Sociologie Electorala Idd

SOCIOLOGIE ELECTORALĂ
Lect. Univ. Dr. Mircea Comşa
Cuprins:
Programa analitică 2
Socializarea politică 7
Participarea politică. Forme de participare. 11
Indicatorii utilizaţi în sociologia electorală (notorietate, încredere, opţiune de vot, etc.) 17
Rata de participare la vot. Supra-raportare şi sub-raportare. 24
Teorii ale votului: economice, sociologice, psihologice. 32
Modelare politică. Modelarea votului. Predicţii electorale. 39
Votanţi şi non-votanţi. Cauze şi motive ale prezenţei / absenţei. 48
1
Programa analitică
Desfăşurarea cursului:
Fiecare curs va consta în două părţi:

- prezentarea de către profesor a conceptelor, teoriilor relevante pe tema cursului
- discutarea unui articol de cercetare pe tema cursului; citirea acestuia în prealabil este obligatorie
pentru toţi studenţii
Teme de curs:
Obiectul sociologiei electorale (structura cursului). Resurse: bibliografie, adrese web, instituţii, baze de date,
studii electorale. Evaluare: tipuri, caracterizare, ponderi.
Socializarea politică
Participarea politică. Forme de participare.
Indicatorii utilizaţi în sociologia electorală (notorietate, încredere, opţiune de vot, etc.)
Rata de participare la vot. Supra-raportare şi sub-raportare.
Teorii ale votului: economice, sociologice, psihologice.
Modelare politică. Modelarea votului. Predicţii electorale.
Votanţi şi non-votanţi. Cauze şi motive ale prezenţei / absenţei.
Evaluare:
Tip Descriere %
pe Activitatea de la curs a fiecărui student va va evaluată sistematic după următoarele criterii: 30
parcurs - prezentarea unui material (articol, carte, cercetare)
- comentarii pe baza unor lecturi, analize personale
- intervenţii / comentarii pe tema cursului
- intervenţii / comentarii la produsele colegilor
recenzie Fiecare student va trebui să realizeze o recenzie la o carte de sociologie electorală, la 20
alegere. Se vor urmări următoarele:
- prezentarea conceptelor şi ideilor principale
- argumente şi contra-argumente oferite
- corectitudinea analizelor şi concluziilor
- utilitatea şi originalitatea lucrării
Lungime orientativă: 1-2 pagini (500-1000 cuvinte).
articol Fiecare student va trebui să scrie un articol pe o temă de sociologie electorală, la alegere. 50
Alegerea temei şi scrierea articolului se vor realiza sub îndrumarea profesorului prin discuţii la
curs sau la consultaţii. Structura articolului va include cel puţin următoarele: construcţia
obiectului (tema, motivaţie, analize anterioare, concepte şi relaţii relevante), metodologie
(date, sursa / producerea lor, subiecţi, eşantionare), analize şi comentarii (analiza datelor,
interpretarea lor, comentarea rezultatelor din perspectiva întrebărilor de cercetare), limite şi
intenţii viitoare (limita demersului, posibilităţi de îmbunătăţire a lui, probleme conexe de
investigat pe viitor), rezumat, bibliografie.
Lungime orientativă: 5-7 pagini (3-4000 cuvinte).
!!!Predarea recenziei şi a articolului se va face la ultima oră de curs, în format electronic şi listat. Pentru fiecare
zi de întârziere a unui material, din nota acordată pentru acesta se vor scădea 0,5 puncte. Plagiatul integral a
unui text atrage după sine exmatricularea iar plagiatul parţial nota 1 la acea probă.
Resurse:
Cea mai mare parte a cărţilor şi articolelor din bibliografie se află la bibliotecă, sub formă scrisă sau electronică
(cd). În cazul articolelor este posibilă căutarea în bazele de articole oferite de BCU (Jstor, Proquest).
2
Bibliografie:
Cărţi:
Almond, Gabriel. Verba, Sidney (1996) Cultura civică, CEU Press

Bădescu, Gabriel (2001) Participare politică şi capital social, Accent, Cluj-Napoca, pp. 223-310: Participare
politică în România.
Beciu, Camelia (2002) Comunicare politică, comunicare.ro, Bucureşti, pp. 135-145: Studiu de caz: Campaniile
prezidenţiale din România
Beciu, Camelia (2000) Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Polirom, Iaşi, pp. 135-
145: Studiu de caz: Campaniile prezidenţiale din România
Brechon, Pierre (2004) Partidele politice, Eikon, Cluj-Napoca, pp. 50-76: Sistem de partide şi sistem politic, pp.
132-163: Alegători fideli şi simpatizanţi.
Bulai, Alfred (1999) Mecanismele electorale ale societăţii româneşti, Paideea, Bucureşti
Campbell, Angus et all (1980) The American voter, The University of Chicago Press
Catt, Helena (1996) Voting behavior, Leicester University Press
Coman, Claudiu (2004) Comportamentul de vot. Sondajele de opinie şi gestiunea campaniilor electorale,
Economică, Bucureşti
Comşa, Mircea et all (1999) Feţele schimbării. Românii şi provocările tranziţiei, Nemira, Bucureşti
Comşa, Mircea et all (2001) Sondajele de opinie. Mod de utilizare. Alegerile 2000. Prezentare şi analiză,
Paideia, Bucureşti
Clarke, Harold. Sanders, David. Stewart, Marianne. Whiteley, Paul (2004) Political choice in Britain, Oxford
University Press
Dalton, Russell (2002) Citizen politics. Public opinion and political parties in advanced industrial democracies,
Seven Bridges Press
Denni, Bernard. Lecomte, Patrick (2004) Sociologia politicului, (vol. 1 şi 2), Eikon, Cluj-Napoca, pp. 7-59:
Participarea politică: ritualurile civice (vol. 2)
Denver, David (2003) Elections and voters in Britain, Palgrave
Denver, David. Hands, Gordon (1992) Issues and controversies in british electoral behavior, Harvester
Dogan, Mattei (1999) Sociologie politică. Opere alese, Alternative, Bucureşti, pp. 209-245: Clasă, religie,
partid: triplul declin al clivajelor electorale în Europa occidentală.
Drăgan, Ioan et all (1998) Construcţia simbolică a câmpului electoral, Institutul European, Iaşi, pp. 293-404:
Tipologii ale comportamentului electoral în România.
Gheorghiţă, Andrei (2005) Modele ale votului, (nepublicat)
Hacker, Kenneth (coord.) (1995) Candidate images in presidential elections, Praeger
Himmelweit, Hilde et all (1985) How voters decide, Open University Press
King, Anthony (coord.) (2002) Leaders’ personalities and the outcomes of democratic elections, Oxford
University Press
Lane, Jan-Erik. Ersson, Svante (1994) Politics ans society in Western Europe, Sage
Lazarsfeld, Paul. Berelson, Bernard. Gaudet, Hazel (2004) Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o
campanie prezidenţială, comunicare.ro, Bucureşti
Lecomte, Patrick (2004) Comunicare, televiziune şi democraţie, Tritonic, Bucureşti, pp. 53-107: Comunicare şi
reprezentare politică.
Lijphart, Arendt (2000) Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări,
Polirom, Iaşi, pp. 141-164: Sisteme electorale.metodele majoritară şi pluralitară contra reprezentării
proporţionale.
Marinescu, Valentina (2004) Mass media şi schimbarea politică în România, Tritonic, Bucureşti, pp. 179-263:
Mass media şi viaţa politică
Martin, Pierre (2000) Comprendre les evolutions électorales, Presses de la fondation nationale des sciences
politiques, Paris
Morar, Filon (2001) Reprezentarea politică: actori şi autori, Paideia, Bucureşti, pp. 173-211: Modele ale
reprezentării. Tipuri de sisteme electorale.
Mungiu-Pippidi, Alina (2002) Politica după comunism, Humanitas, Bucureşti
Nedelcu, Elena (2000) Democraţia şi cultura civică, Paideia, Bucureşti
Noelle-Neumann, Elisabeth (2004) Spirala tăcerii. Opinia publică – învelişul nostru social, comunicare.ro,
Bucureşti
3
Norris, Pippa (2004) Electoral engineering, Cambridge University Press
Parlagi, Anton (2004) Management şi marketing electoral, Economică, Bucureşti
Percheron, Annick (1993) La socialisation politique, Armand Colin, Paris
Pripp, Cristina (2002) Marketingul politic, Nemira, Bucureşti
Radu, Alexandru (2003) Partidele politice româneşti după 1999, Paideia, Bucureşti
Sandu, Dumitru (1996) Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Staff, Bucureşti
Sandu, Dumitru (1999) Spaţiul social al tranziţiei, Polirom, Iaşi
Stoica, Stan (2000) Mic dicţionar al partidelor politice din România 1989-2000, Meronia, Bucureşti
Stoiciu, Andrei (2000) Comunicarea politică. Cum se vând oameni şi idei, Humanitas, Bucureşti
Teodorescu, Bogdan (coord.) (2001) Marketing politic şi electoral, comunicare.ro, Bucureşti
Vlăsceanu, Lazăr. Miroiu, Adrian (2001) Democraţia ca proces. Alegerile 2000, Trei, Iaşi
Wattemberg, Martin (2001) Where have all the voters gone?, Harvard University Press
Articole:
*** (1994-2004), Barometrul de opinie publică, Fundaţia pentru o Societate Deschisă

Abraham, Dorel (2000) Relevanţa publicării sondajelor de opinie pentru comportamentul de vot, în Revista de
Cercetări Sociale, nr. 3-4
Bădescu, Gabriel (1999) Miza politică a unor forme de încredere, în Sociologie Românească, nr. 2
Bădescu, Gabriel in (2003) Încredere şi democraţie în ţările în tranziţie, în Sociologie Românească, nr. 1-2
Chelcea, Septimiu. Ivan, Loredan (2000) Metodologia şi practica sondajelor finale, in Sociologie Românească,
nr. 3-4
Comşa, Mircea (2002) O analiză a ratei de răspuns la anchetele de opinie naţionale, in Sociologie
Românească, nr. 3-4
Comşa, Mircea (2003) O analiză a ratei de răspuns la itemi în anchetele de opinie naţionale, în Sociologie
Românească, nr. 4
Comşa, Mircea (2004) Rată de răspuns, supra-raportare şi predicţii electorale, în Sociologie Românească, nr.
3
Datculescu, Petre (1994) Cum a votat România, în Revista de Cercetări Sociale, nr. 1
Dîncu, Vasile (1999) Socializarea politică şi achiziţia vocabularului politic, în Sociologie Românească, nr. 3
Lăzăroiu, Sebastian (1996) Normativism, raţionalitate, participare. Perspective asupra votului, în Revista de
Cercetări Sociale, nr. 2
Lăzăroiu, Sebastian (2000) Dinamica regională a opţiunilor politice, în Sociologie Românească, nr. 1
Mungiu-Pippidi, Alina (2004) Reforma electorală: un panaceu?, www.sar.org.ro
Mureanu, Carmen (1999) Societatea civilă şi participarea politică în perioada de tranziţie, în Calitatea Vieţii, nr.
1-2
Precupeţu, Iuliana (2003) Participare socială, capital social şi sărăcie, în Calitatea Vieţii, nr. 3-4
Voicu, Bogdan (1999) Despre măsurarea intenţiei de vot în sondajele de opinie, în Sociologie Românească, nr.
4
Zamfir, Cătălin (2003) Procesul politic în tranziţia din România: o explicaţie structurală, în Sociologie
4
Materiale de prezentat:
Tema Articol / Capitol

Socializarea politică Dîncu, Vasile (1999) Socializarea politică şi achiziţia vocabularului politic, în
Sociologie Românească, nr. 3
Participarea politică. Mureanu, Carmen (1999) Societatea civilă şi participarea politică în perioada de
Forme de tranziţie, în Calitatea Vieţii, nr. 1-2
participare. Precupeţu, Iuliana (2003) Participare socială, capital social şi sărăcie, în Calitatea
Vieţii, nr. 3-4
Indicatori Voicu, Bogdan (1999) Despre măsurarea intenţiei de vot în sondajele de opinie, în
Sociologie Românească, nr. 4
Morrell, Michael (2003) Survey and experimental evidence for a reliable and valid
measure of internal political efficacy, în Public Opinion Qurterly, vol. 67
Rata de participare Atkeson, Lonna (1999) „Sure, I voted for the winner!” Overreport of the primary vote
la vot. Supra- for party nominee in the National Election Studies, în Political Behavior, vol.
raportare şi sub- 21, nr. 3
raportare. Belli, Robert. Traughott, Michael. Young, Margaret. McGonagle, Katherine (1999)
Reducing vote overreporting in surveys. Social desirability, memory failure,
and source monitoring, în Public Opinion Quarterly, nr. 63
Bernstein, Robert. Chadha, Anita. Montjoy, Robert (2001) Overreporting voting. Why it
happens and why it matters, în Public Opinion Quarterly, nr. 65
Presser, Stanley (1990) Can changes in context reduce vote overreporting in surveys,
în Public Opinion Quarterly, vol. 54, nr. 4
Teorii ale votului Fidrmuc, Jan (2000) Economics of voting in post-communist countries, în Electoral
Studies, vol. 19
Lewis-Beck, Michael. Paldam, Martin (2000) Economic voting: an introduction, în
Electoral Studies, vol. 19
Roper, Steven (2003) Is there an economic basis for post-communist voting?
Evidence from Romanian elections, 1992-2000, în East European Quarterly,
XXXVII, nr. 1
Fenomene asociate Achen, Cristopher (2002) Parental socialization and rational party identification, în
votului Political Behavior, vol. 24, nr. 2, June
Rose, Richard (1998) Negative and positive party identification in post-communist
countries, în Electoral Studies, vol. 17, nr. 2
Modelare politică. Comşa, Mircea (2004) Rată de răspuns, supra-raportare şi predicţii electorale, în
Modelarea votului. Sociologie Românească, nr. 3
Predicţii electorale. Lewis-Beck, Michael (2001) Modelers v. Pollsters: The election forecast debate, în
Press / Politics, vol. 2, nr. 2
Votanţi şi non- Lăzăroiu, Sebastian (1996) Normativism, raţionalitate, participare. Perspective asupra
votanţi. Cauze şi votului, în Revista de Cercetări Sociale, nr. 2
motive ale prezenţei Comşa, Mircea et all (2001) Motivaţia votului: de ce s-a votat astfel?, în Sondajele de
/ absenţei. opinie. Mod de utilizare. Alegerile 2000. Prezentare şi analiză, Paideia,
Bucureşti
Sisteme electorale. Mungiu-Pippidi, Alina (2004) Reforma electorală: un panaceu?, www.sar.org.ro
Sistemul electoral Farrell, David. Gallagher, Michael (1999) British voters and their criteria for evaluating
din România. electoral systems, în British Journal of Politics and International Relations, vol.
1, nr. 3, october
5
Adrese web:
România
www.osf.ro Barometrul de Opinie Publică (BOP)
www.edrc.ro Barometrul Relaţiilor Inter-etnice
www.gender.ro Barometrul de Gen
www.mma.ro Analize de conţinut ale media din România
www.sar.org.ro Societatea Academică din România
www.sociologieromaneasca.ro Revista Sociologie Românească
www.calitateavietii.ro Revista Calitatea Vieţii
www.insse.ro Institutul Naţional de Statistică Socială şi Economică
www.bec2004.ro Biroul Electoral Central
www.curs.ro Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS)
www.gallup.ro Gallup Romania
www.iccv.ro Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV)
www.imas.ro Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS)
www.insomar.ro Institutul de Sondaje si Marketing (INSOMAR)
www.mmt.ro Metro Media Transilvania (MMT)
Cercetări
www.umich.edu/~nes
National Election Studies (NES) - Cercetări electorale realizate în SUA. Tipuri de informaţie oferite: baze de
date, chestionare, rapoarte tehnice, rapoarte despre studiile pilot.
www.icpsr.umich.edu/GSS
General Social Survey (GSS) - Cercetări electorale realizate în SUA. Tipuri de informaţie oferite: baze,
chestionare, rapoarte de cercetare.
www.europeansocialsurvey.com
European Social Survey (ESS) – Cercetare comparativă state din Europa. Tipuri de informaţie oferite: baze,
chestionare, rapoarte de cercetare.
www.tarki.hu
TARKI Social Research Center - Tipuri de informaţie oferite: baze, chestionare, rapoarte de cercetare.
http://europa.eu.int/comm/dg10/epo/eb.html
Eurobarometer - Tipuri de informaţie oferite: baze de date, rapoarte de cercetare, principalele rezultate.
http://archive.idea.int/index.htm
International Institute for Democracy and Electoral Assistance
Legături utile pentru cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale (baze de date, rapoarte, articole)
ssdc.ucsd.edu/
Social Sciences Data Collection - Legături utile în domeniul ştiinţelor sociale.
sosig.ac.uk/
Social Science Information Gateway - Motor de căutare în domeniul ştiinţelor sociale.
www.icpsr.umich.edu
Inter-University Consortium for Political and Social Research - Conţine date şi resurse utile pentru cercetătorii
din domeniul ştiinţelor sociale.
sosig.esrc.bris.ac.uk/
Social Science Information Gateway - Site complex de ştiinţe sociale, informaţii şi link-uri utile.
www.lancs.ac.uk
Pagina de web a Universităţii din Lancaster, Marea Britanie
www.scholar.google.com
Motor de căutare articole academice
Lucrări prezentate la conferinţe

www.pro.harvard.edu Asociaţia Americană de Ştiinţe Politice (2001)
http://www.indiana.edu/~mpsa/conferences/qrypaperdownload.htmlMidwest Political Science Association
(2002)
www.crest.ox.ac.uk Centre for Research into Elections and Social Trends (CREST)
6
Socializarea politică
Definirea termenilor
Socializare politică = socializare + politic (cu domeniul politic, conţinuturile politicului)
Conceptul de socializare este marcat de o anumită dezordine interpretativă şi teoretică, similar şi cel derivat de
socializare politică (Dîncu, 1999).
Socializare = procesul de adaptare a individului la societate prin inculcarea culturii; „sistem dinamic de
interacţiuni care generează în permanenţă efecte de adaptare individuală la viaţa colectivă” (Denni şi Lecomte,
2004:169).
Socializarea politică este o parte a socializării, partea care vizează dimensiunea politică a socialului.
Principalele implicaţii la nivel politic: reproducerea ordinii politice globale prin integrarea normelor şi codurilor
politice.
În ce măsură procesul de socializare e unul uni sau bi-direcţional? Cât e transmitere / menţinere / conservare
în procesul de socializare (politică) şi cât e transformare / interacţiune? Dacă iniţial se punea accentul pe
aspectele de transmitere / conservare, treptat, după apariţia curentului interacţionalist, procesul de socializare
este unul bidirecţional în sensul că normele, valorile (conţinuturile culturale) nu doar sunt acceptate de către
individ ci pot fi acceptate sau respinse diferenţiat, mai ales că individul are la dispoziţie o mulţime de culturi
(subculturile).
Cu toate acestea însă, cele mai multe definiţii pun accentul pe procesele / transformările „suferite” de subiect:
socializarea politică = conştientizarea politicii, asimilarea cunoştinţelor şi faptelor politice, formarea valorilor
politice (Nedelcu, 2000:14).
Structurarea universului politic al copiilor
Teoria clasică a socializării politice are la bază trei presupoziţii (după Almond şi Verba, 1996:283):
experienţele semnificative (non-politice) de socializare corect dar anumiţi factori care apar mai târziu au un
cu rol în socializarea politică au loc destul de timpuriu impact mai ridicat; implicarea, partizanatul sunt mai
(sistemul politic este privit ca o familie la scară largă) bine explicate de experienţele mai târzii
aceste experienţe sunt doar latent politice, prin experienţele sunt şi manifest politice
consecinţele lor
procesul de socializare este unul unidirecţional efectele sunt bi-direcţionale
(familia, şcoala exercită influenţe asupra copiilor)
Experienţele non-politice contribuie la formarea unor aşteptări şi deprinderi legate de politic. Dacă în cadrul
familiei, şcolii, la locul de muncă situaţiile în care eu sunt pus, rolurile pe care le joc presupun o raportare
autoritară, de supunere faţă de o persoană voi tinde să reproduc aceste situaţii, să le consider ca normale şi
pentru spaţiul politic. Dimpotrivă, dacă particip la luarea deciziilor, părerea mea este solicitată şi / sau
contează, aşteptările mele vor fi în acelaşi sens şi în plus îmi voi forma şi deprinderile respective. Altfel spus,
rolurile non-politice pot fi considerate ca un antrenament pentru rolurile politice. Pe de altă parte însă,
diferenţele dintre cele două sfere (de ex. diferenţele în luarea deciziilor, adesea informal în grupurile mici ca
familia sau şcoala dar mai degrabă formal în politică) pot inhiba generalizarea de la sfera non-politică la cea
politică.
Socializarea politică a copiilor parcurge drumul de la o raportare afectivă la una raţională faţă de politic.
Integrarea progresivă a politicului (în perioada 7-14 ani) are loc în 4 etape (Easton şi Dennis, după Denni şi
Lecomte, 2004:170-171):
Etapa Descriere
politizarea sensibilizarea la universul politic, conştientizarea existenţei sferei politicului
personalizarea primă relaţie directă cu sistemul politic prin intermediul identificării unor figuri politice
proeminente (preşedintele)
idealizarea figurilor de autoritate (percepuţi ca buni sau răi) şi asocierea unor sentimente (pozitiv
7
versus negativ) acestora
instituţionalizarea lărgirea şi raţionalizarea progresivă a percepţiei despre sistemul politic; are loc integrarea
structurilor şi procedurilor instituţionale de guvernare, a forţelor politice (prin intermediul
figurilor reprezentative ale acestora).
Se pare că această versiune a socializării politice este specifică şi dependentă de contextul în care a fost
produsă şi anume societatea americană a anilor 70. Studiile realizate în Franţa prezintă o realitate parţial
diferită.
Agenţii socializării politice
Agenţi non-politici: familia, şcoala, biserica, comunitatea, locul de muncă, organizaţiile non-guvernamentale
Agenţi politici: partidele, organizaţiile şi instituţiile statului (Parlamentul, Guvernul, Primăria, Consiliul Local, ...)
Influenţele exercitate agenţii de socializare se pot avea în relaţii diverse: potenţare reciprocă, indiferenţă,
conflict sau anulare. De exemplu, tipul de şcoală poate bloca în anumite contexte influenţa parentală (Denni şi
Lecomte, 2004: 183).
Transmiterea orientărilor politice ale părinţilor
Ceva mai mult de jumătate dintre adolescenţii francezi ai anilor 80 reproduc orientarea politică a părinţilor. În
1989 se ajunge chiar la un indice de reproducere de 64%. Relaţia dintre orientarea politică a părinţilor şi a
copiilor este mediată însă de câteva variabile (Denni şi Lecomte, 2004:177):
Variabila Efectul
interesul părinţilor pentru Dacă interesul părinţilor este mare, gradul de reproducere este mare iar dacă
politică interesul este nul gradul de reproducere este scăzut.
intensitatea orientărilor Gradul de reproducere este mai mare cu cât orientările politice ale părinţilor
politice ale părinţilor sunt mai apropiate de extreme (dreapta sau stânga).
omogenitatea preferinţelor Dacă soţii au aceeaşi orientare gradul de reproducere este mult mai ridicat
politice ale părinţilor decât în situaţiile în care orientarea este diferită.
vizibilitatea orientărilor Gradul de reproducere a opţiunilor este mai mare în cazul copiilor care ştiu
politice ale părinţilor orientarea politică a părinţilor (orientarea lor este mai vizibilă).
Reproducerea ordinii sociale prin şcoală
Şcoala contribuie la socializarea politică pe două dimensiuni:
- cognitivă: cunoştinţe transmise (propriu-zise, dezbaterea unor probleme de actualitate)

- acţională: desfăşurarea unor acţiuni cu caracter civic (campanii de informare, sensibilizare, ajutor)
participarea la luarea deciziilor la nivel local (şcoală, localitate, media)
Conţinuturile politice transmise frecvent în şcoală:
- sloganele naţionale, simbolurile, eroii, sărbătorile naţionale

