Suport Curs Protetica Dentara Fixa

UNIVERSITATEA „APOLLONIA“ DIN IAŞI
FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA
Suport de curs
PROTETICĂ DENTARĂ FIXĂ
Anul II, TD, Modulul II

CUPRINS
1. EDENTAŢIA PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ. EVOLUŢIA,

COMPLICAŢIILE ŞI FORMELE CLINICE DE EDENTAŢIE
PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ
Noţiuni generale
Etiologia şi anatomia clinică a edentaţiei parţiale intercalate reduse
Tabloul clinic al edentaţiei parţiale intercalate reduse
Evoluţia şi complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse
Formele clinice de edentaţie parţială intercalată redusă
Obiectivele unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală
2. ALGORITMUL CLINICO – TEHNOLOGIC DE REALIZARE A

APARATELOR GNATOPROTETICE CONJUNCTE
Examenul clinic, paraclinic, stabilirea diagnosticului, a planului de
tratament şi soluţia terapeutică în edentaţia parţială intercalată
redusă
Prepararea substructurilor organice în vederea aplicării aparatelor
gnatoprotetice conjuncte. Amprenta globală bimaxilară
Proba scheletului metalic şi alegerea culorii componentei fizionomice
Verificarea şi adaptarea aparatului gnatoprotetic conjunct. Cimentarea
provizorie şi definitivă
Dispensarizarea pacienţilor purtători de aparate gnatoprotetice conjuncte
Rezumat
Temă proiect
3. STRUCTURA APARATELOR GNATOPROTETICE

CONJUNCTE
Elementele de agregare
Corpul de punte
Criterii de alegere a dinţilor stălpi
Rezumat
Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 2

4. PRINCIPIILE DE TRATAMENT A EDENTAŢIEI PARŢIALE
INTERCALATE REDUSE
Principiul profilactic
Principiul curativ
Principiul biologic
Principiul biomecanic
Principiul homeostazic şi ergonomic
Rezumat
Bibliografie (de elaborare a cursului)

INTRODUCERE
Modulul intitulat Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă se studiază în
anul II tehnică dentară şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul
proteticii dentare fixe.
Obiectivele cadru pe care ţi le propun sunt următoarele:

Însuşirea noţiunilor de examen clinic, paraclinic, diagnosticul, planul de
tratament, soluţii terapeutice provizorii şi definitive.
Însuşirea algoritmului clinico-tehnologic de realizare a aparatelor
gnatoprotetice. Deprinderea stereotipurilor practice.
Cunoaşterea modalităţilor de tratament a edentaţiei parţiale intercalate
reduse.
Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Edentaţia Parţială Intercalată Redusă. Evoluţia, complicaţiile şi
formele clinice de edentaţie parţială intercalată redusă
- Algoritmul clinic - tehnologic de realizare a aparatelor gnatoprotetice
conjuncte
- Structura mijloacelor protetice conjuncte
- Principiile de tratament a edentaţiei parţiale intercalate reduse
În prima unitate de învăţare, intitulată Edentaţia Parţială Intercalată Redusă.
Evoluţia, complicaţiile şi formele clinice de edentaţie parţială intercalată
redusă, vei regăsi operaționalizarea următoarelor competenţe specifice:
să identifici principalele simptome subiective şi obiective ale
edentaţiei parţiale intercalate reduse, care afectează morfologia
arcadelor dento-alveolare;
să recunoşti factorii implicaţi în etiologia edentaţiei parţiale
intercalate reduse;
să identifici complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse;
să stabileşti clasele de edentaţie pe simulări de caz sau studiu de model;
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare,
Algoritmul clinic - tehnologic de realizare a aparatelor gnatoprotetice
conjuncte, vei achiziționa, odată cu cunoștințele oferite, noi competenţe:
să ai capacitatea de a stabili diagnostiul de integritate a arcadei;
să ştii cum se realizează amprenta globală bimaxilară în edentaţia
parţială intercalată redusă;
să ai capacitatea de a verifica clinic scheletul metalic, să ştii cum se
alege culoarea componentei fizionomice.
care îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare
corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Ca sa îţi evaluezi gradul de
însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de evaluare care după corectare o
vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru
modulele următoare.
În a treia unitate de învăţare, Structura mijloacelor protetice conjuncte, vei
achiziționa, odată cu cunoștințele oferite, noi competenţe:
privind structura aparatelor gnatoprotetice conjuncte: elemente de
agregare şi corp de punte.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare, intitulată
Principiile de tratament a edentaţiei parţiale intercalate reduse, vei
achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe:
însuşirea cunoştinţelor privind principiile de tratament (în general şi în
special a principiului biologic – medicalizarea actului terapeutic) şi
respectarea lor în practica gnato – protetică.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

 Citeşti modulul cu maximă atenţie;
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie,
sau le adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii;
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exercţiile propuse;
 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi
rezolvând-o fără să apelezi la suportul scris;
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai
eliminat anumite secvenţe;
 În caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.
La sfârşitul unităţii 3 de învăţare vei avea de realizat un proiect. Vei răspunde la

cerinţele temei, folosindu-te de suportul de curs şi de resursele suplimentare
recomandate la bibliografie. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să
operaţionalizezi competenţele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de
modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi
informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat. 40% din notă provine din
evaluarea proiectului şi 60% din evaluarea finală.

MIHAELA-PĂPUŞA VASILIU
1. EDENTAŢIA PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ.

EVOLUŢIA, COMPLICAŢIILE ŞI FORMELE CLINICE DE
EDENTAŢIE PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ
Noţiuni generale
Etiologia şi anatomia clinică a edentaţiei parţiale intercalate reduse
Tabloul clinic al edentaţiei parţiale intercalate reduse
Evoluţia şi complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse
Formele clinice de edentaţie parţială intercalată redusă
Rezumat
Obiective ale unităţii de învăţare:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să identifici principalele simptome subiective şi obiective ale
edentaţiei parţiale intercalate reduse, care afectează morfologia arcadelor
dento-alveolare;
• să recunoşti factorii implicaţi în etiologia edentaţiei parţiale
intercalate reduse;
 să identifici complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse;
 să stabileşti clasele de edentaţie pe simulări de caz sau studiu de model;
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 2 ore

1.1. Noţiuni generale

Preocupări privind studiul edentaţiei parţiale au existat din timpuri
străvechi, iar numeroasele dovezi care s-au păstrat demonstrează abordarea
tratamentului edentaţiei parţiale, oglindind progresul tehnologiei şi al
conceptului medical de-a lungul timpului.
Cerinţele moderne pretind medicului stomatolog realizarea de construcţii
protetice care să menţină sau să restabilească, concomitent cu morfologia şi
funcţiile arcadelor dentare, echilibrul biologic – acea coordonare
armonioasă între structura şi funcţia ţesuturilor cu care aparatul gnato-
protetic vine în contact în mod direct sau indirect.
În contextul tratamentului edentaţiilor parţiale reduse prin aparate gnato-
protetice conjuncte, toleranţa biologică a ţesuturilor câmpului protetic
constituie o problemă deosebit de importantă şi complexă, cu numeroase
implicaţii clinice. Echilibrul biologic oral poate fi perturbat prin starea de
edentaţie, dar şi prin aplicarea unei terapii protetice necorespunzătoare.
Terapia edentaţiei parţiale şi parodontologia sunt interdependente. Succesul
protezării depinde de sănătatea parodontală, aceasta depinzând de
menţinerea integrităţii restaurării protetice.
Trei principii stau la baza terapiei protetice în edentaţia parţială:
profilaxia ţesutului parodontal şi menţinerea stării lui de sănătate;
tratarea leziunilor parodontale preexistente;
solicitarea liminară a unităţilor odonto-parodontale prin protezare.
La ora actuală, terapia edentaţiei parţiale a depăşit etapa empirică,
devenind direct dependentă de condiţiile particulare oferite de terenul
pacientului, de gradul de tehnicizare al cabinetului şi al laboratorului,
respectând interrelaţionarea morfo-funcţională a structurilor sistemului
stomatognat, înscriindu-se conceptului de reabilitare orală complexă.
Sistemul CAD/CAM (Computer Aided Design/Computer Aided
Manufacturing – proiectare şi fabricaţie asistată de calculator) a fost
introdus în domeniul stomatologiei la începutul anilor ’80, de Dr. Mats
Andersson (Suedia). S-a dezvoltat odată cu progresele înregistrate în
domeniul informaticii, dar şi a performării roboţilor industriali.
Datorită rezistenţei materialelor propuse pentru structurile protetice
(zirconiu, alumină) ce se pot realiza prin sistemul CAD-CAM şi datorită
preciziei de execuţie au apărut în anii 2000 foarte multe sisteme, cu linia
tehnologică completă şi cu softul aferent, având trăsături comune, dar şi
elemente caracteristice menite să îmbunătăţească şi să extindă utilizarea
sistemelor în funcţie de toate situaţiile clinice.
Edentaţia se defineşte ca fiind absenţa unităţilor odonto-parodontale de pe
arcadă, indiferent de etiologia ei, de localizarea la arcada maxilară sau
mandibulară, de întindere şi de topografie, edentaţia se constituie într-o
entitate patologică şi care, prin evoluţia şi complicaţiile ei, provoacă
dezechilibre grave ale sistemului stomatognat, atât la nivelul
componentelor sale, cât şi la nivel de ansamblu, dezechilibre ce pot duce la
instalarea unui sindrom disfuncţional.
Indiferent dacă interesează arcada maxilară, cea mandibulară sau ambele
arcade, din punct de vedere al numărului unităţilor odonto parodontale
absenţi, edentaţia se poate clasifica după cum urmează:
■ edentaţia parţială = absenţa a cel mult 15 unităţi odontale;
■ edentaţia subtotală = prezenţa pe arcadă a 1-3 unităţi odontale;
■ edentaţia totală = absenţa tuturor unităţilor odontale;

