1

Tehnici de stimulare a creativitatii

Observând evoluţia învăţământului de la cel tradiţional la cel modern şi

postmodern, observăm o complementaritate la nivelul strategiilor didactice.
Metodele create de învăţământul tradiţional nu putem spune că au fost anulate.
Acestea există şi astăzi: conversaţia, explicaţia, prelegerea, alternativ cu metodele
moderne. De multe ori elevul este ajutat să ajungă la soluţia dorită prin intermediul
conversaţiei sau explicaţiei profesorului.
Pe fondul metodelor tradiţionale au fost create metode noi, care au suplinit
neajunsurile celor tradiţionale, cum ar fi: conversaţia euristică, problematizarea,
modelarea didactică, brainstorming-ul, jocul de rol, instruirea programată; Iar în
postmodernism toate acestea ajută la formarea altor metode: metoda cubului,
ciorchinelui, diagrama Wenn, explozia stelară, metoda pălăriilor gânditoare,
jurnalul cu dublă intrare, metoda ştiu / vreau să ştiu / am învăţat, etc.
Aceste noi metode create de o pedagogie modernă şi postmodernă nu se pot
desprinde în totalitate de cele tradiţionale, pentru că fiecare metodă nou creată are
la bază „ urme” ale vechilor metode. Nu putem spune că oricare dintre metodele
noi nu se bazează pe conversaţie sau explicaţie, pe expunere, dar noile metode sunt
mai complexe, dinamice, urmăresc să implice elevul cu toate resorturile sale
afective şi intelectuale.
Putem vorbi, în condiţiile învăţământului de astăzi, că funcţionează
alternativ strategiile tradiţionale cu cele moderne.
Strategiile didactice tradiţionale, care au funcţionat până la sfârşitul
secolului al XIX-lea, pot fi observate ca funcţionând alternativ, în spiritul unei
 2

teorii moderne a comunicării, în variantele moderne ale învăţământului deschis şi

la distanţă sau în învăţământul multimedia.
Didactica modernă şi postmodernă urmăreşte să dezvolte terenul
comunicării, putând fi observată tendinţa de trecere de la un învăţământ de tradiţie
la afirmarea puternică a unui învăţământ bazat pe comunicare, îmbrăţişând toate
strategiile didactice pretabile învăţării, într-o manieră multifuncţională.
Nu putem vorbi de strategii didactice moderne sau postmoderne fără ca cele
tradiţionale să nu coexiste cu acestea în formă alternativă sau complementară.

2.4. Strategii active de stimulare a imaginaţiei literare

În contextul unui învăţământ postmodern, în care un rol deosebit îl are

valorificarea segmentului opţional şi crearea de opţionale pe diverse arii
curriculare, am avut posibilitatea de a crea un opţional din aria curriculară: Limbă
şi comunicare, intitulat „Creaţie literară”, în baza unei programe riguros
concepute. Acest opţional urmăreşte să cultive şi să dezvolte imaginaţia literară a
copiilor, prin strategii active.
În conceperea acestui opţional, am ţinut seama de vârsta şcolară mică a
copiilor cu care lucrez şi am acordat atenţie sporită suporturilor didactice, fără de
care învăţarea nu ar avea rezultatele scontate. Nu putem vorbi de strategie
didactică activă în lipsa suporturilor didactice necesare, a materialelor didactice,
 3

care să-i antreneze pe copii pe tot parcursul situaţiei de învăţare.

Consider necesară folosirea de materiale didactice care să le antreneze
elevilor cât mai multe simţuri, ca în acest fel copiii să poată percepe obiectele,
fenomenele, aspectele de natură literară, cu o mai mare uşurinţă.
Am încercat să stimulez analizatorul vizual, folosind planşe colorate în
diferite culori ( roşu, albastru, verde...) pentru ca în acest fel să poate înţelege cu
uşurinţă aspectele legate de metaforă, epitet, comparaţii.
Pentru antrenarea analizatorilor olfactivi am considerat utilă folosirea
parfumurilor, esenţelor de parfumuri de la diferite flori, pentru stimularea
flexibilităţii gândirii elevilor în scopul de a înţelege aceleaşi aspecte literare
amintite mai sus.
Muzica este suportul important pentru antrenarea auzului, iar prin
intermediul sunetelor copiii pot crea diverse conotaţii între lucruri fenomene ale
naturii, în scopul realizării de expresii literare reuşite.
Formele de organizare ale activităţii, ca elemente componente ale strategiilor
didactice active pe cate le-am conceput pentru situaţiile de învăţare din cadrul
acestui opţional sunt: frontale, colective, de echipa, în perechi, mixte şi
individuale. Toate aceste forme de organizare, combinate pe parcursul activităţii
de instrucţie dinamizează activitatea elevilor, iar procesele activităţii lor sunt
reuşite.
În privinţa tipurilor de învăţare, care să dinamizeze strategiile didactice,
aplicate la acest gen de opţional, am optat pentru îmbinarea următoarelor tipuri de
învăţare: învăţare prin descoperire, învăţare problematizată, învăţarea prin joc,
învăţare prin cooperare.
În scopul de a crea strategii didactice active, care să le dezvolte elevilor
imaginaţia de natură literară, am creat o paletă bogată de modalităţi şi metode
 4

