INTERSCHIMBABILITATEA ŞI

STANDARDIZAREA

ÎN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI

1.1. NOŢIUNI DESPRE INTERSCHIMBABILITATE

P
rin interschimbabilitate se înţelege proprietatea unui produs
finit (piesă, subansamblu sau ansamblu) de a putea fi montat
într-un produs finit de ordin superior (subansamblu,
ansamblu sau agregat) fără nici un fel de prelucrare
suplimentară la montaj (ajustare) sau selecţionare prealabilă (sortare),
asigurându-se precizia de asamblare cerută şi funcţionarea de calitate în
condiţiile prescrise. Conform SR ISO 129:1994 un produs finit este o piesă
pregătită pentru montaj sau pentru punere în funcţiune, sau o construcţie
executată pornind de la un desen; un produs finit poate fi şi o piesă care
urmează să fie prelucrată ulterior (un produs turnat sau forjat) sau o
construcţie care urmează să fie executată. Pe scurt, interschimbabilitatea
reprezintă deci proprietatea de a asambla piese executate diferit în timp
şi spaţiu, fără sortări prealabile sau ajustări suplimentare la montaj.
În majoritatea cazurilor, interschimbabilitatea se referă la toate
categoriile de parametri: geometrici, de compoziţie chimică, fizico-
mecanici etc., parametri care determină integral calitatea diferitelor
produse finite. Legat, însă, de realizările tehnico-ştiinţifice în producţie şi,
mai ales, de tendinţa de înlocuire a materialelor scumpe şi deficitare cu
altele mai ieftine, dar cu aceleaşi caracteristici, interschimbabilitatea se
poate realiza chiar şi numai pe baza câtorva categorii de parametri, de
exemplu înlocuirea unor roţi dinţate din oţel cu roţi dinţate din materiale
plastice polistirenice, poliamidice sau stratificate, având aceiaşi parametri
geometrici şi de rezistenţă. Ca urmare piesele, subansamblurile sau
ansamblurile interschimbabile pot fi înlocuite cu piese, subansambluri sau

58
ansambluri executate după acelaşi desen tehnic şi cu acelaşi rol
funcţional.
Ca necesitate, interschimbabilitatea a apărut odată cu producţia de
serie şi de masă a produselor, fiind un apanaj al acestora, precum şi cu
exploatarea simultană a unui mare sau foarte mare de maşini şi utilaje de
acelaşi tip.
Interschimbabilitatea este legată organic de eficienţa economică,
ambele probleme având o importanţă hotărâtoare în producţia de serie
mare şi de masă. Din contră, în producţia de unicate şi de serie mică,
chiar cele mai severe condiţii tehnice prescrise se pot respecta, destul de
uşor, prin executarea unor lucrări de ajustare sau de sortare la asamblare
şi prin efectuarea unui număr mare de măsurări, care însă scumpesc
simţitor produsul.
În funcţie de o serie întreagă de condiţii, interschimbabilitatea poate
fi totală (completă) în cazul în care corespunde integral definiţiei, sau
parţială (limitată, incompletă), atunci când la montaj există riscul să
se obţină asamblări care nu se realizează cu precizia cerută.
În primul caz, produsele de acelaşi fel sunt interschimbabile
indiferent de data şi locul fabricaţiei, de data şi locul utilizării, de condiţiile
climatice sau de sol etc. Interschimbabilitatea completă se întâlneşte
foarte rar, şi de obicei, numai la unele organe de maşini standardizate sau
normalizate pe plan internaţional (şuruburi şi piuliţe, şaibe, diferite piese
de armături, rulmenţi etc.).
În ceea ce priveşte interschimbabilitatea parţială, aceasta se
întâlneşte, în prezent, la aproape toate produsele executate în serie mare
sau masă, fiind condiţionată de locul şi data fabricaţiei, de perfecţionările
sau îmbunătăţirile continue aduse produselor, de condiţiile de exploatare
şi de alţi factori. În acest caz, produsele din lot alese de prima dată, se
înlocuiesc cu altele de acelaşi fel, alese la întâmplare, astfel că la a doua
încercare, de regulă, se obţine precizia de montaj cerută iniţial. În general,
în cazul interschimbabilităţii parţiale procentul de risc la asamblare este
mic şi poate fi stabilit prin calcule probabilistice, iar problema montajului
poate fi rezolvată prin metoda sortării şi ajustării.

59
 În prezent, pentru producţia şi exploatarea unei varietăţi
impresionante de mijloace de producţie şi bunuri de consum (cu caracter
tehnic, nealimentar), produse finite în general, interschimbabilitatea
constituie o condiţie obligatorie din punctul de vedere al productivităţii,
calităţii, preţului de cost şi duratei de funcţionare. La rândul ei, aceasta
impune o foarte bună organizare a muncii, o disciplină tehnologică severă
şi respectarea condiţiilor de exploatare şi de întreţinere a produselor.
Interschimbabilitatea în producţie presupune prelucrarea tuturor
pieselor, în diferite faze ale procesului tehnologic, după desene de
execuţie complete, astfel încât asamblarea acestora să fie simplă şi să
devină un proces stabil cu rezultate sigure, productiv şi economic. Acest
lucru se realizează cu însemnate cheltuieli pregătitoare şi de producţie,
dar, în ultimă instanţă, totul este compensat de productivitatea şi
eficienţa economică înaltă.
Prin urmare, asigurarea interschimbabilităţii în producţie este
posibilă numai prin executarea pieselor (îndeosebi a suprafeţelor de
asamblare) în strictă conformitate cu prescripţiile tehnice referitoare la
felul şi proprietăţile materialului, la precizia dimensională, de formă,
orientare şi poziţie, la rugozitate etc.
Cu alte cuvinte, în procesul de producţie se creează produsul
concret, cu anumite caracteristici metrologice şi de altă natură, respectiv
cu a anumită calitate care să corespundă rolului funcţional stabilit. Dar,
caracteristicile tehnice sunt impuse de proiectant. De multe ori, acestea
prevăd jocuri, strângeri, abateri de formă etc. în limite foarte strânse,
ceea ce înseamnă toleranţe mici sau chiar foarte mici la parametrii
respectivi. Ca urmare, în producţie apar serioase dificultăţi de ordin
tehnologic, întrucât micşorarea exagerată a toleranţelor duce la creşterea
excesivă a greutăţilor de realizare şi a preţului de cost. Rezultă că soluţia
constructivă a oricărui produs finit trebuie să corespundă necesităţilor de
funcţionare şi exploatare, dar, în acelaşi timp, să fie cât mai uşor
realizabilă (cât mai tehnologică) şi la un preţ de cost cât mai scăzut.
Totodată, erorile de indicaţie ale metodelor şi mijloacelor de măsurare
utilizate trebuie să fie minime în condiţiile date, deoarece, în caz contrar,

60
se pot rebuta produse bune sau se pot admite produse
necorespunzătoare.
Reiese astfel că, interschimbabilitatea se bazează pe o legătură cât
se poate de strânsă între proiectarea, tehnologia de fabricaţie şi controlul
oricărui produs în construcţia de maşini. De reţinut că
interschimbabilitatea se obţine şi se respectă cu atât mai uşor, cu cât
produsele au o formă mai simplă, un număr mai mic de dimensiuni şi
condiţii de precizie mai uşoare.
Interschimbabilitatea în expoatare este obligatorie în condiţiile în
care zeci sau sute de mii de maşini şi utilaje de acelaşi tip (autocamioane,
autoturisme, tractoare, maşini-unelte etc.) lucrează simultan în diferite
ramuri ale economiei naţionale sau ale vieţii sociale. Durata de viaţă a
organelor de maşini mai importante din punct de vedere funcţional şi cu
solicitările cele mai mari, fiind mai mică sau foarte mică în comparaţie cu
a celorlalte organe componente, prin forţa lucrurilor un număr însemnat
dintre aceste maşini şi utilaje se defectează şi sunt scoase din procesul de
producţie sau exploatare. Înlăturarea operativă a defecţiunilor şi
reintrarea respectivelor maşini şi utilaje în lucru (în procesul de producţie
sau în exploatare, în general) nu ar fi posibilă fără interschimbabilitate.
În exploatare, interschimbabilitatea înseamnă, pe scurt
următoarele: la tipurile de maşini şi utilaje considerate, întreprinderile
producătoare livrează, odată cu produsul şi un număr de piese de schimb
dintre cele mai solicitate funcţional sau pune la dispoziţia beneficiarului
aceste piese de schimb prin reţeaua comercială; în aceste condiţii,
înlăturarea defecţiunilor se reduce, de cele mai multe ori, la înlocuirea
pieselor defecte cu piese de schimb de acelaşi fel. Evident, procesul de
înlocuire este mai simplu sau mai complicat, în funcţie de complexitatea
produsului, natura defecţiunii etc. şi, din aceleaşi motive, el poate avea
loc fie direct la locul de muncă, fie în ateliere sau secţii specializate.
Necesitatea reducerii la minimum a pierderile cauzate de
inactivitatea utilajelor defecte şi a preţului de cost al reparaţiilor impune
organizarea unor servicii de întreţinere şi reparaţii bine puse la punct. În
întreprinderile industriale există un serviciu şi o secţie specială de
întreţinere a fondurilor fixe; de exemplu, pentru mijloacele de transport se

61
organizează o reţea cu numeroase puncte şi ateliere de reparaţii bine
dotate în acest sens etc. Interschimbabilitatea, respectiv existenţa
pieselor de schimb (unde este posibil raţional) are, în aceste cazuri, o
eficienţă tehnico-economică apreciabilă.
De menţionat că, în societăţile comerciale, întreţinerea şi repararea
utilajelor trebuie să aibă un caracter preventiv (înainte de apariţia
defecţiunilor propriu-zise) şi să fie planificate, pentru a nu afecta cât de
cât producţia în atelierele şi secţiile de bază.
În concluzie, interschimbabilitatea asigură o serie de avantaje
începând cu faza de concepţie şi terminând cu cea de exploatare: la
proiectare se reduce volumul de muncă ca urmare a folosirii pieselor
tipizate, procesele de producţie şi acţiunile de control de calitate sunt
legate de interschimbabilitate prin alegerea corectă a maşinilor-unelte, a
celor mai productive metode de prelucrare şi utilizarea mijloacelor
automate de măsurare, iar montajul poate fi realizat automatizat sau
mecanizat.
Asigurarea interschimbabilităţii în construcţia de maşini a permis
modernizarea producţiei, prin specializarea societăţilor comerciale pe
anumite produse iar apoi cooperarea între acestea (de exemplu, pentru a
fabrica automobile unele societăţi comerciale produc carburatoare, altele
rulmenţi etc. care, datorită interschimbabilităţii pot fi montate fără o
ajustare prealabilă), organizarea producţiei şi montajului în flux continuu,
mecanizarea şi automatizarea operaţiilor, ridicarea calităţii produselor,
creşterea productivităţii şi reducerea preţului de cost.
Utilizarea pieselor de schimb ca piese interschimbabile permite, de
asemenea, organizarea şi desfăşurarea proceselor de întreţinere şi
reparaţii ale utilajelor din exploatare.
Prin urmare, aplicarea interschimbabilităţii în construcţia de maşini
conduce la avantaje de ordin tehnic şi economic, cum ar fi:
 se asigură condiţiile unei fructuoase colaborări tehnice în procesul
de fabricaţie zonal, interzonal şi internaţional;
 se limitează dimensiunile nominale ale diferitelor piese,
subansambluri şi ansambluri la un număr cât mai restâns posibil,

62
 atrăgând după sine restrângerea numărului de abateri limită ce por
fi prescrise unei anumite dimensiuni nominale;
 se limitează numărul de scule de prelucrare şi de mijloace de
măsurare, ceea ce are o mare influenţă asupra preţului de cost; în
acelaşi timp se facilitează standardizarea sculelor, dispozitivelor,
calibrelor de control etc. ceea ce permite restrângerea
tipodimensiunilor acestora şi face posibilă fabricarea lor în societăţi
comerciale specializate;
 se favorizează dezvoltarea comerţului intern şi extern;
 se creează condiţiile pentru lărgirea diviziunii internaţionale a
activităţilor industriale.
Interschimbabilitatea reprezintă deci, un mijloc esenţial de ridicare a
nivelului tehnic al producţiei, devenind practic indispensabilă în procesele
de producţie moderne, mai ales în cazul producţiei de serie şi masă.

1.2. STANDARDIZAREA

N ecesitatea asigurării interschimbabilităţii şi realizării unor

condiţii economice optime pentru proiectarea, fabricarea şi exploatarea

produselor industriei constructoare de maşini şi aparate a impus
standardizarea unei mulţimi de parametri de calitate, prin care devine
posibilă compararea produselor pe baza unor criterii obiective.

63
 Standardizarea reprezintă una dintre metodele de optimizare
folosite în tehnică şi anume: optimizarea în funcţie de diversitate. O
maşină-unealtă sau un aparat unicat, va costa mai mult decât o maşină
sau un aparat similar din catalog, produs în serie. În figura 1.1, se
observă cum
Figura 1.1
cheltuielile de
pregătire a
procesului
tehnologic (2)
cresc pe
măsura
sporirii
gradului de
3 diversitate;
C pe de altă
o
s parte,
t cheltuielile de
u 2
r exploatare (1)
i
scad cu cât beneficiarul poate alege dintr-un sortiment mai diferenţiat de
1
echipamente. Soluţia optimă se găseşte în punctul în care suma acestor
cheltuieli e minimă (minimul curbei 3).
Standardizarea, împreună cu acţiunile conjugate de unificare şi
tipizare tehnologică şi constructivă reprezintă nivelul superior al
Num'r de sortimente
procesului de raţionalizare a diversificării. Proiectarea procesului
tehnologic trebuie astfel concepută încât funcţiuni cât mai diferenţiate ale
produsului fabricat să fie realizate cu minimum de diversitate. Aplicarea
standardizării în proiectare asigură pe scară largă interschimbabilitatea şi
economicitatea construcţiilor.
Standardizarea nu trebuie însă absolutizată. Trebuie evitată
standardizarea elementelor constructive neesenţiale pentru funcţionarea
produsului eliberând astfel drumul pentru introducerea soluţiilor noi.
Este evidentă şi necesitatea revizuirii periodice a standardelor,
deoarece un standard vechi, rămas în urma progresului tehnic poate
deveni o frână pentru industrie, pentru evoluţia tehnologiei.

64
 Pentru a satisface schimbul internaţional de produse, în aprilie 1926
a luat fiinţă la New-York "International Federation of the National
Standardizing Associations" (Federaţia Internaţională a Asociaţiilor
Naţionale de Standardizare), denumită pe scurt ISA. La prima consfătuire
s-a făcut propunerea de a se elabora (pe baza experienţei şi a cercetărilor
în domeniu ale diferitelor ţări, firme şi întreprinderi industriale) un sistem
internaţional de toleranţe şi ajustaje - sistemul ISA. Pentru a nu produce
perturbaţii prea mari în întreprinderile din diferite ţări care foloseau
sistemele naţionale s-a ales un astfel de sistem care să aibă minimum de
diferenţe faţă de cele naţionale. Din octombrie 1946, "International
Federation of the National Standardizing Associations" s-a transformat în
INTERNATIONAL STANDARDIZING ORGANIZATION (Organizaţia
Internaţională de Standardizare) denumită pe scurt ISO. Aceasta a revăzut
sistemul ISA, l-a perfecţionat şi extins, iar din octombrie 1962 l-a denumit
"Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje".
Standardizarea toleranţelor şi ajustajelor asigură o sistematizare a
acestora care, pe de o parte, reprezintă un îndreptar concret pentru cei
care contribuie la realizarea unui anumit produs finit, iar pe de altă parte
reduce la un minim economic soluţiile care să acopere marea majoritate
a cazurilor referitoare la precizie.
Prin standardizare se realizează, de asemenea, şi o tipizare a
toleranţelor şi ajustajelor care, aplicată raţional, duce la restrângerea
sortimentului de scule, dispozitive şi verificatoare şi implicit la optimizarea
fabricaţiei şi reducerea preţului de cost (vezi paragraful 2.4.1).
Folosirea unui sistem de toleranţe şi ajustaje la fabricarea
produselor finite creează astfel condiţiile ca diferite elemente (conform SR
ISO 129:1994 un element reprezintă o parte caracteristică a unei piese,
cum ar fi o suprafaţă plană, o suprafaţă cilindrică, două suprafeţe
paralele, un umăr, o porţiune filetată, o canelură, un profil etc.) să fie
realizate în limitele abaterilor dimensionale şi geometrice prescrise, astfel
încât, luate la întâmplare (fără sortări prealabile şi fără ajustări ulterioare)
să poată fi asamblate fără dificultăţi, în condiţiile unei funcţionări de
calitate. Astfel, prin fixarea încă din starea de proiectare a unor limite
între care trebuie să se încadreze abaterile dimensionale, abaterile

65
geometrice şi microgeometrice ale pieselor prelucrate prin diferite
procedee tehnologice, devine posibilă asigurarea interschimbabilităţii în
procesul de fabricaţie. Prin urmare, apariţia toleranţelor dimensionale şi
geometrice s-a impus atât din punct de vedere al posibilităţii stabilirii
limitelor diferiţilor parametri geometrici astfel încât să se asigure
funcţionarea, cât mai ales în legătură cu realizarea interschimbabilităţii.
România, prin Institutul Român de Standardizare, începând cu 1 iulie
1990, a fost reprimită în calitate de membru al Organizaţiei Internaţionale
de Standardizare, iar la 24 februarie 1992 a devenit şi membru afiliat la
Comitetul European de Standardizare - CEN, fapt ce a determinat ca o
serie de standarde internaţionale şi europene să fie preluate de către
Oficiul Român de Standardizare sub denumirea de standarde SR ISO şi
respectiv SR EN.
Astfel, prin Ordonanţa nr. 19/1992 a Guvernului României s-a
hotărât ca în ţara noastră să fie elaborate următoarele categorii de
standarde:
 standarde române, simbolizate cu iniţialele SR ISO (STAS ISO iniţial) şi
SR EN, care se aplică la nivel naţional;
 standarde profesionale, care se aplică în anumite domenii de activitate,
în cadrul organizaţiilor profesionale, legal constituite, care le-au
elaborat (norme interne de fabricaţie);
 standarde de firmă, care se aplică în cadrul regiilor autonome,
societăţilor comerciale şi altor persoane juridice care le-au elaborat
(norme tehnice de fabricaţie).

66
 PRECIZIA DIMENSIONALĂ

A PIESELOR FOLOSITE ÎN

CONSTRUCŢIA DE MAŞINI

2.1. CONSIDERAŢII GENERALE

T
oate elementele de construcţie mecanică, organe de maşini, scule,
elemente de dispozitive şi de verificare etc. care se produc în industria
constructoare de maşini, denumite uzual "piese", sunt în esenţă nişte
corpuri geometrice solide executate dintr-un material cu anumite
caracteristici chimice şi fizico-mecanice, care sunt definite în spaţiu printr-
o combinaţie de suprafeţe reale (de formă plană, conică, elicoidală,
cilindrică, concavă, convexă, evolventică, profilată) şi imaginare (în
general de formă plană). Totalitatea combinaţiilor dintre suprafeţele
menţionate conferă oricărei piese cel puţin trei caracteristici geometrice
fundamentale şi anume:

67
  macroarhitectura sau forma geometrică;
 dimensiunile liniare şi unghiulare;
 microarhitectura sau microgeometria suprafeţelor.
Aceste caracteristici sunt definite în practică de o serie de factori
dintre care cei mai importanţi sunt prezentaţi în continuare:
 Macroarhitectura sau forma geometrică a oricărei piese (FGP) este
definită de rolul funcţional al acesteia (RFP), procedeul de generare a
suprafeţelor (PGS), design (DES) etc., care pot fi exprimate sintetic sub
forma:

FGP   (RFP, PGS, DES ...)

Obţinerea suprafeţelor depinde de procedeul de generare şi de
forma şi de profilul sculei. Astfel, o suprafaţă plană poate fi obţinută prin
mai multe moduri: strunjire plană, rabotare, broşare, mortezare, frezare
cu freză cilindrică sau frontală, rectificare cu piatră disc sau oală şi prin
procedee de prelucrare neconvenţionale. O suprafaţă cilindrică poate fi
obţinută prin strunjire, găurire, alezare, frezare, broşare şi prelucrări
neconvenţionale. În toate cazurile, pentru generarea suprafeţelor sunt
necesare anumite mişcări relative între sculă şi piesă. Vitezele cu care se
efectuează aceste mişcări depind, de cele mai multe ori, de însăşi legile
de generare a suprafeţelor considerate. Există şi cazuri în care viteza nu
este condiţionată de aceste legi, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la
strunjirea cilindrică unde, pentru aceeaşi rotaţie a piesei, pot fi folosite
diferite viteze de avans pentru scula aşchietoare.
 Dimensiunile pieselor (DP) sunt determinate de mărimea forţelor
de solicitare (MFS), modul de solicitare (MSP), natura materialului piesei
(NMP), procedeul de prelucrări mecanice (PPM), condiţiile de lucru ale
piesei (CLP) etc. Ca şi în cazul precedent pot fi redate sintetic sub forma:

68
DP  
Dimensiunile indică
mărimile nominale (lungimile,
diametrele, razele etc.) ale

(MFS,
fiecărei suprafeţe componente
şi abaterile de la dimensiunile
nominale. În general,
dimensiunile se referă la liniile

MSP, de profil,
suprafeţei,
caracteristice
sau
generatoarea şi directoarea ei,
la

NMP,
de unde apare şi o legătură
intrinsecă între condiţiile de
formă şi cele dimensionale.

PPM,
Această legătură se manifestă
şi între abaterile admisibile de
la forma nominală şi abaterile

CLP ...
dimensionale.


) Microarhitectura suprafeţei unei piese (MP) este determinată de
importanţa funcţională a piesei (IFP), natura materialului piesei şi
caracteristicile tehnice ale acesteia (NMP)+(CTP), procedeul de prelucrare
şi recondiţionare a piesei (PPP)+(PRP), natura materialului şi parametrii
geometrici ai sculelor (NMS)+(PGS) etc., influenţa acestor factori putând fi
exprimată sintetic sub forma:

69
MP   (IFP,
NMP, CTP,
PPP, PRP,
NMS,
PGS ...)Microarhitectura suprafeţei unei piese este definită, de regulă, prin
forma geometrică a suprafeţei reale, caracterizată prin abateri de formă
microgeometrică "AF" (care diferă de forma suprafeţei geometrice sau
nominale SG) sau abateri de ordinul 1, ondulaţii "W" sau abateri de
ordinul 2 şi rugozitate "R" sau abateri de ordinul 3 şi 4.
Orice piesă, luată ca atare, cu toate caracteristicile sale tehnice (ale
căror valori se stabilesc în procesul de proiectare a acesteia) se realizează,
practic, în procesul de prelucrare şi trebuie să corespundă unui anumit
scop.
Datorită influenţei perturbatoare a unui număr mare de factori
obiectivi şi subiectivi (cei mai mulţi fiind legaţi de imperfecţiunea
mijloacelor tehnice, de condiţiile de lucru şi disciplina tehnologică, de
metodele şi mijloacele de control tehnic etc.), piesele respectiv produsele
finite de acelaşi fel se deosebesc unele de altele şi de piesa respectiv
produsul teoretic. Deosebirile pot consta în abateri de la compoziţia
chimică, structura metalografică, caracteristicile fizico-mecanice şi
caracteristicile geometrice (precizia de prelucrare) prescrise.

70
 Prin urmare, calitatea tehnico-funcţională a unui produs finit, în
general, este determinată de valorile reale, respectiv efective ale unei
serii de parametri caracteristici produsului considerat (geometrici, fizico-
mecanici, metalografici, chimici). Fiecare categorie de parametri este
studiată de diverse discipline care se ocupă atât cu problemele legate de
proiectarea acestora cât şi de posibilitatea realizării lor cu anumite precizii
şi anume: Rezistenţa materialelor, Mecanisme, Organe de maşini ş.a.
pentru proiectare, Tehnologia materialelor, Prelucrări prin aşchiere,
Tehnologia construcţiei de maşini ş.a. pentru realizarea lor la precizia
dorită şi Studiul materialelor, Tratamente termice ş.a. pentru realizarea
caracteristicilor metalurgice şi fizico-chimice etc. În prezenta lucrare
didactică se vor aborda doar acele probleme legate de precizia
elementelor geometrice şi de precizia principalelor tipuri de piese şi
ansambluri de piese întâlnite în construcţia de maşini.
Din punct de vedere geometric, calitatea oricărei piese depinde atât
de rezolvarea raţională a proiectării acesteia cât şi de organizarea şi
desfăşurarea procesului de execuţie-montaj, în care precizia de prelucrare
(inclusiv cea a controlului) constituie un factor important. Prin precizie de
prelucrare, se înţelege gradul de apropiere dintre valorile parametrilor
(caracteristicilor) geometrici ai piesei realizate, obţinute în urma
prelucrării şi valorile stabilite pentru aceştia prin documentaţia tehnică.
Din punct de vedere geometric, precizia de prelucrare a unei piese
trebuie apreciată pe baza următoarelor criterii:
 precizia dimensiunilor liniare şi unghiulare;
 precizia formei geometrice;
 precizia de orientare, poziţie şi bătaie a diferitelor elemente
geometrice;
 precizia microgeometrică a suprafeţelor - ondulaţia şi rugozitatea.

2.2. DIMENSIUNI, ABATERI, TOLERANŢĂ

71
 P
rin dimensiune liniară sau unghiulară se înţelege caracteristica
geometrică care defineşte: mărimea unei piese (lungime, lăţime,
diametru), distanţa unei suprafeţe (dreaptă, axă) faţă de altă suprafaţă
(dreaptă, axă), poziţia unei piese faţă de altă piesă, mărimea unghiului 
dintre generatoarele diametral opuse din planul median unei suprafeţe
cilindrice şi suprafeţele frontale sau conice etc. O dimensiune este prin
urmare un număr care exprimă, în unitatea de măsură aleasă, valoarea
numerică a unei lungimi, lăţimi, diametru sau unghi, de exemplu:
diametrul bilelor de rulmenţi, lungimea unui bolţ, grosimea unei bucşe,
unghiul dintre generatoarele diametral opuse ale unei suprafeţe conice
etc. Orice dimensiune este înscrisă de proiectant pe desenul tehnic al
piesei şi este denumită cotă. Ea rezultă din condiţiile funcţionale, din
considerente de ordin constructiv, din calculul de rezistenţă, în urma
calculului unui lanţ de dimensiuni etc. Conform SR ISO 129:1994 (fig.2.1),
cotele sunt de trei tipuri:
 cotă funcţională, F: cotă esenţială pentru funcţionarea unei piese sau a
unui spaţiu;
 cotă nefuncţională, NF: cotă care nu este esenţială pentru funcţionarea
unei piese sau a unui spaţiu. O cotă nefuncţională este importantă
pentru definirea formei piesei;
 cotă auxiliară, AUX: cotă dată numai informativ. Ea nu are rol hotărâtor
în execuţie sau în verificare şi decurge din alte valori date pe desen
sau în documentele conexe. O cotă auxiliară se înscrie între paranteze,
fără a fi indicate toleranţele.
F
F F

NF
F

F
F

NF
NF
(AUX) NF

Fig 72
 Din punct de vedere practic este foarte dificil să se realizeze exact
dimensiunile prescrise de proiectant. În urma prelucrării, dimensiunile
obţinute diferă de cele prescrisă ca urmare a influenţei exercitate de o
serie de factori (obiectivi şi subiectivi) cum ar fi: neprecizia maşinilor
folosite pentru prelucrare datorită unor cauze multiple ca de exemplu
uzura ghidajelor, ovalitatea fusurilor, excentricitatea roţilor, jocul între
fusuri şi lagăre sau între piesele glisante şi ghidaje etc.; centrarea
imprecisă a pieselor, fixarea neuniformă sau prea slabă a lor şi diferite
deformaţii ale piesei; dimensiunile iniţiale ale sculelor care prezintă
abateri faţă de valoarea nominală şi uzura lor în timpul lucrului. Din acest
motiv, proiectantul admite realizarea dimensiunilor în anumite limite
(prescrise de el pe desen) care să asigure buna funcţionare a ansamblului
căruia îi este destinată piesa.
Gradul de apropiere dintre mărimea dimensiunilor reale, respectiv
efective ale unei piese - rezultate în urma aplicării unui procedeu de
prelucrare şi mărimea teoretică a dimensiunilor piesei considerate -
înscrise în desenul tehnic de execuţie al acesteia, exprimă "precizia
dimensională a produsului finit".
Pentru o înţelegere mai uşoară a noţiunilor legate de precizia
dimensiunilor liniare, aspectele abordate fac referire la suprafeţele
cilindrice, cele mai des întâlnite la asamblări, dar sunt valabile şi la
celelalte forme de piese care formează ajustaje. Dimensiunea
caracteristică a suprafeţelor cilindrice este diametrul.
Indiferent de natura suprafeţelor (netedă sau profilată) acestea se
împart, conform SR EN 20286-1:1996, în două categorii: suprafeţe gen
alezaj şi gen arbore. Prin "alezaj" se înţelege o suprafaţă cuprinzătoare
(interioară, înfăşurătoare) a unei piese chiar dacă nu este o suprafaţă
cilindrică (de exemplu cuzinetul unui lagăr, cilindrul unui piston, canalul
unei pene, piuliţa etc.), iar prin "arbore" se înţelege o suprafaţă cuprinsă
(exterioară, înfăşurată) a unei piese chiar dacă nu este o suprafaţă
cilindrică (de exemplu fusul la un lagăr, pistonul la un motor, pana,
şurubul etc.). Prin urmare, toate piesele cu dimensiuni exterioare, în genul
arborilor, se consideră convenţional ca piese gen arbore, iar piesele cu
dimensiuni interioare, în genul alezajelor ca piese gen alezaj. Literal, în

73
mod convenţional, piesele de tip arbore se notează cu minuscule, iar cele
de tip alezaj cu majuscule.
Din considerente funcţionale şi tehnologice, conform STAS ISO
406:1991, SR ISO 129:1994 şi STAS 8100/1-88, cotele (liniare şi
unghiulare) sunt exprimate în desenul tehnic al piesei prin mai multe
tipuri de mărimi:
 Dimensiunea nominală N, este mărimea rezultată din calculul de
dimensionare sau adoptată constructiv, care poate fi exprimată printr-un
număr întreg sau zecimal (32; 8,75; 0,75) faţă de care, prin aplicarea
abaterilor limită, se definesc dimensiunile limită (maximă şi minimă). Prin
urmare, pentru caracterizarea unei dimensiuni se consideră întotdeauna o
dimensiune nominală, luată ca atare sau rotunjită, din gama numerelor
normale (STAS 75-90 pentru dimensiuni liniare normale şi STAS 406-73
pentru raze normale de racordare). Dimensiunea nominală poate fi
considerată deci ca o mărime absolută de referinţă (valoare luată ca
bază) în sistemul de cotare a pieselor folosite în construcţia de maşini.

 Dimensiunea efectivă E (ED, Ed) , este dimensiunea a cărei

valoare se realizează prin execuţie printr-un anumit procedeu de
prelucrare şi se determină prin măsurarea directă (deci cu o eroare
admisă) cu ajutorul unui mijloc de măsurare. Dimensiunea efectivă este
exprimată printr-un număr întreg sau zecimal; literar se mai obişnuieşte a
se nota cu Def, respectiv def după cum se referă la o piesă gen alezaj sau
gen arbore.
Datorită imperfecţiunilor condiţiilor de lucru, metodelor şi
mijloacelor de prelucrare şi de măsurare rezultă că, în cazul prelucrării
unui set de piese de acelaşi fel, dimensiunea efectivă poate căpăta
diferite valori pentru aceeaşi dimensiune, care diferă, de regulă, de
valoarea dimensiunii nominale, adică E  N. Dimensiunea efectivă nu
reprezintă matematic dimensiunea reală a unei piese (cea care se obţine
în urma prelucrării), ci o dimensiune apropiată de aceasta, găsită prin
măsurare, unde intervin erori de măsurare, erori ale aparatelor etc. Astfel

74
datorită imperfecţiunii sistemului tehnologic, dacă dimensiunea nominală
este una singură, dimensiunea efectivă este în mod obiectiv variabilă. La
prelucrarea unui lot mare de piese dimensiunile efective sunt împrăştiate
după o lege de distribuţie statistică. În cele mai frecvente cazuri această
distribuţie este o distribuţie normală (Gauss).
 Dimensiune (limită) maximă, notată în general cu dmax, Dmax
pentru suprafeţe cilindrice ale pieselor de tip arbore, respectiv de tip
alezaj şi cu lmax când indică distanţa dintre două suprafeţe plan-paralele şi
dimensiune (limită) minimă notată de regulă cu dmin, Dmin în cazul
suprafeţelor cilindrice ale pieselor de tip arbore, respectiv de tip alejaz.
Dimensiunile limită (maximă şi minimă) sunt precizate (prin intermediul
abaterilor limită), ca şi valoarea nominală, de către cei care proiectează
produsele.
Dimensiunile limită, prescrise de proiectant, pot fi ambele mai mari
decât dimensiunea nominală (fig.2.2,a şi 2.3,a), una mai mare şi alta mai
mică (fig.2.2,b şi 2.3,b) sau ambele mai mici decât dimensiunea nominală
max

(fig.2.2,c şi 2.3,c) .
Dimensiune maxim', d
Dimensiune nominal',

Dimensiune efectiv',
Dimensiune minim',
Abatere superioar',
Abatere inferioar',

Abatere efectiv',
min
d

Ed
es

d
N

eef
ei

a)
es

es
eef

eef
ei

ei
min

max
min

d
max

E
d

d
d

d
d

N
N

75

b) c)
 Dimensiune efectiv', ED
Dimensiune nominal',

Dimensiune maxim',
Dimensiune minim',
Abatere superioar',
Abatere inferioar',

Abatere efectiv',
Figura 2.2
max

Dimensiunile limită sunt cele două dimensiuni extreme admisibile

min
D

D
N

ES

D
EI

Eef
ale unui element (conform SR ISO 129:1994 un element este o parte
caracteristică a unei piese, cum ar fi o suprafaţă plană, o suprafaţă
cilindrică, două suprafeţe paralele, un unmăr, o porţiune filetată, o
canelură, un profil etc.), între care trebuie să se găsească dimensiunea
efectivă. Pentru ca piesa să fie admisă ca fiind bună din punct de vedere
constructiv-funcţional, dimensiunile efective care caracterizează piesa
(fig.2.4) trebuie să se încadreze între dimensiunile limită prescrise de
proiectant, respectiv să îndeplinească condiţiile:
a)
Eef
ES

ES
Eef


EI

EI
min

max

D
min
D
max

E
D

D
D
D

D
D

N
N

76

b) c)
 Figura 2.3

d min  E d  d max - în cazul pieselor definite de (2.1)

suprafeţe exterioare de rotaţie

D min  E D  D max -L în (lcazul (2.2)

max max
) pieselor definite de
suprafeţe interioare de rotaţie
EL (El)

L min  E L  L max -Lîn cazul

(l ) pieselor definite de (2.3)
min min
suprafeţe plane interioare

l min  E l  l max - în cazul pieselor definite de (2.4)

suprafeţe plane exterioare
dmax

dmin
Ed

Dmax
Dmin

ED

77
 Figura 2.4

 abaterea dimensională, care exprimă diferenţa algebrică dintre

o dimensiune (efectivă, maximă etc.) a unei piese şi dimensiunea
nominală corespunzătoare. În general, abaterile dimensionale pot fi:
 abatere efectivă Eef, eef definită ca diferenţa dintre dimensiunea
efectivă şi dimensiunea nominală corespunzătoare:

E ef  E D  N D (2.5)
e ef  E d  N d

Din relaţia (2.5.) rezultă că abaterea efectivă ia valori pozitive când

E  N, negative când E  N şi zero când E = N.
 abatere limită superioară sau, mai simplu, abatere superioară
ES, es definită ca diferenţa algebrică dintre dimensiunea maximă,
prescrisă în desenul tehnic al piesei şi dimensiunea nominală
corespunzătoare:
ES  D max  N D în cazul suprafeţelor cilindrice
interioare sau pieselor de tip alezaj
(2.6)

es  d max  N d în cazul suprafeţelor cilindrice

exterioare sau pieselor de tip arbore
(2.7)

78
 abatere limită inferioară sau, mai simplu, abatere inferioară EI, ei
definită ca diferenţa algebrică dintre dimensiunea minimă prescrisă şi
dimensiunea nominală corespunzătoare:

EI  D min  N D în cazul suprafeţelor cilindrice

interioare sau pieselor de tip alezaj
(2.8)

ei  d min  N d în cazul suprafeţelor cilindrice

exterioare sau pieselor de tip arbore
(2.9)

După cum rezultă din relaţiile (2.6.)...(2.9.), întrucât orice valoare a

dimensiunii maximă, minimă sau efectivă poate fi mai mare, egală sau
mai mică decât valoarea dimensiunii nominale, rezultă (fig.2.5) că
valoarea abaterilor dimensionale limită poate fi pozitivă, zero sau
negativă, respectiv:

a) b) c) d) e) a) b) c)
d) e)

ES0 es0
ES0 es0
ES0 es0
EI0 ES=0 ei0 es=0

EI=0 ES0 ei=0 es0

EI0 ei0
EI0 ei0
EI0 ei0
Linia zero
(de referin:') ALEZAJ ARBORE

Figura 2.5

ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,a;

ES  0 şi EI = 0, respectiv es  0 şi ei = 0, figura 2.5,b;

79
 ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,c;
ES = 0 şi EI  0, respectiv es = 0 şi ei  0, figura 2.5,d;
ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,e;
Relaţiile (2.6.) şi (2.7.) pot fi transformate, rezultând formulele de
calcul ale dimensiunilor limită:

D max  N  ES (2.10)

D min  N  EI (2.11)

Aceste două sume neefectuate pot fi scrise simbolic sub forma:

 ES
D  N  EI (2.12)

Tot astfel, relaţiile (2.8.) şi (2.9.) dau:

dmax  N  es (2.13)

dmin  N  ei (2.14)

adică simbolic:

 es
d  N  ei (2.15)

Se remarcă că în relaţiile de mai sus, dimensiunile limită maximă şi

minimă sunt exprimate în funcţie de dimensiunea nominală şi abaterile
dimensionale limită minimă şi maximă, care trebuie luate cu semnul lor
algebric.
Scrise sub forma aceasta, relaţiile (2.12.) şi (2.15.) arată:
 că oricare piesă este definită complet din punct de vedere geometric;
 posibilitatea simbolizării dimensiunilor prevăzute cu abateri (adică
dimensiunile tolerate), aşa cum se face pe desenele tehnice ale
produselor finite;
 posibilitatea aplicării algebrei la calculul dimensiunilor cu abateri
(realizare a şcolii de toleranţe româneşti).

80
 Conform STAS ISO 406:1991, de reţinut este faptul că:
 componentele unei dimensiuni tolerate trebuie indicate sub forma
dimensiune nominală urmată de valoarea abaterilor; abaterea superioară
(care dă dimensiunea maximă) trebuie scrisă în poziţie superioară iar
+ 0,1
abaterea inferioară (care dă dimensiunea minimă) în poziţie inferioară, de
exemplu 32 - 0,2 (fig.2.6,a);
 abaterile se scriu în milimetri ca şi dimensiunile nominale;
 când cele două abateri sunt simetrice (egale şi desigur de sens
contrar), valoarea abaterilor trebuie indicată numai o singură dată,
precedată de semnul  , de exemplu 150  0,005 mm (fig.2.6,c);
0
 dacă una dintre abateri este nulă, atunci se scrie cifra 0, de exemplu
30 -0,1 mm (fig.2.6,b);
 numărul de cifre zecimale, la cele două abateri, trebuie să fie egal.
- 0,020 - 0,02
Astfel, se va scrie de exemplu 30 - 0,029 şi nu 30 - 0,029 mm;
 este indicat ca numărul de cifre zecimale ale abaterilor să fie cât
mai mic, pentru uşurinţa citirii şi memorării; aşa, de exemplu, se va scrie
30  0,2 şi nu 30  0,200 mm;
 dimensiunile limită pot fi indicate prin dimensiunea maximă şi
minimă, de exemplu 32,198 (fig.2.6,d);
32,195;
 dacă este necesar ca o dimensiune să fie limitată numai într-o
direcţie, aceasta trebuie indicată prin adăugarea "min" sau "max" la
dimensiune, de exemplu 30,5 min (fig.2.6,e);

+ 0
0,1 150  0,005 30 - 0,1
32 -
0,2
a) b) c)

32,19
8 30,5
32,19 min
5
d) e)

Figura 2.6

81
 în exemplele date, abaterile limită au fost scrise cu aceeaşi
dimensiune ca a cotei la care se referă, metodă care are avantajul că nu
mai necesită schimbarea şablonului şi a instrumentului de scris. Întrucât
în standard nu există nici o restricţie cu privire la dimensiunea de scriere a
abaterilor limită, se înţelege că acestea pot fi scrise şi cu o dimensiune
mai mică decât cea a cotei;
 toate dimensiunile şi abaterile au fost tipărite cu caractere drepte,
dar se subânţelege că aceste indicaţii pot fi scrise şi cu caractere italice.
Regulile adoptate pentru indicarea toleranţelor liniare sunt
aplicabile în mod egal şi dimensiunilor unghiulare, cu excepţia faptului că
unităţile de măsură ale unghiului nominal şi fracţiunile acestuia, ca şi
abaterile, trebuie întotdeauna indicate. Dacă abaterea unghiulară este
exprimată în secunde sau minute, valoarea minutului sau secundei
+ 0 
trebuie
00015precedată, după caz, de 0 sau 0 0 . Câteva exemple sunt
0

14,75 0
prezentate în figura 2.7, conform STAS ISO 406:1991: 30 0 - 00030 ; 60010
 00030; 15,50  0,250 sau 15,250.

600 10  00 0
30
+ 00 0
15
300 - 00 0
30

15,250
15,5 
0
14,750
0,250

Figura 2.7

 toleranţa (dimensională), definită ca fiind diferenţa dintre

dimensiunea maximă şi dimensiunea minimă sau valoarea diferenţei

82
 algebrice dintre abaterea superioară şi abaterea inferioară. Se notează cu
Td când dimensiunea indică un diametru exterior, respectiv se referă la un
arbore, cu TD în cazul unui diametru interior, respectiv alezaj şi cu T
pentru lungimi ale unei piese oarecare. Denumirea de toleranţă provine
de la faptul că dimensiunea în cauză este admisă - adică este tolerată - să
aibă valori cuprinse între cele două limite. Expresiile analitice pentru
calculul toleranţei sunt:

Td  dmax  dmin  (Nd  es)  (Nd  ei)  es  ei (2.16)

TD  Dmax  Dmin  (ND  ES )  (ND  EI)  ES  EI (2.17)

Deoarece Dmax  Dmin, oricare ar fi semnul algebric al abaterii

dimensionale, respectiv dmax  dmin rezultă AXIOMA:

TO (2.18)

adică toleranţa este totdeauna o mărime pozitivă.

La reprezentarea grafică a toleranţei (fig.2.8), zona cuprinsă între
Figura 2.4<
cele două linii reprezentând dimensiunile limită, definită prin mărimea
toleranţei şi poziţia ei în raport cu linia zero se numeşte "câmp de
toleranţă". Această denumire ţine cont de faptul că un câmp reprezintă o
zonă în care diferitele puncte sunt caracterizate de anumite proprietăţi,
respectiv, în cazul de faţă, puncte care sunt tolerate, admise d.p.d.v.
funcţional.

CÂMP DE
TOLERANŢĂ

LINIA ZERO
TD

ES

es

+
_ 0
ei

Td
EI
Dmax

Dmin

ND

Nd

dmax
dmin

83
 Figura 2.8

La reprezentarea grafică (fig.2.8), poziţia câmpului de toleranţă şi

respectiv a dimensiunii nominale este determinată de aşa-numita "linie
zero" (linia de abatere nulă) care constituie un reper în raport cu care se
măsoară abaterile (în cazul când linia zero este orizontală, abaterile se iau
în sus cu plus, iar în jos cu minus). Întrucât mărimea câmpului de
toleranţă este dată de diferenţa dintre abaterile limită admisibile, poziţia
lui faţă de linia zero va rezulta din valorile acestor abateri. Astfel la
aceeaşi valoare a câmpului de toleranţă, poziţia sa faţă de linia zero poate
fi diferită. Câmpul de toleranţă în reprezentarea grafică are forma unui
dreptunghi având înălţimea egală cu toleranţa iar baza aleasă arbitrar,
aşezat într-o anumită poziţie faţă de linia zero, în funcţie de valorile
abaterilor limită. Prin convenţie, în reprezentările grafice abaterile şi
toleranţele se reprezintă, în general, asimetric (de o singură parte a
piesei) din motive de uşurare a desenului şi calculelor.

 APLICAŢII

 Pe desen, la capul unei coloane ce urmează a fi presată pe placa de bază s-a prescris diametrul d =  25 mm. Prin
+0,035
urmare diametrele limită prescrise sunt:

dmax = N+0,022
+ es = 25 + 0,035 = 25,035 mm
dmin = N + ei = 25 + 0,022 = 25,022 mm
Toleranţa impusă va fi:
Td = dmax - dmin = 25,035 - 25,022 = 0,013 mm
sau
Td = es - ei = 0,035 - 0,022 = 0,013 mm

-0,014
 La un alezaj, pe desenul de execuţie s-a prescris D =  30 -0,035
mm. Valorile limită şi toleranţele diametrului vor fi:

Dmax = N + ES = 30 + (-0,014) = 30 - 0,014 = 29,986 mm

84
 Dmin = N +EI = 30 + (-0,035) = 30 + (-0,035) = 29,965 mm
TD = Dmax - Dmin = 29,986 - 29,965 = ES - EI = (-0,014) - (-0,035) =
= -0,014 +0,035 = 0,021 mm
 Din considerente funcţionale, diametrul efectiv al manetoanelor unor arbori cotiţi (în locul de asamblare cu biela) trebuie să
aibă valorile cuprinse între dmin = 79,94 mm şi dmax = 79,97 mm, Diametrul nominal N = 80 mm.

Abaterile limită, superioară şi inferioară, vor fi:

es = dmax - N = 79,97 - 80 = -0,03 mm
ei = dmin - N = 79,94 - 80 = -0,06 mm
iar toleranţa prescrisă:
Td = dmax - dmin = 79,97 -79,94 = 0,03 mm
sau

-0,03
Td = es - ei = -0,03 - (-0,06) = 0,03 mm
-0,06
Pe desenul de execuţie se va prescrie cota  80 mm.

 La un bolţ se prevede d max = N = 75 mm şi dmin = 74,975 mm.

Abaterile şi toleranţele vor fi:
es = dmax - N = 75 - 75 = 0 mm
ei = dmin - N = 74,975 - 75 = - 0,025 mm
Td = dmax - dmin = 75 - 74,975 = es - ei = 0 - (- 0,025) = 0,025 mm
0
-0,025
Pe desen se trece:  75 mm.

 Pentru distanţa dintre centrele a două alezaje, s-au prescris valorile:

N = 200 mm, Lmax = 200,03 mm şi Lmin = 199,97 mm. Abaterile limită şi
toleranţa vor avea valorile:
ES = Lmax - N = 200,03 - 200 = 0,03 mm
EI = Lmin - N = 199,97 -200 = - 0,03 mm
TL = Lmax - Lmin = 200,03 - 199,97 = ES - EI = 0,03 - (-0,03) = 0,06
mm
Pe desenul de execuţie se va trece cota: 200  0,03 mm.

85
 OBSERVAŢII

Cotarea tehnologică prin (după) maxim de material

La prelucrarea prin aşchiere a pieselor, cotele prescrise pentru

arbore sunt obţinute prin micşorarea treptată a dimensiunilor arborelui,
iar cotele prescrise pentru alezaj sunt obţinute prin mărirea treptată a
dimensiunilor alezajului. De aceea la prelucrarea unui arbore, scula intră
în câmpul de toleranţă prin limita superioară a câmpului de toleranţă
(abaterea superioară), figura 2.9,a, iar la prelucrarea unui alezaj scula
intră în câmpul de toleranţă prin limita inferioară a câmpului de toleranţă
(abaterea inferioară), figura 2.9,b.
Din această cauză, limita superioară a câmpului de toleranţă la
arbore şi limita inferioară a câmpului de toleranţă la alezaj se mai numesc
şi începutul câmpului de toleranţă. La prelucrarea unui arbore, scula iese
din câmpul de toleranţă prin limita inferioară, iar la prelucrarea unui
alezaj prin limita superioară a câmpului de toleranţă. De aceea, limita
inferioară a câmpului de toleranţă la arbore şi limita superioară la alezaj
se mai numesc şi sfârşitul câmpului de toleranţă.