Edentaţia parţială, la rândul ei, se subîmparte în edentaţie parţială
redusă când lipsesc cel mult 3 dinţi consecutivi (sau cei patru incisivi) şi
edentaţie parţială întinsă, în condiţiile lipsei a mai mult de 3 dinţi
consecutivi (cu excepţia celor 4 incisivi). Edentaţia care include şi caninul
se numeşte edentaţie extinsă.
În ambele forme ale stării de edentaţie parţială, breşa edentată poate
interesa arcada maxilară, arcada mandibulară sau ambele arcade.
În funcţie de poziţionarea dinţilor restanţi, edentaţia poate fi:
■ edentaţie terminală = breşa edentată este limitată doar mezial de
unităţile odontale restante;
■ edentaţia intercalată = breşa edentată este limitată atât mezial, cât şi
distal de unităţile odontale restante;
■ edentaţia frontală = reprezintă o formă particulară, în acest caz unităţile
odontale restante care limitează breşa edentată sunt localizaţi distal de
aceasta.
Edentaţia parţială redusă este o maladie infirmizantă, ce se instalează în
perioada de vârstă activă, iar tratamentul prin aparate conjuncte, pe care îl
impune, este unul invaziv, de ablaţie de ţesut sănătos, urmat de substituirea
artificială a elementelor odonto-parodontale absente.
Dacă pornim de la definiţia edentaţiei parţiale, constatăm că absenţa
molarului trei se înscrie perfect în enunţul său. Mai mult, edentaţia
datorată lipsei molarului de minte declanşează o patologie aparte, cu mult
mai gravă decât lipsa altor dinţi de pe arcadă. Se justifică neluarea în
considerare a absenţei molarului de minte ca edentaţie prin aceea că acest
tip de breşă nu necesită tratament protetic. Nimic mai fals decât ignorarea
patologiei complexe declanşate de lipsa M3, a subaprecierii acestei absenţe
şi a abţinerii de la tratament.
Sarcina de lucru 1
Defineşte edentaţia parţială redusă.
1.2. Etiologia şi anatomia clinică a edentaţiei parţiale intercalate reduse

1.2.1. Etiologia edentaţiei parţiale intercalate reduse
Starea de edentaţie parţială poate fi consecutivă unei etiologii variate şi
complexe. Multitudinea factorilor cauzali se pot încadra în mai multe
categorii:
Factorii implicaţi în etiologia edentaţiei parţiale intercalate reduse

acţionează în perioade diferite ale vieţii, începând cu perioada intrauterină,
interferând formarea şi dezvoltarea organului dentar, sau după erupţia
dinţilor, producând distrugeri ireversibile ale acestuia sau ale structurilor de
suport.
 Cauze congenitale:
- anodonţia = absenţa tuturor dinţilor sau unui dinte. Poate fi totală sau
parţială. Anodonţia parţială poate fi:
- pseudoanodonţie: dintele este absent de pe arcadă dar el este inclus
- anodonţie falsă: absenţa dintelui în urma extracţiei
- agenezie = absenţa formării mugurelui respectiv
- oligodonţie = absenţa unui număr mai mare de dinţi de pe arcadă (peste
5)
- hipodonţia = absenţa unui dinte sau a unui număr redus de dinţi
- anomalii de structură: DENTINOGENESIS şi AMELOGENESIS
IMPERFECTA, floroza dentară, etc.
 Cauze aparente:
- incluzia dentară: - totală sau completă – când dintele se află în
întregime intraosos
- parțială – când coroana dintelui inclus nu ecte în
totalitate înconjurată de os
- anclavarea dentară - dinte situat în osul maxilar după perioada normală
de erupţie, a cărui sac folicular comunică cu cavitatea orală
 Cauze dobândite:
- caria dentară şi complicaţiile ei;
- complicaţiile parodontitelor marginale cronice;
- extracţii în scop ortodontic;
- disfuncţia ocluzală;
- infecţia dento-alveolară;
- supuraţiile maxilarelor;
- traumatismele care provoacă fracturi dentare;
- tumorile benigne şi maligne;
- nevralgii trigeminale;
- iatrogenia.
1.2.1. Anatomia clinică a edentaţiei parţiale intercalate reduse
Sistemul stomatognat, ca ansamblu realizat prin convergenţa morfo-
funcţională a structurilor ce îi formează, va răspunde, datorită capacităţii
de adaptare la orice modificare patologică, deci şi la edentaţie, printr-o
serie de reacţii ce vor permite păstrarea unui echilibru funcţional.
Stabilirea şi realizarea unui tratament corespunzător al edentaţiei trebuie
să ţină seama atât de structura şi funcţiile elementelor constituente ale
sistemului cât şi de capacitatea şi modul lor de răspuns, mai exact trebuind
să se raporteze la anatomia clinică a fiecărui caz în parte.
În urma extracţiei şi cicatrizării plăgii postextracţionale, arcada dento-
alveolară îşi pierde morfologia ei obişnuită, apărând breşa edentată sau
spaţiul protetic potenţial.
Câmpul protetic în edentația parțială - totalitatea structurilor biologice
ale cavităţii orale care vin în contact cu un aparat gnatoprotetic:
 dinți restanți ( dinții stâlpi)cu țesuturile lor parodontale, care preia
presiunile exercitate de aparatul gnatoprotetic conjunct si le transmite
fiziologic osului maxilar.
 crestele edentate, format din fibro – mucoasa crestelor edentate, a boltii
palatine, a tuberozitatilor maxilare si osul subiacent.
 elementele morfologice periferice:
- mucoasa jugală și labială
- limba
Suportul dento-parodontal reprezentat de dintii restanti si parodontiul
lor, care preia presiunile exercitate de aparatul gnatoprotetic conjunct si le
transmite fiziologic osului maxilar.
1.3. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale intercalate reduse

Tabloul clinic al edentaţiei parţiale se compune dintr-un complex de
simptome subiective şi obiective care afectează morfologia arcadelor dento-
alveolare, precum şi morfologia şi funcţiele principalelor elemente ale
sistemului stomatogat, creeind dishomeostazii ale întregului sistem.
 SEMNE SUBIECTIVE
Durerea = simptom frecvent întâlnit în edentaţia parţială, având cauze şi

manifestări multiple: hiperestezia alveolară, durerea fantomă, sindromul de
bont dureros, durerea componentă a sindromului disfuncţional al sistemului
stomatognat.
Există variate definiţii atribuite fenomenului dureros, menţinând-o pe cea
propusă de IASP, conform căreia „durerea este acea experienţă senzitiv-
senzorială dezagreabilă, asociată cu o leziune tisulară potenţială sau
veritabilă, sau cu o descriere care se referă la aceasta”.
Insuficienţa funcţională
În funcţie de amploarea şi localizarea ei, edentaţia induce o serie de tulburări
mai mult sau mai puţin importante ale sistemului stomatognat, care ulterior
se repercutează asupra stării întregului organism. De cele mai multe ori
insuficienţa uneia sau mai multor funcţii ale sistemului stomatognat
constituie motivele de prezentare ale pacientului.
 SEMNE OBIECTIVE
Din punct de vedere clinic obiectiv, edentaţia parţială se caracterizează prin
semne faciale
modificări intraorale.
Semne faciale
Edentaţia parţială redusă intercalată în zona laterală – nu modifică aspectul
facial.

Edentaţia grupului frontal maxilar – înfundarea buzei superioare cu
inversarea treptei labiale şi modificarea aspectului profilului.
Edentaţia grupului frontal mandibular – accentuarea treptei labiale.
Edentaţiile paramediene – de înfundarea ambelor zone labiale.
Edentaţiile bi- sau uniterminale (cl. I şi II Kennedy) – înfundarea simetrică
sau asimetrică a obrajilor.
Un aspect particular al modificării arhitecturii faciale îl reprezintă
modificarea relaţiilor mandibulo-craniene, cu afectarea profilului facial, a
simetriei faciale şi a proporţiilor feţei.
Semne intraorale
Sunt reprezentate de apariţia spaţiului protetic potenţial, instalarea edentaţiei
inducând modificări la nivelul tuturor componentelor sistemului
stomatognat,
afectand homeostazia acestuia.
1.4. Evoluţia şi complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse

1.4.1. Evoluţia edentaţiei parţiale intercalate reduse
Edentaţia parţială redusă de 2 – 3 până la 4 dinţi trece în stadiul de edentaţie
parţială întinsă, apoi de edentație subtotală și în final în edentație totală. Este
însoţită de tulburări esenţiale ale aparatului dento-maxilar: masticaţia,
fizionomia, fonaţia şi a relaţiei de ocluzie dintre arcadele dentare, dar şi
modificări de comportament.
Evoluţia locală
Suportul odontal (reprezentând dinţii stâlpi), prin fenomenele de
compensare consecutive modificărilor morfologice care apar în urma
suprasolicitărilor, poate prezenta o remodelare a prismelor de smalţ,
respectiv a straturilor de dentină, iar prin fenomenele de decompensare, vor
conduce, de cele mai multe ori, la o fragilitate a structurilor dure dentare,
mergând până la afectarea integrităţii camerei pulpare, cu afectarea frecventă
a vitalităţii pulpare.
La nivelul parodonţiului de susţinere, se remarcă îngroşarea
cementului ca efect al solicitărilor mecanice prin preluarea sarcinilor de la
nivelul dinţilor absenţi.
La nivelul suportului muco-osos, în cazul în care au loc fenomene
de compensare, se constată o îngroşare a trabeculaţiilor, cu o dispoziţie
regulată, neîntreruptă, paralelă cu muchia crestei, cu o compactă osoasă
îngroşată, iar mucoasa acoperitoare poate fi îngroşată, cu o rezilienţă în
parametri normali, de aspect normal.
Evoluţia loco-regională
Fenomenele compensatorii se pot manifesta lent, afectând toate
componentele:
ATM - îngroşare a capsulei şi ligamentelor articulare,
muscular - hipertrofie a grupelor musculare,
baza osoasă - îngroşare a suprafeţelor externe, cu o orientare a
trabeculaţiilor uniformă.
În momentul instalării fenomenului de decompensare, se pune în evidenţă o
afectare a elementelor sistemului stomatognat.
1.4.2. Complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse
Complicaţiile locale, loco-regionale şi generale ale edentaţiei parţiale
intercalate reduse afectează calitatea vieţii individului. Acestea încep cu
suprasolicitarea odonto-parodontală (abrazie şi mobilizarea dintelui), migrări
ale dinţilor vecini şi antagonişti, pierderea stopurilor ocluzale centrice şi

merg până la tulburări articulare, musculare, de dinamică mandibulară şi
malrelaţii mandibulocraniene.
Complicatiile Locale
- la nivelul dintilor restanti
- complicatii pulpare,
- abrazie,
- migrari,
- malpozitii
- la nivelul parodontiului marginal restant:
- congestia festonului gingival,
- recesiuni gingivale,
- pungi parodontale
- la nivel muco – osos: resobţie şi atrofie osoasă și fibro-mucoasă.
Complicatiile Loco – regionale
- întreruperea continuității arcadei dentare – duc la destabilizarea
completă a relațiilor mandibulo-craniene;
- dishomeostazia sistemului stomatognat cu instalarea malpozițiilor
consecutive edentației.
Complicatii Generale
- digestiv,
- psihic.
Sarcina de lucru 2
Care sunt tendinţele evoluţiei edentaţiei parţiale intercalate reduse?
1.5. Formele clinice de edentaţie parţială intercalată redusă