active, specifice domeniului literar-artistic. Am urmărit ca prin aceste metode să

dezvolt flexibilitatea si fluiditatea gândirii elevilor, să dezvolt gândirea divergentă
a lor, făcându-i capabili să compună expresii artistice, plastice, metaforice,
specifice domeniului literar.
Sugestia este o modalitate prin care copilul poate fi integrat cu mai mare
uşurinţă în atmosfera de creaţie. Consider că dacă elevul nu are dispoziţia necesară
pentru a crea, prin intermediul sugestionării, prin descriere a anumitor lucruri,
personaje, reuşim să îl mobilizăm pe elev şi să îl încurajăm să creeze.
Există numeroase dovezi care demonstrează multitudinea provocărilor
sugestive, ce sunt capabile să influenţeze cele mai diverse procese psihice.
Se ştie despre întrebuinţarea sugestiei încă din timpuri străvechi în scopuri
curative – Papirusul Evers ( 1552 î.e.n.), găsit sub ruinele Thebei, este primul
document care confirmă folosirea ei în acest scop: „Pune mâna pe el, pentru a
alina durerea braţelor şi spune că durerea va dispărea”.1
După Mc. Dougall „ sugestia este un proces de comunicare, care are ca
rezultat acceptarea cu convingere a propoziţiei comunicate, în absenţa unei baze
logice adecvate de comunicare”.2
Sugestiile directe şi indirecte pot induce atitudini şi preocupări noi,
speranţe sau dimpotrivă, suspiciuni şi îndoieli. Observăm de multe ori cât sunt de
important sugestiile primite din partea celor din jur în momente hotărâtoare căci
”îndemnurile şi sfaturile primite în momente hotărâtoare, pot influenţa conduita
de-a lungul întregii vieti”3

1 Vladimir A Gheorghiu, Ion Ciofu – „Sugestie şi sugestibilitate. Aspecte psihologice şi

psihofiziologice”, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pg. 25
2 Ibidem, pg. 41
3 Vladimir A Gheorghiu, Ion Ciofu, - Op,cit., pg. 121
 5

În ceea ce priveşte actul de creaţie, am constatat că un rol deosebit îl

are starea sufletească al copilului, dispoziţia pentru a crea. Actul de creaţie
necesită, în mod obligatoriu dispoziţie din partea copilului, în lipsa ei, creaţia nu
va avea rezultatul scontat. Situaţiile de tensiune interioare, de frică de a greşi,
trebuie să dispară, iar copilul trebuie să aibă o stare de spirit potrivită creaţiei, o
stare de confort psihic şi fizic, pentru că imaginaţia „ se simte liberă numai atunci
când lasă pe moment la o parte teama de a nu greşi” ( A. Toffler ).
Teama de eventuale răspunsuri date greşit sau teama de eventuale aprecieri
negative din partea dascălului , ori a colegilor, poate duce la inhibarea copilului,
iar actul creator nu se va declanşa.
Ceea ce reprezintă mobilul în actul de creaţie, am constatat că îl reprezintă
inducerea în organism a stării de linişte. „ Linişte interioară” face ca imaginaţia
„să se simtă liberă”. Modalitatea care poate fi aplicată cu succes pentru a se ajunge
la această stare de confort şi linişte interioară o reprezintă sugestia.
Exemplu: „Copii, închideţi ochişorii! Toţi copiii să închidă ochişorii ! Nici
un ochi să nu fie deschis ! Toţi copiii se odihnesc ! Sunteţi foarte relaxaţi ! Stresul
vă părăseşte. Vă simţiţi din ce în ce mai relaxaţi. Nu-i aşa că simţiţi cum liniştea
vă inundă trupul? Acum, puteţi deschide ochişorii şi să începeţi munca.”
Într-adevăr, sugestia atrage după sine „ pregătirea sufletească” a copilului,
pentru activitatea de creaţie. Copiii se simt odihniţi, relaxaţi, bine dispuşi, iar
creaţiilor lor vor avea calitatea scontată.
Această metodă poate constitui momentul introductiv, exerciţiul de
dinaintea etapei de creaţie de la începutul fiecărei ore. Dar, sugestia poate fi
 6