Început
Sfârşit
Sfârşit Început

ARBORE ALEZAJ
Câmp de
86
toleranţă
a) b)
 Figura 2.9

Când scula de finisare nu a ajuns la începutul câmpului de toleranţă

sau a trecut de sfârşitul câmpului de toleranţă, piesa respectivă va fi
rebutată. Trebuie menţionat că în primul caz piesa mai poate fi remaniată
(rebutul este recuperabil), pe când în al doilea caz rebutul este definitiv
(nerecuperabil). Concluzia practică este că scula nu trebuie apropiată
prea mult de sfârşitul câmpului de toleranţă.
În scopul evitării apariţiei de piese rebut la prelucrarea prin
aşchiere, în cazul producţiei individuale şi de serie mică - în practică - se
aşchiază spre maximum de material, adică alezajele se execută spre
diametrul minim, iar arborii spre diametrul maxim. Prin aceasta se obţine
o reducere de manoperă, precum şi o micşorare a consumului de material
la sculă, care se uzează mai puţin precum şi de energie, deoarece se
aşchiază cu un adaos de prelucrare mai mic. Acest procedeu face ca
toleranţele tehnologice (de execuţie) să devină, practic, mai mici, ceea ce
- după cum se va vedea, în anumite condiţii - este permis.
Cotarea tehnologică după maximul de material uşurează controlul
dimensiunilor efective la prelucrarea pe maşina unealtă. Muncitorul sau
reglorul de la strung sau maşina de rectificat urmăreşte direct indicaţia la
micrometru, pasametru sau alt mijloc de măsurare pentru pătrunderea în
câmpul de toleranţă.
Pentru alezaje se calculează D min = ND + EI, care se ia drept
dimensiune nominală, iar ca abateri, abaterea inferioară se ia nulă şi
abaterea superioră egală cu toleranţa, respectiv +T D (fig.2.10,a). Prin
+TD
urmare, cotarea
0 unui alezaj prin maxim de material va fi de forma D min
.
Pentru arbori se calculează dmax = Nd + es, care se consideră ca şi
cotă tehnologică (dimensiune nominală) conform cotării după maximul de
material, iar ca abateri - abaterea superioară se ia zero iar abaterea

0
87 - Td
inferioară egală cu toleranţa arborelui cu semnul minus (-T d), conform
figurii 2.10,b.
Cotarea unui arbore prin maxim de material va fi de forma d max .

Linia

Td
zero

Dmin  ND
EI=0
dmin

dmax  Nd

ES

TD
ei
es=

Dmax
0

ARBORE ALEZAJ

a) b)
Figura 2.10

 APLICAŢIE

+0,3
+0,1
Să se coteze după maximul de material dimensiunea  30 mm,
considerând iniţial că este vorba despre o piesă gen alezaj iar apoi gen
arbore.

a) Alezaj: Dmin = N + EI = 30 + (+0,1) = 30,1 mm

TD = ES - EI = (+0,3) - (+0,1) = +0,3 - 0,1 = 0,2 mm
+0,2
Dimensiunea devine: 0 30,1 mm.

b) Arbore: dmax = N + es = 30 + (+0,3) = 30,3 mm

Td = es - ei = (+0,3) - (+0,1) = +0,3 - 0,1 = 0,2 mm

0
-0,2
88
 Dimensiunea devine:  30,3 mm.

2.3. JOCURI ŞI STRÂNGERI

P iesele gen alezaj şi arbore (cilindrice sau necilindrice),

importante din punct de vedere funcţional, sunt prelucrate în scopul

montării (asamblării) lor una cu alta. La asamblarea diferitelor piese de
maşini trebuie să se ţină seama de modul de funcţionare a
subansamblului respectiv. Astfel, la un motor cu ardere internă,
asamblarea cămăşii cilindrului cu corpul motorului trebuie să asigure o
legătură suficient de rezistentă, care să împiedice însă o anumită
deformare a cămăşii cilindrului în urma dilatărilor termice. De asemenea,
asamblarea între fusul unui ax şi lagărul respectiv trebuie să asigure în
acelaşi timp soliditatea asamblării şi o rotire uşoară, fără jocuri prea mari.
După cum s-a precizat anterior, o dimensiune nu poate fi realizată la
valoarea ei nominală datorită impreciziei sistemului tehnologic. Ca
urmare, în faza de proiectare, proiectantul prescrie atât pentru alezaj cât
şi pentru arbore posibilitatea realizării acestora între două limite.

În funcţie de valorile acestor limite, la asamblarea a două piese,

dintre care una are o suprafaţă cuprinzătoare (gen alezaj) şi cealaltă o
suprafaţă cuprinsă (gen arbore) se poate obţine, pe baza dimensiunilor
efective realizate ale celor două piese (după cum alezajul este mai mare

89
sau mai mic decât arborele), joc - când arborele se introduce uşor în
alezaj, sau strângere - când arborele poate fi introdus în alezaj numai în
urma aplicării unei forţe axiale.
Se formează joc când îmbinarea permite o mişcare relativă a
pieselor asamblate una în raport cu cealaltă şi strângere când îmbinarea
realizează un anumit grad de fixare a celor două piese.
Jocul şi strângerea sunt definite astfel:
 Jocul, J este diferenţa dintre dimensiunile alezajului şi arborelui
înainte de asamblare, în cazul în care această diferenţă este pozitivă
(fig.2.11,a):

J  E D  E d,E D  E d (2.19)

Prin urmare, jocul este diferenţa (pozitivă sau, cel puţin, egală cu
zero) dintre diametrul efectiv al alezajului şi diametrul efectiv al arborelui,
înainte de asamblare.
 Strângerea, S este valoarea absolută a diferenţei dintre
dimensiunile alezajului şi arborelui înainte de asamblare, în cazul în care
această diferenţă este negativă (fig.2.11,b):

S  E D  E d ,E D  E d (2.20)
S
J

Ed
ED

ED
Ed

a) b)

Figura 2.11

90
 Prin urmare, strângerea este egală cu diferenţa (negativă) dintre
diametrul efectiv al alezajului şi diametrul efectiv al arborelui, înainte de
asamblare. Întrucât la asamblarea cu strângere, starea materialelor celor
două piese este complet diferită (datorită deformaţiilor şi tensiunilor
interne apărute în îmbinarea cu strângere) de cea a materialelor pieselor
asamblate cu joc, corect este ca jocul şi strângerea să fie tratate ca
mărimi (noţiuni) diferite, una independentă de cealaltă şi prin urmare se
va considera că strângerea este diferenţa (pozitivă) dintre diametrul
efectiv al arborelui şi diametrul efectiv al alezajului, adică:

S  E d  E D ,E d  E D (2.20*)

Relaţiile (2.19) şi (2.20*) arată că, luate ca atare, din punct de

vedere matematic, strângerea este un joc negativ, respectiv jocul este o
strângere negativă, J = - S şi S = - J, respective:

J max  S min  J min  S max (2.21)

Cum fiecărei dimensiuni i se atribuie un domeniu de dispersie

admisibil, pentru diametre de exemplu D max, Dmin, dmax şi dmin, rezultă că şi
caracteristicile de asamblare (jocuri sau strângeri) variază între două
limite maximă şi minimă, Jmax, Jmin, Smax şi Smin definite astfel:

 Jocul maxim, Jmax este diferenţa dintre dimensiunea maximă a

alezajului şi dimensiunea minimă a arborelui, respectiv diferenţa dintre
abaterea superioară a alezajului şi abaterea inferioară a arborelui
(fig.2.12);

J max  Dmax  dmin  (N  ES )  (N  ei)  ES  ei (2.22)

 Jocul minim, Jmin este diferenţa dintre dimensiunea minimă a

alezajului şi dimensiunea maximă a arborelui, respectiv diferenţa dintre
abaterea inferioară a alezajului şi abaterea superioară a arborelui
(fig.2.12):

J min  Dmin  dmax  (N  EI)  (N  es)  EI  es (2.23)

91
 Jmin
Jma

es
ES
TD

x
+
0
_

ei
EI

Td
Dmax

Dmin

dmax
dmin
Figura 2.12

 Strângerea maximă, Smax este valoarea absolută a diferenţei

(negative) dintre dimensiunea minimă a alezajului şi dimensiunea maximă
a arborelui înainte de asamblare, sau diferenţa (pozitivă) dintre
dimensiunea minimă respectiv abaterea superioară a arborelui şi
dimensiunea maximă respectiv abaterea inferioară a alezajului (fig.2.13);

S max  Dmin  dmax  (N  EI)  (N  es)  EI  es (2.24)

sau

S max  dmax  Dmin  es  EI (2.24*)

 Strângerea minimă, Smin este valoarea absolută a diferenţei

(negative) dintre dimensiunea maximă a alezajului şi dimensiunea minimă
a arborelui, înainte de asamblare sau diferenţa dintre dimensiunea

92
minimă, respectiv abaterea inferioară a alezajului şi dimensiunea maximă,
respectiv abaterea superioară a alezajului (fig.2.13);

S min  Dmax  dmin  (N  ES )  (N  ei)  ES  ei (2.25)

sau
S min  dmin  Dmax  ei  ES (2.25*)

Smin

es

Td
ES

+
0
Smax

ei
EI
TD

dmax
dmin
N
Dmax

Dmin

Figura 2.13

2.4. AJUSTAJE. SISTEME DE AJUSTAJE

În producţia de serie sau de masă, când alezaje cu diametre efective

diferite se asamblează la întâmplare cu arbori având, de asemenea,
diametre efective diferite, jocul sau strângerea rezultată va avea, de
asemenea, valori efective diferite care se vor încadra între anumite valori
limită. În acest context şi într-o accepţiune mai largă, prin asamblarea
unui lot (mai multe) de alezaje cu altul de arbori se obţine ceea ce se
numeşte un ajustaj.

93
 "Ajustajul" caracterizează relaţia care există între două grupe de
piese având acelaşi diametru nominal care sunt asamblate, din punct de
vedere al jocurilor şi strângerilor.
Necesitatea asigurării interschimbabilităţii şi a unor condiţii
economice optime pentru proiectarea, fabricarea şi exploatarea
produselor şi utilajelor, a impus standardizarea a două sisteme de bază
pentru ajustaje. Conform STAS 8100/1-88, SR EN 20286-1:1996, SR EN
20286-2:1996, STAS 8100/4-88, STAS 8100/5-90 şi STAS 8100/6-90 cele
două sisteme în care pot fi realizate ajustajele sunt sistemul alezaj unitar
sau respectiv sistemul arbore unitar. Acestea limitează numărul de
ajustaje posibile de realizat, prin diverse combinaţii de câmpuri de
toleranţă ale arborilor şi alezajelor.

94
 Sistemul arbore unitar (fig.2.14) este ansamblul de ajustaje în
care diferitele jocuri sau strângeri dorite se obţin asociind alezaje de
diferite dimensiuni (cu diverse poziţii ale câmpului de toleranţă faţă de
linia zero), cu un arbore unic (care are o poziţie fixă a câmpului de
toleranţă: tangentă la linia zero dedesuptul acesteia) a cărui abatere
superioară este nulă (es=0) iar dimensiunea maximă este egală cu
dimensiunea nominală (dmax=N).

TD
N=dmax

Td
es=0

+
0
ei

Ajustaj
cu joc

Ajustaje intermediare (de

trecere)
Figura 2.14
Ajustaj cu strângere

 Sistemul alezaj unitar (fig.2.15) este ansamblul de ajustaje în

care diferitele jocuri sau strângeri dorite se obţin asociind arbori de
diferite dimensiuni (cu diverse poziţii ale câmpului de toleranţă faţă de
linia zero), cu un alezaj unic (care are o poziţie fixă a câmpului de
toleranţă: tangentă la linia zero deasupra ei) la care abaterea inferioară
este nulă (EI=0) iar dimensiunea minimă este egală cu dimensiunea
nominală (Dmin=N) .
Sistemul ISO (se va discuta la paragraful 2.6) este un sistem larg,
care permite alegerea unei mari varietăţi de câmpuri de toleranţă şi

95
combinarea lor într-un număr şi mai mare de ajustaje. Raţionalizarea
gospodăriei de scule, dispozitive şi verificatoare (SDV-uri), organizarea
ştiinţiifică a fabricaţiei, depozitării şi exploatării lor, impune îngrădirea
drastică a sortimentului acestora, ceea ce a dus la stabilirea unor selecţii
de câmpuri de toleranţă cu folosire preferenţială. Selecţia prevăzută în
stas, destinată utilizării generale, trebuind să acopere în maximă măsura
necesităţile tuturor ramurilor industriale, este foarte largă. La baza
alegerii şirurilor şi simbolurilor preferenţiale a stat sistemul alezaj unitar,
aplicat cu precădere, datorită avantajelor sale tehnico-economice, în
special pentru faptul că sortimentul de scule speciale pentru prelucrarea
alezajelor (alezoare, broşe, etc) este mai mic.
EI=0

TD Td
N=Dmin

+
ESA

0
-

Ajustaj
cu joc

Ajustaje intermediare (de

trecere)
Figura 2.15
Ajustaj cu strângere

Folosirea ajustajelor în sistem alezaj unitar sau în sistem arbore

unitar depinde de felul construcţiei pieselor, de caracterul asamblării şi de
posibilităţile tehnologice de prelucrare şi asamblare cele mai economice.
De exemplu, în cazul unei carcase cu mai multe alezaje care au acelaşi

96
diametru nominal şi în care se vor monta bucşe (cu un anumit rol
funcţional), stabilirea ajustajelor în sistem alezaj unitar este mai
economică, deoarece prelucrarea şi măsurarea alezajelor se poate
executa cu aceleaşi scule şi respectiv aceleaşi verificatoare (prelucrarea şi
măsurarea bucşelor la exterior nu pun probleme, indiferent de mărimea şi
precizia diametrului).
Dar, în cazul unei asamblări tip piston - bolţ - bielă de la motoarele
cu ardere internă sau compresoare, diferitele ajustaje ale bolţului, separat
cu pistonul şi biela, trebuie luate în sistem arbore unitar întrucât
prelucrarea bolţului în trepte de dimensiuni de acelaşi diametru nominal
este dificil, iar pistonul şi biela se prelucrează, oricum, în locuri şi cu scule
diferite.

 OBSERVAŢII

Alegerea sistemului de ajustaj

]n practică, la alegerea sistemului de ajustaj se au în vedere

atât factorii economici cât şi cei constructivi.
1. Factorii economici cuprind:
 Preţul de cost al prelucrării pieselor; la prelucrarea alezajelor pentru
fiecare dimensiune nominală este necesară câte o sculă pentru prelucrat
alezajele: burghiu, alezor de degroşare, alezor de finisare sau broşă, pe
când la prelucrarea arborilor de diferite dimensiuni nominale se pot utiliza
aceleaşi scule: cuţit de strung pentru degroşare, finisare, piatră de
rectificat exterior. Ca urmare, preţul de cost al prelucrării alezajelor este
mai mare decât al arborilor şi din acest punct de vedere se preferă
sistemul alezaj unitar;
 Costul de achiziţionare şi întreţinere a sculelor şi dispozitivelor folosite
la prelucrare; sistemul alezaj unitar este mai avantajos şi din punctul de
vedere al costului sculelor aşchietoare şi întreţinerii lor. Evident, un cuţit
de strung pentru finisat arbori este mai ieftin decât un alezor pentru
finisare sau o broşă pentru prelucrat alezajele;

97
 Costul verificatoarelor (calibrelor); pentru controlul alezajelor se
utilizează la producţia de serie calibre tampon mai ieftin de fabricat şi
întreţinut decât calibrele potcoavă sau inel utilizate pentru verificarea
arborilor. Din punct de vedere al costului calibrelor este mai avantajos
deci sistemul arbore unitar.

2. Factorii constructivi: Există situaţii când factorii constructivi şi de

montaj impun folosirea sistemului arbore unitar ca fiind mai avantajos:
- astfel, la utilizarea barelor calibrate trase la rece având precizie ridicată
nu se mai utilizează prelucrarea prin aşchiere (de exemplu în industria
textilă, de maşini agricole, mecanică fină etc.). Datorită costului redus al
arborilor calibraţi este mai avantajos sistemului arbore unitar. Preţul de
cost al calibrelor recomandă de asemenea sistemul arbore unitar;
- din punct de vedere constructiv, când pe acelaşi arbore se prevăd mai
multe ajustaje, şi anume, ajustajul cu joc la mijloc (fig.2.16,a), trebuie
ales sistemul arbore unitar, deoarece piesa de la mijloc trece mai uşor
peste capetele arborelui (de exemplu, la asamblarea pistonului-bielă de la
motoarele cu ardere internă sau compresoarelor etc.); este posibilă şi
alegerea sistemului alezaj unitar dacă arborele se execută în trepte
Arbore unitar Alezaj unitar
(fig.2.16,b), altfel nu se mai poate monta piesa de la mijloc;
recomandat nerecomandat

Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj

fix mobil fix fix mobil fix

a) b)

Alezaj unitar Arbore unitar

recomandat nerecomandat

Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj

mobil fix mobil 98 mobil fix mobil

c) d)
 Figura 2.16

- dacă la mijloc este necesar un ajustaj fix, iar la capete mobil, se va

alege sistemul alezaj unitar (fig.2.16,c) deoarece piesa de la mijloc poate
trece peste capetele arborelui (este de observat că, deşi se pare că
arborele are acelaşi diametru peste tot, în realitate, la acelaşi diametru
nominal, ajustajele sunt realizate pe seama dimensiunilor arborelui). Dacă
se utilizează sistemul arbore unitar, atunci trebuie să se ia arborele în
trepte (fig.2.16,d). Executarea în trepte a arborelui (fig.2.16, b şi d)
necesită un consum mai mare de material, ceea ce se va evita. S-au
prevăzut caneluri între diferitele porţiuni ale arborelui (fig.2.16,c) pentru
a se putea rectifica la dimensiuni diferite. ]n acelaşi scop, s-au prevăzut
degajări şi în cazul arborilor în trepte (fig.2.16, b şi d).
Proiectantul va trebui să facă o analiză temeinică a fiecărei
asamblări în parte şi de la caz la caz să decidă pe care din cele două
sisteme le utilizează. Sistemul alezaj unitar se va aplica totdeauna, el
rămânând sistemul preferenţial, cu excepţia cazurilor în care tehnologic,
constructiv sau funcţional este raţională folosirea sistemului arbore unitar.
]n practică, sistemul alezaj unitar se utilizează în construcţia de maşini-
unelte, autovehicule, tractoare, avioane, locomotive, vagoane, maşini
grele, pompe, ventilatoare, maşini miniere, maşini energetice etc.
Sistemul arbore unitar se întrebuinţează pentru unele ajustaje la maşini-
unelte, transmisii, maşini textile, maşini agricole care au arbori lungi; de
asemenea la aparatele electrice unde se utilizează axe din materiale
trase, la maşini de construcţie etc. Se utilizază ambele sisteme în
mecanică fină, construcţia de maşini electrice, rulmenţi etc.

99
 În funcţie de poziţia reciprocă a câmpurilor de toleranţă ale pieselor
conjugate, se deosebesc trei tipuri (grupe) de ajustaje, pentru fiecare
dintre cele două sisteme de ajustaje standardizate şi anume:

 Ajustaj cu joc caracterizat prin faptul că, în cazul asamblării a două

piese (una de tip alezaj iar cealaltă de tip arbore) luate la întâmplare,
ajustajul va asigura întotdeauna un joc minim garantat (pozitiv sau cel
puţin egal cu zero), indiferent de configuraţia sa geometrică. Aceasta
presupune, în cazul cel mai general, că dimensiunile efective ale alezajului
trebuie să fie întotdeauna mai mari decât dimensiunile efective ale
arborelui (ED  Ed în cazul ajustajelor cilindrice), respectiv dimensiunea
minimă prescrisă a alezajului să fie mai mare decât dimensiunea maximă
prescrisă a arborelui (Dmin  dmax în cazul ajustajelor cilindrice).

Din reprezentarea grafică simplificată a ajustajelor se observă că la

toate ajustajele cu joc, câmpul de toleranţă al alezajului se află situat,
întotdeauna, în întregime deasupra câmpului de toleranţă al arborelui
(vezi fig. 2.14 şi 2.15).
Se ştie că, dimensiunile efective ale arborilor şi alezajelor pot lua
diferite valori între limitele prescrise şi ca urmare jocul efectiv poate avea,
de asemenea, diferite valori între două limite care sunt jocul minim şi
maxim (Jmin şi Jmax). Jocul maxim s-ar obţine - ca joc efectiv - atunci când
alezajul (sau alezajele) având cel mai mare diametru prescris (D max) s-ar
asambla cu arborele (sau arborii) având cel mai mic diametru prescris
(dmin). La rândul lui, jocul minim s-ar obţine - ca joc efectiv - numai atunci
când alezajul (sau alezajele) având cel mai mic diametru prescris (D min) s-
ar asambla cu arborele (sau arborii) având cel mai mare diametru prescris
(dmax).
Jocurile limită determină un interval de variaţie a jocurilor, care prin
analogie cu toleranţa dimensională, capătă denumirea de toleranţa
jocului sau toleranţa ajustajului cu joc care, pentru cazul ajustajelor
cilindrice, este dată de relaţia:

Taj  TJ  J max  J min  (Dmax  dmin)  (Dmin  dmax)  (2.26)

 (Dmax  Dmin)  (dmax dmin)  TD  Td

100
 Acelaşi rezultat se obţine şi în cazul în care jocurile limită sunt
înlocuite cu diferenţele abaterilor dimensionale limită, conform relaţiei
2.26*.

Taj  TJ  J max  J min  (ES  ei)  (EI  es)  (2.26*)

 (ES  EI)  (es  ei)  TD  Td

Se observă că, toleranţa jocului este egală, teoretic, cu suma

toleranţelor diametrelor (dimensiunilor) pieselor asamblate.
În funcţie de valorile diametrelor sau abaterilor limită şi de mărimea
toleranţelor prescrise pentru diametrele alezajelor şi arborilor, ajustajele
cu joc pot fi diferite, atât în ceea ce priveşte valorile jocurilor limită, cât şi
în ce priveşte mărimea toleranţei jocului.
În figura 2.17,a sunt prezentate câteva ajustaje cu joc când
toleranţa alezajului este constantă ca poziţie faţă de linia zero (EI=0), iar
în figura 2.17,b sunt prezentate ajustajele cu joc când toleranţa arborelui
este constantă ca poziţie faţă de linia zero (es=0). Este considerat
ajustajul cu joc şi cel la care J min=0 (fig.2.17,a şi b, poz.3), datorită faptului
că un joc teoretic nul devine practic aproape pozitiv imediat după
asamblarea şi începerea funcţionării pieselor.

m m

1 2 3 TD
TD
+ TD TD TD + TD
0 0
- Td - Td Td Td
Td
Td
1 2 3
N

m m

a) b)

101
 Figura 2.17

De obicei, în practică, prin asamblarea a două piese, una de tip

alezaj iar cealaltă de tip arbore, luate la întâmplare, rezultă un ajustaj cu
joc efectiv care tinde spre o valoare medie dată de expresia:

J max  J min (ES  ei)  (EI  es)

J med   (2.27)
2 2

Ajustajele cu joc se prescriu în cazul în care una dintre cele două

piese asamblate trebuie să execute o mişcare relativă, de rotaţie sau
rectilinie în raport cu cealaltă piesă. Sunt utilizate, pe scară largă, de
exemplu în următoarele situaţii: în cazul ansamblurilor cuzinet-arbore,
roată dinţată intermediară montată liber pe un ax, rulment-arbore-corp
lagăr, bucşă de ghidare-coloană, şurub-piuliţă, montant-colier de fixare
etc. la ajustajele cilindrice; în cazul ansamblelor ghidaj-suport glisant,
ponsoane-placă activă în construcţia de ştanţe şi matriţe, montant-
traversă-port cap de forţă, sanie-cărucior-suport portsculă etc. la
ajustajele prismatice.

 Ajustaj cu strângere caracterizat prin faptul că, în cazul

asamblării a două piese (una de tip alezaj iar cealaltă de tip arbore) luate
la întâmplare, ajustajul va asigura întotdeauna o strângere minimă
garantată (mai mare decât zero), indiferent de configuraţia sa
geometrică. Aceasta presupune, în cazul cel mai general, că dimensiunile
efective ale arborelui trebuie să fie întotdeauna mai mari decât
dimensiunile efective ale alezajului (E d  ED în cazul ajustajelor cilindrice),
respectiv dimensiunea minimă prescrisă a arborelui să fie mai mare decât
dimensiunea maximă prescrisă a alezajului (d min  Dmax în cazul ajustajelor
cilindrice).
La reprezentarea grafică a ajustajelor cu strângere, câmpul de
toleranţă al arborelui se află situat în întregime deasupra câmpului de
toleranţă al alezajului (vezi fig.2.14 şi 2.15).
Prin asamblare, diametrul alezajului este silit să se mărească, iar
diametrul arborelui este silit să se micşoreze, ceea ce impune deformarea

102
materialelor celor două piese; ca urmare, strângerea odată realizată, se
exprimă printr-o stare de tensiune în piesele asamblate.
Întrucât diametrele efective ale alezajului şi arborelui pot avea
(înainte de asamblare) diferite valori cuprinse între cele două valori limită
prescrise, strângerea efectivă poate avea, de asemenea, diferite valori
cuprinse între două limite. Prin urmare, ca şi la ajustajele cu joc, la
ajustajele cu strângere se poate defini o toleranţă a ajustajului cu
strângere sau toleranţa strângerii, precum şi o stângere medie care,
pentru cazul ajustajelor cilindrice, sunt date de relaţiile (2.28), (2.28*) şi
(2.29). Toleranţa ajustajului cu strângere este egală, ca şi toleranţa
jocului, cu suma toleranţelor diametrelor pieselor asamblate.

Taj  TS  S max  S min  (dmax  Dmin)  (dmin  Dmax)  (2.28)

 (Dmax  Dmin)  (dmax dmin)  TD  Td

sau
Taj  TS  S max  S min  (es  EI)  (ei  ES )  (2.28*)
 (ES  EI)  (es  ei)  TD  Td

S max  S min (es  EI)  (ei  ES )

S med   (2.29)
2 2

Relaţiile (2.26), (2.26*), (2.28) şi (2.28*) sunt foarte importante, ele

anticipând asupra unui fapt cunoscut din rezolvarea algebrică a lanţurilor
de dimensiuni şi anume: toleranţa elementului rezultant (în cazul de faţă
TJ sau TS sau, mai general, Taj) este egală cu suma toleranţelor
elementelor componente (în cazul de faţă Td şi TD), adică se poate scrie:
n
T  T
i1
i (AXIOMĂ) (2.30)

unde: T este toleranţa elementului rezultant;

Ti - toleranţa elementului component.
În figura 2.18,a sunt prezentate câteva ajustaje cu strângere la care
toleranţa alezajului este constantă ca poziţie faţă de linia zero (EI=0), iar
în figura 2.18,b sunt prezentate câteva ajustaje la care toleranţa arborelui
este constantă ca poziţie faţă de linia zero (es=0).

103
 Ajustajele cu strângere se prescriu în cazurile în care piesele
asamblate trebuie să fie fixe una faţă de cealaltă în timpul funcţionării,
respectiv să formeze ajustaje cu centrare foarte bună. La acest fel de
ajustaje, strângerea realizează o legătură fixă a pieselor, fără utilizarea
elementelor de fixare cum ar fi penele, şuruburile etc. Legătura fixă se
obţine, în cazul acesta, datorită deformaţiilor elastice ale materialului
produse în timpul asamblării pieselor. Se utilizează în special la asamblări
nedemontabile. Ajustaje cu strângere se folosesc de exemplu la bucşele
de ghidare în plăcile de cap sau de ghidare ale ştanţelor şi matriţelor, la
camera pistonului faţă de blocul motor, cuzineţii lagărelor de frecare faţă
de corpul lagărului, bandajul de rulare a roţii de vagon, tramvai, rulmenţii
pe arbore etc.

m Td m
Td
Td

TD TD TD
1 2 3
+ +
0 0
- - Td Td Td
N

1 2 3
TD
m m TD
N

TD
a) b)

Figura 2.18

 Ajustaj intermediar (de trecere) este ajustajul care se prescrie în

cazurile în care condiţiile de funcţionare admit atât existenţa jocului cât şi
a strîngerii între piesele asamblate, dar de valori mici. Se utilizează spre
exemplu când este necesară ghidarea precisă a pieselor asamblate a
căror montare şi demontare se face, relativ uşor şi frecvent (de exemplu
la roţi de schimb, bucşe de ghidare etc.), dar şi când se doreşte o fixare
relativ precisă, respectiv o centrare corespunzătoare. Dacă este însă
necesar să se obţină o asamblare fixă în cazul acestor ajustaje, se vor
utiliza piese de fixare ajutătoare, ca pene, şuruburi şi ştifturi.

104
 La acest tip de ajustaje, câmpurile de toleranţă se suprapun total
sau parţial datorită faptului că prin prelucrare se pot obţine şi alezaje cu
dimensiuni efective mai mari decât al unor arbori dar şi arbori cu
dimensiuni efective mai mari decât al unor alezaje; prin asamblarea la
întâmplare a pieselor, în unele cazuri se obţin jocuri, iar în alte cazuri
strângeri - calculate cu ajutorul relaţiilor cunoscute. În acelaşi timp, jocul
minim ca limită minimă numai a jocurilor şi strângerea minimă ca limită
minimă numai a strângerilor vor fi, evident, egale cu zero.
Valoarea medie a tuturor jocurilor şi strângerilor intermediare poate
fi un joc sau o strângere şi pentru calculul ei se foloseşte relaţia:

J max  J min J max  S max

J med   (2.31)
2 2
sau

S max  S min S max  J max

S med   (2.32)
2 2

În relaţiile (2.31) şi (2.32) s-au făcut înlocuirile J min = - Smax şi

respectiv Smin = - Jmax, întrucât în cele două relaţii, J min şi Smin sunt
considerate ca limite în general şi nu numai pentru jocuri sau pentru
strângeri. În funcţie de semnul rezultatului obţinut prin calcul cu una din
cele două relaţii, se poate stabili dacă valoarea medie este caracteristica
presupusă (de exemplu Jmed) sau caracteristica opusă. De regulă însă, când
Jmax  Smax, valoarea medie este J med şi, deci, se foloseşte relaţia (2.31), iar
când Smax  Jmax, valoarea medie este S med şi, pentru calculul ei se foloseşte
relaţia (2.32); în cazul când Jmax = Smax, valoarea medie este zero.
Toleranţa ajustajului intermediar (de trecere) este intervalul de
variaţie a jocurilor şi strângerilor (determinat de cele două limite J max şi
Smax) şi se calculează fie cu relaţia toleranţei jocului, fie cu relaţia
toleranţei strângerii, cu condiţia ca J min sau Smin să fie înlocuite cu -S max sau,
respectiv, -Jmax:
Taj  J max  J min  J max  S max  TD  Td (2.33)
sau
Taj  S max  S min  S max  J max  TD  Td (2.34)

105
 Ca şi în cazul primelor tipuri de ajustaje, toleranţa ajustajului
intermediar este egală cu suma toleranţelor diametrelor alezajului şi
arborelui.
Câteva ajustaje intermediare posibile sunt prezentate grafic
principial în figura 2.19: 1 şi 2 - toleranţa alezajului este constantă ca
poziţie (EI=0); 3 şi 4 - toleranţa arborelui este constantă ca poziţie (es=0).

m

Td 1 2
+ TD TD
0 Td TD
- Td Td
N

TD
1 2
m

Figura 2.19

 APLICAŢII

 Să se determine tipul -0,03

ajustajului format din alezajele şi arborii care
+0,03
au diametrele
0 D =  60 -0,06 mm şi respectiv d =  60 mm
(fig.2.20).
Toleranţele la diametrele celor două grupe de piese sunt:
TD  ES  EI  0,03  0  0,03mm
Td  es  ei  0,03  (0,06)  0,03mm

Jocurile limită şi jocul mediu al ajustajului sunt:

J max  Dmax  dmin  60,03  59,94  0,09mm 0

sau
J max  ES  ei  0,03  (0,06)  0,09mm

J min  Dmin  dmax 60  59,97  0,03mm 0

106
sau
J min  EI  es  0  (0,03)  0,03mm
J max  J min 0,09 0,03 0,12
J med     0,06mm
2 2 2
Deoarece atât Jmax cât şi Jmin sunt pozitive, rezultă că ajustajul este cu
joc.
Toleranţa jocului sau a ajustajului cu joc este:
TJ  J max  J min  0,09  0,03  0,06mm

sau
TJ  TD  Td  0,03  0,03  0,06mm

mm

ES = +0,03

+
TD EI = 0
0
-
es = - 0,03
N = 60

Td
mm ei = - 0,06
Figura 2.20

 Să se calculeze tipul ajustajului format din alezajele şi arborii care

-0,051 0
au diametrele respectiv
-0,086 D =  100-0,03 mm şi d =  100 mm
(fig.2.21).
Toleranţele prescrise la cele două diametre sunt:
TD  ES  EI  0,051 (0,086)  0,035mm
Td  es  ei  0  (0,03)  0,03mm

Strângerile limită şi stângerea medie sunt:

S max  dmax  Dmin  100 99,914  0,086mm 0

sau
S max  es  EI  0  (0,086)  0,086mm

S min  dmin  Dmax  99,97  99,949 0,021mm  0

sau
S min  ei  ES  0,03  (0,051)  0,021mm

107
 S max  S min 0,086 0,021 0,107
S med     0,0535mm
2 2 2
Deoarece atât Smax cât şi Smin sunt pozitive, rezultă că ajustajul este
cu strângere. Toleranţa strângerii sau toleranţa ajustajului cu strângere
este:
TS  S max  S min  0,086 0,021 0,065mm
mm
sau
TS  TD  Td  0,035 0,03  0,065mm

+
0 es = 0
- Td
ei = - 0,03

ES = - 0,051

N = 100
mm TD
EI = - 0,086
Figura 2.21

 Să se determine tipul ajustajului format din alezajele şi arborii care

+0,016 +0,013
au 0diametrele D =  35 mm
+0,002 şi respectiv d =  35 mm
(fig.2.22).

108
 Toleranţele
prescrise
la cele
două
diametre
sunt:
TD  ES  EI  0,016 0  0,016mm
Td  es  ei  0,013 (0,002)  0,011mm
Caracteristicile ajustajului sunt:
S max  dmax  Dmin  35,013 35  0,013mm 0

sau
S max  es  EI  0,013 0  0,013mm

mm

ES = +0,016
TD es = + 0,013
+ EI = 0 Td ei = + 0,002
0
-
N = 35

mm

Figura 2.22

109
 J max  Dmax  dmin  35,016 35,002  0,014mm  0

sau
J max  ES  ei  0,016 (0,002)  0,014mm

J max  J min J max  S max 0,014 0,013

J med     0,0005mm
2 2 2
Deoarece atât Smax cât şi Jmax sunt pozitive, rezultă că ajustajul este
intermediar, iar toleranţa sa este:
Taj  J max  S max  0,014 0,013  0,027mm

sau
Taj  TD  Td  0,016 0,011 0,027mm

 OBSERVAŢII

Ajustaje probabile

Admiţând că, în cazul proceselor tehnologice de prelucrare cu

desfăşurare normală, dimensiunile pieselor de tip alezaj şi, respectiv, de
tip arbore se dispersează (repartizează) în cadrul câmpului de toleranţă
după o lege de distribuţie normală Gauss-Laplace (fig.2.23), rezultă că, la
asamblarea pieselor respective, fără o preselectare, probalilitatea de a
apare ajustaje cu strângere sau joc se va conforma aceleaşi legi, Gauss-
Laplace.
La asamblarea celui mai probabil alezaj cu cel mai probabil arbore
(cele plasate pe maximele curbei Gauss) se obţine ajustajul cel mai
probabil: jocul probabil Jp la ajustajele cu joc sau intermediare, sau
stângerea probabilă Sp la ajustajele cu strângere sau intermediare.
Pentru oricare tip de ajustaj (joc, strângere sau intermediar)
metodele de calcul statistic permit determinarea valorilor probabile ale

110
ajustajului, respectiv joc probabil J p, sau strângere probabilă Sp. Aceste
valori trebuie să fie egale sau apropiate cu valorile necesare ale
ajustajului (Jnec sau Snec) determinate de condiţiile de funcţionare impuse.
Jocul probabil şi strângerea probabilă sunt date în standarde (STAS
8100/5,6-90) sau, pot fi calculate cu relaţiile prezentate în cle ce
urmează.
Maximul curbei Gauss, acolo unde se grupează cu dimensiunile cele
mai multe piese, se plasează în mod diferit faţă de câmpul de toleranţă al
alezajului TD respectiv al arborelui T d, la producţia individuală şi de serie
mică comparativ cu producţia de serie mare şi masă.
În ipoteza reglării manuale a maşinilor, la producţia de serie mică
există tendinţa muncitorului de a prelucra piese cu dimensiuni spre
începutul câmpului de toleranţă ICT (fig.2.23,a şi b) pentru a evita
rebuturile nerecuperabile (cele care depăşesc minimul de material - D max
la alezaje şi dmin la arbori). Statistic s-a arătat că piesele cu dimensiunea
cu frecvenţă maximă (maximul curbei Gauss) se află faţă de dimensiunea
limită corespunzătoare maximului de material - deci la începutul câmpului
de toleranţă (Dmin la alezaje şi dmax la arbori) - la 1/3 din toleranţa la
dimensiune. Aceasta se datorează tendinţei fireşti a muncitorului de a
obţine piese cu dimensiuni mai apropiate de maximul de material,
deoarece chiar dacă acesta se depăşeşte este posibilă remanierea
pieselor. În ipoteza reglării manuale a maşinilor la producţia de serie mică
sau individuală, ajustajele probabile se deduc din figura 2.23,a pentru J p şi
figura 2.23,b pentru Sp:

2 2
J p  J max  T J  J max  (T D  Td ) (2.35)
3 3
sau
1 1
J p  J min  T J  J min  (T D  Td ) (2.36)
3 3

2
S p  S min  (T  T d ) (2.37)
3 D
sau
1
S p  S max  (T  Td ) (2.38)
3 D

111
 Pentru ajustajele intermediare, cum domeniul de variaţie al valorilor
ajustajului este cuprins între Jmax şi Smax există relaţiile:
1 1
J p  J min  Taj  Smax  (T D  Td ) (2.39)
3 3
2 2
S p  S min  Taj   J max  (T D  Td ) (2.40)
3 3

La producţia de serie mare şi masă, unde prelucrarea se execută

automatizat pe maşini-unelte automate şi semiautomate, controlul se
efectuează cu calibre limitative şi, de obicei, producţia este organizată pe
baza controlului statistic, distribuţia dimensiunilor pieselor este, în
general, simetrică în câmpul de toleranţă (fig.2.23,c). În acest caz,
ajustajul probabil Jp şi Sp se determină cu ajutorul relaţiilor:
1 1
J p  J max  T J  J max  (T D  Td ) (2.41)
2 2
sau
1 1
J p  J min  T J  J min  (T D  Td ) (2.42)
2 2
1
S p  S min  (T  T d ) (2.43)
2 D
sau
1
S p  S max  (T  Td ) (2.44)
2 D
D Td
2/3
1/3 T 2/3 T1/3
D

Td

ICT
Td TD

+
1/3

0
Jmax
SminJmin

ICT
-
2/3TTD
Smax

Piese
2/3

Sp J

remaniabil
Td

ICT
a)
e
1/3 TD
d
TD T

0
ICT 112
-
 b)

1/2TD
1/2TD
TD

0
Jmax
Jmin

ICT
-
1/2Td 1/2Td

Jp
ICT

c)
Td

Figura 2.23
Deoarece, uneori şi în cazul producţiei de serie şi de masă se poate
întâmpla ca distribuţia dimensiunilor să fie asimetrică în câmpul de
toleranţă datorită uzurii sculelor aşchietoare etc., se vor aplica relaţiile
adecvate de la caz la caz.

2.5. AJUSTAJE TERMICE

113
piese,
D imensiunile indicate pe desenul tehnic pentru diferite

considerate ca atare sau care ulterior se asamblează pentru a

forma un unumit ajustaj (joc, strângere) sunt valabile numai în cazul în
care, piesele în cauză se află la temperatura de referinţă, 20 0C (293 K). În
exploatare, această temperatură nu poate fi menţinută însă pentru
piesele în funcţionare. Dacă ambele piese asamblate au aceeaşi
temperatură, iar coeficientul lor de dilatare este identic, atunci ajustajul
rămâne neschimbat. Când însă materialul celor două piese în contact
prezintă coeficienţi diferiţi, ca urmare a temperaturii diferite la care se
poate afla alezajul în raport cu arborele, raportul dimensiunilor conjugate
variază şi se deosebesc două categorii de jocuri şi strângeri:
 jocuri şi strângeri la temperatura de referinţă, t o care mai sunt
numite şi jocuri şi strângeri "constructive, J c respectiv Sc", sau la
"proiectare" sau "reci".
 jocuri şi strîngeri la temperatura de funcţionare sau de exploatare a
pieselor, Je respectiv Se , adică la aşa-numita temperatură de regim,
te.
Prin urmare, valorile iniţiale ale jocurilor sau strângerilor se
modifică. În aceste cazuri se pune problema stabilirii valorilor jocurilor sau
strângerilor la proiectare (J p, Sp) la temperatura de referinţă t o, în funcţie
de mărimea jocurilor sau strângerilor efective (J e, Se) la temperatura de
exploatare, te.

114
 Când variaţiile dimensionale depăşesc valorile limită în condiţiile de
exploatare, deci teto, ajustajul devine termic. Pentru ca ajustajul să
rămână la teto cu un raport al dimensiunilor de contact cuprins în
domeniul câmpurilor de toleranţă pentru realizarea strângerilor sau
jocurilor prevăzute la proiectare, este necesară reconsiderarea valorilor
caracteristicilor de asamblare de la to = 200C.
a) Se consideră un ajustaj termic cu joc (fig.2.24) la care arborele şi
alezajul se află la aceeaşi temperatură. În figura 2.24, J p este jocul la
proiectare iar Je reprezintă jocul efectiv (de exploatare, funcţionare).
Se pot scrie relaţiile:

D - d = Jp (2.45)

D  D
1 (2.46)
d  d
D+D-(d+d)=Je (2.47)

Jp+D=Je+d (2.48)

D
D

Jp
Je

d
d

Figura 2.24

Jp=Je+d-D (2.49)

Valorile creşterilor liniare la alezaj, D şi la arbore, d sunt:

115
 D=D·D·(tD-tDo) (2.50)

d=d·d·(td-tdo) (2.51)

Se poate scrie că:

Jp = Je + d·d·(td-tdo) - D·D·(tD-tDo) (2.52)

Pentru a simplifica calculele se consideră d=D ca valori nominale,

erorile introduse fiind mici datorită valorilor mici ale abaterilor
dimensionale în raport cu dimensiunile nominale.
Semnificaţia termenilor din relaţiile precedente este:
- D şi d reprezintă coeficienţi de dilatare termică liniară pentru
materialul alezajului, respectiv arborelui;
- td şi tD - temperaturile efective de exploatare ale arborelui şi
alezajului care sunt egale, td=tD=te (din enunţ);
- tdo şi tDo - temperaturile iniţiale ale arborelui şi alezajului respectiv
tdo=tDo=200C.
Cu aceste observaţii, relaţia pentru jocul de proiectare J p devine:

Jp=Je+d-D=Je+D·d·(te-to)-D·D·(te-to)=Je+D·(d-D)·(te-to) (2.53)

b) Se consideră ajustajul termic cu strângere, la care arborele şi

alezajul au aceeaşi temperatură efectivă t e (de exploatare). Între
diametrele D şi d se formează o strângere de proiectare, S p.

Notaţiile din figura 2.25 sunt:

- Sp este strângerea de proiectare;
- Se este strângerea efectivă (de funcţionare).
Conform figurii 2.25 se poate scrie:

116
D  D Sp+d=Se+D (2.55)

1
d  d

(
2
.
5
4
)
117
 Sp=Se+D-d (2.56)

Folosind aceleaşi notaţii şi introducând aceleaşi simplificări ca şi la

ajustajul termic cu joc, se poate scrie:
Sp = Se + D·D·(tD-tDo) - d·d·(td-tdo) = Se+D·D·(te-to) - D·d·(te-to) =
= Se + D·(D-d)·(te-to)
(2.57)

Astfel, de exemplu, temperatura de regim la funcţionarea unora

dintre piesele unui avion poate varia între -60 0C şi +2000C şi chiar mai
mult, ultima temperatură fiind cea la care funcţionează pistoanele şi
segmenţii motorului. Din această cauză este necesar ca la stabilirea
toleranţelor să fie analizate şi ajustajele corespunzătoare temperaturii de
regim, pentru a asigura comportarea corectă a asamblării în timpul
funcţionării.