Edentaţia parţială poate fi definită ca absenţă a unui dinte până la 15 dinţi
de pe arcada dento-alveolară. Pentru clasificare s-au utilizat o diversitate de
criterii.
Friedman utilizează criteriul funcţional (funcţia pe care o îndeplineşte în
actul masticator segmentul edentat) şi descrie trei clase:
Clasa I, edentaţiile care afectează incizia – zona anterioară a arcadei;
Clasa a II-a, edentaţiile care afectează triturarea – varianta A (breşa din
zona laterală este delimitată de dinţi restanţi mezial şi distal) şi B (breşa
este delimitată numai mezial de dinţi);
Clasa a III-a, edentaţiile care afectează incizia şi triturarea.
Cummer foloseşte drept criteriu de clasificare plasarea liniei care uneşte
croşetele şi în jurul căreia apare mişcarea de basculare a protezei –
fulcrum line. Autorul clasifică edentaţiile funcţie de raportul acestei linii
cu planul medio-sagital al arcadei:
Clasa I, linia croşetelor întretaie în diagonală planul medio-sagital;
Clasa a II-a, linia croşetelor este transversală, perpendiculară pe planul
medio-sagital;
Clasa a III-a, linia croşetelor este plasată lateral de planul medio-sagital;
Clasa a IV-a, unind toate croşetele se obţine un poligon la care două din
lateralele sale traversează planul medio-sagital.
Kennedy clasifică formele clinice de edentaţie parţială după criteriul
topografic:
Clasa I cuprinde edentaţiile bilaterale la care breşele edentate sunt limitate
numai mezial de dinţi;
Clasa a II-a cuprinde edentaţiile unilaterale la care breşa edentată este
limitată numai mezial de dinţi;
Clasa a III-a cuprinde edentaţiile situate în zonele laterale ale arcadei,
breşa edentată fiind limitată mezial şi distal de dinţi;
Clasa a IV-a cuprinde edentaţiile din zona frontală a arcadei, breşa
edentată fiind limitată distal de dinţi.
Applegate completează această clasificare cu încă două clase în care
include edentaţiile subtotale:
Clasa a V-a în care unităţile odonto-parodontale restante sunt plasate în
zona laterală;
Clasa a VI-a în care unităţile odonto-parodontale restante sunt plasate în
zona frontală.
Aceste clasificări nu aduc lămuriri decât despre topografia edentaţiei, dar
nu şi despre starea clinică a dintelui şi a parodonţiului sau a suportului
muco-osos. Având în vedere acest lucru este util de adăugat la clasificarea
Kennedy-Applegate subclasele Lejoyeux ce aduc date suplimentare
privind calitatea suportului dento-parodontal şi muco-osos.
Clasificarea Lejoyeux
SUPORT DENTO-SUPORT MUCO-
PARODONTAL OSOS
A + +
B + -
C - +
D - -
1. Cauza cea mai frecventă a fracturii componentei de placare a
scheletului metalic se datorează:
A. acumulării de tensiuni produse de diferenţa dintre coeficienţii de dilatare
termică;
B. realizarea incorectă a retenţiilor;
C. lipsei de acoperire completă a componentei metalice;
D. deformărilor elastice excesive ale scheletului metalic;
E. bruxismului;
2. Care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la protezarea fixă, este
falsă?
A. orice proteză fixă care înlocuieşte mai mult de doi dinţi este considerată
riscantă
B. dinţii afectaţi parodontal pot fi utilizaţi ca dinţi stâlpi în anumite cazuri bine
selecţionate
C. situaţiile în care suprafaţa radiculară a dinţilor care trebuie înlocuiţi de
intermediarii protezei fixe este mai mare decât cea a dinţilor stâlpi trebuie
evitate
D. suprafaţa radiculară a dinţilor restanţi trebuie să egaleze sau chiar să
depăşească suprafaţa radiculară a dinţilor înlocuiţi

E. este indicată intotdeauna în cazul dinţilor parodontotici cand se doreşte
imobilizarea acestora
3. Clasa a-III-a Kennedy este:
A. terminală unilaterală;
B. frontală;
C. biterminală;
D. laterală unilaterală;
E. bilaterală .
4. *Clasa a-IV-a Kennedy este:
A. terminală unilaterală;
B. frontală;
C. biterminală;
D. laterală unilaterală;
E. bilaterală.

1. D; 2. E; 3. D, E; 4. B;
1. Burlui V.: Protetica dentară, Curs litografiat, UMF Iaşi, 1989;
2. Burlui V, Stadoleanu Carmen:Edentatia partiala intercalata redusa.
Algoritmul tratamentului. - Iasi : Ed. Apollonia, 2002
3. Burlui V, Stadoleanu Carmen, Mihaela-Păpuşa Vasiliu: Clinica şi
terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse, Reeditare, Colecţia Gnathos, Ed.
Apollonia, Iaşi 2012
4. Herbert T. Shillingburg - Fundamentals of Fixed Prosthodontics by Quintessence
Publshing Co. Inc. 1997;
5. Phoenix Rodney: Removable partial prosthodontics. - Chicago : Quintessence Pub.,
2008;
6. Popa Sever: Protetica dentara - Formele clinice ale edentatiei partiale si planul de
tratament prin punti dentare Vol.I. - Bucuresti : Ed. Medicala, 2001 ;
2.ALGORITMUL CLINICO – TEHNOLOGIC DE REALIZARE A

APARATELOR GNATOPROTETICE CONJUNCTE

Examenul clinic, paraclinic, stabilirea diagnosticului, a planului de
tratament şi soluţia terapeutică în edentaţia parţială intercalată
redusă
Prepararea substructurilor organice în vederea aplicării aparatelor
gnatoprotetice conjuncte. Amprenta globală bimaxilară
Proba scheletului metalic şi alegerea culorii componentei fizionomice
Verificarea şi adaptarea aparatului gnatoprotetic conjunct. Cimentarea
provizorie şi definitivă
Dispensarizarea pacienţilor purtători de aparate gnatoprotetice
conjuncte
Rezumat
Temă proiect

• să ai capacitatea de a stabili diagnostiul de integritate a arcadei;
• să ştii cum se realizează amprenta globală bimaxilară în edentaţia parţială
intercalată redusă;
• să ai capacitatea de a verifica clinic scheletul metalic, să ştii cum se alege
culoarea componentei fizionomice.
2.1. Examenul clinic, paraclinic, stabilirea diagnosticului, a planului de tratament şi

soluţia terapeutică în edentaţia parţială intercalată redusă
2.1.1. Examenul clinic în edentaţia parţială intercalată redusă
Un examen clinic corect şi complet trebuie să constituie primul act medical
pe care medicul stomatolog trebuie să-l execute de fiecare dată când
pacientul se prezintă în serviciul de specialitate.
Examenul clinic are ca scop culegerea de date necesare stabilirii unui
diagnostic precis şi a unei conduite terapeutice corespunzătoare acestuia,
individualizată în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte.
DATE PERSONALE
Examinarea clinică începe cu stabilirea identităţii, vârstă, sex, profesie.
În ceea ce priveşte sexul pacientului,femeile cer exigenţe esteti-ce mai
ridicate, făcându-se uneori compromisuri pentru a satisface acest obiectiv;
bărbaţii solicită proteze mai funcţionale.
Vârsta este importantă în alegerea variantei terapeutice, a etapizării
planului de tratament.
Domiciliul condiţionează etapizarea planului de tratament, identificarea
pacientului, la realizarea corespondenţei etc.
Profesia poate da indicaţii asupra factorilor etiologici( caria cofetarilor,
mediul cu noxe), iar uneori este definitorie în alegerea soluţiei de
tratament.
MOTIVELE PREZENTĂRII
Sunt diverse în funcţie de forma clinică a edentaţiei, de predominenţa unor
anumite simtome, de prezenţa şi amploarea complicaţiilor.
- Durerea – îmbracă forma unei hiperplazii alveolare sau alte aspecte:
- durerea fantomă,
- durerea articulară,
- durerea musculară.
- Insuficienţa funcţională
- Eventualele accidente sau complicaţii ale unui tratament anterior:
- decimentarea aparatelor,
- decimentarea faţetelor,
- afecţiuni pulpare la dinţii stâlpi
- inflamaţii gingivale
ANAMNEZA
În cadrul examenului clinic al pacientului edentat parţial, culegerea datelor
anamnestice va urmări:
 istoricul afecţiunii,
 antecedente generale şi stomatologice,
 heredo-colaterale generale şi personale.
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ
Investigaţia se concentrează asupra:
- stabilirii mediului în care pacientul lucrează (mediu toxic),
- a caracterului muncii depuse şi existenţa eventualelor ticuri
profesionale,
- obiceiurilor alimentare ale pacientului: tipul de alimentaţie(raţională
sau abuzivă),
- preponderenţa hidrocarbonatelor în alimentaţie,
- consumului de alcool, tutun, condimente,
- ritmicitatea meselor (păstrată sau dezordonată),
- ritmul masticator( alert, mediu, lent),
- preferinţa pentru textura alimentelor (moi, consistente, fibroase),
- sterotipul de masticaţie (frecător, tocător, mixt),
- masticaţie uni- sau bilaterală.
EXAMENUL EXTRAORAL
Inspecţia