- valori specifice (libertate, egalitate, etc.), normele comportamentelor de grup, respectarea diferenţelor de
opinii, obiceiuri, fizice, participarea la luarea deciziilor, negociere şi aplanarea conflictelor
Influenţa şcolii se exercită prin intermediul influenţelor exercitate de profesori, de conţinuturile manualelor şi de
modul de viaţă şcolar. Ultimul factor are şi cea mai mare influenţă asupra reproducerii ordinii sociale (dacă ne
raportăm doar la factorii legaţi de şcoală. Reproducerea preferinţelor politice ale profesorilor este în general
scăzută.
Efectele induse de şcoală nu sunt neapărat pozitive / univoce relativ la socializarea şi participarea politică.
Deşi şcoala contribuie la creşterea cunoştinţelor politice ale elevilor ea duce de asemenea (cel puţin în cazul
anumitor categorii de populaţie, de exemplu negrii din SUA) la o scădere concomitentă a gradului de implicare
politică (mai exact a importanţei acordate implicării politice).
Coproducţia realităţii politice prin media
8
Mijloc de informare în masă foarte popular. Timpul petrecut de copii în faţa televizorului aproape îl egalează pe
cel destinat şcolii.
Sensul şi intensitatea influenţei media sunt puternic condiţionate de sistemul politic. Media poate fi un
instrument de îndoctrinare (societăţile totalitare) sau dimpotrivă o instituţie independentă şi obiectivă. Efectele
media sunt diverse: informare, promovarea sprijinului pentru guvernanţi, a imaginii acestora, cultul naţional
(sărbători, eroi, episoade), erodarea încrederii politice prin prezentarea actelor de corupţie, a manifestaţiilor şi
protestelor anti-guvernamentale, criticarea măsurilor luate de diferite instituţii.
Alţi agenţi
Locul de muncă şi poziţia deţinute au un rol important în socializare – influenţă biunivocă – participare politică,
competenţe.
Comunitatea, persoanele cu care interacţionăm – colegi, vecini, prieteni – informaţii, discuţii, presiuni (opinii,
exprimarea lor, vot).
Asociaţiile şi organizaţiile non-guvernamentale oferă un cadru separat de asociere şi acţiune socială orientată
spre obiective specifice. Organizare mai puţin ierarhică, libertate mai mare de exprimare şi acţiune, mijloace
mai puţin convenţionale, caracter mai puţin rigid.
Agenţi politici ai socializării: sistemul politic şi partidele
Partidele oferă o doctrină, o ideologie, informaţii, răspunsuri la anumite probleme social-politice.
9
Bibliografie:
Almond, Gabriel. Verba, Sidney (1996) Cultura civică, CEU Press, pp. 283-320: Cap. IX – Socializarea politică
şi competenţa civică
Nedelcu, Elena (2000) Democraţia şi cultura civică, Paideia, Bucureşti, pp. 14-22
Percheron, Annick (1993) La socialisation politique, Armand Colin, Paris
Bibliografie suplimentară:
Glanville, Jennifer (1999) Political socialization or selection? Adolescent extracurricular participation and
political activity in early adulthood, în Social Science Quarterly, vol. 80, nr. 2, June
Simon, James et all (1998) Political participation in the classroom revisited: The kids voting program, în Social
Science Journal, vol. 35, nr. 1
Simon Rosethal, Cindy et all (2001) Preparing for elite political participation: simulations and the political
socialization of adolescents, în Social Science Quarterly, vol. 82, nr. 3, September
Dudley, Robert. Gitelson, Alan (2002) Political litercy, civic education, and civic engagement: a return to
political socialization?, în Applied Developmental Science, vol. 6, nr. 4
Ventura, Raphael (2001) Family political socialization in multiparty systems, în Comparative Political Studies,
vol. 34, nr. 6, August
Achen, Cristopher (2002) Parental socialization and rational party identification, în Political Behavior, vol. 24,
nr. 2, June
Watts, Meredith (1999) Are there typical age curves in political behavior? The „age invariance” hypothesis and
political socialization, în Political Psychology, vol. 20, nr. 3
Galston, William (2001) Political knowledge, political engagement, and civic education, în Annual Review of
Political Science, vol. 4
Texte de prezentat / analizat:
Dîncu, Vasile (1999) Socializarea politică şi achiziţia vocabularului politic, în Sociologie Românească, nr. 3
Vocabularul politic – 4 categorii de termeni:
- concepte comunitare
- concepte desemnând valori, mecanisme şi instituţii democratice
- concepte politice propriu-zise (vocabular partizan)
- concepte sociale
Probe: prezentate listele de concepte copiilor (12-13 ani) – două sarcini:

- marcarea cuvintelor care plac respectiv nu plac (plus dacă nu-l cunoaşte – desigur subiectiv)
- producerea de asocieri (considerate primele două) pentru 14 cuvinte stimul
Datele culese la prima sarcină – indicator de necunoaştere şi indicator de ostilitate. Ambii indicatori au valori
medii mai mari comparativ cu vocabularul uzual al copiilor.
Valori, mecanisme şi
Vocabularul Comunitar Politic propriu-zis Social
instituţii comunitare
necunoaştere 4 11 19 10
ostilitate 15 46 65 39
Cele mai multe asocieri: preşedinte, lege. Cele mai puţine: stânga, dreapta. Cele mai multe non-răspunsuri:
stânga, dreapta. Cele mai puţine non-răspunsuri: cetăţean, vot, poliţie.
Exerciţii:
1. Alte tipuri de analize care pot fi făcute pe baza datelor prezentate în acest articol; mai exact relaţii, teorii
ce pot fi testate în continuare.
2. Informaţii care lipsesc, ar trebui adăugate.
3. Analiza legăturii dintre partea teoretică şi cea empirică.
10
Participarea politică. Forme de participare.
Ce se înţelege prin participare politică?
Forme de participare diferenţiate în funcţie de aria de interes: socială, politică, civică. Uneori este dificil să
distingem între formele de participare ale cetăţenilor; distincţia dintre participarea socială sau cea asociativă şi
cea politică de exemplu (o grevă a sindicatelor din minerit care se desfăşoară la nivel naţional militând
împotriva închiderii minelor dar care adoptă la un moment dat ca soluţie pentru atingerea acestui obiectiv
schimbarea ministrului industriei / primului ministru sau chiar a guvernului).
Participarea politică se referă la formele de implicare a cetăţenilor în activităţi / acţiuni cu scopul de a:
- alege oamenii politici în funcţii

- exprima (public sau nu) opţiunile, dorinţele relativ la anumite conţinuturi politice
- influenţa acţiunile, deciziile oamenilor politici / instituţiilor politice
altfel spus, participarea politică se referă la acele activităţi ale cetăţenilor care au ca obiectiv, mai mult sau mai
puţin direct, să influenţeze selecţia personalului din guvernământ şi / sau acţiunile acestora (Verba şi Nie,
1972:2, după Băsescu, 2001:224).
Prin participare politică se înţelege cel mai adesea rezultatul unui proces voluntar prin care indivizii se
angajează în activităţi orientate spre influenţarea pe cale legală a activităţilor şi deciziilor politice / agenţilor
politici. Treptat, acest conţinut al participării a cunoscut s-a lărgit sub influenţa realităţii (apariţia unor forme de
participare neconvenţionale), incluzând treptat forme de participare situate în afara legalităţii şi / sau violente.
De ce participăm?
Participarea / implicarea cetăţenilor poate fi individuală sau în grup. În ambele cazuri, urmărirea obiectivelor
presupune anumite costuri de bani, timp şi chiar riscuri precum degradarea stării de sănătate în cazul grevei
foamei, vătămare fizică şi / sau încarcerare în cazul unor acţiuni ilegale, plata unor despăgubiri în cazul
distrugerii unor bunuri publice sau private. Cu alte cuvinte, orice acţiune participativă are asociate nişte costuri
şi beneficii. Dacă atunci când acţiunea este una individuală raportul dintre costuri şi beneficii este mai uşor de
estimat, în cazul acţiunilor colective lucrurile sunt mai complicate, intervenind fenomene specifice acţiunii
colective, organizării şi dinamicii de grup. Teoria clasică a grupurilor are la bază două postulate principale:
- actorii politici au conduite raţionale

- grupurile sunt, ca şi indivizii, dotate cu voinţă în sensul că ştiu să-şi definească interesele, să elaboreze
strategii şi să se mobilizeze pentru a le apăra
Ambele postulate sunt discutabile. Relativ la primul postulat, raţionalitatea unei acţiuni poate fi privită într-un
sens foarte strict, atingerea unui scop sau în unul mai larg, prin raportare la valori, afecte sau tradiţii (sfera
raţionalităţii este atât de extinsă încât orice acţiunea poate fi catalogată drept raţională). Postulatul secund
ignoră paradoxul acţiunii colective (Olson), în special dacă ne raportăm la grupuri mari sau latente. Din punctul
de vedere al unui membru al unui grup este mai raţional / profitabil să nu participe la o acţiunea care
presupune costuri: dacă acţiunea va avea succes el va beneficia de bunul colectiv obţinut iar dacă nu va avea
succes costurile lui vor fi nule. Cu toate acestea, acţiunile sociale au loc, indivizii participă la ele (chiar dacă în
grade diferite), deci logica socială a participării politice este de altă natură – ritualul civic (perspectiva
antropologică – votul ca ritual). Pe de altă parte însă, costurile asociate participării / neparticipării la o acţiune a
grupului nu se reduc la costurile legate strict de acea acţiune ci includ costuri asociate legate de apartenenţa la
şi definirea ca membru al grupului cu toate consecinţele care decurg din asta (de la sancţiuni minore până la
excludere).
Cele menţionate anterior se aplică şi în cazul participărilor de tip politic. Abordarea instrumentală a acţiunilor
politice de masă se sprijină pe postulatul conform căruia societatea este compusă din cetăţeni în majoritate
conştienţi de capacitatea lor de influenţă (1), care cunosc canalele de exprimare de care dispun (2) şi ştiu să le
utilizeze pentru a-şi atinge scopurile (3). Dimensiunile acestui postulat au însă o acoperire scăzută în realitate
(Denni şi Lecomte, 2004:11). Cu excepţia votului (cel mai adesea cu o participare mai mare de 50%), restul
angajărilor în activităţi politice constituie cel mai adesea apanajul unei minorităţi. În funcţie de ponderea
persoanelor care au participat avem următoarea situaţie (date medii relativ la Franţa): semnarea unei petiţii
(50%), participarea la o manifestaţie autorizată (25%), participarea la un boicot (10%), grevă violentă (8%) şi
ocuparea unei clădiri publice (6%). Doar cam un sfert din populaţie este angajată simultan în mai multe forme
11
de participare politică (exceptând votul); tot un sfert – în nici una. Dacă avem în vedere eficacitatea acestor
acţiuni, diferenţa dintre realitate şi modelul teoretic ar creşte şi mai mult. Chiar şi la nivel local unde se
presupune că legătura dintre puterea politică şi cetăţeni este mai strânsă, cel mai adesea deciziile se iau fără
implicarea cetăţenilor, fără presiune din partea lor, paradoxal uneori se exercită o presiune din partea puterii
politice pentru a mobiliza cetăţenii şi asociaţiile (Denni şi Lecomte, 2004:11).
Care sunt formele de participare politică?
Tipurile de participare politică pot fi clasificate în funcţie de criterii diverse:
- convenţionale versus neconvenţionale

- violente versus non-violente
- legale versus ilegale
- frecvenţă ridicată versus scăzută
- eficientă ridicată versus scăzută
- costuri ridicate versus scăzute
- individuale versus colective
- în interes personal versus colectiv
Tabel 1: O clasificarea formelor de participare politică

Forme de participare politică Non-violente / legale Violente / ilegale
Convenţionale Vot
Activitate în campanie:
- voluntariat
- convingerea altora să voteze
- întălniri electorale
- donaţii
- membru partid
Activitate în comunitate
Contactarea unor oficiali
Neconvenţionale Petiţii Demonstraţii ilegale
Demonstraţii legale Distrugeri
Boicoturi Violenţă
Greva foamei Sabotaj
Lanţuri umane Război de gherilă
Asasinate
În general, în afara perioadelor de campanie electorală, participarea politică a cetăţenilor este redusă. Formele
de „participare” politică mai frecvente sunt discuţiile şi cititul articolelor. Cea mai mare parte a cetăţenilor nu
participă deloc la întruniri politice şi nu lucrează ca voluntari pentru partide sau candidaţi.
Tabel 2: Forme de participare politică în general (%)

Cât de des ...? Des Rar Deloc (NR)
Citiţi articole politice din ziare 17 37 46 0
Discutaţi politică cu alte persoane 17 39 44 0
Încercaţi să convingeţi prietenii să voteze ca şi dvs. 6 11 82 1
Lucraţi voluntar în folosul localităţii / străzii / blocului dvs. 8 18 74 1
Participaţi la întruniri politice 1 5 93 1
Intraţi în contact cu persoane oficiale (primar, prefect, parlamentar) 6 19 75 1
Lucraţi voluntar în favoarea unui partid / candidat politic 1 2 96 1
Sursa: BOP, iunie 2002, FSD
În preajma alegerilor, participarea politică creşte uşor: cetăţenii se informează mai mult, participă într-o măsură
mai mare la întruniri cu candidaţii sau la mitinguri. Această creştere este determinată însă atât de context
(există mai multe oportunităţi şi presiuni exterioare) cât şi de interesul mai crescut al cetăţenilor pentru politică
în perioadele electorale. Discuţiile despre alegeri cu ceilalţi (familie, vecini, prieteni, colegi) constituie un
fenomen comun, jumătate sau trei sferturi, funcţie de categoria de referinţă, dintre alegători având astfel de
discuţii. Formele de implicare / participare mediatică sunt de asemenea ridicate, în special cea legată de
emisiunile televizate (se constată de asemenea o creştere a consumului de conţinuturi politice din media în
campanie faţă de alte perioade). Formele de participare care presupun costuri mai ridicate sunt însă destul de
12
rare (29% s-au informat de la panouri, 12% au participat la întâlniri cu candidaţii, 7% au participat la mitinguri
electorale).
Tabel 3: Forme de participare politică în campania electorală (%)

În timpul campaniei electorale de la aceste Nu, Da, peste
Da, o dată Da, 2-4 ori (NR)
alegeri generale, dvs. aţi …? niciodată 4 ori
a) Participat la mitinguri electorale 93 3 1 1 2
b) Participat la întâlniri cu candidaţii 88 7 2 1 2
c) Primit acasă materiale electorale 43 17 18 20 2
d) Discutat cu familia despre alegeri 22 13 22 41 1
e) Discutat cu prietenii despre alegeri 33 13 21 31 2
f) Discutat cu vecinii despre alegeri 52 14 13 19 2
g) Discutat cu colegii despre alegeri 53 11 12 21 3
h) Mers la panourile de afişaj pentru a afla
71 12 7 8 2
informaţii despre candidaţi
i) Citit articole din presă despre candidaţi 39 13 15 31 2
j) Ascultat emisiuni electorale la radio 32 13 15 39 2
k) Urmărit emisiuni electorale la televizor 12 9 14 63 1
Sursa: Exit MMT-INSOMAR, Simulare 2: decembrie 2004, înainte de turul 2
În ceea ce priveşte formele de protest, acestea au o frecvenţă şi mai scăzută. Conform datelor din BOP (FSD,
octombrie 2002), după 1989 ponderea celor care au participat la o acţiune de protest (grevă, reclamaţie,
petiţie, demonstraţie, greva foamei, ocuparea unei clădiri sau unui drum) este de 12%. Conform aceleiaşi
anchete, ar fi dispuşi să (mai) protesteze 25% (nu ar (mai) participa 69%, nu ştiu/nu răspund 6%). Dintre
formele de protest, doar cele legale sunt performate / acceptate (semnarea unei petiţii, participarea la
demonstraţii legale) dar nici în cazul acestora disponibilitatea nu este prea ridicată, în condiţii normale (Tabel
4).
Tabel 4: Participare şi intenţii de participare la acţiuni de protest (%)

A participat Ar (mai) participa
Acţiuni de protest ...
Da Nu (NR) Da Nu (NR)
Semnarea unei petiţii, reclamaţii 8 91 1 17 75 8
Participarea la demonstraţii legale 11 88 0 20 73 8
Participarea la greve ilegale 1 98 0 3 91 6
Ocuparea unor clădiri, drumuri 1 99 0 2 91 7
Sursa: BOP-FSD, iunie 2002
În cazul în care mobilul protestului ar fi ceva important (care afectează semnificativ şi explicit interesele),
disponibilitatea de protest a cetăţenilor creşte foarte mult (se dublează sau chiar triplează) (Tabel 5). O parte a
acestora, sunt dispuşi chiar să adopte forme ilegale de protest, asociate în puţine cazuri cu violenţă contra
unor persoane. Ca soluţie ultimă o pondere ridicată o are şi apelul la greva foamei.
Tabel 5: Intenţii de participare la acţiuni de protest în cazuri extreme (%)

Dacă s-ar întâmpla un eveniment grav care să vă afecteze grav interesele,
Da Nu (NŞ/NR)
dvs. aţi participa sau nu la una din următoarele acţiuni de protest?
Semnarea unei petiţii 61 31 8
Participarea la demonstraţii şi greve legale 53 40 7
Participarea la demonstraţii şi greve ilegale 9 84 7
Ocuparea unor clădiri sau fabrici 7 86 7
Atacarea unor persoane 2 91 6
Blocarea străzilor 10 84 6
Greva foamei 14 79 7
Sursa: Intoleranţă, discriminare şi autoritarism, septembrie 2004, IPP
Discuţiile cu privire la intenţiile de vot au o pondere ridicată, aproximativ jumătate din alegători români
raportând astfel de comportamente. Pe acest fond, fenomenele de influenţă interpersonală voită a deciziei de
vot pentru un anumit partid / candidat nu sunt deloc o raritate, aproape un sfert dintre alegători declarând că
au exercitat o influenţă de acest tip sau au fost obiectul uneia. Influenţele ilegale (bani, recompense sau
pedepse) sunt mult mai rare (maximum 5% dacă îi includem şi pe cei care au refuzat să răspundă).
13
Tabel 6: Ponderea tipurilor de influenţă personală în campania electorală (%)
În campania electorală de la aceste alegeri generale s-a întâmplat ....? Da Nu (NR)
a) să spuneţi cuiva cu cine votaţi dvs. 47 50 2
b) ca o persoană să vă spună cu cine votează 54 43 2
c) să încercaţi să convingeţi pe cineva să voteze un anumit partid /
18 79 3
candidat
d) ca o persoană să încerce să vă convingă să votaţi cu un anumit partid
23 75 3
/ candidat
e) ca o persoană să vă promită recompense (bani, bunuri, produse)
2 95 3
dacă votaţi cu un anumit partid / candidat
f) ca o persoană să vă ofere recompense (bani, bunuri, produse) dacă
1 96 3
votaţi cu un anumit partid / candidat
g) ca o persoană să încerce să vă oblige să votaţi cu un anumit partid /
1 96 2
candidat
Sursa: Exit MMT-INSOMAR, Simulare 2: decembrie 2004, înainte de turul 2
Care sunt factorii participării politice?
Gradul în care populaţia activă politic este reprezentativă pentru toată populaţia este important din punctul de
vedere al principiului democratic al egalităţii. Doleanţele celor mai vizibili, activi politic, primesc o atenţie
specială din partea actorilor politici şi prin urmare o soluţionare favorabilă. Dacă acestea nu sunt
reprezentative pentru toată populaţia, principiul egalităţii este încălcat. Prin urmare este important să vedem
care sunt caracteristicile (socio-demografice, opţiuni şi valori politice şi nu numai) ale celor care participă. Pe
de altă parte, dacă nu există o diferenţă între preferinţele celor care participă şi ale celor care nu participă,
principiul democratic al egalităţii influenţei este respectat.
Determinanţii sociali ai participării
Statusul socio-economic: corelează pozitiv cu participarea politică şi nu negativ aşa cum ne-am aştepta
conform teoriei frustrării sociale (frustrarea este mai mare în cazul celor cu resurse mai mici deci aceştia ar
trebui să participe / protesteze într-o măsură mai mare) (Denni şi Lecomte, 2004:26-27). Pe de altă parte însă,
cei cu resurse de bază mai mici urmăresc în primul rând satisfacerea acestor nevoi şi au mai puţin timp pentru
acţiuni sociale. De asemenea, ne putem întreba dacă această relaţie apare în cazul tuturor formelor de
participare politică. Corelaţiile dintre participare şi status diferă de la o ţară la alta dar nu au fost niciodată prea
mari.
Rezidenţa (urbană sau rurală): în general participarea electorală dar şi cea relativă la viaţa localităţii este mai
mare în rural decât urban (această situaţie se regăseşte şi în cazul României). În ceea ce priveşte însă restul
formelor de participare politică relaţia este inversă. Manifestaţiile au loc cel mai adesea în localităţile urbane
(relaţia este însă viciată de faptul că instituţiile împotriva cărora se manifestă au sediile în aceste tipuri de
localităţi). Participarea convenţională este mai dependentă de presiunile sociologice ale mediului de viaţă
decât participarea protestatară (aceasta din urmă este influenţată mai mult de mobilizarea cognitivă şi de
conjunctură) (Denni şi Lecomte, 2004:30).
Vârsta şi genul: participarea creşte cu vârsta dar până la un punct (la 75 ani în Franţa, 60 la noi) apoi scade
din nou; ce înseamnă asta? Că participarea la vot este o practică politică care este adoptată relativ târziu şi
părăsită la o vârstă mai avansată comparativ cu alte forme de acţiune socială. Tinerii participă la manifestaţii
însă într-o măsură mai mare. Participarea este mai mică în cazul femeilor dar diferenţele de gen sunt datorate,
cel puţin în parte, altor diferenţe, de statut de exemplu (activ versus inactiv; femeile active, ocupate participă
într-o măsură relativ similară cu bărbaţii). Acest lucru explică şi de ce diferenţa de participare dintre genuri s-a
redus începând cu anii 70 în occident (Denni şi Lecomte, 2004:33). Pe de altă parte însă, diviziunea
tradiţională de gen (domestic-femeie versus exterior-bărbat) rămâne la un nivel declarativ (interesul declarat
pentru politică sau politizarea este mai ridicat în cazul bărbaţilor).
Factorii politici şi ideologici ai participării
Sistemul de valori: sistemele de valori tradiţionale favorizează angajarea în forme convenţionale de participare
politică (votul de exemplu) în timp ce formele protestatare sunt susţinute mai mult de cultura de stânga, valorile
postmaterialiste ale liberalismului cultural şi universalismului (Denni şi Lecomte, 2004:38).
Sistemul politic: organizarea şi funcţionarea sistemului politic, natura şi diversitatea mijloacelor de expresie
populare garantate de drepturile civile şi civice, gradul de descentralizare al instituţiilor afectează participarea
(Denni şi Lecomte, 2004:38). Partizanatul (identificarea cu un partid) indiferent de orientarea ideologică
14
favorizează participarea, compensând uneori diferenţele de status socio-economic (în cazurile în care
partidele sunt articulate cu segmente sociale determinate).
O criză a participării politice?
Numeroşi autori remarcă o criză a participării politice, convenţionale în special, evoluţiile descendente ale
ratelor de participare la vot fiind prezentate cel mai adesea ca argumente în acest sens. Absenteismul în
creştere de la vot poate avea diferite cauze (Denni şi Lecomte, 2004):
- conjuncturale: nu toate tipurile de alegeri au aceeaşi putere de mobilizare; absenteismul creşte în ordinea
următoarelor tipuri de alegeri: (valori medii Franţa) prezidenţiale (19%), legislative (24%), municipale
(25%), referendumuri (30%), cantonale (39%), europene(47%); posibilă explicaţie – conştientizarea,
claritatea şi importanţa percepută a mizei; frecvenţa ridicată duce de asemenea la scăderea participării (se
verifică în cazul alegerilor locale cu tururi multiple sau acolo unde ciclul de 4 ani este fragmentat –
Bucureşti, Ciorbea din primar prim-ministru).
- sociologice: alegătorii cu SES scăzut şi cei cu slabe inserţii sociale se abţin mai mult de la vot; creşterea
şomajului, fragmentarea perioadelor de muncă acţionează în sensul scăderii inserţiei sociale; diferenţele
nu sunt însă suficient de mari pentru a explica total absenteismul.
- detaşarea de politic: un interes scăzut faţă de politică duce şi la absenteism mai ridicat; pe de altă parte
politizarea (interesul declarat pentru politică) a crescut treptat în societăţile occidentale, deci nu asta e
explicaţia pentru absenteism; chiar dacă interesul a crescut atenţia acordată de alegători vieţii politice,
problemelor politice, poziţiei candidaţilor sau partidelor relativ la acestea este scăzută – cu cât gradul de
cunoaştere este mai ridicat cu atât absenteismul este mai scăzut.
Participare politică nu înseamnă însă numai vot sau alte forme convenţionale. Relativ la formele
neconvenţionale de participare, în democraţiile occidentale se constată o creştere a potenţialului protestatar,
adică a ponderii celor dispuşi să protesteze prin participarea la manifestaţii, neplata impozitului sau ocuparea
unor clădiri administrative (Denni şi Lecomte, 2004:23). Treptat, disponibilitatea de participare la acţiuni de
acest tip tinde să se transpună în comportamente (se constată o creştere a ponderii celor care au participat
efectiv la o manifestaţie autorizată sau a numărului de manifestaţii autorizate).
Dintr-o anumită perspectivă ne putem întreba nu de ce cetăţenii nu participă, cât mai ales de ce totuşi
participă. După cum am văzut anterior, aceasta se datorează mai puţin unor caracteristici personale cât mai
ales capacităţii societăţii de a „difuza şi întreţine o normă democratică” (Denni şi Lecomte, 2004:50).
15
Bibliografie:
Almond, Gabriel. Verba, Sidney (1996) Cultura civică, CEU Press

Bădescu, Gabriel (2001) Participare politică şi capital social în România, Accent, Cluj-Napoca, pp. 223-266:
Participarea politică în România
Denni, Bernard. Lecomte, Patrick (2004) Sociologia politicului (vol. 1 şi 2), Eikon, Cluj-Napoca, vol. 2, pp. 7-59:
Cap. VII Participarea politică – ritualurile civice
Nedelcu, Elena (2000) Democraţia şi cultura civică, Paideia, Bucureşti, partea a doua
Dolan, Kathleen (1995) Attitudes, behaviors, and the influence of family: a reexamination of the role of family
structure, în Political Behavior, vol. 17, nr. 3, September
Jankowski, Thomas. Strate, John (1995) Modes of participation over the adult life span, în Political Behavior,
vol. 17, nr. 1, March
Scheufele, Dietram et all (2003) Pathways to political participation? Religion, communication contexts, and
mass media, în International Journal of Public Opinion Research, vol. 15, nr. 3
Mureanu, Carmen (1999) Societatea civilă şi participarea politică în perioada de tranziţie, în Calitatea Vieţii, nr.
1-2
Precupeţu, Iuliana (2003) Participare socială, capital social şi sărăcie, în Calitatea Vieţii, nr. 3-4
Exerciţii:
1. Alte tipuri de analize care pot fi făcute pe baza datelor prezentate în acest articol; mai exact relaţii, teorii
ce pot fi testate în continuare.
2. Informaţii care lipsesc, ar trebui adăugate.
3. Analiza legăturii dintre partea teoretică şi cea empirică.
16
Indicatorii utilizaţi în sociologia electorală (notorietate, încredere, opţiune de
vot, etc.)
Care sunt indicatorii?
- multitudine de indicatori; necesară o sistematizare a lor.