folosită cu succes ori de câte ori considerăm că elevii noştri trec prin momente de
încordare şi tensiune interioară sau când sunt obosiţi.
Exerciţiul culorilor este o modalitate de stimulare a imaginaţiei, având ca
punct de plecare culorile. La vârsta şcolară mică, gândirea copiilor având
pronunţat caracter intuitiv, are nevoie de bogat material didactic.
Culorile au un rol deosebit în stimularea interesului pentru învăţare, au un
rol deosebit în pictură. Orele de desen reprezintă o adevărată fascinaţie pentru
copii, amestecul de culoare, felul în care ei combină culorile reflectă propria lor
personalitate, gusturile lor, lumea pe care vor să şi-o creeze ca apoi să le aparţină.
Pornind de la fascinaţia copiilor pentru culori, am dezvoltat o modalitate de
stimulare a imaginaţiei de natură literară.
Având ca suport o planşă colorată în roşu, copiii sunt întrebaţi ce le
sugerează această culoare. La început, planşa le sugerează doar o culoare caldă –
roşu. Apoi, încet, încet, copiii vor reuşi să se detaşeze de situaţia concretizată într-
o planşă colorată în roşu şi ei vor reuşi să se detaşeze de situaţia concretizată într-o
planşă colorată în roşu şi ei vor reuşi cu ajutorul imaginaţiei să vadă în această
culoare ideea de foc, flăcări, iad, apus de soare, răsărit de soare, inimă
însângerată, sfârşit de lume, căldură imensă, secetă, ardere.
Folosind o planşă colorată în albastru, din nou copiii sunt întrebaţi ce le
sugerează această culoare. Ideea de albastru îi va conduce pe copii la ideea de cer,
limpezimea lacurilor, nesfârşirea apelor, lacrimi de înger, tristeţe, răceală,
plutire.
Folosind o planşă albă şi întrebaţi fiind copiii ce le sugerează albul, ei vor
răspunde: nesfârşirea zăpezilor, puritate, îngeri, mamă, spuma laptelui,
sinceritate, linişte sufletească.
Se pot folosi şi alte culori în scopul stimulării imaginaţiei. Copiii învaţă în
felul aceasta că pot să vadă dincolo de concretul lucrurilor. Ei nu trebuie să vadă în
 7

planşele respective, doar culorile în care sunt pictate; ci imaginaţia lor trebuie să
evadeze dincolo de aspectul concret al culorii, făcând diverse contaţii cu ideea de
roşu, de alb sau altă culoare.
Exersând în felul aceasta la fiecare început de oră această strategie, copiii
vor înţelege că pot să-şi dea frâu liber imaginaţiei. Ei vor înţelege că fiecare poate
să vadă în culoarea respectivă fără teamă ceea ce el simte, ceea ce el crede,
învăţătorul neputând să-l contrazică şi astfel să-i blocheze descătuşarea
imaginaţiei.
Învăţătorul trebuie să manifeste toleranţă faţă de sugestiile copiilor şi să
accepte ideile lor ca fiind rodul imaginaţiei lor. Copiii trebuie încurajaţi, şi
apreciaţi pozitiv, tocmai pentru a nu le bloca imaginaţia. Exerciţiul culorilor poate
constitui tema unei ore de creaţie, dar poate constitui şi modalitate de aşa-zisă
exersare, descătuşare a imaginaţiei, înaintea actului de creaţie din fiecare oră.
Exerciţiul parfumurilor este o modalitate de stimulare a imaginaţiei,
având ca punct de plecare parfumurile.
Se pare că nu numai culoare reprezintă fascinaţie pentru copii ci chiar şi
parfumurile. Discuţiile referitoare la diverse tipuri de flori, au lăsat să se întrevadă
conotaţia floare – parfum. Fiecare floare are parfumul ei specific, iar copiii fac
diverse conotaţii cu aspecte ale lumii reale sau imaginare.
Se porneşte în realizarea acestui, exerciţiu de la diferite esenţe de
parfumuri, solicitând copilul să le recunoască. Este indicat, în funcţie de anotimp,
să fie folosite florile, care le oferă posibilitatea copiilor să observe pe lângă parfum
şi culoarea pe care o au.
Folosindu-se ca exemplu floarea de lăcrimioară, copiii sunt întrebaţi ce
miros are parfumul. Ei răspund cu siguranţă la început că parfumul este de
lăcrimioare. Apoi se trece la observarea culorii acestei flori. Copiii vor răspunde
 8