D D

Sp
Se

d
d

Figura 2.25

118
 APLICAŢIE

 Lăţimea canalului unui segment de piston (1) este L=20 mm,

materialul pentru segment este fonta cenuşie cu coeficientul de dilatare
liniară Fc=10x10-6 l/K, iar materialul pentru piston (2) este un aliaj de tip
silumin AlSi cu coeficientul de dilatare termică AlSi=25x10-6 l/K.
Temperatura de exploatare efectivă la care va lucra îmbinarea este
te=3000C, iar jocul de exploatare Je=0,35...0,25 mm.
TJe = Je max - Je min = 0,35 - 0,25 = 0,1 mm
Temperatura de referinţă to=200C. Să se determine jocul de
proiectare Jp.
Considerând L=D=d=20 mm şi aplicând relaţia (2.53), se obţine:
Jp = Je + D·(d-D)·(te-to) = Je + 20(300-20)(10x10 -6-25x10-
)=
6

= Je + 20x280x(-15x10-6) = Je - 300x280x10-6 =
= Je - 8,4x10-6 = Je - 0,084
Valorile limită ale jocului de exploatare vor fi:
Jp max = 0,35 - 0,084 = 0,266 mm
Jp min = 0,25 - 0,084 = 0,166 mm
Toleranţa jocului de proiectare va fi:
TJp = Jp max - Jp min = 0,266 - 0,166 = 0,10 mm
2
Jp

Figura 2.26

119
 2.6. SISTEMUL STANDARDIZAT DE TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE

2.6.1. Noţiuni generale

În fiecare ţară se pune problema asigurării interschimbabilităţii

diferitelor piese indiferent de firmele în care acestea au fost executate.
Pentru aceasta s-a impus standardizarea (pe baza unor considerente
teoretice şi practice) unei mulţimi de parametri de calitate, printre care şi
a toleranţelor şi ajustajelor, acţiune care a condus la:
 limitarea şi gruparea valorilor nominale ale parametrilor
dimensionali (dimensiunilor nominale), în funcţie de mărimea şi de
frecvenţa utilizării lor;
 limitarea la minimum optim a mărimii toleranţelor şi numărului
acestora pentru o anumită sau anumite dimensiuni nominale;
 fixarea unui număr determinat dar suficient de poziţii ale câmpului
de toleranţă în raport cu linia zero, deci limitarea la minimul optim a
numărului de abateri limită pentru o anumită sau anumite dimensiuni
nominale;
 restrângerea, de asemenea la minimul optim, a numărului de
ajustaje ce pot fi prescrise diferitelor asamblări corespunzător rolului
funcţional şi condiţiilor în care se lucrează, deci stabilirea unor ajustaje
recomandate pentru practica industrială.
Toate acestea au avut în vedere micşorarea preţului
de cost al produsului şi asigurarea unei calităţi
superioare în funcţionare. Astfel se reduce numărul de
scule de prelucrare, dispozitive şi verificatoare (SDV-uri)
şi în acelaşi timp este posibilă standardizarea acestora,
ceea ce face posibilă fabricarea lor şi în cadrul unor firme
specializate.
Standardizarea are ca obiect şi rezultat formarea unui "sistem de
toleranţe şi ajustaje" care cuprinde toate dimensiunile nominale,
toleranţele şi ajustajele compatibile cu cele mai dificile condiţii
funcţionale, dar şi realizabile practic (tehnologic) în prezent. ]n activitatea
de proiectare şi producţie este unică şi obligatorie utilizarea numai a
toleranţelor şi ajustajelor din sistemul standardizat. Sistemul ISO de
toleranţe (un ansamblu sistematic de toleranţe şi abateri limită

120
standardizate) şi ajustaje (un ansamblu sistematic de ajustaje între arbori
şi alezaje aparţinând unui sistem de toleranţe) este un sistem
internaţional modern, cuprinzător şi raţional de toleranţe şi ajustaje, a
cărui denumire provine de la iniţialele denumirii în limba engleză a
Organizaţiei Internaţionale de Standardizare. Prin urmare, ISO a elaborat
un sistem de toleranţe dimensionale şi ajustaje, cu putere de lege
obligatorie pentru toate ţările care au aderat la acest sistem, care
defineşte toate dimensiunile nominale, toleranţele şi ajustajele (cilindrice,
prismatice etc.) folosite în construcţia de maşini.
Aplicarea în proiectare şi în tehnologiile de fabricaţie a sistemului
unic standardizat de toleranţe şi ajustaje prezintă numeroase avantaje,
dintre care cele mai importante sunt următoarele:
 proiectanţii, tehnologii şi constructorii de maşini, utilaje, aparate
etc. au la dispoziţie norme unice pentru stabilirea toleranţelor
dimensionale şi alegerea ajustajelor, fundamentate pe baze ştiinţifice,
obiective şi raţionale;
 înlocuirea arbitrarului, subiectivului în stabilirea şi prescrierea
toleranţelor dimensionale şi alegerea ajustajelor (normele SR ISO având
putere de lege, cu aplicare obligatorie în proiectare şi fabricare), fapt care
asigură condiţiile de interschimbabilitate a pieselor dintr-un mecanism,
dintr-o maşină etc., reducerea costurilor de fabricaţie, de întreţinere şi
reparaţie a utilajelor, aparatelor etc.;
 este favorizată şi chiar stimulată standardizarea, normalizarea şi
tipizarea organelor de maşini, sculelor, dispozitivelor, ştanţelor şi
matriţelor, mijloacelor de măsură şi control etc., care asigură condiţiile de
cooperare în proiectare şi fabricaţie între societăţile comerciale de profil
din ţară şi străinătate, deci asigură bazele unei cooperări internaţionale în
domeniul productiv şi comercial.
Sistemul de toleranţe şi ajustaje se referă la toleranţele
dimensiunilor pieselor cilindrice netede precum şi plane, cât şi la
ajustajele care se formează prin asamblarea lor. Dimensiunile pot fi de
exemplu diametre, lungimi, înălţimi etc. Noţiunile de bază se dau pentru
piese şi asamblări cilindrice netede - dar ele pot fi extinse şi la alte forme
de suprafeţe plan netede (care nu sunt rotunde în secţiune) - deoarece

121
dintre asamblările cu piese lise, asamblările cilindrice netede sunt cele
mai des utilizate în construcţia de maşini şi aparate, datorită unor
avantaje certe:
 sunt simple, în sensul că, în ce priveşte caracteristicile geometrice şi
funcţionale, depind de foarte puţine elemente dimensionale;
 se realizează, prin prelucrare şi montare, mult mai uşor decât alte
tipuri de piese şi asamblări;
 pot funcţioana, fără modificări constructive mari şi fără complicaţii
tehnologice, în cele mai variate condiţii de solicitare şi într-o gamă foarte
largă de viteze de rotaţie;
 sunt mai puţin pretenţioase şi mai rezistente în exploatare decât toate
celelalate tipuri de asamblări.
Sistemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
liniare, standardizat la noi în ţară cuprinde următoarele
standarde:

STAS 8100/1-88 Sistemul de toleranţe şi ajustaje. Terminologie şi

simboluri
SR EN 20286-1:1996 Sistem ISO de toleranţe şi ajustaje - Partea
1: Baze de toleranţe, abateri şi ajustaje (înlocuieşte STAS 8100/2- 88:
Toleranţe fundamentale şi abateri fundamentale pentru dimensiuni până
la 3150 mm);
SR EN 20286-2:1997 Sistem ISO de toleranţe şi ajustaje. Partea 2:
Tabele ale treptelor de toleranţă şi abateri limită pentru alezaje şi arbori
(înlocuieşte STAS 8100/3-88: Clase de toleranţă de uz general pentru
dimensiuni până la 3150);
SR ISO 1829:1997 Selecţie a câmpurilor de toleranţe pentru uz
general (înlocuieşte STAS 8100/4-88: Sistemul de toleranţe şi ajustaje
pentru dimensiuni liniare. Selecţie de clase de toleranţe de uz general
pentru dimensiuni până la 500 mm);
STAS 8100/5 - 90 Toleranţe fundamentale, abateri fundamentale şi
clase de toleranţă pentru dimensiuni între 3150 mm şi 10000 mm;
STAS 8100/6 - 90 Toleranţe fundamentale, abateri fundamentale şi
clase de toleranţă pentru dimensiuni între 10000 mm şi 40000 mm.

2.6.2. Principalele caracteristici ale sistemului

La baza sistemului internaţional de toleranţe şi ajustaje stau câteva

caracteristici care-l definesc şi anume:
 Intervale de dimensiuni nominale

122
 Sistemul standardizat de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
liniare se referă, în special, la două game de dimensiuni nominale: a)
până la 500 mm; b) peste 500 până la 3150 mm.
Pentru simplificarea calculelor toleranţelor şi a abaterilor
fundamentale, gama de dimensiuni nominale până la 500 mm s-a împărţit
în 13 intervale principale, cea cuprinsă între 500...3150 mm în opt
intervale principale şi mai departe, dimensiunile între 3150...10000 mm
într-un număr de 5 intervale principale, iar cele între 10000...40000 în 6
intervale principale.

123
 Tabelul 2.1
Dimensiune
Treptele de toleranţă dimensională
nominală în IT1 IT2 IT3 IT4 IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT10 IT11 IT12 IT13 IT14 IT15 IT16 IT17 IT18
mm

Peste Până Valorile toleranţei dimensionale fundamentale

la m mm
3 0,8 1,2 2 3 4 6 10 14 25 40 60 0,10 0,14 0,25 0,40 0,60 1,10 1,40

3 6 1 1,5 2,5 4 5 8 12 18 30 48 75 0,10 0,18 0,30 0,48 0,75 1,20 1,80

6 10 1 1,5 2,5 4 6 9 15 22 36 58 90 0,10 0,22 0,36 0,58 0,90 1,50 2,20

10 18 1,2 2 3 5 8 11 18 27 43 70 110 0,10 0,27 0,43 0,70 1,10 1,80 2,70

18 30 1,5 2,5 4 6 9 13 21 33 52 84 130 0,20 0,33 0,52 0,84 1,30 2,10 3,30

30 50 1,5 2,5 4 7 11 16 25 39 62 100 160 0,20 0,39 0,62 1,00 1,60 2,50 3,90

50 80 2 3 5 8 13 19 30 46 74 120 190 0,30 0,46 0,74 1,20 1,90 3,00 4,60

80 120 2,5 4 6 10 15 22 35 54 87 140 220 0,30 0,54 0,87 1,40 2,20 3,50 5,40

120 180 3,5 5 8 12 18 25 40 63 100 160 250 0,40 0,63 1,00 1,60 2,50 4,00 6,30

180 250 4,5 7 10 14 20 29 46 72 115 185 290 0,40 0,72 1,15 1,85 2,90 4,60 7,20

250 315 6 8 12 16 23 32 52 81 130 210 320 0,50 0,81 1,30 2,10 3,20 5,20 8,10

315 400 7 9 13 18 25 36 57 89 140 230 360 0,50 0,89 1,40 2,30 3,60 5,70 8,90

400 500 8 10 15 20 27 40 63 97 155 250 400 0,60 0,97 1,55 2,50 4,00 6,30 9,70

500 630 9 11 16 22 30 44 70 110 175 280 440 0,70 1,10 1,75 2,80 4,40 7,00 11,00

630 800 10 13 18 25 35 50 80 125 200 320 500 0,80 1,25 2,00 3,20 5,00 8,00 12,50

800 1000 11 15 21 29 40 56 90 140 230 360 560 0,90 1,40 2,30 3,60 5,60 9,00 14,00

1000 1250 13 18 24 34 46 66 105 165 260 420 680 1,00 1,65 2,60 4,20 6,60 10,50 16,50

1250 1600 15 21 29 40 54 78 125 195 310 500 780 1,20 1,95 3,10 5,00 7,80 12,50 19,50

1600 2000 18 25 35 48 65 92 150 230 370 600 920 1,50 2,30 3,70 6,00 9,20 15,00 23,00

2000 2500 22 30 41 57 77 110 175 280 440 700 1100 1,70 2,80 4,40 7,00 11,00 17,50 28,00

2500 3150 26 36 50 69 93 135 210 330 540 860 1350 2,10 3,30 5,40 8,60 13,50 21,00 33,00
 Dimensiunile nominale din fiecare interval sunt reprezentate în
calcule de o singură dimensiune "D" numită diametru mediu, egală cu
media geometrică a valorilor extreme (D 1 şi D2) ale fiecărui interval de
dimensiuni standardizate, în care se încadrează dimensiunea considerată.
Intervalele se consideră închise la dreapta şi deschise la stânga.

D D1  D 2 , mm (2.58)

 Baza sistemului

În scopul limitării numărului de ajustaje,

îmbunătă:irii procesului de proiectare, precum şi a
creşterii eficien:ei în procesul de fabricaţie, s-a stabilit
(după cum s-a arătat la paragraful 2.4) ca ajustajele,
indiferent de gradul de complexitate al acestora, să fie
proiectate şi realizate numai în două sisteme de ajustaje
şi anumeţ alezaj unitar şi arbore unitar. Utilizarea
sistemului alezaj unitar sau arbore unitar depinde de
construcţia pieselor care se asamblează şi de
posibilităţile tehnologice de prelucrare, control şi
asamblare în condiţiile cele mai economice.
După cum s-a menţionat deja, se va prefera sistemul
alezaj unitar şi numai când acesta nu se poate aplica din
motive constructive, tehnologice sau de asamblare se va
recurge la sistemul arbore unitar. De regulă, produsele
nou proiectate se tolerează, de cele mai multe ori, în
sistemul alezaj unitar deoarece prelucrarea şi controlul
pieselor de tip arbore nu ridică probleme deosebite
privind execuţia şi controlul dimensional, indiferent de
mărimea, gradul de complexitate şi precizia
dimensională.
Ajustajele în sistemul arbore unitar au o largă
utilizare în cazul activităţilor de recondiţionare -
reparare şi întreţinere a maşinilor, utilajelor şi
aparatelor.

 Trepte de toleranţă
Indiferent de dimensiunea nominală a piesei, toleranţa poate fi mai
mică sau mai mare în funcţie de rolul şi importanţa funcţională şi de
condiţiile de lucru ale pieselor şi ajustajelor. Prin urmare, mărimea

99
toleranţei la dimensiunea unei piese depinde direct de treapta de
toleranţă. Treapta de toleranţă este mulţimea toleranţelor considerate ca
fiind corespunzătoare aceluiaşi grad de precizie pentru toate dimensiunile
nominale (de exemplu, IT7).

 OBSERVAŢII

Alegerea raţională a toleranţelor este de cea mai mare importanţă,

ea cere cunoştinţe teoretice şi o experienţă temeinică. La toleranţe
strânse (mici), preţul de cost al prelucrării creşte, de asemenea şi
procentul de rebuturi. Cu cât toleranţa este mai mare cu atât
dimensiunea respectivă se obţine mai uşor într-un timp mai scurt pe un
utilaj mai puţin precis la un preţ de cost mai redus.
Pentru a menţine interschimbabilitatea la stabilirea toleranţelor
uneori se ivesc contradicţii între cerinţele constructive şi cele tehnologice.
Cerinţele constructive care au în vedere funcţionarea corectă a piesei sau
ansamblului tind să mărească precizia impunând creşterea preciziei de
prelucrare, ceea ce duce la ridicarea preţului de cost, în timp de cerinţele
tehnologice tind să micşoreze precizia prin mărirea toleranţelor în scopul
uşurării prelucrării. Unii proiectanţi din prudenţă exagerată, de frica de
răspundere sau din obişnuinţă şi pregătire profesională mai slabă, aleg
toleranţe prea strânse, prea mici necerute funcţional.
La alegerea raţională a toleranţalor, proiectantul trebuie să
respecte următorul principiu de bază "Să se aleagă toleranţe
dimensionale cât mai mari posibile, însă atât de mici cât este necesar
funcţional pentru piesa sau ansamblul respectiv".

Pentru dimensiunile liniare până la 500 mm au fost standardizate

20 trepte de toleranţă (numite în literatura de specialitate şi precizii)
notate cu IT01, IT0, IT1 până la IT18 - în ordine descrescândă a preciziei,
respectiv crescătoare a toleranţei (tab.2.1); prin urmare, treapta de

100
toleranţă IT01 este cea mai precisă (fină) şi IT18 cea mai grosolană, iar
domeniile lor de utilizare sunt prezentate în figura 2.27. Pentru
dimensiunile între 500 şi 3150 mm, s-au stabilit 18 trepte de toleranţă de
la IT1 până la IT18 iar pentru dimensiuni peste 3150 mm, 12 trepte de
toleranţă de la IT5 până la IT16.
Treptele de toleranţă IT01, IT0 (de uz special), IT1, IT2, IT3, IT4 şi
IT5, fiind de foarte mare fineţe, sunt recomandate a fi utilizate, cu
preponderenţă, la tolerarea dimensională în orologie, construcţia de
maşini de cusut, aparate de măsură şi control, instrumente de măsurat şi
calibre, instalaţii de alimentare cu carburanţi a motoarelor cu ardere
internă etc. În ateliere cu dotare obişnuită astfel de precizii nu se pot
obţine decât cu mari dificultăţi.

Mecanică fină
Aparate de măsură

Calibre Dimensiuni
libere

IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT
0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1 1 1 1 1 18
1 0 1 2 3 4 5 6 7

Piese care formează

Piese mai puţin precise
ajustaje

Figura 2.27

Treptele de toleranţă de la IT5 până la IT12 sunt utilizate pe scară

largă la stabilirea abaterilor dimensionale limită, maximă şi minimă,

101
pentru piesele folosite în construcţia de maşini-unelte, utilaje, instalaţii,
maşini termice, material rulant, construcţia de nave spaţiale şi maritime
etc. Acestea reprezintă gama de trepte de toleranţă cu utilizarea cea mai
largă în construcţia de maşini, maşini agricole, utilaje de ridicat, utilaje
chimice etc., în general la fabricarea pieselor care formează ajustaje.
Preciziile IT5, IT6 şi IT7 pot fi utilizate şi pentru calibre destinate pieselor
cu toleranţe mai mari, precum şi la deformarea la rece a metalelor
precum tragerea, calibrarea, laminarea la rece de precizie, ambutisarea şi
altele.
Treptele de toleranţă de la IT12 la IT18 sunt specifice tolerării
dimensionale a pieselor obţinute prin procedee mai puţin precise ca
turnarea, forjarea, presarea, laminarea la cald, dimensiuni intermediare la
operaţii de degroşare prin aşchiere etc. Uneori se folosesc şi la ajustaje cu
jocuri mari. Treptele de la IT 14 la IT 18 se folosesc pentru dimensiuni care
nu formează ajustaje, aşa-numitele dimensiuni libere. Prin urmare, se
poate spune că, utilizarea uneia sau alteia din cele 20 trepte de toleranţă,
la stabilirea abaterilor dimensionale ale pieselor, depinde de rolul
funcţional, dimensiunea nominală, condiţiile de lucru şi importanţa
produsului considerat.

 OBSERVAŢII

Treapta de toleranţă a ajustajului trebuie să corespundă condiţiilor

funcţionale impuse asamblărilor.
Variaţia jocurilor (respectiv strângerilor) este cu atât mai mică şi
deci caracterul ajustajului este cu atât mai uniform, cu cât treapta de
toleranţă aleasă este mai fină.
Întrucât, în lipsa unor prescripţii speciale, abaterile de formă sunt
limitate de toleranţele la dimensiuni, rezultă că forma geometrică va fi cu
atât mai apropiată de cea teoretică cu cât se vor prescrie toleranţe mai
strânse.

102
 Caracterul cât mai uniform al ajustajului (diferenţe mici între jocul
minim şi maxim, respectiv strângerea minimă şi maximă) şi precizia
formelor geometrice contribuie la realizarea unei asamblări de o calitate
mai ridicată în exploatare.
Deoarece costul prelucrării creşte foarte mult odată cu micşorarea
toleranţei, respectiv mărirea preciziei, trebuie să se prescrie acea treaptă
de toleranţă care este economic necesară, deci cea mai mare toleranţă
compatibilă cu funcţionarea corectă a ansamblului respectiv.
După cum s-a menţionat deja, treptele de toleranţă 01 şi 1 sunt
utilizate numai în mecanica de precizie; treptele de toleranţă 1, 2, 3 şi 4
sunt folosite în fabricaţia de calibre; treptele de toleranţă 5, 6, 7, 8, 9, 10
şi 11 sunt utilizate în fabricaţia pieselor care formează ajustaje. Totuşi,
treptele de toleranţă 5, 6 şi 7 pot fi folosite şi pentru calibre destinate
pieselor cu toleranţe mai mari. În fine, treptele de toleranţă 12, 13, 14, 15
şi 16 sunt utilizate în cazul procedeelor de lucru mai puţin precise
(laminare, presare etc.) şi în cazul dimensiunilor libere.
Treapta de toleranţă 5 este utilizată numai când în exploatare sunt
impuse condiţii speciale cu privire la precizia de lucru a subansamblului.
De exemplu, în construcţia motoarelor, treapta de toleranţă 5 este
utilizată la ajustajul piston-bolţ şi uneori la ajustajele rulmenţilor.
În alte cazuri, destul de importante, este utilizată treapta 7, de
exemplu la ajustajele dintreţ piston şi cămaşa cilindrului, arborele cotit şi
lagăre, ventilul de admisie şi ghidaje, axul principal şi lagăre la pompele
de ulei, bucşele capului bielei etc.
Treptele de toleranţă 8 şi 9 sunt utilizate la asamblări analoge cu
cele precedente, însă în cazul ajustajelor mai puţin importante, unde
gradul de limitare a ajustajului nu joacă un rol atât de important, de
exemplu lăţimea canalelor pentru segmenţii de etanşare şi lăţimea
segmenţilor respectivi etc.
Treptele de toleranţă 10, 11, 12 şi 13 sunt folosite la
sabansamblurile maşinilor agricole, locomotivelor şi vagoanelor, la
ajustajele pieselor matriţelor şi, în general, la acele construcţii unde nu
există motive de a impune condiţii pretenţioase ajustajelor şi precizia de
asamblare nu prezintă o importanţă deosebită. Aşa sunt asamblările cu

103
bolţuri, găurile care urmează a mai fi alezate ulterior, montajele la care
urmează a se executa o operaţie de sudare etc. În acest ultim caz se
poate utiliza şi teeapta de toleranţă 13.
Trepta de toleranţă 13 este utilizată şi la distanţele dintre axe.
Astfel la distanţa dintre axele capetelor bielelor este utilizată treapta de
toleranţă 13, iar la distanţa dintre axul fusului principal şi cel al bielei,
treapta de toleranţă 14.
Treapta 14 este mult utilizată la piesele matriţate pentru
dimensiunile exterioare libere, adică pentru acele dimensiuni care nu
formează ajustaje, pentru găurile destinate niturilor, bolţurilor etc.
Treptele de toleranţă 14, 15, 16, 17 şi 18 nu sunt utilizate la ajustaje. Ele
servesc pentru dimensiunile libere, limitând volumul şi greutatea pieselor
şi pentru operaţii prealabile, brute.

 Toleranţa (dimensională) fundamentală (IT), reprezintă oricare

toleranţă stabilită în cadrul sistemului de toleranţe şi ajustaje .
Mărimea absolută a toleranţei la care se prelucrează o piesă nu
oferă nici o indicaţie asupra gradului de precizie a prelucrării, deoarece
aceeaşi toleranţă poate fi considerată ca şi grosolană pentru diametre
mici şi fină pentru diametre mari. De exemplu, prelucrarea unui arbore cu
diametrul nominal de 5 mm cu o toleranţă de 0,08 mm se consideră ca o
prelucrare grosolană, în timp ce la un arbore cu diametrul de 300 mm
aceeaşi toleranţă caracterizează o prelucrare fină. Aceasta se explică prin
faptul că procesul tehnologic necesar pentru realizarea unei toleranţe
depinde de dimensiunea piesei. Prelucrarea pieselor pe maşini-unelte
devine din ce în ce mai complicată şi mai costisitoare pe măsură ce
dimensiunile pieselor cresc, iar toleranţa se micşorează. De altfel şi felul
în care aceeaşi toleranţă influenţează comportarea piesei în exploatare
diferă dipă dimensiunile piesei respective.
Pentru a nu lăsa la voia întâmplării prescrierea toleranţelor, ceea ce
ar produce un haos în practica industrială, s-a găsit necesară
sistematizarea toleranţelor de execuţie ce urmează a fi prescrise de
proiectant şi în limitele cărora trebuie să se afle dimensiunea efectivă a
piesei.

104
  OBSERVAŢII

Mărimea toleranţei unei piese se adoptă de proiectant astfel încât

să se asigure funcţionarea produsului respectiv atunci când acesta este
nou, dar şi după un anumit timp de utilizare (luând în considerare uzura
fizică şi chiar morală a produsului); bineînţeles trebuie să se ţină cont şi
de factorul economic. Trebuie reţinut faptul că alegerea unei toleranţe
mai mici decât este necesar - datorită unei prudenţe greşite sau
necunoaşterii funcţionării produsului - aduce după sine scumpirea inutilă
a acestuia, căci la execuţie costul variază, în general, după o curbă
hiperbolică în funcţie de mărimea toleranţei de execuţie (fig.2.28). Cu cât
toleranţa este mai mare, cu atât prelucrarea piesei va fi mai simplă şi mai
ieftină. De aceea, proiectantul trebuie ca, fără a micşora calitatea piesei,
să aleagă toleranţele maxime deoarece, aşa cum se poate vedea din
figura 2.28 costul prelucrării creşte foarte mult în cazul toleranţelor mici.
Iată de ce, proiectantul, la alegerea toleranţei, ţine seama de factorul
funcţional dar şi de cel
economic, alegând variante
Preţul de cost, C

constructive astfel încât să se

asigure precizia funcţională, în
cadrul unor toleranţe economice.
125
%

100

75

50

25

0
0,01 0,02 Figura
0,05 2.28
0,10 0,13

Toleranţa de execuţie,
În figura 2.29
mm se indică mărimea câmpului de toleranţă pentru un

alezaj, luând în considerare funcţionarea produsului - când este nou şi

după un anumit stadiu de uzură, în care întră şi rodajul - numită, de unii
autori - toleranţă fiabilizată.

105
 Pentru elaborarea desenului produsului finit, proiectanul prevede pe
desen numai toleranţa funcţională, calculată cu expresiaţ
Tfunctionala  Tfiabilizata  U (2.59)

în care U este uzura prevăzută pentru timpul de utilizare al produsului

(incluzând rodajul). Desigur, pe desen nu se va scrie decât toleranţa
funcţională*, fără a se mai trece indicele "funcţională" (pentru
simplificare). Uzura, în general, nu se trece pe desen ci, prin condiţiile de
fiabilitate**, se prevede limita de funcţionare a produsului. Sunt cazuri,
însă, când pe desen se trece şi uzura, de exemplu desenele
verificatoarelor (calibrelor), aşa după se va vedea.
Uzura U

funcţională

siguranţ

practică sau
Toleranţa

tehnologic

obţinută pe
predicţie IP
interval de
Toleranţa
Marja

Toleranţa

unealtă
maşina
de

ă
fiabilizată
Toleranţa

Figura 2.29

* Astfel petrecându-se lucrurile, se poate întâmpla ca un produs,

montat din piese necorespunzătoare ca dimensiuni (rebut), să
funcţioneze. El asigură funcţionarea când este nou dar nu mai
funcţionează imediat ce apare uzura sau, în orice caz, în timpul de
funcţionare prescris;
** Prin fiabilitate se înţelege "calitate + timp", adică asigurarea în
timp (dinainte prevăzut) a calităţii;
În raport cu toleranţele funcţionale, tehnologul prevede pe desenele
tehnologice (de exemplu pe planele de operaţii) mărimea toleranţelor de
execuţie, adică toleranţele tehnologice. Este de observat că, pe desenul
tehnologic, nu se scrie că este vorba de toleranţe tehnologice, dar acest
lucru se înţelege de la sine.

106
 În funcţie de toleranţa practică sau aşa-numita toleranţă naturală
(obţinută pe maşina-unealtă) pentru producţia de serie mare, sau interval
de predicţie IP pentru serie mică, tehnologul îşi alege maşina-unealtă pe
care va executa produsul (în cazul de faţă, alezajul din figura 2.29) astfel
încât:
Ttehnologica  T practica respectiv IP (2.60)

Trebuie menţionat că, uneori, literatura arată că toleranţa

funcţională (numită şi toleranţă specificată - după terminologia engleză)
se alege în mod arbitrar, fără să se ţină cont de limitele practice obţinute
în procesul tehnologic (aşa numita toleranţă naturală - după terminologia
engleză). Se consideră ca acest fapt nu trebuie înţeles în sensul că
toleranţa se alege cu totul arbitrar; în realitate, toleranţele funcţionale se
stabilesc astfel încât să asigure buna funcţionare a produsului, pentru un
aumit timp de exploatare (fiabilitate), dar ţinând cont şi de realizarea
economică a toleranţelor prevăzute.
În cazul când se constată, încă de la proiectarea produsului, că
toleranţele funcţionale prevăzute nu se pot executa economic,
proiectantul trebuie să găsească soluţii constructive, care să permită
toleranţe funcţionale economice. Numai astfel produsul proiectat va
corespunde din punct de vedere economic.
În tabelele 2.2 şi 2.3 se dă precizia economică*** la prelucrarea
alezajelor şi arborilor.
*** Prin economic se înţelege, în sinteză: cost + calitate + condiţii de
muncă (tehnica securităţii muncii, respectiv ergonomie).

Tabelul 2.2

Operaţia tehnologică Treapta de

toleranţă
Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13
Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9

107
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

Aşadar, toleranţele funcţionale nu se aleg arbitrar, ci pe bază

funcţională - şi tocmai din acesta cauză sunt numite ca atare; în plus se
ţine seama şi de factorul economic. Ordinea succesiunii va fi:

Tfunctional  Ttehnologic  Tnatural (2.61)

Desigur, ordinea inversă poate fi adoptată dar cu condiţia ca

toleranţele funcţionale să asigure într-adevăr funcţionarea produsului.

Tabelul 2.3

Operaţia tehnologică Treapta de

toleranţă
Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13
Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

108
 În urma unor constatări practice şi a unor cercetări experimentale
îndelungate, s-a stabilit că mărimea toleranţei este funcţie, în principal de
valoarea dimensiunii (de exemplu diametrul) piesei şi de condiţiile
funcţionale (precizia prelucrării).
Astfel, presupunând aceleaşi condiţii funcţionale, cu cât diametrul
unei piese este mai mare, cu atât şi toleranţa va fi mai mare (nu,
neapărat, în aceeaşi proporţie); pe de altă parte, la acelaşi diametru
nominal, condiţiile funcţionale mai pretenţioase impun toleranţe mai mici,
iar condiţiile funcţionale mai puţin pretenţioase admit toleranţe mai mari.
Toleranţa dimensională fundamentală se poate
exprima prin relaţia (2.62) pentru dimensiuni cuprinse
între 3...500 m şi prin relaţia (2.63) pentru dimensiuni
peste 500 mm:
T  ai, m (2.62)
T  a I , m (2.63)
unde "a" este gradul de precizie şi reprezintă numărul de unităţi de
toleranţă; el este un număr adimensional care depinde de:
- ordinul de mărime al treptei de toleranţă (vezi tabelul 2.4);
- de importanţa funcţională a piesei;
- de felul ajustajului din care fac parte piesele asamblate;
- de condiţiile în care lucrează ajustajul;
- de procedeul şi tehnologia de prelucrare etc.
Dacă pentru un produs se ia a=2, iar pentru alt produs se ia a=4,
atunci primul produs este mai precis decât cel de al doilea;
i, I - factorul de toleranţă, sau unitatea de toleranţă în m, pentru
dimensiuni până la 500 mm şi respectiv peste 500 mm.

Tabelul 2.4
Dimensiune Treptele de toleranţă dimensională
a
nominală în IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT

mm 01 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Peste Până la
Relaţia de calcul
inclusi
v

109
 160i

400i
7i
10i
16i
25i
40i
64i
100i

250i

640i
1000i
1600i
2500i
0,5+0,012D
0,3+0,008D

0,8+0,020D
Se
stabilesc
aproximat

7
- 500 iv în

10
16
2
progresie

1
geometric
ă între IT1
şi IT5

2I
2,7I

5I
7I
10I

25I

64I
100I
160I
250I
400I
640I
1000I

2500I
3,7I

16I

40I

1600I
500 3150 - - 7I
10I

25I

64I
100I
160I
250I
400I
640I
1000I
16I

315 1000 - - - - - - 40I - -

0 0

 OBSERVAŢII

Sistemele existente de toleranţe au rezultat din sistematizarea unei

vaste experienţe în prelucrarea mecanică a pieselor de formă cilindrică, în
special prin rectificare. Numeroase cercetări în domeniul prelucrării
diametrelor pieselor în diferite limite, cu metode şi utilaje diferite, precum
şi cu o calificare diferită a muncitorului, au permis să se tragă concluzia
că, la aceeaşi dificultate de execuţie, eroarea de prelucrare (toleranţa)
este o funcţie parabolică de dimensiunea nominală. Întrucât eroarea de
prelucrare corespunzătoare fabricaţiei economice trebuie să se încadreze
în toleranţa admisă de proiectant, rezultă că între toleranţa economică
"T" pentru diferite tipuri de prelucrări, deci diferite precizii şi dimensiunea
nominală "D" există aceeaşi relaţie parabolică de tipul T  kx D .

110
Reprezentând grafic această relaţie în funcţie de x
D (fig.2.30) se obţin
drepte a căror ecuaţie:
T  C x D  C1  D (2.64)
permite stabilirea practică a toleranţei economice, în funcţie de
dimensiunea piesei, pentru diferite tehnologii de prelucrare, deci pentru
diferite precizii.
1
E 2 1-Rabotare, Frezare
r
o 3
a
2-Strunjire obişnuită
r 4
e, 3-Strunjire fină
5
D 6 4-Rectificare cilindrică'
m

5-Rectificare plană

6-Strunjire cu diamant

d min  Ed  dmax

Figura 2.30

Întrucât exponentul x are valori cuprinse între 2,5 şi 3,5 - în medie

3, eroarea nu este prea mare dacă se admite, indiferent de tehnologia de
prelucrare:
T  C 3 D  C1  D (2.65)
S-a adoptat ca tehnologie de bază prelucrarea prin rectificare a
arborilor, pentru care, pentru dimensiuni până la 500 mm, C=0,45 şi
C1=0,001.
Ca urmare, celelalte tehnologii de prelucrare se compară, din punct
de vedere a preciziei, cu tehnologia de bază luată ca unitate de toleranţă.
Toleranţa acesteia va constitui deci factorul de toleranţă sau unitatea de
toleranţă "i" respectiv "I".

Factorul de toleranţă "i" se calculează cu formula:

i  0,453 D  0,001 D , m (2.66)

111
unde "D" este diametrul mediu (geometric), în mm, pentru treptele de
toleranţă IT5...IT18.
Factorul de toleranţă "I" este definit de expresia:

I  0,04 D  2,1 m (2.67)

După cum se observă, unitatea de toleranţă este variabilă,

depinzând de dimensiunea piesei, spre deosebire de unităţile de măsură
obişnuite care sunt constante. Prin adoptarea unei unităţi de toleranţă
variabile în funcţie de dimensiune, s-a eliminat influenţa dimensiunii
asupra preciziei de prelucrare economică, putându-se lua acelaşi număr
de unităţi de toleranţă pentru toate dimensiunile care se execută cu
aceeaşi precizie. Pentru aceeaşi dimensiune, numere diferite de unităţi de
toleranţă exprimă precizii de execuţie diferite.
Fiecărei trepte de toleranţă îi corespunde, prin urmare, una din
toleranţele denumite fundamentale, notate cu IT. Valorile toleranţelor
fundamentale pentru treptele de toleranţă IT5...IT18 se stabilesc cu
relaţiile (2.68) respectiv (2.69), iar valorile gradului de precizie pentru
fiecare treaptă de toleranţă sunt prezentate în tabelul 2.4.

IT  a  (0,45  3 D1  D2  0,001 D1  D2 ) , m (2.68)

Pentru treptele de
IT  a  (0,04 D1  D2  2,1) , m
toleranţă IT2, IT3 (2.69)
şi IT4
valorile
Treptele de toleranţă IT01, IT0 şi IT1 sunt toleranţelor
utilizate mai rar, iar
fundamentale
valorile toleranţelor corespunzătoare lor sunt calculate sunt
pe baza relaţiilor
date în tabelul 2.4 şi sunt prezentate în tabeluleşalonate
2.5 pentru aproximativ
IT01 şi IT 1, şiîn
în tabelul 2.1 pentru IT1. progresie geometrică între
valorile IT1 şi IT5 (tab.2.1).
Tabelul 2.5
Valorile toleranţelor
Trepte de toleranţă fundamentale pentru
Dimensiune
fundamentale
nominală, mm treptele de toleranţă
IT01 IT0
Peste Până la IT1...IT18 şi gama de
Toleranţe m
inclusiv
- 3 0,3 0,5 dimensiuni cuprinsă între 3
3 6 0,4 0,6 şi 3150 mm sunt date în
6 10 0,4 0,6
tabelul 2.1, iar pentru
intervalul de dimensiuni
112
între 3150 şi 40000,
treptele de toleranţă
 10 18 0,5 0,8
18 30 0,6 1,0
30 50 0,6 1,0
50 80 0,8 1,2
80 120 1,0 2,0
120 180 1,2 2,5
180 250 2,0 3,0
250 315 2,5 4,0
315 400 3,0 5,0
400 500 4,0 6,0

Se observă că, pentru o anume treaptă de toleranţă, valoarea

toleranţei fundamentale creşte odată cu intervalul de dimensiuni. De
exemplu, toleranţa corespunzătoare treptei IT6, pentru intervalul de
dimensiuni 50D80 este mai mare decât pentru intervalul 30D50, deşi
exprimă aceeaşi precizie. Valoarea câmpului de toleranţă pentru o treaptă
dată este egală cu valoarea toleranţei fundamentale IT.

 Abaterea fundamentală
În vederea formării diverselor tipuri de ajustaje, câmpul de toleranţă
poate avea diferite poziţii faţă de linia zero. Sistemul de toleranţe adoptat
în România stabileşte pentru dimensiunile până la 500 mm, 28 de poziţii
ale câmpului de toleranţă faţă de linia zero (fig.2.31), definite cu ajutorul
abaterilor fundamentale. Acestea sunt simbolizate cu literele mici ale
alfabetului latin pentru arbori (a,b,c, ..., zc) şi litere mari pentru alezaje
(A,B,C, ..., ZC), de la joc spre strângere.

Tabelul 2.6
Dimensiune
nominală, Trepte de toleranţă fundamentale
mm
Peste Până IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT1 IT1 IT1 IT1 IT1 IT1 IT1
la 0 1 2 3 4 5 6
inclusi
v Toleranţe, mm
3150 4000 0,1 0,1 0,2 0,4 0,5 1,0 1,6 2,6 4,1 6,6 10, 16,
15 65 6 1 5 5 5 5 5
4000 5000 0,1 0,2 0,3 0,5 0,8 1,3 2,0 3,2 5,0 8,0 13, 20,
40 00 2 0 0 0 0 0 0
5000 6300 0,1 0,2 0,4 0,6 0,9 1,5 2,5 4,0 6,2 9,8 15, 25,
70 50 0 2 8 5 0 5 0

113
 6300 8000 0,2 0,3 0,4 0,7 1,2 1,9 3,1 4,9 7,6 12, 19, 31,
15 10 9 6 0 5 0 0 5 0
8000 10000 0,2 0,3 0,6 0,9 1,5 2,4 3,8 6,0 9,2 15, 24, 38,
70 80 0 2 0 0 0 0 0 0
10000 12500 0,3 0,5 0,8 1,2 2,0 3 5 8 12 20 30 50
12500 16000 0,4 0,6 1,0 1,6 2,4 4 6 10 16 24 40 60
16000 20000 0,5 0,8 1,2 2,0 3,0 5 8 12 20 30 50 80
20000 25000 0,6 1,0 1,6 2,4 4,0 6 10 16 24 40 60 100
25000 31500 0,8 1,2 2,0 3,0 5,0 8 12 20 30 50 80 120
31500 40000 1,0 1,6 2,4 4,0 6,0 10 16 24 40 60 100 160

În simbolizare, s-au evitat literele care pot da naştere la confuziiţ

I,L,O,Q,W respectiv i,l,o,q,w. Pentru a se acoperi necesităţile mecanicii
fine, s-au introdus şi simbolurile cd, CD, ef, EF, fg, FG - pentru dimensiuni
până la 18 mm; de asemenea, pentru strângeri mari, s-au introdus
simbolurile za, ZA, zb, ZB, zc, ZC. Simbolul "H" corespunde aşezării
câmpului de toleranţă al alezajului deasupra liniei zero, iar simbolul "h"
corespunde aşezării câmpului de toleranţă al arborelui dedesuptul liniei
zero. Prin urmare, pentru formarea diferitelor ajustaje în sistemul alezaj
unitar, se va considera câmpul "H" de la alezaje, cu câmpurile a,b,c,... de
la arbori (vezi figura 2.31), iar pentru obţinerea diferitelor ajustaje în
sistemul arbore unitar, se ia câmpul "h" de la arbori şi câmpurile A,B,C,...
de la alezaje. zc
zb
m za
A z
y
B x
C u v
CD s t
D r
E n p
EF m
F
FG G j k ei
EI js
ES0
+ Linia zero
H
h
-
ei0
es JS J
K M
fg g NP ES
f R
e ef S T
d U
cd
c V
b X
m Y
a Z
ZA
Axa alezajului şi ZB
ZC
arborelui

Ajustaje cu joc Ajustaje

114 Ajustaje cu
intermedia strângere
 Figura 2.31

După cum rezultă din figura 2.31, abaterile fundamentale notate cu

simbolurile de la A până la H (inclusiv), în cazul pieselor de tip alezaj şi cu
a până la h (inclusiv), în cazul pieselor de tip arbore, corespund
ajustajelor cu joc în sistem alezaj unitar (când se ia ca element de
referinţă alezajul unitar cu abaterea H) sau în sistem arbore unitar (când
elementul de referinţă este arborele unitar cu abaterea fundamentală h),
deoarece, în toate cazurile poziţia toleranţei dimensionale a alezajului, T D
se află situată deasupra câmpului de toleranţă al arborelui, T d.
Abaterile fundamentale notate cu simbolurile literare Js, J, K,M şi
respectiv js, j, k,m formează, împreună cu abaterea fundamentală a
piesei unitare corespunzătoare, ajustaje intermediare sau de trecere de la
ajustajele cu joc către acelea cu strângere.
Când câmpurile de toleranţă dimensională corespund poziţiilor
simbolizate cu literele S, T, U ... ZA, ZB, ZC, în cazul alezajelor şi cu s, t,
u, za, zb, zc, asamblările realizate prin montarea, la întâmplare, a
pieselor de tip alezaj şi respectiv de tip arbore, vor forma ajustaje cu
strângere, deoarece poziţia câmpurilor de toleranţă al ajustajului se
situează întotdeauna, sub poziţia câmpului de toleranţă al arborelui. În
funcţie de felul elementului de referinţă adoptat, ajustajele vor putea fi în
sistem alezaj unitar sau arbore unitar.
Câmpurile de toleranţă dimensională notate cu simbolurile literare
N, P, R şi respectiv n, p, r formează, împreună cu câmpul de toleranţă
dimensională al piesei unitare pereche, ajustaje cu strângere în cazul
pieselor executate cu precizie dimensională ridicată (toleranţe
dimensionale mici) şi ajustaje intermediare la precizii dimensionale reduse
(toleranţe dimensionale mari). Acest lucru se datoreşte influenţei abaterii
fundamentale, aşa cum este exemplificat cu ajustajele prezentate în

115
figura 2.32, unde figura 2.32, a reprezintă ajustaj cu strângere iar figura
2.32, b ajustaj intermediar.

m

35 es=+36
ES=+33
25 es=+24 n7
n5 ei=+15 ei=+15
15 H8
ES=+13
5 H6 EI=0
+ EI=0
0
-
a) b) N=30 mm

Figura 2.32

Prin urmare, poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero este

precizată de abaterea fundamentală, care reprezintă una dintre limitele
câmpului de toleranţă: abaterea superioară sau abaterea inferioară, de
obicei cea mai apropiată de linia zero.
Pentru piesele de tip arbore din cadrul abaterilor fundamentale
simbolizate cu litere de la a până la h (inclusiv) abaterea fundamentală
este exprimată prin abaterea superioară es, în timp ce pentru abaterile
fundamentale marcate cu literele j, k, m, ..., z, za, zb, zc, abaterea
fundamentală este exprimată prin abaterea dimensională inferioară ei. La
alezajele aparţinând abaterilor fundamentale simbolizate cu A, B, ... , H
(inclusiv), abaterea fundamentală este exprimată prin abaterea
dimensională inferioară EI, în timp ce pentru abaterile fundamentale
marcate cu literele J, K, ... , ZC abaterea fundamentală este exprimată
prin abaterea dimensională superioară ES.
Abaterea fundamentală se calculează cu ajutorul formulelor date în
tabelul 2.7 pentru arbori cu dimensiunile "D" între 1 şi 500 mm şi cu
ajutorul celor din tabelul 2.8 pentru arbori şi alezaje cu dimensiunile peste
500 la 3150 (10000) mm. Odată precizată abaterea fundamentală (cea
subliniată), cealaltă limită se deduce din abaterea fundamentală şi din
toleranţa fundamentală, respective:

116
1) La arbori:
ei = es - IT pentru poziţiile a ... h
(2.70)
es = ei + IT pentru poziţiile j ... zc

Tabelul 2.7
Arborel Abaterea superioară, es Arborele Abaterea inferioară, ei
e
pentru D 120 j5...j7 fără formulă
a es=-(265+1,3D) j7...j18 ei=-Td/2
pentru D120 js ei=-Td/2; es=Td/2
es=-3,5D k01...k3 ei=0
pentru D 160 k4...k7 ei=0,6 3 D
b es=-(140+0,85D) k8...k18 ei=0
pentru D160 m ei=2,8 3 D (IT7-IT6)
es=-1,8D
n ei=5 3 D
pentru D 40 p ei=IT7+(0...5)
c es=-52D0,2 r ei=media geometrică a
pentru D40 valorilor ei pentru p şi s
es=-(95+0,8D) s pentru D 50
cd es=media geometrică a ei=IT8+(1...4)
valorilor es pentru c şi d pentru D50
d es=-2,5D0,34 ei=IT7+0,4D
e es=-11D0,41 t ei=IT7+0,63D
ef es=media geometrică a u ei=IT7+D
valorilor es pentru e şi f v ei=IT7+1,25D
f es=-5,5D0,41 x ei=IT7+1,6D
fg es=media geometrică a y ei=IT7+2D
valorilor es pentru f şi g z ei=IT7+2,5D
g es=25D0,34 za ei=IT8+3,15D
h es=0 zb ei=IT9+4D
zc ei=IT10+5D

2) Abaterile alezajelor în sistemul ISO se definesc în funcţie de

abaterile respective ale arborilor de aceeaşi literă, asigurându-se prin
aceasta o legătură raţională şi precisă între toleranţele arborilor şi
alezajelor în vederea formării ajustajelor. Prin urmare, abaterea inferioară
EI pentru aşezările de la A la H şi abaterea superioară ES pentru cele de
la J la ZC se deduc din abaterile fundamentale ei şi es ale arborilor,
având ca simbol aceeaşi literă, după următoarele reguli:

117
a) Regulă generală:
EI = - es pentru poziţiile A ... H (2.71)
ES = - ei pentru poziţiile J ... ZC
Regula generală precizată mai sus, este valabilă pentru toate
abaterile fundamentale ale alezajelor cu excepţia următoarelor cazuri:
- alezajele pentru care este valabilă regula specială de mai jos (b);
- alezajele N, treptele de toleranţă 9 ... 16, la dimensiuni peste 3 mm,
pentru care abaterea fundamentală este ES=0.

Tabelul 2.8
Arbori Formule de Alezaje
Poziţia Abaterea Semnul calcul a Poziţia Abaterea Semnul
câmp fundament abaterii abaterilor câmp fundament abaterii
toleran ală fundament fundamentale toleran ală fundament
ţă ale (valori în m ţă ale
pentru D în
mm)
d es - 16D0,41 D EI +
e es - 11D0,41 E EI +
f es - 5,5D0,41 F EI +
(g) es - 2,5D0,34 (G) EI +
h es - 0 H EI +
js ei - 0,5ITx JS ES +
k ei + 0 K ES -
m ei + 0,024D+12,6 M ES -
n ei + 0,04D+21 N ES -
p ei + 0,072D+37,8 P ES -
r ei + Media R ES -
geometrică a
abaterilor ei
pentru p şi s,
respectiv Es
pentru p şi s
s ei + IT7+0,4D S ES -
t ei + IT7+0,63D T ES -
u ei + IT7+D U ES -

Regula generală este în aşa fel stabilită, încât dimensiunea limită

corespunzătoare abaterii fundamentale a unui alezaj să fie exact
simetrică, faţă de linia zero, cu dimensiunea limită corespunzătoare
abaterii fundamentale a arborelui având ca simbol aceeaşi literă.
b) Regulă specială:

118
- pentru alezajele J, K, M şi N, treptele de toleranţă 01, 0, 1, ... , 8 şi
alezajele P ... ZC, treptele de toleranţă 01, 0, 1 ... 7 la dimensiunile peste
3 mm,

ES = - ei + ,
(2.72)

în care  = ITn - ITn-1 este diferenţa dintre toleranţa fundamentală a treptei

de toleranţă considerate şi cea a treptei de toleranţă anterioare, mai fine.
Regula specială este în aşa fel stabilită încât, la două ajustaje
omoloage din sistemul alezaj unitar şi din sistemul arbore unitar, formate
prin asocierea unui alezaj de precizie dată cu un arbore de precizia
(treapta de toleranţă) imediat mai fină (de exemplu, H7/p6 şi P7/h6) să
rezulte exact aceleaşi jocuri şi strângeri.
Cealaltă abatere limită a alezajului se deduce din abaterea
fundamentală şi din toleranţa fundamentală, cu ajutorul următoarelor
ecuaţii algebrice:

ES = EI + IT pentru poziţiile A ... H (2.73)

EI = ES - IT pentru poziţiile J ... ZC

Pentru o poziţie dată a câmpului de toleranţă, abaterea

fundamentală are o valoarea constantă pentru acelaşi interval de
dimensiuni nominale indiferent de treapta de toleranţă. Din aceasta cauză
câmpurile de toleranţă se ordonează într-un mod deosebit de raţional
(fig.2.33,a).
Pentru aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni
nominale, mărimea câmpului de toleranţă este aceeaşi şi pentru arbori şi
pentru alezaje. De asemenea mărimea câmpului de toleranţă, pentru
aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni, este egală
pentru toate poziţiile câmpului faţă de linia zero (de exemplu pentru
fundamentală

intervalul de dimensiuni nominale 50-80 mm şi pentru treapta de

Abaterea

IT9
toleranţă IT7, toleranţa fundamentală IT= 30 m) (fig.2.33,b).
F
IT8
IT7 G
IT6 E
E Alezaje
E H
E
h
Linia zero Arbori
119 g
f
 a) b)

Figura 2.33

Pentru dimensiunile între 3150 şi 10000 mm, standardul stabileşte

14 abateri fundamentale pentru arbori şi alezaje
(D,E,F,G,H,JS,K,M,N,P,R,S,T,U) iar pentru dimensiunile de la 10000 la
40000 mm se utilizează 2 abateri fundamentale atât pentru alezaje cât şi
pentru arbori, H şi JS, respectiv h şi js.
 Clasa de toleranţă
Clasa de toleranţă este ansamblul format litera care reprezintă
abaterea fundamentală urmată de cifra care reprezintă treapta de
toleranţă, exemplu e8 pentru arbori şi H7 pentru alezaje.
Pentru înscrierea toleranţelor şi ajustajelor pe desenul de execuţie,
respectiv pe desenul de ansamblu există recomandări standardizate
precizate în STAS ISO 406ţ1991, putându-se proceda în diferite moduri
conform celor prezentate în continuare.
Indicarea pe desenul de execuţie a componentelor unei dimensiuni
liniare tolerate se poate face fie prin abateri limită, dimensiuni limită sau
dimensiuni limită într-o singură direcţie (vezi paragraf 2.2), fie cu ajutorul
simbolurilor ISO (fig.2.34) caz în care componentele trebuie indicate în
următoarea succesiune: dimensiune nominală urmată de simbolul
toleranţei, respectiv al clasei de toleranţă (fig.2.34, a). Dacă pe lângă
simboluri este necesară exprimarea valorilor abaterilor (vezi fig.2.34, b)
sau a dimensiunilor limită (vezi fig.2.34, c), aceste informaţii suplimentare
trebuie precizate între paranteze.