- criterii de clasificare – după ...:
o obiect: teme şi probleme / actori (instituţii, oameni politici)
o conţinut: cunoştinţe / opinii şi atitudini / comportamente
o sens: obiectiv / subiectiv
o actorul vizat: politic (instituţii, politicieni, teme) / non-politic (alegători)
Tip indicator Actori Teme / probleme

Cunoştinţe - notorietate - informare
- recunoaştere - recunoaştere
- poziţionare - poziţionare
- informare -
Opinii şi Atitudini - încredere - interes
- sentimente / plăcere - evaluare
- atribute asociate - comparare
- evaluare - efecte asociate
- identificare / partizanat - eficacitate politică
Comportamente - probabilitate vot - intenţie vot
- intenţie vot - vot efectiv
- vot efectiv - participare / implicare (...)
- membru
CUNOŞTINŢE
notorietate – gradul de cunoaştere a unui actor politic; ponderea celor care au auzit de acesta; utilizat de
obicei în cazul candidaţilor (mai mobili) pentru anumite funcţii şi mai puţin pentru partide (stabile).
De care dintre următoarele personalităţi / partide politice

A auzit Nu a auzit (NŞ) (NR)
aţi auzit?
Persoana / Partidul 1 1 2 8 9
Persoana / Partidul ... 1 2 8 9
Pe care dintre următoarele personalităţi / partide politice le

O cunoaşte Nu o cunoaşte (NŞ) (NR)
cunoaşteţi?
Persoana / Partidul ... 1 2 8 9
competenţă subiectivă
Cât de multe lucruri

Foarte Nici multe, Foarte
ştiţi despre programul Multe Puţine Nimic (NC) (NŞ) (NR)
de guvernare al ...? multe nici puţine puţine
Partidul 1 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Partidul 2 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Partidul ... 1 2 3 4 5 6 7 8 9
competenţă obiectivă
Din câte aţi auzit dvs., ce partid/alianţă susţine cota unică de impozitare? (ARATĂ LISTA PARTIDE) (98 NŞ)
Din câte aţi auzit dvs., ce partid/alianţă susţine cota graduală de impozitare? (ARATĂ LISTA PARTIDE) (98 NŞ)
17
OPINII ŞI ATITUDINI
Încredere – încrederea generalizată într-un candidat / partid (induce ideea de evaluare raţională)
Câtă încredere aveţi în

Foarte Foarte
următoarele personalităţi Multă Medie Puţină Deloc (NC) (NŞ) (NR)
multă puţină
/ partide politice?
Persoana / Partidul 1 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Persoana / Partidul ... 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Termometru - plăcere / sentimente – afecte relativ la un partid / candidat (induce ideea de evaluare iraţională)
Aş vrea să aflu ce credeţi despre câteva dintre partidele / persoanele politice din România. Vă voi citi unul câte
unul numele acestora. După ce am să citesc numele unui partid / unei persoane, vă rog să îi daţi o notă între 0
şi 10, unde 0 înseamnă că acel partid / acea persoană nu vă place deloc şi 10 înseamnă că vă place foarte
mult. Atunci când nu aţi auzit despre un partid / o persoană din listă sau simţiţi că nu ştiţi destule despre el /
ea, vă rog să îmi spuneţi.
Persoan / Partidul Nu-mi place deloc Îmi place foarte mult (NC) (NR)
Persoana / Partidul 1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 97 99
Persoana / Partidul 2 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 97 99
Persoana / Partidul ... 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 97 99
Variantă foarte apropiată de aceasta, utilizată de obicei în SUA, termometrul sentimentelor (rece-cald): 0-100.
Imagine - atribute asociate – caracteristicile care sunt asociate spontan sau asistat unor candidaţi / partide;
permite identificarea punctelor slabe respectiv tari ale imaginii unui candidat / partid.
Atribute menţionate spontan:
Ce vă vine în minte când auziţi ...? Menţiunea 1 Menţiunea 2 (NŞ) (NR)

Persoana / Partidul 1 98 99
Persoana / Partidul 2 98 99
Persoana / Partidul ... 98 99
Atribute menţionate asistat:
După părerea dvs., în ce partid Buni

Corupţi Religioşi ...
sunt cei mai mulţi oameni ...? conducători
Persoana / Partidul ... ... ... ... ...
NŞ 98 98 98 98
NR 99 99 99 99
Imagine - diferenţiator semantic – evaluarea poziţiei unui candidat / partid pe o serie de dimensiuni definite prin
atribute polare; permite identificarea punctelor slabe respectiv tari ale imaginii unui candidat / partid.
După părerea dvs. (candidatul) este (I) sau (II)?

(ÎNCERCUIEŞTE COD 2 DACĂ ÎN EGALĂ MĂSURĂ AMBELE)
Candidat I sau II (NŞ) (NR)

a Apropiat de oameni 1 2 3 Îndepărtat de oameni 8 9
b Extremist 1 2 3 Moderat 8 9
c Bine pregătit 1 2 3 Slab pregătit 8 9
d Ţine promisiunile 1 2 3 Nu ţine promisiunile 8 9
e Hotărât 1 2 3 Nehotărât 8 9
f Corupt 1 2 3 Cinstit 8 9
g Bun diplomat 1 2 3 Prost diplomat 8 9
18
Identificarea / partizanatul – ataşament (sentimentul apartenenţei) faţă de un partid (mai rar candidat);
identificarea cu un partid.
variante:
- susţinător sau sentiment de apropiere sau reprezintă interesele
- pe termen scurt sau lung (interesează în special ultima)
- intensitate mare sau mică
Ajută la determinarea electoratului fidel, pragul minim de scădere la un moment dat; tipologii de votanţi ai unui
partid în funcţie de gradul de partizanat.
Forme diferite pentru întrebările legate de partizanat. Care formulare e mai corectă? Testate 3 forme de
măsurare a partizanatului prin intermediul focus-grupului (Bartle, 2003).
1. În general, vă consideraţi a fi Conservator, Labour, Liberal Democrat, (Nationalist) sau ce altceva?

2. Mulţi oameni gândesc despre ei că sunt Conservatori, etc., chiar dacă nu sprijină acel partid. Ce ne
puteţi spune despre dvs.? În general, vă consideraţi ... sau nu nici unul dintre acestea?
3. Mulţi oameni înclină spre un anume partid pentru o perioadă mare de timp deşi ocazional pot să
voteze pentru alt partid. Ce ne puteţi spune despre dvs.? În general, dvs. înclinaţi spre vreun partid?
Ultima formă este de preferat deoarece discuţiile de grup au arătat faptul că primele două nu disting între
orientarea pe termen lung şi cea de moment.
susţinător:
Multe persoane cred despre ele că sunt susţinătorii unui anumit partid politic, chiar dacă nu sunt membri ai
acelui partid. Dar dvs.? În general vorbind, dvs. vă consideraţi ca fiind un susţinător a unui anumit partid
politic? (DACĂ DA, Care anume?) (NU CITI LISTA)
1 2 3 8 9
Partidul 1 Partidul 2 Partidul ... Nu (NR)
(DACĂ SE DECLARĂ PARTIDUL) Vă consideraţi un susţinător ...?
5 4 3 2 1 8 9
Foarte mare Mare Obişnuit Slab Foarte slab NS NR
apropiere:
Există un anumit partid politic de care vă simţiţi mai apropiat decât de toate celelalte partide?
1 2 3 8 9
Partidul 1 Partidul 2 Partidul ... Nu (NR)
(DACĂ SE DECLARĂ PARTIDUL) Cât de apropiat vă simţiţi de acest partid? Simţiţi că sunteţi ...?
5 4 3 2 1 8 9
Foarte apropiat Apropiat Oarecum apropiat Puţin apropiat Foarte puţin apropiat NS NR
reprezentare interese:
Există partide despre care credeţi că vă reprezintă interesele? (DACĂ DA) Care sunt acestea? (MARCHEAZĂ
TOATE PARTIDELE MENŢIONATE)
1. Alianţa D.A. PNL-PD 3. PSD 5. PRM 7. PNG 9. PD 97. Nu 98. NŞ

există
2. Uniunea Naţională 4. PUR 6. UDMR 8. PNL 12. Altul. Care? 99. NR
PSD+PUR
19
COMPORTAMENT - VOT
Votul este întotdeauna relativ la o funcţie; intenţia de vot nu este ceva abstract, rupt de context; cel mai adesea
un candidat este asociat cu o anumită poziţie / funcţie (evaluat ca mai adecvat, calificat pentru aceasta) şi
poate obţine o pondere ridicată din opţiunile de vot pentru acea funcţie, nu însă şi pentru o alta. Exemplu:
preşedinte versus prim-ministru, primar versus prim-ministru. Excepţie: personalităţile complexe, care obţin
calificative bune pe dimensiuni relevante pentru ambele poziţii – Năstase (ministru şi preşedinte), Băsescu
(primar şi preşedinte). În concluzie, întotdeauna în întrebările de vot trebuie să apară şi poziţia / funcţia pentru
care se face evaluarea.
Probabilitatea de vot – probabilitatea de a vota cu fiecare din candidaţii / partidele dintr-un spaţiu electoral.
În prezent, cât de Foarte

Foarte Oarecum Puţin Deloc
probabil este să votaţi Probabil puţin (NC) (NŞ) (NR)
probabil probabil probabil probabil
cu ...? probabil
Persoana / Partidul ... 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Ajută la conturarea stabilităţii opţiunilor de vot, posibilitatea re-orientărilor, construirea unor tipologii, spaţii ale
opţiunilor politice: distanţe dintre partide / candidaţi, electorate fidele / volatile bi sau multi-direcţional. Util
pentru a vedea în mod special câmpul maxim de creştere pentru un partid / candidat la un moment dat.
Votul – votul acordat unui candidat / partid
Variante:
- intenţie de vot sau vot anterior raportat
- asistat sau nu
- menţionat doar partidul / candidatul sau ambele
- cu sau fără opţiune secundară
- cu sau fără tăria opţiuni
- pe perechi sau nu
Votul ne-asistat se foloseşte îndeosebi în cazul spaţiilor electorale mai slab structurate (candidaţi, nu în an
electoral); cel asistat în spaţii mai structurate (an electoral, partide). Efecte induse de votul ne-asistat - supra-
estimarea votului pentru principalul partid (cel la guvernare) / preşedintele în funcţie. De ce? Vizibilitate,
notorietate şi legitimitate mai mare a acestui partid / liderilor lui / preşedintelui în rândul populaţiei (vezi datele
din BOP, 2003, iunie). Tendinţa oricum există, cel puţin în cadrul unui electorat ca cel din România (efectul
apare şi în democraţiile consolidate dar nu cu aceeaşi intensitate) – estimările electorale ale MMT-INSOMAR
pentru alegerile generale din 2004, turul 1 – votul în favoarea Alianţei şi Uniunii, respectiv Năstase şi Băsescu
au fost supra-estimate cu 2-3 puncte procentuale iar votul pentru partidele mici / candidaţii minori sub-estimat
cu 4-5 puncte; eroarea nu s-a datorat eşantionării – votul în secţiile din eşantion a aproximat votul din toate
secţiile cu o diferenţă medie de 0,2 puncte procentuale; deci, fie fraudă de ambele părţi, fie declaraţii false ale
unor respondenţi.
vot raportat:
La alegerile generale de anul trecut (noiembrie 2004), cu ce partid aţi votat pentru Senat?
Pentru perioadele de timp mai lungi, corectitudinea votului raportat este afectată. Surse: re-configurarea
voluntară (minciună, dorinţa de a fi de partea învingătorului) sau involuntară (memoria, reconstrucţia trecutului
din perspectiva prezentului), disponibilitatea de exprimare publică a opţiunilor electorale, în mod special în
cazul alegătorilor cu opţiuni politice mai puţin stabile şi / sau profunde.
intenţie de vot:
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cu ce partid sau alianţa politică aţi vota?
Subiectului i se oferă sau nu o listă de partide / candidaţi. cine intră şi cine nu pe această listă? Criterii posibile:
candidaţii / partidele înscrise în competiţie, cele parlamentare, cele care trec de un anumit prag în opţiuni
(două puncte procentuale). Afectează (sau oamenii politici cred aceasta) acest lucru imaginea partidelor /
candidaţilor? Dacă da, în ce fel şi sens?
20
vot ne-asistat (nu se oferă lista de partide / candidaţi):
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cu ce partid sau alianţa politică aţi vota?
(TRECE NUMELE PARTIDULUI)

................................................ 96. Nu votez 97. Anulez votul 98. Nu ştiu 99. Nu răspund
vot asistat (se oferă lista de partide / candidaţi):
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cu ce partid sau alianţa politică aţi vota dintre
următoarele? (ARATĂ LISTA)
Partidul 1 Partidul 3 Partidul ... 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Partidul 2 Partidul 4 Alt partid 97. Anulez votul 99. Nu răspund
vot secundar:
Dacă persoana preferată de dvs. nu ar candida, cu ce candidat aţi vota dintre următorii? (ARATĂ LISTA)
Candidatul 1 Candidatul 3 Candidatul ... 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Candidatul 2 Candidatul 4 Alt candidat 97. Anulez votul 99. Nu răspund
vot pe perechi:
Dacă în turul 2 al alegerilor prezidenţiale ar ajunge ... şi ..., dvs. cu cine aţi vota?
Candidatul 1 sau Candidatul 2 96. Nu votez 97. Anulez votul 98. Nu ştiu 99. Nu răspund
vot corelat:
Cel mai adesea listele de candidaţi şi partide sunt prezentate independent, fără a se face o legătură între
acestea, între candidat şi partidul pe care îl reprezintă. Acest lucru nu este corect în totalitate. Efectul posibil
indus este redus însă de faptul că cea mai mare parte a alegătorilor fac legătura între candidat şi partidul pe
care îl reprezintă. O parte a electoratului nu asociază însă candidatul şi partidul, tinzând să voteze partidul în
funcţie de candidatul acestuia (sau o altă figură reprezentativă din partid), respectiv să voteze un anumit
candidat (chiar fără a-l cunoaşte) în funcţie de apartenenţa la partidul preferat. Efecte de acest tip apar uneori
cu o intensitate mare, putând să schimbe pe termen scurt câmpul opţiunilor electorale. Un exemplu elocvent în
acest sens îl constituie alegerile locale din 2004 din Bucureşti în special dar şi din alte oraşe mari ale ţării.
Candidaţii Alianţei DA au câştigat (cu două excepţii, datorate unor situaţii diferite – în sectorul 5 favoritul
Vanghelie şi sectorul 2 unde candidatul a avut handicapul genului) turul 2 chiar dacă aveau o notorietate foarte
scăzută. Votul acordat acestora a fost mai degrabă un vot pro-Băsescu, pro-Alianţă şi anti-PSD.
În concluzie, unii dintre votanţi nu sunt interesanţi atât de candidat cât de un anumit partid sau reciproc.
Importanţa mai mare a candidatului apare în special în contextele electorale puternic personalizate, democraţii
incipiente, în care sistemul de partide este slab conturat (la fel şi rolul lor sau al instituţiilor în care acestea au
reprezentanţi). Deci, asocierea celor doi actori în întrebare este legitimă şi utilă:
Candidatul 1 de la Candidatul 3 de la Candidatul 5 de la 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Partidul 1 Partidul 3 Partidul 5
Candidatul 2 de la Candidatul 4 de la Alt candidat 97. Anulez votul 99. Nu răspund
Partidul 2 Partidul 4
Alte exemple de vot corelat:
România: în 1992, cu două luni înainte de alegerile generale FSN-ul se rupe, partidul nou creat PDSR-ul sub
conducerea lui Iliescu obţinând mai multe voturi decât FSN-ul (Roman) şi chiar câştigând alegerile.
SUA: ajunge preşedinte doar candidatul unuia dintre principalele două partide (Democrat, Republican);
candidaţii partidelor mici sau independenţi neavând nici o şansă.
21
vot intensitate (se măsoară şi intensitatea opţiunii):
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dvs. cu ce partid sau alianţa politică aţi vota dintre
următoarele? (ARATĂ LISTA)
Partidul 1 Partidul 3 Partidul 5 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Partidul 2 Partidul 4 Alt partid 97. Anulez votul 99. Nu răspund
(DACĂ A MENŢIONAT UN PARTID) Cât de sigur sunteţi că veţi vota cu acest partid?
5 4 3 2 1 8 9
Foarte sigur Sigur Nu prea sigur Aproape deloc sigur Deloc sigur NS NR
DISCUŢIE:
Suprapunere, competiţie, completare la nivelul indicatorilor de unde şi necesitatea unei priviri multi-focalizate,
chiar dacă pentru unii (politicieni, alegători) poate părea redundant.
Exemple de situaţii:
Scop: alegerea candidatului unui partid pentru funcţia de primar (A, B, C); acelaşi candidat – A
(primarul în funcţie) sau un nou candidat?
Date anchetă: notorietate, încredere şi opţiune de vot (pe listă, A cu ceilalţi, B cu ceilalţi, etc.)
Candidat T1 T2
Indicator Notorietate Încredere Vot Notorietate Încredere Vot
A (primarul în funcţie) 90 30 25
B 60 30 15
C 40 30 20
Situaţia actuală:
A: notorietate 90, încredere 1:3, vot 1:4
B: notorietate 60, încredere 1:2, vot 1:4
B: notorietate 40, încredere 3:4, vot 1:2
Ce alţi factori ar trebui luaţi în calcul pentru a lua cea mai bună decizie (celelalte condiţii fiind egale)? Ce date
aş mai avea nevoie?
- Care este durata până la alegeri?

- Care sunt opţiunile de vot pentru turul doi?
- Care este principalul contra-candidat? Cum este structurat spaţiul contra-candidaţilor?
- Care sunt punctele tari şi cele slabe ale candidatului? Dar relativ la contra-candidaţi?
- Care este poziţionarea relativ la partid? Care este poziţia partidului în spaţiul electoral?
- Care sunt temele de interes (mulţumiri / nemulţumiri ale populaţiei)? Care sunt temele asociate funcţiei?
Dacă timpul până la alegeri este scurt (sub două luni) este candidatul A este de preferat celorlalţi (are cele mai
multe opţiuni de vot; în funcţie de structurarea opţiunilor pentru contra-candidaţi); avantaj: experienţa, faptele.
Dacă avem mai mult timp îl preferăm pe C (obiectiv: creşterea notorietăţii în condiţiile menţinerii imaginii
pozitive – dificil de realizat); avantaj: elimină (parţial, pentru că rămâne asocierea cu partidul şi prin acesta cu
candidatul A) posibilele atacuri ale contra-candidaţilor relativ la activitatea anterioară.
22
Bibliografie:
Delli Carpini, Michael. Keeter, Scott (1993) Measuring political knowledge: putting first things first, în American
Journal of Political Science, vol. 37, nr. 4, November
Theiss-Morse, Elisabeth (1993) Conceptualizations of good citizenship and political participation, în Political
Behavior, vol. 15, nr. 4, December
Bartle, John (2003) Measuring party identification: an exploratory study with focus groups, în Electoral Studies,
vol. 22
Voicu, Bogdan (1999) Despre măsurarea intenţiei de vot în sondajele de opinie, în Sociologie Românească, nr.
4
Morrell, Michael (2003) Survey and experimental evidence for a reliable and valid measure of internal political
efficacy, în Public Opinion Quarterly, vol. 67
Exerciţii:
Pe baza datelor din BOP, 2004 şi / sau alte surse, comentaţi situaţia candidaţilor la funcţia de preşedinte
înainte şi după renunţarea la candidatură a lui Stolojan respectiv anunţarea candidaturii lui Băsescu.
Ce tip de date ar fi necesare pentru o analiză corectă efectelor induse de această schimbare?
23
Rata de participare la vot. Supra-raportare şi sub-raportare.
Rata de participare
De ce este important să cercetăm rata de participare? Unele dintre modelele predictive ale votului se bazează
în mare măsură pe estimarea cât mai exactă a ratei de participare la alegeri a populaţiei în general şi mai ales
la nivelul diferitelor categorii de populaţie (diferenţiate după variabile relaţionate cu prezenţa la vot şi votul
pentru un anumit partid). Cu cât rata de participare este mai scăzută cu atât estimarea corectă a acesteia (la
nivel general şi la nivelul unor sub-populaţii relevante) este mai importantă pentru predicţia votului. Într-adevăr,
dacă toată lumea ar merge la vot, şansa ca estimările obţinute de sondajele de opinie să fie corecte ar creşte
deoarece gradul lor de precizie ar depinde de un parametru mai puţin (nu ar mai depinde de influenţa ratei
diferenţiate de participare). Mărimea ratei de participare şi evoluţia ei în timp nu ne oferă însă o imagine prea
optimistă. Majoritatea specialiştilor apreciază că rata de participare la alegeri a scăzut în ultimii 50 de ani,
indiferent de ţară. Media ratei de participare la alegeri în 22 de ţări pentru perioada 1945-1999 este în scădere,
de la 83% la 77%, scăderea fiind mai accentuată după 1965 (Franklin et all, 2000). Considerând doar situaţia
din SUA, rata de participare la vot a crescut până în 1958 apoi a scăzut (McGarrity, 2001). Deşi a trecut puţin
timp de când în România au loc alegeri libere, scăderea ratei de participare este evidentă şi destul de mare,
având două momente de scădere, 1992 şi 2000 (Tabelul 1).1
Tabelul 1: Participarea la vot în cazul alegerilor parlamentare din România (Camera Deputaţilor)
Anul 19902 1992 1996 2000 20043