Inspecţia de faţă urmăreşte analizarea mai multor elemente: conturul
feţei, expresia feţei, simetria facială şi tipul facial, proporţia etajelor,
coloraţia tegumentelor, integritatea tegumentelor, relieful natural al feţei
Inspecţia de profil urmăreşte următoarele elemente: profilul facial,
unghiul nazo-labial, postura buzelor, treapta labială, şanţul labio-
mentonier, poziţia mentonului, unghioul goniac
Palparea
Palparea superficială: temperatură, umiditate, sensibilitate, denivelări
şi deformări.
Palparea profundă se realizează pe elementele componente ale
sistemului stomatognat: punctele de emergenţă a trigemenului, muşchi,
reliefuri osoase, ganglioni, ATM.
Ascultaţia
EXAMENUL INTRAORAL
Algoritm de examinare intraorala se realizeaza astfel:
 examenul orificiului bucal,
 examenul mucoasei labio-jugale,
 examenul vestibulului bucal maxilar,
 examenul arcadei dento-alveolare maxilare,
 examenul bolţii palatine,
 examenul vestibulului bucal mandibular,
 examenul arcadei dento-alveolare mandibulare,
 examenul planşeului bucal,
 examenul limbii,
 examenul ocluziei,
 examenul relaţiilor mandibulo-craniene.
EXAMINAREA RAPOARTELOR MANDIBULO - CRANIENE
Examinarea ocluziei debutează cu examenul parametrilor ocluzali, a
rapoartelor ocluzale statice şi a rapoartelor ocluzale dinamice pentru a se
termina cu observaţii privind contactarea dento-dentară. Parametrii ocluziei
statice sunt:
După examinarea şi consemnarea caracteristicilor morfologice şi

funcţionale ale acestor parametri, se trece la examinarea rapoartelor
ocluzale interarcadice (Angle) – ocluzia statică, consemnându-se
poziţionarea arcului mandibular în raport cu cel maxilar în cele trei planuri,
pe baza reperelor cunoscute, la nivel molar, premolar, canin şi incisiv.
Examenul ocluziei continuă, clinic, la pacient, prin evidenţierea punctelor
de contact la nivelul cavităţii orale cu unul dintre indicatorii cunoscuţi:
hârtie de articulare, spray-uri de ocluzie, ceară de ocluzie, banda Joffe etc.
Odată realizată marcarea contactelor dento-dentare, se trece la localizarea

acestora prin examen clinic direct şi la înregistrarea acestora în fişele de
analiză ocluzală sau prin metode moderne, de tipul T-Scan.
2.1.2. Examenele paraclinice în edentaţia parţială intercalată redusă
Examenele paraclinice au rolul, în edentaţia parţială, de a preciza nivelul şi
extinderea unor leziuni decelate la examenul clinic, vizând atât starea
generală, cât şi starea locală şi loco-regională.
Examene paraclinice generale de apreciere a stării generale completează
un diagnostic corect, impunându-se atunci când bolnavul prezintă afecţiuni
sistemice ce includ şi manifestări la nivelul cavităţii orale (boli
hematologice, vasculopatii, tulburări endocrine, ale metabolismelor calcic
şi glucidic etc.), dar şi în cazul unor maladii cu risc vital pentru bolnav sau
care ar putea determina complicaţii ulterioare.
Examene paraclinice locale şi loco-regionale
Este importantă analizarea condiţiilor locale înainte de începerea
tratamentului protetic, în scopul etapizării acestuia şi al unei alegeri corecte
a materialelor şi a soluţiei terapeutice. În funcţie de elementele investigate,
examenele complementare la pacientul edentat parţial se adresează
mucoasei orale, salivei, unităţilor odonto-parodontale şi componentelor
muco-osoase, investigării ATM, a muşchilor mobilizatori, dinamicii
mandibulare, ocluziei dentare, relaţiilor mandibulo-craniene etc.
1. STUDIUL DE MODEL
Studiul de model reprezintă o etapa obligatorie de examinare paraclinică la
care face apel gnatologia În demersul sau de diagnosticare a bolii.
2. EXAMENUL RADIOGRAFIC alături de studiul de model reprezintă
principalul examen paraclinic uzual în medicina stomatologică.
Examinarea radiografică constă în: radiografia retrodentoalveolară
ortopantomografie, ambele cu valoare de necontestat în restaurația fixă
odontală.
3. ARTOGRAFIA
4. TONOGRAFIA
5. ELECTROMIOGRAFIA
6. MANDIBULOKINEZIOGRAFIA
5. EXAMENUL GNAOSONIC SI GNATOFONIC
2.1.3. Stabilirea diagnosticului edentaţiei parţiale intercalate reduse
Diagnosticul unui bolnav cu o patologie stomatologică are rolul de a
marca, în diferite etape ale prezentării sale la medicul stomatolog, gradele
de afectare sau restaurare a elementelor componente ale sistemului
stomatognat. Având la dispoziţie motivele principale pentru care pacientul
se prezintă, putem pune iniţial un diagnostic de urgenţă, ca apoi, în urma
investigărilor amănunţite clinice şi paraclinice, să se stabilească un
diagnostic iniţial şi, în funcţie de derularea etapelor clinice de tratament, să
poată fi aplicat un diagnostic de etapă, finalizat prin diagnosticul final,
stabilit la încheierea cazului, care să completeze imaginea unui diagnostic
corect şi complet conceput.
Diagnosticul iniţial al edentaţiei parţiale se stabileşte în urma coroborării
tuturor datelor rezultate din examenul clinic şi paraclinic şi se înscrie în
grila de diagnostic gnatoprotetic introdusă de Prof. V. Burlui şi utilizată cu
succes în Clinica de Gnatoprotetică, bazându-se pe ideea diagnosticării
pozitive sistemice a integrităţii morfologice şi funcţionale a fiecărui
element al sistemului stomatognat şi a sistemului în ansamblu, putând fi
completat pe fiecare segment afectat cu diagnosticul diferenţial.

Sarcina de lucru 1
Enumeră diagnostice de integritate a elementelor

sistemului stomatognat:
2.1.4. Stabilirea planului de tratament în edentaţia parţială intercalată

redusă
I. Educaţia sanitară
II. Pregătirea generală a organismului
III. Pregătirea locală
a. pregătirea preprotetică nespecifică = igienizare şi asanarea cavităţii orale
- suport odontal: extracţia resturilor nerecuperabile, extracţia dinţilor cu
mobilitate de gr. III, extracţia
dinţilor incluşi, tratamentul chirurgical al leziunilor periapicale,
tratamentul leziunilor carioase simple şi
complicate;
- suport parodontal: detartraj, chiuretaj parodontal, tratament
antiinflamator, eliminarea focarelor de iritaţie
parodontală, chirurgie parodontală de asanare;
- suport muco-osos: tratamentul leziunilor inflamatorii cronice, leziuni
tumorale benigne;
- restabilirea echilibrului ocluzal şi al relaţiilor cranio-mandibulare;
b. pregătirea proprotetică specifică = obţinerea unui câmp protetic
favorabil pentru protezarea în condiţii
optime şi reechilibrarea sistemului stomatognat
- dinţii şi suportul lor parodontal: tratamentul leziunilor odontale simple şi
complicate, depulpări în scop
protetic, redresarea ortodontică a axelor dinţilor pilieri, chirurgie corectivă
parodontală şi RTG;
- suportul muco-osos al crestei: excizii şi plastii modelante;
- suprimarea disfuncţiilor sistemului stomatognat.
c. Tratamentul protetic propriu-zis
- pregătirea substructurii organice;
- amprentarea;
- înregistrarea relaţiilor mandibulo-craniene şi transferul pe simulator
- verificarea clinică şi adaptarea şi fixarea prin cimentare provizorie a
aparatului gnatoprotetic;
- fixarea prin cimentare definitivă a aparatului gnatoprotetic.
d.Tratamentul post-protetic (dispensarizare)
2.2. Prepararea substructurilor organice în vederea aplicării aparatelor gnatoprotetice

conjuncte. Amprenta globală bimaxilară
2.2.1. Prepararea substructurilor organice
Pentru prepararea substructurilor organice vom ţine cont de:
• profunzimea de preparare 1٫5-2mm (lateral şi ocluzal), maxim 2٫5mm,
în funcţie de volumul dintelui şi relaţia de ocluzie
• la colet – preparare cu prag – chanfrein-at sau congé, cu bizotare externă
• pragul – plasat subgingival 0,5mm, însoţeşte profilul gingival şi are o
lăţime optimă de 0,6-1mm; în zona laterală se poate plasa juxtagingival
• pereţii verticali cu o conicitate de 4-6ْ preparare cu prag
• controlul preparaţiei (direct sau indirect)
Succesiunea etapelor în preparare
1.Prepararea feţei vestibulare. Se alege freza cu terminaţie corespunzătoare
pragului de realizat (conge, plană, torpedo).
2. Prepararea feţelor proximale
3. Faţa orală. Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa
vestibulară, iar ladinţii frontali prepararea trebuie să respecte morfologia
concavă a zonei supracingulare şi convexă a zonei latero-cingulare.
4.Faţa ocluzală/ incizală
5. Definitivarea preparaţiei. Include finisarea unghiurilor şi muchiilor şi
definitivarea pragului.
Utilizarea mijloacelor mecanice sau chimice a pornit de la ideea
introducerii în sulcus care este limitat de gingia marginală depresibilă, a
unui substrat material care să deformeze pentru o scurtă perioadă de timp
poziţia gingiei marginale libere.
În acest fel se facilitează pătrunderea materialului fluid de amprentare.
2.2.2. Amprenta globală bimaxilară
Amprenta reprezintă o fază importantă în tratamentul protetic este definită
ca fiind imaginea negativă a câmpului protetic înregistrată cu ajutorul unor
materiale speciale şi utilizând o tehnică adecvată.
Scopul amprentării este de a reproduce toate detaliile câmpului protetic şi
de a servi la construirea unui model, replică a câmpului protetic, pe care
tehnicianul să poată construi piesa protetică necesară refacerii morfo-
functionale.
După numărul de amprente necesare pentru redarea completă a detaliilor
morfologice ale câmpului protetic se diferenţiază:
• amprenta într-un timp,
• amprenta în doi timpi,