30 f7 -0,020 29,980
30 f7 -0,041 30 f7 29,959

a) b)
120
c)
 Figura 2.34

Indicarea toleranţelor (individuale) pe desenul de ansamblu se

poate face, conform standardului menţionat, fie prin simboluri ISO
(fig.2.35, a, b şi c) fie prin valoarea la poziţie (fig.2.36, a şi b). Simbolul
toleranţei pentru alezaj trebuie plasat înaintea aceluia pentru arbore
(fig.2.35,a) sau deasupra (fig.2.35,b), simbolurile fiind precedate de
dimensiunea nominală indicată o singură dată.
De asemenea, dacă este necesară specificarea valorilor numerice
ale abaterilor, acestea trebuie scrise între paranteze. Pentru simplificare
(fără a se abate de la ISO) se poate utiliza cotarea cu o singură linie de
cotă (vezi fig. 2.36). Dacă se utilizează indicarea prin valoarea la poziţie,
dimensiunea fiecărei componente a asamblării trebuie precedată de
denumirea sau de numărul de poziţie a acestei componente, în ambele
cazuri dimensiunea pentru alezaj fiind plasată deasupra celei pentru
arbore.
După cum se observă, ajustajele se simbolizează printr-un raport,
de exemplu H7/g6 (în sistemul alezaj unitar) sau G6/h7 (în sistemul
arbore unitar) - la care, la numărător se trece clasa de toleranţă a
alezajului, iar la numitor clasa de toleranţă a arborelui. Dacă raportul are
la numărător aşezarea "H", iar la numitor o aşezare oarecare (diferită de
"h") este vorba de un ajustaj în sistemul alezaj unitar. Simbolul "H/h"
poate fi considerat fie în sistemul alezaj unitar, fie în sistemul arbore
unitar.

H7
 12 H7/g6  12 g6

a) b)

121
 +
0,018
 12 H7 0

-0,006
 12 g6
-0,017c)

Figura 2.35

Utilizarea simbolurilor ISO în locul cotelor cu abateri prezintă unele

avantaje:
 în vorbirea curentă sau corespondenţă tehnică, este mai simplă;
 pe desene, simbolurile ocupă mai puţin loc, făcând ca desenele să fie
mai clare;
 la heliografiere, simbolurile apar mai clar;
 simbolurile indică, de la început, caracterul ajustajului.
În concluzie, a prescrie toleranţa la dimensiunea unei piese
înseamnă a preciza poziţia câmpului de toleranţă, respectiv abaterea
fundamentală şi treapta de toleranţă.
2
1

+0,018 +0,018
alezaj  12 0
-0,006 1  12 -0,006
0
arbore  12 -0,017 2  12 -0,017
a) b)

122
 Figura 2.36

 OBSERVAŢII

Exemplele considerate arată că, într-un ajustaj, sistemul ISO

permite să se ia trepte de toleranţă diferite pentru alezaj şi arbore.
Aceasta se datorează faptului că alezajul se prelucrează (prin strunjire şi
rectificare) mai greu decât arborele şi de asemenea, prelucrarea
alezajelor în trepte de toleranţă de precizii mai ridicate (toleranţe mici)
este mai complicată. Prin urmare, este necesar să se prevadă toleranţele
funcţionale pentru alezaj ceva mai mari decât pentru arbore.
La ajustajele intermediare şi cu strângere, menţinând aceeaşi
combinaţie de litere şi folosind arborele la o precizie cu o treaptă mai fină
decât alezajul, ajustajul probabil va fi aproximativ acelaşi, independent de
precizia aleasă. Din acest motiv însă, o serie de ajustaje îşi schimbă
caracterul în funcţie de precizia elementelor sale. De altfel, caracterul
ajustajului depinde nu numai de treapta de toleranţă (precizia) aleasă ci
şi de dimensiunea nominală a pieselor (de exemplu, ajustajul H8/r7 este
intermediar până la 100 mm şi este cu strângere la dimensiuni mai mari,
iar ajustajele H7/r6 şi H6/r5 sunt cu strângere la orice dimensiune).
De aici rezultă că, în cazul sistemului ISO de toleranţe şi ajustaje,
fiecare combinaţie de simboluri, fiecare ajustaj, trebuie analizat
individual, în special în domeniul ajustajelor cu strângere şi a celor
intermediare, pentru a se determina caracterul ajustajului, ajustajul
probabil, ajustajul limită şi toleranţa ajustajului.
O altă cauză a utilizării ajustajelor combinate din piese de diferite
trepte de toleranţă este posibilitatea de a folosi semifabricate rotunde,
cum sunt barele trase de precizie mare sau obişnuită, fără a le mai
prelucra pe maşini-unelte. În cazul acesta, toleranţele relativ mari ale
arborilor pot fi compensate parţial prin utilizarea alezajelor dintr-o treaptă
de precizie mai mare. Astfel, sunt folosite ajustajele având arborii
prelucraţi după treapta de toleranţă 8 şi alezajele după treapta de
toleranţă 6. Se mai pot utiliza şi alte combinaţii între alezaje şi arbori,

123
dacă sunt raţionale. În concluzie, la formarea unui alezaj se aleg de
regulă, trepte de toleranţă diferite cu una şi mai rar cu două unităţi
pentru alezaj şi pentru arbore, sau chiar egale.
Spre deosebire de practica admisă pentru ajustajele cu dimensiuni
până la 500 mm, ajustajele cu dimensiuni peste 500 mm se formează din
alezaje şi arbori de aceeaşi precizie.

 APLICAŢIE

Se consideră ajustajul  20 H7/n6. Să se stabilească abaterile limită

folosindu-se toleranţele fundamentale şi abaterile fundamentale.
Dacă se apelează la stas SR EN 20286-2:1997, din tabelul 1 sau din
tabelul 2.1 paragraful 2.6.2 se iau toleranţele fundamentale: pentru
alezajul de precizia 7, de diametru cuprins între 18 şi 30 mm, se găseşte
TD=0,021 mm, iar pentru arborele de precizia 6, de diametru cuprins între
18 şi 30 mm, se găseşte Td=0,013 mm.
Din stas SR EN 20286-1:1996 se iau abaterile fundamentale: pentru
dimensiuni cuprinse între 18 şi 30 mm, pentru H se găseşte EI=0, iar
pentru acelaşi interval de dimensiuni, pentru n6 se găseşte ei=+0,015
mm.
Rezultă:
 pentru alezajul  20 H7: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea
inferioară EI=0 mm, toleranţa fundamentală T D=0,021 mm şi se
calculează abaterea superioară cu formula (2.73), prima expresie:
ES=EI+TD=0+0,021=0,021 mm; aşadar, pentru alezajul considerat,
se obţine în final:
+ES +0,021
N +EI = 20 0

124
 pentru arborele  20 n6: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea
inferioară ei=+0,015 mm, toleranţa fundamentală T d=0,013 mm şi
se calculează abaterea superioară cu formula (2.70), a doua
expresie: es=ei+Td=0,015+0,013=0,028 mm; aşadar, pentru
alezajul considerat, se obţine în final:
+es +0,028
N +ei = 20 +0,015
Dacă se apelează doar la stas SR EN 20286-2:1997, se pot găsi
direct abaterile limită atât pentru alezaj cât şi pentru arbore, respective:
 din tabelul 6, pentru alezajul  20 H7: la dimensiuni cuprinse între
18 şi 30 mm, pentru H7 se găsesc aceleaşi valori adică EI=0 mm şi
ES=+0,021 mm;
 din tabelul 25, pentru alezajul  20 n6: la dimensiuni cuprinse între
18 şi 30 mm, pentru n6 se găsesc aceleaşi valori adică ei=+0,015
mm şi es=+0,028 mm.

125
 2.6.3. Ajustaje preferenţiale

În principiu este admisă prescrierea oricărui câmp de toleranţă rezultat din

combinaţia treptelor de toleranţă cu abaterile fundamentale, însă în scopul asigurării
interschimbabilităţii produselor, raţionalizării fabricaţiei acestora şi a utilizării sculelor şi
verificatoarelor (calibre), precum şi pentru creşterea productivităţii muncii, sistemul ISO
limitează clasele de toleranţă utilizabile şi prevede clase de toleranţe preferenţiale şi,
implicit, ajustaje preferenţiale care acoperă marea majoritate a cerinţelor practice din
industria constructoare de maşini. În acest sens, conform SR ISO 1829:1997, clasele de
toleranţe sunt împărţite în două şiruri preferenţiale. Pentru formarea unui ajustaj se
recomandă în primul rând utilizarea simbolurilor, atât pentru arbori cât şi pentru alezaje,
din şirul 1 care este considerat ca fiind cel mai raţional şi economic şi care cuprinde
următoarele clase de toleranţă:
Şirul preferenţial 1
pentru arbori: a11, b11, c11, d9, e8, f7, g6, h6, h7, h9, h11, js6, k6, n6,
p6, r6, s6;
pentru alezaje: A11, B11, C11, D10, E9, F8, G7, H7, H8, H9, H11, JS7,
K7, N7, P7, R7, S7.
Şirul preferenţial 2
pentru arbori: d8, d10, e7, e9, f6, f8, g5, h5, h8, js5, js7, k5, k7, m5, m6,
m7, n5, n7, p5, p7, r5, r7, s5, s7, t5, t6, t7, u7;
pentru alezaje: D9, D11, E8, E10, F7, F9, G6, H6, H10, JS6, JS8, K6, K8,
M6, M7, M8, N6, N8, P6, P8, R6, R8, S6, T6, T8.
Dacă ajustajul astfel format, respectiv din clase de toleranţă care aparţin şirului
preferenţial 1, nu satisface dorinţele proiectantului, atunci se poate recurge la formarea
unui ajustaj la care un simbol este din preferinţa 1 şi al doilea este din preferinţa a 2-a.
În al treilea rând se poate recurge la combinarea ambelor simboluri din preferinţa a 2-a.
În sistemul alezaj unitar, pentru a forma ajustaje cu ajutorul simbolurilor selectate
din şirurile preferenţiale 1 şi 2 pentru arbori, s-a stabilit şirul preferenţial din poziţia H
pentru alezaje:
preferinţa 1: H7, H8, H9, H11;
preferinţa 2: H6, H10.
Din combinarea acestor clase de toleranţă cu cele corespunzătoare ale arborilor,
au rezultat ajustajele recomandate în sistemul alezaj şi arbore unitar, pentru diferitele
game de dimensiuni nominale, indicate în standardele menţionate în paragraful 2.6.1.
Sistemul alezaj unitar se utilizează în toate cazurile, cu excepţia acelora în care
funcţional sau tehnologic este raţională folosirea sistemului arbore unitar, sau utilizarea
unor ajustaje în afara celor două sisteme.

126
 În sistemul arbore unitar, pentru a forma ajustaje cu ajutorul simbolurilor
selectate din şirurile preferenţiale 1 şi 2 pentru alezaje, s-a stabilit şirul preferenţial din
poziţia h pentru arbori:
preferinţa 1: h6, h7, h9, h11
preferinţa 2: h5, h8.
Datorită avantajelor pe care le prezintă sistemul alezaj unitar,
sistemul arbore se utilizează numai în cazurile în care utilizarea sistemului
alezaj unitar, considerat sistem preferenţial, este funcţional sau
tehnologic neraţională, de exemplu la utilizarea semifabricatelor trase
neprelucrate, la confecţionarea penelor plan paralele etc. Din această
cauză numărul de simboluri ale acestui sistem, ca şi numărul ajustajelor
formate cu acestea, a fost restrâns în aşa fel încât să corespundă cu
simbolurile şi ajustajele preferinţei 1 din sistemul alezaj unitar. Această
limitare a sistemului arbore unitar contribuie la reducerea apreciabilă a
simbolurilor şi în consecinţă reducerea sortimentului de scule, dispozitive
şi verificatoare.
În tabelele 2.9 şi 2.10 sunt indicate ajustajele recomandate a fi utilizate în
practică pentru obţinerea jocurilor sau strângerilor necesare la asamblarea pieselor, în
sistemul alezaj unitar şi respectiv arbore unitar. Ajustajele boldite sunt cele preferenţiale.
Această alegere a ajustajelor are la bază următoarele considerente, exemplificate
pentru cazul sistemului alezaj unitar;
 în domeniul ajustajelor cu strângere la care arborii au trepte de toleranţă între IT5
şi IT7, se alege de regulă treapta arborelui cu o treaptă mai fină decât treapta alezajului,
ţinând cont de faptul că prelucrarea arborelui necesită un efort tehnologic mai redus la
aceeaşi valoare a toleranţei. În consecinţă nu este nevoie de un alezaj mai precis decât
H6;
 din acelaşi motiv, simbolul H7 are preferinţa 1, căci el se va combina cu
simbolurile din preferinţa 1 pentru arborii din clasele de toleranţă j6 ... z6;

Tabelul 2.9
Clasele de toleranţă ale alezajelor
Abaterile
H6 H7 H8 H9 H10 H11 H12
fundamentale
ale arborilor Ajustajele recomandate în sistemul alezaj unitar
a H11/a1

127
 1
b H11/b H12/b1
11 2
c H7/c8 H11/c1
1
d H7/d8 H8/d9 H9/d10 H10/d1 H11/d
0 11
e H6/e7 H7/e7 H8/e8 H9/e9
H7/e8 H8/e9
f H6/f6 H7/f6 H8/f8 H9/f9
H7/f7
g H6/g5 H7/g6
h H6/h5 H7/h6 H8/h7 H9/h9 H10/h1 H11/h H12/h1
H8/h8 0 11 2
H8/h9
js H6/js5 H7/js6 H8/js7
k H6/k6 H7/k6 H8/k7
m H6/m5 H7/m6 H8/m7
n H6/n5 H7/n6 H8/n7
p H6/p5 H7/p6 H8/p7
r H6/r5 H7/r6 H8/r7
s H6/s5 H7/s6 H8/s7
t H6/t5 H7/t6

Tabelul 2.10
Abaterile Clasele de toleranţă ale arborilor
fundam. h5 h6 h7 h8 h9 h10 h11 h12
ale
alezajelor Ajustajele recomandate în sistemul arbore unitar
A A11/h1
1
B B11/h1
1
C C11/h1
1
D D10/h D11/h11
9
E E9/h8
F F8/h6 F7/h7 F8/h8
G G7/h6
H H7/h6 H8/h7 H8/h8 H9/h9 H10/h1 H11/h1 H12/h1
0 1 2
JS JS6/h5 JS7/h6 JS8/h7
K K7/h6
M M7/h6
N N7/h6
P P7/h6
R R7/h6
S S7/h6

 la alezajele cu clasa de toleranţă H6 ... H9, ajustajele cu joc se formează de

regulă cu arbori de precizie cu atât mai grosolană cu cât scade treapta alezajului de la

128
IT6 spre IT9 şi cu cât creşte jocul minim al ajustajului de la arborii h spre a. În consecinţă
simbolurile arborilor din preferinţa 1 se vor combina cel mai bine cu simbolurile claselor
H7 şi H8. Pentru restul claselor de toleranţă sunt necesare alezaje din toate treptele de
toleranţă între IT6 şi IT9;
 la ajustajele cu treptele IT10, IT11 şi IT12 s-a ales aceeaşi precizie atât pentru
arbore cât şi pentru alezaj, greutăţile tehnologice fiind aceleaşi. La aceste trepte de
toleranţă nu sunt recomandate decât ajustaje cu joc.
Având o foarte mare importanţă din punct de vedere tehnic, funcţional şi
economic, precizia dimensională a pieselor şi ajustajelor se stabileşte şi se alege în
concordanţă cu posibilităţile de realizare, cu economicitatea prelucrării şi asamblării, cu
parametrii funcţionali impuşi de condiţiile de funcţionare şi exploatare şi cu alţi factori.
Fiecare caz concret trebuie analizat cu cea mai mare atenţie astfel încât, odată
fixate, precizia şi ajustajul respectiv să poată fi realizate cât mai uşor şi mai economic şi
să asigure o funcţionare optimă a pieselor şi ansamblului la parametrii prevăzuţi şi în
condiţiile de exploatare date.
În acelaşi timp, precizia dimensională şi ajustajul ales trebuie să corespundă
condiţiilor de fiabilitate a produselor, respectiv trebuie să se asigure o funcţionare
optimă într-o anumită perioadă de timp prestabilită.
În cele ce urmează se dau unele indicaţii orientative cu privire la alegerea
preciziei dimensionale şi a ajustajelor preferenţiale din sistemul ISO.
Alegerea grupei de ajustaj (cu joc, intermediar şi cu strângere) nu
prezintă mari dificultăţi şi se face în funcţie de scopul şi rolul funcţional pe
care trebuie să-l asigure asamblarea.
Alegerea ajustajului în cadrul fiecărei grupe este mult mai dificilă
deoarece trebuie să se ţină seama de caracteristicile fiecărui ajustaj, de
condiţiile funcţionale concrete ale asamblării, de condiţiile de exploatare
şi reparaţii, temperatură şi posibilităţi tehnologice, de prelucrare,
solicitările dinamic etc.
Ajustajele cu joc se utilizează în următoarele cazuri:
 când piesele asamblate execută, una faţă de alta în timpul funcţionării, o mişcare de
rotaţie sau de translaţie, mai mult sau mai puţin rapidă;
 când între piesele asamblate au loc deplasări relativ lente;
 când piesele se montează şi se demontează des sau se înlocuiesc frecvent.
Mărimea toleranţelor la dimensiuni (precizia dimensională) şi mărimea jocurilor în
asamblare depind, în principal, de mărimea şi caracterul solicitărilor, de viteza de
rotaţie sau de deplasare a unei piese faţă de cealaltă, de durata mişcării de rotaţie sau a
deplasării, de lungimea asamblării, de regimul de temperatură, de caracteristicile
mediului în care funcţionează asamblarea etc.

129
 Caracteristica ajustajelor cu joc o reprezintă jocul minim necesar funcţional. La
stabilirea jocului optim, în literatura de specialitate, se dau unele indicaţii orientative şi
anume:
- dacă solicitările dinamice ale arborelui sau ale alezajului duc la
deformaţii elastice apreciabile, atunci se vor adopta jocuri mai mari şi
strângeri mai mici decât în condiţii obişnuite fără sarcini dinamice;
- cu cât turaţia creşte şi precizia de prelucrare scade, se măreşte şi jocul
(şi deci se micşorează strângerea);
- la aceeaşi turaţie se aleg jocuri mai mari la deplasări axiale decât la mişcări de rotaţie;
- jocul minim se alege în aşa fel încât să se asigure grosimea optimă a
peliculei de ulei pentru a asigura ungerea hidrodinamică; jocul creşte
proporţional cu mărirea vâscozităţii uleiului de ungere;
- dacă arborele este sprijinit pe mai multe lagăre (reazeme), jocul trebuie să crească
pentru a compensa deformaţiile elastice inerente şi abaterile de la coaxialitate a liniei
lagărelor, în aşa fel ca jocul minim să fie asigurat pentru a garanta ungerea corectă;
- trebuie să se ţină cont şi de temperatura alezajului şi arborelui,
respectiv: dacă temperatura alezajului este mai mare decât a arborelui se
vor adopta jocuri mai mici;
- ajustajele cu joc formate cu aceleaşi simboluri literare (aceeaşi poziţie,
respectiv abatere fundamentală) au acelaşi joc minim indiferent de
treapta de toleranţă aleasă.
Ajustajele intermediare se utilizează, de obicei, în cazurile când
piesele asamblate trebuie să fie bine centrate, iar montarea şi
demontarea lor trebuie să se facă relativ uşor, fără a se deteriora
suprafeţele de contact. Aceste asamblări pot da atât jocuri cât şi strângeri
dar de valori mici. Pentru ca variaţia jocurilor şi strângerilor să fie cât mai
mică, în limitele unui ajustaj se recomandă să se prevădă numai treptele
de toleranţă 5, 6, 7 şi 8.
Caracteristica ajustajelor intermediare este ajustajul probabil: strângerea
probabilă Sp sau jocul probabil Jp.
Strângerea maximă, jocul maxim şi toleranţa ajustajului cresc cu mărirea treptei
de toleranţă.
Ajustajele intermediare şi cu strângere formate cu aceleaşi simboluri literare au
aproximativ acelaşi ajustaj probabil indiferent de treapta de toleranţă aleasă.
Ajustajele H/n sunt practic, în 99,9% dintre cazuri, ajustaje cu strângere.

130
 Ajustajele intermediare H8/p7 şi H8/r7 (pentru D100 mm) se utilizează rar şi
numai în cazurile când jocurile posibile, cu o probabilitate extrem de redusă, trebuie să
fie foarte mici.

Ajustajele cu strângere trebuie să împiedice, la numite solicitări şi anumite

temperaturi de regim, deplasarea unei piese asamblate faţă de piesa pereche, fără a
mai fi folosite elemente suplimentare de fixare.
Prin strângere, pe suprafaţele de contact se creează o stare de tensiune, a cărei
mărime este proporţională cu mărimea strângerii. Din cauza deformării materialului
pieselor şi a dificultăţilor de montare şi demontare, ajustajele cu strângere se prescriu
atunci când, până la sfârşitul perioadei de funcţionare, nu este necesară sau nu se
prevede demontarea pieselor asamblate. Prin aplatisarea microneregularităţilor,
strângerea efectivă este mai mică decât strângerea calculată ca diferenţa dintre
diametrul arborelui şi diametrul alezajului înainte de asamblare.
Caracteristica ajustajului cu strângere este strângerea probabilă. Strângerea
minimă se determină din condiţia de a transmite prin asamblare forţa sau momentul de
torsiune necesar, iar strângerea maximă din condiţia de a nu depăşi solicitările
admisibile în materialele pieselor conjugate, în special în straturile de contact ale
alezajului care sunt supuse la eforturi de întindere.
Alegerea preciziei dimensionale şi a ajustajelor se bazează pe recomandările
prezentate în literatura tehnică de specialitate, în standarde, precum şi pe baza
experienţei proprii de exploatare şi proiectare. Unele dintre acestea precizări sunt
menţionate în tabelul 2.11 (ajustajele îngroşate sunt preferenţiale), completate cu
exemplele din tabelul 2.12.

Tabelul 2.11

Simboliz Uti
Denumire
şi
caracterist
ică

131
 are Ajustaje cu joc
re
Ajustaj H8/a9, H11/a11, H8/b9, H11/b11, H12/b12;  îndeosebi în cazul asam
foarte A11/h11, B11/h11 care în timpul funcţionă
larg, H/a intemperiilor, unor solicit
(A/h) varietate şi densitate, ca
Ajustaj construcţie şi maşinile a
larg H/b combine de recoltat cereale,
(B/h)
 joc
foarte
mare
Ajustaj H7/c8, H8/c9, H11/c11  când, în timpul fun
semilarg, trebuie să aibă o elasticita
H/c (C/h) solicitări şi mediu nefav
 joc solicitări de mare vari
mare exemplu la maşinile agrico
 când montarea şi dem
să se facă foarte uşor;
 când, în timpul func
datorită încălzirii, de ex
bucşa de ghidare a motor
Ajustaj H7/d8, H8/d9, H9/d10, H10/d10, H11/d11;  de regulă, la asamblăril
foarte D8/h9 care funcţionează cu şocur
uşor alunecare în turbine, maşini
rotativ, la montarea unor roţi libere p
H/d (D/h)
 joc
mijloci
u
Ajustaj H6/e7, H7/e8, H8/e9;  se recomandă, la
uşor E7/h8 funcţionează cu turaţii mari s
rotativ, mare care funcţionează cu
H/e (E/h) exemplu: la arborii în lag
 joc distanţe mari între ele, în ca
mijloci de două lagăre, în cazul a
u (mai distribuţie în lagărele lor, la
mic etc.
decât
cel
preced
ent)
Ajustaj H6/f6, H7/f6, H7/f7, H8/f8, H9/f9;  foarte frecvent, la asam
rotativ, F7/h7, F8/h8 exemplu, la arbori în lagă
H/f (F/h) normală care lucrează la te
 joc mic exemplu: lagăre la reduc
electrice mici, pompe, meca
dinţate libere pe axe fixe, t
mecanisme de cuplare, la m
pe sania strungului etc)
Ajustaj H6/g5, H7/g6;  la asamblările mobile d
rotativ G7/h6 înaltă supuse la solicitări fo
strâns, asamblarea axelor principa

132
H/g (G/h) precizie înaltă, la capetel
 joc ventilelor şi cuplajelor mecan
foarte  la asamblările fixe de p
mic exemplu la asamblarea
dispozitive, carcase şi corp
ghidare în dispozitivele de
bielă etc.
Ajustaj H6/h5, H7/h6, H8/h8, H8/h7, H9/h9, H10/h10, H11/h11,  primele patru ajustaje, î
glasa H12/h12 poziţionare precisă a pieselo
nt şi demontare uşoare şi
(alun montarea roţilor dinţate, a ro
ecăto la montarea axului pinolei în
r), unelte etc.;
H/h  ultimele cinci ajustaje
 joc asamblărilor cu precizie d
minim exemplu, la montarea capu
egal montarea excentricului pe a
cu zero etc.;
şi joc  la asamblări mobile cu
probab precise, de exemplu, la sup
il unor mecanisme de maşini
maxim etc.;
foarte  la asamblări mobile cu c
mic lente, de exemplu, la as
maşinile pneumatice, l
excentricului în presele c
armăturilor etc.
Ajustaje intermediare
Ajustaj H6/js5, H7/js6, H8/js7;  în cazul asamblărilor fix
cu J7/h6 uşoară pentru evitarea de
frecare montarea roţilor dinţate cilin
H/js ajutorul penelor plan para
(JS/h) melcate pe arbore şi a capac
 joc bucşei conice în lagărul păp
probab centrarea semicuplelor pe
il mic centrare etc.;
şi
strâng
ere
foarte
mică şi
puţin
probab
ilă
Ajustaj H6/k5, H7/k6, H8/k7;  în cazul asamblărilor
aderent K7/h6 funcţionare lipsită de vibraţ
H/k (K/h) roţilor dinţate mici cu mers l
 strâng de piston în piston, la m
ere montarea bucşelor de ghidar
probab
ilă
mică şi
joc cu
probab
iliate
mică
Ajustaj H6/m5, H7/m6, H8/m7;  în cazul asamblărilor cu
forţat M7/h6 cu centrare foarte bună (j
H/m

133
(M/h) exemplu, la montarea came
 strâng centrare, la montarea roţilo
ere reductoarelor, la asamblare
probab maşinilor de rectificat cilindri
ilă
medie
şi cu
joc
probab
il
foarte
mic
Ajustaj H6/n5 (pentru D3 mm), H7/n6, H8/n7;  cu precădere, la asam
bătut H/n N7/h6 dinamice în timpul funcţio
(N/h) trebuie să fie asigurate, s
 strâng garantată pe durata funcţion
ere bucşelor cu pereţi subţiri în a
probab bloc de motor fără pene de
ilă mai roţi dinţate pe arborii maşi
mare cămăşilor de piston în blocul
şi joc bucşei sertarului de distribuţ
probab H6/n5 pentru D3 mm aer comprimat etc.
il  la asamblări foarte p
extrem dinamice relativ mici, de exe
de mic pistonului cu pistonul la moto
(practi
c zero)

Ajustaje cu strângere
Ajustaj H6/p5, H7/p6 (pentru D100 mm), H8/p7;  pentru fixarea pieselor
cu P7/h6 prezenţa unui element suplim
strânger montarea şi demontarea
e mică, deteriorării suprafeţelor de c
H/p (P/h) tipic cu strângere obişnuită
oţel şi alamă, roţi împăna
prezenţa penelor, la asamb
montarea rulmenţilor pe arbo
Ajustaj H6/r5, H7/r6, H8/r7 (pentru D100 mm);  recomandate la asamblăr
cu R7/h6  asigură o fixare de
strânger asamblării pieselor executate
e uşoară în cazul pieselor ex
mijlocie, neferoase, de exemplu, la b
H/r (R/h) asamblarea capetelor de b
pompă pe arbore, la fixare

134
 maşinile de găurit pneumatic
Ajustaj H6/s5, H7/s6, H8/s7;  la asamblări demontab
cu S7/h6 lucrează la solicitări aprec
strânger cilindrului în cilindrul moto
e mare, montarea manetonului în ma
H/s (S/h)  dacă piesele au dimens
recomandă ca asamblarea
prealabilă a alezajului (în cu
arbore aflându-se la tempe
prealabilă a piesei tip arbore
ori în azot lichid)-piesa de
temperatura de 200 C.
Ajustaj H6/t5, H7/t6,  de obicei, la asamblările
cu supuse la solicitări dinam
strânger asamblarea prin presare a s
e foarte motorului, la montarea perm
mare, H/t pe arbori, la montarea semic
(T/h)
Ajustaje H6/u5, H7/u6, H8/u7, H9/u8:  dau strângeri de 10/00 d
cu U7/h6 pentru asamblări perman
strângeri mecanice şi termice foarte
extrem bandajelor de oţel pe butuc
de mari, vagoane, locomotive şi tram
H/u (U/h) vagon, locomotive şi tramvai
 asamblarea se face prin p
speciale cu lubrifiere şi,
alezajului sau răcirea arborel
Ajustaje H6/v5, H7/v6, H6/x5, H7/x6, H8/x7, H7/y6, H8/y7, H7/z6,  în anumite cazuri speci
cu H8/z7; prealabile, de la caz la c
strângeri X7/h6, Z7/h6 strângerea minimă posibilă
cu sau momentului de solicit
caracter strângerea maximă posibil
special, materialul piesei, care ar dist
H/v, x, y,
z (X/h,
Z/h)

Tabelul 2.12
Ajustaje cu joc minim egal cu zero şi joc probabil maxim foarte mic (H/h)

135
montarea
roţilor de
transmisie

montarea
roţilor dinţate
pe un arbore

a - montarea
roţilor de
transmisie (1);
b - montarea
roţilor dinţate
(1) pe arbore
(2);
c - montarea
axului pinolei
în păpuşa
mobilă a MU

136
asamblarea
armăturilor

Ajustaje cu joc foarte mic (H/g)

montarea
bucşelor de
ghidare

a - între axul şi
lagărele
strungurilor
mici de
precizie înaltă;
b-asamblarea
ştifturilor de
centrare în
dispozitive;
c- asamblarea
şurubului
capului de
bielă;
d-fixarea
bucşelor de
ghidare în
dispozitive

Ajustaje cu joc mic (H/f)

137
montarea
suportului
port-cuţit pe
sania
strungului

a-în cazul
lagărelor cu
frecare cu
ungere
normală;
b-la bolţurile
de manivelă;
c-montarea
blocului de roţi
dinţate-
baladoare (2)
pe axul (1);
d-montarea
saniei portcuţit
(1) pe suportul
(2) al
căruciorului
strungului

Ajustaje cu joc mijlociu (H/e)

a- la arbori şi
lagăre situate
la distanţe
mari între ele;
b-arbori fixaţi
în mai mult de
două lagăre:;
c-arbori cotiţi.

Ajustaje cu strângere mică (H/p)

138
a - montarea
roţilor dinţate
pe arbori în
prezenţa
penelor;
b - montarea
rulmenţilor (1)
pe arborele (2)
şi în alezajul
lagărului (3)

montarea
cuzineţilor în
lagăre

Ajustaje cu strângere mijlocie (H/r)

H7/r6
fixarea pe
arbore a unor
roţi în maşinile
de găurit
pneumatice

a-fixarea

139
bucşelor (1) în
corpul (2);
b-asamblarea
corpului bielei
(1) în corpul
(2);
c-fixarea pe
arborele (1) a
unor roţi (2)

Ajustaje cu strângere foarte mari (H/t)

a-asamblarea
scaunului
supapei (1) în
chiulasa
motorului (2);
b-montarea
semicuplelor
(1) pe arbori
(2);
c-montarea
roţilor dinţate
mari (1) pe
arborele (2) a b c

Ajustaj cu strângere extrem de mare (H/u)

fixarea
bolţurilor de
manivelă cu
discul
manivelei

2.7. METODICA ALEGERII PRECIZIEI ŞI A AJUSTAJELOR

O primă modalitate de alegere a preciziei şi ajustajelor se

bazează pe recomandările şi exemplele prezentate în paragraful 2.6.3 sau

pe recomandările din literatura de specialitate (tratate, articole, norme,
instruc:iuni etc.) pentru fiecare domeniu al construc:iei de maşini.

140
 O a doua modalitate, care se aplică mai ales la proiectarea şi
realizarea unor produse noi, constă din următoarele: în funcţie de
destinaţie, parametrii funcţionali şi condiţiile funcţionale ale produsului,
pentru fiecare asamblare alezaj-arbore se calculează (după determinarea
sau stabilirea dimensiunilor nominale) jocul sau strângerea necesară la
asamblare şi la funcţionarea în regim; se impune ca proiectantul să
calculeze nu o singură valoare (de exemplu, cea teoretică necesară) a
jocului sau a strângerii, ci valoarile limită (jocul maxim şi jocul minim,
respectiv strângerea maximă şi strângerea minimă) între care jocurile
efective sau strângerile efective permit funcţionarea normală a pieselor la
parametrii şi în condiţiile fixate; pe baza acestor date, ajustajul
corespunzător (cu jocurile sau strângerile limită cele mai apropiate ca
valori de cele calculate) se alege din stas. Se impune ca, aşa cum s-a
menţionat mai înainte, ajustajul ales să facă parte dintre ajustajele
preferenţiale, fie dintre cele din şirul 1, fie dintre cele din şirul 2. Odată
ajustajul ales, din standardele respective se iau abaterile limită ale
alezajului şi arborelui şi se trec pe desenele pieselor separate.
Pentru aplicarea celei de a doua modalităţi, se recomandă
parcurgerea ordinii logice a etapelor prezentate în organigrama din figura
2.37 şi preluarea datelor din tabelele 2.13 şi 2.14.
S-au folosit următoarele notaţii:
 N reprezintă dimensiunea nominală a ajustajului;
 Jmax nec - jocul maxim necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Jmin nec - jocul minim necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Jp nec - jocul probabil necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Smax nec - strângerea maximă necesară, cerută de buna funcţionare a
ajustajului;
 Smin nec - strângerea minimă necesară, cerută de buna funcţionare a
ajustajului;
 Sp nec - strângerea probabilă necesară, cerută de buna funcţionare a
ajustajului;

141
 START

DATE INIŢIALE

Ajustaje cu joc Ajustaje cu

strângere Ajustaje
intermediare
N N N
Jmin nec Smin nec Jmax nec
Alegerea sistemului de ajustaj
Jmax nec Smax nec Smax nec
 alezaj unitar  N H?/?? (de preferat)  arbore unitar  N ??/h?

2. Calculul toleranţei ajustajului necesar

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje
intermediare
Taj nec = TJ nec = Jmax nec - Jmin nec Taj nec = TS nec = Smax nec - Smin nec Taj nec = Jmax
nec
+ Smax nec
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare
Jmin nec (se dă) Sp nec = Smin nec + 2/3 TS nec Sp nec = Smax nec -
1/3 Taj nec
sau sau
Sp nec = Smax nec - 1/3 TS nec Jp nec = Jmax nec -
2/3 Taj nec
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru piesa neunitară
(literă mică pentru arbore neunitar şi literă mare pentru alezaj neunitar)

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje

intermediare
Pentru Jmin nec şi N Pentru Sp nec şi N Pentru Sp nec,
Jp nec şi N
din tabelul 2.13 din tabelul 2.13
din tabelul 5.2.13
Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore
Pentru TJ nec, TS nec, Taj nec şi N din tabelul 2.14

6. Alegerea abaterilor limită

funcţie de N, din SR EN 20286:2-1996

7. Calculul ajustajului stability: TD = ES - EI, Td = es - ei

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje

intermediare
Jmin = EI - es Smin = ei - ES Jmax = ES - ei
Jmax = ES - ei Smax = es - EI Smax = es - EI
Jp = Jmin + 1/3 Taj Sp = Smin + 2/3 Taj Sp = Smax - 1/3 Taj
sau
8. Reprezentarea grafică a ajustajului Jp = Jmin +
1/3 Taj

9. Cotarea ca în desenul tehnic a arborelui, alezajului şi ajustajului (STAS

ISO 406:1991)

10. Cotarea tehnologică după maximul de material

STOP

Figura 2.37

142
 Tabelul 2.13

Poziţia Ajustajul Dimensiuni nominale, în mm Poziţia Dimensiuni nominale, în mm

Ajustajul
arbore alezaj Până Pest Pest Pest Pest Pest Pest arbore alezaj Pest Pest Pest Pest Pest Pest
în în în în
la 3 e3 e6 e 10 e 14 e 18 e 24 e 30 e 40 e 50 e 65 e 80 e
sistem sistem sistem sistem
alezaj arbore până până până până până până alezaj arbore până până până până până 100
unitar unitar la 6 la 10 la 14 la 18 la 24 la 30 unitar unitar la 40 la 50 la 65 la 80 la până
100 la
120
a A +27 +27 +28 +290 +300 a A +31 +32 +34 +36 +38 +41
Jocuri minime

Jocuri minime
0 0 0 0 0 0 0 0 0
b B +14 +14 +15 +150 +160 b B +17 +18 +19 +20 +22 +24
0 0 0 0 0 0 0 0 0
c C +60 +70 +80 +95 +110 c C +12 +13 +14 +15 +17 +18
0 0 0 0 0 0
d D +20 +30 +40 +50 +65 d D +80 +100 +120
e E +14 +20 +25 +32 +40 e E +50 +60 +72
f F +6 +10 +13 +16 +20 f F +25 +30 +36
g G +2 +4 +5 +6 +7 g G +9 +10 +12
h H 0 0 0 0 0 h H 0 0 0
j J +2 +2 +2 +3 +5 j J +6 +7 -10
Jocuri probabile (+) şi

Jocuri probabile (+) şi

k K -2 -3 -4 -4 -5 k K -6 -7 -8
m M - -6 -9 -10 -11 m M -13 -16 -18
n N -6 -10 -13 -15 -18 n N -21 -25 -28
p P -8 -14 -18 -21 -25 p P -30 -37 -42
r R -12 -17 -22 -26 -31 r R -38 -46 -48 -56 -59
s S -16 -21 -26 -31 -38 s S -47 -58 -64 -76 -84
t T - - - - - -44 t T -52 -58 -71 -80 -96 -109
u U -20 -25 -31 -36 -44 -51 u U -64 -74 -92 -107 -129 -119
v V - - - - -42 -50 -58 v V -72 -85 -107 -125 -151 -177
x X -22 -30 -37 -43 -48 -57 -67 x X -84 -101 -127 -151 -183 -215
y Y - - - - - -66 -78 y Y -98 -118 -149 -179 -219 -259

143
 strângeri probabile (-)

strângeri probabile (-)

z Z -28 -37 -45 -53 -63 -76 -91 z Z -116 -140 -177 -215 -263 -315

Tabelul 2.13 (continuare)

Poziţia Dimensiuni nominale, în mm Poziţia Dimensiuni nominale, în mm
Ajustajul

Ajustajul
arbore alezaj Pest Pest Pest Peste Peste Peste arbore alezaj Peste Peste Peste Peste Peste Peste
în în în în
e e e 180 200 225 250 280 315 355 400 450
sistem sistem sistem siste
alezaj arbore 120 140 160 până până până alezaj m până până până până până până
unitar unitar până până până la la la unitar arbor la la la la la la
la la la 200 225 250 e 280 315 355 400 450 500
unitar
140 160 180
a A +46 +52 +58 +600 +740 +82 a A +920 +105 +120 +135 +150 +165
Jocuri minime

Jocuri minime
0 0 0 0 0 0 0 0 0
b B +26 +28 +31 +340 +380 +42 b B +480 +540 +600 +680 +760 +840
0 0 0 0
c C +20 +21 +23 +240 +260 +28 c C +300 +330 +360 +400 +440 +480
0 0 0 0
d D +145 +170 d D +190 +210 +230
e E +85 +100 e E +110 +125 +135
f F +43 +50 f F +56 +62 +68
g G +14 +15 g G +17 +18 +20
h H 0 0 h H 0 0 0

144
 j J +12 +14 j J +18 +20 +22

strângeri probabile (-)Jocuri probabile (+) şi

strângeri probabile (-)Jocuri probabile (+) şi

k K -9 -11 k K -12 -12 -15
m M -21 -24 m M -28 -29 -33
n N -33 -38 n N -42 -45 -50
p P -49 -57 p P -64 -70 -78
r R -69 -71 -74 -84 -87 -91 r R -102 -106 -116 -122 -136 -142
s S -98 -106 -114 -129 -137 -147 s S -166 -178 -198 -216 -242 -262
t T -128 -140 -152 -173 -187 -203 t T -226 -248 -276 -302 -340 -370
u U -176 -196 -216 -243 -265 -291 u U -323 -358 -398 -443 -500 -550
v V -208 -234 -258 -291 -317 -347 v V -393 -433 -483 -538 -605 -670
x X -254 -286 -316 -357 -392 -432 x X -483 -533 -598 -668 -750 -830
y Y -306 -346 -386 -432 -477 -527 y Y -588 -658 -738 -828 -930 -
1010
z Z -371 -421 -471 -527 -582 -647 z Z -718 -798 -908 -1008 -1110 -
1260

Tabelul 2.14
Dimensiuni nominale în mm
Precizia
Alezaj Arbore Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste
3 3 la 6 6 la 10 10 la 18 la 30 la 50 la 80 la 120 la 180 la 250 la 315 la 400 la
18 30 50 80 120 180 250 315 400 500
Toleranţa ajustajului în m
0 01 0,8 1,0 1,0 1,3 1,6 1,6 2,0 2,5 3,2
1 0 1,3 1,6 1,6 2,0 2,5 2,5 3,2 4,0 5,5
2 1 2,0 2,5 2,5 3,2 4,0 4,0 5,0 6,5 8,5
3 2 3,2 4,0 4,0 5,0 6,5 6,5 8 10 13

145
 4 3 5,0 6,5 6,5 8 10 11 13 16 20
4 4 6 8 8 10 12 14 16 20 24
5 4 7 9 10 13 15 18 21 25 30
5 5 8 10 12 1`6 18 22 26 30 36
6 5 10 13 15 19 22 27 32 37 43
6 6 12 16 18 22 26 32 36 44 50
6 7
16 20 24 29 34 41 49 57 65
7 6
7 7 20 24 30 38 42 50 60 70 80
7 8
24 30 37 45 54 64 76 89 103
8 7
8 8 28 36 44 54 66 78 92 108 126
7 9 35 42 51 61 73 87 104 122 140
8 9
39 48 58 71 85 101 120 141 163
9 8
9 9 50 60 72 86 104 124 148 174 200
9 10 65 78 94 113 136 162 194 227 260
10 10 80 96 116 140 168 200 240 280 320
11 11 120 150 180 220 260 320 380 440 500
12 12 200 240 300 360 420 500 600 700 800
13 13 280 360 440 540 660 780 920 1080 1260
14 14 500 600 720 860 1040 1240 1480 1740 2000
15 15 800 960 1160 1400 1680 2000 2400 2800 3200
16 16 1200 1500 1800 2200 2600 3200 3800 4400 5000

146
 Jmax - jocul maxim efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Jmin - jocul minim efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Jp - jocul probabil efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Smax - strângerea maximă efectivă, determinată pe baza
standardelor;
 Smin - strângerea minimă efectivă, determinată pe baza
standardelor;
 Sp - strângerea probabilă efectivă, determinată pe baza standardelor.

În tabelul 2.13 se dau pe intervale de dimensiuni nominale,

caracteristicile ajustajelor, respective: J min pentru ajustajele cu joc şi
ajustajul probabil pentru ajustaje cu strângere şi ajustaje intermediare,
adică Sp pentru ajustaje cu strângere şi S p sau Jp pentru ajustaje
intermediare. Jocurile sunt notate cu (+) iar strângerile cu (-), valorile
fiind date în m. Din acest tabel se aleg poziţiile pentru piesa neunitară
(literele mici pentru arborii neunitari din sistemul alezaj unitar şi literele
mari pentru alezajele neunitare din sistemul arbore unitar).
Din tabelul 2.14 se alege treapta de toleranţă pentru alezaj şi
arbore în funcţie de toleranţa necesară a ajustajelor, T aj nec dată în m, la
intervalul dimensiunilor nominale corespunzătoare lui N, date în m. În
toate tabelele se va urmări cu atenţie ca alegerea valorilor să se facă pe
coloana sau linia intervalului de dimensiuni nominale în care este cuprinsă
dimensiunea nominală N considerată.

 APLICAŢII

 Să se determine ajustajul necesar la un lagăr cu alunecare de la o

instalaţie de transport, cunoscând: dimensiunea nominală a ajustajului N
= 60 mm, Jmin nec = 30 m rezultat din grosimea optimă a peliculei de ulei
pentru ungere hidrodinamică, iar J max nec = 123 m limitat de bătăile radiale
şi şocurile dinamice.

173
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.

Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  60

H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = TJ nec = Jmax nec - Jmin nec = 123 - 30 = 93 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Pentru ajustajele cu joc, caracteristica este J min nec = 30 m dat în
enunţ.
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar

Pentru Jmin nec = 30 m şi dimensiunea nominală N  (50, 65 din

tabelul 2.13 rezultă, arborele f. Deci din ajustaj, până acum se
cunoaşte  60 H?/f?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore

174
Pentru TJ nec
= 93 m şi
6.

N  (50,
80 din
tabelul 2
se alege
treapta 8
pentru
alezaj şi
treapta 8
pentru
arbore.
Astfel,
175
 Alegerea abaterilor limită

- 0,030
Pentru arborele  60 f8, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (50,
- 0,076

80, rezultă es = - 30 m şi ei = -76 m, deci arborele este  60

mm.

Pentru alezajul  60 H8, din stas +SR

0,046
0
EN 20286-2:1993, la N  (50,
80, rezultă ES = + 46 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este  60
mm.
7. Calculul ajustajului stabilit
Toleranţa arborelui: Td = es - ei = -30 - (-76) = 46 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +46 - 0 = 46 m.

176
 Toleranţa
Jocurile
efective limită:
Jmin = EI - es =

ajustajul
0 - (-30) = 30
m.

ui: Taj =
TJ = T d +
TD = 46
+ 46 =
92 m.
TD = 0,046

Jmax = ES - ei = +46 - (-76) = 122 m.