Camera Deputaţilor 92,2 76,3 76,0 65,3 58,5 / 60,3
Număr alegători din listele 18.449.676
16.380.663 16.380.663 17.218.654 17.699.727
electorale permanente 17.897.017
Număr alegători care s-au
15.097.628 12.496.430 13.088.388 11.559.458 10.794.653
prezentat la urne
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României (2002) şi www.bec2004.ro
În ce măsură scăderea ratei de participare este reală sau este (şi) rezultatul (cel puţin în parte al) altor factori?
Gradul de actualizare al listelor electorale 4 şi migraţia populaţiei (circulatorie şi definitivă) sunt principalii factori
care pot influenţa mărimea ratei de participare. Datele de care dispunem ne permit testarea acestor ipoteze
doar pentru perioada de după 2000. Ponderea motivelor ce ţin de cadrul de eşantionare în totalul motivelor
pentru înlocuirea persoanelor din eşantionul de bază a crescut în perioada 2000-2002 de la 32% la 47%
(Comşa, 2002).5 Migraţia definitivă respectiv circulatorie se regăsesc parţial în motivele care determină
actualizarea scăzută a listelor electorale. Pe de altă parte, migraţia circulatorie constituie un fenomen în
1
Rata actuală de participare la vot din România este ceva mai mică prin comparaţie cu rata medie din ţările democratice
cu tradiţie şi similară cu cea din democraţiile tinere (ţările foste comuniste). Media ratei de participare în 21 de ţări
democratice este de 76% în anii ’90 (Dalton, 1988: 45) variind de la 46% în cazul Elveţiei la 94% în cazul Australiei. Rata
medie de participare la alegerile parlamentare în ţările foste comuniste este în jurul valorii de 63% (date calculate pe baza
informaţiilor (ultimele alegeri parlamentare din ţările respective) oferite de International Institute for Democracy and
Electoral Assistance - www.idea.int/vt).
Rata de participare la alegerile parlamentare din câteva ţări foste comuniste
ŢaraRata de participareŢaraRata de
participareUngaria56,7Slovacia70,1Bulgaria66,6Ucraina72,2Polonia48,2Slovenia70,4Cehia58,0Rusia60,5
Dacă avem în vedere toate alegerile din Europa Centrală şi de Est, rata medie de participare este de 71,9%, iar în cazul
României 72,5% (Pintor şi Gratschew, 2002: 82; raportat la alegerile de până în 1996 inclusiv). După rata medie de
participare la alegerile parlamentare desfăşurate în intervalul 1945-2002, România ocupă locul 58 în lume (169 de ţări).
2
Pentru anul 1990 datele sunt aproximative. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 14.378.693 (Anuarul
Statistic al României, 1997). Dacă la acest număr adăugăm voturile anulate (am considerat că acesta este de similar celui
din 1992, adică 5%), rezultă că numărul de alegători care s-au prezentat la urne a fost de 15.097.628. Cel mai probabil,
numărul de alegători din listele electorale a fost apropiat de cel din 1992. Prin urmare, prezenţa la vot a fost de 92%.
3
În 2004 prezenţa la vot a fost calculată prin raportarea numărului celor care s-au prezentat la urne la numărul total de
alegători înscrişi pe listele electorale permanente plus listele speciale de tip 1 (alegători cu domiciliul în localitate care nu
au fost găsiţi pe listele electorale permanente). Pentru comparabilitate cu anii anteriori am calculat prezenţa la vot pentru
2004 în ambele moduri.
4
Estimările din alte ţări (Marea Britanie) arată că între 6 şi 9% dintre numele din registre sunt redundante sau duplicate
(Swaddle şi Heath, 1989). Pe de altă parte, persoanele mutate sunt de asemenea sub-reprezentate în anchete,
ajungându-se astfel la o creştere a supra-raportării datorată selecţiei.
24
creştere în România, rata migraţiei de acest tip fiind estimată pentru anul 2000 (înainte de eliminarea vizelor)
la 19‰ (raportat la populaţia adultă) (Sandu, 2000: 19). Migraţia circulatorie este puternic diferenţiată în funcţie
de anumite categorii de populaţie, ponderea ei fiind mult mai mare în rândul bărbaţilor, tinerilor (sub 30 de ani),
protestanţilor, neoprotestanţilor şi catolicilor, rromilor şi maghiarilor (Sandu, 2000: 22). 6 Aproximativ aceleaşi
concluzii rezultă şi dacă folosim o altă modalitate de calculare a gradului de actualizare a listelor electorale
(chiar dacă aceasta se referă la o situaţie particulară). În cadrul unei anchete realizate în Municipiul Cluj-
Napoca în anul 2002 (MMT) cadrul de eşantionare utilizat au fost listele de evidenţă a populaţiei. Pentru
fiecare situaţie în care unei persoane nu i s-a aplicat chestionarul a fost înregistrat motivul neaplicării. În 34%
din situaţiile în care interviul nu s-a aplicat motivul ţine de actualizarea listelor electorale (26% fiind persoane
mutate, restul de 8% fiind alte motive legate de liste) iar în 10% de migrarea temporară a persoanei. Raportat
la total populaţie adultă, rata de emigrare temporară este de 5% fiind destul de mult diferenţiată după vârstă
(ajunge la 10% din totalul persoanelor sub 34 de ani şi doar 1% în cazul celor peste 45 de ani). Considerând
estimările anterioare, numărul persoanelor aflate în situaţia de migraţie circulatorie ajunge la aproximativ
850.000 (5%7 din aproximativ 17 milioane adulţi) dar dacă avem în vedere limitele acestor date (persoanele
singure care au emigrat nu apar în aceste estimări, acestea fiind de obicei şi persoane mai tinere, în cazul
cărora am văzut că rata de emigraţie este mult mai mare) precum şi estimările oficiale cifra poate ajunge la un
milion sau chiar mai mult.
Datele despre rata de participare a diferitelor categorii de persoane sunt mai rare. Autorii care tratează acest
subiect găsesc deseori diferenţe mari de participare între diferite categorii de populaţie (nivel de trai, categorii
socio-profesionale, vârstă, etc.). Conform unui studiu realizat de Leighley şi Nagler (2000) rata de participare
este determinată de nivelul de trai. Astfel, rata de participare la vot a persoanelor din SUA aflate sub pragul de
sărăcie a fost de 25% iar a celor peste pragul de sărăcie 65% (datele privesc alegerile din 1992). Într-un alt
studiu (Corey şi Garand, 2002) se arată că există diferenţe între ratele de participare la vot între birocraţi şi
non-birocraţi chiar în condiţiile în care sunt controlate alte variabile (rata de participare a birocraţilor este de
86,4% iar a non-birocraţilor de 74,0%). În măsura în care, participarea la alegeri a diferitelor categorii de
populaţie variază, influenţa acestora asupra rezultatelor finale ale votului poate să crească sau să scadă în
funcţie de rata de participare la vot. Rata de participare în cadrul diferitelor categorii de populaţie în cazul
României este destul de variabilă după cum vom observa în continuare.
Variaţia ratei de participare la vot

Datorită faptului că anumite resurse politice relevante sunt inegal răspândite, unele categorii de persoane
reuşesc într-o măsură mai mică comparativ cu altele să-şi exprime preferinţele de vot, fapt care influenţează
rezultatele electorale. Într-o analiză cu privire la efectele participării electorale şi cunoştinţelor politice asupra
rezultatelor votului în 18 ţări (Toka, 2002) sunt testate 3 scenarii ipotetice (date CSES). În primul scenariu se
consideră că toţi subiecţii votează, nivelul lor informare rămânând la fel, în al 2-lea scenariu toţi votează iar
nivelul de informare creşte la maximum (pe o scală ce ia în considerare mai mulţi indicatori, cu variaţie de la 0
la 1) pentru toţi subiecţii din cele 90 de grupuri socio-demografice analizate (vârstă-5, şcolaritate-3, gender-2,
venit-3) iar în al 3-lea scenariu toţi votează, nivelul de informare scăzut (sub 0,65) crescând (la 0,65), în cazul
celorlalţi rămânând la fel. Distribuţia votului se modifică doar în cazul scenariilor 2 şi 3 (2 în special).
Modificarea ratei de participare, în sensul creşterii ei, induce modificări foarte mici în procentele obţinute de
partide (dacă avem în vedere datele din cele 18 ţări). Diferenţele devin semnificative însă în cazul ţărilor cu
rată de participare scăzută. De exemplu, în cazul alegerilor prezidenţiale din SUA (1996), dacă rata de
prezenţă la vot ar fi fost de 100%, votul pentru Clinton ar fi crescut cu 1,9 puncte iar cel pentru Dole cu 3,1.
Datele analizate susţin faptul că distribuţia inegală a prezenţei la vot şi a cunoştinţelor politice distorsionează
rezultatele electorale. Modificările induse de nivelul de informare sunt mai mari decât cele induse de rata de
participare dar sensul ultimelor este în general în aceeaşi direcţie fiind astfel mai predictibil (Toka, 2002).
Prin urmare, estimarea prezenţei la vot joacă un rol important în predicţiile electorale, mai ales în cazul ţărilor
în care rata de participare este scăzută (cum este şi cazul României dacă avem în vedere ultimele alegeri
generale). Există mai multe modalităţi de estimare a prezenţei la vot. Cea mai simplă (şi utilizată) dintre
acestea constă în includerea variantelor de răspuns „nu votez” şi „indecis” în întrebarea despre intenţia de vot.
Estimarea prezenţei se poate face fie prin scăderea doar a ponderii celor care declară că nu vor vota, fie prin
scăderea ambelor categorii (în baza asumpţiei că dacă nu s-au decis e foarte probabil să nu se decidă şi prin
5
Pe de altă parte acest efect pare să fie unul ciclic (asociat cu ciclul electoral). Această posibilitate nu reduce însă influenţa
gradului de actualizare a listelor asupra corectitudinii calculării ratei de participare. Din păcate nu dispunem deocamdată
de datele necesare pentru testarea acestei ipoteze.
6
Câteva exemple în acest sens sunt elocvente: din totalul migranţilor circulatorii ponderea bărbaţilor e de aproximativ 66%
(în total populaţie este de 48%) iar ponderea tinerilor sub 30 de ani este de 46% (pondere în populaţie 22%) (Sandu, 2000;
Anuarul Statistic al României, 2002).
7
În condiţiile în care considerăm că rata migraţiei circulatorii la nivelul României este apropiată de estimarea noastră
pentru Cluj-Napoca. Rata la nivelul ţării poate fi mai mică dacă avem în vedere specificul localităţii Cluj-Napoca
(localitate urbană mare, pondere ridicată a maghiarilor, variabile ce sunt asociate cu o mobilitate mai crescută a populaţiei)
sau dimpotrivă mai mare dacă avem în vedere gradul de actualizare a listelor electorale (mai ridicat în urban, Comşa,
2002).
25
urmare nu vor merge la vot). O altă strategie constă în includerea în anchete pe lângă întrebarea de vot a unor
întrebări suplimentare. Întrebările de acest tip pot viza comportamentul anterior de vot (dacă a votat la ultimele
alegeri), interesul pentru politică, intenţia declarată de participare, intenţia de participare în condiţii specifice
(condiţii atmosferice nefavorabile), cunoştinţe politice, cunoştinţe necesare participării (localizarea secţiei de
vot). O altă metodă ce poate fi folosită dar doar în cazul cercetărilor post-electorale presupune verificarea
participării la vot folosind registrele de vot oficiale. Se pot astfel compara cele două variabile, prezenţa
declarată şi cea înregistrată, identificându-se subiecţii în cazul cărora cele două situaţii nu concordă şi
analizând diferenţele dintre aceştia şi restul subiecţilor.
Pe de altă parte, prezenţa la vot în sine nu influenţează rezultatul alegerilor. Mărimea influenţei depinde în fapt
de trei factori şi anume: diferenţele de participare la vot la nivelul categoriilor de populaţie, diferenţele în
structura votului aceloraşi categorii şi ponderea categoriilor în total populaţie. Datele estimate cu privire la
prezenţa la vot cu ocazia alegerilor generale din 2000 arată că aceasta variază destul de mult în cadrul
categoriilor de populaţie analizate (Tabelul 2). Astfel, rata de participare este sensibil mai mare în cazul
persoanelor de gen masculin, până în 55 de ani, cu educaţie cel puţin medie (liceu). Diferenţele de participare
dintre rural şi urban sunt cel mai probabil rezultatul indirect al diferenţelor în structura populaţiei din cele două
medii după şcolaritate şi vârstă.
Tabelul 2: Rata de participare la vot în cadrul unor categorii de populaţie
Variabila Categoria Rata de participare la vot
Total populaţie 65
masculin 79
Gen
feminin 57
18-34 70
Vârsta 35-54 74
55+ 58
scăzută 51
Educaţie medie 75
ridicată 85
urban 70
Rezidenţă
rural 62
Valorile reprezintă procente
Estimări pe baza datelor de anchetă - sondaj la urne (MMT, 2000)
Diferenţele în rata de prezenţă la vot produc la rândul lor diferenţe între structura populaţiei şi structura
votanţilor efectivi (Tabelul 3). Mai mult, structura eşantioanelor din cadrul anchetelor la nivel naţional este mai
apropiată de structura populaţiei decât de structura votanţilor efectivi. Astfel, chiar dacă datele de anchetă
arată o supra-reprezentare a votanţilor (declaraţi) situaţia reală este total opusă, structura votanţilor efectivi
fiind îndepărtată de structura eşantioanelor din anchetele naţionale. Implicaţia acestei diferenţe asupra
estimărilor electorale este relativ mare dacă avem în vedere faptul că există diferenţe de vot între categoriile
de populaţie analizate. O consecinţă oarecum neaşteptată a acestei situaţii este aceea că eşantioanele care
reproduc cel mai bine structura populaţiei nu sunt şi cele care produc cele mai bune estimări ale rezultatelor
electorale, dimpotrivă. Desigur această concluzie este valabilă dacă ne raportăm doar la estimările directe ale
votului, fără a ţine cont de alte variabile utilizate pentru ponderare în funcţie de probabilitatea prezenţei la
urne.8
Tabelul 3: Ponderea diferitelor categorii de populaţie în total populaţie, anchetaţi şi votanţi efectivi
INS (1) Anchetă (2) Exit-poll (3)
Variabila Categoria (2-1) (3-1) (3-2)
(Rec., ‘02) (BOP, oct. ‘00) (MMT, nov. ‘00)
masculin 47,9 46,1 58,0 -1,8 10,0 11,9
Gen
feminin 52,0 53,9 42,0 1,9 -10,0 -11,9
18-34 34,5 26,3 36,3 -8,2 1,8 10,0
Vârsta 35-54 33,9 37,7 35,1 3,8 1,2 -2,6
55+ 31,6 36,0 28,6 4,4 -3,0 -7,4
scăzută 63,2 62,3 46,4 -0,9 -16,8 -15,9
Educaţie medie 28,5 27,3 37,8 -1,2 9,3 10,5
ridicată 8,3 9,9 15,8 1,6 7,5 5,9
urban 53,6 53,6 56,4 0,0 2,6 2,6
Rezidenţă
rural 46,4 46,4 43,6 0,0 -2,6 -2,6
8
Această concluzie este oarecum contradictorie cu cerinţele obişnuite relativ la calitatea unui eşantion: rată de răspuns cât
mai mare şi reproducerea structurii populaţiei (Rotariu, 1997; Comşa, 2002).
26
Mai mult, diferenţele apar şi la nivelul categoriilor de populaţie simultan după mai multe variabile (Tabelul 4),
ele fiind în anumite cazuri destul de mari (valorile marcate cu bold). O prezenţă mai mică la vot (raportat la
structura lor în populaţie) se înregistrează în cazul femeilor cu o educaţie scăzută (în special dacă sunt mai în
vârstă), bărbaţilor tineri cu educaţie scăzută. O prezenţă mai mare se regăseşte sistematic în cazul bărbaţilor
cu educaţie peste medie.
Tabelul 4: Ponderea diferitelor categorii de populaţie în populaţie versus votanţi efectivi
INS Sondaj la urne
Categoria Diferenţă
(Recensământ, 2002) (MMT, noiembrie 2000
Vârst Rezidenţ
Educaţie masculin feminin masculin feminin masculin feminin
a ă
urban 4,0 3,0 2,9 1,5 -1,1 -1,5
scăzută
rural 5,9 4,6 5,2 3,0 -0,7 -1,6
urban 4,5 5,7 5,7 6,0 1,2 0,3
18-34 medie
rural 1,7 2,2 3,4 2,6 1,6 0,4
urban 1,2 1,4 2,2 2,3 1,0 0,8
ridicată
rural 0,1 0,2 0,5 0,4 0,4 0,2
urban 4,6 4,8 4,2 3,5 -0,4 -1,3
scăzută
rural 5,4 5,1 5,5 3,7 0,1 -1,4
urban 3,4 4,5 4,8 5,5 1,3 1,0
35-54 medie
rural 1,3 1,2 2,3 1,8 1,0 0,5
urban 1,7 1,4 2,6 2,3 0,9 0,8
ridicată
rural 0,2 0,1 0,6 0,3 0,4 0,2
urban 3,3 5,2 3,4 3,1 0,2 -2,1
scăzută
rural 7,4 10,0 7,1 4,2 -0,3 -5,8
urban 1,5 1,7 2,2 2,3 0,7 0,5
55+ medie
rural 0,5 0,3 1,0 0,3 0,6 0,1
urban 1,0 0,6 2,1 1,1 1,1 0,4
ridicată
rural 0,1 0,1 0,4 0,1 0,3 0,0
Valorile reprezintă procente calculate raportat la total populaţie / eşantion
Influenţa reală a diferitelor categorii de populaţie diferă şi în funcţie de alte caracterisitici. Deoarece actul de a
vota presupune câteva abilităţi cognitive minime distribuţia diferită a acestora în cadrul categoriilor de populaţie
modifică influenţa categoriilor asupra votului final. Ponderea voturilor nule în cadrul populaţiei rurale respectiv
urbane ilustrează tocmai acest lucru (Tabelul 5), susţinând ideea unei influenţe relative asupra votului final a
populaţiei din urban faţă de cea din rural (prin intermediul diferenţelor de educaţie cu siguranţă dar şi a altor
diferenţe asociate cu distincţia urban - rural).
Tabelul 5: Influenţa abilităţilor cognitive asupra puterii votului (în funcţie de rezidenţă)
Rezidenţă Rata de participare la vot Voturi exprimate Voturi nule
Urban 65,7 63,4 2,2
Rural 64,8 58,6 6,2
Total 65,3 61,2 4,0
Supra-raportarea
Literatura de specialitate menţionează două tipuri de supra-raportare, una în legătură cu participarea la vot iar
cealaltă relativ la votul pentru partidul / candidatul în funcţie (sau cel care a câştigat alegerile dacă raportarea
este post alegeri).9 O să discutăm în continuare despre fiecare dintre acestea, cauzele şi efectele lor.
Indiferent de spaţiul cultural în care sunt realizate, cercetările electorale, mai exact cele pe tema participării la
vot, evidenţiază faptul că prezenţa declarată la vot este supra-estimată („overreporting voting”) indiferent de
tipul anchetei. Nu contează dacă ancheta (culegerea datelor) are loc înainte sau după alegeri, dacă este faţă
în faţă sau telefonică, ponderea celor care declară că au fost să voteze / vor merge la vot este mai mare decât
rata reală de participare la vot.
9
Desigur supra-raportarea votului în cazul partidului / candidatului la putere este combinată de sub-raportarea votului
pentru opoziţie, în special în cazul partidelor mici.
27
Diferiţi autori constată că există o diferenţă destul de mare între estimările de prezenţă la vot obţinute prin
sondaje şi cele înregistrate oficial (Bernstein et all, 2001; Mattila, 2003). Prin compararea datelor culese în
cadrul anchetelor realizate pe o perioadă mai mare la nivelul populaţiei SUA (NES 1972-1996) cu rezultatele
oficiale (Bernstein et all, 2001) s-a găsit o diferenţă medie de 20 de puncte. Altfel spus, în medie, sistematic,
20% dintre americani declară că au fost la vot deşi în realitatea nu au fost. Mai mult, diferenţa pare (doar
„pare” deoarece există controverse cu privire la diferenţele de înregistrare a alegătorilor pentru perioade
diferite) să crească în timp. O situaţie similară regăsim şi în cadrul altor cercetări. Astfel, 67% dintre
respondenţii Eurobarometrului 51 (1999) au declarat că sigur vor vota la viitoarele alegeri pentru Parlamentul
European iar 57% dintre respondenţii Eurobarometrului 52 (realizat după alegeri) au declarat că au votat. Rata
oficială de participare a fost însă de doar 49% (Mattila, 2003). Avem astfel o supra-raportare de 18%
comparativ cu declaraţiile anterioare alegerilor şi de 8% dacă ne raportăm la declaraţiile post-alegeri. În
acelaşi sens, rata oficială de participare la alegerile din 1987 din Marea Britanie a fost de 75% în timp ce rata
raportată conform BES a fost 87% (date din ancheta post-alegeri) (Swaddle şi Heath, 1989). Pentru a se
elimina posibilitatea ca diferenţa să fie cauzată de distorsiunea eşantionului a fost verificată prezenţa efectivă
la vot conform registrelor de vot constatându-se că eşantionul e bun, deci diferenţa are alte cauze (Swaddle şi
Heath, 1989). Situaţia de supra-raportare a prezenţei la vot o regăsim şi în cazul anchetelor realizate în
România. Conform BOP (octombrie 2003, date culese de CURS), 65% 10 dintre respondenţi declară că vor
merge la vot sigur (referendumul pentru modificarea Constituţiei), prezenţa efectiv înregistrată fiind de doar
55%. Efectul de supra-raportare al prezenţei la votarea Constituţiei apare de asemenea şi imediat după
votarea efectivă, 64% dintre subiecţii investigaţi (MMT, noiembrie 2003) declarând că au votat. Într-o altă
anchetă (MMT, decembrie 2000) realizată imediat după alegerile generale din 2000, 84% dintre subiecţi au
declarat că au participat la vot, prezenţa oficială fiind de doar 65%.
Diferenţele de acest gen pun într-o lumină proastă cercetare sociologică, validitatea şi utilitatea acestui tip de
cunoaştere. Nu de multe ori interpretările nespecialiştilor sunt în zona acuzaţiilor de „prostituţie politică” şi / sau
incompetenţă (Comşa, 2003:b). Dincolo de limitele specifice ale cercetării de tip anchetă şi uneori chiar a
partizanatului sau a lipsei de profesionalism (Kivu, 2001) a celor care produc date de acest tip, starea actuală
este perfect explicabilă prin câţiva factori (Comşa, 2003:b; Comşa, 2002; Kivu, 2001). Datele de anchetă se
bazează în cea mai mare parte pe declaraţiile subiecţilor. Chiar dacă există situaţii în care informaţiile
colectate sunt verificate direct,11 situaţia generală este aceea în care „realitatea declarată” de respondenţi este
asimilată cu „realitatea în sine”. Deşi cu privire la unele probleme investigate această asimilare este legitimă şi
nu induce diferenţe mari de măsurare,12 în anumite situaţii diferenţele pot fi mari. În condiţiile în care diferenţe
mari se suprapun cu probleme investigate sensibile şi importante social ele devin puţin acceptabile. Alături de
alte teme, cele din marketing de exemplu, prezenţa la vot şi mai ales ponderea voturilor obţinute de diferite
partide constituie astfel de teme de cercetare. Atât datele de anchetă care estimează prezenţa la vot
(retrospectiv sau prospectiv)13 cât şi datele care estimează ponderea voturilor obţinute de diferite partide sunt
parţial nereliabile. Cu alte cuvinte „sondajele de opinie în sine nu constituie predicţii electorale” (Kivu, 2001).
Limitele sondajelor sunt date de perioada în care sunt realizate, ponderea celor care declară opţiunea de vot 14
sau de diferenţele dintre ceea ce spun şi fac oamenii. Faptul că în anumite situaţii există o diferenţă între ceea
ce spun şi fac oamenii influenţează estimarea votului pe două căi, una directă, votul în sine pentru un anumit
partid / candidat, şi una indirectă, participarea la vot (în general, respectiv în cadrul diferitelor sub-populaţii). Să
considerăm pe rând fiecare din aceste influenţe.
Una dintre motivaţiile majore ale participării la vot o constituie motivaţia civică (Butler şi Stokes, 1974).
Încălcarea normei sociale a obligativităţii participării este dificil de recunoscut chiar în faţa unui străin
(operatorul de anchetă) o parte dintre subiecţi tinzând să ascundă neparticiparea şi să raporteze participarea
ca urmare a efectului de dezirabilitate socială (Belli et all, 1999). Pentru a scădea influenţa efectului de
dezirabilitate socială pot fi utilizate mai multe metode. Una dintre acestea (chiar dacă nu poate fi aplicată în
România deocamdată datorită gradului scăzut de pătrundere a reţelei de telefonie fixă, în special în rural)
constă în adoptarea anchetei telefonice în locul celei faţă în faţă pentru a asigura subiectului un grad mai
ridicat de anonimitate. Teoretic, în cazul anchetelor telefonice rata de raportare ar trebui să fie mai mică
comparativ cu anchetele faţă în faţă. Unele dintre studiile de specialitate (Presser, 1990) arată însă că deşi
diferenţa este în sensul aşteptat, ea este mică (nu depăşeşte marja de eroare), iar atunci când sunt controlate
alte variabile, diferenţa dispare. Pe de altă parte, dacă supra-raportarea este datorată dezirabilităţii,
schimbarea contextului în care este pusă întrebarea despre participare, prin oferirea posibilităţii de raportare a
unor comportamente anterioare de buni cetăţeni, ar trebui să reducă presiunea asupra declarării participării la
10
Încă 15% declară că probabil vor merge.
11
Câteva exemple de acest gen pot fi următoarele: nivelul şcolarităţii poate fi măsurat de exemplu şi prin verificarea
diplomelor, suprafaţa locuinţei prin verificarea actului de proprietate, etc.
12
În plus costul (timp, bani, etică) obţinerii unei măsuri mai exacte nu este justificat.
13
În ambele situaţii estimările sunt distorsionate în sensul supra-estimării lor. Distorsiunea este mai mică în cazul datelor
de tip retrospectiv.
14
„Diferenţele în estimarea intenţiei de vot pentru principalele partide înregistrate în sondajele de opinie realizate în
aceeaşi perioadă de timp sunt fireşti” aparentele neconcordanţe provenind din „ponderea diferită a celor ce evită să îşi
declare opţiunea de vot” (Voicu, 1999: 71).
28
ultimele alegeri şi prin aceasta să reducă supra-raportarea. Pentru a testa această ipoteză Presser (1990)
variază contextul (ordinea întrebărilor) în care este pusă întrebarea despre prezenţa la vot. Întrebarea despre
prezenţa la vot este precedată fie de o întrebare despre locaţia secţiei de vot, fie despre comportamentul
electoral anterior. Dacă întrebarea despre participare este precedată de o întrebare ce vizează cunoştinţe
necesare pentru participare – amplasarea secţiei de vot (nu funcţionează în cazul celor care au votat la urna
mobilă) – se constată că supra-raportarea scade puţin (2,4%). Contrar ipotezei, dacă întrebarea despre
participare este precedată de una care oferă subiectului ocazia să raporteze comportamente anterioare de bun
cetăţean (participarea la vot în mod obişnuit, participarea la diferite activităţi politice sau civice) supra-
raportarea creşte puţin (4 puncte în favoarea celor care nu sunt întrebaţi despre comportamentul anterior). O
explicaţie posibilă are în vedere apariţia unui nou efect produs de nevoia de consistenţă („ce fac de obicei am
făcut / voi face la fel”) care poate să fie mai mare decât cel de dezirabilitate (Presser, 1990).
Conform altor studii, supra-raportarea este cauzată de fenomenul de vină pe care îl au indivizii atunci când nu
votează (Bernstein et all, 2001). Astfel, indivizii care sunt presaţi cel mai tare să voteze sunt şi cei care declară
într-o măsură mai mare decât în realitate că au realizat acel comportament. Conform aceloraşi, autori supra-
raportarea variază în funcţie de educaţie, rasă, partizanat politic, religiozitatea, nivelul de contact cu candidaţii
(variabile la nivel individual) sau de proporţia diferitelor rase în district, regiune (variabile ecologice).
Limitele memoriei umane constituie o altă explicaţie a supra-raportării prezenţei la vot. Conform teoriei
monitorizării sursei cadru (Belli et all, 1999), imaginarea de către indivizi a unei acţiuni din trecut chiar dacă
aceasta nu a fost realizată creează iluzia că aceasta a fost făcută. Prin includerea în întrebare a unor variante
de răspuns care iau în calcul limitele memoriei umane, supra-raportarea a fost redusă cu 10 puncte
procentuale.15
Mărimea supra-raportării datorată diferitelor cauze este mai rar investigată. Conform analizelor realizate de
Swaddle şi Heath (1989), raportarea falsă este responsabilă pentru o diferenţă de 7 puncte din cele 11
înregistrate, 3 puncte fiind cauzate de biasare (cei care nu votează tind într-o măsură mai mare şi să refuze
participarea la anchetă) iar un punct de starea cadrelor de eşantionare.
Influenţa directă a supra-raportării asupra votului are loc cel mai adesea în aceeaşi direcţie, a creşterii ponderii
votului pentru partidul / candidatul aflat la putere. Sistematic, votul pentru câştigătorul alegerilor (în studiile
post-electorale) este supra-estimat în sondaje (Atkeson, 1999). Diferenţele înregistrate sunt cuprinse între 4 şi
7 puncte procentuale în favoarea câştigătorului. În ANES diferenţele la alegerile pentru nominalizări
(competiţia internă pentru desemnarea candidatului partidului) sunt chiar mai mari ajungând în medie
(perioada 1972-1992) la 15 puncte în cazul democraţilor şi 11 în cazul republicanilor (Atkeson, 1999). După
Atkeson (1999), există trei ipoteze ce pot explica situaţiile de supra-raportare în favoarea câştigătorului:
construcţia chestionarului, non-votanţii care declară că au votat şi social-psihologică. Potrivit aceluiaşi autor,
nici formularea întrebării şi nici localizarea ei nu induc diferenţe semnificative de raportare. 16 Nici ipoteza
votanţilor fictivi nu este confirmată, supra-estimarea regăsindu-se atât în cazul votanţilor reali cât şi a celor
fictivi. Potrivit lui Atkeson, persoanele care au votat pentru candidatul pierzător sunt tentate să nu declare
corect votul deoarece alegerea lor nu a fost validată de rezultatul final. Astfel, după o perioadă scurtă de la
alegeri începe să-şi facă simţită prezenţa efectul indus de spirala tăcerii. Conform teoriei votantului
nesofisticat, supra-estimarea este rezultatul efectelor de bandwagon sau dificultăţilor avute de subiecţi atunci
când încearcă să-şi amintească opţiunea (efectul creşte odată cu timpul trecut de la alegeri dar doar până la
un moment) (Atkeson, 1999).
După cum observa şi Lăzăroiu (1998), în România, în perioada 1990-1998 (conform altor date fenomenul este
prezent şi după 1998) preşedintele în exerciţiu este întotdeauna cel mai bine plasat şi în sondaje. Explicaţiile
posibile pentru această situaţie vizează votul conformist şi vizibilitatea mai mare a preşedintelui. La aceste
explicaţii putem adăuga şi altele precum limitele memoriei umane sau reflexele totalitare dobândite de
populaţia României de-a lungul perioadei comuniste. Aceste reminiscenţe induc o reticenţă în declararea unor
atitudini, comportamente contrare puterii (prin urmare o supra-raportare şi a intenţiilor de vot). 17 Efectul
combinat al acestei tendinţe împreună cu tipul întrebării după forma de înregistrare a răspunsurilor (închisă
versus deschisă) duce la diferenţe, chiar dacă mici, şi în cazul votului pentru partide. Conform datelor din BOP
(iunie 2003, date culese de Gallup) votul pentru PSD în cazul întrebării deschise a fost de 47% iar în cazul
15
Trebuie menţionat însă faptul că varianta de întrebare testată include şi o parte introductivă ce are drept obiectiv
reducerea fenomenului de dezirabilitate. Pe lângă această introducere întrebarea conţine o parte care provoacă subiectul
să se gândească la momentul votului, la contextul în care a avut loc şi 4 variante de răspuns: nu am votat la alegerile „x”
din data de „y”; m-am gândit să votez dar nu am votat; de obicei votez dar nu am votat atunci; sunt sigur că am votat la
alegerile „x” din data de „y”.
16
Într-un alt studio (Box-Steffnsmeier et all, 2000), schimbarea formulării întrebării (pe lângă candidat apare şi partidul din
care face parte) a determinat creşterea supra-raportării în NES după 1978. Efectul este generat de nivelul notorietăţii
candidaţilor, în cazul unor candidaţi mai puţin cunoscuţi (contra-candidatul în special) subiecţii tinzând într-o măsură mai
mare să supra-raporteze (prin faptul că este influenţat de prezenţa partidului).
17
Efectul este produs pe două căi: supra-raportarea intenţiilor de vot pentru putere respective sub-raportarea intenţiilor de
vot pentru opoziţie.
29
întrebării închise de 43% (este vorba de aceeaşi subiecţi), diferenţele în cazul votului pentru celelalte partide
fiind de maximum 1%.18 Situaţii similare apar şi în cazul anchetelor la ieşirea de la urne. Astfel, toate cele patru
exit-poluri (CURS, INSOMAR, IMAS, MMT) realizate cu ocazia alegerilor generale din 2000 au supra-raportat
votul pentru PSD (nu şi pentru Iliescu însă), diferenţele variind între 1-3 puncte procentuale. Îndepărtarea de
momentul votului atrage după sine o creştere a supra-raportării. Astfel, într-o anchetă realizată de MMT la doar
2 săptămâni după primul tur al alegerilor generale din 2000, supra-raportarea în cazul PSD şi Iliescu a ajuns la
8-10 puncte procentuale.
Construcţia chestionarului (formularea întrebărilor, poziţia întrebărilor, temele anterioare întrebării de vot, etc.)
influenţează de asemenea supra-raportarea pentru partidul / candidatul la putere. Două exemple în acest
sens, relativ la situaţia din România sunt relevante. Într-o anchetă la nivel naţional realizată de IPP (Institutul
de Politici Publice) - „Intoleranţă, discriminare, autoritarism în opinia publică” (septembrie 2003, culegerea
datelor Gallup) întrebările despre votul pentru partide / preşedinte au fost puse la sfârşitul chestionarului, după
o serie de întrebări pe temele principale ale cercetării (aşa cum reies şi din denumirea anchetei - intoleranţă,
discriminare, autoritarism). Votul pentru Vadim (26%) respectiv PRM (20%) este supra-raportat raportat la alte
anchete efectuate în aceeaşi perioadă (IMAS, MMT, CURS) cu 4 până la 6 puncte procentuale. Faptul că
întrebările de vot au fost puse după o serie de întrebări pe teme identice cu cele preferate de Vadim în
discursurile din campania electorală din 2000 (corupţie, naţionalism, xenofobie, autoritarism, etc.) este cu
siguranţă principala cauză a acestei diferenţe. Acelaşi efect, de această dată în favoarea PSD, apare şi în
cazul unei cercetări realizate de MMT în 2003 cu ocazia referendumul pentru modificarea Constituţiei.
Poziţionarea întrebării de vot după o serie de întrebări despre Constituţie şi noile modificări, în contextul unei
puternice valorizări sociale a importanţei acestui pas şi a asocierii dintre aceste modificări, integrarea în UE şi
partidul la putere, a dus la o creştere cu aproximativ 8 puncte procentuale a votului pentru PSD (comparativ cu
votul obţinut de PSD în cadrul unor anchete similare realizate de acelaşi institut sau de altele în aceeaşi
perioadă).
Tema anchetei (politică sau alta) şi poziţia întrebării de vot în chestionar (mai exact durata necesară pentru
aplicarea întrebărilor anterioare întrebării de vot) determină în mare măsură ponderea non-electorilor (indecişii
şi ne-votanţii declaraţi) la întrebările de vot (Voicu, 1999) şi prin aceasta şi a ponderii voturilor pentru partide /
candidaţi. În aceste condiţii, „predicţiile asupra rezultatelor obţinute în caz de alegeri cresc în precizie în cazul
în care sunt luate în considerare nu numai estimările date de itemul de vot ci şi caracteristicile anchetei”
(Voicu, 1999: 72).
De ce sunt importante aceste rezultate sau altfel spus în ce măsură falşii votanţi respectiv votanţii care nu
declară opţiunea reală, biasează cercetările pe tema participării electorale? Pe lângă efectele menţionate
anterior (o pondere mai mare a celor care declară că au votat şi a celor care declară că au votat pentru putere)
supra-raportarea influenţează şi relaţia variabilei de vot cu alte variabile. Pentru a testa dacă influenţa este
reală au fost comparate două modele predictive ale votului (Bernstein et all, 2001) folosind ca variabile
dependente votul declarat respectiv votul real (obţinut din registrele electorale). Analizele arată că folosirea
raportării în locul celei reale distorsionează analizele multivariate explicative ale votului crescând importanţa
unor variabile independente (cele relaţionate pozitiv cu supra-raportarea şi votul) şi scăzând-o pe a altora (cele
relaţionate negativ) (Bernstein et all, 2001). Aproximativ aceleaşi concluzii rezultă şi în urma unul alt studiu
(Cassel, 2003). Datele analizate susţin ipoteza modificărilor de relaţie introduse de supra-raportare prin
modificarea intensităţii relaţiei cu unele variabile independente şi schimbarea sensului relaţiei în cazul altora
(rasa, statusul marital, rezidenţa) dacă ne raportăm la votul pentru preşedinte (Cassel, 2003).
18
Ponderea votanţilor în total populaţie adultă în cazul întrebării închise este de 55% iar a celei deschise 44%. Cel mai
probabil creşterea relativă a votului pentru PSD (sau scăderea relativă a votului pentru non-PSD), în cazul întrebării
deschise vers închisă, este rezultatul combinat al notorietăţii (mai mare în cazul PSD) şi mai ales al legitimizării alegerii (la
nivelul populaţiei) altor partide decât PSD.
30
Bibliografie:
Atkeson, Lonna (1999) „Sure, I voted for the winner!” Overreport of the primary vote for party nominee in the
National Election Studies, în Political Behavior, vol. 21, nr. 3
Bernstein, Robert. Chadha, Anita. Montjoy, Robert (2001) Overreporting voting. Why it happens and why it
matters, în Public Opinion Quarterly, nr. 65
Cassel, Carol (2003) Overreporting and electoral participation research, în American Politics Research, vol.
31, nr. 1
Presser, Stanley (1990) Can changes in context reduce vote overreporting in surveys, în Public Opinion
Quarterly, vol. 54, nr. 4
3
Belli, Robert. Traughott, Michael. Young, Margaret. McGonagle, Katherine (1999) Reducing vote overreporting
in surveys. Social desirability, memory failure, and source monitoring, în Public Opinion Quarterly, nr.
63
Exerciţii:
Identificaţi câteva situaţii de supra-raportare a prezenţei la vot folosind datele BOP.

