte literare, versuri, povestiri, tablouri, ilustraţii, diverse piese muzicale etc.,
care pot costitui puncte de sprijin în înţelegerea de către copii a noilor cunoştinţe.
În acelaşi timp, observarea realităţii ajută copilul să găsească singur explicaţiile la
multiplele sale ,,de ceuri,,. Preşcolarul căruia i se oferă explicaţii accesibile va
învaţa să le caute şi singur, să argumenteze faptele, să le afle cauzele , să-şi
amplifice posibilităţile de cunoaştere şi acţiune. Aceasta metodă este folosită cu
succes în activităţile moral-educative, în activităţile de convorbire, în activităţile
matematice de formare de grupe după anumite criterii etc, unde copiii sunt puşi
în situaţia de a explica diferite acţiuni ce le realizează, sau de a da explicaţii în
urma analizării unor fapte şi acţiuni ale sale în raport cu cei din jur, sau al
partenerilor de joc, de activitate. Pentru deplina reuşită a actului educaţional , pe
lângă alegerea celor mai eficiente metode de comunicare , un rol deosebit îl are
paraverbalul sau nonverbalul. Paraverbalul reprezintă modul concret ţn care
,,curge,, vorbirea noastră. Aspectul paraverbal al discursului conţine, ca elemente
de bază , forţa sau volumul, ritmul şi fluenţa, înalţimea sau tonalitatea şi modul
de articulare a cuvintelor. Cadrul didactic în calitate de manager al grupului
trebuie să respecte câteva reguli ale paraverbalului: - volumul : trebuie să varieze
de la un moment , etapă a activităţii la alta, să fie adaptat ambiantei; - ritmul să
fie el variat pentru a sparge ,,monotonia,,. Să se vorbească mai rar când se
subliniază ideile principale, să crească la pasajele de tranziţie şi menţinut la
pasajele descriptive şi la cele familiare grupului. - Tonalitatea trebuie să fie

6
normală. Ridicarea tonului este recomandabilă pentru a sublinia ideile esenţiale şi
pentru ,,calmarea,, unei săli turbulente. În acelaşi timp efectul pozitiv asupra
reuşitei unei activităţi îl are nonverbalul. El se referă la modul în care privirea ,
corpul şi gesturile noastre acompaniază discursul propriu-zis, întărind sau
reducând efectele lui asupra grupei. Este de menţionat faptul ca în timp ce
aspectul verbal şi cel paraverbal sunt predominant conştiente şi deci controlabile,
cel nonverbal este cu precădere inconştient, ceea ce face ca posibilităţile de a-l
controla să fie foarte reduse dar nu inexistente.
În concluzie reuşita actului educaţional şi instrucţional din grădiniţă, indiferent de
categoria de activitate, depinde tactul , priceperea, ingeniozitatea, creativitatea
educatoarei, în a alege cele mai variate modalităţi de combinare a componentelor
comunicării: verbală, paraverbală şi nonverbală.

7
 Surse bibliografice:

1. file:///C:/Users/Savelie%20Raischi/Downloads/55994400-Metode-Si-Tehnici-
de-Comunicare-Folosite-in-Invatamantul-Prescolar.pdf

2. http://itee.elth.pub.ro/~mm/tcp/exemple/Bibliografie/Tehnici-de-
comunicare%20-%20MANUAL.pdf

3. http://www.creeaza.com/referate/management/METODE-SI-TEHNICI-DE-
COMUNICAR235.php