Jocul probabilţ: Jp = Jmin + 1/3 TJ = 30 + 1/3 x 92 = 60,66 
Jmin = 0,030

61 m.
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig.2.38 )
Td = 0,046

mm
Jmax = 0,122

ES = +0,046
H8 EI = 0
+
0
-
es = - 0,030
N = 60

f8
mm ei = - 0,076

177
 Figura 2.38

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (fig.2.39)

-
0,030
 60 f8 -
+
0,076 0,046

 60 H8 0
-
0,030
+  60 f8 -
0,046 0,076

 60 H8 0
Figura 2.39

10. Cotarea tehnologică prin maxim de material

Pentru alezaj: Dmin = N + EI = 60 + 0 = 60 mm; TD = 0,046 mm;
+TD +0,046
Dmin0 = 0
60 mm.
Pentru arbore: dmax0 = N + es0 = 60 + (-0,030) = 59,97 mm; T d = 0,046
mm; -Td -0,046

dmax = 59,97 mm.

 Să se determine ajustajul necesar la montarea unui volant pe

arborele său, ştiind că: dimensiunea nominală a asamblării N = 85 mm;
Smin nec = 35 m determinată din transmiterea momentului de torsiune
necesar, iar Smax nec = 94 m limitată de efortul unitar admisibil de
întindere a alezajului.

178
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.

Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  85

H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = TS nec = Smax nec - Smin nec = 94 - 35 = 59 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Pentru ajustajele cu strângere caracteristica este strângerea
probabilă Sp nec = Smin nec + 2/3 TS nec = 35 + 2/3 x 59 = 35 + 39,33 = 74, 33
 74 m.

4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar

Pentru Sp nec = 74 m şi dimensiunea nominală N  (80, 120 din

tabelul 2.13 se alege (strângerile sunt notate cu minus, -76 m),
arborele s. Ajustajul până acum este  85 H?/s?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore

179
Pentru TS nec
= 59 m şi
6.

N  (80,
120 din
tabelul
2.14
rezultă
pentru
alezaj
treapta de
toleranţă 7
şi treapta 6
pentru180
 Alegerea abaterilor limită

+ 0,093
Pentru arborele  85 s6, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (80,
+ 0,071

100, rezultă es = +93 m şi ei = +71 m, deci arborele este  85

mm.

+ 0,035
Pentru alezajul  85 H7, din stas SR EN
0
20286-2:1993, pentru N 
(80, 100, rezultă ES = + 35 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este
 85 mm.
7. Calculul ajustajului stabilit
Toleranţa arborelui: Td = es - ei = +93 - (+71) = 22 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +35 - 0 = 35 m.

181
 Toleranţa
Strângerile
efective limită:
Smin = ei - ES =

ajustajul
+71 - (+35) =
36 m.

ui: Taj =
TS = T d +
TD = 22
+ 35 =
57 m.
Td = 0,022

Smax = es - EI = +93 - 0 = 93 m.

Smin = 0,036

Strângerea probabilă: Sp = Smin + 2/3 TS = 36 + 2/3 x 57 = 74

m.
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig.2.40)
TD = 0,035
Smax = 0,093

mm es = +0,093
s6
ei = +0,071

ES = +0,035
H7
+ EI = 0
0
N = 85

mm 182
 Figura 2.40

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (fig.2.41)

 85 s6

 85 H7/s6

 85 H7

Figura 2.41

10. Cotarea tehnologică prin maxim de material

Pentru alezaj: +TD
Dmin = N + EI = 85 + 0 = 85 mm; TD = 0,035 mm;
+0,035
0
Dmin0 = 85 mm.
Pentru arbore: 0
dmax = N0 + es = 85 + 0,093 = 85,093 mm; T d =
0,046 mm; -Td -0,046

dmax = 59,97 mm.

 Să se determine ajustajul necesar la montarea unei bucşe pe

coloana de ghidare a unei ştanţe, cunoscând dimensiunea nominală a
ajustajului N = 35 mm, iar din condiţii funcţionale se cer J max nec = 16 m şi
Smax nec = 24 m.

183
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.

Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  35

H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = Jmax nec + Smax nec = 16 + 24 = 40 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Ajustajul intermediar are caracteristica S p sau Jp.
Se presupune că ajustajul probabil este cu strângere (dacă
rezultatul este negativ înseamnă că ajustajul este cu joc): S p nec = Smax nec -
1/3 Taj nec = 24 - 1/3 x 40 = 24 - 13,33 = 10,66  11 m (deci ajustajul este
cu strângere).
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar

Pentru Sp nec = 11 m şi dimensiunea nominală N  (30, 40 din tabelul

2.13 se alege (valoarea cea mai apropiată este, -13 m), arborele
m. Ajustajul până acum este  35 H?/m?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore
Pentru Taj nec = 40 m şi N  (30, 50 din tabelul 2.14 rezultă (pentru
valoarea cea mai apropiată Taj = 41 m) treapta de toleranţă 7 pentru
alezaj şi treapta 6 pentru arbore, valori preferenţiale încadrate în chenar.
Cu aceasta ajustajul este determinat:  35 H7/m6.
6. Alegerea abaterilor limită

+0,025
Pentru arborele  35 m6, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (30,
+0,009

50, rezultă es = +25 m şi ei = +9 m, deci arborele este  35

mm.

+ 0,025
Pentru alezajul  35 H7, din stas SR EN0
20286-2:1993, pentru N 
(30, 50, rezultă ES = + 25 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este 
35 mm.
7. Calculul ajustajului stabilit

184
 Toleranţa arborelui: Td = es - ei = +25 - (+9) = 16 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +25 - 0 = 25 m.
Toleranţa ajustajului: Taj = TS = Td + TD = 16 + 25 = 41 m.
Jocul efectiv limită: Jmax = ES - ei = +25 - (+9) = 16 m.
Strângerea efectivă limită: Smax = es - EI = +25 - 0 = 25 m.
Strângerea probabilă: Sp = Smin - 1/3 Taj = 25 - 1/3 x 41 =
11,33  11 m.
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig. 2.42)

Td=0,016

Smax=0,025
mm
Jmax=0,016
TD=0,025

ES = es = +0,025

m6
H7
+ ei = +0,009
0 EI = 0
N = 35

mm
Figura 2.42

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (2.43)

2 1

+0,025
 35
-0,009

+0,025
1  35 0
+0,025
2  35
+0,025 +0,009
 35 0

Figura 2.43

185
10. Cotarea tehnologică prin maxim de material
Pentru alezaj: Dmin = N + EI = 35 + 0 = 35 mm; TD = 0,025 mm;
+TD +0,025
Dmin0 0
= 35 mm.
Pentru arbore: dmax = N 0+ es = 35 + 0,025 = 35,025 mm; T d =
0
0,016 mm; -Td - 0,016

dmax = 35,025 mm.

2.8. TOLERANŢE GENERALE DIMENSIONALE

T oate părţile componente ale diferitelor elemente constructive

(un element este o parte caracteristică a unei piese, cum ar fi o suprafaţă

plană, o suprafaţă cilindrică, două suprafeţe paralele, un umăr, o porţiune
filetată, o canelură, un profil etc.) au întotdeauna dimensiuni şi forme
geometrice distincte. Datorită abaterilor dimensionale şi abaterilor
caracteristicilor geometrice (formă, orientare şi poziţie), pentru buna
funcţionare a elementului constructiv sunt necesare toleranţe, care dacă
sunt depăşite, afectează funcţionarea.
Toleranţele trebuie înscrise complet pe desen pentru a avea
certitudinea că sunt cuprinse toate aspectele dimensionale şi geometrice
ale tuturor elementelor, deci nimic nu trebuie să rămână neclar sau la
aprecierea personalului din atelier sau a compartimentului de calitate.
Aplicarea toleranţelor generale dimensionale şi geometrice simplifică
condiţia de respectare a cerinţelor prealabile.
Aşadar, într-un desen de definire a unui produs, toate cotele sunt
prevăzute cu toleranţe; acestea pot să fie trecute direct pe desen şi se
numesc toleranţe individuale (dimensionale), sau pentru a nu încărca
exagerat desenele se poate ca anumite dimensiuni să nu aibă indicate
toleranţe individuale şi în acest caz se consideră că dimensiunile
respective sunt prevăzute cu toleranţe generale (dimensionale),
corespunzătoare standardului SR EN 22768-1:1995 (elaborat pentru

186
abaterile limită ale dimensiunilor fără indicaţii de toleranţe obţinute prin
aşchiere sau deformare), respectiv STAS 11111-86 (pentru piese din oţel
obţinute prin tăiere, îndoire sau ambutisare). Standardul SR EN 22768-
1:1995 (se referă la toleranţele generale dimensionale), împreună cu SR
EN 22768-2:1995 (se referă la toleranţele generale geometriceţ formă,
orientare, poziţie şi bătaie) înlocuieşte STAS 2300-88.
Pe desenul de definire al unui anumit produs, dimensiunile care nu
au indicate toleranţe individuale sunt cote de importanţă secundară, din
punct de vedere funcţional, motiv pentru care sunt denumite adesea
dimensiuni sau cote libere. De regulă, această categorie de dimensiuni
defineşte distanţele între suprafeţele care nu vin în contact funcţional cu
alte suprafeţe şi, ca atare, nu formează ajustaje, respectiv nu îndeplinesc
funcţii importante în structura lotului de dimensiuni, dimensiuni care nu
formează lanţuri de dimensiuni funcţionale sau nu influenţează
interschimbabilitatea. Cu toate acestea, cotele libere influenţează
greutatea şi gabaritul produselor (de exemplu dimensiunile de gabarit ale
motoarelor, maşinilor-unelte, maşinilor de presat, compresoarelor etc,
dimensiunile manetelor de acţionare, cadrele de rezistenţă, şasiurile etc.),
de aceea standardele limitează abaterile dimensionale şi pentru această
categorie de dimensiuni.
Trebuie făcută însă observaţia că, în ceea ce priveşte întocmirea
desenelor propriu-zise de execuţie, de către tehnolog, acesta trebuie să
indice pe desenele tehnologice abateri pentru toate dimensiunile,
deoarece altfel muncitorul ar trebui să caute în standarde toleranţele,
acolo unde s-au dat clasele de toleranţă sau acolo unde nu s-au trecut
deloc toleranţele.
Standardul SR EN 22768-1:1995 se aplică numai pentru următoarele
dimensiuni care nu au indicate toleranţele individuale:
- dimensiuni liniare (de exemplu dimensiuni exterioare, dimensiuni
interioare, dimensiuni în trepte, diametre, raze, lungimi, raze de
racordare şi înălţimi pentru teşituri);
- dimensiuni unghiulare, precum şi dimensiuni unghiulare
nespecificate în mod obişnuit ca de exemplu unghiuri drepte (90 0)

187
 pentru care se fac referinţe în ISO 2768-2 sau unghiuri ale
poligoanelor regulate;
- dimensiuni liniare şi unghiulare rezultate din prelucrarea pieselor
asamblate.
Prezentul standard nu se aplică pentru următoarele dimensiuni:
- dimensiuni liniare şi unghiulare care sunt cuprinse în referinţele din
alte standarde de toleranţe generale;
- dimensiuni auxiliare indicate în paranteze;
- dimensiuni (cote) teoretice exacte care sunt înscrise într-un
dreptunghi.
Standardul prevede pentru toleranţele generale dimensionale patru
clase de toleranţă, respectiv fină, mijlocie, grosieră şi grosolană a căror
simbol este respectiv "f", "m", "c" şi "v".
Funcţie de clasa de toleranţă aleasă şi domeniul de dimensiuni
nominale, în tabelul 2.15 sunt prezentate abaterile limită pentru
dimensiuni liniare cu excepţia teşiturilor, în tabelul 2.16 pentru dimensiuni
liniare pentru teşituri (raze exterioare de racordare şi înălţimi de teşire),
iar în tabelul 2.17 pentru dimensiuni unghiulare. Abaterile de formă şi de
poziţie ale suprafeţelor respective sunt cuprinse în intervalul determinat
de abaterile dimensionale.

Tabelul 2.15
Clasă de Abateri limită pentru domeniul de dimensiuni nominale,
toleranţe în mm
de la peste peste peste peste peste peste peste
Simbol Descriere 0,51) 3 6 30 120 400 1000 2000
până până până până până până până până
la 3 la 6 la 30 la 120 la 400 la la la
1000 2000 4000
f fină 0,05 0,0 0,1 0,1 0,2 0,3 0,5 -
5 5
m mijlocie 0,1 0,1 0,2 0,3 0,5 0,8 1,2 2
c grosieră 0,2 0,3 0,5 0,8 1,2 2 3 4
v grosolan - 0,5 1 1,5 2,5 4 6 8
ă
1)
Pentru dimensiuni nominale sub 0,5 mm, abaterile limită trebuie înscrise după dimensiunea
nominală

Tabelul 2.16

188
 Clasă de toleranţe Abateri limită pentru domeniul de dimensiuni
nominale,
în mm
Simbol Descriere 0,5 până la 3
1)
peste 3 până la peste 6
6
f fină
0,2 0,5 1
m mijlocie
c grosieră
0,4 1 2
v grosolană
1)
Pentru dimensiuni nominale sub 0,5 mm, abaterile limită trebuie înscrise după dimensiunea
nominală

Tabelul 2.17
Clasă de Abateri limită pentru domeniul de lungimi a celei mai
toleranţe scurte laturi a unghiului considerat
Simbol Descriere până la peste 10 peste 50 peste 120 peste 400
10 până la până la până la
50 120 400
f fină 1o 0o 30 0o 20 0o 10 0o 5
m mijlocie
c grosieră 1o 30 1o 0o 30 0o 15 0o 10
v grosolană 3o 2o 1o 0o 30 0o 20

Indicarea pe desen a toleranţelor generale, pentru cotele libere, se

face înscriind doar dimensiunea nominală şi o notă generală plasată în
indicatorul desenului sau lângă acesta, de formaţ Toleranţe generale
ISO 2768 - m (litera notată este cea corespunzătoare clasei de toleranţa
aleasă).
În mod obişnuit, abaterile limită a acestor cote nu se inspectează,
dar, cu acordul părţilor, ele se pot inspecta prin sondaj pentru a se stabili
dacă precizia de execuţie a fost respectată.
Valorile toleranţelor generale corespund preciziilor normale de
execuţie în atelier, clasa de toleranţă corespunzătoare fiind aleasă şi
indicată pe desen în concordanţă cu cerinţele componentelor.
Majorarea toleranţelor peste anumite valori, care corespund
preciziei normale de execuţie în atelier, nu conduce de cele mai multe ori
la nici un avantaj economic. De exemplu, o piesă cu un diametru de 35
mm poate fi fabricată la un nivel de precizie ridicat într-un atelier cu o

189
precizie normală de excuţie. Toleranţa limită de 1 mm nu aduce nici un
beneficiu deoarece valorile toleranţei generale de 0,3 mm sunt perfect
satisfăcătoare.
Dacă totuşi, din motive funcţionale, o piesă necesită o valoare a
toleranţei mai mică decât "toleranţele generale", atunci această piesă
trebuie să aibă indicată toleranţa individuală cea mai mică lângă
dimensiunea care defineşte cota sau unghiul corespunzător. Acest tip de
toleranţe se află în afara domeniul toleranţelor generale.
În cazul în care funcţionarea unei piese permite o toleranţă mai
mare sau egală valorilor toleranţelor generale, atunci aceasta nu trebuie
indicată individual, dar trebuie înscrisă pe desen conform celor
menţionate deja. Acest tip de toleranţe permite utilizarea totală a
conceptului de toleranţe generale.
Există "excepţii de la regulă" când funcţionarea piesei permite o
toleranţă mai mare decât toleranţele generale şi creşterea acestei
toleranţe aduce un beneficiu economic. ]n aceste cazuri speciale, trebuie
indicată o toleranţă individuală mai mare, pe reprezentarea piesei, de
exemplu, adâncimea găurilor înfundate găurite la asamblare.
Utilizarea toleranţelor generale prezintă următoarele avantaje:
a) desenele sunt mai uşor de citit şi conduc la o mai bună înţelegere a
desenului de către utilizator;
b) proiectanţii economisesc timp nefiind necesar să se facă calcule de
toleranţe detaliate, fiind suficient să se cunoască dacă funcţionarea
permite o toleranţă mai mare sau egală cu toleranţa generală;
c) desenul permite depistarea rapidă a pieselor care pot fi produse
într-un proces de execuţie normal, care de asemenea ajută sistemul
calităţii prin reducerea nivelurilor de inspecţie;
d) dimensiunile rămase, care au indicate toleranţe individuale, sunt, în
cea mai mare parte, acele piese controlate a căror funcţionare necesită
toleranţe relativ mici şi care, în consecinţă pot necesita un efort special în
fabricaţie - aceasta este util pentru planificarea fabricaţiei şi facilitează
activitatea serviciilor de control al calităţii în cadrul analizelor privind
cerinţele de inspecţie;

190
e) clientul şi furnizorul pot negocia mai rapid comenzile deoarece
"precizia normală de execuţie în atelier" este cunoscută înaintea încheierii
contractului; de asemenea pot fi evitate divergenţele la livrare, dintre
client şi frunizor, deoarece desenul prezentat este complet.
Aceste avantaje sunt obţinute în totalitate numai atunci când există
încredere suficientă că toleranţele generale nu vor fi depăşite, adică,
atunci când precizia normală de execuţie în atelier este egală sau mai fină
decât toleranţele generale indicate pe desen. Prin urmare, fiecare atelier
trebuieţ să-şi determine, prin măsurare, propria precizie normală de
execuţie; să accepte numai acele desene ale căror toleranţe generale
sunt egale sau mai mari decât precizia normală de execuţie în atelier; să
verifice prin eşantionare dacă precizia sa normală de execuţie în atelier nu
se deteriorează.
Adesea funcţionarea permite o toleranţă mai mare decât toleranţa
generală. Din această cauză, funcţionarea unei piese nu este întotdeauna
prejudiciată dacă un element al piesei nu respectă (ocazional) toleranţa
generală. Depăşirea toleranţei generale conduce la respingerea piesei
numai dacă funcţionarea acesteia este afectată.

 OBSERVAŢII

În ceea ce priveşte toleranţele pieselor turnate, forjate liber şi

matriţate se pot menţiona următoarele:
 în SR ISO 8062, se dau abaterile limită şi adaosurile de prelucrare
pentru piese turnate din fontă, oţel, metale şi aliaje neferoase;
 în ceea ce priveşte piesele forjate, în STAS 2171-84 se dau abaterile
limită şi adaosurile de prelucrare pentru piese din oţel forjate liber, iar
în STAS 7670-66 pentru piese din oţel forjate în matriţă;
 condiţiile generale tehnice de calitate pentru piese din oţel matriţate
sunt date în STAS 1299-86;

191
 pentru piesele turnate sau forjate sunt stabilite 3...5 clase de precizie,
notate I,II,..., în funcţie de forma caracteristică a piesei, masă,
procedeul tehnologic etc.;
 în cazul pieselor turnate sau forjate se obişnuieşte să se indice
diferenţele de grosime admise la pereţii acestora, diferenţele
trecându-se pe desen sau indicându-se la condiţii tehnice.

192
 2.9. TESTE DE VERIFICARE

1. Să se definească (grafic şi literar) toleranţa unui arbore/alezaj,

funcţie de abateri şi de dimensiunile limită.

2. Dimensiunile rezultate din calculul de proiectare şi înscrise pe desen

sub formă de cote se numesc: a) dimensiuni efective; b) dimensiuni
nominale; c) dimensiuni maxime.

3. Dimensiunile rezultate prin măsurare, după execuţia piesei se

numesc: a) dimensiuni efective; b) dimensiuni nominale; c)
0
dimensiuni limită. -0,75

4. Pe desenul unui arbore se întâlneşte cota 10 mm. După execuţia

piesei, prin măsurare se obţine valoarea 9,30 mm. Cum este piesa ?
a) bună; b) rebut recuperabil; c) rebut irecuperabil.

5. La alezajul de coloană din placa de bază a unei matriţe s-a prevăzut:

N = 25 mm, Dmin = N = 25 mm şi Dmax = 25,013 mm. Care sunt
abaterile limită admise şi toleranţa prescrisă ?

6. Abaterea superioară este diferenţa dintre dimensiunea ______________

şi dimensiunea _______________
-0,01
-0,13
7. Care este abaterea superioară pentru cota d=30 mm: a)
es=29,99 mm; b) es=-0,01 mm; c) es=-0,13 mm.

8. Abaterea inferioară este diferenţa dintre dimensiunea ______________

şi dimensiunea _______________
+0,016
9. Care este abaterea inferioară pentru +0,008
cota D=26 mm: a)
ES=25,984 mm; b) ES=+0,016 mm; c) es=+0,008 mm.
+0,03
-0,01
10. Pe desenul de execuţie al unui reper este înscrisă cota 20 mm.
Dimensiunea nominală, N este: a) 20,03 mm; b) 20 mm; c) 19,99
mm.

11. Limitele admisibile ale dimensiunilor unor piese, între care trebuie să
se găsească dimensiunile efective, reprezintă dimensiunile limită. Să
-0,02
-0,04

193 +0,3
-0,1
 se precizeze în cazul cotei D=25 care este dimensiunea
maximă: a) Dmax=24,98 mm; b) Dmax=25,02 mm; c) Dmax=24,95 mm.

12. Pe desenul de execuţie al unei piese este înscrisă cota 18 mm.

Toleranţa de execuţie este: a) 0,2 mm; b) 0,4 mm; c) 0,3 mm.
+0,008
13. La un ştift cilindric de centrare s-a -0,003
prescris:  15 mm. Să se
determine dimensiunile limită admise şi toleranţa prescrisă ?
+0,2
14. Pe desenul de execuţie al unei piese este -0,4
înscrisă cota 20 mm.
Toleranţa de execuţie este: a) -0,2 mm; b) 0,6 mm; c) 0,2 mm.

15. Se consideră un ajustaj la care se cunosc: es=+0,02 mm, ES=-0,005

mm, Smax=35 m şi Smin=10 m. Să se calculeze TD şi Td.
+0,025
16. Să se calculeze ajustajul limită format prin asamblarea alezajelor cu 0
-0,025
diametrul D=  40 mm
-0,050şi arborilor cu diametrul d =  40
mm.

17. Să se calculeze caracteristicile ajustajului format din alezajele şi

-0,020 0
arborii care au -0,041
diametrele D =  25 -0,013
mm şi respectiv d =  25
+0,021
mm. +0,002
+0,03
18. Alezajele  0
60 împreună cu arborii  60 mm formează un
ajustaj intermediar. Să se calculeze valorile caracteristice ale acestui
ajustaj. +0,02
0
19. Să se calculeze caracteristicile ajustajului cu joc format prin
-0,025
asamblarea -0,045
alezajelor  30 mm cu arborii  30 mm.
+0,035
20. La un ajustaj cu strângere, pentru alezaje şi arbori 0se prescriu:  40
+0,035
+0,050
mm şi respectiv  40 mm. Să se calculeze caracteristicile
+0,03
ajustajului. 0

21. Un ajustaj intermediar este format din alezajele cu diametrul  60

+0,021
+0,002
mm şi arborii  60 mm. Să se calculeze caracteristicile
+0,035
ajustajului. 0

22. Dându-se ajustajul cilindric constituit

-0,036
dintr-o piesă de tip alezaj având
diametrul  100 -0,058 cu diametrul  100
mm şi un arbore mm, să
se calculeze caracteristicile geometrice.

194
23. Dându-se ajustajul cilindric cu strângere pentru care alezajul are
+0,054 +0,106
prescris
0 diametrul  120+0,071 mm şi arborele  100 mm, să se
calculeze strângerea maximă, minimă şi medie precum şi toleranţa
acestuia.

24. Se consideră un lagăr de alunecare format din corpul propriu-zis şi o

bucşă presată. Diametrul exterior
+0,059 +0,035 al bucşei d=120 mm, iar
+0,037
diametrul alezajului corpului 0propriu-zis este D=120 mm. Să se
calculeze toleranţa ajustajului cu strângere care rezultă.

25. Se consideră îmbinarea

-0,010dintre arborele cotit al unui tractor şi capul
+0,030
-0,029
bielei. Diametrul arborelui cotit este d=70 mm, iar diametrul 0
alezajului capului bielei este D=70 mm. Să se calculeze
toleranţa ajustajului care rezultă.

26. Se consideră ajustajul  35 H7/e8. Să se calculeze caracteristicile

acestuia.

27. Se consideră ajustajul  35 H7/s6. Să se calculeze caracteristicile

acestuia.

28. Se consideră un piston de motor, la care dimensiunea nominală a

canalului şi a segmentului de piston este de 20 mm, segmentul fiind
executat din fontă, care are coeficientul de dilatare F=10x10-6, iar
pistonul din aluminiu care are coeficientul de dilatare Al=25x10-6.
Jocul de exploatare Je, la temperatura de 3000C, trebuie să varieze
între 0,25 mm şi 0,33 mm. Se cere să se determine jocul constructiv
(jocul "rece") Jc.

29. Un arbore de oţel având diametrul 100 mm se roteşte într-un lagăr

executat din aliaj antifricţiune. Jocul de exploatare a lagărului variază
între 0,1 mm şi 0,2 mm. Să se determine jocul constructiv al lagărului
ştiind că temperatura de funcţionare poate scădea la - 20 0C.
Coeficientul de dilatare a aliajului antifricţiune este Al=24x10-6, iar
coeficientul de dilatare al oţelului OT=11x10-6.

30. Pe desenul tehnic al unui cep, care urmează să fie presat în placa de
+ 0,042
bază a unui dispozitiv,+s-a
0,026
prescris:  40 mm. Să se determine

195
 diametrele limită prescrise şi toleranţa şi să se arate modul de
indicare a componentelor dimensiunii cepului pe desenul tehnic.

31. La alezajul din butucul unei roţi dinţate N=90 mm, D min=90 mmm şi
Dmax=90,035 mm. Să se determine abaterile limită şi toleranţa şi să
se arate modul de indicare a componentelor dimensiunii respective
pe desenul tehnic.

32. La treapta unui arbore pe care se montează o roată dinţată,

diametrul nominal este N=90 mm, diametrul maxim prescris
dmax=90,011 mm şi diametrul minim prescris d min=89,989 mm. Ce
valori au abaterile limită, care este toleranţa şi care este modul de
indicare a componentelor dimensiunii respective pe desen.

33. Pe desenul tehnic al capătului unui arbore, pe care se montează o

+0,018
roată de -0,012
curea, se prescrie:  60 mm. Care sunt valorile
diametrelor limită şi a toleranţei. Arătaţi modul de indicare a
componentelor dimensiunii respective pe desenul tehnic.

34. Dacă se impune: dmax=N=140 mm şi dmin=139,937 mm, care vor fi

valorile abaterilor limită şi a toleranţei. Arătaţi modul de indicare a
componentelor dimensiunii respective pe desenul tehnic.
-0,051
35. Demonstraţi analitic că ajustajul format din -0,086
alezajele  100 mm
0
şi -0,035
arborii cu  100 mm, este un ajustaj cu joc. Reprezentaţi
grafic ajustajul format.

36. Din considerente funcţionale, diametrul efectiv al manetoanelor unor

arbori cotiţi (în locul de asamblare cu biela) trebuie să aibă valori
cuprinse între dmin=79,94 mm şi dmin=79,97 mm. Diametrul nominal
N= 80 mm. Care sunt abaterile limită şi toleranţa prescrisă.
+0,016 +0,013
37. Alezajele  35
0 mm împreună cu +0,002
arborii  35 mm formează
un ajustaj intermediar. Să se calculeze valorile caracteristice ale
+0,030 -0,030
acestui ajustaj. 0 -0,060

38. Se prescrie pentru alezaje  60 mm şi pentru arbori  60

mm. Să se calculeze ajustajul format şi să se reprezinte grafic.

196
39. Să se dea un exemplu numeric de ajustaj cu strângere în sistemul
alezaj unitar. a) Să se reprezinte grafic ajustajul, înscriind pe desen
dimensiunea nominală, abaterile limită şi valorile strângerii. b) Să se
calculeze valorile limită ale ajustajului şi toleranţa acestuia. c) Să se
coteze ajustajul.

40. Să se deseneze o asamblare arbore - alezaj şi să se coteze, în ipoteza

că se formează ajustaj cu joc/strângere în sistemul alezaj unitar.

41. Se consideră ajustajul  60 H__ /g__. Să se aleagă şi să se noteze, în

spaţiile goale, cifrele ce reprezintă treptele de toleranţă atât pentru
alezaj cât şi pentru arbore.

42. Care dintre următoarele dimensiuni au0 înscrise-0,2

corect abaterile ?
-0,50 +0,18 0,03
a) -0,25
20 ; b) +0,04
10,5 -0,01
; c) 50 +0,2; d) 100 ; e) 5

43. Care dintre următoarele notări ale ajustajelor nu sunt corecte.

Motivaţi:
a) 10 H7/g5; b) 20 h8/H9; c) 15,5 M8/h7; d) 70 G5/h6; e) 32 H11/m7

197
 PRECIZIA FORMEI GEOMETRICE A

PIESELOR FOLOSITE ÎN

CONSTRUCIA DE MAŞINI

3.1. CONSIDERAŢII GENERALE

S uprafeţele care delimitează o piesă în raport cu mediul

înconjurător trebuie să prezinte fiecare o anumită formă geometrică;

aceasta este impusă - ca şi în cazul dimensiunilor - de condiţiile de lucru şi
parametrii funcţionali specifici respectivei piese şi realizată în procesul de
prelucrare al acesteia, în limitele unei precizii dimensionale date.
Imperfecţiunile sistemului tehnologic - format din maşina-unealtă,
dispozitivele de prindere ale semifabricatului şi sculei, piesa care se
prelucrează şi scula - precum şi influenţa înt{mplătoare a unui număr
mare de factori ai procesului de prelucrare provoacă însă modificarea
(variabilitatea), în măsură mai mare sau mai mică, formei geometrice a
suprafeţelor/profilelor de la o piesă la alta, precum şi faţă de forma ideală
(teoretică) prescrisă de proiectant.
Variabilitatea formei geometrice, care are o foarte mare importanţă
atât în realizarea diferitelor produse cât mai ales în funcţionarea lor, este
exprimată concret prin aşa numitele abateri de formă, clasificate conform
STAS 5730/1-85 drept abateri geometrice de ordinul 1. Alături de acestea,
se mai definesc ondulaţiile ca şi abateri geometrice de ordinul 2 şi
rugozitatea ca abatere geometrică de ordinul 3 şi 4.
Diferenţa dintre forma geometrică nominală (teoretică, ideală) -
impusă de rolul funcţional al piesei considerate şi forma geometrică
efectivă - obţinută printr-un anumit procedeu de prelucrare aplicat şi apoi

198
măsurarea acesteia, considerată de-a lungul normalei comune la
suprafeţele respective, constituie aşa-numita abatere de formă
geometrică.
Punerea în evidenţă a abaterilor de formă geometrică poate fi
făcută, de regulă, cu ajutorul principalilor parametri geometrici (noţiuni)
definiţi în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1
Noţiune Definiţie
Suprafaţă Suprafaţa ideală a cărei formă nominală este definită în
geometrică desen şi/sau documentaţia tehnică
(nominală)
Suprafaţă reală Suprafaţa care delimitează un corp şi îl separă de
mediul înconjurător
Suprafaţa efectivă Suprafaţa obţinută prin măsurare, apropiată de
suprafaţa reală
Suprafaţa Suprafaţa de aceeaşi formă cu suprafaţa geometrică,
adiacentă tangentă la suprafaţa reală dinspre exteriorul
materialului piesei şi aşezată astfel încât distanţa dintre
aceasta şi suprafaţa reală să aibă valoare minimă
Suprafaţa de Suprafaţa în raport cu care se determină abaterea de
referinţă formă, de orientare, de poziţie sau de bătaie (suprafaţa
de referinţă poate fi întreagă sau o porţiune din
suprafaţa considerată a piesei)
Profil Conturul rezultat prin intersecţia unei suprafeţe cu un
plan
Profil geometric Conturul rezultat prin intersecţia suprafeţei geometrice
(nominal) (nominale) cu un plan
Profil real Conturul rezultat prin interescţia suprafeţei reale cu un
(muchie reală) plan. Conturul rezultat prin intersecţia dintre două
suprafeţe reale.
Profil efectiv Profilul obţinut prin măsurare, apropiat de profilul real
Profil adiacent Profilul de aceeaşi formă cu profilul geometric, tangent
la profilul real dinspre exteriorul materialului piesei şi
aşezat astfel încât distanţa dintre acesta şi profilul real
să aibă valoare minimă
Dreaptă adiacentă Dreapta tangentă la profilul real şi aşezată astfel, încât
distanţa maximă dintre profilul real şi aceasta să aibă
valoarea cea mai mică posibilă
Plan adiacent Planul tangent la suprafaţa reală şi aşezat astfel încât
distanţa maximă dintre suprafaţa reală şi aceasta să
aibă valoarea cea mai mică posibilă

199
Cerc adiacent Cercul cu diametru minim, circumferinţa secţiunii
transversale a suprafeţei exterioare reale la piese tip
arbore, respectiv cercul cu diametrul maxim, înscris în
secţiunea transversală a suprafeţei interioare reale la
piese tip alezaj
Cilindru adiacent Cilindrul cu diametru minim, circumscris suprafeţei
exterioare reale la piese tip arbore, respectiv cilindrul cu
diametrul maxim, înscris în suprafaţa interioară reală la
piese tip alezaj
Lungime de Lungimea în limitele căreia se determină abaterea de
referinţă formă, de orientare, de poziţie sau de bătaie. Lungimea
de referinţă poate fi< a) întreaga lungime considerată a
profilului real sau întregile dimensiuni considerate -
lungime şi lăţime - ale suprafeţei realeş b) o porţiune
determinată a lungimii - dimensiunilor - considerate
Abatere de formă Abaterea formei suprafeţei reale faţă de forma
suprafeţei adiacente sau abaterea formei profilului real
faţă de forma profilului adiacent. Mărimea abaterii de
formă se determină ca distanţa maximă dintre suprafaţa
efectivă şi suprafaţa adiacentă sau dintre profilul efectiv
şi profilul adiacent
Abatere limită de Valoarea maximă admisă a abaterii de formă (valoarea
formă minimă este egală cu zero)
Toleranţă de formă Zona determinată de abaterile limită de formă.
Toleranţa de formă este egală cu abaterea limită
superioară de formă dacă abaterea limită inferioară este
egală cu zero

Precizia formei geometrice a unei piese, conform STAS 7384-85,

exprimă gradul de apropiere dintre forma geometrică efectivă (reală)
obţinută printr-un procedeu de prelucrare aplicat şi forma geometrică
nominală impusă de rolul funcţional al piesei considerate.
3.2. CLASIFICAREA ABATERILOR DE FORMĂ

C onform STAS 7384-85, se deosebesc următoarele abateri de

formă: abatere de la forma dată a suprafeţei, abatere de la forma dată a

profilului, abatere de la planitate, abatere de la cilindricitate, abatere de la
rectilinitate şi abatere de la circularitate (fig.3.1). Terminologia şi definiţiile
pentru abaterile şi toleranţele de formă sunt prevăzute în STAS 7384-85
care înlocuieşte STAS 7384-66, iar simbolurile grafice şi regulile pentru
înscrierea în desenul de piesă a acestor toleranţe sunt prevăzute în STAS

200
7385/1-85 care înlocuieşte STAS 7385-66. Deşi în noua variantă a STAS-
urilor toate abaterile de formă, de orientare, de poziţie şi de bătaie sunt
notate cu litera A (indiferent de felul lor), iar toleranţele respective cu
litera T, pentru o mai clară tratare şi expunere a materialului capitolelor
referitoare la precizia de formă, de orientare, de poziţie şi de bătaie, în
continuare se vor folosi simbolurile literare conform variantei din 1966 a
STAS-urilor menţionate.

de la planitate

de la forma dată
a suprafeţei
de la cilindricitate

Abateri de formă

de la rectilinitate

de la forma dată
a profilului
de la circularitate
Figura 3.1.

 Abaterea de la forma dată a suprafeţei (AFs) este distanţa

maximă (considerată şi măsurată pe direcţie normală) dintre suprafaţa
reală şi suprafaţa adiacentă de formă dată, în limitele suprafeţei de
referinţă (fig.3.1).
Abaterea de la forma dată a suprafeţei este determinată de eroarea
lanţului cinematic al maşinii unelte, eroarea geometrică a dispozitivului de
poziţionare-orientare şi fixare a semifabricatului, deformaţia sistemului
tehnologic etc.
Toleranţa la forma dată a suprafeţei (TFs) este valoarea maximă
admisă a abaterii de la forma dată a suprafeţei. Zona de toleranţă la
forma dată a suprafeţei este cuprinsă între suprafaţa adiacentă şi
înfăşurătoarea sferei având diametrul egal cu TFs şi care se rostogoleşte
pe suprafaţa adiacentă.

201
 Abaterea de la forma dată a profilului (AFf) reprezintă distanţa
maximă (considerată pe direcţie normală) dintre profilul real şi profilul
adiacent de formă dată, în limitele lungimii de referinţă (fig.3.2).
Toleranţa la forma dată a profilului (TFf) este valoarea maximă
admisă a abaterii de la forma dată a profilului. Zona de toleranţă la forma
dată a profilului este cuprinsă între profilul adiacent şi înfăşurătoarea
cercului având diametrul egal cu TFf şi care se rostogoleşte pe profilul
adiacent.

Suprafaţa adiacentă

Profil
adiacent

AFs
AFf Profil real
Suprafaţa reală

Figura 3.1 Figura 3.2

 Abaterea de la planitate sau neplanitatea (AFp) este distanţa

maximă dintre suprafaţa reală şi planul adiacent, considerată în limitele
suprafeţei de referinţă (fig.3.3,a).
Formele simple (particulare) ale abaterii de la planitate sunt:
a) concavitatea, dacă distanţa dintre suprafaţa reală şi suprafaţa
adiacentă creşte de la marginea suprafeţei reale spre mijloc
(fig.3.3,b);
b) convexitatea, dacă distanţa dintre suprafaţa reală şi suprafaţa
adiacentă scade de la marginea suprafeţei reale spre mijloc
(fig.3.3,c).
Abaterea de la planitate se datoreşte, ca de altfel toate abaterile de
formă, nepreciziei sistemului tehnologic maşină-dispozitv-unealtă-
dispozitiv-sculă; astfel de exemplu dacă piesa, care este plană, cedează

202
când scula este la mijlocul ei, atunci piesa va rezulta convexă, iar dacă
cedează la margini, va rezulta concavă.
Toleranţa la planitate (TFp) este valoarea maximă admisă a abaterii
de la planitate. Zona de toleranţă la planitate este cuprinsă între planul
adiacent şi un plan paralel cu acesta, situat la o distanţă egală cu TFp.

a) b)
c)
Figura 3.3

 Abaterea de la cilindricitate sau necilindricitatea (AFl) este

distanţa maximă dintre suprafaţa reală şi cilindrul adiacent, considerată în
limitele lungimii de referinţă (fig.3.4,a). Această abatere se compune din
abaterea de la circularitate considerată în secţiunea transversală a piesei
şi din abaterea profilului longitudinal (axial). Abaterea profilului
longitudinal este distanţa maximă dintre profilul longitudinal real şi profilul
longitudinal adiacent (drept profil longitudinal se consideră perechea de
drepte adiacnte paralele situate astfel încât distanţa maximă la profilul
real să fie minimă). Formele simple (particulare) ale abaterii de la
cilindricitate (fig.3.4,b,c,d şi e) sunt:
a) forma conică (fig.3.4,b), dacă generatoarele profilului longitudinal
real sunt drepte neparalele; valoric, mărimea formei conice este
egală cu diferenţa dintre diametrul efectiv maxim şi cel minim,
adică cu dublul abaterii de la cilindricitate;
b) forma butoi (fig.3.4,c), dacă generatoarele profilului longitudinal
real sunt curbe, diametrul crescând de la extremităţi spre mijlocul

203
 profilului real; valoric, mărimea formei butoi este egală cu diferenţa
dintre diametrul efectiv maxim şi cel minim, adică cu dublul abaterii
de la cilindricitate;
c) forma şa (fig.3.4,d), dacă generatoarele profilului longitudinal real
sunt curbe, diametrul crescând de la mijlocul profilului spre
extremităţi; valoric, mărimea formei şa este egală cu diferenţa
dintre diametrul efectiv maxim şi cel minim, adică cu dublul abaterii
de la cilindricitate;
d) forma curbă, sau curbarea (fig.3.4,e), dacă locul geometric al
secţiunilor transversale este o linie curbă; valoric, mărimea curbării
a) de la cilindricitate.
este egală cu abaterea
b)

c) d)
e)

Figura 3.4

Abaterea de la cilindricitate este determinată de uzura sculei de

prelucrat, neuniformitatea jocului din ghidajele mecanismului de avans al
sculei, imprecizia lanţului cinematic al maşinii-unelte, cedarea elastică a
semifabricatului prelucrat, dilataţia termică etc. Într-adevăr, dacă în
timpul strunjirii unui arbore, piesa fiind prinsă în capul universal şi liberă

204
la celălalt, piesa cedează elastic forţelor de aşchiere, atunci când cuţitul
prelucrează capul liber al piesei, acesta se retrage cu capul liber din cuţit
şi va rezulta conică; tot astfel, dacă piesa este fixată pe strung între
vârfuri, când cuţitul ajunge să prelucraze piesa în regiunea de la mijlocul
(pe lungime) acesteia, piesa poate ceda, respectiv să iasă din cuţit şi să
rezulte sub formă de butoi; dacă cuţitul nu aşchiază paralel cu axa piesei
şi are loc o încrucişare între axa piesei şi traiectoria vârfului cuţitului,
piesa rezultă în formă de şa etc.
Toleranţa de la cilindricitate (TFl) este valoarea maximă admisă a
abaterii de la cilindricitate. Zona de toleranţă la cilindricitate este
cuprinsă între cilindrul adiacent şi un cilindru coaxial cu acesta, având
raza mai mică (la arbori) sau mai mare (la alezaje) cu valoarea toleranţei
la cilindricitate,TFl.
 Abaterea de la rectilinitate sau nerectilinitatea (AFr) este
distanţa maximă dintre profilul real şi dreapta adiacentă, considerată în
limitele lungimii de referinţă (fig.3.5,a). Formele simple (particulare) ale
abaterii de la rectilinitate sunt:
a) concavitatea, dacă distanţa dintre profilul real şi dreapta
adiacentă creşte de la extremităţile profilului spre mijloc (fig.3.5,b);
b) convexitatea, dacă distanţa dintre profilul real şi dreapta
adiacentă scade de la extremităţile profilului spre mijloc (fig.3.5,c).
Toleranţa la rectilinitate (TFr) este valoarea maximă admisă a
abaterii de la rectilinitate. După caz, zona de toleranţă la rectilinitate este
cuprinsă: a) între dreapta adiacentă şi o dreaptă paralelă cu aceasta,
situată la o distanţă egală cu TFr, dacă toleranţa respectivă este prescrisă
într-o singură direcţie; b) într-o zonă paralelipipedică având secţiunea cu
laturile egale cu toleranţele TFr 1 şi TFr2, dacă toleranţa respectivă este
prescrisă în două direcţii reciproc perpendiculare; c) într-o zonă cilindrică
având diametrul egal cu TFr, dacă toleranţa respectivă este precedată de
simbolul .
De obicei, abaterea de la rectilinitate se ia în considerare, aproape
exclusiv, la suprafeţele lungi şi înguste (de exemplu, la riglele de ghidare
ale ştanţelor şi matriţelor, la ghidajele maşinilor-unelte etc.).

205

a) b)
 Figura 3.5

 Abaterea de la circularitate sau necircularitatea (AFc) este

distanţa maximă dintre profilul real şi cercul adiacent (fig.3.6,a).
Formele simple (particulare) ale abaterii de la circularitate sunt:
a) ovalitatea, dacă profilul real este asemănător cu un oval - formă
aproximativ elipsoidală (fig.3.6,b); în acest caz se poate constata
uşor că diametrul efectiv are - în aceeaşi secţiune - valori diferite în
diferite direcţii diametrale, ovalitatea efectivă fiind dată de
diferenţa dintre cea mai mare şi cea mai mică valoare efectivă a
diametrului, ceea ce este egal aproximativ cu dublul abaterii de la
circularitate:
Ovalitatea=Ed max- Ed min2AFc, respectiv Ovalitatea=E D max- ED min2AFc
(3.1)

În majoritatea cazurilor, ovalitatea este limitată de toleranţa

prescrisă pentru diametru, adică:

Ovalitateadmax-dmin=Td, respectiv OvalitateaDmax-Dmin=TD

(3.2)

Dar, în numeroase alte cazuri, la suprafeţele cilindrice importante

sau foarte importante din punct de vedere funcţional, valoarea maximă
admisă a ovalităţii trebuie să fie sensibil mai mică sau chiar mult mai mică
decât toleranţa la diametru:

OvalitateaTd, respectiv OvalitateaTD (3.3)

206
şi se prescrie, în mod obligatoriu, pe desenul piesei sub formă de
toleranţă la circularitate;
b) poligonalitatea, dacă profilul real este o figură aproximativ
poligonală (fig.3.6,c); valoric, poligonalitatea este egală cu abaterea
de la circularitate.

a) b)
c)
Figura 3.6

Ovalitatea şi poligonalitatea se datoresc: formei iniţiale a

semifabricatului (această formă iniţială se transmite în decursul
prelucrării, mai mult sau mai puţin atenuată, la piesa finită); formei
necirculare a fusurilor arborilor principali ai maşinilor-unelte care conduc
la joc în lagărele arborelui principal; vibraţiei corpului sculei aşchietoare;
eterogenitatea durităţii materialului semifabricatului etc.
Toleranţa la circularitate (TFc) este valoarea maximă admisă a
abaterii de la circularitate. Zona de toleranţă la circularitate, în planul
considerat sau în secţiunea considerată, este cuprinsă între cercul
adiacent şi un cerc concentric cu acesta, având raza mai mică (la arbori)
sau mai mare (la alezaje) cu valoarea TFc.
În tabelul 3.2 sunt prezentate simbolurile literare şi grafice ale
caracteristicilor tolerate. Pentru toleranţele de formă sunt standardizate
12 clase de precizie notate cu simbolurile I, II,..., XII, în ordinea
descrescândă a preciziei. Toleranţele la rectilinitate, la planitate şi la
forma dată a suprafeţei şi a profilului sunt date în STAS 7391/1-74, iar în
STAS 7391/2-74 toleranţele la circularitate şi cilindricitate.
Valorile indicate în tabelul 3.3 sunt valabile pentru toleranţele la
rectilinitate, la planitate şi la forma dată a suprafeţei şi a profilului. În

207
cazul toleranţelor la planitate sau la forma dată a suprafeţei, prin
dimensiune nominală se înţelege lungimea laturii mai mari a suprafeţei,
dacă condiţia se referă la întreaga suprafaţă, sau lungimea prescisă (de
referinţă) dacă se referă la o porţiune a suprafeţei. Valorile indicate în
tabelul 3.4 sunt valabile pentru toleranţele la circularitate, la cilindricitate
şi la următoarele cazuri particulare ale acestora: toleranţa la
poligonalitate, toleranţe profilului longitudinal şi toleranţa la curbare. În
cazul în care se prescrie toleranţa la ovalitate, la conicitate, la forma butoi
sau la forma şa, se vor dubla valorile din tabel.

Tabelul 3.2
Simbolul caracteristicii
Elementele la
care se referă Denumirea toleranţei tolerate
toleranţa Literar Grafic
(STAS 7384- (STAS 7385/1-
66) 85)

Elemente izolate Toleranţă la TFr

rectilinitate
TFp
Toleranţă la planitate
TFc
Toleranţă la
circularitate TFl

Toleranţă la
cilindricitate

Elemente izolate Toleranţă la forma TFf

sau asociate dată a profilului

Toleranţă la forma TFs

dată a profilului

208
 Pentru calculul toleranţelor de formă pentru fiecare categorie
menţionată, s-a pornit de la constatarea că, deoarece, conform STAS
7384-85, abaterile de formă geometrică constituie grupa abaterilor de
ordinul 1, peste care se suprapun abaterile de ordinul 2, 3 şi 4 care,
însumate, nu trebuie să depăşească 0,5T d sau 0,5T D, se impune ca
TF0,3Td (sau TD), deoarece restul de 0,2T d (sau TD) trebuie să revină
abaterilor de ordinul 2, 3 şi 4. În felul acesta se creează condiţii optime în
vederea obţinerii unor piese cu precizie dimensională care să asigure un
strat de material cu grosimea maximă 0,5T d (sau TD), care va constitui o
rezervă optimă pentru uzura specifică condiţiilor de funcţionare.