Identificaţi câteva situaţii de supra-raportare a votului pentru preşedintele în funcţie folosind datele BOP.
31
Teorii ale votului: economice, sociologice, psihologice.
O privire de ansamblu asupra modelelor de vot
Votul poate fi explicat apelând la aspecte relative la cadrul politic (sistemul electoral), la indivizi (perspectivele
economică şi psihosociologică) sau la grupurile din care aceştia fac parte (perspectiva sociologică).
Comportamentul de vot are loc într-un anumit context politic şi prin urmare depinde în primul rând de acest
context / cadru. Cadrul este dat de tipul de alegeri (locale / generale, parlamentare / prezidenţiale), de natura
scrutinului (unul / două tururi), tipul votului (uninominal / pe listă), numărul de voturi posibile (unul / mai multe),
sistemul de partide existent. Cadrul sau sistemul electoral va constitui subiectul unui alt curs.
Deseori în literatura de specialitate teoriile asupra votului sunt grupate în trei categorii principale: abordarea
sociologică (teoria clivajelor sociale; pune accent pe structuri; votanţi acţionează conform grupurilor de
apartenenţă), modelul identificării cu un partid (votanţii sunt ataşaţi unui partid şi votează relativ constant cu
acesta) şi teoria alegerii raţionale (votanţii analizează costurile şi beneficiile asociate votului pentru un anumit
partid şi votează în consecinţă).
Tabelul 6: Abordări şi modele ale votului

Abordări ale votului Variante Reprezentanţi
de factură ...
Sociologică - vot de grup (Columbia) - Lazarsfeld, Berelson, Gaudet
- vot clivaj - Lipset, Rokkan
- vot radical - Dunleavy
Psiho-sociologică - vot partizan (identificare partinică / Michigan) - Campbell, Converse, Stokes
- vot cognitivist - Popkin, Rahn, Sniderman
- vot psihodinamic - Adorno
Economică - vot de proximitate spaţială - Downs, Hotelling
- vot direcţional - Rabinowitz, McDonald
- vot retrospectiv, prospectiv la diferite nivele - Fiorina, Lewis-Beck
(sociotropic / egotropic)
- vot alegător consumator - Himmelweit
Deşi cel mai adesea cele trei abordări sunt testate individual sau în competiţie, există şi încercări de construire
a unor teorii care să le integreze (Andersen şi Heath, 2000).
Modele de factură sociologică
Spre deosebire de celelalte modele, în cazul modelelor sociologice decizia de vot este localizată la nivelul
grupului(lor) şi nu la nivelul indivizilor. Altfel spus şi exagerând puţin, nu indivizii votează ci grupurile.
Perspectiva determinării sociale susţine că votul este funcţie de caracteristicile sociale date de contextul în
care se află alegătorul (clasă, vârstă, religie, gen, etc). În funcţie de interesele lor, diferite grupuri vor acorda
votul partidului care le reprezintă cel mai bine interesele (de exemplu votul de clasă). Adesea interesele
grupurilor sunt opuse, conflictuale uneori, în acest caz vorbindu-se de clivaje. Nu toate clivajele sociale se
transformă însă în clivaje politice. Pentru aceasta sunt necesare trei condiţii: consecinţele aplicării unei
anumite politici să aibă consecinţe diferite, material sau simbolic, pentru grupuri; fenomenul de transmitere
inter-generaţională să poată avea loc; să existe un contact intra-grupal continuu între generaţii succesive.
Vot de grup (Columbia)
Intenţiile de vot au o stabilitate remarcabilă atât relativ la acelaşi individ cât şi între generaţii (77%). Mai mult,
decizia de vot se ia într-o proporţie covârşitoare înaintea campaniei electorale (90% - People’s Choice; la noi
aproximativ 60%). Aceste constatări au reorientat atenţia cercetătorilor înspre apartenenţa grupală a indivizilor.
Opiniile politice iau naştere şi se întăresc în contact ci membri grupului, are loc un fenomen de ajustare a
acestora unele le altele (opinia individului la cea a grupului), astfel încât membrii aceluiaşi grup ajung să aibă
atitudini şi mecanisme similare de filtrare şi selecţie a informaţiei. În fiecare grup, indiferent de poziţia lui, există
lideri de opinie care mediază procesul de comunicare (mai ales între grup şi media - comunicare în doi paşi -
dar şi între membrii grupului). În concluzie, preferinţele politice sunt cvasi-total dependente de influenţele
32
sociale la care este expus individul, mai exact de grupul(rile) din care face parte. Modificarea intenţiei de vot
este rezultatul apartenenţei la grupuri care exercită influenţe contrare (catolic din clasa de sus, manager
maghiar, etc.). Teoria este reluată şi nuanţată în Voting, prin introducerea în modelul explicativ al votului a
două noi concepte: identificarea grupală (legătur afectivă cu un grup care nu este parte a mediului social
imediat) şi percepţia grupală (percepţia tendinţelor de vot ale unui grup social sau categorie socială).
Vot clivaj
Sub impactul revoluţiilor naţionale şi industriale, societăţile moderne au cunoscut tot mai multe forme de
diviziune. Câteva astfel de diviziuni, clivaje sunt cele dintre:
- centru şi periferie
- Stat şi Biserică
- rural şi urban
- burghezie şi proletariat
Alte clivaje, polarizări nou apărute sunt şi cele dintre: angajaţii din sectorul public vers privat, utilizatorii de
servicii publice versus private, ocupaţi versus non-ocupaţi, dezvoltare versus mediu, dar transpunerea lor în
mişcări politice cu reprezentare partinică are un succes scăzut.
Vot radical
Model determinist în cea mai mare măsură: votul dat de un individ reflectă poziţia lui în ierarhia socială.
Singura abatere de la acest determinism este dată de acceptarea unei definiri subiective a poziţiei propriului
grup în ierarhia socială. Identificarea intereselor grupului are loc prin intermediul media, aceasta putând
accentua sau trec sub tăcere anumite interese, legătura dintre grupuri şi partide fiind menţinută prin
intermediul acesteia.
Tabelul 7: Variabile socio-demografice şi corelaţia lor cu votul (incomplet + sursele)

Ţara Corelaţie mare Corelaţie scăzută
Franţa - religia (catolici practicanţi versus restul) - genul
- clasa socială (independenţi versus salariaţi) - vârsta
Marea Britanie - clasa socială (independenţi versus salariaţi) - genul
- vârsta
Statele Unite - - genul
- rasa - vârsta
România - vârsta - genul
- educaţia - starea civilă
- mediul de rezidenţă
Modele de factură psiho-sociologică
Ceea ce putem observa sunt doar condiţiile de mediu (contextul) şi comportamentul indivizilor în timp ce
starea internă a indivizilor nu pot fi observate direct. Cu referire la vot, modelul behaviorist al comportamentului
arată că putem cerceta ceea ce se întâmplă înainte de alegeri (input-ul / stimul): evenimentele care însoţesc
alegerile (campania electorală, discursurile, dezbaterile, acţiunile, etc.) şi comportamentele alegătorilor
(informare, participarea la acţiuni / manifestaţii politice, etc.) şi output-ul (răspunsul): rezultatul agregat al
comportamentelor individuale de vot (rezultatul alegerilor). Factorii care intervin între acestea două (între
stimul şi răspuns) sunt inaccesibili. Aceste variabilele intermediare pot lua forme dintre cele mai diferite. În
funcţie de tipul variabilelor intermediare produse distingem mai multe modele de vot psihosociologic.
Vot partizan (identificare partinică / Michigan)
Identificarea partinică (ataşamentul pentru un partid) este rezultatul apartenenţelor grupale şi ale influenţelor
familiale. Votul este determinat de identificarea partinică atât direct cât şi prin intermediul atitudinilor relativ la
candidaţi, politici şi grupuri de apartenenţă. Faptul că un grup social tind să voteze constant cu acelaşi partid
susţine ideea că votul este înainte de toate o modalitate de exprimare a loialităţii, un mijloc prin care se
construieşte şi se menţine identitatea (religioasă, de clasă, etnică, etc.) unui grup. Prin urmare, principala
funcţie a votului nu este aceea de a alege guvernanţii ci de a întări identitatea de grup.
33
Identificarea partinică se construieşte şi acţionează pe perioade lungi de timp, fiind extrem de stabilă. Este un
proces transmis parţial social, prin socializarea în familie. Identificare partinică este un foarte bun predictor al
deciziei de vot dar nu unul perfect. Cauzele sunt legate de factorii contextuali (campania, candidatul, poziţia
faţă de o temă specifică, etc.) şi realinierile electorale datorită influenţei unor surse alternative de socializare
(şcoala, media, grupul de prieteni, etc.). Identificarea partinică este, cel puţin parţial, un fenomen specific
mediului politic american, în alte culturi politice fiind identică la nivelul alegătorilor cu votul sau fiind multi-
partinică (alegătorii se identifică cu mai multe partide).
Figura 2: Modelul Michigan al votului
Apartenenţa Atitudini înspre

grupală candidaţi
Identificarea Atitudini înspre

partinică politici Vot
Influenţa Atitudini înspre

familială avantaje grupale
Sursă: Martin Harrop & William L. Miller, Elections and Voters, London: The Macmillan Press, 1987, p. 132.
Deşi identificarea partinică explică stabilitatea votului, modelul nu poate explica fenomenul de volatilitate
electorală, mutaţiile de la un partid la altul sau de la un partid la refuzul acestuia (absenteism), votul tactic
(votez alt partid decât cel preferat) sau votul divizat (votez partide diferite la cele două camere).
Vot cognitivist
În anumite cazuri (situaţii complexe, cu implicaţii majore, informaţii dificil de obţinut, etc.), costul luării unei
decizii este atât de mare încât alegătorii preferă să renunţe sau, în condiţii de presiune socială, să apeleze la
diferite strategii de luare a deciziilor cu costuri cât mai scăzute. Datorită faptului că deciziile politice sunt
complexe iar alegătorii au o capacitate limitată de a opera cu informaţiile necesare pentru luarea acestor
decizii, aceştia tind să simplifice realitatea, să o schematizeze utilizând diferite scheme mentale (cunoştinţe
anterioare care orientează procesarea noilor informaţii, accesarea celor deja stocate), altfel spus, să apeleze
la o raţionalitate limitată. Schemele cognitive relevante pentru decizia de vot se referă la partid (funcţionează
în sistemele bipartite), ideologie (multipartite), personalitatea candidatului (votul personalizat ca efect al
dificultăţilor alegătorilor de a-şi fundamenta decizia pe baza programelor partidelor). Categorii cognitive relativ
la candidaţi care par a se regăsi în mai multe contexte electorale: competenţa, integritatea, încrederea
funcţională, carisma şi caracteristicile personale.
Vot psihodinamic
Bazat pe teoria motivaţiei inconştiente propusă de Freud şi dezvoltată de Fromm. Cel mai cunoscut model
este cel al personalităţii autoritare al lui Adorno, util în explicarea votului pentru partidele extremiste din
Europa. Relaţia de determinare dintre personalitate şi vot este mediată de ideologie (cea fascistă în cazul
teoriei lui Adorno), transpunerea ei în comportament fiind dependentă de mediul social al alegătorului. O
abordare psihodinamică mai recentă este modelul celor cinci factori (five-factor model) care arată că trăsăturile
de personalitate tind să se grupeze, indiferent de populaţie, în jurul a cinci dimensiuni: extrovertire (energie),
caracter agreabil, conştiinciozitate, neuroticism (stabilitate emoţională) şi deschidere (cultură). Diverşi autori au
constatat relaţii între aceşti factori şi preferinţele politice ale alegătorilor (în special pe dimensiunea stânga-
dreapta).
Modele de factură economică
Modele de vot de factură economică sunt de fapt modele de vot pentru care alegătorul acţionează raţional
(numit şi vot raţional) atunci când alege să acorde votului unui partid / candidat. Acesta compară nevoile
34
personale cu beneficiile oferite de diferiţii actori politici şi alege acea ofertă care produce cea mai mare utilitate
(pentru el sau pentru grupuri relevante din care face parte). Pentru ca acest model să corespundă realităţii ar
trebui să aibă loc cel puţin următoarele:
- alegătorul este conştient de nevoile sale (ale grupului),