• amprenta în 3 timpi.
AMPRENTA ÎNTR-UN TIMP
= constă în înregistrarea printr-o singură manoperă a arcadei dentare cu
substructura dentară preparată, a dintilor antagonişti şi a rapoartelor de
ocluzie.
În acest caz se poate utiliza o portamprentă specială din masă plastică
care prezintă un perete vestibular şi unul oral uniţi între ei, la mijloc printr-o
plasă, realizând pe secţiune aspectul literei "H".
Plasa este realizată dintr-un material foarte subţire care permite arcadelor
dentare să se coopteze perfect în ocluzie.
Se încarcă materialul siliconat în portamprenta care se introduce în
cavitatea orală, poziţionându-se întâi pe maxilar sub presiune manuală, după
care închiderea gurii în ocluzie centrică va realiza amprentarea arcadei
antagoniste mandibulare și a rapoartelor de ocluzie.
AMPRENTA ÎN DOI TIMPI.
În primul timp se realizează amprentarea arcadei cu substructurile organice
preparate utilizând portamprente standard, materiale de amprentă şi tehnici
adecvate care pot fi diverse.
În al doilea timp se va înregistra arcada antagonistă şi rapoartele de ocluzie,
concomitent. Pentru înregistrarea arcadei antagoniste şi a raportelor de
ocluzie se aplică un rulou de material siliconic suficient de gros pe arcada
antagonistă care să acopere suprafeţele ocluzale şi o parte din feţele
vestibulare şi orale ale dintelui. Prin închiderea gurii pacientului, în ocluzie
centrică se va înregistra ocluzia. Materialul este modelat vestibular prin
intermediul părţilor moi de către medic şi oral, de către pacient prin limbă.
După priză materialul se îndepărtează din cavitatea orală, verificându-se
calitatea amprentării.
AMPRENTA ÎN 3 TIMPI
În primul timp se realizează amprenta arcadei cu substructurile organice
preparate.
În timpul al doilea se amprentează arcada dentară antagonistă.
În timpul al treilea rapoartele de ocluzie dintre cele două arcade.
Înregistrarea rapoartelor de ocluzie se poate face utilizând ceară sub formă
de plăci de forma arcadei cu suport textil. Aceste plăci vor fi plasate între
suprafeţele ocluzale, pacientul închizând gura în poziţia de ocluzie centrică.
Alte materiale care se pot utiliza în înregistrarea raporturilor de ocluzie sunt
masele termoplastice plastifiante în momentul înregistrării.
Sarcina de lucru 2
Descrieţi amprenta globală bimaxilară în trei timpi:
Protectia substructurilor organice mecanică si chimică.

Mijloacele de protecţie şi tratament utilizate în stomatologie pentru
protecţia plăgii dentinare şi substructurii organice preparate sunt variate.
Aceste mijloace sunt:
Mijloacele chimice de tratament şi protecţie a plăgii dentinare urmăresc
obturarea canaliculelor dentinare prin precipitarea unor substanţe chimice
la acest nivel.
Metodele mecanice realizează o protecţie eficientă a substructurii organice
preparate.
2.3. Proba scheletului metalic si alegerea culorii componentei fizionomice.
Proba scheletului metalic, etapă clinică intermediară, urmăreşte adaptarea
cervicală a viitorului aparat gnatoprotetic conjunct. Sheletul metalic se
verifică pe model şi în cavitatea orală. Pe model urmărim: corectitudinea
realizării, margini cervicale nefranjurate, realizarea retenţiilor în cazul
aparatelor gnatoprotetice conjuncte metalo – acrilice, existenţa spaţiului
necesar aplicării componentei fizionomice, atât la nivelul elementelor de
agregar, cât şi la nivelul corpului de punte. După examenul pe model,
sheletul metalic se dezinfectează şi se trece la proba sa în cavitatea orală.
Verificarea intraorală se realizează după inserţia şi poziţionarea acesteia pe
câmpul protetic, exercitând presiuni uşoare ocluzo-cervicale până la
ocuparea poziţiei finale. Se va urmări rapoartele cu parodonţiul marginal şi
închiderea perfectă a joint-ului periferic, în preparările sub- şi
juxtagingivale, ischemia chiar uşoară a parodonţiului ilustrează depăşirea
conturului coronar de către elementul de agregare, acesta devenind punct
de iritaţie parodontal. Utilizarea protezării tranzitorii conservă sulcusul
gingival etalat, sulcus gingival ce va trebui ocupat exact de aparatul
gnatoprotetic conjunct definitiv.
De asemenea, se va observa raportul cu creasta edentată, acesta va trebui să
fie la distanţă, pentru a avea loc componenta fizionomică, urmărindu-se
realizarea prescripţiei medicale.
Se va controla morfologia feţei vestibulare şi orale, urmărind realizarea
convexităţilor, care nu trebuie să fie prea exagerate. Totodată se va verifica
spaţiul necesar aplicării componentei fizionomice la nivel ocluzal.
Alegerea culorii dentare reprezintă o etapă importantă ce însoţeşte un
număr mare de manopere stomatologice. Se poate realiza prin două
metode:
- metode vizuale (subiective) care constau în comparaţia unităţii dentare
cu eşantioanele cheilor de culori
- metode instrumentale (obiective) bazate pe instrumente de măsură:
spectrofotometre dentare, colorimetre dentare sau analiza imaginilor
preluate digital.
La dinţii naturali, dentina este cea care determină gradul de reflexie al UV
(gradul de fluorescenţă a dentinei). Această calitate are o aplicaţie practică
foarte importantă pentru producătorii materialelor dentare. Materialele
dentare (compozitele pentru obturaţii şi ceramicile pentru reconstituiri)
trebuie să se apropie cât mai mult de natural; ex. se ia culoarea dinţilor
vecini, pentru a avea un un cod de culoare la care avem un grad de
fluorescenţă à materiale cu acelaşi cod de culoare (dentina dă culoarea) à
cu acelaşi grad de fluorescenţă.
Pentru determinarea culorii optime a viitoarelor construcţii protetice
trebuie să:
- curăţăm dinţii naturali restanţi în ziua alegerii culorii;
- alegerea să se realizeze la lumină naturală, de preferat lumina zilei, între
orele 10-11 sau 14-15;

- dintele din cheie trebuie să fie ţinut în aceeaşi poziţie cu dintele natural;
- durata de privire trebuie să fie scurtă;
- în alegerea culorii vom ţine cont de nuanţa dinţilor vecini şi antagonişti;
- caninul va fi utilizat ca element de referinţă în alegerea culorii (dacă
acesta nu este substructură organică preparată) , deoarece are cea mai mare
saturaţie a nuanţei dominante ce corespunde dinţilor naturali;
- în alegerea culorii va trebui să se ţină cont de variaţia culorilor de pe
arcadă, astfel: incisivii superiori au aceeaşi saturaţie cu premolarii, incisivii
inferiori au grad de saturaţie mai mic decât incisivii superiori.
2.4. Verificarea aparatului finit si cimentarea provizorie. Cimentarea definitivă.

După fixarea unui AGP conjunct nu se mai pot face decât eventual doar
mici ajustări ocluzale. De aceea, verificarea adaptării unei restaurări se face
întotdeauna înainte de fixare, iniţial pe model, apoi pe câmpul protetic.
După verificarea pe model a gabaritului şi contururilor restaurării, a
adaptării ei în zona terminală a preparaţiei, precum şi a raporturilor
ocluzale, se trece la verificarea clinică a adaptării pe câmpul protetic în
cele trei sfere:
proximală,
cervicală,
ocluzală.
Verificarea clinică a aparatelor gnatoprotetice conjuncte va urmări şi

reconstituirea morfologică a arcadelor dentare, refacerea funcţiilor
masticatorie, fonetică, de deglutiţie şi fizionomică. Se vor da indicaţiile
necesare bolnavului privind purtarea aparatului gnatoprotetic, igienizarea
acestuia, cât şi reluarea funcţiilor care vor trebuie refăcute treptat.
În cadrul verificării clinice se va realiza adaptarea imediată a aparatului
gnatoprotetic pe câmpul protetic, aceasta realizându-se cu atât mai rapid cu
cât edentaţia şi aparatul gnatoprotetic sunt mai reduse.
Fixarea AGP conjuncte se realizează prin cimentare = sigilarea
(închiderea etanşă) spaţiului micronic dintre suprafaţa externă a
substructurii organice preparate şi cea internă a coroanei, cu ajutorul unor
materiale (cimenturi) care sunt iniţial în stare fluidă, iar ulterior se întâresc.
Cimentarea este:
provizorie
definitivă
Materialele de cimentare:
cimenturile fosfat de zinc (FOZ), Zinc oxid eugenol (ZOE) simple,
modificate (EBA, HV-EBA) diferă de cele prin care se realizează
cimentarea (cimenturi polielectrolitice şi unele cimenturi răşini).
Adaptarea imediată se încheie cu cimentarea provizorie cu ajutorul
cementurilor pe bază de oxid de zinc – eugenol. Fixarea provizorie
permite, pe lângă protecţia substructurii organice, realizată mecanic,
chimic şi medicamentos, îndepărtarea aparatului în vederea realizării
retuşurilor ocluzale, parodontale etc., pe tot parcursul adaptării primare.
În perioada de adaptare primară, perioadă care durează 4-5 zile de la
adaptarea imediată, se va realiza supravegherea activă a funcţiilor
bolnavului, dirijând reluarea funcţională prin recuperare, în raport şi de
impresiile subiective ale bolnavului. La sfârşitul perioadei de adaptare
primară, aparatul gnatoprotetic se va cimenta definitiv pe câmpul protetic.
Fixarea definitivă se realizează cu ajutorul cementurilor şi al tehnicii de

fixare definitivă, descrise în capitolul de „Leziuni odontale coronare”.
Fixarea unui aparat gnatoprotetic conjunct este mult mai dificilă decât
fixarea unei microproteze, din această cauză tehnica trebuie să fie bine
cunoscută, ca şi toate măsurile pentru executarea sa corectă. Înainte de
fixare, medicul trebuie să exerseze inserţia aparatului gnatoprotetic
conjunct, mai ales când aceasta nu se realizează printr-o mişcare unică, ci
prin mişcări rotatorii. După fixarea definitivă, îndepărtarea resturilor de
cement trebuie realizată cu multă atenţie, mai ales la nivelul corpului de
punte, zonă deosebit de retentivă, iar bolnavul va rămâne în supravegherea
medicului stomatolog curant, pentru a urmări etapa secundară şi tardivă de
adaptare.
2.5. Dispensarizarea pacienţilor purtători de aparate gnatoprotetice conjuncte