că lăcrimioara are” culoarea” albă.

Imaginile artistice se clădesc pornind de la mirosul parfumurilor înspre
culoarea reală a florii de la care se obţine, iar apoi spre altele fictive, pe care le
creează imaginaţia copilului.
În cazul lăcrimioarei, culoarea fiind albă, şi fiind antrenaţi în jocul
culorilor, copiii vor spune că albul le sugerează: îngeri, puritate, viaţă liberă,
mamă, sinceritate. Astfel, dacă la început parfumul a fost de lăcrimioare, încet,
încet el va fi, după imaginaţia copiilor: parfum de îngeri, parfum de puritate,
parfum de viaţă liberă, parfum de mamă, parfum de sinceritate, parfum de iubirea
mamei, parfum de înger păzitor.
Se poate alege orice floare sau orice esenţă de parfum şi exerciţiul poate
continua în felul aceasta, tocmai pentru a le stimula imaginaţia copiilor şi a-i ajuta
prin intermediul jocului să creeze în mod spontan comparaţii si metafore, imagini
artistice frumoase, care să coloreze creaţiile lor.
Exerciţiile acestea pot avea durata unei ore întregi, iar şirul parfumurilor
metaforice create de imaginaţia lor va creşte în exemple.
De asemenea, un anumit parfum îi va putea sugera copilului un anumit gen
de muzică. Se pot încerca realizarea de conotaţii între parfum şi muzică. Drept titlu
pentru creaţiile lor poate fi: „Parfum şi muzică”, „De la parfum la muzică”.
Audiţia muzicală este o metodă care oferă copilului deconectare, relaxare
şi în mod direct îl introduce în atmosfera de creaţie.
Se ştie că omul ascultă muzică „spre folosul destinării şi echilibrării sale
psihice”.4
Fiecare dintre noi a cunoscut sentimentul de eliberare spirituală, de
descătuşare sufletească, atunci când ne-am lăsat purtaţi de ritmuri muzicale. În
acele momente de audiţie muzicală simţim că nu mai suntem prizonierii propriilor

4 Vladimir A Gheorghiu, Ion Ciofu – Op. Cit. pg. 121

 9

noastre obsesii, simţim cum echilibrul echilibrul nostru psihic şi sufletesc se

reface.
Dacă muzica ne aduce atâta încărcătură spirituală şi ne oferă libertatea
psihică, de ce muzica nu ar putea constitui o metodă activă în actul de creaţie
literară? Audiţia muzicală poate fi folosită cu succes ca exerciţiu pentru creaţia
literară, deoarece oferă imaginaţiei exact suportul de care ea are nevoie. Muzica
oferă libertatea deplină, descătuşarea spirituală, confort psihic necesar, conexiuni
cu diferite aspecte reale şi imaginare, toate acestea constituind premise pentru ca
imaginaţia să se descătuşeze, să prelucreze informaţia muzicală într-o formulă
personală, originală, specifică celui care imaginează.
Este cunosc interesul marilor creatori de valori literare pentru muzică.
În cazul lui Călinescu este valabilă afirmaţia „muzica vibra în el tot
timpul”.5
Baudelaire avea permanenta ambiţie de a face din cuvânt un instrument
analog cu limbajul lui Wagner, având consecinţe considerabile asupra
liricii franceze.
Thomas Mann acordă în scrierile sale un important rol muzicii. În nuvela
„Tristan”, muzica wagneriană apere ca fundal pentru două suflete necăjite care
se întâlnesc într-un sanatoriu şi se vor contopi într-un imens sentiment de
dragoste.
La Proust, muzica reprezintă lumea care îi restituie frumuseţile învăluite în
întunericul timpului pierdut.
De asemenea, Shakespeare include în scrierile sale momente muzicale, care
au rol de anticipare a triumfului binelui asupra forţelor negative.