Tabelul 3.3
Clasa de precizie
Dimensiunea
nominală, mm I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Toleranţe, m
Până la 10 0,2 0,4 0,6 1,0 1,6 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40,
5 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 10 până la 0,3 0,5 0,8 1,2 2,0 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50,
16 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 16 până la 0,4 0,6 1,0 1,6 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60,
25 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 25 până la 0,5 0,8 1,2 2,0 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80,
40 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 40 până la 0,6 1,0 1,6 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 100
63 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 63 până la 0,8 1,2 2,0 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 120
100 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 100 până la 1,0 1,6 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 10 160
160 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 160 până la 1,2 2,0 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 12 200
250 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 250 până la 1,6 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 10 16 250
400 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 400 până la 2,0 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 12 20 300
630 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 630 până la 2,5 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 10 16 25 400
1000 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 1000 până 3,0 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 12 20 30 500
la 1600 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 1600 până 4,0 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 100 16 25 40 600
la 2500 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 2500 până 5,0 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 120 20 30 50 800
la 4000 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 4000 până 6,0 10, 16, 25, 40, 60, 10 160 25 40 60 100
la 6300 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Peste 6300 până 8,0 12, 20, 30, 50, 80, 12 200 30 50 80 120
la 1000 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Tabelul 3.4

209
 Clasa de precizie
Dimensiunea
nominală, mm I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Toleranţe, m
Până la 3 0,3 0,5 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50
Peste 3 până la 6 0,4 0,6 1,0 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60
Peste 6 până la 18 0,5 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80
Peste 18 până la 50 0,6 1,0 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10
0
Peste 50 până la 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12
120 0
Peste 120 până la 1,0 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 16
250 0 0
Peste 250 până la 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20
500 0 0
Peste 500 până la 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25
800 0 0 0
Peste 800 până la 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30
1250 0 0 0
Peste 1250 până la 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40
2000 0 0 0 0
3.3. ÎNSCRIEREA TOLERANŢELOR DE FORMĂ PE DESEN

I ndicarea toleranţelor de formă pe desenul tehnic al pieselor se

face, conform STAS 7385/1-85, prin înscrierea datelor privind toleranţele

geometrice într-un cadru dreptunghiular, denumit cadru de toleranţă,
executat cu linie continuă subţire şi împărţit în două căsuţe, în care se
scriu de la stânga la dreapta, în ordinea indicată mai jos, următoarele
date (fig.3.7,a):
 simbolul grafic al caracteristicii tolerate, conform tabelul 3.2;
 valoarea toleranţei, în milimetri, precedată de simbolul  dacă zona
de toleranţă este circulară sau cilindrică (fig.3.7,b); toleranţa poate
fi raportată la toată suprafaţa/lungimea sau numai la o anumită
suprafaţă/lungime a elementului tolerat.
Dacă pentru un element este necesar să se indice mai multe
toleranţe, înscrierea acestora se face în cadre de toleranţă plasate unul
sub altul, aşa cum este exemplificat în figura 3.7,b. Indicaţiile care
limitează forma unui element în interiorul zonei de toleranţă se înscriu în
dreapta sau deasupra cadrului de toleranţă (fig.3.7,c şi d) şi pot fi legate
de acesta cu o linie de indicaţie.

210
 nu convex

0,05 nu
0,1 0,3 convex 0,1

0,02

a) b) c) d)

Figura 3.7

Figura 3.8

Dacă toleranţa se referă numai la o anumită porţiune a elementului,

conturul acesteia se dublează cu o linie-punct groasă, iar poziţia şi
dimensiunile porţiunii respective se cotează (fig.3.8).
Cadrul de toleranţă se leagă de elementul tolerat printr-o linie de
indicaţie terminată cu o săgeată. Linia de indicaţie poate fi frântă.
Capătul liniei de indicaţie, se sprijină pe:
a) linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare (trasată în
prelungirea liniei de contur), dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă
toleranţa se referă la profilul sau suprafaţa respectivă (fig.3.9, a şi b);
b) în prelungirea liniei de cotă, dacă toleranţa se referă la axa sau
planul de simetrie al elementului tolerat (fig.3.9, c);
c) pe axă, dacă toleranţa se referă la axa sau planul de simetrie al
tuturor elementelor care admit această axă sau acest plan de simetrie
(fig.3.9, d şi e).
Câteva exemple de înscriere a toleranţelor de formă sunt redate în
tabelul 3.5.

211
 a) b)

c) d) e)

Figura 3.9

 APLICAŢII

Tabelul 3.5

ÎNSCRIERE PE DESEN EXPLICA|IE

212
 Toleranţa (abaterea limită) la
cilindricitate este de 0,005 mm
pe oricare lungime de 100 mm
a capătului de arbore

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitatea generatoarei este de
0,25 mm

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,1 mm pe
orice profil longitudinal al
suprafeţei, având 300 mm lungime

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,25 mm
pentru orice profil longitudinal al
suprafeţei, fără să depăşească 0,1
mm pe orice porţiune de 300 mm
lungime a acestui profil

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,1 mm
pentru orice profil longitudinal al
suprafeţei şi de 0,06 mm pentru
orice profil transversal al suprafeţei.
În sens longitudinal, forma profilului
se admite numai rectilinie sau
convexă.

Toleranţa (abaterea limită) la

circularitate a muchiei discului
este de 0,03 mm

213
 Toleranţa (abaterea limită) la
planitate este de 0,06 mm pe
toată suprafaţa plăcii de control

Toleranţa (abaterea limită) la

planitate este de 0,1 mm pe toată
suprafaţa plăcii de control şi de 0,04
mm pe orice porţiune de 300x300
mm a ei

Toleranţa (abaterea limită) la

circularitate a oricărei secţiuni
transversale a bucşei este de 0,03
mm la exterior şi de 0,02 mm la
interior

Toleranţa (abaterea limită) la

forma dată a profilului este de
0,04 mm în orice secţiune a
şablonului, paralelă cu planul de
proiecţie

Toleranţa (abaterea limită) la

forma dată a suprafeţei este de
0,02 mm

214
 3.4. TOLERANŢE GENERALE DE FORMĂ

Toate părţile componente ale diferitelor elemente constructive au

întotdeauna, pe lângă dimensiuni, şi forme geometrice distincte. Datorită
abaterilor dimensionale şi abaterilor caracteristicilor geometrice - de
formă, orientare, poziţie şi bătaie -pentru buna funcţionare a elementului
constructiv sunt necesare toleranţe, care dacă sunt depăşite, afectează
funcţionarea. Toleranţele trebuie înscrise complet pe desen pentru a avea
certitudinea că sunt cuprinse toate aspectele dimensionale şi geometrice
ale tuturor elementelor, deci nimic nu trebuie să rămână neclar sau la
aprecierea personalului din atelier sau a compartimentului de calitate.
Aplicarea toleranţelor generale geometrice de formă, de orientare, poziţie
şi bătaie, alături de toleranţele generale dimensionale simplifică condiţia
de respectare a cerinţelor prealabile.
Standardul SR EN 22768-2:1995 (Toleranţe generale. Partea 2:
Toleranţe geometrice pentru elemente fără indicarea toleranţelor
individuale) a fost conceput pentru a simplifica indicaţiile de pe desen şi
stabileşte toleranţe generale geometrice pentru a controla acele
elemente de pe desen care nu au indicate toleranţe geometrice
individuale. Toleranţele generale geometrice se aplică tuturor
caracteristicilor tolerate geometric, cu excepţia cilindricităţii, profilelor de
formă oarecare, profilelor cu suprafeţe oarecare, pentru înclinări,
coaxialităţi, toleranţe de poziţie şi bătăi. Prevederile acestui standard sunt
în principal aplicabile elementelor prelucrate prin aşchiere. Pentru
elemente prelucrate prin alte procedee se pot aplica prevederile
prezentului standard, necesitând însă o examinare specială pentru a
constata dacă precizia normală de execuţieîn atelier se situează între
toleranţele generale geometrice stabilite în acest standard.
Standardul indică toleranţe generale geometrice pentru trei clase de
toleranţă: H, K şi L. Toleranţele la rectilinitate şi planitate sunt prezentate
în tabelul 3.6. Atunci când se alege o toleranţă din tabelul 3.6, trebuie să
se raporteze, în cazul rectilinităţii la lungimea liniei respective, iar în cazul

215
planităţii, la cea mai mare lungime laterală a suprafeţei sau la diametrul
suprafeţei circulare.
Toleranţa la circularitate este egală cu valoarea numerică a
toleranţei la diametru, dar în nici un caz nu depăşeşte toleranţa la bătaie
radială indicată în acelaşi standard (a se vedea aplicaţiile).

Tabelul 3.6

Toleranţe la rectilinitate şi planitate pentru serii de lungimi

Clasa de
toleranţă normale, în mm
peste 10 peste 30 peste peste peste
până la până la până la 100 300 1000
10 30 100 până la până la până la
300 1000 3000

H 0,02 0,05 0,1 0,2 0,3 0,4

K 0,05 0,1 0,2 0,4 0,6 0,8
L 0,1 0,2 0,4 0,8 1,2 1,6

Toleranţele la cilindricitate nu sunt specificate. Abaterea la

cilindricitate cuprinde trei componente: abaterea la circularitate, abaterea
la rectilinitate şi abaterea la paralelism. Fiecare dintre aceste componente
este controlată de toleranţele sale individuale indicate sau de toleranţele
sale generale.
Dacă, din motive funcţionale, abaterea la cilindricitate trebuie să fie
mai mică decât efectul combinat al toleranţelor generale la circularitate,
rectilinitate şi paralelism, este necesar ca toleranţa la cilindricitate să fie
indicată conform STAS 7385/1-85, pentru elementul respectiv. Efectul
combinat al toleranţelor generale la circularitate, rectilinitate şi
paralelism, este din cauze geometrice, mai mic decât suma celor trei
M
toleranţe, deoarece există o limitare prin toleranţa dimensională. Totuşi,
pentru simplificare, în cazul deciziei dacă trebuie indicat principiul
maximului de material sau o toleranţă la cilindricitate individuală, se
poate lua în considerare suma celor trei toleranţe.

216
 Indicarea pe desen a toleranţelor generale de formă se face în
acelaşi fel cu modul de înscriere a toleranţelor generale dimensionale,
diferenţa constând doar în litera corespunzătoare clasei de toleranţă.
Dacă toleranţele generale dimensionale, în conformitate cu SR EN 22768-
1:1995, sunt aplicabile corelat cu toleranţele generale de formă din SR EN
22768-2:1995, următoarele informaţii trebuie înscrise în indicatorul
desenul sau lângă acesta: a) ISO 2768; b) clasa de toleranţă conform SR
EN 22768-1:1995; c) clasa de toleranţă conform SR EN 22768-2:1995.
Exemplu: Toleranţe generale ISO 2768 - mK.
Dacă toleranţele generale dimensionale (clasa de toleranţă m) nu
sunt aplicabile, litera respectivă se exclude din indicaţia de pe desen, de
exemplu: Toleranţe generale ISO 2768 - K.
M
În cazurile în care principiul maximului de material trebuie
aplicat tuturor elementelor individuale cu o singură dimensiune (prin
element individual cu o singură dimensiune se înţelege o suprafaţă
cilindrică sau două suprafeţe plane paralele) atunci simbolul trebuie
M notarea generală indicată anterior, respectiv Toleranţe
adăugat la
generale ISO 2768 - mK - M.
Valorile toleranţelor generale corespund preciziilor normale de
execuţie în atelier, clasa de toleranţă corespunzătoare fiind aleasă şi
indicată pe desen.
Majorarea toleranţelor peste anumite valori, care corespund
preciziei normale de execuţie în atelier, nu conduce de cele mai multe ori
la nici un avantaj economic. De exemplu, o piesă cu următoarele
dimensiuni: diametru 25 mm  0,1 mm, lungime 80 mm, ce se prelucrează
într-un atelier a cărui precizie normală de execuţie este egală sau mai fină
decât ISO 2768 - mH, va avea abateri geometrice mai mici de 0,1 mm la
circularitate, 0,1 mm la rectilinitatea elementelor de suprafaţă şi de 0,1
mm la bătaia radială (valorile au fost luate din tabelele din stat). Indicarea
toleranţelor, în cazul acestui atelier de fabricaţie, nu va aduce nici un
beneficiu.
Dacă totuşi, din motive funcţionale, o piesă necesită o valoare a
toleranţei mai mică decât "toleranţele generale", atunci această piesă
trebuie să aibă indicată toleranţa individuală cea mai mică, pe

217
reprezentarea piesei. Acest tip de toleranţe se află în afara domeniul
toleranţelor generale.
În cazul în care funcţionarea unei piese permite o toleranţă mai
mare sau egală valorilor toleranţelor generale, atunci aceasta nu trebuie
indicată individual, dar trebuie înscrisă pe desen conform celor
menţionate deja. Acest tip de toleranţe permite utilizarea totală a
conceptului de toleranţe generale.
Există "excepţii de la regulă" când funcţionarea piesei permite o
toleranţă mai mare decât toleranţele generale şi creşterea acestei
toleranţe aduce un avantaj economic. În aceste cazuri speciale, trebuie
indicată o toleranţă geometrică individuală mai mare, pe reprezentarea
piesei, de exemplu, toleranţa la circularitate a unui tub cu pereţi groşi.
Utilizarea toleranţelor generale prezintă următoarele avantaje:
a) desenele sunt mai uşor de citit şi conduc la o mai bună înţelegere a
desenului de către utilizator;
b) proiectanţii economisesc timp nefiind necesar să se facă calcule de
toleranţe detaliate, fiind suficient să se cunoască dacă funcţionarea
permite o toleranţă mai mare sau egală cu toleranţa generală;
c) desenul permite depistarea rapidă a pieselor care pot fi produse
într-un proces de execuţie normal, aceasta facilitând de asemenea
conducerea sistemului calităţii prin reducerea nivelurilor de inspecţie;
d) dimensiunile rămase, care au indicate toleranţe geometrice, sunt, în
cea mai mare parte, acele piese controlate a căror funcţionare necesită
toleranţe relativ mici şi care, în consecinţă pot necesita un efort special în
fabricaţie - aceasta este util pentru planificarea fabricaţiei şi facilitează
activitatea serviciilor de control al calităţii în cadrul analizelor privind
cerinţele de inspecţie;
e) clientul şi furnizorul pot negocia mai rapid comenzile deoarece
"precizia normală de execuţie în atelier" este cunoscută înaintea încheierii
contractuluiş de asemenea pot fi evitate divergenţele la livrare, dintre
client şi frunizor, deoarece desenul prezentat este complet.
Aceste avantaje sunt obţinute în totalitate numai atunci când există
încredere suficientă că toleranţele generale nu vor fi depăşite, adică,
atunci când precizia normală de execuţie în atelier este egală sau mai fină

218
decât toleranţele generale indicate pe desen. Prin urmare, fiecare atelier
trebuie: să-şi determine, prin măsurare, propria precizie normală de
execuţie; să accepte numai acele desene ale căror toleranţe generale
sunt egale sau mai mari decât precizia normală de execuţie în atelierş să
verifice prin eşantionare dacă precizia sa normală de execuţie în atelier nu
se deteriorează.
Adesea funcţionarea permite o toleranţă mai mare decât toleranţa
generală. Din această cauză, funcţionarea unei piese nu este întotdeauna
prejudiciată dacă un element al piesei nu respectă (ocazional) toleranţa
generală. Depăşirea toleranţei generale conduce la respingerea piesei
numai dacă funcţionarea acesteia este afectată.

 APLICAŢII

 Abaterea la diametru admisă este indicată direct pe desen;

toleranţa generală la circularitate este egală cu valoarea numerică a
toleranţei la diametru (tab. 37, exemplul 1).
 În acest exemplu sunt aplicabile toleranţele generale în
conformitate cu indicaţia ISO 2768 - mK. Abaterile admise pentru un
diametru de 25 mm sunt 0,2 mm. Aceste abateri conduc la valoarea
numerică de 0,4 mm care este mai mare decât valoarea 0,2 mm dată în
tabelul cu toleranţele generale pentru bătăi (H: 0,1; K: 0,2; L: 0,5); în
consecinţă, pentru toleranţe la circularitate se aplică valoarea 0,2 mm.
În tabelul 3.7 sunt prezentate două exemple de toleranţe generale
la circularitate.

Tabelul 3.7

Exempl Indicaţie pe desen Câmp de toleranţă la

u circularitate

0,1
219
0
25 -
0,1
1

ISO 2768 - K

0,2
2

25

ISO 2768 - mK

220
 3.5. TESTE DE VERIFICARE

1. Să se deseneze un arbore pe care să se noteze: a) diametrul,

prevăzut cu toleranţă individuală; b) lungimea, prevăzută cu
toleranţă generală, conform SR EN 22768-1:1995; c) o toleranţă
individuală de formă.

2. Să se definească, la alegere, una dintre abaterile de la forma dată a

suprafeţei şi cazurile particulare aferente.

3. Să se definească, la alegere, una dintre abaterile de la forma dată a

profilului şi cazurile particulare aferente.

4. Care dintre cele de mai jos sunt abateri de formă ? a) ovalitatea; b)

concentricitatea; c) ondulaţia .

5. Pe o suprafaţă se întâlneşte simbolizarea

0,01 . Ce reprezintă
100
ea ? a) toleranţa la circularitate admisă este de 0,01 mm pe lungime
de 100 mm; b) toleranţa la cilindricitate admisă este de 0,01 mm pe
orice lungime de 100 mm; c) rugozitatea admisă este de 0,01
micrometri pe o suprafaţă de 100x100 mm.
0,1
A
6. Simbolul reprezintă: a) toleranţa la concentricitate faţă
de A este de 0,1 mm; b) toleranţa la cilindricitate faţă de A este de
100 miimi; c) toleranţa la circularitate este de 0,1 mm faţă de
suprafaţa A.

7. Formele simple (particulare) ale abaterii de la planitate sunt: a)

concavitatea şi convexitatea; b) ovalitatea şi poligonalitatea; c)
forma butoi şi forma şa.

8. Se consideră cazul strunjirii unui arbore, piesa fiind prinsă în capul

universal şi liberă la celălalt capăt. Datorită faptului că piesa
cedează elastic forţelor de aşchiere, atunci când cuţitul va prelucra
capul liber al piesei, această parte a piesei se va retrage din cuţit şi
piesa va rezulta _______________.
9. Se consideră o piesă fixată pe strung între vârfuri; când cuţitul
ajunge să prelucreze piesa în regiunea de la mijlocul (pe lungime)

221
 acesteia, piesa poate ceda, respectiv să iasă din cuţit şi să rezulte
sub formă de _____________.
10. Pentru toleranţele individuale de formă sunt standardizate
_________________ notate cu simbolurile I, II, ... , XII, în ordinea
descrescândă a preciziei.
11. Zona de toleranţă la ______________, în planul considerat sau în
secţiunea considerată, este cuprinsă între cercul adiacent şi un cerc
concentric cu acesta, având raza mai ______ la arbori sau mai _______
la alezaje cu valoarea TFc.
12. Î]nscrierea datelor privind toleranţele geometrice de formă se face
într-un cadru dreptunghiular, denumit ____________________, executat
cu linie continuă subţire şi împărţit în ______ căsuţe.
13. Pentru toleranţele generale de formă au fost standardizate ________
clase de toleranţă şi acestea sunt _____________.

14. După execuţie, valoarea măsurată a secţiunii transversale a unui

arbore, variază între o dimensiune
-0,025
minimă E dmin=39,962 şi o
-0,050 mm. În desenul piesei cota
dimensiune maximă E dmax=39,973
diametrului este  40 mm. Se cere: a) Să se precizeze dacă
piesa corespunde din punct de vedere al circularităţii; b) Să se
stabilească clasa de precizie corespunzătoare conform STAS 7391/2-
74; c) Să se înscrie pe desen cota prescrisă şi abaterea de formă.

15. După execuţie, valoarea măsurată a secţiunii transversale a unui

alezaj, variază între o dimensiune
+0,025 minimă E Dmin=42,006 şi o
0
dimensiune maximă EDmax=42,023 mm. În desenul piesei cota
diametrului este  42 mm. Se cere: a) Să se precizeze dacă piesa
corespunde din punct de vedere al circularităţii; b) Să se stabilească
clasa de precizie corespunzătoare conform STAS 7391/2-74; c) Să se
înscrie pe desen cota prescrisă şi abaterea de formă.

16. Toleranţa la circularitate este egală cu valoarea numerică a toleranţei

la ___________, dar în nici un caz nu depăşeşte toleranţa la _________
indicată în standardul SR EN 22768-2:1995.

17. Conform standardului SR EN 22768-2:1995, toleranţele la

cilindricitate nu sunt specificate. Abaterea la cilindricitate cuprinde

222
 trei componente: abaterea la __________, abaterea la __________ şi
abaterea la _________. Fiecare dintre aceste componente este
controlată de toleranţele sale individuale indicate sau de toleranţele
sale generale.
18. Să se indice modul de înscriere pe desen a toleranţelor generale
dimensionale, corespunzător clasei de toleranţă fină şi respectiv a
toleranţelor generale de formă, corespunzător clasei de toleranţă H,
conform Standardul SR EN 22768-1, 2:1995.

223
 PRECIZIA DE ORIENTARE, POZIŢIE ŞI

BĂTAIE A SUPRAFEŢELOR PIESELOR

FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI

4.1. CONSIDERAŢII GENERALE

P recizia de orientare, poziţie şi bătaie au o influenţă importantă asupra

calităţii pieselor luate separat cât şi asupra produselor finite în general, maşini, utilaje,
aparate etc. Ca şi precizia de formă, precizia orientării şi poziţiei suprafeţelor sunt, de
multe ori, foarte importante din punct de vedere funcţional, iar abaterile de bătaie au o
mare importanţă în ceea ce priveşte poziţia suprafeţelor şi a pieselor în mişcare
funcţională. Toate aceste abateri apar atât ca urmare a slabei rigidităţi a sistemului
tehnologic, cât şi din cauza unei tehnologii greşite, respectiv alegerea incorectă a
bazelor de aşezare, a modului de prindere a piesei etc.
Termenii (noţiunile) generali şi definiţiile referitoare la abaterile de orientare, de
poziţie şi de bătaie sunt cuprinşi în STAS 7384-85 şi prezentaţi sintetic în tabelul 4.1. Ca
şi în cazul abaterilor de formă, se vor folosi notaţiile literare din STAS 7384-66 (în STAS
7384-85 nu se prevăd notaţii literare).

Tabelul 4.1

Noţiune Definiţie

Poziţie nominală Poziţia suprafeţei, a axei ei, a profilului sau a

Orientare nominală
Bază de referinţă
planului de simetrie, determinată prin dimensiuni
nominale liniare şi (sau) unghiulare faţă de baza de
referinţă sau faţă de o altă suprafaţă, axă, profil sau
plan de simetrie.
Orientarea suprafeţei, a axei ei, a profilului sau a
planului de simetrie, determinată prin dimensiuni
nominale liniare şi (sau) unghiulare faţă de baza de
referinţă sau faţă de o altă suprafaţă, axă, profil sau
plan de simetrie.
Formă geometrică teoretică exactă (axă, plan, punct
etc.) faţă de care se determină poziţia elementului
tolerat.
Baza de referinţă poate fi definită prin unul sau mai
multe elemente de referinţă ale piesei.

224
Sistem de baze de
referinţă
Bază de referinţă parţială
Element de referinţă
Element de referinţă
simulat
Abatere de orientare
Abatere limită de orientare
Toleranţă de orientare
Abatere de poziţie
Abatere limită de poziţie
Sistemul compus dintr-un grup de două sau mai
multe baze de referinţă separate, utilizat ca element
de referinţă combinat pentru un element tolerat.
Punctul, linia sau o zona limitată pe suprafaţa piesei,
utilizată în raport cu dispozitivele de lucru şi de
control, care defineşte bazele de referinţă necesare
astfel, încât să fie satisfăcute cerinţele funcţionale.
Elementul real al unei piese (muchie, suprafaţă,
alezaj etc.) care este utilizat pentru determinarea
poziţiei unei baze de referinţă.
Elementele de referinţă având erori şi abateri de
execuţie, poate fi necesar să se indice toleranţe de
formă şi pentru aceste elemente
Suprafaţa reală, de formă şi precizie
corespunzătoare (lagăr, mandrină etc.), în contact
cu elementul (sau elementele) de referinţă, utilizată
pentru stabilirea bazelor de referinţă.
Elementele de referinţă simulate reprezintă
materializarea practică a bazelor de referinţă în
timpul execuţiei şi controlului.
Abaterea de la orientarea nominală a unei suprafeţe,
a axei ei, a unui profil sau a unui plan de simetrie
faţă de baza de referinţă sau abaterea de la
orientarea nominală reciprocă a unor suprafeţe, a
axelor lor, a unor profile sau a planelor de simetrie.
La aprecierea abaterilor de orientare nu se iau în
considerare abaterile de formă ale suprafeţei sau ale
profilului; ca urmare, în locul suprafeţelor reale se
consideră suprafeţele adiacente.
Ca centre sau axe ale suprafeţelor reale se consideră
centrele sau axele suprafeţelor adiacente (de
exemplu ca axă a unui capăt de arbore cilindric se
consideră axa cilindrului adiacent circumscris
capătului de arbore respectiv.
Abaterea maximă admisă, pozitivă sau negativă, a
abaterii de orientare.
Zona determinată de abaterile limită de orientare.
Toleranţa de orientare poate fi egală cu abaterea
limită superioară de orientare, dacă abaterea
inferioară este egală cu zero.
Abaterea de la poziţia nominală a unei suprafeţe, a
axei ei, a unui profil sau a unui plan de simetrie faţă
de baza de referinţă sau abaterea de la poziţia
nominală reciprocă a unor suprafeţe, a axelor lor, a
unor profile sau a planelor de simetrie.
La aprecierea abaterilor de poziţie nu se iau în
considerare abaterile de formă ale suprafeţei sau ale
profilului; ca urmare, în locul suprafeţelor reale se
consideră suprafeţele adiacente.
Ca centre sau axe ale suprafeţelor reale se consideră
centrele sau axele suprafeţelor adiacente (de
exemplu, ca axă a unui alezaj cilindric se consideră
axa cilindrului adiacent înscris în alezaj).
Valoarea maximă admisă a abaterii de poziţie.
225
 Toleranţă de poziţie
Abatere de bătaie
Abatere limită de bătaie
Toleranţă de bătaie
Zona determinată de abaterile limită de poziţie.
Toleranţa de poziţie este egală cu dublul abaterii
limită superioare de poziţie, dacă abaterea limită
inferioară de poziţie este egală şi de semn contrar
cu abaterea limită superioară.
Diferenţa dintre cea mai mare şi cea mai mică
distanţă de la punctele profilului real la baza de
referinţă.
Valoarea maximă admisă a abaterii de bătaie.
Zona determinată de abaterea limită bătaie.

4.2. ABATERI ŞI TOLERANŢE DE ORIENTARE

Conform STAS 7384-85, se deosebesc următoarele abateri de orientare: abaterea de la

paralelism, abaterea de la perpendicularitate şi abaterea de la înclinare.
 Abaterea de la paralelism sau neparalelismul, APl. Se deosebesc:
 abaterea de la paralelism a două drepte într-un plan, care este diferenţa dintre
distanţa maximă (a) şi distanţa minimă (b) dintre cele două drepte adiacente coplanare,
considerată în limitele lungimii de referinţă ( L sau l ref.) (fig.4.1,a);
 abaterea de la paralelism a două drepte în spaţiu, care este egală cu radical de
ordinul doi din suma pătratelor abaterilor (APl x şi APly) de la paralelismul proiecţilor celor
două drepte încrucişate pe două plane reciproc perpendiculare (fig.4.1,b); unul din plane
este determinat de una din dreptele adiacente şi un punct extrem al lungimii de referinţă
a celei de-a doua drepte;
 abaterea de la paralelism a unei drepte faţă de un plan , care este egală cu
diferenţa dintre distanţa maximă şi minimă dintre dreapta adiacentă şi planul adiacent,
considerată în limitele lungimii de referinţă, în planul perpendicular pe planul adiacent şi
care conţine dreapta adiacentă (fig.4.1,c);
 abaterea de la paralelism a două plane, care este egală cu diferenţa dintre
distanţa maximă (a) şi distanţa minimă (b) dintre cele două plane adiacente, considerată
APl=
în limitele suprafeţei de referinţă (fig.4.2,a):
APl=a-b APl=a-b
 abaterea de la paralelismAPl a unui plan faţă de o suprafaţă de rotaţie, care este
Dreaptă adiacentă
L dintre distanţa maximă (a) şi distanţa minimă
APl

egală cu diferenţa (b) dintre planul

APl L
adiacent şi axa suprafeţei adiacente de rotaţie, considerată în limitele lungimii de
referinţă (fig.4.2,b);
a
a
b

Planul comun al
dreptelor
Drepte adiacente adiacente Plan adiacent

a) b) c)
226
 Figura 4.1
 abaterea de la paralelism a două suprafaţe de rotaţie, respectiv abaterea de la
paralelism a axelor suprafeţelor de rotaţie, care este similară cu abaterea de la
paralelism a două drepte într-un plan sau în spaţiu (fig.4.2,c).

APl=a-b

Plane adiacente Cilindru adiacent

L2

L1

a
a

b
a

b
b

L
Plan adiacent L

a) Figura
b) 4.2 c)

Toleranţa la paralelism, TPl este egală cu valoarea maximă admisă a abaterii de

la paralelism. Zona de toleranţă la paralelism, după caz, este cuprinsă:
- între două drepte paralele având distanţa dintre ele egală cu TPl, situate paralel cu
baza de referinţă (dreapta adiacentă sau planul adiacent), dacă toleranţa la paralelism a
unei drepte este prescrisă într-o singură direcţie;
- într-o zonă paralelipipedică având secţiunea cu laturile egale cu TPl x şi TPly situate în
direcţii reciproc perpendiculare, situată paralel cu baza de referinţă (dreapta adiacentă
sau planul adiacent), dacă toleranţa la paralelism a unei drepte este prescrisă în două
direcţii reciproc perpendiculare;
- într-o zonă cilindrică având diametrul egal cu TPl, situată paralel cu baza de referinţă
(dreapta adiacentă sau planul adiacent), dacă toleranţa la paralelism a unei drepte este
prescrisă în orice direcţie;
- între două plane paralele având distanţa dintre ele egală cu TPl, situate paralel cu baza
de referinţă (dreapta adiacentă, planul adiacent sau axa suprafeţei adiacente de rotaţie),
dacă se prescrie toleranţa la paralelism a unui plan;
 Abaterea de la perpendicularitate sau neperpendicularitate, APd. Se
deosebesc:

227
 abaterea de la perpendicularitate dintre două drepte, două suprafeţe de rotaţie
sau o suprafaţă de rotaţie şi o dreaptă (fig.4.3,a), care este diferenţa dintre unghiul
format de dreptele adiacente la profilele reale, respectiv la axele suprafeţelor adiacente
de rotaţie (sau proiecţiile lor pe un plan perpendicular pe normala comună) şi unghiul
nominal de 90 0, considerată în limitele lungimii de referinţă;
 abaterea de la perpendicularitate a unei drepte sau a unei suprafeţe de rotaţie
faţă de un plan, care este diferenţa dintre unghiul format de dreapta adiacentă sau axa
suprafeţei adiacente de rotaţie cu planul adiacent la suprafaţa reală şi unghiul nominal
de 900, considerată în limitele lungimii de referinţă. Abaterea poate fi măsurată: într-un
plan dat (fig.4.3,b) sau în două plane reciproc perpendiculare, prin proiecţiile dreptei
(axei) pe aceste plane;

APd APd

Dreaptă
adiacentă

L
900 900
L

Drepte adiacente
Plan adiacent
a) b)

Figura 4.3
 abaterea de la perpendicularitate a unui plan faţă de de o dreaptă, o suprafaţă de
rotaţie sau un plan, care este diferenţa dintre unghiul format de planul adiacent cu
dreapta adiacentă, cu axa suprafeţei adiacente de rotaţie sau cu planul adiacent şi
unghiul nominal de 90 0, considerată în limitele lungimii de referinţă (fig.4.4,a şi b);

APd

AP
d
Plan
900 adiacent
L

900

Bază de referinţă

Plan adiacent
Figura 4.4
a) b)
Toleranţa la perpendicularitate este valoarea maximă admisă a abaterii de la
perpendicularitate. Zona de toleranţă la perpendicularitate, după caz, este cuprinsă:

228
- între două plane paralele având distanţa dintre ele egală cu TPd, situate perpendicular
pe baza de referinţă (dreapta adiacentă, axa suprafeţei adiacente de rotaţie sau planul
adiacent), dacă se prescrie toleranţa la perpendicularitate dintre două drepte sau a unui
plan faţă de baza de referinţă;
- între două drepte paralele având distanţa dintre ele egală cu TPd, situate perpendicular
pe planul de referinţă, dacă toleranţa la perpendicularitate a unei drepte faţă de un plan
este prescrisă într-o singură direcţie;
- într-o zonă paralelipipedică având secţiunea cu laturile egale cu TPd x şi TPdy, situată
perpendicular pe baza de referinţă, dacă toleranţa la perpendicularitate a unei drepte
faţă de un plan este prescrisă în două direcţii reciproc perpendiculare;
- într-o zonă cilindrică având diametrul egal cu TPd, situată perpendicular pe planul de
referinţă, dacă toleranţa la perpendicularitate a unei drepte faţă de un plan este
prescrisă în orice direcţie.
 Abaterea de la înclinare, APi. Se deosebesc:
 abaterea de la înclinare dintre două drepte sau două suprafeţe de rotaţie, care
este diferenţa dintre unghiul format de dreptele adiacente la profilele reale, respectiv de
axele suprafeţelor adiacente de rotaţie (sau proiecţiile lor pe un plan perpendicular pe
normala comună) şi unghiul nominal, considerată în limitele lungimii de referinţă
(fig.4.5,a);
 abaterea de la înclinare a unei drepte sau a unei suprafeţe de rotaţie faţă de un
plan, care este diferenţa dintre unghiul format de dreapta adiacentă sau de axa
suprafeţei adiacente de rotaţie cu planul adiacent la suprafaţa reală şi unghiul nominal,
considerată în limitele lungimii de referinţă (fig.4.5,b);

APi

nominal
APi
L

Drepte adiacente


L

nominal Dreaptă adiacentă

Plan adiacent
Figura 4.5
 abaterea a)de la înclinare a unui plan faţă de o dreaptă,
b) o suprafaţă de rotaţie sau
un plan, care este diferenţa dintre unghiul format de planul adiacent la suprafaţa reală
cu dreapta adiacentă, cu axa suprafeţei adiacente de rotaţie sau cu planul adiacent şi
unghiul nominal dat, considerată în limitele lungimii de referinţă (fig.4.6,a şi b).
Toleranţa la înclinare (TPi) este egală cu valoarea maximă admisă a abaterii de la
înclinare. Zona de toleranţă la înclinare, după caz, este cuprinsă:

229
- între două conuri omotetice având generatoarele paralele şi la distanţă egală cu TPi,
dacă se prescrie toleranţa la înclinare între două drepte sau două suprafeţe de rotaţie;
- între două drepte paralele având distanţa dintre ele egală cu TPi, dacă se prescrie
toleranţa la înclinare a unei drepte sau a unei suprafeţe de rotaţie faţă de un plan;
- între două plane paralele având distanţa dintre ele egală cu TPi, dacă se prescrie
toleranţa la înclinare a unui plan faţă de baza de referinţă.

APi

nominal APi

Plane
adiacente


L
nominal
L

Bază de referinţă

Plan adiacent
Figura 4.6
a) b)

4.3. ABATERI ŞI TOLERANŢE DE POZIŢIE

C onform STAS 7384-85, se deosebesc următoarele abateri de poziţie:

abaterea de la poziţia nominală, abaterea de la concentricitate şi coaxialitate, precum şi

abaterea de la simetrie.
 Abaterea de la poziţia nominală, APp. Se deosebesc:
 abaterea de la poziţia nominală a unei drepte sau a axei unei suprafeţe de
rotaţie, care este egală cu distanţa maximă dintre dreapta adiacentă sau axa suprafeţei
adiacente de rotaţie şi poziţia nominală a acestora, considerată în limitele lungimii de
referinţă (fig.4.7,a).

Poziţia nominală se determină faţă de una sau mai multe baze de referinţă sau
faţă de alte elemente. În cazul în care lungimea de referinţă este egală cu zero, se
determină abaterea de la poziţia nominală a unui punct.
 abaterea de la poziţia nominală unui plan sau a unui plan de simetrie , egală cu
distanţa maximă dintre planul adiacent sau planul de simetrie şi poziţia nominală a
acestora, considerată în limitele lungimii de referinţă (fig.4.7,b);

230
 Toleranţa la poziţia nominală este egală cu dublul valorii maxime a abaterii de la
poziţia nominală. Zona de toleranţă la poziţia nominală, după caz, este cuprinsă:
- între două drepte paralele amplasate simetric faţă de poziţia nominală şi la distanţa
dintre ele egală cu TPp, dacă toleranţa la poziţia nominală a unei drepte (axe) este
prescrisă într-o singură direcţie;
- într-o zonă paralelipipedică având secţiunea cu laturile egale cu TPp x şi TPpy, situată
coaxial cu poziţia nominală a dreptei (axei) dacă toleranţa la poziţia nominală a unei
drepte (axe) este prescrisă în două direcţii reciproc perpendiculare;
- într-o zonă cilindrică având diametrul egal cu TPp, situată coaxial cu poziţia nominală a
dreptei (axei), dacă toleranţa la poziţia nominală a unei drepte este prescrisă în orice
direcţie;
- între două plane paralele având distanţa dintre ele egală cu TPp, situate simetric faţă
de poziţia nominală, dacă se prescrie toleranţa la poziţia nominală a unui plan.

Figura 4.7
a) b)

 Abaterea de la concentricitate (neconcentricitatea) şi de la coaxialitate

(necoaxialitatea), APc.
Abaterea de la concentricitate este
Cerc adiacent distanţa dintre centrul cercului adiacent al
suprafeţei considerate şi baza de referinţă
APc

(fig.4.8). Baza de referinţă poate fi: centrul

unui cerc adiacent dat; axa unei suprafeţe
adiacente date; axa comună a două sau mai
Baza de multe suprafeţe de rotaţie.
referinţă
Figura 4.8

231
 Se poate considera că abaterea de la concentricitate este cazul particular al
abaterii de la coaxialitate când lungimea de referinţă este egală cu zero.
Abaterea de la coaxialitate este distanţa maximă dintre axa suprafeţei adiacente
şi axa dată ca bază de referinţă, considerată în limitele lungimii de referinţă. Baza de
referinţă poate fi:
- axa uneia dintre suprafeţele adiacente de rotaţie (fig.4.9,a);
- axa comună a două sau mai multe suprafeţe adiacente de rotaţie (fig.4.9,b); ca axă
comună a două suprafeţe de rotaţie se consideră dreapta care trece prin centrul
secţiunilor transversale medii (la mijlocul lungimilor de refeirnţă) ale suprafeţelor
respective.

a) Figura 4.9 b)

Abaterea de la coaxialitatea poate avea următoarele aspecte:

 excentricitatea (dezaxarea), dacă axele suprafeţelor adiacente de rotaţie sunt
paralele (fig.4.10,a);
 necoaxialitatea unghiulară (frângerea), dacă axele suprafeţelor adiacente de
rotaţie sunt concurente (fig.4.10,b);
 necoaxialitatea încrucişată, dacă axele suprafeţelor adiacente de rotaţie sunt
încrucişate (fig.4.10,c).
Toleranţa la concentricitate şi coaxialitate, TPc este dublul valorii maxime admise
a abaterii de la concentricitate sau de la coaxialitate. Zona de toleranţă la
concentricitate este cuprinsă într-un cerc având diametrul egal cu TPc, situat concentric
cu baza de referinţă.
Zona de toleranţă la coaxialitate este cuprinsă într-o suprafaţă cilindrică având
diametrul egal cu TPc, situat coaxial cu baza de referinţă.

Excentricitatea Frângerea
L
L

232
a) b) c)
 Figura 4.10

 Abaterea de la simetrie sau asimetria, APs, este distanţa maximă dintre

planele (axele) de simetrie ale elementelor respective, considerată în limitele
lungimii de referinţă sau într-un plan dat (fig.4.11).

L/2

Planul de simetrie al Planul de simetrie al

alezajului piesei

APs
Figura 4.11

Toleranţa la simetrie este egală cu dublul valorii maxime admise a abaterii de la

simetrie. Zona de toleranţă la simetrie, după caz, este cuprinsă:
- între două linii (plane) având distanţa dintre ele egală cu TPs, situate paralel cu baza de
referinţă (axa de simetrei sau planul de simetrie), dacă toleranţa la simetrie a unei axe
este prescrisă într-o singură direcţie;
- într-o zonă paralelipipedică având secţiunea cu laturile egale cu TPs x şi TPsy, situată
coaxial cu baza de referinţă, dacă toleranţa la simetrie a unei axe este prescrisă în două
direcţii reciproc perpendiculare;
- între două plane paralele având distanţa dintre ele egală cu TPs, situate simetric faţă
de baza de referinţă, dacă se prescrie toleranţa la simetrie a unui plan faţă de o axă de
simetrie sau un plan de simetrie.

4.4. ABATERI ŞI TOLERANŢE DE BĂTAIE

Sunt standardizate următoarele abateri şi toleranţe de bătaie: bătaia circulară radială,

bătaia circulară frontală, bătaia totală radială, bătaia totală frontală şi toleranţele acestor
bătăi.
 Bătaia circulară radială, Br este egală cu diferenţa dintre distanţa maximă şi
distanţa minimă de la suprafaţa reală la axa de rotaţie de referinţă, considerată
în limitele lungimii de referinţă (fig.4.12); de obicei (dacă nu se specifică altfel),
bătaia circulară radială se determină în plane perpendiculare pe axa de referinţă.

233
 Toleranţa bătăii circulare radiale, TBr este egală cu valoarea maximă admisă a
bătăii circulare radiale. Zona de toleranţă a bătăii circulare radiale este cuprinsă, în
fiecare plan de măsurare perpendicular pe axa de rotaţie, între două suprafeţe de rotaţie
(cilindrice, conice etc.) având distanţa dintre ele egală cu TBr, situate coaxial cu axa de
rotaţie de referinţă.

Br=amax-amax=2excentricitatea

Figura 4.12
 Bătaia circulară frontală, Bf este egală cu diferenţa dintre distanţa maximă şi
distanţa minimă de la suprafaţa frontală reală la un plan perpendicular pe axa de
rotaţie de referinţă, considerată în limitele lungimii de referinţă (fig.4.13) sau ale
unui diametru dat.
Toleranţa bătăii circulare frontale, TBf este egală cu valoarea maximă admisă a
bătăii circulare frontale. Zona de toleranţă a bătăii circulare frontale este cuprinsă, în
fiecare poziţie radială, între două circumferinţe având distanţa dintre ele egală cu TBf,
situate pe cilindrul (conul) de măsurare coaxial cu axa de rotaţie de referinţă.

Bf
D

Axa de rotaţie
Figura 4.13

 Bătaia totală radială, Brt este egală cu diferenţa dintre distanţa maximă şi
distanţa minimă de la suprafaţa reală la axa de rotaţie de referinţă, considerată
în limitele lungimii de referinţă.
Toleranţa bătăii circulare radiale, TBrt este egală cu valoarea maximă admisă a
bătăii totale radiale. Zona de toleranţă a bătăii totale radiale este cuprinsă, între doi
cilindri având distanţa dintre ei egală cu TBrt, situaţi coaxial cu axa de rotaţie de
referinţă.

234
 Bătaia totală frontală, Bft este egală cu diferenţa dintre distanţa maximă şi
distanţa minimă de la suprafaţa frontală reală la un plan perpendicular pe axa de
rotaţie de referinţă, considerată în limitele lungimii de referinţă sau ale unui
diametru dat.
Toleranţa bătăii totale frontale, TBft este egală cu valoarea maximă admisă a
bătăii totale frontale. Zona de toleranţă a bătăii totale frontale este cuprinsă între două
plane având distanţa dintre ele egală cu TBft, situate perpendicular pe axa de rotaţie de
referinţă.

4.5. ÎNSCRIEREA TOLERANŢELOR DE ORIENTARE,

DE POZIŢIE ŞI DE BĂTAIE PE DESEN

I ndicarea toleranţelor de orientare, de poziţie şi de bătaie pe desenul tehnic al

pieselor se face, la fel ca în cazul toleranţelor de formă, conform STAS 7385/1-85, prin
înscrierea datelor privind toleranţele geometrice într-un cadru dreptunghiular, denumit
cadru de toleranţă, executat cu linie continuă subţire şi împărţit în două sau trei căsuţe,
în care se scriu de la stânga la dreapta, în ordinea indicată mai jos, următoarele date
(fig.4.14,a şi b):
 simbolul grafic al caracteristicii tolerate, conform tabelul 4.2;
 valoarea toleranţei, în milimetri, precedată de simbolul  dacă zona de toleranţă
este circulară sau cilindrică (fig.4.14,b, c şi d); toleranţa poate fi raportată la toată
suprafaţa/lungimea sau numai la o anumită suprafaţă/lungime a elementului
tolerat;
 litera (literele) de identificare a bazei (bazelor) de referinţă, dacă este cazul
(fig.4.14,a şi b).

6 g'uri 6x

0,3  0,3 A C  
A B 0,1 0,1
a) b) c) d)

Figura 4.14

235
 Indicaţiile care se referă la numărul elementelor care au acelaşi tip de toleranţă,
cu o aceeaşi valoare (ca de exemplu, 6 găuri, 4 suprafeţe, 6x etc.) se înscriu deasupra
cadrului de toleranţă (fig.4.14,c şi d).
Pentru toleranţele de orientare, de poziţie şi de bătaie, la fel ca în cazul
toleranţelor de formă sunt standardizate 12 clase de precizie notate cu simbolurile I, II,...,
XII, în ordinea descrescândă a preciziei. Valorile toleranţelor la paralelism,
perpendicularitate şi înclinare sunt date în tabelul 4.3, conform STAS 7391/3-74,
toleranţele la coaxialitate, la concentricitate, la simetrie şi la intersectare în tabelul 4.4
conform STAS 7391/4-74, iar toleranţele bătăii radiale şi frontale în tabelele 4.5 şi 4.6,
conform STAS 7391/5-74.

Tabelul 4.2
Simbolul caracteristicii tolerate
Tipul toleranţei Denumirea toleranţei Literar Grafic
(STAS 7384- (STAS 7385/1-
66) 85)

Toleranţe de Toleranţă la paralelism TPl

orientare
Toleranţă la
TPd
perpendicularitate

Toleranţă la înclinare TPi

Toleranţe de Toleranţă la poziţia nominală TPp

poziţie
Toleranţă la concentricitate şi
coaxialitate
TPc

Toleranţă la simetrie
TPs

Toleranţe de Toleranţa bătăii circulare

 radiale TBr
bătaie
 circulare TBf

Toleranţa bătăii totale

 radiale TBrt
 circulare TBft

236
 Cadrul de toleranţă se leagă, ca şi în cazul toletanţelor de formă, de elementul
tolerat printr-o linie de indicaţie terminată cu o săgeată. Linia de indicaţie poate fi frântă.
Capătul liniei de indicaţie, se sprijină pe:
a) linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare (trasată în prelungirea liniei
de contur), dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă toleranţa se referă la profilul sau
suprafaţa respectivă;
b) în prelungirea liniei de cotă, dacă toleranţa se referă la axa sau planul de simetrie
al elementului tolerat;
c) pe axă, dacă toleranţa se referă la axa sau planul de simetrie al tuturor
elementelor care admit această axă sau acest plan de simetrie.