Se va realiza un control medical periodic prin dispensarizarea activă a
bolnavilor, cel puţin o dată la 6 luni. La acest control se vor, urmări starea
de igienă buco-dentară, igienizarea aparatului gnatoprotetic, congruenţa
aparatului gnatoprotetic conjunct cu câmpul protetic, starea ţesuturilor în
ansamblul sistemului stomatognat cât şi la nivelul câmpului protetic. Se
vor realiza radiografii retro-dento-alveolare, atât pentru dinţii stâlpi, cât şi
pentru crestele edentate, urmărind zonele indicatoare.
Rezumat
ETAPE CLINICE ETAPE TEHNOLOGICE

(de cabinet) (de laborator)
1. Examen clinic, paraclinic, stabilirea
diagnosticului, indicilor clinico-biologici, a planului
de tratament, alegerea soluţiilor de urgenţă şi
definitive.
Prepararea substructurilor organice.
Evidenţierea sulcusului gingival.
Amprenta globală bimaxilară în trei timpi.
Protecţia substructurilor organice preparate.
1. Realizarea modelului de lucru. Montarea
în simulator, realizarea machetei în ceară a
scheletului aparatului conjunct şi turnarea
scheletului.
2. Verificarea clinică a scheletului (intra- şi
extraoral) şi stabilirea culorii viitoarei componente
fizionomice.
2. Aplicarea componentei fizionomice.
3. Adaptarea aparatului conjunct finit şi cimentarea
provizorie.
4. Cimentarea definitivă ( la o săptămână)
TEMĂ PROIECT
(de prezentat la examen pe CD)
1. Să se realizeze, folosind MS Word, un referat de 4 – 5 pagini,

respectând următoarele cerinţe:
 Ca subiect puteţi alege orice temă din domeniul proteticii dentare fixe
(structura modernă de realizare a aparatelor gnatoprotetice conjuncte,
materiale noi utilizate în realizarea protezelor, metode de inregistrare a
relaţiilor mandibulo-craniene, etc.)
 Pentru tehnoredactarea referatului utilizaţi pentru setarea paginii
formatul A4 şi următoarele margini: top 2.5 cm, bottom 2.5 cm, left 2.5
cm, right 2.5 cm, header 1.27 cm, footer 1.27 cm
 Referatul va fi prevăzut cu pagină de copertă, care să cuprindă numele
universităţii, facultatea, specializarea, anul, titlul referatului şi numele
studentului autor.
 Titlul va fi scris cu un font diferit de celelalte, eventual folosind
WORD ART.
 Referatul va cuprinde antet (header), diferit pe pagini pare şi impare.
 Inseraţi numărul de pagină (page number)
 Introduceţi note de subsol (footnote), reprezentând trimiteri la
bibliografie sau explicaţii suplimentare .
 Folosiţi, în cazul enumerărilor, liste marcate (bullets).
 Un paragraf din text va fi scris pe 2 sau mai multe coloane.
 Folosiţi pentru un anumit text chenare (border), pentru evidenţiere a
textului.
 Referatul va cuprinde o imagine, 2 tabele şi 2 grafice (cu titlu şi
legendă), cu formate diferite.
 Întregul text al referatului va fi aliniat Justify, scris cu fontul TIMES
NEW ROMAN, cu diacritice, dimensiunea (size) 12, iar distanţa dintre
rânduri (line spacing) să fie de 1,5.
2. Să se realizeze, folosind aplicaţia Microsoft PowerPoint, o prezentare

de caz care să cuprindă între 5 şi 8 slide-uri (diapozitive) cu informaţii
referitoare la un caz rezolvat în timpul stagiului clinic. Pentru prezentare se
vor alege: şablonul de prezentare (template-ul) dorit, schema de culori şi
efectele de animaţie adecvate. Prezentarea va cuprinde text, imagini, poze
şi/sau obiecte desenate, precum şi tabele, grafice sau diagrame. De
asemenea, se vor adăuga efecte speciale de animaţie (vizuale şi/sau
sonore) la nivel de text, obiect sau diagramă din diapozitive, stabilindu-se
direcţia (de sus, de la dreapta, de la stânga, de jos), viteza de derulare şi
modalitatea de derulare (la click mouse sau automat), precum şi efecte de
tranziţie pentru fiecare diapozitiv. În final, prezentarea se va rula pe ecran
în modul de vizualizare Slide Show.
1. Pe modelul de studiu se pot studia mult mai usor
urmatoarele:
A. forma arcadelor;
B. numarul si topografia dintilor restanti;
C. gradul de integritate coronara si afectare pulpara a dintilor restanti;
D. punctul de contact;
E. statusul parodontal.
2. Prognosticul bun al unei lucrări fixe este influenţat de:
A. numărul mai mare al intermediarilor;
B. numărul mai mic al intermediarilor;
C. calitatea parodonţiului marginal;
D. tipul de microproteze utilizate;
E. calitatea tratamentului endodontic.
3. Printre tehnicile de amprentare în protetica fixă se găsesc:
A. Amprente intr-un singur timp
B. Amprente in doi timpi
C. Amprente cu gura deschisă
D. Amprente cu gura inchisă
E. Amprentarea prin tehnica dublului amestec
4. Protezarea provizorie are un rol important in:
A. Restabilirea fonaţiei
B. Vindecarea ţesuturilor restante
C. Reface masticaţia in totalitate
D. Prevenirea migrărilor dentare
E. Toate funcţiile aparatului dento-maxilar
5. Adaptarea marginală a coroanelor pe dinţii stâlpi presupune:
A. Control vizual si tactil cu varful sondei
B. Utilizarea hartiei de articulaţie
C. Se verifică dacă coroana nu este prea inaltă
D. Se verifică dacă coroana nu este prea groasă
E. Amprentarea cu siliconi de consistenţă chitoasă

1. A, B, D; 2. B, C; 3. A, B; 4. A, B, D; 5. A;
2. Burlui V, Stadoleanu Carmen:Edentatia partiala intercalata
redusa. Algoritmul tratamentului. - Iasi : Ed. Apollonia, 2002
terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse, Reeditare, Colecţia
Gnathos, Ed.
Apollonia, Iaşi 2012
4. Bratu Dorin; Nussbaum Robert: Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe. -
Bucuresti : Ed. Medicala, Editia aIII-a 2009;
5. Coca ION, Coca Valentina, Oprea Bogdan : Edentatia partiala si terapia ei protetica
moderna prin restaurari conjuncte. - Bucuresti : Ed. Cermaprint, 2006 ;
6. Ionescu Gh.: Clinica şi terapia leziunilor odontale coronare în vederea aplicării de
microproteze, Ed. ,, Apollonia”, Iaşi, 1997;
7. Popa Sever: Protetica dentara - Tratamentul edentatiei partiale prin punti dentare
Vol.II. Bucuresti : Ed. Medicala, 2001;
8. Rosenstiel F.S, Land F.M, Fujimoto J,-Contemporary Fixed Prosthodontics-Mosby
St Louis, Baltimore, Boston, Chicago, London, Philadelfia, Sydney, Toronto-
Second Edition 2002;
9. Stadoleanu Carmen: Proteza conjuncta si paradontiul. - Iasi : Ed.Cermi, 2002 ;

3. STRUCTURA APARATELOR GNATOPROTETICE

CONJUNCTE
Elementele de agregare
Corpul de punte
Criterii de alegere a dinţilor stălpi
Rezumat
• privind structura aparatelor gnatoprotetice conjuncte: elemente de agregare
şi corp de punte.

Aparatele gnatoprotetice conjuncte prezintă următoarele părţi componente:

a)elementele de agregare
aplicate pe dinţii stâlpi.
b) corpul de punte
format din dinţii de înlocui
c) elementele de solidarizare a celor două component.
3.1. Elementele de agregare
ELEMENTELE DE AGREGARE – sunt cuprinse în categoria aparatelor
gnatoprotetice unidentare şi prin fixarea lor pe dinţii stâlpi, corespunzător
preparaţi,îndeplinesc următoarele roluri:
♦ refac morfologia funcţională a dinţilor pe care se aplică;
♦ susţin intermediarii reprezentaţi de corpul de punte;
♦ solidarizează întreaga construcţie protetică;
♦ preiau forţele ce acţionează asupra ansamblului, transmiţându-le în
mod fiziologic oaselor maxilare.
Ca elemente de agregare se pot utiliza practic toate tipurile de microproteze
cunoscute dar, unele dintre ele au indicaţii predilecte în acest scop:
Coroanele metalice turnate – îndeosebi cele cu grosime dirijată,
indicate în edentaţiile laterale, pe dinţii stâlpi distali.
Coroanele de înveliş mixte – au cea mai largă utilizare ca elemente de
agregare, în orice zonă topografică a arcadei dentare.
Coroana de înveliş metalo – ceramică este indicat îndeosebi pe caninii şi pe
premolarii voluminoşi.
Coroanele de înveliş integral fizionomice – pot fi : polimerice şi
ceramice.
Coroanele polimerice – cu indicaţii restrânse, strict numai în construcţiile
protetice cu caracter provizoriu, în edentaţiile reduse de 1 – 2 dinţi.
Coroanele ceramice – recomandate în edentaţiile unidentare din zona
frontală.
3.2. Corpul de punte
CORPUL DE PUNTE – reprezintă componenta aparatului protetic
conjunct care substituie unităţile odonto-parodontale absente, iar prin
morfologia sa trebuie să diferenţieze distinct dintele sau dinţii pe care îi
înlocuieşte.
În funcţie de raportul cu creasta edentată există categoriile:
 corp de punte în contact maxim cu cresta – contact în şa;
 corp de punte în contact parţial cu creasta, prezentând mai multe
variante de realizare:
 cu contact în semişea – în zona frontală;
 cu contact liniar – în zona laterală maxilară;
 cu contact punctiform – în zona laterală mandibulară.
 corp de punte la distanţă de creastă, fără contact – corp de punte
suspendat utilizat în zona laterală mandibulară.
3.3. Criterii de alegere a dinț ilor stâlpi:
În realizarea aparatelor gnatoprotetice conjuncte, ţinem cont de o serie de
criterii de alegere a dinţilor stâlpi:
- se aleg dinții limitrofi breșei edentate;
- se aleg după legea polinomului;
- se aleg dinții stâlpi care prezintă o bună implantare, fără afecțiuni ale
parodonțiului marginal;
- se aleg dinți stâlpi care nu prezintă abateri grave de paralelism;