5 George Bălan – „Mică filozofie a muzicii urmată de: la hotarul dintre muzică şicuvânt”,
Editura Mihai Eminescu, Bucureşti, 1975, pg. 308
 10

În creaţiile marilor scriitori, muzica este prezentă pentru a împlini operele

lor în expresivitate şi originalitate.
Consider că muzica poate oferi orelor de Creaţie literară alături de
destindere şi relaxare, o eficientă metodă activă, prin care imaginaţia de natură
literară să fie stimulată şi cultivată.
Astfel că un moment de zece minute de contemplare a diferitelor compoziţii
picturale, pe un fundal muzical, va da roade extraordinare în realizarea exerciţiului
de imaginaţie.
Urmează ca elevii să fie antrenaţi în discuţii de genul: „Când spunem
muzică, la ce ne gândim? (La vuietul valurilor mării, la plescăitul ploii, la tunet).
Ce culoare ne sugerează marea? (Albastru, roşie .....). Doar ploaia? (Gri, albastru).
Dar tunetul?(Neagră, gri....)”.
După discuţii de acest gen, prin care copiii realizează conotaţii între sunet şi
culoare ,li se cere să construiască eseuri pornind de la tema: „Muzică şi culoare”.
Visarea este o metodă deosebit de rodnică pentru că vine în sprijinul
înlăturării oboselii care îl stăpâneşte pe copil şi îl ajută să se reinstaleze în sfera
creaţiei literare.
Este cunoscut faptul că oboseala duce la imposibilitatea de a desfăşura o
activitate psihică şi fizică de calitate. Efortul intelectual pe care copiii l-au depus
într-o zi de şcoală, îi poate aduce la o stare de oboseală care nu le dă posibilitatea
să creeze.
Visarea poate veni în sprijinul înlăturării stării de oboseală şi reintegrării cu
succes a acestuia în sfera de creaţie.
Pentru orele de Creaţie literară o tehnică deosebit de rodnică o poate
constitui visarea – „somnul”. Se ştie că somnul „constituie o stare de inactivitate
destul de generală, concomitentă cu o rupere a contactului cu realitatea”. 6

6 Andrei Cosmovici – „Psihologie generală”, Editura Polirom, Iaşi, 1996, pg. 73

 11

Tehnica „somnului” este de fapt o simulare a acestui mecanism, nu

reprezintă mecanismul real al somnului. Ca durată în timpul în timpul orei, visarea
este de 5-6 minute.
Li se precizează copiilor faptul că în cele câteva minute „de somn”, fiecare
trebuie să aibă „un vis”. Fiecare se visează în locurile pe care şi le doreşte şi are
posibilitatea de a „visa” ce vrea.
Visarea este una dintre formele de manifestare ale imaginaţiei creatoare.
Psihologii sunt de părerea că visarea are loc în momente de relaxare, când lăsăm
gândurile să hoinărească în voie, imaginându-ne lucruri plăcute. Această formă de
manifestare a imaginaţiei este sub puternica influenţă a sentimentelor şi dorinţelor
noastre.
Prin intermediul „visului” (visării), imaginaţia copilului are o foarte mare
libertate. Copilul nu va mai fi constrâns de rigori, ci va ţine seama doar de
redactarea în scris a „visului”, de părţile unei compuneri (introducere, cuprins,
încheiere).
În felul aceasta, pentru puţin timp dorinţele copiilor pot deveni realitate.
Copiii vor visa în voia la ceea ce îşi doresc.
Trecerea la această stare de „somn” se face prin metoda sugestionării.
„Toţi copiii închid ochişorii, îşi aşeză capul pe băncuţă şi dorm. Până ce
eu vă voi trezi, voi veţi dormi un somn adânc. Ploapele voastre devin grele ca de
plumb, din ce în ce mai rele. Vă este foarte somn, din ce în ce mai somn, adormim
cu toţii. Începe visul...”
Imaginile pe care copiii le construiesc prin intermediul „visului”, le vor
îmbrăca în cuvinte cât mai frumoase, pentru că „visul” fiecăruia să se dovedească
a fi cel mai frumos.
 12

Drept titlu pentru compunerea lor îl poate servi chiar – visul.

Prin intermediul acestei tehnici, reuşim să ne cunoaştem nevoile copilului, să-l
cunoaştem pe fiecare în parte şi în acelaşi timp îl transformăm pe copilul obosit în
copilul creator de valori literare.