Tabelul 4.3
Clasa de precizie
Dimensiunea
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
nominală, mm
Toleranţe, µm
Până la 10 0,4 0,6 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60
Peste 10 0,5 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80
până la 16
Peste 16 0,6 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 100
până la 25
Peste 25 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 120
până la 40
Peste 40 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 100 160
până la 63
Peste 63 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 120 200
până la 100
Peste 100 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 160 250
până la 160 0
Peste 160 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 200 300
până la 250 0
Peste 250 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 16 250 400
până la 400 0 0
Peste 400 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 300 500
până la 630 0 0
Peste 630 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 400 600
până la 1000 0 0 0
Peste 1000 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 500 800
până la 1600 0 0 0
Peste 1600 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 600 100
până la 2500 0 0 0 0 0
Peste 2500 8 12 20 30 50 80 12 20 30 50 800 120
până la 4000 0 0 0 0 0
Peste 4000 10 16 25 40 60 10 16 25 40 60 100 160
până la 6300 0 0 0 0 0 0 0
Peste 6300 12 20 30 50 80 12 20 30 50 80 120 200
până la 10000 0 0 0 0 0 0 0

Observaţie: Prin dimensiune nominală se înţelege lungimea prescrisă (de referinţă) la

care se referă condiţia de paralelism, perpendicularitate sau înclinare. Dacă nu se
prescrie o lungime de referinţă, prin dimensiune nominală se înţelege întreaga lungime

237
a suprafeţelor la care se referă condiţia (pentru toleranţa la paralelism a suprafeţelor
plane - latura mai mare).

Tabelul 4.4
Clasa de precizie
Dimensiunea
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
nominală, mm
Toleranţe, µm
Până la 6 1, 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 200
2 0
Peste 6 până la 18 1, 2, 4 6 10 16 25 40 60 10 16 250
6 5 0 0
Peste 18 până la 50 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 300
0 0
Peste 50 până la 120 2, 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 400
5 0 0 0
Peste 120 până la 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 500
250 0 0 0
Peste 250 până la 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 600
500 0 0 0 0
Peste 500 până la 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 50 800
800 0 0 0 0
Peste 800 până la 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 60 100
1250 0 0 0 0 0 0
Peste 1250 8 12 20 30 50 80 12 20 30 50 80 120
până la 2000 0 0 0 0 0 0

Observaţie: Prin dimensiune nominală se înţelege diametrul suprafeţei examinate sau

dimensiunea dintre suprafeţele, care formează elementul simetric examinat. Dacă
dimensiunea nominală nu este indicată, atunci toleranţa se determină după elementul
care are dimensiunea cea mai mare.

Tabelul 4.5
Clasa de precizie
Dimensiunea
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
nominală, mm
Toleranţe, µm
Până la 6 1, 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 200
2 0
Peste 6 până la 18 1, 2, 4 6 10 16 25 40 60 10 16 250
6 5 0 0
Peste 18 până la 50 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 300
0 0
Peste 50 până la 120 2, 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 400
5 0 0 0
Peste 120 până la 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 500
250 0 0 0
Peste 250 până la 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 600
500 0 0 0 0

238
Peste 500 până la 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 50 800
800 0 0 0 0
Peste 800 până la 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 60 100
1250 0 0 0 0 0 0
Peste 1250 până la 8 12 20 30 50 80 12 20 30 50 80 120
2000 0 0 0 0 0 0

Observaţie: Prin diametrul nominal se înţelege diametrul prescris (de referinţă) la care
se referă condiţia. Dacă nu se prescrie o valoare de referinţă, prin diametrul nominal se
înţelege diametrul maxim al suprafeţei frontale.

În cazul în care toleranţa unui element este indicată în raport cu o bază de

referinţă, aceasta se identifică printr-o literă de referinţă care se repetă şi în cadrul de
toleranţă, în cea de a treia căsuţă (a se vedea fig. 4.14,a şi b).

Tabelul 4.6
Clasa de precizie
Dimensiunea
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
nominală, mm
Toleranţe, µm
Până la 10 0,4 0,6 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60
Peste 10 0,5 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80
până la 16
Peste 16 0,6 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 100
până la 25
Peste 25 0,8 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 120
până la 40
Peste 40 1 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 100 160
până la 63
Peste 63 1,2 2 3 5 8 12 20 30 50 80 120 200
până la 100
Peste 100 1,6 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 160 250
până la 160 0
Peste 160 2 3 5 8 12 20 30 50 80 12 200 300
până la 250 0
Peste 250 2,5 4 6 10 16 25 40 60 10 16 250 400
până la 400 0 0
Peste 400 3 5 8 12 20 30 50 80 12 20 300 500
până la 630 0 0
Peste 630 4 6 10 16 25 40 60 10 16 25 400 600
până la 1000 0 0 0
Peste 1000 5 8 12 20 30 50 80 12 20 30 500 800
până la 1600 0 0 0
Peste 1600 6 10 16 25 40 60 10 16 25 40 600 100
până la 2500 0 0 0 0 0

Litera de identificare a bazei de referinţă se înscrie în apropierea acesteia, într-un

cadru pătrat, ce se leagă de bază printr-o linie de indicaţie terminată cu un triunghi de
referinţă înnegrit, sau nu (fig.4.15,a şi b). Pe acelaşi desen sau pe desenele componente

239
ale aceleiaşi documentaţii tehnice, trebuie să se utilizeze un singur mod de reprezentare
(fig.4.15,c).

A
A A

a) b) c)
Figura 4.15

Triunghiul de referinţă, cu litera de referinţă se amplasează:

a) pe linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare (trasată în prelungirea
liniei de contur), dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă baza de referinţă este profilul sau
suprafaţa respectivă (fig. 4.16,a);

B
A

a) b)

Figura 4.16
c) d)
b) în prelungirea liniei de cotă, dacă baza de referinţă este axa sau planul de
simetrie al elementului tolerat (fig.4.16,b şi c). Dacă săgeţile liniei de cotă se desenează
în afara liniilor ajutătoare, triunghiul de referinţă înlocuieşte una din săgeţi (fig.4.16,c).
Linia de cotă se reprezintă chiar dacă nu se înscrie cota respectivă;
c) pe axa sau pe planul de simetrie, dacă baza de referinţă este:
- axa sau planul de simetrie al unui singur element (fig.4.16,d);
- axa comună sau planul format de două elemente.

240
 În cazul în care cadrul de toleranţă poate fi legat direct, printr-o linie de indicaţie,
de baza de referinţă, se admite ca litera de referinţă să nu mai fie înscrisă în cadrul
respectiv, aşa cum este exemplificat în figura 4.17, a şi b.
O bază de referinţă simplă este identificată printr-o literă majusculă (diferită de
cele folosite în acelaşi desen), conform figurii 4.18,a.

0,2
0,2

a) b)
Figura 4.17

O bază de referinţă comună, formată din două elemente de referinţă, este

identificată prin două litere separate printr-o liniuţă (fig.4.18,b).
În cazul în care ordinea de indicare a bazelor de referinţă este importantă, literele
de referinţă se înscriu, de la stânga la dreapta, în ordinea de prioritate (fig.4.18,c).
În cazul în care ordinea de indicare a bazelor de referinţă nu este importantă,
literele de referinţă se înscriu aşa cum este exemplificat în figura 4.18,d.

A- A B
A B C AB
a) b) c) d)

Figura 4.18

Dacă toleranţa se aplică pe o anumită lungime care se află în oricare loc al

elementului tolerat, valoarea acestei lungimi se înscrie după valoarea toleranţei şi se
separă de aceasta printr-o linie înclinată (fig.4.19,a).
În cazul unei suprafeţe se utilizează acelaşi mod de indicare a toleranţei, care
semnifică faptul că toleranţa se aplică tuturor liniilor având lungimea specificată, în
toate poziţiile şi direcţiile.
Dacă la toleranţa prescrisă pe toată lungimea (suprafaţa) elementului tolerat este
necesar să se adauge o altă toleranţă de aceeaşi natură, dar mai mică şi limitată pe o
anumită lungime (suprafaţă), cadrul de toleranţă se împarte în două şi această toleranţă
se înscrie sub cea generală (fig.4.19,b).

241
 0,1 A
0,01/100 B
0,05/200

a) b)
Figura 4.19

Dacă toleranţa se referă numai la o porţiune a elementului, conturul acesteia se

dublează cu o linie groasă, iar poziţia şi dimensiunile porţiunii respective se cotează
(fig.4.20,a). Similar se procedează în cazul în care baza de referinţă este limitată pe o
anumită porţiune a elementului de referinţă (fig.4.20,b).

0,1 0,
1

a) b)
Figura 4.20

 OBSERVAŢII

Cote teoretic exacte (cote încadrate)

Dacă pentru o piesă (element) se prescriu toleranţe de formă, poziţie sau de

orientare, dimensiunile care definesc forma, poziţia sau unghiul de înclinare se numesc
cote exacte şi nu se tolerează. Aceste cote se 10 încadrează, ca de exemplu
Dimensiunile efective corespunzătoare ale piesei sunt limitate exclusiv
8 x 15 H7
prin toleranţe de formă, poziţie sau de orientare indicate în cadrul de toleranţă
 0,1 A B
(fig.4.21). A
30
20

242
20 30 30 30
A
 Figura 4.21

În figura 4.22 se prezintă un exemplu de înscriere pe desen a toleranţelor de

orientare, de poziţie şi de bătaie la roata de acţionare a unui regulator.

Figura 4.22


APLICAŢII

Tabelul 4.7

ÎNSCRIERE PE DESEN EXPLICA|IE

243
 Toleranţa (abaterea limită) la
paralelism a suprafeţei
superioare faţă de cea
inferioară este de 0,01 mm
pe oricare porţiune de
100x100 mm a ei.

Toleranţa (abaterea limită) la

paralelism a axa alezajului superioar
faţă de axa alezajului inferioar este de
0,04 mm în orice direcţie, pe toată
lungimea alezajului.

Toleranţa (abaterea limită) la

perpendicularitate a axei fusului faţă
de suprafaţa de aşezare este de 0,1 mm
în planul de proiecţie, pe toată lungimea
fusului

Toleranţa (abaterea limită) la

perpendicularitate a axei fusului faţă
de suprafaţa de aşezare este de 0,01 mm
în orice direcţie, pe oricare lungime de
100 mm a fusului.

Zona toleranţei la concentricitate a

cercului exterior este un cerc cu diametrul
 0,01 mm, concentric cu cercul interior
(abaterea limită la concentricitatea
cercului exterior faţă de cercul interior
este de 0,005 mm).

244
 Zona toleranţei de poziţie a suprafeţei
înclinate este cuprinsă între două plane
paralele distanţate la 0,06 mm în direcţie
axială şi dispuse simetric faţă de poziţia
nominală (abaterea limită de la poziţia
nominală a suprafeţei înclinate, faţă de
axa şi capătul fusului, măsurată în
direcţie axială, este de  0,03 mm).

Bătaia frontală maximă admisă faţă

de axa alezajului, este de 0,04 mm
pentru suprafaţa frontală din stânga şi de
0,025 mm pentru suprafaţa frontală din
dreapta, ambele măsurate la diametrul 
60.

Bătaia radială maximă admisă a

treptei din mijloc a arborelui faţă de
treptele laterale ale aceluiaşi arbore este
de 0,1 mm pe toată lungimea treptei din
mijloc a arborelui.

Zona toleranţei la simetrie a axei de

simetrie a ghidajelor este cuprinsă între
două drepte paralele distanţate la 0,04
mm între ele, dispuse simetris faţă da axa
alezajului (abaterea limită la simetrie
a poziţiei ghidajelor faţă de axa alezajului
este de  0,02 mm pe toată lungimea
ghidajului).

245
 Toleranţa (abaterea limită) la unghiul
de 600 a axei găurii faţă de axa piesei
este de 0,06 mm pa toată lungimea
găurii.

Toleranţa (abaterea limită) la unghiul

de 750 a suprafeţie înclinate faţă de axa
alezajului este de 0,1 mm pe toată
suprafaţa.

 OBSERVAŢII

Condiţia (principiul) maximului de material

Toleranţa de poziţie poate fi independentă - când mărimea toleranţei depinde

numai de abaterile limită de poziţie prescrise şi respectiv toleranţă de poziţie
dependentă - când mărimea toleranţei de poziţie depinde, atât de abaterile limită de
poziţie prescrise, cât şi de abaterile dimensionale efective ale altor elemente.
În cazul toleranţei de poziţie dependentă, după valoarea toleranţei se prescrie un
simbol, o literă în cerc, care arată că toleranţa de poziţie a fost aleasă (calculată) pentru
cazul când elementul geometric sau elementele geometrice care intervin au fost
executate la maxim de material (dimensiunea maximă pentru piesele gen arbore şi
dimensiunea minimă pentru piesele gen alezaj).
Aplicarea condiţiei maximului de material, respectiv a toleranţelor de poziţie
dependente se indică, conform standardului SR EN 22768-2:1995, prin simbolul
M ,
situat după:
 valoarea toleranţei, dacă toleranţa de poziţie este dependentă de abaterile
efective ale dimensiunii elementului al care se referă toleranţa (fig.4.23,a);
 litera de identificare a bazei de referinţă, dacă toleranţa de poziţie este
dependentă de abaterile efective ale dimensiunii de referinţă (fig.4.23,b);

246
 valoarea toleranţei şi litera de identificare a bazei de referinţă, dacă toleranţa de
poziţie este dependentă atât de abaterile efective ale dimensiunii elementului
tolerat cât şi de abaterile efective ale dimensiunii bazei de referinţă (fig.4.23,c) .

 0,04 M  0,04 A  0,04 M A

A M M
a) b) c)

Figura 4.23

Cotele care determină poziţia nominală a elementului pentru care se prescriu

toleranţe de poziţie nu se tolerează dimensional, ci se înscriu încadrate respectiv ca şi
cote tolerate exacte (dimensiunile efective corespunzătoare sunt limitate numai prin
valorile toleranţelor de poziţie prescrise).
În cazul în care elementele efective ce intervin au fost executate nu spre maxim
de material ci spre minim de material, toleranţa de poziţie dependentă poate fi mărită
cu diferenţa dintre dimensiunea efectivă a elementului şi dimensiunea pe care ar fi
avut-o corespunzător maximului de material.

4.6. TOLERANŢE GENERALE DE ORIENTARE, DE POZIŢIE

ŞI DE BĂTAIE

D atorită abaterilor dimensionale şi abaterilor caracteristicilor geometrice

- de formă, orientare, poziţie şi bătaie - pentru buna funcţionare a oricărei piese sunt
necesare toleranţe, care dacă sunt depăşite, afectează funcţionarea. Toleranţele trebuie
înscrise complet pe desen pentru a avea certitudinea că sunt cuprinse toate aspectele
dimensionale şi geometrice ale tuturor elementelor, deci nimic nu trebuie să rămână
neclar sau la aprecierea personalului din atelier sau a compartimentului de calitate.
Aplicarea toleranţelor generale geometrice de orientare, poziţie şi bătaie, alături de
toleranţele generale de formă şi toleranţele generale dimensionale simplifică condiţia de
respectare a cerinţelor prealabile.
Standardul SR EN 22768-2:1995 a fost conceput tocmai pentru a simplifica
indicaţiile de pe desen şi stabileşte toleranţe generale geometrice pentru a controla
acele elemente (individuale sau asociate-în legătură) de pe desen care nu au indicate

247
toleranţe geometrice individuale. Standardul indică, ca şi în cazul toleranţelor de formă,
toleranţe generale geometrice pentru trei clase de toleranţă: H, K şi L.
Toleranţa generală la paralelism este egală, în funcţie de forma abaterilor
elementelor, cu valoarea numerică cea mai mare dintre toleranţa dimensională şi
toleranţa la planitate/rectilinitate (fig.4.24). Cel mai lung dintre cele două elemente,
trebuie considerat ca referinţă; dacă elementele au aceeaşi lungime nominală, oricare
dintre acestea poate fi considerat ca element de referinţă.
În figura 4.24,a se prezintă cazul în care abaterea la paralelism este egală cu
valoarea numerică a toleranţei dimensionale, iar în figura 4.24,b cazul în care abaterea
la paralelism este egală cu valoarea numerică a toleranţei la rectilinitate.

Toleranţa dimensională Toleranţa la rectilinitate

a) b)

Figura 4.24

Toleranţele generale la perpendicularitate sunt indicate în tabelul 4.8. Ca element

de referinţă se consideră cea mai lungă dintre laturile care formează unghiul drept; dacă
laturile au lungimi nominale egele, oricare dintre acestea poate servi ca element de
referinţă.
Tabelul 4.8
Toleranţe la perpendicularitate pentru serii de lungimi nominale
Clasa de pentru latura cea mai mică
toleranţă peste 100 până peste 300 până peste 1000
până la 100 la 300 la 1000 până la 3000
H 0,2 0,3 0,4 0,5
K 0,4 0,6 0,8 1
L 0,6 1 1,5 2

Toleranţele generale la simetrie sunt indicate în tabelul 4.9. Ca element de

referinţă se consideră elementul cel mai lung; dacă elementele au aceeaşi lungime,
fiecare dintre acestea poate fi considerat ca element de referinţă. Toleranţele generale la
simetrie sunt aplicabile dacă: cel puţin unul din cele două elemente are un plan median
sau axele celor două elemente sunt perpendiculare una pe cealaltă.

Tabelul 4.9
Toleranţe la simetrie pentru serii de lungimi nominale pentru
latura cea mai scurtă

248
 Clasa de peste 100 până peste 300 până peste 1000
toleranţă până la 100 la 300 la 1000 până la 3000
H 0,5
K 0,6 0,8 1
L 0,6 1 1,5 2

Toleranţele generale la coaxialitate nu sunt specificate. Abaterea la coaxialitate

poate fi, în caz extrem, egală cu valoarea toleranţei la bătaia radială prezentată în
tabelul 4.10, deoarece abaterea la bătaia radială se compune din abaterea la
coaxialitate şi abaterea la circularitate.
Toleranţele generale la bătări (radiale, axiale şi orice suprafaţă de revoluţie) sunt
indicate în tabelul 4.10.
Tabelul 4.10
Clasa de toleranţă Toleranţe la bătăi
H 0,1
K 0,2
L 0,5

Pentru toleranţele generale la bătăi, trebuie considerate ca elemente de referinţă

suprafeţele de sprijin, dacă sunt astfele concepute. În caz contrar, se consideră ca
element de referinţă, penru bătaie radială cel mai lung dintre cele două elemente; dacă
elementele au lungimi nominale egale, oricare dintre acestea poate fi considerat ca
element de referinţă.
Indicarea pe desen a toleranţelor generale de orientare, de poziţie şi de bătaie se
face în acelaşi fel cu modul de înscriere a toleranţelor generale de formă. Astfel, dacă
toleranţele generale dimensionale, în conformitate cu SR EN 22768-1:1995, sunt
aplicabile corelat cu toleranţele generale de orientare, de poziţie şi de bătaie, din SR EN
22768-2:1995, următoarele informaţii trebuie înscrise în indicatorul desenul sau lângă
acesta: a) ISO 2768; b) clasa de toleranţă conform SR EN 22768-1:1995; c) clasa de
toleranţă conform SR EN 22768-2:1995. Exemplu: Toleranţe generale ISO 2768 - mK.
Dacă toleranţele generale dimensionale (clasa de toleranţă m) nu sunt aplicabile, litera
respectivă se exclude din indicaţia de pe desen, de exemplu: Toleranţe generale ISO
2768 - K.
În cazurile în care principiul maximului de material trebuie aplicat tuturor
elementelor individuale cu o singură dimensiune (prin element individual cu o singură
dimensiune se înţelege o suprafaţă cilindrică sau două suprafeţe plane paralele)
M atunci
simbolul trebuie adăugat la notarea generală indicată anterior, respectiv: Toleranţe
generale ISO 2768 - mK - M.
Valorile toleranţelor generale - indiferent că este vorba de toleranţe generale
dimensionale, de formă, de orientare, de poziţie sau de bătaie - se obţin în mod automat
prin fabricaţia cu precizie normală de execuţie în atelier, egală sau mai fină decât cea
specificată pe desen, conform celor mai sus arătate, şi nu necesită în mod obişnuit să fie
inspectate.

249
 Utilizarea toleranţelor generale de orientare, de poziţie şi de bătaie prezintă
aceleaşi avantaje ca şi cele corespunzătoare utilizării toleranţelor generale de formă.

250
 4.7. TESTE DE VERIFICARE

1. Să se înscrie pe desenul alăturat al piesei (din partea stângă) toleranţa la

perpendicularitate pentru bolţ, corespunzătoare clasei de precizie VI, ştiind că ea
este dependentă de diametrul bolţului şi se raportează la suprafaţa de referinţă.

Bolţ
0
 30 -0,011
0
 20-0,033

50
A
Cap bolţ
Bolţ
0
 30 -0,011
Cap bolţ
A
2. Să se înscrie toleranţa la concentricitate a capului bolţului din desenul din partea
dreaptă, dependentă atât de diametrul elementului de referinţă cât şi de
dimensiunea capului bolţului, conform clasei de precizie VII.

3. În schiţa alăturată este reprezentat un arbore în trepte. a) Să se înscrie toleranţa

la coaxialitate a treptelor egală cu 30 m; b) Pe o a doua schiţă a aceluiaşi arbore
să se înscrie bătaia radială a unei trepte faţă de alta, ţinând seama de mărimea
necoaxialităţii; c) Să se precizeze clasele de precizie pentru fiecare treaptă, în
conformitate cu STAS 7391/4-74 şi STAS 7391/5-75.

A B
 40 -0,016
0
 30 -0,013
0

4. Simbolul 0,02 A reprezintă: a) toleranţa la circularitate de 0,02 mm

faţă de A; b) toleranţa la concentricitate 0,02 mm faţă de A; c) toleranţa la
coaxialitate şi concentricitate de 0,02 mm faţă de A.
0,1 A
5. Simbolul reprezintă: a) toleranţa la paralelism faţă de A; b)
toleranţa la cilindricitate faţă de A; c) toleranţa la poziţia nominală faţă de A.

6. Să se explice semnificaţia notaţiilor din tabelul de mai jos.

ÎNSCRIERE PE DESEN EXPLICAŢIE

251
252
253
 PRECIZIA MICROGEOMETRICĂ
A SUPRAFEŢELOR PIESELOR

5.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Între numeroşii factori care influenţează aptitudinea unei piese de a

satisface unele funcţiuni impuse (rezistenţa la frecare, aptitudinea de a fi
protejată prin depuneri sau alte acoperiri, rezistenţa la coroziune,
rezistenţa la oboseală etc.) figurează caracteristicile stării suprafeţei
piesei. Termenul generic de stare a suprafeţei se referă la:
 starea geometrică a suprafeţei prelucrate, definită prin abaterile
geometrice (SR ISO 4287-1:1993) ale suprafeţei reale în raport cu
suprafaţa nominală definită prin desenul tehnic al piesei. Abaterile
sunt clasificate convenţional în 4 categorii (tab.5.1 şi fig.5.1):
abateri de ordinul 1 - abateri de formă, abateri de ordinul 2 -
ondulaţii, abaterea de ordinul 3 şi 4 - rugozitatea respectiv striaţii,
rizuri, urme de sculă, cratere formate prin smulgeri de particule de
pe suprafaţă, goluri şi pori rezultate prin procesului de elaborare a
materialului etc. Suma tuturor acestor abateri se numeşte profil
total.
 starea fizico-chimică a suprafeţei prelucrate, definită prin
caracteristici ale stratului superficial (structură cristalină,
compoziţie chimică etc.)
Rugozitatea suprafeţei reprezintă ansamblul neregularităţilor
suprafeţei al căror pas este relativ mic în raport cu înălţimea lor şi care,
în general, cuprinde neregularităţile. Aceste neregularităţi se datoresc
mişcării oscilatorii a vârfului sculei, abaterii de formă a tăişului sculei,
frecării dintre tăişul sculei şi suprafaţa piesei, modului de formare a
aşchiei, vibraţiilor de înaltă frecvenţă a sculei sau a maşinii-unelte.

254
Forma şi dimensiunile neregularităţilor depind de procedeul de
prelucrare aplicat, de geometria sculei aşchietoare, de regimurile de
aşchiere (în special de avans), de caracteristicile fizico-mecanice ale
materialului prelucrat şi de alţi factori.

255
 Tabelul 5.1
Abaterea Suprafaţa de Suprfaţa reală
geometrică referinţă
O Denumi Schiţa Abat Influenţa Cauzele Mijloace de evaluare a
r re şi erile abaterilor producerii stării suprafeţei prin
d definire se în raport abaterilor metoda
i înscri cu funcţia în timpul de de
n u pe suprafeţei fabricaţiei suprafaţ profil*
dese * * ă
nul
confo
rm
1 Abateri STAS Abaterile
ordinul 1 şi 2:
de Deformarea
elastică sau
- Placă de
măsurare
- Palpare
discontinuă:
Direc:ia general' a
de 7385/  influenţează fixarea greşită - Calibre lunete,
Abateri de form'profilului
formă, 1-85 frecarea de piesei, defecte - Dispozitive comparatoar
alunecare sau în ghidajele de control e
definite rostogolire, maşinii-unelte, - Palpare
confor etanşeitatea uzura sau continuă:
dinamică sau deformarea aparate
m STAS statică, rezultatul elementelor electronice
7384- măsurării> maşinii cu palpator
 creează uzura, paltină sau
85 griparea> cu vârf
 reduce durata - Dispozitive
de funcţionare a de control
2 Ondula Direc:ia general' a
pieselor> Abateri
formă
de
ale
- Mostre
pentru
 influenţează
ţii Ondula:ii
profilului caracterul tâişului sculei, comparaţie
(periodi ajustajelor avansul sculei, vizotactilă
vibraţii de joasă - Microscop
ce) frecvenţă ale stereoscopic
maşinii unelte
sau ale sculei

3 Striaţii, SR Abaterile de
ordinul 3 şi 4
Abateri
formă
de
ale
- Mostre
pentru
- Miscroscop
cu secţionare
rizuri Stria:ii, rizuri Direc:ia general' ISO influenţează tăişului sculei, comparaţie luminoasă
(periodi a profilului 1302: scurgerea avansul sau vizotactilă sau cu
fluidelor, aşezarea sculei, - Rugozitate interferenţă

256

Smulgeri, urme de
 ce sau 1995 etanşeitatea
dinamică şi
procedeul
prelucrare
de
(la
- Microscop
stereoscopic
- Aparate
electronice
pseudo statică, cald sau la sau electronic cu palpator
4 periodi acoperirile rece), modul de cu vârf
electrochimice, formare a
ce) rezistenţa la aşchiei, vibraţii
eforturi de înaltă
alternante frecvenţă ale
Smulge maşinii sau
ri, sculei, natura
sau calitate
urme lubrifiantului
de
sculă
şi
goluri,
pori
etc.
(aperio
dice)
Profil Profil total Direc:ia general' a
Analiza
ansamblului
Suprapunerea
cauzelor
Complex de
mijloace de
Aparate
electronice
Suma abaterilor

total profilului
abaterilor producerii măsurare cu palpator
permite abaterilor de pentru cu vârf
determinarea ordinul 1...4 evaluarea
influenţei suprafeţei
acestora totale
asupra uneia considerate
sau mai multor
funcţiuni ale
suprafeţei

257
 Neregularităţi, a căror existenţă pe suprafeţele pieselor este obiectivă
şi de neevitat, prezintă, în condiţii funcţionale normale sau mai
pretenţioase, o serie de dezavantaje: micşorează suprafaţa efectivă de
contact, uzura lor (mai ales în perioada de început, numită primară),
înrăutăţeşte condiţiile de frecare şi funcţionare a pieselor, adânciturile
lor constituie concentratori de tensiuni care duc la scăderea rezistenţei
la eforturi alternative a materialului piesei, reduc etanşeitatea statică
sau dinamică a suprafeţelor pieselor etc.
Pe de altă parte, în absenţa totală a neregularităţilor, menţinerea
peliculei de unsoare pe suprafeţle de contact în mişcare, la o ungere
normală, este aproape imposibilă.
Din punct de vedere funcţional, suprafeţele de contact (mai ales cele în
mişcare sau în cazul unor asamblări de precizie ridicată) trebuie să aibă
o anumită rugozitate, care se determină şi se stabileşte corespunzător
condiţiilor de funcţionare: viteza de rotaţie (viteza mişcării în general),
mărimea nominală a suprafeţei de contact, mărimea şi caracterul
solicitărilor, caracteristicile materialului pieselor, precizia dimensională
şi de formă geometrică, tehnologia de prelucrare etc.

Abateri de ordinul
1

Abateri de ordinul
2
dmax

dmin

Abateri de ordinul 3

Abateri de ordinul 4

195
 Figura 5.1

5.2. DELIMITĂRI NOŢIONALE

P
entru definirea mai clară şi mai concretă a rugozităţii, ca şi
pentru fixarea şi calculul parametrilor de rugozitate, au fost
stabiliţi anumiţi termeni referitori la suprafaţă şi la profil,
dintre care cei mai importanţi sunt prezentaţi în continuare (tab.5.2).

Tabelul 5.2

Termen Si Definiţie
mb
ol
Suprafaţă reală - Suprafaţa (rezultată în urma prelucrării)
care limitează o piesă şi o separă de
mediul înconjurător
Suprafaţă - Suprafaţa ideală (fără abateri) a cărei
geometrică formă nominală este definită în desen şi
(nominală) (sau) documentaţia tehnică
Suprafaţa de - Suprafaţa în raport cu care se
referinţă estimează parametrii de rugozitate
Suprafaţa - Suprafaţa măsurată şi care este foarte
efectivă apropiată de cea reală şi pe care o
înlocuieşte la evaluarea parametrilor de
rugozitate
Profil - Conturul rezultat prin intersecţia unei
suprafeţe cu un plan
Linie de referinţă - Linia aleasă convenţional faţă de care
se determină parametrii de profil, chiar
dacă nu se găseşte pe suprafaţa de
referinţă
Lungime de bază l Lungimea liniei de referinţă utilizată
pentru separarea neregularităţilor care
constituie rugozitatea suprafeţei
(fig.5.2)
Lungime de ln Lungimea utilizată pentru
măsurare caracterizarea profilului> ea poate
(evaluare) cuprinde una sau mai multe lungimi de
bază
Abaterea y Distanţa dintre un punct al profilului şi

196
profilului linia de referinţă, în direcţia de
măsurare (fig.5.2)
Linia medie a - Linia de referinţă care are forma
profilului (linia de profilului geometric şi divizează profilul
regres) astfel încât în limitele lungimii de bază,
suma pătratelor abaterilor profilului
este minimă:
y 2
 minim
Sistemul liniei - Sistemul de calcul utilizat pentru
medii evaluarea profilului în cazul în care linia
medie este considerată ca linie de
referinţă
Proeminenţă - Partea de profil cuprinsă între două
locală minime adiacente ale profilului
(a profilului)
Proeminenţa - Partea de profil orientată către
profilului exteriorul piesei şi cuprinsă între două
puncte de intersecţie consecutive ale
profilului cu linia medie (fig.5.2)
]nălţimea yp Distanţa dintre punctul cel mai de sus al
proeminenţei unei proeminenţe şi linia medie (fig.5.2)
profilului
Înălţimea maximă yp Distanţa dintre punctul cel mai de sus al
a proeminenţei max profilului şi linia medie, în limitele
profilului lungimii de bază (fig.5.2)
Linia - Linia paralelă cu linia de referinţă, care,
proeminenţelor în limitele lungimii de bază, trece prin
profilului (linia punctul cel mai de sus al profilului
exterioară a (fig.5.2)
profilului)
Gol local (al - Partea de profil cuprinsă între două
profilului) maxime adiacente ale profilului
Golul profilului - Partea de profil orientată către interiorul
piesei şi cuprinsă între două puncte de
intersecţie consecutive ale profilului cu
linia medie (fig.5.2)
Adâncimea yv Distanţa dintre punctul cel mai de jos al
golului profilului unui gol şi linia medie (fig.5.2)
Adâncimea yv Distanţa dintre punctul cel mai de jos al
maximă a golului max profilului şi linia medie, în limitele
profilului lungimii de bază (fig.5.2)
Linia golurilor - Linia paralelă cu linia de referinţă, care,
profilului (linia în limitele lungimii de bază, trece prin
interioară a punctul cel mai de jos al profilului
profilului) (fig.5.2)
Neregularitatea - O proeminenţă şi golul adiacent
profilului
Înălţimea - Suma înălţimii unei proeminenţe şi
neregularităţii adâncimii golului adiacent
profilului

197
 Orientarea - Imaginea dată de direcţia predominantă
neregularităţilor a neregularităţilor suprafeţei care, în
general, este determinată de procedeul
utilizat pentru obţinerea suprafeţei
respective sau de alţi factori

Linia proeminenţelor
Proeminenţa profilului
Gol local profilului Proeminenţă locală
yp max

yp

yv max
yv

Golul profilului Linia golurilor

profilului

Figura 5.2

5.3. PARAMETRI DE RUGOZITATE

Parametrii utilizaţi în descrierea suprafeţelor (profilului) şi care

caracterizează, după un anumit criteriu, forma neregularităţilor
suprafeţelor sunt prezentaţi în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2.

CRITERIUL TIPUL PARAMETRILOR OBSERVA|II

Direcţia de  parametri de înălţime  se referă la caracteristicile
măsurare înălţimilor neregularităţilor
profilului;
 distanţele orizontale sunt
considerate numai prin faptul
că lungimea profilului evaluat
trebuie să fie o parte
necesară a definirii

198
 parametrului respectiv
 parametri de spaţiu  se referă la caracteristicile
neregularităţilor considerate
(interval)
în direcţia longitudinală a
profilului;
 parametri de tip hibrid  sunt măsuri ale
neregularităţlor profilului atât
pe verticală (înălţime) cât şi
pe orizontală (direcţie
longitudinală);
Funcţia  parametri de tip valoare  indică numai valoarea
parametru maximă a înălţimii, spaţiului
extremă
sau valorii hibride, definite în
cadrul unei lungimi de
măsurare (evaluare);
 parametri ai valorii  exprimă media unui set
limitat şi definit de valori
extreme medii
extreme, în cadrul lungimii de
măsurare;
 parametrii statistici  operează cu relaţii între seturi
de înălţimi de profil definite şi
(sau) spaţii în cadrul lungimii
de măsurare;
Felul profilului  parametri ai profilului  caracterizează profilul
măsurat nemodificat
total
(nefiltrat);
caracterizat  parametri ai ondulaţiilor  caracterizează profilul din
punct de vedere al
ondulaţiilor;
 parametri de rugozitate  caracterizează profilul din
punct de vedere al rugozităţii;

Conform standardului SR ISO 4287-1:1993 (Rugozitatea suprafeţei.

Terminologie. Partea 1: Suprafaţa şi parametrii săi), parametrii principali
de rugozitate care caracterizează microgeometria suprafeţelor sunt
prezentaţi în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3.

199
Abaterea medie aritmetică a profilului, Ra
 este standardizat în toată
lumea şi este cel mai frecvent
utilizat; cu ani în urmă era
cunoscut sub simbolizarea AA
(Arithmetic Average) în SUA,
respectiv CLA (Centre Line
Average) în Anglia;
 se determină practic, în
l limitele lungimii de evaluare
1
l 0
Ra  y(x)dx (măsurare);
 cu ajutorul lui pot fi
stabilite variaţii generale ale
Parametrul Ra reprezintă media profilului pe înălţime şi astfel
aritmetică a valorilor absolute ale poate fi utilizat în urmărirea
abaterilor profilului, în limitele lungimii unui proces de prelucrare;
de bază  prezintă dezavantajul că nu
poate detecta diferenţa de
spaţiere sau absenţa unor
proeminenţe înalte sau goluri
adânci izolate.

Abaterea medie pătratică a profilului, Rq

1  are mai mult o semnificaţie
1l 2 statistică, mai ales în ţările anglo-
R q    y2 (x)dx 
l0  saxone unde este simbolizat sub
forma RMS;
 se poate măsura mai rar cu
Parametrul Rq reprezintă valoarea medie pătratică a abaterilor profilului în aparate de măsurat obişnuite, ci
limita lungimii de bază.
mai ales cu ajutorul sistemelor de
măsurare electronice.

Înălţimea maximă a profilului, Ry

 până în 1981, majoritatea
standardelor utilizau pentru acest
parametru notaţiile Rmax, Rma, Rd.

R y  yp max  yvmax

Parametrul Ry reprezintă distanţa

măsurată pe verticală între linia
proeminenţelor profilului şi linia golurilor
profilului în limita lungimii de bază

200
Înălţimea maximă a profilului în cinci lungimi de bază, Rt
 parametrul Rt este definit în
standardul american ANSI-
B46.1.

5 5
R t  MAX ypi  MAX yvi
j 1 j 1

Parametrul Rt este distanţa măsurată pe

verticală între linia proeminenţelor
profilului şi linia golurilor pe o lungime
egală cu cinci lungimi de bază ale
profilului

Media înălţimii maxime a profilului în cinci lungimi de bază, Rtm

 datorită faptului că
exprimă o medie, parametrul
Rtm are mai multă semnificaţie
şi repetabilitate decât Ry sau
Rt;
 notaţia acestui parametru este
oarecum improprie fiind menţinută
1 5
R tm   Ryi
5 i1
prin tradiţie din vremurile în care
Rt şi Ry erau consideraţi acelaşi
parametru.
Parametrul Rtm reprezintă media
aritmetică a cinci parametri Ry, în cinci
lungimi de bază consecutive

Înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte, R z

 parametrul Rz este acceptat
mai ales ca parametru ce poate fi
evaluat pe lungimi de măsurare
mici, cum ar fi suprafeţe greu
accesibile (fundul canalelor şi
găurilor);
 se pare că unii cercetători au
aplicat definiţia lui Rz la
proeminenţele şi golurile locale.
 5 5
 Datorită faptului că instrumentele
R z    ypi   yvi  / 5 computerizate de măsurare
 i1 i1  lucrează cu semnale digitale şi
trebuie să eşantioneze semnalul
Parametrul Rz reprezintă media valorilor de intrare analog, a apărut
absolute ale înălţimilor celor mai de sus observaţia că Rz "local" poate
cinci proeminenţe şi ale adâncimilor

201
celor mai de jos cinci goluri în limitele avea valori diferite în funcţie de
lungimii de bază rata eşantionării. Astfel, atunci
când eşantioanele sunt prea
apropiate, computerul poate
interpreta o proeminenţă ca fiind
două. Dacă definiţia lui Rz se
bazează pe proeminenţele şi
golurile profilului şi dacă
computerul este programat să
caute linia medie (faţă de care va
identifica neregularităţile)
problema de mai sus nu mai
apare.
 standardul german DIN 4768/1
repartizează simbolul Rz
parametrului Rtm care este descris
mai sus
 o altă problemă care poate
apare în cursul măsurării
parametrului Rz este următoarea:
pe anumite suprafeţe se întâmplă
să nu poată fi găsite cinci
proeminenţe şi cinci goluri în
limitele unei singuri lungimi de
bază. Majoritatea instrumentelor
de măsurare dau ca rezultat al
măsurării un număr care e greşit.
Un aparat riguros exact va trebui
ca, în această situaţie să dea un
semnal cu semnificaţia "Date
insuficiente"

Media înălţimii neregularităţilor profilului, Rzm

1 n  necesită lungimi de măsurare
R zm  Rz
n i1 i mai mari decât Rz;
 este parametrul cel mai
n - numărul consecutiv de valori Rz măsurate repetabil dintre parametrii de
Parametrul Rzm este media aritmetică a înălţime şi care dă informaţiile
cele mai sigure despre
unei serii de Rz-uri succesive, în cadrul
caracteristicile privind înălţimea
unor lungimi de bază succesive, pe o extremă a profilului
lungime totală care poate varia (de
obicei 1 inch)

Pasul mediu al neregularităţilor profilului, Sm

 pasul neregularităţilor
profilului, Smi este lungimea
segmentului de linie medie
cuprinsă între o proeminenţă şi un
gol succesiv al profilului;
 deoarece proeminenţele şi
golurile profilului sunt definite prin
intersecţia cu linia medie a

202

1 n
S m   S mi
n i1
n- numărul de paşi pe lungimea de bază
Parametrul Sm reprezintă valoarea medie
a paşilor neregularităţilor profilului, în
limitele lungimii de bază
Pasul mediu al proeminenţelor locale ale profilului, S
profilului, acest parametru poate fi
interpretat ca lungime de undă
medie pentru toate oscilaţiile de
alură sinusoidală;
 influenţează rezistenţa la
oboseală, stabilitatea la vibraţii,
proprietăţile aero şi hidrodinamice
 pasul proeminenţelor locale Si
este lungimea segmentului de
linie medie cuprins între proiecţiile
pe aceasta a celor mai de sus
două puncte ale proeminenţelor
locale succesive.

1 n
S  Si
n i1

Parametrul S reprezintă valoarea medie

a paşilor proeminenţelor locale, în
limitele lungimii de bază

Lungimea portantă a profilului,  p

 nivelul de secţionare al
profilului, c este distanţa dintre
linia proeminenţelor profilului şi o
dreaptă paralelă cu aceasta care
intersectează profilul; se exprimă
fie în m, fie în % din Ry

n
p   bi
i1

Parametrul p reprezintă suma lungimilor

interceptate în interiorul profilului (în
material), în limitele lungimii de bază pe
dreapta ce intersectează profilul la un
nivel de secţionare c

Lungimea portantă relativă (procentajul lungimii portante a

profilului), tp
 specificarea lui tp nu are sens
fără specificarea nivelului de
secţionare c;

203
  variază între 0% - la vârful
p
tp  celei mai înalte proeminenţe şi
l 100% - la fundul celui mai mic gol;
 caracterizează rezistenţa la
Parametrul tp reprezintă raportul uzură a suprafeţelor în timpul
dintre lungimea portantă a profilului expoatării.
şi lungimea de bază. Se mai notează
tp%.

Curba procentajului portant (curba suprafeţei portante, curba

Abbott-Firestone)
 reprezintă relaţia dintre
Profil A valoarea procentajului lungimii
portante şi nivelul de secţionare a
profilului, deci dependenţa grafică
tp%=f(c%)
Profil B  în orice punct al lungimii
portante, curba procentajului
portant reprezintă suma
distribuţiei de amplitudine
(densităţii, respectiv frecvenţei
Profil C ordonatelor) până în acel punct;
 sistemele electronice de
măsurare şi evaluare a rugozităţii
au capacitatea de a trasa automat
Profil D această curbă;
 din modul de construcţie al
curbei reiese faptul că se poate
obţine aceaşi curbă la profiluri
diferite de rugozitate;
 alura curbei depinde, în
principal, de tipul prelucrării, dar
la acelaşi tip de prelucrare curbele
de portanţă nu sunt identice,
formă lor diferă funcţie de
lungimea de bază aleasă.

În mod frecvent, pentru caracterizarea microgeometriei suprafeţelor

se utilizează parametrii R a şi Rz, parametri care oferă însă o informaţie
limitată asupra rugozităţii şi nu permit utilizarea decisivă a acesteia ca
mijloc de îmbunătăţire a proprietăţilor funcţionale a unui produs. De
asemenea, prin modificarea parametrilor regimului de prelucrare se pot

204
obţine, în multe cazuri, valori apropiate ale parametrului R a, dar adesea
valori diferite ale pasului mediu, S m. Mai mult, deoarece profilele efective
ale suprafeţelor obţinute prin diferite procedee de prelucrare
dimensională diferă prin înălţime, amplitudine (spaţiere) şi formă, pentru
evaluarea proprietăţilor de performanţă ale suprafeţelor este necesar a se
determina un set de parametri de rugozitate. Trebuie menţionat însă, că
este posibil ca parametrii de înălţime să aibă aceleaşi valori deşi forma
profilelor este diferită. De exemplu, parametrul R z este acelaşi pentru
toate profilele prezentate în tabelul 5.3. Parametrii de spaţiu (interval,
amplitudine) pot fi aceeaşi pentru mai multe tipuri de profile, cum este
cazul profilelor regulate A, B, C (respectiv la strunjire, lepuire-polizare şi
rectificare) sau diferite ca în cazul profilelor aleatoare - D (eroziune). În
profilele prezentate, procentajul lungimii portante a profilului diferă
semnificativ, după cum se poate observa din curbele procentajelor
portante. Datorită aspectelor mai sus menţionate, considerăm că pentru
evaluarea microgeometriei suprafeţelor este necesar a se determina un
set de parametri de rugozitate.
Conform standardului SR ISO 468:1997, principalii parametrii de
rugozitate, obţinuţi în condiţii normale de prelucrare, au valorile cuprinse
în limitele: Ra = 0,008 ... 400 m; Rz, Ry = 0,025 ... 600 m; S şi Sm = 0,002
... 12,5 m., iar valorile numerice (maxime, minime, nominale sau
intervale de valori) ale parametrilor de rugozitate menţionaţi trebuie să se
aleagă din valorile indicate în tabelele 5.4, 5.5 şi 5.6, valorile preferenţiale
fiind cele cu cifre îngroşate.

Tabelul 5.4
Valorile parametrului Ra, în m
0,008 0,080 1,25 12,5 125
0,010 0,100 1,60 16,0 160
0,012 0,20 2,0 20 200
0,016 0,25 2,5 25 250
0,020 0,32 3,2 32 320
0,025 0,40 4,0 40 400
0,032 0,50 5,0 50
0,040 0,63 6,3 63
0,050 0,80 8,0 80
0,063 1,00 10,0 100

205
 Tabelul 5.5
Valorile parametrului Ry şi Rz, în m
0,025 0,25 2,5 25 250
0,032 0,32 3,2 32 320
0,040 0,40 4,0 40 400
0,050 0,50 5,0 50 500
0,063 0,63 6,3 63 630
0,080 0,80 8,0 80 800
0,100 1,00 10,0 100 1000
0,125 1,25 12,5 125 1250
0,160 1,60 16,0 160 1600
0,20 2,0 20 200

Valorile numerice ale nivelului de secţionare a profilului, c se

exprimă fie în procente din valoarea parametrului R y fie în micrometri,
alese din şirul următor de valori: 5, 10, 15, 20, 25, 30, 40, 50, 60, 70, 74,
80, 90 %.
Valorile numerice ale lungimii de bază, l trebuie să se aleagă din
şirul următor de valori: 0,08; 0,25; 0,8; 2,5; 8 şi 25 mm.

Tabelul 5.6
Valorile parametrului Sm şi S, în m
0,002 0,025 0,25 2,5
0,003 0,032 0,32 3,2
0,004 0,040 0,40 4,0
0,005 0,050 0,50 5,0
0,006 0,063 0,63 6,3
0,008 0,080 0,80 8,0
0,010 0,100 1,00 10,0
0,0125 0,125 1,25 12,5
0,016 0,160 1,60
0,020 0,20 2,00

Valorile pentru lungimea portantă relativă a profilului, t p%, se aleg

din următorul şir de valori: 10; 15; 20; 25; 30; 40; 50; 60; 70; 80; 90.
Corespondenţa valorilor preferenţiale ale lungimii de bază, l cu cele
ale parametrilor de rugozitate R a, respectiv Rz şi Ry, este indicată în
tabelele 5.7 şi 5.8.
Tabelul 5.7
Tabelul 5.8

206
 Ra, m l, mm Rz şi Ry, m l, mm
0,012 peste până la
0,08
0,025 - 0,10 0,08
0,05 0,10 1,6 0,25
0,10 1,6 12,5 0,8
0,25
0,20 12,5 50 2,5
0,40 50 400 8
0,80
1,6 0,8
3,2
6,3 2,5
12,5
25
50 8
100

Mijloacele moderne de măsurare a rugozităţii, de tipul

profilografelor-profilometrelor electronice permit evaluarea unei palete
largi de parametri de rugozitate, unii dintre aceştia însă doar în condiţii de
laborator. În afara parametrilor menţionaţi, în tabelul 5.9 sunt prezentaţi
şi alţi parametri de rugozitate, care nu sunt însă utilizaţi în mod curent
pentru caracterizarea microgeometriei suprafeţelor.