- partidele nu au aceeaşi poziţie relativ la anumite teme / controverse,
- alegătorii se informează despre poziţia actorilor politici (relevanţi) faţă de anumite teme (numit şi vot
tematic) cu implicaţii asupra acestor nevoi astfel încât
- asociază o poziţie cu un anumit partid,
- calculează diferenţele de utilitate dintre ofertele electorale (tematice) ale actorilor politici,
- o pondere mare a electoratului are un interes relativ la controversă,
- o pondere semnificativă a electoratului are o părere diferită,
- electoratul crede că un anumit partid poate influenţa pozitiv alegerea soluţiei la controversă.
În concluzie, votantul alege partidul în funcţie de poziţia acestuia relativ la o un set de probleme majore
controversate (numit şi vot tematic).
Dacă este adevărat că alegătorul caută să maximizeze utilitatea, cum poate fi însă explicată stabilitatea în timp
a votului, faptul că decizia de vot este luată cel mai adesea înainte de campania electorală iar fenomenul de
volatilitate are o pondere scăzută.
Vot proximitate spaţială
Spaţiul politic este reprezentat uni-dimensional (problemă în condiţiile în care spaţiile politice actuale sunt bi-
dimensionale adesea), partidele politice tind să se poziţioneze pe acest continuum (stânga-dreapta) astfel
încât să poată atrage o parte cât mai mare dintre alegători (să fie apropiat de poziţia a cât mai mulţi dintre
alegători). Pentru atingerea acestui obiectiv este raţional să caute poziţia de mijloc (alegere fiecărui partid în
parte este raţională) efectul combinat al alegerilor raţionale individuale nefiind însă cel mai bun pentru alegători
(costurile alegătorilor pentru a alege o ofertă este mai mare), prin urmare toate partidele se vor situa la centru.
Poziţia partidelor relativ la diferite teme va fi funcţie de distribuţia poziţiilor indivizilor pe aceleaşi teme
(unimodală, bimodală, multimodală) şi poziţia valorilor modale pe continuum.
Stânga PA PB Dreapta
Intervenţie stat Non-intervenţie stat
Vot direcţional
Similar votului proximitate spaţial cu o modificare importantă. Partidele tind să adopte poziţii cât mai intense (în
anumite limite de acceptabilitate) relativ la o temă, deoarece nepoziţionarea sau poziţionarea fără fermitate au
un impact scăzut asupra evaluării partidului de către alegători.
Stânga PA PB Dreapta
Intervenţie stat Non-intervenţie stat
Vot retrospectiv, prospectiv la diferite nivele
În cazul modelelor anterioare, imaginea asupra alegătorilor care evaluează un partid comparând poziţia
acestuia faţă de poziţia personală pentru temele relevante, este una punctuală. Experienţele de vot, evaluările
partidelor (şi mai puţin ale candidaţilor) sunt însă repetitive, alegători au fapte / reconstrucţii ale acestora
anterioare (din alte cicluri electorale). Este puţin probabil ca memoria oamenilor să fie atât de scurtă încât ei să
nu ţină seama de aceste experienţe atunci când iau o decizie de vot. Votul retrospectiv accentuează tocmai
această dependenţă a votului din prezent (şi) de evaluările trecute, de felul în care partidul a performat
(eficienţă, profesionalism, corectitudine, respectarea promisiunilor, etc.) în diferite domenii în trecut. Cel mai
adesea domeniul de referinţă este cel economic (performanţa economică în general, specificată adesea prin
evaluări relativ la şomaj şi inflaţie), contând evoluţia economiei la nivel naţional, evoluţia situaţiei economice a
alegătorului / familiei acestuia, a grupurilor de apartenenţă / de referinţă / relevante pentru acesta. Ceea ce se
pune în balanţă este performanţa (economică) a deţinătorului puterii (este cunoscută) cu performanţa
anticipată (necunoscută) a contracandidatului (promisiunile electorale). Modelul lui Fiorina poate fi poate fi
completat introducând în ecuaţie şi evaluările retrospective relativ la contracandidatul din prezent. Cel puţin
teoretic, într-un sistem politic caracterizat prin alternanţa la putere acest lucru este posibil pentru o categorie
largă de alegători datorită memoriei sociale (nu dispare după două cicluri electorale sau în anumite cazuri este
35
reconstruită continuu). O altă dimensiune utilă de explorat este ce a nivelului evaluărilor economice. Astfel,
putem evalua starea / evoluţia economică la nivel individual (egotropic; pocket-book) şi social (sociotropic).
Votul sociotropic poate fi la randul lui evaluta la nivelul întregii societăţi sau a unor grupuri specifice
(semnificative pentru subiect).
Vot alegător consumator
Conform acestui model, alegerea unui partid / candidat este similară cu alegerea unui produs, se ghidează
după aceleaşi principii. Alegătorul are anumite preferinţe de politici şi caută partidul care oferă cea mai bună
ofertă relativ la aceste preferinţe.
Figura 3: Modelul Himmelweit al votului

(Componentele modelului alegătorului consumator sunt amplasate în chenarul punctat)
Influenţe ale
Factori de trecut Obiective şi valori
mediului, furnizând
individual personale
scenarii cognitive
Analiză a utilităţii Procesare

pentru diferite probabilistică a
planuri şi situaţii informaţiei
Asumarea Asumarea
utilităţilor probabilităţilor
Calcul al utilităţii
aşteptate
Identificarea Punerea în practică

partinică a deciziei: Votul
Sursa: Hilde T. Himmelweit; Patrick Humphreys & Marianne Jaeger, How Voters Decide. A Model of Vote Choice Based on
a Special Longitudinal Study Extending over Fifteen Years and the British Election Surveys of 1970-1983, Philadelphia:
Open University Press, 1985, p. 115.
Toate aceste analize, comparaţii şi alegeri au loc în contextul campaniei electorale, alegătorul folosind pentru
aceasta scheme cognitive (categorii evaluative predefinite). Mai mult, modelul se aplică doar în cazul în care
preferinţele de politici ale alegătorului sunt conturate şi acesta le (re)găseşte într-unul dintre partidele politice
de pe piaţă.
Ce spun datele?
Analizele care investighează relaţia dintre vot şi tipurile de variabile menţionate anterior ajung deseori la
concluzii contradictorii. Dincolo de diferenţele inerente dintre aceste demersuri (design, date, modalitate de
testare a relaţiilor) este foarte probabil ca realitatea să fie una mai complexă, variabilă contextual (relativ la
populaţii, grupuri în cadrul aceleiaşi populaţii, perioade). În continuare vom prezenta câteva concluzii ale unor
cercetări pe această temă.
Investigând existenţa unei relaţii între cunoştinţele oamenilor despre părerile partidelor cu privire la diferite
probleme (impozite, privatizare, Uniunea Europeană) şi votul acordat, Andersen şi colegii (2001) au descoperit
că indivizii votează în funcţie de poziţia partidelor faţă de aceste probleme.
Într-o altă cercetare (Sarlvik şi Crewe, 1983) a fost măsurată atitudinea subiecţilor cu privire la anumite
controverse (afirmaţii polare), respectiv percepţia poziţiei partidelor cu privire la aceleaşi controverse. S-a
observat că, în general, subiecţii identifică poziţiile partidelor corect, diferenţiat şi după controversă.
Compararea datelor a arătat că votanţii unui partid tind să fie mai apropiaţi de poziţia pe care consideră că cel
36
partid o are relativ la o anumită controversă (corelaţie între vot şi distanţa faţă de poziţia percepută a partidului;
corelează mai puternic cu votul decât poziţia relativ la controverse). Dacă se lua în calcul şi importanţa pentru
subiect a acelei controverse şi distanţa era ponderată cu această măsură, corelaţia dintre vot şi distanţa faţă
de poziţia percepută a partidului relativ la controverse creştea (corelaţia scădea pe măsură ce respondenţii
considerau că respectiva controversă era mai puţin importantă). În modelul de regresie varianţa explicată de
opinii a fost de 77% (pe lângă controverse, au mai inclus două seturi de opinii: abilitatea partidului de a rezolva
o serie de probleme şi axa stânga-dreapta).
Într-un alt articol, Rose şi McAllister (1986), au arătat că existenţa unei corelaţii între votul pentru un partid şi
ceea ce gândesc oamenii cu privire la anumite teme / controverse nu semnifică o relaţie de cauzalitate între
acestea. Modelul explicativ al votului propus de aceştia a inclus: socializarea (orientarea politică a tatălui, clasa
socială a tatălui, educaţia, religia subiectului), interesele socio-economice (locuire, membru de sindicat,
naţionalitatea, clasa), principiile politice (socialism, bunăstare, rasialism, moralitate tradiţională) nu atitudini
relativ la o temă anume, performanţa actuală a partidelor (lideri, evaluarea partidului aflat la guvernare,
evaluarea evenimentelor, campanie, aşteptări viitoare), identificarea de partid. Varianţa explicată de model a
fost de 80%, cea mai mare parte fiind datorată principiilor politice (de fapt doar de socialism) – 24%, 19%
performanţei partidelor, 15% socializării, 12% intereselor socio-economice, 11% identificării de partid.
Percepţiile economice nu sunt exogene votului şi suportului pentru un partid (Andersen şi Evans, 2001). Prin
urmare, votul economic (situaţia economică percepută) este supra-estimat. Cu privire la relaţia dintre
evaluările economice şi vot, sensul cauzal este unul difuz. Exemplificând, avem următoarele ipoteze:
economia merge bine + guvernul este X = prin urmare voi susţine partidul X
SAU
prin urmare răspund pozitiv la întrebările
partidul X conduce economia + eu susţin partidul X =
despre economie
Ambele ipoteze sunt susţinute de aceleaşi evidenţe empirice secţionale. Pentru a vedea cine pe cine
determină trebuie introdusă dimensiunea temporală (Andersen şi Evans, 2001). Atunci când suportul pentru
partid cu 5 ani în urmă este controlat, asocierea dintre percepţia economiei şi vot devine foarte slabă. Prin
urmare, cel puţin în cazul acestor date, a doua ipoteză este cea corectă. Pe de altă parte însă evaluările
retrospective la nivel economic individual îşi păstrează influenţa chiar în prezenţa controlului.
Efectele percepţiei economiei asupra votului (în studiile secţionale) pot fi supra-estimate datorită endogenităţii
(Wlezien et all, 1997). Rezultatele analizelor prezentate de aceşti autori arată că aceasta este situaţia în
realitate, evaluările economiei fiind la rândul lor influenţate de vot. În aceste condiţii, analizele pe bază de
regresie produc supra-estimări ale relaţiei. O soluţie posibilă este utilizarea ecuaţiilor structurale liniare cu
variabile latente (LISREL). Dacă analiza anterioară este reluată folosind LISREL se constată că efectele
celorlalte variabile rămân la fel dar efectele variabilelor referitoare la percepţia economiei se schimbă (sunt mai
mici; contează mai mult evaluările retrospective decât cele prospective) (Wlezien et all, 1997).
Percepţiile egocentrice retrospective au o legătură foarte slabă cu popularitatea partidului, nu sunt afectate de
acestea şi nu le afectează. Percepţiile sociotropice sunt relaţionate cu popularitatea partidului dar aceasta este
în mare parte rezultatul altor variabile legate de popularitate (Andersen şi Evans, 2001).
Heath şi McDonald (1988) arată că atunci când se măsoară stabilitatea atitudinilor în timp corelaţia este mică
(0,3) deci stabilitatea acestora este scăzută comparativ cu identificarea de partid sau votul (0,7). Pe de altă
parte însă, principiile politice sunt la fel de stabile (0,7). Care teorie este adevărată: teoria identificării sau cea
a controverselor (temelor în varianta principiilor politice)? Sau poate ambele, în funcţie de specificul anumitor
grupuri. Identificarea joacă în continuare un rol important, neschimbat. Deşi principiile politice par a avea un rol
în creştere această situaţie este consistentă cu diferite ipoteze alternative ipotezei că rolul principiilor a crescut
(sunt măsurate mai bine, diferit în timp, poziţia partidelor relativ la principii / controverse s-a polarizat).
Investigând importanţa relativă a mai multor factori asupra votului (Dow, 1999) a considerat următoarele
categorii de factori: tradiţionali (clasa socială, etc.), controversele din campanie şi evaluarea economiei. Cei
mai importanţi predictori ai votului au fost: proximitatea ideologică a candidatului, percepţia capacităţii
candidatului de a rezolva problemele legate de şomaj şi corupţie politică. Variabilele demografice au avut o
putere explicativă limitată. S-a constatat de asemenea că există diferenţe marii între coeficienţii variabilelor
independente pentru candidaţi (în special în cazul lui le Pen).
37
Bibliografie:
Campbell, Angus et all (1980) The American voter, The University of Chicago Press
Catt, Helena (1996) Voting behavior, Leicester University Press
Dalton, Russell (2002) Citizen politics. Public opinion and political parties in advanced industrial democracies,
Seven Bridges Press
Gheorghiţă, Andrei (2005) Modele ale votului, (nepublicat)
Himmelweit, Hilde et all (1985) How voters decide, Open University Press
Lazarsfeld, Paul. Berelson, Bernard. Gaudet, Hazel (2004) Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o
campanie prezidenţială, comunicare.ro, Bucureşti
Andersen, Robert. Evans, Geoffrey (2001) Endogenezing the economy: political preferences and economic
perceptions across the electoral cicle, working paper 88, CREST - Centre for Research into Elections
and Social Trends, www.crest.ox.ac.uk
Andersen, Robert. Heath, Anthony (2000) Social cleavages, attitudes and voting patterns: a comparison of
Canada and Great Britain, working paper 81, CREST - Centre for Research into Elections and Social
Trends, www.crest.ox.ac.uk
Chappel, Henry. Goncalves, Veiga Linda (2000) Economics and elections in Western Europe: 1960-1997, în
Electoral Studies, vol. 19
Craig, Stephen. Martinez, Michael. Kane, James (1999) The structure of political competition: Dimensions of
candidate and group evaluation revisited, în Political Behavior, vol. 21, nr. 4
Dow, Jay (1999) Voter choice in the 1995 french presidential election, în Political Behavior, vol. 21, nr. 4
Drăgan, Ioan (1998) Tipologii ale comportamentului electoral în România, în Construcţia simbolică a câmpului
electoral, Institutul European, Iaşi
Harper, Marcus (2000) Economic voting in postcommunist Eastern Europe, în Comparative Political Studies,
vol. 33, nr. 9, November
Heath, Anthony. McDonald, Sarah (1988) The demise of party identification theory, în coord. Denver, David.
Hands, Gordon (1992) Issues and controversies in British electoral behavior, Harvester Wheatsheaf
Nadeau, Richard. Niemi, Richard. Yoshinata, Antoine (2002) A cross-national analysis of economic voting:
taking account of the political context across time and nations, în Electoral Studies, vol. 21
Rose, Richard. McAllister, Ian (1986) Learning through a lifetime, în coord. Denver, David. Hands, Gordon
(1992) Issues and controversies in British electoral behavior, Harvester Wheatsheaf
Sarlvik, Bo. Crewe, Ivor (1983) Policy alternatives and party choice in the 1979 election, în coord. Denver,
David. Hands, Gordon (1992) Issues and controversies in British electoral behavior, Harvester
Wheatsheaf
Whitten, Guy. Palmer, Harvey (1999) Cross-national analyses of economic voting, în Electoral Studies, vol. 18
Wlezien, Christopher. Franklin, Mark. Twiggs, Daniel (1997) Economic perceptions and vote choice:
Disentangling the endogeneity, în Political Behavior, vol. 19, nr. 1
Aidt, Toke (2000) Economic voting and information, în Electoral Studies, vol. 19
Andersen, Robert. Heath, Anthony. Sinnott, Richard (2001) Political knowledge and electoral choices, working
paper 87, CREST - Centre for Research into Elections and Social Trends, www.crest.ox.ac.uk
Kim, Heemin. Fording, Richard (2001) Does tactical voting matter? The political impact of tactical voting in
recent british elections, în Comparative Political Studies, vol. 34, nr. 3, April
Fidrmuc, Jan (2000) Economics of voting in post-communist countries, în Electoral Studies, vol. 19
Lewis-Beck, Michael. Paldam, Martin (2000) Economic voting: an introduction, în Electoral Studies, vol. 19
Roper, Steven (2003) Is there an economic basis for post-communist voting? Evidence from Romanian
elections, 1992-2000, în East European Quarterly, XXXVII, nr. 1
Exerciţii:
Alegeţi unul dintre modelele de vot prezentate. Concepeţi un design de cercetare pentru testarea acestui
model. Căutaţi datele necesare pentru acest test. Testaţi modelul.
38
Modelare politică. Modelarea votului. Predicţii electorale.
Modele de predicţie a votului

Teoriile cu privire la vot şi modelele produse în baza acestora sunt dintre cele mai diferite. „Ce anume
determină alegerea unui partid / candidat?” a constituit o întrebare căreia ştiinţele sociale a trebuit să-i ofere un
răspuns pentru a face faţă unei cereri în creştere din partea oamenilor politici (dar nu numai a acestora)
(Knoke, 1974). Primele răspunsuri de această întrebare au fost date în SUA în anii ’40 prin construirea primului
model al votului. Votul de tip structural sau modelul Michigan atribuie statutul de determinant principal al votului
variabilelor socio-demografice, clasei sociale în special. Treptat ecuaţiile clasice ale votului au inclus şi alte
variabile precum identificarea cu un partid (votul partizan), temele electorale şi capacitatea partidelor /
candidaţilor de a performa cât mai bine relativ la acestea (votul tematic sau controversă). Conform literaturii
(Andersen şi Heath, 2000) există trei abordări principale în studiul votului. Modelul sociologic (teoria clivajelor
sociale) accentuează rolul structurilor considerând că votanţii acţionează conform grupurilor de apartenenţă.
Modelul identificării cu un partid consideră că votanţii sunt ataşaţi unui partid şi votează relativ constant cu
acesta iar modelul alegerii raţionale vede votanţii ca analişti ai costurilor şi beneficiilor asociate votului pentru
un anumit partid şi votează în consecinţă). O dezvoltare accentuată o au în ultima perioadă modelele raţionale
de tip economic. Teoriile votului economic au acaparat treptat literatura pe tema sociologiei electorale,
combinând cel mai adesea trei dimensiuni: vot economic la nivel individual (egotropic; pocket-book) sau social
(sociotropic), orientat spre trecut (retrospectiv) sau viitor (prospectiv), utilizând date de sondaj (percepţii ale
evoluţiei economiei) sau indicatori economici la nivel agregat (Butler şi Stokes, 1974; Mutz şi Mondak, 1997;
Wlezien şi alţii, 1997; Markus, 1988; Chappel şi Goncalves, 2000; Firdmuc, 2000; Lockerbie, 2000; Nadeau şi
alţii, 2002).
O altă clasificare a modelelor de predicţie a votului distinge între modele bazate pe date de sondaj (mărimea şi
dinamica votului) versus date structurale (economice) combinate cu date de sondaj la nivel agregat (ponderea
persoanelor care au încredere în candidat / partid). În acest context este făcută distincţia dintre „pollsters” şi
„modelers” (Lewis-Beck, 2001), competiţia dintre aceştia pentru predicţia votului pentru funcţia de preşedinte al
SUA fiind intens disputată.
Conform altor autori (Guyonnet, 1994), teoriile prezentate anterior nu sunt suficiente pentru a explica
participarea electorală sau votul acordat unui partid sau candidat. Acesta îşi propune să prezinte, dintr-o
perspectivă antropologică, votul ca element central al unui rit, ritul electoral. Votul poate fi văzut şi interpretat
ca act magic pentru mai multe motive: votul are loc într-un spaţiu public, ceremonios dar izolat, ascuns de
privirea celorlalţi; momentul în care ritul trebuie realizat este determinat cu stricteţe; locul în care se desfăşoară
este de asemenea determinat strict; uzează de materiale şi instrumente specifice (buletine, plicuri, urne, cheile
urnelor, ştampilele de vot, etc.); actorii trebuie să se supună unor rituri preliminare ritului de vot (dezvăluirea şi
identificarea identităţii alegătorului, luarea materialelor necesare, este interzisă părăsirea sălii sau prezenţa
altei persoane în cabina de vot, introducerea votului în urnă, etc.). Mai mult, actul de a vota este asimilat (în
campanie dar nu numai) cu schimbarea / menţinerea anumitor actori politici şi chiar a unor politici publice, fiind
propusă o relaţie cauzală între vot şi acestea. Conform acestei perspective, marea majoritate a alegătorilor nu
folosesc un raţionament ştiinţific pentru a participa la joc deoarece prea puţini indivizi ar mai participa la joc
dacă ar fi conştienţi de probabilitatea de a câştiga (Guyonnet, 1994).
Un model corectiv - predictiv al votului