- se aleg dinți integri din punct de vedere odontal sau care în prealabil au
fost tratați corect, atât în ceea ce privește cariile simple, cât și cele
complicate prin prin tratament endodontic corect sau prin mijloace
chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic ( ex. rezecția apicală);
- în cazul ocluziei adănci sau a edentației frontale se recomandă includerea
suplimentară de dinți stâlpi, pentru că în edentația frontală corpul de punte
se găsește în afara poligonului de sprijin.
1. Restaurările fixe totale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
A. terminaţiile cervicale ale elementelor e agregare trebuie plasate
supragingival;
B. intermediarii au contact punctiform sau cel mult liniar;
C. terminaţiile cervicale ale elementelor de agregare trebuie plasate
subgingival;
D. intermediarii au raport cu creasta suspendat;
E. relieful ocluzal va corespunde antagonistilor .
2. Design-ul corpului de punte:
A. nu urmează reguli precise în conturarea intermediarilor;
B. trebuie să asigure un acces maxim pentru igienizare;
C. trebuie să realizeze un contact minim cu ţesuturile moi;
D. va fi individualizat în funcţie de tipul elementelor de agregare;
E. depinde de starea ţesuturilor moi de la nivelul crestei edentate;
3. Cauza cea mai frecventă a fracturii componentei de placare a
scheletului
metalic se datorează:
A. acumulării de tensiuni produse de diferenţa dintre coeficienţii de dilatare
termică;
B. realizarea incorectă a retenţiilor;
C. lipsei de acoperire completă a componentei metalice;
D. deformărilor elastice excesive ale scheletului metalic;
E. bruxismului;

1. A, B, E; 2. A, B, C, E; 3. D;
2. Burlui V, Stadoleanu Carmen:Edentatia partiala intercalata redusa.
Algoritmul tratamentului. - Iasi : Ed. Apollonia, 2002
terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse, Reeditare, Colecţia Gnathos,
Ed. Apollonia, Iaşi 2012
4. Phoenix Rodney: Removable partial prosthodontics. - Chicago :
Quintessence Pub., 2008;
5. Rosenstiel F.S, Land F.M, Fujimoto J,-Contemporary Fixed
Prosthodontics-Mosby St Louis, Baltimore, Boston, Chicago, London,
Philadelfia, Sydney, Toronto-Second Edition 2002;

4. PRINCIPIILE DE TRATAMENT A EDENTAŢIEI PARŢIALE

INTERCALATE REDUSE
Principiul profilactic
Principiul curativ
Principiul biologic
Principiul biomecanic
Principiul homeostazic şi ergonomic
Rezumat

 Însuşirea cunoştinţelor privind principiile de tratament (în general
şi în special a principiului biologic – medicalizarea actului
terapeutic) şi respectarea lor ȋn practica gnato – protetică.
4.1. Principiul profilactic

Principiul profilactic impune ca nici un act terapeutic să nu agraveze
leziunile deja existente şi să nu determine apariţia altor leziuni noi.
Integrarea programelor profilactice în algoritmul zilnic al asistenţei
gnatoprotetice concretizează două preocupări: pe de o parte aplicarea unei
profilaxii nespecifice, cu caracter general, iar pe de altă parte profilaxia cu
specific gnatoprotetic, ambele la fel de importante în conservarea
integrităţii morfologice şi funcţionale a sistemului stomatognat.
Programul de profilaxie integrat include, în primul rând, educaţia
sanitară intensă, bazată pe modelul teoriei comunicării, in cadrul căruia
mesajul circulant de la emiţător la receptor trebuie sa fie clar, expresiv şi
adaptat contextului temporal.
Terapia parodontală poate preîntâmpina apariţia unei disfuncţii a
sistemului stomatognat prin refacerea stării de sănătate parodontală,
diminuarea sau dispariţia mobilităţi, limitarea fenomenelor de migrare
dentară, îndepărtarea planurilor înclinate traumatizate.
Reducerea parafunctiilor, a obiceiurilor vicioase previne instalarea unor
modificări ocluzale, parodontale, articulare, musculare care uneori se pot
accentua, îmbrăcând forme grave şi ireversibile. Diagnosticarea unor
funcţii alterate trebuie urmărită cu atenţie, urmată de reeducarea fonetică,
masticatorie, a deglutiţiei, iar uneori a mimicii.
4.2. Principiul curativ

Conceperea şi realizarea aparatelor gnatoprotetice conjuncte trebuie să
restabilească integritatea morfologică şi funcţională corectă a arcadelor
dentare în condiţiile unui echilibru perfect al sistemului stomatognat.
Recuperarea morfologică
Se obţine printr-un modelaj anatomic individualizat ce respecta forma
naturala a unităţilor odonto-parodontale, atât la nivelul elementelor de
agregare, cat şi la nivelul intermediarilor ce înlocuiesc unităţile dentare
lipsă.
Fiecare zonă de arcadă afectată prezintă particularităţi în realizarea
morfiologică care stau la baza refacerii funcţiilor sistemului stomatognat
(în zona laterală - funcţia de masticaţie, în zona frontală - funcţiile
fizionomică, fonetică). Deficienţele de modelare morfologica au un impact
direct asupra structurilor locale şi de vecinătate.
Recuperarea funcţională
Se adresează individualizat fiecărui act funcţional la nivelul sistemului
stomatognat.
Funcţia masticatorie este restabilită eficient de către aparatul gnatoprotetic
conjunct, forţele masticatorii transmiţându-se fiziologic osului maxilar, dar
numai în condiţiile unui modelaj ocluzal individualizat şi în relaţie corectă
cu dinţii antagonişti.
Funcţia fîzionomică se reface aproape integral, asimetria feţei fiind
reabilitată, arcada artificială este asemănătoare arcadei naturale.
Funcţia fonetică se poate restabili complet mai ales prin protezarea
scheleizată şi printr-un modelaj funcţional corect al versanţilor, boltei,
dinţilor artificiali.
Funcţia de deglutiţie
4.3. Principiul biologic

Principiul biologic impune ca piesa protetică să fie construită din materiale
netoxice care să nu lezeze ţesuturile din jur şi să nu-şi schimbe proprietăţile
în timp, disign-ul protezei să se integreze în spaţiul protetic potenţial.
Deasenenea, principiul biologic presupune cunoaşterea clinică a ţesuturilor
pe care se sprijină aparatul protetic adjunct, subliniind caracterul
individualizat al tratamentului în raport cu indicii clinico-biologici generali
(rezultaţi din anamneză) şi locali (rezultaţi în urma examenului clinic local
şi paraclinic).
Principiul biologic implică prevenirea complicaţiilor locale printr-o
concepţie corectă de restaurare protetică, a complicaţiilor loco-regionale
printr-o poziţionare corectă mandibulo-craniană, şi a celor generale printr-o
restabilire a funcţiilor sistemului stomatognat.
Principiul biologic presupune cunoasterea clinica a tesuturilor pe care se
sprijina aparatul protetic adjunct, subliniind caracterul individualizat al
tratamentului gnato-protetic in raport cu indicii clinico-biologici.
4.4. Principiul biomecanic

Principiul biomecanic are deosebita importanta deoarece se adreseaza unui
sistem stomatognat ale carui functii se bazeaza pe dinamica mandibulara
cu declansarea de forte puternice.
Substitutul protetic sub forma de aparat gnatoprotetic partial amovibil
trebuie sa se integreze perfect in echilibrul mecanic optim aparat
gnatoprotetic – suport biologic. De aceea aceste tipuri de aparate
gnatoprotetice trebuie sa reziste la fortele functionale de presiune,
tractiune, torsiune, abrazie; sa transmita aceste forte de asa maniera incat
suportul biologic sa le poata anula; sa fie stabile pe campul protetic; sa
asigure stabilitatea statica si dinamica a mandibulei, indiferent de raportul
ei cu craniul in momentul respectiv.
Există o multitudine de factori care influenţează valoarea biomecanica a
dinţilor şi aceştia trebuie avuţi în vedere când se aleg pilierii unei punţi, ei
constituind adevărate criterii în alegerea dinţilor stâlpi:
A.Morfologia dento-parodontală.
B.Pozitia dinţilor pe arcadă.
C.Leziunile odontale coronare.
D.Vitalitatea dinţilor.
E.Leziunile parodontale.
F.Dinţii fără antagonist.
G.Distribuţia elementelor odonto-pamdontale reziduale pe arcadă.
H.Ocluzia.
I. Indicii biomecanici.
Pentru îndeplinirea dezideratelor amintite, trebuie avute în vedere două
aspecte şi anume:
-asigurarea rezistenţei mecanice a aparatului gnatoprotetic şi a suportului
său biologic;
-asigurarea stabilităţii statice şi dinamice a protezei conjuncte pe câmpul
protetic.
Pentru a echilibra un aparat gnatoprotetic conjunct va trbui satisfăcută
următoarea relaţie:
Fr ≥ Fa
unde
- Fr reprezintă suma coeficienţilor elementelor odontoparodontale incluse
în sprijinul construcţiei conjuncte – dinţii stâlpi,
- Fa reprezintă suma coeficienţilor elementelor odontoparodontale absente,
înlocuite prin corpul de punte - dinţii absenţi.