Tabelul 5.9

Funcţia de distribuţie a amplitudinii, ADF

 cu cât numărul secţiunilor prin
profilul creşte, curba procentajului
portant apare mai precis
Funcţia de distribuţie a amplitudinii reprezentată dar funcţia de
este exprimată matematic ca o distribuţie a amplitudinii tinde să
probabilitate: probabilitatea ca o dispară pentru că diferenţele
înălţime de profil dată să se situeze succesive devin prea mici;
între două nivele de secţionare  dacă proeminenţele profilului
succesive la înălţimile y şi y+y sunt distribuite complet la
întâmplare - fără să apară urme
periodice de sculă, urme ale
P (y, y  y) regimului de aşchiere iar orice
ADF  p(y) 
y proeminenţă este cu adevărat
independentă de celelalte
proeminenţe, curba ADF va avea
forma clopot obişnuită a curbei
normale de probabilitate (Gauss)

207
Oblicitatea (factorul de asimetrie a profilului, skewness), RSK
 la o primă vedere, pentru
descrierea matematică a lui RSK,
Oblicitatea este o măsură a asimetriei par potriviţi parametrii yp max şi yv
curbei de distribuţie a amplitudinii, ce max, dar aceştia sunt prea sensibili
corespunde asimetriei profilului. la neregularităţile întâmplătoare
Calculul lui RSK ia în consideraţie o care nu sunt reprezentative pentru
mulţime de înălţimi de profil egal structura suprafeţei: sesizează cea
spaţiate într-o lungime de evaluare. mai înaltă culme sau cel mai jos
gol, înregistrează zgârieturile
singulare, urmele de mizerie sau
1 1 n orice defect atipic;
R SK    (yi )3  se consideră că o suprafaţă
(R q )3 n j1
portantă este bună dacă R SK are
valoare negativă

Excesul (factor de aplatisare, kurtosisul), R ku

 parametrul k este de asemeni
Excesul este o măsură a ascuţimii
o măsură a periodicităţii
(aplatisării) curbei de distribuţie a neregularităţilor profilului: o
amplitudinii şi a densităţii vârfurilor suprafaţă complet aleatoare are
unei suprafeţe, fără a indica în mod k=3, iar cu cât valoarea lui k se
necesar ascuţimea proeminenţelor depărtează de 3 cu atât
sau golurilor luate individual. neregularităţile sunt mai
periodice.
 acest parametru este uneori
1 1 n
k 4
 
(R q ) n j1
(yi ) 4 precizat în scopul controlului
fisurilor datorate tensiunilor.

Funcţia de autocorelare, ACF

208

y aparaturi
y=f(x)
y2 medie aritmetică,  a
Lungimea deyundă
1
yn
m
Acest()
parametru este definit ca o
măsură a spaţiilor între
proeminenţele locale, respectiv
golurile locale, luând în considerare
amplitudinile relative şi frecvenţele
spaţiale individuale.
0 
R păstrând aceeaşi formă, Ra se
 a  2 a
a
Ra - abaterea medie aritmetică a
profilului;
a - panta medie aritmetică
Lungimea de undă medie geometrică,  q
 spre deosebire de funcţia de
distribuţie a amplitudinii,
oblicitate, exces care sunt legate
de măsurări de înălţime, funcţia
de autocorelare deşi necesită
măsurarea unui număr mare de
înălţimi este totodată un
parametru de spaţiu şi constituie
o măsură a repetabilităţii
profilului. Curba funcţiei de
autocoralare accentuează
repetabilitatea formelor
neregularităţilor în cadrul
profilului, iar dacă suprafaţa este
aleatoare (fără periodicitate)
curba ACF scade în amplitudine
către zero.
 parametrul ACF este utilizat de
puţin timp, fiind studiat mai ales
în SUA. Studiul parametrului ACF
presupune existenţa unei
electronice
computerizate pentru calcul,
evaluare şi trasare grafică.
x  parametrul  a depinde atât
de Ra - parametru de înălţime
cât şi de a care este un
parametru hibrid; rezultă că
spaţiul afectează parametrul
 a.
 parametrul Ra nu este
proporţional cu a. Dacă atât
înălţimea cât şi lungimea
neregularităţilor se dublează,
va dubla dar panta medie
aritmetică nu se schimbă. De
aceea raportul Ra şi a în
expresia matematică a lui  a
nu se anulează reciproc.
 datorită faptului că Ra este
definit în limitele unei lungimi de
bază rezultă că, în mod corect,
parametrul a trebuie definit tot în
limitele unei lungimi de bază
 aceeaşi definiţie ca la parametrul
a cu deosebirea faptului că se
utilizează abaterea medie pătratică a
209
 Rq profilului.
 q  2
q

Rq - abaterea medie pătratică a

profilului;
a - panta medie geometrică

Panta medie aritmetică,  a

Reprezintă media aritmetică a  datorită faptului că panta
variaţiei de înălţime faţă de intervalul neregularităţilor profilului este
de lungime, în cadrul lungimii de legată de proprietăţile de reflexie
bază. ale suprafeţei, măsurarea acestui
l parametru are aplicaţii practice în
1 dy
l o dx
a  dx controlul aspectului "cosmetic" al
suprafeţei (de ex. oglinzi).

Panta medie geometrică,  q

2
 definiţia este similară
l
1  dy  parametrului a cu deosebirea că
l 0  dx 
q    dx
este utilizată media geometrică.

Numărul punctelor înalte, HSC

 numără punctele "înalte" care
apar pe o lungime de evaluare
egală cu cinci lungimi de bază. Se
poate stabili un nivel de
secţionare paralel cu linia medie
la înălţimea dorită deasupra
căruia să se facă numărătoarea;
 parametrul HSC este sensibil la
spaţiul dintre proeminenţe
(numără proeminenţele pe o
lungime dată) şi la prezenţa
vârfurilor extreme aperiodice. Prin
urmare poate da informaţii asupra
acestor două caracteristici, pe
care Ra nu le poate detecta.

Numărul proeminenţelor, PC
 HSC numără proeminenţele
situate deasupra nivelului selectat
fără a fi sensibil la goluri (deşi
instrumente moderne pot măsura
proeminenţe sau goluri peste sau
sub nivelul selectat), iar PC
numără ondulaţii complete ale

210
 neregularităţilor prin zona
selectată simetric în jurul liniei
medii.
 Dacă în cazul HSC lungimea de
evaluare depinde de lungimea de
bază selectată, în cazul PC se pot
utiliza şi suprafeţe mai scurte
ulterior fiind evaluat pentru un
inch. PC este independent de
lungimea de bază.
 HSC a fost utilizat îndelung în
Europa ca parametru secund
pentru completarea Ra. PC este
utilizat în special în SUA.

Din cele relevate mai sus putem concluziona:

 pentru caracterizarea neregularităţilor profilului trebuie luaţi în
considerare acei parametri (de înălţime, spaţiu sau hibrizi) care dau
informaţiile cele mai utile despre suprafaţă, în corelaţie cu
funcţionalitatea sa;
 aparatele portabile, de dimensiuni mici şi cu performanţe mai
modeste, vor putea măsura un anumit tip de parametru, restul
parametrilor urmând a fi evaluaţi, în caz de necesitate, pe aparate de
laborator;
 în construcţia aparatelor de măsurat rugozitatea se va ţine seama de
definiţia parametrilor. Aparatele electronice de măsurat rugozitatea vor
fi cu atât mai complexe (şi mai scumpe) cu cât parametrii măsuraţi
sunt de categorii diferite şi cu atât mai complexe cu cât se va cere
evaluarea unor parametrii statistici.

5.4. INDICAREA STĂRII SUPRAFEŢELOR

R ugozitatea unei suprafeţe se prescrie explicit în cazul în care limitarea acesteia se impune din punct de vedere

funcţional sau din considerante de "design" (aspect), chiar dacă aplicarea tehnologiei curente de fabricaţie şi respectarea toleranţelor stabilite la

211
dimensiuni, îi asigură o valoare corespunzătoare. În cazul în care rugozitatea unei suprafeţe nu prezintă importanţă funcţională deosebită sau
aspect impus, condiţiile de rugozitate nu se prescriu pe desenul de execuţie şi, ca urmare, nu se inspectează pentru suprafaţa considerată.

Indicarea stării (rugozităţii) unei suprafeţe se face cu ajutorul unor

simboluri grafice, care semnifică prin ele înşile "suprafaţa luată în
considerare" fără să specifice condiţiile referitoare la rugozitatea
suprafeţei şi a unor indicaţii complementare, conform celor prezentate în
continuare:
 simbolul de bază este constituit din două braţe de lungime inegală,
înclinate la 600 în raport cu linia care reprezintă suprafaţa
considerată, ca în figura 5.3,a;
 dacă este cerută o îndepărtare de material prin prelucrare, la
simbolul grafic de bază trebuie adăugată o linie, ca în figura 5.3,b;
 dacă este interzisă îndepărtarea de material prin prelucrare, la
simbolul grafic de bază trebuie adăugat un cerc, ca în figura 5.3,c;

Simbolul grafic reprezentat în figura 5.3,c poate fi folosit şi pe un desen de

operaţie pentru a indica faptul că o suprafaţă trebuie să rămână în starea
obţinută, su sau fără îndepărtare de material, în stadiul precedent de
fabricaţie.
 dacă este necesar să fie indicate caracteristici speciale ale stării
suprafeţei, braţul cel mai lung al simbolurilor reprezentate în figura
5.3,a, b şi c trebuie completat cu o linie ca în figura 5.3,d;
 dacă pentru toate suprafeţele piesei este cerută o aceeaşi stare a
suprafeţei, la simbolul grafic din figura 5.3,d trebuie adăugat un
cerc, ca în figura 5.3,e.

a) b) c) d)
e)
Figura 5.3

Indicaţiile referitoare la starea suprafeţei trebuie dispuse în raport

cu simbolul grafic, ca în figura 5.4, respectiv:

212
a) valoarea (ile) rugozităţii R a, în micrometri, precedată de simbolul
parametrului Ra, sau de un alt(alte) simbol(uri) al(e) parametrului de
rugozitate urmat(ă) de valoarea(ile) corespunzătoare în micrometri;

Figura 5.4

b
c/f
a
(e) d
b) procedeul de fabricaţie, tratament, acoperire sau alte condiţii
referitoare la fabricaţie;
c) înălţimea ondulaţiei, în micrometri, precedată de simbolul
parametrului, sau lungimea de bază, în milimetri (pentru R a, Ry şi Rz
această valoare a lungimii de bază se omite atunci când este egală
cu cea dată în ISO 4228);

d) orientarea neregularităţilor suprafeţei (tab.5.10);

e) adaos de prelucrare, în milimetri;
f) valoarea(ile) rugozităţii diferită(e) de R a, în micrometri, precedată(e)
de simbolul parametrului (de exemplu, Ry 0,4).

213
 Valoarea sau valorile medii aritmetice R a se adaugă simbolurilor
grafice din figura 5.3,a, b şi c, ca în figura 5.5,a, b şi c. Conform
prevederilor din standard, prezenta ediţie a acestuia admite indicarea
valorilor rugozităţii altele decât R a în zona "a" sau în zona "f". Într-o ediţie
ulterioară a prezentului standard toate valorile rugozităţii vor fi plasate
doar în zona "a", fiecare din ele precedată de simbolul parametrului de
rugozitate corespunzător.

a1
a a a a2

a) b) c)
d)

Figura 5.5

Interpretarea indicaţiilor din figura 5.5,a, b şi c este după cum urmează:

starea suprafeţei indicată în figura 5.5,a poate fi obţinută printr-un
procedeu de fabricaţie oarecare (îndepărtarea de material prin prelucrare
este facultativă), cea indicată în figura 5.5,b trebuie obţinută printr-o
îndepărtare de material prin prelucrare (obligatoriu) iar cea indicată în
figura 5.5,c implică obligativitatea obţinerii ei printr-un alt procedeu decât
îndepărtarea de material.
Dacă este specificată o singură valoare, ea reprezintă limta superioară a parametrului de rugozitate a suprafeţei. Dacă este necesar să
fie specificate limitele superioară şi inferioară ale parametrului de rugozitate, aceste valori trebuie înscrise ca în figura 5.5,d, limita superioară a 1
fiind plasată deasupra limitei inferioare a2. Valorile numerice preferenţiale ale parametrilor de rugozitate a suprafeţei (valori maxime şi/sau
minime, limita superioară şi/sau inferioară sau interval de valori) trebuie alese dintre valorile indicate în SR ISO 468:1997.

Dacă este necesar să fie specificată o înălţime a ondulaţiei, aceasta trebuie indicată sub linia care prelungeşte braţul cel mai lung al
simbolurilor reprezentate în figura 5.3,a, b, c şi d, ca în figura 5.6,a.

În anumite cazuri, pentru scopuri funcţionale, poate fi necesară specificarea unor caracteristici speciale suplimentare referitoare la
starea suprafeţei. Astfel:

 atunci când starea suprafeţei cerută trebuie realizată printr-o metodă specială, metoda respectivă trebuie indicată, fără prescurtări, pe o linie
care prelungeşte braţul cel mai lung al simbolurilor din figura 5.3,a, b şi c, ca în figura 5.6,b;

 toate indicaţiile referitoare la tratamente sau acoperiri trebuie să figureze de asemenea pe linia specificată anterior. Dacă nu există indicaţii
contrare, valoarea numerică a rugozităţii se referă la starea suprafeţei după tratament sau acoperiri;

Frezat
W+0,5 a c

214
a) b) c)
 Figura 5.6

 dacă este necesară definirea stării suprafeţei atât înainte cât şi după tratament, aceasta trebuie indicată printr-o notă sau ca în figura 5.7;

 dacă este necesară să fie indicată lungimea de bază, valoarea respectivă trebuie aleasă din seria de valori standardizată, în milimetri şi
înscrisă sub braţul simbolului grafic, ca în figura 5.6,c;

 dacă este necesar să fie indicate neregularităţile suprafeţei prin prelucrare (linii de prelucrare) şi, în special, direcţia striaţiilor, simbolul
grafic corespunzător trebuie adăugat la simbolul stării suprafeţei, ca, de exemplu, în figura 5.6,d. Simbolurile grafice pentru neregularităţile
uzuale ale suprafeţei sunt indicate în tabelul 5.10.

Tabelul 5.10

Simbol
grafic Interpretare

Paralel cu planul de proiecţie a suprafeţei pe care figurează simbolul

Perpendicular pe planul de proiecţie a suprafeţei pe care figurează simbolul

X Încrucişat-înclinat faţă de planul de proiecţie a suprafeţei pe care figurează simbolul

M În mai multe direcţii
C Aproximativ circular faţă de centrul suprafeţei pe care figurează simbolul
R Aproximativ radial faţă de centrul suprafeţei pe care figurează simbolul
P Striaţii speciale, nedirecţionate sau proturbatoare

215
 Croma
a t a
2 1

a
a a) b)

Figura 5.7 Figura 5.8

Simbolul grafic şi indicaţiile care îi sunt asociate trebuie dispuse astfel încât să poată fi citite de jos sau din dreapta desenului
(fig.5.8,a). Totuşi, atunci când este dificil de aplicat această regulă generală, simbolul grafic poate fi reprezentat într-o poziţie oarecare cu condiţia
să nu fie însoţit de indicaţii referitoare la caracteristicile speciale ale stării suprafeţei. În acest caz, totuşi indicaţia care defineşte valoarea abaterii
medii aritmetice Ra (dacă ea există) trebuie întotdeauna scrisă conform regulii generale.

Dacă este necesar, simbolul grafic poate fi amplasat pe suprafaţă prin intermediul unor linii ajutătoare, terminate cu o săgeată.

Ca regulă generală, simbolul grafic sau linia ajutătoare terminată cu o săgeată trebuie orientată spre exteriorul materialului piesei, fie
către linia care reprezintă suprafaţa, fie către o linie care o prelungeşte (fig. 5.8,b).

Dacă aceeaşi stare a suprafeţei este impusă pe majoritatea suprafeţelor unei piese, simbolul grafic general corespunzător acestei stări a
suprafeţei trebuie urmat:

a)
b)

Figura 5.9
- de un simbol grafic de bază între paranteze, fără nici o altă indicaţie (fig.5.9,a);

- de un (sau mai multe) simbol(uri) grafic(e) între paranteze, indicând o (sau mai multe) stare(i) specială(e) a(le) suprafeţei (fig.5.9,b).

Simbolurile grafice ale stării suprafeţei diferite de simbolul general trebuie înscrise pe suprafeţele corespunzătoare.

a)

 APLICAŢII

216
 În tabelul 5.11 sunt date câteva exemple privind modul de indicare a rugozităţii, simbolul grafic şi indicaţiile complementare stării
suprafeţei.

Tabelul 5.11

Condiţii Exemple

 rugozitatea suprafeţei între Ra=50 m şi Ra=6,3 m;

 orientarea neregularităţilor (direcţia striaţiilor) aproximativ circulară faţă de centru;
Frezat
 procedeu de prelucrare: frezat; Ra 50
 lungimea de bază de 4 mm. 4
Ra6,3
 abaterea medie aritmetică a profilului este 1,6 m, limitată de înălţimea maximă a C
profilului de 6,3 m; Rectificat
 orientarea neregularităţilor (direcţia striaţiilor) aproximativ perpendiculară pe planul de
proiecţie;
Ra1,6 2,5/Ry
 starea suprafeţei obţinută prin rectificare;
 lungimea de bază 2,5 mm.
6,3

 tratament de suprafaţă fără prelucrare; Fe/Ni 20 p Cr

 acoperire nichel / crom;
r
 rugozitate Rz = 1 m pe toate suprafeţele.

Rz 1

 suprafaţă având rugozitatea diferită de Ra, în acest caz Ry, cu limita superioară 0,4 m;
 îndepărtarea de material prin prelucrare este facultativă Ry 0,4
sau

Ry 0,4

217
 5.5. ALEGEREA RUGOZITĂŢII

L a alegerea şi prescrierea rugozităţii unei suprafeţe este

necesar să se aibă în vedere atât influenţa acesteia asupra

caracteristicilor funcţionale ale produsului (precizie dimensională,
funcţionare, uzură, durabilitate, rezistenţă, aspect etc.) cât şi asupra
economicităţii fabricaţiei produsului respectiv. Prescrierea rugozităţii
prezintă deci numeroase aspecte specifice, care nu permit decât unele
recomandări de ordin general, utile în stabilirea judicioasă a valorii
acesteia. Alegerea rugozităţii se face pe baza indicaţiilor din literatura de
specialitate, standarde, ansambluri şi piese similare rezistente în
exploatare.
1. Corelaţia dintre rolul funcţional al suprafeţei şi rugozitate
Cercetările efectuate pentru determinarea corelaţiei dintre rolul
funcţional al suprafeţei şi rugozitate recomandă pentru anumite organe
de maşini şi suprafeţe ale acestora, anumite valori ale rugozităţii
suprafeţei, valori care depinde de specificul solicitării suprafeţelor din
punct de vedere mecanic (eforturi, frecări), termic etc.
În tabelul 5.12 sunt prezentate informativ exemple de alegere a
valorilor rugozităţii suprafeţei pentru diferite piese specifice construcţiei
de maşini, ţinând seama de rolul funcţional şi caracteristicile de
exploatare ale suprafeţelor respective.

Tabelul 5.12
Ra Cazuri de Exemple de aplicare
m prescriere
0,012 Uzuri foarte Căi de rulare la rulmenţi de precizie.
reduse la Suprafaţa de măsurare la mijloacele de măsurare
tensiuni de optico-mecanice.
contact mari. Cale plan-paralele
Mijloace de
măsurare de
mare precizie
0,025 Uzuri reduse la Pistoane şi plunjere de pompe cu presiunea peste

218
 viteze mari şi 10 MPa.
tensiuni de Lagăre principale la maşini-unelte de mare precizie.
contact relativ Suprafeţe de măsurare la micrometre. Cale plan-
mari. paralele.
Mijloace de
măsurare foarte
precise.
0,05 Uzură redusă la Distribuitoare şi cilindri de pompe cu presiunea
suprafeţe peste 10 MPa.
funcţionale. Suprafaţa de centrare precisă la dornuri şi scule de
Mijloace de mare precizie.
măsurare Scări gradate la mijloace optico-mecanice.
precise. Suprafeţe de măsurare la comparatoare, calibre de
lucru şi micrometre.

0,10 Joc redus între Etanşări pretenţioase la presiuni relativ mari.

suprafeţe de Etansări fixe conice.
ghidare precisă. Fusuri şi cuzineţi la articulaţii şi lagăre la
Mijloace de mecanisme şi maşini-unelte rapide şi de mare
măsurare mai precizie.
puţin precise. Ghidaje de rostogolire de mare precizie.
Suprafeţe Suprafaţe de măsurare la şublere.
exterioare Role, bile, căi de rulare la rulmenţi.
precise. Pistoane şi cilindri de pompe de injecţie.
Suprafeţe de Calibre.
contact. Tije palpatoare la mijloacele de măsurare.
Cilindri hidraulici.
Suprafaţa camelor.
Arbori cotiţi.
0,20 Suprafeţele Etanşări fixe conice, fără garnituri.
supuse la frecare Lagăre la arbori cotiţi şi la arbori cu came.
şi de uzura Etanşări mobile, fără garnituri.
cărora depinde Pistoane şi cilindri pentru distribuitoare şi pompe cu
precizia de lucru presiunea sub 10 MPa.
a mecanismului. Fusuri de manivelă.
Suprafeţe Cuzineţi lepuiţi.
lustruite. Fusuri la turbine şi la reductoare de mare viteză.
Suprafaţa activă a camelor.
Ghidaje de maşini-unelte.
Piciorul supapei.
Conuri de fixare la scule.
Ştifturi de centrare la dispozitive.
Suprafeţe de lucru ale instrumentelor şi aparatelor
de măsurat.
Suprafeţe de contact ale calibrelor.
0,40 Uzură redusă la Cilindri de pompe cu presiunea sub 10 MPa.
viteze şi tensiuni Suprafeţe de alunecare la pene.
de contact Şuruburi conducătoare.
mijlocii. Cuzineţi pentru arbori motori şi din metal
Suprafeţe de antifricţiune.
centrare. Cilindri lucrând cu segmenţi.
Suprafeţe de Suprafaţa cilindrică a pistoanelor.
contact greu Fusuri la maşini electrice mari.
solicitate. Lagăre la arbori de transmisie.

219
 Suprafeţe Suprafaţa de centrare la arbori canelaţi.
nefuncţionale ale Discuri de fricţiune.
pieselor care Suprafeţe de etanşare la ventile, sertare, garnituri
urmează a fi manşetă, presgarnituri (la mişcări du-te - vino).
cromate, Filete rectificate.
nichelate etc. Suprafeţe de contact ale calibrelor, şublerelor.
Suprafaţa activă a camelor
Inel colector, colector lamelar
0,80 Uzură redusă la Etanşări fixe fără garnituri (flanşe).
viteze şi tensiuni Suprafeţe de etanşare pentru garnituri de pâslă.
de contact Suprafeţe de alunecare la pene paralele.
reduse şi la forţe Suprafeţe de centrare la butuci canelaţi. Flancurile
axiale. danturilor şevăruite sau rectificate şi ale roţilor
Suprafeţe de dinţate din bronz. Lagăre la arbori de transmisie.
centrare. Cuzineţi din bronz.
Suprafeţe Cuzineţi rectificaţi.
nefuncţionale ale Alezaje broşate.
pieselor care Asamblări filetate supuse la vibraţii sau cu
urmează să fie strângere.
cromate, Glisiere şi ghidaje la maşini-unelte.
nichelate Axe excentrice.
Tamburi de frână.
Organe de comandă sau reazeme pentru mână
(mânere, volane etc.)
1,6 Suprafeţe de Suprafeţe active la îmbinări cu pene şi la pene de
ghidare şi de reglaj.
centrare la Alezajele lagărelor de alunecare.
mişcări Ajustaje fixe obişnuite.
periodice. Arbori şi alezaje la reductoare.
Suprafeţe de Suprafaţe de contact la carcase din fontă.
contact puţin Suprafaţa activă a roţilor de curea.
solicitate Flancurile danturilor mortezate cu cuţite roată sau
cuţite pieptene.
Ghidaje în coadă de rândunică.
Etanşări cu garnituri metalice.
Oglinda cilindrilor la maşini termice mari.
3,2 Suprafeţe de Fusuri şi lagăre la transmisii normale. Cuzineţi,
contact fără lagăre, pahare.
mişcare, Ajustaje fixe demontabile.
transmisii cu Flanşe la cuplaje.
uzură redusă, Flancurile danturilor frezate.
condiţii de Găuri de centrare.
aspect Ghidaje în coadă de rândunică.
Filete metrice, trapezoidale, rotunde, pătrate şi
pentru ţevi.
Segmenţi de piston.
Suprafeţe laterale ale flancurilor danturilor roţilor
melcate, conice şi lanţ, ale filetelor, ale canalelor
roţilor pentru curele trapezoidale.
6,3 Suprafeţe de Etanşări cu garnituri nemetalice.
contact Suprafeţe de aşezare ale pieselor cu dimensiuni şi
nesolicitate şi mase mijlocii.
fără centrare. Suprafeţe cu condiţii de aspect.
Suprafeţe Suprafeţe laterale şi frontale la şuruburi şi piuliţe

220
 exterioare, precise. Tija, porţiunea filetată la şuruburi precise şi
vizibile ale semiprecise.
organelor de Filetul la toate organele de asamblare uzuale şi
maşini semiprecise.
12,5...2 Suprafeţe de Suprafeţe de aşezare la piese mari şi grele.
5 contact Bazele de aşezare ale arcurilor elicoidale.
grosolane, fără Suprafeţe cu condiţii de aspect.
mişcare. Suprafeţe frontale ale arborilor roţilor dinţate,
Suprafeţe libere bucşelor, cuplajelor.
şi nefuncţionale Piese turnate în cochilă.
ale orificiilor Butuc - inele de contact, butuc colector, butuc -
rotor.
50...10 Suprafeţe Piese turnate în amestec de formare.
0 grosolane. Muchii şi feţe prelucrate în vederea sudării.
Suprafeţe Suprafeţe forjate, laminate, matriţate, tăiate,
neprelucrate, ambutisate.
curăţate Găuri fără importanţă. Funduri de virole.

În anumite condiţii, din punct de vedere funcţional, poate prezenta

interes nu numai valoarea rugozităţii, ci şi orientarea neregularităţilor.
Astfel, o suprafaţă având neregularităţile orientate perpendicular pe
direcţia de mişcare, reţine lubrifiantul în condiţii mai bune, însă se uzează
mai repede în cazul în care se întrerupe pelicula de lubrifiant.

2. Legătura dintre rugozitate şi precizia dimensională

Uzura primară a neregularităţilor cu peste 50% din înălţimea lor,
poate provoca mărirea dimensiunilor alezajelor şi respectiv micşorarea
dimensiunilor arborilor, având ca urmare o funcţionare defectuoasă în
exploatare.
La stabilirea corectă a rugozităţii suprafeţelor conjugate cu frecare,
pentru ca piesa să fie acceptată ca o piesă de bună calitate, între
rugozitate şi toleranţa dimensională a suprafeţei considerate trebuie să
existe relaţia:

Rz/Td,(D),(L)  (0,3...0,1) (5.1)

valori mai mici pentru toleranţe mari şi invers, adică în funcţie de

domeniul de dimensiuni, literatura recomandă relaţiile:

Rz=(0,10...0,15)T,m pentru N50 mm;

221
 Rz=(0,15...0,20)T,m pentru N=18...50 mm;
(5.2)
Rz=(0,20...0,25)T,m pentru N=1...18 mm;

în care T este toleranţa dimensională în m, iar N dimensiunea nominală a

piesei.
Studiile efectuate asupra legăturii dintre rugozitatea necesară şi
toleranţă, în condiţiile economice de fabricaţie, au condus, de asemenea,
la o dependenţă de forma:

Ra=KTn (5.3)

în care T = IT5 ... IT13;

n=1/3; 2/3; 4/5; 1, în funcţie de precizia dimensională;
K=0,025; 0,050; 0,100 în funcţie de precizia calităţii suprafeţelor.
Pentru fiecare interval de precizii dimensionale, căruia îi corespunde
o valoare a lui "n", corespunzător celor trei valori ale lui K se pot defini
clase de precizie ale calităţii suprafeţei. De exemplu pentru precizii
dimensionale obuşnuite:

Ra=0,025 T0,8 - precizie fină

Ra=0,025 T0,8 - precizie fină
(5.4)
Ra=0,025 T0,8 - precizie fină

Aceste relaţii pot servi pentru calculul rugozităţii în funcţie de

toleranţă.
O corelaţia informativă dintre rugozitate şi precizia dimensională
este prezentată în tabelul 5.13. Între parametrii de rugozitate nu există o
relaţie matematică exactă, de corelaţie, ci doar un raport aproximativ,
determinat pe cale experimentală, de exemplu R z  4,5 Ra 0,97
.
3. Influenţa rugozităţii asupra caracterului ajustajului
Rugozitatea influenţează toleranţele dimensionale ale pieselor, mai
ales la ajustaje. Influenţa rugozităţii asupra ajustajelor depinde de
caracterul ajustajul (mărimea jocului sau a strângerii) şi de solicitările la
care acesta este supus în timpul funcţionării, după cum urmează.

222
 La ajustajele cu strângere, influenţa rugozităţii este în funcţie de
felul asamblării, respectiv dacă presarea s-a făcut "la cald" sau "la rece"
(fretaj). La asamblarea la cald, se încălzeşte alezajul până când diametrul
său "ED" devine mai mare decât al arborelui "E d", sau se răceşte arborele
până cînd EdED, montarea făcându-se uşor fără distrugerea
neregularităţilor. După răcire, neregularităţile celor două suprafeţe
conjugate se întrepătrund parţial, asigurându-se o rigiditate a fixării mult
mai bună, astfel încât se pot transmite momente de torsiune şi forţe de
2...3 ori mai mari decât în cazul asamblării la rece. La asamblarea la cald
se prescrie şi rugozitatea minimă necesară.
La presarea la rece a arborelui în alezaj, neregularităţele
suprafeţelor conjugate se distrug în mare parte dacă rugozitatea prescrisă
este necorespunzătoare, strângerea efectivă (S ef) va fi mai mică decât cea
teoretică (Smax) deoarece se schimbă corespunzător şi dimensiunile
efective, iar contactul numai pe anumite porţiuni (din cauza abaterilor de
formă) nu asigură rezistenţa admisibilă. Neregularitîţile mari sunt
deformate mai uşor, atât la asamblarea pieselor prin ajustaje cu strângere
sau intermediare, cât şi în timpul funcţionării când, din cauza solicitărilor,
a şocurilor şi a vibraţiilor, se schimbă caracterul ajustajului şi pot apărea
jocuri care afectează calitatea funcţionării.
Datorită aspectelor menţionate, la asamblarea la rece se recomandă
ca rugozitatea să fie cât mai mică, iar la asamblarea la cald rugozitatea
mai mare.
La ajustajele cu joc şi intermediare, mărimea jocului la ajustajele cu
joc şi modificarea caracterului ajustajului intermediar se datoreşte în
primul rând uzurii neuniforme şi rapide a neregularităţilor. Ca urmare are
loc depăşirea dimensiunilor limită la cele două piese pereche, ceea ce
înseamnă că jocul efectiv (Jef) devine mai mare decât jocul maxim (J max)
admis. Chiar dacă jocul maxim nu este depăşit, rugozitatea (precum şi
abaterile de formă) necorespunzătoare determină micşorarea contactelor
dintre suprafeţe şi o distribuţie neuniformă a ungerii, fapt care face ca
funcţionarea să fie defectuoasă. În cazul unor valori mari ale rugozităţii,
creşterea uzurii este mai accentuată şi mai rapidă în prima perioadă a

223
funcţionării şi se menţine aproximativ constantă în a doua perioadă,
permiţând o stabilizare a caracterului ajustajului.
Influenţa rugozităţii poate duce la modificarea fundamentală a
caracterului ajustajelor cu jocuri sau strângeri mici (H/g, H/h, H/j etc.) şi
prin urmare, în astfel de cazuri se recomandă alegerea unor valori mici ale
rugozităţii.
În cazul ajustajelor se aleg aceleaşi valori de rugozitate pentru cele
două suprafeţe în contact sau în mişcare relativă, cu excepţia cazurilor în
care, din motive funcţionale bine determinate, una dintre suprafeţe
trebuie să fie mai mult sau mai puţin rugoasă decât cealaltă (de exemplu,
pentru menţinerea peliculei de lubrifiant).
Considerentele de mai sus, sunt strâns legate de teapta de
toleranţă a ajustajelor. La o precizie mai mare, influenţa rugozităţii asupra
menţinerii sau modificării caracterului ajustajului este mai importantă, în
funcţie de mărimea toleranţei. Prin urmare, rugozitatea influenţează mai
mult ajustajele cu dimensiuni mici şi precizie ridicată şi mai puţin
ajustajele cu dimensiuni mari şi precizii mici.
4. Dependenţa rugozitate - tehnologie de prelucrare
Pe lângă dependenţa rugozitate-toleranţă, trebuie avută în vedere şi
dependenţa rugozitate-tehnologie de prelucrare. În general, documentaţia
de bază nu conţine indicaţii asupra procedeului tehnologic de prelucrare,
alegerea acestuia făcându-se de tehnolog care ţine seama de toleranţele
dimensionale şi de rugozitatea impusă. În tabelul 5.14 este prezentată
dependenţa orientativă rugozitate-precizie dimensională şi rugozitate-
tehnologie de prelucrare pentru principalele procedee tehnologice. Cele
două valori limită (maximă şi minimă) redau posibilităţile tehnologice ale
procedeului, atât în ce priveşte precizia dimensională cât şi calitatea
suprafeţei, în condiţiile ţării noastre. Fiecare procedeu tehnologic poate
asigura obţinerea unui anumit grad al preciziei dimensionale şi
geometrice, dar condiţia de economicitate impune o limită în folosirea
procedeului respectiv.
Din punct de vedere economic nu este recomandabil a se lucra
înspre limitele superioare oferite de un procedeu de prelucrare deoarece
obţinerea unei precizii mărite cu aceleşi procedeu necesită măsuri care

224
conduc la creşterea accentuată a preţului de cost. Devine astfel justificată
alegerea unui alt procedeu de prelucrare care, fără măsuri de precauţie
speciale, să asigure precizia dimensională şi rugozitatea necesară. Reiese
că, din punct de vedere al economicităţii aplicării procedeelor de
fabricaţie, există o corelaţie între precizia dimensională şi rugozitatea
rezultată, precum şi între procedul tehnologic şi rugozitatea care se obţine
prin aplicarea acestuia.

225
 Tabelul 5.13

Dimensiu Toleranţa fundamentală corespunzătoare treptei de toleranţă

ni
nominale, IT1 IT2 IT3 IT4 IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT10 IT11 IT12 IT13 IT1 IT15 IT16
4
mm Rugozitatea suprafeţelor Ra, m
sub 3 0,1- 0,2- 0,4 0,8- 1,6- 3,2-
6,3 12,5
3...6 0,02 0,05 0,1 -0,4 0,2 -0,8 0,4 - 1,6 0,8 -3,2 1,6 3,2 6,3
5
6...10 - - 0,1 - - - - - 3,2 - 6,3 -
10...18 0,1 0,1 - 0,4 0,2 0,8 0,4 1,6 0,8 3,2 1,6- 6,3 - 12, - 25
5
18...30 0,4 - - - -6,3 12,5 25
30...50 0,05- 0,2 0,8 1,6 3,2 1,6 12,
5
50...80 -0,2 0,1 - 0,4 0,8 - 3,2 6,3 -
80...120 0,1 - 0,8 - - 6,3 3,2 - - 12,5 50
120...18 - 0,4 0,2 1,6 3,2 1,6 - 12,5 25 -
0
180...25 0,4 - 0,4 0,8 - 12,5 6,3 50
0
250...31 0,2 0,2 0,8 0,4 - - 1,6 6,3 3,2 - 12, 25
5 5

226
315...40 - - - 1,6 0,8- 3,2 - - 6,3- 25 - -
0
400...50 0,8 0,8 0,4- 1,6 -3,2 6,3 12,5 -25 50 25- 100
0 1,6 100

Tabelul 5.14

Rugozitatea Ra, m

suprafeţei 0,0 0,0 0,0 0,1 0,2 0,4 0,8 1,6 3,2 6,3 12, 25 50 100
12 25 5 5
IT5
Treapta de IT6
toleranţă IT7
IT8.. IT9
.
Procedeul IT10 .
. IT11
de prelucrare IT12 .
. IT13

Turnare în nisip * * * *
în cochilă * * * * *
sub * * * *
presiune

227
Forjare liberă * * * *
în matriţă * *
Laminare la cald * * * * *
Tragere la rece * * * * *
Debitare cu cuţit * * * * *
cu ferestrău * * * *
Extrudare * * * *
Strunjire Degroşare * * * *
exterioară Semifinisar * * *
e
Finisare * * * * *
Foarte fină * * *
Strungire Degroşare * * * *
interioară Semifinisar * * *
e
Finisare * * * * *
Foarte fină * * * *
Frezare Degroşare * * * *
cilindrică Semifinisar * * * *
e
Finisare * *
Frezare Degroşare * * * * *
frontală Finisare * * * *

228
 Foarte fină * *
Alezare Degroşare * *
Finisare * *
Foarte fină * * *
Găurire cu sub 15 mm * *
burghiul cu  peste 15 * * *
mm
Adâncire * *
Lărgire * *
Prelucrarea Rabotare * * *
danturii Mortezare, * *
frezare de
degroşare
Mortezare, * * *
frezare fină
Şeveruire * * *
Rectificare * * *
grosolană
Rectificare * *
îngrijită
Lepuire * * *
Filetare cu filiera, cu * *
tarod, cu
cuţit
pieptene

229
 frezare * *
cu cap de * *
frezat
rectificare * * *
Rectificare Degroşare * * * *
rotundă Finisare * * *
Foarte fină * * * *
Rectificare Degroşare * * *
plană Finisare * *
Foarte fină * *
Rodare Degroşare * *
Semifinisar * * * *
e
Finisare * * * * *
Foarte fină * * *
Rulare * * *
Honuire Semifinisar * * *
e
Finisare * * * * *
Foarte fină * *
Lepuire Prealabilă * *
Medie * * *
Finisare * * *

230
 Foarte fină * * *
Lustruire Degroşare * *
Finisare * * *
Foarte fină * * *
Supranetezir Preliminară * *
e
Finală * * * *
Prelucrări Eroziune el.
neconven- - degroşare * *
ţionale - finisare * * * * * *
Electrochimi * * * * * *
e
Ultrasunete * * * *

231
 5. Influenţa rugozităţii asupra rezistenţei la oboseală
Rugozitatea suprafeţelor în porţiuni de solicitări mari ale pieselor
influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. Golurile dintre
proeminenţe constituie amorse de fisurare şi concentratori de tensiune
mecanică care în final duc la ruperi la oboseală. Influenţa rugozităţii
asupra rezistenţei la oboseală este luată în considerare la calculul de
rezistenţă la solicitări variabile a pieselor prin coeficientul de stare a
suprafeţei (a se vedea STAS 6488-67).
6. Influenţa rugozităţii asupra rezistenţei la uzură
La suprafeţele pieselor conjugate şi între care există mişcare
relativă în funcţionare, rugozitatea face ca suprafaţa efectivă de contact
să fie mult mai mică decât suprafaţa nominală (geometrică). De aceea la
cercetarea rezistenţei la uzură, la calculul presiunilor şi solicitărilor locale
de contact, trebuie să se ţină cont de capacitatea portantă a suprafeţei,
apreciată în mod obişnuit prin lungimea portantă relativă a profilului "t p".
Practică arată că acest parametru este foarte mic la suprafeţe generate
prin procedee uzuale de prelucrare ca strunjire, găurire, frezare etc. având
valori între 15...25%. Chiar la suprafeţe rectificate şi alezate fin "t p" nu
depăşeşte 50%. Numai la prelucrări speciale prin procedee de netezire
fină ca de exemplu honuire, supranetezire, lepuire, rodare şi lustruire se
obţin valori ridicate între 90...97%.
Se cunoaşte că variaţia uzurii în timp (caracteristica de uzură) în
reprezentarea grafică prezintă trei zone: zona uzurilor primare sau iniţiale
numită şi uzură de rodaj, zona uzurilor normale sau de exploatare, care
are ponderea cea mai mare şi zona uzurilor catastrofale când piesa sau
scula iese din uz. După rodaj, suprafaţe de contact se măreşte, presiunea
de contact scade şi viteza de uzură se micşorează. Mărimea uzurii
depinde de forma profilului de rugozitate şi de regimurile de aşchiere
aplicate. Proeminenţele înguste şi cu goluri largi (profil fragil de
rugozitate) asigură o suprafaţă de contact mai mică şi se uzează mai
repede decât un profil de rugozitate cu proeminenţe largi şi goluri înguste
(profil rigid) la aceeaşi înălţime maximă a profilului R y.
7. Influenţa rugozităţii asupra rezistenţei la coroziune

7
 Rezistenţa la coroziune a suprafeţelor pieselor depinde în mare
măsură de rugozitatea după prelucrările de finisare. Neregularităţile
profilului sunt cu atât mai intens corodate, cu cât ele sunt mai mari şi mai
ascuţite. Suprafeţele lustruite ale pieselor nu reţin picăturile de apă şi alte
lichide corozive şi sunt mai rezistente la atacul de coroziune chimică şi
electrochimică.
Neregularităţile suprafeţei pot constitui amorse de gripare, rupere,
fisurare, coroziune, ceea ce reprezintă cauze de reducere a durabilităţii.
Un caz tipic de influenţă a rugozităţii asupra durabilităţii îl constituie
rugozitatea părţilor active ale sculelor aşchietoare, care afectează în
acelaşi timp şi starea suprafeţei obţinute prin procesul de prelucrare cu
scula respectivă.
8. Influenţa rugozităţii asupra coeficientului de frecare
Rugozitatea suprafeţei influenţează coeficientul de frecare dintre
suprafeţele în mişcare relativă, după cum urmează. La frecarea uscată
există o anumită valoare a rugozităţii la care coeficientul de frecare este
minim. Coeficientul de frecare creşte atât cu creşterea rugozităţii peste
această valoare, datorită întrepătrunderii mai accentuate a
neregularităţilor, câ şi cu scăderea rugozităţii sub valoarea
corespunzătoare minimului, datorită intensificării fenomenului de
aderenţă între suprafeţe. În astfel de cazuri, ca şi în toate cazurile când o
suprafaţă prea netedă poate influenţa negativ funcţionarea, se
recomandă a se prescrie şi rugozitatea minim admisibilă.
În cazul frecării lichide sau semiuscate se prescrie, de regulă, numai
rugozitatea maxim admisibilă, astfel încât suma înălţimilor
neregularităţilor celor două suprafeţe să fie mai mică decât grosimea
peliculei de lubrifiant. La alegerea valorii rugozităţii suprafeţelor în frecare
lichidă sau semiuscată trebuie să se ţină seama şi de alte particularităţi
ale funcţionării, ca de exemplu: frecvenţa şi durata opririlor în mişcarea
relativă a suprafeţelor; modul de aplicare a sarcinii în repaus, la pornire şi
în timpul funcţionării; materialele suprafeţelor în frecare; felul ungerii;
calitatea lubrifiantului.
Fenomenele de frecare, uzură şi ungere sunt studiate de disciplina
numită Tribologie. Rugozitatea influenţează rezistenţa curgerii fluidelor

8
prin conducte dând pierderi caracterizate prin diferiţi coeficienţi de
pierderi folosiţi în hidraulică.
De asemenea, rugozitatea influenţează asupra gradului de
etanşeitate a suprafeţelor în contact.
Rugozitatea suprafeţie determină în acelaşi timp şi aspectul
acesteia. O suprafaţă poate avea aspect lucios sau mai puţin lucios,
neregularităţi mai mari sau mai mici, conform rugozităţii specificate.
9. Influenţa rugozităţii asupra preţului de cost
Rugozitatea are un efect important asupra economicităţii fabricaţiei.
Preţul de cost creşte aprecizbil cu micşorarea rugozităţii, deci cu creşterea
netezimii suprafeţei. De aceea, rugozitatea trebuie astfel aleasă încât să
nu se impună tehnologiei de fabricaţie condiţii mai severe decât cele strict
necesare funcţionării corespunzătoare a piesei.

9
 5.6. TESTE DE VERIFICARE

1. Să se definească (denumire, analitic şi grafic) parametrul de

rugozitate Ry.

2. Să se definească (denumire, analitic şi grafic) parametrul de

rugozitate RZ.

3. Să se indice modul de înscriere pe desen a rugozităţii în următoarele

condiţii: a) suprafaţa este obţinută prin rectificare, cu un adaos de
prelucrare 0,5 mm; b) parametrul abaterea medie aritmetică a
profilului este de maxim 1 m, pe o lungime de bază de 2,5 mm; c)
înălţimea maximă a profilului este de 6,3 m, pe o lungime de bază
de 2,5 mm; d) orientarea neregularităţilor este perpendiculară.

4. Să se indice pe desen şi să se definească abaterile geometrice de

ordinul 1...4.

5. Pe suprafaţa unei piese se întâlneşte următorul simbol . Ce

semnifică ?

6. Simbolul de rugozitate de valoare 3,2 notat pe o suprafaţă indică

faptul că: a) rugozitatea suprafeţei respective este 0,0032 mm; b)
rugozitatea suprafeţei respective este 0,320 mm.
Ra 1,6
7. Ce reprezintă cifra înscrisă în simbolul următor ? a) abaterea
medie aritmetică a profilului; b) înălţimea maximă a profilului; c)
înălţimea neregularităţilor profilului în 10 puncte .
a
8. Ce implicaţii are simbolul ?: a) starea suprafeţei indicată poate
fi obţinută printr-un procedeu de fabricaţie oarecare (îndepărtarea
de material prin prelucrare este facultativă); b) starea suprafeţei
indicată trebuie obţinută printr-o îndepărtare de material prin
prelucrare (obligatoriu); c) obligativitatea obţinerii stării suprafeţei
printr-un alt procedeu decât îndepărtarea de material.

9. Când se foloseşte simbolul cu braţ indicator ? : a) când se scriu

condiţii suplimentare pentru starea suprafeţelor; b) nu se foloseşte

10
 acest simbol; c) când sunt indicaţi doi sau mai mulţi parametri de
rugozitate.

10. Pe desenul unei piese se întâlneşte o valoare a rugozităţii de

0,8. Ce reprezintă ?: a) 0,8 mm; b) 0,8 m; c) 0,8 m.
Ra 3.2
11. Ce reprezintă simbolul dispus pe o suprafaţă oarecare ?:
a) suprafaţa este obţinută prin strunjire interioară; b) suprafaţa este
obţinută prin prelucrare mecanică; c) suprafaţă pentru care este
interzisă îndepărtarea de material.

12. Cum se face notarea rugozităţii suprafeţelor ? a) se indică o

singură dată şi numai pe una din proiecţiile obiectului, dacă este
posibil acolo unde este cotată suprafaţa respectivă; b) se indică pe
mai multe proiecţii unde apare suprafaţa respectivă, pentru a uşura
căutarea notării de către executant; c) se indică o singură dată în
proiecţia în plan orizontal care este cea mai clară.

13. Pe desenele de excuţie ale pieselor se indică în mod curent

unul dintre parametri de rugozitate ai suprafeţelor. Care este
acesta: a) înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte; b)
înălţimea maximă a profilului; c) abaterea medie aritmetică a
profilului.

14. Care sunt factorii care nu influenţeză microgeometria

suprafeţelor la strunjire ? a) viteza de aşchiere; b) avansul
longitudinal; c) lichidul de răcire şi ungere; d) raza de rotunjire a
vârfului cuţitului; e) puterea strungului Ra 0,8
şi iluminatul.

15. Ce reprezintă cifra înscrisă în simbolul următor ?: a)

abaterea medie aritmetică a profilului; b) suprafaţa respectivă
trebuie rectificată cu o piatră cu granulaţia de 0,8 granule pe mm 2;
c) înălţimea maximă a profilului este de 0,8 mm.

16. Să se indice modul de înscriere pe desen a rugozităţii în

următoarele condiţii: a) rugozitatea suprafeţei între R a=50 m şi
Ra=6,3 m; b) orientarea neregularităţilor (direcţia striaţiilor)
aproximativ circulară faţă de centru; c) procedeu de prelucrare:
frezat; d) lungimea de bază de 4 mm.

11
17. Influenţa rugozităţii asupra ajustajelor depinde de
___________ajustajului şi de ___________ la care acesta este supus în
timpul funcţionării.

18. Practică a aratat că parametrul lungimea portantă relativă a

profilului "tp" este foarte mic la suprafeţele generate prin procedee
uzuale de prelucrare ca strunjire, găurire, frezare etc. având valori
între _______%, la suprafeţele rectificate şi alezate fin nu depăşeşte
______% şi numai la prelucrări speciale prin procedee de netezire
fină ca de exemplu honuire, supranetezire, lepuire, rodare şi
lustruire se obţin valori ridicate între ________%.

12