Pornind de la constatarea faptului că există diferenţe relativ mari între structura eşantioanelor şi cea a
votanţilor pe de o parte şi relativ la preferinţele de vot ale unor categorii de populaţie, propunem în continuare
un model de ponderare a datelor de anchetă în vederea realizării unor estimări electorale cât mai apropiate de
cele ce ar rezulta în caz de alegeri. Modelul propus aici nu constituie atât un model de predicţie ci mai degrabă
unul de corecţie, pentru predicţia alegerilor fiind necesară includerea şi altor parametri (de exemplu date în
dinamică).
Modalitatea de corecţie a estimărilor electorale propusă de noi are la bază câteva asumpţii, care constituie
totodată şi limitele modelului. Le vom prezenta în continuare, analizând în cazul unora şi unele soluţii de
depăşire a lor.
Preponderenţa votului de tip structural în cazul populaţiei României constituie principala asumpţie a modelului.
După cum am văzut anterior votul structural (determinanţii votului sunt diferite variabile socio-demografice)
este doar unul dintre modelele explicative ale votului. Cu referire la situaţia din ţările cu democraţie avansată,
situaţia general acceptată este aceea a scăderii puterii explicative a modelului structural al votului. Fie că este
vorba despre vârstă, educaţie, venit sau mai ales clasa socială, diverşi autori constată scăderea diferenţelor în
39
preferinţele de vot. Cu toate acestea variabilele structurale au în continuare influenţă asupra votului, direct sau
mai ales indirect, prin intermediul ratei de participare. Cu referire la SUA, unii autori (Franklin et all, 2000)
constată că jumătate din variaţia participării la vot a indivizilor este explicată prin variabile socio-demografice.
În acelaşi sens, tot cu referire la SUA, Martinez (2002) găseşte date care susţin această influenţă şi date care
o infirmă. Conform ipotezei lui Martinez, rata de participare la alegeri influenţează rezultatul alegerilor datorită
faptului că este asociată cu SES (rata este mai mică în cazul celor cu SES scăzut), care la rândul lui e asociat
cu votul pentru partide (persoanele cu SES scăzut votează într-o măsură mai mare cu Partidul Democrat). O
situaţie relativ similară regăsim şi în ţările foste comuniste. În aceste ţări, influenţa capitalului social (încredere
şi participare asociativă) asupra participării politice (discuţii, partizanat, vot, membru de partid) este scăzută,
explicaţiile convenţionale, status-ul socio-economic, fiind mult mai relevante pentru înţelegerea implicării
cetăţenilor în activităţi politice (Letki, 2001) şi evident a votului / participării la vot. În România, rata de
participare la vot este mai mică în cazul categoriilor de populaţie caracterizate prin educaţie scăzută, vârstă
extremă şi defavorizate (venituri mici, slujbe nesigure) (Lăzăroiu, 1996). În ceea ce priveşte evoluţia influenţei
votului determinat structural-statutar (clasă şi regiune în special) Drăgan (1998) apreciază că acesta tinde să
fie tot mai puţin important (pentru perioada 1992-1996), fiind înlocuit treptat de votul cognitiv (Drăgan, 1998).
Influenţa variabilelor socio-demografice rămâne însă (Sandu, 1996, 1999). Pe de altă parte, în continuare, o
mare parte a populaţiei votează pe criterii mai degrabă afective decât ideologice sau raţionale după cum o
arată şi datele cu privire la motivaţia votului şi cunoştinţele de ideologie politică la nivelul populaţiei. Astfel,
conform datelor culese de MMT cu ocazia sondajului la urne din 2000, principala motivaţie a votului pentru
partid a fost de tip „vot pozitiv argumentat afectiv” (Comşa şi alţii, 2001), votul argumentat raţional având o
pondere de doar 22%. Ideologia joacă de asemenea un rol mai puţin important, datele de anchetă arătând
faptul că o mică pondere a populaţiei declară că a auzit de conceptele de stânga şi dreapta politică, mai puţini
cunoscând semnificaţia conceptelor, şi mai puţini poziţionând corect partidele pe această axă ideologică (BOP,
nov. 2003).19
Argumentele anterioare împreună cu tipul de date disponibile (oficiale, în sondajele la ieşirea de la urne şi în
anchetele electorale) ne-au determinat să utilizăm în modelul nostru doar variabile socio-demografice. Acestea
sunt genul, vârsta (18-34, 35-54, 55+), şcolaritatea (max. profesională, liceu / post-liceală, colegiu / facultate)
şi rezidenţa (urban mare, urban mic, rural). Numărul categoriilor la nivelul fiecărei variabile a fost menţinut cât
mai mic posibil datorită faptului că mărimea eşantioanelor utilizate în general este scăzută (maximum 1500),
chiar dacă sondajele la urne ajung la câteva mii de subiecţi. Pe baza acestor variabile am construit o matrice
de ponderare simultan după toate combinaţiile (2 x 3 x 3 x 3 = 48 combinaţii). Datele utilizate pentru realizarea
acestei matrici provin din sondajul la urne realizat de MMT cu ocazia alegerilor generale din 2000. Matricea
astfel realizată caracterizează populaţia prezentă la vot simultan după toate cele patru variabile (cele 48 de
combinaţii posibile). Ideea este de a utiliza această matrice pentru a pondera datele anchetelor electorale
dintre alegeri, simulând prezenţa „reală” la vot la nivelul fiecărei categorii de indivizi. Practic se compară cele
două matrici (sondaj la urne şi anchetă electorală), se calculează coeficienţii de ponderare pentru a aduce
structura eşantionului anchetei (după variabilele menţionate) cât mai aproape de structura populaţiei prezente
la vot. În construcţia matricii de ponderare am inclus doar aceste variabile din motive legate de existenţa
diferenţelor în rata de participare şi disponibilitatea datelor. Regiunea, unul din factorii în funcţie de care votul
variază, nu a fost inclusă datorită diferenţelor mici ale ratelor de participare (şi a faptului că acestea sunt
determinate nu de apartenenţa geografică ci majoritar de diferenţele de structură a populaţiei după alte
variabile).20
Existenţa unei constanţe a ratei de participare la vot a diferitelor categorii de persoane, în timp (pe perioade
scurte, de până la un ciclu electoral), constituie o altă asumpţie / limită posibilă. Altfel spus, modelul se
bazează pe asumpţia că gradul de participare la vot al unei categorii de indivizi la un moment dat va fi
aproximativ acelaşi şi la alegerile următoare.
O altă asumpţie se referă la constanţa structurii votanţilor unui partid / candidat pe parcursul ultimului ciclu
electoral. Această asumpţie pare a fi cea mai puţin realistă. Pe de altă parte însă, structurile electoratului
partidelor pot fi măsurate la cele două momente de timp iar eventualele diferenţe pot fi incluse într-o formă mai
complexă a modelului de corecţie (chiar dacă acest lucru presupune calcule mai complicate şi cumularea unor
eşantioane pentru a obţine estimări cât mai exacte ale structurilor de votanţi). Strâns legat de această
asumpţie menţionăm condiţia ca scena politică să nu sufere modificări majore (apariţia / dispariţia unui
candidat / partid semnificativ) pe parcursul ultimului ciclu electoral. Dat fiind faptul că acest tip de modificări
caracterizează în continuare situaţia din România se impune cu atât mai mult luarea în calcul a structurii
votanţilor.
19
49% dintre subiecţi declară că au auzit de conceptele de stânga şi dreapta politică şi doar 24% oferă o definire minimă a
acestora.
20
Calculele făcute pe baza datelor oficiale (Anuarul Statistic al României, 2002) susţin această afirmaţie (rata de
participare: Transilvania – 65,9; Muntenia – 64,7; Moldova – 65,2; Bucureşti – 65,5). Impactul regiunii asupra configuraţiei
finale a prezenţei la vot creşte foarte puţin dacă avem în vedere rata voturilor valabil exprimate (total – 61,2; Transilvania –
62,4; Muntenia – 60,0; Moldova – 60,3; Bucureşti – 63,6)
40
După cum am menţionat anterior modelul propune o modalitatea de corecţie a estimărilor electorale ale datelor
de anchetă şi nu o predicţie în sine a rezultatelor electorale. Predicţia rezultatelor electorale trebuie să ţină
cont cel puţin şi de dinamica votului şi mai ales de evoluţiile din campania electorală. Momentul deciziei votului
la nivelul populaţiei constituie o variabilă importantă dacă vrem să facem predicţii electorale. Ponderea
persoanelor care iau decizia de vot în diferite momente influenţează semnificativ posibilitatea estimărilor
corecte ale rezultatelor electorale. Decizia de vot poate fi luată cu mult timp înainte de momentul alegerilor (cu
un an înainte sau chiar mai devreme), în anul alegerilor, în campanie sau chiar în ziua alegerilor. Cu cât este
mai mare ponderea persoanelor care se hotârâsc să voteze mai aproape de ziua alegerilor şi cu cât votul
acestora este mai diferit faţă de votul celorlalţi, cu atât posibilitatea efectuării unor predicţii corecte scade. În
cazul României, aproximativ o treime dintre votanţi se hotărăsc cu cine votează în campanie iar aproape unul
din zece în ziua alegerilor (Tabelul 8). Desigur există diferenţe în funcţie de tipul votului, pentru Parlament sau
Preşedinte, datorită gradului de structurare diferit al celor două medii de alegere.
Tabelul 8: Momentul luării deciziei de vot (date la nivelul votanţilor)

Decizia de vot a fost luată ... Parlament Preşedinte
În urmă cu peste 4 ani 43 37
În urmă cu 1-4 ani 19 20
În campania electorală 29 37
În ziua votului 7 5
NR 2 1
Total 100 100
exit-poll, MMT, noiembrie 2000; % pe coloane
Faptul că unii se hotărăsc mai devreme iar alţii mai târziu cu privire la partidul / candidatul căruia să-i acorde
votul nu afectează în sine predicţia votului decât în situaţia în care cele două categorii de persoane sunt
diferite, votează diferit. Datele arată însă că aceste categorii votează într-adevăr diferit ( Tabelul 9; Tabelul 10)
Faptul că există diferenţe importante de vot între aceste categorii de votanţi are un impact variabil (scade
partidul majoritar PSD şi cresc celelalte partide în general) asupra rezultatelor finale ale alegerilor (Tabelul
11),21 impact care nu este luat în considerare de modelul de corecţie propus.
Tabelul 9: Votul pentru partide în funcţie de momentul luării deciziei de vot

Vot Camera Decizia de vot a fost luată în ...
Total
Deputaţilor urmă cu 4+ ani urmă cu 1-4 ani campanie ziua votului
PDSR 51 26 25 38 38
PNL 7 13 15 11 11
CDR 2000 7 4 7 4 6
PRM 15 30 28 18 22
UDMR 9 4 3 7 7
APR 1 7 5 6 4
PD 3 6 5 4 5
Alt partid 6 10 12 12 9
Total 100 100 100 100 100
Tabelul 10: Structura electoratului partidelor în funcţie de momentul luării deciziei de vot
Vot Camera Decizia de vot a fost luată în ...
Total
Deputaţilor urmă cu 4+ ani urmă cu 1-4 ani campanie ziua votului
PDSR 60 13 19 7 100
PNL 29 23 40 8 100
21
Influenţa campaniei electorale este probabil şi mai mare dar datele disponibile nu permit testarea altor tipuri de influenţă
(de exemplu influenţarea prezenţei sau absenţei anumitor persoane la vot şi prin aceasta a rezultatului final).
41
CDR 2000 51 13 32 4 100
PRM 31 26 37 6 100
UDMR 63 13 16 8 100
APR 15 33 41 11 100
PD 34 25 35 7 100
Alt partid 29 21 41 10 100
Total 44 19 29 7 100
exit-poll, MMT, noiembrie 2000; % pe linii
Tabelul 11: Simularea influenţei campaniei asupra votului final
Partid / Vot fără campanie cu campanie diferenţă
PDSR 43 38 -5
PNL 9 11 +2
CDR 2000 6 6 0
PRM 20 22 +2
UDMR 8 7 -1
APR 3 4 +1
PD 4 5 +1
Alt partid 7 9 +2
Modificarea structurii populaţiei pe parcursul ultimului ciclu electoral poate de asemenea influenţa
corectitudinea estimărilor. În condiţiile în care aceste modificări sunt în general minore raportat la perioade
scurte de timp considerăm că ele pot fi ignorate. În cazul României, considerând actualul ciclu electoral,
eliminarea vizelor pentru UE a produs schimbări relativ importante la nivelul structurii votanţilor dar influenţa
acestora asupra votului este dificil de estimat.22
Pentru a testa modelul de corecţie propus vom încerca să vedem dacă estimările rezultate prin utilizarea lui
sunt mai aproape de rezultatul oficial al alegerilor generale din 2000 comparativ cu datele de sondaj anterioare
alegerilor.
Ce a fost în 2000?
Una dintre modalităţile pentru testarea modelelor predictive constă în verificarea gradului în care sunt susţinute
de date anterioare. Postdicţia (corectarea datelor de anchetă cel puţin) rezultatelor alegerilor constituie un
argument în favoarea modelului propus. Pentru verificarea modelului vom utiliza date anterioare alegerilor
generale din 2000, vom aplica matricile de predicţia a structurii votanţilor şi vom compara rezultatele obţinute
cu rezultatele oficiale. Cu cât datele prezise vor fi mai apropiate de cele oficiale cu atât modelul funcţionează
mai bine. Dată fiind situaţia particulară a alegerilor generale din 2000 (avem în vedere evoluţia puternic
ascendentă a votului pentru PRM şi Vadim în ultimele două săptămâni de campanie) ne aşteptăm ca predicţia
în cazul PRM şi Vadim să fie cea mai puţin apropiată de datele oficiale. 23
Datele de postdicţie a votului sunt în cea mai mare parte conform aşteptărilor (Tabelul 12, Tabelul 13). Faţă de
datele de eşantion (BOP, octombrie 2000) datele rezultate în urma corecţiei propuse sunt mai apropiate de
rezultatele oficiale. În cazul votului pentru Parlament, diferenţa medie (ponderată cu mărimea votului obţinut de
partide) dintre rezultatele oficiale şi datele de eşantion este 8,6%, aceeaşi diferenţă raportat la datele de
predicţie fiind mai mică (7,0%). Reducerea erorii de predicţie generală a votului ca urmare a utilizării modelului
a crescut calitatea predicţiei cu 17%. Aproximativ aceeaşi situaţie apare şi în cazul alegerilor prezidenţiale. În
cazul acestora diferenţa medie ponderată dintre rezultatele oficiale şi datele de eşantion este 9,6% iar raportat
la datele de predicţie este 7,5% (reducerea erorii de predicţie - 19%).
22
Eliminarea vizelor poate induce modificări ale rezultatelor votului prin intermediul unor mecanisme foarte diferite, relativ
dificil de testat datorită fenomenului de circularitate cauzală. Este plauzibil ca votanţii care emigrează (temporar) să fie într-
o măsură mai mare nemulţumiţi de puterea actuală, plecarea lor determinând o creştere relativă a votului pentru putere
(datele BOP din mai 2001 susţin această ipoteză, indivizii care intenţionează să lucreze în străinătate sau care au lucrat
deja, votând într-o măsură mai mare pentru partide / candidaţi din opoziţie – PD şi PNL, respectiv Stlojan şi Băsescu).
Creşterea nivelului de trai al familiilor care au membri ce muncesc în străinătate şi trimit bani acasă poate duce de
asemenea la o creştere a votului pentru putere (ipoteza nu este susţinută de date – BOP, mai 2001 – votul pentru opoziţie
fiind puţin mai pronunţat şi în cazul acestor indivizi). Contactul cu alte societăţi poate produce o deschidere spre alte valori
personale şi societale, fapt care poate determina a creştere a votului pentru partidele percepute ca fiind într-o măsură mai
mare pro europene, economie de piaţă şi democraţie (ipoteză susţinută de aceleaşi date).
23
Am arătat anterior că una dintre asumpţiile şi totodată limitele modelului este aceea că mutaţiile majore din campania
electorală îi scad puterea predictivă.
42
Tabelul 12: Postdicţia votului pentru Parlament (date: oficiale, eşantion şi predicţii)
Alegeri Diferenţă Diferenţă
Partidul Eşantion Predicţie Calitatea predicţiei
200024 alegeri-eşantion alegeri-predicţie
PDSR 36,6 52,4 49,0 -15,8 -12,4 +3,4
PRM 19,5 13,5 14,4 6,0 5,1 +0,9
PD 7,0 4,7 4,9 2,3 2,1 +0,2
PNL 6,9 9,7 10,7 -2,8 -3,8 -1,0
CDR 2000 5,0 6,6 7,2 -1,5 -2,2 -0,7
UDMR 6,8 7,2 6,7 -0,4 0,1 +0,3
ALTUL 18,2 6,0 7,1 12,2 11,1 +1,1
valorile reprezintă procente
Tabelul 13: Postdicţia votului pentru Preşedinte (date: oficiale, eşantion şi predicţii)
Alegeri Diferenţă Diferenţă
Partidul Eşantion Predicţie Calitatea predicţiei
2000 alegeri-eşantion alegeri-predicţie
Iliescu 36,4 47,3 43,3 -11,0 -6,9 +4,1
Vadim 28,3 14,4 15,2 13,9 13,1 +0,8
Stolojan 11,8 12,8 14,2 -1,0 -2,4 -1,4
Isărescu 9,5 12,9 14,0 -3,4 -4,5 -1,1
Altul 14,0 12,5 13,3 1,5 -0,7 +0,8
valorile reprezintă procente
După cum ne aşteptam cele mai mari diferenţe apar în cazul votului pentru PRM şi Vadim. În acest caz, datele
de predicţie deşi sunt mai aproape de datele oficiale comparativ cu datele de anchetă, sunt totuşi mult diferite
de rezultatele oficiale. Situaţia în care modelul funcţionează cel mai bine este relativ la PDSR şi mai ales
Iliescu, reducerea erorii fiind în aceste cazuri cea mai mare. În cazul fostelor partide componente ale coaliţiei
CDR (CDR 2000, PD, PNL), respectiv a reprezentanţilor acestora la preşedinţie, modelul produce rezultate
mai îndepărtate de datele oficiale. Cum se explică aceste diferenţe? Cel mai probabil ele au o cauză comună
dar sunt generate şi de situaţii particulare. Cauzele particulare sunt aceleaşi care au dus la supra-
reprezentarea acestora şi în datele de sondaj şi anume confuzia făcută de alegători (relativ la PNL şi PNL-
Câmpeanu), distribuţia mai puţin omogenă a electoratelor (Stolojan şi Isărescu în special). Cauza comună
poate fi reorientarea electoratului mai puţin stabil al acestor partide / candidaţi în ultimele două săptămâni de
campanie (mai ales că datele sunt culese în octombrie, înainte de începerea campaniei electorale) sau reflexul
de aprobare a puterii la nivel declarativ.
Ce arată datele de vot produse de cele două modele de corecţie, clasic şi ecologic, relativ la situaţia
înregistrată la alegeri? Corecţia votului în funcţie de prezenţa declarată la alegeri (declară că sigur vor vota) nu
schimbă foarte mult situaţia votului (scade puţin ponderea votului pentru PDSR). Corecţia în baza modelului
ecologic este cea mai apropiată de situaţia efectiv înregistrată la alegeri, corecţia bazată pe ambele modele
fiind undeva între (modelele se anulează parţial) (Tabelul 14).
Tabelul 14: Votul pentru Parlament – eşantion, corecţie clasic şi ecologic (2000)
Vot Vot Diferenţe relativ la alegeri
Corecţi Corecţi
Aleger Corecţi Corecţie Corecţie Corecţie
Partidul Eşantion e e
i e clasic clasic ecologic ambele
ecologic ambele
PDSR 36,6 52,4 53,3 49,0 49,9 16,7 12,4 13,3
PRM 19,5 13,5 13,0 14,4 13,5 -6,5 -5,1 -6,0
PD 7,0 4,7 4,2 4,9 4,4 -2,8 -2,1 -2,6
PNL 6,9 9,7 9,3 10,7 10,1 2,4 3,8 3,2
CDR 2000 5,0 6,6 6,5 7,2 7,0 1,5 2,2 2,0
UDMR 6,8 7,2 7,2 6,7 7,0 0,4 -0,1 0,2
ALTUL 18,2 6,0 6,6 7,1 8,1 -11,6 -11,1 -10,1
Mai mult, valoarea corectivă a modelului rămâne relativ la aceeaşi parametri şi dacă avem în vedere date de
anchetă mai îndepărtate de alegeri. Reluarea analizelor anterioare folosind însă datele culese de IMAS în
cadrul BOP din iunie 2000, arată că principalele concluzii obţinute pe baza anchetei din octombrie se menţin.
24
Date relativ la Camera Deputaţilor (Anuarul statistic al României, INS, 2002).
43
Ce va fi în 2004?
Prezentăm în continuare concluziile obţinute în urma aplicării acestui model de corecţie în cazul unei anchete
realizate de MMT (ianuarie 2004). Ne interesează pentru început care este relaţia dintre votanţii decişi şi cei
indecişi, cum anume va influenţa prezenţa la vot rezultatele electorale.
Ponderea votanţilor decişi este în prezent de 71% (scade la 69% în cazul datelor ponderate) însă cu siguranţă
prezenţa la vot va fi mai mică. Dacă ţinem cont de datele anterioare cu privire la prezenţă şi de interesul pentru
politică este cel mai probabil ca prezenţa la vot să fie în intervalul 58-62%. Câteva argumente care susţin
această predicţie au fost prezentate în altă parte (Comşa, 2003:b).
Votul votanţilor siguri şi a celor probabili este diferit relativ la principalele partide / candidaţi. Dacă ne raportăm
la total populaţie, se observă că persoanele care declară că vor merge sigur la vot sunt într-o măsură mult mai
mare pro-putere (PSD şi Năstase). Dacă raportarea se face la persoanele care menţionează că vor vota un
partid datele arată că votul pentru putere este puţin mai mare în cazul votanţilor siguri în timp ce votanţii
probabili votează într-o măsură puţin mai mare cu opoziţia (Alianţa PD-PNL în special). În cazul celorlalte
partide / candidaţi nu există diferenţe semnificative între evaluările celor care merg sigur şi care nu merg sigur
la vot. În aceste condiţii, creşterea numărului celor care vor merge la vot (şi / sau modificarea structurii
votanţilor hotărâţi) duce la scăderi semnificative în ponderea voturilor obţinute de putere (partid şi candidat).
Altfel spus, cei care în prezent nu sunt hotărâţi să meargă la vot, dacă vor merge (celelalte condiţii find egale)
vor vota într-o măsură mai mare cu alt partid sau candidat decât PSD sau Năstase (Tabelul 15, Tabelul 16).
Aceste concluzii rezultă din analiza diferenţelor de vot dintre cele două populaţii: votanţi sigur şi votanţi
probabili. Considerând că toţi alegătorii s-ar prezenta la vot (rata de participare creşte la 100%) am calculat
impactul posibil al diferenţelor. În acest scenariu, votul pentru partidele şi candidaţi ar fi mai mare sau mai mic
în funcţie de existenţa sau nu a diferenţelor de vot între cele două populaţii (impactul în cazul unui partid /
candidat este rezultatul atât al diferenţei de vot relativ la acel partid / candidat cât şi la celelalte / ceilalţi). După
cum se observă din date (valorile de pe coloana „impact”), modificările de vot asociate unei prezenţe maximale
sunt mai degrabă minore, în special în cazul în care datele sunt calculate raportat la votanţi (cei care aleg un
partid / candidat). O rată de participare de 100% atrage după sine o scădere cu 1-2 puncte procentuale a
votului pentru putere respectiv o creştere a votului pentru opoziţie (1-2 puncte).
Tabelul 15: Votul pentru Parlament în funcţie de prezenţa la alegeri (votanţi)
Prezenţă Prezenţă probabilă

Vot partid Total Diferenţă Impact
sigură (71%) (29%)
PSD 46,5 48,5 40,4 8,1 -2,0
PNL-PD 25,7 24,6 29,1 -4,5 1,1
PRM 16,3 16,0 17,4 -1,4 0,3
UDMR 6,2 6,0 6,7 -0,7 0,2
Altul 5,3 5,0 6,4 -1,4 0,3
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
valorile subliniate sunt semnificative pentru p≤0,05
Tabelul 16: Votul pentru Preşedinte în funcţie de prezenţa la alegeri (votanţi)
Prezenţă Prezenţă probabilă

