Plangerea Inorogului

de Dimitrie Cantemir

Munti, crăpati,
copaci, vă despicaţi,
pietri, vă fărămaţi!
Asupra lucrului ce s-au făcut planga piatra cu izvoară,
munţii puhoaie pogoară,
lăcaşele Inorogului,
paşunele,
grădinele,
cernească-să,
pălească-să,
veştedzască-să,
nu înflorească,
nu înverdzască,
nici să odraslească,
şi pre domnul lor cu jele,
pre stăpânul lor negrele,
suspinând,
tânguind,
nencetat să pomenească.
Ochiuri de cucoară,
voi, limpedzi izvoară,
a izvorî vă părăsiţi,
şi-n amar vă primeniţi.
Gliganul sălbatec viieriu,
şi-n livedzile lui ursul uşeriu sa sa faca,
în grădini tărveleşte,
în pomat băteleşte să sa prefacă.
Clatească-să ceriul,
tremure pământul,
aerul trăsnet,
nuării plesnet,
potop de holbură,
întunerec de negură vântul să aducă.
Soarele zimţii să-şi rătedze,
luna, siindu-se, să să ruşinedze,
stelele nu scântaiedze,
nici Galactea să luminedze.
Tot dobitocul ceresc glasul să-şi sloboadză,
faptă nevădzută, plecându-să, vadză.
Cloşca puii răzsipască.
Lobada Lira să-si zdrobască,
Leul răcnească,
Taurul mugească,
Aretele fruntea să-şi slăbască,
Racul în coajă neagră să să primeneasca,
Capricornul coarnele să-şi plece,
Peştii fără apă să să înece,
Gemenii să să desfrăţască,
Ficioara frâmseţe să-şi grozăvască,
cosiţa galbănă în negru văpsască,
Scorpiia ascuşit acul să-şi tâmpască,
Streletul arcul frângând, ţinta nu lovască,
Cumpăna dreptatea nu mai arete,
Apariul topască-sa-n sete.
Mars vârtutea în slăbiciune să-şi primenească,
Mercurie între planete nu mai crăinicească.
Zefs monarhiia în veci să-şi robască,
Vinerea floarea frumseţii să-şi veştedzască,
Cronos scaunul de sus în gios să-şi coboară.
Finicul în foc de aromate moară,
Oltariul jirtfe nu priimască,
Paharul băutură să nu mai mestească.
Chitul crepe în apa Aridanului,
Iepurile cadză-n gura Sirianului,
Musculiţa cu jele să văzăiască,
amandoi Urşii greu să mormăiască.
Pletele Verenicăi să să pleşuvască,
Coronă frumoasă nu le-mpodobască.
Pigasos de Andromeda să să depărtedze,
Perseos de Casiopa să să-nstrăinedze.
Zmăul capul cu coada să-şi împleticească.
Chivotul lui Noe în liman să primejduiască,
Porumbul, frundza măslinu lui cercând, rătăcească,
îndrăpt a să întoarce nu mai nemerească.
Acestea, dară, toate, jelind tânguiască,
vâlfa Inorogului cu arsuri dorească.
Singur numai Corbul vesel să crăngăiască,
tuturor în lume spre chedzi raimenească.
Singur Câinele mare cu cel mic, lătrând, brehăiască
şi de faptul scârnav să să veselească.
Mute-se Arcticul,
strămute-se Andarticul,
osiia sferească în doaa să frângă,
toata iuşorimea în chentru să-mpingă,
stihiile toate tocmirea să-şi piardză,
oranduiala bună în veci nu mai vadză,
toate îndrăpt şi-n stânga să să-nvârtejască,
de jele să să uluiască,
de ciudă să să amurţască,
şi dreptatea Inorogului în veci povestească.

Portret – Strutocamila :

“Ca aceasta minune între voi, o, jiganiilor şi pasirilor, ieste cămila nepăsărită şi pasirea necămilită,
căriia unii, alcătuindu-i numele, Struţocamilă îi dzic. Aceasta precum hirişă Cămilă să nu fie penele o
vădesc, şi iarăşi hirişă pasire să nu fie nezburarea în aer o pâreşte şi vântul, carile nu o poate ridica.
Că precum tuturor ştiut ieste că toată hotărârea pasirii ieste a fi dihanie cu pene, zburătoare şi
oătoare. Deci dihaniia ieste neamul, iară zburătoare deosăbirea, care deosăbire aşeşi de tot de la
Struţocamilă lipseşte”.