Suma coeficienţilor elementelor odontoparodontale se calculează conform
indicilor biomecanici de rezistenţă dento-parodontală Ducange – Leriche:
IC IL C PM1 PM2 M1 M2 M3
maxilar 2 1 5 4 4 6 6 3-5
mandibular 1 1 3 4 4 6 6 4-6
4.5. Principiul homeostazic şi ergonomic

Principiul homeostazic
Constituie un alt aspect director în conceperea tratamentului
gnatoprotetic prin mijloace conjuncte. Se va avea în vedere realizarea unor
aparate gnatoprotetice conjuncte a căror morfologie să fie în acord cu
celelalte elemente ale sistemului stomatognat: relief ocluzal, curbele
ocluzale, înclinarea planului ocluzal, planurile înclinate ale articulaţiei
temporo-mandibulare. Nu trebuie să producă nici o modificare a
constantelor de bază ale sistemului: relaţia de postură, centrică, ocluzia,
dinamica mandibulară, deoarece dezorganizează întregul sistem de
autoreglare.
Principiul conservării prin tratament protetic a homeostaziei sistemului
stomatognat trebuie privit sub aspect morfologic şi funcţional. Pentru
conservarea homeostaziei sistemului este necesară cunoaşterea parametrilor
normali, cum ar fi morfologia şi funcţia normală a arcadei dentare,
morfologia şi funcţia musculaturii sistemului stomatognat, morfologia şi
funcţia articulaţiei temporo-mandibulare, rapoartele statice şi dinamice
dintre mandibulă şi maxilar, mandibulă şi craniu.
Principiul ergonomic
Organizarea activităţii medicului stomatolog în contextul protezării
conjuncte are o importanţă deosebită deoarece acesta desfăşoară o muncă ce
însumează un număr enorm de tehnici de lucru, utilizează un instrumentar
foarte variat şi complicat, iar câmpul operator pe care acţionează este foarte
mic. întreaga sa activitate trebuie să se organizeze şi să se desfăşoare după o
serie de principii ergonomice, ce au în vedere protecţia personalului medical
şi a bolnavului în faţa stresului activităţii stomatologice.
Principiul ergonomie stă la baza desfăşurării activităţii umane,
ergonomia fiind denumită "preocuparea de a adapta omul la muncă şi
munca la om".
In protetica dentară, activitatea se desfăşoară printr-o sumă enormă de
tehnici de lucru determinând, prin activitatea pe câmpul operator foarte mic,
o concentraţie intelectuală şi fizica a practicianului. Instrumentarul cu care
se lucrează este foarte complicat, diferit şi adaptat tehnicii respective.
Lucrul fără deplasare, concentrarea mare aduce în prim plan oboseala fizică
şi psihică atunci când activitatea nu este coordonată şi organizată
ergonomie.
Noua poziţie ergonomică impune o organizare de ansamblu a
cabinetului încât cavitatea orală devine centrul de activitate a medicului
stomatolog, iar instrumentele sunt aşezate la îndemână. Cabinetul
stomatologic este organizat în zone a căror rază este de 50 cm.

1. Principiul biologic în prepararea dinţilor se referă la:
A. Integrarea ocluzală a restaurării
B. Suprafaţa maximă de contact cu bontul
C. Suprafaţa metalică vizibilă
D. Protecţia parodonŃiului marginal
E. Suprafaţa ocluzală fizionomică
2. Principiul fizionomic în prepararea dinţilor se referă la:
A. Grosime adecvată a metalului/aliajului
B. Suprafaţa metalică vizibilă, minimă
C. Grosime maximă a componentei fizionomice
D. Armonie ocluzală
E. Marginile coronare plasate subgingival
3. Principiul biomecanic de restaurare a edentaţiei parţiale se referă la:
A. Restaurarea masticaţiei
B. Protecţia vitalităţii dinţilor preparaţi
C. Rezistenţă structurală
D. Inserţia punţii
E. Prevenirea disfuncţiilor ocluzale

1. A, D; 2. B, C, E; 3. C;
3. Burlui V, Stadoleanu Carmen, Mihaela-Păpuşa Vasiliu:
Clinica şi terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse,
Reeditare, Colecţia Gnathos, Ed. Apollonia, Iaşi 2012
4. Stadoleanu Carmen: Proteza conjuncta si paradontiul. - Iasi : Ed.Cermi,
2002 ;

BIBLIOGRAFIE:
3. Burlui V, Stadoleanu Carmen, Mihaela-Păpuşa Vasiliu:
Clinica şi terapia edentaţiei parţiale intercalate reduse, Reeditare,
Colecţia Gnathos, Ed. Apollonia, Iaşi 2012
4. Bratu Dorin; Nussbaum Robert: Bazele clinice si tehnice ale
protezarii fixe. - Bucuresti : Ed. Medicala, Editia aIII-a 2009;
5. Bratu Dorin s.a.: Coroana mixta / Dorin Bratu.... - Editia aII-
a. - Timisoara : Ed.Helicon, 1998
6. Coca ION, Coca Valentina, Oprea Bogdan : Edentatia
partiala si terapia ei protetica moderna prin restaurari conjuncte. -
Bucuresti : Ed. Cermaprint, 2006 ;
7. Coca Ion, Coca Valentina Ajustarea ocluzala prin terapia de
slefuire selectiva / Dr. Ion Coca ; Dr. Valentina Coca ; Dr. Dan
Spring. - Bucuresti : CERMA, 1996;
8. Herbert T. Shillingburg - Fundamentals of Fixed
Prosthodontics by Quintessence Publshing Co. Inc. 1997;
9. Ionescu Gh.: Clinica şi terapia leziunilor odontale coronare
în vederea aplicării de microproteze, Ed. ,, Apollonia”, Iaşi,
1997;
10. Phoenix Rodney: Removable partial prosthodontics. -
Chicago : Quintessence Pub., 2008;
11. Popa Sever: Protetica dentara - Formele clinice ale edentatiei
partiale si planul de tratament prin punti dentare Vol.I. -
Bucuresti : Ed. Medicala, 2001 ;
12. Popa Sever: Protetica dentara - Tratamentul edentatiei
partiale prin punti dentare Vol.II. Bucuresti : Ed. Medicala, 2001;
13. Rosenstiel F.S, Land F.M, Fujimoto J,-Contemporary Fixed
Prosthodontics-Mosby St Louis, Baltimore, Boston, Chicago,
London, Philadelfia, Sydney, Toronto-Second Edition 2002;
14. Stadoleanu Carmen: Proteza conjuncta si paradontiul. - Iasi :
Ed.Cermi, 2002 ;

Suport Curs Protetica Dentara Fixa

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Protetica Dentara Fixa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „APOLLONIA“ DIN IAŞI

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

Anul II, TD, Modulul II

1. EDENTAŢIA PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ. EVOLUŢIA,

2. ALGORITMUL CLINICO – TEHNOLOGIC DE REALIZARE A

3. STRUCTURA APARATELOR GNATOPROTETICE

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 2

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 3

Obiectivele cadru pe care ţi le propun sunt următoarele:

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 4

Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

La sfârşitul unităţii 3 de învăţare vei avea de realizat un proiect. Vei răspunde la

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 5

1. EDENTAŢIA PARŢIALĂ INTERCALATĂ REDUSĂ.

Obiective ale unităţii de învăţare:

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 6

1.1. Noţiuni generale

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 7

Defineşte edentaţia parţială redusă.

1.2. Etiologia şi anatomia clinică a edentaţiei parţiale intercalate reduse

Factorii implicaţi în etiologia edentaţiei parţiale intercalate reduse

1.3. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale intercalate reduse

Durerea = simptom frecvent întâlnit în edentaţia parţială, având cauze şi

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 10

1.4. Evoluţia şi complicaţiile edentaţiei parţiale intercalate reduse

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 11

Care sunt tendinţele evoluţiei edentaţiei parţiale intercalate reduse?

1.5. Formele clinice de edentaţie parţială intercalată redusă

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 13

Soluţii la testele de autoevaluare

2.ALGORITMUL CLINICO – TEHNOLOGIC DE REALIZARE A

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 14

Obiective ale unităţii de învăţare:

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

2.1. Examenul clinic, paraclinic, stabilirea diagnosticului, a planului de tratament şi

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 16

După examinarea şi consemnarea caracteristicilor morfologice şi

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 17

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 18

Enumeră diagnostice de integritate a elementelor

2.1.4. Stabilirea planului de tratament în edentaţia parţială intercalată

2.2. Prepararea substructurilor organice în vederea aplicării aparatelor gnatoprotetice

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 20

Descrieţi amprenta globală bimaxilară în trei timpi:

Protectia substructurilor organice mecanică si chimică.

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 21

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 22

2.4. Verificarea aparatului finit si cimentarea provizorie. Cimentarea definitivă.

Verificarea clinică a aparatelor gnatoprotetice conjuncte va urmări şi

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 23

2.5. Dispensarizarea pacienţilor purtători de aparate gnatoprotetice conjuncte

ETAPE CLINICE ETAPE TEHNOLOGICE

1. Să se realizeze, folosind MS Word, un referat de 4 – 5 pagini,

2. Să se realizeze, folosind aplicaţia Microsoft PowerPoint, o prezentare

Soluţii la testele de autoevaluare

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 26

3. STRUCTURA APARATELOR GNATOPROTETICE

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 27

Aparatele gnatoprotetice conjuncte prezintă următoarele părţi componente:

Noţiuni de edentaţie parţială intercalată redusă 28

Soluţii la testele de autoevaluare