Vot preşedinte Total Diferenţă Impact
sigură (71%) (29%)
Năstase 50,7 52,5 44,9 7,6 -1,8
Stolojan 29,2 27,3 35,4 -8,1 1,9
Vadim 15,8 16,2 14,6 1,6 -0,4
Altul 4,3 4,0 5,0 -1,0 0,3
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
valorile subliniate sunt semnificative pentru p≤0,05
Dacă avem în vedere scenariul propus (structura participanţilor la vot va fi în 2004 similară cu cea înregistrată
în 2000) situaţia se schimbă mult mai mult (Tabelul 17; Tabelul 18). În cazul votului la alegerile locale, 25 în
ambele situaţii (eşantion şi predicţie), PSD câştigă alegerile. În cazul predicţiei însă, diferenţa faţă de următorul
clasat (Alianţa PNL-PD) scade cu 6 puncte procentuale. În cazul votului pentru Parlament, în ambele situaţii
25
Datele pentru alegerile locale sunt puternic dependente de localităţile ce au intrat în eşantion iar subiecţii selectaţi la
nivelul fiecărei localităţi nu constituie eşantioane reprezentative la nivelul acelei localităţi. Prin urmare, aceste date sunt
doar orientative.
44
(eşantion şi predicţie) PSD câştigă alegerile, diferenţa faţă de Alianţă în cazul predicţiei fiind mai mică cu
aproximativ 5 puncte procentuale. La Preşedinţie, Năstase câştigă primul tur dar nu obţine peste 50%,
diferenţa dintre Năstase şi Stolojan scăzând în cazul predicţiei (8 puncte). Conform datelor de anchetă
Năstase câştigă sigur turul II indiferent de contracandidat. Dacă avem în vedere datele produse d modelul de
corecţie, contra-candidatul lui Năstase la funcţia de preşedinte cel mai bine situat este tot Stolojan. În cazul
confruntării dintre Năstase şi Stolojan predicţia arată că distanţa dintre cei doi este în acest moment de
aproximativ 8 puncte procentuale şi nu de 16 cât arată datele de anchetă. În acest caz, situaţia finală va
depinde foarte mult de alte variabile care în acest moment nu pot fi anticipate relativ la sensul influenţei lor şi
mai ales al magnitudinii influenţei.
Tabelul 17: Votul pentru Partide – valori eşantion şi valori prezise - (votanţi) (ianuarie)
Vot Locale Generale
Partidul Populaţie Predicţie Diferenţă Populaţie Predicţie Diferenţă
PSD 44,3 41,0 -3,3 46,5 43,3 -3,2
DA 29,5 32,4 2,9 25,7 27,7 2,0
PRM 13,7 13,5 -0,2 16,3 16,5 -0,2
UDMR 6,2 6,7 0,5 6,2 7,1 0,9
ALTUL 6,2 6,4 0,2 5,4 5,4 0,0
Tabelul 18: Votul pentru Preşedinte – valori eşantion şi valori prezise - (votanţi) (ianuarie)
Vot Turul 1 Turul 2
Candidatul Populaţie Predicţie Diferenţă Populaţie Predicţie Diferenţă
Adrian Năstase 50,7 46,5 -4,2 58,2 54,4 -3,8
Theodor Stolojan 29,2 33,3 4,1 41,8 45,6 3,8
Vadim Tudor 15,8 16,1 0,3 - - -
Altul 4,3 4,1 -0,2 - - -
În ce măsură datele anterioare, şi implicit concluziile bazate pe acestea, sunt consistente în timp. Pentru a
testa dacă sensul modificărilor induse de modelul de corecţie este sau nu întâmplător am analizat un set de
date cules în condiţii relativ similare, 26 la distanţă de două luni de primul de set de date (Tabelul 19, Tabelul
20).
Tabelul 19: Votul pentru Parlament – valori eşantion şi valori prezise - (votanţi) (martie)
Partidul Populaţie Predicţie Diferenţă
PSD 44,5 38,0 -6,5
DA 25,3 28,2 3,1
PRM 15,7 17,3 1,6
UDMR 6,8 7,0 0,2
ALTUL 7,8 9,5 1,7
Tabelul 20: Votul pentru Preşedinte – valori eşantion şi valori prezise - (votanţi) (martie)
Vot Turul 1 Turul 2
Candidatul Populaţie Predicţie Diferenţă Populaţie Predicţie Diferenţă
Adrian Năstase 43,8 39,2 -4,6 58,3 51,9 -6,4
Theodor Stolojan 24,5 27,9 3,4 41,7 48,1 6,4
Vadim Tudor 15,5 15,8 0,3 - - -
Lia Roberts 7,2 8,7 1,5 - - -
Altul 9,0 8,5 -0,5 - - -
Compararea datelor (culese respectiv corectate) rezultate din cele două anchete desfăşurate la un interval
scurt de timp arată că modelul ecologic produce modificări în acelaşi sens şi cu aproximativ aceeaşi
magnitudine. Stabilitatea sensului şi mărimii influenţei constituie tot atâta argumente în favoarea corectitudinii
modelului ecologic.
26
„Relativ similare” se referă la estimările în cazul alegerilor prezidenţiale unde între timp au apărut doi candidaţi noi, unul
dintre ei fiind relativ semnificativ raportat la intenţia de vot actuală (candidatul independent Lia Roberts).
45
Impactul indus de modelul de corecţie clasic a fost în general de aproximativ două puncte procentuale,
corecţia indusă de modelul propus de noi fiind aproape dublă. Întrebarea firească este dacă cele două modele
sunt cumulative sau se anulează şi dacă da în ce grad? Sau altfel spus, în ce măsură modelul de corecţie
propus de noi poate fi utilizat împreună cu modelele de corecţie clasice (auto-estimarea prezenţei la vot de
către subiecţi) pentru a produce estimări mai bune ale votului? Pentru a testa relaţia dintre cele două modele
am calculat corecţiile votului folosind simultan ambele metode. Datele obţinute (Tabelul 21) susţin ideea
anulării parţiale a celor două modele. Corecţiile propuse de cele două modele se anulează parţial, modelul
ecologic având însă o influenţă mai mare.
Tabelul 21: Votul pentru Parlament – eşantion, corecţie clasic şi ecologic (2004)
Vot Vot Diferenţe relativ la eşantion
Corecţie Corecţie Corecţie Corecţie Corecţie Corecţie
Partidul Eşantion
clasic ecologic ambele clasic ecologic ambele
PSD 46,5 48,5 43,3 44,7 2,0 -3,2 -1,8
DA 25,7 24,6 27,7 26,3 -1,1 2,0 0,6
PRM 16,3 16,0 16,5 15,8 -0,3 0,2 -0,5
UDMR 6,2 6,0 7,1 8,1 -0,2 0,9 1,9
ALTUL 5,4 5,0 5,4 5,1 -0,4 0,0 -0,3
Câteva concluzii
În cadrul acestui articol ne-am propus să realizăm un model de corecţie a estimărilor electorale obţinute în
cadrul anchetelor politice. Modelul are la bază relaţia dintre rata de participare la vot (în general şi la nivelul
categoriilor de populaţie) la alegerile anterioare şi intenţia actuală a votului. Structura socio-demografică a
participării la vot este măsurată folosind sondajele realizate la ieşirea de la urne cu ocazia alegerilor anterioare
iar intenţia de vot este obţinută din sondajele actuale. Ideea este de a folosi pentru estimarea prezenţei la vot
nu variabile declarative la nivel individual ci variabile comportamentale la nivel ecologic. Modelul corectiv astfel
realizat este la nivel agregat şi nu individual. Datele relativ la alegerile generale din 2000 susţin parţial modelul
propus iar predicţiile pentru 2004 sunt consonante, indiferent de setul de date utilizat. Estimările obţinute prin
utilizarea modelului de corecţie cu privire la alegerile generale din 2004 sunt însă relative. Gradul de
relativitate este direct determinat de faptul că structura votanţilor (în general şi relativ la partide) s-a schimbat
parţial între timp, distanţa până la alegeri este mare, o mare parte a electoratului nu este hotărâtă încă, situaţia
poate fi influenţată de evoluţia în cadrul alegerilor locale (voturile obţinute de principalele partide şi evoluţia
relaţiei dintre PD şi PNL), temele electorale (este posibilă repetarea situaţiei din 2000 – creşterea PRM şi
Vadim – în cazul în care temele de campanie proeminte vor fi cele legate de corupţie, naţionalism, intoleranţă,
discriminare; pe de altă parte tema integrării în UE poate juca un rol important). 27
Una dintre concluziile acestui studiu (există diferenţe importante între structura votanţilor şi structura
populaţiei) explică de ce sondajele efectuate după o metodologie corectă, ce produc eşantioane ce se abat
puţin de la structura populaţiei după diferite variabile, produc estimări electorale care se abat relativ mult de la
rezultatele oficiale.
Modelul propus poate fi cu siguranţă îmbunătăţit. Utilizarea unor date / analize de tip trend, corectarea funcţie
de modificarea structurii votanţilor principalelor partide / candidaţi, folosirea mai multor variabile în construcţia
matricii de ponderare, constituie doar câteva din mijloacele ce pot fi folosite pentru aceasta.
27
În cazul unei cercetări la nivel naţional în cadrul căreia întrebările de vot au fost puse spre sfârşitul chestionarului, după o
serie de întrebări legate de teme precum corupţie, naţionalism, intoleranţă, discriminare, etc. – teme foarte apropiate de
temele din discursurile lui Vadim – intenţiile de vot pentru Vadim respectiv PRM au crescut foarte mult (aproximativ 8
respectiv 5 puncte procentuale) comparativ cu rezultatele înregistrate în cazul unor cercetări din aceeaşi perioadă.
46
Bibliografie:
Andersen, Robert. Heath, Anthony (2000) Social cleavages, attitudes and voting patterns: a comparison of
Canada and Great Britain, working paper 81, CREST - Centre for Research into Elections and Social
Trends, www.crest.ox.ac.uk
Butler, David. Stokes, Donald (1974) Parties in the voter’s mind, în coord. Denver, David. Hands, Gordon
Butler, David. Stokes, Donald (1974) The parties and the economy, în coord. Denver, David. Hands, Gordon
Comşa, Mircea (2002) O analiză a ratei de răspuns în anchetele de opinie naţionale, în Sociologie
Comşa, Mircea (2003:a) O analiză a ratei de răspuns la itemi în anchetele de opinie naţionale, în Sociologie
Românească, nr. 4
Drăgan, Ioan (1998) Tipologii ale comportamentului electoral în România, în Construcţia simbolică a câmpului
electoral, Institutul European, Iaşi
Fidrmuc, Jan (2000) Economics of voting in post-communist countries, în Electoral Studies, vol. 19
Guyonnet, Paul (1994) Le vote comme produit historique de la pensee magique, în Revue Francaise de
Science Politique, vol. 44, nr. 6
Kivu, Mircea (2001) Peisaj după bătălie, în Sondajele de opinie. Mod de utilizare, Paideia, Bucureşti
Martinez, Michael (2002) Turnout effects on the composition of the electorate: a multinomial logit simulation of
the 2000 presidential election, American Politican Science Association
Nadeau, Richard. Niemi, Richard. Yoshinata, Antoine (2002) A cross-national analysis of economic voting:
taking account of the political context across time and nations, în Electoral Studies, vol. 21
Sandu, Dumitru (2000) Migraţia transnaţională a românilor din perspectiva unui recensământ comunitar, în
Sociologie Românească, nr. 3-4
Voicu, Bogdan (1999) Despre măsurarea intenţiei de vot în sondajele de opinie, în Sociologie românească, nr.
4
Norpoth, Helmuth (2004) Forecasting British elections: a dynamic perspective, în Electoral Studies, nr. 23
Petrocik, John (1991) An algorithm for estimating turnout as a guide to predicting elections, în Public Opinion
Quarterly, vol. 55, nr. 4, Winter
Borisyuk, Roman et all () Forecasting the 2001 General Election result: a neural network approach, în ???
Public Opinion Quarterly, vol. 55, nr. 4, Winter
Lewis-Beck, Michael. Tien, Charles (2001) Election 2000. How wrong was the forecast, în American Politics
Research, vol. 29, nr. 3, May
3
Lewis-Beck, Michael (2001) Modelers v. Pollsters: The election forecast debate, în Press / Politics, vol. 2, nr. 2
Exerciţii:
Verificaţi în ce măsură modelul prezentat (Comşa, 2004) este corect pentru alegerile generale din 2004.
47
Votanţi şi non-votanţi. Cauze şi motive ale prezenţei / absenţei.
Motivaţii pentru vot: instrumental (alegerea unui guvern care să pună în practică ideile sale), expresiv
(alegerea unui guvern care cu care se identifică, are o valoarea intrinsecă) şi normativ (obligaţia civică) (Butler
şi Stokes, 1974).
Două mari modele explicative ale votului (Guyonnet, 1994, după Braud, 1992):
- analiza strategică: presupune alegerea raţională a actorului şi analogia dintre piaţa politică şi cea
economică
- analiza ecologică: fundamentată pe corelaţia dintre comportamentele electorale şi spaţiile geografice
respectiv comportamentele politice şi variabilele sociologice
Aceste teorii nu sunt suficiente pentru a explica participarea electorală, votul. Îşi propune să prezinte votul ca
element central al unui rit, ritul electoral. O primă ipoteză: votul poate fi văzut, interpretat ca act magic. Votul
are loc într-un spaţiu public, ceremonios dar izolat, ascuns de privirea celorlalţi; momentul în care ritul trebuie
realizat este determinat cu stricteţe; locul în care se desfăşoară de asemenea; materiale şi instrumente
specifice (buletine, plicuri, urne, cheile urnelor, ştampilele de vot, etc.); actorii trebuie să se supună unor rituri
preliminare ritului de vot (dezvăluirea şi identificarea identităţii alegătorului, ia materialele necesare, nu are
voie să părăsească sala sau să ia pe cineva în cabina de vot, introduce votul în urnă, etc.).
Actul de a vota este asimilat (în campanie dar nu numai) cu schimbarea sau menţinerea anumitor actori politici
şi chiar cu a unor politici publice. Este propusă o relaţie cauzală între vot şi acestea. Marea majoritate a
alegătorilor nu folosesc un raţionament ştiinţific pentru a participa la joc deoarece prea puţini dintre ei dacă ar fi
conştienţi de probabilitatea de a câştiga ar mai participa la joc. (Guyonnet, 1994)
Deciziile de a merge la vot sau nu şi ce partid / candidat votezi nu sunt independente iar din punctul de vedere
al alegătorului alegerile nu sunt realizate neapărat în această ordine (Lăzăroiu, 1996).
Motivaţia votului poate fi foarte diferită. Teoria alegerii raţionale – participarea la vot conform modelelor bazate
pe această teorie ar trebui să tindă la zero, ori nu se întâmplă asta, deci există şi alte motivaţii decât cele de
natură economică (cât mă costă să merg versus beneficii aşteptate nete ale participării). Este posibil ca
oamenii să estimeze incorect aceste valori sau pot exista alte motivaţii, beneficii adiţionale: obligaţie civică,
exrpimarea suportului pentru guvern – sunt neobservabile, pot fi luate în calcul doar ca sancţiuni aplicate de
alţii. În luarea raţională a deciziei de a merge la vot contează rezultatele estimate a fi obţinute de partide /
candidaţi – eu estimez că votul meu contează mai mult dacă suntem în situaţia unor partide / candidaţi
apropiaţi.
Neparticiparea politică poate avea mai multe cauze (Bannon, 2003):
- electoratul este relativ mulţumit şi prin urmare nu vrea să schimbe starea lucrurilor
- electoratul este relativ mulţumit şi nu simte nevoia să apere situaţia actială
- ofertele electorale sunt percepute ca similare iar raţional nu este nevoie să participi ca să beneficiezi
de rezultate
- nici o ofertă nu întruneşte condiţiile care să inducă participarea
- costul tranzacţiilor este prea mare
- neparticiparea este rezultatul conjuncturii
- votantul poate să fie pur şi simplu neinteresat
- lipsa abilităţilor de comunicare, scriere, citire poate obstrucţiona participarea
- actul de a vota este perceput ca neavând nici o influenţă asupra rezultatului alegerilor
Tipuri de votanţi / non-votanţi
Măsoară situaţia de non-votant prin absenţa de la vot cu ocazia mai multor alegeri (Crewe et all, 1974).
Distinge între votanţi regulaţi, non-votanţi temporari, votanţi ocazionali, non-votanţi constanţi. Votanţii şi non-
votanţii au aceleaşi caracteristici sociologice, cu 3 excepţii: mobilitatea rezidenţială, proprietate rezidenţială
(dar nu între proprietari şi chiriaşi ci între chiriaşi la stat respectiv privat) şi vârstă (creşte participarea cu vârsta,
excepţie cei foarte în vârstă) (Crewe et all, 1974:21). Celelalte diferenţe între categorii sunt mici şi dispar când
este controlată vârsta, cu excepţia statusului marital (şansa de a vota a persoanelor singure este mai mică).
Concluzie: votul neregulat (absenţa de la vot) este determinată de izolare socială nu de deprivare socială. Ce-i
diferenţiază însă pe votanţi de non-votanţi? Diferenţe psihologice sunt importante: identificarea puternică cu un
48
partid, percepţia unor diferenţe mari între partide, cât de mult contează ce partid câştigă, interesul pentru
politică, discuţii politice, interesul pentru discuţii politice. Creşterea prezenţei la vot este determinată şi de
puternice simpatii politice pentru un partid şi antipatii pentru celălalt (cea mai scăzută e la cei care nu au
încredere în nici unul dintre partide). Vârsta şi partizanatul sunt relaţionate însă. Relaţiile nu sunt false, fiecare
având un efect independent asupra participării. Impactul partizanatului este ceva mai mare însă (Crewe et all,
1974).
Declinul participării la vot în Marea Britanie (în capitolul introductiv coordonatorii susţin că nu e un declin de
fapt ci o relativă oscilare) poate fi explicat prin scăderea identificării puternice cu un partid (ponderea celor care
se identifică cu un partid e constantă).
Cauze şi motive ale (ne)participării
Media ratei de participare la alegeri în 22 de ţări pentru perioada 1945-1999 este în scădere, de la 83% la
77%. Scăderea este mai accentuată după 1965. Cu referire la SUA, jumătate din variaţia participării la vot a
indivizilor este explicată prin variabile socio-demografice (Franklin et all, 2000).
Rata de participare la vot a persoanelor din SUA (1992) aflate sub pragul de sărăcie a fost de 25% iar a celor
aflaţi deasupra 65%. Veniturile raportate de indivizi precum şi participarea la vot sunt nereliabile în parte.
Acesta este unul dintre motivele pentru care utilizează în analize date la nivel de district (date agregate)
(Leighley şi Nagler, 2000).
Efecte ale neparticipării
Rata de participare la alegeri influenţează rezultatul alegerilor datorită faptului că rata de participare este
asociată cu SES (rata este mai mică în cazul celor cu SES scăzut) care la rândul lui e asociat cu votul pentru
partide (SES scăzut votează într-o măsură mai mare cu Partidul Democrat – în SUA). Unele date susţin
această ipoteză altele arată că nu există diferenţe (Martinez, 2002).
Datorită faptului că anumite resurse politice relevante sunt inegal răspândite, anumite categorii de persoane
reuşesc într-o măsură mai mică comparativ cu altele să-şi exprime preferinţele de vot (Toka, 2002). Analizează
efectul participării electorale şi al cunoştinţelor politice.
Testează 3 modele (date CSES; separat pentru cele 18 ţări):
- scenariul 1: toţi votează şi nivelul de informare rămâne la fel
- scenariul 2: toţi votează şi nivelul de informare creşte la 1 pentru toţi subiecţii din cele 90 de grupuri
socio-demografice analizate (varsta5, scoala3, gender2, venit3)
- scenariul 3: toţi votează şi nivelul de informare scăzut (sub .65) creşte (la .65) iar în cazul celorlalţi
rămâne la fel
În general votul se modifică doar în cazul scenariilor 2 şi 3 (2 în special).
Modificarea ratei de participare, în sensul creşterii ei, induce modificări foarte mici în procentele obţinute de
partide (dacă avem în vedere datele din cele 18 ţări). Diferenţele devin semnificative însă în cazul ţărilor cu
rată de participare scăzută. De exemplu, în cazul alegerilor prezidenţiale din SUA (1996), dacă rata de
prezenţă la vot ar fi fost de 100%, votul pentru Clinton ar fi crescut cu 1,9 puncte iar cel pentru Dole cu 3,1.
Datele analizate susţin faptul că distribuţia inegală a prezenţei la vot şi a cunoştinţelor politice distorsionează
rezultatele electorale. Modificările induse de nivelul de informare sunt mai mari decât cele induse de rata de
participare dar sensul ultimelor este în general în acelaşi sens şi prin urmare mai predictibil.
49
Bibliografie:
Butler, David. Stokes, Donald (1974) Parties in the voter’s mind, în coord. Denver, David. Hands, Gordon
Clarke, Harold. Sanders, David. Stewart, Marianne. Whiteley, Paul (2004) Political choice in Britain, Oxford
University Press, Cap. 7: Theories and models of turnout, pp. 217-236; Cap. 8: The decision (not) to
vote, pp. 237-278
Comşa, Mircea et all (2001) Motivaţia votului: de ce s-a votat astfel?, în Sondajele de opinie. Mod de utilizare.
Alegerile 2000. Prezentare şi analiză, Paideia, Bucureşti
Crewe, Ivor. Fox, Tony. Alt, Jim (1974) Non-voting behavior in British general elections, 1966-October 1974, în
coord. Denver, David. Hands, Gordon (1992) Issues and controversies in British electoral behavior,
Harvester Wheatsheaf
Denver, David (2003) Elections and voters in Britain, Palgrave, Cap. 2: Turnout: why people vote (or don’t), pp.
26-48
Guyonnet, Paul (1994) Le vote comme produit historique de la pensee magique, în Revue Francaise de
Science Politique, vol. 44, nr. 6
Balis, Andre. Young, Robert (1997) Why people vote? An experiment in rationality, în Public Choice, nr. 99
Bannon, Declan (2003) Electoral participation and non-voter segmentation,
Coleman, Stephen (2004) The effect of social conformity on collective voting behavior, în Political Analysis, vol.
12, nr. 1
Franklin, Mark. Lyons, Patrick. Marsh, Michael (2000) The tally of turnout: understanding cross-national
turnout decline since 1945, American Politican Science Association
Leighley, Jan. Nagler, Jonathan (2000) Socioeconomic class bias in turnout: evidence from aggregate data,
American Politican Science Association
Martinez, Michael (2002) Turnout effects on the composition of the electorate: a multinomial logit simulation of
the 2000 presidential election, American Politican Science Association
Toka, Gabor (2002) Voter inequality, turnout and information. Effects in a cross-national perspective,
Comşa, Mircea et all (2001) Motivaţia votului: de ce s-a votat astfel?, în Sondajele de opinie. Mod de utilizare.
Alegerile 2000. Prezentare şi analiză, Paideia, Bucureşti
Exerciţii:
Alegeţi un model explicativ al participării la vot. Identificaţi datele necesare pentru testarea acestuia (BOP,
2004). Construiţi variabilele necesare şi testaţi modelul. Interpretaţi datele obţinute.
50

Sociologie Electorala Idd

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sociologie Electorala Idd

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SOCIOLOGIE ELECTORALĂ

Lect. Univ. Dr. Mircea Comşa

Fiecare curs va consta în două părţi:

Almond, Gabriel. Verba, Sidney (1996) Cultura civică, CEU Press

*** (1994-2004), Barometrul de opinie publică, Fundaţia pentru o Societate Deschisă

Tema Articol / Capitol

Lucrări prezentate la conferinţe

Socializare politică = socializare + politic (cu domeniul politic, conţinuturile politicului)

Structurarea universului politic al copiilor

Agenţii socializării politice

Transmiterea orientărilor politice ale părinţilor

Reproducerea ordinii sociale prin şcoală

Şcoala contribuie la socializarea politică pe două dimensiuni:

- cognitivă: cunoştinţe transmise (propriu-zise, dezbaterea unor probleme de actualitate)

Conţinuturile politice transmise frecvent în şcoală:

- sloganele naţionale, simbolurile, eroii, sărbătorile naţionale

Coproducţia realităţii politice prin media

Agenţi politici ai socializării: sistemul politic şi partidele

Partidele oferă o doctrină, o ideologie, informaţii, răspunsuri la anumite probleme social-politice.

Texte de prezentat / analizat:

Vocabularul politic – 4 categorii de termeni:

Probe: prezentate listele de concepte copiilor (12-13 ani) – două sarcini:

Ce se înţelege prin participare politică?

Participarea politică se referă la formele de implicare a cetăţenilor în activităţi / acţiuni cu scopul de a:

- alege oamenii politici în funcţii

- actorii politici au conduite raţionale

Care sunt formele de participare politică?

Tipurile de participare politică pot fi clasificate în funcţie de criterii diverse:

- convenţionale versus neconvenţionale

Tabel 1: O clasificarea formelor de participare politică

Tabel 2: Forme de participare politică în general (%)

Tabel 3: Forme de participare politică în campania electorală (%)

Tabel 4: Participare şi intenţii de participare la acţiuni de protest (%)

Tabel 5: Intenţii de participare la acţiuni de protest în cazuri extreme (%)

Care sunt factorii participării politice?

Determinanţii sociali ai participării

Factorii politici şi ideologici ai participării

O criză a participării politice?

Almond, Gabriel. Verba, Sidney (1996) Cultura civică, CEU Press

Texte de prezentat / analizat:

Care sunt indicatorii?

- multitudine de indicatori; necesară o sistematizare a lor.

Tip indicator Actori Teme / probleme

De care dintre următoarele personalităţi / partide politice

Pe care dintre următoarele personalităţi / partide politice le

Cât de multe lucruri

Câtă încredere aveţi în

Atribute menţionate spontan:

Ce vă vine în minte când auziţi ...? Menţiunea 1 Menţiunea 2 (NŞ) (NR)

Atribute menţionate asistat:

După părerea dvs., în ce partid Buni

După părerea dvs. (candidatul) este (I) sau (II)?

Candidat I sau II (NŞ) (NR)

1. În general, vă consideraţi a fi Conservator, Labour, Liberal Democrat, (Nationalist) sau ce altceva?

(DACĂ SE DECLARĂ PARTIDUL) Vă consideraţi un susţinător ...?

1. Alianţa D.A. PNL-PD 3. PSD 5. PRM 7. PNG 9. PD 97. Nu 98. NŞ

În prezent, cât de Foarte

Votul – votul acordat unui candidat / partid

(TRECE NUMELE PARTIDULUI)

vot asistat (se oferă lista de partide / candidaţi):

Partidul 1 Partidul 3 Partidul ... 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Candidatul 1 Candidatul 3 Candidatul ... 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Candidatul 1 de la Candidatul 3 de la Candidatul 5 de la 96. Nu votez 98. Nu ştiu

Alte exemple de vot corelat: